ACCENT BASARABEAN

Revista Accent Basarabean este supliment al revistei Migrant în România realizată în cadrul proiectului Migrant în România Interculturală, coordonat de Institutul In-tercultural Timișoara în parteneriat cu Liga Apărării Drepturilor Omului, filiala Cluj, Centrul pentru Resurse Civice Constanța, Asociația pentru Apărarea Drepturilor și Integrare Socială București, finanțat de Uniunea Europeană prin programul Gen-eral Solidaritatea și Gestiunea Fluxurilor Migratorii. Fondul European de Integrare a Resortisanților Țărilor Terțe.

REDACŢIA

Coordonator Daniela Cervinschi (LADO Cluj)

Editor Şef Cătălina Ababei

COLABORATORI

Carolina SclifosCarolina StamboliuCristina LimaDiane InamahoroDoina StinaDr. Mohammed M. DaoudMihaela Gligor

ISSN2247-9260

Revista Accent Basarabean este editată de Liga Apărării Drepturilor Omului Filiala Cluj

CUPRINS

India. O poveste adevărată... Mihaela Gligor

Viata mea în România... Diane Inamahoro

Timisoara versus Arad... Carolina Stamboliu

Cu Dor de Cluj... Carolina Sclifos

Confesiuni din Cluj...Cristina Lima

Cluj. Poveste... Doina Stînă

Si musulmanii cred în Iisus....Dr. Mohamed M. Daoud

12

14

15

16

3

7

10

India a intrat în viața mea în clasa a XII-a, odată cu romanul Maitreyi, al lui Mircea Eliade. Mă pregăteam pentru Facultatea de Drept, însă Maitreyi mi-a schim-bat opțiunea. Am ales Filosofia, precum Eliade, convinsă fiind că, într-un fel sau altul, o să îi calc pe urme. În timpul facultății nu s-a întâmplat nimic semnifi-cativ. La un moment dat am fost chiar dezamăgită de alegere. L-am reîntâlnit pe Eliade odată cu înscrierea la doctorat. Am stu-diat implicarea lui în politica de

dreapta din România interbelică. India era, așadar, departe. Până într-o zi, în 2007, la un an de la susținerea tezei de doctorat, când un profesor indian a venit în vizită la Academia Română, unde toc-mai mă angajasem ca secretară. Am povestit îndelung cu acel pro-fesor și când m-a întrebat dacă vreau să merg în India, la New Delhi, la o conferință dedicată lui Eliade, am acceptat, negândindu-mă deloc că aș și ajunge acolo... Însă am ajuns, cu ajutorul I.C.R., parte a unei delegații de profe-

sori și cercetători români. Când conferința s-a terminat, alături de grupul de români am ajuns la Calcutta. Și așa a început, de fapt, povestea mea în India. Tot ce a urmat, din acea minunată zi de octombrie 2007 și până azi, o altă zi minunată de octombrie când scriu despre Centrul Clujean pentru Studii Indiene pe care îl coordonez în cadrul Universității Babeș Bolyai, e povestea mea. E India mea, pe care, iată, am adus-o la Cluj.

3

,

,

,

„India. O poveste adevărată”

,

www.huffingtonpost.com

4

Atunci, în 2007, chiar în prima zi în Calcutta, am văzut casa de pe Ripon Street 82, fosta pensiune a doamnei Perris, unde a stat şi Eli-ade o bună bucată de vreme. Am privit casa aceea cu atâta emoţie. Mă aflam chiar acolo, în locul în care, cu ani în urmă, Eliade studia intens. A fost minunat! Am avut apoi şansa, onoarea şi bucuria să îi cunosc pe fiul lui Maitreyi Devi şi pe soţia acestuia. Familia Sen m-a impresionat prin simplitate şi bunăvoinţă, prin deschiderea cu care a acceptat să stea de vorbă cu noi, un grup de români curioşi să afle tot felul de lucruri de familie. În acea seară de octombrie 2007 mi-am dat seama că povestea lui Eliade a fost atât de reală. Și că alegerea mea, aceea de a-l urma pe Eliade, m-a purtat în India, în mijlocul poveștii pe care o știam pe de rost. A fost doar prima vizită. Și din fiecare m-am întors cu ceva... În 2008 am înființat, la Cluj, Colecția de carte Biblioteca Indiană, la editura Casa Cărții de Știință. Am inaugurat-o cu Maitreyi și impresionanta ei carte despre Rabindranath Tagore. I-au urmat alte cărți extraordinare, în-tre ele și celebra The Argumenta-tive Indian, semnată de laureatul Nobel, prof. Amartya Sen. În 2009 am avut o bursă postdoctorală la Calcutta, oferită de Indian Coun-cil for Cultural Relations. A fost prilejul pentru multe întâlniri și descoperiri remarcabile. În foarte multe ocazii am fost invitată pen-tru conferințe și seminarii, iar în 2012 am vorbit despre România în cadrul unui eveniment organizat de Ambasada României. În 2011 am pus bazele, alături de două prietene la fel de îndrăgostite de cultura Indiei, Centrului Cultural Rabindranath

Tagore România, prin intermedi-ul căruia organizăm, în fiecare an, la București, Festivalul Namaste India, dedicat culturii indiene. Având în vedere aceste preocupări, dorința de a înființa un Centru de Studii Indiene la nivel de universitate a venit, oare-cum, firesc. Am observat, în acești șapte ani de când sunt în contact cu India, că există o fascinație vis-a-vis de cultura indiană. Fie că e vorba de film, muzică, dans, carte sau bucătărie, tot ce ține de India este bine primit de publicul din România. Iar tinerii își doresc să cunoască, să învețe, să apre-cieze la justa lor valoare tradițiile, limbile și filosofiile Indiei. Așa se face că mi-am pus în gând să înființez acest Centru Clujean pentru Studii Indiene în cadrul Universității Babeș Bolyai. Mă bucur tare mult că am găsit spri-jin la Rectoratul UBB și la Fac-ultatea de Litere, în cadrul căreia și funcționează acest Centru. Le sunt recunoscătoare tuturor ace-lora care au crezut în visul meu și m-au ajutat să îl transform în realitate. Sunt sigură căvom avea succes. Centrul are ca obiectiv prin-cipal promovarea culturii indiene și o mai bună înțelegere a ei prin programe complete de educație, cercetare și publicare. Vom dez-volta colaborări cu centrele simi-lare de la mari universități din Eu-ropa, USA și India. Centrul nostru nu este afiliat nici unei mișcări politice sau ideologii religioase. Este deschis tuturor acelora care își doresc să își însușească o parte din incredibila cultură a Indiei. Nimic nu a fost întâmplător în povestea mea indiană. Un vechi proverb indian spune că în viaţă evenimentele se petrec doar atun-ci când trebuie; nu mai devreme, nici mai târziu, ci exact la mo-mentul potrivit.

5

7

Cu siguranță există un mo-tiv că acest Centru s-a înființat acum, aici, la Cluj. Sunt mândră că am putut ajuta la înființarea lui și aș vrea să cred că se va auzi, în curând, de minunatele eveni-mente pe care le vom organiza. „Îndrăzneşte să visezi!” Este îndemnul pe care mi l-a dat India. Pare ciudat că mă gândesc la o ţară ca la o persoană, însă cei care au avut ocazia să petreacă ceva vreme acolo îmi vor da drep-tate. India este o „fiinţă” vie, are suflet şi trăiri care sunt doar ale ei, are o putere nemaipomenită şi o tărie de caracter pe care ţi le transmite. India m-a făcut mai puternică, mai deschisă la tot ceea ce e în jurul meu, mai tolerantă, mai bună, în ultimă instanţă. Şi apoi, dincolo de toate acestea, India mi-a îndeplinit multe vise, mi-a dat încredere că pot face

orice îmi doresc. Sunt sigură că toți acei studenți sau iubitori ai culturii indiene care ne vor trece pragul vor simți același lucru. Voi avea grijă, atât cât îmi va sta în puteri, să le fac cunoștință cu In-dia reală. India e un mix de emoţii, culori, sentimente, muzică, fericire, durere, viaţă şi moarte, zei şi oameni. India e un puzzle nesfârşit pe care fiecare suflet ce intră în contact cu misterul ei încearcă să îl completeze. India e nesfârşită, la fel cum nesfârşită e fascinaţia pe care o produce în ceilalţi, în orice parte a lumii s-ar afla ei. India cheamă şi transformă orice suflet care încearcă să îi descifreze misterele... Sau, cum scria Eliade, „în India, sublimul e împletit cu atrocităţi, cu scârbă, cu superstiţii. De aceea fascinează, şi nu iartă”.

Iar începând cu luna oc-tombrie 2014, India este prezentă și la Universitatea Babeș Bolyai. Centrul Clujean pentru Studii In-diene îi așteaptă pe toți aceia dor-nici să descopere că India este, într-adevăr, incredibilă.Mihaela Gligor web: http://indian.centre.ubbcluj.ro/facebook: https://www.facebook.com/indian.center.clujcontact: mihaela.gligor@ubbcluj.ro

Mă numesc Diane Inamahoro, am 26 de ani, sunt de naţionalitate burundeză şi locuiesc de doi ani în România la Cluj-Napoca.Am ajuns în România în 2012 cu prietenul meu Stefan pe care l-am cunoscut în Bujumbura (capitala Burundiului) în 2011. România? Unde este, în Europa? Ce limbă se vorbeşte acolo? Astea au fost întrebările care le aveam în cap când mi-a zis că vine din România. Decizia mea de a veni cu el în Ro-mania n- a fost una uşor de luat. Eram împreună de mai puţin de un an şi nu eram încă sigură dacă să plec cu el sau nu. Tocmai imi terminasem facultatea si nu ştiam clar ce doream să fac cu viaţa mea după facultate. Pentru el, în schimb, era clar că nu pleacă din Burundi fără mine şi a reuşit să mă convingă până la urmă prin perseverenţă: mi-a cunoscut toată familia, se înţelegea foarte bine cu fratele meu, cu surorile, unchii şi verisorii mei, a venit cu mine la

mama de Crăciun. La final, toată lumea îl îndrăgea. Asta m-a ajutat foarte mult să accept riscul de a pleca în străinăte cu bărbatul pe care îl iubesc. Prima dată când am ajuns era vară şi aproape la fel de cald ca şi la noi, zilele erau lungi şi nu puteam cere mai mult. Am cunoscut fa-milia şi prietenii lui Stefan dar şi alți burundezi care stau aici. Primele trei luni care am fost la Cluj, din Iunie până în August, au fost ca o vacanţă perfectă pentru mine. Apoi a trebuit să mă întorc acasă pentru a reveni cu o viză de lungă durată pentru studii. De data aceasta m-a însoţit şi sora mea cu care ne-am inscris la un masterat la Universitatea Babes Bolyai. Înapoi la Cluj, la sfârşitul lui Septembrie, vremea se schim-base între timp şi nu mai era aşa de plăcută ca în vară. Începu-tul experienţei mele de viaţă în România a însemnat în general integrarea în societate prin studii,

limbă, oameni noi, frigul de afară şi mâncarea. Am studiat în cadrul uni Master în engleză, nu mi-a fost uşor. Sis-temul de învăţământ în România este diferit de cel din Burundi unde am făcut facultatea. Aici trebuie să consulţi multe materi-arele şi responsabilitatea este a ta de a căuta ceea ce te interesează, să faci cercetare şi să vii cu soluţii. În schimb, la noi, profesorul vine cu materialele pentru cursul re-spectiv, iar majoritate studenţiilor nu citesc decât strict ce ne-a dat

www.nstravel.ro

Viața mea în România

peregrinemag.com

6

8

profesorul. Mi-a mai plăcut şi că aici se invaţă și : teme actuale din ce se întâmplă în lume, care sunt problemele şi cum se rezolvă. Eu şi sora mea făceam un dublu efort dublu faţă de colegii noştrii, dar a meritat.Cred că limba este un element indispensabil pentru a se integra în societate. În cazul meu, stu-diile nu m-au ajutat fiindca erau în engleză. În schimb, Stefan de la început nu vroia să vorbească cu mine decât în română, ceea ce m-a ajutat foarte mult. N-a fost întotdeuna plăcut, câteodata eram nervoasă că nu găseam cuvintele potrivite. Ţin minte cum încă în Africa, cand eram într-o călătorie cu Stefan în autobuz, el încerca să mă înveţe câteva cuvinte.. Mi-a luat cred trei ore să memorez „co-pac şi frunze”. În general însă, n-a fost aşa de greu. Cum limba română face parte de limbile la-tine ca şi franceza, care este lim-ba oficială în Burundi, deja după 4-5 luni puteam să mă exprim, să vorbesc cu oameni şi să merg singură la piaţă. Oamenii de aici nu sunt foarte obşnuiţi cu oameni din Africa, negri. Lumea mă întreabă des dacă fac medicină. Ei

ştiu că majoritatea africanilor sunt studenţi la medecină sau farma-cie. Faptul că eu nu sunt studentă la medecină îi face pe oameni şi mai curoişi şi mă întreabă ce fac aici şi cum am ajuns aici. Unii mă mai şi întreabă dacă stau în chirie sau cât plătesc. Dar situaţia s-a schimbat după ce am avut copii. Vecinii din cartier mă cunosc deja şi văd că sunt stabilă aici. Ceea ce îm lipseşte la viaţa de aici este relaţia mult mai spontană dintre oameni. În Burundi oamenii sunt foarte apropriaţi, nu avem blocuri şi în consecinţă oameni stau în case şi zilnic se văd cu vecinii, se intâlnesc pe strada, în barurile din cartier. Deşi mulţi duc o viaţă în condiţii foarte simple şi cu multă sărăcie, ei se bucură de ceea ce au. Aici la un prim contact oame-nii sunt mai rezervati, de exemplu când iau autobuzul simt un pic de tensiune, fiecare stă în locul lui, dacă cineva trece pe lângă tine şi te atinge din greşală îşi cere imediat scuze, nu se aude nicio muzică şi dacă nu vă ştiţi, nu vorbiti. La noi este un fel de de-zordine plăcută, cu ceva gălăgie, muzică şi multă interacţiune în-tre oamenii. Asta îmi lipseşte

din când în când. Pe lângă stilul de viaţă mai e şi climatul. La noi anotimpurile sunt diferite de cele din Europa. Bineînţeles că nu avem iarnă şi spun asta fiindcă iarna este cel mai greu anotimp pentru mine. Prima mea zăpadă am văzut-o aici. Iarna este foarte frumos văzută din geam, de afară nu chiar. Pentru că încă nu ştiu nici un sport de iarnă, nu am ce face cu toată zăpada. Dar sper ca în următoarele luni să pot învăţa să schiez şi să patinez şi sincer aştept iarna asta cu nerăbdare. Unu dintre aspectele care te fac să te simţi mai bine într-o societate în afară de limbă este mâncarea. Îmi place foarte mult mâncarea românească, dar asta n-a fost în-totdeauna aşa. La început nu-mi plăceau telemeaua şi burduful, fiindcă erau foarte sărate şi am fost şi eu un pic rezistentă, nu vroaim să încerc de fiecare dată ceva nou şi mă limitam la ceea ce ştiam deja. A durat ceva până ce m-am deschis şi am început să gust alimente noi. Îmi plac foarte mult brânza de burduf, ouă umplute şi salata de vinete.

Cred că integrarea în societate este un fenomen complex şi progresiv. N-aş zice că m-am integrat complet, dar mă simt mai bine ca la început. Con-tinui să învăţ limba, cultura şi sunt curioasă să ştiu ce se întâmplă în România în toate domeniile. Mă bucur şi de activităţile migranţilor care stau de mai multă vreme aici şi de cele ale ONG-urile locale care au creat un spaţiu unde putem discuta despre experienţele altor migranţi şi despre legile care afectează migranţii în România. În cazul meu m-au

ajutat foarte mult participările la seminarele lor. Simţeam că nu sunt singură şi dacă am probleme sunt acolo nişte oameni care vor şi pot să mă ajute.Diane Inamahoro

www.presalocala.com

www.clipedecluj.ro9

Acum 4 ani am intrat într-o lume nouă, necunoscută pâna atunci de mine. Orașul mi s-a prezentat ca o adevărată capodoperă de artă, cu o arhitectură deosebită și desigur cu acel aer al Vestului ce iți umple plămânii la primul impact. Posibilitatea de a face liceul in Timișoara a fost una extraordinară și cu mare plăcere așteptam acel moment. Oamenii de aici au fost cei care mi-au făcut o impresie pe care nu o voi uita niciodată. Cultura Banatului a fost foarte vizibilă în cadrul celor 4 ani de liceu. Am înâl-nit profesori extraordinari, colegi de clasă și oameni care au lăsat o puternică impresie asupra mea. Vârs-ta adolescenței am trecut-o ușor și fără obstacole, pentru că am avut inspirația necesară. Răspunurile la întrebări le-am găsit în cărti și interacționând cu foarte mulți oameni. Am de a face cu o lume care acum este mai deschisă decât oricand. Am re-alizat că nu pot înțelege prezentul, fără a cunoaște trecutul, iar istoria țării și neamului nostru este una cu adevărat măreață și merită a fi cunoscută. M-am

inspirat din literatura universală care s-a dovedit a fi mult mai vastă decât mi-o imaginasem vreodată. Chagall, Duchamp, Delacroix, Tolsoi, Stendhal si Dostoevskii sunt printre figurile cele mai ilus-tre ce mi-au inundat mintea și m-au învățat sa fac diferența între bine si rău, între adevărata valoare și falsuri, în importanța dezvoltării multilaterale. Am invășat ce înseamnă cultura și cât de important este să nu te oprești niciodată din a invăța. Am invățat în fiecare zi un lucru nou care a clădit sub mine o bază solidă ce nu îmi va permite niciodată să cad. Am re-alizat propria valoare a ființei umane și potențialul ascuns. Toate acestea au fost posibile datorită aces-tui oras, Timișoara. In el s-au ascuns chemările spre autocunoaștere. Cu asemenea impuls am ajuns să fiu independentă, să cred în mine și să învăț din orice greșeală. Știu că orice mi-aș propune să fac, voi reuși și că orice problemă are minim trei soluții. Multele activități la care am putut fi prezentă mi-au

oferit posibilitatea să cunosc tradițiile românesti și stilul de viață care este diferit de cel natal. Primul contact cu concetățenii mei a avut loc la scurt timp după ce am ajuns in România. Organizația Studenților Basarabeni mi-a oferit sprijinul și în-curajarea necesară pentru a trece peste o modificare radicală a peisajului. Membrii acestei organizații s-au dovedit a fi foarte receptivi, plini de viață și nu în ultimul rînd, mereu pregătiți pentru a oferi ajutor și sfaturile necesare. Organizarea Balului Bobocilor a fost ocazia perfectă de a ne strânge alături cu toții și de a împărtăși primele impresii. În dificultățile ce le-am întal-nit cu realizarea permisului de ședere m-au ajutat membrii organizației. Acest an, în care am finali-zat o extraordinară experiență în cadrul Colegiului Național Bănățean m-am confruntat cu înscrierile la facultate, care s-au dovedit a fi cu puține dificultăți, pe care le-am depășit cu ușurință, apelând din nou la OSB. Un oraș nu mai puțin prețios pentru mine este Arad, locul în care fiecare week-end a devenit mai senin datorită prezenței surorii mele. Așadar, viața mea de elev a fost mult mai ușoară decât a celorlalți. Acest oraș, deosebit prin arhitectura lui, a devenit mica lojă a inspirației, loc în care orice fotografie devine deosebită. Acest hobby este irezistibil, chemarea vine de la această frumusețe a clădirilor, a cerului și a oamenilor, momente pe care vrei sa le imortalizezi astfel. În schimb, dorul de casa ramâne viu și nici un alt oraș, cât de frumos nu ar fi, nu îl poate înlocui. Adevărata valoare a Basarabiei suntem noi, oame-nii. De aceea este de nedescris sentimentul în care suntem uniți. O forță ne ține aproape și ne face mai buni, mai puternici, mai receptivi și ne propulsează spre mari realizări. Doar împreună ne putem atinge indealurile.Carolina Stamboliu

10 11

Timisoara versus Arad,

Cu două semstre în urmă am avut parte de o experiență frumoasă în Praga, datorită unei burse ERASMUS. A fost o perioadă atât de minunată, plină de interacțiune multiculturală și nu îmi stătea gândul la ce o să fac după licență, ce planuri și aventuri o să urmeze. Pot chiar să confirm că eram determinată să urmez masterul la Cluj, să-mi caut un loc de muncă, să continui activitatea de voluntariat, etc, etc…Însă odată cu cu revenirea la Cluj am reali-zat că pot mai mult, căci pentru a îndeplini anumite obiective trebuie să accepți provocarea schimbării, trebuie să ieși din propria-ți zonă de confort și să urmezi idealurile tale, care numai prin determinare și curaj pot deveni realitate.

mare de tot! Hai că va fi bine! La București sunt instituții în domeniu, multe oportunități și orașul e frumos, ne spuneam drept motivare și în semn de argumentare a deciziei- și chiar deține toate aceste calități. Totuși, deține un dezavantaj față de Cluj-Napoca, anume faptul că nu e un oraș studențesc, un oraș care oferă tot ce e mai bun pentru tinerii de acolo. Revoltată fiind de unele nelămuriri birocrat-ice și administrative, mi s-a invocat la un moment dat că am fost ,,alintați” la Cluj, capitala fiind mai impunătoare prin regulile sale, unele acceptate chiar în mod bizar de studenții bucureșteni. Dar nu te pui cu București, care merge în ritm accelerat și te face să te adaptezi la acest enorm ,,mecanism social” și să valorifici timpul, chiar și prins în ambuteiaje, cu o carte (sau un iphone) în mână.

Răsfățață de primirea caldă a Clujului, anume această amintire mă face melancolică și să apre-ciez cei trei ani petrecuți acolo, ani de formare individuală, plini de descoperire și studiu. Clujul va rămâne orașul drag sufletului meu, iar prietenii de acolo un motiv ca să revin pentru o îmbrățișare caldă și o vorbă de suflet ori de câte ori doresc! Carolina Sclifos

Acum vin cu marea mărturisire, care poate fi supusă criticilor. De obicei, după o experiență internațională apare dorința de călători mai mult, de a explora alte culturi, sau chiar de o stabilire definitivă într-o țară ,,mai occidentală”, după cum afirmăm noi. La niv-el personal acest efect a fost opus, conștientizarea simțului identității doar acumulând o valoare mai mare într-un mediu multicultural m-a motivat să continui studiile în România. Nu ezit să afirm că vi-ziunea de perspectivă implică și experiențe în afara țării, dar nu acum, nu astăzi. Acum simt nevoia de a contribui social, de a fi implicată în dezvoltare, de a fi parte a comunității mele (cât de idealist n-ar suna). Simt că doresc să fac asta azi și acum, nu peste 3 ani, nu peste 10 ani, astfel am și decis că București este locul potrivit pentru a-mi realiza obiectivele, pentru a acumula o experiență profesională mai bună. Astfel, bun venit la capitală, capitală care este mare,

12 13

Festivalul BasarabiaDespre schimbare, motivație și cu dor de Cluj…

liviualexa.ro

www.tropikal.ro

congress2014.aiir-transilvania.ro

www.meditech.utcluj.ro

15

Să încep cu sfârșitul. Nu îmi propun să mă adaptez acolo unde ajung, fie o lună, fie pentru un an. Poate pentru că nu am ajuns acolo unde aș vrea să rămân sau pentru că mă sperie ideea de a rămâne undeva. Când spui ,,rămâi”, admiți că mai este un loc, pe care îl părăsești. Aici, în România, am întâlnit oameni minunați sau oamenii minunați m-au găsit pe mine și am început împreună să scriem o altă poveste sau să o continui împreună cu ei pe cea începută. Prin ei, am învățat să privesc spre mine! Fără ei, povestea mea ar fi fost privată de bucuria de a încânta! Am fost pe scena, în fața publicului, fiind receptorul aplau-zelor primite. Am fost în spatele scenei, fiind mesagerul emoțiilor trăite. Am fost pusă sub lupă și analizată de alți oameni. Uneori de oameni superiori. Îmi plac oamenii superiori, dar ce specta-col trist să vezi realitatea! Cu cât sunt mai superiori cu atât sunt mai mici în felul în care se comportă cu alții, dar și cu ei înșiși. Am învățat să nu mă las umilită, să cer ceea ce merit, să aștept să mi se recunoască efortul,

atunci când nu era timp pentru mine și să mă grăbesc să arăt pe scurt că merit, alteori nu mai ofer-indu-se posibilitatea. Se întâm-pla (și încă) să uit de mine ore întregi. Să mă gândesc la fericire. Unii au omorât ca să fie fericiți, eu ce-am făcut? Am înțeles că deosebirea în-tre un om și altul constă în tărie, fiindcă fiecare e lovit. România m-a făcut mai puternică. Nu mă întristez când se termină ceva fru-mos. Mă bucur că a fost și că eu am fost aleasă să mi se întâmple. Dacă ieri nu știam ce vreau, conștientizând golul de dincolo de mine, azi îmi permit să aspir spre țeluri mari și să fug de tentații josnice. Și dac-am fost pierdută, oamenii de aici, de dincoace de Prut m-au ajutat să mă găsesc. Mai vie și mai sigură. Am trăit sentimentul doru-lui, mai profund, mai acid. L-am întâlnit în toate femeile mame și l-am văzut în toți bărbații tați. De-seori, le-am invidiat copiii, care nu știu de existența acestui senti-ment. Nici să nu știe. Doare. Am învățat să plâng. Plângeam de milă, de neputință. Irosire de lacrimi. Doar așa îmi reaminteam

unde sunt, de ce sunt și din ce mo-tiv sunt. Am învățat să plâng fru-mos. De fericire. De dragoste. De dor. Am învățat să nu aștept ocazii bune, ci să le creez. Dacă e greu? Nu, doar trebuie (uneori, când nu ești) să dai impresia că ești fericit. Am învățat să muncesc. Jucându-mă. Munca când e o datorie, te distruge. Am învățat să mă pede-psesc. Cu lecturi multe și utile. Cu dialoguri interminabile. Cu filme pentru suflet. Cu plimbări dese și inepuizabile. Cu nopți nedormite. Cu oameni frumoși. Ah! Cât de mulți, și cât de frumoși. Datorită lor am înțeles că un om are un singur merit: acela de a se fi adunat cât mai frumos din ceilalți. Vezi tu, eu sunt colajul oamenilor mei. Îmi place Clujul. Iubesc România. Cât de frumos mi se scrie povestea! Incomparabilă! De-abia aștept s-o încep, pentru oamenii mei.Doina Stînă,Studentă an II, Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării.

14

Privind în urmă, înțeleg că anii de liceu s-au strecurat asemeni unui firicel de nisip prin clep-sidra timpului. Clipele cu iz de veșnicie alături de cei dragi, frumoasa experiență de boboc, varietatea activităților extrașcolare, intensitatea emoțiilor înaintea fiecărui examen de bacalaureat, nopțile ne-dormite deasupra cărților și testelor pentru pregătire, așteptarea istovitoare a notelor, realizări importante și noi aspirații, toate și încă multe altele mi-au făcut anii de liceu speciali și memorabili. Am închis cu sufletul plin de speranțe și vise ușa liceului drag. Intrigată în fața unei noi provocări. Cred că, ca și o bună parte din absolvenții de liceu, m-am ciocnit de mai multe semne de întrebare: Ce profesie mi se potrivește și ce facultate să aleg? La care Universitate? În ce oraș? A urmat o perioadă dificilă de meditații și analize, informare și delib-erare. Pînă la urmă, am ales Academia de Studii Economice din Chișinău, unde am început să studiez la specialitatea de marketing. Așa cum aplicasem și pentru studii în România, decizia finală referitor la viitoarea mea universitate era încă în curs de proc-esare. În acest an, rezultatele admiterii în România au venit mai tîrziu, pe 5 septembrie, de aceea am avut timp suficient să tot stau în suspans. Aplicasem pentru un singur oraș, Cluj-Napoca, la Universitatea ”Babeș-Bolyai”, la trei specialități diferite. Într-un final au fost publicate și rezultatele admiterii, care au meritat toată acea așteptare epuizantă, căci acum sunt studentă în orașul Cluj-Napoca, la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, la specialitatea Comunicare și Relații Publice. Fiind un oraș din inima Transilvaniei, Cluj-Napoca frapează prin combinarea perfectă dintre arhitectura contemporană și specificul secular al clădirilor, prin armonia naturii și zbuciumul omenesc. Este un oraș curat, cu oameni deschiși, cu patiserii la fiecare colț de stradă și evenimente noi în fiecare săptămînă. Clujul m-a cucerit din prima, chiar dacă la început eram puțin nesigură și dezorientată pe străzile lui. După primele săptămîni de studiu am înțeles că, în sfîrșit, am găsit specialitatea care mi se potrivește cu adevărat. Am un program de studiu atractiv, cu nuanțe din toate științele socioumane, profesori tin-eri și energici, colegi veniți din toate colțurile țării. După părerea mea, e foarte important să-ți placă fac-ultatea pe care ți-ai ales-o. Eu pot să spun mai mult decît atît, facultatea mea mă pasionează în toată pro-funzimea.

Am descoperit oameni și locuri noi. Am devenit membru al Grupului de Inițiativă Basarabeană din oraș, care își propune să realizeze activități interac-tive pe tot parcursul anului. Țara comună din care venim face să existe o coeziune aparte între noi. Acestea ar fi primele impresii ale unei studente basarabene despre Cluj-Napoca. Chiar dacă sunt re-latate prin prisma unei viziuni subiective, sunt pline de entuziasm și vise mari. Cei de acasă îmi zic că-mi priește Clujul! Sper să fie așa și-n continuare.Clima Cristina

Confesiuni din Cluj-Napoca România Cluj Poveste

16 17

Dincolo de Aparențe Şi musulmanii cred în Iisus

Naşterea lui Iisus este menţionată în Coran, în capitolul numit după Fecioara Maria (traducerea sen-surilor din Coran, sură Maryam, 16-35):16. Pomeneşte în Carte [Coranul] şi de Maria, când ea s-a retras de la neamul ei într-un loc spre răsărit (la răsărit de Ierusalim, că să nu fie impiediacată de la adorare)17. Şi a pus între ea şi între ei un val! Şi atunci am trimis la ea Duhul Nostru (îngerul Gavril), care i s-a arătat cu înfăţişarea unui om adevărat.18. A zis ea: “Caut apărare la Cel Milostiv faţă de ţine! Dacă tu eşti cuvios, [nu te apropia de mine]!”19. I-a răspuns el: “ Eu sunt nu-mai un trimis al Domnului tău că să-ţi vestesc un prunc curat!”20. Însă ea a zis: “Cum să am eu un prunc, dacă nu m-a atins nici un bărbat şi nici târfă nu sunt?”21. I-a răspuns el (Gavril) : “Aşa este! Dar Domnul tău a zis:

“Acesta pentru Mine-i [un lucru] uşor! Şi-l vom face Noi un semn pentru oameni şi o îndurare din partea Noastră! Acesta-I un lucru [de mult] hotărât!”22. Şi ea l-a zămislit şi s-a retras cu el într-un loc depărtat.23. Şi-au apucat-o durerile lângă trunchiul unui curmal şi a zis ea: “O, de aş fi murit înainte de această şi cu to-tul de-aş fi uitată!”24. Dar [un glas] a strigat-o de sub ea, [zicandu-i]: “Nu fi mâhnită! Domnul tău a făcut mai jos de ţine un pârăiaş!25. Şi scutură spre ţine trunch-iul de curma, căci el va lasă să cadă lângă ţine curmale poaspete coapte!26. Aşadar, mănâncă, bea şi fiui fericită [de copilul tău]! Iar de vei vedea tu vreun om, spune-I lui: “Eu i-am juruit Celui Milostiv un post (aici cu sensul de “tăcere”) şi de aceea nu voi stă astăzi de vorba cu nici un om!”

27. Apoi a venit cu el la neamul ei, purtându-l [în braţe]. Şi au zis ei: “O, Maria, tu ai făcut un lucru îngrozitor!28. O, sora a lui Aaron, tatăl tău nu a fost un om [făcător] de rău, iar mama ta nu a fost o târfă!”29. Ea [Maria] a făcut un semn spre el, dar ei au zis: “Cum să vor-bim cu acela care este un prunc de leagăn?”30. Dar el [pruncul] a zis: “Eu sunt robul lui Allah! El mi-a dăruit Scriptură (Evanghelia) şi m-a făcut profet!31. Şi El m-a binecuvântat, oriunde aş fi, şi mi-a poruncit Rugăciunea [Aş-Salat] şi Dania [Az-Zakat], cât voi trăi, 32. Şi bunacuviinţă faţă de născătoarea mea! Şi nu m-a făcut pe mine trufaş, nici ticălos!33. Şi pacea fie asupra mea în ziua în care m-am născut şi ziua în care voi muri şi în ziua în care voi fi adus la viaţă [din nou]!”

Iisus în viziunea musulmanilorIisus din Nazaret sau Iisus Hristos s-a născut în ju-rul anului 4 i.E.N., conform Bibliei la Betleemul Iudeilor, că fapt istoric probabil la Nazaret.Papa Benedict al XVI-lea a publicat al treilea volum din trilogia dedicată vieţii lui Iisus Hristos. În această carte, Papa anunţă că Iisus s-ar fi născut cu câţiva ani mai devreme decât se crede astăzi.’’Calendarul folosit astăzi de creştini este greşit’’, anunţă lider-ul Bisericii Catolice. Acest calendar, a fost creat de călugărul Dionisie Exiguul în secolul al VI-lea (Sfântul s-a născut în Dobrogea în anul 470 şi a murit la Roma în 545). Papa spune că „Dionisie Exiguul a făcut o greşeală de câţiva ani în calculele sale. Dată adevărată a naşterii lui Iisus a avut loc cu câţiva ani înainte”. Suveranul Pontif relatează că Evanghelia după Matei susţine că Iisus s-a născut atunci când Irod cel Mare era regele Iudeei. Cu toate acestea, dat fiind că Irod a murit în anul 4 i. Hr., acest lucru înseamnă că Iisus s-a născut cu câţiva ani înainte de dată consemnată în calendarul lui Dionisie Exiguul. Cartea Suveranului Pontif nu este prima scriere ce contesta dată naşterii lui Iisus. De altfel, Evanghelia după Luca susţine că naşterea lui Iisus a avut loc atunci când Quirinius era guvernatorul Siriei, în anul 6 d. Hr. Ce spun musulmanii despre Iisus? Perspectiva unui musulman asupra CrăciunuluiCu numele Isa ibn Maryam (Iisus fiul Mariei), este considerat de religia islamică unul dintre princi-palii profeţi ai lui Allah. De asemenea, musulma-nii aşteaptă şi o a două venire a lui Iisus, în strânsă legătură cu sfârşitul lumii sau judecată ei.Musulmanii au obligaţia să creadă în toate scripturi-le trimise de ALLAH ( Biblie, Tora, Psalmii lui Da-vid, pergamentele lui Ibrahim şi fireşte în Qur’an). De aceea un musulman consideră că, contradicţiile care se ivesc între scripturi sunt doar rezultatul intervenţiei umane, prin faptul că în diverse timpu-ri oamenii au intervenit şi au distorsionat mesajul divin. A 19-a Surah din Qur’an se numeşte Surah Maryam - Fecioara Maria, mama lui Iisus. Ceea ce este neîndoielnic un miracol al cărei semnificaţii este ştiut numai de ALLAH este faptul că numele Mariei este pomenit de 19 ori în copia grecească a Noului Testament. Numele Mariei apare în Qur’an de 34 de ori şi este singurul nume de femeie care

apare scris în Qur’an, deşi există povestiri, relatări, pomeniri şi despre alte femei, dar doar numele Ma-riei este pomenit în Qur’an. Naşterea lui Iisus este un miracol, este faptul că el a venit pe lume fără a avea un tată. Că şi Adam, a cărui creaţie constă într-un miracol şi mai mare, căci ALLAH l-a făcut pe el din pământ, fără tată, fără mama. Povestea lui Iisus este una extrem de plină de semnificaţii şi extrem de frumoasă. Maria era o faţă devotată lui ALLAH, ea a fost aleasă şi protejată să împlinească acest miracol, dând naştere unui copil fără că ea să fi fost atinsă de un bărbat. Musulmanii îl respectă foarte mult pe Iisus şi îl consideră unul dintre cei mai importanţi profeţi. Totuşi ei nu îi sărbătoresc religios ziua de naştere, nici a lui, nici a unui alt profet, nici măcar a pro-fetului Muhammad, însă în era noastră toţi oamenii (muslumani şi creştini) celebrează aceste zile in-diferent de semnificaţia lor. Pentru musulmani Iisus este unul dintre cei 25 de profeţi menţionaţi în Coran, ultimul dintre ei fi-ind Muhammad. Aceşti profeţi şi mesageri au fost trimişi la grupuri specifice de oameni, cu excepţia profetului Muhammad care a fost trimis întregii umanităţi; Iisus a fost trimis Evreilor. Din păcate, nu avem Epistolă lui Iisus, confirmată de Iisus; Co-ranul a fost păstrat intact. Spre deosebire de Biblie care se găseşte în mai multe variante, musulmanii au aceeaşi versiune a Coranului.

www.cotidianul.ro

18 19

34. Iată, acesta este Iisus, fiul Mariei!” Acesta este Cuvântul de Adevăr, de care ei (necredincioşii )se îndoiesc!35. Nu se cuvine că Allah să-Şi atribuie un fiu! Mărire Lui! Dacă El hotăreşte un lucru, atunci El zice “Fii”, iar el este!” (cum şi-ar putea cineva închipui că cel care are această putere ar putea avea nevoie de un fiu?). Pentru musulmani, orice fapta face parte din adorarea singurului Dumnezeu. Nu se face diferenţa între viaţă laică şi cea religioasă. Baza codului mor-al este Coranul şi Sunnah (exemplul profetului Mu-hammad). Musulmanii au doar 2 sărbători, cele două “Eid”, Eid al-Fitr (sărbătoarea de la sfârşitul Ramadanului) şi Eid al Adha (sărbătoarea sacrificiului din timpul Pelerinajului). Musulmanii respectă şi Îl cinstesc Isus (pacea fie asupra lui). Ei Îl consideră unul dintre cei mai mari mesageri ai lui Dumnezeu . Coranul confirmă naşterea să curată, sfânta, chiar un capitol din Coran este intitulat “Maryam” (Mary). Musulmanii, de asemenea, cred că Dumnezeu a rev-elat o carte sfânta lui Isus numită “Injeel’’(Biblia), unde unele părţi ar putea fi în continuare valabile că învăţăturile lui Dumnezeu către Isus în Noul Testa-ment. Dar acest lucru nu înseamnă că musulmanii cred în Biblia pe care o avem astăzi, pentru că nu sunt scripturile originale care au fost revelate de Dumnezeu.Câteva asemănări în care musulmanii sunt de acord cu creştinii cu privire la Isus: • Că Isus a fost un mesager al lui Dumnezeu (Sură 2: 136 şi Ioan 8:42)• Că Isus este Cuvântul lui Dumnezeu (Sură 4: 171 şi 1 Ioan)• Că Isus a avut o naştere miraculoasă, născut de fecioara Maria (Surah 19:20 şi Matei 1: 18-23)• Că Isus a promovat compasiune şi milă (Sură 57:27 şi Matei 09:36)• Că Isus a vindecat bolnavi şi a înviat morţii (Sură 3:49 şi Luca 7)• Că Isus a făcut minuni care implică alimente. (Sură 5: 112-115 şi Matei 15: 32-38)• Că Isus scăpat de la moarte (facem, însă, diferenţa cu privire la modul în care a făcut acest lucru)• Că Isus Să înălţat la cer şi locuieşte acolo azi (Sură 03:55 şi Fapte 1)• Că Isus se va întoarce pe pământ (Sură 43:61 şi Fapte 1)• Mama lui Isus este respectată, însă nu ar trebui

să fie venerată (Sură 5: 116 şi Luca 4: 8)Craciunul - 25 DecembrieConform Evangheliei după Luca, Iisus s-a născut probabil vara, între martie şi noiembrie. Ideea că Iisus s-ar fi născut pe 25 decembrie a fost scornită în secolul al IV-lea sub domnia lui Constantin cel Mare de biserica occidentală pentru a înlocui o sărbătoare păgână celebrată pe acea dată. Deşi creştinii sărbătoresc Crăciunul, ziua naşterii lui Iisus în dată de 25 decembrie, în Biblie nu există nici o dată sau an despre naşterea lui. De fapt mulţi învăţaţi creştini spun că Iisus s-ar fi născut vara sau primăvară. Asta este în conformitate cu versetul din Coran: Şi scutură spre ţine trunchiul de curma, căci el va lasă să cadă lângă ţine curmale poaspete coapte! [Traducerea Sensurilor din Coran 19:25]. Primii creştini nu au sărbătorit niciodată ziua de naştere a lui Iisus. De asemenea nici Iisus şi nici ap-ostolii lui nu au sărbătorit nici-o dată acest eveni-ment. Crăciunul este sărbătorit pe 7 ianuarie de Biser-ica Coptă din Egipt, potrivit ritualului vechi. Pos-tul Crăciunului durează 40 de zile, perioada în care creştinii nu consumă carne sau lactate. În noaptea de Ajun, creştinii copţi merg la biserica pentru a partic-ipa la slubja religioasă. Când se întorc de la biserica, ei consumă “faţă“, un preparat tradiţional compus din pâine, orez, usturoi şi carne fiartă.Pentru a atrage mai mulţi adepţi Biserica Creştină a început să preia din practicile păgâne şi să le introducă în practicile creştine şi cum cele mai multe dintre aceste sărbători erau iarnă, şi dată Crăciunului a fost aleasă tot iarnă. De ce? Fiindcă aceste sărbători aveau legătură cu solistitiul de iarnă, care deşi în zilele noastre are loc în 21, uneori 22 decembrie, conform Calendarului Iulian, după care era măsurat timpul în acea vreme, solistitiul de iarnă era atunci la 25 decembrie. Solistitiul de iarnă marca cea mai lungă noapte din an, noaptea în care întu-nericul domină cel mai mult, dar îşi şi pierdea din influenţă, zilele devenind din ce în ce mai lungi. Pentru păgâni, această reprezenta victoria luminii asupra întunericului, iar această victorie era văzută că o renaştere. 4 sărbători legate de acest aspect sunt mai cunos-cute. Dintre acestea , 3 se celebrau pe 25 Decem-brie, dată la care Biserica a convenit să stabilească şi sărbătoarea naşterii lui Iisus.

În 25 decembrie în Roma antică se celebrau Sat-urnaliile, în cinstea zeului Saturn, zeul recoltelor. De asemenea, se celebra Sol invictus (naşterea Soare-lui nebiruit). În ritualul sărbătorii, la miezul nopţii, credincioşii ieşeau din temple şi strigau: Fecioara a născut, lumina creşte. Noul născut era personifi-cat, la unele popoare, că un prunc, care era arătat mulţimii, că prilej de bucurie. A treia sărbătoare era celebrarea zeului Mithras, zeul antic al luminii sau duhul luminii dumnezeieşti, al adevărului şi al bunei credinţe. Cultul acestui zeu pătrunsese în Imperiul Român cu un secol înainte din teritoriul Siriei de astăzi şi ajunsese religie a curţii imperiale. Naşterea lui Mithras era sărbătorită tot la 25 decembrie, când lumea cea veche sărbătorea creşterea luminii, care biruieste forţele întunericului. Răspîndirea mithrais-mului a fost prodigioasă: din Scoţia pînă în Mesopo-tamia, din Africa de Nord şi Spania pînă în Europa Centrală şi Balcani. Majoritatea sanctuarelor au fost descoperite în vechile provincii române din Dacia, Panonia, Germania. Fundamentele creştinismului sunt, în cea mai mare parte, identice sau similare cu ale mithraismului. De aici rezultă că Biserica a prel-uat cea mai mare parte din canoane de la tradiţiile cultului mithraic, tocmai din cauza faptului că era foarte răspândit şi reprezenta cea mai mare piedică în tentativă de creştinare a popoarelor europene păgâne. A patra sărbătoare este Naşterea lui Dio-nysos (Dion/ysos), care s-a întâmplat la 6 ianuarie, când pământul, luând chip de femeie, l-a zămislit prin trimiterea ploii din cer, iar izvoarele cele sfinte au ţîşnit vin tămâios în loc de apă obişnuită. În închipuirea celor dintîi creştini, naşterea lui Dion/ysos coincidea cu naşterea lui Iisus. Sărbătorirea naşterii lui Iisus, la 6 ianuarie, n-a fost acceptată de Biserica occidentală, fiind practicată, parţial, numai în Biserica orientală. Telesphorus, al doilea episcop al Romei între anii 125 şi 136 a fost primul care adeclarat că serviciul bisericesc ar trebui să cinstească naşterea lui Iisus. Însă timp de 3 secole de la începerea misiunii de evanghelizare a apostolilor, dată sărbătoririi naşterii lui Iisus a fost orientativă, oamenii văzând-o în di-verse zile. Astfel, Crăciunul se serba uneori pe 6 ianuarie, dată apropiată cu cea a sărbătorii păgâne calatio (1 ianuarie), când se anunţau sărbătorile de peste an. Alteori, această sărbătoare se celebra în luna septembrie, în timpul festivalului evreiesc al trompetelor – Rosh Hashanah al zilelor noastre. În anul 320, Papa Iulius I a menţionat 25 decembrie că dată oficială a naşterii lui Hristos, iar Constantin

cel Mare, primul împărat creştin al Romei, a intro-dus în 325 aceeaşi zi că dată fixă de sărbătorire a Crăciunului. În anul 354, Episcopul Romei Liberius a ordonat în mod oficial credincioşilor să serbeze Naşterea lui Iisus pe 25 decembrie. Cu toate acestea, creştinii nu vedeau cu ochi buni această celebrare, întrucât îşi aduceau aminte de ritualurile păgâne. În consecinţă, Crăciunul devine popular abia în secolul al XIX-lea. Cartea lui Washington Irving din anul 1820, „Cum se ţine Crăciunul la Bracebridge Hall”, a reprezentat un catalizator al popularităţii Crăciunului, la fel că şi „O colindă de Crăciun” a lui Charles Dickens, din 1834. Tot în acelaşi an, re-gina Victoria a Angliei, îşi aduce soţul (prinţul ger-man Albert) la palatul Windsor introducând tradiţia bradului de Crăciun şi a colindelor din Europa. În 1836, Alabama a devenit primul stat SUA care a de-clarat Crăciunul sărbătoare legală. Oklahoma va fi ultimul în 1907. În 1837, „Cartea Crăciunului” a lui T.H. Hervey a devenit un best seller. În 1860, ilus-tratorul american Thomas Nast s-a inspirat din pove-stirile europene despre Sf. Nicolae pentru a-l crea pe Moş Crăciun (Santa Claus). Treptat şi alte sărbători păgâne sau fost transformate în sărbători creştine Rosalia a fost înlocuită cu Rusaliile, Sărbătoarea Apei, celebrată la solstiţiul de vara, a devenit a Sfîn-tului Ioan Botezătorul, sărbătoarea Dianei, în august, a fost înlocuită cu a Sfintei Maria (Mare), Sâmbătă morţilor, în noiembrie, continuă o veche sărbătoare păgână a morţilor etc. Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra profeţilor.Dr. Mohamed M. DaoudDoctor in științe MedicaleMedic Specialist Obstetrica - GinecologiePreședintele Asociației Centrul Cultural Orien-talMediator Interculturalwww.ccoro.org