2

Spectacolele lectură sunt moderate,în acest an, de Ioan T. Morar. Oprezenţă jovială, directă având undiscurs la fel de direct, invită ladezbatere atât cunoscătorii cât şinovicii în teatru.Duminică, 30 iunie, a avut loc primulspectacol lectură din acest an. Actoriide la Radu Stanca, sub îndrumarearegizorală a lui Anca Bradu, au datcitire textului Ghepardul, care

aparţine autorului austriac Felix Mitterer şi a fost tradus înlimba română de Ana Mureşeanu, şi ea prezentă laeveniment.Lectura a fost urmată de o discuţie condusă de I.T. Morar,având ca invitaţi speciali doi literaţi şi profesori universitari:Corneliu Ungureanu, cunoscut ca şi „geograf literar” înRomânia, şi profesor universitar la facultatea de Vest dinTimişoara, şi Mihai Sin, profesor universitar la facultatea deArtă Teatrală din Tg. Mureş.Fiecare invitat şi-a prezentat opinia vis-a-vis de textul citit,semnalizând diferite aspecte ale textului, care, scris în notărealistă, aduce în prim plan un cuplu, doamna Liebherr,bătrînă, şi bărbatul fără nume. Prima scenă prezintă situaţiadintre cei doi: necunoscuţi. Ea l-a lovit cu maşina şi l-a invitatla ea ca să îşi ceară scuze. Dialogul ne poartă cu el şidescoperim detaliile vieţilor celor doi. Prin repetarea acesteiscene, în care cei doi pretind a fi necunoscuţi, aflăm, de fapt,că acesta nu este decât un scenariu al autorului pentru a nelămuri asupra personajelor: cei doi sunt un cuplu căsătorit,care suferă încă de trauma produsă de sinuciderea uniculuilor fiu, şi se află sub semnul amorţirii memoriei şi pierderiiamintirilor. Domnul Ungureanu a remarcat că Ghepardul stă sub semnulunei constante emblematici regale, specifice autoriloraustriaci care au simţit sfârşitul Imperiului, şi au creat subsemnul agoniei. Vorbeşte şi de o „literatură a sinucigaşilor”„lumea asta nu e făcută pentru bătrâni”. Specifice literaturii agonice sunt şi cele trei teme întâlnite:tema memoriei, a banilor şi cea a incomunicabilului, perfectidentificabile în text.Mihai Sin aduce în discuţie problema identităţii, pe care onumeşte „un trend inconştient şi sinucigaş” şi evitând ointrospecţie atentă asupra textului, elogiază actorii pentruperformanţa actoricească dovedită în timpul recitirii textului.Nu înţeleg cum se face că (dacă e aşa cum a spus d. Morar,şi spectacolele lectură sunt un fel de anticameră a scenelornaţionale) aceste întâlniri sunt seduse de farmecul teatralităţiimai mult decât orice spectacol jucat pe o scenă naţională.De ce am senzaţia că la aceste întâlniri uităm de sinceritateşi chiar de profesionalism uneori, în favoarea unor discuţiiamicale între vechi prieteni de breaslă şi a împărtăşiriiamintirilor petrecute împreună?!Cred că spectacolele lectură trebuie luate un pic mai înserios – şi că ele pot reprezenta „spectacole” în sine, eledeţin o regie aparte – specifică spectacolului lectură (care nuvizează tot timpul vocea de pe scaun) şi sunt destul de sinestătătoare pentru a beneficia de o analiză corectă, din punctde vedere dramatic şi dramaturgic (nu doar al contextuluiistoric şi a stilului). Bineînţeles că peisajul pestriţ şi remarcile originale sau chiarcele care ţin de o familiaritate a participanţilor trebuie să fieprezente, ele împodobesc ceea ce numim un spectacollectură... dar nu trebuie să fie confundate cu o părere criticăşi avizată asupra operei în sine.Un ultim aspect demn de remarcat este acela căspectacolele lectură suferă din start de o triere a publicului(un număr mult mai mic decât la scenă), dar deţin uningredient rar întâlnit în structura spectacolelor jucate pescenă: prezenţa criticilor şi posibilitatea de dialog între toatepărţile implicate în producerea spectacolului şi în vizionarealui. Este poate singurul loc din festival, în care publicul poateintra în contact direct cu profesioniştii scenei, pornind de laaceeaşi premisă: spectacolul lectură. Haideţi să apreciemaşa cum se cuvine aceste întâlniri şi să construim împreunăîn Sibiu, o tradiţie a dialogului şi a sincerităţii.

Alexandra Pâzgu

nr.1: Ghepardulde Felix Mitterer

Conferinţa extraordinară susţinută deEugenio Barba, duminică, 30 mai, laCentrul Cultural Habitus, ne-a prilejuitîntâlnirea cu unul dintre cei mai apreciaţiregizori de teatru, care a oferit celorprezenţi o imagine asupra experienţelorbiografice şi artistice ce i-au marcatcariera, prin apelul la trei parabole. Într-una dintre parabole, un bătrân sehotărăşte să-şi construiască o lume înjurul unei bărci, în mijlocul unui râu undevâsleşte mereu contra curentului. Estevizitat acolo doar de fiul său, care, dincând în când îi duce mâncare. Cândbătrânul moare, fiul preia locul tatălui.

Acestă scurtă naraţiune a constituitpunctul de plecare pentru o discuţie petema moştenirii şi tradiţiei pe care unartist îşi construieşte opera. E. Barbaarată că deşi şi-a pierdut tatăl biologic lao vârstă fragedă, el a fost mereuinfluenţat de acesta, pentru că „fiecaredintre noi poartă în interiorul său morţicare nu mor niciodată“. Odată ajuns lavârsta maturităţii, ca emigrant italian inDanemarca, el a fost adoptat de o altă

familie, cea a teatrului. E Barba consideră că are un frate mai mare, pe JerzyGrotowski şi bunici, ca Artaud şi Stanislavskie neapărat a fi marcat de Caragiale. Tueşti tradiţia vie şi alegi cărei genealogii aparţii. Genealogia nu e naţională, nu arefrontiere.“ Conform acestei viziuni, trebuie mereu să cauţi o persoană pe care să testraduieşti să nu o dezamăgeşti, o mamă, o prietenă, un prieten, (cum e în cazul săuGrotowski), pentru care să oferi excelenţă: „Să nu crezi că ceea ce faci nu afectezădestinul cuiva. Întotdeauna va fi un spectator pentru care un lucru capătă odimensiune deosebită. “

Regizorul italian este de părere că omul de teatru trebuie să fie un „spostato“, adicăun om „derajat“, considetat puţin nebun de către ceilalţi, pentru că sparge tradiţia şiare curajul să lupte contra curentului, să se revolte, cum face bătrânul din parabolă.În viziunea sa, există o diferenţă între sfidare şi revoltă.

continuare în pagina 3

START LA SPECTACOLE LECTURĂ:

Conferinţa specială Eugenio Barba,fixată în a treia zi a FestivaluluiInternaţional de Teatru de la Sibiu, areuşit să umple, în doar câteva minute,interiorul Centrului Cultural Habitus, aflatla subsolul Bisericii Catolice. O întâlniremoderată de George Banu în prezenţaatentă – �i, aş spune, întru mareaîncantare – a lui Constantin Chiriac,directorul Teatrului Naţional „RaduStanca”.

Autor şi regizor Italian, fondator alteatrului Odin şi al Şcolii Internaţionalede Teatru din Danemarca. Aceasta ar fidefiniţia oficială şi mult prea săracăpentru, mai degrabă, dialogul purtat deEugenio Barba cu publicul său. Pentrucă Eugenio Barba nu ne vorbeşte deconcepte, ci de experienţa directă,nemijlocită, greu de cuprins înlăuntrulcărţilor.

Barba deschide conferinţa de la Sibiumărturisind: „Mi-am pierdut tatăl încă decând eram foarte mic”, completând apoi„eu fac teatru pentru mine. Pentru că euam nevoie de teatru.” Aceste douăafirmaţii, dar şi multe din cele care auurmat, situează prezenţa lui EugenioBarba în cadrul actual – cel alFestivalului Internaţional de Teatru de laSibiu –, într-o matcă cu totul diferită, cutotul aparte. Am văzut dragoste şideterminare, am văzut umor şiumanitate. Precum cei trei actori dinAyacucho, oraşul din Anzii Peruvieni auspus „pentru că şi aici trebuie să poatăexista un teatru normal.”, despre care,de asemenea, s-a discutat, Barba nespune: „pentru că trebuie, pentru că netrebuie”.

În condiţiiledate, aş vorbidespre teatrulOdin ca despre unteatru empiric,pentru caree x p e r i e n ţ asenzorială eprimordială. Iarfaptul că s-aconstituit ca un teatru al căutărilor, unteatru convins că nu a aflat încăRăspunsul, nu poate fi decât un semn alînţelepciunii. De un astfel de teatru avemnevoie, spune Barba, adăugând „Un omcare doreşte să facă un teatru nou esteun om care nu a învăţat nimic despreteatru.”

Deloc mai prejos, întrebările venite dinpartea celor prezenţi au avut darul nunumai de a completa o astfel de discuţie,ci şi de a da, poate, cel mai frumosindiciu despre ceea ce este EugenioBarba în ochii săi. Întrebat fiind: „Cevârstă credeţi că aveţi, domnule EugenioBarba?” s-a răspuns: „Uneori cred că nicinu m-am născut încă şi că sunt înpântecul mamei mele. Alteori cred că am150 de ani.”

Mai multe despre „teatrul ca insulă”,ca spaţiu privilegiat într-o mare infinită devaluri, despre dorinţa pentru teatru, darşi despre parcursul Teatrului Odin, mariinventatori ai teatrului ca Grotowski sauStanislavski pe care Eugenio Barba îinumeşte cu mândrie bunici ai săi, încartea Teatru: singurătate, meşteşug,revoltă, publicată la editura Nemira.

Cristian Opriş

Eugenio Barba – omul nenăscut

Eugenio Barba sau despre excelenţă în teatru

Centrul Habitus oferăpublicului interesat deimagine şansa să viziteze,pe perioada festivalului,expoziţia de fotografie aMihaelei Marin, venită dinBucureşti cu un bogatportofoliu de imagini dinspectacolele FITS din ediţiade anul trecut dar şi albumede fotografie din reprezentaţii precum Faust(Sibiu), şi Portretul lui Dorian Grey şi HamletMachine jucate anii trecuţi la teatrul Odeon dincapitală.Fotografia Mihaelei Marin suscită ochiul prin artade-al conduce spre punctul de foc al dramaticului,printr-o regie a luminii aşa cum se întamplă întablourile lui Rembrandt. Modul personajelor de-ase desprinde cu dezinvoltură de fundalul aparentvid, de spaţiul „nelocuit” care aşteaptă, înpermanenţă, să fie umplut cu corpurile loragonizante, ghidează privitorul într-un muzeu deipostaze. Siluetele enigmatice, expresiile morţilor viisunt acoperite cu fineţe de voaluri de lumină ce leîmbracă chipurile răsărite din obscur, căzute fiepradă opulenţei (Portretul lui Dorian Grey), fieispitelor intelectuale (Faust). Autorul surprindegrimasele în zona lor fierbinte, acolo unde se poateîmplini esteticul, unde are loc conflictul real,singurul prin care se poate emana fiorul dramatic.Corpurile fugitive, vectori ai mişcării scenice, suntrepartizate creativ în compoziţiile picturale. Alteori,imaginile fotografei sunt motive de contemplare aunor statui preţioase cu priviri neclintite dar cunăzuinţe înăbuşite, uşor de descoperit. Chiar dacăspectacolul s-a încheiat, rolul actorului rămâne săfie definit de acea paletă de stări capturate în fumulcare învăluie scena şi care mai apoi o eliberează cudelicateţe de misterul teatrului. Dialogurile vizualecu publicul, decuplarea spontană, exasperareatradusă în carnal sau exaltarea fiinţei, sunt toateafişate printr-un arsenal cromatic bine dozat, vădindtotodată dialectica interpretării.Fotografiile Mihaelei Marin urlă mut lecţii deimagine, oferă studii pentru gestica şi mimicaperformativă, rămânând o bună sursă dedocumentare şi un izvor de inspiraţie pentru ceilalţicreatori de imagine.

Vlad Dumitrescu-Petrică

Prima dintre elepresupune o atitudinefilosifică iar a doua,pentru care el pledează,o atitudine estetică. Totce contează este să ai un„savoir faire“, să înveţifăcând. „Tot ce ştiu e dela actorii mei, care erauamatori când am început,şi care m-au învăţat să

învăţ de la propriul corp. Revolta este când îţidai seama că eşti prizonierul unor scheme şitrebuie să uiţi ce ai învăţat. E revolta contrapropriei tendinţe de compromis.“ EugenioBarba polemizează cu teatrul tradiţional,bazat pe o dramaturgie narativă şi pledeazăpentru un teatru ce se apropie de dans princapacitatea de abstactizare şi de creare aemoţiei.

Ilustativă pentru „lupra contra ideilorcomune“ este şi parabola ţăranului, care,

plantând fasole, aştepta să culeagă iepurisau lei. Morala extrasă de către EugenioBarba este că „o acţiune antisocială (n.n.cum a fost cea a lui Odin Teatre care,conform declaraţiilor regizorului, a avut multde luptat, la început, împotriva prejudecăţilor,cu atât mai mult cu cât a fost întemeiat de unemigrant) se construieşte în timp [...] Dacărezişti 46 de ani , oamenii vor vedea lei careies din munca ta. “

A treia parabolă povestită publicului cuprilejul conferintei este cea a trei cavalericare se află pe un munte. Oamenii care îivad din depărtare sunt fascinaţi şi încearcăfiecare să explice prezenţa acestora. Uniispun că sunt nişte bandiţi, alţii că ar ficălugări ce se roagă pe cai, alţii că suntaristocraţi aflaţi la un picnic. Eugenio Barbaa arătat că asemenea celor trei cavaleri,undeva pe munte se află şi Odin Teatre. Celmai important este că reprezintă o prezenţăîntr-un teritoriu departe de drumul comun şioamenii sunt fascinaţi.

Anda Ionaş

continuare din pagina 2

3

Imageria de spectacol - Mihaela MarinOliver Bray ne propune

o viziune regizorală nouă:teatrul de la tribună.Subiectele în jurul cărorase configurează acţiuneasunt naivitatea britanică,ori chiar Cehov, ascunsesub pseudonimul Villa.Spectacolul cuprinde oserie de genuri teatrale:one man show, spectacol

lectură, spectacol interactiv.Urcând spre Biserica din Cetatea

Cisnădioara, mă pregăteam să vizionez unspectacol care are la bază povestea tragică aunei familii din Rusia. Escaladând printrepicuri de ploaie şi copaci, scăpată deaglomeraţia citadină şi inspirând aer pur, m-am aşezat pe un scaun din primul rând şiaşteptam să înceapă spectacolul. Decorul afost unul elementar iar cadrul primitor, amfost întâmpinată cu Here I go again melodiea trupei Casting Crowns. În spaţiul de joc aapărut un actor de comedie care relaţiona cupublicul. Ne-a asigurat pe toţi că ceea cevom vedea este teatru, nimic nu va fiimprovizat şi că toate mişcările şi textele suntînvăţate pe dinafară şi repetate la nesfârşit,încât, dacă vom vedea spectacolul pestedouă săptămâni va fi exact la fel. Pe urmă,ne-a garantat că ceea ce se întâmpla eradoar fructul imaginaţiei noastre, că noi defapt nu ne aflam acolo şi că nu va urma cael să joace vreun spectacol.

Simpaticul artist a distrat audienţa prinreplicile pline de umor, prin întrebări de genul„De ce nu v-aţi dus la Faust?” (spectacol cucare s-a suprapus), a avut câteva încercăride a vorbi româneşte şi chiar de a citi din ziar.La un moment dat, a introdus în scenă treispectatori (o fată şi doi băieţi) pe care i-aaşezat pe trei scaune iar el, de la tribună,citea dialogul dintre soţ şi soţie. Astfel, ainventat o familie care urma să aibă opoveste. Prin inflexiunile vocale, prinmişcarea corporală şi prin expresivitateaextraordinară a mimicii, a reuşit săîntruchipeze patru personaje distincte şi săsmulgă simpatia publicului. Deodată fata depe scaun a fost condusă în sală, iar eu amfost invitată în locul ei, în spaţiul de joc.Cuprinsă de emoţii, încercam să măconcentrez asupra textului (având în vederecă era în limba engleză). Dialogul dintre soţşi soţie a fost unul contradictoriu şi funcţionaastfel: cu bagheta magică pe care OliverBray o avea în mână ne dădea câte unimpuls, iar noi trebuia să ne ridicăm înpicioare când ne mai atingea o dată cuinstrumentul, trebuia să ne aşezăm.

Uneori, firul poveştii era interupt, actoruldivaga de la subiect pentru a comunica cuspectatorii din sală, care exprimau oprofundă admiraţie prin ropote de aplauze şihohote de râs. Finalul a fost incitant, cei doisoţi şi copilul (adică eu şi cei dou băieţi) s-auregăsit şi s-au îmbrăţisat sub ploaia deconfetti iar Oliver Bray a fost aclamat şiîncununat de public.

Carmen Stroia

Villa

TEATR WIERSZALIN (POL)DUMNEZEUL NIJINSKY

Teatrul Naţional „Radu Stanca”, ora 19.00de Piotr Tomaszuk

Regia: Piotr TomaszukScenografia: Eva Farkasova & Jano Zavarski

Muzica: Piotr NazarukCu: Rafał Gąsowski, Katarzyna Siergiej, Pavel

Kryksunou, Ewa Gajewska, Dariusz Matys

„Diaghilev este mort”... – acestea sunt primele cuvinterostite în „Dumnezeul Nijinsky”. La capela părăsită aazilului de nebuni din Kreutzlingen începe neobişnuitapanichida. Vaclav Nijinsky face o slujbă de pomenirepentru impresarul şi iubitul lui. I s-a spus căproducătorul Baletului Rusesc Serghei Diaghilevtocmai a murit în Veneţia. Odată, Nijinsky i-a promis:„Serghei, voi dansa pe mormântul tău”. Acumdansează şi îi binecuvântează pe credincioşii săi, ungrup de pacienţi din Kreutzlingen care iau parte alăturide el la acest ritual uluitor. În timpul acestei slujbe, Nijinsky dansează câtevadintre partiturile sale din baletele „Petruşca”, „Afternoonof a Faun” şi „Sărbătoarea primăverii”. Este ultimul săurol şi ultima spovedanie – alunecă în nebunie. În acestact de sinceritate totală şi pocăinţă vedem un şaman şiun preot, un om capabil de a-şi crea propria crucificaresalvatoare.Piesa are la bază „Jurnalul” lui Nijinsky, scris în cele treisăptămâni pe care le-a petrecut în Elveţia înainte de afi internat într-un sanatoriu. „Dumnezeul Nijinsky” nu văva lasa indiferenţi – aceasta este o poveste prezentatăîn manieră originală ce are ca subiect un dansatorexcepţional, dar tragic.

5JUDECATA POVEŞTILORSAU CINE ARE DREPTATE

un spectacolinteractiv pentru copii

de Marian Rălea,realizat cu studenţii

secţiei de Actorie dincadrul Universităţii

„Lucian Blaga” Sibiu

Parcul Sub Arini, ora 11.00

Anul acesta Magicianul Poveştilor îi invită pecopii să-i vină în ajutor. O scrisoare primită dinlumea poveştilor ne avertizează că personajelenu mai vor să fie ce sunt. Ea este semnată defoarte multe personaje, iar ca un exemplu, înscrisoare există dorinţa lupului de a nu mai fipersonaj rău. Magicianul a analizat „necazul personajelor” şis-a gândit că pe bună dreptate nici căpriţa nueste atât de bună pe cât pare. Poate căCenuşăreasa şi-a pierdut intenţionat pantofiorulşi că există posibilitatea ca zâna să fi greşitcând l-a transformat pe pinochio din păpuşă înom, căci dacă avea nasul din lemn nu mai erarăcit niciodată.Cei mici sunt invitaţi să urce pe scenă, sădevină personaje şi astfel s[ afle căt de rele saucât de bune sunt ele. Buna poveştilor îi vaapăra pe cei buni, iar magicianul pe cei răi.Publicul va decide cine are dreptate. Dacă vă place ideea noastră, vă invităm laJUDECATA POVEŞTILOR!

COMPAGNIE DE LA GARE (FRA)ORAŞUL CU UN SIGUR

LOCUITOR

Teatrul Gong, ora 17.00

de Matei VişniecRegia: Mustapha Aouar

În primul rand esteO colecţie de poezii noi, de poezii amuzante şisensibile despre tinereţe, de poezii precum scriaînainte de teatrul de azi. Între-adevăr, Vişnieceste cel mai jucat autor român în Franţa.Normal, se poate spune, locuieşte acolo de-atâtde mult timp, încât aproape că a devenitfrancez. Odată cu el, limba migrează şi franceziila fel. Modalităţile lui de lucru sunt la fel deabsurde precum teatrul care îi place atât demult, absurde şi suprarealiste precum scrisul luişi totuşi, atât de simple, oneste şi sensibileprecum poezia lui care poate impresiona peoricine.

Şi aziCânt poezia lui ca pe un dar şi v-o ofer vouă cape o glazură pe tortul de aniversare al lui Matei.Preiau muzica din cuvintele sale şi v-o dauvouă, împreună cu muzicienii ce măacompaniază.

Casa de Cultură a Sindicatelor, oea 21.00

de Rami Be'erCoregrafia: Rami Be'er

Text "Woyzeck" (fragment), Georg BüchnerPovestitor: Leah Koening

Sound Design: Alex ClaudeLighting Design: Rami Be'er, Yossi Revach

Costumele: Maor Tzabar

Aţi avut vreodată sentimentul de a fi pierdutnoţiunea timpului când aţi ajuns într-un anumitloc?În felul lui unic şi fascinant, Rami Ba’er ne invităsă facem o călătorie într-o legendă.O legendă despre voi?... O legendă desprenoi?... Un mit despre ea?...Această legendă întoarsă pe toate părţile

încearcă să deschidă o fereastră spre ceea cee ascuns şi acoperit.

Cu sprijinul Ministerului Afacerilor Externe din Israel

APROAPE DE SOARE

În cea de-a XV-a ediţie a FITS-ului, derulată subgenericul Energii, Ministerul Culturii şi Cultelorbagă 2,1 milioane de lei şi bine face, căci, princifrele implicate – număr de evenimente, locaţii,invitaţii şi spectatori – manifestarea devine ce-ade-a treia din lume ca dimensiune. Astfel, Sibiul seremarcă serios, spre deosebire de capitală care,

în acelaşi an, intră în CarteaRecordurilor pentru fabri -carea celui mai mare cîrnat dinlume, de 2.250 de metri. Deasemenea,pe lîngă Deborah Shaw, directorul artistical Royal Shakespeare Company, FITS aduce înpremieră la Sibiu kabuki japonez pe bune.

Plimbăreţi cum ne ştiţi, am dat o raită pestrăzi, să legăm prietenii noi cu oamenii

veniţi la FITS. Nu am reuşit să facem schimbde id-uri de mess cu nimeni, însă ne-am datseama că nu sîntem singurii care nu sîntemdin Sibiu.

De obicei vin la festival, dar nu ştiu dacă o să fieceva deosebit anul ăsta. Cred că o să fie cevade genul la fel.

Marian, Sibiu

Reprezentaţiile de pe stradă sînt din ce în cemai interesante. Se pare că anul ăsta este cevadeosebit. Nu mă deranjează că ni se taie salari-ile, pentru că oricum, ceea ce este aici, estegratis. Nu ştiu pe ei cît îi costă, cîţi bani alocăprimăria pentru aşa ceva.

Cosmin, Sibiu

Nu ştiam de festival. Eram în trecere pe aici, ne-aplăcut ce am văzut şi acum ne mai plimbăm unpic, să vedem ce se întîmplă. Mi-e să nu în -ceapă ploaia.

Constanţa, Sibiu

Sînt din Germania şi, în fiecare an, de ziua so -ţiei mele venim în România, la rudele ei. De obiceivizităm mînăstirile din Moldova, Sighişoara şicetăţile săseşti de prin jur, dar anul acesta amhotărît să rămînem în Sibiu. Încercăm să nehotărîm la ce spectacol să mergem după cemîncăm o îngheţată.

Henry, Germania

Aţi văzut ce e cu greva asta? Vă spun eu că nue de bine. Noi, aici, la Sibiu, trăim încă bine, darce e în ţară... Numai nenorociri. Noi mai avemspectacolele astea, să ne mai clătim ochii dupăserviciu.

Nelu, Sibiu

Am fost aseară la spectacolul lui Dan Puric.Foarte frumos, duduie. Aşa ceva... Cum să vă ziceu? E o vorbă în popor: „Ce n-a văzut Parisul”.Bine, putem să adaptăm şi să spunem „Cum n-avăzut Sibiul”, doar că Sibiul a mai văzut. Chiarşi mai frumos de atît.

Constantin, Sibiu

Cum să nu mergem la festival? Mergem, darmai mult la spectacolele de aici, din centru, căsînt gratis. Nu sînt banii de mai mult pentru asta.E o perioadă grea, din care sperăm să ieşim cubine. Mai ales noi, pensionarii. Nimeni nu neajută. Toţi se uită cum să ne fure, să ne dea încap.

Decebal, Sibiu

Mîine este un spectacol de flamenco, la care voimerge cu colegele mele de muncă, după pro-gram. Sper să fie frumos şi să nu plouă, ca săne putem bucura de spectacol.

Liliana, Sibiu

Strada vorbeşte,noi o ascultăm

7

Azi: ediția din 2008.Mîine: cine știe?

Remember FITS

Marian şi tatuajele lui, gen.

FITS 2010. Questions by Academia Caţavencu

8

Am stat de vorbă cu Eytan Pe’er, managerultrupei de dans contemporan Kibbutz Con -temporary Dance Company, care aduce laSibiu spectacolul Aide Memoire. KCDC sînt dinIsrael şi fac spectacole de vreo 40 de ani prinEuropa, America de Nord şi Sud, Asia sau Aus-tralia, iar în timpul liber se strîng în chibuţul lorşi fac ce ştiu ei mai bine – dansează. Ni s-apărut un pretext bun pentru un interviu.

Reporter: Cîţi oameni sînt în compania dedans?Eytan Pe’er: KCDC are 32 de dansatori. Com-pania 1 are 16 dansatori şi Compania 2 areîntre 14 şi 16 dansatori. Compania 1 per-fomează în afara Israelului, iar Compania 2perfomează în Israel în principal pentru familiişi copii. Aici suntem cu Compania 1.

Rep: Care credeţi că sînt caracteristicile dan-sului evreiesc? Ce îl face diferit faţă de altedansuri culturale?E.P.: N-aş spune spectacolului şi muncii noas -tre dans evreiesc. Cu siguranţă nu.

Rep: Are influenţe evreieşti sau este doar danscontemporan?E.P.: Dacă sînt influenţe, le-aş descrie ca fiindinfluenţe rare, mai puţin influenţe evreieşti,deoarece tradiţia evreiască merge mai mult în-spre un dans etnic în timp ce piesele şi muncanoastră nu se ocupă cu etnicul. Ele se ocupămai mult cu dansul contemporan care mergedincolo de etnic. Merge mai mult înspre o limbăinternaţională, ceva ce poţi descrie aproape înfiecare oraş din lume vezi piesa. Atunci într-adevăr poţi să spui că e o limbă internaţională.

Rep: Care sînt sursele voastre de inspiraţie?E.P.: Sursele noastre de inspiraţie vin de la lu-mină, de la design scenic, de la mişcare pură.Evident, coregraful nostru se inspiră din prob-leme israeliene, dar şi din probleme glo bale,cum ar fi mediul înconjurător, pacea, aproapeorice îi influenţează munca.

Rep: Cît de mult se antrenează dansatorii?Este un antrenament zilnic? Cît timp durează

să ajungi la un asemenea nivel profesionist?E.P.: Voi combina două răspunsuri la aceastăîntrebare. Depinde de structura companiei.Aceasta este o companie unică, deoarece noilucrăm într-un sat. Nu cred că nici o altă ţarăsau companie lucrează într-un sat, mai alesun sat care e un chibuţ. Noi avem un sat dedans internaţional şi toţi dansatorii noştri,nu doar cei profesio nişti, ci şi cei care nusunt profesionişti studiază acolo, cusperanţa că într-o zi vor face parte din

Eytan Pe’er: „Coregraful nostru se inspirădin probleme israeliene, dar şi din probleme globale”

Leonce şi Lena, în regia lui Horaţiu Mălăiele, un spectacol chiar mai actual decît pare, dincare rezultă că e greu să faci afaceri de succes cînd n-ai materie primă, întrucît nimeninu o mai produce.

Concertul trupei Cargo de la FITS 2010 a demonstrat, dacă mai eracazul, că, indiferent de criza prozodică prin care trecem, ploaia detaxe e mai actuală ca oricînd.

Şi-acum împreună,ca-n vremurile bune:

“Poate dacă ploaia s-ar opri, /Iar guvernul n-o s-o dea în stra -

chini / Înc-o săptă mîn-aş vieţui. /Concediat sînt, Doamne, iar, / Stauîn cîrciumă şi îmi înec dosarul /Beau şi mă îmbăt pînă la zi. /

Plouă încet, buget, / Plouăşi-mi e dor de job-ul

meu dîntîi.”

N umai plînge,

dragă, ştiu că nu ece te aşteptai. E un

trandafir mic, de la re -buturi, dar trebuie să pri -veşti în perspectivă. Refuzsă cred că florăria noastră vada faliment. Pînă săptă mînaviitoare vindem ghive cele depe balcon. Iar apoi ne rugămsă nu mai moară nimenipînă-n 2014, cînd vomputea rentabiliza din

nou coroanelemortuare.

compania noastră. De ase menea, avem ungrup internaţional de 25 de dansatori din toatălumea care vin să studieze pentru cinci luni şidoi dintre ei deja fac parte din cea de-a douacompanie. Avem o înlănţuire de stagii pregă -titoare, artiştii tre cînd de la un stagiu la altul.

Rep: Desigur, aveţi 40 de ani de istorie. Nu măaştept să fie aceiaşi dansatori care erau acum40 de ani. E.P.: Ai dreptate, dar aceasta este prima partea răspunsului. În al doilea rînd, companiilenoastre, Compania 1 şi Compania 2, au orutină zilnică ce le face să fie profesioniste. Seîncepe cu o lecţie zilnică, formată din cursuride balet clasic. Avem profesori de balet clasiccare vin să fie găzduiţi în companie pentru olună, din toată lumea, nu doar din Israel. Amavut unii din Olanda, Germania şi din USA. Eivin pentru o lună şi învaţă companiile balet cla-sic într-un program zilnic. După ce ter mină,încep repetiţiile pentru spectacolele din re -pertoriul companiei, care sunt con temporane,nu clasice. Baza clasică este necesară şifiecare dansator din companie trebuie să aibăo bază clasică. Acesta este al doilea stagiu. Eifac repertoriile, antrenamentele şi uneori, lasfîrşitul zilei fac o repetiţie pentru una dintrepiese, deoarece compania are în jur de optpiese pe an pe care le perfomează în Israel şiîn afara Israelului, acesta fiind motivul pentrucare repetă piesele zilnic. Aş spune că, dupăopt ore de repetiţii pe zi, devii profesionist, fie căvrei fie că nu vrei. Dansatorii noştri sunt dan satoriprofesionişti. Ei vin din toată lumea.

Rep: Cum e viaţa pentru un dansator închibuţ? Bănuiesc că sînt mulţi dansatori

acolo şi întregul sat e mult mai animat decîtalte sate. Dansatorii şi dansul reprezintă o

parte importantă a comunităţii? Îmi imaginezun fel de musical acolo, pentru că toată lumea

dansează. Probabil că exagerez.E.P.: Ai dreptate într-un fel. Chiar dacă avemun chibuţ şi o parte a acestui chibuţ este satulde dans, totuşi, satul de dans este foarte im-plicat în viaţa chibuţului. De asemenea şi faptulcă sînt atît de mulţi dansatori care locuiescacolo, în jur de 100, face chibuţul să aratediferit de altele. Şi dacă mă întrebi care estediferenţa, pot să îţi spun atît: este o diferenţămare între un dansator care a trăit în Tel Avivsau în orice alt oraş mare, care vine şi pleacăde la muncă la program fix şi unul de aici. Aicie diferit. Ei trăiesc împreună şi pot repetaseara, noaptea şi cînd vor ei. Dan satorii noştricrează. Au activitatea lor proprie în studioulnostru şi totul pare animat 24 de ore pe zi.Avem 10 studiouri şi tot timpul este acolocineva, creînd ceva. Există o atmosferă a dan-sului. Noi lucrăm departe, în nord, şi avem ocomunitate de dansatori care real mente suntprezenţi acolo tot timpul.

Rep: Este pentru prima dată cînd sînteţi înRomânia cu trupa?E.P.: Nu, în Sibiu e a doua oară. Am venit şiacum doi ani. Am avut mare succes în acestteatru. Jucam Ekodoom, aceeaşi piesă des precare ţi-am spus, de succes. Sibiul a fost Capi-tală Culturală Europeană acum cîţiva ani şi amvenit pentru acest festival şi în România, jucîndde multe ori, în Bucureşti şi în alte locuri.

Rep: Cum vi se pare România?E.P: România a fost printre primele ţări din Eu-ropa de Est care a profitat de şansa de a sedezvolta într-un mod cultural uimitor. Dupăregimul comunist, acest lucru s-a schimbat re-marcabil şi activitatea culturală din aceastăţară e mai mult decît neobişnuită. Spre exemplu, în acest festival sînt atîtea lu-cruri care se întîmplă în acelaşi timp, de nici nule poţi vedea pe toate, dar citeşti despre ele.

Şi faptul că România susţine toate acesteaeste unic şi un compliment pentru ţară. E ca şicum ţara umple golul lăsat de tot ce s-a pierdutîn perioada comunistă, într-un fel, conducîndEuropa de Est din punct de vedere cultural. Celpuţin asta simt eu. Vezi că România are festi-valuri şi evenimente, chea mă companii dintoată lumea şi de asemenea sînt companiiromâneşti bune pe perioada festivalului, nudoar aduceţi companii din toată lumea. Deasemenea toată activitatea voastră se des-făşoară aici, ceea ce e un lucru nu numai unic,dar şi de respectat.

Rep: Ce v-a plăcut în Sibiu? Aţi fost la unrestaurant anume? Aţi găsit un loc interesantîn care să mîncaţi? E.P.: Deoarece e a două oară cînd vin în Sibiu,deja am restaurante care îmi plac. De aseme-nea Mall-ul, Piaţa Mare.

Rep: Cum credeţi că vă afectează criza do -meniul? Credeţi că artiştii sînt plătiţi mai puţinsau sunt mai puţin căutaţi decît înainte? E.P.: Voi fi sincer şi îţi voi spune următoarelelucruri. Spre surprinderea noastră, acest val alcrizei economice nu ne-a afectat atat de mult.Desigur, sîntem influenţaţi de asta şi sîntemfoarte precauţi şi nu facem lucrurile înainte dea ne gîndi de zece ori dacă merită să fie făcutedin cauza crizei economice. Este o si tuaţiecare nu ne influenţează prea mult dar, totuşi,putem vedea în activităţile internaţio nale dinEuropa că acest lucru afectează. Spre exem -plu Franţa, Spania, Grecia, Portu galia şi Ir-landa se gîndesc de zece ori înainte de a invitacompanii. Faptul că acest festival continuă caşi în anii trecuţi este uimitor.

Radu Alexandru

9

Moment coregrafic de senzaţie la festival, demonstrînd că lecţiile de danspot deveni lecţii de viaţă, dacă găseşti profesorul potrivit şi conjuctura eco-nomică necorespunzătoare.

Viaţa binecuvîntată a lui Bess, o piesă eveniment, despre cît de greu îi este uneifemei să se descurce în ziua de azi dacă nu ştie pe nimeni sau dacă nimeni nu vreas-o ştie bine de tot pe ea.

Poatevă întrebaţi ce

caută în spatele meu undomn dezbrăcat. Să ştiţi că nu

e ceea ce credeţi! Eu am urcat înbiroul dum nealui pentru o angajare.În mijlocul interviului, a vărsat unpachet de biscuiţi pe pantaloni şi azis că trebuie să se schimbe. Ce erasă fac?

I-am zis că ştiu să lucrez pecalculator, dacă e su fi cient

de solid cît să măţină.

Aşa, copii, bravo! Văd că aţi deprinsmişcările. Flexăm genunchii înainte şi înapoi,

mişcăm bazinul, apoi facem cu mîna la domnu’ vameş.Bun, văd că la repetiţii ne descurcăm. Nu ne mai ră mîne

decît să-i convingem pe părinţii voştri că la Rio deJaneiro samba e de 20 de ori mai ieft-

ină ca aici.

Primele trei zile ale festivalului au fost în -cheiate apoteotic cu spectacolele francezilorde la Transe Express. Publicul, numeros, afost în delir. Ce îi face atît de speciali peTranse Express? Cel mai probabil, ma -caraua pe care o folosesc în show.

I-am remarcat încă din prima zi. Repetau înPiaţa Mare. Iniţial, am crezut că macaraua dinmijlocul pieţei îi incomodează. Seara, misteruls-a elucidat. După ce au dat un tur prin mul -ţime, cîntînd în draci la tobe, s-au înălţat dea-supra publicului cu ajutorul unei macaraleimense. Spectaculos, într-adevăr, pentru că,dacă la tobe pot cînta şi colindătorii români careumblă cu ursul, macarale nu găseşti pe toatedrumurile. Fireşte, nu au macara acasă, ca sărepete dar, dacă mai vin de cîteva ori prinRomânia, sîntem siguri că îşi pot cumpăra unape bucăţi. În fine, ca să nu o mai lungim, l-amluat puţin la întrebări pe Hocine, unul dintremembrii trupei. L-am întrebat de ce au ales săcînte de pe o macara. „La început cîn tam pescenă, dar ne-am dat seama că oamenii careerau aşezaţi în spate nu ne pot vedea. Înschimb, toţi se uitau la focurile de artificii. Ştiicum sînt oamenii. Nişte copii mai mari cărorale plac artificiile. Ne-am zis că putem rivaliza cuele şi ne-am ridicat”. Previzibil, l-am întrebatdacă au rău de înălţime. „Nu este nici o prob-

lemă, doar cîte odată, cînd facem repetiţii, semai întîmplă să ne uităm în jos. Unora li se facerău, dar nu e nimic grav. Nu au fost niciodatăaccidente”. Oricum, în general, nu se omoarăcu repetiţiile în aer, preferîndu-le mai mult pecele la sol, chiar dacă trapezistul lor neamţ nue neapărat de aceeaşi părere. M-am arătat in-teresată de cel mai neobişnuit spectacol al lor,

în Las Vegas. „Am apărut din spatele unui turn,am cîntat, apoi am dispărut. Facem numărulăsta numai atunci cînd avem clădiri foarte înaltela dispoziţie”, mărturiseşte Hocine butonîndu-şitelefonul. Scoate din geantă un caiet cu spec-tacolele lor. Astfel, aflu că trupa s-a format în1982, la iniţiativa lui Brigitte Burdin şi GilesRhode, coregraf şi artist vizual. De atunci pînăîn prezent au cîntat în toate colţurile lumii,adunînd în trupă peste o sută de actori, acro -baţi, dansatori, percuţionişti, cîntăreţi şi teh -nicieni. În urmă cu trei, patru ani, TranseExpress au prestat chiar şi la Bucureşti, undeaveau programat un spectacol şi pentru lunaiulie a acestui an, dar pe care nu îl vor maisusţine. „Probabil din cauza crizei”, adaugăHocine. Îi spun că tema festivalului de anulacesta este Questions şi îl întreb dacă are vreocuriozitate în sensul acesta. „Nu am nici una.Cred că, mai degrabă, oamenii se întreabă cecăutăm noi acolo sus”. Păi, e şi normal să seîntrebe asta pentru că, din ’89 încoace, ne-amsăturat să fim singurii care sînt în aer şi, para-doxal, cu economia la pămînt.

10

În Sibiu, francezii sînt în aer

12

A fost odată...Povestea celor patru actori aicompaniei Trace Theatre parea fi o poveste obişnuită, cuaccente uşor ironice, darbeneficiind de toateelementele unei poveşti: oprinţesă frumoasă ţinutăcaptivă de o vrăjitoare rea,într-un castel de pe vârful

unui munte violet, la poalele căruia există unsat care îşi are eroul său. Aceasta decide sămeargă să o salveze pe prinţesă de vrăjitoareacea rea, cu capa fluturând în urma-i. În drumulsău, eroul întâlneşte obstacole, dar ledepăşeşte; o găseşte pe frumoasa captivă şipornesc împreună pe drumul salvării, darvrăjitoarea cea rea observă dispariţia lor şiîncearcă să îi oprească; eroul se luptă onoapte înrteagă să facă o cărare în pădureaîntunecată pentru el şi prinţesă; spre dimineaţă,când soarele răsare, realizează că se află pemarginea unui abis şi, în ultimul moment,reuşeşte să se oprească, să nu cadă. Îndepărtare, zăreşte marea (pe care nu o maivăzuse până în acel moment) şi rămâne uimitde măreţia ei... însă, în această stare deuimire, nu mai reuşeşte să o salveze peprinţesa care cade în abis.Povestea aparent obişnuită este însă spusăaltfel; şi aceasta face să fie cu totul diferită de opoveste clasică. Personajele din poveste sunt,de fapt, cei patru actori (Craig Pullen, CarlRobinson, Nicki Hobday, Jodean Summer), iarîn spatele acestei poveşti se ascund poveştilelor, vieţile lor, numele lor, dorinţele de a excelaşi a arăta că sunt cei mai buni.Personajele dialoghează cu sala. Actorii au,rând pe rând, momentele lor de glorie. Toţi sedeclară cei mai buni, cei care merită rolulprincipal. De altfel, spectacolul începe prinprezentarea unuia dintre actori, Craig Pullen,care se auto-intitulează actor total: el estescenaristul, scenograful, regizorul, actorul... eleste legătura dintre spectacol şi public; el este„centura de siguranţă” a publicului pe parcursulspectacolului; el este eroul care ar trebui să osalveze pe prinţesă; el începe şi sfârşeştespectacolul.Povestitorul, Carl, încearcă să spună povesteacu ritm, cu intensitate, cu dramatism, însă estetot timpul întrerupt de ceilalţi, de certurilemărunte dintre personaje şi de dorinţele lor dea eclipsa. Totuşi, Carl este creatorul poveştii, întimp ce restul sunt personaje care îşi respectăsau îşi re-creează rolul. Cele două personaje feminine din poveste,Jodean şi Nicki, prinţesa şi vrăjitoarea, aparîmpreună în aproape toate scenele, încercândsă demonstreze, rând pe rând, că fiecare estecea care merită gloria şi care va rămâne pescenă. În încercarea de a-şi atrage laurii,Jodean apare goală în faţa audienţei,înlăturând-o pe Nicki cea stângace în gesturileei de seducătoare; ea îşi asumă actul pe care îltrăieşte şi îşi declamă curajul trăirii propriuluirol, conform propriului crez. Jodean îşidepăşeşte rolul, devenind propriul săuconstruct, fiinţa pe care o urâm pentrutrivialitatea cu care şi-a eliminat adversara, darpe care o înţelegem şi o iubim pentru curajul cucare şi-a asumat acţiunile întreprinse. Jodeandevine fiinţa care stă lângă noi, căreia îi simţimcăldura umană dar pe care nu o vedem.Aşadar, o poveste cu prinţese, cu eroi şivrăjitoare şi, totodată, o poveste despre actoricare devin ceea ce interpretează şi care suntceea ce au devenit.

Gabriela Popa

Însemnările unui nebun s-au „transcris”vizual duminică seara pe scena teatrului Gongcu actorul Samuel Finzi de la DeutschesTheater Berlin. Una dintre cele mai cunoscutenuvele a lui Gogol, în regia Hannei Rudolf, aadunat într-o după masă ploioasă de sfârşit demai, atâţia oameni încât sala teatrului a părutneîncăpătoare. Teatrul german a avutîndeosebi un public cunoscător al limbiigermane, ceea ce a făcut mai lesneinteracţiunea, posibil neplanificată, a acestuiacu actorul. Căci aşa e, în teatru nu se ştieniciodată.

Bezna a fost întreruptă brusc de un fundalsonor antrenant, iar apoi de o lumină albastrăcare cădea pe un scaun ce îşi aşteptamaestrul. Dar acesta nu se mai arătă. Dinpublic se aud aplauze timide care parcă îlcheamă. Din acelaşi loc se aud şoapte. Infiltratprintre spectatori, actorul instigă la rupereatăcerii, iar colegii de scaune s-au lăsat imediatantrenaţi într-un schimb de replici scurte, careau stârnit hazul celor din jur. După scurtaacomodare, Samuel Finzi şi-a ocupat locul înscenă şi în povestea lui Popriscin, un micfuncţionar public, îndrăgostit de fiica şefuluisău. Visele sale sunt însă deşarte, deoareceaceasta nu se poate mărita decât cu un om cuun statut şi funcţie importantă. Dar el nu selasă impresionat de etichete, deoarece ştie că„oamenii nu au creiere. Deşteptăciunea vinecu vântul dinspre Pacific.” Nefericit la serviciuşi încercând să scape de rutina zilnică,Popriscin se refugiază într-o lume a lui, undegăseşte şi soluţia de a fi impreună cu fiicaşefului său. Citind zilnic ziarele, află că Spaniaare nevoie de un rege pe care nu-l găseşte.Fiind convins că nici un om nu ştie defaptpentru ce este menit, aşteaptă şi el ca soartasă-i bată la uşă şi să fie încoronat. Inofensivprin sursa nebuniei sale (dragostea)

personajul lui Gogol te câştigă de partea lui cusimpatia-i caracteristică. Finzi reuşeşte foartebine să scoată la iveală amprenteleemo�ionale din sufletul acestuia şi să leaştearnă curat pe faţa personajului pentru capublicul să „arunce un ochi” înăuntru.

Adina Katona

Însemnărle lui GOGOL despre cum

Dragostea te face nebun

Teatrul nu se învaţă, fieîl purtăm în sânge, fieprezenţa lui invocată prinmultă muncă şi studiu,apare ca o pânză uşoarăde mătase, pe care laînceput nu o simţim darcare ne învăluie atât destrâns, dându-ne osenzaţie atât de plăcută,

încât nu mai vrem şi nu mai putem să evadămvreodată.

Cei patru interpreţi de la Trace Theatre suntîncă la început de drum şi poate încă nu ausimţit delicateţea mătăsii pe corpul obosit demuncă şi căutare, însă, cu siguranţă nu suntdeparte de această senzaţie. Spectacolul Afost odată..., susţinut duminică, la Centrul deCercetări Avansate în Domeniul ArtelorSpectacolului (CAVAS), începând cu oreleşaisprezece, a fost ca o oază de simplitate întumultul spectacular la care am asistat înultimele zile. Fără să se folosească de altemijloace înafara propriului lor corp, tineriimasteranzi de la Leeds MetropolitanUniversity din Marea Britanie ne-audemonstrat că drumul spre adevărul sceniceste uneori mult mai lipsit de complicaţii decâtne închipuim.

Deşi am fost avertizaţi din prima scenă cănu vom înţelege nimic mărturisesc, totuşi, căam încercat să întrezăresc un sens în celepatru situaţii scenice prezentate alternativ şiîntrerupte mereu una de cealaltă.

Ingredientele au fost bine conturate - doi băieţişi două fete care se luptau prin dinferitemijloace să capteze atenţia publicului: lecţii deactorie cu un măr în mână, o poveste cucastele şi eroi care în final se dovedesc a fianti-eroi, o demonstraţie de dans şi psihologiecolectivă, combinată cu un strop de nuditate şio încercare de a atrage atenţia, aparenteşuată, însă, în opinia mea, foarte eficientă.Aşadar, povestea era între noi şi ei, francă şiinteresantă de privit, mai ales conştientizândfaptul că această poveste stă la baza tuturorspectacolelor cu public, iar toate efectele şielementele spectaculoase pe care le vedem încele mai mari capodopere teatrale se reduc laaceastă simplă încercare a actorilor şi aregizorilor de a ne face pe noi, spectatorii, săne placă şi să îi ţinem minte.

Spectacolul l-am perceput ca pe un exerciţiuteatral bine realizat, cu un ritm susţinut, ajutatşi de muzică şi lumini, cu o energie puternică,cu o sinceritate a actorului care presupunemulţi ani de muncă şi cu un mesaj simplu şiclar, ce nu se ascunde în spatele unor mijloacespectaculare puternice.

Plăcerea de a descoperi teatrul în noi şiludicitatea cu care încercăm să îi exploatămtoate resursele au fost prezente pe scenă înacest spectacol şi cred că asta l-a făcutfermecător, întrucât plăcerea descoperirilorera proastpătă şi pură, nealterată de o vastăexperienţă în artele spectacolului.

Doriana Tăut

Exerciţiul teatral „A fost odată...”

„Teatru japonez? Ăştia-s maeştrii ai tragediei” - teorie totalconfirmată, duminică, la Teatrul Naţional Radu Stanca. Odovadă clară că şi cu un decor minimalist, dacă spectacoluleste făcut aşa încât să te „ia cu el”, o va face oricum. Deşi iniţial mi-am spus că nu va surprinde, până în final, amajuns să îl pot numi, fără nicio strângere de inimă, unspectacol al conştiintei, chiar al purităţii, al prezentului, altrecutului care se surpă sub păşi mici, dar curaţi. Scurtele lupte, aproape nişte parodii pentru nişte experţi aiartelor marţiale, stau linie despărţitoare între vis şi trezire,între luciditate şi inconştienţă. Pentru că da, spectacolulcelor de la YAMANOTE JIJOSHA este o reprezentaţie alirealului, care concordă cu realul într-o înglobare perfectfirească. În doar nouăzeci de minute, o demonstraţie areconstrucţiei spiritului, nu atât prin durere, cât prin purăvoinţa, prin conştientizare şi acord. Iar dacă, de foarte multeori, spectacolele ce au nevoie de o traducere se aratăgreoaie, uneori solicitante nu într-un mod atât de plăcut,aici, tocmai lipsa unui spectacol static, face textul să semuleze foarte bine cu ceea ce se poate vedea pe scenă,folosindu-se destul de mult din textul original al lui Sofocle. Câteva pânze albe, câteva reflectoare şi alte câteva luminibalansate calm fac din spectacolul japonezilor o întreagădesfăşurare de forţe. Voci ample, replici declamate, care nuarată nenaturalul, ci, mai aproape,siguranţa şi autocontrolul,şi poate ceea ce surprinde atât de mult, o suită de mişcărilente ce vin cumva în antiteză cu hotărârea din glas, audarul de a plăcea, fără să facă notă discordantă. Microfonul, televizorul, deşi pot apărea stridente,avertizează despre un final întâmpinat cu aplauze prelungi,pentru o recreere a lumii lui Oedip, adus în prezent de cătrefemeile japoneze, într-o contemporaneitate aparentnesigură, dar acceptată pe de-a-ntregul. În final, pe lângă bucuria generate de curajul actorilorjaponezi, nu pot decât să îmi exprim regretul pentru ceimulţi, care nu au reuşit să acest acest spectacol, în cel maiadevărat sens al cuvântului.

Cristian Opriş

Sala Teatrului Gong. Ora 17 şi 5 minute. Luminile s-au stins.Pe scenă este un scaun luminat de un reflector albastru. Înspate, un corp dreptunghic acoperit de o cuvertură neagră.Linişte. A trecut deja un minut şi scena este în continuaregoală. Un spectator, nemulţumit de faptul că nu se întâmplănimic, începe să aplaude şi să şoptească vecinei de lângă el,vecină care încearcă să-l facă să tacă, spre deliciul publiculuicare şi-a dat seama că protagonistul este printre ei (lucrusesizat mai întâi de nevorbitorii de germană, care citesctraducerea replicilor aşa zisului spectator revoltat, proiectatedeasupra scenei). Aşa începe Însemnările unui nebun, unspectacol deopotrivă comic, cât mai ales emoţionant, despreun bărbat îndrăgostit pe ascuns de fiica şefului său şi careajunge la ospiciu după ce citeşte într-un ziar că Spania esteîn căutarea unui nou rege, articol care-i schimbă viaţa,făcându-l să se creadă moştenitor de drept al tronului.Axenty Ivanovich Poprishchin, protagonistul one man show-ului, personificat de Samuel Finzi, a cărui interpretareaminteşte de discursurile lui Dan Puric, îşi „scrie” jurnalultreptat, dispoziţia sa psihică schimbându-se, pe măsură cepovestea se complică şi o dată cu articolul care-l preocupăîntr-un mod patologic. Nebunia personajului apare gradual,de la aranjarea milimetrică a bucăţilor de parchet, care seaflau stivuite sub învelitoarea neagră, pedanterie tipicăalienării, până la dărâmarea despotică a acestora.Spectacolul se termină printr-un clişeu: Axenty, aflat într-unspital de nebuni, pe care-l crede împărăţia sa, zăreşte o uşăprin care iese o luminată strălucitoare, metaforă a izbăvirii,dar alege să o ia în sensul opus acestei uşi, încheind prinprezentarea unui fapt divers, citit în ziare, lucru des întâlnitde-a lungul piesei. La final, actorul a fost răsplătit cu un ropotde aplauze, care l-a făcut să revină de patru ori pe scenăpentru a primi mulţumirea publicului.

Ştefania Dogariu

13

OEDIP REGE sauViaţa e acum!

Însemnările unui nebun,dramatizare de Hanna Rudolph

FAUST„Mi-aş vinde şi sufletul să revăd Faust”,

afirmă Euan Ferguson de la The Observer.The Herald îl caracterizează ca „uluitor şirăvăşitor, acest Faust este un adevăratspectacol”, drept pentru care i-a şi acordatpremiul Herald Angel la FestivalulInternaţional de la Edinburgh, ediţia 2009,pentru cel mai bun spectacol şi pentruinterpretarea Ofeliei Popii în rolulcameleonicului şi seducătorului Mefisto.Montat încă din 2007 la Teatrul Naţional„Radu Stanca” din Sibiu, în cadrulproiectului Capitală Culturală Europeană, cumare succes la public, spectacolul primeşteşi recunoaşterea oficială a breslei, în 2008,la Galele UNITER, câştigând premiile Ceamai bună actriţă în rol principal – OfeliaPopii – şi Cea mai bună scenografie –Helmut Stürmer –, precum şi o nominalizarela categoria Cel mai bun spectacol al anului2007.

Afirmaţii spectaculoase s-au făcut înraport cu Faustul regizorului SilviuPurcărete, foarte multe pe bună dreptate.De la cele referitoare la calitatea imaginii şicalitatea interpretărilor actoriceşti, până lacele ce ţin de cantitate, pentru că aceastămegaproducţie, concepută să suscite înfiecare spectator fascinaţie şi emoţie,înseamnă un spaţiu de joc cu o suprafaţă de1500 m2 şi peste 80 de actori. Însă probabilcel mai important aspect este că oricinepoate empatiza cu elementele acestuispectacol: fie la nivelul epidermic al

vizualităţii – iadul conceput cu imagini de oputernică picturalitate medievală,plasticitatea corpului Ofeliei Popii,costumele Liei Manţoc, răceala şimonumentalitatea spaţiului, dramatismulpictural al fiecărei scene –, fie la nivel ideatic– cavalcada de simboluri înaintează înconştientul şi subconştientul spectatorului,asemeni unui copac care creşte mereu, seramifică şi produce noi sensuri.

Pentru a uşura receptarea, SilviuPurcărete foloseşte traducerea lui ŞtefanAugustin Doinaş, oferindu-ne un Goethereactualizat. În acelaşi timp, îl de-romanticizează pe Faust, acesta fiind maiaproape de persoana reală care a constituitmodelul lui Goethe pentru această dramă,un alchimist cu o moralitate îndoielnică,iubitor de plăceri lumeşti pe nume JohannesFaust, care a trăit între anii 1480 şi 1540,interpretat acum cu măiestrie de actorul IlieGheorghe. Alături de acesta, Mefisto estediavolul cu feţe multiple, el le ştie pe toatepentru că le-a văzut pe toate. Deschidereaemoţională a Ofeliei Popii şi corpul săudispus să se schimbe mereu îi permit săofere publicului un diavol androgin,înţelegător şi ironic, pervers şi pe alocurivulnerabil, vrăjit de vocile îngerilor care vinsă-l ia pe Faust cu ei. Astfel, pentru că Faustpleacă dintre noi fără prea mult aplomb, fărădeclaraţii sfâşietoare, râmânem cu Mefisto,abătut şi melancolic, într-o lume ce odatăardea, iar acum rămâne tăcută.

Ioana Mălău

Eugenio Barba or about excellence in theatre

The extraordinary conference held byEugenio Barba on Sunday, May, 30th, at theHabitus Cultural Center, has given theopportunity of meeting one of the mostappreciated theatre directors, who providedthe audience with an image uponbiographical and artistic experiences whichhave marked his career, through the agencyof three parables. In one of the parables, anold man decides to create a world around aboat, in the middle of a river where hepaddles continuously against the current.He is only visited by his son, who,occasionally, brings him food. When the oldman dies, his son takes his place.

This short story was the starting point fora discussion about inheritance and tradition,on which an artist’s work is based. EugenioBarba points out that, although having losthis father at an early age, he was constantlyinfluenced by him, as “each one of us bearsinside them the dead that never die”. Oncehe reached adulthood, as an emigrant inDenmark, he was adopted by anotherfamily, that of theatre. Eugenio Barbaconsiders Jerzy Grotowski his older brother,and Artaud and Stanislavski hisgrandparents: “Tradition is not somethingwe receive automatically. Being a Romaniandoes not mean you are marked byCaragiale, by all means. You are livingtradition yourself, and able to choose thegenealogy you belong to. Genealogy is notnational; it has no frontiers”. According tothis vision, people should always find aperson whom try not to disappoint, amother, a friend, (Grotowski, in the case ofBarba), somebody to offer excellency to:“Do not think that whatever you do does notaffect someone else’s destiny. There willalways be a spectator to whom a certainthing gets remarkable dimensions.”

The Italian director believes the artistshould be a “spostato”, that is a littledisturbed, considered to be a little mad, forbreaking away with tradition and having the

courage to swim against the current, torevolt, just like the old man in the parabledoes. In his opinion, there is a differencebetween defiance and revolt. The firstimplies a philosophical attitude, while thelatter, the one he pleads for, an aestheticalone. Having your own “savoire faire”, learnby doing things is all that matters. “All I knowcomes from my actors, who were amateurswhen we began, and who taught me how tolearn from my own body. Revolt occurswhen you realize you are trapped insidesome patterns and you have to forgeteverything you have learned. It’s the revoltagainst your own tendency to compromise.”Eugenio Barba argues traditional theatre,based on a narrative drama, and pleads fora type of theatre that nears dance, throughits capacity of becoming abstract andcreating emotion.

The parable of the peasant who plantsbeans and expects to gather rabbits or lei(meaning both “lions” and refering to thenational currency of Romania). The moral,as Eugenio Barba points out, is that “an anti-social action (like the one of Odin Teatre,which, according to the director’sstatements, had to struggle a lot at thebeginning, especially as it was set up by anemigrant) is built in time [...] If you withstandfor 46 years, people will see the lei comingout of your work.”

The third parable told to the audienceduring the conference is that of threeknights on a mountain. People who seethem form a distance are fascinated and tryto explain them. Some say they are bandits,others they are monks, others they arearistocrats on a picnic. Eugenio Barba haspointed out that Odin Teatre lies somewhereon a mountain, like the three knights. Themost important fact is that they are apresence in a territory far from the usualway and that people are fascinated.

Anda Ionaştranslated by Oană Camelia

14

• CENTRUL CULTURAL HABITUS (Biserica Romano-Catolică – intrare dinPiaţa Mică)

10:00 – Conferinţă de presă FITS - moderator Octavian Saiu11:00 – Lansare de carte:

1. MIHAI MĂNIUŢIU. SPAŢIUL CAMELEONIC de Cristina Modreanu - EdituraBybliotek, 20102. NOAPTEA WALPURGIEI SAU PAŞII COMANDORULUI de VenediktErofeev, traducerea Maşa Dinescu - Facultatea de Teatru şi Televiziune Cluj /Casa Cărţii de Ştiinţă, 20093. DISCURSUL MEMORIEI ÎN TEATRUL ROMÂNESC DE DUPĂ 1989Cipriana Petre - Facultatea de Teatru şi Televiziune Cluj / Casa Cărţii de Ştiinţă,20104. CERCUL DE AUR. ESEURI DESPRE SHAKESPEARE de Mihai Măniuţiu,traducere în limba engleză de Ozana Budău, Facultatea de Teatru şiTeleviziune Cluj / Casa Cărţii de Ştiinţă, 20105. MEMORIILE HINGHERULUI de Mihai Măniuţiu, ilustraţii de Iuliana Vîlsan -Editura bybliotek, 2010

11:30 – Lansare de carte: Matei Vişniec (ROU / FRA)1. SINDROMUL DE PANICĂ ÎN ORAŞUL LUMINILOR, Editura CarteaRomânească2. OCCIDENT EXPRESS & DESPRE SENZAŢIA DE ELASTICITATE CÂNDPĂŞIM PESTE CADAVRE, Editura Paralela 453. ORAŞUL CU UN SINGUR LOCUITOR, Editura Paralela 454. MAŞINĂRIA CEHOV & DESPRE FRAGILITATEA PESCĂRUŞILORÎMPĂIAŢI, Editura Humanitas5. DESPRE SENZAŢIA DE ELASTICITATE CÂND PĂŞIM PESTE CADAVRE,Editura Lansman

14:00 – Conferinţă specială: Prezentarea Kaiser Agency – Zeno Stanek şiWalter Kootz (AUT)• FACULTATEA DE MEDICINĂ - Universitatea „Lucian Blaga" Sibiu

10:00 – Workshop: JOCUL ACTORULUI / THE GAME OF THE ACTOR -Nicole Kehrberger (DEU)• FACULTATEA DE LITERE ŞI ARTE - Universitatea „Lucian Blaga" Sibiu

10:00 – Workshop: ELEMENTELE PRIMORDIALE ŞI PERSONAJELESHAKESPEARIENE. ATELIER INTERNAŢIONAL DE COSTUME ŞI PARADĂSTRADALĂ - Nic Ularu (USA)• PARCUL SUBARINI

11:00 – Spectacol interactiv pentru copii: JUDECATA POVEŞTILOR SAUCINE ARE DREPTATE - un spectacol de Marian Râlea, realizat cu studenţiiSecţiei de Actorie din cadrul Universităţii "Lucian Blaga" din Sibiu (ROU)• LIBRĂRIA HUMANITAS

12:00 – Spectacol lectură: JIM CARĂ MOLOZUL de Peter Ioan (ROU),traducerea Daniela Magiaru• Pietonala NICOLAE BĂLCESCU - spectacole itinerante

15:00 – FANFARA MUTĂ / LA FANFARE MUETTE (40') – Cie Erectus (FRA)17:00 – CANGURII – Icarus (GBR / AUS)18:00 – ROMANO STEP – Ansamblul de Dansuri Rome (ROU) – cu sprijinul

Centrului Romilor 19:00 – FOTBALIŞTII – Cirque Bijou (GBR)19:30 – FANFARA EXPLOZIVĂ – Fanfare en Petard (FRA)21:00 – FANFARA MUTĂ – Cie Erectus (FRA)

• IMPERIUM CLUB14:00 – Workshop: SEMINAR DE DEZBATERI – Leeds Metropolitan

University (GBR) / ULBS / FITS • AMBIENT

15:00 – CANGURII – Icarus (GBR / AUS)15:30 Spectacol interactiv pentru copii: JUDECATA POVEŞTILOR SAU

CINE ARE DREPTATE - un spectacol de Marian Râlea, realizat cu studenţiiSecţiei de Actorie din cadrul Universităţii "Lucian Blaga" din Sibiu (ROU)• CAVAS

16:00 – Conferinţă: - SCENE DIN CAMERA DE PANICĂ - Spencer Golub şiIoana Jucan - Brown University (USA)• Incinta CARREFOUR

17:00 – Spectacol itinerant: FOTBALIŞTII – Cirque Bijou (GBR)• TEATRUL GONG

17:00 – Spectacol de teatru: ORAŞUL CU UN SINGUR LOCUITOR - dupătextele lui Matei Vişniec – Compagnie de la Gare (FRA)• SALA STUDIO - Teatrul Naţional „Radu Stanca”

18:00 Spectacol de teatru: NOAPTEA – Regia: Juan Dolores GonzálezCaballero – Teatro Del Velador (ESP) • TEATRUL NAŢIONAL „Radu Stanca”

19:00 – Spectacol de teatru: DUMNEZEUL NIJINSKY – Regia: PiotrTomaszuk – Teatr Wierszalin (POL)• CASA ARTELOR21:00 – Spectacol de teatru: GHIDUL COPILĂRIEI RETROCEDATE – Regia:

Gavriil Pinte – Teatrul Naţional „Radu Stanca” (ROU)• CASA DE CULTURĂ A SINDICATELOR

21:00 – Spectacol de dans: APROAPE DE SOARE – Coregrafia: Rami Be’er– Kibbutz Contemporary Dance Company (ISR)• CETATEA CISNĂDIOARA21:30 – Muzică fado: PE DIAGONALĂ, Stockholm Lisboa Project (PRT/ SWE)

• Pietonala NICOLAE BĂLCESCU - PIAŢA MARE22:00 – Spectacol itinerant: CORIDORUL DE FOC - Salamandre (FRA)

• CLUB ZEBRANO23:00 – Spectacol de teatru: (CU)CUIEÎNFRUNTE – Teatrul Luni de la Green

Hours (ROU)

Marţi, 1 iunie 2010

Coordonator APLAUZE: lect. univ. dr. Ion M. Tomuş

(Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu)

Ioana Mălău, Adina Katona, Ivona Vîstraş, Andreea Radu, LuciaBucurenciu, Cristian Opriş, Diana Moga, Gheorghe Igna, MihaelaAnghel, Carmen Stroia, Roxana Ienciu, Andreea Gavrilei, Gabriela

Popa, Doriana Tăut, Cristina Reştea, Alexandra Pâzgu, VladDumitrescu, Camelia Oană, Oana Mila, Vladimir Zeca

Echipa „Academia Caţavencu”: Simona Rădoi, Radu Alexandru,Dragoş Vasile, Florin Iaru

Fotografi FITS: Mihaela Marin, Dragoş Spiţeru & Scott EastmanDTP: Teodora Stanca, Sanda Balint, Mihai Baciu

Ensemble Rennaissance, din Sebia, participă încadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu,anul 2010... Sinceră să fiu, când am aflat că e vorbade un concert care va avea loc la sinagoga din Sibiu,m-am gândit că va fi destul de sobru, formal: de lamuzică, la interpreţi şi la public. Ajunsă în faţasinagogii, văd doar persoane în vârstă, lucru care mi-a întărit convingerea. O dată intraţi înauntru, oameniiîncep să facă poze, iar organizatorii evenimentului le

precizeză faptul că nu au voie să fotografieze în timpul concertului.Aceştia, în schimb, vroiau să facă poze cu Sinagoga şi nu aveauintenţia de a-i perturba pe muzicanţi. Am observat un public foarte„paşnic”, culturalizat şi civilizat. Bineînţeles, la eveniment nu auparticipat doar evreii, deşi ei au fost într-un număr mai mare. După ozi plină, după alergat prin ploaie pentru a ajunge la timp la concertulde la sinagogă, singura mea dorinţă era să stau undeva jos şi să fiecald, aşa că momentan totul părea ok. În faţa ascultătorilor, care între timp s-au strâns destul de mulţi şivariaţi ca vârstă, şi-au făcut prezenţa de îndată mai mulţi bărbaţi,câţiva îmbrăcaţi în negru (cei care cântau la instrumentele cu coarde)şi câţiva în alb (cei care cântau la instrumentele de suflat). Peparcurs, în scenă au mai intrat membri ai trupei, care au întregitsunetul melodiilor datorită prestaţiei lor. În principiu, toateinstrumentele au fost cu coarde şi de suflat, mai puţin câteva depercuţie, instrumente care probabil sunt indispensabile pentrucomplexitatea rezultatului final. O altă surpriză din partea sârbilor, afost prezenţa unui contratenor în grup, Predrag Djokovic. Acesta avariat puţin stilul muzical al grupului, care este unul foarte vioi,transmiţând veselie şi relaxare. Bineînţeles, melodiile cântate dedânsul fiind un cu totul alt gen de muzică. Aceste variaţii de stilurimuzicale, care, în acelaşi timp, sunt îmbinate, cu ocazia unui concertşi a existenţei unei trupe, au rolul de a mulţumi un public mai variat şide a declanşa ascultătorilor atât admiraţie şi mulţumire sufletească(pentru faptul că au avut ocazia de a asculta live, într-o sinagogă, uncontratenor) cât şi multă bună dispoziţie şi deconectare. Ce mi-aplăcut la ei cel mai mult, a fost organizarea lor (şi când spun„organizare”, mă refer la comportamentul lor atunci când cântă). Auvenit bine pregătiţi, au interacţionat cu publicul, au fost aplaudaţifoarte mult, iar la sfârşit, la ieşirea din sinagogă, întâmplător, am auzitşi fără să vreau, dar şi pentru că îmi doream să aud, numai impresiibune legate de concertul celor de la Ensemble Rennaissance.Deşi am fost puţin sceptică, îmi dau seama că e mai bine să nu ştii lace să te aştepţi atunci când e vorba de Festivalul Internaţional deTeatru de la Sibiu, iar o mică doză de scepticism e mereu binevenită,însoţită de mai multe întrebări, bineînţeles, la care tu, spectatorul, cusiguranţă vei afla răspunsul. Nu vreau să exagerez lăudând FITS-ul,dar mi-am dat seama că până acum, nici un eveniment din celevăzute în cadrul festivalului, nu a reuşit să mă dezamăgească, decât,în cel mai rău caz, să îmi provoace o mică doză de scepticism, caremai târziu a fost înlocuită de un zâmbet.Mai mult nu am să vă spun legat de concertul de la sinagogă, însă,pe cei care l-au ratat, îi sfătuiesc să ia parte la următorul evenimentdin festival, în care Ensemble Rennaissance vor fi prezenţi. Maiexact, concertul de astăzi, de la ora 21:30, care se va ţine la CetateaCisnădioarei şi va avea ca temă Muzica Balcanilor.

Cristina Restea

Ensemble Rennaissance –o surpriză plăcută