Abra Taylor - Suflet salbatic.pdf

8/18/2019 Abra Taylor - Suflet salbatic.pdf

1/142

ABRA TAYLOR

SUFLET SĂLBATIC

CAPITOLUL 1 — Domnul Devereux nu este aici, domnişoar ă . Cred că v-am mai spusasta şi la telefon, doar cu o or ă în urmă . Secretara era formidabilă ; vorbea două

limbi la perfecţ ie, de parcă ar fi lucrat pentru o mare corpora ţ ie din Paris şinicidecum pentru un şantier naval situat într-un golf liniştit din Bretagne. Avea un zâ mbet politicos şi impenetrabil, cu care parcă -i spunea că poate să recunoască extrem de bine o voce, chiar şi atunci câ nd este pref ă cut ă . Cu altecuvinte, o scorpie de secretar ă . Din nefericire, Tory aflase deja toate acestea. — De trei zile îmi spuneţ i asta, îi r ă spunse Tory exasperat ă la culme. Şi

v ă rog să nu v ă mai sinchisiţ i să repeta ţ i, pentru că nu v ă cred! Ştiu că esteînă untru, că ci i-am v ă zut ma şina. După ce venise cu taxiul din Quimper şiînainte să intre în birou, Tory se plimbase prin spatele clă dirii lungi, f ă r ă etaje,construit ă din felurite tipuri de piatr ă şi care adă postea birourile şantierului. Înparcarea modernă v ă zuse un Mercedes maro pe locul rezervat, în fa ţ a plă cuţ eipe care era scris numele lui. — Aceea, domnişoar ă , este ma şina companiei. Domnul Devereux nu esteaici. Tory aruncă o privire dezamă git ă că tre uşa închisă a biroului din spate.

Aceasta avea un gemuleţ mat prin care ză ri umbra unei siluete. Cu siguranţă că cineva era înă untru şi nu-ţ i trebuia prea mult ă inteligenţă ca să -ţ i dai seama cine putea fi. Se uit ă la ceas. — Este ocupat la pr â nz? — Mi-e teamă , domnişoar ă , că nu va veni toat ă ziua. Chipul secretarei deveni amabil. Îl că uta ţ i pentru o chestiune personală ?

Întrebarea pă rea să -i confirme lui Tory presupunerea că ar putea să treacă de acea uşă dacă ar şti cum să abordeze situa ţ ia. — E vorba de o afacere… foarte confidenţ ială . Ceva important. — Domnul Devereux v ă cunoa şte? Tory ezit ă . — Au trecut câţ iva ani, zise ea evaziv, sper â nd că aluzia la faptul că -lcunoscuse câ ndva ar putea s-o ajute să treacă de scorpie. Este o problemă


2/142

personală şi legală , f ă r ă să fie neînsemnat ă . Am venit tocmai din Statele Uniteca să -l v ă d. Secretara mă sur ă cu o privire rece îmbr ă că mintea pe care Tory şi-oalesese cu at â ta grijă şi cu speranţ a că -i va conferi atuul de-a ar ă ta degajat ă şist ă pâ nă pe ea. Jacheta de culoarea f ă inii de ov ă z se asorta cu pă rul ei de

culoarea caramelei, în timp ce fusta plisat ă din tweed şi bluza de mă tase cremalcă tuiau, f ă r ă exagerare, o ţ inut ă profesională . Tory nu voise să arate ca ofemeie preocupat ă în mod absolut doar de carier ă , dar nu dorise să par ă niciprea feminină . Spera că arat ă şi vorbeşte ca o avocat ă . Însă cel puţ in secretara nu se dovedi impresionat ă de înf ăţ işarea ei. — V ă asigur, domnişoar ă , că cele mai confidenţ iale chestiuni suntdeseori lă sate în mâ inile mele. Poate că reprezenta ţ i consor ţ iul american? Dacă da, domnişoar ă , r ă spunsul domnului Devereux este tot nu, chiar şi în cazul încare oferta a crescut. Deocamdat ă îi este cu neputinţă să mai construiască încă un iaht la fel de mare. Totuşi, dacă problema dumneavoastr ă se refer ă laaltceva.. — N-are legă tur ă cu nici un iaht, îi explică Tory repede, gâ ndindu-se că s-ar putea să fi descoperit secretul cu care să câştige intrarea în sanctuar. Secretara îşi ţ uguie buzele dâ nd de înţ eles că , dacă nu era vorba despreun iaht, atunci cu greu ar putea avea vreo legă tur ă cu firma Saint-Cloud & Fils,extraordinari constructori de iahturi. — Eh bien, trebuia să v ă rog încă o dat ă să -mi spuneţ i despre ce este

vorba, zise ea amabilă . Timp de trei zile Tory refuzase să facă asta. — N-am de gâ nd să discut decâ t cu domnul Devereux în persoană .Pentru că , adă ugă Tory în gâ ndul ei, dacă a ş vorbi cu altcineva, şeful

dumneavoastr ă care se eschivează s-ar putea să nu mă mai primească niciodat ă . La urma urmelor, cu doi ani în urmă , ignorase scrisoarea, aceeaurgent ă . Sau, altfel spus, o ignorase în mare mă sur ă . R ă spunsul venit cuînt â rziere fusese trimis de o firmă de avoca ţ i din Brest şi nu de Luc Devereux.Şi nu intenţ iona să fie amâ nat ă , că ci venise în Bretagne cu un singur scop,acela de a-l gă si. — Cel puţ in, dacă mi-a ţ i spune cum v ă numiţ i, suger ă secretara cuabilitate. Tory vru să -şi aleagă un nume pe care să nu-l uite şi consider ă că lipsa eide inventivitate n-o să aibă prea mare importanţă în Franţ a. — Smith… Jane Smith. Dar ezitase puţ in cam mult. Chipul secretarei r ă mase impenetrabil câ nd îi not ă numele pe o filă deagendă . — Am să -i transmit că l-a ţ i că utat., zise ea. — Sunteţ i at â t de bună să -mi spuneţ i care este denumirea oficială afirmei domnului Devereux? întrebă Tory cu amabilitate.


3/142

F ă r ă să ezite, secretara îi dă du numele şi adresa din Brest. Spresatisfacţ ia lui Tory, acestea se potriveau cu ceea ce ea ştia deja. Trebuie să fieacel Luc Devereux pe care-l că uta. În clipa aceea, zbâ rnâ i interfonul, iarsecretara apă să pe buton. — Oui, monsieur?

Deci era într-adev ă r cineva în biroul acela, iar faptul că secretara nu i seadresă pe nume persoanei cu care vorbea n-o pă că li nici mă car o secundă pe

Tory. Omisiunea fusese, probabil, deliberat ă . Franceza fluidă şi vorbit ă repede, care erupse la interfon depăşea cu mult cunoştinţ ele lui Tory, dar ascult ă conversa ţ ia cu toate simţ urile ascuţ ite,sper â nd că poate o va ajuta, cel puţ in, să -i recunoască vocea lui Luc Devereux,dacă avea să i-o mai audă vreodat ă . Tory nu gă sise nici o fotografie printrelucrurile Laurei şi nici, nu-şi putea aminti altceva în afara unei vagi descrierielogioase: brunet, ar ă tos, superb. Fusese foarte dificil să dea de urma lui după at âţ ia ani şi totuşi Tory ştia ceva mai multe despre el decâ t marca ma şinii şinatura ocupa ţ iei sale – proprietar al unei companii care construia iahturipentru întreceri. Cu doi ani în urmă , nici mă car at â t nu ştiuse. Fusese nevoit ă să trimit ă o scrisoare la adresa unei apartament pe care el îl închiriase câ ndvapentru Laura, în Brest, în speranţ a că avea să fie expediat ă unde trebuie. A şaşi fusese, însă cu rezultate dezamă gitoare. Înainte ca scurta comunicare între birouri să ia sf â r şit, Tory observ ă cusatisfacţ ie că secretara cel puţ in transmisese pseudonimul Jane Smith. Eracazul să renunţ e la minciună că Luc Devereux nu era acolo. Secretara întinse mâ na după o agendă în care însemna înt â lnirile, odeschise la data în care se aflau, de la sf â r şitul primă verii, şi frunză ri câ tevapagini. Tory, care st ă tea de partea cealalt ă a biroului de stejar al secretari

observ ă că toate filele erau aproape albe, la fel şi cea de azi. Poate că în felulă sta femeia vroia s-o oblige să spună dar ce o aducea acolo. — Domnul Devereux, nu este disponibil pentru vreo câ teva zile. Dacă doriţ i, v ă pot fixa o înt â lnire pentru să pt ă mâ na viitoare. — Am să -l a ştept azi, zise Tory cu fermitate, singura reacţ ie provocat ă celeilalte femei fiind o simplă ridicare din spr â ncene. — Cum doriţ i, zise ea amabilă , dâ nd paginile agendei înapoi, pâ nă la zi.Se întoarse la ma şina de scris. L â ngă fereastra secretariatului se aflau grupate câ teva canapele şiscaune din piele. Se îndrept ă că tre ele şi luă loc. Se a şeză cu hot ă r â re, într-opoziţ ie din care să nu-i scape o intrar ă sau ieşire prin uşa biroului lui LucDevereux. St ă tea cu spatele la privelişte, dar oricum o v ă zuse la venire. Un golfuleţ liniştit şi adă postit. Golful Biscay, luminat de soare, sub un cer albastru f ă r ă nori. Un chei din piatr ă lung şi pitoresc. Un iaht mare, lustruit, nou-nouţ fusese ancorat la apă mai adâ ncă , nu foarte departe. Pe el lucrau cu vitezamelcului câţ iva muncitori slabi şi muşchiuloşi, f ă câ nd tot felul de treburi, maimult verificâ nd velele şi jucâ ndu-se cu str ă lucitoarele corpuri de iluminat.


4/142

Pă reau pregă tiţ i să -i dea drumul în larg. Alţ i muncitori st ă teau pe punte. Tory îiauzise mai devreme glumind între ei într-o limbă foarte nefranţ uzească , desprecare presupusese că era dialectul breton. Nu-i venea să creadă că omul caredeţ inea rodul acestei str ă danii inutile şi indolente n-avea timp s-o vadă . Şi nicică nu era în birou nu putea să creadă .

Deşi adresa lui oficială era în Quimper, şantierul naval era la câţ ivakilometri mai sus de ora şul breton împrejmuit de ziduri vechi. Îşi împă r ţ eagolful bine adă postit şi liniştit cu pescarii de prin partea locului pe care, deasemenea, Tory îi remarcase la venire. În capă tul îndepă rtat al golfului, v ă zusenumeroase ambarca ţ iuni de pescuit multicolore, a şezate pe catalige în apă mică . Din faptul că bă rcile aveau felinare şi din alte amă nunte observate în celecâ teva zile petrecute în Quimper, dedusese că s-ar putea să fie pescuitori desardine, care deseori îşi desf ăşurau activitatea în timpul nopţ ii. Tory a ştept ă destul de mult. Se f ă cu ora pr â nzului, secretara r ă mase să -şi mă nâ nce sandvişurile din pachet, dar din biroul acela nu ieşi nimeni. Tory îşiaruncă , înfometat ă , ochii spre pâ inea franţ uzească crocant ă . Stomacul îispunea să plece în că utare de mâ ncare, dar mintea respingea propunereastomacului. Pâ nă la urmă tot trebuia să iasă din biroul acela! Dar dacă nu reuşea să -l prindă la str â mtoare? Dacă biroul lui avea oieşire care dă dea direct în parcarea cu care se învecina? Nu credea să aibă , că ciîşi aminti că nu v ă zuse nici o uşă în spatele clă dirii. Din câ te ştia, singureleieşiri erau prin fa ţă şi dă deau spre chei. Dacă vroia să iasă din birou va trebui,f ă r ă îndoială , să treacă pe acolo. Cu toate acestea, gâ ndul o tulbur ă , dar nu-itrecu prin minte nici o idee despre cum ar putea să afle, except â nd-o pe acestade a-şi pă r ă si postul. Ceea ce nu intenţ iona să facă . Dar cel puţ in nu plecase încă . Prin gemuleţ ul mat se mai ză reau unele

mişcă ri din câ nd în câ nd. Începu să se gâ ndească la modul cum ar putea să descopere undelocuieşte Luc Devereux, în cazul în care n-ar fi reuşit să ia legă tura cu el acolo.Constat ă că numă rul lui de telefon nu figura nici în cartea de telefoane dinQuimper, nici în vreo alta din provincia Bretagne, cunoscut ă sub numele deFinist čre: oare acest cuv â nt chiar însemna capă tul pă mâ ntului, capă tul lumiisau ceva de genul ă sta? Ce ironie! Că ci cu siguranţă se simţ ea de parcă -lurmă rise pâ nă la capă tul lumii. St ă tuse două să pt ă mâ ni în Bretagne şi doarDumnezeu ştia câ te telefoane dă duse; şi f ă r ă nimic altceva care s-o îndrume înafar ă de adresa acelui vechi apartament din Brest, numele unei firme deavoca ţ i secretoşi, credinţ a că omul era înst ă rit şi cunoscâ nd faptul că ocupa ţ ialui avea o str â nsă legă tur ă cu marea. La început nici mă car toate acestea n-oajutaser ă cine ştie ce. Tory descoperise că o treime din popula ţ ia provincieiBretagne îşi câştiga existenţ a lucr â nd pe mare. Secretara aruncă la coş hâ rtiile în care avusese împachetat ă gustarea şi-iaruncă lui Tory o privire rece.


5/142

— N-are nici un rost să a ştepta ţ i, domnişoar ă . Sincer v ă spun, domnulDevereux n-o să v ă primească ast ă zi. Nu este în birou, iar dacă ar fi, n-a ş putea să -l deranjez. Tory se uit ă la gemuleţ ul fumuriu al uşii şi observ ă o mişcare clar ă . Îizâ mbi şi ea la fel de imperturbabil secretarei şi r ă mase hot ă r â t ă la locul ei.

N-o crezu pe femeia aceea. Dar ce avea să se facă dacă chiar ieşea prinalt ă parte? Poate va fi posibil să intre în vorbă cu vreunul dintre muncitori, cucondiţ ia să gă sească mă car unul care să vorbească englezeşte. În ora şele maimari, mulţ i francezi cunoşteau aceast ă limbă , dar în rurala Bretagne acestlucru era foarte puţ in probabil. Totuşi, aceast ă companie pă rea să facă într-adev ă r afaceri cu clienţ i americani. Şi pentru că altceva nu reuşea să facă ,mă car asta merita să încerce. Însă nimeni, dar absolut nimeni nu putea fi mairespingă tor decâ t scorpia asta de secretar ă ! Tory îşi urmă rea de câ teva minute şirul acelor gâ nduri, câ nd intr ă cinevade afar ă . Era un bă rbat. De fapt, nu-l v ă zu intr â nd, din cauză că avea ochiia ţ intiţ i spre uşa lui Luc Devereux, iar câ nd întoarse capul, acesta traversa,hot ă r â t încă perea, scopul lui fiind foarte clar acela şi ca şi al ei: biroul lui LucDevereux. Se opri lâ ngă biroul secretarei, îşi propti mâ inile pe marginea lui,aplecâ ndu-se cu un aer de st ă pâ n, în timp ce schimbă câ teva cuvinte cu ea peun ton scă zut Tory ascult ă concentrat ă , dar auzi doar numele secretarei –

Annette. Şi Annette pă ru că -l cunoa şte. Poate că era un coleg. Poate că vroia să -l vadă pe şef. Tory tot nu reuşi să vadă fa ţ a bă rbatului,dar nu ar ă ta ca un client. Era îmbr ă cat într-o pereche de pantaloni albi dindoc, pă ta ţ i cu vopsea, un tricou albastru uzat, iar în picioare avea pantofi roşi.Pă rul negru ce-i trecea de guler era puţ in cam lung ca să nu lase impresia deneîngrijire. Era înalt şi bine f ă cut. Musculatura puternică a umerilor şi

picioarelor dovedea că era un bă rbat capabil de muncă fizică ; de fapt, linia desudoare care pă tase tricoul între omopla ţ i era dovada că tocmai f ă cuse un efortextenuant. — Mais certainement, şi vous voulez. Cu aceste cuvinte, primele pe care Tory reuşise să le audă şi să leînţ eleagă , secretara se ridică de pe scaunul ei şi dispă ru în biroul din spate,închizâ nd uşa în urma ei. Care va să zică , Luc Devereux nu era chiar a şa deinabordabil atunci câ nd se dorea abordat! Bă rbatul se întoarse şi se uit ă la Tory f ă r ă curiozitate – o privire leneşă pecare şi-o întoarse imediat. Îşi scoase din buzunar un pachet de Gitanes şi-şitrase o ţ igar ă din el. Apoi se încrunt ă şi începu să se scotocească după unchibrit. Gă si unul din lemn, şi-l aprinse pe unghia degetului mare, apoi îşi f ă cumâ inile că uş ca să aprindă ţ igara şi în tot acest timp continuă s-o privească pe

Tory. Flacă ra chibritului pâ lpâ i peste o privire încruntat ă şi o cicatrice adâ ncă . Tory îl privi şi se întrebă … Cu expresia aceea crunt ă şi cu cicatricea de pe fa ţă , numai uşor deabordat nu ar ă ta. Vechea rană lă sase un semn palid şi zimţ at care br ă zdaobrazul de la t â mpla lat ă , pe lâ ngă ochi şi peste un pomete proeminent. Era cea


6/142

mai izbitoare tr ă să tur ă pe o fa ţă dur ă şi frumoasă . Tory nu putu să nu observecă era un bă rbat extrem de atr ă gă tor, în floarea v â rstei. Cicatricea nu-i diminua câ tuşi de puţ in tr ă să turile întunecate şi frumoase; de fapt, dacă n-ar fi avut-o,ar fi fost chiar mult prea fermecă tor, îi conferea în acela şi timp un aspectextrem de tulbur ă tor. Primejdios, şi misterios. Exact tipul de bă rbat cu care

evitase întotdeauna să se încurce. — Vorbeşti englezeşte? izbucni ea. Îşi ridică privirea ca s-o înt â lnească pe a ei. 0chii lui erau de culoarea gria granitului şi aveau o că ut ă tur ă grea şi indispusă care parcă spunea că v ă zusemulte la via ţ a ei. Erau ochii unui bă rbat versat. Din expresia lor, Tory îşi dă duseama că el o mă sura din cap pâ nă -n picioare, a şa cum îl mă surase şi ea,f ă câ nd acele aprecieri pe care le f ă ceau de obicei femeile şi bă rba ţ ii ori de câ teori înt â lneau o persoană de sex opus. Însă ea fusese aceea care f ă cuse primulpas a şa că , în timp ce el o examina pe-ndelete cu r ă ceală , nu putu, pe bună dreptate să numească insolent ă atitudinea lui. Tory nu era obişnuit ă cu acestfel de evaluă ri, de aceea se simţ i profund tulburat ă . Se lă muri în privinţ a culorii ochilor ei, erau că prui, ba chiar îi remarcă dintr-o privire şi-inelarul f ă r ă verighet ă . Continuă s-o câ nt ă rească îndelung, deparcă i-ar fi apreciat înă lţ imea, greutatea şi, de asemenea, încă vreo câ teva alteamă nunte. Nu pă ru să fie excesiv de impresionat. Tory nici nu se a şteptase laa şa ceva, că ci n-avea prea mult ă încredere în farmecele ei. Cu toate acestea,examinarea lui meditativ ă îi dă du câţ iva fiori. Conştiinţ a sexualit ăţ ii era osenza ţ ie pe care reuşise de câţ iva ani să şi-o reprime şi fu tulburat ă să constatecă mai putea încă s-o resimt ă at â t de puternic. — Da. Vorbesc, zise el după un moment. — Eşti american? îl întrebă ea uimit ă de accentul pe care-l avea.

— Te mir ă ? contracar ă el. Unii oameni lucrează cu adev ă rat şi înstr ă ină tate. Pentru încă un moment se uitar ă unul la celă lalt, fiecare gâ ndindu-se lacâ te ceva? Ei îi veni în minte că el s-ar putea să creadă că vrea să -l aga ţ e.Existau în aceste vremuri libere, multe femei care nu ezitau să -i abordeze pe

bă rba ţ i mai cu seamă pe cei de genul lui. Şi chiar dacă tr ă ia în demodataBretagne, tot trebuie să se fi confruntat din câ nd în câ nd cu a şa ceva. Toryzâ mbi într-un fel care ei i se pă ru doar prietenos. — E minunat să înt â lneşti un confrate american, zise ea. — Presupun că eşti din Midwest, domnişoar ă … Vroia să -i afle numele. Tory ezit ă cu st â ngă cie înainte de a i-l spune. — Smith. Ah… Jane Smith. Trebuise să se gâ ndească pentru a-şi reaminti numele pe care-l dă dusemai înainte. Nu se prea pricepea să mint ă şi de aceea schimbă imediatsubiectul, cu pă rerea de r ă u că din nou îşi bâ lbâ ise numele. Nu vroia să -ispună că e din Colorado, ceea ce pentru ea nu însemna Midwest, a şa că segr ă bi să continue. — Mi-e teamă că eu nu-ţ i prea recunosc accentul.


7/142

Era într-adev ă r american, dar avea şi o tent ă britanică . La auzul numelui de Jane Smith îşi ridicase sarcastic o spr â nceană întunecat ă , dar f ă r ă să facă nici o remarcă . Totuşi, chiar şi at â t însemna uncomentariu de-ajuns. — Am cam colindat lumea, r ă spunse el calm.

— Hoinar? Cred că ai stat o vreme şi în Anglia. — Da. Nu-i spuse câ t st ă tuse acolo. Vorbea şi ar ă ta ca un aventurier, unul dintre, aceia care au cutreieratpă mâ ntul în că utare de slujbe, fapt care explica şi prezenţ a lui în acest loc. Totnu se putea hot ă r î încă din ce parte a Americii provenea. — Accentul dumitale este cumva din zona Coastei de Est? întrebă eaîncet. Din New England? — Probabil. Acolo am locuit cea mai mare parte a timpului. — Unde? — Sunt prea multe locuri ca să stau să ţ i le înşir. Unul dintre ele a fostCambridge, Massachusetts, unde am petrecut câţ iva ani. Am studiat fizica. Ea scoase un sunet uşor de surpriză . — Credeam că lucrezi aici! Mă a şteptam să fii un constructor de bă rcisau poate un fel de marinar. Oare îşi irosise at â ta efort cu o persoană care nu ştia absolut nimicdespre Luc Devereux? — Sunt marinar şi constructor de bă rci şi chiar lucrez aici. Ca să fiu maiexplicit, sunt proiectant de iahturi. La facultate am înv ăţ at printre altele şihidraulica – legile care guvernează apa şi mişcă rile valurilor. Ca să faci art ă , îţ imai trebuie şi oarecare ştiinţă .

Tory se relax ă puţ in. Deci chiar lucra pentru Saint-Cloud & Fils. Meritasă continue conversa ţ ia. Se str ă dui să poarte în continuare o discuţ ie oarecare,pentru că nu se putea repezi pur şi simplu să pună întrebă rile pe care le doreaşi remarcă : — La început am crezut că eşti unul dintre muncitorii necalifica ţ i. — Nu exist ă nici un muncitor necalificat. Nu sunt singurul cu studiisuperioare tehnice. — Nu, presupun că nu. Pâ nă acum conversa ţ ia nu pă ru să se desf ăşoare prea bine. Încă o maiprivea cu ochii aceia reci, ascunşi enigmatic în spatele genelor negre, de parcă s-ar fi gâ ndit dacă merita sau nu să aprofundeze aceast ă cunoştinţă . Şi totuşi,nu fusese prea darnic în ceea ce priveau informa ţ iile referitoare la el. Se hot ă r î că era timpul să schimbe subiectul discuţ iei în caz că avea să reapar ă secretara. —… şi dumneata speri să -l vezi pe Luc? Reuşise. Folosindu-i numele mic spera c-o să dea lovitura. — Nu chiar. Am nevoie de nişte schiţ e. Annette ştie unde sunt.


8/142

— Activitatea în şantier nu e prea tumultoasă . Mă întreb de ce este at â tde ocupat Luc? — Dimpotriv ă . Toat ă luna asta a fost foarte agitat ă . Avem un client greccare trebuie să -şi ridice comanda în câ teva zile. Observ ă că el nu pretindea că şeful lui nu era acolo.

— Agita ţ i toat ă luna doar pentru barca aia de afar ă ? — Barca aceea de cinci milioane de dolari, o corect ă el sec. Nu prea tepricepi la iahturi, nu-i a şa? — Absolut deloc, zise ea repede, dorind să revină la discuţ ia dinainte. Seuit ă fix că tre uşă . Prin geamul mat v ă zu umbra femeii, care se mişca de parcă schimba cu cineva ultimele cuvinte. Secretara putea ieşi de acolo în oricemoment. Tory se lament ă cam patetic. — Îl a ştept pe Luc de-o gr ă madă de timp. — Am observat. F ă cu un gest că tre fereastra din spatele ei. Tot intr â nd şiieşind din cabina iahtului, ţ i-am ză rit capul prin geam. Tory zâ mbi din nou, de data asta şi mai încurajator. — Scorpia de secretar ă zice că nu-i înă untru, dar n-o cred. Poate că ar fitrebuit să renunţ şi să -l sun acasă pe Luc… ah, la naiba. N-are numă rul trecutîn cartea de telefoane, nu-i a şa? — Dacă nu-l are trecut şi dacă îl cunoşti at â t de bine, nu ţ i l-ar fi datchiar el? o încolţ i bă rbatul, ochii lui de granit întunecâ ndu-i-se dispreţ uitori.Ştia că -i descoperise trucul. Ah, la naiba. Oare avea să fie şi el tot ca un zid? Tory îşi înclină capulîntr-o parte, încercâ nd să imite câ t îi st ă tea în putinţă un flirt. — Mi l-a dat, dar ştii cum se înt â mplă . Mi-a scris numă rul pe un pachetde ţ igă ri.

— Chiar a şa? Ar ă ta at â t de uimit, încâ t ea nu putu decâ t să tragă concluzia că LucDevereux nu fuma. —… am f ă cut greşeala să arunc pachetul după ce l-am terminat. Seînt â mplă cumva să -i ştii numă rul? Bă rbatul o studie cu o insolenţă rece, colţ ul gurii sale aspre mişcâ ndu-i-se batjocoritor. Tacticile ei nu-l înşelaser ă , Tory ştia asta, dar spera încontinuare. Îi oferi cel mai fermecă tor zâ mbet, acela pe care-l ţ inuse ascuns dela că să toria ei scurt ă şi dezastruoasă ce-o înv ăţ ase în cel mai dureros mod cuputinţă că în farmecul ei şi în intenţ iile bă rba ţ ilor nu trebuie să se încreadă . El îşi plecă ochii că tre gâ tul ei chiar ceva mai jos. — A ş putea să te ajut, rosti el t ă r ă gă nat, dacă … Secretara alese acel moment crucial ca să iasă din birou cu un sul îngrijit de schiţ e. I le înmâ nă cu un zâ mbet plă cut pe fa ţă şi se a şeză înapoi pe scaunulei turnant. Tory era gata să plâ ngă de umilinţă . — Merci mille fois, Annette. — Ça va? întrebă Annette. — Comme ci comme ça, zise bă rbatul ridicâ nd din umeri.


9/142

Tory înţ elesese toate acele cuvinte. Mulţ umesc, mult de tot. Cum merge? A şa şi a şa. O conversa ţ ie nu foarte edificatoare. Apoi bă rbatul vorbi în engleză . — Uite ce se înt â mplă , Annette, aceast ă t â nă r ă doamnă este foartener ă bdă toare să -l vadă f ă r ă înt â rziere pe Luc. Este sau nu înă untru?

— Domnişoara crede că am minţ it-o? — Într-adev ă r. De ce n-o la şi să intre în birou ca să se convingă singur ă ? Annette ezit ă , apoi ridică din umeri. — Cum doreşti, zise ea. Bă rbatul se îndrept ă că tre ieşire, încă o dat ă la fel de hot ă r â t. Tory, seridicase deja în picioare, cu îngrozitoarea bă nuială că a şteptase degeaba at â tatimp, câ nd el se opri lâ ngă ea. — Vin să te iau la cină , zise el brusc Nu era o întrebare ci o afirma ţ ie acă rei aroganţă o uimi pe Tory. Deşi era destul de înalt ă , fu nevoit ă să ridice ochii ca să -i înt â lnească privirea insistent ă . Acest fapt contribui la senza ţ ia de vulnerabilitate care onă pă di deodat ă , ca şi câ nd mii de fluturi i se zbă teau în stomac. Începu să regrete tentativa ei de flirt de mai devreme. — Nu… Îşi muşcă buza şi se opri. N-ar fi întrebat-o, bă nui ea, dacă nu şi-ar fif ă cut deja anumite calcule în privinţ a disponibilit ăţ ii ei. F ă r ă îndoială că eraîncă unul dintre acei masculi aroganţ i care credeau că se pot culca cu o femeieimediat după ce o cunoşteau. Tipul acela de bă rbat puternic şi extrem de virilera întotdeauna foarte sigur pe succesul lui. Pâ nă în acel moment nu pă ruseorbit de persoana ei, dar poate că se plictisise de femeile de prin partea locului. — Nu pot să a ştept toat ă ziua, îi reaminti el ner ă bdă tor şi oarecum

sarcastic. Trebuie să scoatem iahtul într-o alt ă cursă de probă . A ştepta r ă spunsul, iar ea vroia să -i spună nu. F ă r ă să vrea, observ ă dinnou picioarele puternice, abdomenul plat şi tot corpul lui muşchiulos. Peantebra ţ e avea un puf negru de pă r şi parcă i se pă ru că -l simte înţ epâ ndu-i

v â rfurile degetelor. Îşi întoarse repede privirea, că ci nu dorea să aibă astfel desenza ţ ii tulbur ă toare. Dar putea să se descurce cu el. Nu? Trecuser ă -mai mult de şapte ani de câ nd fusese înfr â nt ă de un bă rbat,iar asta se înt â mplase din cauza tinereţ ii, a vulnerabilit ăţ ii şi de atuncir ă mă sese cu o dureroasă lipsă de apă rare. Iar dacă Luc Devereux chiar nu erala firmă , trebuia să gă sească o modalitate pentru a da de el. Deocamdat ă , acest

bă rbat pă rea singura posibilitate. — Bine, zise ea, încercâ nd să -şi st ă pâ nească ciudatele palpita ţ ii pe carenu şi le putea explica. Scopul ei era să obţ ină informa ţ ii, nu o înt â lnire cu un

bă rbat de o masculinitate at â t de periculoasă . — Stai în Quimper? Dă du din cap afirmativ şi-i spuse numele hotelului.


10/142

— Atunci ne vedem la nouă . Am să întreb de… Jane Smith, nu-i a şa? Acea scurt ă pauză conţ inea o vagă ironie. Probabil că era foarte conştient că nuse înregistrase la hotel sub acel nume. — Nu… ne înt â lnim în hol. Nu-i pă sa dacă acel bă rbat ştia cine era, darputea să -i transmit ă Annettei numele de Victoria Allworth. Tory prefer ă să nu-

şi dezv ă luie identitatea pâ nă câ nd nu dă dea cu ochii de Luc Devereux, careputea sau nu să -şi amintească prenumele, dar mai mult ca sigur avea să -şiamintească de Allworth. — Stai! Nu ştiu cum te numeşti. O salut ă flegmatic şi ieşi pe uşă . Se opri în prag şi-şi întoarse capul, suficient ca Tory să -i poat ă observacobor â rea sfidă toare a pleoapelor, zâ mbetul arogant şi leneş care-i luase înst ă pâ nire buzele aspre şi frumoase. — Doe, zise el sec, John Doe. Sur â sul scurt al lui Luc Devereux dispă ru de îndat ă ce ieşi pe uşă , pa şiirepezi ducâ ndu-l spre cheiul unde oamenii să i îl a şteptau ner ă bdă tori. Nu-ispusese prea multe minciuni femeii, însă nici foarte multe adev ă ruri. Pur şisimplu, nu avea timp. O or ă mai t â rziu, câ nd stropii îi loveau fa ţ a, iar iahtul imens plutea cu

viteză contra v â ntului puternic, trebuie să fi simţ it o emoţ ie intensă , emoţ iar ă splăţ ii de la sf â r şitul unei munci îndelungate depusă cu dragoste. Luccrezuse întotdeauna că ambarca ţ iunile pentru care îşi dă dea osteneala eraumult mai importante pentru el decâ t putea fi orice femeie vreodat ă . St ă pâ nireaunei femei nu putea niciodat ă să înlocuiască atotputernicia mă rii, pentru că aceasta – mă rea ţ a, frumoasa, teribila mare – era singura amant ă că reia

bă rbatul nu-i putea fi necredincios. Bineînţ eles, avea în el sâ nge de Saint-

Cloud. Care era misterul legă turii dintre familia Saint-Cloud şi mare? Ca de obicei în timpul unei curse de probă de acest gen, cea mai mareparte a minţ ii lui era ocupat ă cu elementele şi performantele iahtului şi cureglă rile migă loase care urmau să fie f ă cute după întoarcerea la ţă rm. Bă rbatulcare st ă tea lâ ngă el, luâ ndu-şi notiţ e, îi dă dea din câ nd în câ nd comenzi privindîntinderea straielor1, reglarea troliurilor2, echilibrarea greementului3. Însă comenzile lui erau aproape mecanice, iar observa ţ iile constituiau mai degrabă rezultatul unei experienţ e îndelungate şi al temeiniciei decâ t al unei concentr ă ripasionate. Se înt â mpla pentru prima dat ă ca o parte din el să r ă mâ nă tot laţă rm, cu femeia aceea. Ştia ce trebuie să fi v ă zut câ nd a trecut de uşa pă zit ă întotdeauna cuat â ta zel de Annette. Nu era nici pe departe un birou somptuos, ci doar oîncă pere curat ă , bine luminat ă , cu câ teva planşete şi câţ iva proiectanţ i caremunceau cu sâ rguinţă . Biroul şi planşeta lui aveau să fie goale. Iar dacă Annette îi ar ă ta şi restul, avea să fie la fel de dezamă git ă . Spa ţ iulîn care-şi desf ăşura activitatea firma Saint-Cloud & Fils ocupa aproape toat ă clă direa, iar ieşirea dă dea direct înspre chei. Un necunoscă tor nu avea cum să observe decâ t o clă dire mare, curat ă , înalt ă de 6 metri, o jumă tate din ea fiind


11/142

ocupat ă cu carcase noi pentru urmă toarele armă turi, iar cealalt ă parteadă postind rafturile depozitului şi planşetele de lucru. Nu foarte mulţ i oameni,dar toţ i foarte pricepuţ i,. Lucrau cu meticulozitate şi conştiinciozitate, cuatenţ ie şi f ă r ă să se gr ă bească . Nu e bine să te gr ă beşti atunci câ nd de oschimbare de-un centimetru într-o curbă depinde dacă vei câştiga sau nu

cursa ori câ nd un strai, sau un sart4, prost proiectat poate costa via ţ a unuiom. Prin interfonul secretarei lui se putea lua legă tura nu numai cu birouldin spate, dar şi cu întreaga clă dire. Fusese acolo câ nd Annette îi comunicasecă Jane Smith, misterioasa care-l că utase la telefon în ultimele câ teva zile, îşif ă cuse în cele din urmă apariţ ia. Pentru că iahtul fusese pregă tit pentrutestare, Luc fusese toat ă ziua într-un du-te vino continuu. Z ă rise la fereastrasă lii de a şteptare pă rul acela pâ nă la umeri, neted şi str ă lucitor şi se întrebasedin ce colţ al trecutului să u ar putea să provină . La naiba, de ce trebuia să vină tocmai azi! Date fiind aceste circumstanţ e, ar fi trebuit să fie încâ ntat cu gâ ndul laseara pe care avea s-o petreacă . Acum că trecuser ă câţ iva ani, resursele lui

vitale nu mai erau afectate de tragedia care sf âşiase mecanismul vieţ ii lui şi atuturor celor din familia Saint-Cloud. În mod normal îi plă ceau femeile şiîncepuse să se bucure de via ţă în ultima vreme. Dar în momentul de fa ţă simţ ea doar nevoia aprigă de a se concentra şi o durere de cap surdă ,neliniştitoare, asemă nă toare cu aceea pe care ţ i-o dau încercă rile de a-ţ ireaminti ceva. Jane Smith. Minţ ise, bineînţ eles. Şi minţ ise câ nd îi spusese lui Annettecă -l cunoştea, că ci era clar că nu-l cunoştea. La început i se pă ruse posibil s-ofi înt â lnit câ ndva, nu pentru mult timp şi că cicatricea o indusese în eroare.

Dumnezeu ştie! St ă tuse destul de mult timp în America în timpul studiilor.Menţ ionase majoritatea evenimentelor importante din via ţ a lui, dar niciunuldintre ele n-o f ă cuse să tresar ă . Massachusetts şi iahtingul nu-i spuneaunimic. Şi nu ştia destule lucruri despre el ca să -şi dea seama de unde provineextraordinara uşurinţă cu care vorbea englezeşte, nu ştia nimic desprepregă tirea lui de specialitate şi nu cunoştea adresa permanent ă a moşiei Saint-Cloud. Deci unde era legă tura? În afara de asta, ceva îi spuse că n-o mai v ă zuse pe femeia aceea pâ nă atunci. Înf ăţ işarea ei nu era destul de str ă lucitoare ca să atragă privirile

bă rba ţ ilor, dar exista ceva chinuitor şi dulce în ochii ei netulbura ţ i, mari şi îngura cuminte şi tremur ă toare. Iar câ nd zâ mbea toat ă fa ţ a i se lumina într-unfel extraordinar care o înfrumuseţ a şi te f ă cea să n-o mai uiţ i. Bineînţ eles că ,dacă ar mai fi v ă zut câ ndva ochii şi zâ mbetul acela, i-ar fi revenit în memoriecâ teva fr â nturi – una din acele f ă r â me efemere care-l necă jeau şi apoi seîmpr ăştiau precum cea ţ a, doar ca să reapar ă într-o formă mai substanţ ială şiacaparatoare..


12/142

Mai r ă mă seser ă pentru el acum doar foarte puţ ine lucruri pe care nu şi leamintea. Nu se vindecase de amnezie, într-un mod miraculos, dar, cu trecereaanilor, şi-a pus în ordine şi reclă dit treptat, şi uneori cu durere, cea mai mareparte a trecutului să u estompat şi uitat. Publicitatea care însoţ ise tragediafamiliei Saint-Cloud adă ugase mult ă confuzie situa ţ iei. Atunci câ nd s-a aflat

câ t de mult urma să moştenească (construcţ ia de iahturi reprezent â nd doar asuta parte), apă ruser ă obişnuitele şicane ce decurgeau din moartea oamenilorimportanţ i – scrisori ciudate, false revendică ri în privinţ a averii procese civile,

ba chiar şi cereri în că să torie din partea unor persoane total necunoscute. Nu-ifusese uşor să selecteze ceea ce era adev ă rat din trecutul să u ceţ os, darmajoritatea acelor revendică ri fuseser ă înlă turate şi, cu timpul, amintirile îireveniser ă aproape în totalitate. Acum numai rareori îl mai hă r ţ uiau unelenă luci, durerile de cap erau mai puţ ine şi doar la intervale mari de timp. Însă unele fantome şterse încă mai continuau să -i tulbure gâ ndurile. Oareamericanca aceea suplă şi înalt ă era una dintre ele? Presupuse că avea să descopere asta de îndat ă ce-i va dezv ă lui că el esteacel Luc Devereux pe care dorea să -l vadă . Ar fi putut să procedeze imediat a şa,dar azi fusese mult prea ocupat ca să -şi piardă timpul cu o întrevedere ce-ar fiputut să fie dificilă . Din moment ce nu vrusese să -i spună lui Annette pentruce-l că uta şi nici să -şi dezv ă luie adev ă ratul nume, era normal că devenisesuspicios şi mai era, de asemenea, faptul că încercase să aga ţ e un om cu totulşi cu totul str ă in, câ nd se observa cu uşurinţă că era genul de femeie carest ă tea de obicei în banca ei. Ca orice bă rbat, st ă tu un moment şi se întrebă câ tde departe intenţ iona să meargă ca să obţ ină informa ţ ia dorit ă . Ciudat, darsavur ă acest gâ nd. Ah, la naiba! Luc scr âşni din dinţ i câ nd un gâ nd nea şteptat îi trecu prin

minte. Să fie oare o reporter ă trimisă de vreo revist ă americană ? Sau o autoarede editoriale care-şi vinde articolele mai multor ziare concomitent? Ori poateuna dintre acele comentatoare de radio în că utare de povestioare lacrimogene?Cu picanterie interna ţ ională , bineînţ eles. N-ar avea nevoie să ştie prea multedespre iahturi ca să facă o serie de reportaje despre urmă rile cursei Fastnet.Privind totul dintr-un unghi de interes uman. Tragedia foarte multor proprietaride iahturi din întreaga lume care muriser ă pe mare. Ar putea la fel de bine să fie ceva din toate acestea. Pentru un jurnalist american, Luc Devereux unputea fi altceva decâ t un nume pe lista de supravieţ uitori. Fastnet… ah, Dumnezeule! Dorea ca amnezia să -i fi şters acea amintirechinuitoare. Palpita ţ ia cicatricei de la t â mpla lui Luc deveni pronunţ at vizibilă câ nd îşi aminti acele ape să lbatice ale mă rii biciuite de furtună , catargele carecă deau, punţ ile pline de sâ nge şi ţ ipetele înă buşite de vijelie. Fastnet fusese oîntrecere cu moartea, cursa unui iaht pe care el îl proiectase. Faptul că bă rba ţ iiSaint-Cloud îşi pierduser ă vieţ ile la bordul acelui iaht însemnase un afrontadus familiei care-l crescuse pe el, un v ă r îndepă rtat şi bastard, aproape ca peunul dintre membrii ei. Dacă trebuise să uite ceva, de ce nu uitase de Fastnet?


13/142

Şi totuşi, acea parte din trecutul să u încă îl mai ţ inea în ghearele sale.Poate că a şa avea să fie mereu, că ci tot a şa le ţ inea şi pe cele două femei din

via ţ a lui, singurele care mai r ă mă seser ă din mă reţ ul neam Saint-Cloud. Oare se va elibera vreodat ă de datoria pe care o avea fa ţă de mă tuşa şi t â nă ra lui verişoar ă ?

Simţ ea fa ţă de mă tuşa lui, Tante Marie, un sentiment slab de milă , înciuda faptului că -i era extrem de îndatorat pentru că -l crescuse. Dacă trecutulo ţ inea prizonier ă , poate acea închisoare şi-o f ă cuse singur ă . Mă tuşa lui era ofemeie cu o voinţă extraordinar de puternică , tocmai de aceea avea să supravieţ uiască . Însă Aimée, scumpa, inocenta şi t â nă ra Aimée, tremur â nd pemarginea pr ă pastiei viitorului şi susţ inut ă de legă tura ei cu trecutul… de cetrebuie să fie încă tuşat ă de tragedia familiei? Era suficient că -şi pierduse tat ă lşi fratele f ă r ă să -şi piardă şi libertatea. Aimée era adev ă rata victimă a curseiFastnet, iar Luc simţ ea că fa ţă de ea are cea mai mare responsabilitate. Înmomentul de fa ţă existau foarte puţ ine lucruri pe care le putea face ca să schimbe anomalia vieţ ii tinerei lui verişoare, dar acest fapt îl tulbura nespus şiconstituia încă o povar ă a conştiinţ ei sale încă rcate. Luc înlă tur ă cu hot ă r â re gâ ndurile îndreptate că tre femeile fa ţă de careavea astfel de datorii şi mai dă du încă o comandă . Deocamdat ă , cu micilereglă ri pe care le f ă cuse toat ă ziua, testul era un triumf. Puţ in mai t â rziu, câ ndiahtul se mişca precum o pasă re mare şi gra ţ ioasă în zbor aproape că uitase dedurerea de cap şi apoi îi reveni, împreună cu imaginea chinuitoare amisterioasei Jane Smith. Faptul că era ziarist ă nu justifica opţ iunea ei pentru o identitate falsă decâ t dacă avea un nume uşor de recunoscut. Dar se îndoia că asta ar fi cuputinţă la v â rsta ei. Nu putea să aibă prea mult peste două zeci şi cinci de ani.

În plus, st ă tea într-unul dintre cele mai mici şi ca vai de lume hoteluri dinQuimper, care cu greu ar fi fost ales de o femeie cu bani, şi succes. Să fieatunci încă o pretinsă moştenitoare a familiei Saint-Cloud? Sau o pretendent ă ?

Tot ce se poate. Îi dă duse de înţ eles Annettei că era vorba de unele complica ţ iilegale. O ameninţ are voalat ă , altfel spus. Mai apă ruser ă şi alte persoane careprelinseser ă că fac parte din trecutul lui sau menţ ionaser ă promisiuni care nuli se f ă cuser ă niciodat ă . Amnezia lui, de care aflase mult ă lume, încurajase totfelul de impostori. Unii dintre ei relatau poveşti suficient de plauzibile, dar carenu se potriveau cu faptele cunoscute din via ţ a lui şi a celor doi Saint-Cloudmor ţ i. Era, care va să zică , o alt ă impostoare. Pretenţ ia ei că -l cunoscuse înainteconfirma pur şi simplu acest lucru. Bineînţ eles că vroia bani şi spera că ameninţă rile ei o vor ajuta să -i obţ ină f ă r ă să ajungă la tribunal. Dacă venea cuo pretenţ ie adev ă rat ă , de exemplu, cu o istorie care reuşea să reziste la o

verificare riguroasă , abordarea ei ar fi fost mult mai direct ă şi prezentat ă pe că ilegale adecvate. Nu pă rea să fie genul de femeie care încercă să te jecmă nească ,dar Luc ştia deja, cu pă rere de r ă u, că un chip inocent nu însemna mare lucru.


14/142

O experienţă amar ă îl înv ăţ ase că feţ ele nevinovate ascundeau adeseori intenţ iimurdare. Deodat ă , mâ nia puse st ă pâ nire pe el. Indiferent pentru ce îl că uta, s-o ianaiba pe femeia aceea! Dacă scopul ei era să tragă foloase de pe urmanemiloaselor nenorociri ale altor oameni, atunci merita o lecţ ie dur ă . Zv â cnirea

din cicatricea de la t â mpla lui Luc deveni acut ă şi-i înă spri guratransformâ ndu-i-o într-o linie subţ ire şi periculoasă . Poate că domnişoara JaneSmith îşi gă sise na şul în persoana domnului John Doe! CAPITOLUL 2 Tory tocmai ieşise din cadă câ nd auzi un ciocă nit uşor în uşa camerei dehotel. Nervii să i nu tresă ltar ă la auzul acelui zgomot. După baia lungă

voluptoasă pe care o f ă cuse, erau acum mult mai relaxa ţ i decâ t fuseser ă maidevreme în ziua aceea, câ nd descoperise că a şteptarea ei la Saint-Cloud & Filsfusese în van. Într-un hotel ca acela era puţ in probabil să fie camerista, a şa că putea fiturista aceea pisă loagă ce st ă tea în camera de vizavi, o înv ăţă toare pensionat ă care că lă torea de una singur ă şi că reia nu-i plă cea câ tuşi de puţ in, solitudinea.

Tory se înf ăşur ă într-un prosop uzat şi se îndrept ă că tre uşă cu un oftat deresemnare, pentru că nu vroia să se poarte ur â t cu o fat ă bă tr â nă singuratică .

Avea timp destul, nu era mai mult de ora şapte. Îşi str â nse prosopul deasupra sâ nilor şi deschise uşa cu zgomot. I se t ă ier ă suflarea. — Ah, Dumnezeule, zise ea holbâ ndu-se de mirare. Tu erai. — Pot să intru? Sau trebuie să stau pe hol, drept mulţ umire că te-amajutat să treci de scorpia de secretar ă ? Întrebarea lui fu retorică , nu necesit ă un r ă spuns. Era mult mai expert

decâ t ea în arta de a deschide uşile. Reuşi să intre cu mult ă uşurinţă şi f ă r ă să împingă . Tory nu putu să protesteze folosindu-şi for ţ a, că ci avea doar o singur ă mâ nă liber ă . Cu una trebuia să -şi susţ ină prosopul iar cealalt ă , pe care şi-oridică pentru a-l opri, îi fu apucat ă şi să rutat ă cu un gest foarte puţ incaracteristic americanilor. Atingerea gurii sale aspre parcă îi zdruncină o partedin simţ ul realit ăţ ii şi, înainte să -şi dea seama, el era deja în camer ă , iar uşaînchisă cu fermitate în urma lui. Îşi trase cu brutalitate-mâ na. — Ai ajuns… mai devreme, îngă imă ea. I se f ă cu pielea gă ină şi sâ ngele parcă -i clocoti în vine din cauza cicatriceilui, care parcă îi arsese cu fierul roşu mâ na. De isterie poate? De ce venise cudouă ore mai devreme? Cum o gă sise? — V â ntul a început să se mai domolească . În ochii bă rbatului se citea o batjocur ă vigilent ă , iar pe buze avea o ironiest â njenitoare, enervant ă . Ştia că o f ă cuse să -şi piardă echilibrul. Am fost nevoiţ i să ne întoarcem la ţă rm mai repede decâ t prev ă zusem. Şipentru că tot nu mâ ncasem la pr â nz, mi s-a pă rut inutil să mai înt â rzii cu cina.


15/142

Ochii vizitatorului scrutar ă încă perea. Nu f ă cu nici un comentariu, nu seştie dacă doar din lipsă de interes ori pentru că avea tact. Camera lui Tory eramică şi murdar ă , singurul confort fiind oferit de o baie micuţă , f ă r ă de caresimţ i că n-ar putea să existe. — Va trebui să pleci!

— Dacă plec, s-ar putea să nu mă mai întorc, o avertiză el înaint â nd şimai mult în camer ă . Se sprijini de o parte a uşii de la baie şi o privi fix, cu oscâ nteiere diabolică în ochi. Şi te rog nu-mi cere să a ştept afar ă pe hol. Nu sunt un bă rbat r ă bdă tor şi s-ar putea să mă decid să plec şi să mă nâ nc de unulsingur. Nu-şi permitea să -l lase să dispar ă : era singura ei legă tur ă cu informa ţ iape care o dorea. — Nu… te rog să mă a ştepţ i. Am să mă schimb în baie. Dar între ea şi acel micuţ refugiu st ă tea un zid de muşchi – umerii şipieptul lui. La auzul vorbelor ei nu se dă du la o parte, a şa cum s-ar fi a şteptat.Îşi lă sase lenjeria intimă în baie şi vroia să şi-o pună pe ea câ t mai cur â ndposibil. Dar ezit ă o clipă şi toate simţ urile i se r ă zvr ă tir ă din cauză ca el nu seclintise din locul în care st ă tea. În semiîntunericul sugestiv al camerei, umbrele de pe fa ţ a lui erauneliniştitoare, pentru că scoteau în evidenţă zâ mbetul amuzat din colţ ul guriisale aspre şi senzuale. Înainte să intre în baie. Tory lă sase jaluzelele, deoarecefereastra ei nu dă dea spre o privelişte pitorească , ci doar spre alte ferestre dinapropiere. Aprinsese doar o veioză mică . Se aplecă repede să mai aprindă un

bec, sper â nd că în felul ă sta va schimba atmosfera din camer ă . În lumina artificială a becurilor, paloarea cicatricei lui ieşea în evidenţă pe pielea foarte bronzat ă şi din cauza pă rului negru, des îşi purta costumul şi

cravata cu aceea şi degajare cu care mai devreme îşi purtase hainele sport, darsesizai în înf ăţ işarea lui o distincţ ie înnă scut ă . Ştiuse că avea să fie periculos,dar nu chiar at â t de periculos. Simţ i cum i se înmoaie picioarele. De ce trebuiaoare să fie chiar at â t de al dracului de atr ă gă tor? Se uit ă nervoasă că tre uşa de la baie. Ocupa prea mult din spa ţ iul peunde să treacă ea. — Cum… m-ai gă sit? — Am mituit o camerist ă , rosti el t ă r ă gă nat, privirea fiindu-i misterioasă şi sarcastică . Am observat că femeia nu ţ inea minte numele. Nu şi-a amintit înce camer ă st ă Jane Smith, dar n-a mai avut greut ăţ i câ nd am întrebat-o de odoamnă din America, rece, suplă , cu pă rul castaniu deschis şi cu un zâ mbetîncâ nt ă tor pe fa ţă . Gura ta, Jane – ezit ă el o clipă asupra numelui – e mai puţ inanonimă decâ t numele pe care-l por ţ i. Că ut ă tura lui lungă , întunecat ă şi arză toare, cu care-şi însoţ i cuvintele, of ă cu să şov ă ie mai mult decâ t ar fi crezut posibil. Câ teva secunde, patimi caredormiser ă în ea mult ă vreme o f ă cur ă să se clatine pe picioare şi-i trimiser ă mici fiori pe şira spină rii. Apoi îşi reaminti că bă rba ţ ii f ă ceau întotdeauna uz deastfel de flat ă ri, chiar şi atunci câ nd nu le luau în serios. Complimentul şi


16/142

privirea înv ă luitoare erau doar menite s-o mai înmoaie. I se mai f ă cuser ă complimente în trecut şi ştia cu exactitate spre ce intenţ ionau s-o conducă .Deveni rigidă – o reacţ ie instinctiv ă , în ciuda faptului că înf ăţ işarea ei gra ţ ioasă n-avea nevoie să fie îmbună t ăţ it ă absolut deloc. Scurta şi dureroasa experienţă din timpul că să toriei o înv ăţ ase să nu mai acorde încrederea sa nici unui

bă rbat frumos, iar în anii trecuţ i n-avusese nici un motiv să se r ă zgâ ndească înacest sens. Aprecierea scrut ă toare din ochii lui nu era un compliment sincer, cidoar un fel de a-şi declara intenţ iile pe care le avea pentru mai t â rziu în searaaceea. Deocamdat ă nu era pregă tit ă să -i spulbere intenţ iile, îşi str â nse şi mai-tare prosopul în jurul ei. — Ar fi trebuit să -mi telefonezi de jos, zise ea încercâ nd cu greu să -şipă streze câ t mai calmi ochii că prui. Îşi ridică o spr â nceană întunecat ă . — Cum a ş fi putut să fac asta? Recepţ ionerul n-a gă sit nici o fişă pe caresă fie trecut ă Jane Smith. Şi n-am ştiut numă rul camerei pâ nă câ nd nu mi l-aar ă tat camerista. Ei, dar ai de gâ nd să te îmbraci? Picioarelor tale le-ar sta mai

bine pe o plajă decâ t în cel mai bun restaurant din Quimper. Spunâ ndu-i asta, încercă parcă s-o determine să treacă pe lâ ngă el. Eraconvinsă că un prosop nu era o îmbr ă că minte suficient ă pentru a o ajuta să facă fa ţă unei bariere umane at â t de periculoase. Era pur şi simplu mult preariscant. Niciodat ă în via ţ a ei nu-şi simţ ise picioarele ma ţ i dezgolite ca atunci.Conştient ă de faptul că -i erau minuţ ios examinate, traversă dormitorul şiscotoci în dulă piorul cu haine pâ nă câ nd îşi gă si halatul. Îşi dori să nu fi fostdin nailon subţ ire care, deşi o acoperea perfect, se mula mult prea sugestiv pe

corp. Se întoarse cu spatele şi-l puse pe ea, lă sâ nd prosopul să alunece pepodea doar după ce se acoperi şi se simţ i în siguranţă , îşi legă cordonul. Nudorea ca înt â lnirea lor să degenereze într-un contact sexual, a şa că avea să gr ă bească lucrurile câ t îi va sta în putinţă . Trebuie să se îmbrace şi să plece larestaurant câ t mai repede posibil, ca să nu-şi atragă ura acelui bă rbat. Avea să renunţ e la el îndat ă ce va afla ceea ce dorea. Se întoarse şi tresă ri câ nd observ ă că se apropiase de ea. — Înainte de a te duce să -ţ i fardezi fa ţ a frumoasă şi curat ă , murmur ă elcu o voce r ă guşit ă , cred că ar trebui să facem cunoştinţă a şa cum se cuvine. Îitremura tot corpul. Câ nd puse mâ inile pe umerii acoperiţ i cu materialulmă t ă sos. Începu să mâ ngâ ie suprafa ţ a halatului cu degetele lui puternice, at â tde uşor, at â t de încet şi, Doamne, at â t de sugestiv. Tory simţ i că toat ă carnea îifusese sensibilizat ă . Vru să ţ ipe. — Ţ i-am spus. Mă numesc… — Ssst. N-am vrut să spun asta. Mă referam la altfel de a ne cunoa şte,acela cu adev ă rat important. Câ nd îşi aplecă fa ţ a, pe Tory o fascinar ă ochii lui şi mesajul ceţ os din ei.Dacă mai avea vreo îndoială cu privire la ceea ce a ştepta de la ea pâ nă la


17/142

sf â r şitul serii, ochii aceia cu pleoape grele şi mişcarea buzelor lui ferme şisenzuale o dumirir ă cu prisosinţă . Îşi întoarse capul, chiar la timp. Nu f ă cu nicio mişcare brutală ca să -i prindă gura, dar micile să rut ă ri cu care-i acoperiobrazul aproape c-o f ă cur ă să -şi piardă echilibrul. Buzele lui desf ă cute cu

blâ ndeţ e nu erau a şa de dure cum pă reau. Erau moi, calde, seducă toare şi

mult prea pricepute, buzele unui bă rbat cu experienţă vast ă de via ţă . Închiseochii, r ă suflă şov ă ielnică şi apoi şi-i deschise din nou câ nd el îi dă du drumulf ă r ă să profite de avantajul pe care-l avea. — Sper că n-ai nimic împotriva să rutului, murmur ă el cu o senzualitatecatifelat ă în vece. Mi-ai stricat planurile pentru mai t â rziu. — Noi… nu ne cunoa ştem, protest ă Tory cu sufletul la gur ă . — Am de gâ nd să rezolv şi problema asta pâ nă , trece noaptea. Mişcarea arogant ă şi scurt ă a gurii lui parcă îi spuse că era perfectconştient de reacţ ia ei şi bine pregă tit să a ştepte. Nu era de mirare faptul că luase tremurul ei drept o dovadă de victorie ori de câ te ori o pretindea. Tory îşi acoperi decolteul cu o mâ nă , acolo unde alunecase nailonul şilă sase să i se vadă o parte din sâ n. Fugi în baie, încuie uşa şi se propti de earespir â nd din greu. Acum că -i cunoştea intenţ iile, îşi dă du seama că trebuia să -şi fi luat o rochie cu ea. Dacă s-ar fi gâ ndit cu luciditate, i s-ar fi pă rut ochestiune destul de simplă , numai că nu gâ ndise a şa. Acum era prea t â rziu casă se ducă să -şi aducă una. Întinse mâ na cu degete tremur ă toare după lenjeria intimă şi-şi trase pe ea acele veşminte insuficiente, dar totuşi absolut necesare.Inima îi bă tea puternic, palmele îi erau reci şi umede, iar gâ tul îi ardea în loculunde buzele lui o să rutaser ă seducă tor şi uşor. Mai prinse puţ in curaj machiindu-se. Din fericire, îşi ţ inea fardurile peun raft de sticlă , în baie. Se tulbur ă câ nd constat ă că îi tremura foarte tare

mâ na cu care-i acoperise gura. Ah, la naiba! Oare chiar nu mai înv ăţ ase nimicde la nouă sprezece ani? După toate lecţ iile acelea dure primite din partea luiGriff Rammell ar fi trebuit să devină imună în fa ţ a bă rba ţ ilor înalţ i şifermecă tori. Cu câ t erau mai atr ă gă tori, cu at â t mai mult trebuiau evita ţ i. Toţ ii

bă rba ţ ii frumoşi erau la fel – luau ceea ce-şi doreau şi după aceea dispă reau. A şa procedase Griff cu ea, iar Luc Devereux cu Laura, sora ei. Şi ambii f ă cuser ă promisiuni pe care nu şi le ţ inuser ă . Încerca să -şi îndrepte linia rujului câ nd el bă tu uşor în uşa de la baie.

Vocea lui t ă r ă gă nat ă , joasă şi sarcastică se auzi înă buşit ă prin uşa cereprezenta un fel de barier ă între ei. — Ţ i-am ales o rochie. Deschide ca să ţ i-o dau. Consimţ i după o pauză scurt ă şi după ce-şi str â nse cordonul halatului,închise, repede uşa la loc. Apoi privi înspă imâ ntat ă rochia pe care i-o alesese.Era, după pă rerea ei, doar o jumă tate de rochie. — Chestia asta mai are şi o jachet ă , strigă ea. — Nu-mi place jacheta. Câ nd ies la un restaurant, îmi place să admirpriveliştea. Am v ă zut destul acum câ teva clipe ca să -mi st â rnească apetitulpentru mai mult. Vocea lui se înă spri. Pune-ţ i-o!


18/142

Str â nse rochia între degete simţ indu-se prinsă în capcană şi îngrozitor dedescurajat ă . Nu suporta să -şi expună corpul în felul ă sta. F ă r ă jachetaasortat ă , cu guler înalt, rochia aceea scurt ă şi subţ ire, din mă tase, cafenie, nureuşea să acopere prea mult, cel puţ in din jumă tatea superioar ă a corpului.Fusta cloş, dar care totuşi se lipea de picioare era absolut decent ă , însă

decolteul adâ nc era astfel croit, încâ t, la cea mai mică aplecare sau mişcare acorpului, să a ţâţ e privirile bă rba ţ ilor. F ă r ă un efort prea mare de imagina ţ ie îţ idă deai seama că n-avea cum să poarte un sutien pe dedesubt, că ci spatele eragol pâ nă la talie. — O să -mi fie frig! R â sul lui r ă guşit, semnificativ se auzi prin uşă . — Am eu grijă de asta. Tory îşi st ă pâ ni nervii, se calmă , se gâ ndi că -şi va pune jacheta înainte dea pleca spre restaurant. Ei bine, gâ ndi ea combativ ă , mulţ umea lui Dumnezeucă avea sâ nii mici. Era bine f ă cut ă în zona aceea, nicidecum superdotat ă . După ce o să -i constate lipsa de opulenţă , are să fie probabil plictisit. Îşi trase rochiape ea, f ă r ă sutien, şi-şi petrecu urmă toarele câ teva clipe uit â ndu-se neajutorat ă în oglindă , cu o contrariere pur feminină . De ce nu putuse să fie mă car puţ inmai lat ă acolo unde trebuia? Dă du fr â u liber câ torva dintre nemulţ umirile eiamestecate în timp ce-şi peria furioasă pă rul. Îşi reaminti că , oricum, nu dorea să -l atragă , indiferent ce putea gâ ndi el.Ce-şi închipuia? Că era tipul de femeie disponibilă aventurilor de-o noapte?Probabil ca ceva de genul ă sta crezuse, că ci altfel nu i-ar fi fost at â t detransparente intenţ iile. Încă de câ nd intrase pe uşă , nu f ă cuse altceva decâ t s-odezbrace din priviri, luâ nd în considerare timpul pe care-l petrecuseadresâ ndu-i amabilit ăţ i – ca să nu mai vorbim că nici numele adev ă rate nu şi le

cunoşteau – erau la fel de str ă ini ca un că lă tor pe mare fa ţă de un trecă tor depe stradă . Dar poate că asta nici nu-l deranja. Câ t de greşit îi interpretase acest

bă rbat motivele pentru care îl acostase! Motivele lui erau destul de evidente,a şa cum erau întotdeauna intenţ iile bă rba ţ ilor. De un lucru însă era sigur ă : fiecă reuşea, ori nu să -i smulgă informa ţ ia dorit ă , n-avea de gâ nd să -l maiprimească în camera ei de hotel după ce luau cina. Câ nd ieşi repede din baie, el st ă tea sprijinit de un perete, cu mâ inileîncrucişate şi medita. O fracţ iune de secundă crezu că ză rise ceva ostil înexpresia lui, dar imediat se îndrept ă şi admir ă imaginea oferit ă de apariţ ia ei. — Sunt gata să renunţ la cină , murmur ă el în timp ce-o mă sur ă cu oprivire arză toare care-i demasca gâ ndurile, ar ăţ i destul de bine pentru mine. Ştia că bă rba ţ ii flatau de obicei astfel doar atunci câ nd doreau să obţ ină ceva. Cu toate acestea însă o emoţ iona, deşi nu ar fi trebuit. Se simţ i pe

jumă tate goală şi complet vulnerabilă câ nd ochii lui îi examinar ă liniadecolteului. Încercă să stea, câ t mai dreapt ă , o poziţ ie care f ă cu materialulinadecvat să i se lipească de sâ ni, în loc să -i dezgolească total acele pă r ţ iprimejdioase. Se for ţă să -i ofere un zâ mbet luminos şi încercă să treacă pelâ ngă el ca să ajungă la dulap.


19/142

— Stai, îngă imă el. Vreau să mă asigur că am ales rochia cea maipotrivit ă . O prinse de bra ţ e şi o for ţă să se întoarcă într-o, parte şi într-alta. Ştia că nu-i poate scă pa nimic. Deşi st ă tea foarte dreapt ă , mă tasea care se lipea decorpul ei îi scotea sâ nii în evidenţă cu lux de amă nunte.

— Foarte apetisant, constat ă el cu o voce groasă . Înainte să -i dea drumul îşi ridică o mâ nă şi-i atinse cu voluptate urechea

– un gest seducă tor care dovedea câ t de multe tactici intime cunoştea pentru aface o femeie să -şi piardă capul. F ă r ă să vrea, Tory se înfior ă şi închise ochiipentru. Câ teva clipe. Câ nd îi deschise, ză ri apă r â ndu-i pe buze acel zâ mbetdeja ştiut. Recunoscu aroganţ a aceea a lui, specifică unui mascul acaparatorce-şi închipuia că va avea de-a face cu o pradă uşor de cucerit. „Dar n-o să fie a şa!” îşi spuse Tory smucindu-se. Deşi protesta din toatesimţ urile, Tory ştia că ar fi regretat foarte cur â nd dacă îi încuraja avansurile.Str â nsoarea lui nu era puternică şi reuşi să se desprindă cu uşurinţă ,mulţ umit ă că nu recursese la tactici mai agresive. Se îndrept ă că tre dulap cu mişcă ri gr ă bite, dar atente şi-şi luă de acolocealalt ă jumă tate a rochiei. Plecă de lâ ngă dulap, îşi puse jacheta pe ea şi seaplecă să -şi aleagă o pereche de sandale elegante. Se încă lţă şi tocmai seridicase, câ nd bra ţ ele lui o cuprinser ă pe la spate. Scoase un strigă t, lă să

jacheta să -i cadă şi se îndrept ă brusc. — Reacţ ionezi întotdeauna at â t de să lbatic? îi şopti el în pă r. Apoi i-ldă du într-o parte dezgolindu-i gâ tul. Mâ inile lui îi mâ ngâ iar ă umerii goi în timpce se aplecă s-o să rute după ureche. O cuprinse ameţ eala câ nd, simţ i atingerea degetelor lui înă sprite de zilele lungi petrecute pe mare, că ldura şi greutateapalmelor. Şi totuşi, ca şi buzele, degetele lui nu erau lipsite de delicateţ e.

Încremenise de emoţ ie: una din mâ inile lui puternice aluneca şi se insinua cuintimitate sub marginea materialului de la piept. Camera se înv â rtea cu ea.Libertatea neruşinat ă pe care şi-o luase o ză pă ci pe moment, iar for ţ a lui ocopleşi cu totul şi nu mai putu să se mişte. Îi simţ i respira ţ ia fierbinteîncă lzindu-i gâ tul şi gura umedă întredeschisă lă sâ ndu-i urme delicate pepielea sensibilă . După ani întregi, în care-şi înfr â nase orice dorinţă , atingerealui intimă , cu totul nelalocul ei, o f ă cu să reacţ ioneze ca un contor Geigeratunci câ nd depistează uraniu. În clipa aceea, în timp ce st ă tea încremenit ă de uimire, el îi mâ ngâ iesâ nul delicat încercâ nd să -i aprecieze că ldura şi mă rimea. Apoi îi atinse uşor şicu mult ă pricepere sf â rcul, reuşind să -l trezească la via ţă . Deşi cu oarecare înt â rziere, pâ nă la urmă se trezi şi ea la via ţă . Îl apucă de mâ nă , i-o dă du la o parte şi în câ teva secunde era în mijlocul camerei. Seîntoarse spre el şi-l privi în ochi, cu obrajii în flă că ri. Ochii ei calzi scâ nteiauplini de mâ nie. Acest bă rbat arogant şi sigur pe el presupusese prea multelucruri în ceea ce o privea.


20/142

— Nu sunt ceea ce crezi, zise ea înfierbâ ntat ă . Doar pentru că amacceptat să ies cu tine nu înseamnă că intenţ ionez să mă şi culc cu tine înnoaptea asta. Te compor ţ i ca un… motan în că lduri! Expresia feţ ei lui se schimbă subtil şi deveni mai periculoasă . O urmă uşoar ă de dispreţ îi apă ru pe buze.

— Ştiu foarte bine de ce ai acceptat să iei masa cu mine. — Greşeşti! — Crezi? Doreşti informa ţ ii despre Luc Devereux. Ai să te bucuri câ nd veiauzi că sunt pregă tit să ţ i le furnizez. E o promisiune… dar ea depinde de ceeşti pregă tit ă să -mi oferi în schimb. — În nici un caz a şa ceva, zise Tory ridicâ ndu-şi capul într-un modsfidă tor. Câ teva clipe o privi cu r ă ceală , iar sclipirea aceea ciudat ă îi înă spri ochiide culoarea granitului. Câ nd i se adresă iar, vocea lui era hot ă r â tdispreţ uitoare. — De unde ştii ce doresc de la tine? Că ci, f ă r ă îndoială , nu mă refer laceea ce tu ai definit cu at â ta lipsă doar pentru că tu, domnişoar ă Jane Smith,ai f ă cut pe de romantism – a şa ceva. M-am comportat ca un motan şoricelulamuzat şi ai reacţ ionat sensibil la avansurile mele. N-am de gâ nd să facdragoste cu tine. Chiar dacă ai fi vrut, n-a ş fi fost disponibil. Cu fruntea sus, Tory încercă să -şi ascundă sentimentele, ceea ce nu-ireuşea niciodat ă prea bine, pentru că privirea ei expresiv ă o dă dea de obicei degol. Deşi nu vroia ca el să reacţ ioneze din instinct, în adâ ncul sufletului ei defemeie îşi dorea foarte tare să fie dorit ă . Îşi umezi buzele şi încercă să segâ ndească la un r ă spuns potrivit. „Mă bucur că nu mă doreşti? Am ştiut astaîncă de la început? N-am reacţ ionat în nici un fel; doar imagina ţ ia ta e de vină ?

Şeful t ă u te-a pus să te iei de mine ca să afli ce vreau?” De data asta nuindignarea, ci ruşinea îi împurpur ă obrajii. — Ţ i-ai bă tut joc de mine, spuse ea pâ nă la urmă . — Poate că da, încuviinţă el neîndur ă tor. — Probabil că ai un anumit scop. El se duse la dulap, scoase o haină subţ ire de primă var ă şi i-o aruncă .Închise uşa dulapului tr â ntind-o înainte ca ea să -şi poat ă lua de acolo jacheta.Şi pâ nă să mai rostească ceva, o conduse cu for ţ a spre ieşire, acum că renunţ ase la pretextul de a fi atras de ea în vreun fel. — Hai, îi porunci el. Vom lă muri la restaurant care este scopul meu. Şi s-ar putea, domnişoar ă Jane Smith, să fie în legă tur ă cu al t ă u. Restaurantul se afla pe una din str ă zile vechi din Quimper, acolo undecasele din lemn cu acoperişuri triunghiulare erau lipite una de alta, a şa cumfuseser ă secole de-a r â ndul. Dinspre gr ă dinile cu garduri de piatr ă ce se aflauîn apropiere r ă zbă teau mirosuri de azalee roşii şi hortensii care îndulceau aerulplă cut al nopţ ii. În restaurant te înt â mpinau aromele rafinate ale unei excelente

bucă t ă rii franţ uzeşti. Se a şezar ă , la o masă dintr-un colt intim şi nu foarte


21/142

luminos, unde Lory nu se simţ i prea st â njenit ă de decolteul ei. Ce importanţă avea dacă el vedea ceva ce oricum nu-şi dorea? După ce-şi bă ur ă aperitivele, deveni nefiresc de t ă cut ă . Continuă să -şiţ ină capul sus, dar privire îi era plecat ă , în felul acesta mâ inile fiind acelea pecare i le vedea şi nu chipul. La naiba cu mâ inile lui puternice, agile! La naiba

cu priceperea lor de a tulbura o femeie! Să le ia naiba, pentru că -şi bă tuser ă jocde ea! Să -l ia şi pe el naiba, că ci îi dovedise că sub ţ esă tura cicatricei lă sat ă deani, vechile ei r ă ni erau de fapt nevindecate şi mai dureroase ca oricâ nd. Şi eacare crezuse că nu mai era câ tuşi de puţ in vulnerabilă . Ce ironie! Sub învelişulei rece, perfect matur se ascundea încă un copil respins care dorea să plâ ngă . Dar femeile în toat ă firea, mai ales cele independente, nu plâ ngeau. — Spune-mi ce fest ă anume mi-ai jucat? întrebă ea. — Una foarte mică – probabil mult mai mică decâ t cea pe care mi-ai

jucat-o tu mie. Vom discuta după ce termină m cina, da? Refuz să vorbimînainte; prefer să nu-mi stric pofta de mâ ncare. Arbor â nd o expresie impenetrabilă , Tory cercet ă meniul pref ă câ ndu-seinteresat ă . Dacă n-o vroia la pat, atunci ce anume vroia. Probabil că acţ iona, îninteresul lui Devereux. Şi totuşi, îi promisese informa ţ ii. Mă car pentru motivulă sta şi tot merita să suporte acea cină . — Să comand eu în locul t ă u '? — Chiar te rog. Alese homar ŕ l'Américaine, o specialitate de prin partea locului.. — Vei observa că , de fapt, nu e deloc ŕ l'Américaine, spuse el după , ce-idă du chelnerului comanda. Tory privea atent ă fa ţ a de masă în timp ce el îi povestea că Armorique

fusese numele vechi al provinciei Bretagne, dar că o re-numiser ă a şa din cauza valurilor succesive de bretoni, majoritatea celţ i, care populaser ă acel ţ inut; că unul dintre cele mai mari valuri migratoare venise o dat ă . Cu invazia anglo-saxonilor în Anglia, apoi unul şi mai mare o dat ă cu invazia normanzilor. — Dar probabil că totul a început cu mult înainte, pentru că cei mai

vechi locuitori erau, de asemenea, celţ i. Se spune că au ajuns pe aici Cavaleriiregelui Arthur. Îl că utau pe Sf â ntul Graal, al că rui duh bă nuiau că se gă seşteîn Pă durea Paimpont de lâ ngă Rennes – o r ă măşiţă a unei pă duri mai mari încare-şi f ă cuse să la ş Merlin. Dacă legenda conţ ine vreun dram de adev ă r, atunciînseamnă că acei cavaleri medievali au lă sat drept moştenire nume curioaseprecum Saint-Cloud. — Saint-Cloud? Ah, da – a şa se numea compania care construia iahturi.E un nume straniu. Pe Tory n-o interesau prea tare poveştile lui, dar spera să îndreptediscuţ ia spre subiectul pe care-l avea în minte. — Presupun că Luc Devereux a cumpă rat numele de la adev ă ra ţ iiproprietari. Câ nd s-a înt â mplat asta?


22/142

— Nu vom vorbi despre Luc Devereux decâ t mai t â rziu, îţ i aminteşti? Aluzia lui fu sarcastică . Dacă te plictiseşte discuţ ia despre Saint-Cloud, am să aleg alt subiect. Ce te aduce în Franţ a? — Adineauri mi-ai zis să lă să m subiectul ă sta pentru mai t â rziu, ripost ă

Tory cu asprime.

Z â mbi amar, recunoscâ nd că avea dreptate. — Se pare că va trebui să a ştept ă m amâ ndoi, murmur ă el înainte de atrece la subiecte mai puţ in sensibile. Sosi mâ ncarea. Pentru că Tory nu începuse să vorbească despre altceva,îşi continuă relatarea despre Bretagne, unde se pă rea că tr ă ise ceva ani. Ţ ineala acei bretoni aproape mistici, a că ror limbă foarte veche se asemă na mai mult cu cea velşă decâ t cu franceza. Tory, pă str â nd o urmă de politeţ e, punea unele întrebă ri, dintre caremajoritatea se refereau la pelerinajele locale pardon5. Deşi cele mai importante dintre acele ceremonii religioase pline deculoare aveau loc în timpul verii, Tory avusese şansa să vadă una dintre ele decâ nd venise în Bretagne: o procesiune solemnă , nocturnă , luminat ă doar delumâ nă ri, la care participa tot satul. V ă zuse costume tradiţ ionale, steaguri,icoane şi multe reprezenta ţ ii în aer liber urmate de izbucniri de r â sete şi voie

bună . Av â nd în vedere că era american, însoţ itorul să u cunoştea foarte multelucruri despre obiceiurile şi portul localnicilor, festivalurile, legendele şisuperstiţ iile lor.. — Foarte mulţ i dintre sfinţ ii de pe aici sunt recunoscuţ i de biserica de laRoma, îi explică el, dar acest fapt nu-i împiedică pe bretoni să -şi venereze idoliia şa cum se cuvine. Sunt nişte oameni foarte individualişti şi independenţ i. Iarîn problemele religioase – aproape mistici. Bineînţ eles că de la celţ i au moştenit

asta. Aceste subiecte inofensive f ă cur ă cina ceva mai suportabilă , chiar dacă totuşi continua să fie st â njenitoare. Îi vorbi despre locuri din Bretagne pe careea le v ă zuse, dar şi despre unele pe care nu le v ă zuse – mla ştinile acoperite cuiarbă neagr ă şi pă mâ nturile cu coline st â ncoase; str ă lucitoarele plaje pentruturişti, care se întindeau înspre nord, de-a lungul Coastei de Smarald – Côted'Emeralde; crucile care se vedeau adesea şi a că ror piatr ă roasă de timp st ă tea mă rturie vechimii lor. Vorbi despre crestele acoperite cu pini şi falezele mă reţ edin granit mov, care caracterizau uneori ţă rmul şi mai să lbatic al Atlanticului,cu mirosul pă trunză tor al florilor subtropicale. Ce creşteau protejate de bă taia

v â ntului. Vorbi despre iahturi şi despre câ t de mult iubeau bretonii marea. Tory îl ascult ă f ă r ă tragere de inimă , sper â nd că ar putea să -i scape şi câ teva indiciireferitoare la Luc Devereux, dar şeful să u fu singura persoană despre care nuscoase nici un cuv â nt. Că tre sf â r şitul cinei aduse în discuţ ie un subiect care ointeresa mai mult. — Cred că ai auzit de Carnac? Seamă nă cu Stonehenge, monumentconstruit tot de celţ i. Mii de megaliţ i6 enormi a şeza ţ i pe verticală au constituit


23/142

probabil un fel de monument de cult ridicat în cinstea soarelui. Se numescmenhiri7. Se află la est de aici, lâ ngă … Tory puse cuţ itul şi furculiţ a deoparte. Oricum, de câ tva timp nu f ă cusedecâ t să se joace cu homarul, îşi ridică ochii, ceea ce f ă cuse de puţ ine ori decâ nd sosiser ă la restaurant şi-l surprinse privind-o cu atenţ ie. Terminase deja

de mâ ncat, că ci avusese mai mult ă poft ă decâ t ea. — Ştiu totul despre Carnac, zise ca într-un fel absolut descurajator. Nu mai schimbar ă nici o vorbă în timp ce chelnerul gr ă bit le luă farfuriileşi le aduse cafelele. Nu comandaser ă desert, însă Tory accept ă un lichior decă pşuni, o specialitate locală . — Uite ce e, te superi dacă încet ă m cu fleacurile astea? A ş vrea chiarfoarte mult să ştiu cum pot lua legă tura cu şeful t ă u? Ai de gâ nd să -mi spui orinu? — Da, îţ i voi spune. Dar mai înt â i, conform înţ elegerii, vreau să aflucâ teva lucruri despre tine. Acelea pe care n-am reuşit să le descopă r, Victoria

Allworth, uit â ndu-mă în pa şaportul t ă u. Tory deveni palidă la fa ţă . Care va să zică îi cotrobă ise prin lucruri câ tst ă tuse ea în baie! — Mi-ai umblat în geant ă ! îl acuză ea. Ridică din umeri, indiferent la reacţ ia ei. — Trebuia să fac ceva ca să -mi umplu timpul. Jane Smith nu era cuputinţă să aibă un trecut, însă am sentimentul că tu ai. Îl privi cu fermitate şi adversitate. Îşi str â nse pumnii lâ ngă marginea feţ eide masă , iar încheieturile degetelor i se albir ă . — Cred că am stabilit deja că Jane Smith nu prezint ă nici un interespentru John Doe.

— N-am să -ţ i satisfac curiozitatea pâ nă câ nd nu mi-o satisfaci şi tu pe amea câ t de câ t. Tory îşi st ă pâ ni vocea. — Bine, dacă trebuie, dar prefer să nu menţ ionez nimic din trecut. Dacă

vrei, pune-mi întrebă ri despre via ţ a mea actuală . — Consider ă că te-am şi întrebat. Poţ i să începi de unde vrei şi să -mispui orice. Se pregă ti să facă asta, cel puţ in în parte. Nu era cine ştie ce, dacă r ă splata lui avea să fie o mică informa ţ ie ce pă rea extrem de greu de obţ inut. Şipentru că ştia deja cum o cheamă , nimic altceva din ceea ce-i transmisese luiLuc Devereux nu avea vreo importanţă deosebit ă . — Am tot doi pă rinţ i. Vorbesc la prezent pentru că sunt încă amâ ndoi în

via ţă . Se opri şi-şi micşor ă ochii. Nu crezi că e cazul să renunţă m şi la JohnDoe? Ca să nu mă mai simt ca şi câ nd a ş discuta cu un om perfect str ă in. — Termină ce-ai început, mai înt â i. Termină -ţ i povestea şi apoi am să ţ i-ospun şi eu pe a mea. Vorbeai despre pă rinţ i. Da? — Sunt să raci, dar destul de cinstiţ i. Tata este proprietarul unui ziar careabia se vinde, dintr-un or ăşel mic. Mama munceşte tot acolo, pentru că tata


24/142

nu-şi poate permite să angajeze lucr ă tori că rora să le dea salariile care se cer.Pe sora mea şi pe mine ne-au trimis în Europa ca să facem colegiul şi de aceeasalonul e tapetat cu acte de ipotecare, iar veranda din fa ţă cu cita ţ ii… ah,Dumnezeule! Doar nu vrei să auzi chestii de genul ă sta, nu? Orice om are opoveste asemă nă toare.

— Nu cred. Continuă . — N-am fra ţ i. Doar o sor ă . Suntem gemene, dar nu ar ă t ă m la fel. De fapt,suntem complet diferite. Ea este foarte dr ă guţă şi fragilă … iar eu… ei, bine, haisă zicem doar că nu semă nă m, deşi am fost întotdeauna foarte apropiate. Areun copil, pe nepotul meu Nicholas. Ce să -ţ i mai spun? Mi-ai citit în pa şaportaproape toate datele esenţ iale. Except â nd ocupa ţ ia, presupun. — Care este? — Deocamdat ă niciuna. Nu lucrez. — Nu lucrezi? — Sunt geolog. Şomajul este temporar, sper. Chiar înainte să vin înFranţ a, am trimis câ teva cereri, dar durează destul de mult pâ nă primeşti unr ă spuns. Mi-am dat demisia din ultima slujbă . — De ce? Privirea ei era foarte liniştit ă , că ci vroia ca el să audă ce va spune. Era unexerciţ iu de mâ ndrie să -i aducă la cunoştinţă că n-ar fi fost disponibilă chiardacă el ar fi vrut-o. — Din cauza şefului. Era solid, blond, frumos şi credea că este o mană cerească pentru femei. Nu-ţ i pot spune dacă femeile erau de acord cu el, că cieram singura care se afla în colţ ul acela mizerabil şi uitat din Alaska şi că reia ise putea cere pă rerea. Ştiu prea bine ce gâ ndeam. Mă să turasem să mai totlupt cu el şi după trei ani de sâ câ ieli n-am mai putut suporta. Ţ i-am r ă spuns la

toate întrebă rile? — Nu. De ce Dumnezeului să lucrezi într-un loc pe care în primul r â nd îldescrii mizerabil şi uitat? Şi să r ă mâ i acolo timp de trei ani? — Pentru bani, zise ea privindu-l fix în ochi. Mulţ i, foarte mulţ i bani.Primele erau mari. — Să înţ eleg că -ţ i plac banii? observ ă el, sec. Eşti divor ţ at ă sau celibatar ă convinsă . — Acum începi să intri în trecut, zise ea cu r ă ceală . Mai ai vreo întrebaresau continuă m cu tine? — Fumezi? îi oferi o ţ igar ă . — Nu, mulţ umesc. Nu fumez. Nu mai era necesar să -şi motiveze niciminciuna aceea. Şi-o aprinse pe a lui şi se încrunt ă . Ridică privirea. Fumul albă strui îiînv ă luia tr ă să turile severe şi frumoase, cicatricea contribuind la apariţ ia uneiîncordă ri nervoase neplă cute pe fa ţ a lui. — Ce doreşti de la Luc Devereux? Îl privi fix, încercâ nd să par ă că nu vrea să se complice prea mult. Laîntrebarea asta n-avea de gâ nd să -i r ă spundă .


25/142

— E timpul să aflu acum şi eu câ te ceva despre tine, zise ea după o clipă încă rcat ă de t ă cere. Privirile lor erau prinse într-un r ă zboi care abia atunci fusese declarat.

Aparenta politeţ e ascundea ostilitate, resentiment, precauţ ie şi, cel puţ in înceea ce o privea pe Tory, foarte mult ă tensiune sexuală latent ă . Atmosfera din

micul restaurant deveni plină de semnifica ţ ie. — Tocmai te-am întrebat, zise el uşor. Îţ i repet, domnişoar ă , ce doreşti dela mine? O t ă cere nesf â r şit ă se lă să între ei. Tory se albi la fa ţă . În cele din urmă ,îşi puse şervetul pe masă şi gestul ei avu semnifica ţ ia unei renunţă ri calme. — Cred că ar fi mai bine să plecă m, rosti ea cu mult ă prudenţă , înaintede a-ţ i trage o palmă . CAPITOLUL 3 Venir ă la restaurant cu taxiul, dar, câ nd plecar ă în grabă de acolo, în fa ţ a ieşirii nu era tras niciunul. Tory începu să meargă foarte repede, f ă r ă a maia ştepta să vadă dacă putea opri vreo ma şină . Comportamentul ei nu eraconştient, ci stimulat de nevoia de a-şi clarifica mâ nia oarbă ce pusesest ă pâ nire pe ea. S-ar fi oprit dacă el n-o urma. Acum, că -l avea, nu-şi puteapermite să -l piardă . Dar parcă el era acela care nu intenţ iona oricum s-o lasesă -l piardă . Mergeau amâ ndoi în acela şi pas, la fel de repede. Trecur ă printr-o pia ţă mare, pe str ă zi înguste şi alei slab luminate. Abiamai observ ă marea catedrală Saint-Corentin, a că rui construcţ ie neregulat ă şicurios de nesimetrică , ce avea turlele mari, după model normand, o copleşise, oumpluse de venera ţ ie doar cu câ teva zile în urmă . Abia dacă mai ză ri libr ă riileşi magazinele de muzică ce erau închise, vitrinele cu faianţă şi alte produse dinQuimper, bă ncile de piatr ă pe care nu mai st ă tea nimeni din cauză că era

noapte. Nu ştia nici pe ce că rare întortocheat ă hoină reau, nici câ te minute sescurseser ă , în cele din urmă , i se prinse tocul de la pantof într-o piatr ă de pavajspart ă . Erau sub un felinar, într-un loc singuratic de lâ ngă meterezele mari şiîntunecoase ale ora şului vechi. Se opri şi inspir ă adâ nc aerul nopţ ii. O apucă de bra ţ e şi o întoarse cu fa ţ a spre el. — N-ar fi mai bine să mă lă mureşti? Tory îi r ă spunse în singurul mod care-i fu cu putinţă în clipa aceea. Furia o amuţ ise. Îşi str â nse tare pumnii mici şi-şi exterioriză mâ nia înă buşit ă deat âţ ia ani, lovindu-i pieptul pâ nă câ nd începur ă s-o doar ă mâ inile şi bra ţ ele dincauza efortului. Avea dinţ ii încleşta ţ i, pieptul îi tresă lta de suspine, iar lacrimilei se prelingeau pe fa ţă şi-i str ă luceau în lumina gă lbuie a felinarului. Dar nuera conştient ă de nimic din toate acestea. Continua doar să -l lovească . Şi-l lovea. Şi-l lovea. O ţ inu câ teva clipe şi o lă să să dea în el, deşi str â nsoarea lui devenea totmai puternică , pentru a-i împiedica loviturile furioase să -i cauzeze şi mai multeneplă ceri decâ t pâ nă atunci. Pâ nă la urmă îi spuse cu rigiditate:


26/142

— Sunt un om, nu zidul acela de granit. Doar pâ nă la anumite limitesuport o pedeapsă f ă r ă să reacţ ionez în vreun fel. Chiar trebuie să te oprescfolosindu-mi for ţ a? Deodat ă , parcă se simţ i complet epuizat ă .. Se scursese dinea totul: furia, puterea, chiar şi o parte din disperare. Încet ă pentru că , pur şi simplu, nu mai era în stare să continue. Nu mai

exista strop de vlagă în degetele ei. Şi le descleşt ă tremur â ndu-i şi o

Date post:	07-Jul-2018
Category:	Documents
Upload:	miha-mihaela
View:	482 times
Download:	30 times

Abra Taylor - Suflet salbatic.pdf

Documents