TIMPUL LIBER – NOŢIUNE SOCIALĂ DE IMPORTANŢĂ PRIMORDIALĂ

Timpul l iber nu este un t imp neocupat , un t imp fără nici un fel de activitate. Acesta a jucat un rol foarte important în istoria omeniri i şi a devenit o condiţ ie indispensabilă pentru îmbogăţirea personali tăţ i i omului.

Importanţa folosiri i t impului l iber creşte odată cu scurtarea zilei de muncă şi automatizări i muncii . Dezvoltarea tehnică duce la l imitarea activităţ i i motrice, munca fizică este mult diminuată datori tă apariţ iei de maşini automate. Statist ic, oamenii zi lelor noastre fac mult mai puţină mişcare comparativ cu decenii le trecute. Scăderea activităţ i i f izice este compensată de creşterea activităţ i i intelectuale. Astfel t impul l iber apare într-o pondere tot mai mare ca t imp de dezvoltare multi laterală a personali tăţ i i , care asigură perfecţiunea intelectuală, morală, estetică şi f izică. Interesantă este corelaţia dintre t impul de lucru şi cel l iber la un muncitor necalif icat şi unul calif icat . Dacă cel necalif icat consumă foarte multă energie prin faptul că mişcările sale nu sunt ergonomice, va trebui ca cea mai mare parte a t impului său l iber să o folosească pentru restabil ire, şi în acest mod se l ipseşte de posibil i tatea de a se autoperfecţiona. În acelaşi t imp cel calif icat , va folosi t impul l iber pentru autoperfecţionare datori tă faptului că acestuia î i t rebuie mai puţin t imp pentru restabil irea capacităţ i i de muncă.

Activităţi lor de t imp l iber presupune în primul rând recreere, apoi educaţie estetică, apoi presupune sănătate.

Munca fizică, munca în aer l iber, munca într-un mediu natural , s-a mutat astăzi într-un spaţiu închis cu aer condiţ ionat, în construcţi i vechi şi noi, cu mişcarea fizică redusă treptat de noul grad de confort şi civil izaţie. Problemele actuale ale nutri ţ iei raportat la reducerea efortului f izic grăbeşte apariţ ia sedentarismul, combătut în epoca de azi prin sporturi noi, precum joggingul, ori f i tnes-ul . Finali tatea lui este concretizată în: îmbunătăţirea condiţ iei f izice; îmbunătăţirea stări i mentale de bine, frumos şi adevăr; formarea de relaţi i sociale; obţinerea de rezultate referi toare la mediul sănătos, sigur şi cooperant.

Deci organizarea odihnei este în corelaţie cu organizarea muncii .Organizarea activi tăţi lor de t imp l iber t rebuie să intre în conşti inţa oamenilor

ale diferi telor grupări întrucât este o activitate de primă necesitate cu rol profilactic la viaţa din ce în ce mai complexă a contemporanietăţi i .

Modalităţi de petrecere a timpului liberTimpul liber este un factor dependent de societate, posibilităţile de organizare şi de conţinut ale

acestuia şi de aceea reflectă însăşi posibilităţile societăţii. Cercetările în domeniu au demonstrat că cea mai mare parte a timpului liber se consumă la locul de trai sau în staţiuni de odihnă.

Evaluări privitoare la utilizarea timpului liber în România au fost făcute de Institutul Naţional de Statistică; considerând timpul liber ca „timpul rămas din cele 24 de ore după efectuarea îngrijirii personale, a activităţilor profesionale, a muncii în „gospodărie” s-a ajuns la concluzia că pentru populaţia în vârstă de 7 ani şi peste, activităţile de timp liber sunt următoarele:

1. Vizionarea programelor de televiziune este modalitatea principală de petrecere a timpului liber nu numai în România, satisfăcând atât nevoia de destindere şi/sau de distracţie cât şi preocupările informative şi de dezvoltare a personalităţii.

- din totalul populaţiei de peste 7 ani, 93% privesc la televizor, dintre care 75% zilnic.2. Citirea ziarelor şi revistelor este preocuparea de timp liber care ocupă locul doi după

vizionarea programelor de televiziune. Această preocupare a înregistrat unele scăderi faţă de începutul deceniului nouă când interesul era mai mare, probabil din câteva motive: explozia de ziare şi reviste a

- 1

constituit o noutate pentru români după perioada comunistă; nivelul de trai nu scăzuse atât de mult încât să pună problema imposibilităţii de a mai putea cumpăra ziare şi reviste, pentru anumite categorii de populaţie; problemele economice şi şomajul au creat o dispoziţie a populaţiei mai puţin propice cumpărării şi citirii de ziare şi reviste.

3. Ascultarea ştirilor la radio ocupă locul trei în topul preferinţelor de petrecere a timpului liber. România se situează, din acest punct de vedere, printre ultimele locuri între ţările din UE.

4. Lectura cărţilor, ca preocupare de timp liber, a scăzut în România după 1989. După ultimele date, cititul cărţilor este o preocupare pentru 21% din populaţia de 10 ani şi peste, care include – deci – şi elevi.

Interesul pentru lectură este mai mare în celelalte ţări ale Uniunii Europene, deşi este diferenţiat de la o ţară la ţară.

5. Computerul şi Internetul generează preocupări atât pentru timpul de muncă cât şi pentru timpul liber. Pentru România, fenomenul are o anumită noutate, pătrunderea acestora începând să se producă după 1990.

Dotarea cu computere a evoluat rapid, atât pentru instituţii, cât şi pentru persoanele particulare. Scopurile folosirii Internetului sunt multiple şi vizează atât domeniul vieţii de muncă cât şi viaţa personală şi timpul liber

Folosirea intensivă a calculatorului şi a Internetului a fost invocată, de multe ori, ca sursă a reducerii interesului pentru lectură. Comparaţia dintre România şi celelalte ţări ale Uniunii Europene, mai ales cu ţările nordice a evidenţiat faptul că aceştia din urmă, în ciuda faptului că folosesc cel mai mult calculatorul şi Internetul, citesc mai mult, comparativ cu românii.

6. Vizionarea spectacolelor şi frecventarea cinematografelor sunt preocupări de timp liber cu o prezenţă mai redusă la români: 18% merg la cinematografe şi 10% merg la teatru, în general în anii 1990–1993 interesul pentru spectacole de teatru şi cinematograf a scăzut mult, comparativ cu perioada anterioară anului 1990; explicaţiile sunt diferenţiate în funcţie de tipurile de spectacol, dar sunt şi cauze generale ale scăderii interesului: concurenţa televiziunii, scăderea nivelului de trai, schimbarea stării de spirit a populaţiei şi a preocupărilor acesteia, apariţia altor preferinţe.

Începând cu anul 1998, teatrele şi instituţiile muzicale au cunoscut, un reviriment al activităţii: a început să crească numărul de spectacole şi concerte, chiar şi de teatru, şi mai ales, numărul de spectatori; au contribuit la acest reviriment şi instituţiile culturale de profil private şi, în general, adaptarea repertoriului la cerinţele publicului.

Cinematografele continuă să fie în criză, numărul spectatorilor fiind în continuă scădere. În prezent, se încearcă o creştere a numărului de cinematografe prin iniţiativa Ministerului Culturii, în localităţile unde cinematografele au fost desfiinţate din raţiuni de eficienţă economică.

Pentru europenii din celelalte ţări ale Uniunii Europene frecventarea cinematografului este o preocupare mai extinsă comparativ cu România; în medie, un european din UE merge pe an de 1–3 ori la cinematograf; merg mai des spaniolii şi irlandezii. În Spania, un studiu realizat în iunie 2002 a ajuns la concluzia că în ultimii zece ani a crescut numărul de cinematografe cu 93,8%, numărul de spectatori la cinematografe, cu 71% şi veniturile din încasări, cu 188,3%.

Un alt sondaj realizat de Institutul Naţional de Statisticăvrea să ofere date despre cum îşi petrec românii seara. Astfel s-au obţinut următoarele răspunsuri spontane:

1. se uită la televizor 34%; 2. stau acasă cu familia 32%; 3. se întâlnesc/se distrează cu prietenii 10%; 4. se odihnesc 3%; 5. citesc 2%; 6. alte modalităţi de petrecere a timpului liber 18%.

Din structura răspunsurilor la întrebarea de mai sus, rezultă că românii preferă să-şi petreacă seara „în tihnă cu familia”. La aceeaşi întrebare, răspunsurile americanilor evidenţiază unele

- 2

particularităţi: spre deosebire de români, americanii preferă într-o mai mică măsură „tihna în familie” şi întâlnirile/petrecerile cu prietenii, dar sunt mai ridicate preferinţele pentru odihnă, citit, mers la restaurant sau la cinema/teatru şi pentru activităţi sportive.

Modul de a petrece seara: românii-americanii :privesc la televizor 34-26; stau acasă cu familia 31-25; întâlnire/distracţii cu prietenii 10-8; odihnă 3-9; citesc 2-9; restaurant 2-5; dans (discotecă) 1-1; cinema/teatru 1-5; ascultă radio 1-0; activităţi religioase 1-1; croşetează, ţes etc. 1-1; activităţi sportive 0-3; alt răspuns 11-7.

Alte modalităţi de petrecere a timpului liber

1. Preocupările religioase sunt considerate, uneori, preocupări de timp liber. Trebuie menţionat faptul că preocupările religioase sunt preocupări spirituale, care numai în anumite forme precum frecventarea bisericii se exprimă în timpul liber. În acelaşi timp, prin sărbătorile religioase (la nivel naţional, la nivelul unor confesiuni şi pentru anumite segmente de populaţie care respectă cu stricteţe sărbătorile religioase) religia este producătoare de timp liber. La români, frecventarea bisericii a înregistrat o anumită creştere după 1990, mai ales la persoanele cu studii medii şi cu studii superioare; din totalul populaţiei de peste 18 ani, participă frecvent (în fiecare săptămână sau în fiecare lună) la serviciul religios din biserică aproximativ o treime.

2. Excursiile la sfârşit de săptămână şi călătoriile mai lungi sunt puternic afectate de nivelul de trai scăzut. În România, treptat, s-a format un segment de populaţie care are posibilităţi financiare pentru călătorii, dar este neinteresat de excursiile la sfârşit de săptămână, şi un alt segment, care are posibilităţi financiare numai pentru excursii la sfârşit de săptămână şi/sau călătorii în ţară.

Cei din primul segment, au posibilităţi financiare bune, posedă locuinţe extraurbane sau/şi în zone de agrement unde îşi petrec sfârşitul de săptămână. Există şi segmente de populaţie neinteresate de excursiile la sfârşitul de săptămână, din alte motive decât cele financiare: cei ce posedă gospodării rurale unde îşi petrec cel puţin unele dintre sfârşiturile de săptămână, şi cei ce participă la muncile agricole, pe pământurile ce le-au fost restituite după căderea regimului comunist.

Factori determinaţi ai conţinutului de timp liber la româniCeea ce este caracteristic pentru români, comparativ cu locuitorii celorlalte ţări din UE este

conţinutul timpului liber mai sărac în preocupări şi activităţi. Situaţia este valabilă atât pentru preocupările de informare cât şi pentru preocupările culturale şi distractive.

Principalele cauze ale acestei situaţii sunt: standardul scăzut de viaţă - influenţează petrecerea timpului liber atât direct,

prin accesul redus la unele preocupări şi servicii corespunzătoare, cât şi indirect, printr-o stare sufletească, care inhibă dorinţele şi preocupările din timpul liber.

mentalităţi, valori, obiceiuri - au determinat, la rândul lor, prezenţa unor deprinderi şi lipsa altora: de exemplu, petrecerea timpului liber în tihna familială mai ales la persoanele căsătorite şi cu copii

posibilităţi reale slabe de petrecere a timpului liber - din perspectiva ofertei trebuie să avem în vedere cel puţin faptul că, aproximativ jumătate din populaţia României trăieşte în mediul rural, acolo unde aceste posibilităţi/oferte sunt foarte reduse, dar nu se află într-o situaţie satisfăcătoare, din acest punct de vedere, nici locuitorii micilor oraşe.

Ordinea de menţionare a cauzelor nu indică ierarhia acestora din punctul de vedere al importanţei, ele influenţând diferenţiat preocupările de timp liber. Concluzii

În concluzie îmbunătăţirea standardului de viaţă, oferta mai bogată şi mai diversificată de posibilităţi de petrecere a timpului liber, modernizarea satului, creşterea urbanizării, în contextul

- 3

deschiderii către exterior a societăţii româneşti vor putea determina diversificarea şi îmbogăţirea conţinutului timpului liber şi în România.

SPORTUL ŞI EDUCAŢIA

Educaţia f izică, sportul , activităţ i le sportive extraşcolare vin să dea o soluţie pentru modul de folosire uti lă a t impului l iber indiferent de vârstă, sex, rasă, naţionali tate, rel igie, profesie, categorie socială etc.

Promovarea sportului ca mijloc esenţial de menţinere şi întărire a sănătăţi i , pentru o creştere şi dezvoltare f izică armonioasă a t inerei generaţi i , duce la dezvoltarea cali tăţ i lor motrice.

Promovarea sportului ca model de toleranţă şi fair-play devine:1. mijloc de comunicare între membrii societăţi i2. ca st i l de viaţă3. ca spiri t moral4. elimină manifestări le de violenţă şi rasism.

Desfăşurarea exerciţ i i lor f izice, în cadrul educaţiei adulţ i lor, are în vedere continuarea pe o treaptă superioară a rezultatelor câştigate în prima etapă a educaţiei , adică o pregătire generală care să asigure integrarea individului în ori ce formă de activitate (nu vorbim de si tuaţi i part iculare impuse de imperative sociale: pregătirea mili tară, cosmonauţi , scafandri etc).

Prin intermediul exerciţ iului f izic, omul rezolvă problemele pe care le r idică raporturi le sale cu mediul natural , l imitează acţiunile nocive ale acestuia şi valorifică altele – apa, aerul , soarele etc

- 4

Educaţia f izică şi sportul se transpun în practică prin urmatoarele activităţ i practice (activi tăţi sportive de masă).

Activităţi cultural – sportive. Cu prilejul diferi telor zi le pe care le sărbătoreşte şcoala, sărbători le anului preolimpic, sărbători naţionale, zi le dedicate diferi telor acţiuni ale UNESCO (împotriva fumatului , drogurilor, sedentarismului) sub directa îndrumare a profesorilor diriginţi , a profesorilor de muzică, desen educaţie f izică, sunt organizate activităţ i cultural sportive care au un program bine stabil i t ş i anunţat din t imp.

Activităţi turist ice.- turismul local (cunoaşterea judeţului , a tradiţ i i lor locale, a

monumentelor istorice). - cicloturismul este o altă activitate cu multiple valenţe educative. Se

pot organiza excursii de o zi la sfârşi t de săptămână cu deplasare pe biciclete, sau mini expediţ i i de două, trei , cinci zi le în vacanţă.

- expediţ i i pentru cunoaşterea valori lor culturale, a specificului geografic şi ecologic a diferi telor zone din patria noastră. Timpul afectat desfăşurări i acestei acţiuni va fi de cel puţin o săptămână şi chiar dacă necesită un efort material , f izic, organizatoric mult mai mare, influenţele educative sunt deosebite.

După fiecare excursie elevii vor afişa pe panoul destinat acestor activităţ i detali i despre elevii part icipanţi , t raseul parcurs, fotografi i , al te producţi i ; în colaborare cu profesorii de l imba română elevii vor întocmi jurnale de călătorie.

Alte activi tăţi . Acţiuni ecologice. Organizarea de acţiuni pentru întreţinerea bazelor sportive şcolare.Parteneri posibil i : Inspectoratul Şcolar Judeţean, Direcţia Judeţeană pentru

Sport , Federaţia Sportul Pentru Toţi , Primăria, Direcţia de Sănătate Publică, Inspectoratul Judeţean de Poli ţ ie, Grupul de Pompieri , Inspectoratul de Protecţie civilă, Culte şi Patrimoniu Cultural , Inspectoratul de Protecţie a Mediului , Inspectoratul de Stat Teritorial pentru Persoane cu Handicap, O.N.G-uri-le.

Educaţia f izică nu urmăreşte doar un scop l imitat , intrinsec, acela al dezvoltări i f izice ce s-ar realiza paralel şi independent de alte aspecte ale personali tăţ i i umane, din contră, educaţia f izică, parte componentă a unui sistem, acţionează concomitent cu celelalte laturi asupra dezvoltări i "integrale" a personali tăţ i i , s t imulând şi fort if icând cali tăţ i le psihofizice ale acesteia.

Pedagogia activităţ i lor sportive în aer l iber are ca obiectiv educarea personali tăţi i în general la tânăra generaţie, promovarea procesului de formare a t ineri lor într-o manieră ludică relaxantă, creează un spaţiu de cerinţe relevante ce pot determina modificări mentale pozit ive.

Există pe de o parte sportul de performanţă, identif icat tot mai des cu sportul profesionist şi care intră tot mai mult în sfera spectacolului plăti t , iar pe de altă parte, există şi un altfel de sport , ataşat valori lor umane şi destinat tuturor şi anume, sportul pentru toţi .

Pentru ca efectul mişcării să aibă efect , s-a constat că un practicant trebuie să execute ca durată a efortului săptămânal de 3 – 6 şedinţe a câte 20 min/şedinţa, t imp în care însumat să consume minim 2000 de calori i /săptămână. Criteriul de intensitate a efortului pentru activităţ i le f izice (uşoare) de agrement st ipulează că

- 5

numai eforturi le ce produc un consum de 7,5 calori i /min trebuie folosite pentru a preîntâmpina boli le cardiovasculare.

Conceptul de activităţ i motrice recreative reflectă necesitatea existenţei unor programe de activităţ i de o varietate apreciabilă, care să răspundă multi tudinilor de motivaţi i , nevoi, nivele, preferinţe şi posibil i tăţ i a practicanţi lor. În pregătirea acestor programe trebuie ţ inut cont de anumiţi factori aşa zişi externi ai practicări i activităţ i lor, dar care o influenţează în mod direct .

Factori care determină programele de activi tăţi de t imp liber:Vârsta. Angrenarea în forme de practicare a exerciţ i i lor f izice, scade odată cu

înaintarea în vârstă. Privind la modul general doar aproximativ 33% din persoanele de 70 de ani, practică o formă de activitate f izică, inclusiv mersul pe jos, în t imp ce dintre t ineri i de 16 ani, 80% fac exerciţ i i f izice.

Trebuie menţionat că adaptarea t ipului de efort la vârstă, este obligatorie (artele marţiale sau rugby-ul nu sunt potrivite pentru o persoană în vârstă, dar mersul pe jos, pe bicicletă sau înotul , da).

Sexul. Proporţia celor implicaţi în practicarea exerciţ i i lor f izice, este diferi tă, în funcţie de sex. Astfel , doar 40-50% dintre femei, faţă de 60-70% dintre bărbaţi , desfăşoară o activitate f izică.

Educaţia. Un rol deosebit de important în influenţarea t ineri lor î l are şcoala, care dacă are o catedră de educaţie f izică şi sport bine organizată şi activă, va angrena elevii în activităţ i sportive şcolare, iar dacă acestea sunt plăcute, influenţa va fi şi de durată, în perspectiva activităţ i lor extraşcolare. Rolul pe care î l are şcoala, este dublat şi de cel al familiei , care poate încuraja sau descuraja practicarea exerciţ i i lor f izice.

Familia. Pa lângă influenţa din punctul de vedere al educaţiei , familia este un factor decisiv şi datori tă dependenţei f inanciare a t ineri lor, în ce priveşte acoperirea taxelor, achiziţ ionarea rechizitelor etc.

Tradiţia şi cultura. Atât part iciparea cât şi orientarea spre un anumit gen de activităţ i sunt influenţate, în sensul că spre exemplu, unele culturi interzic femeilor să activeze în public sau în grupuri mixte pe de o parte, iar pe de alta, unele naţiuni au tradiţ i i foarte puternice într-o anumită ramură de sport (baseball in S.U.A., cricket în zona Indiei , rugby în Noua Zeelandă, fotbal în Europa etc.) .

Mediul social . Anturajul , ca grup la care se asociază persoane cu acelaşi nivel cultural , interese şi cu vârste apropiate, exercită influenţe deosebite. Dacă cei din anturajul unei persoane desfăşoară o activitate f izică, este probabil ca şi acea persoana să se implice.

Polit ica . Poli t ica poate influenţa, atât direct cât şi indirect , implicarea cetăţenilor în activităţ i f izice, spre exemplu prin introducerea obligatorie a educaţiei f izice în şcoli , dar şi prin alocarea unor fonduri pentru consti tuirea de baze sportive.

Situaţia economică . Unele t ipuri de activităţ i f izice, implică cheltuieli majore în ce priveşte amenajarea bazei materiale sau cu echipamente. Uneori , o ţară, o regiune, un oraş sau o persoană pot să nu dispună de sumele necesare construiri i sau întreţineri i bazelor sportive, achiziţ ionării de instalaţi i , materiale sau echipamente.

În ult imii ani , este tot mai de actuali tate, si tuaţia şomerilor care au t imp liber, dar de cele mai multe ori nu au bani pentru acest t ip de investi ţ ie. În unele ţări , şomerii beneficiază de reduceri sau de gratuitate în folosirea bazelor sportive (terenuri şi instalaţi i) .

Accesul. O persoană va fi cu atât mai tentată să frecventeze o baza sportivă, cu cât aceasta se află mai aproape de domicil iu, sau cu cât accesul este mai facil .

- 6

Dificultăţ i le de acces, determină multe persoane sa devină comode în raport cu activităţ i le f izice.

Infirmitatea. Acest aspect, este de asemenea l imitativ în alegerea unui t ip de activitate f izică, dar numai parţ ial . În ult imul t imp, persoanele cu handicap sunt încurajate prin toate mijloacele (facil i tăţ i materiale ca: mijloace de transport speciale, rampe de acces, vestiare adaptate) şi de asemenea, organizarea unui număr foarte mare de întreceri sportive, ca şi mediatizarea prin toate canalele mass-media.

Mediul şi cl ima . Alegerea unui t ip de exerciţ i i f izice, poate f i influenţată de apropierea mării sau a unui lac, facil i tând practicarea sporturi lor nautice, a muntelui care încurajează turismul şi escaladarea, sau de si tuarea într-o zonă rece, care favorizează sporturi le de iarnă.

Baza materială . Este un deziderat al societăţi i , este efectul poli t icului în sport . O societate care şi-a descoperit proprii le valori este asemuită după insti tuţi i le democratice (respectarea şi aplicarea legilor democratice, cultură, sport etc).

Presa. Aceasta joacă un rol important în popularizarea practicări i exerciţ i i lor de întreţinere a condiţ iei f izice şi a performanţelor sportive, acţionând direct asupra populaţiei . Alţi factori ai conţinutului activităţ i lor motrice recreative sunt determinaţi de: motivaţi i le practicantului , condiţ i i le de practicare, locul de desfăşurare, condiţ i i le cl imaterice, materiale uti l izate, echipamentul etc.

Echipamentul - necesitate a activităţ i lor motrice recreative.Îmbrăcămintea. Toţi part icipanţi i trebuie să part icipe la activitate într-o

vestimentaţie adecvată pentru exerciţ i i ş i activitatea sportivă respectivă.Vestimentaţia sportivă dă tonul pentru activitatea fizică recreativă, atât pentru

instructor, cât şi pentru part icipanţi . Vestimentaţia î l face pe part icipant să se simtă bine şi creează un mediu potrivit activităţ i i . Ea trebuie să cuprindă tr icouri , şorturi , şosete şi treninguri din bumbac.

Încălţămintea. Încălţămintea trebuie să f ie de tenis sau alt t ip de încălţăminte sportivă.

Echipamentul uti l i tar necesar desfăşurări i activităţ i lor recreative, al tul decât cel vestimentar, t rebuie să f ie adecvat activităţ i i în sine (joc sportiv, ramură sportivă etc) şi trebuie cunoscut dinainte de instructor. În cazuri de neconcordanţă între nevoile de uti l izare şi oportunitatea ofertei se regândeşte activitatea în sine.

C 2

Relaţia dintre educaţia fizică şi sportul şcolar şi starea de sănătate

Funcţia igienica face parte din categoria celor asociate şi vizează cerinţa fundamentala de menţinere a unei stări optime de sănătate a oamenilor. Prin educaţia fizică se acţioneaza prioritar preventiv pe acest plan. Se poate , cu ajutorul exerciţiilor fizice să se acţioneze şi pentru corectarea unor deficienţe in planul sănătăţii.

Funcţiia recreativa este o alta funcţie asociată pentru educaţia fizică . Ea trebuie înţeleasă cel putin în următoarele două sensuri:

- asigurarea , prin activitatea de educaţie fizică a fondului de calităţii , deprinderi şi priceperi motrice necesare că oameni de diferite vârste să poată petrece în mod util şi plăcut , adică recreativ timpul lor liber ( cotidian, sau în vacante şi concedii ).

-asigurarea condiţiilor şi dezvoltarea interesului pentru urmărirea în timpul liber , direct sau prin mass-media , a întrecerilor sportive.

- 7

In orice activitate umana obiectivele sunt prioritati de diferite niveluri sau ranguri prin care se realizează funcţiile activităţii respective. Deci, obiectivele educaţiei fizice deriva din funcţiile sale specifice şi asociate se subordoneaza acestora. Exista multe clasificari ale obiectivelor, majoritatea dintre ele fiind valabile şi pntru educaţia fizică. Cea mai raspandita clasificare este în funcţie de laturile procesului de practicare a exerciţiilor fizice: instruirea şi educaţia.Deci, avem două tipuri de obiective: - de intruire

- de educaţie O alta clasificare foarte raspandita a obiectivelor fizice este cea care le grupeaza în cognitive,

psihomotorii, sociale şi afective. Obiectivele generale ale educaţiei fizice, adică cele considerate că fiind de rangul I, sunt

următoarele: Menţinerea unei stari optime de sănătate a participantilor (de diverse vârste), a exerciţiilor fizice

şi cresterea potentielului lor de munca şi viaţă; Favorizarea proceselor de crestere şi optimizarea dezvoltării fizice a organismului celor care

practica exerciţiile fizice; Dezvlotarea calităţilor motrice de baza, în primul rand şi a celor specifice unor ramuri sau probe

de sport, pe plan secund; Formarea unui sistem larg de deprinderi şi priceperi motrice de baza, utilitar-aplicative şi

specifice unor ramuri sau probe sportive; Formarea capacităţii şi mai ales a obisnuintei de practicare sistematica şi corecta a exerciţiilor

fizice, inclusiv sau mai ales în timpul liber; Contributia eficienta la dezvoltarea unor calităţi şi trăsături moral-volitive şi intelectuale a

gustului pentru mişcare şi a simtului estetic, a responsabilitatii sociale, etc. Obiectivele de rang 2, specifice fiecarui subsistem al educaţiei fizice nu exclud pe cele generale,

ci le presupun, le “particularizeaza”/ Obiectivele de rangul 3 sunt cele specifice fiecarei lecţii sau altei forme de organizare a

practicării exerccitiilor fizice.

Obiectivele educaţiei f izice şi a sportului şcolar (preuniversitar) , referi toare la dezvoltarea şi menţinerea stări i de sănătate sunt următoarele:a) Dezvoltarea şi menţinerea unei stări optime de sănătate.b) Favorizarea proceselor de creştere şi realizarea unei dezvoltări f izice armonioase.c) Formarea capacităţ i i ş i obişnuinţei de practicare sistematică a exerciţ i i lor f izice ca o componentă de bază a st i lului de viaţă modern, pozit iv, favorabil sănătăţi i .d) Prevenirea şi corectarea ati tudinilor deficiente şi recuperarea sechelei postraumatice şi a celor cauzate de unele boli .

Precizăm că numărul de ore alocat activităţ i lor curriculare de educaţie f izică, pentru îndeplinirea obiectivelor, nu sunt suficiente. Ca urmare, pentru ca educaţia f izică şi sportul să-şi at ingă obiectivele referi toare la dezvoltarea şi menţinerea stări i de sănătate prezentate, activităţ i le curriculare trebuie completate cu activităţ i extracurriculare. Aceste activităţ i (extracurriculare) se desfăşoară preponderent în cadrul Cercurilor pe ramuri sport ( în cazul învăţământului preuniversitar) respectiv în cadrul secţi i lor pe ramuri de sport ( în cazul învăţământului universitar) , dar care au ca scop formarea echipelor reprezentative şi nu vizează direct obiectivul sanogenetic al educaţiei f izice şi sportului . De aceea, este necesară crearea încă

- 8

unui cadru cu obiectiv, adică, atragerii unui număr cât mai mare de practicanţi ai exerciţ i i lor f izice sistematice sub diferi te forme. Acest cadru poate fi oferi t de Asociaţi i le Sportive Şcolare şi Universitare.

Relaţia dintre educaţia fizică şi sportul universitar şi s tarea de sănătate Educaţia f izică în universitate urmăreşte:

a) formarea de personali tăţ i , caractere capabile de a conduce şi a deservi colectivitatea.b) formarea unei generati i cu un fizic robust  si sanatos, capabil de muncă.

Educaţia f izică şi sportul în învăţământul universitar (ca şi în cel preuniversitar) urmăreşte

- primul rând dezvoltarea şi menţinerea unei stări optime de sănătate - al doilea rând formarea unor trăsături ale personali tăţi i .

Obiectivele educaţiei f izice şi a sportului universitar referi toare la menţinerea stări i de sănătate sunt următoarele:a) Menţinerea unei stări de sănătate optime pentru practicanţi .b) Favorizarea proceselor de creştere şi realizarea unei dezvoltări f izice armonioase (procese care se încheie în jurul vârstei de 20 ani, corespunzătoare anului II de studii) .c) Formarea capacităţ i i ş i obişnuinţei de practicare sistematică, individuală şi independenta a exerciţ i i lor f izice, ca o componentă de bază a st i lului de viaţă. d) Prevenirea şi corectarea ati tudinilor deficiente şi recuperarea sechelelor postraumatice şi a celor cauzate de unele boli .

Observaţi i privind practicarea exerciţ i i lor f izice in t impul l iber al studenţi lor.

Valorificarea t impului l iber al studenţi lor datori tă funcţi i lor de informare şi formare, destindere şi delectare, recreere şi divert isment, va spori eficienţa procesului didactic, deoarece timpul l iber determină autoinstruirea şi autoeducarea studentului.

Cunoaşterea modului de petrecere a t impului l iber al studenţi lor ca reper principal în organizarea unor acţiuni cu caracter instructiv-educativ pentru t impul l iber al studenţi lor reprezintă armonizarea dintre student – profesor – societate , oferă puncte de reper cu privire la modul de împărţire a t impului l iber.

Majoritatea studenţi lor, consideră că este benefică pentru organismul lor practicarea în t impul l iber a exerciţ i i lor f izice.

Zilele pentru care studenţi i optează pentru practicarea exerciţ i i lor f izice sunt zi lele de marţi , miercuri , joi , vineri , sâmbătă, iar datori tă faptului că majoritatea studenţi lor au cursuri şi dimineaţa şi după amiaza, recomandăm planificarea lecţi i lor de educaţie f izică la anumite ore ale zi lei care să atragă cât mai mulţi studenţi atât dimineaţa, cât şi după-amiaza.

Opţiunile pentru formele de activităţi f izice preferate de studenţi sunt : jocuri sportive; aerobic , mai mult fetele; culturism/fi tnes , atât fete cât şi băieţi ; joggingul s i mersul/plimbarea s i tuează această formă de exerciţ iu f izic în a doua opţiune a studenţi lor. Dansul se prezintă cu un număr redus de opţiuni. Dacă ar avea

- 9

mai mult t imp liber, studenţi i ar practica mai multe exerciţ i i f izice. Avem un număr foarte mic de studenţi , care practică sportul de performanţă.

Relaţia dintre sportul pentru toţi şi starea de sănătate Marile categorii de vârstă preluate după surse ale organizaţiei mondiale a

sănătăţi i sunt: • Vârsta I până la 20 ani.• Vârsta a I l-a 21- 60 ani.• Vârsta a III-a 61 -80 ani.• Vârsta a IV-a peste 80 de ani.

Marile categorii populaţionale la care se referă activitatea "sportului pentru toţi" sunt (Bocu, Tache, 2000): • Tineret neangrenat în reţeaua de învăţământ.• Femei în si tuaţi i speciale.• Adulţi angrenaţi şi neangrenaţi în muncă.• Persoane în vârstă (vârstnici) .

Obiectivele sportului pentru toţi referi toare la dezvoltarea şi menţinerea stări i de sănătate la categorii le populaţionale şi de vârstă al tele decât cea şcolară şi universitară sunt următoarele:• prevenirea diverselor îmbolnăviri ;• prevenirea unor stări anormale ale corpului; • prevenirea şi combaterea îmbătrâniri i ;• prevenirea şi combaterea deviaţi i lor coloanei vertebrale;• combaterea unor tulburări legate de activitatea sedentară; obezitatea; osteoporoza.

Activitatea curriculară de educaţie f izică şi sport şcolar şi universitar , completată cu practicarea extracurriculară a activităţ i lor f izice cu intensitate moderată, precum şi cu practicarea sportului pentru toţi la categorii le populaţionale altele decât cea şcolară şi universitară produce efectele favorabile asupra stări i de sănătate şi poate f i considerată componentă a asistenţei primare a stări i de sănătate.

C 3

DIMENSIUNEA TIMPULUI

- activitatea umană, în contextul actual , se realizează întro diversitate de dimensiuni spaţiale şi temporale. Dintre ele se evidenţiază dimensiunea temporală deoarece niciodată t impul nu a părut mai „neîncăpător”, mai „scurt”, iar mijloacele şi metodele de a-l „pătrunde”, a-l „domina” şi a-l folosi cât mai uti l , nu au fost mai complexe şi mai greu de organizat .

Resurse temporale - t impul apare atât ca nevoie (nevoia de t imp de muncă, de odihnă, nevoia de

t imp liber etc), cât şi ca resursă (disponibilul de t imp necesar oricărei activităţ i)

- 10

Lipsa unei analize specifice şi explicite a caracterist ici lor t impului ca resursă în activităţ i le omului este probabil cea mai frecventă cauză a necorelărilor .

- t impul de muncă al elevilor (al profesorilor) este l imitat ş i tocmai acest caracter l imitat este o constrângere care obligă planificatorul să opereze cu ierarhii de nevoi şi cu ordine de priori tate atunci când stabileşte ce şi cât trebuie să înveţe elevii în procesul de învăţământ.

- supraîncărcarea planurilor şi programelor de învăţământ este tocmai consecinţa acelei neraţionali tăţi ce rezultă din ignorarea caracterului l imitat al resurselor temporale. Cali tatea analizei şi administrări i resurselor de t imp se află la originea fenomenelor de succes/insucces şcolar, de eficienţă/ineficienţă a procesului de învăţământ.

Caracterist ici le resurselor temporale Caracterist ici le t impului , ca resursă şi consecinţele ce decurg din acestea

pentru activitatea proiectantului (formatorului) în educaţie 1. În primul rând, timpul este prin excelenţă o resursă l imitată , însă

t impul are, spre deosebire de orice altă resursă, o l imitare absolută şi independentă de procesele care î l "uti l izează". În acelaşi t imp o rice activi tate este consumatoare de t imp. Când canti tatea de t imp este insuficientă, deficitul de t imp nu poate fi compensat şi nici substi tuit . Limitele t impului sunt absolute şi inextensibile.

2. În al doilea rând, t impul este o resursă cu o dinamică unidirecţională , el se consumă ireversibil şi într-un singur sens, neputând fi depozitat , t recut în conservare sau recuperat . Timpul este o resursă neregenerabilă şi nerecuperabilă , este o resursă care se consumă total , aşa încât el nu poate fi refăcut niciodată în structura şi în dinamica în care a fost consumat. Expresia "a recupera t impul pierdut" este desigur o metaforă care se referă nu la t impul consumat, ci la rezervele de t imp prezent şi vii tor, la "t impul care a (mai) rămas" din cel pe care 1-am pierdut.

3. În al trei lea rând timpul este o resursă cu polivalenţă maximă , el poate f i folosit în orice fel , iar orice activitate este consumatoare de t imp. Din această perspectivă, t impul apare simultan ca nevoie şi ca resursă. Ca nevoie, t impul are cel mai înalt grad de concurenţă - în raport cu nevoia de t imp toate activi tăţi le sunt concurente, aşa încât folosirea t impului pentru o activitate înseamnă l ipsirea de resurse temporale a tutu ror celorlalte activităţ i . Satisfacerea nevoilor de t imp, pe de o parte, şi alocarea de t imp, pe de altă parte, impun luarea unor decizii în aşa fel încât uti l izarea raţională a t impului ne obligă sa stabil im o ordine de priori tate a nevoilor ce trebuie satisfăcute.

4. În al patrulea rând, timpul este o resursă care se autoconsumă , în raport cu viaţa omului. Timpul este singura resursă care, pe lângă că este l imitată la modul absolut , consumul ei nu poate fi oprit sau suspendat. Timpul ori este folosit raţional şi ef icient, ori este irosit definit iv. Consumul de t imp nu este opţional, ci obligatoriu , iar singura cale de acţiune se referă la cum este folosit şi nu dacă este folosit .

5. În al cincilea rând, timpul este o resursă cu potenţial variabil , valoarea lui de întrebuinţare nefi ind aceeaşi în diferi tele etape ce alcătuiesc durata reală a unei activităţ i .

Astfel t impul, poate f i considerat:

- 11

- ca t imp cosmic (derularea zilelor, nopţi lor, lunilor, anotimpurilor, anilor etc),

- ca t imp biologic (ri tmicitatea funcţi i lor organismului, al ternanţa somn/veghe, cicluri le metabolice, succesiunea fazelor de creştere, maturizare, dezvoltare, a vârstelor biologice etc),

- ca t imp social (orarul activităţ i lor sociale, programul de lucru, odihnă, recreere, durata studii lor, succesiunea evenimentelor sociale etc.

De la orizonturile mici de t imp (succesiunea zilnică, săptămânală, lunară, anuală a activităţ i lor umane), până la orizonturile mari (vârstele vieţi i individului , etapele istorice ale societăţi lor) , t impul are o valoare variabilă, cu perioade favorabile sau nefavorabile, cu momente productive sau neproductive, din care nu l ipsesc momentele unice, perioadele "cruciale", rare sau irepetabile.

Potenţialul de lucru al elevilor, de exemplu, este diferi t dimineaţa şi seara, la începutul şi la sfârşi tul programului şcolar zi lnic (săptămânal, lunar, semestrial , anual) . Ceea ce dimineaţa şi în stare de odihnă se poate realiza într-o oră, ar putea să aibă nevoie de 2-3 ore seara sau în stare de oboseală. Tot astfel , t impul are altă valoare de uti l izare în copilărie şi adolescenţă faţă de vârstele adulte. Ceea ce în copilărie şi adolescenţă se dobândeşte într-un an, ar putea să aibă nevoie de 2-3 ani la vârsta adultă. Ratarea unor etape decisive din evoluţia individului (sau a societăţi lor ) este de regulă definit ivă, irecuperabilă.

6. În al şaselea rând , t impul este cea mai costisi toare resursă ("Time is Money"), iar această proprietate rezultă însăşi din pregătirea noastră din existenţa noastră, de felul cum putem şi ne permitem să consumăm timpul l iber.

Timpul ca resursă costă pentru că: se consumă continuu, indiferent în ce scop este folosit , iar faptul că

acest consum nu poate fi oprit face ca orice proastă uti l izare să echivaleze direct cu o irosire şi cu producerea de pierderi;

cererea de t imp este, în condiţ i i normale, mult mai mare decât "oferta de t imp", iar această ofertă este inelastică

"preţul t impului" se formează în condiţ i i de „monopol”, neexistând nici o ofertă alternativă - nevoia de t imp este ireductibilă şi practic nelimitată.

Practic, totul se poate măsura în unităţi de t imp: produc tivitatea, eficienţa, venitul , consumul, gradul de civil izaţie, diferenţele de nivel de dezvoltare dintre indivizi sau dintre societăţi . Nu numai că totul se poate măsura în unităţi de t imp, dar aproape totul a devenit măsurabil în etalonul t imp , inclusiv distanţele geografice (nu mai interesează câţi kilometri despart o locali tate de alta, ci în ce t imp se poate parcurge distanţa respectivă).

Unităţi le de t imp sunt larg uti l izate şi în pedagogie şi psihologie, pentru măsurarea sau evaluarea fenomenelor pedagogice şi psihologice, în planificarea şi organizarea procesului de învăţământ. Testele de inteligenţă, probele de cunoştinţe, examenele şi concursurile sunt nu numai probe de performanţă, dar şi probe „contra cronometru„ performanţa însăşi f i ind definită în raport cu t impul. De asemenea, planurile de învăţământ, norma didactică a profesorilor, programul şcolar, structura etapelor de predare, învăţare, evaluare etc, sunt toate raportate la unităţ i de t imp (ore, săptămâni, semestre, ani şcolari ş .a.m.d).

Percepţia timpuluiTimpul, asemenea spaţiului , este o dimensiune fundamenată a existenţei

- 12

Există un timp obiectiv (cronologic, real) , care a fost studiat , caracterizat şi definit prin intermediul metodelor şt i inţif ice ale f izicii , ş i un timp subiectiv (psihologic, trăi t şi perceput) , care se cere studiat prin mijloace specifice,

Timpul subiectiv şi t impul obiectiv nu coincid. Timpul evaluat cu ajutorul unităţ i lor f izice (ore, secunde, etc) poate f i desemnat prin noţiunea de „timp”, pe când t impul psihologic, definit ca apreciere subiectivă a t impului universal , intră în sfera noţiunii de „temporali tate”. Prin percepţia temporali tăţ i i se înţelege cunoaşterea directă, pe baza sintezei senzaţi i lor, a duratei obiective a fenomenelor.

Percepţia t impului este prezentă sub mai multe forme :- percepţia succesiunii (de stări , fenomene, evenimente);

- percepţia duratei ( t impul în care are loc desfăşurarea compactă a unui proces, eveniment, fenomen, etc);

- percepţia intervalelor (distanţa temporală între două evenimente aflate într-o anumită succesiune). Percepţia succesiunii unor evenimente oferă informaţii privind durata unui anumit interval de t imp.

Percepţia t impului este influenţată de următorii factori psihologici: starea emoţională a subiecţi lor ( intervalele plăcute sunt percepute ca fi ind

scurte, iar cele neplăcute par lungi şi chiar foarte lungi); motivaţia (durata activităţ i lor faţă de care subiectul prezintă interes este

subevaluată, în t imp ce durata activităţ i lor plict isi toare, neinteresante, este supraevaluată);

atenţia (cu cât ne îndreptăm atenţia asupra cursului t impului, acesta pare să se lungească).

Percepţia timpului este influenţată şi de caracteristici le de vârstă ale persoanelor. Construcţia operaţională a t impului se dezvoltă după vârsta de 8-9 ani, iar la 10-16 ani copii reduc erorile de estimare a t impului. Percepţia t impului la copii se îmbunătăţeşte progresiv cu vârsta (duratele pline de 5” şi 20” sunt în general corect apreciate, în t imp ce duratele goale sunt apreciate eronat) .

Timpul este evaluat în mod diferi t şi în funcţie de caracteristici le activităţi i , când activitatea desfăşurată are un conţinut mai variat , durata este subevaluată, în t imp ce o activitate monotonă şi uniformă determină supraevaluarea duratei . În activitatea recreativă dacă participanţi i se implică, durata este subapreciată şi invers dacă participanţi i au o ati tudine neinteresată durata este supraapreciată.

Cea mai frecventă si tuaţie pentru consecinţele iraţ ionali tăţ i i distr ibuiri i resurselor temporale de învăţare este aceea generată de profesorii care, din exces de zel , pentru a obţine cu orice preţ rezultate excepţionale sau din diferi te al te motive, solici tă eforturi de pregătire aflate mult peste l imita normală, în raport cu care disciplina î l ocupă în ansamblul planului de învăţământ. Temele de acasă presupun ore întregi de pregătire, inclusiv sâmbăta şi duminica. Zilele în care disciplina respectivă este prinsă în orar acaparează integral efortul de pregătire al elevilor, aşa încât verificări le la celelalte discipline se soldează de regulă cu note slabe. Astfel de si tuaţi i pot f i evitate şi rezolvate în avantajul eficienţei de ansamblu a procesului de învăţământ , tocmai printr-o corectă analiză şi distr ibuire a resurselor de t imp, precum şi prin folosirea consumului de t imp, drept cri teriu de evaluare a eficienţei acestui proces.

- percepţia t impului este influenţată şi de unele droguri , cum ar f i cofeina, amfetamina, LSD, chinina şi protoxidul de azot, care determină subaprecierea duratelor.

- 13

Factori care influenţează negativ starea de sănătate

Factorii cei mai reprezentativi care influenţează negativ starea de sănătate sunt: sedentarismul; r i tmul şi gradul înalt de solici tare a sistemului nervos, a proceselor psihice; solici tare inegală a segmentelor corpului; încordările stat ice prelungite; poziţ i i le incorecte ale corpului, în t impul desfăşurări i unei munci.

Cercetări le demonstrează că omul contemporan cheltuieşte mai mult de 80 % din t impul său pentru activităţ i cu caracter sedentar.

S-a constatat că frecvenţa tulburări lor coloanei vertebrale este în relaţie directă cu muncile de birou, cu sedentarismul, cu surplusul ponderal şi cu poziţ ia şezând (la birou, la calculator, la masa de lucru, în faţa televizorului , în bănci etc),

Astfel , sedentarismul devine principala cauză a apariţ iei deviaţi i lor şi deformaţii lor coloanei vertebrale.

Referi tor la tânăra generaţie, activitatea elevilor în şcoală se desfăşoară, în cea mai mare parte, în poziţ ia şezând, ceea ce duce la aceleaşi consecinţe nefavorabile, având în vedere că ei se află în perioada de creştere şi dezvoltare neavînd musculatura suficient de dezvoltată şi întări tă pentru susţinerea aparatului locomotor.

Starea de sănătate a elevilor în relaţie cu bugetul de t imp liber ne poate furniza următoarele date acumulate în urma unui studiu realizat pe 1411 indivizi; băieţi şi fete

Tabel 1Nr.crt

Deficienţe Procentaj(%)

1 Picior plat 17,932 Deficienţe de refracţie 16,803 Obezitate 2,624 Deficienţe de coloană consolidată 9,785 Scutire totală de educaţie f izică 7,736 Scutire parţ ială de educaţie f izică 1,917 Total subiecţi cu deficienţe 56,778 Total subiecţi sănătoşi 43,23

Se pot trage următoarele concluzii :- activitatea curriculară săptămânală cuprinde 30-35 ore de curs (activitate

intelectuală, oboseală psihică, poziţ i i f izice incorecte etc), din care două ore de educaţie f izică. Se poate spune ca activităţ i le sedentare consti tuie un procent de 93,85%, iar activităţ i le f izice consti tuie un procent de 6,15%.

Ameliorarea coloanei vertebrale prin exerciţ i i le de educaţie f izică şi kinetoterapie ca parte a activităţ i lor de t imp liber consumat vine în întâmpinarea indivizilor cu programe şi metode de predare/dozare în vederea educării .

Munca fizică, are puternice efecte favorabile asupra sănătăţi i celor care o practică. Ea contribuie la perfecţionarea structurală a organelor şi ţesuturi lor, la modoficarea psiho-fizică în raport cu cerinţele societăţi i , la formarea personali tăţ i i umane.

În condiţ i i le vieţi i contemporane dispare activitatea fizică datori tă muncii automatizate. Astfel , dispare efortul f izic, apar factori de risc pentru sănătatea

- 14

populaţiei provocând instalarea unor tulburări ale marilor funcţi i organice: circulaţia, respiraţia, metabolismul, sistemul nervos.

Cunoaşterea şi contracararea efectelor negative a acestor factori este o problemă socială atât pentru individ cât şi pentru societate, şt i ind că între starea de sănătate, bugetul de t imp liber alocat şi randamentul profesional/şcolar, există relaţi i de intercondiţionare, mişcarea relativă poate fi asimilată cu activităţ i le de t imp liber (activităţ i le f izice şi de relaxare).

Factori pentru prevenirea şi înlăturarea stresuluiÎn si tuaţi i le stresante o serie de hormoni se blochează, cum ar f i : testoteronul,

gonadotropii , hormonii t irodieni etc. Stresul este reacţia psihică, f izică, biologică şi sportivă. Organismul uman se confruntă permanent cu o serie de agenţi stresanţi printre care:

agenţi f izici (fr igul, căldura excesivă, zgomotul) , agenţi chimici (substanţe toxice ir i tante, poluante etc), agenţi biologici (virusuri , bacteri i , paraziţ i etc) , agenţi psihici (emoţii puternice, violenţă, singurătate etc), precum şi anumiţi factori socio-economici, poli t ici , profesionali , care pot

consti tui un stres atât prin suferinţele f izice cât şi prin cele psihice. În general , reacţia organismului uman la aceşti agenţi este direct

proporţională cu intensitatea agentului agresiv şi se produce prin mijlocirea sistemului endocrin şi nervos.

Prevenirea şi înlăturarea stări lor de stres se poate realiza folosind o gamă variată de terapii , mijloace sau tehnici de relaxare. Alături de starea de veghe şi cea de somn trebuie să acceptăm şi necesitatea stării de relaxare.

Relaxarea este de fapt, modali tatea de atenuare a tensiunilor de orice natură (fizice, psihice, somatice) prin schimbarea centrului de atenţie. Relaxarea se realizează prin scăderea activităţ i i s istemului nervos simpatic determinat de acţiunea hipotalamulusului , reducând totodată şi funcţi i le aparatului cardio-respirator-metabolic, consumul de oxigen, scăderea presiunii arteriale şi a frecvenţei cardiace.

Paleta metodelor de relaxare este foarte variată. Acestea au rol în prevenirea, evitarea şi înlăturarea stări lor de stres.

Odihna prin somn sau odihna pasivă poate f i considerată metodă de relaxare. Somnul este cel care trebuie să aducă relaxarea, dezintoxicarea trupului şi minţi i după oboseala provocată de contradicţi i le şi stresurile cu care ne bombardează viaţa cotidiană, în mod normal, somnul poate fi uşor sau profund, f i ind recuperator şi odihnitor dacă are o durată suficientă.

Meditaţia este un fenomen mental biofizic care descrie o stare de atenţie asupra unui gând, asupra conştientului, subconştientului sau incoştientului. De obicei implică atenţia spre gândirea însăşi, dar fără a te lăsa dus de gânduri

Meditaţia sau arta tăcerii este o metodă folosită de secole pentru a ajunge la o relaxare profundă şi la o l inişte deplină a minţi i . Meditaţia în sine nu este o religie sau o fi lozofie, ci un instrument care se foloseşte pentru o eliberare totală de tensiune. Pentru o relaxare profundă, prin meditaţie, nu trebuie să l ipsească următoarele elemente: un mediu înconjurător l inişt i t ş i paşnic; un tonus muscular scăzut; o ati tudine pozit ivă; un st imul constant.

Tehnica autogenă , este o metodă de autopsihoză cu ajutorul căreia poate fi obţinut controlul funcţi i lor unor organe, precum şi o bună relaxare psihică, f i ind o metodă de autorelaxare fără prezenţa sau intervenţia unui specialist .

- 15

Termenul de autogen provine din grecescul  autos – prin el însăşi şi genan – a provoca, şi indică un exerciţ iu practicat de el ănsăşi . Originea acestei tehnici se află în antica şi solida experienţă medicală a hipnozei (somn terapeutic). Hipnoza este o stare de destindere asemănătoare somnului, mai mult sau mai puţin realizabilă la individul nervos, ea este obţinută la cel normal prin simpla sugestie psihică.

Tehnica autogenă presupune un proces de autodeconectare concentrativă, permite o stare analoagă somnului, fără ajutorul unei sugesti i străine. Exerciţ i i le metodice dau posibil i tatea subiectului de a realiza el însăşi un calm interior şi de a ajunge la uti l izarea completă a forţelor energetice ale vieţi i interioare.

Râsoterapia sau terapia prin râs ajută la obţinerea unei el iberări , degajări de mânie, potolind stări le supărătoare, având contribuţie şi în dilatarea plămânilor, asigurând şi o gimnastică respiratorie, o gimnastică a feţei , ochilor, f i ind o relaxare aproape involuntară.

Terapia prin ras este, in general, apanajul asiaticilor. Cu toate acestea, primele grupuri de terapie prin ras au aparut in India, la jumatatea anilor 90. Formula s-a extins, desigur, in restul lumii, avand acum mare trecere in SUA si Europa.

Psihoterapeutii considera ca rasul reduce riscul de accidente cerebrale si vasculare si de anxietate, previne depresia, stimuleaza memoria si dezvolta creativitatea.Printre cele mai cunoscute "dezavantaje" se numara ridurile de expresie, care se formeaza in jurul gurii si ochilor si slabirea muschilor maxilarului.

Muzicoterapia (meloterapia) sau terapia prin sunete este o altă metodă deosebită care contribuie la înlăturarea stări lor de stres. Muzica reprezintă o formă specială de sunet, este un l imbaj uman universal care joacă rol de călăuză în labirinturi le conşti inţei , reprezentând şi o profundă cale de tămăduire, de împlinire şi l inişt ire psihică şi spiri tuală. În mod sigur, nu există un remediu mai bun pentru înlăturarea stresului decât să ascultăm muzica care ne face plăcere.

In prezent prin meloterapie se intelege un ansamblu de metode psihoterapeutice implicand participarea activa a bolnavului si care se bazeaza pe lumea interioara a sunetelor pacientului cu scopul de a diagnostica si de a trata. De asemenea este o experienta curativa prin participarea activa la creatie si ascultarea sunetului si a muzicii.

Bethowen denumea muzica drept “inelul de casatorie intre viata spirituala si a simturilor”, iar Napoleon spunea “Dintre toate artele, muzica are cea mai profunda influenta asupra sufletului”,.Muzica poate fi atat remediu cat si mijloc de desfatare si cultura. Chiar din frageda copilarie, noi am beneficiat de virtutile muzicii, cand, nu de putine ori am adormit in cantecul de leagan al mamei.

Ergoterapia şi terapia ocupaţională este metoda care foloseşte diferi te exerciţ i i ş i procedee fizice specifice activităţ i lor cotidiene, legate de muncă, de viaţă, de divertisment, de joc etc. , în vederea reducerii emotivităţ i i ş i stări lor inhibitori i , determinate de stres, dând posibil i tatea exprimării propriei personali tăţ i .

Terapia ocupationala si ergoterapia sunt metode de tratament nemedicamentoase care au rol important in reabilitarea si reinsertia socio-profesionala a bolnavilor cu dizabilitati functionale.

Gimnastica , f ie ea de înviorare, compensatorie sau de întreţinere (fi tness), prin mijloacele de care dispune, contribuie la crearea unei stări de satisfacţie, de bună dispoziţ ie, de împlinire, el iminând astfel factori i răspunzători de apariţ ia stresului .

Masajul este unul dintre cele mai vechi procedee de relaxare cu ajutorul căruia sunt prelucrate sistematic părţ i le moi ale corpului prin diferi te manevre manuale sau mecanice. Alături de masaj, ca metodă de relaxare a întregului corp, dar şi pentru consolidarea stări i de sănătate mai sunt folosite şi auţomasajul şi presopunctura.

- 16

Presopunctura este una dintre terapii le cele mai des folosite în prevenirea, evitarea şi înlăturarea stresului şi constă în masarea punctelor de acupunctură cu vârful degetelor.

Presopunctura este un procedeu tipic de autoterapie, deoarece nu necesita instrumente ajutatoare, poate fi invatata usor si practicata oriunde, simplu, repede, fara efecte secundare. De aceea, in China si in Japonia, ea ocupa un loc important in asistenta medicala acordata populatiei, renuntandu-se la intoxicarea, adeseori inutila, cu medicamente.

Prin presopunctura se inlatura blocajul energiei din organism, se imbunatateste starea generala si foarte repede ajungem sa ne simtim excelent.

Balneoterapia este o metodă care acţionează cu diferi ţ i factori naturali (ape minerale, termale, saline, nămoluri , plaje, ape marine etc) în vederea relaxării f izice şi psihice a indivizilor.

Hidroterapia este acea ramura a medicinei naturiste care se bazeaza pe utilizarea externa a apei, în scop terapeutic sau profilactic.Principalele cai prin care apa actioneaza asupra organismului uman sunt :

excitatia termica, care depinde exclusiv de temperatura apei excitatia mecanica, ce este data de presiunea apei asupra corpului

Pielea, fiind bogat vascularizata si cu o retea abundenta de terminatii nervoase, recepteaza impactul termic si/sau mecanic al bailor hidroterapeutice, prelungind în organism actiunea lor binefacatoare.

Hidroterapia este una dintre metodele ce contribuie la înlăturarea stresului prin folosirea aplicări i apei pe piele, contribuind totodată şi la creşterea rezistenţei organismului şi la normalizarea funcţi i lor acestuia.

Înotul este o metodă de agrement, de relaxare generală a psihicului şi musculaturi i indivizilor, accesibil tuturor vârstelor.

Duşul , aplicat în orice moment al zi lei , rece sau cald, de la 5 la 60 de minute, are rol în relaxarea generală a sistemului nervos şi muscular, are efecte benefice ce duc la evitarea instalări i stări lor de stres.

Termoterapia sau terapia cu ajutorul căldurii sau sauna, este o metodă care acţionează asupra sistemului nervos producând totodată decontracturarea musculaturi i netede şi str iate prin folosirea căldurii umede sau uscate asupra corpului.

Termoterapia Cuprinde acele modalitati de tratament care utilizeaza caldura pentru cresterea temperaturii anumitor portiuni ale corpului. Aceasta crestere de temperatura poate fi superficiala (0,5 cm) sau profunda (3,5 cm), cunoscand mai multe modalitati de producere. Una dintre ele, asa-numita caldura de iradiere, foloseste lumina si radiatiile infrarosii. Incalzirea corpului este produsa la suprafata, la maximum 1 cm profunzime, avand efect de relaxare musculara. O alta modalitate, numita caldura de contact, foloseste apa calda, parafina (sub forma de impachetari calde sau bai de parafina) sau namolurile calde (vulcanice sau de turba) pentru incalzirea anumitor segmente ale corpului.

Efectele fiziologice ale termoterapiei: efecte circulatorii, efect de crestere a  elasticitatii musculo-ligamentară şi efect muscular decontracturant.

Alături de tehnicile prezentate, autosugestia arată extraordinara forţă a psihicului uman capabil uneori de performanţe incredibile I

Autosugestia presupune nfluenţarea propriei conştiinţe sau comportări prin reprezentări sau idei care capătă caracter predominant.

Gradul de fericire a unui individ, a unui popor este determinat de:- sănătate, legată de exerciţ iul f izic şi o al imentaţie corespunzătoare;- prosperitate, legată de factorul economic, de produsul intern brut;

- 17

- educaţie, numai cultura unui popor, dreptul la cunoaştere şi respectarea principii lor democratice contribuie la realizarea cri teri i lor de mai sus.

Loisir: ideal, funcţii , teorii , obiective, elemente de referinţă

Complexitatea vieţi i contemporane şi r i tmul alert la care este obligat omul să se adapteze, duc la un mare consum de energie, la o intensă solici tare a sistemului nervos. Noile condiţ i i de muncă şi viaţă, solici tă elemente de compensare în scopul preveniri i sau înlăturări i dereglări lor neuropsihice, a surmenajului sau oboseli i . Funcţia de destindere, de refacere după eforturi f izice şi intelectuale, revine t impului l iber.

Activităţ i le de t imp liber - denumit „loisir” (franceză), „leisure” (engleză), îşi au originea în lat inescul „l icere”, care semnifică „ceea ce este permis”. El reprezintă o parte a t impului, pe care cineva o poate uti l iza, în afara ocupaţi i lor obişnuite, adică un t imp liber, suficient pentru a crea plăcere.

În l imba română, termenul provine din l imba franceză, ceea ce înseamnă „libertate”, un t imp fără restricţ i i , un t imp de voie.

De-a lungul anilor loisir-ul s-a dezvoltat în cadrul şt i inţelor umaniste şi sociale, este o şt i inţă deoarece are o istorie, funcţionează în cadrul unui sistem, are un ideal , are obiect propriu de studiu, de cercetare.

Ca şti inţă se ghidează după legi, norme, principii , cerinţe, noţiuni etc.Loisir-ul este o componentă a culturii universale care sintetizează

categorii le, legităţi le, insti tuţi i le şi bunurile materiale create pentru valorif icarea exerciţ i i lor f izice şi ale divertismentului în scopul perfecţionării potenţialului bio-motric şi bio-psihic şi implicit , spiri tual al omului.

În consti tuirea oricărui act cultural (depozit pentru valori le materiale sau spiri tuale create de-a lungul istoriei) sunt prezentate patru momente obligatori i :- momentul cognit iv (de explicaţie cauzală, de cunoaştere temeinică a fenomenului, a reali tăţ i i în raport cu comanda socială);- momentul axiologic (de raportare a rezultatelor cunoaşteri i la necesităţ i le umane, la nevoile individuale şi colective, trebuinţe, prin valorile sale);- momentul creator (de creaţie) . Este momentul de salt cali tat iv de la un fapt natural sau social , individual sau colectiv, de la un act psihic sau cognit iv, la un fapt de cultură;- momentul generalizator (de realizare a celor „create” în rândul maselor largi de oameni). Valorile specifice fenomenului de practicare a exerciţ i i lor f izice născute în coordonate sociale spaţio-temporale determinate se revarsă peste l imiti le individuali tăţ i lor şi colectivităţ i lor generatoare, devenind bunuri culturale pentru mase dornice de atingerea obiectivului suprem al vieţi i „creşterea duratei de viaţă”.

Loisir-ul are un ideal un model (prospectiv) de vii tor care se îndreaptă atât spre activitatea practică cât şi teoretică, trebuie să f ie în concordanţă cu idealul general educaţional, de aceea se impun unele elemente de referinţă:- este determinat în cea mai mare măsură de comanda socială (defineşte

concepţia statului şi a organizaţi i lor mondiale, regionale, în care se trăieşte);- se subordonează pregătir i i pentru muncă şi viaţă;- este promotorul în procesul agrementului prin implicare a unui număr cât mai

mare de oameni de petrecerea a t impului l iber, în mod uti l şi recreativ;

- 18

- nevoia de mişcare şi de compensare, ca urmare a efectelor muncii duce la menţinerea şi dezvoltarea idealului de viaţă - autodeterminare (defineşte idealul t impului l iber care implică opţiunea pentru

o anumită activitate).Dacă pentru generaţia tânără „educaţia f izică” se realizează treptat , având o

anumită dinamică, în funcţie de part iculari tăţ i şi vârstă, la adulţ i idealul activităţ i lor de t imp liber vizează „integralul” – în centrul atenţiei este omul creator de valori materiale şi spiri tuale.

Obiectivele ( loisir-ului) activi tăţi i de t imp l iber:În activităţ i le de t imp liber obiectivele au o valoare generală cu implicaţie

directă asupra individului: - loisirul îmbunătăţeşte cali tatea vieţi i prin activitatea recreativă;- loisirul formează unele ati tudini estetice- loisirul menţine şi creşte sănătatea;- de menţinere sau îmbunătăţire a indicilor f izici;- îmbunătăţesc indici mentali şi emoţionali ;- de creştere a randamentului social în funcţie de dorinţe sau nevoi.

Funcţii le loisir-uluiActivitatea de loisir este în strânsă corelaţie cu condiţ i i le de muncă şi viaţă a

căror funcţi i se adresează atât cerinţelor sociale, cât şi celor individulale. La definirea funcţiei sub aspectul necesităţ i lor individului pot f i acceptate trei funcţi i fundamentale:

- ca perioadă pentru odihnă; - ca divertisment;

- ca răstimp de dezvoltare a personali tăţ i i omeneşti .Celelalte funcţi i se pot grupa în următoarele categorii :

- educativă: lărgirea orizontului şt i inţif ic şi cultural , formarea capacităţ i i de autoorganizare şi a unui st i l de viaţă elevat, raportate la tendinţa de autodepăşire, autoperfecţionare a omului;- de perfecţionare a dezvoltări i f izice;- compensatoare: se referă la refacerea resurselor organismului şi pregătirea

pentru noi eforturi ;- recreativă: urmăreşte crearea unui cl imat de viaţă pozit iv, optimist;- integrativă; caracterizează în primul rând activităţ i le de grup, contribuie la

socializarea indivizilor, scopul suprem este sănătatea şi creşterea duratei de viaţă. Activităţ i le de t imp liber nu se adresează unilateral vreunei funcţi i , aceeaşi activitate putând întruni caracterist ici le mai multor funcţi i : de exemplu – turismul le poate acoperi aproape pe toate.

În continuare vom accentua cu precădere funcţia recreativă, dar şi pe cea compensatoare, de aceea vom aborda problematica din punct de vedere al specificului activităţ i lor din care subliniem:- preponderenţa activităţ i lor de t ip intelectual duc la consumarea unei mari

canti tăţ i de energie nervoasă şi solici tă o mare concentrare a proceselor psihice, impunând asigurarea unor elemente de compensare, prin introducerea unor activităţ i de alt gen - majoritatea persoanelor îşi desfăşoară activităţ i le profesionale în interior, în

spaţi i închise, determinând apariţ ia nevoii de mişcare, de evoluţie în aer l iber (excesul de t imp acordat mijloacelor moderne de informare şi divert isment - calculator, internet, video, televizor etc - duc la imobilism şi sedentarism, la

- 19

apariţ ia unor tentaţi i care pot conduce la conflicte cu normele sociale sau chiar legale); - este necesară o diversificare mai accentuată a t ipurilor de activităţ i din t impul

l iber, ţ inând cont de influenţele pe care le exercită, de funcţi i le pe care le acoperă, dar şi de categorii le de persoane cărora l i se adresează (copii , t ineri , adulţ i , bătrâni, băieţi sau fete, potenţial biologic, normal-ponderali , supra-ponderali , persoane cu nevoi speciale etc);- procesul educaţiei permanente nu poate avea loc fără conturarea elementelor

auto-educaţiei , prin forme organizate sau neorganizate, prin sistemul de învăţământ şi prin acţiunile ce caracter educativ din t impul l iber.

Activitatea de loisir prin activităţ i le de t imp liber trebuie să aibă la bază deopotrivă funcţia recreativă şi socială. Orientarea specialişt i lor domeniului către sfera petreceri i recreative a t impului l iber, cu mijloace din educaţia f izică consti tuie interesele şi necesităţ i le individului . Acestea sunt completate într-un plan imediat de măsurile cu care societatea influenţează şi determină caracterul cerinţelor şi intereselor populaţiei , cu referire în domeniul educaţional şi cultural .

Toate activităţ i le de loisir se presupun a fi recreaţionale deoarece refac persoana angajată în aceste activităţ i . Dar multe activităţ i de recreere nu sunt în mod adecvat descrise ca fi ind de agrement, deoarece un individ poate opta pentru recreere pentru a lucra mai bine sau pur şi simplu pentru a-şi îmbunătăţi condiţ ia f izică.

Activitate motrică recreativăEste important faptul că specialişt i i educaţiei f izice au pornit la elaborarea

concepţiei privind activitatea motrică recreativă, de la funcţia socială a acesteia şi într-o strânsă legătură cu cunoştinţele existente despre funcţia t impului l iber, definind locul acestuia în cadrul sistemului de educaţie f izică şi sport . Educaţia f izică oferă individului o pregătire motrică de bază creează premisa necesară activităţ i i recreative în t impul l iber.

Mişcarea este considerată un simţ kinestezic al omului. Este ceea ce simţim când muşchii , tendoanele şi art iculaţi i le funcţionează. Felul în care stăm sau ne mişcăm, poate oricând să consti tuie un mijloc de studiu al mai multor discipline care să facă o legătură între cauzali tate şi efect .

Mişcarea este recomandată unui f lagel al societăţi i actuale, care ar f i supraponderali tatea, cea care cauzează probleme medicale şi starea de disconfort a individului .

Conceptul de activităţ i motrice recreative reflectă necesitatea existenţei unor programe de activităţ i , care să răspundă multi tudinilor de motivaţi i , nevoi, nivele, preferinţe, posibil i tăţ i etc. În pregătirea acestor programe trebuie ţ inut cont de anumiţi factori aşa zişi externi ai practicări i activităţ i lor, dar care o influenţează în mod direct .

Astfel de factori ar f i : t radiţ ia, educaţia, mediul (familiar , şcolar, social) , cerinţe, facil i tăţ i , oferte, distanţe, cadrul natural etc.

Conţinutul poate f i diversificat în funcţie de formele cereri i datori tă:- genului de practicanţi la care se adresează (vârsta, sex, profesie, nivel social);- genului de obiective propuse, care trebuie să reflecte motivaţia practicări i

(slăbirea, practicarea de plăcere, socializarea);- genului de ofertă ancorată în reali tatea vieţi i , adică, cunoaşterea de sine

(alergarea de unul singur), relaţia cu partenerii şi cu adversari i ( jocuri sportive),

- 20

emoţia pe care o conferă competiţ ia, aventura etc. Clasif icări ale activi tăţi lor motrice recreative se pot face în funcţie de :

- activităţ i independente sau organizate;- individuale sau în grup;- în sală, în aer l iber sau în apă;- cu adversari sau fără; cu materiale sau fără;- după vârstă (copii , adolescenţi / t ineri , adulţ i , pentru vârsta a treia);- după profesie (muncă intelectuală, muncă grea, munci cu efort mediu etc);- după sex (t inere fete, femei, băieţi , bărbaţi) ;- după gradul de handicap (se adresează persoanelor cu disabil i tăţ i) .

Aceste clasificări au o predilecţie mai mult teoretică, în practică întâlnindu-se nenumărate cazuri de interferenţă. O bună recreere şi un confort psihic î l dau activitatea motrică recreativă desfăşurată într-un cadru general (băieţi , fete, femei, bărbaţi) , în mod special în aer l iber, la baza fiecărei activităţ i stând opţiunea participantului .

Este f iresc să existe şi o folosire diversificată a mai multor t ipuri de activităţ i , în folosul recreeri i , part icipări i active. În activităţ i le recreative se vorbeşte în general despre sportul practicat ca activitate motrică recreativă, şi mai puţin despre ramură sportivă sau disciplină sportivă, aceste denumiri f i ind specifice sportului de performanţă, acolo unde rigurozitatea regulamentelor de joc şi severitatea pregătir i i este de t ip profesionist .

Mijloacele cele mai folosite în activităţ i le motrice recreative, confundate la un moment dat cu activitatea propriu-zisă sunt: mersul; alergarea; diferi tele forme de gimnastică; culturismul; dansul; înotul; badmintonul; tenisul; jocurile de diferi te t ipuri; schiul; drumeţii le; excursii le; turismul montan; ecoturismul etc.

Pentru majoritatea oamenilor, recreerea este mult mai naturală decât agrementul. Recreerea sugerează amuzament, divert isment, ceva ce se face pentru a uita de muncă sau a îndepărta o si tuaţie stresantă. Majoritatea profesionalişt i lor în materie de loisir preferă conceptul de „agrement”, deoarece agrementul este ceea ce doreşti să faci şi nu ceea ce ai de făcut. Din acest concept fundamental privind agrementul se desprind: - agrementul rezidual, cea ce rămâne după ce orice altceva a fost făcut;- agrementul ca stare de a f i , o at i tudine, o modali tate de a face ceva;- agrementul funcţional, activitate l iber aleasă care formează personali tatea.

Ceea ce este fundamental la toate aceste trei concepte privind agrementul este el iberarea de necesitate sau obligaţie.

Oamenii îşi desfăşoară activităţ i le ca urmare a unor necesităţ i socio-umane, conştientizate şi având un scop precis. Ei desfăşoară activităţ i sociale precum serviciul , şcoala pentru elevi, cursurile pentru studenţi etc. , ş i activităţ i practicate în t impul l iber.

În rândul acestor activităţ i sunt incluse cele care ocupă t impul rămas după efectuarea activităţ i lor obligatori i din cadrul social , al tele decât cele de odihnă (somn) şi care sunt menite a relaxa, a compensa activitatea socială şi de a pregăti tonusul pentru activitatea zilnică, în care este angrenat individul, oferind o plăcere celui care le practică.

Recrearea este determinată de refacerea capacităţ i i f izice şi psihice printr-o formă de evadare din monotonia şi rutina zilnică, căutând un alt decor, un alt peisaj , al ţ i oameni, al te preocupări , distracţi i , jocuri etc.

Clasif icarea activi tăţi lor din t impul l iber, după felul activi tăţi lor:

- 21

- recreative sedentare (cit i tul , privitul la televizor, relaxarea etc) sunt cele care nu angrenează individul într-o activitate f izică;- recreative de plăcere (plimbări , vizite etc) în care se face o anumită activitate

f izică, fără un efort prea mare şi care este dublată de o motivaţie personală a individului;- recreative socio-culturale (cumpărături , activităţ i în fundaţi i , cercuri art ist ice,

simpozioane, comemorări , aniversări , invitaţ i i etc) în care este implicată o anumită activitate f izică, dar mai ales o întrebuinţare afectiv-psihică şi este mai mult o ramură a activităţ i lor recreative de plăcere;- recreative sportive (jocuri sportive, alergări , f i tness);- recreative turist ice (drumeţii , excursii , pescuit etc) în care activitatea fizică

este pe primul plan, uneori cu un consum mare de energie. Clasif icările activi tăţi lor din t impul l iber, după durata t impului l iber :

- zi lnice; - la sfârşi t de săptămână (week-end);- concedii .

Activităţi le t impului l iber sunt şi în funcţie de:- vârstă (copilărie, t inereţe, maturitate, bătrâneţe);- gradul de sănătate f izică şi mentală;- apartenenţa religioasă (permisabil i tate / interdicţi i le);- puterea economică a individului (este necesar un venit salarial acceptabil) ;- locul unde trăieşte (oraş, sat , metropolă);- apartenenţa şi dependenţa de grup (prieteni, membrii clubului pe care î l

frecventează etc);- de posibil i tăţ i le pe care le oferă societatea şi arealul ( locul de desfăşurare) în

care trăieşte;- de nivelul de cultură şi educaţie;- de aspiraţi i le şi obişnuinţele de valorificare a t impului l iber.

Funcţia recreativă trebuie considerată ca cea mai importantă sub aspect social şi este total greşită concepţia că tutunul, alcoolul şi multe al te activităţ i nocive şi „comode” sunt considerate mijloace de relaxare.

În ult imul t imp s-a creat o industrie care gândeşte la folosirea t impului l iber, cu oferte , pornind de la cele turist ice , (programe ale diferi telor agenţi i de turism de petrecere a t impului în concernuri hoteliere, în croaziere, expediţ i i în natură, etc), la cele oferi te în propria locali tate (restaurante, discoteci , cluburi , săli de sport , terenuri de divertisment, parcuri de agrement etc) şi până la cele din propria casă (piscina, foişorul, grădina ecologică etc). Activităţ i le recreative înseamnă angrenare economico-financiară, (cât venit avem şi cât este alocat petreceri i t impului l iber) .

Puţinele oferte ale statului , coroborate cu puterea economică a venitului determină reducerea activităţ i lor recreative ale adulţ i lor faţă de copii . Cele mai multe activităţ i motrice recreative se întâlnesc la această vârstă, copiilor şi t inerilor le sunt oferi te de către asociaţi i naţionale, de stat sau private, tabere cu anumite profiluri , dar şi de agrement şi recreere.

Adulţ i fac eforturi exemplare pentru sănătatea copii lor lor dar ceea ce trebuie să le dea de gândit este faptul , că aceleaşi efecte binefăcătoare ale mişcării se pot transforma în scopuri de întreţinere a sănătăţi i însă, numai pentru cei care şt iu să îşi organizeze bine refacerea psiho-fizică prin activitatea din t impul l iber.

În cazul bătrânilor (vârsta a treia) este cea care are la dispoziţ ie cel mai mult t imp l iber. În afara unor programe speciale pentru pensionari , cu anumite facil i tăţ i ,

- 22

puse la dispoziţ ie de către stat , aceştia dacă posedă un venit decent pot face diferi te excursii , plăcerea lor f i ind dublată de cunoaşterea mai temeinică.

În cazul femeilor, aceasta este mai preocupată de modul cum îşi petrece t impul l iber, faţă de bărbat, este mult mai optimistă, are mai multă gri jă de estetica corpului său, poate că aceaste cali tăţ i fac ca femeia să aibă nivelul de viaţă mai r idicat ca al bărbatului . Femeia este preocupată în t impul l iber cu treburile gospodăreşti , cu educarea copii lor, iar atunci când are t imp şi pentru ea, preferă să primească musafiri , să meargă prin magazine şi să facă cumpărături , să se plimbe, să frecventeze centrele de menţinere biologică şi înfrumuseţare.

Există o diferenţă între modul cum îşi petrec oamenii de la oraş t impul l iber şi cei de la sate . Aşezările urbane dispun de o bază materială bogată şi diversificată, dimensiunea t impului este mai precis măsurată pentru oamenii de la oraş (programul de muncă, durata transportului , fără activităţ i gospodăreşti deosebite, condiţ i i de locuit etc) , pe când t impul l iber la locuitori i de la ţară este influenţat de mai mulţi factori :- preocuparea socială ( ţărani, medici , profesori , al te categorii sociale);- activitatea din t impul anului (funcţie de anotimp: vara, iarna etc);- aşezarea geografică;- t radiţ i i ş i obiceiuri ( jocurile de la ţară, rămase din tradiţ ie sunt prezentate în

mai multe lucrări de etnografie şi folclor pierzându-se de-a lungul anilor) , serbările câmpeneşti , sărbătoarea recoltei , sărbători rel igioase, naţionale etc.

Recreerea f izică presupune desfăşurarea unor activităţ i de natură fizică, în general derivate din disciplinile sportive şi fără caracter competiţ ional, sau fără existenţa unor prevederi regulamentare.

Activitatea recreativă nu poate fi identif icată cu noţiunea de odihnă, de regenerare, cu toate că odihna consti tuie un atribut important al acestei activităţ i . Odihna poate fi pasivă (somnul, inactivitatea) sau activă. Activitatea recreativă cuprinde însă numai activitatea, în sine, atât f izică, cât şi mentală sau emoţională.

Trăsătură caracteristică a perioadei recreative derivând din faptul că este vorba despre o activitate în t impul l iber, constă şi în aceea că ea este efectuată exclusiv pe baza unei hotărâri l iber consimţite. Ea trebuie să f ie privită ca o activitate voluntară. însă, nu exclude, obligativitatea socială pe care şi-o asumă individul, în cali tatea sa de membru al unei organizaţi i voluntare.

Se dist ing cinci grupe mari de activităţ i ale t impului l iber, ale căror funcţi i dominante pot f i caracterizate astfel:

1. Activităţ i le f izice prevăzute pentru compensarea influenţelor date de rezultatul activităţ i lor productive umane, în sensul larg al acestora.

2. Activităţ i le practice (manuale), care corespund exigenţelor economice, dar satisfăcând mereu pe cele psihologice (grădinărit , etc) .

3. Activităţ i le cultural-art ist ice, care corespund cerinţelor „de visare” în societatea actuală.

4. Activităţ i le intelectuale, care corespund necesităţ i lor în creştere de informare şi formare ale omului (convorbiri , lectură etc).

5. Activităţ i le legate de relaţi i le sociale (excursii , turism ecologic). Activităţ i le f izice reprezintă acea grupă de activităţ i reprezentând activitatea

motrică recreativă. Importanţa lor în structura t impului l iber este specifică, marcând o continuă creştere, pe măsura dezvoltări i societăţi i moderne. Ea constă în acţiunea pozit ivă a acestora asupra menţineri i şi dezvoltări i condiţ iei f izice, în compensarea pierderilor de impuls motric de intensitate f irească în procesul muncii şi în afara

- 23

acestuia, dar şi în t impul l iber, în crearea regimului sănătos de viaţă, în înlăturarea rapidă a oboseli i , printr-o activitate motrică eficientă.

C 7ACTIVITATEA SPORTIVĂ CA LOISIR

O latură importantă a st imulări i practicări i activităţ i lor f izice de losir este concentrarea eforturi lor în direcţia intensificări i educaţiei pentru sport , implicit prin asigurarea unui sistem informaţional adecvat privind valenţele de sanogeneză ale exerciţ i i lor f izice, şi jocurilor, precum şi modul de organizare şi funcţionare a bazelor sportive.

Sportul poate f i definit ca f i ind şti inţa în următoarele sensuri: - şt i inţa menţinerii unei stări optime de sănătate , a creşteri i şi dezvoltări i f izice armonioase: - şti inţa dezvoltări i calităţi lor motrice de bază şi specifice unor ramuri de sport , obţineri i de performanţe superioare în sportul de performanţă;- şti inţa relaxării după eforturi intelectuale susţinute; - şti inţa preveniri i şi recuperării după boli grave ; combateri i sedentarismului, obezităţ i i , s tresului; dezvoltări i voinţei , întărir i i caracterului;- şt i inţa dezvoltări i simţului estetic, a gustului pentru frumos: educării , dezvoltări i spiri tului de echipă, fair-play-ului , responsabil i tăţ i lor sociale; promovării valori lor naţionale din sport în întreaga lume;- şti inţa formării respectului faţă de propriu persoana şi faţă de cei din jur.

Sportul ca loisir este pentru oamenii de t ip obişnuit , dar mai ales pentru sedentari şi pentru cei care practică mai puţin exerciţ i i le f izice.

Fitness-ul se referă la o compoziţ ie corporală eficientă cardio-respiratorie şi neuro-musculară. Alergările sub formă de jogging (uşoare), pe distanţe nu prea lungi în funcţie de part iculari tăţ i le vârstei , asociate cu lucrul cu greutăţi uşoare, măreşte f lexibil i tatea musculară şi alungă stresul.

Diferi tele teste arată că presiunea sângelui poate f i redusă, grăsimile pot f i arse, rezistenţa poate creşte atunci când se foloseşte aerobica . Activitatea trebuie desfăşurată cu ajutorul muzicii , iar fazele de acomodare cu efortul , cer şi o fază de încălzire prealabilă.

Pe bicicleta ergometrică se îmbină uti lul cu divertismentul (se poate asculta muzică). Orice activitate a sportului ca loisir este plăcută şi uti lă când este prezentă şi muzica dorită. Instruirea pe bicicletă poate fi inclusă cu succes în antrenament

Capacităţ i le f izice ale individului trebuie luate în consideraţie când se alege mărimea încărcări i . Un individ sănătos, neantrenat, de 20 -40 ani în primele săptămâni de antrenament poate alege o încărcătură pentru 120 – 140 bătăi/minut.

Un alt mijloc, de realizare a efortului f iziologic, este covorul rulant , care poate fi uti l izat şi în domeniul medical pentru determinarea ergogenezei efortului . Util izate în săli de antrenament şi f i tness, acasă, aceste t ipuri de covoare rulante sunt destinate antrenamentelor de mers şi alergare.

Cel mai important parametru al sportului ca loisir rămâne jocul ca activitate multidimensională.

- 24

O alimentaţie raţională t rebuie să includă toate substanţele necesare unei bune funcţionări a organismului, coroborate şi cu activităţ i le recreative de loisir ce impun o viaţă normală expusă mai puţin riscurilor de stres şi al te apariţ i i neprevăzute cauzate de boli le actuale.

Sportul ca loisir se bazează pe jocuri competiţ i i , exerciţ i i f lexibile, cu grupuri neomogene, practicând mai multe discipline. El urmăreşte bucurie, plăcere, comunicare, companie, relaxare, repaus, sănătate, pe când sportul competiţional cere o disciplină de competiţ ie supusă unor regului f ixe, urmăreşte performanţe, avansare socială şi venituri economice.

Fitness - mijloc de recreereFitness-ul este un concept cu multiple înţelesuri , în funcţie de nivelul

cultural şi formaţia profesională a celui ce-1 uti l izează. Fitness-ul se bazează pe o stare de sănătate pozit ivă şi include în ea mai multe componente: f i tness intelectual , social , spiri tual şi fizic-condiţia fizică.

Fitness-ul indică nivelul de funcţionare al sistemului cardiovascular ca rezultat al unor rezerve energetice înalte. Un nivel de fi tness este dependent de canti tatea de oxigen transportată la nivelul maselor musculare în activitate, precum şi eficienţa muşchilor de a uti l iza acest oxigen.

Fitness-ul unui atlet înseamnă performanţa de a alerga o lungă distanţă într-un anumit t imp , f itness-ul unui adult obişnuit înseamnă activitatea lui f izică la sfârşi tul zi lei de muncă.

Pentru un vârstnic , f i tness reprezintă capacitatea lui de independenţă în casă, de a urca scări le, de a merge pe jos distanţe mai mari , de a munci în grădină etc.

Fitness-ul unui elev sau student, nesportiv , înseamnă participarea lui zi lnică la programul de activităţ i mentale şi f izice cerute la şcoală.

Deci, f i tness-ul reprezintă capacitatea de lucru pentru perioade lungi de t imp fără apariţ ia stări i de oboseală.

Tot mai mulţi oameni au realizat faptul că pot preveni instalarea unui număr foarte mare de afecţiuni induse sau favorizate de inactivitate, căutând să fie cât mai activi . Pe măsură ce oamenii au devenit tot mai puţin activi , au început să îşi piardă rezistenţa şi instinctul natural de mişcare. Fără exerciţ i i f izice zilnice, trupurile noastre devin depozite de tensiuni neeliberate.

Fitness-ul menţine musculatura suplă, vă pregăteşte pentru mişcare şi vă ajută să faceţi trecerea zilnică de la inactivitate la o activitate musculară intensă, fără suprasolici tări nedorite. Fitness-ul este în mod deosebit important dacă alergaţi , mergeţi cu bicicleta, jucaţi tenis sau efecluaţi al te de activităţ i f izice susţinute, deoarece aceste activităţ i sunt de natură să st imuleze încordarea muşchilor şi f lexibil i tatea lor.

. Exerciţi i le de fitness sunt simple , dar dacă sunt efectuate incorect , pot să facă mai mult rău decât bine. Acesta este motivul pentru care este esenţial să se înţeleagă şi să se însuşească tehnicile corecte. Fitness-ul dă o senzaţie de bine în tot corpul atunci când exerciţ i i le respective sunt executate corect . Exerciţi i le de fitness trebuie să fie adaptate pentru propria structură musculară, f lexibil i tate şi diferi te nivele de tensiune musculară. Cheia este regulari tatea efectuării exerciţ i i lor şi relaxarea. Scopul constă în reducerea tensiunii musculare, astfel încât să căpătaţi o mai mare uşurinţă în efectuarea diferi telor genuri de mişcări; nu trebuie să vă concentraţi asupra realizări i unui anumit grad de flexibil i tate, extremă eventual, pentru că asta vă poate face mai mult rău decât bine. Exerciţ i i le de fi tness nu sunt

- 25

stresante, sunt relaxante, l inişt i te şi necompetit ive. In plus, f iecare exerciţ iu este absolut adaptabil la necesităţ i le şi posibil i tăţ i le individuale.

Printr-o abordare corectă, f iecare poate să ajungă în cea mai bună formă. Nu trebuie să f i ţ i cine şt ie ce mare atlet sau atleta. Trebuie numai să o luaţi încet mai ales la început. Începeţi uşor şi căutaţi să vă faceţi un program cât mai regulat de exerciţ i i . În nici un caz să nu credeţi şi să nu aveţi pretenţia să fiţ i în formă după prima zi de exerciţi i .

Ce greutăţi folosim în antrenamenul de loisir ? Fie sunteţi începător şi această problemă va împiedica să vă construiţ i un

program de antrenament eficient, f ie sunteţi mai experimentat şi căutaţi o încărcătură optimă care să vă aducă rezultatele dorite, greutăţi le folosite sunt esenţiale pentru sport .

Greutăţi le folosite pentru exerciţ i i le de culturism variază în funcţie de scopul urmărit prin efectuarea antrenamentelor. Cei care doresc să acumuleze masă musculară vor lucra cu greutăţi mari spre deosebire de cei care doresc o definire a muşchilor, aşa zisă "striere". În acest caz, greutatea de lucru scade, însă creşte substanţial numărul repetări lor la f iecare set .

Masa musculară. Majoritatea exerciţ i i lor de culturism sunt gândite pentru a câştiga masă musculară. Pentru o musculatură voluminoasă trebuie să folosiţ i în antrenament greutăţi mari , chiar foarte mari , astfel încât să puteţi executa corect un număr stabil i t de repetări . Majoritatea specialişt i lor sunt de acord ca, pentru a acumula masă musculară, repetări le nu trebuie să depăşească cifra de 8-10, lucrul f i ind astfel dus până la epuizare. Eventual ult imele repetări , pot f i forţate sau tr işate (veţi beneficia de ajutorul unui partener pentru a f inaliza setul de repetări) . Greutăţi le trebuie alese astfel încât să puteţi executa numărul maxim de repetări pe care vi l-at i propus (max 8-10 repetări) . O încărcătură prea mare poate duce la o execuţie greşită a exerciţ iului sau chiar la accidentări!

Striere. Acest procedeu este folosit în special de culturişt i i profesionişt i în perioada precompetiţ ională, antrenamentele acestea având rolul de a defini f ibrele musculare, aspect notat în concurs. Definirea se realizează prin lucrul cu greutăţi mai mici efecuând un număr mai mare de repetări , ideea fi ind de a "stoarce" muşchiul până la epuizare. Desigur, acestă metodă implică un t imp mai mare de lucru şi este recomandat a f i folosită ca metoda principală de antrenament pentru cei care caută să câştige forţă, fără a beneficia însă de acumulări masive de masă musculară (din primul antrenament).

Pentru a înţelege cele două procedee de lucru să luăm ca exemplu braţul subţire al unui începător. În urma lucrului la biceps prin prima metodă, în câteva luni acesta va deveni masivă datori tă formării ţesutului muscular (această metodă de lucru este recomandată începătorilor, după acumularea masei musculare, urmând modelarea acesteia prin cea de-a doua metodă). Dacă aceeaşi persoană va apela direct la a doua metodă, în aceeaşi perioadă de t imp va câştiga o forţă ce-i va permite să folosească greutăţi din ce în ce mai mari .

În lucrul cu greutăţi se impune: l . Folosiţi greutăţile l ibere . Oricât de eficiente ar putea părea unele aparate ( în special cele prezentate la televizor), acestea nu implică zonele musculare secundare precum o fac greutăţi le l ibere. Ca urmare, deşi muşchiul lucrat este solici tat , nu lucrează întregul ansamblu al grupei musculare, şi deci , masa musculară dezvoltată va fi mai mică.

- 26

2. Folosiţi antrenamente mixte . Felul în care executaţi un exerciţ iu este cea mai importantă componentă a acumulări i de masă musculară. Pentru rezultate vizibile, nu izolaţi muşchiul pe care vreţi să-1 lucraţi , ci implicaţi în antrenament toţi muşchii din zonă, efectuând un antrenament mixt. 3. Descoperiţi zonele deficitare. Identif ica părţ i le corpului ce necesită creşterea în dimensiuni, apoi mergeţi la sală cu acest gând, concentrându-vă să lucraţi aceste zone în mod special , începeţi antrenamentul cu exerciţ i i cu haltere, apoi cu gantere. Dacă folosiţ i cabluri sau alte aparate, lăsaţi- le la f inalul antrenamentului . 4. Experimentaţi pentru a descoperi cele mai bune exerciţ i i de creştere musculară. Variaţi diferi te exerciţ i i pentru aceeaşi grupă musculară pentru a vedea care dintre acestea dau rezultate în cazul dumneavoastră. Nu folosiţ i doar un singur exerciţ iu/grupa deoarece s-ar putea să ajungeţi la o plafonare şi să nu mai puteţi progresa.5. Evitaţi accidentările. Feri ţ i-vă de exerciţ i i le periculoase. Genuflexiunile şi exerciţ i i le la presă, spre exemplu, deţin cel mai mare potenţial pentru accidentări . De aceea trebuie să vă feri ţ i de acest t ip de exerciţ i i sau să le executaţi foarte corect şi folosind greutăţi moderate.6. Folosiţi un număr optim de repetări . Secretul acumulări i de masă musculară este să folosiţ i un număr minim de repetări cu o greutate cât mai mare astfel încât să ajungeţi la epuizare efectuând numărul ales de repetări . Acest număr de repetări trebuie să f ie de 6-12 în funcţie de tehnica de antrenament.7. Exageraţi din când în când . Pentru a avea o adevărată măsură a progresului dumneavoastră, măriţ i din când în când greutăţi le făcând acelaşi număr de repetări ca de obicei , sau, dimpotrivă, măriţ i numărul de repetări folosind aceeaşi greutate. Aceste tehnici sunt cele care dovedesc cu adevărat creşterea forţei şi , ca urmare, a masei musculare.8. Alimentaţia raţională e cheia succesului . Pentru o creştre spectaculoasă veţi avea nevoie de o alimentaţie în consecinţă, deci , va trebui să luaţi cel puţin 4 mese pe zi , care să conţină un număr optim de calori i şi vitamine, toate concurând în urma antrenamentului la formarea ţesutului muscular.

Culturismul ca activitate de loisir t rebuie să fie precedată de efectuarea unui control medical, care să ateste o stare de sănătate bună. În lecţi i le de culturism este de preferat să se folosească greutăţi mici până la 40% – 50% din posibil i tăţ i le maxime. Pentru toţi cei ce practică culturismul ca activitate de loisir , se recomandă să se folosească, între antrenamente, jocuri sportive, alergări sub formă de crosuri , excursii , înotul , etc. Pentru a crea o atmosferă de bună dispoziţ ie, lecţi i le se pot desfăşura cu muzică într-un cadru intim şi decent.

În principal, într-o lecţie de antrenament, se folosesc 6 exerciţii ce se adresează diverselor grupe musculare. În cadrul fiecărui exerciţiu se realizează 6 serii , iar, în cadrul fiecărei serii , un număr de 6 repetări. Numărul de antrenamente poate fi de 3-4 pe săptămână.

Astfel, încărcătura cu care se lucrează este în funcţie de posibilităţile fizice ale fiecăruia, la început se folosesc greutăţi cu care se pot efectua 6 repetări, apoi, după 3-4 lecţii de antrenament se creşte numărul repetărilor la 8-10-12. Când devin posibile 12 repetări se măreşte încărcătura şi se reia ciclul de 6-8-10 şi 12 repetări.

Mişcarea este mijlocul cel mai benefic sănătăţi i şi longevităţi i oamenilor, st imulează circulaţia şi asigură o drenare bună a toxinelor. Antrenând inima să bată mai regulat şi mai eficient, împiedică boli le cardiace, ceea ce asigură şi o mai bună

- 27

ir igare a creierului . O bună circulaţie sanguină încurajează o funcţionare corectă a tuturor organelor, o ir igare profundă a ţesuturi lor şi o st imulare a înnoiri lor celulelor, întârzie îmbătrânirea şi , împreună cu o dietă, cât de cât normală asigură organismului un metabolism de care e nevoie

Lipsa de mişcare fizică determina şi apariţ ia celuli tei (este rezultatul unei acumulări de toxine), formarea ţesutului adipos/gras. Apariţ ia şi instalarea profundă a celuli tei jenează circulaţia sanguină. Cu cât este mai redusă circulaţia, cu atât grăsimile, apa şi toxinele se acumulează, iar sângele circulă mai puţin etc.

Numai prin reducerea aportului caloric vom forţa consumarea rezervelor adipoase din organism sau prin exerciţ iul f izic deoarece numai aşa se pot el imina toxinele acumulate de o alimentaţie abundentă în proteienă animală şi grăsimi

Metabolismul este un proces prin care elementele nutri t ive de bază, produse ale digestiei , sunt transformate în produse chimice care intră în compoziţ ia corpului uman sau participă la funcţionarea sa. În acest stadiu, organismul nu mai face diferenţă între calori i , interesându-l numai energia furnizată. În acest moment cei care practică activitatea fizică, f ie că se referă la antrenamente sportive sau la sportul de loisir , sunt beneficiari i sănătăţi i el iminării stresului şi a armoniei în cadrul colectivităţ i i .

Jogging - ul

Jogging-ul este o alergare în tempo uşor sau moderat , pe teren variat sau în oraş, fără spiri t de competiţ ie, executată pentru obţinerea şi menţinerea sănătăţi i şi a bunei dispoziţ i i . Se cunoaşte, în general , că jogging-ul - alergarea pentru sănătate - relaxează, aduce optimism şi este uti l pentru supraponderali . Experienţa a dovedit însă că jogging-ul poate f i socoti t cu adevărat un medicament şi în diferi te afecţiuni în afara celor enunţate mai sus. Astfel , cu alergare pot f i tratate stări depresive şi o sferă largă de psihoze, de dezechil ibre sau deficienţe cardiovasculare. S-au înregistrat , de asemenea, ameliorări sau vindecări în boli ale aparatului digestiv sau locomotor, în ameliorarea osteoporozei şi în diferi te forme de reumatism.

Din punct de vedere şt i inţif ic jogging-ul are o mulţime de cali tăţ i , în asociere cu o dietă adecvată, jogging-ul optimizează greutatea corporală, creşte frecvenţa respiratorie şi viteza fluxului de aer prin tubulatura bronşică, asigurând o “aerisire” mai bună a tututor ţesuturi lor organismului şi mai ales a creierului . Practic, jogging-ul creşte rezerva funcţională a tuturor aparatelor şi sistemelor organismului uman. Pentru cali tăţ i le sale, jogging-ul este foarte apreciat de cardiologi ca mijloc de profilaxie a boli lor cardiovasculare. Mai mult , profesionişt i i în recuperarea pacienţi lor după infarct miocardic “prescriu” în mod inteligent jogging-ul la interval doar de câteva săptămâni de la evenimentul acut. Efectele pozitive ale jogging-ului . 1. Ameliorează performanţele intelectuale . Alergarea atunci când este corect practicată, favorizează transportul de oxigen al plămânilor până la teri tori i le cele mai adânci ale organismului şi provoacă astfel eficient comanda cerebrală. 2. Măreşte capitalul osos. Scheletul organismului este supus continuu acţiunii celulelor care fabrică sau distrug substanţele osoase. Tensiunile provocate de alergare consti tuie un st imulent necesar menţineri i delicate care exista între procesele de fabricare sau de distrugere, în plus, densitatea osoasă a celor care ies de trei ori pe săptămână să alerge cel puţin 30 de minute în f iecare şedinţă este superioară cu 30 – 40 % faţă de a celor pasivi .

- 28

3. Prelungeşte viaţa. Cei care practică mişcarea fizică au un câştig de viaţă superior faţă de cei care s-au mişcat întâmplător. 4. Doboară depresia. Singura, care a fost considerată eficientă (100%) împotriva depresiei a fost jogging-ul. 5. Forti f ică inima. Alergarea cu regulari tate modifică funcţiunea aparatului cardio-vascular, ajungând la o stare f iziologică bine cunoscută: măreşte inima înzestrată cu contracţi i extrem de puternice şi eficiente şi bate mai lent . În faţa efortului , această inimă reacţionează cu o accelerare moderată, care poate susţine mult t imp efortul , fără să obosească. După un jogging, inima revine rapid la r i tmul ei de repaus, producând mai mult lucru, obosind mai puţin.6. Favorizează venti larea plămânilor . Munca muşchilor respiratori va fi diminuată prin micşorarea mişcărilor pe minut datori tă unei mai bune umpleri a plămânilor, a unui număr mărit de alveole în stare de funcţionare şi datori tă schimbului de gaze îmbunătăţi t . Pe scurt , alergarea măreşte considerabil capacitatea pulmonară.7. Uşurează tranzitul gastrointestinal. Digestia devine mai uşoară, apeti tul este mai bun. Cei care fac jogging profită mai mult decât al ţ i i de ceea ce mănâncă, f i indcă organismul absoarbe complet elementele nutri t ive trase din alimentaţie.8. Favorizează somnul recuperator . Pentru a lupta eficient contra insomniei , joggingul este unul dintre medicamentele cele mai puţin cunoscute şi totuşi cel mai sigur şi cel mai performant. O bună şedinţă de alergare seara destinde muşchii corpului, care au tendinţa de a se crispa după activităţ i le stresante ale zi lei . Ea lasă o senzaţie de oboseală plăcută, el iminând consecinţele surmenajului şi micile rele care împiedică un somn adânc şi odihnitor.9. Reglează tensiunea arterială . În repaus, tensiunea arterială a alergătorului în formă este inferioară cu un punct, în raport cu un sedentar. Efectul joggingului este mai evident la hipertensivi , cu condiţ ia ca alergarea să fie în alură moderată şi sub control medical .10. Normalizează grăsimile din sânge . Sângele conţine două categorii principale de grăsimi: colesterolul şi tr igliceridele. Se şt ie că amândouă măresc probabil i tatea de neplăceri cardio-vasculare. Exerciţ i i le f izice regulate reduc, proporţia tr igliceridelor şi a colesterolului .11. Asigură o mai bună circulaţie venoasă. Prin presiunea ri tmică, la f iecare pas, asupra tălpii se favorizează aruncarea sângelui venos spre inimă ca o pompă. Un fenomen asemănător se întâmplă şi cu sângele acumulat de muşchi.12. Menţine pieptul în plină formă . Femeile care fac mişcare sunt mai puţin expuse la cancerul de sân. De asemenea, şi problemele legate de ciclul menstrual sunt îmbunătăţi te la cele care practică alergarea.

Jogging-ul nu este doar un mijloc de tratament pentru depresii sau psihoze, ci şi un excelent mijloc de a crea o stare de bună dispoziţ ie, de optimism şi încredere în forţele proprii este practicat cu bune rezultate de cei ce vor să slăbească, dar, în mod paradoxal, este de folos şi celor care vor să câştige kilograme.

Pentru a slăbi. De la început trebuie stabil i t că nu există metodă de slăbire care să nu aibă şi restricţ i i al imentare, în afara celor care fac apel la substanţe nocive organismului. Cum se poate slăbi cu ajutorul jogging-ului în condiţ i i le întărir i i sănătăţi i , ceea ce nu se prea întâmplă cu alte metode „minune" de slăbire. Efortul în cadrul alergărilor trebuie să f ie cât mai variat şi dacă aveţi până la 40 de ani, puteţi folosi , cu precauţie şi cu controlul pulsului , alergările în regim anaerob lactacid. Mai ales pentru persoanele obeze este nevoie de multă răbdare în dozarea progresivă a efortului anaerob, pentru a nu forţa inima, supusă şi aşa din cauza

- 29

kilogramelor în surplus la eforturi mult mai mari decât este normal. După antrenament, este deosebit de important ca cel puţin 2-3 ore să nu mâncaţi nimic. Se poate bea apă, dar neîndulcită. Masa după antrenament trebuie să f ie slabă în calori i , evitându-se pe cât posibil hidrocarburile (dulciuri şi grăsimi). De masa de după antrenament depinde în mare măsură efectul efortului pentru slăbire. Este recomandabil să folosiţ i mai ales supele, care conţin puţine grăsimi şi mult l ichid, în felul acesta, obţineţi mai uşor senzaţia de saţietate (stomac plin) fără prea mari eforturi de voinţă. Bineînţeles că nici în cursul zi lei nu trebuie să faceţi r isipă de calori i . Este recomandabil pentru sănătatea dumneavoastră să nu vă l ipsească fructele proaspete, salatele şi , în general , crudităţi le. Joggingul se execută de cel puţin trei ori săptămână. În caz că aveţi posbil i tatea să faceţi mai multe antrenamente pe săptămână, atunci numai două alergări pot f i mai dure, cu mai mult efort anarob, celelalte trebuind să fie mai mult alergare uşoară, aerobă.

Pentru a câştiga în greutate . Jogging-ul trebuie să se desfăşoare mai mult în regim aerob, fără eforturi de voinţă. Mişcarea în mod normal vă va mări apeti tul după efort . Este bine să mâncaţi la 15-20 de minute după încetarea efortului , f i ind atenţi să aveţi suficiente glucide (făinoase, fructe, dulciuri) . Atenţie să acoperiţ i şi deficitul de minerale apărut prin transpiraţi i . Acoperiţ i , desigur, şi cel de vitamine prin consumul de fructe şi crudităţi , dar şi cu completări de complex de vitamine. La aceasta se adaugă evitarea abuzurilor, a l ipsei de odihnă, a alcoolului şi a tutunului. Mulţi nutri t ionişt i recomandă în asemenea cazuri şi renunţarea la cafea, evitarea si tuaţi i lor de stres, în favoarea momentelor de voie bună şi relaxare.

Pentru a obţine maximum de avantaje de la alergare, are importanţă şi mediul unde o practicăm, care trebuie să îndeplinească unele cerinţe minime. În primul rând, trebuie găsit un loc cu aer cât mai curat . Preferaţi parcurile, pădurile, malul apelor sau chiar drumuri mai puţin circulate. Aerul curat este necesar pentru ca la consumul mai mare de oxigen, asigurat de respiraţia mai intensă, să vă primeniţi plămânii , nu să-i îmbâcsiţ i şi mai mult . Am putea spune că, decât un aer viciat , mai bine renunţaţi până când găsiţ i un mediu de alergare corespunzător. Este bine ca terenul pe care alergaţi să nu fie tare. Iarba, pământul, nisipul sunt ideale, dar se poate alerga şi pe asfalt dacă aveţi încălţăminte corespunzătoare, care să amortizeze şocul dur cu asfaltul . Alergarea pe un teren mai dur poate provoca dureri de cap din cauza şocului produs la f iecare pas, dar cel mai frecvent provoacă dureri de l igamente şi tendoane.

Este preferabil să alergăm seara sau dimineaţa, atunci când temperaturile sunt mai moderate. Tinerii sau adulţ i i pot face efort la temperaturi până la 34-35 oC, însă cu precauţie, evitând eforturi le mari . Vârstnicii , având o rezistenţă mai redusă, trebuie să evite eforturi le la temperaturi mai mari de 30° C şi să respecte cu str icteţe unele cerinţe pentru a nu se expune la accidente neplăcute ca deshidratarea puternică a organismului care poate provoca ameţeli , moleşeală şi , în si tuaţi i mai grave, leşin. Evitarea deshidratări i se obţine cu apă minerală, sucuri din fructe, supe sau, în l ipsa acestora, cu apă obişnuită, la care se poate adăuga un vîrf de cuţi t de sare de bucătărie. Lichidele se beau încet , cu pauze, folosirea lor bruscă poate fi dăunătoare. La terminarea alergării , un duş cu apă călduţă reconfortează şi înlătură ir i taţ i i le provocate de transpiraţia abundentă cu pierderi de săruri din organism. Echipamentul trebuie să absoarbă transpiraţia, iar capul să f ie acoperit şi feri t de razele solare. Este preferată culoarea albă. Prudenţă mare la intensitatea efortului care pe căldură creşte pulsul şi tensiunea arterială! Durata efortului se stabileşte în

- 30

funcţie de canti tatea de traspiraţie şi poate f i prelungită doar dacă în t impul efortului se pot bea l ichide pentru înlocuirea transpiraţiei abundente.

La temperature scăzute, geruri mai mari de - 20 oC, alergarea este r iscantă. Riscul este pentru căile respiratori i , iar la vârstnici şi inima poate crea probleme la temperaturi mai scăzute de -7 oC. La ger, gri ja cea mare este pentru extremităţi le corpului, degetele de la mâini şi de la picioare, care trebuie feri te de degerături , mai ales că în toiul efortului îngheţarea lor este mai greu sesizabilă. Este necesară prudenţă la ieşirea afară: trecerea la alergare să se facă doar după câteva minute de stat afară, pentru acomodarea plămânilor cu aerul rece.

La terminarea antrenamentului , feri ţ i-vă să treceţi imediat la căldură, iar duşul să f ie doar călduţ, temperatură care contribuie cel mai bine la refacere. Evitaţi , de asemenea, băuturile f ierbinţi , care pot ir i ta mucoasa stomacală, ca şi băuturile alcoolice, care vă dau falsa senzaţie de reconfortare, ele provocând după un t imp chiar o scădere a temperaturi i corpului.

Un mijloc de control al efortului depus este numărarea pulsului cât mai des, se recomandă să se ia pulsul în picioare înainte de începerea antrenamentului . Dacă acesta este normal (66-76), nu trebuie să crească cu mai mult de 60 de bătăi la persoanele până la 50 de ani. Între 50 şi 60 de ani în jur de 50, la vârsta de 60-70 ani în jur de 30-40 de bătăi , iar pentru cei trecuţi de 70 de ani să f ie cel mult cu 20-25 bătăi mai mare decât pulsul de pornire.

Încălzirea . Mulţi nu şt iu sau nu vor să ţ ină seama că pentru a începe un efort este nevoie de o pregătire prealabilă a organismului, numită „încălzire". Încălzirea este necesară pentru a obţine un randament superior în efort , dar mai ales pentru a nu fi un şoc pentru organism, pentru a-i da posibil i tatea ca marile funcţiuni, să f ie gata pentru efort .

Eforturi le de mare intensitate depuse fără o încălzire prealabilă produc şocuri puternice organismului: crampe, întinderi sau ruperi musculare, dar cel mai nociv efect poate f i asupra inimii . Efortul brusc, fără pregătire, consti tuie un stres puternic, cu consecinţe imprevizibile.

Este recomandabil să se înceapă cu câteva exerciţ i i de gimnastică de mobili tate pentru braţe, picioare şi trunchi, circa 5 minute. Apoi se pleacă cu mers din ce în ce mai vioi t imp de 3-4 minute, după care se trece la alergare uşoară.

Cei obişnuiţ i cu efortul pot trece direct la alergare uşoară, în tempo scăzut, fără gâfâieli . Alergarea poate dura 5-10 minute, iar spre sfârşi t se poate mări puţin tempoul. Câteva exerciţ i i de respiraţie şi mobili tate sunt uti le la f inalul încălziri i . După 3-4 minute de odihnă se poate începe alergarea de jogging. Pentru un efort de intensitate mai mare , atunci este bine să completăm încălzirea cu 3-4 alergări lansate sau accelerări . O lansată este o alergare de 60-80 m într-un tempo mai r idicat , apropiat de alergarea de viteză. Pauza între lansate, între 1 ½ şi 2 minute.

Dozarea efortului . După prealabila încălzire este bine ca alergarea să se desfăşoare cât mai mult în regim aerob. Adică fără gâfâieli mari , fără inimă în galop, fără transpiraţi i abundente sau blocări de muşchi. Dozarea alergării trebuie stabil i tă în funcţie de vârstă şi de gradul de pregătire a organismului pentru efort . Este preferabil să greşim că am alergat prea uşor, în loc să greşim că am alergat într-un tempo mai r idicat decât capacitatea noastră de efort .

Încheierea. Dacă noţiunile despre "încălzire" sunt mai cunoscute, mult mai puţini şt iu sau

aplică ceea ce este necesar după depunerea unui efort , adică "încheierea". La

- 31

sfârşi tul unui antrenament este recomandabil să se mai alerge mai uşor 3-5 minute, pentru a trece organismul spre regimul de repaus. Oprirea bruscă din efort - o dovedesc studii le despre fiziologia efortului - are repercusiuni asupra aparatului circulator, pulsul şi tensiunea arterială revenind la normal mult mai târziu decât atunci când se execută încheierea. De asemenea, oprirea bruscă din efort favorizează febra musculară şi prelungeşte t impul de refacere după efort a organismului. Aşadar, după cele 3-5 minute de alergare foarte uşoară sau chiar de mers, pentru cei ce nu sunt obişnuiţ i cu alergarea, se fac exerciţ i i de respiraţie intercalate cu mobili tate şi relaxare, în aceste momente este necesară gri ja pentru si tuaţi i le când suntem transpiraţi . Este cunoscut că în t impul efortului nu se poate răci , oricât de frig ar f i afară. Odată cu încetarea efortului trebuie şters şi frecat corpul cu un prosop uscat , pentru a evita o îmbolnăvire. Alimentarea după antrenament nu trebuie să înceapă mai repede de 15-20 minute de la încetarea efortului .

C 8Aspecte biomecanice şi f iziologice ale alergării de loissir

Alergarea corectă sub aspect tehnic este necesară, chiar dacă nu urmărim realizarea unor performanţe deosebite, deoarece, dacă pârghii le aparatului locomotor nu sunt solici tate cât mai economic, din punct de vedere biomecanic, atunci există r iscul ca unele tendoane sau l igamente să f ie mai mult solici tate şi astfel să apară dureri , care pot duce până la imposibil i tatea de a continua efortul . Prima condiţie a alergării în cazul persoanelor care practică joggingul ca loisir , este alergarea naturală.

Ca începător preocuparea principală este relaxarea în t impul alergării Relaxarea se realizează atunci când nici un muşchi care nu are un rol activ în

alergare nu este contractat . B raţele, degetele de la mâini, muşchii gâtului , capul trebuie să f ie relaxate. Contractarea acestor muşchi face ca organismul să consume mai multe substanţe energetice, ceea ce duce mai repede la apariţ ia oboseli i . De asemenea, o alergare contractată reduce din amploarea pasului şi diminuiează echil ibrul în alergare. Pasul în alergare trebuie să f ie cât mai natural . Nu trebuie să vă preocupe să fie mai lung sau mai scurt . În mod normal el va fi atât cât î i permite musculatura picioarelor şi se va putea adapta în funcţie de modificarea forţei în picioare.

Contactul cu solul trebuie să f ie luat întâi cu călcâiul sau cel mult cu partea exterioară a labei piciorului . Alergarea pe vârfuri este mult mai obositoare şi se foloseşte în special în alergările mai scurte de viteză. Braţele trebuie ţ inute relaxat pe lângă corp şi se vor mişca după cerinţele naturale de echil ibrare a corpului la f iecare pas. Este greşit să urmăriţ i o mişcare accentuată a braţelor, care nu va face decât să consumaţi energie inuti l . Unghiul format de braţ cu antebraţul poate f i între 70 şi 90 de grade. Capul în t impul alergării trebuie să f ie în prelungirea corpului. Poziţ ia lui înainte va da şi corpului tendinţa de a f i aplecat şi invers, când capul este prea pe spate şi corpul va fi prea mult pe spate. Privirea, în mod normal, trebuie să f ie înainte, dar nu atât încât să nu vedeţi pe unde călcaţi .

Trunchiul nu trebuie aplecat înainte, aşa cum sunt tentaţi mulţi începători să o facă. Aceasta solici tă o muncă în plus a picioarelor pentru menţinerea echil ibrului şi contractarea musculaturi i spatelui mai accentuată decât normal. Una din greşeli le

- 32

frecvente la începători este poziţ ia tălpilor în alergare, care adesea sunt îndreptate în afară în loc ca ele să f ie paralele. Alergarea cu vârfuri le în afară nu este economică şi poate solici ta în plus tendoanele şi l igamentele, care vor protesta prin dureri .

Aspecte f iziologice ale alergării . Este nevoie, din partea celor care practică activităţ i le f izice, cunoaşterea

aspectelor pragmatice care dezvăluie reacţi i le bune sau nocive, ale efortului sportiv. Prin efort aerob se înţelege acel efort care se realizează folosind direct

oxigenul din aer. Aceasta se întâmplă în eforturi le prelungite de rezistenţă, spre deosebire de eforturi le anaerobe, care se desfăşoară doar cu substanţele energetice care se găsesc în muşchi, fără a se uti l iza oxigenul din atmosferă.

Efortul de natură aerobă apare după 5-6 minute de alergare, devenind numai aerob în alergările mai lungi de 10-15 minute. Alergarea aerobă, având la dispoziţ ie oxigenul din aer, nu consumă multe substanţe energetice datori tă fenomenului de reciclare a compuşilor rezultaţi din contracţia musculară. Dacă terminăm alergarea în tempo crescut, intră în funcţie mecanismele anaerobe care solici tă mai mult organismul.

În alergarea de jogging efortul aerob este cel mai indicat , mai ales la persoanele în vârstă sau la cele neadaptate încă la efort . Alergarea aerobă se poate recunoaşte uşor prin frecvenţa pulsului , care nu trebuie să depăşească în general 130-140 de bătăi pe minut la un adult . Un efort cu o intensitate mai mare, cu un puls peste 140, depăşeşte acest "prag" dintre efortul aerob şi cel anaerob. Depăşirea „pragului" în alergare se manifestă mai ales prin apariţ ia bruscă a unei transpiraţi i mai abundente şi o respiraţie accelerată (gâfâială). În t imp ce alergarea aerobă este un fel de gimnastică cardiovasculară benefică, eforturi le anaerobe solici tă mai mult inima, iar , pentru persoanele nepregăti te, aceste solici tări pot deveni nocive şi , în unele cazuri , este drept mai rar, pot duce chiar la accidente nedorite. Alergarea aerobă este folosită la „încălzire" începută foarte lent şi apoi, r idicându-se uşor tempoul, poate f i folosită ca o alergare de durată sau este folosită la sfârşi tul antrenamentului , în tempo uşor şi relaxat, ca încheiere.

Eforturile anaerobe folosesc doar substanţele energetice care se găsesc în muşchi. Oxigenul din aer nu ajunge şi nu este uti l izat de muşchi în t impul acestui efort . Eforturi le anaerobe se împart , la rândul lor, în eforturi anaerobe alactacide (care produc foarte puţin acid lactic) , ce durează până la 12-15 secunde, şi eforturi anaerobe lactacide (care produc acid lactic) , care pot dura până la 4-5 minute de efort . Durata efortului predominant aerob poate fi mai mare sau mai mică decât l imitele prezentate mai sus, f i ind specifică fiecărui om, în funcţie şi de gradul lui de pregătire. Trecerea de la un gen de efort la al tul se face treptat , punând în acelaşi t imp muşchiul să acţioneze prin ambele genuri de efort .

Este de reţinut ca eforturile anaerobe alactacide au o perioadă de refacere foarte scurtă. Astfel , în primele 20 de secunde după un efort alactacid, 80% din substanţele energetice consumate din muşchi sunt refăcute, în t imp ce după eforturi le anaerobe lactacide de intensitate maximală sau submaximală sunt necesare până la 72 ore pentru ca organismul să se refacă complet . Este bine să se lase organismului t impul necesar pentru refacere, pentru a nu risca, în locul efectelor benefice, să depună eforturi pe fond de uzură şi să aibă astfel efecte contrari i . Majoritatea organelor interne, şi în special inima, f icatul , r inichii , sunt mult

- 33

solici tate, iar dacă starea lor de funcţionare nu este bună, aceste eforturi pot f i dăunătoare.

Distanţele între l50 metri şi circa 2000 metri executate în tempo rapid sunt eforturi anaerobe lactacide care solici tă inima în mare măsură. De exemplu, at leţ i i de performanţă, după o cursă de 400 sau 800 metri pot at inge un puls până la 220 de bătăi pe minut, iar cei mai puţin antrenaţi pot ajunge la pulsuri între 180-190. De aceea acest fel de efort trebuie folosit cu multă precauţie şi trebuie chiar evitat de persoanele vârstnice nepregăti te sau cu probleme cardiace. Ca un mijloc general de control , putem afirma că eforturi le executate cu un puls superior pulsului de 130-140 bătăi pot intra în categoria acestui gen de efort , pentru care reamintim că este necesară multă prudenţă în folosirea lui .

Acumularea acidului lactic şi a al tor substanţe reziduale după eforturi le intense pot duce la blocarea treptată a muşchilor ( tetanie), urmată uneori de febră musculară sau poate provoca cârcei (contracturi) ori , pot apărea întinderi sau chiar ruperi de fibre musculare. Multe din aceste neplăceri pot f i evitate printr-o atentă încălzire prealabilă, în care alergarea uşoară stă la bază, şi printr-o judicioasă dozare a efortului pe parcursul antrenamentelor.

Se recomandă prudenţă în folosirea eforturi lor anaerobe la vârstnici , iar pentru t ineri şi adulţ i aceste alergări sunt benefice numai după o pregătire progresivă de 1-3 luni. În alergările de jogging, atunci când se măreşte prea mult tempoul, se poate ajunge în regim anaerob lactacid. Aceasta se recunoaşte printr-o transpiraţie abundentă apărută brusc, prin gâfâială, accelerarea pulsului şi uneori prin senzaţia de plumb în picioare. Drămuirea înţeleaptă a efortului în alergările de jogging este cheia pentru a obţine maximum de beneficii de la acest gen de alergare.

Inima. La un adult , inima pompează în jur de 5 l i tr i de sânge pe minut, dar ea este capabilă să arunce în corpul omenesc 15-20 l i tr i într-un minut de efort sau chiar până la 30 l i tr i într-o cursă de 800 m plat la un atlet antrenat. Aceasta trebuie însă menajată şi protejată, pentru a-i asigura o funcţionare cât mai lungă şi de cali tate.

Ca orice muşchi, inima nu trebuie angrenată brusc în efort , ci pregăti tă prin aşa-zisa „încălzire", constând în cel puţin o alergare uşoară cu gimnastică, mobili tate şi câteva alergări lansate pe 60-70 m. Apoi se poate trece la alergarea de jogging sau la al te eforturi sportive, în mod gradat. Aceeaşi gradare este necesară şi de-a lungul zi lelor, şedinţele de alergare trebuind să fie mai uşoare în primele săptămâni şi chiar luni şi , doar după o perioadă de adaptare a inimii , să se crească treptat efortul . Dar cele mai multe informaţii care ne stau la îndemână, despre activitatea inimii le putem obţine de la cunoaşterea pulsului .

Pulsul ne poate da informaţii despre buna funcţionare a inimii . Pe lângă starea de sănătate a inimii , pulsul ne poate da semnale despre sănătate, în general . Poate semnala apariţ ia unor afecţiuni virale sau microbiene, a unor tulburări neurovegetative sau a unor boli sau dereglări funcţionale. Pulsul se poate număra cu două-trei degete puse pe artera radială si tuată în partea inferioară a antebraţului , la încheietura mâinii , sau oriunde o arteră poate fi palpată, ca de exemplu la baza gâtului , unde se simte artera carotidă. Atenţie, apăsarea trebuie aplicată foarte uşor.

Este edificator dacă luăm pulsul în poziţ ia culcat (cl ino) şi după un minut în picioare (orto). Se consideră un puls normal cel în jur de 68-72 de bătăi în cl ino, iar diferenţa între cl ino şi orto nu trebuie să f ie mai mare de 12-15 bătăi . Persoanele adaptate cu efortul , mai ales cu efortul de rezistenţă, pot avea pulsul mai scăzut, ajungând ca unii sportivi de performanţă să numere chiar sub 50 de bătăi în poziţ ia culcat . Datele pulsului sunt str ict individuale, de aceea este bine să notaţi valori le

- 34

pulsului pentru a urmări şi compara în t imp evoluţia lui . Şi r i tmul bătăilor inimii este important de sesizat pentru a vă prezenta la doctor atunci când acesta este neregulat . Când sesizăm mici pauze în t impul bătăilor, care de cele mai multe ori se repetă la intervale regulate trebuie contactat un medic, deşi , uneori poate f i vorba de nişte extrasistole care apar şi la unele stări de oboseală generală şi pot să dispară, aşa cum au apărut după un regim raţional de odihnă. Pulsul ne ajută să obiectivizăm intensitatea efortului . Pentru a lua pulsul în t impul efortului , este necesar să ne oprim şi să numărăm pulsul pe o durată de 6 secunde (se înmulţeşte cu 10 pentru a şt i pulsul pe un minut) . Nu se recomanda numărarea pulsului pe o durată mai lungă de 6-10 secunde, deoarece după acest t imp pulsul începe să scadă.

Eforturi le aerobe uti le în alergarea de jogging pot r idica pulsul maximum până la 140 de bătăi pe minut. Peste această valoare, efortul se desfăşoară în condiţ i i anaerobe lactacide, efort care solici tă mult mai multe substanţe energetice.

Pulsul luat după efort ne poate da indicaţi i despre efectele efortului depus şi reacţia bună sau mai puţin bună a inimii după acest efort . Astfel , este bine ca imediat după oprirea din alergare să luăm pulsul şi , eventual, succesiv şi în următoarele 1-3-5 minute pentru a urmări şi revenirea. Dacă efortul a fost judicios depus, revenirea bătăilor inimii se face treptat . Un minut după încetarea efortului , revenirea pulsului este mai impetuoasă, urmând că în celelalte minute revenirea să f ie mai lentă. După 30-40 minute de la încetarea alergării , pulsul trebuie să ajungă apropiat de valori le de la începutul efortului .

Respiraţia. Prin respiraţie se aduce oxigenul în organism pentru hrana celulelor şi se el imină bioxidul de carbon, deşeurile aduse de sânge în plămâni. Cu cât oxigenarea se realizează mai corect , cu atât şi organismul funcţionează mai bine. În efort , nevoia de aer creşte şi respiraţia devine mai amplă, mai rapidă.

La un om obişnuit , într-un milimetru cub de plămâni, se găsesc 250 de alveole (locul unde trece oxigenul din aer în sânge), numărul lor total f i ind de aproximativ 400 milioane. Pentru oxigenarea organismului, într-o singură zi trec prin plămâni până la 20.000 l i tr i de sânge, care scaldă o suprafaţa alveolară de 200 metri pătraţi . Din păcate, necesitatea de oxigen a muşchiului în efort nu este satisfăcută direct de aerul inspirat . Intervin, la nivel celular, mitocondrii le (cărăuşii oxigenului în interiorul celulei) fenomen care de multe ori nu depinde prea mult de antrenament, cât de bagajul enzimatic cu care ne-am născut.

Spre deosebire de celelalte mari funcţiuni (circulaţia, digestia, secreţi i le endocrine), respiraţia poate fi diri jată şi de om, ceea ce este un mare avantaj . Ea poate fi astfel îmbunătăţi tă, antrenată, am putea spune, ceea ce poate favoriza nu numai capacitatea de efort a organismului, dar şi buna funcţionare a celorlalte organe prin buna lor aprovizionare cu oxigen.

Prin exerciţ i i le de respiraţie putem mări capacitatea respiratorie a organismului. Adică se îmbunătăţeşte elastici tatea pulmonară, mărindu-se suprafaţa de absorbţie a oxigenului, se întăreşte musculatura care acţionează inspiraţia şi expiraţia şi mai ales putem reduce frecvenţa de respiraţi i pe minut, ceea ce aduce o economie metabolică, care nu trebuie negli jată. La toate acestea, se poate adăuga un aspect care, în general , nu este luat în consideraţie. Respiraţia, cu cât este mai bună, cu atât contribuie mai mult şi la el iminarea toxinelor rezultate din arderi , îmbunătăţind, astfel , starea de sănătate.

Respiraţia - mijloc de sănătate . Dacă nu găsiţ i t imp pentru alergare, atunci sacrificaţi cel puţin 10 minute zilnic pentru un înlocuitor de efort , pentru un izvor de sănătate de nebănuit - exerciţ i i le de respiraţie. Reamintim că respiraţia este un

- 35

mijloc de oxigenare, dar şi de eliminare a deşeurilor rezultate din arderi (bioxid de carbon). Efectele exerciţ i i lor de respiraţie sunt remarcabile, îmbunătăţesc funcţionarea tuturor organelor interne, inclusiv a sistemului nervos central , dând energie, clarviziune şi optimism.

Exerciţ i i le de respiraţie sunt numeroase şi multe dintre ele pot f i create şi de dumneavoastră. Ele sunt cu apnee (reţinerea respiraţiei) şi fără apnee. Eficienţa maximă, la toate feluri le de exerciţ i i de respiraţie, se obţine atunci când atât inspiraţia, cât şi expiraţia sunt mai profunde, mai ample. Pentru executarea exerciţ i i lor de respiraţie este necesar să ne aflăm într-un mediu cu aer cât mai curat , în oraş este preferabil dimineaţa, în faţa geamului deschis, sau după ploaie, când aerul este mai curat , în parcuri , pe malul apei sau în pădure.

Un exerciţ iu clasic de respiraţie din poziţ ia în picioare: se trage aer puternic în piept depărtând uşor braţele, cu palmele în afară, şi înclinând uşor capul pe spate. Se expiră brusc, revenind cu braţele şi capul la poziţ ia iniţ ială. Pentru a favoriza o respiraţie şi mai profundă, la expiraţie se poate apleca trunchiul în faţă apăsând uşor cu braţele (coatele) pe zona coastelor.

Acelaşi exerciţ iu se poate executa din poziţ ia ghemuit , cu pieptul pe coapse, de unde începe inspiraţia, r idicându-ne uşor în picioare, iar expiraţia se face revenind în poziţ ia iniţ ială de ghemuit .

Folosirea exerciţ i i le de respiraţie şi în momentele de stres, de muncă statică sau după cel mai mic efort din activitatea cotidiană sunt de folos, aşa cum sunt de folos în eforturi le cuprinse în educaţia f izică şi în sport , atât în t impul efortului , cât şi după efort . Uneori , în t impul exerciţ i i lor de respiraţie simţiţ i o uşoară ameţeală, înseamnă că oxigenul a ajuns la creier, acest lucru nu trebuie să îngrijoreze, dar trebuie dată atentia cuvenită.

Odihnă, refacere, alimentaţie . Scopul mişcării este în primul rând de a depune un efort care să st imuleze marile funcţiuni organice şi astfel să amelioreze starea de sănătate şi confort a vieţi i . Aceste eforturi însă trebuie să respecte anumite l imite şi să f ie însoţi te de momente de odihnă şi refacere. În mod normal, orice efort benefic trebuie să producă o stare de oboseală care, la rândul ei , să necesite acţiunea de refacere, realizată prin odihnă. Atât efortul , cât şi refacerea, dacă nu sunt judicios făcute, pot duce la rezultate opuse celor aşteptate. Pentru mulţi a mânca este una din plăceri le vieţi i , iar restricţ i i le, dietele severe pot deveni un chin. O alimentaţie raţională asigură confortul şi un metabolism de invidiat .

Problema calcului greutăţi i corporale ne ajută să analizăm o imagine a propriei greutăţi raportate la înălţ imea corpului. Cu ajutorul indicile de masă „Quetelet” putem obţine aceste informaţii . Se împarte greutatea (numărul de kilograme) la dublul înălţ imii , exprimată în metri . Dacă se obţine un indice de 25 sau mai mic înseamnă că greutatea este acceptabilă, între 25 şi 30 vorbim deja de supragreutate, iar peste 30 de obezitate.

Febra musculară este senzaţia de durere, de oboseală a muşchiului şi apare, în general , după eforturi intense sau prelungite cu care organismul nu este obişnuit . Este provocată de acumularea în muşchi a unor toxine de efort , iar după o teorie mai nouă, chiar de ruperea unor fibre musculare la nivel microscopic. Oricare ar f i explicaţia acestui fenomen, este bine să fie evitat , pe cât posibil , mai ales că, după o febră musculară puternică pot urma întinderi musculare sau chiar ruperi de fibre musculare.

Odată apărută, febra musculară se poate trata prin executarea aceloraşi mişcări , dar în tempo mai lent şi cu durată redusă, după zicala "cui pe cui se

- 36

scoate". În afară de aceasta, se recomandă o alimentaţie alcalină. În si tuaţi i le mai grave, se poate dilua o l inguriţă de bicarbonat de sodiu într-un pahar de apă. Soluţia obţinută se împarte în trei prize care se pot bea în t impul zi lei , preferabil după masă. Şi sarea de bucătărie (clorura de sodiu) poate fi eficientă, mâncându-se alimentele ceva mai sărate, dar mai puţin indicată pentru alimentaţia raţională. Sunt recomandate duşuri sau băi călduţe, însă fără masaj sau cu un masaj foarte uşor. În această perioadă, exerciţ i i le de mobili tate sau stretching nu sunt recomandate pe muşchii respectivi . O aspirină poate fi uti lă uneori .

Multă atenţie la apariţ ia febrei musculare, în cazurile în care ea nu-şi justif ică prezenţa, deoarece febra musculară poate apărea în faza iniţ ială a unor boli virale (gripă, hepati tă etc).

Alergările - crosurileAlergarea este un exerciţ iu natural care se deprinde încă din copilărie şi este

accesibil oricui, are eficienţă în dezvoltarea rezistenţei , în educarea voinţei şi în pregătirea fizică generală.

Alergarea în activitatea de loisir se face cu respectarea principii lor şt i inţif ice şi nu la voia întâmplări i . Alergarea este eficientă în activitatea de loisir dacă este făcută zilnic, sau de cel puţin de trei ori pe săptămână. Norma maximă este alergarea zilnică, iar cea minimă o singură dată pe săptămână. Alergările asociate cu lucrul la greutăţi (culturism) măresc capacitatea fizică şi asigură corpului o musculatură puternică. Tempoul de alergere se recomandă să fie moderat şi uniform, putând fi mărit numai atunci când posibil i tăţ i le organismului antrenat permit acest lucru.

Pentru o alergare economicoasă şi relaxată se recomandă pasul alergător lansat , în tempo moderat şi mai puţin pasul lansat de viteză. Alergările prin pădure, parc, pe marginea apelor, la depărtare de zonele industriale sunt eficiente şi confortabile. Diferi tele exerciţ i i speciale uşurează alegarea, dar nu rezolvă problema, acestea având o contribuţie eficientă în pregătirea organismului la efortul alergării .

Alergarea de loisir t rebuie să f ie de minim 20 minute (la început se impune alergarea pe intervale, cu pauze sufciente pentru o refacere corespunzătoare), iar pentru un organism antrenat poate ajunge la 40 minute. De preferat ca organismul să f ie solici tat f izic prin lucru alternativ, o zi de alegare, urmat de o alta de culturism sau joc sportiv, ş .a.m.d. Crosurile se desfăşoară în cele mai bune condiţ i i pe terenuri naturale variate, specifice diferi telor locali tăţ i . După forma de parcurs se pot efectua în circuit sau dus şi întors. Crosurile se pot organiza în orice anotimp mai puţin iarna, cuprinzând porţiuni de teren plate, şosele, drumuri, alei din parcuri , cărări de păduri , spaţi i de iarbă. Pe cât posibil se vor evita drumurile pietruite şi şosele asfaltate.

C 9Turismul ca activitate recreativă

Turistul este un client pretenţios. Societăţi le turist ice pun la dispoziţ ie societăţi i umane oferte turist ice motivate divers, venind astfel în întâmpinarea cereri i turist ice, prin: oferta turismului de vacanţă; oferta turismului cultural-sportiv; oferta turismului de afaceri; oferta turismului de sănătate etc.

- 37

Caracterist ici le vieţi i omului modern (poluarea mediului , suprasolici tarea fizică şi nervoasă, supraalimentaţia, sedentarismul etc), fac necesară găsirea unei modali tăţ i de compensare, au determinat multe persoane să opteze pentru deplasări le turist ice. Călători i le oferă, pri lejul de împliniri spiri tuale, de îmbogăţire, consolidare şi confruntare a unui volum de cunoştinţe din diferi te domenii ale culturi i : istoria, geografia, geologia, etnografia, arta, etc.

În relaţie cu celelalte componente ale educaţiei f izice, turismul prezintă un avantaj major prin accesabil i tatea largă. Cei care doresc să practice turismul, nu sunt condiţ ionaţi de anumite cali tăţ i , deprinderi sau apti tudini f izice, iar l imitele de vârstă nu există. Accesabil i tatea derivă din posibil i tatea de alegere a traseului , a dificultăţ i i acestuia în funcţie de posibil i tăţ i le individuale, din absenţa caracterului concurenţial , etc.

După prima excursie efectuată cu un grup organizat , începătorul constată că a dobândit răbdarea de a străbate pas cu pas distanţele în r i tmul grupului, voinţa de a învinge greutăţi neprevăzute şi capacitatea de a se acomoda cu si tuaţi i pe care altădată le-ar f i evitat . Astfel , el constată că pe un pat de cetină a dormit mai adânc şi mai odihnitor decât în patul de acasă, că mâncarea a fost mai bună chiar fără tacâmuri de argint , căci „foamea este cel mai bun bucătar”, că oamenii necunoscuţi până atunci, i-au devenit repede prieteni.

Este însă cale lungă de la drumeţ la turistul adevărat , excursia-forma de bază a activităţ i lor turist ice-presupunând organizare, cunoştinţe şi deprinderi bine conturate. Ea nu are nimic comun cu escapada, aventura sau hazardul. Turistul , f ie că face parte dintr-un grup numeros, f ie că este însoţi t de membrii familiei , f ie că a pornit soli tar , trebuie să aibă responsabil i tatea securităţ i i personale sau a celor care î l însoţesc şi aceasta este posibil doar dispunând de o serie de cunoştinţe diverse.

Ca activităţ i sportiv-recreative pot f i considerate următoarele: turismul - drumeţii , excursii , expediţ i i , orientare turist ică; organizarea activităţ i lor sportiv-recreative la locurile de agrement şi punctele turist ice; organizarea activităţ i lor sportiv-recreative în tabere de vacanţă.

Forme de practicare a turismului Cuvântul "turism" provine de la o veche tradiţ ie engleză care prevedea ca t ineri i , după terminarea studii lor, să facă o călătorie prin Europa, adică un tur pe care-l numeau "The Great tour".

Turismul este o activitate cu caracter recreativ sau sportiv, care constă în parcurgerea pe jos sau cu diferi te mijloace de transport a unor distanţe pentru vizitarea regiunilor pitoreşti , a locali tăţ i lor, a obiectivelor culturale, economice, istorice etc.

Cicloturismul . Turismul cu bicicleta, este foarte răspândit mai ales în occident, unde în afara t ineri lor, se întâlnesc tot mai multe famili i care se încumetă să străbată trasee mai lungi, chiar cu durata de câteva zile. Deplasarea pe bicicletă în scop turist ic, se poate realiza oricând, mai puţin iarna.

Alegerea i t inerariului . Acest aspect este determinat în primul rând, de posibil i tăţ i le de t imp. De cele mai multe ori , turismul cu bicicleta vizează obiective sau trasee din împrejurimile locali tăţ i i de domicil iu, pe i t inerare posibil de parcurs într-o zi l iberă sau la sfârşi t de săptămână.

Tot mai mult impact are turismul cu bicicleta pe trasee trans-zonale, t rans-naţionale sau chiar trans-continentale, f i ind frecvente încercări de genul „turul României”, „turul Europei” sau „turul lumii”. Lungimea etapelor zi lnice, în excursii le cu durată mai mare, trebuie să ia în calcul viteza de deplasare (aprox. 20

- 38

km/oră pe şosea), întreruperile pentru vizitarea obiectivelor turist ice şi pentru mese, pauzele periodice pentru odihnă şi o rezervă de t imp pentru si tuaţi i neprevăzute (de exemplu o pană de cauciuc). De regulă, lungimea unei etape nu poate depăşi 60-70 km.

Echipamentul. Un tr icou cu mâneci scurte şi pantaloni scurţi , consti tuie echipamentul de bază, completat cu schimburi în cazul excursii lor mai lungi şi cu mijloacele de protecţie împotriva ploii şi împotriva temperaturi lor scăzute de pe traseele alpine sau din t impul nopţi i , mai ales dacă se face cazarea în cort . Împotriva soarelui se foloseşte o şapcă cu cozoroc şi ochelari-de preferat din plastic-care protejează ochii şi împotriva insectelor. Încălţămintea va fi uşoară şi dacă se poate, cu talpă de cauciuc, iar pentru a preveni apariţ ia unor umflături , pe mâini se pot purta mănuşi din piele subţire, chiar fără degete.

Materiale uti le. Din bagaje nu trebuie să l ipsească trusa pentru reparaţi i de urgenţă. Bicicleta trebuie prevăzută cu coşuri pentru transportul echipamentului , materialelor şi a minimului de alimente. Mai recent, bicicletele pot f i dotate cu coburi – genţi din materiale foarte uşoare – plasaţi s imetric pe lateralele roti i din spate. De asemenea, este indicat ca în bagaje să existe o mică trusă medicală. Datorită posibil i tăţ i i de dezechil ibrare, este contraindicată purtarea materialelor în rucsac pe spate.

Alimentaţia. Masa cea mai consistentă este cea de seară, dimineaţa şi la prânz consumându-se mai puţine alimente. Pe traseu se va mânca în canti tăţ i mici , dar mai des, şi în special , glucide (zahăr, glucoză, dextroză etc). Datorită frecvenţei punctelor de aprovizionare, bagajele conţin alimente la nivelul str ictului necesar. Împotriva setei se poate consuma o băutura preparată din lămâie şi zahăr sau din suc de fructe, păstrată în bidonul special destinat , ataşat pe cadru.

Igiena. Preocuparea principala va fi orientată spre menţinerea funcţionali tăţ i i ochilor, afectată de insecte, praf sau alte impurităţ i . În acest sens, foarte uti lă este purtarea ochelari lor.

Indicaţi i generale. Înainte de începerea unui traseu, in funcţie de lungimea sau dificultatea acestuia, trebuie cunoscute posibil i tăţ i le f izice individuale ale tuturor membrilor grupului. La deplasarea pe drumurile publice, bicicleta trebuie echipată corespunzător şi este obligatorie respectarea prevederilor legale în materie de circulaţie rutieră.

La încheierea unei etape zilnice, se face întreţinerea bicicletei şi eventual micile reparaţi i necesare.

În ult imii ani , sunt tot mai apreciate acţiuni cicloturist ice speciale ca mountainbiking-ul sau alte sporturi extreme precum coborârea unor pante extrem de accidentate sau înzăpezite. Aceste preocupări se adresează însă, unui segment îngust de practicanţi , care au abil i tăţ i şi pregătire specială.

Turismul cu automobilul . Această formă de practicare a turismului, câştigă în ult imii ani tot mai mulţi adepţi , datori tă, pe de o parte, amplificări i parcului auto, iar pe de altă parte, unor avantaje de necontestat precum: comoditatea, siguranţa faţă de capricii le vremii , dar mai ales posibil i tatea de a străbate distanţe foarte mari şi implicit de a vizita obiective turist ice îndepărtate şi chiar din alte ţări . Comoditatea excesivă nu este însă un fapt pozit iv, folosirea prea frecventă a automobilului , transformându-l pe turist , în spectator şi privându-l de satisfacţia învingerii proprii lor l imite şi de contactul direct cu natura. Fără a-i nega rolul , automobilul trebuie să rămână un mijloc şi nu un scop, rolul lui f i ind acela de a a-l

- 39

apropia pe turist de zonele sau locurile de interes, care trebuie străbătute cu „piciorul” şi admirate in t ihnă.

Alegerea i t inerarului . Traseul se alege în funcţie de durata excursiei şi de obiectivele ce se vor vizita. Înainte de începerea deplasări i , este uti lă întocmirea unui plan orientativ, în funcţie de care se realizează documentarea, inclusiv procurarea hărţ i lor şi a ghidurilor turist ice. Grija excesivă pentru automobil î i determină pe mulţi să ocolească zone turist ice de mare frumuseţe. Ideală este o alegere cât mai variată, care să îmbine uti l i tatea şi comoditatea deplasări i cu automobilul , cu parcurgerea unor trasee prin forţe proprii , realizând contactul cu natura.

Echipamentul. În general , echipamentul trebuie să corespundă scopului urmărit (uti l i tate) şi să f ie adaptat condiţ i i lor meteo-climaterice. Cerinţa, pe care trebuie să o satisfacă echipamentul, indiferent de sezon, este legată de comoditate, recomandate fi ind materialele din fibre naturale.

Materiale. Nu se poate stabil i cu precizie un anumit inventar de materiale, acesta f i ind determinat de preferinţele individuale, de configuraţia traseelor alese, de activităţ i le desfăşurate, de durata excursiei sau de capacitatea de transport a automobilului . În principiu, inventarul trebuie să se rezume la str ictul necesar, uti l i tatea fi ind cuvântul de ordine.

Alimentaţia. Specificul turismului auto, permite transportul unei canti tăţ i suficiente de alimente, cu excepţia celor echipate corespunzător, singurul impediment f i ind perisabil i tatea acestora. Acest fapt şi posibil i tatea procurări i cu mare uşurinţă a produselor al imentare, fac să f ie suficient transportul str ictului necesar de alimente, eventual aperit ive sau dulciuri .

Igiena. Abordăm acest aspect, ca o part iculari tate ce ţ ine de mijlocul de transport care impune un echil ibru între efortul determinat de şofat şi odihnă, atât între două zile consecutive, cât şi pe parcursul unei etape, mai ales dacă depăşeşte 200-300 km.

Indicaţi i generale. În cazul în care traseul excursiei depăşeşte graniţele ţări i , este obligatorie cunoaşterea legislaţiei specifice ţări lor ce vor f i străbătute şi este uti lă – dacă se poate realiza – o informare legată de part iculari tăţ i le traseului .

Turismul pe apă . Excursii le pe „drumurile fără praf”, sunt plăcute şi reconfortante, oferind satisfacţi i nebănuite. Bogata reţea hidrografică a României , oferă turistului opţiuni variate, pornind de la excursii cu vase de agrement pe Marea Neagră, Dunăre sau în Deltă, acestea din urmă oferind şi condiţ i i pentru turism tematic: cunoaşterea f lorei şi faunei specifice sau organizarea unor part ide de pescuit , terminând cu expediţ i i cu bărci sau plute pe râurile de interior. În ult imul t imp, un gen de activităţ i cu caracter nautic şi cu tot mai multă priză, este coborârea pe râuri de munte cu caiace sau bărci pneumatice (cayaking, raft ing).

Alegerea i t inerariului . În general , alegerea traseului este condiţ ionată de planul de deplasare al navei (vas, vaporaş, şalupă) sau de posibil i tăţ i le de acces. Este foarte important ca după alegerea traseului , să se efectueze o documentaţie legată de zonele de interes adiacente acestuia. Etapele de deplasare trebuie să permită vizitarea punctelor de interes turist ic, astfel că, de regulă, se circulă ziua.

Echipamentul. Ţinând cont de faptul că acest gen de turism se practică în sezonul cald, echipamentul este cel obişnuit , de vară, completat cu mijloace de protecţie împotriva curenţi lor de aer şi ploi .

- 40

Alimentaţia. Dacă deplasarea se efectuează cu un vas de dimensiuni mai mari , uti lat cu bucătărie, mesele sunt asigurate. În condiţ i i le deplasări i cu ambarcaţiuni mici , se fac provizii de alimente, mâncarea fi ind pregăti tă în t impul escalelor. Alimentaţia poate fi suplimentată prin pescuit , cu mâncăruri din peşte.

Igiena. Acest aspect este cel mai uşor de realizat , datori tă specificului „drumului” şi sezonului. Deplasarea este cel mai adesea întreruptă de băi în apele pe care se navighează. O grijă în plus, este determinată de protecţia împotriva ţânţari lor, cu ajutorul spray-urilor sau cremelor special destinate sau prin ungere cu oţet . Spaţi i le de dormit vor f i protejate, iar porţiunile de corp neacoperite de haine, se protejează cu t ifon.

Indicaţi i generale. Ambarcaţiunile r igide, pot r idica probleme pe t impul transportului până la locul de îmbarcare sau la înapoiere. Cei care practică aceasta formă de turism, trebuie să şt ie să înoate, să cunoască metodele de salvare de la înec şi masuri de acordare a primului ajutor. Obiectele sensibile la apă (acte, bani, aparate, etc.) , se ambalează în foli i impermeabile.

Turismul de munte . Efectele practicări i turismului de munte, fac din acesta forma de turism cea mai răspândită, fără a-l confunda cu alpinismul, care presupune tehnici şi materiale specifice şi apti tudini pe care nu oricine le posedă. Efectele practicări i turismului de munte sunt multiple şi ţ in de activitatea metabolismului ca mijloc de combatere a sedentarismului prin efortul susţinut, de creştere a aprecieri i de sine, a încrederii în forţele proprii , prin învingerea unor obstacole inerente, de st imulare a simţului estetic prin evoluţia intr-un mediu de mare frumuseţe.

Turismul de munte este accesibil , deoarece nu pretinde cheltuieli mari şi se poate practica indiferent de vârstă, prin alegerea unor trasee de dificultate diferi tă şi în orice sezon. Este de preferat însă toamna, care prezint avantajul stabil i tăţ i i condiţ i i lor meteorologice optime. Iarna se pot parcurge doar trasee recomandate, evitând zonele periculoase.

Alegerea i t inerariului . In afară de preferinţele personale, alegerea traseului trebuie să se facă în concordanţă cu particulari tăţ i le individuale, de vârstă, sex, pregătire f izică, etc. şi în funcţie de corelaţia dintre acestea, lungimea traseului şi dificultatea lui . Una din cerinţele turismului de munte, este începerea traseului cât mai devreme şi încheierea lui înainte de lăsarea seri i .

Echipamentul. Sintetizând toate cali tăţ i le pe care trebuie să le posede echipamentul pentru turismul de munte, cred că putem spune că acesta trebuie să f ie uşor, rezistent şi să protejeze organismul de intemperii . Sigur că, ţ inând cont de condiţ i i le în care se practică turismul, echipamentul trebuie să întrunească şi al te cali tăţ i : să nu stânjenească mişcările, să nu fie confecţionat din materiale sintetice, să nu depăşească str ictul necesar, îngreunând inuti l bagajul . Este uti lă întocmirea unei l iste cu necesarul, pentru a nu uita ceva în graba plecări i , conţinutul acesteia vari ind în funcţie de lungimea traseului sau de t impul petrecut pe trasee, de anotimp, de condiţ i i le meteorologice, etc.

Alimentaţia. Specificul acestei forme de turism, face ca alimentaţia să difere de cea specifică unei zi le obişnuite. Astfel , dejunul nu va fi abundent, în schimb trebuie să f ie consistent. Prânzul, f i ind servit pe traseu, este contraindicată consumarea alimentelor greu digerabile. Datorită specificului dat de efortul depus, din alimentaţia pe traseu nu trebuie să l ipsească alimentele energetice (dulciuri le) şi de asemenea, lămâia, care combate senzaţia de sete. Este posibil , de asemenea, ca bidonul de apă să fie umplut cu o băutură energizantă.

- 41

Igiena. Acest aspect este condiţ ionat pe de o parte de necesitatea de a îndepărta toate rezidurile consecinţă a deplasări i , iar , pe de altă parte, de necesitatea evitări i îmbolnăviri lor datorate temperaturi i apelor de munte. De asemenea, este total contraindicat datori tă diferenţelor de temperatură, înotul în apele de munte, f ie ele râuri , lacuri sau izbucuri .

Indicaţi i generale. Zonele, locurile cele mai spectaculoase, sunt de regulă şi cele mai sălbatice şi mai izolate. Pentru a evita pericolele, determinate inclusiv de supraaprecierea posibil i tăţ i lor proprii , este bine ca deplasarea să se facă în grupuri de cel puţin 3-4 persoane. Dacă zona nu este cunoscută, deplasarea se face exclusiv pe trasee turist ice marcate, o hartă şi o busolă fi ind soluţia în caz de rătăcire. Dacă totuşi grupul se rătăceşte, deplasarea se face pe firul văilor, şt iut f i ind că pe lângă ape sunt localizate comunităţi le umane.

Animalele sălbatice, de regulă fug de om, pericol potenţial prezentând femelele cu pui. O grijă deosebită trebuie avută în zonele în care trăiesc viperele, în caz de muşcătură, primele măsuri de prim ajutor f i ind aplicarea unui garou deasupra plăgii şi provocarea sângerări i prin tăiere cu un cuţi t . Cel muşcat trebuie foarte repede transportat la un spital unde să i se administreze ser antiviperinic.

C 10 Particularităţi ale turismului montan de iarna, instruirea adolescentilor

pentru prevenirea riscului în zonele care prezintă pericol de avalanşeTurismul montan de iarnă reprezintă o formă de activitate f izică desfăşurată

în aer l iber, care face legătura între drumeţia montană şi alpinismul clasic. Acesta este caracterizat în principal de o dificultate superioară, ca parametri i ai efortului f izic, dar şi de organizare, comportând apariţ ia unor anumite riscuri , care odată asumate, necesită o gestiune corespunzătoare, în vederea evitări i producerii unor accidente nedorite. Ideea securităţ i i deplasări i în zona montană trebuie să primeze în faţa f inalizări i cu orice preţ a traseului propus.

Turele montane de iarnă se deosebesc fundamental de cele de vară, datori tă existenţei stratului de zăpadă şi a temperaturi i mult scăzute. Stratul de zăpadă, care devine din ce în ce mai consistent odată cu înaintarea în iarnă, at inge dimensiunile maxime de la sfârşi tul lunii februarie până în luna april ie, în zonele care se apropie sau depăşesc 2000 metri în al t i tudine. Factori i de risc : 1. Avalanşele

Acumularea unei mari mase de zăpadă, mai ales dacă este proaspăt căzută, poate duce la declanşarea unor avalanşe, care reprezintă un mare factor de risc pentru turişt i . Ele pot f i însă evitate, dacă sunt avute în vedere aceste r iscuri , acţionându-se în cunoştinţă de cauză, conform unor anumite reguli .2. Frigul

Temperatura scăzută a mediului ambiant, amplificată de umiditate şi mişcări le de aer, este un factor de risc uneori ignorat , dar care poate duce la degerături sau îngheţ. Modul de echipare, al imentarea corespunzătoare şi termogeneza cu ajutorul mişcărilor sunt mijloace eficiente de combatere a fr igului . 3. Alunecările.

Stratul de zăpada topit în zi lele însorite şi apoi îngheţat duce la formarea unei pojghiţe alunecoase, periculoasă mai ales în zonele abrupte, deoarece prin

- 42

alunecare se pot produce accidente, uneori de o gravitate extremă. Echiparea corespunzătoare, cu colţari şi piolet , asigurarea în coardă şi vigilenţa crescută, micşorează la minimum riscul de alunecare.

Dintre toţi aceşti factori de risc, cel mai perfid, cu urmările cele mai grave şi răspunzător pentru cele mai multe accidente în sezonul de iarnă î l reprezintă avalanşele. Ele sunt dizlocări ale unor mase mari de zăpadă, îndeosebi pe pantele înclinate, antrenând în deplasarea lor şi pietre sau copaci, întâlniţ i în cale. Pericolul declanşări i lor depinde în mai mare măsură de condiţ i i le meteorologice şi strat if icaţia zăpezii decât de teren. Din această cauză, nu există pante care să f ie periculoase în tot t impul iernii şi sunt foarte puţine care sunt permanent sigure. Nu există un teren propriu-zis favorabil avalanşelor, ci există t imp favorabil acestora.

Declanşarea avalanşelor se produce în general după ninsori abundente, când straturi proaspete de zăpadă se depun peste altele vechi, neavând încă loc tasarea şi sudarea cu stratul de baza. Acestea pot f i produse de trecerea unui schior, de căderea unor pietre, de zgomote sau diferi te vibraţi i , dar şi de propria greutate care str ică la un moment dat echil ibrul şi tensiunea interioară a zăpezii care o ţ ine pe versanţi . Placa de zăpadă este cea mai periculoasă cauză a avalanşelor, f i ind uneori greu de identif icat chiar şi de către cei experimentaţi . Acestea sunt generate de vânt, care transportă canti tăţ i mari de zăpadă şi le depune pe pantele înclinate, sub culmi.

Se şt ie că avalanşele se declanşează în general între orele 10-17, când soarele topeşte stratul de zăpadă şi creşte temperatura aerului . Ceea ce nu se şt ie este faptul că razele ultraviolete penetrează stratul de nori şi acţionează distructiv asupra legături lor interne ale zăpezii . De asemenea, avalanşele pot porni şi noaptea, când, după topirea zăpezii din t impul zi lei , apa îngheaţă, crescând volumul şi modificând tensiunile interioare ale zăpezii .

Viteza de deplasare a zăpezii este foarte mare, 10-15 m/s, la cele cu zăpadă <pulver>, care sunt foarte periculoase deoarece norul de zăpadă format poate omori prin înec pe cei prinşi în avalanşă.

În turele montane, pericolul poate veni din dorinţa unora de a îndemna pe alţ i i , mai puţin pregăti ţ i , să-şi depăşească l imitele. De aceea asumarea riscului se face în funcţie de grupul pe care î l conducem sau facem parte. Luarea unei decizii presupune comunicare directă, fără presiuni având mintea lucidă şi ţ inând cont de part iculari tăţ i le psiho-individuale, dar şi de cele ale momentului: starea vremii , a zăpezii , terenul şi t impul disponibil .

Adolescenţi i sunt încă imaturi în ceea ce priveşte estimarea riscurilor imediate, pentru ei sau induse altor turişt i aflaţ i pe munte. Chiar în condiţ i i le în care posedă noţiuni teoretice referi toare la pericolele potenţiale din zona montană, datori tă expansivităţ i i afective specifice vârstei , a gesturi lor de bravadă, a spiri tului de aventură, ei adesea nu iau în considerare sau minimalizează posibil i tatea de producere a unor accidente.

Se recomandă evitarea ideilor de genul: «este suficient de frig, panta este în umbră, sunt urme, deci se poate merge».

Pentru a evita aceste posibile capcane, este necesară cunoaşterea unor noţiuni teoretice, ca de exemplu :

• o zapadă proaspată (pulver), aflată la umbră poate fi periculoasă mult t imp, deoarece ea suferă puţine transformări;

• acţiunea soarelui favorizează stabil izarea stratului de zăpadă,metamorfozând-o în diferi te straturi . Dar o încălzire prea mare şi bruscă, duce la o

- 43

îngreuiere a zăpezii şi , drept urmare, poate f i un factor determinant al declanşări i unei avalanşe;

• o pantă cu urme este departe de a f i sigură şi garantată. Deexemplu, accidentele din mijlocul după-amiezii de pe versanţi i acoperiţ i cu pulver din abundenţă, străbătuţi de alţ i turişt i de dimineaţă, sunt o dovadă a acestei reguli . Nu trebuie acordat prea mult credit urmelor, ci trebuie respectate unele reguli care pe moment ofera siguranţă;

• rolul vântului este esenţial şi insuficient luat în considerare. El contribuie la formarea plăcilor de vânt, deplasate de pe un versant şi acumulate pe altul , f i ind cauza a multor accidente;

• panta, înclinaţia sa, forma, orientarea, structura solului , trebuie luate în considerare ca, de altfel , ş i evoluţia stratului de zăpada pe respectiva pantă de la începutul sezonului;

• trebuie cunoscute condiţ i i le meteorologice care preced prima ninsoare;• adaugarea diferi telor t ipuri de zăpadă succesive, lapoviţă sau ploaie, determină

fie o legatură deficitară a straturi lor, f ie crearea unor cristale instabile, prin circulaţia aerului în interiorul stratului de zăpadă prin diferenţele termice dintre sol şi prima zăpadă.

Luarea în considerare a acestor parametri i de către cei care asigură securitatea zonei (formaţii de salvatori montani) , permite elaborarea zilnic a r iscului de avalanşă, cotat de la 1 la 5, care ar trebui afişat în punctele strategice ale zonelor montane. Se recomandă consultarea salvamontişt i lor pentru obţinerea informaţii lor care să asigure securitatea traseului de iarnă propus.

Cum educăm adolescenţi i , pentru o gestiune judicioasă a riscului ? Pentru început, se va organiza o lecţie (curs) teoretică, la care un specialist

în turism montan de iarnă (alpinism), va prezenta principalele aspecte legate de riscurile potenţiale ale unei ture montane de iarnă, aplicaţi i le vor f i însoţi te de materiale intuit ive, fotografi i şi mai ales video, care vor ajuta elevii să înţeleagă mai bine ideile desprinse din prelegere. La sfârşi tul cursului se va st imula dezbaterea problemelor prezentate.

Odată înţelese problemele de ordin teoretic, al doilea pas î l reprezintă lucrul practic, în teren. Scopul este de a continua ceea ce s-a început în lecţia teoretică, descoperind şi trăind si tuaţi i care se apropie mai mult de reali tate.

Se formează grupul, se deleagă însoţi tori i , iar conducătorul de grup stabileşte traseul. Acesta trebuie să f ie atrăgător, cât se poate de sigur în condiţ i i le în care trebuie să străbată locuri cu risc de avalanşă. Riscurile trebuie să f ie minime, luându-se toate măsurile pentru evitarea accidentelor. Aceste r iscuri minimale conduc la conştientizarea pericolelor de către adolescenţi şi în cele din urmă la adoptarea de către aceştia a unui comportament prudent şi anticipativ, în anumite si tuaţi i care prezintă r isc.

Ieşirea în teren se recomandă a fi făcută în luna martie, în munţi cu o alt i tudine de până la 2000 m şi în luna april ie, spre sfârşi t , în masive cu o alt i tudine superioară. Considerăm că aplicaţia în teren este bine să fie subîmpărţi tă în etape.

1. Drumeţia-tura montană.Se alege o creastă nepericuloasă, pe t imp bun, locurile f i ind cunoscute

îndeajuns de către însoţi tori . Culmea abordată străbate pe deasupra pantelor unde se pot declanşa avalanşe, acestea fi ind uşor observabile, fără ca grupul să f ie în pericol. Acest fapt permite abordarea a două noţiuni:

- 44

- plăcerea de a descoperi peisaje deosebite, încântătoare, trăindexperienţa de grup, fără a f i în pericol;

- posibil i tatea ca acest traseu puţin periculos, să poată deveni unul de risc crescut, datori tă schimbării condiţ i i lor meteo, prin necesitatea părăsiri i crestei , înspre pantele cu avalanşe.

2. A se demonstra şi exerciţ i i de tăiere a stratului de zăpadă.În această etapă cursanţi i pot simţi şi observa consistentele diferi te ale

straturi lor succesive de zăpadă, până la sol . În acelaşi t imp, tăierea stratului de zăpadă permite informarea despre starea actuală şi de-a lungul sezonului dintr-un anumit loc. Aceste constatări pot ajuta în evaluarea mai precisă a r iscurilor de avalanşă şi determinarea, spre exemplu, a cristalelor în stratul profund sau al plăcilor de vânt în straturi le mai recente. 3. Cunoaşterea zăpezii .

Atunci când temperatura este sub zero grade, răcirea şi formarea cristalelor determina solidificarea sau cristal izarea, putând duce precipitaţ i i de zăpadă. Există formaţiuni de cristale neprecipitate care formează chiciura. Analiza profilului stratif icat obţinut prin tăierea stratului de zăpadă reprezintă unul din parametri i folosiţ i pentru s tabil irea buletinului meteo «zăpadă şi avalanşe», de evaluare a r iscului la scară europeană.

4. Observarea fenomenului de declanşare a avalanşelor.O avalanşă se declanşează atunci când forţa motrică (notată convenţional cu

P), compusă din greutatea stratului de zăpadă, înclinaţia pantei , fenomenul de tasare, este superioară forţei de rezistenţă (R), compusă din coeziunea şi forţele de frecare, împreună cu cali tatea suportului (sol alunecos sau aderent, strat moale sau dur).

Se dist ing mai multe t ipuri de declanşări :- spontane, dacă forţa de rezistenţă R scade ;- naturale, dacă forţa motrică P creşte ;- accidental , tot în cazul creşteri i forţei motrice P, prin îngreuiere suplimentară.

În general se consideră că avalanşele de diferi te t ipuri se pot produce pe pante cu înclinaţie mai mare de 20 de grade. Se cunosc trei mari t ipuri de avalanşe :

- avalanşe în plăci ( t ipul plăcilor de vânt) , cele mai frecvente şi neprevăzute, perfide şi ascunse ;

- avalanşe de acumulări mari de zăpadă ( t ipul avalanşei de« pulver », când curentul de aer format poate atinge 200 km/ oră.

- avalanşe de încălziri puternice (de zăpadă grea, umedă, carealunecă lent şi sunt mai frecvente primăvara.

Ce trebuie făcut pentru a asigura securitatea grupului ?În prevenirea avalanşelor nu ajută decât experienţa, informaţia şi prudenţa.

Toate celelalte considerente trebuie subordonate siguranţei individului . Astfel:1. Nu se va pleca într-o tură de iarnă, într-o zonă cu pericol de avalanşă, imediat

după ninsori abundente, sau după o încălzire bruscă a vremii , eventual însoţi tă de un vânt cald sau ploaie.

2. Dacă se cunosc locurile periculoase, ele trebuie ocoli te, chiar dacă ocolurile sunt mari .

3. Dacă ne aflăm în zone cu pericol potenţial , se va avea în vedere zona din amonte de unde ne aflam. O placă de vânt sau o cornişă si tuată la o anume distanţă mai sus, poate ameninţa o pantă inofensivă sau un fund de vâlcea.

- 45

4. Traseul se va stabil i folosindu-se muchiile sau convexităţi lepantei , evitandu-se văiugile, jghiaburile, traversări le de pante. Dacă totuşi trebuie traversată panta, se va face în partea sa superioară, folosind puncte intermediare la adăpostul stâncilor sau locurilor plate.

5. Se păşeşte cu gri jă, nu se aleargă, nu se fac sări turi şi se vorevita schimbările bruşte de direcţie.

6. Nu se va face zgomot, nu se str igă, nu se fluieră.7. Se va respecta distanta dintre part icipanţi , în aşa fel încât numaj unul să se afle

în zona suspectă, la un anumit moment.8. Se va folosi şnurul de avalanşă, legat la mijloc şi lăsând capătul

l iber (20 m). Se vor proteja gura şi nasul cu o mască chirurgicală, fular sau t ifon.Ca nişte sfaturi suplimentare, adolescenţi i şi nu numai, trebuie să ia în

considerare anumite reguli esenţiale de securitate, aplicabile în toate acţiunile şi activităţ i le din zona montană :

- nu se va pleca singur într-o tură montana (pe cat posibil) ; - componenţii grupului se vor supraveghea reciproc în t impul

acţiunii .- echiparea trebuie să f ie corespunzătoare, pentru a evita

hipotermia (răcirea corpului, care se poate produce rapid, influenţând negativ luciditatea, capacitatea de efort şi tehnica mersului) .

Supraîncălzirea trebuie şi ea evitată. Este necesară hidratarea corespunzătoare şi protejarea cu materiale care permit respiraţia corpului ( t ip "gore-tex").

În urma procesului de instruire desfăşurat cu t ineri i care frecventează zona montană, f ie ei simpli turişt i , alpinişt i , schiori sau practicanţi ai unor sporturi aplicative în teren muntos, ei vor dobândi cunoştinţe teoretice dar şi practice care le vor permite o mai bună apreciere, a gradului de risc. În modul acesta, ei vor şt i când să renunţe la un traseu atunci când gradul de risc este crescut, înfrângându-şi astfel porniri le şi entuziasmul specific adolescentin, protejându-se pe ei înşişi şi colegii de drum.

Desigur că ar f i mai bine ca niciodată să nu fie nevoie de toate aceste tehnici de securitate. Dar este un câştig sigur sensibil izarea adolescenţi lor, privind aceste si tuaţi i , conducând la ameliorarea competenţelor lor de gestiune şi asumare a r iscului în activităţ i le practice din zona montană.

Este uti l de precizat faptul că zonele sigure oferi te pentru activităţ i le montane de iarnă sunt suficient de mari pentru ca cei care conduc activităţ i să-şi f ixeze obiective realiste, în raport cu riscurile existente relativ la pericolele avalanşelor.

Părerea noastră este că profesorii sau ceilal ţ i însoţi tori care merg cu t ineri i la munte, în perioada de iarnă, trebuie să cunoască şi să facă cunoscut elevilor principalele part iculari tăţ i ale turismului de iarnă şi reguli le care asigură un risc minim, în vederea finalizări i corespunzătoare, în siguranţă a acţiunii propuse.

Organizarea acţiunilor turist ice trebuie să manifeste mai multă preocupare în oferirea unor excursii cu bogat conţinut recreativ, instructiv, sportiv, în beneficiul populaţiei . O clasificare a excursii lor pe baza unor cri teri i specifice se prezintă astfel:- după scop : excursii de studiu cu caracter recreativ, excursii cu caracter sportiv;- după durată : excursii scurte de una/două zile, la sfârşi t de săptămână, excursii lungi efectuate în concediu;

- 46

- după numărul participanţi lor : excursii individuale, colective sau de masă;- după distanţa de parcurs: excursii locale sau cu caracter judeţean, excursii interjudeţene, excursii în circuit , după zonele geografice, excursii de munte;- după mijloacele de transport folosite: excursii pe jos (drumeţie), excursii cu mijloace de transport în comun (autobuz, tren, vapor), excursii cu mijloace de transport individuale: (bicicletă, motocicletă, autoturism).

Deci, se cunosc mai multe forme de turism: drumeţii , excursii , expediţ i i (geologică, geografică, etnografică – folclorică, naturalist ică, istorică) etc.

C 11

Aspecte ale formării viitorilor specialişti în educaţie f izică şi sport

Şcoala, ca insti tuţie special creată în vederea formării t inerelor generaţi i , a reuşit să dea expresie caracterului social al educaţiei , începând un relativ acord între nevoia socială de profesionişt i şi sistemul de pregătire a acestora.

Concepţia umanistă, pune accentul pe formarea unei personali tăţi didactice, f lexibile, creative, pentru a f i capabile să-şi adapteze comportamentul la si tuaţi i inedite, la sarcinile de realizat , la trebuinţele elevilor, la materialele existente .

În ceea ce priveşte formarea profesorilor de educaţie f izică alături de orientarea tehnologică, dominantă astăzi , se conturează o orientare deliberativă, conform căreia profesorul trebuie să înveţe să ia decizi i şi să acţioneze corespunzător împrejurărilor.

Modelul de formare a vii torului profesor de educaţie f izică şi sport – trebuie orientat spre paradigma umanitară, creativ-culturală , iar scopul trebuie să f ie în primul rând personalitatea umană : „tactul pedagogic” ca „reflecţie în acţiune” sau „practică reflexivă”. Profesorul „reflexiv” explorează si tuaţia de instruire, face ajustări le necesare (schimbă unele strategii , maniere de a pune problema etc), fără a întrerupe acţiunea.

Practica reflexivă reprezintă o nouă perspectivă şi în formarea vii tori lor profesori de educaţie f izică şi sport ca autentici profesionişt i . În acest sens, trecerea de la statutul de specialist în educaţie f izică şi sport la cel profesionist , presupune (D. Orţănescu, 2004) dobândirea următoarelor competenţe: competenţa sportivă sau practică, competenţa şt i inţif ică, competenţa de instruire – predare - evaluare sau psihopedagogică, competenţa social-activă sau poli t ică, psihosocială şi managerială.

Competenţa este un complex structural care integrează cunoştinţe, apti tudini , capacităţ i şi at i tudini . Unii autori preferă termenii de pricepere, capacitate, dexteri tate. Profesorul competent, este o personali tate care se manifestă creator, f lexibil , cu multiple posibil i tăţ i de afirmare profesională.

Drept urmare, competenţa profesorului integrează dimensiunea creativităţ i i , în general , a creativităţ i i didactice, în special , transformând activitatea didactică a acestuia până la dimensiunile ce vizează măiestria, arta sa.

În scopul formării competenţelor profesional-pedagogice se crează în rândul studenţi lor si tuaţi i de învăţare "instruire reciprocă", care favorizează "training-ul pedagogic", de unde şi necesitatea însuşiri i corespunzătoare a obiectivelor operaţionale.

- 47

În cazul activităţi lor de timp liber s tudentul trebuie să f ie capabil în a efectua următoarele obiective operaţionale:

- să dezvolte de sine stătător actul comunicativ – didactic;- să formeze priceperi de predare – învăţare (relaţi i de colaborare "profesor-

student" "student-student");- să diri jeze activităţ i în diverse condiţ i i ;- să facă autoaprecieri valorice a activităţ i i profesionale;- să dobândească cunoştinţe şi deprinderi de predare-învăţare;- să formeze capacităţ i creative.

Sportul de t ip loisir a reprezentat , până nu de mult , doar o ocupaţiei a el i telor. Multe jocuri au parcurs i t inerari i speciale, de la un grup restrâns către un grup lărgit , exemplu, jocul de tenis de câmp, bil iard etc.

Formatorii de modele şi de opinie trebuie să orienteze activitatea sportivă către funcţia creatoare, dar şi pe cea compensatoare şi de agrement, totul f i ind inclus într-un sistem cu scopuri comune (norme, valori , roluri , obligaţi i , metode, nivele şi scopuri) , care permit grupului să intre în toate direcţi i le şi art iculaţi i le sociale.

Primul pas t rebuie să plece de la conştientizarea fi inţei drept o parte a universului înconjurător, care, este un prag fi losofic. Trebuie reluate problemele privitoare la relaţia dintre om şi societate, prin intermediul modelului cultural , întrucât modelul economic nu elimină suferinţa, durerea (cu referire şi la relaţia om – natură) f i ind singura capabilă de a trage semnalul de alarmă într-o perioadă istorică dată.

Al doilea pas asupra binelui omului presupune conştientizarea lui ca o fi inţă socială. Sistematizându-se existenţa prin trecerea de la acte către sentimente şi cugetări , f i inţa umană trebuie să considere că, în totali tate, există un progres social (societatea schimbă individul) supus unei puteri spiri tuale şi ulterior, uneia materiale.

Colaborarea se realizează pozit iv, prin educaţie (educaţia permanentă), prin armonie şi dinamică, prin relaţia dintre ins şi „masa” înconjurătoare.

C o n t r i b u ţ i a e d u c a ţ i e i f i z i c e ş i a l o i s i r - u l u i l a r e a l i z a r e a c o m p e t e n ţ e l o r c o g n i t i v e

Conceptul de educaţie cognit ivă determină o nouă abordare a proceselor educaţionale, f i ind o nouă provocare pentru şt i inţele educaţiei . Educaţia cognit ivă pregăteşte elevul pentru a-şi construi cunoaşterea reali tăţ i i , astfel spus realizează unul din dezideratele moderne ale educaţiei , acela de a determina elevul “ să înveţe să şt ie”.

În contextual reformei educaţionale în care problema educaţiei permanente devine o necesitate a omului modern, educaţiei f izice şcolare î i revine sarcina de a-l capacita pe elev, adultul de mâine, să manifeste competenţele induse de conţinuturile ariei curriculare specif ice acestui obiect de învăţământ, cu care îşi va desăvârşi educaţia motrică şi pe care le va uti l iza pe parcursul întregii vieţ i , în scopul menţinerii stării de sănătate şi petrecerii plăcute şi uti le a t impului l iber.

Obiectivele cognit ive depăşesc obiectivul clasic al însuşiri i cunoştinţelor, deoarece prin achiziţ i i le succesive în cadrul cicluri lor curriculare se urmăreşte dezvoltarea deprinderilor, priceperilor, abil i tăţ i lor, capacităţ i lor şi competenţelor elevilor pe multiple planuri , determinând:

- 48

- cunoaşterea şi operarea cu modele de analiză cognit ivă a sarcinilor;- exersarea şi asimiliarea operaţi i lor de prelucrare a informaţii lor, la nivel

senzorio-perceptiv, de formare a schemelor perceptive, de aprecire a analizei , de uti l izare a diferi telor modele în identif icarea şi analiza informaţii lor, a si tuaţi i lor, a obiectelor;

- formarea corectă, conştientă a imaginilor mentale, ca organizări ale diferi telor reprezentări achiziţ ionate anterior, prin cunoaştere simplă, diverisif icarea modurilor şi operaţi i lor de reprezentare, de sistematizare cognit ivă ca imagistică mentală;

- exersarea abil i tăţ i lor de a lua raţional decizii de diferi te t ipuri;- dezvoltarea şi uti l izarea cali tăţ i lor metacogniţiei în cunoaştere.

Centrarea curriculumului pe obiective determină operaţionalizarea acestora în toate domeniile educaţiei .

Obiectivele f inale ale educaţiei cognit ive sunt realizate şi prin intermediul obiectivelor f inale ale educaţiei f izice aşa cum sunt ele formulate, pe cicluri le curriculare specifice.

Sistemul metodelor educaţiei f izice şcolare se integrează armonios cu cel a activităţ i lor de loisir , în sistemul metodelor specifice educaţiei cognit ive, aceastea realizează o socializare eficientă a persoanelor prin echil ibrarea dezvoltări i spiri tuale, cognit ive, afective, sociale şi morale, contribuind din plin la realizarea educaţiei permanente.

O b i e c t i v e l e e d u c a ţ i e i c o g n i t i v e: f i z i c e - l o i s i r

OBIECTIVELE EDUCAŢIEI COGNITIVE

“a învăţa să ştii”- achiziţia unor unităţi informaţionale;- înţelegerea propriului mediu înconjurător;- a înţelege şi a descoperi;- încurajarea gândirii

independente

“a învăţa să faci”- rezolvarea de probleme, situaţii, sarcini;- acumularea de experienţe cognitive;- competenţă cognitivă;

să convieţuieşti împreună cu ceilalţi”

- învingerea rejudecăţilor;- cultivarea respectului faţă e celălalt;- obţinerea succesului de

grup; „a învăţa rarecoope

OBIECTIVELE EDUCAŢIEI FIZICE CICLUL PRIMAR:ciclul de achiziţiifundamentale, clasele I-II

şi de dezvoltare, clasele III-IV

dezvoltarea deprinderilor motrice de bază, aplicativ-utilitare şi sportive elementare

- formarea obişnuinţei de efectuare independentă a exerciţiilor fizice;

- dezvoltarea spritului de echipă şi a colaborării, în funcţie de un sistem de reguli

OBIECTIVELE EDUCAŢIEI FIZICECICLUL GIMNAZIAL:ciclul de observare şi orientareclasele V-VIII

-dezvoltarea deprinderilor motrice de bază, aplicativ-utilitare şi sportive elementare;- dezvoltarea capacităţii mmotrice generale a elevilor, necesare desfăşurării activităţilor sportive;

- asimiliarea procedeelor tehnice şi a acţiunilor tactice specifice practicării diferitelor sporturi de către elevi, în şcoală şi în afara acesteia.

formarea obişnuinţei de efectuare independentă a exerciţiilor fizice;

- asimiliarea procedeelor tehnice şi a acţiunilor tehnice, a acţiunilor tactice specifice practicării diferitelor sporturi de către elevi, în şcoală şi în afara acesteia.

- dezvoltarea spiritului de echipă şi a colaborării, în funcţie de un sistem de reguli;- dezvoltarea capacităţii motrice generale a elevilor, necesare desfăşurării activiătţilor sportive;

- dezvoltarea trăsăturilor de personalitate favorabile integrării sociale.

OBIECTIVELE EDUCAŢIEI FIZICE CICLUL LICEAL: ciclul de observare şi orientare

-dezvoltarea capacităţii motrice generale a elevilor, necesare desfăşurării activităţilor sportive.

- asimiliarea procedeelor tehnice şi a acţiunilor tactice specifice

- asimilarea procedeelor tehnice şi a acţiunilor tactice specifice practicării diferitelor sporturi de către elevi, în

- dezvoltarea capacităţii motrice generale a elevilor, necesare desfăşurării activităţilor sportive;

- 49

clasa a-IX-aciclul de aprofundare, clasele X-XI şi ciclul de specializare clasa a-XII-a

practicării diferitelor sporturi de către elevi, în şcoală şi în afara acesteia. dezvoltaraea capacităţii motrice generale şi a celei specifice ramurilor de sport.

şcoală şi în afara acesteia;- stimularea interesului pentru pracgicarea independentă a exerciţiilor fizice şi sportului.

- dezvoltarea trăsăturilor de personalitate favorabile integrării sociale;

- dezvoltarea spiritului de echipă şi a celui competitive, în scopul integrării sociale a elevilor

OBIECTIVELE ACTIVITĂŢII DE LOISIR: ciclul de acumulare/dezvoltare pentru persoane adulte ciclul de întreţinere pentru persoanevârstnice

ciclul de înţelegere pentru longevivi

- continuarea activităţii sportive într-un program coerent şi eficient- programe individuale;- programe de masă (sportul pentru toţi);- programe familiale

- experienţa acumulată în practica loisiru-lui permite alegerea mijloacelor optime de alternare a programelor şi serviciilor oferite de societate cu cele dorite de individ, în funcţie de posibilităţile fizice şi mentale, prin programe de grup – subgrup etc.

- capacitatea de adaptare la diverse situaţii ce pot apare, prin alegerea mijloacelor de abordare, în aşa fel, încât, să nu fii afectat în plan mental.

Organizarea activităţi lor de timp liber: management/marketing

A vorbi despre un model special de valorificare optimă a t impului l iber în ce priveşte activitatea recreativă nu este posibil . Ea se va diferenţia de la t ineri la adulţ i , de la bărbaţi la femei, de la cei cu activităţ i intelectuale la cei cu activităţ i f izice, de la cei din mediul rural la cei din oraş etc. În acest sens se va diferenţia atât volumul, cât şi caracterul activităţ i i motrice recreative. Aceasta însă nu exclude faptul că, în st i lul de viaţă al f iecărui individ, activitatea motrică recreativă îşi are rolul său bine justif icat . De aceea, în scopul realizări i ei , este absolut necesară crearea funcţiei adecvate, pe care să o îndeplinească. De o importanţă mare sunt şi factori i materiali , organizatorici şi creşterea lor printr-o educare bine orientată a t ineretului şi o diri jare a activităţ i i adulţ i lor.

Probleme de organizare mai difici le şi mai pretenţioase le consti tuie excursii le făcute pe mai multe zi le. În general , grupurile trebuie să aibă roluri egale, elaborate progresiv sau regresiv şi trebuie să se ţ ină seama de minicazuri , persoane care nu pot adera la un grup sau celălalt . Prin grup se creează o subcultură comună, o notă dist inctă, această subcultură trebuie guvernată şi potenţată, întări tă cu roluri complementare şi de către statutul sportului .

Pentru a menţine grupul şi pentru a împiedica dezechil ibrarea din inerţ ie a degenerări i într-o dinamică neregulată şi confuză trebuie ca întotdeauna membrul esenţial al grupului să f ie un profesor de sport , moderator şi manager, care trebuie să ia decizii şi să aibă riposte afective.

Moderatorul trebuie să ţ ină seama de riscurile (subgrupuri de risc - ca de exemplu - la alergări , la înot etc), obstacolele, sau dificultăţ i care pot ameninţa proiectul (planificarea şi programarea judicioasă a t impului) propus.

Organizarea în subgrup, realizată la întâmplare, prin membrii înscrişi la o excursie, trebuie să se ţ ină seama de o rearanjare prin mixaj a celor t ineri cu acei mai în vârstă de către moderatori . Dacă subgrupul este format prin tragere la sorţ i sau voluntariat , moderatorul trebuie să f ie atent prin indicarea explicită a unui tânăr puternic în orice grup. Desemnările făcute de formatori , de legături le prin vârstă,

- 50

sex, origine, niveluri , eterogene nu trebuie să uite ordonarea de risc şi de securitate (accidente), pe care trebuie să o aibă mereu în minte conducătorul.

Chiar dacă participanţi i se adună în funcţie de afinităţ i în jurul animatorilor, chiar dacă înscrierea este l iberă sau ţ ine seama de lucrări , mereu structura jocului trebuie să f ie progresivă, iar dacă sunt mai multe grupuri să se ţ ină seama de subgrupuri şi fracţiuni.

Indiferent dacă testele sportive vizează doar jocul, în registrul f inal trebuie să existe o răsplată, măcar verbală.

Accesibil i tatea este adresată tuturor vârstelor şi tuturor nivelelor de pregătire, cu condiţ ia unui comportament l iber, natural şi decent. Totuşi , trebuie să se ţ ină cont de noua celulă familială cu un părinte şi cu doi părinţi , organizându-se totul în funcţie de vârstele cetăţenilor.

Activitatea fizică de t imp liber vizează: sport; al imente; sănătate; longevitate etc. În spiri tul acestei idei activitatea fizică şi de agrement poate fi privită ca o oportunitate de afaceri prin faptul că poate oferi individului nenumărate servicii de care acesta este interesat . Trăim într-o societate de consum iar aspectul f inaciar nu trebuie negli jat mai ales că statul nu poate susţine material şi f inanciar sportul şi activitatea sportului ca loisir .

De aici porneşte domeniul managementului şi a marketingului (nevoia de cunoaştere şi de perspectivă) care să ofere servicii şi programe din cele mai atractive. Nu se pot desfăşura la cote r idicate asemenea servicii fără o dotare corespunzătoare a bazei materiale ( terenuri , echipament, refacere etc). Pătrunderea capitalului privat a dus la dezvoltarea acestor servicii pentru populaţie din ce în mai interesate pentru sănătatea lor. Este falsă privită problema că din punct de vedere economic beneficiari i sunt societăţi le comerciale care oferă aceste servicii , ci din contră o activitate de marketing prin programe de cali tate ne conduce spre imagine şi longevitate profesională, iar practicanţi i activităţ i lor de t imp liber sunt beneficiari i bunăstări i f izice, chiar mai mult şi la nivel moral şi psihic.

Misiunea ş i v iziunea societăţi i este pentru formarea de specialişt i la nivel naţional şi european (internaţional) în funcţie de cererea pieţi i . Elaborarea analizelor de nevoi şi implementarea acţiunilor inteprinse au dus la f inali tatea procesului educaţional de speciali tate în următoarele direcţi i , potenţial i i beneficiari f i ind: profesori de educaţie f izică în şcoli (primar, gimnazial , l iceal , universitar , speciale, l icee şi cluburi sportive, societăţi de profil private); manageri sportivi; cercetători în domeniu; antrenori; preparatori f izici; kinetoterapeuţi ; insti tutori ; profesori culturism/fi tness, judo; metodişt i ; turism, activităţ i de t imp liber (bugetul alocat t impului l iber);

Ţinte strategice : - o mai mare preocupare pentru analiza de nevoi, datori tă nevoii de schimbare, adaptare, valorificare, internalizare/integrare şi , schimbarea la nivel structural;- formarea continuă a cadrelor de speciali tate pentru asigurarea predării pe vert icală şi orizontală;- implementarea unor acţiuni, de contact , pe l inie profesională cu alte facultăţi de speciali tate din Europa, schimburi de experienţă ale studenţi lor, şi cu toate facultăţi le de profil din ţară;- gestionarea managementului t impului studenţi lor cu preocupări în aprofundarea şt i inţif ică a domeniului;

- 51

- încurajarea folosiri i internetului de către studenţi şi profesori în scopuri didactice, şt i inţif ice şi de speciali tate;

Sportul ca loisir apare ca un protagonist social pentru mulţi interlocuitori , de aceea relaţi i le publice sunt numeroase şi eficiente. Cei 4 P (produs-plasare-promovare-preţ) sunt indicatori ce trebuie luaţi în seamă: produsul- activitatea fizică care se adresează tuturor categorii lor sociale, tuturor vârstelor etc; promovarea- se poate face prin publicitate, logo, imagine etc; preţul- venituri şi cheltuieli , preţul abonamentului , cel acoperit din sposorizări etc; plasarea prin internet, persoane de contact ( telefon, fax, e-mail ,) , pagina web, etc. Articolele din reviste urmăresc implementarea servicii lor sociologice, culturale, loisir (preocupări) , motivaţi i , nevoi apărute, reorientarea resurselor existente, etc, ca sursă a poli t ici i societăţi i în care trăim. Implementarea art icolelor va cuprinde investigaţi i prin sondaje de opinie, anchete, interviuri , chestionare, relaţi i interpersonale şi de colectiv, comunicare etc.

Sportul schimbă trupul, î l plăsmuieşte, elementele r i tmice apropie sportul de muzică şi de dans (patinaj) .

Semnificaţia corpului în sport , semnificaţia corpului frumos nu ar putea fi descifrată decât prin imagini ale sportului în l i teratură, decât urmărind fenomenul în desenele de pe vasele greceşti , în pictură, „Discobol” mituri etc. Competiţ ia – fair-play - este pentru numerosul iubitor de sport un suport educativ un îndrumar de morali tate.

Exerciţ iul f izic poate avea diferi te scopuri: creşterea performanţei f izice; rămânerea în formă pentru sănătate; distracţia; socializarea etc. Dacă pentru scopurile competit ive ari i le comerciale dau o platformă comercială, pentru loisir , activităţ i le de relaxare de t imp liber au început să crească, în conexiune cu nutri ţ ia conştientă. În acest mod, activitatea fizică este o parte importantă a unui st i l de viaţă sănătos.

Specialişt i i demonstrează în urma cercetări lor efectuate că este imperioasă relaţia dintre viaţa activă, aşteptări le personale şi starea de bine, toate acestea caracterizând spiri tul de viaţă al societăţi i şi al individului .

- 52

- 53