Neuronii sunt o clasă de celule specifice pentru sistemul nervos. Neuronul este o

celulă adaptată la recepționarea și transmiterea informației, unitatea elementară

(celulară), embriologică, anatomică, funcțională, trofică și metabolică a sistemului

nervos. Conceptul de neuroni, ca unitate principală a sistemului nervos a fost

introdusă de anatomistul spaniol Santiago Ramón y Cajal. El a arătat ca neuronii

sunt celule individuale care comunică între ele. O contribuție fundamentală la

cunoașterea celulei nervoase în stare normală și patologică a constituit-o la vremea

sa grandioasa monografie a lui Gheorghe Marinescu, La cellule nerveuse (Ed.

Doin, Paris, 1909).

Neuronii au mărimi cuprinse între 100-200 Um si 4-8 Um. Au un corp celular

(soma) și un număr mare de prelungiri.

Din punct de vedere funcțional neuronul se împarte în trei regiuni:

regiunea receptoare, receptionează și procesează informația, fiind formată

din dendrite și soma. Aici se stabilește contactul cu alți neuroni prin sinapse,

dar de obicei nu se formează potențiale de acțiune în această regiune, ci doar

potențiale locale (potențiale postsinaptice).

regiunea conductoare leagă regiunea receptoare de cea efectoare. Ea este

formată din porțiunea axonului de la locul în care acesta iese din corpul

celular hilul axonic până la arborizația sa. Aici au loc potențialele de acțiune

prin sumarea potențialelor locale.

regiunea efectoare, informația (potențialul de acțiune) este recodificată aici

sub formă chimică prin neurotransmițători și transmisă prin sinapsa regiunii

receptoare a următorului neuron.

Structura

Neuronii au de obicei un singur nucleu mare și poziționat central. Aici se produce

o cantitate ridicată de ARN, iar cromatina este dispersată.

Ribozomii din reticulul endoplasmatic rugos se găsesc sub forma corpusculilor

Nissl(sau corpi tigroizi). Axonii nu conțin corpusculi Nissl (și deci nu participă la

sinteza de proteine).

Reticulul endoplasmatic neted are rol în reglarea nivelului de Ca++ din neuron.

Microfilamentele, neurofilamentele si microtubulii formează citoscheletul

neuronului.

Mitocondriile se găsesc în corpul celular, dar majoritatea se concentrează în

butonii terminali ai axonului, furnizând energie (sub formă ATP) pentru

transmiterea semnalului la nivelul sinaptic și pentru sinteza unor

neurotransmițători.

Corpul celular și dendritele sunt învelite într-o membrană plasmatică, neurilema,

cu o importanță deosebită în recepționarea și transmiterea semnalelor prin canalele

ionice. Axonii prezintă axolema, care este învelită de trei teci: teaca de mielină

(izolare electrică), teaca celulelor Schwann (secretoare de mielină) și teaca Henle

(nutriție, protecție). Teaca de mielină este întreruptă pe alocuri de nodurile

Ranvier.

Clasificare

După numărul de prelungiri:

neuroni multipolari, cu număr mare de prelungiri. De obicei au o formă

stelată, cu nucleu mare și sferic, situat central. Pot fi neuroni senzitivi.

neuroni bipolari, cu două ramificații la extremități. Au formă fusiformă, iar

nucleul este ovalar și de obicei excentric. Se găsesc de exemplu în retină.

neuroni unipolari, cu o singură prelungire axonică. De exemplu: celulele cu

bastonaș sau celulele cu con din retină.

neuroni pseudounipolari, cu o prelungire în formă de T: prelungirea

inițială se desparte în două. Sunt sferici, cu nucleu mare, localizat central. Se

găsesc în ganglionii rahidieni sau ganglionii spinali.

După funcționare:

neuroni motori multipolari, mari cu prelungire axonică lungă. De

exemplu: neuronii piramidali din cortex.

neuroni de asociație sau bipolari.

neuroni senzitivi aferenți sau receptori. Sunt pseudounipolari și se găsesc

în ganglionii spinali și ganglionii nervilor cranieni.

Proprietăți funcționale

Excitabilitatea este proprietatea de a intra în activitate sub acțiunea unui stimul.

Membrana joacă un rol esențial prin canalele sale ionice care se deschid sau se

închid în funcție de modificările de energie din preajma membranei.

Conductibilitatea este proprietatea de a conduce impulsurile. Această conducere

se realizează diferit în fibrele mielinice și amielinice, cele mielinice fiind mai

rapide (60-120m/s în cele mai groase, 3-14m/s în cele mai subțiri; iar în cele

amielinice 0.5-2m/s).

Degenerescența se referă la degradarea neuronului în condiții de lezare serioasă a

axonului.

Regenerarea este proprietatea de a se reface după anumite lezări.

Activitatea sinaptică se referă la codarea chimică a informației și transmiterea

acesteia prin sinapse.

Conectivitate

Neuronii comunică între ei prin sinapse. Axonul terminal al unei celule nervoase

intră în contact cu terminația dendritică a unui alt neuron. Neuronii precum

celulele Purkinje pot avea peste 1000 de ramificații dendritice, făcând conexiuni cu

alte zeci de mii de celule.

Sinapsele pot fi excitatorii sau inhibitorii.

În creierul uman există un număr imens de sinapse. Fiecare neuron din cele 1011

(o

sută de miliarde) are în medie 7 000 de conexiuni sinaptice cu ceilalți neuroni. La

un copil de trei ani avem 1015

sinapse, Acest număr scade cu vârsta, ajungând între

1014

și 5×1014

la un adult.

ORGANIZAREA MORFOFUNCTIONALA A

TESUTULUI NERVOS

Tesutul nervos este alcatuit din:

- celulele specializate - neuronii

- celulele accesorii - celulele gliale.

NEURONUL = unitatea morfo-functionala a sistemului nervos

- este o celula diferentiata cu rol 323c29d in receptionarea, prelucrarea,

stocarea si transmiterea

informatiei.

Structura

- corp celular - pericarionul

- una sau mai multe prelungiri - axonul si dendritele.

Pericarionul - centrul trofic al neuronului, cuprinde:

membrana plasmatica cu o structura lipoproteica;

nucleul cu 1-2 nucleoli;

citoplasma nespecializata - contine organite celulare comune

(mitocondrii, ribozomi, aparat Golgi) si prezinta o circulatie constanta spre

prelungiri, numita transport axoplasmatic;

citoplasma specializata - contine organitele celulare specifice

(corpusculii Nissl si neurofibrile).

Axonul este o prelungire unica, lunga (de la cativa m pana la 1m) care

contine numeroase mitocondrii si neurofibrile, cu rol in activitatea de

transport a produsilor de secretie neuronali. Axonul emite colaterale

perpendiculare pe directia sa, iar in portiunea terminala se ramifica in butoni

sinaptici care contin cule cu mediator chimic, neurofibrile si mitocondrii.

Axonul indeplineste functia de conducere celulifuga a influxului nervos

(dinspre pericarion spre periferie). Dendritele sunt, in general, prelungiri

bogat ramificate si au un diametru ce se micsoreaza pe masura indepartarii

de pericarion. Contin neurofibrile implicate in conducerea celulipeta a

influxului nervos (de la periferie spre pericarion). Membrana dendritelor

prezinta numerosi spini sinaptici, structuri ramificate care participa la

formarea sinapselor.

Metabolismul neuronului prezinta particularitati impuse de transportul

metabolitilor esentiali pe distante lungi, de sinteza unor transmitatori

implicati in proarea influxului nervos si de sinteza de neuroproteine

depozitare de informatie. Procesele energogenetice din neuroni sunt axate pe

metabolizarea glucozei si a aminoacizilor, catul respirator fiind unitar (CO2

eliberat/O2 consumat = 1). Consumul de O2 se estimeaza la 0,6-2 ml/g x ora si

corespunde unei energogeneze de 3-l0 calorii/g x ora. Metabolismul neuronal

este corelat cu cel al celulele gliale. Intre neuroni si celule gliale se realizeaza

interrelatii morfologice, dar si legaturi metabolico-functionale.

CELULELE GLIALE

- depasesc de 10 ori numarul neuronilor, iar forma si dimensiunile lor

sunt variabile, la fel ca si prelungirile gliale.

- Tipuri de celule gliale:

- celula Schwann,

- microglia,

- astrocitul,

- oligodendroglia,

- celulele ependimare

- celulele satelite.

- Celulele gliale, spre deosebire de neuroni, sunt celule care se divid

intens, nu contin neurofibrile si nici corpi Nissl.

- Functioneaza ca un veritabil spatiu extracelular al sistemului nervos,

indeplinind pentru neuroni rolul de suport, trofic, de protectie si

fagocitar (microglia). Intervin in sinteza tecii de mielina, sinteza de

ARN si a altor substante pe care le cedeaza neuronului.

Functiile specifice ale neuronilor sunt:

excitabilitatea - dezvoltarea sarii de excitatie in urma actiunii unui stimul,

pe baza unor fenomene de membrana (modificari de permeabilitate si

polaritate) traduse prin potential de actiune;

conductibilitatea - transmiterea excitatiei pe toata suprafata membranei;

memoria - capacitatea de a retine si conserva informatiile.

Neuronii sunt celule care intra in structura tesutului nervos, alaturi de celulele

gliale.

Neuronii au roluri in generarea si transmiterea impulsului nervos iar celulele gliale

au rolul de sustinere si protectie.

Neuronul este format dintr-un corp celular numit pericarion si una sau mai multe

prelungiri.

Prelungirile sunt de doua tipuri: dendrite (cei mai multi neuroni au mai multe

dendrite), care conduc impulsului nervos centripet si axonul care este o prelungire

unica, ce conduce impulsul nervos in sens centrifug.

Dimensiunile neuronilor sunt foarte variabile, de la celule mici de 4 - 6 microni (de

exemplu in stratul granular din cerebel) pana la celule de dimensiuni foarte mari

(de exemplu celulele Betz din cortexul cerebral).

Forma neuronilor este variata: exista neuroni sferici sau ovali in ganglionii spinali,

piramidali, in zonele motorii ale scoartei cerebrale, fusiformi in stratul profund al

scoartei cerebrale sau stelati in coarnele anterioare ale maduvei.

In functie de numarul de prelungiri neuronii pot fi:

• unipolari - au o singura prelungire, de exemplu celulele cu conuri si bastonase din

retina

• bipolari -de obicei au forma rotunda, ovala sau fusiforma, cu cele doua prelungiri

care pornesc din polii opusi ai celulei

• pseudounipolari -de exemplu neuronii in ganglionii spinali, care au o singura

prelungire care se divide sub forma literei T in o dendrita care se distribuie la

periferie si un axon care patrunde in sistemul nervos central

• multipolari -au forma piramidala, piriforma sau stelata, prezinta numeroase

dendrite si un singur axon.

Neuronii pot fi receptori, adica prin dendrite receptioneaza excitantii din mediul

exterior sau interior sau motori, ai caror axoni sunt in legatura cu organele

efectoare sau de asociatie, care fac legatura intre neuroniisenzitivi si cei motori.

Structura neuronilor

Pericarionul

Pericarionul sau corpul celular este format din membrana plasmatica numita

neurilema, din citoplasma numita neuroplasma si nucleu.

Neurilema este formata dintr-un dublu strat lipidic care contine proteine.

Neuroplasma are o consistenta mai densa decat citoplasma altor celule, datorita

unor organite specifice numite neurofibrile.

Tipuri de neuroni si celule gliale

Creierul este format din foarte multe

celule, incluzand neuroni si celule gliale. Neuronii sunt celule care trimit si

primesc semnale electro-chimice. In creier se gasesc un numar aproape egal de

celule gliale si de neuroni. Celulele gliale ofera functii de suport pentru neuroni, au

rol de sustinere, de hranire si de digestie a resturilor neuronale. Celulele gliale sau

nevrogliile sunt capabile de diviziune, spre deosebire de neuron.

Exista mai multe tipuri de neuroni, iar ca marime, variaza intre 4 microni (.004

mm) pana la 100 microni (.1mm) in diametru.

Celulele gliale

Ca intr-o fabrica imensa, fiecare tip de celula isi are scopul si functiile ei. Unele au

scop secretor, altele de transport si alimentatie, iar altele pentru diverse “reparatii”.

Acestea sunt celule nervoase care nu transporta impulsuri, insa realizeaza

numeroase functii importante precum: digestia partilor moarte a neuronilor, crearea

mielinei pentru neuroni, furnizarea suportului nutritional si multe altele.

Creierul uman contine un numar aproximativ egal de celule gliale si de neuroni.

Aproximativ 84 de miliarde de celule gliale si 86 de miliarde de neuroni. In

cortextul cerebral se gasesc 68 de miliarde de celule gliale si 17 miliarde de

neuroni, iar in cerebel se gasesc aproximativ 16 miliarde de celule gliale si 69 de

miliarde de neuroni. Este interesant faptul ca o strucura asa de mica precum

cerebelul contine majoritatea neuronilor creierului.

In cortexul cerebral, celulele gliale sunt oligodendroglii in procent de 75,6 %,

astrocite 17,3 % si microglii 6,5 %.

Celulele gliale sunt de mai multe feluri, impartite in microgli si macrogli.

Neuroglia are un scop important deoarece ghideaza neuronii in dezvoltarea lor in

perioada intrauterina si posibil, si dupa.

Microgliile sunt situate in mod

predominant in substanta cenusie, ca satelit al neuronilor si al vaselor sanguine. In

substanta alba este situata ca satelit prefibrilar. Corpul acestor celule este mic, dens

si alungit aparand foarte polimorf. Nucleul lor prezinta o cromatina foarte

condensata aparand alungit in axul mare al celulei. Prelungirile microgliei sunt

scurte, dar cu aspect spinos. Sunt prezente in substanta alba, in substanta cenusie

dar si in substanta cenusie a SNC. Ele reprezinta aproximativ 15% din totalul

celulelor sistemului nervos central.

Macrogliile sunt de mai multe tipuri: astrocite, oligodendrogli, celule Schwann,

celulele ependimare, celule gliale radiale, celulele satelit si celulele gliale enterice.

Astrocitele sunt cele mai mari dintre nevroglii, au numeroase prelungiri si nucleu

sferoidal situat central. Si ele se impart in doua categorii: astrocite protoplasmatice

si astrocite fibroase.

Astrocitele protoplasmatice se gasesc in substanta cenusie, iar cele fibroase in

substanta alba.

Oligodendrogliile se ocupa cu sintetizarea tecii de mielina. Acestea sunt mai mici

decat astrocitele. Prelungirile sunt mai numeroase si mai scurte spre deosebire de

cele prezente la astrocite.

Oligodendrogliile sunt prezente atat in substanta alba cat si in substanta cenusie.

Prelungirile lor nu vin in contact cu capilarele, intre ele intrepunandu-se

prelungirile lamelare ale astrocitelor.

Celulele ependimare sunt celule modificate cu microvili. Au proprietati de

captusire a sistemului ventricular. Prelungirile celulelor ependimare se unesc cu

cele ale astrocitelor, rezultand membrana limitanta interna. Celulele captusesc

plexurile coroidale si intervin in formarea LCR.

Au rol important in transport, realizat de celulele ependimare ale neurohormonilor

si factori eliberatori si inhibitori – secretor, realizat de celuele secretoare.

Celulele Schwann In sistemul nervos periferic gasim nevroglii satelite din ganglionii periferici si

celule Schwann.

Celulele Schwann sunt niste formatiuni ce celule gliale ce au ca rol secretia

mielinei, astfel formand teaca Schwann. Intre doua astfel de celule se afla cate o

strangulatie Ranvier. Insa odata procesul de demielinizare partiala sau totala a unui

nerv, nu mai poate fi refacut cu aceste celule Schwann. “Pansamentul” aferent

portiuni demielinizate este realizat cu ajutorul celulelor gliale.

Celule gliale radiale Celulele gliale radiale sunt esentiale in dezvoltarea sistemului nervos central si sunt

implicate in procesele de dezvoltare, de la sablonare si migrarea neuronala. Aceste

celule sunt precursoarele neurogenezei.

Celule satelit Celulele satelit inconjoara neuronii din sistemul nervos periferic. Se presupune ca

ar avea un rol asemanator cu celulele astrocite din sistemul nervos central. Ele se

ocupa in principal cu aprovizionarea cu nutrienti a neuronilor din jurul lor.

Precum astrocitele, ele sunt interconectate si raspund la ATP prin eliberarea

concetratiei intercelulare de ioni de calciu. Celulele sunt foarte sensibile la

inflamatii si vatamare si contribuie la starile patologice precum durerea cronica.

Celule gliale enterice Celulele enterice apartin sistemului sistemului digestiv si sunt esentiale in controlul

functiilor gastrointestinale.

Tipuri de neuroni

In creierul nostru exista mai multe tipuri de neuroni. Toti transporta semnale

electro-chimice, insa difera ca structura: numarul de procese sau axoni.

Neuronii senzoriali sau bipolari sunt neuroni ce transporta mesajele de la receptori

(ochi, urechi, etc) la sistemul nervos central. Acesti neuroni au doua procese si

reprezinta 0,9 % din totalul neuronilor. Exemple de astfel de neuroni sunt celulele

retinei, celulele olfactorii epiteliale.

Neuronii motori sau multipolari transporta semnalele din sistemul nervos central

catre muschi si glande. Acesti neuroni au mai multe procese si reprezinta 9 % din

totalul neuronilor. Neuronii spinali motori, neuronii piramidali, celulele Purkinje,

sunt astfel de neuroni motorii.

Interneuronii sau pseudopolari sunt neuronii din sistemul nervos central. Acestia

au doi axoni. Unul comunica cu coloana vertebrala, iar celalalt cu pielea sau

muschii. Acesti neuroni au doua procese. Un exemplu de interneuroni sunt celulele

ganglia.

Neuroni senzoriali

Neuronii senzoriali sunt responsabili de transformarea stimulilor externi din mediul

inconjurator in impulsuri interne electrice.

De exemplu, unii senzori raspund la stimuli tactili si pot activa neuronii motori

pentru a contracta muschii.

Astfel de conexiuni dintre neuronii senzoriali si cei motori pot da un comportament

involuntar pentru evitarea durerii. Este un mecanism simplu, prezent la toate

animalele.

La oameni, astfel de circuite reflexe sunt locate in mare parte in coloana vertebrala.

Neuronii senzoriali sunt activati de stimulii exteriori (vedere, atingere, auz etc) si

trimit proiectii in sistemul nervos central. Spre deosebire de neuronii din sistemul

central nervos unde intrarile vin de la alti neuroni, neuronii senzoriali sunt activati

de lumina, sunet, temperatura, stimulare chimica etc.

In organisme complexe, neuronii senzoriali se bazeaza pe informatia sistemului

nervos central. Anumiti neuroni se ocupa cu transformarea stimulilor vizuali in

impulsuri electrice, altii cu stimulii olfactivi, sau cu stimulii tactili.

Neuroni motorii

Potrivit scopului, neuronii motorii sunt clasificati in trei mari categorii: neuroni

motorii somatici implicati in locomotie, neuroni motorii viscerali speciali si

neuronii motorii generali.

Interfata dintre un neuron motor si fibrele muschilor o reprezinta o sinapsa

speciala, numita jonctiune neuro-musculara. Cand acesta este stimulat, neuronul

motor trimite un semnal neurotransmitatorilor care se leaga de receptorii

postsinaptici si declanseaza un raspuns in fibrele muschilor.

Interneuronii

Acestia sunt gasiti de obicei in sistemul nervos central si reprezinta legatura dintre

neuronii motori si senzoriali. Interneuronii sunt o combinatie de neuroni motorii si

neuroni senzoriali.

Celulele Golgi Celulele Golgi sunt interneuroni inhibitorii si pot fi gasiti in cerebel. Sunt cele mai

mari din scoarta cerebeloasa, dendritele lor ajung in stratul molecular unde fac

sinapsa cu fibrele paralele. Corpul celular face sinapsa cu fibrele agatatoare si

muschioase iar axonul face sinapsa cu dendritele celulelor granulare.

Celulele granulare

Celulele granulare sunt cele mai mici celule nervoase din nevrax. Axonii lor merg

spre stratul molecular unde se ramifica in forma de “T”, formand fibrele paralele

care fac sinapsa cu celulele stelate, cele cu cosulete, celulele Purkinje si celulele

Golgi.

Dendritele lor fac sinapsa cu axonii celulelor Golgi, cu fibrele agatatoare si cu cele

muschioase.

Celulele granulare cereberale primesc ca intrari semnale excitatorii si trimit fibrele

paralele pana la stratul de celule Purkinje.

Stratul 4 de celule granulare ale cortexului cerebelar primeste semnale de la

talamus si le trimite mai departe pana in straturile 2 – 3, dar si in straturile

infragranulare din cortextul cerebral.

Celulele stelate

Celulele stelate sunt neuroni si astrocite cu mai multe dendrite pornind din corpul

celulei, dandu-i o forma de stea. Cele mai comune celule stelate sunt interneuronii

inhibitorii gasiti in cerebel, interneuronii excitatori stelati si interneuronii

inhibitatori stelati.

Celulele stelate se leaga prin sinapse cu celulele Purkinje.

Celule Purkinje

Celulele Purkinje sunt neuroni locati in cortextul cereberal. Sunt numite astfel dupa

anatomistul care le-a descoperit, Jan Evangelista Purkyne.

Aceste celule sunt unele dintre cele mai mari din creierul uman, (celulele Betz sunt

cele mai mari). Celulele Purkinje sunt aranjate una in fata celeilalte precum intr-un

domino.

Stratul celulelor este format din celule mari, dispuse pe un singur strat, orientate cu

partea mai voluminoasa spre stratul molecular. De la acest pol pleaca o bogata

ramificatie dendrica dispusa intr-un singur plan pe axa mare a lamelelor

cerebeloase ce fac sinapsa cu axonii celulelor din acest strat. Axonul lor se

indreapta in profunzime in substanta alba si se termina in nucleii cerebelosi.

Ramificatia dendtrica consta in peste 200.000 de fibre paralele formand o sinapsa

cu o singura celula Purkinje. Fiecare celula Purkinje primeste o sinapsa de la o

singura fibra.

Celulele cos si celulele stelate (gasite in stratul molecular cereberal) ofera un input

inhibitor celulelor Purkinje.

Celulele Purkinje trimit proiectii inhibitorii catre nucleii cerebelosi si constituie

singurele iesiri ale coordonarii motoare in cortexul cereberal.

Celule piramidale

Neuronii piramidali sunt gasiti in cortexul cerebral, in hipocamp si in amigdala.

Neuronii piramidali au fost descoperiti si studiati pentru prima data de Santiago

Ramon Cajal. De atunci, studiile asupra acestor neuroni s-au concetrat asupra

neuroplasticitatii lor si cognitie.

Neuronii piramidali au un singur axon si multiple dendrite. Se afla printre cei mai

mari neuroni din creier, avand un diametru intre 10 si 50 micrometri, insa s-au

descoperit si neuroni piramidali de peste 100 micrometri. Lungimea unei singure

dendrite are de obicei cateva sute de micrometri. Adunand lungimea totala a

dendritelor celulelor piramidale, se poate ajunge la cativa centimetri.

Spinii dendritelor receptioneaza in marea

majoritate impulsuri excitatorii care intra in celula piramidala. Cucat este mai mare

suprafata unei celule piramidale, cu atat neuronul are o abilitate mai mare de a

procesa si a integra o cantitate mai mare de informatie.

La sobolani, dendritele au cel putin 3000 de varfuri. La om numarul este de doua

ori mai mare.

Endocanabinoidele sunt o clasa de molecule care ajuta dezvoltarea celulelor

piramidale si in cautarea axonului. Factorii de crestere precum Ctip2 si Sox5 aduc

contributii in directia in care neuronii piramidali isi indreapta axonii.

In primele zile de viata a unui sobolan, intre zilele 3 si 21, celulele piramidale isi

dubleaza marimea si creste lungimea dendritelor. Tot in acest interval se reduce

rezistenta membranei si cresc valorile de potential de actiune.

Dendritele, la fel ca si la alti neuroni, reprezinta intrarea unui neuron in timp ce

axonul reprezinta iesirea. Si axonii si dendritele sunt puternic ancorate. Numarul

mare de conexiuni permit neuronului sa primeasca si sa trimita semnale catre mai

multi neuroni.

Neuronii piramidali au numeroase canale ionice. In celulele piramidale se gasesc in

dendrite canale de Na+, Ca2+ si K+.

Abilitatea neuronilor piramidali de a integra informatia depinde de numarul si

distributia intrarilor sinaptice pe care le primesc. O singura celula piramidala

primeste aproximativ 30.000 de intrari excitatorii si 1700 de intrari inhibitorii.

Intrarile excitatorii se termina cu spinii dendritici, iar cei inhibitorii se termina cu

soma sau axonul. Neuronii piramidali folosesc glutamatul ca neurotransmitator

excitator si acid aminobutiric ca neurotransmitator inhibator.

Organismul sintetizeaza acidul aminobutiric din glutamat folosind enxima L-

glutaminica acid decarboxilat si piridoxal-fosfat (o forma activa de vitamina B6).

Celulele cos

Celulele cos sunt celule inhibitoare gasite in diferite regiuni ale creierului: in

stratul molecular al cerebelului, in hipocamp si in cortex. In cerebel, sinapsele lor

se leaga cu corpurile celulelor Purkinje si sunt multipolare si stelate.

Celulele cos din hipocamp sunt legate de dendritele neuronilor piramidali. In

cortex, celulele cos sunt de trei tipuri: celule cos mici, mari, si de tip “stup”.

Axonul unei celule cos mici se leaga doar de celulele invecinate, in timp ce cele

mari se poate conecta la diferite coloane corticale.

Durata de viata a neuronilor

Precum majoritatea celulelor, neuronii nu se pot reface dupa ce au fost afectati.

Insa exista mici exceptii, neuronii din hipocamp se pot reface. Din fericire, exista

in jur de 100 de miliarde de neuroni in creier.

Bibliografie

Constantin Enachescu- “Tratat de psihanaliza si psihoterapie”, editura

Polirom, 2008

Leon Danaila- “Tratat de neuropsihologie” Vol.I, editura Medicala

Leon Danaila- “Actualitati si perspective in neurochirurgie”, editura

Nationala

Mihai Golu- “Bazele Psihologiei generale”, editura Universitara

Terapie ocupationala

Referat

Sistemul nervos-neuroni si celule gliale

Irina (Gherginoiu) Gandes

Anul I