Întreb ările pentru Examenele de Stat la disciplina Agrochimie, anul 20151. Adsobţia fizică a solului şi însemnătatea ei pentru utilizarea îngrăşămintelor.

Insusirea solului de a atrage din solutia solului si de a retine substante minerale in stare dedispersie moleculara sau ionica, se numeste adsorbtie. Forţele de adsorbţie sau de sorbţie se manifestă asupra apei aflată la suprafaţa particulelor desol. Prin pierderea apei din porii necapilari şi apoi capilari, rămâne în sol apă reţinută lasuprafaţa particulelor. Această apă este reţinută foarte puternic (10.000 km) nu se mişcă sau semişcă foarte lent (de la peliculele mai groase către peliculele mai subţiri sau sub formă devapori). Forţele de adsorbţie sunt de natură electrostatică şi se manifestă datorită caracteruluidipolar al moleculelor de apă care sunt atrase la suprafaţa particulelor de sol unde există sarcinielectrice libere.Capacitatea de retinere fizica mai este cunoscuta sub numele de adsorbtie apolara saumoleculara. Fenomenul de retinere fizica consta in adsorbtia la suprafata particulelor mineralesau organice ale solului a moleculelor unor substante din aerul sau solutia solului.Fenomenul de retinere fizica cuprinde si unele substante coloidale ca acizii humici, oxizii defier si mangan, dar cel mai cunoscut este cel al adsorbtiei moleculelor de apa, ce formeaza lasuprafata particulei o pelicula de apa. Prin acelasi fenomen sunt retinute de sol multe dinsubstantele nutritive, impiedecandu-se spalarea lor din profilul de sol, in acelasi timp, acesteasunt usor accesibile pentru radacinile plantelor. Capacitatea de reţinere fizică (adsorbţia apolară)este însuşirea solului de a reţine prin fenomene fizice, datorită energiei de suprafaţă (tensiuneasuperficială), atât substanţele gazoase, cât şi pe cele dispersate molecular în apă, moleculele însol fiind reţinute prin forţe de atracţie sau coeziune. În modul acesta se modifică concentraţiasoluţiei solului şi alcătuirea ei calitativă. Această însuşire, care se manifestă la limita deseparaţie dintre două faze (solidă-lichidă, solidăgazoasă, lichidă- gazoasă), tinde să micşorezesuprafaţa de separare dintre faze datorită forţelor de atracţie dintre molecule, forţe care îninteriorul particulei se echilibrează, iar în exterior rămân nesatisfăcute. Datorită tensiuniisuperficiale de la suprafaţa particulelor de sol, apa este reţinută sub forma unei peliculecontinue, în care se pot găsi dizolvate elemente nutritive. Capacitatea de reţinere fizică exercităinfluenţă asupra repartizării substanţelor nutritive din sol sau a celor introduse prinîngrăşăminte, asupra capacităţii de gonflare şi hidratare sau altor însuşiri, precum şi asupradiferitelor gaze din sol (NH3, O2, H2, CH4, CO2, N2 etc.) sau vapori (H2O). Capacitatea deadsorbtie moleculara - adsorbtie fizica sau apolara- atragerea, adsorbtia sau retinerea lasuprafata particulelor de sol a unor substante in stare de dispersie moleculara.la suprafata particulelor coloidale, care au sarcini electrice libere si care atrag moleculeledipolare din solutia solului. apa de higroscopicitate si peliculara, moleculele de amoniac, CO2,acizi humici, oxizi de Fe, etc. la solurile cu textura argiloasa capacitatea de retineremoleculara este maxima, iar la solurile cu textura nisipoasa este minima.

2. Adsobţia chimică a solului şi însemnătatea ei la utilizarea îngrăşămintelor. Capacitatea de reţinere chimică sau fără schimb este caracteristică tuturor ionilor (excepţieNO3-, Na+). Trecerea ionilor din starea schimbabilă în cea neschimbabilă duce frecvent laimobilizarea substanţelor nutritive pentru plante. Reţinerea cationilor fără schimb, apare datorităunei adsorbţii ionice în urma căreia se formează un compus greu solubil la interfaţa dintre fazasolidă şi cea lichidă. Reţinerea cationilor fără schimb are rol important în insolubilizarea ionuluifosfat. Pe suprafaţa de ruptură a particulelor de argilă se pot găsi ioni de Fe, Al, Ca, Mg, K, cuvalenţă nesatisfăcută şi astfel se poate reţine din soluţia solului ionul fosfat cu formare decompuşi greu solubili (AlPO4, FePO4).

Reacţia de la interfaţa dintre faza solidă şi cea lichidă se petrece după aceeaşi lege a formării deproduşi greu solubili. Retrogradarea. Reacţia prin care sărurile solubile trec în săruri greusolubile sau insolubile se numeşte retrogradare. Îngrăşămintele cu fosfor sunt expuse procesuluide retrogradare în solurile saturate cu ioni de calciu. Când în sol predomină hidroxizii liberi deFe şi Al, insolubilizarea ionului fosforic este favorizată.

În solurile acide au loc următoarele reacţii: Fe(OH)3 + H3PO4 → FePO4 + 3H2O Al(OH)3 + H3PO4 → AlPO4 + 3H2O

Fenomenul de retrogradare este nefavorabil prin faptul că insolubilizează o parte dinîngrăşăminte şi este favorabil atunci când împiedică de la levigare unele substanţe. Existăcompuşii care în urma reacţiilor chimice nu dau combinaţii insolubile sau greu solubile, ca deexemplu: sărurile acidului azotic şi compuşii cu sodiu, care nu se reţin chimic.

3.3.3.3. Adsobţia de schimb (fizico-chimică) Capacitatea de retinere fizico-chimica este cunoscuta si sub numele de adsorbtie polara sau deschimb ionic. Fenomenul se refera la adsorbtia ionilor (fie cationi, fie anioni) pe carecomplexul coloidal o realizeaza din solutia solului. Ionii adsorbiti din solutia solului vor ficompensati de o cantitate echivalenta de ioni de acelasi tip de sarcina, astfel ca atat solutiasolului cat si complexul coloidal vor ramane neutre din punct de vedere electric. Coloizii deargila si humus, fiind incarcati cu sarcini electrice negative, vor retine din solutia solului ioni cusarcina de semn contrar, adica cationi. Cationii din solutia solului provin din debazificareasilicatilor primari, din mineralizarea materiei organice sau din disocierea electrolitilor. Adsorbtiefizico-chimica sau adsorbtie polara sau schimb cationic consta in adsorbtia din solutia solului aionilor pozitivi, adica a cationilor (Ca, Mg, Na, K, H, Al, Fe. Mn, Zn, Cu, etc). • are loc unpermanent schimb de cationi intre faza solida si faza lichida a solului, fixarea cationilor fiindsuperficiala. Capacitatea de reţinere fizico-chimică cu schimb (adsorbţia cu schimb cationic sauadsorbţia polară) este însuşirea solului de a schimba cationii din faza solidă a solului cu ocantitate echivalentă de cationi din soluţie. Reţinerea fizico-chimică se datoreşte în principalcomplexului adsorbtiv sau coloidal al solului (Ghedroiţ). Se numeşte complex deoarece estealcătuit din partea minerală şi organică a solului şi adsorbtiv fiindcă are capacitatea să reţinăprin schimb din soluţia solului o serie de cationi datorită suprafeţelor mari de contact, adispersiei coloidale şi a sarcinilor electrice. Această însuşire este cu atât mai mare cu cât solurileau o alcătuire granulometrică mai fină, conţin mai ridicat în humus şi au raportul SiO2/Al2O3mai mic. Reţinerea polară cu schimb este proprie complexului adsorbtiv al solului. Complexuladsorbtiv, [C.A.], reprezintă totalitatea particulelor fin dispersate din faza solidă capabile săschimbe cationii adsorbiţi cu cei din soluţie. Prin reacţia schimbului de cationi dintre soluţiasolului şi faza solidă, partea coloidală a solului adsoarbe în primul rând cationii (Ca2+, Mg2+,K+, Na+, H+) din soluţie, eliberând în schimb alţi ioni cu sarcini pozitive.Legile generale. 1. În schimbul cationic dintre un complex adsorbtiv şi soluţia unei sări, pentrufiecare cation intrat în complexul adsorbtiv trece din complex în soluţie un alt cation de aceeaşivalenţă sau doi ori trei cationi cu valenţa de două ori, respectiv de trei ori mai mică. Schimbulde cationi are loc în cantităţi echivalente. Această echivalenţă este evidenţiată în reacţia deschimb care are loc când se agită o probă de sol cu o soluţie de clorură de amoniu : 2. Anionulsării nu ia parte la schimb, nu este adsorbit de argilă. Adsorbţia este deci polară. Concentraţiasoluţiei în anioni rămâne constantă 3. Schimbul de ioni este un proces reversibil. O argilăsaturată cu calciu poate schimba toţi ionii de Ca cu ioni de K şi apoi această argilă saturată cupotasiu poate schimba ionii de K cu cei de Ca, revenind la starea iniţială. Schimbul cationic are

loc aproape instantaneu, înlocuirea poate fi făcută cu un alt cation sau chiar cu cel cu care afăcut schimbul – adsorbţia reversibilă. În procesul schimbului de cationi se stabileşte unechilibru, numit echilibru de schimb. Echilibrul dinamic ce se stabileşte între ionii adsorbiţi şisoluţia solului este un echilibru chimic. Cantitatea de cationi adsorbită la realizarea echilibruluide schimb nu depinde de concentraţia soluţiei în echivalenţi-gram de sare folosită, ci deconcentraţia în ioni a soluţiei. Echilibrul de schimb poate fi modificat prin aplicareaîngrăşăminelor, activitatea microorganismelor, eliminarea de CO2 etc. 5. Temperatura nu areinfluenţe apreciabile asupra echilibrului final, însă intensitatea schimbului depinde foarte multde temperatură. Temperatura deplasează starea de echilibru cu atât mai mult cu cât se schimbăcationi cu putere de schimb diferită şi pe măsură ce se formează compuşi cu grad de disocierediferit. 6. Schimbul de cationi este o reacţie practic instantanee, adică îndată ce soluţia vine încontact cu particulele coloidale ale solului Viteza de reacţie fiind aproape instantanee pentrureacţiile de schimb de la suprafaţa micelei coloidale şi lentă pentru cele ce se produc îninteriorul micelei, unde intervine fenomenul de difuzie.

4. Modurile de aplicare a îngrăşămintelor. Pentru utilizarea eficienta a ingrasamintelor chimice, modul si perioada de administrareaprezinta o importanta deosebita.Stabilirea modului corect de administrare a ingrasamintelorchimice este factorul care determina eficienta acestora.Perioada de administrare difera infunctie de conditiile pedo-climatice, ca si de faza de consum maxim al plantei de cultura. Solulprin caracteristicile sale fizice, chimice si biologice influenteaza in mare masura perioada deadministrare a ingrasamintelor. In perioada de incoltire al semintelor este foarte important casubstantele nutritive sa existe in cantitati suficiente, inzona unde apr radacinile plantei. Acetsaeste criteriul optim in stabilirea perioadei optime de administrare a ingrasamintelor.Deci nu sepoate recomanda un calendar standard, totusi este posibila stabilirea unor caracteristici generalecu privirel la administrarea ingrasamintelor, avandu-se in vedere elementele nutritive debaza.Ingrasamintele azotoase sunt foarte active in sol si pot fi usor spalate de apele pluviale saude irigatii. Pentru a preintampina aceste pierderi aceste ingrasminte se vor administra inmomentul in care este cel mai mult mnevoie de ele, in cele mai multe cazuri nu se administreazatoata cantitatea de azot in perioada de insamnatari sau de crestere a plantelor, administrareafacandu-se in etape, in anumite in anumite perioade de evolutie a plantelor. Fertilizare inainte de semanat/plantat Se imbina cu sistemul de lucrare al solului, odata cuaratura adanca sub brazda. Ingrasamintele pot fi incorporate si cu lucrarile dinainteasemanatului, in acest caz se folosesc ingrasaminte usor solubile , care vor fi utilizate de plante lainceputul pornirii in vegetatie la culturile anuale (cereale, legume, palnte furajere)Fertilizarea odata cu semanatul/plantatulPentru plantele care se seamana in randuri sau incuiburi, ingrasamintele se aplica cu semanatori speciale care lasa pe acelasi rand sau cuibsemintele si ingrasamintele O astfel de fertilizarea asigura nutritia plantelor pe 20/30 zile de larasarire. La porumb, una din plantele de cultura care raspunde cel mai bine aplicariiingrasamintelor chimice, acestea se aplica in 2 faze : inainte de semantat sau odata cusemanatul, pe rand, la 5-6 cm lateral de samanta si la 2-3 cm sub aceasta; In faza in care plantaare 5-7 frunze, tot pe rand folosind cultivatorul echipat cu dispozitive de administratingrasaminteFertilizare in timpul vegetatiei Este denumita si ingrasare suplimentara si are ca scop sacompleteze nevoile plantelor in elemente nutritive in anumite perioade critice ale nutritieiacestora. Fertilizarea de stimulare a plantelor se face cu soluţii de îngrăşăminte, concomitent cu

lucrările obligate de erbicidare, combaterea bolilor sau dăunătorilor ori odată cu executarealucrărilor de întreţinere. La cerealele păioase se aplică azot sub formă de uree dizolvată însoluţia de erbicid sau în soluţia preparatelor de prevenire a bolilor foliare şi respectiv decombaterea ploşniţei. Pe lângă uree, se pot adăuga cantităţi corespunzătoare de microelementeşi de substanţe fiziologic active cu scopul intensificării metabolismului plantelor.Concentraţia ureei în soluţia de pesticid se diferenţiază în raport cu planta de cultură şitemperatură a aerului. Astfel, la grâul şi orzul de toamnă aflate în faze de formare a paiului,concentraţia de uree admisă este de 8%, la temperatura de 15°C şi de 6% când temperatura estede 20°C. Alte culturi (porumb, floarea-soarelui, cartoful, soia, tomate şi altele) nu tolereazăureea pe frunze dacă se depăşeşte concentraţia de 2,5% în soluţie

5.5.5.5. Reacţia fiziologică a îngrăşămintelor şi însemnătatea ei la aplicareaîngrăşămintelor.

6.6.6.6. Soluţia solului ca sursă de nutriţie pentru plante. Soluţia solului denumită popular “mustul” sau “sucul” solului constituie o parte din “fazalichidă” a solului şi este alcătuită din apă şi diferite substanţe minerale şi sau organice aflate înstare de dispersie ionică, moleculară sau coloidală. La formarea “soluţiei solului contribuienumai o parte din “conţinutul total” de apă din sol. Astfel apa din sol constituie apa aflată înstare de vapori, apa de higroscopicitate, o parte din apa peliculară “nu participă la formareasoluţiei solului. Noţiunea de “soluţia solului” nu este sinonimă cu noţiunea de fază lichidă asolului” deoarece aceasta din urmă înglobează atât “soluţia solului” cât şi rezerva de “apămoartă” (inaccesibilă plantelor).Apa provenită din precipitaţii, străbătând straturile atmosferice, dizolvă o parte din substanţe dinatmosferă cum ar fi: CO2, O2, N2, NO3, NO2, NH3, SO2, H2S, Cl. Dintre gazele care se dizolvă înapa precipitaţiilor predominante sunt: CO2, O2 şi N2, raportul lor la temperatura de 20oC – fiindde 57:2,1:1,0.Apa ajunsă în contact cu solul, îşi schimbă compoziţia chimică datorită numeroaselor procesede alterare şi mineralizare cum ar fi: dizolvarea, disocierea, adsorbţia, schimbul ionic, absorbţiaionilor de către plante, etc. Substanţele solubile din sol sunt dizolvate, iar ionii rezultaţi în urmadisocierii pot reacţiona cu alţi compuşi sau pot fi translocaţi în profilul solului. Soluţia solului,venind în contact cu coloizii din masa solului, favorizează schimbul de ioni aflaţi în soluţie cucei din stratul difuz al micelelor coloidale.Modificarea continuă a compoziţiei soluţiei solului este influenţată atât de natura substanţelordizolvate în apa din precipitaţii cât şi de ansamblul transformărilor fizice, chimice şi biologicepe care le suferă constituenţii solului. În dinamica valorii concentraţiei soluţiei solului, peparcursul unui an se disting două etape: I etapa de acumulare a sărurilor, delimitată în timp deînceputul primăverii până la sfârşitul verii, când, datorită evapotranspiraţiei intense, circulaţiasoluţiei solului poate atinge pragul de saturaţie 400 mg/l şi II etapa de diluare a soluţiei soluluidelimitată în timp de la începutul toamnei până la sfârşitul iernii când, datorită unor valorisuperioare ale “capacităţii de câmp” are loc o levigare a sărurilor solubile “şi implicit, omicşorare a concentraţiei soluţiei solului .

Dar compoziţia şi concentraţia soluţiei solului prezintă şi o varietate diurnă determinată deoscilaţiile zilnice în sol ale CO2. În aceste condiţii valorile maxime ale concentraţiei soluţieisolului în ioni de Ca2+ se înregistrează în timpul nopţii; acest fenomen se explică prin aceea cădizolvarea carbonaţilor alcalino-pământoşi (CaCO3 şi MgCO3) precum şi substituirea ionilor

Ca2+ din complexul adsorbtiv se desfăşoară cu intensitate mai mare noaptea decât în timpulzilei. soluţia solului este mediul din care plantele prin rădăcini îşi asigură alimentarea cu apă şisubstanţe nutritive. În soluţia solului se întâlnesc combinaţii minerale, combinaţii organice şicombinaţii organo-minerale.Combinaţiile minerale sunt reprezentate de sărurile acizilorminerali (nitraţi, nitriţi, bicarbonaţi, carbonaţi, cloruri, sulfaţi, fosfaţi de Ca, Mg, Na, K, NH4,etc.) şi de diferiţi acizi de Fe, Al, Mn. Solutia solului are o compozitie foarte complexa, variatade la un tip de sol la altul, prezinta variatii pe acelasi profil de sol, precum si variatii in timp,atat sezoniere cat si diurne. Compozitia este determinata de o multitudine de factori, cum sunt:cei climatici (precipitatii, temperatura, evapotranspiratie), adancimea si mineralizarea apeifreatice, tipul de vegetatie, tipul de humus, activitatea microbiologica din sol, natura si gradul desolubilitate a substantelor minerale si organice, proprietatile complexului coloidal al solului etc.

7. Substanţa organică a solului ca sursă de nutriţie pentru plante. Partea organica a solului este alcatuita dintr-un amestec complex de substante organice, cu ostructura chimica specifica si de cele mai diferite proveniente. Cantitatile de resturi organice dinsol, care sunt supuse in mod permanent proceselor de descompunere, variaza foarte mult in functiede cantitatea de materie organica ce se realizeaza anual in cadrul ecosistemelor respective. Sursaprincipala a materiei organice din masa solului o constituie regnul vegetal reprezentat prin diferiteresturi de plante (tulpini, frunze, seminte, fructe, radacini), la care se mai adauga si resturile deorigine animala care raman sub forma reziduala dupa moartea acestora. Cele doua tipuri principalede vegetatie naturala (ierboasa si forestiera) intalnita in tara noastra, lasa in sol cantitati diferite deresturi organice si la adancimi variabile. Astfel, vegetatia specifica pajistilor de stepa bineincheiate, produce anual circa 10-20 t/ha de resturi vegetale alcatuite din radacini, tulpini, frunze,etc. Vegetatia forestiera spre deosebire de cea de stepa duce la acumularea a circa 3-5 t/ha resturiorganice, alcatuite din frunze, ramurele, fragmente de scoarta, fructe, seminte etc, carerealizeaza la suprafata solului un strat continuu cunoscut sub denumirea de litiera.Plantele de cultura lasa in sol cantitati variabile de resturi organice in functie de biomasaacestora. Astfel, plantele anuale cultivate lasa in sol 3-4 t/ha resturi organice, formate dinradacini si resturi de tulpini, pe cand o lucerniera lasa in sol anual circa 9-12 t/ha. La alcatuireafondului de materie organica mai participa microflora solului care prin numarul urias demicroorganisme, bacterii, ciuperci, actino-micete isi aduce un aport evident la formarea partiiorganice a solului. O alta sursa de materie organica o constituie fauna si microfauna solului princadavrele care raman in sol dupa moartea organismelor animale si care ajung in mod frecvent lacirca 400-600 kg/ha/an.Compozitia materiei organice Resturile organice din sol sunt constituite din apa carereprezinta circa 75-90% din masa acestora cat si diferiti compusi organici. Dintre elementele chimiceponderea cea mai mare o reprezinta urmatoarele: C, H, O, N la care se mai adauga in cantitati redusede Ca, Mg, Fe, K, P, S etc.Participarea diferitelor substante organice, cat si cenusa acestora (respectiv continutul in elementeminerale: K, Na, Ca, Mg, Fe, Al, P, S, Si etc.) se diferentiaza in functie de provenienta resturilororganice.Substantele organice sunt alcatuite dintr-o multitudine de compusi organici, reprezentatiprin urmatoarele grupe: hidrati de carbon, substante proteice, lignine, lipide si substante tanante.Proportia de participare a diferitilor compusi organici difera in functie de provenienta resturilorvegetale: bacterii, muschi, ferigi, conifere, vegetatie ierboasa. Vegetatia ierboasa in comparatie cucea lemnoasa pe langa faptul ca aduce in sol cantitati mai mari de resturi organice, acestea sunt si de ocalitate superioara, fiind mai bogate in substante proteice (5-20%). Totodata ele sunt mai bogate si inelemente minerale, avand cel mai ridicat procent de cenusa de 5-10%. Celelalte grupe de substante

organice (celuloza, hemiceluloza, lignina, lipidele si substantele tanante) influenteaza eliberarea desubstante nutritive in sol si formarea de humus, adesea ele avand un rol atenuator, de franare aritmului de descompunere, cu cat procentul lor este mai ridicat. descompunerea resturilor organicese desfasoara in 3 etape distincte: hidroliza, oxido-reducerea si mineralizarea totala.a) Hidroliza reprezinta faza initiala in care are loc descompunerea substantelor organicecomplexe in compusi organici mai simpli, precum:- peptide, aminoacizi alifatici si aromatici,baze purinice si pirimidinice; acestea rezulta din transformarea substantelor proteice;- hexozesi pentoze, aminozaharuri, acizi uronici si celuloza; rezultate din hidratii de carbon;- polifenolirezultati din descompunerea ligninei;- glicerina si acizi grasi rezultati din hidroliza lipidelor si arasinilor.b) Oxido-reducerea supune in continuare produsele hidrolizei unor procese intense dedescompunere, rezultand compusi organici simpli sau chiar minerali.Oxido-reducereaproduselor de hidroliza a substantelor proteice formeaza acizi organici, acizi alifatici, alcooli,amoniac, bioxid de carbon, t apa, metan, hidrogen sulfurat etc.c) Mineralizarea totala reprezintafaza finala a descompunerii resturilor organice din sol care determina aparitia produsilor finali aunor compusi minerali simpli.In conditiile unui mediu aerob se formeaza acizi (H2SO4, H3PO4)si sarurile lor corespunzatoare prin reactia acestora cu elementele bazice (Ca++, Mg++, K+,Na+) si amoniacul din sol.intr-un mediu anaerob mineralizarea totala a resturilor organice duce la aparitia unor compusispecifici acestor conditii respectiv CH4, H2, N2, H2S, H3PO4 si N3P. Atat in conditii aerobioticecat si anaerobiotice rezulta si alti compusi finali (NH3, H20, CO2). Materia organica bogata inlignine, substante tanante si saraca in elemente bazice provenita dintr-o vegetatie lemnoasa sedescompune lent si rezulta compusi humici de calitate inferioara. Cele mai bune conditii dedescompunere a resturilor organice se gasesc intr-un mediu aerob, cu temperaturi ridicate, reactieneutra si textura nisipoasa, in mediu anaerob, cu temperaturi scazute si reactie acida sau puternicalcalina si o textura argiloasa descompunerea resturilor organice se desfasoara greoi, mai lent.

8.8.8.8. Azotatul de amoniu, obţinerea, transformarea în sol, aplicarea lui. Caracteristici agrochimiceFormula chimica: NH4NO3; Obţinere: Din acid azotic şiamoniac.Azotatul de amoniu se obține prin neutralizarea acidului azotic cu amoniac. Azotatulde amoniu este un îngrăşământ granulat, tratat cuagenţi de condiţionare, pentru a preveniaglomerarea. Conţinutul în substanţă activ,%: 33-34,5 N...Solubilitatea în 100 părţi apă (O°C):118; Stare fizică, aspect, culoare: Cristalizat sau granulat, culoare albă sau uşor gălbuie oriroz; Greutatea unui m3 în kg: 810.....Mod de păstrare : În saci impermeabili; Observaţii: Curestricţii pe solurile cu reacţie acidă. Pericol de explozie unde se depoziteazănecorespunzătoor ;ingrasamant cu azot universal, utilizat pentru toate culturile si pentru toate zonele agricole; esterecomandat ca ingrasamant de suprafata pentru culturile de cereale, cartof, plante tehnice,pasuni si pomi fructiferi; este foarte eficient ca ingrasamant suplimentar, aplicat in timpulperioadei de vegetatie, oferind culturilor o nutritie echilibrata; dozarea pe teren se face infunctie de cultura si de conditiile de clima si sol. Compozita chimica: Azot total 34.4% AzotAmoniacal 17.2% Azot Nitric 17.2%Caracteristici tehnice: - se prezintă sub forma de granule slab colorate galben-gri; - contine încompozitie 33.5% azot total; - are umiditate de max. 0.45%; - greutate specifică 0.92t/m³ -asigură un spor de productie de până la 40% - asigură rezistentă mărită plantelor fată de boli şicalitate sporită produselor; - în componența azotatului de amoniu jumătate din azot conțineazotați, iar cealaltă jumătate conține amoniu-ceea ce îi conferă o largă răspândire, ca arie defolosința, atât în lume cât şi în țara noastră; acest tip de îngrăşământ pe de o parte, asigură

plantei azotații de care are nevoie, iar , pe de altă parte, ionii de amoniu, fiind uşor asimilați desubstanțele din sol, asigură substanțele azotoase necesare dezvoltării plantei pe parcursulîntregului sezon de vegetație. Utilizare: - este folosit in special ca îngrăşământ de suprafață pentru culturile de cereale, păşunişi livezi; - se asimilează treptat şi în condiții bune; - se aplică, atât prin împrăştiere, la pregătireastraturilor înainte de semănat, cât şi localizat, odată cu semănatul; - la cerealele păioase şi pepajişti este preferabilă aplicarea pe vegetatie după cerințele plantelor; - în apa de stropit pajiştise aplică primăvara şi după fiecare cosit; - se va evita stropirea frunzelor plantelor, deoareceprovoacă arsuri sau chiar distrugerea plantelor; - dozarea pe teren se face în funcție de cultura şide condițiile de climă şi sol. Utilizare: Acest tip de îngrăşământ asigură pe de o parte azotaţii de care are nevoie planta, iar pede alta asigură azotul necesar dezvoltării culturii pe parcursul întregului sezon de vegetaţie. Estefolosit în special ca îngrăşământ de suprafaţă pentru culturile de cereale, păşuni, livezi etc.Dozarea se face în funcție de cultură, de sol și de condițiile de climă .

9. Ureea, obţinerea, transformarea în sol, aplicarea ei. Formula chimică (produs principal): CO(NH2)2. Caracteristici tehnice: - se prezintă sub formade granule albe sau slab colorate; - conține min 46% azot total (raportat la substanța uscată); -greutate specifică uree vrac (T=20°C): 0.72-0.77 t/m³; - se dizolvă uşor în apă, dar pierderiledatorate apelor pluviale şi de irigație sunt mai mici decât pierderile înregistrate la celelalte tipuride îngrăşăminte azotoase; cu toate acestea, daca ureea este administrată greşit şi inoportun,rezultatele vor fi sub aşteptări. Utilizare: - este folosită ca îngrăşământ de suprafață, singură sauîn amestec cu alte îngrăşăminte; - este foarte eficientă în cazul culturilor cu perioadă devegetație lungă; - dozarea pe teren se face în funcție de cultura şi de condițiile de climă şi sol; -ureea poate fi utilizată pe toate solurile; - se aplică atât primăvara timpuriu cât şi în cursulvegetației; - se aplică atât prin împrăştiere pe sol, cât şi pe vegetație, dar nu se aplică localizatsau concomitent cu semănatul; împrăştierea la suprafața solului prezintă pericolul pierderiiazotului prin volatizare, până la 20-25%; - aplicarea localizată la cuib sau pe rânduri odată cusămânŃa este contraindicată, fiindcă amoniacul ce rezultă în timpul hidrolizei poate vătămatinerii germeni. Ambalare, depozitare, transport: - ureea se livrează ambalată în saci depolietilenă sau în saci dubli (polietilenă şi polipropilenă) de 50kg sau poate fi livrata în vrac; - depozitarea se face în magazii închise, curate şi uscate, iar transportul se efectuează cumijloace de transport închise, uscate şi curate şi prevăzute cu prelate impermeabile, fără părțiascuțite care ar putea duce la deteriorarea sacilor prin taiere sau spintecare, marfa fiind ferită debătaia directă a razelor solare; atât depozitarea cât şi transportul se efectuează la temperaturicuprinse între -10°C si 30°C; - ureea se poate transporta în vrac, în vagoane acoperite cu prelată impermeabilăsau în vagoane TADS metalice.

10. Superfosfatul simplu, superfosfatul concentrat: transformarea în sol, aplicarea lor.Formula chimică (produs principal): Ca(H2PO4)2 + + CaSO4Superfosfat simplu, Ca(H2PO4)2 + + CaSO4,se obtine prin Tratarea fosfaţilor naturali cu acidsulfuric, Solubil în apă; ghipsul nu se solubilizează, Se foloseşte pe toate tipurile de sol şi latoate plantele.Superfosfat concentrat ,Ca(H2PO4)2 ,obtine prin Tratarea fosfaţilor naturali cu acidfosforic,solubil in apa,. Compozitia chimica: Fosfor(P2O5)20%.(Ca)20%SO330%.(Mg)0.3%...Fier(Fe)0.8%..(Zn)0.02%Structura granulometrica:Intre 1 si 5 mm min 90%

Superfosfatul este un ingrasamant mineral care se aplica inaintea araturilor, fosforul din acestingrasamant fiind considerat o investitie in timp pentru pamant si care poate corecta in cel maiavantajos mod carentele in fosfor care se regasesc in sol. Superfosfatul, este un produs simplucu fosfor care se comercializeaza in forma granulata, ceea ce ii asigura o asimilare completa decatre plante prin dizolvare lenta in sol. Ingrasamant ce contine sulf in procent semnificativ,element nutritiv, foarte important in nutritia plantelor si, in special la rapita si floareasoarelui. Este recomandat la fertilizarea de baza pentru toate culturile de toamna sau primavarasi, in special, pentru rapita, grau, orz, orzoaica, floarea soarelui, porumb.Da rezultatespectaculoase in cultura legumelor, vitei de vie si a pomilorFosforul este prezent in toate plantele sub forma minerala si organica, regasindu-se intr-ocantitate mai mare in seminte si in organele plantelor aflate in crestere.Fosforul este un elementindispensabil dezvoltarii plantelor, importanta lui in metabolismul plantelor rezulta din aceea cael este prezent in toate celulele.Fosforul aflat in compozitia superfosfatului - stimuleazadezvoltarea sistemului radicular; - influenteaza favorabil procesele de fructificare; - are rol insinteza clorofilei; -scurteaza perioada de vegetatie; - grabeste coacerea; - mareste rezistentaplantei la boli si intemperii;- este prezent in toate enzimele ce participa la formarea vitaminelorB1, B2.Calciul aflat in compozitia superfosfatului simplu contribuie semnificativ la dezvoltareaplantelor, fiind element de baza pentru nutritia plantelor, acestea neputandu-se dezvolta faraacest element chimic. Insuficienta calciului are ca principal efect micsorarea rezistenteiplantelor la ger si seceta, in timp ce o prezenta a calciului in plante le confera acestora o inaltacalitate si structura, atat plantelor cat si fructelor, asigura o mai buna capacitate de absorbtie dinsol si ajuta in crearea si dezvoltarea mecanismului de autoaparare impotriva ciupercilor,bacteriilor si a insectelor. Calciul faciliteaza printre altele, aerarea corespunzatoare a solului,circulatia corecta a apei in sol, o spalare eficienta pentru indepartarea sarurilor excesive si o maibuna dezvoltare a radacinilor. Se recomanda a fi aplicat si inainte de semanare sub disc incultura cerealelor.

11. Clorura de potasiu şi sarea de potasiu: transformarea şi aplicarea lor. Clorura de potasiu este o sare compusă din potasiu și clor cu formula chimică K Cl. Estefolosită în general în agricultură ca îngrășământ chimic și ca fondant pentru protejarea aliajelorde oxidare. Principalul mineral care are aceeași formulă cu clorura de potasiu este silvina.Datorită acestuia, denumirea industrială a clorurii de potasiu este cea de silvină. Obtinere: Prinprelucrarea silvinitului pe principiul solubilităţii diferite a KCl şi a NaCl în raport cutemperatura. Preparare: În stare pură, se obține prin concentrare soluției care rezultă laneutralizarea unei soluții de hidroxid de potasiu cu acid clorhidric. Proprietăți.Clorura de potasiueste o substanță solidă, cristalină (prezintă o rețea cristalină de tipul clorurii de sodiu), incolorăși solubilă în apă. În stare pură nu are miros și are aspect de materie cristalină de culoare albă.Este un ingrasamant granulat pe baza de potasiu, cu o concentrare semnificativa a substanteiactive. Este in general recomandat pentru cerealele care tolerează reactia acidului clorhidric carese formeaza in sol atunci cand se aplicata o doza mare pe suprafata.Conditii tehnice de calitate: Continut, % K2O min 60%; Umiditate (continut de H2O)max 1,0;Potasiul este foarte bine reprezentat in componenta celulei vegetale. Are un rol multiplu indezvoltarea plantelor, desi nu este un component al substantelor organice de baza care intra incimponenta acestora. Carenta de potasiu debiliteaza plantele, facandu-le mai receptive la ataculbolilor criptogomice ca fainarea, cornul secarei, putregai, etc. Solurile nisipoase au cel maiscazut continut de potasiu. Necesarul de potasiu al plantelor de cultura este in directa

concordanta cu necesarul de azot si fosfor si difera de la specie la specie. De aceea, solurile alcaror nivel de aprovizionare este scazut sau mijlociu, vor trebuie fertilizate cu ingrasamintepotasice.Sarea potasică este un îngrășământ agricol provenit din amestecarea clorurii de potasiu cusăruri naturale de potasiu măcinate (silvinit, kainit, etc). Conține 30 - 40% oxid de potasiu și areculoare albă, cu particule cenușii, galbene sau roșii. Este un îngrășământ higroscopic, folosit pesoluri podzolice și nisipoase cu reacție acidă, (la culturile de cartofi, sfeclă de zahăr, etc)Formula chimică (produs principal): KCl+săruri naturale brute măcinate Obţinere : Prinamestecul KCl cu săruri naturale brute măcinate ; Conţinutul în substanţă activă % K2O : 20-40, 50;Stare fizică, aspect, culoare: Sare de culoare alb murdar cu cristale mici de culoare roz ;

12.12.12.12. Gunoiul de grajd cu şi fără aşternut, compoziţia păstrarea şi utilizarea. Gunoiul de grajd este un amestec alcătuit din dejecţiile consistente şi lichide ale animalelordomestice şi din aşternut. El este considerat un îngrăşământ complet, deoarece conţinemajoritatea elementelor nutritive necesare plantelor, ca: azot, fosfor, potasiu, calciu, magneziu,bor, mangan, zinc, cupru etc. Cu toate acestea, raporturile formelor accesibile în care se aflăaceste elemente nu satisfac întotdeauna cerinţele plantelor, fapt ce necesită aplicarea încompletare şi a îngrăşămintelor chimice. Gunoiul de grajd mai prezintă importanţă pentruacţiunea multilaterală pe care o are asupra însuşirilor fizico-chimice ale solului prin ridicareastării generale de fertilitate. Măreşte permeabilitatea pentru apă şi aer, contribuie la creştereaconţinutului în humus, sporeşte capacitatea de tamponare şi puterea de reţinere a substaţelornutritive. Pe lângă toate acestea, gunoiul de grajd îmbogăţeşte solul cu microorganismefolositoare şi măreşte cantitatea de bioxid de carbon din sol care ajută la solubilizareasubstanţelor nutritive. Efectul gunoiului de grajd se resimte şi la culturile care urmează în anulal doilea, al treilea şi chiar al patrulea de la aplicare. Cantitatea de gunoi de grajd ce se poate acumula în cursul unui an într-o unitate este legată denumărul de animale şi specia acestora, cantitatea de aşternut folosit, felul hranei şi numărul dezile cât animalele stau în stabulaţie. Calculul cantităţii de gunoi de grajd se poate aprecia dupăcantitatea medie a dejecţiilor consistente şi lichide şi a cantităţii de aşternut folosit, cunoscândcă în decurs de 24 ore vitele cornute mari elimină în medie 20-30 kg dejecţii consistente, 10-15 ldejecţii lichide, cabalinele 15-20 kg dejecţii consistente, 4-6 l dejecţii lichide, porcinele 12,5 kgdejecţii consistente, 2,5-4,5 l dejecţii lichide. Compoziţia chimică a gunoiului de grajd. Compoziţia gunoiului de grajd proaspăt variază înraport cu specia şi vârsta animalelor de la care provine, cu hrana, cu felul şi cantitateaaşternutului. În raport cu specia, gunoiul de grajd provenit de la cabaline şi ovine are unconţinut mai ridicat de azot, fosfor şi potasiu decât cel de la vitele cornute şi porcine. Cândanimalele sunt hrănite cu nutreţuri concentrate (uruială, grăunţe, fân de lucernă, trifoi),compoziţia gunoiului este mai bogată în azot, fosfor şi potasiu, întrucât prin dejecţii se eliminăcantităţi mai mari din aceste elemente. Când hrana este alcătuită mai mult din furaje fibroase(paie, coceni), sau nutreţuri suculente (sfeclă), atunci şi dejecţiile animalelor au un conţinut maimic de azot, fosfor, potasiu etc. De asemenea dejecţiile provenite de la animalele tinere, ca şi lacele în gestaţie sunt mai sărace în elemente nutritive de bază. Transformările care au loc în compoziţia gunoiului de grajd. Datorită caracterului sezonier allucrărilor solului şi al cantiăţilor de gunoi de grajd care se acumulează zilnic, depozitareaacestuia este inevitabilă. În timpul acestei păstrări se produc numeroase transformări care

modifică compoziţia chimică şi însuşirile fertilizante. În practică, după durata de depozitare şigradul de descompunere se deosebesc 4 feluri de gunoi de grajd: Gunoi de grajd proaspăt, cândpaiele sunt tari, rezistente şi îşi păstrează culoarea galbenă. Greutatea unui m3 în stare afânatăeste de 300-400 kg, Gunoi semifermentat, când culoarea paielor devine cafenie-închis, structuralor se mai cunoaşte încă, însă nu mai sunt tari şi se rup cu uşurinţă când se iau în furcă. Dacă sespală cu apă se obţine o soluţie brună-negricioasă. Faţă de gunoiul de grajd proaspăt se produceo scădere în greutate de 20-30%. Greutatea unui m3 este în medie de 700-800 kg. Gunoiul degrajd fermentat se prezintă ca o masă brună-negricioasă şi cu un aspect unsuros, în carestructura paielor nu se mai cunoaşte.Faţă de gunoiul proaspăt prezintă o scădere în greutate deaproape 50%.. Gunoiul de grajd foarte bine fermentat (mraniţa) se prezintă ca o masăpământoasă, afânată, de culoare negricioasă. Faţă de gunoiul de grajd proaspăt prezintă oscădere în greutate de 70-75%. Un m3 cântăreşte aproximativ 900 kg. Folosirea gunoiului de grajd . Gunoiul de grajd se poate încorpora în sol în principiu în oricetimp al anului. Cel mai bine este însă atunci când încorporarea se face odată cu lucrările soluluidin varătoamnă. Transportul la câmp pentru a împiedica pierderile de azot amoniacal este binesă se facă pe o vreme răcoroasă şi noroasă. Gunoiul scos la câmp este bine să se împrăştie câtmai uniform şi se se încorporeze în aceeaşi zi sub brazdă cu plugul. Nu este bine să fie lăsat îngrămezi mici, deoarece este uscat de vânt, o parte din azot (NH3) se pierde, iar terenul seîngraşă neuniform, întrucât prin ploi, o parte din substanţe se spală în adâncime pe locul unde afost depozitat în grămezi. Când nu se poate încorpora imediat în sol este mai bine să se aşeze lahotarul dintre tarlalele ce urmează a fi îngrăşate, în grămezi mari, bine îndesate şi cu marginiledrepte. Pe terenurile nisipoase, pe cele în pantă, ca şi în zonele cu umezeală suficientă, undeplantele se seamănă mai târziu, gunoiul de grajd poate fi indrodus în sol şi primăvara.Încorporarea gunoiului de grajd se face la 20-24 cm pe solurile nisipoase, pe cele cu crăpături,pe solurile de pădure, ca şi pe cele din zonele secetoase. Pe solurile argiloase, ca şi în zonele cuumezeală suficientă, încorporarea se face mai în faţă, la 16-20 cm. La aplicarea gunoiului degrajd răspund favorabil aproape toate plantele de cultură. În primul an este mai bine folosit deplantele cu o perioadă lungă de vegetaţie: cartof, cânepă, sfeclă, porumb, floarea-soarelui,plante furajere (sorg, iarbă de Sudan), ca şi o serie de legume: varză, castraveţi tomate. Curezultate bune se foloseşte în livezi şi la viţa de vie pe rod şi şcolile de viţe, plante decorative(bine fermentat). Gunoiul de grajd îşi manifestă acţiunea şi în anul al doilea, al treilea şi chiar alpatrulea de la aplicare.

13.13.13.13. Gunoiul de păsări, compoziţia, dozele şi utilizarea lui. Continutul mediu de elemente nutritive, raportat la substanta uscata este de 3-5% ׃ N, 2-3%P2O5 (0,08-1,3% P), 1,1-2,5% K2O (0,9-2 K. Gunoiul de păsări, provenit din dejecţiileacestora, în amestec cu produsele folosite ca aşternut pe pardoseală (praf de turbă, pleavă, cojide floarea-soarelui), constituie un îngrăşământ cu acţiune rapidă şi cu un conţinut aproape dublude azot, fosfor şi potasiu faţă de gunoiul de grajd. Anual se pot acumula în medie 6 kg gunoi dela o găină, 8 kg de la o raţă, 14 kg de la o gâscă. Până la folosire, pentru a împiedica pierderilede azot, gunoiul de păsări trebuie să se zvânte, prin amestec în padoc cu un aşternut uscat, iardupă ce se curăţă padocul, se păstrează sub un şopron la loc uscat. Se poate folosi ca atare prinmărunţire, la legume, pomi sau sub forma unei suspensii în apă, ce se aplică la răsaduri sauculturi legumicole în timpul vegetaţiei. Dejecţiile păsărilor, proaspete, uscate şi măcinate pot fifolosite parţial ca înlocuitor proteic în hrana rumegătoarelor sau a suinelor. Se recomandă utilizarea în cantităţi de 1000-1500 kg/hja la legume, pomi şi arbuşti fructiferi. Sepoate aplica şi local în cuib sau pe rând în cantitate de 400-500 kg/ha.

În timpul perioadei de vegetaţie se poate aplica la dovlecei, gulii, tomate ş.a. sub formă desuspensie cu apă sau must de gunoi de grajd ori urină în raport de 1/4÷6 părţi apă sau diluţii maimari 1/20 părţi apă. Compozitia acestuia variaza in timp si datorita tipului de crescatorie depasari. In medie o tona de gunoi proaspat de pasare contine aproximativ 499 litri de apa, 9 kg deazot, 7,25 kg de acid fosforic, si 3,63 kg de potasiu. In acest ingrasamant azotul este, de obicei,sub forma de amoniu, care are in compozitie fermenti cu actiune rapida. De aceea, fertilizareacu gunoi de grajd de pasari se realizeaza usor si fara o ingrijire adecvata. Totusi se pierde multdin azotul continut, ca azot amoniacal. Din aceasta cauza nu este recomandabil sa se amestecegunoiul de grajd de pasari de curte cu deseuri din lemn, cenusa sau var obisnuit, din cauzaamoniacului eliberat cu usurinta, atunci cand vine in contact cu un compus alcalin. Gunoiul degrajd de pasari devine un excelent fertilizator in cazul in care este amestecat cu un alt compostsau cu un sol imbogatit, in proportie de 10 kg de gunoi de grajd de pasari la 100 kg de sol.

14. Mustul de gunoi de grajd, compoziţia, dozele şi utilizarea lui. Prin fermentarea gunoiului de grajd rezultă un lichid denumit must de gunoi de grajd. Cantitateace se acumulează variază în raport cu metoda de păstrare a gunoiului de grajd, durata defermentare şi posibilitatea ca apa de precipitaţii să pătrundă în platformă (tabelul 25).Compoziţia mustului de gunoi de grajd variază foarte mult, conţinând în medie 0,2-0,4% N,0,03-0,06% P2O5 şi 0,4-0,6% K2O. Urina şi mustul de gunoi de grajd sunt mai alesîngrăşăminte azotopotasice. Până la folosire ele trebuie păstrate în bazine acoperite, pentru aîmpiedica pierderile de azot ce au loc prin transformarea compuşilor azotaţi de cătremicroorganisme specifice. Urina ca şi mustul de gunoi de grajd constituie îngrăşăminte cuacţiune rapidă. Scoaterea la câmp se poate face în orice timp al anului. Cea mai raţională esteutilizarea în doze mici şi repetate des. Când se duce la câmp trebuie transportată în butoaie saucisterne închise. Se împrăştie cu dispozitive speciale cât mai aproape de suprafaţa solului şi pecât posibil în zilele cu nor şi fără vânt. Se pot utiliza ca îngrăşăminte de bază sau suplimentare.Ca îngrăşăminte de bază se încorporează odată cu arătura adâncă pe terenurile destinateculturilor de cartofi, cânepă, rădăcinoase, oleaginoase, plante legumicole etc., în cantităţi de 5-15t/ha până la 10-30t/ha (legume). Nu este indicat a se da ca îngrăşământ de bază în toamnă pesoluri uşoare. Eficienţa creşte când se dă împreună cu îngrăşămintele fosfatice. În timpulvegetaţiei se aplică la păşuni, legume (excepţie ţelina), rădăcinoase, pomi etc., atât urina cât şimustul de gunoi de grajd în cantitate de 3-5 t/ha până la 10-15 t/ha în amestec cu 2-3 părţi apă.După împrăştiere, solul se lucrează cu o unealtă oarecare. Pe acelaşi teren, folosirea urinei şi amustului de gunoi de grajd se face la 2-3 ani odată, pentru a evita îmburuienarea. În ceilalţi anise utilizează îngrăşăminte chimice. Atât urina cât şi mustul de gunoi de grajd se pot utiliza curezultate bune pentru pregătirea composturilor.

15. Amofosul, diamofofosul, compoziţia transformarea în sol şi utilizarea lor. Amofosul Formula chimică (produs principal: NH4H2PO4+NH4NO3 + CO(NH2)2 Obţinere:Prin amestecarea fosfaţilor de amoniu cu azotat de amoniu şi uree Conţinut: N-23 P2O5-23K2O – 0; NPK10-50-0 Stare fizică: granulat; Caracteristici tehnice: Azotul total,12 ± 1%;Fracțiune de masă de fosfat total 52 ± 1%; Friabilitate, 100%diamofosul (NH4)2*HPO4 NPK18-50-0;;;;% 18 N ȘI % 46 P2O5Diamoniu fosfat (DAP sau diamofos) este un un produs complex sub forma de granule decalitatе superioara. Potrivit pentru fertilizarea inainte de plantarea sau insamantarea culturilor deprimavera si de iarna in conditii de irigare. Potrivit pentru fertilizarea solurilor bogate in Kaliu.

₂ ₅Contine 18% Azot (N) si 46% oxid de fosfor (P O ) sau in total 64% substanta activa.

Diamoniu Fosfat (DAP) este un îngrășământ mineral complex, cu o concentrație înaltă, subformă de granule, cu proprietăți fizice excelente. Conține două elemente nutritive de bază – %18 azot (N) și % 46 pentaoxid de fosfor (P2O5 ) ori în total % 63 substanță activă. Seutilizează pentru fertilizare înainte de semănatul culturilor de iarnă și de primavară în condiții deirigare, potrivit pentru fertilizarea solurilor bogate de potasiu. Pătrunde ușor în soluri, foartesolubil în apă, cu acțiune rapidă și distribuție uniformă pe suprafața solului. Mobilitatea scăzutăîn sol a fosforului permite folosirea acestuia pentru fertilizare de bază, fertilizare înainte desemănat, precum și pentru fertilizare periodică. Pentru culturile de toamnă fertilizareasuplimentară cu azot înainte de semănat nu este necesară

16.16.16.16. Nitrofosca, nitroamofosca, azofosca: compoziţia şi utilizarea lor.Nitrofosca::: Formula chimică (produs principal: NH4NO3+(NH4)2SO4 +KNO3+CaHPO4++Ca(H2PO4)2+K2HPO 4+K2SO4+KCl Obţinere: Prin atacul fosfaţilor naturali cu acid azotic+acid sulfuric+ KCl sau K2SO4 + uree + NH3 ...Conţinut: NPK 17-17-17NPK - este un îngrășământ cu azot-fosfor-potasiu extrem de complexe, potrivite pentru aproapetoate tipurile de culturi. Cel mai adesea sub forma de NPK face de bază sau pre-însămânțare îngrășământ pentru toate tipurile de soluri și orice culturi. Una dintre cele mai eficiente esteutilizarea de NPK pe soluri cernoziom și cenușii sub irigare. Dacă sunteți de planificare pentru aface NPK ca îngrășământ de bază pe solurile cernoziom și distribuție a mărimii particulelorgrele, este recomandabil să se facă mai mult in toamna. În timp ce pe soluri cu compozițiegranulometrică lumina de care este mai bine să facă îngrășământ în primăvară. Cea mai marevarietate de branduri produse îngrășământ NPK vă permite să alegeți mai ales individual, luândîn considerare caracteristicile specifice ale solului și nevoile culturii în creștere.Nitroammophos (nitrofos) și NPK (nitrophoska) - un duble și triple îngrășăminte, care suntobținute prin neutralizarea unui amestec de acid azotic și acid fosforic cuamoniac. Nitroammophos - îngrășământ derivat din fosfat de amoniu. Dar, cu introducerea depotasiu produs NPK. Ultima are un conținut mai ridicat de nutrienți, cum în prepararea NPKexistă mai multe posibilități de schimbări în raportul de azot, fosfor și potasiu. În azot NPK șipotasiu sunt sub formă de compuși solubili, fosfor - parțial ar fi fosfatul dicalcic, insolubile înapă, dar este disponibil pentru plante, și parțial sub formă de fosfat de amoniu solubile în apă șifosfat monocalcic.Cu abilitatea de a schimba sistemul de flux de fosfor solubil în apă și solubilîn citrat poate varia. În carbonat NPK, de exemplu, fosfor solubil în apă și nu la toate, deci acesttip de îngrășământ este aplicat ca îngrășământ de bază numai în soluri acide.Rezumând, putem spune că diferite tipuri nitroammofos conținut de nutrienți (azot, fosfor șipotasiu) este de aproximativ 51%. Toate nutrienți, inclusiv fosfor, sunt formă solubilă în apă, șiplante legkousvaevaemy astfel ușor accesibile.Norme de administrare.....Inainte de semanat::Porumb : de 200 kg pe 1 hectar. Floarea-soarelui :200-350 kg pentru 1 hectar. De zahăr și furajeră sfeclă: 100-200 kg pentru 1 hectar.Spring grâu : 150-200 kg pentru 1 hectar. Secară, orz, ovăz: 100-150 kg per 1 aniconține azot (16%), fosfor (16%) și potasiu (16%). Mai mult decât atât, acesta este compus dindiferite plante elemente esențiale urme: mangan, bor, cupru, magneziu, molibden, zinc, cobaltși. Nitrophoska - complex triplu (N + P + K) complex îngrășământ. Este un amestec de diferitesăruri: clorură de amoniu, azotat de amoniu , fosfat de amoniu , superfosfat , prentsipitata,azotat de potasiu, clorură de potasiu ., gips și diferite impurități.Proprietăți fizice: Raportului normalizat de nutrienți: N: P 2 O 5 : K 2 O = 1: 1: 1; Azot total -nu mai puțin de 11%.; Fracțiune de masă de fosfat asimilabil - nu mai puțin de 10%.; Fracțiune

de masă de fosfați solubili în apă - nu mai puțin de 6%.; Fracțiune de masă de potasiu - nu maipuțin de 11%.; Fracțiune de masă de apă - nu mai mult de 1,5%.; Friabilitatea –100%.;Dimensiunea granulei - mai puțin de 6 mm. Comportamentul în sol...Nitrophoska sereferă la îngrășământ instantanee și obținerea în sol, compusul îngrășământ este disociat însoluția solului, formând diverși ioni. Ionii de compoziție compoziție amestec de sare din cauzaunui anumit brand de îngrășământ, dar este format tradițional de ioni nitrați, ioni de amoniu,potasiu, calciu, ioni fosfat, clorură - ion.Cu toate acestea, cele mai importante fiind următoarele reacții: Cu ioni care conțin azot :asimilarea biologică a ionilor de azotat de microorganismele din sol și plante, nitrificarea deioni de amoniu, azotat de denitrificare. Fosfat - ioni de a transforma treptat în compuși diferițiinerente unui anumit tip de sol în trei tipuri: schimbul (coloid-chimice) absorbție, tipul legăturiichimice, biologice absorbția. Ionii de calciu si alte metale reactioneaza cu complexulabsorbant solului pe două tipuri de achiziții: schimbul (fizică și chimică) și non-schimb. Ionide clorură sunt absorbite de sol și complexele disponibila pentru plante. În unele dintre ele areun impact negativ.Primire: 1.Fosfatul este tratată cu acid azotic. Rezultatul este o monofosfat și calciu nitrat, fosfatde calciu dihidrat amestecat cu. 2.Introduceți sulfatul de amoniu. Ca rezultat al reacției sale cuazotat de calciu și azotatul de amoniu format sulfura de calciu anhidru. 3.Adaugata de clorurăde potasiu. El este parțial reacționat cu azotat de amoniu, pentru a forma clorura de amoniu șiazotat de potasiu: KCl + NH 4 NO 3 → NH 4 Cl + KNO 3. 4.Uscate, granulată și a priminitrophosphate sulfat. Nitroamofosca NPK 16:16:16 sau 17-17-17Rata de aplicare depinde de mai mulți parametri. Tipul de plantă, compoziția solului, prezențairigare, precum și alți alți factori conexe. Dar există valori medii recomandate: gr de toamna -300-500 kg / ha; Culturilor de primăvară - 300-400kg / ha; Floarea-soarelui - 150-200 kg / ha;Porumb - 250 kg / ha; Violul - 100 kg / ha; Sfeclă (sfeclă de zahăr și furajeră) - 200-250 kg / ha.Aplicarea. NPK NPK 16:16:16 contribui ca îngrășământ principal și pre-însămânțare pe toatetipurile de sol pentru toate culturile. NPK mai eficient pe cernoziomuri și sierozems subirigare. În cazul în care cererea principală pe soluri pământ și distribuție a mărimii particulelorgrele negru in non-cernoziom zonă NPK oportun să se facă cu toamna sub aratura, iar distribuțiadimensiunilor pulmonar a solurilor - în primăvară.NPK este aplicat la toate culturile. La un îngrășământ de bază pe solurile sol negru și argilă greuzonă nonchernozem NPK trebuie să fie realizate cu toamna arat sub, și pe soluri ușoare înprimăvară. NPK este non-toxic si non-explozive. Transportați cu transportul terestru.Fracțiune Masa de azot (N),16 +/- 1%:; Fracțiune de masă de fosfor disponibil (P 2 O 5 ),16 +/-1%;;Fracțiune de masă de potasiu în termeni de K 2 O 16 +/- 1%;;;

17.17.17.17. Azotatul de potasiu, compoziţia, transformarea în sol şi utilizarea lui. Azotatul de potasiu KNO3 (salpetru de India sau silitra) este o sare de culoare alba, solubila înapa. Se foloseste în amestec cu alte îngrasaminte cu N2, pentru a regla raportul N/K dupacerintele plantelor. Este un îngrasamânt agricol pentru plantele care nu suporta Cl2: sfecla dezahar, vita de vie, inul, tutunul, Se utilizeaza la toate culturile horticole pentru asigurarea necesarului de potasiu si azot, subforma de solutie nutritiva. Produsul are versatilitate mare din cauza raportului scazut N/K sipoate fi utilizat in etapele de crestere, inflorire si maturitate in toate culturile.Este indispensabilmai ales in perioada de coacere a fructelor ajutand la colorarea frumoasa a acestora si crestereacontinulului de zaharuri.Pentru stropiri foliare se utilizeaza o concentratie de 0.4-0.6% (400-600 g/100 litri apa), iar

pentru apa de irigare 100-200g/ 100 litri apa. Cantitatea totala recomandata de utilizat este aplicabila in mai multe etape in perioada de crestere a plantelor si fructelor. Pentru utilizare,puneti pulberea in apa si agitamd usor, veti obtine imediat o solutie limpede si fara reziduriPentru mai multe informatii cu privire la doze si la metodele de aplicare, este bine sa consultatiun program de fertilizare intocmit de specialisti functie de cultura si analiza solului.Azotat de potasiu (KNO3) este o pulbere incoloră, cristalină cu nici un miros. Ca și alte nitrați,are mare solubilitate. Substanța este format din azot și potasiu.Disponibil în trei clase: A, B și C.Nitrat de potasiu este utilizat de obicei în industria sticlei și agricultură. In plus, nitrat de potasiueste un component al compoziției pirotehnic și pulbere neagră, și este de asemenea folositpentru stingerea metalelor în timpul producției de emailuri, etc. În agricultură, descrie osubstanță indispensabilă ca îngrășământ pentru sfecla de creștere, cartofi, struguri, floarea-soarelui și alte plante. Principalele avantaje ale azotat de potasiu ca îngrășământ în agricultură sunt: - Fertilizare deînaltă puritate (materiale de calitate nu conține impurități); - Solubilitatea completă(îngrășământ este o amendă de particule de pulbere cristalină, care este rapid și completdizolvată în apă);- Compatibilitate (nitrat de potasiu este compatibil cu cele mai multe pesticide utilizate înfoliare, ea poate fi, de asemenea, amestecat cu orice îngrășământ dizolvat în apă); - Nu formezeo sare (îngrășămînt suplimente vegetale potasiu și nu formează sulfați și cloruri); -Universalitatea (substanța este potrivit pentru fertilizarea tuturor culturilor în toate stadiile dedezvoltare, inclusiv în etapele de înflorire și coacere fructe). De asemenea, este indispensabilpentru fertilizare foliar, precum este bine compatibil cu pesticide și alte îngrășăminte. Este unmod excelent de a reface potasiu în timp fazelor critice ale consumului. Cu toate acestea, trebuiesă se țină seama de faptul că plantele pot deteriora la temperaturi ridicate si umiditateascazuta. Prin urmare, expertii nu recomanda utilizarea de îngrășământ este un deficit deumiditate. Azotat de potasiu tehnic este un agent de oxidare și una din substanțele de a 3-a clasade pericol în ceea ce privește impactul asupra organismului. În plus, acesta promoveazăaprinderea spontană a materialelor combustibile. De aceea nu scufundați, descărca, de transportși de magazin azotat de potasiu, împreună cu acizi minerali, substanțe inflamabile, tiocianați,cianură, etc. Nici nu poate fi amestecat cu paie, cărbune, rumeguș și alte substanțe organice.Caracteristicile și reglementări pentru aplicarea tehnologice.Formula chimica KNO3;; K2O 46%;; N-NO3 13%; Formulare: fin-cristalină; Solubilitate450g/l;

irigare prin picurare 0,05% - 0,2% (0,5 - 2 kg \ 1000l apă 100-400kg ha \)

legume fertilizare foliară și alte culturi Soluție 4% din - 0.5 - (4- 10 kg \ ha

18.18.18.18. Îngr ăşăminte complexe cu macro şi microelemente.Îngrăşăminte cu fier. Fierul este considerat elementul care face trecerea între macroelemente şimicroelemente. În sol, fierul total se găseşte în cantităţi destul de mari, de până la 4-5 %. El seaflă sub formă minerală (mica neagră), hematită (Fe2O3), magnetita (Fe3O4), siderit (FeCO3),cât şi organică. Conţinutul solului în Fe solubil este extrem de mic comparativ cu conţinutultotal. Este mai ridicat în solurile cu pH acid şi mai scăzut în cele cu pH bazic. În plantăconţinutul mediu de fier este de 0,007 - 0,02% Fe2O3, în seminţe, şi de 0,007 - 0,06% Fe înpaie, socotit la substanţa uscată. Ca îngrăşăminte cu fier se utilizează: Sulfatul de fier

⋅FeSO4 7H2O. Sare cristalizată, de culoare verde-deschis. Conţine 20,1% Fe. În contact cu aerul

pierde apa de cristalizare, iar fierul bivalent trece în forme trivalente. Chelaţi cu fier. Săruriorgano-minerale de culoare galben-maronie. Se pot aplica sub formă pulverulentă sau în soluţiepentru combaterea carenţelor cu fier. Când se aplică în soluţii se folosesc concentraţii de 5-10ppm Fe metalic. Ca pulbere se aplică 10 - 20 g Fe la un pom. Fosfat feros de amoniu

⋅Fe(NH4)PO4 H2O, conţine 29 % Fe.Condiţiile aplicării îngrăşămintelor cu fier Necesitatea aplicării îngrăşămintelor cu fier se manifestă mai ales la arbuştii fructiferi, pomi,viţă de vie şi la plantele ce nu suportă exces de calciu (cartof, in, ţelină, afine, azalee,rhododendron). Carenţa este mai accentuată pe solurile cu reacţie bazică, bogate în calciu.Manganul în cantitate prea mare în soluţia solului poate accentua carenţa în fier. Potasiul ajutăla o mai bună asimilare a fierului. Grupa microelementelor. În afară de elementele dominantedin materia vie vegetală (C, H, O, N, P, K, Ca, Mg, S, Na, Si) care reprezintă peste 99 % dintotalul elementelor organismelor vegetale vii, un important grup de elemente nutritive, care auaceeaşi valoare biologică, se găsesc în plantă în cantităţi mai mici de 0,01 % (socotit lasubstanţă uscată) şi constituie grupa microelementelor. Acestea au o acţiune specifică, directă,iar insuficienţa lor în mediu de nutriţie împiedică îndeplinirea ciclului vital al plantei. Dinaceastă categorie fac parte: molibdenul (Mo), borul (B), cuprul (Cu), zincul (Zn), manganul(Mn), cobalt (Co). Majoritatea microelementelor intră în alcătuirea unor enzime sau activeazăunele enzime. De asemenea, au un rol în stabilitatea substanţelor coloidale din plasma celulară.În tabelul 21 sunt prezentate principalele îngrăşăminte cu microelemente, dar şi conţinutulacestora în plantă şi sol.•Microelementele, denumite şi oligoelemente, sunt nutrienţi de care plantele au nevoieîncantităţi foarte mici,concentraţia lor în plante reprezentând mai puţin de 0,01 % din substanţauscată (cu limite de variaţie ale acesteia între n.10-2- n.10-5% din s.u.). S-au identificat analiticîn ţesuturile vegetale peste 30 de microelemente (Fe, Cu, Mn, Zn,Mo, B, I, Se, ş.a.) dintre care importanţă practică pentru agricultură, rezintă un număr mairestrâns şi anume Fe, Mn, Zn,Cu, Mo, B şi Co.Microelementele se deosebesc esenţial de macroelemente nu numaiprin prisma criteriuluicantitativ de reprezentare în ţesuturile vegetale ci mai ales prin rolurilemultiple, tot esenţiale ce leîndeplinesc. Au o acţiune specifică şi directă, având funcţii cataliticeîn procesele enzimatice ale metabolismului vegetal. Plantele îşi asigură necesarul de microelemente în principal, pe seamarezervelor existente însol.Conţinutul scăzut al microelementelor din soluri şi plante, determină domenii optime aleconcentraţiilor acestora mult mai restrânse şi mai dificilă de sesizat decât la macroelemente, încâtlipsaca şi insuficienţa unuia perturbă realizarea ciclului vital.În condiţiile uneiagriculturi intensive, când se obţin sporuri mari de producţie, cantităţile de microelementeexistente în sol devin insuficiente pentru nutriţia normală a plantelor, impunându-serefacereadeficitului prin aplicarea îngrăşămintelor cu microelemente. Administrarea de îngrăşăminte cumicroelemente este absolut necesară pe soluri erodate, pe cele amendate cu materialecalcaroase, pe soluri fertilizate an de an cu îngrăşăminte chimicepe bază de N, P, K, precum şi pe solurile nisipoase şi cele exploatate în regim de irigaţii. De regulă, carenţaîn microelemente se corectează prin cantităţi ce nu depăşesc 10 kg/ha subst. activă. Speciile deplante cultivate la care carenţele de nutriţie cu microelemente se manifestă maifrecvent sunt:porumbul, soia, sfecla de zahăr, fasolea, lucerna, culturile de legume, culturile deplantesemincere, plantele floricole, viţa de vie, pomii şi arbuştii MANGAN Ca îngrăşăminte cu mangan se folosesc o serie de compuşi anorganici şiorganici de Mn,frite, sau reziduuri de la prelucrarea minereurilor de mangan. Carenţa de

mangan provoacă totdeauna o dezorganizare şi destrucţie a cloroplastelor şi impliciti n f l uenţează nega t ivs in teza pro t i de lo r ş i a g luc ide lo r. F runze le p lan te lo r a fec ta te de carenţ ă îş i î ncet i nesc ş i ch iar op resc c reşe terea, se deco lo rează î n t r -un ga lbencenuş i u cu pete nec ro t i ce ş i concomitent în frunze se acumulează excesiv N-NO3-. Sistemul radicular se dezvoltă slab şi plantele sesmulg uşor din sol.După simptomele vizualecarenţa de mangan se aseamănă cu cea de fier, cu deosebirea că încazul manganuluifrunzele sunt mai mozaicate. Cea mai uzuală plantă test a caranţei în Mn, este ovăzul careprezintă simptomul tipic a carenţei acestui microelement, cu pete cenuşii dispuse transversalpefrunze iar vârful acestora rămâne verde.Manganul este absorbit de către plante din soluţia solului, ca ion bivalent (Mn2+). Ionii Mn3+ şiMn4+devin inaccesibili plantelor în exclusivitate pe solurile neutre şi mai ales pecele bazice (cu pH>7,0) carbonatate şi bine structurate unde au loc fenomenele de oxidare amanganului.Stările de carenţă în Mn se pot întâlni şi pe psamosoluri, mai ales pe celenefertilizate organic şichimic, unde ionii de Mn sunt levigaţi.În solurile cu capacitate marede fixare a manganului (cu pH >7,0) aplicarea numai la sol insolubilizează (din sărurileminerale) de aceea se recomandă aplicarea chelaţilor la sol şi foliar.îngrăşămintecu CUPRU Aplicare eficientă a acestui microelement, în practica agricolăşi horticolă se face folosindurmătoarele produse organo-minerale care sunt solubile în apă şi sefolosesc de regulă la fertilizărileextraradiculare, odată cu tratamentele fitosanitare.Ca şi încazul fierului şi manganului cele mai eficiente produse sunt chelaţii cu cupruIngrasaminte complexe NPK este termenul obişnuit pentru un ingrasamant care conţine cele 3elemente nutritive, şi anume: azot (N), fosfor (P) şi potasiu (K). Aceste ingrasaminte pot avea omare varietate de formule chimice, după conţinutul în substanţă activă a celor 3 elemente şi potfi special fabricate pentru nevoile specifice ale unei culturi agricole. De asemenea, existăingrasaminte complexe ce conţin numai 2 elemente nutritive, de tipul NK, NP, PK. Câteva tipuride NPK, pe lângă cele 3 elemente esenţiale mai pot conţine şi microelemente. Fosforul (P)Fosforul este important pentru dezvoltarea rădăcinilor plantei şi în procesul de coacere. Aportulde fosfor este esenţial în fazele timpurii de dezvoltare a plantei. Fosforul este prezent în planteîn toate celulele, ceea ce explică importanţa acestuia în metabolismul plantei. Avantajeleprezenţei fosforului: - asigură structura rădăcinilor şi creşterea plantei; - scurtează timpul dematurizare a plantei; - contribuie la creşterea calităţii producţiei; - preîntâmpină scuturareaboabelor; - asigură creşterea productivităţii; - contribuie la creşterea rezistenţei plantei la secetăşi boli; - asigură creşterea boabelor.Carenţa în fosfor se manifestă prin urm ătoarelefenomene: - plantele rămân pitice - ramificaţiile şi frunzele plantei nu se vor dezvolta; - tulpinava fi slabă - dezvoltarea rădăcinilor şi a tulpinii de sprijin a plantei va fi blocată; - frunzeleplantei vor fi de culoare verde murdar sau roşiatică şi, în general, vor cădea; - la pomii fructiferi,dezvoltarea viermilor va fi stimulată, eflorescenta şi creşterea mugurilor va fi încetinită. Fărăsuficient fosfor sistemul de rădăcini va fi slab dezvoltat, iar maturizarea plantei şi coacerea vorfi serios întârziate. Conţinutul de fosfor din îngrăşăminte se exprimă în procente P2O5. Potasiul(K). Potasiul este indispensabil pentru creşerea plantelor, el găsindu-se în toate celulele şiţesuturile plantelor vii, în zonele de creştere şi în seminţe.Avantajele utilizării potasiului: - contribuie la creşterea rezistenţei plantei; - joacă un rolimportant în ceea ce priveşte asigurarea apei şi a substanţelor nutritive necesare plantei; -îmbunătăţeşte calitatea recoltei privitor la aroma, culoarea şi durata de păstrare a culturilor; -asigură creşterea calităţii producţiei; - reduce timpul de maturizare a plantei; - îmbunătăţeşte

rezistenţa plantelor la secetă şi boli. Lipsa de potasiu se manifestă astfel: - plantele nu voravea apă suficientă la nivelul celulei; - frunzele se vor ofili, se încreţesc şi marginile senecrozează la culturile de porumb, grâu, orz, pomi fructiferi, viţa-de-vie; - apar pete alb-gălbui,brun-roşcate sau brune; - boabele se zbârcesc şi le scade puterea de germinare; - scade rezistenţa

plantelor la atacul unor boli şi dăunători. Conţinutul de potasiu din ingrasaminte este exprimat înprocente K20; cantitatea de potasiu în stratul arabil este de 45-47 t/ ha K20, dar asimilabilăpentru plantă este doar 1-2% din această cantitate. Caracteristicile ingrasamintelor complexe: - Ingrasamintele complexe se prezintă sub formă degranule de culori diferite în funcţie de sortiment, respectiv concentraţia elementelor nutritiveconţinute în formula chimică; - au însuşiri fizice mai bune; - sunt mai puţin higroscopice; - auneutralizată aciditatea fiziologică; - au un coeficient de folosire a substanţelor nutritive mairidicat; - nu lasă reziduuri în sol; - greutate specifică: 0,95-1,15 t/m3 (funcţie de sort).Avantajele ingrasamintelor complexe: - administrarea lor este uşoară şi economică deoarece laacelaşi conţinut de elemente nutritive se reduce greutatea produsului brut de 2-3 ori, făcându-seastfel economie la transport, răspândire, ambalaj, depozitare şi introducere în sol; - se asigură odistribuire mai uniformă pe teren a elementelor nutritive pe care le conţin; - creşte eficienţaingrasamintelor prin faptul că se introduc concomitent mai multe elemente fertilizante (azot,fosfor, potasiu) într-un singur punct al solului. Dezavantaje: - proporţia diferită în care plantele consumă azotul, fosforul şi potasiul în raport cuspecia şi vârsta plantelor, faţă de raportul fix de ingrasaminte complexe, care corespunde numaila anumite condiţii concrete de sol şi plantă. Când din amestecul materiilor prime rezultă compuşi chimici noi, produsul poartă numele deîngrăşământ complex. Când prin amestec nu rezultă compuşi chimici noi sau se formează numaiparţial şi în cantităţi mici, produsul rezultat se numeşte îngrăşământ mixt. Sortiment,caracteristici agrochimice ..ngrăşămintele complexe şi mixte pot fi de mai multe tipuri, dupăelementele fertilizante care intră în alcătuirea lor, cu două elemente NP, NK, PK, cu treielemente NPK (tabelul 23). Îngrăşăminte complexe cu microelemente Se fabrică, de asemenea, îngrăşăminte care pe lângăazot, fosfor şi potasiu conţin şi microelemente (bor, cupru, molibden, mangan, zinc): superfosfatcu zinc, nitrofoska cu zinc, nitrofoska cu bor. Spurofoska. Îngrăşământ complex de tip NPK +microelemente. Îngrăşăminte complexe lichide În soluţie de acid fosforic sau amoniac anhidru se poate dizolvaazotat de amoniu, uree şi clorura de potasiu. Foliar spray (pulverizare pe frunze) cuprinde ogamă variată de îngrăşăminte folosite în horticultură. Se fabrică la combinatul chimic de laCraiova, pentru legume NPK + microelemente (Cu, B, Zn, Mn, Mo) şi pentru vie NPK +microelemente (Mg, Fe, B, Zn).

19.19.19.19. Particularit ăţile de nutriţie şi fertilizare a grîului de toamnă. Sporurile obtinute de pe urma aplicarii unui kg ingrasamânt substanta activa sunt in medie de10-15 kg boabe, putând depasi 25 kg boabe, in anumite conditii. Ingrasamintele organice sunt mai bine valorificate pe solurile podzolice, cu insusiri fizice sichimice defavorabile culturii plantelor. Totusi, gunoiul de grajd trebuie aplicat in staresemifermentata sau fermentata, deoarece exista pericolul infestarii solului cu seminte deburuieni atunci când este in stare proaspata. Gunoiul se recomanda in doza de 15-20 t/ha, aplicatuniform la suprafata solului si incorporat imediat in sol odata cu aratura. Totusi, gunoiul degrajd este bine sa se aplice la o planta prasitoare iar cerealele paioase sa beneficieze de efectulremanent in anii urmatori. dozele de ingrasaminte la cerealele paioase intre 60-140 kg N - 40-

80 kg P2O5 - 0-60 kg K2O/ha. pentru 100 kg de boabe, plus producţia corespunzătoare de paie,grâul extrage din sol următoarele cantităţi de elemente nutritive: 2,3-3,3 kg N; 1,1-1,8 kg P2O5;1,9-3,7 kg K2O. Cea mai mare parte din azot şi fosfor rămâne în seminţe (70%, respectiv 66%),iar cea mai mare parte a potasiului (70%) în paie. grâul este deosebit de pretenţios la îngrăşaredin cauză că are un aparat radicular slab dezvoltat şi cu o slabă putere de solubilizare arezervelor nutritive din sol. în perioada octombrie-martie, adică de la răsărit până în primăvară,grâul utilizează 8-22% din cantitatea de azot necesară pe timpul vegetaţiei, 12-25% dincantitatea de fosfor şi 12-15% din cantitatea totală de potasiu. Azotul în cantităţicorespunzătoare asigură o bună înfrăţire şi înrădăcinare a plantelor, măreşte rezistenţa latemperaturi scăzute, măreşte numărul de flori fertile în spic şi îmbunătăţeşte conţinutul boabelorîn substanţe proteice. Pentru solurile din ţara noastră, azotul rămâne principalul element nutritivpentru obţinerea unor producţii ridicate de grâu. Insuficienţa azotului se manifestă prinreducerea numărului de fraţi, reducerea suprafeţei de asimilaţie, prin debilitarea pronunţată aplantelor şi reducerea rezistenţei la iernare. La insuficienţa azotului, numărul de flori fertile înspic se reduce şi scade conţinutul boabelor în substanţe proteice. Excesul de azot determinăcreşterea suprafeţei foliare, reducerea asimilaţiei nete totale, întârzierea vegetaţiei. Excesul deazot conduce la dezechilibru între glucide şi protide, cu consecinţe negative asupra rezistenţei lacădere, boli şi dăunători şi, fără îndoială, asupra capacităţii de fructificare a plantelor. Grâulabsoarbe azotul din sol atât sub formă nitrică, cât şi sub formă amoniacală. Este stabilit ştiinţificcă la temperaturi scăzute, în timpul iernii, şi în primele faze de vegetaţie azotul nitric este maibine absorbit de plantele de grâu decât azotul amoniacal. Pentru grâul de toamnă, azotul sepoate administra, cu rezultate practic egale, atât ca azotat de amoniu sau de calciu, cât şi casulfat de amoniu sau uree. Fosforul influenţează pozitiv înrădăcinarea, înfrăţirea, rezistenţaplantelor la iernare, rezistenţa la cădere şi precocitatea. Fosforul măreşte eficienţa azotului şiasigură, pe unele soluri, importante sporuri de producţie, chiar dacă se aplică unilateral.Fosforul măreşte rezistenţa la boli şi contrabalansează acţiunea negativă a excesului de azot. Înformă uşor solubilă, fosforul este necesar, în primul rând, plantelor tinere, cu sistem radicularslab dezvoltat. În primele faze de vegetaţie, grâul de toamnă absoarbe foarte repede fosforul dinîngrăşăminte (de preferat a se administra îngrăşăminte complexe). Mai târziu, creşte şicapacitatea plantelor de a folosi fosforul din rezervele solului. Prezenţa în sol a săruriloramoniacale măreşte solubilitatea fosfaţilor greu solubili, astfel că aceştia pot fi mai bine folosiţide plantele de grâu. Dozele mari de fosfor determină creşterea în bobul de grâu a conţinutuluide P2O5 şi a amidonului şi reducerea conţinutului de proteină. Potasiul favorizează sintezahidraţilor de carbon şi contribuie la creşterea rezistenţei plantelor de grâu la ger, cădere şi boli.Insuficienţa de potasiu se manifestă prin îngălbenirea specifică („opăreală”) a limbului frunzeiîn partea superioară şi pe margine. Mai târziu, tulpina plăntuţei de grâu de toamnă slăbeşte, iarplanta devine pipernicită. La solurile din ţara noastră, carenţa de potasiu se manifestă la grâul detoamnă foarte rar, pe unele soluri podzolice mai uşoare, mai ales în urma aplicăriiamendamentelor cu calciu. În România, s-a acumulat un bogat material experimental, din carese pot trage concluzii practice pentru aplicarea diferenţiată pe zone ecologice de cultură aîngrăşămintelor, pentru cultura grâului de toamnă, luând în calcul şi întregul complex decondiţii pedoclimatice specifice zonei de cultivare.

20. Particularităţile de nutriţie şi fertilizare a orzului de toamnă. Consumul specific de substanţe nutritive la orz este apropiat de cel al grâului. Gunoiul de grajddeşi asigură sporuri de producţie nu este valorificat economic de orzul de toamna nici deorzoaică. Deoarece gunoiul de grajd se aplică altor plante, orzul se fertilizează în general cu

îngrăşăminte chimice. Pentru toate formele de orz, azotul se aplică primavara. Toamna se poateda o parte din doza de azot (1/4 - 1/3), numai după premergătoare care sărăcesc solul (floarea-soarelui, porumb). Administrarea îngrăşămintelor cu fosfor se face sub arătura de baza.Îngrăşămintele cu potasiu se aplică pe terenurile slab aprovizionate în acest element,administrindu-se 80 - 100 kg/ha potasiu pentru orzul de toamnă. Pentru orzoaica de primavarădozele de NPK recomandate sunt următoarele 40-60 kg/ha N; 40-60 kg/ha P; 30-40 kg/ha K insub-stanţa activă. Amendamentele atât pentru orzul de toamnă se recomandă să se aplice pesolurile acide, constituind o măsură necesară pentru a asigura producţii ridicate. În funcţie deaciditatea solului se aplică 3-6 tone/ha amendamente calcaroase o dată la 6-7 ani sub arătura debază, de preferinţă nu în anul semănării orzului de toamnă. Consumul de substante nutritive laorz este analog ca la grau. Pentru 100 kg boabe plus productia corespunzatoare de paie, graulextrage din sol intre 2,3-3,3 Kg azot ; 1,1-1,8 Kg fosfor ; 1,9- 3,8 Kg potasiu. Aplicareaingrasamintelor in cultura orzului tine seama de urmatoarele reguli :folosirea numai aingrasamintelor usor solubile; ingrasamintele cu potasiu si fosfor trebuie aplicate numai laaratura de baza;azotul pentru orzul de toamna se aplica fractionat :La soiurile de orz de toamna care manifesta o rezistenta scazuta la cadere si boli foliareorientativ se administreaza 90-100 Kg N/Ha substanta activa. Pentru 1tonă de producţie de boabe orzul extrage 32–36 kg N, 11 12 kg P2O5 şi 20 – 24 kgK2O

21. Particularităţile de nutriţie şi fertilizare a porumbului pentru boabe. Datorita productiei mari de masa uscata la unitatea de suprafata porumbul este o plantaconsumatoare de substante nutritive, in special de azot. Azotul este principalul element defertilizare a porumbului, care asigura formarea unei mase foliare bogate, colorata in verde intenssi care influenteaza favorabil acumularea substantelor proteice. Carenta se manifesta priningalbenirea limbului de la varf spre baza, de-a lungul nervurii mediane care se deschide laculoare.Plantele raman firave, cu stiuletii mici. Excesul de azot in schimb, intensificatranspiratia, cresterea este luxurianta, plantele devin sensibile la seceta si boli si intarziematuritatea. Fosforul joaca un rol multiplu in cresterea si fructificarea porumbului.Insuficientalui se manifesta prin inrosirea frunzelor de la varf spre baza, iar sistemul radicular ramane slabdezvoltat, ritmul de crestere este scazut, se accentueaza protandria.Excesul fosforului determinainsuficienta zincului. Potasiul mareste rezistanta la cadere, seceta si boli.Carenta se manifestaprin inglabenirea frunzelor de la varful lor spre baza, iar sistemul radicular ramane slabdezvoltat. Ferilizarea organica. Gunoiul de grajd este indicat pe toate tipurile de sol, aplicat indoza de 20 -40 tone / ha.Dozele mai mari se aplica pe solurile erodate, luvisoluri, la culturileirigate.Aplicarea balegarului se face direct culturii porumbului, proaspat sau fermentat, o data la4-5 ani, efectul resimtindu-se si in anul al treilea de la aplicare in conditii de monoculture.Fertilizarea minerala*Fertilizarea cu azot.Dozele optime economice de azot, in conditii decultura neirigata, sunt cu 30-90 kg mai mici decat in cultura irigata.Aplicarea azotului trecuieefectuata fractionat astfel: -30-40 kg/ha azot sub forma de ingrasamant complex sau de azotat deamoniu, concomitent cu semanatul; -la prasilele a II-a si a III-a mecanice se aplica 30-70 kg/haazot sub forma de uree, azotat de amoniu sau ingrasaminte lichide; -concomitent cu irigarea sevor asigura doze de 10-20 kg/ha, corelate cu dozele aplicate anterior.Fertilizarea cu fosfor.Dozase poate calcula expeditiv, plecand in calcul de la un consum de 9 kg P2O5 / t boabe, la uncontinut al solului de peste 6 mg/100g sol.Pe solurile cu continut sub 6 mg P2O5/100 g, doza seva majora 15-20 kgP2O5 pentru fiecare mg sub limita mentionata. Incorporarea in sol aingrasamintelor cu fosfor se face sub aratura debaza. Ingrasamintele complexe cu fosfor se pot

aplica primavara la pregatirea patului germinativ. Fertilizarea cu potasiu.Daca in prealabil saexecutat o ingrasare a solului cu gunoi, pentru fiecare tona de gunoi aplicat se reduce cu 2,5 kgK2O /t doza de poatsiu aplicata. Aplicarea microelementelor.Pe cernoziomurile fertilizaterepetat, multi ani, cu azot si fosfor, cu pH peste 7, este necesara aplicarea preventiva a sulfatuluide zinc, o data la 4-6 ani, in cantitate de 8-10 kg / ha. Amendamentele cu calciu. Pe solurileacide, cu pH sub 5,9 si cu gradul de saturatie in baze mai mic de 75%, folosireaamendamentelor cu calciu, o data la 4-5 ani,

22. Particularităţile de nutriţie şi fertilizare a sfeclei de zahăr. Sfecla de zahăr este o plantă mare consumatoare de elemente nutritive din sol. Pentru o tonă derădăcini şi frunze, realizează un consum de 4-5 kg azot, 1,5-2 kg fosfor, 5,5-6 kg potasiu, 2,5 kgcalciu şi 1,5 kg mangan. Se va folosi în mod deosebit fertilizarea organică a întregii suprafeţe cugunoi de grajd, bine fermentat, în doză de 40-50 de tone la hectar, pentru a obţine producţii depeste 50 de tone la hectar sfeclă de zahăr. Fertilizarea organo-minerală echilibrată asigurăfolosirea eficientă a apei totale din sol (precipitaţii şi irigaţii) şi o eficienţă economică ridicată aculturii. Se vor folosi doze de 5 tone la hectar de resturi organice şi îngrăşăminte complexe detipul N 180P100K80 sau 30 de tone de gunoi de grajd şi N120P80K80. Îngrăşămintele cufosfor, cu potasiu sau complexe cu două sau trei elemente nutritive se administrează numai subarătura de bază. Îngrăşămintele cu azot se aplică, în principal, la pregătirea terenului înprimăvară, până la 50%, şi restul se completează până la o doză recomandată în perioada devegetaţie, cu praşilele I şi a II-a mecanice. Ca fertilizare chimică unică, se recomandă formulaN240P80K80 pentru producţii de peste 65-75 tone la hectar. Pe terenurile cu pH-ul mai mic de6,2 se vor aplica amendamente calcaroase, 4-5 tone la hectar, sub formă de praf de var sau 5-6tone la hectar, fosfogips, încorporate prin arătură adâncă. Pe aceste soluri se recomandăaplicarea nitrocalcarului, în doză de 500-600 kg la hectar substanţă brută. Atenţie! Nu se vafolosi fertilizarea unilaterală cu azot .Fertilizarea de bază cu azot se recomandă a fi făcută toamna cu ¼ din doza sub formă amidică(uree), apoi la semănat-concomitent sub formă amoniacală (complexe), iar restul se aplică cuocazia lucrărilor de intreţinere. Fosforul se aplică sub formă de complexe bogate în fosfor detipul 22-22-0, 23-23-0, 13-32-0, 9-24-24) sub arătură sau la pregătit teren prin incorporare la10-12 cm cu discul.Dozele de îngrăşăminte se vor reduce cu 30% dacă se aplică 40t/ha gunoi de grajd dupădezmeriştit şi înainte de arătura adâncă.Sfecla de zahăr este o plantă mare consumatoare deelemente nutritive din sol. Pentru o tonă de rădăcini şi frunze, realizează un consum de 4-5 kg azot, 1,5-2 kg fosfor, 5,5-6kg potasiu, 2,5 kg calciu şi 1,5 kg mangan. Se va folosi în mod deosebit fertilizarea organică aîntregii suprafeţe cu gunoi de grajd, bine fermentat, în doză de 40-50 de tone la hectar, pentru aobţine producţii de peste 50 de tone la hectar sfeclă de zahăr. Fertilizarea organo-mineralăechilibrată asigură folosirea eficientă a apei totale din sol (precipitaţii şi irigaţii) şi o eficienţăeconomică ridicată a culturii. Se vor folosi doze de 5 tone la hectar de resturi organice şiîngrăşăminte complexe de tipul N 180P100K80 sau 30 de tone de gunoi de grajd şiN120P80K80. Îngrăşămintele cu fosfor, cu potasiu sau complexe cu două sau trei elementenutritive se administrează numai sub arătura de bază. Îngrăşămintele cu azot se aplică, înprincipal, la pregătirea terenului în primăvară, până la 50%, şi restul se completează până la odoză recomandată în perioada de vegetaţie, cu praşilele I şi a II-a mecanice.Ca fertilizare chimică unică, se recomandă formula N240P80K80 pentru producţii de peste 65-75 tone la hectar. Pe terenurile cu pH-ul mai mic de 6,2 se vor aplica amendamente calcaroase,

4-5 tone la hectar, sub formă de praf de var sau 5-6 tone la hectar, fosfogips, încorporate prinarătură adâncă. Pe aceste soluri se recomandă aplicarea nitrocalcarului, în doză de 500-600 kg lahectar substanţă brută. Atenţie! Nu se va folosi fertilizarea unilaterală cu azot. Insuficientaazotului- se manifesta prin aceea ca frunzele la inceput au o culoare verde clar care trece apoi inverde galben atunci cand insuficienta este mai accentuata. Aceasta decolorare se manifesta inprimul rand pe frunze mai batrane si este uniforma pe toata suprafata limbului. In cantitate deexces al azotului poate sa favorizeze intarzierea acumularii zaharului si formarea unor cantitatimai mari de substante mezaharata. Fosforul favorizeaza dezvoltarea radacinilor tinere,contribuie la imbogatirea calitatii sfeclei , a continutului de zahar, accelereaza cresterea simaturitatea plantelor si asigura o buna asimilare a azotului si intervine ca un foctor esential informarea zaharului.Insuficienta fosforului- la inceputul vegetatiei determina o intarziere adezvoltarii plantelor. Frunzele primesc o culoare verde intunecata , iar daca insuficienta seaccentuiaza marginea se inconjoara cu o culoare roscata. Daca insuficienta fosforului continuasi in alte faze de vegetati frunzele pierd treptat culoarea verde inchis trecand in verde clar apoiin galben asemanatoare cu cele de la insuficienta azotului. La exces de fosfor radacinile au ostructura mai rezistenta fara sa-si piarda din calitate se maturizeaza mai repede fapt cedetermina scaderea productiei. Fosforul favorizeaza absorbtia apei si a substantelor minerale dinsol neutralizeaza acizii organici, stimuleaza activitatea procesului de fotosinteza si maresterezistenta plantelor la boli si seceta. Favorizeaza formarea pe radacini a unui numar mai mare deramificatii absorbante. Insuficienta otasiului influienteaza dezvoltarea cantitativa a radacinilordeterminand o degradare a calitatii si o sensibilitate marita a plantelor fata de boli sidaunatori. La exces de potasiu frunzele cresc accentuat in detrimentul radacinilor.Borul – carenta de bor la sfecla se manifesta prin ingalbenirea si deformarea frunzelor tineredin centrul rozetei, frunze care intr-o faza mai avansata pier. Pulpa coletului sub aceste frunze sebrunifica si se necrozeaza. Tesutul coletului si zona centrala si inima sfeclei putrezesc. Carentade bor aproducand astfel boala putregaiului inimii sfeclei. Insuficienta borului determinareducerea greutatii radacinilor, a continutului acesteia in zahar si cersterea continutului de azot.Carenta de bor se previne prin aplicarea de bor in sol in cantitati de 1,5-3Kg/Ha bor si care sepoate realiza cu 8,5-17Kg/Ha acid boric sau 13,2-26,2 Kg/Ha borax,administrate in acelasi timpcu ingrasamintele NPK. O diminuare a carentei de bor se poate obtine si prin fertilizareextraradiculara in sol de acid boric in concentratie de 0,05- 0,1 %.Gunoiul de grajd actioneaza pozitiv prin substantele nutritive si prin imbunatatirea conditiilorfizice si biochimice ale solului. Dozele de gunoi de grajd care se folosesc la sfecla trebuie sa seincadreze intre 20-30tone/Ha si poate fi administrat atat fermentat, mai putin fermentat saudeloc fermentat. Sse administreza prin imprastiere uniforma pe toata suprafata , se incorporeazasub aratura de vara sau

23. Particularităţile de nutriţie şi fertilizare a florii soarelui. Pentru fiecare tonă de seminţe, flaoarea-soarelui extrage din sol o cantitate de 18-35 kg azot,2,9-7,0 kg fosfor, 3,8-16,5 kg potasiu, 1,1 kg calciu, 1,8-2,3 kg magneziu. Produsele secundare(calatidii, tulpini, frunze) conţin, de asemenea, cantităţi apreciabile de elemente minerale,îndeosebi potasiu (1,51%), calciu (1,10%), azot (1,3%), magneziu (0,58%), sodiu. Absorbţiaelementelor nutritive este rapidă la floarea-soarelui, în legătură cu ritmul de producere asubstanţei uscate în timpul primelor stadii de dezvoltare. Din acest motiv concentraţia înelemente nutritive este mult mai mare la plantele tinere, descrescând spre maturitate. O mareparte din procentul elementelor nutritive, respectiv 66% din azot, fosfor şi calciu, 75% dinpotasiu şi 90% din magneziu sunt absorbite într-un interval de timp relativ scurt, de numai 2

luni, mai precis de la apariţia butonului floral şi până la înflorire, Floarea-soarelui prezintă oparticularitate, şi anume de a nu putea compensa lipsa elementelor nutritive din fazele iniţiale decreştere. Spre exemplu, dacă în perioada formării primordiilor florale aprovizionarea înelemente nutritive este slabă, se formeaza un număr mai mic de flori, producţia fiind redusăsubstanţial, chiar dacă ulterior se va compensa lipsa carenţa elementelor nutritive. Azotul.Cercetările privind cerinţele trofice ale florii-soarelui au subliniat în unanimitate rolulpreponderent jucat de azot. În literatură există date care indică faptul ca floarea-soarelui prezintăreacţii diferite faţă de fertilizarea cu azot, mergând de la eficienţă maximă până la efectenegative. Floarea-soarelui este sensibilă atât la deficitul cât şi la excesul de azot, în special înfazele timpurii, ceea ce va avea repercusiuni negative asupra proceselor de dezvoltare şicreştere, şi bineinteles că şi asupra producţiei. Efectul carenţei în azot se poate observa odată cuavansarea în vegetaţie a plantelor, ce prezintă frunze îmbătrânite, de culoare galbenă, iar larecoltare prezentând calatidii mici cu multe seminţe seci. În perioada înfloritului floarea-soarelui înregistrează un consum de minimum 3-4 kg azot /ha/zi, absorbţia tardivă de azotnereuşind să corecteze efectele carenţei din fazele precoce. Un exces de azot poate dăunaculturii de floarea-soarelui, provocând scăderea accentuată a conţinutului de ulei, iar pe solurilebrune sau brune podzolite diminuează cu 14-28% producţia de achene. Totodată excesul de azotdetermină o creştere luxuriantă a plantelor, prelungeşte perioada de vegetaţie în detrimentulproducţiei şi al conţinutului în ulei şi de asemenea scade rezistenţa plantelor la atacul agenţilorpatogeni şi la secetă. Pentru evitarea apariţiei excesului de azot din sol se recomandă folosireaîn primăvară a îngraşămintelor chimice complexe sau nitrocalcar, o parte administrându-se lapregătirea patului germinativ iar restul dozei în perioada de vegetaţie. Dozele de azot ce trebuieaplicate la cultura florii-soarelui, se stabilesc în funcţie de gradul de aprovizionare a solului înacest element şi de producţiile planificate. Dozele se măresc cu 10 kg/ha după premergătoare caporumb, cartof de toamnă, sfeclă, sau dacă în primăvară solul prezintă un grad de aprovizionarecu apă la nivelul capacităţii de câmp. De asemenea dozele pot fi micşorate cu 0,75 – 1,5 kgpentru fiecare tonă de gunoi de grajd administrată plantei premergătoare sau direct culturii încauză. Administrarea dozelor de azot, necesare culturii de floarea-soarelui, se administrează îndouă etape, şi anume: o jumătate din cantitatea totală, la pregătirea patului germinativ sauconcomitent cu semănatul şi restul cantităţii se adminstrează în timpul praşilelor mecanice.Fosforul. Ca şi în cazul celorlalte macroelemente ce nu trebuie să lipsească din fertilizarea debază a unei culturi, fosforul joacă un rol important în viaţa şi dezvoltarea plantelor. În cadrulculturii de floarea-soarelui, fosforul este esenţial datorită faptului că influenţează acumulareauleiului în seminţe şi în acelaşi timp induce o creştere a producţiei de achene, chiar maiimportantă decât azotul. Floarea-soarelui, chiar dacă este menţionată în literatură, ca o plantă ceutlizează foarte bine fosfaţii din sol, este sensibilă la lipsa fosforului din primele faze devegetaţie. Adminstrarea fosforului se realizează vara sau toamna, înaintea arăturii de bază,pentru o bună încorporare, dar o treime din doză se poate aplica la pregătirea patului germinativsau concomitent cu semănatul, favorizând astfel o înrădăcinarea mai puternică a plantelorconferindu-le o rezistenţă mai ridicată la secetă inducând astfel economii de până la 15-20 %din cantitatea de fosfor. Pentru floarea-soarelui cele mai recomandate îngrăşăminte cu fosforsunt cele complexe. Dintre îngăşămintele simple, cu mai bune rezultate, se vor folosi cele de tipsuperfosfat, astfel pe solurile acide se va utiliza superfosfatul concentrat iar pe cele slab alcalinesau neutre superfosfatul simplu.Potasiul. Floarea-soarelui este o mare consumatoare de potasiu, pe care îl restituie prin resturilevegetale rămase după recoltare, în proporţie de 90 %. Printr-o bună aprovizionare cu potasiu a

solului, floarea-soarelui prezintă o utilizare mai bună a apei şi totodată o rezistenţă sporită lafrângerea tulpinilor si la atacul diferitelor boli. În cazul unei carenţe de potasiu, plantele defloarea-soarleui capată aspect de tufă şi rămân mici (prezentând internodii scurte şi frunze dese)şi de asemenea suprafaţa foliară se reduce semnificativ. În cadrul culturilor de floarea-soareluiamplasate pe sole ce au o aprovizionare în potasiu mai mică de 15 mg K2O/100g sol (soluribrune, soluri podzolite şi podzolice) se recomandă a se folosi 60 – 80 kg K/ha, iar în cadrulculturilor în sistem irigat se recomandă folosirea potasiului în toate condiţiile. Îngrăşămintelecu potasiu, produse industrial, propuse spre utilizare sunt sarea potasică, administrată toamna(sub arătură), îngrăşămintele complexe de tip NPK (aplicate la pregătirea patului germinativ sauconcomitent cu semănatul). De asemenea pentru fertilizarea culturii de floarea-soarelui se poateutiliza si gunoiul de grajd, ce aduce sporuri de producţie de aproximativ 700-800 kg/ha, înspecial pe solurile podzolite si pe cele carbonatate. microelemente necesare şi a căror lipsă seobservă prin semne specifice, mai frecvent fiind carenţa molibdenului (în primăverile răcoroase,pe solurile acide) şi cea de bor (în anii cu primăveri sărace în precipitaţii). Aceste carenţe secombat prin încorporarea, concomitent cu pregătirea patului germinativ, a 0,55 – 1,1 kg/hamolibdat de amoniu sau 0,75 – 1,5 kg/ha molibdat de sodiu. Gunoiul de grajd este binevalorificat, mai ales pe solurile grele şi reci dar este recomandat şi pe solurile mai uşoare, îndoze de 20 t/ha ce se încorporează imediat prin arătura de bază. Dozele de îngrăşăminte chimice se stabilesc ţinând seama, în principal de nivelul producţieiscontate, de consumul specific şi de rezervele solului în elemente nutritive, dar se au in vedereşi alţi factori cum ar fi: planta premergătoare, fertilizarea aplicată în anii precedenţi, gradul deaprovizionare a solului cu apă, cultivarul folosit, etc. Fertilizarea echilibrată cu azot, fosfor şipotasiu asigură o mai bună toleranţă a plantei la pătarea brună şi necrozarea tulpinilor, la pătareaneagră şi la atacul de afide. Aplicarea unilaterală sau în exces a îngrăşămintelor cu azot,favorizează atacul agenţilor ce produc putrezirea tulpinii şi capitulului, a celor ce provoacă bolifoliare sau la rădăcină, cât şi atacul afidelor. - Fertilizarea de baza: Scopul: Asigurarea unei bune parti din elementele nutritive necesare peparcursul perioadei de vegetatie. Datorita unei bune solubilizari si asimilari, in comparatie cutehnologiile traditionale, se recomanda a avea loc primavara devreme. Pentru ca acesteingrasaminte sa devina accesibile, plantele trebuie sa beneficieze de precipitatii de cel putin 25-30 mm. Momentul: Inainte sau odata cu semanatul. Fertilizarea foliara: Scopul: Prevenireapierderilor cauzate de lipsa unor elemente nutritive, imbunatatirea calitatii si a rezistentei fata deboli.Momentul: Concomitent cu tratamentele fito-sanitare sau la aparitia simptomelor de carenta. Incea de a doua situatie sunt inevitabile unele pierderi de productie, de aceea se recomandaaplicarea preventiva a fertilizarilor foliare cu ingrasaminte cu microelemente.

24. Particularităţile de nutriţie şi fertilizare a soii. Nutriția foliară este practica prin care soluția de îngrășământ se aplica pe frunzele plantelor.Nutritia foliara este o metodă eficientă de a acoperi nevoile speciale ale plantelor, intrucat îngrășămintele foliare sunt absorbite chiar de locul unde acestea au fost utilizate. Acest lucrunu inseamnă ca aplicarea îngrășămantului foliar înlocuiește îngrășămintele aplicate la sol, darcrește gradul de absorbție, iar performanta plantelor este impulsionata în timpul condițiilorclimatice dure, cum ar fi boli sau condiții de sol speciale (inundații, secetă, etc.). Când plantelesunt bine hrănite, acestea sunt mult mai rezistente la agenții patogeni și sunt capabile sa produca un randament aproape normal, în ciuda sistemului de transportare nutritiva deficitarasau a rădăcinilor cauzate de boli.

Planta de soia necesită cantități mari de potasiu. O parte din potasiul necesar poate fi asiguratprin aplicarea foliară, și aceasta poate preveni pierderea de potasiu din frunzele care vor afectafotosinteza și sistemul de rădăcină.Din acest motiv, aplicarea foliara de nitrat de potasiu aînceput să fie o practică tot mai frecventa pentru cultivatorii de soia.Fertilizare de baza: Fertilizarea de bază cu azot se recomandă a fi făcută sub formă amidică(uree) sau amoniacală (complexe) în benzi cu fertilizatoare. Fosforul se aplică sub formă decomplexe bogate în fosfor de tipul 22-22-0, 23-23-0, 13-32-0, 9-24-24) sub arătură sau lapregătit teren. Soia este una din plantele agricole care consuma cantitati mari de elemente nutritive si in primulrand azot. Pentru formarea a 100 kg seminte si biomasa secundara aferenta, soia consuma 7,1-11 kg azot, 1,6-4,0 kg fosfor si 1,8-4,0 kg potasiu, la care se mai adauga cantitati importante decalciu, magneziu, sulf si microelemente (M. Axinte, 1995). Din cantitatea totala de elementenutritive acumulate, raman in seminte: 75% N, 75% P2O5; 60%K2O, restul sunt inglobate inpartile epigee ale plantei, care pot reintra in circuitul agricol. Azotul . Consumul foarte mare deazot este determinat de continutul bogat al semintelor si al celorlalte parti ale plantei insubstante proteice. Din cantitatea totala de azot, folosita de plantele de soia pentru intreagarecolta, 50-65% se asigura prin intermediul bacteriilor, iar restul se extrage din sol. In conditiinormale cele doua cai de aprovizionare cu azot se completeaza reciproc, azotul din sol estenecesar plantei in primele faze de vegetatie (25-35 zile), pana cand se stabileste simbioza dintrebacteriile Bradyrhizobium japonicum cu radacinile de soia, cand intra in actiune sistemulsimbiotic. Fosforul contribuie la sporirea numarului de nodozitati si la intensificarea fixariisimbiotice a azotului. Cerintele mari fata de fosfor se manifesta imediat dupa rasarire, cand areloc formarea sistemului radicular si dupa inflorire pana la maturitate. Comparativ cu alte culturi,soia valorifica mai bine fosforul din sol. Potasiul joaca un rol insemnat in sinteza lipidelor siacumularea lor in seminte. Potasiul favorizeaza formarea nodozitatilor si fixarea simbiotica aazotului, cresterea rezistentei plantelor la boli, seceta si cadere. 25. Particularităţile de nutriţie şi fertilizare a lucernei. Fertilizarea de baza: Slaba sol N60P80K80; Mijlocie N50P70K70 Buna N40P50K0Fertilizarea de baza cu azot se recomanda a fi facuta cu ½ din doza sub forma amidica (uree)sau sub forma amoniacala (complexe) iar restul se aplica cu ocazia lucrarilor deintreţinere.Fosforul se aplica sub forma de complexe bogate in fosfor de tipul 22-22-0, 23-23-0,13-32-0, 9-24-24 sub aratura sau la pregatit teren prin incorporare cu discul.Aplicarea îngrăşămintelor cu azot are efecte negative asupra lucernei, prin: inhibarea procesuluide simbioză cu bacteriile fixatoare de azot, reducerea sau stoparea formării de nodozităţi perădăcini, dispariţia plantelor de lucernă şi scăderea duratei de folosinţă, îmburuienarea puternicăa culturii. Pentru evitarea acestor aspecte, se recomandă: • fertilizarea la semănat cuîngrăşăminte complexe (raport 1:1:1), în doză de 200 kg/ha, iar în anii următori numaiprimăvara devreme; Gunoiul de grajd administrat plantelor premergatoare este bine valorificatde catre lucerna. Doza optima este de 30-40t/ha in cultura neirigata si 60-80 t/ha in regim irigat. Fosforul. Lucerna este foarte exigenta fata de aprovizionarea solului cu fosfor mobil. Inlipsa datelor de cartare agrochimica, in raport de tipul de sol si de fertilizarea planteipremergatoare sunt recomandate urmatoarele doze orientative: In cultura irigata:-80-100kgP2O5/ha..In cultura neirigata:- 60-80 kg P2O5 /ha.Azotul. Lucerna semanata in cultura pura valorifica eficient ingrasamintele azotate numai pesolurile slab aprovizionate cu materie organica. In general ingrasamintele azotate sunt necesarecand lucerna se cultiva in amestec cu graminee perene. In acest caz ,in anul 1 de vegetatie se

aplica intre 40-60 kg N/ha in cultura neirigata si de 70-90 kg N/ha in cultura irigata. In aniiurmatori de vegetatie, sunt indicate doze de 70-80kg N/ha in regim neirigat si 80-100kg N/ha inregim irigat.Potasiul- este necesar numai pe soluri care contin mai putin de 16 mg potasiu mobil/100g sol. In lipsa datelor de cartare agrochimica, se aplica annual 70-80kg K2O/ha debază • Fertilizarea de bază cu azot se recomandă a fi făcută cu ½ din doza sub formă amidică(uree) sau sub formă amoniacală (complexe) iar restul se aplică cu ocazia lucrărilor deintreţinere. • Fosforul se aplică sub formă de complexe bogate în fosfor de tipul 22-22-0, 23-23-0, 13-32-0, 9-24-24) sub arătură sau la pregătit teren prin incorporare cu discul. Consumurile specifice la lucernă(SU) sunt ,în medie, de 25-35 kg azot,5-8 kg de fosfor,15-20kg de potasiu,15-22 kg de calciu iar în regim neirigat acestea pot creşte cu 50-70%.Fertilizarea cu îngraşăminte pe bază de azot nu sunt prioritarea pentru lucernă întrucât aceastăcultură îşi poate asigura o parte din cantitatea de azot prin simbioza cu bacteriile de tipulRhizobium meliloti.În acest mod se poate fixa cantităţi cuprinse între 100-400 kgGunoiul de grajd este bine valorificat de lucernă ,mai ales pe solurile acide,unde la doze de 40-60 t/ha producţia se poate dubla.În nutriţia plantelor de lucernă prezenţa microelementelor îmbunăţăţeşte calitatea furajului princreşterea conţinutului în azot total şi fosfor,a conţinutului de protein digestibilă,de lizină şi decarotenoizi. Cind?La infiintarea culturilor pentru a stimula si sustine plantele tinere; La inceputul perioadeide vegetatie pentru a raspunde cerintelor fiziologice ale plantelor; Dupa coasele a l-a si a ll-a;Dupa evenimente climatice deosebite (ploi abundente, grindina).La infiintare, ingrasamintecomplexe cu NPK, 60:60:60 kg sa/ha primavara sau 30:30:30 kg sa/ha vara; La desprimavarare,ingrasaminte cu N, cate 50-60 kg sa/ha;G de gr 40-50 t/ha primavara devreme cu 40-50 kg sa/ha