coperta: Sabina Datcu

stop cu mine

de ce nu sari gardul

ploaia miroase a spumă de ras

briciul crestează orice mişcare

degetele ies din baltă

trebuiesc secerate

mă trezesc cu pielea franjuri

pe osul frunţii de la atâtea perne

oglinda îmi închide uşa

e rândul ei să îşi spele dinţii

cu gâtul prins de cuiul din perete

se lungeşte peste chiuvetă

şi scuipă

realizez că palma mea nu se suprapune

îi scot cioburile din oase

şi

asta o să doară

aduc pe umeri o scobitoare

curăţ bine locul

dacă ar veni cineva să întrebe

care e dorinţa ta

acum

şi cu degetul să intre în cadranul ceasului meu

oprindu-i limbile

i-aş răspunde

sincer

pentru că acea persoană chiar trebuie să afle

într-un club am cunoscut un nume

sub clar de rock

mi-a adus toate zăpezile pe buze

aliona

traversând munţii din vene

s-a aşternut viaţă în ceva ani

pentru ea teoria conspiraţiei mondiale

se spune cu mâna pe rece şi lipind afişe

în toiul oamenilor

îi place să stea noaptea

umbră pe valuri

să vorbească cum ar fi

dacă nu s-ar schimba nimic

sau cum ar arăta o bicicletă-cal

aliona

îi spun de la o vreme

ca să îi fie numele

un fermoar pentru trup

niciodată dar niciodată

nu s-a mai întâmplat

să treacă pe lângă mine

atâta timp de lume

îmi este şi frică să pronunţ

aşa cum se scrie

aliona

aliona

declaraţie de proprietate

o iubesc pe aliona

mi-am repetat asta de mii de ori

începând chiar cu bastonaşe

mi-a dat întâlnire undeva pe la universităţii

parcă

dar nu a ajuns

sau nu a venit încă ziua

oricum oamenii or să sufere transformări

vor deveni elefanţi mari

cu fildeşii asemeni unor vârfuri de sânii

prin venele noastre viaţa se va da pe derdeluş

şi ne va stropi cu zăpadă

îmbrăţişaţi pe statui

aliona

o să îmi şoptească la ureche

de unde să cumpăr cartofi mai ieftin

sau cum să salvez lumea de 11 septembrii

că mă vrea şi erou să îmi apreteze costumul

o să mergem la piese de teatru cât mai lungi

să vedem cum îmbătrânesc actorii

o să dansăm

ca şi când muzica ar fi o pictură

o să citim şi cărţi

asta o să mai facem o să citim cărţi

şi între file o să facem dragoste

ca semn de carte

o să îmi facă copii frumoşi

da

şi

aliona va aduce într-o bună dimineaţă

la pat

epoca de gheaţă în pahare de vodcă

pielea ei va mirosi a poem viitor

efectul întârzierii adică în sfârşit

nu îmi plac zilele când

ea

se transformă în mine

în acele nopţi

trag cearceaful peste toată fiinţa mea

pentru că

luna plină răsare din venele ei

şi aşa tumultoase

atunci

suntem normalii planetei

admirăm paşii noştri încălţaţi

taximetrişti galbeni la suflet

tablou de noapte

ea

puţin nervosă

sau cu îngerii parfumaţi

hanoracul meu verde nu îi vine niciodată

şi

oricât s-ar aranja în ochii mei

aflaţi în ultima bancă

tot nu o să-mi ajungă la frunte

pe trotuare iubiţii intră mereu unul în altul

cu fularele pe nas

clapele de azi când cerşetorul îşi schimbă mâna

ghicesc în linii mari

că o să îmbătrânim

în lumina oaselor

punct

parcă suntem nişte afişe

de când a trecut circul

liniştea din oraş

s-a aglomerat

acum

semafoare pocnesc din orizont în orizont

noi tăiem

tacticos

strada pe mijloc

acasă

îţi spun aliona

înseamnă

un plural de oameni

momentele cheie din viaţa mea

pasărea pheonix

şi

efectul placebo

nici nu simţi cum

ne îndreptăm

încet

încet

către cer

precum munţii

de aici şi nouă ni se pare timpul

un ceas de mână

ciorne şi alte câteva

încercări de a imita refrenul

vioara aceasta nu are valuri pe margini

copilul prins în mâinile ei

urlă cu sunete reci

frunze de lumină

acoperă secvenţele fiinţelor

înşirate pe străzi

eu

ghemuit sub o palmă întinsă

aştept

arcuşurile ploii

să îmi cresteze urechea

din lichidul scurs

voi spăla faţa copilului

şi îi voi reda pe alocuri

chipul

clişee adunate

semnal de alarmă

ea spunea că

soare pot să găsesc

şi într-un bec de lanternă

sau

într-un cocktail cu ou

în acele momente

chiar atunci

mona lisa

avea un zâmbet mai aşa

oamenii parcă joacă maroco

când se îmbrăţişează

le auzi liniştea mâinilor

continua ea acest

dialog oarecum

făcea planuri

să vorbim în acelaşi timp

să trăim instantaneu

*

eu sunt din cei care

aud voci în radio

de la o vreme cresc sub ureche

ceva sălbatic

nu mai vreau primăvara

miros de astenie pe gulerul ridicat

dimineaţa nu în nici un caz

învăţ talpa să pipăie

grumazul de la prag

ferm

cei care dorm în schimbul trei

sunt tot mai oameni de la un timp

*

ea

s-a ridicat

dragostea se primeşte în picioare

fără să atingi

covorul/podeaua/pământul/branţurile

de acum suntem răi

urla

fără stop

cu mângâieri de înaltă calitate

lumea să ţipe că

suntem nebuni de perfecţi

cu ore adânci

*

dinţii mei sunt anonimi

e mai bine aşa

îmi fac singur mâncarea

mestecatul flasc

gustul pe alese

măi

linişte acolo

şi mă lovesc cu pumnul în burtă de câteva ori

*

aliona

ascultă muzică din filme

de când a venit din boden

ne căutăm prin

tot felul de metrouri

câteodată luăm tramvaiul de la capăt

eu cel puţin

tot ea

aliona

îşi aranjează lucrurile prin casă

după felul în care cad

dimineaţa

exersează aruncarea prinderii

ceva greu dar nu de moment

*

eu

nu mă forţez să fiu altcineva

transformarea trage întotdeauna neregulat

visez mereu

întinderi de şampon în apă

*

ea

vorbeşte despre mine

în stil guernica

hai

îi zic

fără să ne cântărim

uşile trântite

fără să privim pumnii strânşi din stradă

(nimeni nu mai aplaudă

de la o vreme)

fără întoarceri pe călcâiele bombate

care să împietrească avalanşele de zăpadă

să ne punem pe umeri

umbrele zvelte

îngrămădiţi unul în altul

săritura ni se va părea

o minge

poemul meu aliona

mă aplecam mereu

să culeg măsline sau umbre

din urma mea

greblam paşii

şi visam

că vor creşte spasme de aur prin iarbă

deşi aveam dovezi clare

că aliona

cântă secundele timpului la o harpă din apă şi sare

cineva îmi spunea că

a văzut-o pe aliona

am văzut-o pe aliona

număra ceva sau se pierdea în zare

urma

tăcere

îmi place când e tăcere

acum că sunt lângă ea

am voie să strig

aliona!

lioana oanila iaonla

o noutate

aliona

nu are ecouri pământeşti

insula

partea întâi

un moto ar suna aşa

stai să te văd şi din profil

da

te iubesc la fel de mult

îmi plac planetele străvezii din boabele de struguri

când mă uit prin ele la soare

stop

ţine minte asta

şi pune în acvarii nisip în loc de peştişori

dacă eram la şcoală

următoarea oră aveam matematică

şi mi se făcea dor de ceva indefinit

pe bancă aveam spectacol cu măr şi cerneală

reclamele luminoase nu mă ajută

deşi

cu ele am rămas în buzunare după naufragiu

scot una

distanţa dintre două vârfuri de munte:

zic unii

ne vedem altădată

mi se ia un interviu

- de ce vă e frică aici?

- de întârziere

- ce mâncaţi?

- mâine mă duc la mall vă mulţumesc că mi-aţi amintit

( îi arăt pe o foaie de hârtie fericirea desenată sub formă de ochi vigilent )

- care este ultima dumneavoastră zi de naştere?

- made in

mai scot o reclamă

atenţie pe coridoarele vieţii este loc doar de o singură persoană

salvarea

fiţi matrioska

am lăsat o lume în formă de căuş asta nu îmi pare rău

aici chelnerul mă întreabă dacă iau micul dejun

la masa de patru persoane

pe masă

multe bile numerotate

această zi nu este serenadă

spargerea crustei

tunetele

intră în oase şi dau sens

se întorc ceasuri ruseşti

în nimbul zilei

nu este sunet de flaşnetă

din linia orizontului

îmi fac o curea de ceas

mă uit în urmă

şi

nici un pantof nu are tendoane

în loc de şireturi

timpul trece mult

forţările mele

aplaudă în formol

devenirea

hainele m-au împiedicat mereu

să visez

le întind lângă mine

le învelesc

cândva erau alte poveşti indicatoarele sunt alese

reţeta de succes

iarba trei sferturi să nu împiedice la mers

hipo prietenul imaginar din copilărie suit pe umăr

aerul şuierând atunci când eşti în cădere

florile mereu aşa în poziţia lor preferată

spre centrul pământului

peşti plus aer egal timp liber

vezi arizona dream

la impresia artistică

sinucigaşii pierd prin caligrafie

hipo a fost un erou când era noapte

şi se plimbau inorogii cu şira spinării

plină de coarne

el a învăţat să fie lac zid rege apă dorinţă poate somn

nu în ordinea asta

nu a fost niciodată un balon de săpun

hipo tresare şi acum în somn

în şir indian flaşnetarii nu se grăbesc

merg alene

au observat că lumina

este din lână

ştii brazii se cunosc după dansul acelor pe ram

moment de respiraţie

deci scot plămânii pe masă

să le fie bine

o posibilă ultimă stare

dansând cu ploaia

îmi tricotam mama aseară

în pumn strângeam ghiocul din tine

ce e cu mine în sala de aşteptare

asistenta îmi injecta dungile din pijamale în adn

încă puţin …

…să îmi aminteşti sub care venă trăieşti…

mă repetam în alţi eu

iar tu mă numărai cu degetele norilor

seceraţi de curcubee

ce răsfirată eşti pe retina mea

şi ce pătrată

îmbraci un costum de aripă

armura unui înger ce spală

sângele topit din talpă

călare pe un forceps croit robit şi el

pe coapsa ta

şi ochii tăi îmi fac cadou

un cer de pământ…

ce păcat…

mamei nu am reuşit decât

să îi fac buzele…

şi să o visez…

pentru luminiţa albastră apăsaţi 'e timp' îmi tot zice cel mai învârstă om de pe planetă

merg încet cât să fiu încă o dată până la ea

o văd cum îşi împinge visele prin uluci

le duce în camera ei

unde pereţii s-au umflat ca un balon

pe mijlocul străzii se trage fermoarul cerului

de unde cad

unu doi trei patru cinci

trec la mâna cealaltă

şase şapte opt nouă zece

degete dumnezeieşti

iau momentul ăsta

îl agăţ în cui

arunc pe el un pumn de praf

şi

dacă din ceafa ei ar coborî o scară

aş deschide umbrela să nu plouă pe trepte

undeva dincolo

şi nu arăt

sperietura se plimbă

într-o lesă

pe tăiş

să aruncăm de trei ori în sus

cern

în spatele casei am genunchii albi

născuţi din gură

sita înfiptă în mâini

face vulcani mici de cenuşă

ce frumoasă eşti dincolo de gard

feliată de ulucile strâmbe

am primit un pahar cu apă

îl sorb

până cioburile se vor îndura

să mă cresteze adânc

din primul vulcan

a ieşit prima lavă

şopteau ei de la geamuri

în timp ce eu

ascundeam picăturile de sânge

agăţate de mine

cu faţa asta prăfuită

nu mă uit la nimeni

poem de sine stătător

plan de fiinţare

de astăzi mă fac om

o chestie lată ce ocupă mult loc şi există

este o meserie cu miros de cruce

nu mai vreau apartamente

cu miros de vecini

îmi ajunge o cămaşă

cu trei nasturi şi un capişon pentru zile festive

duminică e prea departe

nu o serbez

voi creşte flori

o să le dau nume lungi

până când

am să uit

din câte litere este format numele meu

o să am o iubită

pauză de întânlire

şi o voi arunca în sus

până se face altceva

decât nevastă

o să am în faţă

un verde ca niciodată

o să mi-se întâmple o fiinţă

însetată de tot ce este primăvară în copii

şi voi muri aşa frumos

că nu se va şti că am existat

aşa curând cu omul

vâsle şi aripi doar această poezie se dedică

( pentru Dana )

muza mea s-ar putea visa

brancardier

aranjând trupuri pe rafturile cerului

ştie că

depărtările sunt legate între ele

cu lanţuri groase

nu îşi vede încă prea bine

cel de-al treilea braţ

deşi îi este de ajutor când îşi duce trupul lovit

spre locuri mai bune

depărtate de carne

ea

se poate considera biserică

cu toate lumânările

înfipte în nisipul irişilor ei de două ori mai adânci

decât oceanele

observaţie de lunetist

caii înaripaţi au şanse mari să moară

sub roţile maşinilor

la umbra aripilor de avion

pentru ea

folkul este o zână dezbrăcată

timpul un pahar cu lapte

în care pui sau nu miere

sânii ei nişte vitrine

unde

mâinile iubiţilor sunt bibelouri prăfuite

nu îşi spune niciodată

zar

şi asta îmi place

înainte de orice întalnire

se dă de trei ori peste cap

pentru a deveni

o persoană pe înţelesul oamenilor

ochii îi sunt nişte

delfini

pierduţi de sub controlul timpului

şi neliniştile

şifoniere

uitate undeva în drum

câteodată consideră prăjitură

orice felie de întuneric în care

îi scânteiază o lacrimă

aşa că

muza mea

merită să afle

infinitatea cuvântului te iubesc

rostit aşa

cum ştie ea să audă

cu privirea la vedere

mic dejun cu

zahărul nu era topit

în dimineaţa aceea

lumina intra în bucătărie printr-o pâlnie

aliona

îmi spunea să mestec în ceai

levogir

atunci

toate de la feliile de pâine cu marmeladă

s-au ridcat uşor spre tavan

linguriţa mi-a scăpat printre degete

şi a argintat pentru o secundă aerul

aliona

a zâmbit

s-a apropiat de mine

şi punându-şi mâinile pe umerii mei

m-a aşezat pe covor

şi

a început să adune orele

cu o plasă de fluturi

insula revigorant adică

sticle ambalaje antebraţe cu mişcări de înot

mult nisip la dispoziţie

semnez sentinţe algelor

să aibă cât mai multă apă

deasupra

-câte persoane sunteţi în dimineaţa asta

la micul dejun?

-câte persoane vezi atâtea să le uiţi

-de unde începeţi să alergaţi după amiază?

-de unde se termină soarele

e frig dar ştii o chestie

de când m-am mutat în alt balcon

apa nu mai vine la mal

claxoanele au încetat de la ploaia de ieri

păpuşile stau în vitrine şi aşteaptă

spăşite

să moară în seara de crăciun

cornete pungi cartoane coifuri

toate astea îmi imobilizează visele

pe antebraţele inimii port o poză cu anad

care îmi aduce aminte de mine

sau invers

poza nu este decât o secundă surprinsă în plinătatea dansului

îmi şopteşte cineva care îşi uitase umbrela între scoici

aseară am prins un loc pe plajă

mai în faţă

eram bucuros

şi

cred că de aceea

răsăritul nu se grăbea

când tai lemne pentru foc

mă gândesc la timp

mi-se face dor

de un mine pe care nu l-am văzut încă

vorba unuia

măi insula asta nu se numeşte insulă mereu

ea nu are centru

un fel de salt

lumea mea se împarte în

aliona şi anoila

am fost întrebat dacă

aliona înseamnă alienare

sau

ce simt gutuile pătrate

în jurul meu

copiii fosforescenţi

îşi uimesc părinţii

din creştet până în tălpi

răspund

eu nu încerc să modific gutui

mai pun încă un scaun

mă urc şi pe el ca să văd

macaralele cum se prăbuşesc

în depărtări

răspund

de la un timp mi se înstrăinează

degetele

hai să ne botezăm mişcările

eu măsor de la mine la tine

ea

este londoneza mea de apă

are pardesiul ţuguiat la buze

parcă plouă de când m-am născut

sunt sigur că

în noaptea asta visele vor veni înot

în dormitorul nostru fereastra va da înăuntru

unde

lumânarea va pipăi galben

tavanul

numele ei va sta întins pe spătarul scaunului

al meu ghemotoc la glezna patului

vom avea o singură carapace de piele

sub bolta cearceafului

afară lumea va ţintui cu umbrelele

cerul

poem pentru aliona

ţineţi-vă bine va fi cutremur

gara era

plină cu trenuri care stăteau încordate ca la o linie de start

totul era altfel băiatul cu ziare gata gata să îşi ia zborul

înota în bagaje

încă de la metrou

am văzut oamenii cum apăreau pur şi simplu

treptat de la glezne în sus

eu tăceam în puloverul meu gri

trebuia să ajung în acel oraş

de urgenţă

avioanele nu mai zburau de mult

pur şi simplu le desfiinţaseră

când au spus asta la radio

câteva păsări de pe acoperişul de vis-à-vis

au început sa ţiuie sub presiune

a trebuit să îmi vând paraşuta şi alte câteva frici

nu îmi mai erau de folos

fiecare vagon avea oameni specializaţi în a călători

adică puteam să mă rog până ajungeam un mesaj în sticlă

tot nu aş fi nimerit

în acelaşi compartiment cu /ulm/

mare patron în industria de poduri şi mansarde

care

într-un spot publicitar ce putea fi

implantat în retină la cerere pentru numai treizeci şi patru de globule roşii

la centru de imaculat oameni

a folosit-o

pe

aliona

în acel spot aliona apare

în dreapta irisului cum te uiţi din faţă

zâmbeşte te îmbrăţişează

şi începe să îţi vorbească

tarararam tararam

despre înălţimile caselor din vis şi despre pielea copacilor

vorbele sar din ea ca nişte artificii

şi brusc

îţi arată nişte lucruri de calitate

ca de exemplu

dumnezeu

trenul a luat-o din loc ca piatra din praştia unui copil

şi

au început să treacă

prin dreapta munţi

prin stânga munţi

iiii sunt aceiaşi mai spunea câte un cârcotaş

încercând parcă să îşi treacă degetul arătător prin geam

când a intrat aliona

/ulm/

mi-a făcut cu ochiul în aer

semnul alfa

aliona merita toate celulele

vărsate atunci pe jos

ca nişte bile de sticlă

s-a aşezat undeva în compartiment

şi a început să vorbească

cu mine

despre creveţi şi paste

despre plante şi altele

când a oprit trenul să se schimbe geamurile

stropite de noroi

lucru normal dacă îl priveşti dintr-un glob de sticlă

aliona

m-a strecurat afară

lumea era curioasă

din ce erau acele geamuri

care nu făceau zgomot când se spărgeau

şi cui foloseau

credeam că îmi terminasem

primăvara pe viaţa asta

dar aliona

a scos din buzunar

o batistă împăturită

pe care a

despăturit-o încet încet

deci eu deja îmi terminasem provizia de primăvară aţi înţeles

pe obrajii ei apăruseră nişte stropi

nu de la ploaie

nici de la lacrimi

erau nişte stropi

aşa ca la platon

aliona inventa fără oprire cuvinte plauzibile

gen

echilibrul dintre acum şi niciodată se face cu pasiune şi distincţie ridică un deget în sus

când iubeşti sau pune sub piele /dimineaţa/ să îţi aeriseşti sângele cine are răbdare până la

capăt merită disfuncţiile sunt momentale nu te încadra într-o zi dacă îl vezi pe dumnezeu

spune-i asta chiar lui jaluzelele oricum sunt trase sau nu pentru tine eu mereu visez că

trăiesc într-un măr verde şi nu îl muşcă nimeni niciodată şi mărul rămâne verde pentru

totdeauna paralelele au contribuţia lor reciprocă scânteiază la proximitatea apropierii şi

asta le dă putere ştii cea mai frumoasă iubire este cea pe care o faci imposibilă şi o porţi

ca pe nişte genunchere cotiere etc sau este cea pe care o ştergi de praf de câte ori eşti

singur

moment

aliona cât de devreme te-ai trezit ca să te naşti aşa

trenul mai avea de înlocuit geamurile de pe partea cealaltă

/ulm/

îşi calcula câştigurile

câinii de companie au început să latre

semn bun

oamenii se simţeau bine

excursioniştii au regulile lor în viaţă

scria în loc de ‘e periculosso sporgersi’

eu

adunam frunze care să aibă forma

hărţii angliei

erau pentru mine ca trifoiul cu patru foi etajate

ea

râdea şi îmi zicea mereu

uite acolo una

uite acolo una

dar când ajungeam erau doar nişte

hărţi ale angliei uitate de turişti în iarbă

folosite pe post de covoraş zburător

din când în când

oamenii trenului

mai veneau până la noi pe bicicletele

pe care ni le doream când eram mici

atunci ea mă strângea de mână

tare tare

şi

bicilişti ne ocoleau

nişte atleţi aruncau suliţe

pentru a măsura distanţa dintre călătorii

împrăştiaţi în acel loc precum o dragoste în creier

aliona

proba zile

zicea că îi stă mai bine în

24 iunie decât în

9 iunie

ne-am aşezat la o masă de pământ

să ne bem ceaiul

al meu verde ochi

al ei un roşu aprins când îi rămânea pe buze

acum am avut curaj să îi vorbesc

despre

despre

despre

oricum i-am spus multe

poate şi de două ori

nu ca să fiu sigur că m-a auzit

ci ca să nu tac

dacă tăceam redeveneam

vulturi fără perspectivă zburau

ca nişte avioane de hârtie

oamenii erau tot mai denşi

trebuia să plecăm

copacii începuseră să huruie

conductorul a venit după noi

ne-a luat de mânerele oaselor

ne-a târât spre tren

aliona

îmi arăta punctele cardinale cum se întâlneau

atunci

pe cer

conductorul se comporta

ca şi când se făcea noapte în pădure

în faţa vagonului nostru

însemnat cu roşu ca la tăiere

era un foc mare de tabără

acolo îşi lungeau toţi umbrele

/ulm/

era când într-un loc

când în altul

momentul meu de sinceritate

i l-am spus

când toţi nu mai ştiau ce să mai ardă

pe aliona o iubesc că nu am fost niciodată etrusc

că am două rânduri de linii în palmă

că mă cunosc chiar şi în oglindă

că răguşesc în tăcere când sunt în jurul ei

că are o colecţie de fluturi pe care îi înghite dimineaţa

toţi se pregăteau să urce

pământul parcă începuse să fugă de sub picioare

nu şi trenul

mai aşteptau ceva cu ochii întorşi spre interior

eu

am luat geanta cu mâner maro

am scos o chitară

şi am compus un cântec

aşa

copacii trăiesc iar în mine

paşii azi nu mai grăbesc

frunzele sunt un castel

între coline

fulgii de plop în iarbă se opresc

ziua de mâine nu vine

decât dacă vreau eu

măreşte pasul spre mine

iubirea mereului meu

cu iarna să fii duşmancă

pe toamnă să o goneşti

apropie-te precum o barcă

aduce pe lume poveşti

să nu treci prin mine absentă

să-mi laşi semne mereu

catarge şi păsări de cretă

ecou în sufletul meu

oamenii au fost urcaţi pe rând

ca nişte mobiliere

cred că ăsta era şi scopul

trenul a pornit apoi

culmea

de două ori din acelaşi loc

dincolo de vene o fracţie roşie

viaţă e oriunde

noaptea a venit

cu paşi tăioşi

cu umbrele grămadă pe cocoaşă

mă privea de sus vulturul

îmi îndesam în buzunare pene

el

îşi lua elan

singur

o definiţie cu haine lungi

şi repetate

dă sens unic lesei mele din piele

mai strâns vreau oricine eşti

să curgă sânge şi din paharul meu cu apă

au fost zile când în ger

puneam hainele la nord

te infriguram

acum

cântecele mai mult ca niciodată

le desenez

mai bine ca oricând

arta de a-ţi pune umbrelă în ataşament spot

tottenham

deşi aliona nu este englezoaică

şi dacă ar fi

nu ar avea pentru cine

trag aerul în piept

am mai fentat o zi

îmi acopăr ochii cu unghiile

aici plouă

chiar şi la friezerie

plouă

mă gândeam să ajut părul să crească

dar nu mai pot trage de el

mâinile îmi sunt prea scurte

tottenham

afară plouă

v-am mai spus asta

ştiu

nu mă repet ca prostu măi

dar

aşa trece ziua

entropie

la un zar egal câştigă cel provocat

aliona

tratează cu munţii singurătatea

între degete de brad îşi pierde părul

visează noaptea cum naşte copii aglomeraţi

din nesiguranţă din frică sau doar

pentru că nu a mai văzut oameni de atunci

în timp ce supa preferată

prinde vâscozitate pe margine

ea

ocoleşte treptat

contururile vagi

este într-un permanent centru mobil

fagocitează timpul şi

până va ajunge acasă nu va

măsura degetele

nici

stratul de palme ce îi cuprinde faţa

aliona

s-a cunoscut cu ea într-o oglindă

primul care s-a dezlipit

ca un leucoplast de piele

a fost numele

de atunci oglinda ţipă

lecţii sau mersul prin ureche

voi învăţa statuile

să pronunţe

mecanic

piatră piatră

sau

te voi învăţa

cum se dresează

orele elefant

cândva un om locuia

la mulţi kilometri sub pământ

lumina cobora până acolo

încet

voi învăţa pietrele

să cadă în genunchi

ieri am primit în dar

urme de nisip

lângă ale mele

reprize de nesomn

surprinzător de clar

ceva sapă în mine

s-ar zice la întâmplare

după cum mă comport în ultimile zile

locurile goale trebuiesc umplute

şi sudate la capete să nu iasă

lumina pansament

afară nu duce nicăieri azi

am căscat mult şi

prin balele mele de monstru

am înghiţit toată dimineaţa

vindecare este reversul nebuniei

şi dă-i şi ţipă

‘

pielea crapă

mâinile în buzunar dau tot de frig

se întorc la locul lor în nelinişte şi zgomot

încurcat printre oameni

mă agăţ de paşii mei

nu retro sau spăşit

chiar merg îndesând gândurile la loc

‘

eu plus

un ziar sunt egal pe o bancă în parc

aşa am citit

uneori fiecare zi din viaţă

‘

săpatul din mine s-a oprit ieri

când a fost duminică tocmai pentru

că s-a oprit săpatul

mă derulam

acoperisem oglinzile am zis aşa

/până nu semăn nu confrunt/

preşul de la intrare era plin de pantofi

fugiseră toţi

şi vizorului îi crescuseră gene

‘

dacă aş pleca

aş lua cu mine toată lumea

conştient fiind

‘

ea

aşteaptă încă să fie trasă

amestecată cu mine în aceiaşi zidezi

cumva fără aport dar să aducă plăcere

lipsa de frică nu ocoleşte sperietura

ea

împinge tavanul cu ochii însă

/bicepşii din pupile cresc

prin participare activă reciprocă/

eu pe cealaltă pajură

învăţ să tac tocmai acum când am învăţat

să pronunţ

‘

vreau să schimb jobul

să nu mai fiu om

s-a mai vorbit dar eu am găsit înlocuitor

vreau să fiu carne

‘

cum pot să fiu surprins

ea să îmi plătească

trăitul în ziua aceea

‘

săpatul face parte din suportabil

câteodată se sting toate luminile

şi aud doar zgomote repetate parcă în oglinzi

nu sunt ecouri pierdute

de la o vreme

strada mea nu mai naşte oameni sau timp

săpături se pot face mai ales cu unghiile

marginalizare pe temă aleasă

dacă puteam să îmi aleg numele de botez

aş fi ales

vladimir

pentru că timpul devine mai bogat calitativ

când pronunţi acest nume chiar acum în grecia

se întâmplă numai fapte bune

pentru că orice gest al lui lasă dâre adânci în aer

culoare pentru păsările care îşi coc aripile în guşă

vladimir o piatră filosofală ar fi spus corul

hare krishna

dacă mă năşteam în america

tot vladimir mă revendicam pe culoarul timpului

nu reinventam roata dar le arătam că poate

să şi stea

dacă eram de capul meu prin univers

şi mă rostogoleam

mi-aş fi dat acest nume

vladimir

extensia .exe

şi mă lansam peste tot

aşa însă nu mai aflaţi

şi alternativele singurătăţii mele

şi eu ştiu să ţin minte

încheieturile trosnesc în ritm de bach

vezi tu

universul acesta e lung

şi miroase din când în când a lapte cu biscuiţi

neapărat biscuiţi pentru că

da

universul e greu

o să îţi amintesc despre pielea mea

ca despre o grindă

sub care nu trebuie să stai niciodată

când e cutremur

ca să nu te plictiseşti cât timp vorbesc eu

îmi poţi despleti degetele

de pe vâsle

sau

îmi poţi aranja bretonul în luciul apei

pielea mea a fost un cal de mare

vedeam doar fracţii de lumină

chestii de fizică nu mai insist

nu nechezam

nu puteam să fiu alb

nu aveam voie altceva

era pe vremea când personaje misterioase

dresau idei

nu simţeam presiune de frunte sau de ochi

libertate de încheietură nevoia de a dansa

căpcăuni cu ochi în palme

băgau adesea mâna în apă până la cot

de foame

acum mă întrebi de ce este iarba aşa grăbită spre soare

sau de ce verdele înseamnă timp pentru plante

de ce înţelegerea are legătură cu degetele în urechi

adeseori când oamenii stau spate în spate

toate luminile se sting

o fi asta o lege

în orizont un om aleargă

sau trasează doar un cerc în jurul nostru

acum încep

ştiu că doare

noaptea se spală pe faţă

cu chipurile noastre

sub frunzele adormite

se adună greutatea paşilor

trosneşte viaţa

cu spatele la noi

ne fugărim carnea

o întindem

pe felia de noapte prăjită

între coapsele noastre

cu un singur gest

păianjenii de sticlă

se sparg sub pumnii de smoală

de pe marginea lunii

umbrele se aruncă în genunchi

crengile uscate ne arată centrul pământului

e totul nou şi negru

ne-am legat tendoanele

de primul copac

începem să alergăm

şi

dacă ne doare

opreşte-te

tu

repetările din vise să încep să iar

hai să nu mai visăm stângăcii

pe statuile

repetate în visele noastre

cu o bucată de bandaj

poţi face o insulă mică

peste durere

sau un cer alb

nu repeta pe degete ce am spus

te rog

aliona

umbra ta

mângâie frumos

şşşşt să nu audă toţi

fiecare dimineaţa

are mereu un alt centimetru

în jurul taliei noastre

pentru mine prototip

înseamnă a acţiona spontan şi dezirabil

din cauza acţiunilor mele

ieri au tresărit florăresele în piaţă

piaţa era udă

cred că florăresele au plâns în somn

imprimeu

fără infinit în palmă

ai pus lacătul acela greu la oase

te-ai îndepărtat

încet şi lung

în camera ta pentru developat

din rafale de lumină

te ghicesc pe cealaltă emisferă

şi

aştept

să îmi strecori pe sub uşă

din anotimp în anotimp

frunze sepia

eu ştiu deja

eşti cea care plânge în vise

printre necunoscuţi

insula revenire la cadru iniţial

într-o dimineaţă am ieşit din camera mea

prin perete

doamna de la patru s-a mirat mult

mai ales că mă credea deja plecat

un nebun făcea cel mai mare rău lumii

blestemându-le cărămizile caselor

un străin

-care sunt primele amintiri de pe această insulă?

-faptul că cicatricele miroseau cu încăpăţânare a curat

-totul este un radical de sânge şi iluziile sunt nişte animale periferice

dar bărcile?

-încă mai visez astfel de fiinţe înaripate

-ce aţi învăţat?

-am învăţat că omul are mai multe rânduri de inimi

şi că îmi este foame

străinul se apucă să şteargă

culoarea roşie a semaforului

pânâ ce acesta se făcu scrum

apoi trecu liniştit

dând mâna cu trecătorii din sens opus

oamenii locului

strângeau furtunele grele

deci

ploaia se terminase

la intrarea în oraş un morman de umbrele fumega

atrăgând atenţia

în prima zi de după nisip

am avut impresia că

un pantonim exersează pe creierul meu

actul dragostei

matinală

umanoid de serviciu

mototolit

în pumnul dimineţii

cafeaua se prelinge prin crăpături

zău aşa nu suntem bureţii primelor ore

liftul

te aşază încet la parter ca pe o piesă de şah

copacii îşi sună crengile spre tine

tu

spui că oamenii care nu te văd te ucid

cel puţin o dată pe zi

somnul îţi mai curge încă din gură

şi

dacă ai fi girafă

ce lung ar fi să înghiţi

soarele dintr-un hap

ne vom muta

pe aici se trece dincolo

în casa cu o mie de perdele

soarele taie

în felii mălăieţe

orice

acolo

între camere

se zbat nişte fiinţe

pe trupurile goale

le ţipă

pământul ud

sunt proaspete

cu venele suflecate

respiră

greu

sângele învaţă

pentru prima oară

drumul

geamurile sparte

mor domino

sub

primul puls al lor

ochii înfăşuraţi în cordoane ombilicale

învaţă să miroasă primele culori

ale durerii

când totul se va sfârşi

casa o să fie iar liberă

şi curată

moment de om fracturism rococo

casa ta camera ta

toate la un loc

borcane cu murături

sau poate

or să vină anotimpuri grele

regii şi şambelanii

scot apa din toate fântânile

cu polonice de aur

va fi o ploaie ca o rugă

spune cu ochii spre cer şi intră în casă

cineva

regii şi şambelanii schimbă polonicele între ei

copiii îi trag înapoi

nu mai cad bănuţi de fildeş

ca ieri

tot cineva de data asta cu spatele

trupul este un fluier pentru suflet

aplaudaţi pe cei născuţi cu un picior

albul este un cor al culorilor

copacii înalţi seamănă la fire cu zeii

păsările ar putea să zboare mai sus

dar nu vor să părăsească oamenii

şi

nu oricine are un pistol în mână

este un răzvrătit

regii şi şambelanii au polonicele mult mai lungi

decât ziua

sunt momente când

soarele seamănă cu un indian bătrân meditând

în special la apus

adevărata tăcere mâncare şi clipe

iubito

priveşte mâinile mele

cum se regăsesc în rugăciuni

creonate de timp

la marginea acestor cuvinte

ele

te aşteaptă

am renunţat să împing mobile

cu sertare închise

sau

aliona

cât de frumoasă eşti împachetată

iubito

aliona tace

spre deosebire de tine care nu eşti aici

se poate cânta şi sub apă

o chitară egală cu sine

undeva

nu se spune unde

există un loc care se cheamă

lumină sau vârf

pentru cei cu adrenalina în pungi de plastic

e locul cel mai înalt de unde

sisif

mai nou

rostogoleşte pietre

peste turişti

la baza lumii

fumătorii cu tâmplele vinete

sprijină copacii număraţi pentru tăiere

de fapt este locul unde

poţi face pluta în aer

poţi respira având abdomenul plat

poţi creşte într-o seră fluturi phoenix

este locul unde culorile

îţi pronunţă alb

numele

frica este un maraton fără sfârşit

spun unii care

se uită spre locul respectiv prin binoclu

în binoclu nişte pupile

în pupile nişte imagini refolosite

cu mama şi tata altor vremuri

alţii ca să fie mai siguri

şi-au lipit binoclu la ochi

şi aleargă

ce dacă pe loc

umbrele există doar pentru că există timp

locul respectiv

este

în limbaj normal

cel mult

un efervescent vs acum

sau este un /te iubesc/

într-un firesc propriu

sau ultimul transport de nisip al mării

locul respectiv poate fi vizitat doar între ore

după ce

genunchii au trecut prin

şolduri stomac ficat plămâni inimă gât

au ajuns în gură

şi au format nişte dinţi noi

recreaţia mare

frica este o uniformă

începând cu anul

24

s-a schimbat codul numeric al sentimentelor

care nu se mai potriveau cu gesturile

păreau un film

cu sonorul deviat

persoane precum

Maria Elena Alina Victoria şi tot aşa

deveniseră substantive comune

şi ăsta e adevărul

se descoperise meseria viitorului

/psihologia/cu orice preţ

un psiholog adevărat

te-ar pune să numeri până la zece

şi când nu te aştepţi

ar zice

stop

acum spune ce simţi

recunosc

până ieri credeam că portocalele

au aripi

dar nu

ele au doar gust

şi tot aşa

cu fiecare lucru în parte din viaţa mea