20

AMELIORAREA ANIMALELOR

Ameliorarea este procesul de modificare dirijata a genofondului populatiilor de animale domestice in directia utila omului. Modificarea bazei ereditare a populatiilor se realizeaza prin interventia omului in procesul de schimbare a generatiilor, de reproductie a populatiilor.. In acest context se poate defini ameliorarea ca proces de organizare a reproductiei populatiilor, in asa fel incit fiecare generatie sa fie mai buna decit precedenta (C.Draganescu, 1978, 1979).

Procesul de ameliorare este analog celui de evolutie. Din acest motiv, ameliorarea mai poate fi definita prin sintagma teorie evolutionista aplicata, in care termenul de aplicata desemneaza combinarea deliberata a factorilor evolutiei in vederea obtinerii de populatii cu o structura genetica dorita.

Modificarea genetica a populatiilor se realizeaza sub actiunea celor cinci factori ai evolutiei: selectia, incrucisarea, consagvinizarea, mutatia si deriva genetica. Ultimii doi factori au efecte asa de slabe, incit in ultimul timp au iesit din sfera de preocupari a amelioratorilor si se vorbeste numai de trei factori ai ameliorarii: selectia, incrucisarea si consagvinizarea. Uneori, in loc de ameliorare se spune selectie sau selectie si ameliorare, ceea ce nu este corect, deoarece selectia este unul din factorii ameliorarii, fara indoiala cel mai important, dar nu singurul.

Ameliorarea este si o problema economica. Formarea unei populatii noi este o investitie care trebuie amortizata in timp.

Obiectul ameliorarii. Obiectul ameliorarii este populatia si nu individul. Dupa formarea zigotului, baza sa ereditara nu mai poate fi schimbata. Singura posibilitate de modificare dirijata a bazei ereditare este interventia omului inainte de formarea zigotului, iar o modificare in acest moment se refera la populatie si nu la individ. Intervenind in procesul reproductiei populatiei, omul elimina de la reproductie indivizi necorespunzatori nevoilor sale. Eliminarea de indivizi este echivalenta cu eliminarea de gene din populatie, care, are ca efect imediat modificarea frecventei genelor si a genotipurilor din populatia respectiva. In acset fel structura genetica a populatiei filiale va fi

20

diferita de cea a generatiei parentale, crescind ponderea genotipurilor si respectiv a fenotipurilor favorabile. Pentru caracterele cantitative, modificarea fenotipului populatiei, a performantei medii este consecinta acestei schimbari.

Metode de cercetare in ameliorare

Ca orice domeniu stiintific si ameliorarea are o parte fundamentala si una operationala (aplicativa). Nivelul fundamental progreseaza prin cercetare fundamentala si are 3 metode: observatia, ipoteza (modelarea matematica) si experientele de ameliorare (validarea).

Observatia poate fi empirica si statistico-matematica. Observatia empirica a stat la baza formarii unor conceptii de lucru in perioada in care ameliorarea animalelor, din practica empirica a devenit arta. Ch.Darwin foloseste aceste observatii empirice ca argumente de baza ale lucrarii sale ‚’Originea speciilor’’ (1859).

Odata cu aparitia biometriei, observatia empirica este inlocuita cu observatia statistico-matematica. Acest tip de observatie, presupune masurarea si inregistratrea informatiilor referitoare la procesul de evolutie a populatiilor de animale si prelucrarea matematica a datelor primare in vederea obtinerii unor concluzii valide. Intrucit ameliorarea genetica a populatiilor implica parcurgerea mai multor generatii, in timpul vietii sale omul nu poate surprinde toate evenimentele asociate acestei evolutii. In ameliorare observatia statistico-matematica a devenit posibila odata cu aparitia primelor registre genealogice. Pe baza informatiilor cuprinse in aceste registre au fost efectuate, in perioada 1880-1950, o serie de cercetari genealogice, urmate de o alta serie de cercetari privind istoria genetica a raselor de animale (S. Wright, 1921 si J.L.Lush, 1933,1937). Din punct de vedere stiintific, mai importanta s-a dovedit a fi a doua categorie de cercetari care, a pus in evidenta metoda si procedeele de ameliorare ( de exemplu, consagvinizarea, intervalul de generatie, etc.).

Ipoteza. Ipoteza reprezinta o explicatie probabila a cauzelor producerii unui fenomen. Intrucit ameliorarea lucreaza cu observatii, ipoteza este

20

inlocuita cu deductia matematica sau simularea. Spre deosebire de ipoteza clasica, ce intrevede adevarul stiintific cu o probabilitate variabila, deductia matematica are sansa maxima de a-l gasi( C.Draganescu, 1979).

Prin simulare a devenit posibila optimizarea planurilor de selectie, la nivelul populatiilor de animale. Prin varierea componentelor planului de selectie (matca, raport de sexe, durata medie de exploatare, etc.), prin simulare se poate alcatui un numar foarte mare de variante, din care numai una asigura, cu cheltuieli minime, maximum de progre genetic in unitatea de timp. Simularea s-a dovedit o cale esentiala de cercetare pentru ameliorare.

Experimentul (validarea). Simularea are totusi limitele ei, izvorite din faptul ca, pe de o parte, structura populatiei se modifica in timp (deci si parametrii genetici si fenotipici care intra ca variabile in procesul de simulare), iar pe de alta parte, deductia matematica este insotita de o serie de ipoteze simplificatoare, cum ar fi: lipsa actiunii selectiei naturale, a derivei genetice, a inlantuirii genelor, etc. De aceea, in practica se impune efectuarea de experimente concrete.

Intrucit schimbarea structurii genetice a populatiilor (ameliorarea) se realizeaza in succesiunea generatiilor, animalele folosite pentru experienta tre-buie sa indeplineasca urmatoarele cerinte: sa aiba interval de generatie mic; sa fie prolifice, pentru a asigura o marime optima a probei care sa conduca la con-cluzii asigurate statistic; sa nu coste mult, nici ele si nici intretinerea lor.

Este limpede ca animalele domestice, mai ales cele cu interval mare de generatie (cabaline, taurine), nu sint cele mai potrivite pentru realizarea de ex-periente pentru ameliorare. Pentru astfel de animale, experimentele sint scum-pe, dureaza mult si adesea neasigurate statistic. Din aceste motive, majoritatea experientelor se realizeaza pe animale de laborator (Drodophila, soareci, cobai, iepuri). Experimentele pe animale de laborator dureaza citeva luni, comparativ cu 45-50 de ani la cabaline si 20-25 de ani la taurine.

In baza existentei unor mecanisme genetice si fiziologice, similare altor specii, concluziile obtinute in urma experimentelor pe animalele de laborator pot fi extrapolate speciilor de interes economic.

20

Nivelul operational progreseaza prin cercetare operationala care, cons-tituie procesul de stabilire a solutiei optime pentru o problema concreta de productie. Primele cercetari operationale in ameliorarea animalelor sint strins asociate cu cercetarea fundamentala, incepind cu lucrarile lui Hazel si Lush (1943).

Selectia

Conform teoriei evolutioniste, factorii care pot modifica frecventa ge-nelor si genotipurilor din populatie sint urmatorii:

a)Mutatia – definita drept orice schimbare fenotipica nedatorata ac-tiunilor legii ereditatii si nici fenomenului de recombinare; ea asigura materia prima a evolutiei biologice.

b)Migratia – reprezinta procesul de introducere a unor gene in popu-latie. Este considerata drept a doua cauza a evolutiei structurii genetice a unei populatii.

c)Selectia – este procesul de discrimare reproductiva neintimplatoare a indivizilor, realizata fie de catre mediu (selectia naturala), fie de catre om (se-lectie artificiala). Selectia nu creeaza gene noi, ea doar triaza si aranjeaza mate-ria prima adusa de mutatie si migratie, in structuri genetice noi adaptate me-diului sau nevoilor omului.

d)Consagvinizrea – este imperecherea intre animale mai apropiat inru-dite decit media inrudirii din populatie.

e)Deriva genetica – este un proces cu caracter intimplator, care de re-gula scapa controlului. Actioneaza in populatiile mici in care frecventele genelor sint supuse unor modificari datorita faptului ca gametii care transmit genele in generatia filiala contin probe distincte din genele populatiei parentale. Daca probele sint mici, ele sint supuse erorii de esantionaj, avind ca efect modifica-rea frecventei genelor de la o generatie la alta, intr-o directie imprevizibila dar intr-o cantitate previzibila.

20

Doi dintre acesti factori, mutatia si driftul, actioneaza la nivel de popu-latie in mare masura independent de vointa omului, astfel ca se discuta de trei factori ai ameliorarii: selectia, consagvinizarea si incrucisarea. Desi acesti trei factori sint studiati separat, ei actioneaza concomitent la nivel de populatie, ponderea fiecaruia depinzind de o serie de factori, dintre care amintim: mari-mea populatiei si obiectivul ameliorarii populatiilor. Astfel, selectia este facto-rul major al evolutiei in cazul populatiilor mari (rase, linii consagvinizate), cu o marime genetica de peste 12 masculi efectivi. Liniile moderat consagvinizate e-volueaza sub influenta selectiei si consagvinizarii, iar liniile consagvinizate (alca-tuite din minimum doi indivizi) evolueaza sub influenta derivei genetice. In ceea ce priveste al doilea factor, obiectivul ameliorarii, cind scopul este acela de a produce animale de rasa pura, factorul major al programului de ameliorare este selectia. Cind se vizeaza obtinerea de hibrizi pentru exploatare (porci, pa-sari, iepuri), programul de ameliorare include toti factorii ameliorarii, selectia, consagvinizarea si incrucisarea, ultimul avind o pondere semnificativa. In cazul reproductiei prin incrucisare, populatiile pure, in evolutia carora selectia este factorul principal, sint acceptate numai ca mijloc de producere a hibrizilor pen-tru exploatare.

Ca procedeu, selectia este procesul de alegere a animalelor pentru re-productie. Prin consecintele sale observabile, selectia este procrsul de repro-ductie diferentiata neintimplatoare (discriminare reproductiva) a indivizilor (M. Lerner, 1950). Animalele dintre care se face alegerea se numesc candidati de selectie, animalele retinute se numesc selectionate, iar cele respinse reformate

Selectia actioneaza la toate nivelurile de organizare a mateiei vii si poate fi observata prin analizarea numarului de descendenti produsi si retinuti pe cap de animal intr-o unitate.

Ca rezultat al selectiei, o parte din indivizii populatiei, ce nu au lasat descendenti ‚ mor genetic’’, genele lor dispar din populatie, iar ceilalti continua ̋� sa vietuiasca’’ prin urmasi, proportional cu numarul acestora. O generatie ac- ̋�tuala de organisme provine deci dintr-un numar mic de organisme din genera-tiile precedente si ca rezultat, nu mai seamana cu intreaga generatie preceden-ta, ci numai cu stramosii lor. Cu alte cuvinte, purtatorii diferitelor genotipuri transmit in proportie diferita genele lor si frecventa acestora se schimba de la generatie la generatie.

20

Discriminarea reproductiva are trei cauze: intimplarea, selectia natu-rala si selectia artificiala, cum reiese din figura de mai sus.(C. Draganescu, 1979).

Intimplarea, factor de discriminare reproductiva. O serie de factori de mediu favorizanti si agresivi, distribuiti intimplator fac sa varieze numarul de descendenti per animal; cu alte cuvinte, indiferent de valoarea lui, un animal poate sa aiba mai multi sau mai putini descendenti, datorita sansei sau nesan-sei.

Trebuie mentionat ca intimplarea este mult mai prezenta ca factor de discriminare reproductiva in alt stadiu de dezvoltare a organismelor, de la ga-met la fetus. Pina a se forma un individ, miliarde de gameti sint eliminati in cea mai mare masura intimplator si aici isi are baza, fenomenul de deriva genetica.

Selectia naturala. Este procesul de discriminare reproductiva realizat de natura, de mediul de viata, care favorizeaza reproductia celor mai bine a-daptati si defavorizeaza reproductia celor neadaptati. Metaforic, el a fost denu-mit de Darwin supravietuirea celor mai bine adaptati’’. Cuvintele, cu multa so- ̋�noritate emotionala au dat nastere la multe speculatii si discutii. In fond insa,

20

desi selectia inseamna realmente supravietuirea filogenetica a celor mai bine adaptati, deoarece acestia lasa descendenti, genele lor persista filogenetic, ea nu se realizeaza prin ceva care sa arate a lupta. Reamintim ca proportia de des-cendenti cu care un individ contribuie la generatia urmatoare este masura a-daptarii sale relative si este denumita valoarea sa adaptiva sau selectiva.

Selectia naturala actioneaza continuu si peste tot, adesea subtil si greu de sesizat. Se manifesta prin diferenta de fertilitate intre indivizii generatiei pa-rentale si prin diferenta naturala de viabilitate, intre descendenti; nivelul steri-litatii si pierderilor la tineret este deci un indicator de actiune a selectiei natu-rale, a gradului in care mediul nu convine populatiei, sau mai exact, invers. Daca facem abstractie de faptul ca duce la adaptarea populatiilor la mediu, se-lectia naturala nu are, spre deosebire de cea artificiala, un obiectiv si efectul ei se realizeaza intr-un timp mai indelungat. Trebuie notat ca mediul natural fiind foarte variabil, populatiile formate prin selectie naturala sint capabile sa supor-te mai usor stresuri provocate de schimbarea neasteptata a conditiilor de viata, cum sint cele din arealul montan.

Selectia artificiala. Este procesul de discriminare reproductiva realizat direct de om, in scopul obtinerii unor populatii de animale mai bine adaptate nevoilor sale.

Selectia artificiala se realizeaza concomitent sau mai exact, dupa discri-minarea reproductiva aleatoare si dupa selectia naturala, prin animale ramase in urma acestora. Dat fiind faptul ca fiecare generatie de animale este numeric limitata, se impune reducerea la minimum a celor doua cauze ale discriminarii reproductive, pentru a se maximiza efectul selectiei artificiale.

Momentul selectiei. Selectia artificiala ca proces se poate realiza in doua momente: inaintea si dupa intrarea la reproductie.

(a) Selectia inaintea intrarii la reproductie se face dupa cunoasterea performantei ce face obiectul selectiei (prima tunsoare la oi, greutatii la o anu-mita virsta, productiei de lapte la prima lactatie la vaci, dupa controlul partial al productiei de oua de gaina, etc.) sau indirect, pe baza unui caracter colateral (exteriorul tineretului pentru productia de lapte, lina, oua,carne etc.). Acesta este momentul principal al selectiei si intensitatea lui reflecta nivelul vizat al se-lectiei.

20

(b) Selectia dupaadmiterea la reproductie a animalelor presupune nominalizarea, dintre indivizii extistenti in efectivul – matca, a parintilor gene-ratiei urmatoare (selectie pe ascendenti, cu nucleu de elita). Ca rezultat, nu toti indivizii din matca contribuie cu un numar egal de candidati la selectie.

Se poate spune deci ca discriminarea reproductiva totala, varianţa pa-rintilor in functie de numarul de candidati la reproductie (momentul doi al se-lectiei) si varianţa parintilor ce au produs candidati in functie de numarul de descendenti selectionati.

Etapele selectiei. In esenta, in analiza selectiei artificiale vom tine cont de patru etape: (a)bonitarea (estimarea valorii de ameliorare a candidatilor); (b) clasarea (clasificarea sau ierarhizarea candidatilor); (c) nivelul vizat al selec-tiei (retinerea candidatilor la reproductie) si (d) producerea de descendenti (rezultatul selectiei prin nivelul realizat).

Clasificarea metodelor de selectie

Consideram a fi oportuna, ca o viziune de ansamblu, trecerea in revista a metodelor de selectie. Astfel, metodele de selectie, numite in unele cazuri ti-puri de selectie se pot clasifica in functie de o multitudine de criterii. Mentio-nam ca in practica ameliorarii, nu toate au aceeasi importanta. Prezentam cinci criterii mai importante.

(a) In functie de unitatea ce face obiectul selectiei, se disting urmatoa-rele metode:

• Selectia individuala este reproducerea diferentiata a indivizilor, tinind seama de:

- (1) Peformantele proprii exprimate ca abatere de la media populatiei (numita selectie pe performante proprii, individuala propriu-zisa, fenotipica, masală);

- (2) Performantele proprii exprimate ca abatere de la media familiei (selectie intrafamiliala).

•Selectia familiala – reproducerea diferentiata a familiilor, realizata prin:

20

- (3) Selectia intrafamiliala sau familiala propriu-zisa: familiile de frati sau semi-frati sint admise sau respinse de la reproductie ca un intreg, tinind seama de media performantei lor.

- (4) Selectia pe colaterali – reproducatorii sint selectionati pe baza perfomantei medii a surorilor si(sau) semisurorilor;

- (5) Selectia de descendenti – reproducatorii sint selectionati pe baza perfor-mantei medii a fiicelor;

- (6) Selectia combinata – reproducatorii sint selectionati pe baza performantei proprii, exprimate ca abatere de la media familiei si a performantei medii a fa-miliei, exprimate ca abatere de la media populatiei.

• Selectia interpopulatie – populatiile (linii, rase etc) selectionate pe baza per-formantei lor medii; selectia intre populatii si pe valoarea de ameliorare specia-la este selectia pentru heterozis. Heterozisul, adica superioritatea performantei medii a hibrizilor reciproci F1 fata de media performantelor populatiilor paren-tale , poate fi produs prin existenta a doua linii cu frecventa genelor diferita. Intre aceste linii se poate face selectia reciproca (sau reciproc recurenta) si se-lectia recurenta. La baza heterozisului se gasesc interactiuni genetice neaditive (dominanţă, superdominanţă, epistazie).

• Selectie gametica (faza haploida) si zigotica (faza diploida); (este practic nu-mai naturala).

(b) In functie de modul cum se iau in considerare mai multe caractere ce fac obiectul selectiei, se disting urmatoarele trei metode:

- (1) Selectia in tandem (succesiva filogenetic). Fiecare caracter este selectionat singur un anumit numar de generatii, pina se atinge nivelul dorit; dupa amelio-rarea lui se trece la selectia altuia, ş.a.m.d.

- (2) Selectia succesiva ontogenetic, pe nivele independente. Pentru fiecare caracter, selectia se face intr-un moment, fara abstractie de selectia facuta pentru alte caractere, inainte sau ulterior.

- (3) Selectia simultana (pe indici) este metoda de a selectiona simultan pentru toate caracterele ce fac obiectul selectiei, prin folosirea unui indice ce insumea-za intr-o singura cifra, valoarea de ameliorare globala a individului.

20

(c) In functie de valoarea de ameliorare ce formeaza obiectul selectiei se disting doua metode:

- (1) Selectia pe valoarea de ameliorare generala. Este discriminarea reproduc-tiva facuta pe baza estimarii valorii de ameliorare generale, respectiv estimind valoarea descendentilor pe care i-ar produce individul cind partenerele sint luate la intimplare din populatia respectiva. Este des folosita.

- (2) Selectia pe valoare de ameliorare speciala. Este selectia pe baza valorii descendentilor sau colateralelor, proveniti din imperecherea cu parteneri apar-tinind unui anumit grup genetic (familie, populatie).

(d) In functie de modul cum se vizeaza modificarea caracterelor, se dis-ting doua metode:

- (1) Selectia directa, practicata in baza controlarii caracterului ce face obiectul ameliorarii (selectie pe cantitatea de lapte, pentru ameliorarea productiei de lapte).

- (2) Selectia indirecta, practicata pe baza unui caracter corelat cu cel al carui ameliorare se urmareste, spre exemplu, selectia vacilor pentru productia de lapte pe baza conformatiei,

(e) In functie de directia in care se schimba populatia se disting trei ti-puri de selectie:

- (1) Selectia directionala (Mather, 1953) dinamica sau liniara; se retine o sin-gura categorie de animale la reproductie, spre exemplu, fie plusvariantele, fie minusvariantele, populatia modificindu-se in aceeasi directie. Este cea mai des practicata.

- (2) Selectia stabilizatoare sau centripeta(Simpson, 1944), in care populatia este obligata sa ramina genetic stabila prin: preferarea mediei si eliminarea plus si minusvariantelor, preferarea heterozigotilor.

Se foloseste la animale domestice, fie in scop economic, fie pentru con-servarea materialului genetic (populatii de control).

- (3) Selectia disruptiva (Mather, 1953) sau centrifuga (Simpson, 1944) antiteza celei stabilizatoare; dintr-o populatie se retin la reproductie mai multe clase de

20

indivizi, in extremis, plus si minus variantele, populatia avind tendinta de a se dezmembra. Se practica deliberat, rar, la animale domestice, insa are semnifi-catie evolutiva si a fost aplicata in numeroase experiente de selectie.

Efectul genetic al selectiei

Efectul primar al selectiei

Selectia directionala este, asa cum se demonstreaza la genetica populatii-lor, schimbarea frecventei genelor. Modificarea fenotipului populatiei, a per-formantei medii este consecinta acestei schimbari. Efectul genetic se exprima deci prin gradul de modificare a frecventei genei de la o generatie la alta (∆q) cu tendinta – practic nerealizabila, cel putin pe termen scurt, de fixare sau eli-minare a anumitor gene.

Explicatia acestui efect este simpla: (a) intre diferiti indivizi exista diferen-te in ceea ce priveste prezenta sau absenta unei gene; si (b) selectia promovea-za pe unii si elimina pe altii si implicit crestefrecventa genelor purtate de primii si diminueaza pe cea a genelor purtate de secunzii.

In general, scad efectul selectiei factorii coezivi ai populatiei, care mentin variatia genetica ascunsa; practic, efectul selectiei este diminuat de faptul ca el nu se face pe gene, ci pe perechi de gene, mai exact, pe fenotipul individual. Cuprinsa in genotip, o gena poate sa treaca neobservata, deci neselectionata, efectul ei fiind mascat de alte gene sau de mediu.

Efectul selectiei este influentat de numerosi factori care pot fi grupati in trei categorii:

- (a) influenta interactiunii intre gene (de exemplu selectia este putin eficienta pentru promovarea caracterelor cu heritabilitate mica);

- (b) influenta inlantuirii antosomale si cu sexul (caracterele in corelatie depind de tipul de corelatie pozitiva sau negativa, avind influente diferite asupra efi-cientei selectiei);

20

- (c) influenta mediului si a conjuncturii economice (selectia facindu-se pe feno-tip, selectia este posibil sa reprezinte in intregime mediul si nu frecventa gene-lor).

Efecte secundare ale selectiei

Selectia are si o serie de efecte secundare, fapt ce nu trebuie sa scape atentiei amelioratorului. Printre acestea mentionam:

- (a) Eliminarea sau mentinerea unei gene neutre, potential utile sau dauna-toare. Selectia vizeaza anumite gene, insa ea se practica pe individ. Ca rezultat, odata cu genele nedorite, ce impun eliminarea individului sint afectate si cele-lalte gene pe care el le purta, gene neutre sau potential utile si invers, promo-varea unui individ pentru efectul unor gene, afecteaza pozitiv frecventa tuturor genelor pe care le poseda, indiferent de utilitatea lor.

- (b) Scaderea sau marirea consagvinizarii pe generatie. Folosirea intensa la re-productie a unor indivizi sau familii, creste inrudirea in populatie si mareste ast-fel sansa de imperecheri inrudite; inlocuirea fiecarui individ prin unul din des-cendentii sai (selectie intrafamiliala) dimpotriva scade consagvinizarea.

Planurile de selectie

Planul de selectie este o inscriere exacta a intregului lant tehnologic de improspatare a matcii, de schimbare a generatiilor dintr-un efectiv de animale (matca →nou nascuti→tineri→matca). El este o componenta indisolubila a pro-gramului de ameliorare, de care se deosebeste numai prin ceea ca ultimul pre-vede, daca este cazul, imigratia si consagvinizarea sau racordarea la un sistem de incrucisare industriala.

De regula, un plan de selectie se alcatuieste pe plan calendaristic; el poate fi facut insa si pe ciclu de inlocuire a reproducatorilor, spre exemplu pe 3 ani la taurine (durata de inlocuire a taurilor testati), pe fatari la porcine, etc. Frecvent, planul se prezinta sub forma unei schite, ca in figura de mai jos, ce cuprinde:

20

- (a) marimea efectivului – matca, numarul de femele si masculi si daca este ca-zul alte detalii de structura a lui (numarul de femele per mascul, nuclee de pra-sila, mame de masculi, de femele, tati de masculi, tati de femele, marimea fa-miliilor, etc.);

- (b) reforma anuala din matca si necesarul de inlocuire;

- (c) numarul de animale nascute (eclozionate) si eliminarile de necesitate sau cu o ratiune selectiva, pina la testare;

- (d) metodica selectiei, respectiv stabilirea obiectivului selectiei, numarul de a-nimale testate, procedeul controlului productiei, procedeul prelucrarii datelor, clasarea animalelor, etc.;

- (e) intensitatea selectiei si destinatia animalelor dupa testare (retinuti defini-tiv sau provizoriu, destinati nucleului de prasila sau de productie si eliminati);

- (f) un al doilea moment al testarii (daca este cazul), cu toate procedeele afe-rente;

20

- (g) efectul genetic al respectivei tehnologii de selectie, care justifica de fapt a-plicarea ei si nu a alteia.

Tehnologia de ameliorare cuprinde, ca orice tehnologie, mai multe cir-cuite (linii, fluxuri) si anume: (a) improspatarea efectivului (nastere-testare-fa-tare); (b) furajare; (c) apa; (d)gunoi etc. Specific ameliorarii este primul circuit si sin aceasta cauza, planul de selectie se refera numai la el; celelalte circuite sint similare tehnologiei de exploatare, insa vazute prin prisma interactiunii cu me-diul in care trebuie facuta selectia.

Prin varierea componentelor de mai sus, se poate alcatui in principiu un numar infinit de scheme tehnologice de selectie si se va alege pentru aplicare acel plan ce da, cu ̋� minimum de cheltuieli, maximum de progres genetic in u-nitatea de timp’’.

Notam ca tehnologia de ameliorare este constituita din totalitatea ope-ratiunilor ce vizeaza realizarea animalelor de reproductie sau de exploatare.

Variante de planuri de selectie

Pentru a usura intelegerea problemei, prezentam pe specii, citeva va-riante posibile de a face selectia, fiecarei variante corespunzindu-i un plan dife-rit. Trebuie observat ca prin aceasta se obtin planurile posibile numai prin va-rierea un singur plan; varierea tuturor punctelor duce la un numar foarte mare de planuri.

• La taurine – Selectia taurilor de lapte se poate face pe baza: (a) productia de lapte a mamelor, eventual si a altor ascendenti; (b) productia de lapte a semi-surorilor (eventual + ascendenti); (c) productia de lapte a descendentilor, as-cendentilor si colateralelor.

- Selectia vacilor se poate face pe baza: (a) productiei proprii de lapte; (b) productia de lapte a mamelor (formare de nucleu de prasila); (c) combinat (productie proprie + media familiala), eventual si ascendenti.

• La ovine – Selectia berbecilor pentru lina se poate face pe baza: (a) productiei proprii de lina; (b) productiei de lina a mamelor si tatilor (nominali-zarea mamelor si tatilor de berbeci = formarea nucleelor de prasila); (c) combi-

20

nat (productia proprie si productia semisurorilor); (d) pe productia ascendenti-lor, pe media familiei, performanta proprie si performanta descendentilor.

Din combinarea acestor 4 variante la berbeci si oi pot rezulta 16 variante de selectie si aceasta, fara a lua in consideratie si selectia pe profilaci-tate, cantitatea si calitatea carnii (ultima selectionindu-se de regula separat in alte populatii) etc.

• La gaini ouatoare – Selectia cocosilor se poate face in urmatoarele variante metodice: (a) pe baza productiei de oua a mamei; (b) pe baza productiei de oua a fiicelor; (c) pe baza performantei medii a surorilor (familiile de gaini); (d) pe baza performantei medii a surorilor si semisurorilor (familie de cocos); (e) pe o combinatie ponderata a surorilor si amestecului de surori si semisurori.

Selectia gainilor se poate face: (a) pe baza performantei proprii; (b) pe baza performantei proprii si mediei familiei de surori (selectie combinata); (c) pe baza performantei proprii mediei familiei de surori si mediei familiei de su-rori si semisurori (selectie combinata) s.a.m.d.

Prin combinarea fiecarei variante de selectie de la cocosi, cu fiecare va-rianta de la gaini, se pot obtine 15 schite de selectie si aceasta luind in discutie numai o singura veriga, metoda de selectie din cele 7 verigi ale planului de se-lectie. Luind in considerare concomitent toate verigile se obtine un numar enorm de planuri; o parte din ele se elimina insa de la inceput, din cauza difi-cultatilor de aplicare sau ineficientei dovedite.

• La porcine – Selectia vierilor pentru spor, consum, calitatea carcasei, se poa-te face pe : -(a) spor, consum, grosimea slanini (performante proprii) sau numai pe unul sau doua caractere (greutatatea la o anumita virsta si grosimea stratu-lui de grasime); (b) performante proprii si performantele a doi-trei frati, din care 2 sacrificati (selectie combinata pe spor, consum, grosimea stratului de grasime si selectia pe colaterali pentru masuratori pe carcasa; (c) performante-le proprii si performantele a 7-16 descendenti (de aici inca o serie de variante).

Selectia scroafelor se poate face prin aceleasi procedee si sint deci 9 va-riante posibile, fara a lua in discutie pe cele rezultatate din varierea numarului de descendenti sau colaterali testati, a duratei de exploatare, araportului vieri/scroafe etc.

20

Optimizarea planurilor de selectie

Planurile de selectie presupun o reala creativitate si un mare profesio-nalism din partea amelioratorui. Pe linga faptul ca, asa cum s-a vazut, exista o infinitate de modalitati de alcatuire a planului de selectie in ferma, exista si o multime de posibilitati de a optimiza planul de selectie respectiv.

Fara a intra in detalii, vom enumera citeva din posibilitatile de optimiza-re:

- (a) – tinind cont de marimea populatiilor, de marimea selectiei;

- (b) – prin selectia individuala, intrafamiliala, pe ascendenti;

- (c) – prin selectia familiala, pe colaterali, pe descendenti si pe combi-nata;

- (d) – prin selectia pentru mai multe caractere;

- (e) – prin selectia pentruheterozis ( depasirea performantei celui mai bun parinte, de catre descendentii hibrizi) si selectia intre populatii;

- (f) – prin selectia caracterelor cu prag (in cazul caracterelor calitative si contra anomaliilor ereditare).

Ameliorarea iepurilor de casaSelectia

In cresterea iepurilor de casa, lucrarile de ameliorare prezinta o mare importanta, deoarece ele vizeaza sporirea continua a productiilor, concomitent cu diminuarea consumului specific si a costurilor pe unitatea de produs. Aceste lucrari includ preocupari ample pentru valorificarea maxima a potentialului ge-netic al populatiilor actuale si pentru ridicarea continua a acestui potential in succesiunea generatiilor, in directia dorita de om.

20

Programele de ameliorare, elaborate in tari cu traditie in cresterea ie-purilor de casa, folosesc progresele remarcabile ale geneticii populatiilor in o-rientarea si coordonarea actiunilor de ameliorare.

Directii si obiective in ameliorarea iepurilor de casa

In cresterea iepurilor se urmareste obtinerea unui cit mai mare numar de produsi, cu insusiri morfo-productive cit mai valoroase.

La reproductie se folosesc numai animalele cu insusiri economice de mare valoare, fapt care se poate realiza prin procesul de se-lectie.

De fapt, selectia consta in alegerea contiunua si rationala pe baza criteriilor fenotipice si genotipice a celor mai bune exemplare ce corespund, in cel mai inalt grad, scopului economic urmarit, care se refera in principal la productia de carne, dar si de lina angora.

Programul de ameliorare la iepurii de casa (BURA, 1995) are in vedere urmatoarele directii de actiune:

1. Concentrarea celui mai valoros fond genetic in unitati de selectie (situate in virful piramidei ameliorarii), in paralel cu realizarea unor actiuni de sporire a progresului genetic, cum ar fi:

- asigurarea unor conditii de mediu optime, care sa permita exteriorizarea la maximum a potentialului genetic;

- racordarea unitatilor de selectie la fondul mondial de gene, prin importul de reproducatori valorosi;

- reducerea numarului de rase la strictul necesar realizarii unei scheme de hibridare eficiente;

- testarea reproducatorilor dupa performante proprii si dupa descendenti;

- reducerea numarului de caractere in procesul de selectie, in functie de scopul folosirii fiecarei rase in schema de hibridare;

- retinerea pentru inlocuirea matcii a celor mai valoroase exemplare.

20

2.Intensivizarea procesului de ameliorare prin utilizare intensa la insamintari artificiale a reproducatorilor cu insusiri valoroase.

3. Utilizarea unei scheme eficiente de hibridare intre rase, astfel:

- incrucisarea raselor cu insusiri materne superioare (prolificitate, fe-cunditate, capacitate de alaptare si rezistenta organica ridicate) pentru obtinerea iepuroaicelor F1;

- incrucisarea iepuroaicelor F1, cu iepuroi hibrizi proveniti din rase cu insusiri paterne superioare (spor de crestere in greutate ridicat, consum specific redus, calitate buna a carcasei) pentru producerea iepu-rilor destinati sacrificarii.

4. Specializarea raselor de iepuri de casa in directia productiei de carne, lina, blanite.

Principalul obiectiv al selectiei, ca etapa a ameliorarii iepurilor, il reprezinta favorizarea acelor gene care sint raspunzatoare de insusirile utile din punct de vedere biologic si economic.

Programul de ameliorare a iepurilor de casa vizeaza urmatoarele obiective:

- cresterea fecunditatii si a prolificitatii;

- micsorarea intervalului intre generatii;

- sporirea precocitatii;

- productii de carne superioare calitativ si cantitativ, in conditiile unei eficiente economice sporite;

- depistarea de timpuriu a indivizilor purtatori de diferite maladii sau tare (cu anomalii congenitale, cu abateri de comportament, cu carne de calitate inferioara, cu sensibilitate la boli si stres etc);

- sporirea capacitatii de adaptare la conditiile de crestere industriala;

- cresterea viabilitatii si vitalitatii, arezistentei la imbolnaviri si la diversi factori de stres;

20

- realizarea unui progres genetic maxim prin aplicarea unui proces intens de selectie, atit pentru insusirile materne, cit si pentru cele paterne;

- obtinerea unui iepure prolific, precoce si cu o carcasa cu o calitate superioara, a carui crestere sa fie eficienta economic (BURA, 1995).

Aceste obiective nu trebuie sa fie statice, limitate la standardul rasei realizat intr-o anumita etapa, ci stimulative si in concordanta cu particularitatile bilologice, conditionate de aspecte de ordin econo-mic.

In consecinta, intreaga activitate trebuie subordonata imbunatatirii insusirilor legate de: activitatea de reproductie (concretizata prin sporirea numarului de pui si a greutatii acestora la nastere si intarcare), rezultatele de productie (apreciate prin sporul mediu zil-nic si consumul specific de furaje) si de calitatea carcasei (apreciata dupa ponderea carnii de calitate superioara, insusirilor organoleptice).

Scopul cresterii pentru carne este de a produce cit mai multa carne la costuri cit mai scazute in unitatea de timp (de exemplu 1 an). Crescatorul atinge acest obiectiv exploatind stiintific capacitatea de reproductie cu care este dotata specia si aptitudinea ei de a asimila si transforma nutreturile in car-ne.

Cercetarile si studiile privind productia zootehnica a iepurilor pentru carne trebuie sa tinda catre o cunoastere aprofundata a acestor doua caracte-ristici si spre o exploatare tehnica cit mai perfectionata.

Aptitudinea de reproductie se manifesta prin numarul de produsi intar-cati in perfecta stare de sanatate, de la o femela in timpul intregii sale vieti pro-ductive. Viata productiva variaza mult de la o crescatorie la alta, in functie de scopurile propuse (cu titlu informativ s-ar putea considera o perioada de 2 ani pentru reproductie cu virsta medie de reformare a unei iepuroaice de 2,5 ani si productia medie de 8-9 fatari).

Selectia pentru aptitudinea de reproducere si maternala

Principalii indicatori care se iau in considerare pentru aprecierea aptitu-dinii de reproductie si maternale, sint urmatorii:

20

1. Numarul fatarilor pe an. In esenta acest indice exprima modul in care populatiile de iepuri raspund la procesul de intensivizare a reproductiei. Numa-rul de fatari pe an este dependent de momentul realizarii montei fecunde dupa parturitie, care nu intotdeauna coincide cu momentul stabilit prin calendarul de reproductie ca urmare a neacceptarii montei sau a infecunditatii acesteia. In functie de nivelul intensitatii reproductiei, preconizat sau realizat, monta fe-cunda poate fi realizata in primele 48 de ore, la 7 zile, la 14 zile de la parturitie sau dupa intarcarea puilor.

Lot Iepuroaice mame la inceput

Iepuroaice mame la sfirsit

Nr.mediu de cicluri de imperechere pe mame

Nr.mediu de fatari/ iepuroaice/ an

Nr.mediu de pui obtinuti/ fatare

Nr.mediu de pui morti pina la intarcare

A 9 7 10,7 8,9 8,1 0,7

B 6 5 9,2 7,3 8,4 0,8

C 5 4 10,3 6,9 8,4 0,9

D 3 3 9,5 5,5 8,2 1,0

E 6 4 11,5 7,1 7,6 2,3

~Aptitudinea de reproduceresi maternala la iepuroaicele de Neozeelandez alb si Californian (dupa SZAJKO, 1979)~

Un exemplu de acest gen, este prezentat in tabelul de mai sus. Femelele din cele 5 loturi luate in studiu, au fost montate in primele 48 de ore de la fata-re (loturile A,B si C) sau dupa 14 zile de la aceasta(lotul D si E).

SZAJKO (1979), considera ca un ritm intens de reproductie poate fi apli-cat doar la iepuroaicele care inainte de a fi introduse in lotul de prasila au fost selectionate din acest punct de vedere.

20

2. Numarul de monte pentru o gestatie. Pe linga importanta economica a acestui indicator (in cazul unui numar mic de monte pentru realizarea unei gestatii, numarul de masculi intretinuti in crescatorie poate sa scada), el prezin-ta si o importanta genetica (folosind un numar mai mic de masculi, dar de mare valoare, creste presiunea de selectie exercitata prin masculi).

3. Numarul de monte realizate de un mascul la 100 iepuroaice prezen-tate. Exprima ardoarea sexuala a masculilor si influenteaza progresul genetic al populatiei.

4. Numarul de fatari pentru 100 de monte, oglindeste capacitatea fe-cundanta a gametilor celor doi genitori de sex opus si capacitatea organelor ge-nitale femele de a duce la bun sfirsit gestatia.

5. Numarul total de pui pe fatare, cunoscut in literatura de specialitate si sub denumirea de prolificitate.

6. Numarul de pui vii si viabili pe fatare. Influenteaza in mod hotaritor rata de supravietuire a puilor. Sunt de dorit cuiburile cu pui viabili in numar foarte mare si cu dezvoltare corporala ca sa le permita supravietuirea.

7. Numarul de pui intarcati pe fatare. Rata de supravietuire a puilor pina la intarcare este influentata de dezvoltarea corporala a acestora la fatare, productia de lapte a mamei, microclimat s.a.m.d. Alaturi de prolificitate, numa-rul de pui intarcati pe fatare contribuie la inlocuirea efectivului matca, influen-tind prin aceasta intensitatea selectiei si intervalul de generatie. Sunt de prefe-rat femelele care intarca in proportie ridicata puii fatati (Surdeau si Henaff, 1976).

8. Ponderea loturilor intarcate fara adoptiune. Este dependenta de aptitudinile maternale ale iepuroaicei.

9. Capacitatea de alaptare a iepuroaicelor. Poate fi determinata prin muls mecanic, prin cintarirea puilor inainte si dupa supt, precum si prin echili-brarea gramului de spor in greutate a puilor pe timpul alaptarii propriu-zise cu cca. 2g lapte. Lebas (1973) a constatat o corelatie pozitiva intre numarul de pui alaptati si cantitatea de lapte secretata de mama. S-a stabilit ca limita maxima a marimii cuibului pe parcursul alaptarii este de 10 pui (la intarcare puii proveniti din cuiburi cu 10 pui au atins 98% din greutatea celor cu numai 5 pui), peste

20

aceasta limita numarul de pui din cuib este corelat negativ cu cresterea lor cor-porala (cuiburile cu 11 pui au atins doar 86% din greutatea celor 5 pui).

10. Longevitatea iepuroaicelor de prasila in conditii de reproductie in-tensiva. Este important de cunoscut acest indice, deoarece el influenteaza can-titatea de carne produsa pe viata si amortizarea cheltuielilor cu materialul de reproductie. Rochambeau si colab.(1988) au constatat ca la iepurii Angora viata reproductiva dureaza in medie 13 luni pentru masculi si 8 luni pentru femele. Dar 20% dintre masculi si 33% dintre femele nu realizeaza decit o gestatie. In medie masculii au realizat 8,6 gestatii, iar femelele 1,8 gestatii. Dominique Ri-naldo si Bolet (1988) au constatat la 239 iepuroaice din linia INRA 1077 slectio-nate timp de 7 generatii pentru performante de reproductie, ca acestea au realizat intre 10,3-11,4 gestatii cu un interval intre fatari de 53-55 zile.

Selectia pentru dezvoltarea corporala

Selectia pentru dezvoltarea corporala constituie un criteriu de aprecie-re important atit pentru ameliorarea productiei de carne, cit si a celei de lina.

Principaliii indicatori care se iau in considerare pentru aprecierea dezvoltarii corporale, sint:

1. Greutatea corporala la nastere. Este dependenta de rasa, linie, hibrid si influenteaza viabilitatea puilor.

2. Greutatea corporala la intarcare. Este influentata atit de factorii ge-netici, cit si de mediu. Cercetatorii italieni Castellini si Panella (1988), au stabilit la un lot de 2650 pi de Neozeelandez alb ca la virsta de 28 de zile femelele cin-taresc 509,3 g, iar masculii 516,9 g. Cei mai mici pui au fost inregistrati la fatarea intiia (380,2 g), iar cei mai mari la fatarea a 9-a (554,1 g). Lukefahr (1983) a obtinut metisi intre rasele Neozeelandez, Clifornian si Urias flamand, care la virsta de 28 de zile prezentau greutati intre 469-495 g/pui intarcat.

3. Greutatea la virsta de sacrificare. Este importanta atit in sine cit si prin virsta la care se face sacrificarea. Este de dorit ca greutatea de 2,4- 2,5kg (adica 50-60% din greutatea la adult), cind iepurii se sacrifica, sa fie atinsa cit mai timpuriu (70-80 zile). Acest prag este generat de faptul ca peste greutatea

20

de 2,2kg in carcasa are loc depunerea prioritara de grasime, iar dupa greutatea de 2,6kg ritmul de crestere scade (Sandu, 1986).

4. Sporul mediu zilnic in greutate in perioada fatare-intarcare. Exprima in principal capacitatea de alaptare a mamei.

5. Sporul mediu zilnic in greutate in perioada intarcare-sacrificare. In-fluenteaza cantitatea de carne produsa de puii unei familii.

6. Consumul specific. Aduce un aport deosebit la economicitatea pro-ductiei. La iepurele de carne romanesc Supercuni, consumul specific este de 2,8-3,5 kg furaj (Rebreanu, 1989).

7. Precocitatea. Cresterea precocitatii poate fi realizata prin imbunatati-rea vitezei de crestere si a capacitatii de valorificare a hranei.

Selectia pentru productia de carne

In unitatile specializate in producerea iepurilor de carne se urmaresc in-dici de apreciere a productiei de carne vie, iar dupa sacrificare indicii calitativi si cantitativi ai carcasei.

Selectia pentru productia de carne la iepurii de casa se bazeaza pe ur-matoarele criterii:

1. Gradul de dezvoltare si tipul de conformatie corporala. In aprecierea lor se iau in considerare largimea si adincimea trunchiului, forma si dimensiuni-le pulpelor. Intre acestea si insusirile calitative si cantitative ale carcasei exista raporturi strinse. Aprecierea prin puncte, ca mentiuni speciale asupra unor cali-tati exceptionale sau unor defecte de conformatie, se completeaza cu determi-nari obiective. Prin urmarirea acestui indice se va stimula dezvoltarea regiunilor care dau carne calitativ superioara.

2. Randamentul la sacrificare. De dorit a fi cit mai aproape de 60%. Bochno si colab. (1988) au determinat un randament la sacrificare de 58,41% la rasa Californian si de 56,77% la Albul danez.

3. Raportul carne/oase. Depinde de rasa, de virsta la sacrificare s.a.m.d. La rasa Californian, Bochno si colab. (1988) au constatat ca din greutatea carca-

20

sei, carnea a reprezentat 76,19%, iar oasele 17,76%, deci un raport de 4,4/1. La rasa Albul danez, carnea a fost in proportie de 80,91%, iar oasele 17,22%, rea-lizind un raport carne/oase de 4,7/1.

4. Ponderea partilor valoroase in carcasa. Influenteaza productia de carne de calitate superioara in carcasa. Se va urmari cresterea ponderii carnii provenite din cotlet, membrele anterioare si posterioare.

5. Masuratori pe carcasa. La iepuri, carcasa poate fi caracterizata in principal prin: lungimea si circumferinta bazinului, precum si prin lungimea dor-sala a carcasei (Deleveau, 1976). In lucrarile de selectie se mai pot lua in consi-derare si alte masuratori, cum ar fi: lungimea si largimea coapselor, circumfe-rinta si grosimea carcasei.

6. Calitatea carnii, apreciata prin fragezime, retinerea apei, prezenta grasimii etc. si colaborate cu modul de transare si de prezentare, determinind vandabilitatea acesteia.

Selectia pentru productia de lina

Productia cantitativa si calitativa pe lina constituie principala insusire de selectie la iepurii de casa cu par lung (Angora si Vulpe).

In selectia iepurilor pentru productia de lina exista marele avantaj ca ambele sexe pot fi apreciate inainte de a procrea, fapt ce asigura informatii precise asupra aptitudinilor productive a acestora si constituie un criteriu de preselectie a tineretului de reproductie.

Criteriile care se iau in considerare in selectia iepurilor de casa pentru productia de lina, sint:

1. Productia de lina. Este influentata de densitatea, lungimea si grosi-mea fibrelor ce compun cojocul, de greutatea vie, de sex, de sezonul recoltarii, de virsta recoltarii etc. Clasificarea linii, conform normelor stabilite de Sindica-tul national pentru Angora din Franta citate de Rougeot si Thebault (1984), se face tinind cont de lungimea linii, gradul de curatenie si absenta impislirii linii. In Franta, lina de Angora se incadreaza in 5 categorii:

20

- calitatea I-a, gradul A: lina curata, lunga (6cm), tepoasa;

- calitatea I-a, gradul B: lina curata, lunga (6cm), pufoasa;

- calitatea II-a: lina scurta, curata;

- lina curata impislita;

- lina murdara.

2. Omogenitatea linii. Se stabileste prin raportul dintre greutatea linii de calitatea I-a, gradul A si greutatea totala a cojocului. Thebault si Rocham-beau (1988) au constatat ca omogenitatea cojocului scade treptat pe masura ce iepuroaicele imbatrinesc. Acest raport este valabil si pentru structura si intinde-rea cojocului.

3. Structura linii. Poate fi analizata prin raportul dintre lungimea pufului si lungimea jarului. Thebault si Rochambeau (1988 si 1989) au constatat ca la prima recoltare, cojocul este compus doar din lina de calitatea II-a. La a doua si a treia recoltare, lina de calitatea I-a este prezenta in cantitati foarte mici, dar nu este inca o lina matura. Prima productie de lina de adult se obtine abia la a patra recoltare. Lina de Angora este mai scurta vara decit iarna. Structura linii in aceste sezoane este modificata prin faptul ca scaderea in lungime este mai pronuntata la puf (17%), decit la jar (10%), conform determinarilor efectuate de Rouget si Thebault (1984).

4. Caracteristicile fizice ale linii. Se pot determina in mod subiectiv, prin palpare, pe animalul viu si obiectiv, dupa recoltare. Pentru evaluarea acestora se ia in considerare: rezistenta, extensibilitatea, elasticitatea si plasticitatea fibrelor de lina.