Sufletul omului e ca orice buruiană - dacă nu-i dai apă la timp, se veştejeşte, se chirceşte şi moare, adică-i piere

dragostea de viaţă.

Cuţite înfig în noi doar cei pe care îi iubim.

Dragostea e ca tusea, nu o poţi ascunde.

Pentru un părinte nimic nu este mai important decât să fie iubit de copilul lui. Dacă nu ştii să-l faci să te

iubească, e o cauza pierdută.

Două calităţi pe lume nu pot fi simulate şi nici înlocuite ori echivalate prin procedeul "mai iei de ici, mai pui colea":

inteligenţa şi bunătatea.

Nimeni nu face pasiuni pentru femei cumsecade.

Înţelegerea semenului este condiţia omului evoluat.

Nu iubeşti cu adevărat decât pe cine respecţi.

Mai schimbător decât sufletul omului, decât concepţiile sale şi

decât vremea nu e nimic.

Să-ţi tratezi prietenul de azi ca şi cum mâine ţi-ar deveni duşman şi duşmanul de azi ca şi când

mâine ţi-ar deveni prieten. Este o bună politică.

Pământul este sau laboratorul altei planete, sau colonia ei penitenciar, sau, şi mai

probabil, ospiciul ei.

Unui om îi accepţi firea, nu i-o ierţi.

Două gânduri să nu te părăsească niciodată: acela de a-ţi îmbogăţi mintea şi sufletul şi

gândul că suntem trecători în lume.

Dragostea e ca o stare excepţională.

Iar stările excepţionale nu pot ţine. Evoluţia dragostei e comparabilă cu evoluţia unei boli. Şi într-o boală, criza nu poate ţine o viaţă. Viaţa poate ţine de-o criză, dar criza nu

ţine de-o viaţă.