Str. Maria Ghiculeasa nr.47, sector 2 Bucureşti, România www.anp.gov.ro
Facultatea de Management Militar, domeniul de licenţă Ştiinţe militare, informaţii şi
ordine publică, programul Management economico-financiar, specialitatea militară
Finanţe-contabilitate, cursuri de zi, durata studiilor 3 ani – 7 locuri (femei şi bărbaţi).
Candidaţii pentru locurile repartizate sistemului penitenciar la Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” Sibiu trebuie să îndeplinească, cumulativ,
următoarele condiţii:
1. să aibă cetăţenie română şi domiciliul stabil în România de cel puţin şase luni, la
data începerii anului de învăţământ/cursului/programului de formare; 2. să cunoască limba română; 3. să aibă capacitate deplină de exerciţiu şi să fie apt, din punct de vedere medical
şi psihologic, pentru îndeplinirea funcţiei în sistemul penitenciar; 4. să aibă un comportament corespunzător cerințelor de conduită admise și
practicate în societate; 5. să nu fi fost condamnat pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra
statului sau contra autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unei infracţiuni cu intenţie, care l-ar
face incompatibil cu exercitarea profesiei în sistemul penitenciar ori pentru a urma cursurile unei unităţi de învăţământ militar, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea;
6. să nu fi fost eliberat din motive imputabile sau destituit dintr-o funcţie publică în ultimii 7 ani;
7. să nu fi fost agenţi sau colaboratori ai organelor de securitate ca poliţie politică; 8. să nu facă parte din partide, formaţiuni sau organizaţii politice, iar dacă este
membru să se angajeze în scris că, după admiterea în instituţia de învăţământ
militar, va renunţa la această calitate; 9. să nu facă parte din organizaţii interzise de legislaţia română şi să nu fie membru
al unor organizaţii incompatibile cu regulile, activităţile şi atribuţiile specifice profesiei din sistemul administraţiei penitenciare;
10. să nu aparţină unor culte sau asociaţii/grupări religioase care contravin normelor
de păstrare a ordinii publice, care încalcă bunele moravuri sau afectează desfăşurarea profesiei din sistemul administraţiei penitenciare;
11. să nu fie asociat unic, ori să participe direct la administrarea sau conducerea unor organizaţii sau asociaţii comerciale, iar dacă este într-una dintre aceste situaţii, să se angajeze în scris că, după admiterea în instituţia de învăţământ militar, va
renunţa la această calitate;
CONDIŢII PENTRU PARTICIPAREA LA CONCURSUL DE ADMITERE
Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” Sibiu
Str. Maria Ghiculeasa nr.47, sector 2 Bucureşti, România www.anp.gov.ro
12. pentru candidatul femeie – să declare în scris că îşi asumă toate riscurile, în
situaţia în care pe parcursul susţinerii probelor de selecţie se află în stare de graviditate/maternitate;
13. să aibă vârsta de cel mult 26 de ani împliniţi în anul organizării concursului de
admitere; 14. să fie absolvenţi ai învăţământului liceal, cu diplomă de bacalaureat, iar în cazul
în care sunt elevi în ultimul an, să facă dovada promovării examenului de bacalaureat până la data concursului de admitere;
15. să nu fi parcurs un program de studii universitare de licenţă cu finanţare de la
bugetul de stat, iar, în cazul în care a absolvit un astfel de program de studii, să menţioneze în cererea de înscriere despre aceasta, urmând ca până la data
înmatriculării să facă dovada achitării, integral sau parţial, a contravalorii serviciilor de şcolarizare de care a beneficiat anterior cu finanţare de la bugetul de stat.
1. Cerere de înscriere - document tipizat (se obţine de la sediul unității); 2. Certificat de naştere – două copii certificate pentru conformitate cu originalul
de către lucrătorul de resurse umane care efectuează recrutarea; 3. Copie de pe cartea/buletinul de identitate, iar dacă nu a împlinit vârsta de 18
ani, va prezenta copii de pe actul de identitate şi pentru părinţii sau întreţinătorii săi legali. Pentru cei care şi-au schimbat numele copie certificată, pentru
conformitate cu originalul de către lucrătorul de resurse umane care efectuează recrutarea, după hotărârea judecătorească sau alte documente privind schimbarea numelui;
4. Certificat de cazier judiciar, in termen de valabilitate, depus de candidat. Excepţie fac candidaț ii care provin din rândul absolvenţilor instituț iilor de
învăț ământ liceal militar, promoţia din anul respectiv şi a personalului militar în activitate (se va prezenta originalul şi o copie);
5. Copie a diplomei de bacalaureat sau adeverinţă din care să rezulte că a
promovat examenul de bacalaureat, ori adeverinţă din care să reiasă că solicitantul este înmatriculat în ultimul an de studii sau a absolvit învăţământul
liceal; 6. Copie a foii matricole; 7. Recomandare privind profilul psiho–moral şi comportamental - document
tipizat - numai pentru soldaţii şi gradaţii profesionişti (se întocmeşte sub îndrumarea lucrătorului de resurse umane din unitate);
8. Fişa de examinare medicală - document tipizat (se obţine de la sediul unităţii); 9. Fişa de cunoaştere - document tipizat (se obţine de la sediul unităţii); 10. Rezultatul selecţiei din centrele zonale de selecţie şi orientare şi, după caz,
rezultatele examinării/evaluării aptitudinale medicale şi/sau psihologice speciale;
DOSARUL DE CANDIDAT TREBUIE SĂ CONŢINĂ:
Str. Maria Ghiculeasa nr.47, sector 2 Bucureşti, România www.anp.gov.ro
11. Ultimul contract cu Ministerul Apărării Naţionale, pentru candidaţii care provin
din rândul soldaţilor şi gradaţilor profesionişti, maiştrilor militari şi subofiţerilor în activitate, certificat de structurile de personal ale unităţilor unde sunt încadraţi (două copii);
12. Livretul militar (două copii) – numai pentru candidaţii care provin din rândul cadrelor militare în rezervă şi al civililor care au satisfăcut stagiul militar;
13. Certificat de căsătorie – copie certificată pentru conformitate cu originalul de către lucrătorul de resurse umane care efectuează recrutarea (dacă este cazul);
14. Tabelul nominal cu rudele candidatului de până la gradul II inclusiv (se întocmeşte sub îndrumarea lucrătorului de resurse umane din unitate);
15. Două copii certificate cu originalul ale carnetului de muncă sau adeverinţei care atestă locurile de muncă avute anterior, funcţiile ocupate, vechimea în muncă sau specialitate – dacă este cazul;
16. Declaraţie pe propria răspundere că nu a fost eliberat din motive imputabile sau destituit dintr-o funcţie publică în ultimii 7 ani (se întocmeşte la sediul
unităţii); 17. Declaraţie pe propria răspundere că nu a fost agent sau colaborator al
organelor de securitate ca poliţie politică (se întocmeşte la sediul unităţii);
18. Declaraţie privind confirmarea cunoaşterii condiţiilor de recrutare şi de acceptare a acestora (se întocmeşte la sediul unităţii);
19. Declaraţie pe propria răspundere că nu face parte din partide, formaţiuni sau organizaţii politice, iar dacă este membru se angajează că, după admiterea în instituţia de învăţământ militar, va renunţa la această calitate;
20. Trei fotografii color cu dimensiunea 3x4 centimetri.
1. Intocmirea dosarului de candidat la sediul penitenciarului;
2. Susţinerea selecţiei în cadrul Centrului Zonal de Selecţie şi Orientare
unde este arondat judeţul în care îşi are domiciliul candidatul, constând în următoarele probe, cu caracter eliminatoriu:
- probe psihologice; - probe fizice;
- interviu de evaluare. Fiecare probă în parte are caracter eliminatoriu imediat. Rezultatul după fiecare probă este “Admis” sau “Respins”.
Candidaţii vor ţine permanent legătura cu lucrătorii structurii de resurse umane din cadrul penitenciarului, în vederea planificării la această etapă.
3. Susţinerea examenului scris la Academia Forţelor Terestre „Nicolae
Bălcescu” Sibiu (pentru candidaţii declaraţi „ADMIS” la probele eliminatorii din
etapa de selecţie) la:
ETAPELE CARE TREBUIE PARCURSE DE FIECARE CANDIDAT
Str. Maria Ghiculeasa nr.47, sector 2 Bucureşti, România www.anp.gov.ro
a. Proba I – Limba engleză – probă eliminatorie, test grilă, durata 90
minute, nota minimă de admitere – 6.00; b. Proba II – Matematică – test grilă, durata 180 minute.
Pondere în media de admitere 100%.
Media minimă de admitere – 5.00.
Programele disciplinelor, precum şi alte detalii privind probele de concurs şi ponderea acestora în media de admitere, sunt prezentate pe site-ul Academiei
Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” Sibiu, secţiunea Admitere programe de licenţă. Taxa de înscriere la concursul de admitere (100 lei) se achită la casieria Academiei în ziua prezentării la sediul instituţiei de învăţământ. Chitanța primită se predă la
secretariatul comisiei, care o anexează la dosarul de candidat.
Sunt exceptaţi de la plata taxei de înscriere pentru admitere, în baza actelor doveditoare, următoarele categorii de candidaţi: a) absolvenții din promoția 2017 ai colegiilor naționale militare aparținând M.Ap.N.;
b) copiii personalului didactic şi didactic auxiliar în activitate sau pensionat din sistemul de învățământ; c) sunt orfani de ambii părinți;
d) provin din case de copii sau plasamente familiale; e) copiii cadrelor militare, soldaților și gradaților profesioniști sau ai funcționarilor
publici/personalului civil contractual care își desfășoară activitatea în M.Ap.N.;
f) copiii pensionarilor din M.Ap.N.; g) copiii cadrelor care au fost rănite în Revoluția din Decembrie 1989;
h) copiii personalului armatei încadrat în gradul I de invaliditate sau decedat, în timpul și din cauza serviciului, ca urmare a participării la acțiuni militare;
i) persoanele care au venituri lunare, pe membru de familie, calculate în luna anterioară desfăşurării concursului de admitere, care nu depășesc salariul minim net
pe economie, stabilit prin deducerea din salariul minim brut a impozitului persoanelor cu copii în întreținere;
j) copiii personalului militar și civil din structurile sistemului de apărare, ordine publică şi siguranţă națională în activitate, pensionat sau decedat, care candidează pe
locurile aprobate pentru aceste structuri;
k) maiştrii militari, subofiţeri şi soldaţii gradaţi profesionişti angajaţi în cadrul M.Ap.N.; l) elevii înmatriculaţi în şcolile militare de maiştri militari şi subofiţeri din M.Ap.N.
Absolvenţii de liceu cu diplomă care au obţinut pe timpul studiilor liceale premii (locurile I, II, III, menţiune) la olimpiadele și concursurile internaţionale şi premii
(locurile I, II, III, menţiune) la faza naţională a olimpiadelor şi concursurilor şcolare recunoscute de Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, la disciplina
Matematică, pot adresa, cel mai târziu cu 15 zile înainte de începerea concursului de admitere, o cerere scrisă către comandantul (rectorul) Academiei, la care vor anexa documentele doveditoare (originale), prin care solicită analiza posibilităţii de a fi
INFORMAŢII SUPLIMENTARE
Str. Maria Ghiculeasa nr.47, sector 2 Bucureşti, România www.anp.gov.ro
declaraţi “ADMIS” fără concurs de admitere, în cadrul numărului de locuri aprobate
pentru un domeniu de studiu, respectiv un beneficiar. Modalitatea de soluţionare a cererii se va comunica candidatului, la sediul instituţiei, în ziua prezentării pentru completarea dosarului de candidat. Observaţii importante:
- Condiţiile de înscriere au caracter obligatoriu, în consecinţă, nu se admit, în nicio situaţie, derogări de la acestea.
- Candidaţii înscriși pentru susținerea examenului la Academie,
pe locurile Administrației Naționale a Penitenciarelor, nu pot
susţine probele de admitere pentru alți beneficiari.
- Toate copiile nelegalizate se prezintă însoţite de original, în vederea verificării şi avizării pentru conformitate cu originalul
de către lucrătorii structurilor de resurse umane din unitățile penitenciare.
- Candidații declarați "ADMIS" la Academia Forțelor Terestre “Nicolae Bălcescu” - Sibiu vor semna un angajament scris
prin care se obligă să lucreze cel puțin 9 ani în sistemul
administraţiei penitenciare, după absolvirea studiilor. Persoanele care nu respectă angajamentul, sunt obligate să restituie cheltuielile de școlarizare, proporțional cu perioada
rămasă până la împlinirea termenelor pentru care au semnat
angajamentul, cu excepția cazului în care nerespectarea angajamentului se datorează unor motive neimputabile
acestora sau a transferului la alte instituții publice de apărare, ordine publică și siguranță națională ale statului.
Data limită pentru înscriere (depunerea dosarului de candidat complet) este 23.06.2017, ora 16.00.
Unităţile penitenciare sunt menţionate în secţiunea „căutare unităţi” din prezenta pagină web.
Detaliile referitoare la înscrierea şi desfăşurarea admiterii, pot suporta
modificări, în funcţie de dispoziţiile şi reglementările aplicabile. Orice modificare apărută se publică în timp util pe pagina de internet a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi se comunică unităţilor penitenciare.
Alte informaţii se pot obţine de pe pagina de internet a Academiei Forţelor
Terestre „Nicolae Bălcescu” şi de la sediile unităţilor penitenciare.