Alegeri tehnologice pentru hrănirea a 10 miliarde de ... · DESPRE EDITOR Pentru a contacta STOA...

Science and Technology Options Assessment

Alegeri tehnologice pentru hrănirea a 10 miliarde de persoane

Interacţiuni între agricultură şi schimbările climatice şi între agricultură şi biodiversitate

Rezumat

Evaluarea alegerilor ştiinţifice şi tehnologice Direcția Generală Servicii de Cercetare Parlamentară Parlamentul European Septembrie 2013 PE 513.514

RO

Alegeri tehnologice pentru hrănirea a 10 miliarde de persoane

Interacţiuni între agricultură şi schimbările climatice şi între

agricultură şi biodiversitate

Rezumat

IP/A/STOA/FWC/2008-096/Lot3/C1/SC 5 - SC 9

Septembrie 2013

PE 513.514

STOA - Evaluarea alegerilor ştiinţifice şi tehnologice

Proiectul STOA „Alegeri tehnologice pentru hrănirea a 10 miliarde de persoane – Interacţiuni între

schimbările climatice şi agricultură şi între biodiversitate şi agricultură” a fost realizat de Institutul

pentru politica europeană de mediu (IEEP) în colaborare cu BIO Intelligence Service, Institutul

Ecologic şi Institutul pentru Studii de Mediu, Universitatea VU.

AUTORI

Underwood, E.; Poláková, J.; Kretschmer, B.; McConville, A.J.; Tucker, G.M. - IEEP

Dooley, E.; Naumann S.; Frelih-Larsen, A.- Institutul Ecologic

Berman, S.; Sarteel, M.; Tostivint, C. - BIO Intelligence Service

van der Grijp, N.M. - Institutul pentru Studii de Mediu, Universitatea VU

Maxted, N. - Şcoala de Bioştiinţe, Universitatea din Birmingham

ADMINISTRATOR STOA RESPONSABIL CU CERCETAREA

Lieve Van Woensel

Evaluarea alegerilor ştiinţifice şi tehnologice (STOA)

Direcţia pentru evaluarea impactului şi valoarea adăugată europeană

DG Politici Interne ale Uniunii, Parlamentul European

Rue Wiertz 60 - RMD 00J012

B-1047 Bruxelles

E-mail: [email protected]

VERSIUNI LINGVISTICE

Originalul: EN

DESPRE EDITOR

Pentru a contacta STOA vă rugăm să trimiteţi un e-mail la adresa [email protected]

Acest document este disponibil pe internet, la următoarea adresă:

http://www.europarl.europa.eu/stoa/

Manuscris finalizat în iulie, 2013.

Bruxelles, © Uniunea Europeană, 2013.

CLAUZĂ DE RESPONSABILITATE

Opiniile exprimate în prezentul document reprezintă responsabilitatea unică a autorului şi nu

neapărat poziţia oficială a Parlamentului European.

Reproducerea şi traducerea documentului pentru scopuri necomerciale sunt autorizate, cu condiţia ca

sursa să fie menţionată şi editorul să fie anunţat în prealabil şi să primească o copie a materialului.

PE 513.514

CAT BA-03-13-494-RO-N

DOI 10.2861/40811

ISBN 978-92-823-5097-3

mailto:[email protected]

http://www.europarl.europa.eu/stoa/

Rezumat

Va exista o cerere mondială în continuă creştere pentru alimente şi energie provenite de pe

terenuri în următoarele decenii, ca urmare a creşterii populaţiei şi a dezvoltării economice.

Acest lucru va coincide cu nevoia de a adapta agricultura la ameninţările în creştere legate

de schimbările climatice (ceea ce probabil va depăşi oportunităţile din Europa), reducând în

acelaşi timp impactul emisiilor din agricultură asupra schimbărilor climatice. În acelaşi timp,

se aşteaptă să continue declinul biodiversităţii cauzat de practicile agricole intensive şi de

abandonarea agriculturii bogate în biodiversitate.

Sustenabilitatea pe termen lung a agriculturii este subminată de tendinţe precum degradarea

solului, declinul polenizatorilor, pierderea controlului natural biologic al dăunătorilor şi al

bolilor şi pierderea diversităţii genetice a plantelor şi a animalelor. În Europa se impun

modificări semnificative ale sistemelor agricole pentru a asigura reduceri rapide ale emisiilor

de gaze cu efect de seră provenite din agricultură, precum şi o adaptare eficace la

schimbările climatice şi o conservare consolidată a biodiversităţii.

Prezentul raport descrie o serie de practici şi evoluţii din agricultură care ar putea creşte în

mod sustenabil productivitatea agriculturii, contribuind în acelaşi timp la atenuarea

schimbărilor climatice şi la adaptarea la acestea şi la furnizarea de beneficii pentru

biodiversitate. Politica ar putea juca un rol mai important în ceea ce priveşte sprijinirea

inovării şi a dezvoltării în întreaga serie de sisteme agricole din Europa şi utilizarea anumitor

deşeuri şi reziduuri în scop energetic.

Raportul furnizează o serie de alegeri recomandate pentru stimularea acţiunilor benefice,

constrângerea practicilor nesustenabile şi promovarea unor alegeri inovatoare, asigurând

totodată garanţii de mediu pentru noile tehnologii care ar putea avea efecte negative

nedorite asupra biodiversităţii.


CUPRINS

1 INTRODUCERE ........................................................................................................................... 1

2 SCHIMBĂRILE CLIMATICE ŞI AGRICULTURA ............................................................... 2

2.1 IMPACTURILE SCHIMBĂRILOR CLIMATICE ASUPRA AGRICULTURII EUROPENE ..................................... 2

2.2 IMPACTUL AGRICULTURII EUROPENE ASUPRA SCHIMBĂRILOR CLIMATICE........................................... 3 2.3 CUM POATE CONTRIBUI AGRICULTURA EUROPEANĂ LA ATENUAREA SCHIMBĂRILOR CLIMATICE ŞI

CUM SE POATE ADAPTA LA ACESTEA? ................................................................................................................ 4

3 BIODIVERSITATE ŞI AGRICULTURĂ ................................................................................. 6

3.1 BIODIVERSITATEA ÎN SISTEMELE AGRICOLE DIN UE .............................................................................. 6

3.2 IMPACTURILE PRACTICILOR AGRICOLE ASUPRA BIODIVERSITĂŢII ......................................................... 6

3.3 DE CE ARE IMPORTANŢĂ DECLINUL BIODIVERSITĂŢII ÎN CEEA CE PRIVEŞTE SISTEMELE AGRICOLE? .... 8

3.4 CE SE POATE FACE PENTRU A MENŢINE ŞI A CREŞTE BIODIVERSITATEA PE TERENURILE AGRICOLE DIN

UE? 9

4 AXAREA PE SISTEMELE DE CULTURĂ: CULTURILE MODIFICATE GENETIC ŞI

MATERIILE PRIME PENTRU BIOCOMBUSTIBILI ................................................................ 11

4.1 IMPACTURI POSIBILE ALE CULTURILOR MODIFICATE GENETIC ASUPRA

BIODIVERSITĂŢII DIN UE .......................................................................................................................... 11 4.1.1 Culturile modificate genetic din UE ............................................................................................. 11 4.1.2 Care ar putea fi viitorul impact al culturilor modificate genetic asupra biodiversităţii din Europa?

11

4.2 IMPACTURILE MATERIILOR PRIME PENTRU BIOCOMBUSTIBILI ASUPRA

BIODIVERSITĂŢII ......................................................................................................................................... 12 4.2.1 Piaţa biocombustibililor din UE .................................................................................................... 12 4.2.2 Impacturile biodiversităţii asupra consumului de biocombustibil ................................................ 13 4.2.3 O politică pentru biocombustibili mai durabili ............................................................................. 14

5 AXAREA PE RESURSELE GENETICE VEGETALE ŞI PE POLENIZATORI................ 15

5.1 RESURSELE GENETICE VEGETALE PENTRU ALIMENTAŢIE ŞI AGRICULTURĂ ÎN

EUROPA .......................................................................................................................................................... 15 5.1.1 Importanţa resurselor genetice vegetale ........................................................................................ 15 5.1.2 Conservarea şi utilizarea resurselor genetice vegetale .................................................................. 15

5.2 ALBINELE, POLENIZATORII ŞI POLENIZAREA ÎN EUROPA ................................................ 16 5.2.1 Importanţa polenizatorilor ............................................................................................................ 16 5.2.2 Factorii care afectează populaţiile de albine/polenizatori din UE .................................................. 16 5.2.3 De ce este nevoie pentru a inversa declinul polenizatorilor în Europa ......................................... 17

6 RECOMANDĂRI ....................................................................................................................... 18

7 REFERINŢE ................................................................................................................................. 23


1

1 INTRODUCERE

Există o nevoie tot mai mare de „intensificare durabilă”1 a agriculturii pentru a asigura securitatea

alimentară având în vedere populaţia mondială anticipată de 10 miliarde de persoane până la sfârşitul

secolului. Acest studiu se axează pe examinarea interdependenţei între agricultură, schimbările

climatice şi biodiversitate şi abordează oportunităţile pentru o serie de alegeri inovatoare pentru o

agricultură mai durabilă, mai rezistentă şi mai eficientă în UE, cu mai puţine efecte negative asupra

schimbărilor climatice, biodiversităţii şi serviciilor ecosistemice2.

Cei doi factori-cheie care afectează cererea generală de alimente şi agricultură sunt numărul de

locuitori şi creşterea economică. O mare parte din Europa a experimentat, până de curând, o creştere

economică considerabilă, care a avut un impact major asupra consumului şi, prin urmare, impacturi

majore asupra mediului. Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO) a

estimat că cererea mondială de alimente va creşte cu aproximativ 70 la sută în următorii 40 de ani

pentru a hrăni o populaţie a lumii în creştere cu tendinţe alimentare în schimbare. Pe măsură ce

societăţile devin mai bogate, ele tind să consume mai multe alimente procesate şi produse animaliere

(carne şi lactate) şi devin mai risipitoare, ducând la o cerere crescută de terenuri agricole. Această

cerere mondială crescută de alimente va fi satisfăcută printr-o combinaţie constând în introducerea

terenurilor neagricole în producţie şi creşterea producţiei. Deşi se aşteaptă ca majoritatea acestei cereri

crescute să apără şi să fie satisfăcută în afara UE, în special în Africa, o creştere a producţiei este

posibilă în UE, în special în ceea ce priveşte cerealele din Europa de Est.

Producţia este deja ridicată în principalele zone producătoare din Europa de Est, iar impacturile

producţiei asupra mediului sunt semnificative, iar în unele situaţii nesustenabile, cu preocupări

serioase privind starea biodiversităţii, precum şi a resurselor de apă şi sol. Deşi poate exista un

potenţial de a creşte producţia culturilor în UE, amploarea creşterilor care ar putea fi durabile este

limitată şi poate să depindă de noile evoluţii tehnologice şi de utilizarea lor pe scară mai largă. Prin

urmare, vor fi necesare modificări semnificative ale sistemelor agricole din Europa pentru a reduce

impactul existent asupra mediului şi a creşte producţia de cereale, pe lângă combaterea noilor

presiuni, precum cele asociate cu schimbările climatice.

Aceste provocări grave cu care se confruntă sistemele alimentare mondiale înseamnă că există o

nevoie urgentă de a lua măsuri cu privire la problemele legate de schimbările climatice, degradarea

mediului şi epuizarea resurselor, simultan cu abordarea securităţii alimentare. Deoarece agricultura

funcţionează într-o piaţă mondială, provocarea principală va fi creşterea productivităţii agricole într-

un mod care să evite şi să inverseze impacturile negative asupra mediului ale actualelor sisteme

agricole. Modificările aduse tehnologiilor şi practicilor de amenajare a teritoriului care să ducă la o

producţie de alimente mai durabilă vor constitui elementul principal al strategiilor de reducere a

presiunii asupra resurselor terenurilor din Europa şi din ţările din care UE importă produse. Prin

urmare, motivaţia acestui studiu este de a obţine o mai mare înţelegere cu privire la eventualele

alegeri pentru o agricultură mai durabilă, mai rezistentă şi mai eficientă în UE, cu mai puţine efecte

negative asupra schimbărilor climatice, biodiversităţii şi serviciilor ecosistemice.

1Intensificare durabilă: sporirea cantităţii producţiei pe aceeaşi suprafaţă de teren, concomitent cu

diminuarea impactului negativ asupra mediului, şi sporirea aportului la crearea capitalului natural şi

la fluxul de servicii de mediu.

2Servicii ecosistemice: contribuţii directe şi indirecte ale ecosistemelor la bunăstarea oamenilor; sunt clasificate în

patru tipuri principale: servicii de furnizare (de exemplu, alimente, apă, combustibil); servicii de reglare (de

exemplu, controlul inundaţiilor şi bolilor); servicii de suport/habitat (de exemplu, circuitul nutrienţilor,

polenizarea, formarea solului) şi servicii culturale (de exemplu recreere, valori culturale, spirituale şi estetice).


2

2 SCHIMBĂRILE CLIMATICE ŞI AGRICULTURA

2.1 Impacturile schimbărilor climatice asupra agriculturii europene

Schimbările climatice prezintă numeroase provocări pentru producţia agricolă europeană în creştere,

existând posibilitatea ca viitoarele impacturi ale schimbărilor climatice să fie complexe şi greu de

estimat. Fenomenele climatice extreme mai frecvente, atacurile dăunătorilor şi ale bolilor, precum şi

variabilitatea climei şi temperaturile generale mai mari au cu toate potenţialul de a depăşi impacturile

pozitive pe care densitatea crescută de CO2 şi încălzirea le pot avea asupra unui anumit randament al

culturilor (AEM, 2012).

Combinaţia de temperaturi crescute şi modele variabile de precipitaţii este posibil să crească cererea

de apă pentru irigaţii necesară pentru cultivarea culturilor, din cauza modelelor reduse şi variabile de

precipitaţii. Ar putea fi dificil să fie susţinute stocuri adecvate de apă pentru irigaţii pentru a satisface

această cerere suplimentară, în special în sudul şi sud-estul Europei. În plus, în sudul Europei

cultivarea culturilor ar putea fi afectată ca urmare a temperaturilor crescute, în timp ce în nordul

Europei cultivarea culturilor ar putea trage foloase deoarece sezonul de cultivare a culturilor poate fi

prelungit, iar eventualele rate de creştere pot fi crescute. Cu toate acestea, unele dintre aceste avantaje

pot fi împiedicate de creşterea estimată a frecvenţei fenomenelor climatice extreme, precum

inundaţiile, care ar putea face ca producţia culturilor să fie mai imprevizibilă. Se estimează că

modificarea temperaturilor va duce la o relocare către nord a zonelor adecvate pentru anumite culturi,

dar acest lucru nu poate să însemne o creştere generală a productivităţii. Celelalte impacturi majore

care pot fi estimate în prezent sunt alterarea interacţiunilor complexe ale solului, precum şi dăunătorii

şi bolile. Este posibil ca schimbările climatice să ofere noi oportunităţi pentru răspândirea lor, cu riscul

ca daunele să se producă mai frecvent în aceste zone noi.

Este posibil ca schimbările climatice să prezinte pentru agricultura europeană atât ameninţări, cât şi

oportunităţi. Pot fi necesare modificări semnificative pentru a adapta agricultura europeană la

provocările pe care schimbările climatice le prezintă, complicând şi mai mult sarcina deja competitivă

de a realiza o intensificare durabilă.

Caseta 1: Efectele schimbărilor climatice asupra climei şi agriculturii

Schimbarea directă a condiţiilor pentru cultivarea culturilor

Schimbarea disponibilităţii apei

Modificarea frecvenţei şi a gravităţii fenomenelor climatice extreme

Afectarea solului şi a proceselor solului

Modificarea condiţiilor pentru răspândirea dăunătorilor şi bolilor

Modificarea riscului de incendiu

Modificarea modelelor de utilizare a energiei


3

2.2 Impactul agriculturii europene asupra schimbărilor climatice

Agricultura este o importantă sursă netă de gaze cu efect de seră în atmosferă. Sursele principale de

emisii de gaze cu efect de seră includ dioxidul de carbon provenit din pierderea de carbon de pe

terenurile arabile, metanul provenit de la animale şi îngrăşământ şi oxidul de azot provenit din

utilizarea îngrăşământului, a fertilizatorilor şi din materiile prime externe care ajung în sol. Emisiile de

metan şi oxid de azot sunt în special semnificative deoarece acestea au o contribuţie mult mai mare

per unitate la încălzirea globală decât dioxidul de carbon. Terenurile cultivate acţionează în special ca

o sursă netă de emisii, de exemplu prin oxidarea carbonului din sol ca urmare a eroziunii solului sau a

arăturilor. Emisiile de N2O sunt atribuite cultivării solurilor organice şi mineralizării materiei organice

din sol ca urmare a schimbării destinaţiei terenurilor şi a drenării (Comisia Europeană, 2009).

În schimb, conversia terenurilor cultivate în păşuni poate reduce emisiile nete prin blocarea unor

cantităţi crescute de dioxid de carbon în calitate de carbon organic în sol. Păşunile şi solurile turboase

existente conţin şi rezerve importante de carbon stocat care trebuie gestionate în mod adecvat astfel

încât să nu elibereze stocurile lor. Împădurirea terenurilor agricole poate, de asemenea, să blocheze

carbonul, atât în sol, cât şi în copaci. Emisiile de CO2 provenite din agricultură pot proveni în plus din

utilizarea combustibililor fosili pentru maşinile agricole, transport, încălzire şi uscare şi din activităţile

în aval, inclusiv din producţie de fertilizatori şi pesticide şi producţia şi întreţinerea maşinilor.

Caseta 3: Impactul cultivării şi al drenării asupra solurilor turboase

Aproximativ 16 la sută din solurile turboase din Europa şi până la 70 la sută din solurile turboase din alte state membre sunt utilizate în prezent în scopuri agricole şi sunt asanate, inclusiv marea majoritate a turbăriilor din nordul şi vestul Europei. Oxidul de azot este eliberat din solurile turboase cultivate de mai multe decenii ca urmare a drenării acestora. În 2007, emisiile din UE-27 provenite de pe terenurile cultivate aflate pe soluri turboase au fost de 37,5 milioane de CO2 echivalent, reprezentând 88 la sută din totalul emisiilor provenite de pe terenurile cultivate. (Comisia Europeană, 2009; Gobin et al., 2011; Schils et al., 2008).

Vulnerabilitatea agriculturii în faţa schimbărilor climatice ilustrează necesitatea ca agricultura să joace

un rol în eforturile mondiale de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră. Există un potenţial

considerabil ca agricultura să îşi reducă emisiile nete, dar unele dintre schimbările pe care aceasta le-

ar impune ar putea să intre în conflict cu obiectivul de a creşte producţia agricolă.

Caseta 2: Emisiile de gaze cu efect de seră

Emisiile de gaze cu efect de seră reprezintă 9,8 % din totalul emisiilor din UE (fără a socoti

emisiile provenite din exploatarea terenurilor, schimbarea destinaţiei terenurilor şi

silvicultură) (AEM, 2012). Terenurile cultivate în UE-27 emit aproximativ 70 de milioane de

tone de CO2 echivalent pe an. Agricultură reprezintă un procent semnificativ din totalul

emisiilor de oxid de azot şi metan.


4

2.3 Cum poate contribui agricultura europeană la atenuarea schimbărilor

climatice şi cum se poate adapta la acestea?

În sectorul agricol există numeroase măsuri disponibile pentru abordarea atenuării schimbărilor

climatice şi adaptarea la acestea, dintre care un mare număr pot fi adoptate la nivelul exploataţiei

agricole. Cu toate acestea, multe dintre aceste măsuri necesită o acţiune colectivă din partea unui

număr de părţi interesate. Măsurile de atenuare au ca obiectiv abordarea reducerii emisiilor de CO2,

CH4 şi N2O – provenite din exploatarea terenurilor şi din sol, prin sechestrarea carbonului şi

împiedicarea eliberării acestuia; din utilizarea maşinilor şi din utilizarea energiei pe exploataţiile

agricole; din surse indirecte cum ar fi producţia de fertilizatori; din depozitarea, prelucrarea şi

aplicarea îngrăşămintelor; din sol şi drenare; şi din gestionarea animalelor. Diferite tipuri de

gestionare care pot aduce beneficii comune pentru atenuarea schimbărilor climatice şi adaptarea la

acestea sunt disponibile pentru:

Sectoarele aferente animalelor, inclusiv modificări aduse gestionării animalelor şi terenurilor

pentru păşunat, precum şi gestionării pajiştilor;

Gestionarea terenurilor cultivate;

Schimbarea destinaţiei terenurilor şi alte măsurile bazate pe terenuri;

Eficienţa energetică şi utilizarea energiei din surse regenerabile pe exploataţiile agricole şi în

zonele rurale;

Utilizarea durabilă a apelor şi îmbunătăţirea eficienţei utilizării apei în irigaţii;

Alte măsuri-cheie în vederea adaptării; precum şi

Acţiuni transversale

Unele dintre cele mai important forme de gestionare a culturilor în vederea sprijinirii şi adaptării pe o

scară mai largă includ diversificarea rotaţiei culturilor; plantarea de culturi secundare, mai multe

culturi de iarnă de acoperire, mai multe îngrăşăminte verzi şi mai puţine terenuri necultivate;

subînsămânţare şi adăugarea de culturi fixatoare de azot la rotaţii; mai multe culturi intercalate;

reducerea arăturilor; o gestionare crescută a reziduurilor de recolte agricole; restricţii eficiente impuse

asupra activităţilor agricole desfăşurate pe terenuri situate în pantă; reducerea sau optimizarea

utilizării de fertilizatori şi pesticide şi agricultura de precizie.

În acelaşi timp, pot fi concepute măsuri pentru a aborda adaptarea în ceea ce priveşte utilizarea

solului, a apelor şi a materiilor prime, precum şi în ceea ce priveşte gestionarea animalelor. Va fi

necesar, de asemenea, să se reducă la minimum viitorul impact pe care schimbările climatice îl vor

avea asupra biodiversităţii şi să se răspundă la modificările care rezultă din abordările privind

atenuarea. Măsurile adecvate de adaptare au potenţialul de a consolida rezilienţa exploataţiilor

agricole şi a ecosistemelor agricole, precum şi de a reduce vulnerabilitatea. La nivelul exploataţiei

agricole, se pot distinge trei tipuri principale de măsuri de adaptare (OCDE, 2010):

Cele care reduc vulnerabilitatea ecosistemelor şi solurilor agricole afectate;

Cele care reduc expunerea unui sistem agricol la efectele schimbărilor climatice, cum ar fi

seceta, precipitaţiile abundente şi furtunile, prin gestionarea pericolelor; precum şi

Cele care cresc rezilienţa ecosistemelor prin conservarea resurselor şi rezilienţa populaţiei

agricole pentru a-i permite acesteia să depăşească pierderile care se produc.

Se estimează că agricultura europeană are potenţialul de a reduce alte emisii decât cele de CO2

(inclusiv cele provenite de la sistemele de producţie animală şi din utilizarea fertilizatorilor) cu 42

până la 49 la sută până în 2050 în comparaţie cu 1990 (Comisia Europeană, 2011). Au fost identificate

64 de măsuri separate care ar putea ajuta agricultura să răspundă la această provocare. Unele dintre

acestea ar contribui la atenuarea schimbărilor climatice şi la adaptarea la acestea, crescând totodată

productivitatea pe termen lung, în timp ce unele sunt esenţiale pentru atenuarea schimbărilor


5

climatice sau adaptarea la acestea, dar pot reduce uşor productivitatea sau într-o mai mare măsură.

Acest lucru este ilustrat în figura de mai jos:

Caseta 4: Eventuale sinergii şi arbitraje între adaptarea la schimbările climatice,

atenuarea acestora şi producţia de alimente (grafic modificat pe baza lui

Campbell et al., 2011)

Crearea productivităţii agricole, adesea prin utilizarea crescută de fertilizatori şi pesticide, utilizarea de hibrizi şi specii cu

productivitate ridicată

Producţia de alimente

Adaptare Atenuare

Îmbunătăţirea eficienţei utilizării apelor şi a

eficienţei apelor;gestionarea integrată a dăunătorilor; modele optimizate de culturi

Modificarea datelor de însămânţare; stabilirea de zone care împiedică extinderea incendiului şi de zone de apărare împotriva inundaţiilor

Introducereade zone-tampon; păduri

Menţinerea şi restabilirea păşunilor

bogate în carbon; restabilirea zonelor

umede şi a turbăriilor;împădurire; extensificare

Conservarea arăturilor; culturi

secundare; gestionarea

reziduurilor; rotaţia culturilor;

agricultură de precizie

Agrosilvicultură

O strategie pentru a răspunde la principala provocare legată de intensificarea durabilă este să ne

concentrăm în primul rând pe măsurile care se află la intersecţia celor trei cercuri din această

diagramă – atenuarea impacturilor negative asupra mediului, favorizarea adaptării şi creşterea

producţiei de alimente. Aceste măsuri pot fi benefice oricând sunt utilizate şi, deoarece prezintă

beneficii pentru producţia de alimente, pot fi întreprinse de către fermieri din motive pur economice.

Din păcate, este puţin probabil ca aceste măsuri în sine să fie suficiente pentru a răspunde la întreaga

dimensiune a acestei provocări. Vor fi necesare măsuri suplimentare pentru a gestiona arbitrajele

rezultate care vor fi introduse. Dovezile colectate pentru prezentul raport sugerează că acest lucru va

necesita:

O abordare holistică

Consultanţă şi sprijin pentru fermieri

Acţiuni coordonate şi specifice la nivel peisagistic Cooperare şi colaborare

Cercetare şi dezvoltare mai concentrate

Implicarea activă a guvernului la toate nivelurile


6

3 BIODIVERSITATE ŞI AGRICULTURĂ

3.1 Biodiversitatea în sistemele agricole din UE

Biodiversitatea şi sistemele agricole din Europa sunt strâns corelate. În primul rând, agricultura este,

în cele din urmă, dependentă de procesele ecosistemice care sprijină producţia de plante, cum ar fi

întreţinerea solului, polenizarea şi reglarea dăunătorilor şi bolilor, iar aceste procese se bazează pe

biodiversitate. În al doilea rând, majoritatea habitatelor care există în Europa este rezultatul a mii de

ani de activităţi umane care au creat numeroase habitate seminaturale dependente de practici agricole

tradiţionale, extensive pentru existenţa lor. Cu toate acestea, începând cu anii 1950, agricultura a

cunoscut o schimbare în ceea ce priveşte predominanţa habitatelor şi peisajelor agricole intens

modificate şi simplificate pe o mare parte din câmpiile joase ale UE, ceea ce a dus la pierderea

habitatelor agricole seminaturale şi la alte scăderi semnificative ale diversităţii, precum şi la pierderi

de specii agricole specializate pe o mare parte din teritoriul Europei (Poláková et al., 2011).

Drept urmare, sistemele agricole care prezintă cea mai mare importanţă pentru biodiversitate sunt

sistemele agricole tradiţionale rămase de mică intensitate care menţin habitatele seminaturale –

sistemele agricole de mare valoare naturală (MVN) – care acoperă în continuare aproximativ o treime

din zona agricolă a UE (Oppermann et al., 2012). Ameninţarea cea mai gravă la adresa biodiversităţii

agricole în majoritatea regiunilor din UE este pierderea şi degradarea continuă a habitatelor

seminaturale dependente de agricultură – UE a pierdut 2,4 la sută din terenurile agricole seminaturale

din 1990 – din cauza renunţării în totalitate sau parţial la gestionarea agricolă ca urmare a viabilităţii

economice scăzute a acestora şi a modificărilor sociale şi agronomice (AEM 2010). Numeroase habitate

seminaturale şi speciile asociate ale acestora au valoare de conservare pentru Europa şi, prin urmare,

fac obiectul măsurilor de conservare în temeiul Directivelor UE privind habitatele şi păsările.

3.2 Impacturile practicilor agricole asupra biodiversităţii

Practicile agricole asociate cu agricultura mai intensivă şi specializată pot avea impacturi

semnificative asupra habitatelor şi biodiversităţii, atât în interiorul, cât şi în afara sistemelor agricole.

Unele practici agricole, cum ar fi arăturile convenţionale, utilizarea pesticidelor, drenarea şi irigarea şi

utilizarea fertilizatorilor artificiali, duc aproape întotdeauna la mai puţină biodiversitate, în timp ce

altele pot avea efecte diferite în funcţie de tipul şi intensitatea ecosistemului, de exemplu nivelurile

optime de păşunat pot contribui la menţinerea habitatelor, dar suprapăşunatul şi subpăşunatul pot fi

dăunătoare. Nivelurile ridicate de utilizare a fertilizatorilor, desţelenirea păşunilor şi eroziunea solului

din cauza suprapăşunatului au condus la creşterea poluării apelor.

Caseta 5: Declinul biodiversităţii

Din 1980, populaţiile comune de păsări de pe terenurile agricole din Europa au înregistrat o

scădere substanţială de 51 %, populaţiile de fluturi de pe păşuni au scăzut cu aproximativ

50 % pe întreg teritoriul Europei din 1990 şi a existat un declin semnificativ al albinelor

sălbatice şi al plantelor furajere pe care acestea le consumă.


7

Aplicarea intensivă a fertilizatorilor reduce diversitatea buruienilor şi are un impact negativ puternic

asupra diversităţii plantelor în marginile de câmpuri. Pe păşuni, aceasta reduce tipurile de plante

tipice pentru habitatele naturale şi seminaturale, transformând păşunile în păşuni dense sărace în

specii cu şi mai puţine insecte şi alte nevertebrate, mai puţină hrană pentru păsările de pe terenurile

agricole şi, uneori, mai puţină materie organică în sol şi mai puţină biodiversitate a solului. Emisiile de

azot în apă şi aer provenite de la fertilizatori sunt considerate a fi în prezent una dintre cele mai

importante cauze ale declinului biodiversităţii, atât terestre, cât şi acvatice.

Pesticidele au, de asemenea, impacturi semnificative asupra speciilor din habitatele de apă

dulce;amfibienii, cel mai ameninţat grup de vertebrate din Europa şi care înregistrează un declin

rapid, sunt în special vulnerabili la toxicitatea pesticidelor. Dovezile sugerează în mod cert că

utilizarea pesticidelor cu spectru larg3 a fost un factor esenţial în declinul plantelor necultivate, al

grupurilor de nevertebrate şi al păsărilor din habitatele de pe terenurile agricole arabile din multe

regiuni ale Europei. O preocupare deosebită o reprezintă impacturile insecticidelor asupra albinelor şi

3 Pesticidele cu spectru larg sunt pesticidele care ucid sau afectează numeroase specii diferite, nu doar

dăunătorii pe care sunt destinate să îi ucidă.

Caseta 6: Modificările agricole care duc la declinul biodiversităţii pe terenurile agricole

Declinul sistemelor agricole mixte

Înlăturarea caracteristicilor de habitat ale terenurilor agricole

Drenarea păşunilor

Desţelenirea şi reînsămânţarea

Păşunatul intensiv

Tunsul timpuriu al ierbii pentru însilozare

Utilizarea avermectinelor şi a altor medicamente împotriva paraziţilor animalelor Trecerea de la culturi semănate primăvara la culturi semănate iarna

Desţelenirea şi alte operaţiuni de execuţie a aratului

Irigaţii

Caseta 7: Amprenta biodiversităţii în afara UE

UE are un impact semnificativ asupra biodiversităţii legate de agricultură în afara UE, care

rezultă în mare parte din importurile din alte ţări terţe care asigură aproximativ 70 % din

necesităţile sale în materie de furaje. Cultivarea de soia în Brazilia şi Argentina a dus la

conversia habitatelor seminaturale bogate în biodiversitate şi a cauzat defrişări indirecte prin

relocarea creşterii animalelor în păduri. Defrişările nete incluse asociate cu importurile de

cereale şi produse animaliere realizate de UE-27 în perioada 1990-2008 au fost calculate la 7,4

milioane ha, echivalentul a 4 la sută din suprafaţa de pădure a UE (CE 2013).


8

a altor polenizatori. Patru insecticide sistemice4 au fost restricţionate de doi ani doar pentru culturile

care nu înfloresc, culturile de seră şi cerealele de iarnă din cauza preocupării cu privire la impactul lor

asupra albinelor şi bondarilor.

Două noi tehnici agricole care pot avea o mare influenţă asupra agriculturii din UE pe viitor sunt

materiile prime pentru biocombustibilii avansaţi şi culturile modificate genetic. Eventualele lor

impacturi sunt descrise la capitolul 5.

3.3 De ce are importanţă declinul biodiversităţii în ceea ce priveşte

sistemele agricole?

Declinul biodiversităţii poate ameninţa durabilitatea pe termen lung a agriculturii în unele zone ca

urmare a degradării serviciilor ecosistemice de care depinde agricultura, inclusiv procesele solului,

controlul dăunătorilor naturali şi polenizarea.

Solurile sunt sisteme extrem de complexe cu un nivel foarte ridicat de biodiversitate, din care

majoritatea nu este cunoscută. Viaţa solului sprijină producţia agricolă prin descompunerea

reziduurilor de plante şi acţionarea circuitul nutrienţilor, precum şi prin contribuţia la stabilizarea

structurii solului, degradarea poluanţilor şi reglarea dăunătorilor şi bolilor solului. Dar o examinare

recentă a experţilor indică faptul că biodiversitatea solului se află eventual sub o mare presiune în

aproximativ un sfert din UE (Gardi et al., 2013). Acest lucru se datorează în mare parte declinului grav

al materiei organice din sol pe majoritatea terenurilor arabile din Europa.

De asemenea, există dovezi potrivit cărora controlul natural biologic al dăunătorilor, al bolilor şi al

buruienilor pe terenurile agricole arabile ale Europei este compromis din cauza utilizării de insecticide

şi a lipsei de habitate pentru adăpost, precum şi a resurselor florale care să susţină populaţiile de

nevertebrate (Geiger et al., 2010).

4 Pesticidele pe bază de neonicotinoide, imidacloprid, clotianidin, tiametoxam şi pesticide pe bază de

fenilpirazol, fipronil.

Caseta 8: Dăunători, boli şi buruieni şi duşmanii lor naturali

O diversitate de dăunători, boli şi buruieni prezintă provocări pentru producţia agricolă din

Europa, iar aceştia pot distruge producţia dacă nu sunt controlaţi. De exemplu, sfredelitorul

porumbului, un dăunător al porumbului, slăbeşte plantele, reducând calitatea bobului şi

încurajând infecţiile fungice. Bolile pot fi provocate de ciuperci, virusuri, bacterii şi/sau alţi

patogeni şi pot fi transmise prin apă, vânt, sol, materii vegetale, insecte şi alte animale. Se

estimează că schimbările climatice şi variabilitatea climei vor creşte pierderile cauzate de

dăunători şi boli în agricultură, în special în sudul Europei.

Buruienile prezintă provocări legate de gestionare pentru aproape toate culturile şi pot duce

la pierderi semnificative ale culturilor. Pentru fiecare cultură, câteva specii persistente de

buruieni cauzează majoritatea problemelor, iar sistemele integrate de gestionare a buruienilor

au de fapt ca obiectiv creşterea diversităţii buruienilor, astfel încât cele dominante să fie

eliminate. Unele buruieni comune de pe păşuni sunt otrăvitoare pentru animale.

Din fericire, majoritatea dăunătorilor, patogenilor şi buruienilor native sunt consumate,

parazitate şi infectate de o gamă largă de prădători, parazitoizi, paraziţi şi patogeni, inclusiv

bacterii şi virusuri, insecte, alte nevertebrate, amfibieni, reptile, păsări şi mamifere. Toţi aceştia


9

Polenizarea realizată de animale este esenţială sau importantă pentru producţia multor culturi.

Albinele domestice sunt polenizatori importanţi oriunde se află crescători de albine, dar la fel de

importanţi precum polenizatorii sălbatici, inclusiv albinele sălbatice, muştele, fluturii şi moliile. Cu

toate acestea, polenizatorii se află în declin în UE, astfel cum este descris la capitolul 6. Capitolul

descrie, de asemenea, situaţia unei alte părţi-cheie a biodiversităţii în agricultură în UE – resursele

genetice vegetale şi animale pentru alimentaţie şi agricultură.

Blocarea şi inversarea declinului biodiversităţii şi a serviciilor ecosistemice în habitatele agricole din

UE şi în habitatele afectate de activităţile agricole sunt esenţiale dacă UE urmează să îndeplinească

obiectivele de conservare a naturii prevăzute în Strategia privind biodiversitatea pentru 2020 şi în

Convenţia privind diversitatea biologică.

3.4 Ce se poate face pentru a menţine şi a creşte biodiversitatea pe

terenurile agricole din UE?

Există o gamă largă de practici şi acţiuni agricole care au dovedit că pot creşte biodiversitatea la

nivelul exploataţiilor agricole şi al câmpurilor în Europa. Numeroase dintre aceste practici benefice

sunt sprijinite de scheme de agromediu5 în cadrul programelor de dezvoltare rurală ale statelor

membre. Printre practicile agricole care susţin biodiversitatea se numără:

Protejarea şi menţinerea habitatelor agricole seminaturale, precum păşunile, şi a

caracteristicilor terenurilor agricole care furnizează habitate precum garduri vii întinse, pereţi

şi terase din piatră uscată, canale şi iazuri

Crearea şi gestionarea marginilor de câmpuri, rotaţiei culturilor, terenurilor şi câmpurilor

necultivate şi miriştilor, astfel încât acestea să furnizeze un habitat pentru reproducere şi

hrană (de exemplu, flori şi seminţe) pentru animalele sălbatice

Reducerea şi urmărirea utilizării de fertilizatori, pesticide şi irigaţii, astfel încât acestea să aibă

mai puţine impacturi negative asupra animalelor sălbatice

Un exemplu este asigurarea marginilor de câmpuri şi a zonelor-tampon. Zonele-tampon protejează

cursurile de apă de răspândirea pesticidelor şi de produsele împrăştiate, pot reduce eroziunea solului

şi îmbunătăţi retenţia apei şi, dacă sunt gestionate în scopul biodiversităţii, pot creşte diversitatea

plantelor şi resursele de hrană pentru polenizatori, alte insecte şi păsări, menţinând populaţiile de

păsări şi polenizatori. În plus, zonele-tampon pot reduce susceptibilitatea faţă de dăunători şi boli prin

menţinerea controlului natural biologic şi reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră prin utilizarea

5Schemele de agromediu sunt plăţi de sprijin destinate să încurajeze fermierii să adopte practici

agricole mai ecologice şi durabile, inclusiv conservarea biodiversităţii, peisajelor şi a altor resurse

naturale.

sunt cunoscuţi în mod colectiv drept „duşmani naturali”, iar serviciul lor în favoarea

controlului dăunătorilor este denumit control natural biologic. În comunităţile intacte din

punct de vedere ecologic, duşmanii naturali pot menţine populaţiile de dăunători la un nivel

scăzut. În monoculturi, populaţiile de dăunători pot creşte mai repede decât duşmanii lor

naturali, exceptând cazul în care duşmanii naturali pot să supravieţuiască pe bază de hrană

alternativă sau gazde sau în aproprierea câmpului şi să se mute apoi pe cultură destul de

repede pentru a menţine populaţia de dăunători sub control. Duşmanii naturali necesită

habitate pentru adăpost şi pradă alternativă în buruieni şi marginile de câmpuri; deosebit de

importante sunt florile bogate în nectar şi polen ca hrană alternativă sau suplimentară.


10

redusă a fertilizatorilor şi pesticidelor, dacă este consolidat controlul natural biologic, în timp ce

plantele de pe margini pot înmagazina carbonul.

Cercetările arată clar că schemele de agromediu contribuie la bogăţia şi abundenţa speciilor atât pe

terenurile arabile, cât şi pe păşunile din Europa (Bátary et al., 2010), dar că în prezent nu sunt

suficiente pentru a inversa declinul biodiversităţii terenurilor agricole din Europa, din cauza

domeniului de aplicare restrâns şi a faptului că nu sunt orientate în mod suficient (Merckx et al., 2009).

Programele de agromediu trebuie să fie mai bine orientate către natura peisajelor regiunilor în care

sunt puse în aplicare şi tipul de grupe de specii care ar trebui să beneficieze de acestea pentru a culege

beneficii considerabile din punctul de vedere al biodiversităţii.

Scara spaţială la care este asigurată biodiversitatea agriculturii trebuie crescută în mod considerabil,

iar eficacitatea şi eficienţa măsurilor trebuie îmbunătăţite pentru a asigura faptul că biodiversitatea

triumfă în spaţiul natural mai larg, precum şi în zonele protejate (Poláková et al., 2011). De exemplu,

un studiu a estimat că Germania ar avea nevoie de măsuri active de gestionare pentru cel puţin 15 la

sută din zona sa agricolă utilizată pentru a inversa declinul speciilor de pe terenurile agricole şi a

asigura habitate valoroase sigure în zonele agricole. Acest lucru ar implica restabilirea şi menţinerea

peisajelor seminaturale, extensificând 10 la sută din păşunile intensive şi alocând 7 la sută din

terenurile arabile şi păşuni caracteristicilor terenurilor agricole (Hampicke, 2010).


11

4 AXAREA PE SISTEMELE DE CULTURĂ: CULTURILE MODIFICATE

GENETIC ŞI MATERIILE PRIME PENTRU BIOCOMBUSTIBILI

Două inovaţii tehnologice care pot avea un impact important asupra producţiei agricole europene pe

viitor, inclusiv asupra amprentei sale în restul lumii sunt culturile pentru producţia de biocombustibili

şi culturile modificate genetic. Există unele dovezi pentru a estima actualele şi viitoarele posibile

impacturi ale acestor sisteme de cultură şi opţiunile pentru atenuarea impacturilor negative, dar există

şi o nesiguranţă considerabilă în ceea ce priveşte estimarea impacturilor.

4.1 IMPACTURI POSIBILE ALE CULTURILOR MODIFICATE GENETIC ASUPRA

BIODIVERSITĂŢII DIN UE

4.1.1 Culturile modificate genetic din UE

Organismele modificate genetice (OMG) sunt varietăţi de animale sau plante care conţin una sau mai

multe gene introduse în genomul lor care utilizează o tehnologie de reproducere, favorizând inserţia

genelor cu trăsături dorite transferate de la specii complet neînrudite. Culturile modificate genetic pot

fi concepute pentru a oferi beneficii agronomice, economice, nutriţionale sau de mediu. Cu toate

acestea, există, de asemenea, eventuale riscuri de mediu. În prezent, doar două culturi modificate

genetic sunt autorizate pentru cultivare în Europa – porumbul Bt rezistent la insecte (MON810) şi

cartofii Amflora cu amidon modificat. Aceste culturi sunt cultivate doar în zone relativ restrânse.

Noile trăsături, gene şi culturi modificate genetic care au fost dezvoltate în cadrul unor teste la scară

mică, dar care nu au fost încă autorizate pentru exploatare comercială, includ varietăţi de culturi care

furnizează diferite calităţi nutriţionale sau industriale, precum conversia în biocombustibil sau

toleranţa crescută la stresurile din mediu precum îngheţul, seceta sau salinitatea. Cu toate acestea, se

pare că este puţin probabil ca, din cauza lipsei unui consens între statele membre, aplicaţiile actuale

pentru noile culturi modificate genetic să fie autorizate în următorul deceniu în UE.

4.1.2 Care ar putea fi viitorul impact al culturilor modificate genetic asupra

biodiversităţii din Europa?

Nu este posibil să se facă declaraţii generalizate cu privire la urmările pentru biodiversitate, deoarece

OMG acoperă un spectru foarte larg, cu caracteristici şi eventuale impacturi care variază într-o mare

măsură. Dovezile privind beneficiile pentru biodiversitate ale actualelor culturi modificate genetic

relevante pentru UE cum ar fi reducerea utilizării unor insecticide cu spectru larg şi o mai mare

adoptare a sistemelor arabile fără arătură, provin în principal din America de Nord şi de Sud şi pot fi

diferite de situaţia din UE. Există, de asemenea, dovezi că anumite culturi modificate genetic actuale

au efecte negative asupra biodiversităţii, inclusiv hibridizarea cu specii sălbatice înrudite, dezvoltarea

rezistenţei la dăunători şi buruieni şi declinul biodiversităţii generat de practici de cultivare mai

intensive. Dovezi din SUA şi din alte părţi ale lumii pot informa evaluarea şi analiza riscului în

Europa, dar fiecare varietate de cultură modificată genetic trebuie evaluată în condiţiile specifice

locale ale sistemelor de cultură din Europa (EFSA 2010). O serie de guverne din UE au ales să adopte

principiul precauţiei, militând împotriva utilizării OMG, opt state membre aplicând interdicţii

naţionale asupra cultivării de culturi modificate genetic, citând preocupări cu privire la impacturile

asupra biodiversităţii.

În majoritatea zonelor din UE, cultivarea comercială a OMG a avut loc la o scară foarte mică până în

prezent. Dacă cultivarea de culturi modificate genetic ar creşte ca amploare în Europa, ar fi posibil ca


12

aceasta să implice o gamă mai largă de trăsături de nouă generaţie ale OMG în comparaţie cu cele

cultivate actualmente în regiuni comparabile, pentru care dovezile sunt încă foarte limitate. Prin

urmare, este greu de prognozat echilibrul între pericole şi beneficii pentru biodiversitate din

punctul de vedere al unei utilizări la scară mai largă în Europa.

Pe termen lung, dacă am stabili că sistemele de cultură bazate pe OMG sunt stabile pe termen lung şi

pot susţine un nivel mai ridicat al producţiei decât culturile convenţionale, fără impacturi de mediu

negative, atunci ar exista şansa ca presiunea de a extinde zonele cu terenuri agricole să fie constrânsă

şi ca mai multe terenuri să fie disponibile pentru conservarea biodiversităţii. Cu toate acestea, nu

este clar în prezent dacă sistemele arabile bazate pe OMG din Europa ar putea îndeplini un astfel de

rol şi ar fi prematur să concluzionăm că în acest fel biodiversitatea ar avea de câştigat. Observaţiile-

cheie cu privire la biodiversitate ar include posibilitatea şi consecinţele hibridizării şi riscul

populaţiilor sălbatice invazive6 cu trăsături precum toleranţa la stres.

4.2 IMPACTURILE MATERIILOR PRIME PENTRU BIOCOMBUSTIBILI ASUPRA

BIODIVERSITĂŢII

4.2.1 Piaţa biocombustibililor din UE

6Populaţie sălbatică: o populaţie de plante cultivate care se propagă în mod individual în afara câmpului cu culturi

(adică pe marginea câmpurilor, drumuri, pârloage).

Caseta 9: Traiectorii posibile ale fluxului genetic de la culturi modificate genetic pe

viitor

Unul dintre principalele riscuri de mediu ale culturilor modificate genetic este riscul ca fluxul

de gene în populaţiile de culturi sălbatice sau speciile sălbatice înrudite ale culturilor să ducă

la probleme legate de plantele invazive sau la pierderea diversităţii genetice sălbatice

valoroase. Este cunoscut faptul că fluxul genetic de la numeroase culturi cultivate în Europa

afectează deja speciile înrudite de culturi sălbatice. Dacă ar fi cultivată la scară largă în UE

canola modificată genetic, ar fi posibil ca acest lucru să ducă la populaţii sălbatice de canolă

modificată genetic şi la hibrizi între culturile modificate genetic şi rudele sălbatice, dar nu este

clar dacă acest lucru ar dăuna biodiversităţii, deoarece impacturile ar varia în funcţie de

trăsăturile OMG şi ar putea fi observate numai după un număr de ani. Fluxul de gene de la

grâu, sfecla de zahăr, speciile de iarbă şi copaci este, de asemenea, probabil.

Biocombustibil Materii prime

Bioetanol

UE: grâu, sfeclă de zahăr sau porumb

Non-UE: trestie de zahăr, porumb

Biocombustibil avansat: ierburi înalte (de exemplu, Miscanthus, iarba-cănăraşului,

virgatum); specii forestiere cu ciclu de producţie scurt (de exemplu, salcia, plopul)

şi reziduurile de recolte agricole (de exemplu, paiele)

Biomotorină

UE: canola, floarea-soarelui, produse din deşeuri (de exemplu, uleiul de gătit

folosit şi seul)

Non-UE: soia, jatropha şi uleiul de palmier


13

Forţa motrice din spatele utilizării de combustibil în UE este obiectivul Directivei privind energia din

surse regenerabile de a creşte procentul de energie din surse regenerabile utilizată în sectorul

transporturilor la 10 % în fiecare stat membru până în 2020. În prezent, biocombustibilul lichid este

principala opţiune pentru îndeplinirea acestui obiectiv, adică bioetanolul şi biomotorina obţinute din

prelucrarea materiilor vegetale sau a deşeurilor din produse alimentare.

Actuala piaţă a biocombustibililor din UE este dominată de biocombustibilii convenţionali produşi

pe bază de culturi alimentare şi furaje. Uleiul de rapiţă domină piaţa biocombustibililor, reprezentând

aproximativ jumătate din întreg consumul, în timp ce sfecla de zahăr, grâul, porumbul şi trestia de

zahăr domină piaţa etanolului. În ultima vreme au apărut biocombustibilii avansaţi sau „de a doua

generaţie”. Cu toate că nu au fost utilizaţi din punct de vedere comercial în acest scop, în general, se

aşteaptă ca aceştia să fie fezabili din punct de vedere economic până în 2020.

4.2.2 Impacturile biodiversităţii asupra consumului de biocombustibil

Cererea de culturi alimentare şi furaje pentru producţia de biocombustibili pentru consumul din UE

va duce la cerinţe suplimentare semnificative în ceea ce priveşte terenurile. O preocupare importantă

pe care o prezintă consumul de biocombustibili este conversia ecosistemelor naturale sau

seminaturale, fie pentru producţia de materii prime pentru biocombustibili (adică schimbarea directă

a destinaţiei terenurilor), fie pentru producţia altor culturi care au fost relocate pentru biocombustibili

(adică schimbarea indirectă a destinaţiei terenurilor). Terenurile suplimentare ar putea fi obţinute din

conversia zonelor seminaturale, din terenurile agricole aflate deja în producţie (prin relocarea

formelor de producţie existente) sau prin utilizarea terenurilor marginale sau degradate.

O estimare prevede o pierdere de 3-8 la sută din vegetaţia seminaturală în UE până în 2020 în

comparaţie cu 2000, ca urmare a relocării păşunilor şi terenurilor arabile (Hellmann &Verburg, 2010.

Cu toate acestea, se estimează că 50 la sută din producţia de biocombustibil va avea loc în afara UE. La

nivel mondial, conversia terenurilor naturale sau seminaturale în scopul agriculturii rămâne una

dintre cele mai importante presiuni exercitate asupra biodiversităţii la nivel mondial şi se află în

creştere – se estimează că obiectivul UE privind biocombustibilii ar putea duce la o creştere mondială

a terenurilor cultivate de la 1,73 la 1,87 milioane ha (Laborde, 2011). Estimările variază în funcţie de

diferitele abordări privind modelarea, în special în ceea ce priveşte utilizarea coproduselor rezultate

Caseta 10: Consumul total de biocombustibil în UE

Consumul total de biocombustibil în UE în 2010 a crescut la aproximativ 13 milioane

de tone de echivalent petrol (Mtoe); adică 4,27 % din energia totală utilizată în transporturi.

Caseta 11: Impacturile la nivel internaţional

Plantaţiile de palmier din Asia de Sud-Est sunt adesea menţionate ca fiind factorul-cheie care

duce la declinul pădurilor şi al biodiversităţii. Se estimează că 27 % dintre concesiunile

acordate pentru palmieri strămută pădurile tropicale cu soluri turboase din Malaysia, iar

56 % din Indonezia au avut loc în detrimentul pădurii tropicale sempervirescente cu o

biodiversitate bogată din zona de câmpie (Campbell şi Doswald, 2009). În Brazilia, producţia

de bioetanol este unul dintre principalii factori economici ai expansiunii trestiei de zahăr,

care inundă savana braziliană, savana cu cea mai mare diversitate din lume.


14

din producţia de biocombustibili7 şi evoluţiile producţiei. Cu toate acestea, este sigur faptul că

schimbarea indirectă a destinaţiei terenurilor care rezultă ca urmare a cererii de biocombustibil în

UE este o problemă reală şi tangibilă, care afectează biodiversitatea mondială, preţurile alimentelor,

accesul la terenuri şi alte impacturi sociale şi de mediu.

Materiile prime pentru biocombustibilii avansaţi precum salcia sau iarba Miscanthus ar putea avea

avantaje pentru biodiversitate în comparaţie cu culturile arabile. Cu toate acestea, este prea devreme

să se estimeze impacturile generale asupra biodiversităţii ale producţiei la scară comercială a

culturilor de furaje pentru biocombustibili avansaţi, deoarece o mare parte dintre acestea vor depinde

de habitatele care vor fi înlocuite, de gestionare şi de amploarea sau amplasarea plantaţiei. În plus,

studiile cu privire la impacturile asupra biodiversităţii nu au analizat încă impacturile cumulative ale

marilor dezvoltări şi ale concentrărilor regionale ale monoculturilor energetice care vor fi necesare

pentru aprovizionarea centralelor nucleare de mari dimensiuni.

4.2.3 O politică pentru biocombustibili mai durabili

Criteriile de durabilitate ale UE pentru biocombustibili au fost introduse ca parte din Directiva UE

privind energia din surse regenerabile cu obiectivul de a împiedica conversia habitatelor bogate în

biodiversitate şi a zonelor care stochează cantităţi ridicate de carbon în terenuri cultivate pentru a

creşte materii prime pentru biocombustibili. Deşi criteriile sunt foarte importante ca un prim pas în

atenuarea impactului industriei biocombustibililor, aceste reglementări nu atenuează riscurile

schimbării indirecte a destinaţiei terenurilor. Impacturile indirecte, care rezultă dintr-un lanţ al

efectelor relocării, nu sunt monitorizate, ca să nu mai vorbim reglementate în prezent ca parte din

schema privind durabilitatea prevăzută de directivă şi sunt considerate a fi un risc considerabil. Este

posibil ca criteriile de durabilitate prevăzute de directivă să aibă un efect redus sau să nu aibă niciun

efect asupra sistemelor agricole mondiale din cauza relocării culturilor alimentare sau a furajelor în

zone care sunt importante pentru biodiversitate şi/sau stocarea de carbon şi a sectorului

biocombustibililor în afara Europei. Pentru a fi eficientă, această politică ar trebui să vizeze o gamă

mai largă de produse agricole şi un grup mai cuprinzător de ţări.

O soluţie directă conceptuală, dacă nu politică ar fi eliminarea treptată a obiectivelor privind

volumul pentru biocombustibilii convenţionali din UE. Deşi obiectivele privind volumul au avut

succes în sensul că au sporit producţia de biocombustibili de primă generaţie, ele se dovedesc a fi

inflexibile având în vedere nevoia de a răspunde provocărilor documentate precum schimbarea

indirectă a destinaţiei terenurilor şi toate efectele sale asociate. Prin urmare, aceste obiective ar trebui

înlocuite pe termen lung cu obiectivele privind reducerea emisiilor pentru furnizorii de combustibil şi

cu standardele tot mai stricte pentru emisiile de CO2 generate de vehicule.

7 Cum ar fi turta de oleaginoase obţinută din producţia de biocombustibil şi boabele uscate de

distilerie obţinute din producţia de bioetanol.


15

5 AXAREA PE RESURSELE GENETICE VEGETALE ŞI PE POLENIZATORI

Două componente vitale ale biodiversităţii care susţin agricultura durabilă sunt polenizatorii – atât

albinele, cât şi polenizatorii sălbatici – şi resursele genetice vegetale pentru alimentaţie şi agricultură.

Ambele se află sub ameninţare în Europa din mai multe motive, astfel cum este descris mai jos.

5.1 RESURSELE GENETICE VEGETALE PENTRU ALIMENTAŢIE ŞI AGRICULTURĂ ÎN

EUROPA

5.1.1 Importanţa resurselor genetice vegetale

Diversitatea genetică din cadrul recoltelor şi speciilor conexe joacă un rol important în capacitatea

agriculturii de a se adapta la schimbările climatice, de a rezista la noii dăunători şi patogeni şi de a

furniza varietăţi cu randament mare în diferite condiţii. Cu toate acestea, eroziunea continuă sau

dispariţia diversităţii genetice vegetale reduce opţiunile pentru reproducerea plantelor şi opţiunile

generaţiilor viitoare de a utiliza diferite culturi, de a se adapta la schimbările climatice şi de a asigura o

alimentaţie suficientă şi nutritivă pentru toţi. FAO avertizează că securitatea alimentară a lumii este

ameninţată de eşecul de a conserva diversitatea genetică a culturilor şi speciile sălbatice înrudite ale

culturilor, estimând că trei sferturi din diversitatea culturilor au fost pierdute la nivel mondial din

1900 (FAO 2010).

Resursele genetice vegetale pentru alimentaţie şi agricultură cuprind o gamă largă de diferite culturi şi

plante sălbatice, inclusiv cultivari moderni de culturi, linii de reproducere şi stocuri genetice, cultivari

ieşiţi din uz, ecotipuri, soiuri primitive şi specii sălbatice înrudite ale culturilor, precum şi rase greu de

reprodus şi forme primitive de culturi.

5.1.2 Conservarea şi utilizarea resurselor genetice vegetale

Este esenţial ca politicile de la nivelul UE şi al statelor membre să recunoască ameninţarea actuală cu care se confruntă resursele genetice vegetale pentru alimentaţie şi agricultură şi contribuţia esenţială pe care o vor avea politicile la răspunsul la provocările asociate cu intensificarea durabilă a producţiei de alimente. Diversitatea resurselor genetice vegetale ar trebui recunoscută ca o necesitate, fiind acordată o prioritate mai mare asigurării conservării lor. Cu toate că Europa are aproximativ 500 de

bănci de gene care menţin 2 milioane de accesări ex situ8, ele nu conservă în mod eficient diversitatea solicitată de crescătorii contemporani de plante, cel puţin 11,5 la sută din speciile sălbatice înrudite ale culturilor din Europa sunt ameninţate (Bilz et al., 2011), nu există o estimare cu privire la ce procent de

soiuri locale de culturi cultivate de fermieri9 este conservat şi nu există o conservare durabilă in situ10 sau în cadrul exploataţiei a biodiversităţii culturilor (Maxted et al., 2012). Prin urmare, este nevoie să se asigure că există politici care să sprijine o conservare şi o utilizare sporite ale acestora. Cel de-al doilea plan de acţiune mondial al Tratatului internaţional privind resursele fitogenetice pentru alimentaţie şi agricultură prevede planuri şi acţiuni prioritare convenite pentru a proteja diversitatea

8Conservare ex situ înseamnă conservarea componentelor diversităţii biologice în afara habitatelor lor

naturale, de exemplu în bănci de gene sau grădini botanice.

9 Soiurile locale sunt varietăţi unice de culturi care s-au adaptat la condiţiile locale printr-un proces de selecţie a

fermierilor.

10 Conservare in situ înseamnă conservarea ecosistemelor şi a habitatelor naturale şi păstrarea şi

refacerea populaţiilor viabile de specii în mediul lor natural şi, în cazul speciilor domestice sau

cultivate, în mediul în care şi-au dezvoltat caracterele lor distincte.


16

resurselor genetice şi a asigura crearea durabilă a varietăţilor îmbunătăţite din ameliorarea plantelor. Actualele provocări pentru conservarea şi utilizarea resursele fitogenetice pentru alimentaţie şi agricultură, precum şi necesităţile generaţiilor viitoare necesită o abordare integrată, multilaterală

care să consolideze iniţiativele tuturor părţilor interesate şi care se bazează pe o cooperare mai intensă şi pe învăţare reciprocă.

5.2 ALBINELE, POLENIZATORII ŞI POLENIZAREA ÎN EUROPA

5.2.1 Importanţa polenizatorilor

Polenizatorii asigură reproducerea şi formarea fructelor la multe culturi şi plante sălbatice prin

transportarea polenului de la o floare la alta, asigurând producţia culturilor şi transferul de gene între

şi în rândul populaţiilor de specii de plante, menţinând diversitatea genetică. În Europa, peste 150 de

specii de culturi şi 80 la sută dintre speciile de plante sălbatice din Europa sunt direct influenţate de

polenizarea insectelor pentru formarea fructelor şi seminţelor, inclusiv o varietate de fructe şi legume,

culturi industriale, seminţe şi nuci, plante şi culturi furajere. Albinele sunt cei mai importanţi

polenizatori pentru majoritatea culturilor care necesită polenizarea de către animale, inclusiv albinele

domestice şi speciile sălbatice, precum albinele fără ac, bondarii şi albinele solitare.

Un declin anormal atât al albinelor, cât şi al albinelor sălbatice a fost observat la nivel mondial de mai

multe decenii. Există dovezi ştiinţifice că declinul polenizatorilor din Europa are un impact economic

asupra producţiei de alimente şi un impact ecologic asupra speciilor de plante sălbatice. În plus,

dependenţa atât de albine, cât şi polenizatorii sălbatici pentru o aprovizionare cu alimente diversă

din punct de vedere nutriţional şi echilibrată este ridicată, sugerând că declinul polenizatorilor poate

duce astfel la viitoare dezechilibre şi deficienţe nutriţionale umane.

5.2.2 Factorii care afectează populaţiile de albine/polenizatori din UE

Cunoştinţele actuale sugerează că declinul este cauzat de mai mulţi factori, frecvenţa, severitatea şi

rapiditatea variaţiei mortalităţii coloniilor de albine depinzând în funcţie de condiţii. Presiunile-cheie

şi factorii declinului coloniei identificaţi pe baza unor dovezi ştiinţifice considerabile includ:

dăunători şi patogeni, în mod specific Varroa destructor (care în combinaţie cu bolile este un factor

major al mortalităţii coloniei pe timp de iarnă în Europa); practicile agricole, inclusiv utilizarea

pesticidelor, fragmentarea crescută şi pierderea habitatului, declinul calităţii polenului şi lipsa surselor

de nutrienţi, a diversităţii şi a calităţii din cauza intensificării păşunilor şi a terenurilor arabile; precum

şi practici slabe de creştere a albinelor, inclusiv lipsa diversităţii genetice a albinelor (AFSSA 2008,

Parlamentul European 2011). Cauzele declinului albinelor sălbatice sunt mai puţin investigate, dar se

aşteaptă să fie similare.

Caseta 12: Importanţa economică a polenizatorilor

S-a calculat că polenizatorii au un impact asupra producţiei a 35 la sută din producţia de

alimente a Europei (în greutate), iar valoarea economică a producţiei de alimente pe baza

culturilor polenizate de animale este estimată la 15 miliarde de euro pe an (Parlamentul

European, 2011).


17

Numeroşi dintre aceşti factori sunt legaţi între ei sau interacţionează, adăugându-se la complexitatea

înţelegerii cauzelor exacte ale declinului albinelor. De exemplu, se pare că dovezile cu privire la

pesticidele pe bază de neonicotinoide arată că aceste produse nu au neapărat doar impacturi

semnificative, ci şi reduc rezistenţa la dăunători, făcând din aceşti doi factori o ameninţare

semnificativă la adresa albinelor (de exemplu, Alaux et al., 2010). Efectele interacţiunilor ar putea fi

aproape la fel de importante ca cele ale fiecărui factor în parte.

Monitorizarea şi raportarea, precum şi găsirea cauzelor şi soluţiilor sunt dificile, deoarece sectorul

crescătorilor de albine este foarte fragmentat şi majoritatea crescătorilor respectivi sunt

neprofesionişti. Cu toate acestea, sisteme de monitorizare sunt puse în aplicare în prezent în

majoritatea statelor membre, iar noi programe de cercetare importante sunt în curs de desfăşurare.

5.2.3 De ce este nevoie pentru a inversa declinul polenizatorilor în Europa

Declinul albinelor este cauzat de interacţiunea mai multor factori, ceea ce înseamnă că o serie de

măsuri este necesară, impunându-se acţiuni concertate din partea autorităţilor publice, crescătorilor

de albine, agricultorilor, industriei farmaceutice şi a cercetătorilor. În timp ce este recunoscut faptul că

factorii multipli necesită acţiuni, două acţiuni specifice sunt (1) reproducţia locală pentru rezistenţa la

Varroa, necesară deoarece metodele de control actuale sunt insuficiente din cauza rezistenţei şi a

costurilor lor considerabile, şi (2) creşterea resurselor de flori pentru polenizatori în peisajele agricole.

Resursele de polen şi nectar din peisajele agricole s-au redus semnificativ, factorul principal limitând

populaţiile de polenizatori sălbatici. Măsurile de agromediu ar putea încuraja fermierii să protejeze

câmpurile cu habitate seminaturale de pe terenurile agricole şi să creeze la scară largă margini de

câmpuri bogate în flori pentru albine


18

6 RECOMANDĂRI

Provocările corelate ale schimbărilor climatice şi ale declinului biodiversităţii conduc la concluzia că,

dacă producţia agricolă urmează să fie sporită prin intensificare, ea trebuie să fie realizată în mod

durabil, ţinând cont de necesităţile privind clima şi biodiversitatea din UE şi din alte zone. Termenul

„intensificare durabilă” a fost folosit pentru a descrie această dublă provocare de a creşte

productivitatea terenului agricol pentru a produce mai multe alimente şi mai multe servicii

ecologice în faţa unei clime aflate în schimbare. Se impun modificări semnificative în sistemele

agricole din Europa cu scopul de a reduce deficitul de mediu existent, precum şi pentru a aborda

noile presiuni, precum cele asociate schimbărilor climatice. Sunt necesare, de asemenea, schimbări ale

modelelor de consum (în special o reducere a consumului de carne) şi depunerea unor eforturi mai

mari în timp pentru a reduce risipa de alimente. Politicile UE, inclusiv PAC şi parteneriatul european

pentru inovare cu privire la productivitatea şi durabilitatea agriculturii au de jucat roluri-cheie în ceea

ce priveşte creşterea domeniului de aplicare, a ritmului şi a eficacităţii măsurilor. Astfel de măsuri ar

trebui să includă stimulente pentru o gestionare a terenurilor agricole rezistentă la schimbările

climatice şi favorabilă biodiversităţii, utilizarea eficientă a instrumentelor de politică, inclusiv

reglementări pentru a evita practicile nesustenabile şi a proteja ecosistemele importante şi

biodiversitatea lor, precum şi finanţare pentru a stimula cercetarea şi adoptarea de noi alegeri

inovatoare în materie de gestionare.

Următoarele reprezintă alegeri prioritare recomandate pentru creşterea durabilă a productivităţii

agricole, sprijinind în acelaşi timp acţiunile-cheie pentru facilitarea atenuării schimbărilor climatice

legate de agricultură şi adaptării la acestea şi a conservării biodiversităţii. Acestea se bazează pe o

examinare a implicaţiilor interdependenţelor dintre schimbările climatice şi agricultură şi dintre

agricultură şi biodiversitate şi iau în considerare potenţialul pentru utilizarea unei serii de alegeri

inovatoare care să crească productivitatea agricolă în mod durabil.

1. Alegeri care furnizează stimulente adecvate pentru o gestionare agricolă rezistentă la

schimbările climatice şi favorabilă biodiversităţii

Promovarea acţiunilor care sunt benefice pentru atenuarea schimbărilor climatice şi adaptarea la acestea şi

evitarea daunelor aduse biodiversităţii şi, de asemenea, care sunt benefice din punct de vedere economic pentru

fermierii din UE

Integrarea unei dimensiuni mai puternice a schimbărilor climatice în PAC atât începând cu

2014, cât şi pe viitor, inclusiv în programele de dezvoltare rurală. Fermierii au nevoie de

încurajare pentru a identifica şi a lua măsuri adecvate în vederea utilizării mai eficiente a

resurselor de apă, sol, energie şi deşeuri.

Schemele de agromediu bine concepute, orientate şi monitorizate, precum şi alte măsuri de

stimulare, pot oferi beneficii pentru biodiversitate şi adaptarea la schimbările climatice.

Îmbunătăţirea rotaţiei culturilor, gestionarea integrată a buruienilor şi dăunătorilor, culturile

intercalate, o mai bună gestionare a nutrienţilor, aratul de conservare, zonele de protecţie

necultivate bogate în flori şi reducerea densităţii animalelor constituie toate exemple în acest

sens.

Finanţarea publică ar trebui să contribuie la depăşirea obstacolelor din calea acţiunilor întreprinse de

fermieri, punând în aplicare măsuri de atenuare a schimbărilor climatice şi adaptare la acestea, prin

sprijinirea modestă a costurilor de investiţie iniţiale şi a costurilor de demarare, după caz, în special în

sectorul animalelor unde există mai puţine beneficii directe pentru productivitate. Multe dintre

acţiunile necesare sunt mai benefice dacă sunt planificate şi orientate la o scară mai largă decât


19

exploataţia individuală. Regulamentul privind sprijinul pentru dezvoltare rurală include măsuri de

sprijin care pot contribui la încurajarea şi plata aferentă acţiunilor necesare de planificare şi orientare

pe termen lung prin finanţarea parteneriatelor locale, a mediatorilor şi a serviciilor de consultanţă.

Consolidarea protecţiei şi a gestionării habitatelor agricole seminaturale şi a viabilităţii economice a sistemelor

agricole care le menţin

Aceasta necesită o combinaţie între sporirea sprijinului şi consolidarea investiţiilor în ceea

ce priveşte gestionarea tradiţională, împreună cu dezvoltarea de noi abordări şi adaptarea la

condiţiile socioeconomice în schimbare.

Sprijinul şi consultanţa trebuie orientate către sisteme agricole care menţin şi restabilesc

habitatele şi speciile Natura 200011, atât în cadrul siturilor Natura 2000, cât şi în afara

acestora, în special în cazul în care protejează sau fac legătura între siturile Natura 2000.

Atenuarea eficientă a schimbărilor climatice şi conservarea biodiversităţii necesită scoaterea

unor zone limitate din utilizarea deosebit de productivă, precum reumezirea solurilor

turboase şi extensificarea păşunilor.

Statele membre pot utiliza cadrul politicii agricole comune pentru a elabora măsuri care să sprijine

agricultura de mare valoare naturală prin sprijinirea gestionării adecvate a habitatelor valoroase

seminaturale de pe terenurile agricole şi prin măsuri mai puţin directe care adaugă valoare produselor

agricole MVN cu scopul de a îmbunătăţi durabilitatea economică şi socială, reducând abandonul.

Acţiunile de restabilire şi refacere a sistemelor agricole seminaturale trebuie să fie sprijinite de măsuri

de politică care recunosc serviciile ecosistemice semnificative pe care le furnizează, prin evaluări ale

ecosistemelor, planificarea şi gestionarea strategică multifuncţională a destinaţiei terenurilor, plăţi

pentru schemele de servicii ecosistemice, precum şi prin îmbunătăţirea monitorizării.

2. Alegeri care restricţionează practicile nesustenabile din Europa

Asigurarea conformităţii cu Directiva privind nitraţii şi cu alte acte legislative ale UE care reduc presiunile

asupra mediului

O mai bună gestionare a ciclului azotului pe terenurile agricole ar aduce beneficii

semnificative pentru biodiversitate, ar reduce emisiile de gaze cu efect de seră şi ar îmbunătăţi

calitatea apei. Aceasta necesită acţiuni mai coerente şi mai riguroase pe întreg teritoriul UE în

vederea unei utilizări echilibrate a fertilizatorilor12 şi a îmbunătăţirii gestionării culturilor şi

îngrăşămintelor; hrănirii animalelor cu produse cu conţinut redus de proteine; precum şi a

îmbunătăţirii depozitării îngrăşămintelor. Producţia poate fi menţinută reducându-se în

acelaşi timp sarcinile de poluare.

Susţinerea unor obiective ambiţioase de reducere a pesticidelor şi punerea deplină în aplicare a gestionării

integrate a dăunătorilor

11Natura 2000 este un cadru al legislaţiei UE cu privire la conservarea naturii (inclusiv Directivele

privind păsările şi habitatele) care protejează habitate şi specii importante, incluzând o reţea la nivelul

UE de zone protejate.

12Adică o utilizare a fertilizatorilor care nu scade producţia culturilor, ci reduce pierderile de azot la

mai puţin de 50 mg NO3-l-1.


20

Statele membre nu stabilesc în prezent obiective ambiţioase de reducere a pesticidelor în

temeiul Directivei privind utilizarea durabilă a pesticidelor. Cu toate acestea, în temeiul

noului cadru PAC, serviciile de consiliere agricolă sunt obligate să furnizeze fermierilor

consiliere cu privire la gestionarea integrată a dăunătorilor, prin intermediul căreia se pot

obţine beneficii substanţiale pentru biodiversitate.

Utilizarea cerinţelor de ecocondiţionalitate ale PAC13 cu scopul de a asigura protecţia şi gestionarea

componentelor terenurilor agricole care aduc beneficii biodiversităţii şi adaptării la schimbările climatice

Asigurarea adoptării unei mai mari flexibilităţi de către statele membre pentru a stabili

cerinţe cu privire la bunele condiţii agricole şi de mediu în cadrul noului regim de

ecocondiţionalitate al PAC, astfel încât să se consolideze protecţia şi gestionarea păşunilor

permanente, a zonelor de protecţie riverane şi a caracteristicilor terenurilor agricole,

precum şi eficienţa utilizării azotului şi a apei.

3. Promovarea opţiunilor inovatoare pentru o agricultură productivă rezistentă la schimbările

climatice care favorizează biodiversitatea, asigurând totodată garanţii de mediu pentru noile

tehnologii

Asigurarea orientării investiţiilor în inovare către zonele cu cel mai mare deficit de potenţial şi cunoştinţe,

combinând îmbunătăţirea producţiei cu obiectivele de durabilitate

Cursul existent al creşterii producţiei trebuie să fie mai bine integrat cu practici inovatoare

care reduc efectele dăunătoare asupra mediului ale agriculturii de mare producţie.

Parteneriatul european pentru inovare cu privire la productivitatea şi durabilitatea

agriculturii oferă o oportunitate de a alimenta şi a canaliza mai multe resurse în direcţia

acestei priorităţi. Cercetările ar trebui să se axeze, de asemenea, pe sisteme mai extensive,

inclusiv cercetarea privind metodele de creştere a producţiei sistemelor agricole organice.

Elaborarea unor sisteme de producţie care să furnizeze cele mai mari beneficii comune pentru

producţia de alimente, atenuarea schimbărilor climatice şi adaptarea la acestea, îmbunătăţirea

utilizării eficiente a resurselor şi conservarea biodiversităţii, cum ar fi agricultura de precizie,

paludicultura14 pe solurilor turboase reumezite şi unele forme de agrosilvicultură.

Crearea specifică a unei infrastructuri verzi în vederea restabilirii conectivităţii şi a serviciilor

ecosistemice în cadrul peisajelor agricole.

Garanţii de mediu, cercetarea şi evaluarea eventualelor impacturi negative ale noilor tehnologii

Există o posibilitate semnificativă pentru producţia de biocombustibili avansaţi pe bază

de deşeuri şi reziduuri în Europa, dar va fi necesar un nou cadru politic pentru utilizarea

acesteia. Vor fi necesare garanţii de mediu adecvate pentru a preveni efectele dăunătoare

indirecte, precum cele legate de relocarea paielor şi a altor reziduuri de recolte agricole care

sunt necesare pentru a reţine carbonul din sol pe câmpuri.

Noile culturi biologice produse atât prin intermediul modificării genetice, cât şi al noilor

tehnici de reproducţie a plantelor ar trebui evaluate pentru a determina eventualele impacturi

13 Ecocondiţionalitatea este un set de standarde care defineşte bunele practici agricole şi de mediu de

pe terenurilor agricole din UE.

14 Producţie agricolă durabilă pe solurile turboase care au suferit o reumezire.


21

de mediu şi agronomice. O serie largă de trăsături şi culturi de nouă generaţie vor fi

disponibile pentru utilizare în viitorul apropiat. Aceste culturi pot fi favorabile biodiversităţii

sau pot dăuna acesteia în funcţie de trăsăturile şi gestionarea lor.

Asigurarea unei mai bune utilizări şi conservări a resurselor genetice ale Europei pentru alimentaţie şi

agricultură

Stimularea sistematică a diversităţii resurselor genetice vegetale în cadrul fiecărei legături a

ciclului de reproducţie a plantelor. Acordarea unei mai mari importanţe în cadrul

programului Orizont 2020 cercetării în domeniul resurselor genetice vegetale pentru o bază

a culturilor cu mai multă biodiversitate şi mai bine adaptată la schimbările climatice.

Instituirea unei reţele europene a rezervelor genetice in situ pentru speciile sălbatice înrudite

ale culturilor şi a unor zone de conservare în cadrul exploataţiei pentru soiurile primitive,

sprijinită de un plan de acţiune european pentru conservarea speciilor sălbatice înrudite ale

culturilor.

Instituirea unui sistem integrat european al băncilor de gene mai coordonat care să furnizeze

crescători de culturi cu o mai mare caracterizare şi evaluare actuală sau predictivă a resurselor

genetice vegetale conservate şi mai multe informaţii disponibile online asociat unei mai bune

cooperări între băncile de gene.

Furnizarea unei finanţări directe crescute pentru abordarea factorilor multilaterali care cauzează declinul

albinelor şi al polenizatorilor sălbatici

Finanţarea publică este necesară în mod urgent pentru a aborda factorii multilaterali care

cauzează declinul albinelor şi al populaţiilor de polenizatori sălbatici din Europa. Faptul că se

pare că niciun factor nu este cauza declinului albinelor nu ar trebui utilizat drept motiv pentru

lipsa acţiunilor.

Este necesar un răspuns integrat, precum şi acţiuni concertate din partea autorităţilor publice,

crescătorilor de albine, agricultorilor, industriei agrochimice şi a cercetătorilor.

Acţiunile prioritare specifice includ: aprofundarea cunoştinţelor cu privire la riscurile

prezentate de neonicotinoide şi de alte pesticide sistemice; măsuri de creştere a reproducţiei

pentru rezistenţa la Varroa şi îmbunătăţirea disponibilităţii unor metode mai bune de

tratament şi acţiuni care sporesc resursele de flori pentru polenizatori în cadrul peisajelor

agricole.

4. Alegeri pentru reducerea impacturilor negative externe ale agriculturii şi importurilor de

biocombustibili europene

Intensificarea eforturilor UE în direcţia reducerii amprentei sale ecologice mondiale, în timp, în ceea ce priveşte

alimentele, furajele şi bioenergia, încurajând cererea consumatorilor de alimente durabile din punct de vedere

ecologic

UE joacă un rol important în iniţiativele de elaborare a unor principii şi acorduri ecologice

mondiale pentru producţia de alimente, fibre şi energie, încurajând totodată schemele şi

produsele eficiente voluntare şi private de certificare pentru mediu.

În cazul biocombustibililor sunt necesare măsuri pentru a aborda impacturile indirecte ale

schimbării destinaţiei terenurilor legate de biocombustibili, împreună cu standarde

adecvate de durabilitate pentru materiile prime. Promovarea biocombustibililor avansaţi


22

obţinuţi din deşeuri şi reziduuri, împreună cu garanţii de mediu pentru a preveni efectele

nocive indirecte, ar contribui la înlăturarea efectelor negative ale încrederii excesive

acordate de UE biocombustibililor convenţionali.

Promovarea producţiei interne de furaje care favorizează biodiversitatea şi adaptarea la

schimbările climatice, precum sistemele de cultivare a leguminoaselor furajere nu necesită

niveluri ridicate de utilizare a pesticidelor, precum şi evitarea costurilor de mediu asociate

importurilor de furaje.

Strategii privind separarea terenurilor în raport cu partajarea terenurilor, precum şi investigaţii

suplimentare, astfel încât arbitrajele între biodiversitate şi producţia agricolă la nivel mondial şi la

nivelul UE să fie mai bine înţelese, iar politicile să fie ajustate în mod corespunzător.


23

7 REFERINŢE

Alaux,C., Brunet,J.-L., Dussaubat,C., Mondet,F., Tchamitchan,S., Cousin,M., Brillard,J.,

Baldy,A., Belzunces,L.P. şi Le Conte,Y. (2010) Interactions between I microspores and a

neonicotinoid weaken honeybees (Apis mellifera). Environmental Microbiology, No 12, pp. 774-

782.

Batáry, P, Báldi, A, Kleijn, D şi Tscharntke, T (2010) Landscape-moderated biodiversity effects

of agri-environmental management: a meta-analysis. Proceedings of the Royal Society B Biological

Sciences, No 278, (1713) pp. 1894-1902.

Bilz, M, Kell, S P, Maxted, N şi Lansdown, R V (2011) European Red List of Vascular Plants.

Oficiul Regional al IUCN pentru Europa. Oficiul pentru Publicaţii al Uniunii Europene,

Luxemburg.

Campbell, A şi Doswald, N (2009) The impacts of biofuel production on biodiversity: A review of the

current literature. UNEP-WCMC, Cambridge, Regatul Unit.

AEM (2010) EU 2010 Biodiversity Baseline. Raportul tehnic al AEM nr. 12/2010, Agenţia

Europeană de Mediu, Copenhaga.

AEM (2012) Climate change, impacts and vulnerability in Europe 2012. An indicator-based report.

Raportul AEM nr. 12/2012, Agenţia Europeană de Mediu, Copenhaga.

EFSA (2010) EFSA Guidance on the environmental risk assessment of genetically modified

plants. EFSA Journal, No 8, (11) 1879.

Comisia Europeană (2009) The role of European agriculture in climate change mitigation.

Document de lucru al serviciilor Comisiei, SEC(2009) 1093 final, 23.7.2009b, Comisia

Europeană, Bruxelles.

Comisia Europeană (2011), Foaie de parcurs către o Europă eficientă din punct de vedere al

utilizării resurselor. Comunicare a Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul

Economic şi Social şi Comitetul Regiunilor, COM(2011)571, 20.9.2011a, Comisia Europeană,

Bruxelles.

Comisia Europeană (2013) The impact of EU consumption on deforestation: Comprehensive analysis

of the impact of EU consumption on deforestation. Studiu finanţat de DG ENV din cadrul Comisiei

Europene şi realizat de VITO, IIASA, HIVA şi IUCN NL. Părerile şi opiniile exprimate în

raport nu le reprezintă în mod necesar pe cele ale IIASA sau ale organizaţiilor sale membre

naţionale, DG ENV din cadrul Comisiei Europene,

http://ec.europa.eu/environment/forests/impact_deforestation.htm

Parlamentul European (2011) Raport referitor la sănătatea albinelor şi provocările pentru

sectorul apicol. Raportul Comisiei pentru agricultură şi dezvoltare rurală. Raportor: Csaba

Sándor Tabajdi. 2001/2108(INI), Parlamentul European, Bruxelles.

FAO (2010) The State of the World's Plant Genetic Resources for Food and Agriculture. Organizaţia

Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură, Roma.

Gardi, C, Jeffery, S and Saltelli, A (2013) An estimate of potential threats levels to soil

biodiversity in EU. Global Change Biology, No 19, (5) pp. 1538-1548.

http://ec.europa.eu/environment/forests/impact_deforestation.htm


24

Geiger, F, Bengtsson, J, Berendse, F, Weisser, W W, Emmerson, M, Morales, M B, Ceryngier, P,

Liira, J, Tscharntke, T, Winqvist, C, Eggers, S, Bommarco, R, Pärt, T, Bretagnolle, V,

Plantegenest, M, Clement, L W, Dennis, C, Palmer, C, Oñate, J J, Guerrero, I, Hawro, V, Aavik,

T, Thies, C, Flohre, A, Hänke, S, Fischer, C, Goedhart, P W şi Inchausti, P (2010b) Persistent

negative effects of pesticides on biodiversity and biological control potential on European

farmland. Basic and Applied Ecology, No 11, (2) pp. 97-105.

Gobin, A, Campling, P, Janssen, L, Desmet, N, van Delden, H, Hurkens, J, Lavelle, P şi

Berman, S (2011) Soil organic matter management across the EU - best practices, constraints and

trade-offs. Raport final pentru Comisia Europeană, DG Mediu. Report tehnic – 2011 – 051,

Comunităţile Europene, Luxemburg.

Hampicke, U (2010) Expert Report on the Level of Compensation Payments for the Near-Natural

Exploitation of Agricultural Land in Germany.

Hellmann, F şi Verburg, P H (2010) Impact assessment of the European biofuel directive on

land use and biodiversity. Journal of Environmental Management, No 91, (6) pp. 1389-1396.

Laborde, D (2011) Assessing the Land Use Change Consequences of European Biofuel Policies.

Raport pentru Comisia Europeană, DG Comerţ, International Food Policy Institute (IFPRI),

Washington DC, SUA.

http://www.ifpri.org/sites/default/files/publications/biofuelsreportec2011.pdf.

Maxted,N., Iriondo,J., Dulloo,E. şi Lane,A. (2008) Introduction: The integration of PGR

conservation with protected area management. In: Conserving Plant Genetic Diversity in

Protected Areas: Population Management of Crop Wild Relatives (ed. J. Iriondo, N. Maxted şi E.

Dulloo), pp. 1-22. CABI Publishing, Wallingford, Regatul Unit.

Maxted, N, Dulloo, M E, Ford-Lloyd, B V, Frese, L, Iriondo, J M şi Pinheiro de Carvalho, M

(2012) Agrobiodiversity Conservation: Securing the Diversity of Crop Wild Relatives and Landraces.

CABI Publishing, Wallingford, Regatul Unit.

Merckx, T, Feber, R E, Riordan, P, Townsend, M C, Bourn, N A D, Parsons, M S şi Macdonald,

D W (2009) Optimizing the biodiversity gain from agri-environment schemes. Agriculture,

Ecosystems and Environment, No 130, (3-4), pp. 177-182.

OCDE (2010) Climate Change and Agriculture: impacts, adaptation and mitigation. OCDE, Paris.

Oppermann, R, Beaufoy, G şi Jones, G (ed) (2012) High Nature Value Farming in Europe. 35

European Countries - Experiences and Perspectives. verlag regionalkultur, Ubstadt-Weiher.

Poláková, J, Tucker, G M, Hart, K, Dwyer, J şi Rayment, M (2011) Addressing biodiversity and

habitat preservation through Measures applied under the Common Agricultural Policy. Raport

pregătit pentru DG Agricultură şi Dezvoltare Rurală, contractul nr. 30-CE-0388497/00-44,

Institute for European Environmental Policy, Londra.

Schils, R, Kuikman, P, Liski, J, Van Oijen, M, Smith, P, Webb, J, Alm, J, Somogyi, Z, Van der

Akker, J, Billett, M, Emmett, B, Evans, C, Lindner, M, Palosuo, T, Bellamy, P, Jandl, R şi

Hiederer, R (2008) Review of Existing Information on the Interrelations between Soil and Climate

Change. Raport final CLIMSOIL. Contractul nr. 070307/2007/486157/SER/B1, Comisia

Europeană, Bruxelles.

http://www.ifpri.org/sites/default/files/publications/biofuelsreportec2011.pdf

PE 513.514

CAT BA-03-13-494-RO-N

DOI 10.2861/40811

ISBN 978-92-823-5097-3

Publicaţie editată de Direcţia pentru evaluarea impactului și valoarea adăugată europeană Direcția Generală Servicii de Cercetare Parlamentară, Parlamentul European

Date post:	25-Dec-2019
Category:	Documents
Upload:	others
View:	3 times
Download:	0 times

Alegeri tehnologice pentru hrănirea a 10 miliarde de ... · DESPRE EDITOR Pentru a contacta STOA...

Documents