+ All Categories
Home > Documents > Agro Bio Divers It Ate

Agro Bio Divers It Ate

Date post: 05-Dec-2014
Category:
Upload: anca-irimia
View: 91 times
Download: 8 times
Share this document with a friend
Description:
plante agricole
of 26 /26
EVALUAREA NECESITĂŢILOR DE DEZVOLTARE A CAPACITĂŢILOR DE OPERARE ÎN DOMENIUL CONSERVĂRII BIODIVERSITĂŢII ŞI IDENTIFICAREA PRIORITĂŢILOR NAŢIONALE I. EVALUAREA ŞI MĂSURILE DE DIMINUARE A IMPACTULUI ASUPRA COMPONENTELOR BIODIVERSITĂŢII AGRICOLE. 1.1. Analiza şi caracteristica situaţiei actuale a biodiversităţii agricole. Republica Moldova este situată în Sud-Estul Europei între latitudinile nordice 45 o şi 48 o şi longitudinile estice 26 o şi 30 o pe o suprafaţă de 33,8 mii km 2 . Teritoriul ţării este colinar, slab înclinat de la nord-vest spre sud-est. Clima Moldovei este temperat-continentală. Temperaturile medii sunt cuprinse între -3,5 o C (ianuarie) şi +21,4 o C (iulie) cu durata perioadelor calde de cca 193 zile. Solurile constituie o componentă valoroasă a resurselor naturale. Ele se caracterizează printr-o mare diversitate, cernoziomurile ocupînd circa 75% din suprafaţa fondului funciar. Diversitatea solurilor reprezintă nişe ecologice favorabile pentru cultivarea diferitelor culturi agricole. În acelaşi timp, supraexploatarea agricola a adus la degradarea capacităţii productive a solurilor, care se manifestă prin intensificarea proceselor de erouiune (33% din terenurile agricole), alunecări de teren (extinderea anuală de cca 1000 ha), deficit de humus (40,6% din terenurile agricole duc lipsă de humus), salinizare, insuficienţă de fosfor mobil, poluare etc. Teritoriul republicii se află la interferenţa a trei zone biogeografice: central- europeană (reprezentată de Podiţul Central al Codrilor – 54,13% sau 18,3 mii km 2 din teritoriu), euroasiatică (de regiunile de silvostepă şi stepă – 30,28% sau 12,23
Transcript

EVALUAREA NECESITĂŢILOR DE DEZVOLTARE A CAPACITĂŢILOR DE OPERARE ÎN DOMENIUL CONSERVĂRII BIODIVERSITĂŢII

ŞI IDENTIFICAREA PRIORITĂŢILOR NAŢIONALE

I. EVALUAREA ŞI MĂSURILE DE DIMINUARE A IMPACTULUI ASUPRA COMPONENTELOR BIODIVERSITĂŢII AGRICOLE.

1.1. Analiza şi caracteristica situaţiei actuale a biodiversităţii agricole. Republica Moldova este situată în Sud-Estul Europei între latitudinile

nordice 45o şi 48o şi longitudinile estice 26o şi 30o pe o suprafaţă de 33,8 mii km2. Teritoriul ţării este colinar, slab înclinat de la nord-vest spre sud-est. Clima Moldovei este temperat-continentală. Temperaturile medii sunt cuprinse între -3,5oC (ianuarie) şi +21,4oC (iulie) cu durata perioadelor calde de cca 193 zile. Solurile constituie o componentă valoroasă a resurselor naturale. Ele se caracterizează printr-o mare diversitate, cernoziomurile ocupînd circa 75% din suprafaţa fondului funciar. Diversitatea solurilor reprezintă nişe ecologice favorabile pentru cultivarea diferitelor culturi agricole. În acelaşi timp, supraexploatarea agricola a adus la degradarea capacităţii productive a solurilor, care se manifestă prin intensificarea proceselor de erouiune (33% din terenurile agricole), alunecări de teren (extinderea anuală de cca 1000 ha), deficit de humus (40,6% din terenurile agricole duc lipsă de humus), salinizare, insuficienţă de fosfor mobil, poluare etc. Teritoriul republicii se află la interferenţa a trei zone biogeografice: central- europeană (reprezentată de Podiţul Central al Codrilor – 54,13% sau 18,3 mii km2 din teritoriu), euroasiatică (de regiunile de silvostepă şi stepă – 30,28% sau 12,23

2

mii km2), mediteraniană (de fragmente de silvostepă xerofite din partea de sud a republicii – 15,59% sau 5,27 mii km2). Biodiversitatea este elementul principal care asigură echilibrul, stabilitatea şi capacitatea de suport a sistemelor ecologice. Poziţia geografică a Republicii Moldova determină particularităţile diversităţii biologice naturale care este destul de bogată. Flora include cca 5513 de specii de plante (dintre care 1989 specii de plante superioare). Fauna republicii este reprezentată prin cca 14800 de specii de animale (441 specii de animale vertebrate). Variată este şi biodiversitatea plantelor de culrură şi a animalelor domestice.

Biodiversitatea agricolă sau agrobiodiversitatea ca parte componentă a biodiversităţii reprezintă o categorie de cea mai mare importanţă pentru populaţia ţării noastre. Ea constituie rezultatul activităţii de mii de ani ale omului în domeniul studierii şi utilizării resurselor biologice, în special, pentru alimentaţie şi agricultură necesare pentru menţinerea existenţei lui. Agrobiodiversitatea se definitivează la trei niveluri de organizare a materiei vii: agroecosistemic, specific şi intraspecific.

1.1.1. Ecosistemele agricole Ecosistemele agricole constituie circa 75,6% din teritoriul republicii (2560

mii ha). Activitatea neadecvată în domeniul agriculturii din ultimile decenii a adus la mari consecinţe negative. În rezultatul proceselor de intensificare şi specializare a sectorului agrar au fost create terenuri agricole imense. Ele se caracterizau printr-o diversitate biologică joasă. Utilizarea unor doze sporite de îngrăşăminte minerale, pesticide nu numai au sporit vulnerabilitatea acestor agrocenoze, dar au schimbat şi structura landşafturilor, în unele cazuri au influenţat negativ asupra naturii ţării. În prezent situaţia este determinată de etapa de trecere la economia de piaţă şi îşi are specificul ei.

Agrobiocenozele, de regulă, au o suprafaţă de la cîteva zeci pînă la sute şi mii de hectare (în cazul livezilor şi viilor). E necesar de menţionat că în ultimii zece ani structura agrolandşaftului a suferit schimbări esenţiale legate, în primul rînd, de împroprietărirea ţăranilor şi situaţia economică dificilă a ţării. Către mijlocul anului 2000 au fost împroprietăriţi 634 mii de persoane, dreptul la titlu de autentificare asupra cotei de teren (echivalent cu cca 1,7 ha) avînd peste 1 mln. de persoane din mediul rural. Schimbările ce s-au produs au înrejistrat o reducere a suprafeţelor ocupate de culturile tradiţionale. Astfel, s-au micşorat agrofitocenozele de viţă de vie, legume şi fructe. S-au extins suprafeţele ocupate de cereale şi floarea soarelui. O trăsătură caracteristică a sectorului agrar este fragmentarea, parcelarea excesivă a terenurilor. Aceasta crează condiţii specifice pentru funcţionarea agrocenozelor. Poziţia centrală în agrobiocenoze este ocupată de plantele de cultură. Ele reprezintă nucleul acestui sistem biologic. Plantele cultivate ca dominante exercită o acţiune puternică asupra fitocenozei agricole şi (în calitate de factor ecologic) - asupra mediului ambiant din zona respectivă. De regulă în republică sunt prezente agrobiocenoze cu o singură dominantă (spre exemplu, cîmpurile de grîu, porumb, floarea soarelui etc.), însă în cazul utilizării unor semănături mixte (măzărichea + ovăz) pot funcţiona fitocenoze cu două condominante. Funcţionalitatea agrobiocenozelor în mare măsură depinde nu numai de componentul lor principal (planta de cultură), dar şi de complexul altor organisme producente, consumente şi reducente. În acest context drept elemente principale ale agrobiocenozelor fac parte: buruienile; animalele vertebrate (rozătoarele, păsările etc.) care trăiesc în sol şi în semănături sau plantaţii; animalele nevertebrate care-şi duc vaţa în sol sau pe plante; microorganismele rizosferei plantelor de cultură şi ale buruienilor; ciupercile de micoriză; bacteriile de nodozităţi; bacteriile, ciupercile, actinomicetele şi algele ce vieţuiesc liber în sol; ogranismele parazite (bacterii, ciuperci, viruşi) ale plantelor de cultură; bacteriofagii. Spre exemplu, în ecosisteme agricole ale Republicii Moldova au fost depistate 109 specii de animale vertebrate, dintre care 25 specii de mamifere, 76 specii de păsări, 3 specii de reptile, 6 specii de amfibieni. Pe multe aspecte ale problemelor nominalizate în agrobiocenoze concrete investigaţii nu s-au întreprins. În cele ce urmează va fi dată o succintă caracterizare a agrobiocenozelor pe teritoriul republicii.

3

1.1.1.1. Agrobiocenozele cerealiere. În republică predomină agrobiocenozele de grîu comun (Triticum aestivum), grîu durum (Triticum durum), orz (Hordeum vulgare), triticale (Triticale wittmack), porumb (Zea mays). Componenta principală a acestor sisteme biologice reprezintă plantele de cultură respective, care exercită rolul unui factor ecologic important. Din componenţa agrobiocenozelor cerealiere de rînd cu specia dominantă fac parte şi alte plante superioare, buruienile. Ultimile au evoluat în paralel cu plantele de cultură şi au, de abicei, aceleaşi centre de origine. În agrofitocenozele cerealiere (spicoase) principalele specii de buruieni sunt următoarele: ridichea sălbatică – Raphanus raphanistrum, pălămida – Cirsium arvense, neghina - Agrostemma githago, volbura - Convolvulus arvensis, macul – Papaver rhoeas, P.laevigatum, ovăzul sălbatic - Avena fatua, pirul – Alytrigia repens, hrişcă tătărească – Fagopyrum tataricum, mohorul – Setaria glauca etc. Porumbul, graţie particularităţilor sale biologice n-are buruieni specializate. Componenţa lor depinde de condiţiile pedo-climatice ale zonei respective, premergător, caracterul prelucrării solului etc. Cele mai dăunătoare sunt speciile ciclul de dezvoltare al cărora coincide cu cel al porumbului. În agrobiocenozele de porumb de pe teritoriul republicii predomină următoarele specii de buruieni – ambrozia (Ambrosia artemisifolia), pălămida (Cirsium arvense), rapiţa sălbatică (Sinapis arvensis), mohorul (Setaria verticillata), ştirul porcesc (Amaranthus retroflexus), meiul (Panicum capillare), susaiul (Sonchus arvensis), ştirul sălbatic (Chenopodium album), volbura (Convolvulus arvensis ), mărul lupului (Aristolochia clematitis) ş.a. Alt element al agrocenozelor cerealiere – animalele nevertebrate ce populează solul sau utilizează plantele în calitate de sursă de hrană. Unele din ele sunt folositoare (rîma), altele aduc pagube considerabile, distrugînd cultivarele sau recolta deja formată. Aceste organisme aparţin diferitelor unităţi taxonomice. Principalele din ele sunt prezentate în tabelul 1.

Tabelul 1 Principalele specii dăunătoare de nevertebrate din

agrobiocenozele cerealiere ale Moldovei

N d/o

Dăunătorul Denumirea

1 Viermii sîrmă Agriotes gurgistanus A.obscurus A.ustulatus Melanotus fusciceps Selatosomus latus

2 Ploşniţele cerealelor Aelia acuminata A.rostrata Eurygaster maura E.integriceps

3 Gîndacul ghebos Zabrus tenebrioides 4 Cărăbuşii cerealelor Anisoplia segetum

A.austriaca A.agricola

5 Buha Scotia segetum 6 Vespea grîului Cephus pygmaeus 7 Vespea neagră a

grîului Trachelus tabidus

8 Gîndacul ovăzului Lema melanopus 9 Musca de Hessa Mayetiola destructor 10 Musca galbenă a

cerealelor Chloraps pumilionis

11 Musca suedeză Oscinella frit O.pusilla

12 Meromiza Meromyza saltatrix

4

M.zachvatkini 13 Tripşii cerealelor Limotrips denticornis

Frankliniella tenuicornis Haplothrips tritici Haplothrips aculeatus

Semănăturile de popumb populează o serie de insecte dăunătoare – afidele (Rhopalosiphum maidis, Rh. padi, Aphis evonymi), gărgăriţa frunzelor de porumb (Tanymecus dilaticollis), sfredilitorul porumbului (Ostrinia nubilalis), cărăbuşul de stepă (Anoxia viillosa), tripşii (Anaphothrips obscurus, Frankliniella tenuicornis), buha semănăturilor (Scotia segetum), omida de stepă (Laxostege sticticalis) etc. Dintre animalele vertebrate în agrobiocenozele cerealiere predomină rozătoarele. Ele s-au adaptat bine la condiţiile stresului antropogen. Principalele specii sunt – şoarecii din genul Microtus – Microtus arvalis, M.musculus, Apodemus - Apodemus sylvaticus (şoarecele de pădure), A. flavicollis (şoarecele gulerat), A.microps, A. agrarius, ţistarul – Citellus citellus, hîrciogul – Cricetus cricetus. Ciclul de viaţă al unor specii de păsări este strîns legat de cîmpurile ocupate cu plantele cerealiere. În apropierea lor în teren deschis cuibăresc prepeliţa (Coturnix coturnix), ciocîrlia (Alauda arvensis), ciocîrlanul (Galerida cristata) etc. Destul de bine s-au cercetat sub diferite aspecte complexul de organisme patogene ce afectează semănăturile de cereale. Principalii agenţi patogeni sunt

Tabelul 2. Organismele fitopatogene ce dăunează culturile cerealiere

Cerealele spicoase Porumbul N d/o

Patogenul Specia dăunătoare

N d/o

Patogenul Specia dăunătoare

1 Rugini Puccinia recondita P. graminis P.hordei

1 Rugina Puccinia sorghi

2 Tăciunele Ustilago tritici U. hordei U.nuda U.avenae

2 Tăciunele comun

Ustilago maydis

3 Făinarea Erysiphe graminis 3 Tăciunele prăfos

Sorosporium holci-sorghi

4 Helminthosporioza

Helminthosporium teres H.gramineum

4 Helmintospo-rioza

Helminthosporium turcicum H.carbonum

5 Fuzarioze Fusarium graminearum F.avenaceum F.culmorum F.nivale

5 Putregaiul uscat al ştiu-leţilor

Nigrospora oryzae

6 Septorioza Septoria tritici S.nodorum

6 Putregaiul tulpinelor şi al ştiuleţilor

Gibberella zeae

7

Bacteriozele Xanthomonas translucens Pseudomonas atrofaciens

7 Înflorirea albă a boabelor

Gibberella fujikuroi

8 Virozele 8 Mucezirea ştiuleţilor

Penicillium sp. Aspergillus sp.

9 Bacterioza ştiuleţilor

Bacillus mesentericus vulgatus

5

10 Mozaicul european al porumbului

Sorghum red stripe virus

indicaţi în tabelul 2. În afară de agenţii fitopatogeni (obligaţi şi facultativi) în biocenozele cerealire se întîlnesc şi organisme saprotrofe care constituie agenţii de descompunere ai substanţei organice şi joacă un rol primordial în circuitul carbonului din natură. Dintre ciupercile care intră în acest imens grup fac parte reprezentanţii următoarelor genuri: Mucor, Penicillium, Aspergillus, Chaetomium, Humicola, Cladosporium, Epicoccum, Alternaria, Stachybotrys ş.a. 1.1.1.2. Agrobiocenozele culturilor leguminoase. În Republica Moldova se cultivă următoarele culturi leguminoase principale: mazărea (Pisum sativum), fasolea (Phaseolus vulgaris), soia (Glycine max). Componenţii principali ai agrobiocenozelor repective sunt indicaţi în Tabelul 3.

Tabelul 3.

Componenţii principali ai agrobiocenozelor plantelor leguminoase în Republica Moldova

Agrobiocenozele de mazăre, fasole, soia Buriienile Sinapis arvensis

Cirsium arvense Rubus caesius Portulaca oleracea Henopodium album Convolvulus arvensis Alytrigia repens Echinochloa crus-galii Sorghum halepense

Animalele vertebrate

Sparax hungaricus etc.

Animalele nevertebrate

Acyrthosiphon pisi A. onobrychis Aphis fabae Bruchus pisorum Sitona lineata S.crinitus Laspeyresia nigricana L.dorsana Etiella zinckenella Tetranychus urticae Kokothrips robustus Acanthoscelides obtectus Tetranychus urticae Laspeyresya glicinivorella Etiella zinckuenella Tetranychus urticae Delia platura Phytometra gamma Chloridea armigera Myzodes persicae

Microorganismele fitopatogene

Ascochyta pisi A.pinodes Peronospora pisi Uromyces pisi Erysiphe communis f. pisi Pseudomonas pisi Colletotrichum lindemutianum

6

Xanthomonas phaseoli Phaseolus virus 1 Phaseolus virus 2 Phaseolus virus 3 Nicotiana virus 1 Fusarium oxysporum Rhizoctonia solani Peronospora manshurica Sclerotinia sclerotiorum Diaporthe phaseolorum Aschochyta sojaecola Septoria glycines Xanthomonas phaseoli Pseudomonas glycinae Soya virus 1 Nicotiana virus 12 Phaseolus virus 2

Bacterii fixatoare de azot

Rhizobium japonicum

1.1.1.3. Agrobiocenozele culturilor tehnice. Principalele culturi tehnice, care se cultivă în republică, sunt floarea soarelui (Helianthus annuus), sfecla de zahăr (Beta vulgaris var. altissima), tutunul (Nicotiana tabacum). Dinamica suprafeţelor ocupate de aceste culturi este prezentată în figurile 1-3.

050

100150200250300

mii ha

Anii

Fig.1. Dinamica suprafeţelor de floarea soarelui în Moldova (1990-1999)

Din fig.1 se observă tendinţa de creştere a terenurilor semănate cu floarea soarelui. Astfel, în anul 1990 acestă cultură a fost cultivată pe o suprafaţă de 134,1 mii ha, ajungînd în anii 1997, 1998, 1999 să fie, corespunzător, de 199,2; 204,3 şi 216 mii ha. În cea ce priveşte sfecla de zahăr, situaţia este inversă. În perioada menţionată suprafeţele au scăzut de la 81,5 pînă la 61,1 mii ha. Aceeasă tendinţă e caracteristică şi pentru cultura tutunului (fig.2), înregistrîndu-se valorile de 32,1 mii ha (1990), 20,2 (1995) şi 18,5 (1999). Unele trăsături specifice ale acestor cenoze sunt prezentate în tabelul 3.

7

0

10

20

30

40

mii ha

Anii

Fig.2. Dinamica suprafeţelor de tutun în Republica Moldova (1990-1999)

Tabelul 3 Componenţii principali ai agrobiocenozelor culturilor tehnice

Agrobiocenozele de floarea soarelui

Buriienile şi plantele parazite

Polygonum convolvulus, Sonchus arvensis, Orobanche cumana, Cirsium arvense, C.setosum, Convolvulus arvensis.

Animalele nevertebrate

Circa 60 de specii de vătămători, dintre care principalii sunt: Brachycaudus helichrysi, Myzodes persicae, Aphis medicaginis, Dolicoris baccarum, Adolphocoris lineolatus, Agriotis sputator, Tanymecus palliatus, T.dilaticollis, Lethrus apterus, Homoeosoma nebulella, Tetranychus urticae, Opatrum sabulosum etc.

Microorganismele fitopatogene

Plasmopara helianthi, Sclerotinia sclerotiorum, Botrytis cinerea, Puccinia helianthi, Plasmopara helianthi, Phoma oleracea var. tuberosi, Verticillium dahliae, Erwinia carotovora, Fusarium sp., Sclerotium bataticola, Nicotiana virus 1

Agrobiocenozele de sfeclă de zahăr Buriienile Alytrigia repens, Amaranthus albus, Setaria verticillata,

Echinochloa crus-galli ş.a. Animalele

nevertebrate Aphis fabae, Pemphigus fuscicornis, Chaetocnema breviuscula, Ch.concinna, Bothynoderes punctiventris, Tanymecus palliates, Psalidium maxillosum, Atomaria linearis, Cassida nebulosa, C.nobilis, Mamestra brassicae, Gnorimaschema ocellatella, Pegomyia hyosciami, Heterodera schactii, Meloidogyne marioni

Microorganismele fitopatogene

Cercospora beticola, Erysiphe betae, Pythium sp., Phoma betae, Fusarium sp., Rhizoctonia violacea, Peronospora schachtii, Uromyces betae, Pseudomonas tumefaciens, Xanthomonas beticola, Beta virus 2, Beta virus 4, etc.

Agrobiocenozele de tutun Buriienile şi

plantele parazite Amaranthus retroflexus, Cirsium setosum, Sonchus arvensis, Cuscuta campestris, Orobanche ramosa, O. Cumana, O.mutelli, Setaria glauca etc.

Animalele nevertebrate

Ditylenchus dipsaci, Meloidogyne javanica, M.incognita, M.hapla, Rhrips tabaci, Gryllotalpa gryllotalpa, Scotia segetum, Chloridea obsoleta, Agriotes sp.

Microorganismele fitopatogene

Pythium debarianum, Rhizoctonia solani, Thielaviopsis basicola, Peronospora tabacina, Erysiphe cichoraciarum, Sclerotinia sclerotiorum, Botrytis cinerea, Phyllosticta nicotianae, Alternaria alternata, Fusarium oxysporum, Pseodomonas tabacum, Pseudomonas angulata, Pseudomonas melleum, Erwinia carotovora, Nicotiana virus 1, Nicotina virus 12,

8

Cucumis virus 1, Lycopersicon virus 3, Y-virusul cartofului 1.1.1..4. Agrobiocenozele plantelor legumicole. Legumicultura este o ramură tradiţională a sectorului agrar al republicii. Condiţiile climaterice favorabile permit a cultiva diverse specii de plante legumicole. În perioada anilor 1980-1990 producerea anuală globală de legume a fost în medie de peste 1300 mii tone, dintre care peste 700 mii t au fost utilizate de industria de conserve, iar peste 200 mii tone s-au exportat în stare proaspătă peste hotarele ţării. Anii 70-80 ai secolului trecut s-au caracteriuat prin concentrarea, specialiuarea şi integrarea producerii de legume. Suprafeţele plantate cu legume au crescut de la 28,0 mii ha (anii 1951-1955) pînă la 77 mii ha (1881-1983). Perioada de tranziţie la economia de piaţă s-a soldat cu pierderi considerabile privind recolta globală în sectorul legumicol. Ea s-a redus de circa 4 ori, suprafeţele micşorîndu-se cu aproape 24 mii ha. Dinamica suprafeţelor ocupate de culturile legumicole în perioada anilor 1990-1999 este prezentată în figura 3.

0

20

40

60

80

mii ha

Anii

Fig.3. Dinamica suprafeţelor de legume în Republica Moldova (1990-1999)

În republică cele mai importante specii de plante legumicole sunt: tomatele, ardeiul, pătlăgelele vinete, mazărea de grădină, varza, ceapa, castravetele. În tabelul 4 sunt indicaţi elementele principale ale agrobiocenozelor culturilor legumicole.

Tabelul 4. Elementele principale ale agrobiocenozelor culturilor legumicole

Buriienile şi plantele parazite Echinochloa crus-galli, Setaria viridis, S.glauca, Sinapis arvensis, Polygonum cocvolvulus, Henopodium album, Amaranthus retroflexus, A.albus, Xanthium strumarium, Solanum nigrum, Hibiscus trionum, Portulaca oleracea, Convolvulus arvensis, Cynodon dactylon, Artemisia sp., Orobanche ramosa, O.brassicae, Cuscuta sp.

Animalele nevertebrate Agriotis gurgistanum. A.ustulatus, A,sputator, A.incognitus, Tetranichus urticae,Meloidogyne incognita, M.harta, Gryllotalpa gryllotalpa, Trialeurodes vaporarium, Agrotis segetum, Phyllotreta vittula, Delia brassicae, Mamestra brassicae, Plutella maculipennis, Pieris brassicae, P.rapae, Brevicoryna brassicae, Sitona crinitus, S.lineatus, Acyrthosiphon pisi, Bruchus pisorum, Leptinotarsa decemlineata, Ditylenchus dipsaci, Delia antigua, Rhizoglyphus echinopus,

9

Ciupercile: Phytophthora infestans, Septoria lycopersici, Alternaria solani, Alternaria porri, Botrytis cinerea, B. allii, Macrosporium solani, Fusarium oxysporum, Peronospora destructor, P.brassicae, P.pisi, Verticilium albo-atrum, Erysiphe cichoracearum, Colletotrichum lagenarium, Sclerotinia sclerotiorum, Ascochyta pisi, Plasmodiophora brassicae, Helmintho-sporium allii etc. Bacteriile: Xanthomonas vesicatoria, Erwinia carotovora, Pseudomonas lacrymans

Microorganismele fitopatogene

Viruşii: Nicotiana virus 1, Potato virus X, Potato virus Y, Allium virus 2 etc.

1.1.1.5. Agrobiocenozele furajere În Republica Moldova se practică cultivarea a mai multor culturi furajere, predomină agrobiocenozele de lucernă şi porumb pentru siloz. Deoarece particularităţile cenozelor de porumb au fost deja descrise, în cele ce urmează vor fi specificate unele trăsături specifice ale biocenozelor de lucernă. În primul rînd, ele se caracterizează prin producţii mari pe care le realizează, în al doilea rînd, prin calitatea excelentă a nutreţului, în al treilea rănd prin îmbunătăţirea fertilităţii solului. Componenta principală a biocenozelor o constituie lucerna (Medicago sativa). Dintre elmentele constituente ale lor se evidenţiază următoarele:

- Buruienile şi plantele parazite (Setaria verticillata, Sonchus arvensis, Atriplex sp., Echinochloa crus-galli, Salsola iberica, Papaver rhoes, Reseda lutea, Euphorbia sp., Barbarea vulgaris, Convolvulus vulgaris, Vicia angustifolia, Polzgonum convolvulus, Aristolochia clematitis, Amaranthus retroflexus, Stelaria sp., Cuscuta approximata ş.a.);

- Animalele vertebrate (Cricetullus migratorius, Micromys minutus, Spalax leucodon, Apodemus agrarius, A.sylvaticus, Microtus subterraneus etc.)

- Nevertebratele (insectele dăunătoare: Adelphocoris lineatus, Contarinia medicaginis, Chloridea dipsacae, Lygus pratensis, Otiorrhynchus ligustici, Hypera variabilis, Sitona lineatus, Phytodecta fornicata, Subcoccinelle 24-punctata, Tychius flavus, T.femorales, Aphis craccivora, Therioaphis trifolli, Phytonomus variabilis, Jaapilla medicaginis, Autographa gamma, Margaritia stricticalis, Semiothisa clathrata, Heliothis dipsacae, Mamestra suasa; albinile polinizatoare din genurile: Andena, Melitturga, Eucera, Antohophora, Antihidium, Bombus, Eriades, Helictus, Melitta, Xylocora; entomofagii: Habrocytus microgasteris, Eupelmus microzonus, Tetrastichus brevicornis, Coccinella 7-punctata, Adalia bipunctata, Syphydae, Chrysopidae, Nabus sp., Geocoris sp.)

- Microorganismele fitopatogene (Ascochyta imperfecta, Pseudopeziza medicaginis, Pythium debarianum, Erysiphe communis f. sp.medicaginis, Phyllosticta medicaginis, Uromyces striatus, Peronospora aestivalis, Corznebacterium insidiosum, Pseudomonas medicaginis, Medicago mosaic).

1.1.1.6. Biocenosele culturilor pomicole. Dintre speciile de plante pomicole importanţă economică o au următoarele: mărul (Malus domestica), părul (Pyrus communis), gutuiul (Cydonia oblonga), prunul (Prunus domestica), caisul (Prunus armeniaca), piersicul (Prunus persica), cireşul (Prunus avium), vişinul (Prunus cerasus), nucul (Juglans regia). Componenţii principali ai biocenizelor culturilor pomicole sunt indicate în tabelul 5

Tabelul 5 Elementele de structură principale ale biocenozelor culturilor pomicole

Buriienile Setaria viridis, S.glauca, Echinochloa crus-galli, Sonchus arvensis, Convolvulus arvensis, Cynodon dactylon, Aristolochia clematitis, Elytrigia repens, Digitaria sanguinalis, Hybiscus trionum, Xanthium strumarium

10

Animalele vertebrate Emberiza citrinella, Pica pica, Spalax leucodon, Microtus subterraneus, Citellus suslicus, Lepus europaeus, Apodemus sylvaticus, Microtus subterraneus, Chloris chloris, Carduelis, carduelis, Passer domesticus, P.montanus etc.

Animalele nevertebrate Bryobia redicorcevi, Tetranychus viennensis, T.telarins, Panonychus ulmi, Scizotetranychus pruni, Eriophyes pyri, Aceria phloecoptas, Tyhlocyba rosae, Psylla pyri, Psylla mali, Aphis pomi, Dysaphis reaumuri, D.devecta, Eriosoma lanigerum, Myzus cerasi, Hyalopterus arundinis, Parthenolecanium corni, Stephanitis pyri, Sciaphobus squalidus, Ahthonomus pomorum, Coenorrhinus aequatus, Rhynchites bacchus, R. auratus, Coenorrhinus pauxillus, Byctiscus betulae, Scolytus mali, S.rugulosus, Haplocampa testudinea, H.brevis, H.minuta, H.flava, Evrytoma schreineri, Carpocapsa pomonella, Rhagoletis cerasi, Dasyneura pyri, Aporia crataegi, Quadraspidiotus perniciosus, Orgya antigua, O.gomostigma, Porthetria dispar, Euproctis chrysorrhaea, Operopthera brumata, Erannis defoliaria, Biston hirtaria, Alsophila aescularia, Hyponomeuta malinella, H.padella, Simaethis pariona, Lithocolletis carylifoliella, L.pirifoliella, Neptucula malella, Tmetocera ocellana, Cacoecio rosana, C.reti-culana, Laspeyresia pomonella, Carpocapsa piryvora, Laspyeresia funebrana, , Ceresa bubalus, Hyphantria cunea drury, Grapholitha molesta, Diaspidiotus perniciosus.

Microorganismele fitopatogene

Venturia inaequalis, V.pirina, Podosphaera leucotricha, Sphaeropsis malorum, Monilia fructigena, M.cinerea, Phyllosticta mali, Septoria pyricola, Pseudomonas cerasi, Entomosporium malulatum, Polystigma rubrum, Clasterosporium carpophilum, Verticillium dahliae, Cytospora leucostoma, C.cincta, Cylindrosporium hiemalis, Coccomyces hiemalis, Exoascus pruni, E.deformans, Sphaeroteca pannosa f. persicae, Apple wiches, Apple rubbery, Apple flat, Apple mosaic, Apple chlorotic leaf spot virus, Apple stom pitting virus, Necrotic ring spot virus, Prune dwarf virus, Plum pox virus. În Moldova pe nuc au fost depistate 360 specii de ciuperci.

1.1.1.7. Agrobiocenozele viţei de vie. În sistemul agroindustrial al Republicii Moldova viţa de vie ocupă un loc însemnat. Ramura viticulturii este orientată spre majorarea producţiei strugurilor de calitate superioară pentru utilizarea în stare proaspătă într-o perioadă lungă de timp, producerea sucurilor, vinurilor de marcă şi ale celor şampanizate, băuturilor nealcoolice. Din păcate, procesele negative care au atins sectorul agrar al ţării n-au ocolit nici ramura nominalizată. În ultimii 10 ani agrobiocenozele viţei de vie au suferit diverse schimbări. Una din tendinţele actuale se caracterizează prin micşorarea suprafeţelor ocupate cu această cultură. Dinamica este arătată în figura 3. Suprafaţa maximală această cultură a atins în anul 1995 (177 mii ha, vie roditoare). În anul 1999 suprafeţele au diminuat cu 20 mii ha.

11

140

150

160

170

180

mii ha

1989 1999

Fig.3.Suprafeţele ocupate cu viţă de vie pe rod (1989-1999)

Agrobiocenozele de viţă de vie au unele caractere specifice comparativ cu cele ale plantelor anuale. Ele derivă, în primul rînd, din particularităţile biologice ale speciei Vitis vinifera. Plantaţiile sunt alese reieşind din necesitatea creării unor condiţii de aprovizionare a culturii date cu căldură, lumină, umezeală şi elemente nutritive. O altă particularitate a cenozelor de viţă de vie constă în specificul unor procedee agrotehnice. Este vorba de înierbarea solului între rînduri sau în rînduri menite să micşoreze acţiunea defavorabilă a prelucrărilor mecanizate şi ale proceselor de eroziune. În acest scop sunt utilizate următoarele specii de plante de cultură: raigrasul (Lolium perene), ovăsciorul (Arrhenatherum elatius), păiuşul de grădină (Festuca pratensis), golomăţul (Dactylis glomerata), firuţa (Poa pratensis), pirul crestat (Agropyron pectinatum), pirul fără rizomi (Agropyrum tenerum), timoftica (Phleum pratense), obsiga nearistată (Bromus inermis), secara (Secale sereale), ovăzul (Avena sativa), orzul (Hordeum vulgare), trifoiul (Trifolium repens), sparceta (Onobrychis transcaucasica), lupinul peren (Lupinus polyphyllus), ghizdeiul (Lotus corniculatus), măzărichea (Vicia sativa), lucerna (Medicago sativa) ş.a. Unii componenţi ai agrobiocenozelor viţei de vie sunt prezentaţi în tabelul 6.

Tabelul 6

Unii componenţi ai agrobiocenozelor viţei de vie Buriienile Agrostis stolonifera, Sorghum halepense, Rumex

sp.,Artemisia annuua, Carex sp., Cirsium arvense, Sonchus arvensis, Heracleum sibiricum, Plantago lanceolata, P.major, Taraxacum officinalis, Tussilago farfara, Urtica dioica, Erigeron sp., Convolvulus arvensis, Cynodon dactylon, Daucus, Senecio vulgaris, Aristolochia clematitis ş.a.

Animalele vertebrate Lepus europaeus, Oryctolagus cuniculus, Turdus marula, Sturnus vulgaris, Spalax leucodon, Apodemus szlvaticus etc.

Animalele nevertebrate Ariophyes vitis, Tetranychus urticae, Eotetranychus carpini, Penonychus ulmi, Xiphinema americanum, Phylloxera vastatrix, Anaphothrips vitis, Ephippiger ephippiger, Ceresa bubalus, Aphis fabae, Pulvinaria vitis, Lethrus apterus, Anomala solida, Epicometis hirta, Otiorrhynchus tristis ş.a.

Microorganismele fitopatogene

Pe teritoriul Moldovei au fost depistate peste 400 de specii de ciuperci, dintre care cele mai patogene sunt: Plasmopara viticola, Uncinula necator, Gloeosporium ampelophagum, Botrytis cinerea,

12

Pseudopeziza tracheiphilla, Guignardia diplodiella, Septoria ampelina, Stereum hirsutum; S.purpureum, Rhacodiella vitis, Rosellinia necatrix

Vorbind despre trăsăturile specifice şi funcţionalitatea agrobiocenozelor trebuie de avut în vedere că ultimele nu pot fi concepute fără activitatea (uneori destructivă) a omului. În condiţiile proprietăţii private asupra pămîntului problema utilizării lui raţionale de către persoanele fizice şi juridice capătă un aspect destul de acut. Aici trebuie soluţionate două probleme ce ţin de legislaţii diferite – civile ţi funciare. Prima se bazează pe conceptul libertăţii acţiunilor proprietarului faţă de proprietatea ce-i aparţine, cea de a doua – specifică imposibilitatea unei astfel de libertăţi faţă de pămînt, considerîndu-l proprietate imobiliară de tip deosebit, care fiind privată, reprezintă, în acelaşi timp, resurse naturale, spaţiu de trai şi activitate şi se află sub protecţia statului. Deţinătorul de teren agricol pe lîngă drepturile sale, are şi o serie de obligaţii. Dintre ele pentru ocrotirea agrobiodiversităţii pot fi nominalizate următoarele:

• să folosească terenurile conform destinaţiei lor; • să respecte drepturile proprietarilor, posesorilor, beneficiarelor, arendaşilor

terenurilor vecine; • să păstreze semnele de despărţire (hotare); • să sporească fertilitatea solului prin utilizarea terenurilor conform destinaţiei

şi aplicarea asolamentelor fundamentate ştiinţific, prin administrarea raţională a îngrăşămintelor, prin folosirea sistemelor de exploatare care asigură protecţia învelişului de sol;

• să asigure ordinea privind protecşia fondului forestier, a apelor şi a altor resurse naturale, precum şi să nu admită cauzarea prejudiciului mediului înconjurător;

• să înfăptuiască construcţia, întreţinerea clădirilor, construcţiilor, instalaţiilor pe terenuri conform normelor stabilite;

• să nu permită decopertarea stratului fertil al solului în scopul de a-l vinde sau transmite altor persoane, cu excepţia cazurilor cînd o astfel de extragere e necesară pentru prevenirea pierderii irevocabile a stratului fertil;

• să respecte normele privind protecţia terenurilor. Protecţia învelişului de sol se face pe bază calificării terenurilor agricole drept formaţiuni (ecosisteme) naturale complexe, tinîndu-se cont de particularităţile zonale ale învelişului de sol, de caracterul folosirii lor în scopul:

- preîntîmpinării degradării şi distrugerii învelişului de sol şi altor urmări nefavorabile ale activităţii economice;

- îmbunătăţirii şi restabilirii calităţii solurilor degradate sau deteriorate; - creării unui mecanism de evidenţă şi control asupra stării ecologice a

învelişului de sol, asigurării deţinătorilor cu normative ecologice ale regimurilor de folosire optimă a terenurilor. Deţinătorii de terenuri sunt datori să întreprindă toate acţiuni de prevenire

a eroziunii solului şi alunecărilor de teren care prevăd: - identificarea terenurilor erodate, stabilirea categoriilor şi a gradului eroziunii,

inclusiv de alunecări de teren; - organizarea teritoriului în funcţie de măsurile antierozionale aplicate; - îndeplinirea lucrărilor hidrotehnice de regularizare a scurgerii apelor pe

versanţi şi de corectare a cursului torentelor, care ameninţă terenurile agricole, localităţile etc.;

- aplicarea asolamentelor şi sistemelor antierozionale de culturi specifice în benzi şi fîşii înierbate, care protejează învelişul de sol, implementarea agrotehnicii antierozionale;

- împădurirea terenurilor afectate de alunecări şi puternic erodate; - înierbarea pantelor, transformarea terenurilor foarte puternic erodate din

arabil în fîneţe cultivate. În scopul sporirii agrobiodiversităţii poate fi propus un set de măsuri de

reorganizare teritorială a fondului agricol:

13

• asocierea cu alţi proprietari de terenuri. Întreprinderile agricole bazate pe asocierea terenurilor sunt formate pe bază de contract între mai mulţi proprietari de terenuri. Responsabilitatea faţă de folosirea raţională şi respectarea legislaţiei funciare este ţinută de către asociaţie. Obligaţiile fiscale sunt respectate de către fiecare proprietar în parte;

• comasarea terenurilor. Terenurile întreprinderilor agricole formate pe baza comasării (gospodăriior ţărăneşti, asociaţiilor de gospodării ţărăneşti, cooperativelor de producţie, întreprinderilor de arendă) reprezintă o proprietate comună pentru prelucrarea terenurilor agricole. Dreptul întreprinderii de folosinţă şi dispoziţie asupra terenurilor este stabilit prin statut. Întreprinderea formată în baza comasării terenurilor duce responsabilitatea atît în domeniul respectării legislaţiei funciare, cît şi fiscale. Cooperativa agricolă de producţie se constituie de către proprietari (cetăţeni, fondatori) pe principii benevole;

• consolidarea terenurilor agricole. Consolidarea reprezintă un complex de acţiuni juridice şi tehnice benevole, efectuate în scopul optimizării dimensiunilor (suprafeţelor, raporturilor dintre lungime şi lăţime), amplasamentului (faţă de izvoarele de irigare, sistema de desecare, drumuri) pentru a crea condiţii optime în activitatea economică a întreprinderilor, cooperativelor agricole de producţie care prelucrează pămîntul în baza proprietăţii private. Consolidării pot fi supuse terenurile cu destinaţie agricolă de pe teritoriul unui sat (comună). Nu sa admite consolidarea terenurilor dacă aceasta va afecta condiţiile de activitate economică a proprietarilor de teren neimplicate în procesul de consolidare. Consolidarea terenurilor agricole se înfăptuieşte în baza proiectului de consolidare aprobat de către autorităţile administraţiei publice locale. Proprietarii participanţi la procesul de consolidare pînă la finalizarea acestui proces sunt obligaţi să păstreze situaţia existentă a sectoarelor de teren supuse consolidării, să nu shimbe destinaţia lor, să nu modifice valoarea sectoarelor de teren prin activitatea lor;

• ameliorarea prin împădurire a terenurilor degradate. Terenurile degradate necisită a fi împădurite de către deţinătorii lor legali prin intermediul unităţilor specializate. Materialul biologic este asigurat, pe bază contractuală, de autoritatea silvică centrală sau de alţi producători, iar lucrările se vor executa cu asiistenţa tehnică gratuită a personalului silvic de specialitate. Executarea lucrărilor de ameliorare prin împădurire a terenurilor degradate este obligatorie atît pentru persoanele fizice, cît şi pentru cele juridice în cazul în care organele centrale sau cele locale responsabile de protecţia mediului constată că neefectuarea unor astfel de lucrări pune în pericol localitatea, obiectivele de interes naţional sau viaţa locuitorilor, poate pricinui daune materiale populaţiei şi agenţilor economici. Această activitate poate mări, de asemenea, agrobiodiversitatea zonei respective. În cazul cînd persoanele fizice sau juridice, care deţin terenuri degradate în proprietate privată, nu respectă prevederile prvăzute la acest capitol în Codul funciar, aceste terenuri vor fi expropriate pentru unitate publică. Pentru terenurile supuse ameliorării prin împădurire deţinătorii nu datorează impozite sau taxe, stabilite conform prevederilor legale în vigoare, timp de 25 de ani de la data împăduririi lor. Deţinătorii de terenuri degradate împădurite trebuie să asigure în continuare, pe cheltuiala proprie, lucrărilr de îngrijire, pază şi protecţie în perimetrele de ameliorare, respectînd normele tehnice silvice.

1.1.2. Agrobiodiversitatea la nivel specific şi intraspecific. Condiţiile agro-climaterice specifice ale Republicii Moldova, tradiţiile istorice de cultivare a diferitelor specii de plante şi rase de animale au condiţionat componenţa şi repartiuarea agrobiodiversitîţii la nivel specific. Ea constituie cca 100 specii de plante de cultură (660 de soiuri, hibrizi şi forme – tabelul 7) şî 28 de specii şi rase de animale domestice.

Tabelul 7 Cultivarele înregistrate în Republica Moldova în anul 2000

N d/o

Grupul de culturi

Specii, subspecii

Soiuri, hibrizi,

varietăţi, clonuri

14

1 Cerealiere 12: grîu comun (Triticum aesti-vum), grîu durum (Triticum durum), secara (Secale cere-ale), orzul (Hordeum vul-gare), triticale (Triticosecale wittmack), ovăzul (Avena sa-tiva), porumbul (Zea mays), hrişca (Fagopyrum esculen-tum), meiul (Panicum miliace-um), sorgul (Sorghum bico-lor), iarba de sudan (Sorghum sudanense), hibridul sorg x iarba de sudan (S.saccaratum x S.sudanense)

89

2 Leguminoase pentru boabe 6: mazărea (Pisum sativum s.l.), fasolea (Phaseolus vulgaris), lintea (Lens culinaris), năutul (Cicer arietinum), soia (Gly-cine max), arahida (Arachis hypogaea)

29

3 Tehnice şi oleaginoase 5: floarea-soarelui (Helianthus annuus), rapiţa de toamnă (Brassica napus ssp.oleifera), rapiţa de primăvară (B.napus), sfecla de zahăr (Beta vulgaris ssp.vulgaris var.altissima), tu-tunul (Nicotiana tabacum)

43

4 Legumicole 32: tomatele (Lycopersicon esculentum), ardeiul gras (Capsicum annuum var.gros-sum), ardei gogoşar (C.an-nuum ssp.annuum con-var.grossum), ardei iute (C.annuum var.longum), păt-lăgele vinete (Solanum melon-gena), varză albă (Brassica oleracea convar. capitata var.capitata L.f.alba), varza roşie (B.o.c.c.v.c. L.f.rubra), conopida (B.o.convar. botrytis var. botrytis), cartoful (Sola-num tuberosum), morcovul (Daucus carota), sfecla roşie (Beta vulgaris ssp.vulgaris var.conditiva), ridiche de iarnă şi de vară (Raphanus sativus convar. niger), ridiche de lună (Raphanus sativus var.sa-tivus), pătrunjelul (Pet-roselinum crispum convar.ra-dicosum), păstîrnacul (Pasti-naca sativa), ţelina (Apium graveolens), ceapa (Allium cepa), usturoiul (A.sativum), castravetele (Cucumis sati-

153

15

vus), pepenele verde (Citrullus lanatus), pepenele galben (Cucumis melo), dovleacul comestibil (Cucur-bita maxima), dovlecelul (Cucurbita pepo var. girau-monas), mazărea se grădină (Pisum sativum partim), bobul de grădină (Vicia faba), fasolea de grădină, salata (Lactuca sativa), spacul (Spinacia oleracea), stevie (Rumex acetosa), reventul (Rheum rhapontica), mărarul (Anethum graveolens), po-rumbul zaharat (Zea mays convar.saccharata)

5 Furajere 7 măzărichea de toamnă (Vicia villosa), măzărichea de primăvară (Vicia sativa), lucerna (Medicago sativa) sarceta (Onobryhis vici-efolia), ciumăria (Galega orientalis), sfecla furajeră (Beta vulgaris ssp.vulgaris var.alba), pepenele verde furajer (Citrullus vulgaris colecintoides), dovleacul fura-jer (Cucurbita pepo)

21

6 Eterooleaginoase 10: menta (Mentha piperita), şerlai (Salvia sclarea), şerlaiul medicinal (Salvia officinalis), feniculul (Foeniculum vul-gare), levănţica (Lavandula officinalis), trandafirul etero-oleaginos (Rosa), muşeţelul (Matricaria chamomilla), mătăciunele (Dracocephalum moldavica), lophanthus (Lophanthus anisatus), că-tuşnica (Nepeta cataria).

21

7 Pomi şi arbuşti fructiferi 17: mărul (Malus domestica), părul (Pyrus communis), gutuiul (Cydonia oblonga), prunul (Prunus domestica), corcoduşul (P. cerasifera), caisul (P.armeniaca), pier-sicul (P.persica), cireşul (P.avium), vişinul (P.cerasus), nucul (Juglans regia), curmalul de China (Ziziphus jujub), zmeurul (Rubus idaeus), coacăzul negru (Ribes nigrum), căpşunul (Fragaria ananassa)

164

8 Viţă de vie 1: Vitis vinifera

63

9 Ornamentale 10: 79

16

ruji de toamnă (Callistephus chinensis), cana (Canna), cri-zantemele (Chrisanthemum), stînjenelul (Iris), bujorul (Paeonia), Gladiola (Gladio-lus), trandafirul (Rosa), crăiţele (Tagetes), laleaua (Tulipa), garoafe de remontă (Dianthus caryophyllus var. semperf.)

T O T A L 100 660

Din tabelul 7 se observă unele lacune privind reprezentanţa diferitelor grupuri de culturi. Astfel, din grupul de culturi tehnice practic doar două – floarea soarelui şi sfecla de zahăr- stau în baza producerii uleuilui vegetal şi al zahărului – două produse alimentare de importanţă majoră pentru populaţia Moldovei. Situaţia existentă e pe departe a fi satisfăcătoare, deoarece condiţiile pedo-climatice ale Republicii Moldova permit a cultiva o gamă largă de culturi tehnice netradiţionale (în primul rând – cele oleaginoase), care ar diversifica şi ar îmbogăţi calitativ produsele alimentare. În afară de aceasta, în republică lipsesc complet speciile care pot fi utilizate în unele ramuri ale industriei uşoare, în energetică etc. O situaţie aproape similară se constată şi în grupul culturilor leguminoase. La prima vedere cultivarea a şase specii donatoare de proteine (conform Registrului Soiurilor ...) nu este o performanţă din cele mai rele. Realitatea, însă, e alta, deoarece unele din ele aproape nu se practică. De exemplu, lintea (Lens culinaris) există în liste pur formal (singurul soi al acestei specii a fost omologat încă în anul 1951) şi n-o vedem pe masa consumatorului. Următoarea specie – năutul (Cicer arietinum) se cultivă în proporţii mici, fiind slab cunoscută de populaţie. Cele două soiuri autorizate (dintre care unul omologat în anul 1971) nu pot îndestula viitoarele oferte. În registru în grupul culturilor legumicole este inclus bobul (Vicia faba), însă soiul propus (omologat în anul 1966) demult s-a „dizolvat” în diferite populaţii locale, iar lucrul de ameliorare nu se efectuează. În documentul citat lipsesc alte culturi leguminoase cu potenţe considerabile. Acelaşi lucru poate fi menţionat şi despre plantele furajere. Din cauza unor procese naturale cu impact negativ asupra sectorului agrar (salinizarea solului, secetele frecvente etc.) se cer a fi cultivate de rînd cu culturile recunoscute specii noi cu potenţial sporit de rezistenţă şi productivitate la factorii stresanţi ai mediului. Unul din momentele negative, ce limitează utilizarea în plină măsură a agrobiodiversităţii vegetale, constă în faptul că în multe cazuri nu poate fi realizat procesul de producere a seminţelor ameliorate. Acest lucru crează situaţia cînd soiul deja omologat de facto nu se cultivă, existînd doar în Registru. Faptele menţionate privind agrobiodiversitatea specifică şi intraspecifică ne indică la rezervele încă nevalorificate din cadrul diferitelor grupuri de culturi şi ne atenţionează la necesitatea urgentării investigaţiilor privind evaluarea unor noi specii de plante puţin utilizate sau netradiţionale, perfectatrea mecanismelor de introducere repidă a formelor valoroase în practica cultivării în scopul extinderii agrobiodiversităţii vegetale şi garantării securităţii alimentare a ţării.

II. IDENTIFICAREA NECESITĂŢILOR ŞI PRIORITĂŢILOR DE DEZVOLTARE A CAPACITĂŢILOR DE A ACŢIONA PENTRU DIMINUAREA IMPACTULUI

ASUPRA BIODIVERSITĂŢII AGRICOLE

În Republiva Moldova conservarea biodiversităţii agricole se efectuează pe două căi: conservarea in situ şi conservarea ex situ. Prima modalitate constă în păstrarea resurselor genetice locale ale plantelor de cultură şi animalelor domestice. Este ştiut faptul că în ţară producţia agricolă vegetală principală e obţinută în baza utilizării soiurilor ameliorate şi ale hibrizilor plantelor agricole. În acest scop se cultivă genotipurile omologate care au susţinut toate etapele de testare.

17

Privitor la unele culturi populaţia rurală, de regulă, preferă a cultiva pe loturile sale individuale şi în gospodării mici soiuri autohtone. Acest lucru poate fi explicat prin posibilitatea unei alegeri mai ample în dependenţă de interese şi graţie prezenţei în acest material a unor calităţi preţioase (rezistenţa la stresurile abiotice şi biotice, calitatea perfectă a produsului final etc). De regulă aceste forme nu corespund cerinţelor tehnologiilor industriale de ciultivare şi nu pot crescute pe suprafeţe mari. Printre ele putem specifica formele locale de fasole de boabe şi de grădină, soiurile vechi de porumb şi flarea soarelui, o serie de soiri de tomate şi alte legume obţinute de amelioratorii amatori, unele soiuri de viţă de vie şi de pomi şi arbuşti fructiferi. Prin cultivarea din an în an a acestui material se efectuează conservarea lui in situ. Este necesar de menţionat, însă, că păstrarea formelor locale de către populaţia de la sate are loc în mod pasiv, adică în exclusivitate pentru îndestularea necesităţilor sale alimentare, pentru obţinerea unui profit din vinderea produsului final. Mecanismul acestei conservări constă în faptul depozitării (păstrării) unei părţi din seminţe pentru reproducerea lor în anul viitor. Prin acţiunile descrise are loc, de fapt, selectarea formelor după anumite caractere. Ea poate fi sau involuntară, sau să poarte un caracter orientat. Şi într-un caz, şi în altul – are loc diversificarea agrobiodiversităţii. Decizia producătorului, asupra căreea acţionează factorii economici sociali, culturali, istorici, reprezintă determinanţii principali ai formelor locale ale plantelor de cultură. Există diverse aspecte ale deciziei finale pe care o pot lua producătorii – după care caractere să efectueze selectarea, ce fel de procedee să utilizeze, cîte seminţe să sеmene şi în care loc al sectorului său, ce fel de material să folosească pentru însămînţare etc. De obicei producătorii preferă să utilizeze seminţele proprii pentru semănat, însă pot apărea motive (germinaţia redisă a seminţelor, contaminarea lor cu boli sau dăunători, necesitatea în cultivarea unor soiuri noi etc.), care le fac să utilizeze seminţe din alte surse (materialul semincer sau săditor fiind transportat dintr-o localitate în altă a republicii). Prin aceste proceduri biodiversitatea involuntar se lărgeşte. Există, însă, şi cazuri diametral opuse cînd formele autohtone se pierd pentru totdeauna. Astfel, în Moldova practic lipsesec forme de in, bob, linte, năut, pomi fructiferi, rase de animale ş.a. care se pacticau în anii 20-40 ai secolului trecut. Acest proces de degradare continuă şi în zilele noastre. Pînă-n prezent lipsesc programe speciale de cercetare şi menţinere a agrobiodiversităţii autohtone, date obiective privitor la situaţia reală în acest domeniu fiind incomplete. În acest scop este necesar a întreprinde acţiuni urgente de inventariere totală a genofondului autohton pe întregul teritoriu al ţării, a efectua analiza lui în plan cantitativ şi calitativ. Următoarea etapă constă în lucrul concret pe teren cu micii producători. Va fi necesar a găsi pîrghii economice de stimulare a muncii ţăranilor privind conservarea resurselor genetice locale in situ on farm (conservarea la ferme, gospodării ţărăneşti), ridicarea nivelulului lui agronomic. Moldova este, probabil, unica ţară din lume, în care acestui gen de activitate nu i se acordă atenţie. Una din modalităţile de stimulare a deţinătorilor de pămînt în condiţiile noastre ar putea fi scutirea lor totală sau parţială de impozitul funciar. Conservarea ex situ a agrobiodiversităţii presupune păstrarea materialului genetic (seminţele şi alte organe ale plantelor, sperma animalelor domestice) în codiţii controlate de temperatură şi umiditate, efectuarea lucrărilor de regenerare a mostrelor şi controlul autenticităţii lor. În Republica Moldova această activitate este efectuată în cadrul instituţiei specializate – Centrului de Resurse Genetice Vegetale din Moldova (creat în decembrie 1998 în baza unei Hotărîri speciale a guvernului) şi unei serii de instituţii din cadrul Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare şi Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldova (tabelul 8).

Tabelul 8 Colecţiile ex situ ce se păstreză în instituţiile ştiinţifice din Moldova

N / o

Instituţia Sediul Obiecte de conservare

Numărul de mostre

1 Centrul de Resurse Genetice Vegetale din Moldova A.Ş.M.

or.Chişinău Cerealiere spicoa-se, porumbul, culturile legumi-

10 000

18

noase, tehnice, legumicole, medi- cinale, aromatice, netradiţionale

2 Institutul de Cercetări pentru Culturile de Cîmp

or.Bălţi Cerealiere spicoase, leguminoase, oleaginoase, tehnice, furagere,

6000

3 Institutul de Cercetări Ştiinţifice pentru Porumb şi Sorg cu Filiala Culturilor Eterooleaginoase

s.Paşcani Porumbul, sorgul, cartoful, culturile legumicole, medi-cinale, aromatice

Informaţia lipseşte

4 Institutul de Genetică al Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldova

Chişinău Culturile cerea-liere spicoase, porumbul, legu-minoase, legu-micole, medici-nale, aromatice

3500

5 Grădina Botanică (Institut) al Academiei de Ştiinţe R.M.

Chişinău Decorative, medi-cinale, aromatice, furajere

10 500

6 Institutul Naţional al Viei şi Vinului

Chişinău Genofondul genu-lui Vitis

3 000

7 I.C.Ş.S.T. pentru Pomicultură

Chişinău Cultiuri pomicole, arbuşti fructiferi

3 019

8 Universitatea Agrară din Moldova

Chişinău Culturile cerea-liere şi leguminoa-se

Informaţia lipseşte

9 Institutul de Cercetări Ştiinţifice şi Construc-ţii Tehnologice pentru Tutun şi Produse din Tutun

Mun. Chişinău Colecţia de tutun 0.32

10 Institutul de Cercetări Ştiinţifice în Agricultură din Tiraspol

Tiraspol Culturi legumicole Informaţia lipseşte

11 Institutul Naţional pentru Zootehnie şi Medicină Veterinară

Mun. Chişinău Selecţia şi conservarea raselor noi de animale

12 Institutul de Fiziologie şi Sanocreatologie ASM

Chişinău Crioconservarea gameţilor masculi la animalele şi păsările domestice

După cum se vede din tabelul 8, în republică conservarea ex situ a biodiversităţii agricole se efectuează în 12 unităţi ştiinţifice şi de învăţămînt superior. Insă structura acestor colecţii (în afară de cea a Centrului de Resurse Genetice) e determinată, în primul rînd, de sarcinile, problemele ştiinţifice sau de producere existente în organizaţiile respective şi deseori nu se potriveşte cu concepţiile recunoscute de opinia ştiintifică mondială. Structura şi componenţa colecţiilor de lucru, care există în instituţiile ramurale, astfel, poartă un caracter temporar. Pierderea unui număr enorm de forme de colecţie sau de amelorare care din anumite motive nu şi-au găsit continuare în schemele de ameliorare sau sunt rebutate la etapele finale ale testărilor, este inadmisibilă în condiţiile actuale. În afară de aceasta, nu există o viziune unică argumentată ştiinţific de conservare ex situ a resurselor genetice în republica, practic lipseşte orice interacţiune dintre

19

colecţiile de acelas profil ale diferitor deţinători, nu există Bancă Naţională unică de informaţie pe aceste probleme. Componenţii principali ai agrobiodiversităţii ex situ în republică sunt :

• Formele locale ale plantelor de cultură şi raselor de animale; • Strămoşii sălbatici ai cultivarelor cu blocuri de gene utile; • Mutante genetic marcate; • Linii amelioarate ale plantelor cultivate; • Hibrizii principalelor culturi agricole şi rase de animale; • Soiuri vechi ale plantelor agricole; • Soiuri contemporane cu trăsături valoroase; • Specii noi de plante – potenţiali introducenţi pentru utilizare în industria

alimentară, farmaceutică, industria uşoară, energetică. În instituţiile nominalizate mai sus (în afară de Institutul C.Ş. pentru Porumb

şi Sorg) lipsesc condidiţii optime de păstrare. Conservarea materialului la Centrul de Resurse Genetice se efectuează în încăpere special amenajată la temperatura de +2 ... +4oC. Seminţele sunt stocate în borcane de sticlă de capacitate difereită (100, 350, 900 ml) în dependenţă de mărimea lor. Această modalitate de conservare permite a lungi termenul de păstrare a lor, fără pierderea capacităţii de germinare, de 2-3 ori. Însă e necesar de menţionat că pentru respectarea standardelor internaţionale sunt necesare dispozitive şi utilage pentru pregătirea preliminară a seminţelor (uscarea, curăţirea etc.). Utilajul actual al camerei de păstrare (motoare, compresoare) e invechit şi tehnic, şi moral. În ultimii cîţiva ani au fost cazuri de defectare ale lor cea ce a prezentat un anumit pericol pentru materialul aflat acolo. Din cele menţionate reese necesitatea instalării unei camere moderne de conservare pe un termen mediu şi pentru colecţiile de bază (la – 20o). Colecţiile existente nu îndestulează pe deplin necesităţile ţării şi nu conţin tot spectrul necesar de diversitate. Regenerarea mostrelor din colecţii se efectuează pe loturile experimentale ale instituţiilor cu o periodicitate care ţine cont de termenii de păstrare a seminşelor pentru fiecare cultură. Anual se multiplică o anumită parte din colecţii. Unele greutăţi apar în cazul culturilor alogame, deoarece ele necesită o izolare substanţială în spaţiu sau prezenţa unui lot mare de materiale consumabile (hîrtie pentru izolatoare, aţă etc.). În cazul îndeplinirii cerinţelor existente nu apar careva dificultăţi în aria păstrării purităţii genetice a materialului. De regulă procesul de multiplicare de înfăptuieşte în mod regulat de către amelioratori şi specialiştii geneticieni. Uneori apar probleme foarte grave legate de impactul factorilor nepronosticaţi (seceta, ger etc.), deoarece majoritatea istituţiilor (Inclusiv Centrul) nu dispun de sectoare cu irigare şi un contingent numeric satisfăcător (din cauza stării financiare încordate) pentru minimizarea sau lichidarea tuturor consecinţelor negative. Documentarea resurselor genetice în majoritatea instituţiilor ramurale nu este compiuterizată. Volumul principal de informaţii este localizat în jurnalele de cîmp. În ele pot fi găsite date despre originea formelor, caracterele morfologice, de ameliorare ş.a. La Centrul de Resurse Genetice au fost elaborate mijloace de programare ReGen care ar putea fi utilizate pentru Baza Naţională de date privind resursele genetice vegetale. Actualmente se efectuează lucrul de introducere a datelor de paşaport şi ale celor de evaluare. În acest context este necesar de menţionat că există anumite greutăţi de ordin organizatoric (legate de nedorinţa unor instituţii de a furniza informaţii privind mostrele de plante pe care le păstrează ) şi tehnic (se utilizează diferite standarde de evaluare – UPOV, VIR, IPGRI). Majoritatea instituţiilor nu sunt conectate la Internet, nu există o reţea unică şi nu poate fi efectuat schimbul activ de date. În documentarea materialului de colecţie este introdusă informaţia referitoare la datele de paşaport, descrierea morfo-botanică şi evaluările unor caractere cantitative. Lipsa unei informaţii complete în baza compiuterizată reţine utilizarea efectivă a materialului stocat. La etapa actuală de lucru informaţia este livrată consumatorilor după consultarea cu colaboratorii Centrului şi datele preliminare existente. Agrobiodiversitatea conservată ex situ este utilizată, în special, în programele de ameliorare pentru obţinerea materialului iniţial şi în cercetările de genetică,

20

fiziologie, biochimie, biotehnologie. Pentru aceste scopuri o parte din materialul stocat este solicitat de către consumatori anual din Centru. Pe de altă parte, acum 10-15 ani, toate instituţiile de profil din ţară au avut contacte directe cu subdiviziunile corespunzătoare ale altor ţări şi în baza unor înţelegeri efectuau scimbul reciproc cu resursele genetice. În prezent această activitate nu poartă un caracter regulat şi nu se înfăptuieşte în volumul necesar. Centrul de Resurse Genetice Vegetale, însă, fiind promovat de FAO şi IPGRI în calitate de coordonator naţional în problema pusă în discuţie îşi onoreză pe cît e de posibil această calitate. El a iniţiat legături de colaborare cu unele Bănci de Gene şi în mod sistematic îşi completează colecţiile cu mostre noi. Materialul este cercetat şi transmis ameloratorilor. Specificînd interacţiunea dintre colecţiile ex situ şi in situ (on farm) putem menţionă că ea există, însă poartă un caracter puţin pronunţat, deoarece nu se întreprinde lucru activ cu utilizatorii terenurilor agricole. Formele locale nimeresc în Centru, unde ele se cercetează, se conservează şi se includ în procesul de ameliorare. Pe de altă parte, micii producători preferă a se adresa după seminţe direct la autorii soiurilor sau la firmele producătoare de seminţe. Pînă-n prezent în Moldova nu există un Program naţional de conservare a agrobiodiversităţii, însă baza juridică favorabilă pentru iniţierea lui este creată. Au fost adoptate o serie de legi în domeniul biodiversităţii şi mediului înconjurător. Dintre ele specificăm următoarele:

1. Legea privind fondul ariilor naturale protejate de stat (1998). 2. Legea privind zonele şi făşiile de protecţie ale apelor rîurilor şi ale bazinelor

de apă (1995). 3. Codul silvic (1997). 4. Legea privind regnul animal (1995). 5. Legea privind protecţia mediului înconjurător (1993). 6. Legea privind valorificarea terenurilor degradate prin împădurire (2000). 7. Legea privind spaţiile verzi ale localităţilor urbane şi rurale (1999). 8. Legea despre Seminţe. În aceste legi se stipulează diferite aspecte ale valorificării, conservării şi

regenerării resurselor biologice. Perfectarea bazei legislative privind biodiversitatea se efectuează prin: elaborarea şi adoptarea legilor privind organizarea şi efectuarea protecţiei mediului, protecţiei şi folosirii raţionale a regnului vegetal şi celui animal; elaborarea şi adoptarea a actelor normative de drept pentru organele puterii executive în vederea realizării legislaţiei; elaborarea actelor normative ramurale cu privire la dezvoltarea activităţii organelor de stat în domeniul protecţiei mediului, protecţia obiectelor naturii vii şi măsurile de conservare a diversităţii biologice, integrarea cerinţelor de conservare a biodiversităţii în practica sectorială. Legislaţia în vigoare are şi unele lipsuri, care se cer a fi înţăturate. Pînă-n prezent n-a fost aprobată Legea privind Reţeaua ecologică naţională (REN). Ca parte componentă a amenajării teritoriului REN trebuie integrată în planul general de amenajare a teritoriului ţării. În timpul cel mai apropiat se cer a fi elaborate recomandări privind formarea structurii bioecologice a REN. Avînd în vedere faptul că terenurile fondului forestier, zonele şi făşiile de protecţie ale rîurilor şi lacurilor, ariile naturale protejate de stat şi terenurile degradate, destinate scopurilor creative, sunt proprietate publică, există posibilitatea creării Reţelei ecologice ca parte integrantă a celei europene. În această ordine de idei va fi necesar de elaborat legea, care ar specifica statutul reţelei şi de modificat alte legi. Aceasta se referă, în primul rînd, la Codul funciar, în care se vor introduce adaosurile respective. Implementarea măsurilor de ocrotire a biodiversităţii nu-şi va atinge scopul scontat dacă nu se va ţine cont de specificul şi tendinţele de dezvolatre ale sectorului agrar al ţării. Se ştie că ponderea terenurilor arabile în Republica Moldova este foarte mare. Ea constituie circa 64,7% (faţă de 10,2% - pentru alte ţări ale lumii). O tendinţă alarmantă este cea de diminuare continuă a terenurilor de mediu stabilizatoare. Astfel, în anul 1989 făşiile forestiere de protecţie constitueau 1,5% din suprafaţa terenurior agricole (30,6 mii ha), pe cînd în anul 1999 – numai 1,1% (22,4 mii ha). În aceste condiţii dificile este necesar ca activităţile de protecţie a mediului ambiant să se incadreze organic în procesul de reorganizare a

21

gospodăriilor agricole colective şi de creare a gospodăriilor individuale, a asociaţiilor de fermieri. Deseori aici se comit o serie de greşeli, se întreprind acţiuni care aduc la degradarea solului, poluarea apelor terestre, diminuarea biodiversităţii. Unele acte normative, elaborate în ultimii ani (de exemplu, Instrucţiunea cu privire la planurile organizării teritoriale), prevede organizarea antierozională a teritoriului prin intermediul expertizei proiectelor de organizare intergospodărească a teritoriului şi schemele zonelor de protecţie a apei, făşiilor de pe litoralul rîurilor mici şi al bazinelor de apă. Programul Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare „Creştere durabilă prin competivitate” prevede acţiuni importante şi din domeniul protecţiei mediului (inclusiv şi a biodiversităţii). Principalele din ele sunt:

• Asigurarea creării sistemului de monitorizare a folosirii resurselor naturale agricole;

• Elaborarea şi implementarea mecanismelor de monitorizare a evoluţiei sistemelor agrotehnice, a situaţiei ecologice şi economice la nivel de localităţi rurale;

• Elaborarea şi asigurarea implementării Programului naţional pentru conservarea şi gestionarea resurselor naturale (inclusiv a biodiversităţii) într-un cadru ecosistemic.

În „Strategia Naţională şi Planul de Acţiuni...” se stipulează principalele măsuri de asigurare a stabilităţii biodiversităţii în agricultură. Ele cuprind următoarele blocuri: 1. Stoparea definitivă a valorificării agricole a terenurilor ocupate de vegetaţie

naturală. 2. Crearea şi menţinerea în landşafturile agrare a unui set de arii naturale (oaze cu

vegetaţie spontană şi făşii de protecţie) ca elemente ale Reţelei ecologice naţionale.

3. Formarea unei structuri mozaice optime a terenurilor agricole pe parcursul reformei funciare şii creării gospodăriilor de fermieri.

4. Cultivarea şi creşterea concomitentă a mai multor specii şi soiuri de culturi agricole şi de animale domestice cu acordarea priorităţii celor locale.

5. Alternanţa adecvată în asolamente a culturilor anuale şi multianuale şi optimizarea raportului suprafeţelor celor prăşitoare şi compacte.

6. Extinderea agrofitocenozelor mixte cu culturi tipice regiunii. 7. Elaborarea şi utilizarea tehnologiilor complexe moderne de cultivare a plantelor

agricole, care presupun: - utilizarea pe larg a fertilizanţilor organici şi a metodelor biologice şi

agrotehnice de protecţie a plantelor; - aplicarea minimală a îngrăşămintelor chimice şi a pesticidelor; - prevenirea şi combaterea preceselor de eroziune a solurilor prin

perfecţionarea procedeelor de prelucrare a solului, crearea perdelelor forestiere anticoliene, a făşiilor de filtrare, înverzirea suprafeţelor degradate;

- practicarea pe larg a procedeelor ecologic pure de creştere şi multiplicare a plantelor;

- aplicarea maşinelor agricole multioperaţionale şi cu un randament sporit de protecţie a faunei spontane.

8. Ameliorarea şi utilizarea reglementată a păşunilor şi fîneţelor. 9. Restabilirea şi protecţia zonelor umede din luncile rîurilor mici. 10. Crearea colecţiilor ex situ de plante cultivate autohtone (specii, soiuri, forme

locale) cu calităţi preţioase şi rezistente la boli şi dăunători. Conservarea agrobiodiversităţii in situ este de neconceput cu activităţile de conservare şi monitorizare a landşafturilor agricole ale republicii. Valorificarea lor extensivă şi intensivă au adus la distrugerea structurii naturale a acestora. Un element de bază în înnobilarea agrocenozelor în condiţiile presingului antropogen excesiv îl constituie ocrotirea şi restabilirea vegetaţiei naturale, găsirea randamentului optimal între suprafeţele ocupate de culturile agricole şi cele naturale. În ultimele se concentrează populaţiile de păsări şi insecte, care pot

22

micşora simţitor dezvoltarea insectelor dăunătoare, asigura echilibrul lor în agrocenoze, astfel încît scade sau dispare necesitatea în prelucrări chimice. În condiţiile Moldovei soluţionarea problemelor de optimizare a agrolandşafturilor cere impetuos realizarea proiectului de creare a carcaselor naturale. În ele trebuie incluse toate elementele biocenozelor, în primul rînd – culturile forestiere. Plantaţiile forestiere crează baza unui landşaft agrosilvic rezistent. Probele ştiinţifice executate la acest capitol în Republica Moldova au demonstrat că aceste landşafturi, fiind rezervate de organisme folositoare, măresc considerabil capacitatea ecologică şi biologică a teritoriilor, reglează echilibrul ecologic între fauna dăunătoare şi folositoare din agrocenoze. Drept rezultat al îmbogăţirii biologice a landşafturilor creşte simţitor recolta de culturi agricole. Din cele spuse mai sus reese unele principii de bază pentru optimizarea structurii landşafturilor agricole:

• scoaterea din circuitul agricol a terenurilor degradate, restabilirea vegetaţiei naturale şi utilizarea lor în calitate de elemente stabilizatoare de mediu;

• menţinerea elementelor naturale şi seminaturale din landşafturile agricole la nivelul cerinţelor de asigurare a migraţiei animalelor şi de dispersie a plantelor, de depăşire a efectelor negative ca urmare a fragmentării habitatelor;

• sporirea cotei păşunelor în ecosistemele de stepă şi în teritoriile intensiv supuse eroziunii.

În calitate de măsuri economice îndreptate spre păstrarea biodiversităţii în landşafturile agricole se propun:

• susţinerea metodelor de gospodărire ecologică (utilizarea îmgrăşă- mintelor organice, a metodelor biologice de protecţie a plantelor împotriva bolilor şi dăunătorilor şi obţinerea producţiei agricole ecologic pure etc.) prin acordarea subsidiilor;

• stabilirea acordurilor oficiale cu privire la gospodărirea ecologică, care ar limita activităţile de transformare a landşaftului şi ar asigura protecţia habitatelor vulnerabile;

• în ariile cu o bogată biodiversitate este necesar a reglamenta strict modul de gospodărire, iar pierderile şi pagubele fermierelor cauzate de aceste restricţii trebuie restituite;

• încurajarea fermierelor în conservarea componentelor biodiversităţii (habitatelor speciilor rare, locurilor de reproducere, căilor de migraţie etc.) prin acordarea stimulentelor respective. În Republica Moldova se atestă o diminuare substanţială a fondului genetic al speciilor spontane de plante, animale, microorganisme etc. Valorificarea intensivă a terenurilor ocupate de ecosistemele naturale a cauzat dispariţia unui şir de populaţii caracteristice habitatelor locale. Actualmente speciile, care se află sub ocrotirea statului şi acelea introduse în Cartea Roşie a Republicii Moldova, dispun de un genofond intraspecific redus, sunt reprezentate printr-un număr mic de populaţii. Pentru sectorul agrar al republicii şi alte ramuri ale economiei naţionale cel mai preţios material genetic, în acest sens, le reprezintă speciile – strămoşii sălbatici ai plantelor de cultură, specii de plante medicinale, aromatice, tehnice etc. Astfel, în flora spontană a Moldovei au fost depistate circa 150 de specii de plante care conţin uleiuri eterice. Cele mai importante dintre ele sunt:

1. Valeriana officinalis 2. Inula helenium 3. Melilotus officinalis 4. Calamintha nepeta 5. Origanum vulgare 6. Hypericum perforatum 7. Nepeta pannonica 8. N. cataria 9. N. parviflora 10. Daucus carota 11. Mentha aquatica 12. M. spicata

23

13. M.verticillata 14. M.arvensis 15. Tanacetum vulgare 16. Artemisia austriaca 17. A. absinthium 18. A. annua 19. A. pontica 20. Matricaria chamomilla 21. Achillea millefolium 22. A. pannonica 23. Helichrysum arenarium 24. Thymus marschallianus 25. T. moldavicus 26. T .pannonicus 27. Salvia moldavica

28. S. aethiopis Speciile menţionate reprezintă surse importante de uleiuri eterice, însă pînă-n prezent multe din ele nu pot fi utilizate. Din cauza diminuării continue a habitatelor naturale, presingului antropogen un şir de specii aromatice preţioase se află sub pericolul eroziunii genetice. Dintre ele pot fi notate: Nepeta cataria, Helichrysum arenarium, Thymus pannonicus; T.marschallianus, Calamintha nepeta, Hypericum perforatum. Pe teritoriul Republicii Moldova au fost descrise circa 200 specii de plante medicinale, dintre care Digitalis lanata, Astragalus dasyanthus ş.a se află pe calea dispariţiei. Multe din speciile de plante medicinale sunt colectate spontan de către populaţie. În flora spontană a ţării veţuiesc, de asemenea, strămoşii sălbatici ai plantelor de cultură: mărul timpuriu (Malus praecox), mărul de pădure (M.sylvestris), prăsadul comun (Pyrus communis), P.elaeagrifolia, vişinul turcesc (Cerasus mahaleb), vişinelul (C. fruticosa), cireşul (C. avium), fraga de pădure (Fragaria vesca), fraga de cîmp (F.vesca), F.moschata, F.viridis, mure (Rubus caesius) etc. Aceste forme sunt deteriorate anual în mari proporţii de către populaţie (culegerea fructelor, tăierea copacilor)cea ce influenţează asupra funcţionalităţii populaţiilor respective. Un deosebit interes reprezintă viţa de pădure (Vitis sylvestris), specie răspîndită în luncile Prutului şi ale Nistrului şi introdusă în Cartea Roşie. Ea se întîlneşte foarte rar, numărul de plante în populaţii este destul de mic. În ultimii cca 20 de ani investigaţii practic nu s-au întreprins şi actualmente situaţia reală nu este cunoscută. Acest fapt îngrijărător impune iniţierea unor cercetări serioase în timpul cel mai apropiat. În Planul de Acţiuni ... aprobat de Parlamentul Republicii Moldova la 27 aprilie 2001 la capitolul „Protecţia speciilor” dintre activităţile ce au o importanţă mai mare pentru conservarea agrobiodiversităţii se preconizează următoarele:

A. Perfectarea politicilor, legislaţiei şi a cadrului instituţional. 1. Elaborarea unui proiect de lege cu privire la protecţia fondului genetic

al Republicii Moldova; 2. Definitivarea regulamentelor cu privire la retragerea resurselor

biologice din habitatele naturale B. Planificarea teritorială, programele de conservare a biodiversităţii.

1. Includerea habitatelor de plante periclicate şi animale periclicate în ariile naturale protejate de stat;

2. Elaborarea unor recomandări pentru protecţia speciilor de plante şi animale şi a habitatelor lor din teritoriul Republicii Moldova, a căror conservare necesită protecţie internaţională.

C. Cercetările şi monitoringul. 1. Determinarea genofondului local al plantelor de cultură şi al şeptelui,

editarea catalogului Fondul genetic al republicii Moldova; 2. Extinderea cercetărilor asupra speciilor adventive şi invazive de

plante şi animale şi asupra rolului lor ecologic; 3. Elaborarea principiilor de identificare a categoriilor de specii şi comunităţi rare;

24

4. Cercetarea micromicetelor din ecosistemele naturale şi elaborarea recomandărilor de protecţie şi utilizare raţională a lor; 5. Monitorizarea speciilor periclicate.

Realizarea obiectivelor trasate poate fi cu succes doar în cazul implicării conştiente a oamenilor, dorinţei lor de a percepe şi de a întreprinde acţiuni concrete. În prezent activitatea de instruire ecologică nu este satisfăcătoare, iar participarea populaţiei ţării la diverse acţiuni lasă mult de dorit. Instruirea la acest capitol trebuie începută încă la instituţiile preşcolare. Pachetul de măsuri pentru dezvoltarea şi perfecţionarea resurselor umane ar putea include următoarele momente:

- elaborarea şi implementarea a unui program preşcolar, şcolar şi preuniversitar privind conservarea agrobiodiversităţii;

- elaborarea şi includerea în programele de instruire la nivel universitar a cursului cu privire la biodiversitatea agricolă;

- iniţierea unor seminare cu deţinătorii de terenuri agricole (republicane, la nivel de raion şi sate) referitoare la metodele de evaluare a agrobiodiversităţii, principiile şi căile de păstrare şi îmbogăţire a ei;

- elaborarea unor proiecte de propagere a informaţiei despre biodiversitatea ecosistemelor agricole prin intermediul programelor de radio şi TV;

- editarea unor materiale monografice, manuale, broşuri, buclete, placate etc., adresate unui cerc larg al populaţiei, cu diverse aspecte ale problemei conservării agrobiodiversităţii

Un rol important în păstrarea elementelor agrobiodiversităţii, după cum s-a relatat mai sus, îi revine modalităţii de conservare ex situ. Materialul păstrat în prezent în instituţiile de cercetare este slab studiat, monitorizat, protejat de legi şi utilizat. În această direcţie va fi necesar de întreprins următoarele activităţi principale de ordin legislativ, planificare teritorială, cercetare şi educaţie:

• Elaborarea unui proiect de lege cu privire la organismele modificate genetic şi a regulamentului respectiv.

• Elaborarea unui proiect de lege cu privire la conservarea ex situ a biodiversităţii.

• Elaborarea programului naţional de protecţie ex situ a biodiversităţii. • Elaborarea unui program de consolidare a Centrului de Resurse Genetice

Vegetale din Moldova AŞM. Activitatea la acest capitol trebuie orientată în două direcţii. Prima – ţine de fortificarea statutului juridic al acestei instituţii. Actualmente Centrul, fiind închis într-un cadru organizatoric limitat, nu-şi poate îndeplini funcţia de coordonare, cercetare şi informare în plan naţional. Din aceste motive ar fi rezonabil de a-i atribui un statut efectiv de subordonare printr-o Hotărîre a Guvernului Republicii Moldova. A doua direcţie fixează ca obiectiv aprovizionarea la un nivel cît de cît satisfăcător cu materialele şi utilajele necesare pentru activitate.

• Crearea băncii de date privind biodiversitatea ex situ a Republicii Moldova. La acest compartiment se cere a fi efectuat un set de activităţi printre care cele de standardizare (alegerea parametrilor informativi, culegerea informaţiei, prelucrarea ei, modalităţile de stocare a datelor etc.) au importanţă primordială. Banca de date trebuie să devină un instrument lucrativ de păstrare a datelor privind colecţiile ex situ ale plantelor agricole, colecţiile de introducenţi, microorganisme, animale domestice etc şi managementul lor. În calitate de bază informativă ar putea fi utilizată una deja creată ReGen. E necesar a iniţia un grup de lucru din reprezentanţii instituţiilor ramurale, academice, ai Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare şi Ministerului Ecologiei, Construcţiilor şi Dezvoltării Teritoriului pentru elaborarea strategiei şi tacticii de activitate în direcţia nominalizată.

• Monitorizarea biodiversităţii ex situ. • Introducerea în programele pentru instituţiile de învăţămînt de nivel

preuniversitar şi universitar a materialelor privind conservarea ex situ a biodiversităţii.

25

Pentru monitorizarea şi dirijarea operativă a situaţiei privind conservarea agrobiodiversităţii e necesară crearea unui cadru instituţional efectiv la diferite niveluri. În cadrul fiecărui departament al Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare e necesar a numi o persoană responsabilă de problemele biodiversităţii agricole. Ultima va ţine sub control respectarea cerinţelor naţionale şi internaţionale în aria nominalizată, va contacta cu responsabilii de la Ministerul Ecologiei, Construcţiilor şi Dezvoltării Teritoriului, alte ministre şi departamente. E rezonabil ca în această structură să fie incluse şi instituţiile de cercetare ştiinţifică (indiferent de apartenenţa departamentală). Această activitate poate fi concretizată şi dirijată de Programul naţional de conservare a agrobiodiversităţii.

Conservarea eficientă a biodiversităţii agricole va depinde în mare măsură de nivelul de implementare şi funcţionare a Strategiei naţionale şi a Planului de acţiune în domeniul conservării diversităţii biologice, iar conservarea garantată şi utilizarea resurselor genetice pentru agricultură şi alimentaţie vor servi drept garant al securităţii alimentare a ţării noastre.

Bibliografia

Biodiversitatea vegetală a Republicii Moldova. Culegere de articole ştiinţifice. Chişinău: Centrul Editorial al USM, 322 p. Congresul I al botaniştilor din Moldova.Rezumate. Chişinău:Ştiinţa, 1994, 126 p. Congresul II al Societăţii de Botanică din Republica Moldova. ”Biodiversitatea vegetală a Republicii Moldova în preajma mileniului III”. Chişinău, 1998, 163 p. Legea Republicii Moldova. Codul funciar (Proiect). 2001. Lumea animalelor din Moldova. Colectiv de autori, 6 volume. Chişinău: Ştiinţa, 1979-1984. Lumea vegetală a Moldovei. Colectiv de autori, 5 volume. Chişinău: Ştiinţa, 1986-1989. Lupaşcu M. Lucerna. Chişinău: Ştiinţa, 1992, 252 p. Lupaşcu M. Agricultura Moldovei şi ameliorarea ei ecologică. Chişinău: Ştiinţa, 1996, 111 p. Patron P. Cultura legumelor. Chişinău, 2000, 399 p. Patron P. Producerea seminţelor de legume. Chişinău, 2000, 240 p. Primul Raport Naţional cu privire la Diversitatea Biologică. Chişinău:Ştiinţa, 2000, 67 p. Registrul Soiurilor de Plante al Republicii Moldova pentru anul 2000. Chişinău, 2001, 67 p. Strategia Naţională pentru Dezvoltare Durabilă. Chişinău, 2000, 128 p. Strategia Naţională şi Planul de Acţiune în Domeniul Conservării Diversotăţii Biologice. Chişinău:Ştiinţa, 2001, 106 p. Агроуказания по виноградарству. Кишинев: Картя Молдовеняскэ, 1989, 524 с. Агроуказания по плодоводству. Кишинев: Картя Молдовеняскэ, 1975, 312 с. Алексеев Г.П., Вердеревская Т.Д., Верещагина В.В. и др. Семечковые культуры. Кишинев: Картя Молдовеняскэ, 1975, 231 с. Беспечальная В.В., Вуколова А.М., Кужеленко В.Г. и др. Косточковые культуры. Кишинев: Картя Молдовеняскэ, 1973, 255 с. Боинчан Б.П. Экологическое земледелие в Республике Молдова (Севооборот и органическое вещество почвы). Кишинев: Штиинца. 1999. Буюкли Е.М. Вирусные болезни сои в Молдавии. В: Фитопатогенные микроорганизмы культурных растений Молдавии. Кишинев:Штиинца, 1981, с. 74-81. Вронских М.Д. Защита полевых культур от вредителей и болезней. Кишинев: Картя Молдовеняскэ, 1988, 298 с. Ганя И.М., Зубков Н.И. Адаптация птиц к условиям антропогенной среды. В.: Адаптация птиц и млекопитающих к антропогенному ландшафту. Кишинев: Штиинца, 1988, с. 34-55. Ганя И.М., Литвак М.Д. Птицы – истребители вредных насекомых. Кишинев: Штиинца, 1976, 176 с. Ганя И.М., Мунтяну А.И., Остафийчук В.Г. и др. Фауна биоценотических оазисов и ее практическое значение. Кишинев: Штиинца, 1990, 235 с.

26

Гейдеман Т.С. Определитель высших растений Молдавской ССР. Кишинев: Штиинца, 1975, 576 с. Карпенко Н.Г. К изучению жужелиц (Coleoptera, Carabidae) ценозов овощных культур Молдовы. Известия АН РМ. Сер. Биол. и хим. наук. 1995, N1, с.46-49. Маржина Л.А., Попушой И.С. Микофлора виноградной лозы в Молдавии. Кишинев:Штиинца, 1983, 184 с. Мунтяну А.И., Патрашку В.И., Балтаг В.А. Демографическая структура популяции домовых мышей на озимых колосовых. В.: Адаптация птиц и млекопитающих к антропогенному ландшафту. Кишинев: Штиинца, 1988, с.3-18. Мунтяну А.И., Савин А.И. Особенности размножения лесной мыши (Apodemus sylvaticus L.) в агроценозах. В.: Млекопитающие и птицы антропогенногоо ландшафта Молдавии и их практическое значение. Кишинев: Штиинца, 1986, с.108-117. Мунтяну А.И., Савин А.И., Сытник В.Л. Сравнительный анализ структуры населения мелких млекопитающих на пастбищах и озимой пшенице. Известия АН РМ. Сер. Биол. и хим. наук, 1995, N1, с.54-57. Охрана и рациональное использование природных ресурсов Молдавии. Кишинев: Штиинца, 1984, 216 с. Патрон П.И. Интенсивное овощеводство Молдавии. Кишинев: Картя молдовеняскэ, 1985, 446 с. Природные условия и хозяйство Молдавии. Кишинев: Штиинца, 1980, 120 с. Промышленные технологии в овощеводстве. Кишинев: Картя Молдовеняскэ, 1980, 399. Простакова Ж.Г. Характеристика микофлоры грецкого ореха. В: Болезни растений в Молдавии. Кишинев: Штиинца, 1978, с.45-58. Простакова Ж.Г., Ганя А.И. Грибные болезни сои и меры борьбы с ними. Кишинев: Штиинца, 1983, 36 с. Селекция и генетика плодовых и винограда в МолдавииюКишинев: Штиинца, 1975, 191 с. Селекция и сортоизучение плодовых и ягодных культур. Кишинев: Штиинца, 1973, 196 с. Урсу А.Ф. Природные условия и география почв Молдавии. Кишинев: Штиинца, 1977, 137 с. Урсу А.Ф. Почвенно-экологическое микрорайонирование Молдавии. Кишинев: Штиинца, 1980, 208 с. Шох Н.А., Черкасов В.А. Справочник агронома по защите растений. Кишинев: Картя Молдовеняскэ, 1983, 502 с. Экология и охрана птиц и млекопитающих в антропогенном ландшафте. Кишинев: Штиинца, 1992, 137 с.


Recommended