+ All Categories
Home > Documents > 46343727 Recuperea Postraumatica a Fracturilor Oaselor Antebratului

46343727 Recuperea Postraumatica a Fracturilor Oaselor Antebratului

Date post: 24-Jul-2015
Category:
Upload: adela-pac
View: 188 times
Download: 11 times
Share this document with a friend
64
CUPRINS CAPITOLUL I Introducere 1.1. Importan a alegerii temei ț .........................................................................................4 1.2. Ipoteza, scopul i motiva ia ș ț lucrării........................................................................5 CAPITOLUL II Partea teoretică 2.1. Considera ii generale............................................................... ț ..................................6 2.2. No iuni de anatomie i biomecanică....................................... ț ș ..................................6 2.2.1.No iuni de anatomie........................................................... ț .........................7 2.2.2.No iuni de biomecanică....................................................... ț .......................13 2.3.Tipuri de fracturi întâlnite la nivelul antebra ului................. ț .................................16 2.3.1.Fractura extremită ii superioare a radiusului............... ț ..........................16 2.3.2.Fracturile epifizei distale ale radiusului (FEDR).....................................20 2.3.3.Fracturile olecranului.................................................................................24 2.3.4.Fracturile coronoidei..................................................................................27 2.3.5.Fracturile diafizare ale oaselor antebta ului..................... ț .......................27 2.4.Evaluarea aparatului locomotor...............................................................................31 2.4.1.Simptome subiective...................................................................................31 2.4.2.simptome obiective.....................................................................................32 CAPITOLUL III Partea specială 3.1.Obiectivele cercetării.................................................................................................36 3.2. Material i metodă............................................... ș .....................................................36 3.2.1.Loturile de studiu.......................................................................................36 3.2.2.Metode de cercetare folosite......................................................................43 3.2.3.Tehnici folosite în recuperarea kinetoterapeutică post-fracturi...........44 CAPITOLUL IV Rezultatele studiului 4.1. Analiza statistică i interpretarea rezultatelor................ ș .......................................58 4.2. Concluzii i recomandări.................... ș ......................................................................69 BIBLIOGRAFIE.........................................................................................................................74
Transcript
Page 1: 46343727 Recuperea Postraumatica a Fracturilor Oaselor Antebratului

CUPRINS

CAPITOLUL I Introducere1.1. Importan a alegerii temeiț .........................................................................................41.2. Ipoteza, scopul i motiva ia ș ț lucrării........................................................................5

CAPITOLUL II Partea teoretică 2.1. Considera ii generale...............................................................ț ..................................62.2. No iuni de anatomie i biomecanică.......................................ț ș ..................................6 2.2.1.No iuni de anatomie...........................................................ț .........................7 2.2.2.No iuni de biomecanică.......................................................ț .......................132.3.Tipuri de fracturi întâlnite la nivelul antebra ului.................ț .................................16 2.3.1.Fractura extremită ii superioare a radiusului...............ț ..........................16

2.3.2.Fracturile epifizei distale ale radiusului (FEDR).....................................20 2.3.3.Fracturile olecranului.................................................................................24

2.3.4.Fracturile coronoidei..................................................................................27 2.3.5.Fracturile diafizare ale oaselor antebta ului.....................ț .......................27

2.4.Evaluarea aparatului locomotor...............................................................................31 2.4.1.Simptome subiective...................................................................................31

2.4.2.simptome obiective.....................................................................................32

CAPITOLUL III Partea specială3.1.Obiectivele cercetării.................................................................................................363.2. Material i metodă...............................................ș .....................................................36

3.2.1.Loturile de studiu.......................................................................................36 3.2.2.Metode de cercetare folosite......................................................................43 3.2.3.Tehnici folosite în recuperarea kinetoterapeutică post-fracturi...........44

CAPITOLUL IV Rezultatele studiului4.1. Analiza statistică i interpretarea rezultatelor................ș .......................................584.2. Concluzii i recomandări....................ș ......................................................................69

BIBLIOGRAFIE.........................................................................................................................74

Page 2: 46343727 Recuperea Postraumatica a Fracturilor Oaselor Antebratului

Fracturile antebra ului i recuperarea lor posttraumaticăț ș

CAPITOLUL I

INTRODUCERE

1.1. Importanţa alegerii temei

Terapia prin mişcare – Kinetoterapia – s-a dezvoltat de-a lungul secolelor pe baza relaţiei reciproce dintre teorie şi practică, dintre studiu şi constatare.

În aceste decenii, kinetoterapia şi-a constituit bazele teoretice prin aplicarea legilor fizicii, ale neurofiziologiei şi mecanicii musculoarticulare, prin cunoaşterea fiziopatologiei şi mecanicii musculoarticulare, prin cunoaşterea fiziopatologiei bolilor, formându-şi propriile legi şi devenind astfel o ştiinţă.

Kinetoterapia este aplicată în scop profilactic, terapeutic şi de recuperare în majoritatea specialităţilor medicale: ortopedie, neurologie, reumatologie, pediatrie, medicină internă, obstretică-ginecologie.

O întelegere greşită a bolii face ca majoritatea din ţara noastră, medici sau pacienţi, să refuze tratamentul Kinetoterapeutic.

Traumatismele membrului superior determină de multe ori sechele cu modificări morfofunc ionale atât locale cât i cu un răsunet la distan ă sau general al organismului.ț ș ț Esen ialț de tiut sunt acele sechele generale posttraumatism care influen ează direct asisten a deș ț ț recuperare.

Majoritatea sechelelor sunt determinate de cele ma multe ori de inactivitatea la care este obligat traumatizatul prin caracterul fracturii si gravitatea ei, cauza acestora fiind reprezentat în principal de imobilizarea membrului superior respectiv.

Netratate corespunzător, sechelele posttraumatice postfracturi ale membrului superior pot reprezenta un handicap serios pentru programul recuperator local.

De aceea, un program complet de recuperare în acest caz trebuie să aibă în vedere în mod cu totul deosebit starea generală a pacientului.

Recuperarea este un proces unitar pentru că îşi propune să restabilească nu numai sănătatea individului, ci şi să-l redea familiei, locului de muncă şi societăţii, ca persoană utilă lui însuşi şi celor din jur.

Page 3: 46343727 Recuperea Postraumatica a Fracturilor Oaselor Antebratului

Fracturile antebra ului i recuperarea lor posttraumaticăț ș

1.2. Ipoteza, scopul i motiva iaș ț lucrării

Ipoteza lucrării a fost acela de a evidenţia particularităţile acestor fracturi precum şi de a face o paralelă între principiile teoretice de recuperare kinetoterapeutică aferente acestor leziuni şi posibilităţile lor de aplicare în practica ortopedică de zi cu zi, incercând să eviden iez importan aț ț acestora spre o recuperare cu rezulate reprezentative.

În partea teoretică am încercat să descriu noţiunile cu privire la anatomia, fiziologia, biomecanica, patologia, simptomatologia, complicaţiile si diagnosticul fracturilor de antebraţ. Tot în prima parte am încercat să scot în evidenţă particularităţile legate de tratamentul kinetoterapeutic acestor fracturi precum şi tendinţele actuale ale acestora. Am mai introdus şi câteva noţiuni teoretice legate de fracturile-luxaţii care deşi rar întâlnite pun multiple probleme în cazul lipsei unui diagnostic corect.

Partea a doua reprezintă un studiu realizat pe un lot de pacienţi care în urma fracturilor de antebra ,ț s-au prezentat pentru tratament i recuperare de specialitate la Compartimentul de Recuperare alș Mâinii ”Casa Austria” apar inând de Spitalul Clinic Jude ean Timi oara, pe o perioadă de timpț ț ș bine definită.

Scopul lucrării de faţă reprezentat de acest studiu efectuat asupra fracturilor antebraţului este în principal importan a principiilor i metodelor de recuperare kinetoterapeutice ale acestora.ț ș

Motiva ia ț alegerii acestei teme are la origine practica mea efectuată înca din timpul anului II de facultate la Compatimentul de recuperare al Mâinii ”Casa Austria”, timp în care am asimilat informa ii valoroase despre metodele i tehnicile de recuperare posttraumatică deț ș specialitate ceea ce m-a i orientat în abordarea acestui subiect.ș

Tot pe această cale vreau să mulţumesc colectivului al Compartimentului de recuperare al Mâinii ” Casa Austria ” Timi oara,ș în special Dr. Galo i Lucian i nu în ultimul rând ș ș coordonatorului lucrării Lect.Univ.Dr. Gligor erbanȘ , pentru sprijinul, răbdarea şi înţelegerea acordată pentru efectuarea acestei lucrări.

CAPITOLUL II

PARTEA TEORETICĂ

Page 4: 46343727 Recuperea Postraumatica a Fracturilor Oaselor Antebratului

Fracturile antebra ului i recuperarea lor posttraumaticăț ș

2.1.Consideraţii generale

Fracturile reprezintă o întrerupere a continuităţii osoase, produsă printr-un dezechilibru între rezistenţa intrinsecă a osului şi solicitările la care este supus osul.

De cele mai multe ori fractura se produce pe un os cu structură normală dar în anumite situaţii fractura poate să se producă pe un os în prealabil fragilizat printr-o suferinţă anterioară. În această din urmă situaţie simptomatologia este mai puţin zgomotoasă iar fracturile sunt numite impropiu fracturi patologice.

Sub denumirea de fracturi ale oaselor antebraţului sunt încadrate acele întreruperi ale continuităţii celor două oase care formează antebraţul, radiusul si ulna, ca urmare a acţiunii unui agent vulnerant. Acest agent vulnerant are o forţă mai mare decât rezistenţa osului .

Fracturile antebraţului pot fi încadrate astfel:– fracturi ale epifizei proximale ale radiusului– fracturi ale epifizei distale ale radiusului– fracturi ale olecranului– fracturi ale coroidei– fracturi diafizare ale ambelor oase ale antebraţului

Simplelor fracturi se adaugă uneori luxaţiile articulaţiilor proximală şi distală ale antebraţului ce necesită un protocol particular şi implică în plus unele riscuri. Aceste fracturi luxaţii sunt considerate cazuri particulare şi sunt reprezentate de:

- fractura luxaţie Monteggia-Stănciulescu.- fractura luxaţie Galeazzi.

2.2. Noţiuni de anatomie şi biomecanică

Antebraţul, a doua pârghie importantă a membrului superior, prezintă un schelet alcătuit din două oase lungi dispuse paralel în axul lung al segmentului: radiusul, situat extern, în prelungirea policelui, pârghia mobilă, profundă, cu o curbură pronatorie pronunţată şi alta minimă, curbura supinatorie şi ulna, situată intern în prelungirea degetului V, pârghie rectilinie, puţin mobilă, cu rol de susţinere.Ambele oase sunt solidarizate prin articulaţiile radiocubitale proximală si distală, cât şi prin membrana interosoasă, realizând astfel un sistem precis, a cărui integritate asigură condiţia mişcării de pronaţie-supinaţie, indispensabilă funcţiei mâinii.

2.2.1. Noţiuni de anatomieRadiusul şi ulna sunt două oase lungi, pereche alcătuite din două epifize, superioară şi

inferioară, şi un corp care asigura inserţia grupelor musculare ale antebraţului. La nivelul corpului, pe marginea medială a radiusului şi cea laterală a ulnei, işi are inserţia membrana interosoasă care condiţionează sediul şi traiectul fracturii, întrucât ea preia forţele transmise în timpul căderii.(fig 1)

Page 5: 46343727 Recuperea Postraumatica a Fracturilor Oaselor Antebratului

Fracturile antebra ului i recuperarea lor posttraumaticăț ș

Un detaliu anatomic important este localizarea subcutanată a ulnei pe toată lungimea sa şi a radiusului care este situat superficial la nivelul extremităţilor proximală şi distală, motiv pentru care cele două oase sunt expuse traumatismelor directe, cu lezarea uşoară a pielii şi producerea de fracturi deschise. Totodată, această localizare superficială a oaselor antebraţului oferă avantajul unui abord chirurgical uşor.

Fig. 1 – Oasele antebra ului ( după ț http://www.daviddarling.info/images/ulna_and_radius.gif)

Aceste două oase se articulează prin epifizele lor, formând două articulaţii radio-ulnare: una proximală şi una distală. Înafară de cele două articulaţii radio-ulnare, oasele antebraţului sunt unite şi printr-un ligament interosos cubito-radial, care se întinde de la marginea laterală a corpului cubitusului la marginea medială a corpului radiusului.

ArtrologieArticulaţia proximală are ca suprafeţe articulare faţa cilindrică a capului radial şi

cavitatea sigmoidă a extremităţii superioare a ulnei, ambele fiind acoperite cu

Page 6: 46343727 Recuperea Postraumatica a Fracturilor Oaselor Antebratului

Fracturile antebra ului i recuperarea lor posttraumaticăț ș

cartilaj hialin. Cele două suprafeţe articulare sunt menţinute în contact de ligamentul inelar, care are şi rolul de a mări suprafaţa articulară a ulnei şi de ligamentul pătrat.

Articulaţia distală prezintă ca suprafeţe articulare cavitatea sigmoidă a radiusului şi feţele supero-externe şi inferioare ale capului ulnei unite prin ligamentul triunghiular şi o capsulă fibroasă, aceasta din urmă având ca inserţie suprafeţele articulare ale celor două oase iar în jos discul articular. Acesta completează suprafeţele articulare, le menţine în contact şi limitează mişcările de pronaţie şi supinaţie.

Vasele i nerviș i sunt asigurate de două artere principale, artera radială şi artera ulnară, precum şi de două ramuri colaterale ale arterei brahiale: artera colaterală ulnară superioară şi artera colaterală ulnară inferioară.

În ceea ce priveşte inervaţia antebraţului aceasta este realizată de nervii radial şi ulnar precum şi ramuri terminale ale plexului brahial.

Page 7: 46343727 Recuperea Postraumatica a Fracturilor Oaselor Antebratului

Fracturile antebra ului i recuperarea lor posttraumaticăț ș

Fig. 2 – Arterele antebra uluț i - regiunea anterioară ( după http://en.wikipedia.org/wiki/File:Gray528.png )

Page 8: 46343727 Recuperea Postraumatica a Fracturilor Oaselor Antebratului

Fracturile antebra ului i recuperarea lor posttraumaticăț ș

Fig. 3 – Arterele antebra ului - regiunea ț posterioară ( după http://en.wikipedia.org/wiki/File:Gray527.png)

Page 9: 46343727 Recuperea Postraumatica a Fracturilor Oaselor Antebratului

Fracturile antebra ului i recuperarea lor posttraumaticăț ș

MiologieDin punct de vedere topografic, antebraţul este împărţit într-o regiune superioară şi una

posterioară printr-un plan frontal ce trece prin două linii verticale unind epicondilii cu cele două procese stiloide şi trecând prin membrana interosoasa.Dinspre superficial spre profund se evidenţiază patru straturi anatomice :

• Planul cutanat, subţire în regiunea anterioară, gros şi mai puţin mobil în cea posterioară.• Planul subcutanat, la nivelul căruia se găsesc venele, nervii şi vasele limfatice superficiale.• Fascia antebrahială, mai groasă în regiunea posterioară datorită inserţiilor

musculare.• Planul profund, muscular, este diferit în cele două regiuni ale antebraţului.

Regiunea anterioară cuprinde 11 muşchi dispuşi într-un grup lateral şi un grup anterior.Grupul lateral : brahioradialul,lungul extensor radial al carpului, scurtul extensor radial al carpului.Grupul anterior : stratul I – rotundul pronator, flexorul radial al carpului, palmarul lung, flexorul ulnar al carpului. stratul II- flexorul superficial al degetelor stratul III- flexorul lung al policelui, flexorul profund al degetelor, pătratul pronator.

Printre aceste elemente musculare trec elemente vasculo-nervoase importante: nervul median, m ă n u n c h i u l v a s c u l o - n e r v o s u l n a r ş i c e l r a d i a l , mănunchi v a s c u l o - n e r v o s interosos anterior.

Regiunea posterioară conţine 7 muşchi dispuşi în două straturi:stratul I- extensorul degetelor, extensorul degetului mic,extensorul ulnar al carpuluistratul II- lungul abductor şi scurtul extensor al policelui, lungul extensor al policelui şi extensorul indexului, printre care trece manunchiul vasculo-nervos interosos posterior (fig.4).

Page 10: 46343727 Recuperea Postraumatica a Fracturilor Oaselor Antebratului

Fracturile antebra ului i recuperarea lor posttraumaticăț ș

Fig. 4 – Mu chii antebra ului – regiunea posterioară ( după ș ț www.trauma-med.net )

Page 11: 46343727 Recuperea Postraumatica a Fracturilor Oaselor Antebratului

Fracturile antebra ului i recuperarea lor posttraumaticăț ș

2.2.2 Noţiuni de biomecanică

Principiile mecanicii NewtonienePrincipiul inerţiei (Kepler) un corp i i menţine starea de repaus sau de mişcare rectilinie uniformăș

atâta timp cât asupra lui au acţionează alte corpuri care să schimbe această stare.Dificultatea de a mişca un obiect depinde atât de masa obiectului, cât i de viteza pe care dorim să o atingem.ș Produsul acestor doi parametri reprezintă cantitatea de mişcare sau impulsul (p). Formula variaţiei impulsului este Ap = m x Av. unde m = masa corpului. Av = varia ia vitezei, respectiv Δ V (Vmax-Vminț ).Forţa este cauza modificării stării de repaus sau mişcare a unui corp. După efectele induse, putem votbi despre forţe statice sau dinamice.A doua lege a lui Newton sau principiul fundamental al dinamicii: dacă o forţă (F) acţionează asupra unui corp, ca imprimă acestuia o acceleraţie (a), a cărei mărime este proporţională cu forţa, având aceeaşi direcţie si acela ii sens (F = ș m x a). Unitatea de măsură este Newtonul (N); un newton este egal cu mărimea forţei care aplicată unui corp cu masa de 1 kg i imprimă acestuia o acceleraţie de 1 m/s². În kinetologie seș foloseşte i unitatea de masură pentru forţă de kilogram forţă (I kgf = 9,81 N ).șForţa este egală cu variaţia impulsului raportată la intervalul de timp. Rezultă deci că mişcarea corpului depinde nu numai de forţa aplicată asupra lui, ci şi de durata de aplicare a acestei forţe. Impulsul este mărimea fizică ce arată efectul forţei aplicate în timp (p = F x t).

Principiul acţiunii şi reacţiunii: dacă un corp acţionează asupra altui corp cu o forţă, numită acţiune, cel de-al doilea corp acţionează asupra primului cu o forţă egală în modul şi opusă ca sens, numită reac iuneț (Ex: dacă facem o săritură am exercitat o forţă -acţiune asupra solului-, iar acesta va răspunde cu o reacţiune).Caracteristicile unei for eț

Forţa este un vector şi are: mărime, direcţie, sens, punct de aplicaţie. O forţă este reprezentată printr-o săgeată care indică direcţia şi sensul ei de acţiune şi c teodată şi mărimea ei. Ca orice vectori, forţele pot fiț compuse sau descompuse. Dacă două sau mai multe forţe acţionează sinultan asupra unui punct material, efectul lor asupra acelui punct este acelaşi cu al unei forţe unice, numite rezultanta lor. Descompunerea unei forţe se realizează invers compunerii sale. Este întotdeauna posibil să înlocuim o forţă prin două componente care produc acelaşi efect.Asupra oricărui sistem pot acţiona forţe externe (din exteriorul sistemului) şi forţe interne (din interiorul sistemului).

➢ Forţele externe - sunt forţele ce acţionează asupra unui sistem din exteriorul sistemului; cele de care se ţine cont în activitatea fizică sunt: gravitaţia, reacţia solului, forţa de frecare, rezistenţa mediului, forţa de inerţie.

➢ Forţe interne - sunt forţele ce acţionează asupra unui sistem din interiorul său; cele de care se ţine cont în activitatea fizică sunt forţa de contact articular, forţele tendoanelor şi a ligamentelor, forţa musculară, presiunea intraabdominală, forţa elastică.PârghiileÎn fizică, pârghia este o bară rigidă, care se poate roti în jurul unui punct de sprijin (S) şi asupra

căreia acţionează: forţa care trebuie învinsă (forţă rezistenţă - R) şi forţa cu ajutorul căreia este învinsa forţa rezistentă (forţa activă - F).

Muşchii acţionează ca for e active în cadrul aparatului locomotor, producând mişcările prinț deplasarea oaselor pe care se inseră. Astfel, muşchii şi oasele alcătuiesc în biomecanică lanţuri mobile, care se comportă ca sisteme complexe de pârghii.

Pârghiile osoase, biologice, sunt formate de două oase vecine, articulate mobil i legate printr-nș mu chi.La o pârghie se disting trei elemente: ș

Page 12: 46343727 Recuperea Postraumatica a Fracturilor Oaselor Antebratului

Fracturile antebra ului i recuperarea lor posttraumaticăț ș

• Pârghiile de gradul I - pârghii deechilibru; F şi R sunt aplicate de o parte i de alta a axei de rotaţieș şi acţionează în acelaşi sens. (Ex: capul în echilibru pe coloana vertebrală)

• Pârghiile de gradul II - pârghii de forţă; Fşi R sunt aplicate de aceeaşi parte a axei de rotaţie; P este aplicată la mai mare distan ă faţă de axa de rotaţie decât R; F şi R acţionează în sensuri opuse; înț general, toate mişcările în care părţile distale sunt fixate în exterior folosesc avantajele pârghiilor de gradul II: (Ex: ridicarea pe vârfuri din stând).

• Pârghiile de gradul III - pârghii de viteza; F şi R sunt aplicate de aceeaşi parte a axei de rotaţie; F este aplicată mai aproape faţă de axa de rotaţie decât R; F şi R acţionează în sensuri opuse (Ex: flexia cotului ).Antebraţul prin particularităţile sale anatomo-fiziologice pune probleme deosebite din

punct de vedere biomecanic.Forma oaselor joacă un rol important. Radiusul fiind mai lung în jos decât cubitusul

permite ca extremitatea lui inferioară să efectueze în jurul extremităţii inferioare a cubitusului o mişcare de învăluire.

Antebraţul este astfel structurat încât să permită efectuarea mişcării de pronaţie-supinaţie, mişcare care reprezintă o importantă componenta a mişcărilor membrelor superioare. În supinaţie antebraţul se răsuceşte înafară iar în pronaţie antebraţul se răsuceşte înauntru.

Page 13: 46343727 Recuperea Postraumatica a Fracturilor Oaselor Antebratului

Fracturile antebra ului i recuperarea lor posttraumaticăț ș

Fig.5 – Biomecanica antebra uluiț

Articulaţiile radio-ulnare acţionează concomitent, fomând din punct de vedere funcţional o singură articulaţie. Membrana interosoasă are un rol important în mişcările de pronaţie şi supinaţie. Structura sa cu fibre orientate oblic de sus în jos şi de la radius spre cubitus în partea superioară şi în sens invers în partea inferioară, face ca diferitele forţe de tracţiune şi compresiune directă să poată fii repartizate uniform asupra celor două oase, în diferite poziţii şi mişcări ale antebraţului.

Page 14: 46343727 Recuperea Postraumatica a Fracturilor Oaselor Antebratului

Fracturile antebra ului i recuperarea lor posttraumaticăț ș

Un alt element anatomic important în mişcările de pronaţie-supinaţie, este reprezentat de lanţul muscular. Acesta formează un cuplu de forţe antagoniste reprezentat pe de o parte de muşchii pronatori şi pe de altă parte de cei supinatori. Pronaţia se efectuază prin acţiunea a doi muschi principali, rotundul şi pătratul pronator, iar supinaţia se realizează prin intermediul scurtului supinator şi biceps brahial. Aceşti muşchi participă atât la realizarea mişcărilor cât şi la limitarea lor. Amplitudinea medie normală a pronaţiei-supinaţiei active este de 180, iar a celei pasive de 190.

Fig. 6 - Muşchii implicaţii în mişcările de

pronaţie şi supinaţie

2.3.Tipurile de fracturi întâlnite la nivelul antebra uluiț

2.3.1.Fractura extremită ii superioare a radiusuluiț

Page 15: 46343727 Recuperea Postraumatica a Fracturilor Oaselor Antebratului

Fracturile antebra ului i recuperarea lor posttraumaticăț ș

Sub această denumire de fractură a extremitaţii superioare a radiusului, sunt cuprinse fracturile al căror traiect este situat deasupra tuberozităţii bicipitale (8). Sunt rare la adulţi (6%) şi mai frecvente în jurul vârstei de 10 ani (16). Sunt şi autori care le consideră mai frecvente 33%.

Mecanismul de producere

Cel mai frecvent este cel indirect. În căderile cu sprijin pe palmă compresiunea axială dar şi accentuarea valgusului fiziologic duce cupuşoara în contact cu condilul humeral extern. Percuţia dintre ele determină fractură (Fig. 7). Fracturile prin mecanism direct sunt excepţii de la această regulă. Morrey crede că fractura apare numai datorită compresiunii axiale dacă antebraţul se află în pronaţie şi accentuarea valgusului nu este obligatorie.

Fig. 7 – Mecanism de producere. (compresiunea axială) asociată cu accentuarea valgusului fiziologic în căderile

cu sprijin pe palmă), determină percuţia dintre cupuşoara radială şi condilul humeral, cu apariţia fracturii.

Anatomie patologică i clasificareșClasificarea anatomo-patologică:

- fracturi ale capului radial (se produc de regulă la adult)- fracture ale gâtului radial (specifice copilului deoarece cupuşoara este

cartilaginoasă şi fractura apare la nivelul colului). Sunt în uz două clasificări, cea descrisă de Mason la adult si de Judet la copil.

După Mason, fracturile capului radial la adult se pot împarţii în trei tipuri.

Page 16: 46343727 Recuperea Postraumatica a Fracturilor Oaselor Antebratului

Fracturile antebra ului i recuperarea lor posttraumaticăț ș

Fig. 8 – Fractură proximală de cap de radius i olecran ( după ș http://www.aofoundation.org/ )

Tipul I : cuprinde - fractura-separare, uneori o simplă fisură (cu un traiect ce porneşte de la nivelul suprafeţei articulare, pentru a descinde undeva la nivelul colului radial) şi fracturile cu minimă deplasare ( treapta mai mică de 2 mm).

Apar cu o frecvenţă de 37,8% şi nu afectează mişcarea de pronosupinaţie; Tipul II : cuprinde fracturile cu deplasare (fragmentul este important 1/3, 1/2 sau 2/3), decalajul la nivelul suprafeţei articulare fiind mai mare de 2 mm. Frecvenţa acestui tip de fractură este estimată la 41,6% şi afectează mişcarea de pronosupinaţie.

Tipul III cuprinde fracturile cu multiple traiecte (polifragmentară, cominutivă), deplasate. Este mai rară (numai 6,7% ), dar foarte gravă pentru că afectează mişcarea de pronosupinaţie.

Clasificarea Mason este exclusiv radiografică şi se referă numai la fractură. Radin şi Riseborough (28) adaugă un tip IV de fractură în care se asociază o leziune a cotului (neprecizată), iar Morrey (27) menţine în clasificarea sa tipul IV precizând însă că asocierea se referă la o luxaţie a cotului, cu sau fără fractura apofizei coronoide.

Sunt autori (24) care disting în cadrul tipului IV un tip IVa în care luxaţia cotului se însoţeşte de o fractură a cupuşoarei Mason II şi un tip IVb în care luxaţia cotului se asociază cu o fractură Mason III (Fig. 9).

Page 17: 46343727 Recuperea Postraumatica a Fracturilor Oaselor Antebratului

Fracturile antebra ului i recuperarea lor posttraumaticăț ș

Fig.9 - Clasificarea Moorey modificată – Tipul I- fractura fără deplasare; Tipul II – fractura deplasată (decalaj articular mai mare de 2 mm); Tipul III-fractura cominutivă; Tipul IVa – luxaţie de cot + fractură tip II. Tipul IVb – luxaţie de cot + fractură tip III

Manifestări clinice i examinări paracliniceș

Simptomatologie:

• durere vie la palparea capului radial

• durere vie provocată de pronosupinaţie

• limitarea mişcărilor de prono-supinaţie, în contrast cu păstrarea mişcarilor de flexie-extensie.

• echimoză tardivă

• tumefacţie limitată la partea externă şi superioară a antebraţului

• crepitaţii osose

Radiografia este obligatorie nu numai pentru precizarea diagnosticului lezional ci şi pentru alegerea atitudinii terapeutice în raport cu forma anatomică a fracturii. Dacă în timpul căderii bolnavul s-a sprijinit pe ambele mâini este necesar să se facă examenul radiografic bilateral al cotului, deoarece fractura bilaterală a capului radial nu este excepţională.

Diagnostic pozitic i diagnostic diferen ialș țDiagnosticul pozitiv se pune pe baza examenului clinic şi radiografic .Înaintea radiografiei se poate vorbi despre o entorsă a cotului sau o fractură parţială a

condilului humeral extern în cazul fracturilor izolate.

Evolu ie, complica ii i prognosticț ț șEvoluţia şi prognosticul sunt în legătură cu tipul fracturii, dar şi cu prezenţa sau absenţa

leziunilor asociate. Evoluţia este constant favorabilă în fracturile de tip I şi grevată de complicaţii în fracturile mai complexe sau atunci când fractura apare în contextul unor aspecte traumatice particulare.

Page 18: 46343727 Recuperea Postraumatica a Fracturilor Oaselor Antebratului

Fracturile antebra ului i recuperarea lor posttraumaticăț ș

Dintre complicaţii notăm fractura deschisă (în asocierile lezionale tip „sideswipes"), redoarea cotului (redorile în flexie - extensie fiind mai frecvente decât cele în pronosupinaţie), compresiunile nervului cubital prin calcificări la partea internă a cotului, necroza capului postosteosinteză, cubitus valgus post rezecţie, luxaţia radiocubitală inferioară, artroza limitată (radiocubitală superioară, condiloradială) sau a ambelor componente.

2. 3.2. Fracturile epifizei distale ale radiusului (FEDR)

Aceste leziuni se pot întâlni la orice vârsta, fiind mai frecvente însă la vârstnici, mai ales de sex feminin. Sunt încadrate în acest grup lezional fracturile situate sub un plan care trece la 4 cm deasupra interliniului radiocarpian. Mecanismul de producere

Mecanismele indirecte care duc la producerea acestei fracturi sunt forţe de compresie, forţe de avulsie, cât şi combinaţii ale acestora. Mecanismul direct este rar întâlnit.

Mecanismele cele mai importante care produc FEDR sunt: - căzătura pe o mână în hiperextensie, impactul produs la nivelul extremităţii tenare producând fractura cu deplasare dorsală, laterală şi în supinaţie a fragmentului epifizar, deci fractura Poteau-Colles; - impactul produs la nivelul eminenţei tenare suprprinde mâna in hiperflexie şi va deplasa anterior, lateral şi în pronaţie fragmentul epifizar, deci fractura Goyrand-Smith; - impactul exercită prin intermediul semilunarului o forţă de compresie asupra radiusului distal, producând aşa numita fractură "die-punch"; (fig.10) - fractura stiloidei radiale rezultă ca urmare a unei forţe de avulsie generate de li gamentele radiocarpiene palmare în tensiune.

Fig. 10 – Fractură tip “dye- punch” (după Stoffelen)

Pe lângă aceste mecanisme întâlnite mai frecvent, există şi altele, care rezultă în special prin combinaţiile acestora de mai sus.

Page 19: 46343727 Recuperea Postraumatica a Fracturilor Oaselor Antebratului

Fracturile antebra ului i recuperarea lor posttraumaticăț ș

ClasificareClasificarea utilizată cel mai frecvent în practică este cea descriptivă-anatomică:- fracturi extraarticulare - fractura Pouteau-Colles prin hiperextensie

- fractura Goyrand-Smith prin hiperflexie - fractura Gerard-Marchant cu deplasare laterală a epifizei şi

leziuni ale articulaţiei radioulnare distale- fracturi articulare - fractura stiloidei radiale

- fractura marginală anterioară - fractura marginala posterioară Barton - fractura cuneană externă - fractura cuneană internă - fractura cominutivă

Simptomatologie• durere şi impotenţă funcţională variabilă• antebraţul flectat, pumnul sprijinit de mâna sănătoasă• deformarea regiunii prin tumefacţie şi poziţie vicioasă:

○ "în dos de furculiţă”;○ "în pântec de furculiţă";○ "în baionetă";

• deviaţia cubitală a mâinii;• proeminenţa capului ulnei;

• ascensiunea stiloidei radiale;• edem al degetelor, echimoze• crepitaţii osoase• mobilitate anormală

Fig.11- Parametrii radiologici ai pumnului normal (prof il )

Investiga ii paracliniceț Examenul radiografic este şi de această dată capital. Se practică radiografii în incidenţă

AP şi LL (eventual şi în icidenţă oblică în cayul suspicionării unei fracture de scafoid).

Page 20: 46343727 Recuperea Postraumatica a Fracturilor Oaselor Antebratului

Fracturile antebra ului i recuperarea lor posttraumaticăț ș

Pumnul normal radiografiat ofera trei parametri de referinţă pe radiografia de faţă (fig.11).

Fig. 12 – Parametrii radiologici ai pumnului – inciden ă anterioară ț

- unghiul radial (înclinaţia radială 16-28°): unghiul < AOB, N=26°• o linie perpendiculară pe axul lung al radiusului;• a doua linie ce trace prin vârful stiloidei spre articulaţia radio-cubitală

inferioară, paralelă cu suprafaţa articulară;- lungimea radiusului normal, comparată cu cubitusul, dă distanţa AC (suprafaţa articulară

inferioară a capului cubital se găseşte 2 mm deasupra celui mai proximal punct al suprafeţei articulare radiale);

- distanţa dintre suprafeţele articulare în articulaţia radio-cubitală inferioară este de 2 mm.Radiografia de profil a pumnului normal arată o înclinare anterioară 0°-22° (în medie

14,5°) a suprafeţei articulare distale (fig. 10).- linia perpendiculară pe axul lung al radiusului: OC;- linia ce uneşte punctele cele mai palmare şi cele mai dorsale ale suprafeţei articulare:

OB;- cele două linii formează unghiul BOC, înclinaţia radială anterioară, normal în medie de

10°.

Cunoscând valorile normale ale înclinaţiei şi lungimii radiale, basculei radiale, se pot compara cu parametrii radiografici modificaţi din fracturile EIR în care unghiul radial scade, lungimea radiusului se micşorează, articulaţia radio-cubitală inferioară se deteriorează sau se luxează (fig. 12), bascula anterioară scade sau se inversează (fig. 13).

Page 21: 46343727 Recuperea Postraumatica a Fracturilor Oaselor Antebratului

Fracturile antebra ului i recuperarea lor posttraumaticăț ș

Fig. 13 - Fractura tip Pouteau-Colles. Modificarea parametrilor radiologici normali: scăderea lungimii relative a radiusului cu luxa ie radio-cubitală ț ( după http://www.radiologyassistant.nl/ )

Fig. 14 - Fractura tip Pouteau-Colles. Modalitaţi de măsurare a angulaţiei dorsale (după http://www.uphs.upenn.edu/ortho/oj/2002/html/PICS/p50f5.jpg )

Pe baza acestor criterii vom aprecia stabilitatea sau instabilitatea unei fracturi:- sunt stabile fracturile cu o angulaţie sub 10°, o scurtare radială sub 2 mm şi unghiul

radial nemodificat;

Page 22: 46343727 Recuperea Postraumatica a Fracturilor Oaselor Antebratului

Fracturile antebra ului i recuperarea lor posttraumaticăț ș

- sunt instabile fracturile cu angulaţie dorsală mai mare de 20°, o scurtare radială mai mare de 5 mm, cu traiecte de fractură intraarticulare (la nivelul articulaţiei radio-carpiene sau radiocubitale) sau prezentând cominuţie dorsală. Există şi noţiunea de instabilitate secundară atunci când o fractură bine redusă nu se menţine în timp şi se deplasează secundar.

Există însă şi situaţii în care se dovedesc necesare investigaţii suplimentare atât pentru stabilirea diagnosticului cât şi a indicaţiei de tratament. Astfel, în fracturile intraarticulare tip IVC, un examen radiografic amănunţit (tomografia), sau unul imagistic (CT sau RMN), ne oferă date suplimentare privind desenul traiectelor intraarticulare, a leziunilor părţilor moi sau existenţa de interpoziţii în focar. Tot pentru evaluarea completă putem recurge uneori la artrografie sau la artroscopia pumnului. În sfârşit, atunci când există suspiciunea unor deranjamente la nivelul corpului, ceea ce din nefericire se descoperă după vindecarea fracturii, atunci pe lângă cele trei incidenţe radiografice standard vor fi necesare încă patru incidenţe în poziţii menţinute.

Diagnostic pozitiv i diferen ialș țEste uşor în fracturile deplasate (durere în punct fix, deformare, imagistică) şi numai de

prezumţie în fracturile fără deplasare.Înainte de efectuarea examenului radiografic se pot face mai multe supoziţii diagnostice.

Contuzia regiunii sau entorsa pumnului ar putea fi luate în consideraţie. În fracturile deplasate existenţa dosului de furculiţă ne poate conduce cu gândul la o luxaţie transcaforetrolunară a carpului unde există acelaşi semn cu deosebirea că este situat mai jos. În sfârşit suferinţa regiunii poate exista şi în sindromul Essex-Lopresti, dar examinarea corectă şi descoperirea acuzelor la nivelul cotului şi antebraţului poate invalida diagnosticul de fractură a EIR şi preciza existenţa unei leziuni ligamentare la nivelul articulaţiei radiocubitale inferioare în cadrul sindromului amintit..Prognostic i complica iiș ț

Prognosticul este e relative bun. tim ireductibilitatea, leziunile nervilor median sau cubital, sindromul compartimental acut al tunelului carpian, asocierea cu instabilităţile carpiene şi fractura deschisă. Secundar, fractura redusă se poate deplasa (instabilitate secundară), sau după scoaterea aparatului ghipsat poate dezvolta semnele osteoporozei algice dureroase. Tardiv, menţionăm calusul vicios, pseudartroza, artroza radio-cubitală, sechelele tendinoase tardive şi cele nervoase prin comprimarea nervului median în canalul carpian sau a nervului cubital în loja Guyon.

2.3.3. Fracturile olecranului

Aceste fracturi sunt caracteristice vârstei adulte, apărând în special la adultul tânar şi fiind rare la vârstnici şi la copii. Frecvenţa lor este mai mică decât cea a fracturilor de paletă humerală, constituind 8% din fracturile cotului.

Poziţia superficială a olecranului explică numărul relativ mare de fracturi deschise, mai ales acelea produse prin mecanism direct.

Fracturile olecranului, cu excepţia celor incomplete şi a celor fără deplasare, se tratează exclusiv chirurgical.Mecanism de producere

Fracturile olecranului implică următoarele mecanisme de producere: mecanism direct si mecanism indirect.-Mecanism indirect

Page 23: 46343727 Recuperea Postraumatica a Fracturilor Oaselor Antebratului

Fracturile antebra ului i recuperarea lor posttraumaticăț ș

Mecanismul indirect este cel mai frecvent şi constă în: cădere pe mână cu antebraţul flectat, cădere pe mână cu antebraţul extins sau smulgerea inserţiei tricipitale prin contracţie musculară violentă.

În cazul căderii pe mână, cu antebraţul flectat, care este cea mai frecventă cauză, olecranul, fixat în trohlee, este supus la forţe contrare, reprezentate, pe de o parte, de flexia antebraţului şi de cealaltă parte de contracţia reflexă a tricepsului.

În cazul căderii pe mână cu antebraţul extins, olecranul este fixat în foseta olecraniana şi, dacă ligamentele laterale ale cotului rezistă, apare fractura cu punct de plecare anterior.

Fracturile prin smulgere ale inserţiei tricepsului apar prin contracţii violente, soldate cu desprinderea inserţiei olecraniene a tendonului tricipital împreună cu o pastilă osoasă.-Mecanismul direct

Mecanismul direct constă în lovirea sau căderea cu contact la nivelul feţei posterioare a cotului. În aceste condiţii apar fracturi, de regulă cominutive, ale olecranului, însoţite uneori de leziuni tegumentare.

Anatomie patologică i clasificareșClasificarea fracturilor de olecran poate fi realizată după următoarele criterii: criteriul

anatomic şi criteriul deplasării fragmentelor.După criteriul anatomic, Merle d'Aubigne împarte fracturile olecranului în următoarele

categorii: fracturile vârfului, fracturile corpului şi fracturile metafizo-epifizare ale bazei olecranului (fig. 14).

Fig.15 - Clasificarea fracturilor de olecran în funcţie de criteriul anatomic

Fracturile vârfului olecranului sunt extraarticulare, se produc prin smulgere datorită contracţiei tricepsului şi au un traseu oblic în jos şi în posterior.

Fracturile corpului olecranului sunt cele mai frecvente şi se diferenţiază de cele ale bazei prin faptul că fragmentul distal posedă un croşet coronoidian suficient pentru a asigura stabilitatea cotului. Traiectul de fractură este transversal sau oblic în jos şi posterior şi, de obicei, există un grad de cominuţie posterioară. Deplasarea fragmentelor fracturate este conditionată de integritatea aparatului tendino-fibros periolecranian. Acesta este format din fasciculele posterioare ale ligamentelor laterale ale cotului şi din „aripioarele chirurgicale” ale cotului (expansiunile vaştilor ce se prind pe feţele laterale ale olecranului). Dacă acest aparat este integru şi, deci, dacă aripioarele sunt intacte, nu apare deplasarea. Dacă este rupt, apare deplasarea interfragmentară, fragmentul proximal fiind tras în sus şi basculat dorsal, prin contracţia tricep.sului. Deplasarea este accentuată de hemartroză şi de flexia cotului.

Fracturile bazei olecranului. Traiectul de fractură interesează partea orizontală a marii cavităţi sigmoidiene şi compromite stabilitatea cotului. Sunt frecvente şi se produc, de regulă, prin traumatism direct. Traiectul de fractură are punct de plecare la unirea treimii verticale cu

Page 24: 46343727 Recuperea Postraumatica a Fracturilor Oaselor Antebratului

Fracturile antebra ului i recuperarea lor posttraumaticăț ș

cea orizontală a marii cavităţi sigmoide, de unde coboară oblic în jos şi în posterior, separând un fragment din diafiza cubitală.

Prin asocierea acestor traiecte apar fracturi cominutive sau cele plurifragmentare. Aceste tipuri de fracturi se produc prin traumatisme violente,

După criteriul deplasării fragmentelor fracturate, Colton împarte fracturile olecranului în fracturi fără deplasare şi fracturi cu deplasare.

Fracturile cu deplasare sunt de mai multe tipuri: fractură avulsie, fractură cu traiect oblic sau transvers, fractură cominutivă şi fractură-luxaţie a cotului (luxaţia anterioară transolecraniană a cotului).

O fractură este considerată fără deplasare dacă diastazisul este mai mic de 2 mm şi nu creşte la flexia cotului la 90° şi dacă pacientul poate executa extensia activă antigravitaţională a cotului.

Aspecte clinice

Anamneza relevă un traumatism direct pe faţa posterioară a cotului sau o cădere pe mână, cu cotul flectat. Subiectiv, bolnavul acuză durere şi impotenţă funcţională a cotului. Obiectiv, la inspecţie se constată tumefierea cotului, apariţia unei echimoze tardive, bolnavul susţinându-şi antebraţul flectat cu mâna sănătoasă. La palpare, se găsesc urmatoarele semne: durere, diastazis interfragmentar accentuat prin flexia pasivă a cotului, prezenţa mobilităţii anormale în focar (nu se insistă în evidenţierea ei), absenţa extensiei active a cotului afectat şi absenţa crepitaţiilor în focar datorită diastazisului interfragmentar. Fragmentul proximal ascensionat se află deasupra liniei Malgaigne.

Examenul clinic se continuă cu cercetarea pulsului la artera radială şi cu verificarea funcţiilor senzitive şi motorii ale nervului cubital, care poate fi cel mai frecvent lezat în fracturile olecranului. Pentru funcţia senzitivă se verifică sensibilitatea auricularului. Pentru funcţia motorie se cere bolnavului să execute o abducţie a degetelor (mişcarea executată de către muşchii interosoşi dorsali) şi o mişcare de abducţie a auricularului (mişcarea este executată de către muşchiul cubital anterior). În lezarea nervului cubital scade forţa pensei dintre police şi auricular.Examenul radiologic

Examenul radiologic constă în efectuarea a două radiografii de cot, una de faţă şi cea de a doua de profil, ultima fiind hotărâtoare în stabilirea diagnosticului şi a tipului de fractură.

Pentru evaluarea fracturilor osteocartilaginoase se efectuează tomografie computerizată.Diagnosticul

Diagnosticul pozitiv se pune pe baza durerii în punct fix, ineficienţa extensiei cotului şi imagistică.

Diagnosticul diferenţial în fractura de olecran se face cu fracturile de paletă humerală şi cu luxaţia posterioară de cot.

3.3.6. Eolu ie, prognostic i complica iiț ș ț

Prognostic relative bun. Fractura olecranului corect tratată consolidează în două luni.Complicaţiile fracturilor de olecran sunt următoarele:

➢ complicaţii imediate: - compresiunea nervului cubital - deschidere - fractură sau luxaţie asociată

➢ complicaţii tardive: - calus vicios - pseudartroză de olecran - artroză posttraumatică de cot - calcifieri heterotrope - osteoartrită septică

Page 25: 46343727 Recuperea Postraumatica a Fracturilor Oaselor Antebratului

Fracturile antebra ului i recuperarea lor posttraumaticăț ș

2.3.4.Fracturile coronoidei

Mecanism de producereReprezintă pierderea continuităţii osoase la nivelul coronoideiSunt fracturi rare care se produc cel mai frecvent prin smulgerea vârfului coronoidei de

către muşchiul brahial. Fracturile bazei coronoidei de produc prin impactul trohleei humerale.Fracturile se produc prin mecanism indirect prin cădere pe mână, cu cotul în semiflexie;

coronoida este fracturata de trohlee. Uneori se pot produce fracturi parcelare, prin smulgere (tendonul brahialului).Clasificare

Clasificarea Regan şi Morrey:tip I - fracturi ale varfuluitip II – fracturi cu fragment mai mic de 50% din inaltimea coronoidei

tip III - fracturi cu fragment mai mare de 50% din inaltimea coronoideiSimptomatologia i explorări imagisticeș

Este nespecifică şi constă în - durere şi impotenţă funcţională relativă - antebraţul (semi)flectat, sprijinit de mâna sanatoasă - echimoza Kirmisson - durere în punct fix - instabilitate articulară, eventual blocaj articular

Diagnosticul de certitudine se pune pe baza examenului radiologic din două incidenţe: faţă şi profil.Evolu ie i prognosticț ș

Prognosticul este relativ bun.Complicaţiile imediate: - luxaţie asociată sau instabilitate articularăComplicaţiile tardive: - calus vicios cu limitarea mecanică a flexiei

- osteom la nivelul muşchiului brahial - pseudartroza cu instabilitate articulară - artroza de cot posttraumatică, calcifieri heterotope

2.3.5. Fracturile diafizare ale oaselor antebra uluiț

Sunt încadrate sub această denumire soluţiile de continuitate ale radiusului şi cubitusului, situate între două planuri ce trec unul prin tuberozitatea bicipitală şi altul la patru centimetrii deasupra interliniului articular radio-carpian.

Sunt fracturi frecvente ce apar cu precădere la adulţi.Mecanismul de producere i anatomie patologicăș

Mecanismul de producere al fracturilor antebrţului este complex.Se admite ca mecanism de producere cel indirect (cădere cu sprijin pe mână), situaţie

în care oasele antebraţului sunt solicitate între greutatea corpului şi impactul cu solul. Mai rar, fracturile apar prin mecanism direct, atunci când oasele sunt lovite cu un corp dur sau când, în cădere antebraţul întâlneşte un obstacol. Prin aceste mecanisme pot apărea leziuni osoase fie la nivelul ambelor oase (50%), fie la nivelul unui singur os (44%): radiusul (25%) sau cubitusul (19%).

Fracturile ambelor oase se produc de obicei printr-un mecanism indirect. Sediul de elecţie al traiectului de fractura este în 1/3 medie (61% ) (fig. 15) şi mai rar în 1/3 superioară

Page 26: 46343727 Recuperea Postraumatica a Fracturilor Oaselor Antebratului

Fracturile antebra ului i recuperarea lor posttraumaticăț ș

(21%) sau inferioară (18%). Traiectul de fractură poate avea aspecte variate: transversal, oblic, cu al 3-lea fragment „în aripă de fluture", cominutiv, bifocal. La adult, fracturile sunt complete, rare fiind cazurile când fragmentele de fractură nu se deplasează. De obicei ele sunt cu deplasare (ad latum, încălecate, angulate), dar caracteristică este rotaţia (decalajul), Aceasta rezultă prin dezechilibrul dintre muşchii pronatori (rotundul şi pătratul pronator) şi supinatori (bicepsul şi scurtul supinator) care acţionează asupra fragmentelor fracturare.

Fig. 16 – Fractură în treimea media a antebra uluiț (după http://www.ispub.com/ispub )

Fracturile izolate ale oaselor antebraţului se produc frecvent printr-un mecanism direct. Sediul traiectului de fractură este la nivelul zonei de impact, în cele 2/3 proximale cubitusul fracturându-se mai uşor datorită situaţiei superficiale (aşa-numita fractură „de apărare"). Cele mai multe fracturi sunt fără deplasare.

În cazul fracturilor izolate ale unui singur os trebuie cunoscut faptul că antebraţul este un segment scheletic cu oase duble: când unul din oase prezintă o fractură cu deplasare, ea va fi însoţită obligatoriu de luxaţia celuilalt os. Astfel, fractura deplasată a radiusului este acompaniată de luxaţia capului cubital (fractura-luxatie Galeazzi) (fig. 16), iar fractura deplasată a cubitusului de luxatia capului radial (fractura-luxaţie Monteggia) (fig. 17). Cel mai probabil mecanism de producere a fracturii Galeazzi este căderea pe mâna în hiperextensie combinată cu pronaţia marcată a antebraţului. Fractura Monteggia se poate produce printr-un mecanism direct: în cădere, creasta cubitusului poate intâlni un obstacol; după fracturarea cubitusului, dacă accidentatul încearcă să se ridice, cu această ocazie radiusul se poate luxa. Fractura Galeazzi este de trei ori mai frecventă decât fractura Monteggia.

Page 27: 46343727 Recuperea Postraumatica a Fracturilor Oaselor Antebratului

Fracturile antebra ului i recuperarea lor posttraumaticăț ș

Fig. 17 - Fractură-luxaţie Galeazzi ( după http://www.uhrad.com/)

Fig. 18 – Fractură-luxa ie Monteggiaț (după http://www.uhrad.com/ )

ClasificareAceasta se face în funcţie de sediul traiectului de fractură (1/3 medie, 1/3 superioară, 1/3

inferioară).Dymond (38) clasifică fracturile izolate ale cubitusului în fracturi fără deplasare care se

trateaza conservator şi fracturi cu deplasare (mai mult de 10° angulaţie în orice plan şi mai mult de 50% translaţie) care au indicaţie chirurgicală.

În 1967 Bado extinde termenul la “leziuni Monteggia" clasificându-le în 4 tipuri (fig. 18):

I. Fractura diafizei cubitale la orice nivel cu luxaţia anterioara a capului radial.II. Fractura diafizei cubitale cu luxaţia posteroexternă a capului radial.

Page 28: 46343727 Recuperea Postraumatica a Fracturilor Oaselor Antebratului

Fracturile antebra ului i recuperarea lor posttraumaticăț ș

III. Fractura metafizei cubitale cu luxaţia externă sau posteroexternă a capului radial.IV. Fractura 1/3 superioară antebraţ cu luxaţia anterioară a capului radial.

Fig.19 – Clasificarea BADO a fracturilor Monteggia

Examen clinicSimptomatologie:

• durere şi impotenţă funcţională variabilă• antebraţul flectat, sprijinit de mâna sănătoasă• deformarea regiunii• crepitaţii osoase• mobilitate anormală

Se va examina antebraţul pe toată lungimea sa, inclusiv articulaţiile proximală şi distală În cazul fracturi-luxaţie Galeazzi se poate observa ascensionarea stiloidei radiale iar capul

ulnei proemină, este reductibil, dar instabil. În cazul fracturi-luxaţie Monteggia-Stănculescu, la palpare capul radiusului lipseşte din locul său normal, sub capitul.

Examenul radiologicExamenul radiologic este uneori singurul în măsură să stabilească diagnosticul de

certitudine al fracturii. Radiografia trebuie să fie de bună calitate şi să includă ambele oase ale antebraţului precum şi articulaţiile vecine.

Diagnosticul pozitiv i diagnosticul diferen ialș țDiagnosticul pozitiv se stabileşte pe baza examenului clinic şi radiografic.Diagnosticul diferenţial se face cu contuzia de antebraţ (radiografia exclude fractura).

Sediul precis al durerii diferenţiază fractura izolată a radiusului de cea a cubitusului. Uneori, în fractura Monteggia tip II confuzia cu luxaţia posterioară de cot nu poate fi înlăturată decât prin efectuarea radiografiei.

Page 29: 46343727 Recuperea Postraumatica a Fracturilor Oaselor Antebratului

Fracturile antebra ului i recuperarea lor posttraumaticăț ș

Evolu ie, prognostic i complica iiț ș țEvoluţia spre consolidare a fracturii se face lent, în cel puţin 3 luni (în fractura ambelor

oase) datorită vascularizaţiei precare a fragmentelor fracturare, cu suprafeţe de contact mici, cu inserţii musculare reduse şi focar instabil.

Prognosticul depinde de o serie de factori: tipul fracturii, metode de tratament, existenţa complicaţiilor.

Complicaţii imediate– leziunile vasculo-nervoasoase (n. median, mai rar n.cubital sau n. radial)– deschidere- sindromul compartimental apare în special după traumatismele prin strivire.

Complicaţii tardive- calusul vicios limitează mişcarea de prono-supinaţie prin suprimarea curburilor

radiusului. - pseudartroza (2,9%) - sinostoza radio-cubitală - sindromul Volkman

2.4. Evaluarea aparatului locomotor

Evaluarea aparatului locomotor - se realizează imediat ce anamneza i examenul clinic general s-aț terminat i ne ajută sa căutam toate simptomele pentru stabilirea diagnosticului clinic al aiec|iunii (ce aparţineș exclusiv medicului) si a diagnosticului funcţional al apaiaiului locomotor (re spons abili lalea kinetoterapeutului).Aceste sinmtome se impart în doua categorii i anume: subiective (durerea, impotenţa funcţională, atitudinileș vicioase şi diformităţile, tulburările de sensibilitate), şi obiective realizate prin evaluarea directă a pacientului.

2.4.1. Simptome subiective

Durerea este un simptom care se defineşte ca o experienţî senzorială dezagreabilă, trăită cerebral i apărutăș după stimularea unei structuri vii. Deoarece stirnulii algici sunt stimuli potenţiali nocivi, algorecepţia se mai nume te i nocirecepţie. Senzaţiile dureroase, spre deosebire de celelalte tipuri senzoriale, au o importantăș ș componentă afectivă, ce tulbură starea de bine a individului. De obicei durerea se însoţeşte de reacţii psihosomatice şi vegetative. Reacţiile psihice se caracterizează prin stări de teamă, nelinişte i discomfort.șClasificarea durerii

• După locul apariţiei şi percepţia ei de către pacient:-durere difuză - suprafa ă mică şi bine localizată, fără iradiere;ț-durerea iradiantă - este cea care se deportează de punctul ei de origine, de cele mai multe ori distal, pe un traiect nervos;-durerea proiectată - apare în cazurile în care excitaţia nociceptivă acţionează de-a lungul căii de transmitere dureroasă, cu origine în orice punct de la nerv la cortex;-durerea referită - este cea care îşi are originea într-o zonă bine determinată, dar se percepe într-o altă zonă, în general mai superficială decât cea de origine.

• După calităţile ei:

Page 30: 46343727 Recuperea Postraumatica a Fracturilor Oaselor Antebratului

Fracturile antebra ului i recuperarea lor posttraumaticăț ș

- durerea ascuţită - bine localizată denotă leziune superficială; - durere ascuţită - în "junghiuri", denotă leziune a nervului (de obicei la nivelul rădăcinii, afectând fibrele delta); - durere tip "furnicătură" - denotă iritare ce afectează fibrele alfa; -durerea surdă - este tipică pentru originea somatică profundă. Impoten a func ionalăț ț

Poate îmbrăca două forme şi anume:➢ Impotenţă func ională parţială;ț➢ Impotenţă func ională totală.ț

De asemenea, ea poate fi limitată la un segment, pe tot membrul sau pe mai multe membre, iar din punct de vedere al evoluţiei poate fi progresivă sau regresivă, trecătoare sau definitivă i staţionară.ș

Cauze generatoare ale impotenţei funcţionale pot fi: întreruperea continuităţii osoase (fracturi); rupturi musculo-tendinoate; blocaje articulare; anchiloze articulare; reacţii antalgice; leziunile nervilor rahidieni; leziuni ale sistemului nervos central: crizele pitiatice (o idee fixă, obsedantă, care provoacă inhibiţia parţială a centrilor de elaborare psihică conştientă și dezlănţuirea de acte inconştiente).Atitudinile vicioase şi diformităţile

Îl pot determina pe bolnav să se prezinte la medic şi pot îmbrăca diverse forme legate de regiunea interesată şi de boala care le determină.Diformitatea se înregistrează în foaia de observa ie în func ie deț ț regiunea în care este localizată, ca simptom subiectiv. Tulburării de sensibilitate

Se prezintă sub fonta unor senzaţii (prezentate de pacient) la nivelul diferitelor ţesuturi: amorţeli, furnicături, înţepături. Ca o formă particulară a tulburărilor de sensibilitate, la amputaţi, se descrie "membrul fantoma", ca o percepţie falsă a segmentului corporal amputat.

2.4.2. Simptome obiective

Constau în utilizarea unor aparate şi tem pentru determinarea deficienţelor aparatului locomotor în urma căruia va fi determinat diagnosticul funcţional..Inspec iaț

Este metoda de examinare caracterizată prin cercetarea vizuală a întregului organism, a unei regiuni, a unui segment sau a unei zone strict localizate. Ea reprezintă prima şi cea noi simplă metodă obiectivă de investigaţie semiologică.

În ceea ce priveşte modalitatea tehnică de realizare a inspecţiei, aceasta trebuie să ţină cont de anumite reguli: se face sistematic, cu atenţie, după un anumit plan şi o anumită metodologie; se face direct, pe pacientul dezbrăcat şi din toate poziţiile necesare observaţiei; examinatorul va urmări permanent reacţiile pacientului (grimase, paloare, geamăt, şchiopătat, etc); examenul va fi atât static cât şi dinamic, orice semn care indică stare de oboseală sau disconfort în timpul examinării va duce la încetarea acesteia; examenul va fi atât general cât iș local.La inspec ie se apreciază:ț

– Starea tegumentelor (aspect, culoare) cu precizarea elementelor semiologice existente particular, supraiacent şi subiacent pentru articulaţia respectivă;

– Mărirea de volum a articulaţiei (tumefacţie articulară) cauzată de acumulare de lichid, proliferare sinovială, modificări ale structurilor periarticulare, hipertrofie osoasă, etc);

– Tulburările de statică generate de articulaţiile afectate (deformări, dezaxari, deviaţii);– Fixarea în poziţii anormale ale diferitelor segmente ale corpului;– Simetria/asimetria pentru diferitele segmente ale membrelor, egalitatea lungimii acestora;– Examinarea maselor muscularecu aprecierea vizuală a formei regiunii respective, determinată de

troficitate i tonus muscular;ș

Page 31: 46343727 Recuperea Postraumatica a Fracturilor Oaselor Antebratului

Fracturile antebra ului i recuperarea lor posttraumaticăț ș

– Mi cările involuntare, mai ales spasmele musculare vizibile.șEvaluarea amplitudinii articulare

Evaluarea amplitudinii articulare sau bilanţul articular constă în aprecierea gradului de mobilitate într-o articulaţie, prin măsurarea analitică a unghiurilor de mişcare, pe direcţiile anatomice posibile, în planurile şi axele corespunzătoare.

Realizarea măsurătorilor presupune o oarecare experienţă din partea kinetoterapeutului. Acurateţea măsurătorilor este şi în funcţie de obiectivul lor. Pentru orientarea unui examen clinic general se pot admite variaţii de 8 - 10°; pentru alcătuirea unui program de kinetoterapie în vederea recuperării unui deficit func ional e nevoie de mai multă precizie, erorile nedepă ind 5 - 6°.ț șMobilitatea articulară poate fi măsurată prin evaluare directă, subiectivă, ”din ochi, cu ajutorul goniometrului prin măsurarea distanţei dintre două puncte situate pe segmentele care alcătuiesc unghiul de mişcare, cu ajutorul firului cu plumb, prin suprapunerea a două radiografii la nivelul excursiilor maxime de mişcare; prin goniometre încorporate în circuite electronice, care pot măsura unghiurile i în mişcare.ș

Pentru o bună reuşită a goniometrizării, trebuie să avem în vedere câteva reguli i anume:ș • pacientul să fie relaxat, aşezat confortabil, să fie instruit asupra manevrelor care vor

urma.Starea de contractură, teama, etc., limitează amplitudinea de mişcare pasivă, iar necooperarea, pe cele de mişcare activă;

• segmentul de testat trebuie corect aşezat pentru obţinerea poziţiei 0, dar şi într-o poziţie preferenţială pentru desfăşurarea mişcării şi aplicarea goniometrului;

• goniometrul va fi aplicat întotdeauna pe partea laterală a articulaţiei, cu câteva excepţii ( ex.: măsurarea supinaţiei);

• goniometrul nu trebuie presat pe segmente, ci aplicat u or, pentru a nu împiedica mi carea;ș ș• amplitudinea mi cărilor articulare în direc ii opuse se vor măsura fiecare în parte, apoi se vaș ț

nota i suma lor, care reprezintă gradul de mi care a unei articula ii într-un anumit plan.Gradul de mişcare aș ș ț unei articula ii este egal cu valoarea unchiului maxim măsurat al aceleiț mişcări, dar numai dacă s-a plecat de la poziţia 0.În cazuri patologice, scăzând din valoarea acestui unghi.

• goniometrizarea se realizează pornind din poziţia 0, de start. Această poziţie este cu membrul superior de-a lungul truchiului, mâna în supinaţie (palma priveşte înainte).

În realizarea practică a evaluării articulare se va ţine seama de: poziţia iniţială a pacientului, a segmentelor de testat i a kinetoterapeutului; locul de aşezare a centrului goniometrului, care ș va fi în majoritatea cazurilor in centrul articulaţiei de testat; modul de aşezare a braţului fix şi reperul spre care e îndreptat ( ex.: braţul fix pe linia mediana a feţei laterale a braţului înspre epicondilul numeral lateral); modul de aşezare a braţului mobil şi reperul înspre care e orientat (ex.: braţul mobil pe linia mediană a feţei dorsale a antebraţului, înspre mijlocul distanţei dintre apofizele stiloide antebrahiale); evitarea poziţiilor vicioase care ar mării sau micşora aparent unghiul de mişcare (ex.: în testarea extensiei braţului se va evita flexia trunchiului); comanda verbală va fi fermă şi explicită; reperele vor rămâne aceleaşi atât pentru poziţia iniţiala, cât iș pentru cea finală.

Pentru exemplificare modului de realizare practică şi descriere teoretică a modalităţii de goniometrizare a membrului superior, voi folosi un exemplu:

Ex.: Goniometrizarea în rotaţia internă a umărului, valoarea normă 90 -95 °

Pozi ia ini ială:ț ț pacientul în decubit dorsal, braţul de testat abdus la 90°, cot flectat la 90°, antebraţ supinat, palma priveşte spre pacient, kinetoterapeutul homotateral;Centrul goniometrului în centrul articulaţiei cotului, pe partea dorsală (la nivelul olecranului):- braţul fix perpendicular sau paralel cu solul; - bra ul mobil urmare te linia mediană a feţei dorsale a antebraţului, orientat înspre mijlocul distanţei dintreț ș cele două apofize stiloide antebrahiale;Comanda - rotează intern umărul.

Page 32: 46343727 Recuperea Postraumatica a Fracturilor Oaselor Antebratului

Fracturile antebra ului i recuperarea lor posttraumaticăț ș

Se va evită retropulsia umărului, motiv pentru care se poate pune o perna sub umăr; abducţia umărului va trebui menţinută la 90° pe tot parcursul testării.Evaluarea manuală a forţei musculare.

Bilanţul muscular reprezintă evaluarea forţei musculare prin examen manual; este deci o metodă subiectivă, dependentî de experienţa kintoterapeutului.Scala folosită este:

F 0 ( zero ) - mu chiul nu realizeză nici o contrac ie evidentă;ș țF1 ( schi ată )ț - reprezintă sesizarea contrac iei mu chiului prin palparea lui sau aț ș

tendonului; se poate aprecia doar pentru mu chi superficiali; pentru cei profunzi nu se observăș diferen ă între F0 i F1;ț ș

F2 ( mediocră ) - permite muşchiului să mobilizeze segmentul în amplitudine completă numai cu eliminarea gravitaţiei; pentru aceasta se utilizează planuri de alunecare (plăci de plastic sau lemn talcat) sau se susţine segmenml de către kinetoterapeut;

F3 ( acceptabilă) - reprezintă forţa unui muşchi capabil să mobilizeze segmentul in amplitudine completă îrnpotriva gravitaţiei, fară alte mijloace rezistive;

F4 ( bună ) - este forţa unui muşchi capabil să mobilizeze segmentul în amplitudine completă iș împotriva unei rezisten e cu valoare medie;ț

F5 ( normală ) - reprezintă forţa unui mu chi capabil ș să mobilizeze segmentul pe toată amplitudinea de mi care, împotriva unei rezistenţe maxime, aplicate pe segmentul de mobilizat, cât maiș distal.

Pentru o diferenţiere mai clară a forţelor, se utilizează şi cotaţlile de + i ș –. Se notează cu + atunci când mişcarea pe sectorul respectiv nu depăşeşte jumătate din amplitudinea maximă posibilă pentru acea mişcare, şi cu – atunci cănd depăşeşte jumătate din amplitudine, dar totuşi nu se poate realiza pe întreg sectorul de mobilitate.

De exemplu: flexia cotului este de 120° pentru un muşchi (biceps brahial) ce are forţă 2, dar antigravita ional nu reu eşte să realizeze o forţă de 3. Astfel, segmentul va fi poziţionat antigravitaţional,ț ș după care i se va cere pacientului să realizeze flexia cotului. Dacă va realiza o flexie sub jumătate din amplitudinea posibilă, va fi notată acea forţă cu 2+, iar dacă depăşeşte jumătate din amplitudine, ori va atinge nivelul maxim de mobilitate, va fi notată cu – .

În ceea ce priveşte scopul bilanţului muscular, acesta este multiplu: permite stabilirea diagnosticului funcţional şi a nivelului lezional (măduvă, plex, trunchi nervos), al bolii neurologice; stă la baza alcătuirii programului de recuperare şi stabile te secvenţial rezultatele obţinute prin aplicarea acestui program;ș conturează deseori prognosticul func ional al pacientului.ț

Pentru realizarea corectă a bilanţului muscular, sunt necesare respectarea anumitor condiţii: – un testator bine antrenat pentru aceste manevre şi cunoscător ai anatomiei funcţionale a

sistemului muscular şi al biomecanicii; – o colaborare totală din partea pacientului; – bilanţul muscular fiind un proces activ; va fi precedat întotdeauna de bilanţul articular, căci

starea articulaţiei (redoare, durere) poate influenţa precizia bilanţului muscular; se va realiza în şedinţe succesive dacă este cazul pentru a nu obosi pacientul;

– se efectuează în condi ii de confort: cameră caldă, linişte, pe o masă specială de testare, etc.; ț– retestările să fie făcute de acelaşi kinetoterapeut pentru a reduce gradul de subiectivism; Rezultatele vor fi exprimate într-un sistem de cotare internaţional ( 0 -5 ).În realizarea practică a bilanţului muscular se va ţine seama de:

○ poziţia iniţială a pacientului, a segmentelor de testat şi a kinetoterapeutului;○ utilizarea poziţiilor fară gravitaţie pentru forţele 1 i 2 şi antigravitaţionale pentru for ele 3, 4, 5;ș ț○ efectuarea corectă a prizelor şi contraprizelor de către kinetoterapeut;

Page 33: 46343727 Recuperea Postraumatica a Fracturilor Oaselor Antebratului

Fracturile antebra ului i recuperarea lor posttraumaticăț ș

○ explicaţii (eventual demonstraţii) acordate pacientului despre: mi carea dorită (ori prin denumireaș deplasării unui segment fa ă de alt segment, ori prin denumirea mi cării la nivelul articulaţieiț ș respective), fixarea de către pacient a segmentului (segmentelor) adiacente segmentului ce urmează a fi mobilizat (stabilizare activă);

○ comanda verbală va fi fermă i explicită;ș○ se vor evita mi cările bruscate, ș care pot duce la obţinerea unor valori mai mari de forţă musculară

decât cea reală.Bilan ul articular va fi analitic.ț

CAPITOLUL III

PARTEA SPECIALĂ

CERCETĂRI PERSONALE

3.1.Obiectivele cercetării

1. Evidenţierea beneficiilor aduse de metodele kinetoterapeutice folosite în programele de recuperare având ca scop redobândirea for ei musculare, refacerea amplitudinii de mi careț ș a segmentelor antebra ului, ț reînvăţarea unor gesturi şi acte motorii prezente în activitatea zilnică.

2. Analiza modificărilor calităţii vieţii la subiecţii care au fost supuşi unui program complex de kinetoterapie din cadrul unei clinici specializate de recuperare.

Page 34: 46343727 Recuperea Postraumatica a Fracturilor Oaselor Antebratului

Fracturile antebra ului i recuperarea lor posttraumaticăț ș

3. Momentele decisive ale recuperării reprezintă o succesiune de paşi esenţiali în revenirea spre funcţionarea normală segmentelor componente ale antebra ului.ț Dacă una dintre trepte nu este atinsă, atunci cele situate “mai sus” nu vor putea fi abordate.

3.2.Material i metodăș

3.2.1. Loturile de studiu

Studiul realizat cuprinde două aspecte după cum urmează: – în prima etapă a studiului am facut o statistică ce scoate la iveală clasificarea unui lot de

pacien iț în număr de 124, ce au suferit fracturi ale antebra ului ț în decursul a unei perioade de 7 luni (noiembrie 2008 – mai 2009) i s-au prezentat la Clinica de Ortopedie apar inând Spitaluluiș ț Clinic Jude ean din Timi oara.ț ș Clasificarea a fost făcută în func ie deț vârstă, sex, vârstă i sex, înș func ie de mediul de provenien ă al acestora, de etiologia fracturilor precum i ț ț ș de localizarea acestora.

– a doua parte a studiului reprezintă din nou o statistică ce ia în calcul două evaluări complete efectuate înainte i post recuperareaș kinetoterapeutică de specialitate în cazul unui lot de 8 pacien i ce au suferit fractură de antebra .Această a doua parte a studiuluiț ț , ce reprezintă totodată i scopul lucrării mele, fost efectuatș la Compartimentul de Recuperare al Mâinii ”Casa Austria” apar inând de Spitalul Clinic Jude ean Timi oaraț ț ș , sub îndrumarea Dr.Galo iș Lucian.Perioada de-a lungul căreia am efectuat studiul este acela i ca i mai sus, adică 7 luni.ș ș

Repartiţia cazurilor în funcţie de mediu de provenienţă

Din cele 124 de cazuri care s-au prezentat pentru fracturi recente, 34 au provenit din mediul rural şi 90 din mediul urban. Deşi există diferenţe în ceea ce priveşte modul de viaţă în cele două medii, populaţia din mediul urban este mai expusă la traumatisme şi fracturi ale oaselor antebraţului, procentual,numărul de cazuri fiind reprezentat în tabelul nr.1

Tabel nr.1

Mediu de provenienţă Nr. cazuri Procente

Urban 90 73Rural 34 27Total 124 100

Grafic nr. 1

Page 35: 46343727 Recuperea Postraumatica a Fracturilor Oaselor Antebratului

Fracturile antebra ului i recuperarea lor posttraumaticăț ș

Repartiţia pe grupe de vârstă

Fracturi ale antebraţului se întâlnesc la toate vârstele, fiind mai rare după decada a 8-a de viaţă. Numărul redus de cazuri la copii sub 10ani prezenţi în acest loc se explică prin faptul că majoriatea copiilor sunt trataţi la Clinica de Ortopedie pediatrică. În cadrul acestei lot o frecvenţă mai mare a fracturilor se întâlneşte în decadele a 3-a, a 4-a şi a 6-a.

Tabel nr. 2

Grupe de vârstă Nr. de cazuri Procente % 0 – 9 3 2 10 – 19 14 11 20 – 29 19 15 30 – 39 20 16 40 – 49 13 10 50 – 59 25 20 60 – 69 7 6 70 – 79 16 13 80 – 89 7 6 90 – 99 1 1 Total 124 100

Grafic nr. 2

Repartiţia cazurilor în funcţie de grupele de vârstă şi sex

Aşa cum am arătat anterior, fracturile antebraţului se întâlnesc la toate vârstele cu anumite particularităţi. Acelaşi lucru se observă şi în repartiţia pe sexe şi grupe de vârstă. Fracturile antebraţului se întâlnesc la ambele sexe, însă cu o incidenţă mai mare în rândul sexului masculin, datorită diferenţelor legate de natura activităţilor la cele două sexe.

Tabel nr. 3Grupe de vârstă Femei Bărbaţi

0 – 9 2 110 – 19 1 1320 – 29 2 17

Page 36: 46343727 Recuperea Postraumatica a Fracturilor Oaselor Antebratului

Fracturile antebra ului i recuperarea lor posttraumaticăț ș

30 – 39 2 1840 – 49 4 950 – 59 9 1660 – 69 4 370 – 79 13 380 – 89 6 190 – 99 1 0Total 43 81

Grafic nr. 3

Grafic nr. 4

Etiologia fracturilor de antebraţ

Aşa cum reiese din partea practică Mecanismul de producere al fracturilor antebraţului este complex şi poate fi direct şi indirect. În cadrul lotului luat în studiu primul loc în etiologia fracturilor îl au fracturile produse prin cădere, de la acelaşi nivel sau de la înălţime, urmate de cele din accidente rutiere,de muncă şi prin agresiune. Alte accidente au un rol mai mic în etiologia fracturilor de antebraţ.

Page 37: 46343727 Recuperea Postraumatica a Fracturilor Oaselor Antebratului

Fracturile antebra ului i recuperarea lor posttraumaticăț ș

Tabel nr. 4Mecanismul de producere Nr. cazuri

Prin cădere 76Accidente rutiere 22

Agresiune 8Aparute pe teren patologic 3

Accidente de muncă 6Prin traumatism direct 2

Grafic nr. 5

Grafic nr. 6

Ponderea diferitelor tipuri de fracturi ale oaselor antebraţului în funcţie de sediul de producere al fracturii

Din totalul de cazuri cu fracturi recente care s-au prezentat la medic cele mai multe erau fracturi ale epifizei distale de radius. Cu o pondere mai mică se clasează fracturile olecran, fracturile ambelor oase ale antebraţului şi ale diafizei cubitusului. Mult mai rare sunt fracturile-luxaţii Galeazzi şi Moteggia şi fracturile epifizei proximale ale radiusului.

Tabel nr. 5 Sediul fracturi Nr. cazuri Procente (%)Fractura olecranului 23 18Fractura cubitus 17 13Fractura de stiloida 2 2Fractura epifizei distale a radiusului 46 34Fracura diafizei radiale 9 7Fractura-luxaţie Galeazzi 3 2Fractura-luxaţie Monteggia 1 1Fractura epifizei proximale a radiusului 2 2Fracura ambelor oase ale antebraţului 28 21

Grafic nr. 7 3.2.2 Metode de cercetare folosite

Metoda bibliografică

Page 38: 46343727 Recuperea Postraumatica a Fracturilor Oaselor Antebratului

Fracturile antebra ului i recuperarea lor posttraumaticăț ș

La realizarea lucrării de faţă, studiul bibliografic s-a desfăşurat pe toată perioada cercetării, având un rol deosebit, ajutându-ne la înţelegerea fenomenelor şi sarcinilor pe care le-am avut de realizat. Pe lângă literatura românească de specialitate, au fost studiate şi materiale aparţinând unor autori străini.

Metoda convorbiriiConvorbirea se desfăşoară pe baza unui plan şi a unor întrebării dinainte elaborate, ceea

ce reprint anamneza.Aceasta se face între kinetoterapeut şi pacient şi presupune: relaţie directă, sinceritate deplină şi existenţa la subiect a unei oarecare capacitaţi de introspecţie şi autoanaliză, evaluare şi autodezvăluire.

Metoda statistico-matematică Aceasta metoda poate fi definită ca totalitatea schemelor şi procedeelor de observare şi

analiză a datelor. Avantajele acestei metode sunt:- Contribuie la o delimitarea mai riguroasă a problemelor studiate, dar şi la ordonarea

gândirii şi interpretării rezultatelor.- Concentrează informaţiile şi permite construirea de tablouri de sinteză.- Ajută la stabilirea concluziilor, pe baza cărora se pot prevede evoluţia viitoarelor

fenomene.- În cadrul demersului statistic sunt parcurse următoarele etape: culegerea datelor,

înregistrarea lor după anumite cerinţe, ordonarea, prezentare, prelucrarea şi interpretarea lor în vederea extragerii unor concluzii.

În lucrarea de faţa s-au folosit următoarele formule de calcul a unor parametri statistici:Pentru calculul mediei aritmetice:

n

x -x i∑=

Metoda testelorTestul este un instrument constituit dintr-o probă sau o serie de probe elaborate în vederea

înregistrării for ei musculare, amplitudinii articulare, pragului sensibilită ii adiacente loculuiț ț fracturii. Pentru un test să fie eficient trebuie ca aceasta să îndeplinească mai multe cerinţe: standardizarea, etalonarea, fidelitatea, validitatea.

Pentru realizarea acestei lucrării s-au folosit următoarele:–Măsurarea parametrilor articulari;

–Testarea for ei musculaturii antebra ului (bilan ul muscular)ț ț ț ;

–Determinarea reobazei, cronaxiei i existen a transmiterii sinaptice de la acest nivel. ș ț

Metoda tabelarăÎn tabelele contruite sunt înregistrate toate datele reprezentând evaluările efectuate, inainte

i după terminarea recuperării kinetoterapeutice de specialitate.Pe baza lor se construiesc maiș apoi graficele aferente.Pentru executarea lor am folosit Microsoft Office Excell 2007.

Metoda reprezentării graficeGraficele se construiesc în scopul de a uşura înţelegerea materialului prezentat, de a

ilustra mai sugestiv fenomenele analizate. Sunt modalităţi de analiză, mijloace ilustrative de exprimare a rezultatelor.Programele folosite de mine au fost Microsoft Office Word 2007 iș Microsoft Office Excell 2007.

Page 39: 46343727 Recuperea Postraumatica a Fracturilor Oaselor Antebratului

Fracturile antebra ului i recuperarea lor posttraumaticăț ș

Metoda comparării procentualeCuprinde toate valorile înregistrate din urma evaluărilor dar sub formă

procentuală.Rezulatele sub formă procentuală ne oferă o mai bună apreciere evolu ieiț recuperării.Am folosit Mocrosoft Office Excell 2007.

3.2.3. Tehnici folosite în recuperarea kinetoterapeutică post-fracturi

Tehnicile care stau la baza realizării unui program de kinetoterapie se clasifică în două mari categorii: tehnici akinctice şi tehnici kinetice.

Din categoria tehnicilor akinetice fac parte: imobilizarea (de punere în repaus, de conten ie, deț corecţie i ș posturarea (corectivă i de facilitare).ș

Din categoria tehnicilor kinetice fac parte: tehnici kinetice statice: contracţia izometrică, relaxarea musculară; tehnici kinetice dinamice: active (reflexe şi voluntare) şi pasive (prin tracţiuni, prin asistenţă, sub

anestezie, autopasivă, pasivo-activă, prin manipulare)În afară de aceste tehnici de bază există tehnici speciale sau tehnici combinate, cum ar fi: tehnici de

stretching, tehnici de transfer, tehnici de facilitare neuromusculară.

A.Tehnici akineticeTehnicile akinetice au două caracteristici de bază: absenţa contracţiilor musculare voluntare: nu

determina mişcarea segmentului.

-ImobilizareaImobilizarea se caracterizează prin menţinerea şi fixarea artificială, pentru anurnite perioade de timp,

a corpului în întregime sau doar a unui segment într-o poziţie determinată, cu sau fără ajutorul unor instalaţii sau aparate.Imobilizrea suspendă în primul rând mişcarea articulară, ca şi contracţia dinamică voluntară, dar permite efectuarea contracţiilor izometrice a muşchilor din jurul articulaţiilor respective.Imobilizarea poale fi totală, dacă antrenează întregul corp sau poale fi regională,. segmentară, locală, dacă implică părţi ale corpului.Imobilizarea totală are ca scop obţinerea repausului general în: politraumatisme, arsuri întinse, boli cardio-vasculare grave, paralizii etc.Imobilizările regionale, segmentare sau locale realizează imobilizarea completă a unor părţi ale corpului, concomitent cu păstrarea libertăţii de mişcare a restului organism. În funcţie de scopul urmărit, pot fî:

Imobilizarea de punere în repaus - indicate în: traumatisme craniocerebrale, medulare, toracice, procese inflamatorii localizate (artrite, tendinite, miozite, arsuri, flebite etc.) precum şi alte procese ce determină algii intense de mobilizare. Imobilizarea se face pentru segmentul respectiv şi se realizează pe pat, pe suporturi speciale, în eşarfe, orteze etc.

Imobilizarea de contenieț - constă în menţinerea "cap la cap" a suprafeţelor articulare sau a fragmentelor osoase; blochează un segment sau o parte dintr-un segment într-un sistem de fixaţie externă (aparat gipsat, atelă, plastice termomaleabile, orteze, corsete etc.).Tehnica este utilizată pentru consolidarea fracturilor, în luxaţii, artrite specifice, discopatii etcImobilizare de corecţie - constă in menţinerea pentru anumite perioade de timp a unor poziţii corecte, corecrive sau hipercorective în vederea corectării unor atitudini deficiente: devieri articulare prin retracturi

Page 40: 46343727 Recuperea Postraumatica a Fracturilor Oaselor Antebratului

Fracturile antebra ului i recuperarea lor posttraumaticăț ș

(genu flexurn, recurbatum, posuraurnatic, paralitic, degenerativ etc.), deviaţii ale coloanei vertebrale in plan frontal sau sagital (scolioze, cifoze etc.).Imobilizarea de corecţie se realizează cu aceleaşi sisteme ca si cea de contenţie. Nu pot fi corectate decât posturile defectuoase, care ţin de ţesuturi moi (capsulă, tendon, mu chi, etc). Doar când osul este în creştere,ș anumite tipuri de imobilizare pot influenţa forma sa. Irnobilizările de contenţie i corecţie urmează în generalș unor manevre şi tehnici fie ortopedo-chirurgicale, fie kinetologice (tracţiuni, manipulări, mi cări pasive subș anestezie, etc ).

-PosturareaPosturările corective sunt cele mai utilizate în kinetologia terapeutică sau de recuperare în multe

cazuri se reconundă preventiv în boli a căror evoluţie este previzibilă.De un mare interes fn recuperarea funcţională sunt posturile seriate care se fixează cu orteze amovibile, pe măsură ce se câştigă din deficitul de corectat Se consideră că noaptea este cel mai potrivit interval pentru posturi - imobilizări în diverse aparate, în scop corectiv sau de păstrare a amplitudinilor de mişcare câştigate prin kinetoterapia din timpul zilei.

Din punct de vedere tehnic, posturile corective pot fi:Libere ( posturi corective) sau autocorective. Acestea sunt atitudini impuse pacientului şi adoptate

voluntar de acesta, pentru corectarea progresivă a limitărilor amplitudinilor articulare. Sunt indicate, mai ales, in hipertonii reversibile.Posturările autocorective folosesc greutatea unui segment sau a întregului corp, realizând posturări segmentare, menţinute prin greutatea unui membru sau a unui segment al acestuia.

Liber-ajutate (prin suluri, perne, chingi etc) sau realizate manual;Fixate ( posturi exterocorective; instrumentale ) cu ajutorul unor aparate sau instalaţii. Acestea

restabilesc mobilitatea articulară utilizând greutăţi ( încărcături ): directe (săculeţi de nisip, suluri, perne plasate proximal sau distal de articulaţia mobilizată; indirecte, aplicate prin intermediul montajelor cu scripeţi.Aceste posturări solicită intens articulaţia.De aceea menţinerea nu depăşeşte 15-20 de minute. Posturări de facilitare

Posturările induc efecte de facilitare asupra organelor interne.În vederea facilitării unui proces fiziologic perturbat de boală, poziţionarea corpului într-o anumită postură poate reprezenta un tratament de mare valoare.

B. Tehnici Kinetice

Tehnicile kinetice statice se caracterizează prin modificarea tonusului muscular fără să determine mişcarea segmentului.

-Contracţia izometrică reprezintă o contracţie musculară în care lungimea fibrei muscularerămâne constantă, în timp ce tensiunea musculară atinge valori maxime, prin activarea tuturor unităţilormotorii ale grupului muscular respectiv. Contracţia izometrică se realizează fără deplasarea segmentelor,contra unei rezistenţe egale cu forţa maximă a muşchiului respectiv sau când se lucrează contra uneigreutăţi mai mari decât forţa subiectului, dar imobile.În realitate, se produce o microdeplasare neglijabilă între momentul cre terii tensiunii musculare i cel al relaxării.ș ș

-Relaxarea musculară: se realizează când tensiunea de contracţie a mu chiului respectiv scadeș , muşchiul se decontracturează.Relaxarea poate fi considerată ca o atenuare a tensiunii de orice natutră (nervoasă, psihică, somatică), cu schimbarea centrului de atenţie, de concentrare sau de efort. Relaxarea reprezintă un proces psihosomatic, pentru că se adreseaă concomitent atât stării de tensiune musculară crescută, cât şi stării psihice tensionate, vizând o reglare tonico-emoţională optimă.Relaxarea musculara poate fi:

Page 41: 46343727 Recuperea Postraumatica a Fracturilor Oaselor Antebratului

Fracturile antebra ului i recuperarea lor posttraumaticăț ș

generală - proces în legaturî cu relaxarea psihicălocală - se referă la un grup muscularRelaxarea ca tehnică kinetică statică se referă la relaxarea locală.Tehnicile kinetice dinamice se realizează cu sau fără contracţie musculară - ceea ce tranşează de la început diferenţa dintre tehnicile active i cele pasive. șTehnicile kinetice dinamice cuprind: mi carea activă reflexăș i ș mi carea voluntarășMonilizarca activa sc caracterizează prin iniphcarea contracţiei musculare proprii scfinv-nuilu. ce se mobilizează

-Mişcarea activă reflexă este realizată de contracţii musculare reflexe, necontrolate şi necomandate voluntar de pacient; mi cările apar ca răspuns la un stimul senzitivo-senzorial în cadrul arcurilor reflexeș motorii. Contracţia reflexă se poate produce prin reflexe medulare i supramedulare.ș -Mi carea activă voluntarăș - caracteristica acestei tehnici este mi carea voluntară comandată, ce seș realizează prin contracţie musculară i consum energetic.În mişcarea voluntară contracţia esteșizotonică, dinamică, mu chiul modificându-si lungimea prin apropierea sau depărtarea capetelor deșinserţie.

Obiectivele urmărite prin mobilizarea activă voluntară, sunt: creşterea sau menţinerea amplitudinii mişcării unei articulaţii; creşterea sau menţinerea forţei musculare; recăpătarea sau dezvoltarea coordonării neuromusculare.Modalităţile tehnice de mobilizare activă voluntară sunt următoarele:

Mobilizarea liberă ( activă pură ) - mişcarea este executată fără nici o intervenţie facilitatoare sau opozantă exterioară, în afara, eventual, a gravitaţiei.

Mobilizarea activă asistată - mi carea este ajutată de forţe externe reprezentate de: gravitaţie,ș kinetoterapeut, montaje cu scripeţi, etc, fără ca acestea sa se substituie forţei musculare mobilizatoare.Mişcarea este denumită activo-pasivă atunci când pacientul iniţiază activ mi carea însă nu oș poate efectua pe toată amplitudinea, motiv pentru care este necesară intervenţia unui ajutor spre finalul mişcării.Denumirea mişcare pasivă-acitvă este în cazul în care pacientul nu poate iniţia activ mişcarea, dar odati ce esee ajutat în prima parte a mişcării exocută liber restul amplitudinii de mişcare.Se utilizează:când forţa musculară este insuficientă pentru a mobiliza segmentul contra gravitaţiei;când mi carea activă liberă se produce pe direcţii deviate, datorită rotaţiei capetelor osoase articulare sauș suferinţelor neurologice, care perturbă comanda sau transmiterea motorie:

Mobilizarea activă cu rezistenţă - în acest caz forţa exterioară se opune parţial forţei mobilizatoare proprii.

Tehnica mobilizării active cu rezistenţă are ca obiectiv principal creşterea forţei şi / sau rezistenţei musculare.În mişcarea voluntară muşchii acţionează ca agonisii, antagoni ti, sinergi ti şi fixatori. ș ș Agoni tiiș sunt mu chii care iniţiează şi produc mi carea, motiv pentru care se numesc "motorul primar". ș ș Antagoni tiiș se opun mişcării produse de agonist; au deci rol frenator, reprezentând frâna elastică musculară, care intervine de obicei înaintea celei ligamentare sau osoase. Mu chii agonisii şi antagonişti acţioneazăș totdeauna simultan, însă rolul lor este opus: - când agoniştii lucrează, tensiunea lor de contracţie este egalată de relaxarea antagoni tilor, careș controlează efectuarea uniformă şi lină a mi cării prin reglarea vitezei, amplitudinii i direc iei;ș ș ț

-când tensiunea antagoni tilor cre te, mişcarea iniţială produsă de agoni ti încetează.ș ș șCu cât relaxarea antagoni tilor este mai mare, cu atât mişcarea agonistului este mai rapidă şi mai puternică. șSînergişiii sunt muşchii prin a căror contracţie acţiunea agoniştilor devine mai puternică. Sinergi tii conferăș şi ei precizie mişcării prevenind apariţia mişcărilor adi ionale, simultan cu acţiunile lor principale. țFixatorii acţionează ca şi sinergi tii, tot involuntar i au rolul de a ș ș fixa acţiunea agoniştilor, antagoniştilor şi sinergiştilor.

Page 42: 46343727 Recuperea Postraumatica a Fracturilor Oaselor Antebratului

Fracturile antebra ului i recuperarea lor posttraumaticăț ș

-Contracţia izotonică este o contracţie dinamică prin care se produce modificarea lungimii muşchiului determinănd mişcarea articulară.Pe tot parcursul mişcării, deci al contracţiei izotonice, tensiunea de contracţie rămâne aceeaşi.

Modificarea lungimii muşchiului se poate face în 2 sensuri: prin apropierea capetelor sale, deci prin scurtare (contracţie dinamică concentrică) i prin îndepărtarea capetelor de inserţie, deci prin alungireș (contracţie musculară excentrică).

Contracţia izotonică poate fi:Concentrică - cănd agoni tii înving rezistenta externă; muşchiul se contractă pentru a învinge oș

rezistenţă din afară, se scurtează apropiindu-şi atât capetele de inserţie, cat şi segmentele osoase asupra cărora acţionează. Acest tip de contracţie scurtează muşchiul dezvoltându-i tonusul şi forţa.

Contracţiile concentrice se execută în:➢ Interiorul segmentului dc contracţie - când mi carea respectivă este iniţiată din punctul zero anatomicș

sau din diverse unghiuri articulare pozitive, se desfă oară în sens fiziologic (muşchiul se scurteazăș reuşind să învingă rezistenţa) i se opreşte la amplitudini mai mari sau la sfârşitul cursei.ș

Pe parcursul mişcării, agoni tii îşi apropie capetele de inserţie, se scurtează progresiv, pentru ca la sfârşitulș cursei de mi care să fie maxim scurtaţi.ș➢ Exteriorul segmentului de contracţie - când mişcarea respectivă, iniţiată din diverse unghiuri articulare

ale mişcării opuse, numite unghiuri negative, se desfăsoară în sens fiziologic i se opreşte la unghiuriș articulare negative mai mici sau îm punctul zero anatomic.

Prin repetare mişcările concentrice produc hipertrofie musculară, urmată de creşterea forţei, iar la nivel articular cresc stabilitatea.

Excentrică - se realizează când agoni tii de i se contractă, sunt învinşi de rezistenţaș ș externă.Contracţia excentrică se realizează atunci când muşchiul fiind contractat i scurtat cedează treptatș unei forţe care-l întinde şi-i îndepărtează atât capetele de inserţie, cât şi segmentele osoase asupra cărora lucrează mu chiul respectiv. Prin acţiunea ei dezvolta elasticitatea i rezistenta muşchiului.ș șContracţiile excentrice se execută în:➢ Interiorul segmentului de contracţie - când mişcarea respectivă iniţială din diverse unghiuri pozitive se

desfăşoară în sens opus celui fiziologic (rezistenţa externă învinge mu chiul care se alungeşte treptat) iș ș se opreşte la unghiuri articulare mai mici sau la punctul zero anatomic.

Pe parcursul mişcării, anoniştii îşi îndepărtează capetele de inserţie, se alungesc progresiv, în punctul zero anatomic fiind maxim alungi i.ț➢ Exteriorul segmentului de contracţie, când mişcarea respectivă, iniţiată din punctul zero anatomic sau

din diverse unghiuri negative, se desfăşoară în sens opus celui fiziologic şi se opreşte la unghiuri negative mai mari.

Prin repetare, contrac iile excentrice produc lucru muscular rezistent sau negativ; cresc elasticitateaț musculară, iar la nivel articular cresc mobilitatea.

-Contracţia izokinetică este o contracţie dinamică în care viteza mişcării este reglată în a a fel încâtș rezistenţa aplicată mişcării este în raport cu forţa aplicată pentru fiecare moment din amplitudinea unei mişcări. Pentru o corectă izokinezie trebuie ca rezistenta să varieze în funcţie de lungimea muşchiului, pentru a se solicita aceeaşi forţă. Se realizează cu aparate speciale numite dinamometre.

-Mişcarea pasivă se face cu ajutorul unei forţe exterioare, subiectul neefectuând travaliu muscular.Mobilizarea pasivă se utilizează numai în kinetologia terapeutică i de recuperare (neavând rost caș exerci iu fizic )țModalităţi tehnice de realizare ale mişcării pasive:

Tracţiunile - constau în întinderi ale părţilor moi ale aparatului locomotor, se fac în axul segmentului sau articula iei, putăndu-se executa manual sau prin diverse instalaţii.ț

Tracţiunile continue (extensii continue) se execută cu instalaţii, cu contragreutăţi, arcuri, scripeţi, plan înclinat etc. Sunt utilizate mai ales în serviciile de ortopedie, pentru realinierea osului fracturat sau pentru deplasări ale capetelor articulare, iar în serviciile de recuperare, pentru cercetări ale articulaţiilor blocate şi

Page 43: 46343727 Recuperea Postraumatica a Fracturilor Oaselor Antebratului

Fracturile antebra ului i recuperarea lor posttraumaticăț ș

deviate în flexie, extensie etc. Un efect împortant al acestor tracţiuni este obţinerea decoaptării articulare determinate de contractura musculară puternică.Presiunea crescută intraarticular este generatoare de durere.Instalarea unei tracţiuni continue reduce durerea, întinde muşchii, decontractându-i. Aplicarea tracţiunii continue se face fie prin bro e transosoase, fie prin benzi adezive la piele, fie prin corsete de fixaţie,ș ma oaneș , etc.

Tracţiunile discontinue se pot executa atât cu mâna - de către kinetoterapeut, cât i cu ajutorul unorș instalaţii, întocmai ca cele continue.

Se indică în: articulaţii cu redori ce nu ating poziţia anatomică; articulaţii dureroase cu contractură musculară; discopatii - tracţiuni vertebrale; procese inflamatorii articulare - se realizează tracţiuni cu forţă moderată, care au i rolul de a decoapta.ș

Tracţiunile - fixa ii alternanteț - sunt mai mult o variantă a tehnicii de posturare exteroceptivă dar se menţin pe perioade mai lungi. Tehnica se aseamănă i ș cu ortezele progresive pentru corecţia devierilor deterninate de cicatrice retractile sau redori articulare generate de retraccturi de tesuturi moi.Tracţiunea nu se execută în ax, ci oblic, pe segmentele adiacente articulaţiei. Sistemul de pozi ionare este realizat prin tije cuț şurub sau alte sisteme de tracţionare treptată, prinse în aparate rigide amovibile, confecţionate din plastic, piele sau chiar gips, care îmbracă segmentele respective. Reglajele progresive de tracţiune cresc la un interval de cca. 48 de ore. Tehnica este utilizată pentru corec ia devierilor determinate de cicatrice retractileț sau redori articulare generate de retracturi ale ţesuturilor moi.

Mobilizarea forţată sub anestezie este o tehnică executată în general de către specialistul ortoped. Prin anestezie generală se realizează o bună rezoluţie musculară, care permite, fără opoziţie, forţarea redorilor articulare, cu ruperea aderenţelor din porţile moi.

Mobilizarea pasivă pură asistată este cea mai obişnuită tehnică de mobilizare pasivă executată de kinetoterapeut, în timp ce pacientul îşi relaxează voluntar musculatura. Kinetoterapeutul iniţiază, conduce si încheie mişcarea cu presiuni sau tensiuni lente, dar insistente, pentru a ajunge la limitele reale ale mobilităţii. Mişcările pasive cu tensiuni finale ating de obicei amplitudini mai mari decât mişcările active.

Forţa şi ritmul de mobilizareFor aț aplicată de către kinctoteropeut la nivelul maxim de arrrptitudine este de obicei dozată în

funcţie de apariţia durerii, dar si de experienţa acestuia în cazurile unor pacienţi cu praguri la durere fie prea înalte, fte prea coborâte.

Viteza imprimată mişcării este în funcţie de scopul urimărit: mişcarea lentă şi insistentă scade tonusul muscular, pe când mişcarea rapidă cre te acest tonus.ș

Ritmul mişcării poate fi simplu, pendular ( în 2 sau în 4 timpi), la capetele cursei menţinându-se întinderea.

Durata unei mişcări este de aproximativ 1-2 secunde, iar menţinerea întinderii la capătul excursiei, de 10-15 secunde.O şedinţă de mobilizare pasivă a unei articulaţii durează în funcţie de articulaţie ( la cele mari maxim 10 minute ), i în funcţie de suportabilitatea bolnavului. Şedinţa se repetă de 2-3 ori pe zi. Este indicat ca, înainteș de începerea mobilizării pasive, regiunea de mobilizat să fie pregătită prin căldură, masaj, electroterapie antialgică, eventual prin infiltraţii locale.De asemenea, în timpul executării mişcărilor pasive poate fi continuată aplicarea de căldură i, din cănd în cănd, oprită mişcarea pentru un masaj de 1-2 minute. Cândș apar reacţii locale: durere, contractură, pierdere de amplitudine sau generale: febră, stare de enervare sau oboseală, pauza dintre şedinţe va fi mai mare sau chiar se vor suspenda pentru câteva zile.

Mobilizarea pasivă mecanică - utilizează diverse sisteme mecanice de mobilizare tip Kinetech -adaptate pentru fiecare articulaţie şi tip de mişcare în parte.Aceste aparate permit mişcarea autopasivă sau realizează mişcarea prin motora e electrice sau prinț manevrarea de către kinetoterapeut.

Page 44: 46343727 Recuperea Postraumatica a Fracturilor Oaselor Antebratului

Fracturile antebra ului i recuperarea lor posttraumaticăț ș

Mobilizarea autopasivă - prezintă mobilizarea unui segment cu ajutorul altei păr i a corpului, directț sau prin intermediul unor instalaţii ( de obicei scripeţi ).Aceasta autoasisten ă este o bună metodă de aplicatț de către bolnav la domiciliu sau în intervalele dintre şedinţele de kinetoterapie organizate la sală.Exemple de mobilizări autopasive.- prin presiunea corpului- prin actiune a membrului sanatos- prin intermediul unor instala ii de tip ”coardă - scripete ”- mobilizarea antebra ului în redori cu mâna opusă,ț ț care trage de o coardă prevăzută cu cingă de prins bra ul i trecută peste un scripeteț ș- prin intermediul unei instala ii de mecanoterapie mobilizată prin manivelăsau roată de către insu iț ș pacient.

Mobilizarea pasivo-activă, denumită i ș mobilizare pasivă asisitată activ de bolnav.Metoda este utilizată pentru reeducarea for ei musculare.În cazul unei for e musculare de valoare sub 2 , când mu chiul seț ț ș contractă fără să poată deplasa segmentul, eventual doar în afara gravita iei, mobilizarea pasivo - activă seț indică pentru a ajuta efectuarea unei mi cări sau a întregii amplitudini de mi care, conservând capacitatea deș ș contrac ie pentru un număr mai mare de repeti ii.ț ț

Manipularea este o formă pasivă de mobilizare, dar prin particularită ile de tehnică este consideratăț ca făcând parte din grupul metodelor i tehnicilor kinetologice speciale.șEfectele mi cărilor active:ș Asupra aparatului locomotor: men in amplitudinile articulare normale i troficitatea structurilorț ș articulare; men in sau cresc excitabilitatea musculară; diminuă contarctura musculară prin întindereaț prelungită a mu chiului; determină ” strech - reflexul ” prin mi carea pasivă de întindere bruscă aș ș mu chiului, care determină contrac ie musculară.ș ș

Asupra sistemului i sistemului psihic: ș men in memoria kinestezică pentru segmentul respectiv;ț men in moralul i încrederea pacientului.ț ș

C. Strechingul

Strechingul reprezintă tehnica (ridicata la rangul de metodă) de bază în kinetoterapia de recuperare a deficitului de mobilitate articulară determinată de scurtările adaptative ale ţesutului moale i constă în întinderea (elongarea) acestuia i menţinerea acestei întinderi o perioadă de timp.ș

Stretchingul esutului moale necontractil este pasiv, mecanic, de lungă durată ț ( 20-30 min ) şi se bazează pe întinderea fibrelor de colagen ( în repaus acestea sunt cre eț ).Această întindere a ţesutului conjunctiv trece progresiv printr-o etapă elastică, apoi una plastică, urmată de un punct de ”gâtuire” după care orice tensiune ce tinde să mai alungească ţesutul, determină falimentul ( ruperea ) lui.Dacă elasticitatea este proprietatea ţesutului de a reveni la lungimea iniţială după ce o forţă l-a scos din starea de repaus, plasticitatea este tendinţa unui ţesut ce a fost deformat de a nu se mai întoarce la poziţia de la care s-a început deforrnarea. Punctul de gâtuire poate fi îndepărtat, respectiv zona plastică poate fi mărită dacă se aplică căldura pe ţesutul respectiv. Această aplicare se face în timpul, sau cu 10 minute înainte de începerea strechingului, după care sursa de căldură se va îndepărta la finalul stretchingului iar ţesutul este lăsat ”să se răcească” in poziţia alungită câştigată. Imensitatea forţei de întindere trebuie si fie crescută foarte lent, deoarece atunci când forţa de întindere este mare si / sau aplicată rapid, există pericolul ruperii structurii supusă întinderii.Pentru a obţine o alungire optimă a ţesutului moale, se va ţine seama de curba tensiune/deformare (stress/strain ) a fibrelor de colagen astfel încât stretchingul să se situeze în zona de plasticitate ( dar sub punctul forţei ce determină ruperea fibrelor ).

Întinderea ţesutului contractil al muşchiului se realizează prin nai multe modalităţi de streching.Cel mai folosit în kmetoterapia este stretchingul manual, pasiv, executat lent (pentru evitarea strech-reflexului) cu o menţinere a întinderii într-o întindere de uşor disconfort timp de 15-60 sec. (durata optimă este de 30

Page 45: 46343727 Recuperea Postraumatica a Fracturilor Oaselor Antebratului

Fracturile antebra ului i recuperarea lor posttraumaticăț ș

sec). Menţinerea strechingului își găseşte explicaţia în faptul că dacă răspunsul fusurilor neuromusculare este imediat, pentru stimularea optima a organelor Golgi ( care vor determina relaxarea reflexă a muşchiului respectiv), întinderea trebuie sa dureze minim 6 sec.

Studii recente au arătat ca după primele patru repetări a strechingului ( dintr-un total de 10 ) s-au înregistrat modificările cele mai avantajoase, respectiv o creştere de 10% din lungimea iniţială de repaus. În cazul muşchilor multiarticulari sretchingul se aplică mai întâi analitic, începându-se cu articulaţia distală, încheindu-se cu un stretching global pentr toate articula iile.ț Din considerente de gradare a forţei de întindere ( mai ales la pacienţii ce prezintă o teamă crescută față de durere ), dar şi din motive de economie de timp, se aplică auto (selv) stretchingul. Strechingul ciclic, mecanic, a fost aplicat pacienţilor cu limitare de mobilitate dând rezultate bune, dar inconvenientul îl constituie faptul că necesită o aparatură complicată.Indicaţiile generale în ceea ce priveşte execuţia corectă a stretchingului ar fi următoarele:

• tehnici de relaxare generală, efectuate înaintea strechingului;• masaj (de tip profund) executat după aplicarea de căldura, dar înainte de streching;• poziţia iniţială i cea în care se va executa stretchingul propriu-zis să fie stabilă, relaxată i comodă;ș ș• să fie executate exerciţiile între orele 14.30 i 16.30, deoarece atunci se înregistrează maximulș

capacităţii de mobilitate articulară;• încălzirea generală a organismului, printr-un efort aerob de minim 5 min;• stretchingul să fie precedat de mişcări active;• respiraţia să fie uniformă şi liniştită;• nu se fac aprecieri asupra gradului şi duratei întinderii (nu este concurs);• în cazul ambelor direc ii de mişcare limitată, după stretchingul unei grupe musculare se aplicăț

stretchingul i pe mu chii antagoni ti (se începe cu musculatura cea mai contractată);ș ș ș• nu se face streching pe două grupe musculare simultan;• strechingul se poate combina cu tracţiunea în ax a articulaţiei respective;• durerea ce apare după 2 ore de repaus (de la terminarea strechingului) denotă că intensitatea acestuia

a fost prea mare, iar durerea care persistă peste 24 de ore arată că au avut loc leziuni fibrilare;• după şedinţa (şedinţele) de tratament ce a avut în program stretchingul, nu trebuie să apară spasm

muscular, să scadă forţa musculară sau să apară oboseala musculară.•

D. Tehnici de facilitare neuromusculară proprioceptivă (FNP)

Facilitarea neuromusculară proprioceptivă reprezintă uşurarea, încurajarea sau accelerarea răspunsului motor voluntar prin stimularea proprioceptorilor din mu chi,ș tendoane, articulaţii; la aceasta se adăugă stimularea extrero- i telereceptorilor. În cazul musculaturii hipotone ne folosim de mai multe tehnici FNP.ș

1.Tehnici FNP generale

Inversarea lentă şi inversarea lentă cu opunere (IL şl IL0)ILO = reprezintă contracţii concentrice ritmice ale tuturor agoniştilor şi antagoniştilor dintr-o

schemă de mişcare, pe toată amplitudinea, fără pauză între inversări; rezisten a aplicată mişcărilor esteț maximală (cel mai mare mare nivel al rezistenţei ce lasă ca mişcarea să se poată executa). Prima mişcare (primul timp) se face în sensul acţiunii musculaturii puternice (contracţie concentrică a antagonişiilor muşchilor hipotoni), determinăndu-se în acest fel un efect facilitator pe agoni tii slabi.ș

II.O = este o variantă a tehnicii IL, in care se introduce contracţia izometrică la sfârşitul amplitudinii fiecărei mişcări (atât pe agonist cât i pe antagonist ).ș

Contracţiile repetate (CR) - se aplică în 3 situaţii diferite:

Page 46: 46343727 Recuperea Postraumatica a Fracturilor Oaselor Antebratului

Fracturile antebra ului i recuperarea lor posttraumaticăț ș

- când muşchii schemei de mişcare sunt de fora 0 sau 1: ț segmentul se poziţionează în poziţie de eliminare a acţiunii gravitaţiei, iar musculatura să fie în zona alungită şi se fac întinderi rapide, scurte ale agonistului; ultima întindere este însoţită de o comandă verbală femă de contracţie a muşchiului respectiv; mi cării voluntare apărute i se opune o rezistenţă maximală. Este foarte importantă sincronizarea comenziiș care trebuie făcută înainte de a efectua ultima întindere astfel încât contracţia voluntară să se sumeze cu efectul reflexului miotactic.

– când muşchii sunt de fora 2 sau 3 ț (For a 2 = mu chiul poate realiza mişcarea pe toată amplitudineaț ș dar nu are suficientă forţă pentru a învinge gravitaţia; Forţa 3 = muşchiul poate realiza mişcarea pe toată amplitudinea i are forţă suficientă doar pentru învingerea gravitaţiei): contracţieș izotonică cu rezistenţă pe toată arnplitudinea de miscare, iar din loc în loc se aplică întinderi rapide, scurte.

– când mu chii sunt de forţă 4-ș 5 , dar fără să aibă o forţă egală peste tot (Forţa 4 = muşchiul poate realiza mişcarea pe toată amplitudinea i împotriva unei forţe mai mari decâtș gravitaţia): contracţie izotonică până la nivelul golului de forţă unde se face izometrie, urmată de relaxare; se fac apoi întinderi rapide, scurte ale agonistului, după care se reia contracţia izotonică cu rezistenţă maximală, trecandu-se de zona golului de forţă.

2. Tehnici FNP specifice

Iniţierea ritmică (IR) se realizează atât în caz de hipertonie cât şi în hipotonie. Se realizează mi cări lente, ritmice, mai întâi pasiv, apoi treptat pasiv-activ şi activ, pe întreaga amplitudine a uneiș scheme de mişcare.În cazul în care există o hipertonie care limitează mişcarea, scopul este obţinerea relaxării; când există o hipotonie, IR are ca scop iniţial menţinerea memoriei kinestezice şi păstrarea amplitudinii de mişcare.

Mişcarea activă de relaxare - opunere (MARO) se aplică în cazurile hipotoniei musculare ce nu permite mişcarea pe o direcţie. Se execută astfel: pe musculatura slabă, în zona medie spre scurtă, dar acolo unde există o forţă "mare" se execută o contracţie izometrică. Când se simte că aceasta contracţie a ajuns maximă, se solicită pacientului o relaxare bruscă (verificată de către kinetoterapeut prin intermediul contraprizei), după care kinetoterapeutul execută rapid o mişcare spre zona alungită a musculaturii respective, aplicând i câteva întinderi rapide în această zonă de alungire musculară. Urmează o contracţieș izotonică cu rezistenţă pe toată amplitudinea posibilă. Relaxare - opunere (RO) (hold – relax). Se utilizează când amplitudinea unei mi cări esteș limitată de hipertonie musculară; este indicată şi atunci când durerea este cauza limitării mişcării.

Tehnica RO are 2 variante:- L RO antagonistă - în care se face izometria mu chiului hiperton;ș- IL RO agonistă - în care se face izometria mu chiului care face mi carea limitatăș ș .În ambele variante, izometria se va executa în punctul de limitare a mi cării; după men inereaș ț

timp de 5-8 sec a unei izometrii de intensitate maximă se va cere pacientului o relaxare lentă. Odată relaxarea făcută, se poate repeta izometria de mai multe ori sau pacientul, in mod activ, va încerca să treacă

Page 47: 46343727 Recuperea Postraumatica a Fracturilor Oaselor Antebratului

Fracturile antebra ului i recuperarea lor posttraumaticăț ș

de punctul iniţial de limitare a mișcării (contracţie izotonică a agonistului, fără rezistenţă din partea kinetoterapeutului).

E. Metode de educare / reeducare neuromotorie

Metoda KabatMetoda foloseşte scheme de mi care globală, plecând de Ia axioma: ”Creierul ignoră acţiuneaș

proprie rnuschiului, el recunoaşte numai mi carea”. Principiile metodei Kabat sunt următoarele: ș• Dezvoltarea neuromotorie normală se face în sens cranio-caudal şi proximo – distal;• Dezvoltarea fetală este caracterizată de răspunsurile reflexe secvenţiale la stimuli exteroceptivi;• Dezvoltarea comportamentului motor este legată de dezvoltarea receptorilor senzitivi, vizuali,

auditivi, etc.;• Întregul comportament motor este caracterizat de mişcări ritmice, reversibile, executate în

amplitudini complete de flexie şi extensie;• Dezvoltarea motorie implică mişcarea combinată ale membrelor bilateral simetric, homolatetal,

bilateral asimetric, alternativ reciproc, diagonal reciproc;• Dezvoltarea motorie include si inversarea rapidă dintre funcţiile antagoniste, cu predominanţa flexiei

sau extensiei;• Dezvoltarea motorie reflectă i direcţia mi cării: de la verticală, la orizontală i apoi la oblică sauș ș ș

diagonală.Regulile pentru crearea diagonalelor specifice pentru facilitarea unui anume muşchi sunt:

➢ la MS flexia este asociata rotaţiei externe, în timp ce rotaţia internă se asociază extensiei; Pivo ii distali se alinează pivo ilor proximali astfel: ț ț

supinaţia şi abducţia se asociază flexiei şi rotaţiei externe; pronaţia şi abducţia se asociază extensiei i rotaţiei interne; ș flexia pumnului este legată de adducţia umărului; extensia pumnului este legată de abducţia umărului

Pivo ii digitali se alinează pivo ilor proximali i distali astfel:ț ț ș flexia cu adducţia degetelor se asociază flexiei pumnului şi adduc iei umăruluiț

extensia cu abducţia degetelor se asociază extensiei pumnului şi abduc iei umăruluiț

3.2.4.Mjloacele fundamentale ale kinetoterapiei în recuperarea post-fracturi

A. Masajul

Masajul reprezintă prelucrarea metodică a părţilor moi ale corpului, prin acţiuni manuale sau mecanice, în scop fiziologic, profilactic și terapeutic.

Efectele masajului Efectele asupra circulaţiei subcutanate

Orice aplicare a masajului asupra pielii este urmată de apariţia, mai mult sau mai puţin rapid a unei înroşiri locale, de intensitate variabilă. Această vasodilataţie superficială crează senzaţia de creştere a căldurii locale. Fery nu a putut si obiectiveze clar aceast lucru, după efleurajele aplicate pe regiunea dorsală. Experienţa ar trebui refăcută cu manevre mai intense. Această vasodilaiaţie ameliorează troficitatea locală, crescând schimburile între mediul celular i sanguin precum i aportul nutritiv de oxigen ș ș și transportul de deşeuri metabolice și de gaz carbonic.

Efectele asupra circulaţiei de întoarcere venoase

Page 48: 46343727 Recuperea Postraumatica a Fracturilor Oaselor Antebratului

Fracturile antebra ului i recuperarea lor posttraumaticăț ș

Presiunile alunecate şi cele statice permit creşterea circulaţiei de întoarcere venoasă. S-a aritat prin dopplergrafie influența acestor tehnici pentru favorizarea circulaţiei venoase. Efectul este optimal când sunt efetuate într-un ritm lent: 5 secunde cel puţin trebuie să se scurgă între două manevre succesive.

Efectele asupra circulaţiei de întoarcere limfaticeAceste manevre de masaj deosebit de blânde aplicate pe traiectul vaselor limfatice superficiale prin

drenaj limfatic manual, realizează accelerarea fluxului de întoarcere limfatic. Aceste tehnici se efectuează după un protocol special și se aplica în caz de edeme, fie de origine limfatică, fie venoasă, fie mixtă, pentru a ajuta la resorbţia acestora.

Efectele asupra contracţiei musculareFrământatul, strechingul i încălzirea principalilor mu chi ale membrelor superioare au efecteș ș

benefice asupra cre teriiș amplitudinii de mişcare articulară. El arata o tendinţa spre di nâ nutrea forţei acestor muşchi.Contraindicaţiile generale ale masajului

Utilizarea în mod raţional a unei terapii trebuie să se bazeze pe cunoaşterea inovaţiilor, contraidicaţiilor precum şi a limitelor acesteia, trebuie cunoscute de asemenea şi eventualele riscuri la care pacientul poate fi expus în timpul unei şedinţe de tratament.

Contraindica iileț masajului sunt următoarele:– fenomene inflamatoare aflate în faza acută;– pusee inflamatoare reumatismale;– procese infec ioase îț n stadiu evolutiv;– existenţa echimozelor sugerează aplicarea locală a unor tehnici de mare intensitate, dar nu contraindică aplicarea masajului cu suprafaţă mare de contact pe o suprafaţă mare.

B. Termoterapia – Crioterapia

1. Termoterapia foloseşte ca factor terapeutic temperatura cu valori cuprinse între 40-8O° C cu medii diferite, apă, aer încălzit, nisip, băi de soare, nămol.Reguli generale de aplicare: obligatoriu se aplică comprese reci pe frunte, ceafă, pcecordial: se aplică înainte de masă; sunt urmate de o procedura de răcire; nu se aplica mai multe proceduri calde pe zi.

Baia cu aburi sau căldură umedă poate fi generală sau parţială Baia generală se realizează într-o încăpere sau dulap special. Se indică bolnavului să stea pe scaun cu corpul in dulapul special, lăsându-se afară doar capul. Se aplică comprese reci pe frunte, în jurul gâtului şi precordial. La început temperatura cuprinsă între 38-40º C, treptat temperatura cre te până la 50 -55º C. Pacientul poate fi hidratatș cu ceai, apă pentru creşterea sudora ieiț . Baia de aburi se aplică pe o perioada de maxim 30 minute în func ieț de pacient şi scop, astfel:

• durată scurtă 3-5 minute se folosesc ca proceduri pregătitoare de încălzire;• durată 10-15 minute folosite în cazul tulburărilor de circulaţie;• peste 15 minute se administrează celor cu obezitate, diabet zaharat, traumatisme poutraumatice şi

reumatice.Este contraindicată la copii sub 12 ani, la cei cu debilitate fizică, anemii grave, hemoragii şi

persoane cu vârste de peste 75 ani.Bai de aer cald sau căldură uscată pot fi generale sau parţiale. Se desfăşoară în aceleaşi condiţii ca

baia cu aburi. Durata băilor de aer cald este cuprinsă intre 10-20 minute, iar temperatura aerului este

Page 49: 46343727 Recuperea Postraumatica a Fracturilor Oaselor Antebratului

Fracturile antebra ului i recuperarea lor posttraumaticăț ș

cuprinsă intre 60-120º C|. Are aceleaşi indicaţii şi contraindicaţii ca și baia de aburi dar nu elimini transpiraţia.

Băile de lumină se realizează într-un loc amenajat sub formă de cilindru, semicilindru sau hexagon prevăzut cu 40 de becuri de 60 W i un terș mometru. Pacientul este aşezat pe un pat, taburet în func ieț de segmentul care va fi supus băii de lumină. Temperatura aerului ajunge până la 60-80º C. Pe lângă rolul temperaturii aerului apare şi rolul radiaţiilor infraroşii emise de becuri.

Sauna este o procedură cu aer foarte uscat la umiditate 2-9 % i temperatura 80-100º ș C. Sauna se realizează într-o cabină de lemn de brad sau pin cu o suprafață de 10-40 m² , aportul de căldură 5 cal/min şi temperatura pielii creşte până la 30-40º C. În sauna finlandeză se folosesc pietre încinse care se umezesc cu ½ litri de apă care se evaporă. Aceasta dă senzaţia de caldură umedă care este mai suportabilă Urmează flagelarea tegumentului cu nuiele foarte elastice de mesteacăn. Sauna este urmată de un duș rece cu o durată de aproximativ 10 minute.2. Crioterapia - terrmoterapia sub forma aplicaţiilor scurte de ghea ăț pe tegumentul diferitelor părţi.Aplicaţiile pot fi sub formă lichidă, solidă sau gazoasă.Tehnicile folosite pot fi:

Comprese reci care acţionează prin conduc ieț , temperatura apei fiind de 1°C cu bucăţi de ghea ă înț ea. Durata de menţinere a compreseieste de 2-20 minute.

Imersia (scufundarea) unor părţi sau întregul corp în apă.Temperatura apei sub 4ºC.Durata imersiei este de 20-30 minute.

Baia de membre - temperatura apei 2- 3º C cu durată de 4-10 minute.Masaj cu gheaţă - în general indicat în refacerea circulaţiei, în combaterea durerii şi în cazuri de

contuzii la sportivi.Durata masajului cu gheaţă variază între 2 şi 20 de minute.Efectele fiziologice ale recelui:- produce vasoconsuicţie; produce o hiperemie reactivă; scade viteza de transmisie a influxului

nervos pe nervii motori musculari;- produce inhibiţie nervoasă periferică; scade metabolismul celular i tisular; cre te vascozitatș ș ea pe

structurile conjunctive de colagen, ceea ce contribuie la relaxare; afectează dexteritatea – mi cările deș fineţe.Indicaţiile crioterapiei în funcţia de efecte:

– efectul antispastic - ne indică în otice leziune craniană sau cervicală, în contracturi şi spasm muscular, în toate traumatismele acute în primele 15-20 minute;

– efectul antalgic - este folosit în dureri fasciculare, dureri musculare, în bursite, tendinite.– efectul antiinflamator - la infecţii locale acute în primele 24 de ore, în combaterea edemului

şi a durerii sau în orice inflama ie.ț

C. Electroterapia

Curentnl GalvanicCurentul electric de frecvenţa zero sau curentul continuu, poartă numele de curent galvanic.

Intensitatea curentului poate varia crescând de la valoarea zero a intensităţii până la un anumit nivel (curent continuu ascendent) sau descrescând spre zero (curent continuu descendent). Dacă aceste creşteri şi descreşteri au loc ritmic, curentul ia forma unei curbe ondulatorii şi se numeşte curent variabil.

Efecte fiziologice ale curentului galvanic asupra fibrelor nervoase senzitive:– senzaţia înregistrată este în funcţie de creşterea intensităţii curentului aplicat:

furnicături - înţepături - arsurî - durere.

Page 50: 46343727 Recuperea Postraumatica a Fracturilor Oaselor Antebratului

Fracturile antebra ului i recuperarea lor posttraumaticăț ș

– la polul (+) se induce fenomenul de analgezic datorat hiperpolarizării celulei şi scăderii excitabilităţii acesteia;

– la polul (-) se induce fenomenul de stimulare prin depolarizare a celulei şi creşterea excitabiiităţii acesteia.

Asupra fibrelor nervoase motorii:la polul (-) se înregistrează o scădere a pragului de excitaţie înregistrându-se acelaşi fenornen de

stirnulare neuromotorie cu creşterea excitabilităţii.

Asupra sistemului nervos central:– efectele instalate sunt în func ie de polaritatea aplicată;ț– polul (+) aplicat cranial determină un efect analgezic, descendent;.– polul (-) aplicat cranial determină un efect stimulant, ascendent.

Asupra fibrelor vegetative vasomotorii:– vasodilataţie superficială şi profundă;

– ac iune hiperemizantă, de activare a vasculariza iei;ț ț– eritemuI cutanat.

Curenţii diadinamiciAu ca efecte: fiziologice, analgezice, hiperemiante, trofice, resorbtive, dinamogene. Indicaţiile curenţilor diadinamici:

– aparat locomotor: - stări posttraumatice: - contuzii, entorse, luxa ii, întinderi musculare,țredori articulare;

– afecţiuni reumatice: - artroze reactivate, artrite, mialgii, – manifestări articulare: - tulburări circulatorii periferice – acrocianoză, boala varicoasă,

stări după degerături sau arsuri, arterteriopatii periferice obliterante.Contraindicaţii: fracturi certe sau suspecte, nu se aplică pe regiunea precordială, plăgi, leziuni dermatologice, alergii la diferite substanţe decelate anamnestic, evitarea regiunilor in care sunt încorporate piese metalice de osteosinteză, endoproteze sterilele; nu se aplică în stări hemoragice locale, tromboze venoase superficiale și profunde.

D. Ultrasunetul

Ultrasunetele furnizate de aparatele folosite în fizioterapie au o frecven ă cuprinsă între 8ț 00 - 1000 Hz.Mecanisme de producere: procedee mecanice, procedee magnetice, procedeul piezoelectric.

Efecte fiziologice ale ultrasunetului:- analgezice - realizate prin intermediul SNC cu efect miorelaxant, ac iune hiperemiantă, ț activarea

circulaţiei sangvine, acţiune asupra SNV, efecte antiinflamatorii, acţiune vasomotorie i meș tabolică.Indicaţii generale:

– afecţiuni reumatismale: - reumatism degenerativ, reumatism inflamator cronic, reumatism articular.

– traumatologice: - fracturi recente, întârzierea formarii calusului, contuzii, entorse, luxaţii, hematoame, posturi vicioase, scolioze, deformări ale piciorului.

Page 51: 46343727 Recuperea Postraumatica a Fracturilor Oaselor Antebratului

Fracturile antebra ului i recuperarea lor posttraumaticăț ș

E. Radia iile infraro ii (RIR)ț ș

Sunt denumite şi radiaţii calorice, având lungimi de undă cuprinse între 0,76 - 50 nncrometri. Mecanism de producere: sunt emise de corpuri incandescente, de gaze aduse la luminescen ăț prin

descărcări electrice. Efecte fiziologice: - acţiune calorică - (cu cât lungimea de undă este mai scurtă, cu atât acţiunea calorică este mai

profundă), vasodilatație arteriolară i capilară (eritem caloric),ș edem uşor al stratului mucos, edemanţierea papilelor dermice, infiltraţii leucocitare perivasculare, creşterea debitului sangvin, creşterea metabolismului local şi îmbunătăţirea troficităţii, activarea glandelor sudoripare, influenţează terminaţiile nervoase cu calmarea consecutivă a nevralgiilor.

F. Terapia cu LASER

Efecte ale terapiei cu laseri atermici: analgezic, miorelaxant, antiintlamator, trofic, resorbtiv, bactericid, virucid.Indicaţii terapeutice ale laserilor atermici:

– traumatologice – fracturi, rupturi musculare, hematoame musculare, miozita calcară posttraumatică, entorse, luxa ii, tendinite posttraumatice;ț

– reumatologice - poliartrită reumatoidă, spondilită anchilozantă, artroze, tendinite, bursite.

Contraindica ii: ț iradierea directă a globilor oculari cu rsic de inducere a retinopatiei degenerative, iradierea tumorilor maligne, stări febrile; pacien i cu afec iuni psihice – epilepsii, sindroame nevrotice.ț ț

Page 52: 46343727 Recuperea Postraumatica a Fracturilor Oaselor Antebratului

Fracturile antebra ului i recuperarea lor posttraumaticăț ș

CAPITOLU IV

REZULTATELE STUDIULUI

4.1. Analiza statistică i interpretarea ș rezultatelor

Datele pacien ilor în urma anamnezei i evaluării sunt prezentate în tabelele de mai josț ș .

Tabel nr. 6 – Vârsta i sexul pacien ilor ș țNume

Pacien ițVârsta Sexul

M.M. 43 MT.I. 35 MP.C. 19 FS.R. 24 MV.I. 44 F

N.M. 22 MP.E. 37 FA.M. 25 F

Grafic nr. 8

Tabel nr.7 – Inciden a fracturilor în func ie de vârstăț ț

Grupe de vârstă Nr. de cazuri Procente %0 -9 0 0

10 – 19 1 12.520 – 29 3 37.530 – 39 2 2540 - 49 2 25Total 8 100

Page 53: 46343727 Recuperea Postraumatica a Fracturilor Oaselor Antebratului

Fracturile antebra ului i recuperarea lor posttraumaticăț ș

Grafic nr. 9

Tabel nr. 8 - Amplitudinea de mi care în articula ia pumnului – valori normaleș ț

Tabel nr. 9 - Amplitudinea mi cării de flexieș activă în articula ia pumnului - evaluareț

Flexie activă

Mi careș Activ PasivFlexie 90º 90º

Extensie 75º 80ºSupina ieț 15º 20ºProna ieț 40º 45º

Page 54: 46343727 Recuperea Postraumatica a Fracturilor Oaselor Antebratului

Fracturile antebra ului i recuperarea lor posttraumaticăț ș

Tabel nr. 10 - Amplitudinea mi cării de flexieș pasivă în articula ia pumnului ț – evaluare

Flexie pasivă

Grafic nr. 11

Grafic nr. 12

În urma utilizării testului Student rezultatele ob inute în urma comparării ț flexiei active ini iale i finale pe lotul de pacien i, au reie it statistic foarte semnificative intrucât p 0.01ț ș ț ș ˂ (p=1.43657E-07).

Nume pacien iț Ini ialț Final

M.M. 43 68T.I. 46 69P.C. 47 66S.R. 44 70V.I. 49 71

N.M. 51 72P.E. 53 72A.M. 52 70

MA ± DS 48.125 ± 3,72 69.75 ± 2,052

Nume pacien iț Ini ialț Final

M.M. 47 80T.I. 49 81P.C. 50 79S.R. 53 82V.I. 47 84

N.M. 53 81P.E. 48 85A.M. 52 87

MA ± DS 49.875 ± 2,531 82.375 ± 2,722

Page 55: 46343727 Recuperea Postraumatica a Fracturilor Oaselor Antebratului

Fracturile antebra ului i recuperarea lor posttraumaticăț ș

În urma utilizării testului Student rezultatele ob inute în urma comparării ț flexiei pasive ini iale i finale pe lotul de pacien i, au reie it statistic foarte semnificative intrucâtț ș ț ș p 0.01(˂ 3.78929E-08).

Tabel nr. 10 - Amplitudinea mi cș ării de extensie activă în articula ia pumnului ț – evaluare

Extensie activă

Nume pacien iț Ini ialț Final

M.M. 43 68T.I. 46 69P.C. 47 66S.R. 44 70V.I. 49 71

N.M. 51 72P.E. 53 72A.M. 52 70

MA ± DS 48.125 ± 3,72 69.75 ± 2,052

Tabel nr. 11 - Amplitudinea mi cș ării de extensie pasivă în articula ia pumnului ț – evaluare

Extensie pasivă

Nume pacien iț Ini ialț Final

M.M. 45 70T.I. 48 72P.C. 49 70S.R. 48 74V.I. 51 73

N.M. 53 75P.E. 55 74A.M. 54 73

MA ± DS 50,375 ± 3,461 72,625 ± 1,846

Page 56: 46343727 Recuperea Postraumatica a Fracturilor Oaselor Antebratului

Fracturile antebra ului i recuperarea lor posttraumaticăț ș

Grafic nr.13

Grafic nr. 14

În urma utilizării testului Student rezultatele ob inute în urma comparării ț extensiei active pasive ini iale i finale pe lotul de pacien i, au reie it statistic foarte semnificative intrucât p 0.01ț ș ț ș ˂ (1.43657E-07).

În urma utilizării testului Student rezultatele ob inute în urma comparării ț extensiei pasive pasive ini iale i finale pe lotul de pacien i, au reie it statistic foarte semnificative intrucât p 0.01ț ș ț ș ˂ (5.29815E-08).

Tabel 12 - Amplitudinea de mi care în articula ia pumnului – evaluareș ț

Supina ieț activă

Nume pacien iț Ini ialț FinalM.M. 9 13T.I. 10 14P.C. 8 12S.R. 9 14V.I. 11 15

N.M. 7 10P.E. 10 13A.M. 9 13

MA ± DS 9.125 ± 1,246 13 ± 1,511

Page 57: 46343727 Recuperea Postraumatica a Fracturilor Oaselor Antebratului

Fracturile antebra ului i recuperarea lor posttraumaticăț ș

Tabel 13 - Amplitudinea de mi care în articula ia pumnului – evaluareș ț

Supina ie pasivăț

În urma utilizării testului Student rezultatele ob inute în urma comparării ț supina iei activeț ini iale i finale pe lotul de pacien i, au reie it statistic foarte semnificative intrucât p 0.01ț ș ț ș ˂ (5.73434E-07).

În urma utilizării testului Student rezultatele ob inute în urma comparării ț supina ieiț pasive ini iale i finale pe lotul de pacien i, au reie it statistic foarte semnificative intrucât p 0.01ț ș ț ș ˂ (3.24562E-08).

Grafic nr. 15

Nume pacien iț Ini ialț FinalM.M. 10 16T.I. 12 18P.C. 11 17S.R. 13 19V.I. 9 15

N.M. 14 19P.E. 15 20A.M. 11 18

MA ± DS 11.875 ± 2,031

17.75 ± 1,669

Page 58: 46343727 Recuperea Postraumatica a Fracturilor Oaselor Antebratului

Fracturile antebra ului i recuperarea lor posttraumaticăț ș

Grafic nr. 16

Grafic nr. 17

Grafic nr.18

Tabel nr. 14 - Amplitudinea de mi care în articula ia pumnului – evaluareș ț Prona ie ț activă

Tabel nr. 15 - Amplitudinea de mi care în articula ia pumnului – evaluareș ț

Nume pacien iț Ini ialț FinalM.M. 27 34T.I. 29 35P.C. 32 37S.R. 31 36V.I. 32 38

N.M. 26 33P.E. 28 33A.M. 35 40

MA ± DS 30 ± 3,023 35.75 ± 2,492

Page 59: 46343727 Recuperea Postraumatica a Fracturilor Oaselor Antebratului

Fracturile antebra ului i recuperarea lor posttraumaticăț ș

Prona ieț pasivă

În urma utilizării testului Student rezultatele ob inute în urma comparării ț prona iei activț e ini iale i finale pe lotul de pacien i, au reie it statistic foarte semnificative intrucât p 0.01 ț ș ț ș ˂( 3.53915E-07).

În urma utilizării testului Student rezultatele ob inute în urma comparării ț prona iei pasiveț ini iale i finale pe lotul de pacien i, au reie it statistic foarte semnificative intrucât p 0.01ț ș ț ș ˂ (3.80125E-07).

Grafic nr. 19

Grafic nr. 20

Nume pacien iț Ini ialț FinalM.M. 31 39T.I. 33 40P.C. 30 37S.R. 34 41V.I. 36 42

N.M. 32 40P.E. 33 43A.M. 37 45

MA ± DS 33.25 ± 2,375 40.875 ± 2,474

Page 60: 46343727 Recuperea Postraumatica a Fracturilor Oaselor Antebratului

Fracturile antebra ului i recuperarea lor posttraumaticăț ș

Grafic nr. 21

Grafic nr. 22

Tabel nr.16 – Scor testing muscular

Grafic nr. 23

NumePacien iț

Ini ialț Final

M.M. 1 3T.I. 2 4P.C. 0 2S.R. 1 3V.I. 2 4

N.M. 3 5P.E. 1 2A.M. 2 4

MA ± DS 1.5 ± 0,925 3.375 ± 1,06

Page 61: 46343727 Recuperea Postraumatica a Fracturilor Oaselor Antebratului

Fracturile antebra ului i recuperarea lor posttraumaticăț ș

În urma utilizării testului Student rezultatele ob inute în urma comparării ț bilan uluiț muscular ini ial i final pe lotul de pacien i, au reie it statistic foarte semnificative intrucât p 0.01ț ș ț ș ˂ (1.40517E-06).

Grafic nr. 24

Grafic nr. 25

Interpretarea rezultatelor

Valorile lui p în urma aplicării testului Student au fost interpretate după cum urmează:

➢ p>0,05 valori nesemnificative statistic➢ p<0,05 valori semnificative statistic➢ p<0,01 valori foarte semnificative ➢ p<0,001 valori extrem de semnificative

Valorile amplitudinii de mi care a articula iilor în alcătuirea cărora intră oaseleș ț antebra ului, respectiv radiusul i ulna, au fost influen ate semnificativ, statistic vorbind, de laț ș ț prima evaluare efectuată, în sensul îmbunătă irii acestora.ț

Ceea ce ne arată concret acest lucru este interpretarea comparativă a parametrilor de mobilizare, flexie-extensie i prono-supina ie, din cele două evaluări efectuate.ș ț

Astfel, amplitudinea mi cărilor de flexie, ș extensie, supina ie, prona ie active i pasive iț ț ș ș bilan ul articularț au crescut considerabil ob inând în fiecare caz cre teri foarte semnificativeț ș statistic (p 0.01)˂ în urma testului Student efectuat, în decursul celor 7 luni de recuperare de specialitate, la to i cei 8 pacien i evalua i.ț ț ț

Acela i lucru se poate observa în urma rezultatelor ob inute i în cazul evaluăriiț ț ș amplitudinii mi cărilor de prono-supina ie.ș ț

Page 62: 46343727 Recuperea Postraumatica a Fracturilor Oaselor Antebratului

Fracturile antebra ului i recuperarea lor posttraumaticăț ș

Calculând MA% (media aritmetică procentuală), a rezultatelor ob inute în cele douăț etape de evaluare s-a putut observa:

- o îmbunătă ireț cu 35,22% a amplitudinii de mi care din ș flexia activă;- o imbunătă ire cu 37,5% a amplitudinii de mi care din ț ș extensia activă;- o imbunătă ire cu 25,83% a amplitudinii de mi care din ț ș supina ia activăț ;- o imbunătă ire cu 14,37% a amplitudinii de mi care din ț ș supina ia activăț ;

În ceea ce prive te bilan ul muscular, acesta a fost i el influen at considerabil obtinându-ș ț ș țse o ameliorare sim itoare în legătura cu for a musculară.ț ț

Astfel, folosindu-ne din nou de MA% s-a constatat o cre tere a for ei musculare raportatăș ț la cele două evaluări, cu 37,5% .

4.2. Concluzii i recomandăriș

Pe baza rezultatelor ob inute în urma anamnezei efectuate, am constatat că majoritateaț cazurilor de fractură de la nivelul antebra ului sunt cauzate în principal prin cădere i apoi înț ș urma accidentelor rutiere.

De i fracturile de antebra par să contureze un tablou clinic asemănător la to i pacien ii,ș ț ț ț programul de recuperare kinetoterapeutic nu este unul standard i asta datorită marii variabilită i aș ț etiologiei, a sediului lezional i bineîn eles a asocierii acestor factori reprezentativi.ș ț

Recuperarea posttraumatică post-fracturi are la bază elementul principal al kinetoterapiei i anume mobilizarea, la care se adaugă mijloacele specifice utilizate în kinetoterapie.Toateș

acestea facilitează atingerea unor obiective bien stabilite în recuperarea post-fracturi.

Rezultatele recuperării depind de factori obiectivi, cum ar fi: gravitatea fracturii, vârsta pacientului, capacitatea bilologică a acestuia de regenerare precum i de factori subiectivi:ș cooperarea pacientului, con tiinciozitatea i punctualitatea în efectuarea tratamentului, deș ș mijloacele i metodele folosite.ș

Întocmirea unui program de recuperare strict individualizat pentru fiecare pacient, permite o recuperare adecvată cu rezultate apărute într-un timp cât mai scurt.

Page 63: 46343727 Recuperea Postraumatica a Fracturilor Oaselor Antebratului

Fracturile antebra ului i recuperarea lor posttraumaticăț ș

BIBLIOGRAFIE

1. ALBU CT., ALBU ADRIANA - ”Kinetoterapia pasivă ”, Editura Poliroma, Ia i, 2002;ș

2. CHIRIAC M. - ” Testarea manuală a for ei musculare”ț , Editura Universită ii din Oradea,ț Oradea, 2000;

3. CORDUN M. - ” Kinetologie medicală”, Editura AXA, bucure ti, 1999;ș

4. DRAGAN I. - ” Medicină sportivă”, Editura medicală, Bucure ti, 2002;ș

5. DRAGAN I. - ” Medicină sportivă aplicată”, Editura Editis, Bucure ti, 1994;ș

6. FLORA D. - ” Tehnici de bază în kinetoterapie”, Editura Universită ii din Oradea, 2002;ț

7. HĂULICĂ I. - ” Fizilolofie umană”, Editura medicală, Bucure ti, 1996;ș

8. ISPAS C. - ” No iuni de semiologie medicală pentru kinetoterapeu i”ț ț , Editura Art Design, Bucure ti, 1998;ș

9. KISS J. - ” Fiziokinetoterapia i recuperarea medicală ”ș , Editura medicală, Bucure ti, 2002;ș

Page 64: 46343727 Recuperea Postraumatica a Fracturilor Oaselor Antebratului

Fracturile antebra ului i recuperarea lor posttraumaticăț ș

10. KNOLL MARGARET, VASS DOROTHY - ” Proprioceptive neuromuscular facilitation ”, Hobler-Harper Book, 1969;

11. KRAUSZ L., KRAUSZ L. T. - ” Fiziokinetoterapie – pe baze fiziopatologice ”, Editura medicală universitară Iuliu Ha ieganu, Cluj-Napoca, 2004;ț

12. KRETSCHMANN H., WEMIRICH V. - ” Cranial neuroimaging and clinical anatomy ”, Editura Stutgard Thieml, Germany, 2006;

13. MÂRZA D. - ” Metode speciale de masaj ”, Editura plumb, Bacău, 1998;

14. MÂRZA D. - ” Masajul terapeutic ”, Editura Plumb, Bacău, 2002;

15. PANAIT GH. - ” Ortopedie traumatologie practică ”, Editura Publistar, Bucure ti, 2002;ș

16. PAPILIAN V. - ” Anatomia omului - vol. II – Osteologie i miologie ”ș , Editura Didactică iș Pedagogică, Bucure ti, 2001;ș17. PASZTAI Z. - ” Kinetoterapia în recuperarea func ională a aparatului locomotor ”ț , Editura Universită ii din Oradea, 2001;ț

18. PASZTAI Z., PASZTAI ELISABETA, PASZTAI ANDREEA - ” Terapii-tehnici-metode complementare de relaxare, decontracturare folosite în kinetoterapie ”, Editura logos, Gala i,ț 2001;

19. RĂDULESCU A. - ” Fizioterapie – proceduri de hidrotermoterapie, crioterapie, masaj medical clasic, masaj tegumentar ”, Editura medicală, Bucure ti, 2002;ș

20. SBENGHE T. - ” Kinesiologie. tiin a mi căriȘ ț ș i ”, Editura medicală, Bucure ti, 2002;ș

21. SBENGHE T. - ” Kinetologie profilactică terapeutică i de recuperare ”ș , Editura medicală, Bucure ti, 1987;ș

22. SBENGHE T. - ” Recuperarea medicală a sechelelor posttraumatice ale membrelor”, Editura medicală, Bucure ti, 1981;ș

23. VLĂDU U P., PÂRVULESCU N.V. - ” Ț Semiologie i no iuni de patologie medicală ”ș ț , Editura Sitech, Craiova, 2001;

24. ZOLTAN P. - ” Kinetoterapia în recuperarea funcţională posttraumatică a aparatului locomotor ”, Editura Universităţii din Oradea, 2001;


Recommended