UNIVERSITATEA SPIRU HARET FACULTATEA DE MANAGEMENT FINANCIAR

CONTABIL CONSTANTASPECIALIZARE: 3 ZI FINANTE BANCI

MANAGEMENTUL LICHIDITATII BANCARE

PROFESOR INDRUMATORLECTOR UNIVERSITAR DR. BUMBAC GEORGIANA

STUDENT

CONSTANTA2010

Cuprins

CUGETARI ---------------------------------------------------------------------------------------2

CUPRINS------------------------------------------------------------------------------------------3

INTRODUCERE---------------------------------------------------------------------------------4

CAP I.- MANAGEMENTUL LICHIDITATII BANCARE

1.1 Functiile si principiile lichiditatii---------------------------------------------------------5

1.2 Surse de lichiditate---------------------------------------------------------------------------7

1.3 Managementul lichiditatii bancare-------------------------------------------------------8

1.4 Obiective si tactici----------------------------------------------------------------------------8

1.5 Dezvoltarea strategiilor de lichiditate----------------------------------------------------9

1.6 Metode si indici de calcul al lichiditatii bancare--------------------------------------11

CAP II.- STUDIU DE CAZ

2.1 BCR si lichiditatea bancara----------------------------------------------------------------15

CAP.III – RISCUL DE LICHIDITATE

3.1 Generalitati------------------------------------------------------------------------------------22

3.2 Principii de gestionare a crizelor de lichiditati-----------------------------------------23

CONCLUZII --------------------------------------------------------------------------------------25

BIBLIOGRAFIE----------------------------------------------------------------------------------26

2

INTRODUCERE

Managementul oricărei bănci are ca principală componentă asigurarea unei

lichidităţi adecvate. O bancă este considerată că are lichiditate dacă are acces imediat, la

costuri rezonabile, la fondurile necesare..

În sens larg, conceptul de lichiditate se referă la capacitatea activelor de a fi

transformate rapid şi cu o cheltuială minimă, în monedă lichidă sub formă de numerar sau

de disponibil în cont curent.

În sens mai restrâns, lichiditatea bancară reprezintă o problemă de gestiune a

pasivelor şi activelor bancare care au grade diferite de lichiditate. Lichiditatea bancară

exprimă capacitatea unei bănci de a-şi finanţa operaţiunile curente.

În situaţia unei reduceri neaşteptate a numerarului, un nivel de lichiditate scăzut

poate duce, la necesitatea atragerii unor resurse suplimentare cu costuri mari. Această

situaţie reduce profitabilitatea băncii şi determină, în ultimă instanţă, insolvabilitatea. O

lichiditate excesivă diminuează rentabilitatea activelor, conducând la obţinerea unor

performanţe financiare slabe.

Principala activitate a băncilor, operaţiunile de intermediere, presupun atragerea

de resurse pe termen scurt şi plasarea acestora pe termen lung, dând impresia unei

incertitudini în ceea ce priveşte lichiditatea. Transformarea resurselor cu scadenţă mică în

plasamente cu scadenţă mare pentru a putea face faţă eventualelor crize de lichiditate

constă în gestiunea riscului de lichiditate

Banca Naţională Română este împuternicită, prin statutul său de autoritatea

legislativă, să reglementeze activitatea bancară. Norma BNR numărul 1 din 9 aprilie 2001,

publicată în Monitorul Oficial, reglementează nivelul minim de lichiditate pe care trebuie

să îl îndeplinească băncile.

BNR defineşte lichiditatea, în norma mai sus menţionată, ca fiind „capacitatea

băncii de a asigura în orice moment îndeplinirea angajamentelor sale”.

3

CAPITOLUL I - MANAGEMENTUL LICHIDITATII BANCARE

1.1 Funcţiile şi principiile lichidităţii

Pentru a gestiona eficient problemele de lichiditate bancară, băncile au în vedere şi

funcţiile lichidităţii. Acestea sunt:

1. asigurarea creditorilor asupra capacităţii băncii de a-şi onora obligaţiile

asumate.

Investitorii cu disponibilităţi financiare se vor orienta către acele bănci care le oferă

certitudinea că în orice moment vor putea efectua fără probleme şi riscuri transferuri asupra

fondurilor depuse.

2. previzionarea, asigurarea în viitor, a echilibrului activ = pasiv.

Echilibrarea între resursele de perspectivă (pasive) şi plasamentele angajate (active) se

impune ca regulă generală pentru întreaga activitate a băncii. În activitatea băncii apar

uneori situaţii de dezechilibru, când activele sunt mai mici, respectiv mai mari, decât

pasivele.

3. evitarea pierderilor rezultate din operaţiuni forţate pe piaţă.

Atunci când o bancă se află în criză de lichidităţi este constrânsă să accepte condiţii impuse

de piaţă, care nu o avantajează.

4. evitarea vânzării forţate de active.

Una din măsurile de procurare a lichidităţilor, în momente de criză, este vânzarea de active.

Deşi, acestea sunt profitabile la scadenţă, se pot converti în surse de pierderi la vânzarea

înainte de termen.

5. evitarea recurgerii forţate la refinanţare de la Banca Centrală.

Toate băncile comerciale au obligaţia să depună sume de bani în conturi la Banca Centrală

cunoscute sub numele de rezerve minime obligatorii. Acestea pot fi folosite ca sursă de

lichiditate la un cost ridicat, situând Banca Centrală în postura de ultim creditor.

Principiul I al lichidităţii prevede, ca suma activelor băncii cu termenul de rambursare

mai mult de 2 ani sa nu depăşească suma resurselor ei financiare.

Suma activelor băncii cuprinde:

(1) credite acordate băncilor cu termenul rămas până la rambursare 2 ani şi mai mult;

4

(2) credite şi plăţi cu avans acordate clienţilor cu termenul rămas până la rambursare 2 ani

şi mai mult;

(3) leasing financiar cu termenul rămas până la rambursare 2 ani şi mai mult;

(4) cote de participare în capitalul agenţilor economici (inclusiv a băncilor);

(5) hârtii de valoare investiţionale cu termenul rămas până la scadenţă 2 ani şi mai mult;

(6) mijloace fixe.

Resursele financiare luate în calcul sunt:

(1) capitalul normativ total, determinat în conformitate cu Regulamentul cu privire

la suficienţa capitalului ponderat la risc

(2) pasivele obţinute de la bănci şi pasivele obţinute de la clienţi (excluzând depozitele de

economii ale persoanelor fizice) cu termenul rămas până la rambursare 2 ani şi mai mult;

(3) 50% din pasivelor obţinute de la bănci şi ale pasivelor obţinute de la clienţi (excluzând

depozitele de economii ale persoanelor fizice) cu termenul rămas până la rambursare de la

1 până la 2 ani;

(4) 10% din pasivelor la vedere obţinute de la clienţi (excluzând depozitele de economii

ale persoanelor fizice);

(5) depozitele de economii ale persoanelor fizice cu termenul rămas până la rambursare 2

ani şi mai mult;

(6) 60% din depozitelor de economii ale persoanelor fizice cu termenul rămas până la

rambursare de la 1 până la 2 ani;

(7) 30% din depozitelor de economii ale persoanelor fizice la vedere şi cu termenul rămas

până la rambursare de până la 1 an;

(8) obligaţiuni în circulaţie şi alte hârtii de valoare emise de bancă cu termenul rămas

până la scadenţă 2 ani şi mai mult;

(9) 50% din obligaţiunilor în circulaţie şi altor hârtii de valoare emise de bancă cu

termenul rămas până la scadenţă de până la 2 ani;

(10) 60% din rezervelor pentru pensiile lucrătorilor băncii.

Principiul II al lichidităţii prevede, ca lichiditatea curenta a unei bănci, exprimata ca

coeficient al activelor lichide la activele totale, nu trebuie sa fie mai mica decât rata

procentuala stabilită.

Coeficientul se exprimă ca procentaj dintre suma activelor unei bănci şi suma activelor

totale ale bilanţului (excluzând rezervele în fondul de risc) nu trebuie să fie mai mic de

20%.

5

1.2. Surse de lichiditate

Lichiditatea influenţează structura bilanţului oricărei instituţii. Urmărind criteriul

lichidităţii, activele bancare se împart în;

- active lichide (numerarul, disponibilul în contul curent la Banca Centrală,

disponibilul în conturi curente la alte bănci, sumele în tranzit şi bonurile de

tezaur);

- active nelichide (credite ipotecare, credite acordate populaţiei, credite acordate

agenţilor economici);

- creşterea prevăzută a creditelor.

Din punctul de vedere al aceluiaşi criteriu, al lichidităţii, resursele folosite de băncile

comerciale se structurează astfel:

- pasive volatile (depozite la vedere şi împrumuturi pe termen scurt);

- pasive stabile (depozite la termen şi capital propriu);

- creşterea prevăzută a depozitelor.

Modul de formare a surselor de lichiditate bancară prezintă două diferenţieri: lichiditatea

stocată şi lichiditatea cumpărată. Lichiditatea stocată (uşor transformabilă în lichidităţi) are

în componenţa sa;

1. numerarul şi depozitele la bănci;

2. titlurile negociabile (titluri de stat şi certificate de depozit);

3. titluri primite în pensiune – cumpărate cu asumarea obligaţiei de

răscumpărare;

4. creditele.

Pentru a-şi creşte nivelul lichidităţilor băncile pot apela la cumpărarea acestora prin: credite

de la Banca de Emisiune, credite de la alte bănci, emisiune de titluri negociabile şi

obţinerea de credite de pe pieţele străine.

6

1.3 Managementul lichidităţii bancare

În vederea conducerii eficiente a operaţiunilor de asigurare a lichidităţii trebuie să

parcurgem următoarele etape:

- stabilirea obiectivelor de îndeplinit;

- definirea politicii de management;

- dezvoltarea strategiilor de urmat;

- alegerea metodelor de măsurare şi de interpretare a lichidităţii bancare.

1.4 Obiective şi tactici

Planificarea lichidităţii bancare se face pe două nivele. Primul nivel se referă la nevoia de

lichiditate pe termen scurt şi al rezervele necesare. Al doilea nivel de planificare al

lichidităţii presupune prognozarea nevoilor nete de fonduri derivate din obligaţii sezoniere

şi periodice

Comitetul de Supraveghere Bancară de la Basel impune realizarea unui plan propriu

explicit şi fundamentat de asigurare a lichidităţii. Planul prezintă indicatori de lichiditate

efectivă şi necesară, actualizaţi pe perioade specifice, pe ziua curentă, săptămânal, lunar şi

trimestrial.

Obiectivele se stabilesc în funcţie de perioada de aplicare diferenţiindu-se astfel obiective

pe termen scurt şi obiective pe termen mediu şi lung.

Obiectivele pe termen scurt fac referire la modificarea structurii plasamentelor băncii şi se

referă la:

⇒ modificarea în etape a structurii plasamentelor;

⇒ modificarea/menţinerea unui anumit nivel a poziţiei valutare;

⇒ volumul creditelor acordate în baza rambursărilor anticipate;

⇒ previziunea evoluţiei ratelor de dobândă şi alegerea instrumentelor de

plasament în funcţie de caracteristicile acestora.

Pe termen mediu şi lung obiectivele băncii urmăresc comportamentul clienţilor şi evoluţia

preferinţelor acestora. Depozitarea resurselor la diverse scadenţe şi reanalizarea strategiei

de plasament a activelor cu scadenţă reziduală de peste 1 an intră în aria de acoperire a

obiectivelor pe termen lung.

7

Aceste obiective se definesc prin:

⇒ modificarea ratelor de dobândă în funcţie de necesitatea de atragere

de noi resurse la anumite termene sau de “culisare” a unei părţi din

resursele existente către alte intervale de maturitate;

⇒ lansarea şi promovarea noilor produse;

⇒ aplicarea diferenţiată de comisioane;

⇒ evaluarea elementelor bilanţiere şi extrabilanţiere cu scadenţe de peste

1 an şi analizarea posibilităţii prelungirii acestora la scadenţă;

⇒ previziunea evoluţiei ratelor de dobândă şi alegerea instrumentelor

adecvate pentru efectuarea de plasamente la termen mai mare de 1 an;

⇒ structura elementelor de active şi pasiv, repartizată pe monede la care

se doreşte a se ajunge într-un anumit interval de timp.

1.5 Dezvoltarea strategiilor de lichiditate

Strategiile cu privire la lichiditate au evoluat în timp de la teoria schimbului la orientări

contemporane. Actualmente, băncile şi-au îndreptat atenţia spre riscurile aferente activităţii

de intermediere. Conform teoriei managementului de risc băncile îşi pot satisface nevoile

de lichiditate împrumutând bani şi de pe pieţele de capital.

Banca menţine un nivel al activelor lichide asfel încât să asigure respectarea normativelor

BNR privind lichiditatea. Acest fapt, în combinaţie cu menţinerea unei game de depozite

diversificate, păstrarea unor facilităţi şi instrumente de refinanţare de urgenţă, permite

băncii să satisfacă în orice moment o eventuala retragere masiva de fonduri. Elemente ale

aceste strategii sunt:

menţinerea unui portofoliu diversificat de active lichide, urmărind totodată

scopul majorării profitabilităţii acestor active.

prognoza zilnică şi de perspectivă (luna , trimestru, etc.) a fluxurilor

financiare pe tipuri de valute (RON , USD, EUR).

respectarea normelor BNR privind rezervele obligatorii şi menţinerea unor

disponibilităţi capabile să acopere astfel de eventuale cerinţe .

menţinerea unor disponibilităţi la conturile curente în valuta străină

capabile să asigure regimul normal al decontărilor în valută ale băncii şi a

8

unor plasamente în valută în instrumente cu un grad sporit de lichiditate şi

siguranţă financiară.

asigurarea posibilităţii utilizării facilităţilor de lombard, credit „overnight”

şi credit „intraday” şi atragerii rapide în caz de necesitate a unor

împrumuturi de pe piaţa interbancară în baza unor înţelegeri bilaterale cu

alte bănci .

menţinerea unei structuri diversificate a portofoliului de depozite după tip

de depozit, termen, valută, capabile să reducă riscul unui reflux

imprevizibil al depozitelor.

Sursele disponibile de lichiditate sunt identificate şi comparate cu nevoile băncii de

Comitetul pentru managementul activelor şi pasivelor (ALCO). Comitetul primeşte şi

dezbate rapoartele trezoreriei privind profilul lichidităţii, evoluţia ratelor dobânzii şi

cursurilor de schimb, structura bilanţieră. Analizând prognozele, rezultatele modelării

scenariilor şi recomandările avansate, comitetul decide asupra politicii de urmat, a

acţiunilor ce trebuie întreprinse şi a limitelor prudenţiale. ALCO are în vedere şi stabilirea

principalelor strategii. Dintre acestea de remarcat sunt:

1. restructurarea activului – presupune transformarea activelor cu scadenţă între

6-12 luni în active cu scadenţă între 1-3 luni.

“Transformările” se referă la vânzarea de active (scadenţă 6-12 luni – titluri de stat) pe o

piaţă secundară, iar contravaloarea rezultată fiind utilizată printr-un plasament pe termen

redus şi desfiinţarea înainte de termen a unui depozit interbancar.

2. restructurarea pasivului – presupune transformarea unor resurse cu scadenţă

sub o lună în resurse cu scadenţă între 3-6 luni.

Strategia utilizează pârghii precum rata dobânzii, lansarea şi promovarea noilor produse

sau facilităţi la comisioane. Atragerea de resurse imediate implică un cost suplimentar care

poate fi amortizat doar de un management eficient creşterea activelor şi pasivelor –

presupune suplimentarea activelor cu scadenţă sub o lună şi atragerea de oi resurse cu

scadenţa între 3-6 luni.

Atragerea de resurse cu scadenţă mai mare în comparaţie cu plasamentele efectuate

determină o serie de costuri care au ca principal efect întârzierea apariţiei rezultatelor.

3. diminuarea activelor şi pasivelor – presupune reducerea activelor cu scadenţă între 3-6

luni şi cea a resurselor cu scadenţa sub o lună.

Diminuarea acestor elemente bilanţiere reduce randamentul plasamentelor şi are un impact

negativ asupra profitabilităţii băncii.

9

Atingerea optimului profit-lichiditate este greu de realizat pentru orice instituţie bancară

deoarece aceste mărimi variază invers proporţional. Creşterea lichidităţii presupune

asumarea unor costuri din ce în ce mai mari care conduc la diminuarea profitabilităţii.

Invers dacă ne dorim să creştem profiturile vom acţiona asupra costurilor în sensul scăderii

acestora ceea ce va determina o reducere a capacităţii de a procura lichidităţi.

1.6 Metode şi indici de calcul ai lichidităţii bancare

Principalii indicatori de lichiditate sunt:

1. Lichiditatea imediată în mărime absolută (Lia):

Lia = ΣApts – ΣPpts, unde:

ΣApts - reprezintă activele patrimoniale care se pot transforma în termen scurt în

disponibilităţi băneşti sau de cont.

ΣPpts - pasive patrimoniale, obligaţii, credite bancare şi împrumuturi pe termen scurt

Cu cât diferenţa dintre activele şi pasivele patrimoniale este mai mare, cu atât lichiditatea

este mai bună. Limita minimă admisă a acestui indicator fiind zero.

2. Lichiditatea imediată în mărime relativă(Lir):

Limita minimă acceptată a acestui indicator este de 100%. O valoare mai mare semnifică o

lichiditate ridicată, iar o valoare sub nivelul de 100% pune probleme băncii în efectuarea de

plasamente (credite).

3. Lichiditatea la o anumită dată (Ld):

DB- disponibilităţi băneşti proprii şi împrumutate:

I- încasări ce urmează a fi încasate; PE- plăţi exigibile în perioada analizată.

Acest indicator este considerat satisfăcător dacă valoarea obţinută este mai mare de 100 şi

reflectă capacitatea de plată a băncii. Sub această limită indicatorul este nesatisfăcător,

deoarece obligaţiile de plată sunt peste nivelul încasărilor. Cu cât lichiditatea este mai mare

cu atât gradul de acoperire a obligaţiilor de plată este mai mare.

10

Lir =

ΣApts

ΣPpts

X 100

Ld =

BD + I + C

PE

X 100

Indicatorii mai sus menţionaţi se utilizează în analiza permanentă a oricărei firme indiferent

de domeniul în care activează. Pentru o analiză mai aprofundată a lichidităţilor bancare se

folosesc şi următorii indicatori.

4. Rata lichidităţii (Rl):

O valoare peste 50% indică niveluri de lichiditate puternice şi practici de administrare a

fondurilor bine dezvoltate. Banca are acces sigur la suficiente surse pentru constituirea de

fonduri în termeni favorabili, pentru nevoile de lichidităţi prezente şi anticipate.

5. Poziţia lichidităţii este folosită ca indicator de fundamentare al lichidităţii şi al

acoperirii nevoilor de lichiditate pe termen scurt. Poziţia lichidităţii se calculează pe zile

(pentru săptămâna următoare), pe luni (pentru luna următoare) şi pe ani (pentru anul

curent).

Poziţia lichidităţii = Active lichide – Pasive imediate

Activele lichide sunt reprezentate de moneda băncii centrale şi de plasamentele scadente

de încasat, iar pasivele immediate se referă la depozitele volatile dar şi laîmprumuturile

scadente ce trebuiesc rambursate.

Valoarea acestui indicator poate fi:

negativă – atunci când activele lichide sunt insuficiente pentru onorarea

integrală a obligaţiilor imediate. În această situaţie trebuie să se recurgă la

surse de lichiditate pentru acoperirea acestui deficit. Deficitul poate fi

acoperit fie prin împrumuturi la banca centrală (pentru nevoi sezoniere),

pentru apelarea la împrumuturile interbancare (rezervele împrumutate),

prin lichidarea înainte de termen a unor active din portofoliu (eventual

cuplată cu o operaţie de restructurare a acesteia), fie prin titularizarea unor

credite.

pozitivă – atunci resursele lichide de care dispune banca depăşesc

necesarul său pentru perioada corespunzătoare. Situaţia este de apreciat,

dar nu trebuie neglijat aspectul mărimii acestui excedent de lichiditate.

Mărimea excedentului admisibil se poate folosi ca o normă internă de

gestiune.

6. Credite acordate clientelei/Depozite atrase de la clienţi

11

Active lichide

Total depozite atrasaRl =

Credite acordate clientelei + credite restante + provizioane pt creanţe restante

Conturi de depozit + certificate de depozit+carnete şi librete de economii

C/D =

Valorile cuprinse între 70-100% indică niveluri de lichiditate şi practici de administrare a

fondurilor satisfăcătoare. O serie de deficienţe minore pot fi constatate în practicile de

administrare a fondurilor.

7. Pasivele nete – această grupă de indicatori are trei componente distincte ce pot fi

calculate în baza aceloraşi date:

pasivele nete simple se calculează pentru fiecare perioadă ca diferenţă între

pasivele şi activele cu aceeaşi scadenţă. Acestea arată pentru fiecare

perioadă măsura în care activele scadente acoperă obligaţiile scadente.

Pentru pasivele nete pozitive, banca trebuie să găsească surse suplimentare

de acoperire a obligaţiilor scadente. O observaţie de reţinut este aceea că

suma absolută a pasivelor nete este egală cu zero.

Pasive nete simple = Pasive scadente – Active scadente

pasivele nete cumulate se calculează ca diferenţă între pasivele şi activele

cumulate corespunzătoare fiecărei perioade. Pasivele nete cumulate sunt

folosite pentru a semnala perioade de maximă lichiditate.

Pasive nete cumulate = Pasive cumulate – Active cumulate

indicele lichidităţii se calculează prin raportarea activelor şi pasivelor din

fiecare perioadă. Activele şi pasivele din fiecare perioadă sunt ponderate

fie cu numărul mediu de zile corespunzător fiecărei perioade, fie cu

numărul curent al grupei de scadenţe respective.

Pentru valori foarte apropiate de 1, implicit 1, banca nu face transformari de scadenţe.

Pentru valori subunitare transformarea se face din pasive pe termen scurt în active pe

termen lung. Valori supraunitare are presupun transformarea pasivelor pe termen lung în

active pe termen scurt.

Calculul pasivelor nete, în funcţie de perioada la care se referă, se poate realiza după una

din următoarele metode:

12

1. Metoda impasurilor succesive

Un impas poate fi definit pentru o clasă de scadenţe ca fiind diferenţa între pasive şi active.

Se calculează pentru fiecare clasa de scadenţă un impas şi oferă informaţii privind

transformările de scadenţă operate de bancă. Calculul pune în evidenţă nepotrivirile de

scadenţă, adică ieşirile de fonduri maxime la care banca va trebui să facă faţă, perioadă

după perioadă.

2.. Metoda impasurilor cumulate

Profilul scadenţelor este cumulat pe clase de scadenţe, se vor calcula activele şi pasivele

cumulate pe scadenţe în vederea determinării impasurilor cumulate. Mărimea sa

semnalează perioada de maximă şi minimă nevoie de lichiditate precum şi perioada la care

aceasta apare.

3. Metoda numerelor

Această metodă ponderează activele şi pasivele din fiecare clasă cu numărul mediu de zile

din fiecare clasă sau numărul grupei corespunzător clasei de scadenţă. În acest caz se

foloseşte formula indicelui de lichiditate.

13

Capitolul II.

2.1 Studiu de caz – BCR si lichiditatea bancara

Începând cu anul 1994 BCR acordă atenţie riscurilor care pot pune în pericol activitatea

băncii prin conceperea de strategii de urmărire şi combatere a acestora. Banca Comerciala

Româna, ca şi firmele de afaceri sau producătoare de bunuri şi serviciu, are ca scop major

responsabilitatea faţă de acţionari, maximizarea profitului atunci când este posibil şi

prudent, prin structurarea scadenţelor activelor şi pasivelor.

BCR urmăreşte crearea condiţiilor pentru maximizarea profitului pe o piaţă în care

concurenţa este deosebit de puternica, orientându-se spre diversificarea plasamentelor, prin

lărgirea câmpului operaţional spre activităţi de asigurare leasing, valori mobiliare, spre

lărgirea activităţii cu titluri sau spre zone chiar neîncercate în perioadele anterioare, cum ar

fi cele vizând operaţiuni de tip REPO şi inverse REPO, operaţiuni de pensiune ori

speculative pe termen scurt pe piaţa valutară.

Principalele riscuri de natură financiară şi operaţională asociate cu activităţile Grupului,

rezultă din operaţiunile în sectorul financiar-bancar local şi internaţional. Principalele

categorii de riscuri financiare la care este expusă banca se referă la riscul de credit, riscul

de lichiditate şi riscul de piaţă.

În vederea restrângerii riscului bancar, managementul BCR a urmărit permanent

diversificarea portofoliilor proprii, efectuând în mod proporţional plasamente în cele trei

mari categorii de active producătoare de venituri astfel:

- în domeniul creditelor s-a urmărit echilibrarea creditelor activităţii economice,

caracterizata printr-un grad mare de expunere faţă de clienţi şi prin costuri asociate reduse

faţă de volumul creditului, cu operaţiuni de creditare en-detail, la nivelul persoanelor fizice.

BCR a urmărit creşterea numărului de clienţi cu care intră în relaţii de credit, evitându-se

riscul general de expunere asociat cu un număr restrâns de clienţi.

- în domeniul titlurilor BCR s-a orientat în principal spre plasamente în titluri de stat, însă

de asemenea s-a implicat şi în achiziţia altor categorii de titluri precum cele emise de unele

entităţi administrative chiar şi din alte state - bonuri şi note de trezorerie - sau acţiuni de pe

piaţa bursieră şi extrabursieră.

- în domeniul plasamentelor interbancare, BCR s-a orientat, în general, spre plasamente

externe, şi pentru ca acestea servesc deschiderii sau menţinerii unor relaţii de corespondent,

în baza cărora efectuează servicii de transfer în favoarea clienţilor. Plasamentele

14

interbancare în lei au reprezentat de regula, o soluţie de asigurare a necesarului de

lichidităţi pe termen scurt.

Riscul de lichiditate este generat de politica de gestionare a resurselor atrase şi a poziţiilor

de active. Acesta include atât riscul ca Grupul sã întâlneascã dificultăţi în procurarea

fondurilor necesare pentru refinanţarea activelor la scadenţele aferente cât şi riscul

rezultând din incapacitatea de a colecta un activ la o valoare apropriată de valoarea sa justă

într-o perioadă de timp rezonabilă.

Grupul are acces la surse de finanţare diversificate. Fondurile sunt atrase printr-o gamă

vastă de instrumente incluzând depozite, împrumuturi şi capital social. Aceasta

îmbunătăţeşte flexibilitatea atragerii de fonduri, limitează dependenţa faţă de un singur tip

de finanţare şi conduce la o scădere generală a costurilor implicate de atragerea de fonduri.

BCR încearcă să menţină un echilibru între continuitatea şi flexibilitatea atragerii de

fonduri, prin contractarea de datorii cu scadenţe diferite. Banca controlează în permanenţă

riscul de lichiditate identificând şi monitorizând modificările de finanţări şi diversificând

baza de finanţare.

Pentru a observa evoluţia resurselor şi plasamentelor efectuate de BCR în perioada 2005-

2009 întocmim două tabele cu elementele definitorii care conţin datele pe cei doi ani.

Pentru 2008 situaţia se prezintă astfel:

Sursa: BCR Raport anual 2008

15

Pentru anul 2009 situaţia este următoarea:

Sursa: BCR Raport anual 2009

Se evidenţiază un dezechilibru financiar datorat unor resurse insuficient plasate pe durată

sub o lună. Rezultatele arată politica urmărită de bancă de creştere a gradului de lichiditate.

Evoluţia gradului de acoperire a plasamentelor cu resurse evidenţiază independenţa băncii

în atragerea de resurse în vederea plasării acestora pe termen scurt.

BCR îşi propune o creştere a plasamentelor în credite, astfel că în anul 2009 acestea

reprezintă 50% din totalul activelor.

Pentru a exemplifica metodele de calcul ale lichidităţii la BCR vom lua în considerare

următorul tabel.

Aşa cum reiese din acest tabel, activele se amortizează mai rapid decât pasivele pe perioade

scurte (<1 an), rezultând un excedent, ce acoperă deficitul degajat de amortizarea activelor

mai lentă decât a pasivelor pe perioade mai mari decât 1 an. Indicele de lichiditate ne arată

un nivel pozitiv:

16

Sursa Raportul de activitate BCR pe anul 2009

Calculul lichidităţii pentru scadenţe între 6 luni şi un an:

Indicatorul de lichiditate de 1,08 semnifică, în cifre absolute, o depăşire a lichidităţii

necesare cu 4.111,6 mld. lei (excedentul de lichiditate) de către lichiditatea efectivă.

Calculul acestui indicator evidenţiază transformarea practicată de bancă în anul 2oo9, din

pasive pe termen scurt în active pe termen lung, situaţie avantajoasă pentru bancă dacă

tendinţa curbei dobânzii este crescătoare.

Dacă analizăm relaţia depozite, clienţi, credite se observă că numai depozitele cu

scadenţele până la 3 luni finanţează în întregime creditele acordate de BCR, rămânând un

excedent de depozite (46521,7 mld. lei), care finanţează celelalte plasamente.

În cadrul Direcţiei de trezorerie, din centrala BCR, analiza lichdităţii presupune:

gestionarea poziţiei monetare;

gestionarea poziţiei lichidităţii;

elaborarea şi analiza raportului de lichiditate.

17

În perioada 2005-2009 BCR a înregistrat următoarea evoluţie a indicatorilor de lichiditate.

Denumire indicatori 2005 2006 2007 2008 2009Lichiditatea in functie de depozitele

la vedere

153,98 61,74 58,45 159,63 190,28

Lichiditatea / total depozite 51,77 52,22 56,6 47,32 48,01Lichiditatea / total depozite -

imprumuturi

46,93 51,49 56,05 44,26 42,03

Lichiditate total active 36,42 41,19 45,42 35,55 34,20

Sursa: Rapoartele anuale ale BCR.

Politicile băncii în domeniul gestionării activelor şi a pasivelor s-au reflectat într-un nivel

corespunzător înregistrat la toţi cei patru indicatori de lichiditate. Aşa cum se observă, BCR

în activitatea de trezorerie a urmărit permanent asigurarea unei corelări optime între

scadenţele plasamentelor şi resurselor băncii, precum şi creşterea ponderii surselor de

finanţare pe termen mediu şi lung în total resurse, banca menţinând constant capacitatea

activelor sale lichide de a face faţă eventualelor cereri de restituire a depozitelor.

Trebuie subliniat faptul ca Banca Comerciala Româna prezintă o lichiditate buna, o

capitalizare suficientă şi o profitabilitate adecvata, fapt remarcat de toate agenţiile de

rating. Astfel la 31 decembrie 2009, lichiditatea în funcţie de depozitele la vedere a fost de

190.28%, iar cea în funcţie de total depozite de 48.01%. Marea putere financiara a băncii

este ilustrată de faptul ca BCR are o pondere de 41% în totalul capitalurilor proprii din

sistemul bancar ceea ce îi asigura o baza solida pentru dezvoltarea în continuare a

afacerilor semnificative.

Analizând indicatorii de lichiditate bancara la BCR am observat o preocupare constantă a

băncii pentru menţinerea şi creşterea activelor lichide şi o reducere a riscului de lichiditate.

În cazul apariţiei unor probleme legate de lichiditate, BCR a apelat alternativ la:

sursele interne: în special la active proprii lichide, rezerva minimă

obligatorie deţinută la B.N.R., numerarul în casierie, depozite interbancare

pe termene scurte, certificate de trezorerie, active cumpărate de pe piaţa de

capital, etc.;

surse externe: în special de la celelalte instituţii financiare prin liniile de

credite şi de depozit de care dispune B.C.R.

18

Pentru a exemplifica fiecare strategie în parte vom pleca de la situaţia BCR înregistrată în

2009:

mil. RON

sub o lună 1-3 luni 3-6 luni 6-12 luni

peste 12 luni Total

Active 10732.97 2863.07 3197.95 627.13 1981.23 19402.35Pasive 16021.76 2350.80 781.27 226.43 22.09 19402.35Gap -5288.79 512.27 2416.68 400.70 1959.14 -Gap cumulat -5288.79 -4776.52 -2359.84 -1959.14 -Indice gap -27.26 -24.62 -12.16 -10.10

Prima strategie presupune restructurarea activului. Vom transforma active cu scadenţa

între 6-12 luni în valoare de 500 mil. RON în active cu scadenţă mai mică de 3 luni. În

tabel transformarea face următoarele modificări:

mil. RON

sub o lună 1-3 luni 3-6 luni 6-12 luni

peste 12 luni Total

Active 10732.97 3363.07 3197.95 127.13 1981.23 19402.35Pasive 16021.76 2350.80 781.27 226.43 22.09 19402.35Gap -5288.79 1012.27 2416.68 -99.30 1959.14 -Gap cumulat -5288.79 -4276.52 -1859.84 -1959.14 -Indice gap -27.26 -22.04 -9.59 -10.10

Prin această transformare indicele gap pentru intervalul de scadenţă între 1-3 luni şi 3-6

luni a crescut cu circa 2,5 %.

A doua strategie presupune restructurarea pasivului. Plecând de la situaţia iniţială, banca

oferă la depozitele cu scadenţă între 3-6 luni o dobândă promoţională ceea ce determină o

parte din clienţii care aveau depozite pe o lună să le prelungească scadenţa. Presupunem că

valoarea modificării este de 1000 mil. RON

mil. RON

sub o 1-3 luni 3-6 luni 6-12 luni peste 12 Total

19

lună luniActive 10732.97 2863.07 3197.95 627.13 1981.23 19402.35Pasive 15021.76 2350.80 1781.27 226.43 22.09 19402.35Gap -4288.79 512.27 1416.68 400.70 1959.14 -Gap cumulat -4288.79 -3776.52 -2359.84 -1959.14 -Indice gap -22.10 -19.46 -12.16 -10.10

S-a îmbunătăţit indicele Gap pentru scadenţele sub o lună şi între 1-3 luni de la -27.26% la

-22.10%, respectiv de la -24.66% la -19.46%. Această strategie mai foloseşte ca pârghii

lansarea de noi produse şi facilităţile de comisioane.

A treia strategie are în vedere creşterea atât a activelor cât şi a pasivelor băncii.

mil. RON

sub o lună 1-3 luni 3-6 luni 6-12 lunipeste 12 luni Total

Active 12732.97 2863.07 3197.95 627.13 1981.23 21402.35Pasive 16021.76 2350.80 2781.27 226.43 22.09 21402.35Gap -3288.79 512.27 416.68 400.70 1959.14 -Gap cumulat -3288.79 -2776.52 -2359.84 -1959.14 -Indice gap -16.95 -14.31 -12.16 -10.10

Atragerea de resurse de 2000 mil. RON pe o perioade de 3-6 luni şi plasarea lor la termene

sub o lună are ca efect modificarea pozitivă a indicelui pe primele două intervale.

Ultima strategie se referă la diminuarea activelor şi pasivelor.

mil. RON

sub o luni 1-3 luni 3-6 luni 6-12 luni

peste 12 luni Total

Active 10732.97 2863.07 2197.95 627.13 1981.23 18402.35Pasive 15021.76 2350.80 781.27 226.43 22.09 18402.35Gap -4288.79 512.27 1416.68 400.70 1959.14 -Gap cumulat -4288.79 -3776.52 -2359.84 -1959.14 -Indice gap -22.10 -19.46 -12.16 -10.10

Banca vinde active în valoare de 1000 mil. RON cu scadenţa între 3-6 luni pe piaţa

secundară, iar cu aceste fonduri se achită resurse sub o lună care din diverse motive nu pot

fi prelungite.

20

CAPITOLUL III. – Riscul de lichiditate

3.1. Generalităţi

Riscul de lichiditate este cel mai important risc şi constă în aceea că o bancă nu dispune de

lichidităţi corespunzătoare pentru a acoperi obligaţiile financiare la un moment dat. Riscul

lichidităţii este cel mai ridicat când o bancă nu poate să anticipeze cererea de noi

împrumuturi sau retragerile de depozite şi când nu are acces la noi surse de numerar.

El este definit adeseori în moduri diferite: lipsa completă de active lichide din portofoliul

băncii sau lipsa abilităţii de a asigura fonduri la un cost “normal”. Eşecul în controlarea

riscului de lichiditate poate transforma, neplăcut de rapid, o dificultate temporară într-una

permanentă, determinând transformarea riscului de lichiditate în risc de insolvabilitate.

Lipsa de lichiditate extremă conduce la faliment.

Plasamentele pe termen lung sunt în general mai mari decât resursele pe termen lung ale

băncii, din aceasta cauză băncile se confrunta cu doua situaţii delicate:

să nu-şi poată onora angajamentele pe termen scurt;

să aibă resurse cu scadenta mica, in timp ce plasamentele au scadenta

mare.

În prima situaţie, riscul de lichiditate imediata se manifestă prin retrageri masive şi

neaşteptate ale creditorilor ei. Banca se poate afla în postura de a achiziţiona fonduri de

urgenţă la costuri excesive pentru a–si acoperi nevoile imediate de numerar, fie în postura

de a atrage deponenţii, în schimbul unei dobânzi mai mari decât cele practicate pe piaţă.

Apare aici şi fenomenul de „bank run” care se manifestă prin retrageri masive ale

deponenţilor în urma unor informaţii denigratoare despre banca în cauză vehiculate în

diverse mijloace mass-media.

Risc de transformare, prezent în cea de a doua situaţie, se referă la:

- resursele si plasamentele au termene diferite de scadenţă. Depozitele la vedere

sunt deseori mai stabile decât depozitele la termen, în ciuda aparenţelor, iar

depozitele interbancare sunt mai volatile decât depozitele clienţilor.

- inovaţiile financiare îşi pun şi ele amprenta asupra riscului de lichiditate.

Gestiunea riscului de lichiditate comportă trei aspecte: evaluarea şi administrarea cerinţelor

de finanţare netă, accesul la piaţă şi planificarea de contingenţă (de rezervă). Analiza

cerinţelor de finanţare netă este formată din construcţia scării scadenţei şi calcularea

deficitului/excedentului net de resurse la anumite intervale de timp. O bancă poate evita o

criză potenţială schimbând-şi comportamentul de gestiune al activelor sau datoriilor sale,

21

devenind mai agresivă pe piaţă. Agresivitatea pe piaţă se manifestă pe de o parte prin

renunţarea la profiturile anticipate şi reinvestirea lor în dezvoltarea relaţiilor bancă-client,

iar pe de altă parte prin îndepărtarea clienţilor rău platnici.

3.2. Principii de gestionare a crizelor de lichiditate

Normele bancare prevăd obligaţia băncilor de a-şi asigura un nivel minim de lichiditate.

Normele generale de asigurare a lichidităţii sunt menite să asigure acoperire, respectiv să se

menţină in inegalitatea: Active lichide / Pasive exigibile > 100%

Criza de lichiditate se manifesta in doua etape :

- etapa aparentă (operativa) – sesizată în timp real de bancă şi se manifesta prin

creşterea într-un interval de timp scurt a ieşirilor de resursa din banca pe

diverse cai (ridicări de numerar, ordine de plata şi alte substitute de numerar);

- etapa de confirmare – in care se cuantifică dimensiunile reale ale crizei.

Potenţiala criza se face semnalată operativ prin scăderea constantă şi continuă a diferenţei

pozitive între încasări şi plăţi la nivelul băncii şi din scăderea indicatorului de lichiditate

calculat zilnic.

Gestiunea crizei de lichiditate presupune parcurgerea unor etape:

- identificarea cauzelor generatoare;

- constituirea de comisii responsabile de gestiunea crizei;

- aplicarea de măsuri care să înlăture cauzele crizei şi care să asigure un nivel

acceptabil de lichiditate;

- reabilitarea imaginii băncii, în caz de nevoie;

- întocmirea şi aplicarea de planuri de acţiune post-criză.

Planul de acţiune pentru gestionarea posibilelor crize debutează prin analiza fluxurilor

financiare şi a stării mediului în care acţionează banca. Pe baza analizelor se fac prognoze

privind evoluţia fenomenului de stabilizator.

Comisiilor de criză, denumite în literatura de specialitate „celule de criză”, li se atribuie

competenţe şi responsabilităţi specifice. Pe perioada instituirii situaţiei de criză comisiile se

bucură de puteri decizionale sporite.

Depăşirea situaţiei de criză impune implementarea unor măsuri de prevedere a recesiunii.

Cele mai utilizate măsuri post-criză sunt:

- stabilirea priorităţilor pe termen scurt în ceea ce priveşte acţiunile de urmat;

22

- reanalizarea planurilor de atragere de resurse şi de plasare a acestora pe termen

scurt, mediu şi lung;

- perfecţionarea aparatului de conducere, a sistemului informaţional şi a

tehnicilor de gestionare a crizelor;

- întocmirea unui plan de acţiune pentru revenirea la starea dinaintea

evenimentului de criză.

Situaţiile de criză, deşi nedorite, se manifestă cu o frecvenţă mai ridicată în sistemul

financiar. Fiecare bancă îşi întocmeşte preventiv planuri de gestiune a crizelor astfel încât

să depăşească cu uşurinţă situaţiile nefavorabile.

23

Concluzii

Băncile au ca principal obiect de activitate „lucrul cu bani”. Cea mai mare parte a

acestor bani sunt împrumutaţi de la investitori. Pentru a se bucura de încrederea unui număr

mare de clienţi băncile trebuie să beneficieze de o lichiditate adecvată.

Lipsa de lichidităţi este asimilată riscului de lichiditate. Apare aici şi aşa numitul

fenomen de „bank run” care se manifestă prin retrageri masive ale deponenţilor în urma

unor informaţii denigratoare despre banca în cauză vehiculate în diverse mijloace mass-

media.

Gestiunea crizei de lichiditate presupune parcurgerea unor etape:

- identificarea cauzelor generatoare;

- constituirea de comisii responsabile de gestiunea crizei;

- aplicarea de măsuri care să înlăture cauzele crizei şi care să asigure un nivel

acceptabil de lichiditate;

- reabilitarea imaginii băncii, în caz de nevoie;

- întocmirea şi aplicarea de planuri de acţiune post-criză.

BCR este lider pe piaţa bancară din România şi se bucură de o lichiditate bună.

Concurenţa la nivelul sistemului bancar românesc este ridicată. După părerea

noastră banca, pentru a-şi păstra poziţia de piaţă, ar trebui să adopte o abordare mai directă

a clienţilor, în sensul apropierii de aceştia.

În această direcţie banca poate întreprinde acţiuni ca:

- deschiderea de noi sedii – filiale, puncte de lucru;

- realizarea şi promovarea de produse noi;

- scutirea de comisioane la unele servicii;

- aplicarea de comisioane diferenţiate.

Aceste acţiuni au ca rezultat final creşterea activului şi pasivului, adică cea mai

bună strategie bancară în domeniul lichidităţii pentru bancă este cea de a treia strategie

prezentată (creşterea activului şi pasivului).

24

Bibliografie

1. Bazno, Cezar, Dardac, Nicolae, Management bancar, Ed. Economică,

Bucureşti, 2002;

2. Bratonovic Brajovic, Sonja, Greuning, Hennie, Analiza şi managementul

riscului bancar, Ed. Irecson, Bucureşti, 2004;

3. Cocriş, Vasile, Chirleşan, Dan, Managementul bancar şi analiza de riscîn

activitatea de creditare, Ed. UAIC, Iaşi, 2007;

4. Cocriş, Vasile, Chirleşan, Dan, Tehnica operaţiunilor bancare, Ed. UAIC,

Iaşi, 2006;

5. Dănilă, N, Managementul lichidităţii bancare, Ed. Economică, Bucureşti,

2002;

6. Koch, Timothy, MacDonald, Scott, Bank Managament, Thomson South-

Western, USA, 2003;

7. Niţu, I., Managementul riscului bancar, Ed. Expert, Bucureşti, 2000;

8. Olteanu, Mădălina, Managementul activelor bancare în România-Teză de

doctorat, Biblioteca digitală ASE, Busureşti, 2005;

9. Roman, Monica, Statistică financiar-bancară, Biblioteca digitală ASE,

Bucureşti, 2005;

10. Stoica, Maricica, Gestiune bancară, Ed. Luminalex, Bucureşti, 2002;

11. Norma BNR numărul 1 din 9 aprilie 2001, publicată în Monitorul Oficial

din 20 aprilie 2001

12. BCR Raport Raport anual 2009 – www.bcr.ro

25