1
Administrarea durabilă a pădurilor
Autori:
Iovu-Adrian BIRIŞ Elena MIHĂILĂ
Parteneri:
Centrul pentru Arii Protejate şi Dezvoltare Durabilă - Bihor
Asociaţia pentru Coeziune Economică şi Socială din România
Institutul de Cercetări şi Amenajări Silvice
Oradea – Beiuş, Martie 2007
2
Programul Phare al Uniunii Europene 2004, Programul Societatea Civilă,
Componenta 2 – Adoptarea şi implementarea acquis-ului comunitar.
Editor: Centrul pentru Arii Protejate şi Dezvoltare Durabilă - Bihor
Martie 2007
Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a Uniunii Europene
Parteneri:
Centrul pentru arii protejate şi dezvoltare durabilă - Bihor
Pţa 1 Decembrie, nr 4-6, 410068 Oradea Tel/Fax.: 0259 472434
e-mail: [email protected] website: www.capdd-bihor.org
Asociaţia pentru Coeziune Economică şi Socială
din România Str. Iancului nr 39, sector 2, Bucureşti
Tel/Fax: 021.250 2990 e-mail: [email protected]
www.aces.org.ro
Institutul de Cercetări şi Amenajări Silvice Şos. Ştefăneşti, nr. 128, Voluntari- Ilfov Tel: 021.240 6845. Fax: 021.240 6095
e-mail: [email protected] www.icas.ro
3
CUPRINS: Modulul Tematica cursului
1. Starea actuală a fondului forestier al României 1.1. Mărimea fondului forestier 1.2. Compoziţia pădurilor 1.3. Structura pădurilor pe clase de vârstă 1.4. Fondul de producţie şi productivitatea 1.5. Posibilitatea şi cota de recoltare 1.6. Vârstele de tăiere 1.7. Regime şi tratamente 1.8. Regenerarea, îngrijirea şi conducerea arboretelor 1.9. Accesibilitatea pădurilor 1.10.Funcţiile pădurilor. Conservarea biodiversităţii. Arii protejate
forestiere 2. Structura pădurilor României după natura proprietăţii
2.1. Evoluţia structurii proprietăţii pădurilor înainte de 1918 2.2. Structura proprietăţii asupra pădurilor în perioada 1918-1948 2.3. Structura proprietăţii asupra pădurilor în perioada 1948-1989 2.4. Evoluţia structurii proprietăţii auspra pădurilor în perioada 1990-2006
3. Structura proprietăţii asupra pădurilor în alte ţări europene. Sectorul forestier în contextul diversificării formelor de proprietate
I
4. Cadrul instituţional în sectorul forestier 4.1. MAPDR – autoritatea publică centrală pentru silvicultură 4.2. ITRSVurile – Inspectoratele Teritoriale de Regim Silvic şi Cinegetic 4.3. Administrarea pădurilor proprietate publică a statului 4.4 Administrarea pădurilor proprietate privată 4.5. Asociaţii profesionale în sectorul forestier 4.6. Structuri de cercetare-dezvoltare şi inovare în sectorul forestier 4.7. Structuri autorizate pentru amenajarea pădurilor 4.8. Portalul www.forestry .ro - platformă de comunicare pentru marketholderii sectorului forestier
5. Politicile şi strategiile forestiere 5.1. Strategia forestieră a Uniunii Europene 5.2. Planul de Acţiune Forestier al Uniunii Europene 5.3. Strategia forestieră a României în contextul integrării 5.4. Programul Forestier Naţional (PFN) 5.5. Planul Naţional Strategic pentru Dezvoltare Rurală pentru 2007-2013 5.6. Rezoluţiile Conferinţelor Ministeriale privind Protecţia Pădurilor în Europa
II
6. Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2007-2013 6.1. Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) 6.2. PNDR-Axa 1: Creşterea competitivităţii produselor agricole şi silvice 6.3. PNDR-Axa 2: Gospodărirea terenurilor agricole şi silcvice 6.4. PNDR-Axa 3: Îmbunătăţirea calităţii vieţii în mediul rural 6.5. PNDR-Axa 4: LEADER – Parteneriate public-private în grupuri de acţiune locală
4
6.6. Alte fonduri europene pentru dezvoltare. Plăţi directe la hectar şi plăţi naţionale complementare pentru fermieri
7. Cadrul legislativ în sectorul forestier 7.1. Legislaţia silvică internă 7.2. Legislaţia de mediu cu implicaţii în gospodărirea pădurilor. Pădurile şi reţeaua naţională de arii naturale protejate. Pădurile şi reţeaua paneuropeană NATURA 2000 7.3. Convenţii şi reglementări internaţionale referitoare la sectorul forestier 7.4. Sistemul de norme tehnice privind aplicarea regimului silvic
8. Tendinţe manifestate în managementul forestier pe plan european 8.1. Creşterea suprafeţei pădurilor 8.2. Certificarea pădurilor 8.3. Silvicultura apropiată de natură 8.4. Împădurirea terenurilor neproductive şi a celor expuse la degradare 8.5. Culturi energetice şi de biomasă
9. Bazele teoretice ale amenajării pădurilor 9.1. Principii de amenajare 9.2. Organizarea teritorial-administrative a pădurii 9.3. Zonarea funcţională a pădurilor 9.4. Stabilirea funcţiilor ecologice, economice şi sociale şi a bazelor de amenajare 9.5. Conţinutul amenajamentului silvic 9.6. Probleme tehnico-organizatorice
III
10. Instalarea pădurilor pe cale artificială. Împăduriri 10.1 Consideraţii generale 10.2. Seminţe forestiere 10.3. Pepiniere silvice 10.4. Împăduriri; Alegerea speciilor pentru lucrările de împădurire; Compoziţia pe specii a culturilor; Scheme de împădurire; Tehnologii de împădurire 10.5. Culturi de specii exotice (duglas, pin, plopi euramericani, salcâm) 10.6. Ameliorarea şi valorificarea prin culturi forestiere a terenurilor degradate 10.7. Perdele forestiere de protecţie
11. Regenerarea pădurilor. Îngrijirea şi conducerea arboretelor pentru conservarea şi dezvoltarea acestora in condiţii optime
11.1. Condiţii de producere a regenerării în pădure 11.2. Regenerarea naturală în pădurea cultivată 11.3. Regenerarea artificială în pădurea cultivată 11.4. Îngrijirea seminţişurilor
IV
12. Îngrijirea şi conducerea arboretelor pentru conservarea şi dezvoltarea acestora în condiţii optime
12.1. Stadii de dezvoltare a arboretului 12.2. Clasificarea arborilor 12.3. Scopul şi clasificarea lucrărilor de îngrijire şi conducere a arboretelor 12.4. Descrierea lucrărilor de îngrijire şi conducere a arboretelor
12.4.1. Îngrijirea seminţişurilor 12.4.2. Îngrijirea desişurilor
5
12.4.3. Îngrijirea nuielişurilor şi prăjinişurilor 12.4.4. Îngrijirea arboretelor în stadiile de păriş, codrişor, codru
12.5. Intensitatea şi periodicitatea lucrărilor de îngrijire şi conducere a arboretelor 12.6. Efectul lucrărilor de îngrijire şi conducere a arboretelor
13. Regime şi tratamente 13.1. Noţiuni privind organizarea procesului de producţie al pădurii
13.2. Clasificarea tratamentelor 13.3. Alegerea tratamentului 13.4. Tratamentul tăierilor rase 13.5. Tratamentul tăierilor succesive 13.6. Tratamentul tăierilor progresive 13.7. Tratamentul tăierilor combinate 13.8. Tratamentul tăierilor grădinărite 13.9. Tratamente aplicate în cadrul regimului de crâng 14.10. Lucrări speciale de conservare
14. Protecţia pădurilor împotriva factorilor abiotici şi biotici
15. Evaluarea volumului de lemn destinat recoltării şi exploatarea pădurilor în acord cu dezvoltarea durabilă
15.1. Definirea produselor lemnoase pe picior 15.2. Constituirea actelor de evaluare a volumului de lemn destinat recoltării 15.3. Organizarea lucrărilor 15.4. Delimitarea arboretelor în care se execută lucrări de evaluare a volumului de lemn destinat recoltării 15.5. Marcarea arborilor 15.6. Măsurarea arborilor 15.7. Evaluarea volumului de lemn destinat recoltării
16. Exploatarea pădurilor 16.1. Noţiuni generale privind exploatarea pădurilor 16.2. Metode şi tehnologii de exploatare 16.3. Cerinţe silviculturale privind exploatarea pădurilor 16.4. Epoci, termene şi durate de exploatare
V
17. Consecinţe ale defrişării şi degradării ecosistemelor forestiere
BIBLIOGRAFIE
6
1. Starea actuală a fondului forestier al României
1.1. Mărimea fondului forestier În conformitate cu raportarea statistică SILV 1, pădurile Romaniei ocupau la data de
31.12.2005 suprafaţa totală de 6.390.536 ha. Fata de situaţia la 31.12.2004, suprafaţa fondului forestier naţional a crescut cu 8.385 ha. Pe categorii de proprietate, suprafaţa fondului forestier naţional se prezenta astfel (fig.
1.1.1.):
Fig. 1.1.1 Distribuţia fondului forestier naţional în raport cu natura proprietăţii
6390536
4234142
852650 613236 6876492859
TOTALPădure proprietate publică a statului, administrată de RNPPădure proprietate publică a unităţilor teritorial-administrativePădure proprietate privată a persoanelor juridice de drept privatPădure proprietate privată a persoanelor fiziceAlţi deţinători
Scoaterea unor terenuri din fondul forestier pentru diverse obiective de interes naţional s-a realizat cu exigenţă, prin compensări echivalente de suprafaţă. Distribuţia fondului forestier în plan teritorial (judeţean) este neuniformă şi păstrează aceleaşi caracteristici din anii anteriori, ponderea cea mai redusă a suprafeţei fondului forestier înregistrându-se în judeţele Călăraşi, Constanţa, Teleorman, Brăila, Ialomiţa, Galaţi şi Olt; judeţele cele mai bogate în păduri sunt Suceava, Vâlcea, Caraş-Severin, Gorj, Neamţ, Hunedoara, Covasna, Maramureş, Argeş şi Bacău (tabelul 1.1.2).
7
Tabelul 1.1.2
Procentul de împădurire pe judeţe la nivelul anului 1998
Nr. crt.
Judeţul
Ponderea fondului
forestier (%)
Nr. crt.
Judeţul
Ponderea fondului forestier
(%) 1. Alba 33.2 22. Hunedoara 43.82. Arad 26.2 23. Ialomiţa 5.83. Argeş 41.0 24. Iaşi 17.74. Bacău 40.3 25. Ilfov (inclusiv M. Bucureşti) 14.45. Bihor 25.9 26. Maramureş 41.76. Bistriţa-N 35.4 27. Mehedinţi 29.67. Botoşani 11.2 28. Mureş 31.08. Braşov 35.4 29. Neamţ 44.19. Brăila 5.4 30. Olt 9.5
10. Buzău 25.9 31. Prahova 31.411. Caraş-S. 45.7 32. Satu Mare 15.412. Călăraşi 4.2 33. Sălaj 24.713. Cluj 22.9 34. Sibiu 34.314. Constanţa 5.0 35. Suceava 50.915. Covasna 43.6 36. Teleorman 5.016. Dâmboviţa 29.2 37. Timiş 11.617. Dolj 11.2 38. Tulcea 12.018. Galaţi 8.1 39. Vaslui 13.319. Giurgiu 10.8 40. Vâlcea 47.020. Gorj 44.4 41. Vrancea 37.821. Harghita 34.9
1.2. Compoziţia pădurilor
Pădurile României sunt formate preponderent din specii de foioase (69,3%), răşinoasele ocupând un procent de 30,7% din suprafaţa totală a acestora. Dintre foioase, fagul are o pondere din suprafaţa totală a pădurilor de 30,7%, urmat de cvercinee cu 18,2%, foioase tari -15,2% şi foioase moi - 5,2%. La răşinoase, raportat la suprafaţa totală a pădurilor, molidul ocupă 22,9%, bradul 5,0%, pinii 2,1% şi alte specii de răşinoase numai 0,7%. Ca evoluţie, în perioada 1938 - 2006, structura pădurilor pe grupe de specii, se prezintă astfel (tabelul 1.2.1):
Tabelul 1.2.1 Distribuţia suprafeţei pădurilor pe grupe de specii în anii 1938 şi 2006
Specificări
Anul 2006
% faţă de 1938
Suprafaţa pădurilor - total, din care: 6.230 105 răşinoase 1.868 122 fag 1.942 94
8
cvercinee 1.128 92 diverse specii de foioase 1.292 112
Se constată că suprafaţa pădurilor a crescut în această perioadă cu 5%, iar suprafaţa
ocupată de fag şi cvercinee a scăzut cu 6 % şi, respectiv, 8%. 1.3 Structura fondului de producţie pe clase de vârstă
Fig. 1.3.1 Structura fondului de producţie pe clase de vârstă (de 20 de ani)
Unul din principiile fundamentale ale silviculturii durabile este asigurarea continuităţii
producţiei de masă lemnoasă recoltabilă din arborete exploatabile, de regulă la vârste mai mari de 100 de ani.
Din repartiţia pădurilor pe clase de vârstă, prezentată în ultimul inventar forestier, se constată procentul ridicat (41,8%) al arboretelor tinere (1-40 ani), scăzut (15,4%) al celor
exploatabile (peste 100 ani) şi foarte scăzut al arboretelor preexploatabile (81 - 100 ani)(fig.1.3.1).
Ponderea reală a pădurilor exploatabile este, evident, şi mai redusă, deoarece acestea includ multe arborete bătrâne, cu rol de protecţie sau cuprinse în zone protejate, din care nu se recoltează masă lemnoasă sau aceasta se recoltează cu restricţii severe. Acest deficit de arborete exploatabile şi preexploatabile este determinat de exploatările masive practicate în perioadele anterioare. La acesta se adaugă dezechilibrul structurii pe vârste în profil teritorial (la nivelul unor ocoale silvice), ca efect al lipsei unei reţele corespunzătoare de drumuri forestiere, exploatările din perioadele anterioare fiind concentrate în pădurile accesibile care, astfel, au fost mult suprasolicitate.
22.5%
19.3%18.1%
14.5%
10.2%
15.4%
0
5
10
15
20
25
Procent
I II III IV V VIClase de vârste
9
1.4 Fondul de producţie şi productivitatea Fondul de producţie, respectiv volumul brut al arborilor pe picior, este de 1.341 milioane m3, stabilit la ultimul inventar al fondului forestier, în anul 1985. Potrivit inventarului menţionat, volumul mediu de lemn pe hectar este 215 m3, România situându-se din acest punct de vedere printre primele ţări europene. Creşterea curentă medie anuală a pădurilor este 5,6 m3/ha. Pe specii şi grupe mari de specii, creşterea curentă medie este: 6,5 m3/ha la răşinoase; 5,5 m3/ha la fag; 4,7 m3/ha la cvercinee,;4,7 m3/ha la foioase tari şi 7.4 m3/ ha la foioasele moi. 1.5 Posibilitatea pădurilor. Recolta de lemn Posibilitatea pădurilor la nivelul anului 2006, stabilită de amenajamentele silvice, a fost de 20,3 milioane m3, din care 1,9 milioane m3/an în fond forestier inaccesibil. Din posibilitatea anuală, produsele principale reprezintă 14,0 mil. m3, produsele secundare 4,0 mil. m3 (0,45 mil. m3 curăţiri şi 3,45 mil. m3 rărituri), iar tăierile de igienă 2,2 mil. m3.
Prin Hotărârea Guvernului nr. 1325/2004, pentru anul 2005, s-a aprobat recoltarea din pădurile României a unui volum total de masă lemnoasă de 18,2 mil. mc, repartizată pe categorii de proprietate sau deţinători. Prin ordinele ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale s-a modificat repartizarea pe proprietari a volumului maxim de masă lemnoasă posibil de recoltat, dupa cum urmează (tab. 1.5.1. şi fig. 1.5.1.):
Tab. 1.5.1.
Recolta de lemn pe categorii de deţinători
Volum mil. mc
din care repartizat pe proprietari/deţinători:
Reglementarea Total Unităţi
administra
tiv-teritoriale
Persoane fizice şi
juridice de drept privat
Vegetaţia de pe terenuri
din afara fondului forestier
Regia Naţională a Pădurilor
Romsilva
HG nr. 1325/2004 18,2 2,5 3,5 0,7 11,5
OM nr. 155/2005 18,2 2,5 3,7 0,7 11,3
OM nr. 606/2005 18,2 2,5 4,1 0,7 10,9
OM nr. 960/2005 18,2 2,5 4,0 0,7 11,0
10
18.5
2.3 3.1
0.6
12.5
17.0821
1.93423.07
0.388
11.6899
0
5
10
15
20
Volum aprobat Volum recoltat
TotalUnităţi administrativ-teritorialePersoane fizice şi juridice de drept privatTerenuri cu vegetaţie forestieră din afara fondului forestier naţionalRegia Naţională a Pădurilor
Fig. 1.5.1. Volumul de lemn aprobat şi recoltat în anul 2005
1.6. Vârstele de tăiere
Vârstele de tăiere, potrivit „Normelor tehnice pentru amenajarea pădurilor“ (2000), pentru cele 5 clase de producţie şi principalele specii, se încadrează pentru arboretele tratate în regimul codru în următoarele limite:
Molid: 100 - 120 ani Gorun: 120 - 140 ani Brad: 100 - 120 ani Stejar: 110 - 130 ani Pin: 50 - 80 ani Tei: 50 - 100 ani Fag: 100 - 120 ani Plop euram. 15 - 30 ani La arboretele tratate în crâng simplu, aceste vârste sunt:
Salcâm: 20 - 35 ani Salcie: 20 - 35 ani
De remarcat că, în cazul regimului codru, limita maximă a vârstelor de tăiere se majorează cu până la 60 de ani la molid, pentru arborete cu lemn de rezonanţă, la brad, gorun şi stejar, pentru arborete cu sortimente superioare (furnire etc.) şi cu 10 ani pentru arboretele cu funcţii speciale de protecţie.
Milio
ane
m3
Milio
ane
m3
11
1.7. Regime şi tratamente Majoritatea pădurilor ţării sunt gospodărite în regimul codru (91%) şi o mai mică parte în regimul crâng (5%). In aproximativ 4% din păduri (arborete degradate sau slab productive) se execută lucrări de refacere şi substituire.
Tabelul 1.7.1 Situaţia aplicării tratamentelor în ultimul deceniu
1990 1995 1998 Tratamentul
hectare % hectare % hectare % 1. Suprafaţa parcursă cu tăieri de regenerare - total
72.915 100 49.957 100 39.375 100
1.1 In codru 66.493 91 41.995 84 33.736 86 1.1.1 Tăieri succesive 8.805 12 14.487 29 9.789 25 1.1.2 Tăieri progresive (în ochiuri) 26.677 36 19.468 39 17.481 45 1.1.3 Tăieri grădinărite 28.324 39 6.242 13 4.765 12 1.1.4 Tăieri rase 2.687 4 1.798 3 1.701 41.2 In crâng 3.109 4 5.271 11 4.121 101.3 Tăieri de substituire - refacere a arboretelor slab productive şi degradate
3.313 5 2.691 5 1.518 4
Tratamentele cu regenerare naturală sunt prioritare, acestea fiind aplicate, anual, pe mai
mult de 90 % din suprafaţă. Tăierile rase şi cele de refacere a arboretelor reprezintă sub 10%, iar suprafaţa anuală care se reîmpădureşte este de 10-16 mii ha (tabelul 1.7.1).
1.8. Regenerarea pădurilor, îngrijirea şi conducerea arboretelor
Anual, suprafaţa de pădure regenerată este de 21 – 25 mii hectare, din care suprafaţa de pădure regenerată natural reprezintă aproximativ 49-54 %, iar cea împădurită 46-51 % (tabelul 1.8.1).
Tabelul 1.8.1 Suprafaţa regenerată natural şi prin împăduriri în perioada anilor 1995-2005
Total regenerare în
fondul forestier Regenerare naturală Împăduriri
Anul hectare % hectare % hectare %
1995 24 221 100 11 906 49 12 315 51 1996 25 132 100 13 591 54 11 541 46 1997 21 886 100 11 666 53 10 220 47 1998 21 704 100 11 300 52 10 404 48 2005 25 073 100 10 896 43 14 177 57
Programul de regenerare a pădurilor în fondul forestier naţional aferent anului 2005 a
prevăzut executarea lucrărilor de regenerare a pădurilor pe suprafaţa totală de 25.073 ha, din care regenerări naturale pe 10.896 ha (43%) şi împăduriri pe 14.177 ha (57%).
12
0
5000
10000
15000
20000
25000
30000
ha
Programul de regenerare al padurilor
anul 2004 18200 8209 9991
anul 2005 25073 10896 14177
regenerarea padurilor
regenerari naturale impaduriri
Fig. 1.8.1. Suprafaţa regenerată natural şi prin împăduriri în anii 2004-2005 Faţă de programul naţional s-au realizat 25.997 ha (cu 924 ha mai mult decât suprafaţa
programată), din care regenerări naturale pe 12.179 ha (cu 1.283 ha mai mult decât suprafaţa programată) şi împăduriri pe 13.818 ha (cu 359 ha mai puţin decât suprafaţa programată).
De o importanţă deosebită este promovarea împăduririi terenurilor degradate preluate în fondul forestier.
Analiza atentă a lucrărilor de îngrijire şi conducere a arboretelor executate în ultimii ani arată că aceste activităţi s-au redus la două treimi faţă de nivelul realizat în anul 1989, diminuarea fiind mai mare la degajări şi curăţiri.
1.9. Accesibilitatea pădurilor Accesibilitatea reprezintă una din condiţiile de bază pentru gestionarea eficientă a pădurilor. O zonă forestieră inaccesibilă scoate din circuitul economic resurse lemnoase şi nelemnoase, uneori apreciabile, stânjeneşte şi chiar blochează executarea unor lucrări silviculturale, crează un potenţial de risc ecologic ridicat şi limitează turismul şi dezvoltarea economică. În cuprinsul fondului forestier, la nivelul anului 2006, exista o reţea de căi de acces în lungime totală de cca. 42 mii km, formată din drumuri şi căi ferate forestiere (cca. 32 mii km), precum şi drumuri publice şi industriale care traversează sau sunt adiacente pădurilor. Indicele de densitate (lungimea de drum pe hectar) este în prezent de 6,5 m/ha, situând ţara noastră printre ultimile ţări cu relief similar din Europa (Germania -45m/ha, Elveţia - 44 m/ha, Austria - 28m/ha, Franţa - 26 m/ha). În prezent este accesibilă, în limita eficienţei tehnice şi economice, doar 65% din suprafaţa păduroasă a ţării, adică aproximativ 4,2 mil. hectare. Există în fondul forestier mai mult de 2 milioane ha păduri inaccesibile, în care recoltarea masei lemnoase şi efectuarea lucrărilor de regenerare a arboretelor nu se pot executa în condiţii de eficienţă economică. Dezechilibrarea structurii fondului de producţie pe clase de vârstă şi concentrarea exploatărilor de masă lemnoasă în unităţile de producţie accesibile sunt în mare parte consecinţa lipsei de drumuri forestiere. Această caracteristică a pădurilor României conduce la dificultăţi deosebite şi chiar la imposibilitatea aplicării în aceste zone a principiilor moderne de gestionare durabilă a pădurilor. Zona montană, în care se concentrează cele mai mari resurse forestiere, este cea mai slab dotată cu căi de acces.
13
Nerealizarea accesibilizării întregului fond forestier are drept consecinţe:
- necorelarea cotei de tăiere cu posibilitatea pădurilor calculată prin amenajamentele silvice pentru fiecare unitate de producţie;
- concentrarea tăierilor în masivele forestiere accesibile; - întârzierea extinderii tratamentelor intensive care promovează regenerarea
naturală; - neexecutarea lucrărilor de îngrijire şi de conducere a arboretelor, a celor de
igienă etc. pe toată suprafaţa care necesită asemenea intervenţii; - neexploatarea la timp şi, implicit, valorificarea necorespunzătoare a masei
lemnoase. Reţeaua de drumuri forestiere este completată, în unele ţări, cu funiculare de mică capacitate. În ţara noastră există o bogată experienţă în domeniul funicularelor forestiere, care însă nu este valorificată decât sporadic în practica actuală. Pentru buna desfăşurare a tuturor lucrărilor silvice din fondul forestier, este nevoie de proiectarea şi realizarea unui sistem de accesibilizare interioară optimă pe toată durata de existenţă a pădurii şi, totodată, a unui sistem de întreţinere a reţelei de drumuri existente, din care multe au devenit impracticabile. 1.10 Funcţiile pădurilor. Conservarea biodiversităţii. Arii protejate Conform legislaţiei în vigoare, pădurile României sunt încadrate în două mari grupe funcţionale: • Grupa I: Păduri cu funcţii speciale de protecţie • Grupa a II-a: Păduri cu funcţii de protecţie şi producţie. In prezent, din suprafaţa totală a pădurilor ţării, ponderea pădurilor cu funcţii speciale de protecţie este de 53,3% iar a celor cu funcţii de producţie şi protecţie de 46,7% (fig. 2.10.1).
Fig. 1.10.1 Repartiţia pădurilor pe grupe funcţionale
Pădurile încadrate în grupa I funcţională îndeplinesc următoarele funcţii (Fig.1.10.2). • protecţia apelor; • protecţia terenurilor şi a solurilor; • protecţia contra factorilor climatici şi industriali dăunători;
• recreere; • interes ştiinţific şi de ocrotire a genofondului şi ecofondului forestier.
5 3 .3 %
4 6 .7 %
P a d u r i c u fu n c t ii s p e c ia le d e p r o te c t ie ( g r . I fu n c t io n a la ) P a d u r i c u fu n c t ii d e p r o d u c t ie s i p r o te c t ie ( g r .a II- a fu n c t io n a la )
14
43
31
5
11
10
Protectia terenurilor si solurilorProtectia apelorProtectia impotriva factorilor daunatoriPaduri cu functii de recreerePăduri constituite ca arii protejate şi de interes ştiinţific
Fig. 1.10.2. Categoriile de protecţie pentru arboretele incadrate in grupa I
funcţională
In pădurile încadrate în grupa a II-a funcţională se urmăreşte, în principal, realizarea de masă lemnoasă de calitate superioară şi alte produse, concomitent cu asigurarea calităţii factorilor de mediu. Pădurile României se caracterizează printr-o deosebită biodiversitate a ecosistemelor care le compun. Această biodiversitate se explică prin marea diversitate a condiţiilor staţionale: de la staţiuni de lunci şi deltă, la staţiuni de mare altitudine. Au fost identificate peste 60 specii forestiere autohtone, circa 70 specii arbustive, peste 500 specii erbacee, precum şi numeroase specii forestiere exotice, circa 300 tipuri de pădure şi sute de tipuri de staţiuni. Se poate aprecia că fauna pădurilor României cuprinde peste 100 000 de specii (inclusiv insecte). Spre deosebire de alte zone din centrul şi vestul Europei, în regiunile de munte şi dealuri ale ţării noastre mai există păduri naturale, virgine şi cvasivirgine, formate din arborete pluriene, pure sau în amestec, de fag, de fag cu răşinoase sau chiar numai de răşinoase, mai rar de fag cu gorun sau gorun. In prezent, suprafaţa acestor păduri nu depăşeşte 6% din suprafaţa totală a pădurilor ţării. Ele reprezintă un inestimabil tezaur natural de interes naţional, european şi mondial de mare valoare ştiinţifică, ecologică, economică şi socială, ce se cere transmis nealterat viitoarelor generaţii, ca bun al umanităţii. Caracteristicile de bază ale acestor păduri, sunt optima diversitate şi maxima stabilitate, ca efect al capacităţii de autoreglare, autoregenerare, armonie, autoigienizare şi perenitate a ecosistemelor forestiere. Conservarea eşantioanelor reprezentative ale regiunilor naturale şi a diversităţii biologice, precum şi menţinerea stabilităţii ecologice a zonelor care le înconjoară se realizează potrivit concepţiei Uniunii Internaţionale pentru Conservarea Naturii (IUCN) prin arii protejate
%
15
2. Structura pădurilor României după natura proprietăţii 2.1. Evoluţia structurii proprietăţii pădurilor înainte de 1918 În perioada stăpânirii romane majoritatea pădurilor erau considerate bunuri publice.
Proprietatea privată asupra pădurilor era foarte restrânsă la acea vreme (Giurgiu, 2000). În perioada formării cnezatelor şi voievodatelor a apărut şi s-a dezvoltat forma de
proprietate ,,în devălmăşie” care a dăinuit secole de-a rândul. Tot acum a apărut şi proprietatea domnească asupra pădurilor. Această proprietate a fost folosită ca resursă către domnitori pentru răsplătirea unor acte de vitejie, a protejatelor, a bisericilor şi mănăstirilor.
Într-un fel pădurile domneşti erau păduri de stat. Statul devine proprietar al pădurii în anul 1863 (725.000 ha) odată cu legea de
secularizare a averilor mănăstireşti. Legea agrară din 1864 consfinţeşte şi proprietatea privată asupra pădurilor. Multe din aceste păduri însă au fost defrişate.
În anul 1881 apare primul Cod Silvic care se referă doar la pădurile statului, stabilimentelor publice, comunităţilor şi bisericilor.
În anul 1910 apare al doilea Cod Silvic care se extinde şi asupra pădurilor private. În Transilvania, începând cu secolul al XII-lea pădurile aflate în proprietatea românilor
sunt trecute în proprietatea populaţiilor nou venite (saşi, secui). Pentru oprirea defalcării proprietăţii asupra pădurilor s-au dat o serie de legi (Patenta
urbarială-1853), Legea composesoratelor urbariale-1871) care decretau constituirea şi gospodărirea în trupuri unitare a pădurilor cu respectarea dreptului de proprietate şi a uzufructului şi administraea sub controlul organelor structurii silvice de stat.
Mai mult, legea 19/1898 a dispus administrarea de către stat a tuturor pădurilor colectivităţilor, ale composesoratelor, municipiilor, oraşelor, corporaţiilor, fundaţiilor, societăţilor publice şi private, bisericilor şi a şcolilor care nu îşi poate angaja personal tehnic de specialitate pentru gestionarea corespunzătoare în regim silvic a pădurilor.
În această perioadă s-au organizat în Transilvania o serie de structuri silvice pentru administrarea pădurilor de stat sau particulare.
2.2. Evoluţia structurii proprietăţii asupra pădurilor în perioada 1918-1948 După Unirea din 1918 şi formarea României Mari, statul a recunoscut şi respectat dreptul
de proprietate asupra pădurilor atât în Vechiul Regat cât şi în Transilvania în forma existentă până la acea dată (respectiv moşnenilor, al răzeşilor, composesorilor, comunelor, oraşelor, municipiilor, comunităţilor de avere, bisericilor, mănăstirilor, instituţiilor de cultură, fundaţiilor şi a persoanelor fizice indiferent cărei minorităţi aparţineau). De asemenea a dispus extinderea Codului Silvic din 1910 pe tot cuprinsul României, în graniţele ei din 1918.
Pentru a repune în drepturi pe ţăranii Români din Transilvania, în iulie 1921 s-a dat Legea Agrară care a dus la schimbări puternice în structura proprietăţii. Pentru crearea de păşuni s-a admis exproprierea de păduri. În perioada imediat următoare s-au pierdut peste 1,3 milioane de ha.
Structura pe proprietăţi a fondului forestier al României la nivelul anului 1929 este reprezentată în tabelul 2.2.1.
Structura pe proprietăţi a fondului forestier în România în anul 1929 (V.Stinghe, D.Sburlan, 1941)
Tabelul 2.2.1
16
Natura proprietăţii Romania Vechiul Regat Transilvania Bucovina Basarabia Mii ha % Mii ha % Mii ha % Mii
ha % Mii
ha %
1. Stat 1965 30,4 1113 44,2 659 20,1 13 2,9 180 90,01.1. Pădurile administrate de stat 1904 29,5 1052 41,2 659 20,1 13 2,9 180 90,01.2. Domeniile Coroanei 61 0,9 61 2,4 - - - - - - 2. Comune, instituţii publice 1308 20,3 132 5,2 908 27,6 265 58,9 3 1,52.1. Comune 746 11,6 - - 716 21,7 33 7,3 - - 2.2. Instituţii de binefacere 132 2,0 132 5,2 - - - - - - 2.3. Instituţii de cultură 301 4,7 - - 6 2,0 232 51,6 3 1,52.4. Instituţii private 129 2,0 - - 129 3,9 - - - - 3. Colectivităţi 1309 20,3 455 18,1 832 25,4 22 4,9 - - 3.1.Composesorate 651 10,1 - - 636 19,4 15 3,3 - - 3.2. Comunităţi 196 3,0 - - 196 6,0 - - - - 3.3. Moşneni, răzeşi 462 7,2 455 18,1 - - 7 1,6 - - 4. Particulari 1867 29,0 817 32,5 883 26,9 150 33,3 17 8,5TOTAL 6449 100 2517 100 3282 100 450 100 200 100
La nivelul anului 1938 structura pe proprietăţi a fondului forestier era următoarea: - pădurile statului, inclusiv Domeniile Coroanei 1946 mii ha - pădurile instituţiilor 2000 mii ha - pădurile comunale 746 mii ha - păduri ale persoanelor fizice 1867 mii ha Total 6558 mii ha În anul 1943, în plin război, a fost dată Legea privind întregirea fondului forestier prin care s-a urmărit creşterea suprafeţei pădurilor prin împădurirea terenurilor degradate şi a unor terenuri din stepă şi silvostepă. Prin aceasta s-a urmărit să fim în pas cu majoritatea ţărilor civilizate din Europa (Franţa, Anglia, Spania, Suedia, Finlanda, Norvegia, Elveţia, Austria, etc.) care demaraseră încă de la începutul secolului programe de extindere a pădurilor. Structura proprietăţii a fost puternic modificată şi în urma Legii privind reforma agrară din anul 1945 când s-a făcut împroprietărirea familiilor unor veterani de război cu suprafeţe mici de pădure. De asemenea, marii proprietari de păduri, sesizând aproprierea naţionalizării, s-au grăbit să-şi vândă în loturi mici pădurea unor ţărani. Astfel, în această perioadă s-a triplat numărul proprietarilor de pădure sub 10 ha. S-a început un puternic proces de fărâmiţare a pădurilor ceea ce a atras atenţia autorităţilor care au încercat să-l stopeze. Astfel, în anul 1947 a fost dată Legea privind apărarea patrimoniului forestier. Statisticile arată că în anul 1947, an de referinţă situat în apropierea actului de naţionalizare, distribuţia suprafeţelor forestiere pe forme de proprietate era următoarea (tabelul 2.2.2.):
Structura pădurilor pe forme de proprietate la nivelul anului 1947
Tabelul 2.2.2. Mii ha % - păduri ale statului 1879 29,0 - pădurile comunelor şi ale instituţiilor publice 1761 27,2 - păduri ale colectivităţilor (composesorate, obşti, comunităţi de avere)
1330 20,5
- păduri ale persoanelor fizice 1515 23,3 Total 6845 100
17
În ceea ce priveşte pădurile aparţinând persoanelor fizice, de importanţă este repartizarea acestora în raport cu suprafaţa deţinută (tabelul 2.2.3.).
Repartizarea pădurilor particulare (persoane fizice) în raport cu suprafaţa avută în proprietate în anul 1947 (prelucrare după
J.Filipovici şi C.Lăzărescu, 1955) Tabelul 2.2.3.
Numărul proprietarilor Suprafaţa totală Clase ale suprafeţei de
pădure particulară, ha
Valori absolute
% Mii ha
%
Suprafaţa medie,
ha
Sub 5 473109 95,6 484 32,0 1 6 – 10 10685 2,2 70 4,6 7 11 – 20 4676 1,0 67 4,5 14 21 – 50 3247 0,6 102 6,7 31 51 – 100 1561 0,3 110 7,2 70 101 – 500 1413 0,3 293 19,4 209 501 – 1000 169 - 115 7,5 680 Peste 1000 126 - 274 18,1 Total 494986 100,0 1515 100,0 Din analiza acestor date reies următoarele: - ponderea foarte ridicată a proprietarilor de suprafeţe mici de pădure (97,8% din totalul de 495 mii de proprietari au deţinut suprafeţe de pădure mai mici de 10 ha); - doar 0,3 % din proprietari aveau proprietăţi forestiere de peste 100 ha. - gradul foarte mare de fărâmiţare al pădurilor particulare este dat de numărul mare de proprietăţi mici. Aceste proprietăţi produceau în general lemn de dimensiuni mici, pentru nevoile proprietarului. Doar lemnul provenit de pe marile prprietăţi întră în circuitul economic, fiind lemn mai valoros provenit din păduri mai bine gospodărite.
2.3. Perioada 1948-1989 Prin Constituţia din 1948 pădurile aparţinând tuturor persoanelor fizice şi juridice au fost naţionalizate fără a despăgubi proprietarii. Acestora nu li s-au anulat nici titlurile de proprietate. Statul a devenit unicul proprietar al celor 6,5 mil. ha de pădure.
În anul 1954 cca. 437 mii ha de pădure au fost transferate în administrarea comunelor deşi din punct de vedere juridic proprietar era tot statul. În 1986 acestea au revenit înapoi în administrarea statului. Fundamentul juridic al gospodăririi pădurilor în perioada comunistă l-a constituit Codul Silvic din 1962. O analiză obiectivă a acestei perioade evidenţiază şi o serie de realizări în sectorul forestier după cum şi o serie de excese. Dintre realizări merită menţionate: - reducerea diminuării suprafeţei pădurilor (cca. 120 mii ha în 50 ani). - amenajarea între 1948 şi 1956 şi reamenajarea din 10 în 10 ani a tuturor pădurilor ţării. - reîmpădurirea unor mari suprafeţe din fondul forestier rămase neregenerate în urma exploatării (cca.2,8 mil.ha). - accesibilizarea fondului forestier prin construcţia de drumuri forestiere. - dezvoltarea cercetării ştiinţifice în domeniu.
18
Dintre carenţele sectorului forestier din această perioadă merită ,menţionate: - încălcarea dreptului la proprietate a persoanelor fizice şi juridice, - suprasolicitarea pădurilor pentru alimentarea cu lemn a industriei lemnului care era supradimensionată. Pe de altă parte de această industrie nu au beneficiat întotdeauna comunităţile locale constituite din vechii proprietari şi urmaţii acestora. - gospodărirea brutală, pe baze neecologice a pădurilor din unele regiuni ale ţării cu influenţe directe asupra mediului. - reducerea diversităţii biologice şi a stabilităţii acestora prin tratamente extensive, combatere chimică a dăunătorilor, păşunat, etc. 2.4. Evoluţia structurii proprietăţii asupra pădurilor în perioada 1990-2006 După evenimentele din Decembrie 1989, la nivelul clasei politice româneşti s-a conturat două puncte de vedere în privinţa proprietăţii asupra terenurilor forestiere: o parte din partidele spectrului politic s-au pronunţat pentru rămânerea pădurilor în proprietatea statului; altele au susţinut restituirea in integrum a dreptului de proprietate asupra tuturor bunurilor inclusiv a pădurilor.
În această perioadă, comunitatea silvicultorilor, îndeosebi prin intermediul asociaţiei profesionale Societatea ,,Progresul Silvic”, au recunoscut dreptul de proprietate asupra pădurilor, dar a recomandat prudenţă, avertizând în privinţa consecinţelor fărâmiţării excesive a domeniului forestier în timpul procesului de tranziţie caracterizat de sărăcirea populaţiei şi de o criză de autoritate precum şi de conştiinţă forestieră atât a populaţiei cât şi a factorilor de decizie. Au fost invocate în acest sens şi situaţiile existente în trecutul istoriei silviculturii româneşti precum şi învăţămintele desprinse de către silvicultori şi s-a propus ca să se înceapă procesul de restituire a pădurilor cu adoptarea cadrului legislativ şi cu crearea structurilor instituţionale necesare pentru asigurarea gestionării durabile, prin adoptarea regimului silvic, şi a pădurilor proprietate privată. Cu toate acestea, din considerente predominant electorale, în anul 1991, prin Legea 18/1991 s-a adoptat o soluţie de compromis privind retrocedarea a maximum 1 ha de pădure pentru fostul proprietar de pădure persoană fizică. Legea nu a luat în considerare şi persoanele juridice. Au fost solicitate 437 mii ha din cele 495 mii ha admise de lege pentru retrocedare şi din cele 1515 mii aflate în anul 1947 în posesia proprietarilor persoane fizice. Din acestea au fost validate 373 mii ha iar 354 mii ha au fost predate prin protocol foştilor proprietari. Astfel, în prezent, în România există peste 400 mii proprietari particulari de pădure. Schimbările politice din anul 1996 au remarcat o altă abordare a procesului de retrocedare a terenurilor agricole şi forestiere. În această perioadă s-au adoptat o serie de acte legislative favorabile procesului de reconstituire a dreptului de proprietate asupra pădurilor, după cum urmează: - Legea nr. 169/1997 care admite depunerea cererilor pentru solicitanţi de redobândire a terenurilor forestiere. - Legea nr. 141/1999 care reglementează regimul silvic şi administrarea fondului forestier pentru toate formele de proprietate. - Legea nr. 1/2000 care reconstituie dreptul de proprietate asupra pădurilor pe vechile amplasamente pentru majoritatea deţinătorilor de păduri naţionalizate în anul 1948 (persoane fizice, forme asociative, obşti, comunităţi de avere, comune, oraşe, municipii, biserici, mănăstiri, instituţii, etc.) Deasemenea începând cu anul 1999 au fost create structuri instituţionale pentru urmărirea şi controlul gospodăririi în acord cu normele în vigoare a pădurilor proprietate publică şi particulară (inspectoratele silvice teritoriale). Analiza şi centralizarea cererilor emise în baza Legii 169/1997 arată că solicitările de retrocedare se ridică la cca. 3 mil.ha din care:
19
- 900 mii ha solicitate de persoane fizice; - 726 mii ha solicitate de composesori, moşneni, răzeşi; - 1280 mii ha solicitate de comune, oraşe şi municipii; - 65 mii ha solicitate de parohii, mănăstiri, schituri şi instituţii de învăţământ; - 15 mii ha solicitate de cetăţeni români stabiliţi în străinătate. În anul 2001, Guvernul a emis Ordonanţa de urgenţă nr. 101/27.06.2001 prin care a modificat legea 1/2000 neexistând însă modificări de fond.
Pe categorii de proprietate, suprafaţa fondului forestier naţional, la nivelul anului 2005, se prezenta astfel (fig.2.4.1.):
6390536
4234142
852650 613236 6876492859
TOTALPădure proprietate publică a statului, administrată de RNPPădure proprietate publică a unităţilor teritorial-administrativePădure proprietate privată a persoanelor juridice de drept privatPădure proprietate privată a persoanelor fiziceAlţi deţinători
Fig.2.4.1. Structura fondului forestier naţional pe categorii de proprietari
APLICAREA PREVEDERILOR LEGILOR FONDULUI FUNCIAR, REFERITOARE LA RECONSTITUIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR CU VEGETAŢIE FORESTIERĂ
La nivelul anilor 2005 şi 2006 s-a continuat validarea şi punerea în posesie a suprafeţelor de terenuri forestiere foştilor proprietari sau moştenitorilor lor, în baza legilor fondului funciar, inclusiv în baza Legii nr. 247/2005. În anul 2005 s-au validat pentru restituire, în baza acestor legi, 147.099 ha şi s-au pus în posesie 86.354 ha.
Situaţia privind stadiul aplicării legilor fondului funciar este următoarea:
Legea nr. 1/2000, cu modificările şi completările ulterioare (inclusiv Legea nr. 247/2005):
- suprafaţa terenurilor forestiere validată pentru retrocedare de comisiile judeţene este de 2.076.879 ha;
20
- suprafaţa terenurilor forestiere validate şi necontestate de reprezentanţii unităţilor silvice în comisiile judeţene este de 1.932.582 ha;
- suprafaţa terenurilor forestiere puse la dispoziţia comisiilor locale este de 1.919.603 ha şi reprezintă 99,3% din suprafaţa validată de comisiile judeţene şi necontestată;
- suprafaţa terenurilor forestiere puse în posesie este de 1.798.487 ha şi reprezintă 93,7% din suprafaţa pusă la dispoziţie şi 93,1% din suprafaţa validată şi necontestată;
- suprafaţa terenurilor nepuse în posesie din motive imputabile proprietarilor (litigii între proprietari; nu s-au constituit în asociaţii cu personalitate juridică; nu şi-au constituit structură silvică proprie sau nu încheie contracte de administrare cu altă structură silvică autorizată etc.), este de 57.726 ha.
Legea nr. 18/1991, cu modificările şi completările ulterioare:
- suprafaţa terenurilor forestiere validată pentru retrocedare de comisiile judeţene este de 363.988 ha;
- suprafaţa terenurilor forestiere predate prin protocol comisiilor locale este de 361.637 ha.
În cazurile în care propunerile comisiilor locale şi validările comisiilor judeţene s-au făcut cu încălcarea legii, personalul silvic din comisii a prezentat obiecţiuni şi s-au deschis acţiuni în instanţă.
Principalele cauze care au impus formularea obiecţiunilor de către reprezentanţii direcţiilor silvice în comisiile judeţene sunt legate de lipsa documentelor de atestare a proprietăţii, neprecizarea amplasamentelor în anexele validate, validarea de amplasamente exceptate de la retrocedare, etc.
Suprafaţa pădurilor retrocedate, la nivelul anului 2006, pe categorii de proprietari este redată în tabelul 2.4.1.
Tab. 2.4.1.
Situaţia pădurilor retrocedate pe categorii de proprietari (2006)
CATEGORIE PROPRIETARI Nr. proprietari SuprafaţaPF 219992 435176Forme asociative 1582 526042Instituţii de cult 4598 79952UAT 1966 863094TOTAL Legea 1/2000+Legea 247/2005 228138 1904264Legea 18/1991 600000 359573
Total 828138 2263837
21
Tab. 2.4.2.
Situaţia administrării pădurilor –ianuarie 2007
Supraf păd. administrate
[ha]
ITRSV Judeţ Suprafaţa totală a
pădurilor
Suprafaţa pădurilor
proprietate publică a statului
Suprafaţa pădurilor:
PF, PJ, UAT şi
alţii
Suprafaţa pădurilor
neadministrate
% Neadmin.
din 5 Totală
Din care, prin
aplicarea OUG
139/2005
Nr. Contracte
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 Vrancea 184522 89487 95035 11831 12 83204 16141 2314Buzău 158313 124401 33912 20612 61 13300 6443 1698Brăila 27214 26860 354 0 0 354 118 4Tulcea 103782 103720 62 40 65 22 22 22Galaţi 36919 28503 8416 6086 72 2330 1585 728
Focşani
Vaslui 71901 60836 11065 8114 73 2951 2462 302Total 582651 433807 148844 46683 31 102161 26771 5068
Dolj 85681 67385 18296 12744 70 5552 3023 548Gorj 247352 185304 62048 33519 54 28529 24229 1697
Mehedinţi 146950 121959 24991 17591 70 7400 7704 208Olt 52966 36733 16233 11205 69 5028 3877 2971
Rm Vâlcea
Vâlcea 268756 125859 142897 37777 26 105120 17395 6217Total 801705 537240 264465 112836 43 151629 56228 11641
Argeş 276914 194982 81932 37849 46 44083 18480 8012Dâmboviţa 118424 84905 33519 13751 41 19768 17490 1262Ploieşti
Prahova 147681 126916 20765 18068 87 2697 1603 1068Total 543019 406803 136216 69668 51 66548 37573 10342
Sălaj 67985 22780 45205 13185 29 32020 32020 1433Arad 95184 7156 88028 9069 10 78959 1737 806
Satu Mare 193459 166529 26930 8485 32 18445 11014 2459Oradea
Bihor 200799 96155 104644 12807 12 91837 33829 683Total 557427 292620 264807 43546 16 221261 78600 5381
Alba 206081 123603 82478 6410 8 76068 4474 3820Bistriţa - Năsăud 192692 26970 165722 11890 7 153832 4103 4607
Cluj 155561 93170 62391 9994 16 52397 9130 514Cluj
Maramureş 263348 172062 91286 18021 20 73265 15012 2012Total 817682 415805 401877 46315 12 355562 32719 10953
Mureş 208560 114636 93924 3428 4 90496 15127 1450Sibiu 186828 67247 119581 920 1 118661 5414 448
Harghita 237374 49008 188366 15660 8 172706 10780 1574Covasna 161375 60656 100719 10045 10 90674 12440 2055
Brasov
Braşov 190161 71367 118794 2933 2 115861 29252 59Total 984298 362914 621384 32986 5 588398 73013 5586
Suceava Iaşi 97661 80056 18571 6798 37 11773 9044 719
22
Neamţ 261328 222730 36636 16237 44 20399 7910 3058Bacău 271236 207450 68953 42122 61 26831 8142 2921
Suceava 435034 322250 115852 23215 20 92637 10151 2804
Botoşani 56108 40648 14635 5217 36 9418 8833 4293Total 1121367 873134 254647 93589 37 161058 44080 13795
Constanţa 39861 39740 121 51 42 70 70 40Călăraşi 21253 20798 455 96 21 359 359 135Giurgiu 38085 36804 1281 945 74 336 336 63Ialomiţa 25988 24631 1357 564 42 793 572 165
Ilfov 25971 24235 1736 1356 78 380 290 186Teleorman 28731 24719 4012 2537 63 1475 793 688
Bucuresti
Bucuresti 634 487 147 125 85 22 22 7Total 180523 171414 9109 5674 62 3435 2442 1284
Timiş 102925 89801 13124 6363 48 6761 1971 62Caraş-Severin 389040 347691 41349 1367 3 39982 23733 109Timişoara
Hunedoara 309899 201884 108015 40292 37 67723 45120 2759Total 801864 639376 162488 48022 30 114466 68915 2851
Total general 6390536 4133113 2263837 499319 22 1764518 420341 66901
4. Cadrul instituţional în sectorul forestier 4.1. MAPDR – autoritatea publică centrală pentru silvicultură
Autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură este Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale (MAPDR) a cărui organizare şi funcţionare a fost reglementată prin Hotărârea Guvernului nr. 155/2005 cu modificarile si completarile ulterioare. Ministerul Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale este organ de specialitate al administratiei publice centrale, în subordinea Guvernului, cu personalitate juridica. Ministerul Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale aplica strategia si Programul de guvernare în vederea promovarii politicilor în domeniile sale de activitate: agricultura, pescuit, acvacultura, productie alimentara, consolidarea proprietatii funciare, îmbunatatiri funciare, silvicultura, dezvoltare rurala, optimizarea exploatatiilor si conservarea solurilor. În H.G. nr. 155/2005 se stipulează că ,, Ministerul Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale este autoritatea care asigură dezvoltarea durabilă a fondului forestier naţional, gospodărirea şi exploatarea lui raţională, precum şi a vegetaţiei forestiere din afara acestuia”. În cadrul MAPDR funcţionează Departamentul Păduri condus de un secretar de stat pentru păduri . Atribuţiile MAPDR în sectorul forestier sunt: a) elaborează strategia de gospodărire şi de exploatare raţională a resurselor fondului forestier naţional şi de vegetaţie forestieră din afara acestuia;
b) elaborează regulamente, instrucţiuni şi norme tehnice specifice privind administrarea şi gospodărirea durabilă a fondului forestier naţional, a vegetaţiei forestiere din afara acestuia, a fondului cinegetic şi a celui piscicol din apele de munte; c) coordonează şi controlează activitatea de elaborare, în concepţie unitară, a amenajamentelor silvice;
23
d) propune, pe baza amenajamentelor silvice, volumul maxim de masă lemnoasă care se exploatează anual din păduri şi din vegetaţia forestieră, din afara fondului forestier naţional, pe categorii de destinatari şi destinaţii, în conformitate cu prevederile amenajamentelor silvice; e) organizează cadastrul de specialitate în domeniul forestier, organizează şi ţine evidenţa terenurilor cu destinaţie forestieră şi a celor cu vegetaţie forestieră, din afara fondului forestier, indiferent de natura proprietăţii şi urmăreşte furnizarea datelor necesare în vederea realizării sistemului de cadastru general; f) analizează şi după caz, aprobă, în condiţiile prevăzute de lege, solicitările de scoatere definitivă sau temporară din circuitul silvic a unor terenuri, precum şi regularizarea perimetrelor pădurii, conform Legii nr.26/1996- Codul Silvic, indiferent de natura proprietăţii; g) coordonează, împreună cu factorii responsabili interesaţi, acţiunile de împădurire a terenurilor degradate, inapte pentru alte folosinţe, înfiinţarea perdelelor forestiere de protecţie şi asigură o concepţie unitară de amenajare aterenurilor degradate şi de corectare a torenţilor pe bazine hidrografice şi perimetre de ameliorare; fundamentează necesitatea asigurării resurselor financiare respective; h) organizează sistemul de supraveghere a stării de sănătate a pădurilor şi ia măsuri pentru reconstrucţia forestieră a celor în declin; i) urmăreşte şi sprijină dezvoltarea reţelei de drumuri forestiere, urmărind asigurarea fondurilor necesare, potrivit legii; j) controlează modul în carea se asigură integritatea fondului forestier naţional şi a vegetaţiei forestiere din afara acestuia; k) controlează modul de exploatare, valorificare şi comercializare a tuturor produselor specifice fondului forestier, precum şi legalitatea circulaţiei acestora; controlează legalitatea provenienţei materialelor lemnoase de la instalaţiile de debitat lemn rotund; l) organizează şi controlează, potrivit legii, direct şi prin inspectoratele silvice teritoriale, respectarea regimului silvic din fondul forestier, indiferent de natura proprietăţii acestuia şi de modul de gospodărire a vegetaţiei forestiere din afara fondului forestier şi dispune măsuri corespunzătoare de înlăturare a situaţiilor care contravin reglementărilor legale; m) atribuie în gestiune, în condiţiile legii, fondurile de vânătoare şi exercită atribuţiile prevăzute de lege în domeniul cinegetic; n) organizează şi controlează, direct şi prin structurile proprii din teritoriu, modul de gestionare a vânatului, a fondurilor de vânătoare şi salmonicole, precum şi modul de organizare şi practicare a vânătorii şi pescuitului în apele de munte; iar potrivit legii, măsurile necesare privind respectarea reglementărilor legale; o) urmăreşte evoluţia stării fondului forestier naţional şi prezintă Guvernului rapoarte anuale;
p) colaborează cu instituţiile interesate în preluarea în fondul forestier al statului, în condiţiile legii, a terenurilor degradate, proprietate publică sau privată, pentru ameliorarea cărora deţinătorii legali nu dispun de mijloacele necesare; q) atestă persoanele fizice şi juridice pentru efectuarea de studii de teren, elaborarea documentaţiilor tehnico-economice, precum şi pentru executarea lucrărilor de îmbunătăţiri funciare în domeniul silvic. Ministerul Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale îndeplineşte orice alte atribuţii stabilite prin acte normative pentru domeniile sale de activitate. DEPARTAMENTUL PĂDURILOR
• DIRECTIA GENERALA DE POLITICI, STRATEGII SI REGLEMENTARI FORESTIERE
Directia generala de politici, strategii si reglementari forestiere are în subordine urmatoarele structuri: A) Compartimentul politici si strategii forestiere;
24
B) Compartimentul programe forestiere si statistica; C) Serviciul reglementari forestiere; D) Compartimentul consultanta forestiera;
• DIRECTIA GENERALA DE MANAGEMENT FORESTIER Directia Generala de management forestier are în subordine:
A) Serviciul Amenajarea padurilor, cadastru si inventar forestier; B) Compartimentul Arii protejate forestiere.
• DIRECTIA GENERALA DE DEZVOLTARE FORESTIERA SI CONSOLIDAREA PROPRIETATII
Directia generala de dezvoltare forestiera si consolidarea proprietatii are în structura sa urmatoarele: A). Directia împaduriri, reconstructie ecologica si perdele forestiere; B). Biroul accesibilizare padurilor si corectii torenti; C). Serviciul Managementul programelor de finantare pentru paduri private; D). Serviciul Privatizare active, concesionari si exproprieri.
• DIRECTIA DE MANAGEMENT CINEGETIC • DIRECTIA GENERALA DE CONTROL SILVIC SI CINEGETIC
Directia Generala de control silvic si cinegetic are în subordine: A). Directia de Inspectii silvice, B).Directia de inspectii si control cinegetic C).Biroul Programare, monitorizare, sinteze, inspectii si control. 4.2. Inspectoratele Teritoriale de Regim Silvic şi Vânătoare (ITRSV) Subordonate Departamentului Păduri din cadrul Ministerul Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale sunt Inspectoratele Teritoriale de Regim Silvic şi Vânătoare (ITRSV), în număr de 9 (tab. 4.2.1.), şi Regia Naţională a Pădurilor (R.N.P).
Tab. 4.2.1. Lista ITRSV-urilor
Nr. crt
Inspectoratul Inspector sef Inspector sef adjunct
Telefon direct Fax Sediu
1. BRAŞOV Benedek Gabor Iordache Gheorghe
0268/332171 0268/330041
0268/331321 Str. Panselutelor nr.23, bl.1, parter Braşov
2. BUCUREŞTI Bancila Florian Idorasi Mirel
021/2330163 021/2331289 Şos.Pipera nr.46, sector 2
3. CLUJ Moale Gheorghe Avram Grigore
0264/4l5 3l0 0264/4l5 3l0 Str. Fabricii de zahăr 93/A
4. FOCSANI Vasile Bercaru Ticoiu Gica
0237/232231 0237/230504 B-dul Republicii nr.7, et.4
5. PLOIESTI Sever Stanciu Raducan Daniel
0244/558654 c.0244/406777
0244/558654 0244/513452
Sos.Vestului nr. 14-16, Ploiesti
6. SUCEAVA Girigan Costel Sbarnea Radu
0230/520790 0230/530 432 Str. Teilor , fără număr
7. ORADEA Serbanescu Sever 0259/432645 0259/432645 Str. Constructorilor
25
ITRSV-urile au rolul de a controla aplicarea reglementărilor şi normelor impuse de către
autoritatea publică centrală pentru silvicultură atât în pădurile proprietate publică cât şi în cele proprietate particulară. Reprezentanţii acestora sunt abilitaţi să sancţioneze orice abatere de la normele în vigoare a proprietarilor şi administratorilor de păduri publice sau particulare şi să-i sancţioneze contravenţional sau infracţional conform cu legislaţia românească.
4.3. Administrarea pădurilor proprietate publică a statului
Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva este persoană juridică, cu sediul central în municipiul Bucureşti, B-dul General Gheorghe Magheru, nr. 31, sectorul 1, şi funcţionează pe bază de gestiune economică şi autonomie financiară, exercitând şi atribuţii de serviciu public cu specific silvic şi de autoritate hipică naţională, în conformitate cu prevederile regulamentului de organizare şi funcţionare aprobat prin Hotărâre de Guvern.
Temeiul legal specific în baza căruia funcţionează şi este organizată Regia Naţională a Pădurilor Romsilva sunt Legea nr. 26/1996 (Codul Silvic) şi Hotărârea de Guvern nr. 1105/2003, cu modificările şi completările ulterioare. În structura Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva funcţionează unităţi teritoriale fără personalitate juridică (direcţii silvice) şi o unitate cu personalitate juridică (Institutul de Cercetări şi Amenajări Silvice).
Structurile organizatorice şi funcţionale ale unităţilor teritoriale se aprobă de Consiliul de administraţie al Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva. Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva funcţionează sub coordonarea autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, la data actuală fiind Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale. Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva are ca scop gospodarirea durabilă şi unitară, în conformitate cu prevederile amenajamentelor silvice şi ale normelor de regim silvic, a fondului forestier proprietate publică a statului, în vederea creşterii contribuţiei pădurilor la îmbunătaţirea condiţiilor de mediu şi la asigurarea economiei naţionale cu lemn, cu alte produse ale pădurii şi cu servicii specifice silvice, precum şi coordonarea şi implementarea programului naţional de ameliorare genetică a cabalinelor, promovarea pe plan naţional şi internaţional, a exemplarelor de cabaline valoroase din hergheliile Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva , prin organizarea de competiţii sportive, târguri şi expozitii, precum şi exercitarea atribuţiilor de autoritate hipică naţională.
În prezent, RNP există un număr de 41 de Direcţii Silvice la care se adaugă Institutul de Cercetări şi Amenajări Silvice (ICAS). Regia Naţională a Pădurilor se ocupă de administrarea fondului forestier proprietate publică a statului, cca. 4.234.142 ha, si 335.468 ha aparţinand altor proprietari. În total, RNP-Romsilva administrează cca. 4.619.610 ha de pădure.
Satmari Vasile nr. 1, Oradea 8. TIMISOARA Visoiu Aristotel
Moraru Carmen 0256/294897 0256/205 511 Str.Mihai
Kogălniceanu nr.6 9. VÂLCEA Poenaru Gheorghe
Dinuca Gheorghe 0250/820219 0250/820 218 Str.Liviu Rebreanu
nr.17
26
Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva are ca obiect de activitate: a) aplicarea strategiei naţionale în domeniul silviculturii, acţionând pentru apărarea, conservarea şi dezvoltarea durabilă a fondului forestier proprietate publică a statului, pe care îl administrează, precum şi pentru gospodărirea fondurilor de vânătoare şi de pescuit atribuite potrivit legii, pentru recoltarea şi valorificarea, prin acte şi fapte de comerţ, a produselor specifice fondului forestier, potrivit prevederilor legale, în condiţii de eficienţă economică, exercitând şi atribuţii de serviciu public cu specific silvic; b) coordonează şi implementează Programul Naţional de Ameliorare Genetică a Cabalinelor, Conservarea Patrimoniului Genetic Naţional, constituit din totalitatea populaţiilor de cabaline cu valoare genetică ridicată, creştere, ameliorare, calificare şi perfectionare a efectivelor de cabaline în rasă pură.
4.4. Administrarea pădurilor proprietate privată
În ceea ce priveşte gospodărirea pădurilor proprietate privată, aceasta se poate face conform reglementărilor în vigoare în mai multe feluri după cum urmează: - constituirea de Ocoale de Regim Silvic, încadrate cu personal calificat plătit de către proprietarii de pădure; - gospodărirea de către RNP prin unităţile sale din teritoriu (OS) pe baza unor contracte încheiate între proprietarii de păduri şi reprezentanţii RNP; - gospodărirea în forme asociative ale proprietarilor care să fie consiliate de către personal tehnic calificat. - gospodărirea individuală de către proprietar; Trebuie menţionat că în toate cazurile este obligatorie respectarea regimului silvic şi a tuturor reglementărilor juridice în domeniu. În prezent se caută adoptarea unor reglementări care să favorizeze asocierea proprietarilor de pădure în vederea constituirii unor unităţi administrative care să poată gospodări pe principii durabile pădurea.
În conformitate cu prevederile O.G. nr. 96/1998, privind reglementarea regimului silvic şi administrarea fondului forestier naţional, republicata, cu modificările şi completările ulterioare, statul alocă de la bugetul de stat, sume destinate ajutorării proprietarilor de păduri, pentru următoarele destinaţii: a) refacerea pădurilor afectate de calamităţi naturale sau de incendii a caror cauză este necunoscută; b) refacerea unor căi forestiere de transport distruse în urma calamităţilor naturale; c) combaterea bolilor şi dăunatorilor în pădurile proprietate privată; d) amenajarea pădurilor proprietate privată a persoanelor fizice constituite sau nu în asociaţii; e) finanţarea unor studii complexe de fundamentare a soluţiilor de gospodărire a pădurilor proprietate privată a persoanelor fizice şi juridice; f) punerea la dispoziţia proprietarilor de păduri a normelor tehnice şi juridice care reglementează regimul silvic şi a materialelor de propagandă şi educaţie forestieră privind ocrotirea şi conservarea pădurilor; g) sprijinirea proprietarilor de păduri cu funcţii speciale de protecţie, persoane fizice, prin acordarea de compensaţii reprezentând contravaloarea bunurilor pe care nu le recoltează datorită restricţiilor impuse prin amenajamentele silvice; h) finanţarea, acolo unde este cazul, a cheltuielilor pentru regenerarea pădurilor, care depăşesc fondul de conservare şi regenerare, aflat la dispoziţia structurilor private; i) sprijinirea înfiinţării şi dezvoltării asociaţiilor de proprietari de păduri. Din păcate sumele alocate pentru aceste lucrări sunt total insuficiente în raport cu solicitările. Aspecte privind administrarea pădurilor private sunt prezentate şi în capitolul 2.4.
27
4.5. Asociaţii profesionale în sectorul forestier Cele mai importante asociaţii profesionale ale principalelor categorii de deţinători de
interese care activează în sectorul forestier sunt cele din tabelul nr. 4.5.1. Tab. 4.5.1.
Asociaţii profesionale în sectorul forestier Denumirea institutiei/organizatiei
Adresa Tel Fax Email Persoana contact
ASFOR Şos. Pipera, 46A, Bucureşti, cod 020112
2321072 2321072 [email protected]
Ioan Sbera, preşedinte
Societatea Progresul Silvic
Bd. Magheru, nr. 31, Sector 1, Bucureşti
3171005/269, 0722545527
3171005/269
Gheorghe Gavrilescu, presedinte
Asociatia Proprietarilor privati de padure
Brasov, sirul Beethoven, nr. 1
0744679202 0268/415406
Gheorghe Predoiu, director executiv
Asociatia Administratorilor de Paduri
Sibiu 0269/553010
Fekete Dorin, director executiv
4.6. Structuri de cercetare-dezvoltare şi inovare în sectorul forestier 1. Institutul de Cercetări şi Amenajări Silvice (ICAS) a fost înfiinţat în anul 1933 (prin
Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 561 din 16 mai 1933 publicată în Monitorul Oficial nr. 115 din 22 mai 1933) ca o instituţie în care au fost unite activităţile de cercetare ştiinţifică în
silvicultură din România, iniţiate şi dezvoltate în primele decenii ale secolului 20.
În îndelungata sa activitate, ICAS s-a dezvoltat şi a devenit o instituţie publică de interes naţional, specializată în cercetare ştiinţifică, proiectare tehnologică şi de investiţii şi implementarea de tehnologii noi pentru asigurarea gestionării durabile a pădurilor româneşti, publice şi private.
În prezent, cadrul legal de funcţionare a ICAS este dat de Legea nr. 633/7 decembrie 2002 (Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 896/10.12.2002) conform căreia "ICAS este unitate cu personalitate juridică în structura Regiei Naţionale a Pădurilor".
ICAS îşi desfăşoară activitatea în principalele domenii relevante pentru sectorul forestier românesc: Cercetare ştiinţifică, Amenajarea pădurilor şi Proiectare de investiţii în silvicultură, Administraţie şi Producţie silvică, Consultanţă şi servicii de specialitate.
ICAS are ca obiect de activitate: i).efectuarea de cercetări ştiinţifice fundamentale şi aplicative şi dezvoltarea tehnologică în domeniul silviculturii, precum şi în domenii de interferenţă cu silvicultura; ii).întocmirea şi revizuirea amenajamentelor silvice, precum şi elaborarea de proiecte de inginerie tehnologică şi studii asupra vegetaţiei forestiere în
28
conformitate cu reglementările în domeniu; iii).elaborarea de documentaţii tehnico – economice pentru investiţii în sectorul silviculturii; iv).realizarea de activităţi de producţie în baza materială proprie, acţionând pentru apărarea, conservarea şi dezvoltarea durabilă a fondului forestier proprietate publică a statului în bazele experimentale şi ocoalele silvice experimentale pe care le administrează, precum şi pentru gospodărirea fondurilor de vânătoare şi de pescuit atribuite potrivit legii, pentru recoltarea şi valorificarea prin acte şi fapte de comerţ a produselor specifice fondului forestier, potrivit prevederilor legale, exercitând şi atribuţii de serviciu public cu specific silvic; v). constituirea ca bază de competenţă ştiinţifică şi tehnologică, de expertiză, de perfecţionare a resurselor umane şi de documentare ştiinţifică şi tehnică; vi). editarea, tipărirea şi difuzarea lucrărilor ştiinţifice şi tehnice şi acordarea de consultanţă de specialitate proprietarilor şi administratorilor de păduri proprietate publică şi privată.
2. Institutul Naţional al Lemnului (INL) efectuează cercetări în domeniile: protectia si uscarea lemnului, adezivi, materiale de finisare a lemnului, constructii de mobilier, usi-ferestre, case din lemn, executarea de incercari pentru testarea si omologarea diverselor materiale si produse utilizate sau realizate in industria lemnului. De asemenea, INL elaborează proiecte tehnice pentru modernizari si dezvoltari de intreprinderi, documentatii de executie complete pentru intreprinderi din domeniile exploatarilor si drumurilor forestiere, industriei de prelucrare a lemnului si pentru instalatii si constructii aferente şi studii de fezabilitate pentru privatizare, de marketing, de protectia mediului, de oferte pentru utilaje si instalatii, evaluari de patrimoniu, software, etc
3. Facultăţile de Silvicultură şi Exploatări Forestiere (Braşov, Suceava, etc.) şi Facultatea de Industria Lemnului (Braşov) elaborează studii şi proiecte pe diverse teme specifice sectorului forestier.
4. Firmele private de proiectare şi dezvoltare tehnologică (cca. 50 la nivel naţional) elaborează studii de fezabilitate, proiecte tehnice pentru diferite activităţi specifice sectorului forestier (exploatarea lemnului, construcţii drumuri forestiere şi instalaţii de transport, prelucrarea primară a lemnului, valorificare produse secundare ale pădurii, reconstrucţie ecologică, împăduriri, etc.).
4.7. Structuri autorizate pentru amenajarea pădurilor Nr Crt
Denumirea unitatii
Localitate Judetul Adresa Nr.tel Nr.fax Mobil
Nr. autoriza
tie
Capacitate(Ha/an) Sef Proiect
1 SC ALFRID S.R.L.
Pitesti Arges str. Teilor, nr. 43
*0248217789 *0248221049 *072271053
4 11/28.10.2005 13500 Mircea
Neacsu
2
SC ADONIS PROIECT SRL
Sibiu Sibiu Aleea Fratii Buzesti, bl. 10A, ap.17
*0269233789 *0269233789 *074092496
0 34/03.02.2006 4000 Cojocaru
Ovidiu
3 SC ALMI FOREST S.R.L.
Brasov Brasov
str. Codrul Cosminului, nr. 4, bl. 401, scara A, ap. 12
*0268424074 ev. Tehnofor *074115489
3 15/10.11.2005 9000 Mitan
Nichifor
4 SC AMBRAS Brasov Brasov, B-dul Garii, nr.
38, bl. 227, *0268310353 *0268310353 *074470667
7 24/21.12.2005 6500 Buzea Adrian
29
TOP SRL scara B, ap. 11
5 SC BIOS&CO SRL
Timisoara Timis
Str.Zona Steaua, bl. 58, scara A, etaj P, ap. 2
*0256475959 *0256475959 *074463506
2 17/10.11.2005 13500 Popescu Dan
6 SC BIOTOP 2006
Targu Jiu, Gorj
str. Grigore Catalin Haidau, bl. 2,sc. 4, ap. 37
*0253211447 *0744397666
37/02.03.2006 9000 Ion Nitulescu
7
SC BLANMIRA BV SRL
Timisoara Timis
Calea Sever Bocu, nr. 33, bl. 4, ap. 12. judetul Timis,
*0256472895 0,72267864 46/05.06
.2006 18000 Blaguescu Mihai
8 SC BRASILV S.R.L
Brasov Brasov
str. Mercur, nr. 9, bl. 104, ap. 40, judetul Brasov
*0268581643 *0268410349 0.722572334 47/05,06
,2006 14000 Stoica Doina
9
SC BUSINESS MONDO PRODCOM SRL
Bistrita Bistrita-Nasaud
str. General Grigore Balan nr. 33, bl. 5, sc. A, ap. 6
*0263216329 *0363102191 *072339076
3 51/31.01.2007 9000 Luput Viorel
10
SC CEDRUS ATLANTICA SRL
Curtea de Arges Arges
str. Episcop Nichita, bl. A27, sc.E, ap. 43
*0724284901
32/03.02.2006 5625 Tanase Iulian
11
SC DENDRO-PROIECT SRL
Bacau Bacau
Str.Bradului, nr. 11, bloc 11, sc. B, etaj 3, ap. 15
*0234519300 *0234519300 *074451857
1 1/17.10.2005 22500 Munteanu
Ciprian
12 SC FANALRO SRL
Timisoara Timis
str. Johann Sebastian Bach, nr. 3
*0256292481 *0256292481 *072167724
5 4/28.10.2005 7875 Liviu Leanca
13
SC FOREST DESIGN SRL
Brasov Brasov
aleea Magnoliei, nr. 4, bl. 97, scara B, ap. 3
*0268330426 *0268418893 *074504409
2 10/28.10.2005 9000 Vladuti Silviu
14
SC FOREST GRUP PROIECT SRL
Bucuresti
Bucuresti
Aleea Timisul de Jos, bl. A25, scara D, etaj 1, ap. 51
*0214140460 *0214140460 *074017580
0 35/03.02.2006 15750 Voican
Eduard
15 SC GOLD COMPANY SRL
Miercurea Ciuc Harghita
str. Pictor Nagy Imre, nr. 45/A, judetul Harghita
*0266371578 *0744601224
27/21.12.2005 17500 Vaju
Gheorghe
30
16 ICAS BUCURESTI
Voluntari Ilfov Sos. Stefanesti,
nr. 128 44/13.04.2006 405000
17 SC INGO SRL
Piatra Neamt Neamt
Str. Vasile Conta, nr. 8, bl. O6, scara C, ap. 44,
*023322146
*0745134107; *0722236431 45/05.06
.2006 18000 Gogu Craiu Constantin
18 SC IRISILVA SRL
Caracal Olt
str. Parângului, nr. 4, bl. 4A, scara 1, etaj 2, ap. 4
*0368405092 *0368405092 *074211068
3 9/28.10.2005 22500 Balca Dan
Constantin
19
SC LARIX PROIECT GRUP SRL
Pitesti Arges str. Razboieni, bl. 4, scara D, etaj 4, ap. 18,
*0248251142 *0248255365 31/03.02
.2006 22250 Patru Dumitru
20
SC LINTESCU FOREST 2003 SRL
Pitesti Arges
str. Negru Voda, bl. E2, scara A, parter, ap. 2,
*0248215271 *0745169628
28.21.12.2005 13500 Lintescu
Constantin
21
SC MASTER FOREST SRL
Baia Mare
Maramures
Aleea Dobrogei nr. 3, sc. A, et. 4, ap. 13, Maramures
*0745096747
49/05,06,2006 6500 Iancu Iaon
22 SC OMNI SRL
Timisoara Timis
Str.Ana Ipatescu, nr.20, scara B, etaj 1, ap. 7
*0256475959 *0256475959 *074479859
7 16/10.11.2005 22500 Sima Gabriel
23 SC PADUREA SRL
Brasov Brasov Str.Semenicului nr.3
*0368436094 *0368436094 *074201173
7 8/28.10.2005 18000 Vlonga Stefan
24
SC PASSILVA PROIECT SRL
Husi Vaslui str. Schit, bl. H2, sc. A, ap. 6
*0235361437 *074555884
4 33/03.02.2006 11250 Radu Aielenei
Costel
25 SC PATRIC RD SRL
Brasov Brasov Banciu Acsente, nr.5, cod 500169,
*0268420135 *0268420135 *072454693
6 3/17.10.2005 9000 Dejica Petru
26 SC PITORESC SRL
Piatra Neamt Neamt
str. Orhei, nr. 7, bl. T2, sc. B, ap. 81
0233/225743 39/02.03
.2006 9000 Gliga Claudiu
27
SC PROAMELSILV SRL
Brasov Brasov
Str. Harmanului, nr. 31, bl. 2, sc. A, ap 17
*0268588254 *0744763570
7/28.10.2005 22500
Eugen Ovesea, Ene Ileana
28
SC PROFITEHNIK SRL
Bacau Bacau
Str. Digul Barnat, nr.13,bl. 3,scB,et.1.,ap.
*0334102691 *0740869535
19/10.11.2005 13500 Pirojoc Iurie
31
5,
29 SC PROFOREST SRL
Bucuresti
Bucuresti
calea 13 Septembrie, nr. 226, bl. V54, sc. 2, ap. 46
021/4028962 021/4112861 744386594 40/02.03
.2006 27000 Marcu Petre
30 SC PROIECT AS 2002
Bucuresti
Bucuresti
Sector 6, str. Aleea Timişul de Jos, nr. 5, bl. A25, scara D, etaj 1, ap. 51
*0214140460 *0214140460 *074024332
1 23/10.11.2005 14625 Vintila
Valentin
31
SC PROIECT STAR SRL
Brasov Brasov,
str. Privighetorii, nr. 5, bl. D17, scara B, etaj 1, ap. 3,
*0268314212 *0745707739
25/21.12.2005 9000 Naidin Ionel
32
SC PROIECTARI SI EXPLOATARI SILVICE SRL
Pitesti Arges str. Trivale, bl. P14, scara C, etaj, 3, ap. 14
*0248252773 248252773 *074508539
9 2/17.10.2005 13500 Preda Ionel
33
SC PROSILVA GEOTOP SRL
Pitesti Arges str. Trivale, bl. 3, sc. C, ap. 44
0248/612351 0248/612351 *074008953
0; 38/02.03.2006 5625
Dicu Constantin-Catalin
34 SC PROSILVA S.R.L
Falticeni Suceava str. Voluntarilor, nr. 2,
*0230543017 *0330814405 *074461237
9 29/03.02.2006 10000 Axler Adrian
35
SC QUERCUS SILVA 2003 S.R.L
Caransebes Caras
str. Ardealului, nr. 164, bl. 1, scara H, ap. 1
*0255513731 *0255513731 *072255169
9 30/03.02.2006 24750 Roman Pavel
36
SC ROMFOREST PLUS SRL
Bucuresti
Bucuresti
b-dul Basarabia, nr. 234-236, bl.MC17, SC.1, ET. 7, ap. 53
*0314143196 *0314143196 *072253135
8 43/13.04.2006 27000 Dolocan
Costel
37
SC SCALINI PROIECT SRL
Brasov Brasov str. Sitarului, nr. 28, bl. E 30, scara A, ap. 10
*0268326683 *0268428966 *074449374
9 6/28.10.2005 22500 Cotos
Constantin
38 SC SILVA PARC SRL
Orastie Hunedoara
Str. Libertatii nr.8
*0254242901 *074456339
4 5/28.10.2005 10125 Liviu Leanca
32
39 SC SILVA VALENTIN SRL
Curtea de Arges Arges
str. Valea Iasului, bl. Z2,sc. B, apt. 13
*0248722366 36/02.03.2006 18000 Tanase iIulian
40 SC SILVAION SRL
Brasov Brasov str. Izvorul Rece, nr. 128
0268/310572 0268/310572 41/02.03
.2006 6000 Ion Ilie
41 SC SILVAMEN SRL
Brasov Brasov Str.Closca nr.8 *0268417679 la ICAS BV *074430979
1 22/10.11.2005 6250 Ion Costea
42
SC SILVA DAN COMPANY
Pitesti Arges
B-dul Petrochimistilor, Bl. A, Sc. A, et. 9, ap. 57
*0248220104 *0722383175
50/31.01.2007 13500 Francu
Leonora
43
SC SILVOSIM PROIECT SRL
Clung Moldovenesc
Suceava str. Ion Stefureac, nr. 13, jud Suceava
*0230314400 *0788353219
26/21.12.2005 5500 Axler Adrian
44
SC SILVPROIECT S.R.L
Brasov Brasov
str. Ioan Slavici nr. 10, bl. 18, sc. C, ap. 16, judetul Brasov
0.268410349 0.268315729
0,722347478+ 0,745148474
48/05,06,2006 40000
Parvan Zamfir-George
45
SC TEHNOFOREST SRL
Brasov Brasov Str. Razboieni, nr.5
*0268418893 *0268418893 *072233177
0 21/10.11.2005 18000 Lazarescu
Cicerone
46 SC TEHNOSILV SRL
Brasov Brasov str. Poienelor, nr. 2, bl. 211B, scara B, ap. 1
*0268331011 *0268331011 *072356493
6 20/10.11.2005 18000 Alexandru
Voda
47 SC TEHNOSILV SRL
Cluj- Napoca Cluj
str. George Pop De Basesti, nr. 13
*0364107473 42/13.04
.2006 4000 Cosmatschi Gavril
48
SC TERA SILVA PROIECT SRL
Bucuresti
Bucuresti
Sector 4, Str. Parincia nr. 3 bl. 15 sc. 2 et. 8 ap. 104
*0216364608 *0216364608 *074550834
2 18/10.11.2005 37500 Iancu Viorica
Victoria
49 SC TOPOSILV SRL
Sf. Gheorghe
Covasna str. Oltului, nr. 42, bl. 4, scara C, ap. 1
*0267318527 *0267318527 *074213660
0 14/10.11.2005 18000 Tarnoveanu
Nicolae
50 SC UNO TRADING SRL
Beclean Brasov Sat Luta, nr. 73A
*0268326133 *0268326133 *074476678
6 12/10.11.2005 13500 Draghici
Horatiu
51 SC VAJOIU COM SRL
Brasov Brasov
str. De Mijloc, nr. 146, bl. 10A, scara B, ap. 9
*0268427277 *0268427277 *074422178
6 13/10.11.2005 9000 Mihai Puscas
33
4.8. Portalul www.forestry.ro – platformă pentru comunicare pentru marketholderii sectorului forestier
Portalul www.forestry.ro foloseşte facilitatile de comunicare si transfer de date oferite de Internet pentru a pune in contact marketholderii sectorului forestier din Romania. Arhitectura si constructia site-ului este coordonata de ingineri silvici si beneficiaza de suportul firmelor partenere pentru domeniile de proiectare in sectorul forestier, programare, consultanta juridica, financiara si aplicatii pentru proiecte de finantare internationala.
Acest portal este membru al FORDAQ (www.fordaq.com), care este cea mai mare bursa on line pentru lemn din lume, având peste 32 000 de membrii.
Dintre facilităţile oferite de acest portal membrilor săi amintim:
- informaţii de pe piaţa lemnului atât pe plan intern cât şi internaţional;
- informaţii privind licitaţiile de masă lemnoasă ;
- cererile şi ofertele firmelor privind lemnul şi produsele din lemn ;
- program de legislaţie forestieră ;
- bază de date cu firmele din domeniul forestier, atât din ţară cât şi din străinătate ;
- informaţii privind târgurile de profil şi alte evenimente relevante pentru sector ;
- normative şi standarde de calitate din diferite ţări, certificare;
- dicţionar de termeni, definiţii;
- consultanţă de specialitate, publicitate, etc.
5. Politicile şi strategiile forestiere
5.1. Strategia forestieră a Uniunii Europene In perioada 1992-1998, sub coordonarea UE a fost elaborată Strategia Forestieră a UE.
Documentul a fost adoptat prin Rezoluţia Consiliului Europei din 15 Decembrie 1998 (1999/C 56/01).
Principalele obiective strategice prevăzute de acest document sunt: • Participarea activă în procesele relevante pentru sectorul forestier; • Elaborarea şi implementarea PFN (Programe Forestiere Naţionale), în acord cu
acordurile internaţionale în vigoare; • Îmbunătăţirea coordonării, comunicării şi cooperării cu domeniile relevante
pentru sectorul forestier; • Promovarea dezvoltării durabile a pădurilor ca parte integrantă a politicii de
conservare şi dezvoltare a zonelor rurale; • Protejarea pădurilor Europei; • Portejarea pădurilor din zonele tropicale; • Atenuarea schimbărilor climatice şi dezvoltarea surselor alternative de energie; • Creşterea competitivităţii, forţei de muncă şi a veniturilor în sectorul forestier • Susţinerea cercetării şi dezvoltării în sectorul forestier;
34
• Promovarea dezvoltării durabile a pădurilor prin cursuri şi programe educaţionale;
• Promovarea dezvoltării durabile a pădurilor prin strategii de comunicare şi informare.
În perioada 1999-2005 Strategia Forestieră a UE a fost implementată la nivelul statelor membre (EU 15, iar din 2004 EU 25), iar în 31-01-2006 s-a finalizat un raport al Consiliului Europei privind implementarea strategiei, pe baza comunicării Comisiei Europene din 10 Martie 2005.
5.2. Planul de Acţiune Forestier al Uniunii Europene
Pe 30 mai 2005, Consiliul Agriculturii din cadrul Consiliului Europei a însărcinat Comisia Europeană să elaboreze Planul de acţiune al Uniunii Europene pentru Managementul Durabil al Pădurilor şi sa-l transmită Consiliului până la jumătatea anului 2006. Comisia Europeană a elaborat Planul de Acţiune al Uniunii Europene pentru Managementul Durabil al Pădurilor pentru perioada 2007-2011 şi la 15-06-2006 l-a transmis Consiliului. Principalele direcţii de acţiune prevăzute de acest document sunt:
1. Creşterea competitivităţii sectorului forestier pe termen lung. Ca obiectiv, se urmăreşte creştere competitivităţii sectorului pe termen lung dar şi o îmbunătăţire a utilizării durabile a produselor şi serviciilor oferite de pădure;
2. Ameliorarea şi protejarea mediului. Obiectivul urmărit constă în menţinerea şi ameliorarea biodiversităţii, sechestrarea carbonului, integritatea, sănătatea şi autoreglarea-stabilitatea ecosistemelor forestiere.
3. Creşterea calităţii vieţii. Obiectivul urmărit constă în conservarea şi ameliorarea dimensiunilor sociale şi culturale a pădurii ca element esenţial al calităţii vieţii.
4. Creşterea coordonării şi comunicării. Obiectivul vizat constă în creşterea coerenţei comunicării, a cooperării trans-sectoriale în vederea realizării unui echilibru la toate nivelurile organizaţionale şi instituţionale între cei trei piloni ai dezvoltării durabile: economic, de mediu şi socio-cultural.
Pentru realizarea acestor deziderate sunt prevăzute în Plan 18 acţiuni cheie. Toate aceste măsuri trebuie implementate de către statele membre. În plus, Comisia Europeană împreună cu ţările membre vor elabora o strategie de comunicare pentru sectorul forestier, va elabora un portal pentru păduri pe website-ul Comisiei, va dezvolta un” European Forest Information and Communication Platform”, şi va organiza evenimente şi campanii de comunicare şi educaţie sub egida “Forest Week” sau “Forest Day”. Implementarea Planului de Acţiune va fi monitorizată şi în anul 2012 va fi elaborat un raport privind modul în care ţările membre au dus la îndeplinire prevederile acestui document.
5.3. Strategia Forestieră a României
Documentul elaborat sub coordonarea MAPDR privind “POLITICA SI STRATEGIA DE DEZVOLTARE A SECTORULUI FORESTIER DIN ROMANIA (2001-2010)” conţine următoarele prevederi:
OBIECTIVUL FUNDAMENTAL al sectorului forestier:
DEZVOLTAREA SECTORULUI FORESTIER IN SCOPUL CRESTERII CONTRIBUTIEI ACESTUIA LA RIDICAREA NIVELULUI CALITATII VIETII, PE BAZA GESTIONARII DURABILE A PADURILOR
35
OBIECTIVE STRATEGICE privind ansamblul sectorului forestier:
• Actualizarea cadrului institutional pentru a realiza implementarea in mod unitar si sustinut a strategiei de dezvoltare a sectorului forestier.
• Dezvoltarea cadrului de reglementare a sectorului forestier.
i. Actualizarea legislaţiei silvice şi de dezvoltare rurală în funcţie de condiţiile impuse de gospodărirea durabilă a fondului forestier naţional; ii. Armonizarea legislaţiei naţionale cu legislaţia specifică a U.E., convenţiile şi acordurile internaţionale la care România este parte semnatară; iii. Adaptarea reglementărilor în vederea promovării în sector a mecanismelor şi instrumentelor economiei de piaţă; iv. Revizuirea şi promovarea actelor normative privind administrarea în regim silvic a fondului forestier naţional prin ocoale silvice, indiferent de natura proprietăţii; v. Adaptarea cadrului de reglementare specific activităţilor de exploatare şi prelucrare a lemnului, la cerinţele şi condiţiile de protecţie şi conservare a mediului; vi. Îmbunătăţirea cadrului legislativ pentru favorizarea asocierii proprietarilor de suprafeţe mici de pădure ; vii. Promovarea actelor normative (printr-un proces participativ) privind :
• crearea de facilităţi deţinătorilor de terenuri forestiere în vederea asigurării
stabilitătii şi creşterii eficacităţii funcţionale a ecosistemelor forestiere,
• managementul ariilor protejate din fondul forestier;
viii. Elaborarea şi promovarea mecanismelor de finanţare şi compensare – stimulare pentru activităţile de conservare a biodiversităţii şi de management al ariilor protejate; ix. Promovarea de norme şi reglementări specifice agenţilor economici din sectorul forestier, necesare desfăşurării de activităţi performante; x. Promovarea de reglementări privind acordarea de facilităţi beneficiarilor cercetărilor şi a celor ce investesc în activitatea de cercetare-dezvoltare.
• Incurajarea asocierii proprietarilor de paduri private precum si a agentilor economici din exploatarea, transportul si prelucrarea lemnului, în organizatii profesionale sau patronale.
A. SILVICULTURA
Politica: MANAGEMENTUL RESURSELOR FORESTIERE IN CONFORMITATE CU CONCEPTUL GESTIONARII DURABILE A CAPITALULUI NATURAL
Obiective si actiuni strategice:
A1. Adaptarea structurilor de administratie silvica si de control al respectarii regimului silvic, la conditiile diversificarii formelor de proprietate asupra terenurilor forestiere
36
Actiuni strategice Priori-tate
Respon- sabili
Parteneri
A1.1. Elaborarea si promovarea unor mecanisme si instrumente de administrare si control bazate pe principiile economiei de piata si a existentei proprietatii private asupra terenurilor
1
APCS
PTF, APS
A1.2. Corelarea structurilor de administrare cu organizarea amenajistica si cadastrala pe unitatile de productie existente si ocoale silvice, indiferent de forma de proprietate
1
APCS
PTF, APS
A1.3. Modernizarea sistemului informational al administratiei silvice centrale si locale
1 APCS PTF, APS
A1.4. Perfecţionarea sistemului de administrare silvica si control
2 APCS APS, PTF
A2. Institutionalizarea conceptului de gestionare durabila a padurilor si asigurarea prin amenajament a cadrului necesar acesteia
Actiuni strategice Priori-tate
Respon- sabili
Parteneri
A2.1. Elaborarea Programului national forestier pentru gestionarea durabila a padurilor şi oficializarea acestuia
1 APCS IC, U, PTF
A2.2. Modernizarea şi adaptarea sistemului informaţional şi folosirea ca subsistem a Sistemului Informatic Geografic (SIG) pentru gestionarea padurilor în România
1
APCS
IC, U
A2.3. Realizarea inventarului forestier national 1 APCS IC, U A2.4. Perfectionarea sistemului de cadastru forestier în concordanta cu cerintele cadastrului general
1 APCS IC, U
A2.5. Modernizarea sistemului de amenajare a padurilor 2 APCS IC, U
A3. Asigurarea integritatii si dezvoltarea fondului forestier, precum si extinderea suprafetei terenurilor cu vegetatie forestier
Actiuni strategice Priori-tate
Respon- sabili
Parteneri
A3.1. Monitorizarea integritatii fondului forestier la nivel national
1 APCS IC, U, ONG
A3.2. Sprijinirea sub raport tehnic si cu material de împadurire a actiunii de creare de paduri în zonele deficitare in vegetatie forestiera
1 APCS PTF, APS
A3.3. Acordarea de compensaţii financiare sau materiale, la cererea proprietarilor, pentru neîncasarea veniturilor, cauzată de restricţiile impuse de respectarea regimului silvic pe suprafeţele ariilor protejate sau de necesitatea protejării unor obiective de interes public
1
APCS
PTF
A3.4. Extinderea suprafetei padurilor si altor categorii de vegetatie forestiera, inclusiv pe terenurile degradate, in afara fondului forestier
2 APCS, APCA
APS, PTF,PTA
A3.5. Sprijinirea realizarii de plantatii forestiere pe terenuri scoase din circuitul agricol, în concordanta cu cerintele
2 APS, PTF,PTA
37
agriculturii durabile APCS, APCA
A3.6. Sprijinirea actiunilor de realizare a perdelelor forestiere de protectie, a aliniamentelor si a altor categorii de plantatii forestiere, în afara fondului forestier
3
APCS, APCA
APS, PTF,PTA
A4. Asigurarea stabilitatii si cresterea eficacitatii functionale a ecosistemelor forestiere
Actiuni strategice Priori-tate
Respon- sabili
Parteneri
A4.1. Protejarea padurilor cu structuri naturale si cvasinaturale 1 APCS IC, APS, PTF
A4.2. Cresterea ponderii regenerarii naturale prin aplicarea tratamentelor intensive adecvate
1 APCS APS, PTF
A4.3 . Promovarea silviculturii pe criterii regionale 1 APCS IC, APS, PTF
A4.4. Identificarea pădurilor care nu sunt corespunzătoare în raport cu potenţialul natural al staţiunilor forestiere pe care se află, a cauzelor ce au condus la starea actuală a acestora şi elaborarea şi aplicarea programelor de refacere specifice a acestor păduri
1
APCS
APS, PTF IC, U
A4.5. Perfectionarea si dezvoltarea sistemului de monitorizare permanenta a starii padurilor
2 APCS PTF, APS
A4.6. Extinderea combaterii biologice a daunatorilor padurii 2 APCS APS, PTF, IC
A4.7. Optimizarea compozitiilor de împadurire în raport cu politica de promovare a speciilor si cu modificarile stationale
2 APCS APS, PTF, IC
A4.8. Utilizarea biotehnologiilor de producere a puietilor pentru speciile valoroase ecologic si economic care nu pot fi inmultite pe cale generativa
3 APCS IC, U
A4.9. Selectarea si promovarea de biotipuri de arbori rezistenti la adversitati si extinderea utilizarii acestora în lucrarile de regenerare a padurilor
3 APCS IC, APS, PTF
A4.10. Protectia calitatii solurilor forestiere 3 APCS IC, APS, PTF
A4.11 Elaborarea normelor tehnice pentru determinarea valorii economice totale a pădurilor şi a vegetaţiei forestiere în raport cu funcţiile atribuite
3 APCS IC, U
A4.12. Implementarea sistemului de evaluare economică totală a pădurilor şi a terenurilor cu vegetaţie forestieră , la nivel zonal şi naţional
3 APCS IC, APS, PTF
A5. Reconstructia padurilor necorespunzatoare ecologic si economic
Actiuni strategice Priori-tate
Respon- sabili
Parteneri
A5.1 Reconstructia ecologica a padurilor afectate de factori dereglatori sau necorespunzatoare structural
1 APCS APS , PTF, IC
38
A5.2 Extinderea lucrarilor de amenajare complexa a bazinelor hidrografice torentiale
2 APCS PTF, APS, IC
A6. Sprijinirea detinatorilor de terenuri forestiere in vederea gestionarii durabile a acestora
Actiuni strategice Priori-tate
Respon- sabili
Parteneri
A6.1. Crearea de facilitati care sa favorizeze asocierea proprietarilor de paduri
1 APCS PTF, APS
A6.2. Asigurarea asistentei tehnice gratuite detinatorilor de păduri private
1 APCS PTF
A6.3. Crearea de facilitati si stimulente pentru proprietarii de terenuri în scopul producerii materialului de reproducere si împaduririi acestor terenuri
2 APCS PTF, P
A6.4. Atragerea de finantari externe 2 APCS PTF
A7. Conservarea biodiversitatii ecosistemelor forestiere si adaptarea cadrului institutional în mod corespunzator
Actiuni strategice Priori-tate
Respon- sabili
Parteneri
A7.1. Dezvoltarea structurii de gestionare a ariilor protejate din fondul forestier, elaborarea planurilor de management ale ariilor protejate si aplicarea acestora
1
APCS
APS, PTF
A7.2. Includerea în amenajamentele silvice a aspectelor legate de conservarea biodiversitatii si a prevederilor din planurile de management ale ariilor protejate
1
APCS
IC, P
A7.3. Inventarierea si protejarea speciilor rare, endemice si periclitate din fondul forestier
1 APCS IC, APS, PTF
A7.4. Conservarea padurilor virgine si cvasivirgine 1 APCS IC, APS, PTF
A7.5. Atragerea de fonduri pentru proiecte de conservare a biodiversitatii în ecosistemele forestiere si pentru managementul ariilor protejate din fondul forestier
1
APCS
APS, PTF, IC, U, ONG
A7.6. Repopularea ecosistemelor forestiere cu speciile disparute din arealul natural
2 APCS IC, AV
A7.7. Refacerea habitatelor forestiere deteriorate 2 APCS IC, AV A7.8. Refacerea jnepenisurilor si includerea terenurilor cu jnepenisuri în fondul forestier, in vederea unei administrari corespunzatoare
2 APCS IC
A7.9. Integrarea în sistemul informational si de monitoring forestier a aspectelor legate de biodiversitate si de management al ariilor protejate si corelarea acestuia cu sistemul national informational si de monitoring al biodiversitatii
2 APCS
IC, U, P
A8. Integrarea ecosistemelor forestiere reprezentative în reteaua nationala a ariilor protejate
Actiuni strategice Priori- Respon- Parteneri
39
tate sabili A8.1. Identificarea tipurilor de ecosisteme si habitate forestiere valoroase din punct de vedere al biodiversitatii
1 APCS IC, U, ONG
A8.2. Includerea tuturor tipurilor de ecosisteme forestiere reprezentative în sistemul national de arii protejate
2 APCS IC, U
A8.3. Identificarea si delimitarea coridoarelor de legatura pentru prevenirea fragmentarii habitatelor, cu evidentierea lor în amenajamentele silvice
3 APCS IC, U, APS, ONG
A9. Dezvoltarea ofertei de servicii si produse ale padurii, altele decât lemnul
Actiuni strategice Priori-tate
Respon- sabili
Parteneri
A9.1. Incurajarea privatizarii si a investitiilor in domeniu 1 APCS PTF, P
A10. Constientizarea publicului, detinatorilor de terenuri forestiere si a mediului politic si decizional privind rolul si importanta patrimoniului forestier national
Actiuni strategice Priori-tate
Respon- sabili
Parteneri
A10.1. Constientizarea si educarea populatiei in scopul cunoasterii si protejarii padurii şi faunei si al practicarii unui turism ecologic
1 APCS PTF, U, P, ONG
A10.2. Constientizarea mediului politic si decizional cu privire la necesitatea punerii în aplicare a politicii şi strategiei de dezvoltare a sectorului forestier
1
APCS
PTF, IC, U, ONG
A10.3. Dezvoltarea activitatilor de informare, sprijin tehnic si consultanta in domeniul forestier
2 APCS IC, U, P, APS, PTF
A10.4. Consolidarea conexiunii şi de la cetăţeni către factorii de decizie
2 APCS PTF, ONG
A10.5. Asigurarea transparenţei în toate acţiunile de interes public
2 APCS PTF, ONG
B. EXPLOATAREA, TRANSPORTUL SI PRELUCRAREA LEMNULUI
Politica: Integrarea activitatilor de exploatare si prelucrare a lemnului IN CONCEPTUL GESTIONARII DURABILE A CAPITALULUI NATURAL, în scopul valorificarii superioare a resursei lemnoase
Obiective si actiuni strategice:
B1. Cresterea nivelului general de eficienta a activitatilor de exploatare, transport si prelucrare a lemnului
Actiuni strategice Priori-tate
Respon- sabili
Parteneri
B1.1. Modernizarea si dezvoltarea capacitatilor de exploatare si prelucrare a lemnului prin stimularea investitiilor autohtone
1 APCIC P, APP,
40
si straine (inclusiv pe baza contractelor pe termen lung), in concordanta cu marimea si structura resurselor forestiere
APCS
APS
B1.2. Sustinerea organizarii industriei de exploatare si prelucrare a lemnului sub forma de intreprinderi mici si mijlocii
2 APCIC APP, P
B2. Ecologizarea activitatilor de exploatare si prelucrare a lemnului
Actiuni strategice Priori-tate
Respon- sabili
Parteneri
B2.1. Promovarea unor metode si tehnologii de exploatare a lemnului cât mai putin agresive pentru componentele ecosistemului forestier
1 APCS, CD APCIC
IC, U, APP, P
B2.2. Promovarea unor tehnologii de prelucrare a lemnului cu impact redus asupra mediului
2 APCS, CD APCIC
IC, U, APP, P
B3. Imbunatatirea accesibilitatii fondului forestier, în corelatie cu metodele si tehnologiile moderne de exploatare a lemnului, respectând cerintele de protectie a mediului
Actiuni strategice Priori-tate
Respon- sabili
Parteneri
B3.1. Extinderea reţelei de drumuri forestiere 1 APCS IC B3.2. Modernizarea şi consolidarea drumurilor forestiere existente
1 APCS APS, PTF
B3.3. Marirea gradului de accesibilitate interioară prin amplasarea unei retele de cai de colectare, având ca scop reducerea distantei medii si utilizarea unor metode si tehnologii de lucru ecoprotective
1
APCS, APCIC
IC, U, APS
B3.4. Dezvoltarea sistemei de maşini şi funiculare pasagere pentru accesibilizarea interioară a arboretelor la nivel de parcelă
2 APCS, APCIC
PTF, P IC, U
C. MARKETING
Politica: Valorificarea resurselor forestiere prin PROMOVAREA produselor cu grad înalt de elaborare, în vederea dezvoltarii durabile a sectorului
Obiective si actiuni strategice:
C1. Crearea unei infrastructuri de marketing la nivelul sectorului forestier
Actiuni strategice Priori-tate
Respon- sabili
Parteneri
C1.1. Infiintarea unui sistem propriu pentru culegerea şi gestionarea informatiilor forestiere si asigurarea accesului tuturor factorilor interesati la acestea
1
APCS
PTF, APSP, APP
C1.2. Dezvoltarea sistemului bursier la nivel national pentru toate categoriile de produse forestiere
2 APCIC PTF, APS
41
C2. Consolidarea pietelor traditionale externe si câstigarea de noi piete prin promovarea prioritara a produselor cu grad înalt de prelucrare
Actiuni strategice Priori-tate
Respon- sabili
Parteneri
C2.1. Promovarea actiunii de certificare a padurilor si a lantului de custodie
1 APCS APS, PTF
C2.2. Sprijinirea promovarii marcilor românesti pe diverse piete
2 APCIC APP, P
D. CERCETARE, INVATAMANT SI FORMARE PROFESIONALA CONTINUA
Politica: DEZVOLTAREA CERCETARII STIINTIFICE SI INVATAMANTULUI PENTRU GESTIONAREA DURABILA A PADURILOR, RELANSAREA ECONOMICA A SECTORULUI FORESTIER SI PENTRU AMELIORAREA CONDITIILOR DE MEDIU LA NIVEL NATIONAL, REGIONAL SI GLOBAL
Obiective si actiuni strategice:
D1. Reconsiderarea si adaptarea invatamantului si cercetarii forestiere la cerintele gestionarii durabile in conditiile economiei de piata
Actiuni strategice Priori-tate
Respon- sabili
Parteneri
D1.1. Perfectionarea cadrului institutional si de reglementare (inclusiv privind sistemul de finantare) a activitatilor de cercetare-dezvoltare si de învatamânt din domeniul forestier si modernizarea infrastructurii acestora, în concordanta cu cerintele nationale si exigentele internationale
1
APCI, CD
IC, APCS
D1.2. Promovarea de cercetari complexe interdisciplinare referitoare la cunoasterea ecosistemelor forestiere virgine si cvasivirgine, conservarea biodiversitatii precum si a legilor de structurare si functionare a padurii
1
APCS, APCI, CD
APS, PTF, IC, U
D1.3. Dezvoltarea cercetarilor în domenii prioritare de importanta nationala si internationala (schimbari climatice, reconstructie ecologica, ameliorarea starii de sanatate a padurilor si crearea unui sistem general de gestionare valorica a acestora, amenajarea complexa a bazinelor hidrografice torentiale, tehnologii ecologice de exploatare, studiul lemnului, retehnologizarea industriilor de exploatare si prelucrare a lemnului etc.)
1
CD, APCI, APCS, APCIC
IC, U
D1.4. Restructurarea si adaptarea planului de învatamânt în sensul acordarii unei ponderi corespunzatoare disciplinelor specifice economiei de piata, legislatiei forestiere si activitatii de instruire practica
1
APCI, APCS, APCIC
U, IC
D1.5. Infiintarea unor centre nationale pentru: (i) dezvoltarea si diversificarea cercetarii cinegetice, (ii) supravegherea si mentinerea starii de sanatate a padurilor
1
CD, APCS, APCI,
IC, U, APP, P, NGO
D1.6. Înfiintarea unui centru international pentru protejarea 2 APCI U, IC, CD
42
padurilor virgine si cvasivirgine D1.7. Restructurarea curriculara si institutionala a învatamântului în domeniul forestier si integrarea acestuia cu activitatile de cercetare-dezvoltare
2
APCI
U, IC, CD, APCS
D1.8. Ameliorarea sistemului actual de recrutare si promovare a personalului didactic din invatamantul forestier de toate gradele in sensul cresterii eficientei, exigentei si performantei
3
APCI, CD
APCS, APCIC, U
D2. Dezvoltarea pregatirii profesionale continue
Actiuni strategice Priori-tate
Respon- sabili
Parteneri
D2.1. Instruirea periodica a proprietarilor particulari pentru gestionarea durabila a padurilor si respectarea regimului silvic
1 APCS, PTF, IC, U, P
D2.2. Institutionalizarea sistemului de pregatire profesionala continua în domeniul forestier si acordarea de grade profesionale pe aceasta baza
2 APCS, APCIC
APS, APP
Abrevieri:
APCS - Autoritatea publica centrala pentru silvicultura APCIC - Autoritatea publica centrala pentru industrie si comert APCA - Autoritatea publica centrala pentru agricultura APCI - Autoritatea publica centrala pentru invatamant CD - Autoritatea centrala pentru cercetare-dezvoltare APS - Administraţia padurilor statului IC - Institute de cercetare U - Universitati AVP - Asociatii de vanatoare si pescuit PTF - Proprietari de terenuri forestiere PTA - Proprietari de terenuri agricole APP - Asociatii patronale si profesionale P - Societati comerciale si intreprinzatori particulari ONG - Organizatii non-guvernamentale
5.4. Programul Forestier Naţional (PFN)
După Conferinţa Naţiunilor Unite pentru Mediu şi Dezvoltare de la Rio de Janeiro
(1992), la nivel internaţional s-a acordat o atenţie deosebită programelor forestiere naţionale (PFN), considerate un instrument eficient pentru rezolvarea problemelor forestiere importante atât din ţările în curs de dezvoltare, cât şi din ţările dezvoltate din întreaga lume. Multe dintre documentele ulterioare ale Comisiei Interguvernamentale pentru Păduri (IPF) şi ale Forumului Interguvernamental pentru Păduri (IFF) se referă la elaborarea şi implementarea programelor forestiere naţionale. Pe plan european, s-a recunoscut că PFN pot contribui la rezolvarea unor probleme forestiere dificile şi la armonizarea unor interese divergente din domeniul forestier, în spiritul conceptului nou de gestionare durabilă a pădurilor. Problema elaborării programelor forestiere a fost abordată la Conferinţele Ministeriale pentru Protecţia Pădurilor în Europa de la Helsinki
43
(1993), Lisabona (1998) şi Viena (2003), subliniindu-se, în special la aceasta din urmă, rolul şi importanţa lor în întărirea sinergiilor pentru gestionarea durabilă a pădurilor. România, ca ţară semnatară a documentelor respective, a iniţiat încă din 1994, inclusiv cu sprijin din partea Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO), adaptarea politicilor şi strategiilor sale forestiere la exigenţele unei asemenea gestionări, precum şi la condiţiile social–economice create după anul 1990. Pe această linie, un obiectiv de bază îl constituie armonizarea cerinţelor de ordin economic cu imperativele privind sporirea continuă a rolului pădurilor în ameliorarea condiţiilor de mediu şi de viaţă. Acest obiectiv, precum şi obiectivele strategice incluse în ultima versiune, din 2005, a strategiei dezvoltării sectorului forestier, au stat la baza elaborării Programului Forestier Naţional. Vizând asigurarea gestionării durabile a pădurilor ţării, Programul cuprinde prevederi referitoare la: politici, instituţii şi instrumente necesare; conservarea şi dezvoltarea resurselor forestiere; polifuncţionalitatea ecosistemelor forestiere, stabilitatea şi starea de sănătate a acestora; conservarea şi ameliorarea diversităţii biologice; menţinerea şi intensificarea funcţiilor de producţie, de protecţie şi sociale ale ecosistemelor forestiere; aportul cercetării ştiinţifice şi învăţământului de profil la dezvoltarea şi implementarea conceptului de gestionare durabilă a pădurilor. La structurarea Programului Forestier Naţional s-a avut în vedere ca urmărirea modului în care se realizeză prevederile lui să se poată face în raport cu sistemul pan–european de criterii şi indicatori de gestionare durabilă a pădurilor, sistem care a fost adaptat corespunzător la condiţiile României, potrivit recomandărilor Conferinţei Ministeriale pentru Protejarea Pădurilor în Europa de la Viena. Programul s-a realizat cu participarea largă a reprezentanţilor unui mare număr de instituţii, asociaţii patronale şi profesionale, organizaţii non-guvernamentale etc. implicate sau interesate, direct sau indirect, în problema gestionării durabile a pădurilor din ţara noastră.
5.5. Planul Naţional Strategic pentru Dezvoltare Rurală pentru 2007-2013
Planul National Strategic (PNS) si Programul National pentru Dezvoltare Rurala (PNDR) aferente perioadei 2007-2013 au fost elaborat de catre Autoritatea de Management pentru Programul National de Dezvoltare Rurala din cadrul Ministerului Agriculturii, Padurilor si Dezvoltariii Rurale din Romania in conformitate cu Articolul 11 si 12 al Regulamnetului Consiliului 1698/2005 si Liniile Directoare Strategice Comunitare pentru Dezvoltare Rurala.
In ceea ce priveste gradul de acoperire PNDR va cuprinde teritoriul rural romanesc. In acest sens teritorul rural in Romania este considerat teritoriul care are o densitate a populatiei mai mica de 150 de locuitori pe km2 .Astfel 93,6%din suprafata Romaniei o reprezinta spatiul rural si 48 % din populatia totala reprezinta populatia rurala.
Din analiza situatiei curente a spaţiului rural din România reiese necesitatea accelerarii proceselor de restructurare si modernizare din spatiul rural, având în vedere importanta economica si sociala a acestora pentru asigurarea unei dezvoltari economice integrate si durabile a spatiului rural.
Acest lucru poate fi realizat prin promovarea dezvoltarii functiilor agricole ale zonelor rurale însotite de promovarea în egala masura a functiilor non-agricole ale acestor zone, model compatibil cu politica economica si sociala a Uniunii Europene, al carei obiectiv principal consta în reducerea disparitatilor de dezvoltare între regiunile UE si, implicit, în diminuarea decalajelor de dezvoltare între rural si urban.
Obiective generale pentru perioada 2007-2013 ale României sunt: • Dezvoltarea unui sector agricol si forestier competitiv bazat pe cunoastere si
initiativa privata, capabil sa se adapteze schimbarilor pe termen lung, care ia în considerare regulile comunitare, conserva mediul înconjurator si consolideaza
44
sectorul de procesare. • Mentinerea calitatii si a diversificarii spatiului rural si forestier în vederea obtinerii
unui echilibru între activitatile umane si conservarea resurselor naturale • Îmbunatatirea standardelor de viata în vederea asigurarii unei ocupari durabile a
zonelor rurale si a contribuirii la un echilibru teritorial atât din punct de vedere economic cît si social
• Implementarea unui program pilot LEADER Principalele categorii de beneficiari ai masurilor din Programul de Dezvoltare
Rurala sunt: - Persoane implicate în principal în activitati agricole si silvice; - Persoane care promoveaza cooperarea (asociatii ale producatorilor, asociatii ale utilizatorilor de apa, organizatii de îmbunatatiri funciare, asociatii ale proprietarilor de paduri si ale administratorilor de paduri, grupuri de producatori, organizatii non-guvernamentale, etc); - Micro întreprinderi non-agricole care creaza locuri de munca în spatiul rural; - Întreprinderi pentru procesarea produselor agricole si silvice pentru rolul pe care îl au la dezvoltarea generala a zonelor rurale; - Exploatatiile agricole si/sau silvice care utilizeaza terenurile agricole si/sau silvice precum si terenurile agricole si/sau silvice din reteaua Natura 2000 unde activitatea agricola sau silvica este recomandata pentru atingerea obiectivelor de mediu si pentru mentinerea diversitatii peisajului; - Exploatatiile agricole si/sau silvice care aplica voluntar angajamente de protectia mediului; - Grupuri de actiune locala active din spatiul rural ; - Tineri barbati si femei pentru întinerirea structurii populatiei rurale si pentru promovarea spirtului antreprenorial.
5.6. Rezoluţiile Conferinţelor Ministeriale privind Protecţia Pădurilor în Europa
Conferinţele Ministeriale privind Protecţia pădurilor în Europa (Strassbourg, 1990; Helsinki, 1993; Lisabona, 1998; Viena, 2004) au urmărit să atragă atenţia factorilor de decizie privind multiplele oportunităţii pe care le poate oferi pădurea în contextul dezvoltării durabile precum şi pericolele care ameninţă pădurea şi gestionarea durabilă a acesteia. În acest sens prin respectarea funcţiilor sociale, economice, ecologice şi culturale ale pădurii va creşte contribuţia sa la dezvoltarea durabilă a societăţii, în special la dezvoltarea zonelor rurale, la asigurarea de resurse naturale. Societatea, înţelegând rolurile multiple ale pădurii şi recunoscând importanţa conservării şi gestionării durabile a pădurilor, va sprijini dezvoltarea sănătoasă a sectorului forestier prin elaborarea unor cadre legislative, instituţionale, economice şi sociale favorabile aplicării gestionării durabile a pădurilor, luării unor decizii corecte privind folosirea superioară a produselor din lemn şi a celor nelemnoase şi a serviciilor pe care le oferă pădurea, şi privind reducerea presiunilor care afectează sănătatea şi vitalitate pădurii. Relaţia dintre societate şi sectorul forestier va fi întărită, recunoscându-se rolul pădurii ca rezervor important de resurse naturale, responsabilitatea Europei în demonstrarea integrării tuturor funcţiilor pădurii şi în producerea şi folosirea inovativă a lemnului, a produselor nelemnoase şi a serviciilor. Moştenirea unor păduri sănătoase şi diverse din punct de vedere biologic de către generaţiile viitoare, contribuţia pozitivă la ciclurile globale de carbon şi hidrologice, protecţia solului şi a apelor, protecţia populaţiei şi a infrastructurilor împotriva dezastrelor naturale, crearea de surse de venituri şi de locuri de muncă în special în zonele rurale şi importanţa în asigurarea
45
unor valori recreaţionale şi culturale pentru toţi oamenii, sunt caracteristici asociate cu pădurea pe baza cărora generaţii de proprietari de păduri şi societatea în general au construit şi vor continua să construiască valorile prezente şi viitoare. În spiritul celor afirmate mai sus, miniştrii responsabili de sectorul forestier şi-au luat următoarele angajamente: - să îmbunătăţească aspectele sociale şi economice legate de gestionarea durabilă a pădurilor şi să întărească legăturile dintre sectorul forestier şi societate prin intensificarea dialogului şi a înţelegerii comune în ceea ce priveşte gestionarea durabilă a pădurilor şi a rolului acestora şi al silviculturii. În acest sens a fost adoptată Rezoluţia L1: Oameni, păduri şi silvicultură – Ameliorarea aspectelor economice şi sociale ale gestionării durabile a pădurilor. - să promoveze gestionarea durabilă a pădurilor în vederea creşterii contribuţiei acestora la conservarea diversităţii biologice, la reducerea efectelor negative ale poluării atmosferice şi ale schimbărilor climatice şi la lupta împotriva deşertificării. În acest sens a fost adoptată Rezoluţia L2: Criterii, indicatori şi directive la nivel operaţional pentru gestionarea durabilă a pădurilor. - să se pornească acţiuni concrete atât la nivel naţional cât şi european pentru implementarea hotărârilor Adunării Generale a Naţiunilor Unite referitoare la păduri; - să se urmărească implementarea rezoluţiilor şi să se distribuie rezultatele obţinute tuturor factorilor interesaţi, forurilor internaţionale pentru a se ajunge la un consens în ceea ce priveşte politica forestieră şi implementarea unor importante acorduri şi hotărâri politice privind silvicultura. - să se ajungă la un consens privind necesităţile şi aspectele legate de un instrument legislativ pentru gestionarea, conservarea şi dezvoltarea durabilă a pădurilor. Rezoluţiile şi hotărârile adoptate în cadrul acestor Conferinţe Ministeriale sunt obligatorii pentru toate statele semnatare şi implementarea lor se urmăreşte prin monitorizarea unor indicatori specifici.
6. Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2007-2013
6.1. Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR)
Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) are la bază REGULAMENTUL CONSILIULUI (CE) NR. 1698/2005, din 20 septembrie 2005, privind sprijinul pentru dezvoltare rurala acordat din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurala (FEADR).
Misiunea FEADR este să contribuie la promovarea unei dezvoltari rurale durabile în întreaga Comunitate, venind în completarea politicilor de piata si de sustinere a veniturilor aplicate în cadrul politicii agricole comune, al politicii de coeziune si al politicii comune în domeniul pescuitului.
Obiectivele FEADR: (a) îmbunatatirea competitivitatii agriculturii si silviculturii prin sprijinirea restructurarii, dezvoltarii si inovatiei; (b) îmbunatatirea mediului si a spatiului rural, prin sprijinirea gestionarii terenurilor; (c) îmbunatatirea calitatii vietii în mediul rural si promovarea diversificarii activitatilor economice. Obiectivele prevazute la alineatul sunt puse în aplicare prin intermediul celor patru axe.
AXA 1: Îmbunatatirea competitivitatii sectoarelor agricol si forestier
46
Masuri: Sprijinul ce vizeaza competitivitatea sectorului agricol si silvic are ca obiect: (a) masuri pentru diseminarea cunostintelor si îmbunatatirea potentialului uman, prin:
(i) formare profesionala si actiuni de informare, inclusiv în ceea ce priveste difuzarea cunostintelor stiintifice si a practicilor inovatoare pentru persoanele angrenate în sectoarele agricol, alimentar si forestier, (ii) instalarea tinerilor fermieri, (iii) pensionarea timpurie a fermierilor si a muncitorilor agricoli, (iv) utilizarea serviciilor de consiliere de catre fermieri si detinatorii de padure, (v) instituirea unor servicii de administrare, sprijin si consiliere a fermelor, precum si a unor servicii de consiliere în sectorul forestier;
(b) masuri de restructurare si dezvoltare a capitalului fizic, precum si de promovare a inovatiei, prin:
(i) modernizarea exploatatiilor agricole, (ii) îmbunatatirea valorii economice a padurilor, (iii) cresterea valorii adaugate a produselor agricole si forestiere, (iv) cooperarea pentru realizarea de noi produse, procese si tehnologii în sectoarele agricol, alimentar si forestier, (v) îmbunatatirea si dezvoltarea infrastructurii necesare evolutiei si adaptarii sectoarelor agricol si forestier, (vi) refacerea potentialului de productie agricola afectat de catastrofe naturale si instituirea unor actiuni de prevenire corespunzatoare;
(c) masuri pentru îmbunatatirea calitatii productiei si a produselor agricole prin: (i) sprijinirea fermierilor în vederea adaptarii la standardele impuse, adoptate pe baza legislatiei comunitare, (ii) încurajarea fermierilor sa participe la schemele de calitate alimentara, (iii) sprijinirea grupurilor de producatori în activitatile de informare si promovare pentru produsele care fac obiectul unor scheme de calitate alimentara;
(d) masuri tranzitorii pentru Republica Ceha, Estonia, Cipru, Letonia, Lituania, Ungaria, Malta, Polonia, Slovenia si Slovacia, în ceea ce priveste:
(i) sprijinirea exploatatiilor agricole de semisubzistenta în curs de restructurare, (ii) sprijinirea constituirii grupurilor de producatori.
AXA 2: Îmbunatatirea mediului si a spatiului rural Masuri: Sprijinul prevazut în prezenta sectiune are ca obiect: (a) masurile privind utilizarea durabila a terenurilor agricole, prin:
(i) plati destinate fermierilor din zonele montane pentru a compensa handicapurile naturale, (ii) plati destinate agricultorilor din zonele care prezinta handicapuri, altele decât zonele montane, (iii) plati Natura 2000 si plati aferente Directivei 2000/60/CE, (iv) plati de agro-mediu, (v) plati pentru bunastarea animalelor, (vi) sprijin pentru investitii neproductive;
(b) masurile privind utilizarea durabila a terenurilor forestiere, prin: (i) sprijin pentru prima împadurire a terenurilor agricole, (ii) sprijin pentru prima instalare a sistemelor agro-forestiere pe terenuri agricole, (iii) sprijin pentru prima împadurire a terenurilor neagricole, (iv) plati Natura 2000, (v) plati de silvo-mediu
47
(vi) sprijin pentru reconstituirea potentialului forestier si adoptarea unor masuri de prevenire, (vii) sprijin pentru investitii neproductive.
AXA 3: Calitatea vietii în mediul rural si diversificarea economiei rurale Masuri: Sprijinul în temeiul prezentei sectiuni cuprinde: (a) masuri de diversificare a economiei rurale, în special:
(i) diversificarea spre activitati neagricole, (ii) sprijinul pentru înfiintarea si dezvoltarea micro-întreprinderilor, pentru promovarea spiritului întreprinzator si consolidarea tesutului economic, (iii) promovarea activitatilor turistice,
(b) masuri de îmbunatatire a calitatii vietii în mediul rural, în special: (i) servicii de baza pentru economie si pentru populatia rurala, (ii) renovarea si dezvoltarea satelor, (iii) conservarea si punerea în valoare a patrimoniului rural;
(c) o masura pentru asigurarea formarii si informarii agentilor economici din domeniile care intra sub incidenta axei 3; (d) o masura privind dobândirea de competente si animarea în vederea elaborarii si punerii în aplicare a unei strategii locale de dezvoltare. AXA 4: Leader Definitia abordarii Leader Abordarea Leader cuprinde cel putin urmatoarele elemente: (a) strategii locale de dezvoltare pe zone, concepute pentru zone rurale clar definite la nivel subregional; (b) parteneriate public-private la nivel local, denumite în continuare „grupuri de actiune locala”; (c) o abordare ascendenta cu o putere decizionala pentru grupurile de actiune locala în ceea ce priveste elaborarea si punerea în aplicare a unor strategii locale de dezvoltare; (d) o conceptie si o punere în aplicare multisectoriale ale strategiei, bazate pe interactiunea dintre actorii si proiectele din diverse sectoare ale economiei locale; (e) punerea în aplicare a unor abordari inovatoare; (f) punerea în aplicare a unor proiecte de cooperare; (g) interconectarea parteneriatelor locale.
În conformitate cu Articolul 11 si 12 al Regulamentului Consiliului 1698/2005 si cu liniile Directoare Strategice Comunitare pentru Dezvoltare Rurală, MAPDR a elaborat Programul National pentru Dezvoltare Rurala (PNDR) aferent perioadei 2007-2013 .
Unele aspecte generale privind PNDR sunt prezentate în capitolul 5.5. al cursului. În cele ce urmează sunt prezentate cele 4 axe şi măsurile urmează a fi sprijinite din acest fond.
Fondurile europene alocate pentru PNDR pentru perioada 2007/2013 sunt de 8,022 mld. Euro; din care 7,5 mld. Euro pentru măsuri de dezvoltare rurală, iar diferenţa este alocată pentru costurile de transfer a plăţilor. Alocarea fondurilor pe axe este următoarea: AXA 1: Cresterea competitivitãtii sectorului agricol si forestier - 45% - 3,25 mld. Euro AXA 2: Gospodãrirea terenurilor agricole si forestiere - 25% - 1,8 mld. Euro AXA 3: Imbunãtãtirea calitãtii vietii n mediul rural - 30% - 2,12 mld . Euro AXA 4: LEADER - 2,5% 180,5 mil Euro
48
Fondurile pentru Dezvoltare Rurală vor veni prin Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP – fosta Agenţie SAPARD). APDRP are 42 de oficii judeţene, la care se vor putea depune proiecte începând cu primăvara anului 2007.
Alocarea de 45% din totalul fondurilor pentru Axa 1: Cresterea competitivitatii sectoarelor agricol si forestier este justificata de continuarea procesului de restructurare si modernizare a sectorului agroalimentar si a celui forestier pentru îmbunatatirea performantelor întreprinderii si obtinerea de noi tehnologii, precum si de prioritatile nationale în domeniul agriculturii care urmaresc reparcelarea terenurilor agricole, dezvoltarea infrastructurii agricole, sprijinirea transformarii fermelor de semi-subzistenta în exploatatii viabile din punct de vedere comercial, precum si stimularea dezvoltarii unui sector agricol si forestier competitiv care sa faca fata cerintelor unei piete internationale. În cadrul Axei 1 sunt incluse si masurile care au ca obiective specifice sprijinul pentru investitii in exploatatii agricole si silvice, procesarea produselor agricole si silvice, infiintarea grupurilor de producatori, suport pentru stabilirea tinerilor în mediul rural, pensionarea timpurie, mentinerea si dezvoltarea functiilor economice, ecologice si sociale ale padurilor în zonele rurale, si activitati pentru formare si consultanta.
Pentru Axa 2: Îmbunatatirea mediului si a peisajului rural alocarea de 25% din totalul fondurilor se face prin masuri de sprijin pentru utilizatorii de terenuri agricole si forestiere. Sunt vizati fermierii care îsi desfasoara activitatea în zonele cu handicap natural, in siturile Natura 2000, fermierii care aplica voluntar masuri de agro-mediu, pentru bunastarea animalelor si pentru investitii neproductive. De asemenea, sunt finantate masuri privind utilizarea durabila a terenurilor forestiere cum ar fi: prima impadurire a terenurilor agricole, prima instaleare a unor sisteme agro-forestiere a terenurilor agricole, prima impadurire a terenurilor neagricole, plati Natura 2000, plati pentru masuri de silvo-mediu, reconstituirea potentialului forestier si a adoptarea de masuri de prevenire si investitii non productive productive.
În cadrul acestei axe în perioada de programare 2007 -2013, prioritatile stabilite în Planul National pentru Dezvoltare Rurala se vor corela cu cele nationale.
Axa 3: Calitatea vietii în zonele rurale si diversificarea economiei rurale are o pondere de 30% din alocarile financiare, având în vedere ca pe lânga masurile de diversificare a activitatilor neagricole si turismului rural sunt prevazute si masuri pentru renovarea satelor, infrastructura rurala si pregatirea formatorilor. De mentionat ca fata de SAPARD unde masura de infrastructura rurala reprezenta 80% din axa III, în PNDR, ea este limitata ca tipuri de investitii si amplasare la nivelul localitatilor rurale, sens în care ponderea alocarilor financiare pentru aceasta axa este mai redusa.
Axa 4: LEADER are o pondere de minim 2,5% din alocarile pentru cele trei axe pentru perioada 2010-2013, în vedrea implementarii masurilor stipulate în Regulamentul 1698/2005 la art. 34. Pentru perioada 2007-2009, sprijinul va fi acordat pentru formarea si sustinerea parteneriatelor publice-private la nivel local, elaborarea si promovarea strategiilor locale de dezvoltare, finantarea cercetarilor si pregatirea cererilor pentru sprijin, obiective sustinute prin axa 3.
6.2. PNDR-Axa 1: Creşterea competitivităţii produselor agricole şi silvice
Alocare fonduri EU: 45% - 3,25 mld. Euro
49
Exemplu fişă măsură AXA 1(variantă de lucru). 1.TITLUL MASURII : 123 - Creşterea valorii adaugate a produselor agricole şi forestiere 2. BAZA LEGALA : Articolul 20(b) (iii) şi 28 din Regulamentul (EC) Nr 1698/2005. Articolul 19 si punctul 5.3.1.2.3 din Anexa II a Regulamentului (CE) nr. 1974/2006 3. CODUL MASURII : 123 a – agricultura b - silvicultura 4. MOTIVATIA SPRIJINULUI : a – agricultura În perioada 1998-2003 s-a înregistrat o scadere a procesarii produselor agricole cum ar fi : carne (40%), lapte (40%), brânzâ (30%), grâu şi făină de secară (echivalent grâu) (17%), margarină (27%); numărul agenţilor economici din industria alimentară a crescut nesemnificativ de la 10.237 la 10.688. Consumurile de produse agroalimentare (kg/cap de locuitor), în 2003, au fost de: 162,8 pentru cereale, 147,8 pentru legume şi produse de legume, 95,4 pentru cartofi, 59,6 pentru fructe, acestea cunoscând evoluţiile specifice unei ţări în care veniturile populaţiei sunt scăzute: consum ridicat de produse din cereale, legume si produse din legume, cartofi şi consum scăzut de lapte şi produse din lapte, carne şi produse din carne. (conform PNS) b - silvicultura
50
Numeroase comunităţi rurale din zonele cu păduri depind de procesarea lemnului, acest sector însă nu este suficient de dezvoltat necesitând investiţii pentru introducerea standardelor UE, privind calitatea produselor, protecţia mediului şi asigurarea protecţiei muncii. In anul 2005 a fost revizuit cadrul legal privind reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si forestiere. Astfel, se estimează că suprafaţa pădurilor proprietate privata si proprietate publica locala va fi de aproximativ 65% din suprafaţa totala a pădurilor. (conform PNS)
* * * Având în vedere situaţia naţională, trebuie încurajate investiţiile în întreprinderi mici şi mijlocii de procesare. Pe lângă creşterea veniturilor familiilor de întreprinzători această activitate va genera locuri de muncă. Procesarea produselor agricole şi forestiere ar trebui să fie realizate, pe cât posibil în zonele unde materiile prime sunt produse, având în vedere evitarea cheltuielilor suplimentare de transport şi reducerea emisiilor de gaze. 5. OBIECTIVELE MASURII Imbunatatirea prelucrării şi comercializării produselor agricole şi forestiere primare prin susţinerea investiţiilor care au următoarele obiective: consolidarea eficienţei sectoarelor prelucrării şi comercializării, promovarea prelucrării produselor agricole şi forestiere destinate energiei regenerabile, dezvoltarea de noi tehnologii şi introducerea inovatiilor, deschiderea de noi debuşee comerciale pentru produsele de agricultură şi silvicultură, punerea accentului pe calitate, îmbunătăţirea protecţiei mediului, a securităţii la locul de munca, a igienei şi bunăstarii animalelor. In acest sens sunt incurajate I.M.M-urile şi alte intreprinderi având o anumită dimensiune, care sunt cele mai în masură să aducă un plus de valoare produselor locale (pct. 23 din Regulamentul (CE) Nr. 1698/2005).
6. SCOPUL SI ACTIUNILE MASURII : Scopul sprijinului acordat prin măsură este cresterea valorii adaugate a produselor agricole şi silvice pentru: • imbunatatirea eficientei sectorului de procesare si marketing, creşterea calităţii produselor,
aplicarea măsurilor de protectia mediului, sanitare şi igiena si creşterea bunastării animalelor, • introducerea de noi tehnologii si inovatii în domeniul procesării productiei agricole; • adaptarea la cerintele pietei, în funcţie de resursele locale, a prelucrarii si comercializarii
produselor agricole, din punct de vedere a cantitatii, calitatii si tipului ofertei, deschiderea a noi oportunitati de piata;
• îmbunatatirea competitivitatii unitatilor de prelucare si comercializare in vederea crearii premizelor pentru creşterea veniturilor producatorilor ;
• promovarea investitiilor în scopul obtinerii de combustibil ecologic (bioetanol şi biodisel) • Asigurarea securităţii la locul de muncă • Crearea şi păstrarea locurilor de muncă, în special în mediul rural • Creşterea productivităţii muncii. Prioritate trebuie acordată investiţiilor pentru atingerea standardelor comunitare, cu scopul de a profita de perioada de graţie (36 de luni de la data aderarii României la Uniunea Europeană) cînd aceste investiţii sunt eligibile. După această perioadă eligibilitatea este asigurată numai pentru standardele recent introduse. Proiectele beneficiare de cofinanţare de la FEADR trebuie să îndeplinească standardele semnificative după realizare.
51
7. BENEFICIARI: a) agricultura:
- persoane juridice autorizate, conform legislaţiei în vigoare, din domeniul prelucrarii primare a produselor agricole:
- microîntreprinderi - mai puţin de 10 angajaţi şi mai puţin de 2 mil Euro cifră de afaceri
- întreprinderi mici - mai puţin de 50 angajaţi şi mai puţin de 10 mil Euro cifră de afaceri
- întreprinderi mijlocii - mai puţin de 250 angajaţi şi mai puţin de 50 mil Euro cifră de afaceri
b) silvicultura: - persoane juridice autorizate, conform legislaţiei în vigoare, din domeniul prelucrarii
primare a produselor forestiere: - microîntreprinderi - mai puţin de 10 angajaţi şi mai puţin de 2 mil Euro cifră
de afaceri în conformitate cu recomandarea CE nr. 361/2003. 8. TIPURI DE INVESTITII (ELIGIBILE/NEELIGIBILE): Sectoarele de productie primara prevazute pentru sprijin in cadrul acestei masuri sunt: lapte si produse lactate; carne, produse din carne si oua; legume, fructe si cartofi; cereale; oleaginoase; vita de vie; plantele textile (in si canepa), miere de albine, plante medicinale si aromatice, ciuperci, melci si broaste.
Sprijinul va fi acordat pentru investitii (Articolul 28 din Regulamentul (CE) Nr. 1698/2005)
care:
a) imbunatatesc performanta generala a intreprinderii; b) vizează procesarea si/sau marketingul produselor cuprinse in Anexa I a Tratatului, exceptand produsele pescareşti şi a produselor forestiere precum si/sau dezvoltarea de noi produse, procedee şi tehnologii în legătură cu produsele prevazute în Anexa I la Tratat, cu excepţia produselor pescareşti şi a produselor forestiere; c) respectă standardele comunitare aplicabile investitiilor respective.
Categoriile de investitii care se pot finanta in cadrul masurii 123, in sectoarele de productie primara sunt: a) agricultura
• Modernizarea si retehnologizarea capacitatilor existente pentru procesare si constructii pentru imbunatatirea sistemului de monitorizare si control al procesului tehnologic sub aspect cantitativ si calitativ al produselor si subproduselor obtinute;
• Investiţii pentru racordarea la infrastructura publică existentă; • Construcţii şi/sau echipamente pentru obtinerea de produse noi, inclusiv a denumirii
si deschiderii produselor precum si costurile de lansare a produsului pe piata (ex. degustari) sau consolidarea in domenii de produse cu conexiuni calitative in agricultura (ex. prin controlul furajelor);
• Construcţii şi/sau echipamente pentru protectia şi pentru respectarea standardelor de mediu precu si pentru producerea de bio- combustibil;
• Achiziţia instalatii, masini, utilaje si echipamente noi pentru procesare, pentru imbunatatirea sistemului de monitorizare si control al procesului tehnologic sub aspect cantitativ si calitativ al produselor si subproduselor obtinute;
52
• Achizitia de tehnologii noi si inovatii pentru etichetarea si ambalarea produselor de larg cosum, conform noilor cerinte de piata, precum si in domeniul logisticii;
• Software pentru computer, inclusiv costuri de instalare • Costuri generale în legătură cu investiiţiile menţionate mai sus, cum ar fi taxe
arhitecţi şi consultanţi, studii de fezabilitate, achiziţia de patente şi licenţe, etc. sunt integrate în costurile totale ale proiectului;
b – silvicultura
Tipurile de investitii care pot fi finantate, pentru sectorul forestier, sunt: • Constructia si/sau modernizarea cladirilor operationale (inclusiv facilităţi) pentru
procesarea produselor forestiere si construcţia si/sau modernizarea cladirilor administrative;
• Achizitia de masini, utilaje, echipamente si instalatii pentru transport, operaţii de încărcare-descărcare, procesare, depozitarea si marketingul produselor forestiere, precum si utilizarea/procesarea deseurilor lemnoase;
• Construcţie şi/sau echipament necesar pentru a respecta standardele de mediu, igienă şi calitate, precum şi pentru a creşte eficienţa procesării;
• Investitii in protecţia mediului (reducerea emisiilor de zgomot, de praf, economisirea energiei etc.);
• Investiţii in dezvoltarea de noi tehnologii de prelucrare. • Software pentru computer, inclusiv costuri de instalare • Achizitia de tehnologii noi si inovatii pentru etichetarea si ambalarea produselor de
larg cosum, conform noilor cerinte de piata, precum si in domeniul logisticii; • Construcţie şi/sau echipamente pentru biodiesel din produse forestiere; • Costuri generale în legătură cu investiiţiile menţionate mai sus, cum ar fi taxe
arhitecţi şi consultanţi, studii de fezabilitate, achiziţia de patente şi licenţe, etc. sunt integrate în costurile totale ale proiectului;
Durata de realizare a unui proiect nu poate depasi trei ani, calculat de la data aprobarii proiectului.
Investiţiile neeligibile in agricultura si silvicultura vor fi urmatoarele :
• Procesarea zahărului, prelucrării făinii de consum; • Unităţi specializate în obţinerea de lapte praf şi unt; • Depozitarea la rece ca activitate independentă; • Prelucrarea tutunului; • Prelucrarea produselor piscicole; • Prelucrarea si marketingul laptelui şi produselor lactate care nu se incadreaza in sistemul
european al cotei de lapte; • Activitatea de cercetare pentru obtinerea de noi produse si tehnologii în domeniul
procesării şi marketingului produselor agricole şi forestiere; • Cumpărarea, închirierea sau luarea în leasing a terenurilor (exceptând cumpărarea
terenurilor reprezentând mai puţin de 10% din costul eligibial al proiectului) şi clădirilor; • Impozite, taxe vamale, taxe de import; • Costuri operaţionale, inclusiv costuri de întreţinere şi chirie; • Comisioane bancare, costurile garanţiilor şi cheltuieli similare; • Achiziţia de bunuri second hand; • Contribuţia (plata) în natură; • Achiziţia de mijloace de transport cu excepţia celor specializate, identificate în studiul de
fezabilitate; • Cheltuieli privind promovarea produselor prin expoziţii, reclame şi publicitate;
53
• Costuri de schimb valutar, taxe si pierderi ocazionate de schimburile valutare asociate contului euro APDRP;
• Cheltuieli efectuate de administratia publica, incluzand APDRP si in special cheltuieli de regie, chirii si salarii ale personalului angajat in activitati de management, implementare, monitorizare si control;
• Costurile aferente unui contract de leasing: taxa de management, dobânzi, prima de asigurare, etc. leasingul este eligibil doar dacă rezultă transferul de proprietate al bunului în posesia beneficiarului în perioada de implementare a proiectului, până la ultima cerere de plată
• Achiziţia bunurilor din alte state decât cele membre UE; • Cheltuieli relizate înainte de aprobarea proiectului, cu excepţia studiilor tehnice, a
planurilor de afaceri şi a studiilor de fezabilitate; • Investiţii pentru construire sau modernizare de locuinţe; • Cheltuieli privind racordarea la utilităţi sau construcţia de infrastructură rutieră ce
depăşesc 10 % din valoarea cheltuielilor eligibile; • Intreprinderile care sunt în dificultate, în înţelesul prevederilor din Îndrumările
Comunităţii cu privire la ajutorul de stat pentru salvarea şi restructurarea firmelor în dificultate (Jurnalul Oficial nr. 244/1.10.2004);
• Investiţiile care nu-si demonstreaza viabilitatea economico-financiara in conformitate cu standardele comunitare (În cadrul investiţiilor pentru respectarea standardelor comunitare de mediu, igiena si calitate, sunt eligibili doar solicitanţii care se angajează că standardele, pentru intreaga exploatatie, vor fi atinse în cel mult 36 luni de la data aderarii la Uniunea Europeana);
• Investiţiile care nu au asigurata co-finantarea privata; • Solicitantii care nu dovedeasc o pregatire profesionala, in raport cu proiectul pe care
doresc sa il initieze (diploma de studii, certificat de formare sau declaratie pe propria raspundere a solicitantului, ca pana la finalizarea proiectului, inaintea ultimei plati a ajutorului, va urma un curs de pregatire profesionala, prin masura 111);
• Solicitantii care au pierderi financiare şi obligaţii restante faţă de bugetul de stat, faţă de bugetul asigurărilor sociale de stat şi bănci (altele decât pentru care este respectat graficul de rambursare) conform ultimelor declaratii fiscale sau altor declaratii eliberate de catre autoritatile fiscale.
• Acea parte a costurilor reprezentand plata arhitectilor, inginerilor si consultantilor, taxe legale, studiilor de fezabilitate, achizitionarea de patent si licente, pentru pregatirea si/sau implementarea proiectului, direct legate de masura, care depasesc 12% din costul total eligibil al proiectului, respectiv 5% pentru acele proiecte care nu includ constructii;
• Contravaloarea planului de afaceri suportată prin masura 114 A „Utilizarea serviciilor de consultanţă de către fermieri şi deţinătorii de păduri – scriere plan de afaceri”.
9. CRITERIILE DE SELECŢIE Se aprobă de Comitetul de Monitorizare pentru PNDR şi se aplică pentru fiecare sesiune de depunere a proiectelor de către APDRP. 10. ARIA DE APLICARE: La nivelul întregii ţări. 11. TIPUL SI VOLUMUL SPRIJINULUI: Cofinanţarea publica neramburasabila :
- 80 % UE - 20 % buget naţional
Proiectul începe din fondurile potenţialului beneficiar, urmând să fie decontat de către APDRP conform sprijinului maxim acordat.
54
Sprijinul public (comunitar si national) acordat in cadrul acestei masuri nu va depasi 50% din totalul cheltuielilor eligibile pentru microîntreprinderile, întreprinderile mici şi mijlocii definite conform Recomandării CE nr. 361/2003. Sprijinul Comunitatii se va aplica de la 1 ianuarie 2007 (cu conditia intrarii in vigoare a legislatiei Comunitatii). Perioada de tranzitie pentru atingerea standardelor comunitare este de trei ani de la data aderării Romaniei la Uniunea Europeana, conform Tratatului de Aderare. 12. FINANTARE:
– Costuri totale: 2.256.718.983 euro – Cheltuiala publica: 1.015.523.542 euro Plafonul maxim este de 2 mil.euro sprijin public
13. CORELAREA CU ALTE MASURI DIN FEADR SI ALTE FONDURI: Coerenta cu primul pilon: Criteriile si regulile administrative pentru asigurarea ca operatiile de pe urma carora beneficiaza in mod exceptional dezvoltarea rurala care sunt trecute in schema de sprijin din Anexa I a Regulamentului de aplicare (EC) nr………, nu sunt sprijinite prin alte instrumente ale PAC cu excepţia complementarităţii cu OCP menţionate în anexa I a Regulamentului de aplicare.
Sprijinul acordat în cadrul acestei masuri este complementar actiunilor prevazute in cadrul altor masuri din Axa I: "Modernizarea exploatatiilor agricole”, "Constituirea grupurilor de producatori", „Imbunatatirea si dezvoltarea infrastructurii legate de dezvoltarea si adaptarea agriculturii si silviculturii”, “Formare profesionala si actiuni de informare, incluzand difuzarea de cunostinte stiintifice noi si practici inovatoare pentru persoanele angajate in sectoarele agricol si alimentar”, “Utilizarea serviciilor de consultanta de catre fermierii agricoli” , cu masuri din Axa II: „Sprijin acordat agricultorilor din zonele cu handicap”, „Sprijin pentru bunastarea animalelor”, „Sprijin agro-ecologic” ”, cu măsura din Axa III: „Servicii de bază pentru economia şi populaţia rurală”, precum si cu masuri ce privesc implementarea strategiilor de dezvoltare locala din Axa IV. Sprijinul acordat acestei masuri este complementar actiunilor prevazute in cadrul masurilor: - Cresterea competitivitatii economice si dezvoltarea economiei bazate pe cunoastere - finantat
din Fondul European de Dezvoltare Regionala (FEDR); - Protejarea si imbunatatirea calitatii mediului – finantat din FEDR si Fondul de Coeziune; - Dezvoltarea resurselor umane, promovarea ocuparii si a incluziunii sociale si intarirea
capacitatii administrative finantat din Fondul Social European (FSE). Corelarea masurii, cu alte masuri din FEADR si alte fonduri, va avea un efect pozitiv atat asupra productiei cat si a canalelor de comercializare si a mediului inconjurator. Acţiunile susţinute prin „Programul Fermierul” sunt complementare activităţilor propuse prin măsură Sunt excluse de la finanţare investiţiile de procesare a peştelui prin FEP. 14. CUANTIFICAREA OBIECTIVELOR: Tipul de indicator
Indicator Obiective 2013
55
Output -Numarul intreprinderilor sprijinite, functie: - de marimea acestora, - de tipul de activitate(procesare/marketing, dezvoltare) - tipul de sector (agricultura, silvicultura si industrie alimentara) si tipul de activitate agricola, - tip de productie (productie ecologica, traditionala) - din care:
• microintreprinderi agricultura • IMM-uri agricultura • microintreprinderi silvicultura -Volumul total al investitiilor (impartit in functie de marimea unitatii, tipul sectorului si tipul activitatii)
• microintreprinderi agricultura • IMM-uri agricultura • microintreprinderi silvicultura
2.500
600 1.290
600 2.256.718.983€ 451.343.797€ 1.354.031.389€ 451.343.797€
Rezultat -Cresterea VAB impartita in functie de domeniul de activitate (agricultura, silvicultura si industrie alimentara) -Numarul de intreprinderi care introduc produse noi si/sau tehnici noi (impartit in functie de reorganizarea productiei) si de domeniul de activitate (agricultura, silvicultura si industrie alimentara) , din care:
• produse noi agricultura • tehnici noi agricultura • produse noi silvicultura • tehnici noi silvicultura
630 220 410 30 90
Impact -Cresterea economica – VAN exprimata in PPS -Cresterea productivitatii muncii - modificari in VAB in echivalenta de norma intrreaga (GVA/FTE) Crearea de locuri de munca (numar de locuri create in echivalenta de norma intreaga)
* Pentru cuantificarea indicatorilor de impact se asteaptă rezultatele finale ale Programului SAPARD. 15. AUTORITATEA DE IMPLEMENTARE: Agentia de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit
6.3. PNDR-Axa 2: Gospodărirea terenurilor agricole şi silcvice
Alocare fonduri EU: 25% - 1,8 mld. Euro
56
6.4. PNDR-Axa 3: Îmbunătăţirea calităţii vieţii în mediul rural
Alocare fonduri EU: 30% - 2,12 mld . Euro
6.5. PNDR-Axa 4: LEADER – Parteneriate public-private în grupuri de acţiune locală
Alocare fonduri EU: 2,5% 180,5 mil Euro
6.6. Alte fonduri europene pentru dezvoltare. Plăţi directe la hectar şi plăţi naţionale complementare pentru fermieri
Aprobarea schemelor de plăţi directe şi plăţi naţionale directe complementare, care se acordă în agricultură începând cu anul 2007, a fost reglementată prin ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 125 din 21 decembrie 2006 pentru aprobarea schemelor de plăţi directe şi plăţi naţionale directe complementare, care se acordă în agricultură începând cu anul 2007, şi pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societăţile agricole şi alte forme de asociere în agricultură
Schemele de plăţi directe care se acordă începând cu anul 2007, ca mecanisme de
susţinere a producătorilor agricoli, sunt următoarele: a)Schema de plată unică pe suprafaţă (SAPS); b)plăţi naţionale directe complementare (PNDC) în sectorul vegetal; c)plăţi naţionale directe complementare (PNDC) în sectorul zootehnic; d)Schema de plată pentru culturi energetice; e)Schema de plată separată pentru zahăr.
57
A). Plăţi Directe pe Hectar
• Plăţile Directe pe Hectar vor fi introduse în 2007 şi vor fi susţinute din fondurile Uniunii Europene.
• Suma dată în 2007 va fi de circa 50 euro/ hectar (aproximativ 1.800.000 lei vechi). Această sumă va creşte pas cu pas, în fiecare an, până în anul 2013, când va ajunge la peste 200 euro/ hectar/ an).
• Banii se vor da celor care lucrează pământul – proprietari sau arendaşi – în următoarele condiţii:
suprafaţa de teren agricol lucrată (teren arabil, păşune, vie, livadă etc.) să fie de cel puţin 1 hectar, împărţită în parcele de cel puţin 30 de ari
pământul să fie înscris în Registrul Fermelor proprietarul sau arendaşul să depună o cerere până la data de 15 mai
2007 • Instituţia care va da plăţile directe pe hectar este Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru
Agricultură (APIA). În fiecare judeţ al României există mai multe centre ale acestei agenţii, unde se pot obţine lămuriri în legătură cu banii pe care agriculturii îi vor primi.
B). Plăţi Naţionale Complementare
• Plăţile Naţionale Complementare vor fi introduse tot din 2007 şi se vor adăuga la Plăţile Directe la Hectar. Deosebirea este că Plăţile Naţionale Complementare vor fi plătite de către statul român, din bugetul Ministerului Agriculturii.
• Plăţile Naţionale Complementare vor fi date pe suprafaţa cultivată, respectiv pe cap de animal, conform modelului european.
• Se vor da plăţi naţionale complementare pentru cele mai importante culturi agricole din România, astfel:
pentru grupa I (grâu, secară, orz, orzoaică, ovăz, floarea soarelui, porumb, rapiţă, leguminoase boabe) se vor da în jur de 30 euro/ hectar/ an (adică peste 1 milion de lei vechi)
pentru grupa II (sfeclă de zahăr, soia, hamei, orez, tutun, in, cânepă) se vor da 216 euro/ hectar/ an (peste 7,5 milioane lei vechi).
• Se vor da de asemenea plăţi naţionale complementare pentru animalele din fermele care produc pentru piaţă, astfel:
pentru vaci de lapte (circa 6,5 milioane lei vechi/ cap de animal, plată condiţionată de calitatea laptelui livrat)
pentru tăuraşi la îngrăşat (7 milioane lei vechi/ cap de animal, dacă tăuraşul are peste 500 kg.)
pentru bovine adulte predate la abator (circa 4,5 milioane lei vechi/ cap de animal)
pentru oi şi capre (200.000 lei vechi/ cap de animal)
• Plăţile Naţionale Complementare vor ajunge la fermieri tot prin intermediul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA). Ele pot fi majorate în funcţie de resursele bugetare şi de nevoile producătorilor agricoli.
C). Ajutorul de Stat
58
o Ajutorul de Stat reprezintă subvenţiile şi creditele date de Ministerul Agriculturii începând cu 2007 pentru sprijinirea cultivării pământului şi a creşterii animalelor.
o Ajutorul de Stat se va acorda sub formă de: credite pentru producţia agricolă, ajutor pentru seminţe şi material
săditor, subvenţii pentru tratamente fitosanitare, prime pentru asigurarea culturilor, sprijin pentru înfiinţarea plantaţiilor de viţă de vie şi pomi, subvenţii pentru irigaţii (în sectorul vegetal)
sprijin pentru cumpărarea de animale de rasă şi de reproducători, credite pentru producţie, subvenţii pentru centrele de însămânţare ale asociaţiilor de producători (pentru sectorul zootehnic).
o Ajutorul de Stat va fi distribuit prin intermediul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) şi al Direcţiilor pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DADR).
D). Mecanisme de Piaţă
o Mecanismele de piaţă reprezintă acţiunile de protejare a producătorilor agricoli atât în raport de concurenţa din afara Uniunii Europene, cât şi împotriva modificărilor de preţuri la produsele agro-alimentare.
o Principalele mecanisme de piaţă care vor fi aplicate în România după intrarea în Uniunea Europeană sunt:
Preţul de intervenţie. Reprezintă acţiunea de cumpărare sau vânzare pe piaţă de către stat a unor cantităţi de produse pentru a proteja producătorii şi piaţa în condiţii de supraproducţie sau subproducţie. Acest mecanism este prevăzut în primul rând pentru cereale şi va asigura un preţ corect al grâului pentru producător.
Subvenţiile la export. Reprezintă sume de bani care se dau exportatorilor români care vând mărfuri agro-alimentare în afara Uniunii Europene, în condiţiile în care preţul de vânzare în afara Uniunii Europene este mai mic decât cel de pe piaţa internă a U.E.
• Mecanismele de piaţă intră în atribuţiile Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA).
• În perioada 2007 – 2013, aproximativ 12 miliarde euro vor veni de la Uniunea Europeană pentru agricultură şi dezvoltare rurală.
• Această sumă reprezintă 40% din toate fondurile acordate României de către Uniunea Europeană pentru următorii 7 ani.
Legislaţie
- ORDIN nr. 820 din 28 decembrie 2006 pentru aprobarea Listei obiectivelor de investiţii şi a criteriilor tehnice de acordare a creditelor în anul 2007, în condiţiile Legii nr. 231/2005 privind stimularea investiţiilor în agricultură
- ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 125 din 21 decembrie 2006 pentru aprobarea schemelor de plăţi directe şi plăţi naţionale directe complementare, care se acordă în agricultură începând cu anul 2007, şi pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societăţile agricole şi alte forme de asociere în agricultură
59
- ORDONANŢĂ nr. 51 din 30 august 2006 pentru modificarea alin. (2) al art. 11 din Legea nr. 231/2005 privind stimularea investiţiilor în agricultură
- ORDIN nr. 331 din 23 mai 2006 privind aprobarea condiţiilor de atestare, a procedurilor de înregistrare şi de eliberare a atestatelor de fermă familială cu caracter comercial, precum şi a modelului acestui atestat
- LEGE nr. 156 din 15 mai 2006 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 20/2006 privind acordarea de facilităţi producătorilor agricoli şi crescătorilor de animale în perioada de preaderare la Uniunea Europeană Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 433 din data de 19 mai 2006
- ORDIN nr. 1282 din 25 aprilie 2006 privind aprobarea tarifului unic pentru activităţile specifice desfăşurate de Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliara şi de instituţiile sale subordonate, perceput pentru terenurile agricole
- ORDIN MAPDR nr. 233 din 6 aprilie 2006 privind modificarea anexei nr. 1 la Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale nr. 100/2006 pentru aprobarea Listei obiectivelor de investiţii, criteriile tehnice de acordare, precum şi plafonul maxim al creditelor ce se acordă în anul 2006, în condiţiile Legii nr. 231/2005 privind stimularea investiţiilor în agricultură Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 325 din data de 11 aprilie 2006
- ORDIN MAPDR nr. 217 din 29 martie 2006 privind modificarea Ordinului ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale nr. 979/2005 pentru aprobarea Listei obiectivelor de investiţii şi a plafonului maxim al creditelor ce se acordă în anul 2005 în condiţiile Legii nr. 231/2005 privind stimularea investiţiilor în agricultură Publicat în Monitorul Oficial cu numărul nr. 312 din 6.aprilie 2006
- ORDIN nr. 213 din 23 martie 2006 pentru aprobarea onorariilor maximale aplicabile conform prevederilor art. 5 alin. (1) lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 20/2006 privind acordarea de facilităţi producătorilor agricoli şi crescătorilor de animale în perioada de preaderare la Uniunea Europeană, corespunzătoare activităţilor de realizare şi de verificare a lucrărilor de specialitate din domeniile cadastrului, geodeziei şi cartografiei, desfăşurate de către persoanele fizice şi juridice autorizate pe teritoriul României
- ORDIN MAPDR nr. 212 din 23 martie 2006 privind aprobarea tarifului unic pentru activităţile specifice desfăşurate de Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliara şi de instituţiile sale subordonate, perceput pentru terenurile agricole Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 388 din data de 5 mai 2006
- HOTĂRÂRE DE GUVERN nr. 318 din 8 martie 2006 pentru modificarea pct. 8 lit. a) şi b) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 218/2005 privind stimularea absorbţiei fondurilor SAPARD prin preluarea riscului de
60
către fondurile de garantare, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 876/2005 Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 249 din 20 martie 2006
- Ordin MAPDR nr. 100 din 20.02.2006 pentru aprobarea Listei obiectivelor de investiţii, criteriile tehnice de acordare, precum şi plafonul maxim al creditelor ce se acordă în anul 2006, în condiţiile Legii nr. 231/2005 privind stimularea investiţiilor în agricultură Publicat în Monitorul Oficial cu numărul nr. 185 din 27.02.2006
- ORDONANŢĂ nr. 20 din 26 ianuarie 2006 privind acordarea de facilităţi producătorilor agricoli şi crescătorilor de animale în perioada de preaderare la Uniunea Europeană Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 83 din data de 30 ianuarie 2006
- ORDONANŢĂ nr. 10 din 26 ianuarie 2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 218/2005 privind stimularea absorbţiei fondurilor SAPARD prin preluarea riscului de către fondurile de garantare Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 83 din data de 30 ianuarie 2006
- ORDIN nr. 1350 din 27 decembrie 2005 privind aprobarea Listei societăţilor de asigurare şi asigurare-reasigurare care practică asigurări pentru culturi agricole, animale, păsări, familii de albine şi peşti, agreate de Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, pentru anul agricol 2005-2006 Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 7 din data de 4 ianuarie 2006
- ORDIN M. S. nr. 536 din 23 iunie 1997 pentru aprobarea Normelor de igienă şi a recomandărilor privind mediul de viaţă al populaţiei Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 140 din data de 3 iulie 1997
7. Cadrul legislativ în sectorul forestier 7.1. Legislaţia silvică internă
Principalele legi care reglementează administrarea fondului forestier naţional sunt:
- Codul silvic (Legea nr. 26/24.04.1996). - Legea nr. 141/23.07.1999 privind reglementarea regimului silvic şi administrarea fondului forestier naţional. - Legea nr. 2/30.10.1987 privind conservarea, protejarea şi dezvoltarea pădurilor, exploatarea lor raţională economică şi menţinerea echilibrului ecologic. - H.G. nr. 379 / 1993 pentru aprobarea şi punerea în aplicare a Instrucţiunilor privind circulaţia materialelor lemnoase şi a altor produse ale pădurii. - Ordin nr. 572 / 10.09.1991 – privind aprobarea Instrucţiunilor privind termenele, modalităţile şi epocile de recoltare şi transport ale materialului lemnos din păduri. - Hotărârea nr. 127 / 1994 – privind stabilirea şi sancţionarea unor contravenţii la normele pentru protecţia mediului înconjurător - Legea nr. 407/2006 privind vânătoarea şi protecţia fondului cinegetic
61
- O R D I N Nr 625 din 04.09.2006 MAPDR, Nr. 22507 din 04.10.2006 MF privind aprobarea metodologiei de calcul a sumelor cuvenite drept compensatii proprietarilor persoane fizice si juridice care detin paduri cu functii speciale de protectie
- O R D I N Nr. 185 din 14.03.2006 pentru împuternicirea personalului silvic din cadrul administraţiilor parcurilor naţionale şi parcurilor naturale în vederea constatării, pe raza acestora, a faptelor ce constituie contravenţii şi infracţiuni prevăzute de Legea fondului cinegetic şi a protecţiei vânatului nr. 103/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi a contravenţiilor prevăzute de Hotărârea Guvernului nr. 748/2002 pentru aprobarea Normelor privind protecţia culturilor agricole, silvice şi animalelor domestice împotriva pagubelor care pot fi cauzate de vânat
Codul Silvic este legea fundamentală a silviculturii în baza căreia se reglementează gestionarea pădurilor. Această lege conţine: - dispoziţii privind definirea şi statutul fondului forestier naţional şi a vegetaţiei forestiere din afara acestuia; - dispoziţii privind administrarea şi gospodărirea fondului forestier proprietate publică (amenajarea, protecţia pădurilor, paza, exploatarea produselor forestiere, asigurarea integrităţii fondului forestier, asigurarea integrităţii fondului forestier); - dispoziţii privind administrarea şi gospodărirea fondului forestier proprietate privată; - dispoziţii privind regimul şi controlul circulaţiei lemnului şi privind instalaţiile de transformat lemn rotund în cherestea. - dispoziţii privind administrarea şi gospodărirea fondului cinegetic şi a fondului piscicol din apele de munte; - dispoziţii privind administrarea şi gospodărirea vegetaţiei forestiere din afara fondului forestier; - răspunderi şi sancţiuni pentru încălcarea prevederilor Codului Silvic.
În condiţiile finalizării procesului de retrocedare a pădurilor şi a problemelor apărute privind administrarea pădurilor aflate în proprietate privată s-a impus revizuirea codului silvic actual prin care să se reglementeze gestionarea pădurilor aflate în proprietatea statului şi în proprietate privată. Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale a supus dezbaterii publice noul Cod Silvic. Un subiect important din punct de vedere a implicaţiilor în gestionarea pădurilor îl constituie paza pădurilor proprietate privată sau de stat, care va deveni obligatorie odată cu intrarea în vigoare a noului act normativ. Paza în vederea prevenirii tăierilor ilegale, distrugerii sau degradării vegetaţiei forestiere, păşunatului abuziv, braconajului şi a altor fapte infracţionale sau contravenţionale va fi asigurată de Regia Naţională a Pădurilor sau de firme particulare, pe bază de contract, iar costurile vor fi suportate de proprietar. Potrivit Codului Silvic aflat în vigoare, paza este asigurată numai la cerere. Activitatea paznicilor va fi controlată de structurile statului. Paza pădurii se impune şi în contextul defrişărilor ilegale, care cresc în suprafaţă, în condiţiile în care costurile pentru împădurirea unui hectar de teren se ridică la 100 – 200 milioane lei. Ministerul Agriculturii, prin inspectoratele teritoriale, are datoria să identifice terenurile despădurite şi să someze proprietarii să le împădurească. În cazul în care acestia nu se supun, lucrările vor fi executate de Regia Naţională a Pădurilor, care va trimite nota de plată proprietarilor.
De asemenea, noul Cod Silvic propune o structură mixtă de administrare a pădurilor, prin care Ocolul Silvic poate să administreze în acelaşi timp păduri private, dar şi de stat, cu condiţia respectării regimului silvic, spre deosebire de prevederile legii actuale, potrivit căreia administrarea fondului forestier proprietate privată se face de către proprietarii acestuia, individual sau în asociatii.
62
Noul Cod Silvic va reglementa şi felul în care se exploatează pădurile, atât cele de stat, dar mai ales cele private. O sumedenie de aspecte ale exploatării pădurii erau pur şi simplu nereglementate, neprevăzute în lege, drept care erau posibile abuzuri. Legea privind reglementarea regimului silvic şi administrarea fondului forestier naţional. Această lege extinde aplicarea regimului silvic şi în pădurile private, în condiţiile respectării dreptului de proprietate. Conform acestei legi, indiferent de forma de proprietate strategia de punere în valoare economică, socială şi ecologică a pădurilor este un atribut al statului. Aceasta înseamnă că pădurile vor fi administrate şi gospodărite într-un sistem unitar, vizând valorificarea cu continuitate, în folosul generaţiilor actuale şi viitoare a funcţiilor ecologice şi social-economice. În această lege există şi prevederi privind regimul terenurilor din fondul forestier naţional precum şi referiri la situaţiile şi modalităţile în care se admite scoaterea temporară sau definitivă a unor suprafeţe din fondul forestier.
7.2. Legislaţia de mediu cu implicaţii în gospodărirea pădurilor. Pădurile şi reţeaua naţională de arii naturale protejate. Pădurile şi reţeaua paneuropeană NATURA 2000
Ordinul ministrului Mediului şi Gospodăririi Apelor nr. 207/2006 privind aprobarea Formularului Standard Natura 2000 ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 195 din 22 decembrie 2005 privind protecţia mediului HOTĂRÂRE nr. 1581 din 8 decembrie 2005 privind instituirea regimului de arie naturală protejată pentru noi zone
ORDIN nr. 1198 din 25 noiembrie 2005 pentruactualizarea anexelor nr. 2, 3, 4 şi 5 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 236/2000 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 462/2001
Legea nr.5/1991 pentru ratificarea Convenţiei asupra zonelor umede de importanţă internaţională, în special ca habitat al păsărilor acvatice , încheiată la Ramsar, la 2 februarie 1971 . - M. Of. nr. 18/26.01.1991
Legea nr.58/1994 pentru ratificarea Convenţiei privind diversitatea biologică, adoptată la Rio de Janeiro la 5 iunie 1994. M.l Of. nr. 199/02.08.1999
Decretul 187/1990 de acceptare a Convenţiei privind protecţia patrimoniului mondial, cultural şi natural, adoptată de Conferinţa generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură la 16 noiembrie 1972-M.Of. nr. 46/31.03.1990
Legea nr. 13/1993 pentru ratificarea Convenţiei privind conservarea vieţii sălbatice şi a habitatelor naturale din Europa , Berna la19.07.1979-M.Of. nr. 62/25.03.1993
Legea nr.69/1994 de aderare a României la Convenţia privind comerţul internaţional cu specii sălbatice de floră şi faună pe cale de dispariţie , adoptată la Washington la 3 martie 1973- M.Of. nr. 211/12.08.1994
Legea nr.13/1998 pentru ratificarea Convenţiei privind conservarea speciilor migratoare de animale sălbatice , adoptată la Bonn la 23 iunie 1979- M.Of. nr. 24/26.01.1998
63
Legea nr. 89/2000 pentru ratificarea Acordului privind conservarea păsărilor de apă migratoare african-eurasiatice- M. Of. nr. 236/30.05.2000
Legea nr. 90/2000 pentru aderarea României la Acordul privind conservarea liliecilor în Europa. M.Of. nr. 228/23.05.2000
Legea nr. 59/2003 pentru ratificarea Protocolului de la Cartagena privind biosecuritatea la Convenţia privind diversitatea biologică , semnată la 5 iunie 1992 la Rio de Janeiro, adoptat la Montreal la 29.01.2000 -M.Of. nr. 192/26.03.2003
Legea nr. 266/2002 privind producerea, prelucrarea, controlul şi certificarea calităţii, comercializarea seminţelor şi a materialului săditor, precum şi înregistrarea soiurilor de plante-M. Of. nr.343/23.05.2002
Legea nr. 5/2000 privind amenajarea teritoriului naţional - Secţiunea a III-a, zone protejate.- M. Of. nr. 152/12.04.2000
Legea nr. 462/2001 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 236/2000 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice.- M.Of. nr. 433/2.08.2001
Hotărârea Guvernului nr. 230/2003 privind delimitarea rezervaţiilor biosferei, parcurilor naţionale şi parcurilor naturale şi înfiinţarea administraţiilor acestora .-M.Of. nr. 190/26.03.2003
Legea nr. 451/2002 pentru ratificarea Convenţiei europene a peisajului , Florenţa, 20.10.2002-M. Of. nr.536/23.07.2002
Ordinul nr. 647/2001 pentru aprobarea procedurii de autorizare a activităţilor de recoltare, capturare şi/sau achiziţie şi comercializarea pe piaţa internă sau la export a plantelor şi animalelor din flora şi fauna sălbatică, precum şi a importului acestora. M.Of. nr. 416/26.07.2001
Ordinul nr.552/2003 privind aprobarea zonării interioare a parcurilor naţionale şi a parcurilor naturale, din punct de vedere al necesităţii de conservare a diversităţii biologice.-M.Of. nr.648/11.09.2003
Ordinul nr. 850/2003 privind procedura de încredinţare a administrării sau de atribuire în custodie a ariilor naturale protejate abrogat prin OM 494/2005 -M.Of. nr.793/22.11.2003
HG nr. 2151/ 2004 privind instituirea regimului de arie naturală protejată pentru noi zone M.Of. 38 din 12.01.2005
Ordinul 494/2005 privind aprobarea procedurilor de încredinţare a administrării şi de atribuire în custodie a ariilor naturale protejate-M.Of. nr 487 din 9.06.2005 care abroga Ordinul nr. 850/2003
Legea muntelui nr 347/14 iulie 2004 M. Of. nr. 670 din 26 iulie 2004
Proiecte de acte normative
ORDINUl Ministrului Mediului şi Gospodăririi Apelor privind declararea siturilor de importaţă comunitară, ca parte integrantă a reţelei ecologice europene Natura 2000 în România
64
HOTĂRÂREA Guvernului privind declararea ariilor de protecţie specială avifaunistică
7.3. Convenţii şi reglementări internaţionale referitoare la sectorul forestier
Atât pe plan european cât şi mondial au fost adoptate o serie de reglementări şi acorduri
care să vizeze gestionarea durabilă a pădurilor. O mare parte din aceste acorduri au fost semnate şi ratificate şi de către ţara noastră. Principalele reglementări internaţionale la care este parte şi ţara noastră şi care au legătură directă cu gestionarea durabilă a pădurilor, indiferent de natura proprietăţii sunt: - Declaraţiile şi rezoluţiile Conferinţelor Ministeriale de la Strassbourg (1990), Helsinki (1993), Lisabona (1998) şi Viena (2004). - Convenţiile Naţiunilor Unite adoptate la Conferinţa Naţiunilor Unite pentru Mediu şi Dezvoltare de la Rio de Janeiro (1992): - Convenţia privind Diversitatea Biologică (Legea 58/1994) - Convenţia Cadru privind Schimbările Climatice (Legea 24/1994) - Convenţia privind Lupta Împotriva Deşertificării (Legea 111/1998) La acestea se adaugă o serie de reglementări din domeniul protecţiei mediului şi a conservării biodiversităţii ştiut fiind faptul că pădurea este în primul rând unul dintre cei mai importanţi factori de mediu existenţi şi abia în a al doilea rând o importantă resursă economică. Dintre aceste reglementări trebuie amintite în primul rând: - Convenţie privind protecţia faunei sălbatice şi a habitatelor naturale în Europa (Berna)- ratificată prin legea nr 13/1993 - Convenţia privind Comerţul Internaţional cu specii Periclitate (Washington)- ratificată prin legea nr. 69/1994 - Convenţia privind protecţia speciilor migratoare de animale sălbatice (Bonn) – ratificată prin legea 13/1998
- Directiva Păsări a CE, 79/409/CEE. - Directiva Habitate a CE, 92/43/CEE
1. Rezoluţiile Conferinţelor Ministeriale privind Protecţia pădurilor în Europa Conferinţele Ministeriale privind Protecţia pădurilor în Europa (Strassbourg, 1990; Helsinki, 1993; Lisabona, 1998) au urmărit să atragă atenţia factorilor de decizie privind multiplele oportunităţii pe care le poate oferi pădurea în contextul dezvoltării durabile precum şi pericolele care ameninţă pădurea şi gestionarea durabilă a acesteia. În acest sens prin respectarea funcţiilor sociale, economice, ecologice şi culturale ale pădurii va creşte contribuţia sa la dezvoltarea durabilă a societăţii, în special la dezvoltarea zonelor rurale, la asigurarea de resurse naturale. Societatea, înţelegând rolurile multiple ale pădurii şi recunoscând importanţa conservării şi gestionării durabile a pădurilor, va sprijini dezvoltarea sănătoasă a sectorului forestier prin elaborarea unor cadre legislative, instituţionale, economice şi sociale favorabile aplicării gestionării durabile a pădurilor, luării unor decizii corecte privind folosirea superioară a produselor din lemn şi a celor nelemnoase şi a serviciilor pe care le oferă pădurea, şi privind reducerea presiunilor care afectează sănătatea şi vitalitate pădurii. Relaţia dintre societate şi sectorul forestier va fi întărită, recunoscându-se rolul pădurii ca rezervor important de resurse naturale, responsabilitatea Europei în demonstrarea integrării tuturor funcţiilor pădurii şi în producerea şi folosirea inovativă a lemnului, a produselor nelemnoase şi a serviciilor. Moştenirea unor păduri sănătoase şi diverse din punct de vedere biologic de către generaţiile viitoare, contribuţia pozitivă la ciclurile globale de carbon şi hidrologice, protecţia
65
solului şi a apelor, protecţia populaţiei şi a infrastructurilor împotriva dezastrelor naturale, crearea de surse de venituri şi de locuri de muncă în special în zonele rurale şi importanţa în asigurarea unor valori recreaţionale şi culturale pentru toţi oamenii, sunt caracteristici asociate cu pădurea pe baza cărora generaţii de proprietari de păduri şi societatea în general au construit şi vor continua să construiască valorile prezente şi viitoare. În spiritul celor afirmate mai sus, miniştrii responsabili de sectorul forestier şi-au luat următoarele angajamente: - să îmbunătăţească aspectele sociale şi economice legate de gestionarea durabilă a pădurilor şi să întărească legăturile dintre sectorul forestier şi societate prin intensificarea dialogului şi a înţelegerii comune în ceea ce priveşte gestionarea durabilă a pădurilor şi a rolului acestora şi al silviculturii. În acest sens a fost adoptată Rezoluţia L1: Oameni, păduri şi silvicultură – Ameliorarea aspectelor economice şi sociale ale gestionării durabile a pădurilor. - să promoveze gestionarea durabilă a pădurilor în vederea creşterii contribuţiei acestora la conservarea diversităţii biologice, la reducerea efectelor negative ale poluării atmosferice şi ale schimbărilor climatice şi la lupta împotriva deşertificării. În acest sens a fost adoptată Rezoluţia L2: Criterii, indicatori şi directive la nivel operaţional pentru gestionarea durabilă a pădurilor. - să se pornească acţiuni concrete atât la nivel naţional cât şi european pentru implementarea hotărârilor Adunării Generale a Naţiunilor Unite referitoare la păduri; - să se urmărească implementarea rezoluţiilor şi să se distribuie rezultatele obţinute tuturor factorilor interesaţi, forurilor internaţionale pentru a se ajunge la un consens în ceea ce priveşte politica forestieră şi implementarea unor importante acorduri şi hotărâri politice privind silvicultura. - să se ajungă la un consens privind necesităţile şi aspectele legate de un instrument legislativ pentru gestionarea, conservarea şi dezvoltarea durabilă a pădurilor. Rezoluţiile şi hotărârile adoptate în cadrul acestor Conferinţe Ministeriale sunt obligatorii pentru toate statele semnatare şi implementarea lor se urmăreşte prin monitorizarea unor indicatori specifici. 2. Convenţiile Naţiunilor Unite adoptate la Conferinţa Naţiunilor Unite pentru Mediu şi Dezvoltare (Rio de Janeiro, 1992). Cu acest prilej au fost adoptate cele trei convenţii menţionate anterior (Convenţia privind diversitatea biologică, Convenţia cadru privind schimbările climatice, Convenţia privind lupta împotriva deşertificării), convenţii care au fost ratificate şi de către ţara noastră. Pentru fiecare convenţie există un Centru Focal Naţional care răspunde de implementarea acesteia. În ţara noastră aceste centre naţionale focale se află în cadrul direcţiilor de profil din Ministerul Apelor şi Protecţiei Mediului (MAPM). Ţara noastră, ca dealtfel toate ţările care au semnat şi ratificat aceste convenţii, au trecut la elaborarea strategiilor naţionale şi a planurilor de acţiune menite să ducă la implementarea prevederilor acestora. În anul 1996, România a adoptat ,,Strategia Naţională pentru Conservarea Biodiversităţii şi Planul de Acţiune în România”. Printre obiectivele acestei strategii un rol important îl ocupă cele referitoare la păduri indiferent de forma de proprietate. Printre acţiunile care vizează realizarea obiectivelor propuse se numără şi cele referitoare la gestionarea durabilă a pădurilor, la excluderea din circuitul economic al suprafeţelor forestiere care îndeplinesc un rol important în conservarea unor specii sau ecosisteme rare, cuprinderea în reţeaua naţională a ariilor protejate a unor eşantioane reprezentative din toate tipurile de ecosisteme. Având în vedere că pădurea este considerată ca fiind una din principalele surse de diversitate a ecosistemelor terestre (peste 35% din speciile de plante şi peste 40 % din cele de animale sunt legate de ecosistemele forestiere) una din principalele ameninţări la adresa diversităţii este exploatarea neraţională a pădurilor care duce la distrugerea habitatelor specifice acestora.
66
În toamna anului 2000 a fost adoptată ,,Strategia naţională a programului de acţiuni privind combaterea deşertificării, degradării terenurilor şi secetei”. Strategia subliniază faptul că deşertificarea este cauzată de doi factori majori; factorii naturali cum sunt anomaliile climatice şi factori antropici cum sunt abuzurile făcute de om în utilizarea resurselor din unele zone vulnerabile şi sensibile la deşertificare. Din cea de-a doua categorie de factori, procesul cu impactul cel mai important în evoluţia fenomenului de deşertificare în România l-au constituit despăduririle. În paleolitic, înaintea perioadei preagriculturale, procentul de împădurire al teritoriului actual al României era de cca.80% iar în prezent de doar 27-28%. În unele zone cu risc ridicat la deşertificare suprafaţa pădurilor este foarte redusă, în jur de 7% şi acestea sunt foarte neuniform distribuite. Deşertificarea are o serie de consecinţe ecologice, economice şi sociale negative dintre care cele mai importante sunt: - diminuarea producţiei agricole şi a calităţii lor - declinul pădurilor - reducerea resurselor de sol şi modificarea calităţii acestora - reducerea biodiversităţii - sărăcirea populaţiei Având în vedere cele menţionate mai sus la baza stabilirii obiectivelor strategice au stat două principii de bază legate de silvicultură. Principiul dezvoltării durabile a agriculturii şi silviculturii şi principiul conservării resurselor naturale şi a biodiversităţii. Sunt prevăzute şi o serie de obiective strategice şi acţiuni privind extinderea perdelelor de protecţie, privind împădurirea terenurilor degradate, privind extinderea suprafeţelor forestiere din zonele cu predispoziţie ridicată la deşertificare.
7.4. Sistemul de norme tehnice privind aplicarea regimului silvic În art.9 al Codului Silvic se stipulează că ,,fondul forestier naţional este supus regimului
silvic. Regimul silvic constituie un sistem de norme tehnice silvice, economice, şi juridice, privind amenajarea, cultura, exploatarea, protecţia şi paza acestui fond, având ca finalitate asigurarea gospodăririi durabile a ecosistemelor forestiere”. În aliniatul 3 al aceluiaşi articol se precizează că ,,elaborarea normelor ce constituie regimul silvic revine autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, care exercită şi controlul aplicării acestui regim”. Ulterior, prin legea nr.141/1999 se aduc o serie de precizări şi completări importante, atât de ordin teoretic cât şi practic, în ceea ce priveşte reglementarea regimului silvic şi administrarea fondului forestier naţional atât proprietate publică, cât şi particulară. Începând cu anul 1999, specialiştii din silvicultură au început procesul de revizuire a normativelor tehnice din silvicultură care datau din anii 1986-1988. Aceste norme au fost avizate şi au fost aprobate prin ordine ale Ministerului Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului după cum urmează: - Norme tehnice pentru privind compoziţii, scheme şi tehnologii de regenerare a pădurilor şi de împădurire a terenurilor degradate (1)
aprobate prin Ordinul Nr. 1648 / 31.10.2000 Prin aceste norme se stabilesc compoziţiile ţel optime (de referinţă) şi compoziţiile de regenerare (pe cale naturală sau artificială), având în vedere condiţiile staţionale concrete şi tipul natural fundamental de pădure, ca indicator al acestor condiţii.
- Norme tehnice pentru îngrijirea şi conducerea arboretelor (2) aprobate prin Ordinul Nr. 1649/31.10.2000
67
Aceste norme conturează cadrul general în care se desfăşoară lucrările de îngrijire a arboretelor fără a preciza în detaliu particularităţile date de situaţiile generate de aspectele zonale. - Norme tehnice privind alegerea şi aplicarea tratamentelor (3)
aprobate prin Ordinul Nr.1650/31.10.2000. Prin aceste norme s-au stabilit modalităţile de lucru în toate situaţiile în care se urmăreşte
promovarea şi realizarea în proporţie ridicată a regenerării pădurilor pe cale naturală. Se urmăreşte evitarea dezgolirii solului prin tăieri de masă lemnoasă, respectiv asigurarea permanenţei pădurilor şi a funcţiilor de protecţie şi producţie.
- Norme tehnice pentru evaluarea volumului de lemn destinat comercializării (4) aprobate prin Ordinul Nr. 1651/31.10.2000 Normele 4 prezintă într-o primă parte problemele generale ale estimării masei lemnoase,
respectiv principalele lucrări de executat, metodele şi procedeele practice folosite la inventarierea, cubarea şi sortarea arborilor, precum şi de calitatea controlului exercitat.
- Norme tehnice pentru amenajarea pădurilor (5) aprobate prin Ordinul Nr. 1672/7.11.2000 Normele tehnice privind amenajarea pădurilor constituie o componentă de bază a
regimului silvic prin care se reglementează modul de gospodărire a fondului forestier naţional indiferent de natura proprietăţii pădurilor şi terenurilor ce-l compun.
- Norme şi îndrumări tehnice privind protecţia pădurilor (6) aprobate prin Ordinul Nr.454 / 14.07.2003 Prezentele Norme tehnice pentru protecţia pădurilor stabilesc cadru tehnic şi juridic
referitor la măsurile de protecţie a pădurilor împotriva dăunătorilor (agenţi de natură biotică sau abiotică capabili să producă vătămări pădurii).
- Norme tehnice privind efectuarea controlului anual al regenerărilor (7) aprobate prin Ordinul Nr.1653/031.10.2000 Prezentele norme creează cadru relativ unitar de aplicare a controlului anual al
regenerărilor prin care se urmăreşte determinarea stării regenerărilor şi stabilirea măsurilor necesare pentru o dezvoltare normală a acestora, până la realizarea stării de masiv.
- Norme tehnice privind prevenire şi combaterea incendiilor în păduri (8) Prezentele norme tehnice le-au înlocuit pe cele vechi, care şi-au încetat aplicarea. Aplicarea prevederilor acestor norme este obligatorie în întreg fondul forestier naţional
indiferent de natura proprietăţii. Controlul aplicării şi respectării prevederilor normativelor în pădurile particulare este în
sarcina inspectoratele teritoriale de regim silvic şi de vânătoare (ITRSV-urilor). Aplicarea efectivă a prevederilor cade în sarcina celui care gospodăreşte pădurea respectivă (proprietar, personal tehnic angajat, instituţia care a preluat pădurea pentru gestionare. În principiu, normele tehnice conţin ansamblul măsurilor şi recomandărilor care să se aplice în pădure, în fiecare din activităţile de gospodărire abordate, diferenţiat în funcţie de o serie de caracteristici structurale ale arboretului, ale staţiunii, precum şi în raport cu funcţiile social-economice şi ecologice ale pădurii respective. Ele constituie un instrument util şi indispensabil pentru personalul tehnic de specialitate în activitatea de gospodărire durabilă a pădurilor. În acelaşi timp însă ele lasă posibilitatea specialistului să adapteze măsurile şi recomandările la situaţia concretă pe care o are fără însă a ieşi din cadrul şi spiritul acestora. În concluzie, sistemul de norme tehnice pentru silvicultură constituie un ghid (cadru tehnic) pentru personalul tehnic în activitatea de gospodărirea pădurilor.
68
8. Tendinţe în gestionarea pădurilor pe plan european
8.1. Creşterea suprafeţei pădurilor În ultimul secol, dar cu precădere în ultimii 50 de ani, în majoritatea ţărilor dezvoltate şi în curs de dezvoltare se constată o tendinţă de creştere a suprafeţei împădurite. Evident, această tendinţă urmează unei reduceri accentuate a suprafeţei pădurilor începând cu anii 1500 şi până în 1900 (1950), în urma căreia unele ţări au ajuns la procente de pădure situate sub 10% din suprafaţa teritoriului naţional (ex. Anglia, Irlanda, Olanda, Portugalia etc). Despăduririle au avut două cauze majore: prima a fost extinderea terenurilor apte pentru agricultură iar a doua punerea la dispoziţia industriei a unei resurse energetice ieftine şi cu multe utilizări. Consecinţele defrişărilor nu au întârziat să apară şi s-au manifestat sub cele mai variate forme: - degradarea terenurilor (eroziune, alunecări, înmlăştinări, aridizări etc.) - scăderea bonităţii solurilor cu consecinţe asupra recoltelor agricole inclusiv apariţia unor condiţii inapte pentru unele specii tradiţionale, diminuarea efectivelor de animale etc. - apariţia unor catastrofe naturale (inundaţii, furtuni de nisip şi praf) - modificări ale climei (creşterea temperaturilor, reducerea precipitaţiilor etc.) - dispariţia sau regresul unor specii. - distrugerea unor habitate naturale - apariţia unor probleme sociale (sărăcie) Drept urmare, factorii de decizie dintr-o serie de ţări au luat măsuri ferme de stopare a diminuării suprafeţei pădurilor şi au finanţat programe de extindere a suprafeţelor împădurite. În graficul de mai jos sunt prezentate ţările cu cele mai mari suprafeţe de păduri înfiinţate anual în ultimul deceniu.
69
Se observă că o serie de ţări europene, dintre care unele cu valori destul de ridicate ale procentului de împădurire (Norvegia, Finlanda, Elveţia, Japonia, Slovenia etc.) cresc anual suprafaţa pădurilor într-un ritm apreciabil. Într-un clasament privind creşterea suprafeţei fondului forestier conduc Franţa cu peste 85 mii ha/an, Turcia cu 66 mii ha/an, Noua Zeelandă cu 63 mii ha/an, Portugalia cu 58 mii ha/an şi Norvegia cu 57 mii ha/an, chiar şi ţări ca Albania, Azerbaidjan, Yugoslavia, Croaţia, Armenia, Republica Moldova au un ritm de creştere a suprafeţei pădurilor de peste 1000 ha/an. Din păcate în România în ultima jumătate de secol suprafaţa pădurilor s-a redus cu cca. 2000 ha/an în medie în loc să crească. În prezent, datorită recunoaşterii rolului pădurilor în stocarea carbonului şi în reducerea efectului de seră, s-au creat premise pentru revigorarea extinderii pădurilor. Există o serie de programe care finanţează realizarea unor culturi forestiere pentru sechestrarea carbonului. Pe măsură ce ,,piaţa carbonului” se va dezvolta şi se va ratifica Protocolul de la Kyoto referitor la schimbările climatice de către ţările dezvoltate care sunt şi principalii emiţători de carbon va creşte ritmul de mărire a fondului forestier atât la nivel global cât şi la nivel naţional.
8.2. Certificarea pădurilor Este acceptat în întreaga lume că resursele forestiere şi terenurile aferente acestora trebuie utilizate astfel încât să asigure satisfacerea cerinţelor sociale, economice, ecologice, culturale şi spirituale ale generaţiilor prezente şi viitoare. Distrugerea şi degradarea accentuată a pădurilor a determinat consumatorii şi utilizatorii de produse forestiere să ceară ca achiziţiile pe care ei le fac să contribuie la aceste distrugeri şi chiar mai mult, să asigure existenţa şi pe viitor a acestor resurse. Ca răspuns la aceste cerinţe s-au extins tot mai mult programele de certificare a modului de gospodărire a pădurilor şi a circulaţiei produselor forestiere, în special a celor lemnoase. Certificarea pădurilor se face de către instituţii acreditate în acest sens pe baza unor standarde de certificare. În prezent există două standarde acceptate la nivel internaţional în baza cărora se desfăşoară acest proces şi anume: - standardul de certificare F.S.C. (Forest Stewardship Certification) - standardul de certificare P.E.F.C (Pan European Forest Certification) Trebuie menţionat că în toate cazurile procesul de certificare al pădurilor este iniţiat în mod voluntar de către proprietarii de pădure sau de managerii companiilor care administrează păduri. Scopul certificării pădurilor este de a promova responsabilitatea faţă de mediu, beneficiile sociale şi viabilitatea economică a pădurilor lumii, prin stabilirea unor principii de management a pădurilor recunoscute şi respectate în întreaga lume. În prezent procesul de certificare al pădurilor a luat o amploare deosebită în toate regiunile globului. În Europa, suprafaţa pădurilor certificate creşte de la an la an, inclusiv în ţările aflate în tranziţie. Acest proces este dinamizat mai ales de faptul că unii dintre cei mai mari agenţi din industrializarea lemnului nu mai vor să achiziţioneze decât lemn provenit din păduri certificate. În acest fel îşi asigură clienţii că ei nu contribuie la defrişarea şi degradarea structurii pădurilor. Preţul lemnului provenit din păduri certificate este superior celui provenit din păduri necertificate. Certificarea pădurilor se revizuieşte periodic şi poate fi retrasă în cazul se observă că nu se respectă principiile şi criteriile standardelor de certificare. În România s-a creat în anul 1999 ,,Grupul Naţional de Lucru” pentru adoptarea standardului FSC de certificare a pădurilor la specificului naţional. Standardul naţional de certificare al pădurilor este în prezent în faza finală a omologării lui. În prezent se află în proces
70
de certificare cca. 30 mii ha de pădure. Se speră ca în următorii 2-3 ani suprafaţa pădurilor certificate să depăşească 1 milion de hectare.
8.3. Silvicultura apropiată de natură În vederea minimizării riscurilor ecologice şi economice generate de regresul pădurilor, în ultimele decenii s-a extins în rândul proprietarilor de păduri, ideea practicării unei silviculturi apropiate de natură, a unei silviculturi bazată pe procesele naturale, în care intervenţia omului să nu mai genereze dezechilibre puternice în structura şi funcţionarea pădurii. S-a creat astfel Uniunea forestierilor europeni PROSILVA care promovează şi aplică o silvicultură apropiată de natură. Această uniune a fost creată în 1989 în Slovenia având ca membrii fondatori proprietari particulari de pădure din mai multe ţări de vest şi central europene. În prezent PROSILVA are filiale în majoritatea ţărilor europene, inclusiv în România, iar silvicultura apropiată de natură câştigă tot mai mult teren. Silvicultura de tip PROSILVA promovează o gospodărire a pădurilor care să optimizeze menţinerea, conservarea şi utilizarea ecosistemelor forestiere în aşa fel încât funcţiile socio-economice şi ecologice ale pădurii să fie sustenabile şi profitabile. Sustenabilitatea şi profitabilitatea ecosistemelor forestiere se referă la patru categorii de servicii oferite de pădure: - conservarea ecosistemelor; - protecţia solului şi a climei; - producţia de lemn şi alte produse forestiere; - recreere, social, cultural. Proprietarii de păduri, adepţi ai principiilor silviculturii apropiate de natură, au demarat măsuri de înlocuire a monoculturilor de răşinoase, a culturilor de plopi euramericani şi sălcii hibride, precum şi a altor tipuri de păduri puternic antropizate cu arborete de tip natural-fundamental, similare celor care au ocupat regiunile respective înaintea artificializării puternice a acestora. Concluziile cercetărilor susţinute şi de rezultate obţinute în urma promovării unei astfel de silviculturi arată că silvicultura apropiată de natură comparativ cu silvicultura clasică asigură: - o eficienţă economică mai ridicată; - o flexibilitate funcţională mai ridicată; - o valoare recreaţională mai mare; - o biodiversitate mai mare; - o protecţie mai eficientă a biotopului; - o stabilitate mai ridicată. Toate aceste argumente dau câştig de cauză silviculturii apropiate de natură, silvicultură care permite realizarea dezideratelor dezvoltării durabile a societăţii în ansamblul ei. 8.4. Împădurirea terenurilor neproductive şi a celor expuse la degradare Împădurirea este considerată ca fiind cea mai eficientă şi în acelaşi timp ecologică metodă de stopare sau de diminuare a proceselor de degradare precum şi de reintroducere în circuitul productiv al terenurilor degradate. Instalarea vegetaţiei, inclusiv a celei forestiere, pe terenurile degradate este în majoritatea cazurilor o activitate foarte dificilă şi costisitoare datorită condiţiilor foarte speciale în care se desfăşoară. Pentru împădurire se utilizează puieţi cu rădăcini protejate. Adesea este necesar să se utilizeze şi pământ de împrumut pentru a umple gropile în care s-au plantat puieţii. Lucrările de împădurire a terenurilor degradate sunt susţinute de o serie de lucrări ajutătoare (terase, ziduri de sprijin, vetre în contrapantă, cleionaje, gărduleţe etc.) care au rolul de a diminua efectul factorilor
71
destabilizatori (scurgeri, eroziune, alunecări, etc) şi de a crea condiţii mai favorabile dezvoltării puieţilor într-o primă fază. Pentru împădurirea terenurilor degradate prin diverse forme de poluare (sărăturare, poluare cu hidrocarburi, carbonaţi, etc) este necesară în primul rând depoluarea acestora. În acest scop se utilizează diferite substanţe chimice (amendamente, îngrăşăminte, substanţe neutralizante etc.) care au rolul de a anula efectul substanţelor poluatoare. Alegerea speciilor pentru împăduriri în astfel de situaţii se face în concordanţă cu condiţiile de mediu existente şi în raport cu acestea se aleg specii ale căror exigenţe ecologice să fie satisfăcute. Se utilizează aşadar specii rustice, nepretenţioase, capabile să se adapteze condiţiilor dificile existente în aceste perimetre. O importanţă deosebită se acordă utilizării speciilor de arbuşti care pun mai uşor stăpânire pe sol, fixează foarte bine solul şi crează un mediu favorabil instalării ulterioare a speciilor arborescente. În plus, unele specii de arbuşti sunt apreciate pentru bunurile pe care le oferă (fructe, flori, frunze, scoarţă) şi care au multiple utilizări în industria farmaceutică şi alimentară (cătina, păducelul, măceşul, porumbarul, cruşânul, etc.)
9. BAZELE TEORETICE ALE AMENAJĂRII PĂDURILOR Concomitent cu dezvoltarea societăţii umane şi creşterea demografică accentuată a
crescut şi presiunea antropică asupra pădurii. Acest fenomen a dus atât la restrângerea suprafeţei pădurilor cât şi la degradarea celor existente. Nu trebuie uitate catastrofele naturale a căror frecvenţă a crescut în urma distrugerii pădurii şi degradării mediului. Creşterea accentuată, cu precădere în ultimele două secole, a consumului de lemn a determinat o acută lipsă de lemn, în special a lemnului de dimensiuni mari şi de calitate superioară, ceea ce a impus o raţionalizare chibzuită a resurselor forestiere şi o gestionare pe principii mai sănătoase a pădurilor.
Pentru ca şi generaţiile viitoare să poată beneficia cel puţin în aceeaşi măsură ca şi generaţiile prezente de serviciile şi produsele oferite de pădure s-au pus bazele organizării teritorial administrative a acestora, condiţie absolut necesară pentru o gestionare cu continuitate a pădurilor. Această organizare a pădurii permite asigurarea cu continuitate a producţiei de lemn care să satisfacă piaţa. Pe de altă parte, organizarea teritorial-administrativă a pădurilor permite şi o mai bună gestionare în vederea îndeplinirii funcţiilor ecologice (stoparea eroziunii, a alunecărilor de teren, a înmlăştinărilor, stoparea sau diminuarea modificărilor climatice, stoparea declinului biodioversităţii etc.).
Deşi proprietarii pădurilor îşi propun, în primul rând, obţinerea unor producţii mari de lemn, într-un timp relativ scurt, nu trebuie neglijat, mai ales în contextul schimbărilor climatice, rolul ecologic al pădurilor. Deşi acesta este mai greu de cuantificat se apreciază că valoarea serviciilor ecologice aduse de pădure sunt de 10-50 de ori mai mari decât valoarea lemnului şi a celorlalte produse oferite de pădure. Este important de subliniat că pădurea îndeplineşte în acelaşi timp mai multe funcţii şi că practica amenajării silvice constă tocmai în a “pune în valoare” toate funcţiile pe care aceasta le îndeplineşte.
Prin urmare, amenajarea pădurilor este ştiinţa organizării pădurilor menită să conducă şi să menţină pădurile în starea în care funcţiile ce le sunt atribuite pot fi îndeplinite cu maximum de folos. Gospodărirea pădurilor (managementul pădurilor) se referă la procesele de muncă din cadrul următoarelor grupe de lucrări:
- lucrări de cultură şi protecţie; - lucrări de recoltare şi valorificare a produselor; - lucrări de conducere şi administraţie. Aceste lucrări sunt mijloacele de realizare a amenajamentului, au caracter continuu şi se
influenţează unele pe altele, constituind un tot unitar.
72
9.1. Principii de amenajare Obiectivele pe care o pădure le îndeplineşte nu se referă la îndeplinirea unor nevoi de
moment ci întotdeauna la satisfacerea unor nevoi cu caracter de durată şi cât mai complet. Amenajarea pădurilor, ca ştiinţă şi practică a organizării şi conducerii pădurilor în
conformitate cu cerinţele ecologice, economice şi sociale ale silviculturii, se bazează pe conceptul dezvoltării durabile∗, respectînd următoarele principii. 1) Principiul continuităţii. Acest principiu reflectă preocuparea permanentă de a asigura prin amenajament condiţiile necesare pentru gestionarea durabilă∗∗ a pădurilor, astfel încît acestea să ofere societăţii, în mod continuu, produse lemnoase şi de altă natură, precum şi servicii de protecţie şi sociale cît mai mari şi de calitate superioară.
Altfel spus: “Administraţiile silvice trebuie să reglementeze, în aşa fel, tăierile din păduri, încât generaţiile viitoare să poată avea de pe urma lor cel puţin tot atâtea avantaje ca şi generaţia actuală.”
Principiul continuităţii implică păstrarea pădurii şi cultivarea ei, aşadar conservarea, îngrijirea şi ridicarea productivităţii ei. Aceste acţiuni converg în obţinerea unor recolte anuale permanente care reflectă, prin urmare, pe o parte, grija pentru acoperirea nevoilor actuale de lemn, iar pe de altă parte, năzuinţa spre condiţii de producţie tot mai bune şi prin ele spre recolte sau avantaje cât mai mari.
2) Principiul eficacităţii funcţionale. Prin acest principiu se exprimă preocuparea permanentă pentru creşterea capacităţii de producţie şi de protecţie a pădurilor, precum şi pentru valorificarea optimă a produselor acestora. Pădurile aduc întotdeauna foloase multiple, chiar dacă sunt destinate să îndeplinească anumite funcţii. Cele destinate producţiei de lemn, de pildă, produc în acelaşi timp fructe, flori, răşină, materii tanante ş.a., asigură adăpost şi hrană pentru vânat, îmbunătăţesc condiţiile climatice ale regiunii etc. Se are în vedere creşterea productivităţii pădurilor şi a calităţii produselor, ameliorarea funcţiilor de protecţie ale arboretelor, vizând realizarea unei eficienţe economice a gospodăririi pădurilor, precum şi asigurarea unui echilibru corespunzător între aspectele de ordin ecologic, economic şi social, cu cele mai mici costuri. Deoarece creşterea productivităţii pădurilor este un obiectiv care se urmăreşte cu precădere
în managementul acestora vom lămuri acest termen. Productivitatea unei păduri este capacitatea acesteia de a produce. Producţia unei păduri
este rezultatul creşterii ei în volum, de aceea productivitatea pădurilor se exprimă, în general, prin creşterea în (volum) pe an şi pe hectar şi se determină pe specii şi sortimente. Variaţia creşterii anuale la hectar a unei păduri arată variaţia productivităţii ei şi această variaţie se datorează pe de o parte măsurilor tehnice aplicate (lucrărilor ce se execută în pădure), iar pe de alta structurii pădurii însăşi. În mod practic se ia în considerare creşterea medie pe o perioadă de 5, 10 sau 20 ani; productivitatea astfel determinată se referă deci şi ea la perioada respectivă. Dar pentru
∗ Prin dezvoltare durabilă se înţelege “ capacitatea de a satisface cerinţele
generaţiei prezente fără a compromite capacitatea generaţiilor viitoare de a-şi satisface propriile nevoi”.
∗∗ Prin gestionarea durabilă a pădurilor se înţelege administrarea şi utilizarea ecosistemelor forestiere, astfel încât să li se menţină şi amelioreze biodiversitatea, productivitatea, capacitatea de regenerare, vitalitatea, sănătatea şi să li se asigure pentru prezent şi viitor capacitatea de a exercita funcţiile multiple ecologice, economice şi sociale, la nivel local, regional şi mondial, fără a genera prejudicii altor ecosisteme.
73
caracterizarea productivităţii unei păduri, a unui arboret în întregul său se foloseşte creşterea medie la exploatabilitate, calculată de fiecare dată pentru compoziţia, consistenţa şi clasa de producţie din momentul respectiv.
Mijlocul prin care se poate influenţa productivitatea pădurilor este planificarea, care constituie metoda de lucru a amenajării şi care se concretizează în proiectul de amenajare. Prin acest proiect se fixează în primul rând obiectivele ce trebuie îndeplinite pentru cultura pădurilor, arătându-se ce specii, unde şi în ce măsură trebuie preferate sau introduse în cultură şi până la ce dimensiuni trebuie conduse arboretele. Se fixează apoi sarcinile de îndeplinit, întocmindu-se planuri pentru lucrările de cultură şi exploatare ce urmează a se executa şi se orientează tehnica de lucru prin indicarea regimului de aplicat şi a tratamentelor celor mai corespunzătoare.
Producţia creşte, de exemplu, prin ameliorarea condiţiilor staţionale, dacă se introduc în arboretele pure specii de ajutor potrivite şi mai ales dacă se introduc în cultură unele specii valoroase repede crescătoare proprii staţiunii. Ea creşte de asemenea, dacă regimul şi tratamentele indicate sunt bine alese şi dacă se are grijă ca toate arboretele să fie bine exploatate şi regenerate la momentul potrivit, iar cele slab productive să fie înlocuite cât mai curând.
Examinând cu profesionalism atât condiţiile de producţie şi interesele economice cât şi perspectivele evoluţiei lor în viitor, amenajistul va coordona cultura şi exploatărea pădurilor astfel încât din acţiunea lor comună să rezulte o productivitate cât mai mare, un efect economic global cât mai avantajos. 3) Principiul conservării şi ameliorării biodiversităţii. Prin acest principiu se urmăreşte conservarea şi ameliorarea biodiversităţii la cele patru niveluri ale acesteia (diversitatea genetică intraspecifică, diversitatea speciilor, ecosistemelor şi peisajelor), în scopul maximizării stabilităţii şi al potenţialului polifuncţional al pădurilor.
Tratarea problemelor de amenajament se va realiza în concepţie sistemică, urmărind totodată integrarea amenajării pădurilor în acţiunile mai cuprinzătoare de amenajare a teritoriului, cu luare în considerare a condiţiilelor ecologice, economice şi sociale din zonă.
9.2. Organizarea teritorial-administrativă a pădurii
Prin pădure se înţelege un tip de vegetaţie situat pe o întindere apreciabilă, caracterizat prin prezenţa strânsă a arborilor astfel încât între ei şi mediul înconjurător au loc influenţe reciproce care determină în spaţiul respectiv condiţii de viaţă specifice.
Acestă noţiune este destul de largă şi poate face referire deopotrivă la un masiv forestier, “pădure”, trup de pădure sau arboret, deşi acestea, în măsura în care reprezintă părţi de pădure deosebite prin natura lor, sunt diviziuni sau unităţi teritoriale naturale ale pădurii.
Ca sistem de împărţire însă, sistemul natural nu corespunde nevoilor gospodăreşti. De aceea s-au format diviziuni teritoriale, determinate fie de nevoile administrative, fie de necesităţile organizării şi conducerii procesului de producţie.
Sub raport tehnic, unităţi teritoriale de amenajament sunt considerate ocolul silvic (O.S.), unitatea de producţie/protecţie (U.P.) sau unitatea de amenajament de bază (U.B), parcela, subparcela iar din categoria unităţilor de gospodărire, subunitatea producţie/protecţie (SUP) şi seria de gospodărire.
A. Unităţi teritoriale de amenajament 1. Ocolul silvic; proprietatea; asociaţia de proprietari Ocolul silvic (O.S.), proprietatea sau asociaţia de proprietari constituie, după caz,
obiectul activităţii de amenajare a pădurilor. Prin urmare, ocolul silvic este o unitate de amenajament cu rol administrativ. La constituirea ocoalelor silvice se ţine seama de următoarele criterii:
74
- limitele să se suprapună pe cât posibil peste limite naturale (culmi, văi) în regiunile de deal şi munte, peste linii artificiale permanente iar la câmpie şi peste limita de proprietate când situaţia o impune; - suprafaţa O.S.-urilor să se încadreze în limitele precizate în actele normative în vigoare. Premergător amenajării pădurilor, limitele fondului forestier şi natura proprietăţii se confruntă cu evidenţele şi planurile cadastrului general.
În situaţiile când în cadrul unei proprietăţi sau a unei asociaţii de proprietari pot fi constituite unul sau mai multe ocoale silvice, contractarea şi organizarea lucrărilor de amenajare se face pe ocoale silvice, la nivelul cărora se întocmesc şi studiile generale de amenajament, bazate pe informaţiile şi datele de la nivelul unităţilor de amenajament de bază (U.B.).
În situaţia în care suprafaţa proprietăţii sau suprafaţa aparţinând unei asociaţii de proprietari pentru care se solicită amenajarea nu permite constituirea unui ocol silvic, studiul respectiv - dacă există două sau mai multe unităţi de bază - se întocmeşte la nivelul proprietăţii sau asociaţiei respective∗).
Pichetarea limitei de O.S. se face prin însemnarea vizibilă a arborilor din loc în loc cu simbolul H, iar limita proprietăţii sau asociaţiei de proprietari prin semnul T.
2. Unitatea de amenajament de bază
Unitatea de producţie/protecţie (U.P.) sau unitatea de amenajament de bază (U.B.) este unitatea de bază pentru care se elaborează un amenajament silvic. Aceasta se constituie la nivelul asociaţilor de proprietari, proprietarilor în indiviziune, precum şi la nivelul fostelor unităţi de producţie, în cazul fondului forestier proprietate publică a statului. În mod uzual U.P.-urile se menţin în limitele existente indiferent de forma de proprietate, şi se procedează la reconsiderarea limitelor doar în cazul unor schimbări profunde care afectează reglementarea procesului de gospodărire. La reconsiderarea limitelor UP-urilor se vor avea în vedere următoarele condiţii: - limitele să se suprapună peste limitele naturale sau artificiale permanente, respectiv peste limitele pe proprietate;
- trupurile de pădure sau pădurea din cadrul UP-ului să fie cât mai omogene din punct de vedere al condiţiilor naturale;
- întinderea minimă să corespundă suprafeţei minime a proprietăţilor avute în vedere, iar întinderea maximă să se încadreze, pe cât posibil, în următoarele limite: 1 500 ha în zona de luncă; 2 500 ha la câmpie; 4 000 ha la dealuri; 6 000 ha la munte; pentru pădurile tratate în codru gradinărit mărimea unităţii nu trebuie să depăşească, de regulă, 1 000 ha);
- să se păstreze limitele fostelor unităţi de producţie / protecţie în toate situaţiile în care acest lucru este posibil. În cadrul ocolului silvic, al proprietăţii sau al asociaţiei de proprietari, unităţile de amenajament de bază vor purta indicative numerice (I, II, III,…) şi denumiri proprii care se vor păstra nemodificate de la o amenajare la alta. Este interzisă schimbarea limitelor U.B. pe perioada de valabilitate a amenajamentului, dacă legea nu dispune altfel.
Dacă suprafaţa unităţilor constituite conform precizărilor de mai sus este de până la 30 hectare, inclusiv, amenajamentul va avea un conţinut restrâns, corespunzător “studiului sumar de amenajare”. Pichetarea limitelor UP-ului se face prin însemnarea vizibilă, din loc în loc, a arborilor cu două benzi verticale de vopsea.
∗ Potrivit politicii de promovare a gestionării durabile a pădurilor, statul încurajează constituirea asociaţiilor de proprietari şi respectiv a unor unităţi teritoriale de amenajament care să permită asigurarea continuităţii şi eficacităţii funcţionale a pădurilor.
75
3. Parcela este diviziunea cu caracter permanent a fondului forestier formată în cadrul
unei U.P., în vederea organizării teritoriale a acesteia. Criteriile de constituire a parcelei sunt: - existenţa unor limite clare şi bine definite, fie forme de relief ale terenului (văi, culmi etc.), fie prin linii artificiale cu caracter permanent (drumuri, căi ferate, linii deschise etc.),
- suprapunerea acolo unde este cazul peste limitele unităţilor cadastrului general; - menţinerea parcelarului nemodificat (se va modifica doar în cazuri excepţionale de la o
amenajare la alta); - suprafaţa parcelei să se încadreze între limitele stabilite de reglementările în vigoare. Pentru asigurarea condiţiilor de încadrare a parcelei de amenajament în unităţile
teritoriale ale cadastrului general, limitele de hotar ale comunelor, oraşelor şi municipiilor, precum şi limitele de proprietate vor constitui, obligatoriu, limite de parcelă.
La revizuire se păstrează parcelarul existent. Mărimea maximă a parcelelor ce se vor constitui în cadrul pădurilor tratate în crâng şi
codru cu tăieri localizate este de 20 ha la câmpie – baltă, 30 ha la deal şi 50 ha la munte; pentru pădurile tratate în codru gradinărit mărimea acestora va fi de 25 ha.
Denumirea parcelelor se face prin numere (1,2,3,…) iar marcarea se face prin borne de beton sau piatră cioplită, amplasate pe platforme de pământ sau piatră şi având forma şi dimensiunile conform STAS-urilor. Bornele se amplasează la intersecţiile liniilor parcelare, la intersecţia acestora cu limita pădurii precum şi pe limita pădurii, în punctele de contur caracteristice. Numerotarea bornelor se face în ordinea curentă a parcelelor, în cadrul U.P., cu cifre arabe, înscriindu-se şi numărul UP cu cifre romane. Amenajamentul va cuprinde o evidenţă din care să rezulte corespondenţa dintre parcelarul actual şi cel din vechiul amenajament. Liniile parcelare separă parcelele între ele şi pot fi deschise sau numai pichetate.
Pichetarea liniilor parcelare constă în însemnarea vizibilă din loc în loc, a arborilor de limită cu o bandă verticală de vopsea de culoare roşie.
4. Subparcela este unitatea teritorială elementară pentru studiul arboretelor şi pentru
planificarea şi executarea lucrărilor silvice (sinonim: unitate amenajistică, u.a). Aceasta reprezintă o porţiune de parcelă care aparţine unui singur proprietar, omogenă din punct de vedere staţional, biometric, funcţional şi al folosinţei şi care reclamă aceleaşi măsuri de gospodărire.
Suprafaţa minimă a subparcelei este de 0,5 ha; pentru terenurile, afectate, goluri şi terenuri degradate, aceasta poate fi mai mică de 0,5 ha, până la 0,1 ha, ele putând fi grupate în aceeaşi subparcelă, dacă măsurile de gospodărire sunt aceleaşi.
Criteriile de constituire a subparcelei sunt următoarele: a) să fie formată dintr-o singură unitate de ecosistem sau unitate staţională, a cărei
omogenitate să fie mai mare sau echivalentă cu cea a tipului de staţiune, de pădure sau de ecosistem. După acest principiu se vor delimita subparcele în toate situaţiile în care se modifică tipul genetic de sol, tipul de staţiune, tipul de pădure sau tipul de ecosistem.
Se vor delimita subparcele după criteriul staţional în situaţiile în care se modifică substratul litologic (apariţia de marne, flişuri, pietrişuri, nisipuri ş.a.), înclinarea terenului, îndeosebi atunci când aceasta devine o condiţie de includere a arboretelor în regim de conservare (peste 35g; pe flişuri, nisipuri şi pietrişuri - peste 30g), etajul de vegetaţie, regimul hidric, condiţiile climatice (zone vântuite, găuri de ger), ori când apar zone cu grohotişuri, stâncării, mlaştini, sărături, eroziuni, alunecări etc.
b) să conţină un arboret care pe toată întinderea lui să prezinte: - o structură de acelaşi tip (echien, relativ echien, plurien, relativ plurien); - aceeaşi compoziţie (proporţia speciei principale sau majoritare să nu varieze în limite
mai largi de 2 unităţi pe o întindere de minimum 2 ha;
76
- vârsta medie să nu difere cu mai mult de 20 ani la codru regulat şi 5 ani la crâng, plopi euramericani şi renişuri;
- o singură categorie de productivitate - cel mult două clase de calitate; - aceeaşi consistenţă cu variaţie de cel mult 2 zecimi; - acelaşi mod de regenerare, iar dacă aceasta este mixtă, numărul exemplarelor de aceeaşi
provenienţă să nu difere cu mai mult de 30% pe o suprafaţă de minimum 1 ha; - cel mult 2 grade de vătămare, în raport cu diverşi factori dăunători (incendii, vânt,
zăpadă, rezinaj neorganizat, vânat, emanaţii industriale nocive, uscare a arboretului etc); - să aibă aceeaşi folosinţă sau aceeaşi funcţie prioritară. La constituirea subparcelelor vor fi folosite pentru orientare cele mai recente materiale
fotogrammetrice. Subparcelele se notează prin litere mici (a,b,c …), înscrise după numărul parcelei în cazul
pădurilor şi al terenurilor destinate împăduririi, cu litere majuscule la restul situaţiilor. În ceea ce priveşte rezervaţiile seminologice şi resursele genetice se va urmări păstrarea
nemodificată a numărului de parcelă şi a indicativului de subparcelă care figurează în studiile de constituire a rezervaţiilor respective. excepţie făcând cazurile menţionate (constituirea unor noi unităţi de amenajament de bază), când numărul parcelei poate suferi modificări.
Delimitarea subparcelelor se face prin marcarea vizibilă, din distanţă în distanţă, a arborilor de limită cu o bandă orizontală de vopsea. Intersecţia dintre limitele subparcelare, precum şi intersecţia acestora cu liniile parcelare sau limita pădurii se marchează pe arbori cu o bandă inelară de vopsea.
Anumite suprafeţe de teren din interiorul unor subparcele, deosebite de restul pădurii, care după mărime şi formă nu pot constitui subparcele, dar care impun totuşi o tratare specială sau pot servi la orientare, este indicat să fie figurate pe hărţile amenajistice prin semne distincte şi să fie menţionate la date complementare. De exemplu: o stâncărie, o mlaştină, o râpă, o poiană, un drum, o linie de funicular sau alte elemente de acest fel. Limitele acestora nu este necesar să fie marcate cu vopsea, identificarea lor urmând a se efectua după fotograme, concomitent cu descrierea subparcelelor.
B. Unităţi de gospodărire 1.Unităţi de gospodărire Prin unitate de gospodărire se înţelege unitatea de amenajament pentru care se stabilesc
baze de amenajare distincte şi pentru care se reglementează separat fie procesul de producţie lemnoasă (cu luarea în considerare a necesităţii promovării şi a altor funcţii atribuite arboretelor) fie acţiuni/măsuri speciale de ocrotire/conservare a unor ecosisteme forestiere de interes deosebit. Unităţile de gospodărire pot fi organizate fie la nivelul unităţilor de amenajament de bază, ca subunităţi de amenajament, fie la nivelul ocolului silvic, al proprietăţii sau al asociaţiei de proprietari, ca serii de gospodărire.
1. Subunitatea de producţie sau de protecţie (SUP) Unităţile de producţie sau de protecţie, în funcţie de necesităţi se împart, din punct de
vedere amenajistic, în subunităţi (SUP). Această împărţire se face când în interiorul unităţilor lor sunt porţiuni de pădure grupate sau dispersate, în care este necesar şi justificat, sub raport ecologic, economic sau social, să se aplice un regim de gospodărire diferit de cel al celorlalte porţiuni de pădure. Constituirea subunităţilor se face la avizarea temei de proiectare şi la avizarea soluţiilor amenajistice. Subunităţi de amenajament se vor constitui în cazul când se impune: - adoptarea unor ţeluri de producţie diferite (lemn pentru furnire, lemn de rezonanţă, lemn pentru celuloză etc.) care determină cicluri distincte (cu diferenţe mai mari de 25 %);
77
- stabilirea unor ţeluri de protecţie care necesită gospodărirea lor aparte; - alegerea unor regimuri de gospodărire tranşant diferite: codru grădinărit, codru regulat, crâng etc.; - ocrotirea unor păduri în sistemul rezervaţiilor (rezervaţii ştiinţifice, rezervaţii naturale, rezervaţii peisagistice); - conservarea pădurilor pentru care nu este admisă sau posibilă recoltarea de masă lemnoasă. Suprafaţa minimă a unei subunităţi este, de regulă, de: 300 ha la codru regulat (inclusiv codru cvasigrădinărit); 150 ha la codru grădinărit; 100 ha la crâng, inclusiv la culturile de plopi euramericani şi sălcii selecţionate. În cazuri bine justificate se pot constitui şi subunităţi de întinderi mai mici. Constituirea de subunităţi se va face cu respectarea criteriilor de mai sus, evitându-se fărămiţarea prea mare în situaţiile în care nu se impun baze de amenajare diferite. Pădurile supuse regimului de ocrotire şi conservare deosebită, inclusiv rezervaţiile seminologice, se vor constitui în subunităţi distincte, indiferent de suprafaţa lor. De asemenea, vor fi constituite în subunităţi pădurile destinate să fie scoase din fondul forestier potrivit legislaţiei în vigoare.
2. Seria de gospodărire
În cazul în care suprafaţa minimă de constituire a subunităţii prevăzută mai sus nu poate fi asigurată în cadrul unităţii de producţie/protecţie (U.P.) / unităţii de amenajament de bază (U.B.), se vor constitui pe ocol sau la nivelul proprietăţii silvice, după aceleaşi criterii, serii de gospodărire (S). Bazele de amenajare, posibilitatea şi măsurile de gospodărire se vor stabili, pentru fiecare serie, în cadrul studiului general al amenajamentului. Seriile vor primi, atât în cadrul unităţii de amenajament de bază cât şi pe ocol / proprietate, codurile corespunzătoare subunităţilor de amenajament, în raport cu modul de reglementare a procesului de producţie. Serii de gospodărire se vor constitui, cu precădere, în scopul: - producerii de lemn pentru furnire estetice şi tehnice, având în vedere arborete şi staţiuni adecvate acestui ţel de producţie, la gorun, stejar pedunculat, gârniţă, cer, fag, tei, plopi selecţionaţi, sălcii selecţionate, paltin, frasin; - producerii de lemn de rezonanţă şi claviatură, la molid şi brad; - conservării genofondului forestier în sistemul rezervaţiilor seminologice; - organizării pădurilor pentru îndeplinirea în condiţiile superioare a funcţiilor de protecţie atribuite;
- promovării unor tratamente intensive pentru arboretele destinate să îndeplinească funcţii importante de protecţie sau de producţie. Serii de gospodărire se pot organiza şi în cadrul ocoalelor silvice constituite din păduri cuprinzând proprietăţi dispersate, avându-se în vedere şi diferenţierile privind modul de gospodărire respective.
4.3. Zonarea funcţională a pădurilor
Zonarea funcţională a pădurilor este operaţia de delimitare a arboretelor menite să îndeplinească anumite funcţii sociale, economice şi ecologice.
În raport cu funcţiile prioritare, potrivit prevederilor Codului silvic, pădurile se împart în două grupe funcţionale:
- grupa I: grupa pădurilor cu funcţii speciale de protecţie – cuprinde toate arboretele destinate în principal protejării unor importante obiective economice şi social-culturale, precum şi cele puse în slujba sănătăţii oamenilor, ocrotirii naturii şi cercetării ştiinţifice (cca.53%). Aceste
78
păduri îndeplinesc şi funcţia de producţie de lemn dar aceasta se face cu restricţii pentru a nu afecta funcţiile de protecţie.
- grupa a II-a: grupa pădurilor cu funcţii de producţie şi protecţie – cuprinde toate arboretele destinate acoperirii nevoilor de lemn sau alte bunuri materiale dar care îndeplinesc în acelaşi timp, importante funcţii de protecţie (hidrologică, a solului, climatică, turistică, etc).(cca.47%).
În cadrul grupei I funcţionale au fost delimitate 5 subgrupe funcţionale: 1 - păduri cu funcţii de protecţie a apelor (8 categorii funcţionale); 2 - păduri cu funcţii de protecţie a terenurilor şi solurilor (11 categorii
funcţionale); 3 - păduri cu funcţii de protecţie contra factorilor climatici şi industriali nocivi (12
categorii funcţionale); 4 - păduri cu funcţii de recreere (6 categorii funcţionale); 5 - păduri de interes ştiinţific şi de ocrotirea genofondului şi ecofondului (14
categorii funcţionale); Pentru pădurile din gr. a II-a funcţională nu s-au constituit subgrupe funcţionale. Ultima verigă a acestui sistem de clasificare funcţională a pădurilor este categoria
funcţională (51 categorii funcţionale pentru grupa I şi 4 categorii funcţionale pentru grupa a II-a) pentru care s-au stabilit criterii concrete de încadrare a arboretelor.
Importanţa practică a acestei clasificări funcţionale a pădurilor constă în faptul că măsurile de gospodărire se aleg în raport cu funcţiile pe care pădurea le îndeplineşte. Cu ocazia revizuirii amenajamentului se face o reconsiderare multilaterală a încadrării pădurilor pe funcţii, introducându-se modificările impuse de intensificarea rolului de producţie şi de protecţie al pădurilor şi ţinându-se seama de implicaţiile modificărilor respective asupra modului de gospodărire a acestora.
Definirea obiectivelor ecologice, economice şi sociale şi stabilirea funcţiilor pădurii se fac de comun acord cu reprezentanţii proprietarilor şi administratorilor de pădure, cu luarea în considerare a punctelor de vedere ale tuturor factorilor interesaţi, inclusiv cele ale beneficiarilor diverselor funcţii de protecţie ale pădurilor.
4.4. Stabilirea funcţiilor ecologice, economice şi sociale ale pădurilor şi bazelor de amenajare Stabilirea funcţiilor ecologice, economice şi sociale ale pădurilor Obiectivele ecologice, economice şi sociale se exprimă prin natura produselor şi a
serviciilor de protecţie ori social-culturale ale pădurii. Ele se definesc în raport cu cerinţele societăţii şi decurg din:
- strategiile de dezvoltare a silviculturii; - programele forestiere întocmite la nivel naţional, zonal sau local (ocoale silvice, unităţi
de gospodărire); - studiile şi proiectele referitoare la sistematizarea şi organizarea teritoriului şi la
amenajarea bazinelor hidrografice; - documentaţiile privind noi obiective ecologice, economice, social-culturale şi ştiinţifice
care pot beneficia de serviciile sau produsele pădurii (lacuri de acumulare, unităţi industriale, şosele şi căi ferate, rezervaţii ştiinţifice, parcuri naţionale, parcuri naturale ş.a.), dacă acestea sunt aprobate prin documente oficiale şi au asigurată finanţarea necesară. Obiectivele avute în vedere trebuie să se reflecte în ţelurile de producţie ori de protecţie, la nivelul unităţilor de amenajament (subparcelă, subunitate, serie etc.). Ţelurile respective se definesc în raport cu funcţiile atribuite arboretelor, cu luarea în considerare a unor diferenţieri ce se impun sub raportul efectelor de protecţie şi de producţie urmărite.
79
Corespunzător obiectivelor ecologice, economice şi sociale, amenajamentul precizează funcţiile pe care trebuie să le îndeplinească pădurile. Încadrarea arboretelor pe grupe, subgrupe şi categorii funcţionale este realizată prin zonare, ţinând seama de funcţia prioritară. În amenajament, pe lângă funcţia prioritară, se vor menţiona şi celelalte funcţii rezultate din aplicarea criteriilor de zonare funcţională. Aceste funcţii, împreună cu cea prioritară, vor fi luate în considerare la constituirea subunităţilor de amenajament de bază şi la stabilirea măsurilor de gospodărire.
În scopul diferenţierii măsurilor de gospodărire şi a reglementării lor prin amenajament, categoriile funcţionale se grupează în 6 tipuri funcţionale. În fiecare din aceste tipuri se includ categorii funcţionale cu grad similar de intensitate a funcţiilor atribuite arboretelor componente.
Tipurile funcţionale I şi II cuprind păduri cu funcţii de protecţie absolută, respectiv pădurile supuse regimului de conservare deosebită (excluse de la exploatarea masei lemnoase - a produselor principale). Tipurile funcţionale III şi IV cuprind păduri cu funcţii speciale de protecţie şi producţie, pentru care se reglementează procesul de producţie lemnoasă - produse principale, dar cu restricţii speciale în aplicarea măsurilor de gospodărire. Tipurile funcţionale V şi VI cuprind păduri cu funcţii de producţie, în care se aplică întreaga gamă de lucrări silvotehnice. În cazul arboretelor cu funcţii prioritare de producţie şi în cele cu funcţii speciale de protecţie pentru care este admisă şi posibilă organizarea procesului de producţie lemnoasă, se va urmări stabilirea de ţeluri de producţie de înaltă intensitate (lemn pentru furnire estetice şi tehnice, la toate speciile care pot produce acest sortiment, lemn de rezonanţă ş.a.), oriunde condiţiilele de arboret şi cele staţionale sunt favorabile. Ţeluri de producţie superioară (lemn pentru furnire estetice etc.) se vor stabili şi pentru unele specii rare dar de valoare deosebită (cireş, paltin, frasin etc.), precum şi în cazul unor arborete valoroase de larice şi pin. Lemnul pentru cherestea se va stabili ca sortiment-ţel principal numai în cazul arboretelor şi staţiunilor care nu pot produce lemn de calitate superioară. Ţeluri de producţie referitoare la sortimente de dimensiuni mici (lemn pentru celuloză, lemn pentru construcţii rurale ş.a.) se pot stabili numai în arboretele de productivitate inferioară sau pentru anumite culturi speciale. Cu ocazia revizuirii amenajamentului se face o reconsiderare multilaterală a încadrării pădurilor pe funcţii, introducându-se modificările impuse de intensificarea rolului de producţie şi de protecţie al pădurilor şi ţinându-se seama de implicaţiile modificărilor respective asupra modului de gospodărire a acestora. Definirea obiectivelor ecologice, economice şi sociale şi stabilirea funcţiilor pădurii se fac de comun acord cu reprezentanţii proprietarilor şi administratorilor de pădure, cu luarea în considerare a punctelor de vedere ale tuturor factorilor interesaţi, inclusiv cele ale beneficiarilor diverselor funcţii de protecţie ale pădurilor.
Stabilirea bazelor de amenajare Pentru a îndeplini în condiţiile corespunzătoare funcţiile atribuite, atât arboretele luate individual, cât şi pădurea în ansamblul ei trebuie să îndeplinească anumite condiţiile de structură. Structura arboretelor şi a pădurii, atât cea normală, cât şi cea corespunzătoare diferitelor etape intermediare, se defineşte prin stabilirea bazelor de amenajare: regim; compoziţie-ţel; tratament; exploatabilitate (exprimată prin vârsta exploatabilităţii la codru şi crâng şi prin diametrul limită la codrul grădinărit); ciclu.
1. Regimul Regimul sau modul general în care se asigură regenerarea unei păduri (din sămânţă sau
pe cale vegetativă) defineşte structura pădurii din acest punct de vedere. Potrivit Codului silvic, în ţara noastră, la regenerarea pădurilor se va da prioritate regimului codru cu regenerare din sămânţă, urmărindu-se conservarea genofondului şi realizarea de arborete de calitate superioară, precum şi exercitarea cu continuitate a funcţiilor de protecţie a mediului. Regimul crângului, cu
80
regenerare din lăstari şi drajoni, este admis, indiferent de natura proprietăţii, numai în arboretele de salcâm şi de zăvoaie. Pădurile care au fost tratate în crâng, dar care nu se încadrează în categoriile menţionate mai sus, urmează a se converti obligatoriu la codru.
2. Compoziţia-ţel Compoziţia-ţel reprezintă asocierea şi proporţia speciilor din cadrul unui arboret care îmbină, în orice moment al existenţei lui, în modul cel mai favorabil, exigenţele biologice ale pădurii cu cerinţele ecologice, economice şi sociale. Se stabileşte pentru fiecare arboret. Ca bază de amenajare ea se exprimă prin compoziţia-ţel la exploatabilitate şi compoziţia-ţel de regenerare. Compoziţia-ţel la exploatabilitate se stabileşte pentru arboretele neexploatabile. Ea reprezintă cea mai favorabilă compoziţie la care ajung arboretele la vârsta exploatabilităţii în raport cu compoziţia lor actuală şi cu posibilităţile de ameliorare a acesteia, prin intervenţiile ce se fac în direcţia realizării compoziţiei optime. Compoziţia-ţel de regenerare se stabileşte pentru arboretele exploatabile în prezent şi cele care devin expoatabile în cursul primei perioade de amenajament, ţinându-se seama de compoziţia-ţel optimă şi de sistemul de cultură adoptat. Compoziţiilele respective constituie compoziţiile-ţel de etapă. La stabilirea lor trebuie avută în vedere, ca obiectiv de referinţă, compoziţia-ţel optimă, respectiv compoziţia corespunzătoare condiţiilelor ecologice date şi ţelurilor majore urmărite prin gospodărire. În anumite situaţii, în care se urmăreşte dinamica compoziţiei arboretelor în raport cu intervenţiile gospodăreşti, se pot stabili, în plus, compoziţiile de realizat la sfârşitul deceniului de aplicare a amenajamentului, precum şi pentru alte etape intermediare. La fixarea compoziţiei-tel a fiecărui arboret vor fi avute în vedere:
- compoziţia corespunzătoare tipului natural fundamental de pădure; - conservarea biodiversităţii; condiţiile staţionale determinate; - funcţiile ecologice, economice şi sociale atribuite arboretelor; - starea actuală a arboretelor. Unele modificări se pot aduce prin promovarea de specii valoroase economic, estetic şi
cultural, urmărind creşterea eficacităţii funcţionale a arboretului. Speciile respective pot fi de amestec în etajul principal sau pentru crearea unui subetaj (de fag în gorunete, de brad în făgete etc.). Procentul acestor specii nu va depăşi 20% în compoziţia arboretului principal. Vor fi promovate speciile autohtone valoroase (cvercineele, fagul, cireşul, paltinul, teiul, bradul, molidul ş.a.), în funcţie de staţiune, evitîndu-se cultura răşinoaselor în zonele de câmpie şi de deal, în staţiuni corespunzătoare cvercineelor, cu excepţia unor culturi pentru ameliorarea terenurilor degradate sau pentru zone de interes peisagistic. Se interzice, totodată, cultura plopilor euramericani şi a salcâmului în staţiuni favorabile speciilor de stejari.
3. Tratamentul Ca bază de amenajare, tratamentul înseamnă ansamblul de măsuri silviculturale aplicate
în arboret, menite să asigure condiţiile de dezvoltare şi apoi de regenerare cele mai proprii, în conformitate cu ţelul de gospodărire.
În legătură cu alegerea tratamentelor, trebuie avut în vedere că în ţara noastră condiţiile naturale şi cerinţele ecologice, economice si sociale impun ca majoritatea pădurilor să fie conduse spre structuri diversificate, amestecate - pluriene, relativ pluriene, naturale sau de tip natural - capabile a îndeplini funcţii multiple de producţie şi protecţie. Vor fi evitate intervenţiile prin care se dezgoleşte solul şi nu se asigură permanenţa pădurii şi a exercitării de către aceasta a funcţiilor de protecţie atribuite. Prin amenajament se va promova cu precădere regenerarea naturală, tratamentele stabilindu-se astfel încât să se asigure dezideratele menţionate, precum şi conservarea în condiţii optime a biodiversităţii ecosistemelor forestiere. În acest sens, alegerea tratamentelor se va face pe formaţii sau grupe de formaţii forestiere, pe tipuri funcţionale, cu luarea în considerare a structurii şi productivităţii actualelor arborete.
Criteriile de alegere a tratamentelor sunt valabile atât pentru pădurile proprietate publică, cât şi pentru pădurile proprietate privată.
81
În cazul particular al pădurilor pentru care se întocmesc studii sumare de amenajare, constituite în unităţi de amenajament ale căror suprafeţe restrânse fac dificilă sau imposibilă asigurarea continuităţii procesului de producţie prin baze de amenajare şi modalităţi de reglementare obişnuite, la alegerea şi prescrierea tratamentelor, pe lângă orientările generale din “Normele tehnice privind alegerea şi aplicarea tratamentelor”, se vor lua în considerare următoarele recomandări:
- pentru brădete, brădeto-făgete, amestecuri de răşinoase cu fag, amestecuri de răşinoase cu preponderenţa bradului, precum şi pentru făgete cu alte specii, se va da prioritate tăierilor de tip grădinărit, cu recolte la nivelul creşterii;
- soluţii similare se vor adopta şi în cazul formaţiilor de cvercinee şi al şleaurilor, aici recomandându-se însă ca recoltările să se facă în grupe şi pâlcuri, care să favorizeze regenerarea speciilor de bază (în special a stejarilor) şi să conducă la structuri mozaicate;
- în situaţiile în care, în raport cu condiţiile de regenerare şi de gospodărire, se adoptă un tratament cu tăieri localizate şi cu regenerare sub adăpost din rândul celor prevăzute în schema generală de alegere a tratamentelor, se va urmări - pe cât posibil - ca perioada de regenerare să fie cât mai apropiată de limita maximă admisă în cadrul tratamentului respectiv;
- la molidişuri şi pinete, acolo unde este posibil, se va acorda prioritate tratamentelor prin care se asigură, în cât mai mare măsură, regenerarea naturală. În cazul tăierilor rase, se vor avea în vedere cu precădere tăierile în benzi, recurgându-se, eventual, la recoltarea cumulată pe 3-5 ani a posibilităţii stabilite prin amenajament.
În toate cazurile, inclusiv la refacerea unor arborete slab productive, în amenajament se va înscrie prevederea legală privind regenerarea suprafeţei respective în cel mult doi ani de la executarea tăierilor.
4. Exploatabilitatea este calitatea de a fi exploatabil atribuită unui arbore sau arboret din momentul în care recoltarea lor devine necesară, spre a se putea realiza cu maximum de folos ţelul de gospodărire.
Se exprimă prin diametre limită, în cazul structurilor de codru grădinărit, şi prin diametrele medii de realizat, respectiv prin vârsta exploatabilităţii, în cazul structurilor de codru regulat şi de crâng.
Diametrul limită reprezintă diametrul de bază al arborilor de o anumită specie dintr-un arboret grădinărit, care constituie limita superioară a distribuţiei arborilor pe categorii de diametre. Numărul de arbori din categoria respectivă trebuie să fie de minimum un arbore la hectar. El se stabileşte pe bază de măsurători şi prin comparaţii periodice, în spiritul metodei controlului. Vârsta exploatabilităţii. În raport cu caracteristicile arboretelor şi funcţiile atribuite acestora, în pădurile de codru regulat şi crâng se stabilesc: - vârsta exploatabilităţii tehnice, pentru pădurile din grupa a II-a funcţională; - vârsta exploatabilităţii de protecţie, pentru pădurile din grupa I funcţională; Vârsta exploatabilităţii tehnice se stabileşte după criteriul creşterii medii a volumului corespunzător sortimentului sau grupei de sortimente fixate ca ţel de producţie, fiind definită de momentul când această creştere este maximă. În cazul crângurilor, se va avea în vedere ca vârsta exploatabilităţii să se înscrie în limitele în care regenerarea din lăstari poate fi asigurată în mod corespunzător.
Vârsta exploatabilităţii de protecţie corespunde momentului scăderii mediei maximului efectelor protectoare ale arboretului. Se stabileşte pentru toate arboretele destinate să îndeplinească funcţii speciale de protecţie şi care sunt luate în considerare la reglementarea procesului de producţie lemnoasă.
Pentru arboretele cu funcţii speciale de protecţie excluse de la reglementarea procesului de producţie nu se stabilesc vârste ale exploatabilităţii, ele urmând să fie supuse regimului de ocrotire integrală sau celui de conservare deosebită.
82
Pentru pădurile proprietate privată cu suprafeţe de până la 30 ha, pentru care se întocmesc studii sumare de amenajare, vârstele exploatabilităţii pot fi mai mici decât cele optime prevăzute în norme cu până la 20 de ani la codru şi 5 ani la crâng, în raport cu compoziţia, starea arboretelor şi condiţiile de vegetaţie, fără a coborâ însă sub vârsta exploatabilităţii absolute şi fără a avea implicaţii nefavorabile asupra regenerării arboretelor. În aceste situaţii nu se vor mai admite alte sacrificii de exploatabilitate. 5. Ciclul este numărul de ani fixat de amenajament ca normă de timp pentru realizarea de arborete exploatabile. El determină, în cazul pădurilor de codru cvasigrădinărit, codru regulat şi crâng, mărimea şi structura pădurii în ansamblul ei, în raport cu vârsta arboretelor componente. La stabilirea ciclului vor fi luate în considerare: - formaţiile şi speciile forestiere care compun pădurea; - funcţiile ecologice, economice şi sociale atribuite arboretelor respective; - media vârstei exploatabilităţii tehnice; - posibilităţile de creştere a eficacităţii funcţionale a arboretelor şi a pădurii în ansamblul ei. Pe baza considerentelor arătate, ciclul se stabileşte prin rotunjirea vârstei medii a exploatabilităţii, ponderată în raport cu suprafaţa diferitelor arborete, până la cea mai apropiată valoare multiplu de 10 la codru şi de 5 la crâng şi codru convenţional. Calculul se face cu excluderea arboretelor derivate, subproductive, artificiale si altele, cu vârste ale exploatabilităţii mult diferite de cele ale arboretelor cu structură normală. Abaterile faţă de norme vor fi justificate în mod corespunzător, în raport cu particularităţile arboretelor şi ale pădurii în ansamblul ei (unităţi de gospodărire constituite din arborete provenite din lăstari, din arborete puternic vătămate etc.). 9.5. Conţinutul amenajamentului silvic şi al studiului sumar de amenajare
Cuprinsul de detaliu al elaboratelor respective poate diferi în raport cu specificul pădurilor în cauză şi cu particularităţile modului de gospodărire preconizat. Pentru asigurarea unei prezentări unitare, care să permită şi o consultare lesniciosă, conţinutul cadru, orientativ, al amenajamentului şi cel al studiului sumar de amenajare sunt prezentate în cele ce urmează. Amenajamentul silvic se realizează atât pentru ocolul silvic cât şi pentru unitatea de amenajament de bază. Pentru că sunt diferenţe foarte mici în ceea ce priveşte cuprinsul acestor amenajamente se va prezenta doar conţinutul orientativ al amenajamentului silvic pentru ocol silvic.
Conţinutul orientativ al amenajamentului silvic
AMENAJAMENTUL PE OCOL SILVIC SAU PE PROPRIETĂŢI/ ASOCIAŢII DE PROPRIETARI - Documente însoţitoare - Proces verbal C.T.E. - Fişele indicatorilor de caracterizare a fondului forestier - Memoriul de sinteză
PARTEA I. MEMORIU TEHNIC INTRODUCERE
83
1. ASPECTE PRIVIND PROPRIETATEA; SITUAŢIA TERITORIAL- ADMINISTRATIVĂ
- Localizarea unităţii amenajate în spaţiul geografic şi administrativ.
- Baza juridică a proprietăţii. - Elementele de identificare: aspecte cadastrale, vecinătăţi, limite, hotare.
- Administrarea fondului forestier. - Terenuri acoperite cu vegetaţie forestieră situate în afara fondului forestier.
2. ORGANIZAREA TERITORIULUI
- Baza cartografică folosită. Metode şi procedee de ridicări în plan utilizate pentru reambularea bazei cartografice - Constituirea unităţilor de amenajament de bază. - Constituirea şi materializarea parcelarului şi subparcelarului. - Suprafaţa fondului forestier. - Enclave. - Organizarea administrativă (districte, cantoane). 3. GOSPODĂRIREA DIN TRECUT A PĂDURILOR - Istoricul şi analiza modului de gospodărire a pădurilor din trecut şi până la intrarea în vigoare a amenajamentului expirat. - Analiza critică a aplicării amenajamentului expirat. 4. STUDIUL STAŢIUNII ŞI AL VEGETAŢIEI FORESTIERE - Metode şi procedee de culegere şi prelucrare a datelor de teren. - Elemente generale privind cadrul natural (geomorfologie, geologie, hidrologie, climatologie). - Soluri. - Tipuri de staţiune. - Tipuri de pădure. - Structura fondului de producţie sau de protecţie.
- Starea sanitară a pădurii. 5. STABILIREA FUNCŢIILOR ECOLOGICE, ECONOMICE ŞI SOCIALE ALE PĂDURII ŞI A BAZELOR DE AMENAJARE
- Stabilirea funcţiilor ecologice, economice şi sociale ale pădurii. - Consideraţii privind structurile de realizat
- Stabilirea bazelor de amenajare ale arboretelor şi ale pădurii (regim, compoziţie-ţel, tipul sau forma structurală, tratament, exploatabilitate, ciclu). 6. REGLEMENTAREA PROCESULUI DE PRODUCŢIE LEMNOASĂ - Stabilirea posibilităţii de produse principale. - Recomandări privind recoltarea posibilităţii de produse principale. - Lucrări de îngrijire şi conducere a arboretelor. - Lucrări de regenerare.
84
- Măsuri de gospodărire a arboretelor cu funcţii speciale de protecţie.
7. VALORIFICAREA SUPERIOARĂ A ALTOR PRODUSE ALE FONDULUI FORESTIER ÎN AFARA LEMNULUI
- Producţia cinegetică. - Producţia salmonicolă. - Producţia de fructe de pădure. - Producţia de ciuperci comestibile. - Resurse melifere. - Materii prime pentru împletituri.
- Seminţe forestiere. - Valorificarea altor resurse ale fondului forestier.
8. STAREA DE SĂNĂTATE A PĂDURILOR ŞI MĂSURI DE PROTEJARE ALE FONDULUI FORESTIER
- Evoluţia stării de sănătate a pădurilor. - Protejarea împotriva doborâturilor şi rupturilor produse de vânt şi de zăpadă. - Protecţia împotriva incendiilor. - Protecţia împotriva poluării industriale. - Protecţia împotriva bolilor şi a altor dăunători. - Măsuri de gospodărire a pădurilor cu fenomene de uscare anormală. 9. INSTALAŢII DE TRANSPORT, TEHNOLOGII DE EXPLOATARE ŞI CONSTRUCŢII FORESTIERE - Instalaţii de transport. - Tehnologii de exploatare. - Construcţii forestiere. 10. ANALIZA EFICACITĂŢII MODULUI DE GOSPODĂRIRE A PĂDURILOR
- Evoluţia producţiei şi productivităţii pădurilor sub raport cantitativ, calitativ şi valoric.
- Evidenţa aplicării amenajamentului expirat. - Bilanţ economic - financiar pentru perioada de aplicare a amenajamentului expirat - Aspecte privind controlul în amenajament. - Analiza sarcinilor de producţie ale unităţii silvice amenajate comparativ cu prevederile noului amenajament.
11. DIVERSE
- Data intrării în vigoare a amenajamentului. Durata de valabilitate a acestuia. - Recomandări privind ţinerea evidenţei lucrărilor efectuate pe parcursul duratei de valabilitate a amenajamentului.
- Indicarea hărţilor anexate amenajamentului. - Colectivul de elaborare. - Bibliografie.
- Procese verbale ale şedinţelor de avizare. Alte avize ale factorilor interesaţi.
85
PARTEA A II-A. PLANURI DE AMENAJAMENT (CENTRALIZATOARE PE OCOL SILVIC)
12. PLANURI DE RECOLTARE ŞI CULTURĂ
- Posibilitatea. - Suprafeţe planificate a fi parcurse cu diferite categorii de lucrări.
- Indici de creştere şi de recoltare. 13. PLANURI PRIVIND INSTALAŢIILE DE TRANSPORT ŞI CONSTRUCŢIILE FORESTIERE - Planul instalaţiilor de transport. - Planul construcţiilor forestiere. 14. PROGNOZA DEZVOLTĂRII FONDULUI FORESTIER - Dinamica dezvoltării fondului forestier.
PARTEA A III-A. EVIDENŢE DE AMENAJAMENT (CENTRALIZATOARE PE OCOL SILVIC)
15. EVIDENŢE DE CARACTERIZARE A FONDULUI FORESTIER - Evidenţe privind mărimea şi structura fondului forestier. - Evidenţe privind condiţiile naturale de vegetaţie. - Evidenţe cuprinzând elemente ajutătoare pentru reglementarea procesului de producţie. - Evidenţe privind accesibilitatea fondului forestier şi a posibilităţii.
PARTEA A IV-A. APLICAREA AMENAJAMENTULUI 16. FORMULARE DE ÎNREGISTRARE A APLICĂRII PREVEDERILOR AMENAJAMENTULUI
Conţinutul cadru al studiului sumar de amenajare - Proces verbal C.T.E. - Fişele indicatorilor de caracterizare a fondului forestier
1. Elemente referitoare la proprietate şi situaţia teritorial-administrativă: - baza juridică a proprietăţii; suprafaţa; - date de identificare; - vecinătăţi şi limite; - aspecte de ordin juridic şi administrativ. 2. Aspecte privind organizarea teritoriului: - planuri şi hărţi; - constituirea unităţilor de amenajament
86
3. Gospodărirea din trecut a pădurilor: - contextul gospodăririi pădurilor înaintea etatizării şi după etatizare; - transformări intervenite în structura pădurii ca efect al prevederilor amenajamentelor
anterioare şi a modului de gospodărire aplicat.
4. Condiţiile staţionale şi de vegetaţie: - date generale privind cadrul natural; - soluri; tipuri de staţiune şi tipuri de pădure; - caracteristicile ecosistemelor forestiere; - starea sanitară a pădurii.
5. Stabilirea funcţiilor pădurii şi a bazelor de amenajare - zonarea funcţională; - bazele de amenajare şi justificarea lor. 6. Reglementarea procesului de producţie: - Stabilirea posibilităţii - Întocmirea planului unic de gospodărire pentru următorul deceniu. (În prima parte,
planul va cuprinde descrierea parcelară pentru unităţile amenajistice componente, iar în partea a doua – măsurile privind recoltele de lemn, regenerarea / refacerea şi conducerea / îngrijirea arboretelor).
7. Alte aspecte privind gospodărirea pădurii: - produse nelemnoase; - accesibilitate; - protecţia pădurilor etc.
8. Probleme specifice pădurii care face obiectul studiului.
9.6. Probleme tehnico-organizatorice A. Atribuţiile proprietarilor şi / sau administratorilor de păduri referitoare la amenajarea pădurilor
A.1 Precizări de ordin general
Potrivit codului silvic, modul de gospodărire a fondului forestier, indiferent de natura proprietăţii, se stabileşte prin amenajamente silvice (Art. 16, 66). În baza acestei prevederi legale, proprietarii / administratorii pădurilor sunt obligaţi să ia măsurile necesare pentru amenajarea pădurilor pe care le deţin / administrează şi pentru revizuirea periodică a amenajamentelor potrivit legii. Pentru fondul forestier proprietate publică de stat, obligaţia de a asigura întocmirea amenajamentelor silvice revine Regiei Naţionale a Pădurilor, în calitatea sa de administrator a acestui fond. Pe bază de convenţii sau contracte de administrare, regia îşi poate asuma această obligaţie şi pentru alte categorii de păduri. În cazul pădurilor proprietate publică aparţinând comunelor, oraşelor sau municipiilor, al pădurilor proprietate privată aparţinând unităţilor de cult (parohii, schituri, mânăstiri) şi instituţiilor de învăţământ sau altor persoane juridice, precum şi al pădurilor proprietate privată
87
indiviză aparţinând foştilor composesori, moşneni şi răzeşi sau moştenitorilor acestora, obligaţia de a asigura întocmirea amenajamentelor silvice revine proprietarilor pădurilor respective. Pentru pădurile proprietate privată aparţinând persoanelor fizice, întocmirea amenajamentelor / studiilor sumare de amenajare se realizează - pe asociaţii constituite sau pe proprietari individuali - cu sprijinul organizatoric şi financiar a inspectoratelor teritoriale de regim silvic şi cinegetic. În conformitate cu prevederile Codului silvic, elaborarea amenajamentelor silvice se face sub coordonarea şi controlul autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, prin unităţi specializate pe care le autorizează în acest scop (Art. 18).
A.2. Atribuţiile Regiei Naţionale a Pădurilor şi ale unităţilor sale teritoriale
Amenajarea pădurilor proprietate publică a statului constituie sarcină prioritară a Regiei Naţionale a Pădurilor şi a unităţilor teritoriale ale acesteia. Conducerii Regiei, prin compartimentele sale de resort, îi revin atribuţii privind: întocmirea de propuneri privind programul lucrărilor de amenajare a pădurilor pe care le administrează; asigurarea fondurilor necesare pentru executarea lucrărilor respective; asigurarea încheierii convenţiilor şi contractelor de lucru cu unităţile de specialitate autorizate să elaboreze amenajamente silvice, precum şi asigurarea plăţilor pentru lucrările de amenajare executate de aceste unităţi; controlul şi verificarea, prin sondaje efectuate de specialişti competenţi, a calităţii lucrărilor; participarea prin reprezentanţi împuterniciţi la avizările pe parcurs şi la avizarea finală a amenajamentelor silvice. Direcţiile silvice, în calitate de parte contractantă şi interesată în elaborarea la timp şi în condiţii optime a amenajamentelor silvice, au următoarele obligaţii: a) Înaintează anual la Regia Naţională a Pădurilor, până la 30 aprilie, propunerile cu ocoalele silvice în care urmează să se execute lucrări de amenajare a pădurilor în anul următor.
b) Dispune ca ocoalele silvice să întocmească temele de proiectare pentru lucrările de amenajare programate a se executa în anul următor. După verificarea şi însuşirea lor, aceste teme vor fi înaintate la Regia Naţională a Pădurilor, până la data de 30 septembrie a anului anterior lucrărilor de amenajare. În acest scop, vor fi identificate - cu participarea factorilor interesaţi - noile obiective ecologice, economice şi sociale apărute între timp şi implicaţiile lor asupra amenajării pădurilor. c) Soluţionează, împreună cu reprezentanul Oficiul Judeţean de Cadastru, Geodezie şi Cartografie, eventualele litigii referitoare la fondul forestier; această acţiune se va încheia până la data de 31 octombrie a anului premergător lucrărilor de teren. d) Organizează, în anul premergător amenajării pădurilor, executarea prin ocoalele silvice respective a lucrărilor de materializare a limitelor fondului forestier şi de refacere a limitelor parcelare şi a bornelor deteriorate sau distruse. e) Efectuează controale asupra modului în care se execută lucrările de teren privind amenajarea pădurilor. f) Execută recepţia lucrărilor de teren privind amenajarea pădurilor.
g) Participă la avizarea temei de proiectare şi la avizările referitoare la amenajarea ocolului silvic respectiv. Ocoalele silvice, în calitate de beneficiar principal al amenajamentelor, au următoarele obligaţii:
a) Confruntă cu şeful de proiect planurile de bază ce urmează a fi folosite la amenajare cu cele existente la Oficiul Judeţean de Cadastru, Geodezie şi Cartografie, soluţionând nepotrivirile de limite până la avizarea temei de proiectare. b) Execută integral şi la termenele stabilite lucrările de materializare a limitelor fondului forestier.
88
c) Refac bornele deteriorate sau distruse şi împrospătează pichetajul pe limitele de fond forestier şi pe cel al limitelor parcelare înainte de începerea lucrărilor de teren. d) Elaborează tema de proiectare care va fi înaintată direcţiei silvice până la data de 31 august a anului premergător lucrărilor de amenajare. e) Asigură completarea la zi a evidenţelor din amenajamentele silvice. f) Pune la dispoziţia şefului de proiect evidenţe şi documente privind: situaţia terenurilor intrate sau ieşite (definitiv sau temporar) în şi din fondul forestier de la amenajarea anterioară şi până la data respectivă; situaţia lucrărilor executate în deceniul expirat; situaţia arboretelor predate spre exploatare şi a celor în care s-au făcut amplasări şi evaluări ale materialului lemnos în vederea exploatării; materialul cartografic existent la ocolul silvic; evidenţa fondului forestier (EFF); alte situaţii necesare amenajării pădurilor referitoare la produsele pădurii, construcţii, drumuri forestiere etc.
g) Asigură participarea la lucrările de amenajarea pădurilor, a pădurarului titular de canton, sub conducerea inginerului proiectant.
h) Asigură muncitorii necesari desfăşurării corespunzătoare lucrărilor de amenajarea pădurilor.
i) Participă la recepţia lucrărilor de amenajarea pădurilor. j) Participă, prin şeful de ocol, la avizarea temei de proiectare şi la toate avizările
referitoare la amenajarea pădurilor din ocolul respectiv, inclusiv la avizarea finală a amenajamentului silvic.
m) Sprijină personalul tehnico-ingineresc autorizat să execute lucrări de amenajarea pădurilor la rezolvarea problemeor legate de cazare şi transport apărute pe plan local.
A.3. Atribuţiile proprietarilor / administratorilor altor păduri decât cele proprietate publică a statului
În cazul pădurilor proprietate publică aparţinând unităţilor administrativ-teritoriale, al pădurilor proprietate privată a unităţilor de cult, a instituţiilor de învăţământ sau a altor persoane juridice, al pădurilor proprietate privată indiviză a persoanelor fizice, proprietarilor / administratorilor pădurilor respective le revin următoarele obligaţii:
- Depun la inspectoratul teritorial de regim silvic şi cinegetic, până la 30 aprilie, propunerile cu pădurile în care urmează a se executa lucrări de amenajare în anul următor, în vederea includerii lor în programul de amenajare. Cu această ocazie se transmite şi tema de proiectare corespunzătoare.
- După aprobarea programului de amenajare a pădurilor, contractează executarea lucrărilor de amenajare cu una din unităţile autorizate până la 15 noiembrie a anului anterior începerii lucrărilor de teren, informând în legătură cu aceasta inspectoratul teritorial până la sfârşitul anului respectiv. - Soluţionează împreună cu reprezentanţii Oficiului Judeţean de Cadastru, Geodezie şi Cartografie, eventualele litigii referitoare la fondul forestier, înaintea începerii lucrărilor de teren.
- Solicită la inspectoratul silvic teritorial programarea avizării temei de proiectare, până la 31 martie.
- Efectuează controale asupra modului în care se execută lucrările de amenajare de teren şi execută recepţia lucrărilor respective, apelând în acest sens, dacă este cazul, la sprijinul inspectoratului silvic teritorial. - Participă, direct sau prin reprezentanţi împuterniciţi la avizarea temei de proiectare şi la avizarea prealabilă a soluţiilor tehnice din amenajament şi la avizarea finală a acestuia. - Pune la dispoziţia şefului de proiect documentele referitoare la proprietate, precum şi evidenţe privind mişcările de suprafeţe din fondul forestier, evidenţa lucrărilor executate şi alte documentaţii tehnice solicitate de acesta, necesare pentru elaborarea amenajamentului.
89
- Atribuţiile ce revin proprietarilor / administratorilor şi unităţilor autorizate prin care se execută lucrările de amenajare a pădurilor se stabilesc prin contractele încheiate în acest sens. Aspectele organizatorice şi tehnice privind organizarea amenajării pădurilor proprietate privată aparţinând persoanelor fizice sau asociaţiilor de proprietari intră în atribuţiile inspectoratelor teritoriale de regim silvic şi cinegetic, prin care se asigură şi finanţarea lucrărilor.
Proprietarii pădurilor respective au obligaţia de a sprijini acţiunea de amenajare. B. Recepţia şi avizarea amenajamentelor Tema de proiectare pentru lucrările de amenajare a pădurilor se analizează şi se avizează la sediul direcţiei silvice sau al ocolului silvic respectiv. La şedinţa de avizare vor participa: reprezentantul autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, reprezentantul conducerii direcţiei silvice, delegaţi ai unităţii care va executa lucrările de amenajarea pădurilor, şeful ocolului silvic, proprietarii / administratorii pădurilor private ori reprezentanţii acestora, precum şi delegaţi şi invitaţi din alte unităţi interesate (Comisia Monumentelor Naturii, Oficiul Judeţean de Cadastru, Geodezie şi Cartografie etc.). Lucrările şedinţei de avizare a temei de proiectare vor fi conduse de reprezentantul autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură. Se vor analiza şi stabili următoarele: propunerile de modificare a limitelor de ocol silvic; eventualele modificări în constituirea unităţilor de producţie; stabilirea - în principiu - a subunităţilor de amenajament sau a seriilor de gospodărire; modul de soluţionare a eventualelor litigii între fondul forestier şi cel agricol; propuneri de încadrare a pădurilor în grupe, subgrupe şi categorii funcţionale; modul de gospodărire aplicat în deceniul expirat şi măsurile principale ce se impun pentru viitor; necesitatea elaborării unor amenajamente cu caracter special etc. Lucrările de amenajare a pădurilor se vor verifica pe parcursul fazelor de lucru: Lucrările de teren se controlează pe parcursul executării lor şi la terminarea fiecărei unităţi de amenajament de bază de către organele de specialitate ale unităţii executante; în acest scop se vor aplica şi procedee ale analizei secvenţiale. Prin sondaj, lucrările vor fi verificate de specialişti ai autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură şi ai direcţiilor şi ocoalelor silvice. Recepţia acestor lucrări se efectuează de către specialişti împuterniciţi ai beneficiarilor numai după ce ele au fost controlate şi însuşite de organele de specialitate (C.T.A.P.) ale unităţii executante. Prin recepţia lucrărilor de teren se stabilesc: cantităţile de lucrări executate (suprafaţă totală şi numărul de unităţi amenajistice pentru care s-au efectuat lucrări de descrierea parcelară; suprafeţele cu cartări staţionale; suprafaţa arboretelor inventariate; volumul de lucrări privind ridicările în plan etc.); calitatea lucrărilor stabilită în raport cu prevederile din prezentele norme tehnice şi din ,,Îndrumarul pentru amenajarea pădurilor". În actul de control se va menţiona dacă au fost descrise toate suprafeţele care fac parte din fondul forestier şi dacă nu au fost înregistrate în amenajament terenuri care aparţin altor sectoare.
Controlul şi recepţia se vor face în conformitate cu reglementările în vigoare privind îndrumarea, verificarea şi recepţia lucrărilor de teren. La recepţia lucrărilor va fi invitat delegatul Oficiul Judeţean de Cadastru, Geodezie şi Cartografie al O.C.A.O.T.A. După executarea lucrărilor de teren, bazele viitorului amenajament se stabilesc la şedinţa de preavizare a soluţiilor tehnice la care participă: reprezentantul autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură; delegaţii unităţii care au executat lucrările de amenajarea pădurilor; specialişti din direcţia silvică; şeful ocolului silvic; proprietarii / administratorii pădurilor private ori reprezentanţii acestora; alţi delegaţi invitaţi. Lucrările şedinţei de avizare sunt conduse de reprezentantul autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură. Cu această ocazie, se adoptă soluţiile referitoare la: terenurile fără vegetaţie forestieră care sunt destinate pentru nevoile administraţiei, culturi pentru hrana
90
vânatului şi alte folosinţe speciale; încadrarea arboretelor pe grupe, subgrupe şi categorii funcţionale; subunităţile de amenajament sau seriile de gospodărire; bazele de amenajare; mărimea posibilităţii de produse principale şi secundare; planurile de amenajament. În cazul în care între participanţii la avizare apar divergenţe de fond asupra modului de gospodărire a pădurilor, ele vor fi supuse atenţiei conducerii autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură. Lucrările de redactare a amenajamentelor se recepţionează, în concept, de organele de specialitate (C.T.A.P.) ale unităţilor autorizate să execute lucrări de amenajarea pădurilor. Amenajamentele redactate în forma definitivă se avizează în Consiliul tehnico-economic al autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură. În acest scop, direcţiile şi ocoalele silvice sau, după caz, proprietarii / administratorii pădurilor proprietate privată vor prezenta observaţii în scris cu 15 zile înaintea termenului de avizare, iar reprezentanţii lor precum şi reprezentanţii unităţilor care au elaborat amenajamentele respective, vor participa la şedinţele de avizare. C. Evidenţa aplicării amenajamentelor Amenajamentul se aplică începând cu data de 1 ianuarie a anului următor executării lucrărilor de teren. Proprietarii / administratorii pădurilor amenajate au obligaţia de a completa toate evidenţele referitoare la lucrările efectuate în perioada de aplicare a amenajamentului. Evidenţa aplicării amenajamentului se ţine la nivelul unităţii de amenajament şi la nivelul ocolului silvic. În amenajamentul U.B., evidenţa anuală a aplicării amenajamentului constă în înregistrarea în formularele din amenajament destinate acestui scop a elementelor referitoare la: -mişcările de suprafaţă din fondul forestier, cu indicarea suprafeţelor în cauză, a unităţilor amenajistice, precum şi a actului normativ prin care s-a aprobat mişcarea respectivă; -suprafeţele parcurse cu tăieri de regenerare, pe u.a.; -volume rezultate din aplicarea tăierilor de regenerare, pe u.a., specii şi sortimente primare (lemn de lucru, lemn de foc); -suprafaţa arboretelor slab productive parcursă cu tăieri de refacere sau de substituire, pe u.a.; -suprafaţa parcursă cu lucrări de îngrijire a arboretelor, pe u.a. şi în raport cu natura intervenţiilor; -volume rezultate din aplicarea lucrărilor de îngrijire a arboretelor, pe u.a., specii, sortimente primare şi în raport cu natura intervenţiilor efectuate; -volume lemnoase realizate din produse accidentale, pe u.a., specii şi sortimente primare, precum şi precomptarea lor din posibilitatea de produse principale sau secundare potrivit reglementării procesului de producţie lemnoasă; -suprafeţe efectiv regenerate, pe u.a., specii şi în raport cu natura lucrărilor (împăduriri integrale, completări) şi cu modalitatea de executare a acestora (semănături directe, plantaţii); -stadiul regenerărilor naturale în arboretele prevăzute şi parcurse cu tăieri de regenerare în cursul deceniului; -suprafeţele pe care s-au realizat culturi speciale (arbuşti fructiferi, răchită, pomi de iarnă etc.); -realizări în deschiderea liniilor parcelare (km, suprafeţe); -realizări în dotarea cu drumuri forestiere (km, investiţii aferente); -realizări în dotarea cu clădiri silvice, pe categorii de clădiri, cu indicarea u.a. în care sunt amplasate şi a investiţiei aferente; -realizări în dotarea cu instalaţii cinegetice şi piscicole, pe categorii de instalaţii, cu indicarea u.a în care sunt amplasate şi a investiţiei aferente; -menţionarea unităţilor amenajistice în care au avut loc fenomene deosebite cauzate de poluare, uscare, inundaţii, incendii etc.
91
La finele fiecărui an de aplicare se face totalizarea pe U.P. a elementelor cumulabile înregistrate în evidenţa anuală a aplicării amenajamentului. Evidenţa decenală a aplicării amenajamentului se completează de către ocolul silvic şi constă, în principal, în centralizarea pe ani a lucrărilor executate în cursul deceniului de aplicare a amenajamentului. Pentru completarea acestei evidenţe se preiau totalurile pe ani din evidenţa anuală a aplicării amenajamentului; pentru fiecare an se mai înscriu, pe categorii de lucrări, prevederile medii anuale din amenajament, evidenţiindu-se, pentru anul respectiv, diferenţele în plus sau în minus dintre realizări şi prevederi. În studiul general pe ocol silvic, evidenţa decenală a aplicării amenajamentului se obţine prin cumularea evidenţelor decenale pe U.B. Prin cumularea realizărilor pe ani, preluate din evidenţa anuală sau decenală a aplicării amenajamentului pe U.B. se înscriu, pentru fiecare an din deceniul de aplicare a amenajamentului, date centralizate pe ocol silvic. Suplimentar, în evidenţa aplicării pe ocol se înregistrează: cantităţi realizate la produse accesorii (fructe de pădure, răşină, plante medicinale etc.); efective de vânat rezultate în urma inventarierilor anuale, pe fonduri de vânătoare, specii şi, după caz, sexe; recolte de vânat, pe fonduri de vânătoare, specii şi sexe; pierderi suferite de efectivul cinegetic, ca urmare a calamităţilor, epizootiilor etc., pe specii şi sexe. Pentru fiecare an de aplicare, după înregistrarea realizărilor din anul respectiv, se înregistrează planificările medii anuale prevăzute prin amenajament, evidenţiindu-se diferenţele în plus sau minus dintre realizări şi prevederi. În cazul unor solicitări speciale, unităţile de amenajare vor face în cursul deceniului de valabilitate a amenajamentului o verificare a modului de aplicare a prevederilor acestuia, informând autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură asupra constatărilor făcute.
10. INSTALAREA PĂDURILOR PE CALE ARTIFICIALĂ. ÎMPĂDURIRI 10.1. Consideraţii generale Lucrările de instalarea a vegetaţiei forestiere pe cale artificială (împăduriri prin plantarea
sau semănare) s-au executat şi înainte de apariţia silviculturii ca ştiinţă, izvorâte din necesitatea de a pune stăpânire sau de a valorifica terenurile erodate, malurile instabile, nisipurile etc.
În zilele noastre împăduririle se impun pe măsură ce efectele negative ale despăduririlor, urmare a exploatărilor neraţionale sau a defrişării pădurilor, s-au făcut din ce în ce mai simţite.
Dacă se pune problema instalării unei păduri pe terenuri care au fost acoperite cu vegetaţie forestieră până în ultimile decenii este vorba, practic, de reîmpădurire. Împădurirea propriu-zisă se execută pe un terenu lipsit de pădure de cel puţin 50 de ani. În mod curent însă se foloseşte termenul împădurire.
În mod firesc, continuitatea unei păduri se asigură prin regenerare naturală. Arboretele ajunse la vârsta exploatabilităţii fructifică dacă sunt rărite corespunzător. Dacă şi solul este capabil să asigure germinarea seminţelor şi instalarea seminţişului o nouă pădure se va instala în locul celei vechi. Aceasta ar fi calea cea mai indicată din punct de vedere silvicultural şi economic.
Folosirea optimă a factorilor de vegetaţie pentru obţinerea unor producţii de lemn importante calitativ şi cantitativ, dar şi îndeplinirea obiectivelor de protecţie a mediului implică deseori intervenţii în modificarea compoziţiei pădurilor. Prin urmare, există multe situaţii când este necesar să se recurgă la împădurirea anumitor suprafeţe pe cale artificială şi anume:
- în cazul culturilor cu cicluri scurte de producţie; - când se aplică tratamentul tăierilor rase; - în arborete degradate sau brăcuite (slab productive); - în tipuri de păduri derivate;
92
- la crearea de noi păduri; - în pădurile intrate în conversiune; - în cazul în care regenerarea naturală a eşuat pe parcurs ; - când arborii bătrâni (din arboretul ajuns la vârsta exploatabilităţii) sunt bolnavi sau
aparţin unor specii necorespunzătoare staţiunii; - datorită gospodăririi necorespunzătoare a unor păduri, starea lor actuală nu mai
reflectă potenţialul productiv al staţiunilor forestiere. Astfel, productivitatea multor păduri de stejar este în prezent inferioară potenţialului staţional.
- în situaţii în care pădurea a fost tăiată ras sau distrusă (doborâturi de vânt, uscări, incendii);
- în porţiuni de pădure care nu s-au regenerat în mod satisfăcător pe cale naturală şi pe care se vor realiza împăduriri pentru completarea şi ameliorarea calitativă a regenerării naturale.
Ţinând seama de acestea, prin împăduriri, în sens larg, se înţelege un complex de măsuri şi lucrări necesare în scopul instalării pădurilor pe cale artificială, urmărind sporirea capacităţii de producţie şi de protecţie a pădurilor.
Regenerarea artificială sub masiv se produce din sămânţă prin semănături directe sau plantaţii.
Se produce în cazul introducerii unor specii mai sensibile care nu se pot regenera satisfăcător pe teren descoperit (brad, fag, cvercinee).
Recoltarea arboretului bătrân urmează calea tratamentelor tăierilor succesive, progresive ori combinate în funcţie de particularităţile bioecologice ale seminţişului instalat. Recoltarea arboretului bătrân se face numai după instalarea unui seminţiş viabil, viguros şi cu densitate optimă.
Renerarea artificială în teren descoperit reprezintă calea cea mai sigură de refacere sau înlocuire a unei păduri pe terenul rămas descoperit prin nerealizarea regenerării naturale ori prin împădurirea unei suprafeţe.
Întemeierea unei păduri este o lucrare complexă şi necesită aplicarea unor cunoştinţe temeinice cu privire la factorii staţionali şi la relaţiile dintre aceştia şi speciile forestiere ce vor fi cultivate.
10.2. Seminţe forestiere Seminţele forestiere constituie materialul de bază în crearea pădurilor pe cale artificială.
Anumite categorii de împăduri necesită utilizarea seminţelor, astfel că este important de ştiut de unde se procură şi cum se folosesc seminţele forestiere.
Pentru crearea unor arborete cu productivitate ridicată, rezistente la factorii vătămători, producătoare de lemn cu însuşiri tehnologice superioare este importantă ca originea (provenienţa) seminţelor să fie cunoscută şi să fie folosite seminţe cu însuşiri silvoproductive superioare. Astfel, s-a realizat un inventar al arboretelor de unde se pot recolta seminţe de la speciile forestiere folosite frecvent la împădurire (molid, brad, larice, duglas, pin silvestru, pin negru, zâmbru, pin strob, fag, gorun, stejar pedunculat, stejar brumăriu, gârniţă, cer, stejar roşu, frasin, tei cu frunza mare, tei argintiu, tei pucios, anin negru, plop alb, plop tremurător), alegerea acestor arborete urmărind să satisfacă necesarul de seminţe pe regiuni climatice şi zone de transfer.
Recoltarea seminţelor cu însuşiri silvoproductive superioare se poate realiza din rezervaţii de seminţe şi din plantaje de seminţe. Rezervaţiile de seminţe sunt formate din arborete-surse de seminţe foarte valoroase, caracterizate prin productivitate mare şi lemn de calitatea I, pure sau aproape pure, unde se execută o serie de lucrări de îngrijire şi de protecţie. În aceste rezervaţii seminţele se culeg din seminceri, arborii cu însuşiri superioare.
93
Plantajele de seminţe sunt plantaţii de arbori genetic amelioraţi, izolate de polen străin şi îngrijite intensiv în scopul producerii frecvente şi abundente de seminţe uşor de recoltat. În vederea înfiinţării plantajelor, în cele mai bune populaţii, de origine geografică cunoscută, se aleg arborii cei mai valoroşi din care se recoltează altoaie (pentru plantaje de clone) sau seminţe (pentru plantaje de seminţe) şi se obţin plantele din care se creează plantaje de arbori netestaţi.
Există o procedură de prelucrare ulterioară recoltării a fructelor şi seminţelor unor specii forestiere cu instalaţii, utilaje, maşini şi dispozitive adecvate, care face obiectul unor investiţii separate.
Reuşita culturilor silvice din seminţe depinde deopotrivă de condiţiile de mediu, de utilizarea provenienţelor corespunzătoare şi de calitatea seminţelor, fiind obligatorie realizarea controlului seminţelor forestiere, acţiune care asigură utilizarea în cultură a unor seminţe de calitate corespunzătoare şi de provenienţă cunoscută.
Calitatea seminţelor se exprimă prin capacitatea de germinaţie, puritate, greutate absolută.
Dacă nu se cunoaşte provenienţa sau sursa unor seminţe se recomandă folosirea provenienţei locale. Cu toate acestea, în cazul lipsei surselor de seminţe într-o anumită regiune sau când seminţele nu ajung pentru lucrările de semănare, ori nu a fost fructificaţie într-o anumită regiune se recurge la transferul de seminţe, dar numai din regiuni climatice asemănătoare.
10.3. Pepiniere silvice
Instalarea pe cale artificială a culturilor forestiere se face preponderent prin plantarea de
puieţi, care sunt produşi în pepiniere silvice. Pepiniera silvică reprezintă, deci, porţiunea de teren, special aleasă şi amenajată,
destinată să producă, în cadrul unei tehnologii, puieţi forestieri necesari lucrărilor de împădurire. Se produc puieţi de vârste mici (1 – 3 ani) din seminţe sau butaşi.
Mărimea unei pepiniere se stabileşte în funcţie de numărul şi natura puieţilor necesari în cuprinsul teritoriului pentru care a fost creată.
Pepinierele pot avea caracter temporar sau permanent. În primul caz, durata de funcţionare este de doar câţiva ani, până la împădurirea unor
suprafeţe exploatate ras sau incendiate. Se instalează în apropierea suprafeţelor ce urmează a fi împădurite, pe terenuri cu soluri fertile. Pepinierele provizorii se părăsesc înainte de sărăcirea solului în urma recoltelor repetate, fără să necesite aplicarea de îngrăşăminte.
Pepinierele permanente au o durată de funcţionare nedeterminată şi deservesc teritorii mai întinse. Investiţiile iniţiale pentru aceste pepiniere sunt mai mari, prin urmare se manifestă atenţie sporită pentru alegerea terenului şi gospodărirea lui.
Alegerea locului şi terenului pepinierei şi organizarea acesteia sunt deosebit de importante în acţiunea de producere a puieţilor forestieri şi obţinerea unor puieţi bine dezvoltaţi şi viguroşi, apţi pentru a fi folosiţi la împăduriri.
Locul propriu pentru pepinieră trebuie să fie situat în condiţii staţionale cât mai asemănătoare cu cele ale regiunii ce intră în raza de deservire a pepinierei şi, pe cât posibil, în apropierea surselor de alimentare cu apă. Se vor evita locurile expuse gerurilor şi îngheţurilor târzii sau cele expuse inundaţiior. Terenul destinat pentru pepinieră trebuie să fie plan şi cu o uşoară înclinare de 1 – 30, necesară pentru scurgerea apelor în exces din precipitaţii. Pepinierele se înfiinţează de regulă pe terenuri deschise, dar fără să fie expuse vânturilor dominante, care spulberă zăpada în timpul iernii şi sporesc seceta în timpul verii. Ele trebuie să fie protejate cel puţin din partea vântului dominat de o perdea de protecţie instalată artficial.
Cele mai bune soluri pentru pepinieră sunt cele cu textură nisipo-lutoasă sau luto-nisipoasă, bine structurate, bogate în humus, neutre sau slab acide reavene în toată perioada de vegetaţie, nesărăturate şi nemlăştionoase.
94
Importante sunt şi condiţiile economico-organizatorice. Astfel, este recomandat ca pepiniera să fie aşezată în apropierea terenurilor de plantat şi să fie legată de acestea prin drumuri practicabile sau a unei căi de comunicaţie pentru uşurinţa transportului puieţilor.
Suprafaţa pepinierei se alege ţinând seama că pentru 100 ha suprafaţă de plantat este necesar 1 ha de pepinieră. Un calcul exact al suprafeţei pepinierei se poate face numai dacă se cunosc următoarele elemente de bază: numărul puieţilor pe specii şi sortimente ce trebuie produşi anual în pepinieră, vârsta puieţilor, indicele de producţie şi sistemul de asolament adoptat.
Numărul de puieţi necesari anual pe specii şi sortimente rezultă din suprafaţa destinată împăduririi şi compoziţiei de împădurire.
Vârsta puieţilor se referă la numărul în ani, necesar creşterii şi formării puieţilor în pepinieră, pentru a deveni apţi de plantat. Vârsta depinde de însuşirile biologice ale speciilor cultivate, îndeosebi de rapiditatea de creştere şi de condiţiile de vegetaţie asigurate în pepinieră.
Indicele de producţie exprimă numărul minim de puieţi apţi de plantat, care se poate obţine în pepinieră pe unitatea de suprafaţă (hectar) efectiv cultivată, fie că este vorba de semănături, repicaje şi butăşiri.
Asolamentul reprezintă un sistem raţional de cultură şi ameliorare, bazat pe o anumită rotaţie a culturilor şi a lucrărilor de ameliorare a solului şi are ca scop refacerea fertilităţii şi structurii solurilor care au fost sărăcite şi destructurate prin recoltările anuale de puieţi, lucrări curente de întreţinere.
Tipurile de asolament recomandate pentru pepinierele silvice sunt: i).asolament cu îngrăşământ verde şi ii) asolament cu ierburi perene.
Cel mai frecvent tip este asolamentul cu îngrăşământ verde, care constă în cultivarea solei în ameliorare cu plante leguminoase (mazăre, măzăriche) uneori însoţite de graminee (borceag), care se îngroapă sub brazdă, aproape de perioada înfloririi. Prin humificarea şi mineralizarea masei verzi îngropate, solul se îmbogăţeşte cu azot, în humus şi alte substanţe nutritive, uşor asimilabile plantelor.
Terenul pepinierei silvice se sistematizează prin împărţire în suprafaţă de cultură (ocupată efectiv de culturi), în ameliorare (ocupată cu lucrări de ameliorare a solului), de deservire (drumuri, depozite, construcţii ş.a.) şi auxiliară (ocupată de culturi de plante mamă pentru butaşi, perdele de protecţie).
Suprafaţa de cultură (în pepinierele mari şi mijlocii) se subdivide în: secţii de cultură şi sole.
Secţiile de cultură sunt porţiuni de teren destinate producerii puieţilor din aceeaşi specie, după aceeaşi tehnică de cultură şi cărora li se aplică aceeşi schemă de asolament (de ex. semănături, repicaje, butăşiri).
Solele sunt subdiviziuni ale secţiei de cultură, egale între ele ca suprafaţă şi care permit rotaţia corectă a culturilor din cadrul asolamentului respectiv. Suprafaţa solei rezultă prin împărţirea suprafeţei secţiei respective la numărul anilor din ciclul de producţie a speciilor respective majorat cu numărul de ani necesar pentru ameliorarea solului. Pentru mecanizarea lucrărilor lungimea optimă a solei trebuie să fie de 200 – 350 m.
La rândul lor, solele se împart în unităţi de cultură diferenţiate după formă şi mărime: tarlale, straturi. Aceste subdiviziuni sunt porţiuni dreptunghiulare, pe care speciile se cultivă pe toată întinderea.
Secţiile, solele şi unităţile de cultură dintr-o pepinieră se despart între ele prin drumuri principale, secundare şi perimetrale (de hotar). Drumurile principale (cu lăţime de 3 – 8 m) separă sectoarele mari ale pepinierei. Drumurile secundare separă tarlalele şi tăbliile între ele şi au lăţimi de 2 – 4 m. Drumurile de hotar, late de 2 – 5 m se execută în zona perimetrală a pepinierei, pentru a face legătura cu întreaga reţea de drumuri.
Pentru protecţia culturilor din pepinieră este necesară împrejmuirea lor cu gard din plasă de sârmă zincată, cu înălţimea totală de 1,8 – 2 m, pe stâlpi de beton distanţaţi la 2,5 m şi îngropaţi la 40 cm adâncime.
95
Desfăşurarea activităţii într-o pepinieră silvică se face pe baza unui plan tehnico-organizatoric, care cuprinde, detaliat, următoarele puncte: 1) Situaţia pepinierei; 2) Condiţii staţionale; 3) Date fenologice; 4) Starea sanitară a solului; 5) Producţia programată; 6) Schema asolamentului; 7).Calculul suprafeţei pepinierei; 8) Organizarea teritoriului; 9) Planul de fertilizare; 10) Investiţii necesare; 11) Organizarea muncii; 12) Fişa de observaţii şi 13) Planul topografic cu organizarea teritoriului.
Pentru toate pepinierele (permanente şi temporare) de două ori pe an se întocmesc planuri de cultură cuprinzând planificarea culturilor ce urmează a se executa în primăvara şi toamna respectivă, cu indicarea suprafeţelor destinate diferitelor specii, a cantităţilor de seminţe, butaşi şi puieţi apţi de repicat, în funcţie de schemele adoptate şi producţia planificată.
Obţinerea unor puieţi bine dezvoltaţi şi viguroşi, apţi să reziste la impactul produs de transplantare se face în cadrul unei tehnologii de producere a puieţilor. Aceasta cuprinde: lucrări de întreţinere şi ameliorare a solului (inclusiv prin folosirea de îngrăşăminte şi amendamente şi a asolamentelor), semănarea sau repicarea puieţilor, lucrări de întreţinere a culturilor, lucrări de protecţie a puieţilor etc.
Lucrările de pregătire a solului cuprind lucrări de desfundare, arături, discuiri, cultivaţii, tăvălugiri etc. Cele de ameliorare presupun aplicarea, în funcţie de fertilitatea solului (mijlocie sau scăzută), a îngrăşămintelor minerale (azotate, fosfatice, potasice), organice, verzi (asolamentul cu îngrăşământ verde), gunoi de grajd, compost, amendamente calciceşi cu nisip.
Producerea puieţilor din seminţe presupune realizarea următoarelor etape: pregătirea terenului pentru semănat (afânarea, mărunţirea, nivelarea), recoltarea şi pregătirea seminţelor (scarificarea, stratificarea, înmuierea în apă etc.), adoptarea schemelor de semănat (distanţa între rânduri), semănarea (moment, adâncime, cantitate de seminţe). În cazul unor specii, puieţii obţinuţi din semănături se plantează în cadrul pepinierei, unde vor fi îngrijiţi încă 2 – 4 ani şi apoi se duc la locul de împădurire. Operaţia se numeşte repicare şi puieţii astfel obţinuţi puieţi repicaţi.
Îngrijirea sau întreţinerea culturilor din pepinieră cuprinde ansamblul de lucrări ce urmăresc prevenirea şi înlăturarea influenţelor negative ale diverşilor factori biotici (buruieni, bacterii, insecte, rozătoare etc.) sau abiotici (îngheţ, arşiţă, seceta atmosferică şi edafică, formarea crustei la suprafaţa solului etc.). Este necesar ca lucrările de îngrijire să înceapă îndată după instalarea culturilor primăvara sau toamna şi să fie aplicate sistematic ori de câte ori este nevoie. O atenţie deosebită se va acorda culturilor din primul an care manifestă maximă sensibilitate la acţiunea factorilor dăunători.
Lucrările de îngrijire a culturilor vor consta în principal din următoarele activităţi: - acoperirea puieţilor cu un strat protector şi protecţia lor împotriva temperaturilor scăzute; - spargerea crustei; - mobilizarea şi afânarea solului; - retezarea pivotului; - combaterea dăunătorilor; - combaterea mecanică (plivit, prăşit, mulcire) şi chimică (prin erbicide) a buruienilor; - irigarea culturilor; - umbrirea culturilor; - rărirea culturilor; - tăieri de formare a puieţilor.
La sfârşitul ciclului de producţie a puieţilor, aceştia se scot, se sortează (separarea celor apţi de cei inapţi) şi se depozitează până vor fi transportaţi la şantierele de împădurire.
10.4. Împăduriri
96
În funcţie de condiţiile staţionale existente şi de caracteristicile biologice ale speciilor care vor forma viitorul arboret culturile forestiere de producţie şi de protecţie se pot instala artificial prin:
• plantare • semănare • butăşire.
Împădurirea prin plantare constituie metoda cu cea mai largă utilizare în practica silvică din ţara noastră la care se folosesc puieţi de o anumită mărime crescuţi în pepinieră. Ca urmare, se va prezenta câteva argumente in favoarea acestora.
Plantaţiile sunt mai rezistente decât semănăturile la concurenţa buruienilor, la insolaţie, îngheţ, dezgheţ, uscăciune. Puieţii bine plantaţi se adaptează mai uşor şi mai repede la noile condiţii de viaţă, ceea ce conduce la o reuşită mai bună a culturilor în toate zonele fitoclimatice.
Prin plantaţii vegetaţia forestieră se poate instala în cele mai variate condiţii de sol, chiar şi pe soluri nepregătite în prealabil sau în staţiuni în care vegetaţia suferă în mod periodic de secetă sau umiditate excesivă. Împăduririle în terenuri inundabile, degradate prin eroziune, accidentate se pot executa numai prin plantaţii cu folosirea puieţilor de cea mai bună calitate, capabili să opună rezistenţă scurgerilor şi să consolideze terenul.
Completările în regenerările naturale nu se pot face decât prin plantarea puieţilor viguroşi şi bine crescuţi. Prin plantaţii se pot realiza amestecuri variate, după diferite scheme de împădurire în funcţie de condiţiile staţionale şi ţelurile urmărite.
Unele specii lemnoase se instalează artificial mai uşor prin plantaţii (este cazul salcâmului, molidului).
La reuşita lucrărilor de plantare au mare importanţă calitatea puieţilor şi modul de pregătire a terenului. Dintre lucrările premergătoare pregătirii solului, curăţarea parchetelor de resturile de exploatare (crăci, vârfuri, coajă, putregai), care nu se pot valorifica, constituie o lucrare deosebit de utilă.
Plantarea se poate executa atât toamna, după ce a încetat vegetaţia, cât şi primăvara, înainte de pornirea vegetaţiei, în funcţie de specie şi de caracteristicile climatului din regiunea respectivă.
Plantarea puieţilor constă în: săparea gropii sau a şanţului în care vor sta rădăcinile, aşezarea puieţilor, acoperirea rădăcinilor cu pământ şi tasarea pământului pe rădăcini.
Plantarea se poate executa manual, cu ajutorul uneltelor (cazmale, sape, plantatoare), sau mecanizat, cu ajutorul maşinilor de plantat.
Numărul de puieţi care se plantează pe unitatea de suprafaţă depinde de specie, precum şi de natura şi starea solului.
Împăduririle prin semănare directă constau din răspândirea seminţelor forestiere pe terenul destinat împăduririi, iar plantulele care răsar rămân pe acel loc; metoda se aseamănă din acest punct de vedere cu regenerarea pe cale naturală.
Acest tip de împăduriri se utilizează atât în terenurile descoperite, la specii care se pot dezvolta fără adăpostul pădurii (stejarul, gorunul), cât şi sub adăpostul arboretului bătrân pentru speciile care au nevoie de protecţie mai ales în tinereţe (bradul).
Seminţele se pot semăna în mai multe feluri, în funcţie de specie şi de condiţiile terenului: prin împrăştiere sau pe rânduri (cuiburi sau rigole simple).
Împăduririle prin butăşire directă se aplică pe terenurile frecvent inundate, la consolidarea malurilor şi a terenurilor degradate. În acest scop se folosesc butaşi de diferite dimensiuni (cei peste 1,5 m lungime se numesc sade).
Metoda se bazează pe însuşirea unor specii forestiere (plopi, sălcii etc.) de a se înmulţi pe cale vegetativă, prin butaşi.
Fiecare dintre metodele amintite prezintă unele avantaje şi dezavanataje. Metoda de împădurire se stabileşte pe baza analizării fiecărei situaţii, atât sub aspectul implicaţiilor ecologice cât şi sub aspect economic. Oricare ar fi metoda de împădurire adoptată, crearea
97
arboretelor pe cale artificială este destul de grea. Deşi semănarea sau plantarea se execută relativ uşor, anumite greutăţi apar după instalarea culturilor, datorită lucrărilor de îngrijire necesare a fi executate până la realizarea stării de masiv. Neexecutarea la timp a lucrărilor de îngrijire a seminţişurilor poate duce uneori la compromiterea totală a culturilor.
Alegerea speciilor pentru lucrările de împădurire. Stabilirea speciilor, formulelor şi
schemelor de plantare, în concordanţă cu condiţiile staţionale locale, reprezintă condiţii de bază pentru asigurarea reuşitei culturilor.
Creşterea productivităţii pădurilor şi folosirea raţională a diferitelor staţiuni forestiere se realizează prin asigurarea unei concordanţe depline între condiţiile naturale de mediu şi cerinţele ecologice ale speciilor care se cultivă.
Este necesar, prin urmare, ca în prealabil, să se facă un studiu aprofundat al staţiunii şi separarea unităţilor staţionale. Staţiunea (unitatea staţională) reprezintă o porţiune de teren omogenă din punct de vedere al factorilor staţionali (climă, sol, relief). În cadrul fiecărei staţiuni (unităţi staţionale) se prescriu şi se execută o anumită categorie de lucrări de împăduriri, se foloseşte aceeaşi tehnică de pregătire a solului şi aceeaşi formulă de împădurire.
Studiul staţiunii este important pentru că dă posibilitatea introducerii speciilor de valoare şi a celor repede crescătoare.
Alegerea speciilor pentru lucrările de împădurire este destul de complexă şi se face ţinând seama de considerente de ordin bioecologic, silvicultural, funcţional, tehnico-organizatoric şi economic.
Considerentele de ordin bioecologic impun ca la întemeierea unei culturi să se utilizeze speciile a căror exigenţe sunt satisfăcute cât mai deplin de condiţiile staţionale ale locului de împădurit, deoarece numai în acest fel ele se dezvoltă şi pot valorifica potenţialul silvoproductiv al staţiunii. Din punctul de vedere al considerentelor silviculturale, prin alegerea speciilor pentru lucrările de împădurire, prin stabilirea formulelor de împădurire se urmăreşte evitarea creării de culturi pure (monoculturi) la molid, pin, stejar. Aceste culturi pure pot avea influenţe nefavorabile asupra fertilităţii solurilor şi devin uşor vulnerabile la acţiuni ale factorilor biotici (insecte defoliatoare, agenţi criptogamici) şi abiotici (vânt, zăpadă) care produc doborâturi şi rupturi în arborete.
Sunt, prin urmare, de preferat amestecurile care prin modul lor de realizare (intim, grupat), ca şi prin stabilirea speciilor şi a proporţiei acestora (stabilită prin formula de împădurire) măresc stabilitatea unui arboret şi prevenirea unor fenomene nedorite ca atacuri în masă ale insectelor, doborâturi de vânt şi rupturi de zăpadă, incendii. Considerente funcţionale. Proporţia speciilor şi felul amestecului sunt condiţionate şi de rolul funcţional pe care pădurea respectivă urmează să-l îndeplinească (pădure cu rol principal de producţie sau de protecţie). Considerente tehnico-organizatorice. În anumite situaţii, uşurinţa sau dificultatea de a procura sau produce materialul de împădurit pot constitui un criteriu obiectiv în alegerea speciilor. Ca regulă generală, la împădurirea diverselor suprafeţe, sunt de preferat speciile locale faţă de alte specii indigene sau exotice, deoarece sunt mai bine adaptate climatului şi solului local, sunt mai rezistente la adversităţi, cultura lor este mai sigură şi mai puţin expusă la riscuri. La nivel naţional, la lucrările de împăduriri se folosesc frecvent speciile:
- răşinoase: molid, brad, pin silvestru, pin negru, duglas verde, larice; - foioase tari: stejar, salcâm, paltin, frasin, cireş, nuc; - foioase moi: plopi euramericani, salcie selecţionată, tei, anin. Compoziţia pe specii a culturilor. În executarea lucrărilor de împăduriri o deosebită
importanţă o are stabilirea compoziţiei pe specii a culturilor, astfel ca arboretele nou create să
98
aibă creşteri ridicate, să fie rezistente la adversităţi, să-şi îndeplinească în condiţii optime funcţiile de protecţie şi să contribuie la menţinerea şi ameliorarea fertilităţii solului.
Indicarea speciilor forestiere de introdus şi proporţia în care acestea participă la înfiinţarea unui arboret sunt date prin compoziţia pe specii sau “formula de împădurire” (compoziţia de regenerare) şi fac obiectul îndrumărilor tehnice 1 …… Prin alcătuirea şi aplicarea formulei de împădurire se realizează un tip de cultură forestieră omogen din punct de vedere al compoziţiei şi localizat în cadrul unui tip de staţiune. După funcţia principală care le este atribuită în asociaţie, speciile lemnoase din formula de împădurire se împart în trei categorii şi anume:
- specii principale, care pot fi la rândul lor specii principale de bază şi specii principale de amestec;
- specii secundare, de ajutor, de împingere; - specii pentru protecţia şi ameliorarea solului, arbuştii. Speciile principale sunt specii arborescente, frecvent de mărimea întâi, situate în plafonul
superior al arboretului. Funcţia lor principală este producţia de lemn. În raport cu ţelul de gospodărire o cultură forestieră poate cuprinde una sau mai multe specii principale. Dacă numărul lor este mai mare specia cu proporţia cea mai mare sau cea mai voloroasă din punct de vedere economic se numeşte specie principală de bază. Celelalte specii principale însoţitoare se numesc specii principale de amestec.
Speciile secundare sau de ajutor îndeplinesc mai multe funcţii importante, după cum urmează: stimulează creşterea în înălţime şi elagajul speciilor principale, asigură producţia de lemn, asigură protecţia şi ameliorarea solului.
Speciile cu funcţia principală de protecţie şi ameliorare a solului sunt arbuştii. Aceştia având, cel mai adesea, tulpina sub formă de tufă sau coroane larg dezvoltate, formează un etaj propriu care protejează solul împotriva uscăciunii şi înierbării, iar prin frunzişul produs şi sistemul de rădăcini bogat fasciculat ameliorează solul.
Într-o formulă de împădurire nu intră în mod obligatoriu toate cele trei categorii de specii. Sunt formule de împădurire care cuprind doar o singură specie principală, conducând la obţinerea unor arborete pure.
De exemplu formulele de împădurire pot avea forma: - 4 GO 1 PA, FR 2 TE 1 AR 2 Arbuşti, care desemnează un arboret amestecat de gorun (proporţia gorunului este de 40 %, a paltinului şi/sau frasinului de 10 %, a teiului de 20 %, a arţarului tătărăsc de 10 %, a arbuştilor de 20 %). În acest exemplu gorunul este specia principală de bază, paltinul şi frasinul sunt specii principale de amestec, teiul, arţarul tătărăsc specii de ajutor. - 10 MO, care desemnează un arboret pur de molid (proporţia acestuia este de 100%), molidul fiind specie principală.
Schemele de împădurire redau dispozitivul de amplasare a speciilor pe teren (distanţele
de plantare şi modul de asociere a speciilor) şi numărul de puieţi pe unitatea de suprafaţă. Acestea se diferenţiază în funcţie de ţelul culturilor, însuşirilor speciilor, caracteristicile staţiunii şi considerente de ordin tehnic şi economic (posibilităţile de mecanizare, dimensiunile puieţilor, termenul de realizarea a stării de masiv etc.).
Schema de împădurire trebuie să fie în aşa fel concepută încât prin modul de amplasare să se asigure o bună dezvoltare tuturor speciilor care intră în compunerea unui amestec.
Numărul de puieţi pe unitatea de suprafaţă (desimile de plantare) pot varia de la 625 la 10 000 exemplare / ha. În primul caz speciile sunt plantate la schema de plantare de 4 x 4, adică 4 m distanţă între rînduri şi 4 m distanţă pe rânduri, iar în cel de-al doilea caz 1 x 1, adică 1 m distanţă între rînduri şi 1 m distanţă pe rânduri. Desimea trebuie astfel gândită încât arboretul instalat să realizeze într-un timp cât mai scurt ambianţa specific forestieră, prin închiderea stării de masiv. Acest indicator se stabileşte ţinând seama de scopul urmărit, natura terenului şi a puieţilor folosiţi
99
la împădurire, însuşirile biologice ale speciilor folosite şi de considerente economice. Desimi mari se adoptă, de exemplu, în cazul culturilor de protecţie instalate pe soluri sărace, degradate prin eroziune. Desimi mici se adoptă în cazul speciilor care cresc repede, iar puieţii folosiţi sunt mai mari (cazul plopilor euramericani).
Ca regulă generală se creează culturi amestecate, speciile principale de bază (molid, brad, fag, stejar pedunculat, stejar brumăriu) asociindu-se cu specii principale de amestec (paltin, frasin, cireş, tei etc.) sau specii de ajutor (jugastru, arţar, păr etc.). În regiunile de coline joase şi de câmpie se folosesc şi arbuşti. Monoculturile sunt indicate numai în cazul plopilor, salciei şi salcâmului.
Pentru a evita efectul negativ al concurenţei (eliminarea unei specii de către alta) speciile principale de amestec se introduc grupat (în buchete, în grupe, pâlcuri sau fâşii), iar speciile de ajutor şi arbuştii în mod uniform pe toată suprafaţa. Speciile valoroase de foioase (tei, cireş, paltin, frasin) se localizează în microstaţiuni cu solurii profunde, fertile. Speciile de stejar se introduc, de regulă, în rânduri grupate (2 – 4), alternând cu rânduri din celelalte specii.
Tehnologii de împădurire. Datorită specificului climei din România, majoritatea lucrărilor de împăduriri se execută în sezonul de primăvară. Împăduririle de toamnă sunt indicate în regiunile de câmpie, unde primăverile sunt scurte şi secetoase sau cu vânturi puternice sau unde nu se poate lucra primăvara datorită excesului prelungit de apă în sol.
Pentru a crea încă de la început culturilor forestiere condiţii favorabile de vegetaţie, solul se pregăteşte înaintea împăduririlor prin lucrări specifice în raport cu subzona fitoclimatică, caracteristicile solului, gradul de acoperire cu vegetaţie şi resturi de exploatare etc. De exemplu, pentru a se trece la pregătirea solului terenul se curăţă de resturi de exploatare, cioate, vegetaţie lemnoasă, se eliberează de excesul de apă, care împiedică executarea în bune condiţii a lucrării.
În linii generale, pregătirea solului se execută astfel: - în regiunile de câmpie, coline joase şi lunci solul se lucrează pe toată suprafaţa până la
adâncimea de 35 – 40 cm; - în regiunea de coline înalte solul se lucrează pe suprafeţe de întindere şi forme diferite
(tăblii, fâşii, terase), în funcţie de natura terenului şi gradul de acoperire cu vegetaţie; - în regiunea de munte solul se mobilizează numai în jurul gropii de plantat, în vetre sau
terase. În cazul solurilor slab sau deloc înierbate, lucrarea solului se execută în acelaşi timp cu
lucrările de plantare sau semănare. Încazul solurilor mai grele, îndesate sau înţelenite, ca şi atunci când solul se mobilizează pe toată suprafaţa, lucrarea solului se execută înaintea instalării culturilor.
Când se înlocuiesc arborete slab productive din regiunile de câmpie sau coline joase, se scot şi se îndepărtează cioatele, se nivelează terenul, se scarifică şi apoi se pregăteşte solul pentru plantarea puieţilor.
Plantaţiile se execută de regulă în gropi cu dimensiunile de 30 x 30 x 30 cm (lungime x lăţime x adâncime) în solurile cu textură grosieră şi mijlocie şi de 40 x 40 x 40 cm în soluri cu textură fină. Săparea gropilor şi plantarea puieţilor se fac fie manual fie mecanizat, în funcţie de gradul de mecanizare disponibil.
Culturile nou instalate se întreţin 2 – 6 ani, în raport cu condiţiile de staţionale, rapiditatea de creştere a speciilor în primii ani, gradul de îmburuienire şi de răsărire a lăstarilor copleşitori.
În regiunile de câmpie şi de coline, principala lucrare de îngrijire a culturilor o constituie întreţinerea (mobilizarea) solului pe şi între rândurile de puieţi, iar în regiunea de munte distrugerea sau îndepărtarea vegetaţiei copleşitoare (buruieni, lăstari), de regulă, din jurul puieţilor.
Întreţinerea solului pe şi între rândurile de puieţi se execută cel mai adesea manual (cu sape pe rîndurile de puieţi sau cu utilaje acţionate de animale între rândurile de puieţi),
100
realizându-se totodată şi îndepărtarea buruienilor, dar şi mecanizat (sape rotative, cultivatoare, grape cu discuri, pluguri uşoare etc.).
Alte lucrări de îngrijire care se execută în anumite situaţii sunt: receparea puieţilor, completarea lipsurilor, rărirea semănăturilor, acoperirea solului etc.
Numărul minim al lucrărilor de întreţinere, în cazul când lipsesc culturile agricole intercalate, este de:
- 4 lucrări în anul întâi;
- 3 lucrări în anul al doilea;
- 2 lucrări în anul al treilea;
- 1 lucrare în anul al patrulea;
- 1 lucrare în anul al cincilea. 10.5. Ameliorarea şi valorificarea prin culturi forestiere a terenurilor degradate Problema terenurilor degradate (erodate, nestabile etc.), care-şi fac simţită prezenţa atât în
fondul forestier cât şi în cel agricol, a început în ţara noastră odată cu defrişările masive începute în secolul al XIX-lea şi se continuă şi azi când, se pare, fenomenul tăierilor ilegale şi necontrolate din păduri continuă.
În raport de natura şi intensitatea degradării, împădurirea terenurilor degradate prezintă, de la caz la caz, o serie de particularităţi care privesc speciile de folosit şi tehnica de lucru adoptată. Se impune deci necesitatea cunoaşterii detaliate a condiţiilor de mediu, a obiectivelor urmărite (după cercetarea şi cartarea perimetrelor de ameliorare), a cerinţelor ecologice a speciilor, precum şi stabilirea formulelor de împădurire, a tehnicii de lucru şi a măsurilor cu caracter special care se impun.
Din categoria terenurilor degradate fac parte: terenuri erodate, alunecătoare, nisipoase, cu exces de apă, sărături.
Terenurile erodate reprezintă terenuri degradate prin eroziunea pluvială, care poate avea diferite intensităţi, eroziunea accelerată (în suprafaţă şi adâncime) reprezentând forma cea mai gravă. Pot fi întâlnite frecvent atât în regiunea de deal şi de câmpii înalte, cât şi în regiunea de munte. În cele mai multe cazuri la baza apariţiei lor stau acţiuni neraţionale ale omului.
Degradarea prin eroziune pluvială este favorizată de o serie de condiţii speciale de substrat (unele roci erodabile), relief (cu pante mari) şi climă.
Ameliorarea şi valorificarea prin culturi forestiere a terenurilor erodate trebuie să realize următoarele obiective: regularizarea scurgerilor pluviale, refacerea şi protejarea solului şi punerea în valoare a terenurilor prin împăduriri. Aceste terenuri sunt neproductive sau slab productive, astfel că ameliorarea şi valorificarea lor se pot desfăşura cu succes ţinând seama de anumite aspecte şi reguli: - adoptarea unui ansamblu de măsuri şi lucrări cuprinzând reguli şi restricţii de exploatare a terenurilor limitrofe, lucrări de împăduriri şi de înierbare şi lucrări speciale de susţinere a vegetaţiei instalate; - realizarea unor proiecte de ameliorare prin care se aleg cu grijă speciile de împădurit, în funcţie de condiţiile staţionale (de sol, climă) şi se adoptă tehnici adecvate de lucru.
- Principalele specii care se utilizează la împădurirea terenurilor puternic erodate sunt: pinul silvestru, pinul negru, salcâmul, paltinul de munte, mojdrean, anin alb şi vişinul turcesc dintre arbori şi jneapănul, aninul verde, cătina albă, salcâmul pitic şi lemnul câinesc dintre arbuşti.
Prin împădurire se crează culturi de amestec, acestea fiind cele mai stabile şi reuşind cel mai bine stabilizarea terenurilor. Amestecurile se realizează grupat (în buchete sau benzi) iar
101
distanţele între puieţi să fie de la 1 x 1,5 m (1 m între puieţi pe rând şi 1,5 m între rândurile de puieţi) la 1,5 x 1,5 m.
După plantare, puieţii unor specii, cum sunt salcâmul şi arbuştii se retează mai sus de colet, iar pe terenuri însorite se procedează la mulcirea gropilor.
În culturile instalate se realizează completări, lucrări de întreţinere şi îngrijire până la realizarea stării de masiv, dar şi după acest moment.
- Între modalităţile speciale de lucru, folosite la împădurirea terenurilor erodate se înscriu: fertilizarea solului sau a restului de sol prin folosirea pământului de împrumut sau a îngrăşămintelor, terasarea versanţilor, plantarea în gropi cu pâlnii şi vetre, folosirea puieţilor crescuţi în recipiente Dimensiunile gropilor sunt de 0,3 x 0,3 x 0,3 m sau de 0,4 x 0,4 x 0,4 şi se dispun în mod alternativ. La nevoie, în aceste gropi se introduce pământ vegetal sau îngrăşăminte şi se plantează 1 – 2 puieţi. Terenurile alunecătoare (mişcătoare, fugitive, pornituri) sunt rezultatul desprinderii prin rupere sau înmuiere a unor mase de sol, sol şi rocă din întregul din care fac parte şi deplasării în aval prin alunecare, curgere, cădere liberă sau rostogolire. Masele desprinse şi deplasate se depozitează, stabilizându-se definitiv sau vremelnic sau sunt antrenate de apele de curgere. Ameliorarea şi punerea în valoare a acestor categorii de terenuri se poate realiza printr-un complex de măsuri care cuprind:
- măsuri de asigurare a liniştii; - lucrări speciale de stabilizare (lucrări de refacere a sprijinului lateral, de regularizare a
scurgerilor de suprafaţă, de drenare a versanţilor şi de consolidare mecanică in situ); - lucrări de împădurire pentru fixarea şi consolidarea biologică şi pentru punerea în
valoare a terenurilor respective. Condiţiile grele de vegetaţie din terenurile alunecătoare (râpi de desprindere lipsite de
sol, soluri cruzite, exces de apă, exces de săruri etc.) sunt o piedică serioasă în calea instalării vegetaţiei forestiere. Pot fi utilizate în funcţie de condiţiile de sol şi microclimă următoarele specii de arbori: pin negru, anin negru, anin alb, salcie albă, salcie plesnitoare, plop alb, paltin, vişin turcesc, cireş pădureţ, sălcioară, ulm de Turkestan şi în unle situaţii salcâmul şi pinul silvestru, respectiv specii de arbuşti: cătină albă, salcâm pitic, lemn câinesc, răchită roşie şi sânger.
În general, pe terenuri alunecătoare se creează culturi forestiere de amestec, formate din specii arborescente principale şi secundare şi specii arbustive ameliorative
Terenurile nisipoase ce caracterizează printr-o capacitate productivă redusă, ca urmare a eroziunii provocată de vânt, care împiedică formarea solurilor şi instalarea vegetaţiei.
Pentru a se reuşi ameliorarea şi valorificarea silvică a terenurilor nisipoase trebuie să se ţină seama de următoarele aspecte:
- este prioritară realizarea unor lucrări speciale de stabilizare (obstacole paranisipuri, nivelare, argilizare, bituminizare, aracetizare) şi a lucrărilor de împădurire şi înierbare (cu lupin). Rolul culturilor forestiere este acela de a domoli viteza vântului, de a stavili spulberarea nisipurilor şi de a proteja terenurile limitrofe etc.
- tipurile de culturi forestiere ce se pot instala pe nisipuri sunt fie sub formă de trupuri masive fie sub formă de perdele (rânduri de puieţi dispuse în reţea, unele perpendicular pe vântul dominant);
- speciile forestiere care se adaptează cel mai bine la condiţiile de vegetaţie foarte grele (uscăciune, sărăcia în substanţe nutritive, sărăturarea, înmlăştinarea etc.) sunt, pe dune: pin negru, pin silvestru, mălin de nisip, salcâm, cătină albă, cătină roşie, dudul ş.a.; pe interdune: plopi (euramericani, alb, cenuşiu, chinezesc), anin negru, anin cenuşiu, sălcioară, cătină roşie ş.a.
- metoda principală de împădurire este plantarea, folosind, după caz puieţi obişnuiţi sau cu pămînt la rădăcină, butaşi (în cazul plopului euramerican, plopului chinezesc şi al cătinii roşii) sau sade (“butaşi” de 1,5 – 2 m);
102
- tehnica de împădurire presupune prelucrarea atentă a solului, a stratului de nisip şi distrugerea cu grijă a florei de pe dune şi din depresiuni, execuţia unor gropi supradimensionate de 50 x 50 x 50 cm, plantarea puieţilor cu 3 – 5 cm peste colet sau în tranşee, introducerea în groapa de plantare a unor cantităţi de pământ humifer, gunoi de grajd, turbă, îngrăşăminte minerale sau amendamente, mulcirea gropilor (acoperirea acestora cu ierburi, paie, glii întoarse, crăci);
- reuşita, menţinerea şi dezvoltarea culturilor silvice depinde şi de lucrările de irigare, lucrări de întreţinere şi de îngrijire, completare etc.
Terenurile cu exces permanent sau temporar de apă, ocupă o suprafaţă relativ restrânsă, dar cu efecte negative în ceea ce priveşte pierderea de masă lemnoasă (ca rezultat a reducerii creşterii), debilitarea arborilor şi apoi uscarea lor, împiedicarea regenerării naturale, declanşarea unor succesiuni nedorite, care conduc la arborete derivate, puţin valoroase economic, prejudicierea efectivelor de vânătoare.
Ameliorarea şi valorificarea acestor terenuri se bazează pe lucrări speciale şi pe lucrări de împădurire, aplicate separat sau în combinaţie.
Lucrările speciale se referă la lucrări de eliminare a apelor de băltire, lucrări de drenaj (coborâre a nivelului freatic), de îndiguire şi constau în realizarea unor canale deschise, de regularizare – absorbţie şi de colectare – evacuare, puţuri de drenaj, diguri de pământ. Distanţa medie dintre canalele de regularizare este de circa 100 m, dar se poate dubla sau înjumătăţi după caz. Distanţa dintre drenurile de absorbţie variază în funcţie de adâncimea drenurilor şi de textura solului (pentru 1 – 1,5 m adâncime, 10 – 20 m în soluri grele, 20 – 40 m în soluri mijlocii şi 40 – 80 m în soluri uşoare). În această grupă de lucrări intră şi lucrările de estompare a microdepresiunilor prin nivelare sau prin colmataj.
Împădurirea terenurilor cu exces de apă se poate realiza ca aliniamente (1 – 2 rânduri de arbori), perdele (culturi în benzi) sau ca masiv. La împădurirea masivă se pot deosebi două categorii de terenuri, care pot fi împădurite direct (terenuri cu băltiri temporare) şi care nu pot fi împădurite direct (terenuri cu exces permanent sau prelungit de apă).
Pentru împădurirea directă se adoptă tehnici speciale de lucru prin care se asigură zvântarea locală a solului (plantare pe movile sau pe valuri de pământ cu înălţimea de cel puţin 0,30 m) iar ca specii se utilizează: salcia albă, salcia plesnitoare, plopii (alb, negru, cenuşiu şi euramerican), aninul negru, frasinul comun, frasinul pufos, mesteacănul, mălinul, ca specii arborescente şi zălogul, sângerul, călinul, alunul şi cruşinul ca specii arbustive.
Împădurirea terenurilor cu exces permanent sau prelungit de apă este precedată de lucrări speciale de desecare şi se face prin utilizarea, după caz a speciilor: stejar, gorun, molid, larice, pinul comun, anin negru ş.a.
10.6. Perdele forestiere de protecţie Perdelele forestiere de protecţie sunt formaţiuni cu vegetaţie forestieră, cu lungimi
diferite şi lăţimi relativ înguste, amplasate la o anumită distanţă unele faţă de altele sau faţă de un obiectiv, cu scopul de a-l proteja împotriva efectelor unor factori dăunători.
Perdelele forestiere de protecţie, ca mijloace de apărare împotriva adversităţilor de natură climatică, de protecţie a solului împotriva eroziunii şi alunecărilor, de protecţie a aşezărilor umane şi căilor de comunicaţie, sunt în momentul de faţă în atenţia tuturor ţărilor dezvoltate, în care culturile, solul şi aşezările umane suferă mai mult sau mai puţin de influenţele vânturilor dăunătoare, ale secetei şi ale eroziunii de suprafaţă.
După scopul pentru care se creează, perdelele forestiere de protecţie se clasifică astfel: a.Perdele forestiere de protecţie a terenurilor agricole contra factorilor climatici
dăunători şi pentru ameliorarea condiţiilor climatice din perimetrul apărat. b.Perdele forestiere antierozionale, de protejare a solului supus fenomenelor de eroziune,
cauzate de vânt sau apă.
103
c.Perdele forestiere pentru protecţia căilor de comunicaţie şi de transport, respectiv de apărare a acestora împotriva înzăpezirilor.
d.Perdele forestiere pentru protecţia digurilor şi a malurilor contra curenţilor, viiturilor, gheţii, etc.
e.Perdele forestiere pentru protecţia localităţilor şi a diverselor obiective economice şi sociale.
Amplasarea perdelelor forestiere de protecţie se face sub forma unei reţele care curpinde: - perdele principale (constituite din 5–7 rânduri de puieţi), perpendiculare pe direcţia de
acţiune a factorului dăunător predominant sau pe rezultanta factorilor dăunători dominanţi; - perdele secundare, care sunt perpendiculare pe cele principale şi care întregesc reţeaua
de perdele dintr-un perimetru dat (alcătuite din 5–7 rânduri). După gradul de întrepătrundere a coroanelor arborilor din perdea sau desime, perdelele
forestiere de protecţie se clasifică astfel: - perdele impenetrabile sau compacte care nu lasă vântul să treacă prin ele, creându-se în
spatele lor o zonă de calm absolut. Acestea sunt recomandate pentru tipul de perdele de protecţie a căilor de comunicaţii şi de transport, precum şi pentru cele de protecţie a obiectivelor economice şi sociale;
- perdele semipenetrabile care lasă vântul să treacă prin ele, acesta diminuându-şi progresiv tăria. Sunt recomandate pentru tipul de perdele de protecţie a câmpului şi pentru cele antierozionale contra vântului;
- perdele penetrabile. Vântul pătrunde uşor prin ele, în special prin zona de sub coronamentul arborilor. Aceste perdele sunt recomandate pentru tipul de perdele forestiere antierozionale, contra eroziunii cauzată de apă şi a celor pentru protecţia digurilor şi a malurilor.
Perdelele forestiere de protecţie a câmpului, se creează cu scopul principal de a diminua efectele secetei asupra culturilor agricole.
Instalarea reţelelor de perdele forestiere de protecţie a câmpului se impune cu precădere, în următoarele zone:
-în regiunile cu precipitaţii reduse sau cu precipitaţii suficiente pentru dezvoltarea culturilor agricole, însă neuniform repartizate în timp;
-în regiunile cu climat uscat, luându-se în considerare şi tipurile de sol; -în regiunile supuse periodic la uscăciune; -în regiunile în care sunt prezente vânturile cu frecvenţă mare în cursul perioadei de
vegetaţie, iar precipitaţiile anuale au valori sub 400 mm sau între 400 şi 700 mm, dar sunt neuniform repartizate în timp.
Perdelele forestiere antierozionale se înfiinţează în scopul ameliorării prin împădurire a terenurilor aflate în diferite stadii de degradare, identificate în conformitate cu reglementările în vigoare cu privire la constituirea perimetrelor de ameliorare a terenurilor degradate.
După scopul protectiv, perdelele forestiere antierozionale se împart în două mari categorii: perdele destinate protejării solului împotriva eroziunii cauzate de vânt şi perdele destinate protejării solului împotriva eroziunii cauzate de apă.
Reţelele de perdele forestiere de protecţie de tipul celor destinate protejării solului împotriva eroziunii cauzate de vânt, corect orientate şi dimensionate reduc viteza vântului sub 5 m/sec iar fenomenul eroziunii prin vânt al solului se reduce semnificativ şi chiar dispare.
În ce priveşte eroziunea prin apă, acest proces este cel mai periculos tip de eroziune întrucât se produce în timp, acţiunea sa fiind aproape insesizabilă, dar cu urmări catastrofale. Prin instalarea perdelelor forestiere împotriva eroziunii cauzate de apă se realizează: reducerea vitezei de scurgere a apei la suprafaţa solului, sporirea cantităţii de apă infiltrată în sol, creşterea debitului apelor subterane în detrimentul scurgerilor de suprafaţă. Instalarea acestora este necesară în toate zonele în care panta terenului este mai mare de 5 % şi unde sunt identificate fenomene de eroziune de suprafaţă, eroziune în adâncime (ravene şi ogaşe), pe depozitele de aluviuni torenţiale precum şi pe terenurile degradate cu fenomene de deplasare.
104
Perdele forestiere de protecţie a căilor de comunicaţii şi de transport se amplasează paralel cu căile de comunicaţie terestră, în zonele în care, din cauza orografiei terenului, sub acţiunea vântului dominant şi a fenomenului de viscol se produce înzăpezirea acestora. Sunt perdele cu înălţime redusă (maximum 8 m), compacte, impenetrabile, urmărindu-se acumularea zăpezii în spaţiul perdelelor sau în imediata lor apropiere, pe o lăţime de 10 – 15 m.
În funcţie de gradul de înzăpezire şi de intensitatea vânturilor care o provoacă, se vor crea: perdele forestiere parazăpezi – în zone cu vânturi de intensitate mare şi înzăpeziri puternice, sau garduri vii – în zona forestieră cu vânturi de intensitate mai mică şi cu înzăpeziri mai reduse.
Perdelele forestiere parazăpezi, după funcţionalitate şi modul de construcţie, sunt de două tipuri:
a.perdele total acumulatoare de zăpadă, mai late şi dese, având ca scop acumularea întregii cantităţi de zăpadă în interiorul lor, funcţionând singure ca obstacol în acţiunea de acumulare a zăpezii. Aceste perdele se vor crea acolo unde organizarea terenului permite instalarea de perdele cu lăţimi relativ mari şi cu preponderenţă în regiunile de antestepă şi în zona forestieră, unde instalarea şi conducerea vegetaţiei forestiere se pot realiza mai uşor şi mai sigur;
b.perdele parţial acumulatoare de zăpadă, mai înguste şi dese, la care o parte de zăpadă se acumulează la adăpostul lor, sub vânt, iar coama valului de zăpadă format devine ea însăşi obstacol în acţiunea de acumulare a zăpezii. Acest tip de perdele, fiind mai înguste decât cele precedente, este recomandat în regiunile de stepă uscată, unde condiţiile vitrege de vegetaţie pot conduce la degradarea perdelelor prea late precum şi acolo unde organizarea terenului impune lăţimi mai reduse ale perdelelor parazăpezi.
Perdelele forestiere petru protecţia digurilor şi a malurilor contra curenţilor,
viiturilor, gheţii etc. se instalează cu scopul de a constitui un obstacol pentru blocurile de gheaţă şi pentru a sparge valurile în cazul inundaţiilor, lăsând în spatele lor spre dig sau mal, o apă liniştită, fără putere de distrugere.
Se utilizează specii forestiere cu sistem radicelar puternic, rezistente la inundaţii şi cu mare putere de lăstărire şi drajonare.
Perdele forestiere pentru protecţia localităţilor şi a diverselor obiective economice şi sociale se înfiinţează în jurul localităţilor urbane şi rurale, al unităţilor industriale poluante, al unor obiective economice, sociale, culturale şi strategice, în scopul protejării acestora de acţiunea dăunătoare a factorilor climatici excesivi ori împotriva poluării. Ele au de asemenea un important rol recreativ.
Având în vedere multiplele influenţe binefăcătoare ale perdelelor forestiere asupra
asupra mediului din teritoriile în care acestea se instalează, prin adoptarea legii nr. 289/2002, înfiinţarea perdelelor forestiere de protecţie în România a fost promovată ca o cauză de utilitate publică, acestea constituind un bun de interes naţional. Se reglementează astfel înfiinţarea unor reţele de perdele forestiere de protecţie regionale, care vor alcătui în final Sistemul naţional al perdelelor forestiere de protecţie.
Ulterior, prin Hotărâtea Guvernului nr. 548/2003 au fost stabilite atribuţiile Ministerului
Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, ca minister coordonator al Programului de realizare a sistemului naţional al perdelelor forestiere de protecţie, precum şi organizarea, atribuţiile şi modul de funcţionare ale comandamentelor judeţene care răspund de realizarea programului anual de înfiinţare a perdelelor forestiere de protecţie. Programul este în plină desfăşurare, fiind realizate studiile de fezabilitate şi proiectele tehnice pentru instalarea perdelelor forestiere în 4 judeţe (Teleorman, Dolj, Olt, Mehedinţi) şi studiile de fundamentare a necesităţii instalării acestora în alte 3 judeţe (Constanţa, Tulcea, Ilfov).
105
11. REGENERAREA PĂDURILOR 11.1. Condiţii de producere a regenerării în pădure Regenerarea în pădurea cultivată se produce sub influenţa factorilor mediului natural ca şi
în pădurea virgină dar şi cu o hotărâtoare contribuţie din partea omului, care stabileşte unde trebuie să se declanşeze regenerarea naturală şi cum trebuie să intervină.
În pădurea virgină regenerarea se realizează în mod normal, fără intervenţia omului, pe măsură ce arborii şi arboretele dispar şi locul este luat de o generaţie tânără alcătuită în general din aceleaşi specii ca cele din arboretele anterioare.
În pădurea cultivată instalarea, menţinerea şi dezvoltarea tineretului se realizează ca urmare a exploatării arboretelor sau a arborilor la vârsta exploatabilităţii stabilită dinainte.
În linii mari reuşita regenerării naturale depinde de caracteristicile tipului de pădure, de particularităţile seminţişurilor (lăstărişurilor), de speciile dorite a se regenera, de modificările din arborete etc.
Ţelurile economice stabilite prin amenajament pentru pădurea cultivată se realizează prin aplicarea de-a lungul existenţei acestora a următoarelor lucrări silvotehnice:
- lucrări de regenerare – ameliorare; - lucrări de conducere – îngrijire şi protecţie; - lucrări de exploatare. Regenerarea arboretelor presupune înlocuirea arborilor ajunşi la o anumită vârstă, extraşi
obişnuit prin tăiere, cu arbori tineri formaţi din seminţe sau vegetativ (lăstari, drajoni, butaşi etc.).
Regenerarea arboretelor este una din preocupările principale ale silvicultorului pentru că, de buna ei desfăşurare depinde existenţa întregii biocenoze şi a ecosistemului forestier. Reuşita acestui proces depinde dacă se cunoaşte modul în care se regenerează pădurea în mod natural, care sunt caracteristicile arborilor cu care se lucrează (temperament, mod de fructificaţie, mod de lăstărire sau drajonare), care sunt exigenţele puieţilor în primele stadii de dezvoltare, cum se desfăşoară competiţia între puieţi, care sunt însuşirile staţiunii.
Analizând concret realităţile în care lucrează, silvicultorul adoptă, după împrejurări, măsurile de stimulare a fructificaţiei pentru speciile dorite în noua generaţie, eliminând speciile şi exemplarele nedorite sau pregăteşte materialul de împădurire necesar, stabileşte timpul când arboretul trebuie exploatat, luând în calcul capacitatea de regenerare a acestuia din sămânţă sau vegetativă, conduce procesul de instalare a noii generaţii (stabileşte forma, mărimea, orientarea suprafeţei de regenerat), adoptă în continuare măsuri de stimulare a creşterii şi dezvoltării tineretului instalat etc.
De cele mai multe ori omul intervine în compoziţia arboretelor, introducând specii noi menite să ridice valoarea acestora. Pentru a obţine cea mai indicată compoziţie şi structură a arboretelor omul intervine în ecosistemele forestiere chiar în faza regenerării adoptând cele mai indicate tehnologii de lucru, care trebuie să respecte riguros, însă, legile naturii. Practic, exploatarea pădurilor şi regenerarea acestora se condiţionează reciproc.
11.2. Regenerarea naturală în pădurea cultivată
Pentru folosirea eficientă a capacităţii de producţie a pădurilor, a asigurării rolului acestora în protecţia mediului înconjurător şi a păstrării echilibrului ecosistemelor naturale regenerarea naturală din sămânţă reprezintă modalitatea cea mai simplă şi mai indicată.
106
Regenerarea naturală se produce prin procesele naturale de formare a unei generaţii noi de arbori pe locul arboretului tăiat. Regenerarea naturală din sămânţă rezultă în urma împrăştierii naturale a seminţelor produse de arboretul bătrân, a germinării lor şi a formării de puieţi pe locul viitorului arboret. Regenerarea naturală vegetativă rezultă prin lăstărire din coatele sau prin drajonare din rădăcinile arborilor tăiaţi.
Metodele de regenerare naturală care se aplică astăzi în pădurea cultivată, se pot clasifica după următoarele criterii esenţiale:
I. După felul regenerării pădurilor, se deosebesc trei categorii de metode:
- regenerare din sămânţă; - regenerare din lăstari sau drajoni; - regenerare mixtă din sămânţă şi din lăstari sau drajoni.
II. După caracterul tăierilor, se deosebesc tot trei categorii de metode:
- tăieri unice (tăieri rase); - tăieri repetate la anumite intervale de timp; - tăieri continue. III. După mărimea şi dispersarea suprafeţelor pe care se aplică în acelaşi timp tăierile de
regenerare se pot diferenţia:
- tăieri rase pe parchete mari alăturate; - tăieri rase pe zone, benzi sau ochiuri; - tăieri succesive pe suprafeţe periodice sau pe zone, benzi sau ochiuri, localizate pe
suprafeţe periodice; - tăiere de arbori individuali, extraşi pe puncte sau în grupe dispersate în întreaga
unitate de gospodărire sau periodic, pe cupoane (tăieri grădinărite); - tăieri de arbori extraşi pe puncte sau îngrupe, benzi etc. dispersate pe suprafeţe
periodice mari sau pe cupoane delimitateîn suprafeţele periodice (tăieri cvasigrădinărite)
Asigurarea unei regenerări naturale corespunzătoare impune de multe ori aplicarea tratamentelor împreună cu lucrări speciale menite a ajuta eficient realizarea de condiţii favorabile pentru instalarea seminţişului, consolidarea regenerării declanşate, obţinerea compoziţiei dorite, selecţionarea puieţilor corespunzători calitativ, remedierea prejudiciilor produse prin procesul de recoltare a masei lemnoase, reîntinerirea cioatelor în crânguri după 2 – 3 generaţii de lăstari.
Pentru delimitarea sferei de acţiune a acestor lucrări, precizăm că, regenerarea se consideră asigurată când se realizează pe minimum 50 – 70 % din suprafaţă, în funcţie de proporţia participării în compoziţia de regenerare a speciilor din care este constituit arboretul matern.
11.3. Regenerarea artificială în pădurea cultivată
Regenerarea artificială a pădurii cultivate s-a născut din necesitatea de a asigura refacerea pădurii, acolo unde regenerarea naturală nu este posibilă, nu mai poate fi aşteptată sau nu mai este dorită. Ea este capabilă să contribuie nu numai la refacerea pădurii dar şi la ameliorarea treptată, făcând-o cât mai corespunzătoare scopurilor social – economice.
În cele ce urmează se vor evidenţia doar aspectele esenţiale şi distinctive, necesare pentru fundamentarea tehnicii regenerării artificiale fără a ne suprapune peste capitolul Împăduriri.
În linii generale, regenerarea artificială poate avea loc, ca şi regenerarea naturală, prin sămânţă sau vegetativ (prin lăstari, drajoni, butaşi), sub masiv, pe teren descoperit sau la margine de masiv şi se realizează când omul aduce şi împrăştie pe teren materialul de împădurire (seminţe, puieţi, butaşi).
107
Regenerarea artificială devine oportună mai ales când se realizează tăieri rase concentrate, în culturi speciale cu cicluri scurte de producţie, în arborete distruse înate de afi exploatate, când se doreşte introducerea unor specii noi, când regenerarea naturală eşuează etc. Prin regenerare artificială se poate reface pădurea în vechea ei structură şi organizare dar se şi ameliorează, înnobilează, îşi modifică structura morfologică şi genetică.
Regenerarea artificială se realizează cu eforturi suplimentare în forţa de muncă şi investiţii, care ar putea fi evitate prin cunoaşterea şi aplicarea corectă a tratamentelor bazate pe regenerarea naturală.
Regenerarea artificială nu exclude, ci completează regenerarea naturală, cele două metode fundamentale putând fi folosite separat sau combinate între ele în spaţiu şi timp. Nu se pune problema de a pleda pentru una sau alta sau pe o combinaţie între ele, ci cum trebuie condus procesul exploatare – regenerare astfel ca acesta să se realizeze cât mai sigur, cu eforturi materiale cât mai reduse şi cu rezultate cât mai favorabile asupra noii păduri care va lua naştere.
Adoptarea regenerării artificiale ridică obligaţii multiple privind recoltarea vechii păduri, alegerea şi producerea ritmică a materialului de împădurit, alegerea compoziţiei specifice, a desimii corespunzătoare, a schemelor şi dispozitivelor de instalare, pregătirea terenului, ajutorarea şi ameliorarea tineretului instalat.
În anumite împrejurări, regenerarea artificială sau mixtă rezolva mai sigur, mai bine şi mai avantajos regenerarea pădurii.
12. ÎNGRIJIREA ŞI CONDUCEREA ARBORETELOR PENTRU CONSERVAREA ŞI DEZVOLTAREA ACESTORA ÎN CONDIŢII OPTIME 12.1. Stadii de dezvoltare a arboretului Când se vorbeşte de îngrijirea şi conducerea arboretelor se vorbeşte despre un sistem de
lucrări, deoarece arboretele, pe parcursul creşterii şi dezvoltării lor de la instalare până la vârsta exploatabilităţii, îşi modifică permanent structura, ceea ce atrage după sine şi modificarea tehnicii de lucru, acţionându-se într-un fel sau altul în funcţie de stadiul de dezvoltare al arboretului.
De la apariţia plantulelor şi până la îmbătrânirea arborilor, în arboretele echiene (arborii au aproximativ aceeaşi vârstă) şi relativ echiene (arborii diferă între ei cu cel mult 20 ani) se disting următoarele stadii de dezvoltare: seminţiş, desiş, nuieliş, prăjiniş, păriş, codrişor-codru mijlociu, codru bătrân.
Stadiul de seminţiş (plantaţie, lăstăriş) este stadiul pe care arboretul îl străbate de la instalare şi până la realizarea stării de masiv.
El se caracterizează prin lupta individuală pe care exemplarele o dau cu factorii mediului înconjurător (vântul, insolaţia, dăunătorii etc.), fapt ce determină uscarea a numeroase exemplare.
Stadiul de desiş se consideră de când arboretul a format starea de masiv până când începe elagajul natural. Se caracterizează prin lupta comună pe care arborii o dau cu factorii vătămători ai mediului extern. În acest stadiu, de cele mai multe ori se stabileşte compoziţia viitorului arboret.
Stadiul de nuieliş-prăjiniş se consideră din momentul în care trunchiul se curăţă în mod natural de ramurile de la baza trunchiului (elagaj natural) până când creşterea în înălţime devine foarte activă, iar diametrul mediu al arboretului atinge 10 cm.
Se caracterizează prin activarea creşterii arborilor în înălţime, prin producerea elagajului natural şi a procesului natural de eliminare, fenomene care au avut loc în proporţie neînsemnată în stadiul precedent.
Stadiul de păriş începe atunci când creşterea în înălţime a devenit foarte activă şi durează până când arboretul fructifică abundent. Diametrul mediu al arboretului este cuprins între 11 şi 20 cm.
108
Se caracterizează prin realizarea creşterii maxime în înălţime, prin producţia anuală de litieră la hectar cea mai mare şi prin energia maximă a procesului natural de eliminare. Pentru arboretele situate în staţiuni puţin favorabile, acesta este stadiul critic. Numărul de arbori eliminaţi anual la hectar este mai mic decât în celelalte stadii, dar procentul pe care îl reprezintă din numărul total al arborilor existenţi este maxim.
Stadiul de codrişor-codru mijlociu se consideră de când arboretul fructifică abundent, până când începe scăderea vitalităţii lui. Diametrul mediu al arborilor este cuprins între 21 şi 50 cm. Creşterea în înălţime se reduce simţitor, iar fructificaţia devine abundentă, favorizând regenerarea din sămânţă. Arboretul se luminează, cantitatea de litieră devine mai redusă. Exigenţele arborilor faţă de lumină sunt mai mari decât în celelalte stadii.
Codrul bătrân este ultimul stadiu de dezvoltare a arboretului, care începe să se usuce şi să se rărească puternic, ca urmare a scăderii vitalităţii lui. În locul vechiului arboret se instalează o generaţie nouă.
12.2. Clasificarea arborilor Arborii care compun un arboret nu se dezvoltă în mod uniform ci, în decursul timpului, sub influenţa factorilor ereditari şi de mediu se produc diferenţieri. O parte din arbori rămân în urmă, fiind eliminaţi în mod natural (autorărire).
Procesul de diferenţiere a arborilor devine mai evident după realizarea stării de masiv, dimensiunile, forma şi calitatea tulpinilor sau a coroanelor, starea de sănătate, diferind de la un arbore la altul. Pe baza acestor deosebiri după care se poate aprecia vitalitatea şi rolul arborilor în procesul de producţie, în arboretele echiene (arborii au aproximativ aceeaşi vârstă) se disting clase de arbori, mai mult sau mai puţin omogene, caracterizate prin anumiţi indici biologici şi economici.
Deoarece rezultatul tăierilor de îngrijire este strâns legat de alegerea arborilor ce urmează a fi păstraţi sau extraşi cu prilejul fiecărei intervenţii şi a intensităţii propusă a fi realizată, problema clasificării arborilor prezintă un deosebit interes.
Clasificarea arborilor după Kraft În lucrările de îngrijire a arboretelor echiene, se foloseşte curent, o clasificare bazată pe
înălţimea relativă a arborilor şi gradul de dezvoltare a coroanei. S-au stabilit, prin urmare, 5 clase de arbori: - clasa I - arbori predominanţi cu coroana puternic dezvoltată; - clasa a II-a - arbori dominanţi cu coroana bine dezvoltată; - clasa a III-a - arbori codominanţi, cu coroana slab dezvoltată şi înălţime mai redusă
decât a arborilor din clasa a II-a; - clasa a IV-a - arbori dominaţi cu coroane stânjenite, înghesuite din toate părţile, sau
dezvoltată numai într-o singură parte; - clasa a V-a - arbori copleşiţi, care mai au o coroană viabilă sau care s-au uscat. Arborii din clasele I-III alcătuiesc plafonul superior al coronamentului, iar cei din clasele
IV-V plafonul inferior. De reţinut faptul că arborii situaţi în plafonul superior al coronamentului (clasele I-III)
sunt principalii producători ai masei lemnoase din arboretul respectiv, precum şi a lemnului de calitate, cu condiţia ca arboretul să fi fost bine condus. Ei sunt şi principalii producători de sămânţă ai arboretului.
Clasificarea funcţională În prezent se tinde la generalizarea unor metode de clasificare a arborilor în care se au în
vedere atât criterii biologice cât şi economice. O astfel de clasificare a arborilor o constituie clasificarea funcţională, în cadrul căreia se deosebesc următoarele clase de arbori: arbori de valoare (arborii cei mai buni), arbori ajutători (arbori folositori) şi arbori de extras (dăunători, accidentaţi, uscaţi etc.)
109
Arborii de valoare se aleg din speciile principale, corespunzător ţelului de gospodărire urmărit, de preferinţă din exemplarele dominante (clasa a II-a Kraft), sănătoase, cu trunchiul bine conformat, cu coroane normal şi uniform constituite, cu o bună înrădăcinare şi o spaţiere corespunzătoare în raport cu exemplarele din jur.
Arborii ajutători se aleg indiferent de specie, din orice parte a coronamentului, de preferinţă din clasele III-IV Kraft, în scopul de a favoriza creşterea şi dezvoltarea arborilor de valoare, elagarea şi formarea trunchiurilor şi a coroanelor acestora.
Arborii de extras cuprind: - arborii dăunători arborilor de valoare, indiferent de specie sau dezvoltare; - unele exemplare cu creştere şi dezvoltare bună în vederea răririi grupelor prea dese; - arborii defectuoşi (cu trunchiuri strâmbe, înfurciţi la mai puţin de 1/2 din înălţime,
înclinaţi sau curbaţi, cu răniri evidente etc.); - arbori uscaţi, deperisanţi, atacaţi puternic de dăunători, rupţi de vânt sau zăpadă etc.
12.3. Scopul şi clasificarea lucrărilor de îngrijire şi conducere a arboretelor Lucrările de îngrijire şi conducere a arboretelor constituie un sistem larg de măsuri
silvotehnice care urmăresc dirijarea creşterii şi dezvoltării pădurii în vederea realizării sau favorizării de structuri optime ale arboretelor sub raport ecologic şi genetic în conformitate cu legile de structurare şi funcţionare a ecosistemelor forestiere. Concomitent se urmăreşte creşterea eficacităţii funcţionale multiple a pădurilor, atât în ceea ce priveşte efectele de protecţie, cât şi producţia lemnoasă şi nelemnoasă. Acest sistem de lucrări se aplică de la instalarea arboretului până în apropierea termenului exploatării şi duc, de regulă, la mărirea valorii arboretelor prin înlăturarea exemplaelor nedorite ca specie şi conformare. Selecţia artificială făcută are drept rezultat concentrarea creşterii la arborii care corespund cel mai mult scopului pentru care este cultivată pădurea respectivă.
Totodată, prin executarea lucrărilor de îngrijire şi conducere a arboretelor se ameliorează funcţiile (de protecţie şi producţie) a arboretelor, starea lor fitosanitară se îmbunătăţeşte, se conservă şi se ameliorează biodiversitatea ecosistemului forestier în general, în vederea creşterii gradului de stabilitate şi rezistenţă a arboretelor la acţiunea factorilor vătămători (vânt, zăpadă, boli, dăunători, vânat, poluare etc).
În pădurile a căror funcţie principală este producţia de lemn, păduri din grupa a II a, prin tăieri de îngrijire se urmăreşte: • creşterea productivităţii şi a valorii fondului productiv prin menţinerea şi favorizarea arborilor
corespunzători ca specie, conformare şi dezvoltare; • reglarea compoziţiei şi a structurii arboretelor în raport cu ţelul de producţie propus; • reducerea vârstei exploatabilităţii; • recoltarea unei cantităţi de masă lemnoasă valorificabilă sub forma produselor lemnoase
secundare (rezultate în urma lucrărilor de îngrijire). Executarea la timp şi în bune condiţii a tăierilor de îngrijire asigură o mărire a rezistenţei arboretelor la factorii dăunători ai mediului. În arboretele aflate în preajma regenerării duc la sporirea capacităţii de fructificare a arborilor şi la ameliorarea condiţiilor de descompunere a litierei.
Atât pentru pădurile din grupa a II-a, care îndeplinesc în subsidiar şi diferite funcţii de protecţie, cât şi pentru cele din grupa I lucrările de îngrijire şi conducere urmăresc să creeze o asemenea compoziţie şi structură încât acestea să-şi menţină şi să-şi îmbunătăţească progresiv capacitatea de protecţie a calităţii factorilor de mediu (protecţia solului, protecţia debitului apelor etc). Scopul final este realizarea, la vârsta exploatabilităţii, a unor păduri cât mai corespunzătoare ţelurilor stabilite şi, în acelaşi timp, obţinerea unei cantităţi de masă lemnoasă suplimentară, care, altfel s-ar pierde prin procesul de eliminare naturală a arborilor din pădure.
110
Eficienţa operaţiunilor culturale se judecă, prin urmare, prin valoarea arboretelor ajunse la vârsta exploatabilităţii, atât din punct de vedere economic, prin obţinerea unor arbori de grosimi şi înălţimi mari, cât şi ecologic, prin obţinerea unor arborete sănătoase care să contribuie la continuitatea pădurii asigurându-se astfel conservarea biodiversităţii şi stabilitatea ecosistemelor forestiere.
Lucrările de îngrijire şi conducere a pădurii vor diferi ca scop şi tehnică de execuţie în diferitele stadii din dezvoltarea arboretelor astfel:
- în stadiul de seminţiş, desiş se vor executa lucrări de îngrijirea seminţişurilor, degajări şi depresaje. Scopul principal este salvarea de copleşiri şi promovarea speciilor valoroase, respectiv reglarea desimii regenerărilor naturale excesiv de dese.
- în stadiile de nuieliş, prăjiniş se vor executa curăţiri. Se urmăreşte, în primul rând, înlăturarea exemplarelor necorespunzătoare ca specie şi conformare.
- în stadiile de păriş, codişor, codru mijlociu se vor executa rărituri, în mod deosebit pentru ridicarea valorii productive (cantitative şi calitative) şi protectoare a pădurii.
Aceste lucrări au caracter sistematic, în sensul că fiecare intervenţie este condiţionată de cele anterioare, de modul în care au fost executate.
În afara acestor lucrări, în arborete se realizează şi lucrări de îngrijire cu caracter special care se aplică numai atunci când şi acolo unde este oportun.
Principalele lucrări de îngrijire cu caracter special sunt: • lucrările de igienă, se execută în toate stadiile începând cu prăjiniş până la codru bătrân.
Principalul scop al acestor lucrări constă în realizarea şi menţinerea unei stări fitosanitare cât mai bune a pădurii;
• elagajul artificial se execută în stadiile de prăjiniş şi păriş; urmăresc ameliorarea accesului în arborete şi creşterea valorii lemnului la exploatabilitate;
• emondajul, lucrare efectuată în stadiile prăjiniş-păriş pentru menţinerea calităţii trunchiului arborilor de valoare;
• îngrijirea marginii de masiv (lizierelor), se execută în toate stadiile de dezvoltare ale arboretelor pentru formarea unor liziere rezistente la acţiunea vânturilor periculoase.
12.4. Descrierea lucrărilor de îngrijire şi conducere a arboretelor
O importanţă deosebită în creşterea şi dezvoltarea arboretelor, ca şi în îndeplinirea funcţiilor ce le sunt atribuite o reprezintă regimul de rărire căruia îi este supus arboretul respectiv în decursul ciclului de producţie. Prin adoptarea unor intensităţi şi periodicităţi anume stabilite, silvicultorul are posibilitatea de a regla structura arboretului în raport cu particularităţile biologice ale speciilor ce îl compun, cu vârsta şi stadiul de dezvoltare ale arboretului, cu condiţiile staţionale şi, nu în ultimul rând, cu starea de îngrijire şi ţelurile urmărite (producţie sau protecţie).
În acest sens, în cele ce urmează se relevă câteva aspecte din tehnica lucrărilor de îngrijire şi a conducerii arboretelor necesar a fi cunoscute de cei ce se ocupă de executarea acestor importante lucrări desfăşurate periodic pe întreg ciclul de producţie.
În principiu, se va adopta un regim de rărire mai forte la primele intervenţii (depresaje, degajări, curăţiri), fără a se depăşi limitele biologice şi ecologice admise.
Răririle (extragerea exemplarelor nedorite ca specie, rău conformate etc.) ce se efectuează trebuie să urmărească ca deschiderea coronamentului să fie cât mai uniform posibil, iar consistenţa arboretului (indicele de acoperire) să nu scadă sub 0,8. Excepţie pot face unele categorii de arborete tinere aflate în preajma regenerării.
Ca regulă generală, răririle sunt mai frecvente şi mai puternice în arboretele tinere, de productivitate superioară, decât în arboretele în vârstă, sau de productivitate inferioară.
111
De obicei, la prima răritură, efectuată la începutul stadiului de păriş se extrag mai puţine exemplare decât în stadiile anterioare, mai ales dacă arboretul nu a fost parcurs anterior cu lucrări de curăţire.
Un regim de rărire moderat este necesar a fi adaptat şi în cazul arboretelor neparcurse la timp cu tăieri de îngrijire sau parcurse în mod necorespunzător. Datorită numeroaselor cunoştinţe necesar a fi avute în procesul de alegere a arborilor de extras sau de favorizat, lucrările de marcare vor fi încredinţate unor echipe specializate conduse efectiv pe teren de un cadru tehnic cu pregătire corespunzătoare.
Extragerea cât mai multor exemplare la o intervenţie, pe unitatea de suprafaţă, ca şi repetarea tăierilor de rărire la intervale scurte de timp (3-4 ani) este total neindicată după ce arboretele au ajuns la o anumită vârstă, atât sub raport productiv, dar mai ales ecologic. Un asemenea mod de intervenţie este uneori practicat în arborete ce au depăşit vârsta de 40-50 ani, în scopul rentabilizării lucrărilor de exploatare şi a obţinerii unor venituri imediate fără a fi avute în vedere consecinţele nefaste ce pot surveni.
Rezultatele cercetărilor au pus în evidenţă faptul că frecvenţa arborilor vătămaţi, ca şi gravitatea vătămărilor prin procesul de exploatare, atât la rărituri, cât şi la tăierile de produse principale creşte în mod evident cu vârsta arboretului, intensitatea extragerii şi diametrul mediu al arborilor recoltaţi. Ca urmare, sunt de aşteptat prejudicii însemnate pe măsură ce lucrările de recoltare se efectuează la vârste mai înaintate ale arboretului şi vizează arbori relativ mari ca dimensiuni.
Reducerea numărului de arbori din cuprinsul unui arboret se face după mai multe metode: selectivă, schematică sau schematică-selectivă.
Prin metoda selectivă se urmăreşte, fie eliminarea exemplarelor rău conformate, defectuoase, fie identificarea arborilor de valoare, selectarea şi favorizarea acestora prin lucrările de îngrijire.
De asemenea, se pot extrage arborii care se găsesc în plafonul superior (clasele I-III Kraft) (rărire de sus în arborete amestecate) sau se extrag cu precădere arborii din plafonul inferior (clasele IV şi V Kraft) (rărire de jos) (cazul arboretelor pure de molid). Din cauza diversităţii arboretelor sub raportul vârstei, densităţii sau a compoziţiei, precum şi din considerente de ordin silvicultural şi fitosanitar se acţionează simultan prin ambele metode.
Prin metoda schematică sunt extrase în mod sistematic, după o schemă prealabilă, toate exemplarele, bune sau ele, de pe un rând, culoar, bandă sau din distanţă în distanţă, de pe acelaşi rând (cazul culturilor uniforme, de plopi euroamericani).
Metoda schematico-selectivă cuprinde diferite combinaţii între primele două metode amintite.
Reducerea numărului de arbori comparativ cu numărul iniţial de exemplare constituie intensitatea unei lucrări de îngrijire.
Orice reducere a numărului de arbori din arborete poate influenţa echilibrul ecologic şi stabilitatea biocenozelor forestiere. De aceea, determinarea intensităţii optime a tăierilor de îngrijire este întotdeauna o problemă de primă importanţă, evitându-se atât extragerile exagerate, cât şi cele sub nivelul eliminării naturale.
Periodicitatea lucrărilor de îngrijire reprezintă intervalul de timp după care se revine pe aceeeaşi suprafaţă cu o anumită lucrare de îngrijire. De regulă se revine cu o nouă intervenţie atunci când arboretul, prin capacitatea sa proprie de autoreglare a închis din nou starea de masiv întreruptă printr-o lucrare de îngrijire. Periodicitatea este determinată de temperamentul speciilor ce formează arboretul, de vârsta arboretului, de intensitatea lucrării executate, de consistenţa arboretului.
12.4.1. Îngrijirea seminţişurilor
112
Complexul lucrărilor de îngrijire a seminţişurilor urmăreşte realizarea şi ameliorarea mediului lor ecologic de creştere şi dezvoltare până la integrarea acestuia în arboret sau întemeierea unei noi păduri valoroase din punct de vedere a compoziţiei de regenerare. Totalitatea lucrărilor cuprinse în acest sistem au ca scop principal să ajute puieţii în lupta lor individuală cu factorii dăunători abiotici (uscăciune sau căldură excesivă, alunecări, eroziune) şi biotici (păşunat, vânat, atacuri insecte). Dintre lucrările mai importante de îngrijire a seminţişurilor se menţionează: - mobilizarea solului în plantaţii şi semănături (întreţinerea culturilor), care se va face cu sape sau cultivatoare ; - receparea constă în tăierea de la suprafaţa solului a exemplarelor de foioase vătămate în urma lucrărilor de exploatare sau din alte cauze cu cosoare, foarfece de recepat. Se vor extrage şi puieţii de răşinoase vătămaţi ; - rărirea seminţişurilor prea dese prin depresaj ; - descopleşirea seminţişurilor de buruieni, zmeur şi mur care pot compromite regenerarea naturală ; Această lucrare se va executa cu seceri. - înlăturarea preexistenţilor necorespunzători, a lăstarilor sau a seminţişurilor neutilizabile. Ca unelte de lucru se folosesc topoare sau ferăstraie acţionate manual sau mecanic. - completarea regenerărilor naturale acolo unde regenerarea naturală nu s-a produs, seminţişul natural instalat nu este viabil, sau a fost grav vătămat, ori aparţine unor specii nedorite în viitoarea pădure, sau provine din lăstari. - protecţia seminţişurilor, care presupune prevenirea vătămărilor seminţişurilor prin interzicerea păşunatului în curs de regenerare, prevenirea producerii de boli sau atacuri de insecte la puieţi, prevenirea riscurilor de manifestare a unor factori abiotici vătămători (scurgeri şi eroziune pe versanţi, menţinerea unei protecţii eficace contra temperaturilor extreme, a uscăciunii, a înmlăştinării, a incendiilor). Lucrările de îngrijire a seminţişurilor se execută, în general, în tot timpul perioadei de vegetaţie cu excepţia recepării puieţilor de foioase vătămaţi, care se efectuează primăvara, înainte de începerea vegetaţiei. Lucrări ca mobilizarea solului şi tăierea ierburilor, zmeurului şi murului se execută de mai multe ori în decursul unui an, în funcţie de condiţiile staţionale, specia şi vârsta puieţilor.
12.4.2. Îngrijirea desişurilor
La programarea şi executarea lucrărilor de îngrijire a arboretelor, o deosebită atenţie se va acorda arboretelor tinere, respectiv degajărilor, depresajului şi curăţirilor. De executarea lor depinzând în mare mare măsură stabilitatea şi eficacitatea funcţională a viitoarelor păduri. Aceste lucrări se vor efectua indiferent de eficienţa economică de moment. După realizarea stării de masiv se intensifică concurenţa între indivizii ce compun arboretul pentru spaţiu şi lumină, mai ales când desimea este mare şi arboretul este alcătuit din specii cu ritm de creştere diferit. Aşadar, lucrările de degajare urmăresc apărarea speciilor valoroase împotriva concurenţei exercitate de speciile mai puţin valoroase, dar care au în tinereţe un ritm de creştere mai rapid. Este, în general, cazul arboretelor amestecate (arborete de şleau şi amestecuri de fag cu răşinoase) unde trebuie să se creeze condiţii de vegetaţie cât mai bune pentru speciile care sunt destinate să formeze viitoarele arborete.
În această etapă are loc o primă fază de proporţionare a amestecurilor în sensul dorit. Nu se vor extrage exemplare de importanţă mai mică dacă acestea nu împiedică dezvoltarea exemplarelor dorite. Prezenţa speciilor de amestec, ajutătoare sau arbustive, este foarte importantă pentru asigurarea unor condiţii favorabile dezvoltării ulterioare a arboretului..
Pe de altă parte neexecutarea la timp a degajărilor în arboretele amestecate poate avea ca efect reducerea procentului speciilor de valoare şi deci scăderea valorii arboretelor.
113
În arboretele pure sunt favorizate exemplarele bune provenite din sămânţă în defavoarea lăstarilor sau a preexistenţilor necorespunzători. Se extrag elementele dominante cu crăci groase şi coroane lăbărţate (arbori ′lupi′). Tehnica de executare Pentru executarea degajărilor, se parcurge arboretul (cu înălţimi cuprinse in general între 1 şi 2 m) în care urmează să se execute lucrările şi se controlează starea exemplarelor ce aparţin exemplarelor de valoare. Prin degajări se caută exemplarele de apărat şi nu extragerea tuturor exemplarelor din jur, care pot fi folositoare pentru viitorul arboretului.
Se taie incomplet sau se frâng speciile de eliminat sub nivelul vârfurilor exemplarelor de apărat, dacă împiedică dezvoltarea exemplarelor dorite. Este necesar ca vârful exemplarelor tăiate sau frânte să continue să vegeteze pentru a întârzia lăstărirea şi reluarea creşterii acestora. In plus, nu se modifică prea mult mediul natural al arboretelor, se păstrează solul acoperit şi se asigură hrană pentru vânat.
Mijloace Uneltele cele mai potrivite pentru executarea degajărilor sunt cosoarele. Se folosesc însă
şi topoare, cuţite, foarfeci cu amplificatoare de forţă de diferite tipuri, fierăstraie manuale. Epoca de executare Degajările trebuie executate numai în timpul când arboretul este înfrunzit. Se vor evita zilele prea călduroase şi perioadele secetoase pentru a preîntâmpina apariţia
fenomenului de insolaţie la exemplarele rămase. Pentru primele degajări sunt preferate perioadele din timpul verii nu prea calde şi cu cerul acoperit.
Nu este indicată efectuarea degajărilor nici la începutul perioadei de vegetaţie, când lujerii prospăt crescuţi, fragili, se rup sau se rănesc cu uşurinţă, nici la sfârşitul perioadei de vegetaţie, întrucât lujerii insuficient lignificaţi ai exemplarelor degajate sunt afectaţi de ger dacă sunt complet descoperiţi.
Epoca cea mai indicată pentru executarea degajărilor este între 15 august şi 30 septembrie.
Intensitatea degajărilor depinde de desimea arboretului, de proporţia şi vigoarea de creştere a speciilor copleşitoare, de numărul preexistenţilor, de condiţiile staţionale şi speciile componente.
Periodicitatea este în funcţie de capacitatea de creştere a speciilor principale şi copleşitoare, ca şi de condiţiile staţionale. De regulă, degajările se repetă la 1-3 ani, mai devreme la cvercinee, amestecuri de fag cu răşinoase, salcâmete şi mai rar la făgete, molidişuri. La şleaurile de luncă sunt necesare şi două degajări pe an.
Depresaje Prin depresaj se urmăreşte rărirea seminţişurilor şi a desişurilor pure, excesiv de dese
(cazul molidişurilor şi sălcetelor), provenite din regenerări naturale sau prin semănături directe, în vederea asigurării unor condiţii de dezvoltare mai favorabile tinerei generaţii.
Dacă sunt efectuate la timp, depresajele asigură o mai bună spaţiere şi dezvoltare a tinerelor exemplare, evitând încetinirea creşterilor, concreşterea mai multor exemplare la bază, eliminarea unor specii valoroase de către exemplare cu conformaţie necorespunzătoare.
Lucrările de depresaj sunt necesare atât pe suprafeţe mari, regenerate natural, cât şi în semănături directe reuşite, făcute pe întreaga suprafaţă.
Tehnica de executare Rărirea poate fi făcută selectiv, prin extragerea exemplarelor necorespunzătoare ca
dezvoltare, spaţiere, stare de sănătate, fie în benzi, amplasate alternativ şi de pe care se extrag toate exemplarele existente. Lăţimea acestora variază între 1 - 1,5 m, în funcţie de specie, stadiul de dezvoltare, omogenitatea populaţiei, mărimea suprafeţelor ce urmează a fi parcurse cu lucrări de depresaj, condiţiile staţionale, mijloacele de care se dispune pentru efectuarea lucrării (manuale, mecanice).
114
In fâşiile de arboret rămase se poate aplica o rărire selectivă, extrăgându-se exemplarele rău conformate sau prea înghesuite. Nu se vor smulge exemplarele nedorite, rădăcinile fiind întrepătrunse unele cu altele.
Ca mijloace de execuţie a depresajelor se folosesc toporaşe, sau motoagrgate portabile. Perioada în care se execută depresajele este începutul sau sfârşitul sezonului de vegetaţie
când lujerii sunt lignificaţi. 12.4.3. Îngrijirea nuielişurilor şi prăjinişurilor Curăţirile (lămuririle) reprezintă lucrările de îngrijire care se execută în stadiile de
nuieliş şi prăjiniş şi prin care se urmăreşte înlăturarea arborilor necorespunzători din punct de vedere al dezvoltării, spaţierii, conformării trunchiului, stării de sănătate, indiferent de specia căreia aparţin.
În aceste stadii de dezvoltare arboretul se caracterizează printr-o desime ridicată, ceea ce determină o competiţie activă între arbori şi care face ca eliminarea naturală să fie intensă şi adesea în defavoarea unor arbori valoroşi.
Este evident că scopul curăţirilor este înlăturarea din arboret a speciilor copleşitoare, de mică valoare economică, precum şi a celor care nu corespund ca formă.
Obiectivele urmărite, în general, prin executarea curăţirilor sunt: - continuarea îmbunătăţirii compoziţiei arboretului, in concordanţă cu compoziţia-ţel
fixată, prin înlăturarea speciilor nedorite; - îmbunătăţirea stării fitosanitare a arboretului prin eliminarea exemplarelor uscate, rupte,
defectuoase, vătămate, preexistente, a lăstarilor: - reducerea desimii arboretelor, pentru a favoriza creşterea în grosime şi in înălţime,
precum şi a configuraţiei coroanei; - ameliorarea mediului intern al pădurii, pentru a favoriza capacitatea productivă şi
protectoare, ca şi stabilitatea acesteia. De regulă, curăţirile încep după ce arboretele realizează o înălţimea medie de 3 m, iar cea
superioară de 6-8 m. Se execută la 2-4 ani după ultima degajare. Tehnica de executare. Se vor extrage: - arborii uscaţi, răniţi, bolnavi (care prezintă cancer), atacaţi; - arborii preexistenţi (rămaşi în arboret din perioada realizării lucrărilor de regenerare şi
care au un avans în creştere faţă de majoritatea arborilor din arboret); - arborii care aparţin speciilor copleşitoare, nedorite dacă sunt situate în plafonul superior
al arboretului; - arborii cu defecte (arborii cu crăci prea groase sau crăci lacome, cu predispoziţie la
înfurcire, cu trunchiuri strâmbe şi sinuoase); - arborii proveniţi din lăstari, de pe cioate îmbătrânite, care pot copleşi exemplarele mai
valoroase din sămânţă; - arborii care aparţin speciilor dorite, chiar de bună calitate, dar care formează pâlcuri
prea dese. (Este şi cazul arboretelor pure, în care reducerea exemplarelor poate fi puternică, mărindu-se astfel stabilitatea acestora).
Vor fi păstrate exemplare din speciile principale de amestec şi ajutătoare, menţinerea lor impunându-se din considerente ecologice, chiar dacă ele nu corespund din punct de vedere al formei şi calităţii.
În toate cazurile se recomandă ca subarboretul să fie păstrat în întregime. Mijloace. Arborii de extras se taie de la suprafaţa solului cu ajutorul toporului sau al ferăstraielor
(manuale sau mecanice) de tip uşor. Epoca de executare
115
In general curăţirile se pot executa în tot timpul anului. Excepţie fac răşinoasele, la care se va evita perioada de formare a lujerilor (1 mai - 31 iulie). Intensitatea curăţirilor În funcţie de numărul de exemplare existente în arboret şi cele care urmează a fi extrase curăţirile pot fi, după caz, de intensitate slabă, moderată, forte şi foarte puternică (extragerea arborilor poate întrerupe coronamentul arboretelor).
În pădurile destinate să îndeplinească funcţii de protecţie a terenurilor şi solului intensitatea curăţirilor va fi slabă.
Curăţiri forte se vor efectua în arboretele de răşinoase, de molid, în mod special, pentru a favoriza stabilitatea acestor arborete prin formarea de arbori cu un sistem radicelar dezvoltat, coroane suficient de mari, echilibrate.
Periodicitatea curăţirilor variază de la 3-5 ani în funcţie de specie, starea arboretului, condiţiile staţionale şi lucrările executate anterior. Întotdeauna următoarea curăţire se execută când arboretul şi-a închis coronamentul în urma unei intervenţii anterioare. De regulă, se execută 1-3 curăţiri.
! ! ! Atât degajările - depresajele cât şi curăţirile sunt lucrări de îngrijire costisitoare, în urma cărora rezultă material lemnos nevalorificabil sau pentru care se găseşte greu utilizare. Poate fi un motiv de neefectuare a acestor lucrări de îngrijire. Dar eficienţa acestor lucrări nu poate fi judecată în raport cu valoarea momentană ci de valoarea în perspectivă a arboretului care rămâne.
Efectuarea acestor prime lucrări conduc la o îmbunătăţire a calităţii arboretelor, la mărirea stabilităţii acestora, la satisfacerea exigenţelor ecologice in general.
12.4.4. Îngrijirea arboretelor în stadiile de păriş, codrişor, codru
Îngrijirea arboretelor după ce acestea şi-au realizat stadiul de păriş şi apoi în stadiul de
codrişor şi codru se face prin realizarea lucrărilor de rărituri, prin care sunt selecţionaţi şi puşi în condiţii cât mai favorabile de vegetaţie, arborii cei mai buni din arboret, prin extragerea repetată a celor mai puţin valoroşi.
Scopul principal al acestor lucrări este acela de a contribui cât mai activ la ridicarea valorii productive şi protectoare a pădurii cultivate. Prima răritură se va executa atunci când arboretul realizează diametrul mediu de 8-10 cm şi înălţimea superioară de 10-12 m, iar ultima răritură se sistează cu 20 ani faţă de vârsta exploatabilităţii. Peste vârsta de 65-70 ani nu se recomandă efectuarea răriturilor în arboretele de codru, deoarece se poate declanşa regenerarea naturală şi, de cele mai multe ori, a speciilor nedorite. Obiectivele principale care pot fi soluţionate prin aplicarea răriturilor sunt: - ameliorarea calitativă a arboretelor, din punct de vedere al compoziţiei, al calităţii tulpinilor şi coroanelor arborilor, a distribuţiei lor spaţiale; - activarea creşterii în grosime; - mărirea rezistenţei pădurii la acţiunea vătămătoare a factorilor biotici şi abiotici, menţinerea unei stări fitosanitare cât mai bune şi a unei stări de vegetaţie cât mai active a arboretului rămas; - realizarea unui mediu intern favorabil ; - valorificarea completă a arborilor extraşi din arboret; - luminarea mai pronunţată a coroanelor arborilor de valoare, la ultimile rărituri, pentru a crea condiţii cât mai favorabile pentru fructificaţia acestora şi, deci pentru regenerarea pădurii.
116
În arboretele destinate a produce sortimente superioare (lemn pentru furnire, lemn de rezonanţă), răriturile încep prin identificarea arborilor de valoare care trebuie favorizaţi, apoi se procedează la marcarea arborilor de extras. După cum arborii care se extrag aparţin în principal plafonului superior al coronamentului (clasele I-III Kraft) sau celui inferior (clasele IV-V Kraft), se poate vorbi de o răritură de sus sau răritură de jos. Când se intervine în ambele plafoane, răritura se numeşte mixtă (combinată). În culturile uniforme (cazul pădurilor de plopi euramericani) rărirea arboretelor poate fi realizată şi în mod schematic prin extragerea tuturor exemplarelor, bune sau rele, de pe un rând sau două sau din distanţă în distanţă. Avantajul acestui sistem de rărire constă în simplificarea operaţiilor de colectare a lemnului şi în asigurarea unui spaţiu uniform şi suficient de creştere a arborilor care rămân. În marea majoritate a arboretelor ce aparţin principalelor formaţii forestiere din ţara noastră se aplică de regulă răritura combinată, care datorită caracterului ei selectiv, se poate adapta cu mai multă uşurinţă variatelor situaţii care apar în pădurea cultivată. Tehnica de executare Metoda de lucru se bazează pe identificarea arborilor de valoare (arbori de viitor, V). Aceştia se aleg dintre speciile principale şi care se găsesc, de regulă, in clasele I, II Kraft. Sunt arbori sănătoşi, cu trunchiuri cilindrice bine conformate, fără înfurciri şi alte defecte, cu coroană cât mai simetrică şi ramuri relativ subţiri. Alegerea lor se va face şi în funcţie de ţelul de gospodărire (lemn pentru furnire, lemn pentru cherestea, efecte de protecţie hidrologice superioare, efecte estetice deosebite. Numărul arborilor de viitor aleşi va fi mai mare decât numărul optim de arbori la exploatabilitate. În teren arborii de viitor pot fi însemnaţi printr-un inel de vopsea la înălţimea de 1,5 m de sol. Concomitent se identifică arborii ajutători (folositori), care au rolul de a stimula creşterea şi dezvoltarea arborilor de valoare. În acelaşi timp îndeplinesc rol de protecţie şi ameliorare a solului. Se aleg fie dintre exemplarele aceleiaşi specii (cazul arboretelor pure), fie ale speciilor de bază sau de amestec şi care fac parte din clasele II, III, IV Kraft. Arborii de extras se aleg numai după alegerea arborilor de valoare. Numărul arborilor de extras depinde de intensitatea răriturii şi de metoda de rărire adoptată.
În această categorie intră arborii din orice specie, etaj, înălţime şi diametru care prin poziţia lor în arboret, împiedică creşterea şi dezvoltarea coroanelor la arborii de valoare şi ajutători.
De asemenea, se extrag şi exemplare cu creştere şi dezvoltare bună din grupele prea dese. O altă grupă de arbori de extras sunt formaţi din arbori uscaţi, rupţi de vânt, deperisanţi,
atacaţi de dăunători, cu trunchiuri strâmbe, înfurciţi, înclinaţi, curbaţi, arbori cu coroana joasă şi foarte dezvoltată.
Extragerea arborilor se face după o prealabilă marcare a acestora, care la răşinoase se poate realiza tot timpul anului, iar la foioase şi la cele amestecate numai în timpul perioadei de vegetaţie.
Mijloace Tehnologia de exploatare a masei lemnoase se stabileşte de către organele de specialitate ale sectoarelor de exploatare, împreună cu specialiştii ocoalelor silvice, astfel încât să nu se producă prejudicii arborilor rămaşi pe picior şi solului pădurii. Intensitatea răriturilor Intensitatea răriturilor diferă în raport cu vârsta, condiţiile de creştere, stadiul de dezvoltare a arboretului, modul în care acesta a fost îngrijit anterior.
Astfel, prima răritură efectuată la începutul stadiului de păriş este de obicei mai slabă (se extrag puţini arbori), mai ales dacă nu a fost parcurs anterior cu lucrări de curăţire.
O nouă răritură se execută numai după ce majoritatea golurilor create in coronament sunt pe cale să se reînchidă.
117
Ca regulă generală, răriturile sunt mai prudente (se extrag mai puţini arbori) în arboretele formate din specii de umbră (fag, brad, molid) decât în arboretele din specii de lumină (stejari).
În arborete tinere răriturile sunt mai frecvente şi mai puternice decât în arboretele în vârstă, deoarece arborii tineri reacţionează mai puternic la rărire, închizând mai repede coronamentul.
Periodicitatea răriturilor variază între 4 -12 ani, în funcţie de diverse caracteristici ale arboretului (compoziţie, consistenţă, vârstă, clasă de producţie), intensitatea lucrării şi condiţiile staţionale.
13. REGIME ŞI TRATAMENTE
13.1. Noţiuni privind organizarea procesului de producţie al pădurii
Exceptând rolul ecologic de păstrare a echilibrului ecosistemelor naturale o altă funcţie importantă a culturii pădurilor o constituie producţia de material lemnos. Pentru aceasta, pădurea, arboretele trebuie conduse la o vârstă corespunzătoare realizării volumului şi sortimentelor propuse .
Procesul natural de creştere se extinde în cazul unui arboret de codru pe o durată mare de timp, de la instalarea arboretului şi până la recoltarea lui (la exploatabilitate) fiind necesar să treacă 100 de ani sau chiar mai mult. Ca urmare, în cazul unui arboret producţia forestieră este periodică.
Pentru a recolta anual produsul pădurii este necesar gruparea unui număr mare de arborete de pe o anumită suprafaţă (unitate de producţie) şi organizarea punerii lor în valoare.
Volumul lemnos recoltat la exploatabilitate este, în acest caz, un produs al întregii păduri, rezultat prin cumularea creşterilor anuale ale arboretelor ce o compun.
Totalitatea arborilor bine conformaţi, cu creştere viguroasă, favorizaţi prin lucrările de îngrijire constituie arboretul principal, care este menţinut şi îngrijit până la vârsta exploatabilităţii, apoi se recoltează, formând produsele principale (finale). Acestea, împreună cu produsele secundare, obţinute în urma aplicării tăierilor de îngrijire, formează producţia totală a arboretului.
Obiectivele (ţelurile) economice ale gospodăririi forestiere se exprimă prin sortimente sau grupe de sortimente de realizat şi prin natura serviciilor de protecţie pe care arboretele respective urmează să le îndeplinească.
Organizarea în timp şi în spaţiu a procesului de producţie forestieră, în vederea asigurării cu continuitate a funcţiilor de protecţie şi producţie constituie obiectul amenajamentului forestier.
După precizarea funcţiei principale pe care un arboret trebuie să o îndeplinească (producţie sau protecţie) amenajamentul fixează elementele prin care se poate realiza ţelul de gospodărire propus. Acestea sunt: exploatabilitatea, posibilitatea, ciclul de producţie, regimul şi tratamentul.
Exploatabilitatea Recoltarea arborilor şi a arboretelor are loc în momentul în care corespund scopului
pentru care au fost cultivate. Prin exploatabilitate se înţelege starea arboretelor la care ţelul de gospodărire se
realizează în condiţii optime. Dacă ţelul de gospodărire îl constituie producţia de lemn de anumite dimensiuni şi
calităţi, exploatabilitatea se consideră atinsă când sortimentul principal se realizează în proporţia cea mai mare. În arboretele cu rol de protecţie deosebită (grupa I) exploatabilitatea se consideră atinsă din momentul în care arboretul, prin structura lui, îndeplineşte funcţia de protecţie în cele mai bune condiţii.
118
Vârsta la care se realizează exploatabilitatea se numeşte vârsta exploatabilităţii (vârsta de tăiere). Ea diferă în funcţie de ţelul de gospodărire, de specie şi de productivitea arboretului.
Posibilitatea Cantitatea de material lemnos care urmează să se extragă anual din pădure, conform
amenajamentului se numeşte posibilitate. Posibilitatea e determină în funcţie de situaţia claselor de vârstă şi de productivitatea
arboretelor. Planificarea exploatărilor nu se face pentru întregul ciclu de producţie ci doar pentru o
perioadă de 20 ani, la pădurile de codru, şi pentru 10 ani la pădurile de crâng. Suprafaţa de pădure de pe care urmează să se recolteze anual produse principale se
numeşte parchet. Mărimea acestuia depinde de posibilitatea anuală stabilită prin amenajament de restricţiile impuse de aplicarea tăierilor rase (3-5 ha) şi de condiţiile de exploatare.
Ciclul de producţie reprezintă un timp mediu de producţie, de la instalarea şi până la recoltarea arboretelor de pe suprafaţa respectivă.
La molid, brad şi fag ciclul de producţie variază între 100-120 ani, la stejar 110-130 ani, la gorun 120-140 ani.
La crânguri ciclul de producţie este de 20 - 40 ani în raport cu specia şi productivitatea arboretelor.
Regimul se referă la modul general în care se va realiza regenerarea pădurii şi deci la provenienţa acesteia. După cum regenerarea pădurii poate avea loc prin sămânţă sau cu ajutorul lăstarilor şi drajonilor se poate vorbi de regimul codrului şi respectiv al crângului.
Regimul codrului reprezintă modul general de gospodărire a unei păduri, bazat pe regenerarea din sămânţă şi pe conducerea acesteia până la vârsta când arborii realizează lemn de valoare de dimensiuni mari.
Regenerarea pădurii de codru are loc atât sub masiv, cât şi pe teren descoperit sau în margine de masiv. Continuitatea pădurii şi a funcţiilor sale ecoprotective sunt cel mai bine îndeplinite când exploatarea arboretului matur şi instalarea unuia nou se produc concomitent.
Toate pădurile de răşinoase, foioase, amestecuri de răşinoase cu foioase regenerate din sămânţă sunt păduri de codru. Şi cea mai mare parte a pădurilor cu rol deosebit de protecţie se încadrează tot în regimul codrului.
Convenţional, pentru că sunt destinate să producă lemn de dimensiuni mari, arboretele de plopi euroamericani se încadrează în regimul codrului deşi se regenerează prin butăşire.
Regimul codrului protejează şi conservă cel mai bine însuşirile şi troficitatea solului, ca atare este de preferat în protecţia împotriva factorilor climatici externi. În general, răspunde în cea mai mare măsură nevoilor privind producţia de lemn de dimensiuni mari.
Regimul crângului reprezintă modul general de gospodărire a unei păduri, bazat pe regenerarea din lăstari şi drajoni şi pe conducerea acesteia în vederea obţinerii lemnului de dimensiuni mici şi mijlocii.
Valoarea masei lemnoase obţinute din pădurile tratate în regimul crângului sunt inferioare calitativ şi dimensional faţă de cele oferite de pădurile de codru.
Crângul va fi menţinut în cazul răchităriilor, zăvoaielor, salcâmetelor, aninişurilor. Tratamentul Atât în regimul codrului, cât şi al crângului arboretul matern trebuie înlăturat pentru a da
posibilitatea noii generaţii să se dezvolte. Tratamentul reprezintă modul special în care se recoltează arboretele exploatabile şi se asigură regenerarea unei păduri în cadrul unui regim, în scopul atingerii ţelului de gospodărire propus.
Prin tratament se precizează în amănunt tehnica exploatării şi respectiv localizarea şi durata tăierilor astfel ca regenerarea pădurii să fie asigurată la timp şi pe întrega suprafaţă.
Prin tratament procesul de recoltare a lemnului este strâns legat de cel al regenerării pădurii.
119
În sens larg, tratamentul include întreg ansamblu de măsuri silvotehnice prin care o pădure este condusă de la întemeierea ei până la exploatare şi regenerare.
13.2. Clasificarea tratamentelor Gospodărirea intensivă, raţională, în spiritul durabilităţii fondului forestier se realizează
prin adoptarea unei game largi de tratamente, prioritate având cele bazate pe regenerarea naturală prin care se promovează speciile autohtone valoroase, se menţine acoperişul protector al solului, se asigură exercitarea continuă a funcţiilor multiple ecologice, economice şi de protecţie pe care trebuie să le îndeplinească arboretele şi respectiv pădurea în ansamblul ei.
Indiferent de tratamentele aplicate, o atenţie deosebită se va acorda conservării şi ameliorării biodiversităţii ecosistemelor forestiere, ca o componentă de bază a gestionării durabile a pădurilor.
Se vor adopta tratamentele prin care se asigură diversificarea structurii arboretelor, promovându-se speciile de valoare ridicată, rezistente la adversităţi.
Se va urmări trecerea la codru a pădurilor gospodărite în regimul crângului, refacerea sau substituirea arboretelor necorespunzătoare sub raport ecologic şi funcţional care nu sunt capabile să asigure stabilitatea ecosistemelor forestiere.
În concluzie, de modul cum se aleg şi se aplică tratamentele depind reuşita regenerării, structurii arboretelor şi economicitatea exploatării.
În regimul codrului, în funcţie de modul în care se realizează regenerarea se diferenţiază: • tratamentul tăierilor rase, în cadrul căruia regenerarea se realizează pe teren descoperit ; • tratamentul tăierilor succesive • tratamentul tăierilor progresive (în ochiuri) • tratamentul tăierilor combinate (succesive şi în ochiuri) • tratamentul tăierilor grădinărite şi cvasigrădinărite
în cadrul acestor tratamente regenerarea se realizează sub masiv.
Însămânţarea naturală a arboretelor în cazul primelor patru categorii de tratamente produc
arborete echiene sau relativ echiene (în care arborii au aproximativ aceeaşi vârstă sau diferă între ei cu cel mult 20 ani).
Tăierile grădinărite şi cvasigrădinărite dau naştere la arborete pluriene şi relativ pluriene, de vârste amestecate, neuniforme.
După modul în care se revine cu tăieri pe suprafaţa de regenerat, tratamentele din cadrul regimului codru se pot clasifica astfel: • tratamente cu tăiere unică (tratamentul tăierilor rase); • tratamente cu tăieri repetate într-o anumită perioadă (tratamentul tăierilor succesive,
tratamentul tăierilor progresive, tratamentul tăierilor combinate); • tratamente cu tăieri continui (tratamentul tăierilor grădinărite).
În regimul crângului s-a diferenţiat un număr mic de tratamente, bazate; pe tăieri de jos: • tratamentul crângului simplu; • tratamentul crângului cu rezerve; • tratamentul crângului grădinărit. sau cu tăieri de sus: • tratamentul crângului în scaun.
13.4. Tratamentul tăierilor rase Tratamentul tăierilor rase se caracterizează prin aceea că arboretul ajuns la
exploatabilitate se înlătură, de pe o anumită suprafaţă (parchet), dintr-o dată, printr-o singură tăiere.
Este cazul arboretelor unde regenerarea sub adăpost nu este posibilă: în arborete pure de molid, pin, larice, salcâm, plopi euramericani, salcie, arborete puternic afectate prin doborâturi
120
produse de vânt sau rupturi produse de zăpadă, cu fenomene de uscare de intensitate ridicată, precum şi în cazul în care se fac lucrări de refacere - substituire în arborete slab productive.
Deoarece între recoltare şi împădurire există o perioadă de timp în care solul este lipsit de protecţie, pentru a limita degradarea acestuia mărimea unui parchet este de 3 ha în cazul pădurilor din grupa I şi a pădurilor de molid şi 5 ha pentru cele de grupa a II-a.
De asemenea, intervenţia într-un parchet alăturat nu va fi posibilă decât după împădurirea celui exploatat şi închiderea stării de masiv de către seminţişul instalat artificial (sau mixt). Sunt cunoscute în silvicultură mai multe variante de tăieri rase:
- în benzi alăturate; - în benzi alterne (culise); - în benzi la margine de masiv. Tăierile rase în benzi alăturate. Prin această variantă a tratamentului tăierilor rase se
urmăreşte obţinerea regenerării naturale, prin însămânţare laterală cu sămânţă produsă de arboretul vecin încă neexploatat. Regenerarea se realizează cu uşurinţă, mai ales în cazul speciilor cu sămânţă aripată (molid, pin, larice etc.).
Parchetele au forma unei fâşii sau benzi înguste şi beneficiază de adăpostul lateral. Lăţimea optimă a benzilor este de 30 - 40 m, uneori poate atinge chiar 70 - 80 m ( pe versanţi umbriţi).
Tăierile rase în benzi alterne (culise). În această variantă, benzile tăiate anual alternează cu benzi lăsate neexploatate denumite şi culise.
Se pot aplica numai în arboretele ce nu sunt expuse doborâturilor de vânt, îndeosebi la foioase.
Tăierile rase în benzi la margine de masiv. Sunt asemănătoare cu tăierile rase în benzi alăturate cu deosebirea că benzile încep să înainteze, la fiecare tăiere, de la marginea masivului înspre interiorul acestuia.
13.5. Tratamentul tăierilor succesive Tratamentul tăierilor succesive asigură regenerarea sub masiv în pădurile de codru prin rărirea uniformă şi repetată.
În cazul acestui tratament arboretul bătrân este rărit în două sau mai multe etape, la intervale de timp diferite, şi apoi exploatat definitiv atunci când seminţişul este suficient dezvoltat.
Cu circa 5 - 10 ani înainte de începerea tăierilor de regenerare se execută o tăiere preparatorie, în scopul extragerii arborilor nedoriţi la regenerare, a pregătirii celor rămaşi pentru fructificări abundente, a obişnui treptat arborii la acţiuni ale vântului şi a pregăti solul să primească sămânţa. Prin extragerea arborilor se permite pătrunderea în arboret, în măsură mai mare, a luminii, căldurii şi umidităţii creându-se condiţiile unei mai bune regenerări.
Această tăiere se execută numai în cazul în care arboretul nu a fost parcurs anterior cu rărituri.
Cu excepţia tăierii preparatorii tratamentul tăierilor succesive cuprind trei tipuri de tăieri. • Prima tăiere de regenerare - tăierea de însămânţare - se execută de preferinţă în ani de
fructificaţie abundentă a speciei de valoare, urmărindu-se să se asigure condiţii prielnice de germinaţie seminţelor deja căzute pe sol sau celor ce urmează să cadă, precum şi buna dezvoltare a seminţişului în primii ani de la instalare.
Tăierile de însămânţare se execută uniform pe întreaga suprafaţă, pentru ca însămânţarea să aibă loc peste tot in mod egal şi, dacă este posibil, în acelaşi timp. (Celelalte tăieri nu mai au caracterul de uniformitate, ele având intensităţi diferite, în funcţie de modul cum s-a instalat seminţişul şi de nevoia acestuia de punere în lumină.
Intensitatea tăierii este mai mare în cazul speciilor de lumină şi mai mică în cazul celor de umbră.. De asemenea, intensitatea este mai mare în staţiunile de pe versanţii umbriţi, cu exces de
121
umiditate şi deficit de căldură şi mai mică în staţiuni de pe versanţi însoriţi, mai ales acolo unde există tendinţă de înţelenire.
Prin această tăiere consistenţa arboretului se reduce la 0,5 la speciile cu temperament de lumină şi 0,7 la cele cu temperament de umbră.
În situaţia când însămânţarea nu s-a produs, se procedează în decurs de 1-2 ani la însămânţare (plantare) cu material adus din altă parte.
Numai după instalarea unui nou seminţiş în proporţie suficientă, se poate trece la o altă intervenţie.
• A doua tăiere este tăierea de dezvoltare sau punere în lumină, care are drept scop de a da mai multă lumină şi căldură seminţişului instalat. Ea constă într-o rărire suplimentară prin care seminţişul să fie mai luminat dar în acelaşi timp să beneficieze de protecţie împotriva secetei, insolaţiei, îngheţului şi înierbării.
Se extrag în primul rând arborii cu coroană mare pentru a evita prejudicierea ulterioară a seminţişului. Consistenţa arborerului se reduce la 0,3 - 0,4.
În situaţia arboretelor de protecţie (grupa I) şi a celor cu temperament de umbră, această tăiere se poate efectua în 2-3 reprize.
• După ce seminţişul este suficient dezvoltat (0,3 - 0,8 m) şi poate suporta lipsa de adăpost, se execută tăierea definitivă, prin care se înlătură ultimii arbori exploatabili.
Se aplică numai după ce seminţişul este instalat pe cel puţin 80 % din suprafaţă. Dacă se întârzie aplicarea acestei tăieri, seminţişul va fi grav afectat atât la doborârea şi scoaterea arborilor mari, cât şi ca urmare a umbririi de către aceştia.
Dacă de la început s-a obţinut o foarte bună însămânţare şi caracteristicile biologice ale speciilor o permit arboretul matern poate fi extras în două reprize.
Varianta cu trei tăieri este aplicată când se urmăreşte favorizarea în compoziţia viitorului arboret a unor specii de umbră, precum şi în arboretele din grupa I de protecţie.
Tăierile succesive sunt în general utilizate la regenerarea arboretelor pure şi uniforme constituite din specii ai căror puieţi sunt sensibili la lumină directă şi la ger (fag, brad).
Ca avantaje a tratamentului cu tăieri succesive se menţionează: - este cel mai uşor de aplicat dintre tratamentele cu regenerare sub masiv; - regenerarea se obţine din seminţişul arboretului matern; - conservă mai bine solul; - este mai redus pericolul înmulţirii insectelor; - asigură o continuitate a procesului de producţie forestieră. Tratamentul prezintă şi o serie de dezavantaje ca: - exploatarea este greoaie şi mai costisitoare deoarece se revine cu tăierea de mai multe
ori pe acelaşi loc, iar posibilitatea anuală se recoltează de pe suprafeţe întinse; - se produc vătămări mari arborilor rămaşi pe picior şi seminţişului instalat; - se accentuează pericolul doborâturilor de vânt; - arborii cu ritidom subţire, expuşi brusc suferă de pârlirea scoarţei; - uneori nu se produce însămânţarea în anul prevăzut ceea ce are ca prim efect înţelenirea
solului şi degradarea lui prin eroziune; - când seminţişul se instalează abundent, acesta necesită luminare rapidă altfel se pierde
sau devine inutilizabil prin creşterea lui prea mare. 13.6. Tratamentul tăierilor progresive Regenerarea în cadrul tăierilor progresive se obţine tot prin mai multe tăieri, cu
deosebirea că, în acest caz, acestea se execută localizat, în anumite porţiuni - ochiuri de regenerare - în întreaga suprafaţă de regenerat.
Este conceput pentru pădurile de amestec şi lasă mai multă libertate în aplicare.
122
Se identifică mai întâi seminţişurile preexistente, viguroase, din jurul cărora se extrage un număr de arbori exploatabili, spre a da lumină puieţilor să se dezvolte.
• Dacă nu există astfel de ochiuri ele se crează artificial, prin tăieri de deschidere a ochiurilor, când se taie un anumit număr de arbori într-un an de fructificaţie.
În ceea ce priveşte amplasarea ochiurilor, acestea trebuie să fie suficient de depărtate între ele pentru ca regenerarea să se desfăşoare independent in fiecare ochi. Prin spaţiul dintre ochiuri are loc colectarea materialului recoltat
Diametrul acestor ochiuri este cuprins între 0,5 şi 1,5 din înălţimea arboretului. • Pe măsură ce seminţişul preexistent ca şi cel instalat în ochiurile create are nevoie
demai multă lumină şi căldură şi nu mai are nevoie de o protecţie de sus ori laterală imediată, se intervine cu tăieri de lărgire a ochiurilor prin care se extrag alţi arbori din jurul golului spre a provoca o nouă însămânţare. În acelaşi timp, acolo unde arboretul este închis se deschid alte ochiuri în vederea însămânţării.
În timp ochiurile se apropie unul de altul prin lărgiri repete. • Porţiunile de arboret dintre ochiuri rămase neexploatate vor fi tăiate odată cu realizarea
tăierii de racordare, ultima din cadrul tratamentului. Caracteristic acestui tratament este faptul că pe suprafaţa de regenerat se găsesc, în
acelaşi timp, unele suprafeţe în stadiul de însămânţare, altele în stadiul de punere în lumină şi dezvoltare, în altele arboretul este complet îndepărtat sau, dimpotrivă, intact. Acest lucru face ca durata regenerării întregii suprafeţe de regenerat să fie cuprinsă între 15 şi 30 ani (obişnuit 20 ani).
Regenerarea prin tăieri progresive în ochiuri prezintă unele avantaje evidente: - asigură menţinerea calităţilor solului; - reuşita este aproape întotdeauna sigură dacă tăierile sunt conduse în mod corespunzător; - dă posibilitatea de a influenţa prin intensitatea intervenţiilor proporţia speciilor de lumină şi a celor de umbră în seminţişuri;
- arborii cei mai buni pot fi păstraţi mult timp, ridicându-şi astfel valoarea, furnizând lemn de lucru de dimensiuni mari; - se obţin arborete relativ echiene, mai stabile şi mai puţin vulnerabile la vânt, insecte etc.; - seminţişul poate fi protejat prin doborârea arborilor maturi în afara ochiurilor şi scoaterea lor pe trasee dinainte stabilite.
Ca dezavantaje pot fi amintite: - puieţii dinspre partea însorită a ochiului suferă de insolaţie, lipsă de apă; - supravegherea şi conducerea arboretelor este mai dificilă; - necesită o reţea mai deasă de căi de acces. Tratamentul tăierilor progresive se poate aplica cu succes în marea majoritate a pădurilor, de regulă, în cele de amestec, dar şi pure: amestecuri de răşinoase, amestecuri de fag cu răşinoase, făgete, goruneto-făgete, şleauri şi alte cvercete pure sau amestecate. De asemenea, sunt recomandate a se aplica în pădurile cu rol deosebit de protecţie. 13.7. Tratamentul tăierilor combinate Pentru a se adapta cât mai bine caracteristicilor bioecologice ale diferitelor formaţii cât şi condiţiilor concrete în care urmează să se desfăşoare procesul de regenerare, adeseori, în practică, se combină modalităţile de tăiere preconizate în diferitele tratamente. În mod frecvent se realizează o combinaţie între tăierile succesive şi progresive, efectuându-se, concomitent cu tăierile succesive, deschideri de ochiuri sau lărgirea acestora în jurul seminţişurilor instalate, în funcţie de neuniformităţile de arboret şi staţiune.
123
Tratamentul tăierilor combinate este indicat în arborete de codru din specii cu temperamente diferite. De asemenea, el poate fi aplicat cu bune rezultate şi în cazul unor arborete pure sau amestecate, atunci când se urmăreşte modificarea compoziţiei prin introducerea altor specii mai productive, ca: bradul, duglasul etc.
Ochiurile se deschid mai ales în jurul arborilor din speciile care trebuie favorizate în compoziţia viitorului arboret (în acest caz, deschiderea se face într-un an de fructificaţie a speciilor respective), în porţiunile în care se introduc specii noi, cât şi în porţiunile cu seminţişuri instalate.
Cu ocazia revenirilor ulterioare nu se mai crează noi puncte de regenerare şi nici nu se procedează la o lărgire treptată a ochiurilor existente, ca în cazul tăierilor progresive în ochiuri. De aceea, numărul şi densitatea acestora trebuie astfel stabilite, încât regenerarea speciilor de bază pentru care se fac asemenea deschideri (de exemplu, gorunul şi stejarul în şleauri) să se realizeze de la început în proporţia urmărită, conform ţelurilor de regenerare. În restul arboretului, regenerarea se asigură fie pe cale artificială, fie prin parcurgerea porţiunilor dintre ochiuri cu o tăiere succesivă, care să permită instalarea unor specii de amestec.
În cazul arboretelor pure se începe prin rărirea uniformă a arboretului şi apoi se deschid ochiuri în porţiunile cu seminţişul instalat.
Datorită rezultatelor bune pe care le asigură, precum şi avantajelor pe care le prezintă faţă de tăierile în ochiuri, tratamentul tăierilor combinate capătă o extindere din ce în ce mai mare, putând fi aplicat aproape în toate arboretele de codru din grupa a II-a cu regenerare sub adăpost. 13.8. Tratamentul tăierilor grădinărite În pădurea grădinărită, exploatarea şi regenerarea se produc concomitent şi continuu, arborii fiind recoltaţi anual sau periodic, pe măsură ce ating un anumit diametru-ţel (în funcţie de specie, clasa de producţie şi grupa funcţională).
Pe suprafeţele tratate în codru grădinărit se găsesc arbori amestecaţi în mod neuniform din toate categoriile de vârste şi de diferite grosimi, de la puieţii de câţiva ani şi până la exemplarele exploatabile; arboretul realizează astfel o structură plurienă asemănătoare pădurilor virgine. Prin urmare, structura grădinărită se caracterizează prin: -arbori cu diferite categorii de grosimi (diametre), începând de la cei subţiri către cei groşi; -vârste diferite (arborete pluriene). Anual, tăierile se execută numai pe o porţiune din unitatea de producţie numită cupon, pe care se revine după un anumit număr de ani, rotaţie. Mărimea rotaţiei determină intensitatea tăierilor; cu cât se revine mai rar pe aceeaşi suprafaţă, cu atât este mai mare cantitatea de material lemnos ce se extrage din arborete. Dar prin aceasta se creează şi condiţii diferite de regenerare, de protecţie şi de valorificare. În mod obişnuit, în cazul grădinăritului cultural, rotaţia se stabileşte între 5 şi 10 ani. La speciile de umbră (brad, fag), tăierile se fac pe fir (recoltări de arbori individuali), iar la cele de lumină, pe buchete (2-3 exemplare din acelaşi loc). • Arborii de extras se stabilesc după dimensiuni, starea de vegetaţie şi rolul pe care aceştia îl îndeplinesc în arboret.
• Concomitent cu recoltarea anuală a arborilor exploatabili, se execută şi tăierile de îngrijire necesare în celelalte categorii de elemente mai tinere, extrăgându-se astfel şi material mai subţire. Structura grădinărită se obţine mai greu, respectiv după un timp mai îndelungat în arboretele la început echiene sau relativ echiene prin faptul că structura acestora trebuie transformată prin aplicarea unor tăieri adecvate în etapa de tranziţie.
124
În pădurile din ţara noastră, tăierile grădinărite se aplică, deocamdată, pe scară restrânsă şi în general în arborete care nu au o structură grădinărită realizată. Datorită acestui fapt, ele au mai mult caracterul unor tăieri de transformare, prin intermediul cărora se urmăreşte realizarea treptată a structurii grădinărite. În acest scop, cu ocazia tăierilor de regenerare în fiecare porţiune a suprafeţei parcurse se efectuează operaţia corespunzătoare stadiului de dezvoltare a arboretului (degajări în grupele de seminţiş instalate, rărituri cu un pronunţat caracter selectiv în porţiunile de arboret de vârstă mijlocie etc.). Urmărindu-se realizarea structurii optime, la practicarea tuturor acestor tăieri se are în vedere selecţionarea elementelor sănătoase şi productive, precum şi igiena pădurii. Din punct de vedere silvicultural, grădinăritul este superior celorlalte tratamente, solul fiind în permanenţă acoperit de vegetaţie lemnoasă, iar arborii de diferite vârste şi mărimi folosesc mai intens solul şi spaţiul aerian. Arborii puşi treptat în lumină dobândesc o mare rezistenţă la factorii dăunători ai mediului: vântul, zăpada, poleiul, avalanşele. Pe versanţii cu pante mari, structura grădinărită a arboretului frânează scurgerea rapidă a apei din precipitaţii, evitând astfel degradarea solului şi asigurând un debit constant al apelor. Arboretul asigură condiţii favorabile seminţişului, protejându-l împotriva gerului şi arşiţei. Degajarea treptată a arborilor de valoare permite formarea unor trunchiuri bine elagate şi cu inele cât mai uniforme. Codrul grădinărit produce o gamă mult mai largă de sortimente decât codrul regulat.
Inconvenientul principal al acestui tratament constă în dificultatea exploatării arborilor de dimensiuni mari, răspândiţi pe suprafaţa întregului cupon, operaţie ce trebuie executată cu multă grijă, pentru a nu vătăma arborii rămaşi şi seminţişul. În acest scop, deschiderea unei reţele dense de drumuri şi culoare de acces, adaptată condiţiilor de relief şi de arboret, contribuie în mare măsură la prevenirea vătămării arborilor rămaşi, a tineretului utilizabil şi a solului.
Scosul materialului iarna pe zăpadă ca şi secţionarea trunchiurilor înainte de a fi colectate constituie de asemenea măsuri menite să prevină vătămarea arborilor rămaşi. Grădinăritul se aplică în special în păduri de protecţie şi agrement (din grupa I), în arborete de brad sau în amestecurile de fag, brad, molid. 13.9.Tratamente aplicate în cadrul regimului de crâng Principial, crângul se bazează pe regenerarea vegetativă. Reîntinerirea prin lăstari se poate repeta de mai multe ori pe aceeaşi cioată sau tulpină, dar după fiecare tăiere regenerarea este tot mai slabă, astfel că după mai multe tăieri trebuie să se recurgă la refacerea pădurii fie prin sămânţă (în mod natural), fie prin plantaţii. În regimul crângului, cel mai uzual tratament îl constituie crângul simplu, care constă dintr-o tăiere rasă unică a tuturor arborilor de pe suprafaţa parchetului ce se exploatează anual. Conducerea acestor arborete până la vârste puţin înaintate determină obţinerea în principal numai a sortimentelor subţiri şi mijlocii, mai puţin apte pentru utilizări industriale. În aplicarea acestui tratament se deosebesc mai multe forme sau variante, dintre care pentru pădurile din ţara noastră prezintă interes următoarele: crângul simplu cu tăiere de jos, crângul simplu cu tăiere în căzănire şi crângul simplu cu tăiere în scaun.
Crângul simplu cu tăiere de jos În cadrul acestei variante, exploatarea arboretului se realizează printr-o tăiere unică, executată în perioada repausului vegetativ. Pentru o bună regenerare, arborii se taie cu toporul, cât mai de jos (la 3-5 cm deasupra solului), fapt ce permite o individualizare uşoară a lăstarilor. Tăietura trebuie să fie netedă şi înclinată în afară, pentru ca apa să se scurgă cu uşurinţă, împiedicând astfel putrezirea cioatelor. Se pot tăia cu ferăstrăul numai arborii cu tulpini îmbătrânite şi cu diametrul de peste 20 cm. Arboretele rezultate sunt constituite în proporţii diferite din lăstari sau drajoni, printre care se pot găsi şi exemplare din sămânţă.
125
Dacă se urmăreşte regenerarea din drajoni (cazul arboretelor de salcâm în a doua sau a treia generaţie), după tăiere se execută o arătură printre cioate, iar lăstarii din primul an se înlătură de pe cioate în lunile iulie-august. Direcţia şi ordinea tăierilor în pădurile de crâng au importanţă numai în cazul zăvoaielor, în scopul asigurării protecţiei malurilor. Pentru aceasta, parchetele se dispun sub formă de benzi orientate perpendicular pe malul apei. Crângul simplu cu tăiere de jos se aplică în zăvoaie, salcâmete, aninişuri şi în unele păduri de interes local sau vânătoresc.
Crângul simplu cu tăiere în căzănire Exploatarea se realizează prin scoaterea din pământ a arborilor de exploatat. Pentru aceasta se descoperă rădăcinile arborilor care apoi se taie de la o distanţă de câţiva centimetri de tulpină. În locul tulpinii rămâne o groapă, "cazanul", de unde şi denumirea tratamentului. După doborârea arborilor şi scoaterea tulpinilor, gropile rămase se astupă. Reîntinerirea arboretului se realizează prin drajoni, în care scop se mobilizează solul printre gropile respective. Această variantă se aplică pentru reîntinerirea arboretelor de salcâm, cu excepţia celor situate pe nisipuri mobile şi cu pericol de eroziune. Crângul simplu cu tăiere în scaun În arboretele de salcie situate în luncile inundabile se aplică tăierea în scaun, pentru a împiedica asfixierea tulpinii şi a lăstarilor în perioadele de inundaţie. Tulpinile se taie la diferite înălţimi (1-3 m de la sol), în funcţie de nivelul maxim pe care îl va atinge apa de inundaţie pe terenul respectiv. Lăstarii care apar în partea superioară a tulpinii se numesc sulinari, iar partea de tulpină rămasă netăiată se numeşte scaun. Exploatările ulterioare şi deci reînnoirea arboretului se realizează prin tăierea lăstarilor aproape de inserţia lor cu scaunul.
Scaunele îmbătrânite se înlocuiesc după 2-3 generaţii de recoltare a lăstarilor, cu elemente tinere provenite din plantaţii de puieţi sau sade. Crângul cu tăierea în scaun se aplică în mod excepţional numai în unele arborete de salcie situate în condiţii extreme de inundabilitate, respectiv în cele din Lunca şi Delta Dunării. 13.10. Lucrări speciale de conservare Pentru arboretele din grupa I funcţională, în care sunt admise intervenţii silviculturale, dar în cazul cărora structurile necesare pentru îndeplinirea optimă a funcţiilor ce le sunt atribuite nu pot fi menţinute sau realizate prin tratamentele prevăzute, se aplică după caz, lucrări speciale de conservare, inclusiv de recoltare a arborilor accidentaţi de vânt, atacaţi de insecte, afectaţi de poluare etc.
Prin lucrări speciale de conservare se înţelege ansamblul de intervenţii necesare a se aplica în arborete de vârste înaintate, exceptate definitiv sau temporar de la tăieri de produse principale, în scopul menţinerii sau îmbunătăţirii stării lor fitosanitare, asigurării permanenţei pădurii şi îmbunătăţirii continue a exercitării de către arboretele respective a funcţiilor de protecţie ce li se atribuie, prin: efectuarea lucrărilor de igienă; extragerea arborilor accidentaţi şi a celor de calitate scăzută (rău conformaţi sau cu defecte tehnologice evidente), crearea condiţiilor de dezvoltare a seminţişurilor existente sau care se vor instala în diferite puncte de intervenţie, precum şi a grupelor de arbori din interiorul arboretului, aflate în diferite stadii de dezvoltare. Ansamblul lucrărilor de conservare cuprinde următoarele intervenţii: -Efectuarea lucrărilor de igienă, constând în principal din extragerea arborilor uscaţi sau în curs de uscare, arborilor rupţi de vânt şi de zăpadă, precum şi a celor bolnavi, atacaţi de dăunători, afectaţi de poluare. În eventualiatea că prin acestea se crează goluri, se vor lua măsuri de ajutorare a regenerării naturale sau de împădurire.
126
-Promovarea nucleelor existente de regenerare naturală din specii valoroase, prin efectuarea de extracţii de intensitate redusă. Aceste extracţii vor viza, în primul rând, arborii cu defecte, exemplare ajunse la limita longevităţii, unele exemplare din specii de valoare scăzută, recoltări din alte categorii de arbori limitându-se la strictul necesar impus de crearea condiţiilor de menţinere sau de dezvoltare a seminţişurilor instalate. -Îngrijirea seminţişurilor şi tinereturilor naturale valoroase, prin lucrări adecvate (descopleşire, recepare, degajare etc.) - potrivit stadiului lor de dezvoltare.
-Împădurirea golurilor existente, folosind specii şi tehnologii corespunzătoare staţiunii, ţelurilor de gospodărire urmărite şi situaţiei concrete din teren.
-Introducerea speciilor de subarboret sau subetaj în pădurile de cvercinee, pure sau în amestec (după caz: păducel, lemn câinesc, sânger, corn, jugastru, arţar, carpen etc.).
După necesităţi, de la caz la caz, lucrările de conservare mai includ: combaterea bolilor şi dăunătorilor, optimizarea efectivelor de vânat, interzicerea păşunatului şi a rezinajului, executarea unor sisteme de drenare în arboretele situate pe staţiuni cu exces de umiditate, raţionalizarea accesului public etc.
Natura, intensitatea şi felul tăierilor speciale de conservare trebuie adaptate condiţiilor staţionale, stării şi cerinţelor bioecologice ale arboretelor, urmărindu-se concomitent şi menţinerea sau realizarea în cât mai mare măsură a celor mai indicate structuri, în raport cu funcţiile atribuite.
Periodicitatea intervenţiilor se diferenţiază, în raport cu particularităţile bioecologice şi starea arboretului, precum şi cu necesităţile de dezvoltare a seminţişului din regenerările nou create.
• Extracţiile cu caracter de igienă se execută ori de câte ori este necesar, în unele cazuri constituind singura cale de recoltare a masei lemnoase, din arborete de mare intensitate funcţională, în afara altor măsuri prevăzute prin studii de specialitate aprobate de autoritatea centrală pentru silvicultură.
În porţiunile în care condiţiile de teren nu permit respectarea unor restricţii speciale în ceea ce priveşte exploatarea, iar prin exploatarea unor arbori s-ar provoca vătămări mari, cu consecinţe grave asupra stării arboretelor şi respectiv asupra îndeplinirii de către acestea a funcţiilor deosebite care le revin, nu se vor executa decât tăierile de igienă şi accidentale strict necesare.
În unele arborete cu funcţii speciale, a căror conducere şi regenerare presupune măsuri şi restricţii specifice impuse de natura funcţiilor respective (păduri parc, rezervaţii de seminţe etc.), natura şi intensitatea lucrărilor de conservare se stabilesc prin studii de specialitate.
14. PROTECŢIA PĂDURILOR ÎMPOTRIVA FACTORILOR ABIOTICI ŞI BIOTICI
Acţiunea negativă a unor factori biotici şi abiotici care să reducă capacitatea funcţiilor de protecţie şi producţie poate fi preîntâmpinată prin luarea unor măsuri începând cu cele de prevenire şi terminând cu cele de combatere, dacă agentul vătămător este prezent, activ şi produce deja pagube.
Dintre factorii abiotici care pot produce vătămări pădurii fac parte: excesele de temperatură (arşiţă, ger), secetă, ploi torenţiale, zăpadă, vânturi, inundaţii, incendii. Factorii biotici se referă la:
- buruieni şi paraziţi vegetali; - insecte şi animale mici vătămătoare ale pădurii; - animale mari care produc vătămări prin păşunat (bătătoresc solul, rup sau smulg
seminţişul).
127
Preîntâmpinarea factorilor dăunători se poate realiza atât în cadrul operaţiunilor culturale (curăţiri, rărituri) cât şi prin lucrări de igienă. În plus, prin lucrări de igienă se pot elimina factorii dăunători.
În arboretele de răşinoase, operaţiunile de igienă urmăresc: - exploatarea, cojirea, scoaterea şi valorificarea imediată a arborilor doborâţi de vânt, a
celor uscaţi, rupţi, atacaţi de insecte şi ciuperci, chiar dacă sunt pe picior; - coaja scoasă de pe trunchiurile doborâte (indiferent de felul tăierilor) ca şi vârfurile
celor rămase la exploatare, trebuie aşezate cu parte interioară (mâzga) în sus pentru a se usca, astfel ca insectele să nu aibă un mediu prielnic dezvoltării.
În doborâturile de vânt se execută următoarele lucrări: - cojirea tuturor arborilor doborâţi de vânt, atât din perimetrele de doborâturi cât şi cei
izolaţi; - doborârea şi cojirea arborilor aplecaţi de vânt şi a celor rămaşi izolaţi din zona
doborâturilor, a celor răniţi prin căderea altor arbori, a celor atacaţi de insecte; - cojirea arborilor trebuie să se facă până la vârf, inclusiv resturile şi cioatele rămase
necojite; cojirea nu se face prin tragerea de curele. • Ca regulă generală, se elimină arborii uscaţi pe picior şi putregăioşi care sunt focare de
infecţii şi totodată focare ce alimentează şi amplifică pericolul incendiilor. Factorii abiotici vătămători Excesele de temperatură, depăşind valorile obişnuite de viaţă ale plantelor, precum şi
ploile torenţiale, zăpada etc. provoacă vătămări ale ţesuturilor acestora. Gerul cauzează plesnirea scoarţei şi a lemnului, degerarea frunzişului, ramurilor,
înroşirea şi căderea acestora. Pot degera rădăcinile, dacă solul nu este acoperit cu zăpadă (culturile din pepinieră şi cele de molid).
Îngheţurile târzii, cele de primăvara, produc vătămări puieţilor porniţi în vegetaţie, arborilor înfrunziţi şi chiar înfloriţi.
Îngheţurile timpurii, de toamnă, se produc înainte ca lujerii să fie complet lignificaţi şi provoacă îngheţarea şi distrugerea ţesuturilor acestora.
Căldura, la temperaturi mari, provoacă arsura scoarţei la cei cu scoarţa netedă şi subţire, dacă sunt puşi direct în lumină (fagul, frasinul, paltinul, bradul), inelarea coletului la puieţi prin încălzirea excesivă a solului, uscarea solului, care conduce la uscarea plantelor. Căldurile mari favorizează izbucnirea incendiilor.
Dacă ploile cad sub formă torenţială sau durează mult bătătoresc şi/sau spală solul la suprafaţă de pătura nutritivă, de humus, inundă culturile forestiere, dezrădăcinează puieţii şi seminţişul, înmoaie pământul şi înlesneşte doborâturile de vânt.
Zăpada umedă este dăunătoare pădurii prin aceea că aderă de ramuri şi îngreunează coroanele arborilor, cauzând îndoirea şi ruperea lor. Se creează, astfel, goluri în arboret care au consecinţe negative în stabilitatea arboretelor (reduc creşterea, se depreciază lemnul, favorizează atacurile de insecte). Este cazul răşinoaselor: pin, molid, brad, dar şi unele foioase: salcâmul, fagul, plopul, aninul.
Vântul, prin presiunea exercitată la suprafaţa solului are efecte distrugătoare asupra arboretelor. După viteză, vânturile mai periculoase se clasifică în vânturi tari, furtuni şi uragane.
Pagubele produse de vânt sunt foarte variate: doborâturi, rupturi de tulpină, şi se ramuri, dezrădăcinări. Lipsa apei sau prezenţa ei în exces are efecte negative asupra pădurii. Astfel, deficitul de apă provoacă ofilirea frunzelor, moartea puieţilor şi seminţişurilor, încetarea creşterilor, uscarea arborilor.
Excesul de apă (inundaţiile) conduce la asfixierea rădăcinilor şi, în final, la scăderea vitalităţii şi chiar moartea arborilor.
128
Factorii biotici vătămători În esenţă factorii biotici (buruieni şi paraziţi vegetali, insecte şi animale mici, animale
mari) pot deveni vătămători în condiţiile în care numărul acestora creşte. Pe măsura artificializării pădurii, a scăderii stabilităţii ecologice a acestora aceşti factori pot ieşi de sub controlul ecosistemic al pădurilor înmulţindu-se peste capacitatea de suport a acestora.
Buruienile reprezintă o problemă în întreţinerea culturilor din pepinierele silvice sau în plantaţii. Prezenţa în masă a acestora determină reducerea capacităţii de acumulare de substanţe nutritive a puieţilor, creşteri anormale (alungirea ş.a.), scăderea rezistenţei acestora şi, în final, poate conduce la compromiterea culturilor forestiere nou instalate.
Ca paraziţi vegetali care produc vătămări pot fi amintiţi: cuscuta (torţelul), care parazitează culturile de foioase în special din regiunile secetoase şi vâscul de stejar şi de brad. Fiind plante parazite acestea debilitează puieţii, în cazul cuscutei, care apoi se usucă, respectiv arborii, în cazul vâscului.
Dintre insectele vătămătoare pădurilor se menţionează: Lymantria dispar (omida păroasă a stejarului), dăunătorul cel mai periculos al pădurilor de foioase şi în general al celor de stejar, Lymantria monacha (omida păroasă a molidului), ce dăunează molidişurile, Tortrix viridana (molia verde a stejarului), Ips typografus (gândacul mare de scoarţă al molidului), ultima insectă fiind semnalată în arborete de răşinoase, mai ales în doborâturi de vânt şi în rupturi de zăpadă.
Dintre dăunătorii care produc pagube în pepiniere şi plantaţii, cei mai frecvenţi sunt: coropişniţa (Gryllothalpa gryllothalpa), larvele de cărăbuş (Melolontha melolontha), care se hrănesc cu rădăcinile plantelor. De asemenea tot în pepiniere sunt frecvente bolile: culcarea puieţilor (Fusarium), făinarea stejarului (Microsphaera abreviata).
În cazul arboretelor dintre agenţii criptogamici fitopatogeni deosebit de nocivi, se menţionează: Ophiostoma ulmi (grafioza ulmilor), Fomes annosus (putregaiul roşu) la molid, Armillaria mellea (gheabă), Ceratocystis sp. ce contribuie la uscările din arboretele de cvercinee precum şi la deprecierea lemnului.
Vătămările produse prin păşunat Practicarea păşunatului, în condiţiile în care este interzis prin lege: - a contribuit şi contribuie încă la deteriorarea solului (favorizând scurgerile de suprafaţă
şi eroziunea solului); - a contribuit şi contribuie la destructurarea biocenozelor forestiere reducându-le
rezistenţa la adversităţi (poate fi şi cauza principală a declinului pădurilor). Foarte vulnerabile sunt pădurile de stejar;
- constituie un factor de propagare a putregaiului; - reduce acumulările de biomasă lemnoasă cu 10-50%; - afectează peisajul şi multe funcţii de protecţie. Pentru ca măsurile întreprinse în protecţia pădurilor împotriva agenţilor dăunători
(abiotici şi biotici) să aibă eficacitate trebuie ca întregul proces să se desfăşoare în timp şi consecvent. Pentru aceasta este deosebit de util să se cunoască în orice moment starea de sănătate a pădurilor, să se semnaleze atât apariţia primelor vătămări cât şi prezenţa oricărui potenţial vătămător. Este necesar să se cunoască metodele de prevenire şi de combatere specifice.
Ca metode de prevenire a acestor agenţi pot fi amintite: - realizarea arboretelor cu structuri ecologice şi genetice apropiate de cele naturale,
capabile să se autoregleze şi să se autoconserve; - conducerea arboretelor astfel încât să fie asigurată stabilitatea acestora; - conservarea pădurilor naturale stabile.
129
Pentru combaterea agenţilor dăunători se recurge la aplicarea, numai a metodelor biologice de combatere a dăunătorilor. Rolul păsărilor şi insectelor folositoare (cum sunt furnicile) este hotărâtor.
În cazul unor infestări foarte puternice se vor aplica, totuşi, substanţe chimice biodegradabile.
15. EVALUAREA VOLUMULUI DE LEMN DESTINAT RECOLTĂRII ŞI EXPLOATAREA PĂDURILOR ÎN
ACORD DEZVOLTAREA DURABILĂ
15.1. Definirea produselor lemnoase pe picior Volumul de lemn ce se exploatează anual se clasifică în produse principale, secundare şi accidentale. - Produse principale sunt cele ce rezultă în urma efectuării tăierilor de regenerare potrivit normelor tehnice privind alegerea şi aplicarea tratamentelor. -Produse secundare sunt cele care rezultă în urma aplicării lucrărilor de îngrijire şi conducere a arboretelor (curăţiri şi rărituri) în conformitate cu prevederile normelor tehnice privind îngrijirea şi conducerea arboretelor. - Produse accidentale sunt acelea care rezultă în urma doborâturilor şi rupturilor produse de vânt sau zăpadă sau alte calamităţi, precum şi cele rezultate prin defrişări aprobate pentru lucrări miniere, hidroenergetice, geologice, petroliere, electrice, drumuri forestiere, linii parcelare. 15.2. Constituirea actelor de evaluare a volumului de lemn destinat recoltării Lucrările de evaluare a volumului de lemn destinat comercializării se finalizează prin întocmirea aşa numitului ,,Act de evaluare a volumului de lemn destinat comercializării,,. Acesta este un document cu caracter tehnic, silvicultural şi economic în care sunt înscrise volumele sortimentelor probabile ce rezultă, precum şi diverse date informative privind suprafaţa respectivă (parchetul). Actul de evaluare a volumului de lemn destinat comercializării se realizează separat pentru fiecare suprafaţă parcursă cu marcări. Se admite gruparea mai multor unităţi amenajistice (arborete) într-un singur act (numit în general partidă), în situaţia în care sunt îndeplinite următoarele condiţii: - dacă proprietarul sau gestionarul este acelaşi; - dacă sunt arborete din care rezultă produse de acelaşi gen (principale, secundare, accidentale I, accidentale II, igienă etc.); - dacă produsele rezultate provin din aplicarea aceluiaşi fel de tăiere la produse principale; - dacă în toate arboretele se preconizează aplicarea aceleiaşi tehnologii de exploatare; - dacă fac parte din acelaşi canton silvic (vor avea acelaşi gestionar = pădurar titular de canton). 15.3. Organizarea lucrărilor Înainte de începerea lucrărilor de teren privind evaluarea propriu-zisă, se vor organiza în mod obligatoriu instructaje cu tot personalul antrenat în aceste lucrări. Instructajele vor urmări însuşirea temeinică a metodelor şi procedeelor de aplicat cu referire specială la: - tratamentele şi lucrările de îngrijire şi conducere de aplicat în ocolul silvic respectiv;
130
- instrucţiunile privind termenele, modalităţile şi epocile de recoltare şi transport al lemnului din păduri; - alegerea metodei dendrometrice; - tehnica de evaluare (marcarea, măsurarea diametrelor şi a înălţimilor, clasificarea calitativă a arborilor pe picior etc.); - elementele ce trebuie să le cuprindă carnetul de inventariere şi modul de înscriere; - aplicarea metodei de cubaj pentru determinarea la birou a volumului total şi pe sortimente primare, dimensionale şi industriale; - modalitatea de evaluare a regenerării naturale; - întocmirea actului de evaluare a volumului de lemn destinat comercializării prin mijloace informatice sau manuale.
15.4. Delimitarea arboretelor în care se execută lucrări de evaluare a volumului de lemn destinat recoltării
Delimitarea presupune marcarea pe teren a limitelor parchetului de exploatare în care se face evaluarea. Această operaţiune este necesară în situaţia în care parchetul nu se suprapune cu parcelarul amenajistic care să delimiteze suprafaţa de exploatat. În cazul aplicării tăierilor rase de codru sau crâng şi a tăierilor definitive, delimitarea constă în marcarea cu ciocanul pătrat a arborilor de limită (care nu se exploatează). Marca pătrată se aplică pe arborii de limită, pe un cioplaj făcut pe una din rădăcinile proeminente (pe cioată), inclusiv pe arborii rămaşi în picioare la înălţimea de 1,30 m. La aceiaşi arbori la înălţimea pieptului se face un inel de vopsea albă sau var. În acelaşi mod se procedează şi la delimitarea parchetelor în cazul în care nu există limite evidente sau limite naturale. În cazul aplicării tăierilor intermediare ce se execută în cazul tratamentelor cu regenerare sub adăpost, parchetele se amplasează pe cât posibil, limita se va sprijini pe linii naturale ca pâraie, culmi, drumuri etc., care se marchează pe teren prin însemnarea arborilor din afara aliniamentelor, la înălţimea pieptului, cu un brâu de vopsea albă sau var. Este necesar a se proceda de aceeaşi manieră şi în situaţiile în care limitele unităţilor amenajistice nu sunt evidente. În toate cazurile delimitarea pe teren a parchetelor, indiferent de resurse, trebuie să fie reliefată şi în schiţa ce însoţeşte actul de evaluare a volumului de lemn destinat comercializării. La predarea parchetului către agentul economic care execută exploatarea, se parcurg în totalitate aceste limite pentru a fi cât mai bine cunoscute şi pentru a se evita încălcarea acestora. Altă lucrare se referă la ridicarea în plan a parchetelor care nu se suprapun peste unităţile amenajistice întregi şi a căror suprafaţă nu este cunoscută. Lucrarea se va executa prin drumuiri busolare sau tahimetrice, pentru a se asigura precizia necesară. Această ridicare în plan se trece în planurile de amenajament, ea reprezentând limitele viitoarelor unităţi amenajistice la revizuirea amenajamentului. Totodată, schiţele întocmite se anexează, în mod obligatoriu, la dosarul lucrării şi vor cuprinde toate detaliile (orografice, borne, parcele limitrofe etc.) 15.5. Marcarea arborilor Marcarea constă în alegerea şi însemnarea arborilor ce urmează a fi extraşi în vederea îngrijirii şi regenerării arboretelor prevăzute în planurile de amenajament. Fiecare arbore extras destinat exploatării se va marca cu ciocanul rotund pe un cioplaj făcut în partea de jos a arborelui, pe una din rădăcinile mai proemienente, cât mai aproape de sol, în aşa fel încât marca aplicată să nu constituie motiv pentru lăsarea de cioate înalte. Concomitent cu aplicarea mărcii, arborilor li se atribuie un număr de ordine, scris cu un creion special de tâmplărie sau cretă forestieră, pe un cioplaj superficial practicat la înălţimea pieptului (astfel încât să reziste în timp pentru aputea fi recunoscut cu prilejul verificărilor ulterioare), număr care trebuie să corespundă celui înscris în carnetul de inventariere. Locul de înscriere a numărului de
131
ordine dat va avea aceeaşi orientare la toţi arborii de extras. Este indicat ca această ultimă lucrare să se realizeze prin mijloace moderne, folosind, de exemplu, şpreiuri şi şabloane speciale. Operaţia de marcare a arborilor se execută în toate situaţiile în care se evaluează produse principale, secundare, accidentale şi de igienă. În privinţa aplicării mărcii, fac excepţie de la această regulă: - arboretele ce se parcurg cu tăieri rase (atât la codru, cât şi la crâng); - arboretele ce se parcurg cu ultima tăiere de de produse principale; - arboretele în care se execută curăţiri, cu diametrul de bază mai mic de 8 cm. 15.6. Măsurarea arborilor Măsurarea diametrelor. Diametrul rămâne cea mai importantă caracteristică ce se măsoară în vederea determinării volumului total şi pe sortimente în cazul arborilor de recoltat. Este luat în considerare diametrul de bază (d), măsurat la înălţimea pieptului la 1,30 m de la sol) si se exprimă în cm. Măsurarea diametrelor se execută cu clupa forestieră standardizată, formată în general dintr-o riglă gradată şi două braţe perpendiculare pe ea, dintre care unul este mobil, iar celălalt este fix. Pentru ca operaţia de măsurare să se poată realiza în condiţii corespunzătoare sub raportul preciziei, se impune aplicarea următoarelor reguli: - folosirea de clupe forestiere, în perfectă stare tehnică, având braţele paralele şi perpendiculare pe rigla gradată, ceea ce se verifică periodic chiar în cursul aceleaşi zile de lucru, eventualele devieri urmând a fi corectate; - respectarea riguroasă a înălţimii de măsurare ( 1,30m de la sol ). Pe terenurile în pantă măsurarea se efectuează pe partea din amonte a arborelui. − aşezarea clupei perpendicular pe axul arborelui, astfel încât să se realizeze trei puncte de contact ale clupei cu arborele, la acelaşi nivel, citirea efectuându−se în timpul cât instrumentul este fixat pe arbore ( se va evita strângerea exagerata a clupei pe arbore) − curăţirea locului de clupare de licheni şi muşchi, fără însă a afecta coaja arborelui ce se masoară; − la arborii cu secţiuni transversale neregulate se măsoară două diametre perpendiculare, înregistrându−se media aritmetică a celor două citiri; − la arborii bifurcaţi la înălţimi de sub 2m, fiecare bifurcaţie se va considera ca un arbore distinct; − în cazul cand la 1,30 m de sol arborele prezintă gâlme, noduri sau deformări, diametrul se măsoară deasupra acestor neregularităţi; − in cazul arborilor înclinaţi, diametrul se măsoară la o distanţă de 1,30m de la sol; − pentru tăierile în scaun, măsurarea sulinarilor se va face la înălţimea de 0,30 m de la baza scaunului; - la arbori mai groşi decât deschiderea clupei se va măsura circumferinţa prin folosirea ruletei, în funcţie de care se va calcula diametrul (prin împărţirea circumferinţei la 3,14); - rotunjirea diametrelor citite pe clupă trebuie să se facă cu mare atenţie, evitându-se erorile sistematice de citire. Măsurarea înălţimilor. Înălţimea unui arbore este dimensiunea lui măsurată pe verticală, de la mugurele terminal până la sol. Această caracteristică biometrică necesară calcului volumului (pe specii), dar şi pentru stabilirea altor caracteristici ale arboretului (clasa de producţie) se determină cu ajutorul dendrometrelor sau hipsometrelor. În practica noastră forestieră se foloseşte în principal dendrometrul românesc cu pendul. Acesta este compus dintr-un corp metalic de formă specifică, pe care sunt montate luneta de vizare, un cadran cu cinci scări, pendulul cu ac indicator butoane pentru blocarea şi respectiv deblocarea pendulului, precum şi o tăbliţă de corecţie a pantei montată pe corpul dendrometrului.
132
În plus, dendrometrul este dotat şi cu o miră pliantă de 1,50 m, prevăzută cu plăcuţe albe, care serveşte la determinarea distanţei de la operator la arbore. Dendrometrul cu pendul se utilizează pentru măsurarea înălţimii arborilor, pentru determinarea pantei terenului, precum şi pentru determinarea suprafeţei de bază la ha în lucrările de amenajarea pădurilor etc. În ceea ce priveşte determinarea înălţimii arborilor se procedează mai întâi la stabilirea distanţei dintre operator şi arbore şi doar apoi la măsurarea prpriu-zisă a înălţimii.
16. EXPLOATAREA PĂDURILOR 16.1. Noţiuni generale privind exploatarea pădurilor Exploatarea pădurilor este definită ca reprezentând ansamblul activităţilor prin care se
extrage şi se pune în valoare masa lemnoasă cu scopul de a se asigura condiţii optime de dezvoltare şi regenerare a arboretelor şi de a satisface cerinţe ale societăţii. Punerea în valoare a masei lemnoase presupune transformarea arborilor marcaţi în sortimente de lemn brut- sortimente care reprezintă produsul final al exploatării şi care sunt constituite din prese de lemn cu dimensiuni, forme şi calităţi impuse de necesităţile de folosire ulterioară. În plus, pentru a putea fi valorificate, sortimentele de lemn brut trebuie să se găsească în final, în locuri accesibile beneficiarilor de astfel de produse. Activitatea de exploatare trebuie să fie eficientă din punct de vedere economic iar pe de altă parte să se desfăşoare astfel încât să nu producă ecosistemului prejudicii care să depăşească pragul de suportabilitate al acestuia. Activitatea de exploatare este structurată în 5 etape importante: - recoltarea, procesul de fragmentare al arborilor marcaţi şi se desfăşoară integral în parchet, - colectarea, procesul de deplasare a pieselor de lemn de la cioată la o cale permanentă de transport (platforma primară). - fasonarea primară, procesul de pregătire a lemnului pentru transport, - transportul tehnologic, procesul de transport al lemnului din platforma primară în centrele de sortare şi preindustrializare, - sortarea şi fasonarea, procesul de fragmentare a lemnului până la obţinerea sortimentelor de lemn brut. Activitatea de exploatare a pădurilor se desfăşoară aşadar în locuri distincte pe durata procesului; în şantierul de exploatare, pe căile permanente de transport şi în centrele de sortare şi preindustrializare. Din punctul de vedere al proprietarului particular de pădure se prezintă un interes mai mare activităţile desfăşurate în şantierul de edxploatare datorită implicaţiilor ecologice şi economice precum şi datorită situaţiilor foarte diverse. Activitatea de exploatare a pădurilor trebuie să se organizeze şi să se desfăşoare pe principii care să fie în concordanţă cu cerinţele unei gospodării durabile a fondului forestier şi anume: - principiul conservării şi dezvoltării fondului forestier; - principiul valorificării integrale şi superioare a lemnului; - principiul tipizării tehnologice; - principiul rentabilizării economice.
16.2. Metode şi tehnologii de exploatare Metoda de exploatare reprezintă un concept general de organizare a lucrărilor de
exploatare exprimat prin forma sub care se deplasează masa lemnoasă la colectare. Tehnologia de exploatare reprezintă modalitatea concretă de desfăşurare a operaţiilor
într-un şantier de exploatare. Alegerea metodei de exploatare este impusă de condiţiile
133
silvotehnice de lucru, de sistema de maşini disponibilă, precum şi de politica forestieră aplicată la un moment dat. Aplicarea metodei de exploatare se poate face prin tehnologii diverse, alese în funcţie de condiţiile concrete de lucru în fiecare şantier de exploatare. 1. Metode de exploatare Metoda de exploatare în sortimente definitive. Prin sortiment definitiv se înţelege o piesă de lemn brut, provenită dintr-o anumită specie, care are caracteristici dimensionale şi calitative standardizate şi se află într-o anumită stare. Colectarea sub această formă a masei lemnoase dintr-un şantier de exploatare presupune ca toate operaţiile de transformare (doborâre, curăţire de crăci, secţionare, despicare, cojire) să se desfăşoare în parchet. Din această condiţie rezultă şi principalele caracteristici ale metodei. Metoda de exploatare în trunchiuri şi catarge. În cadrul acestei metode, masa lemnoasă este colectată preponderent sub formă de trunchiuri şi catarge. Din punctul de vedere al exploatării trunchiul, caracteristic pentru foioase, reprezintă partea arbore cuprinsă între tăietura de doborâre şi secţiunea făcută sub locul de inserţie a primei crăci groase (aproximativ porţiune elagată a arborelui), iar catargul, specific pentru răşinoase, reprezintă partea din fus cuprinsă între tăietura de doborâre şi secţiunea făcută, la un diametru de cca 5 cm, pentru îndepărtarea vârfului. Aceste părţi conţin aproximativ 65….75% din volumul unui arbore. Colectarea lemnului sub formă de trunchiuri şi catarge face ca unele operaţii de transformare să fie transferate, în totalitate, sau parţial, din parchet în platforma primară, ceea ce crează alte condiţii de desfăşurare a activităţilor din cadrul şantierului de exploatare, faţă de cele menţionate la metoda precedentă. Metoda de exploatare în arbori şi părţi de arbori. Deplasarea masei lemnoase la colectare sub formă de arbori şi părţi de arbori, proprie acestei metode, are avantajul transferului, într-o proporţie mult mai mare, a operaţiilor din parchet către platforma primară. Avantajele metodei sunt date de posibilitatea executării mecanizate a lucrărilor, într-o mare mare proporţie, pe terenuri amenajate. Aspecte negative, legate de nivelul mare al prejudiciilor, apar datorită dimensiunilor mari ale pieselor colectate. Metoda de exploatare a lemnului în tocătură. Colectarea lemnului sub formă de tocătură conduce la o simplificare maximă a procesului de producţie, corelată cu cel mai înalt grad de mecanizare posibil al lucrărilor de exploatare. În cadrul acestei metode operaţiile de transformare, care constau de fapt din tocarea lemnului, se desfăşoară integral în parchet, cu mijloace mecanizate. În continuare procesul de producţie constă din transportul şi depozitarea tocăturii. Această metodă de exploatare prezintă avantaje mari, mai ales sub aspect economic şi se recomandă pentru situaţiile în care parchetele sânt amplasate pe terenuri cu pante mici, relativ plane şi în condiţiile punerii în valoare a unei mase lemnoase caracterizată printr-un volum mic pe fir. 2. Tehnologii de exploatare Soluţia concretă prin care o metodă este aplicată într-un şantier de exploatare constituie o tehnologie de exploatare. În cadrul unei metode, funcţie de condiţiile concrete existente, mai ales la nivelul parchetului, pot fi adoptate mai multe tehnologii de exploatare, urmând ca de fiecare dată să fie aleasă cea care constituie, sub aspect ecologic şi economic, varianta optimă de lucru. Tehnologia de exploatare este exprimată, printr-un lanţ de operaţii a cărui înşiruire se face luând în considerare ordinea firească de desfăşurare a acestora, specifică metodei adoptate. Diferenţierea tehnologiilor, în cadrul unei metode, este dată de mijloacele folosite pentru desfăţurarea operaţiilor, de locul şi direcţiile după care unele dintre acestea acţionează, de procentul din volumul de extras care trece print-o operaţie la un moment dat etc. respectiv de modul în care toate aceste elemente se ansamblează constituind un tot unitar - tehnologia de exploatare. 16.3. Cerinţe silviculturale privind exploatarea pădurilor
134
Activitatea de exploatare a pădurilor trebuie să se desfăşoare astfel încât să asigure o optimizare a cerinţelor de ordin economic şi ecologic legate de punerea în valoare a masei lemnoase. Ponderea celor două cerinţe este diferită pe parcursul desfăşurării procesului de producţie. Dacă cerinţele de ordin economic, privind reducerea cheltuielilor de exploatare, apar pe parcursul desfăşurării întregului proces de producţie, cele de ordin ecologic, privind reducerea prejudiciilor, apar în mod deosebit pentru activităţile ce se desfăşoară în şantierul de exploatare, deoarece în acest compartiment se resimt, în mod direct, efectele intervenţiilor făcute pentru extragerea masei lemnoase. Pentru proiectarea şi organizarea corespunzătoare a lucrărilor ce se desfăşoară în şantierele de exploatare este necesară cunoaşterea, din punctul de vedere al satisfacerii cerinţelor de ordin ecologic, a caracteristicilor şi restricţiilor silviculturale privind aplicarea tăierilor prin care se urmăreşte asigurarea condiţiilor optime de dezvoltare şi regenerare a arboretelor în concordanţă cu ţelul de gospodărire propus. Prin activitatea de exploatare, în ţara noastră, se execută tăierile corespunzătoare: - răriturilor, din cadrul lucrărilor de îngrijire; - tratamentelor, aplicate în regimele de codrului şi crângului; - lucrărilor de îngrijire cu caracter special, respectiv a tăierilor de produse accidentale şi de igienă. Răriturile.Pentru ca exploatarea să răspundă exigenţelor impuse de aplicarea răriturilor şi să contribuie la atingerea obiectivelor caracteristice acestui gen de intervenţii este necesar ca în proiectarea şi organizarea lucrărilor să se aibă în vedere necesitatea asigurării protecţiei arborilor pe picior, în mod deosebit a arborilor de valoare, precum şi a celor folositori. Prejudicierea mai ales la vârste mici, a arborilor ce rămân după exploatare are influenţe negative asupra deyvoltării individuale a acestora, dar şi a arboretului în ansamblu, pe o perioadă lungă de timp, aceasta având ca rezultat o scădere generală a calităţii arboretelor manifestată prin reducerea creşterii, a capacităţii de apărare faţă de acţiunea factorilor biotici şi abiotici dăunători etc., precum şi a calităţii lemnului la vârsta exploatabilităţii. Deci, din punct de vedere cultural, pentru exploatare, în aplicarea răriturilor, se impune, ca sarcină principală, protecţia arborilor pe picior. Acest deziderat se poate realiza prin măsuri suplimentare ce trebuie să fie aplicate în cazul exploatării lemnului din rărituri, măsuri se constau din: - Alegerea adecvată a metodei de exploatare, respectiv, pentru faza de păriş, metodele: trunchiuri şi catarge, arbori şi părţi de arbori sau tocătură, iar pentru celelalte faze de dezvoltare a arboretului metodele: trunchiuri şi catarge sau multipli de sortimente. - Marcolarea arborilor de valoare, folosind procedee care să le evidenţieze poziţia în arboret, condiţie necesară pentru alegerea soluţiilor corespunzătoare de protecţie a acestora la doborâre şi colectare. - Realizarea în parchet a unei reţele de căi de colectare care să fie astfel amplasată încât să poată fi folosită pe întreaga perioadă de aplicare a răriturilor. Tratamentele tăierilor succesive şi progresive Scopul principal al acestor intervenţii, din punct de vedere cultural, este asigurarea regenerării naturale a arboretelor în care se aplică, iar din punctul de vedere al exploatării crearea condiţiilor necesare transpunerii în practică a acestei modalităţi de regenerări şi valorificarea masei lemnoase extrase. De aceea, pentru exploatare, se impune acordarea unei atenţii deosebite, de această dată, seminţişului, respectiv reducerii prejudiciilor ce pot fi aduse acestuia. Măsurile speciale trebuie să fie avute în vedere, în activitatea de exploatare, la aplicarea acestor tratamente constau din: - Aplicarea metodei de exploatare în multipli de sortimente, datorită spaţiilor restrânse de manevră de care dispune la colectare, la prima intervenţie datorită spaţiilor restrânse de manevră de care dispune la colectare, la prima intervenţie datorită desimii arboretului, iar la următoarea datorită suprafeţelor ocupate de seminţiş.
135
- La stabilirea direcţiei de doborâre se vor lua în considerare, în mod deosebit, poziţia suprafeţelor ocupate cu seminţiş şi direcţia de deplasare a lemnului la adunat. - Crearea unei reţele de căi fe colectare astfel dezvoltată încâ să poată fi folosită pe întreaga perioadă de aplicare a tratamentului, fără schimbarea mijloacelor şi modalităţilor de scos şi apropiat. Tratamentul tăierilor grădinărite, aplicate în arborete pluriene, cu structură de tip grădinărit, au drept scop realizarea simultană a următoarelor obiective: - aplicarea lucrărilor de îngrijire; - asigurarea condiţiilor optime de regenerare naturală a arboretelor; - efectuarea lucrărilor de îngrijire cu caracter continuu şi se aplică, în condiţiile ţării noastre, pe cupoane ce au o suprafaţă de aproximativ 1/10 din suprafaţa unităţii de producţie. Deoarece pădurea grădinărită se găseşte într-un proces continuu de regenerare, conducere şi îngrijire, aplicarea tratamentului tăierilor grădinărite ridică pentru activitatea de exploatare probleme deosebite sub aspect cultural, probleme care constau în: - protejarea arborilor sursă de sămânţă, precum şi a arborilor de valoare şi folositori. Apare, şi în cadrul acestui tratament, necesitatea marcolării acestor categorii de arbori pentru a li se putea asigura o protecţie eficientă; - protejarea seminţişului, mai ales în porţiunile din cadrul cuponului în care arboretul este tânăr.
În activitatea de exploatare pentru aplicarea corespunzătoare a tăierilor în cadrul acestui tratament este necesar să se aibă în vedere următoarele:
- aplicarea metodei de exploatare în trunchiuri şi catarge pentru arborii de dimensiuni mici şi ametodei multiplilor de sortimente pentru arborii de dimensiuni mari;
- acordarea unei atenţii deosebite alegerii direcţiei de doborâre pentruarborii de dimensiuni mari; - doborârea, pe o suprafaţă restrânsă, a arborilor în ordinea: arbori de dimensiuni mici- Arbori de dimensiuni mari; pentru crearea de culoare de doborâre; - crearea, în unităţile de producţie, a unor reţele de căi de colectare cu caracter permanent. Tratamentul tăierilor rase cu regenerare artificială se aplică în arborete echiene ajunse la vârsta exploatabilităţii şi constă din extragerea integrală a masei lemnoase de pe suprafaţa parchetului, într-o singură intervenţie. Prin aceste tăieri se crează condiţiile necesare instalării pe cale artificială (prin plantaţii) a unei noi generaţii de arbori. Condiţiile de lucru specifice aplicării acestui tratament fac ca exploatarea să se poată desfăşura în condiţiile cele mai rentabile, comparativ cu celelalte tăiere. În proiectarea, organizarea şi desfăşurarea lucrărilor de exploatare, în tăieri rase, sub aspect cultural, trebuie să se acorde o atenţie deosebită protecţiei solului, de fapt singurul element de continuitate, din triada arboret- seminţiş-sol, care rămâne în urma aplicării tratamentului. Metodele recomandate în acest caz: metoda arborilor şi a părţilor de arbori sau metoda trunchiurilor şi catargelor. Tratamentele tăierilor aplicate în crâng au drept scop asigurarea regenerării vegetative a arboretelor, în general, printr-o tăiere unică, la vârsta exploatabilităţii. Urmărindu-se prin aceste tratamente regenerarea pe cale vegetativă (lăstari sau drajoni) a pădurii pentru exploatare, în aplicarea tăierilor în crâng, sarcina importantă, din punct de vedere cultural constă din folosirea unor soluţii de lucru prin care să se asigure păstrarea intactă a capacităţii de lăstărire sau drajonare, respectiv de regenerare a arboretului. Pentru aceasta măsurile speciale care se impun constau din: - doborârea arborilor cu toporul; - realizarea unor suprafeţe netede ale cioatelor, orientate pe direcţia nord-sud; - nivelul cioatelor să se situeze deasupra nivelului de băltire a apelor de inundaţii; - evitarea crăpării, ruperii, zdrelirii, cojirii cioatelor sau rădăcinilor evidente;
136
- doborârea, pentru drajonare, prin tăierea rădăcinilor groase de la locul de inserţie a acestora pe trunchi. Tăierile de produse accidentale şi de igienă se fac cu scopul de a atrage din pădure arbori rupţi sau doborâţi de vânt sau zăpadă, arbori uscaţi sau atacaţi de diverşi dăunători xilofagi etc. Momentul ca şi periodicitatea intervenţiilor nu pot fi prestabilite, acestea fiind rezultatul apariţiei aleatoare a factorilor perturbatori. Scopurile principale ale acestor intervenţii fiind în fond, păstrarea unei stări corespunzătoare de igienă a pădurii şi valorificarea masei lemnoase rezultate pentru exploatare intervin, în general, sarcinile corespunzătoare acestor dezidente. Aspectul cel mai important ce trebuie avut în vedere în aplicarea tăierilor de produse accidentale şi de igienă este cel referitor la asigurarea condiţiilor impuse de protecţia muncitorilor datorită pericolelor la care aceştia sunt expuşi, în mod deosebit, în astfel de cazuri. De aceea, înainte de începerea exploatării, în proiectarea şi organizarea lucrărilor, trebuie făcută o analiză amănunţită a situaţiilor periculoase existente în teren şi stabilirea procedeelor, tehnicilor de lucru, a măsurilor generale ce se impun pentru fiecare caz în parte. 16.4. Epoci, termene şi durate de exploatare
Aplicarea corespunzătoare a lucrărilor de îngrijire şi a tratamentelor este condiţionată de efectuarea tăierilor în perioade (epoci) favorabile, perioade în care intervenţiile respective se fac cu influenţe ecologice negative minime asupra arboretelor. În domeniul forestier, pentru o bună adoptare a lucrărilor silvotehnice la necesităţile de gospodărire a pădurii, se utilizează anul forestier, an care este cuprins între 1 septembrie şi 31 august şi care se suprapune de fapt peste un sezon de repaus vegetativ şi un sezon de vegetaţie. Extragerea masei lemnoase de pe cuprinsul unui parchet, corespunzătoare aunui an de producţie, se poate face în perioada cuprinsă între data de începere a anului forestier (1 septembrie anterior începerii anului de producţie) şi ultima zi a anului de producţie în care este prevăzută a se face exploatarea (31 decembrie). Actele normative în vigoare prevăd termenele între care este permisă desfăşurarea activităţii de exploatare într-un parchet, în funcţie de felul tăierii şi condiţiile silviculturale existente, astfel încât să se asigure eficacitate maximă intervenţiilor făcute. Din tabelul de mai jos rezultă că în funcţie de condiţiile silviculturale în care se face exploatarea parchetele se împart în două categorii: parchete fără restricţii, parchete cu restricţii, în care activitatea de exploatare este permisă, numai între termene bine precizate, termene între care este inclusă de fapt, perioada de repaus vegetativ.
Restricţiile privind activitatea de exploatare se referă numai la procesele de recoltare şi colectare care se desfăşoară efectiv în pădure şi care au influenţe directe, prin modul şi durata de desfăşurare, asupra biocenozei în care se intervine. Celelalte procese specifice – fasonarea primară, transportul tehnologic, sortarea şi fasonarea lemnului – nu sunt restricţionate în timp din punct de vedere silvicultural, deoarece prin modul şi durata lor de desfăşurare nu au influenţe directe asupra dezvoltării pădurii.
Epoci şi termene de recoltare şi colectare
Nr. crt. Condiţii silviculturale Perioade (epoci) şi termene
de recoltare şi colectare 1 Codru cu tăieri succesive
a) tăieri preparatorii b) tăieri de însămânţare în anul cu fructificaţie c) tăieri de dezvoltare şi tăieri definitive: - deal şi câmpie - munte.
11.X – 31.XII 1.X – 31.III 1.X – 31.III 1.X – 15.IV
137
2 Codru cu tăieri progresive 2a – cvercinee şi amestecuri de diverse foioase 2a1 – tăieri de însămânţare în afara anului de fructificaţie abundenţă sau mijlocie; 2a2 - tăieri de însămânţare în anul de fructificaţie; 2a3 – tăieri de luminare, lărgire şi de racordare a ochilor. 2b – răşinoase şi amestecuri de răşinoase cu foioase: 2b1 - tăieri de însămânţare; 2b2 - tăieri de luminare, lărgire şi racordare a ochiurilor
11.X – 31.VIII 1.X – 15.III 1.X – 31.III 1.IX – 31.VIII 1.X – 15.IV
3 Codru cu tăieri grădinărite şi tăieri de transformare spre grădinărit: a) în arborete cu seminţiş sub 25% din suprafaţă; b) în arborete cu seminţiş peste 25% din suprafaţă.
1.IX – 31.VIII 15.IX – 15.IV
4 Codru cu tăiere rasă 1.IX – 31.VIII 5 Crâng simplu cu tăieri de jos 1.X – 15.III 6 Crâng simplu cu tăieri în scaun 1.X – 31.III 7 Crâng simplu în răchitării 1.X – 15.III 8 Crâng simplu în căzănire 1.X – 31.III 9 Lucrări de îngrijire:
9a – curăţiri la foioase; 9b – curăţiri la răşinoase; 9c – rărituri. 9c1 – în gorunete, stejărete şi şleauri 9c2 – în zăvoaie şi plantaţii de plopii euroamericani; 9c3 – în fag şi răşinoase.
1.X – 31.VIII 1.IX – 30.IV 1.IV – 31.III 1.IX – 30.IV 1.IX – 31.VIII
10 Tăieri de produse accidentale şi de tăieri de igienă: - în arborete fără regenerare; - în arborete unde regenerarea este > 30% din suprafaţă
1.IX – 31.VIII 1.X – 15.IV
11 Tăieri de substituire şi tăieri de refacere: a) când se urmăreşte regenerarea parţială din lăstari sau seminţiş; b) când se regenerează artificial.
1.X – 15.III 1.IX – 31.VIII
Perioadele prevăzute sunt maxime: în cazuri excepţionale, în care sezonul de vegetaţie
începe mai devreme sau se prelungeşte toamna, se vor stabili epoci de recoltare adecvate. Dar este cunoscut faptul că influenţele negative ale activităţii de exploatare sunt cu atât mai mari cu cât acestea se desfăşoară pe o perioadă mai lungă de timp. De aceea, în cadrul perioadelor (epocilor) în care este permisă desfăşurarea activităţilor de exploatare se acordă durate de timp în care acestea trebuie să fie încheiate. Aceste durate se referă la aceleaşi procese de recoltare şi colectare şi sunt diferenţiate în funcţie de zona geografică în care se găseşte amplasat parchetul şi de volumul de masă lemnoasă de exploatat. Durate maxime de exploatare a parchetelor
Durate maxime, în luni, de recoltare şi colectare, pentru parchete: Zona geografică Volumul de exploatat
din parchet (m3) Cu restricţii Fără restricţii
< 500 2 2 Câmpie 501-1000 2 3 1001 – 2000 3 4
138
< 1000 3 3 Deal şi munte 1001 – 3000 4 5 3001 - 5000 5 6
Duratele maxime de exploatare a unui parchet, au valori maxime, urmând ca în funcţie de condiţiile concrete de lucru, de urgenţa efectuării tăierilor, de posibilităţile practice de efectuare a acestora să se acorde efectiv durate de exploatare cât mai mici. 17. CONSECINŢE ALE DEFRIŞĂRII ŞI DEGRADĂRII ECOSISTEMELOR FORESTIERE Creşterea demografică accentuată şi dezvoltarea industrială fără precedent au avut impact puternic asupra ecosistemelor naturale şi a componentelor acestora. Unele dintre cele mai afectate ecosisteme au fost şi rămân în continuare ecosistemele forestiere care, începând din Neolitic şi-au redus continuu suprafaţa iar mare parte din cele rămase au fost supuse degradării. Declinul pădurilor s-a accentuat în ultimele două-trei secole. Abia în ultimele decenii în unele ţări s-au luat măsuri de stopare a acestui fenomen. Mai mult, în unele ţări s-au demarat programe de reîntregire a fondului forestier, de refacere a pădurilor în locuri unde odinioară acestea au existat şi care sunt improprii pentru alte folosinţe. Conform părerii specialiştilor numai în perioada 1850-1980 suprafaţa pădurilor globului s-a redus cu peste 15%, adică cu peste 750 mil.ha (de peste 31 de ori suprafaţa ţării noastre). Cea mai drastică scădere a suprafeţei pădurilor a avut loc în Asia unde procentul defrişărilor a fost de peste 43% în anii 1850-1980. Numai în perioada 1980-1985 reducerea suprafeţei pădurilor s-a făcut cu cca.11,4 mil.ha/an (cca.0,6%) iar în anii 1985-1995 aproape s-a dublat, ajungând la 18,5 mul.ha/an (cca.1%) (Rodgers, 1957) Declinul pădurilor s-a manifestat sub două forme: defrişarea pădurilor, adică înlăturarea completă şi definitivă a învelişului forestier (neurmată de regenerare sau împădurirea suprafeţei respective)
- degradarea pădurilor, adică destructurarea lor sub aspectul compoziţiei, consistenţei, stării de vegetaţie, capacităţii de producţie, caracteristicilor calitative, stării de sănătate etc.
Defrişarea şi degradarea pădurilor are trei consecinţe directe majore: - scăderea biomasei şi a volumului de resurse forestiere valorificabile (lemn, fructe de
pădure, ciuperci, latex, cauciuc, etc.) - modificarea proceselor ecologice (circuitul elementelor, stocarea carbonului,
diminuarea rezistenţei la factori perturbatori etc.) - reducerea diversităţii biologice la toate nivelurile (genetice a speciilor, comunităţilor,
peisajelor). Aceste consecinţe directe generează la rândul lor o serie de alte consecinţe. Astfel, scăderea biomasei şi a volumului de resurse forestiere valorificabile duce la: - diminuarea cantităţii de carbon stocat în lemn şi în solurile forestiere; - diminuarea unei importante materii prime pentru industrie şi consumul populaţiei; - necesitatea înlocuirii lemnului ca sursă regenerabilă de energie cu alte surse, unele
mai puţin pretenţioase faţă de mediu; - sărăcirea populaţiei prin lipsirea acesteia de o sursă de venit; - diminuarea unor resurse care constituie materii prime pentru diferite industrii
(alimentară, farmaceutică, cauciucului etc.); - fragmentarea masivelor forestiere. Modificarea proceselor ecologice duce la:
139
- modificarea circuitului carbonului în natură - modificarea circuitului apei în natură - modificarea circuitului oxigenului în natură - apariţia unor modificări climatice, (încălzirea climei – aşa numitul efect de seră),
albedou mai ridicat, vânturi mai puternice - apariţia fenomenului de aridizare - amplificarea proceselor ocazionale - degradarea habitatelor - strangularea unor coridoare ecologice - izolarea populaţiilor Reducerea diversităţii biologice are drept consecinţe: - dispariţia unor specii de plante şi animale - dispariţia unor forme şi varietăţi adaptate la anumite condiţii ecologice - diminuarea efectivelor unor populaţii de plante şi animale - modificări la nivelul relaţiilor trofice (apariţia unor atacuri de fitofagi). Declinul pădurilor este prezent în toate regiunile globului dar mai ales în pădurile
tropicale. În Europa deşi diminuarea suprafeţei forestiere s-a stopat, totuşi monitoringul forestier
pune în evidenţă un declin al acestora, declin cauzat de poluare, de gospodărirea necorespunzătoare a acestora, de accentuare a stesului generat de factorii climatici, etc.
Nici pădurile României nu fac excepţie. Declinul lor a fost sesizat încă de prin anii 1930 în cazul pădurilor de stejari. Ulterior (în anii 1950-1960) au fost afectaţi ulmii, a căror populaţii au fost decimate aproape în întregime. În anii 1980-1990 au fost puternic afectate de declin populaţiile de brad. În prezent, rezultatele monitoringului forestier indică prezenţa unui declin şi în cazul arboretelor de molid, pini, salcâm, plopi euramericani şi sălcii selecţionate. În condiţii mai bune se găsesc populaţiile de fag.
Declinul pădurilor este favorizat, pe lângă degradarea lor ca o consecinţă a unui management nedurabil, şi de o serie de factori externi cum sunt: poluarea, hazardele climatice etc.
Degradarea accentuată a mediului ambiant din ultimele secole şi consecinţele care i-au urmat au arătat că menţinerea acestuia într-o formă cât mai puţin alterată este o condiţie esenţială pentru asigurarea unei dezvoltări durabile. Nici sectorul forestier nu face excepţie de la această regulă în ultimele decenii crescând interesul pentru o gestionare durabilă a pădurilor. Sunt tot mai numeroase vocile venite atât din partea opiniei publice cât şi a factorilor de decizie care susţin stoparea defrişărilor şi a degradării pădurilor.
140
BIBLIOGRAFIE
Chiriţă, C. şi colectiv., 1981 Pădurile României. Editura Academiei R.S.R., Bucureşti
Damian, I., 1978: - Împăduriri. Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti. Florescu, I.I., Nicolescu, N.-V., 1996:
- Silvotehnică. Vol. I – Studiul pădurii. Editura Lux Libris, Braşov.
Florescu, I.I., Nicolescu, N.-V., 1998:
- Silvotehnică. Vol. I – Silvotehnică. Editura Universităţii Transilvania din Braşov.
Giurgiu, V., 1993: - Salvaţi pădurile României, patrimoniu naţional şi european. Arta
Grafică. Iancu, I., 1999: - Îndrumarul pădurarului – teoria şi practica meseriei. Tipografia
Pegasus. Bucureşti. Negulescu, E., Stănescu, V., Florescu, I.I., Târziu, D., 1973
- Silvicultura. Editura Ceres, Bucureşti.
Paşcovschi, S., Sburlan, D., 1966: - Pădurile României. Editura Agro-Silvică, Bucureşti. Petrescu, L., 1971: - Îndrumător pentru lucrările de îngrijire a arboretelor. Editura Ceres. Petrescu, L., 1976: - Silvicultură. Manual pentru licee cu profil de silvicultură şi exploatări
forestiere, anul III. Editura didactică şi Pedagogică, Bucureşti. Stănescu, V., 1997: - Flora forestieră lemnoasă a României. Editura Ceres, Bucureşti. Vlad, I., Chiriţă, C., Doniţă, N., Petrescu, L., 1997
- Silvicultura pe baze ecosistemice. Editura Academiei Române, Bucureşti.
• • •, MAPPM, RNP, 1994: - Pepiniere - Metode şi procedee pentru cultura în pepinieră a
principalelor specii forestiere şi ornamentale (Recomandări tehnice). Bucureşti.
• • •, 1995: - Protejarea şi dezvoltarea durabilă a pădurilor României. Societatea
“Progresul Silvic”. Arta Grafică, Bucureşti. • • •, 2000 - Norme tehnice pentru îngrijirea şi conducerea arboretelor. Ministerul
Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului, Bucureşti. • • •, 2000 - Norme tehnice privind alegerea şi aplicarea tratamentelor. Ministerul
Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului, Bucureşti. • • •, 2000 - Norme tehnice pentru amenajarea pădurilor. Ministerul Apelor,
Pădurilor şi Protecţiei Mediului, Bucureşti.
![Conferinta I-la Paduri Durabile[2008]](https://static.documente.net/doc/80x56/577c83551a28abe054b4965c/conferinta-i-la-paduri-durabile2008.jpg)
