Amenajarea Ecologica Si Placuta a Gospodariei Taranesti

Amenajarea gospodăriei se orientează după cerinţa derulării cât mai practice a lucrului. Gospodăria este însă atât locul de muncă cât şi de locuit, o carte de vizită pentru vizitatori şi mai ales pentru clienţi. În acelaşi timp ea este şi locuinţa plantelor, liliecilor, bondarilor, rândunelelor şi a altor vieţuitoare . În aceasta broşură găsiţi numeroase idei şi sfatu-

ri practice, cum să vă amenajaţi, deosebit de frumos, mediul de lucru si de viaţă, cum

va avea gospodăria dumneavoastră un efect atrăgător asupra vizitatorilor şi

clienţilor şi ce puteţi face pentru protecţia naturii.

Amenajarea ecologică şi atractivă a gospodăriei

BR

OŞU

RĂ

2009

prim

a ed

iţie

îm li

mba

rom

ână

Hofstelle 2008 Bioland / KÖN / Demeter /FiBL�

Spuneţi un bun venit naturii în gospodăria dumneavoastră

Faţade înverzite > pagina 8

Grădina > pagina 13

Pomi şi arbuşti > pagina 4

Acoperişuri cu vegetaţie > pagina 11

Colţuri «salbatice» pagina 15

Din cuprins: Astfel devine verde gospodăria

În comparaţie cu ogoarele, pajiştile şi pădurile, gospodăria este un habitat cu totul deosebit şi mai special. Fără curţile oamenilor dea-bea dacă ar exista rândunele. Totuşi, prin noile tehnici de construcţie, acest habitat se schimbă considerabil. Câteva exemple: curţile sunt tot mai mult betonate sau pavate, astfel nu se mai formează băltoace. Însă rândunelele tocmai de acestea au nevoie pentru a-şi coonstru-ii cuibul. Şoproanele sunt tot mai des construite din metal datorită costurilor reduse şi din motive de igienă, ermetizate. Cealaltă parte a medaliei, pentru natură: bufniţa si liliacul îşi pierd ascunzişurile.

Sunt însa multe posibilităţi de a corespunde cerinţelor economiei de azi, şi in acelaşi timp să acordăm spaţiu vegetaţiei şi animal-elor sălbatice. Ceea ce foloseşte naturii, se poate combina minunat cu ceea ce infrumuseţează gospdăria, în aşa fel încât oamenii să aibă plăcere sa trăiască şi să lucreze în ea. În plus o curte frumos amenajată este o carte de vizită individuală, pentru clienţi, oferind noi experienţe şi relaxare. Această şansă nu o au şi celelate ramuri ale economiei.

Dacă doriţi să reamejaţi o parte a gospodăriei, atunci desi-gur veţi găsi un capitol potrivit in această broşură. Poate vreţi să infrumuseţaţi totul. Pe următoarea pagină găsiţi câteva indicaţii, cum să vă transformaţi dorinţa de a avea o «curte verde» intr-un proiect practic si realizabil.

Ape > pagina 18

Lilieci > pagina 23

Ziduri şi garduri > pagina 17

Insecte > pagina 21

Păsări > pagina 25

FiBL / Demeter / KÖN / Bioland Hofstelle 2008 3

De la idee la project Colectarea ideilorLa începutul reamenajării gospodăriei, sunt ideile. Toţi membrii gospodăriei notează ce le place şi de ce au nevoie. In această perioadă creativă şi haotică, vă prefaceţi că aveţi un buget nelimitat. Chiar dacă mai târziu vă veţi limita numai la lucrurile realizabile, trăsăturile principale vor rămâne.

Selecţia ideilor şi planificarea transpunerii în practicăÎn umrmatorul pas veţi decide, care dintre idei merită cu adevărat a fi relizate. Puteţi proceda la această selecţie scriind ideile pe hârtii şi întinzându-le pe podea sau pe masă. Fiecare membru al gospodăriei marchează trei idei, pe care le consideră cele mai importante. Astfel sunt stabilite priorităţile.

Acum emlementele alese pot fi trecute pe schiţa de proiect a gospodăriei. E bine să aveţi la dispoziţie câteva copii a schiţei necom-pletate (în alb). Pentru elementele, a căror loc încă nu este stabilit, se confeţionează nişte fiţuici, care pot fi mutate liber pe schiţă. Sau începeţi cu elementele majore intrând treptat în detalii. Sau fiecare participant îşi face propia schiţă compilându-le, pe urmă, într-una definitivă.

Următorul pas constă în notarea timpului, materialelor şi costuri-lor necesare pentru fiecare măsură, cât şi a întrebărilor neclarificate. Stabiliţi-vă obiective realiste, când şi cu a cui sprijin veţi realiza fie-care lucrare.

Cum arată curtea dumneavoastră ?

Priviţi odată în jur, cu răgaz.

Aşa ar putea arăta colecţia de idei:

Mişună curtea de rândunele ? În amurg fâlfâie liliecii în jurul pomului din curte şi auziţi

noaptea bufniţe strigând ? Răsună dimineaţa cântecul a tot felul de păsari ? Îşi răspândesc straturile de flori parfumul şi plutesc fluturii prin

aer ca nişte pete colorate ? Foşneşte verdeaţa prin colţuri, de zborul mierlei spre cuibul

ascuns, pentru a-şi hrăni puii şi se aude din tufişuri plescăitul aricilor, făcându-şi astfel "simţita" prezenţa ?

Poate chiar se aude concertul broaştelor dintr-o baltă apropiata şi libelulele vâjâie pe lânga dumneavoastră, vânând insecte.

Sau vedeţi doar nişte ziduri reci, o curte betonată, siloaze, hale de maşini şi depozite, fără nici o verdeaţă ?

Cât de vie este gospodăria dumneavoastră ? Cât de vie doriţi să devină ea ? Aţi dori să-i spuneţi bun venit naturii in gospodăria dumneavoastră ?

4 Hofstelle 2008 Bioland / KÖN / Demeter /FiBL

Arbori şi arbuşti – tovarăşi în toate anotimpurilePomi şi tufişuri

Arborii pun o amprentă pozitivă asupra gospodăriei, îi dau caracter, culoare şi viaţă. Un pom cu coroană mare, ca de exemplu un nuc sau un tei, plantat într-un loc marcant, poate deveni emblematic. În caz de lipsă de spaţiu, un tei sau o salcie, poate fi întreţinută, la dimensiuni mai mici.

Arborii şi arbuştii rotunjesc colţurile clădirilor şi îndulcesc imaginea. Bazine de purin şi şoproane pot dispărea in dosul unor arbuşti. Plantaţi cu pricepere, arbuştii, ca elemente decorative, structurează spaţiul şi ghidează privirile. De exemplu, o alee de stejari, conduce paşii vizitatorilor spre gospodărie. Tranda-firi pitici sau coacăz sălbatic, încadrează parcarea clienţilor şi murarul sau zmeura de toamna poate orna calea spre magazinaşul propriu. Tufişuri şi gar-duri vii delimitează spaţiul economic de cel familial şi zona în care au acces clienţii.

La alegerea speciilor trebuie ţinut cont de următoarele criterii: mărime şi lăţime în stadiu matur dacă are fructe comestibile flori şi fructe pentru fauna autohtonă câtă muncă presupune întreţinerea (tunsul) cu sau fără spini colorit de toamnă, siluetă şi culoare iarna

Pe arborii autohtoni ca stejari, pini, mesteceni sau arini, trăiesc între 100-400 de specii de insecte. În schimb pe castani, salcâmi sau platani mai puţin de 10 specii. Mălinul, hurmuzul şi rododendronul au fost aduse abia dupa secolul 16 de pe alte continente. Pe aceste plante nu zboară albine, bondari, fluturi sau păsări – cu totul altfel pe tufe autohtone ca păducelul, socul sau salba moale. Fluturele numit lămâiţa, spre exemplu, este specializat pe cruşin şi pe patachină, pe alte plante însă nu se poate dezvolta omida ei.

Exista însa şi unele plante exotice atractive pen-tru fauna autohtonă, de exemplu arbuşti înalţi ca : evodia (Euodia hupehensis), liliacul de vara (Budd-leja davidii) şi iasomia de grădină. Chinomanthusul cerşte maxim la mărimea omului, chiar mai mici cresc Caryopteris clandonensis şi Rosmarinul (Ros-marinus officinalis).

Pe următoarea pagină veţi găsi o listă cu diferite specii de plante, dacă vi se par necunoscute, sau nu cresc în zona dumneavoastră, vă puteţi orienta după arbori şi arbuşti vechi, care se găsesc în împrejurimi.

Trandafiri sălbatici şi trandafiri de grădină naturaliTrandafirii sunt foarte îndragiţi, dar în acelaşi timp sunt consideraţi pretenţioşi. Aceasta imagi-ne se datorează trandafirilor altoiţi care au dominat ultimele decenii şi care nu pot fi cultivaţi fără pesti-cide. Dar puteţi sa lăsaţi deoparte pesticidele, dacă sunteţi atenţi la alegerea speciei, deosebită atenţie trebuie să acordaţi sănătăţii frunzei.

Criterii pentru alegere între mii de specii de tranda-firi: forma de creştere şi înălţimea: se face deosebirea

între trandafiri pitici (accoperitori de sol), trandafiri tufe mici, trandafiri de straturi şi trandafiri căţărători. Trandafirii istorici sunt aproximativ la fel de înalţi ca trandafirii de straturi.

sănătatea frunzei floare bogată in petale sau simplă formarea măcieşilor plăcută la privire şi utilă

pentru păsări culoarea florii parfumul florilor şi de câte ori înfloraşte pe an

Arborii dau gospodăriei caracter, structură şi viaţă.

În anumite zone pomii mici fac parte din aspectul tipic al peisa-jului şi a gospodăriilor. Ei se potrivesc în special pentru curţi mici.

5FiBL / Demeter / KÖN / Bioland Hofstelle 2008

Cu siguranţă sănătoşi si cu un charme deosebit sunt trandafirii sălbatici şi aşa numiţii trandafiri de grădină, naturali. La aceştia, cel puţin unul dintre părinţi este trandafir sălbatic. Puteţi să alegeţi între 70 de specii.Aici câteva exemple: Rosa gallica «Officinalis» şi Rosa gallica X damascena au strămoşi, care se folo-sesc pentru distilarea uleiului de trandafiri şi care au un parfum ameţitor. Ei sunt de culoare roşie ca Rosa gallica «Violacea» şi Rosa gallica «Single Red».

Iar Rosa alba «Semiplena» cu flori albe, este de asemenea de recomandat. Trandafirul Rosa pimpinel-lifolia, cu inflorescenţă permanenta, deşi are flori mici şi simple, de obicei are lujeri mulţi şi formează tufişuri de nepătruns.

Mai multe informaţii despre trandafiri : Cartea lui Ştefan Wagner intitulată: «Trandafirul - de la mit la mileniul trei» este o

lucrare comprehensivă despre trandafiri în gene-ral însă găsiţi în ea informaţii practice şi pentru cultivarea ecologică.

O sursă de butaşi convenţionali dar unde găsiţi şi soiuri bune pentru bio : www.trandafiri.ro

Tot o sursă convenţională : www.gradinamea.ro plantarea, îngrijirea şi înmulţirea trandafirilor.

Flori semi-umplute sau simple produc mult mai mult polen pen-tru insecte şi aceştia au acces mai uşor la polen şi la nectar.

Arbori de înalţime medie sub 15 :jugastru (Acer campestre), scodus domestic (Sor-bus aucuparia), sorb (Sorbus torminalis,Sorbusaria),

mărul lemnos (Malus sylvestris), părul lemnos (Pyrus pyraster)

Tufişuri autohtone: dracila (Berberis vulgaris), măturicea (Cytisus scoparius), cruşinul (Frangula alnus), alunul (Coryllus avellana), sângerul (Cornus sanguinea), caprifoiul obişnuit (Lonicera xyloste-um), socul roşu (Sambucus racemosa), socul negru (Sambucus nigra), coacăzul sălbatic (Ribes rubrum şi R. nigrum), coarne (Cornus mas), spinul cerbu-lui (Rhamnus cathartica) salba moale (Euonymus europaeus), călinul obişnuit (Viburnum opulus),

dârmozul (Viburnum lantana), vişinul turcesc (Pru-nus mahaleb), zăloaga (Salix cinerea), malja (Salix triandra), salcie de mlaştini (Salix aurita), răchită roşie (Salix purpurea), păducelul şi păducelul cu flori roşii (Crataegus monogyna şi C. laevigata)

Tufe de gard viu, cu spini: dracila (Berberis vul-garis), trandafirul: Rosa gallica (i se dă formă prin tăiere primăvara), stejarul veşnic verde (Ilex aquifo-lium), păducelul şi păduceul cu flori roşii (Crataegus monogyna şi C. laevigata)

Tufe de gard viu, fără spini: fag (Fagus sylvatica), carpen (Carpinus betulus), tisa (Taxus baccata), caprifoi (Lonicera xylosteum), coarne (Cornus mas), lemn cânesc (Ligustrum vulgar), salbă moale (Euo-nymus europaeus).

Copaci întreţinuţi la dimensiuni mici: următoarele specii pot fi retezate/tunse în mod regulat, devenind astfel arbori mici: teiul, frasinul, carpenul, jugastrul, arinul, plopul şi salcia.

Pentru lumea animalelor ele reprezintă o atracţie deosebită, deoarece în desişul crengilor îşi geăsesc adăpost păsări, mamifere şi insecte.

Tufişuri în curtea găinilor: arbuştii sunt pentru găini un adăpost împotriva păsărilor răpitoare şi le dă orientare în spaţiu.Socul, măceşul, porumbarul, cireşul sălbatic sau

scoruşul oferă fructe pentru ciugulit. Aceste specii, alături de alun şi coacăzul sălbatic tolerează bine atât azotul din găinaţ, căt şi râcâitul găinilor.

Arbori înalţi şi autohtoni în multe regiuni, de peste 15 m: arţarul (Acer pseudoplatanus şi A. platanoi-des), mesteacăn (Betula pubescens şi B. pendula), fagul (Fagus sylvatica), tisa (Taxus baccata), steja-rul (Quercus robur şi Q. petraea), arinul (Alnus glu-tinosa), frasinul (Fraxinus excelsior),

carpenul (Carpinus betulus), teiul (Tilia cordata şi T. platyphyllos), plopul negru (Populunigra), plopul tremurător (Populus tremula), ulmul (Ulmus spec.), cireşul sălbatic, salcia plângătoare, răchita roşie, salcia căprească şi răchita albă (Salix fragilis, S. viminalis, S. pentandra, S. caprea, S. alba)


Pomi şi arbuşti fructiferi

Aproape că nu exista gospodărie fără meri, peri, cireşi sau vişini si pruni nici fără arbuşti fructiferi ca zmeurul, coacăzul, agrişul sau încrucişarea ultimilor doi, numită Iosta. La acestea se adaugă î anumite regiuni corcoduşul sau zarzărul, caisul şi piersicul. Şi fructele nucului şi alunului sunt îndrăgite. Pe lângă aceste specii de pomi fructifer, larg răspândiţi, sunt şi specii mai puţin răspândite ca gutuiul. Fructe-le acestuia răspândesc toamna în casă un parfum minunat şi se pot prelucra în suc, peltea, gem şi alte bunătăţi.

Romanii au adus cu ei nu numai mărul, ci şi dudul sau frăgarul, alb si negru şi mosmonul (mespilus germanica). Aceştia trei cresc doar în regiuni calde. Fructele mosmonului devin moi şi bune de mâncat numai după un ger. Scoruşul domestic era destinat mai mult fabricării de spirtoase dar el poate fi adus şi în bucătărie. Toţi aceşti pomi fructuferi îşi găsesc locul în grădină sau ca şi arbori solitari, iar pe pajiştile din preajma gospodăriilor, coroana lor poate creşte foarte mare. Fructe comestibile au şi arbuştii salbatici ca socul (sambucus nigra), cornul (cornus mas) sau porumbarul (prunus spinosa).

Pajiştea cu pomi fructiferi mari ca habitat:Terenurile cu pomi mari răzleţi oferă locuinţă codro-silor, cojoaicelor, piţigoilor, liliecilor, viespilor şi bondarilor. Fructele căzute hrănesc graurul, soarecele de câmp şi alte animale şi fluturii - îndeosebi amira-lul roşu, polygonia C-album şi nymphalis antiopa. Mai nebăgaţi în seamă sunt muşchii şi lichenii, dar nici ei n-ar exista fără pomi.

Pe pajiştile folosite permanent ca păşunat, iarba este de obicei scurtă. Acest lucru favorizează cucuveaua, care asemnea mierlei îşî caută prada alergând prin iarbă. Ea mănâncă gândaci, râme, şoareci şi alte animale mici. Ciocănitoarea verde, preţuieşte aceste

Vacile pot să rupă pomii, scărpinându-se de ei. Aici vedem nişte pomi, bine protejaţi.Asigurând păsărilor răpitoare pari înalţi, pe care pot să se aşeze, vârfurile pomilor, vor fi protejate. Însă pomii din imagi-ne, necesită urgent o tăiere de curăţare.

suprafeţe fiindcă găseşte furnici printre iarbă şi pe garduri.

Diversitate mare de soiuri:soiurile comerciale de mere, sunt toate descendente ale Golden Delicious,Jonathan şi/sau Cox Orange. Soiurile vechi, în schimb, oferă o varietate mult mai mare de gust şi folosinţă. Există soiuri vechi foarte răspândite, ca: timpuriul «Clar alb» sau «Gravenstei-ner» care, la noi, este răspândit mai mult în nordul Transilvaniei şi care umple toată casa cu un minunat parfum sau «James Grieve» şi «Boscop» pentru cele mai delicioase plăcinte cu mere. Şi «Renetta roşie» cu mere micuţe de crăciun având filamente roşii în pulpă este foarte cunoscută.

Alte soiuri, în schimb, au o răspândire mai mică, regională, ca: «Rădăşeni» cu fructe mari, pulpă suculentă şi gust dulce-acrişor, răcoritor sau «Pătul» soi de măr de iarnă autohton, originar din Valea Mureşului şi răspândit mai mult în Transilvania, de culoare galbenă iar pe partea însorită roşie aprinsă. Şovari, Voinea, Frumosul din Voineşti, Ardelean, Fălticeni, Cretesc roşu, Cretesc auriu şi Astrahan roşu sunt doar câteva din soiurile tradiţionale, regi-onale de măr. Şi la celelalte fructe există soiuri vechi, autohtone. Însă, nu tot ceea ce este vechi este neapărat bun şi mai ales nu pentru toate regiunile şi toate scopurile. Interesaţi-vă, care soi se pretează în zona dumneavoastră şi corespunde scopului în care doriţi să-l folosiţi.

Sfaturi pentru plantare şi îngrijire alegeţi doar locuri potrivite, cu sol bun, unde nu

bălteşte apa, cu sol fertil, de adâncime suficientă şi nu prea uscat. În zone cu risc ridicat de îngheţ, se plantează pe versante nordice, niciodată în văi înguste, unde se acumulează frigul.

Dacă în viitor doriţi să treceţi printre pomi cu utilaje, ei trebuiesc plantaţi la o distanţă de

15 x 15 metri altfel ajung şi 10 x 10 metri. Epoca de plantare: noiembrie şi decembrie sunt lunile ideale, iar dacă

în sol este destulă umiditate, se poate planta până în martie.

Căţărându-se pe trunchi, cojoaica caută diferite insecte, în scoarţă. Ajunsă sus, pasărea bine camuflată, prin culoarea ei, zboară la baza următorului pom. Ea cuibăreşte în crăpăturile pomilor bătrini şi sub bucăţi de scoarţă desprinsă.

Gutuile coapte răspândesc toamna un parfum minunat.


Când cumpăraţi puiteul rugaţi-l pe specialistul de la pepinieră să facă tăierea necesară cu ocazia plantării.

Împiedicaţi uscrea rădăcinilor, în timpul transportului, învelindu-le în saci umezi de iută sau de nylon.

Pregătiţi o groapă destul de mare şi adăugaţi o galeată de mraniţă, înainte de plantare.

Protejaţi rădăcinile împotriva şoarecilor, aşezând o plasă deasă de sârmă nezincată în groapă, care după adăugarea pământului se strânge împrejurul tulpinei pomului, ca un sac.

Cu o altă plasă de sârmă în înfăşurată în jurul tulpinei, vom proteja pomul împotriva căprioarelor şi iepurilor de câmp, dacă nu vor paşte animale împrejur, doi pari sunt suficienţi pentru a ancora pomul.

Dacă în schimb vor paşte animale în jur, vom asigura pomii cu trei sau patru pari mai groşi, legaţi cu scânduri între ei şi sârmă ghimpată înfăşurată în jurul parilor pentru vite, sau plasă de sârmă împotriva oilor.

Fixaţi eticheta cu numele soiului, nu prea strâns, cu ajutorul unui colier de sârmă, pe puiet.

Pomul ne va mulţumi cu o creştere bună, dacă în primii cinci ani, vom întreţine în mod regulat pământul din jurul lui, în cerc de mărimea coroanei. Cea mai simplă metodă este, să aşezăm primăvara un strat de mraniţă pe acest cerc, iar toamna să îl săpam bine împotriva şoarecilor.

Pomii fructiferi sunt plante de cultură şi necesită îmgrijire. În primii 10-15 ani, pomii trebuiesc tunşi anual, după acest timp intervalele între tăieri pot fi mai lungi. Metoda Öschberg poate fi învăţata repede într-un curs. Se merită! Fără tăieri pomii fructiferi vor da roade mici, ramurile se vor suprapune şi coroana se va destrăma.

Recolta:Epoca de recoltare a merelor de masă este, după soi, între august şi octombrie. Şi de pe acelaşi pom, fructele trebuiesc recoltate în două, trei serii, la inter-vale de două săptămâni. Astfel vom obţine, fructe bine coapte şi colorate.

Informaţii utile: La epiniera ecologică de pomi fructiferi: Willi Tartler loc. Hamba jud. Sibiu telefon fix:

0269543609 ; mobil: 0749417077 www.bioproduct.ro Următoarele site-uri sunt doar în limba germană,

însă merită vizitate şi pentru schiţe şi imagini: www.streuobst.de: mit Streuobst-Rundbrief www.pomologen-verein.de www.bund-lemgo.de

Puieţii sunt foarte sensibili la rosul iepurilor şi căprioarelor. Dacă vitele, caii sau porcii se scarpină de ei, riscă să fie rupţi.În pământ şoarecii pot să le cau-zeze pagube mari. De aceea, atât rădăcina câşi tulpina pomilor tineri trebuie protejată cu plasă metalică.

Două exemple de pomi fructiferi mai rari, scodusul domestic (stânga) şe mosmonul (dreapta).


Faţade înverzite - pielea verde a clădirilor

Avantajele faţadelor înverziteFaţade, garduri şi ziduri înverzite, au diferite avtaje.Pe lângă efectul estetic, frunzişul acestora neutralizează cantităţi considerabile de praf şi gaze nocive prezente deseori într-o gospodărie agricolă. Aceste plante reţin apa după precipitaţii, ea evaporându-se prin frunze. Efectul de răcire a evaporării influenţează pozitiv microclimatul

gospodăriei.Frunzişul des al plantelor căţărătoare poate proteja faţadele si zidurile de fenomenele meteo. Prin atenu-area diferenţei de temperatură - zi şi noapte, plantele protejeaza zidul de deteriorări precum crepături în tencuială si sturctură. Această protecţie depinde însă de starea iniţială (crepături etc.) a zidului, de specia de plantă căţăratoare folosită şi de tăierile efectuate. Dacă tencuiala este in stare bună, prin înverzire pot fi înfrumuseţate ziduri urâte. Un alt avantaj al plan-telor căţărătoare este spaţiul mic pe care îl ocupă.

Încă de milenii plantele căţărătoare întinse pe şpalieri, pe pereţii caselor, şurilor şi grajdurilor, slujesc îmbogăţirii autoaprovizionării cu fructe gustoase, mai ales în gospodării agricole.

Faţadele înverzite oferă o locuinţă, multor insecte şi animale folositoare ca: muştelor Chrysopidae şi Diptera syrphidae, buburuzelor dar şi păpăsrilor cântătoare. Florile plantelor constituie o sursă importantă de hrană pentru albine, bondari şi fluturi. În desişul iederei îşi pot face cuibul vrabia, pituli-cea, florintele, mierla şi alte păsări cântătoare şi se pot adăpostii.

Posibile efecte negative a plantelor căţărătoare pe faţadePot cauza daune în cazul faţadelor care sunt deja puţin deteriorate. În plus tăierile sunt obliagorii în mod regulat, pentru a împiedica pătrunderea lor în ferestre şi acoprişuri. Plantele căţărătoare nu au ce căuta pe şarpantele clădiriilor. Numărul tăierilor necesare nu este mare şi diferă de la o specie la alta. Plante căţărătoare cu creştere rapidă, ca de exemplu viţa sălbatică, trebuiesc «ţinute în frâu » cu o tăiere anuală obligatorie.

Viţa sălbatică poate deteriora considerabil clădiriile. Planta creşte parţial fototrop negativ (fuge de lumină), ramurile, crescând în grosime, pot spar-ge părţi din zid, înfunda locaşurile jaluzelelor, sau ridica ţigle. Dacă nu sunt îndepărtate destul de des, frunzele uscate pot înfunda jgheaburile.

În cazul renovărilor, trebuiesc îndepărtate prin flambare, picioruşele plantelor, înainte de a aplica noua zugrăveală.

Pentru gospodăria ţărănească cele mai recoman-date sunt plantele căţărătoare perene care înverzesc şi iarna sau viţa de vie şi alte fructe pe şpalier, ace-stea acoperind o suprafaţă mai mare. Faţadele acope-rite cu fructe pe şpalier pun o amprentă rustică pe gospodăria ţărănească, dar pot fi folosite şi în marile gospodării. Însă acestea necesită tăieri minuţioase şi profesionale.

Specii de plante potrivitePentru alegearea speciei de plante potrivite, trebuie ţinut cont de caracteristicile de creştere şi pretenţia la poziţie şi sol, a plantelor căţărătoare şi fructelor (vezi tabelul pag. 9). Forma de căţărare, face parte din caracteristicile de creştere.Ele se împart în două categorii mari: plante care necesită o structură de susţinere, făcută de om şi plante care se caţără singure. Caprifoiul şi trandafi-rul, de exemplu, au nevoie de un grătar făcut din lemn, fier beton sau din plase de sfoară, sârmă sau cablu. În gospodăriile ţărăneşti, cele mai răspândite sunt iedera şi viţa sălbatică, care se caţără singure.

Iedera înverzeşte şi iarna iar viţa sălbatică este îndrăgită datorită coloraturii ei atractive de toamnă.

Iedera şi vi ţa sălbat ică pot , mulţumită

Insectele, mai ales albinele, găsesc în iederă cules până iarna.

�FiBL / Demeter / KÖN / Bioland Hofstelle 2008

Caracteristicile de creştere şi locaţia/poziţia preferată la cele mai cunoscute plante căţărătoare perene

specia înălţimeamaximă

sistem decăţărare necesar

creştere locaţia,observaţii

kiwi (Actinidia arguta şi A. deliciosa)

3–8 m 2, 3 rapidă soluri umede şi humoase, specie dioică, prefeă locuri protejate, are fructe comestibile

mărul lupului(Aristolochia macrophylla)

5-10 m 2,3 a medie-rapidă soluri umede, nisipoase, revene ; locuri adăpostite, semiumbrite sau umbrite

trompeta căţărătoare(Campsis radicans)

4–8 m 1, 3 medie soluri adânci, bogate în humus cu belşug de apă; necesită umbrire la rădăcină; are flori frumoase nefolo-sitoare insectelor autohtone

viţa asiatică(Celastrus orbiculatus şi C. scandens)

5–10 m 2, 3 medie-rapidă sol bogat în substanţe nutritive; meliferă; fructe fru-moase;atenţie: poate să distrugă burlane de scurgere etc.

curpenul de pădure (soiuri sălbatice şi hibrizi) (Clematis vitalba ş. a.)

2–14 m 2, 3 lentă până rapidă - după soi

semiumbră-semiânsorit; sol ravăn, humos, calcaros bine drenat; melifer si bun pentru insecte; necesită umbrire la tulpină

iedera (Hedera helix)

5–25 m 1 lentă nepretenţioasă, creşte şi în locuri umbrite, înverzeşte şi iarna

hortensia căţărătoare(Hydrangea (anomala) petiolaris)

6–15 m 1 lentă-medie soluri humoase, umede, revene fără calcar

iasomia de iarnă(Jasminum nudiflorum)

2–4 m 2, a lentă locuri adăpostite; înfloreşte iarna

caprifoi - diferite soiuri(Lonicera spec.)

2–6 m � mediu soluri nisipoase-argiloase, calcaroase, umede; sunt soi-uri ce înverzesc şi iarna, autohton, fructe otrăvitoare

viţa sălbatică (Parthenocissus tricuspidata şi P. quinquefolia Engelmannii)

8–25 m 1 rapidă nepretenţioasă; preferă soluri calcaroase; toamna foarte decorativă; meliferă, fructele sunt îndrăgite de 21 spe-cii de păsări

fallopia aubertii (Polygonum aubertii)

8–15 m 2, 3 rapidă nepretenţioasă, planta căţărătoare cu cea mai rapidă creştere, atenţie: poate distruge burlane, jgheaburi etc.

trandafir căţărător ( Rosa - specii şi varietăţi)

2–8 m 2, a rapidă uşor de întreţinut, de preferat varietăţi mai rezistente

viţa de vie (Vitis vinifera)

4–12 m 2, 3 rapidă necesită loc adăpostit şi tăiere regulată

glicina (Wisteria sinensis)

3–30 m 2, a întâi lentă, pe urmă rapidă

soluri revene, bogate în substanţe nutritive, fără calcar; melifer; parfum plăcut; atenţie : poate cauza daune la clădiri

legendă: 1: se caţără direct pe zid, fără suporţi, 2: şpalir din şipci, grătar metalic, pari, 3: sârmă întinsă, grătar metalic subţire a: ataşat (planta necesită legaturi) (tabel modificat după Peters şi Holzhausen, 1998)

rădăcinuţelor şi rozetelor adezive, să înverzească pereţii fără sisteme de sprijin. Aici trebuie ţinut cont de faptul că nu toate soiurile de viţă sălbatică, au aceiaşi capacitate de căţărare. La viţa cu frun-ze trilobate (Parthenocissus tricuspidata), care se evidenţiaza prin coloratură splendidă de toamna soiul «Veitchii » sa impus din cauza capacitaţii bune de căţărare şi de creştere. La viţa sălbatică cu frunza

în cinci lobi se recomandă numai varietatea «Engel-mannii», fiindcă celelalte varietăţi nu se pot căţăra bine pe suprafeţe netede ale faţadelor.


Informaţii utile: Vă putem sugera doar câteva site-uri comerciale,

însă navigând pe ele veţi găsii foarte multe idei practice:

www.pominova.ro www.gradinamea.ro www.incasa.ro www.bioproduct.ro Pentru a găsii schiţe şi imagini vă recomandăm

totuşi şi următorul site în limba germană. Poate găsiţi pe cineva să vă traducă unele

lucruri: www.fassadengruen.de

Ce fel de suporţi pentru căţărare să folosim?Suporţii de căţărare trebuiesc adaptaţi speciei de plantă căţărătoare folosită. Să fie de durată şi fără lucrări grele de întreţinere. Deoarece suporţii de căţărare joacă un rol foarte important în înverzirea cu succes a faţadelor, metoda folosită trebuie aleasa cu atenţie . Aici nu se merită să facem economie.

Plase de fier-beton zincate, sârme şi cabluri gal-vanizate ş. a. sunt de lungă durată, suportă greutatea plantelor şi sunt acoperite rapid de frunziş.

Deoarece plantele căţărătoare pot atinge o greu-tate considerabilă, susţinerea trebuie ancorată doar de elementele de rezistenţă a clădirii.

În cazul şpalierilor din lemn, care se pretează la clădiri mici şi mijlocii, pentru aspectul clasic şi arhitectonic, trebuie folosit doar lemn de bună cali-tate. Îndeosebi salcâmul, stejarul, castanul dome-stic sau altele, impregnate, pot fi folosite datorită durabilităţii lor. În cazul tratării sau vopsirii lemnu-lui, se vor folosii doar substanţe ce permit ca el să ‹respire›. Şpalierul se fixează în zid cu materiale ino-xidabile sau galvanizate.

Plase de oţel beton-armat se pretează mai ales pentru înverzirea rapidă a anexelor gospodăreşti mai mari, sunt convenabile la preţ şi relativ durabile. Ele vor fi acoperite în timp scurt în raport de specia de plantă căţărătoare aleasă.

Şpalierele de lemn se potrivesc, îndeosebi pentru înverzirea faţadelor mici şi mijlocii pot contribui la un aspect arhitec-tonic deosebit. Pentruca acest schelet de lemn să beneficieze de aerisire, el trebuie fixat la o distanţă de 4-5 cm de zid folosind şuruburi şi cleme ino-xidabile.

Colierele de sârmă sunt ele-mente de fixare decente, bune pentru plantele care nu necesită mult sprijin respectiv pentru plante căţărătoare anuale, care au nevoie, doar în perioada de vegetaţie, să fie legate cu sârmă, sfoară de cânepă sau cu material asemănător.

Fire de sârmă întinse, cu precădere orizontal, se pretează îndeosebi la falobia, glicina, caprifoi, celastrus şi hameiul care se răsucesc singuri în jurul lor.

Aceste sisteme sunt relativ decente şi cu ajutorul lor plante-le agăţătoare pot fi ghidate fără probleme, spre zonele dorite ale faţadelor si a zidurilor.


Nu numai curtea şi faţadele pot fi înverzite. Şi pe acoperiş putem readuce o bucăţică din natură. Indife-rent că e vorba de acoperişul casei, şurii sau grajdu-lui, acoperişurile verzi nu numai că arată frumos, ele au şi avantaje ecologice şi economice: Un acoperiş înverzit îmbunătăţeşte calitatea

aerului, absorbind praful şi noxele, producând oxigen şi preluând CO�

Apa de ploaie este reţinută pe acoperiş iar la evaporare răceşte aerul, contribuind şi prin aceasta la îmbunătăţirea microclimatului gospodăriei.

Razele ultraviolete şi diferenţele mari de temperatură au un impact puternic asupra acoperişurilor neânverzite. Vegetaţia reduce considerabil acest impact, prelungind durata de viaă a materialelor izolatoare.

Stratul de vegetaţie creşte şi valoarea izolării termice, contribuind la economisirea de energie.

Acoperişurile verzi sunt un refugiu pentru plante şi animale, compensând parţial suprafeţele betonate, asfaltate, pavate şi ocupate de clădiri.

Prin estetica lor, acoperişurile înverzite, cresc valoarea mediului în care locuim şi muncim.

Acoperişurile verzi pot fi de foarte diferite feluri.Sunt tipuri de înverzire foarte intensive, cu 2 m de pamânt. La acestea se plantează chiar pomi şi arbuşti, formând mici insule de agrement, care însă necesita multă îngrijire. Mai ieftine şi mai des folosite sunt înverzirile extensive cu un substrat de 5-30 cm. Ace-stea se pot aplica atât pe acoperişurile drepte cât şi la cele înclinate până la un unghi de 400. Vegetaţia se remarcă prin specii robuste, caracteristice pajiştilor şi gazoanelor uscate.

Acoperişuri verzi – paradis verde la înălţime

Tipice sunt combinaţii între muşchi, sedum, flori şi ierburi, aplicate prin semănare sau plantarea de puiet.

Costurile înverzirii extensive depind, pe deo-parte de grosimea substratului şi materialul folosit, pe dealtă parte de înclinaţia şarpantei şi se ridică la 15-60 Euro/mp.

Ein grünes und blühendes Dach wirkt wie eine Tarnkappe – Gebäude werden optisch in die Umgebung integriert.

Plantele componente ale vegetaţiei pentru acoperiş, trebuie să fie rezistente la condiţiile extreme de pe şarpantă. Suculente, ca aceste urechelniţe, pot înmagazina apa în frunzele lor cărnoase, rezistând astfel la perioade lungi de secetă. Moleculele de zahăr din frunze, nu permit ca ele să îngheţe iarna.

Acoperişurile înverzite, loc sigur şi la înălţime pentru reculegere: aici un urzicar pe o floare grasă.

La ce trebuie să fim atenţi?Înainte de a alege un anumit tip de înverzire, tre-buie clarificat cât rezistă statica clădirii. În caz de nesiguranţă vom solicita expertiza unui specialist în statică. Se socoteşte o greutate de 50 kg pe mp în plus faţă de greutatea maximă a zăpezii. Dar valorile pot fi mult mai mari, în funcţie de vari-anta înverzirii vegetative. Astfel o grosime a substra-tului de 25 cm poate duce la o sarcina de 300 kg pe mp în plus.


Date ale diferitor tipuri de înverziri ale acoperişurilor

tipul drept, uşor

drept, convenabil

drept, natural

înclinat, convenabil

înclinat, natural

drept/înclinat, isolaţie

îmclinaţia acoperişului ° (%) 0–5 (0–9) 0–5 (0–9) 0–5 (0–9) 5–40 (9–78) 5–35 (9–70) 1–5 (2–9), 5–30 (9–58)

grosimea substratului cm 5 7 10–25 8 13 10greutate kg/m²* 40–50 80–130 100–300 100–130 160–190 110sarcină pe suprafaţă KN/m²* 0,4–0,5 0,8–1,3 1,0–3,0 1,0–1,3 1,6–1,9 1,4cantitate de apă înmagazinată l/m² 18 25 30–80 35 40–50 �0reţinerea apei % 40–50 50–60 60–90 40–60 50–70 50costuri incl. montaj Euro/m² 30 12 15–30 20–40 30–60 30* = la saturaţie cu apă sursă: www.optigruen.de

Mai multe informaţii: Pentru imagini: http://www.ecomagazin.ro/

galerie-foto/acoperis-vegetal/gallery/ Pentru materiale: www.ebeco.ro www.optigruen.de şi în limbile: maghiară,

franceză, engleză, etc. www.re-natur.de

Structura acoperişului înverzit Acoperişurile înverzite se izolează mai întâi cu un

strat hidroizolator, nepenetrabil pentru rădăcini, pentru a prevenii daunele cauzate de acestea. În caz de incompatibilitate între materialele diferitelor straturi, se vor folosi straturi despărţitoare sau de protecţie. Dacă stratul protector contra rădăcinilor este mai îngust decât acoperişul, îmbinările vor fi sudate, la cald sau la rece şi nu doar suprapliate.

După hidroizolaţia nepenetrabilă pentru rădăcini, urmează un postav hidrofil.

La acoperişuri cu înclinaţie mică, cu un unghi de până la 50, se va aplica un strat de drenaj, penetrabil pentru rădăcini, rezistent la microbii şi lichidele din sol, însă netoxic pentru plante. Stratul de drenaj asigură îndepărtarea rapidă a surplusului de apă, împiedicând băltirea. El poate fi din materiale ca: granule de lavă (Legathon), bile de lut ars expandat (Liapor) sau pietriş şi în cazul înverzirilor extensive, trebuie să aibă grosimea de 4 cm. Se pot folosi şi plăci sau covoare prefabricate de drenaj.

Peste stratul drenator vine un postav de filtrare, care împiedică spălarea substratului în drenaj şi înmagazinează apa.

Pe postavul-filtru se întinde substratul, în grosime de 5-30 cm, în funcţie de vegetaţia dorită, cu cât substratul este mai subţire cu atât vegetaţia va fi mai extensivă.

Ca o alternativă la straturi separate de drenaj şi de vagetaţie, se pot folosi covoare cu vegetaţie care sunt drenaj şi substrat în acelaş timp.

De la o înclinaţie de 150 în sus, trebuiesc montate stavile împotriva alunecării (de ex. şipci din lemn, profile de plastic sau plase speciale), care protejează de eroziune.

Jgheaburile şi sistemele de scurgere a apei, vor fi păstrate libere de vegetaţie, prin suprafeţe cu pietriş.

ÎntreţinerePentru creşterea iniţială a vegetaţiei, la început se va uda, în caz de nevoie. Mai apoi lucrările de îngrijire a acoperişului verde se limitează la curăţirea regulată a jgheaburilor şi sistemelor de scurgere şi controlul stratului de protecţie împotriva rădăcinilor. Plantele nedorite, ca de exemplu puiet de mesteacăn crescut din sămânţă adusă de vânt, vor fi smulse şi locul rămas eventual gol, reânverzit. În timpul secetelor îndelungate, acoperişul trebuie udat din când în când.


Grădina: componentă elementară a gospodăriei ţărăneşti

«Arată-mi grădina ta şi îţi voi spune cine eşti.....»: Câte grădini sunt în gospodării, atâtea gusturi se oglindesc în ele. Sunt grădini ţărăneşti clasice, împrj-muite cu buxus, alte grădini seamănă mai degrabă cu un părăginiş, pentru unele grădinărese, are o importanţă deosebită grădina de zarzavaturi, pentru altele mai degrabă florile. Cărţi despre grădină există în abundenţă. Deaceea noi ne vom limita, în acest capitol, la ceea ce este interesant sau mai excentric, din punct de vedere al protecţiei naturii şi arătăm unde se pot găsii mai multe informaţii utile.

Pentru toţi arbuştii, toate florile şi chiar toţi pomii, este valabilă regula: mai prietenoase pentru insecte sunt soiurile cu flori simple. Acestea produc mai mult polen (hrană proteică) şi animalele au acces mai uşor la polen şi nectar.

Majoritatea verdeţurilor pentru bucătărie şi a plantelor aromatice sunt mai interesante dacă sunt plantate într-un număr mai mare în acelaşi loc şi dacă sunt lăsate să înflorească. Florile lor sunt la fel de comestibile ca şi frunzele şi atrag albinele, bondarii şi alte insecte. Ele pot încadra bine straturile de zarzavat în apropierea casei, unde sunt uşor accesibile pentru recoltat.

Pentru nalba mare, cu rădăcina ei pivotantă, este de ajuns un loc mic lângă casă. Chiar şi trecută de floare, ea este decorativă şi iarna, oferă buburuzelor şi altor animăluţe, un loc de iernare şi se însămânţeazî singură.

O albină pe floarea cânepii codrului.

verdeţurile de bucătărie pot fi aranjate în multe feluri diferite ca şi aici într-o spirală

Tufe ca creţuşca, cânepa codrului şi valeriana,

deşi vin din flora spontană, demult au găsit loc în grădini.

Astfel de plante, dacă sunt tăiate doar primăvara, pot oferii un loc de iernare multor vietăţi mici.

Mişcarea de grădinărit natural merge un pas mai departe. Pe lângă preferinţa pentru plante cu caracter sălbatic, ea a dezvoltat metode inovative pentru a lucra straturile în aşa fel încât să necesite puţină îngrijire. Reinhard Witt a descris în cărţile lui astfel de metode, neobişnuite dar eficiente. El îndepărteaza stratul superficial de sol, de 20-30 cm, fiindcă acesta este plin de seminţe de buruieni si substanţe nutritive. Pe urmă, umple straturile cu un amestec de nisip şi mraniţă sterilizată. În acest sol plantează plante lemnoase, tufe şi plante anuale iar semănăturile le face pe spaţiile dintre acestea. El foloseşte specii sălbatice sau soiuri foarte naturale şi obţine astfel suprafeţe cu aspect fermecător, care necesită foarte puţina muncă de întreţinere. În cărţile sale, el face propuneri şi pentru pajişti cu flori. Mekka grădinăritului natural este Jac P. Theijssepark din Amstelveen. Aici, în cea mai veche grădină naturală din Europa, sunt prezentate pe 5,3 ha exclusiv plante sălbatice autohtone (500 specii).

floare grasă înzăpezită


Linkuri în limba germană: www.gartenspaziergang.de: pentru imagini

minunate www.oudolf.com www.reinhard-witt.de : îşi prezintă cărţile

arătate în text www.naturgarten.org : Asociaţia "Grădini

naturale" Germania www.vng.ch : Asociaţia Grădinarilor Naturali

din Elvaţia Jac. P. Thijsse-Park in Amstelveen în apropiere

de Amsterdam (www.amstelveenweb.com/fotodisp& fotodisp=1045)

Pentru informaţii în limba română, căutaţi cuvintele: grădina bio sau alte noţiuni întâlnite în acest text, pe internet.

Bunătăţi floralePuse în salate, florile de diferite culori, sunt o placere deosebită, nu numai pentru ochi, dar şi pentru papi-lele gustative. Există sute de soiuri de flori comesti-bile. Datorită culorilor vii şi aromelor, de la foarte fin până la puternic picant, ele îmbunătăşesc mult salatele. De recomandat sunt florile verdeţurilor de bucătărie ca: arpagicul, limba mielului, măgheranul, isopul, busuiocul, leuşteanul, mărarul, cimbrişorul, ţelina, etc. De obicei se folosesc doar petalele. Cozile şi bulbul sunt prea tari sau amare. Puteţi folosii şi florile unor legume ca bostanul şi dovleceii.

Sunt şi multe flori de vară foarte delicioase: gălbenele, trandafiri, floarea soarelui, dalia, luminiţa de seară, conduraşi, gura leului, lumânărica, cosmea. Dacă aveţi flori crescute cu metode convenţionale, să nu le mâncaţi, fiidcă substanţele chimice aplicate înainte, cu siguranţa au reziduri în floare. Gospodăriile ecologice îşi permit luxul de a consu-ma, fără griji, buruienile comestibile, pe care dealtfel le combatem. Sunt şi unele plante şi flori sălbatice pe pajişti sau la marginea câmpurilor sau în grădini, care pot fi puse în bolul cu salată: viorele, margarete, albăstrele, păpădiile, răcovina, morcovul sălbatic, sorbestrea de salată, cicoarea sunt doar câteva exem-ple. O plăcere deosebitş, pentru mic şi mare, e să smulgi flori de salvie sau brumărele şi să savurezi nectarul din ele.

Firesc, există şi flori necomestibile sau chiar foar-te otrăvitoare ca de exemplu: carul lui venus (Aco-nitum napellus), catalpa vestică, ciumăfaia sau simi-

La ceastă privelişte râd ochii, papilele gustative, inima şi sto-macul: flori în salată.

Plantele aromatice, florile şi arbuştii trebuiesc cumpărate din pepini-ere ecologice.

nichia. Deci regule general valabilă este: Să punem în salată numai florile pe care le cunoaştem bine şi despre care ştim sigur că sunt comestibile.


Amenajarea suprafeţelor abandonate

Amenajarea părăginişului în gospodărieChiar şi cea mai mică gospodărie îşi are sălbăticiunea sau dezordinea ei. Şi chiar plantele neândrăgite, nebăgate în seamă şi nedorite ce cresc în curte sau grădină, au valoarea lor, pentru lumea animalelor oricum, dar dacă privim mai atenţi şi pentru ochi. Odată ce devenim conştienţi de diversitatea nebăgată în seamă şi de frumuseţea celor combătute, ele pot deveni atât de interesante încât le vom cultiva.Din cauza intensificării agriculturii şi extinderii suprafeţelor betonate, drumuri, clădiri, etc. şi a folo-sirii erbicidelor, se pierde mare parte din biodiversi-tatea de odinioară. Habitate valoroaseGospodăriile pot fi un refugiu pentru multe specii de plante şi insecte, care colonizează suprafeţele aban-donate sau soluri bogate în subsanţe nutritive şi care nu sunt bine văzute în peisajul cultivat de azi. Dacă nu vor cădea şi aici pradă dorinţei greşite după ordi-ne şi curăţenie. Astfel, creşterea animalelor are ca urmare locuri în gospodărie, unde plante care preferă soluri bogate în substanţe nutritive, ca de exemplu urzica, se simt foarte bine. Ea este cunoscută ca o mare preferinţă a multor fluturi, în stadiul de omizi, care trăiesc pe ea şi se hrănesc cu ea. Dar sunt multe alte plante care se simt bine în locu-ri abandonate, care acopăr cu plăcere grămezi de moloz, piese metalice şi alte obiecte. Una dintre ace-stea este loboda care odinioară era atât de răspândită ca plantă de cultura iar azi este privită mai mult ca buruiană.

Pe grămezile de moloz, pietriş sau balastru, sărace în substanţe nutritive, vor creşte întâi plante pionier.Măselăriţa creşte de exemplu pe moloz, foarte bine, deoarece preferă calcarul. Ea a fost cunoscută încă la egiptenii şi babilonienii antici ca plantă medicinală importantă. Mărul lupului, în schimb, cu florile lui «capcană de muşte», este cunoscut ca plantă otrăvitoare. Multe plante, cunoscute ca plante de paragină şi care cresc pe dărâmături până la o talie foarte înaltă, sunt un habitat deosebit şi sursă de hrană pentru lumea animalelor.

Rosturile dintre pavele trăiesc !Acolo unde solul nu este sigilat (cu asfalt sau beton) ci doar pavat, el înviază imediat, prin plante. Aici se găsesc, nu doar alge şi muşchi ci şi plante de rang mai înalt, ca de exemplu feciorica, cu floricele foar-te fine şi verzi sau iarba mică timpurie (Eragrotis minor) care colonizează cu preferinţă rosturi dintre pavele în poziţii mai călduroase . Cine se «apleacă» asupra acestor plante, poate înarmat cu o lupă, va rămâne uimit de vietăţile minuscule care trăiesc pe ele.

Unghiere uitate, neutilizate, pot fi nişte biotopuri valoroase.

Astfel o suprafată, pe care am ales să nu o betonăm, ci să o pavăm, face posibilă, nu numai absorbirea ploii, ci şi o simbioză foarte specială, ce se adaptează la călcare şi la dese intervenţii. Iar de pe urma acestor plante profită şi păsările, care-şi hrănesc puii cu seminţele acestora şi cu insectele de pe ele.

Un colţ de curte cu buruieni mari, înflorite - habitatul multor insecte


Feciorica (Herniaria glabra), o plăntuţă mică ce populează rosturile dintre pavele.

Spanacul porcesc (Chenopodium bonus-henricus) sau loboda cresc pe soluri bogate în subsanţe nutritive. Frunzele acestora se mănâncă nu doar ca şi spanac, comprese din frunze zdrobite ajută impotriva inflamaţiilor şi ulcerelor iar din rădăcini se prepară un leac împotriva exemelor.

Cum să procedăm? Idei practice pentru amenajarea de suprfeţe ecologiceCu puţină pricepere se pot înfiinţa habitate cu o vari-etate mare de floră şi faună. Unghere uitate şi colturi neutilizate, unde s-au acumulat diferite reziduri, se pot transforma în biotopuri valoroase şi în refugii pentru specii devenite rare: Locuri foarte bogate în humus, suprafeţe cu

moloz vechi care conţine var, sau pur şi simplu dealungul gardurilor, se pot dezvolta în biotopuri cu floră şi faună bogată. Multe se instalează de la sine, dacă avem destulă răbdare.

Colonizarea ţintită, din flora tipică a satului şi din alte gospodării, accelerează procesul.

Renunţând la betonarea şi asfaltarea suprafeţelor, vor apare rapid asociaţii de plante din flora spontană. Speciile din care vor fi compuse aceste asocieri, variază în funcţie de intensitatea circulaţiei pe suprafaţa respectivă. Locuri cu circulaţie intensă vor fi populate mi mult de plante anuale, pe când acolo unde nu călcăm niciodată, vor creşte în curând plante de talie înaltă şi perene. Şi aici se poate accelera procesul de populare cu ajutorul seminţelor adunate din zonă.

Floarea ţimbal (Cymbalaria muralis) acopere ziduri vechi de piatră.

Mărul lupului (Aristolochia clematites) este o plantă medicinală. El îşi capturează polenizatorii cu ajutorul florilor capcană.

Urzicile hrănesc omizile multor fluturi.

Salvia şi pelinul negru cresc peste o grămadă de nisip. Locuri aban-donate sunt deseori refugii pentru specii rare de plante şi la a doua privire arată sunt frumoase.


Garduri şi ziduri de sprijin ca mici biotopuri

Gardurile şi zidurile de sprijin atrag privirile dacă au ceva deosebit. Ziduri vechi, frumoase, de piatră sau un gard împletit din nuiele captează imediat pri-virile.

La prima privire, estetica şi aranjarea exterioară sunt importante. Însă observându-le mai îndeaproape, zidurile şi gardurile naturale ne oferă piveliştea unor veritabile «paradisuri». De obicei vechile împrej-muiri din piatră sau alt material natural mişună de vietăţi.

Îndeosebi zidurile de sprijin din piatră, fără beton, zidite numai cu pământ, adăpostesc minihabitate minunate între rosturi. Construirea de astfel de ziduri naturale presupune muncă fizică intensă şi nu oriun-de putem procura piatră la un preţ convenabil. Totuşi se merită să priviţi odată mai atent la gardul de la grădină. Poate este poleit cu un strat subţire de liche-ni sau muşchi, sau are galerii de albine sălbatice. Acestea sunt biotopuri şi habitate minuscule, cu care desigur nu vom câştiga premii de protecţia mediului, însă la fel ca în alte domenii ale vieţii, dragostea stă în detaliu.

O mare varietate de vietăţi este acolo unde s-a construit cu materiale naturale netratate.

Materialele de constucţie provenite din mediul imediat înconjurător se încadrează mult mai armo-nios în peisaj decât betonul, stâlpi de lemn impreg-nat sau altele care se pot cumpăra la depozitele de materiale de construcţii.

Garduri din plasă metalică sau ziduri urâte pot fi învelite foarte bine cu iederă, hamei, mâna Maicii Domnului sau alte plante căţărătoare.

zid făra beton

sus: gard împletit cu lemn mortjos: gard împletit cu nuiele vii

gard de lemn

gard împletit cu nuiele

Avantaje şi caracteristici deosebita: Fără beton sau mortar şi cu rosturi nesigilate Între rosturile pietrelor poate să crească: iarba de

soaldină, floarea ţimbal şi ruginiţa sau feriguţa. Golurile servesc ca adăpost pentru gândaci,

şopârle, broaşte, etc.

Ce reguli sunt de respectat la construire? Ziduri de sprijin din piatră, construite numai

cu pământ, până la o înălţime de 60 cm, pot fi aşezate direct pe pământ. Ziduri mai înalte necesită o temelie din piatră spartă, de 30-50 cm. Pentru ziduri de peste 1 m înălţime trebuie turnată fundaţie.

Ziduri de despărţire, construite numai cu pământ, pentru o înălţime de 1 m, trebuie să aibă la bază o grosime de 0,8-1 m.

Avantaje şi caracteristici deosebite: Există foarte multe feluri de garuri din lemn,

caracteristice diferitelor regiuni. Ele pot fi con-struite din şipci, rindeluite sau brute, dar şi din lemn rotund sau semirotund, descojit sau din lemn crepat longitudinal.

Ce reguli trebuiesc respectate la construire? Este de recomandat să renunţaţi la tratamente

chimice cum ar fi vopsire, impregnare sub pre-siune, etc.

Lemnul pretabil este de esenţă tare, rezistent la intemperii ca: salcâmul, stejarul, larice sau zadă, etc.

Evitaţi contactul lemnului direct cu pământul.

Avantaje şi caracteristici deosebite: Gardurile împletite sunt ieftine şi frumoase dar

de durată limitată.


Apa aduce viaţă în gospodărie

Un mic lac – locuinţa multor animale şi plante

În unele regiuni, lacurile sunt parte componenta a peisajului gospodăriilor. În trecut, ele au repre-zentat rezerva de apă pentru stingerea incendiilor, adăpătoare pentru animale, un loc pentru creşterea raţelor şi gâştelor şi pentru peşti. Astfel de lacuri reprezintă şi azi o investiţie economică şi, mai ales, ecologică, unde natura poate fi văzută şi observată în toată splendoarea ei. În plus, ele sunt habitatul natu-ral al unui număr mare de plante şi animale specifice, dintre care vom prezenta doar câteva.

În apă cresc de exemplu: omiedefrunze (Myri-ophyllum) şi piciorul cocoşului, care are flori albe. Acesta are, la fel ca multe alte plante acvatice, atât frunze mici subacvatice, cât şi frunze plutitoare. Dintre plantele plutitoare, amintim lintiţa de baltă, broscăriţa, iarba-broaştei, nufărul alb şi nufărul gal-ben. Spre mal se formează o zonă cu trestie şi cu rogoz. Alte plante tipice acestei zone sunt de exemp-lu papura, a carei fructe, de culoare maro închis, sunt foarte decorative sau stânjenelul de baltă cu flori gal-bene, splendide.

În plus un eleşteu în apropierea casei este preţios pentru: amfibii, libelule şi alte animale nevertebrate ca: ploşniţa acvatică, cărabuşul de apă, fugaciul care pot coloniza rapid orice baltă nou înfiinţată. Ei fiind adversari, în timp, formează un echilibru şi împiedică înmulţirea excesivă a ţânţarilor.

Dintre amfibii apar primăvara cele mai vizibile: broasca de iarbă şi broasca râioasă, călătorind spre baltă. Mai târziu, aşa numitele broaşte verzi sau de apă, se fac auzite cu concertele lor gălăgioase. Mai puţin cunoscut, dar în perioada de împerechere foarte colorat, este micuţul triton comun sau tritonul alpin, la altitudini mai mari.

Broasca de iarbă şi broasca râioasă vin la baltă numai pentru a-şi depune ouăle, în schimb broasca de apă şi tritonul, petrec un timp mai îndelungat în apă.

Vara libelulele oferă cel mai impresionant specta-col din preajma apelor. Este o experienţă palpitantă să observi, în zori, pe o tulpină de trestie, libe-lula adultă ieşind din larva care a trăit în apă. În ciuda părerilor contradictorii, libelulele nu pot să înţepe. Ca prădătoare, atât în faza de larvă, cât şi ca insectă «adultă» libelulele sunt folositoare, deoare-ce prădează ţânţari, muşte şi alte insecte minuscule, dăunătoare. Una din cele mai mari specii este Aesh-na cyanea care creşte în lacuri mai mici şi umbrite iar în perioada de zbor îşi caută prada şi în grădini, dealungul drumurilor şi în crânguri.

Amenajare şi ăngrijire: importand de ştiut

Următoarele recomandări sunt valabile atât pen-tru amenajarea unui lăculeţ în grădină cât şi pentru eleşteuri mai mari. Majoritatea plantelor şi animalelor din lac, au

nevoie de porţiuni, neumbrite de vegetaţia de la mal, însorite şi uşoare de încălzit. Deaceea lacul nu trebuie să fie înconjurat complet de pomi. Prin întreruperi, ici colo, al desişului de pomi

Lacul devine optic atractiv prin prezenţa vegetaţiei acvatice şi de mal.

Libelula mozaic, verde si albastră şi broasca râioasă sunt locuitori obişnuiţi ai lacului din gospodărie.


Apa de ploaie poate fi captată într-o baltă şi absorbită în sol, în loc să fie canalizată

În multe locuri apa de ploaie, care nu necesită epurare, este canalizată de pe acoperişuri şi de pe suprafeţele betonate, suprasolicitând staţiile de epu-rare. În unele regiuni ale Germaniei, cetăţenii plătesc mult pentru acest lucru. Desigur şi la noi va devenii scumpă introducerea apei de pe toate suprafeţele, în sistemul de canalizare.

Multe gospodării canalizaeză apa de ploaie în şanţuri şi pâraie. Acest lucru e mai bun decât dever-sarea apei în canalizare, însă şi aceste ape, cresc ris-cul de inundaţii.

Colectarea apei de ploaie pe o suprafaţă înierbată unde se absoarbe într-un timp mai îndelungat, este o variantă ecologic foarte inteligentă şi necostisi-toare. Acest lucru este foarte simplu de realizat la gospodării cu suprafeţe suficient de mari. Însă în sate mai aglomerate unde gospodăriile au suprafeţe mici la dispoziţie, va fi nevoie de rigole şi decantoare sub-terane.

Loc special amenajat pentru colectarea ape de ploaie, cu specii de plante rezistente atât la uscat cât şi la apă, după o ploaie torenţială. În loc de plante mari se poate semăna şi un amestec de pajişte. Putem lăsa şi flora spontană să înverzească o astfel de groapă.

şi tufe de la mal, se creează habitate diversificate pentru locuitorii lacului şi ferestre pentru privirea observatoare. La lacurile mai mari este ideal ca porţiunile de mal însorite să se alterneze cu porţiunile umbrite.

Lacul din gospodărie trebuie să fie înconjurat de de un teren nelucrat, de câţiva metrii lăţime, în funcţie de mărimea lacului. Acesta poate fi cosit sau mulcit la intervale mai mari de timp. Pentru prevenirea accidentelor zona poate fi împrejmuită cu un gard robust, permeabil doar pentru animale mici. Numai la lacuri mari putem permite accesul vitelor şi păsărilor, în număr mic, la o porţiune a malului, fără ca ecestea să devină poluante sau să dăuneze.

Creşterea nestingherită a vegetaţiei duce, pe termen lung, la uscarea lacului, locuitorii lui pierzându-şi astfel habitatul. Lacurile astupate de frunziş, resturi vegetale şi nămol, trebuiesc curăţate. Pentru a menţine mereu o zonă neângheţată, unde să se poată adăpostii de ger animalele, apa trebuie să fie, cel puţin într-un loc, mai adâncă de un metru. Totuşi porţiunile mai puţin adânci, sunt la fel de importante iar malurile să nu fie niciodată prea abrupte.

O populaţie prea puternică de peşti, de orice fel, are un efect negativ asupra faunei apelor. Peştii sunt concurenţi pentru hrană şi răpitorii multor locuitori ai lacului şi strică considerabil calitatea apei. Deaceea nu se recomandă popularea lacului cu peşti, iar dacă există deja, să reduceţi numărul lor. Acelaşi lucru este valabil şi pentru raţe şi gâşte, în plus, acestea pot distruge vegetaţia de la mal, prin călcare şi contribuie la suprasaturarea apei cu subsanţe nutritive.

Nici introducerea animalelor ca broaştele ţestoase ornamentale, îndeosebi specii nespecifice zonei, sau a plantelor de apă din comerţ, nu se recomandă, fiindcă acestea pot să răstoarne echilibrul sinbiotic al ecosistemului şi pot migra şi spre alte ape.

Mărăraşul şi papura (stânga)şi piciorul cocoşului sunt plante larg răspândite .

�0 Hofstelle 2008 Bioland / KÖN / Demeter /FiBL

Baltă pentru apa de ploaie - important de ştiut:La amenajarea unei bălţi pentru colectarea şi infil-trarea apei, trebuiesc respectate următoarele: Pentru a prevenii deteriorarea clădirilor, apa

trebuie colectată la câţiva metrii de acestea. Suprafaţa ei trebuie să fie cât mai întinsă.

Suprafaţa de rezervă să reprezinte 10-20 % ale suprafeţelor acoperite şi betonate, în funcţie de tipul solului. La ploi puternice, se va acumula un mic lac, iar apa se va infiltra în sol într-un timp, mai mult sau mai puţin, scurt.

Să facem posibilă infiltrarea apei şi pe căile de accesDrumurile pe care circulă vehicule grele trebuiesc consolidate: betonate, asfaltate, etc. Dar etanşarea totală a suprafeţelor, de exemplu cu asfalt, trebu-ie limitată doar la zonele intens circulate. În multe zone este chiar suficient un strat de pietriş sau de piatră spartă. În loc de pavaje complet etanşe, dale-le cu găuri sau cu rosturi între ele, permit infiltrarea apei de ploaie.

Rândunelele au neapărată nevoie de bălţi, unde găsesc noroiul neceser pentru construirea cuibului lor. Bălţi cu noroi se pot forma numai pe suprafeţe nebetonate, neasfaltate, etc.

Groapă de colectare şi absorbţie

Rigolă

Utilizarea apei de ploaie

Apa de ploaie poate fi folosită în toate scopurile care nu necesită neapărat calitatea apei potabile. Este foarte bună pentru a uda în seră, deoarece este moale si săracă în săruri, protejând astfel instalaţia de iriga-re şi solul. Pentru adăpat animalele, este permis de lege, însă necesită mereu analize şi oricum nu satis-face totdeauna cantitativ.

Dorinţa de a colecta şi utiliza apa de ploaie se loveşte de costurile prea mari. Însă pe măsură ce cresc tarifele pentru apă, o astfel de investiţie devine tot mai rentabila. Se rentează, de exemplu, utilizarea apei de ploaie pentru maşina de spălat, pentru veceu, dacă la construcţii noi sau la renovări se poate instala un sistem separat pentru acestea.

La nivelul actual al taxelor, o astfel de investiţie se amortizează în aproximativ zece ani.

În acest scop apa se colectează în cisterne sub-terane (întuneric, temperaturi constante, nu se vede) sau în rezervoare la suprafaţă, acoperite cu prelate (întuneric, mai ieftin) sau pentru sere, în lagune captuşite cu folie (deosebit de ieftin însă, pe timp geros nefuncţional, urât ca aspect, atenţie: folia tre-buie să fie rezistentă la intemperii şi atestată alimen-tar).


Insectele: animale folositoare ce mişună în jurul nostru

Cât de mică ar fi o gospodărie, pentru insecte este loc oriunde. Cu cât gospodăria este mai diversificat amenajată, cu atât mai multe vietăţi se vor găsii în jurul nostru. Nabăgată în seamă, deseori, coloana de furnici îşi croieşte calea prin gospodărie, gândacii îşi caută prada, albina sălbatică îşi transportă pole-nul într-o gaură în lemnărie şi bondarul, rotunjel, se rostogoleşte prin aer de la o floare la alta. Ele sunt de obicei mici, nebăgate în seamă şi nezgomotoase, însă insectelor, celei mai variate grupe de anima-le, le revin sarcini centrale ale ecosistemelor: ele polenizează plantele, descompun resturi vegetale şi servesc ca hrană altor insecte, paianjenilor, anfibi-

ilor, reptilelor, păsărilor şi mamiferelor. Fără insecte, ecosistemul n-ar putea supravieţui, deoarece multe alte specii de animale, dar şi de plante sunt direct sau indirect dependente de ele.

Multe specii de insecte sunt deja pe liste roşie datorită reducerii şi distrugerii habitatelor lor, sau a folosirii insecticidelor. Astfel, de exemplu în germa-nia, 50 % din toate speciile de muscă (diptera) din familia Syrphidae, de fluturi şi de albine sălbatice sunt trecute pe lista roşie. În cazul gândacilor şi libelulelor procentajul este de 60 %, la furnici şi mai mare şi soarta grupurilor de insecte mai puţin cunoscute nu este neapărat mai bună. Iar câte plante sunt pe cale de dispariţie datorită dispariţiei poleni-zatorilor lor ?

Multe insecte au nevoie de plante cu flori pentru dezvoltarea lor. Având în gospodărie cât mai multe plante cu flori, încurajăm multe insecte folositoare, răpitoare sau parazite, care sunt atrase de acestea.Pe lângă hrana oferită de flori, mai este important şi să le oferim acestor insecte posibilitatea de a-şi face cuibul şi ascunzişuri unde să se poată adăposti spre iernare.

Articolele din ziare relatând despre viespii ucigaşi, le fac viaţa grea tuturor viespilor. Însă panica este complet nefondată-ba dimpotrivă aceştia sunt foarte folositoare deoarece sa hrănesc cu muşte. De exemplu, o familie bine dezvoltată de viespii uriaşi poate vâna zilnic 500 g de muşte.

Bondarii, fiindcă nu sunt aşa sensibili la temperaturi mai scăzute, zboară toamna pâna târziu, dar şi pe timp ploios, pentru a aduna nectar şi polen. Ei vizitează zilnic peste 1000 de flori contribuind astfel foarte eficient la polenizare. La unele plante, de exemplu la tomate, polenul este atât de bine prins în floare încât numai vibraţiile aripilor bondarilor îl poate desprinde. Astfel de plante pot fi polenizate doar de bondari.

Cele mai multe omizi ale fluturilor, nu sunt interesate de legume - de exemplu omida fluturelui Zygaena trifolii se hrăneşte cu florile ghizdeiului, ochiul păunului şi amiralul cu urzică.

�� Hofstelle 2008 Bioland / KÖN / Demeter /FiBL

sus: astfel de adăposturi se aşează într-un loc însorit şi se protejează de ploaie şi vânt. Un «hotel» de insecte oferă loc de ciubărit diferitor insecte şi ne face posibilă observarea com-portamentului lor.

dreapta: o buturugă de lemn de esenţă tare, un ajutor simplu de cuibărit pentru insecte.

Resurse utile pe web:Următoarele site-uri sunt în limba germană însă navigând pe ele veţi găsii imagini şi idei foarte practice: www.wildbienen.de/ www.arthropods.de/ www.insektenbox.de/ www.bluehende-landschaft.de/

Această musca (Episyrphus balteatus) are una dintre cele mai efici-ente metode de combatere a păduchilor de frunze, deoarece multe dintre cele 400 de specii autohtone cresc hrănindu-se cu paduchi

de frunză. Insectele adulte au nevoie în schimb de polen, nectar sau mană. Pentru ca primăvara să poată începe timpuriu cu depunerea

de ouă, ea are nevoie de adăposturi adecvate pentru îniernare, ca de exemplu frunze uscate sau o tulpina uscată, goală pe mijloc.

Cum să le încurajăm? Pentru păstrarea unei diversităţi cât mai mari de

specii de insecte, trebuie să le oferim dealungul întregului an, plante care înfloresc. Acestea cresc îndeosebi pe pajişti cu sol sărac în substanţe nutritive, uscate şi nefertilizate, pe terenuri cultivate cu plante sălbatice, în bălţi şi mlaştini. Deaceea astfel de suprafeţe trebuiesc păstrate sau amenajate din nou, dacă nu există prin preajmă, dându-i gospodăriei o structură bogată cu zone foarte diverse.

În jurul gospodăriei putem creşte oferta de hrană pentru insecte care se hrănesc cu nectar şi polen, cât şi pentru cele ce se hrănesc cu plante, prin tufişuri, prin plantarea arbuştilor autohtoni şi prin tolerarea suprafeţelor cu buruieni mari (vezi pagina 15).

Multe insecte depind de locuri speciale unde-şi pot face cuibul ca de exemplu albinele sălbatice solitare, viespii de groapă (Sphecidae şi Pompilidae) – unele specii îşi construiesc singure cuibul din boabe de nisip lipite cu salivă, din răşină sau din lut. Maluri şi răzoare cu pământ descoperit, buşteni de lemn mort, crăpături în ziduri, pereţi din chirpici şi tulpine de plante uscate, goale pe mijloc, pot adăpostii insecte folositoare.

Putem confecţiona adăposturi simple de cuibărit, agăţând legături din vreascuri de lemn poros şi moale ca de exemplu soc, trandafiri, murari, mălin sau trestie în poziţie orizontală puţin înclinată sau pe verticală.

O altă posibilitate simplă e să facem multe găuri de diferite dimensiuni într-o bucată de trunchi de lemn de esenţă tare. Lemnul de esenţă moale nu e bun fiindcă la umiditate se umflă şi se astupă găurile. Găurile vor avea diametrul de 2-10 mm, majoritatea de 3-6 mm şi în adâncime aproximativ de zece ori cât diametrul.

Cuibarele pot lua însă şi forma unui veritabil «hotel». Aici se pot combina multe technici diferite. Un schelet din lemn de brad netratat, cu diferite compartimente va fi suportul. Compartimentele se umplu cu materiale descrise mai sus, cu lemn mort, cu crengi sau cu bambus, lipite cu lut sau astupate cu cărămizi găurite. Se pot integra şi nişte stupi pentru bondari şi Episyrphus balteatus.


Liliecii: locuitori ascunşi ai gopodăriilor noastre

În cele mai multe gospodării agricole, în amurg apar liliecii prin aer. Unde locuiesc ei, cine sunt ei şi cum trăiesc? Multe ne sunt necunoscute. Modul lor de viaţă este foarte deosebit şi se merită să aflăm mai multe despre aceşti conlocuitori ai noştrii, enigma-tici.

În România trăiesc aproximativ 30 de specii de lilieci. Speciile diferă foerte mult între ele şi datori-ta capacităţii speciale de adaptare pot avea habitate foarte diferite. Liliecii din ţara noastra se hrănesc exclusiv cu insecte şi paianjeni. Într-o noapte ei pot ingera o cantitate echivalentă cu o treime a greutăţii corpului propriu. Astfel ei aduc o contribuţie importantă la combaterea ecologică a dăunătorilor. Deoarece în ţara noastra nu prea sunt insecte active iarna, majoritatea liliecilor petrec anotimpul geros hibernând.

Toate speciile de lilieci din Europa sunt specii protejate. Cauzele pericolelor la care sunt expuşi liliecii provin de obicei de la activităţile oamenilor. Prin insecticide prada lor este otrăvită iar substanţele chimice de protecţia lemnului le fac adăposturile otrăvitoare. Pe drumuri maşinile lovesc deseori lilie-ci şi generatoarele eoliene sunt cauza majoră a morţii multor exemplare. Însă înrăutăţirea mediului lor de viaţă şi distrugerea adăposturilor au urmări foar-te grave. Prin schimbările drastice a peisajelor se pierd locuri importante de vânat. Locuinţele lor sunt distruse, atunci când sunt tăiaţi pomii cu scorburi, când se renovează sau se izolează clădiri.

Modul de viaţăSpre sfârşitul lui octombrie, liliecii se retrag la locu-rile lor de hibernare. Pentru aceasta, unele specii par-curg sute de kilometrii. Ei nu dorm toată iarna, ci îşi schimbă din când în când locul ascunzişului. Chiar şi împerecherea are loc de obicei în adăpostul de iarnă. Însă ovulele sunt fertilizate doar după hibernare.

În funcţie de condiţiile meteo liliecii părăsesc în aprilie adăpostul de iarnă îndreptându-se spre locuinţele de vară. Multe specii dorm ziua în apro-pierea noastră. Liliecii pitici, de exemplu, se pot ascunde între lemne aşezate în stivă, în crepăturile zidurilor, în scobituri în dulgherie.

Există însă şi specii mari ca liliacul de seară, liliacul cu rât sau cu potcoavă şi cel cu urechi mari, care atârnă liber de tavane şi acoperişuri, în podurile clădirilor, unde nu este curent, schimbându-şi locul în funcţie de temperatură.

Unele specii de lilieci pot ajunge vârste de peste treizeci de ani şi dau naştere de regulă unui singur pui pe an.

În iulie-august puii încep să zboară, «creşele» rămânând goale. De acum locurile de înnoptare se schimbă des. Spre sfârşitul verii se retrag în locuri speciale pentru înperechere. De acum liliecii caută să-şi acumuleze un strat gros de grăsime pentru următoarea iarnă, din care sperăm să iasă cu bine.

În junie se întâlnesc femelele, de la câteva exemplare până la sute, în funcţie de specie, pentru a da naştere puilor, în aşa numite «creşe» (în imagine liliacul pigmeu). Masculii stau vara în grupuri mici sau solitari, în alte adăposturi. .

Scurt portret a patru specii de lilieciLiliacul pitic - cel mai micLiliacul pitic încape cu uşurinţă într-o cutie de chibrite, cu aripile adunate în jurul corpului. El se hrăneşte mai ales cu ţânţari şi insecte şi mai mici.

Liliacul de seară - cel mai rapid Marele liliac de seară vânează deasupra coroanelor copacilor şi atinge viteza record de 50 km/h. El are cu aripile întinse 40 cm şi se hrăneşte cu insecte până la mărimea cărăbuşului de mai.

Liliacul cu urechi mari - cel cu cele mai mari urechiUrechile acestor lilieci sunt aproape la fel de lungi ca si corpul întreg. Ei zboară foarte aproape de vegetaţie şi colectează insectele de pe frunze.

Liliacul cu potcoavă - cei cu nasul altfelCeilalţi lilieci emit ultrasunetele prin gură, aceştia în schimb le emit prin nas. Aceşti lilieci vânează într-un zbor jos asemănător cu cel al fluturilor sau îşi localizează prada dintr-un loc de odihnă.


Resurse utile atât în limba germană cât şi ân alte limbi:

www.fledermausschutz.at www.fledermausschutz.ch www.fledermaus.ch www.fledermausschutz.de www.eurobats.org www.fledermauskunde.de/fsch-bau.htm www.der-baff.de www.schwegler-natur.de www.naturschutzbedarf-strobel.de www.hasselfeldt-naturschutz.de/flederm.html

La construcţii noi, se poate asigura accesul liliecilor cu ajutorul ţiglelor speciale pentru acest scop.

Aşezând nişte bolţari cu găuri de 30 mm în potenţialul adăpost de iarnă, la tavanul beciului, creşte numărul nişelor şi astfel a posibilităţilor adecvate pentru iernerea liliecilor.

Cum să îi încurajăm? Liliecii sunt foarte fideli locului şi în fiecare an

revin la "creşele" lor pentru a-şi adăpostii puii. Deaceea locurile cunoscute trebuiesc protejate. Când facem lucrări de renovare să ţinem cont să nu le distrugem locuinţele şi să nu le blocăm accesul la ele. Tratarea lemnului s-o facem numai cu metoda aerului fierbinte sau cu substanţe pe bază de sare. Lucrările de renovare care ar putea afecta "creşele" liliecilor să nu fie executate între aprilie şi septembrie pentru ca să nu-i deranjăm şi în consecinţă ei să-şi abandoneze puii.

Le putem creea noi ascunzişuri la acoperişurile

Două exemple de căsuţe pentru lilieci; stânga: din beton; dreapta: din lemn.

casei, grajdului, şurii sau halelor, montând căsuţe de lilieci, profile special montate la streşini drepte sau cofraje din lemn. În principiu sunt valabile următoarele: fiind locuitori de nişe, le plac locuri înguste, uscate şi fără curent. Intrarea trebuie să fie atât de strâmtă, încât să nu poată intra păsări sau animale ca dihorul. Locul de aterizare să fie cât mai liber din jur şi neaccesibil pentru pisici.

Prin orificii sau ţigle speciale putem asigura acces liliecilor în podul casei. Dacă nu dorim ca ei să aibă acces în tot podul casei, le vom construi cuşti, cât se poate de voluminoase, în jurul orificiilor.

Beciuri (pivniţe), bunchere, demisoluri neutilizate, cu umiditatea aerului de cel puţin 80 %, sunt bune adăposturi de iarnă şi pot fi optimizate prin montarea unor bolţari cu găuri, la tavan. Un gemuleţ de 15x30 cm, orizontal, e de ajuns pentru a asigura accesul liliecilor la potenţiala locuinţă.

Liliecii au nevoie şi de teritorii bune de vânat la care să aibă acces uşor. Culuare de zbor între adăpostul de noapte şi teritoriul de vânat sunt alei cu pomi, liziere, marginea pădurii sau cursul unui pârâu. Dacă mediul imediat al gospodăriei este foarte divers structurată, atunci va exista şi o ofertă bogată de insecte şi liliecii găsesc uşor hrană.


Un cămin pentru păsările gospodăriei

Multe păsări ale peisajului nostru cultural, trăiesc în vecinătatea noastra, în jurul curţii şi în anexe gospodăreşti. Ca unele care urmăresc îndeaproape culturile agricole, ele sunt strâns adaptate la viaţa în preajma gospodăriilor ţărăneşti. Din păcate, pe termen lung, numărul exemplarelor multor specii de păsări scade drastic, datorită schimbărilor gravante a structurilor agricole, în multe regiuni. Aceasta duce la pierderea biodiversităţii (numărului mare de specii) în peisa-

Important de ştiut:Şoimul roşcat rămâne tot anul la noi în ţară. Deşi este, pe lângă şorecarul comun, una din cele mai des întâlnite păsări răpitoare din ţara noastră, în unele regiu-ni numărul lor scade, pe termen lung. Şomii roşcaţi nu-şi con-struiesc cuiburi ci folosesc vechi porumbare, nişele zidurilor, per-vazurile clădirilor agricole pen-

tru a-şi clocii ouăle şi a-şi creşte puii. În căutarea prăzii, şoimul roşcat zboară deasupra câmpului deschis, unde vânează şoareci staţionând în aer cu aripile fluturânde.

Cum să îi încurajăm? Căsuţele de cuibărit, montate la înălţime cât mai mare, pe latura

adăpostită de vânt, pot atrage soimii roşcaţi şi la clădiri moderne sau modernizate unde dealtfel n-ar avea locuri adecvate.

Pe hotar le putem confecţiona nişte T-uri montate în vârful unor stâlpi. Şoimii şi şorecarii vor şedea pe ele urmărind vânatul.

Ogoare, părăginişuri şi terenuri cu vegetaţie sălbatică sunt teritoriul lor de vânat. Resturile de cereale şi colţuri sau capete de tarlale nerecoltate, le prelungesc oferta de vânat până-n iarnă.

Important de ştiut:Bufniţele sunt păsări foarte legate de loc şi rămân pe par-cursul întregului an în preajma cuibului. Numărul lor a scăzut drastic în unele regiuni şi îşi revine foerte greu. Înmulţirea lor depinde în fiecare an de prezenţa din abundenţă a şoarecilor şi de condiţiile meteo. Bufniţele clocesc în crepături întunecoa-

se în grajduri, şuri, podurile caselor şi în turnurile bisericilor. Ele se hrănesc aproape exclusiv numai cu şoareci, pe care îi vânează dintrun punct fix sau dintr-un zbor foarte silenţios, de-alungul dru-murilor, tarlalelor sau tufărişurilor. Iarna, mai ales când stratul de zăpadă este gros şi persistent, când şoarecii nu sunt de găsit pe câmp, bufniţa vânează şi în şurile deschise sau în poduri cu fân sau paie. Ele vânează aici orientându-se aproape exclusiv numai după auz.

Cum să le încurajăm? Să lăsăm deschise ferestrele podurilor, să păstrăm orificiile

sau găurile speciale pentru bufniţe, pe acoperişuri sau să le reinstalăm, dacă nu mai există.

Căsuţele speciale pentru cuibărit pot înlocui locurile tradiţionale, unde obişnuiau să clocească bufniţele.

Să instalăm căsuţele la înălţime cât mai mare, cu deschidere spre exteriorul clădirilor şi cu spaţiu suficient liber în jurul intrării.

Să punem un strat de turbă sau de talaj de lemn, în căsuţele noi instalate.

Pentru vânatul de şoareci să menţinem hotare, pârloage, tufărişuri, etc. iar unde nu există să le creem. Prezenţa pajiştilor, miriştilor, resturilor de holde şi culturi de cereale, pe câmp, îmbunătăţeşte oferta de vânat, şi iarna, pentru bufniţe.

jul cultural ţărănesc. Agricultorii pot încuraja păsările prin măsuri simple, împiedicând

astfel sărăcirea peisajului. Vânturelul roşu, bufniţa şi rândunica sunt foarte folositoare în gospodărie deoarece prind şoarecii şi muştele.

Bufniţa (buha) Vânturelul roşu (şoimul roşcat)

Schiţe: cuşti de cuibărit pentru bufniţe (stânga), pentru soimi (sus).

Hofstelle 2008 Bioland / KÖN / Demeter /FiBL26

Important de ştiut:Râdunelele se întorc de obicei spre sfârşitul lui martie din locuri-le lor de iernat din Africa. Ele sunt cele mai cunoscute vestitoare ale primăverii. Populaţia de rândunele scade în mod constant, din cauza restucturării gospodăriilor agricole şi din cauza schimbari-lor multiple a habitatelor lor, atât la noi, unde îşi cresc puii, cât şi în locurile de iernat.

Rândunica de hambar cuibăreşte în interiorul clădirilor, de preferinţă în grajduri de vite. Cuiburile sunt nişte semiglobu-ri deschise, construite din picături de noroi amestecat cu salivă şi lipit de ziduri sau grinzi sub tavan sau streaşină. Rândunele-le se hrănesc cu insecte mici, pe care le vânează în zbor. Pentru căutarea hranei ele au nevoie de un peisaj cultural diversificat cu păşuni, fâneţe, arături, pomi, tufărişuri şi ape. Când bate vântul, le place să vâneze în adăpostul aleeilor de pomi şi tufişurilor iar când plouă chiar în grajduri şi şuri deschise.

Cum să le încurajăm? Cea mai simplă măsură de protecţie: lăsaţi tot timpul deschisă

o fereastră a grajdului pentru a permite intrarea şi ieşirea rândunelelor.

Pentru a-şi construii cuibul, rândunelele de hambar şi lăstunii au nevoie de noroi, pe care îl pot lua din băltoace sau din malul pâraielor. Deaceea totdeauna să lăsăm destule suprfeţe şi căi de acces nebetonate (neasfaltate) în gospodărie.

Dacă primăvara este secetoasă să udăm un petec de pământ, pe o folie de plastic o baltă artificială cu noroi ţine mai mult.

Deşi rândunelele îşi construiesc singure cuibul, le putem atrage în locuri noi, fixând nişte suporţi sau chiar cuiburi artificiale.

Acolo unde peisajul este prea sărac, plantând nişte arbuşti, o alee de pomi, înfiinţând şi întreţinând pajişti în apropierea gospodăriei şi amenajând un lac, vom contribuii la protejarea rândunelelor.

Rândunica de hambar

Important de ştiut:Lăstunii se întorc spre sfârşitul lui aprilie din locurile de iernat din Africa. Şi numărul lor este în continuă scădere. Ei cuibăresc alt-fel decât rândunelele, de regulă în colonii mici pe pereţii exterio-ri ai clădirilor. Cuiburile lor sunt rotunde, complet închise, având doar o mică gaură de intrare. Ei se hrănesc, ca şi rândunelele, cu insecte zburătoare pe care le vânează deasupra peisajului cultural. Lăstunii vizitează şi pajişti, părăginişuri şi ape mai îndepărtate de cuiburile lor.

Cum să îi încurajăm? Lăstunii, la fel ca şi rândunelele, îşi reocupă vechile cuiburi

mai mulţi ani consecutivi. Deaceea să nu le îndepărtăm peste iarnă.

Un sfat practic: Mizeria care apare în faţa uşilor, pe terase ş. a. o putem prevenii

montând nişte scânduri de captare sub cuiburi.

Lăstunul

Stânga: forma (modelul) de ipsos al cuibului; un cuib prefabricat


Important de ştiut:Vrabia de casă este o pasăre fidelă locului. În afara timpului de clocire ele trăiesc in stoluri mari. Chiar şi în timpul clocitului sunt foarte sociabile formând deseori mici colonii. În ciuda capacităţii lor mari de adaptare, numărul lor este în scădere. Marile stoluri de altădată, care invadau grânare şi lanuri de cereale, devin tot mai rare. Vrabia cuibăreşte în crepături, găuri, sub streşini sau în găurile zidurilor ( rareori şi în căsuţe de păsări ). Locurile tradiţionale de cuibărit ale vrabiei, devin tot mai rare, datorită stilului modern de construcţii şi renovărilor. Pentru hrana puilor, vrăbiile caută insecte, omizi etc. bogate în proteine. Acestea le găseşte în grădini, pe suprafeţe nebetonate ale gospodăriei, pe părăginişuri, la mar-ginile drumuriilor şi pe răzoare. Pe timpul iernii vrabia duce lipsă de grăunţe, printre altele datorită lipsei deşeurilor de treierat şi a cerealelor cazute din spic.

Cum să le încurajăm ? Prin menţinerea unor orificii, crepături şi adâncituri la renovarea sau

extinderea grajdurilor. Să înlocuim sau să completăm găurile şi crăpăturile, cu nişte

căsuţe. Mărimea ideală a acestor căsuţe este de 15x15 cm la bază, cu diametrul găurii de intrare de 35-40 mm. Fiindcă vrăbiile preferă să cuibărească în colonii, se recomandă să se fixeze pînă la patru căsuţe într-o linie, pe un perete de casă sau de şură.

Să le lăsăm fâşii de cereale nerecoltate, în apropierea tufărişurilor sau pomilor. O altă sursă de hrană pentru vrăbii sunt trocuţele păsărilor şi animalelor din gospodărie, care îşi împart hrana cu ele.

Vrabia

Important de ştiut:Codroşul, fiind pasăre migratoare, este de văzut pe la noi doar din martie până-n octombrie. Câte o pasăre solitară rămâne şi iarna aici. Populaţia nu este în pericol, datorită capacităţii mari de adap-tare. Fiind în trecut un locuitor al stâncilor, azi codroşul manifestă un ataşament deosebit faţă de aşezările umane. El cuibăreşte în mici crepături, sub streşini, pe pervazuri şi alte ascunzişuri în clădirile oamenilor. În căutarea insectelor sau animalelor mici, el zboară deseori în zone cu vegetaţie săracă, pajişti cu iarbă scurtă, în curţi, pe grămezi cu gunoi de grajd sau cu moloz.

Cum să îi încurajăm? Codroşul de casă poate fi atras în gospodărie de căsuţe

semiînchise, bine acceptate şi de codobatura şi muscarul sur. . Pajiştile cu iarba mică, grămezi de gunoi, depozite de moloz

şi suprafeţe nebetonate ca locul de parcare a maşinii, depozite de materiale, căi de acces, etc. uşurează codroşului căutarea de hrană.

Codroşul de casă

Mai multe informaţii: www.milvus.ro www.viata-salbatica.ro imagini superbe.

www.schwegler-natur.de : articole pentru protecţie naturii.

www.nabu.de, www.nabu-natur-shop.de (10108 Berlin):

Stânga: căsuţă închisă preferată de specii de vrăbii şi piţigoi; dreapta: căsuţă semiînchisă, potrivită pentru codroşul de casă.

Hofstelle 2008 Bioland / KÖN / Demeter /FiBL28

Gefördert aus Mitteln der SUE – Nordrhein Westfälische Stiftung für Umwelt und Entwicklung in Bonn

Herausgeber:Bioland Beratung GmbH Kaiserstraße 18, DE-55116 Mainz Tel. +49 (0)6131 / 239 79-0, Fax [email protected], www.bioland-beratung.de

Kompetenzzentrum Ökolandbau Niedersachsen (KÖN), Bahnhofstraße 15, DE-27374 VisselhövedeTel. +49 (0)4262 / 95 93-00, Fax [email protected], www.oeko-komp.de

Demeter NRWAlfred-Herrhausen-Straße 44, DE 58455 WittenTel. +49 (0)2302 / 915-218, Fax [email protected]

Forschungsinstitut für biologischen Landbau (FiBL)Ackerstraße, Postfach, CH-5070 Frick

Tel. +41 (0)62 8657-272, Fax [email protected], www.fibl.org

Galvanistraße 28, DE-60486 Frankfurt am MainTel. +49 (0)69 / 713 7699-0, Fax [email protected], www.fibl.org

Theresianumgasse 11/1, AT-1040 WienTel. +43 (0)1 9076313, Fax +43 (0)1 4037050 [email protected], www.fibl.org

Vertrieb in Deutschland: Bioland Verlags GmbHKaiserstraße 18, DE-55116 MainzTel. +49 (0)6131 / 140 86-93, Fax [email protected], www.bioland.de/verlag/

Vertrieb in der Schweiz: FiBL Frick (Best.Nr. 1486)

Idee, Finanzierung, Konzept, Koordination: Ute Buschhaus (Bioland NRW und Demeter NRW)

Autoren: Ute Buschhaus (Bioland NRW und Deme-ter NRW): Einleitung, Gehölze, Garten, Wasser; Thomas van Elsen (FiBL): Bracheflächen; Ralf Joest (ABU, Arbeitsgemeinschaft Biologischer Umwelt-schutz): Vögel; Alfons Krieger (IfN, Ingenieurbüro für Nachhaltigkeit, Lichtenow): Fassadenbegrü-nung; Eva Meyerhoff (KÖN): Zäune und Mauern; Birgit Petersen (KÖN): Dachbegrünung, Insekten, Fledermäuse; Kendra Quade (ABU): Wasser

Durchsicht: Reinhild Benning (BN Bayern), Klaus Brunsmeier (BUND), Nadine Ege, Rainer Opper-mann (IFAB Institut für Agrarökologie und Biodiver-sität), Florian Schöne (NABU)

Redaktion: Gilles Weidmann (FiBL)

Gestaltung: Claudia Kirchgraber (FiBL)

Bildnachweis (jeweils von links oben nach rechts unten): David Anderson: S. 23 (3); Heiko Bellmann (Uni Ulm): S. 11 (3); Dina Boll-mann: S. 2 (2, 9), 11 (1), 13 (4), 14 (1); BUND Lemgo: S. 5 (5), 6 (3); Ute Buschhaus: S. 4 (1), 5 (2, 3), 6 (1, 2), 11 (2), 13 (1, 3), 19 (3); Thomas van Elsen: S. 15, 16; Heiko Fischer: S. 7 (1); Iris Geier (Bezirksregierung Arnsberg): S. 7 (2), 19 (1, 2); Ralph Joest: S. 13 (2); Marc Grawitschky: S. 14 (2); Hans Günzl: S. 2 (7); Thomas Ingensand (Bio-land): S. 5 (6); John J. Kaczanow: S. 2 (9), 23 (1, 2, 4, 5), 25 (1); Hermann Knüwer: S. 2 (1), 20, 25, 26 (2), 27 (1); Alfons Krieger: S. 2 (4), 8; Eva Meyer-hoff: S. 2 (5, 6), 4 (2), 13 (2), 17; Birgit Petersen: S. 2 (6), 3, 17 (2), 21, 22, 24 (1, 2), 26 (1); Theo Poppen: S. 24 (3); Wolfgang Postler: S. 2 (10), 18 (2, 3); Rosenschule Ruf: S. 5 (1, 5); Thomas Ste-phan (c) BLE Bonn: S. 18 (1); Klaus Trunsier: S. 27 (2); Christoph Ziechaus: S. 1

Euro 7.00, sFr. 9.00 (inkl. MwSt.)

Alle in diesem Merkblatt enthaltenen Angaben wurden von den Autoren nach bestem Wissen erstellt und von ihnen sowie den beteiligten Ver-lagen mit größtmöglicher Sorgfalt überprüft. Den-noch sind Fehler nicht völlig auszuschließen.Daher erfolgen alle Angaben usw. ohne jegliche Verpflichtung oder Garantie der Autoren oder der Verlage. Beide übernehmen deshalb keinerlei Verantwortung und Haftung für etwa vorhandene inhaltliche Unrichtigkeiten.

2. Auflage

© 2008 Bioland Beratung, KÖN, Demeter & FiBL

Das Werk ist in allen seinen Teilen urheberrechtlich geschützt. Jede Verwertung ist ohne Zustimmung der Verlage unzulässig. Das gilt insbesondere für Vervielfältigungen, Übersetzungen, Mikroverfil-mungen und die Einspeicherung in und Verarbei-tung durch elektronische Systeme.

Impressum

Merkblatt Hecken; Herausgeber: Bioland Beratung, KÖN, FiBL, Bio Austria. 2006. 16 Seiten. Bezug in Deutschland: Bioland Verlag (EUR 6.00), Bezug in der Schweiz: FiBL (Best.Nr. 1435, sFr 9.00)

Naturschutz praktisch. Ein Handbuch für den ökologischen Landbau. Thomas van Elsen, Götz Daniel. 112 Seiten mit vielen Abbildungen. Bioland Verlag. ISBN 978-3-934239-01-2. EUR 10.00/sFr 18.20.

Feldvögel – Kulturfolger der Landwirtschaft. Nabu. Bezug für 2 EUR zzgl. Porto und Verpackung beim Nabu-Natur-Shop, Am Eisenwerk 13, 30519 Hannover oder [email protected], Best.Nr. 5039 oder www.natur-shop.de.

Umfangreiches Informationsmaterial zum Naturschutz im Landwirtschaftsbetrieb bietet AGRIDEA, Eschikon 28, CH-8315 Lindau. www.agridea-lindau.ch

Weitere Literaturtipps

Date post:	28-Dec-2015
Category:	Documents
Upload:	a4mscribd
View:	44 times
Download:	1 times

Amenajarea Ecologica Si Placuta a Gospodariei Taranesti

Documents