Universitatea de Vest Timişoara

Facultatea de Stinţe Politice, Filosofie si Stinţe ale Comunicarii

Secţia: Relaţii Internaţionale si Studii Europene

Anul: I

Student: Rotaru Vlad Matei

Franţa -Dosar de Ţară-

Profesor Coordonator: Corina Turşie

Franţa este astăzi un regim democratic republican, una dintre cele mai vechi democraţii instaurate în epoca modernă si prima republică recunoscută oficial pe plan european în aceasta epocă.

Franţa, de la căderea ultimului regim monarhic absolut al lui Luis al XVI-lea, şi ca urmare ducând la instaurarea primii Republici Franceze, a avut partea de incă două regimuri autoritare, plus regimul de la Vichy (din perioada celui de-al doilea război mondial), plus, inca patru regimuri republicane; cu cel din urmă regim republican care se afla si astăzi(al V-lea) şi care a pornit in fiinţă odata cu adoptarea actualei constituţii franceze din 1958.

Ce-a de-a V-ea Republică a evoluat treptat, fără salturi, trecând de la un sistem înalt centralizat, la unul descentralizat si plural (astăzi).

Oficial Franţa sub ce-a de-a V-ea Republică a fost adusă de catre fostul general si ulteriorul politician De Gaulle, care a căutat instaurarea unei puteri executive puternice. El a optat pentru un sistem democratic in cadrul căruia, executivul independent de partidele politice, să aibă supremaţia asupra unui parlament cu competenţe restrânse.

Franţa este un stat unitar, cu o constituţie ce se bazează în mare parte pe principiile prevăzute in declaraţia

“Drepturiilor Omului”, şi deasemenea pe respectarea actelor normative adoptate la nivelul Parlamentului European. Deşi stat unitar este de menţionat că la nivel local, unităţiile administrative se bucură de o anumită autonomie legislativă, cu consiliile municipale, departamentale si regionale având anumite prerogative pe planul legiferării unor legi ordinare (cu guvernul ne-având nici un drept in a intervenii in acest domeniu, stabilit la nivel local).

Forma de guvernământ este semi-prezidenţiala, cu Preşedintele Republicii fiind ales prin sufragiu universal, iar Primul Ministru de către Adunarea Natională, care mai este numită şi Camera Inferioară, iar aceasta este cea de-a doua cameră din cadrul parlamentului francez, cu prima fiind Senatul sau Camera Superioară.

Separarea puteriilor în stat, este în Franţa, ca şi în marea parte a celorlalte state democratice, împarţită în : Puterea Executivă, Puterea Legislativă si Puterea Judecătorească.

Puterea Executivă:

Este exercitată de către Preşedintele Republicii Franceze si de cştre Prim Ministrul acesteia, la care in mod logic se mai adaugă şi toate organele subordonate Primului Ministru şi celorlalte forme de putere manifestate sub prefaţa consiliilor regionale, departamentale si locale (care

le desemnează) ex.: Prefecţii, Miniştrii, Primarii, Preşedinţii Locali si Regionali.

Preşedintele Republicii are un mandat de 5 ani, nu poate fi demisionat, are forţa de a arbitra instituţiile înalte ale statului, de a apăra integritatea teritorială a ţarii, atribuţii in numirea unor funcţii politice de relevantă, sanctionarea legiilor parlamentare (însă a nu se confunda cum că acesta ar avea drept de veto asupra unei legi parlamentare; deşi poate cere Adunării Naţionale să o revizuiască parţial sau integral, astfel întârziindu-i aplicarea) şi dizolvarea Adunării Naţionale.

Primul Ministru, provine din partidul sau coaliţia care deţine majoritatea parlamentară a Adunării (totuşi nefind necesar ca acesta să fie liderul respectivului partid ori coaliţii), este numit de către Preşedintele Republicii şi tot de acesta poate fi destituit din funcţie, este responsabil in faţa Adunării Naţionale (putând fi tras la răspundere), are atribuţii de mediere în cadrul procesului bugetar, atribuţii de control a relaţiilor cu Adunarea Naţională şi ultima dar nu cea din urmă, cea mai importantă funcţie a Primului Ministru, este cea de conducere a aparatului administrativ şi punerea in aplicare a politiciilor publice naţionale.

Ceilalţi reprezentanţi ai forţei executive, menţionaţi anterior, îşi exercită funcţiile executive în domeniile în care au jurisdicţie şi sub ordinea superiorilor lor ierarhici, ori

unde se abate cazul, datorii lor funcţionale, publice şi morale.

Puterea Legislativă:

Legislativul ca şi în mai toate celălalte state democrate, se află în mâiniile Parlamentului. Acesta este împărţit în două Camere: Camera de Jos (Adunarea Naţională) şi Camera de Sus (Senatul), cu “Adunarea” fiind unirea celor două camere în şedinţă comună.

Parlamentul se intruneşte la o sesiune de nouă luni consecutive anual, cu excepţia întrunirilor extraordinare, convocate de conducătorul statului în situaţii de excepţie, cum ar fi calamităţiile sau războaile.

Se merită a se menţiona, că Guvernul în cadrul Parlamentului Francez, are o atribuţie specială; şi anume, acesta poate chiar adopta un text de lege chiar şi fără nici un vot din partea membriilor parlamentari, dacă acest text de lege trece prin organul legislativ al parlamentului pe durata unei perioade de 48 de ore plus alte 24 în urma cărora acest text de lege nu este combătut, ori împotriva guvernului nu se adoptă nici o moţiune de cenzură.

Adunarea Naţională, este organul legislativ principal, cu un număr de 577 de membrii aleşi în urma unui sufragiu universal depus de către electorat şi un mandat de 5 ani

(lafel ca şi preşedintele). Acestora în afara funcţiei de legiferare li se mai atribuie încă o funcţie foarte importantă şi anume posiblitatea adoptării unei “moţiuni de cenzură”.

Membrii Senatului sunt formaţi dintr-un grup de 348 de reprezentanţi, fiecare-n parte fiind ales de către colegiul electoral, format din cei 145.000 de electori ce ocupă funcţii în cadrul consiliilor municipale, departamentale şi regionale. Senatului îi se atribuie funcţii legislative mai minore, cu Adunarea Naţională având dreptul la ultimul cuvânt în eventualitatea neînţelegerii camerelor asupra unui corp de lege.

Puterea Judecatorească:

Are un rol principal în contrabalansarea puterii administrative, iar aceasta este formată din trei instituţii judiciare primare: Consiliul de Stat, Consiliul Constituţional şi Curtea de Justiţie a Republicii.

Consiliul de Stat, are rol de tribunal suprem administrativ, putând respinge regulamente şi ordini ministeriale şi încă un alt rol, respectiv cel de organ consultativ prin intermediul căru-i rol acesta poate aviza oportunitatea legală a proiectelor de lege şi de decret pe care le emite guvernul. Opinia sa este de obicei luată în considerare la elaborarea propuneriilor legislative.

Consiliul Constituţional, al cărei atribuţii este posibilitatea luării unei acţiuni asupra legislaţiei, aposteriorii promulgării acesteia.

Curtea de Justiţie a Republicii, creată în 1993, are ca funcţie prinicipală, judecarea miniştriilor acuzaţi de comiterea vreunui delict pe timpul ocupării funcţiei.

Prin acestea dar mai ales prin cea din urmă instituţie judiciară menţionata, se afişează un sistem cu o mai mare legimitate, aceasta având după cum se vede, atribuţii, ce îi permit penalizarea acţiuniilor înteprinse de putere.

Deşi la inceputul luării în fiinţa a noii republici (cea de-a V-ea) sistemul administrativ francez era unul foarte centralizat, ulterior cu legislaţia adoptată de guvern in 1982 şi mai tărziu revizuirea constituţională din 2003, axa ramurii administrative a urmat a se înclina din ce in ce mai mult spre descentralizare. Astfel astăzi întâlnim 36000 de “comune”, toate dirijate de către un consiliu municipal şi de către un primar; 96 de “departamente” direcţionate de către un consiliu departamental şi un preşedinte şi nu in ultimul rând mai întâlnim şi 22 de “regiuni”, toate conduse de către un consiliu regional cu un preşedinte.

Consiliul departamental a fost înfinţat în 1790, un consilier din cadrul acestui organ trebuie să îndeplinească anumtie condiţii, anume: să aibă cel puţin vârsta împlinită de 21 de

ani şi să aibă domiciliul stabil în localitatea aflată în jurisdicţia respectivului consiliu departamental în care vrea să facă parte.

Consiliul departamental discută şi adoptă legi cu privire la probleme legate de respectivul departament, este responsabil pentru angajaţii departamentului, pământuri, transporturi publice, aducerea de contribuţii la serviciile publice etc. În acelaşi timp consiliul departamental are obligaţia de a face cel putin 3 întruniri pe an şi de a alege odată la 3 ani un preşedinte pe plan local.

în sistemul administrativ francez adesea întâlnim funcţii ale acestor 3 organe administrative întrunindu-se pe domenii comune dar nu şi pe ramuri comune, spre exemplu: consiliul municipal se ocupă de modernizarea şcoliilor primare, consiliul departamental de modernizarea şcoliilor gimnaziale şi de liceu, în timp ce consiliul regional îsi asuma rolul de direcţionare a fonduriilor spre modernizarea şcoliilor private. Acest exemplu este perfect pentru o mai bună înţelegere a organizării administraţiilor de la nivel local şi al împărţirii diferitelor funcţii pe care acestea le îndeplinesc.

Avocatul Poporului, această poziţie importantă şi în acelaşi timp privilegiată, care a fost infinţată pentru prima oara în Suedia încă din secolul al XVII-lea, a prins roade

în Franţa abia în anul 1973. Avocoatul Poporului sau “ambudsmanul” este o autoritate publică autonomă, care nu răspunde la ordiniile nicicărei puteri din stat, este desemnat în exercitarea funcţiei de către Preşedintele Franţei, în cadrul unui consiliu de miniştri pe o perioadă de 6 ani; el nu poate fi reziliat din funcţie şi are o imunitate asemănătoare celei parlamentare. El are funcţii în soluţionarea problemelor juridice ce pot apărea în conflictele de interes dintre stat ca administraţie publică şi cetăţean, pe domenii de regulă civile; de asemenea acesta mai e desmnat şi cu funcţia de propunere de reforme adresate către guvern şi nu în ultimul rând El trebuie să participe activ in promovarea internaţională a Drepturiilor Omului.

Urmez prin a încheia această lucrare prin a reaminti sistemul electoral francez, care este unul exprimat de cetăţean prin intermediul unui vot direct sau indirect chiar; Franţa alegându-şi la nivel naţional un preşedinte şi o legislaţie. în Senat se folosesc 2 tipuri de sisteme pentru alegerea membriilor săi, unul majoritar în departamentele mici şi unul proporţional în toate celălalte departamente; în schimb în Adunarea Naţională alegerea deputaţiilor se face pe baza unui vot uninominal, în două tururi de scrutin şi care se bazează pe sistemul majoritar electoral (mai trebuie menţionat că în Franţa mai există și o serie de alte

alegeri legislative prin care cetățenii franței sunt responsabili și pentru alegerea unei varietăți de guverne locale, mai există și alegeri pentru poziţii non-politice etc.)

Toate acestea derulând sub cupola unui multipartidism politic ce la un anume punct în istorie l-a determinat chiar şi pe fostul Premier al Marii Britanii Winston Churchill să afirme cum că “Franţa are atâtea tipuri de partide, câte tipuri de brânză: mai mult de 200”; astăzi însă în urma câtorva decenii de restrcturare şi schimbări majore Franţa a rămas doar la 35 de partide politice, uniuni şi coaliţii.

Mai jos o listă cu:

Actualul Preşedinte al Franţei: Francois Hollande

Actualul Prim Ministru al Franţei: Jean-Marc Ayrault

Actualul Avocat al Poporului în Franţa:Jean-Paul Delevoye

Actualul Partid Majoriatar în Parlamentul din Franţa: UMP

Bibliografie:

1.“Sisteme Administrative Comparate”, Edit. Universităţii Alexandru Ioan Cuza Iaşi 2006 pag. 51-85

2.http://en.wikipedia.org/wiki/Government_of_France