22
Resurse etnografice, culturale şi istorice
Teritoriul regiunii Alicante este împarţit în 9 unitaţi administrative denumite
„comarcas” (în spaniolă) sau „comarques” (în catalană). Cele 9 unitati administrative
sunt:
Comtat: are aproximativ 26.000 locuitori si capitala la Concentaina.
Activitaţile predominante sunt industria textilă şi agricultura.
Alcoià: are peste 110.000 locuitori si două centre mari polarizatoare: oraşul
Alcoy (renumit pentru sărbatoarea Moros y Cristianos şi industria textilă) şi
oraşul Ibi – important centru de artezanie şi manufactură (jucarii).
Marina Alta: peste 160.000 locuitori, capitala la Denia, yona turistică litorală
Marina Baixa: aprox. 150.000 locuitori, cu capitala la Benidorm. Întreaga
„comarca” dispune de centru turistice renumite precum Calpe, Altea,
Benidorm, Villajoyosa.
Alto Vinalopo: peste
50.000 locuitori, cu
capitala la Villena,
renumită pentru fabricile
de incaltăminte si
huertele sale.
Unităţile administrative ale regiunii Alicante
Sursă: elaborare proprie
Vinalopo Mitja: peste 150.000 locuitori, cu capitala la Elda, renumite podgorii
si fabrici de incaltaminte.
23
Baix Vinalopo: 260.000 locuitori, capitala la Elche, activitati predominante:
agricultura, manufactura (încălţăminte, covoare) si turismul (important festival
in luna august El Misteri d'Elx, „pădurea de palmieri”).
Alcanti: 420.000 locuitori, reşedinţa întregii regiuni, cu capitala în oraşul
Alicante: important centru turistic şi universitar.
Vega Baja del Segura: aprox. 300.000 locuitori, cu capitala la Orihuela,
importante centre turistice la Torrevieja şi Santa Pola.
Patrimoniul etno-folcloric, cultural şi istoric este extrem de bogat la nivelul
întregii regiuni. Ca şi caracteristici generale, se pot aminiti stravechile urme de locuire
din paleoliticul mediu (aprox. acum 100.000 ani), urmate de numeroase indicii
arheologice din perioadele culturilor iberică, feniciana, cartagineză şi romană. În
timpul evului mediu întreaga regiune (alături de un vast teritoriu al peninsulei Iberice)
s-a aflat sub dominaţie maura. În secolul al XI-lea, începe Reconquista, dar o
populaţie numeroasa de mauri ramâne încă în regiune, ducând la înflorirea rapidă a
comerţului, artei si manufacturii. Regiunea cunoaşte perioada sa de glorie in secolul al
XV-lea, numit şi „siglo de oro” (secolul de aur), beneficiind de un statut semi-
autonom si un intens comerţ mai ales cu vin, ulei de masline, portocale si produse
artizanale. O dată cu expulzarea a mii de arabi ce rămăsăseră în actuala zonă
valenciană, de către regele Felipe III in secolul al XVII-lea, prosperitatea regiunii
începe sa fie în declin, activităţile principale axându-se pe agricultură şi manufactură.
Din secolul al XX-lea regiunea cunoaşte o noua reînflorire, prin dezvoltarea
activitaţilor din sectorul terţiar, in special al turismului heliomarin. În prezent, fâşia de
litoral ce insoţeşte ţarmul mediteran alicantin a căpătat denumirea de „Costa Blanca”
si este o importantă destinaţie turistica în special pentru turişti nord-europeni.
Resurse cultural-istorice:
În întreaga regiune Alicante sunt prezente numeroase monumente, edificii şi
ruine ce atesta vechea locuire şi bogăţia cultural-artistică, elemente de identitate
naţională, dar şi urme ale culturilor romane şi mai ales maure.
În special pe toată linia de coastă şi în zonele mai înalte (coline, stânci) sunt
prezenete fortificaţii, cetăţi, turnuri de apărare construite in secolele X-XVI.
24
Majoritatea localitaţilor actuale de pe coasta care au o vechime mai mare de 5-
6 secole, sărbătoresc „Moros y Cristianos”. La nivel regional, aceasta este cea mai
mare şi importantă sărbatoare alicantină, importanţa ei trăgându-se din simbolismul
aparte: rememorarea perioadei de Reconquista. Sărbătoarea are loc in deverse oraşe si
localităţi mai mici din estul peninsulei Iberice, plecând din Castilia la Mancha, Murcia
şi Comunitatea Valenciană, dar mai ales în cadrul regiunii Alicante. Sărbătoarea
constă in comemorarea luptelor dintre armetele maure şi cele creştine ce s-au
desfaşurat in aceasta parte a peninsulei Iberice in timpul evului mediu. Deşi fiecare
localitate işi serbează „Moros y Cristianos” într-o zi diferită (de obicei asociată cu o
ziua Sfîntului patron protector al localitaţii) şi cu unele caracteristici şi infuenţe
locale, trăsăturile generele sunt: parada de costume a armatelor maure si crestine,
cucerirea simbolica a oraşului în câte o zi da către fiecare dintre armate, bătălia finală
care se incheie cu victoria armatei creştine si izgonirea celei maure. În funcţtie de
oraş, apar elemente noi, cum ar fi de exemplu in regiunea Alicante în oraşul
Villajoyosa unde luptele au loc pe mare sau in Alcoy, unde cele doua armate se lupta
pentru cucerirea cetaţii medievale.
Sărbatoarea „Moros y Cristianos” este o mare atracţie turisitcă in regiune,
constatându-se de-a lungul anilor o creştere semnificativă a tusimului local in preajma
acestei sărbatori. De obicei, la organizarea ei, precum şi la parăzi participă însaşi
populaţia locala, antrenand un număr mare de locuitori. Se adaugă focuri de artificii,
muzică tipică ce însoţeşte fiecare armată în timpul defilării trupelor sale (pasodoble în
cazul armetei creştine şi muzică medieval-orientală pentru cea maură), efecte de
lumini şi chiar folosirea unor animale în cadrul paradei (cai, elefanţi, etc.).
Armata Creştină
(sărbătoarea Moros y Cristianos)
Sursă: www.morosicristians.com
. Armata Maură
(sărbătoarea Moros y Cristianos)
Sursă: www.morosicristians.com
25
Pe lângă sărbatoarea „Moros y Cristianos”, fiecare localitate din regiunea
Alicante işi are propia sa zi, legată de comemorarea sfântului patron ce o protejează.
Patrimoniul etno-cultural al regiunii este întregit de o serie de activitaţi şi
meşteşuguri tradiţionale, care însă se practică în areale restrânse actualmente.
Majoritatea acestor meşteşuguri sunt moşteniri in mare parte ale perioadei evului
mediu (a dominaţiei maure): confecţionarea covoarelor şi a carpetelor din frunze de
palmier, confecţionarea incalţamintei din piele şi fibre textile, producerea artezanală a
turronului. Regiunea este, de asemenea, un important producător de ulei de măsline,
dulciuri diverse din migdale, citrice (portocale şi mandarine), jucarii din lemn (mai
ales prin fabricile din oraşul Ibi), ciocolata (în trecut peste 30 de fabrici în oraşul
Villajoyosa, în prezent şi-au păstrat activitatea doar 3).
Dintre caracteristicle antropice specific alicntine se numară, printre alte
activitaţi meşteşugăreşti tradiţionale, eleborarea ciocolaţii şi a turronului.
Activitaţi tradiţionale: fabricarea ciocolatei
În regiunea Alicante există o tradiţie veche de peste 300 ani în eleborarea
ciocolatei.
Denumirea de ciocolata provine de la cuvantul de origine aztecă xocolātl ce
înseamnă “apă amară”, vechii azteci obişnuind să-şi prepare o băutură răcoritoare din
boabe de cacao amestecate cu apa şi în unele cazuri chiar cu făină fină de mălai,
pentru a-i da conistenţă. Mayaşii, de asemenea obişnuiau să bea o bautură din boabe
de cacao, despre care credeau că este un dar de la zei şi o numeau chokoalt (de la
choko- zgomot, referindu-se la zgomotul produs de boabele de cacao la măcinare şi
atl – apă). Băutura ajunge în Europa în anul 1528, prin intermediul lui Hérnan Cortés
şi în scurt timp devine foarte apreciată la curtea regelui Carlos V al Spaniei. O dată cu
ajungerea în Europa, caracteristicile iniţiale ale băuturii de cacao se schimbă,
europenii adaugându-i zahăr si apoi lapte şi apoi diverse fructe uscate. La începutul
secolului XVI licoarea de cacao ajunge în Italia, Franţa, Germania şi după 1650 în
Austria şi Anglia.
Pe teritoriul Spaniei, trecerea de la elaborarea artizanală la cea mecanică s-a
realizat în anul 1777, o dată cu deschiderea primei fabrici de ciocolată în Barcelona.
De aici, fabricile s-au extins şi spre sud, pe teritoriul regiunii Alicante existând în
secolul al XIX-lea peste 30 de fabrici de ciocolată. În prezent, şi-au păstrat şi
26
amplificat activitatea doar câteva dintre ele, devenind mărci cunoscute pe plan
naţional şi internaţional: Chocolates Valor, Chocolates Clavileño.
Conform statisticilor şi tabelului anexat, o singura companie mare (Valor) din
regiunea alicantină deţine peste 50 % din producţia locală de ciocolată, fiind a doua
companie ca importanţa cu capitalul naţional din domeniu şi a patra ca poziţie pe piaţa
naţională spaniolă.
Deşi produsele realizate de companiile alicantine au o piaţă de desfacere
predominant naţională, după anii '90, cea mai mare firma din regiunea Alicante, Valor
Chocolates (fig.29), a pătruns pe pieţele europene (în special cele nordice), pe
contineletele americane (mai ales în SUA, Argentina şi Venezuela) şi în Japonia.
Companie Localitate Anul
2000
Anul
2001
Marci de
ciocolata
NESTLE ESPAÑA,
S.A.
Espluges
Llobregat 11.573 14.625
Nestlé, Milkybar,
Crunch
KRAFT FOODS
ESPAÑA, S.A. Madrid n.d.
5.000
(*)(+)
Milka, Cote
D'Or, Suchard
CANTALOU, S.A. Vallirana 3.250 3.350 Elgorriaga,
Cemoi
CHOCOLATES
VALOR, S.A.
Villajoyosa
(reg.Alicante)
3.000
(*) 3.300(*) ValoR
ZAHOR, S.A. Oñate 3.400
(*) 3.000 (*) Zahor
BORRAS, S.L. PROD.
ALIMENTICIOS Ceuta 2.500 2.590 Kingbor
LINDT & SPRUNGLI
ESPAÑA, S.A. Barcelona
2.013
(+) 2.103 (+) Lindt, Excellence
CHOCOLATES
HOSTA DULCINEA,
S.A.
Quintanar de la
Orden 1.942 1.738 Dulcinea, Gröthe
LACASA, S.A. Utebo 805 1.043
Bombón Sport,
Lacasitos,
Conguitos
Principalii producători şi comercianţi de ciocolată în Spania
Sursa: Alimarket – Oficiul Comercial al Venezuelei în Spania
http://r0.unctad.org/infocomm/anglais/cocoa/market.htm
27
Mărci principale de producători spanioli de ciocolată din regiunea Alicante:
“Chocolate Valor” “Clavileño”
28
Regionarea peisajului în regiunea Alicante
Având în vedere caracteristicile resurselor naturale şi a celor antropice
menţionate în capitolele precedente, se pot evidenţia trei tipuri generale de peisaj
caracteristice regiunii Alicante: peisajul zonei litorale, peisajul zonei mediane şi
peisajul zonei montane.
Regionarea are în vedere atât aspectele naturale, cât şi pe cele semi-naturale şi
antropizate, după cum urmează:
Peisajul zonei litorale se caracterizează prin preponderenţa mediilor puternic
antropizate. Ca trăsătură generală, întreg litoralul alicantin este intens valorificat în
cadrul activităţilor turisitice. Pe lângă marile oraşe prezente pe coastă ce reprezintă
adevărate centre complexe de atracţie turistică precum Alicante, Altea, Denia, se
numără o serie întreagă de staţiuni turistice heliomaritime, dintre care cea mai
cunoscută este Benidorm. Ca o particularitate a coastei alicantine, se impun în peisaj
mini-staţiuni ce funcţionează ca oraşe semi-închise, cu destinaţie exclusiv pentru
turiştii străini.
Peisajul zonei mediane este caracterizat de prezenţa unor întinse culturi, ce
dau specificul zonei. Regiunea Alicante este intens cultivată cu citrice (portocale,
mandarine, lămâi şi mai puţin grapefruit), cultura acestora fiind influenţată benefic de
climatul mediteraneean. Se impun în peisajul zonei mediane alicantine şi culturile de
viţă de vie, existând mărci de vin de renume internaţional, la care se adugă o
consistentă pondere în balanţă de exporturi a regiunii pentru stafide obţinute din
speciile locale de struguri. O altă cultură de importanţă economică este cea a
migdalilor, Alicante fiind prima zonă producătoare la nivelul Spaniei. Importanţa
acestei culturi este dată de ulteriorul proces de prelucrare a migdalelor pentru
obţinerea turronului – tabletă dulce asemănătore cicolatei. Zona mediană a regiunii
Alicante este, de asemenea, cultivată cu măslini, însă ponderea în balanta exporturilor
spaniloe este net mai mică decât a altor regiuni precum Andalucia.
Peisajul zonei montane se caracterizează printr-o preponderenţă a spaţiilor
naturale extinse şi a micilor localităţi ce deşfăşoară încă activităţi tradiţionale
meşteşugăreşti (fabricarea jucăriilor, a încălţămintei, etc.). Zonele montane ce au
altitudini în jur de 1000m au valoare economică prin valorificarea pajiştilor cu
29
vegetaţie secundară de „tomilarres” şi „romerales” (plante aromatice precum
rozmarin, salvie, cimbru, levănţică).
Zona Litorală
Spania deţine peste 2000 de plaje, grupate în areale ce poarte denumiri adesea
asociate cu o caracteristică a acestora (tipul de nisip, durata de stralucie a soarelui,
etc). Începând de la graniţa nordica cu Franţa si cobornând spre sud, la mediterană se
gasesc: Costa Brava, Costa Dorada, Coasta de Azahar, Costa Blanca, Mar Menor,
Costa Calida, Coasta del Sol, Coasta de la Luz şi pe ţărmul atlantic: Rias Bajas, Rias
Altas, Costa Cantabrica. La acestea se adaugă Costa Cantabria şi Coasta Balearia
corespunzătoare insulelor. Linia de coastă mediterană măsoara aproximativ 1670km.
Litoralul Alicantin: Costa Blanca
Costa Blanca se caracterizează prin descreşterea treptată a altitudinii coastei de
la nord-est spre sud-vest, astfel încât se pot deosebi urmatoarele tipuri de litoral:
Litoral înalt stâncos: se întâlneşte în partea nordică a regiunii litorale, acolo
unde se găsesc şi unităţile montane. Înălţimile coastei depăşesc 10m şi ating frecvent
100-150m în zonele de continuare a sierrelor montane în mare. Astfel de exemple
sunt: zona de coastă al Capului Nao şi al Capului San Antonio. Litoralul este marcat
în aces sector de un ţărm sinuos, articulat, mini-golfuri şi mici insule. Un exemplu
aparte îl constitue Peñon d'Ifach (332m) (fig.31, jos, imagine sursă proprie), un tombolo
alcătuit din roci calcaroase, cu versanţi extrem de abrupţi, ajungând chiar la verticală.
30
Litoral de înălţime medie: are sub 10m altitudine şi se întălneşte în regiunea
oraşului Denia, Javea şi la sud de Altea până în Benidorm. În această categorie se
încadrează şi ţărmul Capului de las Huertas (ce separa oraşul Alicante de Campello).
Astfel de tărmuri apar şi în sud, în zona oraşului Torrevieja: Punta Prima, Cabo Roig
şi Punta Margallo.
Ţărm cu stânci de înălţime medie. Regiunea Alicante
Litoral jos, cu plaje largi apar de la nord la sud pe urmatoarele areale: în
perimetrul litoral al oraşului Denia, pe plaja de Poniente a staţiunii Benidorm (aprox.
3km), litoralul jos ce uneşte localitatea San Juan de Alicante. O categorie aparte în
cadrul litoralurilor joase o constituie litoralul cu dune de nisip. Deşi apare pe areale
restrânse în jurul oraşului Javea şi apoi mai la sud în dreptul staţiunii Arenales de Sol,
arealul cel mai caracteristic este dat începând de la nord de oraşul Santa Pola şi până
la sud de Torrevieja. Peisajul acestor coaste joase nisipoase este caracterizat de
prezenţa dunelor (în mare parte fixate prin vegetaţie) şi a vegetaţiei specifice de
„arenales” (specie caracteristică Ammophila arenaria).
31
Ţărm jos cu dune de nisip fixate. Santa Pola. Alicante
Ţărm jos cu plajă largă, nisipoasă. Alicante
În zona litorală alicantină, prin studiul de faţă au fost identificate următoarele
tipuri principale de peisaje:
32
Peisajul staţiunilor turistice, local deumite de „sol y playa”
Peisajul mini-oraşelor de tip staţiune
Peisajul oraşelor vechi centre pescăreşti, actualmente aflate într-un
proces de reconversie economică
Peisajul staţiunilor turistice de „sol y playa”
De la nord la sud, cele
mai importante staţiuni
turistice de pe litoralul
alicantin sunt (fig.35, dreapta,
elaborare proprie): Denia, Javea,
Calpe, Altea, Benidorm,
Villajoyosa, El Campello,
Santa Pola, Guardamar şi
Torrevieja, la care se adaugă
oraşul Alicante, centru turistic
polarizator şi de mare
importanţă economica şi
administrativă regională.
Zona litoralului
alicantin, cunoscută pe plan
internaţional sub denumirea
de Costa Blanca, are un factor de atracţie turistic extrem de ridicat. Potenţialul natural
(dat de posibilitaţile de cura heliomarină, peisaje atractive) este completat de o serie
de obiective turistice antropice localizate de cele mai multe ori în cartierele vechi ale
oraşelor-staţiuni.
Dintre aceste obiective antropice cu funcţie de atractie turistică se numără
ruinele unor vechi cetăţi de apărare, fortificaţii şi turnuri de veghe situate de-a lungul
coastei, dar mai ales în zonele înalte din oraşele vechi (Alicante, Altea, Villajoyosa).
În privinţa valorificării acestor resurse, se poate spune că ea se realizează punctual şi
cu o frecvenţă mai redusă (considerând potenţialul existent), deoarece Costa Blanca
este conoscută de turişii naţionali (mai ales locuitori ai capitalei), dar indeosebi de cei
33
internaţionali (din ţările nordice, Anglia, Belgia şi Olanda) ca o destinaţie de „vacanţă
la soare”, ceea ce spaniolii denumesc prin „Costa Blanca – Sol y playa”.
Începând cu anii '90 ţările mediteraneene au beneficiat de pe urma dezvoltării
fără precedent a turismului heliomarin. Ele s-au impus repede pe piaţă , devenind
prima destinaţie turistică la nivel mondial, după numărul turiţilor vizitatori. Un mare
avantaj al vacanţelor pe plajele mediteranei era proximitatea faţă de o importantă zonă
emisoare de turişi: Europa - si mai ales ţări precum Norvegia, Suedia, Danemarca,
Anglia, Germania – ţări cu o populaţie cu venituri mari şi relief şi climă mai puţin
favorabile turismului heliomarin).
De la un fenomen turistic iniţial elitist (vacanţe la Mediterană), accesibilitatea
pachetelor turistice şi întreaga campanie de promovare mediteraneeană, a facut ca
această zonă să devină uşor accesibilă unor straturi sociale din ce în ce mai
diversificate, amplificându-se o mişcare ce începuse în anii '50 în Europa, şi anume
turismul de masă.
Astfel, întregul bazin mediteran s-a impus pe piaţa destinaţiilor turistice,
deţinînd şi astăzi unul dintre primele locuri mondiale (deşi în prezent la lista celor mai
populate zone turistice s-a adaugat zona Caraibelor şi a Asiei de sud-est).
Costa Blanca a apărut ca denumire şi concept în urma unui proces de
„branding” turistic aplicat ca o forma de marketing strategic. Având în vedere
multitudinea şi varietatea produselor şi destinaţiilor turistice existente pe piaţa
turistică litorală spaniolă la sfărşitul anilor '80 (destinaţii multe, unele necunoscute sau
puţin exploatate), s-a considerat că este necesară gruparea destinaţiilor cu
caracteristici similare spre a oferi un pordus turistic mai omogen. Aşa a aparut noul
brand de „Coasta turistică” în Sapnia, menită sa continue strategia unor destinaţii care
erau deja bine impuse pe piaţa si apreciate (exemplul cel mai cunscut fiind Coasta de
Azur).
Costa Blanca este în zilele noastre mai mult decât o destinaţie turistică. A
devenit un brand, un produs omogen, şi deşi de-a lungul ei se pot evidenţia trăsături
diferite (atât în ceea ce priveşte potenţialul natrual, cât şi cel antropic), poate fi cu
uşurinţă deosebită de alte „Coste”. Impunerea numelui de „Costa Blanca” s-a facăt
printr-un bine pus la punct program de marketing la nivelul întregii Comunităţi
Valenciene, corelat de altfel cu o strategie la nivel naţional prin care se urmărea
asocierea unei destinaţii cu o sintagmă uşor de ţinut minte şi atractivă (exemplu:
„Andalucia - sólo hay una” – Andalucia – este doar una!, !Castilla La Macaha – una
34
tierra de contrastes” – Castilla La Mancha – o ţară a contrastelor, „Navarra - Una
elección muy personal” – Navarra – o alegere personală).
În cazul Comunităţii Valenciene, s-a optat pentru promovarea urmatoarelor
sintagme, ce au devenit cu timpul adevărate mărci turistice:
“País Valenciano: «Vacaciones todo el año»” (Comunitatea Valenciană –
vacanţe tot anul) sau “Pais Valenciano. Esta de moda” (Comunitatea Valenciană. E
la modă).
Pentru impunerea pe piaţa turistică a celor trei regiuni valenciene ca destinaţii
omogene, s-au adoptat aceste branduri:
Castellón: «Castellon, Costa Azahar».
Valencia: «Valencia, terra y mar».
Alicante: «Costa Blanca».
Programul de marketing a fost de succes, la ora actuală întreaga coasta de la
sud de Denia si până la graniţa cu regiunea Murcia fiind identificată şi uşor
recunoscută sub denumirea de Costa Blanca.
Peisajul acestei Coste se remarcă prin multitudinea de staţiuni turistice de „sol
y playa”. Există o gamă extrem de variată de posibilităţi de cazare, completate cu
odihnă şi recreere pe plaje de diverse tipuri (nisipoase, stâncoase, etc.). La acestea se
adaugă o serie de facilităţi de agrement şi distracţie create special în zonele care nu
aveau acces direct la mare. Astfel de exemple sunt Terramitica, Aqualandia,
Aquapark şi Terranatura – parcuri de distracţii tematice care întregesc peisajul
staţiunilor litorale alicantine.
Staţiunile litorale de pe Costa Blanca se caracterizează prin tendinţa generală
de minimizare a sezonalităţii. Pentru aceasta, pe lângă sezonul turistic propiu-zis (care
ţine datorită condiţiilor extrem de favorabile de climă din aprilie-mai pana în
septembrie- octombrie), s-au adoptat metode de prelungire a sezonului sau de
alternative durabile. Astfel de soluţii adoptate sunt: oferirea de vacanţe la preţ ceva
mai redus pentru persoanele de vârsta a treia din ţările nordice (care cumpără pachete
turistice în lunile octombrie-decembrie şi martie-aprilie) sau de folosire a
axcedentului de cazare liber în sezonul mai rece pntru a închiria camere de hotel în
regim cămin studenţilor (în mare parte străini veniţi în Alicante la studii pentru un
semestru).
35
Hoteluri şi hostaluri în regiunea Alicante
Anul 2004 Hoteluri Hostaluri
Hoteles y hostales Număr
hoteluri
Număr de
locuri
Număr
hostaluri
Număr de
locuri
Comunitatea Valenciană 619 103.878 190 6.395
Provincia Alicante 301 59.930 82 2.886
El Baix Segura / La Vega Baja 35 4.567 8 248
El Baix Vinalopó 12 1.648 14 513
El Comtat 3 145 3 78
El Vinalopó Mitjà / El Vinalopó Medio 6 353 4 75
L'Alacantí 45 6.890 18 688
L'Alcoià 7 379 3 116
L'Alt Vinalopó / Alto Vinalopó 4 181 1 29
La Marina Alta 42 5.015 15 464
La Marina Baixa 147 40.752 16 675
Hoteluri şi hostaluri în regiunea Alicante (anul 2004)
Sursă date: Agenţia Valenciană pentru turism.
Conform datelor Agenţiei Valenciene pentru turism se constată că la nivelul
anului 2004 este predominant tipul de cazare turistică în hoteluri. Dintr-un total de
619 hoteluri din cadrul Comunitaţii Valenciene, jumătate din ele (301 hoteluri) sunt
localizate în regiunea Alicante (restul de 318 hoteluri aparţinând regiunilor Castellon
şi Valencia). Acest lucru demonstrază ca, din punct de vedere al infrastructurii
turistice, regiunea Alicante se situează pe primul loc între cele 3 regiuni valenciene.
În ceea ce priveşte numărul de locuri, din nou regiunea Alicante este pe primul
loc, deţinând 59.930 din cele 103.878 locuri disponibile la nivelul regiunii.
Analizând situaţia corespunzătoare celor 9 diviziuni administrative ale regiunii
Alicante („comarcas”), se constată ca jumătate din numărul de hoteluri (147) şi
aproape 2/3 din locurile de cazare se concentrează într-o singură „comarca”, şi anume
Marina Baixa, unde se gasesc cele mai importante staţiuni de „sol y playa” din
regiune, printre care şi centrul turistic Benidorm.
36
Camping-uri în regiunea Alicante
Anul 2004 Camping-uri
Număr de
camping-uri
Număr de
locuri
Comunitatea Valenciană 133 71.172
Provincia Alicante 43 26.260
El Baix Segura / La Vega Baja 5 3.045
El Baix Vinalopó 5 4.178
El Comtat 0 0
El Vinalopó Mitjà / El Vinalopó Medio 0 0
L'Alacantí 3 647
L'Alcoià 0 0
L'Alt Vinalopó / Alto Vinalopó 0 0
La Marina Alta 14 4.727
La Marina Baixa 16 13.663
Camping-uri în regiunea Alicante (anul 2004)
Sursă date: Agenţia Valenciană pentru turism.
Conform tabelului Agenţia Valenciană pentru turism a înregistrat la nivelul
anului 2004 un număr total de 133 de capinguri în întreaga Comunitate Valenciană, cu
o capacitate de 71.172 locuri.
Din aceastea, provincia Alicante deţinea un număr de 43 de campinguri,
respectiv 26.260 locuri. (aproximativ o treime din numărul total, situându-se deci la
valori similare deţinute de clelalte doua provincii valenciene).
Se constată totuşi mari diferenţe în ceea ce priveşte distribuţia spaţială a
campingurilor: pe primul loc se situează (ca şi în cazul locurilor de cazare în hoteluri)
comarca Marina Baixa, cu un număr de 16 campinguri şi 13.663 locuri disponibile.
Completând informaţiile oferite de datle statistice referitoare la situaţia cazărilor în
unităţile hoteliere, se poate spune ca Marina Baixa deţine cea mai bine-echipata
infrastructură pnetru primirea turiţtilor.
Un alt fapt demn de semnalat este acea ca în subunităţile administrative situate
în zonele montane sau mai îndepărtate de litoral (L'Alcoia, El Comtat şi Alto
Vinalopo) nu se gaseşte nici o unitate de cazare de tip camping.
37
Alternative de cazare turistică în regiunea Alicante:
apartamente, moteluri şi case rurale
Anul 2004 Apartamente Moteluri Case Rurale
Apartamente,
moteluri şi case
rurale
Număr
apartamente
Număr
locuri
Număr
moteluri
Număr
locuri
Număr
case
rurale
Număr
locuri
Comunitatea Valenciană 31.972 138.120 47 2.366 683 4.877
Provincia de Alicante 19.343 73.378 11 581 153 1.160
El Baix Segura /
La Vega Baja 1.285 4.977 1 34 2 20
El Baix Vinalopó 400 1.767 0 0 2 13
El Comtat 7 16 4 236 24 165
El Vinalopó Mitjà /
El Vinalopó Medio 0 0 1 70 5 41
L'Alacantí 563 2.102 0 0 8 64
L'Alcoià 6 36 3 155 2 18
L'Alt Vinalopó /
Alto Vinalopó 0 0 0 0 12 95
La Marina Alta 8.018 37.307 2 86 51 386
La Marina Baixa 9.064 27.173 0 0 47 358
Alternative de cazare turistică în regiunea Alicante:
apartamente, moteluri şi case rurale
Sursă date: Agenţia Valenciană pentru turism.
Conform tabelului, din totalul de apartamente puse la dispoziţia turişilor în
provincia Alicante, în anul 2004 aproximativ jumătate din ele se găseau în cadrul
„comărcii” Marina Baixa, unde se afla staţiunea Benidorm, marele centru polarizator
sin zonă. Este de asemenea intereseant din punct de vedere al analizei preferinţelor
turistice de remarcat faptul ca din cele aprox. 30.000 de apartamente inchiriate pentru
turism, circa 2/3 se afla pe teritoriul provinciei Alicante, subliniind clar tendinţa
turişilor de a prefera Costa Blanca faţă de celelalte două provincii valenciene,
Casellon şi Valencia.
În ceea ce priveşte numărul motelurilor şi al pensiunilor rurale, în zona Costa
Blanca acesta este net mai redus faţă de cel al hotelurilor. Acest fapt se explică prin
preferinţa turişilor (majoritatea de origine straină) spre tipuri de cazare cu un grad mai
ridicat de confort (hoteluri de 4si 5*), precum şi impunerea pe piaţa turistică locală a
marilor tur-operatori Thomas Cook, Tui ce promovează aceste tipuri de cazare.
38
Peisajul mini-oraşelor de tip staţiune
În cadrul regiunii Alicante, o notă aparte a peisajului ce întregeşte Costa
Blanca este dată de prezenţa unor mini-oraşe de tip staţiune. Acestea sunt, de fapt,
mici enclave turistice construite în zone iniţial complet nelocuite datorită unor
restricţii impuse de tipologia reliefului, precum panta sau vegetaţia.
Începând cu anii '90, dar mai ales în ultimul deceniu, aceste contrucţii au luat o
amploare deosebită, ajungînd să se impună în peisaj, adesea făcând chiar o notă
discordantă faţă de caracteristicile generale ale acestuia.
Micile statiuni sunt construite geometric, cu o reţea stradală riguros
planificată. Se urmăreşte maximizarea profitului prin utilizarea eficientă a spaţiului:
casele sunt construite lipite strâns una de alta, de regulă având aceeaşi formă şi
dimensiune. În zonele în care condiţiile de relief au fost extrem de restictive (în
special înclinarea versanţilor şi panta), s-a renunţat la trama stradală geometric
regulată, menţinându-se însă aspectul unitar al construcţiilor prin folosirea aceluiaşi
stil arhitectonic.
Micile oraşe impresionează în peisajul coastei alicantine nu atât prin
dimensiunile lor (majoritatea fiind mici ca întinere), ci prin uniformitatea
construcţiilor şi apariţia lor bruscă în peisaj. Cele mai frecvente locaţii pentru
amplasarea acestor mini-oraşe sunt versanţii cu orientare spre mare. Până acum două
decenii aceşti versanţi erau consideraţi complet nerentabili din punct de vedere
financiar: nu puteau fi folosiţi în agricultura, neexistenţa plajelor nu îi făcea pretabili
activităţilor de turism heliomarin şi condiţiile de relief îngreunau construcţia de oraşe
obişnuite. Soluţia a venit prin construcţia acestor mini-oraşe de sine stătătoare care
sunt extrem de căutate de turişii străini. Se poate spune chiar ca au fost construite
având drept grup ţintă populaţia de vârsta a treia din tările nordice, Marea Britanie şi
Germania. Pentru mulţi dintre turiştii care apelază la închirierea de case/apartamente
în aceste mini-oraşe nu se mai poate folosi termenul de „turist” deoarece şederea lor
depăşeşte 6 luni, tinzând chiar sa devină reşedinţă principală.
Atractivitatea este dată de condiţiile de climă extrem de favorabile tot timpul
anului (mai ales faţă de cele din tările de porveninţă), preţurile acceptabile pentru
veniturile pensionarilor din ţările menţionate susţinute de oferta din ce în ce mai largă
şi diversificată.
39
Pentru construcţia acestor mini-oraşe staţiuni s-au folosit terenuri mai
acidentate, dar beneficiinde de o frumoasă privelişte spre mare. Cele mai cautate zone
sunt cele dintre Calpe şi Altea (zonă muntoasă ce înaintează în mare, cu mici golfuri
pitoreşti) şi de la nord de oraşul Santa Pola până la Torrevieja.
Există numeroase firme onstructoare şi agenţii prin intermediul cărora se
realizează vânzarea propietăţilor. Adesea se folosesc sloganuri şi campanii menite sa
impună o anumită imagine pe piaţa de profil. Astfel de sloganuri sunt: „Abre tu
ventana al mar!” („deschide-ţi fereastra la mare!”), „Viviendas de lujo en primera
linea del mar” („locuinţe de lux pe prima linie a coastei”), „Dreamhills of
Torrevieja” („colinele de vis de lângă Torrevieja”). Toate insistă însă pe avantajele
aduse de caracteristicile estetice ale zonei asociate cu ideea de relaxare şi odihnă într-
un climat mediteraneean propice.
Firme constructoare in regiunea Alicante. Slogan de campanie „Abre tu ventana al Mar”
40
Mini-oraş staţiune în regiunea Alicante
Mini-oraş staţiune în regiunea Alicante
41
Mini-oraş staţiune în regiunea Alicante
Mini-oraş staţiune în regiunea Alicante
Sursă: imagine proprie. Prelucrare Photoshop
42
Peisajul oraşelor vechi - centre pescăreşti
Întreaga Costa Blanca este presărată de oraşe vechi, unele datând din perioada
preiberică şi continuând cu cea romană, medievală şi până în prezent, importante
centre pescăreşti. Cele mai importante centre pescăreşti, de la nord spre sun sunt:
Denia, Javea, Calpe, Altea, Benidorm, Villajoyosa, Alicante, Santa Pola şi Torrevieja,
la care se adaugă câteva localităţi mai mici precum Moraira, Campello, Tabarca şi
Guardamar.
Deşi în mare parte aceste localităţi îşi păstrează activitatea economică iniţilală
(pescuitul), o mare parte din ele trec printr-un proces de reconversie, orientându-se
spre combinarea aceste activităţi cu cele de sportive (întreceri de yacht-uri, schi
nautic, windsurfing) şi de agrement (baruri, disocteci, zone de promenadă amenajate
în cadrul porturilor).
43
Portul oraşului Alicante
Portul oraşului Villajoyosa
44
Zona Mediană
Peisajul plantaţiilor de citrice
Pe plan mondial, în ceea ce priveşte piaţa citricelor, se impun două mari
subsectoare: sectorul citricelor sub formă de fructe (portocale, mandarine, clementine,
grape-fruit, etc.) şi sectorul sucurilor naturale de citrice, care a cunoscut o largă
dezvoltare mai ales după 1990.
Conform datelor FAO, producţia mondială de citrice între anii 2000-2004 s-a
ridicat la valoarea de peste 150 milioane tone, dintre care mai mult de jumătate din
pondere o reprezintă portocalele.
La nivel de producători, conform tabelului anexat (tabelului nr.5 dintre cele
140 de ţări producătoare de citrice, peste 70% se găseau în trei areale mari de
provenineţă: Brazilia, bazinul mediteran şi sudul SUA (statele California, Arizona,
Texas şi Florida).
Spania se gaseşte pe locul 5 mondial în în topul producătorilor de portocale şi
pe locul 4 mondial în cea lămâi.
Portocale Brazilia, Statele Unite ale Americii, Mexic, India,
Spania, China, Iran, Egipt, Indonezia
Citrice de talie mică
(mandarine, clementine)
Nigeria, China, Siria, Guineea, Japonia, Arabia Saudită,
India, Sierra Leone, Angola, Tunisia
Lămâi Mexic, India, Iran, Spania, Argentina, Brazilia, Statele
Unite ale Americii, China, Italia, Turcia
Grape-fruit Statele Unite ale Americii, China, Africa de Sud, Mexic,
Israel, Cuba, Argentina, India, Trucia, Tunisia.
Sursa: date FAO, http://r0.unctad.org/infocomm/anglais/orange/market.htm
Producatorii mondiali de citrice
45
Principalele ţări exportatoare de citrice (anul 2003)
25%
14%
11%4%
4%
4%
28%
5% 5%
Spania
SUA
Africa de Sud
Turcia
Argentina
Grecia
Olanda
Mexic
alte ţări exportatoare
În ceea ce priveşte exporturile, peste 60% din totalul mondial la nivelul anului
2003 ereau deţinute de tări din bazinul mediteranean. Dintre acestea, conform figurii
nr.44 (grafic sus, elaborare proprie, sursă date FAO) Spania deţinea primul loc, cu un
procent de 25% din totalul mondial.
În cadrul regiunii alicante se găsesc trei mari areale de cultivare a citricelor,
după cum urmează:
1. Comarca Marquesado: plantaţiile dominante sunt cele de mandarini
(varietatea „Satsuma”), urmate de portocali (cu varietăţile Navel,
Navelina, Salustina, Valencia Late şi Verna).
2. Comarca Central: ce se întinde de la Peñon de Ifach până în zona oraşului
Alicante, mergând paralel cu fâşia litorală. În asigurarea necesarului hidric,
se folosesc irigaţii cu apă provenind de la râzrile Giadalest, Amadorio şi
Tibi
3. Comarca Meridional: se subîmparte în:
a). Arealul Elche care se întinde de la sud de oraşul Alicante pănâ la
vărsarea râului Segura în mare, în apropiere de localitatea Guardamar.
Zonele cu plantaţiile cele mai extinse se află pe domeniul municipal al
oraşelor Elche şi Crevillente. Pentru irigaţii se foloseşte apa râului
Segura, transportată printr-un sistem de canale. Cultura predominantă
este cea a lămâiului.
b.) Arealul Vega Baja de Segura: urmează linia bazinului hidrografic
al râului Segura până în sud la limita regiunii Alicante. Principalele
culturi sunt cele de lămâi (din care predomina varietăţile „Verna” şi
„Fino”).
46
Contactul plantaţiilor de citrice cu vegetaţia de tip pinares
Peisajul plantaţiilor de citrice în regiunea Alicante
47
Peisajul plantaţiilor de citrice în regiunea Alicante
Peisajul plantaţiilor de citrice în regiunea Alicante
48
Peisajul plantaţiilor de viţă de vie
Regiunea Alicante este renumită pentru culturile sale de viţă de vie (Vitis
vinifera), ce au ca rezultate obţinerea vinului, a strugurilor de masa şi a stafidelor.
În întreaga regiune se găsesc numeroase plantaţii de viţă de vie, de la cele mai
mici, particulare, la marile plantaţii ce depind de ferme, local numite „fincas”.
Elaborarea tradiţională a vinului: Strugurii sunt recoltaţi la finele lunii
septembrie. Există fincas ce încă recoltează strugurii folosind unelete si întreg
ceremonialul folosit la începutul secolului. Pentu tăierea ciorchinilor se foloseşte o
seceră mică numita „falsó”. Ciorchinii astfel tăiaţi sunt căraţi în coşuri mari pana la
căruţe şi astfel transportaţi la bodegi (numite „cup”). În aceste încaperi speciale există
o platforma mai înaltă, străbătută de canale şi sănţuleţe care se unesc într-un canal
colector care se varsă într-un recipiennt. Bărbaţii poartă încalţaminte specială
fabricată din rafie si frunze uscate de palmier cu care calca timp de căteva ore boabele
de struguri. Apoi, strugurii sunt transportaţi la o presă, unde se termină procesul de
stoarcere. În paralel, alţi bărbaţi pregatesc butoaiele pentru a pune mustul. În
prealabil, butoaiele sunt clatite cu o fiertură de păstăi de roşcov (Ceratonia siliqua) si
smochine (Ficus carica) uscate. După perioada de fermentare (depinde de la specie la
specie) vinul astfel obţinut este golit şi mutat în butoaie mai mici, de unde urmează a
fi consumat sau vândut. La fermele tradiţionale, femeilor nu le era permis să participe
la nici o acţiune legata de prepararea vinului. Ele puteau participa doar la recoltarea
strugurilor. Călcatul stugurilor si fabricarea vinului era o activitate exclusiv dedicată
bărbaţilor. Familiile conservatoare din regiunile rurale alicantine mai păstreaza şi
astazi acest obicei. În timp ce bărbaţii se ocupau de eleborarea mustului, femeile
pregăteau diverse alimente, pâine şi dulciuri.
Actualmente, la Ministerul de agricultură, pescuit şi alimentaţie a Comunităţii
Valenciene sunt înregistrate 44 de „bodegi” cultivatoare de viţa de vie producătoare
de vin. În regiunea Alicante sunt cultivate cu viţă de vie circa 25.000 ha. Cele mai
importante areale de cultivare a viţei de vie sunt: Alacantí, Alcoià, Comtat, Alt
Vinalopó, Vinalopó Mitjà şi Marina Alta.
Dintre condiţiile de mediu care duc la identificarea specificului vinurilor de
Alicante, pot fi menţionate:
49
Temperatura medie: între 13ºC şi 18ºC.
Precipitacipitaţii: între 300 şi 500mm/an.
Insolaţia medie anuală: peste 2.500 ore/an.
Dintre varietaile cultivate se numara:
Struguri albi: Chardonnay, Macabeo, Meseguera, Moscatel de
Alejandría, Sauvignon blanc, Planta Fina şi Verdil.
Struguri roşii şi negrii: Arnacha Tinta, Garnacha Tintorera, Monastrell,
Tempranillo, Bobal, Cabernet Sauvignon, Merlot, Pinot Noir y Shyra.
Tipuri de vinuri specifice regiunii Alicante:
Vino Nuevo/ Vino Joven: reprezentate de musturi îmbuteliate la maxim 9 luni
de la recoltare.
Vino Rancio Alicante: vinuri care au fost supuse unui proces de maturizare
sub acşiunea schimbărilor brusce de temperatură. Pentru aceasta, vinul este depozitat
în recipiente de lemn sau sticlă şi expuse razelor soarelui pentru minim 24 luni.
Vino Noble Alicante: vinuri ale căror savoare şi valoare este dată prin
obţinerea lui numai din soiuri principale de struguri, păastat apoi în recipiente mari de
lemn pentru minim 30 de luni.
Vino Añejo: sunt vinuri a căror perioada de maturizare depaşeşte 36 de luni.
Moscatel de Alicante: este un vin dulce, elaborat din soiuri specifice regiunii,
varietatea „moscatel de Alejandría”. Zona cea mai răspândita de cultura este Marina
Alta, cu o climă mai umedă şi caldă.
Fondillon: este un vin obţinut exclusiv dintr-o varietate de denominare
alicantină, Monastrell, după o perioadă de maturizare de minim 10 ani. Este
recunoscut la nivelul Uniunii Europene ca unul dintre primle 5 vinuri de lux.
Principalele
areale de
cultivare a
viţei de vie
în regiunea
Alicante
Sursă:
todovinos.com
50
51
Peisajul plantaţiilor de viţă de vie în regiunea Alicante
Sursă: imagine proprie. Prelucrare Photoshop
Peisajul plantaţiilor de viţă de vie în regiunea Alicante
52
Peisajul plantaţiilor de viţă de vie în regiunea Alicante
Fig. 53. Peisajul plantaţiilor de viţă de vie în regiunea Alicante
53
Principalele ţari producatoare de ulei de
măsline în lume
1%
4%
20%
44%
13%
7%
7%
2%
2%Spania
Italia
Grecia
Trucia
Siria
Tunisia
Maroc
Portugalia
alte tari
Peisajul plantaţiilor de măslini
Spania este principalul producător şi exportator de ulei de măsline la nivel
mondial.
Conform datelor UNCTAD şi Fao, la nivelul anului 2003, şapte ţări deţineau
90% din producţia mondială de ulei de măsline. Dintre acestea, jumătate din
producţie era deţinută de Spania, cu un procent de 44%, care se impunea ca lider
producător de piaţă. Italia, cu 20% din producţia mondială, se clasa la aproximativ
jumatate din producţia realizată de Spania. Urmau alte ţări din bazinul mediteranean:
Grecia 13%, Turcia 7%, Siria 7%, Tunisia 2%, Maroc 2% şi Portugalia cu 1%.
Principalele ţări producătoare
de ulei de măsline la nivel
mundial (anul 2003)
Spania 44%
Italia 20%
Grecia 13%
Turcia 7%
Siria 7%
Tunisia 2%
Maroc 2%
Portugalia 1%
alte tari 4%
Principalele tări producatoare de ulei demăsline în lume (anul 2003)
Sursa datelor: UNCTAD şi FAO
http://r0.unctad.org/infocomm/anglais/olive/market.htm
Principalele ţări producătoare de ulei de măsline în lume (anul 2003)
Sursa datelor: UNCTAD şi FAO
http://r0.unctad.org/infocomm/anglais/olive/market.htm
54
Elaborarea uleiului de măsline în regiunea Alicante
Uleiul de măsline este un aliment cunoscut şi apreciat încă din antichitate, la
vechii egipteni, cretani, greci, etc. Aria sa cea mai răspândită şi propice este bazinul
mediteraneean.
Având în vedere condiţiile prielnice de răspâdnire a maslinului, acesta se
întalneşte pe teritoriul regiunii Alicante din belşug, fiind o importantă sursă de venit,
atât micile ferme particulare, cât şi pentru marile firme producătoare.
În trecut, pentru elaboararea uleiului de măsline se foloseau mori tradiţionale,
numite „almazares”, în prezent acestea find în mare parte nefolosite, iar unele au
suferit o reconversie utilitară, devenind mici muzee.
Pentru a culege maslinele din copac se folosesc pari lungi si subţiri, cu care se
bat cu grija crengile pentru a scutura fructele. Acestea cad pe o plasă aşezata sub de
jur împrejurul tulpinii. În trecut, maslinele erau duse la morile speciale „almazares”,
unde se obţinea uleiul prin procese mecanice tradiţionale. În zilele noastre, exista mari
companii si fabrici care se ocupa cu prelucrarea măslinelor si obţinerea uleiului.
După modul de obţinere a uleiului de măsline, regiunea Alicante se
încadrează în normele prevăzute de legislaţia spaniola, producându-se urmatoarele
tipuri:
Ulei de masline „Virgen Extra”: este obţinut direct din fructe, exclusiv prin
mijloace mecanice, fără a fi rafinat şi nu poate avea o aciditate mai mare de 0,8°.
Ulei de masline „Virgen”: este de asemenea obţinut prin mijloace mecanice,
însă are o aciditate mai mare decât cel „Virgen Extra”, cuprinsă între 0,8° şi 3,3°.
Dacă depăşeşte aceasta valoare, nu mai este comestibil.
Ulei de masline rafinat: se obţine folosind uleiuri de măsline rafinate, la care
se adauga un procent de 15% ulei „Virgen Extra”. Prin rafinare, uleiului i se
îndepartează prin procese fizice şi chimice o serie de defecte, cum ar fi aciditatea,
culoarea, mirosul, rămânând un ulei fără nici un gust sau miros, motiv pentru care i se
adaugă acel procent de 15% ulei „Virgen Extra”, pentru a-i da savoare.
Uleiul de orujo: este un ulei ce se obţine prin metode de dizolvare chimică a
resturilor de la măsline (numite colectiv „orujo”): sâmburi, pieliţe, pulpă.
Cele mai cunoscute companii spaniole de ulei de măsline sunt: Aceites
Espñoles cu mărcile „Carbonell” şi „Elosúa” şi compania Uteco-Jaen.
55
56
Peisajul plantaţiilor de migdali
La nivel naţional, regiunea Alicante este prima producatoare de migdale din
Spania.
Migdalul (Prunus mygdalus)
Culturile de migdali se întind începând din zonele apropiate coastei, până spre
interior, la altitudini de circa 800m. Spre deosebire de plantaţiile de măslini, migdalii
se găsesc în mare măsură în zone cu relief mai accidentat sau cu pante mai mari,
motiv pentru care colectarea migdalelor se face încă în mod tradiţional (scuturate din
copac şi stranse din plasa aşezată sub acesta) în cele mai multe cazuri, fără apela la
maşini sau unelete speciale.
Întrebuinţările variate, fac din migdali o sursă importantă de venit pentru
întreaga regiune. Poate cel mai cunoscut mod de întrebuinţare este elaborarea
turronului (un tip special de tabletă asemanatoare ciocolatei, realizată exclusiv din
sâmburi de migdale, zahăr şi lapte). Regiunea Alicante şi mai precis domeniul
municipal al oraşului Jijona sunt renumite internaţional pentru turron.
57
Peisajul plantaţiilor de migdali în regiunea Alicante
58
Plantaţii de migdali în regiunea Alicante
sursa: imagini proprii, prelucrare Photoshop
59
Zona montană interioară
Conform figurii zona montană a regiunii Alicante se întinde cu precădere în
sectorul nordic şi nord-estic, apărând pe alocuri şi mici sierre izolate mai la sud-vest
(sierre ce aparţin domeniului sub-betic şi betic).
Peisajul regiunii montane alicantine este dat de combinarea caracteristicilor
generale (fig. 59 jos, imagine proprie): sierrele cu altitudini de peste 1.000m, văile
simetrice cu râuri ce au cele mai importante debite din cadrul regiunii, vegetaţie
caracteristică dispusă conform etajelor mentionate în subcapitolul „Vegetaţie”, în
cadrul căreia se remarcă vegetaţia de tip „encinares” (cu specia Quercus ilex), pinares
(cu Pinus halepensis şi Pinus pinea), matorral şi tomillares.
Întreaga zonă interioară montană din regiunea Alicante este intens valorificată
în cadrul diverselor activităţi turistice. O pondere importantă în cadrul acestor
activităţi o are „sedenrismul” – termen prin care este denumit „trecking-ul”, drumeţia
montană. Acestea se desfăşoară urmând cărări şi trasee prestabilite, existând chiar şi
asociaţii şi grupuri care organizează frecvent astfel de deplasări. Alături de drumeţii
se practică mountain-bike, zborul cu parapanta, căţăratul pe stânci şi speologia,
întreaga zonă fiind extrem de pretabilă activităţilor de ecoturism. În satele mici ce se
găsesc la baza sierrelor există condiţii bune de practicare a turismului rural şi chiar a
celui cultural, legat de diversele monumente şi fortificaţii datând mai ales din
perioada ocupaţiei maure.
60
Peisajul montan în regiunea Alicante
61
Peisajul montan în regiunea Alicante
Sursă: imagine proprie. Prelucrare Photoshop
62
Particularitaţi. Studiu de caz: staţiunea Benidorm
Aşezare geografică şi caracteristici fizice generale:
Staţiunea Benidorm se alfă situată pe ţărmul Costei Blanca la marea
Mediterană, în cadrul regiunii Alicante şi a Comunităţii Valenciene.
Aşezarea fizico geografică este propice dezvoltarii ăn cele mai bune condiţii a
activitătilor turistice heliomarine, staţiunea având plajele orientate spre sud şi fiind
protejată de trei sierre de jur împrejur: sierra Helada la est, sierra de Aitana la nord şi
sierra de Tossal la vest. Aceste caracteristici fizico-geografice completate de poziţia
privilegiată la marea Maediterană creează un microclimat favorabil activităţilor
turistice tot timpul anului. Iernile sunt extrem de blânde, rareori ploioase, iar sfârşitul
primăverii, vara şi toamna până spre luna octombrie sunt perioade propice turismului
heliomarin intensiv.
Conform tabelului se poate observa ca temperaturile nu scad sub 18ºC nici
măcar iarna, vara temperaturile medii ajungând la 31ºC, cu numerose yile caniculare
şi temperaturi de peste 35ºC.
Temperaturile mediia nuale în staţiunea Benidorm
Sursă date www.benidrom.org
Scurt istoric şi particularităţi ale dezvoltării turistice locale:
În cadrul regiunii Alicante, staţiunea Benidorm se impune ca mare centru
turistic polarizator. Este un centru a cărui importanţă depăşeşte clar pe cea regională,
staţiunea fiind binecunoscută şi apreciată pe plan naţional (în special de către
locuitorii capitalei) şi internaţional (de către turiştii norvegieni, suedezi, englezi,
germani).
Anotimpul Temperatura
medie a aerului
Temperature
medie a apei
Primăvara 23.7º C 21º C
Vara 31.7º C 26º C
Toamna 19.2º C 19º C
Iarna 18.7º C 15.5º C
63
Deşi pe teritoriul staţiunii Benidorm s-au găsit urme de locuire datând din
perioada iberică şi pre-romană, originile actualei aşezări sunt legate de necesităţile
defensive din perioada medievală. Astfel, în anul 1245 regele catalano-aragonez
Jaime I El Conquistador obţine acest toritoriu în urma luptelor cu populaţia de origine
maură instalată în peninsula iberica începând cu anul 711 – 712. Un secol mai târziu
este atestat documentar prin „Carta Puebla de Benidorm”. Localitatea suferă însă
multiple atacuri ale populaţiei maure din nordul Africii, ale piraţilor, la care se adaugă
secete îndelungate şi slaba productivitate agricolă a terenurilor din zonă, fapt ce a
determinat slaba creştere a numărului de locuitori. Abia din secolele XVIII – XIX,
Benidorm începe să se dezvolte, in special datorită activităţilor de comerţ şi transport
maritim ce devin o importantă sursă de venit.
Începând cu 1870 localitatea începe să se reprofileze spre noi activităţi, si
anume turims numit la acea vreme „balnear”, prin deschiderea „Balneario la Virgen
del Sufragio”. O dată cu punerea în funcţiune a liniei de tren cu encartament îngust ce
uneşte Benidormul de Alicante iar de aici se face legtura spre capitală (în anul 1914),
se deschid noi posibilităţi turişilor pioneiri. Zona începe să se dezvolte încet, în 1924
apar primele vile cu destinaţie turistică pe plaja de Levante. În timpul razboiului Civil
spaniol (1936-1939) sosirile madrilenilor se diminuează. Începând cu anii '50 vechile
activităţi economice (agricultura, dar mai ales pescuitul) intră în declin, primăria
Benidormului orientându-se în anul 1956 spre noul plan urbanistic ce propunea
dezvoltarea turistică şi de recreazie a zonei prin trasarea de noi artere rutiere şi străzi
geometric dispuse, amenajarea explanadei pentru promenadă paralel cu linia ţărmului.
Această reconversie economică benefică de la sectorul primr la cel terţiar a făcut ca
populaşia Benidormului să crească de la 2.726 ( în 1950) la 6.259 (în 1960).
Playa de Levante.
Benidorm anii '50
Sursă imagine: www.benidorm.org
64
Primele amenajări
turistice organizate
pe Playa de Levante.
Benidorm anii '60
Sursă imagine: www.benidorm.org
În paralel începe sa se mărească şi să se diversifice oferta de cazare turistică,
dar şi clientela, turiştilor spanioli alăturându-se cei veniţi din alte ţări europene, sosiţi
iniţial cu propiul vehicol, iar o dată cu deschiderea aeroportului El Altet (din Alicante)
în 1967 prin intermediul zborurilor charter. În această perioadă staţiunea creşte mai
ales pe orizontală, ajungând la o populaţie de 12.003 locuitori în 1970, pentru ca în
1981 aceasta să ajungă la 21.544 locuitori.
Anii '60 playa de Poniente.
Benidorm anii '60
(vedere dinspre
Mirador de Benidorm)
Sursă imagine: www.benidorm.org
După anii '80, atingând un maxim de dezvoltare orizontală şi laterală, are loc o
intensă creştere pe verticală, staţiunea ajungînd ceea ce este cunoscută în prezent, şi
anume un mic Manhattan al Coastei spaniole.
Creţterea pe verticală a staţiunii s-a făcut simţită ţi în ceea ce priveşte numărul
de locuitori, acesti ajungînd la 51.000 în anul 1997. La acest număr se adaugă
aproximativ 4 milioane de turişti sosiţi anual.
65
Turişti europeni in regiunea Alicante. Spania (2004)
Sursă date: www.ine.es (Institutul Naţional de Statistică ). elaborare propie
Conform tabelului nr.8 se poate observa că la nivelul anului 2004, prin datele
puse la dispoziţie de Institutul naţional spaniol de Statistică, s- a înregistrat un număr
total de 2.970.834 turişti. În aceste date se încadrează doar turişii europeni cazaţi la
unităţi de cazare înregistrate. La aceste date se cumulează turişii ce optează pentru
cazarea în campinguri sau în apartamente închiriate.
În ceea ce priveşte provenienţa turiştilor străini din staţiunea Benidorm, se
poate observa o preponderenţă covârşitoare a turiştilor din Marea Britanie ce ating un
număr de peste 650.000. Aceştia sunt urmaţi de turiştii din Belgia şi Franşa ce au
înregistrat un număr de peste 60.000 în anul 2004. Alte tări cu un număr mare de
turişi prezenţi in Benidorm sunt portugalia şi o serie de tăţi nordcie precum Norvegia,
Suedia, Germania, etc. LA numărul turişilor străini se adaugă peste 1.900.000 de
turişti spanioli, staţiunea beneficiind de neotoriatate în rândul madrilenilor.
Turişti europeni in regiunea Alicante. Spania (2004)
Austria 3.169
Belgia 65.228
Cehia 2.772
Danemarca 4.052
Elvetia 11.658
Finlanda 2.987
Franta 64.257
Germania 4.747
Grecia 1.057
Irlanda 9.969
Islanda 3.478
Italia 31.149
Luxemburg 1.004
Marea Britanie 652.673
Norvegia 11.349
Olanda 37.540
Polonia 1.084
Portugalia 37.781
Rusia 8.372
Suedia 8.512
alte tari europene 15.955
Total turişti străini europeni 978.793
Spania 1.992.041
Total turişti europeni 2.970.834
66
3169
65228
2772
4052
11658
2987
64257
4747
1057
9969
3478
31149
1004
65267311349
37540
1084
37781
8372
8512
15955
0 100000 200000 300000 400000 500000 600000 700000
numarul de turisti
Austria
Belgia
Cehia
Danemarca
Elvet ia
Finlanda
Franta
Germania
Grecia
Irlanda
Islanda
Italia
Luxemburg
M area Britanie
Norvegia
Olanda
Polonia
Portugalia
Rusia
Suedia
alte tari europeneT
ara
de o
rig
ine
Numarul de turisti in regiunea Alicante. Spania ( 2004)
numar turisti
Turişti europeni in regiunea Alicante. Spania (2004) Sursă date: www.ine.es (Institutul Naţional de Statistică ). elaborare propie
În ceea ce priveşte turiştii
din spaţiul extra-european, se
constată conform tabelului că un
număr mare dintre turiştii din
Benidorm provin din SUA: peste
15.000, urmaţi apoi de cei din
Argentina în număr de aproximativ
7.500.
De remarcat este şi faptul
că este în creştere numărul turişilor
asiatici, cei mai numeroşi fiind cei
din Japonia, peste 4.000.
Turişti europeni in regiunea Alicante. Spania (2004) Sursă date: www.ine.es (Institutul Naţional de Statistică ). elaborare propie
Turişti din spaţiul extra-european in regiunea
Alicante. Spania (2004)
Argentina 7.487
Brazilia 1.713
Canada 4.734
SUA 15.317
Mexic 1.812
Venezuela 1.275
alte ţări din America Centrala şi de sud 10.004
Total turişti de pe continentele
americane 42.342
Japonia 4.178
alte ţări din Asia 3.850
Total turişti din Asia 8.028
Australia 2.269
Total turişti din spatiul extra-european 52.639
67
O dată cu adoptarea modelului urbanistic pe verticală în Benidorm, s-a
rezolvat problema eficientizării spaţiului ce devenea din ce în ce mai restrâns. Prin
creşterea pe verticală s-a optimizat şi panorama oferită turişilor, un număr tot mai
mare al acestora beneficiind de o persepectivă deschisă asupra mării.
O problemă o ridică însă construcţia acestor cladiri de peste 100m în imediata
apropiere a plajei, acest lucru obstrucţionând vederea clădirilor mai mici situate în
spate. În literatura de specialitate se foloseşte denumirea de „ecranul de ciment”
pentru a se defini construcţiile extrem de înalte din prima linia e ţărmului. O altă
problemă ridicată de construcţia pe verticală este cea dată de capacitatea de suport a
terenului şi capacitatea de suport ecologică ce au fost depăşite, staţiunea impunându-
se în peisaj prin întreruperea bruscă a caracteristicilor naturale a acestuia.
staţiunea Benidorm – vedere generală
Sursă: www.benidorm.org
68
Benidorm vedere nocturnă
Sursă: www.benidorm.org
Benidorm vedere aeriană
Sursă: www.benidorm.org
69
vedere aeriană asupra staţiunii Benidorm
Sursă: www.fotografiasaereas.com
70
hoteluri zgârie-nori în Benidorm
Sursa: www.amporis.com
71
Particularităţi ale dezvloltării turistice în Benidrom. Perspective de
dezvoltare durabilă.
Kotler spunea ca orice destinaţie turistică speră o dată ajunsă în topul
prefeinţelor să rămână acolo pentru totdeauna. Realitatea este însă că experienta pe
piaţă susţinută de studiile recente arată că profitabilitatea trebuie susţinută de o
dezvoltare durabilă.
Benidorm reprezintă pentru mulţi un expemplu de destinaţie turistică, pentru
unii un model de urmat, pentru alţii unul de evitat. Oricare ar fi atitudinea adoptată,
trebuie apreciat succesul de care a dat dovadă în transformarea radicală a unei zone a
cărei activitate economică principală era data de agricultură şi pescuit într-o puternică
zonă-magnet pentru turişti.
Benidorm este o destinaţie cu un mare potenţial, dar şi cu mari posibilităţi de a
evolua spre noi forme de turism, mai fiabile care să-i permită să treacă peste
posibilele crize ale industriei sale turstice, crize ce tind să apară.
Staţiunea se bazează aproape exclusiv pe activităţi aparţinînd sectorului terţiar,
o pondere extrem de mică deţinând-o activităţile agricole (din aproximativ 170.000ha
cultivate în regiunea Alicante, doar 238ha aparţin domeniului municipal al
Banidormului). Această dedicare aproape exclusiv asupra turismului, se manifestă
prin existenţa unui număr mare de firme şi companii de hotelărie şi restauraţie. În anul
2002 existau în Benidorm 130 hoteluri cu o capacitate de 36.383 locuri, 6.541
apartamente cu 18.949 locuri, 10 camping-uri cu 7.673 locuri, 331 restaurante cu
20.653 locuri şi 272 cafeterii şi baruri cu peste 13.000 locuri.
Analiză SWOT Benidorm
Puncte tari
Destinaţie consolidată: Benidorm este o destinaţie deja consolidată pe
piaţa turistică naţională, dar şi internaţională, poziţie ce se întăreşte an
de an. Tradiţia sa de destinaţie turistică încă din anii '60 i-a permis să-
şi creeze o marcă puternică şi uşor de recunoscut pe piaţă.
Condiţiile de mediu: clima (prin temperaturile medii anuale ridicate şi
precipitaţiile extrem de scăzute) şi panorama oferită de sierrele
protectoare pe trei laturi şi marea spre sud;
Calitatea excelentă a plajelor: toate plajele ce intră în domeniul de
administraţie al staţiunii Benidorm sunt deţinătoare de steag albastru.
72
Acest lucru este susţinut de întreaga activitate a primariei de curăţare,
îngrijire şi menţinere în condiţii optime a plajelor, atât în sezon, cât şi
în extra-sezon, demonstrând aşadar o grijă maximă pentru confortul şi
siguranţa turiştilor.
Infrasctructurile excelente: Benidorm este dotat cu o infrastructură
extrem de bine pusă la punct. Planul său urbanistic urmărea înca din
1950 optimizarea spaţiului şi a condiţiilor de trafic atât în cadrul
oraşului, cât si legăturile acestuia cu exteriorul. Exemple puternice de
susţinere sunt existenţa aeroportului El Altet;
Cultura turistică a Benidormului: concentrarea aproape exclusivă a
activităţilor asupra turismului face ca atât oficialităţile locale, cât şi
populaţia să conşientizeze importnanţa fenomenului turistic în
susţinerea economiei oraşului. Acest lucru se reflecă prin şi prin
ambianţa plăcută şi ospitalitatea localnicilor, care caută sa ofere
turişilor cel mai plăcut sejur. Benidorm este un oraş care ştie „să se
vâandă”.
Susţinerea insituţională: investiţiile puternice pe care le necesită o
staţiune/oraş pentru a se consolida pe piaţa şi a deveni un produs
turistic bine definit necesită susţinere şi participare activă din partea
agenţilor publici. Dezvoltarea Benidormului a avut la bază o bună
relaţie de colaboarare între primărie, la Diputacion de la comunidad
Valenciana, guvern, investitori, ONG-uri, etc.
Oferta complementară: numărul mare de magazine, centre
comerciale, restaurante deverse, baruri şi discoteci oferă posibilităţi
turistului nu de a varia programul:
Puncte slabe
Dependenţa de piaţa turistică britanică: lipsa diversificarii pieţei
este o pare problemă a turismului în Benidorm, care se bazează pe
două mari centre emisoare de cerere: piaţa interna dominată de Madrid
şi Ţara Bascilor şi piaţa externă dominată în proporţie de peste 50% de
Marea Britanie. Această concentrare a cererii face ca sistemul să fie
sensibil la fluctuaţiile uneia sau a ambelor componente. Dependenţa
este cu atât mai mare, cu cât există un decalaj între moneda europeană
73
şi cea bristanică, fapt ce determină schimbări dese de preturi, practicate
mai ales de marele turoperator Tui.
Relaţia de subordonare faţă de turoperatori: acesţia au rezervate o
amre parte din locurile de cazare diun hoteluri şi nu oferă flexibilitate
la schimbări de preţuri sau contracte.
Slaba concentrare impresarială: hotelurile din Benidorm nu aparţin
toate sau in mare majoritate unei singure firme/organism/persone.
Asociaţiile locale sunt mici şi nu grupează decât câteva hoteluri. Nici
măcar HOSBEC (Asociación Empresarial de Hostelería de Benidorm y
la Costa Blanca) nu are forţa necesară nici împutenicirea de a negocia
în numele tuturor membrilor asociaţiei.
Masificarea urbană: Benidorm este o staţiune de zgârie-nori.
Existenţa aici a 5 dintre cele mai înalte clădiri din Spania creează o
ideea aspura genului de plan urbanistic urmat. Construcţiile înalte de
beton şi oţel, mai ales în prima linia a plajei, dă o anumită senzaţie de
sufocare;
Slaba diversificare a ofertei: Benidorm este o staţiune centrată în
proporţie de 95% pe turismul „de sol y playa”, nedispunând de o ofertă
puternică complementară de turism cutural sau istoric.
Oportunităţi
Noile pieţe de desfacere: introducerea Benidormului pe noi pieţe de
desfacere va putea oferi Benidormului posibilitatea de a nu depinde de
cele două mari emisoare de cerere menşionate (Madridul şi Marea
Britanie); Actualmete se încearcă deschiderea spre noi pieşe cum ar fi
cea franceză, belgiană şi olandeză.
Crearea de noi produse pentru a fi complementare cu turismul de
„sol y playa”. În acest sens se încearcă promovarea turismului de
afaceri şi congrese (majoritate hotelurilor din Benidorm deţinând
excelente condiţii pentru desfăşurarea acestui tip de evenimente), a
celui sportiv , organizarea de concerte internaţionale, crearea de
produce de lux (prin organizarea de întreceri de yachturi, golf şi mini-
golf, etc.);
74
Îmbunătăţirea formării profesionale a angajaţilor: în acest sens a
fost creat CDT (el Centro de Desarrollo Turistico de Benidorm) ce
realizează cursuri de formare profesională, reconversie profesională şi
dezvoltatrea abilităţilor manageriale;
Perspectivele de viitor în crearea unei linii de tren de mare viteză
AVE, care să unească Madridul cu oraşul Alicante . Acest lucru ar
creşte posibilităţile dezvoltării turismul de weekend pentru locuitorii
capitalei, care vin de obicei în benidorm doar vara.
Ameninţări
Posibile crize pe pieţele emisoare de turişti: dependenţa de pieţele
turistice specifice precum Madridul, Ţara Bascilor şi Marea Britanie
creează permanenta ameninzare a fluctuaţiilor datoratze posibilelor
crize din cadrul acestor pieţe.
Posibila inadaptare a Benidormului la noile cerinţe de piaţă în cadrul
desfacerii spre ţări precum Franţa. Belgia sau Olanda. Pentru a se
adapta, ar fi necesară crearea şi dezvoltarea unui segment de agrement
şi relaxare specific, cum există în cazul turismului britanic: existenţa
unui areal exclusiv cu pub-uri şi restaurante englezeşti, săli de
spectacole ăn limba engletă, chelneri şi animatori specializaţi pe
elgleză. În cazul deschiderii spre noi pieţe ar fi nevoie de o reconversie
dau chiar o dublă/triplă speciualizare.
Concurenţa: dezvoltarea din ce în ce mai mare a unor noi destinaţii
competitive din bazninul Marii Mediterane, precum Croaţia şi nordul
Africii, care vin pe piaţă cu preţuri mai scăzute şi atractivitatea unui
produs nou.
Instabilitatea politică la nivel mondial şi naţional: diferitele crize
politice şi atacuri teroriste afectează în mod direct numărul şi dinamica
turişilor pe Costa Blanca şi în Benidorm. Dintre multiplele exemple,
pot fi enumerate: atacurile teroriste din SUA şi Madrid, acţiunile
teroriste ale ETA, instbilitatea politică la nivelul comunităţii
Valenciene.
75