A_4.12_Condition proces prod agr_2014.pdf

7/23/2019 A_4.12_Condition proces prod agr_2014.pdf

http://slidepdf.com/reader/full/a412condition-proces-prod-agr2014pdf 1/197

UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRICOLE ŞI MEDICINĂ

VETERINARĂ “ION IONESCU DE LA BRAD” IAŞI

CONF. dr. Aglaia MOGÂRZAN

CONDIŢIONAREA ŞI

PĂSTRAREA

PRODUSELOR AGRICOLE

VEGETALE

(Suport de curs I.D.)

2014



TEHNOLOGIA PĂSTRĂRII PRODUSELOR AGRICOLE VEGETALE

2

CUPRINSPag.

Introducere....................................................................................................... 3

U.I. 1. INSUŞIRILE MASEI SEMINŢELOR DETERMINATE ÎNPRACTICA CONSERVĂRII ŞI PĂSTRĂRII PRODUSELOR AGRICOLE VEGETALE………………………………………… 4

1.1. Însuşirile fizice, fiziologice şi biochimice ale masei de boabe…………… 51.2. Procesele fiziologice şi biochimice din masa de boabe în timpul

păstrării…………………………………………………………………..... 18

U.I.2. CONSTRUCŢII PENTRU DEPOZITAREA PRODUSELOR,UTILAJE ŞI INSTALAŢII UTILIZATE ÎN SPAŢIILEDE DEPOZITAREA PRODUSELOR AGRICOLE…………............ 29

2.1. Construcţii pentru depozitarea produselor agricole ……………………….. 312.2. Utilaje şi instalaţii utilizate în spaţiile de depozitare a produselor

agricole…………………………………………………………………….. 42

U.I. 3. RECEPŢIONAREA PRODUSELOR ŞI COMPARTIMENTAREA

LOR ÎN DEPOZITE………………………………………………… 683.1. Recepţionarea calitativă şi cantitativă a produselor……………………... 693.2. Compartimentarea şi depozitarea produselor agricole…………………... 75

U.I. 4. CURĂŢAREA ŞI SORTAREA PRODUSELOR AGRICOLE VEGETALE………………………………………………………….. 91

4.1.Curăţarea şi sortarea produselor agricole vegetale……………………….. 92

U.I.5. METODE DE CONSERVARE A PRODUSELOR AGRICOLEVEGETALE ŞI PARTICULARITĂŢILE DE CONSERVARE PE GRUPE DE PRODUSE………………………………………… 110

5.1. Metode de conservare a produselor agricole vegetale…………………… 1115.2. Particularităţile conservării produselor agricole vegetale……………….. 131

U.I. 6. CONTROLUL PERIODIC A CALITĂŢII PRODUSELOR ÎNTIMPUL PĂSTRĂRII ŞI COMBATEREA DĂUNĂTORILOR ŞI A CIUPERCILOR DIN DEPOZITE ŞI DIN PRODUSE…….. 169

6.1. Controlul periodic a calităţii produselor în timpul păstrării…………….. 1706.2. Combaterea dăunătorilor şi ciupercilor din depozite şi din produsele



3

agricole……………………………………………………………… 172

BIBLIOGRAFIE…………………………………………………………… 196

RĂSPUNS LA TESTELE DE AUTOEVALUARE…………………………197

INTRODUCERE

Produsele agricole vegetale obţinute pe ogoare nu pot fi valorificate

integral, decât după ce au fost bine conservate şi păstrate. Altfel,

degradările suferite de produsele agricole recoltate, datorită, pe de o parte,

proceselor vitale proprii ce se desfăşoară în seminţe, tuberculi etc., iar pe

de altă parte, activităţii numeroaselor vieţuitoare (microorganisme, insecte,

acarieni, rozătoare, păsări etc.), determină mari pierderi cantitative şi

calitative, care nu numai reduc, ci pot chiar anula beneficiile scontate de pe

urma sporurilor de producţie înregistrate în câmp. Rămâne, aşadar,obligaţia specialiştilor şi lucrătorilor din sectorul condiţionării, păstrării si

valorificării produselor agricole de a înlătura pierderile ce pot interveni

după recoltare, pierderi ce pot ajunge uneori până la 50% din recoltă.

Lupta împotriva pierderilor amintite nu este deloc uşoară, deoarece

implică atât mijloace materiale însemnate cât şi suficiente cadre de

specialitate.Producţia agricolă vegetală este reprezentată de seminţele şi fructele

unor plante cultivate (cereale, leguminoase pentru seminţe, oleaginoase

etc.); tulpinile plantelor textile (in, cânepă); rădăcini şi tuberculi (sfeclă,

cartof); partea aeriană a plantelor (plante medicinale şi furajere); sau alte

organe (frunze de tutun, conuri de hamei).

Dintre aceste produse, ponderea valorică o deţin seminţele şi fructele.

Deşi fiecare din aceste grupe de produse are particularităţile sale




4

specifice, există şi multe caracteristici comune care interesează conservarea

şi păstrarea acestora.

Unitatea de învăţare 1.

INSUŞIRILE MASEI SEMINŢELOR DETERMINATE ÎN

PRACTICA CONSERVĂRII ŞI PĂSTRĂRII PRODUSELOR

AGRICOLE VEGETALE.

CUPRINS (U.I.1) Pag.

Obiectivele şi componentele profesionale specifice (U.I.1)……………. 4Instrucţiuni………………………………………………………………. 51.1.Însuşirile fizice ale masei seminţelor (curgerea, autosortarea,

porozitatea şi sorbţiunea)………………………………………….... 51.2.Procesele fiziologice, biochimice din masa de boabe în timpul

păstrării……………………………………………………………... 18Test de autoevaluare ………………………………………………. 27Rezumat (U.I.1)……………………………………………………. 28Bibliografie (U.I.1)………………………………………………… 29

Obiectivele şi componentele profesionale specifice (U.I. 1) Obiectivele acestei unităţi de învăţare este însuşirea principalelor noţiuni

referitoare la însuşirile fizice ale masei seminţelor (curgerea, autosortarea, porozitatea şi densitatea, precum şi sorbţiunea şi termoconductibilitatea masei

seminţelor) care influenţează toate lucrările care se efectuează în depozitatele de păstrare a produselor (transport, curăţare, uscare, dezinfectare, tratare etc.).De asemenea studenţii îşi vor însuşi cunoştinţe privitoare la procesele

fiziologice ce au loc în seminţe în timpul păstrării (respiraţia, maturareafiziologică, încingerea masei seminţelor şi germinaţia acestora în timpul păstrăriişi noţiuni legate de compoziţia chimică a boabelor.

După finalizarea studiului din această unitate de învăţare studentul vadispune de competenţe pentru :

- Explicarea factorilor ce influenţează curgerea şi autsortarea maseiseminţelor ;

- Identificarea condiţiilor de păstrare a produselor pentru a evita încingereamasei de boabe ;



5

- Explicarea modului de producere a fenomenului de încingere şifazele de desfăşurare a acesteia ;

- Cunoaşterea condiţiilor de încolţire pentru germinaţia seminţelor întimpul păstrării ;

- Cunoaşterea compoziţiei chimice a produselor agricole vegetale.

Instrucţiuni (U.I.1)

Această unitate de învăţare (U.I.1) cuprinde noţiuni privind însuşirile fiziceale masei seminţelor ce influenţează lucrările ce au loc în depozite pentruîmbunătăţirea calităţii produselor cât şi procesele fiziologice ce au loc în seminţeîn timpul păstrării.

De asemenea U.I.1 cuprinde şi însuşirile biochimice (compoziţia chimică a

principalelor specii de plante).Timpul de învăţare este de cca. 3 ore iar la sfârşit studenţii vor rezolvatestul de autoevaluare (1).

O lucrare de verificare care să cuprindă aspecte din cadrul acestei unităţi deînvăţare va fi prezentată la finalul U.I.

1.1. ÎNSUŞIRILE FIZICE FIZIOLOGICE ŞI BIOCHIMICE ALE MASEI DE BOABE

În toate operaţiunile tehnice (manipulare, transport, curăţire, sortare, aerare,dezinsectizare, uscare, conservare etc.)care se efectuează de la treierarea şi pânăla utilizarea seminţelor în diferite scopuri (industrie, alimentaţie, furajare,însămânţare etc.) îşi pun amprenta însuşirile fizice ale seminţelor şi a masei deseminţe, dintre care, mai importante:

- curgerea seminţelor şi a masei (friabilitatea) seminţelor; - autosortarea;- porozitatea şi densitatea; - sorbţiunea şi higroscopicitatea;

- termoconductibilitatea.Curgerea seminţelor şi formarea taluzului natural Însuşirea seminţelor şi a masei de seminţe de a se deplasa pe un plan

înclinat, formând o pantă naturală cu un anumit unghi faţă de orizontală senumeşte capacitate de curgere sau friabilitate.

Dacă pe o suprafaţă plană cade liberă o cantitate de seminţe, acestea seaşază într -o grămadă care capătă forma unui con, a cărui generatoare poartădenumirea de taluz natural. Unghiul dintre orizontală şi panta formată princurgerea produselor poartă denumirea de unghiul taluzului natural. În timpulcăderii, boabele se rostogolesc pe generatoarea (panta) conului, fără să-şimodifice unghiul taluzului natural.

Deplasarea seminţelor pe planul înclinat (taluzul natural) începe dinmomentul în care acestea ies din echilibrul stabil, moment determinat de unghiul




6

de frecare a seminţelor pe suprafaţa înclinată sau de unghiul de contact între boabe în timpul rostogolirii.

Unghiul de frecare este unghiul cel mai mic la care masa de seminţe începe

să alunece pe o suprafaţă oarecare.Capacitatea de curgere (friabilitatea) are o mare importanţă pentru practică,

de unghiul taluzului natural ţinându-se seama obligatoriu la construireadepozitelor pentru seminţe, a instalaţiilor de transport şi curăţire prin cădere liberă(elevatoare, transportoare pneumatice, maşini de curăţit şi sortat etc.) (fig. 1.1.1.).O friabilitate bună a seminţelor înseamnă o manipulare uşoară a acestora laumplerea sau golirea mijloacelor de transport (autocamioane, vagoane, vapoare),a spaţiilor de depozitare (magazii, silozuri), cât şi în timpul prelucrării produselor(morărit), cu cheltuieli minime.

Fig. 1.1.1. – Curgerea seminţelor prin cilindrii triori

În general, pantele şi tuburile de scurgere a produselor trebuie să aibă oînclinare de cca. 45º în cazul cerealelor grele (grâu-secară) şi jilave. La tuburile cusecţiunea pătrată şi cu una din feţe orientată în jos, înclinarea trebuie mărită cu 3 -5%, iar la cele cu un unghi de îmbinare a feţelor orientat în jos, înclinarea semăreşte cu cca. 18% faţă de unghiul taluzului natural al produsului.

Pentru măsurarea unghiului taluzului natural se pot folosi diferitedispozitive. La îndemâna oricui este folosirea unui vas de sticlă de forma unei prisme dreptunghiulare care se aşează în poziţie verticală, se umple 3/4 cuseminţe şi se răstoarnă lent în poziţie orizontală. Prin răsturnarea vasului, parteade produs liberă (care nu este în contact cu pereţii vasului) capătă forma unei pante cu o înclinaţie ce poate fi măsurată de la exteriorul prismei cu ajutorul unuiraportor (fig. 1.1.2.).

Capacitatea de curgere este influenţată de următorii factori: a. Forma boabelor. Cel mai mic unghi al taluzului natural, deci, cea mai

mare capacitate de curgere o au boabele sferice. Pe măsură ce forma seminţelor seînde părtează de cea sferică, capacitatea de curgere se micşorează (exemplu:



7

seminţele de mazăre uscată au unghiul taluzului natural de cca . 22 grade, iar boabele de orez, cca. 38 grade).

Fig. 1.1.2. – Prismădreptunghiulară din sticlă

pentru măsurareaunghiului taluzului natural (după Thierer L.V. şi colab.,

1971)

b. Starea suprafeţei boabelor. Seminţele cu suprafaţa netedă şi lucioasă(la fasole, ricin) au capacitatea de curgere mai mare decât cele cu suprafaţă

rugoasă, cu asperităţi, perişori (orz, ovăz, orez nedecorticat, bumbac) sau celeşiştave, zbârcite.

c. Conţinutul de umiditate a seminţelor. Pe măsura creşterii conţinutuluide umiditate, în general, se reduce foarte mult capacitatea de curgere lamajoritatea seminţelor. Excepţie fac cele care au formă perfect sferică, la acesteacapacitatea de curgere fiind foarte puţin influenţată de umiditate (tab. 1.1.1).

Tabelul 1.1.1Influenţa umidităţii asupra unghiului taluzului natural

(după L.V. Thierer şi colab., 1971)

Produsul Umiditate%

Unghiul

taluzului(grade)

Produsul Umiditate%

Unghiul

taluzului(grade)

15,3 30,0 14,6 32,0Grâu

22,1 38,0Ovăz

20,7 41,0

11,1 23,0 10,6 28,0Secară 17,8 34,0

Soia15,8 32,0

11,9 28,0 12,7 30,5Orz

17,8 32,0Lupin

21,2 30,5

d. Conţinutul şi natura corpurilor străine. În cazul în care masa deseminţe conţine o cantitate mare de impurităţi uşoare (paie, pleavă, ariste,ciocălăi, frunze, sfori) sau de seminţe de buruieni cu suprafaţa rugoasă şi cu posibilităţi de agăţare, capacitatea de curgere a acesteia se reduce considerabil orise poate pierde în totalitate. Dacă aceste componente sunt în cantitate mare iarforma , starea suprafeţei, umiditatea sunt defavorabile curgerii, masa de seminţeîşi pierde în totalitate capacitatea de curgere, îngreuind lucrările de încărcarea saugolirea mecanizată a depozitelor, alimentarea utilajelor de curăţire, uscare sauchiar înfundarea maşinilor şi utilajelor.

e. Felul, forma şi starea suprafeţei pe care se face curgerea. Cândsuprafeţele sunt înclinate, netede şi lucioase, capacitatea de curgere este mairidicată decât în cazul celor cu asperităţi. Prin conductele cu secţiunea circulară,curgerea este mai rapidă decât prin cele cu secţiune pătrată aşezată în colţ (cu un




8

unghi de îmbinare a suprafeţelor în jos). În afară de aceşti factori, unghiul taluzului natural este influenţat şi de

specia produsului (tab. 1.1.2).

Tabelul 1.1.2.Unghiul taluzului natural la seminţe din diferite specii (grade)

Unghiul taluzului Unghiul taluzuluiProdusulminim Maxim

ProdusulMinim maxim

Grâu 23 38 Porumb 30 40

Secară 23 38 Floarea soarelui 31 45

Orz 28 45 Mazăre 22 28

Ovăz 31 54 Ricin 34 46

Orez 37 45 In 24 34

Deplasarea produselor (curgerea) din celulele de siloz în timpul goliriiacestora mai este influenţată şi de alţi factori şi anume: forma celulei (circulară,hexagonală, pătrată etc.), forma pâlniei de curgere (trunchi de con, trunchi de piramidă etc.), înclinarea pantei la pâlnia de curgere a produselor din celule,raportul între înălţimea şi lăţimea celulei, poziţia şi numărul gurilor de evacuare a produselor etc.

Indiferent de aceşti factori s-a constatat că la golirea celulei se formează, laînceput, în partea inferioară a masei de boabe un canal prin care curge o cantitatede produs, în primul rând, de la fundul celulei. Apoi acest canal (central saulateral) se prelungeşte ajungând până la pâlnia formată la suprafaţa lotului, luânddiferite forme în funcţie de factorii amintiţi (fig. 1.1.3.).

În funcţie de diametrul, înălţimea celulei şi poziţia gurii de alimentare faţăde cea de evacuare s-au stabilit trei forme de curgere a produselor din celulelesilozurilor: curgere normală, curgere simetrică şi curgere asimetrică.

Fig. 1.1.3. – Forma pâlniei şi canalul decurgere după golirea unei cantităţi de

1/3 – 1/4 din capacitatea celulei cudiametru mare (după Thierer L.V. şi

colab., 1971)



9

1. Curgerea normală este caracteristică celulelor cu diametrul mareîn comparaţie cu înălţimea lor şi la care gurile de alimentare şi evacuare suntaproximativ în acelaşi plan vertical. În acest caz canalul din masa de seminţe seformează pe toată înălţimea stratului după scurt timp de la începerea curgerii

produsului; în continuare, în canalul de curgere sunt antrenate în mod succesiv produsele începând de la partea superioară către cea inferioară a celulei.

2. Curgerea simetrică este specifică celulelor înalte şi înguste, la care întimpul curgerii produsului se mişcă întregul lot, deplasarea fiind mai rapidă de-alungul canalului care se formează în produs, mai lentă spre zonele laterale. Dupăevacuarea a cca. 50 % din capacitatea celulei, curgerea devine normală.

3. Curgerea asimetrică este caracteristică celulelor cu diametrul foartemare şi la care gura de alimentare este asimetrică faţă de cea de evacuare.

Evacuarea produsului se face în mare parte pe straturi laterale, golindu-se în primul rând coloanele verticale din zonele învecinate canalului de curgere ce seformează în masa lotului.

În cazul produselor umede şi tasate cu capacitate redusă de curgere, dupăevacuarea unei treimi din celulă se poate forma o boltă, care după un anumit timpcedează şi supune celula la solicitări foarte mari prin deplasarea instantanee aîntregului lot de seminţe spre partea inferioară a celulei.

Autosortarea produselorAutosortarea produselor este însuşirea seminţelor şi a masei de seminţe în

mişcare, de a se aşeza în straturi în funcţie de mărimea, forma şi greutatea

specifică a componentelor. Acest proces se observă la umplerea sau golirea celulelor de siloz, mai evidentă fiind la încărcarea mecanizată a celulelor înalte.Prin căderea liberă a masei de seminţe se produce o stratificare a componentelorlotului de seminţe din punct de vedere calitativ, stratificare influenţată în maremăsură şi de curenţii de aer circulari care se formează în celulă şi care menţin particulele uşoare în stare de plutire un timp mai îndelungat, dirijându-le spre periferia celulei. Astfel, în zonele dinspre peretele celulei de siloz se separăcorpurile străine uşoare, boabele şiştave, zbârcite, praful etc. cu greutate specificămai redusă şi cu capacitate de plutire mai ridicată, în timp ce seminţele mari,

grele, cu capacitate de plutire mai mică, se grupează spre centrul celulei. Procesul de autosortare se mai produce şi în următoarele situaţii: - la încărcarea mecanizată a depozitelor desfăşurată în plan orizontal

(stratificarea este mai puţin accentuată decât în celulele de silozdatorită înălţimii mai reduse de cădere şi curenţilor de aer circulari deintensitate mai mică);

- la golirea prin căderea liberă a produselor din depozite;- în timpul transportului produselor pe drumuri care produc şocuri şi

trepidaţii puternice mijloacelor de transport, în vagoane de cale ferată,la deplasarea pe transportoare cu bandă, când componentele grele sesepară spre baza lotului iar impurităţile uşoare se adună la suprafaţavracului;

- la cernerea produselor, datorită vibraţiilor sitelor, la rostogolirea




10

seminţelor pe panta taluzului natural. La păstrarea seminţelor, autosortarea este un fenomen negativ, deoarece se

formează porţiuni neomogene din punct de vedere fiziologic, al porozităţii.

Acumularea impurităţilor uşoare şi a prafului creează condiţii pentru apariţia procesului de încingere. De procesul autosortării trebuie să se ţină seama larecoltarea probelor primare.

Pentru evitarea autosortării produselor în siloz, la gura de umplere acelulelor şi la cea de evacuare se montează dispozitive speciale numite conuri deîmprăştiere care împiedică acumularea componentelor grele spre centrul celulei şirepartizarea celor uşoare spre periferie. La proiectarea acestor conuri se ţineseama de forma celulei, înălţimea şi suprafaţa acesteia, poziţia gurii de umplere, acelei de evacuare, de tipul curgerii (normală, asimetrică, simetrică).

Densitatea şi spaţiul intergranular al masei de boabeTotalitatea spaţiilor de aer dintre seminţele unui lot de produse constituiespaţiul intergranular sau porozitatea lotului.

Volumul ocupat de masa de seminţe, fără spaţiul intergranular reprezintădensitatea (D) lotului. Atât porozitatea (P) cât şi densitatea (D) se exprimă în procente.

Porozitatea se poate defini drept raportul dintre volumul spaţiilorintergranulare şi volumul total ocupat de masa seminţelor şi se calculează cuformula:

100V

vV

P

în care:

P – porozitatea (%);V - volumul total al masei de seminţe; v - volumul componentelor solide din lot.Densitatea este raportul dintre volumul ocupat de componentele solide din

masa produsului şi volumul total al lotului şi se determină cu formula:

100V

vD

în care:D – densitatea (%);V - volumul total al masei seminţelor; v - volumul componentelor solide din lot.Porozitatea şi densitatea masei de boabe influenţează păstrarea şi

conservarea produselor, impunându-se în operaţiunile de: - aerarea activă (caracteristicile ventilatoarelor se calculează în funcţie

de porozitatea produselor iar la durata ventilării, de asemenea se ţineseama de volumul spaţiului intergranular);

- uscarea produselor (porozitatea şi densitatea sunt factori importanţice intră în calculul bilanţului termic);



11

- gazarea produselor cu substanţe chimice (insecticidele sub formă gazoasăsunt difuzate prin spaţiile dintre seminţe); În procesul de conservare a produselor, spaţiile intergranulare conţin

rezerva de oxigen necesară pentru respiraţia seminţelor şi tot în aceste spaţii se

acumulează bioxidul de carbon şi alte produse sub formă gazoasă rezultate dinactivitatea vitală a seminţelor.

Porozitatea şi densitatea se diferenţiază în funcţie de următorii factori: a) Mărimea şi forma componentelor solide ale masei de boabe.

Porozitatea se micşorează când în masa de seminţe există un amestec omogen decomponente mari şi mici, cele mici deplasându-se cu uşurinţă în spaţiile dintre boabe. Componentele mari măresc de obicei porozitatea. Seminţele uniformizateau un spaţiu intergranular mai mare. Loturile formate din boabe de formă sfericăau o porozitate mai mare decât cele alcătuite din seminţe de formă ovală.

b) Starea suprafeţei componentelor. Seminţele netede, lucioase, fărăasperităţi determină o porozitate redusă în comparaţie cu cele şiştave, zbârcite,sau cu asperităţi, ariste, care au un spaţiu intergranular mai mare.

c) Umiditatea seminţelor. Dacă seminţele se depozitează cu un procentridicat de umiditate, porozitatea este mai mare comparativ cu a celor uscate. Înschimb, dacă umezirea apare după ce produsele au fost depozitate, seminţele îşimăresc volumul datorită absorbţiei apei şi reduc spaţiul intergranular.

d) Procentul şi componentele corpurilor străine. Impurităţile mici reducdin porozitatea masei de seminţe, pătrunzând în spaţiile intergranulare ale lotului,iar cele mari şi în special cele uşoare afânează lotul, mărind porozitatea. Cu cât înmasa de seminţe există o proporţie mai mare de corpuri străine uşoare mari (paie,frunze etc.) cu atât porozitatea se măreşte, iar cu cât sunt mai multe impurităţisferice mici, cu atât porozitatea se micşorează.

c) Tipul depozitului. În depozitele situate în plan orizontal, înălţimeastratului de produs este mai redusă iar porozitatea este mai mare. În silozuri, careau o înălţime mare, porozitatea medie se reduce cu atât mai mult cu cât coloana de produse este mai înaltă. Porozitatea este mai scăzută spre baza lotului datorită presiunii şi tasării pe care o exercită coloana de seminţe asupra stratului inferior.Scăderea porozităţii datorită acestor procese se produce până la o anumită limită,

după care rămâne constantă. Valorile medii ale porozităţii la diferite produse sunt prezentate în

tabelul 1.3.1. Datorită autosortării, porozitatea poate fi diferenţiată în diferite locuri ale

masei de seminţe, ceea ce duce la repartizarea neuniformă a aerului, influenţândînsuşirile fizice şi procesele fiziologice din masa de boabe.

Tabelul 1.3.1Porozitatea medie la produsele depozitate

Produsul Porozitatea Produsul PorozitateaGrâu 35-45 Mei 30-50

Secară 35-45 Porumb boabe 30-55

Orz 45-55 Floarea soarelui 55-80




12

Ovăz 50-70 Mazăre 40-45

Hrişcă 50-60 Lupin 40-45

Orez nedecorticat 50-65 In 30-50

Sorbţiunea boabelor

Prin sorbţie sau sorbţiune se înţelege proprietatea seminţelor (datorităstructurii coloidale capilar poroase) de a absorbi vapori de apă, substanţe chimicesau gaze din mediul înconjurător şi se manifestă prin: adsorbţie, absorbţie,desorbţie, condensare capilară şi chemosorbţie.

Adsorbţia este însuşirea seminţelor de a reţine (fixa) la suprafaţaseminţelor vapori de apă sau gaze fără ca acestea să intre în reacţii chimice cu

substanţele chimice din seminţe. Absorbţia este procesul de pătrundere a vaporilor de apă sau a gazelor îninteriorul seminţelor, datorită diferenţei de presiune osmotică între interiorul şiexteriorul celulelor.

Desorbţia este fenomenul prin care vaporii şi gazele sorbite de seminţe potfi cedate parţial sau total mediului înconjurător, în cazul în care presiunea sauconcentraţia acestora din mediul ambiant scade sau când temperatura acestoracreşte.

Condensarea capilară reprezintă procesul prin care vaporii nesaturaţi aimediului înconjurător, intrând în capilarele seminţelor devin saturaţi şi se

condensează ca urmare a atracţiei exercitată de pereţii capilarelor seminţelor. Chemosorbţia este absorbţia de către seminţe a vaporilor de apă şi gaze,

însoţită de reacţii care determină modificări chimice ale componentelorseminţelor.

Între ţesuturile care alcătuiesc tegumentul seminţelor sau pericarpulfructelor există macro şi microcapilare. Diametrul macrocapilarelor este cuprinsîntre 10-3-10-4 cm iar a microcapilarelor este de 10-7 cm. Pereţii macro şimicrocapilarelor din straturile interioare ale seminţelor reprezintă o suprafaţăactivă care participă în procesele de sorbţiune a moleculelor de vapori şi gaze, de

asemenea, tot prin aceste capilare se deplasează vaporii condensaţi. Procesul de sorbţiune prezintă interes în tehnica uscării, gazării,conservării, păstrării, transportului şi prelucrării produselor agricole.

În cazul uscării produselor cu gaze de combustie în amestec cu aerulatmosferic (uscare directă), dacă arderea combustibilului nu se face complet,există pericolul, datorat sorbţiunii, ca seminţele să capete miros de fum, sau de bioxid de sulf (în funcţie de tipul de combustibil folosit).

În lucrările de combatere a dăunătorilor cu diferite produse se va evitafolosirea unor insecticide care, datorită chemosorbţiei, intră parţial în reacţie cusubstanţele din seminţe (de exemplu, amoniacul).

Tot datorită procesului de sorbţiune, produsele pot reţine mirosuri străine



13

neplăcute în cazul impurificării acestora cu seminţe bogate în uleiuri volatile(coriandru, chimion etc.) depreciindu-se astfel calitatea, îşi pot mări umiditatea,absorbi unele substanţe toxice, devenind neutilizabile sau pot pierde unelesubstanţe volatile, valoroase.

Higroscopicitatea seminţelor şi umiditatea de echilibru Higroscopicitatea (absorbţia şi desorbţia apei din boabe) reprezintă

proprietatea seminţelor de a absorbi umiditatea din aerul umed şi de a o cedamediului extern mai uscat.

Mărirea umidităţii seminţelor prin sorbţiune are loc când presiunea parţialăa vaporilor de apă de la suprafaţa seminţei este mai mică decât presiunea parţialăa vaporilor de apă din aerul atmosferic, iar eliminarea apei din boabe prindesorbţie se observă dacă presiunea vaporilor de apă din seminţe este mai maredecât cea a vaporilor de apă din mediul înconjurător.

Higroscopicitatea este influenţată de factorii:- compoziţia chimică a seminţelor; - mărimea, structura şi integritatea seminţelor; - umiditatea şi temperatura aerului atmosferic. În procesul de sorbţiune a vaporilor de apă din mediul extern se deosebesc

două faze: - difuziunea exterioară – pătrunderea vaporilor de apă din aerul

înconjurător în spaţiul intergranular al masei seminţelor şi - difuziunea internă – procesul de migrare a vaporilor de apă din spaţiul

intergranular al masei de seminţe în interiorul boabelor. Schimbul de apă dintre aer şi seminţe are loc până când se stabileşte un

echilibru dinamic între presiunea vaporilor de apă din interiorul seminţelor şi ceadin mediul înconjurător (valorile celor două presiuni sunt identice), stare numităechilibru higroscopic sau hidric.

Umiditatea seminţelor la care încetează schimbul de apă între boabe şi aerse numeşte umiditate stabilă sau umiditate de echilibru.

Echilibrul hidric este influenţat de: umiditatea relativă a aerului (gradul desaturaţie în vapori al acestuia), temperatura aerului, umiditatea şi temperatur a

seminţelor, compoziţia chimică, mărimea şi structura seminţelor. Pe măsură ceumiditatea relativă a aerului (%) creşte, se măresc valorile umidităţii de echilibru,iar mărirea temperaturii aerului determină scăderea umidităţii de echilibru(tab. 1.4.1.).

Compoziţia chimică a seminţelor influenţează foarte mult valoareaumidităţii de echilibru. Astfel produsele care conţin în majoritate amidon şi proteine (substanţe hidrofile – care absorb apa) au o umiditate de echilibru maimare (cereale, leguminoase pentru seminţe) decât cele care conţin cantităţi mari

de grăsimi (substanţe hidrofobe – care resping apa).Între diferite specii de cereale există o slabă diferenţiere a valorii umidităţiide echilibru deoarece compoziţia chimică ca şi structura seminţelor esteasemănătoare (tab. 1.4.2.).




14

Tabelul 1.4.1.

Influenţa umidităţii relative şi temperaturii aerului asupra umidităţii de echilibru la grâu (după THIERER L. V. şi colab., 1971)

Umidi tatea de echilibru a grâulu i la temperatura de:Umiditatearelativă a

aerulu i (%) -10°C -5°C 0°C 16-20°C 20-25°C

40 13,34 12,78 12,36 10,75 9,76

50 14,68 12,98 12,78 11,80 11,68

60 15,46 13,82 13,68 12,92 12,72

70 16,23 15,31 14,92 14,82 -80 18,52 17,67 17,45 16,83 -

Tabelul 1.4.2.Umidi tatea de echilibru (%) a boabelor de cereale la temperatura de 20°C

(după THIERER L. V. şi colab., 1971)

Umiditatea relativă a aerului (%) Produsul20 40 60 70 80 90

Grâu 7,8 10,7 13,1 14,3 16,0 19,9

Secară 8,3 10,9 13,5 15,2 17,4 20,8Orz 8,3 10,9 13,4 15,2 17,5 20,9

Ovăz 6,7 9,4 12,0 14,4 16,8 19,9

Orez decorticat 7,5 10,4 12,5 13,7 15,2 17,6

Mei 7,8 10,5 12,7 14,3 15,9 18,3

Porumb 8,2 10,7 13,2 14,9 16,9 19,2

În cadrul grupei plantelor oleaginoase, umiditatea de echilibru este cu atâtmai scăzută cu cât conţinutul de ulei în seminţe este mai ridicat (tab. 1.4.3.).

Tabelul 1.4.3.Umiditatea de echilibru (%) a seminţelor plantelor oleaginoase la temperatura de 22°C


Umiditatea relativă a aerului (%) Produsul Conţinutulde ulei (%) 20,2 49,3 57,1 78,7 87,5

Soia 20,0 5,10 6,31 8,95 13,97 18,89

In 38,5 4,10 5,50 7,07 9,43 12,25

Rapiţă 39,3 4,07 5,15 6,85 9,44 12,00

Floarea soarelui 46,3 3,27 4,79 6,43 8,37 11,07Ricin 55,1 2,99 4,33 5,44 6,60 8,42



15

Umiditatea de echilibru dă informaţii asupra posibilităţii masei de seminţe păstrate în anumite condiţii de temperatură şi umiditate de a se umezi sau usca.

Atât în perioada maturării şi recoltării cât şi în timpul aerării, conservării şitransportului produselor se constată variaţia umidităţii seminţelor în funcţie detemper atura şi umiditatea atmosferică.

Temperatura şi umiditatea atmosferică din timpul recoltării plantelorinfluenţează în mare măsură conţinutul de apă al seminţelor. Astfel, produselerecoltate în primele ore ale dimineţii, când umiditatea relativă a aerului este mairidicată, au un conţinut mai ridicat de umiditate, comparativ cu cele recoltate laamiază, când umiditatea atmosferică este mai scăzută. Între umiditatea boabelor provenite din acelaşi lan (cu tehnologie şi vegetaţie identică) diferenţa poate

ajunge uneori până la 10% între boabele recoltate în aceeaşi zi (de la ora 5 şi laora 16).În cazul produselor depozitate în vrac, zonele de contact cu aerul

atmosferic sunt influenţate în măsură mai mare şi mai rapid de umiditatea şitemperatura acestuia decât cele din mijlocul vracului. De asemenea, produseleaflate în mişcare (cu suprafaţa de contact cu aerul atmosferic mult mai mare) suntmai mult influenţate faţă de cele în staţionare; la seminţele mai mici transferul deumiditate se face mai uşor şi mai repede decât la cele mari.

Când seminţele au cedat din umiditate datorită scăderii umidităţii aerului, încazul revenirii aerului la umiditatea iniţială seminţele nu ajung la umiditateainiţială, ci va exista o diferenţă de umiditate în minus. Pentru ca seminţele săajungă la umiditatea iniţială (la începutul desorbţiei), umiditatea relativă a aeruluitrebuie să fie cu câteva procente mai mare faţă de valoarea de la începutulfenomenului. Acest fapt explică diferenţa de umiditate constatată în final, a unuivrac de seminţe în cazul amestecării a două loturi cu umiditate diferită şifenomenul se numeşte histerezis sorbţional. Între seminţele cu umiditate diferităare loc un proces de redistribuire a apei care se produce cu atât mai repede cu câtumiditatea şi temperatura seminţelor sunt mai ridicate şi cu cât omogenizarea estemai bună. Migrarea apei dinspre seminţele umede spre cele uscate începe după

câteva ore de la amestecarea seminţelor. Procesul de migrare şi uniformizare aumidităţii, în cazul amestecării a două loturi cu umidităţi diferite, în condiţiioptime de temperatură durează cca. 3 zile, diferenţa de umiditate datorathisterezisului de sorbţiune fiind între 1,2-1,3%, uneori chiar 2% (la grâu diferenţaeste în jur de 1% la umiditatea de echilibru de 8-18%)

În tabelul 1.4.4. este prezentată durata uniformizării unui lot de grâu careconţine în amestec boabe uscate şi boabe umede.

Diferenţa de 0,88% umiditate constatată după 72 ore de la amestecarealoturilor se atribuie histerezisului de sorbţiune.

Migrarea umidităţii între boabe se face mai repede la seminţele mici,şiştave, sparte, făinoase care au o suprafaţă activă de sorbţiune mai mare faţă deseminţele mari, compacte şi normal dezvoltate.

Procesele de absorbţie şi desorbţie a apei în masa seminţelor se petrece şi




16

între boabele proaspăt recoltate şi seminţele de buruieni prezente în lot (care deobicei au o umiditate foarte mare) determinând mărirea umidităţii boabelor înscurt timp. De aici rezidă necesitatea eliminării seminţelor de buruieni din masa

de boabe concomitent cu recoltarea şi depozitarea produselor. Tabelul 1.4.4.

Durata uniformizării umidităţii unui lot de grâu ce conţine în amestecboabe umede şi uscate

Umiditatea seminţelor (%) Intervalul de timp de laamestecarea seminţelor Lotul I Lotul II

0 ore (la omogenizare) 9,6 23,20

5 ore 13,57 19,06

8 ore 14,45 18,28

24 ore 14,61 18,02

72 ore 15,86 16,74

De exemplu: în cazul unui lot de grâu cu 9% seminţe de buruieni cu 56%umiditate şi 14% umiditatea grâului (fără buruieni), după 30 zile de păstrare,umiditatea întregului lot era de 18,4%.

Umiditatea de echilibru a seminţelor la temperatura de 20°C şi laumiditatea relativă a aerului de 70% se ia ca limită maximă a umidităţii pentru păstrare.

Termoconductibilitatea boabelor

Termoconductibilitatea reprezintă capacitatea transmiterii căldurii de la uncorp la altul ca rezultat al diferenţei de temperatură dintre ele.

Migrarea căldurii în masa de boabe are loc prin: conductibilitate calorică(conducţie), convecţie şi iradiere calorică.

a) Conductibilitatea calorică sau conducţia este trecerea căldurii printr -un corp solid şi se exprimă prin coeficientul de conductibilitate care reprezintăcantitatea de căldură necesară încălzirii cu 1°C a unui strat de boabe cu suprafaţa

de 1 m

2

- şi grosimea de 1m (1 m

3

de seminţe) într -o oră. În cadrul conducţieideplasarea căldurii se realizează prin contactul direct între boabe. Componentelemasei de boabe au, în general, o conductibilitate calorică foarte redusă, fiindcaracterizate printr-o mare inerţie termică (coeficient de conductibilitate foartescăzut). Aceasta se datorează compoziţiei organice a seminţelor şi prezenţeiaerului în spaţiile intergranulare care sunt rele conducătoare de căldură(coeficientul de conductibilitate foarte scăzut). Conducţia este influenţată deumiditatea masei de seminţe fiind într -o relaţie direct proporţională (pe măsuracreşterii umidităţii seminţelor creşte şi conductibilitatea calorică).

Valorile coeficientului de conductibilitate variază între 0,12-0,40 Kcal/m2/h

(aerul are coeficientul de 0,02 Kcal/m2/h, iar grâul şi orzul, valori între0,1-0,4 Kcal/m2/h; apa are coeficientul de 0,5 Kcal/m2/h, iar cuprul, valori între



17

260-340 Kcal/m2/h).b) Convecţia reprezintă transmiterea căldurii într -un corp gazos sau lichid.

În cadrul convecţiei, straturile de gaz sau lichid aflate în contact cu sursa decăldură devin mai calde şi mai puţin dense, se dilată şi se deplasează în sens

ascendent, locul lor fiind luat de straturile mai reci. Deplasarea căldurii în masa de boabe prin convecţie are loc prin intermediul aerului din spaţiul intergranular,aerul cald din straturile inferioare ale lotului fiind mai uşor, se ridică la suprafaţă.Deplasarea căldurii prin convecţie decurge lent, viteza acestui proces fiindcorelată cu diferenţa de temperatură dintre straturile situate la diferite niveluri şivolumul spaţiului intergranular. Datorită convecţiei, căldura acumulată înstraturile interioare ale lotului de seminţe se deplasează la suprafaţa masei deseminţe, fără însă ca focarele care se formează în straturile superioare să migrezeîn adâncime.

c) Iradierea calorică este procesul prin care un corp expus unei surse decăldură se încălzeşte. În cadrul metodelor de conservare a masei de seminţe,iradierea calorică este folosită în procesul de uscare a produselor prin contactul boabelor cu suprafeţe încălzite (conducte de calorifer) sau prin expunerea la soare.Propagarea căldurii prin iradiere în interiorul masei de seminţe se face foarte greudatorită conductibilităţii termice reduse a seminţelor. De aceea, la solarizarea(expunerea la soare) seminţelor pentru uscare se recomandă lopătarea repetată pentru expunerea la soare a straturilor inferioare. În cadrul uscării prin iradiereacăldurii de către suprafeţele încălzite se va avea în vedere ca radiatoarele să fieastfel amplasate încât la trecerea produselor printre conductele încălzite, fiecare bob şi fiecare parte al acestuia să fie în contact cu aceste suprafeţe.

Datorită slabei conductibilităţi calorice a masei de seminţe, zonele situatedeparte de stratul superior, de pereţii şi duşumeaua depozitului îşi menţin timpfoarte îndelungat temperatura din momentul depozitării. Astfel, dacă într -o celulăde siloz se introduce o masă de boabe mai caldă (fără a fi răcită, în prealabil),straturile din interiorul masei de boabe îşi vor menţine timp îndelungattemperatura determinată la depozitare şi dimpotrivă, masa de boabe în stare receîşi va păstra temperatura joasă şi în perioada de vară. Schimbarea temperaturii înmasa de boabe este dependentă de metoda de păstrare a boabelor şi de tipul

depozitului. Dacă produsele sunt păstrate în magazii, unde grosimea stratului de boabe este mică, variaţia de temperatură are loc mult mai repede decât în celulelede siloz.

Din punct de vedere a capacităţii de conservare a masei de boabe, slabaconductibilitate calorică are atât o însemnătate pozitivă cât şi una negativă. Astfelcă, datorită acestei însuşiri, printr -o organizare raţională a regimului de păstrare semenţine în masa de boabe o temperatură scăzută chiar şi în anotimpul cald.Temperatura scăzută determină încetinirea sau chiar oprirea temporară a tuturor proceselor fiziologice ce au loc în masa de boabe, prevenind în mare măsură

încingerea şi alterarea masei de boabe (de aici, posibilitatea conservării seminţelorcu ajutorul frigului).Dezavantajul slabei termoconductibilităţi a masei de boabe este faptul că, în

condiţii favorabile proceselor vitale din seminţe, microorganisme şi de creştere a




18

temperaturii acesteia, căldura este reţinută în masa de boabe şi poate declanşaîncingerea seminţelor.

1.2. PROCESELE FIZIOLOGICE ŞIBIOCHIMICE DIN MASA DE BOABE

ÎN TIMPUL PĂSTRĂRII

Seminţele îşi continuă activitatea vitală şi după recoltare, proceselefiziologice având intensitate diferită ca urmare a influenţei unor factori şi mai alesa mediului înconjurător. Când aceşti factori favorizează intensificarea proceselor

fiziologice din masa de seminţe, există pericolul unor pierderi însemnate şi a unordeprecieri sau degradări calitative. La procesele biologice ale seminţelor seadaugă şi acelea ale microorganismelor şi insectelor sau altor dăunători ceînsoţesc masa de seminţe.

Păstrarea produselor se bazează pe cunoaşterea tuturor proceselorfiziologice şi fizico-chimice ce au loc în masa de boabe în timpul depozitării,dupăcare se întreprind măsuri tehnice diferite în funcţie de zonă, de produs, dedestinaţia produsului etc. Necunoaşterea acestor procese, a cauzelor ce producintensificarea lor, neaplicarea la timp a măsurilor necesare determină modificări

calitative ale produselor şi deprecieri foarte grave. Procesele fiziologice cu importanţă pentru păstrarea seminţelor sunt:respiraţia, maturizarea fiziologică, încingerea, încolţirea şi germinaţia seminţelorîn timpul păstrării.

1.6.1. RESPIRAŢIA BOABELOR

Respiraţia în timpul păstrării cuprinde procesele biochimice de oxidare ahidraţilor de carbon şi a altor substanţe organice din seminţe, determinând o

pierdere de substanţă uscată, o modificare a compoziţiei chimice şi a însuşirilorcalitative ale seminţelor. Respiraţia este influenţată de următorii factori: umiditatea seminţelor,

prezenţa şi felul impurităţilor, prezenţa microorganismelor şi dăunătorilor în masade boabe, temperatura mediului înconjurător şi concentraţia de oxigen.

În funcţie de condiţiile de mediu, se deosebesc două tipuri de respiraţie aseminţelor: aerobă şi anaerobă.

a). Respiraţia aerobă - se desfăşoară în condiţii normale de respiraţie, cândsub influenţa oxigenului din mediul înconjurător se produce oxidarea compuşilororganici, mai ales a hidraţilor de carbon şi a grăsimilor, rezultând bioxid decarbon, apă şi o cantitate diferită de energie. De exemplu, prin oxidarea completăa unei molecule de glucoză rezultă:



19

C6H12O6 + 6 O2 6 CO2+ 6 H2O + 674 Kcal

b). Respiraţia anaerobă - are loc în lipsa oxigenului din mediul extern şi

este caracteristică fermentaţiei alcoolice, acetice, rezultând în final: alcool etilic,acid acetic, acid formic, oxalic etc. precum şi o cantitate de bioxid de carbon şi decăldură mult mai redusă (numai o treime CO2 şi de aprope 30 ori mai puţinăenergie calorică). Reacţia de oxidare anaerobă poate fi sintetizată în următoareaecuaţie:

C6H12O6 2 C2H5 OH +2 CO2 + 22 Kcal(alcool etilic)

Oxigenul necesar oxidării anaerobe este preluat din moleculele

monoglucidelor.Activitatea enzimelor de catalizare a substanţelor implicate în procesulrespiraţiei este influenţată de existenţa apei libere care asigură dizolvarea şicirculaţia substanţelor. La un conţinut redus de apă în seminţe, respiraţia estefoarte redusă.

Respiraţia este însoţită de următoarele fenomene: - pierderea în greutate, datorită consumului de substanţe organice; - reducerea procentului de oxigen, în favoarea bioxidului de carbon

eliminat;- creşterea umidităţii şi a căldurii care rezultă în procesul de respiraţie.

Căldura eliberată este acumulată în masa seminţelor şi datorită slabeiconductibilităţi termice a acestora, determină creşterea temperaturii ce poateajunge uneori până la 60-900 C. La aceasta se adaugă căldura provenită dinrespiraţia microorganismelor şi eventual a unor dăunători, determinânddeprecierea considerabilă a calităţii produselor, mai ales a germinaţiei seminţelor.

Pierderile de substanţă organică, ca urmare a respiraţiei seminţelor se potstabili prin:

- determinarea bioxidului de carbon, ţinând seama de faptul că, pentrua obţine 1 g CO2, se oxidează 0,6825 g glucoză în respiraţia aerobă şi

2,04 g glucoză în respiraţia anaerobă; - prin cântărirea greutăţii iniţiale şi după un interval de timp (metodadirectă) a probelor de seminţe păstrate în aceleaşi condiţii cu întreglotul şi cu umiditate cunoscută.

Intensitatea respiraţiei se stabileşte şi prin determinarea cantităţii de oxigenconsumată sau prin cantitatea de energie degajată.

O imagine mai com pletă a procesului respiraţiei se obţine prin determinareaoxigenului consumat şi a bioxidului de carbon eliminat, raportul dintre volumulCO2 degajat şi O2 consumat reprezentând coeficientul de respiraţie sau câtul

respirator

2

2

O

COKr . În respiraţia aerobă, Kr = 1.




20

Coeficientul de respiraţie este influenţat de compoziţia chimică aseminţelor şi de conţinutul lor de umiditate. La seminţele de oleaginoase valoareaKr este sub 1, deoarece oxigenul este folosit şi pentru oxidarea grăsimilor. La un

conţinut ridicat de umiditate în boabe, coeficientul de respiraţie scade, fenomen cese poate explica prin activitatea microorganismelor care se dezvoltă mai intens şiastfel, consumă o cantitate mare de oxigen.

Tipul de respiraţie prezintă interes în practica păstrării seminţelor destinatediferitelor scopuri. Pentru menţinerea însuşirilor germinative la loturile destinateînsămânţărilor şi la orzul pentru bere este indicată respiraţia aerobă, iar pentrumajoritatea seminţelor destinate consumului este recomandată respiraţia anaerobă, bioxidul de carbon contribuind la prevenirea dezvoltării dăunătorilor şi a unuinumăr însemnat de microorganisme ce însoţesc seminţele.

Factorii care influenţează intensitatea respiraţiei sunt: a) Însuşirile botanice şi compoziţia chimică a seminţelor care alcătuiesc

lotul respectiv.În aceleaşi condiţii, intensitatea respiraţiei este mai scăzută la leguminoase,

apoi creşte la grâu, secară, ovăz, porumb, floarea-soarelui (cu cea mai intensărespiraţie). Grâul respiră mai intens decât mazărea de 8-10 ori. Soiurile de grâu cu bob alb respiră de 1,6 ori mai intens decât cele cu bob roşu; hibrizii de floarea-soarelui cu un conţinut mai ridicat de ulei respiră mai intens decât cele care conţinmai puţine grăsimi. În cadrul aceluiaşi soi, intensitatea respiraţiei diferă în funcţie

de structura straturilor protectoare ale seminţelor, de permeabilitatea lor, deraportul dintre embrion şi restul substanţelor de rezervă din bob. Embrionulrespiră mai intens decât endospermul (la cereale embrionul respiră de 12 ori maiintens decât restul bobului). Seminţele cu embrion mai mare respiră mai intensdecât cele cu embrion mic.

Seminţele mai mici, cele şiştave respiră mai intens decât seminţele mari şinormal dezvoltate.

b). Integritatea seminţelor.

Degradarea învelişului seminţelor prin manipulare, uscare artificială forţatădetermină creşterea intensităţii respiraţiei ca urmare a accesului direct aloxigenului. De exemplu, respiraţia boabelor de porumb traumatizate este de 5-7ori mai intensă decât a celor normale.

c). Conţinutul de umiditate al seminţelor. La seminţele neinfestate şi uscate intensitatea respiraţiei este foarte redusă,

datorită lipsei apei libere pe seama căreia se intensifică activitatea biochimică.Raportul dintre apa liberă şi cea legată chimic este influenţat de umiditateaseminţelor. Creşterea conţinutului de umiditate determină intensificarea respiraţieiîn ritm relativ scăzut până la o anumită valoare a umidităţii, după care intensitatearespiraţiei creşte brusc, provocând procesul de încingere.



21

Procentul de umiditate la care intensitatea respiraţiei devine energicăeste denumită umiditate critică, la care respiraţia nu este prea intensă. Pentrucereale, umiditatea critică este de 14-15%, pentru seminţele de leguminoase, 13,5-14,0%, pentru soia, 12,5%, iar pentru seminţele de oleaginoase, 8-9% şi chiar sub

8%, în funcţie de conţinutul lor în grăsimi (la un conţinut mai ridicat de ulei înseminţe, umiditatea critică este mai scăzută).

Pe măsura creşterii umidităţii, seminţele respiră din ce în ce mai intensAstfel, seminţele aflate la limita umidităţii critice respiră de 2-4 ori mai intensdecât cele uscate (dar pot fi păstrate cu această umiditate), în schimb seminţeleumede respiră de 4-8 ori mai intens sau chiar de peste 30 ori (iar cele foarteumede respiră de mii de ori mai intens decât cele uscate, în anumite condiţii).

Umiditatea seminţelor este mult influenţată de umiditatea relativă a aerului.Se consideră că seminţele uscate pot fi păstrate normal până la maximum 70-75%,

valori ale umezelii relative a aerului.Seminţele udate de ploi, chiar dacă, apoi, au fost uscate, respiră mai intensde 1,6 ori-2 ori sau chiar mai mult faţă de cele neplouate, datorită intensificării prin umectări repetate a proceselor fiziologice şi fermentative.

d). Temperatura masei de seminţe.O mare influenţă asupra intensităţii respiraţiei, chiar mai mare decât

umiditatea o prezintă temperatura. La temperatură scăzută (sub 100 C) intensitatea respiraţiei seminţelor este

destul de redusă, chiar dacă acestea au un conţinut de umiditate ridicat. Temperaturile foarte scăzute (negative) însă, coroborate cu umiditatea

foarte mare a seminţelor pot determina îngheţarea apei libere, provocânddistrugerea celulelor, implicit, a germinaţiei seminţelor.

Pe măsura creşterii temperaturii, intensitatea respiraţiei se măreşte. La o creştere a temperaturii cu 100C, reacţiile de oxidare se intensifică de 2-

3 ori, la 180C, intensitatea respiraţiei este mai mare de 11 ori. Boabele de cerealecu 17% umiditate, respiră cel mai intens la 550C , iar cele de soia, la 400C, dupăaceste valori ale temperaturii, intensitatea respiraţiei scade brusc chiar dacătemperatura se menţine ridicată (fermenţii şi proteinele sunt sensibile la

temperaturi ridicate). Creşterea umidităţii peste 17% deplasează punctul derespiraţie intensă la temperaturi mai scăzute.

Rezultă că seminţele cu umiditate ridicată pot fi păstrate prin răcire, oanumită perioadă de timp, fără pierderi însemnate (datorită intensităţii reduse arespiraţiei).

e). Gradul de maturare a seminţelor .Seminţele nematurate respiră foarte intens. Pe măsura maturării seminţelor

se reduce umiditatea şi scade intensitatea respiraţiei. Există diferenţe între

intensitatea respiraţiei embrionului şi a endospermului (în timpul postmaturăriiseminţelor). Respiraţia endospermului scade în intensitate treptat, pe măsuramaturării seminţelor iar a embrionului scade relativ puţin, scăderea maiaccentuată evidenţiindu-se abia în faza de maturitate deplină.





23

necorespunzător (în pungi de polietilenă) care devine lipicioasă (în specialmiezul) şi cu un miros caracteristic.

Majoritatea microorganismelor sunt saprofite şi se dezvoltă pe ţesuturilemoarte, astfel că seminţele cu zone necrozate sunt intens atacate de acestea.

Activitatea microorganismelor măreşte intensitatea respiraţiei (seminţelenesterilizate respiră de 5-10 ori mai intens decât cele sterilizate).

h). Influenţa insectelor din masa de seminţe asupra respiraţiei .Insectele se găsesc în masa seminţelor numai în cazuri izolate, dar cu toate

că sunt în număr mult mai mic decât microorganismele, respiraţia lor este multmai intensă comparativ cu cea a boabelor, chiar dacă acestea sunt uscate.Cantitatea de apă şi căldură eliminate prin respiraţia insectelor influenţeazăumiditatea şi temperatura boabelor, intensificând schimbul de substanţe. De aceea

loturile cu dăunători pot ajunge repede la încingere şi alterare. Intensitatea respiraţiei insectelor este influenţată direct de umiditate şitemperatură, valorile maxime înregistrându-se între anumite limite. De exemplugărgăriţele (Calandra oryzae L. şi Calandra granaria L.) respiră cel mai intens la350C când boabele au 15,2% umiditate.

La umiditate redusă a boabelor (8,7%) gărgăriţa orezului a fost distrusă la350C în procent de 100%, iar gărgăriţa grâului, numai în proporţie de 48,8%, înaceleaşi condiţii .

MATURAREA SEMINŢELOR DUPĂ RECOLTARE (POSTMATURAREA)

Odată cu sistarea accesului diferitelor substanţe de rezervă şi a apei spresămânţă şi desprinderea acesteia de planta mamă începe faza de maturare dupărecoltare (postmaturarea), perioadă în care boabele se usucă (ajungând la 16-14%umiditate), iar procesele de polimerizare continuă.

Astfel, se îmbunătăţesc calităţile tehnologice ale seminţelor, la grâu,calitatea glutenului şi însuşirile de panificaţie, la oleaginoase, continuă sinteza

grăsimilor, energia şi capacitatea germinativă cresc, activitatea fermenţilor scade. Loturile destinate însămânţărilor ajung la maturitate tehnică deplină cândgerminaţia atinge valori maxime, iar cele pentru consum şi industrializare, când parametrii calitativi necesari prelucrării industriale sau consumului în alimentaţiaomului şi în furajare au valoarea maximă.

Lipsa germinaţiei după recoltare se datorează impermeabilităţiitegumentului seminal pentru apă şi gaze şi unor anumite substanţe inhibitoarecare se descompun în timpul postmaturării.

Postmaturaţia este influenţată de umiditate şi temperatură. Astfel,umiditatea ridicată a seminţelor prelungesc postmaturarea şi întârzie germinarea,iar temper atura optimă pentru desăvârşirea acestui proces este de 20-220C(limitele: 15-350 C); păstrarea la temperaturi scăzute prelungeşte perioada de postmaturare.




24

Prezenţa oxigenului şi respiraţia aerobă sunt esenţiale pentru maturareadupă recoltare, de aici, necesitatea solarizării şi aerării active a masei de seminţe.

Durata postmaturaţiei diferă de la o specie la alta, iar în cadrul aceeaşi

specii, de la un soi la altul. Astfel, la cereale, durata postmaturării este de 1 -2 luni,cu excepţia porumbului, care poate germina imediat, când umiditatea boabelorajunge sub limita umidităţii critice (ovăzul are perioada de postmaturare mailungă decât grâul şi orzul, secara mai scurtă); la floarea-soarelui postmaturaţiadurează 20-50 zile, la cânepă, 20-40 zile etc. Soiurile de grâu alb au postmaturaţiamai scurtă decât cele cu boabe roşii.

Condiţiile climatice din faza maturării în câmp şi de la recoltareinfluenţează durata postmaturaţiei (vremea uscată şi secetoasă scurtează postmaturaţia, de aceea există diferenţe privind această perioadă între diferite

zone din ţară cu condiţii climatice deosebite).

ÎNCINGEREA MASEI DE BOABE

ÎN TIMPUL PĂSTRĂRII

Activitatea fiziologică a seminţelor, a microorganismelor, insectelor are caefect final dega jarea căldurii care, datorită termoconductibilităţii reduse a maseide seminţe, este reţinută în aceeaşi zonă, dacă loturile sunt păstrate în spaţiiînchise, neaerate, nefiind lopătate sau mişcate. Creşterea temperaturii ca efect al

respiraţiei este legată de intensitatea respiraţiei, care la rândul ei este influenţatăde umiditatea seminţelor. Apa rezultată prin respiraţia seminţelor şi energiacalorică eliberată determină intensificarea continuă a respiraţiei şi creştereatemperaturii masei seminţelor, provocând încingerea acestora. La loturile deseminţe uscate, încingerea poate fi provocată doar de prezenţa insectelor.

Cea mai importantă cauză a încingerii o constituie activitateamicroorganismelor, mai ales a mucegaiurilor. În timpul încingerii au loc procesede oxidare chimică, cu ridicarea continuă, treptată a temperaturii până la 50-650C.Peste o anumită temperatură, unele microorganisme dispar şi apar altele termofile

care determină putrezirea seminţelor încălzite şi mucegăite anterior. Latemperaturi foarte mari, activitatea microorganismelor se întrerupe dar încingereacontinuă.

De exemplu, seminţele de in cu 11,4% umiditate şi cele de floarea-soareluicu 10,5% umiditate încep să se încingă după 1-2 luni de păstrare. Soia cu 22,8%umiditate se încinge în 8-9 zile.

Încingerea seminţelor determină scăderea sau distrugerea totală aviabilităţii şi germinaţiei seminţelor cât şi deprecierea calităţii produselor şi aînsuşirilor tehnologice. Se ştie că proteinele şi enzimele sunt sensibile latemperaturi ridicate, de aceea grâul, în procesul de încingere ajunge la temperaturi

de 50-550C, temperaturi ce determină denaturarea proteinelor, scădereaelasticităţii glutenului, realizându-se un aluat de slabă calitate şi în final, o pâine







27

Fibrele textile (in, cânepă) au în componenţa lor următoarele: 75-90%celuloză; 2-4% lignină (până la 6% la cânepă); 1,5-3,1% (10-21% la cânepă)substanţe pectice, proteice şi colorante; 1,5-2,5% substanţe ceroase şi grăsimi,apă.

Tuberculii de cartof conţin 76% apă şi 24% substanţă uscată, care estealcătuită din: 73-79% amidon; 6-14% proteină; 0,3 – 2,9% grăsimi; 1,6-2,3%celuloză; 3,2-5,6% cenuşă.

Rădăcinile de sfeclă conţin: 75% apă şi 25% substanţă uscată, din care:17,5% zaharoză; 3,5% celuloză şi hemiceluloză; 2,4% substanţe pectice; 1,25%substanţe azotoase; 0,4-1,0% cenuşă (în rădăcinile proaspete).

Conurile de hamei conţin: 75-80% apă şi 20-25% substanţă uscată, dincare: 10-20% compuşi azotaţi (substanţe albuminoide, polipeptide, aminoacizi);20-25% substanţe extractive neazotate (hidraţi de carbon, dextrine, lignină,

pectine); 8-12% celuloză; 5-10% cenuşă; 2-8% tanin; 8-25% substanţe amare şirăşini; 0,2-2,5% ulei volatil.Plantele medicinale şi aromatice În organele plantelor medicinale folosite în scop farmaceutic (“droguri”) se

găsesc următoarele grupe de principii active: glucide, pectine, mucilagii şi gume,substanţe grase, uleiuri volatile, rezine, acizi organici, glucozide, vitamine,alcaloizi, coloranţi vegetali, antibiotice şi fitoncide, substanţe minerale etc.

Prezenţa şi conţinutul lor în diferite organe ale diferitelor specii este foartediversă de la o specie de plante medicinale la alta.

TEST DE AUTOEVALUARE (1)

Scrieţi/marcaţi corect (1-3 variante corecte pentru fiecare întrebare).1. Care dintre speciile următoare formează cel mai mare unghi al taluzului

natural ?a) grâu - b) floarea soarelui –c) ovăz –

2. Numiţi trei operaţiuni efectuate în depozitele de păstrare a produselorcare sunt influenţate de porozitatea masei seminţelor :

a) – b) –c) –

3. Care sunt valorile umidităţii de echilibru la următoarele specii :

a) grâu –

b) soia –c) floarea soarelui –

4. Enumeraţi trei factori determinanţi care influenţează higroscopicitatea




28

seminţelor :

a) –

b) –c) –

5. Specificaţi care sunt condiţiile de păstrare (respiraţie aerobă sauanaerobă) pentru următoarele produse :

a) de consum – b) pentru însămânţare –c) pentru orzul şi orzoaica pentru bere –

6. Marcaţi momentul încheierii procesului de maturare fiziologică :

a) când loturile destinate însămânţărilor au germinaţia maximă ; b) când loturile pentru consum şi prelucrare au atins parametrii calitativinecesari consumului şi prelucrării ; c) când seminţele nu germinează

7. Specificaţi trei cauze principale ce determină încingerea produselor :

a) – b) –c) –

8. Care dintre produsele de mai jos conţine cel mai mare procent de proteină ?

a) grâu b) porumb

c) soia

REZUMAT (U.I. 1)

Unitatea de învăţare 1 cuprinde însuşirile fizice a masei de seminţe care îşi pun amprenta în sectorul de condiţionare, conservare şi păstrarea producţieiagricole vegetale cum ar fi : curgerea masei seminţelor, autosortarea, porozitateaşi densitatea, sorbţiunea şi termoconductibilitatea.

În a doua parte se prezintă principalele procese fiziologice au loc în timpul păstrării produselor (respiraţia, maturarea fiziologice, încingerea şi germinaţiaseminţelor în timpul păstrării) ca şi însuşirile biochimice a diferitelor grupe de



29

produse (cereale, leguminoase pentru seminţe, soia, seminţe din grupaoleaginoase, cartof, sfeclă etc).

S-a insistat asupra factorilor care influenţează curgerea masei seminţelor, porozitatea, respiraţia, forma boabelor, conţinutul de umiditatea, % de corpuri

străine, starea suprafeţei…. S-a accentuat asupra condiţiilor care declanşează fenomenul de încingere a

produselor, fazele acestui proces nedorit şi modul de prevenire a încingeriiseminţelor în timpul păstrării.

În legătură cu procesul de sorbţie a seminţelor s-a pus accentul pe proprietatea seminţelor de a absorbi sau a ceda vaporii de apă în mediul exterior(higroscopicitatea seminţelor, factorii care influenţează acest proces (compoziţiachimică, temperatura şi umiditatea atmosferică, mărimea, structura şi integritatea produselor).

Cunoscând modul de desfăşurare a acestui proces putem interveni prindiferite procedee în timpul păstrării produselor pentru menţinerea şi îmbunătăţireacalităţii produselor.

În ceea ce priveşte însuşirile biochimice a produselor, se prezintăcompoziţia chimică a produselor pe grupe (cereale, leguminoase pentru seminţe,soia, specii din grupa oleaginoase, fibre textile, tuberculi de cartof, rădăcini desfeclă, conuri de hamei, plante medicinale).

Bibliografie (U.I. 1)

1.Axinte M.,şi colab. - 2002 - Fitotehnie, caiet pentru lucrări practice, par tea I,U.S.A.M.V. Iaşi, uz intern, 1986.

2.Beceanu D-tru, Balint G., 2002 – Valorificarea în stare proaspătă a fructelor,legumelor şi florilor. Ed. “Ion Ionescu de la Brad” Iaşi.

3.Mogârzan Aglaia, Robu T., 2005 – Tehnologia păstrării produselor agricolevegetale, Ed.”Ion Ionescu de la Brad” Iaşi.

4. Mogârzan Aglaia, Robu T.,Zaharia Marius, 2010 – Fitotehnie, Îndrumător pentru lucrări practice, Ed. I. Ionescu de la Brad, Iaşi.

5.Thierer Volf şi colab. – Tehnologia recepţionării, depozitării, condiţionării şi

conservării produselor agricole. Ed.Ceres, Buc., 1971. 6.Thierer Volf – Determinarea calităţii produselor agricole vegetale. Ed.Ceres,

Bucureşti, 1971. 7. Zaharia Marius şi colab. 2011 – Fitotehnie, Lucrări de laborator, Editura “IonIonescu de la Brad”, Iaşi.


CONSTRUCŢII PENTRU DEPOZITAREA PRODUSELOR

UTILAJE ŞI INSTALAŢII UTILIZATE ÎN SPAŢIILE DE DEPOZITARE A PRODUSELOR AGRICOLE








32

magaziile;- construcţii de depozitare pe verticală: silozurile, care pot fi cu

depozitare numai în celule sau în celule şi hambare.

2.1.1. CONSTRUCŢII DE DEPOZITARE PE ORIZONTALĂ

Platformele descoperite – sunt realizate din pământ stabilizat sau betonsimplu asfalt, cu două pante transversale pentru a favoriza scurgerea apei înşanţurile longitudinale. Partea centrală a platformei este carosabilă, astfel încâtvehiculele să poată ajunge la locul de descărcare.

Se folosesc pentru depozitarea temporară a porumbului ştiuleţi şi pentru

expunerea la soare a produselor aduse din lan cu umiditate excesivă. Se potefectua şi unele operaţii de condiţionare. Dezavantajul acestora este lipsa protecţiei împotriva intemperiilor.

Platformele acoperite sau şoproanele permit păstrarea maiîndelungată a produselor. Partea centrală este tot carosabilă, autovehiculele avândacces prin uşile frontale ale platformei acoperite.

Platforma este construită din beton, scheletul este alcătuit din lemn, iaracoperişul, din lemn acoperit cu carton asfaltat. Se folosesc pentru păstrarea

temporară a produselor. Arioaiele demontabile (fig. 2.1.) sunt destinate mai ales depozitării

porumbului ştiuleţi. Suntconstruite din panouri prefabricate din lemn, cudimensiunile de 2 x 1 m,alcătuite dintr -o ramă de rigle pecare se bat şipci echidistante de-a lungul laturii mari.

Panourile se aşează pe 2-3rânduri sprijinite de stâlpi delemn, ce alcătuiesc pereţiilaterali. Arioiul este prevăzut cu podină din margini de scândură(lăturoaie) care se reazemă petraverse din lemn. Acoperişuleste construit din căpriori dinlemn de diferite esenţe, prinse în

cleşte din margini de scândură, pe care se fixează astereala, tot

Fig. 2.1. – Arioaie demontabile (după Thierer L.V. şi colab., 1971)











37

realizează printr -o pasarelă de legătură, tot din beton armat monolit. Pentru verificarea conservării produselor depozitate în spaţiul închis de

celulele perimetrale, la cota + 12,00 m s-a prevăzut, pentru fiecare baterie decelule, câte o pasarelă metalică mobilă, cu lăţimea de 2,40 m, care se poate

deplasa de-a lungul depozitului şi de pe care se pot recolta probe din masa produsului.

2.1.2. SPAŢII DE DEPOZITARE

PE VERTICALĂ: SILOZURILE

Silozurile sunt ansambluri constructive destinate depozitării materialelorgranulate şi pulverulente, cum ar fi: seminţele, făina sau cimentul, cărbunele etc.

Silozul este alcătuit din elemente verticale numite celule, care pot fi unitaresau grupate în baterii, în care depozitarea se face pe un timp relativ îndelungat,oferind totodată posibilitatea optimă de manipulare, conservare şi păstrare.

Comparativ cu alte spaţii de depozitare, silozurile prezintă următoareleavantaje:

- o utilizare completă a spaţiului; - însilozarea se realizează cu uşurinţă, datorită instalaţiilor mecanice; - descărcarea se face în mod natural, prin gravitaţie; - conservarea şi păstrarea produselor se poate realiza pentru o perioadă

îndelungată, deoarece în fluxul tehnologic produsele pot ficondiţionate şi uscate .

Construcţia este economică atunci când înălţimea celulelor este de 5-10 orimai mare decât diametrul sau latura celulelor.

La construirea silozurilor s-au folosit ca materiale de construcţie: lemnul,cărămida, metalul şi betonul armat.

Silozurile din cărămidă prezintă avantaje, ca: siguranţa împotrivaincendiilor şi o mai bună izolare termică.

Silozurile din cărămidă nearmată au pereţii mai groşi datorită rezistenţei

reduse a zidăriei. S-au realizat şi pereţi de silozuri din zidărie destul de subţiri, încazul folosirii armăturilor pentru preluarea tensiunilor. Silozurile metalice prezintă numeroase avantaje:- au pereţii subţiri (în medie, 5 mm), diametrul foarte mare a celulelor

de siloz, datorită metalului care preia eforturile de tensiune ce se nascîn pereţii celulelor;

- construcţia este uşoară şi la aceeaşi suprafaţă de bază, capacitatea dedepozitare este cu 12% mai mare, comparativ cu silozurile din beton;

- etanşarea periferică este bună; - soluţiile constructive sunt simple. Silozurile metalice au, însă, şi destule dezavantaje:- lipsa izolării termice şi întreţinerea complicată; - comportarea defectuoasă în cazul incendiilor;








40

a c

bFig. 2. 9.– Siloz Suka de 6000 tone:

a – vedere exterioară; b – vedere în plan; c – secţiune transversală (după Thierer L.V. şi colab., 1971)

- Silozul tip FROMENT CLAVIER, cu pereţii celulelor din beton armat,realizat în straturi de beton monolit şi prefabricat, cu izolare termică bună (pereţiicelulelor care vin în contact cu aerul atmosferic au goluri de aer care sporescizolarea termică).

Silozul are 35 celule poligonale (diametrul cercului înscris fiind de cca: 3,7m, înălţimea celulelor, 16,70 m, capacitatea silozului, 5.000 tone).

-Silozul regional tip P.C.A. (păstrare şi conservare pentru agricultură), deconcepţie românească, la care cele 64 celule sunt executate din beton armat

monolit, de ca pacităţi diferite (1.800-2.000 t; 4.500-5.000 t, 9.000-10.000 t), cuturnul maşinilor la unul din capete















47

Fig. 2.12. – Transportormobil pentru porumb

(ştiuleţi) (după Thierer L.V. şi

colab., 1971)

Transportorul mobil elicoidal (cu melc) este folosit la încărcarea,descărcarea din vagoane, din autovehicule etc. şi este compus dintr -o carcasă deoţel în care se află un melc pus în mişcare de un electromotor printr -o curea detransmisie. Transportorul cu melc se poate muta din loc în loc cu ajutorulsuportului său. Are lungimea până la 15 m, iar debitul variabil, în funcţie dediametrul melcului (elicei), de viteza lui de rotaţie şi de unghiul de înclinare altransportorului.

Transportorul T.M. 09 se găseşte în bazele de recepţionare, are lungimea de6,55 m, debitul de 20 t/oră, înălţimea maximă de transport, de 2,5 m. Transportoarele elicoidale sunt de construcţie simplă şi uşor de manevrat,

în schimb au dezavantajul unei uzuri relativ rapide a melcului şi a carcasei. Deasemenea, aceste transportoare produc uneori spargerea boabelor, mai ales cândnu funcţionează complet pline. Pentru evitarea spargerii boabelor, între carcasă şimelc trebuie să fie un joc mai mare decât grosimea unui bob.

Întreţinerea transportorului într -o bună stare de funcţionare se face mai ales prin gresarea rulmenţilor de la capetele melcului, după fiecare 100-150 ore defuncţionare şi curăţirea lui frecventă de corpuri străine (pleavă, sfori etc.).

Maşina de aruncat cu bandă (trimerul) este alcătuit dintr -o bandă scurtăde cauciuc trecută peste două tobe din care una este motoare. Banda se deplaseazăcu viteză mare, iar suprafaţa ramurii superioare are forma unei curbe concavedatorită apăsării exercitate de două discuri. Materialul (produsul) se deplasează peo mică porţiune de-a lungul traiectoriei curbate, fiind presat pe bandă de forţacentrifugală. Astfel, toate boabele vor avea o viteză la ieşirea de pe bandă de 15-20 m/sec., produsul fiind aruncat la 12-15 m. Banda are 40-50 cm lăţime, debitulde transport – 80-100 t/oră, iar unghiul de aruncare, 8-400 (fig. 2.13.).









51

2.2.2. UTILAJE PENTRU CURĂŢIREA

ŞI SORTAREA MASEI DE SEMINŢE

Din punct de vedere al principiului de funcţionare sunt unele maşini carevalorifică o singură caracteristică a componentelor masei de seminţe, de exemplu:grosimea sau lăţimea seminţelor (cernerea), lungimea seminţelor (triorarea), sauînsuşirile aerodinamice (aspirarea sau refularea unor componente cuelectroventilatoarele). Însă, cel mai adesea, majoritatea tipurilor de maşini pentr ucurăţit şi sortat sunt concepute pentru separarea componentelor masei de seminţeîn funcţie de două sau mai multe proprietăţi ale seminţelor.

Utilajele care întrunesc două principii de sortare (principiul cernerii şi al proprietăţilor aerodinamice ale componentelor masei de seminţe ) sunt: tararele sau separatoarele aspiratoare, cum ar fi următoarele tipuri: tararul TA-1216 (fig. 6.30.), Magheru Topleţ 2 x 1000, MIAG cu site oscilante, MIAG cu sitevibratoare, Bühler, Monitor (fig. 2.16.), Topf, separatorul aspirator SA 1212 etc.

Fig. 2.16. – Curăţitorul TA-1216 1-conducta de alimentare; 2-coş de alimentare; 3-clapeta de distribuţie; 4-prima sită (sita

nivelului superior pentru separarea impurităţilor mari); 5-jgheab pentru evacuareaimpurităţilor mari; 6-sita nivelului intermediar; 7- jgheab pentru impurităţi; 8- sita nivelului

inferior; 9- jgheab pentru impurităţi mici; 10-gura de evacuare a produsului; 11-tubul de golire;

12-batiu; 13-biele; 14-excentrici; 15-bile de cauciuc pentru curăţirea sitelor ;16, 17-canale de aspiraţie a impurităţilor uşoare; 18-camera de decantare a impurităţilor

uşoare; 19, 20-clapete pentru reglarea vitezei aerului; 21-şnec pentru evacuarea impurităţiloruşoare; 22- jgheab lateral pentru impurităţi uşoare.

(după Thierer L.V. şi colab., 1971)

În fig. 2.17. este prezentat curăţitorul universal U80-16GL/U100-20GL(PETKUS), asemenea tararului „Monitor”, care poate avea 16 – 20 variante.








54

Fig. 2.18. – Selector ul SU-4 (după Thierer L.V. şi colab., 1971)1-elevator cu cupe; 2-pâlnia de alimentare a selectorului; 3-valţ de distribuire a

produsului; 4-şuber pentru reglarea debitului produsului; 5-ventilatorul de aspiraţie; 6-batiul sitelor (cu 2 site); 7a, 7b-canale de aspiraţie; 8a, 8b-camerele de

sedimentare a impurităţilor uşoare; 9-bateria de trioare (doi cilindri triori); 10-coş dealimentare; 11-şuber pentru reglarea debitului elevatorului; 12-sită deprecurăţire; 13-clapetă pentru reglarea debitului de aer din canalul de aspiraţie 7b şicamera de sedimentare 8b; 14-sistem de desfundare a sitelor (cu ciocănele); 15-

jgheab lateral pentru impurităţi; 16-sita superioară; 17-sita inferioară; 18-cutia pentruevacuarea impurităţilor mici; 19-clapetă pentru evacuarea impurităţilor din camer a

8a; 20- jgheab pentru impurităţi uşoare; 21-sistem de curăţire a sitei inferioare (cuperii); 22- jgheab pentru evacuarea produselor curăţite; 23-jgheab pentru colectareaimpurităţilor; 24-cutia cu dispozitivul pentru fixat sacii cu produsul curăţit; 25-cadru

din metal pe care se sprijină selectorul

Pentru sortarea mazării şi fasolei după culoare se folosesc maşinile

electronice: Selexo 10 (fig. 2.19), Sortex, cu un debit de 200-250 kg/oră şimaşina electronică ESM de mare capacitate fără piese în mişcare, cu debitul de până la 1,5-1,8 t/oră, cu o uzură minimă în exploatare (neavând piese în mişcare)şi un cost de întreţinere şi cheltuieli de exploatare mult reduse comparativ cu primele două maşini.

Fig. 2.19. – Principiul de funcţionare a maşinii SELEXO-10 (după Thierer L.V. şi colab., 1971)

În jurul camerei optice se află plăcile etalon cu care se compară boabele din punct de vedere al culorii

Separarea boabelor de altă culoare se face cu ajutorul celulei fotoelectrice,

pe baza diferenţei de grad de reflexie ce există între un bob şi o suprafaţă etalon. Cu ajutorul acestor maşini de mare productivitate se elimină sortarea



55

manuală în proporţie de 99%, obţinându-se produse uniforme din punct devedere al culorii (însuşire cerută pentru produsele destinate exportului), boabelediferit colorate sau pătate fiind evacuate ca deşeuri.

Aceste maşini pot fi folosite şi pentru sortarea orezului, boabelor de cafea

(pentru îndepărtarea boabelor pătate sau de altă culoare). Pentru sortarea porumbului-ştiuleţi este prezentat în fig. 6.41. un sortator

cu bandă (AEC).

BATOZELE PENTRU PORUMB

Pentru batozarea porumbului se utilizează mai frecvent următoarele batoze:IMP (fig. 6.42.) (Întreprinderea metalurgică Piteşti), BP-6 (fig. 6.43.), BP-9 şi B-12,

fabricate la uzinele Magheru-Topleţ.

2.2.3. INSTALAŢII DE USCARE

În funcţie de modul de acţionare al agentului de uscare asupra produselor ,există două principii de uscare:

a) uscarea directă , ce constă din amestecarea în generatorul de căldurăa gazelor de combustie cu o cantitate de aer atmosferic şi introducerea acestuiamestec (agent de uscare) în masa de boabe;

b) uscarea indirectă, care se realizează prin intermediul unorschimbătoare de căldură (aeroterme, radiatoare) ce preiau căldura rezultată dinarderea combustibilului şi încălzesc aerul din spaţiul înconjurător, care este apoidirijat în masa produselor supuse uscării.

Clasificarea instalaţiilor de uscare. a) In funcţie de principiul de uscare şi felul agentului termic , există:

- uscătoare cu agent direct (gaze de combustie în amestec cu aerulatmosferic): IUCB-8; ITUB-12,5; MIAG modificat; Omnium;Alvan-Blanch; Bentall; Airbois; Penney şi Porter; IUCB tip

Rupea; MC (Mathews Co) (fig. 2.20.);





57

- uscătoare cu agent indirect la care agentul de uscare estevidul parţial şi aerul cald: Bühler 5 şi Bühler 10 (5 şi 10 t/oră - productivitate).

b) Din punct de vedere al mobilităţii (posibilităţii de transport) sedeosebesc:- uscătoare mobile: Omnium, Alvan-Blanch; Airbois; Allmet-

Emceka;- uscătoare fixe: IUCB-8; IUCB-10; IUCB-8 tip Rupea; MIAG;

Bentall; Penney şi Porter; Petkus; Bühler; M-C (Mathews Co);c) Din punct de vedere al staţionării sau curgerii produselor , deosebim:

- uscătoare cu funcţionare discontinuă: Omnium;- uscătoare cu funcţionare continuă: celelalte tipuri;

d) În funcţie de direcţia de deplasare a produselor în instalaţii :- uscătoare cu deplasare verticală: IUCB; MIAG; Omnium;Bentall; Penney şi Porter; Petkus; Bühler; M-C (Mathews Co);

- uscătoare cu deplasare orizontală sau înclinată: Alvan-Blanch;Airbois; Allmet-Emceka:

e) În funcţie de modul de distribuire a produsului în zonele de uscare şirăcire: - uscătoare cu şicane (canale în formă de acoperiş fixate în uscător

şi care măresc suprafaţa de contact al agentului de uscare cu produsul): IUCB; MIAG; Petkus;

- uscătoare în formă de puţ (în care produsul staţionează saucirculă în strat compact vertical în spaţiul dintre doi pereţi perforaţi): Omnium; Bentall; Penney şi Porter;

- uscătoare cu strat compact pe suport orizontal din tablă perforată: Airbois; Allmet-Emceka; Alvan-Blanch.

f) În funcţie de posibilităţile de uscare la temperaturi diferi te (numărultreptelor de uscare) există uscătoare: - cu o singură treaptă de uscare: IUCB-8; ITUB-12,5; MIAG

original; Omnium; Alvan-Blanch; Penney şi Porter; Petkus;Airbois; M-C (Mathews Co);

- cu două sau mai multe trepte (zone) de uscare: MIAG modificat(fig. 2.22.); IUCB-10; Allmet-Emceka; Bühler.









61

Fig. 2.24. – Schema de funcţionare afiltrului cu saci MIAG

(după Thierer L.V. şi colab., 1971)

Filtrul cu saci este alcătuit din:- carcasă cu saci şi conductă de intrare a aerului; - capul filtrului cu mecanismul de scuturare şi tuburile combinate, prin

care poate intra aerul filtrat şi aerul necesar curăţirii sacilor; - pâlnia colectoare de praf prevăzută cu melc transportor la par tea de

jos.Acţionarea mecanismului de scuturare a sacilor precum şi deschiderea şi

închiderea tuburilor de aer filtrat şi de aer pentru curăţirea sacilor se face prinintermediul unui arbore cu came şi a unui arbore acţionat de un moto-reductor.

Din când în când filtrarea aerului este întreruptă pentru câteva clipe pentruca sacii să fie scuturaţi şi să fie traversaţi în sens invers de către aerul de curăţire.Aceste operaţiuni simultane fac ca praful depus pe suprafaţa sacilor să cadă în pâlnia colectoare, de unde, apoi este evacuat prin ecluză sau melci transportori.

Pentru realizarea aspiraţiei prafului din locurile generatoare de praf sefolosesc de preferinţă ventilatoarele elicoidale cu palete de diferite tipuri

(fig. 6.54.), care evacuează aerul curăţit în atmosferă iar praful, în aşa zisele“camere de praf” sau “camere de liniştire”, care la rândul lor au deschideri deevacuare a aerului prevăzute cu jaluzele.








64

Fig. 2.25. – Instalaţia de aerare tip Littman (după Thierer L.V. şi colab., 1971) 1-celule cu tuburi de aerare fixate la pereţi: a-poziţia pistoanelor reglată pentru aerarea totală

a lotului; b- poziţia pistoanelor reglată pentru aerarea zonei de produs situată la mijlocullotului; c- poziţia pistoanelor reglată pentru aerarea zonei de produs situată la partea

inferioară a celulei; d- poziţia pistoanelor reglată pentru aerarea zonei de produs situată lapartea superioară a celulei.

2-tubul de aerare fixat în axul vertical al celulei: a-poziţia pistonului pentru aerarea zonei deprodus situată în jumătatea superioară a celulei; b- poziţia pistonului pentru aerarea

produsului situat la partea inferioară a celulei 3-secţiune transversală în celulele de siloz (diferite posibilităţi de circulaţie a curenţilor de aer

în produs, în funcţie de poziţia pistoanelor în conducte)

În practică se mai utilizează instalaţia de aerare totală având camera de presiune în formă de tor circular (conductele de presiune şi de distribuţie suntcirculare), la care o conductă este montată la partea superioară a pâlniei celulei,iar a doua, la nivelul treimii inferioare a pâlniei celulei (fig. 2.25..). Acesteinstalaţii sunt utilizate la silozurile tip CSVPA cu celulele cilindrice, de marecapacitate, având un singur tor de distribuţie sau două.

Instalaţia pentru aerarea activă a porumbului ştiuleţi în pătule metalice -este constituită dintr -un tub central vertical cu secţiunea circulară (din tablăzincată) şi un tub orizontal de alimentare care face legătura cu electroventilatorul.

Aerarea se poate face fie individual (la un singur pătul), fie simultan, la două pătule cu ajutorul unui tub bifurcat, în formă de y.







67

c. cartofi4. Silozurile de beton armat de mare capacitate (44 mii şi 52 de mii tone)

au înălţimea de depozitare a celulei de : a. 10 m

b. 20 mc. Peste 25 m

5. Precizaţi care sunt transportoare pe orizontală : a. transportoare cu banda b. transportoare cu racleţi c. elevatoare

6. Care dintre următoarele utilaje de curăţire se foloseşte pentru sortarea produselor :

a. tararul aspirator

b. selectorulc. triorul7. Exemplificaţi câte două tipuri de uscătoare :

a. cu agent direct b. cu agent indirect

8. Captarea prafului din depozite se face cu ajutorul :a. – b. –

REZUMAT U.I. 2

Unitatea de învăţar e 2 (U.I. 2) cuprinde noţiuni despre princi paleleconstrucţii necesare pentru depozitarea produselor agricole (magazii, şoproane, pătule, arioaie demontabile şi silozuri de diferite capacităţi) şi utilaje şi instalaţiiutilizate în depozitatele folosite pentru condiţionarea şi păstrarea producţiiloragricole, cum ar fi :

- utilaje şi instalaţii pentru manipularea produselor agricole vegetale ; - utilaje pentru curăţarea şi sortarea masei de seminţe ; - batoze de porumb ;- instalaţii de uscare ; - instalaţii de desprăfuire ; - instalaţii pentru aerarea activă a produselor ;- instalaţii de comandă centralizată, semnalizare, comunicare internă şi

de măsurare a de condiţiilor de depozitare.

Bibliografie U.I.2

1.Axinte M.,şi colab. - 2002 -Fitotehnie, caiet pentru lucrări practice, partea I,U.S.A.M.V. Iaşi, uz intern, 1986.

2.Beceanu D-tru, Balint G., 2002 – Valorificarea în stare proaspătă a fructelor,





69

Instrucţiuni (U.I.3)Această unitate de învăţare (U.I.3) cuprinde noţiuni referitoare la

rece pţionarea calitativă şi cantitativă a produselor cât şi modul de repartizare a

acestora în funcţie de diferite criterii calitative. Timpul de învăţare este de cca 2 ore iar la sfârşit studenţii vor rezolva

Testul de autoevaluare (3).După parcurgerea celor trei unităţi de învăţare studenţii vor prezenta o

lucrare de verificare.

U.I. 3. RECEPŢIONAREA PRODUSELOR

AGRICOLE VEGETALE ŞI COMPARTIMENTAREA

LOR ÎN DEPOZITE.3.1. Recepţionarea prod. agr. vegetale

Operaţiunile de primire a produselor agricole la bazele de recepţionare şisilozuri au un caracter sezonier, desfăşurându-se cu intensitate maximă în perioadele care coincid cu strângerea recoltei. In cursul anului se deosebesc două perioade de primire a produselor denumite campanii de recepţionare:

- de vară, când se recepţionează cereale de toamnă, orzoaică de primăvară, mazăre, fasole;

- de toamnă, când se recepţionează: porumb, floarea-soarelui, soia etc.Campania de vară începe la începutul lunii iunie în sudul ţării şi în

Dobrogea, la jumătatea lunii iulie în zonele deluroase, iar în zonele premontane se poate prelungi până la sfârşitul lunii august, în funcţie de perioada de maturare şirecoltare a lanurilor. În această campanie se recepţionează: grâu, secară, triticale,orz, orzoaică, ovăz, mazăre, fasole, in, unele plante medicinale etc. Durează de la15 până la 30 zile.

În campania de toamnă se recepţionează: floarea soarelui, porumbul, soia,orezul, cânepa pentru fibre, cartof, sfeclă, conuri de hamei, unele plante

medicinale. Datorită eşalonării maturării şi recoltării diferitelor produse, campaniade toamnă durează 30-40 zile, iar în unii ani, în condiţii climatice nefavorabile,campania se prelungeşte şi mai mult.

În afara acestor perioade, cu primiri masive de produse, unităţile derecepţionare mai primesc şi în celelalte perioade ale anului unele cantităţi maimici de produse, provenite de la producătorii individuali, din preluarea uiumuluide la mori etc.

Concentrarea în spaţiile de depozitare a unor cantităţi mari de produseagricole într-un tim p foarte scurt impune efectuarea unor operaţiuni

organizatorice care să ducă la recepţionarea cât mai rapidă a produselor. Cele mai importante măsuri sunt: - întocmirea planului de recepţionare; - asigurarea şi pregătirea spaţiului pentru depozitarea produselor;





71

construire;- amenajarea unor spaţii pentru depozitarea provizorie, de scurtă

durată a produselor. Înainte de începerea campaniei de vară ca şi în tot cursul anului, pe măsură

ce spaţiile de depozitare se golesc, acestea se pregătesc din punct de vedere tehnicşi igienic pentru depozitarea şi conservarea în bune condiţii a produselor.

Pregătirea tehnică constă în efectuarea reparaţiilor curente care de obiceise fac în trimestrul I al anului, când numeroase spaţii de depozitare se golesc.

Pregătirea igienică a spaţiilor de depozitare se efectuează după terminarealucrărilor de reparaţii şi constă în: curăţirea şi dezinsectizarea depozitelor.

a) curăţirea se realizează prin: măturarea, perierea, răzuirea, aspirareasau refularea prafului sau altor impurităţi de pe suprafeţele deconstrucţie din interiorul şi exteriorul depozitelor, de asemenea, se

face curăţirea şi a clădirilor anexe (pavilioane administrative,laboratoare etc.) precum şi a incintei bazelor. b) dezinsectizarea depozitelor se va face cel puţin o dată pe an, când

depozitul este complet gol, după încheierea lucrărilor de reparaţii şicurăţire şi în condiţii atmosferice prielnice (vezi capitolul: Combatereadăunătorilor în depozite).

Concomitent cu pregătirea depozitelor se efectuează revizuirea şi reparareadrumurilor de acces, a rampelor, liniilor de garaj şi a celorlalte utilităţi din cadrul bazelor şi silozurilor.

3.1.3. PREGĂTIREA UTILAJELOR ŞI INSTALAŢIILOR PENTRU

RECEPŢIONAREA, CONSERVAREA ŞI DEPOZITAREA PRODUSELOR

În afară de lucrările de întreţinere a utilajelor şi instalaţiilor în tot cursulanului, concomitent cu acţiunea de reparaţii, curăţire şi dezinsecţie a spaţiilor dedepozitar e se efectuează şi revizuirea, repararea, curăţirea şi dezinsectizareatuturor maşinilor, utilajelor, instalaţiilor, aparatelor şi instrumentelor din cadrul bazelor şi a silozurilor.

Pentru realizarea acestor obiective este necesară aprovizionarea, din tim p,cu piesele şi materialele necesare funcţionării în bune condiţii a utilajelor şiinstalaţiilor.

Pentru desfăşurarea operativă a recepţionării produselor, utilajele mobile detransport şi manipulare se constituie în relee, în care se include şi câte un utilaj de precurăţire astfel ca, simultan cu depozitarea să se elimine din masa produsuluiimpurităţile uşor separabile.

Aparatele, instrumentele şi instalaţiile de măsură şi forţă supuse regimuluimetrologic trebuie verificate, nefiind admisă folosirea acestora în campania derecepţionare fără să fie verificate şi admise pe anul în curs.





73

pe un convoi de mijloace de transport care cuprinde produse de calitateasemănătoare şi care provine de la acelaşi producător. Potrivit reglementărilor învigoare, unele determinări calitative se efectuează imediat după luar ea probelor,iar altele, se pot face după terminarea predărilor din ziua respectivă, analizându-se

o probă medie din produsele primite în acea zi de la acelaşi producător. După luarea probelor şi efectuarea analizelor se stabileşte dacă produsele

corespund normelor tehnice de recepţionare şi se întocmesc documentelecalitative, iar mijloacele de transport se dirijează către utilajele de cântărire.

3.1.6.CÂNTĂRIREA PRODUSELOR

AGRICOLE VEGETALE

Cântărirea produselor primite de baze şi silozuri este operaţia primordialăşi obligatorie care se execută la intrarea vehiculelor cu produse în incinta bazeisau în staţiile de primire ale silozurilor, impunându-se exactitatea măsurăriicantităţii atât pentru produsele ce se depozitează, cât şi pentr u cele transferatedintr-un depozit în altul sau la inventarierea produselor înmagazinate.

Pentru a asigura calitatea măsurătorilor, Oficiul de Stat pentru Metrologie(O.S.M.) din cadrul Direcţiei Generale pentru Metrologie şi Standarde (D.G.M.S.)a stabilit obligativitatea verificării prealabile a măsurilor şi a aparatelor demăsurat precum şi supravegherea şi controlul acestora de către diferite categoriide verificatori.

Aparatele de cântărit frecvent utilizate sunt cele cu pârghii care se clasificăîn : balanţe şi bascule.

Balanţele sunt aparate alcătuite dintr -o singură pârghie de cântărire, având braţe egale sau neegale. După modul obţinerii poziţiilor de echilibru se deosebesc:

- balanţe simple sau compuse, la care echilibrarea se face cu greutăţi; - balanţe romane, la care echilibrarea se face prin deplasarea unei

greutăţi de-a lungul unui braţ de pârghie divizat în diferite valori; - balanţe cu cadran, la care citirea se face cu ajutorul unui ac indicator

care se mişcă în faţa cadranului.

Basculele sunt aparate de cântărit a căror funcţionare se bazează pe unsistem de pârghii cu braţe neegale şi se folosesc pentru cântărirea corpurilorvoluminoase şi grele.

Ele sunt de diferite tipuri:- bascule zecimale, la care cântărirea se realizează cu greutăţi de lucru;- bascule romane, la care cântărirea se face prin deplasarea unor

greutăţi de-a lungul unor braţe divizate în unităţi de masă; - bascule semi-automate, la care cântărirea se obţine prin înclinarea,

sub influenţa corpului de cântărit, a unei pârghii care deplasează un acindicator în dreptul unui cadran;

- bascula automată care înregistrează concomitent pe lângă greutateavehicolului şi numărul de circulaţie a vehicolului respectiv.




74

Ţinând seama de măsura în care cântăritorul participă la cele trei operaţii decântărire: aşezarea corpului de cântărit, echilibrarea şi scoaterea de pe aparat saudescărcarea, aparatele de cântărire se pot clasifica în: aparate de cântărit manual,

semiautomate şi automate. Principalele tipuri constructive de bascule utilizate în practică sunt: - bascula romană transportabilă cu platformă obişnuită;

- bascula automată pentru vehicule rutiere (fig. 3.1.);

Fig. 3.1. – Basculăautomată pentru vehicule

rutiere (după Thierer L.V., 1971)

1-platforma basculei;2- înregistrarea automată anumărului de circulaţie aautovehiculului;3- înregistrarea automată agreutăţii; 4-cabina de comandă; 5-autovehiculul

- bascula romană fixă cu pâlnie pentru cântărirea produselor însilozuri (fig. 3.2.);

Fig. 3.2. – Basculă romană fixă cu pâlnie pentru cântărirea produselor agricole însilozuri (după Thierer L.V. şi colab., 1971)

1-cutia pâlniei de cântărire; 2-şuber; 3-roată pentru acţionarea şuberului; 4-ramă desprijin; 5, 6-pârghii; 7-fundaţie; 8-dispozitivul de cântărire; 9-pârghie; 10-podeţ pe carese fixează jgheabul de scurgere a produselor; 11-grinzi de reazem pentru podeţ (fixate

în fundaţie); 12-jgheab de curgere a boabelor din vagon în pâlnie







77

3.2.3. COMPARTIMENTAREA ÎN FUNCŢIE

DE CONŢINUTUL DE CORPURI STRĂINE

Repartizarea produselor în depozite se efectuează în funcţie de procentul decorpuri străine şi de componentele acestora, de felul şi numărul operaţiunilornecesare pentru eliminarea corpurilor străine.

De obicei, în cursul depozitării produselor, în majoritatea cazurilor serealizează precurăţirea prin utilaje de curăţire brută intercalate în releele sau înfluxul de transport al produselor spre locul de depozitare. Prin aceasta se reduce înmare măsură procentul de impurităţi grosiere uşoare şi mărunte (uşor separabile),astfel că repartizarea în depozit are loc în funcţie de calitatea produsului după precurăţire.

La stabilirea grupelor de compartimentare după criteriul purităţii se tineseama de gradul de complexitate a curăţirii fine pentru eliminarea unorcomponente de corpuri străine (greu separabile), de numărul necesar de treceri ale produselor prin utilaje pentru a se obţine puritatea necesară, de felul instalaţiilor şide fluxul tehnologic de manipulare şi transport utilizate pentru efectuarea curăţiriişi sortării produselor.


DE STAREA SANITARĂ Majoritatea produselor provenite direct din lan, rareori sunt infestate cu

dăunători (acarieni, insecte), prezenţa acestora constatându-se mai frecvent la produsele provenite din depozitele producătorilor sau din uiumul morilor.

Când, în cazuri excepţionale, se recepţionează totuşi, produse infestate, elese repartizează în depozite izolate de celelalte spaţii.

Depozitarea acestor produse la un loc cu cele neinfestate poate duce ladeprecierea calitativă a întregului lot, cu efecte economice negative.

La repartizarea în depozite a produselor infestate se ţine seama de metodelece se vor aplica pentru combaterea dăunătorilor. De exemplu, produsele puternicatacate de gărgăriţe şi care necesită gazare, se vor depozita separat de loturileatacate mai uşor de acarieni şi care se pot îndepărta din produse prin lucrările decurăţire.

Produsele infestate, chiar după ce au fost gazate, nu se vor amesteca cu alteloturi neinfestate, ci se vor livra cu prioritate.

În ceea ce priveşte loturile atacate de diferite boli criptogamice ce se potextinde şi care pot deprecia alte produse sănătoase, depozitarea acestora trebuie săse facă, de asemenea, separat.


DE MASA HECTOLITRICĂ









81

către beneficiari;- grâul cu peste 14% umiditate şi peste 6% corpuri străine se va

depozita în şoproane sau alte spaţii pentru păstrare provizorie prevăzute cu instalaţii de aerare activă, de curăţire şi racordate lainstalaţii de uscare, în vederea curăţirii şi uscării lotului, de urgenţă,după care depozitarea se va face în funcţie de calitatea acestuia.

Grâul pentru panificaţie se va compartimenta după următoarele grupecalitative:

- umiditate: sub 14% (sub 13% pentru celulele circulare);- corpuri străine: sub 3% şi peste 3%;- masa hectolitrică: sub 75 kg şi peste 75 kg; - gluten umed: sub 22% şi peste 22%; - indice gluten: sub 25 şi peste 25% - alte caracteristici calitative. Pentru paste făinoase şi alte destinaţii se vor identifica loturile de grâu cu

masa hectolitrică şi sticlozitate ridicate, cu conţinut redus de umiditate şi corpuristrăine, sănătos, fără atac de ploşniţe sau boli criptogamice (minimum 77 kg –MH, max. 3% corpuri străine, max. 14 %umiditate, min. 65% sticlozitate,min. 28% gluten umed, max. 3% boabe prăfuite sau fulguite de mălură şităciune, neinfestate cu dăunători).

În scopul compartimentării după criteriile amintite, se va întocmi o schemăcu toate spaţiile de depozitare din cadrul subunităţii, cu specificarea tipului şi

capacităţii fiecăruia. În funcţie de calitatea probabilă a recoltei şi de calitatearealizată în ultimii 3 ani, se vor stabili grupele calitative care vor fi specificate peschema de compartimentare.

Pentru identificarea cu uşurinţă de către conducătorii auto a spaţiilor dedepozitare unde trebuie descărcat produsul, se recomandă ca pe fiecare spaţiu săse aplice un panou cu suprafaţa de cca. 0,250 m2, vopsit cu anumită culoareconvenţională în funcţie de sortimentul calitativ al produsului. Culoarea şinumărul de pe panou vor fi identice cu a spaţiului de depozitare din schema decompartimentare. Această schemă se include în fluxul de circulaţie spre toate

spaţiile de depozitare şi se montează la: laborator, staţia de cântărire şi în toateintersecţiile din incinta bazei pentru orientarea şi dirijarea cu uşurinţă aconducătorilor auto spre locul de descărcare (indicat în tichetul eliberat delaborator). Pe tichet se va lipi o bulină a cărei formă şi culoare este identică cu a panoului de pe spaţiul respectiv şi cu cea din schema de compartimentare.

Se va avea în vedere că, în aceeaşi perioadă se primesc la baza derecepţionare diferite specii de produse şi că, în cadrul fiecărei specii există odiversitate de sortimente calitative.

Pentru dirijarea raţională a produselor de la laborator la locul de depozitare, panoul şi bulinele de identificare a depozitului vor avea o anumită formăgeometrică în funcţie de specia de produse, de exemplu:

- triunghi, pentru grâu;- pătrat, pentru secară;
















88

semiautomată şi automată: ETS R12A, ETS R23A şi ETS R30A (fig. 3.10.).Echipamentul de tratat seminţe R30A funcţionează în totalitate automat,capacitatea fiind de până la 22 tone/oră. Prezintă sisteme separate de distribuire a

pesticidului şi colorantului.

Fig. 3.10. – Maşina de tratat seminţe CT 50 (PETKUS) Schema tehnologică de omogenizare a produsului cu pesticidul

Pentru compartimentarea şi depozitarea judicioasă a produselor în depozite,înainte de începerea campaniei de recepţionare, fiecare bază şi siloz întocmeşte un plan de compartimentare şi depozitare (de repartizare a produselor în depozite) la

al cărui elaborare se ţine seama de următoarele elemente: - volumul total al spaţiului de depozitare din cadrul unităţii; - tipurile de spaţii pentru depozitare, capacitatea fiecărui spaţiu şi

amplasarea lor în cadrul unităţii; - nivelul de dotare al fiecărui spaţiu cu mijloace fixe şi mobile de

manipulare, curăţire, sortare, uscare, tratare etc.; - planul de recepţionare; - numărul producătorilor individuali şi ai societăţilor agricole arondate; - planul de constituire a cantităţii de produs (pentru schimb, rezervă de

stat etc.);- calitatea probabilă a recoltei, în funcţie de evoluţia vegetaţiei,tehnologia aplicată şi de condiţiile climatice din timpul maturării produselor, ţinându-se seama şi de calitatea recoltelor din anii precedenţi.

Pe baza acestor elemente se întocmeşte o schemă a spaţiilor de depozitareşi a compartimentelor acestora, stabilindu-se felul, cantitatea şi calitatea produselor care se vor repartiza pe fiecare magazie, celulă, depozit, hambar desiloz, şopron etc.

La întocmirea planului de compartimentare se ţine seama de faptul că,

unele spaţii se eliberează prin livrare, transferuri sau mutaţii în depozit în timpulcampaniei şi că, după uscarea artificială sau naturală a produselor, înălţimea



89

stratului de depozitare a acestora creşte faţă de cea din momentulrecepţionării, astfel mărindu-se şi volumul spaţiului de depozitare.

Test de autoevaluare (3)

Scrieţi/marcaţi corect (1-3 variante corecte) pentru fiecare întrebare :

1. Care dintre următoarele determinări calitative sunt obligatorii pentrutoate produsele :

a. umiditatea b.procentul de impurităţi c.uniformitatea

1. Determinarea masei hectolitrice este obligatorie la :a. fasole b. cereale panificabilec. orzul şi orzoaica pentru bere

2. Determinarea procentului de boabe atacate de ploşniţe se determină la : a. mazăre b. grâuc. ovăz

3. Compartimentarea produselor în cadrul fiecărei specii se face în funcţie de

destinaţie : a. pentru consum alimentar b. pentru sămânţă c. pentru industrializare

4. Compartimentarea se face obligatorie în funcţie de : a. specia produsului b. umiditateac. masa hectolitrică (MH)

5. Produsele infestate cu dăunători se vor depozita : a. în acelaşi spaţiu cu produsele neinfestate ; b. în depozite izolate de celelalte spaţii c. în funcţie de metodele de combatere

6. Compartimentarea grâului se face în funcţie de : a. conţinutul în gluten b. greutatea hectolitrică c. indiferent de calitate

7. În celulele de siloz cu diametrul mare se vor depozita cereale :a. uscate / sub 13 % umiditate b. umede (peste 14 % umiditate
















96

Triorarea – constă în curăţirea şi sortarea produselor după lungimeacomponentelor lotului, cu ajutorul trioarelor, la care organul activ este alveola.

După modul de fabricare, alveolele pot fi frezate, ştanţate sau turnate.

Poziţia alveolei poate fi dreaptă sau înclinată, iar forma acestora, conică saucilindrică.

Trioarele pot avea formă de cilindru (cele mai utilizate) având alveolele în partea interioară a cilindrului (fig. 4.1.) sau sunt alcătuite din discuri (numite şicartere), care au alveole pe ambele părţi (fig . 4.2.).

Fig. 4.1. – Cilindru trior (după THIERER L.V. şi colab., 1971)

Fig. 4.2. – Triorul cu discuri ti p Carter (după THIERER L.V. şi colab., 1971)

Trioarele cilindrice au, în general, alveole ştanţate sau frezate, iar cele cudiscuri au alveolele turnate sub formă de buzunar.

Există şi trioare spirale, la care separarea se bazează pe diferenţa de vitezăde alunecare pe un plan înclinat.Procesul de curăţire este următorul: dacă pe o suprafaţă plană prevăzută cu

alveole cu diametrul de 4 mm turnăm o cantitate de grâu cu neghină, seminţele deneghină, cu lungimea de 3 mm, vor intra complet în alveole, iar cele de grâu, fiindmai lungi, vor intra numai cu un capăt. La înclinarea suprafeţei cu alveole, grâulcade din acestea la o înclinare mai mică, alunecă pe suprafaţa plană şi secolectează într -un jgheab, iar neghina rămâne în continuare în alveole şi va curgeîn alt jgheab numai la o înclinare foarte mare a suprafeţei.

Cu ajutorul cilindrului trior cu alveole curăţirea se realizează astfel: produsul intră în cilindru printr -o parte al acestuia iar în timpul rotirii triorului, produsul se deplasează până la celălalt capăt.

Prin rotirea cilindrului, fiecare alveolă ridică o sămânţă sau o impuritatedin produs pe care o deplasează până la o anumită înălţime, în funcţie delungimea componentelor intrate în alveole. Corpurile mai lungi îşi pierd echilibruldin alveole la o înălţime mai mică şi cad înapoi în cilindru, iar cele mai scurtesunt antrenate de alveole la o înălţime mai mare, de unde cad într -un jgheab şisunt evacuate la exteriorul cilindrului. Înălţimea jgheabului colector este reglabilă pentru colectarea impurităţilor cu caracteristici diferite.

După viteza de rotire a cilindrului trior se deosebesc trioare cu turaţie mică(0,2-0,5 m/s) şi cu turaţie mare (v = 0,9-1,4 m/s).







99

elementelor ce compun masa de seminţe şi de viteza curenţilor de aer ce se pot realiza la utilajele de curăţire, se poate stabili în ce măsură unele corpuristrăine pot fi separate pe baza proprietăţilor aerodinamice.

Această metodă are aplicaţie largă în practică, în special, în operaţiunile de

precurăţire, în cadrul cărora, cu ajutorul ventilatoarelor se elimină impurităţileuşoare din masa de seminţe.

4.4. CURĂŢIREA ŞI SORTAREA SEMINŢELOR

DUPĂ FORMĂ

Această metodă de curăţire şi sortare se realizează ţinându-se seama decoeficientul de frecare al componentelor masei de seminţe la deplasarea acestora pe un plan înclinat. Dintre formele geometrice regulate, sămânţa sferică, are ceamai mică suprafaţă de contact, coeficientul de frecare fiind redus, astfel că semişcă foarte repede pe suprafaţa înclinată, deplasarea efectuându-se prinrostogolire. Cu cât forma seminţelor se îndepărtează de cea sferică, suprafaţa decontact cu planul înclinat se măreşte, creşte aderenţa celor două planuri decontact, mărindu-se coeficientul de frecare, iar cu cât seminţele se apropie deforma plată, deplasarea lor este încetinită (realizându-se prin alunecare), viteza dedeplasare fiind mult mai lentă decât în cazul rostogolirii.

Datorită vitezei mai mari de deplasare a seminţelor sferice, acestea sunt proiectate la distanţă mai mare comparativ cu seminţele plate.

O aplicaţie a curăţirii şi sortării în funcţie de forma componentelor oconstituie separatorul spiral la care, însă, în afară de particularităţile de formă acomponentelor mai influenţează şi forţa centrifugă ,starea suprafeţei etc.


DUPĂ STAREA SUPRAFEŢEI COMPONENTELOR

MASEI DE SEMINŢE

Este procedeul care se bazează pe faptul că unele seminţe de buruieni au petegument asperităţi cu care se pot prinde de o ţesătură din pâslă care formează un plan înclinat, iar seminţele netede se rostogolesc pe suprafaţa acelei pâsle. In acestfel se pot separa seminţele de neghină, morcov sălbatic, piciorul cocoşului. Astfel,s-au construit maşini formate, în principal, dintr -o pânză fără sfârşit, din pâslă,fixată în poziţie înclinată pe doi tamburi, care prin rotire deplasează pâsla de josîn sus. La partea superioară există coşul de alimentare. În cazul unei cantităţi degrâu cu seminţe de neghină sau alte impurităţi care au pe tegument ţepi, boabelede grâu şi alte componente netede se vor rostogoli sau vor aluneca pe planulînclinat, iar impurităţile cu asperităţi se prind de pâslă şi sunt ridicate până la partea superioară a planului înclinat, de unde sunt îndepărtate de periile fixate paralel cu tamburul. Componentele cu suprafaţa netedă se sortează la baza planului înclinat, în funcţie de viteza cu care se rostogolesc sau alunecă, fiind




100

colectate în compartimente diferite.O altă aplicaţie practică a acestei metode de curăţire o constituie metoda

magnetică, aplicată pentru eliminarea cuscutei dintre seminţele trifolienelor. În

acest scop, produsul se amestecă cu pilitură de fier care intră în alveoleleseminţelor de cuscută fără a adera la seminţele de trifoi sau lucernă care ausuprafaţa netedă. La trecerea amestecului de seminţe şi pilitură de fier prin faţaunui magnet, seminţele de cuscută în care a intrat pulberea fieroasă sunt atrase demagnet, iar cele de trifoliene îşi continuă cursul.

În acest scop s-au construit separatoarele electromagnetice. Pentru arealiza se pararea impurităţilor pe bază electromagnetică, produsul este supus maiîntâi unui tratament de umectare şi de amestecare cu pulbere feroasă.

Pe acest principiu s-a construit maşina de sortat PETKUS KO-73

(fig.4.5.) cu două tobe rotative, cu câte opt secţii de separare. Cele două tobe suntînseriate în cascadă.

Fig. 4.5. – Schema tehnologică a maşinii Petkus KO-73 (după ŢENU I., 1999) 1-buncăr de alimentare pentru seminţe; 2-buncăr de alimentare pentru pulberi; 3-rezervor pentru apă; 4-amestecător tronconic; 5-transportor elicoidal vertical;

6-tobe rotative; 7-jgheaburi; 8-perii pentru curăţire tobe rotative; 9-colectoare pentrufracţiuni; 10-electromagneţi

Pentru separarea boabelor de mazăre care au fost atacate de gărgăriţe se folosesc separatoarele de tip cilindru cu ace (fig. 4.6.). Pe suprafaţainterioară a cilindrului sunt montate ace cu lungimea activă de 9 mm şi diametrulde 0,4 mm. La rotirea cilindrului, boabele de mazăre sunt răvăşite, vârful acelor

intră în găurile boabelor gărgăriţate, care sunt transportate la partea superioară acilindrului, unde sunt desprinse cu ajutorul periei rotative şi deversate în jgheabul






102

specifică etc. Când două seminţe de elasticitate diferită cad de la aceeaşi înălţime pe o

placă metalică netedă şi înclinată, ele vor fi proiectate la distanţe diferite în

funcţie de elasticitatea lor. Astfel, sămânţa cu elasticitate mai mare va fi proiectată mai departe de

planul înclinat, iar cea cu elasticitate mai redusă va sări mai aproape de planulînclinat.

În baza acestui principiu s-a construit un utilaj numit masa reflectoare(fig.4.7.) sau maşina sortatoare tip Pady utilizată, în special, la curăţirea şisortarea orezului brut.

Aceasta este alcătuită dintr -un plan înclinat oscilant în plan transversal, cudoi pereţi în formă de dinţi de fierăstrău şi care formează canale perpendiculare pe

direcţia oscilaţiilor. La alimentarea maşinii cu seminţe, datorită oscilaţiei planuluiînclinat, boabele mai elastice se lovesc de pereţii laterali, sînt reflectate din pereteîn perete, fiind antrenate spre partea superioară a canalului pe unde sunt evacuate,iar cele cu elasticitate mai redusă nu ricoşează suficient de tare pentru a ajunge la peretele opus şi alunecă, astfel, prin canal la partea inferioară a maşinii. În acestmod se separă din produse boabele şiştave, seminţele de buruieni.


PE BAZA GREUTĂŢII SPECIFICE

Greutatea specifică a componentelor masei seminţelor (raportul dintregreutate şi volum ) diferă în funcţie de: specie, umiditatea produsului, prezenţacorpurilor străine, volumul şi greutatea acestora.

Sortarea produselor pe baza greutăţii specifice se poate realiza prinurmătoarele metode:

- sortarea uscată într -un curent de aer ascendent;- sortarea uscată prin centrifugare;

- sortarea uscată prin vibrare; - sortarea umedă. a). Sortarea uscată într-un curent de aer ascendent – constă în

distribuirea pe o sită înclinată oscilantă a unui strat subţire de produs şi suflarea pesub sită a unui curent de aer ascendent. Datorită greutăţii specifice diferite,seminţele grele se adună într-un punct al sitei unde sunt colectate, cele uşoare segrupează în alt punct iar cele intermediare, se colectează, de asemenea, separat(aşa sunt gravitoarele pneumatice – fig . 4.8.).






104

a-sita de separare în ansamblu; b-jgheabul sitei în detaliu1-sita de separare; 2-plan orizontal; 3-jgheaburi

q- amestecul de seminţe; q1-fracţiuni grele (I); q2-fracţiuni uşoare (II)

Fig. 4.10. – Schema tehnologică a instalaţiei de sortat prin flotaţie (după ŢENU I., 1999)

1-coş de alimentare; 2-uniformizator plutitor; 3-bazinul cu soluţia de flotaţie; 4-conductăpentru recirculare; 5, 7, 12-robinete; 6-racord de golire; 8-pompă; 9-colector;

10, 11-site vibratoare; 13-conductă de evacuare a fracţiunii sedimentate; 14-jgheab

pentru evacuarea fracţiunii rămase la suprafaţă

d). Instalaţia de separare a seminţelor prin flotaţie (fig. 4.10.) sefoloseşte pentru sortarea boabelor de mazăre cu greutate specifică diferită. În bazinul de flotaţie (3) al instalaţiei, lichidul trebuie să aibă o anumită greutatespecifică, în care fracţiunile mai grele (cu un conţinut mai mare de amidon)sedimentează, iar fracţiunea mai uşoară rămâne la suprafaţa lichidului. Fracţiunilesedimentate sunt preluate de transportorul hidraulic (13) şi deversate pe sita deseparare (11) unde are lor spălarea şi scurgerea apei. Boabele de mazăre rămase lasu prafaţa soluţiei sunt evacuate prin jgheabul 14 pe sita de separare (10).

Instalaţia asigură un circuit închis al soluţiei şi menţine densitatea acesteia lavaloare aproximativ constantă.


PE BAZA PROPRIETĂŢILOR ELECTRICE

Componentele masei de seminţe posedă o permetivitate electrică diferită.

Dacă masa de seminţe se introduce într -un câmp cu o anumită intensitate electrică(aleasă în funcţie de proprietăţile electrice ale lotului), componentele cu






106

Analizele de laborator se fac pe probe recoltate la interval de maximum 2ore şi în funcţie de rezultatele obţinute, se corectează reglajul utilajelor.

4.10. PARTICULARITĂŢILE ELIMINĂRII DIN

PRODUSE A CORPURILOR STRĂINE

GREU SEPARABILE ŞI SORTAREA

SEMINŢELOR DUPĂ MĂRIME

Grâul – poate fi impurificat cu diferite corpuri străine “greu separabile”,cum sunt:

- seminţe de buruieni: odos, zâzanie, obsigă, pălămidă, pir, ridichesălbatică, grâul prepeliţei etc.;

- seminţe de alte plante cultivate: secară, orz, ovăz, triticale etc.; Pentru eliminarea acestor impurităţi din grâu se foloseşte selectorul sau

tararele pentru curăţire fină, prin care produsul se trece de două sau de maimulte ori, în funcţie de rezultatele obţinute la fiecare trecere.

La trecerea I-a, utilajele se echipează ca pentru o curăţire normală,eliminându-se impurităţile uşor separabile, iar la trecerea a II-a, la etajul superiorcu ciururi având lăţimea ochiurilor de 3 mm, iar la etajul inferior, cu ochiuri culăţimea de 2,25-2,50 mm. Astfel, o parte din impurităţile greu separabile alunecă

la suprafaţa sitei superioare, altă parte la suprafaţa sitei inferioare, iar grâul trece pr in sita inferioară şi se colectează în jgheabul în care, de obicei, se obţinimpurităţile mici care trec prin sita etajului inferior.

În loturile de secară se întâlnesc aceleaşi corpuri străine greu separabile caşi la grâu. Mai frecvente sunt seminţele de obsigă, la care se adaugă scleroţii deClaviceps purpurea (cornul secarei) care sunt toxici şi trebuie eliminaţi.

Pentru eliminarea impurităţilor din loturile de secară se efectuează o precurăţire pentru înlăturarea impurităţilor grosiere şi a celor mici, apoi produsulse trece prin utilaje de cernere echipate cu ciururi, la etajul superior având

ochiurile dreptunghiulare cu lăţimea de 2,5-2,75 mm, iar cel inferior, site cuochiuri de 1,75-2 mm. Curăţirea continuă prin trecerea produsului, succesiv printrioare cu alveole cu diametrul de 5 mm şi apoi, prin alveole de 8 mm în diametru.

Orzul şi orzoaica au aceleaşi seminţe de buruieni greu separabile amintitela grâu. Mai frecvente sunt seminţele de ovăz sălbatic care se separă greu. Pentruînlăturarea acestora se poate folosi cu rezultate bune sistemul de cernere de latararul “MIAG cu site vibratoare” sau “Bühler, completat cu sistemul de aspiraţieal acestor instalaţii. La etajul superior se fixează ciururi cu ochiuri rotunde cudiametrul de 10-12 mm, iar la cel inferior, site cu ochiuri dreptunghiulare, culăţimea de 2,25-2,50 mm (în funcţie de grosimea boabelor de orz). Mai departe,

eliminarea unor buruieni greu separabile (ovăzul sălbatic) se face prin trecerea produsului prin canalele de absorbţie ale utilajelor şi apoi, prin trioare cu alveole







109

a. greu separabile b. uşor separabile c. indiferent de tipul impurităţilor

2. Curăţarea fină determină îndepărtarea impurităţilor : a. uşor separabile b. greu separabilec. indiferent de tipul impurităţilor

3. Care dintre următoarele seminţe se separă cel mai uşor după formă : a. cele sferice b. cele cu formă plată c. cele şiştave

4. Ce impurităţi se pot înlătura cu ajutorul separatoarelorelectromagnetice:

a. greu separabile b. uşor separabile c. cele fieroase

5. În funcţie de greutatea specifică a componentelor lotului, în primulrând se vor separa :

a. componentele cu greutate specifică mare; b. cele cu greutate specifică redusă c. cele cu greutate specifică mijlocie.

REZUMAT U.I. 4

Unitatea de învăţare U.I.4 prezintă noţiuni cu privire la mijloacele de

înlăturare a impurităţilor din loturile de seminţe cât de sortare a produsului

respectiv. Astfel, după ce sunt prezentate noţiuni generale despre curăţarea şi

sortarea produselor sunt redate metodele de separare a impurităţilor în funcţie de :

- dimensiunile componentelor ;

- însuşirile aerodinamice a componentelor :

- formă :

- rezistenţă mecanică a componentelor :

- elasticitatea seminţelor ;

- greutatea specifică : - proprietăţile electrice a componentelor.




110

În final, se prezintă noţiuni privitoare la particularităţile eliminării

impurităţilor din principalele specii : grâu, secară, orz, orzoaică, porumb,

mazăre, fasole, floarea-soarelui.

BIBLIOGRAFIE (U.I. 4)

1.Axinte M.,şi colab. - 2002 - Fitotehnie, caiet pentru lucrări practice, partea I,U.S.A.M.V. Iaşi, uz intern, 1986.


3.Mogârzan Aglaia, Robu T., 2005 – Tehnologia păstrării produselor agricole

vegetale, Ed.”Ion Ionescu de la Brad” Iaşi. 4. Mogârzan Aglaia, Robu T.,Zaharia Marius, 2010 – Fitotehnie, Îndrumător

pentru lucrări practice, Ed. I.Ionescu de la Brad, Iaşi. 5.Thierer Volf şi colab. – Tehnologia recepţionării, depozitării, condiţionării şi


Bucureşti, 1971. 7. Zaharia Marius şi colab. 2011 – Fitotehnie, Lucrări de laborator, Editura “Ion

Ionescu de la Brad, Iaşi.

Unitatea de învăţare (U.I.5.)

METODE DE CONSERVARE A PRODUSELOR AGRICOLE

VEGETALE ŞI PARTICULARITĂŢILE DE CONSERVARE

PE GRUPE DE PRODUSE.

CUPRINS (U.I.5) Pag.

Obiectivele şi componentele profesionale specifice (U.I.5)……………111Instrucţiuni……………………………………………………………...1115.1. Metode de conservarea produselor agricole vegetale……………...1315.2. Particularităţile conservării produselor agricole vegetale…………132

Test de autoevaluare (U.I. 5)……………………………………...167Rezumat (U.I.5)……………………………………………………168

Bibliografie (U.I.5)………………………………………………...168







113

transpiraţie sau preîncălzire din cadrul coloanei de uscare tip MIAG sauSIMON model DM. Acest sector este alcătuit dintr -un număr de radiatoare princare circulă apa caldă; boabele supuse uscării trec prin spaţiile dintre pereţiiradiatoarelor, încălzindu-se până la transpiraţie. Astfel, apa liberă din interiorul

vaselor capilare se transformă în vapori (tensiunea acestora crescând proporţional cu temperatura şi cu durata staţionării boabelor în sectorul de preîncălzire), iarvaporii de apă din interiorul boabelor difuzează spre exterior sub forma unei pelicule foarte subţiri care apoi se transformă în vapori ce sunt antrenaţi decurenţii de aer din sectoarele următoare şi eliminaţi în atmosferă.

Uscarea prin preîncălzire şi transpiraţie este metoda cea mai eficientă,asigurând produselor însuşiri superioare tehnologice, alimentare cât şi seminale şi prevenindu-se fenomenul de “călire” a seminţelor, care se produce deseori cânduscarea se efectuează cu agent direct (gaze de combustie în amestec cu aer

atmosferic). “Călirea” constă în uscarea instantanee a învelişului bobului, sudarea porilor vaselor capilare, împiedicând difuzarea vaporilor spre exterior, aceştiaformând o suprapresiune în miezul bobului ce produce fisurarea şi spargereaacestuia.

Eficienţa uscării prin această metodă depinde de modul în care boabele cealunecă pe suprafaţa radiatoarelor îşi modifică în permanenţă punctele de contactcu suprafeţele încălzite şi nu există nici un pericol de supraîncălzire a acestora.

Datorită transpiraţiei intense a seminţelor şi a temperaturii ridicate,umiditatea boabelor se uniformizează chiar şi atunci când, în zona respectivă intrăseminţe cu umiditate diferită. Uniformizarea umidităţii boabelor continuă în “zonade liniştire” sau neutră care urmează, în mod normal zonei de transpiraţie şi undeare loc schimbul de umiditate între boabe până la uniformizarea umidităţii.Procesele ce au loc în zona de transpiraţie sunt complexe, fiind atribuitefactorilor: tensiunea vaporilor de apă, presiunea şi forţa capilară, absorbţia,desorbţia, termodinamica aerului umed, conductibilitatea, convecţia etc.

Metoda menţine şi chiar îmbunătăţeşte însuşirile fizice şi biochimice aleseminţelor, asigură un randament ridicat şi este economică (este aplicată lauscătorul tip MIAG - fig. 5.1..).




114

A – Schema de funcţionare: c-buncăr de alimentare; ST-sector de transpiraţie;

SN-sector neutru; SE-sector de evaporare;

SU-sector de uscare; SR-sector de răcire;

RT-radiatoare; ac-i-apă caldă intrare; ac-e-apă caldă ieşire; A-abur; Ac-apă condensată;M-masă oscilantă; I, II-aeroterme pentru încălzirea

aerului; 1a, 2a-canale principale de aer cald;1b, 2b-canale principale de aer rece; P1, P2, P3-

pereţi despărţitori de pe canalele principale

B – Schema conductelor de aburi şi

apă caldă: I-treapta I de uscare; II-treapta a II-a deuscare

Fig. 5.1. – Uscătorul MIAG (după THIERER L.V. şi colab., 1971)

Uscarea cu aer cald

Metoda constă în încălzirea aerului cu ajutorul unor radiatoare cu suprafaţă

mare de contact şi introducerea acestuia sub presiune în masa de boabe. Aerulrece absorbit de un ventilator este trecut prin radiatoare, apoi este dirijat în masade boabe unde cedează căldura.

Sub influenţa agentului termic (aerul cald) apa liberă din seminţe setransformă în vapori şi ia naştere termodifuziunea interioară, adică are locmigrarea umidităţii interioare a boabelor în direcţia curenţilor de aer (spreexteriorul boabelor). Pe de altă parte, aerul cald în mişcare are şi rolul de agent devehiculare, deoarece vaporii de apă din spaţiile intergranulare cât şi umiditatea peliculară sunt transportate de aceşti curenţi de aer cald şi eliminaţi în atmosferă.

Acest sistem de uscare se foloseşte, în special, combinat cu metoda de

uscare prin contact cu suprafeţe încălzite sau de uscare în vid. Folosită ca metodăindependentă, uscarea cu aer cald este neeconomică, având un randament scăzut,



115

o mare parte din căldură se pierde în exterior, prin radiaţie, iar altă parte, prineliminarea în atmosferă a curenţilor de aer cald folosiţi la uscare şi insuficientrăciţi.

Se va avea în vedere sincronizarea dintre temperatura aerului, viteza de

deplasare a curenţilor de aer cald şi curgerea masei de seminţe, fiind necesar unechilibru între cantitatea de vapori care migrează din boabe spre spaţiileintergranulare, pe de o parte şi evacuarea în exterior a umidităţii din spaţiileintergranulare, pe de altă parte.

Neţinând seama de fenomenele care se pot produce la uscarea independentăcu aer cald se poate provoca zbârcirea, călirea , fisurarea şi spargerea boabelor.

Uscarea produselor cu aer cald folosită în combinaţie cu uscarea princontact cu suprafeţe încălzite (transpiraţie) dă rezultate foarte bune deoarece princurenţii de aer cald se îndepărtează umiditatea extrasă în sectorul de preîncălzire,

iar prin acţiunea aerului cald, apa din vasele capilare continuă să migreze spreexterior prin porii dilataţi în procesul de transpiraţie.

Uscarea cu gaze de combustie în amesteccu aerul atmosferic

Este în prezent cea mai răspândită metodă de uscare în ţara noastră.Principiul constă în amestecarea gazelor calde rezultate din ardereacombustibilului cu aer atmosferic şi injectarea acestui amestec direct în masa de boabe supusă uscării. Drept combustibili se pot folosi: cărbuni, lemne, motorină,gaze naturale etc., care trebuie să fie de calitate superioară, astfel ca prin ardere sănu degajeze miros sau fum care să deprecieze produsul. Această metodă de uscareeste asemănătoare cu uscarea cu aer cald, însă prezintă avantajul unui randamenttermic mai ridicat şi o reducere substanţială a consumului de combustibil.

Pentru realizarea unui amestec corespunzător de gaze şi aer, la 1 kg gazear se se adaugă cca. 20 kg aer (atmosferic) iarna şi cca. 30 kg, vara (existădispozitive speciale de reglare şi funcţionare automată pentru dozarea amesteculuide gaze arse şi aer).

La folosirea gazelor arse în amestec cu aerul, uneori uscarea este

neuniformă, deoarece curenţii de aer nu sunt distribuiţi omogen în întreaga masăde produse, iar în cazul unei temperaturi ridicate a agentului de uscare, lacontactul acestuia cu produsul există un pericol mai mare al călirii tegumentului, proces ce duce la diminuarea însuşirilor fizice şi biochimice ale boabelor. Deasemenea, datorită folosirii directe a gazelor de combustie, există pericolul maiaccentuat decât la celelalte metode, de producere a incendiilor.

Cu toate dezavantajele amintite, metoda uscării cu gaze de combustie înamestec cu aerul atmosferic este mult folosită în sectorul valorificării produselordatorită productivităţii ridicate a uscătoarelor, cât şi necesităţii, uneori, a uscăriiimediate şi într -un ritm rapid a unor cantităţi mari de produse recepţionate cuumiditate ridicată.

În zonele din sudul ţării, în numeroase zile din timpul verii, temperatura atmosferică se caracterizează prin valori de 30-35ºC. La aspirarea şi insuflarea




116

acestui aer în uscătoare se poate realiza o reducere de 1-1,5% umiditate acerealelor, la o trecere prin uscător (fără consum de combustibil). În acest scop sefolosesc instalaţiile pentru uscare artificială, folosindu-se capacitatea integrală a

ventilatoarelor (se deschid la maxim şuberele, clapetele etc. pentru a se insufla înuscător o cantitate cât mai mare de aer din atmosferă). Se va reduce viteza detrecere a produselor prin instalaţie pentru a se realiza o productivitate de 60-70%(fără de cea care se foloseşte pentru extracţia echivalentului de umiditate lauscar ea artificială).

Uscarea în vid parţial Această metodă de uscare se bazează pe micşorarea presiunii aerului din

spaţiile intergranulare, fapt ce determină evaporarea apei din boabe la temperaturimai scăzute. Temperatura de uscare este produsă într -un generator termic ce

încălzeşte apa care circulă prin elemenţi de fontă şi de unde este dirijată spreradiatoarele care se află în camera de vid. Aici, produsele trec peste suprafeţeleradiatoarelor încălzite, creându-se astfel condiţii favorabile pentru migr areaumidităţii din interiorul boabelor spre exteriorul lor.

Boabele proaspăt introduse în zona de uscare au o temperatură mai scăzutădecât a vaporilor de apă din sectorul de vid, producându-se, astfel, condensareavaporilor pe suprafaţa seminţelor, fenomenul fiind aproximativ similar cu cel dinsectorul de transpiraţie de la uscarea în contact cu suprafeţe încălzite.

Uscarea în vid se realizează cu un consum redus de combustibil, cu oeconomie de cca. 30% din cel folosit frecvent la uscarea cu gaze arse în amesteccu aerul.

Influenţa procesului de uscare asupra însuşirilor calitative ale produselor agricole vegetale

Uscarea poate influenţa atât pozitiv cât şi negativ calitatea produselor.Uscarea bruscă la temperaturi prea ridicate a produselor cu umiditate foarte mare, provoacă uscarea instantanee a învelişului bobului, sudarea porilor de la suprafaţaacestuia (a vaselor capilare), împiedicând difuzarea spre exterior a apei din bob.Prin acumularea vaporilor în vasele capilare şi formarea unei suprapresiuni îninteriorul seminţelor se produce fisurarea şi spargerea acestora (călirea boabelor),iar la unele produse (mazăre, fasole etc.) seminţele se decojesc şi se desfac încotiledoane.

La seminţele destinate însămânţării şi la cele destinate fabricării berii,uscarea neraţională diminuează sau determină pierderea în totalitate a capacităţiigerminative. Folosind un regim termic optim şi cu o extracţie de umiditate care sănu forţeze uscarea, se pot chiar îmbunătăţi viabilitatea şi germinaţia seminţelor(uneori când aceasta este scăzută, prin aplicarea tratamentelor termice – şocuritermice – se poate mări germinaţia seminţelor).

Pentru produsele destinate consumului alimentar, furajer şi industrial, prin procesul de uscare se urmăreşte, pe lângă reducerea umidităţii, menţinerea şi pe



117

cât posibil îmbunătăţirea compoziţiei chimice şi a caracteristicilortehnologice.

Când masa de seminţe este încălzită la temperaturi prea mari (peste 60 -700C, în funcţie de natura produsului) componentele chimice suferă transformări

ce determină diminuarea însuşirilor calitative ale seminţelor. Astfel, amidonul din cereale, încălzit în soluţie apoasă la peste 700C se

umflă şi crapă, la 100-1100C se deshidratează, iar la 120-1400C amidonul setransformă în dextrină.

Substanţele proteice îşi modifică însuşirile (pozitiv sau negativ) în funcţiede modul în care este condus procesul de uscare. Denaturarea proteinelor începela temperaturi variabile între 50-650C, în funcţie de caracteristicile acestora. Deexemplu, grâul “tare” încălzit la 550C îşi îmbunătăţeşte însuşirile de panificaţie, pe când grâul “moale” încălzit la peste 450C îşi diminuează însuşirile calitative ale

glutenului (acesta devine filant, moale), reducându-se şi însuşirile de panificaţie. Grăsimile – din seminţele plantelor oleaginoase, încălzite la temperaturi prea ridicate se pot descompune parţial, mărindu-şi indicele de aciditate, caretrebuie să nu depăşească valoarea 2.

Vitaminele A şi B – din boabele de cereale (grâu, secară, orz, ovăz) pot fiîncălzite până la temperaturi de 100-1200C, fără urmări semnificative. În schimb,vitamina C din boabele de mazăre proaspăt recoltate începe să fie distrusă latemperaturi de cca. 500C.

Folosirea temperaturilor mai scăzute la începutul procesului de uscare şimărirea progresivă a acestora pe măsura reducerii umidităţii seminţelor aflate în perioada de postmaturare, determină accelerarea postmaturării cât şiîmbunătăţirea însuşirilor biochimice, fizice şi tehnologice ale seminţelor.

Tratarea acestor produse cu temperaturi prea ridicate, ce acţionează brusc,are efecte dăunătoare asupra seminţelor, determinând compromiterea germinaţiei,a însuşirilor alimentare şi tehnologice.

11.1.6. Elementele care influenţează procesul de uscare

Uscarea este influenţată de: specia produsului, compoziţia chimică a

acestuia, temperatura agentului de uscare şi a produsului, timpul de staţionare a produsului în uscător, limita admisibilă de reducere (extracţie) a umidităţii la otrecere a produsului prin instalaţia de uscare, umiditatea produsului la intrarea înuscător, modul de acţionare a gazelor de combustie (direct sau indirect), productivitatea instalaţiei, stadiul de postmaturare a seminţelor, destinaţia produsului, numărul zonelor de uscare.

Extracţia de umiditate (procentul de reducere a umidităţii la o trecere a produsului prin uscător), variază în funcţie de specie, umiditatea produsului, tipuluscătorului etc. şi este influenţată în mare măsură de temperatura de regim şi detimpul de staţionare a produsului în uscător. Temperatura de uscare estecondiţionată şi limitată de compoziţia chimică a seminţelor şi de însuşirile lorcalitative.

La intrarea în uscător a seminţelor cu un conţinut ridicat de umiditate,




118

temperatura trebuie să fie moderată, iar pe măsură ce produsul înaintează înuscător şi cedează din umiditate se poate mări temperatura de uscare şi a produsului. Cele mai bune rezultate se obţin prin uscarea în trepte de temperatură,

aceasta crescând progresiv de la o zonă de uscare la alta. La uscătoarele cu osingur ă zonă de uscare, produsul foarte umed necesită mai multe treceri prininstalaţie, la fiecare trecere, mărindu-se progresiv temperatura agentului şi a produsului, fără a se depăşi limita admisibilă. Între două treceri ale produsului prin uscător, lotul trebuie să staţioneze în depozit 12-24 ore, pentru ca umiditateadin interiorul seminţelor să migreze spre exterior, ceea ce uşurează procesul deuscare şi măreşte productivitatea instalaţiei.

Particularităţile uscării produselor destinate consumului

alimentar, furajer şi industrializării

A. Uscarea cerealelorCondiţiile pentru uscarea cerealelor diferă de la o specie la alta, pentru

fiecare tip de produs fiind necesare: un anumit regim termic şi o anumită limită deextracţie a umidităţii la o trecere a boabelor prin uscător. Chiar la aceeaşi specie,regimul de uscare se reglează în funcţie de calitatea şi destinaţia produsului(tab. 5.1.).

a) Grâul cu postmaturarea neterminată, cu 18% umiditate, se usucă prindouă treceri, cu temperatura agentului termic de 500C, respectiv 400C a produsuluila prima trecere, iar la trecerea a doua, 700C temperatura în uscător şi 450C pentru produs.

Loturile cu postmaturarea terminată care, de obicei, au sub 18% umiditate,se usucă la 60-800C temperatura agentului de uscare, respectiv 40-550C a produsului, în funcţie de caracteristicile glutenului.

Extracţia maximă de umiditate la o trecere a produselor prin uscător este de4% la instalaţiile cu o singură treaptă de uscare şi 5% la cele cu două sau maimulte trepte de uscare.

Tabelul 5.1

A. Uscarea cerealelorTemperatura maximă (0C) Extracţia maximă (%)

instalaţie cu: SpeciaUmidit.

produsului%

agent deuscare

produs1 treaptă 2 trepte

peste 18 (cupostmaturareaneterminată)

I trecere-50II trecere-70

4045

Grâusub 18 (cu

postmaturareaterminată)

60-80 în func.deindicele glutenic 40-55

4 5



119

peste 21 85 50

18-21 100 55Secară

sub 18 110 60

4 6

Orz-

orzoaicăpt.bere

50 40 4 6

Orz-ovăz pt.furaj

peste 2118-21sub 18

90105115

ovăz 50

orz60

ovăz 5

orz4

ovăz 6

orz5

Orezsub 18peste 18

6555

3835

2(nu se usucă sub 15%)

Porumbsub 22peste 22

9080

6050 6 8

B. Uscarea seminţelor de leguminoase pentru boabe

Extracţie maximă

SpeciaUmid.prod

(%)Treapta

I (0C)TreaptaII (0C)

Instalaţii cu o

treaptă(0C)

Produs(0C) 1 treaptă 2 trepte

Fasolepeste 18sub 18

4045

4555

--

2535

3

Mazăre peste 18sub 18

5060

6070

5065

3040

4 5

Soia

peste 20

16-20sub 16

50

5560

65

7075

50

6070

28

3235 4

C. Uscarea seminţelor de plante oleaginoase

Extracţia maximă% Specia

Umidprod. %

TreaptaI

TreaptaII

Instalaţiicu o

treaptă

Produs(0C) 1 treaptă 2 trepte

Fl.soa-relui

până la 15 15-20peste 20

908375

554045

5

In până la 15 15-20peste 20

605045

706055

655550

403530

5

b) Secara, datorită tegumentului mai compact al boabelor, se usucă latemperaturi mai ridicate decât grâul. În funcţie de umiditate, uscarea la secară serealizează la temperaturi cuprinse între 85-1100C pentru agentul de uscare şi de 50-600C, temperaturi pentru produs (valorile minime de 850C, respectiv 500Ccorespund umidităţii de peste 21%, iar cele maxime de 1100C pentru agentul deuscare, respectiv 600C pentru produs, umidităţii sub 18%).

Extracţia maximă de umiditate la o trecere a secarei prin uscător este 4% lainstalaţiile cu o singură treaptă şi 6% la cele cu două trepte de uscare.

c) Orzul şi orzoaica pentru bere se vor usca la un regim termic moderat:




120

maximum 500C – temperatura agentului de uscare şi maximum 400C –temperatura produsului, extracţia maximă de umiditate fiind de 4% la instalaţiilecu o singură treaptă şi 6% la cele cu două trepte de uscare.

Pentru dirijarea corespunzătoare a procesului de uscare, în vedereamenţinerii şi îmbunătăţirii germinaţiei, înainte de uscare se determină viabilitatea,iar după uscare, energia germinativă.

d) Orzul şi ovăzul pentru furaj, în funcţie de umiditate se vor usca latemperaturi de 90-1150C pentru agentul de uscare, iar a produsului va fi de 500C –ovăz şi de 600C – orz.

Extracţia maximă de umiditate la instalaţiile cu o singură treaptă de uscareeste de 4% la orz şi 5% la ovăz iar la cele cu două trepte, extracţia maximă este de5% la orz şi de 6% pentru ovăz.

e) Orezul este cel mai sensibil la uscarea artificială, de aceea se va folosi unregim termic moderat. Astfel, în funcţie de umiditate, temperatura agentului deuscare va fi de 55-650C, iar a produsului, 35-380C. Extracţia maximă de umiditateeste de 2%. În timpul uscării, umiditatea orezului nu trebuie să scadă sub 15% pentru că, sub această limită boabele se fisurează şi se sparg în procesul demanipulare şi decorticare.

f) Porumbul, se poate usca, în funcţie de umiditate, la temperaturi aleagentului de uscare de 80-900C, produsul având la ieşirea din uscător, 50-600C,extracţia maximă de umiditate la instalaţiile cu o singură treaptă de uscare fiind de6% iar la cele cu două trepte, 8%. În fig. 5.2. se prezintă schema uscătorului prinfluidizare pentru cereale.

B. Uscarea seminţelor de leguminoase (vezi tabelul 5.1).Se desfăşoară la un regim termic moderat, iar extracţiile maxime de

umiditate trebuie să fie reduse. Uscarea forţată la temperaturi ridicate (cuextracţii mari) la aceste seminţe determină “călirea seminţelor” datorităneconcordanţei între uscarea tegumentului (care se usucă brusc, se contractă şidevine impermeabil) şi a miezului ca şi a diferenţei de volum dintre cele două părţi. Astfel se produce ruperea învelişului şi desfacerea seminţelor în două

jumătăţi (cotiledoane). Fenomenul este foarte pronunţat la fasole şi mai redus lamazăre şi soia.



121

Fig. 5.2. – Schemauscătorului prin fluidizare

pentru cereale (după ŢENU I., 1997)

1-pâlnie de alimentare;2-cameră de uscare; 3-sită pentru distribuireaagentului de uscare;4-capac superior; 5-sită; 6-racord de evacuare aeruscat;7-ventilator aer cald;8-pâlnie inferioară; 9-elevator;10-coloană de răcirecereale;

11-ventilator aer rece;12-evacuare cereale uscateşi răcite; 13-schimbător de căldură

a) Fasolea poate fi uscată cu rezultate bune folosind instalaţiile de uscare întrepte, cu agent indirect, cu sector de preîncălzire (transpiraţie), în funcţie deumiditate, la 40-450C – treapta I-a, 45-550C – treapta a II-a de uscare, produsul laieşire având 25-350C. Extracţia maximă de umiditate la o trecere prin uscător estede 3%.

Trecerea bruscă de la temperatura din sectorul de uscare la cea din sectorulde răcire produce zbârcirea şi degradarea boabelor, de aceea între cele douăsectoare trebuie să existe zona neutră sau de liniştire, care atenuează şocul laschimbar ea bruscă a temperaturii.

b) Mazărea poate fi uscată cu uscătoarele indicate pentru fasole (se potfolosi şi instalaţiile cu agent indirect cu o singură treaptă de uscare cu condiţia ca,temperatura să fie moderată). În funcţie de umiditate, temperatura agentului deuscare va fi de 50-600C – treapta I-ii; 60-700C – treapta a II-a (sau 50-650C lainstalaţiile cu o singură treaptă), iar produsul la ieşire va avea temperatura de 30-

400

C. Extracţia maximă este de 5% la instalaţiile cu două trepte şi 4% la cele cu osingură treaptă de uscare. c) Soia se poate usca cu toate tipurile de uscătoare, în funcţie de umiditate,

la temperaturi de: 50-600C – treapta I-ii, 65-750C – treapta a II-a (50-700C – lainstalaţiile cu o treaptă), produsul având la ieşirea din uscător, 28-350C. Extracţiamaximă de umiditate la o trecere a soiei prin uscător este 4%.

C. Uscarea seminţelor plantelor oleaginoase. Structura, forma, mărimea, compoziţia chimică a seminţelor plantelor

oleaginoase diferă de la o specie la alta, de aceea şi regimul de uscare este diferit.Din această grupă, cele mai mari cantităţi supuse uscării sunt de floarea - soareluişi mai reduse de rapiţă şi in.

a) Floarea-soarelui – ridică unele probleme la uscarea artificială. Astfel, în




122

timpul uscării se pot degaja substanţe pirofore care împreună cu procentul marede coji (care ard cu uşurinţă) şi conţinutul mare de ulei al miezului pot determinaaprinderea seminţelor, producând accidente şi mari pagube. De aceea, pentru

uscarea seminţelor de floarea-soarelui, sunt de preferat instalaţiile de uscare cuagent indirect; în cazul folosirii instalaţiilor de uscare cu agent direct, acesteatrebuie supuse unor adaptări pentru uscarea seminţelor de floarea-soarelui(montarea unor dispozitive pentru prevenirea incendiilor, exploziilor, mărireaorificiilor de la manşoanele de acces al aerului rece în conducta de transport alagentului de uscare, mărirea debitului de lucru etc.). Aceste modificări impuncurăţirea la intervale foarte scurte a instalaţiilor de uscare pentru a nu se înfundaconductele prin care circulă curentul de aer şi agentul de uscare.

În funcţie de umiditate, seminţele de floarea soarelui se usucă cu un regim

optim între 75-90

0

C, produsul la ieşire având 45-55

0

C, iar extracţia maximă deumiditate fiind de 5%. b) Inul. Uscarea seminţelor de in se realizează cu rezultate bune folosind

instalaţiile cu agent indirect (cu vid sau tip MIAG original) cu unele măsuri pentru prevenirea curgerii seminţelor în exterior prin orificiile sau crăpăturile pereţilor laterali şi pentru reducerea intensităţii curenţilor de aer până la limita lacare să evite evacuarea în atmosferă a seminţelor.

În funcţie de umiditate, regimul de uscare a seminţelor de in este următorul: pentru agentul de uscare, 45-600C – treapta I-ii; 55-700C – treapta a II-a (lainstalaţiile cu două trepte de uscare); 50-650C la cele cu o treaptă, iar produsul la

ieşire are temperatura de 30-400C.c) Rapiţa se poate usca cu aceleaşi instalaţii de uscare folosite la uscarea

seminţelor de in, la aceleaşi temperaturi şi respectând aceleaşi reguli.

CONSERVAREA PRODUSELOR

LA TEMPERATURI SCĂZUTE

Metoda se aplică loturilor cu umiditate ridicată, până când le vine rândul la

uscare, sau pentru păstrarea în condiţii corespunzătoare a produselor care, potrivitnormativelor tehnice se pot livra cu un conţinut de umiditate peste umiditateacritică.

Scopul conservării produselor prin răcire: prevenirea autoîncălzirii şiîncingerii seminţelor ce au un conţinut ridicat de umiditate, reducerea activităţiivitale a produselor, prevenirea dezvoltării microflorei, acarienilor şi insectelor.

Conservarea produselor la temperaturi scăzute se realizează prin expunereaacestora la acţiunea aerului atmosferic, prin folosirea agregatelor frigorifice (înanotimpul cald).

Răcirea produselor cu ajutorul aerului atmosferic rece se poate realiza prin:

- depozitarea produselor în strat subţire, astfel ca o suprafaţă cât maimare a lotului să fie în contact cu atmosfera rece;



123

- manipularea produselor prin aerul atmosferic rece cu ajutorulinstalaţiilor mecanice de transport pe orizontală şi pe verticală;

- insuflarea cu ajutorul ventilatoarelor a aerului rece din atmosferă înmasa produsului (cea mai eficientă metodă).

Metoda prin insuflarea în produs a aerului rece foloseşte instalaţiile pentruaerare activă din dotarea depozitelor. După răcirea produselor până la niveluloptim de temperatură, acestea se păstrează un timp îndelungat fără a se interveni pe parcurs cu alte insuflări de aer rece.

Acest sistem de conservare se bazează pe conductibilitatea termică scăzutăa masei de seminţe, ce determină menţinerea aerului rece în spaţiul intergranularşi previne încălzirea masei de boabe când temperatura atmosferică creşte.

Cu cât umiditatea produsului este mai ridicată cu atât debitul de aer recetrebuie sa fie mai mare pentru a asigura o răcire mai rapidă, deoarece la creşterea

umidităţii produsului se măreşte şi pericolul degradării, dacă nu se iau măsuri dereducere urgentă a temperaturii (de exemplu, pentru un lot de 100 tone cu 20%umiditate este necesar debitul de aer de cca. 17 m3/oră/t produs pentru a răci produsul în cca. 4 zile, dacă aerul atmosferic îşi menţine temperatura între 2-40C).

În funcţie de umiditatea seminţelor (16-22%) diferă şi temperatura deconservare care variază între maximum 12,8-1,70C (la conţinutul mai mare de apăcorespunde temperatura mai scăzută) (tab. 5.2.).

Limita de răcire a produselor are mare importanţă în lucrările deconservare. Scăderea excesivă a temperaturii poate avea efecte negative asupraconservării produselor, deoarece la temperaturi sub 100C (mai ales primăvaracând există o diferenţă foarte mare între temperatura scăzută din produs şi cearidicată a atmosferei) apare pericolul condensării vaporilor de apă la suprafaţalotului şi se pot declanşa procese de autoîncălzire şi încingere. Răcirea excesivă a produselor umede destinate însămânţărilor duce la scăderea însuşirilorgerminative ale seminţelor prin îngheţarea apei libere din vasele capilare.

Tabelul 5.2

Temperatura maximă de conservare în funcţie de temperatură

Umiditatea cerealelor (%) 16 18 20 22

Temperatura maximă (0C)care asigură păstrarea 2luni fără depreciere

12,8 7,2 4,4 1,7

Procesul de răcire a produselor creează condiţii favorabile de păstrare până

la o anumită limită minimă a temperaturii şi nu trebuie confundat cu cel decongelare, mult practicat în industria alimentară, dar contraindicat seminţelor.

Acest procedeu este mult utilizat pentru conservarea porumbului boabe şi a




124

florii-soarelui recepţionate cu umiditate excesivă, deoarece cheltuielile deconservare prin răcire până le vine rândul la uscare sunt mai reduse decât altemetode de conservare. Aceste cheltuieli sunt compensate prin reducerea umidităţii

cu 0,5-2% la conservarea prin frig, la care se adaugă economiile rezultate prinevitarea manipulării şi transferării produselor, prevenirea autoîncălzirii şi a pierderilor, prelungirea timpului de funcţionare a uscătoarelor şi scurtareatimpului de amortizare a acestora.

Răcirea produselor cu ajutorul instalaţiilor frigorifice se aplică atât pentru produsele recoltate vara care păstrează temperatura ridicată de la înmagazinare (ceuneori depăşeşte 300C) cât şi pentru cele ieşite din uscător, deoarece în sectorul derăcire a utilajului de uscare, mai ales vara, nu se realizează o temperatură maiscăzută decât cu 5-100C faţă de temperatura mediului.

Metoda se poate utiliza atât în depozitele desfăşurate pe orizontală(magazii, şoproane) cât şi în cele pe verticală (silozuri) dacă există un sistem dedistribuire al aerului.

La conservarea produselor cu temperaturi scăzute în silozuri trebuie răcitetoate produsele unui tronson, deoarece în caz contrar, de-a lungul peretelui dincelulă în care se păstrează produse mai calde se produce fenomenul de condens,dacă aceasta se învecinează cu produse reci.

Conservarea la temperaturi scăzute precede, în general conservarea prinuscare, fiind mai puţin utilizată ca metodă independentă de conservare.

CONSERVAREA PRODUSELOR PRIN

DESHIDROREFRIGERARE

Această metodă de conservare constă în introducerea în masa produselor aaerului atmosferic răcit în mod brusc pentru a-i reduce conţinutul de umiditate şiapoi încălzit pentru a-i mări capacitatea acestuia de a absorbi apa din masa produsului.

Pe baza relaţiilor ce există între umiditatea şi temperatura atmosferei, s-aelaborat metoda uscării produselor prin refrigerarea curenţilor de aer ce seintroduc în masa de boabe.

Scăderea bruscă a temperaturii curenţilor de aer are ca efect saturareaacestora în umiditate, reducerea capacităţii de reţinere a apei şi condensareaexcesului de vapori de apă din aerul respectiv. Introducând în masa de produse acurenţilor de aer astfel deshidrataţi, la intrarea în contact cu produsele mai calde,aceştia îşi măresc temperatura, în consecinţă creşte şi capacitatea aerului de areţine vaporii de apă din spaţiul intergranular al produselor, determinând în acestfel uscarea masei de boabe.

În vederea uscării produselor prin deshidrorefrigerare este necesar unrefrigerator puternic prin care trec curenţi de aer şi în care se condensează o parte



125

din vaporii de apă din aer. De asemenea, este necesar ca, în sezonul rece săse asigure o sursă de căldură pentru încălzirea curenţilor de aer reci ieşiţi dinrefrigerator, care intră apoi în masa de boabe.

Pentru păstrarea porumbului umed, temperatura poate fi scăzută la +20C.

Dispozitive automate de reglare pot menţine porumbul rece sau să-l usuce, timpulnecesar pentru uscare fiind dependent de umiditatea porumbului. În general, suntnecesare 2-3 luni pentru extragerea a 10 procente umiditate.

Procedeul de uscare a produselor prin deshidrorefrigerare poate concura cusucces metodele clasice de uscare folosite pe scară largă.

CONSERVAREA PRODUSELOR PRIN

AERARE NATURALĂ ŞI ACTIVĂ

Aerarea produselor se realizează prin schimbarea periodică a aerului dinspaţiul intergranular al masei de seminţe, fără a fi necesară mişcarea lor.

Obiectivele aerării produselor sunt:- reducerea temperaturii masei de boabe şi prevenirea autoîncălzirii

produselor;- reducerea proceselor biochimice şi activităţii vitale din masa

seminţelor; - prevenirea dezvoltării dăunătorilor şi a microorganismelor;

- accelerează procesul de postmaturare a seminţelor; - eliminarea bioxidului de carbon şi a altor gaze care se acumulează în

spaţiul intergranular;- mărirea spaţiului de înmagazinare (prin depozitarea produselor în

straturi mai înalte);- reducerea, în oarecare măsură, a conţinutului de umiditate; - lichidarea proceselor de încingere a produselor;- diminuarea pierderilor de substanţă uscată ale produselor;- reducerea necesarului de braţe de muncă pentru lopătare;

- menţinerea şi chiar îmbunătăţirea însuşirilor calitative şi tehnologice aseminţelor. Principala condiţie la aerarea masei de boabe este efectuarea acestei lucrări

în condiţii atmosferice favora bile, astfel încât prin insuflarea aerului în masa produsului să se realizeze reîmprospătarea aerului din spaţiul intergranular, curăcirea produselor, fără a absorbi umiditatea din atmosferă.

În timpul aerării active, între produse şi aer are loc un schimb permanent deumiditate până la stabilirea echilibrului higroscopic.

Când produsele au un conţinut redus de umiditate iar în atmosferă există ocantitate mare de vapori de apă, seminţele absorb o parte din această apă, iar dacăaerul este uscat şi produsele au umiditate ridicată, acestea se vor usca în contat cuatmosfera înconjurătoare uscată. Higroscopicitatea produselor este influenţată, în





127

efectuată cu instalaţiile cu canale sub sau peste pardoseală.

Înălţimea optimă de depozitare a produselor pentru o aerare eficientăeste în funcţie de umiditatea acestora şi de tipul depozitului. Astfel, la valori de

16-23% umiditatea produsului corespund valori cuprinse între 5-1,5 m înălţimeade depozitare în depozite cu canale sub pardoseală, iar la valori de 16-21%umiditate corespunde înălţimea de depozitare de 3,5 – 1,5 m, în magazii cuconducte peste pardoseală (la valori minime ale umidităţii corespund valorilemaxime ale înălţimii de depozitare).

Aceste limite au fost stabilite pentru aerarea produselor grele: grâu, porumb, mazăre, soia, fasole, cu electroventilatorul Aerator A-12 cuplat lacanalele de aerare sub pardoseala magaziei, sau la conductele de aerare montate peste pardoseală.

La o grosime de sub 1,5 m a stratului de produse, aerarea nu este eficace,deoarece curenţii de aer nu sunt distribuiţi uniform în masa de seminţe. Ladepăşirea înălţimii de depozitare a produsului, aerarea are loc lent, existând pericolul condensării vaporilor de apă din spaţiul intergranular pe seminţe.

Pentru depozitarea produselor, la stabilirea înălţimii optime se ţine seama şide rezistenţa pereţilor construcţiei.

In cazul depozitării produselor în celulele silozurilor, instalaţiile de aerareau fost astfel construite încât să asigure aerarea în condiţii bune a celulelor plinecu produse. Dacă celulele nu sunt pline, la instalaţiile cu aerare totală se va reducecor espunzător cantitatea de aer iar la cele cu aerare fracţionată se face aerarea

până la înălţimea la care produsele sunt depozitate în celulă. Cu instalaţiile din dotarea silozurilor se poate asigura aerarea simultană a produselor din 2-3 celule pline.

Durata aerării active ţine seama de: debitul de aer (m3/oră/tonă produs),care diferă în funcţie de înălţimea de depozitare a produsului, debitulelectroventilatorului, greutatea hectolitrică a produselor, ca şi de diferenţa(îngrade Celsius) între temperatura aerului atmosferic şi a produsului supus aerării.

Pentru obţinerea rezultatelor optime şi economice, aerarea trebuie să seefectueze în anotimpurile reci iar în perioadele călduroase, ventilarea se face întimpul nopţii, când temperatura este mai scăzută.

Cu cât aerul este mai uscat iar diferenţa între temperatura atmosferică şimasa de boabe este mai mare, aerarea activă este mai eficientă.

Rezultate bune în aerarea activă se obţin când temperatura atmosferică estecu peste 50C mai redusă decât cea a produsului iar umiditatea relativă a aeruluieste scăzută (sub 75%).

Din practica aerării active s-a constatat că la grâu cu 16-17% umiditate,ventilat cu aer atmosferic la temperatura de cca. 30ºC, cu un debit minim de40m3/oră, în timp de 10-20 ore de aerare se poate obţine o reducere a umidităţii cucirca 1% (THIERER L. V. şi colab., 1982).

O atenţie deosebită la aerarea produselor se va acorda primăvara, cânddatorită încălzirii rapide a aerului se poate produce condensarea vaporilor şiumezirea stratului superior al produselor răcite în cursul iernii.

Când se urmăreşte conservarea produselor în stare rece până la livrare,





129

umiditate şi-a înrăutăţit însuşirile de panificaţie după primele două luni deconservare anaerobă (THIERER L. V. şi colab., 1971).

Porumbul cu 14,5% umiditate păstrat în condiţii ermetic închise (prinautoconservare) nu suferă diminuări calitative; porumbul cu 18% umiditate nu a

suferit modificări calitative importante în primele şase luni, dar după un an de păstrare a căpătat miros de acru şi o culoare mai închisă; cu 23-27% umiditate porumbul s-a înăcrit după două săptămâni, culoarea boabelor s-a închis foarterepede, iar după un an, boabele au devenit moi, masa de boabe pierzându-şicapacitatea de curgere (aceste boabe se pretează în hrana animalelor).

Pentru realizarea conservării anaerobe, spaţiile trebuie să îndeplineascăurmătoarele condiţii:

- construcţia să fie din metal (tablă de oţel), îmbinările să fie efectuate prin sudură sau alte metode care să asigure etanşeitatea. Celulele din

beton obişnuit sunt poroase şi permeabile pentru aer, astfel că, pereţiitrebuie trataţi cu substanţe bituminoase, sau se căptuşesc cu foi de polietilenă, policlorură de vinil etc.;

- gurile de vizitare, cele pentru umplerea sau golirea celulelor trebuie prevăzute cu dispozitive pentru închiderea etanşă;

- descărcarea celulelor este indicat să se realizeze pe la parteasuperioară a celulei, prin sorburi pneumatice aspiratoare cu ajutorulcărora se realizează şi o rarefiere a aerului din spaţiul liber al celulei,în cazul în care golirea acesteia nu s-a făcut complet;

- la încărcare, celulele trebuie umplute complet cu produse, iar înspaţiul liber rămas între planşeu şi suprafaţa produsului se monteazăsupape pentru menţinerea presiunii în interiorul celulei până laanumite limite care să nu afecteze construcţia.

CONSERVAREA CHIMICĂ APRODUSELOR AGRICOLE VEGETALE

Conservarea chimică constă în introducerea în masa de seminţe a unor

substanţe chimice sterilizante care împiedică dezvoltarea microorganismelor,insectelor şi acarienilor şi inhibă activitatea vitală a produselor. Cu ajutorulsubstanţelor chimice se pot păstra unele produse umede până la uscarea acestora.

Drept conservanţi chimici se pot folosi: dicloretanul, metabisulfitul,thiourea, granoranul, TMTD şi acidul propionic.

Dicloretanul are efect sterilizant asupra mucegaiurilor, frâneazădezvoltarea acarienilor şi a insectelor, însă nu opreşte procesul de autoîncălzire şiîncingere a produselor, de aceea se poate folosi la conservarea produselor umede,însă numai a celor care nu sunt autoîncălzite sau încinse. Doza folosită pentruconservare este de 300 g dicloretan/m3 de produse depozitate în celule etanşe. La

o păstrare îndelungată se procedează la recircularea conservantului prin produs,după care, dicloretanul nu se evacuează în atmosferă, ci rămâne în produs până lagolirea celulei.




130

Metabisulfitul administrat în proporţie de 1-1,2% în masa cerealelorfurajere (orz, ovăz) previne sau opreşte încingerea produselor, distrugemicroflora, având însă, efecte negative asupra embrionului seminţelor, când

acestea au un conţinut ridicat de umiditate. Efectele sterilizante alemetabisulfitului durează 30-35 zile, după care este necesar ca în produs, să se maiadministreze încă o doză de conservant de 0,5-0,8%. Produsele destinateconsumului uman nu se tratează cu metabisulfit.

Thioureea, în proporţie de 1‰ reduce respiraţia cerealelor umede (cu până la 20% umiditate) şi inhibă dezvoltarea mucegaiurilor, iar în proporţie de 1%opreşte dezvoltarea acestora chiar şi atunci când umiditatea boabelor ajunge la24%, fără a diminua în mare măsură viabilitatea seminţelor. Comparativ cu alţiconservanţi chimici, thioureea are cel mai ridicat efect inhibitor asupra respiraţieiseminţelor şi dezvoltării mucegaiurilor.

În unele ţări (fosta URSS) s-au mai folosit substanţe conservante ca:granoranul şi TMDT (THIERER L. V. şi colab., 1971).

Granoranul, în doză de 2 kg la tona de seminţe asigură buna conservarea mazărei, lupinului, măzărichei etc., cu umiditate ridicată fără a depreciaînsuşirile germinative ale seminţelor.

TMDT (disulfura de tetrametil tiuram), administrat în doză de 2-4kg/tona de seminţe de leguminoase cu umiditatea ridicată inhibă dezvoltareamucegaiurilor fără reducerea viabilităţii seminţelor.

Acidul propionic, în concentraţie de 0,5% pentru boabe cu 15%

umiditate şi până la 1,25% pentru cele cu 30% umiditate se foloseşte pentru păstrarea porumbului umed (alţi autori recomandă doza de 5-14 kg/tona de porumb cu umiditatea între 24-36%, cantitatea fiind variabilă în funcţie deumiditatea seminţelor şi durata de păstrare).

Produsele pe bază de acid propionic sunt: “Pionicorn” (produs englezesc)şi “Luprosil” (nemţesc), utilizate în proporţie de 0,5-2,1% din greutatea produsului, ce opresc dezvoltarea microorganismelor, încălzirea şi deprecierea boabelor umede şi nu sunt toxice. Acidul propionic s-a folosit cu bune rezultate şiîn conservarea orzului furajer cu 24-26% umiditate; soia cu 27% umiditate, tratatăcu 0,75% acid propionic s-a păstrat timp de 10 săptămâni fără a se încălzi şi fărăa-şi modifica compoziţia chimică (STEVENSON Alexander, 1972).

În locul acidului propionic s-ar putea folosi şi alţi acizi (formic, acetic), cuo eficienţă similară. Acidul formic este însă mai volatil şi are un miros maiînţepător decât acidul propionic, de aceea va trebui să fie diluat, pentru a semicşora riscurile utilizării lui în conservarea produselor.

CONSERVAREA PRODUSELOR

PRIN IRADIERE

Această metodă de conservare este încă în curs de experimentare, cele mai



131

bune efecte sterilizante realizându-se cu raze gamma. Doza de radiaţii sestabileşte în funcţie de umiditatea produsului şi de pragul până la care, produseletratate pot fi utilizate în alimentaţie. Pentru iradiere cu raze gamma se foloseştecobaltul. S-a remarcat rezistenţa ridicată a mucegaiurilor, pentru distrugerea

cărora fiind necesare doze mari.De exemplu porumbul boabe cu 19% umiditate iradiat cu raze gamma

Co60, la o doză de 2,5 milioane r., s-a păstrat timp de 3 luni fără depreciericalitative. Grâul umed (cu 20% umiditate) tratat cu o doză de 1 milion r. s-aacoperit de mucegai în câteva zile, iar cu o doză de 2 milioane r. s -a conservat bine timp de peste 3 luni. Când grâul avea 16% umiditate, tratat cu doza de 4milioane r. s-a păstrat 3 luni fără să mucegăiască (THIERER L.V. şi colab.,1971). Rezultă din aceste exemple, că pentru prevenirea dezvoltării mucegaiurilorsunt necesare doze din ce în ce mai mari pe măsura măririi umidităţii seminţelor,

doze ce ridică unele probleme privind nocivitatea asupra produselor destinateconsumului alimentar şi furajer. Această metodă de conservare nu se justifică nici din punct de vedere

economic.În unele ţări, metoda se realizează ca efect secundar al tratamentului

împotriva dăunătorilor pentru care se folosesc doze mici ce determină, în anumitecondiţii şi inhibarea microflorei, ca şi reducerea respiraţiei seminţelor cu unconţinut mai scăzut de umiditate.

5.2. PARTICULARITĂŢILE CONSERVĂRII PRODUSELOR AGRICOLE VEGETALE

În cadrul metodelor de păstrare a produselor mai frecvent practicate (înstare uscată, la temperaturi scăzute sau prin aerare activă), factorii principali caretrebuie reglaţi pentru o conservare corespunzătoare sunt: umiditatea şitemperatura între care există o strânsă interdependenţă.

Astf el, produsele cu un conţinut redus de umiditate şi o temperatură scăzutăse conservă în condiţii optime. Cu cât valoarea unuia dintre cei doi factori este

mai ridicată cu atât valoarea celuilalt factor trebuie redusă pentru a preveniautoîncălzirea şi depr ecierea produsului.Valorile temperaturii şi ale umidităţii produselor pentru o păstrare

corespunzătoare diferă în funcţie de specie (compoziţia chimică, structurategumentului, stadiul de postmaturare), tipul de respiraţie (aerobă sau anaerobă),forma de păstrare a unor produse (boabe sau ştiuleţi).

Pe baza cercetărilor efectuate s-au întocmit grafice (Agena, Bewer,Kosmina) folosind rigla brevetată Scribaux, pe baza cărora se stabileşte durata posibilă de păstrare a unui produs în anumite condiţii de temperatură şi umiditate.

Conservarea cerealelor

Conservarea cerealelor se diferenţiază în funcţie de: particularităţile




132

morfologice ale boabelor, destinaţia produselor, forma de păstrare (la porumb,ştiuleţi sau boabe), anotimpul recoltării, temperatura atmosferică din timpul păstrării, stadiul de postmaturizare a seminţelor etc.

a. Grâul, secara şi triticale – se recoltează în timpul verii, temperatura produselor la depozitare fiind de cele mai multe ori în jur de 300C (uneoridepăşeşte 350C).

Produsele foarte uscate (cu umiditatea sub 14%) şi potmaturarea încheiatănu ridică probleme deosebite pentru conservare chiar dacă temperatura lor esteridicată. Totuşi, pe măsura reducerii temperaturii atmosferice trebuie să se recurgăla micşorarea temperaturii şi în masa produsului, în caz contrar, datorită curenţilorascensionali de aer cald, la suprafaţa vracului poate avea loc condensareavaporilor de apă, cu toate consecinţele ce decurg din aceasta.

Probleme mai mari, la conservarea acestor produse apar atunci când pelângă temperatura foarte ridicată acumulată în lan, ele au şi un conţinut ridicat deumiditate. La aceste produse se procedează la reducerea umidităţii sautemperaturii până la nivelul care asigură condiţii optime de conservare.

De obicei, astfel de produse se supun în primul rând, precurăţirii pentrueliminarea seminţelor de buruieni verzi, apoi se practică uscarea naturală (lasoare) sau artificială pentru reducerea umidităţii, iar până la uscare conservarea serealizează prin aerare activă.

Produsele care au suferit o depreciere calitativă (încingere, infestare,mucegăire etc.) trebuie, de urgenţă uscate, răcite, îmbunătăţite iar valorificarea lorse va face cu prioritate.

b. Orzul şi orzoaica, se conservă, în linii mari, ca şi grâul, secara şitr iticale, cu unele precauţii. Ţinând seama de faptul că, mari cantităţi din aceste produse se folosesc în industria berii, este necesar ca în cadrul tuturor lucrărilor şi proceselor efectuate (pentru îmbunătăţirea calităţii în procesul de conservare) săse urmărească cu deosebire, menţinerea şi pe cât posibil îmbunătăţirea însuşirilorgerminative ale seminţelor.

Astfel, se va evita traumatizarea acestora în timpul manipulării mecanice,

curăţirii şi sortării produselor; pentru uscare se va folosi un regim termicmoderat; se vor aplica toate măsurile preventive împotriva autoîncălzirii,asfixierii, mucegăirii sau infestării seminţelor.

În anotimpul rece, este de dorit, ca temperatura orzului să nu fie redusă sublimita de viabilitate a seminţelor (2-60C fiind temperaturi favorabile conservăriicorespunzătoare a orzului şi orzoaicei în timpul iernii).

c) Ovăzul , mai ales, cel proaspăt recoltat este mai sensibil la păstrare decâtgrâul, secara, orzul, deoarece conţine în amestec, în procent destul de ridicat, boabe incomplet maturate, ce au un conţinut mai ridicat de umiditate. Apoi,



133

paleele (în procent mai mare decât la alte cereale) sunt mai higroscopice, putând absorbi apa din atmosfera cu umiditate ridicată; între palee şi pe paleele boabelor nematurate (cu un conţinut ridicat de apă) se dezvoltă intensmucegaiurile; boabele au un conţinut mai ridicat de grăsimi.

Pentru a mări rezistenţa ovăzului la păstrare, se impune curăţirea, sortareaseminţelor pentru eliminarea impurităţilor şi separarea boabelor nematurate,nedezvoltate. Boabele mici şi cele nemature separate la sortare se constituie înloturi ce trebuie uscate şi livrate cu prioritate.

d) Orezul este cereala care se păstrează cel mai greu. La temperaturaaerului de 20-250C orezul se păstrează bine dacă are umiditatea de 14-15%; dacătemperatura este mai ridicată, umiditatea boabelor trebuie să scadă. In conservareaşi păstrarea orezului apar dificultăţi datorită umidităţii destul de ridicate (15-

15,5%) cerute la livrare pentru obţinerea unui randament mare de orez finit şievitarea spargerii în procesul decorticării. În schimb, umiditatea de min. 15% careconstituie limita de livrare a orezului creează uneori probleme în procesul deconservare (fenomenul de încingere, depreciere) dacă nu se întreprind măsuriurgente de reducerea temperaturii lotului prin aerarea în timpul nopţii.

Autoîncălzirea orezului la temperaturi de peste 400C determinăîngălbenirea boabelor (proces întâlnit şi la uscarea acestora la peste 40 0C), iardacă procesul continuă, boabele se brunifică.

La orezul cu peste 17% umiditate păstrat în celule de siloz la peste 200C,fără a fi aerat sau uscat, procesul de îngălbenire a început la cca. 7 ore de ladepozitare.

Loturile de orez care au suferit procesul de îngălbenire se conservă şi se păstrează foarte greu chiar la temperatură şi umiditate scăzută (seminţele devinsfărâmicioase).

Pentru prevenirea îngălbenirii şi brunificării rapide a boabelor de orez cu unconţinut ridicat de umiditate şi temperatură, imediat după recepţionare se vaacţiona pentru reducerea umidităţii şi răcirea produsului, astfel ca, în maxim 48ore, produsul să fie uscat până la limita care asigură conservarea.

Influenţa negativă asupra conservării orezului o exercită şi procentul destul

de ridicat al boabelor decorticate (mai instabile la păstrare), cu atât mai mult cucât acestea sunt în mare parte fisurate sau sparte.

e) Porumbul – are particularităţi specifice în procesul de conservare şi păstrare, în funcţie de forma de depozitare (boabe sau ştiuleţi).

Porumbul sub formă de boabe se conservă cu dificultate (este uşor expus proceselor de autoîncălzire, mucegăire, pătare, încingere) datorită următoarelor particularităţi: boabele proaspăt recoltate au un procent ridicat de umiditate, omicrofloră foarte bogată în mucegaiuri care pot declanşa o activitate fermentativă

chiar la temperaturi mai scăzute; embrionul porumbului este mai mare decât laalte cereale, are o higroscopicitate ridicată şi o cantitate mare de fermenţi, cecontribuie la intensificarea activităţii vitale din bob; embrionul conţine un procentmai ridicat de grăsimi, de aceea este mai expus deprecierii şi alterării.




134

Conservarea porumbului boabe se practică în general, în stare uscată,loturile cu peste 15-16% umiditate se trec prin instalaţiile de uscare, iar până lauscare, se păstrează prin aerare activă.

Păstrarea porumbului sub formă de ştiuleţi este influenţată în maremăsură de prezenţa rahisului care pe de o parte, măreşte porozitatea lotului (careeste de 50-55%) şi favorizează aerisirea, iar pe de altă parte, după recoltare,rahisul conţine o cantitate mai mare de apă decât boabele, este mai higroscopic,fiind mai uşor atacat de mucegai.

La depozitarea ştiuleţilor de porumb este necesară sortarea, pentruîndepărtarea corpurilor străine: fracţiuni de tulpini, pănuşi, mătase, frunze, rahis,impurităţi minerale etc. Acestea reduc porozitatea lotului, măreschigroscopicitatea masei de ştiuleţi, creează medii favorabile dezvoltării

microorganismelor şi deprecierii produsului. Ca şi pentru alte specii, şi pentru porumbul sub formă de ştiuleţi principaliifactori care influenţează păstrarea sunt umiditatea şi temperatura.

Reducerea umidităţii ştiuleţilor de porumb se realizează prin aerare naturală(porumbul boabe se usucă prin uscarea artificială). Depozitarea ştiuleţilor de porumb se face în pătule de 1,6-2 m lăţime, orientate paralel cu direcţia vântuluidominant. Depozitele mai late trebuie să fie dotate cu instalaţii de ventilaremecanică.

Conservarea leguminoaselor pentru seminţe

Conservarea leguminoaselor pentru seminţe (mazăre, fasole, soia etc.) secaracterizează prin următoarele particularităţi:

- conţinutul ridicat în proteină ce măreşte higroscopicitatea seminţelorşi reduce mult rezistenţa seminţelor la păstrare;

- maturarea eşalonată, neuniformă a seminţelor (cele nemature seconservă mai greu);

- în timpul manipulării mecanice (treierat, transport, curăţire) o partedin seminţe se decojesc şi se desfac în cotiledoane sau în fracţiuni maimici care sunt mai uşor expuse degradării;

- la păstrarea îndelungată seminţele îşi schimbă culoarea şi sedepreciază; - soia conţine un procent ridicat de grăsimi, de aceea se conservă şi se

păstrează mai greu.

a) Mazărea – prezintă toate particularităţile ce influenţează păstrareaseminţelor amintite la capitolul 11.8.2.

De aceea, se va evita spargerea seminţelor, prin reglarea corectă aaparatului de treier, reducerea turaţiei bătătorului, căptuşirea cu cauciuc a zonelordin utilajele de manipulare care produc spargerea boabelor.

Prima operaţie care se efectuează după recoltare este separarea seminţelor



135

nematurate, cele mici, care se usucă şi se valorifică, ca mazăre furajeră. Loturile cu boabe nemature se depozitează în magazii cu instalaţii de aerare

activă, iar cele cu umiditate mai ridicată, se usucă în prima urgenţă. La păstrare îndelungată, chiar în condiţii optime, mazărea capătă o culoare

mai închisă, gust amărui, de aceea nu este indicată păstrarea ei mai mult de un an. La temperatura de 350C în atmosferă (la recoltare) mazărea se poate păstra

cu maximum 13,5% umiditate, iar dacă umiditatea este mai mare, se aplicăuscarea naturală sau artificială sau se va micşora temperatura prin ventilare activă(în nopţile răcoroase).

b) Fasolea prezintă, în general, aceleaşi particularităţi de conservare ca şimazărea. Deşi rezistenţa fasolei la scuturare este mai mare decât a mazărei şi serecoltează când 70% din păstăi sunt mature, totuşi în anii umezi rezultă multe

seminţe nemature care influenţează negativ păstrarea. Seminţele de fasole suntmai sensibile la spargere prin manipularea mecanică.Fasolea cu un conţinut mare de umiditate păstrată la temperatură ridicată se

autoîncălzeşte, se pătează iar dacă ajunge la încingere, emană un miros greoi. La păstrarea îndelungată, fasolea îşi schimbă culoarea: boabele color ate se închid laculoare, iar cele albe se îngălbenesc.

Umiditatea critică de conservare a fasolei, imediat după recoltare, este 14%.

c) Soia – se recoltează toamna, cu un conţinut mai ridicat de umiditate, caredetermină dificultăţi la păstrare. La acestea se adăugă şi cele datorate conţinutuluiridicat de proteină (36-44%) şi grăsimi (18-25%). De aceea, în condiţii detemperatură atmosferică normală, depozitarea soiei imediat după recoltare, se vaface cu maximum 12,5% umiditate.

Datorită higroscopicităţii ridicate a boabelor şi umidităţii relative a aerului,de asemenea ridicate, în afară de reducerea umidităţii şi temperaturii loturilor sevor întreprinde măsuri de protejare a masei de boabe împotriva influenţei negativea umidităţii atmosferice. Pentru aceasta, depozitarea soiei se va efectua în spaţiiînchise etanş, în care aerisirea naturală sau ventilarea activă se va realiza numaiatunci când condiţiile atmosferice sunt favorabile.

Se va acorda o atenţie deosebită loturilor de soia cu un procent ridicat de boabe incomplet maturate, care trebuie uscate de urgenţă şi valorificate cu prioritate.

De asemenea, se va evita spargerea seminţelor în timpul manipulăriimecanice, cur ăţirii, uscării etc., deoarece spărturile sunt mai expuse autoîncălzirii,încingerii şi degradării.

Rezultate bune în conservarea soiei se obţin prin reducerea umidităţiiseminţelor sub limita critică şi răcirea loturilor pe măsura scăderii temperaturiiaerului atmosferic.

Conservarea seminţelor plantelor oleaginoase

Pentru păstrarea seminţelor din grupa plantelor oleaginoase (floarea-




136

soarelui, rapiţă, in pentru ulei, ricin etc.) umiditatea acestora trebuie să fie cu atâtmai scăzută cu cât conţinutul în ulei este mai mare.

Umiditatea critică de conservare a seminţelor din această grupă trebuie

recalculată ţinând seama de umiditatea părţii hidrofile (care absorb uşor apa:glucidele, proteinele etc.) din seminţe (partea rămasă după scăderea conţinutuluide ulei), considerându-se că acestea se pot păstra bine când umiditatea părţiihidrofile (grăsimile din seminţe au caracter hidrofob - absorb apa în cantităţiextrem de reduse) nu depăşeşte 16%.

Umiditatea critică de păstrare a seminţelor plantelor oleaginoase secalculează cu formula:

100

a)(10016%Uc

în care: Uc = umiditatea critică (%); a = conţinutul de ulei raportat la substanţa uscată (%); 16 = umiditatea critică a părţii hidrofile (%).

Exemple: floarea-soarelui cu 46% ulei, Uc – (umiditatea critică )= 8,64%;rapiţă cu 42% ulei – Uc = 9,28%; seminţele de in cu 40% ulei – Uc = 9,60%; ricindecapsulat cu 50% ulei – Uc = 8,00%.

Aceste limite de umiditate se referă la valorile înregistrate în condiţii detemperatură normală a seminţelor din perioada depozitării, imediat după recoltare.

a) Floarea-soarelui – cu un conţinut de umiditate peste cea critică seautoîncălzeşte, mucegăieşte rapid, iar dacă nu se usucă, nici nu se iau măsuri derăcire a seminţelor, acestea râncezesc şi capătă un gust şi miros neplăcut, materiilegrase degradându-se (se măreşte şi indicele de aciditate care trebuie să fiemax. 2).

La păstrarea şi conservarea seminţelor de floarea-soarelui mai intervin şialte aspecte deosebit de importante şi anume:

- prezenţa în lot a seminţelor incomplet dezvoltate şi nematurizate (care provin din mijlocul calatidiului) ce constituie un mediu foarte prielnic

pentru microorganisme. Loturile cu astfel de seminţe au stabilitateredusă la păstrare, de aceea trebuie livrate şi prelucrate cu prioritate;

- ca urmare a manipulării mecanice a produsului, unele seminţe sedecojesc, râncezesc uşor, se brunifică, determinând scăderearezistenţei la păstrare a lotului respectiv.

b) Rapiţa - având seminţele foarte mici şi porozitatea scăzută, pătrundereaaerului în lot este anevoioasă. Astfel că, în loturile depozitate cu umiditate ridicată, se dezvoltă în scurt timp procese de autoîncălzire şi mucegăire, seminţele

se lipesc între ele formând bulgări. Pentru a preveni degradarea lotului, seminţeleumede se usucă artificial sau se depozitează în strat foarte subţire (max. 10 cm



137

grosime) şi se lopătează până ce umiditatea seminţelor ajunge sub limitacritică.

c) Inul prezintă pe seminţe între 5-11% substanţe pectice care sunt foarte

higroscopice şi în contact cu apa formează mucilagiu. De aceea, inul se va păstraîn spaţii uscate, hidroizolate (pentru a se putea proteja împotriva umezeliiatmosferice). Pentru aerarea activă în loturile de in, grosimea stratului nu trebuiesă depăşească 1,5 m.

Conservarea corespunzătoare a seminţelor de in se realizează prinreducerea umidităţii acestora sub cea critică prin uscarea artificială saudepozitarea inului, în strat foarte subţire (sub 1,5 m).

d) Ricinul decapsulat, datorită substanţelor toxice din seminţe (ricina,ricinina etc.) se păstrează în magazii repartizate în mod special şi nu în acelaşicompartiment cu alte produse folosite în alimentaţie, mai ales cu fasolea, de carenu se poate separa decât manual.

Dificultăţile care apar în conservarea seminţelor de ricin constau din:

- umiditatea ridicată cu care se recoltează, mai ales în toamnele ploioase;

- procentul ridicat de seminţe neajunse la maturitate, seminţele decojite,sparte, strivite.

Uscarea produsului se realizează, în general, prin mijloace naturale (aerare

activă, depozitare în strat subţire etc.) deoarece în instalaţiile de uscare, cândtemperatura este prea ridicată, seminţele de ricin se lipesc de pereţii instalaţiilorsau de şicane şi se înlătură cu dificultate.

După terminarea lucrărilor de manipulare, curăţire, uscare etc. a ricinului,utilajele şi instalaţiile folosite trebuie curăţite în mod special, deoarece semurdăresc cu ulei şi praf de ricin care sunt toxice. Şi depozitele în care s-a păstratricinul, după golire, trebuie curăţite pentru înlăturarea reziduurilor toxice rămase.

Particularităţile păstrării şi conservării plantelorproducătoare de fibre textile

a) Cânepa. Tulpinile uscate de cânepă trebuie imediat transportate latopitorii. Înainte de prelucrare, acestea pot fi păstrate în stoguri sau şire, clădite înapropierea centrelor de prelucrare, luându-se măsurile necesare pentru prevenireaincendiilor. Snopii umezi sau verzi nu se clădesc în stoguri.

Şirele se clădesc pe locuri mai ridicate, ferite de pericolul băltirii, sub eleaşezându-se paie, coceni de porumb sau un strat gros de puzderii. Mărimea şireloreste diferită (10-20 vagoane). O şiră de 20 vagoane are lungimea între 30-35 m,lăţimea de 10 m, iar înălţimea, de 4 m, măsurată până la marginea de jos a

acoperişului. Pentru economisirea spaţiului, şirele se clădesc cu baza mai mică şi mai

înalte şi anume, cu lăţimea la bază de 6 m, la umeri de 7 m, înălţimea până la




138

marginea acoperişului de 7 m, iar până la vârful acestuia, încă 3 m. Lungimeaşirei se stabileşte în funcţie de loc şi necesităţi, dar este indicat să nu conţină maimult de 20.000 snopi.

Snopii ce se clădesc trebuie să fie uniformi (să nu iasă în afara şirei). Şiratrebuie să aibă partea de sus (umerii) mai lată cu 20-30 cm decât baza pentru caapa de ploaie să se scurgă şi să nu umezească cânepa.

Snopii se aşază alternativ, în aşa fel încât, lângă capetele mai groase(dinspre bază) să se aşeze vârfurile mai subţiri ale tulpinilor. În acest mod, snopiise vor aşeza uniform şi unul lângă altul. Rândul următor se aşază de-a curmezişul,în modul descris anterior. Când marginile şirei au ajuns la înălţimea de 4 m, seîncepe clăditul acoperişului prin aşezarea snopilor în lungimea şirei, în fiecarerând mai puţini, până când ia forma unui acoperiş de casă. Aşezarea snopilor

începe de la mijloc, aşezându-i în dreapta şi în stânga, alternativ, cu partea groasăşi cea subţire. Urmează apoi ultimul strat, acoperişul propriu-zis, format din snopiaşezaţi de-a curmezişul şirei, cu partea groasă înăuntru şi cea subţire în afară.

Pentru protejarea şirei împotriva vânturilor puternice, acoperişul se leagă cunişte chingi aşezate peste el, confecţionate din sârmă sau funie răsucită din tulpinide cânepă, la capetele cărora se leagă greutăţi.

Şirele care rămân peste iarnă, se acoperă cu cânepă topită, coceni de porumb, tulpini de sorg etc. Dacă sunt bine clădite, şirele nu sunt pătrunse de apadin precipitaţii. În cazul în care şira a fost pătrunsă de apă, aceasta se desface în

zilele însorite, se usucă snopii umezi şi apoi se reclădeşte. Pentru evitarea incendiilor, distanţa dintre şire trebuie să depăşească 20 m.

b. Inul. Tulpinile de in, smulse manual sau mecanic, se depreciază repede,de aceea după uscare, se transportă imediat la topitorii. Dacă acest lucru nu este posibil (în cazuri extreme), atunci tulpinile pot fi păstrate în clăi sau şire, înguste,aşezate pe direcţia vântului dominant (construite în mod asemănător ca şi cele dincânepă). Şirele se acoperă cu paie sau cu prelate. Indiferent de modul de păstrare,tulpinile trebuie să rămână paralele şi cât mai puţin încâlcite.

c. Depozitarea fuiorului şi a câlţilor de in şi cânepă.Fuiorul meliţat (cu fibre lungi) şi câlţii (fibrele scurte şi încâlcite) curăţiţi

de puzderii se depozitează în baloturi presate, până la transportarea lor la filaturi.Materialul presat se leagă cu sfori aşezate dinainte în presă. Există prese speciale pentru fuior şi de asemenea, pentru câlţi.

Înainte de a fi introdus în presă, fuiorul se sortează, astfel încât într -un balotsă existe fuioare de aceeaşi calitate şi pe cât posibil de aceeaşi culoare.

Baloturile de fuior au o greutate de 50-80 kg pentru cânepă şi de 25-50 kg pentru in, iar cele de câlţi, de 50-100 kg atât pentru cânepă cât şi pentru in.

Sforile necesare legării baloturilor se confecţionează din câlţi, răsucirea



139

fiind realizată cu maşini manuale sau mecanice.Depozitul destinat păstrării fibrelor trebuie să fie răcoros şi ferit de incendii

(construit din cărămidă, beton etc.) unde fibrele sunt lăsate să se “matureze”(odihnească) până la întrebuinţarea lor.

Fibra obţinută din tulpina uscată şi supusă acţiunii mecanice este rigidă şihigroscopică (absoarbe apa din atmosferă în timpul depozitării). De aceea, înunele fabrici, podeaua depozitului se aşează sub nivelul solului, pentru a seasigura un aer răcoros şi umed, ca cel din pivniţă. Dacă podeaua este din ciment,se va stropi cu apă sau se aşează în depozit un rezervor plin cu apă pentruasigurarea umezelii aerului.

Baloturile se depun pe scânduri aşezate pe grinzi de lemn (ca să nu ajungăîn contact cu pământul sau cu pardoseala din ciment). În timpul depozitării fibraîşi îmbunătăţeşte calitatea, devenind mai elastică şi mai potrivită pentru filat.

Magaziile construite din lemn şi acoperite cu tablă nu sunt corespunzătoare pentru depozitarea fibrelor textile, deoarece, mai ales în zilele călduroase de vară,fibra se usucă prea tare, devine fragilă şi casantă.

Fibrele de in şi cânepă sunt foarte higroscopice, de aceea, în timpultransportului se vor lua măsuri de protecţie ale acestora împotriva umezeliiatmosferice.

O problemă greu de rezolvat la fabricile de prelucrare a tulpinilor de in şicânepă o constituie depozitarea puzderiei care este voluminoasă şi inflamabilă. Înultimul timp, puzderia se brichetează cu prese puternice, micşorându-se, astfel,necesarul spaţiului de depozitare. De asemenea, scade pericolul izbucniriiincendiilor, transportul se efectuează cu uşurinţă, valorificarea se realizează maiuşor, se menţine curăţenia în incinta fabricii.

Particularităţile conservării şi păstrării produselor rădăcinoase şi tuberculifere

Sfecla pentru zahăr

Transformările fiziologice, chimice şi biochimice care au loc în timpul

păstrării sfeclei pentru zahăr sunt: evapotranspiraţia, respiraţia, încolţirea şi procesele microbiologice.

a) Evapotranspiraţia. După recoltare, concomitent cu pierderile desubstanţă uscată prin procesele de oxidare, sfecla pierde o parte din apa conţinutăîn ţesuturi prin evapotranspiraţie. Procesul este proporţional cu gradul denesaturare în vapori de apă al aerului atmosferic şi suprafaţa de evaporare şiinvers proporţional cu presiunea aerului. Fiecare procent de apă pierdut din sfeclădetermină pierderi estimate la 0,5-1 kg zahăr/1 tonă şi zi. Valorile umezeliirelative a aerului favorabile păstrării corespunzătoare a sfeclei sunt de 95-98%.

Prin acest proces rădăcinile de sfeclă îşi pierd turgescenţa (se ofilesc) prindistrugerea structurii protoplasmei, astfel scade rezistenţa acestora la atacul bolilor bacteriene, se intensifică respiraţia şi activitatea hidrolitică a fermenţilor.Veştejirea de lungă durată poate duce la apariţia în celule a unor procese




140

ireversibile până la distrugerea acestora . Pierderile de apă din rădăcini sunt influenţate de temperatura şi umiditatea

relativă a aerului, de structura, grosimea şi integritatea peridermei, compoziţia

chimică, gradul de maturare şi dimensiunea sfeclei, de intensitatea proceselor biochimice ca şi de viteza curenţilor de aer în cazul ventilării artificiale.

Gradul de veştejire a sfeclei influenţează atât pierderile în greutate şi dezahăr cât şi rezistenţa rădăcinilor faţă de agenţii patogeni. Astfel, comparativ cusfecla menţinută în stare proaspătă, care după 60 zile de păstrare a scăzut îngreutate cu 1,8%, conţinutul de zahăr s-a micşorat cu 1,25% şi nu a fost atacată de putregai, la sfecla veştedă în procent de 17% s-au înregistrat pierderi în greutatede 14,0%, pierderi de zahăr de 7,13% iar numărul de rădăcini atacate de putregaia ajuns la 65,8% (sfecla veştedă în proporţie de 23% a fost atacată de putregai în

procent de 96,8%).Impurităţile din loturile de sfeclă influenţează negativ păstrarea sfeclei,mărind pierderile zilnice cu 0,103% în cazul unui lot cu 20% corpuri străine.

Prin deshidratarea sfeclei se micşorează spaţiul dintre rădăcini (scade porozitatea) îngreuindu-se circulaţia aerului. Chiar şi în cazul aerisirii artificiale,în silozurile de sfeclă cu multe impurităţi nu se realizează o circulaţie normală,nici o repartizare uniformă a aerului, creându-se focare de fermentaţie. Aerisireaartificială aplicată necontrolat poate determina deshidratarea puternică arădăcinilor de sfeclă.

b) Respiraţia este un proces fiziologic cu rol însemnat atât din punct de

vedere biologic cât şi în ceea ce priveşte pierderile de zahăr rezultate. Prin respiraţie, în primul rând sub influenţa invertazei, zaharoza este

descompusă în glucoză şi fructoză, care mai departe sunt degradate, în funcţie deactivitatea enzimatică, până la bioxid de carbon şi apă, cu degajare de căldură(oxigenul necesar respiraţiei, este luat din aerul atmosferic).

Intensitatea respiraţiei rădăcinilor este influenţată de temperatură, cantitateade oxigen din mediul fizic al silozului, de gradul de veştejire sau de îngheţare arădăcinilor, de vătămările mecanice etc. Prin creşterea temperaturii cu 10%, pierderile de zahăr prin respiraţie se măresc de 2,5-3 ori; creşterea temperaturii de

la 0ºC până la 15ºC a mărit pierderile zilnice de zahăr de la 0,012% până la0,050% (pierderea medie zilnică de zahăr de 0,012% înseamnă pierderea a 1,8%zahăr raportat la greutatea sfeclei, adică cca. 10% din conţinutul total de zahăr dinrădăcini).

Rădăcinile cu vătămări mecanice respiră mai intens de 2-3 ori încomparaţie cu cele întregi, iar cele veştede, de aproape 4 ori mai mult decât cele proaspete.

Proporţia de oxigen din mediul silozului nu trebuie să scadă sub 10-11% pentru a nu se declanşa respiraţia anaerobă (fermentaţia).

Hidrolizarea substanţelor proteice are loc cu intensitate mărită în condiţii deconservare necorespunzătoare, în sfecla veştedă, cea îngheţată şi dezgheţată,



141

determinând creşterea conţinutului de azot vătămător (betaină etc.), ceantrenează mari cantităţi de zaharoză în melasă.

c) Încolţirea sfeclei în timpul păstrării determină intensificarea respiraţiei,creşterea temperaturii şi înregistrarea de mari pierderi de substanţă uscată. Acest

proces este influenţat de: umiditate, temperatură, gradul de maturare a rădăcinilor,decoletarea necorespunzătoare şi de procentul ridicat de impurităţi.

Încolţirea este mai intensă în treimea superioară a silozului, spre bazaacestuia, procentul de încolţire a rădăcinilor fiind mai redus.

Prin creşterea temperaturii de la 0-20C până la 100C, procentul de rădăciniîncolţite a ajuns la 13,5% (la temperaturi de –3…-40C, încolţirea este nulă). Prinîncolţire se pierd şi mari cantităţi de zahăr.

d) Procesele microbiologice din perioada păstrării sfeclei pentru zahăr –

au loc datorită prezenţei microorganismelor pe suprafaţa rădăcinilor cât şi în

pământul aderent de acestea. Rădăcinile de sfeclă posedă, în general, o imunitate naturală ridicată şi ocapacitate a preciabilă de a lupta împotriva infecţiilor prin prezenţa enzimelor denatura polifeniloxidazei, ca şi a acidului cofeinic, betainei, colinei, suberinuluicare reduc infecţiile cu 30-50%.

Dintre microorganisme, mai frecvente sunt:- ciupercile parazite ( Botrytis cinerea Pers. (putregaiul cenuşiu),

Phospora byoerlingii Byford Frank (putregaiul inimii de sfeclă), carela 2-30C au activitate redusă;

- ciupercile saprofite ( Rhizopus nigricans (Ehrb. et. Fr.) Lind. – provoacă mucegaiul alb murdar sau brun-deschis) care se dezvoltă la30-350C;

- bacteriile ( Bacterium betae viscosum, Bacterium betae flavum) care provoacă bacterioza mucilaginoasă a rădăcinilor şi se dezvoltă înmediu cu un pH = 7-7,2, indiferent de gradul de aerisire.

Activitatea acestor ciuperci şi bacterii este frecventă pe rănile rădăcinilor provocate de vătămările mecanice, pe rădăcinile veştede cât şi pe cele dezgheţate.Ciupercile se observă mai ales în toamnă, iar microflora bacteriană se dezvoltămai activ în primăvară, când capacitatea de rezistenţă a sfeclei la infecţie scade.

Pentru prevenirea dezvoltării proceselor microbiologice şi reducerii pierderilor de zahăr în timpul păstrării sfeclei de zahăr sunt necesare următoarelemăsuri:

- evitarea vătămărilor mecanice şi a veştejirii rădăcinilor; - evitarea îngheţării şi dezgheţării rapide a rădăcinilor; - temperatura de păstrare să fie menţinută în limite de 1-3ºC, iar în cazul

acumulării căldurii în siloz se va efectua aerisirea naturală sauventilarea activă;

- tratarea rădăcinilor cu lapte de var;

- sortar ea riguroasă a rădăcinilor înainte de însilozare pentru înlăturarearădăcinilor vătămate, bolnave; - înlăturarea tuturor impurităţilor (frunze de sfeclă, buruieni, pământ)

care micşorează porozitatea şi îngreuiază aerisirea.





143

Criteriile care stau la baza alegerii sfeclei destinate păstrării Primul criteriu care stă la baza stabilirii loturilor de sfeclă corespunzătoare

păstrării este aspectul culturii privind ritmul vegetaţiei, starea fitosanitară, gradulmaturării industriale, fiziologice etc.

Ţinând seama de aceste considerente culturile de sfeclă pot fi: - cu o vegetaţie normală, incluzând toate culturile de sfeclă însămânţate

în epoca optimă care nu au fost atacate de boli şi dăunători şi au fostîngrijite corespunzător;

- culturi mijlocii sub aspectul vegetaţiei, în care se includ toatesuprafeţele însămânţate în epoca a II-a, cu o vegetaţie mijlocie şi careau fost atacate de boli şi dăunători;

- culturi slabe, care grupează toate lanurile semănate târziu saureînsămânţate, cele care au suferit de secetă (cu rădăcini deshidratate),

sfecla bolnavă, mică, scorburoasă. Spre însilozare şi păstrare se va dirija numai sfecla proaspătă (turgescentă),mai mare la 300 g, sănătoasă, cu puţine impurităţi, neramificată, fără vătămărimecanice.

Al doilea criteriu de care trebuie să se ţină seama la însilozarea şi păstrareasfeclei este cantitatea de zahăr invertit din rădăcini în momentul recoltării. Sfeclace conţine peste 0,18-0,20% zahăr invertit nu trebuie păstrată mai mult timp,deoarece se înregistrează mari pierderi de zahăr, aceasta fiind prelucrată cu prioritate.

Organizarea bazelor de recepţionare, a recoltării şi păstrării sfeclei pentru zahăr

Înaintea începerii recoltării, transportului şi livrării sfeclei pentru zahăr,fiecare fabrică stabileşte în mod judicios, pe baza unui studiu economic, reţeaua şinumărul bazelor de recepţionare necesare în raport cu mărimea bonificaţiilor detransport acordate cultivatorilor, costurilor de transport cu calea ferată şimijloacele auto, pierderile de sfeclă şi zahăr ce au loc datorită manipulării repetateetc.

Fiecare fabrică îşi întocmeşte din timp un grafic de recepţionare, transport, prelucrare şi păstrare în funcţie de: capacitatea zilnică de prelucrare, perioada încare se desfăşoară lucrările, producţia totală evaluată, mijloacele mecanizate decare dispun bazele, durata recepţionării şi transportului. Acest grafic va fi defalcat pe fiecare bază de recepţionare. Concentrarea suprafeţelor de sfeclă în jurulfabricilor de zahăr va permite reducerea numărului de baze de recepţie şiorganizarea cât mai corespunzătoare ale acestora.

Apoi prin calcule, se stabilesc suprafeţele de teren necesare însilozării şiconservării sfeclei pentru zahăr.

Terenurile pe care urmează a se însiloza sfecla trebuie să fie plane, cu ouşoară pantă pentru scurgerea apei, care înainte de depozitare vor fi curăţite deresturile vegetale, apoi nivelate, tasate şi dezinfectate cu lapte de var sau praf devar (cca. 20 g la 1 m2 – TRISVEAŢCHI L.A., 1970).




144

Păstrarea sfeclei pentru zahăr pe diferite etape. a) Păstrarea sfeclei în grămezi pe câmp. Sfecla recoltată, curăţită,

decoletată se depozitează în grămezi (500-1000 kg) care trebuie transportate înaceeaşi zi la bazele de recepţie. Depozitarea sfeclei mai multe zile pe câmp, îngrămezi se soldează cu mari pierderi în greutate şi de zahăr. Dacă nu este posibilătransportarea sfeclei imediat după recoltare, grămezile se vor acoperi cu frunze,urmând ca transportul să se efectueze în ziua următoare. In cazuri cu totulspeciale, când din motive obiective, sfecla nu se poate transporta şi livra în primele două zile, grămezile de sfeclă se vor acoperi cu pământ, pierderilereducându-se de 4-5 ori. Cu cât grămezile de sfeclă sunt mai mici, cu atât pierderile sunt mai mari, deoarece şi suprafeţele expuse intemperiilor sunt mai

mari. În bazele de recepţionare, sfecla se va depozita în siloz, în funcţie decalitatea sfeclei, după cum urmează: - siloz cu sfeclă din categoria a III-a, format pe rampa de încărcare, în

vederea transportării ei imediate la fabrică; - siloz cu sfeclă din categoria a II-a, cu durata de păstrare mai mare de

3-5 zile;- siloz cu sfeclă din categoria I-ii, care se păstrează timp mai îndelungat,

format după 1 octombrie, când de obicei, temperatura este în jur de10ºC.

b) Păstrarea sfeclei în silozuri temporare (stive)

Cantităţile de sfeclă recoltate, transportate şi livrate până la începutul luniioctombrie vor fi sincronizate cu capacitatea de prelucrare a fabricilor, astfel încâtsfecla să nu staţioneze pe rampele gărilor mai mult de 1-2 zile, pentru a preveni pierderile mari în greutate şi de zahăr precum şi modificarea negativă aindicatorilor calitativi (după 30 zile de păstrare s-au înregistrat 11,27% pierderitotale în greutate şi 5,15% pierderi de zahăr).

Stivele de sfeclă au forma trapezoidală, cu lăţimea (la bază) de 6 m,înălţimea de 1,75-2,0 m, lăţimea la coamă, 2,5-3,0 m, iar lungimea de 60-100 m(minimum 10 m). În timpul însilozării, sfecla se va stropi cu lapte de var,

folosindu-se 3-4 l la 100 kg sfeclă sau 2 kg praf de var la 1 tonă rădăcini (laptelede var se obţine prin stingerea a 1,5 kg var nestins în 10 l apă). Apoi sfecla seacoperă cu rogojini, plăci de stufit etc. (acoperirea cu pământ nu mai este indicatădatorită impurificării sfeclei, volumului mare de muncă necesar, colmatării cu pământ a canalelor de transport din fabrică, cantităţii mari de pământ aduse înincintă, ce trebuie transportat etc.). Stropirea cu lapte de var are drept scopdezinfectarea rădăcinilor şi blocarea parţială a respiraţiei prin modificările produse de ionul de calciu asupra mitocondriilor care constituie centreleenergetice de respiraţie a sfeclei.

c) Păstrarea sfeclei în silozuri aerisite natural (de lungă durată). Când baza de recepţie nu dispune de mijloace mecanizate pentru formarea



145

silozurilor sau dacă se însilozează cantităţi mai mici de sfeclă, conservareaacesteia se face în silozuri mai mici, de formă trapezoidală, cu lăţimea de 6 m la bază, 3 m la coamă, înălţimea de 1,5 m, iar lungimea, după necesităţi (fig. 5.3.).

Fig. 5.3. – Schiţa unui siloz desfeclă pentru zahăr de tip

trapezoidal (după STĂNESCU Z.,RIZESCU Gh., 1976)

Silozurile mari, cu baza de 12-15 m se formează mai greu cu mijloace

manuale, necesitând mijloace mecanice (benzi transportoare, combine specialeetc.).În schimb, pierderile de zahăr sunt cu 3,8-50,0% mai mici în silozurile mari

decât în cele mici, deoarece în silozurile late de 12-15 m se formează unmicroclimat mai adecvat pentru o bună păstrare. Pierderile zilnice în greutate lasfecla conservată în silozuri aerisite natural (la fabricile din nordul ţării) sunt de0,055-0,132%, fiind de asemenea, mai mici în silozurile mari.

În timpul însilozării sfecla se va trata cu diferite substanţe ca: - laptele de var, cu rol dezinfectant împotriva ciupercilor ( Botrytis,

Penicillium etc.), blocând parţial respiraţia;

- dipiridilul, ce blochează parţial respiraţia, micşorând pierderile de

zahăr; - bioxidul de carbon, cu rol tot de blocare a centrelor de respiraţie şi

reducerea pierderilor;- folcisteina Oeriu “FOP”, în concentraţie de 0,004-0,008%, cu rol

inhibitor parţial al respiraţiei celulelor. Cele mai bune rezultate s-au obţinut prin folosirea a CO2 şi a dipiridilului

(STĂNESCU Z., RIZESCU Gh., 1976). Pe măsura construirii silozurilor, ele se acoperă, pentru protejarea

rădăcinilor de sfeclă împotriva intemperiilor (vânt, îngheţ, soare etc.) cu diferitemateriale ca: panouri de stufit, rogojini din papură, coceni de porumb, folii de polietilenă, simple sau cu hârtie gofrată, carton gudronat, saltele din polietilenă umplute cu paie, ţesături din material plastic introduse între folii de polietilenăetc. Materialele folosite trebuie să aibă un coeficient termoizolant corespunzător,să fie ieftine, uşor de manipulat şi pe cât posibil durabile.

Aerisirea naturală a silozurilor mari (peste 12 m lăţime) se poate realiza prin practicarea de şanţuri longitudinale (de 30-50 cm lăţime şi înălţime), cu 50cm mai lungi decât silozurile şi la intervale de cca. 4 m, acoperite cu grătare.

Capetele şanţurilor se închid cu paie şi se deschid când temperatura din silozdepăşeşte 40C.d) Păstrarea sfeclei în silozuri aerisite artificial (de lungă durată). Pierderile cele mai mari în greutate şi de zahăr au loc în lunile octombrie şi




146

noiembrie când temperatura aerului şi în silozuri este mai ridicată. De aceea, seimpune aerisirea artificială a sfeclei pentru menţinerea temperaturii la 3-50C, aunei umidităţi de 95-98% şi reducerea pierderilor cu 50-75%. În afară de acestea,

metoda mai prezintă avantajul posibilităţii depozitării pe aceeaşi unitate desupr afaţă a unei cantităţi mai mari de sfeclă ca si economisirea materialelor pentruacoperirea silozurilor.

Aerisirea artificială a silozurilor se poate realiza prin conducte aşezatetransversal şi longitudinal.

Conductele de aerisire cu aşezare longitudinală se pretează în silozurile de15-20 m lăţime şi 50-60 m lungime, dar nu sunt destul de eficiente, deoarece nuasigură distribuţia uniformă a aerului (80-85% din aer este refulat în primii 10-15

m, la capătul conductei ajungând doar 10-15% din cantitatea totală de aer introdusîn siloz, viteza reducându-se de la 20 m/s până la 3 m/s) şi necesită motoareelectrice puternice, cu un consum mare de energie.

Schema de aerisire a silozurilor prin conducte dispuse transversal este preferată, deoarece nu limitează lungimea, asigură o bună ventilare a silozurilorlate de 25-40 m, foloseşte ventilatoare axiale care necesită motoare mici, cu unconsum redus de energie electrică, instalaţiile fiind uşor de manipulat ( fig. 5.4.).

Fig. 5.4. – Silozuri aerisi teartific ial cu tuburi de aerisi re

aşezate transversalprevăzute cu ventilatoare

(după STĂNESCU Z.,RIZESCU Gh., 1976)

Sfecla spălată se păstrează cu pierderi minime de zahăr, în silozuricentralizate, aerisite artificial, cu climatizarea aerului. Astfel de silozuri secompun din: instalaţii hidraulice de descărcare, instalaţii pentru aerisirea şiumidificarea aerului, dispozitive pentru înregistrarea temperaturii şi funcţionareaautomată a ventilatoarelor, hidrotransportoare, prinzătoare de frunze şi pietre,instalaţii pentru spălarea şi pentru aşezarea sfeclei în siloz.

O mare însemnătate în păstrarea sfeclei pentru reducerea pierderilor estecontrolul permanent al temperaturii din siloz, prin instalarea termometrelor (câteun termometru pentru 300 t sfeclă, min. 3 termometre pentru un siloz). Aerisirea,

în silozurile aerisite natural, se realizează când temperatura în siloz depăşeşte 4 0C, prin înlăturarea unor părţi de rogojini; dacă temperatura scade până la 10C silozul



147

se va acoperi cu al doilea strat de rogojini sau alte materiale.La silozurile cu aerisire naturală (cu şanţuri de aerisire) , când temperatura

creşte peste valoarea de păstrare a sfeclei, se desfundă capetele şanţurilor deaerisire.

În timpul aerisirii artificiale, silozul se descoperă parţial la parteasuperioară, pentru evacuarea aerului cald. Aerisirea se realizează în timpul nopţiisau în perioadele când temperatura aerului este mai scăzută decât cea din siloz cu2-40 C. Ventilarea se execută din prima noapte a depozitării, deoarece numai astfelse poate menţine temperatura la 2-40C (STĂNESCU Z., RIZESCU Gh., 1976).

Pentru menţinerea umidităţii la 95-98%, se pulverizează apă în faţaventilatoarelor.

Ventilarea silozurilor se execută până când temperatura aerului atmosfericscade la –3...,-40C; dacă în siloz se menţin temperaturi ridicate (de 6-70C), se

inversează mersul ventilatoarelor şi se aspiră aerul cald. Permanent, se controlează temperatura din siloz, iar eventualele focare defermentaţie vor fi imediat eliminate. Periodic, se iau probe de sfeclă pentrudeterminarea pierderilor de zahăr.

e) Particularităţile păstrării butaşilor de sfeclă Cea mai răspândită metodă pentru păstrarea butaşilor este depozitarea

acestora în şanţuri (tranşee) special amenajate, late de 80-100 cm, cu adâncimeade 60-90 cm şi lungimea de minimum 20 m. Din cinci în cinci metri (pe lungimeaşanţului) se lasă despărţituri de pământ de 20-30 cm grosime pentru limitarearăspândirii unui eventual proces de putrezire a rădăcinilor.

Urmează aşezarea butaşilor în straturi, peste fiecare rând de rădăcini setoarnă pământ afânat cu umiditatea de 15-20% în strat de 2-3 cm. Şanţurile seumplu până la suprafaţa solului, stratul superior de rădăcini fiind de 15 -20 cm subnivelul solului. Apoi, butaşii se acoperă cu un strat de 30 cm de bulgări mici de pământ umed. Când temperatura aerului din mediul înconjurător este în scădereiar în şanţuri a scăzut cu 2ºC se trece la acoperirea suplimentară cu pământ.Grosimea stratului de pământ diferă în funcţie de zonă (de condiţiile climatice):140-220 cm în zonele reci şi 70-80 cm în zonele mai calde, sudice

(TRISVEAŢCHI L. A., 1970). Temperatura optimă de păstrare a butaşilor de sfeclă este de 3-4ºC; la o

temperatură mai ridicată se observă o creştere intensă a rădăcinilor, cu reducerea producţiei de seminţe.

Metoda aşezării sfeclei în şanţuri, în vrac cu 1-2 straturi de pământfoloseşte în cazul butaşilor recoltaţi mai devreme, iar cei recoltaţi mai târziu se pot aşeza în tranşee fără straturi de pământ.

În zonele cu apă freatică la mică adâncime butaşii de sfeclă se pot păstra însilozuri semiîngropate sau la suprafaţa solului (asemănătoare celor folosite pentru

păstrarea cartofului), cu lăţimi de 1,2 m, înălţimea de la sol de 0,7-1 m şilungimea de 20 m (silozurile semiîngropate au adâncimea de 20 cm).Pe toată perioada păstrării butaşilor de sfeclă se urmăreşte sistematic

temperatura din siloz (cu ajutorul termometrelor de siloz). Periodic se iau probe




148

pentru analiza stării sanitare a butaşilor în timpul păstrării. f) Păstrarea sfeclei de zahăr folosită în furajare se realizează în silozuri de

suprafaţă, semiîngropate sau în şanţuri (în funcţie de zonă, de adâncimea apei

freatice) de mărime şi formă asemănătoare celor folosite pentru cartof sau pentru butaşii de sfeclă. La baza silozurilor se sapă un şanţ cu lăţimea şi adîncimea de30-40 cm acoperit cu un grătar de lemn, ce iese în afară cu 1,5-2 m, care asigurăventilaţia naturală în siloz. La fiecare 3-5 m se instalează tuburi verticale pentruaerisire construite din şipci de lemn, cu secţiunea transversală de 20-25 cm. Sfeclase aşează în piramidă cu înălţimea de 1,7-1,8 m de la fundul gropii.

După TRISVEAŢCHI L.A. (1970) sfecla trebuie acoperită mai întâi cu unstrat de pământ de 30-40 cm grosime, apoi, după apariţia îngheţurilor, se acoperăcu un strat de paie de 15-30 cm şi în final cu pământ, datorită evapotranspiraţiei,

paiele se umezesc iar sfecla se poate supraîncălzi. Părerea altor autori (STĂNESCU Z., RIZESCU Gh., 1976) este căacoperirea sfeclei cu pământ nu este eficientă datorită impurificării sfeclei şivolumului mare de muncă necesar.

Unele procese ca invertirea zaharozei, hidroliza azotului în albuminoid cuacumularea de azot solubil precum şi trecerea celulozei, hemicelulozei şisubstanţelor pectice în stare solubilă măresc valoarea nutritivă a sfeclei şi nudiminuează calitatea acesteia ca în cazul sfeclei folosite pentru extragereazahărului.

Cartoful

Pentru aprovizionarea populaţiei cu tuberculi de cartof în vedereaconsumului în alimentaţia oamenilor şi a animalelor, industrializării cât şi plantării (în anul următor) este necesară păstrarea acestora în stare proaspătă untimp îndelungat, în cursul iernii până în primăvară.

Datorită influenţei condiţiilor de mediu, tuberculii de cartof îşi pot modificacompoziţia chimică, pierzându-şi valoarea alimentară, încolţesc, sunt atacaţi dediferite boli sau pierd apa deshidratându-se, toate acestea determinând pierderi

însemnate atât cantitative cât şi calitative. În condiţii corespunzătoare de păstrare,la cartof, se înregistrează pierderi de 8-12% (considerate normale) , iar dacăacestea sunt mai puţin corespunzătoare , pierderile pot ajunge până la 20-25% şichiar mai mult. În depozite cu atmosferă controlată pierderile la cartof au coborât până la 4% (BÎLTEANU Gh., 1993).

Printr-o bună păstrare, la cartof, se urmăresc următoarele obiective:menţinerea tuberculilor într -o bună stare sanitară, neîncolţiţi, turgescenţi şi cuînsuşiri culinare şi seminale corespunzătoare

Dificultăţile în păstrarea cartofului sunt determinate , pe de o parte, deconţinutul lor mare în apă (peste 75%), iar pe de altă parte, de durata mare a păstrării, care adesea ajunge de la 2 luni până la 9 luni.



149

Procesele fizice, biochimice şi microbiologice din tuberculii de cartof întimpul păstrării sunt următoar ele: evapotranspiraţia, respiraţia, încolţirea şiactivitatea microbiologică.

a) Evapotranspiraţia – este procesul prin care tuberculii de cartof pierdapa, se deshidratează, apoi, se veştejesc şi se zbârcesc. Apa rezultată poate formao peliculă la suprafaţa lotului, fiind un mediu prielnic pentru dezvoltareamicroorganismelor. De aceea, tuberculii de cartof se depozitează numai după ces-au zvântat, iar după însilozare, trebuie feriţi de infiltraţii de apă şi de umezire.Pentru păstrarea îndelungată a cartofului, se impune menţinerea turgescenţei întimpul păstrării tuberculilor.

b) Respiraţia tuberculilor de cartof în timpul păstrării se materializează prindegradarea lentă a substanţelor organice (în primul rând a glucidelor) cu eliberare

de căldură, bioxid de carbon şi apă. Prin respiraţie se pierd importante cantităţidin substanţele de rezervă, se micşorează valoarea alimentară, scade rezistenţa la păstrare. Tuberculii de cartof veştejiţi, cei răniţi, atacaţi de diferite boli cât şituberculii neajunşi la maturitate deplină respiră mai activ decât cei maturi,sănătoşi, nevătămaţi şi turgescenţi.

În timpul păstrării, se poate modifica compoziţia chimică a tuberculilor decartof, prin schimbarea raportului: amidon/zahăr şi creşterea conţinutului înzaharoză, glucoză şi fructoză. Vitamina C se pierde parţial, mai ales în primelesăptămâni după recoltare. Azotul proteic şi celulozele se modifică mai puţin.

Condiţiile de păstrare a cartofului trebuie să frâneze procesele fizice şi cele

biochimice, însă să nu le întrerupă. c) Încolţirea tuberculilor de cartof - începe după ce aceştia şi-au încheiat

perioada de postmaturaţie şi când temperatura mediului exterior este de la 5-60Cîn sus. În timpul creşterii colţilor, se intensifică foarte mult respiraţia tuberculilor,se consumă cantităţi însemnate de substanţă uscată, depreciindu-se atât însuşirileculinare cât şi cele seminale.

Încolţirea este favorizată, în primul rând de creşterea puternică atemperaturii din depozit, de umiditatea şi de prezenţa oxigenului, de procentul deimpurităţi, tuberculi vătămaţi.

d) Microorganismele (bacteriile şi ciupercile) se găsesc în spaţiile dintretuberculi, în pământul aderent sau pe tuberculii bolnavi. Activitatea acestora este dependentă de temperatură, umiditate, aciditate şi

prezenţa oxigenului în mediul înconjurător, temperatura optimă pentrudezvoltarea majorităţii microorganismelor fiind de 15-350C. Pe măsura scăderiitemperaturii activitatea lor este stânjenită, iar aproape de 00C, este întreruptă,reluându-se la creşterea temperaturii. Microorganismele se dezvoltă, mai ales petuberculii tăiaţi, zgâriaţi, striviţi şi loviţi datorită traumatismelor din timpulrecoltării şi a manipulării lor. Procesele microbiologice pot fi evitate dacătuberculii au peridermul intact, dacă sunt depozitaţi în încăperi dezinfectate şi încondiţii de temperatură şi de umiditate defavorabile activităţii microorganismelor.

Păstrarea tuberculilor de cartof este influenţată de numeroşi factori: ai




150

mediului extern, interni (legaţi de tuberculi) şi metodele agrotehnice aplicate. Factorii mediului extern

Temperatura - influenţează favorabil respiraţia, intensitatea acesteia fiind

direct proporţională cu creşterea temperaturii. Cu cât temperatura este mai scăzută(până la limita de 10C) cu atât tuberculii pierd cantităţi mai mici de substanţeorganice prin respiraţie, şi pot fi păstraţi timp mai îndelungat.

Temperatura optimă pentru păstrarea cartofului pentru plantare estecuprinsă între 2-40C, a celor pentru consum, de 3-60C, valori la care activitateamicroorganismelor este stânjenită (BERINDEI M., 1997).

La temperaturi sub –10C, tuberculii îngheaţă, dar s-a constatat că tuberculiide cartof au suportat valori de: - 40C şi chiar - 60C timp de 3-5 ore fără să sedeprecieze, cu condiţia ca aceştia să nu fie deplasaţi şi să se dezgheţe lent.

Pentru micşorarea pierderilor prin evapotranspiraţie, respiraţie, încolţire şi putrezire, în spaţiile pentru depozitarea cartofului evoluţia temperaturii esteurmătoarea: primele 5-10 zile după însilozare, la 10-150C, apoi va fi coborâtătreptat până la 2-40C, limite între care trebuie menţinută pe toată perioada păstrării.

La temperaturi în jur de 00C are loc îndulcirea tuberculilor (transformareaamidonului în zahăr) care, dacă sunt apoi ţinuţi timp de 5-7 zile până la douăsăptămâni la temperaturi între 15-230C revin la gustul lor normal (prinresintetizarea amidonului) sau poate apărea înnegrirea pulpei.

În timpul păstrării, temperatura din depozitele cu tuberculi de cartof,

trebuie controlată cu rigurozitate, în primele 2-3 săptămâni, zilnic, apoi de douăori pe săptămână şi se urmăreşte evoluţia acesteia. Ridicarea temperaturii întimpul iernii, la 6-80C poate indica începutul unui factor de putrezire.

Umiditatea relativă a aerului din spaţiile de depozitare prezintă oimportanţă deosebită deoarece influenţează procesele fizice, biochimice şi celemicrobiologice, pentru o păstrare corespunzătoare a cartofului fiind necesarevalori de 85-93%.

Când umiditatea relativă a aerului este prea scăzută se stropeşte pardosealadepozitului cu apă, iar dacă este prea ridicată, în diferite locuri se aşează substanţe

higroscopice (var nestins, clorură de calciu). Compoziţia aerului. In spaţiile de depozitare se va păstra o atmosferă mai

săracă în oxigen, cantităţi mai ridicate de CO2 influenţând pozitiv păstrareatuberculilor (frânează respiraţia şi dezvoltarea microorganismelor). Păstrareacartofilor în depozite închise (silozuri, adăposturi speciale) favorizeazăacumularea bioxidului de carbon şi sărăcirea spaţiilor respective în oxigen.

Lumina – nu este necesară în timpul păstrării tuberculilor de cartofdeoarece scurtează repausul germinativ, grăbeşte încolţirea şi determinăînverzirea şi acumularea de solanină.

Tuberculii de „sămânţă” trebuie menţinuţi la lumină timp de 4-5 zile(călirea la lumină) pentru acumularea de clorofilă şi solanină care stânjenesc



151

dezvoltarea paraziţilor vegetali, fiind astfel mai rezistenţi la păstrare.

Factorii interni (legaţi de tuberculi). Soiul, cu însuşirile lui biologice influenţează păstrarea cartofului. Unele

soiuri sunt mai sensibile la boli şi au o perioadă de repaus mai scurtă, au peridermul mai fragil, păstrându-se mai greu. Alte soiuri, dimpotrivă, având peridermul mai gros, faza de postmaturaţie mai lungă, se păstrează cu mai puţine probleme (soiul Désirée se comportă cel mai bine la păstrare, fiind urmat desoiurile: Eba, Suceviţa, Super).

Durata repausului germinativ în funcţie de soi şi de condiţiile de păstrarevariază între 70-100 zile (BERINDEI M., 1997).

Tuberculii mai mici au, de obicei, o durată mai lungă de repaus germinativşi se păstrează mai bine, pirderile prin putrezire fiind de 3,6% la tuberculii mici,

de 4,7% la cei mijlocii. 6,7% la cei mari şi 12,5% la cei foarte mari. Prelungirea duratei de postmaturaţie şi întârzierea sau oprirea creşteriicolţilor în timpul depozitării se realizează prin tratarea cu inhibitori de încolţirecum ar fi: I.P.C. (izopropil N-fenil carbamat), C.I.P.C. (cloroizopropil N –carbamat), unele terpene (carvona) care inhibă creşterea colţilor, blocânddiviziunea celulară; produsul Keim Stop (pulbere cu 1% s. a. – C.I.P.C.) seadministrează prin pudrare, 1 kg/t tuberculi (10 g.s.a.). În unele ţări, produselecondiţionate sub formă lichidă sunt pulverizate, cu ajutorul unui generator încircuitul de ventilare, după care, spaţiul rămâne neventilat timp de 48 ore,folosindu-se 5 g C.I.P.C./tonă tuberculi, la fiecare trei luni (BECEANU D.,BALINT G., 2000).

Se mai pot aplica produsele: Luxan, Antisprout SC, Sprout NIP, Superstop(pe bază de I.P.C. şi C.I.P.C.), Talent (pe bază de carvonă), Solenid (esterizopropilic al acidului alfanaftil acetic - ANA, produs românesc). În timpulvegetaţiei se poate administra NaHM (sarea de sodiu a hidrazidei maleice), cueficacitate maximă după înflorire, prin stropire, în doză de 0,25-0,4%(BECEANU D., BALINT G., 2000).

Compoziţia chimică. Un conţinut mai ridicat de amidon favorizează păstrarea, iar un procent mai mare de apă influenţează negativ păstrarea

tuberculilor de cartof; conţinutul în proteină nu influenţează păstrarea.

Agrotehnica aplicată în câmp Data plantării şi recoltării.Întârzierea plantării, de obicei, atrage după sine pierderi mai mari cu peste

22% în timpul păstrării; recoltarea în partea a doua a epocii optime poate duce lamicşorarea pierderilor din timpul păstrării cu 3-12%.

Irigarea reduce durata de păstrare, influenţând scurtarea repausuluivegetativ şi mărind procesul de încolţire. Pentru ca tuberculii de cartof să se păstreze corespunzător, ultima udare trebuie aplicată cu 2-3 săptămâni înainte de

recoltare.În anii secetoşi, cartofii proveniţi de pe terenuri deficitare în apă sunt

veşteji, fără turgescenţă (zbârciţi), păstrarea acestora fiind anevoioasă. Pierderile




152

din timpul păstrării sunt mai mari dacă recoltarea s-a efectuat după o perioadă desecetă îndelungată, decât în cazul recoltării cartofului după 2-3 săptămâni de laultima udare sau după ploi.

Fertilizarea poate influenţa pozitiv sau negativ păstrarea tuberculilor decartof. In general, dozele mari de azot şi de gunoi de grajd aplicate pe solurifertile influenţează negativ păstrarea. Aplicarea echilibrată, însă, aîngrăşămintelor organice şi minerale determină îngroşarea suberului, favorizând păstrarea îndelungată.

Soiul Désirée, provenit dintr-o parcelă neirigată, fertilizat cu N220P130K 120 (FRÎNCU V. şi colab., 1983) a înregistrat cele mai reduse pierderi în depozite.

Modul de recoltare, transport şi depozitarea provizorie . Recoltarea pevreme ploioasă sau geroasă influenţează negativ păstrarea. Pentru prevenireainfectării tuberculilor cu mană cât şi pentru favorizarea suberificării acestora seexecută distrugerea mecanică sau chimică a vrejilor înaintea recoltării cu cca. 5-10 zile. Recoltarea este bine să se efectueze pe vreme frumoasă, când temperaturaaerului depăşeşte 7ºC, tuberculii se dislocă cu uşurinţă, fără vătămări mecanice. Înloturile de cartof destinate plantării, plantele virozate trebuie smulse şi arse. Se vaevita vătămarea tuberculilor la recoltare în timpul transportului. Înainteadepozitării, tuberculii se sortează, înlăturându-se resturile vegetale, minerale precum şi tuberculii foarte mici sau depreciaţi. Sortarea se poate realiza manual,semimecanizat sau mecanizat, direct în câmp sau la punctul de presortare(ISIC – 30).

Se vor depozita pentru păstrare numai tuberculii corespunzători (cei întregi,curaţi, sănătoşi, tipici soiului cultivat, turgescenţi, bine suberificaţi, fără umiditateexterioară anormală, fără vătămări mecanice, neatacaţi de boli, dăunători,neînverziţi, neîncolţiţi, neîngheţaţi şi fără corpuri străine).

Metode şi tehnica păstrării tuberculilor de cartof. În zonele cu suprafeţe mari de cartof şi în cadrul fabricilor ce utilizează

cartoful drept materie primă, pentru păstrarea tuberculilor de cartof s-au construitdepozite moderne.

Producătorii care nu dispun de depozite moderne de păstrare mai păstreazăîncă tuberculii de cartof în silozuri de diferite tipuri, în şanţuri, în pivniţe şi bordeie.

Înaintea depozitării tuberculilor de cartof se face pregătirea spaţiilor (încazul celor permanente) prin igienizarea şi dezinfecţia acestora stropindu-se cuclorură de var (0,5 l/m2) şi formol (0,5 l/m2). Se impun două tratamente (unuldupă golirea spaţiului, al doilea, înainte de depozitare).

Dacă după presortare şi sortare prin care s-au eliminat toate impurităţile,tuberculii mici, vătămaţi şi bolnavi, se mai efectuează şi o calibrare, înlăturându-se tuberculii sub 35 mm diametru, pierderile prin păstrare sunt mai mici cu 7,5%

în 6 luni.



153

Pentru o bună păstrare a tuberculilor de consum, dimensiunile optimesunt 50-80 mm diametru (BECEANU D., BALINT Gh., 2000).

A. Depozitarea tuberculilor de cartof – pentru consum se poate efectua

în silozuri de diferite tipuri (procedeul cel mai utilizat în sectorul particular), înspaţii improvizate cu ventilaţie naturală, în macrosilozuri sau în depozite ventilatemecanic (cele mai specializate în păstrarea cartofului) şi în depozite frigorifice.

a. Păstrarea frigorifică micşorează pierderile cu 1/5-1/3 faţă de păstrarea prin ventilaţie mecanică, păstrarea cartofului fiind asigurată pentru încă două luni(până la prima recoltă), dar necesită investiţii şi consumuri energetice mult mairidicate. In celulele frigorifice, tuberculii se pot păstra în lăzi paletă stivuite pe 6-8nivele (4,6-6,0 m, revenind încărcătura de 2,2-3 t/m2), sau pentru intervale maiscurte de timp, în saci de plasă sau de iută (revenind încărcătura de 2,5-3 t/m2),aşezate în palete cu montanţi după sistemul ţesut sau întrepătruns (25 saci de plasă sau 15 saci iută). Păstrarea în vrac se poate practica în celulele frigorificeventilate prin pardoseală, grosimea vracului fiind de 4-5,5 m.

În primele 6-14 zile se realizează: zvântarea, cicatrizarea rănilor şi prerăcirea (fazele de pregătire), ventilând 24 ore din 24 aer din exterior. Zilnic,temperatura trebuie coborâtă cu 1,5-2,50C, astfel, ca în final să ajungă la 3-50C(temperatura de păstrare). Păstrarea durează 7-8 luni, reciclându-se aerul răcit cuîmprospătarea periodică. Utilizarea în perioada de iarnă, până la 50% aeratmosferic rece, duce la reducerea consumului energetic. Spre finalul păstrării,frigul este oprit, temperatura în celulă creşte cu 8-100C, celula fiind golită în 10-

14 zile. b. Păstrarea cartofului în depozite specializate (permanente) cu ventilaţiemecanică presupune depozitarea tuberculilor în vrac, în celule cu capacitatea de350 t, 500 t, 1000 t sau 2500 t , înălţimea vracului fiind de 4-4,5 m, depoziteleavând până la 10.000 t, chiar 20.000 t capacitate. Păstrarea în vrac a cartofuluiridică anumite probleme, de aceea, se impune depozitarea sub această formă,numai a tuberculilor perfect sănătoşi, fără corpuri străine, cât mai uniformi,calibraţi, astfel încât să permită accesul aerului de jos în sus (un lot de cartofinesortaţi poate determina înfundarea canalelor cu tuberculi mici, pământ, pietreetc., iar apariţia unui focar de infecţie poate duce la compromiterea întregiicantităţi de tuberculi).

Păstrarea cartofului în aceste depozite parcurge cinci faze (zvântarea,cicatrizarea rănilor, răcirea, păstrarea şi desilozarea), din care trei sunt pregătitoare şi anume:

- zvântarea tuberculilor umezi (timp de 2-3 zile) cu ajutorul aeruluiatmosferic la temperatura de 10-20ºC, umiditatea relativă de 65-80%,iar viteza, de 0,2-0,25 m/s;

- vindecarea şi cicatrizarea rănilor, durează două săptămîni, timp încare ventilarea se realizează cu aer atmosferic la temperatura de 13-

180

C şi umezeala relativă de 85-95%, 12 ore din 24;- răcirea treptată (durează 4-8 săptămâni), ventilarea efectuându-se întimpul nopţilor răcoroase, la 4-100C (cu 2-50C mai rece decât masa decartofi) şi umiditatea relativă de 85-90%, 8-12 ore din 24, fără




154

întreruperi mai mari de 6 ore.Se poate asigura păstrarea timp de 5-6 luni, la temperatura de 3-50C şi

85-90% umiditate relativă a aerului, cu ventilarea timp de 1-4 ore din 24, prin

recirculare sau amestec cu aer atmosferic, numai atunci când temperatura în masade cartofi creşte peste 40C (temperatura aerului să nu depăşească cu mai mult de2-30C în plus sau minus pe cea a tuberculilor şi să nu fie mai scăzută de 00C).După BECEANU D., BALINT G., 2000, pauzele de ventilaţie nu trebuie sădepăşească 10-12 ore;

- pregătirea pentru desilozare, cu durata de 1-2 săptămâni, fază în care seopreşte ventilaţia sau se ventilează cu aer cald pentru reducerea conţinutului deglucide simple şi a sensibilităţii la vătămare a tuberculilor. Aerul folosit pentruventilaţie să nu aibă temperatura mai ridicată cu mai mult de 40C decât cea a

tuberculilor, pentru a se evita şocul termic. Temperatura în celulă creşte până la 8-100C, iar umiditatea relativă a aerului scade la 80-85%.Golirea celulei nu trebuie să dureze mai mult de 14 zile, ventilaţia

efectuându-se până în faza finală, pentru prevenirea dezvoltării bolilor. Se va evita ventilarea excesivă care duce la risipă de energie şi la

deshidratarea tuberculilor.În cazul apariţiei în timpul păstrării a condensului persistent sau a focarelor

de depreciere (putrezire), tuberculii trebuie sortaţi şi mutaţi în alte spaţii, iar celularespectivă va fi curăţită şi dezinfectată.

c. Păstrarea cartofului în macrosilozuri ventilate mecanic este preferată, în

unele ţări, de producătorii particulari, datorită simplităţii acestora şi economiei deforţă de muncă manuală. Metoda oferă posibilitatea depozitării unor cantităţi maride cartofi pe o perioadă îndelungată de timp şi necesită mijloace mecanice demanipulare, o dotare minimă (reţea de curent electric trifazic, electromotor,ventilator) cât şi diverse materiale: folii de polietilenă, baloturi de paie, sârmăzincată.

Macrosilozurile se construiesc la suprafaţa solului, având lăţimea de 6 m(chiar de 12 m), înălţimea vracului de 3-3,5 m (4 m) şi lungimea, până la 35 m,capacitatea de depozitare fiind de 300-1000 tone tuberculi. În funcţie de mărimea

macrosilozului se va monta în interior unul, două sau patru canale de ventilaţie(două, principale cu rol de introducere a aerului cu ajutorul a două ventilatoare şidouă canale laterale sau exterioare care delimitează marginile silozului şi asigurăo mai bună reciclare a aerului). Canalele de ventilaţie sunt realizate din panourigrătar cu dimensiunea de 1,3/1,3 m, distanţa între şipci, de 2,5 cm, aşezate înformă de V întors, cu unghiul de 450 şi deschiderea la bază de 0,9-1 m care seacoperă pe vârf cu folie de polietilenă. Imediat după umplere, tuberculii de cartofse acoperă cu baloturi de paie care trebuie bine îmbinate, tasate, pentru a nu lăsagoluri. Apoi se vor acoperi cu folie de polietilenă, lăsând coama liberă pe distanţade 1,5 m, formând canalul de evacuarea aerului. Peste folie se aşează al doilearând de baloturi, iar pe coamă, se acoperă cu folie pentru prevenirea infiltrării apei



155

din precipitaţii. În jur se amenajează şanţuri de scurgere. În zonele mai recisau în cazul temperaturilor mai scăzute, se adaugă pe coamă al treilea strat de baloturi.

Ventilaţia în macrosilozuri se efectuează astfel: 2-3 zile cu aerul atmosferic

la 200C, apoi cca. 2 săptămâni cu aer sub 150C pentru zvântarea şi cicatrizarearănilor;

- pentru coborârea temperaturii se ventilează 3-4 ore din 24 folosindaerul rece din timpul nopţii;

- păstrarea la temperatura de 3-50C se va realiza prin ventilarea deîntreţinere (1-2 ore pe zi), când temperatura aerului permite (depăşeşte00C).

Se va urmări evoluţia temperaturii şi a umidităţii relative, la început zilnic,apoi de două ori pe săptămână.

Macrosilozurile pot fi amplasate, dacă este posibil, sub acoperiş,asigurându-se astfel o mai bună termohidroizolaţie. Drept adăposturi pot fifolosite cele cu pereţi laterali de tipul magaziilor din cărămidă arsă sau nearsă, dincărămidă prefabricată sau din beton, magaziile din tablă ondulată, şoproanele sauadăposturile de animale (după evacuarea animalelor).

d. Pivniţele şi bordeiele sunt depozite speciale, permanente, tradiţionale de păstrare a cartofului, cu ventilaţie naturală.

Pivniţele se construiesc parţial sau total din pământ, aerisirea fiind asigurată prin coşuri de aerisire, care în timpul iernilor geroase se acoperă cu paie sau cualte materiale. In cadrul unor pivniţe mari, în interior se construiesc boxe, nudirect pe pământ ci pe un grătar ridicat de la sol cu 10 -15 cm pentru o mai bunăaerisire, late de 150 cm şi înalte de 150-200 cm. Între tavanul pivniţei şi stratul decartofi trebuie să rămână un spaţiu de 80-90 cm, de asemenea, înspre pereţiiexteriori rămâne un spaţiu până la boxă de 10-15 cm pentru asigurarea aerisirii,care în timpul iernii se umple cu paie uscate protejând astfel tuberculii de îngheţ(BÎLTEANU Gh., 1993).

Bordeiele sunt construcţii simple săpate în pământ la cca. 2 m adâncime,late de 4 m şi lungi de 5-10 m, unde se delimitează boxe asemănătoare cu cele din pivniţe.

Atât în pivniţe cât şi în bordeie se efectuează controlul periodic al moduluide păstrare a tuberculilor, urmărindu-se temperatura, umiditatea relativă a aeruluidin depozit.

Unele aspecte semnalate cu ocazia controalelor efectuate ne dă indiciiasupra păstrării cartofilor. De exemplu, umezirea puternică a tuberculilordovedeşte că în partea superioară a stratului temperatura este mai scăzută; picăturile de apă de pe pereţi şi tavan sau înnegrirea miezului indică o temperatură prea ridicată şi o aerisire slabă; tuberculii zbârciţi sau moi indică o umiditate aaerului redusă (deshidratare puternică), iar încolţirea tuberculilor denotă o

temperatură peste 5

0

C; mirosul neplăcut indică apariţia unui focar de putrezire;gustul dulceag al tuberculilor dovedeşte că temperatura s-a apropiat de 00C, iaraspectul sticlos, indică îngheţarea tuberculilor. În ultimele două cazuri se închidgurile de aerisire, iar în cazul temperaturilor prea ridicate, dimpotrivă, se deschid.




156

În funcţie de soi, gradul de suberificare şi de turgescenţă, tuberculii decartof îngheaţă la temperaturi cuprinse între –0,8…-1,50C.

e. Păstrarea tuberculilor de cartof pentru consum în adăposturi temporare

(silozurile şi gropile). Silozurile – reprezintă adăposturi tradiţionale pentru păstrarea tuberculilor

de cartof şi se construiesc pe locuri mai înalte, cu apa freatică sub 1,5 m pentru afavoriza scurgerea apei. In funcţie de zonă silozurile pot fi: de suprafaţă,semiîngropate şi îngropate.

Silozurile de suprafaţă (fig. 5.5.) - au la bază pentru aerisire un jgheab dinşipci, în formă de V întors, cu deschiderea la bază de 50 cm şi înălţimea, de 30cm care se prelungeşte la unul din capete, până la ieşirea din straturile deacoperire. In locul coşurilor verticale, se amplasează de-a lungul coamei, un

jgheab din şipci de formă prismatică cu latura de 15 cm (sau o prăjină de brad) şicu capătul în afara stratului de acoperire (în partea opusă capătului ieşit în afară a jgheabului bazal).

Fig. 5.5. – Siloz decartofi la suprafaţa

solului (după BÎLTEANU Gh.,

2001)

Peste jgheabul de aerisire de la bază se aşază un strat de paie gros de 10-15cm, după care se clădesc tuberculii sub forma unei prisme. După zvântareatuberculilor (2-3 zile) silozul se acoperă cu un strat de paie de 20-25 cm grosime,apoi cu un strat subţire de pământ (10 cm), coama rămânând acoperită numai cu paie. Când temperatura în siloz ajunge sub 60C iar temperatura aerului coboară

sub –20C, peste stratul de pământ se aşază încă un strat de paie gros de 40-50 cmşi apoi, un strat gros de pământ, care în final ajunge la 40-50 cm, în medie, fiindmai gros spre bază.

Silozurile semiîngropate – se amenajează la adâncimea de 20-30 cm, aulăţimea de 1,2-2,00 m, înălţimea de 75-100 cm, iar lungimea de 25-30 m(fig. 5.6.).



157

Fig. 5.6. – Siloz decartofi semiîngropat

(după BÎLTEANUGh., 2001)

Pentru aerisire, se execută un canal longitudinal, la baza silozului (pe

mijloc), de 20/25 cm adâncime şi lăţime care se acoperă cu un grătar, iar ladistanţe de 2,5-3,0 m, de-a lungul acestuia se instalează coşuri verticale de aerisirecare ies în afară cu 30-40 cm. Coşurile se confecţionează din scânduri perforatesau şipci iar în lipsa acestora se folosesc mănunchiuri de tulpini de floarea-soarelui, coceni de porumb sau nuiele.

Aerisirea prin coşuri verticale prezintă neajunsul că, în timpul precipitaţiilor sau ca urmare a condensului, pereţii acestora se umezesc,constituind astfel, focare de infecţie. De aceea, coşurile se pot înlocui cu un jgheab longitudinal triunghiular (la fel ca cel folosit la silozurile de suprafaţă) care

se aşază de-a lungul coamei. Pe măsura umplerii silozului cu tuberculi, seinstalează termometre de control, îndeosebi, când lipsesc coşurile verticale deaerisire.

În cazul în care temperatura din siloz creşte, pentru aerisire, silozul sedescoperă în câteva puncte în zilele însorite, reacoperindu-se noaptea. Dacă seconstată focare de încingere, se descoperă întreg silozul (în zilele călduroase) şi seînlătură tuberculii bolnavi.

Silozurile îngropate – se practică în zonele mai reci. Au lăţimea de 50-80cm, adâncimea de 60-100 cm, lungimea de 25-30 m, şi sunt amplasate pe locuriînalte. Aerisirea se asigură prin mănunchiuri de coceni de porumb sau tulpini defloarea-soarelui care se aşează vertical (nu are jgheab de aerisire longitudinal).După introducerea tuberculilor şi zvântarea lor (2-3 zile), aceştia se acoperă cu unstrat de paie de 40-60 cm, apoi cu pământ, ca şi în cazurile precedente. Unii autori(MUREŞAN S., DONESCU V., 1984) sunt de părere că, în silozurile îngropate se pot înlătura gurile de aerisire, dacă pregătirea materialului, însilozarea şi controlul permanent al modului de păstrare decurg în mod normal.

În jurul silozurilor se fac şanţuri de colectare şi de scurgere a apei provenitădin precipitaţii. În silozuri se montează termometre pentru controlul temperaturii.

Şanţurile (gropile, silozurile adânci fără aerisire) se construiesc numai pe terenurile cu apa freatică la adâncime mare, în zonele foarte reci (în Transilvaniaşi nordul Moldovei), au 60-80 cm lăţime, 60-80 cm adâncime şi 15-20 m lungime(dimensiunile sunt orientative, după necesităţi). Tuberculii se aşază în vrac, iar




158

după zvântare, se acoperă cu paie, apoi cu pământ, (ca la celelalte silozuri).Şanţurile astfel amenajate nu au coşuri de aerisire, în schimb se fixează tuburi pentru controlul temperaturii (fig. 5.7.). Un siloz tip şanţ, de 15 m lungime

permite păstrarea a 4.000-5.000 kg tuberculi de cartof (BERINDEI M., 1987).

Fig. 5.7. – Păstrareacartofilor în şanţ fără

aerisire (după BÎLTEANU Gh.,

2001)

S-a constatat că, pierderile cele mai reduse prin păstrarea cartofului, s-auînregistrat în cazul silozurilor fără aerisire, indiferent de adâncime, în condiţiileclimatice din Transilvania (GHERGHI A. şi colab., 1981).

B. Particularităţile păstrării tuberculilor pentru plantare

(material săditor) Materialul săditor (numit în termeni obişnuiţi “cartof de sămânţă”) se păstrează în condiţii bune, în celule frigorifice (mai ales în zonele calde ale ţării),în lăzi paletă la temperaturi de 2-30C (cu abateri de ± 10C) şi umiditate relativăa aerului de 85-95%, condiţii ce asigură păstrarea intactă a valorii biologice pe o per ioadă de 8-9 luni, cât este necesar. Depozitarea tuberculilor “de sămânţă” (cudiametrul optim de 30-60 mm) se va realiza după sortarea şi calibrarea acestora şide asemenea, după igienizarea depozitului. Este interzisă folosirea substanţelorinhibitoare şi a tratamentelor împotriva încolţirii.

Păstrarea materialului săditor se poate realiza şi în depozite specializate, cu

ventilaţie mecanică, în vrac cu înălţimea de numai 3 m (BECEANU D., BALINTG., 2000).

Fazele păstrării (zvântarea, vindecarea rănilor, coborârea temperaturii, păstrarea, desilozarea) sunt similare cu cele parcurse de tuberculii pentru consum,cu deosebirea că, nivelul temperaturilor de păstrare poate oscila până la 10C,deoarece îndulcirea tuberculilor nu prezintă importanţă (limitele optime pentru păstrare sunt 2-40C, iar ale umidităţii relative a aerului, de 85-95%). Păstrareacartofului de “sămânţă” în spaţii ce nu asigură aceste condiţii determină încolţirea prematură, apariţia bolilor de depozit şi pierderea valorii biologice a materialului

săditor.Faza de desilozare începe înaintea plantării cu cca. 30 zile, în vederea



159

condiţionării şi calibrării.

C. Particularităţile păstrării tuberculilor de cartof destinaţi industrializării.

Pentru prelucrarea industrială (chips, pommes frites, fulgi, bucăţideshidratate, făină) sau pentru congelare, conserve şi alte preparate sausemipreparate se folosesc tuberculi de cartof ce aparţin unor soiuri ce corespunddin punct de vedere calitativ acestor întrebuinţări. În acest sens, intereseazămărimea, forma optimă, compoziţia chimică, ca şi însuşirile culinare şitehnologice corespunzătoare (gust, aromă, textură, rezistenţă la fierbere).

În timpul depozitării cartofului destinat industrializării, principala problemăeste evitarea acumulării glucidelor hidrosolubile la temperaturi coborâte( îndulcire). De asemenea, se va evita lovirea şi rănirea tuberculilor în timpulrecoltării, manipulării lor, astfel prevenindu-se apariţia unor boli (pătarea neagră)ca şi încolţirea care micşorează conţinutul de substanţă uscată.

Pentru diverse industrii se preferă soiuri mai rezistente la manipulare şi păstrare, cu repaus germinativ mai îndelungat, care se pot păstra în celulelefabricilor (cu capacitate de până la 2000 t) în vrac, cu înălţimea de 4 m, în condiţiide temperatură mai ridicată (5-60C) şi umiditate relativă de 85-90%. Pentrusemipreparate industriale se recomandă chiar 8-120C, cu aplicarea inhibitorilor deîncolţire şi un regim de ventilare mai îndelungat (BECEANU D., BALINT G.,2000).

În primele f aze de ventilare, umiditatea relativă a aerului va fi mai redusă

(70-80%) iar pe parcursul păstrării, mai ridicată (85-93%). O atmosferă mai bogată în CO2 şi mai săracă în oxigen este favorabilă menţinerii calităţiituberculilor.

În ultimele 2-3 săptămâni (la desilozare) se ventilează aer la 15-180C pentruresintetizarea amidonului (pe seama glucidelor solubile) sau se opreşte ventilaţia,încălzirea tuberculilor realizându-se cu ajutorul căldurii acumulate din respiraţie.

Alte metode de păstrare prin: - păstrarea iniţială la temperaturi de 2-60C, apoi, în final, încălzirea

controlată până se ajunge la un procent de 0,4% glucide hidrosolubileîn tuberculi, metodă ce previne pierderile mari în greutate;

- folosirea eficientă a tratamentelor cu inhibitori (la 3 luni, cu IPC sauCIPC) şi a temperaturii de peste 60C;

- tratament ionizant cu radiaţii gamma în doze reduse, plus otemperatură mai ridicată, având inconvenientul că poate provocainiţial a creştere nedorită a conţinutului în glucide reducătoare(BECEANU D., BALINT G., 2000).

Particularităţile conservării, procesării şi păstrării tutunului

După recoltare, tutunul trebuie supus procesului de dospire şi uscare pentruca frunzele verzi cu un conţinut de 80-85% apă (chiar 90% la unele soiuri) să




160

ajungă în final cu un conţinut de 15-16% apă. Pentru a înlesni manipularea uşoară şi desfăşurarea normală a proceselor

tehnologice ce urmează după recoltare, foile de tutun se înşiră pe sfoară , manual

sau mecanizat, concomitent cu sortarea lor după mărime şi grad de maturitate învederea unei uscări uniforme, trecând sfoara cu un ac mai mare prin capătulnervurii mediene, lungimea unui şir fiind de 2-6 m.

Principalele procese prin care trece tutunul înainte de prelucrare sunt:dospirea, uscarea şi fermentarea.

A. Dospitul tutunului – reprezintă un complex de procese şi reacţii caredetermină, în cele din urmă, îngălbenirea frunzelor şi îmbunătăţirea calităţii

acestora prin dirijarea principalilor factori: temperatura şi umiditatea relativă aaerului.În timpul procesului de dospire se urmăresc principalele transformări

biochimice, după cum urmează: - hidroliza amidonului şi a altor hidraţi de carbon macromoleculari,

până la formarea de hidraţi de carbon simpli din care predominăglucoza;

- proteoliza parţială a substanţelor proteice de rezervă ce duce lacreşterea formelor de azot solubil, aminoacizii liberi fiind principalaformă;

- degradarea clorofilei cu obţinerea îngălbenirii frunzelor, proces careare loc independent de descompunerea altor substanţe şi care prezintăo deosebită importanţă pentru calitatea tutunului.

În timpul procesului dospirii, frunzele de tutun îşi continuă procesele derespiraţie şi transpiraţie. Acest proces se consideră încheiat, la obţinerea culoriigalbene specifice, urmând apoi fizarea culorii la tutunurile pentru ţigarete sautransformarea culorii în maro, la cele pentru ţigări de foi.

Durata procesului de dospire este diferită în funcţie de soi, de etajulfrunzelor pe plantă, de faza de maturitate a frunzelor şi de destinaţia acestora.

Astfel, dospitul durează 1-2 zile la soiurile orientale (Djebel şi Molovata), 2-3 zilela soiul Ghimpaţi, 3-4 zile la soiurile Banat şi Bărăgan, mai multe zile la soiulBurley, deoarece la acest soi se urmăreşte obţinerea culorii portocalii sau roşii-cărămizii (de la recoltarea frunzelor verzi până la balotarea tutunului uscat, lasoiul Burley, durează între 18-25 zile). La tutunurile pentru ţigări de foi dospituldurează până la 21 zile, frunzele fiind recoltate la maturitate incipientă, foartevitale. Acestea, după îngălbenire se menţin la umiditate ridicată până când ele seînroşesc, apoi trec la culoarea brun închisă, când procesul de dospire se considerăîncheiat.

Frunzele de ”poală” şi „mijloc” cât şi cele ajunse la maturitatea tehnologicăau nevoie de o durată mai scurtă de dospire comparativ cu cele dinspre etajele



161

superioare, cele mai puţin mature cât şi cele provenite de pe soluri fertile sau puternic fertilizate.

Temperatura optimă pentru dospirea tutunului este cuprinsă între 25 şi360C sau 26-490C, în cazul uscării artificiale (TRIFU I., GAVRILIU D., 1953).

Umiditatea relativă a aerului cea mai favorabilă pentru desfăşurarea normală a procesului dospirii este de 75-85% (chiar până la 95% la unele tutunuri provenitede pe terenuri mai fertile, după ANIŢIA N. şi MARINESCU P., 1983).

Dospirea (îngălbenirea tutunului) se realizează în două etape:- în prima etapă umiditatea relativă a aerului trebuie să fie maximă

(între 75-95%), iar temperatura, de 32-380C (la tutunul din terenurifertile dospirea are loc la 32-340C şi la o umiditate de 90-95%, iar laaltele, la 36-380C şi umiditatea de 75-80%);

- în etapa a doua, temperatura rămâne aceeaşi, iar umiditatea relativă a

aerului scade la 70-75% (ANIŢIA N. şi MARINESCU P., 1983). La sfârşitul procesului de dospire, frunzele de tutun conţin încă o marecantitate de apă (40-45%) şi care trebuie eliminată rapid mai ales la tutunurilesuperioare şi Virginia la care trebuie să rămână culoarea galbenă deschis.

Dospirea tutunului se realizează în şiruri pe: gherghefur i, în încăperi cu unmediu optim de căldură şi umiditate sau în năsadă (tutunul înşirat se aşează pe pardoseală şi se acoperă). La încheierea celei de-a doua etape a dospirii,temperatura se menţine la 380C, umiditatea relativă a aerului poate scădea până lacca. 65%, iar aspectul general al tutunului este galben.

B . Urmează fixarea culorii – care decurge tot în două etape la temperaturide 43-500C şi care este de fapt o fază a uscării frunzelor.

În prima etapă (12-14 ore) are loc urcarea temperaturii cu 1-1,50C/oră,ajungându-se până la încheierea acestei etape la 430C, concomitent cu scădereaumidităţii relative la 50% pentru a forţa eliminarea apei din frunze . La sfârşitulacestei faze, frunzele trebuie să fie ofilite.

În cea de-a doua etapă a fixării culorii care durează 10-12 ore, temperaturacamerei se ridică până la 49-500C, temperatură ce se menţine 4-6 ore (până cândvârful şi marginile frunzelor se usucă), iar umiditatea aerului scade până la 40%.

Procesul următor este uscarea limbului foliar care a început imediat după

îngălbenirea foilor, se intensifică în timpul fixării culorii şi se definitivează latemperaturi de 50-600C.

Etapa finală a uscării duce la uscarea nervurii principale care se realizează prin ridicarea temperaturii aerului până la 70-720C, cu 2-30C pe oră, până cândumiditatea frunzelor coboară la 6-7%. Deoarece, cu această umiditate frunzelesunt greu de manipulat, acestea vor fi umezite până la un conţinut de 15-16%umiditate, umezire ce se poate obţine pe cale naturală prin răcirea foilor sauartificială prin introducerea vaporilor de apă în camerele cu tutun.

C. Uscarea tutunului poate fi: naturală sau cu ajutorul căldurii artificiale.

a) Uscarea naturală - sau uscarea la aer cald cuprinde mai multe metode şianume:- uscarea la soare (sun curing) aplicată tutunurilor orientale (Djebel,

Molovata), semiorientale (Ghimpaţi) şi celor de mare consum (Banat,




162

Bărăgan) folosite pentru fabricarea ţigaretelor; - uscarea în solarii, metodă aplicată tutunului pentru ţigarete; - uscarea la umbră şi curenţi de aer (air-curing), aplicată tutunurilor

pentru ţigări de foi şi la soiul Burley.

b. Uscarea artificială (sau industrială), se poate realiza folosind mai multemetode şi anume:

- uscarea la foc indirect (flue-curing), aplicată la tutunurile de tipVirginia– pentru ţigarete superioare şi la cele orientale;

- uscarea în masă compactă (bulk -curing), metodă aplicată cudeosebire tutunurilor Virginia (experimentat cu succes şi la tutunurile

orientale, ANIŢIA N., 1983); - uscarea la foc direct (fire-curing), aplicată tutunurilor tari cu foifoarte mari şi nervura principală groasă, folosind căldura directă şifumul, temperatura fiind în majoritatea timpului de uscare până la380C. Durează câteva săptămâni.

Pentru uscarea tutunului se mai pot folosi şi alte metode, ca: uscarea cuultrasunete, cu raze infraroşii, cu lămpi electrice de 225 V, în vid şi uscarea lacurent de înaltă frecvenţă (ANIŢIA N., MARINESCU P., 1983).

D . Fermentarea tutunului - este procesul prin care în frunzele de tutun au

loc transformări fizice, chimice şi biochimice ce contribuie la obţinerea unui produs conservabil de lungă durată (2-4 ani) şi cu însuşiri fumative îmbunătăţite.

Fermentarea tutunului este un proces complex ce cuprinde reacţii ca:reducerea elasticităţii foilor, intensificarea şi uniformizarea culorii, micşorareaconţinutului de apă şi a higroscopicităţii tutunului, degradarea (hidrolizarea) principalelor componente (amidonul, clorofila, proteinele, pectinele, nicotina etc.)sub influenţa enzimelor, cu scăderea în greutate a tutunului.

Tutunul uscat, fumat direct are un gust aspru, înţepător şi amărui şi estegreu conservabil, de aceea trebuie supus procesului de fermentare. Acest proces

se poate desfăşura pe cale naturală sau metoda sezonală (căldura necesarăfermentării rezultând din reacţiile chimice din frunze) şi pe cale industrială încamere de fermentare, în care temperatura şi umiditatea relativă se reglează îninstalaţii speciale.

Datorită compoziţiei chimice variabile a soiurilor şi a diferitelor clase detutun, f ermentarea tutunurilor se dirijează diferenţiat în funcţie de acestea şi dedestinaţia tutunului.

În cazul fermentării tutunului prin metoda naturală condiţiile necesare(temperatura şi umiditatea) sunt asigurate de mediul înconjurător, fără a seinterveni cu factori artificiali.

Sezonul în care, la noi, clima asigură parametrii favorabili fermentării pe



163

cale naturală este primăvara. În timpul fermentării, tutunurile pot fi manipulate în teancuri (aşezate aşa

cum vin de la cultivator), în baluri (ambalate s pecial în vederea fermentării) sau înmasă afânată (desfăcute în foi libere în spaţiul de fermentare).

Tutunurile în teancuri sau baloturi sunt manipulate în păpuşi (mănunchi de15-20 foi întinse aşezate cotor la cotor şi legate, de aceeaşi calitate şi măr imeapropiată), fascicule (mănunchi de 15-20 foi de aceeaşi calitate şi mărime,neîntinse, aşezate cotor la cotor şi legate la bază), Tonga (foi aşezate la întâmplareîn bal), stos (foi întinse, aşezate unele peste altele în straturi paralele), strips – bucăţi de tutun (tutun cu dimensiuni de 1-5 cm rezultat după denervurarea foilor).

Tutunurile orientale, Virginia şi, în general, tutunurile galbene suntfermentate la temperaturi mici (35-450C ) şi cu umidităţi iniţiale mai mici (16-18%), cele de mare consum (de culoare brună şi verde), la temperaturi mai mari,

de până la 50-600

C, cu umiditatea iniţială în tutun de 20-24% şi chiar mai mare.Tutunurile roşii fermentează la temperaturi de 45-550C, cu umiditatea iniţială atutunului, de 18-22%.

Între umiditatea tutunului şi umezeala relativă a aerului se stabileşte unechilibru după natura tutunului şi temperatura mediului.

S-au întocmit tabele, grafice şi diagrame psihrometrice pe baza umidităţiide echilibru cu relaţiile dintre diferitele valori ale umidităţii aerului şi tutunului ladiferite temperaturi, pe baza cărora se pot lua uşor măsuri de reglare şi realizareamediului dorit, pentru dirijarea corectă a procesului tehnologic.

Un alt factor de fermentare important este oxigenul care asigură condiţii pentru reacţiile de oxidare, de aceea CO2 rezultat din respiraţie trebuie îndepărtat.

În procesul de fermentare, enzimele participă activ la transformăriletutunului; la tutunurile de culoare deschisă, se asociază şi procese de naturăchimică, iar la cele de culoare închisă, se asociază procese microbiene,determinate de temperatura mediului, de umiditatea tutunului şi aerului.

Procesul de fermentare este o operaţie dintr -o schemă tipică fiecărui tip detutun care cuprinde următoarele: recepţia, depozitarea, alegerea pe calităţi, presarea, fermentarea, maturarea, cântărirea, depozitarea şi expedierea.

Fermentarea se desfăşoară în trei faze:

- faza I-a – ridicarea temperaturii (încălzirea tutunului) şi a umidităţiiaerului şi tutunului până la parametrii optimi fermentării;

- faza a II-a – fermentarea propriu-zisă (stabilizarea) cu menţinerea parametrilor de temperatură şi umiditate pe o durată determinată detimp;

- faza a III-a – răcirea tutunului până la temperatura mediului dincamera de fermentare.

În faza de fermentare propriu-zisă valorile parametrilor (temperatura şiumiditatea relativă) pentru clasele superioare şi I-a variază în funcţie de soi,

astfel: - la soiul Djebel: temperatura = 43-450C; Ur = 55-60%;- la soiul Molovata: T = 46-480C; Ur = 60-65%;- la soiul Ghimpaţi: T = 50-520C; Ur = 60-65%.




164

- la tutun de tip Virginia: T = 46-480C; Ur = 60-68%;- la soiurile Bărăgan şi Banat: T = 50-520C; Ur = 60-65%Pentru tutunurile grele şi cele pentru ţigări de foi, temperatura de

fermentare poate fi de 60-640C, iar uneori, pentru cele inferioare temperatura poate urca până la 65-700C.

Pentru clasele a III-a şi a IV-a temperatura variază de la 500C până la 580C,iar umiditatea aerului, de la 70% până la 80% (GÎNGIOVEANU I., 1994).

Răcirea şi umezirea tutunului constă în coborârea temperaturii mediului cu4-60C sub temperatura tutunului, iar umiditatea se menţine ridicată (75-85%);durează 30-60 ore.

Maturarea tutunului se realizează în spaţii special amenajate, undetemperatura trebuie să fie de 24-250C, iar umiditatea aerului, de 70-75%, durata

maturării fiind de 10-14 zile.După alegerea pe calităţi, presarea şi cântărirea tutunului (cu recalculareagreutăţii la 13% umiditate) se face depozitarea acestuia în stive pe 4 rânduri şi pegrătare, în magazii.

După încheierea pr ocesului tehnologic tutunul fermentat este expediat lafabricile de ţigarete.

Particularităţile conservării şi păstrării conurilor de hamei

Uscarea conurilor de hameiHameiul proaspăt recoltat are 75-82% apă, de aceea pentru păstrare este

necesară uscarea până la umiditatea optimă de 10,5-11,5%.Pentru uscarea conurilor se folosesc uscătoare moderne de diferite tipuri

care au ca agent de uscare gazele în amestec cu aerul atmosferic cald sau aerulcald ce se introduce sub presiune cu ajutorul eloctroventilatorului. Dreptcombustibili se pot folosi: gaz metan, motorină, cărbune, ulei de calorifer etc.

Uscarea hameiului se realizează în trei faze:- faza încălzirii conurilor , ce se desfăşoară rapid, durează până la

obţinerea unui echilibru între temperatura din uscător şi cea a

conurilor, viteza de uscare crescând continuu;- faza vitezei constante de uscare, menţinută la valorile maximeobţinute în prima fază până la o anumită valoare a umidităţii(umiditatea critică), fază în care abundenţa vaporilor de apă eliminaţidin uscător este maximă;

- faza vitezei micşorate de uscare când abundenţa şi presiunea vaporilorde deasupra conurilor scad până la echilibru cu presiunea vaporilor dinaerul de uscare.

La ieşirea din uscător, umiditatea conurilor de hamei trebuie să fie mult maimică decât cea necesară pentru păstrare şi anume, 6-7% faţă de 10,5-11,5%umiditate pentru păstrare, deoarece conurile de hamei nu se usucă uniform,



165

rahisul având întotdeauna o umiditate mai ridicată (de exemplu, la oumiditate medie a conurilor de hamei de 12,6%, rahisul are 16,2% umiditate).Umiditatea prea ridicată a rahisului poate favoriza, după ambalare, dezvoltarea proceselor vitale ce pot duce la mucegăirea şi încingerea hameiului.

Temperatura de uscare este principalul factor de care depinde calitateahameiului. Printr-o uscare necorespunzătoare, la temperaturi prea mari, conurilede hamei cu însuşiri calitative superioare se depreciază atât organoleptic cât şichimic: conurile se brunifică, lupulina se închide la culoare iar conţinutul de acizialfa şi uleiuri volatile scade . La intrarea în uscător, temperatura trebuie să fie de75-850C, apoi pe parcursul uscării, 600C (temperatura optimă 60-700C, dupărezultatele experimentale) iar debitul de aer, de 1000-1250 m3/m2 şi oră.

În cazul uscării hameiului în straturi de 12-14 cm, uscarea durează 6-7 ore.Climatizarea hameiului .

Conurile cu numai 6-7% umiditate, la ieşirea din uscător se sfărâmă foarteuşor în timpul manipulării, pierzându-se o mare cantitate de lupulină. Acestneajuns se previne prin “climatizare” care constă într -o umidificare a conurilor până la umiditatea de 11-13%, aceasta uniformizându-se în toate componentele(inclusiv în rahis). Climatizarea nu afectează însuşirile de calitate ale conurilor .Pentru climatizare se utilizează camere în care umiditatea aerului este de 70% şiîn care există montate duze de pulverizare fină a apei ce asigură umiditateaaerului dorită. Timpul necesar pentru creşterea umidităţii hameiului este de cel puţin o oră. Pentru umidificare se pot folosi şi tuburile ataşate în continuareauscătoarelor.

În lipsa camerelor pentru climatizarea artificială, conurile uscate de hameise depozitează în vrac de 1-1,5 m înălţime, unde în timp de 2-3 săptămâni, fiindhigroscopice, absorb apa din atmosferă până la umiditatea de 11-13%(climatizarea naturală), după care hameiul se poate balota.

Pentru hameiul prelucrat sub formă de pulbere sau granule, sau pentruextract nu este necesară climatizarea.

Durata de conservare a hameiului se poate mări prin sulfitarea conurilorînainte de ambalare (se ard 100 g sulf pentru 100 kg hamei), timp de 10-15 ore.

Bonitarea hameiului – se realizează înainte de balotare sau

prelucrare sub diferite forme, pentru stabilirea clasei de calitate, efectuându-se bonitarea organoleptică şi fizico-chimică. Bonitarea se face după încheierea lucrărilor de recoltare şi uscare de către o

comisie formată din reprezentanţi ai unităţilor cultivatoare, ai beneficiarului precum şi din specialişti din cercetare, ca reprezentanţi neutri. Recoltarea probelor(în număr de patru) şi ambalarea lor se efectuează după metodologia aflată învigoare.

Bonitarea organoleptică - are la bază următoarele criterii (caracteristici): - culoarea conurilor ce poate fi: verde uniformă, verde-găl buie, verde-

brunie, brunie;- culoarea lupulinei: galbenă-aurie, galbenă-roşcată, roşie-cărămizie; - integritatea conurilor: conuri întregi, parţial, mijlociu şi puternic

dezintegrate;




166

- starea fitosanitară: fără boli şi dăunători , cu maximum 10% şi cumaximum 20% conuri atacate de boli şi dăunători;

- conţinutul conurilor în seminţe: lipsă, foarte rare, rare;

- culesul conurilor: cu maximum trei conuri într-un buchet, peste treiconuri într-un buchet.

În cazul recoltării mecanizate, acest criteriu are o semnificaţie minoră. Aprecierea culorii are loc la lumina zilei, într-o sală de bonitare luminoasă,

cu mese învelite în hârtie sau foaie de polietilenă de culoare albastră. În funcţie de valoarea criteriilor organoleptice întrunite, în baza normei

interne de bonitar e, probele se grupează în 3 clase de calitate: superioară, clasa I -îi şi clasa a II-a (sau 6 clase, 3 fiind interclase). Probele care nu corespund niciunei clase, nu se utilizează direct la fabricarea berii, dar se pretează pentru extractde hamei.

Pentr u stabilirea definitivă a claselor de calitate sunt necesare şi analizele fizico-chimice (conţinutul în umiditate şi în acizi amari alfa) efectuate delaboratorul neutru, a cărui rezultate pot modifica bonitarea organoleptică, mărindsau scăzând clasa de calitate. Dintre analize, mai importante sunt: conţinutul înumiditate (max. 13%) şi conţinutul în acizi amari alfa (poate modifica clasa decalitate stabilită organoleptic).

Ambalarea şi depozitarea După bonitare se trece la recepţionarea hameiului de către beneficiar, apoi

la ambalarea conurilor, lucrare care, cu cât se efectuează mai repede , cu atât pierderile în substanţe amare şi uleiuri volatile sunt mai reduse. Ambalarea se face în baloturi presate în saci de pânză, în greutate normală

de 100-150 kg sau de 200-250 kg. Pentru export, unii beneficiari pretindambalarea în lăzi de lemn căptuşite în interior cu tablă zincată, sau în cilindrimetalici cu greutatea de 250 kg. Granulele se ambalează în saci de polietilenăvidaţi; pulberile de hamei (preparate din conuri de hamei uscate la 6% umiditate,răcite la 0,10C, măcinate la –350 C şi sortate pe fracţiuni) se valorifică în cutii decarton căptuşite cu folii hidroizolante, iar extractul de hamei obţinut prinextracţia substanţelor amare cu metil clorit, etanol sau CO2 şi a taninului cu apă

caldă (GÎNGIOVEANU I., 1994) , se ambalează în recipiente de sticlă saumetalice.

Hameiul care se utilizează în decurs de 3-6 luni de la recoltare (cândtemperatura mediului exterior este redusă) se poate păstra, în înţelegere cu beneficiarul, prepresat în saltele (baloturi) fără pierderi semnificative.

Depozitarea şi conservarea cea mai eficientă a hameiului se realizează înspaţii frigorifice (climatizate), la cca. 20C, bine aerate, condiţii în care proceseleoxidative, respectiv pierderile în acizi amari şi uleiuri volatile sunt minime.

Cantitatea de conuri de hamei necesară variază în funcţie de tipul de bere preparat şi calitatea hameiului, între 150-500 g/hl şi chiar 700 g/hl. Hameiul se



167

adaugă în 3-5 fracţiuni, ultima adăugându-se pentru aromă, cu 15 minuteînaintea terminării fierberii.

O bere bună, în măsură să satisfacă gustul tuturor consumatorilor, se poateobţine folosind numai hamei natural, prelucrat sub formă de granule, pulberi sau

conuri uscate.

TEST DE AUTOEVALUARE (U.I. 5)

Scrieţi/marcaţi corect (1-3 variante corecte) pentru fiecare întrebare.

1. Fenomenul de „călire” a seminţelor se produce cel mai frecvent cânduscarea se efectuează cu :

a. agent indirect (prin contact cu suprafeţele încălzite) ; b. cu agent direct (gaze de combustie în amestec cu aerul atmosferic) ;c. indiferent de metoda de uscare

2. Dintre următoarele produse, care este cel mai sensibil la fisurarea şispargerea seminţelor („călire”) ?

a. grâu b. porumbc. fasole

3. Dintre vitaminele prezente în produse care începe să fie distrusă la cca.500 C ?

a. vitamina A b. vitamina Bc. vitamina C

4. Aerarea activă se efectuează atunci când mediul înconjurător este : a. cald şi umiditate ridicată b. rece şi umiditate scăzută

c. rece şi umiditate ridicată

5. Conservarea anaerobă (autoconservarea) se poate realiza : a. în orice magazie ; b. în spaţii etanşate c. indiferent de tipul depozitului

6. Dintre următoarele produse, care este cel mai sensibil la păstrare ? a. grâul

b. orzulc. ovăzul

7. Care este umiditatea maximă cu care se pot păstra produsele ?




168

a. grâul b. soiac. floarea-soarelui

8. Încolţirea sfeclei de zahăr se intensifică lşa temperatura de : a. 0-10 C

b. 2-40 Cc. 100 C

9. Cartoful pentru plantare se păstrează la temperatura de : a. 2-40 C b. 3-60 C

c. 7-8

0

C

10. Fenomenul de „îndulcire” a tuberculilor se petrece la temperaturi de :a. 5-60 C b. 3-40 Cc. aproape de 00 C

11. Pierderile cele mai mici se înregistrează prin păstrarea cartofului :a. frigorifică b. în macrosilozuri

c. silozuri semiîngropate

REZUMAT U.I. 5

Unitatea de învăţare U.I.4 prezintă noţiuni cu privire la metodele de

conservare şi păstrare a produselor : prin uscare la temperaturi scăzute, prin aerare

naturală şi activă, prin autoconservare cu unele substanţe chimice sau iradiere şi

particularităţile conservării principalelor produse agricole : cereale, leguminoase

pentru seminţe, oleaginoase, tuberculi de cartofi, rădăcini de sfeclă, tulpini de in şi

câne pă, frunze de tutun şi conuri de hamei.

Bibliografie

1.Axinte M.,şi colab. - 2002 - Fitotehnie, caiet pentru lucrări practice, partea I,U.S.A.M.V. Iaşi, uz intern, 1986.


3.Mogârzan Aglaia, Robu T., 2005 – Tehnologia păstrării produselor agricolevegetale, Ed.”Ion Ionescu de la Brad” Iaşi.



169

4. Mogârzan Aglaia, Robu T.,Zaharia Marius, 2010 – Fitotehnie,Îndrumător pentru lucrări practice, Ed. I.Ionescu de la Brad, Iaşi.

5.Thierer Volf şi colab. – Tehnologia recepţionării, depozitării, condiţionării şiconservării produselor agricole. Ed.Ceres, Buc., 1971.

6.Thierer Volf – Determinarea calităţii produselor agricole vegetale. Ed.Ceres,Bucureşti, 1971.

7. Zaharia Marius şi colab. 2011 – Fitotehnie, Lucrări de laborator, Editura “IonIonescu de la Brad”, Iaşi.

Lucrarea de verificare

„Particularităţile conservării cerealelor şi a tuberculiferilor de cartofi”


CONTROLUL PERIODIC A CALITĂŢII PRODUSELOR

ÎN TIMPUL PĂSTRĂRII ŞI COMBATEREA DĂUNĂTORILOR

ŞI CIUPERCILOR DIN DEPOZITE ŞI DIN PRODUSE.

CUPRINS (U.I.6) Pag.Obiectivele şi componentele profesionale specifice (U.I.6)…………….169Instrucţiuni………………………………………………………………1706.1. Controlul periodic a calităţii produselor în timpul păstrării………. 170 6.2. Combaterea dăunătorilor şi ciupercilor din depozite şi din produsele

agricole…………………………………….……………………….172Test de autoevaluare (U.I. 6)………………………………………195Rezumat (U.I.6)…………………………………………………….196

Bibliografie (U.I.6)…………………………………………………197

Obiectivele şi componentele profesionale specifice (U.I. 6)

Obiectivele acestei unităţi de învăţare sunt : însuşirea de către studenţi a moduluide verificare a calităţii produselor în timpul păstrării şi tehnica prevenirii şicombaterii dăunătorilor şi ciupercilor din depozite şi din produse.

După finalizarea studiului din această unitate de învăţare (U.I.6) studentulva dispune de competenţe privind :

- controlul periodic a stării calităţii produselor de consum şi pentruînsămânţări în timpul păstrării ; - explicarea modului de răspândire a dăunătorilor în depozite ; - identificarea măsurilor de prevenire a contaminării depozitelor şi




170

produselor cu dăunători ; - stabilirea celor mai eficiente şi mai economice metode de combatere a

dăunătorilor în depozite.

Instrucţiuni (U.I.6)

Această unitate de învăţare (U.I.6) cuprinde noţiuni cu privire la controlulcalităţii produselor în timpul păstrării şi metodele de prevenire şi combatere adăunătorilor şi ciupercilor din depozite.

Timpul mediu alocat pentru studiul individual al acestei unităţi de învăţareeste de cca. 4 ore.

Această unitate de învăţare cuprinde un test de autoevaluare.

U.I. 6.

6.1. CONTROLUL PERIODIC

A CALITĂŢII PRODUSELOR ÎN TIMPULPĂSTRĂRII ŞI COMBATEREA DĂUNĂTORILOR ŞICIUPERCILOR DIN DEPOZITE ŞI DIN PRODUSE.

Cantităţile de produse depozitate în magazii, şoproane, platforme şi îngeneral, toate cantităţile depozitate în vrac - în depozite orizontale, se nivelează şise împart, în mod convenţional, în loturi care se marchează şi se numeroteazăvizibil. Din fiecare lot se extrag probe reglementare în vederea controlului periodic.

Pentru controlul calitativ al produselor din celulele silozurilor probele seextrag cu sonda electromecanică, introducând barele prin toate gurile de sondareşi vizitare. Luarea probelor pentru controlul calitativ al produselor din celule se poate face şi din curentul de curgere, în timpul recirculării produselor printransferul în altă celulă sau în hambar.

Produsele depozitate - în vrac - în hambarele silozurilor se nivelează,cantităţile se împart, în mod convenţional, în loturi, luarea probelor efectuându-secu sondele manuale, ca la produsele depozitate în magazii.

Pentru produsele cu postmaturarea terminată, starea de conservare severifică astfel:

Controlul umidităţii şi temperaturii produselor depozitate se face laintervale diferite, în funcţie de specie cât şi de umiditatea şi temperatura acestora(de la 3-5 zile până la 15 chiar 30 zile – durata unui interval) (tabelul 6.1.).

Controlul corpurilor străine din produsele depozitate se face atât din

punct de vedere al conţinutului procentului de impurităţi în masa produsului cât şial componentelor impurităţilor. Controlul se realizează de cel puţin 2 ori pe lună



171

şi de fiecare dată când produsul este mişcat din loc. Controlul infestării cu dăunători şi examenul organoleptic al produselor

depozitate se face concomitent cu controlul umidităţii şi temperaturii, laintervalele amintite pentru aceste determinări.

În cazul produselor cu postmaturarea neterminată, controlul se efectueazăla interval de 3-5 zile.

Tabelul 6.1.Controlul umidităţii şi temperaturii produselor depozitate

(după THIERER L.V., 1971)

Denumirea produsului Temperatura0C Umiditatea (%) Perioada decont rol (zile)

< 14 30

14-16 10Sub 180C

>16 3-5<14 15

14-16 5

Cereale şi leguminoase (exceptând soia)

Peste 180C

>16 3-5

<11 30

11-13 10Sub 180C

>13 3-5

<11 15

11-13 5

Soia

Peste 180C

>13 3-5

<8 30

8-11 10Sub 180C

>11 3-5

<8 15

8-11 5

Oleaginoase

Peste 180C

>11 3-5

Tabelul 6.2.Controlul periodic al produselor destinate însămânţărilor

(după THIERER L.V., 1971)

Felul analizeiFaza de păstrarea seminţelor Starea

seminţelor T0C U % Dăunători Germinaţia

Uscată la 2 zile 2 ori pe lună 2 ori pelună

Repausgerminativ

Umedă Zilnic la 3 zile săptămânal

La sfârşituluirepausuluigerminativ

Uscată săptămânal lunar lunarDupă repausulgerminativ cândtemp.semin. estepeste 10

0C

Umedă la 3 zile săptămânal săptămânal

Când seconsiderănecesar

Uscată

2 ori pe lună lunar lunar idem

Când

temperaturasemin.este de5-10

0C

Umedă săptămânal lunar lunar idem




172

Uscată Lunar lunar -Cândtemperaturasemin.este sub5

0C Umedă săptămânal lunar -

la 15-30 zile înainte de însămânţare

Verificarea periodică a stării de conservare a produselor se face pe bazaunui plan de sondare întocmit de şeful de depozit în colaborare cu laboratorul şiaprobat de şeful bazei sau silozului. Controlul periodic al stării calitative a produselor se face de către şefii de depozite, iar analizele de către laboranţi.

Controlul periodic al produselor destinate însămânţărilor (tab. 6.2) seefectuează săptămânal, de 2 ori pe lună sau lunar (umiditatea şi infestarea cudăunători) la seminţele uscate. Determinarea germinaţiei se face la sfârşitulrepausului germinativ, când se consideră necesar sau cu 15-30 zile înainte de

însămânţare. Seminţele se consideră uscate când au sub 14% umiditate la cerealeşi leguminoase, sub 11% la soia şi sub 9% la oleaginoase.

6.2. COMBATEREA

DĂUNĂTORILOR ŞI CIUPERCILOR

DIN DEPOZITE ŞI DIN PRODUSELE

AGRICOLE VEGETALE

6.2.1. COMBATEREA DĂUNĂTORILOR

Dăunătorii prezenţi în spaţiile depozitării produselor agricole vegetale pot produce pagube însemnate (cuprinse între 10 şi 35%, chiar 50% conformstatisticilor F.A.O.) prin faptul că se hrănesc cu seminţe, impurifică masa produselor cu exuviile rezultate din năpârlirea larvelor, cu excremente sau cuindivizi fără viaţă. Ca urmare a activităţii vitale, aceştia măresc temperatura şiconţinutul în umiditate a produselor agricole, favorizează procesele de

autoîncălzire, creează condiţii pentru dezvoltarea microorganismelor în masa produsului, reduc însuşirile alimentare şi germinative ale seminţelor, făcându-leuneori improprii întrebuinţării, iar unii dăunători (rozătoarele) provoacăstricăciuni depozitelor şi utilajelor contribuind la răspândirea diferitelor boli.

Sunt cunoscute cazuri de îmbolnăviri cauzate de produsele atacate dedăunători ca: molia fructelor uscate (Plodia interpunctella Hb.), molia cerealelor(Sitotroga cerealella Oliv.), gărgăriţa grâului (Sitophilus granarius L.), acarienicare au determinat afecţiuni ale pielii (dermatoze), aparatului respirator, alergiirespiratorii, iritaţii ale pielii, conjunctivite, colici şi mortalitate la animale

domestice, avorturi etc.Prin gândacul făinii şi muşte sau gândacii de bucătărie s-au transmis boli



173

ca: tenia pitică, tenia şobolanului, febra tifoidă, diareea şi dezinteria. Diferite infestări intestinale ca: acarioza intestinală, miaza intestinală, şi

cantariaza se datorează ingerării unor exemplare vii de acarieni ai alimentelordepozitate, de viermii de brânză şi alte insecte care trăiesc pe alimentele

depozitate precum şi excrementele moliilor şi altor gândaci ai produselordepozitate. De exemplu, o dermatită gravă numită râia cerealelor (râia bacanilor)sau vanisileu este provocată de înţepăturile acarienilor din produsele alimentaredepozitate.

Unele persoane sunt alergice la praful de moară care conţine fragmente şigranule de excremente ale insectelor din depozit.

Insectele fac improprie pentru consumul uman o cantitate de produse cumult mai mare decât cea pe care o consumă, deoarece orice infestarecontaminează produsul cu fragmente şi excremente de insecte. Astfel,

excrementele gărgăriţelor şi ale moliei cerealelor sunt reţinute în interiorul boabelor, iar după măcinare acestea ajung în făină. La fel excrementele gândacilorfăinii şi ale celorlalte insecte dăunătoare, sunt depuse direct în produsul respectiv,neputând fi îndepărtate. În unele ţări avansate în domeniul protecţieiconsumatorului, analiza calităţii produselor agroalimentare este o operaţie derutină bazată pe o legislaţie riguroasă. Astfel, de exemplu, în SUA produselealimentare sub formă de pulberi sunt analizate curent, în vederea descopeririieventualelor fragmente de dăunători prezente în aceste produse, stabilind limitelede toleranţă în ceea ce priveşte numărul acestora dintr -o probă analizată, cugreutatea prescrisă în norme oficiale şi analizate în conformitate cu o metodologieautorizată.

Cei mai mulţi consumatori au o repulsie naturală faţă de orice fel deimpurităţi ale alimentelor (numai la gândul că ar putea să mănânce fragmente şiexcremente de insecte, cu atât mai mult dacă astfel de impurităţi sunt observate).

Dacă accidental, o persoană consumă o anumită insectă sau o parte dinaceasta (gândac de bucătărie etc.) se poate îmbolnăvi grav pentru câteva zile dacăse convinge de acest lucru.

În afara acestor efecte negative, infestarea produselor cu insecte şi acarieniduce la imposibilitatea comercializării acestora prin pierderea credibilităţii

cumpărătorului.

Locurile unde se pot dezvolta dăunătorii şi modul de răspândire a acestora

Pentru a putea preîntâmpina infestarea produselor, depozitelor, utilajelor,trebuie cunoscute locurile favorabile dezvoltării dăunătorilor şi căile prin careaceştia se pot introduce în depozite.

Insectele preferă, de regulă, depozitele de cereale întunecoase şi umede,

lipsite de ventilaţie, murdare, cu resturi de cereale risipite, praf şi gunoaie. Celemai sigure şi mai prielnice adăposturi pentru dezvoltarea dăunătorilor sunt spaţiileumede de sub podele, lipsite de aerisire şi care conţin o cantitate de cereale saudeşeuri scurse printre scânduri sau transportate de rozătoare. De asemenea,




174

spaţiile dintre pereţii dubli, de scândură, în care s-au scurs boabele de cereale,spaţiile dintre podelele duble, dintre pereţii de zid şi panourile de scândură în carese află resturi de cereale, deşeuri sau gunoaie, constituie un periculos focar de

infestare. Crăpăturile din zid, grinzi şi scânduri, precum şi galeriile rozătoarelorsunt locuri în care, de cele mai multe ori, se găsesc gărgăriţe, molii, cleştari.Utilajele pentru condiţionare, cântărire, ambalajele şi mijloacele de transport, carenu au fost curăţite la timp, contribuie în foarte mare măsură la răspândireadăunătorilor.

Insectele pot fi introduse în depozite de păsări şi rozătoare care au circulatîn magazii şi pătule infestate, sau chiar prin transportarea acestora peîncălţămintea sau îmbrăcămintea muncitorilor care au lucrat în magazii infestate.De cele mai multe ori, dăunătorii sunt introduşi în magazie concomitent cu

recepţionarea produselor provenite dintr -un depozit infestat. Unele produse vinuneori infestate încă din lan (fasole, mazăre etc.). Alte insecte migrează prin zborde la un depozit la altul, ori chiar din câmp: gărgăriţa orezului (Sitophilus oryzae

L.), molia cerealelor (Sitotroga ceralella Oliv.), molia făinii ( Anagasta küehniella

Zell.), molia seminţelor (Plodia interpunctella Hb.) etc.Păstrarea în aceeaşi magazie a produselor sănătoase împreună cu cele

infestate, menţinerea gozurilor, a gunoaielor şi a ierbii crescute sub magazii, pătule şi în jurul acestora constituie surse de pătrundere a dăunătorilor în spaţiilede depozitare.

Activitatea de hrănire şi apoi înmulţirea dăunătorilor mai des întâlniţi în

depozitele de produse agricole începe, de obicei, în primele zile ale lunii mai şisfârşeşte pe la mijlocul lunii octombrie, în zona de sud a ţării, iar în zonele de dealşi de munte activitatea lor durează de pe la mijlocul lunii mai până la începutul lunii octombrie. În timpul iernii, temperatura scăzută întrerupe, deplasarea,hrănirea şi înmulţirea dăunătorilor, pagubele fiind minime în aceasta perioadă.Temperaturile scăzute nu provoacă distrugerea în totalitate a dăunătorilor, ciîndeosebi, încetar ea activităţii lor (excepţie fac însă, acarienii care sunt mobili latemperaturi de peste 5ºC).

6.3. Dăunătorii ce produc cele mai mari pagube în spaţiile de depozitare

Principalii dăunători care distrug produsele depozitate sunt prezentaţi întab. 6.3.

Tabelul 6.3

DenumirePopulară

Ştiinţifică

Acarianul făinii Acarus siro L.



175

DenumirePopulară

Ştiinţifică

Alte specii de acarieni:Tyrophagus putrescentiae Schrank, T.longiorRhizoglyphus echinopus F.R.Carpoglyphus lactis L.Glycyphagus domesticus Deg. G.destructor Schrank.

Gândacul făinii (moleţul) Tenebrio molitor L., T. obscurus F.

Gândăceii făinii Tribolium confusum Duv., T. castaneum

Hbst.

Gândacul tutunului Lasioderma serricorne L.

Gândacul negru al făinii (gândacul mauritan)

Tenebrioides mauritanicus L.

Gândacul din Surinam Oryzaephilus surinamensis L.

Gândacul capucin Rhizopertha dominica

Gândăceii depozitelor Cryptolestes ferrugineus Steph.




176

DenumirePopulară

Ştiinţifică

Gândacul pâinii Stegobium (Sitodrepa) paniceum L.

a – mascul

b – femelă

Gândacul negru de bucătărie Blatta orientalis L.

Gândacul galben debucătărie Blatella germanica L.

Gărgăriţa grâului Sitophilus (Calandra) granarius L.

Gărgăriţa orezului Sitophilus (Calandra) oryzae L.



177

DenumirePopulară

Ştiinţifică

Gărgăriţa mazării Bruchus pisorum L.

Gărgăriţa fasolei Acanthoscelides obtectus Say

Molia cenuşie a cerealelor Sitotroga cerealella Oliv.

Molia fructelor uscate Plodia interpunctella Hb.

Molia cenuşie a făinii Anagasta (Ephestia ) kühniella Zell.

Molia grâului Nemapogon (Tinea) granellus L.

Păduchele de praf Liposcelis divinatorius

Şoarecele de casă Mus musculus L.

Şobolanul cenuşiu Rattus norvegicus Berk.

Mijloacele de combatere a dăunătorilor

Prin combaterea dăunătorilor din spaţiile de depozitare înţelegem aplicareaunui complex de operaţiuni care au drept scop distrugerea dăunătorilor şicurmarea înmulţirii şi a răspândirii lor.

Combaterea dăunătorilor sau dezinfestarea cuprinde : dezinsecţia şideratizarea.




178

a) Dezinsecţia este ansamblul mijloacelor şi metodelor de combater e ainsectelor şi acarienilor, care pricinuiesc pagube prin distrugerea sau deteriorarea produselor, ambalajelor, sau care transmit omului şi animalelor domestice boli

contagioase. b) Deratizarea este ansamblul mijloacelor şi metodelor de combatere a

rozătoarelor (şoareci şi şobolani). Mijloacele de luptă împotriva dăunătorilor cuprind :- mijloace preventive (sau profilactice) cu scopul de a împiedica

înmulţirea şi răspândirea dăunătorilor prin crearea condiţiilornefavorabile dezvoltării acestora în depozite şi în masa produselor;

- mijloace curative (sau de combatere în focar) cu scopul de distrugereradicală a dăunătorilor existenţi în depozite şi în masa produsului.

Mijloacele preventive constau din:- măsuri care împiedică pătrunderea dăunătorilor în locurile de păstrare

şi prelucrare a produselor cât şi în locurile de depozitare aambalajelor;

- respectarea cu stricteţe a regimului igienico-sanitar în timpulînmagazinării, păstrării, prelucrării şi ambalării produselor.

Măsurile care duc la evitarea înmulţirii şi răspândirii dăunătorilor sunt:- curăţirea perfectă a depozitelor şi eliminarea prafului, resturilor de

produse, gozurilor, precum şi dezinsecţia tuturor spaţiilor dedepozitare, imediat ce se constată infestarea lor;

- curăţirea şi dezinsecţia exterior ului magaziilor, terenurilor de submagaziile constituite pe piloni, precum şi a terenurilor din incinteleunităţilor de depozitare;

- curăţirea mijloacelor ce servesc la transportul produselor destinateconsumului;

- verificarea permanentă a stării fito-sanitare a produselor în scopuldepistării infestării în fază incipientă. Evitarea depozitării produselorinfestate peste produse sănătoase şi invers;

- curăţirea şi dezinsecţia ambalajelor, utilajelor şi instalaţiilor detransport, condiţionare, cântărire, precum şi a aparatelor de analiză; - curăţirea îmbrăcămintei şi încălţămintei lucrătorilor ori de câte ori

părăsesc depozitele cu produse infestate; - dezinsecţia încălţămintei persoanelor înaintea intrării în magazii sau

depozite prin ştergerea tălpilor pe saci îmbibaţi în emulsie deinsecticid;

- scoaterea din magazii la intervale scurte de timp a gozurilor valoroaseşi a celor nevaloroase şi depozitarea separată în magazii sau încăperi

mici pentru a fi supuse dezinsecţiei; - păstrarea permanentă a curăţeniei în incinta bazelor de recepţie,



179

silozurilor, din interiorul spaţiului depozitării.

Mijloacele curative constau în aplicarea metodelor de dezinsecţie şideratizare pe cale chimică, mecanică, fizică şi biologică.

A. Metodele chimice – se bazează pe folosirea diferitelor preparate chimicesub formă de lichide, pulberi sau gaze.

B. Metodele mecanice – constau în eliminarea sau distrugerea dăunătorilor prin efectuarea operaţiunilor de curăţire a depozitelor, utilajelor şi instalaţiilor pe parcursul păstrării şi conservării produselor, condiţionarea acestora şi eliminareafocarelor de infestare.

C. Metodele fizice – se bazează pe folosirea acţiunii temperaturii scăzutesau ridicate precum şi prin radiaţii ionizante, ultrasunete, care sunt nefavorabiledăunătorilor.

D. Metodele biologice – se bazează pe folosirea diferitelor vieţuitoare carese hrănesc sau parazitează speciile de dăunători din depozite.

A. Metodele chimice (tabelul 15.2.).

a ) Dezinsectizarea spaţiilor de depozitare În vederea combaterii dăunătorilor ce nu au fost distruse prin operaţiunile

de curăţire, spălare sau văruire ca şi pentru lichidarea surselor posibile deinfestare din incinta unităţii de recepţionare se efectuează dezinsecţia spaţiilor dedepozitare goale şi a terenurilor din incinta bazelor şi silozurilor. Dezinsectizarease va realiza cu insecticide care se pot aplica pe cale umedă, cu aerosoli sau prin

gazare directă (tab. 15.2.).Concomitent cu deinsectizarea spaţiilor de depozitare şi a terenurilor din

incinta bazelor de recepţionare se va executa dezinsecţia utilajelor, instalaţiilor,ambalajelor şi a materialelor care se folosesc în lucrările de recepţionare,depozitare, curăţire, aerare, uscare, tratare etc. a produselor agricole.

La executarea lucrărilor de dezinsecţie se va ţine seama de următoarele: - dezinsecţia pe cale umedă şi prin gazare se va efectua numai când

temperatura atmosferică este de minimum +16ºC, iar prin aerosoli, deminimum +10ºC;

- emulsia toxică pentru dezinsecţia pe cale umedă se prepară înrecipiente curate, iar apa folosită la preparare nu trebuie să fiecalcaroasă (apa cu un conţinut ridicat de calcar se recunoaşte prinfaptul că nu face spumă cu săpunul);

- emulsia se prepară prin turnarea treptată a insecticidului în apă,amestecându-se permanent conţinutul;

- cantitatea de emulsie pregătită într -o zi trebuie aplicată în aceeaşi zi; - operaţiile de dezinsecţie încep de la partea superioară a spaţiului de

depozitare (de la astereală spre pardoseală), iar la silozuri, de la etajulsuperior spre subsol;

- este interzisă stropir ea cu emulsia a interiorului celulei de siloz,dezinsecţia acestora efectuându-se numai cu aerosoli sau prin gazare;

- dezinsecţia prin gazare sau cu aerosoli se va realiza numai în spaţii de




180

depozitare etanşe, prin lipirea geamurilor, uşilor şi tuturor fisurilor cufâşii de hârtie pelur şi cocă din făină albă (în cazul în care acestea nusunt etanşe din construcţie);

- la dezinsecţia cu aerosoli nu trebuie să existe nici un fel de obstacol înfaţa ţevii de eşapare a aparatului, la o distanţă mai mică de 5 m;

- personalul care execută operaţiile de dezinsecţie trebuie să respecte, înmod obligatoriu, normele de protecţia muncii şi paza şi stingereaincendiilor.

Tabelul 6.4.Produse chimice utilizate în combaterea dăunătorilor din depozite

(după ŞANDRU I., 1996 şi BERATLIEF C., 1998)

Produsul Doza Tratamentul se aplică la: Grupa de

toxicitate

Organofosforice

Actellic 50 EC(Metil Pirimifos)

0,5-1 g s.a./m2 Spaţii de depozitare goale IV

Fumitox 10 PF0,3 g s.a. = 3 g p.c./m

2

spaţiu gol (10 cutii/500m

3 spaţiu gol)

Preventiv. Spaţii dedepozitare goale

II

Prostore 420 EC 15 ml/1 tProstore 210 EC 30 ml/ 1 tReldan 2 E (22,5%)

(Metil clorpirifos)5 ppm/q

Seminţe pentru consum

sau semănat IV

Satisfar 50 EC(etrimfos)

0,5-1 g s.a./m2

Preventiv. Spaţii dedepozitare goale

IV

Piretroizi

Coopex 25 WP(Permetrin)

20 g p.c. în 0,7- 1,2 litriapă/t sămânţă

Produse agricoledepozitate (250 mlsoluţie/m2 suprafaţă)

IV

Diverse

Delicia Gastoxin 56(fosfură de aluminiu)

30 g/tonă (10 tablete a 3g)

Produse agricoledepozitate.Gazare 3-8 zile

I

Delicia pulvis SV56,7 (fosfură dealuminiu)

60 g/tonă Produse agricoledepozitate.Gazare 3-8 zile

I

Damfin 950 EC(Metacrifos)

0,4% = 40 ml/m2 în 0,1

litri apă Spaţii de depozitare goale III

Fumlindox 50 0,5 g s.a./m2 Spaţii de depozitare goale II

Phostoxin 56(tablete a 3 g)

(fosfură de aluminiu)

30 g/tonă (10 tablete) Produse agricoledepozitate – gazare 3-5

zile la peste 5

0

C

I

Sulfura de carbon99,6%

600-1000 g/tonă (lapeste 16

0C)

Produse agricoledepozitate cu umiditate

I



181

Produsul Doza Tratamentul se aplică la: Grupa detoxicitate

sub 16%.Gazare 24-48 ore

Acaricide

Fumisin 10 PF(Etion)

2-2,4 kg/500 m3 Spaţii de depozitare goale III

Rodenticide (împotriva rozătoarelor) Baraki(Difetialon)

1 litru/50 kg seminţe degrâu

În magazii şi depozitegoale

I

Lanirat (0,05%Bromadiolan)

1 litru/50 kg seminţe degrâu

În magazii şi depozitegoale

I

Abrevieri:EC - concentrat emulsionabil; PF - pastă fumigenă; E – emulsie;WP – pulbere umectabilă; SV – produs solid sub formă de pulberi sau tablete cu acţiune toxică prin volatizare.

b) Combaterea chimică a dăunătorilor se efectuează cu diferite produse(tab. 6.4.).

Tratarea chimică a produselor realizează distrugerea tuturor stadiilor dedepozitare a dăunătorilor din depozit, fără să influenţeze calitatea şi valoarea deutilizare a acestora.

Pentru asigurarea unei eficienţe maxime a operaţiunilor de combaterechimică, spaţiile de depozitare şi produsele supuse gazării trebuie aduse lacondiţiile termice specifice fiecărui insecticid în parte.

Lucrările de combatere a dăunătorilor cu mijloace chimice (toxice) seefectuează potrivit normelor termice de folosire a insecticidelor şi se executănumai sub supravegherea şi îndrumarea directă a operatorilor de gazare instruiţi şiautorizaţi special în acest scop şi echipaţi cu materiale de protecţie necesare.

Păstrarea substanţelor toxice şi manipularea acestora se va face în strictăconformitate cu normativele şi legile care reglementează depozitarea şi folosireaacestor produse, aplicându-se regulile speciale de securitatea muncii şi prevenir e a

incendiilor.La gazarea cu sulfură de carbon se vor lua următoarele măsuri: - livrarea şi păstrarea sulfurii de carbon se va face numai în butoaie

metalice prevăzute cu cercuri de întărire, în bordeie perfect uscate,ferite de surse de foc;

- pentru reducerea proprietăţilor explozibile şi inflamabile, sulfura decarbon se va administra în amestec cu tetraclorură de carbon (CCl4) în proporţie de 60% CS2:40% CCl4;

- sursele de foc vor fi la peste 100 m de magazie, iar curentul electric

trebuie obligatoriu întrerupt de la tabloul principal, uzină sautransformator;- pentru scoaterea lichidului din butoi nu se vor folosi pompe (ci se va

răsturna butoiul);




182

- administrarea amestecului dintre sulfura de carbon şi tetraclorura decarbon se va efectua la temperatura de 16ºC, iar umiditatea maximă a produselor tratate, să nu depăşească 17% pentru cereale;

- înălţimea maximă a vracului de produse supuse gazării trebuie să nudepăşească 1,20 m, (se foloseşte 0,600 kg sulfură de carbon la o tonăde produs sau 1 kg de amestec de sulfură de carbon şi tetraclorură decarbon);

- expunerea la gaze a produselor este de 24-48 ore, după care urmeazădegazarea, efectuată prin aerare pasivă – deschiderea uşilor şiferestrelor (nu se folosesc instalaţiile de aerare activă pentru a nu produce scântei);

- în timpul gazării până la degazarea magaziilor, circulaţia persoanelor

sau vehiculelor la distanţă mai mică de 5 m de acestea este interzisă; - operatorii de gaze vor fi echipaţi cu echipamente de protecţie, măşti degaze dotate cu cartuş sau semicutii filtrante „V.O.” (vapori organici).

Gazarea cu fosfură de aluminiu sub formă de tablete (Delicia1 sauPhostoxin) se poate realiza atât la produsele din magazii cât şi la cele din silozuri,iar dacă sunt cantităţi mai mici, gazarea se poate face şi în aer liber sub prelate,sau la produsele însăcuite.

Lucrările de gazare cu hidrogen fosforat trebuie executate în timp foartescurt pentru a evita intoxicarea personalului ce execută lucrarea (1-4 ore în funcţiede cantitatea produsului).

Durata expunerii la gaze este în funcţie de temperatura produsului (în vrac): - 7-8 zile la temperaturi de 10-12ºC;- 5-6 zile la temperaturi de 12-15ºC;- 4-5 zile la temperaturi de 15-20ºC;- 3 zile la temperaturi de peste 20ºC.Când produsele sunt depozitate în magazii ce nu pot fi etanşate perfect, se

folosesc doze mai mari (12-15 tablete/t) şi se acoperă cu prelate. În cazul ambalării produselor în saci, pentru fiecare sac se va folosi pentru

gazare câte o tabletă (3 g). Tabletele se introduc în vracul de produs cu sonda, la

distanţă de 50 cm între două tablete, atât în plan vertical cât şi în plan orizontal. În celulele de siloz, tratarea cu fosfură de aluminiu se efectuează prinadministrarea tabletelor pe bandă de transport înainte ca produsul să fie dirijat încelulă.

Combaterea dăunătorilor din depozite cu „ACTELIC 50” (metil pirimifos)se efectuează când produsele au maxim 18% umiditate şi minimum 10ºC.

Tratamentul se realizează prin pulverizarea directă a insecticidului pe produs, cu ajutorul unor pompe cu presiune prevăzute cu duze de pulverizare

1 O tabletă de Delicia sau Phostoxin are greutatea de 3 g şi sub influenţa umidităţii dinatmosferă sau din masa de boabe degajă 1 g de hidrogen.



183

foarte mici, astfel încât particulele de substanţă să nu depăşească 50-80microni.

Când infestarea a cuprins întreaga masă a produsului, tratarea se execută prin manipularea lotului, pulverizarea efectuându-se pe banda transportoare.

În cazul infestării stratului superior tratarea se efectuează direct pesuprafaţa vracului, apoi produsul se greblează pe adâncimea de 10-15 cm şi seexecută a doua stropire la suprafaţă.

Doza de Actelic 50 este de 10-15 ml/tona de produs (1-1,5 l/100 t).Personalul care efectuează tratamentul cu Actelic 50 trebuie să poarte haine

de protecţie, mănuşi de cauciuc şi mască de tifon pentru protejarea căilorrespiratorii.

Simptomele de intoxicare cu insecticide sunt: dureri de cap, ameţeli (latoate insecticidele), stare de agitaţie şi râs nemotivat (la sulfura de carbon,

pierderea cunoştinţei şi comă la intoxicaţii puternice), stare de slăbiciune, cusenzaţie de vomă şi diaree (la intoxicaţia cu Delicia) şi vedere dublă şi dificultăţide vorbire, la intoxicarea cu Actelic.

În caz de intoxicare cu un insecticid persoana respectivă trebuie scoasăurgent din mediul toxic, dezbrăcată de hainele de protecţie, expusă la aer curat şiţinută în repaus perfect. În cazul opririi respiraţiei (la intoxicarea cu sulfură decarbon) se execută respiraţia artificială.

În general, se recomandă administrarea de vomitive, cărbune medicinal (încazul sulfurii de carbon), tonice cardiace şi un stimulent circulator (împotrivahidrogenului fosforat şi produsului Actelic), sau în cazuri grave, perfuzii cuglucoză sau alte măsuri prevăzute în terapia medicală.

Se interzice cu desăvârşire administrarea de lapte sau alte alimente careconţin grăsimi la intoxicarea cu hidrogen fosforat; în cazul intoxicării cu produseorgano – fosforice se va administra Atropină sau PAM.

Loturile infestate cu mai mult de un exemplar la kg din speciile Sitophilus

sp. şi Phizopertha dominica se vor trata chimic în maximum 5 zile de ladepistarea infestării şi numai dacă temperatura din masa produsului este deminimum 10ºC. Loturile infestate cu peste 10 exemplare la 1 kg produse dinspeciile: Tribolium, Oryzephilus etc. se vor dezinsectiza pe cale chimică.

c) Deratizarea prin mijloace chimice se efectuează cu substanţe chimice(raticide) care se administrează sub formă de momeli alimentare sau direct.

Ca raticide se pot folosi: Baraki (Difetialon), Lanirat (Bromadiolan),Fosfură de zinc 80 CM, Delicia Gastoxin (56% fosfură de aluminiu), Actosin P(0,6% CM varfarină), Phostoxin (56% fosfură de aluminiu), Brumolin (0,005%Bromadiolan + 0,19% Sulfochinoxalin), Sulfotox; Klerat Granulat (0,005%Brodifacoum), Delicia Ratron-CM, Ratac M (0,005% Difenacoum), Racumin 57CM (0,75% Cumatetralil), Rodentin CM (0,25% Clorofacinon) etc.

Majoritatea acestor produse toxice se folosesc sub formă de momeli toxice,iar unele (Delicia, Gastoxin, Klerat Granulat, Phostoxin, Ratac M, Sulfotox) seintroduc direct în galeriile şobolanilor sau şoarecilor (de exemplu, câte 2 tablete încazul produsului Delicia şi 1-3 batoane/galerie în cazul Sulfotoxului).




184

La prepararea momelilor se folosesc cantităţi diferite în funcţie de produs:Fosfură de zinc se ia în concentraţie de 3% pentru şoareci şi 5% pentru şobolaniîn amestec de boabe de grâu fierte sau încolţite; Delicia Raton se foloseşte în

proporţie de 1:10 mălai sau tărâţe, Rodentin – 1:10 etc.Momelile se aşază în grămezi mici în locurile infestate în jurul galeriilor

sau se introduc în galerii (câte 5-8 boabe/galerie). Unele produse (Delicia RatonCM) se aplică şi direct prin prăfuir ea galeriilor.

În cazul introducerii tabletelor sau batoanelor în galerie, aceasta se astupăcu un bulgăre de pământ mai mare decât orificiul, apoi se bătătoreşte bine cu puţină ţărână umedă, în aşa fel încât gazul degajat să se răspândească în galerie şisă nu se piardă în atmosferă.

Ca rodenticide utilizate în depozite şi locuinţe pot fi: Abru, Brumiline,

Coumachlor, Klerat, Macustox, Quintox, Racumin, Ratac, Ratexid, Ratigigs,Ratilan, Ratinex L.C., Ratitox, Redentin, Rodentox, Rozatak etc. (denumiricomerciale – BERATLIEF C., 2001).

B. Metode mecanice a) . Măsuri de combatere mecanică aplicate spaţiilor de depozitare,

utilajelor şi instalaţiilor. Deşi curăţirea depozitelor face parte din măsurile profilactice folosite

înainte de aplicarea mijloacelor cur ative, aceasta se aplică şi pe parcursul păstrăriişi conservării produselor, pentru eliminarea eventualelor focare de infecţie ce apar

după recepţionarea, depozitarea şi livrarea produselor. Cu toate că după golireadepozitelor, curăţirea este simplu de executat, necomportând o tehnicitate saucunoştinţe avansate, totuşi, dacă nu se face cu conştiinciozitate, pericolul infestăriinu este înlăturat.

Curăţirea după golirea fiecărui spaţiu de depozitare constă în măturarea, perierea şi răzuirea tuturor părţilor componente ale depozitului, începând de latavan, astereală, stâlpi susţinători, grinzi, pereţi, duşumele, spaţiile goale dintre pereţi şi eventualele căptuşeli de scândură, duşumele duble, crăpături etc.

În afară de curăţirea depozitelor şi teritoriului bazelor, după fiecare folosirese curăţă atent întregul utilaj de condiţionare, sacii, prelatele, mijloacele detransport. Sacii şi prelatele se controlează bine la cusături şi pe ambele feţe şi securăţă prin periere, scuturare, opărire sau expunere la soare.

Utilajele de condiţionare şi transport se demontează şi se curăţă atent deresturile de seminţe, praf, gunoi, dăunători.

b). Dezinsectizarea produselor prin metode mecanice.Combaterea prin metode mecanice a insectelor şi acarienilor existenţi în

masa de produse depozitate, constă în separarea dăunătorilor prin cernere şiaspirarea ori refularea acestora cu ajutorul ventilatoarelor din componenţautilajelor de condiţionare sau a ventilatoarelor independente (când loturile

infestate au peste 10 acarieni/1 kg produse).La dezinsectizarea mecanică, în funcţie de specia de dăunător, eficacitatea



185

lucrărilor poate fi de 85-98%. Boabele cu infestare ascunsă pot fi eliminatenumai parţial, fiind antrenate, datorită greutăţii mai mici, de curenţii de aer înutilajele de condiţionare. Măsurile mecanice se aplică, în general, când infestărilecu adulţi sunt slabe, mai ales cu acarieni.

La combaterea dăunătorilor pe cale mecanică este interzisă folosireaelectroventilatoarelor, vânturătorilor şi a altor utilaje la care curentul de aer produs nu poate fi captat, situaţie în care dăunătorii sunt răspândiţi în interiorulspaţiului în care se realizează curăţirea sau pe terenul din jurul acestuia şi de unde pot emigra în produsele depozitate.

Gozurile infestate rezultate se vor evacua din spaţiul în care se facecurăţirea, pe măsura obţinerii lor la interval de maximum 3 ore şi vor fi depozitateîn locuri special destinate pentru subproduse infestate, unde se va facedezinsectizarea în maximum 24 ore de la colectarea lor.

Combaterea mecanică a larvelor de molii se face prin adunarea acestora cuo greblă, la care distanţa între dinţi este mică.

Operaţiunile de combatere mecanică sunt foarte eficace în perioada deiarnă, când temperatura este scăzută, deoarece dăunătorii în contact cu aerul recenu sunt mobili şi prin condiţionare pot fi uşor separaţi din masa se boabe.Produsele infestate la care combaterea dăunătorilor se face prin mijloacemecanice se livrează, pe măsura condiţionării, cu prioritate.

c). Deratizarea prin metode mecanice se referă la folosirea curselor şicapcanelor de diferite tipuri. Pentru eficacitatea aplicării metodei, în curse se puncâteva zile la rând momeli proaspete formate din alimentele preferate de rozătoare

şi se lasă cursa nearmată. Prin această metodă dispare precauţia, foarte dezvoltatăla aceşti dăunători. După 2-3 zile, perioadă în care rozătoarele constată că nuexistă pericol pentru consumarea momelii din curse, se pune din nou hrană proaspătă, cursele se armează şi şoarecii sau şobolanii sunt prinşi şi omorâţi. Dupăce într-o cursă a fost prins un rozător, aceasta se opăreşte pentru a dispăreamirosul care rămâne de la animalul prins şi care constituie un avertisment pentruceilalţi indivizi.

C. Metode fizice

1. Dezinsecţia spaţiilor de depozitare prin mijloace fiziceDezinsecţia depozitelor prin mijloace fizice se realizează prin scăderea

temperaturii la nivelul la care dăunătorii sunt distruşi. În cazul în care seutilizează conservarea produselor agricole la temperaturi scăzute , agregatele pentru producerea frigului sunt utilizate şi pentru reducerea temperaturii aeruluidin spaţiile de depozitare, în vederea distrugerii dăunătorilor care eventual aurămas la operaţiunile de curăţire.

Având în vedere că, pentru distrugerea completă a dăunătorilor prin frigsunt necesare temperaturi de cca. –150C, a căror realizare este foarte costisitoare,

scăderea temperaturii aerului în depozite cu ajutorul agregatelor frigorifice, seface în timpul primăverii şi verii până la +4…+60C, temperatur ă la care estestânjenită dezvoltarea şi înmulţirea dăunătorilor, urmând ca distrugerea să aibă loc




186

prin mijloace chimice.În cazul în care, în sectorul de conservare a seminţelor nu se utilizează

agregatele frigorifice, dezinsectizarea depozitelor prin mi jloace fizice se referă la

scăderea temperaturii în depozite în timpul iernii, folosind în acest scopinstalaţiile de aerare activă. În spaţiile care nu sunt prevăzute cu astfel deinstalaţii, scăderea temperaturii se practică prin deschiderea uşilor, ferestrelor etc.în timpul gerurilor uscate şi închiderea ermetică a spaţiilor când temperaturaatmosferică începe să crească.

Ca mijloc fizic de dezinsecţie se pot utiliza şi vaporii de apăsupraîncălziţi, după care urmează uscarea produselor.

2. Dezinsectizarea produselor depozitate prin metode fiziceIn categoria metodelor fizice de combatere a dăunătorilor din produseleagricole se includ operaţiunile de încălzire sau răcire a masei de produse infestate până la temperatura letală sau iradierea cu izotopi radioactivi.

a). Combaterea dăunătorilor prin tratarea termică a produselor infestate. O măsură de distrugere radicală a dăunătorilor în toate stadiile de

dezvoltare, o constituie expunerea la temperaturi ridicate a produselor infestate.Această metodă de combatere a dăunătorilor constă în tratarea termică a

produselor folosind în acest scop instalaţiile de uscare artificială. Regimul de temperatură la care se face încălzirea produselor în uscător

diferă de cel practicat pentru reducerea umidităţii produselor. Condiţia principală pentru distrugerea dăunătorilor la tratarea termică în uscător este ca instalaţia săfie prevăzută cu o zonă neutră sau de odihnă, unde nu acţionează curenţii de aer şiîn care se realizează temperatura critică pentru distrugerea dăunătorilor. Aceastăzonă trebuie să reprezinte 1/4 până la 1/3 din totalul sectoarelor de uscare aleinstalaţiei.

Temperaturile de încălzire a produselor pentru distrugerea dăunătorilor în instalaţia de uscare variază între 45-600C, cu o perioadă de staţionare în zonaneutră de 10-300 minute.

Pentru distrugerea gărgăriţelor în toate stadiile dezvoltării există o corelaţieîntre temperatura de încălzire a produselor şi timpul de expunere a dăunătorilor,sub acţiunea agentului termic care reiese din tabelul 6.5.

Tabelul 6.5.

Valorile regimului temperaturii şi duratei staţionării produselor în zonaneutră pentru distrugerea gărgăriţelor


Temperatura de încălzire aprodusului în uscător (0C)

Timpul staţionării produselor în zona

neutră de uscare (minute) 45 300



187

48 60

50 55

55 10

Pentru distrugerea acarienilor temperatura şi timpul de staţionare sunt prezentate în tabelul 6.6.

În cazul în care la unele tipuri de uscătoare, prin regimul amintit nu serealizează distrugerea tuturor dăunătorilor, se procedează la mărirea timpului destaţionare sau de trecere a produselor prin instalaţia de uscare, obţinându-se astfelrezultate bune în distrugerea insectelor şi acarienilor. În nici un caz nu se măreştetemperatura seminţelor peste limita maximă amintită, deoarece o creştere atemperaturii cu 5-100C diminuează mult însuşirile calitative ale produselor.

Tabelul 6.6.Regimul temperaturii şi durata staţionării produselor în zona neutră pentru

distrugerea acarienilor

Stadiul dezvoltăriiacarienilor

Temperatura de încălzire aprodusului (0C)

Timpul de staţionare(minute)

45 40 Adult

50 15

45 50 Alte stadii

50 20

Tratarea termică în uscătorii în scopul combaterii dăunătorilor din produsele destinate însămânţărilor nu se recomandă deoarece temperaturanecesară poate diminua germinaţia. Regula este valabilă şi pentru produsele deconsum care necesită un regim de uscare moderat (orzoaică pentru bere).

La produsele uscate (care nu conţin min. 2% umiditate în plus faţă de limita prescrisă pentru livrare sau conservare) metoda nu se aplică, deoarece se produceo suprauscare, învelişul seminal sau pericarpul se sparge, micşorându-se calitatea.

b). Combaterea dăunătorilor prin răcirea produselor

Scăderea temperaturii sub 100C provoacă încetinirea activităţii vitale ainsectelor şi acarienilor, dezvoltarea lor fiind lentă. Femelele încetează depunereaouălor, iar pe măsură ce temperatura scade spre 00C, dăunătorii amorţesc. Lacontinuarea scăderii temperaturii sub 00C se formează cristale de gheaţă în corpulinsectelor, are loc deshidratarea protoplasmei celulelor şi se produce moarteadăunătorilor. Temperatura critică pentru majoritatea speciilor de acarieni şiinsecte este de (-150C) când aceştia mor în timp de o zi (tabelul 6.7.).

Tabelul 6.7.

Efectul temperaturii asupra duratei vieţii (zile) dăunătorilor (după THIERER L. V. şi colab., 1971)

Dăunătorii şi Temperatura (0C)




188

stadiile dezvoltării +5 0 -5 -10 -15 Acarieni

Stadii mobile - 486 zile 18 zile 7 zile 1 zi

Ouă - 386 zile 168 zile 57 zile 1 ziColeoptere

Adulţi 152 zile 67 zile 26 zile 14 zile 19 ore

Nimfe 147 zile 47 zile 25 zile 6 zile 16 ore

Larve 138 zile 39 zile 23 zile 6 zile 13 ore

Ouă 32 zile 19 zile 9 zile 2 zile 11 ore

În loturile de seminţe umede, insectele şi acarienii rezistă la temperaturiscăzute un timp mai îndelungat decât în cele uscate (tabelul 6.8.).

Tabelul 6.8.

Influenţa temperaturii şi umidităţii reduse a produselor asupra durateisupravieţuirii (zile) acarienilor


Umiditatea (%)14,1 15,8 18,4Temperatura (0C)

Timpul (zile)-5 5 7 9

-10 2 5 7

c). Dezinsecţia produselor prin iradiere

O metodă eficace pentru combaterea dăunătorilor din produsele depozitateo constituie iradierea cu raze gamma.

Cel mai utilizat este izotopul Co60 care se utilizează pentru distrugereacompletă a insectelor şi acarienilor (caz în care se utilizează doze mai mari) sau pentru sterilizarea adulţilor în vederea împiedicării înmulţirii dăunătorilor (cudoze mai mici).

Acarienii sunt cei mai rezistenţi la radiaţii, necesitând 300.000 remi pentruobţinerea mortalităţii în toate stadiile dezvoltării, insectele fiind distruse într -osăptămână la 150.000 remi.

Sterilitatea acarienilor se realizează cu 60.000 r, iar a insectelor cu 20.000 r.Dozele sunt orientative, rezistenţa dăunătorilor la iradiere fiind mult diferită

de la o specie la alta.Iradierea produselor necesită, însă, instalaţii speciale, personal calificat de

utilizare, măsuri severe de protecţia muncii.

D. Mijloacele biologice

Prin combaterea biologică a dăunătorilor din produsele depozitate seînţelege folosirea unor organisme animale sau vegetale sau a unor produse



189

metabolice care introduse în focarul infestat contribuie la diminuareadensităţii numerice a dăunătorilor.

În cadrul luptei biologice, distrugerea dăunătorilor din produsele depozitatese poate realiza cu ajutorul unor specii de insecte şi acarieni entomofagi din

care amintim:- se distruge acarianul făinii ( Acarus siro L.) cu acarianul răpitor

(Cheyletus eruditus Schr.);- acarianul răpitor (Pyemotes ventricosus Newp.), ce atacă gărgăriţele

cerealelor (Sitophilus sp.) şi molia făinii ( Ephestia kühniella Zell.);- parazitul polifag (Chremylui elaphus Hal.);- parazitul Venturia canescens Grav., larvele căruia parazitează

lepidopterele ( Ephestia kühniella Zell., Nemapogon granellus L.,Plodia interpunctella Hbn.;

- parazitul Habrocytus semotus Walk. se dezvoltă pe larvele specieiSitotroga cerealella Oliv.;- parazitul Cephalonomia hammi Rich. ce se dezvoltă pe larvele de

Oryzaephilus surinamensis L.Utilizarea luptei biologice este discutabilă pentru că indivizii sus menţionaţi

pot impurifica produsul ca orice insectă, ridică temperatura masei produsului, înaceste cazuri pagubele fiind mai mari decât foloasele.

Tendinţa actuală în lupta biologică entomofagă este găsirea sauselecţionarea unor specii (forme) cu o voracitate ridicată care permiteintroducerea în masa produsului a unui număr mic de indivizi prădători.

Lupta biologică împotriva dăunătorilor din produsele depozitate se referă şila utilizarea bacteriilor şi ciupercilor entomopatogene. În această privinţă s-audovedit eficace speciile: Bacillus thuringiensis var. kurstawi şi Bacillus bassiana (produsul Thurincide HP-PU sau Thuringin 6000) împotriva gândacului făinii şi gărgăriţei grâului.

6.2.2. COMBATEREA CIUPERCILOR DIN DEPOZITE

În afara dăunătorilor (insecte, acarieni etc.) care provoacă pierderi la produsele depozitate, acestea sunt afectate de numeroase microorganisme, în ceamai mare parte, ciuperci saprofite sau parazite, precum şi de unele bacterii,ciupercile însă, fiind principala cauză a alterării produselor în timpul păstrării.

Unele ciuperci parazite sunt aduse în depozit direct din câmp, cum ar fi:mălura (Tilletia spp.), tăciunii (Ustilago spp.), unele helmintosporioze( Helminthosporium spp.) care pot afecta aspectul, calitatea şi germinaţiaseminţelor, dar numai la unele produc pierderi în timpul păstrării. Unelemicroorganisme produc toxine iar altele denaturează calitatea produselor făcându-le neutilizabile pentru alimentaţia oamenilor şi animalelor. Pentru dezvoltare

fungii de câmp au nevoie de un conţinut ridicat de umiditate (22-23% în boabelede cereale, ceea ce corespunde cu 90-100%, valori ale umezelii relative aleaerului). Aceşti fungi pot altera culoarea seminţelor sau a miezului acestora, pot




190

distruge embrionul sau pot provoca şiştăvirea boabelor, maturarea plantulei, putrezirea rădăcinii sau alte boli de plante. În general, pagubele datorate invazieifungilor de câmp se produc până la recoltare şi nu continuă să se dezvolte după

aceasta.Alte microorganisme populează seminţele în timpul recoltării, manipulării,

condiţionării şi transportului, alcătuind microflora intermediară a seminţelor(poate fi patogenă sau saprofită).

A treia categorie de microorganisme este alcătuită aproape în totalitate dinciuperci saprofite ce se dezvoltă în timpul păstrării, aparţinând genurilor Aspergillus, Penicillium, Mucor, Fusarium etc. şi care produc diferite tipuri demucegaiuri.

Înmulţirea acestor ciuperci este determinată de anumite condiţii specifice

de temperatură şi umiditate, în funcţie de care se dezvoltă o anumită specie saualta. S-a constatat că, cu cât umiditatea seminţelor creşte peste 14% iar umiditatearelativă din depozit depăşeşte 70%, cu atât se reduce durata păstrării acestora,activitatea microorganismelor fiind mai intensă.

În ceea ce priveşte temperatura, ciupercile parazite şi saprofite din depozitese dezvoltă, produc spori şi se răspândesc între limite destul de largi aletemperaturii, dar cu variaţii în funcţie de specie. Unele sunt mai active latemperaturi mai scăzute (15-20ºC), altele au o activitate mai intensă între 25-35ºCsau între 35-55ºC, iar câteva specii pot rezista până la 70ºC.

În funcţie de variaţia celor doi factori (umiditatea şi temperatura) au fost

stabilite două reguli pentru păstrarea corespunzătoare a seminţelor şi anume: a) fiecare procent de reducere a umidităţii boabelor dublează capacitatea de

păstrare a acestora; b) scăderea temperaturii de păstrare cu fiecare 5ºC determină dublarea

capacităţii de stocare a seminţelor. Microflora depozitelor de produse agricole este foarte diversificată,

adaptându-se oricăror condiţii de mediu, componenţa şi abundenţa ciupercilorfiind diferenţiată în funcţie de nivelul umidităţii şi temperaturii din zonă, elementece determină, mai ales, frecvenţa şi intensitatea infecţiilor provocate de

Aspergillus sp. şi Penicillium sp., principalii genitori de mucegaiuri.În general, fungii de depozit se dezvoltă în produse a căror conţinut de umiditate este în echilibru cu o umiditate relativă a aerului de 70 până la 90%(valori ale umezelii relative la care nu există apă liberă). Unele specii (exemplu: Aspergillus halophilicus) pentru a se dezvolta au nevoie de o concentraţie de 10-15% clorur ă de sodiu sau 55% zaharoză în mediul de cultură cu agar (chiar înmediu cu exces de clorură de sodiu sau de zaharoză, crescând uneori peste cristalede sare sau de zahăr).

Unele ciuperci elaborează produse metabolice cu efect toxic pentru om şianimale, fiind cunoscute sub denumirea de micotoxine. În prezent se cunoscaproape 200 specii de ciuperci care pot genera toxine în anumite condiţii şi pe un



191

anumit substrat. Micotoxinele sunt produşi extrem de toxici în comparaţie cuunele fungicide utilizate pentru combaterea mucegaiurilor cum ar fi: carbendazimşi captofol, aflatoxina B1 (una dintre cele mai periculoase micotoxine) care este de640-2000 ori mai toxică decât celelalte, ochratoxina A de 230-750 ori, iar T-2, o

altă micotoxină, de 1200-4000 ori mai toxică. În tabelul 6.9. sunt prezentatecâteva din efectele patologice produse de micotoxine precum şi produsele agricoleafectate.

Se consideră că aflatoxina B1 este cea mai puternică substanţăhepatocarcinogenă cunoscută. Consumată în cantităţi mici determină un spor decreştere la animale mai mic decât cel normal, în cantităţi mai mari poate produceleziuni ale ficatului, iar dacă este consumată în cantităţi şi mai mari, poate provoca moartea. Cei mai sensibili la acţiunea toxică a aflatoxinei sunt bobocii deraţă, puii de curcă şi păstrăvul – curcubeu (toţi bobocii de raţă şi puii de curcăalimentaţi cu 1,2 şi 4 mcg/g au murit înainte de încheierea experienţei – constatareefectuată de MULLER S.A., 1970).

Tabelul 6.9.

Principalele micotoxine şi îmbolnăvir ile produse(după CHRISTENSEN M.C., 1974 şi BERATLIEF C., MATEIAŞ M. C., 1999)

Condiţii de dezvoltare

MicotoxinaCiupercile

producătoare Produsele

atacate TºCUmid.

relativă (%)

Umid.produs

(%)

Consuma-torul

afectat

Organulbolnav

Aflatoxina

Aspergillusflavus Link;

A. parasiticus

Speare

Porumb, grâu,orez, mazăre,soia, arahide,turteoleaginoase,nuci, cocos,

cartof, făină depeşte, şrotbumbac. cacao

12-40(optim+27)

85

18-19,5(cereale)

8(arahide,floareasoarelui)

Om,păsări,porci, vite

Ficat (hepatităciroză,hepatom)

Ochratoxină A

Penicilliumviridicatum

West; Aspergillus

ochraceus Wil.

Orz, grâu,porumb, piper

negru, soia

26-3080-90

80

15,5-16,5

14,5-15,0

Om, porci Rinichi

Zearalenona

Aspergillusversicolor ;

Tirab. A. nidulans;

Eidam.Fusarium sp.

Porumb, orz,grâu

Porci

Organe

sexuale (vulvovaginite, avortsterilitate)

CitrininaPenicilliumcitrinum

Thom.

Orz, orez 80-90 16-18,5 PorciRinichi (nefro-

toxicoză)

Citreoviridina

Penicillium

toxicorum Miake Orez 80-90 16,5-17,5 Om Boala beri-beri

Patulina

Penicilliumexpansum

Link.

Mere putrede,germeni demalţ

80-90 Om, viteSistem nervos(neurotoxicoze)Plămân (edem)




192

Trichotecene

Fusarium sp.F. Tricinctum

Sacc.

Cereale,Porumb ştiuleţi

Om, vite,oi, cai,

porci,păsări

Toxicoze,hemoragii,

dermatoze,deces

F2 Fusariumroseum Schw.

Porumb porcine

Organesexuale(sindromestrogenic,sterilitate,avorturi).

Producerea de aflatoxină are loc în condiţiile depozitării seminţelor decereale cu 18,5% umiditate şi 8% umiditate pentru arahide şi floarea soarelui (ceace corespunde cu 85% valoarea umidităţii relative a aerului) şi la 27ºC –temperatura optimă (limite: 12-40ºC). În condiţii optime, se poate produce

aflatoxina în timp de 24 ore, producţia maximă fiind în 4-10 zile (nu toatetulpinile din specia Aspergillus flavus Link. produce aflatoxină, dar sunt foarterăspândite; în Texas s-au determinat 268 din 284 tulpini care produc aflatoxină).

Împotriva răspândirii fungilor care produc aflatoxină se luptă greu,deoarece Aspergillus flavus Link. şi alte ciuperci se află aproape pretutindeni. Elapare în toată lumea, în materiile vegetale aflate în descompunere, în arahide,şrotul de arahide, seminţe de bumbac, făină de peşte, cât şi în carne şi produse dincarne.

În general, fungii de depozit se află pe o mare varietate de materiale

vegetale şi animale expuse permanent sau intermitent la umidităţi relative între70-90%. Astfel, ei se pot dezvolta în stofa de mobile, saltele, perini, în locuinţe(unde pot produce alergii respiratorii), iar sporii lor se pot găsi într -un număr mareîn aerul din locuinţă. S-au semnalat până la trei milioane de colonii de fungi (înspecial de Aspergillus şi Penicillium) în fiecare gram din praful din casă ca şi îndepozitele de cereale.

De reţinut este faptul că, aflatoxinele nu sunt distruse la temperaturile de

fierbere obişnuite folosite la prepararea casnică sau industrială a conservelor. Ele pot fi inactive sau detoxificate pe cale microbiologică sau chimică, în cele maidese cazuri, procesele respective nu se pot realiza industrial. Cel mai bun mijlocde protecţie împotriva aflatoxinei este recoltarea, păstrarea, manipularea şi prelucrarea materiilor prime şi a produselor finite destinate alimentaţiei oamenilorşi animalelor într -un mod care să împiedice invadarea lor de către Aspergillus

flavus Link. ( A. flavus modifică culoarea boabelor, le degradează, distrugeembrionii şi provoacă o încingere rapidă până la 55ºC. La acesta participă şi A.

candidus Link. care se dezvoltă pe boabe de cereale cu min. 15-16,5% umiditateşi de soia cu min. 14,5-15% umiditate, producând aceleaşi modificări seminţelorinvadate ca şi A. flavus).

Ar trebui ca produsele destinate consumului şi prelucrării industriale se fie

examinate, în mod curent, cu privire la conţinutul de aflatoxină (aşa cum se procedează pentru detectarea Salmonellelor ), mai ales la produsele care prezintă



193

riscuri relativ mari, cum sunt: produsele din arahide, şrotul de seminţe de bumbac, copra, făina de peşte.

Aspergillus glaucus Link. se dezvoltă pe boabele de cereale cu min. 14-15% umiditate şi de soia cu min. 12,5-13% umiditate, iar temperatura minimă de

dezvoltare este de -8ºC. A. glaucus determină modificarea culorii embrionilor şi-idistruge lent la umiditatea apropiată de limita minimă necesară dezvoltării.Produce mucegaiul „albastru” al embrionilor porumbului păstrat cu un conţinut de14,5-15% umiditate şi aglomerarea boabelor.

În mod obişnuit nu provoacă o creştere însemnată a temperaturii, dar poatemări conţinutul de umiditate al produsului până la valoarea la care se poatedezvolta rapid A. candidus Link. care poate duce, în câteva zile la încingere şialterare.

Unele tulpini de Aspergillus ochraceus Wil. produc ochratoxine aproape la

fel de toxice ca şi aflatoxinele. Unele specii de A. ochraceus s-au găsit în modcurent, în piperul negru şi numai rareori în loturile de cereale în curs dedepreciere.

URAGACHI (1969) citat de CLYDE CHRISTENSEN (1974) prezintădovezi că, la om, boala beri- beri acută cardiacă se poate datora ingerării toxineicitreo-veridina produsă de Penicillium toxicorum Miake (sin P. citreo-viride Biorge) care se dezvoltă în orez (incidenţa ridicată a acestei afecţiuni în Japonia ascăzut brusc în anul 1910, după adoptarea unui program de control al orezului şi prin eliminarea aproape în totalitate, din reţeaua comercială a orezului mucegăit,cu un an înaintea descoperirii vitaminelor şi cu cca. 10 ani înainte de utilizareaacestora în medicina preventivă).

Penicillium sp. se întâlneşte frecvent în multe nutreţuri, fiind predominantîn unele, iar uneori în germenii sau embrionii boabelor de porumb alterate,determinând îmbolnăvirea porcilor de „nefroză fungică” (fiind foarte răspândită înanii în care produsele folosite în furajare s-au recoltat pe vreme umedă).Penicillium distruge embrionii, modifică culoarea acestora şi a boabelor întregi, provoacă mucegăirea, produce mucegaiul „albastru” sau „verde” al embrionului porumbului depozitat cu un conţinut ridicat de umiditate de peste 18,5% şi latemperaturi joase. Poate fi observat în primele faze ale încingerii dar nu provoacă

o încingere la fel de rapidă ca Aspergillus candidus Link. şi A. flavus Link.Se presupune că sindromul hemoragic la pui şi îmbolnăvirea gravă, uneori,

a curcanilor manifestată prin leziuni ale ficatului s-ar datora consumului de hrană puternic invadată de unele specii de Penicillium. Furajarea animalelor cu nutreţuriinvadate de Penicillium şi de alţi fungi pot determina sporuri de greutate mai micidecât în cazul furajării cu nutreţ sănătos.

Unele specii de Penicillium care invadează seminţele se pot dezvolta latemperaturi de la 1 până la 45ºC (max 48ºC) iar altele se pot dezvolta la otemperatură de -4ºC (totuşi produsele umede se pot conserva eficient, pentru un

anumit interval de timp, la temperaturi scăzute). Fusarium tricinctum Sacc. (sin F. sporotrichioides Scherb.) prezent pe boabele de cereale care au iernat în câmp cât şi pe ştiuleţii de porumb depozitaţiiarna în pătule poate determina după consumarea acestora fenomene de intoxicare




194

şi îmbolnăvire a animalelor sau chiar moartea acestora (L.D. 50 = 3,8 mg/kg, laşobolani).

Fusarium roseum Schw. se dezvoltă pe porumb şi poate produce compuşi

toxici ce determină la porcine sindromul estrogenic, manifestat la scroafe prininflamarea vulvei, prola psul rectului, sterilitate şi avorturi, iar la masculi, prinatrofierea testiculelor şi mărirea glandelor mamare. Atât la masculi cât şi lafemele, consumul de porumb infectat cu Fusarium roseum Schw. poate duce la oreducere substanţială în greutate (NELSON şi colab., 1965 citat deCHRISTENSEN C., 1974).

Pentru dezvoltarea fungilor de depozit factorul critic este umiditatea, urmatde temperatură ( tabelul 6.10.), durata păstrării, cantitatea de boabe sparte, fisurateşi impurităţi, precum şi prezenţa în număr destul de mare a insectelor şi

acarienilor care contribuie foarte mult la răspândirea acestora (de exemplu: bacterii dăunătoare pentru om, ca Salmonella, Streptococcus şi Escherichia coli).

Tabelul 6.10.

Temperatura şi umiditatea relativă minimă pentrudezvoltarea fungilor de depozit

Temperatura ºCSpecia

Minimă optimă maximă

Umiditatea relativă (%)minimă la temp. de 26-

30ºC Aspergillus restrictus 5 – 10 30 – 35 40 – 45 70

A. glaucus 0 - 5 30 – 35 40 – 45 73 A. candidus 10 - 15 45 – 50 50 – 55 80 A. flavus 10 - 15 40 - 45 45 - 50 85

Penicillium sp. -5 - -0 20 - 25 35 - 40 80 - 90

Viteza de dezvoltare a fungilor pe produsele depozitate ca şi gradul dedepreciere ale acestora mai este influenţată şi de invazia iniţială cu aceşti fungi.De exem plu, grâul şi porumbul sănătos şi în bună stare, cu 15% umiditate poate fi păstrat o perioadă de la nouă luni până la un an, fără degradări, chiar şi latemperaturi de 7-10ºC. În schimb dacă produsul a fost deja invadat de către fungii

de depozit, în măsură moderată până la mare şi depozitat cu 15% umiditate şi la 7-10ºC, timp de şase luni suferă alterări de amploare datorate dezvoltării încontinuare a fungilor.

În afară de aceşti fungi, în depozite se mai pot întâlni specii ca Absidialichtheimii (Lucet and Constantin) Lindt. , Mucor pusillus Lindt. şi Rhisopus sp. care se pot dezvolta dacă umiditatea relativă a aerului este de minim. 88%, iartemperatura, între -4 şi 60ºC (specii termofile).

Dezvoltarea fungilor poate fi frânată prin tratarea boabelor cu acid propionic şi sărurile acestuia de sodiu şi calciu care sunt eficiente împotrivaspeciei Aspergillus candidus, dar mai puţin eficiente pentru combaterea lui A.

glaucus. Aceşti compuşi au şi neajunsuri ca: - necesită doze mari, unii fungi folosesc aceşti compuşi ca sursă de carbon;



195

sarea de calciu este relativ insolubilă. Mărirea concentraţiei în CO2 la min. 13,8% în depozit şi micşorarea

proporţiei de oxigen, pot limita dezvoltarea mucegaiurilor. Chiar dacă fungii nu au fost distruşi în totalitate, conţinutul de aflatoxină al

seminţelor este mai redus. Produsele cu umiditate ridicată tratate cu acid propionic sau combinaţie de

acid propionic şi acid acetic se pot păstra eficient o anumită perioadă de timp şisunt mai bine consumate de către animale (taurine) dar nu sunt adecvate altorutilizări decât furajere.

Pe lângă ciuperci, pe seminţe există şi numeroase bacterii, unele producânddiferite modificări produselor depozitate sau produselor finite obţinute.

- Bacillus levans provoacă fermentaţii la fabricarea pastelor făinoase; - Bacillus mesentericus şi B. subtilis pot provoca înmuierea miezului

pâinii care devine filant;- Bacillus cercus (sin B. mycoides) şi Proteus vulgaris (sin P. proteus)se găsesc în grâul încins.

Test de autoevaluare (U.I.6)

Scrieţi/marcaţi corect (1-3 variante corecte) pentru fiecare întrebare :1. Determinarea umidităţii şi temperaturii produselor în timpul

păstrării se face obligatoriu : a. numai la produsele pentru consum

b. numai la seminţele destinate însămânţărilor c. la toate produsele depozitate, indiferent de destinaţie.

2. Determinarea germinaţiei la produsele depozitate este obligatorie la : a. la produsele pentru consum b. la seminţele destinate însămânţărilor c. indiferent de destinaţia produsului

3. Care dintre următoarele metode de combatere este cea mai eficientă

pentru distrugerea dăunătorilor ? a. fizice b. mecanicec. chimice

4. Temperatura de încălzire a produselor pentru distrugerea dăunătorilorvariază între :

a. 25-350 C b. 45-600 Cc. 70-850 C

5. Deratizarea se referă la combaterea : a. acarienilor




196

b. gărgăriţelor c. rozătoarelor

6. Pentru distrugerea eficientă a dăunătorilor cu ajutorul temperaturii procedăm la :

a. mărirea temperaturii peste 600 C b. mărirea timpului de staţionare a pr odusuluic. indiferent de varianta aleasă

7. Pentru combaterea eficientă a dăunătorilor cu ajutorul temperaturilorscăzute sunt necesare temperaturi de :

a. 0 – 50 C

b. (-5

0

C) – (-8

0

C)c. (– 10 C) – (-150 C)

REZUMAT (U.I. 6)

Unitatea de învăţare (U.I. 6) cuprinde cunoştinţe referitoare la : controlul

calităţii seminţelor în timpul păstrării şi combaterea dăunătorilor şi a ciupercilor

din depozite şi din produsele agricole vegetale. Se prezintă mijloacele preventive

de combatere a dăunătorilor şi cele curative : mecanice, fizice, chimice şi biologice. Sunt prezentate de asemenea, principalele ciuperci ce se pot dezvolta

pe produsele depozitate şi mijloacele de limitare a dezvoltării fungilor de depozit.

Bibliografie (U.I. 6)1.Axinte M.,şi colab. - 2002 - Fitotehnie, caiet pentru lucrări practice, partea I,

U.S.A.M.V. Iaşi, uz intern, 1986. 2.Beceanu D-tru, Balint G., 2002 – Valorificarea în stare proaspătă a fructelor,

legumelor şi florilor. Ed. “Ion Ionescu de la Brad” Iaşi. 3.Mogârzan Aglaia, Robu T., 2005 – Tehnologia păstrării produselor agricole

vegetale, Ed.”Ion Ionescu de la Brad” Iaşi. 4. Mogârzan Aglaia, Robu T.,Zaharia Marius, 2010 – Fitotehnie, Îndrumător

pentru lucrări practice, Ed. I.Ionescu de la Brad, Iaşi. 5.Thierer Volf şi colab. – Tehnologia recepţionării, depozitării, condiţionării şi


Bucureşti, 1971.

7. Zaharia Marius şi colab. 2011 – Fitotehnie, Lucrări de laborator, Editura “IonIonescu de la Brad”, Iaşi.



RĂSPUNS LA TESTELE DE AUTOEVALUARE

RĂSPUNS U.I. 1

1b, 1c ; 2: a – uscarea ; b – aerarea activă ;c – gazarea produselor ; 3. a – 14

% ; b – 12,5 %, c – 8-9 % ; 4. a – umiditatea, b. temperatura ; c – compoziţia

chimică ; 5. a – anaerobă ; b – aerobă ; c – aerobă ; 6. a , 6. b ; 7.a – temperatura

ridicată a aerului, b. umiditatea ridicată ; c. prezenţa dăunătorilor ; 8. c.

RĂSPUNS U.I. 2

1 a ; 2 a ; 3 a ; 4 c ; 5 a ; 5 b ;6 c ; 7 a – IUCB – 8, Bentall, 7 b – MIAG –

original ; Petkus ; 8 – a – cicloane; 8 b – filtru cu saci.

Date post:	17-Feb-2018
Category:	Documents
Upload:	virlan-andrei
View:	281 times
Download:	7 times

A_4.12_Condition proces prod agr_2014.pdf

Documents