CUVÂNTUL I DUHUL
Acad. Mihail DOLGAN
THROUGH BELIEF
Druta, this article contains a panorama of his live
and creation. This Moldovan writer created an opera
with an enormous echo, in which is found the soul of
our nation between Nistru and Prut, with its unfading
beauty and wisdom. Ion Druta impressed us with an
original model of poetic novella, of poetic novel, of
poetic drama.
În cele aproape ase decenii de neostoit trud pe
ogorul literelor moldave, inclusiv în sferele cultural, social,
politic chiar, Ion Dru i-a creat cinstit i cu
toat responsabilitatea profesional – în sudoarea frunii,
ca unul dintre cei mai ptimai robaci ai condeiului, i la lumina
unui extraordinar talent nativ – un nume i o oper de
mare r sunet nu numai pe cuprinsurile dintre „Nistru i Tisa”,
ci i în întreaga Europ – de la Moscova la Londra i de la
Londra – trecând prin Paris, Berlin, Riga – la Moscova (o spun în
cunotin de cauz). S-a impus lumii întregi (de creaia lui se
ocup pân i unii specialiti din America – Keith
Hitchins) printr-un model original de nuvel poetic,
de roman poetic, de dram poetic,– prin capodoperele
perene „ Povara bunt ii noastre” (cu
str lucita variant, definitiv, din 2005), „ Biserica
Alb”, „Clopotni a”, „Casa mare”, „ Frumos i
sfânt ”, „ P srile tinere ii
noastre”, „ Doina”, „Sania”, „Toiagul p storiei”,
„ Povestea furnicii”... În aceste i alte opere Ion Dru a
dezvluit lumii întregi „faa” i sufletul autentic al neamului nostru
dintre Nistru i Prut, frumuseea lui poetic i înelepciunea-i
nepieritoare, credina neclintit în adevr i în cele sfinte,
verticalitatea i demnitatea, dar i dramele nesfâr ite i
puterea lui de rezisten, dar i r zvr tirile lui întru
cutarea i stabilirea propriei identiti, ca urmai ai celor
peste cinci sute de mii de daci mânai în robie de ctre
romani, din care cauz nici astzi nu reuim s scoatem
robul din noi (a se vedea admirabila
postfa „Calea robilor ” la „ Povara
bunt ii
noastre”, ediia din 2005). De unde i proverbul- blestem:
„Capul plecat, sabia nu-l taie”.
Aceasta în ciuda faptului (sau, poate, tocmai datorit acestui
fapt!) c scriitorul nostru s-a aflat într-o neîntrerupt
opoziie / „încletare” / confruntare cu Puterea, cu vechiul regim
totalitar, cu mulimea de dificulti prin care a trebuit s
treac republica noastr , dar i cu critica obtuz,
conservatoare, de esen sociologist-vulgar , dar i cu
confraii de condei invidioi i r u intenionai, dar i – nu în
ultimul rând – cu scrisul iresponsabil,
plat, mediocru, care domina epoca. Ion Dru i-a
contientizat odat pentru totdeauna ideea c marii
creatori, pentru a putea s spun pân la capt
adevrul, trebuie s fie (au trebuit s fie!), într-o
msur mai mare sau mai mic, în opoziie cu Puterea
autocrat: experiena artistic a omenirii o demonstreaz
prin zeci i sute de exemple elocvente. Chiar dac, în cazul de fa,
riti s displaci, riti s fii detestat. Însui Eminescu, de
dragul spunerii adevrului verde în ochi, a preferat s fie
„urât” aproape de ctre toi contemporanii. Într-o scrisoare
inedit ctre Veronica Micle, el se destinuia cu
mult amr ciune pe fund de suflet:
Ion Dru
„… sunt peste voia mea gr itor de adevr ” în faa
tuturor, de la Vldic pân la opinc, de aceea
„ sunt unul din oamenii cei mai bine urâ i
din
România”.
al cuvântului, poate cel mai mare dup Mihai
Eminescu. Poet prin simire i cugetare, prin viziune
folcloric asupra lumii i prin modul specific de
interpretare artistic a realitii, poet prin atitudini
i efuziuni lirice, prin arta sugestiei metaforico-
simbolice i magia cuvântului frumos, poet prin
stihia lingvistic a vorbirii populare i printr-o
excepional ritmicitate i muzicalitate a frazei.
Iar, înainte de toate, poet printr-o nemrginit
dragoste fa de Moldova i oamenii ei, cu destinul
lor dramatic din trecut i din prezent, cu tradiiile,
obiceiurile, datinile i rânduielile pline de vraj, dar
în destr mare, cu probleme mari i mici, mai grele
sau mai uoare, poet prin sublimarea artistic a tot
ce este demn, frumos, sacru, dor, însângerare de
suflet în viaa ranului i în viaa naturii, a însui
cosmosului mioritic. Iat de ce pentru a ptrunde
în universul poetic al scriitorului, în straturile mai
adânci ale lirismului su, trebuie aplicat neaprat
principiul poeticului drept categorie fundamental
a esteticii druiene în accepia structuralistului
francez Michel Dufrenne din exegeza sa „ Poeticul ”
(1963). Iar pentru a demonstra c scrierile lui Ion
Dru se preteaz nici c se poate mai bine la
infinite
interpretri estetice, adic sunt opere deschise,
se cuvine s apelm neaprat la concepiile
semioticianului italian Umberto Eco din exegeza lui
„Opera deschis” (1962). Nu mai puin productiv
se va dovedi în cazul lui Ion Dru, atunci când vom
valorifica miturile naionale i universale (inclusiv
cele biblice) folosite de el, i grila modern
propus de psihanalistul francez Charles Mauron
în cunoscuta-i lucrare „ De la metaforele obsedante
la mitul personal ” (1963). Crearea de „mituri
personale”, atât de specific gândirii artistice
druiene, ne va permite s ptrundem în adâncurile
abisale ale ideilor obsedant-dominante, acolo unde
contientul colaboreaz intens cu incontientul.
Cci fixarea tradiionalist în sine doar a prezenei
cutrui sau cutrui mit într-o anumit creaie
literar
astzi a ajuns s nu mai dea aproape nimic.
George Clinescu afirma odat despre Eminescu
c orice vers smuls din creaia lui „miroase
eminescian”, atât de copleitoare este personalitatea-i
de geniu. Acelai lucru s-ar putea spune i despre
Ion Dru: „orice fraz smuls din opera scriitorului
„miroase dru ian” – atât de mult i de inspirat
a trecut-o prin filiera sufletului i sensibilitii
sale artistice de o rar acuitate, atât de adânc
i-a lsat amprenta propriului talent i a propriei
individualiti psihologico-artistice inconfundabile
Citm doar un exemplu: „ De când e lumea, ei au
mers împreun – poporul i pmântul lui. i cum
s-a
putut întâmpla, cum s-a putut face c unul a
pornit-o
pe-un drum, cel lalt – pe alt drum. i cam unde
ar
putea ei s ajung , fiecare
mergând de capul lui,
odat ce nu pot unul f r altul, deoarece
pmântul
este Vatra i soarta unui popor …”. Totul aici
poart
„însemnele” lui Dru: i turnura liric a frazei, i
ritmicitatea, i muzicalitatea, i maniera ugubea
a naraiunii, i gândirea domoal i muiat în
tâng
(într-un fel de „tâng” specific druian); i puterea
de definire metaforic, i meditaia filozofic prin
categorii existeniale globale, pân i pauzele, însei
virgulele …
Dac ar fi s stabilim cuvintele-cheie ale
întregii
opere druiene, pe care le gsim semnate pretutindeni
(aa cum o cer astzi tezele de doctorat), ele ar fi
acestea, cu vdit încrctur biblic: buntate,
dragoste, omenie, lumin, credin, demnitate,
adevr, frumos, sfânt, tradiie, dor de tot ce e
strmoesc, curaj, rezisten, vrednicie…
E firesc, aadar, ca scriitorul s fi fost i s fie
cel
mai împtimit promotor al idealurilor cretinismului,
al unui umanism de înalt cot, de fiecare dat
acoperit de un potenial estetic superior…
Referindu-se la „ Povestea furnicii”, o capodo-
per printre basmele pentru copii, cunoscutul
critic
i istoric literar român Valeriu Cristea avea s re-
marce aforistic de adevrat: „Ca s creeze
literatur ,
pentru un mare talent i o furnic e de ajuns!”.
Fru-
mos spus pentru acei care îneleg frumosul. Dar, ca
s vezi, s-a gsit o poet cu pretenii de modernism /
postmodernism, care i-a permis s interpreteze pi-
dosnic lucrurile, considerând minunat poveste din
lumea necuvânttoarelor – absolut „nevinovat”,
morbul politicii comuniste, autorul fiind un „ subtil
agent de in fl uen al KGB-ului rusesc”
(?!). Mai
mult chiar, în aceast furnic neînduplecat
care
ducea spre furnicar o coaj de r srit sub
torentul
unei ploi, „subtila” publicist (între timp
stabilit la
Paris!) vede – nici mai mult, nici mai puin – „îndo-
bitocirea prin munc a basarabeanului”, a „Basa-
rabiei a fl at sub cizma comunismului
rusesc”!!! Iar
însui „furnicarul” este identificat cu … „un fel de
cas comun” în care ar tr i, chipurile,
constructorii
comunismului, nite robi ai muncii... i aceasta se
54 - nr.3 (10), iunie 2008
2006!!! [1, p. 94-100]. Doamne, pân unde pot fi împinse
„politizrile” voit samavolnice i voit ma- liioase?! Pân unde
pot ajunge comentariile socio-
logist-vulgare ale unui text artistic de netgduit
valoare?! Or, „ Povestea furnicii” a fost scris
înc în … 1957! Iar I. Dru s-a transferat la Moscova abia
în 1969 i „s-a transferat” într-acolo nu ca „ s
fie cooptat de KGB”, cum e învinuit pe nedrept, ci ca
s-i poat publica scrierile curajoase respinse de regimul
totalitarist de la Chiinu – o tie toat lu- mea!
„ Povestea furnicii” este un splendid „apolog” (a demonstrat-o
V.Coroban) i, prin urmare, ca apo- log trebuie examinat.
Înc în 1972, adic cu 35 de ani în urm, criticul literar
Vasile Coroban, plasând „ Povestea
furnicii” printre „capodoperele prozei
moldovene ti
contemporane”, o tlmcea adecvat i în adâncime: „ Apologul
„Povestea furnicii” este încrcat
de un deosebit sens, deoarece I. Dru
porne te
de la imaginile vii ale realit ii pentru a ajunge
la
idee, aceasta din urm fiind
încorporat în obiecte
i gesturi. Efortul furnicii de a duce la furnicarul
su o coaj de r srit în timp ce
semenele ei se
ascund de ploaie
capt semni fica ia de simbol
al
muncii generoase, care nu ine seama de primejdii
i greut i. I. Dru face sensibil acest
efort datorit
faptului c descrie când în ton grav, când în ton
umoristic senza iile de oboseal i de
durere ale
micii viet i. Spa iul epic al apologului,
latura
elevat a nara iunii se fac îndeosebi
sim ite prin
faptul c furnica e o vietate dintre cele mai mici,
iar
stihiile naturii în compara ie cu ea devin
adevrate
catastrofe cosmice” [2, p. 199]. S dm ascultare autorului
specialist în materie!
(Ce ne-ar împiedica atunci s „tratm” similar i … „furnica”
fabulistului din antichitate Esop?!
Literatura trebuie privit, în primul rând, ca
literatur! Ne pare r u s rostim
aceast axiom arhicunoscut în faa unei poete (i o
poet bun!), dar o facem, constrâni fiind de o situaie nici
c se
poate mai trist. Iar cunoscutul critic român Valeriu
Cristea,
subliniind „dramatismul” acestei „admirabile
buc i” („e tot atât de dramatic ca i cele
mai
dramatice pove ti cu oameni”), pledeaz pentru ca
„ Povestea furnicii” „s fie neaprat inclus în
manualele colare”:
„Nimic moralizator, nicio umbr de sentimentalism în ea.
Dup patru zile de r tciri (nu dup trei zile i trei
nopi, cum zice gr bit
poeta!), o chinuit furnic gsete ceea ce cuta: o
coaj de r srit (floarea-soarelui), de care avea
mare nevoie, Dumnezeu tie pentru ce, acolo, în
furnicarul lor: „ i-a aruncat-o în spate i a
pornit
drumul înapoi, în sfâr it, aduce i ea ceva
la
furnicar. Au s se adune toate furnicile i au
s-o
laude, au s-o a eze, tiu ele unde trebuie
a ezat
o minune de coaj ca asta”. Începe îns s plou
i a traversa în aceste condiii miritea imens devine o
cumplit aventur . Temerar , micua eroin i-o
asum. Prozatorul se ferete de happy- end. A pierdut, pretinde, urma
furnicii. Nici mcar nu tie dac ea a reuit s ajung
la furnicarul ei, „cci ploaia a turnat toat noaptea”:
„ Poate a ajuns
furnica acas , poate s-a pierdut undeva în
mijlocul
miri tii (N.B.! „Poate”! deci, „n-a murit cu o coaj
de r srit în spate”, cum „interpreteaz” aceeai
publicist – M.D). – Oricum, îns , chiar
dac s-a
pierdut, avusese i ea în via o mic
poveste a
ei – vras zic tr ise (subl. noastr ). Ca
s creeze
literatur, pentru un mare talent i o furnic e
de ajuns!” [3, p. 216]. Prin urmare, nimnui dintre critici (nici de
la noi, nici din alte pr i) „n-a stârnit
atâtea nedumeriri „nevinovata poveste a furnicii”, decât doar …
publicistei însi, care, pur i simplu, îneal cititorul, când se
plânge c s-a chinuit „ani la rând”, predând „ Povestea
furnicii” „studenilor mei” (de fapt, i aici e o inexactitate cras:
studenii de la institute i universiti înva alte opere
ale lui Ion Dru, aa cum prevede programul: „ Povara
bunt ii noastre”, „ Frumos i sfânt ”,
„ P srile
tinere ii noastre” etc., i nu „ Povestea furnicii
”!), i pân la urm n-a îneles nimic nici ea, nici
studenii, pentru c la „finele nuvelei” (e „apolog”, nu
nuvel!) prozatorul i-ar fi întins o curs”
(?!), deoarece „urma s fi fost pe undeva un semn de
întrebare, care s-o fi pierdut din editare în editare”???
Halal de o atare „hermeneutic” postmodern!
Pe Ion Dru poi s-l iubeti, dar poi i s nu-l iubeti (el nu
se supr !) sub pretextul elitard cum c „ Marele
Buctar ” (sic!) ar pregti doar „un singur fel
de mâncare: adic cel de care nu prea te saturi, dar
care nu te las s crapi de foame (sic!),
adic exact
melanjul mioritic …”, dar s-l „tratezi” în batjocur
prin termeni împrumutai din culinrie, urându-l cu venin de
duman pân la hulire, s-l interpretezi arbitrar, aa cum îi
vine la socoteal – nu se poate, cre tine te nu
se poate, cci svâr im o dubl
pctuire: i contra ta (a bunului tu sim), i contra autorului,
supranumit pe bun dreptate „scriitor al
poporului”. Pur i simplu obrazul nu trebuie
s ne permit s comitem astfel de nstrunicii sau
chiar monstruoziti.
Anul Ion Dru
spiritual, filozo fic” (2007), la care
in i în prezent: „ Nimic pe lume nu-i mai pre ios
decât a- i r mânea
credincios ie însu i”, – mrturisete Ion Dru,
f cându-i din acest frumos aforism un crez spiritual
diriguitor. „Credina, zice el în alt parte, e copacul
ce freamt pururi în sufletul omului”. Fr s
vrem, ne vine în gând admirabila definiie dat credinei de
ctre Shakespeare: „ Iubirea înal pe
om la cer, iar credin a coboar cerul în om”.
S-l lsm, aadar, pe scriitorul îndr git al moldovenilor s-i fie
pân la capt credincios sie însui! Marea intuiie i marele
talent nu-l vor înela, credem. Aa cum a f cut-o, de regul, i
pân în prezent, cu verticalitatea-i specific. Cci i marii
scriitori au dreptul la adevrurile lor i chiar la greelile lor,
dac acestea, pân la urm, se dovedesc a fi greeli.
Chiar i în opiniile discutabile ale autorului exist un „adevr”
druian – mai mare sau mai mic, mai întreg sau mai par ial, dar
un adevr (nu o minciun!). Dac Ion Dru „las” pe alii
s aib propriile opinii i adevruri, de ce nu l-am lsa i
noi pe el s fac acelai lucru?! De ce i-am „interzice”
dreptul firesc de democratic la propria opinie, la propriul adev r,
cu atât mai mult c în sfera literaturii adevruri cu
desvâr ire absolute nici nu prea exist, iar dac i exist,
ele coabiteaz cu adevrurile relative, se constituie din
acestea, se înal pe acestea. Aa e „destinul” adevrurilor
r spicate, curajoase, durute
pân la sângerare. Adevruri ale cutrii / negsirii, ale
intuiiei / dibuirii / r tcirii chiar. Doar un Balzac, un
Tolstoi au avut dreptul, la timpul lor, la exprimarea unor
adevruri-convingeri „r tcitoare”, îmbibate de „pcate”, i lumea
din întreaga lume a tiut s-i accepte aa cum au fost – pentru
c au fost romancieri de geniu, înainte de toate...”.
Regretatul Zigu Ornea (ca s mai apelez la un critic român de
înalt inut intelectual i
profesional), a crui monografie solid în dou
volume despre basarabeanul Constantin Stere („Via a lui
Constantin Stere”) a fost editat i la Chiinu (în 2005) la
editura „Universul” – tot prin str daniile neobositului Ion
Dru (plus prefaa), avea s consemneze polemic cu
mult justee despre acuzele nefondate ce i se aduc mereu
marelui nostru
prozator de factur lirico-poetic: „Pe cititorul
român, citind romanul „ Povara bunt ii noastre” de
I. Dru, gândul îl duce spre Sadoveanu. Nu la
„ Miori a”, ci la „ Baltagul ”, de
pild … Contactul i unele asemnri i cu literatura rus,
ucrainean, kirghiz (Cinghis Aitmatov, de exemplu) sunt o
dovad c, în a doua jumtate a veacului XX, romanul
lirico-simbolic i-a gsit drept cetate, ca o
formul narativ puternic i viabil, printre
atâtea
altele valabile. Important, la urma urmei, nu e tipul naraiunii, ci
valoarea ei estetic în sine. Vetustul
smntorism, cu lirismul su idilizat, n-are
nimic comun cu proza, puternic i viguroas, a
dlui Ion Dru” [4, p. 168]. Cam acelai lucru s-ar putea spune
i despre alte „isme” ce i se atribuie în mod agasant scriitorului
nostru invidiat i brutalizat: „mioritism”, „moldovenism”,
„ poporanism”, „ populism” etc.
În realitate, un adevrat scriitor, cu „scântei dumnezeieti” în
suflet i sub pan, niciodat nu
poate „înc pea” întreg într-un singur „curent”
limitativ, într-o singur „orientare” sau „coal” tot
limitativ, într-o
singur formul unilateral (fie
pozitiv, fie negativ). El, scriitorul, dotat cu mare talent,
„se înal” s domine deasupra curentelor, deasupra colilor,
deasupra formulelor închistate. Enunul axiomatic cu valoare de
aforism al lui George Clinescu exprim un adevr ponderabil,
care nu poate fi pus la îndoial de ctre nimeni: „Unde
apar geniile dispar colile literare”. Tot aa cum nu poate
fi tgduit nici remarca ptrunztoare a aceluiai critic: „Un
mare scriitor, chiar vinovat
sub raport civic, rmâne mare scriitor”. Inspir un
deosebit interes i faptul c Ion
Dru, ca artist al cuvântului, tie nu numai s-i promoveze cu
fermitate adevrurile din operele sale literare, ci – principalul! –
tie i s le apere cu o consecven demn de
invidiat contra criticii obtuze i conservatoare, contra oprelitilor
regimului totalitar (a se vedea setul de scrisori ctre mai marii
zilei de la Chiinu i de la Moscova), contra „revizorilor” agresivi
de tot felul, contra unor confrai de condei nihiliti – mai
vârstnici sau mai tineri – care gsesc „plcere” în a-i demola opera
i a-i adumbri personalitatea, contra unor cititori de rând
influenabili (prin for a iner iei). În aceast
privin, nimeni (dar absolut nimeni!) dintre scriitorii
din Moldova nu poate concura cu Ion Dru – Ion Dru,
„înfrunttorul” curajos de-o via a mult prea numeroase
obstacole de tot soiul, Ion Dru, aâtorul de probleme arztoare i
polemistul liric f r pereche, Ion Dru,
înaintemergtorul în toate i cu cel mai aprig devotament fa de
Cititor, Ion Dru, simbol al triei de oel i al rezistenei
spirituale, –un fel de Ceahlu moldovenesc, Ion Dru, mucenicul i
mesianicul, pstorul i apostolul acestui meleag, Ion
Dru modelul omeniei însi i al însi credinei cretine a neamului
…
Vechile modaliti tradiionale de analiz i in- terpretare a
creaiei lui Ion Dru i-au epuizat efica- citile, s-au dovedit a
fi, pân la urm, insuficiente
pentru dezvluirea adecvat a specificitii scriitu-
56 - nr.3 (10), iunie 2008
rii autorului. Ele, aceste modaliti i metode, au schematizat i
super ficializat, au banalizat i chiar vulgarizat numeroase
lucr ri ale prozatorului i dra- maturgului de
factur poetic. Pentru a ne adânci în starturile abisale
ale lirismului druian, e nevoie s aplicm, aa cum am mai spus,
grile de interpretare mai moderne, mai în spiritul poeticii lui,
cum ar fi: conceptul de „ poeticitate” promovat de
structuralis- tul francez Michel Dufrenne, conceptul de
„oper
deschis” al semioticianului italian Umberto Eco, conceptul de „mit
personal ” al psihanalistului fran- cez Charles Mauron.
Polifonic i polivalent, dialogal în monolog i
monologal în dialog, polemic i opozant, opera lui Ion
Dru întrunete într-un tot estetic unitar liricul,
epicul i dramaticul (uneori chiar i
tragicul ), de aceea ea se preteaz la cele mai multiple,
diferite i surprinztoare analize de hermeneutic, cu alte cuvinte,
interpretrile ei sunt infinite i inepuizabile, cum inepuizabile
sunt tlmcirile unui mit. De unde i posibilitatea de aplicare a
grilelor moderne nominalizate.
Ca i la marii creatori, în gândirea poetic a lui Ion
Dru sunt prezente i „funcioneaz” cu maxim eficacitate
principalele „salturi” tropologice,
principalele modaliti dialectice de plasticizare, revelare i
de sintetizare a faptului de via evocat: de la comparaie se
trece la metafor , de la metafor se trece la
simbol, iar de la simbol – la mit i la mitul personal. În ochii
autorului totul e metafor i simbol, totul
capt proiecii de mit personal (cum ar fi „Casa Mare”,
„Ciutura”, „Câmpia Sorocii”, „ Biserica Alb”,
„ P storul ” .a.). Mai urmeaz s se
scrie despre gândirea mitic a lui Ion Dru,
precum i despre cum metaforele lui obsedante se
transform într-o mitologie personal, în multe
privine similar cu mitul „Mioriei” –
„evanghelie
a neamului”, cum o definete fericit scriitorul. Se zice c
nimic nu valoreaz în via dac
nu riti. O via întreag Ion Dru a tot „riscat” i
„risc”: i în plan artistic, i în plan spiritual, i în plan etic, i
în plan social, i în plan politic. A riscat de dragul valorizrii
poetice a acestui minunat meleag dintre Nistru i Prut i a inimoilor
si tr itori, demni urmai ai lui tefan cel Mare (chiar
dac unii dintre ei i-au uitat obâr ia).
Mreul i cucernicul monument „ Lumânarea
recuno tin ei”, înlat în 2004 prin str daniile
i opintelile directe ale însui Scriitorului – în cel mai
pitoresc loc al Basarabiei, unde albastrul Nistrului se
împreuneaz cu albastrul Cerului, iar verdele Codrilor – cu
verdele Istoriei sorocene, proiectata editare complet a
operei autorului în opt volume
(primele dou volume se afl în lucru), cele dou
tomuri fundamentale de exegez colectiv „Opera
lui Ion Dru : univers artistic, spiritual,
filozo fic” (2004), precum i temeinica
exegez tiinific „ Fenomenul artistic Dru ”,
care apare acum în
prestigioasa colecie „Academica”, sunt tot atâtea
temeiuri elocvente de rezisten în timp, spaiu i istorie a
scrisului druian, tot atâtea argumente absolut convingtoare întru
confirmarea aser iunii c ceea ce a creat i
creeaz Dru rmâne s triasc, are sor i de
continu izbând, de continu perenitate.
Voi încheia cu aceste consideraii frumoase i exacte ale reputatului
i regretatului critic i istoric literar român Ion
Rotaru (dintr-un solid tratat de istorie literar în
7 volume; prin urmare, s nu ne facem bti de cap în
legtur cu faptul c scriitorul nostru nu va
„r zbate” nici într-un fel de istorie
literar român!): „ Ion Dru este un
scriitor din spi a clasicilor români
Creang , Sadoveanu, Co buc, Caragiale, în
chip
anume un scriitor „popular”, în accep ie
larg ,
povestitor înn scut i un mare „savant”
cunosctor
al limbii române, de la izvoarele ei cele mai pure.
Printre contemporanii de genera ie el poate
sta
al turi de Marin Preda, Eugen Barbu,
F nu Neagu
sau Nicolae Velea, cu speci ficarea c între
moldovenii
de azi el este cel mai mare”. Via îndelungat, iubite maestre!
Sntate de
stejar s avei i s nu ducei lips niciodat de
interpretri clarvztoare! La care mai adaug – nu
pot s nu adaug! – i un mare-mare mulumesc pentru
incomensurabila poezie i plcere estetic pe care mi le-a
prilejuit i ni le prilejuiete întotdeauna Opera mereu
deschis a Dumitale.
Referine bibliografice
– o emblem a moldovenismului / În: Lucreia
Bârldeanu. Secolul nomazilor . Itinerar literar român-francez.
– Chiinu: Editura „Epigraf”, 2006.
2, Coroban, Vasile. Ion Dru (Portret literar) //
În: Pro filuri literare. – Chiinu: „Lumina”,
1972.
3. Cristea, Valeriu. Purtând povara bunt ii,
dar i a r ut ii noastre … // În
monografia colectiv: Opera lui Ion Dru : univers artistic,
spiritual,
filozo fic. În 2 volume. Vol. 1.
Coordonator, coautor i redactor tiinific – Mihail Dolgan. – Chiinu:
CEP USM, 2004.
4. Ornea, Zigu. Simboluri ale d inuirii de neam // În
monografia colectiv: Opera lui Ion Dru :