4. Particularitati Tactice Ale Audierii Persoanei Vatamate

8/13/2019 4. Particularitati Tactice Ale Audierii Persoanei Vatamate

http://slidepdf.com/reader/full/4-particularitati-tactice-ale-audierii-persoanei-vatamate 1/93

INTRODUCERE

Unii autori arată că între faptuitor, faptă şi victimă deseori există un

raport de cauzalitate complex, susţinând ca şi alţi cercetători, ideea desprinderii

unei noi discipline, denumită „Victimologie”.

onsideraţiile de ordin victimologic care cercetează relaţiile dintre

criminal şi victima sa, aparţin avocatului român !eniamin "endelson#.

$dată cu apariţia omului au apărut şi regulile de comportament ale

acestuia în cadrul comunităţii. %ezvoltarea societăţii umane a impus o armonizare

a intereselor şi acţiunilor individului cu interesele colectivităţii. &erespectareaintereselor comunităţii de către indivizii ce o compuneau, a dat naştere la incidente

şi conflicte.

'n scopul evitării acestora, societatea a fost interesată în ela(orarea unor

reguli de comportament în raporturile dintre mem(rii ei, numite norme. )ceste

norme cuprind drepturi şi o(ligaţii ale individului în societate.

'n cazul nerespectării normelor comunitatea a ela(orat şi aplicatsancţiuni. *ancţiunile sunt măsuri de constrângere a indivizilor pentru a respecta

normele ce reglementează raporturile din societate.

+e măsură ce societatea umană a evoluat, normele, iniţial nescrise, au

fost menţionate şi adunate în coduri şi legi.

ele mai cunoscute norme din istoria civilizaţiei umane sunt cunoscute

su( denumirea de „$%U U- )"U/)!-0. )cestea au fost ela(orate în

timpul domniei lui )"U/)!- 12345 6 2757 î.e.n.8 ele 29 porunci din !i(lia

creştină au constituit un ansam(lu de norme foarte importante în evoluţia societăţii

umane.

'n perioada antică a istoriei universale, atât în :gipt cât şi în ;recia, apar

reglementări <uridice foarte clare.

=



:vul "ediu, dar cu deose(ire, :vul "odern, au evidenţiat teoreticieni de

marcă ai unei noi ştiinţe ce avea să cunoască până în zilele noastre o continuă

dezvoltare şi perfecţionare, ştiinţă de sine stătătoare numită /-"-&$$;-:.

riminologia a fost definită, ca ştiinţă, în diverse moduri în decursul

dezvoltării sale în timp.

)stfel, criminologul francez >. eaute, în lucrarea sa „riminologie et

science penitenciaire0 1+aris 6 2?34, pag. 228 susţine că „ştiinţa criminologiei este

ştiinţa care se ocupă cu studiul ansam(lului fenomenului criminal0.

riminologii americani %. resse@ şi :. *ut#erland afirmă despre

criminologie că este „ştiinţa care studiază criminalitatea ca fenomen social, în

special cauzele acesteia şi mi<loacele de luptă împotriva acestui fenomen0.

%intre criminologii români, menţionăm definiţia care este dată de /. ".

*tănoiu în lucrarea sa „-ntroducere în criminologie0 1:d. )cademiei, !ucureşti,

2?5?8 şi care aratăA „criminologia este o ştiinţă care studiază fenomenul social al

criminalităţii în scopul prevenirii sale0. 'n acelaşi sens sBau pronunţat şi alţi autori.

Valerian ioclei, în cartea sa „"anual de criminologie0 1:d. ), 2??5,

pag. =38 defineşte această ştiinţă astfelA „criminologia reprezintă ansam(lul

cercetărilor cu caracter ştiinţific ce se ocupă pe de o parte cu studierea fenomenului

criminal, urmărind cunoaşterea complexă a acestuia, iar pe de altă parte cu

evaluarea practicii antiBcriminale, în scopul optimizării acesteia0.

%upă cum putem o(serva, din studierea definiţiilor date criminologiei,

dar şi din lucrările criminologilor români şi străini, nu a existat preocupare specială

pentru studiul victimelor.+entru criminologii români, o(iectul cercetării criminologice a fost

fenomenul criminal 1constituit din crimă, criminal şi criminalitate8 şi practica

anticriminală.

%intre autorii români care au a(ordat su(iectul „victimă0 în lucrările lor,

menţionăm pe prof. Ci(eriu !ogdan şi -oan *ântea, care în 2?55 au pu(licat

lucrarea „)naliza psi#osocială a victimei. /olul ei în procesul <udiciar.0

7



'n lucrarea „Victima şi agresorul0 de -ancu Cănăsescu şi !u<or Dlăcescu

este a(ordată pro(lematica victimei şi a agresorului.

%e asemenea, ;#. &istoreanu şi . +ăun în lucrarea „riminologie0 1:d.

:uropa &ova, 2??7, pag. 4=8, a(ordează pe scurt pro(lematica victimei

infracţiunii.

)lţi autori arată căA „în ultimele decenii, criminologia şiBa făcut propriul

concept, anume V-C-"), persoană împotriva căreia sau a intereselor căreia se

săvârşeşte crima. 'n plus victima şi procesul de victimizare, adică alegerea victimei

sau căderea în rolul de victimă, nu este numai o întâmplare, ci şi un proces mai

complex0.

3



CAPITOLUL I

VICTIMA ŞI VICTIMOLOGIA DIN PERSPECTIVĂ

ETIOLOGICĂ ŞI JURIDICĂ

1.1 Victima – per!a"# $i%ic#

Victima 1persoana vătămată8 poate să fie o persoană fizică sau <uridică.

$ricine ştie despre săvârşirea unei infracţiuni, poate, şi în anumite cazuri este

o(ligat prin lege să sesizeze organele de urmărire penală 2. $rice persoană fizică

care a suferit de pe urma infracţiunii poate formula plângere şi să devină astfel

parte în procesul penal.

+entru aducerea la cunoştinţa autorităţilor săvărşirea unei infracţiuni nu

se cere persoanei fizice capacitatea de exerciţiu a drepturilor civile şi deci şi

minorul poate face sesizări cu caracter penal4.odul de procedură penală al /omâniei denumeşte pe cel ce sesizează

organele de urmărire penală, denunţător 1art. 2598 sau persoană vătămată 1art. 2528,

după cum sesizarea porneşte de la o persoană care are doar cunoştinţă despre vreo

încălcare a legii penale, fără să fi suferit vreo vătămare, sau încunoştinţarea

organului de urmărire penală este făcută de însăşi persoana căreia i sBa cauzat prin

infracţiune o vătămare.%in textul legii rezultă însă că sunt persoane, altele decât persoana

vătămată, ce pot face plângere în numele acesteia în procesul penalA reprezentantul

legal pentru minor, curatorul pentru persoana aflată su( curatelă, soţii unul pentru

celălalt şi copiii ma<ori pentru părinţii lor. +oziţia acestor persoane, care nBau

suferit de pe urma infracţiunii, dar care pot face plângere şi sta în proces, este

aceea de mandatari legali ai persoanei vătămate. :le sunt deci reprezentanţii legali2 &. +escaru, „Victimologia0 :d. +oligraf, onstanţa 4994, p. E2.4 ". !asara(, „Criminalistica0, itografia Universităţii „!a(eş 6 !ol@ai0, lu<, 2?75, p. 27E

5



ai acelora care au suferit de pe urma infracţiunii şi care din diferite impre<urări nu

îşi pot susţine interesele lor în faţa instanţei.

)stfel, minorul care a împlinit vârsta de 2F ani are capacitate de exerciţiu

restrânsă. )cest principiu este înscris şi în odul familiei în art. 29= privitor la

drepturile şi îndatoririle părinţilor de a administra (unurile copiilor minori şi de aBi

reprezenta în actele civile până la împlinirea vârstei de 2F ani.

'n afară de ocrotirea persoanelor incapa(ile, înscrierea în lege a facultăţii

pe care o au anumite persoane de a formula plângere penală în numele altora a fost

determinată şi de alte motiveE. egile ţării noastre ocrotesc unitatea familiei 1art. 2

din odul familiei8, iar anumite drepturi se exercită în interesul comunităţii

familiale.

1.& Victima – per!a"# '(ri)ic#

Crăsăturile caracteristice ale persoanelor <uridice suntA unitatea

organizatorică, patrimoniul distinct, o răspundere materială proprie şi participarea

în nume propriu la circuitul civil.

+ersoana <uridică ia naştere printrBunul din modurile enumerate în art. 45

din decretul nr. E2G2?=F şi are capacitate deplină de folosinţă şi exerciţiu a

drepturilor sale din momentul în care ia fiinţă. )ceasta, spre deose(ire de persoana

fizică a cărei capacitate de exerciţiu se desăvârşeşte treptat, a<ungânduBse la

deplina capacitate de exerciţiu a persoanei fizice la vârsta de 25 ani, vârsta

ma<oratului civil.

+ersoana <uridică nu poate fi su(iect al infracţiuniiF, ci poate avea în

procesul penal numai poziţia de responsa(il civilmente, de persoană vătămată sau

de parte civilă. *unt cazuri în care persoana vătămată, persoană <uridică, poate să

nu fi suferit pre<udicii materiale prin săvârşirea faptei penale=.

E &. Volonciu, op. cit., 24F.F ;#. )lecu, „Criminalistică0, :d. $vidius Universit@ +ress, onstanţa, 499F, p. =F?.= ;#. )lecu, !. ". "itric, -. "oraru, „ Raporturile juridice de muncă ale lucrătorilor portuari şi personaluluiambarcat 0, :d. & )+" *) onstanţa, 499F, p. 244.

?



ând o persoană <uridică este persoană vătămată întrBun proces penal,

poziţia sa este ocrotită în mod special.

$rganele de urmărire penală sunt o(ligate să strângă, c#iar dacă nu li sBa

cerut, toate pro(ele privind pre<udiciul cauzat de infracţiune, iar procurorul este

o(ligat să ceară repararea acestui pre<udiciu.

1.* C!"i)era+ii )e )rept pe"a, -i )e )rept pr!ce(a, pe"a,

Re,eme"tarea ca,it#+ii )e per!a"# /#t#mat# 0" C!)(, pe"a, r!m"

*u(iectul pasiv special al infracţiunii care este persoană fizică sau

<uridică, titulară a valorii sociale împotriva căreia sBa îndreptat infracţiunea şi care

a suportat răul cauzat prin săvârşirea infracţiunii 7. )ceastă calitate o poate do(ândi

orice persoană fizică. Uneori, însă, legea cere îndeplinirea unor condiţii speciale,

caz în care su(iectul pasiv devine calificat, exemplu fiind situaţiile pruncuciderii şi

ultra<ului. *tatul este însă su(iectul pasiv general şi titularul acţiunii penale, pe care

o exercită în anumite societăţi, garantând astfel ocrotirea persoanei vătămate care

îşi păstrează, totuşi, anumite drepturi procesuale. %ualitatea su(iectelor pasiv

generale şi speciale îşi are rezonanţa sa particulară în planul tacticii criminalistice.

'n desfăşurarea procesului penal, deseori, pentru sta(ilirea adevărului şi

conturarea poziţiei părţii vătămate, o serie de consecinţe decurg din prevederile

legii penale, referitoare la cauzele care înlătură caracterul penal al faptei, de genul

constrângerii fizice şi morale. :ste situaţia în care, prin forţă, căreia nu i se poate

rezista, o persoană, exercită o constrângere asupra unei alte persoane, asupra

psi#icului acesteia, provocânduBi o temere gravă faţă de producerea răului cu care

este ameninţată. )stfel, această persoană nu îşi mai poate determina în mod li(er

voinţa şi săvârşeşte o faptă prevăzută de legea penală3.

7 . !ulai , „ Drept penal român, Partea Generală0, :d. Hansa, !ucureşti, 2??4, p. 275.3 . "itrac#e, „ Drept penal român, Partea Generală0, :d. Hansa, !ucureşti, 4994, p. 2?E.

29



*oluţionarea multor cauze penale, îndeose(i su( aspectul laturii

o(iective, impune deseori, necesitatea descifrării unor aspecte privind acţiuni

violente şi victime ale acestora, pentru sta(ilirea cărora este necesar, inclusiv un

demers tactic specific. %e exemplu, infracţiuni împotriva vieţii 1rămase unele în

stare de tentativă8, infracţiunea de vătămare corporală şi cea de vătămare corporală

gravă, 1art. 252 şi 254 . pen.8 săvârşite prin loviri, violenţeI infracţiunea de viol

1art. 2?3 . pen.8 care cel mai adesea este realizat prin constrângere fizică,

infracţiunea de tâl#ărie 1art. 422 . pen.8, infracţiunea de tul(urare de posesie 1art.

449 . pen.8, ultra<ul 1art. 4E? . pen.8, tortura 1în consens cu onvenţia împotriva

torturii şi altor pedepse ori tentative de cruzime, inumane sau degradante la care

/omânia a aderat prin egea nr. 49 din ? octom(rie 2??98 5. -ată câteva aspecte su(

care legea penală a înţeles să surprindă formele şi intensităţile de manifestare ale

acţiunilor cu violenţă.

Re,eme"tarea pr!ce(a, pe"a,# a ca,it#+ii )e per!a"# /#t#mat# a( parte

/#t#mat#

/ezolvarea conflictului de drept penal stă su( principiul oficialităţii.

onflictul este adus spre soluţionare în faţa organelor <udiciare prin intermediul

acţiunii penale, posi(ilitate adusă virtual prin însăşi norma penală incriminatorie?.

*tatul în calitate de su(iect pasiv principal al infracţiunii, este titularul acţiunii

penale, spre deose(ire de victimă care nu are această posi(ilitate, exceptând

situaţiile prin care legea prevede că acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea preala(ilă a persoanei vătămate.

*u(iectul pasiv al infracţiunii, persoana care a suferit prin fapta penală o

vătămare fizică, morală sau materială, dacă participă la procesul penal, se numeşte

parte vătămată 1art. 4F alin. 2 . pr. pen.8. 'n virtutea respectării principiului

rolului activ al organelor <udiciare penale, acestea au o(ligaţia să c#eme persoana

vatămată prin infracţiune şi sBo între(e dacă se constituie parte vătămată sau parte5 $. og#in, )vram Dilipaş, „ Drept penal, Partea Specială0, :d. Hansa, !ucureşti, 2??4, p. 22E.? -. &eagu, „ Drept procesual, Partea Generală0, vol. -, :d. :uro 6 Crading, !ucureşti, 2??4, p. 247.

22



civilă 1art. 37 . pr. pen.829. u unele excepţii, partea vătămată nu poate fi ascultată

ca martor. 'n condiţiile în care a fost totuşi ascultată, declaraţiile părţii vătămate

pot servi la aflarea adevărului, în măsura în care sunt coro(orate cu alte pro(e

existente în cauză.

$ situaţie particulară22 întâlnim în cazul în care plângerea preala(ilă a

părţii vătămate condiţionează exercitarea, promovarea şi stingerea acţiunii penaleI

dacă în aceste cazuri, nu este o(ligatorie participarea procurorului în instanţă,

partea vătămată poate susţine singură învinuirea 1art. 259, 2?E, alin. 4, 49=, 42E

din . pen.8.

)coperirea pre<udiciului material sau moral, produs prin infracţiune, se

o(ţine de persoana vătămată, prin exercitarea acţiunii civile, în cadrul procesului

penal, în calitatea de parte civilă 1art. 4F . pr. pen.824. %incolo de cadrul procesual

referitor la poziţia persoanei vătămate, la drepturile şi o(ligaţiile acesteia în

procesul penal, investigarea criminalistică este interesată de un alt domeniu ceBi

fixează direcţiile în urmărirea penală. )ceasta este determinată de declaraţia părţii

vătămate, ca mi<loc de pro(ă, prin care se pot clarifica multe cauze şi împre<urări

ale cauzei penale2E.

Victima este interesată în dovedirea vinovăţiei învinuitului sau

inculpatului şi, de aceea, ea poate strecura uneori în declaraţiile sale anumite

elemente de natură să agraveze răspunderea făptuitorului, prezentând deformat

realitatea. %in această cauză, declaraţiile persoanei vătămate şi a celorlalte părţi la

procesul penal vor fi comparate şi coro(orate.

"ăsura ascultării se dispune atât în faza de urmărire penală, după ce sBadispus începerea acesteia, cât şi în faza de <udecată 6 numai în faţa instanţei de

fond, cu reţinere spre re<udecare. egea sta(ileşte în sarcina organelor <udiciare de

a c#ema, spre a fi ascultate, persoanele care au suferit o vătămare vizică, morală

sau materială prin infracţiunea comisă 1art. 37, alin. 2 . pr. pen.8. u acest prile< i

29V. %ongoroz, *. Ja#ane, ;. )ntoniu, . !ulai, &. -liescu, /. ". *tănoiu, „ Explicaii teoretice ale Codului de

procedură penală0, vol. -, :d. )cademiei /omâne, !ucureşti, 2?3=, p. 43F.22 ;#. :lian, !Persoana "ătămată #n procesul penal 0, :d. Htiinţifică, !ucureşti 2?72, p. 252.24 -. &eagu, op. cit., p. 243GG&. Volonciu, op. cit., p. 23?.2E ;. C#eodoru, . "oldovan, !Drept procesual penal 0, :d. %idactică şi +edagogică, !ucureşti 2?3?, p. 232.

24



se face cunoscut dreptul de a participa ca parte vătămată sau ca parte civilă la

procesul penal, şi intervalul de timp în care se poate face constituirea ca parte

vătămată, sau parte civilă 1art. 37, alin. 4 . pr. pen.8. 'n situaţia în care persoana

vătămată nu participă la procesul penal, aceasta poate fi ascultată ca martor. :ste

o(ligatorie ascultarea persoanei vătămate asupra împre<urărilor în care sBa comis

fapta.

*u( raport tactic criminalistic prezintă interes faptul că încălcarea

regulilor privind ascultarea persoanei vătămate cade su( incidenţa art. 23? din .

pr. pen., privind nulităţile procesuale. %e cele mai multe ori însă, încălcarea poate

fi înlăturată prin reascultare2F.

Per!a"a /#t#mat# 0" ac+i("ea ci/i,#

)cţiunea civilă în procesul penal este acţiunea îndreptată de către partea

vătămată, personal sau prin acele persoane care o pot reprezenta, împotriva

inculpatului sau a persoanei civilmente responsa(ileI prin acţiunea civilă se cere, în

procesul penal, repararea pre<udiciului material cauzat de infracţiune.

'n cadrul acţiunii civile exercitate în faţa instanţei penale, nu se poate

invoca drept temei <uridic al despăgu(irilor pretinse decât infracţiunea generatoare

de pre<udiciu. +retenţiile rezultate din alte raporturi de drept civil nu pot fi

formulate decât pe calea unei acţiuni civile separate2=.

)cţiunea civilă în procesul penal poate sa fie <udecată în acelaşi timp cu

acţiunea penală, luând sfârşit prin aceeaşi #otărâre care soluţionează procesul penal. %ar ea poate fi intentată şi separat în faţa instanţelor civile. )cţiunea civilă,

după cum rezultă şi din denumire, are un caracter civil, fiind accesorie acţiunii

principale.

2F V. %ongoroz, *. Ja#ane, ;. )ntoniu, . !ulai, &. -liescu, /. ". *tănoiu, op. cit., p. 437.2= ;#. )lecu, op. cit., p. ==2.

2E



1.2 C!"cepte -i re$eriri a(pra )e$i"irii m!3i,(,(i a( m!ti/(,(i

i"$rac+i!"a,

'n doctrină se su(liniază căA „"otivatia ar presupune o totalitate amo(ilurilor interne ce se află întrBo strânsă legătură cu viaţa afectivă, cu procesele

de cunoaştere şi cu activitatea voluntară a fiinţei umane0. )cest lucru, la rândul

său, stimulează cunoaşterea o(iectelor şi fenomenelor din lumea materială care,

odată cunoscute, generează în sufletul omului anumite stări afective şi impulsuri la

acţiune, <ucând astfel rolul de motive27. ontri(uind şi la formarea rezoluţiei

infracţionale, omul, parcurgând întregul proces al cunoaşterii, de la senzaţii până laraţionamente, a<unge astfel să reflecteze asupra celor mai complexe o(iecte sau

fenomene din lumea materială. )şadar, o atare activitate psi#ică complexă este

compusă din mai multe procese ce se succed întrBo anumită ordine, după valoarea

lor calitativă. )nume astfel este apreciat şi faptul căA „onştientul este un su(strat

al omului şiBi nedespărţit de el, de aceea omul şi realităţile lui încon<urătoare

tre(uie studiate în corelaţiune, deoarece, doar în acest mod, se va realiza o

cunoaştere adecvată a lumii încon<urătoare0. Hi de aceea găsim corectă menţiunea

că anumeA „"otivaţia este aceea care stimulează cunoaşterea. )stfel, o(iectele şi

fenomenele din lumea materială, odată cunoscute, generează în om anumite stări

afective şi impulsuri la actiune0. )şa încâtA „$mul utilizează realitatea o(iectivă

cunoscută fie în munca dusă pentru realizarea unei cunoaşteri mai aprofundate a

lumii materiale, fie în vederea do(ândirii unor foloase materiale ori spirituale0 23.

-mportantă şi corectă ni se pare aprecierea că toate aceste impulsuri sunt realiza(ile

atunci când infractorul are de<a posi(ilitatea săA „prevadă urmările acţiunilor sale,

să înţeleagă şi săBşi însuşească legile vieţii sociale sau să se conducă de ele pe (aza

unor principii sociale0. +rin urmare, aceste procese psi#ice specifice motivului

infracţional trezesc ideea infracţională, după care, ulterior, ia naştere o luptă a

motivelor şi care, întrBun final, îl determină pe su(iect să ia #otărâri infracţionale.

27 ). "ariţ, „Concepte şi re$eriri asupra de$inirii mobilului sau moti"ului in$racional 0, /evista egea şi Viaţa, &r.E 12328 4997, #işinău, p. 42.23 ;#. )lecu, „Criminalistica% &oiuni teoretice şi practice0, :d. :uropolis, onstanţa, 499F, p. F?.

2F



&umai după ce se va realiza o asemenea consecutivitate, su(iectul trece la

realizarea acţiunii sau a inacţiunii.

%in toate cele mai sus menţionate, putem deduce că termenul de „motiv0

presupune o serie de înţelesuri, incluzând în sine noţiunile deA necesitate, im(old,

atracţie, tendinţe etc. Unii autori îi atri(uie acesteia şi trăsăturile altor laturi

afective cum ar fiA trăiri, deprinderi, percepţii sau înţelesuri de datorie, idei precum

şi diferite procese psi#ice sau stări.

%espre mo(ilul infracţiunii unii autori din doctrina rusă au considerat căA

„:xistenţa şi intensitatea mo(ilului infracţiunii prin care sBa impulsionat la o

acţiune infracţională ar constitui mai mult o preocupare a moralei decât a dreptului

penal0. 'ntrBun mod corespunzător, aceeaşi pro(lemă se pune şi în literatura

psi#ologică, după care se constată că termenul de „mo(il0 este foarte frecvent

utilizat la caracterizarea întregului mecanism al comportamentului uman luat în

general, deoarece acesta, la rândul său, este şi unA „factor determinant care mişcă

comportamentul uman în general sau îl confirmă. )ceste procese psi#ice pătrund

toate structurile personalităţii şi constituieA „temperamentul, emoţiile, aptitudinile,

şi alte procese psi#ice250.

'n sens contrar, în aceeaşi doctrină, sBa considerat căA „studiul asupra

naturii şi esenţei mo(ilului infracţional are relevanţă şi în dreptul penal, mai ales,

la analiza faptelor infracţionale0. Hi aceasta, deoarece infractorul va purcede la

acţiune tocmaiA „dintrBun interes concret şi conştientizat, născut spre comiterea

unei infracţiuni0.

'n doctrina penală franceză, despre rolul pe careBl <oacă mo(ilul îndreptul penal, unii autori susţin că de fapt, studiul în cauzăA „... ar putea ec#ivala cu

o anga<are pe un drum înfundat2?0. )şa după cum vedem, toate acestea denotă

dezinteresul pe care doctrina dreptului penal îl afişează faţă de pro(lema mo(ilului.

onform altei viziuni, diverşi autori au ţinut totuşi să su(linieze căA „în

dreptul penal, neluarea în consideraţie a mo(ilului infracţional reprezintă o

pro(lemă de principiu0, deoarece mo(ilul infracţiunii, de regulă, fiindA „o cauză25 ;#. )lecu, op. cit., p. =EF.2? -(idem.

2=



internă a actului de conduită în general prin care sBar putea înţelege acel impuls

intern la săvîrşirea infracţiunii, care, întrBun mod concret, poate consta dintrBo

dorinţă, tendinţă, pasiune a infractorului0.

)şadar, prin noţiunea de motiv infracţional sBar putea înţelege acel factor

psi#ic prin care se impulsionează de<a la acţiune sau acel impuls intern care

constituie de<a un proces unic al cunoaşterii ce apare la rândul său din nişte

necesităţi (ine conştientizate şi clar determinate, deoareceA „orice fapt psi#ologic

voluntar, fiind precedat şi determinat de o idee sau motiv infracţional, presupune,

(ineînţeles, şi o reflecţie0. Unii autori însă atri(uie noţiunii sau conceptului de

mo(il un caracter mai complex, astfel defininduBlA „)cea capacitate sau tendinţă a

omului concret orientată spre punerea în funcţiune a resurselor sale psi#ice, adică

propriuBzis o anga<are activă de controlare a actului voliţional orientat spre

realizarea scopului care, spre deose(ire de ultimul constituie o categorie

psi#ologică distinctă0.

%upă o altă opinie sBa apreciat că acesta ar mai presupune şi o „cauză

internă a actului de voinţă0 care, la rândul său, mai implică şi „o dimensiune sau

un raport afectiv orientat spre satisfacerea nevoii care a apărut, care nu este altceva

decât o expresie de conştientizare a motivului490. 'ntrBo altă expunere aceasta ar

constituiA „acel sentiment ce a făcut să se nască în mintea făptuitorului ideea

săvârşirii unei anumite activităiţi infracţionale care întrBun mod conştient este

orientată întrBo anumită direcţie în vederea satisfacerii acelei dorinţe, tendinţe,

pasiuni prin realizarea infracţiunii0.

Diind propriuBzis un fenomen reflectat în conştiinţa omului42 1prinnecesităţi şi interese8, acesta îl îndeamnă pe infractor sau îi determină #otărârea de

a săvârşi infracţiunea şiBi diri<ează voinţa în momentul săvârşirii ei. aracterul

conştient al îndemnurilor presupune că în acest fel persoana îşi dă seama de

valoarea socială ce urmează a o leza prin realizarea vreunei fapte infracţionale ori

de consecinţele socialmente periculoase ce se vor produce, constituind, de fapt, şi

un element indispensa(il şi inerent al motivului infracţional0.49 ;#. )lecu, op. cit., p. EF2.42 ). "atriţ, op. cit., p. 44

27



Cot referitor la motivul infracţiunii sBa mai susţinut că, în acesta se

reflectă raporturile negative ale personalităţii faţă de valorile sociale.

%intrBo perspectivă criminologică, motivului infracţional i sBa dat o

definiţie mai largă prin care sBa afirmat căA „motivul faptei infracţionale se poate

aprecia ca un produs rezultat drept urmare a influenţei unor raporturi sociale sau

prin experienţa de viaţă a infractorului, fiind, de fapt, acel im(old interior, prin

care se reflectă unele raporturi personale faţă de ceea spre ce este orientată fapta

infracţională440.

)şa după cum rezultă din expunerile anterioare, procesele psi#ice

caracteristice motivului sunt considerate drept unele de natură intelectivă, precum

şi de natură volitivă. )cestea, la rândul lor, rezultă şi din conţinutul art. 23 od

penal al /epu(licii "oldova şi art. 49, pct. 2, din noul od penal român. )celaşi

fapt este în mod expres consemnat de ma<oritatea penaliştilor români. %upă noi,

prea puţine referinţe există în ceea ce priveşte natura afectivă sau emotivă al

acestora, pro(lemă pe care o apreciem a fi uneori, adică, în anumite cazuri, c#iar

de natura şi esenţa mo(ilului infracţional. )stfel, pentru o apreciere şi determinare

adecvată a acestuia, se vor lua în consideraţie şi aspectele afective, ce apar ca

anumite motive sau impulsuri constituind, de fapt, o trăire momentană

determinantă la un anume comportament. ele menţionate nu sBar putea referi însă

la situaţia unei crime organizate, în ale cărei structuri la planificarea operaţiilor

există şi se ocupă oameni (ine pregătiţi, iar, câteodată, anume în acest sens se

creează secţii separate.

Cot în ceea ce ne priveşte, mai credem că sBa apreciat întrBun mod sinteticşi corect atunci când sBa susţinut că motivul infracţiunii constituieA „un factor

determinant la acţiune sau inacţiune, spre realizarea unui alt factor determinat care

este scopul infracţiunii4E0.

%acă e să vor(im despre delimitarea noţiuniunilor de mo(ilul şi de

motivul infracţiunii, atunci tre(uie să menţionăm că în doctrina română sBau purtat

discuţii asupra diferenţierii dintre noţiunile mo(il şi motiv, apreciinduBse în acest44 -. !uta, „'ratat practic de criminalistică0, vol. ---, :d. ".-., !ucureşti, 2?59, p. E94.4E . !ălteanu, ). /adu, „'ratat practic de criminalistică0, vol. ---, :d. ".-., !ucureşti, 2?59, p. ==.

23



sens căA „motivul, la rândul său, reprezintă mo(ilul ultim care stă la (aza acţiunii

infracţionale. )stfel, se are în vedere nu totalitatea acestora, deoarece ele pot fi

multiple şi diverse, adică acestea pot fi de natură infracţională, însă unele dintre ele

pot fi şi de natură morală sau legală. 'nsă întrBun final, c#iar acelaşi autor, contrar

aprecierii asupra diferenţierii dintre noţiunile de mo(il şi motiv, constată că acestea

reprezintă doar o c#estiune de nuanţă, ca atare autorul le foloseşte ca sinonime,

doar că întrBun sens larg, motivele reprezintă totalitatea condiţiilor psi#ofiziologice

care, în orice moment, acţionează sau pot acţiona asupra voinţei, iar, întrBun sens

restrâns, motivul infracţiunii ar constitui sau c#iar reprezenta mo(ilurile concrete

ale infracţiunii.

'n literatura de specialitate franceză4F de asemenea sBau purtat discuţii în

vederea delimitării noţiunilor de mo(il de cea a noţiunii de motiv al infracţiunii.

Unii autori atri(uie noţiunilor o semnificaţie mai restrânsă şi mai precisă fiind

preconcepute ca procese psi#ice care, de fapt, ar rezulta întrBun final din lupta

mo(ilelor, adică doar acei factori psi#ici care au ieşit victorioşi din acea luptă a

motivelor şi care au determinat întrBun final formarea rezoluţiei infracţionale luată

de agentul faptei infracţionale.

'n sc#im(, referitor la noţiunea sau conceptul de mo(il infracţional, în

doctrina rusă există părerea căA „ele sunt cauzele 1les raisons8 de a acţiona şi de a

produce rezultate, or acestea, de regulă, pornesc fie dintrBo sensi(ilitate a persoanei

infractorului sau din tendinţele oar(e ale agentului, fie acelea care uneori apar în

mod spontan0. Cot acestea, la rândul lor, mai sunt considerate dreptA „... acele

cauze de ordin afectiv cum ar fi, de exemplu, dorinţele, înclinaţiile sau emoţiile0.Cot din aceleaşi motive mo(ilurile infracţionale au mai fost definite şiA „acele

raţiuni care lBau împins pe autorul faptelor să acţioneze4=0 ori acestea mai pot

apărea şi ca unA „proces psi#ic spre determinarea comportamentului infracţional şi

care, la rândul său, mai are şi o funcţie de orientare a motivului infracţiunii,

deoarece acesta se constituie ca un rezultat al tuturor mo(ilurilor ca factori

determinanţi la formarea lui0.4F ). "atriţ, op. cit., p. 4E4= -(idem.

25



+otrivit altei viziuniA „extinderea înţelesului de „mo(il0 apare ca ceva

mult mai excesiv şi în acest fel noţiunile de „motiv0, „motivatie0 sau „mo(il0 sunt

privite ca sinonime, mo(ilurilor atri(uinduBliBse doar sensul de factori determinanţi

ai faptelor sau activităţilor infracţionale, fiind, aşadar, rezumate doar la acea etapă

de incitare sau de început, cărora nu le sunt specifice şi celelalte procese psi#ice ce

continuă pe tot parcursul evoluţiei activităţilor infracţionale care urmează să se

producă în continuare0. +e de altă parte însă se mai socoate căA „procesele volitive

vor evolua în acelaşi timp cu dezvoltarea motivaţiei 1lupta motivelor8, constituind

astfel o totalitate a mo(ilurilor interne, astfel încât acestea pot fi atât de natură

nativă sau altele pot fi şi unele inconştiente. Hi aceasta c#iar dacă rolul acestora în

final ar fi numai acela de a activa anumite mecanisme ale anumitor procese

psi#ice470.

'n literatura criminologică, noţiunii discutate, adică celei de „mo(il

infracţional0, i se dă un înţeles mult mai larg, fiind astfel descrise c#iar câteva

componente ale acesteia şi anumeA acele procese psi#ice de incitare, mai apoi de

determinare a activităţii umane 1mo(ilizarea psi#ologică8 sau aceştia ar mai putea

fi şi unii factori de orientare, c#iar şi de predispunere a persoanei infractorului spre

realizarea infracţiunii. Hi, în aşa fel, întrBun final se apreciază căA „... mo(ilul ar

constitui procesul interior de argumentare a motivului sau acel factor dinamizator

al motivelor 430.

/eferitor la motivele infracţionale în doctrina română sBa afirmat căA

„acestea sunt cauzele izvorâte din inteligenţă, deoarece implică de<a unele procese

psi#ice mai complexe, cum ar fi cele de gândire sau percepţiile, ideile şi <udecăţile,sau c#iar şi reprezentările0.

ât despre relaţia mo(ilBmotiv sBa spus că aceasta se manifestă concret

printrBoA „luptă psi#ologică0, astfel constatânduBse că mo(ilurile şi motivele se

com(inăA „întrBo manieră intimă în aşa fel, încât un motiv de unul singur nu poate

fi conceput din punctul de vedere al acţiunii, fără ca să preexiste în acest fel un

mo(il din care să derive. $ricum însă un mo(il, la rândul său, nu poate tot timpul47 K. )nder, -. !ile<an, V. "olnar, „ (edicină legală0, :d. %idactică şi +edagogică, !ucureşti, 2??7, p. 2F4.43 -. )ng#elescu, „'ratat practic de criminalistică0, *erviciul de editură şi presă al ".-., !ucureşti, 2?37, p. 42E.

2?



să antreneze în mod necesar şi un motiv infracţional0. )stfel, un mo(il infracţional

poate fi prezent la orice faptă umană, c#iar şi la una neinfracţională. +e când în

cazul celorlalte fapte neinfracţionale, mo(ilurile infracţionale pot exista, ele însă

nu supravieţuiesc sau nu ies victorioase din lupta motivelor şi de aceea persoana

nici nu ia #otărârea, nici nu trece la realizarea infracţiunii. %eşi, în ciuda faptului

că autorul susţine căA „...un motiv nu se poate concepe fără un mo(il 450, conc#ide

căA „sensi(ilitatea şi inteligenţa sunt indispensa(ile la formarea unui act voluntar, şi

termenii „mo(il0 şi „motiv0 sunt sinonimi şi pot fi c#iar utilizaţi unul în locul

celuilalt0.

'n ceea ce ne priveşte, aşa după cum rezultă din susţinerile anterioare,

menţionăm că, deşi mo(ilul infracţional nu cuprinde tot mecanismul psi#ologic al

comportamentului infracţional, fiind doar o parte a acestuia, el oricum rămâne unul

de natură psi#ică. Hi aceasta deşi se susţine faptul căA „... mo(ilul infracţiunii

răspunde doar la între(area „de ceL0 infractorul va proceda întrBun mod sau altul, şi

nicidecum la între(area „cumL0 va proceda acesta întrBo situaţie sau alta, între(are

la care va răspunde doar motivul infracţiunii4?0. %upă noi, acesta din urmă

constituie un proces psi#ic mai complex ce ţine de<a de esenţa aspectului su(iectiv

în general, adică al rezoluţiei 1#otărârii8 infracţionale sau al vinovăţiei penale. Hi

aceasta, deoarece rolul motivelor se rezumă la o incitare sau determinare a ideii

infracţionale, a luptei motivelor ş.a.m.d.

-ar în ceea ce priveşte esenţa calitativă şi cantitativă a noţiunilor de mo(il

sau motiv, credem că a(ordările respective tre(uie apreciate după esenţa şi

raţiunile care au stat la (aza comportamentării a doctrinei dreptului penal vizândfazele infracţionale 1faza internă şi faza externă8. )stfel, executarea activităţii

fizice este precedată şi însoţită de rezoluţia infracţională, care imprimă o anumită

direcţie şi anumite limite materialităţii faptice. )şa încât, înainte de a începe

executarea activităţii fizice, în forul interior al individului are loc procesul luării

#otărârii infracţionale, care va însoţi şi va diri<a mai apoi întreaga activitate

infracţională fizică sau materială. -ar în privinţa evoluţiei senzaţiilor sau a45 V. !erc#eşan, „Cercetarea penală% Criminalistica ) teorie şi practică0, :d. -cor, !ucureşti, 4992, p. 29?.4? V. !erc#eşan, ". /uiu, „'ratat de te*nică criminalistică0, :d. ittle *tar, !ucureşti, 499F, p. ?F.

49



proceselor de gândire sau reflecţie asupra lumii încon<urătoare, de natură să

trezească conceperea ideii infracţionale, e suficient pentru noţiunile de drept penal

să opereze cu un singur concept sau proces psi#icE9, fie acela de motiv sau de

mo(il, înţelegânduBle ca sinonime. $ricum, conform principiului „cogitationis

poenam nemo patitur0 1gândurile nu sunt pedepsite8, importanţa delimitărilor între

aceste noţiuni de motiv şi mo(il infracţional transced necesităţile studiului

dreptului penal 1asemenea delimitări ar putea fi utile studiilor criminologice,

vizând profilaxia crimelor8. Hi aceasta, c#iar dacă ele la rândul lor, ca procese

psi#ice sBar deose(i, credem că ar fi suficient faptul să apreciem că procesele psiB

#ice ale mo(ilului 1motivului8 infracţional pot fi câteodată de natură variată sau

c#iar complexe, fiind fie de natură afectivă, volitivă sau intelectivă. -mportant este

ca acestea să genereze, la rândul lor, sau să incite în mintea infractorului procesele

psi#ice ce vor urma 1ideea infracţională şi lupta motivelor şi apoi decizia sau

#otărârea infracţională8.

"ai mult decât atât, c#iar dacă suntem de acord cu faptul că nu se poate

pune semnul egalităţii între dorinţă şi cunoaştere în general, nu orice cunoaştere se

poate transforma în dorinţă, însă orice dorinţă presupune un anumit grad de

cunoaştere. Cocmai pentru ca dorinţa să se transforme întrBun motiv nemi<locit al

comportării infracţionaleE2, iar apoi întrBun scop, tre(uie, mai întâi să fie apreciată

întrBun mod adecvat, dar nu excesiv.

%e altfel, mai credem că, această consecutivitate de etape sau stadii se

poate realiza atât la infracţiunile cu intenţie spontană sau repentină, cât şi în cazul

infracţiunilor cu intenţie premeditată. Hi aceasta, c#iar dacă există o deose(ire întreintensitatea proceselor psi#ice, cum ar fi, în cazul iz(ucnirilor puternice de mânie,

furie sau de groază, care sunt, de fapt, de o durată scurtă şi mai puţin gândite,

situaţii ce pot apărea şi în cazurile de provocare ori de depăşire a legitimei apărări

etc., şi cele deli(erate, c#i(zuite şi premeditate. 'n sensul proceselor psi#ice de

mânie sau furie, ori a celor provocate, vom aduce următorul exempluA inculpatului

iBa fost creată o puternică mânie când, în prezenţa acestuia şi a mai multorE9 C. !utoi, -.C. !utoi, „'ratat uni"ersal de psi*ologie judiciară0, :d. +#o(os, !ucureşti, 499E, p. 4F.E2 -. $ancea, „ Probleme de criminologie0, :d. ), !ucureşti, 2??5, p. 2F?.

42



persoane, care consumau (ăuturi alcoolice, concu(inul surorii sale, datorită unor

neînţelegeri, a lovitBo pe aceasta de mai multe ori cu pumnul în faţă, iar la

între(area sa pentru ce o (ate pe sorăBsa, agresorul iBa răspuns sfidător că face ceBi

place. %rept răspuns, inculpatul a pus mâna pe un cuţit şi ia aplicat o lovitură în

zona toracică, provocânduBi moartea. %eci, şi în aceste cazuri, suntem în prezenţa

unor motive sau mo(ile infracţionale, cum ar fi în situaţia din speţa expusă, acelea

de răz(unareE4.

1.4 I"$ract!r(, i)e!,!ic 5p!,itic6

'n dreptul penal şi criminologia ţărilor europene sBa admis de mult ideea

că infractorul ideologic 1politic8 nu se confundă cu infractorul de drept comun.

-nfractorul ideologic este persoana care, având anumite idei şi convingeri politice,

ştiinţifice ori religioase, comite, datorită acestor idei, fapte care aduc atingere

legilor existente întrBun stat, inclusiv legilor penale şi i se aplică pedeapsă penală.

%e regulă, infractorul politic este un militant care propagă şi luptă pentru anumite

reforme şi prefaceri sociale, economice, ştiinţifice etc. )semenea idei şi acţiuni, de

cele mai multe ori, vin în conflict cu unele legi, inclusiv penale, existente în statul

respectiv. %ar, după scopurile urmărite prin acţiunile sale, acesta nu este un

infractor de drept comun, ci un infractor politic.

'n odul penal român din 2?E7 1art. 44B4F8 se recunoştea existenţa

infractorului politic, exprimată şi prin aceea că nu i se aplicau pedepse de drept

comun 1temniţă, înc#isoare8, ci pedeapsă politică 1detenţiune8. 'n exercitarea

pedepsei, acesta era un deţinut separat de deţinuţii de drept comun şi supus unui

regim mai (lând.

'n codurile penale din ţările occidentale este recunoscut infractorul politic

1prin ideologie8 pentru următoarele argumenteA

a8 mo(ilul faptelor săvârşite de acesta este un mo(il generos,

social, precum dorinţa şi voinţa de sc#im(are în (ine a unui regim

E4 ). "atriţ, op. cit., p. 4=

44



politicI el nu este determinat în faptele lui de mo(iluri personale

1îm(ogăţire etc.8, ci de dorinţa de a face (ine altora, de a înlătura

suferinţe şi nedreptăţiI

(8 infractorul politic socoteşte că luptând pentru o idee

politică, religioasă, ştiinţifică nouă, el îşi face o datorieI

c8 experienţa istorică arată că mulţi luptători, consideraţi la un

moment dat ca duşmani şi infractori, pedepsiţi c#iar, ulterior, ideile

lor au triumfat, iar ei au fost consideraţi apoi eroi şi aplaudaţi de

poporI

d8 există o excepţie, anume lupta politică însoţită de acte de

asasinat catastrofale etc., cu victime omeneşti nevinovate. +ersoanele

care săvârşesc asemenea fapte răspund penal şi nu se consideră

infractori politici. %e asemenea, nu se consideră infractori politici

persoanele care organizează şi comit, în zilele noaste, acte de

terorism.

CerorismulEE 6 manifestare a violenţei în mod deli(erat şi sistematic are

ca scop atingerea unor o(iective cu caracter politic. )ctele comise de terorişti

presupun un grup de indivizi (ine pregătiţi, care sunt organizaţi şi antrenaţi de

către un stat sau de un grup politic împotriva altui stat sau grup politicI terorismul

presupune finanţare şi ec#ipament.

Daptele comise au ca o(iect răsturnarea unei anumite ordini, determinarea

unui grup politic de a lua anumite decizii. :xistă cazuri când teroriştii comit

infracţiuni de drept comun 1furturi, <afuri înarmate8, dar scopul acestor activităţieste întotdeauna su(sidiar, de a face rost de (anii necesari procurării armelor sau

mituirea unor demnitari.

Cerorismul se deose(eşte radical de crima organizată datorită scopului

său, pur politic. Ceroriştii sunt în mare ma<oritate tineri, având o (ună capacitate

intelectuală. #iar mai mult, o (ună parte dintre aceştia sunt a(solvenţi ai unor

EE $. +op, „ +n$ractorul ideologic politic-0, /evista egea şi Viaţa, &r. E 12328 4997, #işinău, p. 47.

4E



instituţii de învăţământ superior. 'n general, teroriştii sunt de sex masculin, dar nu

constituie o regulă generală.

Un alt tip particular al infractorilor ideologiciEF este reprezentat de către

sectanti. )ceştia devin infractori datorită ideologiei sectei din care fac parte.

-nfracţiunile comise au un grad foarte variat de pericol social, de la crima comisă

pe scară largă, până la infracţiuni cu pericol social minim 1a(sentarea de la

încorporare8.

'n general, mem(rii sectelor religioase care comit infracţiuni ideologice

au la (ază un fond sc#izofrenicI (aza religioasă este variatăI apartenenţa la secte

satanice sau dimpotrivă un creştinism a(erant perceput 6 pedepsirea evreilor,

pentru că lBau crucificat pe -isus ristos sau a oamenilor, în general, pentru că sBau

născut din păcatul primordial.

1.7 I"$ract!r(, a,ie"at

%upă cum se ştie, infracţiuni săvârşesc nu numai oamenii normali din

punct de vedere mintal, ci şi unii oameni anormali sau (olnavi din acest punct de

vedere, oameni alienaţi sau a(senţi. *unt unele infracţiuni, precum cele de

distrugere, incendiere, omor, vătămări corporale grave etc., care sunt comise de

asemenea persoane. :le, din punct de vedere <uridic, nu răspund penal şi nu li se

pot aplica pedepse.

)cestora li se aplică unele măsuri de siguranţă, mai exact, unele măsuri

medicale prevăzute de lege.

%in punct de vedere criminologic, infractorul alienat nu este lăsat în afara

cercetării ştiinţifice criminologice. Unele date privind felurile, categoriile şi

trăsăturile caracteristice alienaţilor necesită a fi cunoscute, după cum sunt necesare

şi unele informaţii ştiinţifice privind cauzele lor etc. )ceste date tre(uie cunoscute

nu numai de <uriştii criminologi, dar şi de toţi cei ce practică <urisprudenţa.

EF $. +op, op. cit., p. 43

4F



-nfractorul alienat se caracterizează, în general, prin tul(urări grave care

cuprind întreaga sa viaţă psi#ică, începând cu aspectul său emotivBactiv,

continuând cu funcţiile de cunoaştere 6 memorie, gândire etc. 6 şi terminând cu

acţiunile, activitatea şi conduita socială. -nfractorul alienat este stăpânit de temere

ori mânie pronunţată, de emoţii şi alte stări afective tul(uri şi nestăpânite, de

gândire #aotică, stăpânită de idei fixe ori lipsă de gândire, de impulsuri şi acţiuni

străine de realitatea în care trăieşte. +e scurt, infractorul alienat nu este stăpân pe

dorinţele şi emoţiile sale, nu este conştient şi lucid despre starea lui şi despre ceea

ce face, nu are control de sine şi nici conştiinţa stării sale. +entru aceasta el este un

iresponsa(il şi nu răspunde penal.

-nfractorul alienat 1psi#otic8 se deose(eşte de infractorul caracterial

1psi#opatic sau nevropatic8 prin aceea că la ultimul este vor(a de o tul(urare

psi#ică parţială, dar el este lucid, conştient de el şi de realitatea în care trăieşte.

)ceştia au responsa(ilitate şi răspund penal.

-nfractorul alienatE= este de mai multe feluri, în funcţie de cauza, psi#oza

sau (oala de care suferă şi care iBa determinat alienarea. ele mai importante feluri

de alienaţi suntA alienatul paranoic, care are la (ază psi#oza paranoică, alienatul

sc#izofrenic, determinat de (oala sc#izofrenică, alienatul maniacoBdepresiv,

urmare a psi#ozei maniacoBdepresive, alienatul epileptic, (olnav de epilepsie,

alienatul grav alcoolic ori toxicoman, determinat de intoxicaţie cu alcool ori

su(stanţe toxice, droguri, alienatul infectat, al cărui sistem nervos este atins de

sifilis ori de altă infecţie similară, alienatul traumatizat puternic fizic şi psi#ic, care

are atins sistemul nervos central, alienatul senil, urmare a unei arteriosclerozesenile.

a cei menţionaţi mai sus, se adaugă o altă categorie, anume alienaţi din

cauze organice, din cauze de infecţii puternice, îm(olnăviri grave, toate acestea

care aduc atingere, întrBun fel sau altul, sistemului nervos, îndeose(i sistemului

nervos central. )stfelA

E= $. +op, „ +n$ractorul alienat 0, /evista egea şi Viaţa, &r. 4 12398 4997, #işinău, pp. 49B42.

4=



a8 alienatul ca urmare a unei infecţii puternice 1tifos

exantematic, encefalită epidemică8I în general, drept rezultat al unor

astfel de infecţii se a<unge la paralizia generală, demenţăI

(8 alienatul ca urmare a unei psi#oze alcoolice ori

toxicomaniceI

c8 alienatul senil, care din cauza vârstei înaintate a<unge la

psi#oza senilăI

d8 alienaţi din alte cauze 1arterioscieroză cere(rală8I

e8 alienaţi din cauze endocrinologice, legate de glandele

endocrine 1tiroidă, pituitară etc.8, care produc o slă(ire şi dereglare a

acestui sistem fiziologicI

f8 alienaţi din cauza unor traumatisme puternice, care pot fi

provocate de anumite cauze fizice 1accidente etc.8 sau cauze psi#ice

1suferinţe, inadaptări8, care au urmări asupra sistemului nervos şi

asupra conduitei omului.

%eşi fiecare alienat 1paranoic, depresiv etc.8 prezintă trăsături

caracteristice 1simptome8 proprii (olii respective, există şi unele trăsături

caracteristice 1simptome8 comune. :le privesc laturile principale ale personalităţii

umane, şi anumeA anatomicoBfiziologică, psi#ologică, relaţiile şi valorile sociale.

*u( aspectul corporal, anatomicoBfiziologic, alienatul, în funcţie de

cauzele alienării lui 1cauze psi#ogene, cauze ereditare, cauze infecţioase,

traumatice etc.8 prezintă sc#im(ări, deteriorări în sistemul nervos, motric etc.,

datorită cărora mişcarea şi activitatea devin anormaleA #iperactivitate la#ipoactivitate, deşi situaţiile exterioare sunt aceleaşiI acţiuni neadecvate situaţiilor,

negativiste ori mecanice, automate, rigideI apar şi tendinţe de fugă de acasă,

vaga(onda<, mişcări impulsive, explozive etc.

*u( raportul emotivBactiv se manifestă tendinţe ori dorinţe, emoţii ori alte

stări afective care nu concordă cu cele ale omului normal, în sensul că acestea sunt,

uneori, puternice, explozive, alteori sla(e, stinseI uneori ele sunt sc#im(ătoare,trecânduBse de la frică la mânie, alteori de la (ună dispoziţie la rea dispoziţieI dar

47



ceea ce caracterizează aceste stări afective este faptul că ele nu concordă cu

realitatea 1frică, mânie, fără cauză reală8 şi vin în contradicţie cu aceasta.

*u( raportul proceselor şi al funcţiilor de cunoaştere 1al celor de

percepere, memorare, gândire etc.8, se o(servă mai multe sc#im(ăriA în primul

rând, se produce o îngustare, o sărăcire şi o slă(ire a acestoraI în cazul percepţiei,

se produc fenomene specifice 6 iluzii, adică percepţii false, ori #alucinaţii, adică

percepţii lipsite de existenţa unui o(iect la care se referă 1se aud voci care nu există

în realitate etc.8I memoria slă(eşte, se produc amnezii 6 procese de uitare etc.I în

procesul gândirii apare o slă(ire, o îngustare şi apoi lipsă de logicăI (olnavul se

retrage în sine şi pierde contactul şi controlul realităţiiI în conştiinţa şi gândirea

(olnavului se instaurează imagini, idei care devin dominatoare, o(sesionaleI sunt

aşaBnumitele idei delirante, idei cu totul su(iective, care nu corespund realităţii şi

la care (olnavul nu renunţă şi de care nu se poate desprinde 1de exemplu, ideea că

cineva îl urmăreşte, că cineva îi vrea răul etc.8. )poi (olnavul, de cele mai multe

ori, pierde conştiinţa de sine şi nu este conştient de (oala luiE7.

*u( raportul social, (olnavul pierde legătura cu societatea, nu mai caută

relaţii sociale 1cu familia, prietenii, profesiunea etc.8, producânduBse un pronunţat

proces de înstrăinare şi de însingurare. 'n aceste stări morale şi psi#oBsociale,

comportarea (olnavului devine curioasă, dificilă şi asocială. *imţirea lui este

deplasată, dorinţele lui sunt contrare relaţiilor sociale şi, în cazuri excepţionale,

omul se dedă la acte antisociale, c#iar la infracţiuni. omiterea de delicte apare

deodată, prin surprindere, pe neaşteptate, din „senin0I multe delicte sunt deose(it

de (rutale, crude şi fără cauzeI sunt frecvente incendierile, dar şi omorurile. eamai frapantă trăsătură a infractorului alienat constă în aceea că infracţiunile

săvârşite de acesta, cele mai multe, sunt a(surde, de neînţeles.

CAPITOLUL II

E7 -. Cănăsescu, !. Dlorescu, „Victima şi agresorul 0, :d. :xcusive, raiova, 2??F, p. 4E?.

43



COSIDERA8II PRIVIND PSI9OLOGIA PERSOANEI

VĂTĂMATE ŞI :ORMAREA DECLARA8IILOR SALE

&.1 Apecte i"tr!)(cti/e

+si#ologia victimei infracţiunii a fost puţin mai a(ordată în literatura de

profil, comparativ cu studiul psi#ologiei martorului sau învinuitului 1inculpatului8,

deşi, acest al doilea mem(ru al diadei penale interesează la fel de mult, dacă avem

în vedere doar câteva din posi(ilităţile oferite prin analiza profilului psi#ic al

persoanei vătămate pentru tactica criminalisticăE3. 'n primul rând, aceasta permite

ela(orarea ştiinţifică a regulilor şi procedeelor tactice de ascultare a victimei

infracţiunii, reprezentând totodată o sursă potenţială deose(it de importantă în

descoperirea infractorului. 'n al doilea rând, este posi(ilă cercetarea mai exactă a

împre<urărilor în care a fost săvârşit un fapt penal şi, de aici, conturarea laturii

su(iective a infracţiunii, a celorlalte elemente de natură să permită aflarea

adevărului şi tragerea corectă la răspunderea penală a agresorului.

)cesta este motivul pentru care se impune cercetarea procesului psi#ic de

formare a declaraţiei persoanei vătămate, structurat în cele patru faze ale sale mai

importanteA percepţia 1recepţia8 informaţiei, prelucrarea ei logică, memorarea şi

reactivarea. %in punct de vedere psi#ologic şi psi#osocial, creşterea ratei

criminalităţii determină intensificarea sentimentului de insecuritate resimţit în

general de către persoanele cu risc victimal mai mareE5 1copii, femei, persoane în

vârstă, #andicapaţi8. "otivele care determină insuficienţa măsurilor de

autoprotecţie ale acestora sunt multipleA

M infaturarea, aroganţa, exacer(area eului, trăsături care

conduc la supraestimarea imaginii de sine şi a posi(ilităţilor proprii

E3 C. !ogdan, „Curs introducti" #n psi*ologia judiciară0, Cipografia 'nvăţământului, !ucureşti 2?=3, p. 4E9G&."itrofan, V. Ndreng#ea, C. !utoi, op. cit. p. 7?.E5 -. :. *andu ş.a. op. cit., pp. 42F 6 4E=GG:. *tancu, op. cit., p. F4?.

45



fizice şi mentale, şi care prin contrast, su(evaluează pericolul şi devin,

adesea, vicime ale diferitelor tipuri de agresiuneI

M negli<area şi indiferenţa, trăsături care conduc la ignorarea

totală, de cele mai multe ori involuntară, a pericolelor de victimizare.

)semenea persoane nu manifestă gri<ă nici în raport cu propria

persoană nici în raport cu copiii aflaţi su( supraveg#ereI

M credulitatea sau nivelul de influenţare, trăsături care permit

infractorului stimularea şi atragerea unei persoane în acţiuni

victimizanteI

M stările de izolare, frustraţie sau complexare care pot fi a(il

exploatate de infractorI

M nivelul modest sau redus al capacităţilor psi#ointelectuale,

care limitează foarte mult posi(ilităţile persoanei de a înţelege şi

decodifica intenţiile infractorului potenţialE?I

M nivelul de tul(urare şi dezorganizare psi#ică al victimei

care poate fi speculat de infractorI

M consumul de alcoolF9 ce determină dezin#i(area conduitei

şi limitarea posi(ilităţilor de anticipare a consecinţelor unor acţiuni.

&.& Apecte met!)!,!ice. Ca(%a,itatea. C!"cepte,e )e $act!ri

e")!e"i -i $act!ri e;!e"i

Vi%i("ea itematic# 0" crimi"!,!ie.

*copul imediat al cercetării ştiinţifice în criminologie este reprezentat de

identificarea, analizarea şi explicarea cauzelor criminalitătii, pentru a crea, astfel,

premisele necesare atingerii scopului general al acestei discipline, acela de a

E? ;#. )lecu, op. cit., pp. ==4 6 ==E.F9 ;#. )lecu, „Constatarea şi probarea stării de intoxicare alcoolică "oluntară0, /evista română de riminalistică,nr. =G499E, pp. 47 6 E4.

4?



contri(ui la fundamentarea unei politici penale eficiente, în măsură să determine

prevenirea şi com(aterea fenomenului infracţional.

Un studiu consacrat cauzelor criminalităţii presupune, în mod ideal,

utilizarea tuturor datelor o(ţinute, în acest domeniu, de ştiinţele cu care

criminologia se interferează. %eşi acest o(iectiv este, practic, imposi(il de realizat,

nu există nici o îndoială că această ştiinţă valorifică o (ună parte din rezultatele

cercetărilor la care facem referire. *inteza acestor demersuri ştiinţifice proiectează

o imagine extrem de complexă a cauzalităţii fenomenului infracţional, în care

vectorii (iologici, psi#ologici, sociali şi <uridici se com(ină diferenţiat, în funcţie

de nivelul analizei. %in acest motiv este prefera(il ca analiza etiologică să se

desfăşoare separat atât în planul criminalităţii ca fenomen, cât şi în planul

infracţiunii ca act individual.

Viziunea sistematică asupra fenomenului infracţional presupune

utilizarea conceptelor de sistem, structură şi funcţii, precum şi a noţiunilor de

cauză şi condiţie care stau la (aza relaţiilor dinamice su( şi intersistematice.

*istemul reprezintă un ansam(lu superior organizat de 1su(sisteme8

integrate structural şi dinamic, ansam(lu care are ca sarcină realizarea unor

anumite valori 1efecte8 în condiţiile unui mediu varia(il şi, deci, posi(il pertur(ant.

*istemele se caracterizează prin structură şi funcţii proprii. :le sunt

structurate diacronic şi sincronic. %imensiunea diacronică reflectă geneza şi

evoluţia acestora în timp, iar dimensiunea sincronică reprezintă starea în care se

găsesc sistemele la un moment dat, prin rapoarte la anumite sisteme de referinţă.

Duncţiile sistemelor reprezintă un complex de proprietăţi caracteristice, exprimândrelaţii de acţiune inter şi intrasistematice. *tarea şi dinamica sistemelor F2 sunt

consecinţe ale unui nesfârşit lanţ cauzal. )(ordarea interacţionistă permite

înţelegerea relaţiilor dialectice cu du(lu sens 1feedB(acO sau looping8 între

componentele sc#im(ării sociale şi criminalitate.

auza este fenomenul care precedă şi determină sau generează un alt

fenomen, numit „effect0. :a acţionează în circumstanţe care favorizează sauF2 $. +op, „ .specte metodologice% Cau/alitatea% Conceptele de $actori endogeni şi $actori exogeni0, /evista egea şiViaţa, &r. 2 127?8 4997, #işinău, p. 4E.

E9



frânează producerea efectului. )ceste circumstanţe sunt numite condiţii şi

reprezintă împre<urările care, deşi lipsite de eficienţă cauzală propriuBzisă,

influenţează prin prezenţa lor cauza, favorizândBo, potenţândBo sau frânândBo pînă

la stadiul producerii efectului.

'n contextul sistemelor sociale, starea şi dinamica unui fenomen sunt

marcate atât de necesitate, cât şi de întâmplare. 'n condiţiile concrete de viaţă, în

împletirea dintre necesitate şi întâmplare, ponderea poate aparţine fie necesităţii,

fie întâmplării.

&ecesitatea constituie o modalitate de existenţă sau manifestare a unor

stări, proprietăţi, raporturi sau tendinţe ale sistemelor, decurgând din natura internă

a acestora, ceea ce, în condiţii constante, le determină o orientare inevita(ilă

întrBun anumit sens.

'ntâmplarea constituie şi ea o modalitate de existenţă sau de manifestare

a unor stări, proprietăţi, raporturi sau tendinţe ale sistemelor, decurgând însă din

factorii exteriori sau periferici, ceea ce le conferă varia(ilitate şi inconsistenţă.

&ecesitatea, derivând din esenţă, permite configurarea modului în care

tre(uie să se producă un anumit fenomen, în timp ce întâmplarea exprimă modul

specific în care acesta se produce.

'n procesul cercetării ştiinţifice se va proceda la eliminarea acelor

fenomene care au legături prea îndepărtate şi nesigure cu efectul, pentru a fi putut

exercita o influenţă semnificativă asupra producerii sale. )cestea sunt condiiile

#ntâmplătoare.

'n urma acestor eliminări vor rămâne su( analiză numai acele fenomeneîn lipsa cărora efectul nu sBar fi putut produce. Vor fi reţinute o serie de fenomene

cu eficienţă contri(utivă diferită, din rândul cărora, alături de cauză, fac parte

condiţiile necesare şi suficiente, precum şi condiţiile necesare. 'n cazul condiţiei

necesare, efectul nu se va produce în mod o(ligatoriu, întâmplarea având un rol

important. ondiţia necesară şi suficientă, în sc#im(, creează posi(ilitatea concretă

de producere a afectului, rolul întâmplării fiind redus.

E2



'n acest ansam(lu conceptual, omul este privit atât ca o componentă a

sistemului social de care este legat printrBo multitudine de relaţii, cât şi ca sistem

individual cu dimensiuni (iologice şi sociale.

*tudiul individului uman relevă faptul că acţiunile sale sunt rezultatul

impactului dintre infrastructura sa (iopsi#ologică şi condiţionările specifice

mediului din care face parte. Daptele antisociale nu fac excepţie de la această

regulă.

Cotuşi, analiza sistemică a criminalităţii presupune desprinderea de cazul

individual şi identificarea proceselor şi con<uncturilor care, prin impactul lor social

şi prin repeta(ilitatea statistică pe perioade mari de timp, se constituie în cauze şi

condiţii atât necesare, cât şi suficiente producerii actului infracţional.

a acest nivel al analizei este necesar să menţionăm că distincţia dintre

cauze şi condiţii se reduce sensi(il, ele aflânduBse în raporturi de am(ivalenţă şi de

pro(a(ilitate. %in acest motiv le vom numi factori sociali ai criminalitătii sau

factori criminogeni.

C!"cept(, )e <$act!ri e")!e"i=

Dactorii endogeniF4 sunt definiţi în dicţionarele lim(ii române ca fiind

elemente ce „iau naştere, se datorează unor cauze din interiorul organismului0,

având ca antonim factorii exogeni. %eci factorii endogeni ţin de structura

intrinsecă a organismului, a persoanei fizice. %atorită complexităţii extraordinare a

sistemului (iopsi#ocomportamental care este fiinţa umană, factorii endogeni caredetermină şi condiţionează acest sistem sunt foarte variaţi. %eşi fiecare dintre

aceşti factori au o anumită influenţă asupra sistemului pe care îl determină, nici

unul dintre ei nu poate însă fi considerat esenţial, suprem, necesar şi suficient

totodată. &umai interacţiunea acestei multitudini de factori ne poate da ansam(lul

ta(loului influenţei acestei categorii de factori asupra fiinţei umane. eea ce noi

o(servăm în mod normal la un individ este un summum de calităţi, o multitudine

F4 $. +op, op. cit., pp. 4F 6 4=.

E4



de laturi ale existenţei sale, fără a ne preocupa de factorii care leBau generat şi leBau

direcţionat evoluţia, ceea ce ne aduce de multe ori în situaţia de a face aprecieri

eronate cu privire la structura sau factura unui anumit individ. *tudiul factorilor

endogeni ce determină devenirea fiinţei umane are tocmai acest rol, de a pătrunde

la rădăcinile aparenţei pentru a evidenţia şi analiza care sunt factorii ce dau naştere

şi coordonează devenirea structurii intrinseci a individului, caracteristicile acestora,

modul de manifestare şi influenţele specifice pe care fiecare dintre aceşti factori le

exercită asupra complexului (iopsi#oconstituţional al individului, precum şi asupra

comportamentului său. +rivind structura individului su( aspectul celor trei laturi

ale existenţei saleA (iologică, psi#ologică şi comportamentală, putem evidenţia tot

atâtea categorii de factori endogeni. )stfel, vom deose(iA

16 factori biologici >FE

+ot fi împărţiţi în două mari categorii, şi anumeA

a8 factorii genetici sau ereditariI

(8 factorii (ioconstituţionaliI

Dactorii genetici sau ereditari sunt constituiţi din totalitatea informaţiilor

genetice pe care individul le moşteneşte de la părinţii săi prin transmiterea pe cale

ereditară a caracterelor generale ale speciei umane, precum şi a caracterelor

individuale ale fiecăruia dintre părinţi.

-nfluenţa acestor factori în criminogeneză a fost timid şi destul de nesigur

evidenţiată, o clarificare su( acest aspect întrezărinduBse prin dezvoltarea geneticii,

o posi(ilă influenţare a acestora fiind o(iectul de studiu al ingineriei genetice.

Dactorii (ioconstituţionali sunt acei factori ce determină structuraanatomică şi morfogenă a individului. )ceşti factori au fost studiaţi şi pe (aza

rezultatelor o(ţinute a fost ela(orată prima teorie privind cauzalitatea fenomenului

criminalităţii, teorie ce a marcat, practic, naşterea criminologiei ca ştiinţă de sine

stătătoare.

-niţial, aceşti factori au fost consideraţi ca fiind definitorii pentru

individul criminal şi evoluţia sa, însă anumite studii ulterioare au infirmat această

FE ). iopraga, -. -ocu(uţă, „Criminalistică0, :d. >unimea, -aşi, 4992, p. 5?.

EE



teorie astfel că, în perioada modernă, rolul lor este analizat şi evidenţiat cu mai

multă circumspecţie.

&6 factorii psihologici >

+ot fi priviţi, din perspectivă psi#ologică, su( două aspecteA

a8 factori ce determină procesele psi#ice 1cognitive, afective,

voliţionale8I

(8factori ce determină însuşirile psi#ice ale persoanei

1caracter, temperament, aptitudini8.

Dactorii ce determină procesele psi#iceFF au o influenţă deose(ită în

evoluţia individului, deoarece, în funcţie de modul în care el îşi însuşeşte aceste

procese va depinde ulterior posi(ilitatea integrării sale în societate sau orientarea

antisocială a personalităţii sale.

Dactorii care determină însuşirile psi#ice ale persoanei sunt în strânsă

legătură cu cei care determină procesele psi#ice, deoarece pe (aza informaţiilor

asimilate prin aceste procese psi#ice se formează em(rionul personalităţii

individului iar, mai apoi, complexitatea şi amploarea proceselor psi#ice vor

influenţa evoluţia caracterului, temperamentului şi aptitudinilor sale.

*6 factorii comportamentali >

*unt strâns legaţi de primele două categorii de factori, deoarece influenţa

acestora asupra individului determină în mod necesar şi comportamentul său. %in

categoria acestor factori fac parteA complexele fizice, incertitudinea referitoare la

propria valoare, incapacitatea de a înţelege locul şi rolul în societate etc.

+rivind cele trei categorii de factori în interdependenţa lor, o(servăm căacţiunea lor asupra individului, ca entitate existenţială în spaţiu şi timp, determină

apariţia, dezvoltarea şi definitivarea acestuia su( aspect (ioconstituţional, al :ului

interior şi al reflexiilor acestuia în planul comportamentului fiinţei umane.

C!"cept(, )e <$act!ri e;!e"i=

FF . ovârneanu, „Cunoaşterea psi*ologică a persoanei0, :d. +olirom, !ucureşti, 4999, p. 49?.

EF



Utilizând aceleaşi surse de informare, dicţionarele, găsim explicaţia

cuvântului exogen ca fiind antonimul lui endogen, deci acel element sau feneomen

care ia naştere şi se dezvoltă în afara organismului. uând în considerare această

definiţie putem spune că factorii exogeni sunt acei factori exteriori individului,

care ţin de mediul în care acesta trăieşte şi îşi desfăşoară activitatea. 'n general,

sunt acceptaţi ca factori exogeni ai devenirii fiinţei umane familia, şcoala,

antura<ul, gradul de evoluţie economică, politică, socială şi culturală a societăţii,

factorii naturali şi ai mediului încon<urător. 'n analiza rolului criminogen al acestor

factori sBa mers până acolo încât sBa afirmat că „societatea nu are decât criminalii

pe care îi merită0 sau „mediul social este mediul de cultură al criminalităţii, iar

micro(ul este infractorul, un element care nu prezintă importanţă decât în ziua în

care găseşte mediul care îl face să se dezvolte0.

%eBa lungul evoluţiei criminologiei sBa acordat, pe rând, un rol central în

geneza crimei unuia sau altuia dintre factori a<ungânduBse ca azi să fie luată în

considerare rezultanta interacţiunii tuturor acestor factori ca fiind determinantă

pentru apariţia şi evoluţia personalităţii orientate antisocial.

&.* Partic(,arit#+i a,e pi?!,!iei /ictimei

%in perspecivă psi#ologică, se apreciează că nici o victimă nu poate fi

a(solvită integral de o anumită răspundere legată de actul infracţional. &u de

puţine ori, din diverse motive, 1teama de urmări, relaţia de rudenie, <ena, etc.8

victima refuză demascasrea infractorului, îngreunând munca anc#etatoruluiF=.

)nalizând datele de interes privind cunoaşterea victimelor, psi#ologul

român C. !ogdan a precizat că cele mai importante sunt F7A

M datele referitoare la determinarea naturii <uridice a cazului

pentru a sta(ili dacă în speţă este vor(a de un omor, sinucidere ori

moarte accidentalăI

F= :. *tancu, „'ratat de criminalistică0, :d. )ctami, !ucureşti 4992, p. F45.F7 C. !ogdan, op. cit., p. 4E2.

E=



M datele privind sta(ilirea celui mai plauzi(il mo(il al

săvârşirii infracţiuniiI

M datele relative la precizarea circumstanţelor esenţiale ale

evenimentului 1de loc, timp, mod de comitere, surprinderea victimei

ori acceptarea pătrunderii autorilor în locuinţă8 alte împre<urări

semnificative 1tentative de alarmare sau de apărare a victimelor8I

M datele care definesc personalitatea victimei, respectiv

concepţia şi modul de viaţă, materializate în nivelul de cultură şi

educaţie, atitudini, calităţi temperamentale şi caracteriale, credinţe şi

o(iceiuri, ta(ieturi, dorinţe nesatisfăcute, starea de ec#ili(ru psi#ic ori

manifestarea unor tendinţe spre agresivitateF3, izolare socială,

depresie, vicii ascunse 1<ocuri de noroc, consum excesiv de alcool,

relaţii extracon<ugale ori de pervesiune sexuală8I

M cercul de relaţii al victimei 1de familie, rudenie, vecinătate,

de serviciu, de distracţie8, mediile şi locurile sau localurile pu(lice

frecventateI

M informaţiile privind mişcarea în timp şi în spaţiu a victimei

cu accent deose(it pe perioada imediată a evenimentului care pot avea

relevanţă deose(ităI

M datele privind (unurile deţinute de victimă, mai ales a celor

de valoare şi cele privind dispariţia unora dintre acestea ori a unor

documenteI

M informaţiile privind antecedentele morale, medicale, penaleşi contravenţionale ale victimei.

A. Partic(,arit#+i -i cate!rii )e recep+ie e"%!ria,# a,e per!a"ei

/#t#mate

F3 . oman, „'ratat practic de criminalistică0, vol. -, :d. -.;."., !ucureşti, 2?37, p. 37.

E7



+rimul moment al formării declaraţiilor victimei îl prezintă recepţia, ca

rezultantă psi#ologică a percepţiei sale senzoriale, în momentul în care este supusă

unei agresiuni.

'n lim(a<ul <uridic, ca şi în vor(irea curentă, situaţia de victimă a

infracţiunii se asociază cu ideea de suferinţă fizică sau morală. +rin urmare, alături

de senzaţiile auditive sau vizuale, întâlnim în formarea declaraţiilor martorilor, în

cazul persoanei vătămate, mai ales fizic, senzaţiile de durere 1cutanate8, ca şi

senzaţiile olfactive şi gustative. +rivitor la acestea tre(uie facute următoarele

su(linieriA

În legătură cu percepţia auditivă, amintim că omul este capa(il să

perceapă dintrBo infinitate de nuanţe, o multitudine de fenomene sonore ce însoţesc

o(ligatoriu sau întâmplător săvârşirea unor infracţiuniF5. %e aceea în funcţie de

împre<urările asupra cărora persoana vătămată este ascultată, ea tre(uie să redea

cuvinte, expresii, modul de vor(ire al agresorului, interesul anc#etatorului fiind

o(ţinerea reproducerii cuvintelor, a temerilor, expresiilor, cifrelor sau a sensului

convor(irii, a conţinutului de idei.

Daţă de natura extrem de variată a împre<urărilor în care se săvârşesc

infracţiunile, de sunetele şi zgomotele ce le pot însoţi, poate prezenta interes

determinarea urmatoarelor împre<urăriF?A

a8 distanţa dintre sursa sonoră şi organul receptor, apreciată în

funţie de intensitatea undelor sonore. +osi(ilitatea determinării

relative a acestei relaţii există numai atunci când fenomenele sonore

sunt familiare persoanei vătămateI în caz contrar, determinareadistanţei este exclusăI

(8 distanţa de propagare a fenomenelor sonore poate avea

caracter de certitudine când este întemeiată nu doar pe senzaţii

auditive ci şi vizuale. %ar şi în aceste situaţii, pot apărea erori

1atri(uirea unei arme de foc prezente în câmpul vizual, a sunetului

F5 )l. /oşca, „ Psi*ologie generală0, :d. %idactică şi +edagogică, !ucureşti 2?3=, p. E33.F? ). iopraga, op. cit, p. E92.

E3



asemănător produs de un alt fel de o(iect aflat simultan în afara

câmpului vizual al victimei8I

c8 determinarea fenomenelor acustice sau c#iar identificarea

lor. %in cauza experienţei acumulate, omul nu percepe pur şi simplu

sunete, ci acestea sunt însoţite de înţelegerea lor, îndeose(i tim(rul

sunetului ceBi conferă caracter individual, constituie o însuşire

caracteristică unei anumite persoane sau unui anumit o(iect sau

fenomen.

-luziile acustice pot influenţa, însă, recepţia fenomenelor sonore, în

sensul distorsionării ei. %eşi datorată unor cauze multiple, iluziile sunt declanşate

de stări conflictuale circumscrise condiţiilor de săvârşire a infracţiunilor, mai ales

că sunt asociate cu alţi stimuli.

În legătură cu recepţia vizuală, reamintim ca dintre undele

electromagnetice ce acţioneză asupra analizatorului vizual, pot provoca senzaţii

vizuale doar cele cu lungimea de undă cuprinsă între E?7 şi 379 milimicroni,

respectiv între violet şi roşu. $c#iul expus la întuneric, supus câteva momente

luminii mai intense, îşi reduce capacitatea de adapatare. %acă există

disfuncţionalităţi în modul de concentrare a receptorilor vizuali 1în special conurile

şi mai puţin (astonaşele8, în diferite zone ale retinei, apar pro(leme în distingerea

culorilorA acromatopsie totală sau discromatopsii 1daltonismul=98. +e lângă aceste

efecte, mai pot apărea pro(leme de genulA

a8 imaginilor consecuti"e, constând în persistarea acestora

după ce stimulul începe să acţioneze, în culori normale sau inversate1negative8I

(8 contrastului simultan, în care un o(iect cenuşiu pare mai

al( pe un fond negru decât pe fond al(, iar pe un fond cromatic tinde

să ia nuanţa culorii complemetare fondului 1pe gal(en devine

al(astrui8.

=9 )l. /oşca, op. cit., p. E35.

E5



uarea în calcul de către anc#etator a acestor legităţi ce guvernează

mecanismele anatomofiziologice ale vederii şi proprietăţile culorilor, îngăduie

adaptarea procedeelor tactice de audiere.

)stfel, în cazul trecerii (ruşte în mediile cu vizi(ilităţi vădit

disproporţionate, când fapta sBa produs în intervalul de timp mai mic decât cel

necesar instalării acomodării, ori în cazul aprecierii de către persoana în faptă a

culorii maşinii agresorului, etc.

În legătură cu recepţia cutanată sBau identificat trei tipuri de senzaţii cu

mecanisme senzoriale diferite=2A

a8 sen/aiile tactile 1de atingere, de presiune8, provocate de

deformarea locală a pielii, viteza acestei deformări 1proporţională cu

viteza de acţiune a stimulului8 determină intensitatea senzaţiei tactileI

(8 sen/aiile termice de cald şi rece, cere se manifestă su(

acţiunea unui stimul cu o temperatură mai mare, respectiv mai mică

decât temperatura pielii 1E4 6 EEP care reprezintă zero fiziologic8.

*timularea poate avea loc şi de la distanţă pe calea sc#im(ului termic

radiantI

c8 sen/aiile de durere sunt provocate de orice stimul mai

intens 1mecanic, termic, electric, c#imic8, care duce la vătămarea

ţesutului, a terminaţiilor nervoase din piele. *enzaţia de durere nu

indică decât durere pură, putând fi cel mult asociată cu o localizare

relativă a zonei lezate sau a intensităţii 1vis, surdă, străpungătoare8 şi

cu durata senzaţiei. "ai puţin exact poate percepe victima cauza carea provocat durerea.

În legătură cu percepţia olfactivă, este de menţionat că ea este rezultatul

stimulării receptorilor olfactivi de către anumite su(stanţe care se găsesc în stare

gazoasă sau su( formă de vapori, receptori situaţi în mem(rana mucoasă a cavităţii

nazale.

=2 -(idem.

E?



%eclaraţiile persoanei vătămate, (azate pe senzaţiile ei olfactive asupra

unor împre<urări precum incendii, explozii, intoxicări, descoperirea unor su(stanţe

presupuse a fi imflama(ile, stupefiante, toxice, medicamente ce au servit la

comiterea unei infracţiuni, depistarea unor mirosuri profesionale sau localizarea în

spaţiu a acestora, tre(uie apreciate ţinânduBse cont de faptul că aceste senzaţii sunt

inconstante. /elativitatea percepţiei afective poate fi întâlnită în situaţii de genulA

a8 &edeterminarea unor caracteristici generale ale mirosului.

%e exemplu, în cazul tentativelor de omor săvârşite prin introducerea

treptată, în încăperea unde se află victima, a gazului toxic, din cauza

acomodării, cel vătămat nu va percepe mirosul caracteristic al

su(stanţeiI susţinerile sale în acest sens nu vor fi puse su( semnul

relei credinţe, a disimulării, c#iar dacă în cameră sBa descoperit o

cantitate însemnată de gaze toxice, unele putând fi inodore.

(8 Stabilirea direciei din care ar $i pro"enit mirosul . %acă

persoana vătămată, indică şi direcţia din care au provenit mirosurile,

tre(uie neapărat să se ţină seama de codiţiile atmosferice, de direcţia

curenţilor de aer ce au purtat mirosul respectiv.

c8 0alse identi$icări ale caracteristicilor ol$acti"e determinate

de tensiunea emoională. Dondul afectiv, caracterizat prin teamă şi

emoţie, este propice apariţiei iluziei olfactive, sugestiei şi

autosugestiei. )stfel, susţinerea de către o persoană că a perceput un

anumit miros se transmite, prin sugestie, întrBo anumită măsură, şi

celor de faţă, dar şi autosugestiei 1cum ar fi, de exemplu, uneleaspecte însoţite, în mod o(işnuit de un miros caracteristic, care nu

există în acel moment în realitate, dar este totuşi perceput de victimă8.

Alte categorii de senzaţii , mai rar întâlnite în practică, pot avea o

oarecare însemnătate în formarea unei imagini complete despre evenimentele în

legătură cu care relatează persoana vătămată. %e exempluA

M senzaţiile interne sau organice 1sete, foame, greaţă,sufocare8I

F9



M senzaţiile Oinestetice sau de mişcare 1cu a<utorul cărora ne

dăm seama de poziţia mem(relor, direcţia şi viteza mişcării acestora8I

M senzaţiile de ec#ili(ru, care reflectă modificările poziţiei

corpului în raport cu centrul lui de greutate, de poziţia şi direcţia

mişcării capului, de accelerare sau de încetinire a mişcării pe

orizontală, verticală sau circulară=4.

@. :act!ri )e )it!ri("e – !3iecti/i -i (3iecti/i – recep+iei e"%!ria,e a

/ictimei

/ecepţia victimei poate fi influenţată 1(ruiată8 de anumite condiţii

concrete în care se desfăşoară agresiunea. %upă cum aceşti factori îşi au originea în

cauze externe, de mediu, sau în c#iar persoana celui care percepe, au fost deose(iţi

factorii o(iectivi şi su(iectivi care influenţează percepţia=E.

Factori de natură obiectivă sunt ca şi în cazul recepţiei martoruluiA

a8 Condiiile de iluminare în care are loc percepţia vizuală

influenţează puternic vizi(ilitatea însuşirilor o(iectelor, în special a

culorii acestora. umina artificială poate denatura percepţia culorilor

prin intensitatea şi natura iluminatului, modificând proprietăţile

culorilor 1tonalitatea cromatică, saturaţia şi luminozitatea8, spre

deose(ire de lumina naturală a zilei care oferă condiţiile cele mai (une

vizi(ilităţii. %e exemplu dacă partea vătămată descrie foarte (ogat şi

nuanţat culori ale #ainelor infractorului, percepute în timpul nopţii,declaraţiile ei pot fi considerate ca rod al fanteziei ei, pe un fond

afectiv creat de respectivele împre<urări. Cotuşi relatările ei pot fi şi

exacte, în ipoteza în care percepţia sBa realizat în alte împre<urări

1lumină diurnă8, dar pot fi şi o descriere tendenţios denaturată pentru a

îndrepta cercetarea pe o pistă greşită=FI

=4 ). iopraga, op. cit., pp. E49 6 E4F.=E :. *tancu, „Criminalistică0, vol. --, :d. )ctami, !ucureşti 2??=, p. 299.=F ). /oşca, op. cit., p. E3.

F2



(8 Condiiile meteorologice sunt factorii care pot optimiza,

dar mai ales pot pertur(a procesul respectiv. eaţa, ploaia sau

ninsoarea puternică reduc considera(il vizi(ilitatea, iar vântul puternic

şi furtuna creează greutăţi şi erori în percepţia auditivăI

c8 Distana mare şi di"ersele obstacole, interpuse între

persoana vătămată şi o(iectul o(servaţiei sale, îi îngreunează procesul

perceptiv, reducânduBi vizi(ilitatea, apărând erori în procesul auditiv

din cauza ecourilor sau rever(eraţiilor produse de o(stacole etc==.

)semenea situaţii pot fi întâlnite, de exemplu, în cazul folosirii

armelor de focI

d8 Existena unor surse sonore poate (ruia în primul rând

percepţia auditivă. %e exemplu, zgomotul de fond datorat vecinătăţii

unui o(iectiv industrial sau iluzia auditivă, creată prin atri(uirea

sunetului unui alt o(iect aflat în câmpul vizual al persoanei vătămate

şi nu celui emis în realitate de un alt o(iect care emite sunete

asemănătoareI

e8 Durata percepiei, respectiv intervalul de timp în care este

posi(ilă percepţia. alitatea percepţiei este considerată perioada mai

mare sau mai mică în care se desfăşoară o acţiune, de viteză de

deplasare a celui care percepe sau a o(iectivului percepţiei, uneori de

timpul de iluminare 1de exemplu, fapte percepute la lumina fulgerului

sau la farul unui autoturism în mers=78I

f8 Disimularea #n$ăişării, este o condiţie o(iectivă care poatedenatura grav declaraţiile persoanei vătămate, fiind provocată de

însăşi persoana autorului infracţiunii care, în acest scop, apelează la

deg#izări, caută să atragă atenţia acţionând cu rapiditate, folosind

diverse metode care să îngreuneze identificarea saI

g8 Complexitatea $enomenului perceput face tot mai dificilă

percepţia şi mai ales memorarea lui. Un număr, c#iar mic, de== :. *tancu, op. cit., p. 299.=7 ). /oşca, op. cit., p. E3?.

F4



evenimente cu succesiune rapidă în timp va duce la scăderea clarităţii

şi fidelităţii declaraţiilor persoanei vătămate până la neconcordanţă cu

declaraţia celor care au perceput aceste fapte în calitate de martori. u

atât mai mult, va fi diminuată capacitatea de percepţie a persoanei

vătămate în cazul unor evenimente desfăşurate concomitent, care

depăşesc volumul atenţei celui care le percepe.

Factorii de natură subiectivă sunt determinaţi de particularităţile

psi#ofiziologice şi de personalitate a persoanei vătămate=3, fie că efectul lor este

unul vremelnic, fie că este de durată. )stfelA

a8 Calitatea organelor de sim , orice defecţiune a acestora

afectând o parte din posi(ilităţile de percepţie, respectiv capacitatea

senzorială a persoanei vătămateI

(8 Vârsta şi sexul persoanei "ătămate influenţează percepţia

în sens pozitiv sau în sens negativ. :xperienţa anterioară (ogată poate

influenţa percepţia şi interpretarea completă, exactă a evenimentelor,

dar influenţează imaginaţia pasivă, involuntară care va da naştere unor

imagini noi prin prelucrarea percepţiilor pe (aza experienţelor

anterioare. ât priveşte sexul, specialiştii atri(uie femeilor calităţile

unei mai mari fidelităţi în realizarea unei descrieri, spre deose(ire de

(ăr(aţi. a rândul lor, (ăr(aţii o(servă mai (ine o(iectele şi calităţile

şi apreciază mai (ine numerele, pe când femeile disting mai (ine

culorileI

c8 Personalitatea şi gradul de instruire a individului <oacă unrol semnificativ în procesul perceptiv, mai ales atunci când acestea

sunt mai ridicate sau mai apropiate de specificul faptei la care se

asistă. %e pildă, medicul poate percepe exact o anumită stare

patologică sau conducătorul auto apreciază mai corect viteza unui

autove#iculI

=3 +letea ., „Violena #ndreptată #mpotri"a persoanei0, :d. +aralela F=, !ucureşti, 2???, p. 29E.

FE



d8 'emperamentul şi gradul de mobilitate al proceselor de

gândire sunt factori după care tre(uie făcută diferenţierea între un

individ şi altul cu privire la capacitatea şi modul de a reacţiona şi de a

distinge fapte sau dateI

e8 Stările de oboseală, precum şi reducerea capacităţii

perceptive ca urmare a influenţei alcoolului, drogurilor,

medicamentelor etc., conduc de asemenea, la o scădere a acuităţii

senzorialeI

f8 Stările a$ecti"e, îndeose(i cele cu un anumit grad de

intensitate, au o influenţă in#i(itoare asupra procesului perceptiv,

determinând alterarea sau dezorganizarea acestuia, situaţie întâlnită

destul de frecvent la persoanele care, asistă la fapte cu un caracter

şocant 1accidente grave, scandaluri, omoruri ş.a.8 şi mai ales atunci

când, în săvârşirea faptelor respective, sunt antrenate rude, prieteni,

sau cunoştinţe apropiateI

g8 .tenia se numără printre factorii de care depind direct

calitatea şi realismul percepţiei. alităţile atenţiei sunt sta(ilitatea şi

mo(ilitatea acesteia, gradul de concentrare şi distri(uţia ei.

%acă de aceşti factori depinde direct corectitudinea percepţiei, tre(uie să

mai avem în vedere şi faptul ca recepţia senzorială mai poate fi în funcţie şi de

tipul perceptiv căruia îi aparţine persoana vătămată=5. )stfel, persoana vătămată cu

recepţie de tip analitic are capacitatea de a reţine mai multe amănunte, detalii, spre

deose(ire de tipul sintetic, care reţine întregul, caracteristicile generale.

&.2 E,eme"te pi?!,!ice a,e m#rt(riei

A"a,i%a pi?!,!ic# a m#rt(riei 0" rap!rt c( percep+ia $apte,!r -i a

0mpre'(r#ri,!r )e $apt.

=5 ;#. )lecu, op. cit., pp. ==7 6 ==5.

FF



"omentul iniţial al mărturiei, ca act de cunoaştere, este momentul

perceptiv prin care martorul ia cunoştinţă de faptul asupra căruia, mai târziu, va

face relatări în faţa organelor de cercetare penală=?.

"artorul vine în contact cu o(iectele şi fenomenele lumii încon<urătoare

prin intermediul organelor sale de simţ. $(iectele şi fenomenele lumii materiale

acţionând asupra organelor de simţ dau naştere unor procese psi#ice cunoscute su(

denumirea de senzaţii şi percepţii.

*enzaţia este cea mai simplă formă de reflectare senzorială a însuşirilor

izolate ale o(iectelor sau persoanelor care acţionează nemi<locit asupra organelor

de simţ.

+ercepţia reprezintă procesul psi#ic de reflectare a o(iectelor şi

fenomenelor din lumea încon<urătoare în complexitatea însuşirilor lor, proces care

conduce la conştientizare, la identificarea o(iectelor şi fenomenelor. +ercepţia

apare ca urmare a acţiunii o(iectelor şi fenomenelor lumii încon<urătoare asupra

analizatorilor omului.

)nalizatorul este un sistem al organismului uman alcătuit din organele

de simţ, căile nervoase de transmitere a informaţiei şi centrii nervoşi

corespunzători pe scoarţa cere(rală.

/eflectarea fidelă a faptului, a evenimentului în depoziţia martorului,

este condiţionată în primul moment al formării sale de starea analizatorilor

martorului.

:ventuale influenţe patologice asupra părţilor componente ale acestora

vor genera erori şi inexactităţi în depoziţia martorului în cauză.

E,eme"te,e pi?!,!ice a,e m#rt(riei 3a%ate pe recep+ia /i%(a,#

el mai adesea, marturiile se (azează pe activitatea analizatorului vizual.

"ărturia a cărei sursă o constituie senzaţiile vizuale reprezintă mărturia tip întrucât

în fiecare cauză penală se resimte necesitatea reconstituirii cât mai fidele a

=? :. *tancu, op. cit., p. FEE.

F=



configuraţiei locului ca punct în spaţiu în care sBa săvârşit o infracţiune, a

delimitării acestuia, a localizării în spaţiu a unor o(iecte legate de săvârşirea

infracţiunii, a precizării unor raporturi spaţiale între o(iecte, dintre o(iecte şi

persoane a căror prezenţă la locul săvârşirii infracţiunii, este întrBun fel sau altul,

legată de săvârşirea acesteia.

+rincipalele elemente vizuale asupra cărora este c#emat să depună

mărturie martorul sunt însuşirile spaţiale şi cromatice ale o(iectelor şi persoanelor

din câmpul faptei.

+ercepţia acestora este condiţionată nemi<locit de proprietăţile o(iective

ale stimulului vizual pe de o parte şi de o seamă de factori psi#ofiziologici şi de

personalitate ai martorului pe de altă parte.

Dactorul o(iectiv decisiv ce conferă plenitudine şi fidelitate mărturiei

vizuale îl constituie intensitatea luminii.

)ceasta diferă în funcţie de momentul zilei când au fost percepute

fapteleA

M în timpul zilei 1lumină naturală în condiţiile vederii

diurne8I

M în zori sau în amurg 1lumină crepusculară8I

M în timpul nopţii 1lumină nocturnă naturală sau lumină

artificială8.

Hi percepţia însuşirilor cromatice ale o(iectelor este direct dependentă de

condiţiile de iluminare existente în momentul percepţiei, deoarece după cum

faptele sunt recepţionate în timpul zilei le percepem colorat, la lumină crepusculară (itonal, iar în condiţiile de noapte unitonal79.

/ealitatea încon<urătoare este percepută de oc#iul uman cromatic sau

acromatic. ulorile al( şi negru precum şi culoarea rezultată din com(inarea lor

1diferite nuanţe de gri8 sunt acromatice, iar restul culorilor fiind cromatice.

+ercepţia culorilor poate fi deformată dacă potenţialul martor suferă de

una din următoarele afecţiuniA

79 :. *tancu, op. cit., p. FEF.

F7



M acromatopsie, incapacitatea oc#iului omenesc de a distinge

alte culori decât nuanţe de al(BnegruI

M discromatopsie, incapacitatea oc#iului omenesc de a

distinge (ine anumite culori 1sensi(ilitate doar pentru anumite culori8I

M daltonism, incapacitatea oc#iului omenesc de a distinge

între culorile roşu şi verde.

$rganul <udiciar poate estima, apelând la pro(e foarte simple, dacă

martorul suferă de vreuna din afecţiunile amintite, oricare din aceste vicii de

cromorecepţie deformând realitatea şi forţa pro(antă a mărturiei.

'n timpul nopţii precum şi în condiţiile luminii crepusculare culorile nu

pot fi percepute, ele dispar rămânând doar nuanţe de cenuşiu.

*pre zori şi în amurg luminozitatea încon<urătoare se atenuează iar

deose(irile de strălucire dintre o(iecte se şterg. 'n vederea crepusculară culorile se

şterg treptat iar oc#iul omenesc devine mai sensi(il la culorile reci, la indigo. 'n

aceste condiţii roşul viu este confundat cu (run înc#isI portocaliul este confundat

cu verdeBgăl(ui înc#isI purpuriul este confundat cu violetul şi al(astrulI roşul este

confundat cu cenuşiul etc.

'n aceste condiţii, indicaţiile martorilor privitoare la culori percepute în

condiţiile luminii crepusculare precum şi în condiţiile unui mediu sla( luminat vor

prezenta o valoare relativă. )cest fenomen poate explica existenţa eventualelor

neconcordanţe între mărturiile a doi martori privitoare la culoarea unor o(iecte

aflate în câmpul faptei cercetate de organul de urmărire penală.

'n condiţiile percepţiei nocturne, oc#iul uman percepe totul întrBo gamăde nuanţe ale unui singur ton 1verde unitonal8 întrBun degradeu de la indigoul cel

mai pal până la indigoul înc#is şi negru. &ici un o(iect nu apare al( sau gal(en. a

urmare, susţinerile martorilor potrivit cărora în condiţiile întunericului dens au

perceput culoarea #ainelor, a părului, eventual a feţei infractorului pot avea o

diversitate de explicaţii 1). iopraga 2?3?8A

M susţinerile martorului sunt produsul fanteziei declanşată defactori afectogeni circumscrişi infracţiunii 1starea de nelinişte, de

F3



teamă, de spaimă, provocată de faptul la producerea căruia martorul a

participat în timpul nopţii8I

M precizările martorului sunt exacte dar aceasta se datorează

nu unor aptitudini situate dincolo de pragul superior al percepţiei

culorilor ci împre<urării că a perceput aceste caracteristici în condiţiile

vederii diurne 1ex. infractorul este o persoană cunoscută martorului8I

M martorul face o descriere tendenţios denaturată a culorii

îm(răcămintei etc. infractorului, în scopul de a îndrepta pe o pistă

greşită cercetarea, atitudine care va reflecta fără ec#ivoc reaua

credinţă a martorului.

Un alt element legat de percepţiile vizuale care poate influenţa conţinutul

mărturiei este adaptarea la întuneric a oc#iului omenesc. *ensi(ilitatea vizuală este

serios afectată de trecerea dintrBun mediu cu o anumită intensitate luminoasă

întrBun mediu cu o intensitate luminoasă scăzută sau şi mai pregnat întrBun mediu

întunecos.

)ceeaşi diminuare a acuităţii vizuale va fi prezentă şi în situaţia inversă,

respectiv prin trecerea (ruscă de la întuneric la lumină. %e o(icei, întrBo primă fază

oc#iul omenesc nu percepe nimic, pentru ca după circa 29 secunde să se realizeze

adaptarea la noile condiţii de lumină.

+entru ca un stimul din mediul încon<urător să poată acţiona organelor de

simţ umane determinând formarea senzaţiilor şi a percepţiilor, intensitatea sa

tre(uie să se încadreze între anumite limite minime şi maxime denumite praguri

senzoriale. %acă intensitatea stimulului se află în afara acestor limite, c#iar dacămartorul afirmă cu convingere că a auzit, a văzut etc., organul <udiciar, cunoscând

realitatea ştiinţifică a pragurilor senzoriale va aprecia în consecinţă veridicitatea

mărturiei, fie ea şi de (ună credinţă.

'n depoziţiile martorilor oculari o pondere importantă o deţin referirile la

marimea şi dimensiunile o(iectelor aflate întrBun raport oarecare cu infracţiunea

sau cu făptuitorul acesteia.

F5



a exemplu amintim o(iectele care au constituit pentru infractor sau

pentru victimă mi<loace de atac sau de apărare 1o(iecte contondente, ascuţite etc.8.

:xperienţele mai vec#i şi mai noi ale psi#ologiei mărturiei au demonstrat

că omul, martorul normal înzestrat, face aprecieri eronate asupra spaţiului concret.

+otrivit experimentelor efectuate de *tern, la distanţe cuprinse între 2 şi F m nu se

manifestă tendinţa de su( sau supraestimare, acestea fiind foarte exact apreciate de

martori.

Cendinţa de supraestimare începe să se manifeste atunci când martorii

sunt puşi să aprecieze distanţe situate su( valorile menţionate iar cea de

su(estimare în cazul distanţelor mari, de până la =9 m.

a aprecierea de către martori a mărimii şi dimensiunilor o(iectelor un

rol important îl deţine contextul în care au fost percepute o(iectele, respectiv

dimensiunile o(iectelor aflate în vecinătatea celui a cărui mărime interesează,

deoarece în astfel de condiţii îşi face simţită prezenţa iluzia optică numită iluzie de

contrast.

)ceastă iluzie determină situaţia ca un om sau un o(iect înalt, percepute

alături de un om scund sau un o(iect de dimensiuni mai mici, să pară mai înalte.

:lementul cel mai semnificativ în descrierea unui o(iect este forma

acestuia.

Didelitatea percepţiei acestei îsuşiri a o(iectelor este dependentă de

împre<urarea dacă o(iectul perceput este necunoscut sau dimpotrivă este cunoscut

de martor.

+entru ca imaginea formei o(iectelor percepute de martori să nu suferealterări, denaturări prin ver(alizare, ideal ar fi ca aceştia să o reproducă figurativ

prin desenare sau modelareI în realitate însă sunt puţini cei capa(ili sa reproducă

veridic prin desen o(iectele percepute în câmpul faptei72.

E,eme"te,e pi?!,!ice a,e m#rt(riei 3a%ate pe recep+ia a()iti/#

72 ;#. )lecu, op. cit., p. 244.

F?



'n depoziţiile martorilor se regăseşte cerinţa organelor de cercetare

penală de a reda sunetele, cuvintele, frazele eventual discuţia făptuitorului cu alte

persoane sau cu victima, pe care martorul leBa perceput voluntar sau involuntar în

câmpul faptei.

"artorul ce a perceput cuvinte, propoziţii, fraze, este c#emat să

recunoască, să identifice pe (aza vocii şi vor(irii persoana de la care emană aceste

emisiuni vocale. )ceastă ipoteză se verifică atunci când identitatea celui de la care

emană cuvintele nu este cunoscută.

Vocea, element de (ază prin mi<locirea căruia omul poate comunica

ideile şi sentimentele sale, caracterizează omul ca individ, ca personalitate, în

virtutea particularităţilor sale anatomoBfiziologice, de vârstă şi sex.

aracterul individual al vocii este dat de ansam(lul însuşirilor acesteiaA

înălţimea tonului principal, a volumului, a tipului de rezonanţă şi a tim(rului iar

posi(ilitatea identificării persoanei după voce este asigurată de perceperea

simultană a tuturor acestor caracteristici.

'n identificarea persoanei rolul decisiv îl deţine tim(rul vocal, amprenta

individuală inconfunda(ilă, care face posi(ilă recunoaşterea vocii fiecărui individ

în parte.

-nteresul reproducerii exacte, prin mi<locirea mărturiei, a termenilor,

expresiilor, cifrelor rostite se verifică în situaţiile când elementele menţionate

reprezintă însăşi activitatea materială prin care se realizează latura o(iectivă a

infracţiunii 1ex. insulta, art. 49= . pen., calomnia, art. 497 . pen.8 precum şi când

de determinarea lor exactă depinde sta(ilirea unor împre<urări esenţiale alecomiterii infracţiunii, aflarea identităţii autorului si participanţilor la infracţiune

1nume proprii de persoane, de localităţi, adrese, numere de telefon etc.8.

eea ce martorul poate să reproducă dintrBo conversaţie reprezintă

sensul, conţinutul de idei, prezentate de cele mai multe ori întrBo formă rezumativă

întrucât este cu neputinţă ca cineva să reţină şi să reproducă toţi termenii care o

alcătuiesc.

=9



eea ce poate reţine martorul dintrBo conversaţie reprezintă coordonatele

pe care se grefează propriile gânduri, reflexii, asocieri etc.

/eproducerea sensului unei convor(iri este condiţionată de înţelegerea

vor(irii iar aceasta la rândul ei este condiţionată de capacitatea celui ce percepe de

a discrimina, de a deose(i sunetele ver(ale unele de altele şi de a dega<a

semnificaţia vor(irii, a conţinutului de sens.

)ceasta explică de ce este cu neputinţă înţelegerea şi percepţia unei

convor(iri purtate întrBo altă lim(ă decât cea maternă.

-dentificarea lim(ii în care se discuta nu reclamă neapărat cunoaşterea

acelei lim(i.

a fel de neînţeles poate fi pentru martor 74 o discuţie purtată pe o temă

te#nică, de specialitate necunoscută celui ce percepe discuţia sau o discuţie în

argoul infractorilor.

'n percepţia auditivă un rol important este deţinut şi de unele forme ale

comunicării nonver(ale care, acţionând simultan perceperii sunetelor, determină o

(ună înţelegere a conţinutului celor perceputeA gesturile, atitudinea, pantomimica

vor(itorului.

'n toate situaţiile menţionate, atât la audiere cât mai ales la aprecierea

mărturiei va tre(ui să se ţină seama de posi(ilităţile reale ale celui ce percepe de a

înţelege conţinutul unei convor(iri, determinate de gradul de complexitate al

convor(irii, de gradul de cultură, de formaţia profesională a martorului7E.

Un element important în mărturia auditivă îl reprezintă determinarea

distanţei la care este situată sursa sonoră. )precierea distanţei la care sBa produs unfenomen sonor, pe (aza intensităţii acestuia, poate da loc unor evaluări eronate. Un

fenomen sonor a cărui intensitate este redusă va fi, în general, apreciat ca produs la

o distanţă îndepărtată deşi în realitate aceasta îşi poate avea sursa în c#iar

vecinătatea celui ceBl percepe. %e asemenea, posi(ilitatea determinării distanţei la

care este situată sursa sonoră poate fi mult diminuată după cum fenomenele

acustice au fost percepute în condiţiile unei atmosfere liniştite, calme 1în general,74 +. !uneci, -.C. !utoi, „ (artorul pe tărâmul justiiei0, :d. +#o(os, !ucureşti, 499F, p. 429.7E -. "ircea, „Criminalistică0, :d. umina ex, !ucureşti 4992, p. 43E.

=2



în timpul nopţii, întrBun loc izolat, pe câmp, în pădure etc.8 sau dimpotrivă, în

condiţiile unui mediu zgomotos 1intersecţie de străzi populate cu trafic intens etc.8.

Un rol important în aprecierea corectă a distantei sursei sonore îl <oacă fenomenele

atmosfericeA vânt, ceaţă, ninsoare, viscol etc.

a seria factorilor pertur(atori ai posi(ilităţii de localizare spaţială

auditivă a sursei sonore, mai exact a direcţiei de propagare a sunetelor şi implicit a

distanţei se pot adăuga şi alte fenomeneA ecoul şi rever(eraţia sunetelor.

:coul este provocat de reflexia undelor sonore, astfel încât, după un

anumit interval de timp se percepe un sunet asemănător celui iniţial ce dă impresia

celui ceBl percepe că vine dintrBo altă direcţie. +entru producerea ecoului, este

necesară prezenţa unui o(stacol reflectator acustic situat între sursa sonoră şi

organul receptor la cel puţin 23 m distanţă.

$rganul auditiv al omului are însuşirea de a percepe distinct două sunete

numai dacă intervalul de timp ce le separă este superior valorii de 9,2 secundeI

dacă distanţa între sunete este mai mică, ele vor fi percepute simultan, ca un singur

sunet.

/ever(eraţia este fenomenul caracteristic spaţiilor înc#ise prin care

sunetele sunt prelungite şi amplificate imediat după ce au fost emise, datorită unor

reflexii multiple şi succesive pe pereţii şi o(stacolele acelui mediu. Denomenul

poate fi constatat în unele curţi interioare şi în sălile de dimensiuni mari.

/ever(eraţia influenţează nu numai posi(ilitatea de localizare spaţială

auditivă a sursei sonore 1ex. fereastra de la care sBa auzit o împuşcătură, ţipete,

cuvinte etc.8 ci şi claritatea audiţiei.'n contextul săvârşirii infracţiunilor, condiţiile ce favorizează apariţia

acestor fenomene acustice pot fi date de diferite forme de relief 1munţi, dealuri,

păduri8 iar în mediul ur(an de clădiri şi alte o(stacole, curţi interioare, săli de

dimensiuni mari etc.

%in cele menţionate se desprind următoarele consecinţeA

M dacă localizarea spaţială auditivă a sursei sonore în cauza penală pentru care se face audierea prezintă interes, organul de

=4



cercetare penală va tre(ui să ţină seama de toate condiţiile de mediu în

care au fost percepute suneteleI

M dacă informaţiile furnizate de martori privind localizarea

spaţială a sursei sonore sunt contrazise de împre<urările comiterii

infracţiunii şi de datele existente în cauză, se impune verificarea de

către organul de urmărire penală a condiţiilor prezente în momentul

percepţiei.

'n condiţiile extrem de variate în care se săvârşesc infracţiunile,

localizarea greşită de către martor a sursei sonore poate îm(răca forma iluziilor

provocate mai ales de cauze de natură mecanică. 1ex. este posi(il ca martorul să

perceapă un zgomot asemănător unei împuşcături şi săBl atri(uie unei arme de foc

prezente simultan în câmpul său perceptiv8.

"ărturia pe (aza percepţiei auditive poate fi distorsionată datorită

existenţei iluziilor auditive. )cestea se pot datora unor cauze multipleA fie legate de

starea sănătăţii celui ce percepe sursa sonoră, fie legate de împre<urările în care are

loc percepţia dar am(ele influenţate de situaţia conflictuală determinată de

săvârşirea infracţiunii. +ot determina iluzii acustice stările afectivBemoţionale

preexistente sau declanşate de faptul la producerea căruia martorul participăA starea

de nelinişte, teamă provocată de săvârşirea faptei în timpul nopţii, percepţia su(

imperiul fricii, al spaimei, existenţa infracţiunii prin violenţă, cu arme de foc,

accidente soldate cu victime, tentative de omor etc7F.

E,eme"te,e pi?!,!ice a,e m#rt(riei 3a%ate pe recep+ia c(ta"at#

a nivelul suprafeţei cutanate există patru categorii de senzaţiiA senzaţii

tactile 1de atingere, de presiune8, de cald, de rece, de durere 1algice8.

'n anumite condiţii oricare din aceste senzaţii7= poate <uca un anumit rol

în formarea procesului psi#ologic al mărturiei, fie ca efect al acţiunii lor con<ugate,

fie acţionând independent.7F ).iopraga, op.cit., p.E3?.7= -. %oltu, „ Probele şi mijloacele de probă%%%0, :d %o(rogea, onstanţa, 2??3, p. 4E5.

=E



%in categoria senzaţiilor cutanate rolul cel mai important în mărturii este

deţinut de senzaţiile tactile.

*enzaţiile tactile sunt rezultatul stimulării receptorilor cutanaţi prin

deformarea sau distorsiunea pielii ca efect al presiunii. -ntensitatea senzaţiei tactile

este determinată de doi factoriA viteza de deformare a pielii şi variaţia presiunii

exercitate asupra ei. +rin îm(inarea celor doi factori se formează senzaţiile care

furnizează informaţii despre însuşirile o(iectelor din <urA tăria, duritatea,

asperitatea, netezimea, relieful, conturul, prin atingere cu mâna în mişcare.

*enzaţiile tactile îndeplinesc un rol important în cazul percepţiei

anumitor împre<urări legate de infracţiuni săvârşite în condiţii de întuneric compact

sau de vizi(ilitate redusă, când părţi ale corpului martorului vin în contact prin

atingere, presiune sau tracţiune cu o(iecte din <ur. 'n asemenea situaţii, mărturia se

(azează exclusiv pe senzaţiile tactile care întăresc percepţia vizuală incertă.

a persoanele lipsite de vedere, sensi(ilitatea tactilă este extrem de

dezvoltată ca urmare a funcţiei compensatorii analizatorilor rămaşi intacţi şi poate

constitui un a<utor preţios în conţinutul mărturiei.

'n cazul percepţiei tactile a unor o(iecte necunoscute, (izare sau

dezagrea(ile, este posi(ilă prezenţa erorilor sau iluziilor datorită lipsei controlului

vizual şi stării emoţionalBafective a martorului.

*enzaţiile termice 1de cald şi rece8 şi cele de durere sunt considerate cele

mai primitive senzaţii ale omului. :le au un rol important în depoziţiile martorilor

care au fost victime ale unor accidente sau catastrofe de cale ferată, accidente de

trafic, explozii etc. Uneori martorul, victimă a unei violenţe, poate furniza datecontradictorii privind caracterul, numărul leziunilor, intensitatea acestora, tipul de

instrument ascuţit sau tăios cu care sBa executat leziunea etc. motiv pentru care

aceste informaţii se coro(orează cu datele o(ţinute prin intermediul celorlalţi

analizatori.

E,eme"te pi?!,!ice a,e m#rt(riei 3a%ate pe recep+ii,e !,$acti/e

=F



*enzaţiile olfactive sunt rezultatul stimulării receptorilor olfactivi situaţi

în partea superioară a cavităţii nazale, de către su(stanţe aflate în stare gazoasă sau

su( formă de vapori. -ndependent sau coro(orate cu alte senzaţii pot constitui o

sursă a mărturiei.

*enzaţiile olfactive sunt importante întrBo serie de infracţiuni caA

M infracţiuni de incendiu, unde analizatorul olfactiv ar putea

deose(i mirosul caracteristic al incendiului propriuBzis de mirosul

su(stanţei inflama(ile care lBa provocatI

M mirosul particular al unor su(stanţe toxiceI

M mirosul medicamentos a unor su(stanţe etc. care au servit

sau au fost destinate să servească la săvârşirea unei infracţiuni.

-nformaţiile o(ţinute prin activitatea analizatorului olfactiv sunt

inconstante şi impalpa(ile, ele nu pot localiza în spaţiu stimulii şi nu pot contri(ui

la identificarea de o(iecte sau persoane77 cu atât mai mult cu cât mirosurile sunt

percepute su(iectiv de fiecare persoanăA ceea ce pentru cineva poate constitui un

miros agrea(il, pentru alta poate fi un miros dezagrea(il.

'n aprecierea mărturiei a cărei sursă o constituie senzaţiile olfactive un

rol important este acordat fenomenului de adaptare olfactivă, deoarece din

momentul declanşQrii adaptării, senzaţiile nu mai sunt percepute cu aceeaşi

intensitate 1ex. martorul intră întrBo încăpere cu fum de tutun, parfum, miros de

medicamente dar după 2BE minute intervine acomodarea astfel că senzaţia nu mai

are aceeaşi acuitate8. +entru a putea aprecia o mărturie despre aceste senzaţii,

organul de cercetare penală va tre(ui să sta(ilească cu precizie cât timp a statmartorul în încăperea cu mirosul respectiv.

E,eme"te pi?!,!ice a,e m#rt(riei 3a%ate pe recep+ii,e (tati/e

77 . +ang#e, . %umitrescu, „ Portretul "orbit 0, :d. ".-., !ucureşti, 2?3F, p. 2=F.

==



*enzaţiile gustative sunt produse de însuşirile c#imice ale su(stanţelor

dizolvate în salivă sau soluţie apoasă care stimulează receptorii gustativi situaţi

mai cu seamă în papilele linguale.

ele patru senzaţii de gust percepute de om suntA dulce, amar, acru şi

sărat şi ele se datorează receptorilor distri(uiţi pe suprafaţa linguală 1papilele

gustative8.

%eşi mai puţin utilizate în mărturii datorită numărului redus de situaţii în

care pot interveni ca şi gradului redus de certitudine pe care îl oferă, utilitatea

acestor mărturii este prezentă în cazurile de otrăvire, intoxicaţii alimentare

intenţionate sau din culpă etc.

'n cazurile de otrăvire se face distincţia între situaţia în care otrăvirea

constituie activitatea prin care se înfăptuieşte latura o(iectivă a infracţiunii sau

aceasta reprezintă mi<locul prin care se realizează sinuciderea sau încercarea de

sinucidere sau dacă urmare unei asemenea activităţi a survenit moartea persoanei.

%epoziţiile martorilor care în condiţiile săvârşirii faptei au putut percepe

prin mi<locirea organului gustativ însuşiri ale su(stanţelor ingerate, tre(uie

analizate cu prudenţă deoarece aceste informaţii pot privi cel mult natura senzaţiei,

dacă este asemănătoare cu o su(stanţă cunoscută martorului, elemente puternic

su(iective73.

#iar dacă o su(stanţă otrăvitoare are un gust caracteristic, senzaţia

gustativă care se formează depinde de cantitatea ingerată, dacă este în stare pură

sau în com(inaţie cu alte su(stanţe. %e asemenea, su(stanţele toxice administrate

împreună cu alimente sau lic#ide, vor avea gustul modificat, ani#ilat sauneutralizat, în funcţie de com(inaţia respectivă. Cotodată temperatura şi forma de

prezentare vor avea un rol important în formarea percepţiei gustative ştiut fiind

faptul că su(stanţele sunt puse în valoare la temperaturi diferite 1ex. su(stanţele

dulci la rece8.

&.4 Caracteritici a,e $!rm#rii )ec,ara+ii,!r per!a"ei /#t#mate73 :. *tancu, op. cit., p. FE4.

=7



Prelucrarea şi decodi$icarea in$ormaiilor% ) doua etapă, esenţială în

formarea declaraţiilor persoanei vătămate, constă în prelucrarea şi decodificarea la

nivel cortical a informaţiei percepute.%ată fiind strânsa legătură a acestui proces cu fenomenul receptiv, în

ma<oritatea lucrărilor de psi#ologie <udiciară şi tactică criminalistică aceste două

etape sunt reunite, porninduBse de la identitatea factorilor care influenţează aceste

două momente psi#ice.

%elimitările în procesualitatea formării declaraţiei persoanei vătămate

sunt, însă, semnificative. %e exempluA

Mîn momentul decodării informaţiilor, un rol important îl au

si diferite trăiri afective trezite de o(iectul perceput, care place,

displace, interesează sau înspăimânta75.

Mîn procesul receptiv, datorită legăturii complexe dintre

analizatorii implicaţi, pot fi reflectate şi aspecte ale lumii o(iective,

pentru care nu există sisteme de recepţie specializate. )stfel se explică

de ce pot fi percepute distanţa, timpul, mişcarea, relieful etc.

Dactorii de (ruia< ce acţionează în procesul perceptiv, acţionează în

măsură şi în procesul decodării informaţiilor. %e aceea, tre(uie luaţi în calcul.

.precierea dimensiunilor% :ste importantă în situaţii de genul aprecierii

mărimii, deose(it de utilă atunci când se au în vedere instrumentele ce au deservit

la săvârşirea infracţiunii, la autoapărare ş.a. ercetările psi#ologice au pus în

evidenţă tendinţa de supraestimare a dimensiunii o(iectelor mici şi de su(estimare

a dimensiunii o(iectelor mari7?.

.precierea mărimii o(iectelor se poate situa mult peste mărimea lor

reală dacă acestea apar pe neaşteptate, în timpul nopţii sau întrBo atmosferă

încărcată.

.precierea adâncimii şi a distanţei poate fi distorsionată de factori care

conduc la percepţii false, cum ar fi, de pildăA mărimea imaginii retinaleI un o(iect75 C. !ogdan, op.cit., p. ?= GG &. "itrofan, op.cit., p. 2E9.7? ". ;olu, „ Percepie şi activitate0, :d. Htiinţifică şi +edagogică, !ucureşti, 2?72, p. 22=.

=3



este perceput de la distanţă ca mic, ca şi în cazul perspectivei lineare în care se

vede cu atât mai îndepărtat cu atât mai mic.

%e asemenea, umbrele, modul de reparti/are a luminii pe un o(iect,

reprezintă un factor important de percepere a reliefului. +artea mai luminată este

văzută ca fiind mai proeminentă datorită formării unei legături între impresiile

vizuale şi tactilOinestezice. %e aceea, ar fi excesiv să se pretindă persoanei

vătămate 1ca şi martorilor8 să facă aprecieri cu o precizie ce depăşeşte limita

omului normal înzestrat asupra tipului şi dimensiunilor o(iectelor vulnerante, a

leziunilor provocate de acestea39.

.precierea timpului este strâns legată de fenomenele suscepti(ile de

modificare, de transformare în timp şi constituie o reflectare a duratei, vitezei şi

succesiunii fenomenelor realităţii. Daţă de semnificaţia sa, în literatura de

specialitate, raportat la elementul timp, cu incidenţe în comiterea faptului penal, se

au în vedereA

Mdurata în timp a infracţiunii, a altor fapte având legătură cu

infracţiunea sau făptuitorulI

Mlocalizarea temporală a faptei săvârşite şi a altor activităţi

legate de infracţiune şi făptuitorI

Msuccesiunea în timp a unor episoade având legătură cu

infracţiunea şi făptuitorulI

Mritmul, viteza de desfQşurare în timp a unor asemenea

fenomene.

)precierea derulării în timp a infracţiunii ori a unor activităţi care aulegătură cu infracţiunea, sau cu făptuitorul, este deose(it de utilă în cercetarea

infracţiunilor 32. 'n primul rând, sunt infracţiuni care presupun, în mod necesar, o

anumită desfQşurare în timp, în a(senţa căreia fapta este irelevantă su( aspect

penal. %e exemplu, infracţiunile continue, de genul lipsirii de li(ertate în mod

ilegal 1art. 25?, . pen.8, al portului ilegal de decoraţii sau semne distinctive 1art.

4F2, . pen.8, ş.a.39 -. :. *andu ş.a., op. cit., p. 42E şi urm.32 ). iopraga, op. cit., p. 437.

=5



'n al doilea rând, necesitatea aprecierii duratei celor mai diverse acţiuni,

sau inacţiuni legate fie de fapta propriuBzisă, fie de făptuitor, apare frecvent în

cercetarea infracţiunilor în împre<urări caA aprecierea duratei imo(ilizării victimei,

timpului în care o persoană sBa aflat întrBun anumit loc, pentru a i se putea verifica

ali(iul invocat, a duratei aplicării violenţelor 1violul, vătămările grave etc.8.

:xperimentele psi#ologice, mai vec#i şi mai recente, au a<uns la o

concluzie cu caracter de legitateA tendinţa cvasiBgenerală de supraapreciere a

duratelor lungi de timp 1ca şi în cazul distanţelor8. +ractic, nu se poate desprinde

un factor comun în ceea ce priveşte limitele care marc#ează trecerea de la o

categorie la alta.

%in studiile întreprinse de psi#ologi, se evidenţiază relativitatea şi

inconstanţa perceperii timpului de către om34. %e aceea, în investigaţia penală nu se

pune pro(lema estimării timpului cu precizia unui cronometru, ci în limitele

omeneşti posi(ile. *tarea afectivă din momentul agresiunii este factorul cel mai

distorsionant care acţionează în aprecierea făcută de către persoana vătămată

asupra duratei de timp. )ceasta explică şi distincţia dintre timpul o(iectiv 1timpul

real de desfQşurare a unui fenomen8 şi timpul su(iectiv 1timpul evaluat de către

su(iect8. Crăirile afective negative fac ca durata în timp a unui act să pară mai

lungă.

+recizarea succesiunii în timp a unor împre<urări legate de infracţiune şi

de făptuitor interesează, în procesul penal, fie pentru a se determina împre<urările,

circumstanţele în care sBa săvârşit infracţiunea, fie pentru sta(ilirea succesiunii în

timp a faptelor ce alcătuiesc latura o(iectivă a infracţiunii. )ceastă evaluare poatefi decisivă în ceea ce priveşte încadrarea <uridică a faptei sau incidenţa unor

circumstanţe de drept penal, cum ar fi scuza provocării, constatarea stării de

legitimă apărare3E.

'n general, victima percepe nemi<locit actele de agresiune, poate reda

succesiunea lor în timp, datorită impresiei provocate de acestea. )lteori, apar

inversări în cronologia faptelor, datorate stării psi#ice caracterizate prin emoţii34 :. *tancu, op. cit., pp. F9F 6 F9=.3E . !ulai, op. cit., p. E2F.

=?



puternice 1mai ales atunci când victima este în contact nemi<locit cu făptuitorul8,

improprie unei percepţii fidele. )stfel, apar exagerări, suprapuneri, confuzii.

Denomenul este şi mai accentuat la copii, care au tendinţa de a relata mai întâi

episoadele ce au provocat impresii mai puternice3F.

.precierea mişcării este dictată de împre<urarea că de cele mai multe ori

infracţiunile se săvârşesc prin manifestări pozitive 6 prin acţiuni materializate de

multe ori prin mişcare. )precierea vitezei cu care se desfăşoară aceste acţiuni,

ritmului în care se succed evenimentele, interesează, de multe ori, în cauzele

penale, pentru înţelegerea mecanismului producerii infracţiunii, a cauzelor acesteia

sau a materializării activităţii ce formează latura o(iectivă a infracţiunii.

Drecvent, în declaraţia persoanei vătămate privitoare la mişcare, sunt

întâlnite informaţii decodate de analizatorul vizual şi de cel auditiv. :valuarea

vitezei mişcării o(iectelor percepute este influenţată de distanţa dintre o(iectul în

mişcare şi su(iect, cu cât această distanţă este mai mare, deci ung#iul vizual mai

mic, cu atât mişcarea va fi perceputa ca mai înceatQ3=.

%e exemplu, în practică, tre(uie clarificată pro(lema aprecierii vitezei,

mai ales în cazul accidentelor de trafic rutier, unde excesul de viteză este pe primul

loc în cauzele de producere a accidentelor.

Stocarea memorială a $aptelor% 'ntre momentul perceptiv şi cel al redării

în faţa organelor <udiciare, se interpune momentul conservării pentru un timp mai

mult sau mai puţin îndelungat în memorie a informaţiilor do(ândite. 'n acest stadiu

al formării declaraţiilor persoanei vătămate, intervine deci, un alt proces psi#ic

extrem e complexA memorarea37.%in punct de vedere psi#ologic, inclusiv în cazul victimei, pro(lema

memoriei, presupune sta(ilirea relaţiilor care există între etapele recepţiei

senzoriale, prelucrările stocării şi redării, interesând volumul informaţional

ac#iziţionat, conservat şi reactivat.

3F *. ). ;olunsOi, „Criminalistic1 0, :d. Htiinţifică, !ucureşti, 2?72, p. 42?.3= )l. /oşea, op. cit., p. E3?.37 ). iopraga, op. cit., p. 2=E.

79



+e plan <uridic, pro(lema are o componentă calitativă diferită, întrucât

interesează nu atât cantitatea de date memorate şi redate, cât corectitudinea,

fidelitatea acestora, certitudinea su(iectivă a informaţiilor stocate33.

+ersoana vătămată, la care recepţia şi fixarea unor fapte se produce lent,

va percepe lacunar şi tot astfel va memora. %acă memorarea se produce uşor, dar

faptele se conservă un interval scurt de timp, ascultată de îndată, după producerea

faptelor, persoana vătămată va fi capa(ilă sa facă o depoziţie exactă.

alitatea şi durata stocării memoriale influenţează întrBo mare măsură,

atitudinea persoanei vătămată faţă de faptele al căror su(iect pasiv a fost. -ntenţia

victimei de a reţine faptele, precum şi caracterul memoriei, îngăduie organelor

<udiciare să aprecieze care anume episoade din infracţiune au putut fi mai (ine

fixate, conservate. )udierea persoanei vătămate se face, deseori, la un interval de

timp relativ semnificativ faţă de momentul agresării, stocarea memorială implicând

reorganizări ale informaţiei. )cest caracter dinamic se manifestă, în cazul

persoanei vătămate, mult mai pregnant decât în cazul altor participanţi la proces.

*tările afective emoţionale ale victimei, în momentul infracţiunii, sunt de

multe ori menţinute, sau c#iar cresc în intensitate, din cauza resentimentului faţă de

cel care a vătămatBo, ceea ce distorsionează informaţiile de<a memorate. -ntenţionat

sau nu, procesul de memorare este, nu o dată, însoţit de o a<ustare, de deformarea

faptelor din cauza încercărilor ulterioare de reconstituire a evenimentelor.

%istincţia făcută în psi#ologie între cele douQ forme de memorare,

voluntară şi involuntară, are o rezonanţă importantă în aprecierea declaraţiei

persoanei vătămate. %e cele mai multe ori, aceasta realizează importanţadeclaraţiei sale în rezolvarea cauzei, făcând eforturi de reactivare memorială,

uneori involuntare, a faptelor percepute, a persoanei agresorului, mai ales în

prezenţa suspectului.

'n cazul memorării involuntare, datele percepute se întipăresc

neintenţionat. *u(iectul nuBşi propune un scop preala(il şi nu utilizează procedee

speciale pentru fixarea memorială. "emorarea involuntară nu este o înregistrare

33 :. *tancu, op. cit., p. FE7.

72



pasivă, mecanică a informaţiilor do(ânditeI ea poartă, în cazul persoanei vătămate,

asupra acelor împre<urări despre care aceasta nBa intuit că au legătură cu

infracţiunea sau infractorul.

Uneori, împre<urările legate de infracţiune sau făptuitor pot fi familiare

persoanei vătămate din cauza percepţiei repetate, situate, fie în momente

anterioare, fie ulterioare percepţiei. +ercepţia repetatQ a unui o(iect, fapt, oferă

precizia declaraţiei, dar se poate întâmpla şi ca o(iecte ce aparţin universului

cotidian, în care ne aflăm în contact neîntrerupt, să nu fie întotdeauna memorate

clar.

+e lângă formele de memorare voluntară sau involuntară, putem întâlni

şi alte tipuri de procese mnezice35, cum sunt, de exempluA

Mmemorarea logică sau mecanică, în funcţie de modul de

decodare a informaţiilor şi de înţelegerea sensului lor.

Mmemorarea motrică, ce constă întrBo predispoziţie de

întipărire a tot ceea ce este în mişcare.

Mmemorarea plastic2intuiti"ă reflectată de capacitatea

su(iectului de aBşi întipări şi conserva reprezentările concrete ale

faptelor şi o(iectelor percepute anterior.

Mmemorarea pro$esională determinată de exercitarea

îndelungată a unei profesii.

"agistralul care ia declaraţia nu tre(uie să negli<eze faptul că persoana

vătămată este instinctiv mânată de refacerea logică a activităţii infracţionale,

lacunar percepute, prin su(stituiri logice şi că procesul memorării poate fi puternicinfluenţat de sugestiile celor din <ur. )stfel, în locul faptelor real percepute, se

su(stituie fapte sugerate de martorii oculari sau de alte persoane.

/eversul memorării îl reprezintă uitarea. )ceasta se manifestă su( forma

neputinţei reamintirii unor date recepţionate ori a imposi(ilităţii recunoaşterii unor

evenimente trăite. %e aici şi reproducerea lor eronată. Direşte că şi procesele

in#i(itive de la nivelul scoarţei cere(rale, specifice uitării, sunt determinate atât de

35 . :. *andu, op. cit., p. 42=.

74



timp, cât şi de unii factori de natură afectivă. a acestea se adaugă timpul scurs din

momentul percepţiei, precum şi interesul pentru memorarea celor percepute, sau

impresia produsă de agresiune, ca şi datele de personalitate ale victimei3?.

Reacti"area memorială% Ultima etapă a procesului de memorare este şi

în cazul victimelor, reactivarea sau reactualizarea, întâlnită fie su( forma

reproducerii fie su( forma recunoaşterii, ultima în înţelesul său psi#ologie, nu

<uridic.

Reproducerea reprezintă momentul de actualizare a informaţiilor

ac#iziţionate, în care se manifestă şi multitudinea de factori ce au putut influenţa

întregul proces de formare a declaraţiilor şi, totodată, momentul în care o seamă de

alţi factori pot influenta decisiv declaratiile celui vătămat59.

%in cauza recrudescenţei sentimentului de furie, mânie, indignare, ca

urmare a reiterării stărilor legate de săvârşirea infracţiunii, sau din cauza unei

atitudini deli(erate, pot surveni cele mai neaşteptate cauze de distorsionare a

faptelor. %acă prezentarea eronată a faptelor îşi are cauza în împre<urări mai presus

de voinţa persoanei vătămate sau în împre<urări dependente de voinţa celui

vătămat, denaturarea lor poate avea un caracter conştient sau mai puţin conştient.

%e aici anevoioasa îndatorire ce revine organelor <udiciare de a utiliza

acele procedee menite a ani#ila sau atenua consecinţele acestora, indiferent de

cauza ce le determină astfel încât şi pe această cale, să o(ţină informaţii utile

soluţionării cauzei.

%enaturările involuntare se datorează stării emoţionale su( influenţa

căreia persoana vătămată a perceput faptele. )cestea constau însupradimensionarea consecinţelor faptei, în exagerarea faptelor şi a pre<udiciului

fizic, moral sau material suferit. )şa se explică de ce, în audierea victimei, tre(uie

luate în calcul următoareleA

Msu( stăpânirea emoţiei, de frică, de teamă, persoana

vătămată, de (ună credinţă, manifestă inconştient tendinţa de

„umflare0 a faptelor, de exagerare a împre<urărilor săvârşirii acestora.3? :. *tancu, op. cit., p. 7?.59 ). iopraga, op. cit., p. 2=E.

7E



ocul faptelor reale este luat deseori de fapte inventate, născocite su(

stăpânirea sentimentului de frică, de existenţa cărora este însă, sincer,

convinsă. 'n cazul infracţiunilor săvârşite cu violenţă, alterările

involuntare poartă asupra instrumentelor cu care sBau aplicat

violenţele, asupra dimensiunilor şi durităţii acestora, asupra

numărului, intensităţii, vitezei şi ritmului de aplicare a violenţelor.

*unt supradimensionate talia, constituţia, forţa fizică a făptuitorilor,

este exagerat numărul făptuitorilor. +ersoana vătămată are tendinţa

cvasigenerală de supraevaluare a timpului, fie că apreciază durate

scurte, fie durate lungiI

Mcaracterul unilateral de manifestare a acestor tendinţe este

dat de condiţia psi#ică a celui vătămat, de fondul afectivBemoţional

deose(it pe care se grefează percepţia faptelor, precum si de faptul că

atenţia persoanei vătămate, este îndreptată necontenit asupra măsurării

timpului de desfQşurare a unui faptI

Mtendinţa de supraevaluare se manifestă şi în cazul aprecierii

distanţei parcurse, în situaţia în care persoana vătămată este privată de

li(ertate şi e silită să însoţească făptuitorul, întrucât distanţele se

apreciază, de regulă, în raport cu timpul necesar parcurgerii spaţiului,

delimitat de un punct de pornire şi altul de sosire.

)vânduBşi cauza în împre<urări independente de voinţa persoanei

vătămate, aceste denaturări îngreunează considera(il posi(ilitatea sesizării lor şi

reduce posi(ilitatea aplicării unor mi<loace tactice menite a le ani#ila sau a leatenua efectul. %acă, în cazul altor participanţi în proces, aplicarea unor procedee

tactice aduce, de regulă, însemnate corective, în cazul persoanei vătămate eficienţa

unor asemenea procedee este mult redusă.

%enaturările mincinoase, fireşte de reaBcredinţă, constituie „a<ustări0 în

sensul „îngroşării faptelor0. +rin prezentarea tendenţioasă a faptelor, persoana

vătămată urmăreşte înrăutăţirea situaţiei făptuitorului şi implicit, crearea pentrusine a unei condiţii procedurale mai (une. %orinţa de răz(unare, precum şi dorinţa

7F



de a o(ţine avanta<e materiale superioare pre<udiciului real suferit sunt cele mai

frecvente cauze ce explică aceste denaturări.

%enaturări prin „sc#im(are de rol0. )tragem atenţia că pentru explicarea

cauzelor denaturărilor atât voluntare, cât şi involuntare din declaraţiile persoanei

vătămate, tre(uie să se ţină seama de comportamentul psi#osocial cunoscut su(

denumirea de sc#im(are de rol. 'mpre<urarea de a fi suferit consecinţele

vătămătoare ale unei infracţiuni, cu un grad sporit de pericol social, poate atrage

după ea o modificare a comportamentului, deoarece. persoana vătămată, până

atunci o persoană de condiţie comună, modestă, devine dintrBo dată „cineva0, o

persoană importantă, de care se ocupă autorităţile şi către care se îndreaptă

simpatia şi compasiunea celor din <ur, mai ales când se mediatizează cazul.

)udierea tre(uie, de asemenea, să se raporteze şi la situaţiile în care

comiterea infracţiunii este urmarea directă a comportamentului persoanei

vătămate52.

&e aflăm în faţa aşaBnumitei „victime activante0 cu rol semnificativ în

declanşarea mecanismelor latente ale infracţiunii şi căreia îi revine o parte din

responsa(ilitate. %e asemenea, victime „precipitante0 care, prin atitudinea lor

neprecaută, incită la săvârşirea faptei 1femeia care prin ţinută vestimentară şi

comportament va fi victima infracţiunii de viol, sau persoane care poartă ostentativ

(i<uterii, diverse valori sau (unuri, devin victime ale tâl#ăriilor8.

%eclaraţiile victimelor aflate în stări agonice, pe care leBam putea

considera ca o formă aparte a reproducerii sau depoziţiile muri(unzilor, îm(racă

forma unei relatări sumare, adeseori intermitente. "omentele de luciditate ale celuiaflat în stări tensionale alternează cu cele de tul(urare a facultăţilor psi#ice, iar

intervenţia organului <udiciar este, de cele mai multe ori, redusă, rolul acestuia

rezumânduBse la înregistrarea pe (andă magnetică sau la consemnarea celor

declarate.

+si#ologia celui a cărui moarte va fi provocată de infracţiune, nu e

dominată de sentimentul resemnării în faţa morţii, ci de cel de frustrare pricinuit de

52 ;#. )lecu, op. cit., p. 243.

7=



durerea de a muri nerăz(unat. +radă acestei stări psi#ice, cu disperarea celui care

se „agaţă0 de ultimele clipe de viaţă, fie din cauza stării de confuzie, fie a dorinţei

de răz(unare, persoana vătămată poate indica ca autor al infracţiunii o persoană

nevinovată sau poate extinde responsa(ilitatea omorului şi asupra unor mem(ri ai

familiei făptuitorului ori asupra unor persoane cu care sBa aflat în duşmănie54.

Recunoaşterea% )ctualizarea impresiilor anterioare su( forma

recunoaşterii nu cere eforturi deose(ite su(iectului. 'n procesul penal există două

împre<urări în care recunoaşterea reprezintă modalitatea de comunicare a

informaţiilorA

Mmi<loace de individualizare a unor persoane şi o(iecte aflate

în anumite raporturi cu infracţiunea sau făptuitorul acesteia 1sensul

propriu al acţiunii de recunoaştere8I

Mprocedeu tactic criminalistic de reamintire a unor fapte

temporar uitate.

/ezultatele recunoaşterii comportă diferite grade de certitudine. )stfel,

aceasta poate fi precisă când impresiile actuale se suprapun peste cele anterioare,

sau imprecisă când pe fondul acestei suprapuneri, se constată existenţa unor

elemente de deose(ire şi atunci când impresiile anterioare nu sunt suficient de

consolidate. 'n acest ultim caz îşi face prezenţa şi fenomenul „dR<S vu0.

/ecunoaşterea mai poate fi eronată când concluzia de identitate se spri<ină pe

asemănarea unor însuşiri neesenţiale.

&u tre(uie omis că şi recunoaşterea este (azată pe elemente de ordin

su(iectiv, pe aptitudinile varia(ile ale persoanei vătămate de a percepe şi memoraînsuşiri de natură să individualizeze o(iectul sau persoana, drept pentru care nu

este lipsită de erori. )stfel, recunoaşterea este, în primul rând condiţionată de

factorii o(iectivi şi su(iectivi ce au marcat percepţia şi memorarea informaţiei

iniţiale, cel mai frecvent aceştia constituind cauze ale unor false identificări 1durata

percepţiei, existenţa unor elemente de apropiere între persoane, o(iecte, tul(urări

54 C. !ogdan, op. cit., p. ?3.

77



psi#ice şi atenţia8. auzele5E frecvente ale unor recunoaşteri eronate sunt, practic

similare cu cele ale reproduceriiA

Mdurata redusă a percepţiei, determinată de gra(a

infractorului de a părăsi mai repede câmpul infracţional, ori de natura

infracţiunii a cQrei activitate materială presupune o desfăşurare rapidă

în timp, oferă doar o imagine de ansam(lu trăirilor celor mai generale,

comune mai multor persoane şi o(iecte, elemente care nu sunt

suficiente unei recunoaşteri preciseI

Mexistenţa unor elemente de asemănare este cauza cu

frecvenţa cea mai ridicată a falselor identificări. "ultor persoane le

este comună talia, înălţimea, culoarea părului, a oc#ilor şi c#iar dacă

aceste elemente sunt cu totul diferite, îm(răcăminte tip uniformă 1de

militar, supraveg#etor etc.8 poate determina o percepţie eronatăI

Mtul(urările psi#ice, deose(it de puternice în cazul victimei

infracţiunii explică percepţia denaturată, atri(uirea unor gesturi,

însuşiri unei alte persoane în consecinţă, recunoaşterea nesigură sau

greşităI

Mgradul de atenţie diri<ată asupra unor trăsături definitorii

pentru identificarea persoanelor sau o(iectelor, oferă garanţia unei

recunoaşteri sigure, după cum concentrarea acesteia asupra unei

situaţii colaterale, nesemnificative, face să dispară din câmpul

percepţiei unele o(iecte care ne interesează5F.

:valuarea preciziei recunoaşterii impune să se ţină seama de analizatoriifolosiţi în percepţia iniţialăI organul vizual şi organul auditiv sunt capa(ile să

efectueze analiza foarte fină şi nuanţată a informaţiilor, pe când simţurile tactil,

olfactiv şi gustativ nu oferă decât o analiză rudimentară a stimulilor.

&.7 Pr!3,ematica pi?!,!ic# a m#rt(riei )e reacre)i"+#

5E :. *tancu, op. cit., p. FE?.5F ;#. )lecu, op. cit., pp. =77 6 =3E

73



„redi(ilitatea unei mărturii tre(uie să scadă în proporţie cu ura, cu

prietenia sau cu relaţiile strânse care există între martor şi vinovat. T. . .

redi(ilitatea unui martor se micşorează sensi(il cu creşterea gravităţii uneiinfracţiuni sau neverosimilitatea împre<urărilor T....05=

"ărturia ridică de la început pro(lema infidelităţii sale, a opoziţiei

minciunii cu adevărul. )tunci când o minciună este conştientă, ea se asociază cu o

emotivitate particulară, mai ales la între(ările nevralgice ce permit sesizarea ei.

"itomania, ca formă patologică de minciună, poate fi perversă, malignă ca la

psi#opaţi, fantastică ca la unii copii sau parafrenici expansivi, imaginativă sau pur

patologică în cadrul psi#ozelor delirante. :xistă şi forme secundare de minciună,

care se fac prin prudenţă excesivă, prin reacţii de protecţie şi opoziţie, prin factori

de grup 1unde su(iectul este lăsat să pledeze falsul, pentru a se depista adevărul8,

ca şi în scop de revalorizare a unei situaţii negative trăite anterior 57.

)cţiunile sau omisiunile ce caracterizează latura o(iectivă a acestor

infracţiuni lovesc în valoarea fundamentală a procesului penal, adevărul necesar

înfăptuirii <ustiţiei. *u( aspect su(iectiv, acţiunile sau omisiunile se situează la

nivelul psi#ologic al simulării în forme pozitive sau negative 1de ascundere a

adevărului prin omisiune853.

)rt. 479 din . pr. pen., defineşte infracţiunea de mărturie mincinoasă ca

fiind fapta martorului care, ascultat întrBo cauză penală, civilă, disciplinară sau în

orice altă cauză în care se ascultă martori, face afirmaţii mincinoase ori nu spune

tot ce ştie privitor la împre<urările esenţiale asupra cărora a fost între(at. Dapta nu

se pedepseşte dacă, în cauzele penale, mai înainte de a se produce arestarea

inculpatului, ori în toate cauzele, mai înainte de a se fi pronunţat o #otărâre sau de

a se fi dat o altă soluţie, ca urmare a mărturiei mincinoase, martorul îşi retrage

mărturia55.

5= . !eccaria, „ Despre in$raciuni şi pedepse3, :d. /osetti, !ucureşti, 4992, p. 72.57 ;#. *cripcaru, +. !oişteanu ş.a., „ Psi*iatrie medico2lega+ă3, :d. +olirom, !ucureşti, 4994, p. 4=F.53 &. "itrofan, V. Ndreng#ea, C. !utoi, op. cit., p. 232.55 :. %erşidan, +. )(ra#am, „ Dicionar de termeni juridici4, :d. &aţional, !ucureşti, 4992, p. F9F.

75



:ste evident că toleranţa legii penale se fundamentează pe procesele

psi#ologice care se desfăşoară în conştiinţa celui care a depus mincinos şi care,

evaluând consecinţele mărturiei sale, decide să declare adevărul. )stfel, din

perspectivă psi#ologică, este util de cunoscut conţinutul şi calitatea evaluărilor pe

care le face un martor mincinos în intervalul scurs de la sesizarea oficială a

mărturiei mincinoase şi până la retragerea acesteia5?.

%e o(icei, retragerea mărturiei mincinoase este provocată, fiind o

iniţiativă voluntară în rarisime cazuri. %in practica organelor <udiciare în această

materie rezultă că promovarea retragerii mărturiei mincinoase este rezultatul unor

activităţi procesuale de analiză şi evaluare a mărturiei incriminate, care evidenţiază

concluzii logice cu privire la faptul că mărturiei nu i se poate acorda credi(ilitate,

fiind suspectată de neadevăr. 'n cursul cercetărilor se poate sta(ili însă, că

mărturia, deşi neveridică, nu este totuşi mincinoasă, lipsa de veridicitate fiind

rezultatul unor deficienţe de percepţie sau erori, pro(a fiind înlăturată cu motivarea

corespunzătoare. )stfel, martorului care a depus mincinos i se acordă o şansă

psi#ologică de a reflecta asupra consecinţelor mărturiei sale?9.

onceptul de „împre<urări esenţiale0 1pentru că o(iectul mărturiei

mincinoase este constituit din aceste „împre<urări esenţiale0 pe care martorul nu

leBa declarat sau a făcut afirmaţii neadevărate cu privire la acestea8 nu este definit

de odul penal, ceea ce indică de la (un început că acestea vor fi sta(ilite în raport

de o(iectul fiecărei mărturii.

%e exemplu, în cazul unei ucideri din culpă săvârşită de un conducător

auto, dacă un martor va fi audiat în legătură cu viteza autove#iculului implicat, înraport cu semnele de circulaţie de la locul infracţiunii, şi va declara mincinos

asupra vitezei reale a autove#iculului pe care a cunoscutBo aflânduBse în ca(ină

împreună cu conducătorul auto, în timp ce expertiza te#nică a constatat o altă

viteză, împre<urarea esenţială în cauză este cea privind viteza de circulaţie în

5? &. "itrofan, V. Ndreng#ea, C. !utoi, op. cit., p. -34.?9 -(idem.

7?



momentul accidentului, deoarece de aceasta depinde culpa(ilitatea conducătorului

auto?2.

)şadar, se impune ca împre<urările esenţiale să se analizeze în mod

concret, deoarece elementul psi#ologic al intenţiei de a declara mincinos poartă

asupra unei împre<urări esenţiale de care depinde existenţa sau inexistenţa

culpa(ilităţii?4.

Criterii,e )e /eri$icare a /eri)icit#+ii m#rt(riei '()iciare (pectate a

$i )e reacre)i"+#

#iar dacă aceste criterii au un anumit grad de relativitate, ele se impun

atenţiei în scopul îndeplinirii o(ligaţiei autorităţilor <udiciare de a verifica

mărturiile în legătură cu care apar suspiciuni de nesinceritate şi nefidelitate. :le se

folosesc com(inat şi suntA?E

a- Criteriul sursei mărturiei% iteratura <uridică şi psi#ologică,

dar mai ales practica <udiciară, ţinând cont de raporturile dintre cel prin intermediul

căruia faptele sunt aduse la cunoştinţa organelor <udiciare şi sursa, punctul de

plecare al mărturiei, a impus distincţia între mărturia nemi<locită sau imediată 1în

care martorul a fost prezent nemi<locit în contextul producerii faptelor şi a perceput

prin stimulii adecvaţi evenimentul, derularea acestuia în timpul şi spaţiul

corespunzător8, mărturia mi<locită sau mediată 1în care martorul, indirect,

furnizează informaţii nu asupra unor fapte sau împre<urări percepute din sursa

originară, ci dintrBo sursă derivată, mediată, constând în alte persoane care au perceput nemi<locit împre<urările legate de infracţiune sau de făptuitor8 şi mărturia

„din auzite0 sau din zvonul pu(lic 1în care martorul face referiri la fapte auzite, la

zvonuri de o acută notorietate, dar a căror sursă originară este imprecisă,

indeterminantă8.

?2 & ."itrofan, V. Ndreng#ea, C. !utoi, op. cit., p. 23E.?4 -(idem.?E -(idem, pp. 23F 6 254 GG ). iopraga, op. cit., pp. 497 6 49?.

39



inând cont de aceste trei categorii, mărturia din „zvon pu(lic0 apare ca

fiind cea mai nesigură, dat fiind faptul că între sursa originară şi cea prin mi<locirea

căreia faptele a<ung la cunoştinţa organelor <udiciare se interpune o întreagă suită

de verigi, al căror număr e indeterminat. Daptele transmise de la o persoană la alta

sunt supuse unui pronunţat proces de alterare, de denaturare şi transformare, de

cele mai multe ori o asemenea mărturie îndepărtânduBse mult de la adevărata

configuraţie a faptelor, mergând până la totala lor denaturare.

%in punct de vedere al verificării mărturiilor, informaţiile provenind

dintrBo sursă a cărei provenienţă nu poate fi individualizată, cele provenind de la o

sursă individualizată dar indirectă şi, în fine, cele provenind din sursa iniţială nu se

pot situa pe acelaşi plan su( aspectul forţei pro(ante. %in acest punct de vedere

este o(ligatorie determinarea corectă, fără ec#ivoc, a sursei din care provine

mărturia. $dată identificată sursa primară, se pun temeliile verificării depoziţiei

prin procedeele de confruntare a informaţiilor provenind din două surse,

putânduBse constata lipsa coincidenţei faptelor în ansam(lu ori coincidenţa numai

unor elemente irelevante.

ogica <udiciară?F demonstrează că la (aza contradicţiilor stau fie

eroarea, fie reauaBcredinţă, aprecierea unor astfel de mărturii presupunând, înainte

de toate, identificarea părţii în care se află inexactitatea, iar apoi, sta(ilirea faptului

dacă aceasta se datoreşte unei cauze voluntare 1reauaBcredinţă8 sau involuntare

1eroare8. %in aceste considerente se impune ca aprecierea unei mărturii să se

(azeze pe două principii fundamentale, şi anume, cel al sincerităţii martorului şi

cel al fidelităţii percepţiei şi acurateţei reproducerii datelor cu privire la făptuitor şiîmpre<urările faptei.

b- Criteriul po/iiei martorului in raport cu pările din

proces% u privire la raporturile dintre martor şi ceilalţi participanţi în proces

tre(uie clarificat raportul su(iectiv al acestuia faţă de învinuit sau inculpat, partea

vătămată, partea civilă, partea civilmente responsa(ilă 1legături (azate pe rudenie,

?F V. !erc#eşan, „Valori$icarea ştiini$ică a urmelor in$raciunii3, vol. ---, :d. ittle *tar, !ucureşti, 499E, p. F2.

32



pe amiciţie sau afecţiune sau eventuale sentimente de simpatie, de antipatie, de

răz(unare, teamă etc.8.

egăturile afective puternice 1între soţi, mamă şi fiu8 deformează, din

punct de vedere al o(iectivităţii, datele reale. %e pildă, nu apare deloc surprinzător,

din perspectivă psi#ologică, faptul că mama care îşi iu(eşte în mod exagerat

copilul nu îi o(servă acestuia defectele morale, <ustificânduBi comportamentul în

orice situaţii. 'n depoziţia părinţilor, fiul cercetat pentru provocarea unui scandal în

loc pu(lic, este descris ca un copil simpatic, plin de umor, iar faptele comise sunt

considerate simple copilării sau glume perimate. %e fapt, în toate situaţiile, fie că

este pornită din sentimente no(ile, generoase, fie că este determinată de mo(iluri

<osnice, când mărturia este întemeiată pe sentimente, realitatea este percepută

transfigurat datorită sc#im(ării reprezentărilor despre persoanele faţă de care

martorul este legat emoţional.

c- Criteriul condiiei socio2morale şi psi*otemperamentale%

+racticienii au impus o viziune pragmatică asupra martorului, acesta nefiind tratat

ca un element a(stract, ci ca aparţinând unui anumit mediu social care şiBa lăsat

amprenta asupra formării sale morale, dânduBi o fizionomie morală proprie şi un

anumit statut social. %in acest punct de vedere este (ine de ştiut dacă martorul este

înclinat caracterial moral către dominantele sincerităţii, onestităţii, corectitudinii,

modestiei, generozităţii sau către egoism, laşitate, nesinceritate etc. )stfel,

reputaţia, în sensul consideraţiei de care se (ucură martorul în mediul social căruia

îi aparţine, atitudinile, convingerile, idealurile constituie elemente esenţiale de

apreciere a credi(ilităţii martorului.+si#ologia <udiciară a încercat să evidenţieze măsura în care apartenenţa

unui martor la un tip psi#ologic sau altul influenţează favora(il sau defavora(il

asupra percepţiei, memorării şi reproducerii şi în ce măsură veridicitatea mărturiei

este tri(utară tipologiilor psi#ologice, sta(ilind astfel două categorii distincte de

martoriA tipul obiecti" 1ce caracterizează martorul prin precizie, (un o(servator,

care descrie lucrurile după însuşirile lor exterioare o(iective, nefiind preocupat desemnificaţia scenei la care asistă şi la care nu participă emoţionalI acesta este

34



martorul care înregistrează corect şi memorează fidel faptele percepute prin

propriile simţuri8 şi tipul subiecti" 1care este preocupat de semnificaţiile şi

sensurile scenelor la care asistă şi cărora le dă conţinut interpretativ prin <udecăţile

sale de valoare, emise su( influenţa unei emotivităţi de maximă intensitate8.

d- Criteriul interesului mani$estat de martor $aă de

problematica in$raciunii% "odul în care cel căruia îi sunt cunoscute împre<urări

legate de săvârşirea unei infracţiuni apare în proces în calitate de martor poate

furniza elemente semnificative pentru aprecierea asupra poziţiei pe care se va situa

şi asupra veridicităţii depoziţiei ca atare.

'n acest sens, dacă martorul este o persoană aflată cu totul întâmplător în

câmpul de fapte sau preocupată de cu totul alte pro(leme, în raport cu evenimentul

perceput, e posi(il ca o serie de aspecte săBi fie fixate superficial în câmpul

atenţiei. %acă, dimpotrivă, martorul era interesat în legătură cu împre<urarea

respectivă, este greu de presupus că acesta va scăpa ceva din cele ce se vor

desfăşura.

u alte cuvinte, pretenţiile organului <udiciar referitoare la veridicitatea

şi întinderea datelor percepute de către martor se vor raporta diferit, în funcţie de

gradul în care ele au fost la periferia centrului de interese ale acestuia sau,

dimpotrivă, c#iar în sfera de preocupări ale martorului.

e- Criteriul bunei2credine #n e"aluarea mărturiei% %atorită

contactului nemi<locit al magistratului cu participanţii în procesul <udiciar, acesta

poate şi este o(ligat să interpreteze datele pe care i le oferă conduita, fizionomia şi

reacţiile exterioare ale celor cu care se află în intercomunicare psi#ologică înanc#eta <udiciară. )ceste interpretări îi vor furniza datele necesare privitoare la

gândurile şi sentimentele pe care le încearcă martorii atunci când neagă sau afirmă

ceva, cu atât mai mult cu cât contactul martorului cu organul <udiciar are loc în

condiţiile unei atmosfere relativ tensionale, stresante.

'ncercarea de su(stituire voluntară a depoziţiei reale cu o depoziţie

imaginară sau falsă este însoţită întotdeauna de modificări fiziologice reflexe, carese declanşează automat şi scapă posi(ilităţilor de cenzurare ale su(iectului.

3E



-ndicatori fiziologici ai comportamentului emoţional inaparent suntA

sporirea ritmului cardiac şi a presiunii sangvine, sc#im(area temperaturii ţesutului,

modificări electrice ale pielii, intensificarea activităţii glandelor sudoripare,

sc#im(area ritmului respiraţiei, modificarea fonaţiei etc.

a nivelul fizionomiei, anc#etatorul atent poate surprinde modificările

tri(utare comportamentului aparent al stresului emoţional, sc#im(area mimicii, a

expresiei feţei, paloarea sau roşeaţa apărute (rusc, tremuratul mâinilor sau

picioarelor, sc#im(ări ale vocii datorită salivaţiei şi inconstanţei în respiraţie.

iteratura psi#ologică de specialitate recomandă magistratului şi

organului <udiciar să adreseze între(ări metodice pentru a putea aprecia capacitatea

martorului de a înregistra, memora şi reda fidel faptele percepute. )tunci însă când

magistratul rămâne nesigur cu privire la cele verificate nemi<locit, iar depoziţia

martorului este #otărâtoare în cauză, va tre(ui să apeleze la examinarea psi#ologică

a martorului prin testarea capacităţilor direct implicate 1capacitatea de concentrare

şi distri(uţie a atenţiei, capacitatea de memorare, coeficientul de inteligenţă,

acuitatea vizuală etc.8, iar în cazul suspectării martorului de lipsa (unei credinţe, să

apeleze la expertiza acestuia prin (iodetecţia <udiciară.

CAPITOLUL III

TACTICA AUDIERII PROPRIU – BISE A PERSOANEI

VĂTĂMATE

*.1 Re(,i tactice )e a"c?et#

3F



a reguli tactice generale în ascultarea propriuBzisă se pot menţiona

următoareleA

Mîntre(ările tre(uie să fie concrete, să fie formulate clar şiconcis, să nu ai(ă două înţelesuri şi să nu fie sugestiveI

Mîntre(ările să fie de aşa natură încât, prin ele să nu se

evidenţieze nici pro(lemele care interesează în mod deose(it

urmărirea, nici importanţa pe care ar aveaBo, pentru cauză,

răspunsurile dateI

Mîntre(ările se ordonează în aşa fel încât să fie o noutate

pentru învinuitI

Mse recomandă ca între(ările care ţin de esenţa cauzei să fie

puse printre cele de importanţă minorăI

Mpentru verificare, după fiecare răspuns se pot pune între(ări

de controlI

Mîn cazul unor contradicţii între răspunsuri, se pot prezenta

pro(e de la dosar.

*.& Apecte pi?!,!ice pri/i") ca,it#+i,e a"c?etat!r(,(i

Digura centrală a unei audieri în cadrul procesului penal în faza de

urmărire penală este cea a anc#etatorului 1procuror sau organ de cercetare penală8.

"unca anc#etatorului, pe lângă componentele strict te#nice, implică o serie de

aspecte psi#ologice, su(iective, foarte importante pentru succesul în profesie.

)nalizând teoretic personalitatea anc#etatorului, aceasta se conturează pe anumite

coordonate caracteriale şi psi#ocomportamentale vizândA

MtenacitateI

Mec#ili(ru psi#icI

Msimţ moralI

3=



Mspirit de o(servaţieI

Mră(dareI

MonestitateI

Msimţ <ustiţiarI

Mec#ili(ru emoţionalI

MautocontrolI

Mmo(ilitatea proceselor nervoase superioareI

Mrigurozitatea <udecăţilor şi raţionamentelor etc.

-ntima convingere a anc#etatorului, oricât de puternică ar fi, nu poate şi

nu tre(uie privită ca o pro(ă <udiciară. )titudinea anc#etatorului faţă de impresiile

şi concluziile sale tre(uie să fie raţională, autocritică şi exigentă.

alităţile perceptive, o(servative, imaginative, gândirea divergentă,

diferă de la anc#etator la anc#etator, în funcţie de modul cum fiecare apreciază

semnificaţia faptelor şi a pro(elor, modul cum suplineşte lacunele pro(atoriului

prin activitatea sa mentală, ipotetică.

a interogarea învinuiţilor, anc#etatorul tre(uie să evite ideile

preconcepute în legătură cu învinuitul, (azate uneori numai pe considerentul că,

din moment ce este învinuit, nu poate fi crezut, oricare ar fi condiţiile.

*e poate aprecia că aşa cum un medic nu poate sta(ili un diagnostic

corect al pacientului dacă nu a reuşit contactul psi#ologic cu el, tot aşa anc#etatorul

care nu a sta(ilit acelaşi contact cu învinuitul, nu poate pune corect diagnosticul

infracţiunii. )nalizând activitatea anc#etatorului, aceasta tre(uie să cuprindăA

Mintenţia dreaptăA o(iectivul activităţii sale să fie aflareaadevărului prin respectarea legii şi a ordinii de drept şi (azânduBse

numai pe pro(e certeI

MdiligenţaA soluţionarea cauzelor <udiciare să se realizeze în

limitele procedurilor legale, evitând a(uzurile de orice felI

MlegalitateaA respectarea garanţiilor procesuale, a prezumţiei

de nevinovăţie şi a dreptului la apărare, precum şi a drepturiloromuluiI

37



Mevitarea pre<udiciilorA sesizarea şi înlăturarea eventualelor

pre<udicii, o(servate personal sau semnalate de apărare.

*.* Pre#tirea 0" /e)erea ac(,t#rii /ictimei

+regătirea în vederea ascultării impune organului de urmărire penală

respectarea anumitor criteriiA

Mstudierea materialului cauzeiI

Mcunoaşterea persoanelor ce urmează a fi ascultateI

Mela(orarea unui plan de ascultare, când situaţia o impune.Studierea materialului cau/ei presupune examinarea de către organul de

urmărire penală a pro(elor existente la dosarul cauzeiA plângerea ori denunţul părţii

vătămate, procesulBver(al de cercetare la faţa locului, procesulBver(al de

perc#eziţie domiciliară, declaraţiile martorilor audiaţi in cauză, actele

medicoBlegale, examinarea corpurilor delicte. Cotodată se impune a se sta(ili

calitatea procesuală de parte vătămată, de parte civilă ori de parte responsa(ilă

civilmente, în procesul penal.

Cunoaşterea persoanelor ce urmea/ă a $i ascultate% 'ncă din acest

moment organul de urmărire penală începe săBşi prefigureze pe plan mental modul

şi împre<urările în care sBa săvârşit fapta, conduita victimei şi a agresorului, scopul

şi mo(ilul comiterii faptei, gradul de participare al făptuitorului, posi(ilitatea de a

comite singur sau cu a<utorul altor participanţi la fapte. +e plan psi#ic, organul de

urmărire penală se su(stituie în aceste momente atât victimei cât şi agresorului.

'ncercând să intuiască modul de manifestare al acestora în momentul consumării

faptei, reacţiile unuia şi ale celuilalt.

unoscând trăsăturile psi#ice ale persoanei care urmează a fi ascultată

1coleric, sangvinic, melancolic, flegmatic, sincer, socia(il, sau nesincer, crud,

egoist etc.8, evoluţia somatoBpsi#ică şi socială, gradul de pregătire profesională şi

intelectuală, şi antecedentele penale ale acesteia, organul de urmărire penală îşi va

putea pregăti modul de a(ordare a persoanei care urmează a fi ascultată în cauză.

33



Elaborarea planului de ascultare% :tapa ascultării se realizează pe (aza

unui plan ela(orat de organul de urmărire penală şi care se circumscrie planului de

urmărire penală. onform planului de ascultare, între(ările care vor fi puse nu

tre(uie să dezvăluie celui ascultat întregul pro(atoriu avut la îndemână de organul

de urmărire penală prin pro(ele existente la dosar.

)cest plan este flexi(il şi tre(uie a<ustat din mers în funcţie de reacţia

celui ascultatI el cuprinde o înşiruire de între(ări care urmează aBi fi puse celui

audiat după ce acesta a relatat li(er în legătură cu învinuirea care i se aduce.

*uccesiunea între(ărilor puse urmează a fi firească, ele decurgând una

din alta, dar nu se exclude posi(ilitatea de a intercala între(ări de control sau c#iar

între(ări legate de unul din momentele esenţiale ale acţiunii ilicite. *u(liniem

necesitatea caracterului neaşteptat al între(ărilor pentru cel audiat, având în vedere

că şi el sBa pregătit pentru acest act.

+lanul de ascultare se va întocmi pentru fiecare persoană în parte, fiind

extrem de importantă ordinea ascultării persoanelor, în cazul mai multor autori. *e

va sta(ili de asemenea în ce moment şi mai ales cum vor fi prezentate celui audiat

mi<loacele materiale de pro(ă 1ex. instrumentele infracţiunii, fotografia persoanei

agresate etc.8, care dintre pro(e vor fi prezentate celui audiat, total sau parţial.

*unt posi(ile împre<urările în care organul de urmărire penală se află în

situaţia unei atitudini de negare totală din partea celui ascultat în legătură cu

învinuirea ce i se aduce. 'n multe cazuri de infracţiuni de violenţă comise de

persoane recidiviste în materie, organul de urmărire penală se confruntă cu o

anumită îndărătnicie a autorului, reacţii o(raznice, agresive, tendinţe suicidare saude simulare a sinuciderii. 'n aceste condiţii se impune asigurarea securităţii

activităţii de ascultare prin prezenţa în camera de ascultare a unui lucrător de

poliţie, camera de anc#etă nu va avea geamul desc#is iar la îndemâna celui audiat

nu se vor afla o(iecte contondente, ascuţite sau înţepătoare 1lame, (olduri etc.8.

*.2 Tactica a()ierii 0" $a%a re,at#rii ,i3ere

35



Verificarea identităţii reprezintă primul moment al audierii propriuBzise.

%upă ce organul <udiciar sBa edificat cu privire la identitatea persoanei vătămate, îi

aduce la cunoştinţă faptele şi împre<urările în legătură cu care va fi ascultată,

inclusiv posi(ilitatea legală de a se constitui ea parte vătămată, parte civilă în

proces, de a renunţa la acest drept conferit de lege şi de a fi ascultată in calitate de

martor ?=.

+ractic, sfera între(ărilor prevăzute de lege 1nume, prenume, etate,

adresa, ocupaţie 6 art .5F alin. 2 . pr. pen.8 poate fi lărgită prin formularea altor

între(ări cu caracter neutru. )cestea au avanta<ul de a familiariza victima cu

atmosfera în care se desfăşoară audierea şi convingerea acesteia că organul <udiciar

este (ine informat şi o pot induce in eroare?7.

Conduita tactică în momentul ascultării libere% /elatarea li(eră sau

spontană începe prin adresarea unei între(ări de ordin general, menite să ofere

posi(ilitatea persoanei vătămate să declare tot ce ştie cu privire la faptele şi

împre<urările pentru a căror lămurire este ascultată.

$ asemenea între(are temă, de genul „e cunoaşteţi în legătură cu fapta

din data de ... a cărei victimă aţi fostL0 permite persoanei vătămate să relateze

faptele, împre<urările, în succesiunea lor logică, fără ca declaraţia să fie limitată în

vreun fel prin intervenţiile celui ce efectuează ascultarea.

%intre regulile tactice principale aplicate?3, menţionate şi în capitolul

anterior, evidenţiem următoareleA

a- .scultarea persoanei "ătămate cu răbdare şi calm, fără a fi

întreruptă dacă aceasta relatează faptele cu lux de amănunte, unelefară semnificaţie în clarificarea cauzei. imitarea expunerii la

aspectele importante comportă nea<unsul de a nu fi sesizate aspectele

care prezintă importanţă pentru victimă şi din punctul de vedere al

organelor <udiciare.

?= :. *tancu, op. cit., p. FF4.?7 ). iopraga, op. cit., p. 2=?.?3 :. *tancu, op. cit., p. FFF.

3?



b- E"itarea oricărui gest, reacie, mimă sau expresie, mai

ales, de nemulţumire, ironică, prin care se apro(ă sau se resping

declaraţiile persoanei vătămate, evitarea apostrofării sau oricăror

aprecieri cu privire la posi(ilităţile sale de a percepe, de a memora sau

reproduce faptele ori împre<urările cu privire la care este ascultată.

c- .jutarera ei cu mult tact $ără a o sugestiona sub nici o

$ormă, dacă nivelul intelectual, cultural, împiedică persoana vătămată

să facă o relatare li(eră cât de cât coerentă.

d- 'n timpul relatării li(ere, organul judiciar #şi "a nota

aspectele semni$icati"e, ca şi eventualele contraziceri sau neclarităţi în

expunere.

*u( raport tactic criminalistic, relatarea spontană prezintă unele avanta<eA

Mpersoana vătămată poate relata împre<urări necunoscute de

organul de urmărire penală pană la acea datăI

Mpot apărea date din care să rezulte săvârşirea altor fapte

penale de către învinuit sau inculpatI

Morganul de urmărire penală are posi(ilitatea să studieze

modul în care victima îşi formulează declaraţiile su( aspectul

veridicităţii, al încercărilor de completare a unor lacune, al explicării

cauzelor agresiuniiI

Mpot fi evaluate sinceritatea şi (unaBcredinţă a victimei, dar

şi dorinţa de răz(unare.

*tudierea persoanei vătămate constituie, pentru cel care conduceascultarea, temeiul tacticii ce va fi folosită în faza ulterioară audierii. %acă, prin

relatarea li(eră ori spontană, au fost lămurite complet toate faptele şi împre<urările,

se trece la consemnarea declaraţiei părţii, fără să se mai recurgă la adresarea de

între(ări.

Conduita tactică in momentul formulării de intrebări. Ultima etapă a

audierii nu are, teoretic, caracter o(ligatoriu. 'n practică însă, sunt numeroasecazuri în care organul <udiciar este nevoit să formuleze între(ări în scopul lămuririi

59



unor aspecte neclare, confuze. Veracitatea, claritatea răspunsurilor care să

completeze relatarea li(era este, fireşte, condiţionată de modul de comunicare

dintre organul <udiciar şi persoana audiată, de modul de adresare a între(ărilor şi de

succesiunea acestora?5. )ceasta presupune claritate, concizie, precizie,

adapta(ilitate la personalitatea, gradul de cultură sau inteligenţa părţii audiate.

)dresarea de între(ări devine o(ligatorie în ipoteza victimelor asupra

cărora există suspiciuni cu privire la sinceritatea lor, respectiv la (unaBcredinţă. 'n

consecinţă, între(ările formulate astfel încât să determine persoana ascultată să

facă declaraţii uniforme cu realitatea. *u( aspectul tacticii criminalistice,

ascultarea acestor persoane se aseamănă cu ascultarea unor martori mincinoşi, deci

cu a unor posi(ili învinuiţi.

a- 5ntrebările de completare sunt necesare în cazurile în care

persoana vătămată relatează mai puţin decât ceea ce a perceput în mod

real. aracterul incomplet al declaraţiilor o(ţinute pe calea relatării

li(ere este consecinţa unor cauze o(iective sau su(iective diverseA

recepţie distorsionată, memorare incompletă, redare irelevantă, cu

omiterea unor episoade semnificative, atitudine de rea credinţă.

b- 5ntrebările de preci/are vizează acele aspecte la care

persoana vătămată sBa referit, dar lipsa de claritate impune unele

detalieri. )cest gen de între(ări se referă la aspecte aparent secundare,

destinate circumstanţierii de loc, timp şi mod privind producerea

agresiunii, de exemplu forţa şi numărul loviturilor, starea psi#ologică

a agresorului.c- 5ntrebările ajutătoare sunt destinate reactivării memoriei şi

înlăturării denaturărilor de genul su(stituirilor sau transformărilor.

+rocedeul tactic îl constituie reamintirea prin asocierea de idei

îndeose(i asociaţia prin contiguitate, ce reprezintă acele legături dintre

o(iecte şi fenomene, caracterizate prin simultaneitatea producerii lor

în timp şi în spaţiu. $rganul <udiciar îi poate sugera ideea asocierii

?5 -. :. *andu, op.cit., p. 4F?.

52



faptului temporar uitat unor alte fapte, aflate în contiguitatea spaţială

sau temporară.

d- 5ntrebările de control destinate verificării unor afirmaţii

su( raportul exactităţii şi veridicităţii. )cest gen de între(ări este util

întrucât permite verificarea poziţiei de fidelitate sau de nesinceritate

pe care o adoptă persoana vătămată??.

)dresarea acestor între(ări tre(uie făcută cu respectarea regulilor tactice,

similare celor de la martor. 'ntre(ările tre(uie să fie clare, precise, concise, şi

exprimate întrBo formă accesi(ilă persoanei ascultate, potrivit vârstei, experienţei,

pregătirii şi inteligenţei sale. %ar acestea vor viza strict faptele percepute de către

persoana vătămată, şi nu punctul de vedere referitor la natura acestora sau la

pro(lemele de drept. !ineînţeles, între(ările nu vor conţine elemente de intimidare,

de punere în dificultate a persoanei vătămate, iar tonul pe care sunt adresate, nu

tre(uie, în nici un caz să sugereze răspunsurile.

Un pericol real, în această etapă, îl reprezintă posi(ilitatea de

sugestionare a persoanei ascultate.

*ugestia conduce la „acceptarea fară examen critic a ideilor altei

persoane0299.

*e poate a<unge la un anumit răspuns scontat şi dorit de cel ce efectuează

ascultarea, limitând opţiunea victimei pentru una sau alta din altemativele pe care

însăşi între(area le indică.

Hi aici tre(uie să avem în vedere aceleaşi grade de suscepti(ilitateA

determinative, dis<unctive sau implicative.Drecvent, tendinţa firească a celui ascultat este de a răspunde mai

degra(ă „da0 decât cu „nu0, din pornirea de a nu contraveni dorinţei

anc#etatorului.

:ste vor(a de aceeaşi „sugesti(ilitate de statul0, întâlnită mai cu seamă

în cazul persoanelor cu un nivel socioBcultural scăzut, dar şi al celor refuzaţi de

?? . *uciu, „Criminalistica0, :d. %idactică şi +edagogică, !ucureşti, 2?34, p. =5=.299 ). /oşca, op. cit., p. E3?.

54



mediile de provenienţă, care primesc fără rezerve tot ceea ce vine din partea

autorităţii.

)scultarea răspunsurilor la între(ări presupune, o(ligatoriu respectarea

unei conduite tactice specifice, a unor reguli tactice cum sunt292A

Mascultarea victimei cu atenţie şi seriozitate, evitânduBse

gesturile de enervare, expresiile ori gesturile de apro(are sau

dezapro(areI

Mevitarea reacţiilor (ruşte la contradicţii, incoerenţe, stări de

agitaţie sau exteriorizarea surprinderii ori nemulţumirii

anc#etatoruluiI

Mo(servarea cu atenţie, dar rară ostentaţie, a modului în care

reacţionează persoana vătămată, la între(ări asociate cu posi(ile indici

de nesinceritateI

Verificarea şi aprecierea declaraţiilor persoanei vătămate. Verificarea

declaraţiilor părţilor vătămate este a(solut necesară pentru sta(ilirea veracităţii şi

aprecierea corectă a depoziţiei294.

Verificarea se va face prin compararea declaraţiilor persoanei vătămate

cu celelalte mi<loace de pro(ă administrate în cauză, precum şi prin efectuarea

unor activităţi de urmărire penală, cum ar fiA ascultarea martorilor, învinuiţilor

1inculpaţilor8, confruntările, constatările te#nicoBştiinţifice ori expertizele,

reconstituirile, cercetările locului faptei etc.

:valuarea declaraţiilor se poate realiza şi prin efectuarea altor activităţi

în aria celor de urmărire penalăA studierea unor înscrisuri emanate de la persoanaascultată, verificarea activităţilor desfăşurate în perioada în care susţine să sBa aflat

la locul săvârşirii faptei.

$peraţia de analiză a unei declaraţii se efectuează în cadrul examinării şi

cântăririi întregului pro(atoriu, aceasta presupunând un studiu comparativ al

292 . *uciu, op. cit., p. =3?.294 :. *andu, op. cit., p. 27=.

5E



faptelor sta(ilite prin intermediul persoanei vătămate, cât şi un studiu al calităţii

surselor directe sau indirecte din care provin datele29E.

:valuarea declaraţiei victimei impune, totodată o analiză de conţinut, pe

(aza căreia organul de urmărire penală sau instanţa de <udecată interpretează în

mod ştiinţific materialul informativ adunat, pentru a sta(ili în ce măsură acesta

serveşte, coro(orat cu altele, la aflarea adevărului.

*.4 Apecte re$erit!are ,a ac(,tarea /ictime,!r

%e regulă, infracţiunile care au ca urmare producerea unor vătămărigrave ale sănătăţii, integrităţii corporale ori ale proprietăţii, sunt fapte care se

reclamă de către cei pre<udiciaţi. &u discutăm despre situaţiile excepţionale când

sunt reclamate fapte imaginare, deoarece, în asemenea cazuri, avem deBa face cu

persoane care suferă de afecţiuni psi#ice, lucru ce se poate constata, uneori, c#iar

din conţinutul sesizării, ori ulterior, cu prile<ul primelor verificări.

Cu titlu de exemplu, amintim ca/ul unei $emei #n "ârstă, care a trimis o

sută de reclamaii re$eritoare la uciderea soului ei, situaie nereală, deoarece s2a

stabilit indubitabil $aptul că acesta a decedat din cau/e patologice, iar urmele de

pe piele, pe care le in"oca ) inclusi" prin susinerea mai multor martori ) erau, de

$apt, semne speci$ice procesului de putre$acie inter"enit%

#iar şi în cazul reclamaţiilor din prima categorie, tre(uie să o(servăm şi

să verificăm conţinutul lor, deoarece există şi unele în care apar o serie de indicii

care relevă existenţa unor motivaţii interesante ori împre<urări îndoielnice ale

comiterii faptei sesizate29F. )stfel de situaţii putem întâlni în cazuri de pretinse

violuri 6 urmărinduBse o(ţinerea unor avanta<e materiale sau de alt ordin 6 a unor

morţi suspecte, dar care sunt reclamate drept omoruri, din motive de răz(unare ori

pentru a înlătura persoanele vizate de la moştenire. *unt şi situaţii când se reclamă

darea de mită, scontânduBse pe înlăturarea unor persoane din anumite afaceri.

29E ;#. )lecu, op. cit., pp. =37 6 =59.29F . âr<an, „'ratat de criminalistică0, :d. +inguin !ooO, !ucureşti, 499=, p. =32

5F



Coate aceste aspecte tre(uie decelate şi examinate din punct de vedere

motivaţional şi comportamental, precum şi su( aspectul relaţiilor şi a personalităţii

celor implicaţi.

Vom stărui în continuare asupra unor aspecte psi#ologice ce tre(uie

studiate şi clarificate în cazul unor infracţiuni grave cum sunt cele de ordin sexual

1viol, acte de pedofilie, trafic de minore ori prostituţie8, unele cazuri de

înşelăciune, şanta<, răpiri, consum şi trafic de droguri, dare de mită sau pretinderea

unor taxe de protecţie. )stfel de fapte de regula nu se reclamă, din cauza unor

ameninţări grave faţă de ei ori familie, a temerii de a nu fi şi ei sancţionaţi penal ori

de a suporta alte consecinţe nedorite care leBar afecta imaginea în serviciu sau în

comunitatea din care fac parte. :ste limpede că, atunci când acestea sunt totuşi

reclamate, ele pot acoperi şi unele situaţii du(ioase sau ilegale, fiind necesar să

descoperim şi să analizăm resortul care a condus la o asemenea mişcare

surprinzătoare. Dără îndoială că ne referim la orice alte situaţii decât cele apărute

recent, pe (aza noii proceduri penale, care a(solvă de pedeapsă pe cei ce reclamă

asemenea infracţiuni înainte de începerea urmăririi penale, c#iar dacă şi ei au o

participaţiune. 'n asemenea cazuri funcţionează, în principal, interesul clar de a

scăpa de pedeapsă şi, de multe ori, teama.

'n cazurile de viol, există numeroase situaţii când victimele infracţiunii,

c#iar dacă au suferit consecinţe serioase, nu reclamă faptele respective sau pe cei

care leBau comis în cazurile când sunt cunoscuţi, din numeroase motive, dintre care

enumerăm ca fiind mai frecvente şi importanteA temerea de autor1i8, de multe ori

aceştia proferând la adresa lor ameninţări grave, inclusiv cu moartea sau curepetarea violuluiI mentalitatea, frecvent întâlnită la noi, că se fac de râs în faţa

comunităţii şi nu vor mai putea trăi liniştite ori nu se vor putea căsători, ele sau

fetele lorI traumatismele psi#ice ce leBau suportat şi dorinţa de a nuBşi mai reaminti

scenele umilitoare prin care au trecut, în eventualitatea că vor da curs cercetărilor

şi vor compărea în instanţăI neîncrederea unora în organele de poliţie, considerând

că acestea nu sBau implicat ferm în descoperirea autorilor şi tragerea lor larăspundere penală 1în alte cazuri pe care le cunosc ori despre care au auzit8I

5=



prote<area morală a lor şi a copiilor, în perspectiva vieţii, cunoscând că nici

eventualitatea condamnării autorilor nu poate şterge urmele traumalismului suferit.

)ceastă motivaţie este mai puternică în cazul când este vor(a de

minori1e8 care au a<uns victimele unor acte de viol, corupere şi perversiune

sexuală, practicarea unor acte de pedofilie ori atragerea lor în reţele de prostituţie

organizată. 'n asemenea situatii, pe lângă motivatia personală a victimelor 6 care

este similară celei menţionate, dar cu o apreciere mai severă a consecinţelor 6

apare şi un refuz ferm al părinţilor, mai ales a mamelor, care nu acceptă să devină

actorii unui spectacol ruşinos. unoaşterea acestor factori psi#ologici, atunci când

sunt temeinic analizati, în raport cu specificul fiecărui caz în parte, poate asigura

alegerea unei maniere adecvate de ascultare a victimelor, în general, şi a minorilor

în special, creând o atmosferă de înţelegere şi de apropiere sufletească, astfel ca

traumele aecstora să fie reduse până la un nivel suporta(il. %e asemenea,

cercetările tre(uie orientate în direcţia identificării altor cazuri similare, comise în

zonă, dar nereclamate, şi, mai ales, a celor cu victime în rândul minorilorI pe o

asemenea (ază se realizează şi o operaţie de asanare a perimetrului sau localităţii

respective, prin sta(ilirea întregii activităţi infracţionale a faptuitorilor, care, în

mod o(işnuit nu sunt la prima fapta. :xemplul în anexa -.

'n continuare, ne vom referi la gama diversă de fenomene care vizează

ori aduce pre<udicii materiale şi morale prin inducerea în eroare şi înşelarea (unei

credinţe a cetăţenilor, speculânduBse cu a(ilitate dorinţa unora de a o(ţine cât mai

lesnicios anumite venituri, (unuri sau servicii, prin modalităţi pe care nu le

consideră numaidecât extralegale. Dără îndoială că gradul de extensie al acestorforme de înşelăciune este în relaţie funcţională cu nivelul de cultură şi informare al

cetăţenilor, precum şi cu trăsăturile morale şi psi#osociale ale victimelor. %acă

acestea, prin comportarea lor, nu ar a<uta practic actul de reuşită al escrocilor şi

traficanţilor de influenţă, sBar putea realiza o diminuare semnificativă a acestor

infracţiuni. 'n cercetarea acestor cazuri tre(uie să ţinem seama şi de profilul

autorilor unor asemenea fapte care sunt a(ili, dispun de imaginaţie creativă,viclenie şi inteligenţă, au stăpânire de sine şi control comportamental, sunt (uni

57



cunoscători ai slă(iciunilor omeneşti, au o reală forţă de convingere şi un

antrenament susţinut în realizarea unor asemenea manopere dolosive. &umai astfel

pot fi explicate unele cazuri neverosimile cărora le cad victime oameni cu un (un

nivel de cultură şi informare, dar care intră în <oc prea siguri pe ei şi cu

convingerea că nu vor putea fi înşelaţi. $r tocmai aceasta este capcana pentru

marea ma<oritate a victimelor, care consideră că lor nu li se poate întâmpla aşa

ceva. arenţele psi#oBsociale ale victimelor au la origine, pe lângă unele

mentalităţi dăunătoare, şi alte caracteristici negative de comportament cum sunt

credulitatea şi aviditatea, tendinţa de îm(ogăţire facilă, uşurinţa sau imprudenţa

manifestate în sta(ilirea relaţiilor, greşita apreciere a riscurilor unor acţiuni pripite,

temerea de a nu pierde ocazii favora(ile sau omisiunea verificării minimale a

ofertelor infractorilor 29=.

el înşelat, fiind păgu(it material, se adresează cu plângere organelor de

poliţie, dar nu în toate cazurile. :xistă unele forme de înşelăciune în cadrul cărora

autorul îi creează victimei convingerea că, o dată ce acceptă oferta şi intră în <oc

devine şi el responsa(il, adică devine complice la săvârşirea infracţiunii, ceea ce în

unele situaţii poate fi c#iar adevărat. &e referim la cazurile de înşelăciune care

propun procurarea de diplome, paşapoarte, diverse apro(ări pentru lucru în

străinătate ori alte înlesniri de pe urma cărora victimele încearcă să profite deşi la

un moment dat îşi dau seama că sBau ales doar cu falsuri, care, dacă sunt folosite

pot aduce necazuri mari. :xemplul în anexa --.

29= . âr<an, op. cit., p. =3F

53



CONCLUBII

)şa după cum a fost menţionat şi în alte lucrări, singura autoritate care

se (ucură de acelaşi respect, indiferent de tipul de societate din care se naşte, este

autoritatea egii. a rândul ei, egea poate fi modificată ori de câte ori societatea

consideră acest lucru necesar. $ricare ar fi însă legea, singurul mi<loc de aBi

identifica pe cei care o încalcă, fară a proceda în mod a(uziv, este

„CRIMINALISTICA0.

riminalistica, este ştiinţa care are ca o(iectiv primordial com(aterea

criminalităţii, fiind consacrată exclusiv adevărului şi <ustiţiei.

55



*istemul ştiinţei criminalistice poate fi determinat în mare măsură de

o(iectul şi funcţia de serviciu privite în sens larg. )utorii de specialitate au atras

atenţia asupra faptului că ştiinţa criminalisticii îşi întinde aria de acţiune asupra

întregului proces penal, contri(uind, totodată la elucidarea unor pro(leme din alte

ramuri ale dreptului.

-lustrul director al a(oratorului de identitate <udiciară al +refecturii

poliţiei din +aris profesor de criminalistică +ierre D. eccaldi, atrăgea atenţia că nu

se poate vor(i de o riminalistică, în sens restrâns, din moment ce ea se aplică

cercetării infracţiunii în sensul său larg. %e altfel în literatura de specialitate este

predominantă ideea că „aria de acţiune a criminalisticii cuprinde întregul proces

penal0, începând cu faza de urmărire şi terminând cu aceea de <udecată.

onsiderăm că aportul riminalisticii la soluţionarea cauzelor penale se

manifestă pe patru planuri distincteA fundamentele criminalisticii, te#nică

criminalistică, tactică criminalistică şi metodică.

+rima parte a criminalisticii, $undamentele criminalisticii, tratează

o(iectul, metodologia, legăturile criminalisticii cu alte ştiinţe, dezvoltarea ştiinţei

criminalisticii 1istoricul acesteia8, identificarea criminalistică şi prevenirea.

'e*nica criminalistică, reprezintă un sistem de teze teoretice despre

legităţile formării şi utilizării urmelor materiale ale infracţiunilor şi despre

mi<loacele, metodele şi procedeele te#nicoBştiinţifice de descoperire, fixare,

interpretare şi examinare a mi<loacelor materiale de pro(ă în scopul identificării

făptuitorilor, a victimelor, a armelor, instrumentelor etc. folosite la actul ilicit.

'actica criminalistică este un domeniu al criminalisticii, al cărui o(iectîl constituie ansam(lul procedeelor şi regulilor specifice, destinate efectuării unor

acte de procedură sau activităţi procedurale, încă din faza de cercetare la faţa

locului.

(etodica criminalistică permite investigarea şi cercetarea unor categorii

de infracţiuni în (aza mi<loacelor şi procedeelor ela(orate în scopul descoperirii şi

cercetării unor genuri de infracţiuni cu un pericol deose(it pentru societate.

5?



*e ştie că met!)a -tii"+i$ic# reprezintă un sistem de modalităţi privind

cunoaşterea legităţilor ce constituie o(iectul ei. +rin metodă ştiinţifică se

su(înţelege nu numai sistemul de procedee ale cunoaşterii ei, ci şi o modalitate

aparte a activităţii teoretice sau practice 1de exemplu, analiza, comparaţia,

o(servaţia, sinteza, inducţia, deducţia, a(stractizarea, prognozarea etc.8. %e

exemplu, (etoda comparati"ă este esenţială în procesul de identificare a

persoanelor şi o(iectelor, ea constituind (aza metodologică a activităţii de

expertiză criminalistică. 'n acest sens noţiunile de metodă, procedeu, modalitate se

utilizează ca fiind identice.

"etodologia criminalisticii este o modalitate de cunoaştere a o(iectului

ei, ela(orată pe (aze ştiinţifice a pro(lemelor teoretice, precum şi o cale de

soluţionare a sarcinilor practice ale criminalisticii.

$ a(ordare sigură şi unică <ustă a pro(lemelor criminalisticii, ca şi a

oricărei alte ramuri a ştiinţelor <uridice, este metodologia dialecticoBmaterialistă. 'n

cadrul ei pot fi distinse câteva etapeA prima 6 materialismul dialectic ca

metodologie generală, a doua 6 metodele generalBştiinţifice de cunoaştere 1legile

cugetării, metodele cercetării, comparării, măsurării etc.8 şi a treia, sistemul de

concepţii teoretice, teorii şi metode generale ale ştiinţei generale. )ceste etape sunt

indisolu(il legate între ele şi prezintă diferite laturi ale metodologiei unice.

"aterialismul dialectic nu este o metodă aplicată nemi<locit în

criminalistică. :l pătrunde în orice metodă generalBştiinţifică şi specială, întrunind

organic aceste metode, însă nesu(stituinduBle.

riminalistica se călăuzeşte de metoda dialectică şi de metodele generalştiinţifice ale cunoaşterii, le aplică în mod creator în calitate de (ază ştiinţifică în

procesul cunoaşterii o(iectul său, ela(orării doctrinelor şi metodelor sale. Dără a

transforma metoda dialectică şi cele generale de cunoaştere în metode proprii, ea

urmăreşte scopul cunoaşterii dialecticoBmaterialiste a realităţii o(iective în

dezvăluirea sistemului de concepţii de pe poziţii dialectice, care presupun

expunerea dialectică a tezelor teoretice, sistematizarea cunoştinţelor ştiinţifice,susţinerea ideilor şi a concepţiilor ştiinţifice.

?9



Esena metodologiei criminalistice rezidă în concepţia despre lume,

conform căreia circumstanţele infracţiunii pot fi cunoscute după reflectările lor în

mediul exterior şi în conştiinţa oamenilor. unoaşterea modelelor şi

caracteristicilor criminalistice ale infracţiunii, caracteristicilor tipologice şi

individuale ale infractorilor şi victimelor, uneltelor şi mi<loacelor de comitere a

infracţiunii, legităţilor, reflectării lor, mecanismului de formare a urmelor şi

legăturilor periculoase cu metodele de comitere şi camuflare a infracţiunilor

permite a sc#im(a metodele şi mi<loacele optimale de acumulare, cercetare şi

utilizare a informaţiei despre circumstanţele acţiunii ilicite care pregăteşte sau care

a avut loc de<a în scopul depistării, descoperirii şi cercetării infracţiunilor.

ANEA I

0etia 6% C% din Craio"a, #n "ârstă de 7 ani, a dispărut din $aa blocului

#n #mprejurări suspecte% Ca/ul a $ost publicat #n presă, dar nu au apărut in$ormaii

suplimentare, altele decât cele stabilite prin in"estigaiile e$ectuate de poliie%

După câte"a /ile cada"rul acesteia a $ost găsit #ntr2o li/ieră de protecie a căii

$erate, la circa 8,9 :m depărtare de locuină% Examinarea medico2legală a stabilit

$aptul că a $ost "ictima unui "iol, după care ) $iind #ncă #n "iată, #ntr2o stare de

şoc cau/ată de o *emoragie puternică, ce a inter"enit consecuti" rupturilor

pro"ocate #n /ona genitală ) a $ost spân/urată cu propriul $ular de creanga unuiarbust% .preciindu2se circumstanele deosebite #n care a a"ut loc "iolul ) pe timp

?2



de iarnă şi "iscol, #n câmp desc*is ) şi $aptul că $etia a $ost spân/urată, deşi #ncă

mai trăia, s2a considerat că singura ipote/ă plau/ibilă este aceea a omorului

comis cu mobil sexual, de către un bărbat cu a$eciuni psi*ice din categoria

psi*opailor sexual ori din rândul oligo$renilor%

;rmare unei acti"ităi susinute timp de peste două luni de /ile, a $ost

identi$icat un suspect, #napoiat mintal, care a locuit temporar #n apropierea

locuinei "ictimei şi se ocupa cu e$ectuarea unor munci grele in sc*imbul unor

"enituri mici% . mai re/ultat că a cunoscut şi "ictima, jucându2se uneori cu

aceasta #n $aa blocului şi o$erindu2i dulciuri% Dormea #ntr2o maga/ine, consuma

/ilnic băuturi şi era mereu #ntr2o stare de excitaie alcoolică% După să"ârşirea

$aptei, a dispărut din /onă şi a locuit la rudele sale dintr2o comună apropiată%

Probaiunea reali/ată asigura trimiterea #n judecată şi condamnarea lui, deoarece

experti/a psi*iatrică a stabilit că a"ea discernământ scă/ut, dar răspundea sub

aspect penal%

;n $apt curios, care re$lectă nai"itatea oamenilor din /onă este acela că

pe ba/a cunoaşterii super$iciale a criminalului ) $iind perceput ca um om necăjit,

ascultător şi prietenos ) au considerat că nu poate pre/enta nici un pericol deşi

acesta ademenea di"erse $etie şi uneori mergea cu ele #n oraş% &u numai că nu #l

considerau ca un potenial pericol, dar #l compătimeau, atitudine ce s2a mani$estat

#n parte, şi după ce s2a a$lat că este autorul unei $apte abominabile%

Pe parcursul cercetărilor au $ost identi$icate mai multe persoane cu

comportament sexual de"iant, #n sarcina cărora au $ost probate <= ca/uri de "iol

şi corupie sexuală asupra unor $etie din oraş ) multe ne$iind reclamate% Două

dintre acestea ne2au reinu atenia%

C% S%, #n "ârstă de >< ani% muncitor necali$icat la moara din apropierea

"ictimei menionate mai #nainte, cu şase condamnări anterioare pentru "ioluri

comise cu mod de operare apropiat, a să"ârşit şi două tentati"e de "iol asupra

celor două surori ale sale, una $iind #n "ârstă de numai 8? ani, care au reuşit să

scape doar $ugind #n stradă aproape de/brăcate% 0amilia *otărâse să nu2l maireclame pentru aceste $apte ca să nu ajungă din nou #n penitenciar%

?4



;n alt ca/ se re$eră la o $etiă de 7 ani (% (%- care pro$ita de orice

prilej pentru a pleca din casă pentru a merge #n locuina unui "ecin, de 9@ de ani

care era cocoşat şi des$ăşura di"erse munci oca/ionale% 5n sc*imbul unor dulciuri

sau a unor sume mici de bani, cocoşatul supunea $etia la acte de sodomie% 5ntr2o

asemenea #mprejurare, a $ost surprins de către sora $etiei ) care #n acel moment

a"ea 8A ani% .ceasta #nsă nu a reclamat ca/ul şi nu a spus nimănui nimic,

deoarece pe "remea când a"ea 8? ani a $ost şi ea de$lorată şi supusă la acte de

per"ersiune sexuală de către acelaşi indi"id%

ANEA II

5n regiunea "iticolă Panciu, numeroşi "iticultori au $osi păcălii cu sume

$oarte mari de bani de către un in$ractor recidi"ist din 6ucureşti, care le2a promiscă, printr2o te*nică relati" simplă ) pe care le2a şi demonstrat2o ) le dublea/ă

sumele de bani cu care participă la a$acere% Deoarece li s2a spus clar că, dacă "or

reclama, "or $i pedepsii, #mpreună cu el, pentru $alsi$icare de monedă, c*iar şi

după momentul când a $ost descoperită escroc*eria, aceştia au depus re/istenă şi

nu au dorit să depună plângere%

?E



@I@LIOGRA:IE

I. CURSURI TRATATE MONOGRA:II

A,ec( G?. „Criminalistică0, :d. $vidius Universit@ +ress, onstanţa, 499FI

A,ec( G?. „Criminalistica% &oiuni teoretice şi practice0, :d. :uropolis,

onstanţa, 499FI

A,ec( G?. Mitric @. M., M!rar( I. „ Raporturile juridice de muncă ale

lucrătorilor portuarişi personalului ambarcat 0, :d. & )+" *) onstanţa,499FI

?F



A")er . @i,e'a" I. M!,"ar V. „ (edicină legală0, :d. %idactică şi

+edagogică, !ucureşti, 2??7I

A"?e,ec( I. „'ratat practic de criminalistică0, *erviciul de editură şi

presă al ".-., !ucureşti, 2?37I

@aara3 M. „Criminalistica0, itografia Universităţii „!a(eş 6 !ol@ai0,

lu<, 2?75I

@#,tea"( C. Ra)( A. „'ratat practic de criminalistică0, vol. ---, :d. ".-.,

!ucureşti, 2?59I

@eccaria C. „ Despre in$raciuni şi pedepse0, :d. /osetti, !ucureşti, 4992I

@erc?e-a" V. „Cercetarea penală% Criminalistica ) teorie şi practică0, :d.

-cor, !ucureşti, 4992I

@erc?e-a" V. „Valori$icarea ştiini$ică a urmelor in$raciunii0, vol. ---, :d.

ittle *tar, !ucureşti, 499EI

@erc?e-a" V. R(i( M. „'ratat de te*nică criminalistică0, :d. ittle *tar,

!ucureşti 499FI

@!)a" T. „Curs introducti" #n psi*ologia judiciară0, Cipografia

'nvăţământului, !ucureşti, 2?=3I

@(,ai C. „ Drept Penal Român% Partea General1 0, :d. Hansa, !ucureşti,

2??4I

@("eci P. @(t!i I.T. „ (artorul pe tărâmul justiiei0, :d. +#o(os,

!ucureşti, 499FI

@(t!i T. @(t!i I.T. „'ratat uni"ersal de psi*ologie judiciară0, :d. +#o(os,

!ucureşti, 499EI@(ta I. „'ratat practic de criminalistică0, vol. ---, :d. ".-., !ucureşti,

2?59I

Cr'a" L. „'ratat de criminalistică0, :d. +inguin !ooO, !ucureşti, 499=I

Ci!praa A. I!c(3(+# I „Criminalistică0, :d. >unimea, -aşi, 4992I

C!ma" L. „'ratat practic de criminalistică0, vol. -, :d. -.;."., !ucureşti

2?37I

?=



Der-i)a" E., A3ra?am P. „ Dicionar de termeni juridici0, :d. &aţional,

!ucureşti, 4992I

D!,t( I. „ Probele şi mijloacele de probă%%%0, :d %o(rogea, onstanţa, 2??3I

D!"!r!% V., Fa?a"e S., A"t!"i( G., @(,ai C., I,iec( N., St#"!i( R. M.

„ Explicaii teoretice ale Codului de procedură penală0, vol. -, :d. )cademiei

/omâne, !ucureşti, 2?3=I

9!/r"ea"( C. „Cunoaşterea psi*ologică a persoanei0, :d. +olirom,

!ucureşti, 4999I

E,ia" G?. „ Persoana "ătămată #n procesul penal 0, :d. Htiinţifică,

!ucureşti, 2?72I

G!,( M. „ Percepie şi acti"itate0, :d. Htiinţifică şi +edagogică, !ucureşti,

2?72I

G!,("i S. A. „Criminalistic1 0, :d. Htiinţifică, !ucureşti, 2?72I

L!?i" O., A/ram :i,ipa- „ Drept penal, Partea Specială0, :d. Hansa,

!ucureşti, 2??4I

Mircea I. „Criminalistica0, :d. umina ex, !ucureşti, 4992I

Mitrac?e C. „ Drept penal român, Partea Generală0, :d. Hansa, !ucureşti,

4994I

Nea( I. „ Drept procesual, Partea Generală0, vol. -, :d. :uro 6 Crading,

!ucureşti, 2??4I

Oa"cea I. „ Probleme de criminologie0, :d. ), !ucureşti, 2??5I

Pa"?e C. D(mitrec( C. „ Portretul "orbit 0, :d. ".-., !ucureşti, 2?3FI

Pecar( N. „Victimologia0, :d. +oligraf, onstanţa, 4994IP,etea C. „Violena #ndreptată #mpotri"a persoanei0, :d. +aralela F=,

!ucureşti, 2???I

R!-ca A,. „ Psi*ologie generală0, :d. %idactică şi +edagogică, !ucureşti,

2?3=I

Scripcar( G?., @!i-tea"( P. -.a. „ Psi*iatrie medico2lega+ă0, :d. +olirom,

!ucureşti, 4994ISta"c( E. „Criminalistică0, vol. --, :d. )ctami, !ucureşti 2??=I

?7



Sta"c( E. „'ratat de criminalistică0, :d. )ctami, !ucureşti 4992I

S(ci( C. „Criminalistica0, :d. %idactică şi +edagogică, !ucureşti, 2?34I

T#"#ec( I. :,!rec( @. „Victima şi agresorul 0, :d. :xcusive, raiova,

2??FI

T?e!)!r( G?., M!,)!/a" L. „ Drept procesual penal 0, :d. %idactică şi

+edagogică, !ucureşti, 2?3?I

II. REVISTE ŞI RE:ERATE DE SPECIALITATE

A,ec( G?. „Constatarea şi probarea stării de intoxicare alcoolică"oluntară0, /evista de riminalistică, nr. =G499EI

Mari+ A. „Concepte şi re$eriri asupra de$inirii mobilului sau moti"ului

in$racional 0, /evista egea şi Viaţa, &r. E 12328 4997, #işinăuI

P!p O. „ .specte metodologice% Cau/alitatea% Conceptele de $actori

endogeni şi $actori exogeni0, /evista egea şi Viaţa, &r. 2 127?8 4997, #işinăuI

P!p O.

„ +n$ractorul alienat 0, /evista egea şi Viaţa, &r. 4 12398 4997,

#işinăuI

P!p O. „ +n$ractorul ideologic politic-0, /evista egea şi Viaţa, &r. E 12328

4997, #işinău.

Date post:	04-Jun-2018
Category:	Documents
Upload:	alina-roxana-savin
View:	231 times
Download:	9 times

4. Particularitati Tactice Ale Audierii Persoanei Vatamate

Documents