1
MINISTERUL AFACERILOR INTERNE AL REPUBLICII MOLDOVA
ACADEMIA ŞTEFAN CEL MARE
Cu titlu de manuscris CZU 343.575
SPOIALĂ ALEXANDRU
PROBAŢIUNEA ŞI REINTEGRAREA SOCIALĂ A INFRACTORILOR SUPUŞI PROBAŢIUNII: PROBLEME CRIMINOLOGICE ŞI DE DREPT
EXECUŢIONAL PENAL
Specialitatea: 12.00.08 – Drept penal (drept penal, criminologie, drept execuţional penal)
Autoreferat al tezei de doctor in drept
Chişinău, 2008
2
Teza a fost elaborată la Catedra Drept Penal şi Criminologie a Academiei “Ştefan cel Mare” a MAI al RM
Conducător ştiinţific: Vasile FLOREA, doctor în drept,
conferenţiar universitar
Referenţi oficiali: Tudorel TOADER doctor în drept,
profesor universitar, Curtea Constituţională a României Igor DOLEA, doctor în drept,
conferenţiar universitar, Universitatea de Stat din Moldova
Susţinerea va avea loc la 24 mai 2008, ora 10.00, în şedinţa Consiliului Ştiinţific Specializat DH 30.12.00.08-05 din cadrul Universităţii de Stat din Moldova (MD2069, Republica Moldova, mun. Chişinău, str. Iablocikin 2/1, bir.103 ).
Teza de doctor şi autoreferatul pot fi consultate pe pagina WEB a CNAA
(http://www.cnaa.acad.md), la Biblioteca Universităţii de Stat din Moldova şi la Biblioteca Naţională a Republicii Moldova. Autoreferatul a fost expediat la 18 aprilia 2008. Secretar ştiinţific al Consiliului Ştiinţific Specializat, dr.conf Vitalie STATI Conducător ştiinţific, dr. conf. Vasile FLOREA Autor: Alexandru SPOIALĂ
3
CARACTERISTICA GENERALĂ A LUCRĂRII
Actualitatea temei investigate. La etapa actuală, practica de sancţionare tinde spre
consiliere şi detenţie, orientări ce există în toate statele, inclusiv în Republica Moldova. De
asemenea, cercetările ştiinţifice realizate în cadrul probaţiunii par a fi neactuale şi, în multe
cazuri, inutile din punct de vedere practic. Cu toate aceastea, cercetările în domeniul probaţiunii
au cunoscut o dezvoltare vertiginoasă în ultimele două decenii. În prezent, pentru eficientizarea
aplicării probaţiunii urmează a fi soluţionate următoarele probleme: aspectul teoretizat existent la
nivelul cercetărilor şi elaborării direcţiilor de activitate în acest domeniu; lipsa implementării
tehnologiilor moderne de aplicare a probaţiunii în practică; lipsa cursurilor necesare de formare
profesională continuă a persoanelor abilitate cu executarea sancţiunii de probaţiune.
Actualitatea temei investigate este condiţionată şi de aplicarea vastă a sancţiunii de
probaţiune, fapt ce se datorează, în mare parte, ineficienţei instituţiilor penitenciare în realizarea
scopurilor pedepsei penale. O dată cu stabilirea acestei ineficienţe au început a se căuta
alternative sancţiunilor privative de libertate, alternativa „principală” la privarea de libertate
devenind probaţiunea.
În ceea ce priveşte Republica Moldova, este important a menţiona că, la momentul cînd
Codul penal prevede unele modalităţi ale probaţiunii în calitate de măsuri penale, Codul de
procedură penală stipulează unele proceduri de aplicare a acestor elemente, iar Codul de
executare operează cu noţiunea „probaţiune”, investigarea temei de probaţiune este
indispensabilă şi adecvată. Legislatorul autohton, ca şi orice legislator al unei ţări europene, tinde
să alinieze sistemul său legislativ la standardele europene şi internaţionale. Sistemul sancţiunilor
penale, în general, şi probaţiunea, în special, de asemenea, sînt aspecte ce trebuie racordate la
standardele sus-menţionate. Aşadar, sîntem de părerea că tema investigată este de o actualitate
incontestabilă şi pentru Republica Moldova.
Gradul de studiere a temei investigate. La dezvoltarea şi afirmarea probaţiunii ca
sancţiune penală şi ca modalitate de consiliere socială şi-au adus contribuţia: J. Petersilia, D.
Andrews, J. Bonta, J. F. Klaus, U. Zvekič, A. van Kalmthout, K. Haines, J. Mc Guire, R. Harris,
Стручков Н.А., Яковлев А.М., P. Abraham, D. Balahur etc.
Totodată menţionăm că un volum enorm de cercetări în domeniul probaţiunii este realizat
şi la nivel internaţional. Astfel, putem menţiona Institutul Interregional de Cercetare a Crimei şi
Justiţiei (UNICRI) şi Conferinţa Europeană pentru Probaţiune (C.E.P.). La reuniunile realizate
sub auspiciul acestor instituţii sînt analizate cele mai stringente probleme ale practicii aplicării
sancţiunii de probaţiune.
4
În fosta Uniune Sovietică primele publicaţii ştiinţifice asupra unor probleme referitoare la
probaţiune au apărut la sfîrşitul deceniului şapte al secolului trecut. În acest context pot fi
menţionaţi următorii autori: Шмаров И.В.(1974), Стручков Н.А.(1970), Ковалев А.Г.(1968),
Яковлев А.М.(1964), Ткачевский Ю.М.(1978) etc.
Pînă în prezent, în Republica Moldova au fost realizate, relativ, puţine cercetări ştiinţifice
în domeniul probaţiunii. Totodată nu putem afirma că nu există în general studii asupra
problematicii probaţiunii. Dimpotrivă, în acest scop au fost realizate lucrări de familiarizare cu
instituţia probaţiunii (Xenofon Ulianovschi, Victor Moraru), a fost cercetată activitatea persoanei
oficiale ce aplică probaţiunea – consilierul de probaţiune (Xenofon Ulianovschi, Ion Golubţov,
Victor Zaharia, Vladimir Cojocaru), parţial, a fost elucidată fundamentarea juridică a
modalităţilor probaţiunii şi modalităţile aplicării sancţiunii de probaţiune faţă de minori (Igor
Dolea, Daniel Martin). În acelaşi timp, menţionăm că unele aspecte teoretico-aplicative sînt
reflectate şi în teze de doctorat (Alexandru Zosim).
Scopul şi obiectivele tezei
Scopul cercetării constă în determinarea bazelor teoretice şi practice ale aplicării
probaţiunii şi elaborarea cadrului normativ-juridic al acestui proces, realizarea eficientă la nivel
ştiinţific şi aplicativ, relevarea tendinţelor de dezvoltare a probaţiunii, analiza practicii aplicării
acestei sancţiuni, precum şi elaborarea unor propuneri privind implementarea probaţiunii în
Republica Moldova.
Pentru a realiza acest scop au fost stabilite următoarele obiective:
1. determinarea şi concretizarea noţiunii şi naturii juridice a probaţiunii şi stabilirea
locului probaţiunii în sistemul de constrîngere juridico-penală;
2. studierea experienţei altor state şi a evoluţiei istorice referitoare la sancţiunea de
probaţiune, precum şi relevarea direcţiilor actuale de dezvoltare a aplicării măsurii respective;
3. elaborarea metodologiei cercetărilor penologice în domeniul probaţiunii în scopul
relevării posibilităţii reintegrării sociale a persoanei, fapt care indică direct asupra eficienţei sau
ineficienţei acestei pedepse;
4. analiza şi precizarea condiţiilor de executare a acestei sancţiuni de către persoana
vinovată; precum şi analiza influenţei acestor condiţii asupra procesului de reintegrare a
persoanei supuse probaţiunii;
5. relevarea particularităţilor legislaţiei Republicii Moldova referitoare la
reglementarea unor modalităţi ale probaţiunii; relevarea lacunelor din legislaţia actuală a
Republicii Moldova în domeniul respectiv în scopul elaborării unui set de modificări şi
completări la legislaţia actuală, care ar facilita şi ar reglementa multiaspectual instituţia
probaţiunii, precum şi elaborarea unui proect de lege cu privire la probaţiune;
5
6. aprecierea juridico-penală şi criminologică a probaţiunii şi importanţei acesteia la
procesul de consiliere şi reintegrare socială a persoanei supuse probaţiunii;
7. cercetarea problemei participării membrilor comunităţii în procesul realizării
probaţiunii, precum şi prevenirii infracţiunilor şi recidivei prin intermediul sancţiunii respective.
Obiectul cercetării îl constituie sistemul problemelor teoretice şi practice ce apar în
procesul stabilirii şi executării sancţiunii de probaţiune, care au devenit deosebit de actuale în
condiţiile democratizării, renovării sociale şi a suprapopulării instituţiilor penitenciare: noţiunea,
sistemul şi categoriile sancţiunii de probaţiune; principiile şi metodele de aplicare; aspectele
teoretice, sistemice şi juridice ale procesului de realizare a sancţiunii respective; importanţa
acestor baze ştiinţifice pentru elaborarea şi realizarea în ştiinţă, practică şi activitatea universitară
a concepţiei de prevenire şi combatere a criminalităţii prin intermediul instituţiei probaţiunii;
precum şi procesul reintegrării infractorilor supuşi probaţiunii.
Noutatea ştiinţifică a rezultatelor obţinute: este o cercetare complexă a problemelor
teoretice şi practice ale instituţiei de probaţiune, în baza căreia sînt relevate legităţi, formulate
concluzii, propuneri şi recomandări ce ar asigura aplicarea eficientă a probaţiunii. Aşadar, sînt
create posibilităţi noi pentru aplicarea şi folosirea reală a datelor ştiinţifice în scopul activizării,
realizării şi modernizării instituţiei probaţiunii.
Noutatea ştiinţifică a studiului dat rezidă şi în elaborarea unui şir de modificări de
perfecţionare a unor norme juridice din Codul penal, Codul de procedură penală, Codul de
executare. Totodată menţionăm că autorul a elaborat şi un proiect de lege cu privire la
probaţiune.
Pentru susţinerea publică sînt propuse următoarele subiecte care constituie, în ansamblu,
modelul conceptual al studiului:
1. analiza şi desăvîrşirea noţiunii de probaţiune şi a caracteristicilor definitorii ale
acestei sancţiuni; stabilirea particularităţilor dezvoltării probaţiunii în lume şi importanţa
acestora pentru cercetările ştiinţifice realizate în Republica Moldova; dezvoltarea în continuare a
sistemului de cunoştinţe teoretice despre locul, rolul, structura, conţinutul, obiectul, subiectul,
metodele şi formele de realizare a sancţiunii de probaţiune;
2. studierea practicii şi evidenţierea avantajelor şi dezavantajelor aplicării sancţiunii
de probaţiune în unele ţări şi aprecierea acestora în scopul implementării lor în legislaţia şi
practica Republicii Moldova;
3. elaborarea propunerilor de modificare a legislaţiei pentru crearea bazei juridice de
aplicare a sancţiunii de probaţiune în Republica Moldova, elaborarea unor măsuri ce ar facilita
aplicarea mai pe larg a acestei măsuri penale la nivel republican;
6
4. crearea unor mecanisme de sancţionare prin intermediul probaţiunii care ar
permite respectarea drepturilor şi intereselor fundamentale ale persoanei vinovate, victimei
infracţiunii şi a întregii comunităţi, de asemenea, au fost propuse metode ştiinţifice de apreciere a
influenţei modelelor respective asupra nivelului criminalităţii şi, îndeosebi, asupra nivelului
recidivei speciale;
5. elaborarea unor sancţiuni neprivative ce ar putea fi impuse pentru neexecutarea
obligaţiilor stabilite în cadrul probaţiunii; prezentarea propunerilor de a completa listele de
obligaţii (al.6 art.90 şi al.1 art.104 Cod penal) ce pot fi stabilite persoanei vinovate;
6. relevarea modelelor optime de reintegrare comunitară prin intermediul
probaţiunii şi propunerea completărilor legislaţiei care ar deveni baza juridică a activităţii de
reintegrare desfăşurată de unele organe de stat şi de reprezentanţi ai societăţii civile; elaborarea
unui proiect de lege cu privire la probaţiune, precum şi un şir de alte propuneri de lege ferenda
privind aplicarea probaţiunii, obligaţiile ce pot fi impuse în cadrul probaţiunii precum şi măsurile
întreprinse în cazul nerespectării obligaţiilor impuse etc.;
7. analiza şi argumentarea necesităţii participării membrilor comunităţii şi a
comunităţii, în general, la executarea probaţiunii şi la reintegrarea socială a persoanelor supuse
probaţiunii.
Baza teoretico-metodologică a lucrării. Suportul metodologic al lucrării îl constituie
tezele fundamentale ale filozofiei, teoriei generale a statului şi dreptului, criminologiei,
penologiei, dreptului penal, dreptului procesual-penal, precum şi ale altor discipline socioumane
şi juridice ce reflectă tema investigată. Caracterul complex şi interdisciplinar al studiului
determină diversitatea metodelor, procedeelor şi tehnicilor utilizate: metode generale
(sistematică, logică, istorică, comparativă, tipologică, modelarea); metode şi tehnici sociologice
şi psihologice (observarea, interviul, cercetarea pe documente, sondajul sociologic, metoda
biografică, monografică, metoda aprecierilor date de experţi, content-analiza); juridice (formal
juridică, juridică comparată); statistice (gruparea statistică, calcularea şi corelarea statistică a
indicatorilor, analiza statistică), matematice, cartografice şi procedee grafice (diagrame, grafice,
scheme, fonul calitativ).
În procesul investigărilor a fost studiată şi analizată literatura ştiinţifică de specialitate din
Republica Moldova, România, Rusia, Franţa, Marea Britanie, SUA, Canada, Australia, Olanda.
Baza teoretică a investigaţiei o constituie lucrările savanţilor care au abordat problematica
instituţiei de probaţiune de pe poziţiile criminologice (penologice), dreptului penal, dreptului
procesual-penal, sociologiei şi psihologiei: John F. Klaus, Handbook on Probation Services; R.
Osler Anthony, Introduction to the Probation Service; A. van Kalmthout, J. Deriks, Probation
and Probation Services: A European Perspective; Harris R (ed), Probation Round the World: A
7
Comparative Study; Pavel Abraham, Întroducere în probaţiune; Graham W. Giles,
Administrarea justiţiei în comunitate. Standarde şi reglementări internaţionale; Ioan Durnescu,
Manualul consilierului de reintegrare socială şi supraveghere; A. van Kalmthout, Reintegrarea
socială şi supravegherea infractorilor în opt ţări europene; Фойницкий И. Я., Учение о
наказании; X. Ulianovschi, Probaţiunea. Alternative la detenţie etc.
În investigaţiile realizate a fost analizată legislaţia naţională: Constituţia Republicii
Moldova, Codul penal, Codul de procedură penală, Codul civil, Codul de executare a hotărîrilor
judecătoreşti, Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova cu privire la crearea Departamentului de
executare a deciziilor judiciare şi alte acte normative care au fost relevante pentru tema tezei
date, precum şi Hotărîrile Plenului Curţii Supreme de Justiţie. De asemenea, au fost supuse unui
studiu comparat un şir de acte normative ce reglementează instituţia probaţiunii în alte ţări
(România, Franţa, Marea Britanie, SUA (a statelor federale), Cehia etc.) şi actele normative
internaţionale. A fost analizat un volum enorm ale analizelor sondajelor sociologice şi ale datelor
statistice publicate în diferite ţări.
Semnificaţia teoretică şi valoarea aplicativă a lucrării. Importanţa teoretică a lucrării
rezidă în cercetarea complexă a bazelor teoretice, metodologice, sociologice şi juridice ale
instituţiei probaţiunii. În acest context a fost definită noţiunea probaţiunii; analizate şi
concretizate elementele noţiunii de probaţiune; precizat cadrul normativ referitor la problema
studiată ce se conţine în coduri penale, procesual penale, de executare şi alte acte normative.
Pentru prima dată a fost elaborată şi analizată metodologia cercetării eficienţei sancţiunii de
probaţiune în ce priveşte prevenirea recidivei, fiind elucidate structura studiului teoretico-
aplicativ, programul, metodele şi tehnicile de cercetare, organizarea şi legătura investigaţiei cu
activitatea practică; au fost examinate bazele teoretice ale prevenirii recidivei şi precizate
sistemul, subiecţii şi etapele de realizare. De asemenea, au fost investigate: posibilitatea şi
modalitatea implementării instituţiei probaţiunii în Republica Moldova, justificarea şi avantajele
acesteia pentru ţara noastră; perspectivele şi particularităţile procedurii aplicării sancţiunii date;
analizată legislaţia autohtonă referitoare la probaţiune şi a eficacităţii obligaţiilor executate.
Importanţa practică a lucrării constă în consolidarea bazei teoretice a elaborării şi adoptării
documentelor de bază în domeniul probaţiunii, care constituie, în ansamblu, o parte a politicii
penale; asigurarea unor condiţii necesare pentru realizarea cu succes în continuare a studiilor
ştiinţifice teoretico-aplicative privind problematica probaţiunii; formularea concluziilor,
propunerilor şi recomandărilor de lege ferenda ce vizează importanţa aspectelor socio-juridice la
aplicarea probaţiunii; stabilirea rolului real la prevenirea recidivei; elaborarea unor recomandări
de facilitare a implementării probaţiunii în Republica Moldova; crearea premiselor teoretice
pentru optimizarea organizării şi sporirea eficienţei activităţii organelor de executare a
8
probaţiunii; formularea concluziilor şi propunerilor privind perfectarea legislaţiei naţionale în
domeniul probaţiunii.
Aprobarea rezultatelor. Rezultatele şi concluziile cuprinse în lucrare au fost expuse în
circa cinci referate şi comunicări ştiinţifice prezentate de către autor la conferinţe ştiinţifico-
practice internaţionale şi naţionale, inclusiv în cadrul forurilor ştiinţifice internaţionale:
„Probleme de prevenire şi combatere a delincvenţei juvenile, traficului de fiinţe umane şi
migraţiunii ilegale” (Chişinău 2004); „Criminalitatea regională: probleme şi perspective de
prevenire şi combatere” (Chişinău 2005) etc. De asemenea, o parte a rezultatelor şi concluziilor
cuprinse în lucrare au fost elucidate în procesul predării de către autor a cursului opţional
„Probleme actuale ale penologiei” la Universitatea de Stat din Moldova.
Principalele teze teoretice, concluzii şi recomandări ale cercetării şi-au găsit reflectare în
peste 15 publicaţii, volumul total al cărora constituie peste 13,3 coli de autor, inclusiv o
monografie, peste 14 articole, referate şi comunicări ştiinţifice. De fapt, multiple lucrări au fost
discutate în măsura elaborării acestora la şedinţele Centrului de Cercetări Ştiinţifice al
Academiei „Ştefan cel Mare” a MAI al RM, unele au fost expediate pentru recenzare în alte
instituţii universitare.
Volumul şi structura lucrării au fost determinate de obiectul, scopul, sarcinile şi
ansamblul metodelor şi tehnicilor de cercetare ştiinţifico-practică utilizate. Astfel, prezenta teză
include următoarea structură: introducere, trei capitole divizate în nouă paragrafe, încheiere,
volumul total al cărora este de 162 pagini, bibliografie şi anexe.
EXPUNEREA CONŢINUTULUI LUCRĂRII
În Introducere este argumentată actualitatea temei, sînt formulate scopul şi sarcinile
lucrării, determinate baza metodologică şi teoretico-ştiinţifică, noutatea ştiinţifică, semnificaţia
teoretică şi valoarea aplicativă a cercetării, sînt descrise modalităţi de aprobare a rezultatelor
lucrării.
Capitolul I. Conceptul şi natura juridică a probaţiunii este consacrat: cercetării şi definirii
noţiunii şi trăsăturilor caracteristice ale probaţiunii; problemelor dezvoltării şi perspectivelor
pedepsei penale respective; descrierii reglementării juridice a instituţiei cercetate în legislaţiile
unor ţări.
În paragraful întîi Noţiunea instituţiei de probaţiune este realizată o analiză multilaterală a
opiniilor exprimate în literatura de specialitate referitoare la noţiunea probaţiunii. Viziunile
respective au fost divizate de către autor în următoarele grupuri: a) definirea probaţiunii în sens
larg. Potrivit acestor noţiuni, probaţiunea este definită atît ca măsură penală, cît şi ca activitate a
unor organe abilitate cu executarea acestei sancţiuni; b) definirea probaţiunii în stricto sensu.
Conform acestor noţiuni, probaţiunea este definită doar ca pedeapsă penală ce poate fi aplicată
9
atît în calitate de sancţiune principală, cît şi în calitate de alternativă la privarea de libertate; c)
definirea probaţiunii doar ca activitate a unor servicii specializate. Potrivit acestor opinii,
instituţiile respective ale dreptului penal trebuie utilizate sub denumirea lor proprie (liberare de
răspundere penală, liberarea de executarea pedepsei, amînarea emiterii sentinţei etc.) pentru a
evita situaţia în care una şi aceeaşi noţiune are mai multe sensuri.
În rezultatul analizei multitudinelor definiţiilor a fost elaborată propria noţiune a
probaţiunii, care este caracterizată ca o măsură de constrîngere juridico-penală dispusă printr-o
hotărâre a unui organ competent care este aplicată anumitor categorii de infractori, ce constă în
executarea unei sau mai multor obligaţii impuse de instanţă cu sau fără punerea lor sub
supravegherea sau asistarea socială a organelor special abilitate, pentru a ajuta infractorului să
se reintegreze în mediul social.
În paragraful doi întitulat Conceptul şi natura juridică a probaţiunii în legislaţiile altor
state, autorul realizează o caracteristică amplă a modalităţii de reglementare a probaţiunii în
unele state străine. Ţările nu au fost selectate întîmplător. Astfel, Marea Britanie şi SUA
reglementează detaliat instituţia probaţiunii. În sistemele legislative respective probaţiunea este
prevăzută atît în calitate de sancţiune independentă, cît şi în calitate de alternativă la privarea de
libertate. A fost analizată minuţios probaţiunea ca sancţiune principală în scopul implimentării
unei asemenea pedepse în legislaţia Republicii Moldova. Totodată au fost evidenţiate trăsăturile
definitorii ale modalităţilor de manifestare a probaţiunii în calitate de alternativă. Trebuie de
menţionat că numărul unor asemenea modalităţi este mai mare decît în ţara noastră (de exemplu
aşa instituţii ca amînarea emiterii sentinţei şi amînarea stabilirii pedepsei nu sînt prevăzute de
legislaţia autohtonă).
Legislaţia României referitoare la probaţiune a fost examinată din motivul că instituţia
respectivă a fost legiferată, relativ, recent. Codul penal român prevede probaţiunea în calitate de
alternativă la privarea de libertate. Această ţară a atras atenţia autorului şi prin faptul că, iniţial,
activitatea de probaţiune a fost implementată sub forma unui experiment. Etapele acestui
experiment au fost analizate în scopul unei eventuale implementări a probaţiunii în Republica
Moldova.
Paragraful trei Evoluţia şi caracteristica modelelor de probaţiune este consacrat istoricului
apariţiei şi analizei unor programe tipice de probaţiune. Au fost analizate condiţiile care au
contribuit la apariţia unei aşa măsuri penale cum este probaţiunea. Autorul a ajuns la concluzia
că una din premisele principale a fost libertatea judecătorului de a decide asupra cazului.
De-a lungul existenţei probaţiunii, accentul era pus pe diferite momente (supraveghere,
consiliere, asistare etc.). În dependenţă de aceste momente au fost relevate diverse programe de
probaţiune precum ar fi: programele centrate exclusiv pe asistenţa psihologică, programele
10
bazate doar pe supravegherea condamnatului, programele bazate prioritar pe tratamentul
medical, programele bazate pe asistenţă socială (găsirea unui loc de muncă, unui loc de trai
persoanei supuse probaţiunii etc.). După o analiză amplă a multiplelor programe de probaţiune,
autorul a ajuns la următoarea concluzie: limitarea la un singur program nu este favorabilă
atingerii scopurilor acestei pedepse. Concluziile la acest paragraf au fost materializate în unele
propuneri de modificare a legislaţiei Republicii Moldova şi anume: au fost propuse diverse
obligaţii din cadrul diferitelor modele de probaţiune.
Capitolul II. Reglementarea juridică a probaţiunii conţine trei paragrafe în care sînt
examinate actele internaţionale referitoare la probaţiune, prevederile legislative autohtone
referitoare la probaţiune precum şi obligaţiile ce pot fi impuse în cadrul probaţiunii.
În paragraful întîi Reglementarea juridică internaţională a probaţiunii sînt analizate un
şir de documente internaţionale ce se referă într-o măsură oarecare la probaţiune. Fiind studiate
convenţiile internaţionale consacrate drepturilor fundamentale ale omului, a fost relevată
influenţa acestora asupra reglemtărilor interne cu privire la probaţiune. Este realizată o descriere
a actelor internaţionale ce se atribuie nemijlocit la instituţia probaţiunii, aceste acte fiind:
Regulile Minime ale Naţiunilor Unite referitoare la Măsurile Nonprivative de Libertate;
Recomandarea nr. (92)16 din 1992 a Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei către statele
membre referitoare la Regulile Europene asupra sancţiunilor şi măsurilor comunitare etc.
De asemenea, a fost remarcată activitatea Conferinţei Europene pentru Probaţiune. Aceasta
este o organizaţie internaţională nonguvernamentală a cărei membri sînt serviciile de probaţiune
din ţările europene. În lucrare autorul a menţionat rezultatele acestei organizaţii în promovarea şi
perfecţionarea instituţiei juridice respective.
În paragraful doi Reglementarea juridică a probaţiunii în legislaţia Republicii Moldova
este realizată o analiză sistemică a capitolelor respective din Codul penal şi Codul de procedură
penală ale ţării noastre. Autorul porneşte de la constatarea că legislaţia autohtonă nu recunoaşte
probaţiunea în calitate de sancţiune penală. Instituţia respectivă este tratată ca modalitate de
individualizare a răspunderii penale (Cap.VI Cod penal, Titlul III Cap.IV Cod de procedură
penală) şi individualizare a executării sancţiunii penale (Cap.IX Cod penal).
Fiind examinate aceste instituţii se relevă unele lacune şi se fac unele propuneri de lege
ferenda. În opinia autorului, art. 90 Cod penal prevede o situaţie ambiguă şi anume: pe de o
parte, repararea integrală pagubei este o condiţie necesară pentru a fi dispusă condamnarea cu
suspendarea condiţionată a executării pedepsei, iar, pe de altă parte, repararea pagubei este
prevăzută ca obligaţie ce poate fi impusă persoanei care este deja condamnată cu suspendarea
condiţionată a executării pedepsei. Mai mult decît atît, în unele state, prevederea conform căreia
persoana poate fi condamnată condiţionat numai după repararea integrală a prejudiciului a fost
11
declarată neconstituţională. În asemenea situaţie, autorul vine cu propunerea ca repararea daunei
să fie doar o obligaţie în cadrul condamnării cu suspendarea condiţionată, care să fie impusă ori
de cîte ori prin infracţiune va fi cauzat vreun prejudiciu.
Este remarcabil faptul că Codul de executare a Republicii Moldova prevede probaţiunea în
instituţiile penitenciare. Au fost analizate şi multe alte prevederi legislative autohtone referitoare
la probaţiune. Astfel, autorul realizează următoarea concluzie: instituţia probaţiunii nu este una
străină legislaţiei noastre, iar normele juridice existente permit implementarea probaţiunii în
Republica Moldova (cel puţin la nivel de experiment).
Paragraful trei Reglementarea juridică a executării probaţiunii: aspecte de drept
execuţional penal este consacrat obligaţiilor ce sînt stabilite în sarcina persoanei condamnate şi
regulilor de executare ale acestora. Totodată menţionăm că procesul de punere în executare a
sentinţelor de probaţiune, pe lîngă principiile stipulate în Codul de executare, mai este guvernat
de un şir de principii specifice, cum ar fi: a) obligativitatea; b) executabilitatea; c)
jurisdicţionalitatea; d) continuitatea. Caracterizarea acestor principii a fost urmată de clasificarea
probaţiunii în dependenţă de volumul restrîngerii drepturilor şi libertăţilor persoanei. Astfel,
distingem: probaţiunea şoc – persoana este supusă probaţiunii după o detenţie de durată scurtă
(de regulă pînă la o lună); probaţiunea intensivă – în acest caz accentul este pus pe
supravegherea strictă şi nu pe reabilitare; probaţiunea tradiţională – este bazată pe un echilibru
dintre control şi reintegrare comunitară.
În prezentul paragraf sînt analizate obligaţiile ce pot fi impuse persoanei care este supusă
probaţiunii precum şi modalităţile de executare a acestora. Totodată menţionăm că au fost
examinate atît obligaţiile stipulate în legislaţia Republicii Moldova cît şi cele prevăzute de
legislaţiile altor state. Potrivit autorului sînt binevenite schimbările operate în art. 90, 104 Codul
penal, potrivit cărora unei persoane îi pot fi impuse numai obligaţiile ce sînt expres prevăzute în
legea penală. Asemenea practică, fiind rezultatul Recomandării nr. (2000)22 a Comitetului de
Miniştri al Consiliului Europei către statele membre cu privire la ameliorarea implementării a
Regulilor Europene asupra sancţiunilor şi măsurilor comunitare, există în majoritatea statelor în
care se aplică pe larg probaţiunea.
Un aspect important reflectat în prezentul paragraf constă în impunerea obligaţiilor în
cadrul liberării de răspunderea penală. În asemenea situaţie, o persoană care nu este recunoscută
vinovată de săvîrşirea infracţiunii este supusă unor limitări ale drepturilor şi libertăţilor sale şi,
respectiv, prin aceasta se lezează dretul persoanei la apărarea efectivă în cadrul unui proces (art.
6 Convenţia Europeană a Drepturilor Omului). Analizînd legislaţia unor state şi practica Curţii
Europene a Drepturilor Omului (Dewwer versus Belgia), putem afirma că stabilirea obligaţiilor
12
în cadrul lliberării de răspundere penală nu va contravine actelor internaţionale şi interne dacă se
vor aplica cu acordul persoanei respective.
Capitolul III. Reintegrarea socială a infractorilor supuşi probaţiunii cuprinde trei
paragrafe.
În paragraful întîi Aportul comunităţii la reintegrarea socială a infractorilor supuşi
probaţiunii se analizează necesitatea şi modalităţile participării cetăţenilor în procesul realizării
pedepsei de probaţiune. Sancţiunea respectivă, fiind o măsură penală comunitară, urmează să fie
executată în mediul social în care, de regulă, locuieşte infractorul. Din acest motiv atitudinea
comunităţii faţă de infractor are o importanţă deosebită pentru infractorul supus probaţiunii. În
rezultatul analizei situaţiei în diferite ţări autorul ajunge la următoarea concluzie: populaţia
ţărilor dezvoltate, din punct de vedere economic, acceptă măsurile comunitare şi este predispusă
la participarea executării acestora, iar cetăţenii ţărilor mai puţin dezvoltate, printre care şi
Republica Moldova, deşi, parţial, acceptă aplicarea unor măsuri comunitare, în general, nu sînt
predispuşi la participarea executării acestora.
În prezentul paragraf, este analizată implicarea comunităţii la reintegrarea infractorilor
supuşi probaţiunii la diverse nivele sociale şi anume: la nivelul întregii comunităţi, la nivelul
familiei etc. Însă atenţie prioritară este acordată participării nemijlocite a indivizilor la activitatea
de probaţiune. În diferite ţări aceste persoane sînt denumite diferit (de exemplu, voluntari în
probaţiune, ofiţeri voluntari de probaţiune etc.). Esenţa acestei participări constă în următoarele:
o persoană, care se bucură de o stimă în societate, îndeplineşte, pe baze obşteşti, o parte din
atribuţiile ofiţerului de probaţiune. Finalitatea acestei participări rezidă în atragerea resurselor
comunităţii şi a relaţiilor neoficiale în procesul executării probaţiunii în scopul obţinerii unor
rezultate mai bune. De asemenea, în acest paragraf au fost examinate atribuţiile şi metodele de
activitate a ofiţerilor voluntari, au fost relevate unele neajunsuri a unei asemenea activităţi, au
fost propuse modalităţi de optimizare a unei asemenea participări.
Paragraful doi Principalele instrumente de prognozare a recidivei folosite în cadrul
probaţiunii este consacrat unei etape importante a procesului de realizare a probaţiunii. Drept
sarcină majoră a serviciilor de probaţiune este protejarea comunităţii în care se execută pedeapsa
probaţiunii de faptele infracţionale. Acest deziderat este realizat prin propunerea făcută instanţei
de judecată sub forma raportului presentenţial. În acest raport ofiţerul de probaţiune analizează
riscul comiterii unei noi infracţiuni. Prin riscul comiterii unei noi infracţiuni sau prin riscul de
recidivare se înţelege probabilitatea comiterii unei noi infracţiuni de către una şi aceeaşi persoană
după aplicarea pedepsei (în cazul dat, a pedepsei de probaţiune). Bineînţeles că cu cît riscul de
recidivare va fi mai mare cu atît probabilitatea de a fi dispusă probaţiunea va fi mai mică.
13
În prezentul paragraf, autorul realizează o analiză a evoluţiei instrumentelor de
prognozare a recidivei, relevînd trei etape în dezvoltarea acestora. În continuare au fost stabilite
principiile de bază cărora trebuie să corespundă un instrument veridic de prognozare a recidivei.
Concomitent cu analiza fiecărui principiu, au fost examinate şi principalele instrumente de
prognozare, stabilind care dintre ele corespund principiilor enunţate.
În concluzie la acest paragraf menţionăm că utilizarea mai multor metode oferă, pe de o
parte, o exactitate mai mare, iar, pe de altă parte, face mai anevoioasă activitatea ofiţerului de
probaţiune. Considerăm că în procesul implementării probaţiunii în Republica Moldova va fi
găsită o soluţie de compromis.
Paragraful trei Rolul probaţiunii în prevenirea criminalităţii şi recidivei este consacrat
studierii impactului instituţiei de probaţiune asupra criminalităţii. Stabilind pedepse pentru
infracţiunile săvîrşite, legiuitorul urmăreşte, în primul rînd, scopul asigurării unei funcţionări
normale a societăţii, funcţionare la care contribuie şi prevenirea comiterii faptelor penal-
condamnabile. De asemenea, art. 61 Cod penal prevede în calitate de scop al aplicării pedepsei
prevenirea săvîrşirii de noi infracţiuni. Studiind aspectul sus-menţionat, putem susţine că
probaţiunea, în calitatea sa de pedeapsă penală, nu are efecte însemnate asupra dinamicii
criminalităţii, în schimb, această instituţie are influenţă directă asupra dinamicii infracţiunilor
uşoare şi nu prea grave. Însă, în cazul Republicii Moldova, autorul nu relevă nici o
interdependenţă nici în cazul criminalităţii în general, nici în cazul infracţiunilor uşoare şi nu
prea grave. Situaţia respectivă se datorează faptului că activitatea de executare a măsurilor
respective era privită ca un scop în sine şi, nicidecum, nu era îndreptată spre reducerea
infracţionalităţii nu prea grave.
Totodată au fost relevate metodele de studiere a rolului instituţiei probaţiunii în prevenirea
recidivei. Identificînd cîteve metode, autorul stabileşte că cea mai eficientă pare a fi metoda
bazată pe datele prezentate de însăşi infractori (self-reported data). Au fost determinate toate
etapele şi tehnicile de realizare a unui studiu referitor la impactul probaţiunii asupra recidivei ca
parte componentă a criminalităţii. Considerăm prematur realizarea unui asemenea studiu în
Republica Moldova pe motiv că, după cum am menţionat, executarea măsurilor ce se includ în
noţiunea de probaţiune este tratată ca un scop în sine. Oportunitatea unui asemenea studiu pentru
ţara noastră trebuie examinată numai după implimentarea probaţiunii atît în calitate de pedeapsă
penală, cît şi în calitate de activitate a unor organe de stat special împuternicite.
CONCLUZII ŞI RECOMANDĂRI
Analiza şi generalizarea materialului expus în prezenta lucrare permit formularea
următoarelor concluzii:
14
1. Putem defini probaţiunea ca fiind o măsură de constrîngere juridico-penală
dispusă printr-o hotărâre a unui organ competent care este aplicată anumitor categorii de
infractori, ce constă în executarea unei sau mai multor obligaţii impuse de instanţă cu sau fără
punerea lor sub supravegherea sau asistarea socială a organelor special abilitate, pentru a ajuta
infractorul să se reintegreze în societate.
2. Instituţia probaţiunii, fiind stipulată în legislaţiile multor ţări, apare în două
ipostaze şi anume: sancţiune principală în sistemul pedepselor penale; alternativă la pedeapsa
penală. Codul penal al Republicii Moldova prevede probaţiunea doar în calitate de alternativă a
pedepsei penale şi apare sub forma liberării de răspundere penală şi liberării de executare a
sancţiunii penale.
3. Sancţiunea de probaţiune are un loc predefinit în sistemul pedepselor penale.
Această măsură se aplică prioritar pentru săvîrşirea infracţiunilor uşoare şi nu prea grave, iar în
cazul liberării condiţionate înainte de termen şi infracţiunilor grave şi deosebit de grave (dar într-
o proporţie mult mai mică). În cadrul prezentului studiu a fost stabilit că în Republica Moldova
această modalitate de sancţionare este aplicată, în mod prioritar, pentru sustrageri, în special
furtul şi jaful. De asemenea, prin modalitatea dată se sancţionează, în unele cazuri, infracţiunile
nu prea grave legate de traficul de droguri şi infracţiunile de corupţie, portul ilegal de arme,
huliganismul şi infracţiunea de încălcare a regulilor circulaţiei.
4. Constatînd că probaţiunea se aplică, în mod prioritar, pentru sancţionarea
infracţiunilor uşoare şi nu prea grave, putem concluziona că prin intermediul probaţiunii se poate
reuşi reducerea criminalităţii nu prea grave, precum şi prevenirea recidivei legate de acest tip de
criminalitate. În cazul Republicii Moldova nu au fost stabilite careva legităţi între dinamica
liberărilor de răspundere şi de pedeapsă şi dinamica criminalităţii nu prea grav. Acest fapt se
datorează, în principal, faptului că executarea liberărilor era privită ca un scop în sine, precum şi
faptului că în majoritatea sentinţelor de condamnare nu stabileau obligaţiile concrete ce trebuie
executate.
5. Probaţiunea este o sancţiune comunitară, executarea căreia se realizează, după
cum am menţionat, în societate. Acest fapt implică, în mod inevitabil, convieţuirea membrilor
comunităţii cu infractorul. În acest caz apare posibilitatea de a atrage în procesul executării
probaţiunii a resurselor comunităţii respective. Una din modalităţile utilizării resurselor
comunităţii constă în implicarea persoanelor individuale sub forma ofiţerilor netitulari de
probaţiune. În cazul Republicii Moldova, s-ar putea apela, parţial, la experienţa atragerii
comunităţii în procesul de asigurare a ordinii publice de către organele de poliţie.
6. Analiza Codului penal şi a Codului de procedură penală ne permite să
concluzionăm că, în linii generale, prevederile legislaţiei autohtone permit aplicarea probaţiunii,
15
cel puţin la nivel de experiment. În primul rînd, pentru un şir de fapte poate fi aplicată
probaţiunea ca măsură penală (din păcate, doar în calitate de alternativă a pedepsei privative de
libertate), în acest caz este vorba de liberarea de răspundere penală şi liberarea de pedeapsa
penală. În al doilea rînd, în cazul liberării de răspunderea penală şi în cazul liberării de pedeapsa
penală, instanţa de judecată poate impune unele obligaţiuni persoanei (art. 511 Cod de procedură
penală şi, respectiv, art. 90, 104 Cod penal). În al treilea rînd, în legislaţie (art. 511 Cod de
procedură penală, art. 90, 91 Cod penal) sînt prevăzute urmările nefavorabile în cazul
nerespectării obligaţiilor, şi anume posibilitatea instanţei de judecată de a anula măsura
respectivă şi a continua procedura în ordine obişnuită sau a stabili o pedeapsă privativă de
libertate. În al patrulea rînd, este stipulată posibilitatea anulării tuturor obligaţiilor sau a unora
pînă la expirarea termenului de probă pentru un comportament exemplar. Prevederi referitoare la
probaţiune sînt stipulate şi în Codul de executare al Republicii Moldova. Dorim să atenţionăm că
anume în acest act normativ legiuitorul, pentru prima oară, a utilizat noţiunea „probaţiune” (care
are un sens mai restrîns decît cel din prezenta lucrare). În Codul de executare este stipulată
activitatea de probaţiune atît în cadrul liberării de pedeapsa penală, cît şi în cadrul pedepsei cu
închisoare. De asemenea, este stipulată noţiunea de probaţiune penitenciară şi posibilitatea
atragerii comunităţii în procesul executării pedepselor penale.
7. Implementarea sancţiunii de probaţiune atît în calitate de pedeapsă penală, cît şi în
calitate de alternativă reprezintă multiple avantaje. Executarea pedepsei sub forma privaţiunii de
libertate cu respectarea tuturor standardelor naţionale şi internaţionale este mult mai costisitoare
comparativ cu probaţiunea. Probaţiunea este mult mai potrivită pentru anumite tipuri de
infracţiuni şi infractori. Iar datorită faptului că evită privarea de libertate şi încarcerarea,
probaţiunea este centrată pe reintegrarea în comunitate şi reabilitare, fiind din aceste motive mult
mai umană. Totodată, prin descreşterea numărului de condamnaţi din închisori se evită
supraaglomerarea, facilitîndu-se administrarea acestora, precum şi tratamentul corecţional aplicat
celor care rămîn în detenţie. Aplicarea acestei instituţii va conduce la evitarea efectelor colaterale
ale încarcerării (de exemplu, reducerea şanselor celor care au ispăşit privarea de libertate să-şi
găsească un loc de muncă, afectarea sănătăţii fizice şi mentale, izolarea şi marginalizarea familiei
lor, pericolul ca stilul de viaţă şi valorile închisorii să fie „exportate” în comunitate etc.).
8. Probaţiunea este o sancţiune ce se execută în societate. Deci pentru executarea
eficientă a acesteia este necesar a se ţine cont de schimbările continue ce au loc în societate. Este
evident faptul că o metodică de aplicare a probaţiunii, ce era eficientă cu cîţiva ani în urmă, poate
să nu mai corespundă cerinţelor actuale ale comunităţii şi, respectiv, să nu mai fie eficientă
astăzi. Concluzia constă în faptul că sancţiunea de probaţiune are nevoie de cercetări penologice
periodice pentru relevarea eficienţei/ineficienţei metodicelor aplicate şi pentru elaborarea unor
16
metode eficiente şi reale de tratament al persoanelor supuse probaţiunii. Deci executarea
probaţiunii necesită transformări şi adaptări periodice.
Analiza şi generalizarea materialului expus în prezenta lucrare permit formularea
următoarelor recomandări:
1. Conform unei concluzii sus-menţionate, instanţa de judecată are, relativ, puţine
posibilităţi de a aplica măsura probaţiunii. În această ordine de idei propunem includerea
probaţiunii în Codul penal în calitate de sancţiune principală. Modificarea respectivă este în
concordanţă cu Recomandarea nr. 22 (2000), totodată asemenea modificare va permite stabilirea
probaţiunii, în unele cazuri, şi pentru concursul de infracţiuni. Deci recomandăm modificarea
alin. 1, 2 art. 62 al Codului penal. În scopul asigurării unei continuităţi referitor la problematica
introducerii probaţiunii în calitate de sancţiune independentă, propunem introducerea unui nou
articol, şi anume: art. 67/1 Cod penal „Limitarea libertăţii”.
2. Este evident că aplicarea alternativelor, în general, şi a probaţiunii, în special, într-
o societate educată în spiritul unei lupte dure cu criminalitatea va fi foarte anevoioasă. Din aceste
motive ar fi necesare unele prevederi care, în limite accesibile, ar determina judecătorii să opteze
pentru asemenea măsură cum este probaţiunea. În acest context propunem următoarele
modificări:
a) completarea art. 385 Cod de procedură penală „Chestiunile pe care trebuie să le
soluţioneze instanţa de judecată la adoptarea sentinţei” cu alineatul (5) care ar avea următorul
conţinut: „La adoptarea sentinţei în cazul infracţiunilor uşoare sau nu prea grave instanţa de
judecată urmează să argumenteze, în mod obligatoriu, neaplicarea în conformitate cu prevederile
Codului penal a liberării persoanei de răspundere penală sau de pedeapsa penală”;
b) completarea art. 87 Cod penal „Modul determinării termenului pedepsei definitive
în cazul cumulării diferitelor pedepse” cu alineatul (3) care ar avea următorul conţinut: „La
cumularea pedepselor în cazul concursului de infracţiuni, dintre care cel puţin una fiind
sancţionată cu limitare a libertăţii, instanţa va aplica, în mod prioritar, limitarea libertăţii. În acest
caz unei zile de limitare a libertăţii îi corespunde: a) o zi de arest sau o zi de deţinere într-o
unitate militară disciplinară, sau o zi de închisoare; b) 2 ore de muncă neremunerată în folosul
comunităţii; c) o unitate convenţională de amendă”.
4. Analizînd trăsăturile sancţiunii de probaţiune, am menţionat că este necesară
stabilirea în cadrul termenului de probă a unor obligaţii care au drept scop reintegrarea persoanei
în societate. Asemenea obligaţii sînt prevăzute în art. 90, 104 Cod penal şi art. 511 Cod de
procedură penală, însă credem că aceste liste ar putea conţine mai multe obligaţii. Existenţa unei
multitudini de obligaţii ce pot fi impuse nu va crea piedici în implementarea probaţiunii, dar,
dimpotrivă, va face ca pedeapsa respectivă să fie mult mai elastică şi uşor adaptabilă la
17
necesităţile diferitelor grupuri şi categorii de infractori. Totodată, în rezultatul analizei efectuate,
recomandăm ca lista obligaţiilor ce pot fi stabilite în cadrul probaţiunii să fie exhaustivă, adică
instanţa de judecată să fie în drept a stabili doar măsurile ce vor fi stipulate expres în legislaţie
(art. 90, 104 Cod penal şi art. 511 Cod de procedură penală).
5. Recomandăm divizarea obligaţiilor ce pot fi impuse în cadrul probaţiunii în:
obligatorii – una sau mai multe obligaţii ce vor fi impuse de fiecare dată cînd se va dispune
probaţiunea (de exemplu, de a se prezenta, cel puţin o dată pe lună, în faţa organului de
executare a probaţiunii, de a nu săvîrşi infracţiuni sau contravenţii, de a nu-şi schimba domiciliul
fără consimţămîntul organului competent, de a repara daunele cauzate în termenul stabilit de
judecată, etc.); opţionale – una sau mai multe obligaţii a căror impunere va fi în dependenţă de
discreţia judecătorului (de exemplu, de a nu purta arme de foc, de a presta munci în folosul
comunităţii, de a plăti amendă, de a se abţine de la consumul băuturilor alcoolice şi a
substanţelor narcotice sau psihotrope, de a se afla la domiciliu în anumite perioade ale zilei etc.).
În acelaşi timp, opţionale plata amenzii şi prestarea muncii în folosul societăţii sînt prevăzute în
calitate de sancţiuni independente. Credem că ar fi optimal dacă aceste pedepse vor exista atît ca
sancţiuni principale, cît şi ca obligaţiuni în cadrul probaţiunii. În această ordine de idei,
propunem completarea art. 87 Cod penal cu un alineat care ar prevedea evitarea stabilirii amenzii
sau a muncii neremunerate în folosul comunităţii, concomitent, atît în calitate de obligaţii, cît şi
în calitate de sancţiune independentă în cazul cumulării pedepselor.
6. Referitor la faptul că, conform al. 3 art. 90 Cod penal şi art. 510 Cod de procedură
penală, nu pot fi liberate de răspundere penală sau de pedeapsa penală persoanele care nu au
reparat paguba cauzată în urma infracţiunii, dorim să ne exprimăm dezacordul. În acest context
propunem: de a adopta al. 3 art. 90 Cod penal în următoarea redacţie: „În cazul condamnării
pentru o infracţiune prin care s-au cauzat daune, instanţa de judecată, dacă circumstanţele cauzei
permit aceasta, trebuie să dispună suspendarea condiţionată a executării pedepsei cu stabilirea
obligatorie a reparării integrale a daunelor cauzate”; de a exclude pct.e) al. 6 art. 90 Cod penal;
de a exclude pct. 5) al. 2 art. 510 Cod de procedură penală; de a exclude cuvintele „şi care au
reparat integral daunele cauzate de infracţiunea pentru care sînt condamnate” din al. 1 art. 91
Cod penal. De asemenea, sîntem de părerea că ar fi binevenită aplicarea probaţiunii şi faţă de
persoanele dependente de alcool sau droguri care au săvîrşit infracţiuni uşoare sau nu prea grave
(îndeosebi pentru infracţiunile legate de această dependenţă). Asemenea practică există
aproximativ în toate statele ce au reglementat instituţia probaţiunii. În Republica Moldova, faţă
de categoria respectivă de persoane nu poate fi aplicată liberarea condiţionată de răspundere
penală. În scopul evitării acestei situaţii, propunem excluderea pct. 2) al. 2 art. 510 Cod de
procedură penală.
18
7. În lucrare a fost argumentată poziţia conform căreia liberarea de răspundere
penală este o modalitate a probaţiunii. Menţionăm că, potrivit legislaţiei autohtone, liberarea de
răspundere penală poate fi dispusă fără a se cere acordul persoanei care la momentul respectiv nu
este recunoscută vinovată. Totodată, conform art.art. 510, 511 Cod de procedură penală,
persoana poate fi impusă la una sau mai multe obligaţiuni. În asemenea situaţie are loc încălcarea
art. 6 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, care stipulează dreptul la apărare în cadrul
unui proces. Desigur, este binevenit faptul că persoana este supusă la probaţiune pînă la un
proces în faţa instanţei de judecată, deoarece se reuşeşte o operativitate a înfăptuirii justiţiei. Însă
acest fapt nu înlătură situaţia încălcării dreptului la apărare. În scopul evitării situaţiei respective,
propunem completarea art. 511 Cod de procedură penală cu următorul alineat: „Urmărirea penală
poate fi suspendată condiţionat doar cu acordul persoanei puse sub învinuire. În caz contrar,
procedura va continua în ordine generală”.
8. Sancţiunea de probaţiune este o măsură penală specifică. Analizînd practica
multor state în acest domeniu, putem concluziona că pentru atingerea scopurilor specifice este
nevoie de stimulări permanente ale infractorului pentru comportamentul său „pozitiv”.
Asemenea stimulare este prevăzută şi în Codul penal autohton. Deci, propunem completarea al. 8
art. 90 Cod penal cu următoarea propoziţie: „După expirarea termenului indicat în prezentul
alineat, organul care exercită controlul asupra comportării celui condamnat cu suspendarea
condiţionată a executării pedepsei este obligat să examineze posibilitatea şi oportunitatea
înaintării propunerii instanţei de judecată de a anula suspendarea condiţionată şi antecedentele
penale”. În aceeaşi ordine de idei, propunem completarea art. 91 Cod penal cu un alineat care ar
avea următorul conţinut: „La expirarea termenelor indicate în alineatele 4 şi 6 ale prezentului
articol, organele abilitate cu executarea pedepsei cu închisoare, cu trimitere într-o unitate militară
disciplinară sau arest, sînt obligate să examineze posibilitatea şi oportunitatea înaintării unui
demers instanţei de judecată pentru dispunerea liberării condiţionate de pedeapsă înainte de
termen”.
9. Considerăm oportun ca implementarea probaţiunii în Republica Moldova să fie
precedată de un experiment local şi apoi la scară naţională. Următorul pas ar fi analiza faptului
dacă modificările propuse facilitează sau limitează eficienţa acestei instituţii şi, apoi, dacă va fi
necesar, introducerea altor modificări legislative mult mai reformatoare printre care:
implementarea monitoringului electronic şi reformarea serviciilor competente cu executarea
probaţiunii.
10. În Republica Moldova executarea liberării de pedeapsa penală ţine de competenţa
Direcţiei de probaţiune a Departamentului de executare a deciziilor judiciare. Considerăm că
executorii judiciari, la moment, nu dispun de un spectru necesar de împuterniciri efective pentru
19
supravegherea condamnaţilor în comunitate. În această ordine de idei propunem acordarea unor
drepturi mai largi acestor funcţionari, îndeosebi: posibilitatea de a sancţiona, în baza Codului cu
privire la contravenţiile administrative, condamnaţii care nu execută unele cerinţe legale ale
executorului, posibilitatea de a controla nemijlocit comportamentul condamnaţilor, precum şi
acordarea dreptului de a evalua riscul de recidivare a persoanelor supravegheate.
11. Propunem crearea unui sistem de participare a membrilor comunităţii în procesul
executării probaţiunii. Prin această participare vor putea fi obţinute, cel puţin, următoarele
rezultate: a) cresc seminficativ şansele unei reintegrări sociale reuşite a persoanelor supuse
probaţiunii; b) prin atragerea voluntarilor s-ar putea evita, într-o măsură oarecare,
supraîncărcarea executorilor judiciari, ceea ce în condiţiile Republicii Moldova este foarte actual.
Pentru a cointeresa persoanele particulare pentru a participa în asemenea activităţi, statul ar putea
stipula unele facilităţi (de exemplu, facilitări la plata impozitelor, acordarea unor cadouri pentru
activitate fructuoasă, includerea timpului respectiv în vechimea de muncă etc.).
20
PUBLICAŢII LA TEMA TEZEI: 1. Florea V., Spoială A., Procesul de prognozare a recidivei peersoanelor supuse probaţiunii
// AnaleleŞtiinţifice ale Academiei „Ştefan cel Mare" a MAI, Ştiinţe socioumanistice, ediţia a VII-a, Chişinău, 2006, p. 27-33.
2. Florea V., Spoială A., Influenţa comunităţii asupra procesului de reintegrare a persoanelor supuse probaţiunii // Anuar ştiinţific „Probleme actuale de prevenire şi combatere a criminalităţii" ediţia a VII-a, Academia „Ştefan cel Mare" a MAI al RM, Chişinău, 2006, p. 12-26.
3. Gladchi Gh., Spoială A., Repararea prejudiciului victimei infracţiunii // Legea şi Viaţa nr.3, 2004, p. 16-23.
4. Gladchi Gh., Spoială A., Particularităţi în definirea probaţiunii // Legea şi Viaţa, nr. 11, 2004, p. 4-9.
5. Spoială A., Evoluţia instituţiei de probaţiune // Analele Ştiinţifice ale Academiei „Ştefan cel Mare” a MAI, Ştiinţe socioumanistice, Chişinău, 2005, p. 258-271.
6. Spoială A., Instituţia probaţiunii în Republica Moldova // Conferinţa ştiinţifico-practică internaţională „Criminalitatea regională: probleme şi perspective de prevenire şi combatere”, Chişinău, 25-26 mai 2005, p. 250-261.
7. Spoială A., Standarde juridice internaţionale în domeniul probaţiunii // Analele Ştiinţifice ale Universităţii de Stat din Moldova, Seria „Ştiinţe socioumanistice”, vol. I, Chişinău, 2005, p. 169-174.
8. Spoială A., Infracţiuni specifice instituţiilor penitenciare, monografie, Chişinău, 2005, 136 p.
9. Spoială A., Generalităţi privind alternativele privaţiunii de libertate // Analele Ştiinţifice ale Academiei „Ştefan cel Mare” a MAI, Ştiinţe socioumanistice, ediţia a VI-a, Chişinău, 2006, p. 236-240.
10. Spoială A., Obligaţiile impuse în cadrul sancţiunii de probaţiune // Anuar Ştiinţific „Probleme de prevenire şi combatere a criminalităţii”, Academia „Ştefan cel Mare” a MAI al RM, Chişinău, 2006, p. 241-254.
11. Spoială A., The problem of removing and returning offenders in community // Revista de Ştiinţe Penale, anuar, anul II, 2006, p. 247-257.
12. Spoială A., Trăsăturile caracteristice sancţiunii de probaţiune, Conferinţa ştiinţifică internaţională „Învăţămîntul superior şi cercetarea – piloni ai societăţii bazate pe cunoaştere”, rezumatele comunicărilor, Chişinău 2006, p. 297-299.
13. Spoială A., Deficienţe în executarea sancţiunii de probaţiune, Conferinţa ştiinţifică internaţională „Învăţămîntul superior şi cercetarea – piloni ai societăţii bazate pe cunoaştere”, rezumatele comunicărilor, Chişinău 2006, p. 299-301.
14. Spoială A., Participarea comunităţii la reintegrarea socială a infractorilor supuşi probaţiunii // Analele Ştiinţifice ale Universităţii de Stat din Moldova, Seria „Ştiinţe socioumanistice", vol. II, Chişinău, 2006, p. 271-276.
15. Spoială A., Implementarea instituţiei probaţiunii în legislaţia Republicii Moldova: propuneri de lege ferenda // Anuar ştiinţific „Probleme actuale de prevenire şi combatere a criminalităţii" ediţia a VII-a, Academia „Ştefan cel Mare" a MAI al RM, Chişinău, 2006, p. 81-97.
16. Spoială A., Organele administraţiei publice în domeniul executării sancţiunilor penale // Caietul Ştiinţific, nr.1/2006, Institutul de Ştiinţe Administrative din RM, Chişinău, 2007, p.223-228.
21
17. Spoială A., Sancţiunile intermediate în dreptul penal // Revista de Ştiinţe Penale, anuar, anul III, Chişinău, 2007, p. 228-237
РЕЗЮМЕ
к докторской диссертации по теме «Пробация и социальная реинтеграция преступников: криминологические и уголовно-исполнительного
права проблемы», автор Споялэ Александр Диссертация в виде рукописи
по специальности 12.00.08 – Уголовное право (уголовное право, криминология, уголовно-исполнительное право).
Академия МВД Республики Молдова имени Штефана чел Маре, Кишинев, 2008
Диссертация состоит из описания и комментария основных материалов,
опубликованных по изучаемой литературе, а также посвящена правовой и
криминологической характеристике назначению и реализации пробации.
Диссертационное исследование основывается на весьма широком круге
литературных источников и данных судебной практике, совмещая, таким образом, теорию
с правоприменительной деятельностью. Наряду с национальным законодательством,
автор охватил своим исследованием и уголовно-правовые институты других стран, что
свидетельствует о комплексном подходе к проблематике пробации.
В диссертационной работе комплексно исследованы теоретические,
методологические и правовые основы пробации. Дается определение понятия пробации;
анализируется и уточняются составные элементы пробации; рассматривается место и
взаимосвязь пробации с другими уголовными санкциями и способностью к
предупреждению рецидивизма; классифицированы и анализированы основные модели
этой санкции; анализированы основные международные акты посвященные данной
проблемы. Диссертационное исследование раскрывает природу, сущность и эволюцию
таких институтов как вовлечение общественности в процесс реализации пробации,
инструменты прогнозирования рецидивизма, роль пробации в предупреждения
рецидивизма.
В процессе решения научно-практических задач широко использованы данные
официальной уголовной статистики и обобщенной обработки этих данных. Это позволило
выявить ряд недостатков и особенностей процесса применения пробации в Республики
Молдова.
Научные разработки данной диссертационной работы могут быть применены в
законотворческом процессе, а также могут быть использованы в качестве учебного
пособия в учебном процессе юридических вузов по вопросам пробации.
22
SUMMARY for the doctor degree on the top theme Probation and social reintegration
of criminals: criminological and penal-executive law’s problems, carried out by Spoiala Alexander
Doctoral dissertation is an authentic manuscript at the speciality 12.00.08 – Criminal Law (criminal law, criminology, penal-executive law).
Academy “Ştefan cel Mare” of Ministry of Internal Affaires, Chisinau, 2007
The dissertation work includes the description and the comment on the basic materials
published on the investigated theme in the national and foreign literature and also devoted to
juridical and criminological characteristic of probation’s assignment and realization.
Dissertational research is based on rather broad audience of references and given to the
judicial practice, combining, thus, the theory with law activity. Alongside with the national
legislation, the author has covered the research and criminal-law institutions of other countries
that testify to package approach to a problematic of probation.
In dissertation are investigated in integrity the theoretical, methodological and legal bases
of probation. Is defined notion of probation; analyzed and came true the systems’ elements of
probation; examined the place and interaction between probation and other criminal sanctions
and the ability to prevent relapse; classified and analyzed the basic models of this sanction;
analyzed the basic international acts concerned to this problem. Dissertational research opens the
nature, contents and evolution of such institutes as community involvement in probation, the
tools for relapse’s foreseeing and the probation’s role in the prevention of recidivism.
During the process of scientific and practical tasks solution there had been widely used the
data of official criminal statistics and generalized processing of them. It has allowed to reveal a
number of lucks and features of application’s process of probation in Republic Moldova.
Scientific development of this dissertation can be applied in legislative process, and also as
the manual in educational process of legal institutes of higher education on problems of
probation.
23
Cuvintele-cheie ale tezei Politică penală, pedeapsă penală, alternativă privării de libertate, sancţiune comunitară, probaţiune, reintegrare socială, consiliere, supraveghere, liberare de răspundere penală, liberare condiţionată de pedeapsă înainte de termen, liberarea de pedeapsă a minorilor, amînarea executării pedepsei, condamnare condiţionată, condamnare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, măsuri de constrîngere cu caracter educativ, măsuri de constrîngere cu caracter medical aplicată alcoolicilor şi narcomanilor, obligaţie în cadrul probaţiunii, monitoringul electronic, serviciu de probaţiune, implicarea comunităţii, prevenirea recidivei prin aplicarea probaţiunii.
The keywords of dissertation
Penal politic, penal punishment, alternative to imprisonment, community sanction, probation, social reintegration, reconciliation, supervision, release from criminal responsibility, conditional release from criminal punishment prior to term, release from criminal punishment of juveniles, postponement of criminal punishment, conditioned sentencing, conditioned suspension of the punishment execution, compulsory measures of an educational nature, compulsory measures of a medical nature for alcoholics and drug addicts, duty in the frame of probation, electronic monitoring, probation service, community involvement, relapse’s prevention by probation.
Ключевые слова диссертационной работы
Уголовная политика, уголовное наказание, альтернатива лишению свободы, общественная санкция, пробация, общественная реинтеграция, согласование, наблюдение, освобождение от уголовной ответственности, условно-досрочное освобождения от отбывания наказания, освобождения от наказания несовершеннолетних, отсрочка отбывания наказания, условное осуждение, принудительные меры воспитательного характера, принудительные меры медицинского характера применяемая к алкоголикам и наркоманам, обязанность в рамках пробации, электронный мониторинг, служба пробации, вовлечение общественности, предупреждение рецидивизма посредством применения пробации.
