^¿79232 Anul LXXI Arad 16 Mai 1948 Ir. 20

BISE COALA REVISTA OFICIALA A E P I S C O P I E I ARADULUI

Redacţia ş i Administraţia

ARAD, STR. E M I N E S C U 18 Redactor:

Prot. Dr. P. Dehe leanu A P A R E D U M I N E C A

Gânduri la Dumineca Mironosiţelor Mironos i ţ e l e e r a u s f inte le F e m e i din apro­

p ierea Mântui toru lu i . Ele au fos t p r i m e l e mi» s i o n a r e a l e înv i er i i , îna in tea Apos to l i lor , ca une le c a r e s i m ţ i s e r ă m a i adânc d u r e r e a m o r ­mântu lu i săpat de los i f ş i Nicodim in s t â n c a Golgotei ş i v e n i s e r ă să plângă acolo , î n a i n t e a Apos to l i lor . Ele nu fugiseră ş i n ic i nu se l e -pădaseră de î n v ă ţ ă t o r u l lor, c u m au făcut Aposto l i i , ci când aceş t i a , în m o m e n t e c u m ­pl i te î ş i d o v e d e a u l a ş i t a t e a , e le II u r m a u pe Domnul de departe , f ăcându-se m a r t o r e ia s fâ­ş i e toarea p r i v e l i ş t e de pe Golgota . Dar tot e le s'au învredn ic i t de a fi ş i pr ime le martore a l e

Î n v i e r i i , pe care au v e s t i t - o apoi Aposto l i lor , Pr in aaeas ta s'a dat î n c ă o dovadă, că f eme ia s e p o a t e î n v r e d n i c i de ce le mai îna l te mis iun i î n v i a ţ a o m e n i r i i şi că e prea nedrept , ca băr­baţi i să uzurpe i s tor ia n u m a i pentru e i .

Femei lor M i r o n o s i ţ e l e -a u r m a t apoi un lung ş irag de femei , so ţ i i s a u fec ioare , s t â n d cu in ima la p i c ioare l e cruc i i ş i f ă c â n d u - s e v e s ­t i toare a l e Domnulu i . In p i e t a t e a s f inte lor m ă ­năst ir i , în căminul caid al fami l ie i , sau în v i a ţ a f r ă m â n t a t ă a sa te lor ş i a popoare lor , mii de femei au dus mai depar te rolul s f inte lor Mi­ronos i ţe . Le g ă s i m ş i azi de a t â t e a ori , îm­pl inind m i s i u n e a s fântă a vech i lor Pur tă toare de mir . Şi dacă toa te a l te le vor fi să ne ră­mână necunoscute , ar trebui to tuş i să pu­t e m uşor identi f ica mironos i ţ e în f i ecare soţ ie de preot .

Dacă preotul e un păr inte , a tunc i şi preo­teasa , c a r e în c ă s ă t o r i e e un t r u p cu el, t r e -bue să dev ină într 'adevăr o ma ică . Dacă preo ­tul e un mis ionar al iui Hris tos , m e n i r e a preo ­tese i t rebue să fie în m a r e par te aceeaşi* Nu e x i s t ă un colaborator mai apropiat ş i ma i in ­tegrat î n mi s ionar i sm, al preotului , c a so ţ ia lui . O bună preo teasă sporeş t e îndoit şi chiar mai mult , a c t i v i t a t e a pas tora lă a unui bun preot . Şi d impotr ivă , nu poa te înfăptui un

preot în parohia sa , a tât cât poa te d i s truge preoteasa , când u i tă că e so ţ i e de preot ş i că pr in a c e a s t a are ş i ea , o m i s i u n e s fântă în p a ­rohie . A v e m exemple bune, care ne îna l ţă , dar d in nenoroc i re e x i s t ă ş i cazuri dureroase , pe care or ic ine l e poa te a r ă t a cu degetul . In p r e o ­t e a s ă s tă o m a r e p a r t e din t a i n a ş i d in p u ­terea înă l ţăr i i , sau decadenţe i une i parohi i . Ea p o a t e face ca s ă m â n ţ a a r u n c a t ă de soţu l e i s ă înco ţească ş i s ă aducă roadă cu belşug, după cum poate ş i să surpe tot ee c lădeş te el , a idoma i n t e r v e n ţ i e i d iavo leş t i din p o v e s t e a cu Meşteru l Mano le .

In paroh ie e s t e l u c r u mult . El c e r e sârg ş i o s tenea lă , care adeseor i cop leşesc puter i l e preotului . Fără co laborator i , cuvântul ş i o s t e ­nea lă preo tu lu i r ă m â n cu mai puţ ine roade . Iar cel d intâ i co laborator îi e s t e preo teasa . Ea se poate apropia m a i mul t de f e m e i l e din parohie , le poate organiza , spre a l e face ş i pe e le să ac t iveze mai uşor ş i ma i s i s t e m a t i c în câmpul mis ionar , d in afara căminu lu i lor.

La cursu l pentru mis ionar i i protopopeş t i d in v a r a trecută la Sf. Mănăs t i re H.-Bodrog, Prea Sfinţ ia Sa Păr inte le Episcop a s e s i za t problema organizăr i i preotese lor pentru a a c ­t iva ş i e le în câmpul m i s i o n a r ş i c a r i t a t i v al parohi i lor . A urmat ca problema s ă f ie dezbă­tută în ş ed in ţe l e cercuri lor pas tora le , pentru a se formula p u n c t e de p l e c a r e şi or ientăr i . Astăz i , la D u m i n e c a Mironos i ţe lor , găs im pri ­lejul de a p u n e ş i noi problema, principial , ur ­mând a r e v e n i asupra ei , după ce v o m primi ş i suges t i i din afară, dela fraţ i i preoţ i care î m p ă r t ă ş e s c ideia , care cunosc terenul ş i p o ­s ib i l i tă ţ i l e de a c t i v a r e al preotese lor ş i care pot a v e a un cuvânt competent în chest iune* Orice s u g e s t i e va fi aprec ia tă cu toată bună» vo in ţa . Coloanele rev i s t e i n o a s t r e s t a u la dis« pozi ţ ia or icărui frate preot care ar a v e a un cuvânt de spus .

Pag. 146 fcl&fclCA ftl $COÂLÂ Nr. 2 0 ; 16 Mai 19*6

Din P a s t o r a l e l e d e Sî. P a ş t i Din Pastorala I. P. S. Mitropolit

NICOLAE al Ardealului . . . D a c ă şt im că după v ia ţa n o a s t r ă de

a ic i u rmează v i a ţ a cea a d e v ă r a t ă şi ne s f â r ş i t ă de după înv i e r e , noi nu mai c ă u t ă m să ne spo­r im aici la nes fâ r ş i t p lăcer i le ca şi c â n d după ele n ' a r mai u rma nimic . N u ne mai lup tăm să î n g r ă m ă d i m şi să î n g r ă d i m p e n t r u noi a v e r i u r i a şe , c a să dăm tot mai mul tă şi mai aleasă h r a n ă lăcomiei noas t r e t rupeş t i .

F ă c â n d aşa nu mai t r ebue să ne luptăm unii cu alţii , c ă u t â n d f iecare >şâ pună el s t ă p â n i r e pe un lucru sau altul. Astfe l p o r n i r e a n o a s t r ă fi­r ească de-a v ie ţu i în f ră ţ i e ş i 'n bună în ţe legere în t reola l tă , nu mai e împiedeca tă de n imic . Ş i aşa c r e d i n ţ a în î nv i e re es te izvor de iub i r e î n t r e oameni . E a ne d ă pu te rea să nu mai u r â m pe nimeni, căci nu mai avem pen t ru ce. D e aceea cân tăm în d iminea ţa înv ie r i i cu inimile înmuia te de bucu r i a cea m a r e : „Ziua î n v i e r i i , să ne lu­minăm cu p r â z n u i r e a şi unii pe alţii să ne îm­b r ă ţ i ş ă m ; să zicem f ra ţ i lor şi celor ce ne u r ă s c pe n o i ; să i e r t ăm t o a t e p e n t r u î n v i e r e şi aşa să s t r i g ă m : H r i s t o s a î n v i a t d in morţ i . "

D a r nu numai o d ragos t e c a r e i a r t ă t oa t e şi nu mai găseş te p r i c i nă de v r a j b ă ne aduce înv ie rea , ci şi să se j e r t f ească p e n t r u semeni. C ă c i noi p r i v i n d la î nv i e r ea lui H r i s t o s Domnul , vedem că ea e rodu l je r t fe i L u i p e n t r u noi şi î n d a t ă ne dăm seama că dacă nu u rmăm pilda Lui şi dacă nu aducem şi noi j e r t fe p e n t r u se­menii noş t r i şi p e n t r u obş te , nu vom avea p a r t e de î nv i e re . N imenea nu se poa te mântu i , dacă a r e gr i ja numai de sine şi d a c ă nu a r d e în su­fletul său să ajute p r i n faptele lui şi pe alţii în g reu tă ţ i l e şi necazur i le lor.

Aceasta este marea î n v ă ţ ă t u r ă pe ca re ne-o d ă înv ie rea Domnului , i ub ' ţ i i m e i : î n v ă ţ ă t u r a d ragos t e i p â n ă la j e r t f ă p e n t r u alţii , î n v ă ţ ă t u r a d r a g o s t e i cu fapta , nu numai cu vo rba , învă ţă ­t u r a d r a g o s t e i p â n ă la j e r t f i r ea vie ţ i i . C â n d se p a r e că ţi-ai p i e r d u t v ia ţa p e n t r u alţii , a tunc i ai câş t iga t -o . „Cel ce îşi va pune sufletul său pen­t r u mine, c â ş t i g a i - v a pe ei" ( M a t e i 16, 25).

î n v ă ţ ă t u r a aceas t a ne-o dă Dumnezeu pr in to t ce a făcu t El p e n t r u noi . Ne-o dă p r i n ve­n i r ea Sa în lumea năcazur i lo r n o a s t r e ca om sme­r i t , nâ scându se î n t r ' o iesle, ne-o dă pr in to t ce a fă­cu t p e n t r u oameni în cursul vieţ i i Sale pămân teş t i , d a r mai ales ne-o dă p r in pat imi le Sale pe c ruce .

Puneţ i v ă la in imă, iubi ţ i i mei fii sufleteşti , î n v ă ţ ă t u r a aceas ta s f ân t ă a d ragos t e i lui Dum­nezeu fa ţă de noi. De v re ţ i să ajungeţi la înv ie re ,

umpleţ i-vâ inimile de d ragos te . In ima c a r e s'a umplut de d ragos t e , a şi luat a r v u n a Învier i i . E a poa te să fie s igură de înv ie re , pen t rucă gus tă de pe acum din ea. î n t â m p i n a ţ i dec i î n v i e r e a Dom­nului cu d ragos tea v o a s t r ă fa ţă de toţ i . D o v e ­diţi-o fa ţă de cei s ă r m a n i şi lipsiţi p r i n milosti­v i r ea v o a s t r ă . Dovedi ţ i -o şi fa ţă de S fân ta noa­s t r ă B i se r i că şi de c r e d i n ţ a ca re a m â n g â i a t şi î n t ă r i t sufletele moşilor şi pă r in ţ i lo r noş t r i şi le mângâ ie şi pe ale noas t r e . A r ă t a ţ i - v ă d ragos t ea şi fa ţă de poporul nos t ru românesc , munc ind şi l up tând p e n t r u î n a i n t a r e a şi p ropăş i rea lui. Iu­bi ţ i -vă Ţ a r a , pămân tu l nos t ru scump, ca re h ră ­neşte poporul nos t ru de mii de ani . P e n t r u ţ a r ă , p e n t r u poporul nos t ru , p e n t r u Biser ică , p e n t r u t o a t e comorile şi moş ten i r i l e scumpe ce Ie a v e m f i eca re dela ele, să fim o r i c â n d g a t a să ne în­ch inăm munca, devo tamentu l şi v ia ţa noas t r ă . Face ţ i ca d ragos t ea v o a s t r ă să se r ă s p â n d e a s c ă în jurul vos t ru , ca să f i ţ i cu f ap ta şi cu v i a ţ a m ă r t u r i i ale lui H r i s t o s Domnul , ca re Iocueşte în voi şi ca toţ i să fie siliţi să v a d ă aceas ta şi să r ă s p u n d ă la a s igu ra rea v o a s t r ă că : „Hr i s tos a î n v i a t " ! cu r ecunoaş t e r ea şi a d e v e r i r e a că : „Ade­v ă r a t că a î n v i a t " !

Din Pastorala P. S. NICOLAE al Oradiei

Din clipa în care prin neascultarea părinţilor noştri ne-am smuls din braţele iubirii părinteşti ale lui Dumnezeu şi ne-am afundat pe nesimţite tot mai mult şi mai mult pe drumul rătăcit al păcate­lor şi fărădelegilor, al osândei şi nefericirii, Dum­nezeu a căutat, fără răgaz şi fără osteneală prin toţi drepţii, patriarhii şi prorocii Vechiului Testa­ment, iar la „plinirea vremii" (Gal. 4, 4) prin trimi­terea In lume a însuşi Fiului Său Unul Născut, să ne întoarcă dela rătăcire, să ne scape dela prăbu­şire şi pieire, să ne mântuiască.

Toată această lucrare de mântuire a lumii a fost pornită în începuturile ei, sporită în creşterea ei şi împlinită şi desăvârşită în jertfa răscumpără­toare de pe Golgota de una şi aceeaşi mare şi ne­schimbată putere spirituală, de iubirea lui Dumnezeu.

Iubirea lui Dumnezeu faţă de noi oamenii o putem vedea uşor şi limpede de tot în întruparea şi în viaţa plină de smerenie, de lipsuri şi osteneli, de binefaceri şi minuni a Domnului Hristos, dar ea s'a arătat în toată mărirea şi strălucirea, în toată adâncimea şi puterea ei nebiruită în întâmplările din Vinerea Patimilor şi din luminata zi a învierii, când a înfruntat şi a sdrobit deslănţuirea nebună şi desnădăjduită a tuturor puterilor răului, spulberân-du-le lucrarea plină de fărădelege şi nimicindu-le

pentru totdeauna biruinţa falşă, părută, cu care s'au amăgit.

Ce altceva decât această iubire dumnezeiască — nemărginită în puterea ei, atotcuprinzătoare şi prea milostivă în scopurile ei, sfântă, liberă şi atot puternică în lucrarea ei, smerită în înfăţişările ei, neschimbată în furtuna luptelor ei, nemutată în amă­răciunea durerilor ei, neabătută în faţa greutăţilor ei — a făcut cu putinţă ca Domnul nostru Iisus Hristos să îndure, cu o îndeluagă răbdare ce covâr­şeşte teată mintea omenească, trădarea lui Iuda, lupta cu sudoare de sânge din grădina Getsimani, fuga apostolilor, lepădarea lui Petru, judecata ne­dreaptă a Sinedriului, batjocura lui Irod, bătăile şi scuipările, biciuirile şi cununa de spini a ostaşilor, urletele ucigaşe ale poporului aţâţat , purtarea şi sentinţa laşă a lui Pilat, drumul sângeros al crucii, răstignirea crudă şi înfricoşată între doi tâlhari, du­rerile necuprinse de cuvânt ale spânzurării trupului pe cruce şi apoi moartea, moartea senină şi împă­cată, moartea morţii, moartea răscumpărării, pentru a cărei vestire şi cinstire natura însăşi a întins, în­fiorată, zăbranicul măreţ şi zguduitor al durerii.

. Mai 'nainte de patima Sa, mai 'nainte de a-şi ii descoperit, în toată măreţia ei, lucrarea uriaşă a iubirii Sale mântuitoare, Domnul Ie-a dat ucenicilor Săi adunaţi la Cina de taină — şi prin ei nouă tu­turor — testamentul Său duhovnicesc, testamentul Său bogat şi ziditor de lume nouă. Cea mai mare poruncă din acest testament este porunca iubir i i :

„Aceasta este porunca Mea, ca să Vă iubiţi unul pe altul'- (loan 15,12). Iar drept măsură pentru lucrarea şi împlinirea acestei iubiri aşează iubirea cu care El i-a iubit pe apostoli, iubire cape a fost atât de vie şi de caldă, atât de puternică şi plină de duhul jert­fei, încât L-a dus până Ia moartea de bună voie pentru ei şi mântuirea lor. „Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca cineva sufletul său să-şi pună pentru prietenii săi" (loan 15,13).

Cunoscând Domnul prea bine viaţa omenească> cea plină de atâtea răutăţi şi patimi, de atâtea nea­junsuri şi îngustimi, a voit ca Ia temelia vieţii sufle­teşti a cetăţenilor din împărăţia Sa să puaă o putere spirituală, care să fie în stare a asigura între orice împrejurări — dacă se ţine seamă de ea — pacea, buna înţelegere şi mulţumirea tuturor. Această pu­tere nu putea fi alta decât iubirea aproapelui, iubirea lui cu orice preţ, şi cu preţul vieţii dacă mântuirea Iui o cere.

Căei numai iubirea iartă, dacă greşim. Şi când nu greş im? Numai iubirea ajută la necaj. Şi cât de mari şi multe nu sunt necazurile în l ume? Numai iubirea împacă pe cei învrăjbiţi. Şi cât de mulţi nu sunt cei ce se urăsc ? Numai iubirea ridică pe cei căzuţi şi tămăduieşte pe cei loviţi. Şi cât de mare nu este numărul celor căzuţi şi sdrobiţi de loviturile

vieţii ? Numai iubirea se jertfeşte pentru alţii, fiind­că numai ea „nu caută ale sale" (I. Cor. 13,5). Numai iubirea şterge lacrimile, numai iubirea stinge suspi­nele, numai iubirea hrăneşte orfanii, numai iubirea îmbracă săracii, numai iubirea îngrijeşte bolnavii, nu­mai iubirea creşte copiii, numai iubirea împacă soţii, numai iubirea odihneşte morţii, numai iubirea povă-ţueşte rătăciţii, numai iubirea zideşte şi osteneşte, numai iubirea rabdă şi nădăjdueşte (I. Cor, 13,7), nu­mai iubirea nu se trufeşte şi nu pizmueşte (I. Cor. 13,4), numai iubirea crede şi se roagă, numai iubi­rea priveghează şi mântuie, numai iubirea zideşte împărăţia lui Dumnezeu, numai iubirea nu cade ni» ciodată (I. Cor. 13,8).

Din Pastorala P. S. NÎCOLAE al Clujului

Preamărita minune a învierii Domnului face să amuţească tot graiul împotriva lui Dumnezeu. Stră­lucirea ei orbeşte pe cei necredincioşi şi-i risipeşte acoperindu-i de ruşine.

Aşa este, iubiţii mei fii sufleteşti: „Când se scoală Dumnezeu, se risipesc vrăşmaşii Lui şi fug dela faţa Lui cei ce-I urăsc pe dânsul. Cum se stinge fumul, aşa se sting, cum se topeşte ceara de faţa focului, aşa pier păcătoşii dela faţa Iui Dumnezeu, iar drepţii se bucură şi se veselesc..." (Psalm 67, 1 - 3).

Acum, poate se vor întreba uni i : De ce-or fi fugind vrăşmaşii lui Dumnezeu, dela faţa Lu i? Răspunsul nu e greu de d a t : Ei fug pentrucă gân­durile lor sunt negre şi pentrucă faptele lor sunt rele. Ei ştiu că toate aceste sunt lucruri cari atrag asupra lor osândă din partea dreptului Judecător. De aceea fug cât mai departe de Dumnezeu şi se retrag cât mai adânc în întunerec, crezând că pot scăpa astfel de osândă. Dar se amăgesc amar, căci de ohiul lui Dumnezeu şi de judecata Lui nu este scăpare. Nici pentru oamenii singuratici, nici pentru neamuri.

Această judecată poate să'ntârzie uneori, lă­sând pe păcătoşi „să-şi adune loruşi mânie", cum spune sfântul Apostol Pavel, şi dând prilej de smin­teală chiar unor credincioşi. Ci răgazul le este dat păcătoşilor spre pocăinţă, iar celor ce iubesc pe Domnul spre încredinţare neclintită, că „plata pă­catului este moartea" (Rom. 6, 22). Da — „cum se stinge fumu 1, aşa se sting şi cum se topeşte ceara de faţa focului, aşa pier păcătoşii". Ei mor încă vii fiind. Praf se alege până şi de amintirea lor. Unde sunt împăraţii nedrepţi, unde sunt bogaţii nemilos­tivi, snde sunt risipitorii de averi adunate prin silă şi furtişag, unde sunt întâistătătorii trufaşi, und« sunt vărsătorii de sânge nevinovat, unde sunt pu­ternicii cari au dus neamuri în robie, unde sunt hulitorii de Dumnezeu? Unde sunt toţi aceştia — şi semenii lor întru viaţă trăită păgâneşte ? S'au

pogorât în adâncul întunecatei uitări. Nimeni nu le pomeneşte numele. Fiindcă numai „pomenirea drep­ţilor se îace cu laudă, iar numele necredincieşilor se stinge" (Pilde 10, 8).

Ci, iubiţii mei îii suîletşti, noi nu vrem să facem parte din tabăra celor ce fug delà faţa lui Dumnezeu, ca să-şi ascundă viaţa lor netrebnică şi —• îmbrânciţi de patimi — să se arunce în braţele morţii. Ne-am spovedit păcatele creştineşte, după povaţa sfintei noastre Biserici, şi ne-am împărtăşit cu preacuratul trup şi sânge al Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Ne-am curăţit şi ne-am înoit, hrănindu-ne cu „pâinea cea cerească" şi bând din „paharul vieţii", ca să putem prăznui după cuviinţă luminata zi a învierii Domnului.

In ziua de praznic a învierii Domnului ne ru­găm fierbinte Celui atotputernic să ne ajute, ca prin credincioasa împlire a legilor vremelnice şi a celor veşnice şi prin toate silinţele noastre creştineşti, să putem duce scumpa noastră ţară la paşnica propă­şire şi înflorire pe care o dorim cu toţii. Şi ne mai rugăm, să ne călăuzească la împreunarea credinţei adunându-ne şi întărindu-ne pe toţi „într'una, sfântă sobornicească şi apostolească Biserică" — cetatea nebiruită a sufletului nostru românesc.

„încolo, dragi mei, câte sunt adevărate, câte sunt cinstite, câte sunt. drepte, câte sunt curate» câte sunt iubite, câte sunt de bună laudă" (Fii. 4, 8), — acestea să le faceţi, ca Dumnezeul păcii să fie cu voi. -

Din Pastorala P. S. VENIAMIN al Caransebeşului

Problema morţii şi a vieţii dincolo de mormânt a preocupat omenirea din toate timpurile. Cu veni­rea Mântuitorului în lume şi cu învierea Sa din morţi, s'a consfinţit credinţa creştină în nemurirea sufletu­lui şi a învierii morţilor. Nu poate exista însă în­viere, fără moarte, fără sacrificiu.

Ca sămânţa de grâu să poată aduce roade tre-bue să moară, ca să învieze primăvara, căci „ceeace semeni tu, nu înviază de nu va muri" (I. Cor. 15, 36). Tot aşa Mântuitorul a trebuit să moară pe cruce, ca a treia zi să învieze cu mărire, ca să dovedească dumnezeirea Sa, că este Dumnezeu adevărat, din Dumnezeu adevărat şi că el a venit „să-i împace pe oameni cu Dumnezeu prin crucea cu care el a omo­rât vrajba" (Efes. 2, 16).

învierea Domnului ne aduce încredinţarea că viaţa sufletului se continuă şi dincolo de mormânt, căci El ne asigură: „Eu sunt calea, adevărul şi viaţa, cel ce crede în Mine, deşi va muri, viu va fi" (Ioan 11, 25). Această credinţă în învierea lui Hristos şi adevărul propoveduit de El stă la temelia Bisericei noastre, căci „dacă Hristos n'a înviat, zadarnică este şi credinţa noastră" (I. Cor. 15, 14) ne asigură Sî.

Ap. Pavel. De aceea în Biserica noastră strămo­şească ortodoxă trebue să trăim, căci afară de ea nu este mântuire. De ea trebue să ne alipim cu toată credinţa şi cu tot sufletul, căci ea ne-a fost în trecut şi este şi astăzi şi va fi şi în viitor scut şi apărare a credinţei noastre în cursul veacurilor contra tuturor primejdiilor şi ea este singura cora­bie, la cârma căreia stă Mântuitorul Hristos, care ne duce la limanul mântuirei sufletului nostru, şi nu­mai chemând numele Lui ne putem mântui.

învierea lui Hristos este chezăşia învierii noa­stre, a celor drepţi la viaţa * veşnică, iar a păcătoşi­lor la osândă veşnică, deoarece: „Hristos s'a sculat din morţi, începătura învierii celor adormiţi făcân­du-se... şi precum întru Adam toţi mor, aşa întru Hristos toţi vor învia, căci de vreme ce printr'un om a venit moartea, tot printr'un om şi învierea morţilor" (I. Cor. 15, 20—22).

Se poate o mai liniştitoare dovadă pentru viaţa viitoare a celor ce cred în Iisus Hristos, decât cu­vintele Sf. Ap. Pave l : „Ştiind că cel ce a înviat pe Domnul Iisus, şi pe noi ne va învia prin Iisus şi ne va pune împreună cu El (II. Cor. 4, 14) şi „Că cei morţi întru Iisus Hristos vor învia întâi" (I. Tes. 4, 16). La scaunul de judecată toţi ne vom prezenta, mai curând sau mai târziu, după voia Tatălui ce­resc, spre a ne da seama de faptele noastre şi a ne lua cuvenita răsplată pentru ele. „Şi vor ieşi cei ce au făcut cele bune întru învierea vieţii, iar cei ce au făcut cele rele întru învierea judecăţii" (Ioan 5, 29). De această judecată nu va scăpa nimeni după cuvintele Sf. Ap. P a v e l : „Noi toţi trebue să ne în­făţişăm înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, ca fiecare după faptele sale cele săvârşite în trup să primească răsplata bună sau rea (II. Cor. 5, 10). De aceea cu toţii trebue să ţineţi seama de acest lucru şi să Vă pregătiţi din vreme prin împărtăşi­rea darurilor coborâte prin Sf. Taine ca să nu Vă afle moartea nepregătiţi, căci Mântuitorul ne porun­ceş te : „Fiţi gata şi voi, căci în ceasul în care nu gândiţi va veni Fiul Omului" (Mat. 24, 44). La ju­decată nu vom fi întrebaţi ce am mâncat, cu ce po­doabe ne-am îmbrăcat, ce avere am agonisit, ci cum am plinit voia sfântă a lui Dumnezeu şi cu ce fapte bune, prin dragoste şi milostenie faţă de aproapele, ne-am împodobit sufletul, cari vor mărturisi pentru noi la judecată, căc i : „Nu tot cel ce-mi zice Doamne, Doamne, va intra întru împărăţia Cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui meu care este în ceruri" (Mat. 7, 21).

De aceea, cu părintească grije pentru mântui­rea sufletului vostru, de care veţi avea să vă daţi seama la judecată, Vă îndemn, luptaţi lupta cea bună pentru izbânda binelui, pentru sălăşluirea dra­gostei, a păcii şi buneivoiri în lume, şi scoţând din inimile voastre toate patimile, ura şi vrăşmăşja să s tr igăm: „Hristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând şi celor din mormânturi viaţă dă-ruindu-le".

Nr. 20 ; 16 Mai 1948 BISERICA SI ŞCOALA Pag. 149

Necesitatea religiei Ucenica Domnului, Marta, se ocupa cu buna

întreţinere a casei, cu cele ale hranei, ale trupului. Probleme, care în altă extensiune sunt ale economiei polâlce, ale Igienei, industriei şl celelalte discipline ale civilizaţiei. Măria s'a aşezat la picioarele Dom­nului şi-t asculta cuvintele. Mântuitorul numea acest stat la picioarele Lut: partea cea bună.

Şi de-act aşadar, se poate deduce necesitatea religiei, eare nu-t altceva decât un stat la picioarele Domnului, o legătură cu El. Căci aşa definim în cărţile de dogme religia: raport de cult şi de supu­nere faţă de Dumnezeu, act de voinţă sprijinit pe-o conştiinţă solidă şt o ştiinţă sigură, prin care omul se recunoaşte dependent de Dumnezeu, creatorul şi ultima sa raţiune şi purtare în consecinţă.

Religia ne plasează în adevăratul nostru ra­port cu scopul ultim al tuturor eforturilor omeneşti. Ea nu procedează ca ştiinţa, făcându-ne numai să cunoaştem prin raţiunea rece: de unde vine şi unde merge omul; nu, ea încălzeşte şi întăreşte voinţa, spre a o determina să îmbrăţişeze intim de tot, sco­pul final şi să dirijeze aci toată purtarea, aşa cum se cuvine.

„Inlăturaft religia, şi oamenii se vor sfâşia unit pe alţii pentru para cea mai mare sau pentru femeia cea mai frumoasă" a spus Napoleon. „Nu m'aşi simţi destul de puternic să conduc un popor care ci­teşte pe Rousseau şi pe Voltaire" a lăsat scris ace­laşi om de seamă. Iar când era în surghium zicea: „Cu două lucruri nu mă împac aci în Sfânta Elena: cu pâinea mucedă şi fără de clopote".

Natural, că în respectul acesta al Iul Napoleon şl în preţuiri ca cele de mai sus, e numai un fel profan de a privi religia. Pentru mulţi, religia nu-i altceva decât un îngrăşământ supranatural, care fe­cundează câmpul în care avem să cultivăm. Pentru mulţi lumeni, religia e necesară pentru garantarea Intereselor pământeşti. Un opiu, zicea oarecine.

Fără îndoială, că prin religiune, interesele ade­vărate şt îngăduite aie vieţii sunt deplin asigurate şi salvgardate. Dar, religia, dacă e necesară, e în primul rând pentrucă ea este întâia noastră datorie faţă de Dumnezeu. Ea ne dă tăria de a renunţa la toate pretenţlunlle nedrepte ale egoismului nostru; ea ne asigură libertatea şi independenţa necesară in faţa lumei, libertatea dobândită faţă de patimile noastre, tăria morală de-a te supune liber superio­rilor şi duhul devotărli faţă de aproapele nostru.

Revoluţionarii susţin că libertatea, egalitatea şl fraternitatea sunt descoperiri de-ale lor. Şi încă abia de câteva sute de ani. Noi, oamenii religiei creştine, pntem dovedi că sunt cuceriri de-ale noastre, că sunt porunci cu substrat de mii de ani, ale unul Dumne­zeu care are puterea să pedepsească orice încălcare

a lor din partea insului sau. a popoarelor. Putem do­vedi, că pe lângă lozinca de mai sus de trei euvinte: libertate, egalitate, frăţietate, religia, respective creş­tinismul, a mal creat şi alte lozinci şi stări sociale scumpe omenirii. Solidaritatea, dreptatea, iubirea şi mila unuia faţă de altul cine le propovăduieşte şi le practică cu mai mare scumpâtate decât religia creştină ?

Pe prima pagină a istoriei creştinismului stă scris: „Cei ce au primit propovăduirea... stăruiau în legătură frăţească... erau împreună şi aveau toate de obşte. îşi vindeau ogoarele şi averile, şi banii îi împărţeau între toţi după nevoile fiecăruia" (Fapt. 2). In cuvintele acestea e rezumată egalitatea, soli­daritatea, înfrăţirea, dreptatea, iubirea şi mila. De ce n'a continuat şi a întreţinut omenirea această rân-dulală ? y

Spusa cea mare, că toţi avem un singur Tată şi că deci suntem între oMtă fraţi, egali în drep­turi şt în datorinţi, şi solidari în răspunderi, e a re­ligiei creştine: tapte 17, 27; 10, 34-35; Rom. 3, 9. 22, 23; Col. 4, 11. Tot a ei este şi marele îndemn la cooperare, la solidarizare : „...alcătuim un singur trup, fie Iudei, fie Greci, fie robi, fie slobozi,., să nu fie nici o desbinare în trup: ci mădulările să îngri­jească deopotrivă unele de altele...'1 (I. Cor. 12, 13-26). înfrăţirea: „Aveţi aceleaşi simţeninte unii faţă de alţii..." (Rom. 12, 16; 15, 5 etc., etc.) D rep t a t ea ; „Să nu atingi nici un drept, şi să nu caui la faţa oamenilor" (Deut. 16, 19; Ps. 81, 3; etc, Mat. 7, 21: Fii. 4, 8. etc.) Iubirea: Lev. 19, 17, 18; Deut. 10,19; Pud. 10, 12, etc. Mat, 5, 25; 18, 15; 25, 35; Rom. 12, 15; etc.. etc. Mila între oameni: Iov. 6, 14; Ps. 14; Ps, 40, 1; etc. etc.; Iac. 2, 15; etc.

însuşi necredinciosul d'Alembert, avea clipe când recunoştea necesitatea şi opera de propăşire a religiei. In corespondenţa sa cu Ecaterina Il-a a Ru­siei scrie: „Numai prin religie încetează relele de a fl ceea ce sunt; prin ea suferinţa e un rău mai mic decât gustarea din dulceţurile vieţii; gustare în detrimentul conştiinţei şi a datorinţelor proprii; nu­mai prin ea, omul ridicat deasupra lui însuşi, se sustrage într'uh fel oarecare relelor tratamente, per­secuţiilor, nedreptăţilor, spre a se odihni sub auspi­ciile el într'un centru de fericire şi de pace".

Pr. Gh. Perva

P. C. Părinţi sunt rugaţi a nu uita să-şi achite cotizaţiile la Fondul de Ajutor.

Cetiţi şi răspândiţi „Biserica şi Şcoala" adaus pentru popor

înviere şi viata Cu începutu l p r i m ă v e r i i ma r i p r e f a c e r i se

p roduse în n a t u r ă , p r i n desmor ţ i r e şi r e v e n i r e la v i a t ă . F a ţ a şi în fă ţ i şa rea lumii se sch imbă . Dela firicelul de i a r b ă şi p â n ă la falnicul s te jar depe vâ r fu l muntelui , t o a t e t i nd sp re c rea to ru l c a r e Ie r e cheamă la v i a ţ ă şi înv ie re . Dela cel mai mic vermule ţ şi p â n ă Ia om, toa t e a ş t eap tă de sus d a r şi a jutor . „Tot da ru l d e s ă v â r ş i t de sus vine". . .

D a r omul, nu se b u c u r ă numai de aceas t ă v i a ţ ă , d u p ă ca r e sal tă şi se b u c u r ă celelalte f ă p t a r i , c i sufletul omului t inde spre desăvârş i re» sp re lumea sp i r i tua lă , sp re or iginea lui in i ţ ia lă . Sa t ana şi păca tu l sunt p ie t re le de pot icnea lă c a r i s tân jenesc aceas t ă n izuin ţă a omului sp re desă­v â r ş i r e .

A t r e b u i t să-i v ină omului în a ju tor Fiul lui Dumnezeu, p e n t r u a-i netezi calea sp re aceas t ă viaţă . „Eu sun t calea, a d e v ă r u l şi v i a ţ a" , zice M â n t u i t o r u l . D i v i n i t a t e a s'a f ă cu t acces ib i lă or icui , s'a f ăcu t drumul la v i a ţ ă , pr in î n t r u p a r e a Fiului lui Dumnezeu şi jerfa de pe c ruce .

In t impul şeder i i pe p ă m â n t , Fiul lui Dum­nezeu s'a d a t pi ldă v ie de v i r t u t e şi d e s ă v â r ş i r e , p e n t r u c a să-şi închee misiunea p r in m o a r t e pe c ruce , r i d i c â n d păca te le lumii. „ Ia tă Mielu l lui Dumnezeu carele r id ică păca te le lumii".

D a r m o a r t e a nu 1-a cupr ins , pe cel necu­p r i n s ; a t r e ia zi El a înv ia t . „Pen t ru că de cre­dem că I isus a m u r i t şi a înv ia t , aşa şi Dum­nezeu, pe cei ado rmi ţ i î n t r u I isus aduce-i-va îm-lmpreună Ia El — zice Sf. Apostol P a v e l c ă t r ă Tesaî. Aces t e cuv in t e sunt o chezăşie că şi noi vom înv ia la ziua judecăţ i i , ba ma ' mult, ne vom t r ans f igu ra , sculându-ne t r u p duhovnicesc p r i n î n v i e r e la v i a ţ ă .

Pe c reş t inu l a d e v ă r a t g roaza mor ţ i i nu-1 mai s t ăpâneş t e . D u p ă cum s ă m â n ţ a cea bună ce cade în p ă m â n t se î n g r o a p ă şi la v remea ei aduce r o a d ă s ămânâ to ru lu i cu toa t e că pu t rezeş te în p ă m â n t , aşa şi omul, după cuvin te le Apostolului Pave l „samănă-se î n t r u s t r i căc iune scula-se-va î n t r u nes t r i căc iune , samănă-se î n t r u n e m ă r i r e , saula-se-va î n t r u nepu t in ţă , scula-se-va î n t r u pu­t e r e " (I. Cor . ) .

D a c ă v re ţ i , p r i v i ţ i omida acea v i e t a t e urâ-c ioasa ca r e c â t t r ă e ş t e numai roade , după c â t v a t imp se t r a n s f o r m ă în păpuşă d in c a r e pes te c â t e v a z le z b o a r ă apoi un f lu ture frumos şi d ră ­gălaş . Aces t f lu ture nu mai a r e lipsă n ic i de m â n c a r e şi n ic i de b e u t u r ă , ci s b o a r ă vesel d in f loare în f loare . Cu a t â t mai v â r t o s omul ca re este c r e a t u r a aleasă a Iui Dumnezeu .

î n v i i n d Chr i s t o s d in m o r m â n t , i-s'a deschis omului d rum la o nouă v i a ţ ă şi Ia î nv i e re . D e c i să c â n t ă m „Chr i s tos a î n v i a t d in mor ţ i , cu moar t ea p r e m o a r t e că l când şi celor d in mor-m â n t u r i v i a ţ ă dăruindu-le . . . "

Pr . D r . R. P o p a

Material pentru predici La Dumineca „Slăbănogului"' (II).

Când venim noi să vorbim despre slăbănogul care era bolnav de 38 ani şi zăcea pe patul său la scăldătoarea oilor, aflăm la el o comoară mare. Co­moara această nu trebuie să o săpăm în pământ, ci o aflăm dacă cercetăm sufletul acestui bolnav. Noi găsim o comoară, care nu constă din aur sau argint, dar care este mult mai preţioasă, decât au­rul şi toată bogăţia. Ea constă din răbdare, din în­ţelepciune, statornicie şi o neclătită nădejde în Dum­nezeu. Bogăţia obişnuită este expusă la pândirile jefuitorilor, la manile tâlharilor, la viclenia slugilor celor necinst i te ; bogăţia duhovnicească din contra este scutită de toate aceste năpădiri şi nu se teme nici de tâihari, nici de furi, nici de zavistnici, ba chiar nici de moarte. Ea prin moarte nu se răpeşte dela proprietarul ei, şi ce este mai mult, ea tocmai prin moarte se face proprietatea Iui cea mai sigură şi îl întovărăşeşte în cealaltă v i a ţ ă ; ea se face pen­tru acela, căruia îi urmează, un mijlocitor în semnat şi îi agoniseşte îndurarea judecătorului ceresc. Această bogăţie o aflăm noi acum în spiritul acelui slăbă­nog. Să observăm, acum, mai deaproape pe acest rob răbdător! In curgere de treizeci şi opt de ani s'a luptat cu o boală nevindecabilă, şi neîncetat a fost chinuit de e a ; cu toate acestea el n'a pierdut răbdarea, n 'a lăsat să treacă prin limba lui niciun cuvânt de hulă şi nici cu o silabă nu s'a tânguit asupra făcătorului Său, ci mai vârtos a suportat pă­timirile sale cu o multă şi nobilă statornicie şi su­punere. Poate veţi întreba, de unde ştim noi aceasta, fiindcă Sf. Scriptură nu ne spune nimic despre a-ceasta, nimic despre viaţa sa cea mai dinainte ? Este adevărat că ea ne spune numai, că el a fost bolnav în curgere de treizeci şi opt de ani, dar nu adaugă lămurit, că el ar fi fost necăjit, ş. a. Totuşi Scriptura arată aGeasta oricui, care ia aminte înde­ajuns la cuvintele ei şi nu le observă numai în trea­căt şi pe deasupra. Când tu vezi cu cât de multă umilinţă vorbeşte el către Hristos, deşi nu-1 cunoştea şi-1 socotea un simplu om, poţi chiar de aici să de­duci însuşirea cea bună a vieţii lui cea dinainte. Când Hristos a zis către dânsu l : „Voieşti să fi să­nă tos?" , el n 'a răspuns, precum cineva ar putea presupune, aşa ceva : „tu crezi că eu de un timp aşa de îndelungat zac de slăbănogie şi mă mai în­trebi, dacă voiesc să fiu sănă tos? Ai venit poate să-ţi baţi joc de nenorocirea m e a ? ' EI nu numai că n'a vorbit şi n 'a cugetat nimic de felul acesta, ci a răspuns cu toată blândeţea şi umilinţa: „Aşa Doamne, voiesc să fiu sănătos." Dacă el după trei­zeci şi opt de ani a fost încă aşa de blând şi cum­pătat , când puterile trupului şi tăria duhului Ia dân-

BISERICA şi ŞCOALA Pag. Î5l

sul erau sdruncinate, poţi judeca din aceasta ce ca­racter domol şi bun a trebuit să aibe el la începu­tul boalei şi înainte de aceea. Ştiţi toţi că bolnavii la începutul boalei nu sunt aşa de cârtitori ca după ce boala înaintează un timp îndelungat. Atunci ei se îac îndărătnici şi adeseori nesuferiţi, când boala se tărăgănează îndelung. Dar cine după aşa de multă blândeţe şi răbdare, este învederat că şi înainte de patima sa a răbdat cu plăcere şi supunere lui Dum­nezeu. Aceasta trebuie să o socotim şi noi cu min­tea noastră şi să urmăm răbdarea acestui rob ase­menea nouă. Ologia trupului său trebuie să dea o putere nouă sufletului nostru. Nimeni nu este a tâ t de neputincios şi atât de bolnav, încât socotind pa­timile cele înfricoşate ale slăbănogului nostru, să nu sufere cu bărbăţie şi cu curaj toate nenorocirile, până şi pe cele mai grele. Nu numai vindecarea slă­bănogului, dar şi boala sa ne aduce un mare folos. Vindecarea lui îndeamnă pe toţi ce aud de dânsa, a proslăvi pe Domnul ; iar boala şi neputinţa lui ne întăreşte şi pe noi în răbdare şi ne îndeamnă la aceeaşi râvnă. Totodată este ca o dovadă a îndu­rării lui Dumnezeu. Că el 1-a lăsat să cadă în o asemenea boală şi a lăsat ca ea să dureze aşa de îndelungat, aceasta a urmat din îngrijirea pentru mântuirea acelui om. Precum meşterul de aur a-runcă aurul în topitoare, şi-1 lasă a se cerca şi cu­raţi prin foc, până ce vede că s'a lămurit, tot aşa şi Dumnezeu lasă şi sufletele oamenilor a fi cercate de nenorocire, până ce se curăţă şi lămuresc şi din această cercare trag mult folos. Deaceea o asfel de cercetare a lui Dumnezeu este o mare binefacere pentru suflet.

Deci, dacă vine asupră-ne vreo cercetare a lui Dumnezeu, noi nu trebuie să cădem în nedumerire. Căci dacă aurarul ştie cât timp anume, cât de în­delungat trebue să lase aurul în foc şi nu-1 ţine acolo prea mult, Dumnezeu ştie încă mai bine, cât de îndelung trebuie să lase pe oameni în focul cu« raţiei. Şi îndată ce el vede că ne-am făcut mai curaţi şi mai buni, încetează cu cercarea, ea nu prin mulţimea chinurilor, noi să ne împiedecăm şi să că­dem, Deaceea să nu ne necăjim şi să nu fim mici la suflet, când ne ajunge vreo nenorocire neaştep­tată, ci mai vârtos să lăsăm Domnului Dumnezeu, care toate le ştie mai bine, ca să lămurească sufle­tul nostru în foc până va binevoi El. El, desigur, face aceasta numai pentru binele şi câştigul nostru. Deaceea ne sfătuieşte înţeleptul Sirach cu urmă­toarele cuvin te : „Fiule, de voieşti să slujeşti Iui Dumnezeu, găteşte-te de ispite; smereşte-te întru inima ta şi rabdă* (Sirah II 1-2). El zice prin a-ceas ta : Lasă-te cu totul în voia Domnului, căci ştie El bine, când trebuie să ne scoată din focul neca­zurilor.

(Sf, han Hrisostomul)

lnformaţiuni • Mitropol i tu l Ir ineu Mihălcescu a încetat

din viaţă Luni 5 Aprilie a. c. la S£. M r e Agapia. Mitropolitul Irineu a fost unul dintre marii căr­turar i ai Bisericii noastre. Studiile şi le-a făcut la cele mai înalte şcoli ortodoxe, catolice şi pro­testante. A fost profesor şi decan al Facultăţii de Teologie din Capitală, ilustrând cu cea mai înaltă competinţă, vreme de 35 ani, catedra de Dogmatică şi Apologetică. A fost un model nu numai de cuminţenie şi pricepere în ştiinţele teo­logice, ci şi de modestie şi punctualitate. Genera­ţiile de ierarhi, preoţi şi mireni care i-au fost elevi, îi păstrează cea mai înaltă admiraţie. Vom reveni.

• Delegaţia B i ser ic i i Române, compusă din Dl Stan d u Stoian Ministrul Cultelor, P. S. Dr. Nicolae Popoviciu Episcopul Oradiei şi Pr. Prof. univ. P. Vintilescu, s'a întors din Moscova, unde a luat parte la lucrările pregătitoare pentru con­sfătuirea panortodoxă, care va avea Ioc în cursul acestui an. Referatele delegaţiei româneşti au fost bine apreciate la Moscova, din partea reprezen­tanţilor Bisericii Ruse, care şi-au exprimat do­rinţa de a face teologilor noştri o vizită.

• Cum se acordă indemnizaţ i i l e p e n t r u copi i . Conform art . 32 din Statutul Funcţiona­rilor Publici, Indemnizaţia se acordă, pentru copiii care nu urmează niciun fel de şcoală, numai pe timpul cât aceştia sunt consideraţi minori, adică până la 21 ani şi numai în cezul când copiii nu primesc întreţinerea dela Stat, judeţ, cumună, ori persoane în afară, fie mamă şi tată, sau nu au venituri proprii cel puţin egale cu cvantumul indemnizaţiei. Pentru copiii care urmează cursurile universitare sau echivalente, indemnizaţia se plă­teşte până la vârsta de 23 ani inclusiv. Indem­nizaţia se acordă funcţionarilor şi pentru copiii majori, dacă aceştia sunt inapţi din punct de vedere fizic sau mintal ca să-şi câştige siuguri existenţa, cu condiţia de a fi sub îngrijirea pă­rinţilor, de a na se găsi numai trecător în această situaţie şi de a nu avea venit propriu cel puţin egal cu cvantumul indemnizaţiei pentru copii.

• Din I l teu. Sărbătoarea învierii Domnului din acest an, s'a prăznuit în parohia Ilteu cu o deosebită pietate şi într 'o atmosferă de pătrun­zătoare trăire ortodoxă a patimilor şi învierii Mântuitorului. In Joia patimilor d. m. s'a făcut „Drumul crucii", la cimitir, cu cele 14 popasuri, preotul loan Blaj ţinând câte o scurtă cuvân­tare la fiecare popas. „Drumul crucii" s'a făcut pentru prima dată în parohia Ilteu şi a răscolit profund sufletele credincioşilor. La cimitirul foarte frumos îngrijit - şi aci este locul să adu-

cem laude credinc ioş i lor d in I l teu p e n t r u sâr-guin ţa de c a r e au d a t d o v a d ă în a şi a ran ja c â t mai b ine morminte le — s'a f ăcu t s f in ţ i rea t ro i ţe i r i d i c a t ă de c ă t r e credinciosul C o n s t a n t i n M a r c u , p r e c u m şi un p a r a s t a s p e n t r u od ihna sufletelor celor ce sunt îngropa ţ i în c imi t i r . Cu aceas t ă ocazie, c red inc ioş i i au a p r i n s lumini la mormin te şi au î m p ă r ţ i t pomană să rac i lo r .

I n V i n e r e a pat imilor , d u p ă ceasur i le împă­r ă t e ş t i , s'a s e r v i t Ta ina Sf. Mas lu , de c ă t r e p r e o ţ i i : P e t r u Binchic iu şi l o a n Blaj. U n m a r e n u m ă r da c red inc ioş i au p a r t i c i p a t la aceas t ă Sf. t a ină .

In S â m b ă t a pat imilor , îa cadru l s e r b ă r i i de 1 M a i , s'a făcu t s f in ţ i rea altei t ro i ţe , r i d i ca t ă de t ine re tu l ţ ă r ă n e s c din Il teu.

In Dumineca şi L a n i a Paş t i lor , corul m ix t „Doina Cr i ş ane i " , în f i in ţa t , i n s t r u i t şi condus de c ă t r e p reo tu l l o a n Blaj, a d a t r ă spunsur i l e la S i . L i t u r g i e , î n t r ' o a rmonie şi execu ţ ie pe r fec t ă . Corul d in I l teu, compus d m 50 de persoane , a c â n t a t p e n t r u pr ima d a t ă în b i se r ică şi şi-a t re­cu t cu depl in succes examenul .

A doua zi de Paş t i ţ s'a f ăcu t ieş i rea cu litie la c imit i r , unde s'a s e r v i t un nou p a r a s t a s .

î ncepând cu M i e r c u r e a pat imi lor , c red in­cioşi i au p a r t i c i p a t regu la t şi în n u m ă r m a r e la toa t e serv ic i i le d iv ine . P a r o h i a I l teu t r ă e ş t e în duh o r t odox . I. B.

% D i n c â m p u l mis î t r ae i . Parohiile ortodoxe din Gelu şi Boghiş jud. Satu-Mare, au organizat mi­siuni religioase pe zilele de 2 2 - . 5 Aprilie a. c , la care au invitat dela Arad pe păr. I. Ungureanu. Pr. I. Ungureanu, având aprobarea şi binecuvânta­rea P. S. Sale Părintelui Episcop al Aradului An­drei, însoţit de fr. ierodiacon Antonie Ruja, a răs­puns invitării şi pe ziua de 21 Aprilie au sosit în Satu-Mare, de unde a doua zi au plecat la Gelu însoţiţi de vrednicul protopop de Satu-Mare păr. Tinţ.

In Gelu, a avut loc conferinţa preoţilor din tractul Satu-Mare, iar în ziua de 23 Aprilie, s'a ofi­ciat Liturghia Arhierească, pontiîicată de P. S. Sa Păr. Episcop Sebastian al Maramureşului.

Parohia Gelu - comuna întreagă ortodoxă a îmbrăcat haina de sărbătoare pentru primirea Ar­hiereului sosit din Sighet şi bucuria credincioşilor a fost nespus de mare, având ocazia să asculte cu­vântul Domnului vestit de Episcopul lor şi de oas­peţii sosiţi în mijlocul lor dela Arad.

In comuna Gelu, „lupii răpitori" (Maţ. 7, 15; Fapt. 20. 29) au reuşit să smulg din staulul lui Hristos câteva suflete şi chemarea noastră a fost să dovedim cu Sf. Scripturi, rătăcirea sectei penti­costale.

Cuvintele P. S. Sale. Părintelui Episcop Sebas-t i a n : „Noi, jubim şi pe cei care s'au rătăcit din tur­mă şi-i chemăm cu dragoste înapoi în staulul ade­văra t" au pătruns inimele credincioşilor storcând lacrimi din ochii multora,

Am stat de vorbă cu cei rătăciţi şi cu aju­torul Duhului Sfânt le-am dovedit cât de mare este rătăcirea lor.

Dela Gelu ne-am deplasat la Bohiş, unde la fel am dovedit cu Sf. Scriptură rătăcirea mare a sectelor religioase dela noi.

Munca neprecupeţită şi viaţa morală exemplară a celor doi păstori din Gelu şi Boghiş, Păr. Ursu şi Bărbosu este demnă de toată lauda.

Credem că cei rătăciţi vor urma sfatul P. S. Sale Părintele Episcop-Sebastian, şi se vor reîntoarce în turma lui Hristos.

Cele văzute şi constatate în Gelu şi Boghiş, cu privire la marea rătăcire penticostală, ne obligă să revenim în câteva articole asupra acestei eresii.

N r 1617/1948. Concurs

Se publică concurs din oficiu, cu. termen de 30 de zile, pentru îndeplinirea, prin alegere, a parohiei ROŞIA D E CRIŞ, protopopiatul Buteni.

V E N I T E 1. Folosinţa sesiunei parohiale, 32 jug. cad. cu

drepturile de păşune şi pădure şi două cânepişti. 2. Folosinţa casei şi a gradinei parohiale. 3. Stolele legale. 4. Salarul dela stat. Parohia este de clasa a 11-a. Cererile de concurs, însoţite de actele ne­

cesare, şi adresate Consiliului parohial din Roşia de Criş, se vor înainta, în timpul concursului, Consiliului Eparhial din Arad.

Preoţii admişi la concurs, cu învoirea prea­labilă a protopopului tractului, se vor prezenta în sf. biserică pentru a servi, cuvânta, cânta şi4 a face cunoştinţa credincioşilor.

Preotul ales va plăti din al său toate impo­zitele după beneficiul preoţesc

Arad la 26 Aprilie 1948. t A N D R E I Iraian Cihian

1—3 Episcop. consilier ref. eparhial.

Nr. 1636/1948. C I R C U L A R :

P. C. Preoţi sunt invitaţi să dea concursul or­ganelor sanitare şi administrative locale la reuşita acţiunii de colectare a fondurilor pentru refacerea inventarului Spitalului de Copii din Arad.

Colecta este autorizată de Ministerul Sănătăţii prin Decizia Ministerială Nr. 113713/1948.

Arad, la 6 Maiu 1948. f ANDREI, Troian Cibian

Episcop. cons. rtf. eparhial.