PARTEA I

Secţiunea 1. Conceptul de domeniu

Regimul juridic aplicabil acestor bunuri cuprinde reguli specifice de formă si de fond

care privesc gestionarea, administrarea sau înstrăinarea lor. Unele dintre aceste bunuri

aparţin proprietăţii private, altele proprietăţii publice

Domeniul administrativ este, de obicei, împărţit în două categorii, şi anume: domeniul

public şi domeniul privat. Din domeniul public fac parte bunurile mobile şi imobile ale

administraţiei care sunt afectate unui interes general, Din domeniul privat al administraţiei

fac parte bunurile mobile şi imobile ale administraţiei, ce nu sunt afectate în mod direct unui

interes general.

Conceptul de domeniu îşi are originea în latinescul dominium, care înseamnă

stăpânire, proprietate.

Normele juridice care reglementează această materie sunt norme exorbitante

derogatorii de la dreptul comun, ele aparţinând diviziunii dreptului public.

Secţiunea a 3-a. Distincţia dintre domenii.

Remarcăm că distincţia dintre domeniul public si domeniul privat este mai mult opera

doctrinei şi a jurisprudenţei. decât a dreptului obiectiv.

Domeniul reprezintă o universalitate care permite divizibilitatea sa în două mase de

bunuri: domeniul public si domeniul privat. Distincţia dintre cele două domenii nu este pur

formală, ci ea antrenează o dualitate de regimuri juridice cărora bunurile li se supun.

Dincolo de deosebirile de regim juridic, domeniul public şi domeniul privat au o

funcţiune comună, si anume aceea de a permite persoanelor publice să îşi îndeplinească

misiunile lor administrative.

Codul napoleonian Cart. 538-541) face din stat un proprietar ca oricare altă persoană.

Toate bunurile deţinute de către stat alcătuiau domeniul său public, fiind supuse aceluiaşi

regim juridic.

In literatura de specialitate s-a apreciat că noţiunea domeniului public trebuie aplicată

..ansamblului bunurilor utilizate sau exploatate de. sau pentru, colectivităţile umane".'

Articolul 476 C. civ. român utilizează noţiunea domeniului public în accepţiunea de

domeniul statului, de interes naţional.

1

Domeniul public este alcătuit din bunurile afectate utilizării generale si nesusceptibile

de a fi proprietate particulară

Domeniului public îi sunt ataşate căile de comunicaţie, monumentele

publice, clădirile şi bunurile utilizate pentru funcţionarea şi prestarea

servicer publice, bunurile care prin natura lor sau prin destinaţia legii sunt de uz sau de

interes public.

Secţiunea a 4-a. Titularii domeniului

Noţiunea de domeniu este strâns legată de aceea de patrimoniu, fără a se confunda cu

aceasta.

In general, patrimoniul este definit ca fiind totalitatea drepturilor si obligaţiilor

patrimoniale aparţinând und persoane fizice sau juridice determinate, privită ca o sumă de

valori active şi pSsive, strâns legate între ele.

Aşadar, conţinutul concret al patrimoniului este alcătuit din drepturile si obligaţiile

patrimoniale care aparţin unei persoane determinate. Drepturile patrimoniale sunt acele

drepturi subiective care au conţinut economic, fiind evaluate în bani. Ele se împart în două

mari categorii: drepturi reale şi drepturi de creanţă.

Potrivit teoriei dreptului civil, drepturile reale sunt drepturile subiective patrimoniale

care conferă titularului lor anumite prerogative, recunoscute de lege, asupra unui bun, pe care

acesta le poate exercita în mod direct şi nemijlocit, fără a fi necesara în acest scop,

intervenţia oricărei alte persoane

Drepturile de creanţă sunt acele drepturi subiective patrimoniale în virtutea cărora

titularul lor sail subiectul activ, numit creditor, are posibilitatea juridică de a pretinde

subiectului pasiv, numit debitor, persoană determinată, să dea, să facă sau să nu facă ceva,

sub sancţiunea constrângerii de.stat.

Domeniul administrativ cuprinde o totalitate de bunuri mohile.şi imohile-pe când

patrimoniul are iin conţinut mai larg

Bunurile domeniale aparţin persoanelor morale, polirico-teritoriale respectiv statului

sau unei colectivităţi locale organizate juridic: „comună, oraş, judeţ, ca persoane

administrative generale

2

In virtutea personalităţii sale, statul este proprietar de bunuri, titular al domeniului său

public şi privat, bunuri care servesc îndeplinirii intereselor generale ale colectivităţilor

statale.

Pentru uşurinţa administrării statul a recunoscut unor colectivităţi teritoriale (judeţ.

oras. comună) exercitarea în anumite limite a dreptului de comandă administrativă. alături de

drepturi patrimoniale Astfel colectivităţile locale au devenit şi titulare de domeniu, ca

universalitate de bunuri folosite în asigurarea interesului general.

Unele persoane morale administrative, cum sunt judeţele şi comunele au pe lângă

patrimoniu şi exerciţiul unor drepturi de putere publică: astfel, au drept de politie, dreptul de

a stabili impozite, de a avea un domeniu public, de a expropria etc.

Secţiunea a 5-a. Dreptul administrativ ai bunurilor - componentă

a dreptului public

Administraţia publică - ca fenomen social - corespunde unei ordonări a societăţii

organizate în stat, ordonare asigurată prin intermediul dreptului.

In sistemul politico-juridic românesc, dreptul care reglementează principalele relaţii

sociale din domeniul administraţiei puiblice este cel public

Dreptul administrativ al bunurilor trebuie înţeles ca reprezentând acea subramură a

dreptului administrativ care cuprinde normele juridice ce reglementează situaţia bunurilor

administraţiei publice şi regimul domenial aplicabil acestora.

Regimul domenialităţii, ca regim specific aplicabil bunurilor persoanelor morale de

drept public - stat, judeţ, oraş, comună -. constă în regulile juridice speciale de formă şi de

fond aplicabile bunurilor, care se suprapune şi se adaugă regimului proprietăţii asupra

acestora.

3

1. domeniu - ansamblu de bunuri mobile sau imobile, corporale sau necorporale. aparţinând

titularilor puterii de a administra treburi publice: stat, iudet. oras. comună (sinonim - bunuri

domeniale);

2. regim juridic domenial - ansamblul regulilor juridice de formă şi de fond aplicabile

dreptului de proprietate asupra bunurilor domeniului:

3. domenialitate - ansamblul particularităţilor dreptului de proprietate asupra bunurilor

domeniului (de exemplu: instituirea unei forme specifice de proprietate aplicahilă numai

acestora - proprietatea publică: imprimarea unor caractere specifics dreptului de proprietate

privată exercitat asupra bunurilor domeniale);

4. drepturi domeniale - dreptul de proprietate publică şi dreptul de proprietate privată asupra

bunurilor domeniale; drepturi reale constituite pe baza acestora, cum ar fi dreptul de

administrare, dreptul de folosinţă, dreptul de concesiune; drepturi de creanţă constituite în

legătură cu un bun domenial;

5. Cod domenial - lege complexă care cuprinde ansamblul reglementărilor în materia

domenialităţii.

4

Capitol unic. Doctrina franceză în materia domenialităţii

Secţiunea 1. Domeniul public

In doctrina franceză contemporană întâlnim teza potrivit căreia pentru ca.un bun să

facă parte din domeniul public trebuie să întrunească două condiţii: bunul să aparţină unei

obiectivităti publice si să fie atribuit unei anumite destinaţii de interes general.

Proprietatea publică, cu aceeaşi întindere ca şi proprietatea unei persoane publice

asupra unui bun, nu absoarbe domenialitatea publică. Regimul domeniului public sau orivat

apare ca o reglementare suplimentară, adăugându-se drepturilor si obligaţiilor pe care

persoana publică le deţine în calitatea sa de proprietar al bunurilor.

Clasificarea domeniului public

A. După modul de încorporare în domeniul public:

a) domeniul public natural, cnprinzând bunuri existente ca atare, ca urmare a fenomenelor

naturale, fără intervenţia omului în cazul lor, administraţia trebuie numai să le constate

existenţa şi să decidă în mod discreţionar să acorde consecinţe juridice acestor fenomene.

b) domeniul artificial, creat în urma activităţii omeneşti, a voinţei administraţiei publice.

B. După persona administrativă căreia îi aparţin:

a) domeniul public al statului:

b) domeniul public al judeţului:

c) domeniul public al comunei (rurale sau urbane).

C. După natura lor:

a) domeniul public aerian\

b) domeniul public maritim

c) domeniul public fluvial care cuprinde râurile navigabile, precum si apele producătoare de

forţă motrice ş.a.;

5

d) domeniul public terestru. Fac parte din acest domeniu căile de comunicaţie (drumuri,

şosele, căi ferate), forturile, domeniile militare. edificiile afectate ţinui serviciu public,

precum si obiectele mobiliare necesare serviciului public etc.

Constituirea domeniului public

La constituirea domeniului public concură o serie de acte şi operaţiuni, cum ar fi:

a)achizitia ca act juridic sau fapt material în urma căruia bunul intră în patrimoniul general

al administraţiei;

b)incorporarea ce reprezintă actul sau fapta în urma careia bunul respectiv intră în

domeniul public:

c)afectarea reprezintă actul sau faptul în urma căruia bunului îi este dată destinaţia sa

particulară.

Ca natură juridică, afectarea si dezafectarea sunt prerogative ataşate proprietăţii

domeniului public. De aceea, competenţa generală pentru pronunţarea afectării sau

dezafectării aparţine colectivităţii proprietare asupra domeniului, pe care o realizează prin

acte juridice unilaterale.

Jurisdicţia judiciară a consacrat, cu acest prilejf teza unităţii domeniului public:

proprietatea domeniului public nu poate fi repartizată între patrinroniile diferitelor

colectivităţi, diviziunea între domeniul national, departamental si comunal nu priveste decat

afectarea bunurilor.

Ieşirea bunurilor din domeniul public

Bunurile intrate în domeniul public se menţin în acest domeniu câtă vreme sunt utile

unui serviciu public sau unei folosinţe directe a publicului. Atunci când această utilitate

încetează, bunurile pot fi scoase din domeniul public. Condiţiile de ieşire a bunurilor

respective sunt diferite pentru cazurile când acestea aparţin domeniului public natural sau

domeniului public artificial.

Actul formal şi expres prin care este pronunţată ieşirea bunului din domeniul public în

care a fost până atunci inclus poartă numele de declasare.

Este necesară declasarea pentru ca un bun să iasă din domeniul public

6

artificial, declasare care îmbracă forma unui act juridic

Regimul juridic al domeniului public

A. Inalienabilitatea domeniului public

Fundamentul principal al inalienabilităţii este afectarea domeniului public unei folosinţe

directe a publicului, unui serviciu public

O consecinţă esenţială a inalienării este interdicţia oricărei forme de alienare a

domeniului public: nu numai alienări voluntare, cum ar fi vânzarea, dar şi pe cele forţate, ca

exproprierea sau cesionarea coproprietătii în favoarea riveranului

B. Imprescriptibilitatea domeniului public-urmareste sa asigure protectia domeniului

public.

Alienarea unui bun al domeniului public fără o declasare prealabilă este nulă si această

nulitate este imprescriptibilă, putând fi oricând invocată.

C.Inalienabilitatea şi uzurparea domeniului. Protecţia împotriva ocupanţilor fără titlu.

Atingerile domeniului public pot fi aduse de catre tertii care ocupa fara titlu

dependinte ale acestuia.

In astfel de situatii, administratia-obligata sa protejeze domeniul public, beneficiaza

de urmatoarele mijloace specifice:

a) acţiunea represivă în cadrul regimului contravenţional şi sesizarea judecătorului pentru a

face să înceteze ocupaţia fără titlu

b) acţiunea civilă de expulzare. Administraţia responsabilă a domeniului public dispune de

o acţiune posesorie în justiţie prin care poate cere acesteia să ordone evacuarea domeniului

de către cei care îl ocupă fără titlu

c) executarea silită.

d) condamnarea pecuniară. Cu toate că autoritatea publică, proprietară a domeniului

uzurpat de către un particular, poate emite o notificare care cuprinde suma datorată,

judecătorul administrativ, la cererea proprietarului public, este competent a fixa această

indemnizaţie.

Utilizările domeniului public

In pofida unui regim de protecţie aparent rigid, întemeiat pe inalienabilitate, domeniul

public poate fi folosit inclusiv de către particulari, prin diferite modalităţi juridice.

7

Aşadar, dependinţele domeniului public pot fi utilizate fie de către serviciile publice,

fie de către cei administraţi.

Utilizarea de către cei administraţi, particulari, dă naştere următoarelor clasificări;

a) o primă clasificare distinge uzajul comun, exercitat de către public, colectiv: anonim

si utilizarile privative sau ocupationale.

b) a doua clasificare: uzajul normal, conform cu destinaţia proprie a dependinţei

domeniale şi utilizări neconforme cu destinaţia domeniulni. dar care nn compromit,

destinaţia acestuia

O categorie însemnată de dependinţe domeniale sunt afectate serviciilor publice. Această

parte a domeniului,public este folosită direct de către administraţie., si nu de către particulari.

În ipoteza în care colectivitatea proprietară încredinţează dependinţe domeniale unor

stabilimente publice, în vederea asigurării unor servicii publice, asistăm la partaj de

competenţe: serviciul public afectat este beneficiar al folosinţei bunului domenial. iar

colectivitatea proprietară are numai dreptul de control.

Exista posibilitatea utilizării bunurilor publice de către particulari şi prin concesionare

După aceasta teză, dreptul real administrativ se distinge net de dreptul real civil prin

precaritatea sa. adică prin nonopozabilitatea sa faţă de administraţia proprietară, care poate

oricând să pună capăt sau să dezafecteze domeniul public, atunci când interesul general o

impune.

Dreptul real administrativ este însă opozabil terţilor în condiţii similare celorlalte drepturi

reale putând fi protejat prin acţiuni posesorii.

Secţiunea a II-a. Domeniul privat

Colectivităţile publice administrative deţin, alături de bunurile domeniului public, şi altele, supuse proprietăţii ordinare, de aceeaşi natură cu proprietatea privată aparţinând particularilor, bunuri care alcătuiesc domeniul privat.

Gestionarea domeniului privat aparţinând colectivităţilor administrative este supuşă. în general, unor reguli de drept privat cu unele particularităţi. Astfel, aceste bunnnri pot fi afectate unor servicii publice, acest lucru constituind o particularitate în raport cu actele de gestiune de drept privat. în principiu, domeniul privat este alienabil.

Alienările, voluntare ale bunurilor private sunt supuse şi ele unor constrângeri, cum ar fi: caracterul public, interdicţia alienărilor gratuite, respectarea regulilor de publicitate a tranzacţiilor şi de concurenţă.

8

Principiul general în materie de contencios al domeniului privat, relevat, în doctrina franceză contemporană, este acela al unui contencios judiciar, bazat pe o jurisdicţie de drept comun

Partea a III

Patrimoniul şi drepturile domeniale

Secţiunea 1. Patrimoniul statului, judeţului, oraşului,

comunei. Conceptul de domeniu administrativ

Pentru a-şi îndeplini prerogativele de asigurare a funcţionării regulate si continue a

serviciilor publice, administraţia publică are nevoie de o serie de bunuri mobile şi imobile,

care fac parte din patrimoniul statului si a colectivităţilor locale, alcătuind domeniul

administrativ.

Domeniul administrativ reprezintă un ansamblu de bunuri mobile si imobile care

aparţin unui deţinător de putere publică, ca mijloace ale administraţiei acestuia

In general, patrimoniul este definit ca fiind totalitatea drepturilor si obligaţiilor

patrimoniale aparţinând unei persoane fizice sau juridice determinate. privită ca o sumă de

valori active, şi pasive, strâns legate între ele.

Prin bunuri se înţeleg, în general, toate lucrurile utile omului si care sunt totodată

suscentihile de apropriere sub formă de drepturi patrimoniale- fiind valori economica.

Drepturile patrimoniale sunt acele drepturi subiective care au conţinut economic,

fiind evaluabile în bani. Ele se împart în două mari categorii: Drepturi reale si drepturi de

creanta.

Drepturile reale sunt drepturile subiective patrimoniale care conferă titularului. lor

anumite prerogative recunoscute de lege asupra unui bun, pe care acesta le poate exercita în

mod direct si nemijlocit, fără a fi necesară, în acest scop, intervenţia oricărei alte persoane.

Drepturile de creanţă sunt acele drepturi subiective patrimoniale în virtutea cărora

titularul lor sau subiectul activ, numit creditor, are posibilitatea juridică de a pretinde

9

subiectului pasiv, numit debitor, persoana determinata, să dea, să facă sau să nu facă ceva,

sub sancţiunea constrângerii de stat.

Patrimoniul public ca reprezentând toate drepturile şi obligaţiile statului si

colectivităţilor locale privind hnniirile din domeniul public sau privat dobândite sau

asumate.cu orice titlu.

Dincolo de deosebirile de regim juridic, domeniul public si domeniul privat au o

funcţie comună, si anume de a permite persoanelor publice sa-si îndeplinească misiunile lor

administrative.

Secţiunea a 2-a. Drepturile domeniale

Ansamblul regulilor de formă şi de fond privind dreptul statului sau al ungi

colectivităţi locale asunra bunurilor acestora reprezintă. în opinia noastră, regimul domenial.

Acesta se suprapune si se adaugă regimului proprietăţii asupra bunurilor domeniale. fiind

guvernat de norme de dreot public.

In exercitarea dreptului de proprietate publică sau privată al statului sau colectivităţilor

locale distingem categoria specifică a drepturilor domeniale.

Convenim să desemnăm cu ajutorul sintagmei drepturi domeniale drepturile care pot

fi exercitate asupra bunurilor domeniului public sau privat. Acestea sunt în opinia noastră,

următoarele:

Drepturile domeniale

A. Drepturi reale principale:

- dreptul de proprietate publică asupra bunurilor domeniului public;

- dreptul de proprietate privată asupra bunurilor domeniului privat.

B. Drepturi reale constituite pe baza dreptului de proprietate publică:

- dreptul de administrare al instituţiilor publice şi al regiilor autonome;

- dreptul de concesiune asupra bunurilor domeniului public;

- dreptul de folosinţă gratuită al instituţiilor de utilitate publică.

C. Drepturi reale constituite pe baza dreptului de proprietate privată al statului ori al

colectivităţilor locale:

- dreptul de administrare al instituţiilor publice şi al regiilor autonome;

- dreptul de folosinţă;

- dreptul de concesiune.

10

D. Drepturi de creanţă

- permisiunile domeniale;

- locaţiunile domeniale.

Drepturile domeniale ne apar astfel ca drepturi patrimoniale reglementate de norme de

drept public sau supuse unui regim juridic mixt (de drept public şi drept privat).

Capitolul II.

Domeniul public

Bunurile aflate în proprietate publică alcătuiesc domeniul public al statului sau al colectivitatilor administrativ teritoriale. Celelalte bunuri aparţinând aceloraşi titulari sunt proprietatea privată a acestora, alcătuind domeniul privat al statului sau al colectivitatilor locale.

Proprietatea publica reprezinta o instituţie juridică, pe când domeniul public este nn ansamblu de bunuri rare fac obiectul proprietăţii publice.

Proprietatea publică este garantată şi ocrotită prin lege şi aparţine statului sau unităţilor administrativ teritoriale.

Criterii legale de încadrare a unui bun în domeniul public:

- uzul public, determinat de natura bunului;

- interesul public, ţinând de afectarea acestora unei folosinţe publice, care se realizează direct

sau prin intermediul unui serviciu public.

Bunurile de uz public sunt acele bunuri care, prin natura lor, sunt de folosinţă generală,

cum ar fi: parcurile publice, cimitirele drumurile publice.

Bunurile de interes public sunt acele bunuri destinate pentru a fi folosite sau

exploatate în cadrul unui serviciu public, pentru realizarea unor activităţi care interesează

întreaga societate sau colectivitate, fără ca beneficiarii să aibă acces Ia folosinţa lor concretă

şi nemijlocită, ci la serviciul public care le exploatează. cum sunt: căile ferate, reţelele de

distribuţie a energiei electrice si termice, dotările tehnico-edilitare, clădirile şcolilor,

spitalelor, muzeelor, teatrele si bibliotecile publice, cazărmile etc.

Configurarea obiectului proprietăţii publice

- stat - interes public naţional;

- judeţ - interes public judeţean;

- comună sau pras - interes public local.

Clasarea domenială este operaţiunea procedurală prin care se stabileşte apartenenţa

unui bun la domeniul public si interesul public căruia îi corespunde.

11

Inregistrarea efectivă a unui bun în domeniul public al unui titular se realizează prin

operaţiunea de încorporare domenială, care succede celei de clasare domenială.

Incorporarea domenială se realizează prin act administrativ, hotărâre a Guvernului

ori hotărâre a unui Consiliu local dupa caz.

Secţiunea a 2-a.

Clasificarea bunurilor domeniului public

1. Din punct de vedere al interesului pe care îl prezintă:

a) bunuri ale domeniul public de interes naţional (domeniul public naţional);

b) bunuri ale domeniul public de interes judeţean (domenial public judeţean);

c) bunuri ale domeniul public de interes comunal (domeniul public comunal).

2. Din punct de vedere al modului de determinare:

a) bunuri ale domeniului public nominalizate de legi;

b) bunuri ale domeniului public nominalizate 'de autorităţile administraţiei publice, în baza

criteriilor stabilite de Constituţie şi legi.

3. Din punct de vedere al naturii juridice a dreptului statului (autorităţii publice):

a) bunuri ale domeniului public ce aparţin statului sau unităţilor administrativ-teritoriale;

b) bunuri ale domeniului public ce aparţin proprietăţii private, dar afectate de dreptul de pază

şi protecţie al statului (drept de poliţie).

4. Din punct de vedere al modului de constituire;

a) bunuri aparţinând domeniului public natural;

b) bunuri aparţinând domeniului public artificial.

5. Din punct de vedere al modului de utilizare de către public.

a) bunuri utilizate direct;

b) bunuri utilizate indirect, prin intermediul unui serviciu public.

12

6. Din punct de vedere al serviciului public organizat:

a) bunuri care sunt puse în valoare prin serviciul public;

b) bunuri care mijlocesc realizarea unui serviciu public.

7. Din punct de vedere al naturii bunurilor.

a) domeniul public terestru (căile de comunicaţie şi instalaţiile aferente, terenurile afectate

utilităţilor publice, rezervaţiile şi monumentele naturii ele.);

b) domeniul public maritim (marea teritorială, apele maritime interioare, ţărmurile mării,

faleza şi plaja mării, fundul apelor maritime interioare şi al mării teritoriale, resursele

naturale ale zonei economice şi ale platoului continental, porturile maritime);

c) domeniul public fluvial (apele de suprafaţă - fluviile, râurile, canalele navigabile, lacurile

navigabile, barajele, lacurile de acumulare, lacuri şi nămolurile terapeutice, lacurile de

distracţie şi orice apă cu potenţial energetic valorificabil, apele subterane - izvoarele de ape

potabile, izvoarele de ape minerale, izvoarele de ape termale şi orice izvoare care pot fi

folosite în interes public);

d) domeniul public aerian (spaţiul aerian cuprins în limitele şi deasupra României);

e) domeniul public cultural (obiecte de artă - picturi, sculpturi, mobilier etc., lucrări

arhitectonice, curţi, palate, cetăţi, mănăstiri, biserici, clădiri pentru alte destinaţii etc., vestigii

arheologice, monumente, ansambluri şi situri istorice, letopiseţe, cronici, manuscrise, obiecte

de cult, cărţi din bibliotecile publice,

obiectele de muzeu şi orice bun mobil şi imobil care intră în patrimoniul cultural naţional);

f) domeniul public militar (cazărmile, cazematele, zidurile de apărare, amenajările genistice

şi diferitele tipuri de adăposturi, căile de comunicaţie militară, căile de telecomunicaţii

militare, armamentul şi muniţia, parcul de maşini etc.).

13

Secţiunea a 3-a. Regimul juridic al bunurilor domeniului public

Dreptul de proprietate publică - formă a dreptului de proprietate

.Potrivit Ini I.ivin Pon. ..Proprietatea este, atât în sens economic, cat si juridic. expresia

supremă a accesului oamenilor la posesia, folosinta si dispozitia bunurilor.

Proprietatea este dreptul pe care il are cineva de a se bucura si dispune de un lucru în

mod exclusiv şi absolut, insa in limitele determinate de lege".

Aşadar, dreptul de proprietate poate fi considerat dreptul real cel mai deplin. deoarece

este singurul drept subiectiv care îi conferă titularului său cele trei atribute: posesia, folosinţa

si dispoziţia.

Posesia constă în posibilitatea recunoscută titularului dreptului de proprietate de a

stăpâni hunul care îi aparţine în materialitatea sa.

Folosinţa conferă .proprietarului posibilitatea de a întrebuinţa bunul său, percedând în

proprietate toate fructele pe care acesta le produce.

Dispoziţia cuprinde două componente: dispoziţia materială şi dispoziţia juridică.

Dreptul de dispoziţie materială este posibilitatea proprietarului de a dispune de

suhstanta bunului adica de a-1 transforma, consuma sau distruge, în condiţiile legii

Dispoziţia juridică constă în posibilitatea proprietarului de a înstrăina

dreptul de proprietate. cu titlu oneros sau gratuit, prin acte între vii sau pentru cauză de

moarte şi de a-1 greva cu drepturi reale derivate, principale sau accesorii. în favoarea altor

persoane, cu respectarea regimului juridic stabilit de lege.

După regimul său juridic, dreptul de proprietate se prezintă sub două forme: dreptul

de proprietate publică şi dreptul de proprietate privată

Dreptul de proprietate prezintă o serie de caractere proprii, care îl deosebesc fata de

alte drepturi reale: dreptul de proprietate este absolut si inviolabil, deplin si exclusiv,

perpetuu si transmisibil.

14

-Dreptul de proprietate este absolut în sens larg, deoarece este recunoscut titularului

său în raporturile acestuia cu toţi ceilalţi, care sunt obligaţi să nu facă nimic de natură a-1

încălca.

-Inviolabil- dreptul de proprietate nu poate fi încălcat de nimeni.

-Deplin-dreptul de proprietate confera titularului toate cele trei atribute . posesia

folosinta si dispozitia.

-Exclusiv-atributele acestui drept sunt independente de orice puteri ale altei persoane

asupra bunului respectiv.

-Perpetuu-este nelimitat in timp si dureaza atata vreme cat exista bunul care face

obiectul sau, si nu se pierde prin neuz sau neexercitare.

Caracterele juridice specifice dreptului de proprietate publică

Domeniului public îi sunt specifice şi alte reguli, după cum urmează:

-pentru dobandire-moduri speciale de achizitie, expropriere si rechizitie,

- pentru amenajare –un regim special,

- pentru determinarea limitelor - moduri speciale de delimitare;

- pentru utilizare bunurilor domeniale de către particulari - un regim special de

folosinta.

Bunurile din domeniul public sunt inalienabile, insesizabile si imprescriptibile.

a) Prin caracterul inalienabil al dreptului de proprietate publică se înţelege că bunurile

care fac obiectul sâu sunt scoase din circuitul civil, deci nu pot fi instrainate in mod

voluntar, prin acte juridice, nici prin vointa titularului dreptului de proprietate, nici

prin vointa celui care il detine, administreaza si nici nu pot forma obiectul exproprierii.

Caracterul inalienabil nu permite dezmembrarea dreptului de proprietate prin constituirea

de drepturi reale derivate,

b) Dreptul de proprietate publică este imprescriptibil. Sub aspect extinctiv,

imprescriptibilitatea constă în faptul că acţiunea în revendicarea dreptului de

proprietate publică poate fi introdusă oricând, iar dreptul la acţiune nu se stinge

indiferent de timpul cât nu a fost exercitat.

15

c) Caracterul insesizabil al dreptului de proprietate publică reprezintă aceste bunuri nu

pot fi urmarite de catre creditorii proprietarului sau ai persoanelor care le poseda in

temeiul unui titlu valabil si nu pot fi supuse executarii silite.

Secţiunea a 4-a. Delimitarea domeniului public pe titulari

Bunurile domeniului public de interes local sau judeţean cuprind terenurile pe care sunt

amplasate construcţii de interes public local sau judeţean, pieţele. reţelele stradale, parcurile

publice, clădirile, monumentele de interes public local sau judeţean, pădurile şi locurile care,

potrivit legii, nu aparţin domeniului public de interes naţional. Pot aparţine domeniului

public de interes Iocal sau judetean şi alte bunuri dobândite de comună, oraş sau judeţ, în

condiţiile legii.

La propunerea Departamentului pentru Administraţia Publică Locală, ministerele,

celelalte organe centrale de specialitate ale administraţiei publice centrale, precum şi

unităţile administrativ-teritoriale, au sarcina să întocmească inventarul bunurilor care

alcătuiesc domeniul public al statului, respectiv domeniul public local.

Inventarele întocmite se transmit Guvernului, pentru ca prin hotărâre să aprobe sau să

ateste apartenenţa bunurilor la domeniul public de interes naţional sau local.

Legea mai prevede si faptul că litigiile cu privire la delimitarea domeniului public al

statului, judeţelor, comunelor, oraşelor sau municipiilor sunt de competenţa instanţelor de

contencios administrativ.

16

Secţiunea a 5-a. Constituirea domeniului public

Modalităţi generale de constituire

După cum s-a văzut într-un capitol anterior, domeniul public poate fi clasificat şi după

criteriul modului de încorporare a bunurilor din componenţa sa, în acest fel distingând un

domeniu public natural, adică acela constituit printr-un fapt natural, administraţia

mărginindu-se numai să constate existenţa lui, şi domeniul public artificial, adică acela care

este încorporat în baza unui act juridic de afectare, act emis de către titularul domeniului

public (administraţie),

In general, se consideră că bunurile naturale sunt cele create de natură.

Doctrina si practica administrativă au consacrat mai multe procedee folosite în dreptul

public pentru constituirea domeniului public.

Incorporarea reprezintă procesul de dobândire, pe cale naturală, a proprietăţii publice

asupra bunurilor domeniului public

Titularului domeniului public - statul sau colectivităţile locale - îi revine rolul de a

constata prin act juridic administrativ producerea fenomenului si de a delimita domeniul.

Decizia de dezafectare sau declasare a domeniului public trebuie să aparţină altor

autorităţi decât acelea care administrează domeniul public şi care pot consimţi la înstrăinarea

acestuia.

Dreptul de proprietate publica se dobandeste prin urmatoarele mijloace:

a) pe cale naturala;

b) prin achiziţii publice efectuate în condiţiile legii;

c) prin expropriere pentru cauză de utilitate publică;

d) prin acte de donaţie sau legate acceptate de Guvern, de consiliul judeţean sau de consiliul

local după caz dacă bunul în cauză intra în domeniul public;

e) prin trecerea unor bunuri din domeniul privat al statului sau al unitatilor administrativ

teritoriale in domeniul public al acestora, pentru cauza de utilitate publica.

17

f) prin alte moduri prevăzute de lege.

- contracte civile si comerciale, cum ar fi vânzarea şi schimbul, când sunt făcute pentru

utilitate publică

-accesiunea imobiliară artificială şi accesiunea mobiliară (

-darea în plată.

Exproprierea, se hotărăşte de instanţele judecătoreşti numai după ce utilitatea publică

a fost declarată.

Utilitatea publică se declară pentru lucrări de interes national de către Guvem, iar

pentru cele de interes local, de către consiliile judetene. respectiv cel a municipiului

Bucureşti.

Trecerea bunurilor din domeniul privat al statului sau al unităţilor administrativ-

teritoriale în domeniul public al acestora se face, după caz, prin hotărâre a Guvernului, a

consiliului judeţean, respectiv a consiliului general al municipiului Bucureşti ori a consiliului

comunal sau orăşenesc. Hotărârea de trecere a bunurilor poate fi atacată, în condiţiile legii, la

instanţa de contencios administrativ competentă. în a cărei rază teritorială se află bunul.

Exproprierea pentru cauză de utilitate publică

Prin expropriere se înţelege trecerea forţată în proprietatea publică, prin hotărâre

judecătorească, a unor imobile aflate în proprietate privată, cu o justă şi prealahilă

despăgubire, în temeiul unei cauze de utilitate publică.

Exproprierea a fost limitată în ceea ce priveşte scopul pentru care se poate face,

bunurile care pot fi expropriate, autorităţile care pot face exproprieri, precum şi procedura de

expropriere

O etapă premergătoare exproprierii prevăzută de lege este declararea utiltătii

publice, care se poate face de către Guvern sau de catre consiliile locale, dupa cum lucrurile

sunt de interes national sau local.

Drepturi în favoarea proprietarului expropriat, cum sunt:

- un drept privitor la închirierea imobilului expropriat:

- dreptul de a cere si obţine retrocedarea imobilului expropriat.

18

Cererea va fi adresată instanţei care a hotărât exproprierea, care va putea hotărî

retrocedarea imobilului în schimbul plăţii unui preţ stabilit în aceleaşi condiţii în care s-a

stabilit valoarea despăgubirii atunci când s-a dispus exproprierea;

- drept prioritar de dobândire.

Rechiziţiile de bunuri

Rechiziţia reprezintă un procedeu de dobândire forţată de către administraţie a

bunurilor mobile aparţinând agenţilor economici, instituţiilor publice, altor persoane juridice

si fizice, prin cedarea unor prerogative ale dreptului de proprietate asupra bunurilor

respective, în mod unilateral. în circumstante speciale în care interesele, generale ale statului

o reclama.

Rechizitia reprezinta achizitia unor bunuri mobile si darea lor spre folosinta temporara

domeniului public, avand caracterul unei locatiuni fortate.

Rechiziţionarea bunurilor se face de către structurile militare: centrele militare, Statul

Major al Marinei Militare, "Statul Major al Aviaţiei şi Apărării Antiaeriene, iar în mod

excepţional si de orice comandant de subunitate sau unitate militară superioară batalionului,

dar „numai prin autorităţile administraţiei publice locale si cu asumarea răspunderii proprii".

Legea nr. 132/1997 reglementează atât rechiziţiile de bunuri, cât şi prestaţiile de

servicii în interes public, activităţi pe care le săvârşeşte administraţia in timpuri de criza:

a) la declararea mobilizării generale sau parţiale sau a stării de război, prin decretul de

declarare:

b) la instituirea stării de asediu sau de urgenţă, prin decretul de instituire:

c) în caz de concentrări, exerciţii si antrenamente de mobilizare, prin hotărâre a Consiliului

Superior de Apărare a Ţarii;

d) în cazul prevenirii, localizării şi înlăturării unor dezastre- prin hotărâre a Guvernului sau

prin ordine ale prefecţilor.

Actele de rechizitie sunt acte de autoritate, care pot fi atacate în Contencios, însă

numai cu privire la formele legale şi la problema dacă au fost făcute în cadrele legilor.

19

Incetarea dreptului de proprietate publică

Dreptul de proprietate publică încetează în două ipoteze:

- bunul a pierit în materialitatea sa;

- bunul a fost trecut în domeniul privat.

Trecerea din domeniul public în domeniul privat se face, după caz, prin hotărârea

Guvernului, a consiliului judeţean, respectiv a Consiliului General al Municipiului Bucureşti

sau a consiliului local, dacă prin Constituţie sau prin lege nu se dispune altfel.

Utilizarea bunurilor domeniului public

Organizarea exercitării dreptului de proprietate publică

Teoria generală a proprietăţii ne relevă că aceasta reprezintă, atât. în sens economic,

cât si în plan juridic, expresia supremă a accesului oamenilor la posesia si folosinţa

bunurilor, fiind un mod de realizare a puterii oamenilor asupra bunurilor.

Proprietatea este dreptul pe care îl are cineva de a se bucura si dispune de un lucru în

mod exclusiv si absolut. însă în limitele determinate de lege.

Proprietarul exercită atributele dreptului său întotdeauna în putere proprie, nefiind

subordonat nimănui, decât legii.

Administrarea generală a bunurilor domeniului public

Administrarea generală a bunurilor domeniului public reprezintă o modalitate de

exercitare directă, nemijlocită de către stat, judeţ, oraş sau comună a dreptului de proprietate

publică.

Se poate afirma că noţiunea de „administrare generală" exprimă exercitarea atributelor

de putere publică care revin acestor persoane administrative, si nicidecum a unui drept real,

de natură civilă.

Prin acte de putere administratorul general va urmâri atat ocrotirea şi păstrarea

dreptului de proprietate publică asupra unui bun domenial determinat. cât şi utilizarea,

exploatarea, punerea în valoare a bunului domenial respectiv.

Calitatea de „administrator general" al proprietăţii publice a statului revine Guvernului

României, acesta are ..funcţia de administrare a proprietăţii statului, prin care se asigură

20

administrarea proprietăţii publice si private a statului, precum si gestionarea serviciilor

pentru care statul este responsabil.

In ipoteza colectivităţilor locale, funcţia de administrare generală a bunurilor

domeniului public revine consiliilor judeţene, orăşeneşti sau comunale.

Guvernul - pentru stat, consiliul judeţean - pentru judeţ, consiliul orăşenesc -pentru oraş,

consiliul comunal - pentru comună exercită si administrarea generală a bunurilor aparţinând

domeniului public al statului, respectiv judeţului, oraşului, comunei.

Clasificarea modalităţilor de utilizare a domeniului public.

1. după rolul asumat de către titularul domenial, distingem:

a) exercitare directă, nemijlocită de către titular a prerogativelor dreptului de proprietate

publică.

b) exercitare prin altul a dreptului de proprietate publică, este ipoteza constituirii de

permisiuni domeniale ori a dării în administrare, concesionare, dare în folosinţă gratuită,

închiriere etc., în care atribute ale dreptului de proprietate publică sunt încredinţate prin acte

juridice spre exercitare unor subiecte de drept public sau privat, fără a dezmembra dreptul de

proprietate publică.

2. după persoana utilizatorului:

a) utilizări domeniale permise oricui (persoană fizică sau juridică);

b) utilizări domeniale care presupun o anumită calificare a utilizatorului:

- subiecte de drept public: instituţii publice sau regii autonome;

- entităţi de utilitate publica:

- particulari (subiecte de drept comun).

Utilizarea directă şi colectivă a unor bunuri domeniale

Utilizările comune sau colective ale domeniului public sânt acelea realizate în mod

direct şi temporar da către public, uzul fiind liber si necondiţionat de o autorizare prealabilă

din partea administraţiei.

Regimul juridic al utilizării directe si colective a bunurilor domeniului public are drept

caracteristici libertatea, egalitatea si gratuitatea de care trebuie să beneficiem toţi utilizatorii .

21

Libertatea uzului exista numai în măsura în care utilizarea bunului este conformă cu

afectiunea care i-a fost dată de autoritatea competenta.

Utilizarea bunurilor domeniului public nu trebuie să fie făcută în mod abuziv sau să

conducă la stânjenirea celorlalţi utilizatori, încălcând astfel principiul libertăţii. Uzul acestor

bunuri trebuie să fie conform cu regulamentele administraţiei care urmăresc realizarea

obligatei beneficiarilor de a acţiona astfel încat să nu împiedice exercitarea egală a dreptului

de folosinţă de catre oricare beneficiar sau degradarea bunurilor.

Permisiunile domeniale

Domeniul public este susceptibil nu numai de utilizări în comun, ci poate face obiectul

unor utilizări privative, în măsura în care asemenea utilizări sunt compatibile cu destinaţia

generală a bunurilor proprietate publică.

Permisiunile se caracterizează ca un mijloc uşor, flexibil şi mai puţin elaborat de

atribuire a folosinţei unui bun sau dependinţe domeniale pe termene scurte de timp.

Caracterul temporar, sezonier. întâmplător apare ca fiind pregnant.

Reprezentând pentru beneficiarii lor o folosinţă specială, deosebită de utilizarea

colectivă, utilizările privative sunt supuse plăţii unor sume de bani, care au caracterul unor

taxe.

Administraţia poate să retragă unilateral sau să răscumpere permisiunea de utilizare

privativa a unui bun al domeniului public, în cazul în care condiţiile avute în vedere la

eliberarea autorizaţiei s-au schimbat esenţial, iar interesul general impune încetarea utilitarii

privative.

Clasificarea utilizărilor privative poate avea drept criteriu şi natura actului juridic care

stă 1a baza constituirii lor.

-Utilizari privative întemeiate pe un act administrativ unilateral, cum sunt

permisiunea sau autorizaţia de staţionare; permisiunea de ocupare temporară a domeniului

public;

-Utilizări privative întemeiate pe un contract.

Permisiunea (autorizaţia) de staţionare

22

Staţionarea ca modalitate de utilizare privativă a domeniului public reprezintă acea

ocupare exclusivă care se caracterizează prin conformitatea utilizării cu destinaţia normală a

bunurilor domeniului public asupra cărora se exercită, exclnzând orice lucrare aderentă

acestora.

Permisiunea de ocupare temporară a domeniului public

Un al mod de utilizare privativă a domeniului public este ocuparea temporară a

acestuia care, spre deosebire de permisiunea de staţionare, reprezintă o utilizare neconformă

cu destinaţia normală a bunului domenial, presupunând executarea unor lucrări aderente care

se încorporează în sol, modificându-i structura iniţială.

Este cazul realizării unor staţii de benzină pe marginea drumului public, montarea

unor stâlpi de susţinere pentru reţelele electrice, realizarea canalelor edilitare etc.

Acordarea permisiunii de ocupare temporară a domeniului public presupune eliberarea

unei autorizaţii din partea administraţiei publice competente.

Utilizarea privativă autorizată prin actul de putere al administraţiei competente

încetează nu numai la retragerea permisiunii de ocupare a domeniului public, ci şi în

următoarele situaţii:

- la expirarea termenului prevăzut în autorizaţia administrativă sau la îndeplinirea unei

condiţii extinctive cuprinsă de acest act juridic;

- la renunţarea beneficiarului la permisiunea sau autorizaţia de ocupare temporară;

- la decesul perrnisionarului.

Darea în administrare

Dreptul de administrare apare ca modalitatea juridică de exercitare a dreptului de

proprietate publică, premisa naşterii, existenţei şi exercitării acestui drept, originea şi

fundamentul său se află în dreptul de proprietate publică.

Caracterele juridice ale dreptului de proprietate publică, respectiv inalienabilitatea,

imprescriptibilitatea şi insesizabilitatea sunt caractere ale dreptului de administrare.

Concesionarea bunurilor proprietate publică

Concesiunea unei dependinţe a domeniului public reprezintă o modalitate de utilizare

privativă a acestuia.

23

Actul juridic care stă la baza concesiunilor domeniului public este un contract, act

bilateral, spre deosebire de actele administrative unilaterale pe care se întemeiază

permisiunea de staţionare sau de ocupare temporară a domeniului public.

Principalele drepturi ale concesionarului sunt acelea de a utiliza domeniul public

potrivit clauzelor din contract şi caietul de sarcini sau prevederilor stipulate în regulamentele

administrative.

Fac obiectul contractului de concesiune bunurile care sunt proprietatea

publică a statului sau a judeţului, oraşului ori comunei, potrivit Constituţiei şi

reglementărilor legale privind proprietatea publică.

Au calitatea de concedent, în numele statului, judeţului, oraşului sau comunei:

a) ministerele sau alte organe de specialitate ale administraţiei publice

centrale, pentru bunurile proprietate publică a statului;

b) consiliile judeţene, consiliile locale, Consiliul General al Municipiului Bucureşti sau

instituţiile publice de interes local, pentru bunurile proprietate publică a judeţului, oraşului

sau comunei.

Calitatea de concesionar o poate avea orice persoană fizică sau persoană juridică,

română ori străină.

Subconcesionarea este interzisă, cu excepţia situaţiilor expres prevăzute de

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 54/2006

Subconcesionarea se aprobă, pe baza studiului de oportunitate, prin hotărâre a

Guvernului, a consiliilor locale, judeţene sau a Consiliului General al Municipiului

Bucureşti, după caz.

A. Procedura administrativă de iniţiere a concesionării

Concesionarea are loc la iniţiativa concedentului sau ca urmare a unei

propuneri însuşite de acesta.

Iniţiativa concesionării trebuie să aibă la bază efectuarea unui studiu de oportunitate,

care să cuprindă, în principal, următoarele elemente:

a) descrierea şi identificarea bunului care urmează să fie concesionat;

b) motivele de ordin economic, financiar, social şi de mediu, care justifică realizarea

concesiunii;

24

c) nivelul minim al redevenţei;

d) procedura utilizată pentru atribuirea contractului de concesiune şi

justificarea alegerii procedurii;

e) durata estimată a concesiunii;

f) termenele previzibile pentru realizarea procedurii de concesionare;

g) avizul obligatoriu al Oficiului Central de Stat pentru Probleme Speciale şi al Statului

Major General privind încadrarea obiectului concesiunii în infrastructura sistemului naţional

de apărare, după caz;

h) avizul obligatoriu al structurii de administrare/custodelui ariei naturale protejate.

B. Atribuirea contractului de concesiune

Principiile care stau la baza atribuirii contractelor de concesiune sunt:

a) transparenţa

b) tratamentul egal

c) proporţionalitatea - presupune că orice măsură stabilită de autoritatea publică trebuie să

fie necesară şi corespunzătoare naturii contractului;

d) nediscriminarea

e) libera concurenţă

Procedurile de atribuire a contractului de concesiune sunt următoarele:

a) licitaţia - procedura la care persoana fizică sau juridică interesată are dreptul de a depune

ofertă;

b) negocierea directă - procedura prin care concedentul negociază clauzele contractuale,

inclusiv redevenţa, cu unul sau mai mulţi participanţi la procedura de atribuire a contractului

de concesiune.

Concedentul are dreptul de a opta pentru una dintre următoarele modalităţi de obţinere

a documentaţiei de atribuire de către persoanele interesate:

a) asigurarea accesului direct, "nerestricţionat şi deplin prin mijloace electronice, la

conţinutul documentaţiei de atribuire;

b) punerea la dispoziţie oricărei persoane interesate care a înaintat o solicitare în acest sens a

unui exemplar din documentaţia de atribuire, pe suport hârtie şi/sau pe suport magnetic.

C. Licitaţia

25

In cazul procedurii de licitaţie concedentul are obligaţia să publice în

Monitorul Oficial al României, Partea a Vl-a, într-un cotidian de circulaţie naţională şi într-

unui de circulaţie locală anunţul la licitaţie.

D. Negocierea directă

Concedentul are dreptul de a aplica procedura de negociere directă numai în situaţia în

care, după repetarea procedurii de licitaţie, nu au fost depuse cel puţin 3 oferte valabile.

E. Reguli generale privind oferta

Ofertantul are obligaţia de a elabora oferta în conformitate cu prevederile

documentaţiei de atribuire

F. Determinarea ofertei câştigătoare

Criteriul de atribuire a contractului de concesiune este cel mai mare nivel al

redevenţei.

Concedentul poate ţine seama şi de alte criterii precum:

a) capacitatea economico-financiară a ofertanţilor;

b) protecţia mediului înconjurător;

c) condiţii specifice impuse de natura bunului concesionat.

G. Reguli privind conflictul de interese

Nu au dreptul să fie implicate în procesul de verificare/evaluare a ofertelor

următoarele persoane:

a) soţ/soţie, rudă sau afin până Ia gradul al patrulea inclusiv cu ofertantul, persoană fizică;

b) soţ/soţie, rudă sau afin până la gradul al patrulea inclusiv cu persoane care fac parte din

consiliul de administraţie, organul de conducere ori de supervizare al unui dintre ofertanţi,

persoane juridice;

c) persoane care deţin părţi sociale, părţi de interes, acţiuni din capitalul subscris al unuia

dintre ofertanţi sau persoane care fac parte din consiliul de administraţie, organul de

conducere ori de supervizare al unuia dintre ofertanţi;

d) persoane care pot avea un ţnteres de natură să afecteze imparţialitatea pe parcursul

procesului de verificare/evaluare a ofertelor.

H. Anularea procedurii de atribuire a contractului de concesiune

26

Concedentul are dreptul de a anula procedura pentru atribuirea contractului de

concesiune, numai în următoarele cazuri:

a) nu au fost depuse cel puţin 3 oferte valabile;

b) se constată abateri grave de la prevederile legale care afectează procedura de atribuire sau

fac imposibilă încheierea contractului.

Procedura de atribuire se consideră afectată în cazul în care sunt îndeplinite în mod

cumulativ următoarele condiţii:

a) în cadrul documentaţiei de atribuire şi/sau în modul de aplicare a procedurii de atribuire se

constată erori sau omisiuni:

b) concedentul se află în imposibilitate de a adopta măsuri corective.

J. Contractul de concesiune

Contractul de concesiune trebuie să conţină interdicţia pentru concesionar de a

subconcesiona, în tot sau în parte, unei alte persoane, obiectul concesiunii, cu excepţia

cazurilor în care subconcesionarea este permisă.

In contractul de concesiune trebuie precizate în mod distinct categoriile de bunuri ce

vor fi utilizate de concesionar în derularea concesiunii.

Dosarul concesiunii trebuie să cuprindă cel puţin următoarele elemente:

a) studiul de oportunitate al concesiunii;

b) hotărârea de aprobare a concesiunii şi, după caz, hotărârea de aprobare a subconcesiunii;

c) anunţurile prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului, nr. 54/2006 referitoare la

procedura de atribuire a contractului de concesiune şi dovada transmiterii acestora spre

publicare;

d) documentaţia de atribuire;

e) nota justificativă privind alegerea procedurii de atribuire, în cazul în care procedura

aplicată a fost alta decât licitaţia deschisă;

f) denumirea/numele ofertantului/ofertanţilor a cărui/a căror ofertă/oferte a/au fost

declarată/declarate câştigătoare şi motivele care au stat la baza acestei decizii;

g) justificarea hotărârii de anulare a procedurii de atribuire, dacă este cazul;

h) contractul de concesiune semnat.

K. Exercitarea controlului privind concesiunea

27

Orice persoană care consideră că un contract a fost calificat drept contract de

concesiune de bunuri proprietate publică,

Se realizează verificarea concesiunilor de bunuri proprietate publică

de interes local, urmărind în special respectarea dispoziţiilor referitoare la:

a) aplicarea hotărârii de concesionare;

b) publicitatea;

c) documentaţia de atribuire;

d) aplicarea procedurii de atribuire a contractului de concesiune;

e) dosarul concesiunii;

f) îndeplinirea obligaţiilor contractuale de către concedent şi concesionar.

L Soluţionarea litigiilor apărute în legătură cu atribuirea, încheierea, executarea,

modificarea şi încetarea contractului de concesiune, precum şi a celor privind acordarea de

despăgubiri se realizează potrivit prevederilor Legii contenciosului administrativ nr.

554/2004 cu modificările ulterioare.

Acţiunea în justiţie se introduce la secţia de contencios administrativ a tribunalului în a

cărui jurisdicţie se află sediul concedentului.

Impotriva hotărârii tribunalului se poate declara recurs la secţia de contencios

administrativ a curţii de apel. conform prevederilor legale.

Inchirierea bunurilor proprietate publică

-Contractul de închiriere reprezintă un acord de voinţă încheiat între titularul dreptului

de proprietate publică sau al dreptului de administrare a unui bun proprietate publică,

denumit locator şi un subiect de drept privat, persoană fizică sau juridică, denumit locatar

sau chiriaş, prin care locatorul se obligă să asigure locatarului folosinţa unui bun proprietate

publică, pentru o perioadă determinată de timp. în schimbul plăţii unei chirii.

-Atribuirea în închiriere a unui bun proprietate publică se face prin licitaţie publică, în

condiţiile legii. închirierea bunurilor proprietate publică de interes naţional se aprobă de către

Guvern, prin hotărâre.

-In cazul bunurilor proprietate publică de interes judeţean sau local, închirierea se

aprobă de către consiliul judeţean, municipal, orăşenesc sau comunal.

28

-Prin contract se va stabili regimul juridic al bunurilor care urmează să fie folosite în

timpul închirierii si după încetarea jeeşteia. Contractul de închiriere trebuie să cuprindă

clauze de natură să asigure exploatarea bunului inchiriat potrivit specificului acestuia.

-Inainte de expirarea termenului, contractul de închiriere poate înceta atunci când

locatorul nu-şi respectă obligaţiile asumate prin contract.

Darea în folosinţă gratuită instituţiilor de utilitate publică.

-Statul şi unităţile administrativ-teritoriale pot da imobile din patrimoniul lor în

folosinţă gratuită pe termen limitat persoanelor juridice fără scop lucrativ, care desfăşoară o

activitate de binefacere sau de utilitate publică, ori serviciilor publice.

-Noţiunea de serviciu public. în ştiinţa dreptului administrativ, trebuie înţeleasă în sens

material, ca formă de activitate realizată de administraţiile publice.

Secţiunea a 8-a. Particularităţi privind ocrotirea şi

apărarea dreptului de proprietate publică

Proprietatea publică este ocrotită prin conferirea prin norme de drept public a unui

regim juridic de excepţie, caracterizat prin inalienabilitate, imprescriptibilitate şi

insesizabilitate.

Incălcarea acestui regim juridic specific, constituit prin norme juridice imperative,

deschide calea acţiunii în constatarea nulităţii absolute a actelor respective.

In altă ordine de idei, drepturile reale derivate, constituite pe baza dreptului de

proprietate publică: dreptul de administrare, dreptul de concesiune. dreptul de folosinţă

gratuită au o natură administrativă, ceea ce le face inopozabile faţă de proprietar. Statul ori

colectivitatea locală care le-a constituit le va putea revoca prin act de putere fără ca titularul

dreptului derivat să se poată opune ori apăra folosind mijloace de drept civil (acţiuni

posesorii, acţiuni în revendicare etc.).

29

Capitolul III. Domeniul privat.

Definiţie. Sfera de cuprindere

-Domeniul privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale este alcătuit din

bunuri aflate în proprietate lor şi care nu fac parte din domeniul public. Asupra acestor

bunuri statul sau unităţile

administrativ-teritoriale au drept de proprietate privată.

-Domeniul privat poate fi astfel înţeles şi ca anticamera" sau „rezerva"

domeniului public. în acesta regăsindu-se bunuri care prin natura lor sau prin afectare

urmează să devină de uz/interes public şau bgnuri care temporar sau la un moment dat nu

sunt de uz/interes public ori bunuri care datorită degradării fizice nu mai pot îndeplini astfel

de misiuni şi trebuie casate, dezafectate.

Secţiunea a 2-a. Particularităţi domeniale ale regimului juridic

al bunurilor aparţinând domeniului privat

-Proprietate privată este garantată si ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular.

-Spre deosebire de domeniul public, în cazul celui privat nu poate fi utilizată

exproprierea ca modalitate de dobândire şi este permis schimbul bunurilor domeniale.

-Actele cu titlu gratuit, donaţiile sau legatele trebuie supuse acceptării din partea

administratorului genera^ al domeniului, care va avea de urmărit compatibilitatea bunurilor

30

donate cu misiunile generale ale statului, judeţului, oraşului san comunei, oportuniatea

acceptării, caracterul oneros al sarcinilor etc.

Atunci când un bun al domeniului public nu mai serveşte o cauză de utilitate publică

sau trebuie dezafectat, acesta poate fi trecut prin act administrativ din domeniul public în

domeniul privat al titularului respectiv.

Printre modalităţile specifice de dobândire a bunurilor domeniului privat reţinem şi

succesiunile vacanţe si bunurile fără stăpân.

Trecerea din domeniul privat în cel public şi exproprierea pentru cauză, de utilitate

publică pentru bunurile domeniului privat local sunt alte modalităţi de încetare a dreptului de

proprieţate asupra lor.

.De asemenea. înstrăinarea, concesionarea si închirierea bunurilor domeniului privat se

pot fare numai prin licitaţie pnhlica organizata potrivit legii.

Secţiunea a 3-a. Exercitarea dreptului de proprietate

asupra bunurilor domeniului privat

Dreptul de proprietate privată al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale

asupra bunurilor din domeniul privat este supus regimului juridic din dreptul comun, dacă

legea nu dispune altfel.

Administrarea generală a bunurilor domeniului privat

Guvernul exercită funcţia de administrare a proprietăţii statului, prin care se asigură

administrarea proprietăţii publice şi private a statului, precum şi gestionarea serviciilor

pentru care statul este responsabil. De asemenea. în realizarea functiilor sale Guvemul

îndeplineşte şi atribuţia principală de a asigura administrarea proprietăţii publice

si private a statului.

Darea în administrare a bunurilor domeniului privat.

Se înfiinţează Agenţia Domeniilor Statului, instituţie de interes public cu personalitate

juridică, cu caracter financiar şi comercial, finanţată din surse extrabugetare, în subordinea

Ministerului Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor, având ca atribuţii:

a) exercitarea în numele statului a prerogativelor dreptului de, proprietate asupra terenurilor

cu destinaţie agricolă aparţinând domeniului privat ai statului; (...)

31

c) administrarea terenurilor cu destinaţie, agricolă aparţinând domeniului public şi privat al

statului, aflate în exploatarea societăţilor naţionale, a institutelor şi staţiunilor de cercetare şi

producţie agricolă şi a unităţilor de învăţământ agricol silvic.

-Dreptul de administrare are un caracter absolut

-Beneficiarul dreptului de administrare va putea face acte de utilizare, amenajare,

exploatare, punere în valoare a bunului, închiriere.

-Fructele, veniturile obtinute vor fi dobândite tot în administrare, Remarcăm, de

asemenea, caracterul gratuit, neoneros, al dării în administrare a bunurilor domeniului

privat, care nu este purtătoare de chirii. redevente ş.a.

Darea în folosinţă a bunurilor domeniului privat.

Statul şi unităţile administrativ-teritoriale pot da imobile din patrimoniul lor, în

folosinţă gratuită, pe termen limitat, persoanelor juridice fără scop lucrativ care desfăşoară

activităţi de binefacere sau de utilitate publică, ori serviciilor publice.

Consiliile locale şi consiliile judeţene pot da în folosinţă gratuită, pe termen limitat, bunuri

mobile si imobile, proprietate publică sau privată locală ori judeţeană, după caz, persoanelor

juridice fără scop lucrativ care desfasoara activitate de binefacere sau de utilitate publica.

Concesionarea bunurilor domeniului privat

-Concesionarea rămâne o modalitate contractuală de punere în exploatare atât a

bunurilor domeniului public, cât si a celor aparţinând domeniului privat, la disnozitia

statului, judeţului, oraşului sau comunei, creaţie a regimului domenial.

-Consiliul local ..hotărăşte vânzarea, concesionarea sau închirierea bunurilor

proprietate privată a comunei, oraşului sau municipiului,

după caz, in conditile legii.

-Terenurile apartinand domeniului privat al statului sau al unităţilor administrativ-

teritoriale, destinat construirii, pot fi vândute, concesionate ori închiriate prin licitaţie

publică, potrivit legii. În conditiile respectării prevederilor documentaţiilor de urbanism şi de

amenajare a teritoriului, aprobate potrivit legii. în vederea realizării de către titulari a

construcţiei.

-Concesionarea bunurilor domeniului privat reprezintă, în primul rând, o modalitate de

utilizare a acestora în scopul de a produce venituri pentru bugetul public, prin caracterul

oneros pe care îl presupune.

32

Calitatea de concesionar revine întotdeauna unui subiect de drept privat, unui

particular, si nu unui subiect de drept public^ instituţiile publice ori regiile autonome pot

dobândi folosinţa unor bunun aparţinând domeniului privat prin modalităţi ngoneroase. cum

ar fi darea în administrare ori darea în folosinţă gratuită.

-Dreptul de concesiune este alienabil, prescriptibil, sesizabil, corespunzător

caracterelor juridice ale dreptului de proprietate privată pe temeiul căruia a fost constituit. De

asemenea, dreptul de concesiune poate fi grevat de sarcini ori poate fi urmărit silit, în

anumite situaţii, spre exemplu, odată cu construcţia situată pe terenul concesionat.

-Soluţionarea eventualelor litigii generate de concesionarea bunurilor domeniului

privat este încredinţată instanţelor de drept comun.

33