Acţiuni Posesorii

I. Noţiunea şi justificarea acţiunilor posesorie

Acţiunea posesorie reprezintă mijlocul procedural prin intermediul căruia posesorul (iar în unele cazuri şi detentorul precar) poate solicita

instanţei de judecată să-l oblige pe pârât să inceteze orice act de tulburare ori să-l restituie bunul de care a fost deposedat în mod ilicit 1.

Acţiunile posesorii îşi au justificare datorită interesului de a menţine o stare de fapt existentă şi de a reprima orice acte de tulburare a posesiunii ori

de deposedare. Ceea ce este specific acţiunii posesorii, şi trebuie subliniat şi în acest context, este tocmai împrejurarea că prin intermediul se apără

însuşi dreptul asupra lucrului.

În acelaşi timp, nu se poate face abstracţie de faptul că adeseori posesia corespunde însuşi dreptului de proprietate asupra lucrului2

Prin urmare, o dată cu protecţia posesiei, ca stare de fapt, se realizează indirect şi apărarea dreptului de proprietate. Există însă şi cazuri în care

posesia asupra unui lucru este despărţită de dreptul real asupra bunului. Apărarea posesiei ca stare de fapt se impune şi de data aceasta, căci

neglijenţa titularului face să creeze o aparenţă de drept în favoarea unei alte persoane3.

Acţiunile posesorii îşi au justificarea tocmai în necesitatea apărării eficiente, suple şi rapide a posesiei ca simplă stare de fapt. Posesorul poate

beneficia de ocrotire chiar şi împotriva titularului dreptului real. Aşa cum s-a apreciat şi de instanţa supremă, posesorul poate să se plîngă chiar

împotriva proprietarului, pe calea acţiunii posesorii, deoarece pentru el nu prezintă importanţa cum şi de cine a fost tulburat în posesiune, ci doar

faptul tulburării în sine396.

II. Reglementarea acţiunilor posesorii

1

Actualmente dispoziţii ale art. 674-676 C. Proc. civ. conţin reglementare sumară a acţiunilor posesorii. Textele menţionate enunţă doar condiţiile

acţiunilor posesorii şi determină unele reguli de procedură în materie. Indicînd condiţiile acţiunilor posesorii art. 674 C. proc. civ. Face trimitere,

astfel cum este firesc, la dispoziţiile art. 1846-1847. Aceste din urmă texte definesc posesia şi determină condiţiile necesare pentru a putea prescrie.

III. Obiectul protecţiei posesorii

Acţiunile posesorii sunt destinate să ocrotească posesiunea bunurilor imobile şi a drepturilor reale imobiliare susceptibile de a fi dobîndite

prin prescripţie achizitivă. În ce priveşte bunurile mobile, art. 1909 alin. 1 C. Civ. Dispune că acestea „se prescriu prin faptul posesiunii lor fără să

fie trebuinţă de vreo scurgere de timp”. Ocrotirea posesorie, în condiţiile art. 674-676 C. Proc. Civ. Nu se poate extinde şi asupra bunurilor mobile,

căci în acest caz simplul fapt al posesiei de bună-credinţă valorează titlul de proprietate. Protecţia juridică a bunurilor mobile se poate realiza însă pe

cale petitorie.

Prin intermediul acţiunilor posesorii poate fi apărat, în principiu, orice drept real imobiliar, cum este dreptul de proprietate, uzul, uzfructul,

abitaţiaşi servitutea. Acţiunea posesorie poate fi folosită de uzufructur chiar şi împotriva nudului proprietar, întrucît el este cel dintâi îndatorat să

respecte posesia uzufructuarului4.

Acţiunile posesorii pot fi folosite şi de către utilizatorul bunurilor ce formează obiectul contractului de leasing. Intr-adevăr, potrivit art. 7 lit. b

din Ordonanţa Guvernului nr. 51/1997 privind operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing, modifică prin legea Legea nr. 99/1999 utilizatorul

are şi „dreptul de a exercita însă, astfel cum o dispune în mod expres chiar textul anterior citat, de către utilizator numai faţă de terţi, iar nu şi faţă

de locătar (finanţatorului). Raporturile dintre locătar şi utilizator sunt supuse dispoziţiilor contractuale, raportuui care sunt cîrmuite şi de dispoziţiile

Ordonanţei Guvernului nr. 51/1997.Legea acordată ocrotire, pe calea acţiunilor posesorii, şi servituţilor continuie şi aparente (art. 675C.proc. civ.).

IV. Felurile acţiunilor posesorii

2

Codul de procedură civilă impune condiţii diferite de exercitare a acţiunilor posesorii, după cum tulburarea sau deposedarea s-a făcut ori nu

prin violenţă. Datorită acestui fapt s-a apreciat că în dreptul nostru trebuie să fie recunoscute doar două categorii de acţiuni posesorii: o acţiune

posesorie în complîngerea şi o acţiune posesorie în reintegrare5.

Acţiunea în complîngere („complenda”), denumită adeseori şi acţiune posesorie generală, urmăreşte să curme actele de tulburare sau

deposedare care sunt de natură să împiedice exerciţiul liber şi efectele juridice ale posesiei. Acţiunea în reîntegrare („reintegranda”), denumită şi

acţiune posesorie specială, are ca finalitate apărarea posesiei cînd tulburarea sau deposedarea s-a realizat prin violenţă.

V. Condiţiile acţiunilor posesorii

Precizări generale

Cercetarea instituţiei acţiunilor posesorii nu poate face abstracţie nici de condiţiile de fond sunt studiate, astfel cum am mai precizat, la dreptul

civil, dar şi Codul de procedură civilă se referă la ele în mod expres. Intr-adevăr, potrivit art. 674 alin. 1.C. proc. civ.: „Cererile privitoare la

posesiune vor fi admise numai dacă:

1- nu a trecut un an de la tulburare sau deposedare;

2 - reclamantul dovedeşte că, înainte de această dată, el a posedat cel puţin un an;

3 - posesiunea lui întruneşte condiţiile cerute de art. 1846-1847 din Codul civil”.

Condiţiile enunţate mai sus sunt însă necesare numai în cazul acţiunii în complîngere. Acţiunea în reintegrare este admisibilă dacă reclamantul

face dovada primei condiţii: întroducerea cererii înăuntrul termenului de un an.

3

1. Existenţa unui act de tulburare sau de deposedare

Problema ocrotirii posesorii nu se pune decît din momentul în care a intervenit un act de tulburare sau de deposedare.

Tulburarea şi deposedarea se concretizează într-un fapt material sau intr-un act juridic făcut cu intenţia de a se împotrivi posesiei unei persoane.

Din punct de vedere etimologic există totuşi o deosebire sesnţială între tuiburare şi deposedare. O atare delimitare are şi semnificaţii juridice. Intr-

adevăr, conceptul de tulburare exprimă ideea săvîrşirii unuia sau mai multor acte ori fapte izolate prin care se contestă posesiunea titularului. În

schimb, deposedarea este mai energică , căci ea conduce la pierderea completă a posesiei6.

Tulburarea posesiei poate fi de fapt sau de drept . Tulburarea de fapt se manifestă prin acte materiale vizibile, perceptibile, cum ar fi ridicarea

unei construcţii pe terenul reclamantului, strîngerea recoltei de pe acelaşi teren, plantarea unor pomi e.t.c. Tulburarea de drept se manifestă prin acte

juridice contrare posesiei, cum ar fi notificarea făcută locatarului cape viitor să nu mai plătească chiria posesorului, ci autorului notificării.

Simplele acte de tulburare nu sunt suficiente pentru a da naştere la o acţiune posesorie. Mai este necesar, astfel cum se remarcă şi în doctrină, că

tulburarea să fie făcută cu intenţia de a se împotrivi faptului posesiei7.

În cazul exercitării acţiunii în reintegrare, reclamantul trebuie să prezinte şi dovada faptului că tulburarea sau depodedarea s-a făcut cu violenţă.

Conceptul de violenţă evocă, de regulă, săvîrşirea unor acte agresive sau arbitrare îndreptate împotriva persoanei sau imobilului reclamantului8.

Stabilirea datei la care a intervenit tulburarea sau deposedarea urmează să fie făcută de instanţă pe baza dovezilor administrate. O atare

determinare este necesară şi în scopul verificării celorlalte condiţii de admisibilitate a acţiunilor posesorii.

2. Promovarea acţiunii posesorii în termen de un an de la data tulburării sau deposedării.

4

Potrivit art. 674 alin. 1C. proc. civ. posesiunea se bucură de ocrotirea doar dacă acţiunea este promovată intr-un termen de un an de la tulburare sau

deposedare. Termenul de un an se socoteşte potrivit dispoziţiilor de art. 1887C. civ., respectiv fără a se lua în calcul ziua în cursul căreia prescripţia

a început să curgă. Un atare mod de calcul reprezintă o consecinţă firească a naturii juridice a termenului enenţat.

Opinia dominantă este totuşi aceea potrivit căreia termenul de un an, prevăzut de textul la care ne referim, este un termen de prescripţie.

Termenul de un an, prevăzut de art. 674. alin. 1C. proc. civ. mărgineşte în timp posibilitatea de sesizare a organelor de justiţie , adică însăşi

exerciţiul acţiunii posesorii. Iată de ce ne alăturăm şi noi opiniei potrivit căreia termenul de exercitare a acţiunilor posesorii face parte din categoria

termenelor de prescripţie .

3. Posesiunea reclamantului să aibă o durată de cel puţin un an .

În sistemul legislaţiei noastre, posesiune ade un an apare ca o condiţiei esenţială a ocrotirii acesteia pe calea acţiunilor posesorii, căci numai o

posesie bine caracterizată trebuie să se bucure de o atare protecţie; în cz contrar ocrotirea posesorie nu se justifică.

Termenul de un an se calculează din ziua tulburării sau deposedării în urmă , adică în sens invers calculării termenului prescripţie. În toate cazurile

reclamantul va trebui să producă dovezi pertinente spre a stabili durata posesiei.

Dovada posesiei anuale nu trebuie să fie făcută pentru întreg intervalul ei, adică zi de zi. Este suficient să se determine originea posesiei şi

existenţa cîtorva fapte caracteristice; din asemenea fapte se poate deduce continuităţii posesiei9.

Desigur că împotriva acestor prezumţii de continuitate pîrâtul are posibilitatea de a face proba contrară.

Reclamantul are însă posibilitatea de a uza şi de dispoziţiile art. 1860 C. civ., spre a uni posesiunea sa cu posesiunea autorului sau. Pentru a opera

joncţiunea posesiilor este necesar să fie întrunite în mod, cumulativ , trei condiţii.

5

O primă condiţie, implicită, este aceia ca joncţiunea posesiilor să vizeze unul şi acelaşi imobil. În al doilea rînd, este necesar ca cele două posesii

să fie una în continuarea celeilalte:orice cauză de întrerupere face inadmisibilă joncţiunea posesiilor. In fine , ultima condiţiie pretinde ca cel ce

invocă joncţiunea să fie mai continuator al primului posesor, pe baza unui raport juridic.

Condiţia posesiei anuale este cerută de lege numai în cazul acţiunii posesorii în complîngere, nu şi în cei al acţiunii în reintegrare. Aceasta nu

înseamnă însă că în cazul reintegrării nu se cere ca posesorul să fi fost în posesie o anumită perioadă de timp, oricît de scurtă ar fi ea.

4. Posesia reclamantului trebuie să fie utilă

Pentru admiterea acţiunilor posesorii art. 674 1.C. proc. civ. impune în mod expres şi întrunirea cerinţelor anume arătate de art. 1846 şi 1847C.

civ.

O primă condiţiei a posesiei vizează continuitatea acesteia. Opusul acestei calităţi este discontinuitatea. Ea este definită de 1848C. civ. ca fiind

situaţia în care posesia se exercită „in mod neregulat , adică cu intermitenţe anormale. Continuitatea nu presupune un contactpermanent posesorului

cu lucru; exercitarea intermitenta a unor acte de folosirea a lucrului ţine uneori de însăşi natura bunului respectiv. De aceea, discontinuitea o

chestiune de fapt pe care instanţa trebuie să o stabilească ţinînd seama mai ales de natura bunului posedat (plantaţii, teren cultivat etc.)

A doua calitate a posesiei, indică ca atare de art.1847 C. civ., se referă la existenţa unei posesii neîntrerupte. În realitate însă, întreruperea nu

viciază posesia, ci determină chiar pierderea ei.

Cele două vicii ale posesiei- discontinuitatea şi întreruperea-nu se pot totuşi confunda, căci prima constă în intermitenţa cu care chiar posesorul

foloseşte un lucru, în timp ce întreruperea este determinată de faptul unui terţ.

6

O altă condiţie se referă la existenţa ueni posesii sub nume de proprietar. Opusul posesiei sub nume de proprietar este reprezentat de viciul

precarităţi. În cazul precarităţii, stăpînirea lucrului este lipsită de animus sibi habeni, adică de elementul subiectiv al posesiei. De aceea, se

consideră, pe bună dreptate, că precaritatea nu se analizează ca un simplu viciu, ci ea echivalează cu lipsa posesiei. În Codul civil român precaritatea

are un caracter absolut şi perpetuu; ea nu se poate interverţii în posesiunea utilă în cazurile anume prevăzute de lege (art. 1858 C.civ.).

Un alt viciu al posesiei este violenţa. Referitor la acest viciu art. 1858 C.civ. precizează că „posesiunea este tulburată cînd este fundată sau

conservată prin acte de violenţă în contra sau din partea adversarului . Pe de altă parte art. 1847 C.civ. formulează condiţia ca posesia să nu fie

netulburată. Din modul de redactare a acestui text s-ar putea trage concluzia ca violenţa nu trebuie să provină de la terţe persoane. În realitate,

violenţa nu trebuie să provină de la posesor cu pîrlejul dobindirii posesiei şi pe parcursul exercitării actelor materiale de folosinţă a bunului. De

aceea, s-a spus că termenul ccel mai potrivit pentru a exprima această calitate-posesie netulburată, în exprimarea Codului civil – este de posesie

paşnică10.

Violenţa provenită de la un terţ nu reprezintă un viciu al posesiei; ea constituie doar o încălcare a posesiei şi este sancţionată prin reglementarea

acţiunilor posesorii.

Pentru aditerea acţiunii posesorii mai este necesar ca posesia reclamantului să fie publică. Opusul acestei calităţi este clandestinitatea. Potrivit

art. 1852 C.civ. „posesiunea este clandestină cînd posesorul o exercită în ascuns de adversarul său încît aceasta nu este în stare de a putea să o

cunoască”.

La condiţiile analizate mai sus doctrina adaugă şi cerinţa ca posesia să nu fie echivocă. Această condiţie a fost prevăzută în mod expres de art.

2229 C.civ. francez, dar nu a mai fost reluată în art. 1847 C.civ. român. Totuşi în doctrina noastră se remarcă că o posesie care generează dubii cu

privire la elementele sale esenţiale nu poate fi calificată ca utilă.

VI. Reguli procedurale privind soluţionarea acţiunilor posesorii

7

1. Sesizarea instanţei

În temeiul dispoziţiilor art. 1 pct. 1C. proc. civ. competenţa materială de soluţionare a acţiunilor posesorii revine judecătorilor. Sub aspect

teritorial, competenţa se determină în considerarea faptului că acţiunilor reale imobiliare.

Legitimitatea procesuală activă aparţine, în mod evident, posesorului care invocă o posesie utilă în favoarea sa. Legea nu distinge între posesia

exercitantă pe bază de titlu şi ceia exercitată spre a dobîndi proprietatea (fără titlu) prin efectul uzucapiunii. Aşa fiind, în primul rînd, calitatea

procesuală activă aparţine titularului dreptului de proprietate sau al altui drept real. Dar, acţiunea posesorie poate fi exercitată şi de posesorul fără

titlu.

Calitatea procesuală activă îi este recunoscută de lege (art. 676 C.proc.civ.) şi detentorului... „care deţine lucrul în interesul său propriu, în

temeiul unui contract încheiat cu posesorul , afară numai dacă tulburătorul este cel pentru care deţine”.

Calitaea procesuală îi este recunoscută de lege detentorului contractual dar numai dacă acţiunea se îndreaptă împotriva unui terţ. Tetentorul nu

se poate plînge împotriva celuilaltcontractant, pe calea acţiunii posesorii, căci împotriva acestuia poate exercita acţiunile ce rezultă din nerespectarea

obligaţiilor asumate prin convenţie.

Dreptul la exercitarea acţiunile posesorii trebuie să fie recunosct titularilor celorlalte drepturi reale, cum sunt uzul, uzufructul, habitaţia şi

servitutea.

Calitatea procesuală pasivă revine, în acţiunile posesorii, persoanei care a săvîrşit pretinsul act de tulburare sau deposedare. Dacă autorul faptului

este lipsit de capacitate de exerciţiu, acţiunea va fi îndreptată împotriva reprezentantului legal al acestuia. În schimb, dacă autorul tulburării sau

deposedării este un minor avînd capacitate de exerciţiu restînsă, acţiunea va fi întrodusă împotriva acestuia, dar în instanţă va fi citat şi ocrotitorul

său legal11.

8

Actele de tulburare sau deposedare pot proveni şi de la o persoană juridică, fie ea privată, fie de drept public.Intr-o asemenea împrejurrarea

acţiunea se va îndrepta împotriva acestei persoane juridice, în conformitate cu regulile de drept comun privitoare la citarea acestora.

2. Acţiunea reconvenţională şi participarea terţilor

Admisibilitatea acţiunii reconvenţionale, în cadrul procedării acţiunilor posesorii, nu poate fi cercetată decît în considerarea condiţiilor speciale

care ne-am referit deja şi a naturii perticulare a acţiunilor posesorii. În principiu, nu există obstacole de ordin procedural pentru admiterea acţiunii

reconvenţionale şi în această materie.

Pretenţiile formulate pe cale a acţiunii reconvenţionale trebuie să fie însă în legătură cu cererea reclamatului . Dar în cadrul acţiunilor posesorii

se discută numai asupra posesiei ca stare de fapt, nu şi asupra dreptului de proprietate. Astfel fiind, apreciem că acţiunea reconvenţională trebuie să

îndeplinească şi ea condiţiile art. 674-676 C. proc. civ. O ocţiune reconvenţională prin care s-ar urmări valorificarea dreptului de proprietate este

incompatibilă cu scopul şi natura procedurii reglementate de art. 674-676 C. proc. civ. Totuşi trebuie să remarcăm că dacă reclamantul din acţiunea

principală primeşte discuţia asupra dreptului de proprietate asistăm la o convertire a procesului posesoriu într-un proces potitoriu12.

3. Probele în procesul posesoriu

Legea nu cuprinde limitări cu privire la mijloacele de dovadă ce pot fi folosite în cadrul acţiunilorr posesorii. De aceea, se poate reţine şi în

această materie principiul admisibilităţii tuturor mijloace de dovadă reglementate de legislaţia noastră.

Cu toate acestea, trebuie să se ţină seama şi de unele particularităţi ce sunt determinate de natura acţiunilor posesorii şi de faptul că ele se

soluţionează de urgenţă şi cu precădere faţă de alte cauze. De asemenea, va trebui să se ţină seama de faptul că în cadrul acţiunilor posesorii

reclamantul nu urmăreşte stabilirea dreptului de proprietate, ci numai respectarea posesiei sale.

9

Datorită particularităţilor de ja menţionate în litigiul posesoriu cea mai frecventivă probă este cea testimonială. O atare dovadă poartă cel mai

adesea asupra existenţei actelor de tulburare sau deposedarea şi datei la care acestea s-au produs. Dacă însă reclamantul invocă o tulburare de

drept proba se va face, în mod frecventiv, prin prezentarea actului care este de natură să conteste posesiunea acestuia. Pîrîtulare şi el posibilitatea de

a combate, prin probe testimoniale, susţinerea reclamantului.

Înscrisurile pot fi folosite, adeseori, pentru a proba calităţile posesiei şi pentru a justifica dreptul reclamantului de a uni posesiunea sa cu

posesiunea ,antecesorului. În cadrul acţiunilor posesorii instanţa trebuie să recurgă însă la o cercetare sumară a înscrisurilor prezentate de părţi, spre

a nu ajunge la o venitabilă cercetarea a fondului dreptului, căci întru-un asemenea cadru procesual nu se poate corecta decît aparenţa dreptului.

Suntem aici în faţa unei situaţii asemănătoare cu aceea privitoare la cercetarea aparenţei dreptului în cadrul procedurii ordonanţelor preşedenţiale.

O probă frecvent folosită în practică şi adeseori concludentă pentru soluţionarea litigiului este cercetarea la faţa locului. La pot fi audiaţi şi

martori, dacă instanţa găseşte că acest lucru este util. Cercetarea la faţa locului este deosebit de utilă mai ales pentru identificarea imobilului şi a

porţiunii asupra căreea s-au exercitat actele de tulburare sau de deposedarea.

VII. Hotărîrea pronunţată în acţiunele posesorii

Asupra acţiunii posesorii instanţa se pronunţă printr-o sentinţă. Hotărîrea pronunţată ntrebuie să cuprindă elementele prevăzute de art. 261 C.proc.

civ. Soluţiile pronunţate de instanţă pot fi de admitere sau de respingerea a acţiunii.

Hotărîrea de admitere a acţiunii posesorii produce efecte juridice multiplo. Principalul efect pe care-l determină hotărîrea pronunţată în

posesoriu vizează insă repunerea părţilor în situaţia anterioară. Dacă reclamantul a solicitat şi despăgubiri, iar acestea sunt întemeiate, instanţa va

dispune obligarea pîrîtului la suportarea lor. Soluţia de admitere a acţiunii face ca posesiunea reclamantului să-şi menţină toate calităţile necesare

pentru dobîndirea dreptului de proprietate prin intermediul prescripţiei achizitive.

10

Dacă condiţiile art. 674 C. proc. civ. nu sunt întrunite instanţa va dispune respingerea acţiunii. O atare hotărîrea determină menţinerea stării de

fapt din momentul investirii instanţei de fond. De data aceasta, posesia reclamantului se consideră întreruptă şi nu poate conduce la dobîndirea

dreptului de proprietate ,prin uzucapiune. Reclamantul care a pierdut va putea promova ulterior o acţiune în revendicare.

Într-adevăr, hotărîrea pronunţată în posesoriu nu are autoritate de lucru judecată faţă de o acţiune ulterioară cu caracter petitoriu. Soluţia se

întemeiază, în esenţa, pe faptul că acele două acţiuni au onatură diferită şi un temei juridic distinct. Jurisprudenţa noastră a evedenţiatşi ea că nu

există identitatea de cauză între o acţiune petitorie şi o acţiune posesorie.

Menţionăm însă că şi pîrîtul care a pierdut în posesoriu areposibilitate de apromova o acţiune ulterioară cu caracter petitoriu, fără a i se putea

opune, cu succes, excepţia puterii lucrului judecat.

Soluţia conform căreia autoritatea de lucru judecat de la posesoriu la petitoriu nu funcţionează este constat promovată şi de doctrină.

Dar care este raportul dintre hotărîrea pronunţată în petitoriu şi acţiunea posesorie promovată ulterior de către una dintre părţi? În această

chestiune doctrina a decis că hotărîrea pronunţată în petitoriu are autoritate de lucru judecat asupra problemei posesiei . Drept urmare, cel care a

pierdut acţiunea în revendicare nu mai poate promova, cu succes, o cerere posesorie cu privire la aceleşi imobil şi între aceleaşi părţi.

Soluţiei enunţate mai sus i s-ar putea reproşa că face abstracţie de fapt că între cele două acţiuni – acţiunea petitorie şi acţiunea posesorie – nu

există identitate de cauză juridică. Observaţia, în rigoarea principiilor privitoare la autoritatea lucrului judecat ar fi exactă, căci temeiul juridic al

celor două acţiuni diferă. Dar, în acelaşi timp.nu poate ignora faptul că hotărîrea pronunţată asupra petitoriului conţine şi o statuare implicită asupra

posesoriului477. Iată de ce socotim că hotărîrea obţinută în petitoriu are autoritate de lucru judecat faţă de o acţiune posesorie promovată ulterior .

O concluzie fundamentală se impune, anume aceea că hotărîrea pronunţată în petitoriu are preponderenţă faţă de soluţia dată în posesoriu.

Aceasta în sensul că hotărîrea dată în posesoriu nu mai poate fe executată după rămînerea definitivă a soluţiei pronunţate în petitoriu13. Soluţia se

11

impune însă numai cu privire la măsura repunerii părţilor în situaţia anterioară, adică a ordinului dat în posesoriu cu privire la respectarea posesiunii

reclamantului114.

De asemenea, se impune să mai arătăm că hotărîrea pronunţată în posesoriu se bucură de autoritate de lucru judecat faţă de o nouă acţiune

posesorie. Excepţia puterii de lucru judecat va putea fi invocată de data aceasta, cu succes, dar numai dacă există tripla identitate de părţi, obiect şi

cauză. Aceasta impune însă ca actele sau faptele generatoare ale acţiunii să fie identice în ambele procese479; dacă circumstanţele de fapt pe care se

întemeiază cele două acţiuni sunt diferite excepţia puterii lucrului judecat nu opereză15.

Concluzii

Acţiunile posesorii sunt acele acţiuni în justiţie prin care posesorul tinde să restabilească situaţia

de fapt existentă anterior tulburării sau deposedării, fără a se pune în discuţie existenţa

dreptului de proprietate sau a altui drept real asupre bunului. Finalitatea acţiunilor posesorii

este aceea de a asigura protecţia unei situaţii de fapt preexistent, independent de sorgintea

juridică a acesteia, titularii acestor acţiuni fiind astfel dispensaţi de obligaţia deosebit de dificilă

12

de a face dovada dreptului de proprietate ori a altui drept real, pentru a-şi demonstra calitate

procesuală activă în promovarea unor asemenea acţiuni.

Raţiunea conservării acţiunilor posesorii, ca şi perenitatea lor, rezidă în aceea că, de

regulă, posesia, ca situaţie de fapt, dă expresie dreptului de proprietate sau altui

drept real, a căror prerogativă o constituie. Pentru raţiuni de ordin pragmatic,

constatînd în asigurea celerităţii soluţionării litigiilor cu un atare obiect şi evitarea

situaţiilor conflictuale prelungite, legiuitorul a înţeles ca, în această materie, să

restrîngă obiectul probaţiunii exclusiv la existenţa posesiei, ca stare de fapt.

13

NOTE BIBLIOGRAFICE

1A se vedea pentru definirea acţiunilor posesorii: C. Stănescu, Drept civil persoană fizică

2 C. Stănescu. Drept Civil . Persoană fizică. Persoană juridică. Drepturile reale. p 796.

3 C. Stănescu. Drept Civil . Persoană fizică. Persoană juridică. Drepturile reale. p 775-776.

4 G Hamangiu op.cit.p.162.

5 C. Stănescu, Drept civil. Persoană juridică. Drepturile rreale, p.796-798; V.M. Ciobanu, În tratat

Teoretic şi practic de procedură civilă, vol. II, p.534-535.

6 A se vedea Mic dicţionar enciclopedic, ediţia a II-a revăzută şi adăugită, Editura Ştiinţifică şi

Enciclopedică, Bucureşti, 1978, p.284.

7 Gr. Porumb, Codul de procedură civilă comentat şi adnotat, vol II, p.456. V.Negru, D.Radu,

op.cit.p.380.

8 Gr. Porumb, Codul de procedură civilă comentat şi adnotat, vol II, p.461. D. Gherosim

op.cit.p.162.

9 D. Lupulescu, Dreptul de proprietate personală, p.238. E. Herovanu, Principiile procedurii judiciare,14

Vol I,p.282.

10 A se vedea D. Lupulescu, Dreptul de proprietate personală, p.241.

11 Gr. Porumb, Codul de procedură civilă, vol II, p.463.

12 I. Leş. Proceduri civile speciale reglementate în Codul de procedură civilă, p.137;V.M. Ciobanu,

în Tratat teoretic şi practic de procedură civilă, vol II.p.543.

13 E. Chele, Executarea hotărîrii pronunţate în posesoriu după judecarea acţiuni petitorii, p.57-58.

A se vedea în sens contrar D. Florescu. Executarea hotărîrii pronunţate în posesoriu după

judecărea acţiunii potitorii, R.R.D. nr. 8/1973, p.52-55.

14 I. Leş. Proceduri civile Speciale. Editura All. Beck. Bucureşti 2000.

15G. Boroi, D. Rădulescu, op. cit. p. 886; V. M. Ciobanu, în Tratat teoretic şi practic

de procedură civilă, vol II. p. 542 .

Bibliografie

1. C. Stănescu. Drept civil persoană fizică. Persoană juridică. Drepturi reale

Bucureşti. Editura Lumina Lex 1997.

15

2. M.N. Constantin Marile Instituţii ale dreptului civil. Editura Dacia .

Cluj-Napoca 1982.

3.Gr. Porumb. Codul de procedură civilă comentat şi adnotat. Editura Ştiinţifică.

Bucureşti 1962.

4. D. Gherasim. Teoria generală a posesiei în dreptul civil romîn, Editura

Academiei Romînă Bucureşti 1989.

5. V. M. Ciobani Tratat teoretic şi practic de procedură civilă. Editura Naţională

Bucureşti 1997.

6. F. Secrieru Acţiunile posesorii. Editura Lumina Lex 1999.

7. A. Colin H. Capitant. Cours elementaire de droit civil francais, tome I

neuvieme edition por I.J. De la Morandiere Paris, Librăria Dallor 1993.

8. Heravanu Principiile procedurii judiciare institutul de arte grafice „Lupta „

Bucureşti 1992.

16

9. I. Leş. Procedurile speciale. Editura ALL. BECK. Bucureşti 2000.

10.Mic Dicţionar enciclopedie. Ediţia II revăzută şi adăugată. Editura

Ştiinţifică şi Enciclopedică Bucureşti 1978.

Cuprins

I. Noţiunea şi justificarea acţiunilor posesorii ----------------------------------------------- 1

II. Reglementarea acţiunilor posesorii -------------------------------------------------------- 1

III. Obiectul protecţiei posesorii ----------------------------------------------------------------- 2

IV. Felurile acţiunilor posesorii ------------------------------------------------------------------ 2

V. Condiţiile acţiunilor posesorii ---------------------------------------------------------------- 3

1. Existenţa unui act de tulburare sau de deposedare ------------------------------------ 3

2. Promovarea acţiunii posesorii în termen de un an de

17

la data tulburării sau deposedării --------------------------------------------------------- 4

3. Posesiunea reclamantului să aibă o durată de cel puţin un an ------------------------ 5

4. Posesia reclamantului trebuie să fie utilă-------------------------------------------------- 5

VI. Reguli procedurale privind soluţionarea acţiunilor posesorii---------------------------- 7

1. Sesizarea instanţei ----------------------------------------------------------------------------------- 7

2. Acţiunea reconvenţională şi participarea terţilor---------------------------------------------- 8

3. Probele în procesul posesoriu --------------------------------------------------------------------- 8

VII. Hotărîrea pronunţată în acţiunele posesorii ------------------------------------------------ 9

VIII. Concluzii ------------------------------------------------------------------------------------------ 11

IX. Note Bibliografice -------------------------------------------------------------------------------- 12

X. Bibliografie ------------------------------------------------------------------------------------------ 13

Universitatea ,, Al.I. Cuza”

18

Facultatea de Drept

REFERAT

Disciplina: ,, Proceduri Civile Speciale”

TEMA: ,,Acţiuni posesorii”

19

Coordonator: Prof. Dr. Gh. Durac

Aefectuat:

-Iaşi 2005-

20