2016

ÎNVIEREA DOMNULUIBUCURIA NEMĂRGINITĂ A BIRUINţEI

VIEŢII ASUPRA MORţII

† AMBROZIEEPISCOPUL GIURGIULUI

ÎNVIEREA DOMNULUIBUCURIA NEMĂRGINITĂ A BIRUINţEI

VIEŢII ASUPRA MORţII

Pastorală la Învierea Domnului

Editura Episcopiei Giurgiului2016

†AMBROZIEEPISCOPUL GIURGIULUI

ÎNSEMNARE:Această Pastorală se va citi în bisericile parohiale şi mănăstireşti

la Sfânta Liturghie, în ziua Praznicului Învierii Domnului, iar în filii, a doua zi.

Dată în reşedinţa Noastră Episcopală din Giurgiu la Praznicul Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, în anul mântuirii 2016.

Coperta 1: ICOANA ÎNVIERII DOMNULUI DIN BISERICA „Sfântul Ierarh Nicolae” din localitatea Floreşti - Stoeneşti

Coperta 3: GRAMATA MITROPOLITATĂ - cu prilejul întronizării Preasfinţitului Părinte Ambrozie ca Întâiul Episcop al Cetăţii Giurgiului - dată în Reşedinţa Patriarhală din Bucureşti, la 7 aprilie, anul mântuirii 2006, în cel de-al douăzecilea an al arhipăstoririi Vrednicului de pomenire Părinte Patriarh Teoctist

Coperta 4: SFINŢIREA CENTRULUI CULTURAL - PASTORAL „SF. MC. FILOFTEEA” al Parohiei Joiţa, Protopopiatul Bolintin

3

†AMBROZIEPRIN HARUL LUI DUMNEZEU

EPISCOP AL GIURGIULUI

Iubitului nostru cler, cinului monahal şi drept‑credincioşilor creştini,din de Dumnezeu păzita Episcopie a Giurgiului,

Har, pace, ajutor şi milă de Hristos Domnul,iar de la Noi arhierească binecuvântare!

„Învierea Ta, Hristoase Mântuitorule,îngerii o laudă în ceruri şi pe noi pe pământ

ne învredniceşte cu inimă curatăsă Te slăvim” (din cântările Penticostarului)

Iubiţii mei fii şi fiice duhovniceşti, HRISTOS A ÎNVIAT!

Prin purtarea de grijă a Bunului şi Milostivului Dumnezeu ne-am învrednicit să ajungem din nou la Slăvitul şi Marele Praznic al Învierii Domnului Iisus Hristos şi să

trăim aceste alese bucurii de care s-au făcut părtaşi toţi cei ce L-au iubit pe Fiul lui Dumnezeu, venit pe pământ pentru mântuirea noastră.

În această noapte a Învierii, sfinţiţii slujitori ai altarelor noastre ortodoxe, purtând în mâini Lumina Sfântă, adresează

4 5

Cunoaştem aceasta de la Apostolul lui Hristos, Pavel, cel care vede învierea ca pe o taină fără seamăn1 şi astfel el o dezvăluie credincioşilor spunând: „Fraţilor, despre cei ce au adormit, nu voim să fiţi în neştiinţă ca să nu vă întristaţi în rând cu ceilalţi, care nu au nădejde (n.n. în înviere)... Pentru că Însuşi Domnul, cu strigare mare, la glasul arhanghelului şi întru trâmbiţa lui Dumnezeu, se va pogorî din cer, şi cei morţi întru Hristos vor învia întâi” (I Tesal. 4, 13-16). Şi iarăşi spune: „Iată, taină spun vouă ... într‑o fărâmă, într‑o clipeală de ochi, la trâmbiţa cea de apoi. Căci trâmbiţa va suna şi morţii se vor scula fără stricăciune...” (I Cor. 15, 51-52). Atunci, ceea ce este trecător va fi îmbrăcat în ceea ce este netrecător iar ceea ce este muritor va fi îmbrăcat în nemurire, adeverindu-se cele scrise: „Moarte, unde este biruinţa ta? Moarte, unde este boldul tău?” (I Cor. 15, 55).

Învierea Domnului Hristos este biruinţa vieţii asupra morţii, deoarece prin El moartea a fost înfrântă, şi tot prin El ea va fi nimicită desăvâşit şi pentru noi, la a doua venire a Domnului când toţi vom învia la Învierea cea de obşte la care ne-a făcut părtaşi Hristos prin Jertfa Sa. „Căci, precum în Adam toţi mor, aşa şi în Hristos toţi vor învia”, zice Sfântul Apostol Pavel. „Şi după cum am purtat chipul celui pământesc, să purtăm şi chipul celui ceresc”. „Căci trebuie ca acest trup stricăcios să se îmbrace în nestricăciune şi acest (trup) muritor să se îmbrace în nemurire” (I Cor. 15, 22, 49, 53). Aşadar, Învierea lui Hristos, care a dat prin neobişnuita şi dumnezeiasca lucrare un nou sens vieţii noastre pământeşti, îşi are începutul, am putea spune, odată cu

1 Sfântul Nicolae Velimirovici, Credinţa poporului lui Dumnezeu, Traducere din limba engleză: Diana Potlog, Editura Sophia, Bucureşti, 2001, p. 49

oamenilor chemarea: „Veniţi de primiţi lumină!”. Pentru aceasta, cei ce ascultă şi sunt următori ai acestui îndemn au părăsit calea păcatului, a întunericului morţii şi se bucură de Înviere. Din lumina pe care am primit-o în această noapte de bucurie, s-au aprins făclii fără de număr şi sub cerul înstelat este auzită iarăşi străvechea cântare: „Hristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte câlcând şi celor din mormânturi viaţă dăruindu‑le!”.

În acest imn de biruinţă a vieţii asupra morţii, de eliberare pentru totdeauna a omului de moarte, se cuprinde întreaga învăţătură a celei mai mari sărbători creştine. Este imnul bucuriei celei de negrăit, că Hristos din moarte la viaţă ne-a scos pe noi, din întuneric la lumină şi din robia păcatului şi a morţii la libertate ne-a trecut, deschizându-ne “calea cea nouă şi vie” a Împărăţiei Sale. (Evrei 10,20). De aceea, cu părintescă dragoste şi cu bucurie Vă binevestim Învierea Domnului, care ne luminează sufletele cu lumina cea veşnică a Dumnezeirii şi aprinde în noi candela credinţei cea neadormită şi a nădejdilor sfinte de mântuire.

Iubiţi părinţi slujitori ai sfintelor altare şi dreptmăritori creştini,

Iată, a trecut vremea Postului cel Mare, au venit Sfintele Paşti, ne bucurăm şi ne veselim, şi prăznuim Învierea lui Hristos, cu gândul la propria noastră înviere. Aşa vom

face, an după an, generaţie după generaţie, pentru că Sfintele Paşti vor veni şi vor trece, noi ne vom petrece şi ne vom împlini şi vom îmbătrâni şi vom adormi şi ne vom odihni şi vom aştepta şi în aşteparea noastră vom nădăjdui.

6 7

adevărată, lipsită de păcat şi moarte, şi anume la viaţa cerească sau la viaţa trăită în Dumnezeu”2.

Icoana Pogorârii la Iad a Mântuitorului, Care întinde mâna spre ridicarea strămoşilor noştri Adam şi Eva, exprimă într-o imagine vie, ridicarea omului, crearea din nou, înnoirea făpturii umane şi aşezarea ei sub zările de lumină ale Învierii. Adam cel dintâi a gustat din rodul pomului celui vechi, ocolind pomul vieţii şi a murit, întrucât a nesocotit porunca Ziditorului. Noi, însă, gustând din pomul cel nou al Învierii Domnului, chiar de vom muri, zice Dumnezeiescul Învăţător, vom trăi împreună cu El. Arvuna acestei trăiri în veşnicie ne-a dat-o de mai înainte Domnul ca să credem în ea, să ne întărim sufletele şi să ne pregătim din vreme pentru a o primi cu vrednicie. Aşa cum iarna cea aspră şi necruţătoare pentru întreaga fire aduce, la vremea cuvenită, zilele frumoase ale primăverii care schimbă faţa pământului, tot aşa, moartea în credinţă şi fapte bune, după Evanghelie, naşte în nădejde viaţa cea veşnică şi fericită, şi dintr-un trup muritor se naşte unul nemuritor. Dacă omul în urma creaţiei dintâi a fost stăpân al tuturor făpturilor, cu atât mai vârtos împărtăşindu-se de a doua creaţie, el a ajuns părtaş nemuririi şi împreună cu el tot ceea ce-l înconjoară, dobândind pecetea înnoirii. Aşa se explică realitatea că la începutul primăverii toate renasc la o viaţă nouă, de la bobul de grâu semănat toamna, care răsare în primăvară, dând speranţa binecuvântatului rod pentru ,,pâinea noastră cea spre fiinţă” şi până la firul ierbii şi cea mai mică vieţuitoare, toate fiind rânduite de Dumnezeu spre folosul omului, stăpân al întregii creaţii.

2 † Daniel, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Pastorală de Sfintele Paşti, în Făclii de Înviere-Înţelesuri ale Sfintelor Paşti, Trinitas, 2005, p. 46.

crearea protopărinţilor noştri şi căderea lor în păcatul neascultării, când Dumnezeu le-a făgăduit un Răscumpărător.

Căzut din starea paradisiacă, omul s-a făcut purtător al slăbiciunilor firii, deoarece chipul lui Dumnezeu a slăbit în el, iar consecinţa ultimă a acestei căderi este moartea, deşi Dumnezeu l-a creat pe om spre viaţă. Îndepărtat fiind de rosturile pentru care fusese creat, ca făptură a lui Dumnezeu, omul trebuia să se întoarcă spre Ziditorul său şi să-şi redobândească chipul cel dintâi, sădit de Dumnezeu în el. Cugetând adânc la timpul premergător postului şi în mod deosebit la Duminica Izgonirii lui Adam din Rai, care pune începutul ostenelilor noastre pe calea postului şi a rugăciunii mai stăruitoare, a pocăinţei, am putea spune că întreaga perioadă a postului a însemnat pentru fiecare dintre noi o parcurgere din nou a drumului pe care l-au străbătut generaţiile ce au urmat după Adam, până la venirea lui Mesia cel făgăduit. Astfel şi noi, la sfârşitul postului, aflăm pe Iisus Hristos, Care luând trupul nostru, l-a sfinţit cu firea Sa luată din cereştile sânuri ale Tatălui şi prin jertfa Sa răscumpărătoare şi învierea Sa din morţi, ne-a înfăţişat lui Dumnezeu Tatăl ca pe o făptură nouă (Efeseni 2, 6).

,,Taina biruinţei vieţii veşnice asupra morţii, care ni s‑a arătat nouă prin Învierea lui Iisus Hristos Cel răstignit, a devenit lumina şi înţelesul ultim al întregii vieţi veşnice. Învierea lui Hristos din morţi şi trecerea de la viaţa aceasta amestecată cu suferinţa şi moartea la o viaţă cu totul nouă şi veşnică arată, de fapt, rostul Întrupării Fiului lui Dumnezeu. El S‑a făcut Om (n.n. aşa cum mărturisim în Crez sau Simbolul de Credinţă), a trăit printre oameni şi a împărtăşit condiţia vieţii noastre pământeşti până la moarte, pentru ca pe cei din păcate şi din morminte să‑i ridice la viaţa

8 9

nici în ceea ce se simte! Este o retrăire dramatică a evenimentelor

din viaţa Mântuitorului Hristos, care culminează cu Răstignirea

şi Învierea, momente de iradiere cosmologică, pe care le regăsim

şi în cântările din Canonul Sfintelor Paşti: „Cerurile după cuviinţă

să se veselească şi pământul să se bucure. Şi să prăznuiască toată lumea

cea văzută şi cea nevăzută; că a înviat Hristos, bucuria veşnică!” Sau:

„Acum toate s‑au umplut de lumină; şi cerul şi pământul şi cele dedesubt.

Deci, să prăznuiască toată făptura Învierea Lui Hristos”.

Aceste cântări ne arată bucuria care se face în cer şi pe

pământ, prin Învierea lui Hristos, pentru că astăzi toată lumea

este smulsă din mâinile diavolului. Astăzi se bucură îngerii,

astăzi se veselesc arhanghelii, pentru că omenirea primeşte deplin

iubirea lui Dumnezeu prin Jertfa iubitoare a Fiului Său. Învierea

este darul pe care l-am primit noi de la Hristos şi mulţumirea

este obştească în cer şi pe pământ, pentru că Stăpânul cerului şi

al nostru nu se ruşinează a prăznui împreună cu noi. Iar Hristos

Însuşi mărturiseşte „cu dor am dorit să mănânc aceste Paşti cu voi“

(Lc. 22,15) şi dacă a dorit să prăznuiască împreună cu noi Paştile,

atunci negreşit a dorit să prăznuiască şi Învierea. Această slăvită

sărbătoare este a tuturor după cum spune Sfântul Ioan Gură de

Aur: „Nimeni dintre cei săraci să nu se întristeze din pricina sărăciei

sale, pentru că praznicul acesta este duhovnicesc. Nimeni dintre cei

Iubiţi credincioşi şi credincioase,

In troparul pe care l-am cântat, şi-l vom cânta de acum

înainte cu mare bucurie, mărturisim: „Hristos a înviat

din morţi...!” Ce fel de viaţă ne dăruieşte Hristos, prin

Învierea Sa? Este foarte greu să vorbim despre Învierea lui Hristos

într-un limbaj comun, lumesc, pentru că Învierea ţine, mai curând,

de realitatea de dincolo de istorie, de realitatea de dincolo de

lume, fiind un eveniment real, regăsit în eshatologie, de lumea lui

Dumnezeu, de lumea de dincolo, de sfârşitul acestui veac. Noi

considerăm că cea mai potrivită atitudine faţă de Înviere este

discreţia, smerenia, tăcerea, taina. În Răsăritul ortodox s-a evitat,

nu voit, ci prin firea lucrurilor, reprezentarea evenimentelor crucii,

ale răstignirii, ale morţii şi Învierii lui Hristos prin mijloace artistice:

filme, teatre, romane, iar acest lucru este foarte bun, deoarece

omul nu poate cuprinde şi exprima cu mijloacele lumeşti pe cele

dumnezeieşti. Nimeni nu ar fi putut găsi o formă mai potrivită

de reprezentare decât cea pe care a descoperit-o Biserica, anume

actualizarea şi recapitularea evenimentelor istoriei mântuirii, prin

cel mai mare dar pe care ni-L oferă Hristos - Sfânta Liturghie.

Ceea ce se întâmplă în bisericile noastre - limbajul şi actul liturgic

-, mai ales în Săptămâna Mare, este o realitate foarte firească, dar

care nu se sfârşeşte, nici pe departe, în ceea ce se vede şi se aude,

10 11

celor din morminte viaţă dăruindu‑le!”(Canonul Învierii, Slava... de

la laude)

Preacucernici părinţi, iubiţi fraţi şi surori în Domnul,

Cu toate acestea, în timp ce noi sărbătorim cu mare

bucurie Învierea Domnului Iisus Hristos, ca o realitate

a vieţii şi speranţei, auzim peste tot în jurul nostru

strigăte şi ameninţări cauzatoare de moarte, lansate în multe

zone ale planetei, dar în mod special în Europa. Toate acestea

vin din parte celor care cred că prin distrugerea duşmanilor se

poate ajunge la o rezolvare a conflictelor. Însă, această atitudine,

în sine, constituie de fapt cea mai mare dovadă de slăbiciune a

lor. Provocând moartea celui de lângă noi, prin atentate (cum

am văzut la Paris, Istanbul, Bruxelles, etc.), prin răzbunare faţă

de aproapele nostru, faţă de oricine îşi îngăduie să fie diferit de

noi, nici lumea nu va deveni mai bună şi nici problemele noastre

nu vor ajunge să fie rezolvate, ci dimpotrivă. La urma urmei, aşa

cum fiecare dintre noi ştie şi admite, răul nu poate fi biruit prin

rău, ci numai prin bine, aşa cum ne învaţă Sfântul Apostol Pavel:

„Binecuvântaţi pe cei ce vă prigonesc, binecuvântaţi‑i şi nu‑i blestemaţi”

(Romani 12, 14). N-a zis: „să nu vă purtaţi cu răutate, sau să nu vă

răzbunaţi”, ci a cerut mai mult decât acestea. Sfântul Ioan Gură de

Aur în Omilia XXII de la Epistola către Romani spune: „a nu fi cu

bogaţi să nu se mândrească cu bogăţia, pentru că bogăţia nu poate spori

cu nimic bucuria acestui praznic”3.

Înfrăţiţi în credinţa şi nădejdea cea întru Hristos şi uniţi

întru dragostea Lui, astăzi ne simţim mai mult decât în orice

altă zi un singur suflet, o singură familie de fii ai lui Dumnezeu.

Bucuria noastră de acum nu este şi nici nu trebuie să fie o bucurie

numai pentru mediul nostru personal, individual, familial, ci este

o bucurie neţărmurită, după cum şi faptul Învierii are o valoare

universală. „Existenţa noastră, - spunea Părintele Dumitru Stăniloae

- s‑a umplut prin Învierea Domnului de bucuria prin excelenţă, de o

bucurie reală, consistentă, durabilă. Şi precum înainte de Învierea lui

Hristos toate erau ţinute într‑o frântură de sens neîmplinită, batjocorită,

chinuitoare, aşa Învierea Lui umple toate de lumină şi de bucurie.”4

Atunci, bucuria Învierii este o bucurie duhovnicească ce nu desparte,

ci uneşte; nu îndepărtează, ci apropie suflet de suflet, aducând fiecăruia

după credinţa sa mângâiere şi tărie în încercările vieţii, putere şi încredere

în lucrarea faptelor bune. Atât de dumnezeiesc şi de actual răsună astăzi

cântarea care ne cheamă pe fiecare la iubire şi la iertare faţă de semenii

noştri, la milă şi la ajutorare faţă de cei întristaţi şi lipsiţi: „Ziua Învierii,

să ne luminăm cu prăznuire şi unii pe alţii să ne îmbrăţişăm. Să zicem

fraţilor şi celor ce ne urăsc pe noi, să iertăm toate pentru Înviere şi aşa

să strigăm: Hristos a înviat din morţi cu moartea pe moarte călcând şi

3 Episcopul Nicodim, Predici la Postul Mare, ed. Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti 2005, p.318

4 Pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae, Paştele - sărbătoarea luminii şi a bucuriei, în Ortodoxie şi Românism, Sibiu, 1939, p. 266.

12 13

când ne referim la persoanele vulnerabile, care au nevoie mai mult

ca oricând să se simtă în siguranţă.

În faţa mulţimii de dureri, lipsuri şi temeri care ne

înconjoară, noi creştinii ortodocşi avem ca puternice arme de

apărare rugăciunea – prin care chemăm fierbinte milostivirea

lui Dumnezeu asupra noastră şi a întregii lumi – dar şi lucrarea

faptelor celor bune spre ajutorarea şi mângâierea sufletească a

tuturor celor care tânjesc după ele.

Hristos a Înviat din morţi şi a demonstrat astfel neputinţa

morţii de a prevala şi de a aduce schimbări statornice în lume.

Diferitele momente care ar putea cauza o încetare a vieţii pot fi acum

inversate, pentru că, în ciuda aparenţelor, ele sunt întotdeauna

temporare, nu au rădăcină sau vitalitate, întrucât Hristos, care

a biruit pentru totdeauna moartea, este în chip nevăzut, mereu

prezent.

Noi, cei care ne punem toată speranţa în El, credem că

dreptul de viaţă aparţine tuturor oamenilor. Viaţa şi Învierea

sunt oferite doar prin Iisus Hristos, Cel care a biruit moartea,

oferind putere oamenilor. Acesta este motivul pentru care ar

trebui să nădăjduim doar în El şi în învăţăturile Sale. Credinţa în

Hristos duce la Înviere, la Învierea noastră, a tuturor, în timp ce

punerea în practică a credinţei şi a învăţăturilor Sale ne îndreaptă

spre mântuire, dăruindu-ne puterea de a ne confrunta cu fiecare

provocare a lumii în care trăim.

răutate, sau a nu căuta răzbunare asupra altuia, este desigur actul unui

filosof, însă a binecuvânta pe cei ce ne prigonesc este faptul unui înger”.

Şi după ce spune Apostolul: „binecuvântaţi”, adăugând imediat:

„şi nu blestemaţi”, adică să nu facem şi noi precum ei; să nu facem

aceasta din urmă, ci numai pe cea dintâi, fiindcă cei ce ne alungă

pe noi sunt pricinuitori ai plăţii ce ni se va da. După cum cel ce

blesteamă pe persecutor arată că nu se bucură mult suferind

persecuţiile pentru Hristos, tot aşa şi cel ce binecuvintează pe cel

ce-l prigoneşte dă dovadă de o mare dragoste faţă de Hristos Cel

Înviat din morţi. „Deci, tu să nu‑l defaimi, ca nu cumva tocmai el,

persecutorul tău, să culeagă plata cea mai mare. Mai mult încă, şi pe

el îl vei învăţa că faptul acesta este al bunăvoinţei tale, iar nu silit; că

este fapt de sărbătoare şi veselie, iar nicidecum de întristare. De aceea

şi Hristos zice: „Fericiţi veţi fi voi când vă vor ocărî şi vă vor prigoni

şi vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, minţind din pricina

Mea”(Matei 5, 11)5.

Problemele îşi găsesc cu adevărat rezolvarea când

recunoaştem valoarea fiecărei persoane şi când respectăm

drepturile fiecăruia dintre semenii noştri, în parte. În schimb,

problemele apar şi ajung să fie tot mai accentuate atunci când ne

dispreţuim aproapele şi îi încălcăm drepturile, în special atunci

5 Sf. Ioan Gură de Aur, OMILII LA EPISTOLA CĂTRE ROMANI A SFÂNTULUI APOSTOL PAVEL, Editura CHRISTIANA, BUCUREŞTI – 2005

14 15

Lucrarea de promovare a educaţiei religioase, pe care ne-a

lăsat-o ca model de urmat Sfântul Ierarh misionar şi Martir Antim

Ivireanul, include deopotrivă evidenţierea unor repere spirituale

ca lumina pentru viaţă şi a unei elementare culturi religioase. De

asemenea, constituie un act de mărturisire a identităţii profunde

a sufletului familiei româneşti şi a tradiţiei învăţământului, care a

început în şcolile înfiinţate de Biserică în apropierea lăcaşurilor de cult.

Astăzi, părinţii copiilor înţeleg necesitatea intensificării

cooperării dintre Familie, Biserică şi Şcoală, astfel încât educaţia

religioasă primită acasă să fie consolidată în mod complementar

prin educaţia copiilor şi a tinerilor în Şcoală şi în viaţa Bisericii. Doar

în această perspectivă, poate fi valorificat şi materializat cadrul

oferit de parteneriatul dintre parohie şi şcoală, pentru ajutorarea

elevilor din familiile sărace şi pentru desfăşurarea de activităţi

educaţionale artistice, social-culturale şi social-filantropice, mai

ales în timpul vacanţelor şi al unor evenimente solemne cu

semnificaţie naţională sau patriotică.

Înnoirea creştină a lumii trebuie să înceapă de la copii,

spunea teologul Nichifor Crainic, una din marile personalităţi

care s-au născut pe meleagurile giurgiuvene. El vede scopul

educaţiei creştine trecând dincolo de marginile vieţii pământeşti

şi are în vedere chemarea omului în veşnicie, postulând, aşadar, o

pedagogie în perspectiva eternităţii. De aceea, el a militat pentru

o educaţie creştin-ortodoxă a celor mici, care se desăvâşeşte prin

Biserică, îndemând la o reală creştinare a statului.

Iubiţii mei fii duhovniceşti,

O preocupare de căpătâi a Bisericii noastre de-a lungul

timpului a constituit-o educaţia religioasă, în general, şi

a tineretului creştin ortodox, în special, prin promovarea

valorilor creştine, a idealurilor morale, prin insuflarea dragostei

de neam şi de credinţă strămoşească, precum şi prin promovarea

unor modele de viaţă creştină autentică.

În contextul actual, în care formarea de caractere

religios-morale se impune mai mult ca oricând, Sfântul Sinod

al Bisericii Ortodoxe Române a declarat anul 2016 drept „Anul omagial al educaţiei religioase a tineretului creştin ortodox şi Anul comemorativ al Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul şi al tipografilor bisericeşti în Patriarhia Română”.

Mitropolitul Antim Ivireanul (1650-1716) reprezintă

o pildă pentru noi toţi atât pentru viaţa sa sfântă, încununată

prin moarte de martir, cât şi prin strădania pe care a depus-o

pentru instruirea clerului şi a credincioşilor români. Blândeţea

sa, fermitatea, curăţia vieţii, cultura sa deosebită şi, mai ales,

onestitatea cu care a apărat drepturile Bisericii noastre, l-au aşezat

între ierarhii de seamă ai Ortodoxiei şi i-au înscris numele în

calendarul sfinţilor români6.

6 Sfântul Antim Ivireanul, un Ierarh misionar şi Martir (evocări), Ed. Basilica, 2016, p. 6

16 17

copii - profesori, copii - părinţi, la concursuri cu teme religioase

şi tabere de creaţie, pe parcursul vacanţei de vară, fiind ajutaţi şi

îndrumaţi de responsabilii centrelor (preoţi şi profesori).

Prin acest proiect „Alege Şcoala!”, s-a putut observa

deplina compatibilitate dintre Biserică şi Şcoală, prima

asumându-şi vocaţia ei învăţătoare, iar cealaltă primind valori

eterne care-i asigură trăinicia. Acest proiect reprezintă o investiţie

intelectuală şi spirituală pe termen lung pentru că omul nu este

doar un cetăţean al patriei pământeşti, ci năzuieşte să devină şi

cetăţean al Împărăţiei Cerurilor.

În Biserică şi societate, familia are un rol esenţial în

stabilirea reperelor valorice ale copiilor. În acest sens, Biserica

Ortodoxă din ţara noastră s-a alăturat iniţiativei cetăţeneşti care

solicită modificarea art. 48 alin. 1 din Constituţie, în sensul că

„Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie, pe egalitatea acestora, precum şi pe dreptul şi îndatorirea

părinţilor de a sigura creşterea şi educarea copiilor lor”, prilej cu care

mulţumim celor care susţineţi această iniţiativă cetăţenească,

concretizată prin semnătura dumneavoastră oferită în acest sens.

Familia reprezintă spaţiul intim cel mai de preţ pentru

cultivarea iubirii conjugale, a iubirii părinteşti, a iubirii filiale şi

a iubirii frăţeşti. Lipsa de iubire şi comuniune în familie duce la

înstrăinarea între membrii acesteia, la violenţă domestică, la divorţ

- care are efecte dramatice pentru copii -, la abandonul şcolar, la

alcoolism etc. De aceea, în educaţia copiilor şi a tinerilor, este mare

Permanenta preocupare pentru dezvoltarea şi

încurajarea educaţiei religioase a tinerei generaţii prin reactivarea

catehezei parohiale, reprezintă un imperativ deosebit de actual

pentru Eparhia noastră. Astfel, în completarea orei de Religie,

Episcopia Giurgiului, prin proiectele „Hristos împărtăşit copiilor”

şi „Alege Şcoala!”, implementate de Patriarhia Română, doreşte

să consolideze legătura copiilor cu o comunitate vie, rugătoare,

mărturisitoare şi solidară cu oamenii aflaţi în dificultate. Acestea

au rolul de a cultiva copiilor şi părinţilor, duhul prieteniei şi al

comuniunii, de a preveni abandonul şcolar în familiile sărace

şi sprijinirea copiilor ai căror părinţi sunt plecaţi la muncă în

străinătate. Prin birourile de cateheză parohială, prin taberele de

copii care sunt organizate în cadrul acestor proiecte, episcopia

noastră doreşte să suplinească lipsa de afecţiune părintească,

lipsa atmosferei de familie, să descoperă copiii talentaţi pentru a-i

încuraja să-şi înmulţească talantul în folosul Bisericii şi al societăţii.

Pentru a intensifica această cooperare, în anul 2015 în

Eparhia Giurgiului, în cadrul Proiectului „Alege Şcoala!”, au

fost înfiinţate cinci centre educaţionale: în mun. Giurgiu, la

Floreşti-Stoeneşti (Drugănescu), Joiţa, Hotarele şi Letca Nouă.

Aici s-au desfăşoară activităţi de tip „Şcoală după Şcoală” şi „Şcoala

de Duminică”, ce au vizat menţinerea în sistemul educaţional

şi reducerea abandonului şcolar pentru aproximativ 200 de

copii, tineri şi părinţi, care au beneficiat de ajutoare financiare şi

materiale. Cei înscrişi în proiect au participat la sesiuni de lucru

18 19

mulţumim Domnului pentru toate binefacerile revărsate peste

noi, în care strădaniile noastre s-au împreunat cu cele ale preoţilor

şi binecredincioşilor creştini. În tot acest răstimp am încercat să

cunosc cât mai bine tradiţia autentică a acestei zone, să mă apropii

de preoţi şi de credincioşi. Vă mărturisesc deschis că am descoperit

familii exemplare, în care tatăl şi mama, preotul şi preoteasa lui îşi

cresc şi educă pruncii în duhul Ortodoxiei. Nu este bucurie mai

mare pentru ierarh şi pentru preoţii săi ca, la sfintele slujbe să

vadă întreaga comunitate pulsând în acelaşi ritm al rugăciunii şi

al cântării curate. Bătrâni, tineri şi copii deopotrivă, mărturisind

Crezul Ortodox: iată imaginea autentică a Bisericii luptătoare în

societatea aceasta atât de tulburată.

Prezenţa dumneavoastră, dragostea cu care m-aţi

întâmpinat, mă fac să mă simt legat sufleteşte de această eparhie

şi, totodată, să vă rămân îndatorat cu rugăciuni către Bunul

Dumnezeu să Vă binecuvânteze. Am venit cu multă dragoste în

acest ţinut istoric încărcat de spiritualitate. Sunt foarte multe lucruri

pe care le-am realizat cu ajutorul lui Dumnezeu şi cu rugăciunile

şi cu sprijinul clerului şi al credincioşilor noştri. Tinerii noştri

sunt educaţi în şcoli în spiritul învăţăturii lui Hristos, preoţii sunt

prezenţi în spitale şi în penitenciare, s-au construit, locaşuri de

cult, capele, case parohiale şi aşezăminte sociale. La nivelul întregii

eparhii, învăţământul teologic este reprezentat cu cinste de către

Seminarul Teologic din Giurgiu care, începând cu anul 2008 poartă

numele vrednicului de pomenire Părinte Patriarh, cel care a avut

nevoie de cooperare între Familie, Şcoală şi Biserică, fiind ajutaţi în

această privinţă şi de mai multe organizaţii nonguveramentale

creştine, care oferă un real sprijin în planul de educaţie creştină

a tineretului, şi în general, a întregii populaţii. Marşul pentru

viaţă, organizat de aceste asociaţii în România şi Republica Moldova,

inclusiv în eparhia noastră (în Mun. Giurgiu şi în oraşele Bolintin

Vale şi Mihăileşti), care binecuvintează şi susţine acest demers, ne

scoate în evidenţă faptul că, potrivit învăţăturii Bisericii, avortul

este o crimă comisă împotriva unei fiinţe (persoane) nevinovate

care nu se poate apăra.

Din nefericire, avortul, divorţul şi scăderea natalităţii au

devenit fenomene dramatice pentru societate, având ca prim efect

negativ diminuarea populaţiei României. În perioada 1958-2008,

în România, au fost avortaţi peste 22 milioane de copii iar această

tristă statistică plasează România pe locul doi în lume, după Rusia,

în ceea ce priveşte numărul de avorturi raportat la populaţia

existentă (116,5%).

Iubiţii mei fii şi fiice duhovniceşti,

Cu voia lui Dumnezeu, s-au împlinit zece ani de când

am fost întronizat, de către vrednicul de pomenire

Părinte Patriarh Teoctist, ca întâiul ierarh al acestor

binecuvântate plaiuri giurgiuvene, ceea ce ne îndeamnă să

20 21

în vederea bunei desfăşurări a vieţii parohiale. Construirea de

noi biserici pentru parohiile lipsite de locaşurile de cult, ca şi

restaurarea celor vechi, împodobirea lor cu pictură nouă sau

restaurarea celei existente, reprezintă dovezi ale implicării

preoţilor şi credincioşilor acestei eparhii.

Pentru a putea răspunde cerinţelor şi provocărilor

vremii, au fost înfiinţate mai multe centre culturale în cadrul

cărora se desfăşoară diferite conferinţe ale credincioşilor

giurgiuveni. Între aceste se cuvine să amintim: Centrul Cultural

Misionar „NICHIFOR CRAINIC”- aflat în incinta sediului

Episcopiei Giurgiului, Centrul pentru copii şi tineret „Sf. Mucenic

Ioan Valahul”, din incinta sediului administrativ al Episcopiei

Giurgiului, Centrul Cultural Pastoral „GAVRIL DRUGĂNESCU”,

al Protopopiatului Bolintin, Centrul Cultural „RADU ŞERBAN

VOIEVOD” – din incinta Mănăstirii Comana, Centrul

Cultural „DIMITRIE BOLINTINEANU”- Bolintin Vale, Centrul

Cultural Pastoral „MELETIE ARHIMANDRITUL”- din incinta

Mănăstirii „Sf. Mare Mucenic Gheorghe” din Mun. Giurgiu,

Centrul Pastoral Misionar „MITROPOLITUL TIT SIMEDREA” –

la Ghimpaţi, Centrul Pastoral Misionar „ARSENIE BOCA” şi Casa

memoriala „PĂRINTELE ARSENIE BOCA” din cadrul Parohiei

Drăgănescu, urmând a fi inaugurate şi alte centre cultural -

misonare.

În plan social-filantropic, au fost înfiinţate mai multe

centre sociale, menite să vină în sprijinul tuturor celor defavorizaţi.

un rol determinant în înfiinţarea acestuia. O şcoală teologicã într-o

străveche Cetate creştină precum cea a Giurgiului, reprezintã o

făclie vie ce dă lumină din lumina sa. Pentru buna desfăşurare

a procesului de învăţământ am pus la dispoziţia tinerilor teologi

un volum important de cărţi din biblioteca personală, amenajând

o sală specială pentru audiţii, dotând-o cu toate cele necesare în

acest sens. Totodată, Episcopia Giurgiului acordă lunar bursa

„Teoctist Patriarhul” elevilor eminenţi ai Seminarului, ţinând

cont atât de rezultatele la învăţătură, cât şi de situaţia socială a

acestora. Atenţia noastră a fost îndreptată şi către copiii de vârste

preşcolare prin înfiinţarea grădiniţei creştin – ortodoxe „Îngeraşii”,

aflată în prezent în curs de amenajare. Grădiniţa va avea program

prelungit, cantină proprie, săli de activităţi, locuri de joacă, toate

acestea cu scopul de a dezvolta un mediu propice în care copiii să-şi

poată descoperi şi cultiva darurile pentru a deveni responsabili şi

iubitori, pentru a creşte în lumina învăţăturii creştine şi în acest

context al lumii contemporane.

Multe mănăstiri şi biserici, monumente istorice, care

oglindesc simţămintele şi ideile înaintaşilor, dar şi măiestria

meşterilor de odinioară, au îmbrăcat haină nouă în urma lucrărilor

de restaurare. Totodată, alături de înfiinţarea sau restaurarea

centrelor monahale, a fost susţinută şi activitatea parohiilor,

sprijinindu-se achiziţionarea de case parohiale în parohiile sărace,

conservarea şi consolidarea monumentelor istorice, ridicarea de

noi lăcaşe de cult şi înzestrarea acestora cu tot ceea ce este necesar

22 23

Iubiţii mei,

Bucuria Sfintei Învieri trebuie împărtăşită, aşa cum ne

îndeamnă Întâistătătorul Bisericii noastre, Preafericitul

Părinte Patriarh Daniel, „mai ales celor întristaţi de

suferinţă, bolnavi în casa lor, în spital sau pe drumuri, celor întristaţi

de sărăcie şi de neajutorare, celor întristaţi de necazuri şi de singurătate,

celor întristaţi de doliu pentru cei morţi, celor întristaţi de dor după cei

plecaţi departe în ţară sau în străinătate, celor întristaţi de greul zilei de

azi şi de teama zilei de mâine, precum şi tuturor celor ce au nevoie de

prezenţa şi ajutorul nostru7.”

Să ne deschidem, aşadar, inimile pentru primirea norului

de mărturii cu care Sfânta noastră Biserică întâmpină an de an

această sărbătoare a sărbătorilor pe bătrânele şi frumoasele plaiuri

româneşti. Fiind astfel, izbăviţi din stricăciune şi “frica morţii”

(Evrei 2,15), prin harul Învierii, secera-vom spice de viaţă veşnică

întru bucurie, dobândind deplina libertate în Hristos-Dumnezeu,

Cel ce ne va duce împreună cu El spre învierea vieţii celei

netrecătoare.

Cu aceste părinteşi gânduri, Vă pun la inimă aceste

cuvinte şi mă alătur bucuriilor pe care le trăiţi în aceste preafrumoase

zile pascale. Păstraţi cu statornicie datinile creştineşti şi româneşti,

moştenite din moşi– strămoşi şi ,,păziţi unitatea Duhului întru

legătura păcii” (Efeseni 4, 3), iar lumina Sfintei Învieri va străluci

7 IPS. Daniel, Învierea lui Hristos – izbăvirea de întristare. Pastorală de Sfintele Paşti, în „Candela Moldovei”, nr. 1-4/2006, p. 5.

Între acestea, se cuvine să enumerăm Asociaţia „Letca Nouă”,

înfiinţată în 2006, ce cuprinde, la ora actuală, mai multe centre

– Aşezământul social „Dumnezeieştii Părinţi Ioachim şi Ana”,

Casa protejată „Nifon Mitropolitul” şi Aşezământul social

„Grădina Maicii Domnului”. Acestora se adaugă „Aşezământul

Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil” din comuna Slobozia de

Giurgiu, care are drept scop ocrotirea şi reintegrarea în societate a

mamelor şi copiilor, victime ale violenţei în familie. De asemenea,

în episcopia noastră funcţionează într-un spaţiu modern, cu o

dotare corespunzătoare, cabinetul medical „Sf. Ioan Rusul”, care

oferă servicii medicale gratuite atât persoanelor asigurate, cât şi

persoanelor neasigurate şi fără posibilităţi materiale.

Cu gândul şi nădejdea în ajutorul lui Dumnezeu care

pe toate le împlineşte prin Duhul Sfânt, trebuie să ne continuăm

lucrarea pastorală şi misionară, fiind conştienţi că mai sunt

multe de înfăptuit. Se cuvine să ne implicăm cu mai mult curaj

în societatea noastră, în miezul problemelor care o frământă. În

noul context, al slujirii lumii pe diverse planuri, să dăm mai multă

importanţă slujirii semenilor noştri, după cum ne învaţă Sfânta

Evanghelie.

24

în viaţa, credinţa, familia şi casele tuturor. Avându-Vă necontenit

în rugăciunile noastre, Ne rugăm Mântuitorului Hristos Cel Înviat

să reverse peste Voi toţi bucurie, pace, sănătate şi fericire.

Fie ca Lumina Sfintei Învieri să lumineze sufletele

voastre, ale tuturor, astfel încât să ne bucurăm cu toţii în dragoste

şi înţelegere prin Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu, Cel ce este

Lumina lumii, Adevărul şi Viaţa.

Îmbrăţişându-Vă părinteşte pe toţi,

Vă întâmpin cu creştineasca vestire:

HRISTOS A ÎNVIAT!

Al Vostru de tot binele voitor

şi pururea către Domnul rugător,

†AMBROZIE

EPISCOPUL GIURGIULUI