Anul VI nr. 20 (278)

14 Mai 2017

Duminica a 5-a după Paști (a Samarinencei)

www.parohiamartisor.ro

2017 - Anul omagial al sfintelor icoane şi al iconarilor

Parohia Mărţişor

„ ... a venit Iisus la o cetate a Samariei, numită Sihar[....]. Şi era acolo fântâna lui Iacov. Atunci a venit o femeie din Samaria să scoată apă.

Iisus i-a zis: Dă-Mi să beau! [....] Femeia samarineancă I-a zis: Cum Tu, care eşti iudeu, ceri să bei apă, de la mine, care sunt femeie samarineancă? [....] Iisus a răspuns şi i-a zis: Dacă ai fi ştiut darul lui Dumnezeu şi Cine este Cel ce-ţi zice: Dă-Mi să beau, tu ai fi cerut de la El şi ţi-ar fi dat apa vie. Oricine bea din apa aceasta va înseta iarăşi, dar cel ce va bea din apa pe care i-o voi da Eu, în veac nu va mai înseta, căci apa pe care i-o voi da Eu

se va face în el izvor de apă curgătoare, spre viaţă veşnică. Femeie, crede-Mă că vine ceasul când nici pe muntele acesta, nici în Ierusalim nu vă veţi închina Tatălui. Voi vă închinaţi căruia nu ştiţi; noi ne închinăm Căruia ştim, pentru că mântuirea din iudei este. Dar vine ceasul, şi acum este, când adevăraţii închinători se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr, că şi Tatăl astfel de închinători Îşi doreşte. Duh este Dumnezeu, şi cei ce I se închină trebuie să I se închine în duh şi în adevăr. (Ioan 5, 5-42)

Pogorârea ÎN NOI a Sfântului Duh – condiţia mântuirii

“Cel ce a greşit după botez, vădit lucru, este dezbrăcat de Hristos, a pierdut imbrcamintea întru El şi trebuie ca zi şi

noapte, cu credinţă, cu post şi cu lacrimi, să ceară o nouă îmbrăcăminte în haina dreptăţii lui Hristos. Hristos nu-i părăseşte pe

unii ca aceştia cu totul, dar îi face să-şi simtă goliciunea şi-i mişcă să se roage cu smerenie ca să li se întoarcă darul

înfrânării de la păcate. Cel ce nu este îmbrăcat în Hristos nu poate împlini poruncile lui. Să ne rugăm dar lui Hristos –

singura noastră nădejde – ca să ne izbăvească de rănile pătimaşe, să ne sfinţească simţurile şi să ne înveţe pocăinţa şi smerirea

inimii. Leacul şi tămăduitorul firii noastre slăbite şi bolnăvicioase sunt Biserica şi Domnul nostru Iisus Hristos. Dacă El nu va

intra în suflet şi nu va împăraţi într-insul în viaţa de acum, sufletul nu se va însănătoşi şi nu va avea nici o nădejde să intre în

Împărăţia cerurilor (…) Dumnezeu îi învie din moartea duhovnicească pe cei ce cred în Hristos încă din viaţa de acum. Ca

semn al acestei învieri slujeşte harul Sfântului Duh, pe care îl dă sufletului oricărui creştin, ca şi cum i-ar da un alt

suflet. Orice suflet creştin de aceea se şi numeşte credincios [duhovnicesc, n.n.], pentru că i s-a încredinţat Sfântul Duh al lui

Dumnezeu. În trupurile unor asemenea oameni Domnul Iisus Hristos coboară din cer ca într-un mormânt, se uneşte cu sufletele

lor, pe care le învie din moartea duhovnicească şi cărora le dăruieşte o vedenie harică a slavei acestei învieri“.

Înainte de plâns şi de lacrimi, nimeni să nu ne amăgească cu vorbe deşarte (Efeseni V, 6), nici să nu ne amăgim pe noi

înşine. Căci încă nu este în noi pocăinţă, nici adevărată părere de rău, nici frică de Dumnezeu în inimile noastre, nici nu ne-am

învinovăţit pe noi înşine, nici n-a ajuns sufletul nostru la simţirea judecăţii viitoare şi a chinurilor veşnice. Căci dacă ne-am fi

învinovăţit pe noi înşine şi am fi dobândit acestea şi am fi ajuns la ele, îndată am fi vărsat şi lacrimi. Iar fără de acestea,

nici învârtoşarea inimii noastre nu se va înmuia vreodată, nici sufletul nostru nu va dobândi smerenie, nici nu vom izbuti să ne

facem smeriţi. Iar cel ce nu s-a făcut astfel, nu se poate uni cu Duhul Sfânt. Şi cel ce nu s-a unit cu Duhul acesta prin

curăţie, nu poate să ajungă la vederea şi cunoştinţa lui Dumnezeu şi nu e vrednic să se înveţe tainic virtuţile smereniei”;

“Ce altceva este cheia cunoştinţei dacă nu harul Sfântului Duh, dat prin credinţă, care produce cunoştinţă în adevăr şi

deplină cunoştinţă şi care deschide mintea noastră încuiată şi acoperită, precum de multe ori, în multe chipuri şi parabole.

Uşa este Fiul, căci zice: “Eu sunt uşa (Ioan 10, 7). Cheia uşii este Duhul Sfânt: “Luaţi, zice, Duh Sfânt; cărora veţi ierta

păcatele vor fi iertate şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute” (Ioan 20, 22-23). Iar casa este Tatăl: “În casa Tatălui Meu multe

locaşuri sunt” (Ioan 14, 2). Luaţi aminte la înţelesul duhovnicesc al cuvântului. Dacă cheia nu deschide – uşa nu-i deschisă:

nimeni nu intră în casa Tatălui, precum zice Hristos: „Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine„ (Ioan 14, 6)”

“Cei care nu împlinesc în practică poruncile lui Hristos nu se pot învrednici de descoperirea Duhului Sfânt, ca aceia

care au privegheat întru ele, le-au împlinit şi şi-au vărsat sângele pentru ele. Căci precum un om, luând o carte pecetluită şi

închisă, nu poate vedea ce este scris într-însa, nici nu poate înţelege despre ce este vorba câtă vreme cartea rămâne pecetluită,

chiar dacă ar fi învăţat el toată înţelepciunea lumii, tot aşa şi cel care are pe buze toate Sfintele Scripturi nu va putea

niciodată cunoaşte, nici vedea tainică şi dumnezeiască slavă, precum şi puterea ascunsă în ele, dacă nu va străbate toate

poruncile lui Dumnezeu şi nu va primi ajutorul Sfântului Duh, care să-i deschidă cuvintele ca o carte şi să-i arate tainic

slava pe care ele o cuprind; şi nu numai pe acestea, ci şi bunătăţile lui Dumnezeu ascunse în ele şi să-i descopere viaţa veşnică

care izvorăşte din ele. Bunătăţi care rămân neacoperite şi cu totul nearătate celor care le nesocotesc şi le dispreţuiesc.

Fiindcă ei au pironit toate simţirile de deşertăciunile lumii şi fiindcă n-au altă dorire decât plăcerile vieţii şi frumuseţile trupeşti

şi, având întunecată privirea sufletului, nu pot vedea frumuseţile cele înţelegătoare ale negrăitelor bunătăţi ale lui Dumnezeu“.

“Da, fraţii mei, prin faptele voastre alergaţi spre El; da, prieteni, treziţi-vă; da, nu vă lăsaţi întrecuţi; da, nu vorbiţi

împotriva voastră înşelându-vă pe voi înşivă! Nu spuneţi că este cu neputinţă să primeşti Duhul Sfânt. Nu spuneţi că fără

El este cu putinţă să fiţi mântuiţi Nu spuneţi că poţi să Îl ai fără să ştii…”;

“S-a pogorât Duhul Sfânt şi rămâne în Biserică, săvârşind lucrarea lui Hristos în fiecare credincios. Fiecare creştin

este părtaş al Duhului. Acest lucru este atât de trebuincios, că cel care nu are Duhul nu este al lui Hristos. Aşadar,

cercetează-te binişor: oare este în tine Duhul harului? Căci el nu rămâne la toţi, ci se mai întâmplă să şi plece. Iată

semnele lucrării Duhului în om: mai întâi vine duhul pocăinţei şi îl învaţă pe creştin a se întoarce către Dumnezeu şi a-şi

îndrepta viaţa; duhul pocăinţei, săvȃrşindu-şi lucrarea, îl încredinţează pe creştin duhului sfinţeniei şi curăţiei, căruia îi

urmează, în sfârşit duhul înfierii. Trăsătura celui dintâi e râvna iubitoare de osteneală; trăsătură celui de-al doilea – căldura şi

dulcea ardere a inimii; trăsătura celui de-al treilea – simţirea înfierii, ce face să iasă din inima suspinarea către Dumnezeu:

“Avva Părinte!“. Ia aminte pe care din aceste trepte te găseşti. Dacă pe nici una, se cuvine să te îngrijeşti mai mult de

sufletul tău“. Sf. Teofan Zăvorâtul - www.cuvântul-ortodox.ro

Programul săptămânii 14 mai – 21 mai 2017

Duminică 14 mai 8 - 12 - Sf.Liturghie (a Samarinencei) - Pr.Dragoş

Duminică 14 mai 17 - 18 - - Paraclisul Maicii Domnului şi cateheză - Pr.Dragoş

Luni 15 mai 17 - 18 - Acatistul Sf.Arhangheli – Pr.Ticu

Marți 16 mai - - Program administrativ (zi liberă)

Miercuri 17 mai 9 – 10 - Sfințirea mică a apei – Pr.Ticu

Joi 18 mai

Vineri 19 mai 9 - 11 - Taina Sf.MASLU

Vineri 19 mai 17 – 18 - Slujba acatistului – Pr.Ticu

Sâmbătă 20 mai 8 - 11 - Sf.Liturghie şi pomenirea celor adormiți – Pr.Ticu

Sâmbătă 20 mai 17 - 19 - Vecernia, acatistul Sf.Constantin şi Elena– Pr.Dragoş

Duminică 21 mai 8 - 12 - Sf.Liturghie (Vindecarea orbului din naştere) - Pr.Dragoş

Duminică 21 mai 17 - 18 - - Paraclisul Maicii Domnului şi cateheză - Pr.Dragoş

Sfânta Luminița (Sfânta muceniță Fotini) este femeia samarineancă, cea care i-a dat Mântuitorului apă

la fântâna lui Iacov. Este pomenită în duminica a 5-a după Paşti şi pe 26 februarie. A primit botezul creştin de la

Sfinţii Apostoli, împreună cu cei doi fii ai ei (Victor, devenit mai apoi Fotinos, şi Iosi) şi cu cele cinci surori

(Anatoli, Fotos, Fotida, Paraschevi şi Chiriachi). Ȋmpăratul Romei de atunci, Nero, pornise o mare prigoană

împotriva creştinilor. Victor, fiul cel mai mare al lui Fotini, era ostaş în armata romană şi, datorită bărbăţiei

sale în războaiele purtate împotriva arabilor, împăratul îl făcuse voievod peste întreaga Italie. Neştiind că e

creştin, îi dăduse misiunea de a prigoni pe fraţii săi de o credinţă, care se aflau în acel ţinut.

Sebastian, ducele Italiei, ştiind că Victor este creştin, căuta să-l convingă cu viclenie să dea curs poruncii împăratului; de

asemenea, îl sfătuia să îşi oprească şi mama şi fratele de la a mai vesti în mod public Evanghelia lui Hristos.

Victor s-a împotrivit acestui fals prieten cu o replică de mărturisitor neînfricat: „Eu sunt şi voiesc să fiu propovăduitor al lui

Hristos, precum sunt şi aceia, şi lasă să vedem răul care ni se va face“. Ultima încercare de convingere din partea lui Sebastian a

atras asupra acestuia o imediată orbire, însoţită de grele dureri, încât din cauza lor a rămas mut şi a zăcut în pat trei zile. A patra

zi, a exclamat cu glas mare: „Unul este cu adevărat Dumnezeu, Dumnezeul creştinilor!“ Astfel, Sebastian a primit botezul

creştin şi iniţierea în învăţătura Mântuitorului Hristos prin purtarea de grijă a lui Victor. De îndată ce a ieşit din apa botezului, şi-

a căpătat vederea, spre marea uimire a unor slujitori păgâni, ce au alergat şi ei la Victor să primească botezul.

Ȋmpăratul Nero a trimis ostaşi în Italia pentru a-i aduna pe toţi creştinii la Roma. Mântuitorul i s-a arătat lui Victor şi i-a vestit

această primejdie, schimbându-i numele în Fotinos, pentru că pe mulţi va lumina spre a crede în El. La fel S-a arătat

Mântuitorul şi Sf. Fotini, vestindu-i cele ce avea să pătimească. Ea se afla atunci în Cartagina cu celălalt fiu al ei, Iosi, de unde,

împreună cu mulţi creştini, au pornit spre Roma. Toată cetatea Romei s-a tulburat de îndrăzneala cu care aceşti creştini, în frunte

cu Fotini, îşi propovăduiau credinţa. Cu toţii au fost aduşi în faţa împăratului, fiind ameninţaţi cu o moarte în grele chinuri

dacă nu se vor lepăda de Hristos. Socotind moartea pentru Mântuitorul lor ca pe o mare bucurie şi cinste, toţi s-au învoit pentru a

răbda orice li s-ar face. Nero a dat poruncă să fie supuşi unor groaznice şi greu de imaginat chinuri. Din toate acestea, Dumnezeu

i-a scos teferi spre uimirea crescândă a martorilor, inclusiv a împăratului, şi spre întoarcerea unora la credinţa creştină. Este cazul

fiicei lui Nero, Domnina care, fiind trimisă cu gândul de a o îndupleca pe Sf. Fotini să-şi lepede credinţa, a devenit ea însăşi

creştină şi a primit botezul, împreună cu alte o sută de slujitoare ale ei. La fel s-a întâmplat şi cu vrăjitorul Lambadie, care a

pregătit otrăvurile aducătoare de moarte: văzând că aceşti pătimitori pentru Hristos nu sunt cu nimic vătămaţi, a crezut în Fiul lui

Dumnezeu şi s-a învrednicit şi el de sfântul botez, primind numele de Teoclit şi fiindu-i tăiat capul cu sabia, la porunca

împăratului. În cele din urmă, cei mai mulţi dintre mărturisitori au fost omorâţi prin sabie. Fotida şi-a aflat cumplitul sfârşit fiind

legată de doi copaci, care i-au despicat trupul în două. Sf. Fotini a rămas singura care nu a pătimit o moarte dureroasă, ci,

fiind închisă o vreme în temniţă, şi-a dat sufletul în mâinile Mântuitorului ei. (Alexandru Burac - http //ziarullumina.ro)

15 – 16 mai 2017- Sf.Ierarh Iacob Putneanul, Mitropolitul Moldovei, şi Sfinţii Cuvioşi Sila, Paisie şi Natan Sfântul Iacob Putneanul, Mitropolitul Moldovei a intrat în monahism de la 12 ani, a ajuns egumen al Mănăstirii Putna, Episcop de Rădăuţi, Mitropolit al Moldovei (1750–1760) şi a strălucit tuturor prin dragostea şi jertfa pentru oameni, prin râvna pentru Hristos şi Biserică, prin demnitate creştină şi neînfricare întru apărarea adevărului şi a binelui. Rugăciunile şi activităţile sale au fost îndreptate în primul rând spre binele familiei, creşterea şi educaţia copiilor şi ajutorarea săracilor şi a celor în nevoi. Este al doilea mare ctitor al Mănăstirii Putna şi ctitor la mai multe biserici şi mănăstiri. A tipărit primul Abecedar din Moldova (1755), s-a îngrijit de înfiinţarea Spitalului „Sfântul Spiridon“ din Iaşi (1757) şi a primei şcoli

rurale din Moldova, în satul Putna (1759). Împreună cu Sfântul Iacob, la Putna şi la Sihăstria Putnei au vieţuit Sfinţii Cuvioşi Sila, Paisie şi Natan. Cuviosul Sila s-a născut în anul 1697 şi a intrat din copilărie în viaţa monahală, la Schitul Orăşeni din Botoşani. În jurul anului 1714, a venit la Sihăstria

Putnei. În 1753, Sfântul Iacob Putneanul l-a rânduit să poarte de grijă părinţilor sihaştri de aici, ascultare pe care a împlinit-o până în 1781. Simţind că se apropie de trecerea din această viaţă, s-a retras şi a mai trăit în această lume doi ani, întru răbdarea neputinţelor trupului şi în rugăciune cu smerenie şi cu mulţumire. S-a stins la 23 aprilie 1783.

Despre Sfântul Paisie, tradiţia spune că era ca un stâlp de foc, sprijinind pe toţi cei din jur ca un povăţuitor adevărat. El primise de la Hristos, Păstorul cel Bun, darul cel mare al înainte-vederii, care, adăugându-se la noianul de virtuţi, l-a făcut să fie cunoscut şi cinstit de către toţi ca un adevărat păstor. În 16 decembrie 1784, Cuviosul Paisie s-a strămutat cu pace la cele veşnice.

Cuviosul Natan s-a născut în anul 1717, în zona Paşcanilor. A intrat în viaţa monahală la Mănăstirea Putna. A devenit rasofor cu numele Natanail, a fost hirotonit ieromonah şi i s-a dat ascultarea de eclesiarh. Sfântul Natan a arătat multă osârdie în cele două ascultări pe care le-a împlinit în viaţa monahală: cea de duhovnic şi cea de copist de manuscrise şi alcătuitor de pomelnice. A trecut la Domnul în 26 decembrie 1784.