60 Astronomie EUGENIU GREBENICOV – OMUL LEGENDĂ ...

60 Astronomie

FIZICA ŞI TEHNOLOGIILE MODERNE, vol. 10, nr. 1-2, 2012

EUGENIU GREBENICOV – OMUL LEGENDĂ SCHIŢĂ DE PORTRET LA ANIVERSAREA A 80 DE ANI

Ion HOLBAN

Când în 1961 am devenit student la Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea de

fizică, unul din primele lucruri pe care le-am înţeles a fost acela că studenţii îşi caută modele printre profesori. Eu m-am ataşat de profesorul de fizică Vsevolod Platon, un excelent specialist ce rezolva problemele de fizică de parcă ar mânca seminţe, fiind totodată un om cu un larg orizont de cultură. Mă mândresc cu faptul, mai în glumă - mai în serios fie spus, că numai Aristotel şi eu am avut dascăli iubiţi pe nume Platon. La o defilare un coleg îmi şopteşte, arătându-mi spre un profesor tânăr: „Îl vezi pe cel tuns scurt (arici), este Petru Soltan, s-a întors recent de la Moscova, unde a susţinut teza de doctorat şi prin ideile sale noi i-a uimit pe profesorii de la Moscova”. Un alt lucru pe care l-am aflat de la dumnealui era acela că în fiecare an vin de la Moscova nişte profesori care îi aleg pe cei mai buni studenţi şi îi iau cu ei să înveţe la renumita Universitate „M. V. Lomonosov”, iar acolo îi dau pe mâna unui moldovean, pe nume Eugeniu Grebenicov, care face oameni din ei.

Doream şi eu să ajung pe mâna lui Grebenicov. Când eram mic, credeam că visele se împlinesc, acum cred şi mai mult în asta. În 1965, la 19 ani, ajung să-mi continui studiile la o filială a acestei vestite universităţi moscovite, cea de la Dubna, de pe lângă Institutul Unificat de Cercetări Nucleare. De câte ori aveam posibilitate, plecam la Moscova în vizită la studenţii moldoveni ce-şi făceau studiile la Universitatea „M. V. Lomonosov”, pe care îi cunoşteam încă de la Chişinău (Poştaru, Harabagiu, Vulpe, Goriuc ş.a.). De la ei auzeam noi, interesante şi frumoase povestioare despre profesorul Grebenicov, ghidul lor de nădejde

prin labirintele matematicii şi totodată părintele lor spiritual. Astfel că doream nespus de mult să-l cunosc personal pe profesorul Grebenicov, însuşisem de tânăr o zicală biblică: „în viaţă să rozi pragurile înţelepţilor”, dar de fiecare dată când mă aflam pe la Universitate, domnia sa se afla în delegaţie în diverse centre ştiinţifice din ţară sau de peste hotare.

În timpul studiilor la Dubna, când plecam la studii sau veneam acasă în vacanţă, aveam ocazia să călătoresc cu avionul sau cu trenul împreună cu mulţi medici tineri (Chirlici, Raţă, Vulture ş.a.), care urmau cursuri de perfecţionare sau îşi făceau studiile de doctorat în cele mai prestigioase universităţi şi centre de cercetare ale URSS. Aceştia îmi vorbeau cu mult respect şi multă dragoste despre ministrul sănătăţii de atunci, Nicolae Testemiţanu, cel care îi trimiseseră la învăţătură. Astăzi, când am obligaţia să supraveghez procesul de pregătire a cadrelor ştiinţifice în Moldova, îmi dau seama de clarviziunea lui Nicolae Testemiţanu, care nu trimitea la învăţătură tineri aleşi la întâmplare, ci oameni ai locului, bine pregătiţi teoretic, responsabili şi cumsecade. Când a elaborat sistemul sanitar al republicii, domnia sa a mizat pe omul care sfinţeşte locul, nu pe omul „abstract”. El era, de asemenea, preocupat de pregătirea profesională a medicilor, deschizând în fiecare spital catedre de specialitate în care medicii, în paralel cu tratarea bolnavilor, să poată realiza şi cercetări ştiinţifice. Anume această practică a făcut ca medicina de la noi să se menţină la un înalt nivel ştiinţific în ciuda tuturor „restructurărilor” din societate. Astăzi ne putem mândri cu faptul că din numărul total de specialişti cu titluri ştiinţifice circa 20 % sunt din domeniul medicinii, adică la fel ca în ţările Uniunii Europene. În sfera medicinii, activează circa 200 doctori abilitaţi şi 800 doctori în ştiinţe medicale, o forţă intelectuală care poate face faţă oricărei probleme medicale (să ne

Omul de ştiinţă Eugeniu Grebenicov la masa de lucru. Foto: Wikipedia

Astronomie 61


amintim cu această ocazie cum a fost salvată viaţa poetului Dumitru Matcovschi). Am adus aceste exemple pentru a demonsta că Basarabia are destui oameni care sfinţesc locul, unul dintre aceştia fiind şi academicianul Eugeniu Grebenicov.

Vorbeam mai sus de împlinirea viselor. În 1980 mi s-a împlinit visul de a ajunge în România, iar în 1994 cel de a mă întâlni cu Eugeniu Grebenicov, la Sinaia, la conferinţa „România şi românii în ştiinţa mondială”, prezidată de George Palade, Laureat al Premiului Nobel. Savantul era cu un nepoţel, curios ca şi domnia sa. Mi-am dorit mult să întreţin un dialog cu domnia sa. Când eram mic aveam obiceiul să privesc noaptea la Lună şi să-mi închipui că odată cu mine privesc Luna tatăl meu aflat într-un lagăr de exterminare de la Kolâma şi buneii mei deportaţi în regiunea Tiumeni. În copilărie mi-a încolţit din meditaţii ideea că există în natură obiecte conectoare, cunoscute de doi sau mai mulţi oameni, prin intermediul cărora comunicarea dintre aceştia devine mai uşoară. Pentru doi îndrăgostiţi, de exemplu, drept obiect conector poate servi Luna, pentru doi oameni care nu se ştiu – o cunoştinţă comună - ideie susţinută de astronom, fire meditativă ca şi mine. La conferinţă evenimentele se derulau într-un ritm atât de rapid, încât abia de reuşeam să schimbăm în treacăt câteva vorbe. Cu toate acestea, am izbutit să găsim timp pentru o mulţime de „subiecte şi obiecte conectoare”. Timp de 18 ani am fost autorul emisiunii radiofonice „Fizica în jurul nostru”, în care abordam şi teme de astronomie şi astrofizică. Deseori apelam la cartea domnului Grebenicov „Nicolae Copernic” [1], astronom polonez care a elaborat modelul heliocentric al lumii, teorie ce a revoluţionat întreaga ştiinţa astronomică. În discuţii despre carte, am ajuns la concluzia că nu există un antagonism între religie şi ştiinţă. Omul îşi pune întrebări existenţiale de la cea mai fragedă vârstă, este poate ceva înnăscut la om să gândească la cele veşnice. Cum zicea, mai în glumă mai în serios, Vladilen Sergheevici Baraşenkov, profesorul meu de la Dubna, pe orice pisc al Muntelui Cunoştinţelor s-ar urca oamenii de ştiinţă, ei vor da acolo de teologi [2]. Pentru oamenii de ştiinţă şi teologi este comună puterea credinţei care-i stăpâneşte. Dacă omul de ştiinţă n-ar crede în existenţa soluţiei pe care o caută la o problemă, el n-ar găsi-o niciodată. Când l-am întrebat pe Grebenicov, ce a căutat la Copernic? Răspunsul a fost neaşteptat pentru mine: „Calea spre Dumnezeu”. După 2003 învăţatul a avut ocazia să viziteze locurile sfinte legate de Copernic şi să dialogheze, în gând,

cu savantul polonez despre cele curente şi cele veşnice.

Un alt punct de tangenţă este oraşul Dubna, cunoscut bine şi de domnul Grebenicov [3]. Şi mie, şi dumnealui ne plac drumeţiile cognitive (pe care domnia sa le practică şi acum cu orice ocazie). Când îmi făceam studiile la Dubna, deseori plecam la Moscova şi hoinăream zile întregi pe străzile metropolei ruse, admirând locurile istorice şi căutând urme de ale noastre. Odată am căutat biserica în

care fusese înmormântat Dimitrie Cantemir, dar am găsit pe acel loc un bazin de înot. Şi azi rămân încântat de faptul cât de bine cunoştea Cantemir

proverbele româneşti, deşi îşi făcuse studiile la Constantinopol. Dacă ar fi în puterea mea, aş începe învăţătura în şcoală cu proverbele expuse în cartea „Istoria ieroglifică” [4], căci proverbele sunt soluţii practice ale unor probleme reale din viaţa oamenilor.

Altă dată am întreprins o călătorie în oraşul Istra din regiunea Moscova, fiind convins că este ceva românesc în denumirea acestuia, poate că a fost fondat de moldovenii lui Cantemir,

Vizitator frecvent al muzeelor, Eugeniu Grebenicov împreună cu cosmonauţii Dumitru-Dorin Prunariu şi Nicolai Vladimirovici Dejurov în excursie la Muzeul grănicerilor din R. Moldova. Foto: Dorian Saranciuc

62 Astronomie


mă gândeam eu. Astfel pas cu pas am descoperit o mulţime de lucruri care ne apropie, ne solidarizează. Pe ambii ne ademeneşte ipostaza de creator, nu cea de luptător. Susţinem ideea că fizica a izbutit să facă multe descoperiri graţie faptului că s-a luat la braţ cu matematica, dar fizica n-a rămas datoare matematicii, ci i-a formulat acesteia un noian de probleme, astfel că matematica n-a avut când să stagneze. Împărtăşim părerea că astronomia este una din ştiinţele de bază care a schimbat şi schimbă concepţiile noastre despre lume, că astronomiei nu i se acordă atenţia cuvenită în şcoală. Ambii rămânem uimiţi de profeţia învăţăturii lui Ţiolkovski, precum că omul v-a popula cu timpul întreg Universul [5, p. 142 - 167]. Susţinem ideea că problemele cele mari ale omenirii se rezolvă acolo, sus, în cer, idee formulată de altfel destul de clar încă de Eminescu. De multe ori nu noi vorbim, ci cerul vorbeşte în noi: intuiţia este cea care de cele mai multe ori îl ajută pe om să găsească soluţii la mule probleme. Ne place la amândoi literatura, îndeosebi scrierile lui Eminescu; admirăm culoarea albastră, în mod deosebit „albastrul de Voroneţ” şi „verdele-mândru” de după ploaie; apreciem în ştiinţă esteticul şi eticul, iar la oamenii de ştiinţă simţul umorului şi al autoironiei; ne place mult umorul inteligent al lui Caragiale şi Cehov; suntem de acord cu formula succesului a lui Einstein: S (succesul) = M (munca) + T (talentul) + D (capacitatea de a ţinea limba după dinţi), dar suferim din cauza ultimului termen al formulei. Cu alte cuvinte, ne-am găsit rude

de suflet şi încă apropiate. Dialogul început la Sinaia, continuă fragmentar şi azi, mai mult prin intermediul poştei electronice, dar se ivesc şi ocazii fericite să ne întâlnim la Chişinău. Cea mai recentă a fost întâlnirea de la 12-13 aprilie 2012, cu prilejul decernării titlului Doctor Honoris Cauza al Universităţii Tehnice a Moldovei astronauţilor Dumitru-Dorin Prunariu (România), Vladimir Nicolaevici Dejurov (Federaţia Rusă) şi Frank Lee Culbertson (SUA).

Domnul Grebenicov deţine acest titlu onorific din 2003.

Eugeniu Grebenicov s-a născut la 20 ianuarie 1932 în comuna Slobozia Mare, judeţul Ismail, România, în familia „preotului din preoţi” Alexandru Grebenicov [6]. Mama sa, Dana, cu numele de fată Grigorescu, este originară din Galaţi, unde a absolvit Şcoala Normală. A fost o femeie cultă, muncitoare şi cu caracter, a lucrat timp de 48 de ani ca învăţătoare la clasele primare. Mama l-a marcat cel mai mult pe Eugeniu, el semănând cu ea la chip, caracter şi prin dragostea de muncă. Iată ce mi-a scris domnia sa în noiembrie 2011: „Sărmana mama mea, a avut mult de suferit în viaţă după 1939. În acest an a decedat tatăl meu, aveam pe atunci 7 ani. În ziua înmormântării, chiar lângă mormânt, mama m-a strunit: „Dacă ai să fumezi, vei muri şi tu la 41 de ani, ca si tăticul tău. Pe loc am jurat să nu mă ating de ţigară niciodată în viaţă. M-am ţinut de cuvânt şi Dumnezeu m-a păzit - trag nădejde să ajung la anul şi să sărbătoresc 80 de ani”, ceea ce s-a şi întâmplat.

La vârsta de 6 ani Eugeniu e înscris la şcoala din Slobozia Mare. În 1938 familia Grebenicov se mută la Cahul, unde în 1949 Eugeniu absolveşte şcoala medie nr. 2. În perioada 1943 – 1944 a fost elev la Liceul „Ioan Vodă”. În timpul studiilor era primul la învăţătură. Prietenos din fire, Eugeniu Grebenicov îşi aminteşte cu multă bucurie de prietenii din copilărie.

Eugeniu Grebenicov este oaspetele dorit al profesorilor şi studenţilor Universităţii Tehnice din Moldova, 12.04.2011. Foto: Dorian Saranciuc

Astronomie 63


În toamna anului 1949 se înscrie la Facultatea de Matematică a Universităţii din Chişinău. La examenele de admitere uluieşte examinatorii prin cunoştinţele sale, printre examinatori fiind şi un reprezentant al Universităţii „M. V. Lomonosov” din Moscova, care imediat l-a şi înscris la Facultatea de Matematică şi Mecanică a universităţii moscovite.

Mama s-a bucurat mult

când a auzit că fiul ei a izbutit la examenele de admitere, dar s-a întristat când a aflat că studiile le va face la Moscova departe de

ea, pentru că tare nu vroia ca el să plece prin străini. Să nu uităm că în vara acelui an în Basarabia avuseseră loc deportări în masă şi lumea avea teamă să scoată un cuvânt. Frica puse stăpânire pe oameni care în gând aşteptau revenirea vechii administraţii. Până la urmă, mama s-a conformat deciziei feciorului. I-a copt plăcinte, i-a dat şi alte merinde şi ceva parale, iar pentru ca băiatului să nu-i fie frig în Rusia, i-a cusut 6 perechi de izmene.

La 21 decembrie 1949 Stalin împlinise 70 de ani şi cu această ocazie dictatorul a luat decizia ca din republicile unionale să fie selectat un anumit număr de tineri care să fie trimişi la învăţătură în instituţiile de învăţământ superior din Moscova, Leningrad şi alte centre mari ale URSS. Dat fiind faptul că la Moscova trebuiau să meargă mai mulţi tineri din Moldova, plecarea lor din Chişinău s-a tărăgănat, ceea ce l-a pus pe tânărul Grebenicov la încurcătură cu finanţele. El s-a văzut nevoit să se ducă la piaţa centrală din Chişinău şi să vândă izmenele. Marfa era întrebată, dar bani mari pe ea n-a luat, pentru că pe atunci în Moldova domnea o sărăcie lucie. „Aşa s-a întâmplat, zâmbeşte savantul, că eu în viaţa mea n-am purtat izmene, deşi am pornit pe drumul vieţii cu 6 perechi”. Ajuns la Moscova s-a aşezat lângă statuia lui Dzerjinski (găsise şi locul, la umbra statuii sângerosului cekist ca să-şi mai tragă sufletul şi să mănânce din merindele ce-i mai rămăseseră de la mama şi din cele cumpărate la Chişinău. Rusa n-o cunoştea. Pe neaşteptate, ca din pământ, a apărut un miliţian care l-a amendat cu 3 ruble. I-au mai rămas în buzunar 2 ruble, îndeajuns ca să ajungă la Universitate, deşi nu fără unele peripeţii. Prima zi la Moscova i-a rămas în memorie pentru toată viaţa.

- Domnule academician, cine v-a marcat viaţa ca astronom ? - l-am întrebat cu o ocazie. Aţi admirat cerul înstelat în copilărie? Toader Chiriac, un coleg de şcoală de-al Dumneavoastră, spunea că „lui Jenel îi plăcea să privească seara târziu cerul înstelat în oglinda lacului Beleu şi să spună poezii” [6]. Şi tot el spunea că la acest lac reveniţi periodic ca să comunicaţi cu cerul – cică acasă se comunică cel mai bine cu Cosmosul.

- Am devenit astronom întâmplător. Când in 1949 am sosit la Moscova, la Facultatea de Matematică şi Mecanică a Universităţii „M. V. Lomonosov”, decanul facultăţii, academicianul Golubev Vladimir Vasilievici (1884 – 1954), absolvent al vestitei universităţi de la Sorbona, Paris (promoţia 1917), mare autoritate în domeniu, mi-a zis: „Avem la facultate trei specialităţi, matematică, astronomie şi mecanică, puteţi alege una din ele. „Eu atunci i-am răspuns: „Îmi place tare matematica, dar cerul în nopţile senine din Moldova este atât de frumos, încât multe gânduri romantice îmi vin în cap. Eu însă nu ştiu aproape nimic sau prea puţin cunosc despre Univers, despre evoluţia lui, aşa că aleg astronomia”. „Foarte bine”, a zis

Academicianul Eugeniu Grebenicov bucuros de reîntâlnirea cu cosmonautul Dumitru-Dorin Prunariu şi prietenul din copilărie, doctor abilitat în filologie Anatol Eremia

UTM, 12.04.2012. Foto: Ioan Caleniuc

64 Astronomie


domnia sa. În felul acesta am devenit student in grupa A-11. Începănd cu anul doi, din iniţiativa a 5 studenţi din grupa noastră, (printre care şi studentul basarabean Grebenicov - n.a.), catedra de mecanică cerească, condusă de vestitul profesor Nicolai Dmitrievici Moiseev (1902 – 1955), a organizat un seminar ştiinţific pentru studenţi, seminar care funcţionează şi în prezent. (Este de menţionat că Moiseev fiind student la anul doi de studii avea deja publicate 2 lucrări în reviste ştiinţifice de prestigiu, iar astăzi un crater de pe Lună îi poartă numele – n.a.). În timp de 5 ani cât mi-am făcut studiile, am avut de susţinut 40 de examene, la 38 din ele am luat nota maximă, iar la 2 examene am fost apreciat cu „bine”.

- Domnule academician, personalităţile cresc printre personalităţi. „Nu e nimic mai frumos decât să vezi cum cresc oamenii”, zice renumitul filozof chinez Confucius (551 – 479 î. Hr.). În preajma căror oameni aţi crescut ca om de ştiinţă cel mai mult? Care dintre ei au fost mai aproape de firea Dumneavoastră? Misionarului creştin Niceta (cca 335 – 414) îi plăcea „să-şi facă cuib în sufletul altor oameni”, în inima căror oameni de ştiinţă v-aţi făcut Dumneavoastră cuib?

- Am crescut în preajma mai multor oameni consacraţi, în inima cărora mi-am făcut cuib, cum ziceţi Dumneavoastră. Voi relata aici doar un caz ieşit din comun. In toamna anului 1954, eram atunci doctorand la facultatea menţionată, academicianul Golubev, vestit în întreaga ţară şi în lume, a împlinit 70 de ani (era aceasta la 4 decembrie – n.a.). Era un pedagog deosebit, sever, dar totdeauna cu dreptate. Iubea mult studenţii, se purta cu ei simplu, îi trata ca pe nişte colegi. Considera că între dascăl şi discipolii săi nu trebuie să existe bariere psihologice, orice întrebare ştiinţifică trebuie discutată împreună cu discipolii, numai în felul acesta în ştiinţă poate fi menţinut afluxul de idei noi, căci, atenţiona domnia sa, activitatea omului de ştiinţă totdeauna gravitează în jurul ideilor noi. Profesorul trebuie să fie om cumsecade şi să îndrepte discipolii pe calea cea bună. Cel mai însemnat lucru pentru conducătorul ştiinţific, zicea dumnealui, este de a-l introduce pe doctorand în lumea ideilor noi şi de a-i cultiva gustul pentru cercetare, astfel ca problema ştiinţifică să nu-i dea acestuia astâmpăr nici chiar atunci când se află cu prietena (prietenul) la teatru. La festivitatea de omagiere a savantului au fost invitate 1700 persoane, cele mai mari somităţi ale ştiinţei sovietice de atunci. Momentul era atât de emoţionant încât inima sărbătoritului n-a rezistat. Nenorocirea s-a produs chiar pe scenă, lucru care a zguduit profund asistenţa şi ulterior întreaga comunitate ştiinţifică. Studenţii şi doctoranzii (la facultate atunci învăţau 2500 de studenţi şi 500 de doctoranzi) îşi iubeau atât de mult profesorul, încât la funeralii au venit toţi ca unul ca să-şi ia rămas bun de la profesorul iubit. Peste ani am vizitat Sorbona ca să văd locurile unde şi-a făcut studiile iubitul meu dascăl, să rătăcesc pe străzile pe care el a hoinărit, să respir aerul pe care el l-a respirat.

În 1957 Eugeniu Grebenicov susţine teza de candidat în ştiinţe (actual doctor): „Teoria analitică a mişcării lui Japet”, al 8-lea satelit a lui Saturn. Obţinând titlul ştiinţific, se întoarce în Moldova, dar aici nu i se oferă nici loc în cămin, nici loc de muncă sigur. Astfel, tânărul savant se vede nevoit să se întoarcă la Moscova, unde este primit cu braţele deschise. Teoria dezvoltată de Grebenicov în teza sa de doctorat era binevenită în era cosmonauticii care se deschidea atunci în ştiinţă şi tehnică. Era nevoie să se ştie pe cât de

Academicianul Eugeniu Grebenicov, savantul care „a făcut pârtii”sateliţilor artificiali în Cosmos, ţinând un discurs cu ocazia împlinirii a 50 de ani de la primul zbor al omului (Iurii Gagarin) în Cosmos

UTM, 12.04.2011. Foto: Dorian Saranciuc

Astronomie 65


stabile sunt orbitele sateliţilor artificiali ai Pământului, cum ar trebui ele corectate. Evenimentele s-au derulat ca într-un film. În 1958 este angajat în calitate de cercetător ştiinţific la Universitatea „M. V. Lomonosov”. Între anii 1962 – 1969 ocupă postul de şef de catedră la Universitatea „Patrice Lumumba” din Moscova. În 1967 susţine teza de doctor (actual doctor abilitat). Metoda propusă de Grebenicov a revoluţionat metodele de calcul al traiectoriilor sateliţilor. Dacă prin metodele şi tehnicile cunoscute până atunci, calculul traiectoriei unei nave cosmice lansate, de exemplu, spre Venus dura circa un an, apoi prin metoda elaborată de Grebenicov acest timp s-a redus până la cel mult 2 ore.. Pentru această metodă în 1971 savantului i se decernează Premiului de Stat al URSS în domeniul ştiinţei.

În perioada 1969 – 1978 savantul deţine funcţia de şef al Departamentului de Matematică al Ministerului Construcţiilor de Maşini, iar în perioada 1978 – 1988 - cea de director al Centrului de Calcul al Universităţii „M. V. Lomonosov”. Prin cercetările sale contribuie mult la dezvoltarea tehnicii de calcul în URSS, lucru pentru care în 1983 i se decernează Premiul Consiliului de Miniştri al URSS. În anii 1988 – 1997 deţine funcţia de vice-director al Institutului de Probleme de Cibernetică al Academiei de Ştiinţe a Federaţiei Ruse. În 1999 i se decernează „Premiul academicianului N. M. Krîlov” al Academiei de Ştiinţe din Ucraina. În 1996 – 2003 deţine funcţia de şef de catedră la Universitatea din Siedlce, Polonia. În 1992 devine Academician de Onoare al Academiei de Ştiinţe din Moldova. În 1993 i se conferă titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, după care urmează Doctor Honoris Causa al Universităţii din Atârau, Kazahstan (2001), al Universităţii Tehnice a Moldovei (2003), al Institutului de Matematică şi Informatică al AŞM (2010), al Universităţii Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iaşi (2011).

Mulţi oamenii de ştiinţă de vază devin cu timpul singuratici, cum ar fi, bunăoară, Einstein. Dar sunt şi destui dintre cei care ştiu cum să fugă de singurătate. Fizicianul englez Rutherford şi-a creat o şcoală ştiinţifică, astfel că în jurul lui mereu roiau învăţaţii, mai tineri şi mai în vârstă, din întreaga lume, aceştia menţinându-l mereu „tânăr şi activ”. Exemplul lui Rutherford l-au urmat discipolii săi, Niels Bohr de la Copenhaga şi Petru Kapiţa de la Moscova. Şi astronomul Grebenicov a mers pe aceeaşi cale, el fiind totdeauna înconjurat de discipoli, dintre care 42 (ruşi, români, polonezi, evrei, kazahi, armeni, tătari…) şi-au luat doctoratul sub îndrumarea domniei sale.

Cineva a Postat în Internet o informaţie precum că Eugeniu Grebenicov a fost membru al PCUS. Nu ştiu cine şi cu ce scop a făcut acest lucru. La întrebarea dacă a fost membru de partid sau nu, savantul a răspuns încă înainte de restructurare: „N-am fost şi nu voi fi vreodată”. Şi-a croit drum în viaţă prin talent şi muncă. S-a închinat numai în faţa Catedralei Ştiinţei şi cea a lui Dumnezeu. A absolvit universitatea cu distincţie. A susţinut tezele de doctor cu investigaţii de răsunet. A lucrat toată viaţa, începând cu anul 1954. Este autor a peste 25 de monografii şi 250 de articole ştiinţifice. A pregătit 42 de doctori şi doctori abilitaţi în ştiinţă, a fost referent oficial la peste 100 de teze de doctorat. Ani în şir a condus colective mari de cercetători. În acelaşi timp nu a fost apolitic. Pentru un om de ştiinţă contează mult libertatea de a gândi, iar Grebenicov este un savant liber în gândire şi exprimare şi prin aceasta se simte fericit. Încă înainte de începerea restructurării gorbacioviste demonstra matematic (prin intermediul teoriilor neliniare) şi fizic (prin intermediul teoriei entropiei) că sistemele sociale închise (regimurile dictatoriale) sunt sortite destrămării. Cred că această predilecţie pentru libertatea de gândire şi de exprimare este în legătură directă cu denumirea localităţii în care s-a născut, Slobozia Mare, unde copil fiind alerga nestingherit după mei şi cărăbuşi. Când doi discipolii de ai săi de la universitatea din Atârau, Kazahstan, i-au dăruit, cu ocazia conferirii titlului de Doctor Honoris Causa a universităţii respective, un mânz de rasă, libercugetătorul de la Slobozia Mare a zis că-l lasă să zburde în libertate prin stepele imense ale Kazahstanului, precum gândurile proprii aleargă pe câmpiile fără sfârşit ale Cosmosului. Îşi iubeşte baştina, „satul cel mai frumos şi mai scump din lume”. Nu şi-a uitat limba, judeca

66 Astronomie


deseori în limba maternă, ca să nu uite „graiul de acasă”. Totdeauna a susţinut că este român şi că vorbeşte limba română. Mamei sale i-a scris numai cu grafie latină. Când apărea vre-un prilej, cânta „cântecele româneşti de acasă”, în mod deosebit „Tudoriţo, nene” şi „Mai am un singur dor”. Este tată a trei băieţi, doi dintre care gemeni. I-a educat în spiritul muncii, disciplinei şi respectului faţă de cei din jur, asemenea procedează şi cu nepoţii. Băiatul cel mai mare, Andrei, geolog de profesie, „o rupe bine româneşte”. În timpul restructurării a semnat o declaraţie a moldovenilor stabiliţi la Moscova în favoarea revenirii în Republica Moldova la alfabetul latin. Când cineva l-a întrebat dacă e naţionalist, a răspuns fără ezitare, da, sunt naţionalist, în sensul bun al cuvântului, sunt om care-şi iubeşte baştina şi neamul şi pe care îl doare destinule lor. În această privinţă matematicianul Grebenicov semănând mult cu biologul George Palade, stabilit în SUA, cu care am avut fericita ocazie să discutăm la Conferinţa internaţională „România şi românii în ştiinţa mondială”, avută loc la Sinaia în luna mai 1994. Bineînţeles că după toate acestea Domnia sa, ca român şi ca făcător de pârtii cosmice, nu putea să nu se împrietenească şi cu cosmonautul Dumitru-Dorin Prunariu, „plugar al Universului”, care în perioada anilor 2004 – 2005 a activat la Moscova în calitate de ambasador al României în Federaţia Rusă. Între ei s-a stabilit o prietenie firească.

Iată ce-mi mărturisea academicianul Grebenicov într-o scrisoare trimisă în noiembrie 2011: „In 1940 Basarabia a fost răpită de la Mama-Romania şi astăzi avem 2 state româneşti. Eu nu înţeleg cine are nevoie de o asemenea situaţie? Ea nu este convenabilă nici nouă, nici Rusiei. Ea convine birocraţilor, numărul cărora pe planeta noastră a crescut de 2 - 3 ori în ultimii 50-60 ani”. Faptul că vestitul astronom se pronunţă deschis pentru Reunire, n-a fost agreat de nomenclaturiştii de la Chişinău şi aceştia au făcut tot posibilul ca savantul să nu se mai întoarcă definitiv în Moldova.

Când Emil Loteanu a făcut cunoştinţă cu Eugen Grebenicov, ei au discutat o noapte întreagă despre astronomie şi baştină, au recitat poezii şi au cântat „cântece de acasă”.

Dimineaţa, mărturiseşte Gheorghe Marin [6, p. 89], regizorul avea schiţat în minte planul unui film, întitulat „Naşul stelelor”, care îl avea ca protagonist pe Grebenicov.

Între planetele Marte şi Jupiter există un Brâu de asteroizi, de „planete mici”, despre care unii astronomi cred că ar fi nişte cioburi ale unei planete mari, Faeton, care cândva orbita în jurul Soarelui, dar care din motive necunoscute, la un moment dat, s-a dezintegrat într-o mulţime de fragmente, la vreo 100 000, masa totală a cărora este de circa 1/1000 din masa Pământului. În semn de recunoştinţă pentru aportul adus ştiinţei astronomice de savantul moldovean, Uniunea Astronomică Internaţională a a hotărât în 1992 să atribuie uneia dintre aceste mici planete, cea cu numărul 4268 (în ordinea descoperirii), numele Grebenicov. Asteroidul Grebenicov are forma unui cartof neregulat, cu dimensiuni cuprinse între 5 şi 12 km. Mi-l închipui de mărimea şi forma Băcioiului meu (totodată şi cu dimensiuni europene şi cosmice, după cum glumesc sătenii mei - unei mahalale înfundate ei i-au zis

„Naşul stelelor”, unul la unul cu Cerul înstelat. Grafică: Ruxanda Romanciuc

Doi mari şi simpli înaintemergători români, matematicianul-astronom Eugeniu Grebenicov şi cosmonautul Dumitru-Dorin Prunariu,

UTM, 12.04.2012. Foto: Ioan Caliniuc

Astronomie 67


după război Berlin, iar alteia ridicate pe podişul unui deal în era zborurilor cosmice - Baikonur). Şi ca să dau frâu liber imaginaţiei, „cu acte în regulă”, eu deţin pe asteroidul Grebenicov un teren, la care mă duc ca acasă şi cultiv dovleci cosmici. Asteroidul Grebenicov poate fi văzut numai cu ajutorul telescoapelor mari. Astronomul nostru, teoretician fiind, nu l-a văzut niciodată, dar speră că se va ivi o ocazie şi va ajunge la Observatorul din Crimeea ca să-l vadă. Despre vizite reciproce nu poate fi încă vorba, distanţa minimă de care ei se pot apropia este mai mare de 200 000 000 km.

La 20 ianuarie 2012 academicianul Eugeniu Grebenicov a împlinit 80 de ani, adică a făcut împreună cu Pământul 80 de rotaţii în jurul Soarelui. „Gemenele” său, asteroidul 4268, face o rotaţie în jurul Soarelui în 4,28 ani. Doi Grebenicov, Omul şi Asteroidul, joacă hora în Univers, primul mai grăbit, al doilea mai lent. În ani ai lui Grebenicov-Asteroidul, Grebenicov-Omul a împlinit la data respectivă vârsta de 18 ani şi 9 luni, vârstă bună de chemat la cătănie, la apărarea Fruntariilor Cosmice. Cu această ocazie Colegiul de redacţie al revistei „Fizica şi tehnologiile moderne” i-a adresat Domnului academician Eugeniu Grebenicov o urare astrofizică: Soarele să Vă încălzească, / Luna să Vă ocrotească, / Luceafărul să Vă călăuzească. / Să aveţi parte de un Car Mare de ani, / De o Ursă Mare de dragoste din partea celor apropiaţi, / De o Cale Lactee plină de momente sclipitoare de fericire!

BIBLIOGRAFIE 1. Grebenicov Eugeniu. Nicolai Copernic, ed. a 2-a, Ed. Universităţii de Stat din Moscova „M.V. Lomonosov”, Moscova,1982, 146 p.(rus). 2. Барашенков В. С. Кварки, протоны, Вселенная. Знание, Москва,1987, 192 p. 3. Biriukov V.A., Lebedenco M.M., Rîjov A.M. Dubna 1956 – 1966. Ed. Institutului Unificat de Cercetări Nucleare, Dubna, 1966, 274 p. (rus). 4. Cantemir Dimitrie. Istoria ieroglifică, Ed. Cartea moldovenească, Chişinău, 1973, 395 p. 5. Kosmodemianski A.A. Constantin Eduardovici Ţiolkovski, Nauka, Moscova, 1976, 296 p. (rus). 6. Omul şi asteroidul Grebenicov (alcătuitor Dumitru Păsat), Ed. Pontos, Chişinău, 2008, 159 p.

Primit la redacţie: 22 iunie 2012

O NOUĂ PLANETĂ MICĂ – EUGEN DOGA La 24 noiembrie 2011, în incinta Institutului Astronomic de Stat “Şternberg” al

Universităţii de Stat din Mocova a avut loc un eveniment memorabil. La o reuniune specială a Consiliului Academic al Institutului“Şternberg”, Directorul Institutului Anatolii Cherepashchuk a înmânat compozitorului Eugen Doga, Artist al Poporului din URSS, Laureat al Premiului de Stat al URSS, Academician în cinci academii, documentele oficiale care confirmă faptul că planeta minoră cu numărul 10504 este numită „DOGA” în onoarea compozitorului Eugen Doga.

Printre invitaţii de onoare, la ceremonie au fost prezenţi: - Vitalie Urechean, ministrul-consilier al Ambasadei Republicii Moldova în Federaţia Rusă; - Olga Nikolaevna Kulikovskaya-Romanova, preşedintele Fundaţiei de Binefacere a Alteţei Sale Imperiale Marea Ducesă Olga Alexandrovna (pe linia mamei provine din familia Copernic), membru al Uniunii Scriitorilor din Rusia, membru al Academiei Ruse de Arte; - Tamara Petrovna Pavlyuchenko, regizor al numeroaselor serii ale Almnahului pentru copii şi tineret «Этот фантастический мир» (Această lume fantastică).

68 Astronomie


Anul 1987, când pe bolta cerească a fost descoperită o nouă planetă minoră (asteroid), a fost un an jubiliar pentru Eugen Doga – compozitorul împlinise atunci 50 de ani. Desigur, el era bine cunoscut în Uniunea Sovietică şi în întreaga lume. La Teatrul Mare (Bol’şoi) din Moscova a avut loc premiera baletului "Luceafărul", cu muzica de Eugen Doga. Filmele "Lăutarii", "Ţiganii merg în Rai" şi "Fiara mea cea blândă şi tandră" continuau să adune săli pline de spectatori şi să obţină premii prestigioase la festivaluri de film internaţionale, iar numeroasele discuri cu muzica maestrului se răspândeau instantaneu în întreaga lume. Adulţi şi copii, de la primele acorduri începeau să intoneze melodia populară din filmul de animaţie "Maria, Mirabella", iar celebrul "Vals" scris de maestru pentru filmul "Fiara mea cea blândă şi tandră" fascina publicul prin lirismul său extraordinar şi sensibilitate.

Nu este deci surprinzător faptul că muzica magică a lui Eugen Doga a pătruns uşor şi în Observatorul Astrofizic din Crimeea, fermecând şi captivând oamenii de ştiinţă de acolo - lucrători în domeniul astronomiei. Ei bine, ascultând acest "Vals" magic al lui Eugen Doga, putea oare omul de ştiinţă-astronom Ludmila Vasilievna Zhuravleva, descoperind în toamna anului 1987 o nouă planetă minoră, să-i dea un alt nume? Descoperitorul are dreptul de a da planetei descoperite numele pe care îl doreşte. Şi Ludmila Zhuravleva a ales numele Doga pentru noua planetă. Dar apoi, urmând regulile stabilite, cererea de aprobare a numelui Doga pentru mica planetă sub numărul 10504 a fost trimis la organul suprem al astronomilor de pe Pământ - o comisie specială de pe lângă Uniunea Astronomică Internaţională (UAI). Şi numai după aprobarea unanimă a denumirii de către toţi membrii UAI noua planetă minoră Doga a fost înregistrată în Registrul internaţional al corpurilor Sistemului Solar.

Aşadar, la 24 de ani de la descoperirea planetei minore cu numărul 10504 numită „DOGA”, un răstimp care la standarde cosmice este o clipă, compozitorului Eugen Doga i-au fost înmânate nu unul, ci dintr-o dată două documente oficiale: Certificatul de la Observatorul Astrofizic din Crimeea, cu descrierea detaliată şi precisă a orbitei şi parametrilor planetei minore Doga, şi Certificatul oficial al Academiei de Ştiinţe a Rusiei, acesta confirmând că numele planetei mici Doga este inclus în publicaţia ştiinţifică internaţională "Efemeridele planetelor minore", editată în numele Uniunii Astronomice Internaţionale.

"Mă bucur că am avut ocazia de a lucra cu maestrul Eugen Doga în proiectul "Этот фантастический мир" – şi-a împărtăşit amintirile sale Tamara Petrovna Pavlyuchenko. - Ei bine, a fost un timp minunat."Muzica sferelor" a lui Eugen Doga a ajutat nu numai să se extindă orizonturile cosmice, ci, de asemenea, să se dezvăluie în filme mai profund şi mai estetic conţinutul operelor scriitorilor de literatură ştiinţifico-fantastică, după lucrările cărora a fost creat acest serial."

Felicitând pe compozitorul Eugen Doga, Olga Nikolaevna Kulikovskaya-Romanova, preşedintele Fundaţiei de Binefacere a Alteţei Sale Imperiale Marea Ducesă Olga Alexandrovna, a spus:

"Dragi prieteni ... La scară cosmică, timpul care s-a scurs de la descoperirea de către oamenii de ştiinţă a acestei planete până la festivitatea de astăzi este neglijabil, dar motivul pentru care suntem reuniţi între pereţii acestei săli este etern şi constant. Este un prilej de a aduce un omagiu unuia dintre fiii demni ai planetei Pământ. Marele filozof german Immanuel Kant a definit limitele existenţei umane, spunând: "Două lucruri sunt uimitoare: cerul înstelat deasupra noastră şi legile morale în inimile noastre” ... Şi chiar dacă astronomii şi filozofii contemporani oferă omenirii diferite teorii ale Universului, centrul acestuia rămâne a fi aceeaşi inimă umană, încălzită de iubirea divină. Iubirea este cea care oferă omului un impuls de creativitate. Anume dragostea pentru ţara sa natală, pentru oamenii ei mai apropiaţi şi mai depărtaţi, pentru familie dă tărie compozitorului Eugen Doga pentru a crea muzică minunată, divină ... Să vă însoţească norocul şi să răsară Luceafărul de dimineaţă în inimile voastre!"

Tradus din rusă, cu prescurtări, de Stefan D. Tiron după: https://sites.google.com/site/malayaplanetadoga/

Astronomie 69


ULTIMUL TRANZIT DIN ACEST SECOL AL PLANETEI VENUS

În ziua de miercuri, 6 iunie 2012, planeta Venus s-a făcut vizibilă ca un mic cerculeţ negru deplasându-se pe discul strălucitor al Soarelui. Acest fenomen, cunoscut ca trecerea sau tranzitul planetei Venus pe discul Soarelui, este unul dintre cele mai rare evenimente astronomice predictibile.

Până în prezent, sunt înregistrate documentar doar şase treceri ale planetei Venus în faţa Soarelui: în 1639, 1761, 1769, 9 decembrie 1874, 6 decembrie 1882 şi 8 iunie 2004.

Condiţiile de tranzit ale lui Venus se repetă cu mare exactitate după o perioadă de 243 de ani care se constituie din următoarele intervale (în ani) dintre trecerile succesive: 8 + 121½ + 8 + 105½ = 243. Cu alte cuvinte, două tranzituri pot avea loc la un interval de opt ani, însă după aceasta următoarea trecere nu se va produce decât peste mai mult de un secol.

Peste 121,5 ani după tranzitul din 1882, a urmat tranzitul din iunie 2004. Cu opt ani mai târziu, adică anul acesta s-a produs următorul eveniment din ciclul de 243 de ani. După aceasta va urma o perioadă lungă de aşteptare, de 105 ani şi jumătate, până la 10-11 decembrie 2117, când Venus va tranzita iarăşi discul solar, apoi peste opt ani, în decembrie 2125, fenomenul se va repeta.

Un tranzit se produce atunci când Soarele, Venus şi Pământul se aliniază exact pe aceeaşi dreaptă. Însă această aliniere are loc la intervale de timp considerabile pentru că planul orbitei planetei Venus formează un mic unghi cu planul orbitei Pământului (3°23'39"). Ca urmare, în mişcarea sa orbitală Venus trece de obicei fie mai sus, fie mai jos de poziţia în care planeta s-ar proiecta pe discul Soarelui.

Întregul transit din 6 iunie 2012 a durat peste şase ore şi a fost vizibil de pe aproximativ trei sferturi ale planetei noastre (vezi harta). Europenii, au avut posibilitatea să vadă numai partea a doua a întregii perioade de tranzit, începând de la răsăritul Soarelui şi până la ora 4h49m UTC (ora 7h49m Chişinău). În R. Moldova transitul nu a putut fi observat din cauză că cerul era acoperit d nori. Observaţiile fenomenului de tranzit al planetei Venus prezintă un mare interes ştiinţific.

Material pregătit de Stefan D. Tiron

70 Astronomie


COMETELE CVASIPARABOLICE

Ion M. NACU Prof. grad didactic superior

Liceul Republican Real, Chişinău

Cometele reprezintă, poate, cele mai enigmatice şi spectaculoase corpuri cereşti, observate şi înregistrate încă în antichitate, când erau considerate prevestitoare de războaie, epidemii, catastrofe etc. Se ştie că cea mai vestită cometă, Halley, este menţionată în cronicile chineze încă înainte de anul 240 î.Hr. La 19 mai 1910 această cometă a trecut la periheliul orbitei sale, iar la o lună după aceasta Pământul a traversat timp de două ore coada cometei fără să se producă ceva neobişnuit pe planeta noastră. Cometa Halley este şi cometa cercetată cel mai bine cu ajutorul aparatelor cosmice la următoarea sa trecere la periheliu în anul 1986. O altă cometă remarcabilă este cometa Shoemaker-Levy care în vara anului 2004 dezintegrându-se în 21 de fragmente a căzut pe planeta Jupiter, provocând explozii grandioase observate şi de autor la Chişinău [1].

În urmă cu 15-20 de ani erau deja catalogate în jur de 880 de comete cu elementele orbitale bine cunoscute, dintre care peste 180 de comete având perioada de revoluţie în jurul Soarelui T<200 de ani. Clasificarea cometelor propusă de F. A. Bredihin (1831-1904) şi dezvoltată de C. V. Orlov (1880-1958) se face după forma cozii (cinci tipuri de cozi [2]) şi după perioada de revoluţie în jurul Soarelui, această din urmă clasificare fiind puţin diferită de la o sursă la altă. Vom trece în revistă unele din aceste clasificări.

Conform definiţiei date în [3], sunt numite periodice cometele care au fost observate cel puţin de două ori trecând pein periheliu, punctul orbitei cel mai apropiat de Soare. Acestea au perioada de revoluţie T<200 de ani şi excentricitatea orbitei e<1. Cometele ale căror excentricitate e≥1 părăsesc Sistemul solar pe orbite parabolice sau hiperbolice şi se numesc comete aperiodice. Există şi un tip de comete, numite cvasiparabolice, a căror excentricitate este cuprinsă în intervalul 0,99<e<1,01. Se cunosc în jur de 500 de comete de acest fel. Din această categorie face parte şi cometa Ikeya-Seki [3].

Cometele periodice aparţin Sistemului solar. Aceste comete, la rândul lor, se clasifică în comete lungperiodice, având perioada T >20-25 de ani, şi scurtperiodice, cu perioada T <20 de ani. Peste 90 de comete scurtperiodice cu perioada cuprinsă între 4,9<T<10 ani, care în afeliu ajung la orbita planetei Jupiter, formează familia Jupiter. Există şi familia Saturn, cu 12<T<20 de ani, familia Uranus cu 27<T<50 de ani şi familia Neptun cu 60<T<100 de ani. Cea mai scurtă perioadă o are cometa Enke-Bakluch, T = 3,3 ani.

Cometele ale căror excentricitate este aproape de 1 au orbite eliptice care diferă foarte puţin de cele parabolice, iar perioadele lor ating zeci şi sute de mii de ani. Din acestea face parte şi cometa luminoasă 1845III cu perioada de 308000 de ani, excentricitatea orbitei e = 0,99991 şi semiaxa mare a = 4560 UA, care la periheliu s-a apropiat de Soare până la distanţa q = 0,401 UA. O altă cometă a cărei orbită poate fi considrată parabolică este vestita cometă 1965VIII Ikeya-Seki, care s-a apropiat de Soare până la distanţa q = 0,0083 UA, trecând prin coroana solară la o distanţă de numai o rază solară de fotosferă [2].

Există şi o altă clasificare a cometelor după perioadă. Circa 100 de comete care se îndepărtează de Soare până la distanţe de 35000-60000 UA fac parte din clasa Kohoutek (Fig. 1, Cometa cvasiparabolică Kohoutek. Foto: I. M. Nacu, telescop refractor ABP-2, Observatorul USM, 16 ianuarie 1975). Clasa Halley include în jur de 16 comete cu perioada cuprinsă între 20<T<200 de ani, care în afeliu ajung la orbita planetei Neptun. Clasa Ponsa-Vineche cuprinde aproximativ 100 de comete cu perioda 5<T<20 de ani care la afeliu ajung până la Jupiter. În sfârşit, clasa Enke cu comete având perioada 3<T<5 ani.

E cunoscut faptul că cometele îşi modifică mereu masa, perioada, excentricitatea şi viteza în funcţie de poziţia planetelor mari, care perturbează orbitele lor. O cometă parabolică poate deveni periodică şi vice versa. De exemplu, cometa Hale-Bopp, observată şi la Chişinău în martie 1997 prin telescopul reflector AT-400 al Observatorului Liceului Republican Real, trecând în apropierea planetei Jupiter şi-a modificat brusc perioada de la T = 4200 de ani la T = 2200 de ani [4]. La periheliu, această cometă masivă cu diametrul de 90 km pierdea 90 de tone de materie în fiecare secundă.

Descoperirea unei comete este visul oricărui astronom profesionist, dar şi amator, pentru că cometa va purta numele descoperitorului. Un singur român a avut această şansă: Victor Daimaca (1892-1969), profesor de matematică din Târgul Jiu, România. Numele său îl poartă două comete: Daimaca 1943 şi Van Gent-Peltier-Daimaca 1944.

Astronomie 71


PROBLEMĂ REZOLVATĂ Care ar fi perioada de revoluţie, excentricitatea orbitei şi vitezele la periheliu şi afeliu ale unei comete cvasiparabolice care în afeliu s-ar afla în norul cometar Oort la distanţa Q = 100000 UA, iar în periheliu la distanţa q = 0,70 UA de Soare (în regiunea orbitei planetei Venus)?

Rezolvare. Semiaxa mare a orbitei cometei, a, se calculează cu formula:

a = 2

qQ . (1)

Substituind valorile numerice, se obţine: a = 50000,35 UA. Excentricitatea orbitei se poate determina din relaţia:

Q = a(1+e). (2) Exprimând din această relaţie excentricitatea e şi înlocuind valorile numerice, avem: e = 0,999986. Perioada de revoluţie a cometei, exprimată în ani, poate fi determinată din legea a 3-a a lui Kepler, având în vedere că pentru Pământ T = 1 an şi a = 1 UA: T2 = a3 (3) de unde T = a a = 11 189 500 ani = 3,53·1014 s. Vitezele la periheliu, Vp, şi la afeliu, Va, se calculează cu formulele:

Vp = Vm ee

11

(4) Va = Vm ee

11

(5)

unde Vm este viteza medie a cometei pe orbită:

Vm = TL

, (6)

aici T fiind perioada cometei, iar L - lungimea traiectoriei (elipsei) descrise de cometă: L ≈ π[1,5(a+b)- ab ] (7) unde

b = 22 ca = a 21 e = 264,576 UA (8) este semiaxa mică a orbitei. Aici c = ae este distanţa de la centrul elipsei până la focar. Cu valorile semiaxelor a şi b introduse în (7), pentru lungimea elipsei obţinem: L = 225 327,138 UA = 33,71·1012 km. Substituind în (6) valorile calculate pentru L şi T, se obţine viteza medie a cometei: Vm = 0,0955 km/s = 95,5 m/s.

Viteza medie fiind ştiută, se pot calcula, cu (4) şi (5), vitezele la periheliu şi afeliu: Vp = 36,1 km/s şi Va = 0,00025 km/s = 0,25 m/s. R.: T = 11 189 500 ani; e = 0,999986; Vp = 36,1 km/s; Va = 0,25 m/s. PROBLEME PROPUSE:

1. O cometă cvasiparabolică [3] având excentricitatea orbitei e = 0,999 se apropie de Soare până la distanţa q = 1 UA (la periheliu). Să se determine semiaxa mare a orbitei, perioada de revoluţie şi distanţa maximă a cometei de la Soare (în afeliu). R.: a = 1000 UA; T ≈ 32000 ani; Q = 2000 UA.

2. [5, nr. 444] În romanul “Hector Servadac” de Jules Verne este descrisă o cometă Halley ipotetică având perioada de revoluţie în jurul Soarelui de 2 ani şi distanţa la afeliu de 820 milioane de kilometri. Folosind legile lui Kepler, arătaţi dacă ar putea exista în realitate o asemenea cometă. R.: e = 2,45; q = - 2,3 UA. Nu.

BIBLIOGRAFIE [1] Gherasi A., Luca S., Nacu I. “Un eveniment neobişnuit în Sistemul solar”. Revista de fizică, Nr. 1, Chişinău, 1996. [2] Дагаев М.М., Демин В.Г. Климишин И.А., Чаруч В.М. Астрономия. Просвещение, М., 1983. [3] Ureche V. Universul. Astronomie, vol. I, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1987. [4] Gorodeţchi D. “Cometa Hale-Bopp – “rătăcita” din lumea stelelor”. Revista de fizică, Nr. 1, Chişinău, 1996. [5] Воронцов-Вельяминов Б.А. Сборник задач и упражнений по астрономии. Изд. физ-мат. лит., М., 1997.

Primit la redacţie: 4 iunie 2012

72 Astronomie


ESTE OARE NECESARĂ TRECEREA LA ORA DE VARĂ ?

Stefan D. Tiron Universitatea de Stat din Moldova

În luna martie, o mare parte din ţările lumii, inclusiv Republica Moldova, mută acele

ceasornicelor cu o oră înainte, trecând la aşa numita „oră de vară”. Peste aproximativ şase luni, în luna octombrie, acele ceasornicului sunt iar mutate, de această dată cu o oră înapoi, anulându-se astfel ora de vară.

De ce se procedează în felul acesta şi este oare justificată trecerea la ora de vară ? Lumina solară este cel mai important semnal al mediului care face creierul să se

trezească dimineaţa. Iată de ce este greu să te ridici dimineaţa din pat când e întuneric. Se ştie că intervalul de timp cât Soarele e văzut deasupra orizontului variază pe parcursul anului. Această fluctuaţie anuală are loc pentru că axa, în jurul căreia se roteşte Pământul, nu este perpendiculară pe planul orbitei sale, ci e înclinată cu aproximativ 23,5 grade faţă de perpendiculară. Aceasta înseamnă că în răstimpul cât Pământul îşi urmează drumul său anual în jurul Soarelui, o emisferă a Terrei poate fi înclinată spre Soare, primind mai multă lumină şi căldură şi deci acolo va fi vară. În acelaşi timp, în cealaltă emisferă, înclinată în direcţie opusă Soarelui, va fi iarnă.

Odată cu sosirea iernii, zilele devin mai scurte şi de aceea se formează un decalaj între ceasul nostru biologic interior şi lumina naturală a zilei. Acest efect devine mai pronunţat pe măsură ce ne deplasăm de la ecuator spre nord (în emisfera de nord a Pământului), deoarece zilele devin şi mai scurte, iar nopţile mai lungi, astfel încât la polul Nord noapte înseamnă şase luni de întuneric. Pentru a beneficia la maximum de perioada cu lumină solară a zilei şi a face în felul acesta economie, mai ales în orele de sară, de energia electrică folosită pentru iluminat, s-a convenit să se introducă aşa numita oră „de vară” care diferă cu o oră de timpul astronomic local.

În mod obişnuit, iarna ora coincide cu ora astronomică a aşa numitului „fus” orar în care se află teritoriul respectiv. Sistemul de fusuri orare a fost propus in anul 1884 din considerente de comoditate a măsurării timpului. Adevărul este că timpul solar mediu pe care îl folosim diferă de la meridian la meridian, pentru că Soarele în mişcarea sa diurnă aparentă atinge înălţimea maximă la amiază pe meridianele globului în momente diferite. Deci, strict vorbind orice localitate ar avea ora sa locală cu Soarele la amiază în momente diferite, ceea ce evident ar crea dificultăţi serioase în activitatea societăţii.

Ideea fusurilor orare constă în măsurarea timpului numai pe 24 meridiane geografice de bază ale globului, distanţate la 15o unul de altul, şi folosirea timpului local de pe meridianul de bază pe întreg teritoriul suprafeţei terestre de o parte şi de alta a meridianului, numit fus orar. Fusurile orare au lăţimea de 15o (sau 1 oră) şi sunt numerotate de la 0 la 23. Drept meridian de bază al fusului orar cu numărul 0 este luat meridianul Greenwich (Londra). Ora locală pe meridianul Greenwich este cunoscută ca timpul universal coordonat(UTC).

Începând cu anul 2002, în Europa trecerea la ora de vară se face la ora 01.00 timp universal (Greenwich) (ora 03.00 la Chişinău). De menţionat că timpul universal nu este supus modificărilor sezoniere. În ultima duminică din martie acele ceasorniculuise mută cu o oră înainte, astfel încât, de exemplu, la Chişinău ora 3.00 devine ora 4.00. Ora de vară se anulează în ultima duminică a lunii octombrie, prin mutarea acelor ceasornicului cu o oră înapoi, de la ora 4.00 la ora 3.00, trecându-se astfel la ora „de iarna” (termen neoficial).

Cel care primul a sugerat ideea orei de vară, în 1784, a fost Benjamin Franklin, însă sistemul modern de deplasare a orei a fost propus abia în 1895 de către G. V. Hudson, un entomolog din Noua Zeelandă. Pentru prima dată acele de ceasornic au fost mutate în 1908, la Big Ben, cel mai mare ceas cu clopot din lume, instalat în turnul denord al Palatului

WestminsterBritanie. În prezent ora de vară este folosită în circa 80 de ţări.

Oraşul Chişinău având longitudinea geografică estică de 28o 50află în fusul orar cu numărul 2 care se extinde de la 22,5la 37,5o

ora astronomică a Chişinăului este în avans cu 2 ore faţă de timpul universal. În acelaşi fus orar este şi oraşul Bucureşti care are longitudinea de 26Oraşul Moscova are longitudinea estică de 37e situat practic în acelaşi fus orar cu Chişinău. Cu toate acestea, ora Moscovei diferă de ora Chişinăului. Cum se explică acest fapt ? În anul 1930, prin Decretul Sovietului Comisarilor Poporului, în Uanului -numărul 2. La 1 aprilie 1981, prin Hotărârea Consiliului de Miniştri al URSS pe întreteritoriul Uniunii Sovietice, inclusiv în RSS Moldovenească sfaţă de timpul fusului orar, ci faţă de timpul decretat care deja era deplasat cu 1 oră înainte. Ca urmare, ora de vară era în avans cu 2 ore, nu cu 1 oră cum sora astronomică a fusului orar.

În 1991, Republica Moldova, a anulat timpul decretat, restabilind asfel ora astronomică a fusului orar cu numărul 2 în care se află. În consecinţă, deşi situate în acelaşi fus orar, Chişinău şi Moscova până în 27 martie 2011 aveau un decalaj de o oră pe toanului. După ce în 2011 Federaţia Rusă (şi Belarusi) a decis păstrarea pe viitor a orei de vară pentru întreg anul, decalajul între ora Chişinăului şi ora Moscovei a atins 2 ore. Aceasta pentru că acum ora Moscovei este ora fusului orar cu numă

În prezent, timpul de vară este folosit în toate ţările Europei (cu excepţia Islandei, Federaţiei Ruse şi Republicii Belarusi),

FIZICA ŞI TEHNOLOGII

Westminster din LondraBritanie. În prezent ora de vară este folosită în circa 80 de ţări.

Oraşul Chişinău având longitudinea geografică estică

50′ (sau 1 oraflă în fusul orar cu numărul 2 care se extinde de la 22,5

o longitudine estică. Deci ora astronomică a Chişinăului este în avans cu 2 ore faţă de timpul universal. În acelaşi fus orar este şi oraşul Bucureşti care are longitudinea de 26Oraşul Moscova are longitudinea estică de 37e situat practic în acelaşi fus orar cu Chişinău. Cu toate acestea, ora Moscovei diferă de ora Chişinăului. Cum se explică acest fapt ? În anul 1930, prin Decretul Sovietului Comisarilor Poporului, în URSS a fost introdus aşa numitul „timp decretat” folosit pe întreaga perioadă a

- acele ceasornicelor au fost mutate cu 1 oră înainte faţă de timpul fusului orar cu numărul 2. La 1 aprilie 1981, prin Hotărârea Consiliului de Miniştri al URSS pe întreteritoriul Uniunii Sovietice, inclusiv în RSS Moldovenească sfaţă de timpul fusului orar, ci faţă de timpul decretat care deja era deplasat cu 1 oră înainte. Ca urmare, ora de vară era în avans cu 2 ore, nu cu 1 oră cum sora astronomică a fusului orar.

În 1991, Republica Moldova, a anulat timpul decretat, restabilind asfel ora astronomică a fusului orar cu numărul 2 în care se află. În consecinţă, deşi situate în acelaşi fus orar, Chişinău şi Moscova până în 27 martie 2011 aveau un decalaj de o oră pe toanului. După ce în 2011 Federaţia Rusă (şi Belarusi) a decis păstrarea pe viitor a orei de vară pentru întreg anul, decalajul între ora Chişinăului şi ora Moscovei a atins 2 ore. Aceasta pentru că acum ora Moscovei este ora fusului orar cu numă



Londra, Marea Britanie. În prezent ora de vară este folosită în circa 80 de ţări.


′ (sau 1 oră 55 min) saflă în fusul orar cu numărul 2 care se extinde de la 22,5o până

longitudine estică. Deci ora astronomică a Chişinăului este în avans cu 2 ore faţă de timpul universal. În acelaşi fus orar este şi oraşul Bucureşti care are longitudinea de 26o06'Oraşul Moscova are longitudinea estică de 37o37' şi e situat practic în acelaşi fus orar cu Chişinău. Cu toate acestea, ora Moscovei diferă de ora Chişinăului. Cum se explică acest fapt ? În anul 1930, prin Decretul Sovietului Comisarilor

RSS a fost introdus aşa numitul „timp decretat” folosit pe întreaga perioadă a acele ceasornicelor au fost mutate cu 1 oră înainte faţă de timpul fusului orar cu

numărul 2. La 1 aprilie 1981, prin Hotărârea Consiliului de Miniştri al URSS pe întreteritoriul Uniunii Sovietice, inclusiv în RSS Moldovenească sfaţă de timpul fusului orar, ci faţă de timpul decretat care deja era deplasat cu 1 oră înainte. Ca urmare, ora de vară era în avans cu 2 ore, nu cu 1 oră cum sora astronomică a fusului orar.

În 1991, Republica Moldova, a anulat timpul decretat, restabilind asfel ora astronomică a fusului orar cu numărul 2 în care se află. În consecinţă, deşi situate în acelaşi fus orar, Chişinău şi Moscova până în 27 martie 2011 aveau un decalaj de o oră pe tot parcursul anului. După ce în 2011 Federaţia Rusă (şi Belarusi) a decis păstrarea pe viitor a orei de vară pentru întreg anul, decalajul între ora Chişinăului şi ora Moscovei a atins 2 ore. Aceasta pentru că acum ora Moscovei este ora fusului orar cu numărul 4.



, Marea Britanie. În prezent ora de vară este folosită în circa 80 de ţări.


ă 55 min) se află în fusul orar cu numărul 2

până longitudine estică. Deci

ora astronomică a Chişinăului este în avans cu 2 ore faţă de timpul universal. În acelaşi fus orar este şi oraşul Bucureşti

06'. Oraşul Moscova are

37' şi e situat practic în acelaşi fus orar cu Chişinău. Cu toate acestea, ora Moscovei diferă de ora Chişinăului. Cum se explică acest fapt ? În anul 1930, prin Decretul Sovietului Comisarilor


numărul 2. La 1 aprilie 1981, prin Hotărârea Consiliului de Miniştri al URSS pe întreteritoriul Uniunii Sovietice, inclusiv în RSS Moldovenească sfaţă de timpul fusului orar, ci faţă de timpul decretat care deja era deplasat cu 1 oră înainte. Ca urmare, ora de vară era în avans cu 2 ore, nu cu 1 oră cum sora astronomică a fusului orar.

În 1991, Republica Moldova, a anulat timpul decretat, restabilind asfel ora astronomică a fusului orar cu numărul 2 în care se află. În consecinţă, deşi situate în acelaşi fus orar, Chişinău şi Moscova până în 27 martie 2011 aveau un

t parcursul anului. După ce în 2011 Federaţia Rusă (şi Belarusi) a decis păstrarea pe viitor a orei de vară pentru întreg anul, decalajul între ora Chişinăului şi ora Moscovei a atins 2 ore. Aceasta pentru că acum ora Moscovei este ora


FIZICA ŞI TEHNOLOGIILE MODERNE


numărul 2. La 1 aprilie 1981, prin Hotărârea Consiliului de Miniştri al URSS pe întreteritoriul Uniunii Sovietice, inclusiv în RSS Moldovenească sfaţă de timpul fusului orar, ci faţă de timpul decretat care deja era deplasat cu 1 oră înainte. Ca urmare, ora de vară era în avans cu 2 ore, nu cu 1 oră cum s

LE MODERNE, vol. 10, nr.


numărul 2. La 1 aprilie 1981, prin Hotărârea Consiliului de Miniştri al URSS pe întreteritoriul Uniunii Sovietice, inclusiv în RSS Moldovenească s-a introdus ora de vară, însă nu faţă de timpul fusului orar, ci faţă de timpul decretat care deja era deplasat cu 1 oră înainte. Ca urmare, ora de vară era în avans cu 2 ore, nu cu 1 oră cum se întâmplă în mod obişnuit, faţă de

Astronomie

, nr. 1-2, 201


numărul 2. La 1 aprilie 1981, prin Hotărârea Consiliului de Miniştri al URSS pe întrea introdus ora de vară, însă nu

faţă de timpul fusului orar, ci faţă de timpul decretat care deja era deplasat cu 1 oră înainte. Ca e întâmplă în mod obişnuit, faţă de

Astronomie

12


numărul 2. La 1 aprilie 1981, prin Hotărârea Consiliului de Miniştri al URSS pe întrea introdus ora de vară, însă nu


Astronomie 73


numărul 2. La 1 aprilie 1981, prin Hotărârea Consiliului de Miniştri al URSS pe întreg a introdus ora de vară, însă nu


74 Astronomie


precum şi în Maroc, Turcia, Iran, Armenia, Azerbaidjan, ţările Orientului Apropiat, parţial în SUA, Canada, Mexic. Au renunţat la ora de vară Japonia, China, India, Singapore, Uzbekistan, Tajikistan, Turkmenistan, Kazahstan, Kîrghîzstan, Georgia. De asemenea, trecerea la ora de vară nu se aplică în sistemele navigaţionale ale aparatelor cosmice. Staţia Spaţială Internaţională, de exemplu, utilizează timpul universal (Greenwich).

În ţările tropicale şi ecuatoriale folosirea timpului de vară nu este raţională din punct de vedere economic, deoarece la acele latitudini diferenţa între durata zilei vara şi iarna este nesemnificativă. Se consideră că zona eficientă de mutare a acelor casornicului este cuprinsă între latitudinile de 30o şi 55o (Chişinău e situat la 47o latitudine nordică).

În multe ţări, inclusiv din UE se poartă discuţii aprinse privind păstrarea sau anularea orei de vară. Adepţi ai orei de vară sunt energeticienii şi reţelele comerciale. Pentru anularea orei de vară optează lucrătorii din ocrotirea sănătăţii şi din transporturi.

Trecerea la ora de vară este echivalentă cu transferul spre Est în fusul orar învecinat, reacţia organismului uman fiind comparabilă în acest caz cu reacţia resimţită la deplasarea rapidă spre Est (de exemplu, cu avionul), care este mai greu de suportat decât deplasarea spre Vest. Potrivit unor studii de medicină, această trecere influenţează ritmul circadian (ciclu de aproximativ 24 de ore al proceselor biochimice şi fiziologice) al oamenilor, care locuiesc în teritoriile respective. Trecerea la ora de vară provoacă un stres temporar, după care urmează resincronizarea ceasului biologic al omului, readaptarea durând până la câteva săptămâni. Acest proces poate fi însoţit de senzaţia de oboseală, scăderea capacităţii de muncă, dispoziţie proastă, stare excesiv de emotivă, irascibilitate, dereglarea somnului. Asemenea schimbări pot fi semnalate îndeosebi la copii şi bătrâni, dar şi la oamenii care au probleme de sănătate. Trecerea la ora de vară ca atare nu poate fi cauza unor noi maladii, însă stresul provocat de această schimbare bruscă a orei poate duce la acutizarea maladiilor deja existente.

Cercetări efectuate în SUA, Marea Britanie, Spania atestă o creştere a numărului de accidente în transportul feroviar tocmai în perioada când se trece la ora de vară. Alte studii arată că reducerea consumului de energie electrică în urma folosirii orei de vară nu depăşeşte 1-3%, dar şi acest efect economic este anihilat prin consumul excesiv de energie toamna când se revine la ora standard a fusului orar. Toate acestea ne fac să ne punem întrebarea - pe cât de justificată este mutarea acelor de ceasornic cu o oră înainte la sfârşitul lunii martie ? Nu ar fi mai judicios să rămânem la timpul solar standard al fusului nostru orar ?

Primit la redacţie: 23 ianuarie 2012

Date post:	02-Feb-2017
Category:	Documents
Upload:	vuongkhue
View:	301 times
Download:	4 times

60 Astronomie EUGENIU GREBENICOV – OMUL LEGENDĂ ...

Documents