5.2.+STATUL+SUVERAN+SI+INDEPENDENT

8/18/2019 5.2.+STATUL+SUVERAN+SI+INDEPENDENT

1/39

Conf.univ.dr. Jana MAFTEI

UNIVERSITATEA „DANUBIUS” DINGALAŢI

FACULTATEA DE DREPT


2/39

5.2. STATUL SUVERAN ŞIINDEPENDENT


3/39

1. Noţiuni introductive de drept internațional public

2. Izvoarele dreptului internaţional public

3. Dreptul tratatelor internaţionale

4. Principiile fundamentale ale dreptului internaţionalcontemporan

5. Subiectele dreptului internaţional public

6. Teritoriul în dreptul internaţional


4/39

• 5.1. Consideraţii generale • 5.2. Statul suveran şi independent • 5.3. Organizaţiile internaţionale • 5.4. Calitatea de subiect de drept

internaţional a altor entităţi


5/39

Oswald Sprengler - statul ar fi una dintre fizionomiileistorice prin care o colectivitate își afirmă unitatea sapolitică și își îndeplinește destinul.

Statul a fost considerat ca reprezentând „o anumită

comunitate, aparținând de regulă aceleași națiuni, incare organizează poli tic și se edifică o serie de instituții propri i , a căror funcționalitate ritmică și eficientă esteasigurată prin respectul normelor de drept ” (Duculescu,Călinoiu, & Duculescu).

Constantin Dissescu - „o unitate alcătuită dinreuniunea mai multor oameni pe un teritoriu

determinat, în forma guvernanților și guvernaților ”


6/39

Din perspectivă constituțională, statul este definit, în esență,

prin trei elemente: populație, teritoriu și puterea publică sausuveranitatea.

Ca subiect originar, direct şi nemijlocit al dreptului

internaţional , statul posedă capacitatea deplină de a-şi asumatotalitatea drepturilor şi obligaţiilor cu caracter internaţional,indiferent de întinderea teritoriului său, mărimea populaţiei oristadiul de dezvoltare.

Noțiunea de stat a fost formulată în termeni foarte exacți înConvenția de la Montevideo din 1933, încheiată între S.U.A.

și statele latino-americane, cu privire la drepturile șiobligațiile statelor, care în art.1 menționează că:

„statul este un subiect de drept internațional care posedăurmătoarele caracteristici : a) o populație, b) un ter itoriu,

c) un guvern, d) capacitatea de a intra în relații cu alte state” .


7/39

Personalitatea juridică internațională a statului relevă dubla sa calitate, de creator și destinatar al normelor juridiceinternaționale.

Numai statele au capacitatea de a dobândi și de a-și asuma

totalitatea drepturilor și obligațiilor cu caracterinternațional în calitatea lor de „subiecte originare, tipice și fundamentale ale dreptului internațional ”.

Identificat ca titular universal şi originar al drepturilor şi

obligaţiilor statul se detaşează în raport cu celelaltesubiecte ale dreptului internaţional public princompetenţele sale materiale (ratione mater iae ), personale(ratione personae ) şi teritoriale (ratione locci ).


8/39

• dreptul la suveranitate, integritateteritorială și independență;

• dreptul la legitima apărare;

• dreptul la pace şi securitate; • dreptul la cooperare în condiții reciprocavantajoase;

• dreptul de a participa la viaţainternaţională;

• dreptul fiecărui stat de a participa larezolvarea problemelor de interes comun;• dreptul la dezvoltare şi progres; • dreptul fiecărui stat de a-și decide singur

soarta;

DREPTURI


9/39

• respectarea suveranității celorlalte state, aintegrității teritoriale și independenței fiecăruistat;

• nerecurgerea la forţă sau ameninţarea cuforţa;

• promovarea păcii și securității internaționale; • dezvoltarea cooperării internaţionale pe baze

reciproc avantajoase;• obligaţia de a îndeplini cu bună-credinţă

obligaţiile internaţionale asumate; • obligaţia de a soluționa toate diferendele pe

cale paşnică; • respectarea dreptului fiecărui stat la dezvoltare

economică, la exploatarea resurselor șibogățiilor naționale;

• neamestecul în treburile interne ale altor stateetc.

OBLIGAŢII


10/39

Formele de organizare a statelorSTATELEUNITARE

se caracterizează prin existenţa unui singur sistem de organe ale puterii, justiţiei şi administraţiei; în relaţiile externe se manifestă ca subiecte unice de drept internaţional.

STATELECOMPUSE

UNIUNEA PERSONALĂ

asocierea a două sau mai multe state, ce au aceeaşi persoană ca şef de stat; fiecare stat membru al uniunii îşi păstra legislaţia, administraţia şi justiţia; rămânea subiect distinct de drept internaţional şi avea reprezentanţe diplomatice proprii, încheind tratate în

nume propriu. Ex. Uniunea personală realizată prin unirea Ţării Româneşti şi a Moldovei în ianuarie 1859, sub un singurdomnitor, Al. I. Cuza, cu denumirea de Principatele Unite UNIUNEA REALĂ asocierea a două sau mai multe state, având un şef de stat comun, organe comune de reprezentare în

relaţiile cu alte state; din punct de vedere constituţional, legislativ şi administrativ continuă să exercite fiecare anumite atribute

ale suveranităţii. Ex. Principatele Române între 1862-1864; Norvegia şi Suedia (1815-1905) CONFEDERAŢIA DE STATE uniune creată de regulă prin tratate internaţionale; statele participante îşi păstrează deplina independenţă şi calitatea de subiecte ale dreptului internaţional;

ele au organe legislative şi executive proprii şi un organ comun, denumit dieta sau congres. Ex. Confederaţia Statelor Unite creată în 1778 STATUL FEDERAL

rezultatul fuziunii mai multor state în cadrul organizării statelor complexe şi exercită pe plan intern şi extern atributele deplinei suveranităţi;

uniunea federală este subiect deplin al dreptului internaţional, statele federale dispunând de unele atributelimitate, mai ales în sfera relaţiilor externe.

Ex. S.U.A. ALTE UNI UNI DE STATE

Commonwealth, Uniunea franceză etc.


11/39

ÎN PLANUL REALITĂŢILOR INTERNE, statul se înfăţişează ca PUTERE SUVERANĂ, ca organizarepolitică a societăţii, subsumând diferite organe (autorităţi) cu atribuţii specifice: legislative, executive, jurisdicţionale.

CA MEMBRU AL SOCIETĂŢII INTERNAŢIONALE,

statul participă la relaţiile internaţionale în bazaPRINCIPIULUI EGALITĂŢII SUVERANE, ceea cedetermină o altă semnificaţie a suveranităţii decât ceaspecifică vieţii interne.

Elementsine-qua-non

pentru existenţa unui stat înordinea juridică internaţională, suveranitatea sa esteidentificată cu „independenţa”.

Personalitatea internațională a statutului impune caputerea publică să fie independentă, ceea ce conferă

statului calitatea de stat suveran.


12/39

În 1928, arbitrul Max Huber afirma în Afacerea Insula Palmas (SUA vs.Olanda):

„Suveranitatea, în relațiile dintre state, înseamnă independență. Independența cu privire la o parte a globului este dreptul de a exercitaasupra ei funcțiile statale excluzând orice alt stat. Dezvoltarea organizării

naționale a statelor de-a lungul ultimelor secole și, ca și corolar, dezvoltarea

dreptului internațional, au stabilit principiul competenței exclusive a statului

asupra propriului teritoriu, făcând din stat punctul de plecare al

reglementării celor mai multe dintre chestiunile care privesc raporturile

internaționale” .


13/39

Suveranitatea de stat este acea calitate a puteriide stat„de a fi supremă în raport cu oricare altă putere

socială existentă în limitele sale teritoriale şi

independentă faţă de puterea oricărui alt stat sau

organism internaţional, calitatea exprimată în

dreptul statului de a- şi stabili în mod liber, fără

nici o imixtiune din afară, scopul activităţilor sale

pe plan intern şi extern, sarcinile fundamentale pe

care le are de îndeplinit şi mijloacele necesarerealizării lor, respectând suveranitatea altor state

şi normele dreptului internaţional ” G. Vrabie


14/39

Pe plan internaţional are relevanţăexistenţa suveranităţii concurente,care are drept consecinţă

„egalitatea juridică a suveranităţii”, conformă adagiului„libertatea unora se opreşte acolounde începe libertatea altora ”.

Fiecare stat dispune de aceeaşi putere suverană în gestionarea

relaţiilor internaţionale.

Potrivit Convenţiei de laMontevideo din anul 1933,

pentru ca o entitate sădobândească personalitate

internaţională de tip statal estenecesar să întruneascăurmătoarele condiţii: populaţia,

teritoriul, un guvern şicapacitatea de a intra în relaţii

cu alte state.

În acelaşi sens este şi avizul nr.1 alComisiei de arbitraj a Conferinţei

de pace pentru fosta Iugoslaviedin 29 noiembrie 1991, în care

statul este definit ca „ocolectivitate care se compunedintr-un teritoriu, o populaţie

supusă unei puteri politiceorganizate”.


15/39

POPULAŢIA reprezintă o colectivitate permanentă, organizată şi relativ

numeroasă, pentru a putea subzista prin resurse proprii şi formează raţiunea şisubstanţa unui stat .

Ca element constitutiv al statului, POPULAȚIA cuprinde masa indivizilorlegaţi de stat prin cetăţenie, aşadar, totalitatea cetăţenilor unui stat, din caremajoritatea locuiesc pe teritoriul acelui stat, dar o parte dintre ei se pot afla şi

în alte state.

Statul apare ca expresie şi personalizare a unui grup uman.

Dreptul internaţional public consacră dreptul popoarelor sau naţiunilor de a

dispune de ele însele, inclusiv de a se constitui ca stat suveran.

O POPULAŢIE care răspunde criteriilor de definire a poporului sau naţiuniipoate să-şi exercite dreptul la autodeterminare şi să se organizeze ca stat, fărăconsideraţiuni de ordin cantitativ sau calitativ.


16/39

TERITORIUL DE STAT este partea globului pământesc

asupra căruia un stat îşi exercită suveranitatea sa, în modexclusiv şi deplină, ce asigură cadrul spaţial de aşezare a populaţiei și care cuprinde teritoriul terestru, râurile,fluviile, canalele, mările interioare şi marea teritoriale,

precum şi spaţiul aerian, subsolul terestru, solul şi subsolul.maritim.

Spaţiul (terestru, acvatic sau aerian) care constituie teritoriulde stat reprezintă un element-condiţie esenţial pentruexistenţa grupului uman organizat politic în stat şi pentru

exercitarea prerogativelor suveranităţii în planul realităţilorinterne (supremaţia statului).

Inexistenţa teritoriului de stat lasă fără sens însuşi conceptulde organizare politică, populaţia fără un spaţiu propriu, încare să dispună de ea însăşi, fiind în imposibilitate de a se

constitui ca stat.


17/39

AUTORITATEA GUVERNAMENTALĂ INDEPENDENTĂ în luarea

deciziilor, guvernul, trebuie să dispună de atributele puterii asupra populaţiei şi teritoriului, să asigure statului integritate teritorială şi independenţă politică.

= AUTORITATEA POLITICĂ prin care populaţia se organizează în interiorşi prin care relaţionează cu alte entităţi cu personalitate internaţională.

= un aparat de stat constituit pe un ansamblu de structuri şi reguli politico-administrative.= statul este întotdeauna justificarea şi punerea în formă a unui principiuierarhic, un cadru general al drepturilor şi obligaţiilor pe care populaţia sa leare în raport cu el însuşi, funcţia sa internaţională fiind aceea de a asiguraexistenţa grupului, continuitatea unei vieţi colective liniştite şi funcţionarea regulată a serviciilor publice. Guvernelor nu li se pot impune reguli internaţionale de organizare internă,

pentru că suveranitatea statelor obligă la neintervenţie în treburile interneale acestora.

Guvernul rămâne în planul dreptului internaţional doar exponentul concret

al societăţii organizate politic în stat, pe un teritoriu determinat.


18/39

CAPACITATEA DE A INTRA ÎN RELAŢII CUALTE STATE implică şi suveranitatea ca trăsătură a

puterii politice şi reprezintă baza politică şi juridică acalităţii statului de subiect de drept internaţional.


19/39

Instituţia neutralităţii constituie una din cele mai vechi instituţii ale

dreptului internaţional public. Prima reglementare, care cuprinde reguli privind drepturile statelor neutre

este Consolato del Mare publicată la Barcelona, în jurul anului 1494. Statutul de neutralitate impunea imparţialitatea unui stat, faţă de toate

statele beligerante, participante la un război. Asumarea de

către un stat a

obligaţiei de a nu participa la nici un conflict

armat a transformat neutralitatea ocazională într-una permanentă. Au statut de neutralitate și sunt recunoscute ca atare în plan internațional

următoarele state: Elveţia (statut recunoscut la Congresul de la Viena din

1815); Austria (din 1955); Laos (din 1962); Malta (prin declarația guvernamentală din 1979).


20/39

TIPURI DE

NEUTRALITATE

IMPARŢIALĂ

PERMANENTĂ

DIFERENŢIATĂ

TEMPORARĂ ACTIVĂ

POZITIVĂ


21/39

NEUTRALITATEA IMPARŢIALĂ (ABSOLUTĂ), ce a apărut în legătură cu războiul şi fost reglementată prin convenţiile de la Haga din anul 1899 şi 1907; potrivit reglementărilor convenţiilor menționate, statul

neutru are, în timp de război, obligaţia să adopte o poziţie egală faţă de beligeranţi, fără a favoriza pe niciunul dintre ei.

NEUTRALITATEA DIFERENŢIATĂ, ce presupune nu numai neparticiparea unui stat la conflictul armat(război), dar şi îndatorirea acestui stat de a acorda ajutor nemilitar statului victimă a agresiunii şi de a nusprijini statul agresor.

NEUTRALITATEA PERMANENTĂ, înțeleasă ca statutul internaţional special pe care îl poate adopta un stat, pe baza unuiact unilateral sau pe baza unui act internaţional acceptat de el, în temeiul căruia statul respectiv se obligă să nu participe larăzboaie internaţionale, iar în timp de pace să nu participe la alianţe militare sau la alte acţiuni de pregătire a unui război şi să

nu întreprindă acţiuni discriminatorii în relaţiile internaţionale, contrare cooperării paşnice între state şi popoare .

NEUTRALITATEA TEMPORARĂ (OCAZIONALĂ) semnifică atitudinea unui stat de a nu participa la un anumit conflict militar

NEUTRALITATEA ACTIVĂ desemnează anumite opţiuni de politică externă ale unor state miciîn perioada „războiului rece”, în vederea promovării intereselor specifice.

NEUTRALITATEA POZITIVĂ presupune participarea la mişcarea de nealiniere, neparticipareala blocurile militare.


22/39

Sistemul de asigurare a păcii și securității instituit pentru prevenirea

colectivă a agresiunii în conformitate cu prevederile din Capitolul VII alCartei O.N.U., a determinat clarificarea problemei referitoare laCOMPATIBILITATEA DINTRE STATUTUL DE NEUTRALITATEȘI CALITATEA DE MEMBRU O.N.U.

Art.2(5) al Cartei, TOATE STATELE MEMBRE ALE O.N.U.TREBUIE SĂ ACORDE AJUTOR ÎN ORICE ACȚIUNE ÎNTREPRINSĂ ÎN CONFORMITATE CU CARTA.

Art. 48 alin.1 din Capitolul VII al Cartei O.N.U. dă dreptul Consiliul deSecuritate să aleagă unele state membre, cărora să le solicite participareadirectă la măsurile de constrângere cu forța armată pe care le decide.

Statele membre care vor să pună la dispoziția Consiliului de Securitate

forțe armate trebuie să încheie acorduri speciale cu acesta. CONCLUZIA MAJORITARĂ DECLARĂ COMPATIBILITATEA

STATUTULUI DE NEUTRALITATE CU CALITATEA DE STATMEMBRU AL O.N.U.

Ca urmare, Elveția a devenit membru O.N.U. din 2002, în urma unui

referendum, iar Austria este membru O.N.U. din 1955.


23/39

DEFINIŢIE

„actul unilateral al statului prin care constată apariția unui nou subiect de dreptinternațional sau a altor categorii (guvern, națiune care luptă pentru independență sau insurgenții într-un război civil), manifestându- și dorința de a stabili cu ele relații

oficiale” (Dicţionar de drept internaţional public, 1982, p. 25)

statele noi apărute în comunitatea

internaţională

guvernele apărute pe caleneconstituţională

răsculaţii într -un război civil

poporul (naţiunea) careluptă pentru independenţă;


24/39

a) Recunoaşterea statelor în dreptul internaţional

Recunoașterea constituie „actul prin care un stat admite că o entitate politică îndeplinește condițiile specifice ale unui sta nou, având personalitate juridică deplină

în ordinea internațională și își exprimă voința de a-l considera ca membru al

comunității internaționale”

act politicinstrument

juridic


25/39

recunoașterea de fapt(de facto)

recunoaştere provizorie

poate fi revocată este limitată la stabilirea de relaţii

oficiale între cele două statenumai la nivel consular

recunoașterea de drept(de jure)

recunoaştere definitivă,

nu poate fi retrasă;

este o recunoaştere deplină, relaţiile între cele două state

se stabilesc la niveldiplomatic


26/39

recunoașterea explicită(expresă)

realizată printr-o declaraţie a

statului care recunoaşte, onotă diplomatică, otelegramă, etc.

recunoașterea implicită(tacită )

• rezultă, în mod indirect, din

anumite acte făcute de statulcare recunoaşte faţă de statulnou

Ex. statul care recunoaşteîncheie un tratat internaţionalcu noul stat sau declară războinoului stat.


27/39

recunoaștere individuală REGULA

recunoaștere colectivă• în anumite circumstanțe

politice


28/39

teoria constitutivă arecunoaşterii

actul de recunoaştere

internaţională a statului nou îi conferă acestuia calitateade subiect de drept

internaţional public

teoria declarativă arecunoaşterii

actul recunoaşterii reprezintă

un act de constatare dinpartea unui stat a unei noirealităţi care s-a ivit încomunitatea internaţională


29/39

• Dupuy: recunoașterea este totodată- declarativă în ceea ce privește existența statului

- constitutivă atunci când se raportează la opozabilitatea

acestei existențe față de statul care efectuează recunoașterea - Exemple:

România a fost primul stat care a recunoscut independenţa Republicii Moldova, la numaicâteva ore după proclamarea independenţei pe data de 27 august 1991, prin DeclaraţiaGuvernului României de recunoaştere a Republicii Moldova, prin care s-a luat act de

Declaraţia de independenţă din aceeaşi zi a Republicii Moldova.- http://www.mae.ro/bilateral-relations/1677#827

Recunoasterea Palestinei

- http://www.reporterntv.ro/stire/s-a-decis-palestina-stat-observator-nemembru-al-onu

http://www.mae.ro/bilateral-relations/1677http://www.reporterntv.ro/stire/s-a-decis-palestina-stat-observator-nemembru-al-onuhttp://www.reporterntv.ro/stire/s-a-decis-palestina-stat-observator-nemembru-al-onuhttp://www.reporterntv.ro/stire/s-a-decis-palestina-stat-observator-nemembru-al-onuhttp://www.reporterntv.ro/stire/s-a-decis-palestina-stat-observator-nemembru-al-onuhttp://www.reporterntv.ro/stire/s-a-decis-palestina-stat-observator-nemembru-al-onuhttp://www.reporterntv.ro/stire/s-a-decis-palestina-stat-observator-nemembru-al-onuhttp://www.reporterntv.ro/stire/s-a-decis-palestina-stat-observator-nemembru-al-onuhttp://www.reporterntv.ro/stire/s-a-decis-palestina-stat-observator-nemembru-al-onuhttp://www.reporterntv.ro/stire/s-a-decis-palestina-stat-observator-nemembru-al-onuhttp://www.reporterntv.ro/stire/s-a-decis-palestina-stat-observator-nemembru-al-onuhttp://www.reporterntv.ro/stire/s-a-decis-palestina-stat-observator-nemembru-al-onuhttp://www.reporterntv.ro/stire/s-a-decis-palestina-stat-observator-nemembru-al-onuhttp://www.reporterntv.ro/stire/s-a-decis-palestina-stat-observator-nemembru-al-onuhttp://www.reporterntv.ro/stire/s-a-decis-palestina-stat-observator-nemembru-al-onuhttp://www.reporterntv.ro/stire/s-a-decis-palestina-stat-observator-nemembru-al-onuhttp://www.reporterntv.ro/stire/s-a-decis-palestina-stat-observator-nemembru-al-onuhttp://www.reporterntv.ro/stire/s-a-decis-palestina-stat-observator-nemembru-al-onuhttp://www.reporterntv.ro/stire/s-a-decis-palestina-stat-observator-nemembru-al-onuhttp://www.reporterntv.ro/stire/s-a-decis-palestina-stat-observator-nemembru-al-onuhttp://www.reporterntv.ro/stire/s-a-decis-palestina-stat-observator-nemembru-al-onuhttp://www.mae.ro/bilateral-relations/1677http://www.mae.ro/bilateral-relations/1677http://www.mae.ro/bilateral-relations/1677http://www.mae.ro/bilateral-relations/1677


30/39

Problema recunoaşterii internaţionale a unui guvern se pune numai în cazul când ela ajuns la conducerea unui stat, prin căi neconstituţionale: revoluţie, insurecţie,lovitură de stat sau printr -o cale paşnică, neconstituţională.

Recunoaşterea guvernului - actul prin care un stat, declară sau admite tacit căguvernul altui stat este capabil să intermedieze relaţiile dintre cele două state.

În doctrină s-au conturat două curente de opinie:- doctrina Tobar - formulată în 1907, refuza recunoaşterea guvernelor ajunse la

putere prin insurecţii

- doctrina Estrada - apărută ca reacție la practicile doctrinei Tobar, a fost formulatăîn 1930 și susține ideea potrivit căreia nerecunoașterea noilor guverne ar

constitui, în fapt, o imixtiune în afacerile interne ale altor state. „ Mexicul nu se pronunță cu privire la acordarea de recunoaștere” și nu contestă „dreptul pecare îl au națiunile străine de a accepta, de a menține sau de a înlocui guvernele

sau autoritățile lor ” - Genaro Estrada, notă adresată reprezentanților diplomaticiai acestei țări în 1930.


31/39

- Are ca obiect naţiunea (poporul) care luptă pentruindependenţă şi a organului care conduce această luptă.

- Recunoaşterea organelor de conducere a mişcărilor de

eliberare naţională (guverne provizorii, comitetenaţionale, fronturi de salvare naţională etc.), constituie unmijloc juridic deosebit de important în dobândireaindependenţei de stat a popoarelor.


32/39

- Are ca efect dobândirea de drepturi şi obligaţii pentru părţileimplicate în conflict:

- recunoaşterea ca insurgenţi se face, de obicei, de guvernulîmpotriva căruia luptă răsculaţii, dar şi de state terţe; prin

această recunoaştere, insurgenţii capturaţi sunt trataţi ca prizonieri de război, iar actele lor prin care au produs anumitedaune statelor străine sau cetăţenilor lor nu mai angajeazărăspunderea internaţională a guvernului legal împotriva căruialuptă răsculaţii;

- recunoaşterea ca beligeranţi se face de statele terţe;recunoaşterea ca beligeranţi reprezintă actul prin care un statdeclară sau admite că el adoptă o poziţie neutră faţă de părţilecare luptă într -un război civil (atât faţă de forţeleguvernamentale, cât şi faţă de răsculaţi).


33/39

- Succesiunea statelor în dreptul internaţional publicreprezintă substituirea între două state pe acelaşiteritoriu, ca urmare a dispariţiei unui stat ca subiectde drept internaţional (statul predecesor) şi înlocuirealui de către un stat nou (statul succesor), ori a altormutații pe care un teritoriu este susceptibil să lesufere.

- Denumirea de „succesiune a statelor” își are originea în

dreptul intern și a fost apreciată de unii autori ca„greșită”, „inexactă”, dar Comisia de Drept Internaționala utilizat-o ca atare în cuprinsul celor două convențiiadoptate la Viena în 1978 și 1983.


34/39

Problema succesiunii statelor este generată de mutațiiteritoriale:

- reunirea mai multor state pe calea fuziunii sau

absorbției (Republica Democrată Germană șiRepublica Federală Germania, 1990);

- dezmembrarea unui stat, ce are ca urmare apariția

mai multor state independente (U.R.S.S., 1991);- separarea sau secesiunea (Pakistanul desprins de

India, 1947);

- transferul de teritoriu (cesiune).


35/39

Cele două convenții definesc ”succesiunea” în următoriitermeni: „ prin expresia succesiune a statelor se înțelegesubstituirea unui stat în locul altuia, în ceea ce priveșterăspunderea pentru relațiile internaționale ale unui

teritoriu”. Profesorul Victor Duculescu - din punct de vedere aldreptului internațional, complexitatea problemelor desuccesiune a statelor „rezidă mai ales în faptul că ele nu pun în prezență numai doi parteneri – statul predecesor și

statul succesor –, cum în mod eronat au susținut uniiautori de specialitate, ci un număr considerabil de stateterțe angrenate într -o vastă rețea de acorduriinternaționale”.


36/39

În cadrul O.N.U. au fost negociate și adoptate douătratate multilaterale referitoare la soluționareasituațiilor generate de succesiunea statelor:

- Convenția referitoare la succesiunea statelor cu privire la tratate, adoptată la Viena în 1978, intratăîn vigoare în 1996;

- Convenția referitoare la succesiunea statelor înceea ce privește bunurile, arhivele și datoriile,adoptată la Viena în 1983 (nu a intrat încă învigoare).


37/39

a) Succesiunea statelor la tratatele internaţionale 1) Succesiunea la tratatele internaţionale a noilor state independente, apăruteca urmare a luptei de eliberare a popoarelor coloniale - „un stat nou independentnu este obligat să menţină un tratat sau să devină parte la un tratat numai pentru simplul fapt că la data succesiunii statelor tratatele erau în vigoare în privinţa

teritoriului la care se referă acea succesiune" (art. 16 Convenţia de la Viena din1978).2) Succesiunea în materia tratatelor internaţionale în cazul unirii a două saumai multe state - regula generală care se aplică este continuitatea valabilităţiitratatelor internaţionale ale statelor predecesoare pentru statul succesor, cumenţiunea dacă statele respective nu hotărăsc altfel.

3) Succesiunea în materia tratatelor internaţionale în cazul divizării unui stat în mai multe state - statele succesoare preiau tratatele statului predecesor, dacă elenu hotărăsc altfel. 4) În cazul trecerii unei zone teritoriale de sub suveranitatea unui stat subsuveranitate altui stat - se aplică regula valabilităţii teritoriale a limitelor tratatelorinternaţionale.


38/39

b) Succesiunea statelor în domeniile bunurilor şiarhivei

Bunurile și arhiva se transmit gratuit şi integral statuluisuccesor indiferent de locul unde se află.


39/39

c) Succesiunea statelor la datorii

Regula generală aplicabilă în această materie asuccesiunii este reglementarea pe cale

convenţională a succesiuni datoriilor de stat întrestatul predecesor şi statul succesor şi prin reguli

speci f ice celor patru cazur i de succesiune.

Date post:	07-Jul-2018
Category:	Documents
Upload:	ewosmart
View:	215 times
Download:	0 times

5.2.+STATUL+SUVERAN+SI+INDEPENDENT

Documents