+ All Categories
Home > Documents > 49163201 Natura in Opera Lui Comenius Si Rousseau

49163201 Natura in Opera Lui Comenius Si Rousseau

Date post: 04-Aug-2015
Category:
Upload: criss34
View: 113 times
Download: 0 times
Share this document with a friend
137

Click here to load reader

Transcript
Page 1: 49163201 Natura in Opera Lui Comenius Si Rousseau

UNIVERSITATEA DIN BUCURE ŞTI FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ŞI ŞTIIN ŢELE

EDUCAŢIEI SECŢIA PEDAGOGIE

NATURA ÎN OPERA LUI COMENIUS ŞI ROUSSEAU

-LUCRARE DE LICEN ŢĂ-

Adrian-Manuel FUSA

BUCUREŞTI, 2006

Page 2: 49163201 Natura in Opera Lui Comenius Si Rousseau

UNIVERSITATEA DIN BUCURE ŞTI FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ŞI ŞTIIN ŢELE

EDUCAŢIEI SECŢIA PEDAGOGIE

NATURA ÎN OPERA LUI COMENIUS ŞI ROUSSEAU

-LUCRARE DE LICEN ŢĂ-

Adrian-Manuel FUSA Prof. univ. dr. Viorel Nicolescu

BUCUREŞTI, 2006

Page 3: 49163201 Natura in Opera Lui Comenius Si Rousseau

CUPRINS

Capitolul I

1. Privire de ansamblu asupra perioadei Renaşterii şi Iluminismului 1.1.Concepţii pedagogice din perioada Renaşterii………………......1 1.2. Concepţii pedagogice din perioada Iluminismului……………..4

Capitolul II

2. Concepţiile filosofice şi religioase care au stat la baza sistemelor de gândire ale lui Comenius şi Rousseau 2.1.Fundamentul filosofic al pedagogiei lui Comenius……… …14 2.2.Caracteristicile fundamentale ale filosofiei lui J. J. Rousseau ...25

Capitolul III

3. Rolul naturii în concepţia pedagogică a lui Comenius 3.1.Conceptul de natură în opera lui Comenius………….…..….…37 3.2.Contribuţia lui Comenius la dezvoltarea pedagogiei moderne în ţara noastră……………………………………………...……….....59

Capitolul IV

4. Rolul naturii în concepţia pedagogică a lui Rousseau 4.1. Conceptul de natură în opera lui Rousseau……………...…….69 4.2. Contribuţia lui Rousseau la dezvoltarea pedagogiei moderne……………………………………………………..…….100

Capitolul V

5. Influenţele gândirii pedagogice ale lui Comenius şi Rousseau asupra pedagogiei româneşti……………………..……………….103

Capitolul VI

6. Concluzii şi opinii despre natură în gândirea pedagogică a lui J. A. Comenius şi J. J. Rousseau 6.1. Concluzii şi opinii despre natură în gândirea pedagogică a lui J. A. Comenius…………………………,…………….………..…127 6.2. Concluzii şi opinii despre natură în gândirea pedagogică a lui J. J. Rousseau…………………………………..………….……...128

Page 4: 49163201 Natura in Opera Lui Comenius Si Rousseau

1

CAPITOLUL I

1. PRIVIRE DE ANSAMBLU ASUPRA PERIOADEI RENAŞTERII ŞI ILUMINISMULUI

1.1 CONCEPŢII PEDAGOGICE DIN PERIOADA RENAŞTERII

În procesul de descompunere a relaţiilor feudale şi de apariţie a primelor

relaţii capitaliste, însoţit de o creştere a conflictelor de clasă, în lupta dintre

tendinţele materialiste şi cele idealiste se formează o cultură umanistă

progresistă luminoasă. Se dezvoltă ştiinţele naturii şi se zdruncină bazele

ideologice ale teologiei scolastice. Burghezia care se naşte susţine cultul

sănătăţii, activităţii, al bucuriei de viaţă, cultul libertăţii industriale care luptă

împotriva dictaturii papalităţii şi nobililor.

Trăsăturile esenţiale ale epocii Renaşterii au determinat şi caracterul

ideilor pedagogice ale umanismului burghez. Pedagogia din epoca Renaşterii

a fost influenţată de înflorirea ştiinţelor exacte, comerţului şi producţiei, ceea

ce duce şi la cerinţa dezvoltării spiritului activ şi independent al copilului,

dându-se o importanţă deosebită dezvoltării intelectuale. În timp ce şcolile

din prima jumătate a evului mediu cunoşteau numai „cele şapte arte libere”

umaniştii pedagogi din secolele XIV- XVI includ noi obiecte: ştiinţele

naturii, fizică, geografie. Caracteristica esenţială a pedagogiei umanismului

burghez este atenţia care se acordă copilului, punându-se accent pe

dezvoltarea personalităţii copilului. În această epocă încep să se ţină cont de

particularităţile psihologice ale copilului.

Pe fondul luptei pe care o duceau împotriva bisericii ei resping

disciplina severă a şcolii medievale, mai ales pedepsele corporale, instituind

o disciplină blândă şi un tratament plin de dragoste faţă de copil. De

Page 5: 49163201 Natura in Opera Lui Comenius Si Rousseau

2

asemenea educaţia trebuie să fie atractivă pentru copil şi să ţină seama de

interesul lui.

Slăbirea influenţei bisericii a dus la dezvoltarea şcolii laice prin

studierea scriitorilor antici greci şi romani, prin studierea literaturii clasice şi

a naturii care au luat locul bisericii care înainte era centrul întregii educaţii

şcolare. Aceasta nu înseamnă însă că religia este scoasă cu totul din educaţie,

se schimbă numai caracterul acesteia. Cei mai mari pedagogi umanişti

burghezi dau religiei un rol însemnat în şcoală, dar nu-i mai dau un rol

dominant. Cu toate acestea marea majoritate a şcolilor se mai află în mâinile

bisericii, dar monopolul acesteia este desfiinţat. În această epocă caracterul

progresist al ideologiei burgheze este limitat deoarece această ideologie este

bazată pe exploatarea omului de către om.

Renaşterea şi umanismul burghez s-au dezvoltat înaintea altor ţări în

Italia de Nord, cel mai renumit umanist fiind Vittorino de Feltre. În

concepţiile pedagogice ale lui Vittorino de Feltre se găsesc unele elemente

naţionaliste, elemente ale unui învăţământ ştiinţific. În opoziţie cu scolastica,

centrul învăţăturii îl reprezintă studiul literaturii şi limbilor clasice,

acordându-se atenţie şi pentru o vorbire aleasă. El se ridică împotriva

buchisirii stupide a învăţământului scolastic, cerând ca învăţământul să fie

atractiv, pentru a stârnii interesul elevului el cere să se ţină seama de

particularităţile elevului, îndemnându-l la o învăţătură conştientă şi

productivă. El renunţă la metodele barbare de disciplină ale evului mediu,

introducând o disciplină fără pedepse. Deşi progresist pentru vremurile lui, el

nu se smulge de sub influenţa religioasă şi consideră importantă educaţia

religioasă în şcoală.

Umanismul burghez francez s-a dezvoltat ceva mai târziu decât cel

italian şi anume la sfârşitul secolului al XV-lea, cei mai de seamă pedagogi

umanişti francezi fiind Francois Rabelais şi Michel Montaigne. Aceştia

Page 6: 49163201 Natura in Opera Lui Comenius Si Rousseau

3

manifestă un interes puternic pentru ştiinţele naturii cerând un învăţământ

ştiinţific şi realist, corespunzător dezvoltării capitalismului de care era

interesată burghezia. Rabelais accentuează importanţa educaţiei intelectuale

pornind de la observarea naturii, vizite în manufacturi, ateliere, tipografii,

cunoaşterea invenţiilor. Ei combat o serie de trăsături ale învăţământului

scolastic cerând dezvoltarea educaţiei fizice, înlocuirea învăţământului

mecanizat şi dogmatic al evului mediu printr-un învăţământ atractiv,

interesant, bazat pe activitatea proprie a elevului şi pe metodele umane de

disciplină. Ca umanişti ei pledează pentru pregătirea învăţării limbilor

clasice, educaţiei estetice şi interesante sunt la Rabelais ideile metodologice

progresiste: convorbiri între profesori şi elevi, excursii.

Totuşi ei au puţine concepţii pedagogice consecvent materialiste şi

progresiste; au mai multe concepţii idealiste, reacţionare. De exemplu,

Montaigne pune accent pe educaţia manierelor elegante, dar este şi un

adversar declarat al drepturilor femeii la educaţie.

În Germania umanismul burghez nu s-a dezvoltat tot atât de mult ca în

Italia de nord sau Franţa, aceasta explicându-se prin starea economică

înapoiată a Germaniei din secolele XV-XVI. Chiar şi concepţiile pedagogice

ale renumitului pedagog umanist burghez Erasmus din Rotterdam sunt mai

mărginite decât la umaniştii italieni şi francezi. În concepţia pedagogică a lui

Erasmus din Rotterdam un loc important îl ocupă studiul limbilor vechi şi al

scriitorilor clasici şi o oarecare opoziţie faţă de învăţământul scolastic.

Educaţia religioasă rămâne şi la el centrul educaţiei, iar prin critica sa

împotriva clerului catolic, Erasmus a pregătit reforma.

În Germania umanismul secolului al XVI-lea era în strânsă legătură cu

Reforma, o mişcare social-religioasă a micii burghezii, inclusiv a micii

nobilimi împotriva feudalismului. Până la reformă şcoala din Germania era

sub influenţa Bisericii Catolice, Martin Luther protestând la început

Page 7: 49163201 Natura in Opera Lui Comenius Si Rousseau

4

împotriva educaţiei în mănăstirile catolice a încercat să scoată şcoala de sub

dominaţia clerului catolic, dar numai pentru a o transforma din nou într-o

şcoală confesională, dar protestantă. Ideea iniţială de a crea o şcoală primară

populară pentru toţi copiii, băieţi şi fete, a fost părăsită în curând în favoarea

înfiinţării şcolilor latine pentru pregătirea aşa-numitelor profesiuni savante:

predicatori, scriitori, jurişti. Nici reforma şcolară elaborată de cel mai

apropiat colaborator al lui Luther, de pedagogul umanist burghez Filip

Melanchton nu depăşeşte cadrul îngust al unei şcoli confesionale. El pune

accent pe studiul limbii şi literaturii latine, latina fiind introdusă chiar ca

singură limbă de studiu, excluzându-se limba maternă – germana. Întregul

învăţământ este bazat pe educaţia religioasă, dar meritul lui Melanchton

constă în dezvoltarea unor idei de ordin administrativ-didactic: împărţirea

şcolilor în clase ierarhice, programa analitică pe clase, fixarea unui orar.

Protestantismul care se manifestase la început prin negarea dogmatismului

catolic, intoleranţei religioase, privilegiilor clerului catolic revine în curând

la religie. Aşadar şcoala germană s-a dezvoltat în contextul luptei religioase

şi a avut un caracter confesional.

1.2 CONCEPŢII PEDAGOGICE DIN PERIOADA ILUMINISMULUI

Secolul al XVII-lea este socotit, în general, un secol de „ordine” mai

conformist şi mai obedient în comparaţie cu secolul al XVIII-lea, care

răscoleşte şi caută să dărâme totul, dar mizeria materială şi oprimarea

politică erau în vremea lui Rousseau moşteniri ale secolului precedent.

Gânditorii în domeniul dreptului au avansat numeroase idei progresiste şi

anume: dreptul natural, dreptul cetăţeanului, starea natură, legea ginţilor,

drepturile omului. Pe lângă acestea s-au mai conturat şi alte convingeri

Page 8: 49163201 Natura in Opera Lui Comenius Si Rousseau

5

referitoare la domeniul dogmelor şi anume că morala religioasă poate fi

făţarnică şi că oamenii atei pot fi şi morali, că fericirea poate şi este drept să

fie realizată pe pământ, nu iluzoriu într-o viaţă viitoare. Punctele asupra

cărora cele două secole contrastează, în esenţă privesc concepţiile

fundamentale politice şi religioase. Are loc un proces de trecere de la dreptul

divin la dreptul natural, de la credinţă spre ateism, de la acceptarea

stratificării sociale la aspiraţia puternică spre egalitate. O asemenea

transformare substanţială în ideile religioase, filosofice şi politice ale

oamenilor, dar şi în atitudinea lor concretă faţă de ordinea social-politică în

care trăiesc se poate explica în influenţa acelor eroi ai sufletului: Spinoza,

Locke, Leibniz, Bossuet, Fenelon, Bayle, Fontenelle. În lucrările acestora se

pun probleme dintre cele mai grave despre mentalitatea şi conştiinţa omului:

aceea despre fiinţă şi aparenţă, despre bine şi rău, despre libertate şi

fatalitate, despre drepturile suveranului, despre formarea stării sociale. Un

vânt de libertate s-a desprins în toate domeniile de pe toate întinsurile aparent

liniştite ale secolului al XVII-lea, un vânt care s-a înteţit din ce în ce mai

mult şi s-a infiltrat în tot secolul al XVIII-lea pentru a deveni spre sfârşit

cumplita vijelie a revoluţiei franceze. A fost un proces de lungă durată de sub

crusta sfărâmată a vechilor credinţe şi dogme, a tradiţiilor, a moravurilor şi a

tradiţiilor de stabilitate, a început să încolţească viguros vlăstarele opoziţiei.

Conducătorii de până atunci ai mulţimilor, ecleziaşti sau laici, le promiseseră

mult şi nu realizaseră nimic, oamenii îşi pierdeau credinţa în buna orânduire

a edificiului social şi în mintea lor încolţea tot mai puternic ideea de a-l

dărâma şi de a construi un altul. La nici una dintre problemele cu care se

confruntau oamenii, concepţiile metafizice abstracte, scolastice, predicile

religioase nu dădeau nici un răspuns. Era nevoie de o nouă filozofie, de una

apropiată de viaţă care să renunţe la minciuni şi visuri şi să se ocupe de ceea

ce este imediat, palpabil şi necesar omului. În ceea ce priveşte guvernanţii

Page 9: 49163201 Natura in Opera Lui Comenius Si Rousseau

6

nici ei nu-şi justificau în mai mare măsură existenţa pentru că nu făceau

nimic în folosul poporului, pe care dimpotrivă îl sărăceau. Era nevoie de o

altă conducere, era necesară o politică laică, o religie fără mistere şi o morală

fără dogme, era necesară o ştiinţă care să nu mai fie un simplu joc

intelectual, ci să servească pentru dominarea naturii, pentru organizarea lumii

în scopul fericirii omului. Începe să se călătorească mult în acest timp,

deoarece curiozitatea de a cunoaşte spaţiile geografice pe care începutul

vremurilor moderne le descoperiseră, nu fusese încă pe deplin satisfăcută, ci

era în deplină desfăşurare. La călătorii cu o cultură mai rafinată, un mare

interes provoacă societăţile din aceste teritorii, legile, moravurile, ordinea

admnistrativă a ţărilor sau imperiilor despre care luau cunoştinţă. Călătoriile

acestea nu duceau numai la un plăcut divertisment, ci stimulau şi gândirea.

Contactul cu populaţii mult înapoiate a ridicat şi impus conceptul „bunului

sălbatic” despre care va scrie şi Rousseau. Ideea stării ingenui şi perfecte a

omului din primele generaţi preistorice s-a profilat temeinic încă de la

începutul secolului al XVIII-lea. Conflictele sociale răscoleau conştiinţele şi

împingeau cugetătorii să analizeze, să aprecieze, să găsească soluţii. Totuşi

gânditorii şi reformatorii căutau căi ocolite, se imaginau ţări utopice din

perspectiva cărora era judecată şi condamnată societatea europeană; după

examinarea stării ei sociale, religioase şi politice s-a ajuns la concluzia că

creştinismul, mai ales catolicismul, este absurd şi barbar, că modul de

guvernare şi în special monarhia, este nedreaptă şi detestabilă. În concluzie

se arată că o astfel de societate este de dărâmat şi de reconstruit. Societatea

contemporană este caracterizată în numeroase scrieri ca o mârţoagă obosită,

uzată, jalnică, iraţională care trage să piară şi merită să piară în raport cu

strălucirea lumii visate. Raţiunea, cu existenţa ei logică, devine judecător

suprem, infailibil şi irevocabil. Apariţia lui Cristos nu este logică, deci nu

este adevărată, Biblia nu este clară, deci este o scriere falsă. Singura lege în

Page 10: 49163201 Natura in Opera Lui Comenius Si Rousseau

7

această direcţie este de a nu admite decât ceea ce este evident. Astfel de idei

premerg şi pregătesc nu numai pe Voltaire şi Rousseau, dar însăşi revoluţia

cu spiritul ei iacobin. Acesta era spiritul secolului al XVIII-lea.

La formarea conştiinţei revoluţionare, în măsură să contribuie la

schimbarea acestor stări de lucruri a venit să participe şi Jean-Jacques

Rousseau cu unele idei personale şi cu altele care, deşi enunţate cu mult timp

înainte de el îşi găseau acum terenul fertil pentru a rodi. Este sigur că Jean-

Jacques Rousseau nu era prin multe din ideile sale un deschizător de drumuri

noi. Încă din secolul al XVII-lea se înfiripaseră idei ostile credinţelor

religioase care erau considerate absurde şi stăteau în calea realizării fericirii

umane, aici, pe pământ. Instituirea criteriului „clarităţii şi distincţiunii” în

stabilirea veracităţii ideilor era o lovitură dată dogmatismului mistic religios,

trebuia ca acest criteriu să fie extins din domeniu stoic speculativ, filosofic,

în cel religios şi politic pentru ca el să prindă conventenţă revoluţionară şi să

trezească la luciditate conştiinţele şi raţiunile adormite de smirna bisericii. În

această direcţie, o contribuţie importantă, în preajma secolului al XVIII-lea a

adus Pierre Bayle, adeptul înflăcărat al evidenţei raţionale carteziene

împotriva autorităţii oricărei dogme tradiţionale, omul care a îndrăznit să

spună făţiş că necredinţa este preferabilă superstiţiei şi ateismul este mai bun

decât fanatismul religios. P. Bayle este unul dintre intelectualii secolului al

XVII-lea, care începuse să facă opoziţie teologiei. Această luptă se va

amplifica în secolul al XVIII-lea, când în condiţii revoluţionare mai prielnice

balanţa se va înclina de partea raţiunii, a cugetării critice libere. Bayle a

enunţat şi argumentat primatul raţiunii, dreptul acesteia de a controla actele,

scrierile şi dogmele credinţei, de a-i stabili temeiurile şi îndreptăţirile, de a se

pronunţa ca ultimă instanţă cu privire la ceea ce este adevăr sau nu. În

celebrul său „Dicţionar istoric şi critic”, el proclama în numele lumii libere a

ideilor, adică a drepturilor suverane ale naţiunii care nu procedează şi nu

Page 11: 49163201 Natura in Opera Lui Comenius Si Rousseau

8

decide decât pe baza evidenţei logice, un război paşnic tuturor prejudecăţilor,

un drept suprem de liber examen asupra oricui, în orice problemă.

„Dic ţionarul istoric şi critic” reprezintă un memorabil rechizitoriu împotriva

a tot ce a găsit mintea sa şi cercetările istorice ca anomalie, înapoiere, crimă,

imoralitate, nedreptate, farsă şi minciuni în societate. Verbul său acuzator nu

ocoleşte, ci dimpotrivă vizează direct regii, papii, filosofii cu sistemele lor

absurde, oraşe şi ţări care amintesc de războaie şi „sacre” devastări.

Esenţa gândirii lui Bayle este libertatea în exprimarea ideilor, dreptul

de liber examen al oricărei teze, dreptul de a discuta orice, de a exprima orice

punct de vedere. J. J. Rousseau a gândit în spiritul lui Bayle, care era el

însuşi una din vocile noului spirit al veacului iluminist. J.J. Rousseau este şi

el un fanatic al adevărului, a ceea ce credea el că este adevăr, şi al dreptului

de a-l spune integral şi cu orice risc. Înţelegea în acest sens să fie un

adevărat cetăţean a ceea ce Bayle numise „republică a ideilor”.

„Această republică este un stat extrem de liber. În el nu domină decât

imperiul adevărului şi al raţiunii şi sub auspiciile lor se face războiul paşnic

contra oricui. Prietenii trebuie să se apere de prietenii lor, părinţii de copiii

lor.”

Este gestul de întronare revoluţionară a raţiunii ca autoritate supremă,

liberă, competentă deplin, în faţa căreia sunt chemate să dea seamă şi să

justifice existenţa, ordinea socială, politică şi cea teoretică sau morală a

oamenilor. Raţiunea ca şi concept suprem cunoaşte o lungă istorie din care

nu vom aminti decât etapele principale. Bayle nu era un caz izolat, el

reprezenta un întreg curent care venea încet şi de departe: din anul 1671,

raţiunea ca şi concept era sprijinită de gassendişti, cartezieni, malebranchişti.

Ascensiunea raţiunii la rangul de judecătoare neoficială, dar de jurisdicţie

generală fusese sprijinită de libertini englezi, ca William Temple, de libertini

francezi ca Jean de Herrand, Ninon de Leuclos, Saint Evermont. Toţi aceşti

Page 12: 49163201 Natura in Opera Lui Comenius Si Rousseau

9

liberi cugetători, cu spirit sceptic individualist, nu acceptau doctrine gata

încheiate, se situau pe poziţie de negare şi îndoială pronunţată. Ei vor fi

acuzaţi că se ridică în mod critic împotriva textelor biblice, că nu cred în

revelaţie şi în miracole, că sunt deişti sau atei. „Libertinaj” însemnă

neîncredere şi tendinţă spere hedonism.

În acelaşi sens al impunerii raţiunii contra dogmatismului au

manifestat şi cartezienii, deci spre sfârşitul secolului al XVII-lea, Descartes

prin adepţii săi este o autoritate, influenţa sa este covârşitoare: Locke şi

Spinoza sunt discipolii săi, J. J. Rousseau a fost influenţat profund de

Descartes în metoda de gândire filosofică şi în punctele principale ale

gnoseologiei.

Toţi aceşti gânditori care se ridică împotriva autorităţii stabilite în

ordinea social-politică şi indisciplinei intelectuale extind în noul secol

consecinţe implicate în mediul esenţial al cugetării carteziene, celebrul

„dubito”. Descartes fusese acela care preconizase prin exemplul meditaţiilor

sale metafizice, examinarea critică a evidenţei în domenii pe care autorităţile

le feriseră în acea vreme, prin ordine şi sancţiuni, de un asemenea control.

Malebranche este şi el un raţional, care sub masca bunului şi docilului

teolog creştin, va purta germeni periculoşi care ameninţau să subordoneze

divinitatea raţiunii.

Minarea autorităţii religioase şi regale apare mai ales în filozofie.

Astfel, Spinoza în „Tratatul teologic-politic” invita în stil cartezian, să se

facă tabula rasa de toate credinţele tradiţionale, pentru a relua procedeele

gândirii pe planuri noi. În numele raţiunii trebuie distruse două construcţii

ilogice şi dăunătoare: religia (cetatea lui Dumnezeu) şi statul (cetatea

regelui). În această lucrare, Spinoza atacă însăşi autoritatea Bibliei. Această

scriere nu este opera nici unei revelaţii divine făcută vreunor aşa-zişi profeţi.

Aceştia nu erau în fond decât nişte simpli muritori care-şi ascundeau

Page 13: 49163201 Natura in Opera Lui Comenius Si Rousseau

10

deficienţele de gândire prin metafore izvorâte din plăsmuiri ale imaginaţiei.

Nu a existat nici un „popor ales”, care să păstreze vreo „lege divină”, n-au

existat „miracole”, fenomene care să sară de pe linia determinismului

universal. Asemenea „miracole”, în concepţia lui Spinoza, nu dovedesc că

Dumnezeu e puternic, ci dimpotrivă că nu există. Astfel interpretată, Biblia

nu mai apare decât ca o operă omenească plină de ezitări, erori şi

contradicţii. Religia creştină e un fenomen istoric, care se explică prin

împrejurările în care s-a menţinut; ea are un caracter trecător, relativ, şi nu

etern.

În ceea ce priveşte statul, acesta nu este proprietatea despotului,

puterea exprimă de fapt voinţa supuşilor, iar democraţia este forma de

guvernământ cea mai apropiată de spiritul dreptului natural. Scopul

instituţiilor politice este acela de a asigura oamenilor libertatea de credinţă,

libertatea cuvântului şi de acţiune. Aceste idei exprimate în 1670 au fost

aspru sancţionate de spiritul vremii respective, Spinoza fiind catalogat ca cel

mai faimos ateu din acea vreme.

Secolul al XVII-lea evoluează către un nou tip de filosof, un filosof

înclinat să renunţe la atâta speculaţie abstractă metafizică şi îndreptat mai

mult spre imediatul exterior sau interior sufletului omenesc. O atenţie

deosebită se acordă ideii de natură care este conformă cu raţiunea, chiar dacă

nu este perfect de bună. Natura devine în acest fel un criteriu de organizare a

multor domenii teoretice: religie naturală, drept natural, libertate naturală,

egalitate naturală. Morala se laicizează, devine profană, criteriul ei începe să

devină utilitatea socială. Se întăreşte ideea că fericirea are dreptul să se

realizeze aici, pe pământ, şi se duce lupta contra celor care o împiedică:

absolutismul, superstiţia, războiul. Ştiinţa este văzută ca o modalitate reală şi

eficientă de a asigura progresul şi fericirea omului. Acestea sunt ideile noi

ale secolului al XVII-lea.

Page 14: 49163201 Natura in Opera Lui Comenius Si Rousseau

11

Războiul declarat de Bayle tuturor prejudecăţilor a găsit teren fertil în

Franţa. Pe fundalul iluminismului, a luptei raţiunii împotriva întunecimilor

medievale şi rănilor morale, sociale şi politice ale veacului s-a constituit

luptător contra absolutismului, ordinii bisericeşti şi drepturilor teologice,

Voltaire. Cu cât era mai ameninţată de pieire, cu atât religia dominantă trecea

la acte de represiune de o criminalitate aberantă. Cazul Calas, cazul

cavalerului La Barre înfioratoare în faţa raţiunii şi conştiinţei umane a

ocazionat pasionatului Voltaire replici care i-au adus elogiile istoriei prin

curajul şi îndârjirea lor. Violenţele sale verbale erau îndreptate împotriva

monstrului istoric infam şi anume puterea ecleziastică. La această luptă, care

de la jumătatea secolului, începe să atragă opinia publică, s-au aliat capete

filosofice de seamă ale timpului: enciclopediştii ca D’Alembert şi Diderot,

filosofii materialişti ca La Mettrie, Helvetius, D’Holbach şi alţii. Ca urmare

prestigiul bisericii a început să scadă în timp ce se lărgeau hotarele

ateismului. Chiar şi preoţii începeau să nu mai creadă, să se „lumineze”.

Această luptă acerbă de dărâmare a infamiei religioase însemna un atac

împotriva unuia dintre pilonii ideologici principali ai ordinii sociale şi

politice. Odată cu încrederea în dogmele religiei şi în organizaţia ecleziastică

se dărâmă şi încrederea în ordinea social-politică. Se năruia cu totul ideea

originii divine a monarhului, invocată ca premisă pentru justificarea tuturor

abuzurilor la care s-au dedat regii asupra avutului persoanei şi ideilor

supuşilor lor. Burghezia, atrăgând celelalte clase nemulţumite a început lupta

contra aristocraţiei în numele egalităţii naturale a oamenilor.

Chiar şi în cultură elementele de origine burgheză şi chiar mai de jos,

au intrat în favorul opiniei publice: Voltaire era fiu de notar, Rousseau era fiu

de ceasornicar, Diderot era fiul unui cuţitar, iar d’Alambert era un copil găsit.

Precursorii lui Rousseau arătaseră ce era rău, ce era urât şi ce trebuia

distrus în societatea timpului. Prin aceasta atrăgeau şi antrenau la luptă, dar

Page 15: 49163201 Natura in Opera Lui Comenius Si Rousseau

12

nu aveau încă obiective precise, constructive. Nu aveau un îndreptar metodic

pentru a pune premisele unei alte vieţi. Iluminatul Rousseau oferea această

iluzie şi ea se numea întoarcerea la natură. Apariţia celor două lucrări ale sale

în care expune această idee a constituit două evenimente, a dezlănţuit un

interes neobişnuit în rândul oamenilor, a convins de necesitatea schimbării

lucrurilor.

Ideile şi cărţile lui Rousseau au pătruns în păturile de jos ale populaţiei

ca şi operele lui Voltaire şi Diderot, ceea ce sporea spiritul de revoltă. La

răspândirea ideilor revoluţionare a mai contribuit şi faptul că adepţii lor s-au

grupat în diverse cercuri de „spirite tari”, „spirite frumoase” şi saloane,

precum şi cele douăzeci de academii câte existau prin 1748, iar în 1770 apar

patruzeci. Între această stare de spirit revoluţionară, această nemulţumire şi

mişcare publică şi ideile filosofilor a existat o legătură puternică, în sensul că

ideile acestora şi mai ales ideile lui Rousseau corespundeau aşteptării stării a

treia, intereselor şi aspiraţiilor lor. Rousseau cu marile lui însuşiri de gânditor

şi scriitor, cu logica, elocvenţa şi înflăcărarea lui, a reuşit să formuleze cel

mai bine obiectivele imediate ale marilor frământări ale maselor: abolirea

dreptului istoric şi instituirea dreptului natural, egalităţile oamenilor,

suveranitatea poporului şi răsturnarea claselor posesoare şi profitoare. În cea

de-a doua jumătate a secolului al XVIII-lea el devenise foarte popular, fiind

citit de o sută de ori mai mult decât Voltaire în păturile mijlocii şi de jos.

Ideile lui J. J. Rousseau au constituit conştiinţa luptei lor, datorită lui

au reuşit să înţeleagă mai bine realităţile pe care le trăiau, propria lor stare,

nedreptăţile pe care erau nevoiţi să le suporte şi aveau în acelaşi timp şi

argumentele clare şi decisive pentru a lupta împotriva acestora.

Oriunde s-a manifestat, iluminismul a fost o expresie a încrederii în

capacitatea raţiunii de a pătrunde în tainele lumii şi de a înfăptui progresul.

Pe fondul unor astfel de idei social-filosofice, învăţământul de toate gradele

Page 16: 49163201 Natura in Opera Lui Comenius Si Rousseau

13

se orientează spre un îndelung proces de democratizare. Extinderea şcolilor

populare întreţinute de stat este înţeleasă ca principala modalitate de

luminare a poporului. Se tinde spre înlocuirea învăţământului tradiţional-

dominant filologic, cu unul realist, practic, potrivit cerinţelor vieţii. Lupta

dintre realism şi clasicism, începută cu timiditate în secolul al XVII-lea,

dobândeşte în „Secolul Luminilor” noi dimensiuni. Spiritul nou în care era

înţeleasă dezvoltarea învăţământului a stimulat preocuparea pentru

elaborarea manualelor şcolare, pentru renunţarea la cărţile bisericeşti în

procesul de învăţare a cititului. Şcoala fiind privită ca temelie a luminării

poporului şi a procesului social, a dus la receptivitatea iniţiativelor lui Franke

şi La Solle din secolul al XVII-lea de a organiza şcoli speciale pentru

pregătirea învăţătorilor. S-ar putea crede că în aceste şcoli în care se

investeau speranţe atât de frumoase, se aplicau ideile valoroase cu privire la

educaţie ale lui Comenius, Fenelon şi Locke. În realitate, foarte puţine din

ideile pedagogice ale secolului al XVII-lea au pătruns în şcoală, ritmul de

implementare a noului în viaţa practică fiind foarte lent. A fost necesar un

nou impuls, inspirat din spiritul revoluţionar din cea de-a doua jumătate a

secolului al XVIII-lea, pentru a schimba vechea mentalitate cu privire la

copil şi educaţia sa şi a da şcolii o nouă bază teoretică în concordanţă cu

exigenţele unei societăţi ce aspira spre libertate, egalitate, paternitate.

Page 17: 49163201 Natura in Opera Lui Comenius Si Rousseau

14

CAPITOLUL II

2. CONCEPŢIILE FILOSOFICE ŞI RELIGIOASE CARE AU STAT LA BAZA SISTEMULUI DE GÂNDIRE AL LUI

COMENIUS ŞI ROUSSEAU

2.1 FUNDAMENTUL FILOSOFIC AL PEDAGOGIEI LUI COMENIUS

Pedagogia lui Comenius poate fi înţeleasă pe deplin numai dacă este

analizată în strânsă legătură cu concepţia sa filosofică, social-politică şi cu

cea religioasă. Întreaga activitate a lui Comenius în domeniul educaţiei

trebuie corelată cu creaţia sa filosofică, cu concepţia sa pansofică din cele

şapte cărţi intitulate „De rerum humanorum ememdatione consultatia

catholica”, unde formarea omului este privită prin numirea şi finalitatea lui,

prin rolul ce îi revine în natură şi societate, prin poziţia ce i s-a atribuit în

lume. Toate frământările şi contradicţiile economice, sociale filosofice şi

religioase ale secolului său se oglindesc în viaţa şi opera lui Comenius. El

este adeptul noului, pe care-l caută să-l surprindă într-un sistem de gândire

social-filosofică şi pedagogică, fără să poată renunţa la elementele

tradiţionale, religioase. Pentru înţelegerea sistemului de gândire comenian

este necesar să înţelegem şi să cunoaştem sursele care au alimentat atât de

fecund concepţia sa despre lume şi viaţă. Comenius şi-a petrecut copilăria şi

adolescenţa într-o atmosferă religioasă. Instrucţia superioară, teologică

dobândită de el în universităţile din Germania, iar mai târziu, activitatea lui

de preot i-au adormit concepţia religioasă despre lume şi despre viaţă.

Furtunoasele evenimente care au avut loc în Europa occidentală şi în special

în ţara lui Comenius în acea vreme, aduc serioase modificări în concepţiile

tradiţionale ale acestui pedagog. Începuse să se clatine conceptul de viaţă

tradiţională creştină, cu expresia ei cea mai puternică - biserica catolică.

Page 18: 49163201 Natura in Opera Lui Comenius Si Rousseau

15

Trebuie să luăm în considerare tradiţiile husismului şi ale urmaşilor acestei

mişcări, ca de pildă „Comunitatea fraţilor boemi”, din care făcea parte şi

Comenius. Această comunitate era o sectă cu profunde vederi democratice,

ca urmaşă a taboriţilor. Taboriţii cereau „restabilirea relaţiilor de egalitate ale

creştinismului iniţial, între membrii comunităţii şi recunoaşterea acestei

egalităţi ca normă pentru lumea laică.” Ideologia revoluţionară a acestora

reia ideea creştinismului antic despre egalitatea tuturor oamenilor, egalitate

în toate formele vieţii sociale, inclusiv în educaţie. Ştiinţa de carte era

necesară, în concepţia lor, pentru a permite fiecărui membru al comunităţii

să-şi poată însuşi cunoştinţele religioase. Lupta lui Comenius pentru poporul

său, pentru independenţa naţională a patriei sale, pentru o societate mai

dreaptă l-a salvat de presiunea înăbuşitoare a teologiei, l-a făcut să perceapă

influenţele timpului său în lumina intereselor poporului, l-a determinat pe

gânditorul Comenius, care trăieşte la încrucişarea a două lumi, să fie mai

mult omul lumii noi, să fie capabil să trăiască noile interese ale societăţii, ale

gândirii, ale ştiinţei, să respire adierea înviorătoare a Renaşterii.

O altă sursă în formarea concepţiei despre lume şi viaţă a lui Comenius

au constituit-o „utopiile” sociale ale timpului său. El a cunoscut opera lui

Tomaso Campanella şi în special „Cetatea soarelui”, în care educaţia şi

învăţământul ocupă un loc central, precum şi opera „Descrierea republicii

oraşului creştin” a lui Johann Valentin Andreae. În statul ideal a lui Andreae,

bazat pe proprietatea obştească, toţi copiii, indiferent de sex, de origine

socială şi de confesiune, trebuie să primească o educaţie egală,

corespunzătoare, să-şi însuşească cunoştinţele prin observaţie şi cercetarea

fenomenelor naturii.

O a treia sursă în formarea concepţiei comeniene o constituie

descoperirile ştiinţifice şi invenţiile tehnice. Prin gândirea „mare geometrica”

Page 19: 49163201 Natura in Opera Lui Comenius Si Rousseau

16

el încearcă să rezolve problemele pedagogice, mai ales că şi ele, în concepţia

sa urmează legile naturii.

Toate acestea stimulează noi interese faţă de lumea reală şi tendinţa de a

o cunoaşte şi de a o explica altfel decât până atunci. Universul începe să se

dezvăluie în toată splendoarea şi varietatea lui, iar vechea reprezentare

despre om, privit ca o fiinţă mizeră şi păcătoasă, sclav al stăpânului divin şi

al stăpânului lumesc, începe să fie revizuită. Omul simte nevoia să se impună

ca o fiinţă puternică, demnă de respect, care are dreptul să trăiască şi să fie

fericită. În concepţia lui Comenius, omul şi întreaga existenţă sunt acte ale

creaţiei divine. Aceasta impune omului necesitatea de a cunoaşte lumea

nemijlocită, obiectivă. Cine vrea să ajungă la Dumnezeu, trebuie să cunoască

nu numai voia, ci şi creaţia lui, natura. Dumnezeu se dezvăluie neîncetat în

tot ceea ce se întâmplă în natură. Izvorul conştiinţei religioase poate fi găsit

în biblie şi nu în natură. Necesitatea de a cunoaşte şi de a avea

responsabilitatea lumii revine omului prin faptul că este „cea mai desăvârşită

creatură între creaturi”, „un microcosmos capabil să oglindească

macrocosmosul”, o „oglindă” (speculum) care să reflecte cât mai fidel

existenţa luminii şi pe a sa proprie, prin intermediul simţurilor şi al raţiunii

sale. A fi oglindă este o capacitate „proprie” omului, care-l deosebeşte de

celelalte creaturi şi totodată îi conferă un loc special între acestea. În măsura

în care omul reuşeşte să oglindească lumea obiectivă prin simţurile şi spiritul

său, în acea măsură el se realizează pe el însuşi. În om, ca oglinda

universului, a întregului, se reflectă lumea.

Concepţia lui Comenius despre om, este una nouă, diferită de cea

existentă în evul mediu. La Comenius, omul începe să aibă un rol activ în

structurarea şi chiar în proiectarea unei lumi noi. Astfel, la Comenius se

conferă o nouă poziţie omului, o funcţie activă în lume, aceea de a contribui

la desăvârşirea existenţei prin asigurarea păcii în lume. Concepţia lui

Page 20: 49163201 Natura in Opera Lui Comenius Si Rousseau

17

Comenius despre om este apropiată de cea a lui Pico della Mirandola, dar

pentru Comenius ca teolog, degenerarea omului s-a produs o dată cu căderea

acestuia în păcatul originar şi de aceea omul pentru a-şi exercita funcţia sa

activă în lume, trebuie repus în poziţia sa iniţială. Această intenţie este tema

centrală pe care o dezbate Comenius în „De rerum humanorum emendatione

consultatio catholica”, lucrare care cuprinde şapte opere intre care

„Pampaedia” ocupă un loc central pentru înţelegerea concepţiei pedagogice

a lui Comenius. „Pampaedia” înseamnă „îndrumarea în adevărata cunoaştere

a întregului” şi se ocupă cu educaţia şi rolul acesteia în îmbunătăţirea firii

omeneşti. Acest lucru presupune scoaterea omului din starea de decădere

originară şi readucerea lui în poziţia iniţială, privilegiată, care să-i permită

accederea la o triplă cunoaştere: a lui Dumnezeu, a lumii şi a sa proprie,

adică cunoaşterea „întregului”. Cunoaşterea întregului, adică cunoaşterea

tuturor lucrurilor este pansofia, ştiinţa universului.

Termenul universal capătă o nouă accepţie la Comenius şi

contemporanii săi: „unitar-general valabil”. Lumea este o unitate în care, deşi

există o imensitate de obiecte diferite, toate acestea se găsesc într-o ordine

raţională şi naturală, astfel încât cel mai mic lucru oglindeşte ca

microcosmos însuşi macrocosmosul, adică întregul şi armonia acestuia.

Omul trebuie să cunoască această ordine şi să contribuie la menţinerea ei

pentru a-şi împlini menirea ca fiinţă. Credinţa lui Comenius era că prin

„Pansophia Christiana” oferă omenirii mijlocul ideal pentru salvarea ei şi

pentru asigurarea păcii universale. „Pansophia” îi indică omului poziţia sa în

întreg, îl ajută în cunoaştere, moralitate şi religiozitate. Formarea omului

trebuie realizată în concepţia lui Comenius, în spiritul lui Dumnezeu şi al

întregului. În acest fel teologia şi metafizica converg spre pedagogie.

Pansofia îi permite omului să se perfecţioneze pe el însuşi şi să realizeze

o lume ideală, perfectă. Viziunea nouă asupra omului presupune şi o educaţie

Page 21: 49163201 Natura in Opera Lui Comenius Si Rousseau

18

nouă, opusă celei medievale: cultura şi educaţia reprezintă un proces activ,

creator pentru om, nu este suficient numai să înţeleagă lumea, ci trebuie să

intervină activ în transformarea şi modificarea ei:

„Toţi trebuie instruiţi ca să nu păşească în lume ca simpli spectatori, ci

ca viitori oameni de acţiune”. (Didactica Magna)

Din concepţia lui filosofică decurg o serie de concluzii deosebit de

importante pentru teoria sa pedagogică. Cu toate concesiile pe care

Comenius le face vechilor prejudecăţi, reprezentarea tradiţională despre

natură care se exprimă în neglijarea totală a aspectului material al lumii este

depăşită. Se lărgeşte sfera învăţământului prin introducerea în planul de

învăţământ a ştiinţelor despre natură, ceea ce pentru vremea aceea suna

deosebit de nou prin aplicarea la tânăra generaţie a cunoştinţelor reale. Prin

urmare se impun alte căi de cunoaştere, creatorul divin trebuie căutat în

vechile cărţi religioase şi nu în autorităţile impuse: biserica catolică. O altă

cale de cunoaştere deosebit de importantă este studierea lumii reale, a naturii

fizice în toate manifestările ei. Contradicţiile acestei căutări au dus la

transformarea conştiinţei religioase, la protestantism, la erezii şi chiar la

ateism, iar la Comenius, la o împletire a elementelor religioase cu cele

realiste, cele din urmă fecundând teoria sa pedagogică, iar celelalte frânând-

o. Acest punct de vedere înseamnă şi o altă concepţie cu privire la procesul

de învăţământ. Lucrarea care indică omului la toate vârstele calea pentru

cunoaşterea întregului este „Pampaedia”, iar „Didactica Magna” se referă la

aceleaşi probleme pentru vârsta şcolară. „Pampaedia” este mai mult decât o

pedagogie şcolară, ea este pedagogia vieţii întregi. Ea face din întreaga viaţă

o şcoală, după dictonul său devenit celebru: „Toată viaţa este o şcoală” sau

alt fel spus întreaga sa viaţă omul are ceva nou de învăţat. De aceea în

„Pampaedia”, Comenius nu mai pune accent pe problemele metodice, ci

dezvoltă ideea unei educaţii integrale, generale şi permanente, care să fie

Page 22: 49163201 Natura in Opera Lui Comenius Si Rousseau

19

obligatorie pentru fiecare om, pentru orice popor, pentru toată viaţa, în

vederea obţinerii eternităţii.

Pentru Comenius, omul pleacă din perfecţiunea veşnică pentru a se

întoarce la ea, trecând prin opt etape sau „şcoli” ale existenţei sale în lume:

devenirea înainte de naştere, prima copilărie, copilăria propriu-zisă,

adolescenţa, tinereţea, maturitatea, senilitatea şi pregătirea pentru moarte cu

finalul ei inexorabil. Comenius nu explică de ce este necesar să existe

căderea iniţială în păcat pentru realizarea sa ulterioară ca om, pentru că el

este un teolog şi este adeptul misterelor ce se refuză dezvăluirii. Prin

„Pampaedia” el face un paralelism între lume şi şcoală, întregul său

învăţământ este reflectat în natură, didactica şi pedagogia lui Comenius nu

pot fi despărţite de „Pansophia” sa. În „Panorthosia”, Comenius preconizează

crearea unui „colegium lucis”- o academie a înţelepţilor care să asigure un

învăţământ unitar în întreaga lume. Scopul acestui colegiu ar fi să introducă

metoda pansofică în şcoală pentru perfecţionarea speciei umane.

Perfecţionarea se poate atinge prin crearea unor şcoli universale

denumite „panscholia”, prin crearea unor mijloace în care întregul reprezintă

dominanta, deci prin scrierea unor cărţi care să conţină tot, numite

„panbiblia” şi prin instruirea unor cadre care să aibă mereu în vedere acest

întreg pe care să-l dezvăluie tuturor oamenilor, denumite „pandidascalia”. În

felul acesta se transpunea pe plan pedagogic concepţia pansofică a lui

Comenius.

Comenius este un militant al păcii, el este un critic al stărilor sociale

reale din timpul său, condamnând inegalitatea şi mizeria ce domnesc în

această societate, condamnând în acelaşi timp, în termeni plini de indignare

şi revoltă, războiul. În „Via lucis” şi „Via pacis” el arată mijloacele prin care

pot fi îndreptate aceste rele.

Page 23: 49163201 Natura in Opera Lui Comenius Si Rousseau

20

În „Via pacis” el încearcă să dea o definiţie a păcii: „Pacea este şi

desemnează prin denumirea sa, felul în care omul sau orice altă fiin ţă îşi

aranjează în mod plăcut afacerile sale pentru a se bucura de ele în toată

libertatea şi în toată siguranţa, fără nici o piedică din partea altora. „

Toţi oamenii nu numai că doresc pacea pentru ei, dar toţi vor să se arate

şi adepţii ei:

„Inspirându-se de acest lucru, toată lumea judecă demn de ură pe cel

care violează pacea; şi în acelaşi timp cei ce violează pacea nu vor să fie

consideraţi ca perturbatori, ci vor să treacă drept oameni care o caută”.

Observaţia lui Comenius are valoare şi în zilele noastre pentru că mulţi

instigatori la război îşi îmbracă instigările lor într-un limbaj pacifist, în

umbra căruia se ascund intenţii de-a dreptul criminale. Comenius înclină

uneori spre un panteism evident care identifică adevărul cu divinitatea şi

ştiinţa în întregul ei, cu adevărul însuşi şi de asemenea el crede că dacă

oamenii ar izbuti să construiască o ştiinţă întreagă şi unitară, oamenii ar

putea să fie pe drumul păcii, pe drumul înţelegerii dintre ei.

Instruiţi în spiritul acestei ştiinţei universale, având drept dascăli

divinitatea însăşi, între oameni n-ar mai exista motive de ceartă. După

Comenius, ideile sunt existenţe reale şi locul lor este din eternitate în

realitatea supremă a providenţei, ele sunt apoi concretizate în viaţa naturii şi

se oglindesc prin simţuri în mintea omenească. Acolo ele sunt fixate prin

cuvinte, limba apare astfel la Comenius ca un corespondent, pe de o parte al

gândirii divine, pe de altă parte al lumii înconjurătoare. Găsim în această

concepţie ecouri din Renaştere şi din secolul al XVII-lea, mai avansat din

panteismul lui Giordano Bruno şi Spinoza, ceva din raţionalismul lui

Descartes şi empirismul lui John Loche. În spiritul pansofiei sale în „Via

Lucis”, dar mai ales în „Consultatio”, Comenius vorbeşte despre crearea unei

limbi universale, care ar putea să reprezinte pentru toată lumea unitatea

Page 24: 49163201 Natura in Opera Lui Comenius Si Rousseau

21

însăşi a ştiinţei. El crede că la origine există o singură limbă: ebraica şi că

păcatele oamenilor au făcut să existe atâtea limbi, fiecare dintre ele oglindind

imperfect ideile şi lucrurile din lumea înconjurătoare.

Cu ajutorul ştiinţei s-ar putea crea o limbă care ar putea să exprime

esenţa lucrurilor în ceea ce priveşte noţiunile de bază, chiar prin sunetele ei.

În felul acesta s-ar putea crea o limbă pe care am înţelege-o cu mai multă

uşurinţă, bogată în nuanţe şi expresii, dar limpede totodată şi simplă ca

natura însăşi:

„Când noi vom avea o astfel de limbă universală şi când ea va fi

întrebuinţată de toate popoarele, lumea întreagă va deveni accesibilă tuturor

oamenilor, în aşa fel ca după dorinţa lor şi fără obstacole, fiecare va putea să

voiajeze pretutindeni, să înveţe şi să propage ştiinţa. Căci dacă toată lumea se

înţelege în mod reciproc, toţi oamenii vor forma un singur trib, o singură

naţiune, o singură casă, o singură şcoală a lui dumnezeu.”

Utopismul gândirii lui Comenius se manifestă prin această teorie. Pentru

a se realiza condiţiile necesare înfăptuirii păcii universale trebuie să ne

îndreptăm atenţia în trei direcţii: religie, educaţie, învăţământ şi problemele

politice. Pentru fiecare dintre aceste domenii, el preconizează anumite organe

şi instituţii internaţionale care să se ocupe cu rezolvarea problemelor

respective.

În domeniul religiei, Comenius vorbeşte despre constituirea unei

„Federaţii universale a bisericilor” formată din reprezentanţi ai tuturor

religiilor şi tuturor confesiunilor din cadrul noilor religii. Reprezentanţii

bisericilor vor putea să ajungă la o unitate prin elaborarea unor principii

fundamentale pe care să le respecte toată lumea, principii vitale pentru

coexistenţa spirituală a omenirii. Aceste principii sunt esenţiale pentru orice

creştin şi numai ele sunt necesare să fie reţinute, cu precizarea că fiecare

confesiune poate să fie lăsată liberă, să profeseze mărturisirea sa de credinţă

Page 25: 49163201 Natura in Opera Lui Comenius Si Rousseau

22

şi să-şi ducă mai departe practicile sale religioase. Această atitudine de

toleranţă religioasă a lui Comenius reprezintă un element de progres şi un

mijloc de atenuare a încordării dintre părţile aflate în litigiu. În problemele

religioase, el pune accentul mai mult pe comportarea oamenilor, decât pe

dogmele religioase, în speranţa dispariţiei acelei credinţe care nu se bazează

pe fapte. S-ar putea spune că numai dragostea sa fierbinte pentru pacea lumii

l-a determinat să meargă în această direcţie. În domeniul culturii şi

învăţământului, Comenius preconizează o comunitate a lumii. Scopul

scolasticii a fost de a susţine credinţa prin raţiune, de a concilia religia cu

noile interese spirituale care nu mai puteau fi ignorate. Dar credinţa stătea

deasupra raţiunii:

„Eu cred ca să înţeleg”, spunea scolasticul Anselme. La Comenius

lucrurile stau în mod deosebit:

„Ca să pot să cred, trebuie să cred”. Astfel contradicţia care se exprimă

în încercarea de conciliere a datelor senzoriale cu revelaţia, ne prezintă un

Comenius care vrea să privească lumea înconjurătoare cu proprii săi ochi,

dar sub mantia religiei. Este reproşul pe care i l-a făcut şi genialul său

contemporan Descartes care, deşi aprecia opera lui Comenius, nu aprobă

tendinţa „de a îmbina religia şi adevărul revelaţiei cu cunoştinţele care se

capătă prin raţiunea naturală”. Îşi face loc o altă orientare şi anume a

cunoaşte înseamnă a privi la lucruri. Ca să nu fie nici un fel de îndoială

asupra faptului ce înţelege prin lucrurile lumii reale, Comenius opune teoria

despre lumea lucrurilor reale, concepţiei lui Platon, care a avut o influenţă

considerabilă în dezvoltarea filosofiei idealiste a bisericii creştine şi asupra

pedagogiei evului mediu.

„Tot ce înveţi, trebuie arătat elevilor, ca lucru existând în mod real şi

aducând un anumit folos. Elevul trebuie să vadă că ceea ce învaţă nu este

Page 26: 49163201 Natura in Opera Lui Comenius Si Rousseau

23

utopie sau ceva ţinând de ideile lui Platon, ci un lucru care în realitate ne

înconjoară şi a cărei cunoaştere ne aduce un folos real în viaţă”.

În istoria gândirii pedagogice această încrucişare cu autoritatea filosofiei

lui Platon a marcat un moment important în lupta dintre orientarea

materialistă şi cea idealistă. Aceasta nu înseamnă că marele gânditor s-a

desprins radical de concepţia scolastică. În „Didactica Magna” , Comenius

arată că trebuie să se înceapă cu învăţătura, cu ceea ce este mai general şi să

se termine cu ce este particular, deoarece particularul nu aduce nimic nou în

procesul cunoaşterii. Dar Comenius vede posibilitatea perfecţionării

neîntrerupte a naturii omeneşti prin cunoaşterea lucrurilor reale, printr-un

învăţământ care să asigure tinerei generaţii contactul direct cu lucrurile şi

obiectele lumii înconjurătoare. În ceea ce priveşte natura omului, elementele

realiste îşi fac loc mai greu prin ţesătura densă a concepţiei de viaţă

religioasă a lui Comenius. Nu se poate spune că acesta a considerat omul ca

o părticică a naturii care se mişcă după anumite legi universale. Se poate

spune numai că el nu a înţeles natura socială a omului. În acea vreme, multe

din aceste legi ale naturii nu erau cunoscute, iar altele, deşi erau descoperite,

au fost ignorate de Comenius. În cartea sa „Lumea în imagini” este evident

faptul că părerea lui Comenius cu privire la natură a rămas în urmă faţă de

progresul ştiinţei. El rămâne adeptul concepţiei bisericii catolice şi anume a

concepţiei geocentrice, deşi punctul de vedere heliocentric a lui Copernic era

cunoscut de ceva vreme. Esenţa omului nu constă în natura sa fizică aşa cum

consideră Descartes, ci în spirit care are o existenţă independentă şi

însufleţeşte celelalte manifestări ale vieţii. Umanismul şi democratismul lui

Comenius depăşesc premisele metafizice şi religioase de la care a pornit.

Omul este o creaţie a lui Dumnezeu după modelul acestuia, înzestrat cu largi

posibilităţi de cunoaştere şi în consecinţă împiedicarea unui individ de la

beneficiul educaţiei este un păcat faţă de creatorul divin, arhetipul naturii

Page 27: 49163201 Natura in Opera Lui Comenius Si Rousseau

24

umane. Astfel, educaţia apare nu numai ca mijloc de transformare a

societăţii, ci se impune ca unic criteriu de apreciere a oamenilor. Comenius

descoperă în natura umană şi calităţile care sunt necesare pentru dezvoltarea

ştiinţei, culturii. Scopul final al educaţiei este „fericirea veşnică împreună cu

Dumnezeu”. Scopul acesta poate fi atins numai de cel care îşi petrece viaţa în

mod raţional şi activ, de omul care „cunoaşte toate lucrurile şi le stăpâneşte”.

În comparaţie cu ceilalţi reprezentanţi ai iluminismului Renaşterii,

umanismul lui Comenius se caracterizează nu numai prin estetică, ci şi prin

acţiune. Omul există nu numai pentru faptul că gândeşte, ci şi prin faptul că

acţionează. Omul poate să stăpânească lumea prin gândire şi să o folosească

pentru satisfacerea nevoilor lui, prin acţiune. Esenţa înţelepciunii omeneşti

constă în a şti, a vorbi şi a acţiona.

„O dată cu omul s-a născut şi dorinţa de a cunoaşte şi nu numai putinţa

de a munci, dar şi dorul de muncă”. (Didactica Magna)

În ceea ce priveşte politica internaţională, Comenius preconiza un senat

sau un areopag mondial, un fel de tribunal suprem, menit să supravegheze

aplicarea măsurilor stabilite în vederea apărării păcii. Pentru el acest forum

suprem, public este într-o măsură oarecare, un fel de suprastat. Nu este vorba

de concepţia absolutistă a lui Machiavelli cu a sa „Raţiune de stat” văzută ca

lege supremă şi nici de aceea a dreptului natural a lui Hugo Grotius.

Acest for este alcătuit din reprezentanţii tuturor naţiunilor, pe care

Comenius îi vede ca pe nişte adevăraţi suverani ai lumii, care colaborează

între ei. Ei nu trebuie să îngăduie nici unui popor să-şi facă dreptate cu forţa,

ci în toate împrejurările să se recurgă la tratative şi negocieri. În

„Panorthosia”, Comenius enumără şi patru principii fundamentale, care pot

să ducă la înţelegerea dintre oameni: aruncarea prejudecăţilor, mentalitatea în

sensul că nimeni nu trebuie să considere un lucru ca fiind numai al său, ci al

Page 28: 49163201 Natura in Opera Lui Comenius Si Rousseau

25

comunităţii, simţul critic sau îndoiala faţă de obiceiurile şi moda timpului şi

înlăturarea ipotezelor filosofice.

Unificarea prin religie, prin cultură şi prin educaţie şi unificarea prin

măsuri politice reprezintă remediile pe care Comenius le propunea la timpul

său pentru a contribui la apropierea între popoare, la pacea universală. Cărţi

universale, şcoli şi colegii universale, limba universală, tribunal universal,

sunt propunerile lui Comenius, toate acestea în ideea că motivele principale

de neînţelegere între oameni stau în neştiinţă. Mijloacele de ajungere la

înţelegere constau în răspândirea ştiinţei şi în educarea oamenilor.

În ceea ce priveşte valoarea actuală a ideilor lui Comenius, putem spune

că, deşi concepţia sa filosofică e mult influenţată de gândirea lui Giordano

Bruno, Bacon sau Spinoza şi are multe elemente materialiste în conţinutul ei,

ea este în acelaşi timp şi concepţia unui om al bisericii reformate. Îmbrăcată

în haină religioasă, filosofia sa este totuşi îndrăzneaţă şi forte avansată pentru

vremea sa.

2.2 CARACTERISTICILE FUNDAMENTALE ALE FILOSOFIEI LUI ROUSSEAU

Rousseau este unul dintre cei mai de seamă reprezentanţi ai pedagogiei

teoretice, fiind o figură centrală a secolului al XVIII-lea. Pentru a înţelege

principiile care stau la baza gândirii pedagogice a lui Rousseau trebuie să

caracterizăm locul pe care el îl ocupă în filosofia epocii sale, şi anume în

filosofia franceză a acelui veac, deoarece, deşi elveţian la origine, el aparţine

culturii franceze. Filosofia franceză are un caracter revoluţionar, ceea ce

înseamnă că ea se manifestă împotriva situaţiei concrete din societatea

timpului, şi anume în toate domeniile acesteia: biserică, şcoală, stat. Sunt

aceleaşi condiţii care au influenţat si gândirea pedagogică a lui Comenius:

Page 29: 49163201 Natura in Opera Lui Comenius Si Rousseau

26

tradiţionalismul religiei confesionale, monarhia absolutistă conform căreia

conducătorul acesteia era suveranul cu drepturi depline in stat şi oprimatorul

maselor largi ale poporului de rând pentru care nu se recunoşteau drepturile

democratice, eliminarea luptelor dintre clasele sociale şi egalitatea între toţi

oamenii. Rousseau în această privinţă era mai cunoscut decât Montesquieu,

care în „Espirit des lois” era adeptul monarhiei constituţionale. Un alt

caracter al filosofiei franceze este caracterul intelectualist, care presupunea

apelarea la raţiune in toate manifestările vieţii sociale.

Pentru o societate ideală şi pentru o cultură corespunzătoare acesteia,

pentru îndreptarea tuturor stărilor de fapt din societate, trebuie să trecem

toate acestea prin filtrul raţiunii, o raţiune nefalsificată, neinfluenţată de

sentimentele umane, care se leagă de credinţe, datini, moravuri, tradiţii sau

alte sentimente care duc la explicarea şi încercarea justificării unor dorinţe

ale noastre: nemurirea sufletului, existenţa lui Dumnezeu. Acest caracter

intelectualist îi caracterizează în general pe enciclopedişti al cărui

reprezentant de seama a fost şi Voltaire. Filosofia franceză a secolului al

XVIII-lea se caracterizează şi prin materialism. Aşa cum am arătat când am

vorbit şi despre Comenius şi filosofii francezi au fost influenţaţi de filosoful

englez Locke.

Filosofii francezi au exagerat iniţial empirismul lui Locke, ceea ce a dus

la sensualism al cărui reprezentant a fost Condillac, care susţinea că la baza

vieţii noastre sufleteşti stă senzaţia şi că toate fenomenele şi funcţiile

sufleteşti, respectiv sentimentele, sunt de fapt nişte senzaţii modificate.

Trecerea de la sensualismul francez in domeniul cunoaşterii, la materialism

în domeniul metafizicii s-a făcut foarte uşor, deoarece sensualismul susţinea

că cunoaşterea a ceea ce există nu se poate realiza decât prin simţuri, iar

materialismul susţinea că există numai ceea ce cunoaştem prin simţuri,

materia. La Mettrie în „L’homme machine” duce materialismul până la

Page 30: 49163201 Natura in Opera Lui Comenius Si Rousseau

27

deism. Este adeptul ateismului pe care îl propagă ca pe o doctrină, neagă

existenţa lui Dumnezeu şi a sufletului pe care nu-l recunoaşte decât dacă este

considerat ca o parte a corpului şi anume creierul. Negând existenţa

sufletului, consideră că nemurirea sufletului este o absurditate, el fiind o

parte a corpului, piere odată cu acesta. Opera care reprezintă cel mai bine

materialismul francez din secolul al XVIII-lea este cunoscutul „System de la

nature”, operă compusă în cercul intelectual al baronului d’Holbach.

Această operă enunţă cel mai bine caracteristicile materialismului

francez: în univers nu există decât materie şi mişcare sub dubla formă de

atracţie şi respingere. Din această afirmaţie se desprinde şi ideea

materialităţii moniste a omului, deci omul nu mai este caracterizat ca o fiinţă

în care sălăşluiesc doua substanţe: materie şi spirit, corp şi suflet, se

recunoaşte numai existenţa materiei, implicit a corpului. Nu s-a putut da un

răspuns la ce este sufletul, s-a încercat o definiţie a acestuia numai prin

negaţie: nu este divizibil, nu are întindere şi nu e perceptibil pe calea

simţurilor. Altă constatare care decurge din ideea că în univers nu există

decât materie şi mişcare este aceea că universul este material.

Din punct de vedere universal prin dublarea substanţei s-a ajuns la ideea

unui suflet al naturii, la ideea de Dumnezeu. Materialiştii nu admit nici ideea

libertăţii voinţei, deoarece omul este şi el supus legilor cauzale universale.

Dacă ceva sau cineva ar putea realiza o mişcare independentă, spontană,

aceasta ar putea duce la ruperea lanţului cauzalităţii universale. Materialiştii

nu admit nici nemurirea sufletului individual, deoarece dacă ar admite acest

lucru, ar însemna că sufletul poate dăinui după dispariţia omului. Singura

nemurire pe care o admit materialiştii este aceea care constă în memoria

generaţiilor care ne urmează. Sensualismul a dus la hedonism şi egoism,

adică plăcere şi interes propriu.

Page 31: 49163201 Natura in Opera Lui Comenius Si Rousseau

28

Aceste caracteristici le găsim îndeosebi la Helvetius. Acestea sunt

caracteristicile filosofiei iluministe, epocii în care s-a dezvoltat ca literat,

filosof şi pedagog Rousseau.

În ceea ce priveşte educaţia secolului al XVIII-lea, aceasta avea o

mulţime de defecte, iar spiritul timpului cerea îmbunătăţirea metodelor de

educaţie şi a şcolilor. Educaţia, chiar şi cea din familie, mai ales în Franţa,

unde societatea era foarte coruptă nu respecta principiile naturii. În şcoli se

punea accentul pe învăţarea vorbelor în loc de cunoaşterea obiectelor reale,

se punea accentul pe a memora în loc de intuiţie, cugetare şi studiu

independent din partea elevilor. În şcolile medii şi cele superioare limba în

care se predau materiile era limba latină, în timp ce limba maternă era

neglijată şi totodată, pe lângă religie, ea constituia obiectul principal de

studiu. Metoda de predare era una mecanică, deoarece se punea accent doar

pe cunoştinţele predate, fără a se încuraja studiul individual şi ideile proprii

ale elevilor. În secolul luminilor s-a cerut reformarea acestui sistem de

educaţie şi de învăţământ necorespunzător cu dezvoltarea naturală a

sufletului omenesc. Pedagogii care au cerut modernizarea sistemului de

învăţământ au fost pe lângă marele Comenius in Boemia şi pentru Europa

întreaga chiar, Rabelais şi Montaigne în Franta, Locke în Anglia şi Ratich în

Germania. În Franţa Voltaire atacă aspru defectele şcolilor, de asemenea

„Scrisorile” lui Montesquieu atacă sistemul de învăţământ defectuos, însă

opera de căpetenie în aceasta privinţă este „Emil sau despre educaţie” de J.J.

Rousseau, care pe lângă critica educaţiei din epoca sa construieşte un sistem

de educaţie, în care arată căile şi mijloacele de educaţie cele mai eficiente, în

concordanţă cu natura omului, educaţie cerută impetuos şi de spiritul

curentului luminat. În romanul său „Noua Heloise” zugrăveşte acele

sentimente şi virtuţi care caracterizează acei oameni educaţi după sistemul

său naturalistic. În opera sa politică, „Contractul social” arată că lumea

Page 32: 49163201 Natura in Opera Lui Comenius Si Rousseau

29

civilizată presupune şi o nouă formă de organizare a statelor,

corespunzătoare cu demnitatea şi necesităţile adevărate ale omului, care este

de la natură absolut bun, nobil şi dornic de progres şi de libertate cât mai

mare. Prin aceste trei opere epocale, între care există o strânsă legătură,

pentru că ele se întregesc reciproc, Rousseau a avut un rol însemnat în

dezvoltarea culturală a epocii sale, iar influenţa lui asupra sistemului de

educaţie în Franţa a fost atât de mare, încât se poate spune că Rousseau a

determinat întreaga viaţă culturală a secolului al XVIII-lea. În ceea ce

priveşte atitudinea lui Rousseau faţă de filosofia timpului său, el imprimă

propriei filosofii caracterul revoluţionar şi este împotriva materialismului şi

intelectualismului. În „Confesiuni” Rousseau zice: „Toate micile pasiuni fură

înăbuşite de entuziasmul adevărului, libertăţii şi virtuţii, şi ceea ce este mai

surprinzător este că această efervescenţă ţinu în inima mea mai mult de patru

sau cinci ani, la un grad atât de înalt, cum n-a mai fost poate în inimă, în

drum spre vreunui alt om.”

Rousseau vede o adevărată prăpastie între sufletul omenesc cu însuşirile

şi aspiraţiile sale naturale şi cultura artificială a timpului său. Această cultură

este raţionalistă, deoarece se credea că raţiunea poate să pătrundă totul şi se

considera că progresul culturii intelectuale este mijlocul cel mai bun pentru

moralizarea şi fericirea neamului omenesc. Lipsa de cultură duce la toate

relele din societate şi prin cultură se vor înlătura şi cauzele răului. Problema

fundamentală a gândirii lui Rousseau şi atitudinea sa faţă de cultura timpului

său le găsim stabilite încă de la începutul operei sale filosofice. În vara

anului 1749, în drumul spre Vincennes, unde se ducea să-l viziteze pe

prietenul său, Diderot, Rousseau citind jurnalul „Mercure de France”, găseşte

anunţată pentru premiu de Academia din Dijon următoarea teză: „Dacă

restabilirea ştiinţelor şi artelor a contribuit la coruperea sau purificarea

moravurilor.” Participă la acest concurs pe care-l şi câştigă cu lucrarea sa şi

Page 33: 49163201 Natura in Opera Lui Comenius Si Rousseau

30

cu acest tratat îşi deschide calea în lumea cugetărilor filosofice şi prin

eleganţa discursului său şi-a câştigat un renume splendid în literatură. În

prima parte a acestui tratat, Rousseau cu argumente istorice a încercat să

dovedească că virtuţile adevărate ale popoarelor au dispărut în măsura în care

s-au înălţat prin cultura lor intelectuală, ca de exemplu la egipteni, la greci, la

romani; la popoarele mai puţin dezvoltate din punct de vedere cultural: la

perşi, la spartani, la vechii germani s-au păstrat moravuri mai bune. În Roma,

de exemplu, a dispărut spiritul moral, patriotic, atunci când filosofii greci au

emigrat în Cetatea eternă, aduc cu ei viciile josnice şi luxul. În a doua parte a

tratatului său, el cercetează izvoarele ştiinţelor şi constată că aceste izvoare

sunt impure, de exemplu, astronomia derivă din superstiţii, fizica din

curiozitate, geometria din avariţie, iar oratoria din ambiţie deşartă, ură şi

linguşire. Cu alte cuvinte, toate ştiinţele izvorăsc din viciile noastre, iar artele

provoacă luxul. Această civilizaţie nu poate duce decât la o educaţie

neconformă cu cerinţele omeneşti şi la dispariţia moralei. Rousseau

mărturiseşte că mult timp înainte de publicarea premiului din Dijon a simţit

contrastul dintre natura omenească şi cultura timpului şi că teza propusă de

academie „i-a luat vălul dinaintea ochilor.” Raţiunea însă, în concepţia lui

Rousseau este insuficientă pentru pătrunderea lumii şi a vieţii. Raţionaliştii

care nu iau în considerare elementele emoţionale, intuitive şi naive ale

sufletului, îi răpesc acestuia unitatea, spontaneitatea şi libertatea.

Intelectualismul unilateral nu acordă sentimentului, instinctului, intuiţiei

directe locul cuvenit alături de reflexia logică şi distruge armonia sufletească.

Astfel este interpretată noţiunea „natură” din punct de vedere psihologic. In

ceea ce priveşte interpretarea psihologică a noţiunii „natură” nu numai

intelectualismul, ci şi unele transformări sociale au fost dăunătoare naturii

omeneşti, ceea ce a dus la o dezvoltare unilaterală a acesteia. Pe lângă faptul

că natura umană se dezvoltă şi se manifestă unilateral, ea devine dependentă

Page 34: 49163201 Natura in Opera Lui Comenius Si Rousseau

31

şi de alţii. Acest lucru este vizibil în „diviziunea muncii”, o dată cu

specializarea acesteia devine necesar ca individul să apeleze la alţii pentru că

nu mai poate produce singur tot ce-i trebuie. Această dependenţă este şi mai

mult vizibilă prin crearea claselor sociale, prin deosebirea dintre bogaţi şi

săraci, stăpâni şi supuşi. Atât din punct de vedere psihologic, cât şi din punct

de vedere social se produce o slăbire a naturii omeneşti:

„Fă pe om iarăşi o unitate şi-l vei face atât de fericit cât poate fi.”

La interpretarea psihologică şi socială a noţiunii „natura”, Rousseau

adaugă şi interpretarea teologică, întrucât consideră simplitatea şi armonia

firească a sufletului ca operă a lui Dumnezeu, spre deosebire de degenerarea

acestuia, datorată intervenţiei omeneşti. Acest lucru este subliniat încă de la

începutul operei „Emil sau despre educaţie”: „Tot ce iese din mâna

creatorului este bun, totul se strică în mâna omului.” În ceea ce priveşte

opoziţia dintre natură şi cultură, Rousseau în scrierile sale principale se

referă la o opoziţie a naturii contra culturii false sau a culturii adevărate

contra culturii false. Cultura adevărată presupune o dezvoltare naturală

dinăuntru în afară şi armonioasă a sufletului aşa cum îl găsim în treapta de

evoluţie actuală. Omul evoluează şi în fiecare treaptă a evoluţiei sale apar

necesităţi noi: trecerea individului de la copilărie la adolescenţă, de la

adolescenţă la maturitate, deci o evoluţie firească, necesară. Rousseau nu se

referă la necesităţile provocate de imaginaţie. Este deci o diferenţă între omul

natural, în starea primitivă şi omul natural în starea socială, iar Rousseau

când se referă la omul natural îl are în vedere pe omul natural din starea de

cultură, nu pe cel din starea de sălbăticie. În concepţia lui Rousseau, pentru a

fi posibilă cultivarea naturală a omului actual, trebuie să nu-i mai impunem o

manifestare unilaterală a fiinţei sale, fie din punct de vedere psihologic, fie

din punct de vedere social şi de asemenea, nu trebuie să-i mai impunem prin

compararea cu alţi indivizi şi prin crearea unor posibilităţi noi pentru individ,

Page 35: 49163201 Natura in Opera Lui Comenius Si Rousseau

32

unele cerinţe care depăşesc forţele şi necesităţile naturale ale stadiului de

educaţie în care se găseşte. Acest principiu îl aplică Rousseau în „Emil sau

despre educaţie”.

Referindu-ne la „Discurs asupra ştiinţelor şi artelor” despre care am mai

vorbit, lucrare pe care o scrie Rousseau, la anunţul dat de Academia din

Dijon, putem spune despre el că acesta a definit noua orientare a lui şi i-a

creat celebritatea. Ca idee esenţială, din acest eseu reiese că spiritul omenesc

s-a corupt pe măsură ce ştiinţele şi artele au avansat.

„În vreme ce guvernământul şi legile se îngrijesc de siguranţa şi

bunăstarea oamenilor în societate, ştiinţele, literele şi artele mai puţin

despotice şi poate mai puternice aşează ghirlande de flori peste lanţurile de

care sunt împovăraţi oamenii, înăbuşă în ei sentimentul acelei libertăţi

originare pentru care păreau că sunt născuţi, îi fac să-şi iubească sclavia şi

formează din ei ceea ce numim popoare civilizate. Ar fi plăcut să trăieşti

printre noi dacă înfăţişarea exterioară ar fi întotdeauna imaginea dispoziţiilor

sufleteşti, dacă decenţa ar fi virtutea, dacă maximele noastre ne-ar servi de

reguli, dacă adevărata filozofie ar fi inseparabilă de titlul de filosof! Sub

haina rustică a unui plugar şi nu sub haina poleită a unui curtean vom găsi

forţa şi vigoarea corpului. Omul de bine este un altul căruia îi place să lupte

gol; el dispreţuieşte aceste netrebnice armamente, care i-ar stânjeni folosirea

puterilor sale şi care în majoritate au fost inventate numai ca să ascundă vreo

diformitate.” (J.J. Rousseau- „Opere Complete”, 1861, pag. 465)

Aşa cum am mai arătat, acestor moravuri civilizate le opune moravurile

austere ale celor dintâi perşi şi romani.

Partea a doua a eseului încearcă să explice următoarele afirmaţii: „c ă

probitatea ar fi fiica ignoranţei” şi că „ştiinţa şi virtutea ar fi incompatibile”.

El afirmă că ştiinţele şi artele s-au născut din viciile noastre. De aici rezultă

şi că ştiinţele şi artele generează vicii, pierderea inutilă a timpului, luxul care

Page 36: 49163201 Natura in Opera Lui Comenius Si Rousseau

33

moleşeşte, corupţia gustului prin dorinţa de a plăcea, scăderea virtuţilor

militare, educaţia frivolă şi periculoasă a copiilor. Rousseau diferenţiază apoi

adevărata filozofie şi ştiinţă de „mulţimea nedemnă” de ele a capitalismului,

şi nu combate filosofia şi ştiinţa ca atare, ci falsa întrebuinţare a acestora în

orânduirea socială a timpului. Rousseau descoperă legătura dintre viciile

civilizaţiei şi inegalitatea socială pornind de la ideea inocenţei omului în

starea de natură. Prin acest discurs Rousseau se situează în opoziţie cu grupul

filosofilor voltairieni: „Nu din ştiinţe, ci din sânul bogaţilor au luat naştere

întotdeauna nobleţea şi luxul. Nici eu n-am spus că luxul s-ar fi născut din

ştiinţe, ci că s-au născut împreună şi că luxul nu prea merge fără ştiinţă. Iată

cum am orândui această genealogie. Cel dintâi izvor al răului este

inegalitatea: din inegalitate au venit bogăţiile; căci aceste cuvinte de sărac şi

bogat sunt relative şi pretutindeni unde oamenii vor fi egali nu vor exista nici

bogaţi, nici săraci. Din bogăţie au luat naştere luxul şi trândăvia: din lux au

venit artele frumoase şi din trândăvie ştiinţele.”

Rousseau este adeptul vârstei de aur a începuturilor omenirii, al unei

ipotetice stări de natură în care omul era bun.

În anul 1755 Academia din Dijon propune o altă temă de concurs,” Care

este originea inegalităţii dintre oameni? Şi dacă ea este îngăduită de legea

naturală?” Cu această ocazie Rousseau scrie „Discurs asupra originii şi

fundamentelor inegalităţii dintre oameni”. În acest discurs Rousseau concepe

istoric omul social, spre deosebire de Voltaire şi de juriştii dreptului natural.

El încearcă să descopere ca „om de ştiinţă”, etapa presocială a omului

natural, pentru a pune în opoziţie omul social cu omul natural, pentru a arăta

omului social că în pretinsa lui perfecţiune constă izvorul tuturor mizeriilor

lui. Omul social este asemenea zeului marin Glaucus a cărui statuie, timpul,

marea şi furtunile o desfigurează încât seamănă mai puţin cu un zeu, decât cu

un animal feroce; nu mai regăsim în sufletul omenesc „fiinţa care se poartă

Page 37: 49163201 Natura in Opera Lui Comenius Si Rousseau

34

întotdeauna după principiile certe şi invariabile , nu mai găsim cereasca şi

maiestoasa simplitate pe care i-a imprimat-o creatorul lui, ci contrastul

diform dintre pasiunea care crede că raţionează şi intelectul în delir”.

Rousseau îşi dă seama de dificultăţile de a distinge originarul de artificial,

căci „nu este o îndeletnicire uşoară să desprinzi ce este originar şi ce este

artificial în natura actuală a omului şi să cunoşti bine o stare care nu mai

există, care poate n-a existat deloc, care probabil nu va exista niciodată şi

asupra căreia este totuşi necesar să avem noţiuni juste pentru a aprecia starea

noastră prezentă.” Primul izvor al inegalităţii dintre oameni este modificarea

succesivă a condiţiilor de viaţă. Oamenii de la natura sunt „la fel de egali

între ei cum erau animalele din fiecare specie înainte ca diferite cauze fizice

să fi produs variaţiile pe care le observăm la unele din ele.” Aceste schimbări

nu au modificat în acelaşi timp şi în acelaşi fel pe toţi indivizii speciei: „unii

s-au perfecţionat sau au degenerat şi au dobândit bune sau rele, care nu erau

deloc inerente naturii lor, alţii au rămas mai multă vreme în starea lor

originară.” Influenţa inegalităţii în ipotetica stare naturală este aproape nulă.

„După ce am arătat că perfectibilitatea, virtuţile sociale ca şi celelalte

facultăţi pe care omul natural le primise în mod potenţial n-ar fi putut

niciodată să de dezvolte de la sine, că ele ar fi avut nevoie pentru aceasta de

concursul întâmplător al mai multor cauze străine, care puteau să nu se

producă niciodată şi fără de care el ar fi rămas veşnic în condiţia sa primitivă,

îmi rămâne să iau în consideraţie şi să apropii diferitele întâmplări care au

putut să perfecţioneze raţiunea umană, alterând specia, care au putut înrăi o

fiin ţă făcând-o sociabilă şi, după atâta timp să aducă în cele din urmă omul şi

societatea acolo unde le vedem azi.” Starea primitivă sălbatică a fost depăşită

prin posibilitatea prelucrării metalelor şi prin agricultură. Pentru a se ajunge

la această stare de civilizaţie, o condiţie esenţială este împărţirea pământului,

proprietatea întemeiată pe continuitatea ei şi pe continuitatea muncii.”

Page 38: 49163201 Natura in Opera Lui Comenius Si Rousseau

35

Diviziunea societăţii a creat inegalitatea dintre oameni. „Dar în clipa în care

un om a avut nevoie de ajutorul altuia, din clipa în care s-a văzut că este util

ca unul singur să aibă provizii pentru doi, egalitatea a dispărut, s-a ivit

proprietatea, munca a devenit necesară şi pădurile vaste s-au schimbat în

câmpii surâzătoare care trebuie stropite cu sudoarea oamenilor şi în care s-a

văzut în curând, sclavia şi mizeria încolţind odată cu recoltele.” Există şi o

„inegalitate de influenţă şi de autoritate”, în orice societate, dar deosebirile

de bogăţie, de nobleţe sau rang, de putere şi de merit personal se reduc la

bogăţie, „care renunţă cu uşurinţă pentru a le cumpăra pe toate celelalte.”

Împărţirea societăţii în oameni bogaţi şi în oameni săraci a dus la instituirea

legilor de către cei bogaţi în vederea consolidării stării lor. „Legile au adus

noi îngrădiri celui sărac şi noi puteri celui bogat, au distrus pe veci libertatea

naturală, au stabilit pentru totdeauna legea proprietăţii şi a inegalităţii, au

făcut dintr-o uzurpare abilă un drept ireversibil şi, spre câştigul câtorva

ambiţioşi, au subjugat pe viitor muncii, sclaviei şi mizeriei întregul gen

omenesc.” În finalul discursului ajunge la o manifestare extremă a

inegalităţii dintre oameni: „despotismul, ridicându-şi treptat capul hidos şi

înghiţind tot ceea ce se găsea bun şi sănătos în toate ungherele statului, va

reuşi în cele din urmă să calce în picioare legile şi poporul şi să se înscăuneze

pe ruinele republicii.” „Discursul asupra inegalităţii dintre oameni” se

încheie cu următoarea concluzie: „este vădit împotriva legii naturii, oricum s-

ar dovedi ea ca un copil să poruncească unui bătrân, ca un imbecil să

conducă un om înţelept şi ca un mănunchi de oameni să aibă prisosinţe, în

timp ce mulţimea înfometată e lipsită de cele necesare.” Acest eseu conţine

câteva paradoxuri: viaţa singuratică este prescrisă de natură, starea de

gândire este o stare contra naturii, iar omul care gândeşte este un animal

degenerat, omul se poate perfecţiona nelimitat, dar acest lucru este izvorul

tuturor nenorocirilor umane. Concluzia esenţială a acestui discurs este faptul

Page 39: 49163201 Natura in Opera Lui Comenius Si Rousseau

36

că inegalitatea socială şi exploatarea omului de către om sunt determinate de

regimul proprietăţii private, depăşindu-i pe gânditorii contemporani lui, prin

descoperirea naturii antagonice neliniare şi neregulate a progresului. În

concepţia lui Rousseau cei bogaţi au creat statul printr-un contract între

oamenii unui grup social. Un asemenea contract reprezenta un act de

înşelăciune, deoarece apăra numai proprietatea privată şi putea duce la

despotism. În locul acestui contract înşelător Rousseau propune un alt

contract social, prin care omul să poată dobândi adevărata libertate. Acest

punct de vedere este cel mai bine exprimat în „Contractul social”.

J. L. Lecercle spune că: „În această perspectivă trebuie privită oprea lui

Rousseau, care a dat maselor micii burghezii o ideologie. Rousseau e mai

înaintat şi totodată mai timid decât enciclopediştii. Mult mai cutezător şi mai

profund în politică, rămâne mult în urma celor mai progresişti dintre ei, în

domeniul filosofiei. Aceasta este contradicţia istorică a operei lui Rousseau,

contradicţie care se datorează nu unei eclipse a geniului său, ci situaţiei

contradictoriii a micii burghezii, al cărei purtător de cuvânt a fost.” (J. L.

Lecercle, introducere la: J. J. Rousseau „Discurs asupra originii inegalităţii

dintre oameni”, Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1958, p. 10)

Page 40: 49163201 Natura in Opera Lui Comenius Si Rousseau

37

CAPITOLUL III

3. ROLUL NATURII ÎN CONCEP ŢIA PEDAGOGIC Ă A LUI COMENIUS

3.1 CONCEPTUL DE NATURĂ ÎN OPERA LUI

COMENIUS

Concepţia despre natură a lui Comenius se află în strânsă legătură cu

concepţia sa pedagogică, se desprinde din aceasta din urmă şi pentru a reliefa

aspectele naturii la Comenius trebuie să analizăm întreaga sa operă. „Orbis

sensualium pictus”, a fost pentru multe decenii, manualul cel mai răspândit,

importanţa sa istorico-culturală fiind recunoscută în întreaga lume civilizată,

fiind apreciată de către cele mai luminate capete ale secolelor XVII-XIX,

precum Leibniz, Goethe, Uşinski sau Pirogon.

Comenius îşi dorea să realizeze o operă pansofică care să prelucreze

toate ştiinţele şi artele, să unească pe toţi savanţii din lume, să promoveze

instruirea tuturor păturilor sociale şi să înlăture duşmănia dintre popoare şi

religii. El consideră că numai prin educaţie se poate ajunge la un om nou,

instruit multilateral, cu cunoştinţe „enciclopedice”, un „pansof” capabil să se

orienteze în orice domeniu. În acest sens Comenius spune că şcoala

adevărată este atelierul umanităţii, şcoala filosofiei universale, unde se poate

învăţa de toate. Şcoala pansofică înseamnă organizarea cunoştinţelor

multilaterale, cunoaşterea realităţii din toate punctele de vedere. Concepţia

pansofică a lui Comenius se opune concepţiei medievale. El consideră că

omul singur poate şi trebuie să-şi organizeze viaţa cât mai bine pentru a

putea fi fericit. Omul este înzestrat cu capacitatea de a cunoaşte şi de a

stăpâni natura, având menirea de a fi „cercetător” a tot ce există şi de a

înţelege tot ceea ce cuprinde lumea. Această concepţie despre om o regăsim

Page 41: 49163201 Natura in Opera Lui Comenius Si Rousseau

38

şi în filosofia renascentistă. Pansofia trebuie să fie „reală”, în sensul că

izvorul cunoaşterii sunt simţurile şi nici o cunoştinţă nu are valoare dacă nu

este filtrată prin intermediul simţurilor. Astfel, cunoaşterea multilaterală a

realităţii poate fi realizată numai prin cercetarea directă a acesteia: practic

natura trebuie să fie cunoscută prin natură.

„Natura o cunoaştem prin cercetarea naturii. Am spus prin cercetare. Ne

adresăm naturii, nu pentru ca omul să-şi încarce capul cu părerile altora, ci ca

pentru ca el însuşi să ajungă la cunoaşterea cea mai adâncă a lucrurilor”.

(J. A. Comenius, „Physicae Synopsis”).

Iar prin cercetarea naturii el înţelege a observa tot ce se petrece cu ea.

„A arăta natura înseamnă a observa cum se petrece totul în natură. Am spus a

observa. După cum nu vedem soarele dacă nu-l privim, tot aşa nu putem

cunoaşte natura dacă nu o observăm”. (J. A.Comenius, „.Physicae

Synopsis”).

Prin lucrarea sa „Orbis sensualium pictus”, Comenius a încercat să

creeze un manual care să înlesnească cunoaşterea adevărată şi clară a

realităţii, oferind prin imaginile care însoţesc textul un tablou fidel şi unitar

al întregii lumi, o adevărată enciclopedie ilustrată pentru copii, care cuprinde

imaginile şi denumirile tuturor lucrurilor fundamentale din lume şi ale

acţiunilor vieţii. Această lucrare oglindeşte într-o largă măsură ideile

pansofice a lui Comenius. Ceea ce caracterizează în primul rând conţinutul

lucrării „ Orbis sensualium pictus” este orientarea ei spre natură, spre

orientare şi cunoaşterea naturii, putem spune că în această lucrare se reflectă

cu multă claritate concepţia despre lume şi îndeosebi concepţia despre natură

a lui Comenius:

Concepţia despre lume a lui Comenius este o sinteză specifică a

empirismului, a filosofiei naturii, a epocii sale şi a concepţiei religioase,

astfel încât nu putem spune că această concepţie este unitară, ea având mai

Page 42: 49163201 Natura in Opera Lui Comenius Si Rousseau

39

mult un caracter eclectic. Printr-o corelare atentă a operelor şi activităţii sale,

putem spune că Comenius se situează în principalele sale lucrări pe poziţii

realiste, deoarece el cercetează mai ales cerinţele pe care le ridica viaţa.

Concepţia despre lume a lui Comenius a fost influenţată de atmosfera

universităţii din Herborn, prin conceptele sale didactice înaintate pentru

vremea aceea, precum şi prin orientarea sa filozofică empirică. În întreaga

operă a lui Comenius se poate simţi influenţa lui Ratichius, Vives, Giordano

Bruno, dar mai ales a lui Campanella şi Bacon, precum şi influenţa noii

filosofii a naturii. Lumea este creată de Dumnezeu, iar universul are la bază

trei elemente: materia, lumea şi spiritul. Materia şi lumea se găsesc într-o

permanentă luptă, iar spiritul asigură armonia dintre ele. Întregul univers este

pătruns de spiritul universal care conduce lumea şi stabileşte armonia care

domneşte în ea. Astfel , tot ceea ce există se reduce la trei: Dumnezeu, lumea

şi omul. Comenius consideră lumea ca un sistem unitar, care se dezvoltă şi se

perfecţionează neîncetat. Evoluţia lumii este explicată din punct teologic:

sistemul unitar al lumii tinde spre realizarea scopurilor prestabilite de spiritul

universal: „Prin cuvântul natură înţelegem de asemenea providenţa lui

Dumnezeu de a realiza în fiecare creaţie scopul pentru care a fost destinat,

căci aparţine înţelepciunii divine de a nu crea nimic fără o anumită ţintă.

Aşadar tot ce există are un anumit scop”. (Didactica Magna, Cap.V, parag. 2)

Concepţia pedagogică a lui Comenius presupune ca cele trei elemente de

bază materia, lumina şi spiritul să se reducă la unul singur şi anume – spiritul

universal. Prin această concepţie el se apropie de panteism şi de ideea

indentităţii dintre Dumnezeu, natură şi om. La temelia lumii, în concepţia lui

Comenius, stau patru elemente fundamentale: aerul (cerul), focul, apa şi

pământul, despre care vorbeşte în primele capitole din „Orbis sensualium

pictus”. Aceste patru elemente sub influenţa spiritului universal se combină

sub diferite forme şi astfel iau naştere obiectele lumii. În această privinţă se

Page 43: 49163201 Natura in Opera Lui Comenius Si Rousseau

40

poate observa influenţa lui Heraclit şi Empedocles, deoarece Comenius

foloseşte unele elemente din filosofia materialistă greacă, dar spre deosebire

de aceasta, consideră că lumea este o creaţie a spiritului universal a lui

Dumnezeu. El respinge concepţia materialiştilor greci despre haosul

universal. Descrierea Universului la Comenius nu se bazează pe rezultatele

ştiinţifice ale epocii sale: Universul este sferic şi se divide în trei părţi şi

anume sfera cerească sau partea superioară, bolta cerească sau partea medie

şi Pământul sau partea inferioară. Pământul se găseşte în centrul universului

şi este înconjurat de bolta cerească, care se învârteşte în jurul lui. Comenius

nu a admis concepţia heliocentrică a lui Copernic, el fiind adeptul concepţiei

ptolemeice. „Orbis sensualium pictus” prezintă în general cunoştinţele

corecte despre coordonatele pământului, despre fazele lunii, despre eclipse,

precum şi despre alte fenomene naturale. În prezentarea fenomenului,

Comenius arată cauzele şi efectele lui: „tot ce se predă să se întărească cu

argumente, ca astfel să nu poată da loc la îndoieli sau să se uite…A întări

totul cu argumente, înseamnă a explica cu arătarea scopurilor”. (Didactica

Magna, cap.VIII, parag. 35-36). Astfel, în „Orbis sensialium pictus”,

Comenius porneşte de la geneza lucrurilor şi fenomenelor şi caută să le dea

explicaţii cauzale. Nu întotdeauna reuşeşte acest lucru, astfel că de multe ori

găsim idei naive, care nu sunt în concordanţa cu descoperirile ştiinţifice ale

timpului: de exemplu tunetul se explică vapori sulfuroşi care erup din nori,

cutremurele, printr-un vânt subpământean. Rolul cel mai important în

lucrarea „Orbis sensualium pictus” îi revine lumii organice. În concepţia lui

Comenius tot ce există are suflet, astfel că unitatea Universului este asigurată

de spiritul universal. Prin această concepţie el se apropie de concepţia

hylozoistă a ionienilor. Fiinţele vii se deosebesc de corpurile neînsufleţite din

punct de vedere calitativ, iar între ele se deosebesc doar după gradul de

dezvoltare a sufletului. Comenius împarte ca şi Aristot, fiinţele vii după

Page 44: 49163201 Natura in Opera Lui Comenius Si Rousseau

41

gradul de perfecţiune în trei categorii: plante, animale şi om. Fiinţele

inferioare sunt plantele, pentru că ele dispun numai de funcţii vegetative,

animalele sunt mai dezvoltate pentru că au sensibilitate, iar omul este o fiinţă

superioară pentru că este înzestrat cu raţiune şi limbaj. Omul dispune de cele

trei forme de manifestare ale sufletului, iar ceea ce îl deosebeşte pe om de

animal este gândirea şi vorbirea. Comenius îl defineşte pe om ca fiind un

animal natural, înzestrat cu suflet nemuritor. Concepţia lui Comenius diferă

de cea a lui Aristot, în privinţa nemuririi sufletului, privinţă în care adoptă

concepţia lui Platon.

În „Orbis sensualium pictus” Comenius se ocupă de regnul vegetal:

plantele şi animalele sunt prezentate în strânsă legătură cu condiţiile de viaţă,

cu referire la foloasele pe care le aduc pentru om. Principala atenţie a lui

Comenius se îndreaptă însă spre om, iar orientarea lui spre natură se exprimă

prin atenţia deosebită pe care o da cunoaşterii naturii umane. Omul este

plasat în „Orbis sensualium pictus” imediat după regnul animal. Comenius

se ocupă pe larg de anatomia omului, de sistemul lui muscular şi osos şi de

sistemul nervos. Sediul psihicului uman este creierul aşezat în cavitatea

craniană, spre care se îndreaptă toate excitaţiile primite din lumea exterioară.

Organele de simţ constituie legătura omului cu lumea externă. Comenius

accentuează siguranţa organelor de simţ şi dezvoltarea lor o consideră datoria

principală a educatorului. Comenius împarte simţurile în interne şi externe şi

consideră că psihicul are trei însuşiri: intelectul, voinţa şi memoria. Dintre

aceste „puteri” sufleteşti, cea mai mare importanţă este atribuită intelectului,

care este văzut ca o oglindă, în care se reflectă informaţiile transmise de

simţuri din lumea exterioară. Astfel se explică de ce dezvoltarea intelectului

este problema centrală a întregului său sistem pedagogic. Comenius nu a

recunoscut caracterul activ al psihicului uman, în concepţia sa imaginea

lumii externe în creier este o oglindire pasivă, dar fidelă a acesteia. Cu

Page 45: 49163201 Natura in Opera Lui Comenius Si Rousseau

42

ajutorul organelor sale de simţ, omul poate cunoaşte totul, poate să deschidă

toate secretele naturii, iar puterea de cunoaştere a spiritului uman este

nelimitată: „să trăiască omul chiar o mie de ani în care timp el să înveţe

neîncetat câte ceva nou şi tot va mai avea loc pentru ceea ce s-ar mai

prezenta”. (Didactica Magna, cap.V, parag. 4).

Şi în această concepţie Comenius a depăşit mult epoca sa situându-se pe

poziţiile materialismului mecanicism. El a dat o explicaţie materialistă

funcţiilor vieţii, folosind multe dintre descoperirile ştiinţifice ale epocii sale:

nu cu mult înainte Harvey punea bazele fiziologiei ştiinţifice descoperind

circulaţia sângelui, iar Veselius punea bazele anatomiei ştiinţifice prin

folosirea disecţiei. Peste tot apare însă concepţia religioasă a lui Comenius:

omul este creaţia lui Dumnezeu şi orice organ al său trebuie să îndeplinească

o anumită funcţie prestabilită prin creaţie. Omul este parte a naturii şi după

cum plantele şi animalele trebuie cultivate şi îngrijite, tot astfel şi organismul

omului trebuie îngrijit, călit, educat din punct de vedere fizic.

Comenius se opune concepţiei ascetice medievale, care excludea

complet educaţia fizică. Regimul de viaţă al copilului presupune în concepţia

lui Comenius odihnă, joc şi gimnastică, deoarece copilul are nevoie de multă

mişcare în aer liber, de călirea organismului, de jocuri sportive, întreceri.

Pentru Comenius educaţia fizică reprezintă „o şcoală a curajului şi a

bărbăţiei”, astfel încât în „Orbis sensualium pictus” educaţia fizică ocupă un

loc nemaiîntâlnit până atunci în nici o lucrare pedagogică.

Deoarece secolul al XVII-lea este secolul marilor descoperiri ştiinţifice,

în întreaga operă a lui Comenius sunt dezbătute aspecte ale tehnicii, întrucât

acestea trebuie să se oglindească în conţinutul educaţiei. Astfel se explică

preocuparea marelui pedagog faţă de dezvoltarea tehnicii. Un merit deosebit

al lui Comenius constă în cerinţa ca elevii să cunoască tehnica epocii, astfel

încât din şcoala elementară elevii trebuie să înveţe şi să se familiarizeze cu

Page 46: 49163201 Natura in Opera Lui Comenius Si Rousseau

43

diferitele meserii, pentru ca astfel copilul să poată să-şi aleagă la timpul

potrivit viitoarea meserie. Tot la Comenius găsim ideea că meseria trebuie

aleasă în funcţie de înclinaţiile native ale copilului, acesta fiind îndrumat spre

domeniul în care îşi poate pune în valoare talentul.

În proiectul şcolii sale pansofice, Comenius arată că elevii trebuie să

cunoască mai multe meserii, pentru a putea alege una în care să se

perfecţioneze. Astfel, în „Orbis sensualium pictus” găsim alături de

cunoştinţe despre elementele naturii, informaţii despre un cerc foarte larg de

meserii şi manufactură: minerit, morărit, fabricarea berii, ţesătoria, filatura,

munca măcelarului, croitorului, dulgherului, zidarului, strungarului, olarului,

fierarului, tipografului, legătorului de cărţi. Lucrarea „Orbis sensualium

pictus” prezintă o mare importanţă metodică, punând în valoare concepţia lui

Comenius cu privire la experienţa senzorială ca bază a cunoaşterii şi instruirii

şi a principiului îmbinării învăţământului real cu studiul limbilor. Comenius

arată că educaţia se poate realiza numai prin observaţia directă a realităţii.

În introducerea lucrării „Orbis sensualium pictus”, Comenius arată că se

poate realiza cunoaşterea lumii reale numai pe baza percepţiei senzoriale:

„spun şi repet cu glas tare că aceasta… este temelia tuturor celorlalte, fiindcă

nu putem nici lucra, nici vorbi, nici judeca, dacă mai înainte nu înţelegem ce

e de lucrat sau de vorbit”. („Orbis sensualium pictus” – Introducere)

Cunoaşterea realităţii de către copii se poate realiza prin intermediul

educatorului, care are rolul principal în întreaga activitate pedagogică:

„Este tiran acel învăţător care dă elevilor ceva spre lucru fără să le

explice îndeajuns despre ce este vorba sau fără să le arate cum trebuie să

înceapă şi cu atât mai puţin să nu-i ajute deloc în încercările lor…”

(„Didactica Magna”, Cap. XVII, parag. 40).

Astfel, Comenius formulează regulile didactice ale intuiţiei şi atrage

atenţia asupra rolului pe care îl are educatorul în întregul proces pedagogic,

Page 47: 49163201 Natura in Opera Lui Comenius Si Rousseau

44

pentru ca elevii să vadă lucrurile, fenomenele naturii. Pentru ca realitatea să

fie văzută aşa cum este ea, lucrarea „Orbis sensualium pictus” surprinde

„imaginile şi denumirile tuturor lucrurilor fundamentale din lume şi ale

acţiunilor vieţii”. Modalităţile prin care sunt prezentate imaginile din „Orbis

sensualium pictus” au în primul rând rolul de a ajuta pe elevi să îşi

însuşească cunoştinţe adevărate, clare şi temeinice într-o formă cât mai

plăcută şi uşoară. În îndrumările pe care Comenius le dă în introducere în

legătură cu folosirea manualului atrage atenţia în mod deosebit asupra

importanţei de a observa de către elevi părţile distincte ale imaginilor, „de a

percepe bine deosebirile lucrurilor”.

„Când simţurile sunt exercitate cu sârguinţă, a percepe bine deosebirile

lucrurilor, aceasta înseamnă a pune temelia întregii înţelepciuni, a vorbirii

înţelepte şi a tuturor acţiunilor vieţii”. („Orbis sensualium pictus” –

Introducere).

În procesul de educaţie Comenius ia în considerare particularităţile de

vârstă ale copiilor şi pune la dispoziţia acestora mijloace de învăţare plăcute

şi atractive, „căci e cunoscut că copiii se bucură de tablouri şi îşi satură

privirile bucuroşi cu astfel de vederi… Mare lucru va fi săvârşit cine a izbutit

să scoată sperietorile din grădina înţelepciunii”. („Orbis sensualium pictus” –

Introducere).

Comenius este convins că natura este o existenţă separată de om, care se

conduce după legi proprii. Prin natură Comenius înţelege nu numai viaţa

plantelor şi a animalelor, ci el înglobează în termenul de natură întreaga

existenţă, deci şi existenţa socială şi în special viaţa şi munca oamenilor.

Unii autori consideră însă că această transferare a ideilor despre natură

asupra vieţii sociale este nejustă şi o caracteristică a gânditorilor materialişti

care nu depăşesc limitele materialismului mecanicist. Pentru Comenius

natura este nu numai o existenţă obiectivă, o creaţie divină în acelaşi timp,

Page 48: 49163201 Natura in Opera Lui Comenius Si Rousseau

45

dar este şi cognoscibilă. În concepţia lui fiecare om poate să cunoască lumea,

lucrurile.

„O mie de ani să-i dăm omului, în care el să înveţe mereu câte ceva prin

înţelegerea unui fapt din altul; el va găsi neîncetat lucruri de învăţat. Spiritul

uman are o nemărginită capacitate de a învăţa, încât în cunoaştere el

reprezintă tocmai imaginea unei percepţii f ără fond. Micul nostru corp este

determinat de limite foarte înguste. Voce se întinde ceva mai departe,

vederea delimitează înălţimea cerului, însă spiritului nu i se poate găsi limite

nici în cer, nici în altă parte… Şi să voim să negăm oare că totul îi este

accesibil, să negăm că el va fi capabil să înţeleagă totul?”. („Opera Didactica

Omnia”, partea I, p. 433).

La Comenius natura este în strânsă legătură cu caracterul ştiinţific al

concepţiei sale, cu caracterul democratic şi în acelaşi timp profund uman al

atitudinii sale faţă de om şi societate. „Omul este un animal capabil de

cultură, din cauză că nu poate deveni om, dacă nu se cultivă spre aceasta”.

(„Opera Didactica Omnia”, partea I, p. 34).

Ca să fie om este necesară cultura şi cultivarea lui prin cultură: „Se zice,

însă că nu se poate face din orice lemn statuia lui Mercur. Răspund: însă din

orişice om se poate face un om numai dacă nu acţionează nici o influenţă

dăunătoare… Se mai zice mai departe că sunt capete atât de tâmpite în care

nu ar pătrunde nimic. Răspund: abia de s-ar afla o oglindă aşa de murdară,

încât să nu poată reflecta obiecte intr-un chip oarecare, cu greu s-ar afla o

tablă aşa de aspră ca să nu se poată scrie ceva pe ea. Pe lângă aceasta dacă

oglinda este murdară de praf sau de pete să se cureţe, tabla dacă e aspră să se

netezească, atunci vor putea face serviciul cerut. Tot aşa şi tinerimea dacă va

fi îngrijit ă şi îndemnată se va îngriji şi îndemna, desigur fiecare reciproc şi în

cele din urmă toţi vor fi în stare să priceapă orice”. („Opera Didactica

Omnia”, partea I, p. 55).

Page 49: 49163201 Natura in Opera Lui Comenius Si Rousseau

46

Se poate vedea astfel optimismul pedagogic a lui Comenius pe care el îl

demonstrează tot prin analogie cu fenomenele naturii, fiind gata să

recunoască limite pentru educaţie: „Se află capete care sunt cu totul

nepotrivite pentru cultură, după cum lemn strâmb sau noduros nu este

potrivit deloc pentru facerea unui dulap sau a unei mese; totuşi afirmaţia mea

rămâne adevărată pentru spiritele mijlocii, care sunt încă destule din mila lui

Dumnezeu. Oamenii foarte slabi de minte se află aşa de rar ca şi oamenii

care ar avea de la natură membre diforme”. („Opera Didactica Omnia”,

partea I, p. 56). Posibilitatea de formare şi de perfecţionare continuă a fiinţei

umane se realizează prin cele trei capacităţi ale sufletului omenesc:

capacitatea de cunoaştere, „raţiunea este oglinda interioară a lucrurilor în

care se oglindeşte şi se reflectă ceea ce pătrunde prin semnalele simţurilor”,

capacitatea voliţională, „voinţa însăşi, libertatea internă care se îndreaptă sau

se îndepărtează de lucruri”, şi capacitatea creatoare, „însăşi fiin ţa omului de a

realiza ceea ce el cunoaşte şi vrea”. Aceste trei capacităţi sunt „de o forţă

infinită pentru că raţiunea poate gândi infinitul, voinţa tinde spre infinit, iar

capacitatea activă poate realiza infinitul”. („Panegersia”, p. 73). Aşadar, toţi

oamenii trebuie să înveţe, toţi au acest drept, toţi au această posibilitate şi au

obligaţii în acelaşi timp, pentru că nu se poate forma ca om decât prin

cultură. În fundamentarea acestei concepţii pedagogice găsim la Comenius

elemente materialiste şi explicaţii la cel mai înalt şi progresist nivel ştiinţific

al timpului său care se împletesc ca elemente idealiste. Scopul educaţiei, în

concepţia lui Comenius, este fericirea eternă. Ca om al bisericii, Comenius

arată că omul trebuie să se pregătească pentru viaţa eternă, pentru viaţa de

dincolo de existenţa pământească. Pentru atingerea acestui scop final, omul

trebuie să urmărească în fericirea sa şi în alte scopuri care sunt nişte trepte

spre scopul suprem. El este de părere că aceste trepte premergătoare sunt

realizabile pe plan natural, conform legilor naturii. A ajunge a fi fericit, după

Page 50: 49163201 Natura in Opera Lui Comenius Si Rousseau

47

chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, înseamnă după Comenius, „a reprezenta

în viaţa reală perfecţiunea imaginii sale… Din această urmează că omului îi

este împlântat de la natură să cunoască: toate lucrurile, să fie stăpân pe sine şi

peste toate lucrurile, să reducă totul şi pe sine însăşi la Dumnezeu care este

izvorul tuturor lucrurilor. Aceste trei părţi le exprimăm de obicei prin

cuvintele: învăţământ, virtute sau bunuri moravuri, religiozitate sau pietate”.

(„Opera Didactica Omnia”, partea I, p. 23). Aceste componente ale educaţiei

ar fi educaţia intelectuală, educaţia morală şi educaţia religioasă. De

asemenea Comenius se ocupă şi de educaţia fizică şi educaţia estetică, despre

care găsim referiri în „Informatorul şcolii materne”, în „Didactica Magna”

sau în „Fortius redivivus”, precum şi în alte lucrări.

Aşa cum am mai spus, una dintre trăsăturile repetate ale concepţiei

pedagogice a lui Comenius constă în faptul că educaţia trebuie să se facă în

conformitate cu natura. Educaţia poate şi trebuie făcută după indicaţiile pe

care ni le dă natura, iar omul trebuie să procedeze pentru formarea sa însăşi,

aşa cum procedează natura în manifestările ei sau omul însuşi în munca sa de

creaţie; educaţia conformă naturii mai are însă un alt aspect care nu lipseşte

din gândirea lui Comenius şi anume educaţia în conformitate cu natura

umană, în conformitate cu treptele de dezvoltare a individului, din copilărie

până la maturitate: „Corpul omenesc creşte până la vârsta de 25 de ani şi nu

mai mult, iar de aici înainte dobândeşte noi forţe”. („Opera Didactica

Omnia”, partea I, p. 165). Comparând această fază de creştere din viaţa

omului cu fazele respective de la celelalte animale, la care creşterea este mai

rapidă, maturizarea realizându-se de timpuriu, Comenius spune: „Trebuie să

credem că providenţa a făcut ca natura umană să se dezvolte aşa încet

(corpul mult mai mare al animalelor se dezvoltă numai în câteva luni sau cel

mult într-unul sau doi ani), ca omul având mai mult timp să se poată prepara

pentru trebuinţele vieţii.” („Opera Didactica Omnia”, partea I, p. 165).

Page 51: 49163201 Natura in Opera Lui Comenius Si Rousseau

48

În cei 24 ani de dezvoltare, până la maturitate omul trece prin câteva

perioade de vârstă: prima copilărie, a doua copilărie, tinereţea şi pubertatea,

fiecare cuprinzând câte şase ani. În fiecare perioadă de vârstă, Comenius

constată anumite trăsături caracteristice, proprii fiecărei vârste şi pe care şi

educaţia şi instrucţia trebuie să le aibă în mod deosebit în vedere. Primii şase

ani sunt caracterizaţi prin deşteptarea şi dezvoltarea simţurilor externe, cea

de a doua copilărie s-ar caracteriza prin dezvoltarea simţurilor interne şi

memoriei, juneţea s-ar caracteriza prin dezvoltarea judecăţii, iar pubertatea

s-ar caracteriza prin dezvoltarea voinţei şi realizarea unei armonii reflectate.

Comenius aseamănă viaţa omului cu aceea a unui arbore care se dezvoltă din

aceiaşi rădăcină pentru a da trunchi, ramuri şi rămurele, cu frunze şi fructe.

Toate posibilităţile sunt date de la început, dar ele se dezvoltă în timp, în

fiecare perioadă de viaţă se dezvoltă anumite calităţi spirituale. Ţinând seama

de scopul educaţiei, precum şi de faptul că acest scop nu se poate realiza

decât în anumite condiţii pe care ni le pune la dispoziţie natura – natura

înconjurătoare şi natura umană însăşi, se poate educa omul din punct de

vedere spiritual, adică acesta se poate forma din punct de vedere intelectual

şi moral. Concepţia despre educaţie a lui Comenius este una democratică,

deoarece el îşi dă seama că o adevărată educaţie nu se poate realiza în afara

unui sistem de învăţământ. Astfel, Comenius nu vorbeşte de educaţia

intelectuală şi despre învăţământ şi organizarea lui, iar prin didactică el

înţelege mai mult decât înţelegem noi astăzi, de fapt prin didactică el înţelege

aproape tot ce înţelegem noi astăzi prin pedagogie. Conţinutul educaţiei

constă în „bazele, cauzele şi felurile a tot ceea ce este principal din tot ce

există şi se întâmplă”. Învăţământul la Comenius este gradat în funcţie de

fiecare perioadă de vârstă, iar ca un adevărat om al Renaşterii, el sparge

sistemul celor şapte arte liberale utilizate în evul mediu, adăugând obiecte

noi: fizică, geografie, limbi străine,. Vorbeşte chiar de o limbă universală

Page 52: 49163201 Natura in Opera Lui Comenius Si Rousseau

49

prin care el credea că ar putea contribui la asigurarea păcii şi înţelegerii

dintre popoare. Astfel în lucrarea „Via lucis” el spune : „Când noi vom avea

o limbă universală şi când ea va fi întrebuinţată pretutindeni de către toate

popoarele, lumea întreagă va deveni accesibilă tuturor oamenilor, astfel că

după dorinţa lor şi fără obstacole fiecare va putea călători pretutindeni şi

învăţa de asemenea. (J.A. Comenius, „Via lucis”, cap.20).

Ceea ce a preconizat Comenius în secolul al XVII-lea s-a realizat în

zilele noastre, deoarece putem afirma că limba engleză a devenit o „limbă

universală”.

În ceea ce priveşte obiectele de ştiinţă referitoare la natură, cât şi cele

din domeniul umanist, el le consideră pe toate făcând parte dintr-un tot de

cunoştinţe legate armonios între ele, în acest sens el încercând să creeze un

sistem al tuturor ştiinţelor, sistemul pansofic.

Şcoala maternă cuprinde primii 6 ani din viaţa copilului, dar rolul

principal în această perioadă îl are mama copilului. Se dă o mare importanţă

educaţiei fizice pentru întărirea şi păstrarea sănătăţii şi de asemenea

Comenius consideră că încă de la această vârstă copilul trebuie să capete o

educaţie enciclopedică, în conformitate cu capacităţile sale de învăţare.

Aceste cunoştinţe mici vor putea fi mai târziu dezvoltate în tratate mari.

Şcolii materne îi urmează şi limba maternă, o şcoală în adevăratul sens

al cuvântului, în afara familiei. Şcoala aceasta are şase clase separate, pentru

fiecare clasă manuale anumit întocmite, ce cuprind cunoştinţe din toate

domeniile şi din toate nevoile. Elevii vor învăţa două ore dimineaţa şi două

ore după amiază. Copii capabili, după terminarea şcolii în limba maternă

trebuie să fie îndrumaţi către gimnaziu sau şcoala latină, unde se vor învăţa:

retorică, gramatică, dialectică, matematică, anatomie, muzică, fizică, istorie,

geografie, etica şi teologia. Ceea ce este interesant la Comenius, este că el

pune accentul pe un anumit obiect în fiecare clasă a gimnaziului: pe

Page 53: 49163201 Natura in Opera Lui Comenius Si Rousseau

50

gramatică în prima clasă, apoi pe ştiinţele naturale, matematică, etică,

dialectică şi retorică. Ultima treaptă de învăţământ în care intră cei mai

capabili absolvenţi ai şcolii latine este academia. Comenius preconizează

înfiinţarea unui „Colegium didacticum” cu invitaţi din toată ţara, pentru

realizarea sistemului său pansofic. Putem spune că J. A. Comenius a fost un

mare deschizător de drumuri în ceea ce priveşte educaţia prin instrucţie, dacă

ne referim la această periodizare a vârstelor, la organizarea şcolii în funcţie

de aceasta. S-a spus despre Comenius că el este primul pedagog care a

organizat procesul de învăţământ pe ani şcolari, cu programă specială pentru

fiecare an, ca formă de bază a învăţământului. Mai mult, Comenius a

menţionat principii şi metode după care procesul de învăţământ să se poată

desfăşura în cele mai bune condiţii. Astfel, în capitolele al XVII-lea şi al

XVIII-lea din „Didactica Magna”, el enunţă zece principii didactice despre

modul cum se poate preda şi învăţa cu uşurinţă.

Un principiu important este acela al contactului direct cu natura, cu

lucrurile şi întâmplările din lumea înconjurătoare, pe care trebuie să-l ia

copilul pentru a învăţa temeinic şi cu uşurinţă. Acest principiu în pedagogie

s-a împământenit sub denumirea de principiu al învăţământului intuitiv.

Comenius a dat o importanţă deosebită faptului că materialul cunoaşterii

noastre trebuie să ne vină prin simţuri: „Originea cunoaşterii izvorăşte

întotdeauna în mod indiscutabil din simţuri, deci toate pe cât este posibil să

se prezinte simţurilor: ceea ce-i vizibil – vederii, ceea ce-i auzibil – auzului,

ceea ce miroase – mirosului, ceea ce are gust – gustului, ceea ce se poate

pipăi – pipăitului, iar ceea ce poate fi perceput în acelaşi timp de mai multe

simţuri, trebuie să fie oferit în acelaşi timp mai multor simţuri… Vorbele fără

lucruri sunt coji fără sâmburi, teacă fără sabie, umbră fără corp, corp fără

suflet”. (Comenius, „Opera Didactica omnia”, partea a III-a, p. 784-785)

Page 54: 49163201 Natura in Opera Lui Comenius Si Rousseau

51

Cunoaşterea se poate realiza prin intermediul simţurilor, deoarece

Comenius crede în existenţa obiectivă a lumii înconjurătoare, ca realitate ce

poate fi cunoscută.

„Oamenii trebuie învăţaţi ca, pe cât este posibil, să devină pricepuţi, nu

din cărţi, ci din studierea cerului şi a pământului, a stejarilor şi a fagilor, etc.,

adică ei trebuie să cunoască şi să examineze lucrurile prin ei însăşi, iar nu

prin observaţii şi mărturisiri străine. (Comenius, „Opera Didactica omnia”,

partea I, p. 92).

Un alt principiu important în didactica lui Comenius este principiu

succesiunii fireşti sau al introducerii treptate în prezentarea materiei de

învăţământ. „Acela care învaţă nu poate păşi mai departe decât treptat, în

mulţimea lucrurilor care trebuie reţinute, există întotdeauna unele care sunt

mai uşoare şi de aceea trebuie să începem cu cele mai uşoare şi să păşim spre

cele mai grele. (Comenius, „Opera Didactica omnia”, partea a II, p. 98).

Comenius ne dă un exemplu edificator despre învăţământ:

„El conduce totul prin trepte strâns unite între ele , astfel încât ziua de

astăzi să întărească tot ce s-a făcut ieri, şi să pregătească astfel calea pentru

ceea ce va urma mâine”. (Comenius, „Opera Didactica omnia”, partea I, p.

101).

Ca o concluzie putem spune că trebuie, în procesul de învăţământ, să

pornim de la ceea ce este mai uşor şi concret pentru a putea înţelege idei mai

cuprinzătoare, abstracte chiar. Principiul succesiunii fireşti a procesului de

învăţământ are o consecinţă, şi anume el face ca învăţarea să fie veselă,

plăcută, fără a face din învăţătură un joc. Comenius ajunge să dea o

importanţă deosebită jocului. La el noţiunea de joc este multilaterală şi bine

înţeleasă pentru vremea lui: de la jocul nevinovat al copilului cu pozele din

„Orbis sensualium pictus”, până la scopul său complicat din „Schola ludus”,

Page 55: 49163201 Natura in Opera Lui Comenius Si Rousseau

52

este o gamă bogată şi variată care nu aduce nici o ştirbire seriozităţii

educaţiei şi învăţământului.

Principiul imitaţiei naturii este un alt principiu în didactica lui

Comenius: omul poate nu numai să cunoască natura, el poate să şi lucreze

conform cu natura. Aşa procedează orice meşteşugar, orice constructor, aşa

se desfăşoară în general munca omului. După cum ştim Comenius şi-a

început viaţa în mijlocul meseriaşilor şi ţăranilor, astfel încât era plin de

admiraţie pentru măiestria de care dădeau dovadă aceştia în activitatea lor

creatoare şi considera că resursele pe care le obţineau aceştia se datorează

faptului că ei cunosc legile după care se conduce natura şi o imită. El zice să

procedăm în acelaşi mod şi pentru educarea omului, să cunoaştem modul

cum procedează natura în manifestările sale, cum procedează conform cu

natura meseriaşului în munca sa creatoare şi atunci vom avea şi o educaţie

conform cu natura.

„Natura nu face nimic fără temelie sau rădăcini. Mai înainte ca o plantă

să fi prins rădăcini nu poate să crească; dacă încearcă, atunci se ofileşte şi

dispare. De aceea, un grădinar înţelept nu plantează, dacă nu observă că

trunchiul a prins rădăcini. La pasăre şi la orice animal, instinctele ţin locul

rădăcinii, care încep să se formeze mai întâi fiindcă sunt temelia întregului

corp. Imitare. Aşa şi arhitectul nu începe o clădire, decât numai atunci când

i-a pus o temelie solidă, căci altfel întreaga clădire este ameninţată cu

căderea. În acelaşi chip şi pictorul dă culorilor sale o temelie, căci fără de

aceasta culorile pot să dispară sau să se cureţe şi să se întunece… De aceea

orice studiu se începe cu şcoala să se caute a se deştepta în ei iubirea spre

aceasta, dându-li-se elevilor probe de folosul şi însemnătatea lui. Ar fi bine

să se caute a se întipări în mintea şcolarilor o idee generală asupra limbii şi

artei, mai înainte de a se proceda la tratarea specială a unui obiect. Cu chipul

acesta şcolarul poate privi, chiar de la început scopul şi limitele unui anumit

Page 56: 49163201 Natura in Opera Lui Comenius Si Rousseau

53

obiect în totalitatea lui, precum şi forma lui internă”. (Comenius, „Opera

Didactica omnia”, partea I, p. 89).

Înglobarea procesului de educaţie laolaltă cu fenomenele din natură şi

cu activitatea omenească din domeniul muncii meşteşugăreşti şi apoi punerea

lor pe acelaşi plan, denotă acelaşi mecanicism care nu ştie să facă deosebirea

între legile care conduc natura şi legile care guvernează societatea

omenească, după cum consideră unii autori. Este însă un mare pas înainte, o

evoluţie a pedagogiei, deoarece Comenius – teologul, în loc să dea

pedagogiei sale o istorie religioasă, scolastică îi dă una „naturalistă”, adică

pronunţat naturalistă.

Pedagogia lui Comenius are la bază şi principiul învăţământului

temeinic. Se spune că uneori elevii învaţă superficial şi nu reţin ceea ce au

învăţat, de aceea trebuie căutate remedii pentru îndreptarea acestui lucru.

Vom putea avea un învăţământ care să asigure cunoştinţe valide elevilor,

dacă vom ţine seama de câteva învăţăminte ale naturii. Ele ne duc la

concluzia că putem consolida cunoştinţele elevilor, dacă în primul rând vom

învăţa pe elevii noştri ceea ce le este de un real folos, dacă vor învăţa fără

întrerupere, deci trebuie să existe continuitate în procesul de învăţare şi dacă

există o legătură între cunoştinţele asimilate, adică „tot ce se învaţă mai

târziu se sprijină pe ceea ce s-a învăţat mai înainte”. Învăţământul temeinic

se poate realiza în concepţia lui Comenius, dacă se asigură elevilor o viaţă

activă şi spiritelor un exerciţiul continuu, sistematic şi multilateral. Unii

autori îl consideră din acest punct de vedere un precursor al învăţământului

activ. S-a considerat însă, de către alţi autori că această apreciere este justă în

mare măsură, dar nu trebuie exagerată. Comenius recomandă şi o metodă

prin care elevii să vadă singuri, să vorbească singuri şi să lucreze singuri,

pentru ca astfel prin ei însăşi să capete deprinderi de muncă. În acest fel,

Page 57: 49163201 Natura in Opera Lui Comenius Si Rousseau

54

învăţământul devine într-adevăr temeinic, deoarece copilul se obişnuieşte a

simţi, a gândi şi a lucra singur.

Un principiu important pentru vremea când domina încă învăţământul

scolastic este principiul raţional antidogmatic. Comenius spune că nimeni nu

trebuie să înveţe numai pe baza activităţii, tot ceea ce se predă trebuie să fie

dovedit prin demonstrare şi explicaţii. În concepţia lui Comenius dacă vom

proceda aşa, vom putea realiza un învăţământ închegat şi totodată vom face

ca învăţătura să se realizeze într-un timp cât mai scurt. El cere ca predarea în

şcoli să fie raţională, practic învăţământul să fie planificat cu minuţiozitate.

Principiul învăţământului raţional şi antidogmatic are la Comenius o

semnificaţie nu numai didactică, ci şi una mult mai bogată, principiul

educativ într-un spirit nou şi anume spiritul adus de Renaştere. Spiritul acesta

reiese mai ales din faptul că el a dat o importanţă deosebită ca nimeni înainte

şi educaţiei prin instrucţie, identificând aproape ştiinţa educaţiei cu didactica.

În ceea ce priveşte educaţia morală putem spune că şi aici spiritul

inovator al lui Comenius este evident. Morala nu se bazează pe etica creştină

urmând educarea celor patru virtuţi cerute şi de Platon: înţelepciune,

supunere, pietate şi dreptate. Alături de elementul religios în educaţia morală

găsim la Comenius şi elemente raţionale esenţiale. O recomandare pe care el

o face cu privire la comportarea morală a omului este ca acesta, ca fiinţă

morală să se obişnuiască să se conducă pe sine însuşi ţinând seama de: ce,

cum şi pentru ce trebuie să facă sau să nu facă ceva. Ocupându-se de

metodele educaţiei morale, Comenius arată că această educaţie trebuie să

înceapă încă din copilărie sub supravegherea părinţilor, iar mai târziu sub

supravegherea educatorilor. Între mijloacele menite să asigure ordinea se

aminteşte şi nuiaua. Ceea ce este interesant este că Comenius admite

folosirea bătăii ca mijloc de disciplină, dar numai pentru purtare şi nu admite

ca bătaia să fie folosită pentru neştiinţă.

Page 58: 49163201 Natura in Opera Lui Comenius Si Rousseau

55

„Din procesul de învăţământ trebui să fie îndepărtate orice ursuzenie şi

totul să se realizeze cu afecţiune părintească, pentru ca elevul să vadă că este

iubit şi că nu are nici un motiv de neîncredere, iar legătura dintre cei doi să se

bazeze pe dragoste reciprocă, iar îndemnul către silinţă să fie singurul respect

în faţa persoanelor. Într-acolo ţinteşte întregul plan al disciplinei şcolare”.

(Comenius, „Opera Didactica omnia”, partea II, p. 142-143).

Este de reţinut această atitudine a lui Comenius: nici o pedeapsă

corporală pentru învăţătură, se admite pedeapsa corporală pentru purtare, iar

cea mai grea pedeapsă poate fi aplicată pentru necredinţă. Se poate vedea aici

o rămăşiţă a gândirii scolastice, dar el are o grijă deosebită de a face ca

învăţătura să fi mai atrăgătoare, mai plăcută, ceea ce a determinat pe unii

autori să afirme că el priveşte cu un ochi spre trecut şi cu unul spre viitor.

Pentru a înţelege modul cum a conceput Comenius intuiţia trebuie să

vedem ce se înţelege prin intuiţie în general şi ce se înţelege prin intuiţie în

accepţiunea pedagogiei ştiinţifice. Din punct de vedere etimologic intuiţia

înseamnă privire şi vine din limba franceză: „intueor”, adică a privi cu

băgare de seamă. În „Dicţionarul pedagogic” al lui Buisson din 1882 se

spune că „în general prin intuiţie se înţelege un act de inteligenţă umană, mai

natural şi mai spontan decât altele, prin care spiritul sesizează o realitate,

constată un fenomen, vede aşa-zicând dintr-o aruncătură de ochi ceea ce

există în el sau în afara lui”. Intuiţia în accepţiunea ştiinţifică de astăzi este

un proces complex de cunoaştere în care cooperează atât simţurile, cât şi

activitatea logică a conştiinţei şi experienţa noastră trecută, cu un cuvânt

psihicul întreg. În pedagogie termenul de intuiţie este utilizat sub formă

intuitivă sau de principiu intuitiv, ori simplu „intuiţie”, cum se numea în

şcoala burgheză, în clasele I şi a II-a obiectul „Ştiinţele naturii”.

În pedagogia ştiinţifică, intuiţia este unul din principiile generale ale

didacticii care se aplică în mare măsură în clasele începătoare, dar şi ulterior

Page 59: 49163201 Natura in Opera Lui Comenius Si Rousseau

56

în clasele superioare. În concepţia lui Comenius, aşa cum am mai arătat,

adevărata cunoaştere a realităţii se face pe calea contactului direct cu

obiectele şi fenomenele lumii înconjurătoare.

„Nu trăim şi noi ca oamenii primitivi în grădina naturii? De ce să

cunoaştem natura prin mijlocirea altor învăţători decât prin propriile noastre

simţuri? De ce nu voim a deschide în locul cărţilor moarte, cartea vie a

naturii în care vom găsi mai mult decât ne-ar putea povesti oricine? Intuiţie

directă înseamnă stabilirea unui contact nemijlocit între conştiinţa noastră şi

realitatea însăşi prin percepţie externă, când este vorba despre lumea

exterioară şi percepţia internă, când este vorba de percepţia sufletească”.

(Comenius, „Didactica Magna”, cap. XVIII, parag. 25).

Pentru Comenius intuiţia presupune existenţa a trei factori: ochiul,

obiectul şi lumina. „Ştiinţa sau cunoaşterea lucrurilor se câştigă pe aceiaşi

cale a intuiţiei şi anume cu ochiul, cu obiectul şi cu lumina. Sunt acestea

prezente? Atunci rezultă intuiţie”. (Comenius, „Didactica Magna”, cap.

XVII, parag. 42).

Pentru Comenius intuiţia este calea cunoaşterii duale a realităţii cu

ajutorul organelor de simţ. Orice cunoştinţă îşi are izvorul în organele de

simţ, „căci nimic nu există în intelect, care să nu fi fost înainte în simţuri”.

(Comenius, „Didactica Magna”, cap. XX, parag. 7).

„Sufletului nostru i s-au dat organe ca un fel de înştiinţători şi pânditori

cu al căror ajutor dobândeşti cunoştinţa de tot ce este în afară de el şi anume:

vederea, auzul, mirosul, gustul şi pipăitul, aşa încât nici o creatură de oriunde

ar fi nu-i rămâne ascunsă”. (Comenius, „Didactica Magna”, cap. XVIII).

O dată ce stabileşte necesitatea contactului direct, Comenius arată că o

condiţie esenţială a acestui contact este ca intuiţia să se facă prin cât mai

multe simţuri, astfel încât să rezulte o percepţie completă, multilaterală.

Intuiţia prin cât mai multe simţuri, această lege de aur a cunoaşterii, a fost pe

Page 60: 49163201 Natura in Opera Lui Comenius Si Rousseau

57

deplin justificată de Pavlov. De la cunoaşterea senzorială, Comenius trece la

cunoaşterea pe calea raţiunii, chiar şi cunoaşterea intuitivă trebuie să

antreneze gândirea proprie.

Referindu-se la mijloacele de combatere ale greşelilor în predarea

cunoştinţelor, Comenius indică drumul de la simţuri la raţiune. Se vor căuta

greşelile în predare, „dacă se exersează copiilor mai întâi simţurile, ca cel

mai uşor lucru, după aceea memoria, apoi cugetarea şi în cele din urmă

raţiunea”, căci „aceasta este procedura cea mai adecvată, fiindcă orice

cunoştinţă ia naştere prin intuiţie senzorială şi apoi prin imaginaţie, se

comunică memoriei prin inducţiune, din ceea ce e particular se formează

priceperea acţiunii generale şi în final, judecata asupra lucrurilor, care sunt în

destul de înţelepte spre a putea face o cunoştinţă destul de sigură”.

(Comenius, „Didactica Magna”, cap. XVIII).

Concepţia lui Comenius despre intuiţie este nouă şi aceasta l-a făcut pe

Michelet să-l numească pe bună dreptate „adevăratul părinte al metodei

intuitive”. A intui nu înseamnă numai a observa, a percepe lucrurile şi

fenomenele în aspectele lor exterioare, a intui, după concepţia lui Comenius,

înseamnă a studia aceste lucruri şi fenomene în interiorul lor, în esenţa lor.

S-a afirmat de către unii autori că intuiţia în concepţia lui Comenius are

un caracter pasiv, adică se cere copilului să vadă lucrul sau fenomenul pe

care-l reprezintă cuvântul. În concepţia altor autori se consideră însă că

intuiţia lui Comenius este activă. Cel care intuieşte trebuie să fie pus să

observe şi să cerceteze în esenţa sa fenomenul sau obiectul respectiv.

Comenius arată că tot ceea ce cunoaşte copilul trebuie să aibă şi o utilitate

practică pentru ca el să simtă necesitatea de a cunoaşte. Pentru aceasta el

recomandă aplicarea în practică a cunoştinţelor. O formă de activitate a

intuiţiei o constituie desenarea obiectului intuit. „Să li se ceară elevilor să

deseneze cu mâna obiectul: întâi pentru a se deprinde să-şi încordeze atenţia

Page 61: 49163201 Natura in Opera Lui Comenius Si Rousseau

58

faţă de lucruri, apoi pentru a observa simetria părţilor; în sfârşit pentru a

exercita dexteritatea mâinilor care e bună pentru multe lucruri”. (Prefaţă la

„Orbis sensualim pictus”). Rezultă că Comenius concepea învăţământul ca o

activitate de aplicare a cunoştinţelor dobândite în practică, astfel că nu putem

spune că învăţământul reprezintă la Comenius doar o înţelegere pasivă a

lucrurilor.

Perceperea clară şi distinctă a însuşirilor esenţiale ale obiectelor se poate

face cu ajutorul imaginilor obiectelor. Aceasta deoarece, atunci când

prezentăm elevilor un obiect din natură, elevul nu este atent la ceea ce este

esenţial la acel obiect, ci la ceea ce-l interesează pe el mai mult în momentul

acela, adică din punctul de vedere al stării lui psihice momentane. Astfel, el

va sesiza adesea însuşirile secundare ale obiectului intuit, însuşiri care nu

sunt comune speciei din care planta sau animalul face parte. De aceea

Comenius s-a gândit că dintr-o ilustraţie pe care o alcătuieşte pedagogul se

vor putea scoate în evidenţă tocmai acele însuşiri ale obiectelor respective,

care sunt esenţiale lucrului prezentat şi care pot contribui la formarea noţiunii

obiectului respectiv.

Comenius a prelucrat problema cunoaşterii pe calea contactului direct

cu realitatea, adică pe calea intuiţiei, dar cunoaşterea umană trebuie să

posede si o altă cale şi anume cunoaşterea pe calea limbajului vorbit şi scris.

Deoarece cunoscuse atât teoretic, cât şi practic metodele realmente

preconizate şi de Rabelais şi Bacon, cât şi metodele abstracte bazate pe

abuzul de verbalism întrebuinţate în şcolile medievale, ca unul care

constatase prin propria sa experienţă, că elevii reţin mai uşor cuvântul atunci

când este prezentat şi obiectul sau fenomenul respectiv şi, de asemenea că

reţin mai uşor cuvântul când este prezentat şi obiectul concret şi, de

asemenea că reţin mai uşor obiectul concret asociat cu cuvântul care-l

denumeşte, el a ajuns la necesitatea stabilirii unui raport între cuvânt şi idee

Page 62: 49163201 Natura in Opera Lui Comenius Si Rousseau

59

sau între fond şi formă, socotind ideea sau obiectul concret ca fiind fondul,

iar cuvântul forma. Unitatea deplină dintre fondul şi forma cunoştinţelor

elevilor, dintre obiecte şi cuvinte este o idee fundamentală pe care se

întemeiază întregul proces al instrucţiei conceput de Comenius.

Cu toate că, până la urmă Comenius pune alături de cunoaşterea

intuitivă prin inducţie, bazată pe simţuri şi raţiune, cunoaşterea dogmatică

însuşită prin revelaţie, îi revine totuşi marele merit de a fi pus şi fundamentat

procesul de cunoaştere în învăţământ prin antrenarea simultană a organelor

senzoriale şi a gândirii în activitatea efectivă de cercetare a realităţii.

3.2 CONTRUBUŢIA LUI JAN AMOS COMENIUS LA DEZVOLTAREA PEDAGOGIEI MODERNE ÎN ŢARA

NOASTRĂ

Activitatea şi opera lui Jan Amos Comenius a cunoscut încă din timpul

vieţii sale o largă răspândire şi s-a bucurat de o deosebită apreciere în

numeroase ţări din Europa, printre care şi ţara noastră, iar în timpul vieţii sale

în mod deosebit în Transilvania. Este firesc să analizăm în ce măsură opera

marelui pedagog a influenţat dezvoltarea şcolii şi gândirea pedagogică în ţara

noastră, atât în timpul vieţii lui, cât şi de-a lungul celor peste trei secole care

au trecut de la apariţia ei. Această influenţă poate fi analizată, împărţind

acest răstimp în trei perioade:

-influenţa exercitată de opera lui Comenius în timpul vieţii sale asupra

şcolii din Transilvania, până la venirea sa la Sarospatak, apoi activitatea la

Sarospatak şi urmările acestei activităţi după plecarea pedagogului, până la

moartea sa (1670);

-perioada de la sfârşitul secolului al XVII-lea, până la a doua jumătate a

secolului al XIX-lea, caracterizată prin utilizarea, retipărirea şi mai ales

Page 63: 49163201 Natura in Opera Lui Comenius Si Rousseau

60

adaptarea unor manuale ale lui Comenius, precum şi răspândirea lor pe

cuprinsul Transilvaniei;

-a treia perioadă se întinde din a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi

până în prezent, care se caracterizează prin apariţia în literatura pedagogică

românească nu numai a simplelor referiri la ideile lui Comenius, ci mai ales a

traducerilor din operele sale, a prezentărilor monografice mai ample, privind

ansamblul vieţii şi operei sale, cât şi adâncirea unor probleme din sistemul

său, dar mai ales valorificarea critică, ştiinţifică a moştenirii sale pedagogice

şi social-filosofice.

Primele două perioade se referă în special la Transilvania şi alte regiuni

româneşti care făceau parte din fostul imperiu habsburgic, ultima perioadă se

referă la întregul teritoriul al ţării noastre.

În ceea ce priveşte prima perioadă, aceasta se caracterizeză prin

răspândirea şi tipărirea unor lucrări ale lui Comenius în Transilvania până la

venirea lui la Sarospatak, activitatea acestuia la Sarospatak (1650-1654), cât

şi urmările activităţii lui Comenius asupra şcolii româneşti din Transilvania

după plecarea pedagogului, până în 1670.

Este cunoscut că una dintre lucrările lui Comenius, care i-a adus faimă

mondială, fiind tradusă imediat după apariţie în mai toate limbile europene a

fost „Juane linguarum reseratae” (Uşile deschise ale limbilor) apărută în

1631 la Leszno. Această lucrare s-a bucurat de o largă circulaţie şi în

pregătirea tineretului şcolar din Transilvania. Ea este retipărită la numai 7 ani

după apariţie, în 1637 la Braşov, în tipografia lui Michael Hermann,

cunoscând apoi numeroase alte ediţii. Astfel, acest manual care cuprinde

multe din ideile de bază ale marelui pedagog ceh, îl recomandă Transilvaniei

pe autor cu 13 ani înaintea venirii sale la Sarospatak.

Comenius acceptă invitaţia de a veni în Transilvania în 1650, după ce

termină obligaţiile asumate faţă de suedezi şi după ce constată că din partea

Page 64: 49163201 Natura in Opera Lui Comenius Si Rousseau

61

acestora nu poate primi nici un ajutor pentru cauza poporului său. Această

hotărâre se pare că a fost determinată de două considerente: dorinţa de a

vizita pe coreligionarii săi moravi, care se refugiaseră după 1627 de prigoana

habsburgică, majoritatea în Polonia la Leszno, iar un grup mai restrâns în

nord-estul Ungariei şi nordul Transilvaniei; al doilea considerent constă în

faptul că J.A. Comenius vedea în asccensiunea şi întărirea Principatului

Transilvaniei un aliat preţios al poporului ceh în lupta împotriva

habsburgilor. Astfel, chemarea sa era menită să întărească poziţiile reformate

din Transilvania.

Comenius soseşte la Sarospatak în toamna anului 1650. În cei patru ani

cât a stat acolo, el a reuşit să-şi pună parţial în aplicare planul său de

organizare a unei şcoli bazată pe concepţia sa pansofică, nu şase clase cum o

preconiza mai înainte, ci de şapte clase. Şcoala pansofică reprezenta un tip de

şcoală nouă, opusă şcolii latine medievale, având un conţinut îmbogăţit cu

obiecte şi metode noi de predare, bazate pe observarea directă fenomenelor.

Ea era menită să dea cunoştinţe temeinice, îndemânare în acţiuni, fineţe şi

precizie în vorbire. Ea voia, cum spunea Comenius, să „reprezinte un atelier,

care din oameni să facă cu adevărat oameni” (J.A. Comenius, „Legile unei

şcoli bine organizate”, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1958, p.

233).

Pentru buna funcţionare a şcolii, Comenius elaborează o serie de lucrări

importante, dar mai cu seamă „Orbis sensualium pictus” şi „Schola ludus”.

Ele constituie lucrări, care împreună cu „Juana” şi „Didactica magna” au

imortalizat numele lui Comenius în istoria şcolii şi gândirii pedagogice

universale. În toate aceste lucrări, care au la bază activitatea practică

desfăşurată la Sarospatak, se simte spiritul înnoitor şi inovator al marelui

pedagog. Prin aceasta, şcoala de la Sarospatak capătă, mai mult decât alte

şcoli pe unde a trecut Comenius, caracterul de adevărată şcoală

Page 65: 49163201 Natura in Opera Lui Comenius Si Rousseau

62

experimentală. Părăsind în 1654 şcoala din Sarospatak, Comenius i-a trasat

un drum nou de dezvoltare, menit să constituie şi un model pentru celelalte

şcoli ale tuturor populaţiilor din Transilvania. „Mă voi bucura, scria el la

sfârşitul unei lucrări destinate şcolii din Sarospatak, dacă de aici va rezulta

oarecare folos şi pentru aţii”. (J.A. Comenius, „Legile unei şcoli bine

organizate”, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1958, p. 263).

Odată cu Reforma, în Transilvania pătrunde şi umanismul. În această

perioadă nu se renunţă, după cum se ştie, la limba latină şi nici la cultura

legată de ea, dar se folosesc în egală măsură şi limbile materne, datorită

faptului că literatura, şi mai ales noua ştiinţă în curs de dezvoltare, sunt mult

mai accesibile pe această cale şi astfel, se câştigă masele. Impulsul traducerii

în limba română a cărţilor religioase, favorizat de pătrunderea luteranismului

în Transilvania a constituit un factor important în lupta contra feudalismului

în general şi pe plan cultural, în special. Prin această prismă trebuie văzută

apariţia celor patru şcoli româneşti, pe care le găsim în prima jumătate a

secolului al XVII-lea la Lugoj, Caransebeş, Alba Iulia şi Haţeg. Aceste şcoli

ofereau cunoştinţe pentru a se putea citi în limba maternă cărţile religioase;

în acelaşi timp ele pregăteau tinerii în vederea ocupării unor funcţii inferioare

în cadrul administraţiei statului. Aceeaşi raţiune a determinat şi înfiinţarea

şcolii româneşti la Făgăraş în 1657, de către Szuzanna Lorantffy, soţia lui

Gyorgy Rakoczi. În ceea ce priveşte învăţătura acestei şcoli, ea – ca şi

celelalte patru menţionate – era o şcoală pregătitoare pentru colegiul cel mai

apopiat, de aici şi denumirea de particulae, aici se învăţa scrisul-cititul şi

religia, ambele desigur în limba română.

În scurt timp aceste particulae încep să asigure pregătirea de învăţători

şi preoţi pentru satele româneşti transilvănene. Se punea accentul pe

învăţarea catehismului pentru ca absolvenţii să poată conduce catehiza. Într-o

asemenea particula a învăţat carte Efrem Zăcarul, unul din tălmăcitorii

Page 66: 49163201 Natura in Opera Lui Comenius Si Rousseau

63

„Paliei de la Orăştie”, George Buitul, ca şi Gavril Iovul, care mai târziu au

jucat un rol important în sânul bisericii catolice.

Mai târziu, influenţa pedagogiei comeniene se manifestă în manualele

folosite în şcolile româneşti încă de la începutul secolului XIX-lea. Astfel, în

1808, profesorul Anton Marki scoate, la Cernăuţi o carte pentru învăţarea

limbii germane, respectiv a limbii valahe, folosind în elaborare principiile

didactice şi metodice ale lui Comenius. Faptul că un profesor ardelean

elaborează la începutul secolului al XIX-lea un manual menit să servească

românilor la învăţarea limbii germane şi aplică principiile metodice

comeniene, menţionându-l în mod deosebit pe marele pedagog ceh, arată că

metoda lui Comenius de învăţare a limbilor străine a rămas vie peste veacuri.

Începând din secolul al XIX-lea şi mai ales din a doua jumătate a acestui

secol, opera lui Comenius a devenit un obiect de cercetare mai asiduă şi de

aplicare în şcoală. Aceasta se datorează şi faptului că intelectualul burghez

nu se mai jena de haina religioasă, iar această operă oferea sugestii şi soluţii

inepuizabile pentru rezolvarea variatelor probleme ale şcolii şi ale pedagogiei

din acel timp, preţioase elemente cu privire la cultivarea limbii materne în

şcoală şi mai ales principii şi metode didactice extrem de utile,

indispensabile pentru buna organizare şi desfăşurare a procesului de

învăţământ.

În secolul nostru, în special după primul război mondial, se adoptă faţă

de moştenirea lui Comenius un punct de vedere mai analitic, mai profund şi,

de aici, i se acordă o altă preţuire, se caută să se scoată în evidenţă ceea ce

este viu şi progresist în această concepţie.

Noul portret al lui Comenius a fost mai bine conturat cu prilejul

comemorării sale la Praga în anul 1957, unde comeniologii din diverse

colţuri ale lumii, între care şi cei din ţara noastră, au contribuit la o

cunoaştere cât mai completă a acestui mare umanist şi pedagog ceh. Noua

Page 67: 49163201 Natura in Opera Lui Comenius Si Rousseau

64

viziune asupra lui Comenius nu este în opoziţie cu ideea de bază asupra

acestuia, şi anume că el este înainte de toate un pedagog, dar lărgeşte şi

adânceşte această idee cu trăsăturile eminentului umanist şi filosof pansofist.

În Transilvania, pedagogul ceh a constituit obiectul a numeroase studii

apărute atât în reviste de specialitate româneşti, cât şi în unele lucrări ample

ca ale lui Ioan Popescu, V. Petri, I. Dariu, Ioan Dima Petraşcu, V. Borgovan

sau P. Şpan. Toţi aceştia discută mai ales probleme didactice şi metodice

care se desprind din opera autorului Didacticii mari, insistându-se asupra

problemei intuiţiei, de curând introdusă în şcoala primară ca obiect de studiu.

Astfel, este interesant de arătat că în acest timp, în jurul teoriei intuiţiei a lui

Comenius s-a emis în Apus, părerea eronată că acesta ar fi preferat obiectelor

reale, imaginea lor. Împotriva acestui mod de interpretare se ridică unii autori

români, ca Ioan Dima Petraşcu în studiul său „Teoria învăţământului

intuitiv”. Acesta, după ce arată că J. A. Comenius este cel mai însemnat

pedagog al secolului al XVII-lea, ia poziţie împotriva interpretării eronate a

intuiţiei din concepţia comeniană şi scrie: „Se înţelege de la sine că

Comenius, prin imaginile din „Orbis pictus” n-a voit nicidecum a exclude

prezentarea obiectelor în natură, ci numai scopul acela ca să se folosească de

ele acolo unde prezentarea obiectului ar fi fost cu neputinţă. Astfel, prin

Comenius învăţământul intuitiv şi-a căpătat încetăţenirea şi introducerea în

şcolile latine”. (I. D. Petraşcu, „Teoria învăţământului intuitiv”, p. 320).

Preocupări comeniene au acum nu numai pedagogii formaţi, ci şi

viitoarele cadre din acest domeniu de activitate. Astfel, Petru Gârboviceanu

şi Petru Vidraşcu, doi tineri plecaţi la studii în străinătate, îşi aleg ca lucrare

de doctorat, la universităţile din Germania, cercetarea unor aspecte

importante din opera pedagogului ceh şi influenţa exercitată de acesta asupra

dezvoltării gândirii pedagogice universale. Petru Gârboviceanu tratează

subiectul „Didactica lui Basedow în comparaţie cu didactica lui Comenius”.

Page 68: 49163201 Natura in Opera Lui Comenius Si Rousseau

65

El pleacă în cercetare de la faptul că J. A. Comenius ca pedagog a exercitat o

foarte mare influenţă asupra urmaşilor săi. „În lucrarea de faţă – spunea el –

se va arăta acest lucru în special asupra lui Basedow, şi anume cu delimitarea

asupra aspectului didactic propriu-zis”. (P. Gârboviceanu, „Basedows

Didaktik im Vergleiche zur Comenius Didaktik”, Bucarest, 1887, p. 8-9).

Precizând tema în acest fel, autorul român discută comparativ ideile lui

Comenius şi ale lui Basedow cu privire la următoarele probleme mai

importante: noţiunea şi conţinutul educaţiei şi învăţământului şi raportul

dintre ele; mijloacele, începutul şi durata învăţământului, obiectul

învăţământului. Doar patru ani mai târziu, Petru Vidraşcu îşi alege ca

disertaţie de doctorat „Orbis pictus” a lui Comenius (Comenii Orbis pictus)

pe care o susţine în 1891 la Leipzig. El ia atitudine împotriva acelora care

căutau să diminueze valoarea operei lui Comenius aducându-i acuzaţia că n-

ar fi apreciat şi recomandat „învăţământului intuitiv adevărat… deoarece s-a

rezumat la imagini plane, absolut lipsite de valoare”. (Şt. Ştirbu, „Contribuţia

cărturarilor români din România la valorificarea principiilor inovatoare ale

operei Orbis pictus”, în Revista de pedagogie, Anul XI, 1962, nr.9, p. 92).

Vidraşcu combate acest punct de vedere şi scoate în evidenţă nu numai

valoarea didactică a lucrării „Orbis pictus”, ci şi importanţa ei educativă.

Lui P. Gârboviceanu îi datorăm prima traducere în limba română a

lucrării „Didactica magna” a lui Comenius, care a fost făcută în cinstea

tricentenarului naşterii ilustrului pedagog. Autorul traducerii face

următoarele referiri: „Cât priveşte valoarea sa pedagogică, citirea Didacticii

magna, care este un fel de enciclopedie pedagogică, cred că ar fi în stare de a

forma fiecăruia o temeinică judecată despre această valoare, fiindcă

principiile expuse în această scriere şi formulate de el, au fost, sunt şi vor fi

totdeauna adevărate”. (J. A. Comenius, „Didactica magna”, traducere de P.

Gârboviceanu, Bucureşti,1893, p. XIV).

Page 69: 49163201 Natura in Opera Lui Comenius Si Rousseau

66

În 1927 pedagogul G. G. Antonescu, în lucrarea sa „Istoria pedagogiei –

doctrinele fundamentale ale pedagogiei moderne”, îi acordă filosofiei şi

pedagogiei lui Comenius un studiu amplu. El face o comparaţie între J.

Locke şi J. A. Comenius, arătând că în timp ce pedagogul englez „se ocupă

numai de clasa nobililor şi numai de educaţia intelectuală în familie,

neglijând două chestiuni importante: educaţia maselor populare şi educaţia

şcolară”, Comenius „are în vedere educaţia poporului şi metodele de educaţie

colectivă în şcoală”. (G.G. Antonescu, „Istoria pedagogiei – doctrinele

fundamentale ale pedagogiei moderne”, Bucureşti, ediţia a III-a, 1936, p.

155). Antonescu arată că pedagogul ceh era partizanul educaţiei în şcoală,

astfel el precizează că nu e vorba de şcoala timpului său, ci de o şcoală nouă,

condusă după noi principii pedagogice, care trebuie „să imite pur şi simplu

legile naturii”. El aminteşte în continuare că această şcoală trebuie să fie larg

deschisă pentru toată lumea şi pentru ambele sexe, subliniind că J. A.

Comenius era partizanul educării maselor populare.

Un elev al lui G.G. Antonescu, Bartolomeu Popescu, ne oferă în

preajma celui de-al doilea război mondial o monografie vastă sub titlul

„Filosofia şi pedagogia creştină a lui Ioan Amos Comenius”, prima

monografie de proporţii închinată marelui pedagog. Lucrarea este concepută

de pe o poziţie religioasă, aşa cum arată însuşi titlul ei. Totuşi B. Popescu a

reuşit să prezinte un bogat material faptic necunoscut până atunci cititorului

român, iar studiul însuşi constituie un moment important în istoria

cercetărilor despre Comenius, la noi. Lucrarea sa are trei părţi: omul şi opera,

firul gândirii filosofice – filosofia creştină şi pedagogia creştină a lui

Comenius. În prima parte, autorul prezintă date importante în legătură cu

activitatea lui Comenius în Transilvania, folosind lucrări ale acestuia, care

până atunci n-au fost utilizate în nici o prezentare a gândirii sale pedagogice.

Page 70: 49163201 Natura in Opera Lui Comenius Si Rousseau

67

În afară de studii consacrate lui Comenius, trebuie să amintim şi

traducerile făcute din opera sa. Ele au fost făcute în preajma celui de-al

doilea război mondial. În afară de „Didactica magna”, de care am vorbit, a

fost tradusă „Şcoala maternă” de către Milan. „Însemnătatea lui Ioan Amos

Comenius, în ceea ce priveşte educaţia şi instrucţia tineretului, iar mai ales a

copiilor mici până la vârsta de 6 ani – zice traducătorul în prefaţa lucrării –

este epocală, căci lucrările sale didactice şi pedagogice deschid căi tot mai

noi, care şi până astăzi sunt mereu bătătorite, fiind foarte bune”. (Comenius,

„Şcoala maternă”, traducere de Milan Şesan, Bucureşti, 1937, p.VIII-IX).

Ultima perioadă, a III-a, privind cunoaşterea lui J. A. Comenius la noi şi

influenţa lui asupra şcolii şi pedagogiei se caracterizează prin valorificarea

critică a operei acestui mare pedagog ceh şi a utilizării a tot ce este valoros

din moştenirea sa pentru construcţia şcolii şi gândirii noastre pedagogice

moderne. După 1944 s-au întreprins cercetări mai ample cu privire la

activitatea lui Comenius în Transilvania, ca şi asupra urmărilor acestei

activităţi. În bună măsură aceste cercetări au fost făcute sub îndrumarea

Institutului de ştiinţe pedagogice din Bucureşti.

La sesiunea ştiinţifică din aprilie 1957 au fost prezentate în cadrul temei

principale „Comenius şi moştenirea sa pedagogică”, un număr important de

comunicări ştiinţifice de către cercetători din Bucureşti, Cluj şi Iaşi. Cu acest

prilej s-a constatat că în ţara noastră există un interes deosebit pentru

cunoaşterea, aprofundarea şi aplicarea în practică a tot ce este valoros, viu şi

actual în preţioasa moştenire comeniană.

Studiile privitoare la problemele metodice, pe care le-au abordat

cercetătorii din ţara noastră în volumul „J. A. Komensky-Comenius” (1958)

s-au ocupat cu deosebire de importanţa concepţiei comeniene pentru

predarea limbilor străine şi alcătuirea manualelor.

Page 71: 49163201 Natura in Opera Lui Comenius Si Rousseau

68

În ultimii ani au mai apărut următoarele lucrări: „J. A. Comenius –

Texte alese”, iar în „Istoria pedagogiei – manualul pentru institutele

pedagogice” şi „Din istoria gândirii pedagogice universale – antologie”,

volumul I, în care există materiale referitoare la opera marelui pedagog.

În sprijinul aprofundării cunoaşterii lui Comenius s-a făcut şi traducerea

unor lucrări mai mici, dar nu mai puţin reprezentative din opera sa. Astfel,

amintim mai întâi trei lucrări cu conţinut pedagogic: „Ieşirea la loc deschis

din labirintele scolastice”, „Spicuiri didactice” şi „Legile unei şcoli bine

organizate”. La acestea se adaugă o a patra, indirect pedagogică – „Îngerul

păcii”, publicată fragmentar. Comenius încearcă să dovedească în ea, prin

argumente raţionale, dar şi de natură religioasă, lipsa de eficacitate a

războaielor, în rezolvarea diferendelor dintre popoare.

Valorificarea operei lui Jan Amos Comenius nu este, desigur finalizată,

însă ceea ce s-a făcut până acum la noi în ţară – este un mare pas înainte.

Page 72: 49163201 Natura in Opera Lui Comenius Si Rousseau

69

CAPITOLUL IV

4. ROLUL NATURII ÎN CONCEP ŢIA PEDAGOGIC Ă A LUI ROUSSEAU

4.1 CONCEPTUL DE NATURĂ ÎN OPERA LUI

ROUSSEAU

Izvoarele gândirii pedagogice a lui Rousseau se află în condiţiile istorice

specifice burgheziei franceze din preajma revoluţiei franceze de la 1789. În

limitele idealismului sociologic al secolului al XVIII-lea, Rousseau susţine

teza neştiinţifică conform căreia trebuie reformat individul pentru a clădi o

orânduire socială mai dreaptă. Pentru a se ajunge însă la reforma societăţii

trebuie să se înceapă cu reforma omului prin educaţie. În „Emil”, Cartea I,

se arată că o educaţie nouă implică educatori noi şi că este necesar să se

înceapă cu educaţia părinţilor. În acest sens Rousseau nu a putut concepe

decât o soluţie utopică: un elev abstract, un educator abstract şi o lume mai

bună, organizată de descendenţii elevului crescut conform noilor principii de

educaţie. Ideologia burgheză era impregnată de o serie de contradicţii pe care

nu le puteau depăşi şi care se datorau poziţiei ei de clasă: contradicţiei

individ-societate, natură-cultură, om-cetăţean, libertate-necesitate, şi ele apar

şi în concepţiile politice, sociale şi pedagogice ale lui Rousseau.

Izvoarele intelectuale ale gândirii pedagogice a lui Rousseau se regăsesc

în filosofia lui Platon, lucrările scriitorilor şi moraliştilor antici romani, în

umanismul lui Montaigne, în scrierile lui Locke şi Fenelon despre educaţie,

dar şi în unele scrieri contemporane lui. La toate acestea se adaugă şi

experienţa lui educaţională, care deşi limitată, reprezintă una dintre

preocupările sale esenţiale. În lumina acestor izvoare se profilează

originalitatea şi singularitatea operei lui Rousseau. Opera lui Rousseau a

Page 73: 49163201 Natura in Opera Lui Comenius Si Rousseau

70

constituit şi constituie şi astăzi obiectul celor mai variate şi contrastante

interpretări. Uni cercetători s-au limitat la observarea şi la descrierea

structurilor care aparţin în mod propriu lumii lui Rousseau şi îşi dau seama

că „este evident că nu putem interpreta opera lui Rousseau fără să ţinem

seama de lumea căreia ea i se opune”, iar alţi cercetători l-au criticat în mod

vehement.

În ceea ce priveşte principala sa operă „Emil” , acesteia i s-a adus o

sumă de critici meschine, a fost acuzat de plagiat şi i s-a criticat chiar şi

forma literară. Una dintre criticile aduse acestei opere cu caracter strict

pedagogic se referă la încercările practice ale lui Rousseau, care şi-a

abandonat copii într-un azil. Ţinând cont de această situaţie se considera că

Rousseau nu putea fi autorul unui tratat bun de educaţie. În opinia unor

cercetători, această critică este considerată greşită, deoarece se consideră că

un pedagog, teoretic poate uneori să nu fie şi un bun practician. Pentru a fi un

bun practician trebuie să fi înzestrat cu anumite calităţi, precum tact,

abilitate, simţ pedagogic şi alte însuşiri, pe care nu le poate avea oricine. De

asemenea, trebuie să subliniem că Rousseau însuşi recunoaşte că nu are

aptitudini de educator. O altă critică considerată şi ea neîntemeiată de unii

cercetători este că Rousseau, pe de o parte, în „Noua Heloise” se arată

adeptul educaţii familiare şi de stat, spunând că nu putem forma buni

cetăţeni, decât dacă statul are în grija sa creşterea copiilor, ca la spartani, iar

pe de altă parte, cere ca Emil să fie izolat chiar şi de familie, singura prezenţă

acceptată în preajma sa fiind cea a educatorului. Rousseau nu este însă un

pedagog individualist prin antagonism cu pedagogia socială, el este în primul

rând, pedagog social şi numai prin derivaţie individualist. În „Contract

social”, el arată necesitatea ameliorării societăţii prin educaţie, acesta fiind

singurul mijloc care poate duce la formarea unei societăţi mai bune. Educaţia

nu se poate face însă într-un mediu social şi cultural falsificat şi de aceea el îl

Page 74: 49163201 Natura in Opera Lui Comenius Si Rousseau

71

izolează pe Emil: fiindcă nu-l poate educa în mediu francez de atunci şi cu

ajutorul culturii de atunci. Când se va regenera societatea, atunci va fi

posibilă şi educaţia socială. În „Emil” nu vom găsi o expunere sistematică, o

tratare logică a principiilor pedagogice, nici o clasificare în elemente

fundamentale şi secundare; „Emil” este mai mult un roman în care se găsesc

presărate idei de mare valoare, care au avut influenţă şi atunci şi mai târziu în

pedagogia contemporană, şi nu numai în Franţa, ci şi în Germania, unde un

întreg curent - filantropinismul porneşte de la idiile lui Rousseau.

În studiul „Transparenţa şi obstacolul”, Starobinski încearcă să

definească structura intimă şi profundă a gândirii lui Rousseau oglindită

chiar de la început prin celebrul „Discurs asupra ştiinţelor şi artelor” în care

Rousseau constată discrepanţa dintre „ a fi” şi „a parea”. Umanitatea este

perfectibilă şi se admite că omul nu este condamnat definitiv şi în mod

natural să trăiască în întuneric, în viciu, în neîncredere, deoarece decăderea

sa nu este decât un accident al istoriei. Nu există nici un obstacol care să

împiedice pe om să-şi facă sau să-şi desfacă istoria pentru a-şi regăsi

„transparenţa” pierdută. „Esenţa omului” nu este compromisă, ci numai

esenţa sa istorică. Întreaga operă a lui Rousseau tinde să arate că este posibilă

o acţiune în acest sens, că libertatea care constituie identitatea naturii umane,

ne îngăduie să ne consacrăm adevărului dezirabil, care va restitui omului

„transparenţa” compromisă. În indicarea mijloacelor şi acţiunilor de

reîntoarcere a „transparenţei” în noi şi în viaţa noastră, Rousseau se sprijină

în reforma sa morală, educaţională, politică şi socială, când pe o revenire la

trecut, când pe prezentul personal, când pe viitor. De aici rezultă următoarele

idei: respectarea conservatoare a legilor şi ordinii stabilite, care salvează ceea

ce mai rămâne în suflet „pur şi originar”, „ideea fericirii viitoare a geniului

uman”, „imaginara cetate virtuală şi virtuoasă a umanităţii”. Rousseau afirmă

că ne despart o mulţime de secole de stare primară şi originară, de natura în

Page 75: 49163201 Natura in Opera Lui Comenius Si Rousseau

72

care transparenţa era dominantă şi că poate această stare nici nu a existat.

Stare de natură în concepţia lui Rousseau este doar o premisă a unei naturi

ipotetice, premisă pe temeiul căreia va putea clădi explicaţia genetică a lumii

actuale. Era tendinţa generală a gândirii secolului al XVIII-lea, de-a găsi

izvoarele tuturor fenomenelor, fie că este vorba de originea pământului, a

vieţii, a sufletului sau a societăţilor, tendinţă care nu mai necesita nici o

fundamentare ştiinţifică în acea vreme. Deşi a dispărut, transparenţa

originară poate fi regăsită, însă Rousseau ezită între două răspunsuri

contradictorii, după cum observă şi Starobinski. Pe de o parte Rousseau artă

că sufletul uman a degenerat şi nu-şi va mai putea regăsi niciodată

frumuseţea primară, iar pe de altă parte, natura umană persistă, dar ascunsă

sub mitul artificial al convenţiilor şi opiniilor sociale. Starobinski afirmă:

„versiunea pesimistă şi versiunea optimistă a mitului originii, Rousseau le

susţine pe amândouă în mod alternativ şi chiar în mod simultan uneori. El ne

spune că omul a distrus iremediabil identitatea sa naturală, însă el susţine de

asemenea că sufletul originar fiind indestructibil, rămâne pentru totdeauna

identic sie însuşi sub adaosurile exterioare care îl maschează”. (Jean

Starobinski- J.J. Rousseau, La transparence et l’obstacle suive de sept essais

sur Rousseau, Paris, 1971, pag.33)

Oscilând între concepţia unei naturi pierdute şi cea a unei naturi

ascunse, mascate, Rousseau nu poate concilia cele două teze prezentate chiar

în prima pagină a lui „Emil”: „Totul este bun când iese din mâinile

Creatorului” şi „totul degenerează în mâinile omului”. Starobinski afirmă că

aceste teze permit să se rezolve problema originii răului, fără ca acesta să fie

imputat lui Dumnezeu sau omului care păcătuieşte, deoarece răul este un

produs al societăţii şi al istoriei. Imperiul răului în concepţia lui Rousseau

este constituit din pasiunile omului pentru lucrurile exterioare, pentru

pasiunea lucrurilor materiale, pentru aparenţă şi prestigiu, dar prin

Page 76: 49163201 Natura in Opera Lui Comenius Si Rousseau

73

reîntoarcere în sine se regăseşte izvorul salvării. Totul degenerează în

mâinile omului, nu şi în inima sa, mâini care schimbă natura şi istoria,

creează diferenţele şi luptele între popoare, inegalitatea dintre indivizi.

Gândirea lui Rousseau este revoluţionară din acest punct de vedre, deşi este

revoluţionară numai din perspectiva acestei naturi umane, eterne şi

individuale şi nu din perspectiva unui progres istoric, care ar însemna

eliberarea maselor populare de sub tirania despotismului feudal.

Se poate spune că Rousseau a scris „Emil” ca să orienteze educaţia spre

lumea adevărului şi a „naturii”. Rousseau s-a ocupat în afară de „Emil” şi de

„Noua Heloise”, de probleme de educaţie şi în „Consideraţii asupra

guvernământului Poloniei”, în „Proiect pentru educaţie a domnului de Saint-

Marie” şi în corespondenţă, în „Scrisorile către prinţul de Wetemberg, către

abatele M. şi către doamna de T.”. „Emil sau despre educaţie” este opera pe

care însuşi Rousseau o considera cea mai de seamă dintre scrierile sale, iar

Pierre Burgelin observă că „Emil” este „cartea sa cea mai completă, iar prin

conţinutul şi influenţa sa, una din operele cheie ale civilizaţiei noastre”; „un

tratat despre bunătatea originară a omului” şi „romanul naturii omeneşti”.

„Emil” socotit de unii cercetători drept un tratat de pedagogie este o

lucrare utopică din punctul de vedere al posibilităţii de aplicare practică, însă

cuprinde şi idei deschizătoare de drumuri în pedagogia modernă. Convins că

cele dintâi manifestări ale naturii sunt drepte, că omul este bun când iese din

mâinile Creatorului şi că toate viciile pătrund în el din afară, Rousseau ne

înfăţişează de pe poziţii idealiste formarea unui elev imaginar ales, al cărui

educator se consideră. Elementele utopice ale concepţiei pedagogice a lui

Rousseau se leagă de ipoteza bunătăţii originare „naturale” a fiinţei umane.

Dacă societatea perverteşte natura umană, omul individual considerat bun

devine rău, ca om social şi creează instituţii şi orânduiri potrivnice propriei

sale naturi. Rousseau încearcă să justifice această ipoteză, însă unii

Page 77: 49163201 Natura in Opera Lui Comenius Si Rousseau

74

cercetători consideră că argumentarea sa nu poate fi concludentă căci, dacă

natura originară este bună, iar societatea o perverteşte, soluţia îndreptării

lucrurilor constă în schimbarea societăţii şi nu constă în izolarea omului de

societate, aşa cum procedează Rousseau. El vede răul şi în loc să-l înlăture se

refugiază în ficţiune. Această teză a fost interpretată în mai multe sensuri:

Voltaire o interpreta în sensul că Rousseau ar chema omenirea înapoi să se

aşeze pe patru labe, iar d’Alembert deplângea faptul că autorul lui „Emil” a

cheltuit atâta energie şi talent pentru a considera pe om într-o stare de

abstracţiune în care el nu a fost şi nu va fi niciodată. În schimb Kant declară

că Rousseau a făcut o impresie extraordinară asupra sa şi că numai la o

lectură repetată şi atentă, acesta i se dezvăluie aşa cum este, cu toată puterea

geniului său, pătrunzător cu toată căldura sensibilităţii sale alese.

Rousseau nu a dat o definiţie clară „naturii”, obiect predilect cercetării

filosofice din secolul al XVIII-lea. „Natura are o voce, mâini, întuneric şi

lumini. Ea este putere şi imitaţie, germene şi înflorire. Ea merge de la

funcţiunile fiziologice la conştiinţa morală, include şi exclude sociabilitatea,

omul trecător şi amoral, conjugal, ea interzice ştiinţa şi reflecţia, însă face

apel la raţiune. Ea desemnează în fine, câmpia înverzită şi creatorul ei”.

Natura este aşa dar, în concepţia lui Rousseau, atât natura exterioară, adică

natura fizică, cât şi lumea anterioară societăţilor şi decăderii omului. Aceasta

este raţiunea cu care el speculează mai ales atunci când este vorba de om, de

viaţa socială, de educaţie, de omul natural, omul bun de la natură. Omul bun

de la natură, aşa cum reiese din lectura „Discursului”, din „Contractul social”

şi din „Emil” este o noţiune abstractă în mare măsură. El nu este nici

„sălbaticul înapoiat mintal”, la care se referă Voltaire, ca şi mulţi alţii după

el. Omul la care se referă Rousseau este mai degrabă omul aşa cum îl intuia

el, omul pe treapta pe care se găseşte el în general, după ce a făcut imensul

salt din animalitate la stadiul de cultură şi viaţa socială conştientă. Această

Page 78: 49163201 Natura in Opera Lui Comenius Si Rousseau

75

stare este naturală şi egală pentru toţi oamenii, de toate rasele, această idee

fiind profund democrată şi revoluţionară, mai ales pentru secolul când ea a

fost formulată. Din această concepţie rezultă că starea naturală de om, tocmai

pentru că este naturală, poate fi premorală sau coruptă, în sensul că omul

poate fi educabil: „Tot ceea ce nu avem de la natură şi ne va trebui când vom

fi mari, ne este dat prin educaţie!” (J. J. Rousseau- „Emil sau despre

educaţie”, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1973) De asemenea

omul este şi coruptibil, pentru că el trăieşte într-o societate „civilizată”,

bazată pe proprietatea privată, inegal distribuită. Ideea omului originar bun,

parte din ordinea naturală a lucrurilor, duce la concepţia unei morale

naturale, în care libertatea ocupă un loc important.

Un alt înţeles al „naturii” este acela de existenţă în afară şi înainte de

orice reflecţie, de orice senzaţie: „senzaţia care este în mine şi cauza care

este în afară de mine sunt două lucruri deosebite”. Deci natura este pentru el

cauza senzaţiilor noastre. El nu este împotrivă să o numim chiar materială:

„Chiar dacă aceste obiecte (adică aceste cauze obiective) ar fi numai idei,

este adevărat că aceste idei sunt în afară de mine. (...) Cu cât observ mai mult

acţiunea şi reacţiunea forţelor naturii, cu atât văd că mergând de la efecte la

alte efecte trebuie să le urci până la o voinţă care este cauza primă şi orice

cauză care nu e produsă de o alta, vine numai dintr-un act spontan, voluntar”.

Aceasta ar fi voinţa divină, Dumnezeu. Despărţind materia de mişcare,

Rousseau nu s-a putut ridica la o concepţie consecvent materialistă, deşi în

punctul de plecare este pe o poziţie foarte apropiată de aceasta. Astfel, la el

natura este obiectivă, dar însufleţită totuşi de un spirit divin, un deism foarte

apropiat de panteism.

Noţiunile de „bunătate originară” şi „natură originară” coincid. În plus

conceptul de „natură” se conjugă cu cel de „ordine”. Natura este ordine,

denaturarea e dezordine. „Bunătatea lui Dumnezeu, afirmă Vicarul din

Page 79: 49163201 Natura in Opera Lui Comenius Si Rousseau

76

Savoia, este iubirea ordinii; căci prin ordine menţine el ceea ce există şi leagă

fiecare parte de tot. Bunătatea naturală a copilului ne arată că cele dintâi

mişcări ale naturii sunt drepte, iar educaţia necesită constituirea ştiinţei

omului sau despre om, „cea mai utilă şi cea mai puţin înaintată dintre toate

cunoştinţele omeneşti”, după cum arăta Rousseau în prefaţă la „Discurs

împotriva inegalităţii”.

Ipoteza bunătăţii originare care se găseşte la temelia sistemului

pedagogic a lui Rousseau, este în final optimistă, contrară concepţiilor

religioase, dar şi credinţei feudale că omul se naşte cu înclinări rele.

Rousseau clădeşte întreg edificiu doctrinei sale etice pornind de la bunătatea

naturală a omului. Din ea derivă şi principiul educaţiei negative, al acelei

educaţii care nu intervine, ci apără dezvoltarea nestânjenită a înclinaţiilor şi

dispoziţiilor cu care ne-a înzestrat natura. Susţinătorii contemporani ai

curentului pedagogiei nonintervenţioniste se inspiră direct din concepţia lui

Rousseau asupra educaţiei. Formarea omului este rezultatul influenţei

educative a trei factori: natură, oameni şi lucruri. Educaţia care ţine de

„natură” constă în dezvoltarea interioară a organelor şi sistemelor şi nu poate

fi influenţată de noi; educaţia prin lucruri cuprinde asimilarea cunoştinţelor

prin experienţa proprie, în contact direct cu lucrurile, şi ea depinde mai puţin

de noi, iar educaţia prin oameni constă în îndrumarea dezvoltării interioare a

copilului, e unicul fel de educaţie care poate fi influenţat de noi înşine. În

concepţia lui Rousseau procesul de dezvoltare a dispoziţiilor naturale este

elementul dominant al formării educaţionale. În concepţia unor autori,

Rousseau susţine în mod eronat că scopul educaţiei este cel pe care ni-l

indică „natura”; lecţiile „naturii”, ale „lucrurilor” şi ale „oamenilor” trebuie

să fie convergente şi să se sprijine unele pe altele în aşa fel încât educaţia

„lucrurilor” şi educaţia „ oamenilor” să fi conforme educaţiei „naturii”. Sub

influenţa directă a umanismului renaşterii, Rousseau arată că scopul

Page 80: 49163201 Natura in Opera Lui Comenius Si Rousseau

77

educaţiei este să formeze oameni. Rousseau afirmă că natura din noi o

constituie tendinţele şi înclinările originare, considerate înainte de a fi

alterate de influenţa societăţii. În concepţia lui Rousseau, de îndată ce avem

conştiinţa senzaţiilor noastre, suntem înclinaţi să apropiem sau să respingem

lucrurile care se potrivesc sau nu cu persoana noastră, potrivit aprecierii pe

care o facem asupra lucrurilor şi pornind de la ideea de fericire şi perfecţiune

pe care ne-am format-o pe cale raţională. Aceste dispoziţii se amplifică şi se

întăresc pe măsură ce omul devine mai simţitor şi mai sensibil şi mai instruit,

dar se pot vicia sub influenţa prejudecăţilor şi a obişnuinţelor. „Natura” din

om reprezintă „dispoziţia” de a căuta ce este plăcut şi corespunde ideii pe

care şi-a format-o despre fericire şi perfecţiune. Omul natural, adică omul

dispoziţiilor originare, nealterate de prejudecăţi sociale se diferenţiază de

omul ipoteticei „stări de natură”. Conceptul „omului natural” a constituit

instrumentul pătrunzătoarei critici pe care Rousseau o întreprinsese

împotriva societăţii şi culturii feudale. În lumina acestei critici se desprinde

adevăratul naturalism al lui Rousseau: „Emil” reprezintă un proces de

educaţie a unui „om natural”, format însă pentru o altă societate. Orice

individ este deopotrivă cu oricare altul în faţa naturii, iar chemarea lui iniţială

este să fie om, o dată format pentru meseria de om va putea să îndeplinească

orice altă profesie. Umaniştii şi Locke susţinuseră ideea unei dezvoltări

armonioase şi integrale a omului prin educaţie. Nimeni însă până la

Rousseau nu subliniase cu atâta pasiune „natura” umană cu sensibilitatea,

imaginaţia şi voinţa ei creatoare.

G. Compaire, care a studiat doctrinele pedagogice moderne din Franţa

spune despre Rousseau: „Rousseau este un entuziast, un naiv într-un secol de

rataţi, un deist într-o lume de sceptici. E un visător care vorbeşte despre

iubirea pură a sufletului într-o societate de libertini. El e de asemenea omul

Page 81: 49163201 Natura in Opera Lui Comenius Si Rousseau

78

afecţiunilor dezinteresate, e cetăţeanul, patriotul aruncat printre egoişti şi

indiferenţi”.

O altă ipoteză pedagogică emisă de Rousseau, idee pe care Kant o

compara cu descoperirea de către Copernic a sistemului heliocentric, este

ideea că omul, fiinţă naturală, cu locul său în ordinea lucrurilor, se dezvoltă

după legile firii, de unde ideea dezvoltării stadiale a omului, în care copilăria

ocupă un loc principal. Exagerarea acestei idei a dus la pedocentrism.

Cartea I se ocupă cu primul an din viaţa copilului, „vârsta naturii” şi

cuprinde şi principiile educative generale ale concepţiei pedagogice a lui

Rousseau. Natura şi societatea sunt privite în raporturile lor cu educaţia.

Preocuparea dominantă în acest stadiu de dezvoltare este educaţia fizică.

Cartea a II-a urmăreşte dezvoltarea copilului de la doi la doisprezece ani

şi cuprinde educaţia sensibilităţii. Rousseau face referiri la ţipăt, plâns,

libertatea şi dependenţa de lucruri; educaţia morală: maxime generale,

exemple, noţiunile de proprietate, adevăr, caritate, sentimentul eului,

minciună; educaţia intelectuală şi anume: interesul sensibil, critica

cuvintelor, critica istoriei, critica fabulelor lui La Fontaine, critica

învăţământului timpuriu; educaţia corpului cu referiri la exerciţii fizice,

igienă, nataţie ca mod de dezvoltare armonioasă a corpului; educaţia

senzorială cu referiri la pipăit, văz, auz, gust, miros. Cartea se încheie cu

prezentarea a doi copii tipici, unul crescut cu cărţi şi profesori, altul crescut

în mijlocul naturii.

În cartea a III-a se vorbeşte despre educaţia copilului între doisprezece

şi cincisprezece ani, „vârsta forţei” şi perioada dominantă a educaţiei

intelectuale. Principiile acestei educaţii sunt: trecerea de la necesitate la

utilitate, experienţe şi nu cuvântări, deci Emil trebuie să înveţe singur din

experienţele personale şi singura carte care i se poate recomanda este

„Robinson Crusoe”. De asemenea Emil trebuie să înveţe o meserie manuală.

Page 82: 49163201 Natura in Opera Lui Comenius Si Rousseau

79

În cartea a IV-a se tratează probleme referitoare la educaţia omului

începând cu al cincisprezecelea an al vieţii până la căsătorie şi anume „vârsta

raţiunii şi a pasiunilor”. În această carte se vorbeşte despre originea

pasiunilor, iubirea de sine şi amorul propriu, dezvoltarea sentimentelor,

studiul societăţii prin studiul istoriei, orientarea elevului spre lumea

abstractă, problema educaţiei religioase tratată în „Profesia de credinţă a

vicarului din Savoia”.

Cartea a V-a se ocupă de educaţia intelectuală, estetică, morală a femeii,

adică a Sofiei, viitoarea soţie a lui Emil, de căsătorie, de valoarea educativă a

călătoriilor şi de principiile organizării statului. Emil este orfan şi cu spirit

comun. Aceste calităţi îi sunt necesare pentru că „oamenii extraordinari” se

ridică oricare ar fi educaţia lor. Emil trebui să fie bogat, deoarece „săracul se

face om prin el însuşi”, el trebuie să fie şi de neam mare, pentru ca

educatorul să-l poată smulge din „ghearele prejudecăţilor”. Emil este educat,

fortificat prin educaţie să reziste tuturor vicisitudinilor fizice şi morale în

sânul unei societăţi corupte.

Pentru fiziologii secolului al XVII-lea, copilul era „homunculus”, adică

un om în miniatură, iar pentru secolul al XVIII-lea, omul era adultul format

şi civilizat, copilul nefiind încă descoperit; pentru Rousseau „omul” este

copilul, căci omul societăţii este omul prejudecăţilor. Pe drept cuvânt se

poate spune că Rousseau a descoperit copilul şi în ştiinţa educaţiei, Rousseau

este primul pedagog care, valorificând unele idei pozitive ale gândirii

pedagogice din trecut, scoate în evidenţă necesitatea studierii şi a cunoaşterii

copilului în vederea organizării raţionale a educaţiei. Ceea ce afirmă

Rousseau este că pe copil trebuie să-l cunoaştem aşa cum este el, să nu-i

atribuim calităţi şi trăsături pe care nu le are şi nu le poate avea. „Omul, zice

Rousseau, îşi are locul său în ordinea lucrărilor: copilăria şi-l are pe al ei în

ordinea vieţii omeneşti”. Copilul nu este un adult în miniatură, „natura, zice

Page 83: 49163201 Natura in Opera Lui Comenius Si Rousseau

80

Rousseau, vrea ca ei, copii să fie copii înainte de a fi oameni.” În ceea ce

priveşte deosebirea dintre copil şi om, adică adult, unii cercetători au

considerat că copilul n-ar fi încă om. Este însă o interpretare abuzivă, pentru

că Rousseau stabileşte copilăria ca un stadiu de dezvoltare al omului, care se

deosebeşte de stadiile următoare de dezvoltare umană. Între copil şi adult

sunt mari deosebiri în concepţia lui Rousseau. Copilăria este în primul rând

în concepţia sa „somnul raţiunii”, copilul este lipsit de anumite funcţii

fiziologice, ceea ce face ca şi viaţa sa psihică să fie altfel colorată. Între

necesităţile şi puterile sale, există un decalaj care face din el o fiinţă slabă, de

unde nevoia de ajutor din partea altora. Dacă urmăm în educaţie drumul pe

care ni-l arată „natura”, formarea umană implică o dublă activitate: pe de o

parte organizarea unei apărări sistematice a copilului împotriva tuturor

influenţelor dăunătoare care s-ar putea îndrepta spre el din afară, iar pe de

altă parte organizarea condiţiilor de creştere care să permită dezvoltarea

liberă a tuturor înclinaţiilor şi tendinţelor naturale ale copilului. Nu se

impune nici o restricţie deoarece „natura” nu face erori. În chip cu adevărat

dialectic, Rousseau nu vede posibilă dezvoltarea copilului şi mai ales

trecerea lui la treapta de om, decât după ce s-a realizat, adică s-a „maturizat”

copilul din el. Intervenţia educaţiei cu scopul de a forţa această trecere de la

copil la adult este caracterizată de Rousseau ca inoportună şi dăunătoare.

Copilul trebuie să fie menţinut în ordinea naturală a dezvoltării lui, în

legătură cu lucrurile, nu cu intenţii omeneşti, străine de natura lui: „Menţineţi

pe copil dependent numai de lucruri, veţi urma ordinea naturii în progresul

educaţiei”. Aceasta este marea lui ipoteză pedagogică care a avut atât adepţi,

cât şi adversari. Există însă, la Rousseau un element nou pe care el pentru

prima oară l-a tratat într-o manieră nouă didactică - dezvoltarea copilului.

Despre acest lucru mai vorbise Locke, Elevetius, Comenius la rândul său

înaintea acestora a făcut o periodizare a vârstei şcolare, însă numai Rousseau

Page 84: 49163201 Natura in Opera Lui Comenius Si Rousseau

81

a intuit şi chiar a analizat şi explicat conţinutul contradictoriu al acestei

dezvoltări cu o intuiţie într-adevăr genială. Această ipoteză a lui Rousseau cu

privire la specificul copilăriei a fost valorificată de urmaşii săi în sensul

accentuării acestui specific şi au enunţat ideea „maturizării” copilului ca

atare, eliminând aproape total persoana educatorului ajutor şi mai ales

conducător al copilului, idee străină de concepţia lui Rousseau. În opinia

unor autori, ipoteza specificului infantil a lui Rousseau rămâne valabilă şi

astăzi. Copilul trebuie privit în ceea ce are el specific, numai aşa vom putea

să dezvoltăm o pedagogie ştiinţifică, cu tratarea diferenţiată a fiecărei vârste,

a fiecărei categorii de copii sau chiar a fiecărui copil în parte.

Un alt principiu fundamental la Rousseau este activitatea liberă,

nestingherită, aşa cum este ea generată de dispoziţiile naturale. Om în adevăr

liber, afirmă Rousseau, vrea ce poate şi face ce-i place. Dacă principiul

activităţii libere se aplică copilăriei, din el se pot deduce toate regulile

educaţiei. Dezvoltarea liberă, progresivă şi conformă cu tendinţele personale,

naturale se realizează mai ales prin neintervenţie şi prin organizarea educaţiei

în aşa fel încât să fie evitate orice situaţii capabile să stimuleze acţiuni

nedorite. Libertatea creează în mod necesar premisa dezvoltării naturale,

adică o educaţie de bază în concepţia lui Rousseau şi scoate pe copil de sub

apăsarea prejudecăţilor sociale, pentru a-l pune sub autoritatea legilor

necesităţii naturale. Pentru a face o educaţie conform naturii trebuie să-l

izolăm pe copil de societatea civilizată. Faptul că Rousseau consideră că

„săracul n-are nevoie de educaţie” şi că îşi alege pe elevul său Emil din

rândul copiilor cu părinţi bogaţi, a determinat pe mulţi să-i reproşeze lui

Rousseau lipsa de democratism şi să caracterizeze sistemul său de educaţie

ca adresându-se unui „popor de regi”. Unii autori consideră această acuzaţie

nedreaptă, deoarece Rousseau nu afirmă că omul sărac n-ar avea drept la

educaţie, el spune numai că pentru a-şi păstra calitatea de om natural,

Page 85: 49163201 Natura in Opera Lui Comenius Si Rousseau

82

necorupt, el nu are nevoie de o educaţie specială. „Un om sărac poate deveni

om prin el însuşi. Starea lui, faptul că el trăieşte în afara condiţiilor create de

civilizaţie, îl păstrează bun, necorupt. „Dimpotrivă, spune Rousseau, educaţia

pe care o primeşte bogatul prin starea sa este cea mai puţin potrivită, atât

pentru el, cât şi pentru societate”. Acum este limpede că nu pe orice copil

vrea să-l izoleze Rousseau, ci numai pe fiul omului bogat, acestuia vrea să-i

dea o educaţie conformă cu natura umană necoruptă, pe el vrea apoi să-l

opună societăţii civilizate corupte. Emil nu-i propriu-zis un copil luat ca

individ izolat, ci prototipul unei categorii de copii. Sunt cei care vor forma

clasa conducătoare de mai târziu, cei de care va depinde mai departe restul

societăţii şi omul însuşi. Tocmai de aceea trebuie să ne ocupe în mod

deosebit educaţia lui. În concepţia unor pedagogi apuseni, afirmaţia lui

Rousseau că „omul sărac ajunge la maturitate fără ajutorul nostru”, nu

trebuie luată ad-literam, ci în sensul că acesta, pentru a-i ferii de influenţele

unei societăţi corupte nu e nevoie să fie izolat de societate şi apropiat de

natură, pentru că el este aproape de natură. Aceasta nu înseamnă că Rousseau

este de acord cu privarea omului sărac de o educaţie sistematică. Din contră,

Rousseau sfătuieşte pe omul bogat să dea fiului său o meserie, o meserie

manuală în primul rând, care după părerea lui, îl apropie mai mult de starea

de natură. Această recomandare o face Rousseau pentru că influenţele

negative ale societăţii se pot răsfrânge asupra vieţii oricărui om, oricât de

bogat ar fi, dar şi pentru alte motive. „Vă încredeţi, zice el, în orânduirea

actuală a societăţii, fără să gândiţi că această orânduire este supusă la

revoluţii inevitabile şi că nu poate nici prevedea, nici preveni pe aceia care

pot atinge pe copiii voştri. Cel mai mare ajunge mic, cel bogat ajunge sărac,

monarhul devine supus. Sunt atât de rare loviturile sorţii, încât să puteţi

socoti că veţi scăpa de ele? Ne apropiem de o stare de criză şi de secolul

revoluţilor.”. (J. J. Rousseau- „Emil sau despre educaţie”, Editura Didactică

Page 86: 49163201 Natura in Opera Lui Comenius Si Rousseau

83

şi Pedagogică, Bucureşti, 1973). Emil este astfel salvat prin educarea lui

departe de o lume sortită prăbuşirii. Izolarea lui Emil de societate nu trebuie

privită în absolut, oriunde şi oricând. De îndată ce categoria de copii din care

el face parte va căpăta educaţia necesară, atât izolarea, cât şi educaţia în afara

familiei nu-şi mai au nici un rost. În privinţa educaţiei în familie, atitudinea

negativă pe care o are Rousseau trebuie raportată numai la familia aristocrată

şi a marii burghezii. Atât în „Emil, cât şi în alte lucrări ale lui Rousseau

găsim elemente prin care se confirmă funcţia educativă a unei familii

organizate. Emil însuşi după ce îşi va întemeia o familie îşi va creşte proprii

copii direct în sânul familiei. „Observaţi natura şi urmaţi-i drumul”, spune

Rousseau vorbind despre educaţia negativă, de neamestecul omului în

dezvoltarea naturală a omului. În concepţia unor autori, „negativismul”

concepţiei lui Rousseau ar pleda pentru educaţie „fără directive”, o educaţie

în care rolul educatorului se rezumă la o prezenţă înţelegătoare şi puternică,

dar care s-ar obţine de la transmiterea unui mesaj. O asemenea teză însă nu

are foarte mulţi adepţi şi i s-au adus foarte multe critici. La Rousseau

principiul educaţiei negative nu are un caracter absolut şi nici caracterul

sceptic care i se atribuie. „Cea dintâi educaţie trebuie să fie aşadar negativă”,

spune Rousseau ; cea dintâi până la doisprezece ani, deci nu pentru toată

viaţa. Rolul educatorului, mai ales în prima perioadă, este de a face tot

posibilul pentru înlăturarea oricărui obstacol care ar împiedica dezvoltarea

liberă a naturii individuale, aceasta însă nu implică o atitudine pasivă,

deoarece natura copilului şi educatorului se sprijină reciproc: natura face

totul, însă numai sub conducerea educatorului, iar educatorul influenţează,

dar numai prin mijlocirea naturii, ceea ce este o garanţie contra măsurilor

artificiale. Educaţia negativă se referă la măsurile care au capacitatea să

îndepărteze tot ceea ce poate fi un obstacol în calea dezvoltării naturale a

copilului. „Negativul” este aici corelat cu „pozitivul”, îndepărtarea

Page 87: 49163201 Natura in Opera Lui Comenius Si Rousseau

84

obstacolelor nenaturale este condiţia adevăratei educaţii formatoare a

copilului. Educaţia nu se poate înfăptui în această perioadă prin cuvinte,

prelegeri, ci rolul esenţial în educaţie îl au faptele proprii ale copilului,

experienţa proprie acumulată prin contactul direct cu lucrurile. În consecinţă,

să nu se permită copilului să nu facă rău, ci să fie împiedicat să-l facă,

dorinţele lui neîntemeiate nu trebuie îndeplinite, pedepsele nu pot fi decât

naturale, adică cele care se nasc din faptele lui, să nu i se acorde nimic pentru

că cere, ci pentru că are nevoie . Copilul devine blând şi mlădios prin forţa

lucrurilor, prin legea necesităţii, iar pasiunile nu se pun în mişcare câtă

vreme nu au nici un efect. Până la doisprezece ani nu trebuie să se facă nici o

lecţie prin cuvinte, copilul trebuie să înveţe totul numai din şi prin experienţă

proprie. Pedepsele sunt inutile şi ineficiente la această vârstă, deoarece

copilul nu ştie încă ce înseamnă a greşi din punct de vedere moral. Rousseau

recomandă educaţia negativă pentru că nu ne putem opune naturii şi deci

trebuie să ne conformăm ei, toată înţelepciunea şi ştiinţa omenească nu va

putea cultiva în sufletul omului mai mult decât a semănat natura. De

asemenea Rousseau recomandă educaţia negativă pentru că natura omului e

bună şi pentru că trebuie să ţinem seama de individualitatea copilului.

„O altă consideraţie care arată încă folosul acestei metode este aceea a

genului particular a copilului, pe care trebuie să-l cunoşti foarte bine ca să

ştii ce regim moral i se potriveşte. Fiecare spirit are forma sa proprie şi

trebuie să fie condus potrivit cu acesta şi izbânda tuturor îngrijirilor noastre

cere ca să fie condus aşa şi nu altfel. Dacă este prudent studiază multă vreme

natura, observă bine pe elevul tău înainte de a-i spune primul cuvânt; lasă

întâi sămânţa caracterului său să se dezvolte în deplină libertate, nu-i face

nici cea mai mică silnicie ca să-l poţi vedea întreg. Credeţi că acest timp de

libertate e pierdut pentru el? Dimpotrivă, va fi foarte bine întrebuinţat, căci

aşa veţi învăţa să nu pierdeţi nici un minut într-un timp mai preţios, pe când

Page 88: 49163201 Natura in Opera Lui Comenius Si Rousseau

85

dacă începeţi înainte de a şti ce aveţi de făcut, lucraţi la întâmplare. Expuşi să

vă înşelaţi, veţi fi sili ţi să vă întoarceţi mereu înapoi: veţi fi mai departe de

ţintă decât dacă v-aţi fi grăbit mai puţin să o ajungeţi. Nu faceţi ca zgârcitul

care pierde mai mult, fiindcă nu vrea să piardă nimic. Jertfiţi în vârsta dintâi

o vreme, pe care o veţi câştiga mai târziu cu dobândă. Medicul înţelept nu dă

nebuneşte doctorii cum a văzut pe bolnav, ci îi studiază temperamentul

înainte de a-i prescrie ceva, începe târziu, dar el vindecă; pe când medicul

prea grăbit îl omoară.” (J. J. Rousseau – „Emil sau despre educaţie” , Editura

Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,1973)

Conform principiului educaţiei negative nu este admisă influenţa directă

şi arbitrară a educatorului. Această intervenţie directă a educatorului se poate

evita utilizând cunoştinţele naturale ale faptelor copilului, cu alte cuvinte

intervenind indirect. Necesitatea naturală trebuie să înlocuiască autoritatea,

iar natura lucrurilor, voinţa educatorului. Dacă un copil este lacom la

dulceţuri va trebui să suporte consecinţe: medicamentul amar, dacă minte nu-

i vom spune că nu trebuie să mintă, nici nu-l vom pedepsi pentru că a minţit,

ci vom lăsa curs liber consecinţelor naturale ale minciunii: nu va fi crezut

când va spune adevărul sau chiar va fi acuzat de o faptă rea pe care nu a

comis-o. Principiul necesităţii naturale se explică prin următoarele

convingeri ale lui Rousseau: copilul trebuie să se supună legilor naturale,

lumea morală nu este accesibilă spiritului copilului, el nu poate deosebi

binele de rău şi exclude noţiunea datoriei, de aceea el trebuie să facă totul din

necesitate naturală şi nu din supunere faţă de o autoritate morală; a raţiona cu

copiii este nefiresc, deoarece caracteristic epocii de copilărie este faptul că ea

este somnul raţiunii. În concepţia lui Rousseau raţiunea este facultatea

omului care se dezvoltă mai greu şi mai târziu, deci nu pot fi admise sfaturile

sau preceptele morale al căror rol este de a dovedi necesitatea acţiunilor

morale. Pentru acelaşi motiv respinge Rousseau şi fabulele şi de asemenea

Page 89: 49163201 Natura in Opera Lui Comenius Si Rousseau

86

învăţământul sistematic, cărţile, chiar şi cititul. Nu diversele metode care mai

de care mai ingenioase, îl vor face pe copil să înveţe cu plăcere a citi, ci

dorinţa de a învăţa este mijlocul cel mai sigur: „Interesul prezent: iată

mobilul cel mai puternic, singurul care te duce sigur şi departe. Emil

primeşte câteodată de la tatăl său, de la mama sa, de la rude, de la prieteni,

bilete prin care îl invită la masă, să se plimbe pe câmp sau pe apă, să meargă

împreună la o serbare publică. Aceste bilete sunt scurte, lămurite, bine scrise.

Trebuie să caute pe cineva care să i le citească, şi câteodată nu găseşte

tocmai când trebuie sau persoana la care se adresează are pentru el tot aşa

bunăvoinţă, cât îi arătase Emil ieri. Astfel ocazia, momentul potrivit trece.

În fine, îi citeşte cineva biletul, dar prilejul a trecut. A! Dacă ar şti să citească

singur! Ar încerca să le descifreze, dar câteodată găseşte ajutor, câteodată nu.

Cu multă silinţă desluşeşte jumătatea unui bilet: trebuie să meargă mâine să

mănânce o prăjitură, nu ştie unde, nici cu cine. Vă închipuiţi câtă silinţă va

pune ca să citească restul. Nu cred că Emil va mai avea nevoie de jocuri de

litere.” (J.J. Rousseau – „Emil sau despre educaţie”, Editura Didactică şi

Pedagogică, Bucureşti,1973)

Şi educaţia religioasă nu este admisă în epoca somnului raţiunii: nici

învăţăturile religioase, nici rugăciunile, deoarece în perioada dezvoltării

simţurilor, conceptul de Dumnezeu nu poate avea pentru copil nici un sens,

este o noţiune abstractă. În ceea ce priveşte rugăciunile spuse în mod

mecanic pot forma obiceiul de a exprima cuvinte neînţelese, ceea ce duce la

formarea unor idei false care se imprimă adânc în sufletul copilului şi

împiedică mai târziu formarea unor noţiuni corecte şi demne despre

Dumnezeu.

Putem face comparaţie între conceptul de educaţie întemeiată pe

principiul activităţii libere şi pe experienţa proprie a elevului cu învăţământul

din epoca premergătoare revoluţiei Franceze. În urmă cu două secole

Page 90: 49163201 Natura in Opera Lui Comenius Si Rousseau

87

Rabelais în „Gargantua şi Pantagruel” caracteriza învăţământul scolastic

feudal drept o „ciumă, o calamitate politică”. Învăţământul din şcolile

franceze dominate de iezuiţi nu se schimbase prea mult. În colegiile iezuite,

pe care Rousseau în „Emil”, cartea I le caracterizeză drept „instituţii vrednice

de râs”, tradiţiile scolastice mai persistau încă din plin. Verbalismul,

buchiseala, împiedicarea luării ini ţiativelor personale, care ar fi putut duce la

o atitudine contrară dogmelor religioase, claustrarea elevului în internate şi

disciplinarea acestui prin pedepse corporale brutale, reprezintă doar unele

trăsături negative ale şcolii din vechiul regim francez. În istoria doctrinelor

pedagogice burgheze concepţia lui Rousseau se integrează în curentul aşa

numitei „educaţii conforme cu natura”. În secolul al XVII-lea acest curent a

fost demonstrat de Comenius, dar se pare că Rousseau nu a cunoscut scrierile

pedagogice ale acestuia, în schimb a studiat, aşa cum am mai spus, pe Locke

la care întâlnim şi idei comeniene. Prin Rousseau, teoria educaţiei conforme

naturii este preluată de Pestalozzi, de filantropinişti.

În epoca de consolidare a capitalismului şi în perioada de descompunere

a acestuia, pedagogia burgheză a evidenţiat mai ales latura negativă a

concepţiei pedagogice a lui Rousseau şi a interpretat de pe poziţii metafizice,

în mod eronat, tezele acestuia cu privire la: activitatea liberă, cunoaşterea şi

respectarea particularităţilor individuale şi de vârstă ale copilului în educaţie,

apărarea copilului împotriva unei societăţi corupte. În general reprezentanţii

ideologiei burgheze au combătut ideile progresiste din concepţia pedagogică

a lui Rousseau, socotindu-le, fie periculoase, fie utopice. Prin accentuarea

dependenţei educaţiei de factorul natural al dezvoltării, care în concepţia lui

Rousseau este elementul central al formării copilului, se poate pune la

îndoială dacă este eronat interpretată puterea educaţiei şi i se pot restrânge

mult limitele, este ceea ce a făcut pedagogia burgheză contemporană.

Interpretarea pedagogică exagerează concepţia pedagogică a lui Rousseau şi

Page 91: 49163201 Natura in Opera Lui Comenius Si Rousseau

88

pe de altă parte atribuie noţiunii de „natură” un conţinut strict ereditar, iar pe

de altă parte, exclude influenţa lucrurilor şi a oamenilor din sfera educaţiei,

deşi aceşti factori educaţionali, în concepţia lui Rousseau, stau în puterea

omului. Dezvoltarea dispoziţiilor naturale este factorul central al educaţiei în

sistemul pedagogic a lui Rousseau, dar nu este unicul, aşa cum consideră

pedagogii educaţia negativă nu înseamnă o negare a educaţiei. Rousseau

crede în posibilitatea eliberării omului din sclavia prejudecăţilor, în salvarea

„naturii” lui originare, bună, prin educaţia „lucrurilor” şi a „oamenilor”, care

încheie opera naturii. Rousseau nu lasă în faţa fatalităţii destinul omului. El

afirmă dimpotrivă, că cel crescut în „vederea chemării de a fi om”, cel ce ştie

să trăiască, va fi pretutindeni şi întotdeauna la locul lui. Pedologia şi

principiul condiţionării fatale a destinului omului prin ereditate şi mediu nu

are nimic în comun cu vederile optimiste a lui Rousseau. Rousseau combate

şi teza lui Helvetius privitoare la natura originară a spiritului, considerată ca

o tablă pe care se poate scrie orice, de unde rezultă că prin educaţie se poate

învăţa orice. Educaţia negativă se caracterizează prin aceea că nu se arată

copilului, nici ce este virtutea, nici ce este adevărul, în încercarea de a i se

feri inima de viciu şi gândirea de eroare. Viciile şi erorile încolţesc în psihic

în intervalul cuprins de la naştere la doisprezece ani şi mai târziu nu mai pot

fi combătute prin educaţie. Fără lecţii de morală, fără minciuni, promisiuni şi

recompense, copilul ajunge în acest stadiu de dezvoltare la unicul principiu

moral ce i se poate da - să nu facă rău nimănui. Ca să se păstreze cât mai

mult prospeţimea gândirii copilului, se vor îndepărta din preajma lui cărţile,

pentru a privi numai marea carte a naturii. Totuşi Emil nu rămâne un

ignorant, el învaţă numai din ceea ce vede, aude şi pipăie şi numai ceea ce-i

dictează interesul imediat şi necesitatea. Legea necesităţii constituie şi

trebuie să constituie mobilul esenţial al activităţii copilului în cea de a doua

perioadă a dezvoltării lui. Vehiculul cel mai puternic care-l duce departe pe

Page 92: 49163201 Natura in Opera Lui Comenius Si Rousseau

89

copil este interesul imediat ce rezultă din necesitatea pe care o trăieşte în

condiţiile specifice vieţii lui. A şa cum am arătat Emil nu învăţă să citească

pentru că aşa îi propune educatorul, ci pentru că el a simţit mai întâi nevoia

de-a învăţa să citească, fiind pus în situaţia să piardă avantaje ca urmare a

neştiinţei sale. Astfel, adevăratul învăţământ este cel care corespunde unei

dorinţe, unei trebuinţe, unei curiozităţi vii a copilului şi îi dă soluţii în situaţii

- problemă. Cunoaşterea şi în general viaţa intelectuală sunt astfel

înrădăcinate în cea afectivă şi practică. Rousseau este unul dintre cei dintâi şi

cei mai autentici apărători ai copilăriei. Copilul are dreptul la fericire, dar

fericirea copilului nu înseamnă reducerea dorinţelor sale sau sporirea

puterilor noastre, ci micşorarea dorinţelor excesive, ţinând seama de forţele

de care dispunem, altfel spus, fericirea constă în egalizarea voinţei cu forţele

proprii. Principiile educaţiei în perioada copilăriei se referă la următoarele

aspecte: să se dea copiilor mai multă libertate şi reducându-li-se dorinţele să

fie determinaţi să facă singuri ceea ce le e necesar vieţii, astfel vor pierde

obişnuinţa de a cere altora acest lucru. Învăţându-se să-şi conformeze

dorinţele puterilor personale, copii învaţă să fie fericiţi. Putem spune că Emil

la doisprezece ani se caracterizează prin următoarele: are idei mărginite, dar

lămurite, citeşte mai bine decât alţii în „cartea naturii”. În vreme ce alţii pot

citi mai bine decât el în cărţi, „nu are spiritul în limbă, ci în cap, vorbeşte

într-o singură limbă, pe care o înţelege, nu ştie ce este rutina, obişnuinţa,

singura lui obişnuinţă este să se supună necesităţilor lucrurilor, în timp ce

singura obişnuinţă a omului matur este să se supună raţiunii, el nu are idei

morale, nici idei cu privire la relaţiile sociale. Perioada de la doisprezece la

cincisprezece ani este destinată formării intelectuale propriu-zise. Din

împrejurarea că Emil are puţine dorinţe rezultă un prisos de forţe pe care-l

foloseşte pentru a se instrui. Conform concepţiei pedagogice a lui Rousseau,

din mulţimea cunoştinţelor omeneşti se vor alege numai acele cunoştinţe care

Page 93: 49163201 Natura in Opera Lui Comenius Si Rousseau

90

au un caracter util pentru viaţă. Până acum a învăţat totul potrivit legii

necesităţii, de acum trebuie însă să fie format potrivit legii utilităţii. Mobilul

activităţii în această perioadă a dezvoltării intelectuale este curiozitatea.

Impulsul curiozităţii este stimulat de observarea fenomenelor naturii, în

consecinţă se va înlătura memorarea, iar copilul îşi va aminti cunoştinţele

prin intuirea directă şi personală a lucrurilor, verificându-le apoi prin

experienţe proprii. Educatorul nu transmite ştiinţa, ci îl învaţă pe elev cum

s-o descopere singur. Învăţarea pe temeiul observaţiei directe a lucrurilor se

întregeşte cu experienţa şi experimentarea proprie a lucrurilor de către copil.

Ideile lui Rousseau trebuie apreciate în perspectiva condiţiilor istorice în care

au apărut. Legea utilităţii a constituit un principiu excelent prin care s-a

combătut cu succes formalismul scolastic al învăţământului din acea vreme.

Contactul nemijlocit cu lucrurile trebuie să fie, în concepţia lui Rousseau,

izvorul tuturor cunoştinţelor asimilate de elev şi nu memorarea fără sens a

unor formule. „Faptele obiective şi numai ele! Cu educaţia noastră flecară,

nu formăm decât flecari”. E una din premisele cele mai autentice a gândirii

pedagogice a lui Rousseau, care dă o nouă dimensiune principiului intuitiv

formulat de Comenius în spiritul pansofic. Emil învaţă geografia, fizica,

chimia, biologia conform acestui principiu. La cincisprezece ani portretul lui

Emil ni se înfăţişează astfel: are cunoştinţe puţine, dar sigure, dobândite prin

propria sa raţiune, are spirit universal, deschis, „în stare de a se instrui”, „ştie

la ce foloseşte orice lucru pe care-l face, cunoaşte raporturile esenţiale dintre

om şi lucruri, dar nu cunoaşte raporturile morale dintre oameni, este

muncitor, cumpătat, răbdător, hotărât, curajos, imaginaţia nu-i măreşte

pericolele şi a învăţat să nu lupte împotriva necesităţii şi a moralei naturale a

lucrurilor, e ca şi singur şi se bizuie numai pe sine. Un astfel de portret ne

apare astăzi cu totul incomplet şi unilateral, el oglindeşte insuficienţa

formării intelectuale în sistemul educativ a lui Rousseau. Aceasta este critica

Page 94: 49163201 Natura in Opera Lui Comenius Si Rousseau

91

care i se aduce de către unii cercetători astăzi gândirii pedagogice a lui

Rousseau. Experienţa personală a elevului este redusă şi limitată. Ea nu este

în concordanţă cu experienţa social-istorică pozitivă a omenirii, exprimată în

ştiinţă, în tehnică, în artă. Rousseau scoate în evidenţă valoarea deosebită a

formării spiritului de observaţie a elevului, iar meritul lui constă în susţinerea

ideii progresiste a aplicării practice a cunoştinţelor. În „Emil”, Rousseau

spune că în adolescenţă „acţionând astfel prin binefaceri şi trăgând concluzii

din izbânzile sau înfrângerile noastre asupra cauzelor acestora, sunt puţine

cunoştinţe folositoare pe care să nu le poţi cultiva în spiritul unui tânăr şi cu

toată ştiinţa adevărată, pe care o poate dobândi în colegii, el îşi va însuşi o

ştiinţă şi mai însemnată, aceea a aplicării cunoştinţelor la trebuinţele vieţii”.

Până la ceastă vârstă, unul dintre cele mai importante lucruri pe care

trebuie să le înveţe Emil este de a rezista răului fizic şi moral, ca o condiţie

fără de care nu poate exista libertatea. Pentru a se realiza această condiţie se

impun două măsuri: întărirea corpului care nemaifiind puternic se supune

voinţei, astfel că Emil va fi deprins cu oboseala, cu foamea, cu variaţiile de

temperatură, cu loviturile; şi rezistenţa morală sau stăpânirea de sine, care

constă într-un echilibru între voinţă şi putere.

„Acela a cărui forţă depăşeşte cerinţele, e puternic, fie el o insectă, un

vierme. Acela ale cărui necesităţi întrec puterile este slab, fie el un elefant,

un leu, un erou, un zeu”. (J. J. Rousseau - „Emil sau despre educaţie”,

Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,1973)

Se poate face deosebire între cerinţele naturale, reale impuse de fiinţa

noastră individuală şi cerinţele artificiale imaginate, datorate influenţei din

afară. Natura nu ne impune necesităţi noi numaidecât fertile, proprii mediului

social, ne impune necesităţi noi artificiale, fără a ne da şi forţa pentru

satisfacerea lor. Cine se mulţumeşte să fie ceea ce este şi să facă ceea ce

poate, conform naturii sale, e fericit şi liber. Cine însă, doreşte să fie sau să

Page 95: 49163201 Natura in Opera Lui Comenius Si Rousseau

92

pară a fi altceva decât ce este şi să facă mai mult decât poate, comparându-se

cu alţii şi dând frâu liber imaginaţiei nesocoteşte propria sa natură, cerinţele

sale fireşti şi de aceea este nefericit.

„Ştiţi care este cel mai sigur mijloc să faceţi nenorocit pe copilul vostru?

Să-l obişnuiţi a dobândi tot, căci dorinţele sale se vor înmulţi necontenit prin

uşurinţa cu care le va putea împlini şi că mai curând sau mai târziu va fi pus

în neputinţa de a-l mulţumi şi acest refuz neobişnuit îi va pricinui mai mare

necaz decât chiar lipsa lucrului pe care îl doreşte. Întâi o să-ţi ceară bastonul,

pe urmă o să vrea ceasornicul, apoi pasărea care zboară, steaua pe care o

vede strălucind, va voi tot ce va vedea. Doar Dumnezeu să fii ca să-l poţi

mulţumi”. (J. J. Rousseau - „Emil sau despre educaţie”, Editura Didactică şi

Pedagogică, Bucureşti,1973)

Perioada copilăriei nu trebuie considerată ca o simplă fază de pregătire,

de tranziţie fără valoare proprie, copilul nu trebuie considerat ca mijloc, ci ca

scop. Nu este permis să denaturăm viaţa lui actuală în vederea vreunei

eventuale frânări viitoare, nu este admisibil să vedem în copil nici pe viitorul

adult, ci în primul rând pe copil ca atare. Intrând în perioada adolescenţei

(cincisprezece-douăzeci de ani), Emil cunoaşte tumultul pasiunilor. După ce

a fost format corpul şi i s-au dezvoltat simţurile şi judecata, educatorul

trebuie să se ocupe de viaţa lui afectivă. Rousseau încearcă în această parte a

operei sale să construiască viaţa afectivă a elevului său imaginar, pe temeiul

unui sistem metodic, în care sentimentele, îndeosebi iubirea, s-ar învăţa la fel

ca scrisul, cititul şi aritmetica. Rousseau deschide aici un capitol esenţial al

pedagogiei moderne, prin aceea că ridică pentru întâia oară problema

educaţiei sentimentelor superioare. Dacă în perioada copilăriei elevul îşi

cunoaşte numai fiinţa fizică, în raporturile ei cu lucrurile, în adolescenţă el îşi

descoperă şi fiin ţa morală prin studierea raporturilor lui cu oamenii. În

concepţia pedagogică a lui Rousseau, izvorul tuturor pasiunilor este iubirea

Page 96: 49163201 Natura in Opera Lui Comenius Si Rousseau

93

de sine, care atâta timp cât nu depăşeşte propria persoană rămâne un

sentiment pozitiv, de îndată ce omul iese din sine se compară cu alţii şi cere

acestora să-l preţuiască cum se preţuieşte el însuşi, iubirea de sine se

transformă în negaţia ei, în amor propriu. Printre trăsăturile vieţii morale,

Rousseau include omenia, deprinderea de a te servi singur şi a renunţa să

adaugi „braţele altuia la braţele proprii”, curajul opiniilor şi al faptelor,

îmbinat cu simţul răspunderii pentru ele, „întâmpinarea morţii cu seninătate

şi convingerea că există bunuri mai preţioase decât viaţa, adevărul, onoarea”.

Principiul lui Rousseau al neintervenţiei în dezvoltarea liberă, a înclinaţilor

naturale ale copilului, nu elimină personalitatea educatorului. Rousseau

atribuie un rol important personalităţii educatorului, nu numai prin faptul că

acesta organizează programul de educaţie a elevului, ci şi prin faptul că

educatorul reprezintă un exemplu pentru elev, având o influenţă directă

asupra acestuia.

„Institutori, fiţi virtuoşi şi buni, exemplele voastre să se întipărească în

memoria elevilor, până când vor putea să le pătrundă în inimă”. (J. J.

Rousseau - „Emil sau despre educaţie”, Editura Didactică şi Pedagogică,

Bucureşti,1973) Conform principiului susţinut de Rousseau, elevului trebuie

să i se lase toată libertatea , însă educatorul trebuie să aibă un rol activ în

programul de educaţie al acestuia. Copilul trebuie să simtă şi să creadă că

acţionează liber, dar în realitate el trebuie să fie îndrumat continuu de voinţa

educatorului. Calitatea cea mai însemnată a educatorului este fermitatea;

copilul trebuie să fie refuzat rar, dar când i se refuză ceva educatorul trebuie

să rămână neclintit în hotărârea sa.

În adolescenţă, Emil se integrează în ordinea morală a lucrurilor şi face

astfel al doilea pas în viaţa umană. Cultura fizică şi intelectuală din

perioadele anterioare sunt numai condiţii ale adevăratei educaţii şi anume

educaţia morală. În această perioadă Emil va învăţa prietenia, mila şi va

Page 97: 49163201 Natura in Opera Lui Comenius Si Rousseau

94

căuta să cunoască oamenii. Cunoaşterea oamenilor este mijlocită de studiul

istoriei, însă numai un anumit fel de tratare a istoriei îndeplineşte o reală

funcţie educativă. Oamenii se judecă după fapte, nu după aprecierile făcute

de unele persoane. Ieşirea din sine în vederea cunoaşterii oamenilor şi a

înţelegerii lumii morale nu poate însemna o înstrăinare, o alienare: „dacă o

singură dată Emil ar adori să fie altul decât el însuşi, fie chiar Socrate ori

Caton, totul e pierdut, căci acela care începe a se înstrăina de sine, ajunge să

se uite cu desăvârşire”. (J. J. Rousseau - „Emil sau despre educaţie”, Editura

Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,1973)

În această perioadă a vieţii Emil poate citi şi fabule, deoarece este

capabil să le înţeleagă. Principiul susţinut de Rousseau în ceea ce priveşte

educaţia morală a omului este acţiunea practică: elevul nu va învăţa din cărţi

nici un lucru pe care-l poate învăţa din experienţă. „Exerciţiul virtuţilor

sociale sedimentează în adâncul inimilor iubirea de oameni, făcând binele

devii bun, nu ştiu altă practică mai bună”. (J. J. Rousseau - „Emil sau despre

educaţie”, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,1973)

În cartea a IV-a din „Emil” se găseşte şi „Profesiunea de credinţă a

vicarului din Savoia”, care a constituit motivul real al prigoanei dezlănţuite

împotriva lui Rousseau. Ea reprezintă momentul culminant al afirmării unei

religii naturale, a unei concepţii deiste, opuse teismului bisericii creştine.

Rousseau pornind de la un pretins instinct divin al conştiinţei, crede în

nemurirea sufletului şi într-un Dumnezeu, care în lumea cealaltă împarte

oamenilor dreptatea. Din acest punct de vedere, Rousseau era în urma

materialismului enciclopediştilor. În concepţia lui Rousseau „pasiunile” nu

se liniştesc nici prin credinţă religioasă. Faza critică a trecerii de la copilărie

la adolescenţă o constituie momentul apariţiei şi afirmării tendinţei erotice.

Emil îşi va cheltui energia fizică cu vânătoarea şi apoi va fi pregătit pentru

căsătorie. Educatorul îi prezintă cu acest prilej lui Emil primejdiile pasiunilor

Page 98: 49163201 Natura in Opera Lui Comenius Si Rousseau

95

erotice şi îi scote în evidenţă nobleţea şi înclinarea firească a iubirii.

Rezistând ispitelor Emil va căuta soţia potrivită idealului său imaginar.

Consideraţiile lui Rousseau cu privire la educaţia sexuală şi la iubire au o

notă originară şi prezintă şi azi un interes special, care constă în actualitatea

ideilor sale: el susţine că este necesar să se întârzie cât mai mult împlinirea

tendinţei instinctuale, energia fizică să fie cheltuită prin mişcare şi activităţi

potrivite, să se evite adunările, spectacolele şi lecturile care stimulează

tendinţa erotică, să se dezvolte idealul vieţii familiale care să înlesnească

printr-un climat moral superior plenitudinea vieţii. Intrând în societate Emil

îşi dezvoltă gustul pentru frumos şi în general pentru lucrurile plăcute.

„Toate modelele adevărate ale gustului sunt în natură. Cu cât ne depărtăm

mai mult de acest învăţător, cu atât tablourile noastre sunt mai deformate.

Atunci ne luăm modelele din obiectele care ne plac, iar frumosul creat de

fantezie, supus capriciului şi autorităţii nu e decât ceea ce place acelora care

ne conduc”. (J. J. Rousseau - „Emil sau despre educaţie”, Editura Didactică

şi Pedagogică, Bucureşti,1973)

„Natura” din vederile estetice ale lui Rousseau nu este însă natura aşa

cum este ea oglindită la adepţii curentului literar al realismului, ea îşi

păstrează în întregime semnificaţia pe care i-au dat-o romanticii; de aceea

trebuie să precizăm că în romantism apropierea de natură este numai condiţia

stimulatoare a simţirii pure şi inocente.

Rolul educatorului în această etapă este să imprime elevului său gusturi

curate şi sănătoase prin discuţii distractive şi instructive, prin lectura cărţilor

plăcute, prin învăţarea limbilor străine. Emil va învăţa neapărat latina,

„pentru a şti franceza”. Rousseau înclină către literatura antică, deoarece

„există o oarecare simplicitate de gust, care îţi merge la inimă şi care se

găseşte numai în scrierile celor vechi. În elocvenţă, în poezie, în orice fel de

literatură, îi vei regăsi ca şi în istorie, bogaţi în fapte şi măsuraţi în judecata

Page 99: 49163201 Natura in Opera Lui Comenius Si Rousseau

96

lor. Autorii noştri, deopotrivă spun puţin, dar vorbesc mult”. În scopul

formării gustului ca temei al judecăţii morale şi estetice, educatorul arată

elevului izvoarele adevăratei literaturi, îl înveseleşte făcându-i cunoscută

„flecăreala academiilor”, îl duce la spectacole, în sfârşit, dar nu pentru a

studia moravurile, ci gustul, adică „arta” de a te pricepe în lucrurile mărunte.

O dată cu formarea gusturilor şi a judecăţii morale şi estetice se încheie

formarea educaţională propriu-zisă. Se poate vorbi în acest sens despre o

piramidă a etapelor educaţionale: educaţia fizică - bază, la mijloc- educaţia

intelectuală, iar la vârf - educaţia morală şi estetică. Unitatea şi stabilitatea

acestei construcţii se realizează prin dimensiunile etice ale personalităţii.

Animat de idealurile unei vieţi simple şi modeste şi convins că prin bogăţie

nu se poate atinge fericirea, Emil pleacă la ţară casă-şi găsească tovarăşa de

viaţă.

În cartea a V-a sunt expuse concepţiile lui Rousseau cu privire la

alegerea soţiei, la căsătorie şi se încheie cu momentul în care Emil urmează

să devină el însuşi tată. Unui bărbat „perfect” format, îi corespunde o femeie

„perfectă”. Rousseau spune că potrivit rânduielilor naturii femeia este menită

să-şi cultive calităţile specific feminine. În educaţia Sofiei se neagă multe

lucruri afirmate în cea a lui Emil. Cele două sexe nu sunt egale, menirea

femeii e să placă bărbatului, ea este educată pentru interesele bărbatului, nu

pentru sine. Din inegalitatea unor funcţii biologice, Rousseau a ajuns la o

inegalitate în educaţia celor două sexe. Fetele vor fi crescute de mici în

familie şi pentru familie, iar studiile fetelor vor fi de natură practică, iar

cartea femeii va fi lumea socială pe care trebuie să o cunoască înainte de a se

căsători pentru a-şi forma gustul pentru lucrurile plăcute. Fetele vor fi mai

libere decât femeile, contrar obiceiului timpului, conform căruia fetele

stăteau închise în mănăstiri, iar femeile umpleau saloanele. Cu o puternică

afecţiune pentru viitoarea lui soţie, Emil plecă înainte de căsătorie într-o

Page 100: 49163201 Natura in Opera Lui Comenius Si Rousseau

97

călătorie de doi ani, o călătorie iniţiatică, parcă şi pentru a fi pusă la încercare

trăinicia sentimentelor faţă de Sofia. În această călătorie iniţiatică, Emil îşi

completează educaţia prin cunoaştere. Întors, Emil se căsătoreşte cu Sofia,

iar educatorul dă sfaturi cu privire la viaţa casnică şi sentimentală a tinerilor

soţi, socotindu-şi misiunea încheiată.

Această operă fundamentală a lui Rousseau a adus, pe de o parte,

numeroase critici, iar pe de altă parte, au existat şi numeroşi susţinători ai

ideilor pedagogice a lui Rousseau, care au ştiut să aprecieze aspectele

pozitive în ceea ce priveşte educaţia, care se desprind din opera lui Rousseau.

În ceea ce priveşte criticile care s-au adus operei „Emil” , s-a spus că

Rousseau pleacă de la o stare nenaturală şi excepţională a elevului, care se

doreşte a fi educat, în sensul că se consideră contrar naturii, ca toţi copii să

fie educaţi în afara familiei şi fără amestecul acesteia, iar pe de altă parte,

starea de excepţie în care este pus Emil, constă şi în faptul că acesta este

orfan. O altă critică care i s-a adus acestei opere constă în aceea că Rousseau

pleacă de la excluderea societăţii ca mediu educativ. Se consideră, în opinia

unor autori, că Rousseau greşeşte când pleacă de la ideea că omul este de

natură absolut bun şi că societatea este ceea care îl viciază pe om şi prin

urmare elevul care se va educa în mod natural, trebuie scos de sub influenţa

societăţii, iar în ceea ce priveşte regenerarea societăţii actule corupte, acea

regenerare se va putea efectua numai prin reîntoarcerea omenirii la starea

naturală primordială. În concepţia lui Rousseau, natura omenească în fondul

ei este absolut bună, adică fiecare individ de la natură are numai calităţi şi

toate pornirile sale provin din afară, adică de la mediul în care trăim. Fiecare

individ este înzestrat de la natură cu calităţi şi defecte şi prin educaţie putem

să ne educăm calităţile si să ne suprimăm defectele.

De asemenea se consideră că scopul educaţiei nu este determinat înde-

ajuns: „Luaţi ca scop însăşi ţinta urmărită de natură”. În educaţia corectă

Page 101: 49163201 Natura in Opera Lui Comenius Si Rousseau

98

trebuie însă să se fixeze ca ţintă un ideal determinat. În opinia aceloraşi

autori se consideră că mijloacele educaţiei sunt indicate incorect pentru că,

după Rousseau, mijloacele educaţiei ar fi natura, omul şi lucrurile.

Alte critici care s-au adus concepţiei pedagogice a lui Rousseau constau

în educaţia negativă exagerată, educaţia fizică exagerată sau constă în

expunerea elevului la tot felul de încercări periculoase, care l-ar putea costa

chiar sănătatea sau viaţa, amânarea începerii învăţământului propriu-zis. Se

exclude întrebuinţarea cărţilor în educaţie, de asemenea nu se stabileşte nici

un plan de învăţământ bine determinat.

S-au criticat întârzierea şi negativitatea educaţiei morale şi amânarea

educaţiei religioase care nu concordă cu doctrinele religiei creştine, pentru că

Rousseau este un fervent deist, adică crede în existenţa lui Dumnezeu, fără a

admite o religie revelată. Religia indicată de Rousseau este religia raţiunii, a

iubirii de oameni şi a conştiinţei morale, dar nu recunoaşte nici un fel de

dogme.

Deşi a fost criticată opera lui Rousseau, precum şi concepţia pedagogică

a acestuia, putem spune că Rousseau a pus bazele unui sistem de educaţie

originar şi complet şi că este întemeietorul naturalismului pedagogic.

Sistemul său de educaţie este sistemul naturalistic care are ca scop

regenerarea neamului omenesc prin educaţia naturală. Rousseau este

întemeietorul genial al naturalismului pedagogic, care presupune ca educaţia

în toate acţiunile ei să urmeze fidel calea indicată de natură, lăsând să

opereze mai mult natura, iar rolul educatorului fiind redus la acela de a da o

mână de ajutor naturii. Direcţia naturală a educaţiei datează din secolul al

XVI-lea, de la Rabelais şi Montaigne şi în secolul al XVII-lea de la Locke,

însă Rousseau întrece pe toţi predecesorii săi, astfel încât putem spune despre

el că este întemeietorul unui sistem pedagogic bine determinat.

Page 102: 49163201 Natura in Opera Lui Comenius Si Rousseau

99

Un alt merit a lui Rousseau constă în pledarea pentru reformarea

radicală a societăţii şi educaţiei şi s-a spus despre el că a studiat psihologia

copilului. Din acest punct de vedere Rousseau poate fi considerat ca

întemeietorul pedagogiei psihologice moderne, deoarece a susţinut ca

educatorii să cunoască cât mai aprofundat viaţa sufletească a elevului şi

legile care guvernează dezvoltarea vieţii sufleteşti a acestuia. Unii cercetători

îl consideră pe Rousseau şi întemeietorul psihologiei copilului.

Ca o concluzie, putem constata că Rousseau este unul dintre cei mai

mari pedagogi ai tuturor timpurilor şi se poate considera chiar întemeietorul

genial al pedagogiei şi didacticii moderne, iar unii autori afirmă că, deşi

multe din dezideratele pedagogice pe care le-a susţinut Rousseau nici până

astăzi nu s-au realizat, sistemele de educaţie cele mai noi tind în multe

privinţe să păşească pe calea indicată de acest cugetător profund. S-a

considerat că prin opera sa „Emil”, bogată în observaţii de psihologie

infantilă, Rousseau a devenit şi iniţiatorul psihologiei pedagogice, ba chiar şi

al pedagogiei de astăzi. Nimeni dintre pedagogii diferitelor epoci nu a militat

cu atâta vervă împotriva culturii false, împotriva educaţie prin vorbe, fără a

se lua în consideraţie realitatea, împotriva metodelor superficiale şi

nenaturale de educaţie, ca Rousseau. În acest sens Goethe, celebrul poet

german, l-a apreciat pe Rousseau astfel: „Emil de Rousseau este evanghelia

educaţiei naturale”.

Page 103: 49163201 Natura in Opera Lui Comenius Si Rousseau

100

4.2 CONTRIBUŢIA LUI ROUSSEAU LA DEZVOLTAREA PEDAGOGIEI MODERNE

Pedagogia lui Rousseau a exercitat o influenţă mai mică în Franţa decât

în Germania, unde concepţia lui este reprezentată în teorie şi practică printr-

un important curent pedagogic – filantropinismul. În Franţa, opera „Emil” la

prima sa apariţie, cu toate că a fost considerată o teorie serioasă a educaţiei

naturale, cu scopul de a regenera neamul omenesc asupra sistemului de

educaţie public nu a avut aproape nici o influenţă. Doar în pătura de elită şi

mai ales în cercurile literale ale Franţei s-a manifestat tendinţa de modificare

şi schimbare a modului de viaţă şi a moravurilor, în sensul ideilor naturaliste

propăvăduite de Rousseau cu atâta emfază. În epoca revoluţiei franceze, când

s-a încercat organizarea unui sistem de educaţie naturală, s-a ţinut seama şi

de ideile luminate a lui Rousseau, care indicau calea unei pedagogii şi

didactici mai psihologice. Se poate spune că în Franţa efectele operei „Emil”

nu s-au manifestat la adevărata lor valoare.

Opera lui Rousseau a avut influenţă asupra lui Pestalozzi, care a studiat

operele lui Rousseau, influenţă care se poate observa mai ales în opera

acestuia „Cercetări asupra mersului naturii în dezvoltarea neamului

omenesc”, mai mult decât în sistemul său pedagogic. Pestalozzi preia de la

Rousseau un principiu pedagogic, conform căruia educaţia nu se face prin

vorbe, ci prin raportarea la obiecte reale, e adevărat că într-o altă formă decât

a cerut marele cugetător din Geneva.

Ideile lui Rousseau au avut influenţă hotărâtoare şi asupra dezvoltării de

mai târziu a pedagogiei şi didacticii şi anume la sfârşitul secolului al XVIII-

lea şi începutul secolului al XIX-lea, toţi pedagogii încercau să găsească

metode mai naturale în educaţie, adică în conformitate cu dezvoltarea

firească a sufletului omenesc şi în conformitate cu ideile lui Rousseau. Multe

dintre principiile lui Rousseau au fost puse în practică de către cei mai

Page 104: 49163201 Natura in Opera Lui Comenius Si Rousseau

101

distinşi pedagogi: s-a susţinut înlocuirea învăţământului pasiv din şcoală prin

munca folositoare a elevilor, alţi pedagogi au cerut dezvoltarea la generaţiile

tinere a unui sentiment social mai intens, sentiment prin care s-ar putea

realiza o organizaţie mai democratică a statelor, alţii pretind ca în educaţia

colectivă să se ţină seama de individualitatea elevilor şi, de asemenea, sunt

mulţi pedagogi care recomandă o educaţie fizică mai susţinută. Toate aceste

opinii îşi au izvoarele în ideile pedagogice a lui Rousseau, căruia astăzi i se

aduc omagii de recunoştinţă, pe care el nu le-a putut câştiga de la generaţia

contemporană. Deşi opera „Emil” este cea mai bună operă pedagogică a

secolului al XVIII-lea şi conţine multe idei pedagogice corecte, care şi astăzi

sunt preţuite, totuşi, sistemul său pedagogic nu a fost acceptat de către

nimeni niciodată şi nu i s-ar fi dat atâta atenţie, dacă nu ar fi fost expus într-

un stil atât de elegant şi fermecător.

În ceea ce priveşte filantropinismul, întemeietorul şcolii filantropiniste

este Johan Bernard Basedow, care împreună cu colaboratorii săi, aplică

principiile lui Rousseau.

Un prim caracter al pedagogiei filantropiniste este lupta împotriva

învăţământului religios, dogmatic. Filantropiniştii erau adepţii religiei

naturale, neconfesionale sau mai bine zis interconfesionale. Rousseau putea

să ceară o filozofie naturală cu excluderea religiei confesionale, întrucât el nu

trecea la punerea în practică a teoriilor sale, însă Basedow care conducea o

şcoală ai cărei elevi aparţineau diverselor confesiuni creştine nu puteau

impune în mod exclusivist o religie pur naturală, ci ajunge la un compromis,

în sensul că în şcoală învăţământul religios avea caracter general filosofic.

Un al doilea principiu fundamental al filantropiniştilor, care rezultă din

exagerarea în practică a principiului libertăţii şi educaţiei negative din

pedagogia lui Rousseau este bazarea învăţământului pe plăcere şi înlăturarea

efortului.

Page 105: 49163201 Natura in Opera Lui Comenius Si Rousseau

102

Al treilea principiu caracteristic al pedagogiei filantropiniste este

utilitarismul, atât în educaţia morală, cât şi în cea intelectuală. Utilitarismul

filantropiniştilor îşi are originea nu numai în cultura timpului, ci şi în propria

lor concepţie morală, conform căreia virtutea este recomandată, deoarece pe

această cale se poate atinge fericirea. Prin urmare, virtutea este numai un

mijloc pentru a realiza fericirea, care devine astfel scop. Această concepţie

este opusă concepţiei de mai târziu a lui Kant, care consideră virtutea ca

scop. Astfel se poate explica de ce în domeniul pedagogiei filantropiniste

fiecare faptă bună, precum şi fiecare răspuns bun era urmată de o

recompensă. Concepţia utilitară influenţează nu numai metodele de

învăţământ şi educaţia morală, ci şi programul de învăţământ. Astfel se dă o

atenţie deosebită ştiinţelor pozitive, matematicii şi limbilor moderne.

Un ultim caracter al pedagogiei filantropiniste este umanitarismul, fapt

care a făcut pe unii să-i acuze că ar fi adversarii naţionalismului în educaţie.

Se poate afirma că efectul cel mai vădit al operei pedagogice a lui

Rousseau a fost activitatea practică şi literară a filantropiniştilor germani,

care şi-au întemeiat sistemul lor pedagogic după ideile naturalismului, dar

modificate şi îndreptate şi după vederile lui Comenius şi Locke.

Page 106: 49163201 Natura in Opera Lui Comenius Si Rousseau

103

CAPITOLUL V

5. INFLUENŢELE GÂNDIRII PEDAGOGICE ALE LUI COMENIUS ŞI ROUSSEAU ASUPRA PEDAGOGIEI

ROMÂNE ŞTI

Începuturile modeste ale gândirii pedagogice româneşti datează din

perioada orânduirii feudale şi se constituie ca o suprastructură a modului de

producţie feudal, cu toate consecinţele care decurg dintr-o asemenea

împrejurare.

Perioada clasică a feudalismului românesc este ilustrată sumar

printr-o serie de fragmente din „Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său

Teodosie” (secolul al XVI-lea), prin marii cronicari moldoveni, precum şi

din lucrarea lui Dimitrie Cantemir „Divanul sau gâlceava înţeleptului cu

lumea sau giudeţul sufletului cu trupul”.

În cursul secolului al XVIII-lea asistăm în Ardeal la un proces de

formare lentă a relaţiilor de producţie burgheză în sânul orânduirii feudale.

Apare şi se dezvoltă burghezia română, care produce intelectualii săi proprii,

rezultând „Şcoala ardeleană”, caracterizată prin orientarea ei iluministă, cu

reprezentantul său de seamă P. Maior.

În Ţara Românească şi Moldova criza modului de producţie feudal,

marcată de răscoala lui Tudor Vladimirescu din 1821, s-a agravat necontenit.

Peste câţiva ani, tratatul de pace de la Adrianopol a creat condiţii favorabile

pentru dezvoltarea rapidă a relaţiilor de producţie burgheze. Gheorghe Lazăr

pune piatra de temelie a învăţământului românesc modern. Gândirea

iluministă intră acum într-o fază superioară, care este reprezentată de I.

Eliade Rădulescu, Gh. Asachi, P. Poenaru, Gr. Pleşoianu şi mulţi alţii. Ea va

atinge apogeul în activitatea revoluţionarilor paşoptişti. Ideile acestora cu

privire la învăţământ şi educaţie sunt ilustrate prin fragmente din

„Proclamaţia de la Izlaz”, precum şi prin scrierile lui S. Bărnuţiu, I. Ionescu

Page 107: 49163201 Natura in Opera Lui Comenius Si Rousseau

104

de la Brad, Şt. L. Roth. Este interesant că unele ecouri ale ideologiei

democratice a revoluţionarilor de la 1848 se perpetuează în activitatea unor

militanţi de frunte ai şcolii noastre din a doua jumătate a secolului al XIX-

lea, printre care amintim pe Gh. Costa-foru, I.P. Eliade, I. Popescu, şi

gânditorul materialist Şt. C. Mihăilescu.

Ideile pedagogice progresiste se regăsesc şi în perioada închegării şi

consolidării regimului burghezo-moşieresc, care scot în evidenţă caracterul

gândirii pedagogice burgheze, prin exponenţii ei, Spiru Haret şi C.

Dimitrescu-Iaşi, dar şi critici la adresa sistemului de educaţie şi instrucţie ale

vremurilor respective. Semnificative în această privinţă sunt concepţiile şi

ideile pedagogice exprimate de marii noştri scriitori M. Eminescu, I.

Creangă, I.L. Caragiale şi Al. Odobescu.

Opera „Învăţăturile lui Neagoe Basarab, Domnul Ţării Româneşti

(1512-1521), către fiul său Teodosie” este una din cele mai vechi lucrări în

limba română, în care se cuprind sfaturi referitoare la creştere, la educaţie, în

sensul larg al cuvântului şi în spiritul epocii în care a fost concepută. S-a

păstrat în trei versiuni: greacă, slavonă şi română. Versiunea română este

transmisă prin opt manuscrise, din care şapte se află la Biblioteca Academiei

Române.

Lucrarea conţine sfaturi moral-educative, îndeosebi pentru a feri

autorităţile de abuzuri şi a le îndemna să facă dreptate oamenilor de rând,

slujitorilor de la curtea domnească sau boierească.

Fiul domnitorului este sfătuit să se poarte cu omenie faţă de supuşi, de

slujitori, pentru ca aceştia să se arate oricând dispuşi să-şi dea viaţa pentru el

şi pentru copiii lui. În fond printr-o purtare omenească faţă de supuşi se

urmăreşte consolidarea poziţiei stăpânului (domnitor sau boieri). Aceste idei

se desprind limpede din următoarele extrase:

Page 108: 49163201 Natura in Opera Lui Comenius Si Rousseau

105

„… Dacă însă vreo parte de la slujitorii voştri, aceasta nu este de la

voi, ci iarăşi de la poporul vostru şi iarăşi din aceasta chivernisiţi poporul

vostru şi împăcaţi-l şi-l îndreptaţi căci, în timpul de faţă în care am ajuns,

oamenii nu se îndestulează numai la cuvinte plăcute şi pline de îngrijire, ci

mai mult să ia ceva bani şi să fie odihniţi. Şi precum aduni din norodul tău

visteria locului tău, aşa iarăşi dator eşti să o cheltuieşti pentru conducerea şi

pacea poporului tău. Şi dacă rămâne ceva din visteria ta, nu te opresc să dai

săracilor milostenie, ci cât poţi dă. Şi asta îţi sfătuiesc, ca totdeauna să faci

milostenie. Căci mai bine este a da decât a lua şi a fi lacom de a strânge

multă avere; căci spune şi profetul: adună averi şi nu ştie pentru cine le

stânge. Şi iarăşi că unde este averea voastră, acolo va fi şi inima

voastră…

Căci cine are multă avere şi nădăjduieşte pe dânsa, acesta nu este

creştin, ci idolatru este al doilea. Pentru ce? Pentru că niciodată cugetul lui

nu-l are către Dumnezeu, ci şi cugetul lui şi toată speranţa şi puterea o are la

averea lui; şi niciodată cugetarea nu o are liberă de averea lui spre a face

ceva folositor pentru sufletul lui, ci Satana se bucură de el şi-i pregăteşte lui

temniţa întunecată şi încuiată, ca deloc de acolo să nu iasă. Prin urmare fiţi

milostivi. Să fie mila voastră fără părtinire şi făţărnicie şi să nu împărţiţi

strugurii voştri cu părtinire unora spre plăcerea altora însă spre amărăciune,

ci cu dreptate după egală împărţire”. (Vasile Grecu, „Învăţăturile lui Neagoe

Basarab, Domnul Ţării Româneşti (1512-1521) către fiul său Teodosie,

1942, Ediţia Academia Română, Studii şi cercetări, Bucureşti, cit. in. „Din

istoria gândirii pedagogice universale” – antologie vol. I, Sanciu Stoian,

Editura de Stat Didactică şi Pedagogică, Bucureşti 1959, p. 404).

Grigore Ureche prin cronica sa „Letopiseţul Ţării Moldovei”

cuprinde multe idei progresiste, iar concepţia social- politică ce stă la baza ei

este aceea a clasei boiereşti feudale din care făcea parte, prin gândirea sa

Page 109: 49163201 Natura in Opera Lui Comenius Si Rousseau

106

depăşeşte timpul în care a trăit, dominant rămâne totuşi felul de a gândi al

epocii sale. Fără a fi un gânditor în domeniul educaţiei, prin concepţia

moralistă pe care o pune la baza cronicii sale, prin rolul educativ ce-l atribuie

istoriei - menită a fi îndreptar în viaţă – cronicarul aduce o contribuţie

însemnată, lărgind sfera preceptelor educative ale timpului:

„Mul ţi scriitori s-au nevoit de au scris rândul şi povestea ţărilor, de au

lăsat izvod pre urmă şi bune şi rele, să rămâie feciorilor şi nepoţilor, să le fie

învăţătură, despre cele rele să se ferească şi să se socotească, iar de pre cele

bune să urmeze şi să înveţe şi să să îndirepteze”.

„…cu multă nevoinţă cetind cărţile şi izvoadele şi ale noastre şi cele

striine, am aflat cap şi începătura moşilor, de unde au izvorât în ţară şi s-au

înmulţit şi s-au lăţit, ca să nu se înece a toate ţările anii trecuţi şi să nu să ştie

ce s-au lucrat, să se asemene fiarălor şi dobitoacelor celor mute şi fără

minte”. (În cit. Stanciu Stoian „Din istoria pedagogiei universale”, antologie,

vol. I, Editura de Stat Didactică şi Pedagogică, 1959, p. 395 şi 396; Gr.

Ureche, „Letopiseţul Ţării Moldovei, Bucureşti”, 1955) .

Miron Costin contribuie prin opera sa, ca şi Ureche, dar mai mult

decât acesta, la lărgirea conţinutului educativ al cunoştinţelor necesare

tinerelor vlăstare boiereşti, la care se referă. Oglindind aceeaşi concepţie

social-politică de pe poziţia clasei boiereşti ca şi Ureche, Costin adaugă

preceptelor educative teologice şi necesitatea cunoaşterii trecutului neamului,

care dezvoltă dragostea de patrie, de limbă, de datini, etc. De la el ne-au

rămas: „ Letopiseţul Ţării Moldovei de la Aron Vodă încoace”; „De neamul

moldovenilor”; „Cronica Ţării Moldovei şi a Munteniei” – în limba polonă;

Dintre ele, cele mai importante sunt primele două, din care izvorăsc

următoarele învăţăminte:

„O! Moldovă, de-ar fi domnii tăi, care stăpânesc în tine toţi înţelepţi,

încă n-ai pieri aşa lesne. Ce, domniile, neştiutoare rândului tău şi lacome,

Page 110: 49163201 Natura in Opera Lui Comenius Si Rousseau

107

sânt pricina pierii tale. Că nu caută să agonisească şi anume ceva la ţară, ce

caută, desfrânaţi, numai în avere să strângă, care apoi totuşi să risipeşte şi

încă cu primejdie caselor lor. Că blestemul săracilor cum se zice nu cade pe

copaci cât de târziu”. (În cit. Stanciu Stoian „Din istoria pedagogiei

universale”, antologie, vol. I, Editura de Stat Didactică şi Pedagogică, 1959,

p. 397; M. Costin, „Letopiseţul Ţării Moldovei de la Aron Vodă încoace”,

Bucureşti, 1944).

Şi la cronicarul Ion Neculce, concepţia teologică a educaţiei tinerelor

vlăstare boiereşti este prezentă. În cadrul ei, critica sa găseşte prilejul să

adreseze sfaturi celor tineri de cum trebuie să se comporte. Şi la el, istoria are

rolul de a învăţa pe om să se poarte în viaţa particulară şi în cea publică.

Opera sa este intitulată: „Letopiseţul Ţării Moldovei” şi „O samă de

cuvinte”. Îndemnul pentru cunoaşterea istoriei patriei şi sfaturi pentru

tinerele vlăstare rezultă din următorul citat:

„ Deci fraţilor cetitorilor, cu cât veţi îndemna a ceti pre acest letopiseţ

mai mult, cu atâta veţi şti a vă feri de primejdii şi veţi fi mai învăţaţi a dare

răspunsuri la sfaturi ori de taină, ori de oştire, ori de voroave, la domni şi la

noroade de cinste.

…Deci vă poftesc, cetitorilor, pre unde ar fi greşit condeiul mieu, să

primiţi, să nu gândiţi că doară pre voia cuiva sau în pizma cuiva, ce, precum

s-au întâmplat, cu adevărat s-au scris. Doar niscaiva veleaturi a anilor de s-or

fi greşit, iar celelalte întru adevăr s-au scris”. ”

(În cit. Stanciu Stoian „Din istoria pedagogiei universale”, antologie,

vol. I, Editura de Stat Didactică şi Pedagogică, 1959, p. 400; I. Iordan, Ediţia

I, Ion Neculce, Letopiseţul Ţării Moldovei, Bucureşti, 1955).

Principele moldovean Dimitrie Cantemir , în filozofie a încercat să

ne dea o imagine cuprinzătoare: un tratat de metafizică „Sacro-sancte

scientiae indepingibilis imago”, un manual de logică „Compendiolum

Page 111: 49163201 Natura in Opera Lui Comenius Si Rousseau

108

universae logices institutionis” şi o carte de morală „Divanul sau gâlceava

înţeleptului cu lumea sau giudeţul sufletului cu trupul”, tipărită la Iaşi în

1698, în limbile română şi greacă, „în slava şi folosinţa moldovenescului

neam”. Filosofia lui Cantemir vrea să unească ştiinţa cu credinţa, urmând

linia deschisă de renaştere. Tendinţa de a se sprijini pe Biblie, dar şi pe

cercetarea naturii, o vom găsi permanent la D. Cantemir. Interesul său către

morală l-a îndreptat către filosofii stoici. El nu a năzuit numai la

independenţa Moldovei, ci şi la ridicarea morală a neamului său. În

„Divanul”, el dă viaţă reformei morale a societăţii vremurilor sale. Deviza sa

este „lui Dumnezeu şi firii urmează”. Scopul suprem este înţelepciunea. La

înţelepciune se ajunge prin cunoaşterea de sine, cunoaşterea lui Dumnezeu şi

cunoaşterea lumii. În dezvoltarea acestor teme, tânărul filosof ajunge la

interesante consideraţii psihologice şi pedagogice. O încredere absolută în

educaţie şi în instrucţie străbate întreaga carte. Astfel, „Divanul” reprezintă

una din primele noastre scrieri de morală şi pedagogie. Ea a fost scrisă în

româneşte şi a avut norocul să fie tipărită chiar atunci, bucurându-se de o

oarecare răspândire în ţările româneşti. D. Cantemir ne dă, înaintea lui J. J.

Rousseau, cea dintâi psihologie a vârstelor din literatura noastră, descrise în

cartea „Divanul sau gâlceava înţeleptului cu lumea sau giudeţul sufletului cu

trupul”, astfel:

„Întâia dar vârstă şi floarea viţii omeneşti pruncia este…

A doua şi a treia vârstă, sau legătura florii a vieţii omeneşti, copilăria

şi cătărigia (adolescenţa) este, la care vârstă omul ajungând, precum floarea

de va în vreme bună lega, bună poamă face, iar de în vreme rea, rea poamă

face, aşa tu din vârstele acestea dumnezeieştile porunci de învaţă, precum

zice să se dea copiilor isteţime şi tinerilor ştiin ţă şi înţelegere (Pilde, cap.

I, vers. 4); căci în copilărie sau bune sau rele deprinderi sau obiceiuri vei

putea lega, şi care în cătărigie vei agonisi, în bătrâneţe le vei moşteni; de care

Page 112: 49163201 Natura in Opera Lui Comenius Si Rousseau

109

lucru împotrivă se zise: care în tinereţe nu le-ai adunat, cum în bătrâneţe

le cerci? (Ecleziastul, cap. XXV, vers. 5). În copilărie legea vei învăţa, în

cătărigie isteţime vei deprinde; în copilărie pedeapsa a suferi vei învăţa, în

cătărigie învăţătura şi mintea vei agonisi; şi măcar că deplin şi cum se cade a

pricepe nu vei putea, însă frumos vreme poama legând, iarăşi cu vreme

dulcea roadă vei mânca, sau adâncă şi groasă temelie lepădând, mare şi înaltă

şi frumoasă deasupra vei zidi casă. Această dar către fii săi a părinţilor

datorie este, ca certându-i, pedepsindu-i, în învăţătura sfintelor scripturi a-i

întemeia li se cade, ca nu cumva om ca dobitocul şi viu ca mortul să fie; căci

se zice: acela va muri, căci n-a avut învăţătur ă (Pilde, cap. V, vers. 23)…

A patrea vârstă sau încă de curând legată poamă a viţii omeneşti,

voinicia este, care ca cum ar fi o poamă, ale cărei încă stichiele (elemente)

spre dulceaţă sau spre amărime nu s-au aşezat, care foarte păzită şi nebetejit

păzită a fi se cade, ca nu cumva cărăbuşul venind să o încolţească, sau

paingunul cu painjina să o învăluiască; căci în ceva betejindu-se, anevoie în

dulceaţa sau în gustul care era să fie va veni.

A cincea vârstă, sau coacerea poamei vieţii omeneşti, bărbăţia este,…

A şasea vârstă, sau începerea lâncezirii poamei a vieţii omeneşti,

cărunteţea este, …

A şaptea vârstă, sau de tot putregiunea poamei vieţii omeneşti

bătrâneţea este. Ajuns-ai dar la bătrâneţe, ajuns-ai la moarte… Şi aceasta să

ştii, că leac şi tămăduire trupului nu-i, atunci vindecare şi lecuire sufletului

este… cu ce? cu părăsirea răutăţilor şi cu ferirea bunătăţilor…” (În cit.

Stanciu Stoian, „Din istoria pedagogiei universale”, antologie vol. I, Editura

de Stat Didactică şi Pedagogică, 1959, Bucureşti, p. 406 şi 407; Sfârşitul

cărţii a II-a. După transcrierea lui B. P. Haşdeu din Arhiva istorică a

României, II, Bucureşti, 1865, p. 81-170).

Page 113: 49163201 Natura in Opera Lui Comenius Si Rousseau

110

Petru Maior a fost un atent observator al vieţii sătenilor, în mijlocul

cărora a trăit ca preot şi protopop al Reghinului.

În anul 1809, apare la Buda „Didahii, adică învăţături pentru creşterea

fiilor”, operă care trebuie privită drept fruct al preocupărilor lui P. Maior

pentru răspândirea unei sănătoase educaţii în rândurile poporului muncitor de

la sate. Este o încercare a lui P. Maior de pedagogie populară, o îndrumare

pedagogică a poporului de rând, Se desprind astfel, originalitatea mijloacelor

şi formei alese pentru răspândirea ideilor sale pedagogice, ce rămân prin sine

de mare valoare. Ele au rezultat dintr-o cunoaştere nemijlocită a vieţii

poporenilor şi se înţelege, dintr-o meditare neîncetată pentru aflarea căilor de

îndreptare a relelor observate. El face o deosebire pătrunzătoare între datoria

firească a părinţilor de a îngriji de copii, ca născători ai lor, şi datoria

politicească a celorlalte puteri ce se însărcinează, de asemenea, cu educaţia şi

instrucţia copiilor, cum sunt şcoala, biserica şi statul.

Foarte interesante sunt recomandările ce le face P. Maior cu privire la

educaţia tinerilor băieţi şi fete. Aici pedagogia sa este de un rigorism aspru,

excesiv. El atrage atenţia părinţilor asupra primejdiilor ce pândesc pe tineri,

când sunt lăsaţi „singuri cu singure şi, cuprins de un val de mânie ceartă: „Nu

este, fraţilor, diavol mai mare pe lume decât prilejul rău, acesta este diavolul

diavolilor”.

Datoria firească şi datoria politicească în educaţie revine după cum

urmează:

„Toţi dară să înţeleagă cât de mare datorie este încărcată pe spatele

acelora care au vreun prunc… Nu este îndoială, cum că şi alţii vor să dea

seama de sufletul fiilor voştri, părinţilor, precum sunt dascălii, cari îi învaţă

carte, duhovnicii care le îndreaptă cunoştinţa, preoţii locurilor care cu

propovăduirea cuvântului lui Dumnezeu îi îndeamnă spre evlavie, ba şi înşişi

stăpânii ţărilor atât cei mireneşti, cât şi cei bisericeşti, care cu legile sale cele

Page 114: 49163201 Natura in Opera Lui Comenius Si Rousseau

111

de obşte, cu canoanele trebuie mai mult doară decât orice de alta, să grijească

de tinerii cei mici, precum grădinarul cel bun poartă grijă de odraslele cele

tinere. Dară de veţi socoti, precum se cuvine, cu amănuntul, veţi vedea că cu

mult mai datori sunteţi voi singuri a câştiga binele fiilor voştri, decât alţii

toţi. Pentru că toţi ceilalţi sunt datori după datoria politicească iar voi sunteţi

datori după datoria firească. Şi cine între voi nu ştie că aceea pricină, care au

născut rodul, aceea şi trebuie, în cât poate să-l săvârşească? Pentru aceea

ascultaţi”.

De la natură, roadele vieţuitoarelor se nasc neîndeplinite; datoria

născătorilor este să le îngrijească şi să le crească:

„Două feluri de roluri putem noi socoti. Unele, care îndată cum se

nasc, poartă cu sine toată săvârşirea aceea, care după fire o pot avea; altele

care nu o poartă cu sine toată, ci cu vremea încet, încet o capătă. De felul cel

dintâi sunt toate cele nevieţuitoare şi pentru aceea, pricina lor, care este ca o

maică lor. După ce le-au născut, nu le ţine cu dragostea cea de maică lângă

sine, nu le creşte, nu le desmiardă, ci îndată le părăsesc. Voi aduce despre

acestea două pilde tuturor cunoscute, care sunt apa şi focul. Vedeţi voi

izvorul după ce au născut focul? Nici una din ele dintr-amândouă nu ţine

născutul său lângă sine; ci izvorul lasă apa îndată să cure şi să meargă în râu

şi ce au născut apa? Vedeţi cremenea cremenea lasă focul îndată să zboare şi

să se acaţe de iască: pentru că nici cremenea, nici izvorul cu aceea că vor ţine

pre născuţii lor lângă sine, nu-i pot face mai desăvârşit şi mai deplin”. (În cit.

Stanciu Stoian, „Din istoria pedagogiei universale”, antologie vol. I, Editura

de Stat Didactică şi Pedagogică, 1959, Bucureşti, p. 409 şi 410).

Ion Eliade Rădulescu este cunoscut în literatură şi în general în

cultura românească a secolului trecut, ca poet, filolog şi om politic, el

ocupând până în 1848, precum şi în timpul revoluţiei, unul din locurile de

frunte. Din punct de vedere şcolar şi pedagogic, Ion Eliade Rădulescu a jucat

Page 115: 49163201 Natura in Opera Lui Comenius Si Rousseau

112

de asemenea un rol important. Fost elev şi continuator a lui Gheorghe Lazăr,

el a luptat pentru organizarea şcolilor cu limba de predare română, a predat

în aceste şcoli şi a scris manuale pentru acestea. Astfel, el a elaborat

„Gramatica în limba românească” (1828), primul manual de acest fel în ţara

noastră. Mai puţin sunt cunoscute influenţele pe care el le-a suferit din partea

socialiştilor utopişti din occident, în special a lui Charles Fourier. Rădulescu,

însă interpreta aceste idei într-un sens propriu, conservator, patriarhal şi

autohton, impregnat de un spirit specific mistic religios. Din punct de vedere

pedagogic, trebuie subliniat că Ion Eliade Rădulescu este un adept şi

popularizator al lui Rousseau la noi, ocupându-se de asemenea de unele

probleme care interesau opinia publică a celor timpuri, ca educaţia femeii şi

drepturile ei la cultură şi răspândirea învăţăturii de carte în rândurile maselor

populare. Prin activitatea sa desfăşurată pe multiple planuri, el rămâne unul

dintre înaintaşii pe care istoria şcolii şi pedagogiei româneşti nu-i poate

ocoli.

Redăm mai jos câteva din cugetările sale asupra educaţiei publice, ca

răspuns sau sfătuire cu d. Autorul articolului intitulat Priviri asupra

educăciunei, publicat prin Pământenul:

„…Trebuinţele omului sunt materiale şi spirituale sau trupeşti şi

duhovniceşti, îndestularea acestor trebuinţe pot produce pe omul

moral... Iată dar objetul educaţiei omului: a se ocupa spire păstrarea,

îndestularea şi desăvîrşirea trupului, a duhului şi a inimei; şi dacă

aşăzămintele obşteşti de creştere vor fi întocmite pe acest întreit temei,

problema educaţiei şi a fericirei omului socotesc că ar fi deslegată.

Spre păstrarea, îndestularea şi desăvîrşirea trupului sau materiei

omului sînt meşteşugurile... ; spre îndestularea şi desăvîrşirea duhului

omului sînt ştiinţele în de obşte...; spre îndestularea şi desăvîrşirea

inimei este morala ce nu este de cît rezultatul meşteşugurilor şi

Page 116: 49163201 Natura in Opera Lui Comenius Si Rousseau

113

ştiinţelor în măritişul lor întru adevărata lor preursire... ...Aşa dar,

domnul meu, oricine eşti autorul acelui articol „Priviri asupra

educăciunei" şi de vei lua pe omul după o fericire mai adîncă şi

filozofică asupra firei şi trebuinţelor lui după a lui alcătuire, întreită

educaţie îi trebue lui ca să fie fericit : lucrarea meşteşugurilor, a

ştiinţelor şi a moralei...

Educaţia este o ducere de mînă către preursirea omului... Şi unde

putem afla preursirea noastră, perfecţia, îndestularea, slava şi fericirea

de cît în objetul în care ne chiamă vocaţia ? Dar cum să-1 găsim ?

Aceasta dar este traba educaţiei : să ducă fie prin toate ştiinţele şi

meşteşugurile, prin toate cunoştinţele omeneşti ca să dea singur preste

preursirea sa.” (În cit. Stanciu Stoian, „Din istoria pedagogiei universale”,

antologie vol. I, Editura de Stat Didactică şi Pedagogică, 1959, Bucureşti, p.

442 şi 443).

Simion Bărnu ţiu, prin activitatea sa profesorală desfăşurată la Blaj se

remarcă prin lupta depusă pentru predarea lecţiilor în limba română, ca să

scape filosofia, cum zicea el, „de jugul şi robia limbii latineşti, în care

gemând şi înăbuşită fiind astăzi, tare puţin a luminat minţile auzitorilor

români”, el singur îndrăznind să treacă la această măsură.

De pe urma activităţii sale la catedră au rămas o seamă de lucrări,

aproape toate în manuscris, între ele şi lecţii de psihologie, logică şi

pedagogie. „Pedagogia” cuprinde şi câteva capitole originale, cu referire la

unele probleme pe care le ridica şcoala în Moldova, între care chestiunea

limbii române. S. Bărnuţiu stabileşte în mod special, principiile generale de

care trebuie a se ţine seama în problema aşa de dezbătută atunci a limbii

române.

Tratatul de pedagogie al lui S. Bărnuţiu cuprinde trei părţi: partea

istorică, în care sunt pe scurt trecute în revistă ideile care au circulat în

Page 117: 49163201 Natura in Opera Lui Comenius Si Rousseau

114

decursul timpului, în legătură cu învăţământul şi educaţia; partea a doua,

pedagogia, tratează diferitele aspecte ale educaţiei (corporală, intelectuală,

estetică şi morală); partea a treia, didactica, care se referă la instituţia şcolii,

obiectele de învăţământ, organizarea şcolilor publice, şcolile speciale

(seralele de duminică, comerciile, arte, agricole, şcoala de fete).

Aşadar, S. Bărnuţiu s-a străduit să dea învăţătorilor şi profesorilor

români o carte completă pentru cunoaşterea profesiunii lor.

Însemnătatea „Pedagogiei” lui S. Bărnuţiu poate rezulta chiar numai

din cele două extrase, unul de politică şcolară, iar celălalt de psihologie

pedagogică, pe care le prezentăm în citat mai jos; ele exprimă foarte clar

poziţia progresistă a autorului, precum şi ideile ce se cereau schimbate în

şcoli către jumătatea secolului al XIX-lea.

Cum se pot dezvolta şi înflori şcolile:

„Statul cel înfloritor al şcoalelor ,nu depinde numai de la mulţimea

şcolarilor, ci de la spiritul, de carele e însufleţit magistrul şi şcolarii,

adecă spiritul ştiinţei, întelepciunei, diligentei, disciplinei şi (spiritul)

naţional; înflorirea şi înaintarea şcoalelor depinde mult şi de la zelul

patrioţilor şi de la interesele ce au pentru scoale; apoi şi de la forma

guvernului; guvernele republicane sînt naturalmente mai interesate

pentru lumină, drept şi virtute şi prin urmare şi pentru scoale ; unele

guverne nu dau voie unor clase mai înainte nici măcar să înveţe a lege şi

a scrie, altele dau ordinaţiuni destule ca să se facă şcoli poporale, însă

nu dau libertate poporului ca să-şi poată face scoală şi să poată umbla la

şcoală ;

Necesitatea de a cunoaşte natura copiilor:

„Unii copii sînt din firea lor iuţi, de capul lor, neastîmpărati,

totdeauna activi, de aceea ei totul strică, răstoarnă, rup, îşi arată

dorinţele lor cu impetuozitate, ofensele le dau îndărăt îndată, în lucrurile

Page 118: 49163201 Natura in Opera Lui Comenius Si Rousseau

115

cele serioase îşi pierd uşor pacienta de a fi cu luare aminte, nu pot să

stee mult într-un loc, zic şi fac unele fără de discreţiune, fac multe

întreprinderi temerare, sufăr foarte greu a fi mărginiţi, cînd li se pare că

li s-a făcut vreo nedreptate, aceasta o arată cu multă impetuozitate, au

puţin sens pentru maniere externe, puţină ascultare oarbă, contrazic

îndată cînd nu sînt convinşi, însă pre lîngă aceasta sufăr a se înşela uşor

şi pre partea lor sînt totdeauna computatori răi: de la unii ca aceştia de

regulă se poate aştepta, că vor cîştiga mult caracter şi preţ moral dacă

vor fi trataţi după cum li se cuvine, nu pentru că ar fi bune aceste toate,

dar pentru că se presupune că unii ca aceştia au puteri, care prin

educaţiune corespunzătoare pot produce mult. Din contră alţi copii sînt

astîmparaţi, nu au plăcere să audă freamăt mult, ascultă cu aceeaşi

atenţiune atît lucrurile seci cît şi cele interesante.” (În cit. Stanciu Stoian,

„Din istoria pedagogiei universale”, antologie vol. I, Editura de Stat

Didactică şi Pedagogică, 1959, Bucureşti, p. 446 şi 447).

Gheorghe Costa-Foru a informat pe domnitorul Ghica Vodă despre

sistemele de învăţământ din Apus prin „Raport asupra instrucţiunilor publice

în state le cele mai înaintate din Europa”. Pentru istoria pedagogiei şi şcolii

româneşti, „Raportul” prezentat are o însemnătate deosebită, el arată mai ales

modul cum se reflectau ideile pedagogice şi viaţa şcolii din Apus, în mintea

unor oameni care au avut un rol important în organizarea aşezămintelor

noastre instructiv-educative, odată cu constituirea ţării noastre ca stat

modern. Totodată, marchează şi poziţia pe care unii dintre oamenii noştri de

şcoală o aveau faţă de şcoala Apusului. Privite din acest punct de vedere,

ideile care se desprind din „Raportul” lui Gh. Costa-Foru sunt: ideea

iluminismului şi a unei şcoli democratice, în sensul democraţiei burgheze,

izvorâtă dintr-o vagă demofilie, caracteristică celor care mai păstrau ceva din

spiritul de la 1848; ideea unei educaţii creştine şi de formare a spiritului de

Page 119: 49163201 Natura in Opera Lui Comenius Si Rousseau

116

ordine, în slujba noului stat naţional burghez, aşa cum îl vedeau nu numai

autorul, dar şi stăpânii pe care el îi servea.

Cele două idei citate arată o poziţie eclectică şi de oscilare între ideile

cu care autorul lor a venit din Franţa şi cele cu care venise, ulterior din

Germania. Cumpăna gândirii lui înclină parcă, totuşi, mai mult spre

Germania şi sistemul său de învăţământ. Însă, este necesar să remarcăm că el

se pronunţă totuşi împotriva unei copieri servile a sistemelor străine. „Cea

mai mare nenorocire pentru noi, zice el, ar fi adoptarea sistemului scolastic al

cutăruia sau cutăruia stat”.

Prin studierea şi aprofundarea „Raportului” lui Gh. Costa-Foru se mai

desprind şi alte idei şi atitudini faţă de şcoală, atât din punct de vedere

general educativ, cât şi din punct de vedere didactic. Trebuie subliniat în

special rolul important pe care îl atribuie femeii în educaţie, deşi din modul

cum el motivează acest rol se desprinde şi o oarecare desconsiderare pentru

posibilităţile femeii de a fi egală cu bărbatul în viaţa socială în genere. Şi aici

se observă poziţia de compromis pe care o are autorul „Raportului” asupra

instrucţiunii publice în statele cele mai înaintate din Europa: Poziţia însă,

este caracteristică pentru toată clasa noastră conducătoare după 1848, care se

va accentua şi mai mult după instaurarea dinastiei de Hohenzollern în ţară.

Extrase din raportul prezentat de Gh. Costa-Foru, camaicanului Ţării

Româneşti Alexandru Dimitrie Ghica, asupra „Instrucţiunei publice în unele

din statele cele mai înaintate ale Europei”:

„Şcoalele sînt organizate în Europa astfel ca prin întinderea şi

importanţa lor să corespundă la cele trei mari clase: instrucţiunea populară,

instrucţiunea secondară şi instrucţiunea superioară.

Poporul se împărtăşeşte de binefacerile Instrucţiunei mai mult sau

mai puţin, după deosebirile situaţiunii politice în care se află fiecare

stat şi în raport cu solicitudinea părintească a Guvernelor.

Page 120: 49163201 Natura in Opera Lui Comenius Si Rousseau

117

...Metodele sînt în genere lăsate la iscusinţa şi experienţa în-

văţătorului. în adevăr în privinţa aceasta nu se poate da nici a

regulă pozitivă. Totul consistă întru a face pe tineri şi mai cu seamă pe

copiii începători să iubească învăţătura şi să biruie cu lesnire cele dintîi

dificultăţi ale ei. Numai aceia care au vocaţiune firească şi de a-şi

consacra viaţa pentru educaţiunea tinerimii şi care simt în inima lor un

adevărat amor de a lumina pe ceilalţi, numai aceia pot fi buni învăţători.

…Învăţătura primărie este mai mult practică în Alemania. Metoda

lancasteriană sau mutuală nu a căpătat niciodată introducerea în acest

pămînt. Această metodă este de obşte condamnată şi cu foarte mare

cuvînt; pentru că dacă este lucrul cel mai greu de a găsi buni învăţători

pentru şcolile -primarii, cum va fi cu putinţă ca să se poată aceştia

ramplasa prin monitori, adică prin nişte copii care pe lîngă neexperienţa

vîrstei lor, adaugă şi relele ce provin din vanitatea unei superiorităţi

adesea rău întemeiate şi prin urmare nestatornice.

…Această metodă mutuală deşi s-a împatronat mai mulţi ani în Franţa,

Franţa, dar azi este în cădere mai în toate şcoalele ; şi acolo unde se mai

află în fiinţă cauza este numai numărul cel mare al elevilor pe care nu le

poate birui puterea unui singur învăţător, şi toţi recunosc că dacă

această metodă s-a introdus în Franţa, cauza a fost numai greutatea de a

se găsi învăţători, într-o ţară unde în adevăr s-au făcut prea puţine

sacrificii pînă acum cu această mare ramură a instrucţiunii publice.

I. Dreptul copilului la învăţămînt este cel dinţii şi cel mai mare dintre

drepturi...

Sciinţa, care este lumina lumei, este pentru generaţiunea prezentă,

sacrul eritagiu al tradiţiunei celor trecute. Spre a putea răspunde la a sa

destinaţiune providenţială, trebuie a fi predicată în mijlocul tutulor

piaţelor publice, prin toate satele şi în toate colibele.

Page 121: 49163201 Natura in Opera Lui Comenius Si Rousseau

118

Astfel sciinţa impune omului şi societăţii datoria de a dezvolta

cunoscinţele acuisite, de a multiplica producţiunile şi de a pregăti pe

tînăra generaţiune, ca să urmeze marea operă la care este destinată.

Din această datorie, nasce dreptul copilului la instrucţiune, fără altă

restricţiune de cît aceea a firescelor limite ale aptitudinilor individuale.

II. Intervenţiunea femeii în prima educaţiune este azi un principiu

recunoscut în toată lumea civilizată.

Nu poate fi legăminte mai puternice şi mai dulce decît acelea a copilului

cu femeia...

... Femeia singură ştie a citi în ochii copilului, şi a transforma rudeţa

cărţilor în lecţiuni vivente, efectuoase şi simpatice. Să lăsăm dar femeiei

rolul său de educatoare ! să nu rămăie în mîinile cele aspre ale bărbatului

mulţimea copilaşilor poporului, aceste mici capete blonde, negînditoare

astăzi, pline de frăgezime şi inocenţie, care are însă să fie generaţiunea

suverană de mîine.

(Gh. Costa-Foru, „Raport asupra instrucţiunii publice în statele cele

mai înaintate din Europa”, Bucureşti, 1860, p. 16; în cit. Stanciu Stoian, „Din

istoria gândirii pedagogiei universale”, antologie, vol. I, p. 454, 455, 456)

Ion Popescu (1832-1892) este unul dintre dascăli români din secolul

al XIX-lea care şi-a închinat pedagogiei teoretice şi practice o muncă plină

de interes, având o activitate pedagogică bogată. A desfăşurat muncă de

pionerat în domeniul pedagogiei româneşti. În1863 a redactat revista

„Organul pedagogic”. A publicat numeroase lucrări pedagogice: Compendiu

de pedagogie, Psihologia empirică, Pedagogia, Manuducere (Îndrumător

metodic pentru învăţători) şi manuale didactice. A colaborat la publicaţiile

„Educatorul” şi „Transilvania”.

Page 122: 49163201 Natura in Opera Lui Comenius Si Rousseau

119

Sub influenţa ideilor pedagogice ale lui Jan Amos Comenius şi ale

iluminismului, fiind dornic să servească interesele culturale şi naţionale ale

românilor din Transilvania, în perioada ascensiunii capitalismului, Ion

Popescu a elaborat lucrări de pedagogie şi manuale şcolare. Lucrările sale, în

special în primele ediţii, sunt pătrunse de dorinţa sa de a făuri o şcoală după

interesele şi nevoile poporului. Sub influenţa psihologiei herbartiene, pe care

şi-o însuşise şi care domina în vremea aceea, Ion Popescu porneşte de la

bazele psihologice şi etice ale pedagogiei lui Herbart. În prefaţa operei sale

„Psihologia empirică” afirmă: „Psihologia herbartiană mi-a servit întru totul

de îndreptar”. Aspect care se manifestă puternic şi în „Pedagogia”.

Activitatea pedagogică teoretică a lui Ion Popescu a exercitat o influenţă

puternică asupra şcolii şi evoluţiei pedagogiei româneşti. Prezentăm câteva

citate din „Compendiu de pedagogie pentru părinţi, educatori, învăţători şi

toţi bărbaţii de şcoală”:

„…Pedagogia, ajutată de amintitele ştiinţe (antropologia fiziologia,

psihologia, etica), ne arată adevărata ţintă a educaţiei. Pedagogia ne

înfăţişează mijloacele educaţiei, restricţiunile şi dificultăţile ei.

Pedagogia ne pune în vedere legile după care urmează dezvoltarea

omului, şi cu privire la acele ne arată, şi modul de a se înainta acea

dezvoltare.

Studiul pedagogiei face pe pedagogul teoretic. Educatorul însă nu

are să fie numai pedagog teoretic, ci şi practic totodată să zică, el,

pentru ca să-şi poată împlini cu succes chemarea sa, pe lângă teoria

educaţiei, sau pe lângă cunoştinţele pedagogice, are să se deprindă şi

în practica educaţiei. Aceasta se cere cu atât mai vârtos cât s-a adeverit

ca, cineva poate să fie teoretic cât de bun, poate să cunoască toate

sistemele pedagogice, şi cu toate acestea, dacă nu s-a deprins şi în

Page 123: 49163201 Natura in Opera Lui Comenius Si Rousseau

120

practica educaţiei, când vine la lucrare ca educator, se arată foarte

perplex şi neajutorat.

... Cu o rutină mecanică se poate mulţumi numai un meseriaş ordinar

(simplu) ; rutina educatorului însă trebuie să se bazeze pe ştiinţă din

cauză că educaţiunea este o artă, este cea mai sublimă artă, şi ca atare

ea îşi are, trebuie să-şi aibă de fundament ştiinţa.

Una din cele mai fundamentale caracteristici ale timpului nostru

este năzuinţa popoarelor la libertate şi cultură... Numai prin

libertate şi prin cultură se poate privi azi garantat viitorul unui popor...

Cultura se poate dezvolta numai în libertate şi libertatea se poate

dezvolta şi susţine numai prin cultură...”

Citat despre legătura şcolii cu viaţa:

„Exerciţiile făcute au scopul de a face elevilor lucrurile cu atât mai

înţelese şi mai interesante şi a-i pune în legătură cu unele lucrări şi

preferinţe mai simple ale vieţii.

Ce s-a învăţat să nu rămână vorbe goale ci să fie puşi încă din şcoală

în situaţia de a aplica, de a rezolva cu siguranţă tot felul de probleme,

despre care se presupune că le vor veni înainte în viaţă. Şi aceasta se va

putea înfăptui numai dacă materialul de învăţământ va fi scos tot din

viaţa pentru care sunt pregătiţi - elevii... Numai aceste cunoştinţe le

putem numi reale. Exemplele pe care le aducem aici trebuiesc privite ca

modele, după care fiecare pedagog va avea a face alte exemple

asemenea celor date, însă corespunzătoare cerinţelor şi împrejurărilor

locului în care se află”.

Citat despre pedagog:

„ Învăţătorul (pedagogul) este acela care înzestrează pe şcolarii săi cu

cunoştinţe şi virtute... care-1 vor face apreciat şi fericit în viaţă, ...şi-i

îndreaptă scăderile (lipsurile, viciile) care 1-ar face urgisit şi nefericit.

Page 124: 49163201 Natura in Opera Lui Comenius Si Rousseau

121

(Citează pe Alexandru cel Mare care spunea): ,,Eu nu sunt mai puţin

dator învăţătorului meu Aristotel, decât tatălui meu Filip, căci dacă

acesta mi-a dat viaţa, celălalt m-a învăţat să-mi trăiesc viaţa cu

demnitate şi vrednicie." (În cit. Stanciu Stoian, „Din istoria pedagogiei

universale”, antologie vol. I, Editura de Stat Didactică şi Pedagogică, 1959,

Bucureşti, p. 461, 462 şi 463).

Ioan P. Eliade, ca pedagog practician a constatat că atât masele

populare cât şi învăţătorii şi profesorii simţeau nevoia de orientări practice şi

teoretice în problemele fundamentale de educaţie şi instrucţie. De aceea, el

s-a gândit să satisfacă aceste nevoi publicând mai multe lucrări de pedagogie.

Astfel, în lucrarea „Elemente de pedagogie şi metodologie teoretică şi

practică publicată în 1868, la Ploieşti, arată tocmai lipsa în limba română, a

unor publicaţii care să precizeze principiile fundamentale ale unei bune şi

reale educaţii şi metodele cele mai potrivite pentru propagarea cunoştinţelor

şcolare. Lucrarea a fost prezentată într-un limbaj accesibil, pentru a fi

înţeleasă de fiecare părinte. Deoarece se simţea nevoia de reorganizare a

şcolilor, Eliade a publicat lucrarea „Şcoala primară şi conducătorul ei”, la

Bucureşti în 1872, în care arată cum se poate organiza o şcoală ca să

corespundă cât mai bine cerinţelor pedagogice. Spre a dovedi că educaţia

este o preocupare care nu a lipsit la nici un popor, a publicat „istoria

universală a pedagogiei” la Ploieşti, 1880, în care susţine cu multă căldură

necesitatea organizării educaţiei în ţara noastră. Pentru ca învăţământul să

corespundă cât mai mult cerinţelor vieţii sociale (producţiei burgheze în

ascensiune), Eliade îşi dă sama că este necesar să se facă în programul de

învăţământ un loc mai cuprinzător obiectelor de învăţământ realiste: ştiinţele

naturii, fizică, chimie etc. În acest sens, publică lucrarea „Elemente de ştiinţe

naturale şi fizice”, după P. Bert, la Ploieşti, 1886. Iar pentru a orienta

tineretul spre preocupări practice, publică lucrarea „Desenul pentru şcolile

Page 125: 49163201 Natura in Opera Lui Comenius Si Rousseau

122

primare de fete”, la Bucureşti, 1873. Aceste lucrări sunt elaborate de pe o

poziţie de gândire idealistă, în vremea în care au apărut, au avut o contribuţie

pozitivă la promovarea învăţământului din ţara noastră. Aceste aspecte sunt

prezentate în elocvent în citatul următor:

„Lipsa ce există în limba noastră de un op metodic şi practic, care să

precizeze principiile fundamentale ale unei bune şi reale educaţii şi

care să arate metodele cele mai nimerite la propagarea cunoştinţelor

şcolare, mi-a dat curajul a face uz de experienţa dobândită într-un timp

îndelungat, ca institutor, ca director de pensionat şi ca revizor şcolar,

şi, condus de înţeleptele precepte şi opinii ale mai multor scriitori

germani şi francezi, oameni distinşi în această ştiinţă, a compune acest

op şi a-1 da la lumină.

N-am pretenţia de a fi scris o operă originală sau de a fi formulat un

cod complet de educaţie şi instrucţiune ; silinţele mele au avut numai

de scop a aduna principiile cele mai proprii la educaţiunea şi

instrucţiunea junimei române şi a le coordona într-un op, care să poată

conduce pe învăţătorii neexperimentaţi a-şi îndeplini cu onoare dificila

lor misiune.

Această scriere însă, fiind destinată a servi tuturor claselor societăţii,

m-am crezut dator a o scrie într-un dialect popular, într-un stil uzitat, ca

să poată astfel fiecare părinte, fiecare român, de orice treaptă socială, a

o înţelege şi a profita de preceptele salutare prescrise întrânsa, relativ la

educaţiunea junimei...

Fiecare om este primitor de educaţiune ; fiecare are dreptul la

educaţiune, cum are dreptul şi la viaţă.

A neglija dar educaţiunea junimei este a omorî pe om în particular şi

societatea în general. Prin urmare, cu cât un Stat se sileşte a mări

Page 126: 49163201 Natura in Opera Lui Comenius Si Rousseau

123

numărul cetăţenilor instruiţi, cu cât depune mai mult zel la educaţiunea

şi instrucţiunea lor, cu atât poate fi mai sigur de prosperitatea sa.

Ideea de educaţiune şi instrucţiune generală a atins şi orizontul

nostru. A fost rezervat timpurilor moderne de a provoca o solicitudine

eficace asupra punctului celui mai demn de atenţiunea umanităţii, înaltul

nostru guvern a recunoscut că este indispensabil pentru prosperitatea şi

binele ţării a întinde instrucţiunea primară, instrucţiunea poporului, în

toate unghiurile ţării şi aşa s-au şi creat şcoli în toate urbele, târgurile şi

în mai multe sate ale României”. (În cit. Stanciu Stoian, „Din istoria

pedagogiei universale”, antologie vol. I, Editura de Stat Didactică şi

Pedagogică, 1959, Bucureşti, p. 458 şi 459).

A. I. Odobescu (1834-1895) a susţinut de pe poziţii umaniste şi

paşoptiste în diferite lucrări idei pedagogice înaintate. În calitate de membru

al Consiliului general de instrucţiune, el susţine în 1865 un raport privind

reorganizarea învăţământului secundar, pledând pentru înfiinţarea şcolilor cu

caracter practic, tehnic, cerute de dezvoltarea social-istorică a ţării. Publică în

ziarul „Românul”, în 1876 un şir de articole, în care atacă lipsurile

învăţământului de atunci, promovând soluţii interesante în legătură cu

educaţia tineretului. Odobescu atacă problema lipsei de preocupări pentru o

educaţie patriotică sănătoasă în şcolile timpului; imposibilitatea de a se

aplica în practică legea obligativităţii învăţământului din cauza neglijenţei

forurilor conducătoare privind asigurarea localurilor şcolare necesare; lipsa

unor programe şi manuale bune, care să ajute efectiv la îmbunătăţirea

procesului de învăţământ. Ideile sale pedagogicele sintetizează în cadrul unei

conferinţe, intitulată „Un leac pentru copilăria noastră”, pe care a ţinut-o la

Ateneu în martie 1892 şi a publicat-o mai târziu în „Revista pedagogică”

(martie- aprilie 1892). Optimismul său pedagogic se exprimă cu justeţe în

credinţa sa umanistă, în marea putere a influenţei mediului şi, mai ales, a

Page 127: 49163201 Natura in Opera Lui Comenius Si Rousseau

124

educaţiei asupra formării şi dezvoltării tineretului. El acordă un mare rol

şcolii în opera educativă, susţinând că şcoala trebuie să cultive, în primul

rând, în inima tineretului: „măreţul simţământ al iubirii de patrie”. Odobescu

critică plin de ironie şcolile timpului, în care se învăţau doar cursuri teoretice

de pedagogie şi insistă ca viitorii învăţători şi profesori să capete obligatoriu

şi o pregătire practică, în şcoli de aplicaţie. Această cerinţă a căutat să o

aplice personal în practică, în 1891, pe când era director al Şcolii normale

superioare, fiind printre primii pedagogi din ţara noastră care a înţeles marea

însemnătate a practicii pedagogice pentru pregătirea profesională a

profesorului. Pentru educaţia tineretului a scris în colaborare cu alţii, şi

câteva manuale pentru învăţământul primar, dintre care cel mai reuşit rămâne

cel elaborat în colaborare cu scriitorul Ion Slavici.

Prezentăm câteva citate mai reprezentative cu privire la:

Ereditate, mediu şi educaţie: „Dogma păcatului din născare azi la noi nu

mai are trecere; ea se loveşte în creştet cu a noastră statornică credinţă în

nestăvilita propăşire a neamului omenesc...

Copilul, în cea mai fragedă a lui vârstă, nu e nici bun, nici rău. El este ce

voim şi ce ştim noi să facem dintrînsul. însuşirea predomnitoare a firei sale

mlădioase, dar încă nemlădiite, este de a face ce vede făcând pe alţii. El se

hrăneşte cu ce-i dăm noi de mâncare ; el vorbeşte limba pe care de la noi o

aude ; el plânge când cei din juru-i sunt mâhniţi sau posomorâţi, râde când îi

vede veseli şi voioşi. El devine rău şi viclean, în mijlocul oamenilor stricaţi;

se face milos şi cuminte printre cei buni şi de treabă. El pururea se asemănă

deci cu mai marii săi, şi cu aceştia, învaţă viţiile şi mişeliile de la copii...”

Despre învăţarea meseriei de învăţător: „Cum şi de unde şi-a căpătat

el (n.n. învăţătorul) minunata şi fermecătoarea sa artă ? Ne vor răspunde, de

sigur, unii, în locul lui : „Apoi singură natura 1-a înzestrat cu acest dar

firesc de a fi bun învăţător. Această artă nu se învaţă de la alţii ; ea naşte de

Page 128: 49163201 Natura in Opera Lui Comenius Si Rousseau

125

la sine în orice fiinţă menită de Pronie pentru dăscălie. Reguli pentru

această disciplină nu există, fiecare şi le face sieşi; iar cele scornite şi

înşirate în cărţi, de unii şi de alţii, acelea sunt jucării, sunt copilării!" Al ţii

însă, mai buni observatori ai firei omeneşti, nu vor împărtăşi cu totul aceste

păreri sceptice şi negative, cât despre dascălul nostru model, el ne va zice

desigur : „într-adevăr mi-a plăcut din tinereţe şi-mi place şi acum meseria

căreia m-am dat şi cu care acum m-am şi dedat foarte. Mai cu deosebire,

am profitat într-o bună şcoală pedagogică de toate învăţămintele, de toate

experimentele celor care de câteva sute de ani încoace, au tot observat şi au

însemnat cu îngrijire prin ce anume proceduri mai nemerite se poate

perfecţiona această artă…”

Despre importanţa şcolilor normale pentru pregătirea viitorilor

învăţători:

„…Şcolile normale sunt dar baza edificiului didactic. Lor s-ar cuveni să le

dăm în momentul de faţă o neasemuită precădere căci ce ne-ar fi bune

palatele şcolare şi bibliotecile didactice, dacă nu vom avea oameni care să

ştie să le întrebuinţeze, în mod practic şi inteligent, şi să tragă din ele folos

pentru copii şi pentru tinerimea noastră ?...”

Despre educaţia patriotică a tineretului:

„Aşadar încă o dată este un mare bine, e singura sămânţă spornică

pentru viitorul ţării, ca spiritul patriotic să domnească viu şi vegheat în şcoli.

Este o nobilă misiune a corpului profesoral aceea de a-1 semăna cu

inteligenţă în inimile junimei studioase….

Despre localurile şcolare:

„Generaţiuni întregi trec, într-o etate fragedă, prin şcoalele noastre

primare şi secundare. Viziteze cineva localurile acestor şcoale din capitală şi

va vedea că multe din ele sunt priincioase pentru a contracta copiii diferite

boale. Să lăsăm că nici un local de şcoală nu e făcut în condiţiunile cerute

Page 129: 49163201 Natura in Opera Lui Comenius Si Rousseau

126

pentru o şcoală, dar mai toate sunt pline de umezeală, puţin spaţioase şi-

adesea întunecoase. Lipsa de aer suficient şi umezeala fac ca o mare parte

din fragedele fiinţe ce frecventează şcoalele au figura şubredă şi adesea se şi

bolnăvesc în şcoală”.

Despre manualele şcolare: „Şcoala e trei lucruri, tot de odată : o casă,

o carte, un dascăl! Şi-ntr-această nomenclatură tripartită, observaţi, rogu-vă,

că am urmat o gradaţiune ascendentă. Casa e lesne de clădit, de înzestrat, şi

chiar de împodobit cui are parale... Oricum ar fi, casa pentru şcoală e

un simplu adăpost; în acea casă mai trebuie întrunite şi alte elemente,

pentru ca ea să-şi ajungă scopul folositor. Mai trebuie, negreşit, pentru

copiii cari se adăpostesc întrînsa, şi cartea, după care să înveţe. Cartea

e în adevăr un lucru de trebuinţă şi nu tocmai lesne de înjghebat. Ea

trebuie să cuprindă numai materii alese, şi toate cu folos ; trebuie ca

acele materii sa fie bine coordonate şi lămurit explicate ; trebuie ca

limba în care e scrisă, precum şi ideile întrînsa dezvoltate, precum şi

obiectele în ea descrise, să nu rătăcească, să nu încurce mintea copiilor

; să n-o depărteze nici s-o înlăture de pământul lor natal...” (În cit.

Stanciu Stoian, „Din istoria pedagogiei universale”, antologie vol. I, Editura

de Stat Didactică şi Pedagogică, 1959, Bucureşti, p. 465, 466 şi 467).

Page 130: 49163201 Natura in Opera Lui Comenius Si Rousseau

127

CAPITOLUL VI

6. CONCLUZII ŞI OPINII DESPRE NATUR Ă ÎN GÂNDIREA PEDAGOGIC Ă A LUI J. A. COMENIUS ŞI

J. J. ROUSSEAU

6.1. CONCLUZII ŞI OPINII DESPRE NATURA ÎN GÂNDIREA PEDAGOGIC Ă A LUI J. A. COMENIUS

În toate lucrările şi în toată activitatea lui J. A. Comenius, se vede

profundul său umanism şi patriotism, găsim ideea fundamentală cu privire la

rolul imens ce îl are educaţia în transformarea oamenilor, în formarea noilor

generaţii. Profund optimist, Comenius este convins că din fiecare copil se

poate dezvolta un om.

Pe baza acestei concepţii despre puterea educaţiei, Comenius ajunge să

lupte pentru ideile democratice ale burgheziei în plină ascensiune, pentru

egalitatea tuturor copiilor (bogaţi sau săraci) la învăţătură, pentru ca „toţi să

înveţe totul”.

Comenius este primul pedagog care ne dă un sistem pedagogic

ştiinţific. Luptând sub toate aspectele împotriva şcolii medievale, Comenius

a dezvăluit racilele modului de organizare a acestei şcoli. În acelaşi timp, el a

elaborat un sistem nou de organizare a şcolii şi a procesului de învăţământ,

instituind sistemul de învăţământ pe clase şi lecţii, anul şcolar etc.

În elaborarea unor noi metode de muncă în şcoală, Comenius porneşte

de la „principiul conformităţii cu natura”, cerând ca instruirea să se facă în

conformitate cu natura copilului, ceea ce dovedeşte un mod cu totul nou,

uman, de tratare a personalităţii copilului.

Pornind de la ideea conformităţii cu natura, Comenius ne dă un sistem

didactic bazat pe patru mari principii: intuiţia, succesiunea, imitaţia şi

exerciţiul. Faptul că el a elaborat amănunţit şi sistematic principiile didactice

Page 131: 49163201 Natura in Opera Lui Comenius Si Rousseau

128

ale procesului instructiv-educativ a îndreptăţit pe istoricii pedagogiei să-l

numească „părinte al pedagogiei moderne”.

Trebuie să subliniem că întreaga activitate pedagogică a lui J. A.

Comenius este pătrunsă de un adânc democratism. Ideea învăţământului

general pentru toţi, fără deosebire de sex şi rang, în limba poporului, idee

care l-a călăuzit toată viţa, constituie confirmarea democratismului şi

caracterului popular al concepţiei sale pedagogice. Conţinutul pedagogiei lui

Comenius şi ideile sale înaintate în domeniul didacticii, luminează şi în zilele

noastre calea dascălilor noştri în munca lor din domeniul şcolar şi

profesional.

6.2. CONCLUZII ŞI OPINII DESPRE NATUR Ă ÎN GÂNDIREA PEDAGOGIC Ă A LUI J. J. ROUSSEAU

Concepţia fundamentală a lui Rousseau despre societate şi om este

influenţată de teoria dreptului natural, predominantă în acelaşi timp, tocmai

spre a se lovi în organizarea feudală. Ea susţine că toţi oamenii au fost egali

şi liberi în starea lor naturală, dar în decursul vremii au căzut în lanţuri.

Printr-un „contract social”, ei au cedat o parte din drepturi, unei puteri alese,

care a abuzat de ele şi a adus societatea într-o stare artificială şi de apăsare a

poporului. Rousseau susţine înlocuirea societăţii feudale prin alta, bazată pe

principiile burgheze de : libertate, egalitate şi fraternitate.

În concordanţă cu această teorie, Rousseau emite ideea „educaţiei

naturale”, dominantă în tot sistemul său pedagogic şi care înseamnă creşterea

copilului departe de societatea care îl strică, în natură, în conformitate cu

legile de dezvoltare naturală a copilului.

Page 132: 49163201 Natura in Opera Lui Comenius Si Rousseau

129

Sistemul preconizat de Rousseau este cuprins în lucrarea „Emil sau

Despre educaţie”, una dintre cele mai valoroase lucrări din istoria pedagogiei

şi care a avut profunde rezonanţe în pedagogia multor naţiuni.

Conform naturii, educaţia se face ţinând seama de fazele principale în

dezvoltarea copilului.

În prefaţa lucrării „Emil”, Rousseau arată necesitatea unei educaţii noi,

bazată pe cunoaşterea copilului.

În cartea I, care tratează educaţia copilului până la doi ani, domină

ideea că „totul este bun când iese din mâinile autorului lucrurilor

(divinitatea), totul degenerează în mâna omului”.

În cartea a II-a, se tratează ce trebuie făcut pentru ca natura copilului,

în vârstă de 2-12 ani, să poată să se dezvolte de la sine: să se înlăture

piedicile ivite în calea acestei dezvoltări, prin ceea ce se numeşte „educaţie

negativă”. Se stăruie mai mult asupra simţurilor. Copilul trebuie depărtat de

oraş, focar al moravurilor stricate, al trândăviei şi desfrâului, şi trebuie

crescut la ţară, cât mai aproape de natură. Raţiunea nefiind încă dezvoltată ,

pentru educaţia moral-socială a lui Emil au mare valoare exemplele bune. În

caz de greşeli, copilul nu va fi pedepsit de educator, ci va suferi urmările

greşelilor săvârşite: pedeapsa naturală.

Copilul nu va dobândi în această perioadă un învăţământ sistematic, ci

ocazional, potrivit interesului său, mai mult din realitate, natură, oameni,

lucruri, - şi cât mai puţin din cărţi, „uneltele marii mizerii ale copiilor”.

În cartea a III-a, se arată cum trebuie făcută educaţia intelectuală a

copilului în vârstă de 12-15 ani, prin experienţă şi activitate proprie, pe cale

intuitivă, cât mai mult în natură, şi mai puţin din cărţi, pe măsura trezirii

interesului de cunoaştere a copilului. Tânărul trebuie deprins cu munca,

obligaţie socială, care îi va ajuta la alegerea profesiei sale următoare.

Page 133: 49163201 Natura in Opera Lui Comenius Si Rousseau

130

În cartea a IV-a (15-25 ani), „aşa-zisa perioadă a furtunii şi

pasiunilor”, în care se face educaţia sentimentelor şi educaţia social-morală.

După educaţia sănătoasă în natură, la vârsta de 16 ani, Emil este adus

în oraş, ca să cunoască oamenii, societatea, viaţa morală. Acum se face

educarea sentimentelor, a judecăţii, a voinţei morale, pe calea exerciţiilor

active. În această perioadă a „furtunii şi pasiunilor”, a sosit timpul şi pentru

educaţia sexuală: evitarea a orice ar trezi înainte de vreme instinctul sexual,

al lecturii excitante, dar practicarea mişcărilor în aer liber.

În cartea a V-a se tratează educaţia fetelor, fiindcă Emil, conform

naturii, trebuie să se căsătorească. Viitoarea lui tovarăşă de viaţă, Sofia are

nevoie de o educaţie specială, spre a fi o bună soţie, mamă, gospodină,

totdeauna supusă bărbatului. Ea nu are nevoie de o pregătire intelectuală

deosebită, fiindcă unele ştiinţe, prin natura lor, ar fi străine femeii, iar altele

nu ar corespunde rolului ei.

Sistemul educativ al lui Rousseau a jucat un rol progresist în istoria

gândirii pedagogice. El este împotriva feudalismului, a monarhiei, a

nobilimii, a clerului şi a întregii organizări sociale feudale. Toată pedagogia

lui Rousseau este un protest vehement, susţinut cu pasiune împotriva

învăţământului scolastic tradiţional, împotriva conţinutului învăţământului

medieval, a spiritului dogmatic în care se făcea, a învăţării în mod mecanic, a

lipsei de cunoaştere a naturii copilului.

Gândirea pedagogică a lui Rousseau s-a produs la începutul

capitalismului, când încă nu exista o clasă conştientă de rolul său. Astfel,

Rousseau a fost reprezentantul burgheziei revoluţionare, ideologul micii

burghezii franceze şi oricâte merite a avut pedagogia sa, ea a rămas totuşi

limitată la interesele burgheziei. Pedagogia lui Rousseau a fost concepută de

pe poziţii idealiste. Ea este însă valoroasă pentru contribuţia adusă la

înlăturarea sistemului de educaţie şi instrucţie medievală, pentru tendinţa de

Page 134: 49163201 Natura in Opera Lui Comenius Si Rousseau

131

luminare a minţii oamenilor (iluminism), ca şi pentru sugestiile originale în

conceperea unor noi sisteme de educaţie.

Pedagogia lui Rousseau conţine însă şi erori, cum ar fi supraaprecierea

experienţei personale a copilului şi subaprecierea educatorului, a

învăţământului sistematic şi al cărţilor, ceea ce a dus la concepţia educaţiei

libere, a educaţiei negative. Împărţirea vieţii copilului în etape este arbitrară,

iar concepţia despre rolul inferior al femeii faţă de bărbat este tipic burgheză.

Cu toate acestea, opera pedagogică a lui Rousseau, chiar în aspectele sale

paradoxale, reprezintă una din culmile gândirii pedagogice burgheze, care a

influenţat numeroşi pedagogi, filosofi, poeţi aşa cum au fost Pestalozzi,

Belinski, Goethe, Schiller, Kant, Jean Paul şi alţii.

Page 135: 49163201 Natura in Opera Lui Comenius Si Rousseau

BIBLIOGRAFIE

• Comenius, J. A. (1975). Arta didactică. Bucureşti: Editura Didactică

şi Pedagogică.

• Comenius, J. A. (1977). Pampaedia. Editura Didactică şi

Pedagogică.

• Comenius, J. A. . (1970). Didactica Magna. Bucureşti. Editura

Didactică şi Pedagogică.

• Rousseau, J. J. (1973). Emil sau despre educaţie. Bucureşti. Editura

Didactică şi Pedagogică.

• Narly Constantin (1996). Pedagogie Generală. Bucureşti. Editura

Didactică şi Pedagogică.

• Roller Mihail, cof. univ. Bălănescu I. N., conf. univ. Berca I.,

prof. univ. Weigl E. (1940). Istoria Pedagogiei. Bucureşti. Editura de

Stat.

• Bârsănecu Ştefan, Cermichievici S., Cimpoieş M., Ionescu O.,

Stanciu I. (1970). Istoria Pedagogiei. Bucureşti. Editura Didactică şi

Pedagigică.

• Isac Dumitru. (1966). Jean-Jacques Rousseau. Bucureşti. Editura

Tineretului.

• Stoian Stanciu, Antohi Iosif. (1958). Opera lui J. A. Komensky, operă

de temelie a Şcolii şi Pedagogiei moderne. în J.A. Komenski –

Comunicări prezentate la sesiunea ştiinţifică a Institutului de Ştiinţe

Pedagogice şi Traduceri din opera lui Komenski. Bucureşti. Editura

de Stat şi Pedagogică.

• Conf. univ.dr. Bernard Grigoriu. (1958). Cu privire la concepţia

filosofică a lui Jan Amos Komenski. În J.A. Komenski – Comunicări

prezentate la sesiunea ştiinţifică a Institutului de Ştiinţe Pedagogice şi

Page 136: 49163201 Natura in Opera Lui Comenius Si Rousseau

Traduceri din opera lui Komenski. Bucureşti. Editura de Stat şi

Pedagogică.

• Bunescu Al., Avădanei Mihail. (1958). Intuiţia în concepţia

pedagogică a lui Jan Amos Komenski. În J.A. Komenski – Comunicări

prezentate la sesiunea ştiinţifică a Institutului de Ştiinţe Pedagogice şi

Traduceri din opera lui Komenski. Bucureşti. Editura de Stat şi

Pedagogică.

• Conf. univ. Manolache Anghel. (1958). Disciplina în sistemul

pedagogic a lui Jan Amos Komenski. În J.A. Komenski – Comunicări

prezentate la sesiunea ştiinţifică a Institutului de Ştiinţe Pedagogice şi

Traduceri din opera lui Komenski. Bucureşti. Editura de Stat şi

Pedagogică.

• Conf. univ. Bela Bako. (1958). Chemarea lui Jan Amos Komenski în

Transilvania şi unele aspecte ale activităţii lui de aici. În J.A.

Komenski – Comunicări prezentate la sesiunea ştiinţifică a Institutului

de Ştiinţe Pedagogice şi Traduceri din opera lui Komenski. Bucureşti.

Editura de Stat şi Pedagogică.

• Bologa Lucian. (1958). Jan Amos Komenski şi Şcoala Românească

din Ardeal. În J.A. Komenski – Comunicări prezentate la sesiunea

ştiinţifică a Institutului de Ştiinţe Pedagogice şi Traduceri din opera

lui Komenski. Bucureşti. Editura de Stat şi Pedagogică.

• Stoian Stanciu. (1958). Jan Amos Komenski, filozof şi pedagog al

păcii. În J.A. Komenski – Comunicări prezentate la sesiunea ştiinţifică

a Institutului de Ştiinţe Pedagogice şi Traduceri din opera lui

Komenski. Bucureşti. Editura de Stat şi Pedagogică.

• Stoian Stanciu, Antohi Iosif. (1966). Clasici ai pedagogiei universale

şi gândirea pedagogică românească. Bucureşti. Editura Didactică şi

Pedagogică.

Page 137: 49163201 Natura in Opera Lui Comenius Si Rousseau

• Stoian Stanciu. (1958). Din istoria gândirii pedagogice

universale. Bucureşti. Editura de Stat Didactică şi Pedagogică.


Recommended