geographianapocensis.acad-cluj.rogeographianapocensis.acad-cluj.ro/Revista/volume/nr_1_2015/pdf... ·...

1

ACADEMIA ROMÂNĂ – FILIALA CLUJ-NAPOCA

COLECTIVUL DE GEOGRAFIE

GEOGRAPHIA NAPOCENSIS

An IX, nr. 1

2015

2

EDITORIAL BOARD OF

GEOGRPAPHIA NAPOCENSIS

Editor-in-Chief

Pompei COCEAN – Romanian Academy, Cluj-Napoca Subsidiary, Geography Section

Editorial Board

Dan BĂLTEANU – Romanian Academy, Institut of Geography, Bucureşti

Phillipe BACHIMON –Avignon University, France

Gyula HORVÀTH – Centre for Regional Studies, Hungarian Academy of Science

Peter JORDAN – Institut of Geography, Viena, Austria.

Erhard SCHULZ - University of Würzburg, Würzburg, Germany

Nemes-NAGY JOZSEF - Lorand University, Budapest, Hungary

Alexandru UNGUREANU – ,,Al.I.Cuza” University, Faculty of Geography and Geology, Iaşi,

Nicolae CIANGĂ – Babeş-Bolyai University, Faculty of Geography.

Ioan IANOŞ – Bucureşti University, Faculty of Geography

Valerio BAIOCCHI - La Sapienza University, Roma, Italy

Executive Editors

CS III.dr. Ştefan BILAŞCO - Romanian Academy, Cluj-Napoca Subsidiary, Geography Section

CS III.dr. Gabriela COCEAN – Romanian Academy, Cluj-Napoca Subsidiary, Geography Section

geographianapocensis.acad-cluj.ro

ISSN 1843-5920

ISSN online 1844-9840

3

The "Geographia Napocensis" journal is indexed in:

4

5

CUPRINS

Secuii şi maghiarii din România .......................................................................................................... 7 Grigor P. Pop, Adrian Niţă

The romanian rural space and its landscapes: attraction and motivation for relocating

townspeople ....................................................................................................................................... 21 Iulian Dincă, Camelia Teodorescu

References .......................................................................................................................................... 35

Planificare peisagistică în scopul conservării patrimoniului cultural.

Studiu de caz: Valea Țibleșului ......................................................................................................... 37 Ileana-Cristina Vasiliță-Crăciun

Influențe internaționale în dezvoltarea transporturilor pe teritoriul României ................................. 47 Magdalena Drăgan

Valenţele atractive ale peisajului cultural al comunei Râmeţ ........................................................... 59 Gabriela Cocean, Ileana-Cristina Vasiliţă-Crăciun, Gabriel Nicula

Quantitative evaluation of multi-vulnerability to hydro-geomorfological hazards

in the upper sector of Niraj catchment ............................................................................................... 67 Sanda Roșca

Importanța criteriului mental în delimitarea ținutului Ciceului ......................................................... 77 Alexandra Camelia Potra

Seasonal discharge regime of the rivers in the Transylvanian Subcarpathians and the adjacent

mountainous space between Târnava Mare and Niraj ....................................................................... 87

Victor Sorocovschi, Daniel Raduly, Csaba Horvath

Energia fotovoltaică, între necesitate și realitate. Studiu de caz: România ....................................... 95 Vasile Popa

Cartografia istorică în secolul al XIX-lea. Karl Spruner von Merz (1803-1892) şi al său

Historisch – geographischer Hand-Atlas: Atlas antiquus ............................................................... 103

Florin-Gheorghe Fodorean

Relevanța utilizării fotografiilor în cercetarea geografică .............................................................. 109 Zoltan Maroşi

6

Geographia Napocensis Anul IX, Nr. 1, 2015

7

SECUII ŞI MAGHIARII DIN ROMÂNIA

GRIGOR P. POP1, ADRIAN NIŢĂ

1

ABSTRACT. – Szeklers and Hungarians from Romania. This study regards, as its main topic, the

possibility of establishing at present, a geodemographical entity on Romania’s territory, since certain

representatives of the Hungarian ethnical minority in our country, and with a particular insistence of those

in the vicinity of the western border, always remember to bring into view the problem of establishing an

autonomy, common to a Székely Land, located in the central area of our country, which would include

Mureş, Harghita and Covasna counties. Without carrying out a detailed account of this situation, it needs to

be mentioned, just as it will emerge of the following presentation, that such an approach has neither the most

reduced geodemographical support, since the Szecklers, after being assimilated by the Hungarian ethnic

group, are no longer present at the census of 20 October 2011. By taking into account the above mentioned

aspects, in order to be able to respond to the insistent requests for autonomy in Transylvania, we proceeded

to highlight, through a fairly detailed approach of the Hungarian ethnical minority, obviously in point of the

number of inhabitants and of their distribution on Romania’s territory, resulting of this the fact that the

number of Hungarians is of 1,227,623 people, value which related to those 20,121,641 inhabitants of

Romania, means 6.10%. The total number of mentioned Hungarians is characterized by a pronounced

concentration on Romania’s territory, standing out by creating a corridor with a diagonal aspect, on the

northwest-southeast direction, consisting of seven counties, the first four (Satu Mare, Bihor, Sălaj and Cluj)

being registered with 2.01% (404,561 inhabitants) of those 6.10% Hungarians, the following three (Mureş,

Harghita and Covasna) accounting for 3.03% (609,033 inhabitants), and hence in the corridor are present

5.04% (1,013,594 Hungarians) of 6.10% at the level of the entire country. The above mentioned corridor is

surrounded by a ring of 11 counties (Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Suceava, Neamţ, Bacău, Vrancea, Buzău,

Braşov, Sibiu, Alba and Arad), in which there are only 0.76% (153,397 people) of the Hungarians living in

Romania, while in the other 18 counties and Bucharest municipality, the Hungarian ethnic group enrolls

only with 0.30% (60,632 people) at national level (Tabel 7).

Keywords: Romanians, Hungarians, Székely principalities, land, pashalics, corridor, ring, Glad,

Menumorut, Gelu, Banat, Crişana, Transylvania.

1. Introducere În îndelungata perioadă de activitate

desfăşurată în învăţământul universitar, în

domeniul Geografiei Umane, am reuşit să

elaborez numeroase studii de Geografia

Populaţiei României, aşa cum se poate desprinde

din Bibliografia ataşată, desigur şi în ceea ce

priveşte structura etnică, în ultima perioadă

reuşind să fie elaborată şi publicată analiza

corespunzătoare la ultimele trei recensăminte,

respectiv cele din anii 1992, 2002 şi 2011.

Urmare a prezenţei etniei maghiare şi a

faptului că anumiţi reprezentanţi din rândul

acesteia, cu deosebită insistenţă şi din Ungaria,

aduc în mod frecvent, la vedere, problema

autonomiei, de constituire a unui Ţinut Secuiesc

sau de altă natură, s-a ajuns la concluzia

elaborării unui studiu privind situaţia actuală a

acestei probleme, având ca bază Recensământul

din 20 Octombrie 2011.

Pentru a avea o privire de ansamblu în

legătură cu tema analizată, s-a considerat a fi

necesară abordarea, mai întâi, într-o condiţie de

sinteză corespunzătoare, a întregului set de

evenimente începând de la întâia menţionare

documentară a maghiarilor în Panonia şi până la

sfârşitul primului Război Mondial, iar mai apoi

să fie analizată situaţia privitoare la prezenţa

etniei maghiare în România, înregistrată la

Recensământul din 20 0ctombrie 2011, aceasta 1

Universitatea Babeş-Bolyai, Facultatea de Geografie, 400006, Cluj-Napoca, Romania, [email protected];

[email protected]

Grigor P. Pop, Adrian Niţă

8

întrucât cei care vântură mereu problema

autonomiei sunt într-o mare lipsă de cunoaştere

a acestei probleme.

2. Evenimente mai semnificative din

perioada 896-1918

2.1. Perioada 896-1526

În legătură cu această problemă, întâiul

eveniment este menţionarea documentară a

maghiarilor, în anul 896, în partea nord-estică a

Panoniei (nord-estul actualei Ungarii), urmată

de aşezarea treptată a acestora în spaţiul unei

semnificative unităţi geografice, respectiv

Câmpia Panonică, poziţionată în Europa

Centrală.

Perioada următoare a corespuns cu dorinţa

de „cunoaştere” a unor teritorii din zonele mai

apropiate sau mai îndepărtate, atenţia fiind

îndreptată către vestul Europei, unde au efectuat

drumuri de pradă până în Germania şi chiar

Franţa, ultimul încheindu-se, în anul 955, cu

Bătălia de la Lechfeld, cu victoria decisivă a

regelui german Otto cel Mare (Lech, oraş pe

valea cu acelaşi nume, în amonte de Ausburg,

acesta, afluent pe dreapta Dunării, adunând

apele de pe versantul nordic al părţii estice a

Alpilor. Urmare a acestei decisive victorii, a

avut loc formarea, în anul 962, a primului Reich

German, constituit din Germania, Italia şi

Lorena, Otto devenind împărat al Sfântului

Imperiu Romano-german.

După această dată, respectiv anul 955,

maghiarii, nemaiavând ce căuta către vest, şi-au

întors atenţia spre vecinătatea estică a Panoniei,

respectiv către voievodatele lui Glad,

Menumorut şi Gelu.

a) Voievodatul lui Glad, situat pe teritoriul

Banatului, cu reşedinţa la Morisena (Cenad, în

prezent), a intrat treptat, începând cu a doua

jumătate a secolului al X-lea şi în primii ani ai

secolului următor, după mai multe bătălii,

urmate de încheierea unei păci, sub stăpânire

maghiară.

b) Voievodatul lui Menumorut, extins

teritorial în zona Crişanei, cu reşedinţa la

Biharia (imediat la nord de Oradea), a fost

supus acţiunii de cucerire de către maghiarii lui

Arpad, în acest scop a fost trimisă o solie la

Menumorut pentru cedarea voievodatului.

Răspunsul fiind negativ, Arpad trimite o armată

puternică, care după mai multe zile reuşeşte să

învingă rezistenţa soldaţilor lui Menumorut,

situaţia încheindu-se cu cedarea anumitor

teritorii, pe de o parte, iar pe de alta Arpad a fost

de acord ca fata lui Menumorut să devină soţia

fiului său, Zulta.

c) Voievodatul lui Gelu, cu capitala la

Dăbâca (pe Valea Luna), cu extindere pe

Someşuri (Dealurile Clujului şi Dejului) şi

Valea Almaş, a intrat în atenţia cuceritorilor

maghiari în perioada lui Tuhutum, care a trimis

mai multe iscoade în voievodat, la întoarcere

acestea vorbind despre bunătăţile teritoriului

investigat. Urmare a acestui fapt, Tuhutum

primeşte aprobarea de la ducele Arpad pentru

pătrunderea în voievodatul lui Gelu. Armata lui

Tuhutum se întâlneşte cu cea a lui Gelu la Valea

Almaşului, acesta pierzând bătălia a încercat să

scape prin fugă, dar, urmărit fiind, a fost ajuns şi

ucis la Valea Căpuşului (în apropiere de Gilău),

locuitorii acestui teritoriu supunându-se, apoi,

lui Tuhutum.

Urmare a teritoriilor câştigate, maghiarii au

continuat înaintarea către est, cu secuii în

condiţie de avangardă, aceştia stând o anumită

perioadă în zona Săcuieni (Provincia Geografico-

Istorică Crişana), apoi pe Arieşul Inferior şi

Mureşul Mijlociu, traseul fiind continuat pe

Târnava Mare, trecând apoi până în Depresiunea

Braşov, unde o parte dintre aceştia au ocupat

jumătatea nordică a unităţii, în faţa Pasului Oituz

(866 m), alţi secui fiind fixaţi în depresiunile

Ciuc (apărarea Pasului Ghimeş, 1159 m) şi

Giurgeu (Pasul Bicaz, 1256 m). Pentru celelalte

trecători din Carpaţi, au fost colonizaţi saşii: în

zonele Bistriţa (Pasul Tihuţa, 1200 m), Reghin

(în partea inferioară a Defileului Topliţa-Deda),

Sighişoara şi Mediaş (pe Târnava Mare), Braşov

(pentru Pasul Giuvala, 1290 m, din Culoarul

Bran-Rucăr), Sibiu (Defileul Oltului) şi Sebeş,

către Novaci (Pasul Lotru, 1588 m), în acest fel

având loc, către sfârşitul secolului al XII-lea şi

începutul celui următor, încheierea cuceririi

Transilvaniei de către Ungaria.

Consolidarea treptată a maghiarilor în

Panonia a condus la creştinarea acestora şi

formarea, în anul 1000, a Regatului Feudal

Secuii şi maghiarii din România

9

Maghiar, cu consecinţe, după care, în anumite

situaţii, au ajuns la concluzia de amestecare în

treburile românilor din Muntenia, Oltenia şi

Moldova, în această privinţă având loc bătăliile

de la Posada şi Baia. a) Bătălia de la Posada, 9-12 noiembrie 1330, determinată de emanciparea cneazului Basarab I de sub aripa coroanei maghiare, situaţie care conduce la pătrunderea lui Carol Robert de Anjou în Oltenia şi Muntenia, cu plecare din Timişoara spre Turnu Severin până la Curtea de Argeş, de unde Basarab I se deplasase în alt loc (îngust, cu versanţi înalţi, păduroşi etc.), unde s-a desfăşurat bătălia între cele două armate, câştigată în mod clar de către Basarab I, (conducătorul armatei maghiare rămânând în viaţă prin schimbarea uniformei cu un militar de al său), urmare a acestui fapt având loc actul de naştere a Ţării Româneşti.

Locul de desfăşurare nu este cunoscut nici în prezent, „specialiştii” indicând mai multe „Posade”: mehedinţeană, gorjeană, lovişteană-olteană (pe Olt), argeşeană, prahoveană etc. b) Bătălia de la Baia, motivată de ocuparea de către Ştefan cel Mare a bazei militare ungare de la Chilia (25 ianuarie 1465) şi de intrarea lui Ştefan, în vara anului 1467, în Secuime pentru atragerea populaţiei spre interesele sale. Urmare a celor menţionate, Matei Corvin, regele Ungariei, organizează şi înfăptuieşte, în septembrie 1467, o expediţie de represalii împotriva lui Ştefan. Acţiunea a început din Braşov, cu traversarea Carpaţilor Orientali prin Pasul Oituz (866 m), drumul fiind continuat pe la Bacău şi Roman, apoi pe Valea Moldovei, ajungând la Baia (Moldovei) în 14 decembrie 1467. Bătălia a avut loc chiar în noaptea de 14-15 decembrie 1467, aceasta încheindu-se cu victoria deplină a lui Ştefan cel Mare, Matei Corvin, fiind rănit, a fost transportat rapid către Ungaria. Între altele, este de notat faptul că, după evenimentul menţionat, Ştefan a primit de la Matia 67 de sate din Transilvania, dintre care 60 în zona Cluj-Dej-Năsăud şi şapte în zona Cetatea de Baltă, în acea vreme fiind ridicată biserica de piatră de la Vad, în cazul localităţii Feleac dând doar dispoziţie pentru ferecarea cu aur a unui Tetravanghel (de aici Episcopia Vadului, Feleacului şi Clujului).

2. 2. Perioada 1526-1918

Prima parte a secolului al XVI-lea a

corespuns cu creşterea evidentă a puterii

Imperiului Otoman, care şi-a întins, în urma

Bătăliei de la Moháci, din anul 1526,

stăpânirea în Peninsula Balcanică şi apoi mai

spre nord, pe teritoriul Ungariei, unde s-au

format paşalâcurile Buda şi Timişoara, în anii

1541 şi 1542, iar în 1660 a fost constituit şi

Paşalâcul de Oradea. De subliniat faptul că

Transilvania a avut, în intervalul de după

Bătălia de la Moháci (1526) şi până la anul

1686, statutul de Principat autonom sub

suzeranitate otomană.

Ulterior, puterea otomană s-a redus în mod

treptat, motiv care a condus la intrarea armatei

austriece pe teritoriul Transilvaniei, în anul

1686, cedarea către Imperiul Habsburgic a

acestei provincii Geografico-Istorice şi a

Ungariei fiind statuată, în anul 1699, prin

Tratatul de la Karlowitz, după care Banatul este

încorporat în Imperiul Habsburgic abia în anul

1718, în urma Tratatului dintre otomani şi

austrieci, care a avut loc la Passarowitz. Această

situaţie s-a menţinut până în anul 1867 (excepţie

perioada ocupaţiei ungare din anii 1848-1849),

când s-a format Imperiul Austro-Ungar, viaţa

căruia a durat doar 51 ani, dezmembrarea având

loc în anul 1918, la încheierea Primului Război

Mondial, evenimentul principal constând în

unirea Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi

Maramureşului cu România.

3. Situaţia actuală După succinta prezentare a cadrului de

evoluţie geografico-istorică a teritoriului ce este

în legătură cu tema abordată, apare posibilitatea

de evidenţiere a paşilor următori, respectiv a

situaţiei actuale a etniei secuilor în spaţiul în

care au fost fixaţi de către Regalitatea maghiară

la sosirea lor în partea sud-estică şi estică a

Transilvaniei, iar apoi a etniei maghiare care

este prezentă în România.

3. 1. Problema secuilor

Aşa cum s-a menţionat anterior, secuii au

stat întotdeauna alături de maghiari, în locurile

în care au fost fixaţi, locurile finale fiind în

jumătatea nordică a Depresiunii Braşov şi în


10

cele două depresiuni din nordul acesteia,

respectiv Ciuc (pe Oltul Superior) şi Giurgeu

(pe Mureşul Superior), cu deosebire în ultimele

două condiţiile mediului geografic fiind dintre

cele mai vitrege sub toate aspectele (orografic

acestea caracterizându-se prin îngustime

deosebită, deci cu teren agricol nesemnificativ,

temperaturi reduse, relativă izolare teritorială

etc.), în această situaţie având mereu gândul de

a se deplasa către Depresiunea Transilvaniei.

Cu toate acestea, secuii au continuat să

locuiască în teritoriul în care au fost aşezaţi încă

de la început, sub aspect fizic ei fiind prezenţi şi

astăzi în acelaşi spaţiu, dar timpul foarte

îndelungat şi o strânsă relaţie cu cei care i-au

aşezat în avangardă şi la păzirea graniţelor, au

condus la asimilarea lor totală.

Urmare a faptului subliniat, la recensământul

din 1992 au fost înregistraţi 817 secui (tabelul

1), apoi în 2002 un număr de 532, care au fost

incluşi la maghiari, iar în 2011 această etnie n-a

mai fost evidenţiată în recensământ.

Tabelul 1. Frecvenţa populaţiei secuieşti din România, pe judeţe, la recensământul

din anul 1992

Nr.

crt.

Ju

deţ

e

Po

pu

laţi

e

tota

lă

Nr.

sec

ui

%

Nr.

crt.

Ju

deţ

e

Po

pu

laţi

e

tota

lă

Nr.

sec

ui

%

1 Alba 413919 4 0,00 22 Harghita 348335 68 0,02

2 Argeş 681206 1 0,00 23 M. Bucureşti 2354510 73 0,00

3 Arad 487617 65 0,01 24 Ilfov 286968 2 0,00

4 Bacău 737512 8 0,00 25 Ialomiţa 306145 1 0,00

5 Bihor 638863 58 0,01 26 Iaşi 8113 42 2 0,00

6 B-Năsăud 326820 5 0,00 27 Mehedinţi 332673 0 0,00

7 Brăila 392031 1 0,00 28 Maramureş 540099 7 0,00

8 Botoşani 461305 0 0,00 29 Mureş 610053 138 0,02

9 Braşov 643261 67 0,01 30 Neamţ 578420 2 0,00

10 Buzău 516961 4 0,00 31 Olt 523291 4 0,00

11 Cluj 736301 51 0,01 32 Prahova 874349 6 0,00

12 Călăraşi 338804 1 0,00 33 Sibiu 452873 19 0,00

13 C-Severin 376347 19 0,01 34 Sălaj 266797 3 0,00

14 Constanţa 748769 6 0,00 35 Satu Mare 400789 35 0,01

15 Covasna 233256 38 0,02 36 Suceava 701830 0 0,00

6 Dâmboviţa 562041 1 0,00 37 Tulcea 270997 0 0,00

17 Dolj 762142 0 0,00 38 Timiş 700033 68 0,01

18 Gorj 401021 0 0,00 30 Teleorman 483840 1 0,00

19 Galaţi 641011 1 0,00 40 Vaslui 461374 1 0,00

20 Giurgiu 313352 0 0,00 41 Vâlcea 438388 0 0,00

21 Hunedoara 547950 57 0,01 42 Vrancea 393408 0 0,00

Total 22810035 817 0,00

B-Năsăud = Bistriţa-Năsăud; C-Severin = Caraş-Severin

Cât priveşte repartiţia secuilor, din anul 1992,

la nivelul judeţelor, se constată că un număr de

17 din cele 41 ale României, la care se alătură şi

municipiul Bucureşti, se înscriu în categoria de

peste 5 persoane, în cadrul acestora

evidenţiindu-se următoarele unităţi administrativ-

teritoriale: Mureş (138 secui), Bucureşti (73),

Harghita (68), Timiş (68), Braşov (67), Arad

(65), Bihor (58), Hunedoara (57), Cluj (51),

Covasna (38), Satu Mare (35), Sibiu (19), Caraş-

Severin (19) etc. Valori de 1-5 persoane s-au

înregistrat în 16 judeţe ale României, cea mai

ridicată fiind de 5 secui, în Bistriţa-Năsăud, apoi

de câte 4 în Alba, Buzău şi Olt şi 3 în Sălaj etc.,

în celelalte 9 judeţe etnia secuilor nefiind

prezentă (tabelul 1).

Având în vedere faptul remarcat, în legătură

cu situaţia etniei secuilor pe teritoriul României,


11

pentru ca problema cererilor constante de

autonomie de către etnia maghiară, aceasta mai

cu seamă a unor „reprezentanţi” ai vecinilor din

vest, aducem la vedere, în cele ce urmează,

modalitatea de prezenţă a acesteia în ţara noastră.

3. 2. Prezenţa etniei maghiare în România, la

Recensământul din anul 2011

Înainte de a proceda la analiza menţionată,

notăm, pentru o succintă viziune asupra acestei

probleme, evoluţia numărului de locuitori ai

etniei române şi a celei maghiare, din anii 1992,

2002 şi 2011 (tabel 2), în legătură cu aceasta

constatându-se faptul că populaţia totală a

României s-a redus de la aproape 23 mil. în 1992

la 20 mil. în 2011, corespunzător cu aceasta

descrescând şi valoarea relativă, în anii avuţi în

vedere fiind de 88,47% şi 83,46%, iar în cazul

etniei maghiare fiind de 1,6 mil. şi 7,12% în

1992, apoi de 1,2mil. şi 6,10% în 2011

Urmărirea repartiţiei teritoriale a etniei

maghiare pe cuprinsul României, înregistrată la

Recensământul din anul 2011, pune în evidenţă,

la nivelul judeţelor, două dintre caracteristicile

cele mai relevante (tabelul 3 şi fig. 1):

Tabelul 2. Frecvenţa populaţiei româneşti şi maghiare, în anii 1992, 2002 şi 2011

An Populaţie

totală Români % Maghiari %

1992 22.810.035 20.408.542 89,47 1.624.959 7,12

2002 21.680.974 19.399.597 89,48 1.431.807 6,60

2011 20.121.641 16.792.878 83,46 1.227.623 6,10

Tabelul 3. Frecvenţa populaţiei române şi maghiare în judeţe din Maramureş, Crişana, Transilvania,

Moldova, Muntenia şi Banat, la recensământul din anul 2011

Nr.

crt. Judeţe

Pre

scu

rta

re

jud

eţe

Po

pu

laţi

e

tota

lă

Ro

mâ

ni

%

Ma

gh

iari

%

1 Satu Mare SM 344360 188155 54,64 112580 32,69

2 Bihor BH 575398 366245 63,65 138217 24,02

3 Sălaj SJ 224384 148396 66,13 50177 22,36

4 Cluj CJ 691106 520885 75,37 103591 14,99

5 Mureş MS 550846 227372 50,35 200858 36,46

6 Harghita HR 310867 39196 12,61 257707 82,90

7 Covasna CV 210177 45021 21,42 150468 71,59

1 Maramureş MM 478659 374488 78,24 32618 6,81

2 Bistriţa-Năsăud BN 286225 247627 86,51 14350 5,01

3 Suceava SV 634810 588358 92,68 183 0,03

4 Neamţ NT 470766 439834 93,43 98 0,02

5 Bacău BC 616168 558507 90,64 4028 0,68

6 Vrancea VN 340310 308390 90,62 68 0,02

7 Buzău BZ 451069 409316 90,74 81 0,02

8 Braşov BV 549217 453325 82,54 39661 7,22

9 Sibiu SB 397322 338505 85,20 10893 2,74

10 Alba AB 342376 291850 85,24 14849 4,34

11 Arad AR 430629 340970 79,11 36568 8,49


12

- dispunerea în lungul unui coridor

orientat pe direcţia nord-vest – sud-est, format

din judeţele Satu Mare, Bihor, Sălaj, Cluj,

Mureş, Harghita şi Covasna, în care frecvenţa

acestei etnii înregistrează valorile procentuale

cele mai ridicate, începând de la 32,69% în Satu

Mare, apoi 24,02% în Bihor, 22,36% în Sălaj şi

14,99% în Cluj, după care în ultimele trei judeţe

valorile relative sunt cele mai ridicate, respectiv

36,46% în Mureş, 82,90% în Harghita şi

71,59% în Covasna (în legătură cu exprimarea

frecvenţei numărului de locuitori în valorii

relative (procente), este necesar să fie

menţionată şi valoarea absolută, deoarece nu

este acelaşi lucru, spre exemplu, dacă avem în

vedere judeţul Cluj, cu 691106 persoane sau

judeţul Covasna, cu doar 210177 locuitori);

- coridorul menţionat este înconjurat, pe

trei dintre laturile sale, de un inel format din

11 judeţe, respectiv Maramureş, Bistriţa-

Năsăud, Suceava, Neamţ, Bacău, Vrancea,

Buzău, Braşov, Sibiu, Alba şi Arad, în care

frecvenţa etniei maghiare este condiţionată, pe

de o parte, de poziţia geografică a acestora, în

raport de apropierea locului de origine a etniei

analizate, în această situaţie încadrându-se

judeţele de la extremităţile inelului, respectiv

Maramureş (6,81% maghiari) şi Arad

(8,49%), iar pe de altă parte de vecinătatea cu

situaţia caracteristică judeţelor Mureş,

Covasna şi Harghita, într-o astfel de condiţie

înscriindu-se judeţul Bistriţa-Năsăud (5,01%

maghiari) şi judeţul Braşov (7,22% maghiari).

Desigur, în modul cel mai firesc, judeţele din

Moldova, cu excepţia judeţului Bacău (0,68%

maghiari), dispun de valori relative mai reduse

de 0,04%, în această categorie încadrându-se

Suceava, Neamţ, Vrancea şi Buzău (tabelul şi

fig. 1).

Fig. 1. Frecvenţa populaţiei româneşti şi maghiare în judeţe din Maramureş, Crişana,

Transilvania, Moldova, Muntenia şi Banat, la recensământul din anul 2011 (tabelul 3).

În cadrul coridorului şi inelului menţionate

(fig. 1), cu orientarea nord-vest – sud-est,

urmare a unei orografii accesibile (parte din

Dealurile Crasnei, la nordul Munţilor Meseş,

precum şi Depresiunea Almaş-Agrij), se înscrie

ceea ce este definită ca Poarta Sălajului,


13

aceasta reprezentând spaţiul prin care maghiarii

au reuşit să pătrundă în Transilvania, urmărind

traseul din lungul văilor Barcău şi Crasna,

respectiv pe la Marca, Ip, Camăr, Nuşfalău,

Boghiş, Măerişte, Carastelec, Şimleu Silvaniei,

Pericei, Vârşolţ, Crasna, Horoatu Crasnei,

Meseşenii de Jos, Sărmăşag, Şamşud, Coşeiu,

Bocşa, Hereclean, Crişeni, Zalău, Cehu

Silvaniei, Sălăţig, Dobrin, Benesat, Jibou,

Cuzăplac, Almaşu şi Fildu de Jos.Urmărirea

frecvenţei etniei maghiare din cele patru oraşe şi

24 de comune, poziţionate în Poarta Sălajului şi

în vecinătatea acesteia, evidenţiază faptul că opt

dintre aceasta se înscriu în ecartul de sub 25%

(Marca, Măerişte, Şimleu Silvaniei, Horoatu

Crasnei, Zalău, Jibou, Cuzăplac, şi Fildu de

Jos), alte şapte în cel de 25-50% (Ip, Bocşa,

Crişeni, Cehu Silvaniei, Benesat, Almaşu şi

Meseşenii de Jos), apoi frecvenţa este de 50-

75% în nouă comune (Nuşfalău, Boghiş,

Pericei, Vârşolţ, Crasna, Sărmăşag, Coşeiu,

Hereclean şi Sălăţig) şi de peste 75% în doar

patru comune (Camăr, Carastelec, Şamşud, şi

Dobrin) (tabelul 4 şi fig. 2).

Tabelul 4. Localităţi din Poarta Sălajului (judeţul Sălaj), cu frecvenţa populaţiei româneşti şi maghiare (la

aceasta din urmă de peste 10 %), la recensământul din anul 2011

Nr.

crt. Comune şi oraşe

Men

ţio

na

re

do

cum

enta

ră

Po

pu

laţi

e

tota

lă

Ro

mâ

ni %

Ma

gh

iari

%

1 Marca 1314 2542 1925 75,73 350 13,77

2 Ip 1208 3648 1348 36,95 1716 47,04

3 Camăr 1349 1741 107 6,15 1509 86,67

4 Nuşfalău 1213 3600 442 12,28 2494 69,28

5 Boghiş 1214 1858 129 6,94 1282 69,00

6 Măerişte 1351 3081 2541 82,47 323 10,48

7 Carastelec 1241 1089 67 6,15 964 88,52

8 Şimleu Silvaniei 1251 14436 8730 60,47 3000 20,78

9 Pericei 1259 3768 1314 34,87 2129 56,50

10 Vârşolţ 1341 2209 616 27,89 1458 66,00

11 Crasna 1213 6485 1602 24,70 4103 63,27

12 Horoatu Crasnei 1213 2485 1856 74,69 339 13,64

13 Meseşenii de Jos 1341 3117 1929 61,89 954 30,61

14 Sărmăşag 1355 6092 870 14,28 4568 74,98

15 Şamşud 1349 1723 27 1,57 1580 91,70

16 Coşeiu 1299 1198 553 46,16 611 51,00

17 Bocşa 1349 3206 1572 49,03 1284 40,05

18 Hereclean 1415 3575 1315 36,78 2084 58,29

19 Crişeni 1387 2641 1731 65,54 754 28,55

20 Zalău 1220 56202 42967 76,45 8662 15,41

21 Cehu Silvaniei 1405 7214 3136 43,47 3564 49,40

22 Sălăţig 1329 2913 1253 43,01 1601 54,96

23 Dobrin 1423 1660 292 17,59 1295 78,01

24 Benesat 1475 1536 1099 71,55 423 27,54

25 Jibou 1219 10407 8210 78,89 1192 11,45

26 Cuzăplac 1219 1864 1346 72,21 325 17,44

27 Almaşu 1239 2237 1233 55,12 725 32,41

28 Fildu de Jos 1249 1441 782 54,27 299 20,75


14

Fig. 2. Localităţi din Poarta Sălajului (judeţul Sălaj)şi Depresiunea Almaş-Agrij, cu frecvenţa populaţiei

româneşti şi maghiare (la aceasta din urmă de peste 10 %), la recensământul din anul 2011.

Desigur, în modul cel mai firesc, maghiarii

ajunşi în Poarta Sălajului, care a constituit

spaţiul cel mai potrivit pentru a pătrunde în

partea centrală a ţării noastre, şi-au continuat

drumul către est, prin Podişul Someşan, în timp

aşezându-se, într-un anumit număr, în zonele

Cluj, Dej, Huedin, Turda etc., după care,

deplasându-se mai departe, au ajuns să

cucerească întregul teritoriu al Transilvaniei.

Ca un fapt ce se deprinde, cu deosebită

claritate, în legătură cu aşezarea maghiarilor în

teritoriul Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi

Maramureşului, se constată, fără nici un

echivoc, că aceştia au evitat spaţiile montane,

exemplele în această privinţă fiind dintre cele

mai numeroase.

Pentru exemplificare, este adusă la vedere

situaţia de pe Crişul Repede, cu continuare pe

Căpuş, Someşul Mic şi Nadăş, generalizat în

sectorul Oradea – Cluj-Napoca, unde prezenţa

etniei maghiare pune în evidenţă trei

sectoare(tabelul 5 şi fig. 3):

- sectorul Oradea-Vadu Crişului, corespun-

zător Culoarului Crişului Repede, unde

frecvenţa etniei maghiare, în cele 12 de

localităţi, înregistrează valori relative de la

23,07% la Oradea şi 0,33% la Auşeu (partea

estică a Culoarului);

- sectorul Defileului Crişului Repede, de la

Vadu Crişului până la Poieni, în care sunt

prezente şase localităţi, înregistrează frecvenţa

cea mai ridicată a etniei analizate de 2,09% la

Şuncuiuş şi cea mai redusă, de 0,30% la Ciucea;


15

Tabelul 5.Frecvenţa populaţiei româneşti şi maghiare, pe traseul Oradea – Cluj-Napoca,

la recensământul din anul 20111

Nr. crt. Comune şi oraşe

Men

ţio

na

re

do

cum

enta

r

e Po

pu

laţi

e

tota

lă

Ro

mâ

ni

%

Ma

gh

iari

%

1 Oradea 1113 196367 132718 67,59 45305 23,07

2 Oşorhei 1351 6532 4188 64,12 1162 17,79

3 Ineu 1214 4399 2516 57,19 414 9,41

4 Săcădat 1256 1910 1622 84,92 22 1,15

5 Tileagd 1256 6968 4556 65,38 1409 20,22

6 Lugaşu de Jos 1291-1294 3580 1528 42,68 1024 28,60

7 Ţeţchea 1256 3141 2021 64,34 277 8,82

8 Aleşd 1291-1294 10066 6134 60,94 1559 15,49

9 Auşeu 1406 3033 2545 83,91 10 0,33

10 Măgeşti 1508 2717 2396 88,19 120 4,42

11 Vadu Crişului 1259 4009 2753 68,67 751 18,73

12 Borod 1291-1294 3843 3093 80,48 237 6,17

13 Şuncuiuş 1256-1264 3259 2847 87,36 68 2,09

14 Bratca 1435 5158 4782 92,71 30 0,58

15 Bulz 1406 2104 1990 94,58 7 0,33

16 Negreni 1406 2321 2125 91,56 11 0,47

16 Ciucea 1384 1647 1488 90,35 5 0,30

17 Poieni 1500 4842 4445 91,80 27 0,56

16 Huedin 1332 9348 5282 56,50 2598 27,79

17 Izvoru Crişului 1276 1632 324 19,85 1290 79,04

18 Săcuieu 1461 1466 1238 84,45 2 0,14

19 Sâncraiu 1337 1633 332 20,33 1281 78,44

20 Mărgău 1408 1484 1430 96,36 6 0,40

21 Călăţele 1408 2243 1742 77,66 244 10,88

22 Mănăstireni 1332 1481 1192 80,49 157 10,60

23 Căpuşu Mare 1282 3295 1828 55,48 1228 37,27

24 Gilău 1246 8300 6586 79,35 722 8,70

25 Floreşti 1272 22813 17154 75,19 3276 14,36

26 Aghireşu 1263 7116 3694 51,91 2615 36,75

27 Gârbău 1487 2440 1190 48,77 1082 44,34

28 Baciu 1263 10317 6348 61,53 2994 29,02

29 Cluj-Napoca 1183 324576 245737 75,71 49565 15,27

30 Almaşu 1239 2237 1233 55,12 725 32,41

31 Fildu de Jos 1249 1441 782 54,27 299 20,75

1 Localităţile din sectorul Oradea-Vadu Crişului pot fi identificate în Berindei I. O., Pop P. Gr., 1972, harta color de la

sfârşitul lucrării, iar cele din sectorul Huedin – Cluj-Napoca în Pop P. Gr, 2007, harta color de la sfârşitul lucrării.


16

Fig. 3. Frecvenţa populaţiei româneşti şi maghiare, pe traseul Oradea – Cluj-Napoca, în sectorul Vadu

Crişului-Izvoru Crişului, la recensământul din anul 2011.

- sectorul Poieni – Cluj-Napoca, dispus în

bazinul superior al Crişului Repede şi pe văile

Căpuş şi Nadăş, este reprezentat de două

localităţi urbane (Huedin şi Cluj-Napoca) şi 12

comune, ponderea etniei maghiare fiind de

27,79% la Huedin şi 15,27% la Cluj-Napoca. În

ceea ce priveşte comunele, frecvenţa cea mai

ridicată a maghiarilor este înregistrată la Izvoru

Crişului (79,04%), Sâncraiu (78,44%), Căpuşu

Mare (37,27%) (partea centrală a Depresiunii

Huedin), Gârbău (44,34%), Aghireşu (36,75%),

Baciu (29,02%) (Valea Nadăşului) etc., iar

valorile cele mai reduse sunt la Săcuieu (0,14%)

şi (Mărgău (0,40%), situaţia acestora din urmă

fiind o consecinţă a apropierii de spaţiul montan

al Masivului Vlădeasa.

În legătură cu poziţionarea aşezărilor de pe

traseul Oradea – Cluj-Napoca, se înregistrează

diferenţieri de apariţie documentară. Astfel, cele

cu orografie mai puţin acceptabilă sunt

menţionate în secolul al XV-lea, între acestea

înscriindu-se: Auşeu (1406), Bratca (1435),

Bulz (1406), Negreni (1406), Săcuieu (1461),

Mărgău (1408), Călăţele (1408) etc., sau chiar

în secolul al XVI-lea, în cazul localităţii

Măgeşti (1508). Înscrierea în documentele

vremii este evident mai bogată în secolul al

XIII-lea, în condiţii de mediu geografic simţitor

mai potrivit, pe aliniamentul menţionat

remarcându-se aşezările: Ineu (1214), Săcădat

(1256), Tileagd (1256), Lugaşu de Jos (1291-

1294), Ţeţchea (1256), Aleşd (1256), Vadu

Crişului (1259), Izvoru Crişului (1276), Căpuşu

Mare (1282), Gilău (1286), Floreşti (1272),

Aghireşu (1263), Baciu (1263) (penultimele

două pe Valea Nadăşului, iar ultimele două pe

Valea Almaşului), Almaşu (1239) şi Fildu de

Jos (1249).

Pentru a pune în evidenţă, într-un mod şi

mai clar, faptul că maghiarii au evitat spaţiul

montan în aproape toate cazurile, exemplificăm

situaţia prin datele din tabelul 6 şi fig. 4, unde

doar două dintre cele 14 localităţi aveau câte un

maghiar, la Recensământul din anul 1992,

respectiv Mărceşti şi Mărişel. Cu privire la

situaţia redată, o anumită semnificaţie o are şi

momentul de menţionare documentară a celor

14 localităţi, în ordinea perioadei acestui

eveniment situaţia prezentându-se astfel:

Măguri şi Dângău Mare (1805), Lăpuşteşti

(1850), Mărişel (1854), Bălceşti, Rişca, Dângău

Mic (1909), Beliş (1913), Dealu Botii, Giurcuţa

de Sus, Dealu Negru şi Dealu Mare (1954),

Mărceşti şi Măguri-Răcătău (1956).


17

Tabelul 6. Câteva caracteristici geografice pentru 14 localităţi din zona Munţilor Gilău, la

Recensământul din anul 19921

Nr.

crt. Localitate

Menţ.

doc.

Total

locuitori Români % Maghiari %

1 Dealu Botii 1954 62 62 100,00 0 0

2 Giurcuţa de

Sus 1954 215 215 100,00 0 0

3 Bălceşti 1909 160 160 100,00 0 0

4 Beliş 1913 600 600 100,00 0 0

5 Dealu Negru 1954 506 506 100,00 0 0

6 Rişca 1909 1233 1233 100,00 0 0

7 Mărceşti 1956 322 321 99,95 1 0,05

8 Dealu Mare 1954 419 419 100,00 0 0

9 Dângău Mare 1805 382 382 100,00 0 0

10 Dângău Mic 1909 327 327 100,00 0 0

11 Lăpuşteşti 1850 135 135 100,00 0 0

12 Mărişel 1854 1951 1950 99,95 1 0,05

13 Măguri-

Răcătău 1956 889 889 100,00 0 0

14 Măguri 1805 1033 1033 100,00 0 0

Menţ. doc. = Menţionare documentară.

Fig. 4. Localităţi din Munţii Gilăului în care etnia maghiară era reprezentată, în anul 1992,

doar prin două persoane (tabelul 6).

1 S-a procedat la utilizarea informaţiei din anul 1992 deoarece la recensămintele din anii 2002 şi 2011 nu s-a dispus de

datele corespunzătoare la nivel de sat.


18

4. Concluzii Studiul de faţă are în vedere punerea la

îndemâna unor „reprezentanţi”, care solicită

mereu autonomie pentru etnia maghiară din

România, a realităţilor cu privire la situaţia

existentă în această privinţă, fapt care se

desprinde cu deosebită claritate din modalitatea

de tratare a acestei probleme.

Tabelul 7. Prezenţa etniei maghiare la nivel

naţional şi teritorial, pe baza Recensământului din

anul 2011

Conţinut Total

populaţie Maghiari %

ROMÂNIA 20121641 1227623 6,10

Coridor 20121641 1013594 5,04

Primele patru judeţe 20121641 404561 2,01

Ultimele trei judeţe 20121641 609033 3,03

Inel 20121641 153397 0,76

Celelalte jud. şi Buc. 20121641 60632 0,30

Mai întâi, este de subliniat faptul că la

ultimul recensământ (2011) populaţia secuilor

n-a mai fost identificată, fiind asimilată în

totalitate de către maghiari, s-a procedat la

analiza elementelor de specificitate a etniei

maghiare, în legătură cu care sunt de menţionat

următoarele:

- urmărirea poziţiei de aşezare a populaţiei

maghiare pe teritoriul României pune în

evidenţă, mai întâi, un coridor, pe direcţia nord-

vest – sud-est, foarte clar exprimat prin şapte

dintre judeţele ţării, respectiv Satu Mare, Bihor,

Sălaj, Cluj, Mureş, Harghita şi Covasna (tabelul

3, fig. 1), în care este prezentă 5,04% (1013594

maghiari) din frecvenţa de 6,10% înregistrată la

nivelul României (20121641 locuitori), primelor

patru judeţe revenindu-le 2,01% (404561

maghiari), iar ultimelor trei de 3,03% (609033

maghiari);

- coridorul menţionat este înconjurat de un

inel, constituit din 11 judeţe, respectiv

Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Suceava, Neamţ,

Bacău, Vrancea, Buzău, Braşov, Sibiu, Alba şi

Arad, în care sunt doar 0,76% (153397

maghiari) din cei 6,10% ai României;

- în celelalte 23 de judeţe şi municipiul

Bucureşti, frecvenţa populaţiei maghiare este şi

mai redusă, aceasta deţinând numai 0,30%

(60632 locuitori) din cea a statului român.

Planurile şi dorinţele de autonomie a etniei

analizate, aduse la suprafaţă cu deosebire de

către anumite „personalităţi” ale vecinilor din

vest şi în mai redusă măsură de către ai noştri,

cu sublinierea că populaţia de rând, respectiv

minoritarii, vecuiesc în condiţii de normalitate

cu locuitorii ţării noastre, au în vedere ultimele

trei judeţe din coridor: Mureş, Harghita şi

Covasna, cu doar 3.03% (606033 maghiari) la

nivel naţional, nu deţin nicio justificare pentru

formarea unui ţinut maghiar în Inima

României.

BIBLIOGRAFIE

[1] Berindei, I. O., Pop, Gr. (1972), Judeţele

Patriei, Judeţul Bihor, Edit. Academiei

Republicii Socialiste România, Bucureşti, 1972.

[2] Cocean, P., Niţă, A., Dombay, Şţ. (2013),

Judeţele României, Judeţul Harghita, Edit.

Academiei Române, Bucureşti.

[3] Coordonatori: Pop, Ioan-Aurel, Nägler,

Thomas, Autori : Bărbulescu, Mihai; Pop Gr.

P., Dörner, Anton, E., Pop Ioan-Aurel, Glodariu

Ioan, Rotea Mihai, Nägler Thomas, Vasiliev

Valentin (2003), Istoria Transilvaniei, vol I

(până la 1541), Institutul Cultural Român,

Centrul de Studii Transilvane, Cluj-Napoca,

2003.

[4] Horedt, Kurt (1958), Contribuţii la Istoria

Transilvaniei în secolele IV-XIII, Bucureşti, p.

117-123 (vezi Thomas Nägler, Istoria

Transilvaniei, vol. I, 2003, p. 212-225).

[5] Nägler, Th. (1992), Aşezarea saşilor în

Transilvania, ediţia a II-a, Edit. Kriterion,

Bucureşti.

[6] Niţă, A., Roşian Gh. (2012), Some Aspects

Regarding the Territorial Evolution of

Odorheiu Secuiesc Town, Geographia

Napocensis, VI, 1, Cluj-Napoca.

[7] Niţă, A. (2006), Modificări în structura etnică a

populaţiei Depresiunii Braşov, în ultimul secol

şi jumătate, Studia Universitatis Babeş-Bolyai,

Geographia, LI, 1, Cluj-Napoca.

[8] Opreanu, S. (1929), Ţinutul Săcuilor.

Contribuţiuni de Geografie Umană şi de

Etnografie, Lucrările Institutului de Geografie

al Universităţii din Cluj, vol. III. 1926-1929, p.


19

39-208 şi 9 p. de fotografii, Cluj, Institutul de

Geografie, Tiparul „Ardealul”, 1929.

[9] Pop, Ioan-Aurel (2011), Din mâinile valahilor

schismatici, Rumânii şi puterea în Regatul

Ungariei medievale (secolele XIII-XIV), Editura

Litera, Bucureşti.

[10] Pop, P. Gr. (1972), România. Geografie

Economică, Partea I-a, 427 p., Structura

naţională a populaţiei, p. 71-77, Institutul

Pedagogic Oradea, Facultatea de Istorie-

Geografie, Oradea, 1972.

[11] Pop, Gr. (1991), The National Structure of

Romania’s Population, Studia UBB, Anul

XXXVI, Geographia, 2, Cluj-Napoca, p. 3-15,

13 p. Lucrarea este publicată şi în Românul

Liber, London (în limba română), în aprilie,

1993, p. 16-17 (partea I-a) şi mai, 1993, p. 16-

17 (partea a II-a).

[12] Pop, Gr. (1993, Ancestry of the Population in

the United States (1990 Census), Studia

Geographia, 2, Cluj-Napoca.

[13] Pop, P. Gr. (2004), Structura etnică a

României, în anul 2002, Revista Română de

Geografie Politică, Anul VI, nr. 1-2, p. 17-34,

Edit. Universităţii din Oradea.

[14] Pop, Gr. (2005), Dealurile de Vest şi Câmpia

de Vest, Editura Universităţii din Oradea, 2005.

[15] Pop, Gr. (2005), Cadrul natural, populaţia şi

dezvoltarea aşezărilor, p. 22-39 (20 pagini), p.

42-43 (2 pagini, Harta generală), p. 49-73 (25

pagini), p. 345-352, Summary, Geography, 8

pagini) (Total = 55 pagini, format A 4), în

Mănăstireni şi Mănăşturu Românesc. Satul

sufletului meu, Edit. Studia, Cluj-Napoca.

[16] Pop, P. Gr. (2007), Judeţele României, Judeţul

Cluj, Edit. Academiei Române, Bucureşti,

2007.

[17] Pop, P. Gr., Rusu R. (2014), The National

Structure of. the Romanian Population at the

20th

of October 2011 Census, Studia UBB,

Geographia, volume 59 (LIX) 2014 aprilie 1.

[18] Sălăgean T. (2006), Ţara lui Gelou, Contribuţii

de Istoria Transilvaniei de Nord în secolele IX-

XI, p. 5-26), Edit. Argonaut, 2006, Cluj-

Napoca.

[19] Suciu, C. (1967), Dicţionar Istoric al

Localităţilor din Transilvania, Vol. I. A – N,

Edit. Academiei Socialiste România, Bucureşti,

1967.

[20] Suciu, C. (1968), Dicţionar Istoric al

Localităţilor din Transilvania, Vol. II. O – YZ,

Edit. Academiei Socialiste România, Bucureşti,

1968.


21

THE ROMANIAN RURAL SPACE AND ITS LANDSCAPES:

ATTRACTION AND MOTIVATION FOR RELOCATING

TOWNSPEOPLE

IULIAN DINCĂ1, CAMELIA TEODORESCU

2

Abstract - The Romanian Rural Space And Its Landscapes: Attraction And Motivation For Relocating

Townspeople. It is an easily noticed fact that a new generation of residents has been establishing new

habitation structures all over Romania. This also applies to the south-eastern Oradea Suburban Area, in

north-western Romania. The analysed suburban landscapes bring out open attitudes in former city dwellers,

strongly biased pro-landscape (78.52% of all interviewees). The landscape criterion ranks second in reasons

for relocation, indicating that local nature meets the expectations of the new residents. Indubitable spiritual

benefits are also involved, the new residents’ perception of local landscapes being dominated by responses

like beauty, repose, naturalness. However, the new residents do not have a narrowed-down, specialised

definition in their minds when expressing opinions on local landscape physiognomy in detail, and on

outstanding features that render local landscapes attractive. Even the landscape management interventions

of new residents and of local authorities revolve around land estate categories and tailored urbanistic

requisitions. Consequently, the configuration of neo-landscapes with a distinct suburban identity emerges.

The major directions of this case study may serve as groundwork for further studies on the issue of

landscape as subject matter in attracting city dwellers to suburban locations.

Key-words: rural, landscape, resource, attraction, motivation, neo-residents, neo-landscapes

1. Introduction. Suburban

Landscapes: Culture of Landscape

Choice, Consuming and Planning

The theoretical and practical existent

approaches mostly study particular links

between suburban areas and the landscapes

pertaining to it. Although the number of studies

dedicated to this subject is not very large, the

landscapes as resource (Domon, 2011), do act as

a strong reason of attraction for inner city

dwellers (Stockdale and Catney, 2014).

There also exist some rare studies tackling

issues beyond usual practice. These refer to the

displacement of individuals from cities (even

the creation of new migratory fluxes) directly to

rural areas (not to suburban areas first as a

transitory location); the motivation of this act is

purely the choice of those landscapes for a

better quality of life, for example, the

integration of building with its rural landscape

(Jeong et al., 2013). The new residents become

'actors-managers' of their new space (Davodeau,

2005).

People do not leave cities for the countryside

simply because of economic cutbacks and new,

alternative occupations. The emergent

possibilities are: a. inner- city dwellers make

the choice because of the landscape itself (a

situation reflected in the nonmetropolitan

American rural landscape of the decade

19902000: McGranahan, 2008); b. the new

residents‟ focus is on environmental limitations;

c. the new residents‟ focus is on finding about

natural hazards which may affect the former

urban landscape (in the central USA: Larsen et

al., 2007).

1 University of Oradea, Faculty of Geography, Tourism and Sport, Department of Geography, Tourism and Territorial

Planning, Centre for Territorial Studies and Analyses, Str. Universităţii 1, 410087 Oradea, România,

[email protected] 2 University of Bucharest, Faculty of Geography, Human Geography Department, B-dul N. Bălcescu 1, sector 1,

010040 Bucureşti, România, [email protected]

Iulian Dincă, Camelia Teodorescu

22

Some studies show that the city dwellers‟

decision to migrate to rural areas is more than a

counter-urbanisation phenomenon. The decisive

factors are: living close to family and friends

(Bijker and Haartsen, 2012), the amenity of an

idyllic rural setting, the history of the place, the

residential value, the proximity to the

workplace, the location, the physical qualities of

the environment (Bijker et al., 2013) and the

importance of childhood memories (Stockdale

et al., 2013). All these facts occur since there is

a specific pursuit of and attraction to elements

of the landscapes proximate to the new

residents.

Figure 1. Types of landscapes in the south-east of Oradea Suburban Area. The territory of Oradea , the main

provider of residents for suburban landscapes: 1. urban plains and flood plains of the maximum density of

individual and collective housing; 2. urban residential landscapes of gentle sloping hillsides with pastures and

orchards; 3. flood plain landscapes with terraces, industrial and residential environments. Receptor-

landscapes for new residents: 4. moderately human modelled landscape of large terraces with agricultural

and fallow land; 5. subnatural landscapes of small slopes and hilly interfluve bridges, with agricultural or

fallow land or pastures; 6. subnatural landscapes of plains with pastures; 7. subnatural landscapes with flood

plains and large valleys with agricultural land and fallow land; 8. moderately human modelled landscape of

upland plains with agricultural land and power lines; 9. industrial landscape/ power plant; 10. subnatural

The Romanian rural space and its landscapes: attraction and motivation for relocating townspeople

23

landscapes with low-lying hillsides and fallow land; 11. subnatural landscapes of undulating hillsides and

large valleys with fallow land; 12. subnatural landscapes with gentle hillside slopes, with agricultural fallow

land and poor quality hay/grass; 13. subnatural landscapes of low- or moderate-lying hillside with young thick

hornbeam and fir forests; 14. subnatural landscapes with steep hillside slopes having avens and poor quality

pastures; 15. subnatural landscapes of large valleys with small grass paths, orchards , agricultural land and

forest; 16. subnatural landscapes with moderate undulating hillsides with agricultural land; 17. subnatural

landscapes with hillsides and large valleys covered with shrubs; 18. rural and agricultural landscape with old

and new individual housing; 19. neo-landscapes; 20. boundary separating sectors with units of landscape

having distinctive potentials of attraction for new residents; 21. perimeter of the suburban sectors analysed;

22. panoramic views; 23. the correspondent of landscape in photographs

The pursuit and attraction also manifest

themselves in the forms of satisfaction,

preference, attachment and spiritual needs with

regard to the preferred environment or the

dwelling (Niezabitowski, 1987; Boyle and

Taylor, 2001; Giuliani, 2004; Ge and Hokao,

2006).

These environments should be marked out

by green spaces, proximity of parks, pleasant

views of the parts with vegetation and water, the

garden and gardening practices (Gilbert cited by

Bhatti and Church, 2001), which are also the

criteria imposed by the real estate market in the

suburban part of Guangzhou, southern China

(Jim and Chen, 2007). It is only in this way that

a city dweller grasps the relevance and the

attraction of the suburban space, socialising

with his/her environment and therefore with the

landscapes pertaining to it. This act also

includes the experience of knowing and getting

used to animals and plants, thus creating a

context for interventions and sustainable

planning in metropolitan areas (Wheeler, 2000;

Rowe, 2009).

Besides the natural elements of landscapes,

residents are also interested in the cultural

aspects. In new suburban areas, new residents

have the opportunity to take part in outdoor

activities, and thus may come toknow and enjoy

landscapes that are‟natural‟.

The outdoor activities are connected to the

residents‟ preference to use the space behind the

house at the expense of that in front of the

house: gardening at the back versus the front.

This happens despite the fact that the

residence‟s frontage exhibits a superior value

from urbanistic, compositional, structural and

functional points of view, as in the case of some

parts of Toronto‟s outskirts (Hess, 2008).

The formula of being in touch with nature,

of socialising with the ambience sought after

and longed for is achieved by urban residents,

and even by new residents, through strolling and

talking. Thus, they discover the qualitative

values of nearby nature and new ways of being

close to it (Waitt et al., 2009). Frequently the

following features are reinforced: appetite,

preference, tendency to choose surroundings

resembling natural environments (as in the case

of the Salzburg neighbourhood). These features

apply both to environments and to landscapes

associated with them through attributes and

quantifiers (Weichhart, 1983).

In other cases, the emphasis is on the

constraints arising from the necessity to

preserve the cultural heritage of suburban areas,

so that the landscape‟s reserves of natural

attraction may stay annexed to a spatial

assemblage with strong cultural marks, as in the

case of some areas in the south of Norway

(Swensen and Jerpåsen, 2008).

When modern industrial or agricultural

activities become norms of everyday practice,

the historical landscapes of urban fringes (such

as the satoyama-s in Japan, see Ichikawa et al.,

2006), will lose their traditional content and will

reflect new socio-economic dynamics.

Moreover, it is the very administrative and

institutional authorities that set certain

restrictions on the sprawl or intrusion of the

artificial part of residential area; hence the green

areas are squeezed out and remain only as

enclaves of vivid green. A new style of local

landscapes is thus configured (Jim, 2004).

2. Objectives The departure point is that around every

major city, a new entity is gradually forming, a


24

suburban ring with its own landscapes and

transforming power; the new residents also have

different expectations about quality of life. The

question of landscapes adjacent to cities and

their importance for European citizens resorting

to moving there is frequently admitted by

experts and regulated through the framework

policies of community regulations (Howard,

2005).

The expansion of suburban areas and their

new „appearance‟ depend on a series of

restrictive or enhancing factors that lead to new

developments and new lifestyles. Such a factor

that represents the main objective of this study

is the establishment of landscape types and the

way their identity can attract a significant

number of inner-city residents to move

permanently to suburban areas. The study

establishes the traits, features and configuration

of local environments as accumulations of

landscape. These signifiers are selected based

on geographical and landscaping potential,

along with aesthetic impact, that may bring

about favourable, positive psychological

behaviour on behalf of inner-city residents who

are drawn to settle in the former rural

currently suburban space.

The analysed space can be considered a

common one, from the perspective of

attractiveness or spectacular features of its

landscapes, without remarkable natural elements

and infrastructure. Another reason for choosing

only this south-eastern part of Oradea Suburban

Area for analysis is the acknowledged highest

rating in the whole Oradea Suburban Ring

regarding: dynamics of the spatial evolution of

the south-eastern sector, landscape

environmental changes (Josan et al., 2003,

Bucur, 2012) and the strong desire of city

dwellers willing to move here.

3. Study area The territory belongs to the Crişana Province

of Romania and is located in the western part of

the country (Fig. 1, inset), close to the border

with Hungary (15 km). Its area is 101.73 km2

and it lies in the south-eastern part of Oradea

Suburban Area (Fig. 1), thus including an

assemblage of geographical elements, such as

woodlands, pastures, a lake, streams, an aven, as

well as man-made elements: vegetable gardens,

wheat fields and orchards. All these elements

make up 12 rural settlements, arranged in three

sectors according to morpho-hydrographic

conditions. These conditions imply a

geomorphological space interfacing with a

plain, and the intervention of low hills less than

200 m high, and featuring gentle slopes.

4. Methods The development of this study was done by

combining fieldwork with indoor research.

Outdoor activities included: listing geographical

components and their role in the configuration

and assembling of the visual elements of

landscape (Bell, 2004); a geomorphologic study

as well as vegetation studies; identification of

agricultural usage of land; the structure of rural

settlements; and photographic analysis.

All these have ensured the identification of

local types of landscapes when dealing with city

dwellers moving closer permanently or

temporarily. The final results were unified in a

distinct cartographic structure, through the

processing of the information acquired with the

help of ArcGis 9.2 (ArcMap software) thus

leading to a new cartographical structure

(Fig. 1).

5. Results 5.1. Features of Local Landscapes when

Choosing a New Place to Move to

The scientific approach starts with the

identification of different types of local

landscapes through the analysis of natural and

human elements: patrimonial analysis and

analysis of visual elements of landscape; through

visual structure analysis, these accessory

components are perceived visually and mentally,

aesthetically and artistically, by any observer.

The observers are, in the analysed case, not only

potential visitors, but also the new owners of

houses and land, who integrate into the

landscapes and potentiate the landscapes to

which they were attracted, thus leading to the

formation of new structures and spatial-temporal

organisations of the neo-landscape type, showing

the face of another rurality.


25

The sector of our study can be divided into

subsectors based on the two boundaries (1a and

1b in Fig. 1, legend). This demarcation has been

created by several factors: local topography, the

presence of vegetation (forests, grasslands,

streams, clean air) or recreational amenities (the

thermal spring of Băile Felix Spa, the hot lake

and protected natural area in Băile 1 Mai Spa,

and the spectacular aven of Betfia Nature

Reserve). In this way, the three subsectors are

distinctly separated, with landscapes of

personalised features, and display different

potentials of attractiveness for the demands of

city dwellers.

a) While examining the landscapes of the

south-east Oradea Suburban Area (Fig. 1) it

becomes obvious that the largest pressure

coming from new dwellers goes to the central

subsector. The landscapes of this subsector are

in high demand due to their assembling in

groups of harmonious structures, which are, at

the same time, balanced, toning, emotionally

engaging and attractive from the point of view

of spectacle, at a reasonable distance away from

Oradea, between 3 and 8 km.

The central subsector concentrates most new

structures and assemblages together (cottages,

villas, old and some modernised housing,

villeggiatura, garages, fencing of modern

appearance, landscaped yards or allotted to the

production of certain agricultural articles,

annexes etc.); the situation shows a dynamic at

the level of settlements confirmed by the

growing number of building permits for new

dwellers, in a space that is still dominated by

rural-agricultural features (Fig. 2), a new facet

of rural-agrarian landscape, that we call neo-

landscapes (see Fig. 1, legend: no. 19). This is

where the modern habitat is replenished by a

land made up of medium-sized gardens of

500700 m². These gardens are often

landscaped and they serve other domestic

purposes, also: as vegetable gardens, as small

orchards or as gardens embellished with wild

trees.

The transition from the old uninhabited

territory to a new one with habitation requires a

reframing and another layer of the landscape, of

domestic hallmark.

Figure 2. The subnatural landscape complex of

gently sloping hills and large, wide plains with

pastures, mature broadleaf forests, tourist resorts

and settlements with old houses and neo-landscapes.

It predominantly includes landscape elements from

the central subsector (see Fig. 1)

The people living in this subsector, who

actually migrated from the city to the rural area,

demonstrate a certain behaviour in relation to

the change of pre-existent landscapes. They

become landscapes of yards, gardens, or access

roads, shaping clearly the idea of life frame

from behalf of the ecologic landscape fund that

they could access (Fig. 3). The behaviour style

of new residents aims at psychological gain,

another science of choice and certain individual

domestic practices. The emotional benefits

imply self-absorption, rest and making a pact

with the offer of immediate nature. The science

of choice is linked to the correct distinction

between the forces of natural elements and the

so-called vicious character of urban living

(Fig. 4). The new residents behave domestically

diversely in the new structures of living, in

rhythms recalling the balance of the rural world:

● additional time allotted to sitting in the

yard or garden (average of 12 hours daily);

● farming of rows of vegetables (tomatoes,

aubergines, courgettes), cultivation of small and

medium-sized flowers (roses, zinnias), cultivation

of ornamental bushes, especially thuya, fruit trees

(pear, apple, plum, peach and cherry trees and of

vineyard (especially vine arbour);

● activities such as non-commercial activ-

ities, exercise, recreation, and immediate appre-

ciation of the elements they envisioned;


26

Figure 3. A type of neo-landscape in the subcentral

sector. The transforming of the landscape through

the specific attitudes and behaviours of the

Sânmartin neo-residents

Figure 4. Neo-landscapes from Cordau. The neo-

residents make good choices based on the relief and

the closeness of the forest

● quick adjustments of the size of the yard

behind or in front of the house from a simple

configuration to a designed landscaped

configuration, dominated by the minimalist

style.

The new residents living in this subsector

having the landscape as a great advantage also

benefit from urbanistic endowments and

landscape design. They are characterised by

youth, courage and a sense of innovation and

practical orientation. 50% belong to the age

group of 3145, but the group of 4660-year-

olds is also important through its representation

(25% of all subjects in this subsector). These

new residents are sometimes confronted with

the choice of less auspicious solutions for

placing their households in harmony with the

most well endowed assemblage of landscapes.

The reason is a moderate educational level of

the population (most of the respondents have

secondary education – 60%). The percentage of

city dwellers, coming mostly from Oradea, is

important (56.25%).

In this subsector, the wealth of landscapes

within comfortable reach from one‟s residence

awakens the new residents‟ desire for relocation

and the landscape-generated response to this

urge. Through the material and visual

consumption of these landscapes, the new

residents‟ need for a pleasant and healthy

landscape environment will be fulfilled. They

will even convince other city dwellers to build

new houses. This is the case for the landscapes

numbered 5, 6, 10, 11, 12, 13 and 17 in the

legend of Fig. 1. They display a character close

to naturalness, according to the requirements of

landscape science. This quality is imposed by the

result of the interplay of their components:

forests, orchards, grasslands, haygrass, forms of

relief etc.

From the patrimonial point of view, these

landscapes feature elements such as:

they are made up of sufficiently

remarkable forms of relief and morphologically

evident (hillsides with interfluve having largely

rounded surfaces, gentle and steeple slopes,

predominantly under 30º, large river valleys,

even valley corridors) – without the risk of

landslide;

the presence on a large scale over 90%

of the total surface of ruderal vegetation

(fallow weeds or fallow pastures) and of mature

broadleaf forests; the tilled lands and the shrubs

are less well represented;

the localisation of protected natural

components (hot water lakes with water lilies,

unique algae and fish); fast flowing waters are

rare, with the presence of only one river, the

Peţea;

the existence of transport infrastructure,

with two main roads leaving Oradea, and lots

more local roads connecting different villages.

A jogging path and other paths for walking are

present in Băile Felix Forest and Băile 1 Mai


27

Spa. Infrastructure of treatment and recreational

facilities also exist in specialised hotels.

The crucial impact on choosing the central

subsector landscapes for the purpose of living is

given by the visual elements of landscape,

reflected in a. aesthetic values and b. affective

reactions fostered by the new inhabitants. The

affective reactions imply: experiencing spiritual

freedom and freedom of observation, invitation

to repose, attachment to place. The assemblage is

harmonious and ordered, with clear edges and

relaxingly low volumes of basic shapes,

agreeable textures and an attractive range of

colours (aesthetic values). These effects are

created by: opening angles and long axes of

vision, power lines oriented from barely zigzag

to largely undulated lines, few landscape planes

(due to the forms of relief and forest vegetation),

vertical structuring lines of moderate height

(houses) up to imposing ones (buildings

attracting tourists), where the only ones more

prominent are the horizontal ones (the street grid,

limits of properties, and the polygonal aspect of

agricultural or fallow land); all these make up the

visual elements of the landscape.

b) In the subsector adjacent to Oradea

there is a crisis due to a clash of forces which

are interdependently connected: territorial

forces, environmental forces and building

services forces.

This crisis is due to the scarcity of attractive

landscape features in a territory marked by a

certain monotony. It leads to potential new

residents avoiding and giving up the opportunity

of the local landscape; therefore, a smaller number

of people decide to move there, so there are fewer

neo-landscapes being created (more so in the

western part of the subsector). The new residents

in this subsector come mostly from Oradea

(66.66%). They manifest specific tastes and

behaviours in coping with the landscapes where

they live, due to their distinct sociological profile:

most of them belong to the age group 3145

(42.6%) with secondary education (68%). They

are adults with high expectations and prolific

entrepreneurial activities, without a background of

higher education and general knowledge. The established pattern goes from a longer

form to a double axis that expresses natural

components (there is an obvious intrusion of artificial elements, often economic units – power lines, an old power plant – numbers 8 and 9 in the legend, see Figs. 1 and 5). Despite an ample opening of the view, we assist at a monotonous and jumbled effect of coverage and development of the masses (an unsightly mélange of free building terrain, waste land covered with weeds and semi-industrial equipment) with a false representation of wilderness (solitary trees and weeds of over 1 m height).

Figure 5. Subnatural landscape of field in fallow

land, with modernised road, high tension power

lines and a poor representation of human habitats.

Subsector in the neighbourhood of Oradea

This is the detailed picture of the poor

attractiveness of the landscape components of the subsector nearest to Oradea, especially in the way patrimonial elements are revealed, despite its sharing of almost similar features to the middle subsector, which has positive points of attractiveness: plains, and relief in the form of hills with

large interfluves, rarely having a slope that is steeper than 25°, followed by a river valley with large terraces; the prevalence of arable land, covered

with natural grassland vegetation, up to

0.60.8 m high, seldom covered by pastures and lacking forests; the existence of a road network, mainly

made up of unmodernised road to the western subsector, where neo-landscapes have already been formed.

The shortage of new inhabitants ready to

move here is mainly the result of the lack of


28

major natural landmarks and of any hills at all,

thus creating a space that has no great views.

This makes new inhabitants think that this

subsector is less attractive, with landscapes

displaying no empathy for their wishes of a

better quality of life; people feel burdened and

estranged. Despite the relatively ordered pattern

of the landscape, its aesthetic and sentimental

values do not seem to change; people are simply

not interested in moving here, in establishing

the neo-landscapes and the new dwelling

structures found elsewhere. The main visual

elements of landscape are: landscapes too

horizontal, lacking natural landmarks; the wide

angle of the view (120°), reaching almost 2 km

in length; angles of elevation and depth of

values predominantly under 15°, the small

number of landscape plans and belvedere points,

the existence of high-tension powerlines, with

almost rectilinear tracing, chromatic tones of

beige and the colour of dirty brick, lacking

expression, energy and freshness. The

landscapes of the adjacent subsector lack variety

in colour; they induce a feeling of fatigue and

dullness (affective reactions). On top of this, it

might seem that this rurality cannot outweigh

the memory of urban landscape. Not only does

living in modern city like Oradea have certain

benefits, but the city itself is typologically and

qualitatively more competitive through the

catalogue of its landscapes (Oradea„s landscapes

are varied – 1, 2 and 3 in Fig. 1 legend); the

small distances to the city might also become

disadvantages (24 km to Oradea) due to the

persistence of artificial elements in the visual

field.

c) The outer subsector (peripheral) is

perceived as a special accumulation of

landscapes. It contains the landscape with the

most potent features (structurally, functionally

and aesthetically qualitative) compared to the

previous two subsectors.

Within this subsector, there are features

regarding: the wild aspect of a great deal of the

area; with a large number of mostly natural

elements, gradated geomorphologically and

biocenotically (reasonable slopes, adjoining

vegetation and fauna typical to rural areas

further away); a harmony and variety of natural

structures and of those marked by the local

community (hills, forests, bushes, cultivated

lands, hay/grass, fallow land, rural roads);

sinuous elements (large valleys and dales);

remarkable details, in small numbers but

attractive, with well-positioned high places, ,

allowing an accurate to very accurate level of

view (Fig. 6).

Figure 6. The subnatural landscape complex,

blending woodland, the village of Betfia, hillsides

with agricultural land, shrubs and poor quality

pastures. Outer subsector

We participate in a „negotiation‟ between the

needs of habitations and the gradual discovery

of other facets of heading towards a sector with

more and more convincing landscapes in terms

of visual resources and components.

The new residents settle here driven by the

desire to valorise landscapes with sufficiently

poignant natural accents (even the maintenance

of agricultural encumbrances in a land occupied

by cornfields, fruit trees and vineyards) without

losing sight of the quality of landscape as

setting. Residence is enriched by relaxation and

by the transformation of some parts of the house

into board and lodging for tourists (Fig. 7).

For some city dwellers who access this

subsector only at weekends, in architecturally less

imposing residences, we engage in occupations

with a certain social significance. This makes

reference (significance) not so much to landed

property exploitation, as to a certain time allotted

and channelling the interest in their gardens.

From the attitude defined as „loisir‟

(spending leisure time), with slight bourgeois


29

Figure 7. Example of neo-landscape in Hidişelul de

Jos in the outer subsector. Subnatural landscapes of

valley and slopes with beech trees, houses and

tourist pensions in a modern style, separated by

parcels of land with hay/grass and young orchards

accents, the city dwellers head towards the

democratisation of relationships with people, to

becoming popular with places and its resources

and adapt their intentions to the culture of

„allotment garden‟ (a phenomenon noticed in

Saxony by Groening and Schneider, 1994), in a

frame of strong rural influence. Agricultural

produce is grown more for one‟s own

gratification rather than the saving of costs.

Although the majority of new residents had

come from Oradea (67.39% of the total number

of subjects in the subsector), most of them assert

that their displacement so far away from their

former residence was determined by the local

landscapes. They made a choice according to

their personal experiences, based on

accumulations of knowledge specific to their

age (the larger group is of 4660 year olds:

36.95%) and on skills in adjusting financial

resources. However, the modest adaptations to

the ecological frame and infrastructure in this

subsector by other types of households bear the

mark of poorer education and the culture of the

subjects (secondary education: 65.21%).

The new residents are obviously engaged (in

some measure) in new housing and in creating

neo-landscapes; they have become consumers

and observers of neo-landscapes at the same

time. However, the landscape reserves become

crucial for the future inflow of new residents,

from both patrimonial and aesthetic viewpoints.

The landscape structure is derived from a series

of components that give them dynamic features.

Some of these components are:

the relief dominated by small hillsides,

with slopes frequently over 30°, with undulated

interfluves rarely affected by landslides, but

with lots of micro-landscapes with distinct

micro-depression doline areas;

the underground layers are made up of

various types of sand and sand-like rocks (with

fossils), clays, all of them covered with

vegetation and soils. Small banks of limestone

also appear at the surface, creating spectacular

micro-landscapes of dolines and of an

impressive aven, grouped in a protected area

(such as the ones in the Betfia Reservation);

large river valleys that have water only

during rainy periods;

very long patches of arable land

(200400 m), as well as very short ones

(3050 m) are located along the inclines of the

hills, with shrubs and other plants forming a sort

of natural fence between the plots, together with

pastures and grasslands of bioproductive

capacity and small areas of forest, creating a

diverse local vegetation;

a small number of neo-landscapes are

present (Fig. 1) and they lack the rural

dimensions of the old habitat. This might be

caused by the difficult road access to Oradea

and the relatively large distance to the city

(1822 km).

All these geoecological aspects which

function as revelatory identifiers will certainly

have a decisive role in the development of the

future neo-landscapes and of the new residential

structures. These structures are reinforced by the

low-lying, gentle undulations of the sloping

relief, by the unified character of the landscape

and by the derivation of an order of spatial

display. There is a vertical display of elements

(Fig. 6), the bases of hills are occupied by

agricultural land and pastures while the tops are

forested; there is also a harmonious relationship

between the geomorphological aspects and the

rural dimension. Another reason for developing

new residences here is rendered by the pleasant

display of details (chromatic and textural),

emanating a mild elegance, yet of vigorous


30

expression (aesthetical values). This is extended

to the aesthetic values of the landscape,

including colour and texture. The aesthetics of

space where these landscapes coexist cause a

series of pleasant feelings to arise in each

observer (local resident, visitor, or incomer), but

also for the observer to waver and be engaged in

an antagonistic friction. This happens because,

beyond the situation of temperate „force‟ of

natural „spectacle‟, of the unobtrusiveness of

nature, the consumer of such landscapes finds

himself/herself seized by the feeling that he/she

is ready to sign an „amity protocol‟ with the

immediate wilderness. The next step is that of

affective reactions, under the form of relaxation,

spiritual composure, pleasure of observation and

security, interlaced with an invitation to

freedom and takeover addressed to the

landscape assemblage. The psychological

motivation of being biased in the choice of the

local landscape also involves the visual

elements of landscape. They include the great

number of panoramic views offering the

beholder an assembly, a scene, a

toposequentiae, all integrated mentally, the

multiplication of landscape planes, structural

axis, volumes, landmark lines, angles of depth

and elevation (40–50°).

5.2. The questionnaire method

For a better emergence of the idea of

potential attractiveness imparted to inner-city

dwellers by the landscapes of the area in

question, we have resorted to a survey. 201 new

home-owners who configure neo-landscapes

were interviewed between April and October.

The questions asked, both open and closed,

were the following: 1. When you took the

decision to build your house/villa, were you

interested in the surrounding landscape? 2.

How important was landscape for you as

compared to other elements? 3. Before the

construction of your house, what did that

landscape evoke to you? Please describe.

For the first question, the respondents said

„YES‟ about settling in the landscape. This

means that an important human community of

urban origin, namely 78.52% of all interviewees

among the new residents who either live or

circulate periodically in the suburbs of Oradea,

have been decisive; they signally used the

landscape criterion in guiding their choice of

temporary or permanent residence in the new

area (Table 1). At the level of the three

subsectors endowed with diverse landscapes,

the number (and percentage) of „yeses‟ increase

the further south one goes. In this way, a natural

bond is confirmed between the landscapes

offered by the local area and the fertile spirit of

recognition and pertinent choice of new

dwellings by the new residents. The aesthetic

quality, diversity and functional complexity of

the landscapes (detailed in section 5.1) increase

with distance from Oradea; the city polarises

people‟s views.

The percentage of those associating the new

landscapes with the idea of nature and hearth

high to very high values (68%91.3%) (Table 1

and Fig. 8) rises about 58% every subsector

further away from Oradea. There is even a

tendency for this percentage to rise every

kilometre further away from Oradea, ranging

from 1.25% to 10%. The values are higher for

the peripheral sector. This rise is encouraged

and consolidated by the visible manifestation of

prepossession of some of the features of the

assemblage and by other advantages: technical

building services, territorial and economic.

The new residents place their dwellings and

domestic infrastructure in favourable positions

within the plot they own, which constitutes

itself a micro-landscape or a landscape unit. In

this way, they acquire diverse and antagonistic

states of anima (ranging from indifference to

tacit acceptance), which arise from their

personal reasons for moving there. This option

is contained in the answers to the second

question. It contains variants suggested by

questionnaire or expressed by the new residents,

rating elements/reasons of opting for this sector.

Our interest is focused on the situation of land-

scapes (Table 1).

Every element/reason in the answer was

given a score, the marking being as follows: 1st

place (3 points), 2nd place (2 points), 3rd place

(1 point). The addition of the points gives an

overall ranking regarding units of landscape and

neo-landscape, and also for each of the three


31

subsectors (Table 1). For the whole researched

sector, the landscape criterion ranked a high

position with 229 points, second only to the

criterion proximity to the city (338 points), thus

defining clearly and honestly the main motive of

city dwellers relocating to suburban areas.

However, the most accurate illustration of the

rise in potential attractiveness exerted by local

landscapes is outlined by the situation in the

various subsectors: the further we go from

Oradea, the more the number of natural

elements increases. Therefore, in very close

proximity to the city, the criterion landscape

(4th place) comes behind the criteria closeness

to city (1st place), absence of pollution (2nd

place) and easy access (3rd place). In the other

subsectors further from the city, the landscape

criterion occupies a steady second place with a

consistent points difference from the next

criteria.

The attachment of the new residents towards

the terrain that is to support their housing and the

psychological effect given by the landscapes

proximate to their sector are comprised in the

answers of the third question in the

questionnaire. Every answer was given by the

new residents according to their own conviction,

taste, understanding and expectations. The results

are shown in Fig. 9, corresponding to each

settlement. For the whole sector, the landscape,

0

10

20

30

40

50

60

70

80

90

100

Cheriu Sânmartin Cihei Cordău

Băile Felix Băile 1 Mai Rontău Haieu

Betfia Hidişelul de Jos Hidişelul de Sus Sântelec

%

66.7

61

100

80 77.877.8

60

66.7

81.8

95100

71.4

Figure 8. Percentage at village level of landscape opinions: favourable and definite of those who opted for

temporary or permanent residence in the south-east of Oradea Suburban Area

0 10 20 30 40 50 60 70 80 90

Cheriu

Sânmartin

Cihei

CordăuB ă i l e F e l i x

B ă i l e 1 M a i

R o n t ă u

H a i e u

B e t f i a

H i d i ş e l u l d e J o s

H i d i ş e l u l d e S u s

S â n t e l e c

beauty

comfortableness

savageness

respect for

naturerural

romanticismfascination

“refuge”

model/ symbol

repose

complexity

uniqueness

oddness

diversity/variety

delicacy/sensitivit

ycreation of

naturenaturalness

Number of responses

Settlement

Figure 9. Answers to question 3 of new residents by settlements


32

the pivotal reason of the initial decision-making and building of a house, was more frequently perceived as indicating repose (129). Next, there is a great number of answers referring to states as beauty (98), naturalness (92) and, to a lesser extent, comfort (70). At the level of every subsector, repose is the dominant answer. This is a sign that the organisation and functioning of sought after elements of the new dwelling place are attuned with a pleasant ambience at home, with calm shapes, good composition and without damaging the environment. For the subsector close to Oradea (landscape space predominantly belonging to Cheriu, Sânmartin and Cihei), the beauty featured in the perception of landscape loses ground, as a consequence of the amazing extent of the artificial interfering with the visual field. In the same key, it is harder to accept the result regarding the high number of answers for naturality (37 points). These answers, combined with those for comfort and refuge suggest a state of „expectation‟ and of gratification through the encouraging „offer‟ of landscapes here (details in section 5). In the central subsector (the landscape assemblage pertaining to the settlements of Cordău, Băile Felix Spa, Băile 1 Mai Spa, Rontău and Haieu), due to the increasing quantity of natural elements, and to a phenomenology associated to naturalness, the dominant landscape perception is maintained through the attributes mentioned before (naturalness, comfort, refuge, beauty).

The more the spa-tourist elements increase in importance in a framework highlighting naturalness, the more plentiful the options for savageness, respect towards nature, diversity/variety become (between 7 and 15 answers). This is made evident for the peripheral (outer) subsector (the landscapes of settlements Betfia, Hidişelul de Jos, Hidişelul de Sus, Sântelec) through varying answers on beauty and naturalness (despite the superiority of natural representation) towards: comfort, savageness or „refuge‟ (between 16 and 18 answers). The explanation lies in the city dweller‟s search for emotional and motivational equilibrium, rendered by the ambivalence of local landscape components to be at the same time decor and life frame.

5.3. The new Residents‟ Provenance: Is there

a Constant Influx of City Dwellers into the

Analysed Sector?

Out of the total of 201 new residents

interviewed, 126 (62.68%) declared that they

had left the city of Oradea for the suburbs either

looking for: a. permanent resettlement or b.

weekend or casual lodging for family reunions.

The other 28.87% come from villages further

away than the Oradea suburban area. In the last

few years, due to economic or social reasons

(e.g. retired people, businessmen from other

cities looking for attractive places), there is a

substantial rate of settlement in this suburban

sector. The 17 new residents interviewed

(8.45% of the total) who come from 12 towns

and cities other than Oradea (Fig. 10) fit into

one of the following criteria: they moved from

a. towns which are relatively near the analysed

sector; b. from medium-sized towns in the tens

of thousands of inhabitants; c. from towns

without a tradition of providing suburban

dwellers; d. from cities 2–3 hours away (the

most numerous group of new residents), proving

stability and good knowledge about the theme

of local landscapes; e. seven new residents

come from cities situated up to 150 km away.

As for the remainder, among which there

was a foreigner (from Verona, Italy), they had

left cities situated further than 150 km away

from their new residence. This proves that they

know the features of landscapes and the

qualitative-aesthetical and functional values of

places here.

These aspects imply, from the point of view

of our respondents‟ opinions, the advantages of

the advantages of the balneal and recreational

spa, protected and interesting geomorphosites

(the aven of Betfia Reservation), other natural

advantages (thermal waters and reservoir/lake in

1 Mai Spa), extensive forests, hay/grass and

flowing waters, defining a pleasant ambience,

affectively engaging. Without considering these

distractions and settling in this subsector as very

consistent, we must appreciate the appetite of

other-than-Oradea city dwellers for local

landscapes. The numeric superiority of new

residents from cities belonging to the western


33

Figure 10. The provenance and influx of new dwellers who become new residents in the south-east of

Oradea Suburban Area


34

half is substantial, with more from the north-

western part. This influx manifested itself

preponderantly until the end of 2008, with the

economic crisis tempering the appetite of city

dwellers from other cities than Oradea to come

here and become new residents, taking into

consideration the attractiveness of suburban

local landscapes. All the new residents, be they

former city dwellers, or from rural areas further

away, have come to this sector animated by the

more attention-grabbing or the more

imperceptible features of landscapes. The

landscapes they are attracted to and on which

they base solutions of organising their domestic

infrastructure recommend themselves as a

powerful resource, if not decision-influencing,

at least a viable one. Because of the permanent

exploitation of landscape as a resource from the

economic and urbanistic point of view, the

communities of new residents develop affinities

regarding the landscape‟s force of expression in

the three subsectors of the analysed suburban

territory (Fig. 11). The subsector in the

proximity of Oradea displays a modest level of

attractiveness due to patrimonial poverty; the

city dwellers avoid the landscapes incapable of

raising an aesthetic interest. What matters here

is the potential of the construction and

enhancement of neo-landscapes, using the

advantageous positions rendered by the

generosity of space and the nearby

infrastructure of Oradea. In the middle subsector

we have an obvious positive factor of

attractiveness, moderated only by the higher

density of activities artificialising the landscape

space. Most of the city dwellers in this subsector

get in touch with the landscape of the Oradea

suburbs and carry out their wish to valorise the

landscape. Even without the direct influence of

its remoteness from Oradea, the outer

(peripheral) subsector has an important amount

of attractive landscape and desirable housing.

The outer subsector landscapes are a powerful

resource; the city dwellers do not avoid them,

but the number of those settling there is reduced

because of less developed infrastructure, relief

and major distances from big commercial units

and cultural institutions. The potential of

attractiveness of landscapes is given by the

prevalence of the naturalness of elements in the

most expressive amounts and forms, with a

latent energy from the physical and

psychological points of view of local

environments.

Figure 11. The scheme of levels of attractiveness

generated by the landscapes pertaining to the south-

eastern sector of the Oradea suburban area:

1. boundaries separating subsectors with

interfacing landscapes and close values of

attractiveness; 2. subsector with landscapes of poor

attractiveness, but satisfying group of neo-

landscapes; 3. subsector of landscapes with

moderately high attractiveness, with neo-

landscapes in maximum expansion; 4. subsector of

landscapes with high attractiveness, but with weak

representation of neo-landscapes

6. Conclusions Our study demonstrates that a small – but

significant as a theme – migratory influx of city

dwellers is heading to the south-eastern sector

of the suburban area pertaining to Oradea city.

The large majority of these (almost 80%) is

willing to settle in this sector. They have been

animated by the desire to have, in front of their

eyes, interesting, captivating landscapes, which

are, at any rate, ranked as superior to the

landscapes with artificial traits in the urban area.

Although a great number of the new residents

declare themselves pro-landscape the


35

landscape displayed in front of them matters in

defining the longed for nature they rank the

landscape as the second priority, below the

advantage of living close to the city and of

having a clean, unspoiled living environment.

For the subsector of landscape adjacent to

Oradea, the defining element is the persistence

of weeds and wild bushes and the dominance of

almost horizontal topography. These features,

combined with immediate closeness to the city,

cause a severe limitation of the option for these

landscapes and for construction. In the central

part of the researched sector, even though the

new residents go there for the attractiveness of

the landscape (more so than in the previous

sector), they do not thoroughly interact socially

with the landscape. Instead of a communion

with the nature around, they resort to a series of

individual habits and sense of property. The

desire of the new resident here to have access

through his/her habitat to a generous portfolio of

landscapes (in many cases dealing with

landscapes of normal, common character) is

sufficient to barricade one‟s self in one‟s own

yard, without seeking very good acquaintance

with one‟s neighbours. In the third sector, the

furthest from Oradea, although the potential of

attractiveness reaches high peaks, due to the

hilly landscapes, valleys and forests, the density

of new residences is rather low, despite the

quality of landscapes. This landscape space

matters mainly as a reservoir for the future

generations of urban inhabitants, rich landscape-

seekers, and as a buffer entity between the

suburban area and the preserved rural area.

However, where a neo-landscape is being

initiated, due to the construction of new

dwellings, we witness a veritable amalgamation

and identification between the new residents

and the rural agricultural space. The space

mainly utilised is that behind the houses, the

plots being generous in area and surrounded by

natural elements (groves, cultivated land,

collections of shrubs, vegetation of weeds,

dales, etc.). All the findings of this study

conclude that for the new residents of Oradea

Surburban Area the landscapes are a major

physical and spiritual resource, influencing

decisions, shaping the appearance of local

space, and moulding individual and collective

attitudes towards nature.

Acknowledgments. We would like to thank the

Urban and Regional Planning Department of

Sânmartin and Hidişelul de Sus for the provided

data, which we are grateful for.

REFERENCES

[1] BELL, S. (2004), Elements of Visual Design

in the Landscape, Routledge, New York. [2] BHATTI, M., CHURCH, A. (2001). Cultivating

Natures: Homes and Gardens in Late

Modernity, Sociology 35: 365–383. doi:

10.1177/s0038038501000177.

[3] BIJKER, R. A., HAARTSEN, T. (2012), More

than Counter-urbanisation: Migration to

Popular and Less-popular Rural Areas in the

Netherlands, Population, Space and Place 18:

643–657. doi: 10.1002/psp.687.

[4] BIJKER, R. A., HAARTSEN, T., STRIJKER,

D. (2013), Different Areas, Different People?

Migration to Popular and Less-Popular Rural

Areas in the Netherlands, Population, Space and

Place 19: 580–593. doi: 10.1002/psp.1741.

[5] BOYLE, K., J., TAYLOR, L., O. (2001), Does

the Measurement of Property and Structural

Characteristics Affect Estimated Implicit Prices

for Environmental Amenities in a Hedonic

Model?, The Journal of Real Estate Finance and

Economics 22: 303-318. doi: 10.1023/a:

1007855901029.

[6] BUCUR, L. (2012), Geographical study of

Oradea Metropolitan Area through GIS, Editura

Muzeului Ţării Crişurilor, Oradea, 110 pp. (in

Romanian).

[7] BURNET, É. (2003), L’expérimentation du

paysage, in Le Paysage et la question du regard,

Collection "Théories", Éditions Aleph,

Malissard. 27-42. [8] DAVODEAU, H. (2005), Les payasages dans

la gestion des espaces périurbains, Cahiers de

sociologie et d‟économie rurale, Revue de

l‟INRA 77: 65-84.

[9] DOMON, G. (2011), Landscape as resource:

Consequences, challenges and opportunities

for rural development, Landscape and Urban

Planning 100: 338–340. doi: 10.1016/j.

landurbplan.2005.07.004


36

[10] GE, J., HOKAO, K. (2006), Research on

residential lifestyles in Japanese cities from the

viewpoints of residential preference,

residential choice and residential satisfaction,

Landscape and Urban Planning 78: 165–178.

doi: 10.1016/j.bbr.2011.03.031.

[11] GIULIANI, M., V. (2004), Residential

Preferences and Attachment across the

Lifespan, in Ch. Spielberg, ed. Encyclopedia of

Applied Psychology, Academic Press, pp. 259-

266.

[12] GROENING, G., SCHNEIDER, U. (1994), The

allotment garden as a countryhouse garden,

Chap. 39, in S. J. Neary, M. S. Symes, F. E.

Brown, eds. The Urban Experience: A People

Environment Perspective, London: E & FN

Spon, pp. 447-455.

[13] HESS, P., M. (2008), Fronts and Backs: The

Use of Streets, Yards, and Alleys in Toronto-

Area New Urbanist Neighborhoods, Journal of

Planning Education and Research 28: 196-212.

doi: 10.1177/0739456X08321799.

[14] HOWARD, P. (2005), Third Workshop for

Implementation: The European Landscape

Convention, Cork, Ireland, Cork, Landscape for

urban, sub-urban and peri-urban areas,

Landscape Research Extra 37: 13.

[15] ICHIKAWA, K., OKUBO, N., OKUBO, S.,

TAKEUCHI, K. (2006), Transition of the

satoyama landscape in the urban fringe of the

Tokyo metropolitan area from 1880 to 2001,

Landscape and Urban Planning 78: 398-410.

doi:10.1016/j.landurbplan.2005.12.001.

[16] JEONG, J., S., GARCÍA-MORUNO, L.,

HERNÁNDEZ-BLANCO, J. (2013), A site

planning approach for rural buildings into a

landscape using a spatial multi-criteria

decision analysis methodology, Land Use

Policy 32: 108–118. doi:

10.1016/j.landusepol.2012.09.018.

[17] JIM, C., Y. (2004), Green-space preservation

and allocation for sustainable greening of

compact cities, Cities 21: 311-320. doi:

10.1016/j.cities.2004.04.004.

[18] JIM, C., Y., CHEN, W., Y. (2007),

Consumption preferences and environmental

externalities: A hedonic analysis of the housing

market in Guangzhou, Geoforum 38: 414-431.

doi: 10.1016/j.geoforum.2006.10.002.

[19] JOSAN, N., PETREA, R., ILIEŞ, D. (2003),

The Relief’s Sensitiveness in the Context of City

of Oradea’s Territorial Expansion, in

Workshop Proceedings “Geomorphological

Sensitivity and System Response”, Camerino-

Modena Apennines, pp. 99-104.

[20] LARSEN, S., C, SORENSON, C.,

MCDERMOTT, D., LONG, J., POST, C.

(2007), Place Perception and Social

Interaction on an Exurban Landscape, The

Professional Geographer 59: 421-433.

doi: 10.1111/j.1467-9272.2007.00632.x.

[21] MCGRANAHAN, D., A. (2008), Landscape

influence on recent rural migration in the U.S.,


doi: 10.1016/j.landurbplan.2007.12.001.

[22] NIEZABITOWSKI, A. (1987), Study of

residential environment and psychological

needs, Design Studies 8: 109-116. doi:

10.1016/0142-694X(87)90009-3.

[23] ROWE, P., G. (2009), The spatial

transformation and restructuring of American

cities, Chapter 1, in Tatom, J. Stauber J. eds.

Making the Metropolitan Landscape: Standing

firm and on middle ground, Routlege, New

York, Abingdon; pp. 3-19.

[24] [24] STOCKDALE, A., CATNEY, G. (2014),

A Life Course Perspective on Urban–Rural

Migration: the Importance of the Local

Context, Population, Space and Place 20: 83–

98. doi: 10.1002/psp.1758.

[25] STOCKDALE, A., MACLEOD, M., PHILIP,

L. (2013), Connected Life Courses: Influences

on and Experiences of ‘Midlife’ In-Migration to

Rural Areas, Population, Space and Place 19:

239–257. doi: 10.1002/psp.1709.

[26] SWENSEN, G., JERPÅSEN, G., B. (2008),

Cultural heritage in suburban landscape

planning: A case study in Southern Norway,


doi: 10.1016/j.landurbplan.2008.07.001.

[27] WAITT, G., GILL, N., HEAD, L. (2009),

Walking practice and suburban nature-talk,

Social & Cultural Geography 10: 41 – 60. doi:

10.1080/14649360802553186.

[28] WEICHHART, P. (1983), Assessment of the

natural environment - A determinant of

residential preferences? Urban Ecology 7: 325-

343. doi: 10.1016/0304-4009(83)90019-0.

[29] [WHEELER, S., M. (2000), Planning for

Metropolitan Sustainability, Journal of

Planning Education and Research 20: 133-145.

doi: 10.1177/0739456X0002000201.


37

PLANIFICARE PEISAGISTICĂ ÎN SCOPUL CONSERVĂRII

PATRIMONIULUI CULTURAL.

STUDIU DE CAZ: VALEA ȚIBLEȘULUI

ILEANA-CRISTINA VASILIȚĂ-CRĂCIUN Zusammenfassung: - Landschaftsplanung für die Erhaltung des kulturellen Erbes. Die Fallstudie: das

Țibleșului Tal. Das Țibleșului Tal ist eine Mikroregion, die, im Gegensatz zu den angrenzenden Gebieten,

eine einzigartige Kultur enthält, die sich in der lokalen Architektur und Lebensweise der Dorfbewohner

spiegelte. Aber seit 1990, haben die unkontrollierten Veränderungen wie anderswo, der Verlust der

Elemente des kulturellen Erbes verursacht, die unser Erbe zu bedrohen begann. Deshalb durch die aktuelle

Systemlandschaft sind Planungslösungen für die Erhaltung dieser Elemente vorgeschlagen noch vorstellen,

die sowohl die einzigartige ländliche Kulturlandschaft des Tibleșului Tal als auch die regionale Identität

spiegelten.

Schlüsselworte:Landschaftsplanung, kulturelles Erbe, das Țibleșului Tal, Erhaltung, Kulturlandschaft.

1. Introducere Așa cum s-a menționat peisajele pot fi

naturale „referindu-se la acea porțiune din

teritoriu, neinfluențată de om, a cărei

configurație biotică și abiotică și a cărei

fizionomii, sunt determinate doar de natură, sau

culturale adică modificate de om în urma

intervenției sale; modificări care afectează cea

mai mare parte a peisajului care ne înconjoară”

(Catrin Schmidt, 2006, p. 4), în timp ce

termenul de patrimoniu (lat. patrimonium),

conform DEX (1998) se referă la „moștenirea

culturală”.

Prin urmare peisajul cuprinde zone naturale

sau/și construite care au valoare particulară în

materie de patrimoniu și de arhitectură sau fiind

martori ai modurilor de viață, de locuire, de

activități sau ai tradițiilor industriale, artizanale,

agricole sau forestiere (Ileana Stupariu, 2013-

2014, p. 10). Astfel, Convenția Europeană

(2000), privește peisajul nu doar ca o moștenire

naturală, dar și ca expresie a moștenirii culturale

și ca piatră de temelie a identității (Catrin

Schmidt, 2007, p. 27).

În aceste condiții se poate afirma că peisajul

este o moștenire care asigură o punte între trecut

și prezent. Este inutil să păstrezi această

moștenire dacă nu i se poate garanta un viitor

pentru a putea fi înmânată generațiilor viitoare.

Moștenirea are un bogat potențial care poate

deveni o valoroasă resursă, contribuind totodată

la dezvoltarea independentă a zonelor rurale ca

zone pentru locuire și pentru o desfășurare a

activităților economice, și la stabilirea liniilor de

urmat în privința managementului moștenirii

legate de planificarea peisagistică (M. Dejeant-

Ponce, 2007, p. 12); planificarea peisagistică

fiind conform Glosar CEMAT (2006), o

activitate care implică atât specialiști publici cât

și privați, și are drept scop crearea, conservarea,

îmbunătățirea și restaurarea peisajelor la diferite

scări (niveluri).

Lucrarea de față urmărește conservarea

patrimoniului cultural al așezărilor rurale de pe

Valea Țibleșului, prin intermediul sistemului

actual de planificare peisagistică, în cadrul unui

areal care deține o moștenire culturală bogată

acumulată în decursul timpului şi derivată din

activitătile umane specifice desfăşurate într-un

cadru natural propice. Schimbările bruște și

necontrolate de după 1990, au generat însă

pierderea unor elemente de patrimoniu prin care

moștenirea noastră a început să fie tot mai

amenințată.

Așadar, conservarea valorilor peisajului

cultural prin procesul de planificare peisagistică

1 Academia Română, Filiala Cluj-Napoca, Colectivul de Geografie, e-mail: [email protected]

Ileana Cristina Vasiliţă-Crăciun

38

este soluția oportună de a împiedica dispariția

„comorilor culturale” întrucât este considerat un

instrument care „are capacitatea de a auzi, a

vedea, a simţi şi a citi multiplele dinamici ale

unui loc într-un mod în care să se poată

identifica doar acele probleme cheie care

necesită atenţie colectivă prin axarea pe

calităţile locului” (Healey, P., 2006, p. 526).

2. Considerații privind conservarea prin

planificare peisagistică

Planificarea peisagistică, (conform L.

Albrechts, 2010, pp. 5-9), se concentrează pe

calităţile şi trăsăturile specifice locului (calităţile

sociale, culturale, intelectuale ale ţesăturii

rurale/urbane atât fizice cât şi sociale). Studiază

trendurile externe, forţele şi resursele

disponibile. Este în același timp selectivă şi

orientată către probleme care contează cu

adevărat, având astfel posibilitatea de a

conserva și de a crea spaţiul în care vrem să

trăim. Atât în sens restrâns cât şi în sens larg se

axează pe stabilirea deciziilor, acţiunilor

proiectelor, rezultatelor şi implementării lor.

Include de asemenea monitorizarea, feedback-

ul, ajustările şi revizuirea acestora.

Prin urmare peisajele rezultate în urma

intervenţiilor involuntare, necontrolate şi în

neconformitate cu reglementările legale în

vigoare nu mai reflectă caracteristica regională.

În acest caz este necesară redirecţionarea

tendinţei spre tradiţia şi specificul local, în timp

ce în cazul peisajelor cu un grad mare de

specificitate precum Valea Țibleșului, (arealul

luat în studiu), este bine să se precizeze

specificitatea locală în corelaţie cu fundalul

regional.

Astfel, ca metodă de lucru considerăm

necesară abordarea celor patru căi (conform

fig.1), care se bazează pe cele patru tipuri de

raționamente (Albrechts L., 2010). Acestea

corespund celor trei niveluri de

conservare/protejare a patrimoniului cultural de

pe Valea Țibleșului:

Fig.1. Modul de integrare a diferitelor concepte de raționamente

(după: Albrechts, L., 2010, p. 7)

Planificare peisagistică în scopul conservării patrimoniului cultural. Studiu de caz: Valea Țibleșului

39

raționamentul 1 (valorii) - include

construirea unei viziuni pe termen lung

(L. Albrechts, 2010, p. 8 ), viziunea fiind

construită în relaţie cu valorile sociale

faţă de care un mediu este în mod istoric

angajat (H. Ozbekhan, 1969, p. 45–

155).); (nivelul gospodăriilor).

raționamentul 2 (strategic) - accentul e

pus pe rezolvarea problemelor prin

acţiuni pe termen scurt. Implică a se

acţiona în aşa fel încât să faci viitorul

conform viziunii construite în raţiunea 1

şi să abordezi problemele prevăzute de

această viziune (L. Albrechts, 2003, p.

249-268); (nivelul gospodăriilor).

raționamentul 3 (comunicării) presupune implicarea actorilor

importanţi (cu contribuţii, competenţe

procedurale) şi rolul pe care ar putea să

îl joace în acceptarea, în obţinerea

suportului de bază şi în oferirea

legitimităţii (L. Albrechts, 2003, pp.

249-268 ); (nivelul localităților).

raționamentul 4 (instrumental) prevede

implicarea cetăţenilor în deciziile

majore. Produsul final constă într-un set

de analize a principalelor procese care

modelează mediul nostru, care se

bazează spre o viziune pe termen lung

dinamică şi integrată, un plan cu acţiuni

pe termen scurt şi pe termen lung, un

buget şi o strategie pentru implementare.

Pentru implementare este nevoie de

pachetul de angajamente şi de o legătură

clară şi explicită a acestuia cu bugetul,

unde cetăţenii, sectorul privat, diferitele

niveluri de conducere şi planificatorii

interferează acorduri administrative şi

financiare pentru a realiza aceste acţiuni

-acord spaţial colectiv-, (L. Albrechts,

2010, p. 8); (nivelul subregional).

3. Valea Țibleșului. Descriere fizico-

geografică Valea Țibleșului este o microregiune care

după Gr. Pop (2001), secționează aproximativ

central Dealurile Suplaiului, subunitate mediană

a Dealurilor Someșului Mare, situată între Valea

Ilișua și Valea Sălăuța.

De-a lungul acestei văi, sunt așezate

„localitățile Suplai, Poienile Zagrei, Alunișul,

Zagra și Perișor. Hidrografia acestui râu, este

alcătuită din valea Țibleșului, care își are

izvorul în Munții Țibleșului. La început sub

forma unui pârâu repede își creează potecă prin

pădurile de conifere și de foioase, străbate

Munții Țibleșului, iar în amonte de localitatea

Suplai își lărgește albia, colectând apele

Pârâului Măgurii. Traversează localitatea Suplai

și își continuă cursul spre Poienile Zagrei, unde

primește apele Prihodului. Străbate un traseu de

34 km după care se varsă în Someșul Mare,

între localitățile Mocod și Nimigea de Jos,

având ca afluenți Valea Bradului (în

Depresiunea Găureni) și Valea Lupului (în

Depresiunea Zagra). Valea Țibleșului aparține

Fig. 2. Valea Țibleșului în cadrul

judeţului Bistriţa-Năsăud

zonei climatice temperat-continentală-moderată,

cu mici diferențieri între zona de deal și cea de

munte. Astfel în zona de deal, temperaturile sunt

mai ridicate, media anuală fiind 80

- 8,40

C, care


40

scad în funcție de apropierea masivului Țibleș.

Precipitațiile variază de la un anotimp la altul

și în funcție de masele de aer ce vin dinspre

vest. Astfel în Munții Țibleș mediile sunt de

1400 mm/an, iar în zona deluroasă suntmai

scăzute. În funcție de altitudine se remarcă

următoarele etaje de vegetație: până la

altitudinea de 700 m este prezent stejarul, între

300-500 și 1400 m, domină fagul, molidul se

regăsește între 800 și 1700, între 1350-1800 m

se întind jepii, etajul subalpin și peste

altitudinea de 800 m guvernează etajul alpin.

Între 1400-1600 m începe teritoriul pajiștilor

alpine, care permit pășunatul din luna mai până

în septembrie, atât cât sunt favorabile condițiile

climatice. Fauna microregiunii este reprezentată

de ursul carpatin, cerbul carpatin, mistrețul,

lupul, vulpea, iepurele și alte viețuitoare

specifice” (Aura-Gențiana Retegan, 2008, pp.

116, 119, 120).

4. Elemente de patrimoniu cultural.

Soluții de conservare Însemnătatea culturală şi totodată economică

a acestui peisaj este deosebită în cazul în care

moştenirea istorică este mai mare şi bine

păstrată. Astfel acţiunea de conservare este

justificată prin aceste caracteristici.

În conformitate cu Ghidul de valorificare a

patrimoniului rural (Sibiu, 2007), aplicat în

cercetare de Ileana Pătru-Stupariu (2011), au

fost inventariate elementele de patrimoniu

cultural de pe Valea Țibleșului, care vor

evidenția în continuare comorile culturale ale

acestei microregiuni pornind de la definiția

patrimoniului rural (adoptată de CEMAT)

reliefată de aceeaşi autoare ca elocventă:

ansamblul elementelor materiale și imateriale

care atestă relațiile speciale pe care o

comunitate umană le-a stabilit de-a lungul

istoriei cu un teritoriu.

În acest sens peisajul cultural rural din

arealul studiat prezintă o serie de niveluri

„(straturi) temporale, unde istoria umană este

determinată și scrisă prin prezența unor factori

precum: mediul, climatul, producția agricolă,

tipul gospodăriei, sistemul socio-economic,

infrastructura; toate aceste elemente fiind cele

care stabilesc prezența și poziția unui anumit

spațiu de lucru, modelând peisajul și formând o

moștenire culturală vie” (Dakin Agostini

(2003), citat de Agostini Stella în 2009, p. 114).

Conform tabelului 1, sunt menționate

cele trei niveluri de conservare/protejare a

patrimoniului cultural de pe Valea Țibleșului:

subregional, al localităților și al gospodăriilor:

Tabel 1. Ansamblul elementelor materiale și

imateriale pe niveluri

Niveluri Patrimoniu

material

Patrimoniu

imaterial

Subregional

Micul patrimoniu

- agricultura

-păstoritul

- instalațiile tehnice

- viața și cultura

locală

Localităților

Patrimoniu

construit

- satele

- infrastructura

- toponimia

Gospodăriilor

- casele tradiționale

- stânele

- hodăile

- șurile în câmp

- bisericile de lemn

-

- Nivelul subregional

Patrimoniul cultural poate fi inventariat în

funcție de obiceiurile și meșteșugurile

tradiționale. Acesta include micul patrimoniu

(patrimoniu material) și patrimoniul imaterial.

Micul patrimoniu este reprezentat de

agricultură și care atât pe Valea Țibleșului, cât

și în zonele rurale de pe teritoriul țării, a fost și

este încă una din ocupațiile de bază.

Transformările societății însă care au avut loc

după 1989, au intervenit într-o oarecare măsură

și în cadrul acesteia. Prin restituirea

proprietăților, terenul agricol a fost fărâmițat,

dar oamenii au păstrat în general structura și

repartiția culturilor, ceea ce face ca aspectul

peisajelor culturale agricole să se mențină în

esență același.

Agricultura s-a practicat încă de timpuriu în

două sisteme de cultură: bienal și trienal.

Parcelele caracterizându-se printr-o mare

omogenitate din punct de vedere al fertilității

solului, al condițiilor de relief, al configurației și

a aplicării diferențiate a complexului de măsuri

ale agrotehnicii etc.


41

Predomină așadar agricultura de tip extensiv

– aici l-am putea numi peisaj agricol arabil

tradiţional (primar, de subzistenţă). Spre culoar,

de exemplu acest tip de peisaj devine unul de

origine secundară şi se datorează fie

imposibilităţii utilizării la un randament ridicat

datorită unei populaţii îmbătrânite, fie nepăsării

(Vasiliță-Crăciun Ileana-Cristina, 2013, p. 175).

Alături de agricultură, păstoritul de pe Valea

Țibleșului s-a practicat de secole fiind cu

pendulare dublă. Transmisă din generaţie în

generaţie, această ocupaţie urmează acelaşi tipic

ancestral impus de caracteristicile anotimpuale:

adăpostirea turmelor de oi şi capre în sat şi

hrănirea lor pe mirişti şi porumbişti, (primăvara

devreme şi toamna când ogoarele nu prezintă

culturi care pot fi afectate), deplasarea spre

păşunile montane şi staţionarea turmelor pe

acestea în timpul lunilor de vară şi reîntoarcerea

în vatra satului pentru adăpostirea pe timpul

iernii.

Tot din cadrul patrimoniului material

menționăm prelucrarea lemnului. Una dintre

cele mai importante resurse locale, lemnul, s-a

constituit încă de la începuturile dezvoltării

comunităţii locale în principalul material folosit

în gospodărie. Gama largă de utilizare a

lemnului a facilitat dezvoltarea diverselor

meşteşuguri legate de prelucrarea acestuia şi

totodată creşterea bunăsării materiale datorită

valorificării obiectelor obţinute astfel. Totodată

din perioada dacică şi până în trecutul apropiat

construcţii tehnice din lemn (mori, pive, vâltori,

joagăre) au fost unicele instalaţii folosite în

prelucrarea produselor alimentare, a fibrelor

textile sau a lemnului.

Valea Țibleșului spre deosebire de văile

adiacente este renumită prin multitudinea

acestor instalații. Astfel, M. Prahase, dă pentru

anul 1957 următoarele cifre: Zagra (5 mori, 4

pive, un joagăr, 8 vâltori), Poienile Zăgrii (2

mori şi o vâltoare), Suplai (3 mori şi o vâltoare).

Aceste instalații tehnice țărănești au fost create

în trecut din materiale locale pentru uz casnic,

astăzi multe dintre ele fiind înlocuite de unele

moderne, acţionate electric.

Practicarea la scară largă a creşterii

animalelor a facilitat dezvoltarea unor

îndeletniciri şi meşteşuguri precum: opincăritul,

cismăritul, cojocăritul, blănăritul, curelăritul,

șelăritul, mănușăritul și trăistăritul, toate

necesitând ca materie primă pielea animală.

De asemenea din categoria industriei casnice

tradiţionale, torsul şi ţesutul ocupă un loc

privilegiat, localnicii contribuind la întregirea

lăzii de zestre naţionale cu modele unice de

ţesături zăgrene (sub formă de: sumane, ţoale,

cergi, desagi, păretare ş. a. m. d.). Ocupaţiile şi

meşteşugurile mai sus prezentate pun în valoare

materializarea practică a valorilor artistice

locale, cizelate şi îmbogăţite permanent în

decursul timpului.

Patrimoniul imaterial este compus din

tradiţii, obiceiuri şi folclor. De asemenea

patrimoniul cultural este îmbogățit și de

evenimentele care caracterizează viața (târgurile

„Târgul Zăgrii”, festivalul Port Popular etc.) și

cultura locală (colindele de Crăciun,

plugușorul, cununa grâului, cântecele populare).

Mediul rural însă suferă modificări într-un

ritm alert, iar moștenirea culturală este supusă

permanentei înnoirii. De aceea pentru

conservarea patrimoniului cultural la nivel

subregional este necesară:

păstrarea practicilor agricole extensive;

menținerea pășunilor și fânețelor cu toată

activitatea tradițională;

încurajarea meșterilor în realizarea

produselor tradiționale cu specific local;

păstrarea meșteșugurilor prin

transmiterea din generație în generație;

conservarea instalațiilor tehnice

tradiționale prin reabilitarea acestora şi

repunerea în funcţiune, cu urmări

favorabile în ceea ce priveşte economia

locală;

păstrarea folclorului prin menținerea

tradițiilor;

implicarea susținută a instituțiilor de

cultură locale, județene și naționale în

promovarea valorilor tradiționale prin

politici coerente de planificare pe termen

scurt și lung care includ conservarea și

fructificarea valorilor culturale locale

(artistice, estetice și funcționale). - Nivelul localităților

În cadrul localităților elementele de

patrimoniu construit sunt reprezentate de satele


42

tradiționale care potrivit unor criterii obiective

(dimensiuni, numărul și distribuția spațială a

clădirilor, densitate) sunt: sate răsfirate (Zagra,

Suplai), cu elemente de risipire (Poienile Zagrei,

Perișor, Alunișul). Acestea se caracterizează

printr-o încrengătură de uliţe lungi care

şerpuiesc printre locuinţe. În general, casele

sunt înşirate de-a lungul drumului, uneori

formând grupuri compacte, alteori distanţându-

se unele de altele. Terenul aferent fiecărei

gospodării este divizat în două părţi distincte: o

parte mai mică se află lângă casă reprezentând

curtea şi grădina, iar o parte mai mare, se află în

hotarele satului, dar mai departe de zona locuită.

În grădini, oamenii cultivă, în general, legume,

iar terenurile din afara gospodăriei sunt

destinate fâneţelor şi culturilor agricole. După

mărime, aceste sate fac parte din categoria celor

mijlocii, și doar o singură așezare (Alunișul)

este o așezare mică.

De asemenea, din bogăția acestui spațiu

amintim infrastructura care actualmente este

reprezentată prin căi rutiere. Existența unui

drum de acces asfaltat asigură legătura spre

localitate, în timp ce drumurile intracomunale

sunt doar pietruite. Totodată, bine evidențiate în

teritoriu sunt cărările sau potecile cu copaci pe

margini, drumurile de ţarină, drumurile ţării și

punţile de lemn care ne oferă o retrospectivă

spre trecut.

Patrimoniul imaterial este alcătuit din

toponimia așezărilor. Astfel „denumirea

localității Zagra are origine slavonă mult mai

veche de sec. XIII, derivând din Za-gora (za =

peste, dincolo de, gora = deal, munte),

însemnând dincolo de deal, munte. În 1440

Fig. 3. Drum de țarină, satul Suplai

localitatea a fost atestată documentar; de

asemenea satul Poienile Zăgrii (Zagrei), unde

toponimul poieni derivă din slavul poljana, a

fost atestată documentar în anul 1548, an în care

a fost consemnată pentru prima dată sub forma

Pojen. În 1854 s-a numit Poieni, căruia i s-a

adăugat atributul Zăgrii; localitatea Alunișul sau

Găureni este de origine latină, găureni

provenind de la cavula, cavum, prin

transformarea lui c în g, termenul însemnând

gaură, scobitură. Satului i s-a atribuit oiconimul

Găureni, avându-se în vedere poziția sa

geografică. În anul 1968 i s-a atribuit denumirea

Alunișul; Suplai apare pentru prima dată în

documente în anul 1965 sub forma Supplaj,

termenul fiind de origine latină su + plaj

(subplai). După cum s-a observat din oiconimele

mai sus prezentate, au legătură cu anumite

particularități ale locului, precum poziția sau

aspectul: peste deal (dincolo de deal, munte),

poiană-poieni, gaura sau sub plai” (Aura-

Gențiana Retegan, 2008, pp. 22-23).

Prin urmare, J. O. Simonds, 1967, p. 119,

consideră că „fiecare spațiu dobândește ființa și

caracterul său de la elementele în care sunt

cuprinse. Deoarece fiecare element va imprima

într-o anumită măsură spațiului propriei calități,

el trebuie să fie bine corelat nu numai cu toate

celelalte elemente de același fel, dar și cu

caracterul esențial rezultant, urmărit în spațiul

respectiv”.

De aceea este îngrijorător faptul că

arhitectura locală este tot mai des impregnată cu

noi construcţii care contrastează cu imaginea

rurală generală evoluată armonios în trecut.

Tabloul astfel obţinut reflectă dizarmonia

cromaticii, materialelor, dimensiunilor şi a

formelor rezultate din inexistenţa unor norme

legale care să protejeze arhitectura locală

tradiţională.

În fața acestor tendințe, S. Filip, 2009, p.

255, precizează soluția propusă de Noul

Urbanism, și anume:

păstrarea arhitecturii locului care să

contracareze arhitectura momentului;

expresivitatea și durabilitatea unei

arhitecturi a locului fiind sprijinită de

raportarea permanentă la valoarea

locurilor, afirmate prin trăirile


43

comunității umane implicate și prin

continuitatea asociată tradiției;

totul trebuie să se bazeze pe: raportări

permanente la particularitățile regionale,

particularizarea proiectelor arhitectonice

în funcție de destinația construcțiilor,

raportarea la elementele moștenite,

integrarea elementelor formale,

armonizarea cu elementele naturale și

protejarea acestora.

Prin urmare elementele arhitecturale trebuie

să corespundă cadrului cultural şi de mediu

natural preexistente menținând astfel valoarea

estetică a peisajului.

- Nivelul gospodăriilor

Prima așezare omenească din Valea

Țibleșului, a fost o grupare de case care au

constituit localitatea Zagra. Mai târziu populația

s-a extins în depresiunile din jur, iar o parte a

urcat chiar pe versantul Țibleșului, formând

satele Suplai, Poienile Zagrei, Alunișul, Zagra și

Perișor. Ca forme predominante sunt casele de

tip împrăștiat și răsfirat, urmate de cele înșirate

cu case dispuse de-a lungul râului Țibleș sau de-

a lungul drumului (Aura-Gențiana Retegan,

2008, p. 131).

În cadrul patrimoniului construit arhitectura

tradițională este regăsită în casele tradiționale,

tot mai rare în cadrul microregiunii. Acestea

erau ridicate din matriale locale precum lemn,

piatră pentru fundaţie, lemn masiv şi lut pentru

ziduri, draniţe sau paie pentru acoperiş. În

prezent acestea fie s-au păstrat parţial, unele

ajungând chiar în stadiul de ruine, altele au fost

Fig. 4. Casă tradițională, satul Poienile Zagrei

din lemn sculptat, ornamente din lemn la

acoperiş sau demolate şi înlocuite. Construcţiile

noi păstrează totuşi unele elemente tradiţionale

precum: târnațul cu stâlpii de susținere la

ferestre. Locuinţa propriu-zisă este completată

în cadrul curţii de alte construcţii cu variate

funcţii: casa de vară, magazia, fânarul, cuptorul

de pâine, grajdul şi şura, amplasate cât mai

convenabil.

De altfel, în arhitectura caselor (şi în

structura aşezărilor rurale) în timpurile de

demult a dominat corectitudinea şi frumuseţea,

care au creat stilurile populare tipice (PavloviČ,

D. 1981, pp. 305-308).

Remarcabile sunt totodată elementele de

împrejmuire, dintre acestea făcând parte: porțile

foarte mari de la intrare și gardurile care

delimitează proprietatăţile învecinate private şi

publice. Aceste elemente, în mod tradiţional

puneau în evidenţă măiestria meşterilor cioplitori

în lemn prin bogate decoraţiuni specifice, în timp

ce în prezent în mare parte au fost înlocuite cu

unele din materiale mai rezistente (piatră, beton,

metal).

De asemenea fântânile sub diferite forme, fie

cu cumpănă, fie cu manivelă sunt elemente

frecvent întâlnite atât în cadrul gospodăriilor cât şi

în spaţiile publice (pieţe, parcuri, diverse instituţi).

Se remarcă coexistenţa celor tradiţionale (ridicate

din materiale locale) cu cele modernizate (reparate,

reînoite cu materiale specifice prezentului.

Din categoria patrimoniului construit mai fac

parte stânele. Pe Valea Țibleșului sunt prezente

stânele tradiționale. „Acestea se pot muta. Unde se

așează stâna se construiește staurul, strungile,

coliba, comarnicul, săceriul pentru vase. Este un

relict al nomadismului pastoral, locațiile vechi ale

stânelor putând fi percepute în peisaj prin acele

asociații vegetale nitrofile” (Vasiliță-Crăciun

Ileana-Cristina, 2013, p. 177). În acelaşi context

se remarcă hodăile folosite cu precădere pentru

iernarea animalelor, precum și șurile în câmp

utilizate pentru depozitarea nutrețului.

Totodată demne de amintit prin înfățișarea

lor pitorească sunt bisericile de lemn, adevărate

“bijuterii de patrimoniu” care reprezintă de fapt

forme și valori estetice perfecționate care

dovedesc nu numai o permanentă legătură cu

arhitectura celor ce le-au precedat, dar și


44

păstrarea de-a lungul veacurilor a unor trăsături

caracteristice locale. Sunt înconjurate de curtea

bisericii cu pietre sau table funerare, fiind

situate în centrul așezării. De-a lungul timpului

factorii nefavorabili au determinat dispariţia

multora dintre acestea, actualmente păstrându-

se doar cele din Zagra (1785) și Suplai (1711).

Prin urmare gospodăriile sunt cele care

definesc așezările rurale, ca ansambluri

elementare relativ unitare de locuire cu diferențieri

regionale legate de trăsăturile comunităților

caracterizate printr-o anumită localizare (W.

Schreiber, P. Cocean, N. Ciangă, J. Benedek,

2009, p. 157). În prezent însă evoluţia socio-

economică este principalul factor determinant care

stă la baza modificării imaginii de ansamblu a

gospodăriei dintr-una tradiţională într-una

modernă, deşi aceasta din urmă nu mai reflectă

tradiţia locală perfecţionată de-a lungul timpului.

În conformitate cu cele menționate aceste

elemente constituie un peisaj cultural cu valoare

patrimonială rezultată în urma intervenţiei

antropice, peisaj specific așezărilor rurale de pe

Valea Țibleșului, care necesită variate acțiuni de

conservare ale caracteristicilor locale prin

sistemul actual de planificare peisagistică, care

după C. Glink, H. Meyer, Maja Schottke, 2007,

se pot realiza prin acțiuni ce trebuie îndeplinite

pe termen scurt precum:

includerea tuturor elementelor de

patrimoniu cultural din arealul studiat

într-un catalog al elementelor valoroase

ale peisajului cultural aflate în pericol,

pentru păstrarea moștenirii culturale

rurale;

evaluarea elementelor de patrimoniu

cultural cu identitate ridicată aflate în

pericol.

Pe baza acestora se vor propune potrivit

Ghidului de construire pentru păstrarea

specificului local, 2008, pp. 36-37, următoarele

soluții pe termen lung:

arhitectura tradițională având o valoare

specifică, se impune ca forma

construcțiilor și așezarea în teren să fie

în concordanță cu valorile culturale

existente în zonă;

de asemenea folosirea materialelor

locale: lemn, piatră, paie, șindrilă;

din punct de vedere structural, se pot

folosi materiale moderne de construcție

(beton, cărămidă, BCA) dar care să fie

finisate la exterior cu materiale locale

sau cu imitatori ai acestora;

aspectul exterior al construcțiilor trebuie

să fie în acord cu finisajele tradiționale

existente în zonă;

punerea în valoare a elementelor de

patrimoniu de către autoritățile locale

prin includerea lor în circuitul turistic.

Prin urmare identitatea peisajului a rezultat

din necesitatea comunităţii rurale de a se adapta

la mediul local. Din păcate acum acele limitări

din trecut au fost în mod decisiv şi irevocabil

doborâte, coerenţa şi identitatea peisajului

ţinând mai mult de un design concis decât de

necesitate (H. Aalen Frederich, 2004, p. 8).

Schimbarea peisajului devine deci astfel sursă

de distrugere, de degradare şi de pericol de

vreme ce omul nu măsoară consecinţele

intervenţiilor sale şi gravele atingeri aduse

perenităţii peisajului (A. Baghli Sid, 2004, p.

28).

În conformitate cu cele prezentate, în această

microregiune spre deosebire de văile adiacente

(Ilișua, Sălăuța, Valea Mare etc.) faptele de

cultură s-au conservat într-un mod aparte (cu

toate schimbările necontrolate de după 1990),

regăsindu-se în obiceiuri, datini, mijloace

artistice, expresii de dans sau meșteșuguri.

Aceste valori constituie un patrimoniu

tradiţional valoros care pun în evidenţă

autenticitatea culturală locală.

Așadar, prin activitățile specifice, locuitorii

Văii Țibleșului au transformat peisajul natural

într-unul cultural ale cărui elemente, multe

dintre ele unice, constituie un potențial deosebit,

din păcate ignorat până acum. În această ordine

de idei planificarea peisagistică este imperios

necesară în conservarea atmosferei rurale

aparte, distinsă prin modurile specifice

tradiţionale de relaţionare cu mediul natural,

deoarece „mesajul cultural şi spiritual al

patrimoniului trebuie să constituie un motiv

solid de a trăi în respect pentru condiţia

umană” (A. Baghli Sid, 2004, p. 37).


45

BIBLIOGRAFIE

[1] AALEN, F. H. (2004), The Study and

Management of Europe’s Landscape, în

Perception and Evaluation of Cultural

Landscapes, Edited By Panagiotis N.,

Doukellis-Lina G. Mendoni, Athens.

[2] AGOSTINI STELLA (2009), Vernacular rural

housing: heritage in the landscape, în Sixth

meeting of the Workshops of the Council of

Europe for the implementation of the European

Landscape Convention, Sibiu, România 20-

21sept. 2007. European spatial planning and

landscape, No.88 Council of Europe

Publishing, Printed in Belgium.

[3] ALBRECHTS, L. (2003). Planning versus

Politics, în Planning Theory, 2(3), p. 249–268.

[4] ALBRECHTS, L. (2010), How to Enhance

Creativity, Diversity and Sustainability in

Spatial Planning: Strategic Planning Revisited

în Urban and Landscape Perspectives. Making

Strategies in Spatial Planning Knowledge and

Values, Cerreta Maria, Concilio Grazia,

Monno Valeria (Eds.), Vol. 9, London.

[5] BAGHLI SID, A. (2004), Perception et

valorization du patrimoine paysager. Les

exemples algeriens de Tipasa de la Vallee de

M’Zab et du Tassili, în Perception and

Evaluation of Cultural Landscapes, Edited By

Panagiotis N., Doukellis-Lina G. Mendoni,

Athens.

[6] CHINTĂUAN, I., BOLOG, MIHAELA, POP,

FLORICA (2002), Biserici de lemn din Bistrița

–Năsăud – ghid, Editura Supergraph, Cluj-

Napoca.

[7] COCEAN P., DAVID NICOLETA (2014),

Peisaje culturale, Editura Risoprint, Cluj-

Napoca.

[8] COCEAN P., BOTAN N.C., ILOVAN OANA

(2012), Judeţul Bistriţa-Năsăud, Editura

Academiei, Bucureşti.

[9] DEJEANT-PONCE, M. (2007), The

valorisation of landscapes-the European

Landscape Convention, Kulturland-

shcaftserfassung und Landschaftspflege in

Mitteleuropa, Erfurt/Weimar, Oktober.

[10] FILIP, S. (2009), Planning Urban, Editura

Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca.

[11] GLINK, C., MEYER, H., SCHOTTKE MAJA

(2007), Historical Cultural Landscapes in

Romania, Mapping and registration of

endangered traditional cultural landscape

elements in Transylvania-first methodical

approach in the sample region of Bistriţa,

Romanian Review of Regional Studies,

Volume III, Number 2, Editura Presa

Universitară Clujeană, Cluj-Napoca.

[12] HEALEY, P. (2006), Relational complexity

and the imaginative power of strategic spatial

planning, în European Planning Studies, 14(4),

p. 525–546.).

[13] IONESCU, G. (1957), Arhitectura populară

românească, Editura Tehnică, Bucureşti.

[14] OZBEKHAN, H. (1969). Towards a general

theory of planning, în E. Jantsch (Ed.),

Perspective of planning (pp. 45–155). Paris:

OECD.

[15] PAVLOVIČ, D. (1981), Narodna arhitektura u

prostornom planiranyu i turizmu, [Traditional

architecture at the National Physical Planning

and Tourism], In: Saopštenya, vol. ХIII,

Republički zavod za zaštitu spomenika kulture,

Serbia.

[16] PĂTRU-STUPARIU ILEANA (2011), Peisaj și

gestiunea durabilă a teritoriului, Aplicații la

Culoarul transcarpatic Bran-Rucăr-Dragoslavele,

Editura Universității din București.

[17] POP, P., GR. (2001), Depresiunea

Transilvaniei, Editura Universitară Clujeană,

Cluj-Napoca.

[18] PRAHASE, M. (2002), Fragmentarium,

Editura Supergraph Cluj-Napoca.

[19] RETEGAN AURA-GENȚIANA (2008),

Zestrea etnoculturală a Văii Zăgrii – Un pas

spre cunoaștere, în Studii și cercetări

etnoculturale, XIII, Complexul Muzeal

Bistrița-Năsăud, Bistrița.

[20] SCHMIDT CATRIN (2006), Einleitung,

Kulturlandschaft Thüringen-Arbeitshilfe für die

Planungspraxis-Quellen und Methoden zur

Erfassung der Kulturlandschaft, FH Erfurt.

[21] SCHMIDT CATRIN (2007), Regarding the

Consideration of Cultural Qualities of

Landscapes in the Landscape and spatial

Planning in Germany în Kulturlandschaftser-

fassung und Landschaftspflege in Mitteleuropa

Edited by Hans Heinrich Meyer, Burkhardt

Kolbmuller., Erfurt, Weimar, 27 și p.40.

[22] SCHREIBER, W., COCEAN, P., CIANGĂ, N.,

BENEDEK, J. (2008), Protection and

Valorisation of Cultural Landscapes in

Transilvania, în Infrastructure and ecology of

rural areas. Cultural Landscape. Protecting

Historical Cultural Landscape-Polish Academy

of Science. Commission of Tehnical

Infrastructure, Kracow.


46

[23] SIMONDS, J. O. (1967), Arhitectura

peisajului, Editura Tehnică, București.

[24] STOICA, FLAVIA, SCHREIBER, W. (2008),

Peisaje culturale istorice, Editura Argonaut,

Cluj-Napoca.

[25] STUPARIU ILEANA (2013-2014), Modelarea

structurală și funcțională a peisajelor, Curs,

Universitatea din București, Facultatea de

Geografie, Departamentul de Geografie Regională

și Mediu. (sursa:

http://www.unibuc.ro/prof/patru-

stupariu_i_g/docs/2013/noi/18_18_37_59Curs_

1.pdf).

[26] VASILIŢĂ-CRĂCIUN ILEANA-CRISTINA

(2013), Peisaje culturale din Dealurile

Someşului Mare, Editura Risoprint, Cluj-

Napoca.

[27] *** (2008), Ghid de construire pentru păstrarea

specificului local, Studiu de caz Platoul Gheţari,

comuna Gârda de Sus, Ghid destinat

administraţiilor locale şi întreprinzătorilor pentru

construire în Parcul Natural Apuseni, (2008), S.C.

“ALTIP” S.A. Alba Iulia, editat în cadrul

proiectului Ţara Moţilor - patrimoniu cultural

european, proiect al Ordinului Arhitecţilor din

România, filiala Transilvania.

[28] *** DEX (1998), Ediția a II-a, Editura Univers

Enciclopedic, București.

[29] ***Glosar CEMAT (2006), (sursa:

https://www.bing.com/search?setmkt=en-

US&q=%2Fian%2F25_11_51_25GLOSAR_C

EMAT.pdf).


47

INFLUENȚE INTERNAȚIONALE

ÎN DEZVOLTAREA TRANSPORTURILOR

PE TERITORIUL ROMÂNIEI

MAGDALENA DRĂGAN1

Abstract:- In many cases in history the geopolitical position of Romania led to the development of transport

routes that crossed its territories to link Western Europe, Levant and Asia. „International influences in the

development of transport in Romania” examines three such cases in different historical periods: the XIV-

XVI centuries’ trade routes, the development of the modern navigation in the Danube Delta in the XIX and

XX centuries, and the present time development of transport infrastructure along the TEN-T corridors. In all

cases diplomatic actions and/or international cooperation played an important role.

Key words: trade routes, the European Commission of the Danube, TEN-T corridors, international

cooperation, transport infrastructure

1. Introducere Așezarea în estul Europei, la „Porțile

Orientului”, a înscris teritoriile locuite de

români pe traseul direct al drumurilor dintre

lumea occidentală și cea asiatică. Totodată,

Dunărea și Marea Neagră au reprezentat

elemente esențiale pentru organizarea traseelor

comerciale din partea centrală și estică a

Europei. În timp aceste trasee comerciale capătă

din ce în ce mai multă importanță, atrăgând

adesea influențe extrateritoriale în organizarea

trasporturilor din acest spațiu.

De-a lungul timpului istoric pot fi

evidențiate perioade de dezvoltare a

transporturilor în strânsă legătură cu dezvoltarea

comerțului, interesele comerciale implicându-se

uneori și în dezvoltarea infrastructurii.

În Evul Mediu mobilitatea era restricționată

iar punctele strategice de trecere erau controlate

strict. „Sursa acumulărilor mari și rapide de

capital mobiliar în Europa Apuseană și

Centrală în evul mediu a fost comerțul

internațional, în primul rând schimbul de

produse cu Orientul asiatic. Accesul la

itinerariile navale și terestre prin care se

realiza acest comerț și controlul, adică

posibilitatea de a exploata în condiții cât mai

favorabile din punct de vedere comercial și

fiscal (vamal) aceste drumuri a constituit unul

din aspectele esențiale [...] ale raporturilor

internaționale în evul mediu” (Papacostea,

1988, p. 32).

În secolul al XIX-lea fragilizarea Imperiului

Otoman a creat oportunitatea accesului

comercial în Marea Neagră și pentru alte puteri

europene neriverane și a dezvoltării comerțului

cu Principatele Române. În acest context

navigația la gurile Dunării în a doua jumătate a

secolului XIX - începutul secolului XX a

reprezentat un subiect foarte fierbinte al politicii

europene. „În timpul războaielor napoleoniene,

interesul pentru navigația pe Dunăre și în

Marea Neagră a crescut, Anglia și Franța

devenind tot mai interesate de această regiune,

bogată în produse agricole și potențială piață

de desfacere pentru produsele manufacturate și

industriale. Dunărea prezenta interes și ca

drum comercial al europenilor spre Asia

Centrală și India, în condițiile în care canalul

Suez nu era deschis” (Stanciu, 2002, p. 30).

În perioada actuală, pe măsură ce Uniunea

Europeană a conștientizat importanța unei

politici unice în domeniul transporturilor, sunt

schițate coridoare de transport prioritare care 1 Academia Română Filiala Cluj-Napoca, Colectivul de Geografie, str. Treboniu Laurian, nr. 42, camera 205, Cluj-

Napoca, România, [email protected]

Magdalena Drăgan

48

traversează spațiul european și asigură legătura

cu spațiul extracomunitar constituind „coloana

vertebrală a transporturilor în cadrul pieței

unice a Europei” (Comisia Europeană, 2014 (a),

p. 1). Acestora li se vor adaugă treptat o serie de

conexiuni de importanță națională și regională

cu scopul declarat ca “până în 2050, cea mai

mare parte a cetățenilor și a întreprinderilor

din Europa să se afle la cel mult 30 de minute

distanță, ca timp de deplasare, de această rețea

globală” (Comisia Europeană, 2014 (a), p. 1).

Pornind de la aceste repere cronologice, în

prima parte a lucrării se prezintă dezvoltarea

unor drumuri negustorești în secolele XIV-XVI

în Moldova și Țara Românească și importanța

acestora pentru cele două state. În a doua parte a

acestei lucrări este prezentat rolul pe care l-a

avut Comisia Europeană a Dunării în

amenajarea pentru navigație a Dunării

Maritime. A treia parte a studiului investighează

coridoarele de transport paneuropene care

traversează spațiul României și importanța

acestora pentru infrastructura de transport

națională.

2. Drumuri negustorești și consolidare

statală în evul mediu românesc Pentru teritoriile extracarpatice locuite de

români secolul al XIV-lea a fost momentul

apariției statelor Țara Românească și Moldova.

Contextul istoric regional era definit de existența

unui regat maghiar puternic în vecinătatea

acestora, de prezența tătarilor în stepele estice și

de ridicarea regatului polon. Totodată în aceste

regate orașele cunosc o activitate comercială din

ce în ce mai intensă. Navigatorii genovezi aveau

instalate „capete de pod” în Marea Neagră la

Caffa, Cetatea Albă, Chilia și în alte orașe-

porturi, iar produsele Hansei din nordul

continentului căutau un debușeu în această zonă.

Treptat, controlul tătar a fost eliminat prin

campanii războinice ale regilor polonezi și

unguri și a domnitorilor Moldovei în a doua

jumătate a secolului al XIV-lea (Gonța, 1989, p.

18). În aceste condiții apariția unor trasee

comerciale care răspundeau intereselor

economice internaționale nu a întârziat să se

materializeze, influențând puternic economia

statelor române în proces de formare.

În virtutea dreptului de proprietate medieval,

domnitorii țărilor române dau privilegii

negustorilor la trecerea pe teritoriul statelor pe

care le conduc, impunându-le totodată trasee de

urmat, cu puncte de vamă și de târg care

aduceau venituri importante vistieriilor centrale

și locale. Cele dintâi documente de acest fel din

cele două țări române sunt privilegiul lui Vlaicu

Vodă dat brașovenilor în anul 1368 și cel dat de

Alexandru cel Bun negustorilor lioveni în 1408.

Odată cu schimbarea domnitorilor aceste

privilegii sunt întărite (în cele mai multe cazuri)

sau anulate pe perioade scurte de timp, cele

două regate vecine insistând diplomatic sau pe

calea armelor pentru păstrarea unor libertăți cât

mai largi pentru negustorii proprii (Papacostea,

1988, pp. 26-27).

O analiză amănunțită asupra drumurilor din

evul mediu moldovenesc a realizat Alexandru

Gonța (1989), după care sunt descrise traseele

care urmează. Cel mai vechi drum comercial de

pe teritoriul Moldovei medievale a fost drumul

de-a lungul Nistrului (de la Hotin prin Soroca-

Orhei și Tighina spre Cetatea Albă și/sau spre

Caffa). Acesta se mai numea și „drumul tătăresc”

deoarece conducea în Crimeea prin teritoriile

controlate de tătari. Mai important pentru

economia Moldovei a fost „drumul

moldovenesc” dintre Prut și Siret, cu intrare în

țară pe la Cernăuți sau Hotin spre Dorohoi,

Botoșani, Hârlău, Cotnari, Târgu Frumos, Iași,

Țuțora, Lăpușna și de aici spre Tighina-Cetatea

Albă sau spre Chilia. După anul 1484, când cele

două cetăți de la mare au fost cucerite de către

turci, traseul comercial se orientează spre Galați,

de la Iași drumurile îndreptându-se spre Vaslui,

Bârlad și Tecuci și mai departe spre portul

dunărean. „Drumul muntenesc”, urma valea

Siretului. Traseul acestuia era „prin Colomeia-

Cernăuți-Târgu Siret-Suceava-Roman-Bacău-

Adjud-Putna, mergând ori la Brăila pe Dunăre,

ori la Târgoviște, prin Râmnicu Sărat-Buzău, de

unde era în legătură apoi peste Dunăre, cu

Preslav și Constantinopol” (Gonța, 1989, p. 44).

O altă categorie importantă de drumuri erau

cele care duceau din Polonia în Transilvania,

prin Suceava. Două dintre acestea sunt

menționate în privilegiul acordat de Alexandru

cel Bun negutorilor lioveni (1408). De la

Influențe internaționale în dezvoltarea transporturilor pe teritoriul României

49

Suceava „drumul Bistriței” trecea prin Baia,

Moldovița, Câmpulung și de aici spre Rodna și

spre Bistrița. Drumul spre Brașov se desprindea

din drumul muntenesc la Bacău spre Târgu

Trotuș, cu trecere în Transilvania pe la Ghimeș

sau prin pasul Oituz. Autorul menționat

reconstituie și un al treilea drum spre Brașov

prin Fălticeni, Baia, Târgu Neamț, Piatra

Neamț, Tazlău, Moinești, Comănești și de aici

spre pasul Ghimeș sau prin Târgu Trotuș-Oituz.

Accesul la porturile de la gurile Dunării și

din Marea Neagră a fost o preocupare constantă

și a Regatului Ungariei. În acest context

Papacostea consideră Episcopia Cumaniei din

secolul XIII un inițial demers reprezentativ

pentru încercarea de instituire a controlului

asupra zonei extracarpatice care asigura drumul

spre mare (Papacostea, 1988, p. 23). De

asemenea, în anul 1358, Ludovic de Anjou

instituie o zonă de imunitate vamală între

Ialomița și Siret pentru negustorii brașoveni

(Papacostea, 1988, p. 25). Ulterior, deși regatul

ungar a pierdut controlul asupra acestei regiuni

în favoarea Țării Românești, menținerea unor

largi privilegii pentru negustorii brașoveni, a

fost o constantă a relațiilor politice bilaterale

(Papacostea, 1988, pp. 26-27). Controlul asupra

Chiliei a constituit de asemenea motiv de

incursiuni armate în Moldova.

Din Transilvania la Dunăre și la Brăila prin

Țara Românească se ajungea fie pe la Buzău, fie

mai întâi coborând spre Câmpulung-Târgoviște

și apoi urmând o direcție generală estică,

urmând „marele drum muntenesc pe sub

dealuri” (Murgescu, 1996), de la Câmpulung la

Târgoviște și până în „părțile răsăritene”, prin

Târgșor, Gherghița cu ramificații spre Orașul de

Floci de la vărsarea Ialomiței în Dunăre, spre

Buzău și spre Brăila.

Vadurile Dunării, spre care se îndreptau o

serie de drumuri au fost străjuite cu mult timp

înainte de consolidarea statului feudal valah de

cetăți și așezări, iar Mircea cel Bătrân încercase

să le organizeze ca puncte de vamă pentru Țara

Românească (Murgescu, 1996, p. 129). Printre

acestea mai importante au fost (Murgescu,

1996): vadul de la Silistra (acum Călărași),

vadul de la vărsarea Argeșului în Dunăre „în

fața Turtucaiei”, vadul de la Giurgiu („trecerea

pe la Giurgiu era cunoscută de mult și amintită

în itinerariul din Bruges, la 1380-1390, când

despre București nici nu se vorbea” (Murgescu,

1996, p. 125)), vadul de la vărsarea Oltului în

Dunăre, la Turnu, și vadul de la Calafat, aflat în

fața Vidinului unde erau „vechi așezări ale

raguzanilor, ceea ce facilita negoțul cu restul

Peninsulei Balcanice” (Murgescu, 1996, p.

133). Importanța comercială și strategică a

acestora a făcut însă să fie destul de devreme

cucerite de către otomani: cetatea de la Giurgiu

a fost cucerită pentru prima dată de către turci în

1417, aproximativ în aceeași perioadă fiind

cucerită și „Nicopolea cea Mică”, cetatea Turnu.

Pe măsură ce orașul București începe să

câștige importanță în fața celorlalte foste

capitale ale țării și ca urmare a poziției

favorabile din punct de vedere comercial, acesta

devine „o adevărată placă turnantă a

drumurilor comerciale ale Țării Românești.

Dinspre Moldova și de la Brăila venea [...]

drumul Buzăului. Dinspre valea Teleajenului și

a Prahovei veneau drumurile de la Gherghița și

Târgșor, înlocuite apoi de drumul unic al

Ploieștilor. Pe valea Dâmboviței venea drumul

ușor, amintit de mulți călători care l-au

străbătut, de la Târgoviște. De la Sibiu se putea

ajunge la București prin Curtea de Argeș și

Pitești, pe valea Argeșului. Carelor cu mărfuri

venite din toate aceste direcții li se deschideau

la București drumuri spre o serie de vaduri

dunărene și de acolo spre Adrianopol,

Constantinopol și alte centre din Imperiul

Otoman” (Murgescu, 1996, pp. 124-125).

În ceea ce privește importanța pentru țarile

române a acestor trasee comerciale

internaționale care străbăteau teritoriile

extracarpatice, părerile istoricilor variază de la

explicații din sfera determinismului economic

acționând decisiv asupra factorului politic, până

la restrângerea importanței acestora la apariția

orașelor sau numai pentru accelerarea

dezvoltării economice și sociale a zonelor

străbătute. Nicolae Iorga considera că drumul „a

făcut” statul: „linia de comerț a Dunării de Jos

avea să dea naștere unui stat, iar cealaltă linie

comercială, a Crimeii și a Caffei [...] avea să

creeze un alt stat paralel cu celălalt, care s-a

întemeiat mai întâi în Carpați, pentru a coborî

Magdalena Drăgan

50

curând până la Dunăre. Aceasta a fost

necesitatea întemeierii [...] unui principat

român de o parte, pentru a sluji linia Dunării

Inferioare, și aceea a întemeierii [...]

principatului Moldovei în văile Nistrului,

Prutului și Siretului” (Nicolae Iorga, Points de

vue sur l'histoire du commerce de l'Orient au

Moyen Age, Paris, 1924, p. 93-94, citat de

Papacostea (1988, p. 53)). Alexandru Gonța a

fost mai rezervat în privința acestei aserțiuni,

subliniind și importanța alor factori pentru

consolidarea statului feudal românesc, dar

recunoscând în continuare rolul major al

drumurilor comerciale în istoria medievală a

Moldovei: „cu condițiunile externe favorabile,

factorii interni de ordin geografic, economic și

social, ajunși la maturitate, nu au avut decât să

realizeze ceea ce era inevitabil: organizarea

unui stat, care să garanteze siguranța

circulației bunurilor comerciale pe drumurile

care îl vor antrena în comerțul internațional,

care-i vor dezvolta orașele, valorifica bogățiile

și-l vor duce pe calea celei mai înfloritoare stări

economice, în secolele XIV și XV, adică statul

Moldovei” (Gonța, 1989, p. 18).

Alți istorici leagă într-o măsură foarte mare

dezvoltarea vieții urbane medievale de comerț și

de existența unor trasee comerciale. Astfel,

unele dintre principalele orașe din perioada

medievală a teritoriilor extracarpatice apar în

legătură cu activitatea comercială internațională.

Revelator pentru acest aspect sunt chiar unele

nume de locuri sau râuri: Târgoviște, Târgșor,

Câmpulung așezat pe râul Târgului în Țara

Românească (Murgescu, 1996) și Târgu

Frumos, Târgu Trotuș ș.a. în Moldova. Unele

dintre acestea cunosc perioade de înflorire

vremelnice, căzând în uitare odată ce drumul

negustoresc își schimbă traseul. Târgșor,

menționat ca punct vamal într-un privilegiu al

lui Mircea cel Bătrân în 1413, devine la

începutul secolului al XVI-lea orașul cu cel mai

mare volum al schimburilor comerciale cu

Brașovul dintre toate orașele Țării Românești

(Manolescu R., 1965 citat de Murgescu, 1996,

p. 116), pentru a decădea apoi când capitala se

mută de la Târgoviște la București: „în secolul

al XVII-lea se ridică rolul târgului vecin de la

Ploiești, mai bine situat la întâlnirea drumurilor

spre Târgoviște, Buzău și București cu cel care

venea pe Valea Teleajenului. Treptat, negustorii

târgșoreni se vor muta la Ploiești și din vechiul

oraș cu rol de seamă în comerțul exterior al

Țării Românești din secolele XV-XVI nu va mai

rămâne, în secolul al XVIII-lea, decât un sat, cu

un târg săptămânal de interes local”

(Murgescu, 1996, p. 116). O soartă asemănătore

o are și Gherghița, târg așezat pe dreapta

Prahovei, la 30 km de Târgșor, dar și Orașul de

Floci de la vărsarea Ialomiței în Dunăre.

De o părere mai nuanțată dă dovadă Lupu

Emil, care consideră că drumul negustoresc nu a

determinat apariția vieții urbane în cazul orașului

Buzău, aflat pe traseul drumului muntenesc al

Moldovei și pe cel spre Brăila al Brașovului. Din

contra, acesta susține că traseul Brașov-Brăila a

fost atras spre așezarea din valea Buzăului de

existența unei aglomerații umane mai înainte de a

se consolida traseul comercial, privilegiul

domnesc doar cosființind existența acesteia și

acordându-i oficializarea. Cu toate că „drumul n-

a făcut orașul”, autorul menționat recunoaște

importanța acestuia la dezvoltarea economică,

socială și culturală a zonelor pe care le străbate,

nu fără inconveniente în anumite perioade: „Cea

mai importantă influență a drumurilor

comerciale asupra zonelor pe care le-au

traversat s-a manifestat în domeniul economic.

Pe traseul drumurilor enumerate au apărut

hanuri, stații de schimbare a cailor, puncte de

vamă, iarmaroace, ce au implicat populația

locală în activități comerciale şi manufacturiere.

[…]Efectele benefice ale acestor drumuri sunt

reprezentate de dezvoltarea economică mai

rapidă a localităților, ajungându-se la realizări

în plan edilitar, prin construcții civile şi

religioase: biserici parohiale, mori, poduri,

conace boiereşti; ele determină şi stabilirea unor

elemente umane alogene. Dincolo de

prosperitate, drumurile aduc însă locuitorilor

îndatoriri şi neplăceri: trebuie să asigure

întreținerea şi paza lor, răspunzând solidar

pentru infracțiuni petrecute pe raza localităților

de reşedință. Au obligația de a asigura cai de

olac precum şi cazarea şi hrana soliilor

importante. Aceste drumuri sunt folosite şi de

armatele de invazie […], determinând de multe

ori exodul populației în timpul campaniilor


51

militare şi distrugeri ale edificiilor. Pe aceste

drumuri se deplasează totodată şi marile molime

ale epocii, locuitorii din preajmă fiind primii

afectați” (Lupu, 2008, pp. 3-4). Totodată, „pe

şleaurile adânc săpate de roțile căruțelor

încărcate cu mărfuri, se deplasau şi constructorii

catedralelor, artiştii şi tipografii de mai târziu.

Locurile de popas, târgurile şi oraşele de tranzit

erau toate marcate de influențele locurilor

îndepărtate de plecare şi de destinație ale

acestor drumuri” (Lupu, 2008, p. 2).

Indiferent de poziția adoptată în legătură cu

rolul drumurilor în formarea statelor feudale

Țara Românească și Moldova sau a orașelor

acestora, un aspect esențial este dezvoltarea

economică pe care controlul acestor trasee

internaționale și a unor porturi la Marea Neagră

sau la Dunăre le-au adus țărilor române.

Importanța venitului adus statului de

administrarea acestor trasee este puternic

exemplificată de dezvoltarea deosebită a

Moldovei în timpul lui Ștefan cel Mare (Al.

Gonța, 1989). Un alt exemplu sunt boierii

Craiovești, negustori pricepuți care vor duce în

timp la impunerea la domnie în Țara

Românească a unor bărbați din neamul lor: „la

începutul secolului al XVI-lea, Craioveștii

participă la aprovizionarea Constantinopolului

și au în mâinile lor vama de la Calafat”

(Murgescu, 1996, p. 132).

Această situație favorabilă pentru țările

române și traseele comerciale care le traversau

nu avea să dureze la nesfârșit; căderea porturilor

din Marea Neagră în puterea otomanilor,

înlocuirea treptată a negustorilor central și nord-

europeni cu cei levantini și extinderea

suzeranității Imperiului Otoman în expansiune

asupra țărilor române au determinat scăderea

importanței drumurilor comerciale pentru

economia acestor regiuni, odată cu impunerea

unor raporturi comerciale exclusiviste care vor

dura până la Tratatul de la Adrianopol, în 1829.

3. Comisia Europeană a Dunării și

navigația la Dunărea de Jos În condițiile Tratatului de la Adrianopol

(1829), deschiderea accesului în Marea Neagră

navelor civile sub orice pavilion a adus

oportunități comerciale țărilor neriverane și

accesul facil al acestora la resurse din estul

Europei. Pentru Principatele Române acest fapt

a reprezentat o oportunitate foarte mare de a-și

valorifica resursele agricole excedentare. În

condițiile în care fostele raiale turcești din

stânga Dunării sunt redate țărilor române și

Poarta acordă „libertatea de navigație prin

gurile Dunării pentru bastimentele tuturor

statelor aflate în relații pașnice cu Imperiul

Otoman” (Ardeleanu, 2007, p. 169), o

importantă activitate comercială începe să se

desfășoare la Galați și Brăila.

Conjunctura europeană din acea perioadă a

făcut să existe o cerere mare pentru cerealele

produse de țările române. Printre alții, erau

interesați în mare măsură comercianți din

Regatul Unit în condițiile abolirii în 1846 a legii

de protecție a producției interne de cereale

(Stanciu, 2002, p. 26). Deja în anul 1852

aproape 50% din tonajul vaselor încărcate cu

cereale pentru export în portul Galați erau

destinate Angliei (Stanciu, 2002, p. 27).

Deși comercianții găsiseră în zonele agricole

din Principate un rezervor însemnat și ieftin de

grâne, problema cea mai mare era transportul

acestora. Traversarea Deltei Dunării nu era un

lucru ușor de înfăptuit în condițiile hidrologice

și geomofologice specifice acesteia,

caracterizată de procese de colmatare, de

sinuozitate accentuată, de sectoare cu adâncime

variabilă, de prezența a numeroase bancuri de

nisip și mai ales a depunerilor de la ieșirea în

mare. Dezinteresul Rusiei față de problema

„barei de la Sulina” (gurile Dunării s-au găsit în

perioada 1829-1856 în administrarea Rusiei care

era mult mai interesată să dezvolte portul

Odessa (Stanciu, 2002, p. 36)), a făcut ca

adâncimea șenalului navigabil să fie în continuă

scădere. “De la 12 picioare în 1840, adâncimea

șenalului navigabil de la bara Sulina scăzuse,

zece ani mai târziu, la 8¼ picioare, pentru ca în

1853 vice-consulii britanici să raporteze că se

ajunsese la doar 6 picioare1” (Ardeleanu, 2007,

p. 170), casele de comerț insistând mereu pe

lângă guvernul din Sankt Petersburg pentru

rezolvarea acestei probleme (Stanciu, 2002, p.

1 12 picioare = 3.7 metri, 8¼ picioare = 2.5 metri,

6 picioare = 1.8 metri

Magdalena Drăgan

52

36).

După Războiul Crimeii în care Rusia este

înfrântă, în urma Tratatului de pace de la Paris

(1856), se hotărăște asigurarea liberei circulații

pe Dunărea de Jos sub supravegherea unui

organism internațional înființat în acest scop.

Comisia Europeană a Dunării (CED) era

formată din delegați ai Marilor Puteri: Imperiul

Austro-Ungar, Al Doilea Imperiu Francez,

Regatul Unit, Prusia, Imperiul Rus, Regatul

Sardiniei și Imperiul Otoman. Premisele

implicării acestora în navigația pe Dunăre au

fost adoptarea unui statut internațional al

fluviilor navigabile la Congresul de la Viena

(1815), în urma războaielor napoleoniene. Acel

tratat stipula ca „navigația să fie liberă pe tot

sectorul navigabil al râurilor, pentru mărfuri și

călători, stabilindu-se și modul de percepere a

taxelor, uniforme și proporționale, indiferent de

natura mărfurilor ori sistemul de funcționare a

politicii fluviale” (Stanciu, 2002, p. 23). Cu

toate acestea, acest regim de liberă circulație nu

se aplica și Dunării care nu fusese menționată în

tratat, iar problema unui statut internațional al

acesteia nu a fost abordată nici în Tratatul de la

Adrianopol.

Înființată în 1856 cu un mandat inițial de doi

ani, Comisia Europeană a Dunării (CED) avea

drept scop să asigure libertatea și eficiența

navigației pe Dunăre, atât prin reglementări

administrative cât și prin realizarea unor lucrări

de infrastructură care să permită traversarea

Deltei Dunării pentru vase de capacitate mai

mare. „Instituția avea menirea de a proiecta și

asigura "executarea lucrărilor necesare, de la

Isaccea, pentru a degaja gurile Dunării, cât și

părțile de mare din apropierea lor, de nisipuri

sau de alte obstacole care le înfundă, în scopul

de a crea pentru această parte a fluviului și

pentru părțile de mare din apropierea lor cele

mai bune condiții posibile de navigabilitate".

Comisia Europeană avea dreptul să perceapă

anumite taxe fixe, într-o proporție convenabilă,

cu mențiunea că "pavilioanele tuturor

națiunilor să fie tratate pe picior de perfectă

egalitate". Din aceste sume urmau să fie

acoperite cheltuielile ocazionate de lucrările

hidrotehnice” (Ardeleanu, 2007, p. 171, citând

din actele Conferinței de la Paris). În condițiile

de la fața locului și pe măsura conștientizării

volumului foarte mare de lucrări necesar pentru

a asigura traficul cu nave din ce în ce mai mari,

existența acestei instituții a fost prelungită

succesiv până în 1938, suscitând numeroase

luări de poziție din partea României (eliberată la

1878 de sub suzeranitatea otomană și intrând în

posesia Dobrogei și a Deltei Dunării) pentru

desființarea acestei organizații care aducea

atingere suveranității sale (Stanciu, 2002).

O primă etapă de lucrări hidrotehnice s-a

derulat între anii 1858-1861. Acestea erau

reprezentate de diguri construite înspre mare în

prelungirea brațului fluvial cu scopul creșterii

vitezei curentului de apă și eliminării pe această

cale a barei de la Sulina. Efectele au fost

vizibile imediat, ducând la creșterea numărului

de nave care tranzitau brațul fluviului de la 2500

bastimente însumând o capacitate de 350000

tone în anul 1857, la 3500 bastimente cu o

capacitate totală de 558000 tone în anul 1860

(Stanciu, 2002, p. 74). De asemenea, într-un

raport al Comisiei din 1866 se precizează și alte

realizări ale acestei instituții: “corectarea

șenalului navigabil pe braț, curățirea șenalului

de epavele bastimentelor naufragiate,

construirea unui sistem de semnalizare cu

lumini pe canal, a unui far la gura Sf.

Gheorghe, instituirea unui serviciu regulat de

salvare, a unui spital la Sulina și constituirea

unor servicii de navigație provizorii pe sectorul

Sulina-Isaccea” (Stanciu, 2002, p. 81).

Deși pe toată perioada următoare CED va

realiza lucrări de întreținere a șenalului

navigabil al brațului Sulina prin dragare, tăieri

de meandre și prin consolidarea și prelungirea

digurilor de la bară, o nouă etapă de investiții

intense și cu efecte favorabile asupra navigației

are loc numai după 1880. Necesitatea acestora a

apărut ca urmare a creșterii continue a tonajelor

navelor care operau în Marea Neagră, pentru tot

mai multe accesul pe brațul Sulina fiind

imposibil. Realizarea acestor lucrări a fost

impulsionată și de efectele economice benefice

așteptate de la creșterea traficului cu nave de

tonaje mai mari atât asupra exportului

românesc, cât și asupra caselor de comerț

internaționale (posibilitatea de a realiza

încărcarea unor vapoare mari direct în porturile


53

Galați și Brăila, eliminând costisitoare

transbordări, se estima a fi produs economii de

100 de milioane de dolari comercianților

implicați în acest negoț (Ardeleanu, 2007, p.

184, citând un articol apărut în Science în anul

1885)).

În această perioadă (1886-1902) acțiunile se

concentrează pe regularizarea canalului Sulina,

de pe care au fost eliminate 16 coturi reducând

lungimea acestuia cu 22.7 km și producând

creșterea adâncimii minime de la 4.34 m în

1883, la 5.42 m în 1900 (Ardeleanu, 2007, p.

186). Suma investițiilor totale până în anul

1907, când cea mai mare parte a lucrărilor

hidrotehnice au fost terminate, a fost de aproape

49 milioane franci (calcule după date de la

Ardeleanu, 2007, p. 188), provenind de la

statele implicate, dar și din împrumuturi,

restituite apoi din taxele de navigație. Rezultatul

acestor lucrări a fost o continuă creștere a

numărului de nave care tranzitau canalul, dar și

o creștere constantă a tonajului de marfă

tranzitat, arătând atât intensificarea schimburilor

comerciale, cât și ameliorarea continuă a

condițiilor de navigație: dacă în anul 1856

tonajul mediu al navelor care puteau tranzita

brațul Sulina era de 150 de tone, acesta ajunge

să fie de 1300 tone în anul 1902. Totodată în

portul Sulina se înregistra un tonaj mediu de

1717 tone al navelor încărcate (Stanciu, 2002, p.

165). Acestor investiții li se alătură cele

realizate de partea română pentru facilitarea

comerțului: „adăugând tuturor acestor aspecte

și lucrările efectuate sub coordonarea statului

român (cheiurile, docurile, platformele de

încărcare-descărcare din porturile Galați și

Brăila, șoselele de acces către porturi, docuri

flotante, diverse bastimente etc.), avem

dimensiunea modalității în care românii și

Europa au colaborat pentru modernizarea

infrastructurii de transport a României și

transformarea Dunării de Jos într-o regiune

propice navigației și comerțului” (Ardeleanu,

2007, p. 188)

Pe perioada primului Război Mondial, pe

fondul neîntreținerii lucrărilor și a dragării

insuficiente se produce colmatarea accentuată a

barei de la Sulina, astfel încât în perioada

interbelică navigația pe Dunărea Maritimă s-a

produs cu intermitență și cu mare dificultate

(David, 2010, pp. 123-126). Cum noi prelungiri

ale digurilor aveau numai efecte temporare, se

caută tot mai fervent o altă soluție, respectiv

amenajarea altui braț pentru navigație sau

transformarea căii navigabile a Sulinei înt-un

canal ecluzat (David, 2010). Cu toate acestea,

atât din lipsă de finanțare, cât și datorită

reorientării fluxurilor comerciale spre

Constanța, acestea n-au mai fost puse în

practică: „relațiile comerciale mutuale găseau o

nouă rută, prin darea în folosință a portului

Constanța și interconectarea căii ferate

dobrogene la sistemul feroviar din Regat.

Treptat, atenția cercurilor economice londoneze

se mută către debușeul pontic, pe măsură ce

interesul pentru aprovizionarea cu cereale era

depășit de perspectivele oferite de piața

românească a petrolului” (Ardeleanu, 2008, p.

280).

Dincolo de eșecul clamat de oponenții

acestei instituții datorită faptului că lucrările de

amenajare a canalului navigabil nu reușeau să

țină pasul cu creșterea tonajului navelor

implicate în navigația pontică (David, 2010),

amenajarea Dunării de Jos de către CED se

remarcă ca un exemplu al unei colaborări

internaționale de succes pentru o perioada

îndelungată și cu rezultate importante pentru

economia și geopolitica regiunii.

4. Politica pentru transport a Uniunii

Europene și evoluția infrastructurii de

transport din România Politica de transporturi a Uniunii Europene

datează de la începutul anilor 1990 (Comisia

Europeană, 2014 (b)), evoluând continuu spre o

mai mare integrare a statelor membre și a

piețelor acestora, iar posibilitățile de transport

eficient între zonele centrale și cele periferice

ale Uniunii și evitarea blocajelor sunt priorități

în acest sens. Pe măsura extinderii UE au fost

necesare ajustări ale politicii de transport și

interconectări ale infrastructurii tehnice, dar și

sincronizarea administrării traficului pe aceste

rețele, cu scopul declarat de a avea un sistem de

transport unitar la nivelul întregii Uniuni.

Aceste preocupări s-au exprimat în conceperea

unor culoare de transport principale, care să

Magdalena Drăgan

54

ghideze investițiile și conturarea acestui

planificat spațiu unic al transporturilor.

Cunoscute mai întâi sub numele de coridoare

paneuropene, coridoare Helsinki ș.a., ulterior

acestea au primit denumirea de coridoare TEN-

T (rețeaua trans-europeană de transport).

La finalul anului 2013 Uniunea Europeană a

adoptat o nouă strategie a transporturilor.

Această se sprijină pe strategiile anterioare (se

păstrează finanțarea pentru proiectele prioritare

definite în precedenta strategie a

transporturilor), dar cu un accent mai mare pe

interconectivitate, pe fluidizarea traficului și pe

intermodalitatea transporturilor. Conform

ultimelor documente în domeniu, România este

traversată de două coridoare ale rețelei primare

(TEN-T core): Coridorul Orient/Mediterana de

Est și Coridorul Rin-Dunăre [Fig. 1.].

Coridorul Orient/Mediterana de Est pune în

legătură porturile Bremen, Hamburg și Rostock

(de la Marea Baltică, în Germania), cu porturi

de la Marea Neagră (Constanța din România și

Burgas din Bulgaria) și cu porturile grecești

Salonic și Pireu (la Marea Mediterană). Pe

teritoriul României acest coridor corespunde

unei porțiuni din traseul de cale ferată Timișoara

– Sofia, dar și unui traseu pe autostradă: Arad –

Sibiu – București – Constanța.

Coridorul Rin-Dunăre conectează orașele

Strasbourg și Manheim cu Marea Neagră.

Traversează Germania, Austria, Slovacia,

Ungaria, Serbia și România. Centrat pe căile

navigabile Rin și Dunăre, pe teritoriul României

acesta cuprinde calea navigabilă a Dunării, pe la

Galați-Sulina și pe Canalul Dunăre-Marea

Neagră, dar și două ramuri feroviare (ramura

nordică – prin Arad-Sebeș-Sighișoara-Brașov-

Ploiești-București-Cernavodă-Constanța și

ramura sudică -Arad-Timișoara-Orșova-

Craiova-București-Cernavodă-Constanța), două

ramuri rutiere (ramura nordică – Arad-Sebeș-

Sibiu-Pitești-București și ramura sudică – Arad-

Timișoara-Orșova-Craiova-București-

Constanța). Pe teritoriul românesc cele două

coridoare se suprapun pe porțiunea de cale

ferată Arad-Timișoara-Orșova-Craiova și pe

segmentul rutier Arad-Nădlac.

În perioada de preaderare la Uniunea

Europeană (2000-2006), România a beneficiat

Fig.1. Coridoare din rețeaua TEN-T primară pe

teritoriul României (Comisia Europeană, 2014 (a)).

Cu albastru deschis – Coridorul Rin-Dunăre, cu

maro închis - Coridorul Orient/Mediterana de Est

de finanțare nerambursabilă pentru proiectele

din domeniul transportului prin fondurile ISPA

(Instrumentul Structural de Pre-Aderare). Acest

domeniu a beneficiat de 20 de Memorandumuri

de Finanțare dintre care 11, cu o valoare totală

de 1257.1 milioane euro, au finanțat proiecte de

lucrări și alte 9 au susținut proiecte de asistență

tehnică, în valoare de 64.2 milioane euro

(http://www.ampost.ro/pagini/facilitatea-ex-

ispa).

Proiectele finanțate urmăreau în mod special

asigurarea legăturii la rețeaua de transport a UE.

Dintre acestea se remarcă reabilitarea DN6 pe

porțiunea Craiova - DrobetaTurnu Severin –

Lugoj, realizarea variantelor ocolitoare Lugoj,

Deva-Orăștie și Sibiu, realizarea unor porțiuni

din autostrada București-Constanța, reabilitarea

secțiunilor de cale ferată Câmpina-Predeal (de

pe linia București-Brașov) și Băneasa-Fetești,

de pe linia București-Constanța (cf. date de pe

pagina web a Ministerului Finanțelor Publice).

O altă lucrare importantă, realizată prin

cooperare româno-bulgară și finanțată parțial

din fondurile ISPA este podul peste Dunăre

între orașele Calafat și Vidin (podul „Noua

Europă”), inaugurat în anul 2013.

O nouă tranșă de finanțări și proiecte de

infrastructură au apărut după aderarea României


55

la Uniunea Europeană, în perioada 2007-2013.

Cadrul strategic al acestora a fost Programul

Operațional Sectorial Transport 2007-2013,

prescurtat POS T 2007-2013, iar implementarea

s-a făcut pe mai multe axe prioritare (AP): AP

1-Modernizarea și dezvoltarea axelor prioritare

TEN-T în scopul dezvoltării unui sistem de

transport durabil și integrării acestuia cu

rețelele de transport ale UE, AP 2-

Modernizarea și dezvoltarea infrastructurii

naționale de transport în afara axelor prioritare

TEN-T, AP 3 – Modernizarea sectorului de

transport în scopul creșterii protecției mediului

și a sănătății publice și a siguranței pasagerilor

și AP 4 – Asistență tehnică pentru POS-T

(www.ampost.ro).

Axa prioritară 1 dispune de o alocare de

fonduri UE în valoare de 3854.87 milioane euro

prin Fondul de Coeziune, Axa Prioritară 2, are o

alocare de 1279 milioane euro din fonduri

nerambursabile FEDR (Fondul European pentru

Dezvoltare Regională). La sfârșitul anului 2013

situația fondurilor implicate în dezvoltarea

transporturilor este redată în [Tabelul. 1.]

Tabelul. 1. Valorile financiare alocate pentru proiecte din domeniul transporturilor

(prelucrarea autorului după date AMPOST, 2014) Axa

Prioritară

Principalele contracte cu lucrări

în implementare

Principalele contracte de lucrări

nedemarate

Proiecte cu contracte de finanțare

semnate

Valoare

contract (total)

Contribuția UE Valoare

contract (total)

Contribuția UE Valoare contract

(total)

Contribuția UE

AP1 2813.55 1673.46 717.1 481.22 4933.24 2791.52

AP2 395.23 258.27 87.16 58.74 1075.82 636.96

AP3 94.89 60.97 63.58 37.34 107.68 94.36

Total 3303.67 1992.70 867.84 577.30 6116.74 3522.84

În ceea ce privește distribuția spațială a

lucrărilor majore de infrastructură din cadrul

proiectelor prioritare, se constată o concentrare

a acestora în zona București-Constanța, un alt

nod de investiții fiind zona de vest a țării,

Timișoara-Arad. Dintre proiectele implementate

se remarcă autostrada Cernavodă-Constanța

(recepționată la finalul anului 2012, cu 85% din

valoarea proiectului acoperită din fonduri

europene), varianta de ocolire Constanța

(finalizată în 2013), amenajări ale portului

Constanța pentru vase de capacitate mai mare,

sectoarele de autostradă Nădlac-Arad,

Timișoara-Arad, Timișoara-Lugoj, varianta de

ocolire Arad. Alte exemple de lucrări de

infrastructură finalizate până în prezent sau

aflate în construcție cu sprijinul fondurilor

europene sunt autostrada Orăștie-Sibiu (cu o

parte din sectoare finalizate) și autostrada

Sebeș-Turda, unde lucrările sunt în stare

incipientă. În sectorul feroviar este în curs de

realizare modernizarea unor porțiuni din linia

Arad-Sebeș-Sighișoara-Brașov cu reabilitarea

infrastructurii pentru viteza maximă de 160

km/h, acest aspect presupunând corecții de

traseu, noi tunele în unele areale ș.a.

Printre investițiile în infrastructura de

importanță națională (nu aparțin rețelei TEN-T

core) finanțate cu fonduri europene (prin POS

T, Axa Prioritară 2) se numără: reabilitarea unor

sectoare de drumuri naționale (DN 1H (Zalău-

Aleșd), DN 5 (București-Adunații Copăceni),

DN 6 (Alexandria - Craiova), DN 24 (limită

județ Galați – Vaslui – Crasna) și DN 24B

(Crasna-Albița), DN 29 (Suceava-Botoșani)) și

variante de ocolire la Alexandria, Caracal,

Săcuieni, Carei, Craiova Sud, Mihăilești,

Tecuci. CFR a beneficiat de fonduri pentru

modernizarea unor stații de cale ferată (Bistrița,

Zalău, Giurgiu Oraș, Slobozia Veche, Călărași

Sud, Brașov) și pentru lucrări de reabilitare a

unor poduri, podețe și tunele de pe raza

sucursalei regionale CFR Brașov. Prin DMI 2.3

„Modernizarea și dezvoltarea porturilor

maritime și dunărene” au fost finanțate proiecte

de modernizare și reabilitarea a infrastructurilor

portuare din Constanța, Brăila, Galați și Calafat,

iar de finanțari prin măsura DMI 2.4

„Modernizarea și dezvoltarea infrastructurii de

transport aerian” au beneficiat aeroporturile

Oradea, Craiova și Suceava (www.fonduri-

ue.ro). Stadiul de realizare a acestor proiecte

Magdalena Drăgan

56

contractate este divers, unele au fost

încheiate,altele sunt încă în curs de derulare.

Pentru acestea din urmă țara noastră poate

accesa fonduri din exercițiul bugetar 2007-2013

și în cursul anului 2015.

În cadrul noului exercițiu bugetar al UE

(2014-2020), prin Mecanismul pentru

Interconectarea Europei se asigură finanțarea

proiectelor care dezvoltă coridoarele principale

de transport (TEN-T core), în proporție

variabilă, între 20% și 40% din valoarea

eligibilă a proiectului pentru lucrări de

infrastructură (valoarea maximă este pentru

proiecte transfrontaliere) și până la 50% pentru

studii. De asemenea, prin Fondul de Coeziune

aceste proiecte pot fi finanțate până la 85% din

valoarea eligibilă (Comisia Europeană, 2014 (a),

p. 7). Datorită faptului că România este eligibilă

pentru finanțare prin Fondul de Coeziune, este

de așteptat să aibă prioritate acele proiecte care

vor putea atrage maximul de resurse financiare

și care asigură închiderea coridoarelor de

transport pe teritoriul național.

Din alt punct de vedere, deși coridoarele de

transport TEN-T din rețeaua primară sunt de

importanță crescută pentru țara noastră în ceea

ce privește tranzitul de marfă, se remarcă faptul

că acestea lasă nedeservit jumătate din teritoriu.

Deși în teorie și acesta este acoperit de trasee ale

rețelei TEN-T secundară, nu sunt prioritare la

finanțare în actualul exercițiu bugetar al UE. Cu

toate acestea, fonduri pentru transporturi mai

pot fi accesate prin Mecanismul de Coeziune,

prin politici regionale și prin alocații bugetare

naționale. Astfel de politici ar trebui gândite în

corelație cu cele europene pentru a obține un

grad crescut de accesibilitate pentru toți

cetățenii români. Semnarea de către Republica

Moldova a unui acord de asociere cu Uniunea

Europeană și o viitoare aderare a acesteia la UE

ar putea crește finanțarea comunitară pentru

acele sectoare din infrastructură de transport

care asigură conectarea acestei țări cu rețeaua

din vestul României.

5. Concluzii De-a lungul timpului, situația geopolitică a

teritoriilor locuite de români a făcut din acestea

arii de tranzit între lumea europeană și cea

levantină și asiatică, coridoare de transport

asigurând tranzitul comercial între aceste mari

piețe. Pentru asigurarea viabilității acestor trasee

în anumite perioade de schimburi comerciale

intense au fost întreprinse acțiuni diplomatice,

iar pentru dezvoltarea infrastructurii de transport

a fost mobilizat capital internațional atât spre

beneficiul statelor din exteriorul regiunii, cât și

pentru România.

Asociate cu perioade de consolidare statală

în evul mediu, cu dobândirea independenței și

organizarea statală din secolul al XIX-lea și cu

integrarea actuală în piața unică europeană,

aceste perioade de dezvoltare a transporturilor

sunt o mărturie a efectului benefic pe care

cooperarea internațională îl poate aduce în

dezvoltarea unui teritoriu.

Bibliografie

[1] AMPOST (Autoritatea De Management pentru

Programul Operațional Sectorial Transport),

(2014), Raportul anual de implementare 2013.

Programul Operațional Sectorial Transport

2007-2013,

http://www.ampost.ro/fisiere/pagini_fisiere/RAI_20

13.pdf (consultat online la 10.11.2014)

[2] ARDELEANU, C., (2008), Evoluția

intereselor economice și politice britanice la

gurile Dunării (1829-1914), Editura Istros,

Brăila

[3] ARDELEANU, C., (2007), Comisia

Europeană a Dunării și modernizarea

infrastructurii de transport a României: calea

navigabilă a Dunării (1856-1914), în vol.

“Curente ideologice şi instituţiile statului

român modern – secolele XVIII – XX.

Modelul european şi spaţiul românesc”, coord.

Daniela Buşă şi Ileana Căzan, Editura Oscar

Print, Bucureşti

[4] COMISIA EUROPEANĂ, (2014a), Notă de

informare. Noua politică a UE privind

infrastructura de transport-context,

ec.europa.eu/transport (consultat online la

10.11.2014)

[5] COMISIA EUROPEANĂ, (2014b), Să

înțelegem politicile Uniunii Europene:

Transport,

http://europa.eu/pol/pdf/flipbook/ro/transport_r

o.pdf (consultat online la 10.11.2014)


57

[6] DAVID, AL., (2010), Lucrările tehnice

efectuate pe Dunărea maritimă în perioada

1918 – 1938, Analele Universității “Dunărea

de Jos” Galați, Seria 19, Istorie, tom IX, 2010

[7] GONȚA, AL., (1989), Legăturile economice

dintre Moldova și Transilvania în secolele

XIII-XVII, Editura Științifică și Enciclopedică,

București

[8] LUPU, E., 2008, Câteva drumuri comerciale și

orașe medievale de la curbura Carpaților

(Buzău și Râmnicu Sărat până în secolul al

XVI-lea), BCMI (Buletinul Comisiei

Monumentelor Istorice), anul XIX, nr. 1-2,

Institutul Național al Monumentelor Istorice,

accesat online la www.academia.edu

[9] MURGESCU, C., (1996), Drumurile unității

românești, Editura Enciclopedică, București

[10] PAPACOSTEA, Ș., (1988), Geneza statului în

evul mediu românesc. Studii critice, Editura

Dacia, Cluj-Napoca, text digitizat de Biblioteca

Județeană Mureș,

http://www.bjmures.ro/bdPublicatii/CarteStude

nti/P/Papacostea-Geneza_Statului.pdf

[11] STANCIU, ȘT., (2002), România și Comisia

Europeană a Dunării. Diplomație.

Suveranitate. Cooperare internațională,

Editura Pax Aura Mundi, Galați

[12] www.ampost.ro/ (Autoritatea de Management

pentru Programul Operațional Sectorial

Transporturi)

[13] www.cnadnr.ro (Compania Națională de

Autostrăzi și Drumuri Naționale din România)

[14] www.mfinante.ro (Ministerul Finanțelor

Publice)

[15] www.fonduri-ue.ro (Ministerul Fondurilor

Europene)


58


59

VALENŢELE ATRACTIVE ALE PEISAJULUI CULTURAL

AL COMUNEI RÂMEŢ

GABRIELA COCEAN1, ILEANA-CRISTINA VASILIŢĂ-CRĂCIUN

2, GABRIEL NICULA

3

ABSTRACT. Attractive Attributes of the Cultural Landscape of the Râmeţ Commune. The cultural

landscape, regarded as the association of natural and anthropic elements, can have considerable attractive

attributes. The two components of the cultural landscape of the Râmeţ Commune create an attractive setting

for the development of different forms of tourism: ecotourism, rural, cultural or religious tourism,

geotourism etc. Some of the karst geomorphosites of higher value in the Trascău Mountains are located in

the study area. These geomorphosites are important tourist sights but they also constitute an attractive

background for the cultural assets of the commune. Among these assets, the wooden houses, stone crosses

and monasteries, all contribute to outline a unique cultural landscape. Tourism development has favorable

grounds and can partially address the challenges of a commune facing demographic decline and where

many traditional households are being abandoned. Tourism development in such an area would also raise

awareness and interest for the preservation of the cultural landscape.

Keywords: cultural landscape, tourism, geomorphosites, development

1. Relaţia peisaj cultural – turism Definirea conceptului de peisaj cultural se află în strânsă relație cu definirea generală a

termenului de

peisaj. Conform Convenției Europene

(2000) acesta se referă la „o parte de teritoriu

perceput ca atare de populaţie, al cărui

caracter este rezultatul acțiunii și interacțiunii

factorilor naturali și/sau umani”.

Peisajul cuprinde prin urmare conotația de

cultural, aceasta fiind imprimată de

evenimentele socio-economice din perioada

istorică recentă (marcată de schimbări profunde

ale mediului), care au determinat transformarea

peisajelor naturale în peisaje culturale prin

introducerea a variate artefacte antropice sau

datorită practicilor turistice în peisajele naturale.

Peisajul cultural este considerat așadar de

unii autori, după cum sesizează Juliane Friedel

(2002), ca fiind ”rezultatul activității umane”

(Reichhoff, 1996, Neef, 1981) în timp ce

Gunzelmann (1987), îl caracterizează în

continuare ca ”rezultat al integrării dintre

cultură și natură”. De altfel, este evident că de

la începuturile umanității, intervențiile antropice

în peisajul înconjurător originar au implicat

permanente schimbări ale acestuia.

Juliane Friedel (2002), descrie în continuare

peisajul cultural actual atât ca rezultat cât și ca

stadiu intermediar în dezvoltare, procesele

naturale și sociale schimbând peisajul în viitor.

Aceeași autoare îl amintește pe Schlüter (1928),

care pune în prim plan, din punct de vedere

fizico-geografic, forțele culturale în diferite

perioade de timp care acționează asupra

peisajului și care sunt implicate în dezvoltarea

peisajului cultural.

În consecință, peisajele culturale sunt create

prin introducerea constantă de elemente

antropice în mediul natural, reprezentând ”o 1 Academia Română, Filiala Cluj-Napoca, Colectivul de Geografie, Str. Republicii Nr. 9, Cluj-Napoca,

[email protected] 2 Academia Română, Filiala Cluj-Napoca, Colectivul de Geografie, Str. Republicii Nr. 9, Cluj-Napoca,

[email protected] 3 Academia Română, Filiala Cluj-Napoca, Colectivul de Geografie, Str. Republicii Nr. 9, Cluj-Napoca,

[email protected]

Gabriela Cocean, Ileana-Cristina Vasiliţă-Crăciun, Gabriel Nicula

60

resursă pentru turism, atât în ceea ce privește

partea naturală cât și cea antropică”, J. Jones

(1991).

Din punct de vedere turistic, peisajul cultural

poate fi văzut ca rezultantă a influenţei

favorabile sau restrictive a cadrului natural

asupra dezvoltării structurilor şi activităţilor

antropice cât şi ca produs al acțiunii umane

exercitate asupra componentei naturale. De

altfel, când vorbim despre peisajul cultural în

relaţia lui cu turismul, este inevitabilă asocierea

celor două elemente esențiale: cadrul natural cu

potenţialul turistic asociat şi elementele

culturale, ca resurse turistice de factură

antropică [Fig.1].

Fig.1. Relaţia peisaj cultural-turism

În mod evident, asocierea conceptelor de

peisaj cultural și turism implică relația cerere-

ofertă prin faptul că peisajul cultural stă la baza

ofertei turistice: în funcție de valențele lor

atractive principale, diferitele peisaje se

pretează practicării şi dezvoltării anumitor tipuri

şi forme de turism (ecoturism, geoturism, turism

cultural, turism rural etc.), şi vor fi deci incluse

unei oferte specifice, adresate unor turişti

potenţiali din variate grupuri ţintă.

Însă, relaţia peisaj cultural – turism se

manifestă şi în sens contrar, procesele

premergătoare actului turistic (ne referim aici la

diferite amenajări) și cele legate de consumarea

actului turistic efectiv se realizează în cadrul

peisajului cultural, ceea ce presupune că

dezvoltarea fenomenului turistic poate contribui

la păstrarea și dezvoltarea continuă a peisajului

cultural, sau dimpotrivă, dacă dezvoltarea nu se

face într-o manieră sustenabilă, la deteriorarea şi

transformarea peisajului. “Turismul este o

activitate care aduce plus-valoare activităţilor

economice care au determinat peisaje culturale

distincte. Acesta este în special cazul peisajelor

rurale şi peisajelor culturale asociative.”

remarcă Esposito şi Cavelzani (2006).

În mod cert înaltul potențial atractiv al

peisajelor culturale poate contribui la

dezvoltarea socio-economică a arealului dat.

Gradul lor de atractivitate turistică le imprimă

viabilitate economică iar ca reciprocitate,

evoluând în mod dual, peisajul beneficiază în

acest fel pluridirecționat, având ca avantaje

primordiale dezvoltarea și conservarea.

2. Componenta naturală a peisajului şi

integrarea ei în oferta turistică Cadrul natural, şi în special relieful,

contribuie decisiv la conturarea ofertei turistice

menită să pună în valoare peisajului cultural al

unui areal, prin dimensiunile atractive ale sale,

analizate în trecut de mai mulţi autori (Reynard

şi Pralong 2005, Cocean, G. 2011, etc.). Astfel,

relieful are atât rolul de resursă atractivă, cât şi

de fundal peisagistic pentru alte obiective

turistice de altă factură, şi sigur, de suport

pentru desfăşurarea activităţilor comunităţilor,

dezvoltarea construcţiilor şi deci implicit pentru

actul turistic desfăşurat, imprimând acestora

caracteristicile şi condiţionările de bază.

În perimetrul analizat, şi anume teritoriul

aferent comunei Râmeţ, relieful şi peisajul

determinat prezintă un evident caracter de

complementaritate sistemică, formelor atractive

cu potenţial turistic major, de tipul văilor

carstice asociindu-se sectorul de defileu săpat de

Valea Geoagiului şi suprafeţele înalte, reziduale

ale crestei Pleaşa Râmeţului – Piatra Cetii. Se

adaugă şi suprafeţele extinse de nivelare incluse

platformei de eroziune Râmeţ – Ponor, extrem

de bine reprezentată; dealtfel, trebuie amintit

faptul că “denumirea de Râmeţ este dată după

localitatea cu acelaşi nume, aşezată într-o zonă

unde suprafaţa are caractere tipice” (Popescu-

Argeşel,1977).

Cadrul natural al perimetrului studiat prezintă

câteva valenţe unice atât raportat la nivelul

judeţului Alba, cât şi la întreaga grupă montană a

Apusenilor. Astfel, aici sunt prezente două forme

carstice de mare valoare peisagistică şi

Valenţele atractive ale peisajului cultural al comunei Râmeţ

61

geoturistică: complexul de chei al Văii Râmeţului

şi creasta Pleaşa Râmeţului – Faţa Râmeţului,

parte din creasta calcaroasă de referinţă pentru

Munţii Trascău, Pleaşa Râmeţului – Piatra Cetii.

Dacă în cazul complexului de chei, avem în

vedere o resursă turistică de prim rang, care se

impune pe harta Apusenilor, pentru creasta

calcaroasă valoarea este una în special

peisagistică ea făcând obiectul aşa numitului

efect de insulă, condiţionat altimetric. “Suspen-

darea acestor forme în raport cu relieful limitrof

le detaşează pregnant în percepţia privitorului, le

impune ca repere spaţiale, le conferă atributul

concentrării atenţiei şi curiozităţii lui” (Cocean,

G. 2011), astfel, creasta calcaroasă îşi pune

decisiv amprenta asupra peisajului şi atractivităţii

lui punând în valoare totodată modul de

dezvoltare al aşezărilor şi peisajul rural tipic.

Fig. 2. Harta comunei Râmeţ

Peisajul văilor carstice, conturat în cadrul

complexului de chei din bazinul Râmeţului, pe

de altă parte, este unul spectaculos, complex şi

cu atributele atractive cele mai numeroase.

Totodată, el oferă şi o paletă extrem de largă de

activităţi şi forme de turism care se pot dezvolta

prin exploatare directă, care fac parte din sfera

turismului cu tentă recreativă: drumeţie

montană, speoturism, escaladă sau cu tentă

educativ-recreativă: ecoturism sau geoturism.

Sigur, cea mai importantă şi mai cunoscută

cheie din cadrul bazinului este Cheia Râmeţului,

sculptată între masivele masivele Tarcău,

Urmezeu şi Vârful Vulturilor. Ea reprezintă de

altfel un etalon pentru cheile din Munţii Trascău

ca lungime (2km) şi complexitate genetică, fiind

şi cea mai importantă cheie din cadrul judeţului

Alba ca potenţial geoturistic.

Potenţialul ei deosebit reiese din anumite

aspecte morfologice şi peisagistice unice,

determinat de bazarul de microforme de

maximă atractivitate care face ca peisajul lor să

nu fie nici măcar tangenţial atins de monotonie,

distingându-l de cel al altor sectoare care


62

păstrează un aspect mai unitar pe cuprinsul lor.

În plus, relativa sălbăticie a peisajului, conferită

de faptul că ele nu sunt străbătute de vreun drum

şi nu au făcut obiectul unor exploatări antropice,

alta decât cea turistică, dar şi aceasta cu

amenajări minime, le creşte gradul de natureleţe

şi spectaculozitate, rămânând totuşi accesibile

celei mai mari părţi a turiştilor.

Un fapt care deschide porţile geoturismului

veritabil, interesat de geomorfosituri şi de

formele de relief în devenirea lor, este geneza

deosebit de interesantă a cheilor Râmeţului, prin

captarea carstică a cursului şi formarea unei

peşteri al cărei tavan s-a surpat ulterior (Cocean,

1988). Prezenţa mărturiilor acestui scenariu:

podul natural şi profilul ovoidal, conferă cheilor

analizate o valoare geomorfologică, ştiinţifică şi

geoturistică aparte, fiind un geomorfosit de

referinţă din cadrul Munţilor Apuseni.

De altfel, în tipologia turistică a cheilor din

Munţii Apuseni, realizată de Cocean, G. în

2014, Cheile Râmeţului sunt înscrise în grupa

cheilor prioritare, “cele cu potenţial turistic

deosebit şi cu aşezare spaţială favorabilă care

fac posibilă integrarea lor în diferitele circuite

turistice. Aceste chei determină sau pot

determina, în condiţiile unei marketări eficiente,

fluxuri turistice care să se constituie într-o

cerere turistică stabilă”. Tipologia a fost

realizată utilizând trei parametrii: atractivitatea

intrinsecă a cheilor, potenţialul dat de

poziţionarea acestora şi posibilităţile de

desfăşurare a diverselor activităţi şi forme de

turism.

Fig 3. Valea Râmeţului între cheile Râmeţului şi Mănăstirii

Cheile Mănăstirii, sculptate între Pleaşa

Râmeţului (1 250 m) şi Vf. Prisecii (1 150 m) au

un aspect diferit, aflându-se într-un stadiu

evolutiv mai avansat, caracterizat de un profil

mai larg al văii, dar care păstrează totuşi

versanţii abrupţi care, datorită proceselor de

distensie şi fracturare a stratului de rocă oferă

porţiuni largi de desfăşurare a escaladei (în

cadrul cheilor fiind prezente 84 trasee).

În cadrul Cheilor Mănăstirii, Valea

Râmeţului a secţionat bara calcaroasă Pleaşa

Râmeţului – Piatra Cetii imprimând o notă de

spectaculozitate suplimentară catenei

calcaroase. De altfel, din punct de vedere

atractiv, Creasta Pleaşa Râmeţului – Faţa

Râmeţului are un rol de punct de belvedere dar

şi de fundal peisagistic pentru alte elemente

atractive, începând de la Mănăstirea Râmeţ şi

până la arhitectura tradiţională din cătunele

componente ale comunei.

În amonte de cheile Râmeţului se află şi alte

sectoare de chei, de dimensiuni mai modeste,

dar care păstrează nota de sălbăticie şi inedit:

Cheia de la Piatra Bălţii (100 m) şi Cheile

Pravului (200 m). Complexul de chei al

bazinului Râmeţului este întregit de Cheile

Geogelului (400 m) situate de asemenea în

amonte de Cheile Râmeţului, în cadrul comunei

Ponor, însă care trebuie prevăzute şi ele într-o

strategie de exploatare turistică a arealului.


63

De altfel, conectarea acestor resurse atractive

cu altele de aceeaşi natură din bazinul învecinat al

văii Galdei precum şi cu cele dinspre Depresiunea

Trascăului, în cadrul unor circuite tematice, este

un deziderat pentru dezvoltarea turismului în

comuna Râmeţ, care ocupă un loc privilegiat pe

harta Munţilor Trascău şi care beneficiază de o

infrastructură rutieră care să o poată conecta cu

celelalte obiective amintite. Trebuie specificat însă

că aceste drumuri de acces, deşi există, sunt într-o

stare deplorabilă, pe anumite porţiuni nemaifiind

accesibile traficului auto.

3. Componenta culturală a peisajului,

definitorie pentru conturarea ofertei

turistice Relativa izolare a comunei Râmeţ, impusă

de condiţiile naturale de relief, dar şi de cele

istorice, care au determinat aşezarea unei

comunităţi umane în acest spaţiu, a funcţionat

ca factor de dezvoltare şi conservare a unui

peisaj cultural rural arhaic. Astăzi, acesta poate

constitui un real suport în dezvoltarea turistică,

în contextul în care în prezent astfel de spaţii

rurale neafectate de amprenta globalizării se

regăsesc tot mai rar.

În acest sens în perimetrul analizat au fost

identificate elemente de peisaj cultural tipice,

încadrate în peisajul habitaţional (Cocean şi

David, 2014) care pot contura oferta turistică

precum: așezările de tip risipit, specifice

Munților Apuseni; grupurile restrânse de

gospodării, în cadrul cărora construcțiile sunt

amplasate pe o suprafață înierbată, marcată sau

nu prin elemente de împrejmuire faţă de terenul

agricol învecinat; casele din lemn pe fundaţie

din piatră, cu finisări naturale, dintre care o

parte sunt zugrăvite la exterior cu culoarea

albastră. Aspectul inedit al gospodăriei este

conturat și de acoperișurile înalte, în patru ape,

de formă piramidală, cu paie sau şindrilă; de

grădinile de legume cultivate în apropierea casei

pe suprafeţe reduse, îngrădite, în scopul

asigurării legumelor de consum; de prezența

şurilor (ca elemente de depozitare a furajelor

pentru animale, a carului şi a diverselor unelte

agricole), care se prezintă sub forma unor

construcţii din bârne de lemn, acoperite cu paie,

unele având alipite şi grajduri.

Fig. 4 Casă tradiţională în satul Valea Uzei

În urma cercerării în teren se constată că un

număr mare de anexe gospodăreşti de tipul celor

menţionate mai sus se află încă în stare bună,

acest fapt facilitând posibilitatea integrării lor în

circuitul turistic. Construcţiile tradiţionale din

areal pot fi recondiţionate şi ele pot căpăta

funcţii turistice propriu-zise, unele ar putea fi

închiriate turiştilor doritori de o experienţă cât

mai autentică, altele ar putea îndeplini alte

funcţii, de la mici muzee până la birou de

informare turistică etc. - de altfel muzeul din

Brădeşti îşi va muta sediul în curând într-o

astfel de căsuţă tradiţională.

Un rol esențial în creionarea peisajului

cultural rural îl reprezintă gardurile tradiționale

ridicate din piloni de brad dispuşi la anumite

distanţe pentru a permite prinderea şipcilor

orizontale; de asemenea infrastructura locală de

transport cu elementele tradiţionale precum:

punţile din lemn şi drumurile de pământ (de-a

lungul acestora din urmă aflându-se uneori pomi

fructiferi sau copaci ornamentali).

Ca elemente de peisaj cultural agricol mai

pot fi amintite fânețele necosite, căpițele de fân,

pășunile montane, presărate cu vechi locuinţe

rustice (adevărate bijuterii arhitecturale), care

adăposteau mai multe generaţii ale aceleiaşi

familii.

Perspectivele de dezvoltare, deci, pentru

turism rural si ecoturism sunt largi, aceste forme

de turism având la dispoziţie resurse autentice şi

un peisaj cultural puţin transformat prin

edificarea unor construcţii noi sau a reşedinţelor

secundare, majoritatea caselor de vacanţă fiind

localizate în cadrul satului Valea Mănăstirii, şi

mai puţin în cele situate pe creastă, care


64

păstrează de altfel cele mai tipice căsuţe:

Cotorăşti, Valea Uzei, Râmeţ, Valea Inzelului

etc.

Elemente frecvent întâlnite în peisajul

cultural al comunei Rîmeț sunt cele sacrale de

forma crucilor din lemn și a celor din piatră,

cele din urmă putându-se distinge în mod facil

prin dimensiune, stil arhitectural şi

amplasamentul specific (de obicei pe cea mai

înaltă suprafaţă a localităţii). De asemenea

lăcașele de cult precum bisericile parohiale din

cadrul satelor Olteni, Valea Inzelului, Valea

Uzei, Cheia etc., dar și complexul mănăstiresc

Râmeț cu bisericile ”Nașterea Precistei” și

”Izvorul Tămăduirii”, incluse în lista

monumentelor istorice. Mănăstirea Râmeţ, una

dintre cele mai vechi în Transilvania, datând din

secolul al XIII, a fost supusă de-a lungul

timpului la mai multe încercări, fiind atacată de

armata habsburgică, afectată de inundaţii sau

chiar închisă şi transformată în cabană pentru

mai mulţi ani. Astăzi, ea este unul dintre

lăcaşele de cult cele mai reprezentative şi cele

mai vizitate ale Transilvaniei, ea determinând

dezvoltarea turismului cultural-religios în

arealul studiat.

Fig. 5. Mănăstirea Râmeț

Elemente viu grăitoare ale istoriei viețuirii

populaţiei locale în tipicul tradiţional sunt

muzeele: Muzeul Mănăstirii Râmeț, Muzeul

Etnografic din satul Brădești, dar și fosta școală

(azi muzeu) din satul Valea Mănăstirii datând

din sec. XIV-XVIII.

Ca elemente de peisaj cultural se mai pot

consemna și ocupațiile tradiționale, care relevă

un profil mixt „prin strânsa îmbinare a

ocupațiilor de bază: agricultura montană și

creșterea animalelor, precum și practicarea

variatelor meșteșuguri tradiționale” (V. Butură,

1989), care odată cu dispariţia celor care le

practicau şi le transmitau din generaţie în

generaţie, au început să fie rând pe rând

abandonate. Actualmente au mai rămas puțini

mesteșugari care se ocupă cu realizarea

acoperișurilor de paie, prelucrarea lemnului și

fierăritul.

Zestrea culturală a comunităţii locale se

distinge și prin elementele de port popular

caracterizate prin unicitate (cromatică, tipuri de

material şi ţesături). O amprentă deosebită este

dată de păstrarea valorilor morale creştine prin

intermediul datinilor şi obiceiurilor transmise şi

îmbogăţite de-a lungul generaţiilor. Se păstrează

încă obiceiurile legate de ciclul vieţii (naştere,

nuntă, înmormântare), cele asociate diverselor

sărbători religioase, la care se adaugă festivaluri

și alte manifestări culturale și religioase

(bisericești) „Zilele Râmețului”, Hramul

bisericii Sfinții Apostoli Petru și Pavel etc.,

toate considerate elemente care imprimă

identitatea zonei.

În conformitate cu cele mai sus expuse se

poate constata amprentarea mediului natural cu

diverse elemente culturale, având drept

consecinţă apariţia şi dezvoltarea unui peisaj

cultural unic, care reflectă spiritualul şi

materialul comunităţii locale, definitorii pentru

conturarea ofertei turistice.

4. Impactul turismului asupra peisajului

cultural Comuna Râmeț relevă un spaţiu unic rezultat

din îmbinarea proporţionată a elementelor

naturale şi a celor culturale. Obiectivele cu

valoare ridicată ale acestei zone sunt relativ

puţin cunoscute publicului larg, în acest sens

promovarea şi dezvoltarea turismului putând fi

condiţia sine qua non a dezvoltării economice

locale. Deşi la prima vedere dezvoltarea

turistică poate fi percepută ca aducătoare

exclusiv de beneficii, trebuie avută în vedere o

analiză mai profundă a implicaţiilor acestuia,

inducând două seturi principale de consecinţe:

pe de o parte consecinţele socio-economice, iar

pe de altă parte cele ecologice.


65

Esposito şi Cavelzani, remarcă, în 2006, că

“Turismul, ca industrie nouă, poate avea un

impact scăzut asupra peisajului cultural, dar cu

toate astea, poate ajuta în tranziţia către o bază

economică mai complexă şi mai diversificată

pentru comunităţi, în special pentru cele mai

îndepărtate de centrele metropolitane… Turismul

trebuie deci privit ca o influenţă pozitivă asupra

managementului peisajelor culturale, care, dacă

este gestionat corespunzător, va constitui un

suport pentru conservarea patrimoniului cultural

şi natural, şi va asigura venit celor care trăiesc

sau gestionează peisajul”, fiind prin urmare, după

cum precizează și Juliane Friedel în 2002 „cel

care consolidează puterea economică a regiunii”.

Ca impact pozitiv al activităţii turistice, cel

de factură socială, implică: perpetuarea

populației în cadrul comunei, în special prin

crearea locurilor de muncă odată cu creşterea

cererii turistice, fapt care ar putea stabiliza

segmentul tânăr al populaţiei şi aşa redus,

păstrarea modului de viaţă tradiţional etc. Odată

cu dezvoltarea turismului, între efectele pozitive

se vor număra şi intensificarea investiţiilor în

ceea ce priveşte infrastructura de transport şi cea

turistică, deşi astfel de investiţii, în special la

nivelul drumurilor judeţene de acces şi a celui

care leagă satul Râmeţ de Valea Mănăstirii sunt

absolut necesare pentru ca dezvoltarea să aibă

loc în primul rând. Totodată, ne putem aştepta

ca o dată cu promovarea zonei, interesul

exercitat de căsuţele tradiţionale să crească şi o

parte din ele să poate fi recondiţionate, fie prin

eforturile autorităţilor locale de a include mai

multe astfel de gospodării în proiecte largi de

reamanajare, căutând finanţări externe, fie prin

iniţiative private sau ale actualilor proprietari.

Cel mai important aspect legat de impactul

social al turismului în areal însă este cel legat de

stabilizarea populaţiei existente. Deja la nivelul

comunei apar două localităţi în pericol de

depopulare, localitatea Cheia, cu doar 3 locuitori

în 2012, şi Boţani cu 5 locuitori în acelaşi an,

unde elementele arhitecturale tradiţionale sunt

degradate peste limita recuperabilului, drumurile

de acces s-au transformat în poteci şi natura îşi

reintră încet în drepturi. O evoluţie negativă a

populaţiei apare şi în satele Brădeşti, Cotorăşti,

Floreşti sau Valea Făgetului.

În aceste condiţii, se impun măsuri pentru

creşterea gradului de implicare a tinerilor din

comună în cadrul activităţilor economice locale,

mai ales în condițiile în care la nivelul anului

2009 din cei 610 locuitori ai comunei doar 56

erau salarizați, din care majoritatea în

administrația publică și asistență socială. În

acest sens turismul, prin infrastructurile sale şi

serviciile adiacente, poate asigura câteva dintre

locurile de muncă atât de necesare.

Pentru a evita aspectele negative ale

dezvoltării turismului, semnalate de Cocean et

al (2003), acele fenomene de tensiune dintre

vizitatori (purtători ai unor modele culturale

tradiționale-personale) şi rezidenţi este necesară

stabilirea unui „ecart socio-cultural între

vizitatori si vizitați”. Potrivit aceluiași autor

turismul “introduce o dinamică și o deschidere

spațială și funcțională neîndoienică dar în

același timp, logica sa internă conduce spre

modificarea structurală a unor spații și

comunități umane nealterate, conducânu-le spre

o nouă identitate”.

Dezvoltarea turismului atrage după sine, pe

lângă o relativă prosperitate economică şi aspecte

negative legate de intervenţia asupra elementelor

naturale. Peisajul cultural pus în valoare la un

moment dat din punct de vedere turistic, suferă

anumite modificări semnalate și de Cocean et al

(2003) și Cocean G. (2011) legate de: extinderea

suprafeţelor cu destinaţie turistică în detrimentul

celor naturale, degradarea mediului în urma

intensificării poluării componentelor naturale

(aer, apă, sol), datorită creșterii circulaţiei auto, a

creşterii consumului de energie, a măririi

cantităţilor de deşeuri produse, a vandalismului

(inscripţionarea neautorizată a diverselor

obiective turistice, în special pe diferite

geomorfosituri); degradarea estetică a peisajului

cultural prin nerespectarea tiparului arhitectural

specific zonei, precum și prin abandonarea unor

construcții neterminate.

Trebuie însă specificat şi faptul că astfel de

neajunsuri pot fi minimalizate prin dezvoltarea

responsabilă a turismului care presupune

eficientizarea unor servicii precum igienizarea

zonei, colectarea deşeurilor, impunerea unor

restricţii de circulaţie, amenajarea şi întreţinerea

traseelor etc.


66

5. Concluzii Arealul studiat are un potenţial turistic

însemnat, resursele naturale (cheile şi creasta

calcaroasă Pleaşa Râmeţului - Faţa Râmeţului)

şi culturale (arhitectura tradiţională tipică,

Mănăstirea Râmeţ etc.) ale comunei constituind

premise dintre cele mai favorabile pentru

dezvoltarea turismului. Privit în ansamblu său,

peisajul cultural din zona Râmeţ prezintă

aspecte inedite care pot exercita un real interes

pentru turism.

Dezvoltarea turistică poate reprezenta o

modalitate de revigorare a economiei locale şi

de stabilizare a populaţiei tinere, aducând după

sine posibile investiţii în ceea ce priveşte

infrastructurile şi conservarea elementelor

atractive culturale şi naturale.

Totuşi, încă din stadiul de proiectare, nu

trebuie omise posibilele aspecte negative pe care

le-ar putea presupune introducerea în circuitele

turistice, şi asta pentru ca implementarea

activităţilor turistice să implice păstrarea

specificului local tradiţional, conservarea

peisajului cultural şi a arealelor naturale protejate.

Bibliografie

[1] BUTURĂ, V., (1989), Străvechi mărturii de

civilizaţie românească, Transilvania-studiu

etnografic, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică,

Bucureşti

[2] COCEAN, GABRIELA., (2011), Munţii

Trascău. Relief, geomorfosituri, turism, Editura

Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca

[3] COCEAN, GABRIELA., (2014), Guidelines

for including gorges into the touristic offer of

the Apuseni Mountains, Romanian Review of

Regional Studies, Volume X, Nr. 2, Cluj-

Napoca

[4] COCEAN, P., (1988), Chei şi defilee din Munţii

Apuseni, Ed. Acad. R.S. Romania, Bucureşti

[5] COCEAN P., DAVID NICOLETA (2014),

Peisaje culturale, Editura Risoprint, Cluj-Napoca

[6] COCEAN, P., VLĂSCEANU, GH.,

NEGOESCU, B. (2003), Geografia generală a

turismului, Editura Meteor Press, București

[7] ESPOSITO, M., CAVELZANI, A., (2006) The

world Heritage and cultural landscapes in

PASOS. Revista de Turismo y Patrimonio

Cultural, Vol 4, no 3, 404-419

[8] FRIEDEL JULIANE, (2002), Beziehung

zwischen Kulturlandschaft und Tourismus,

Dargestellt am Beispiel der Saale-Unstrut-

Region im Bundesland Sachsen-Anhalt,

Diplomarbeit an der Universität Leipzig

Fachbereich Physik und Geowissenschaften

Institut für Geographie Juni, Abgabe

[9] JONES, M., (1991), The elusive reality of

landscape. Concepts and approaches in

landscape research, Norsk geogr. Tidsskr. Vol.

45, 229-224

[10] PRALONG, J. P., REYNARD, E., (2005), A

proposal for a Classification of

Geomorphological Sites Depending on their

Tourist Value. Il Quaternario, Vol 18 (1) 2005,

315-321

[11] POPESCU-ARGEŞEL, I., (1977), Munţii

Trascăului. Studiu geomorfologic, Ed. Academiei

Republicii Socialiste Romania, Bucureşti

[12] VASILIŢĂ-CRĂCIUN, ILEANA-CRISTINA,

(2013), Peisaje culturale din Dealurile Someşului

Mare, Editura Risoprint, Cluj-Napoca

[13] *** Ghid de construire pentru păstrarea

specificului local, Studiu de caz Platoul Gheţari,

comuna Gârda de Sus, Ghid destinat

administraţiilor locale şi întreprinzătorilor pentru

construire în Parcul Natural Apuseni, (2008), S.C.

“ALTIP” S.A. Alba Iulia, editat în cadrul

proiectului Ţara Moţilor - patrimoniu cultural

european, proiect al Ordinului Arhitecţilor din

România, filiala Transilvania

[14] *** Lege nr. 451 din 8 iulie 2002 pentru

ratificarea Convenţiei europene a peisajului,

adoptată la Florenţa la 20 octombrie 2000;

Publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 536

din 23 iulie 2002

[15] *** Reglementări urbanistice ilustrate, pentru

zona Munților Apuseni comunele: Bucium,

Întregalde, Mogoș, Ponor, Rîmeț, Județul Alba,

Consiliul Județean Alba

[16] *** http://www.alba.djc.ro/


67

QUANTITATIVE EVALUATION OF MULTI-VULNERABILITY

TO HYDRO-GEOMORFOLOGICAL HAZARDS

IN THE UPPER SECTOR OF NIRAJ CATCHMENT

SANDA ROȘCA1

Abstract. - Quantitative Evaluation Of Multi-Vulnerability To Hydro-Geomorfological Hazards In The

High Sector Of Niraj Catchment. A study of the natural hazards indicates that floods, landslides, fluvial

erosion and soil erosion have the highest spatial-temporal occurrence and lead to the highest material losses

in the study area of the Niraj Basin. The present study focuses on the upper section of the Niraj basin, one

that still evolving from a hydrological and geomorphological point of view, without any major anthropic

interference. Due to its favourability for the establishing of settlements (a consequence of favourable slopes,

fertile lands and water resources), the most of the human settlements are situated in the floodplain area,

hence in the most flood-prone area during spring and autumn. The rest of the settlements lie on the inferior

sectors of the hillslopes, as well as on the valleys of the main tributary rivers of the Niraj, hence being

exposed to the reactivated landslides- a consequence of the abundant rainfall events usually leading to

floods. A cumulated approach of a multi-vulnerability type has been chosen, one that allows the classifying

of the built-up area and roads into spatial classes exposed to the identified natural hazards. Spatial analysis

led to the obtaining of quantitative information concerning the number of constructions and the length of

roads that can be exposed once the hydro-geomorphological processes have reactivated.

Key-words: vulnerability, flood-prone area, landslide, risk exposure, Niraj basin

1. Introduction The quantifying of vulnerability and risk

generated by floods and landslides is necessary

to be expressed in qualitative terms, but even

more so in quantitative ones, for the sake of good

management in the process of establishing the

priorities for the possible emergencies, as the EU

directive (EPA, 2003) recommends, directive in

which the principles of the multi-risk study are

enumerated (Marzocchi et al., 2009). The authors

mention that this method allows a comparison

and hierarchy of the natural hazards and their

derived effects. Applying a common

methodology implies a probabilistic analysis of

individual risk, namely that of terrain

vulnerability when it comes to the risk generating

processes in the territorial equation.

The spatial identification of the flood and

landslides associated risk, in hydrology, is

determined by the establishing of floodplain areas

for different probabilities, computed on the basis

of the statistical analysis of data series obtained

from previous measurements (Roșca et al., 2014).

Concerning landslides, the identification of

cumulated rainfall values considered as thresholds

in the analysed territory is mandatory (Crozier

1997, Schmidt and Dikau 2004, Polemio and

Petrucci 2010). Offices dedicated to the

identifying of the risk exposed elements have been

set in Europe, in countries such as Belgium,

France, Germany, the Netherlands, Bulgaria,

Hungary, Romania, Poland and Slovakia

(www.eurosense.com). Urban planning authorities

and risk strategists can obtain valuable

information from the hazard analyses

accomplished at a local, regional or national scale

(Cascini et al., 2005, Fell et al., 2008).

The vulnerability concept reffers to the

exposure and capacity characterising the risk

elements to resist to the hazardous

conditions/the occured damages. For damage

identification, the authors take into account the

1 Babeş-Bolyai University, Faculty of Geography, 400006, Cluj-Napoca, Romania, e-mail: [email protected]

Sanda Roşca

68

spatial-temporal probability of floods and

landslides as well as the vulnerability of the

people in the area and of the exposed elements

(Corominas, 2008). From a conceptual and

methodological point of view, the identifying of

exposed elements and their vulnerability is

necessary in the multi-risk studies allowing the

identification and analysis of individual risk and

of the cumulated risk (Cutter, 2001).

Hence it is important that a vulnerability and

risk class be assigned to each unit of the

administrative territory. Risk zoning consists in

the division of the analysed territory in

homogenous areas according to their present or

presumed susceptibility degree, hazard, flood

and landslide risk (Corominas, 2008). An open

subject stays, nonetheless, the establishment of

the acceptable risk (tolerated risk) concerning

damages when it comes to the authorities‟ point

of view, their opinion being different from one

country to another (Dai et al., 2002). It is a

known fact that the scales and quality of the

input data in the analysis and risk evaluation

models will determine the amount of details and

the practical application of results.

2. Hydro-geomorfological hazards in the

study area

The Niraj hydrographic basin is situated in

the Central-Eastern part of the Transylvanian

Depression. It is a geographically complex

territory (from a geological, geomorfological and

climatic point of view), displaying favourability

towards being inhabited (Roșca, 2011) due to its

morphometric and morphographic

characteristics. Hence there exist 14 localities

(Fig. 1) only in the upper basin, comprising the

mountainous and piedmountainous sector of the

Gurghiului Mountains.

2.1. Hydrological hazards

Amongst the types of hydrological hazards

existing in the analysed sector, floods are certainly

noticeable, being caused by the spring flash-floods

of mixed origin (rainfall and snow) which

represent 52% and followed by the pluvial origin

summer flash-floods representing 32% (Roșca,

2011, 2014). These events are accompanied by

negative effects, the last event of such kind having

taken place in 12. 07. 2009 when 5 houses and 7

households were damaged, 7 small bridges were

destroyed and traffic was disrupted on 0,1 km of

road as well as 1, 2 ha of agricultural terrain were

flooded (according to the data of the Inspectorate

for Emergency Situations, Mureș).

The morphometric characteristics of the relief

play an important role on the production and

evolution of hydrological phenomena; hence it is

important to take into account the shape of the

hydrographic basin, given by the direction and

orientation of the water divide, which determines

the runoff characteristics. Secondly, the river

length and the water discharge of the tributary

rivers, closely connected with the altitude of a

basin (Zăvoianu, 2006) need to be considered as

well. The hydrographic basin was divided in

subwatersheds with the help of the ArcHydro9

extension of the ArcG.I.S software. ArcHydro

offers the possibility of determining watersheds,

subwatersheds and catchments automatically, as

well as it allows the intervention of the user via

its batch watershed delineation function. For the

upper river basin of the Niraj River a number of

11 hydrographic subwatersheds has been

determined, their surfaces ranging between 9 şi

39 km2 (table 1). GIS allowed the computation of

different morphometric elements such as the

surface of a hydrographic basin and its perimeter

(necessary for the computing of the circularity

coefficient), the length of several sectors of the

hydrographic network etc.

For the present study area, the values close

to 1, indicating an almost circular shape, are

characteristic only for the Diceal subwatershed

(C=1,01), the rest of the subbasins being

characterised by values that indicate their

prolonged shape (Nirajul Mic, Nirajul Mare,

Hodoșa, etc.) which determine a delay in the

registering of peak discharges and a decrease of

the flash-floods amplitudes. These subbasins

regulate river flow as the abundant rainfall

events from the upstream part and the sudden

snowmelt in the mountainous area have a latter

impact, due to the different situations existing at

a subbasin level, these situations resulting from

the geologic diversity and the different levels of

resistance to erosion which are conditioned by

the local topographic level.

Quantitative evaluation of multi-vulnerability to hydro-geomorfological hazards in the upper sector of Niraj Catchment

69

Fig. 1. Geographical position of Niraj subwatershed (where: 1 – subwatershed Nirajul Mare,

2 – Nirajul Mic, 3 – Pârâul Cald, 4 – Diceal, 5 – Săcădad, 6 – Aluniș, 7 – Pârâul Litigios, 8 - Ciadon,

9- Hodoșa și 10 – Zambo)

Tabelul 1. Morphometric characteristics of subwatersheds

Watershed F P C ORDER

Rc f Dd T

N1 N2 N3 N4

Nirajul Mic 25 36,9 2,08 23 4 1 -

4,87 1.12 1,31 1,17

18,04 6,33 8,59 -

Mo

un

tain

ou

s ba

sin

Nirajul Mare 39 38,5 1,74 25 7 1 -

5,28 0.85 1,07 1,26 20,06 13,98 7,88 -

Pârâul Cald 10 14 1,25 5 2 1 -

2,25 0.80 1,29 1,61 9,26 2,76 0,97 -

Diceal 13 12,9 1,01 6 3 2 -

1,83 0.92 0,93 1,01 5,8 2,69 3,69 -

Săcădad 10 15,5 1,38 5 1 - -

5 0.60 1,1 1,83 7,79 3,4 - -

Aluniş 8 14,5 1,45 5 3 1 -

2,33 1.13 1,23 1,09 7,71 0,66 1,49 -

Pârâul

Litigios 13 17,3 1,35

6 1 - - 6 0,54 1,36 2,52

13,98 3,81 - -

Ciadon 9 16,3 1,53 5 1 - -

5 0,67 1,15 1,72 Hillsid

e ba

sin

5,69 4,68 - -

Hodoşa 38 33,2 1,52 13 1 - -

13 0.37 1,23 3,32 34,22 12.51 - -

Zambo 19 23 1,49 9 2 1 -

3,25 0,63 1,48 2,35 20,64 4,92 2,59 -

Niraj 184 102 25 7 1

4,88 1,80 1,36 0,75 143,1 55,7 22,6 29

F (km²)-Area of watershed, P – watershed perimeter (km), C – circularity coefficient (km), Alt. max – maximum

altitude (m), N1,2,3,4,5 – river‟s order, Rc = Nx/Nx+1 – confluence report, f – frecvency of 1st order segments (f=N/F), Dd

– Drainage density (Dd=ΣL/F, km/km2), T – Torentiality (T = Dd/f)

Sanda Roşca

70

As it can be seen in figure 1 the river courses

display an arborescent hierarchy. So as to create

the morpho-hydrographic hierarchy, the authors

use Horton‟s, R.E., (1945) and Strahler‟s, A.N,

(1957) method. The hydrographic network

systematization was followed by the assignment

of river segment numbers according to order

number as stipulated by Horton‟s laws and their

length (table 1). The upper basin of the Niraj

counts 102 river segments of 1st order, 25 of the

2nd order, 7 of the 3rd order and 1 corresponding

to the 4th order. The large number of elementary

thalwegs is noticeable, being characterised by

small lengths favouring the downwards runoff on

hillslopes, their presence being connected to the

different resistance to erosion, one of the

superficial landslides causal factors in the study

area. Concerning the hydrographic basin of Niraj,

the diversity determined by the region‟s

evolution, geology and external factors leaves a

mark on the morphometric characteristics as the

previous morphometric studies have concluded

(Zăvoianu, 1978, Grecu, Florina, 1992, Armaş,

Iuliana, 1999). The frequency of elementary

thalwegs shows the influence the lithology has,

as well as the existing resistance to erosion and

the vegetation protection cover given by the

wooden vegetation.

The torrential level calculated as a product of

the drainage density and the frequency of

elementary thalwegs, offers supplementary

information. Hence the Hodoșa, Pârâul Litigios,

Zambo display high values due to rocks that are

soft and due to low forested areas. Having the

complete database describing the geological,

geomorphological, meteorological and

pedological features, as well as the land use and

hydrometric data series (discharges and maximum

flash-flood levels registered on the Niraj River

between 1970-2013) the floodplain area for the

1% return period flash-floods has been determined

(Roșca et al., 2014) representing from a spatial

and temporal point of view those areas exposed to

flooding along the main river (Fig. 2).

2.1. Geomorphological hazards

From the category of geomorphological

hazards causing material losses in the sector of

the built-up area, transport infrastructure and

agricultural terrain, the authors have to mention

the landslides, soil erosion and river erosion as

occurring in the study area. The estimation of

soil erosion in the upper sector of the Niraj

River, has been previously determined via the

R.U.S.L.E. model (Roșca, 2014), the highest

mean values being registered in the Pârâul Cald

subbasin (0,110 t/ha/yr), Săcădad (0.119 t/ha/yr)

and Pârâul Litigios (0,239 t/ha/yr).

Fig. 2. Landslide occurrence probability map and the 1% flood stripes area


71

The active landslides charting process has

been made on the basis of recent satellite

images and field work in the study area. The

results can be seen in Figure 2, namely the 12

areas where active landslides exist. The

probability map of landslide occurrence (Fig. 2)

could be drawn once the susceptible areas to

landslides have been identified on the basis of

the legally reglemented Romanian method

through the Governmental Decision 447 in

2003- The Methodological Norms Concerning

the Elaboration and the Contents of Natural

Risk with Respect to Landslides. In order for it

to be achieved, a database containing the most

important factors conditioning and triggering

landslides in Romania was used. These factors

include the following: lithology,

geomorphologic and structural characteristics,

hydro-climatic ones, hydrogeological, seismic

and anthropic intervention.

The occurrence probability of landslides

varies between the values of 0,078 and 0,1

values characterising the lower class (for 13,1

km2 - 5,59 % of the area), the mean probability

class characterizing the widest surface in the

study area (137 km2 - 58,2%), followed by the

mean-towards-high class for the 85,2 km2 -

36,1% of the territory, and the high values such

as 0,606 situating the territories in the high

probability class (values existing on small areas

of 0,001 km2 representing only 0,04% out of

the Niraj upper basin).

The hazard flood map is created on the basis

of the 1% floodplain area map and the landslide

hazard map. It was drawn on the basis of the

occurrence probability of landslides as

stipulated by the Governmental Decision H.G.

447/2013. The hazard flood map is part of the

territorial planning documentation along with

the existing recommendation that the map be

obtained at a scales of 1:25000 and larger scales

be used for the territories with a high probability

of landslide or flooding occurrence (Art. 28).

The authors will analyse further the built-up

area, the infrastructure elements and the

human settlements, population statistics, social-

economic units, the infrastructure elements as

well as agricultural fields and forested areas at a

scale as large as possible. Hence recent satellite

images

administrative units of Vărgata, Hodoșa and

Eremitu. The administrative borders of the

Chiheru de Jos locality have not been a subject

of the detailed analysis on the account of a very

low probability of flooding and landslide

occurrence, since the settlement is located in a

relatively stable area in the Gurghiului

Mountains.

By analysing the geographical position of

the buildings within the 5 localities in the

Eremitu commune, their preponderant

localization in the Niraj River floodplain is

noticeable, the majority of the buildings being

situated within the 1% floodplain area (Fig. 3),

an exception from this rule constitutes

nonetheless terrains exposed to the analysed

hazards.

3. Multi-vulnerability assessments For determining the vulnerability degree a

database had to be gathered, comprising the risk

receptors, namely: the dating from 2013 and

several 2010 othophotos have been used, images

on which land use, roads and the built-up areas

have been digitised.

For an increase in the application of the

results, the analysis will be done at the level of

the territorial the constructions situated on the

Ineului alluvial fan (88 buildings) as well as

those in Săcădad (161 buildings), or those in the

Pârâului Litigios River (141 buildings) as well

as on the ones on the 10 m length of the terrace

tread in the Dămieni locality (32 constructions).

In the Hodoșa commune, a high number of

buildings is evident, buildings that are situated

on areas characterised by a medium probability

(126 buildings in the Isla locality, 156 in Ihod,

145 in Hodoșa, 329 in Sâmbriași) and by a

medium-high probability of landslide

occurrence (262 constructions in the Sâmbriași

locality, 73 in Isla, 54 in Hodoșa and only 17 in

Ihod). Steep slopes as well as the predominant

clayey-marl lithology, leads to the occurrence of

active landslide areas affecting 3 buildings in

the Sâmbriași locality (Fig. 4).

Sanda Roşca

72

Fig. 3. Classification

of the built-up area

and roads according to

the various forms of

relief they are situated

on and to their

exposure to the hydro-

geomorphological

hazards within the

Eremitu administrative

territorial border

(where: 1- floodplain,

2-hillslopes and

connecting surfaces, 3-

hillslopes displaying

complex modelling, 4-

active landslides, 5-

interfluvial surfaces, 6-

the risers of the

terraces, 7-the tread of the terraces 8- alluvial fan, 9- the administrative territorial border, 10-localities, 11-

floodplain area for 1% return period events, 12-the class of landslide occurrence probability: P1-low, P2-

medium, P3-medium-high, P4-high, 13-roads, 14- the built-up area).

Fig. 4. Classification of the built-up area and roads according to the various forms of relief they are situated on

and to their exposure to the hydro-geomorphological hazards within the Hodoșa administrative territorial border


73

Fig. 5. Classification of the built-up area and roads according to the various forms of relief they are situated

on and to their exposure to the hydro-geomorphological hazards within the Vargata administrative

territorial border

Fig. 6. The percentual distribution of the road network and the buildings according to the hydro-

geomorfhologic probability classes


74

The predominant buildings position from the

Vărgata commune in the 1% floodplain area,

hence in the floodplain and the inferior terrace

of the Niraj River, constitutes a flooding

exposure when it comes to the built-up area and

roads. However on the account of the relative

stability imposed by the mild slopes, the

occurrence probability of landslides is low (Fig.

5). An exception to the rule is the Vad locality

that displays a medium-high probability for 44

of its buildings and for the remainder of 228, a

medium probability, due to morphometric

conditions favouring the occurrence of hillslope

processes.

The analysis of the road network distribution

in the analysed communes for determining their

vulnerability to the hydro-climatic hazards

reveal road sectors displaying a high

probability, Eremitu, Mătrici, Isla and Vad

representing road sectors under the incidence of

mass movement processes.

4. Conclusions The geomorphological applicative analysis

due to its functions, offers useful data for the

identifying of the relief evolutionary tendencies

that have proven so many times their usefulness

when it comes to regional studies. The functions

of the geomorphological applicative analysis

consist of: risk identification of the generating

processes comprised within the territorial

equation; the system functioning diagnosis, a

system within a relief unit that was previously

outlined on the basis of natural criteria (in the

present study according to the hydrographic

subwatersheds) or on the basis of administrative

criteria (territorial administrative units,

administrative borders of the component

localities etc.)

Concerning vulnerability as seen through the

degree of the possible losses due to the risk-

generating natural phenomenon, characterised

by frequency and magnitude, most frequently

the quantification and integration of the risk

elements is done. It is achieved via their

classifying within the corresponding

susceptibility classes (for which a spatial

analysis related to their return period had been

done).

The present study consists in an analysis

concerning the built-up area and main road

exposure to the hydro-geomorphological

processes from the upper sector of the Nirajului

hydrographic basin. Their localization within

territories characterised by different return

periods of the processes mentioned has also

been taken into account. As a consequence

qualitative and georeferenced data indicating the

spatial susceptibility classes have been obtained

as specified by the recommended methodology

at a national level via the Governmental

decision 447/2003. Qualitative data- referring

to the number of buildings and the road length,

classified according to the susceptibility classes

they belong to, has also been obtained- data that

can easily and successfully be used in

quantitative studies for identification of risk

related to the hydro-geomorphological hazards.

Acknowledgments

This paper is made and published under the

aegis of the Research Institute for Quality of

Life, Romanian Academy as a part of

programme co-funded by the European Union

within the Operational Sectorial Programme for

Human Resources Development through the

project for Pluri and interdisciplinary in doctoral

and post-doctoral programmes Project Code:

POSDRU/159/1.5/S/141086.

REFERENCES

[1] ARMAŞ IULIANA, (1999), Bazinul

hidrografic Doftana: studiu de geomorfologie,

Editura Enciclopedică, Bucureşti;

[2] CASCINI L, BONNARD CH, COROMINAS

J, JIBSON R, MONTERO-OLARTE J., (2005)

Landslide hazard and risk zoning for urban

planning and development, în: Hungr O, Fell R,

Couture R, Eberhardt E (coord.), Landslide

Risk Management, Proceeding of the

International Conference on Landslide Risk

Management, Vancouver, Canada. A.A.

Balkema Publishers, Taylor & Francis Group,

Londra, p. 199-235;

[3] COROMINAS, J., (2008), Framework for

Landslide Quantitative Risk Assessment –

Intensive Course, Barcelona;


75

[4] CROZIER, M.J., (1997), The climate–landslide

couple: a Southern Hemisphere perspective. In:

Matthews, J.A., Brunsden, D., Frenzel, B.,

Gläser, B. &Weiß, M.M. (eds.), Rapid Mass

Movement as a Source of Climatic Evidence for

the Holocene. Gustav Fisher, Stuttgart,

Palaeoclimate Research, 19: 333–354 ;

[5] Cutter, S., (2001), A research agenda for

vulnerability and environmental hazards. IHDP

Newsletter Update 2, Article 3.

[6] DAI, F., C., LEE, C.F., NGAI, Y.Y., (2002),

Landslide risk assessment and management: an

overview. Engineering Geology, 64, 65-87;

[7] FELL R, COROMINAS J, BONNARD C,

CASCINI L, LEROI E, SAVAGE WZ, (2008)

Guidelines for Landslide Susceptibility,

Hazard, and Risk Zoning for Land Use

Planning, Engineering Geology 102: 85-98;

[8] GARRELTS, H. & LANGE, H., (2011), Path

dependencies and path change in complex

fields of action: Climate adaptation policies in

Germany in the realm of flood risk

management. AMBIO, 40: 200–209;

[9] GRECU FLORINA, (1992), Bazinul

Hârtibaciului – Elemente de morfohidrografie,

Edit Academiei, Bucureşti.

[10] HORTON, R., E, (1945), Erosional

developmets of streams and their drainage

basins: hydrophysical approch to quantitative

morphology. în Geological Society of America,

Bulletin 56, 273-370;

[11] JONKMAN, S. N., (2005), Global perspectives

on loss of human life caused by floods. Natural

Hazards, 34 (2), 151-175;

[12] LASDA, O, DIKOU, A. & PAPAPANAGIOTOU,

E., 2010. Flash flooding in Attika, Greece:

Climatic change or urbanization?. AMBIO, 39:

608–611;

[13] MARZOCCHI, W., MASTELLONE, M., L.,

DI RUOCCO, A., NOVELLI, P., ROMEO, E.,

GASPARINI, P., (2009), Principle af multi-risk

assessment, research performed in the frame of

Na.R.As (Natural Risks Assessment) FP6 SSA

Project No. 511264,Napoli, Italia;

[14] PETREA, D., BILAŞCO, ŞT., ROŞCA, S.,

VESCAN. I., FODOREAN, I., (2014), The

determination of the Landslide occurence

probability by spatial analysis of the Land

Morphometric characteristics (case study: The

Transylvanian Plateau), in Carpathian Journal

of Earth and Environmental Sciences., 9: 91-

110;

[15] POLEMIO, M, PETRUCCI, O., (2010),

Occurrence of landslide events and the role of

climate in the twentieth century in Calabria,

southern Italy, în Quaterly Journal of

Engineering Geology and Hydrogeology,

43:403-415 DOI:10.1144/1470-9236/09-006;

[16] ROŞCA SANDA, (2011), The flash floods

analysis, representative for Niraj river between

1970-2008, în Air and Water components of the

Enviroment, Cluj Napoca;

[17] ROȘCA, SANDA, PETREA, D., BILAŞCO,

ŞT., RUS, I., IRIMUŞ, I.-A., FODOREAN, I.,

VESCAN, I., (2014), Assessment Of Flood

Hazard And Risk Using Gis And Historical

Data. Case-Study: The Niraj River Basin

(Transylvania Depression, Romania), in

Informatics, Geoinformatics and Remote

Sensing, Conference Proceedings –

Photogrametry and Remote Sensing,

Cartography and GIS, Volume III, pp. 497-504;

[18] ROȘCA SANDA, 2014, Application of soil loss

scenarios using the ROMSEM model depending

on maximum land use pretability classes. A

case study, în Studia UBB Geographia, LIX,

pp. 101-116;

[19] SCHMIDT J., DIKAU, R., (2004), Modelling

historical climate variability and slope stability.

Geomorphology, 60, 433-447.

doi:10.1016/j.geomorph.2003.11.001 ;

[20] STRAHLER, A., N., (1957), Quantitative

Analysis of Wathershed Geomorphology, in

Transactions, American Geophysical Union, 38

(6), 913-920.

[21] ZĂVOIANU, I, (1978), Morfometria bazinelor

hidrografice, Editura Academiei, București

[22] ZĂVOIANU, I., (2006), Hidrologie, Editura

Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti;

[23] *** (2003), Government Order no. 447 since

April, 10, 2003, concerning the approval of the

methodologycal rules related to the drafting and

content of the natural hazards at floods and

landslides maps, published in Monitorul

Oficial, May, 7. 2013. (In Romanian);

[24] *** EPA, 2003, Framework for Cumulative Risk

Assessment, US Environmental Protection

Agency, Washington, DC 20460, disponibil

online: http://epa.gov/ncer/cra/

[25] *** 2012. EEA Report, Climate change,

impacts and vulnerability in Europe 2012, EEA

Report, No.12/2012, ISSN 1725-9177, 300 pp;

[26] www.eurosense.com.

http://www.eurosense.com/

Sanda Roşca

76


77

IMPORTANȚA CRITERIULUI MENTAL

ÎN DELIMITAREA ȚINUTULUI CICEULUI

ALEXANDRA CAMELIA POTRA1

Abstract: - The importance of the mental criterion in delineating the District of Ciceu. The use of the

mental criteria for the delineation of the District of Ciceu becomes a priority when it allows the

identification of the mental, behavioural and cultural elements specific to a population who is settled for

ages in this territory. These elements, along with the population’s perception compared with the sense of

belonging to the District of Ciceu and depending on the inhabitants’ common consciousness by reference to

the ”other”, become means of delineating the district (”ținut”) from other areas. In this study, the mental

delineation of the District of Ciceu District is done using the appropriate methodology, including survey,,

which, by means of its main research instrument - the questionnaire - has highlighted not only the mental

limits of the District of Ciceu, but also a number of factors that have led to the dilution of mental space in

some parts of it, to insignificant, since we find that during the current period the man is identified with the

space of the ”district” just around the nucleus which formed the basis of its design – the Ciceu Fortress. The

mental criterion helped shape a unique mental space, crystallized in historical time and fortified by the

material and spiritual attributes of a population with a common past and a noteworthy social experience.

Key words: District of Ciceu, mental criterion, identity, mental limits, perception, mental space,

questionnaire, self-identification

Ținutul Ciceului, cristalizat în jurul unui

nucleu de sorginte istorică – Cetatea Ciceului -,

posedă o veritabilă zestre istorică, spirituală și

culturală, care transmisă din generații în

generații, a fortificat legătura ce prin locuirea

îndelungată, s-a stabilit între om și mediul său

de viață, punându-se astfel în lumină existența

unui spațiu mental unic. Așadar, pornind de la

premisa anterior formulată, considerăm că

utilizarea criteriului mental în delimitarea

Ținutului Ciceului devine prioritară, întrucât

„perceperea, trăirea şi imaginarea spaţiului

geografic sunt extrem de intense şi reprezintă

mijloacele delimitării sale în raport cu alte

spaţii”, mai mult acest criteriu ,,asigură pe lângă

acurateţea ce o conferă acţiunii în sine,

certitudinea prezenţei unui vector extrem de

important al devenirii acestuia, care este

ataşamentul omului la loc” (Cocean, P., 2010;

2011), reflectat cel mai bine prin modul în care

omul prefigurează şi susţine dezvoltarea

propriul său spaţiului.

O importanță deosebită în conturarea

identității comunității ciceoane au avut-o

evenimentele din trecutul istoric al Ținutului

Ciceului, mai cu seama cel care marchează

momentul intrării acestuia în stăpânirea lui

Ştefan cel Mare (cca. anul 1475). Importanța

evenimentului decurge tocmai din faptul că

acest domnitor - primul român care preia

conducerea Ținutului Ciceului - a fost veşnic

preocupat de păstrarea naţionalităţii populaţiei,

fapt dovedit şi prin construirea şi înfiinţarea

episcopiei Vadului, care a devenit „scut şi

mângâiere pentru Românii someşeni”, fiind

privită ca „o cetatea a ortodoxismului şi păstrării

naţionalităţii împotriva primejdiilor” exterioare

ce ameninţau veşnic acest ţinut. Totodată

aceasta a fost perioada când s-au stabilit strânse

„legături bisericeşti şi culturale între Românii

din Ardealul nordic şi din Moldova” (Motogna,

V., 1927), aşadar zestrea culturală și spirituală a

populaţiei Ţinutului Ciceului este una

particulară, născută tocmai din aceste legături,

1

Alecandra Camelia Potra

78

care în prezent îl individualizează, pe locuitorul

ciceoan în raport cu cel din teritoriile învecinate. Lupta pentru apărarea intereselor comune a românilor din acest ţinut - apărarea şi extinderea ţinutului, păstrarea unităţii naţionale - i-a unit pentru totdeauna, în aceeaşi gândire, în acelaşi grai, comportament, obiceiuri, tradiţii, port etc., iar cumpătarea, solidaritatea naţională, credinţa şi frica de Dumnezeu, sunt doar câteva dintre trăsăturile ciceoanului (de azi), dobândite încă din vremea respectivă. Din punct de vedere geografic, Ținutul Ciceului este situat în partea nordică, nord-vestică a României, în zona de interferență a județului Bistriţa-Năsăud cu județul Cluj, dar cea mai mare partea a teritoriului acestuia se suprapune județului Bistrița-Năsăud (cinci comune dintr-un total de șase).

1. Scopul studiului Constatăm că evenimentele din trecutul Ţinutului Ciceului au avut o importanţă majoră în crearea structurilor mentale şi comportamentale ale ciceoanului, drept urmare, în acest studiu ne propunem, utilizând criteriul mental, să delimităm teritoriul Ținutului Ciceului, pornit de la „adevărul istoric”. Practic, demersul științific a presupus obţinerea informaţiilor referitoare la percepţia populaţiei în raport cu sentimentul de apartenenţă la Ţinutul Ciceului, precum şi surprinderea mecanismelor prin care populaţia întregului teritoriu cunoscut din punct de vedere istoric ca aparţinând acestui ținut, îşi construiesc atât spaţiul trăit, cât şi perceput, limita mentală urmând a fi trasată acolo unde autoidentificarea populaţiei cu spaţiul se disipează, lăsând loc consolidării unor entităţi teritoriale cu o populaţie aderentă la un alt sistem de valori spirituale şi culturale (Cocean, P. 2010).

2. Metodologia de lucru Principala metodă utilizată în acest studiu, aleasă în concordanță cu scopul urmărit, a fost ancheta, care prin instrumentul său principal de cercetare – chestionarul-, a permis surprinderea elementelor din sfera mentală, comporta-mentală, culturală a populaţiei. Întocmirea chestionarelor s-a realizat luându-se în considerare următoarele etape (preluate după T. Rotariu şi P. Iluţ, 2001):

formularea precisă a temei de cercetat. În

studiul nostru, prin intermediul chestio-

narelor, s-a urmărit stabilirea limitelor

mentale ale Ţinutului Ciceului. Întocmirea

acestui chestionar a fost susţinută de o

documentare anterioară, formându-ne astfel

o părere proprie asupra Ţinutului Ciceului,

şi extensiunii acestuia.

stabilirea indicatorilor urmăriţi în cercetare

şi prelucrarea acestora. Primul chestionar a

fost ajustat, revenind ulterior în teren cu o

altă variantă elaborată pe baza primei, însă

întrebările în cea de a doua versiune au fost

formulate astfel încât să identificăm aspecte

de natură mentală, comportamentală şi

culturală, caracteristice populaţiei, care ar

facilita procesul de delimitare a unui spaţiu

mental specific ciceoanului. Chestionarul a

fost modificat deoarece aplicând prima

variantă a acestuia, care viza existenţa unui

spaţiu mental închegat al Ţinutului Ciceului,

am descoperit în urma descinderii în teren,

în zona periferică a „ţinutului”, că populaţia

nu se autoidentifică cu acest spaţiu, nu

conştientizează existenţa acestui „ţinut”.

întrebările chestionarului au fost formulate

într-un limbaj simplu, care să fie pe

înţelesul tuturor, şi care să permită

răspunsuri deschise.

Au fost aplicate 210 chestionare, la nivelul

întregului teritoriu cunoscut din punct de vedere

istoric ca aparținând Ținutului Ciceului, însă

numărul celor aplicate în zona periferică a fost

mai mare, deoarece sentimentul apartenenţei la

un spaţiu mental clar conturat al Ţinutului

Ciceului, se disipează până la nesemnificativ în

comunele de pe malul stâng al Someşului,

precum și în partea vestică a „ţinutului”. În

realizarea anchetei nu am optat pentru alegerea

unui anumit tip de eşantionare, aceasta a fost

aleatorie, însă am încercat să acoperim, într-un

mod echivalent, persoane cu un nivel

educaţional nuanţat, precum şi toate categoriilor

de vârstă şi sexe (stratificare simplă).

Rezultatele examinării acestor chestionare au

fost definitorii în procesul de delimitare a

spaţiului mental al ţinutului.

Importanța criteriului mental în delimitarea ținutului Ciceului

79

3. Rezultate și discuții Rezultatele obţinute în urma interpretării

chestionarelor, pun în lumină faptul că limita

spaţiului mental al Ţinutului Ciceului nu se

suprapune celei istorice, aceasta se restrânge

considerabil sub presiunea anumitor factori,

identificându-se, în acest sens, următoarele

situaţii:

autoidentificarea deplină a locuitorului cu

spaţiul mental al Ţinutului Ciceului, aderenţa

populației la acelaşi sistem de valori de factură

spirituală şi etnografică, apare doar în jurul

nucleului ce a stat la baza consolidării

„ţinutului” – Cetatea Ciceului;

locuitorii din satele apropiate Cetăţii

Ciceului se identifică drept ciceoani prin

„mândria de a aparţine unui ţinut unde

credinţa, spiritul de luptător şi apărător al

pământului strămoşesc a dăinuit mereu” ( V.

P., bărbat, 68 ani, Breaza), prin gândire, „prin

acelaşi grai şi port” (M. R., femeie, 69 ani,

Ciceu-Giurgeşti), prin comportament, tradiţii,

obiceiuri, etc.

spre exteriorul teritoriului situat în jurul

nucleului Ţinutului Ciceului, spaţiul mental

este slab conturat, sau s-a disipat în unele

zone (periferice) până la nesemnificativ.

Această situaţie s-a datorat:

caracterului de spaţiu mental deschis, ce a

permis substituirea acestuia, ca urmare a

inserţiei alohtonilor – cazul comunelor

Mica, Uriu, Cuzdrioara, Căşeiu, este

relevant - pătrunderea populaţiei de etnie

rromă sau de naţionalitate maghiară, nu doar

că a franjurat spaţiul mental, ci a introdus o

nouă cultură, localităţi întregi azi fiind

maghiarizate. Spre exemplu, în localitatea

Sânmarghita, locuitorii au declarat în

unanimitate că obiceiurile, tradiţiile,

mentalitatea, sunt preluate de la populaţia

maghiară care deţine o pondere importantă

din populaţia totală a localităţii;

se observă influenţa apropierii localităţilor

de o importantă axă de gravitaţie regională –

Culoarul Someşului - asupra populaţiei.

Locuitorii din aşezările situate în Culoarul

Someşului, se declara ca având o mentalitate

modernă, deschisă spre nou, fără a se înscrie

unei culturi populare specifice. Întrucât

populaţia satelor situate în Culoarul

Someşului, afirmă că în trecut se raporta la

spaţiul Ţinutului Ciceului, putem

concluziona că situaţia actuală se datorează

pătrunderii, de-a lungul timpului, a unor

elemente bulversante de ordin social,

cultural sau comportamental, în structura

spaţiului mental consolidat tradiţional,

facilitate tocmai de existenţa şi dezvoltarea

unor căi importante de circulaţiei în zonă,

care au permis, fie intrarea unor persoane

străine locului, cu o altă cultură, fie au

permis ieşirea persoanelor din comunitatea

ancestrală, care revenind au devenit

purtătorii unor altor valori spirituale

câştigate prin experienţă, educaţie sau

preluate dintr-un alt spaţiu mental. Situaţia

este asemănătoare şi în cazul localităţilor

rurale - Căşeiu, Câţcău, Cuzdrioara, Uriu -

situate în vecinătatea aşezărilor urbane, care

s-au dezvoltat în Culoarul Someşului (Dej,

Beclean);

poziţia periferică în cadrul ţinutului a Cetăţii

Ciceului, care pe fondul limitelor teritorial-

administrative existente, întrucât în prezent

limita istorică a Ţinutului Ciceului se

suprapune unor părţi din judeţele Bistriţa-

Năsăud, Cluj, Sălaj, Maramureş, a favorizat

apariţia unor „bariere” în propagarea şi

menţinerea aceloraşi cutume, obiceiuri,

tradiţii, mentalitate, comportament, şi în

final a aceleaşi identităţi. Majoritatea

respondenţilor din localităţile suprapuse

judeţului Sălaj – din comunele Ileanda,

Poiana Blenchii, Gâlgău- şi judeţului Cluj –

din comunele Câţcău, Căşeiu, Mica, Vad,

Cuzdrioara- au identificat o serie de trăsături

specifice populaţiei ciceoane, însă

specificând că ei nu se înscriu acestora, ci

doar „ceilalţi, de pe teritoriul judeţului

Bistriţa-Năsăud, doar ei sunt păstrătorii

unei culturi populare, a unor familii

întemeiate pe principii solide şi tradiţionale,

ei nu îşi înstrăinează pământul şi păstrează

vie în memorie istoria trecutului lor” (D. P.,

femeie, 48 ani, Căşeiu), cât despre

imaginea de sine, aceştia au cu totul altă

părere. Mai mult, aceştia consideră Cetatea

Ciceului ca fiind un reper identitar al


80

populaţiei Ţinutului Ciceului, dar „cetatea

se află în judeţul Bistriţa-Năsăud” astfel „ei

sunt ciceoanii adevăraţi” (răspuns primit în

unanimitate). Aşadar, inevitabil se face

raportarea la „celălalt”, fapt ce a determinat

ca la nivel mental, populaţia să-şi traseze

limitele propriului spaţiului în funcţie de o

serie de trăsături sau trăiri, care o aseamănă

sau o deosebesc de populaţia care trăieşte în

spaţiile învecinate;

aderenţa populaţiei la un alt sistem de valori

morale, spirituale şi culturale. Limita

nordică a spaţiului mental al Ţinutului

Ciceului, a fost uşor de trasat, chiar şi în

lipsa unei cercetări bazate pe chestionar,

deoarece este clar evidenţiată, atât prin

prezenţa barierei orografice Culmea Breaza,

cât mai ales prin faptului că locuitorii din

satele maramureşene – Suciu de Sus, Suciu

de Jos, Lăpuş, Rohia, Rogoz, Borcut,

Libotin, Dămăcuşeni, Răzoare, Vălenii

Lăpuşului, Vima Mare, Baba, Drăghia- care

au aparţinut din punct de vedere istoric

Ţinutului Ciceului, se declară ca fiind

lăpuşeni, dat fiind faptul că teritoriul lor se

suprapune Ţării Lăpuşului, una dintre cele

mai reprezentative unităţi teritoriale de tip

„ţară” de pe teritoriul României, iar

argumente temeinice, în acest sens, aflăm în

monumentala lucrare Ţara Lăpuşului (Ş.

Dezsi, 2006). Vorbim despre aceeaşi situaţie

şi în ceea ce priveşte partea estică a

„ţinutului”, unde acesta este delimitat de

Ţara Năsăudului, o altă regiune tipică a

României (Ramona-Oana Ilovan, 2008). De

asemenea, se constată o altă situaţie

deosebită, şi anume, în zonele periferice ale

Ţinutului Ciceului, spaţiul mental a fost unul

slab conturat, rarefiat, fapt ce a permis,

odată cu consolidarea în proximitatea

localităţilor sălăjene – din comunele Poiana

Blenchii, Ileanda- a unor entităţi teritoriale

de tip „ţară”, inserţia unor elemente

specifice acestora, astfel populaţia din aceste

localităţi, se declară mai ataşată valorilor

spirituale specifice spaţiului mental ale Ţării

Lăpuşului sau Ţării Chioarului;

râul Someş traversează partea sudică a

Ţinutului Ciceului, împărţindu-l, iar cea mai

mare parte a teritoriului acestuia a rămas pe

partea dreaptă a râului, fapt ce-i determină

pe locuitorii din aşezările de pe partea

stângă – comunele Vad, Mica, localităţile

Şomcutu Mic, Jichişu de Jos, Orman, Suarăş

- să nu se raporteze la spaţiul mental al

Ţinutului Ciceului, să nu se integreze

aceleaşi culturi populare ce-i caracterizează

pe ciceoani. Majoritatea respondenţilor au

afirmat că populaţia ciceoană, este doar cea

de pe partea dreaptă a Someşului, cu

precădere în zona Cetăţii Ciceului. Tot

datorită faptului că Ţinutul Ciceului este

traversat de râul Someş, populaţia din

localităţile situate în lunca acestuia, se

raportează la un alt spaţiu, din punct de

vedere mental, comportamental, cultural,

creându-se o identitate proprie, specifică

spun ei „locuitorilor din Valea Someşului”

(specifică populaţiei din comunele Ileanda,

Gâlgău) sau „Valea Someşului la Dej”

(specifică populaţiei din comunele Mica,

Vad sau din localitatea Căşeiu).

Afirmaţiilor de mai sus, ne permit, în linii

mari, să conturăm limitele mentale ale Ţinutului

Ciceului, însă se impune totuşi a se preciza cu

certitudine care sunt localităţile desemnate ca

aparţinând spaţiului mental al acestuia, examinând

răspunsurile primite la întrebările referitoare la

atitudinea şi percepţia populaţiei în raport cu

sentimentul de apartenenţă la Ţinutul Ciceului.

Aşadar, limita nordică a Ţinutului Ciceului,

respectiv cea estică, după cum am precizat

anterior, a fost uşor de stabilit, în partea estică,

limita „ţinutul” este dată de Ţara Năsăudului, iar

în partea nordică, de Ţara Lăpuşului. Discutabilă a

fost însă limita vestică şi sudică, punându-se

întrebarea cât din vechiul teritoriu al Ţinutului

Ciceului, azi îi mai corespunde din punct de

vedere mental? Trei întrebări au vizau direct

această problemă, şi anume:

1. Marcaţi comunele care consideraţi că aparţin

Ţinutului Ciceului?

2. Vă consideraţi locuitor al Ţinutului

Ciceului/vă identificaţi cu acest spaţiu?

3. Puteţi explica ce înseamnă pentru

dumneavoastră Ţinutul Ciceului?

Însă, de un real folos în stabilirea limitelor

ne-au fost de asemenea şi aspectelor surprinse


81

din sfera mentală, comportamentală, culturală

sau spirituală a populaţiei, întrucât s-a putut

contura identitatea populației ciceoane. Utilă a

fost în acest proces şi punerea în evidenţă, prin

identificarea unor trăsături, existenţa „celuilalt”,

astfel încât a fost uşor să conştientizăm că la

nivel mental există aceste limite prin care

populaţia se individualizează în raport cu cea

din teritoriile învecinate. Chestionarele au fost aplicate la nivelul a 14 comune

2, însă numărul celor adresate populaţiei

din exteriorul teritoriului situat în jurul nucleului „ţinutului”- Cetatea Ciceului - a fost mai mare, fapt ce a determinat, ca la întrebarea numărul doi, referitoare la aderența omului la spațiul ,,ținutului”, ponderea celor care au răspuns că nu se considera locuitori ai Ținutului Ciceului, respectiv că nu se identifică cu acest spaţiu, să fie una mare. Din populația totală chestionată, 68,58% a răspuns negativ la această întrebare, astfel doar 31,42% se consideră locuitori ai acestui ,,ținut”, însă trebuie precizat faptul că acest ultim procentaj corespunde unor localităţi, unde populaţia, într-o proporţie covârşitoare, se autoidentifică cu spaţiul Ţinutului Ciceului, punându-se în evidenţă elementele care definesc identitatea ciceoanilor. Identitatea populaţiei ciceoane a rezultat ca urmare a experienţelor sociale pe care aceasta, ca şi colectiv, le-a avut în trecutul istoric, fiind reflectate azi prin percepţia pe care aceasta o are asupra vieţii însăşi, prin cultura populară de o mare specificitate - prin ocupaţii tradiţionale, prin tradiţii, port, folclor, grai – sau prin trăsături – mândria este una dintre caracteristicile principale ale locuitorului ciceoan, o mândrie exprimată cel mai adesea atunci când ciceoanul vorbeşte despre spaţiul său de viaţă, despre trecutul, bogăţia şi cultura acestuia „acesta („ţinutul”) este un loc binecuvântat de Dumnezeu, cu soluri fertile, ferit de calamităţi naturale, cu oameni respectoşi, care valorizează mai presus de toate familia, comunitatea şi credinţa”(C.R. bărbat, 80 ani, Ciceu-Giurgeşti). Totodată, mândria pentru cei care se consideră aparţinători ai Ţinutului Ciceului, rezultă și din imaginea pozitivă pe care cei din exterior şi-au creat-o despre aceştia, fie datorită trecutului lor istoric, fie datorită comportamentului şi mentalităţii acestora, „sunt harnici, uniţi, credincioşi, şi încearcă să-şi

păstreze specificitatea prin cultura populară, prin portul popular, pe care încă îl mai îmbracă la diferite sărbători” (D.C., femeie, 42 ani, Căşeiu). Localităţile unde populaţia a răspuns în unanimitate că se raportează mental, spiritual, cultural, la spațiul Ţinutului Ciceului, sunt cele ce se suprapun judeţului Bistriţa-Năsăud: Ciceu-Mihăieşti (100% afirmativ), Ciceu-Giurgeşti (100% afirmativ), Petru Rareş (100% afirmativ). În comuna Negrileşti, 81,81 % dintre cei chestionaţi au răspuns că se consideră locuitori ai Ţinutului Ciceului. O situaţie mai deosebită este cea a comunei Uriu, unde, pe de-o parte, inserţia populaţiei alohtone (maghiari şi rromi) promovatoare a unui sistem de valori străine locului, a franjurat spaţiul mental, iar pe de altă, apropierea de oraşul Beclean, i-a determinat pe locuitori să-şi schimbe mentalitatea şi comportamentul, azi aceştia declarându-se înstrăinaţi de valorile tradiţionale promovate de strămoşii lor, astfel din totalul populaţiei chestionate, doar 61,53% se înscrie identităţii comunităţii ciceoane. Însă, surpriza cea mare am avut-o chestionând localnicii din comuna Chiuieşti, judeţul Cluj, deoarece aceştia au răspuns într-o proporţie de 68, 75%, că se identifică cu spaţiul Ţinutului Ciceului, enumerând chiar şi un şir de trăsături ce îi caracterizează deopotrivă pe ei şi pe ceilalţi locuitori ai Ţinutului Ciceului „graiul, accentul este asemănător moldovenilor, vorbim la fel toţi de pe dealurile acestea din jurul Cetăţii Ciceului – mulţi vorbim cu a în loc de ă, cu şhe, în loc de ce- ne uneşte şi portul popular asemănător, sau firea de oameni gospodari şi iubitori de pământ” (M. S., bărbat, 65 ani, Chiuieşti). În localitatea Strâmbu, din comuna Chiuieşti, respondenţii au răspuns în proporţie de 100% că se consideră locuitori ai Ţinutului Ciceului, interesantă fiind, în acest sens, chiar comparaţia pe care un respondent (F. S., profesoara, 64 ani), născută în localitatea Strâmbu, însă stabilită în localitatea Căşeiu, o face între aceste două localităţi „în Strâmbu, oamenii erau mult mai uniţi, când cineva îşi făcea o casă, toate rudeniile, toţi vecinii săreau în ajutor, fiecare cum putea, ba te ajutau cu munca, ba cu transportul materialelor, ba cu materiale, iar de sărbători ne adunam toată familia la masă, în schimb aici (Căşeiu),


82

oamenii sunt reci, invidioşi, nu te-ar ajuta cu nimic, nici măcar vecinii nu se cunosc bine între ei, iar familia păstrează doar relaţii de cordialitate”, de aici rezultă foarte clar câteva dintre componentele spaţiului mental ciceoan, şi anume: solidaritatea umană, respectul faţă de aproape şi legătura puternică existentă între membrii familiei. Comuna Chiuieşti, fiind de altfel, singura alături de cele din judeţul Bistriţa-Năsăud, unde racordarea spirituală a populaţiei, într-o proporţie covârşitoare, se face la spaţiul Ţinutului Ciceului. Există de asemenea comune, unde populaţia, într-o proporţie de sub 10% din totalul celei chestionate, a afirmat că se identifică cu spaţiul „ţinutului”, şi anume: Cuzdrioara (7,69% ), Căşeiu (6,25% ), Câţcău (6,25%), Mica (6, 67%), Vad (6,25%). În localităţile Jichişu de Sus, Şomcutu Mic, Peştera, Băița, Suarăş, Petreşti, precum şi în comunele Gălgău, Ileanda, Poiana Blenchii, la întrebarea ce viza sentimentul apartenenţei locuitorilor la Ţinutui Ciceului, s-au înregistrat răspunsuri negative în proporție de 100% [Fig. 1.]. Constatăm astfel că spaţiul mental se diluează

până la nesemnificativ, pe măsură ce distanţa faţă

de Cetatea Ciceului creşte, identificându-se astfel

trei situaţii, care ne permit să recurgem la o

regionare a Ţinutului Ciceului în funcţie de

aderenţa omului la spaţiul acestuia, şi anume:

spaţiul mental este consolidat în localităţile care

aparţin judeţului Bistriţa-Năsăud şi comunei

Chiuieşti, urmează apoi o zonă de interferenţă,

tampon, unde spaţiul mental este diluat, rarefiat,

devine aproape nesemnificativ, corespunzătoare

localităţilor ce aparţin judeţul Cluj, iar apoi

urmează zonă periferică unde spaţiul mental fie

nu s-a consolidat niciodată - comuna Gâlgău,

localităţile Jichişu de Jos, Şomcutu Mica, Orman,

Suarăş, Peştera, Petreşti - fie s-a disipat total -

Poiana Blenchii, Ileanda. În harta următoare

putem observa cele afirmate anterior, astfel

spaţiul mental se diluează, având aspectul unor

zone concentrice, centrul fiind dat de localităţile

situate în jurul cetăţii. Harta a fost generată în

funcţie de ponderea populaţiei, chestionate la

nivel de localitate, care se identifică cu Ţinutul

Ciceului [Fig. 2.].

Fig. 1. Percepţia populaţiei în raport cu sentimentul de apartenenţă la

spaţiul mental al Ţinutului Ciceului


83

Fig. 2. Ataşamentul populaţiei chestionate la spaţiul mental al Ţinutului Ciceului (%)

Aşadar, recunoaşterea limitelor Ţinutului

Ciceului de către proprii locuitori, rezultă cel

mai bine din răspunsurile obţinute la întrebarea

ce vizează percepţia populaţiei în raport cu

sentimentul de apartenenţă la „ţinut”. Însă

aplicând chestionare la nivelul localităţilor

menţionate ca aparţinând Ţinutului Ciceului din

punct de vedere istoric, am constatat că doar

populaţia din localităţile aşezate în jurul Cetăţii

Ciceului se identifică cu acest spaţiu, într-o

proporţie ce ne permite să le integrăm în

limitele mentale ale Ţinutului Ciceului. Datorită

faptului că respondenţii din celelalte localităţi,

care au aparţinut cetăţii, se identifică într-un

procentajul mic, cu Ţinutul Ciceului, dar şi

trăsăturile sesizate de aceştia, ca fiind diferite de

cele care într-adevăr caracterizează populaţia

ciceoană, precum şi faptul că aceştia consideră

că „ceilalţi”, adică locuitorii din comunele

judeţului Bistriţa- Năsăud, au o anumită

identitate ce îi individualizează în raport cu ei,

în raport cu vecinătăţile, se constituie în

argumente puternice, ce nu ne permite să

integrăm aceste localităţi limitelor mentale ale

Ţinutului Ciceului. Drept urmare, limitele

Ţinutului Ciceului stabilite prin criteriul mental,

definitoriu în delimitarea tuturor entităţilor de

tip „ţinut”, nu se suprapun limitelor istorice ale

acestuia, întrucât sentimentul de apartenenţă la

acest spaţiu a fost manifestat, doar de populaţia

unor anumite localităţi din vechiul teritoriu al

Ţinutului Ciceului [Fig. 3.].

Afirmaţia conform cărei localităţile din

comunele Ciceu-Giurgeşti, Ciceu-Mihăieşti,

Petru Rareş, Uriu, Negrileşti, Chiuieşti, sunt

cele care actualmente fac parte din componenţa

teritorială a Ţinutului Ciceului, este întărită de

răspunsurile primite la întrebarea unu şi trei. La

întrebarea numărul unu, populaţia chestionată a

identificat, comunele, respectiv localităţile

acestora, care aparţin Ţinutului Ciceului.

Localităţile identificate ca aparţinând Ţinutului

Ciceului, într-o proporţie de 100% din totalul

răspunsurilor, fac parte din comunelor Ciceu-


84

Mihăieşti, Ciceu-Giurgeşti şi Petru-Rareş,

alături de acestea, aproximativ 90% din totalul

respondenţilor au considerat că şi localităţile din

comunele Uriu, Chiuieşti şi Negrileşti aparțin

spațiului mental al ,,ținutului”.

Analiza răspunsurilor primite la cele 210

chestionare, ne permite să delimităm, cu

certitudine, spațiul mental al Ţinutului Ciceului.

Prin urmare, constatăm că în partea estică

„ţinutul” se învecinează cu Ţara Năsăudului, în

partea nordică cu Ţara Lăpuşului, iar în partea

sudică, teritoriul acestuia este delimitat de Valea

Someşului Mare, de la confluenţa cu Valea

Ilişua, până în apropierea punctului de confluenţă

cu Gârbou Dejului (cumpăna de ape dintre

Gârbou Dejului şi Leleşti). În partea vestică,

teritoriul „ţinutului” se extinde până la limita

judeţului Cluj cu judeţul Bistriţa-Năsăud

(comuna Cuzdrioara cu comuna Ciceu-

Mihăieşti), iar înspre nord-vest limita acestuia

continuă cu cea stabilită între comunele Chiuieşti

şi Căşeiu, respectiv cu limita judeţului Cluj cu

judeţul Sălaj (comuna Chiuieşti cu comuna

Poiana Blenchii). Din punct de vedere

administrativ-teritorial, conform delimitării

mentale, Ţinutului Ciceului are în componenţă

comunele Ciceu-Mihăieşti, Ciceu-Giurgeşti,,

Negrileşti, Uriu, Petru Rareş şi Chiuieşti [Fig 4.].

Fig. 3. Situaţia actuală a teritoriului care a aparţinut Ţinutului Ciceului în secolele XIII-XVI


85

Concluzionând, putem afirma că limitele

Ţinutului Ciceului au fost date de specificitatea

spaţiului mental ciceoan, reflectată atât prin

percepţia asupra teritoriului a populaţiei care se

autoidentifică deplin cu spaţiul „ţinutului”, cât şi

prin identificarea elementelor definitorii a

identităţii ciceoanilor de către populaţia care nu

se raportează la acest spaţiu. Raportarea la

„celălalt”, atât a populaţiei din interiorul

spaţiului mental3, cât şi din exteriorul acestuia, a

fost omniprezentă pe parcursul întregii cercetări,

astfel procesul de delimitare a Ţinutului

Ciceului prin criteriul mental a fost înlesnit.

Fig. 5. Localizarea Ţinutului

Ciceului la nivel judeţean şi

naţional

Fig. 4. Limita mentală a

Ţinutului Ciceului


86

Mulțumiri

Această lucrare este rezultatul cercetării

doctorale ce a fost posibilă prin sprijinul

financiar oferit prin Programul Operaţional

Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-

2013, cofinanţat prin Fondul Social European,

în cadrul proiectului

POSDRU/159/1.5/S/133391, cu titlul

“Programe doctorale și post-doctorale de

excelență pentru formarea de resurse umane

înalt calificate pentru cercetare în domeniile

Științele Vieții, Mediului și Pământului”.

BIBLIOGRAFIE

[1] BERNEA, E., (2008), Civilizaţia românească

sătească, Editura Vremea, Bucureşti.

[2] BIDART, P., (2004), Realizarea unei lucrări

de cercetare în domeniul ştiinţelor sociale, în

Revista 22 (Suplimentul Plus 22), nr. 160,

Bucureşti.

[3] BLAGA, IULIANA, (2001), Les coutumes

liées au travail en Transylvanie, în

Transylvanian Review, X, nr. 1, Spring,

Romanian Cultural Foundation, Center for

Transylvanian Studies, pp. 36- 43, Cluj-

Napoca.

[4] BOCA, P., (1971), Vechimea documentară a

localităţilor din judeţul Bistriţa-Năsăud.

Secolele XII- XIV, în File de Istorie, Muzeul

de Istorie Bistrița, Bistrița-Năsăud.

[5] CHELCEA, S., (1996, 2001), Tehnici de

cercetare sociologică, Ed. SNSPA, București.

[6] COCEAN, P., (1997), Ţara (The Land) – A

Typical Geographical Region of Romania, în

Revue Roumaine de Géographie, nr.41, Edit.

Academiei Române, Bucureşti, pp. 41-49.

[7] COCEAN, P. (2010), ,,Ţinutul”, un taxon

regional tradiţional specific României,

Geographia Napocensis, IV, 1, Casa Cărţii de

Ştiinţă, Cluj-Napoca.

[8] COCEAN, P., (2011),"Ţările" : regiuni

geografice şi spaţii mentale, Editura Presa

Universitară Clujeană Cluj-Napoca.

[9] COCEAN, P., CIANGĂ, n. (2000), The

Country of Romania as Mental Spaces, Revue

Roumaine de Geographie, 43-44, Bucharest.

[10] DESZI, Şt., (2006), Ţara Lăpuşului. Studiu de

geografie regională, Editura Presa

Universitară Clujeană, Cluj-Napoca.

[11] GAVRILIUC, A., (2003), Mentalitate şi

societate : cartografii ale imaginarului

identitar din Banatul Contemporan, Editura

Universităţii de Vest, Timişoara.

[12] ILUȚ, P., (1997), Abordarea calitativă a

socioumanului : concepte şi metode, Editura

Polirom, Iaşi.

[13] IORGA, N., (1922), Elementele de unitate ale

lumii medievale, moderne şi

contemporane : revoluţii politice şi integrările

naţionale, Editura Cultura Neamului

Românesc, Bucureşti.

[14] MOTOGNA, V. (1923),Cetatea Ciceului sub

stăpânirea Moldovei : 400 de ani de la suirea

pe tron a lui Petru Rareş 1527-1927, Editura

Convorbiri Literare, Bucureşti.

[15] ROTARIU, T, ILUȚ, P., (2001), Ancheta

sociologică şi sondajul de opinie : teorie si

practică, Editura Polirom, Iaşi.

[16] SIGHIARTEU, E., (1928), Colinele şi Cetatea

Ciceului, Editura Institutul de Arte

Grafice"Ardealul", Cluj-Napoca.


87

SEASONAL DISCHARGE REGIME OF THE RIVERS IN THE

TRANSYLVANIAN SUBCARPATHIANS AND THE ADJACENT

MOUNTAINOUS SPACE

BETWEEN TÂRNAVA MARE AND NIRAJ

VICTOR SOROCOVSCHI1, DANIEL RADULY, CSABA HORVATH

ABSTRACT.- Seasonal discharge regime of the rivers in the Transylvanian Subcarpathians and the

adjacent mountainous space between Târnava Mare and Niraj. The studied region is situated in the North-East of the Transylvanian Depression and includes two distinct units: the Transylvanian Subcarpathians and the Moldavo-Transylvanian Carpathians, comprised between the valleys of Târnava Mare and Niraj. The study is based upon the processing and interpretation of data coming from 13 hydrometric stations. In order to emphasize the particuliarities of the seasonal discharge regime, we took into account three periods (1950-1967, 1950-2009 and 1970-2009). The characteristics of the geographic coating from the studied area, especially the climatic and geomorphic ones, are clearly reflected in the discharge regime of river waters. Thus, on all rivers, spring discharge is predominant, and winter and autumn are the seasons with the lowest weight of the multiannual average volume. We have underlined the particuliarities of the three subtypes of seasonal regime and we have defined the limits of the corresponding display areas. The variation of the seasonal discharge on a multiannual level was outlined with the help of variation coefficients. Likewise, we also determined the discharge tendencies for the three studied intervals. The analysis carried out has revealed the fact that the rhythmic structure of the hydric system reflects the local characteristics of the supplying sources, of geological, as well as morphological and morphometrical conditions of the relief. Keywords: regime, seasonal, monthly, type, subtype, Transylvanian Subcarpathians, Moldavo-Transylvanian Carpathians

1. Introduction The studied region comprises rather large

surfaces from two distinct geographic units: the

Transylvanian Subcarpathians and the Moldavo-

Transylvanian Subcarpathians (Fig.1). this fact

determines a great diversity of geographic

conditions with multiple implications on the

formation and evolution in time of the water

resources of the rivers which drain them. The

altitudinal differentiation between the two

geographic subunits mentioned determines the

orientation of the hydric flow from east to west.

At the same time, the litho-structural

characteristics of the substrate have led, because

of the differences in altitude, to the separation of

several sections, with different orientations and

flow speeds of the hydric flow.

A draught regarding the identification of the

types of hydric regime of rivers in Romania was

published in the handbook of Physical

Geography elaborated by V. Mihăilescu (1936),

but the systemic analysis was carried out in

1957 by Lăzărescu D. and Panait I., and in 1972

and 1980 by I. Ujvari.

2. Database and methods In order to elaborate the analysis of the

seasonal discharge regime, we took into account

three periods: a long one (1950-2012) and two

shorter ones (1970-2012 and 1992-2012). The

latter has allowed for the harnessing of data

coming from a number of 13 representative

hydrometric stations. From the analysis of data

regarding proportional values that seasonal

1 Babeș-Bolyai University, Faculty of Geography, no.5-7 Clinicilor Street, Cluj-Napoca, Romania. Email:

[email protected], [email protected], [email protected]


88

discharge has in fulfilling the annual average

volume in the three periods, there are no

noticeable differences, the calculated values

being fairly equal (fig.2). We can mention a few

aspects that are specific to the analyzed periods,

determined by the climatic changes in the three

compared periods. Thus, the instability of

winters in the interval 1992-2012 is seen in the

fact that the proportional values of winter

discharge were somewhat higher than those in

the periods 1950-2012 and 1970-2012 (Fig. 2).

For most of the hydrometric stations studied,

the proportional values of spring discharge in

the three periods studied have remained fairly

close. We notice a higher contribution of spring

discharge in the period 1950-2012 to the

realization of annual average volume.

On the rivers in the Niraj and Târnava Mică

basins, the proportional values of summer

discharge in the periods 1950-2009 and 1970-

2012 are slightly higher than those in the period

1992-2012.

Fig.1. Map of units of relief

Seasonal discharge regime of the rivers in the Transylvanian Subcarpathians and the adjacent mountainous space …

89

Sărăţeni

01020304050

Winter Spring Summer Autumn

%

1950-2012 1970-2012 1992-2012

Cinta

01020304050


%

1950-2012 1970-2012 1992-2012

Vânători

01020304050


%

1950-2012 1970-2012 1992-2012

Şimoneşti

01020304050


%

1950-2012 1970-2012 1992-2012

Fig.2. The proportional values of seasonal discharge in the three studied periods.

Table 1. Proportional values of seasonal discharge in

the studied periods (1950-2012, 1970-2012 and 1992-2012)

Hydr.

station

WINTER SPRING SUMMER AUTUMN

1950

2012

1970

2012

1992

2012

1950

2012

1970

2012

1992

2012

1950

2012

1970

2012

1992

2012

1950

2012

1970

2012

1992

2012

Cinta 22.1 22 24.5 43.4 42.9 43.1 22.4 22.4 18.8 12.1 12.7 13.7

Sovata 20.5 20.9 23.1 39.5 37.6 38.2 24.1 24.5 21.0 15.9 17.0 17.7

Sărăţeni 20.6 20 21.9 41.8 41.2 41.7 23.0 23.2 20.2 14.7 15.6 16.1

Crişeni 24.6 25.8 27 43.5 40.8 42.3 20.8 21.1 18.7 11.1 12.3 11.9

Bezid - - 21.9 - - 44.0 - - 21.6 - - 12.5

Vărşag 16.0 15.2 17.2 47.4 46.9 45.8 23.1 23.4 21.7 13.5 14.5 15.3

Zetea - - 18.6 - - 43.2 - - 22.8 - - 15.4

Odorohei 17.5 17.2 19.3 44.4 43.2 43.3 24.4 24.8 22.5 13.6 14.8 14.9

Vânători 18.4 18.5 20.6 46.1 44.3 44.4 23.6 24.5 22.1 11.9 12.8 12.9

Şicasău 17.5 16.9 18.8 43.5 42.4 40.7 24.5 25.2 23.8 14.4 15.5 16.7

Nicoleşti 22.8 23.2 27.2 45.4 42.0 41.6 22.2 24.1 20.3 9.5 10.7 10.9

Şimoneşti 22.5 23.1 23.2 44.3 41.4 40.2 22.4 23.3 24.4 10.9 12.1 12.2

Saschiz 21.5 21.4 23.1 47.2 44.4 47.1 22.8 24.9 21.8 8.5 9.3 7.9

The proportional values of autumn discharge

in the three periods remain close, observing a

slight increase of values during 1992-2012,

better distinguished on the rivers in the Niraj

and Târnava Mică basins.

In characterizing the main parameters

(duration, frequency, variability, average,

seasonal, monthly and extreme values of data)

we applied statistic methods which permitted

the identification of the parameters of central

tendency, of the variability and shape of series.

The relations between the mentioned parameters

were emphasized using the correlation matrix.

From the analysis of the three periods we

notice the fact that on all rivers spring discharge

is dominant, and the least weight within annual

average volume is carried by the autumn and

winter discharges (table 1)

3. Results and discussions The interpretation of the results obtained

after the statistic processing of the data has

allowed for the identification of particuliarities

regarding the distribution of river discharge

throughout the year.

3.1. Seasonal discharge regime

The distribution of the seasonal discharge of

rivers in the studied area is closely dependent on

the climatic conditions, and there appear local

differentiations, under the influence of the other

physico-geographical factors.


90

3.1.1. Spatio-temporal variation of

seasonal discharge

The spatial variation of seasonal discharge is

linked to altitude, as a synthetic expression of

the vertical zonality of the determinant and

conditional factors. The seasonal variation of

discharge is determined by the characteristics of

the main climatic elements. The dominant

feature of rivers in our country, including those

in the studied region, lies in the fact that the

weight of spring discharge is much higher than

that in other seasons (fig.3).

In winter (XII-II), the regional distribution

of discharge is greatly influenced, not only by

the quantity of rainfall (rarely liquid), but also

by the thermic regime. The negative

temperatures of the air preserve the snow layer,

cause rivers to frost and put a large quantity of

water out of circulation.

The weight carried by the winter season to

the realization of the annual volume of average

discharge differs depending on altitude and the

position of the mountain sides towards the

dominant directions of movement of the air

masses. Thus, the highest proportional values of

winter discharge (20%-27% of the annual

average discharge volume) are recorded on the

rivers which drain the Subcarpathian region

(Cușmed, Bezid) and on the rivers with

favorable exposure to the advection of air

masses from the west (the Niraj and Târnava

Mică basins (fig.4). Conversely, on the rivers

whose average altitude of the reception basins

exceeds 900 m, these values remain between

15% and 20%. The explanation lies in the high

frequency of negative temperatures, which

diminish the possibilities for rivers to feed with

snow melting.

0

10

20

30

40

50

Cinta Sărăţeni Crişeni Bezid Saschiz

%

Iarna Primăvara Vara Toamna

0

10

20

30

40

50

Zetea Odrohei Vânători Şicasău Şimoneşti

%

Iarna Primăvara Vara Toamna

Fig. 3. The proportional variation of seasonal discharge

0

5

10

15

20

25

30

Cin

ta

So

vata

Sărăţeni

Crişe

ni

Be

zid

Vărşa

g

Ze

tea

Od

oro

he

i

Vânători

Şica

său

Nico

leşti

Şim

oneşti

Sa

schiz

%

Fig. 4. The spatial distribution of proportional values of winter discharge

From the variation of winter discharge on a

multiannual level, we notice the fact that the

highest values of discharge occurred in different

winters: 1978/1979 on Niraj and the rivers in

the upper basin of Târnava Mică; 1995/1996 on

Târnava Mare and 1981/1982 on some affluents


91

of Târnava Mare (Hodoș, Scroafa) and Târnava

Mică (Cușmed), received in the Subcarpathian

region. In the afore mentioned winters, there

existed climatic conditions which favored the

brooks to feed with rainfall, especially from the

successive melting of the snow layer. On most

rivers, the lowest discharge values occurred in

the winters of 1963/1964 and of 1983/1984,

characterized by a persistent anticyclonic

regime with low rainfall and low temperatures,

which made the greatest part of river waters to

be stored in solid shape.

The proportional value held by winter

discharge of rivers in the Niraj and Târnava

Mare basins (21%-25%) exceeds that in the

summer.

Spring (III-V) represents the season with the

highest discharge, conditioned by the melting of

the snow, the relatively high quantities of

rainfall and the low values of evapotranspiration

and infiltration in the soil which is either super

saturated or partly frozen. These conditions are

reflected in the discharge by the apparition of

high spring waters. Depending on the melting

rhythm, the intensity of rainfall that occur

during this season, there also appear spring

freshets generated by the melting of snow,

rainfall or both phenomena overlapped. The

regional variations are dictated by the

differences in altitude and exposure of the

reception basins in the two areas: mountainous

and Subcarpathian. During this season, the

average volume of discharge is high,

representing between 38.2% (Târnava Mică in

Sovata) and 47.1% (Scroafa in Saschiz) of the

annual average discharge volume (Fig. 5).

0

5

10

15

20

25

30

1950

1952

1954

1956

1958

1960

1962

1964

1966

1968

1970

1972

1974

1976

1978

1980

1982

1984

1986

1988

1990

1992

1994

1996

1998

2000

2002

2004

2006

2008

2010

2012

m3/s

Cinta Sovata Şimoneşti Fig.5. The chronological variation of spring discharge.

Higher proportional values of spring

discharge are encountered on Niraj, Bezid and

the right affluents of Târnava Mare coming

from Gurghiu Mountains (43% - 45% of the

annual average volume). The lowest

proportional values (38% - 41%) are recorded

on the upper Târnava Mică and on Șicasău,

where the effect of katabatic circulation is felt.

On most rivers, the richest spring discharge

occurred in 1970, when the accentuated melting

of the snow and long-term frontal rainfall,

which were rather high in intensity, generated

large volumes of water, which drained in about

80% - 85%, due to the high level of humidity in

the substrate.

On most rivers, the lowest values of spring

discharge occurred in 1972. Similar situations

took place in 1979 on the upper Târnava Mică,

in 1974 on Niraj and in 2002 on Feernic (Fig.

5).

In summer (VI – VIII) the decrease in the

quantity of rainfall, the increase in the

temperature of the air and the development of

the vegetal carpet lead to the intensification of

evapotranspiration, which determines the

decrease of the discharge in contrast to the

previous season. In addition to this, there is also

the decrease in the reserves of subterranean


92

waters. The phenomenon is reflected in the

discharge by the apparition of low summer

freshets. As a consequence of torrential rainfall,

there also appear summer freshets, which can

sometimes reach high amplitudes, causing

floods. Their frequency is higher in July, but

they can also appear in August, as was the case

in August 2005 on Feernic. The volume

discharged during this season represents

between 18.8% (Cita) and 24.4% (Șimonești) of

the annual average discharge. The lowest

proportional values of summer discharge are

recorded in the Niraj and Târnava Mică basins

(between 18% and 22% of the annual average

volume) and the highest are recorded in the

Târnava Mare basin (between 22.1% and 25%).

Compared to the average situation presented,

there have been extreme cases. Thus, the highest

summer freshets occurred in different years:

1974 on Niraj and on the upper basin of Târnava

Mică; 1980 in the Târnava Mare basin and in

the upper basin of Târnava Mică; 1998 on

Cușmed and Scroafa; 2010 on Feernic and the

middle course of Târnava Mare. The lowest

values of summer discharge occurred in 1950 in

the Niraj and Târnava Mică basin, and in 1952

on the rivers in the Târnava Mare basin. The

proportional value of 21%-22% of the annual

average discharge specific to the mountainous

region exceeds the volume discharged in

average during the winter.

In autumn (IX – XI), evaporation starts to

diminish and the substrate reserves are spent

and unrestored. As a consequence, in the

beginning of this season there is the period of

low waters and towards the end of the season,

there can appear freshets generated by possible

persistent rainfall. Autumn represents the season

with the poorest contribution to the realization

of the average annual volume (7.9% Scroafa in

Saschiz and 17.7% Târnava Mică in Sovata).

The proportional values of autumn discharge

remain between: 15% and 18% in the superior

basin of Târnava Mică, Șicasău and Hodoșa;

12%-13.5% in the basins of Cușmed, Bezid and

Feernic; 13.5% - 15% on Târnava Mare

upstream from the Șicasău river mouth. On all

rivers, the highest autumn discharge occurred in

1972, and the lowest in different years: 1963

(Cinta, Vărșag, Vânători); 1979 (Sovata) and

1986 (Crișeni).

3.1.2. Types of seasonal distribution of

discharge

These were established on the basis of the

succession of seasons, in the decreasing order of

their contribution to annual discharge, with the

exception of spring, which is predominant on all

rivers in the studied region.

It has been noticed that V.I.T. type is

specific to the rivers in the Târnava Mare basin,

with the exception of a few affluents in the

Subcarpathian region (Hodoșa and Scroafa).

The V.I.T. type is specific to the rivers in the

hydrographic basins of Niraj and Târnava Mică,

regions which have a favourable exposure

towards the advection of air masses from the

west, as well as of some affluents of Târnava

Mare originating in the Subcarpathian region

(Hodoșa and Scroafa). In the case of this type,

the highest seasonal discharge, following the

spring season, occurs in the summer and the

lowest, in autumn (Fig.6).

Fig. 6. Types of seasonal distribution of discharge


93

3.1.3. Variation and tendency of seasonal

discharge

The discharge variation over time was

emphasized by means of variation coefficients. In

spring and winter, the lower values of this

parameter reflect the more uniform feature of

discharge distribution. Conversely, in summer and

autumn, when the variation coefficients are at their

highest values, regional differences are much more

visible. Thus, there appear rather obvious contrasts

between the rivers in the Niraj and Târnava Mică

basins on the one hand, and those in the Târnava

Mare basin, on the other hand (Fig. 7).

The tendency of seasonal discharge

evolution in the period 1970 – 2009 exhibits

great territorial diversity, being determined by

natural factors (especially the climatic ones) and

by anthropic ones. In winter, on most rivers, the

stationary feature of discharge is emphasized.

The slight increase tendency of winter discharge

was determined on Târnava Mare at the

hydrometric station Odorhei, and was seen as

rather high at Vărșag. The slight decrease

tendency of discharge was encountered on

Hodoșa, Scroafa and Feernic (table 2).

In spring, the stationary feature of discharge

was seen on Târnava Mică, in Sovata, and on

Târnava Mare at Vârșag, Odorhei and Vânători.

On Târnava Mică at Sărățeni, Feernic and

Scroafa, the tendency of spring discharge was

that of slow decrease, and on Hodoș and Șicasău

that of fast decrease (Fig. 8).

Slight increases of spring discharge were

observed on Târnava Mare at Odorhei.

In summer, the tendency of the discharge in

the analyzed period, on most rivers, was that of

fast or slow decrease (table 2). A slow increase

of summer discharge was observed on Feernic,

at the hydrometric station Șimonești.

In autumn, on most rivers, the tendency of

discharge was that of slight decrease, and even fast

decrease on the brooks Scroafa and Hodoș (Fig. 9).

00.20.40.60.8

11.21.41.6

Cin

ta

So

vata

Sărăţeni

Crişe

ni

Vărşa

g

Şica

său

Od

orh

ei

Vânători

Nico

leşti

Şim

oneşti

Sa

schiz

Cv

Iarna Primavara Vara Toamna

Fig. 7. The values of seasonal variation coefficients

Table 2. Linear tendencies of seasonal discharge.

Brook Hydrometric

station Winter Spring Summer Autumn

Niraj Cinta St. Sc.u. Sc.a. Sc.u.

Târnava Mică Sovata St. St. Sc.a. Sc.u.

Târnava Mică Sărăţeni St. Sc.u. Sc.a. Sc.u.

Cuşmed Crişeni Cr.u. Cr.u. Sc.u. Sc.u.

Târnava Mare Vărşag Cr.a. St. Sc.u. St.

Târnava Mare Odorohei Cr.u. St. Sc.a. Sc.u.

Târnava Mare Vânători St. St. S.a. Sc.u.

Şicasău Şicasău St. Sc.a. Sc.u. Sc.u.

Hodoş Nicoleşti Sc.u. Sc.a. Sc.a. Sc.a.

Feernic Şimoneşti Sc.u. Sc.u. Cr.u. Sc.u.

Scroafa Saschiz Sc.u. Sc.u. Sc.a. Sc.a.

St-stationary, Cr.u.-slight increase, Cr.a.-fast increase,

Sc.u.-slow decrease, Sc.a-fast decrease


94

Nicoleşti

0.0000.200

0.4000.6000.8001.000

1.2001.4001.600

1.8002.000

1970

1973

1976

1979

1982

1985

1988

1991

1994

1997

2000

2003

2006

2009

2012

m3/sŞicasău

0

1

2

3

4

5

6

1970

1973

1976

1979

1982

1985

1988

1991

1994

1997

2000

2003

2006

2009

2012

m3/s

Sărăţeni

0

5

10

15

20

25

1970

1973

1976

1979

1982

1985

1988

1991

1994

1997

2000

2003

2006

2009

2012

m3/s Şimoneşti

0.000

1.000

2.000

3.000

4.000

5.000

6.000

1970

1973

1976

1979

1982

1985

1988

1991

1994

1997

2000

2003

2006

2009

2012

m3/s

Fig.8. Tendency of spring discharge (1970-2012)

Nicoleşti

0.000

0.100

0.200

0.300

0.400

0.500

0.600

0.700

0.800

1970

1972

1974

1976

1978

1980

1982

1984

1986

1988

1990

1992

1994

1996

1998

2000

2002

2004

2006

2008

2010

2012

m3/sSaschiz

0.000

0.200

0.400

0.600

0.800

1.000

1.200

1.400

1.600

1970

1972

1974

1976

1978

1980

1982

1984

1986

1988

1990

1992

1994

1996

1998

2000

2002

2004

2006

2008

2010

2012

m3/s

Fig.9 Tendency of autumn discharge in the period 1970-2012

References

[1] LĂZĂRESCU D. & PANAIT I.(1957),

Tipurile de regim ale râurilor din R.P.R.

Meteorologia şi Hidrologia, , Bucureşti, nr.4,

22-37

[2] LĂZĂRESCU D., PANAIT I.(1958), Sursele

de alimentarea ale râurilor din R.P. Română,

Met., Hidrol. 3, 2-3.

[3] SOROCOVSCHI V., Konecsny C. , (1990),

Regimul scurgerii lunare a râurilor din

Podişul Târnavelor şi regiunea limitrofă din

est, Studia, Univ. Babeş Bolyai,Geogr.,

XXXV, fasc. 2, Cluj-Napoca

[4] UJVARI, I. (1972), Geografia apelor

României, 585 p, Edit.Ştiinţifică, Bucureşti.

[5] UJVARI I. (1980), Les types de regime

hydrique des riveres de la Roumanie, Revue

roumaine de Geoph. Geol. Et Geogr., 24, Edit.

Academiei Române, Bucureşti.

[6] * * * (1971), Râurile României, Monografie

hidrologică, 750 p, Institutul de Meteorologie

şi Hidrologie, Redacţia ştiinţifică generală

dr.ing, Constantin.


95

ENERGIA FOTOVOLTAICĂ, ÎNTRE NECESITATE

ȘI REALITATE.

STUDIU DE CAZ: ROMÂNIA

VASILE POPA1

Abstract - Photovoltaic energy, between necessity and reality. Case study: Romania. In the context of the

increasing of world energy consumption and given the concerns about the diminishing of conventional

energy sources and climate change, renewable energy sources are the main alternative. Among these, solar

energy has great potential. Energy policies in this area have determined a growth in the global production of

photovoltaic of about 50% in the last decade, reaching 100 TWh in 2012. In Romania, in 2013, the PV was

the most active of the renewable energies. Photovoltaic power installed capacity has made a significant leap

in the second half of 2013, being twenty three times higher than the end of 2012. This trend is encouraging,

however, it has been largely dependent on government policy support. In addition, in 2011, of the total

electricity produced by renewable energy sources, photovoltaic energy was only 1.3%. At least in the short

to medium term, the future of solar energy is uncertain, social pressures and changing/reducing support

schemes will significantly affect this area.

Key words: photovoltaic energy, global development, reality, effects, Romania

Introducere Conform Agenției Internaționale a Energiei,

cererea de energie la nivel mondial va crește cu o treime, iar cea de electricitate cu două treimi până în 2035, în special ca urmare a consumului din statele emergente, precum China sau India. Raportându-ne la rezervele certe și producția de la sfârșitul anului 2013, combustibilii fosili se vor epuiza în următorul secol. Petrolul se va epuiza în următorii 53 ani, gazele naturale în următorii 55 ani, iar cărbunele în următorii 113 ani (BP Statistical Review of World Energy, 2014). Pe de altă parte, în 2013 concentrația de CO2 din atmosferă a ajuns la 396 ppm, în creștere considerabilă față de nivelul din epoca pre-industrială (jumătatea secolului al XVIII-lea), estimat la 278 ppm. Creșterea medie a concentrației de CO2 din atmosferă, în ultimul deceniu, a fost de 2,07 ppm/an (WMO/GAW Greenhouse Gas Bulletin, 2014). Datele Organizației Meteorologice Mondiale arată că media lunară a concentrației de CO2 din atmosferă a depășit pentru prima dată valoarea de 400 ppm în aprilie 2014, în întreaga emisferă

nordică. Astfel, în contextul creșterii consumului mondial de energie și al îngrijorărilor privind diminuarea resurselor energetice convenționale și a schimbărilor climatice, utilizarea sporită a surselor regenerabile de energie reprezintă o necesitate. Una dintre aceste surse este cea fotovoltaică, care produce energie electrică prin intermediul celulelor fotovoltaice care compun panourile solare.

Scopul și metodologia Scopul acestui studiu este acela de a evalua

stadiul actual de dezvoltare al sectorului fotovoltaic la nivel global și în România, dinamica acestuia din ultimii ani dar mai ales factorii care au favorizat dezvoltarea sa, cu implicații asupra evoluției în perspectivă. Studiul se bazează pe analiza și interpretarea unor date provenite din surse diverse: International Energy Agency, European Photovoltaic Industry Association, WMO/GAW Greenhouse Gas Bulletin, BP Statistical Review of World Energy, ANRE sau Transelectrica.

1 Universitatea din București, Facultatea de Geografie, Bd. Nicolae Bălcescu nr.1, România, E-mail:

[email protected]

Vasile Popa

96

Rezultate și discuții La nivel global, capacitatea instalată și

producția de energie electrică a centralelor

fotovoltaice au crescut rapid în ultimii ani, mai

ales după 2008. Dacă în anul 2000, capacitatea

instalată era de 1,2 GW, în 2013 a ajuns la circa

139 GW [Fig.1], putând produce echivalentul

electricității generate de 32 mari centrale pe

cărbune (European Photovoltaic Industry

Association, 2014). În privința capacității totale

instalate, Europa este lider mondial, cu 81,5

GW, ceea ce reprezintă 59% din total, urmată de

Asia (37,3 GW), America de Nord (13,4 GW) și

Australia și Oceania (3,2 GW). Orientul

Mijlociu, Africa și America Latină au fiecare

sub 550 MW capacitate instalată.

1,2 1,6 2 2,6 3,7 5,1 6,6 9,115,8

23,1

40,3

70,4

100,5

138,8

0

20

40

60

80

100

120

140

2000 2002 2004 2006 2008 2010 2012

Fig.1. Evoluția capacității fotovoltaice instalate la nivel mondial în perioada 2000-2013 (GW)

(Sursa: European Photovoltaic Industry Association, 2014)

Progresul Europei a fost considerabil în

ultimul deceniu, cunoscând un spor al

capacităților nou instalate de la 202 MW în

2003, la 11 GW în 2013, cu un maxim de la

22,2 GW în 2011 [Tabel 1] (European

Photovoltaic Industry Association, 2014).

Germania, bazându-se pe o legislație favorabilă

(The Renewable Energy Sources Act, intrată în

vigoare în anul 2000), a devenit lider mondial în

domeniul energiei fotovoltaice, cu o capacitate

instalată cumulată în 2013 de 35,7 GW, adică

26% din totalul mondial (BSW-Solar, 2014).

Germania este urmată de Italia (17,9 GW, locul

3 mondial), Spania (5,3 GW), Franța (4,6 GW)

și Marea Britanie (3,3 GW).

În anul 2013, pentru prima dată în ultimul

deceniu, Asia a depășit Europa la capacitatea

fotovoltaică nou instalată, China fiind în top, cu

11800 MW (11,8 GW) [Tabel 1, Fig.2], urmată

de Japonia (6,9 GW), India (1,1 GW) și Coreea

de Sud (442 MW). China, liderul mondial în

producția de instalații fotovoltaice, avea în 2013

o capacitate instalată totală de circa 18,5 GW,

adică 13% din totalul mondial (locul secund

după Germania). Pentru SUA, anul 2013 a fost

un an record în privința noilor capacități

fotovoltaice instalate, de 4751 MW (4,7 GW),

în creștere cu 41% față de anul 2012. Astfel,

capacitatea solară totală înstalată în SUA a ajuns

la circa 13 GW (Solar Energy Industries

Association, 2014).

Această evoluție remarcabilă reprezintă

dovada eforturilor făcute la nivel mondial în

domeniul energiei regenerabile. În Uniunea

Europeană, a cărei dependență de importurile

energetice a crescut în ultimele două decenii,

expansiunea rapidă din ultimii ani a centralelor

pe surse regenerabile, în particular eoliene și

solare, a avut loc ca urmare a cerințelor

Directivei Uniunii Europene asupra Energiei

Regenerabile (European Union‟s Renewable

Energy Directive/2009/28/EC) și a țintelor

naționale. Politicile energetice ale Uniunii

Europene sunt și în legătură cu angajamentele

Energia fotovoltaică, între necesitate și realitate. Studiu de caz: România

97

de luptă împotriva schimbărilor climatice

asumate prin ratificarea Protocolului de la

Kyoto. În perspectiva anului 2020, între

obiectivele majore ale Uniunii Europene sunt și

creșterea ponderii energiei regenerabile în

consumul final de energie la 20% (în condițiile

în care în prezent nu depășește 7%) și reducerea

emisiilor de gaze cu efect de seră cu 20% față

de situația din 1990 (în 2011, conform Comisiei

Europene, se estima că nivelul emisiilor de gaze

cu efect de seră era cu 16% sub nivelul din

1990).

Tabel 1. Dinamica capacităților nou instalate în perioada 2000-2013 (GW)

(Sursa: European Photovoltaic Industry Association, 2014) 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013

Mondial 0,29 0,32 0,45 0,56 1,08 1,3 1,5 2,5 6,6 7,3 17,1 30,1 30 38,3

Europa 0,05 0,13 0,13 0,2 0,7 0,98 0,99 2,02 5,7 5,8 13,6 22,2 17,7 10,9

China 0,019 0,005 0,019 0,01 0,01 0,008 0,01 0,02 0,04 0,16 0,5 2,5 3,5 11,8

0

2000

4000

6000

8000

10000

12000

2000 2002 2004 2006 2008 2010 2012

Germania

SUA

China

Fig.2. Noi capacități fotovoltaice instalate în Germania, China și SUA în perioada 2000-2013 (MW)

(Sursa: BSW-Solar, SEIA, EPIA)

Această creștere din Europa a fost

determinată, în primul rând, de programele de

sprijin guvernamentale, dar și de scăderea

rapidă a costului de producție. Astfel de

programe de sprijin au fost inițiate și în SUA

(1603 Treasury Program), China (The 12th

Five-Year Plan) sau India (Jawaharlal Nehru

National Solar Mission). Datele Agenției

Internaționale a Energiei arată că sprijinul

pentru energia din surse regenerabile a fost în

creștere în întreaga lume, în 2011 subvențiile

totale fiind de 88 miliarde dolari. În plus, în

ultimii ani, cantitatea de energie electrică

produsă de centralele fotovoltaice a crescut și

datorită îmbunătățirilor tehnice, dezvoltării lor

în regiuni cu resurse de calitate superioară dar

mai ales scăderii cu circa 60% a costurilor de

producție ale sistemelor fotovoltaice, față de

situația din 2011. Această scădere este datorată,

în bună măsură, creșterii producției, mai ales a

celei din China, unde costurile de producție sunt

mai mici (International Energy Agency, 2013).

Reducerea în continuare a costurilor de

producție ar putea face ca energia fotovoltaică

să devină o opțiune din ce în ce mai atractivă

pentru producția de energie electrică. Conform

previziunilor (New Policies Scenario), se

așteaptă ca în 2035 energia fotovoltaică să

genereze 951 TWh, iar capacitatea instalată să

ajungă la 690 GW.

Realitatea este că, pe termen scurt sau mediu

nu este încă sigur dacă energia regenerabilă va

Vasile Popa

98

deveni profitabilă fără subvenții

guvernamentale. În câteva state europene,

precum Spania, Franța, Belgia sau Danemarca,

ca urmare a modificării programelor de sprijin,

prin reducerea subvențiilor, s-au constatat

scăderi importante ale investițiilor în capacități

noi. Declinul cel mai semnificativ a fost însă în

Germania și Italia. În Germania, s-a constatat o

scădere a noilor capacități instalate de la 7,6

GW în 2012, la 3,3 GW în 2013 [Fig.2], iar în

Italia, o scădere de la 3,6 GW în 2012, la 1,4

GW în 2013. Conform Comisiei Europene,

investițiile în surse regenerabile de energie s-au

redus în primul trimestru al anului 2013 cu 25%,

înregistrând o stagnare aproape totală în țări

precum Spania, Italia și Franța. Pe de altă parte,

în primele 11 luni ale anului 2012, consumul de

cărbune (cărbune superior și lignit) a crescut cu

28% în Marea Britanie și Spania, cu 16% în

Franța și cu 38% în Portugalia.

Altă realitate este aceea că energia

fotovoltaică are încă o contribuție foarte redusă

la producția mondială de energie electrică, de

0,3% (61 TWh) în 2011. Împreună cu energia

eoliană, ponderea crește la 2,2%. Conform

Agenției Internaționale a Energiei, în 2011, din

totalul energiei electrice produse de sursele

regenerabile de energie (hidrocentrale, centrale

eoliene, bioenergetice, geotermale, fotovoltaice

și marine), care a fost de 4482 TWh (20%), cea

mai mare contribuție a avut-o hidroenergia, de

3490 TWh, adică 77,8%. În general, ponderea

surselor regenerabile la necesarul global de

energie primară a fost în 2011 de 13%, însă fără

biomasă (folosită, mai ales, în obținerea energiei

calorice), ponderea a fost de doar 8%.

Chiar dacă energia fotovoltaică este privită

ca o sursă de energie verde, impactul asupra

mediului, chiar dacă este redus, există. Se

modifică utilizarea terenurilor, pierzându-se

suprafețe de teren agricol (în cazul centralelor

pe pământ), se pierd/fragmentează habitate, se

consumă apă și se utilizează materiale cu

potențial de poluare în industria de profil, multe

folosite în purificarea și curățarea siliciului (acid

sulfuric, acid clorhidric, acid azotic, fluorură de

hidrogen), dar și tetraclorură de siliciu, hidroxid

de sodiu (sodă caustică), hidroxid de potasiu sau

hexafluorura de sulf (Mulvaney, 2013).

Conform Intergovernmental Panel on Climate

Change, o tonă de hexafluorură de sulf (gaz cu

puternic efect de seră) are un efect similar cu

circa 24 mii tone de CO2. Producerea cristalelor

de siliciu necesită un mare consum de energie și

generează cantități însemnate de deșeuri,

inclusiv particule inhalabile de siliciu.

Energia fotovoltaică în România România este localizată într-o regiune cu

potențial fotovoltaic ridicat, estimat la 1200

GWh/an (PNAER, 2010). Chiar dacă preocupări

în domeniu au existat în trecut, dezvoltarea

energiei fotovoltaice în România este de dată

recentă. În ianuarie 2010, exista un singur

producător de energie solară licențiat de

Autoritatea Naţională de Reglementare în

Domeniul Energiei (ANRE), iar puterea instalată

era foarte mică, de 0,009 MW. Capacitatea

instalată în centralele fotovoltaice a înregistrat un

salt spectaculos în anul 2013, de peste 23 ori,

domeniul fotovoltaic devenind cel mai activ în

cadrul energiilor regenerabile. Astfel, potrivit

Transelectrica, dacă în decembrie 2012

funcționau în Romania centrale electrice

fotovoltaice cu o capacitate instalată cumulată de

49,3 MW, iar în iunie 2013 de 378,5 MW, la

finalul lui decembrie 2013, s-a ajuns la o

capacitate de 1155 MW (peste capacitatea unui

reactor nuclear de la Cernavodă). Datele

Transelectrica arată că în august 2014 erau avize

tehnice de racordare pentru 1303,3 MW, iar

contracte de racordare pentru 3252,2 MW. Din

totalul general de 4555,6 MW, erau puse în

funcțiune, conform Dispecerului Energiei

Naționale, centrale electrice fotovoltaice de

1163,1 MW (1,1 GW). În plus, mai erau 158,9

MW în centrale care nu se regăseau în lista

societăților autorizate de ANRE.

Chiar dacă cele mai multe proiecte sunt de

mici dimensiuni, în România au fost realizate și

mari parcuri fotovoltaice, precum cel din

localitatea Livada, județul Satu Mare. Aici a fost

pus în funcțiune parcul fotovoltaic Solaris, cel

mai mare de acest fel din România, ce se întinde

pe 135 ha, cu o capacitate istalată de 57 MW și

o producție de 67 mii MWh anual.

Și în cazul României, ponderea sectorului

fotovoltaic în producția de electricitate este


99

redusă. În 2013, conform ANRE, din energia

electrică produsă și livrată în rețea, care a fost

de 54,4 TWh, centralele fotovoltaice au

contribuit cu 0,85%. Fără a lua în calcul

hidroenergia (27,3% din total), contribuția

surselor regenerabile de energie a fost de 10,2%.

În ceea ce privește capacitatea fotovoltaică

instalată, în prima parte a lunii octombrie 2013,

aceasta reprezenta mai puțin de 2% din totalul

național.

Fig.3. Harta centralelor fotovoltaice din România

Suportul legislativ. Chiar dacă referiri la

acest subiect se regăsesc în Stategia Energetică a României, Planul Național de Acțiune în Domeniul Energiei din Surse Regenerabile și Strategia Națională în Domeniul Energiei Regenerabile, care accentuează direcția producerii de energie cu precădere din surse regenerabile, documentul care oferă cadrul legal necesar extinderii acestor surse de energie este legea numărul 220/2008, în care este prevăzut un sistem de promovare a producerii de energie din surse regenerabile, valabil pentru o perioadă de 15 ani (art. 3). Potrivit legii, nivelul țintelor naționale privind ponderea energiei electrice produse din surse regenerabile de energie în consumul final de energie electrică, în perspectiva anilor 2010, 2015 și 2020, trebuie să fie de 33%, 35%, respectiv 38% (art. 4). Pentru

atingerea acestor ținte naționale s-a luat în considerare și energia electrică produsă în centralele hidroelectrice cu puteri instalate mai mari de 10 MW. De asemenea, cotele anuale obligatorii de energie electrică produsă din surse regenerabile, care beneficiază de sistemul de promovare prin certifiate verzi pentru perioada 2010-2020, trebuiau să crească de la 8,3% în 2010, la 20% în 2020.

Conform legii, producătorii de energie solară primeau șase certificate verzi pentru fiecare MWh produs și livrat în sistem (art. 6). Certificatul verde este un titlu ce atestă producerea unei anumite cantități de energie electrică din surse regenerabile și poate fi tranzacționat pe o piață organizată. Operatorul de transport și sistem emite lunar certificate verzi producătorilor pentru cantitatea de energie

Vasile Popa

100

electrică produsă din surse regenerabile și livrată furnizorilor și/sau consumatorilor finali. Pentru perioada 2008-2025, valoarea de tranzacționare a certificatelor verzi pe piață a fost stabilită între o valoare minimă de 27 euro/certificat și o valoare maximă de 55 euro/certificat (art. 11). Începând din 2011, valorile de tranzacționare se indexează anual conform indicelui mediu de inflație înregistrat în luna decembrie a anului precedent, calculat la nivelul UE 27, comunicat oficial de EUROSTAT.

Problema costului. Dacă până în 2012, investițiile în parcuri eoliene păreau cea mai bună afacere din domeniu, după această dată, afacerile în energia verde s-au orientat puternic spre centralele fotovoltaice, deoarece schema de sprijin aprobată de stat era mai atractivă (șase certificate verzi). Cert este că subvenționarea energiei regenerabile a dus la creșterea prețului energiei electrice în factura consumatorilor, acesta fiind mai mare cu cât erau puse în funcțiune mai multe centrale verzi. Conform ANRE, consumatorii de energie electrică au plătit în 2013 subvenţii de 416 milioane de euro producătorilor de energie regenerabilă, cu 34% mai mult decât în 2012, pentru a susţine energia regenerabilă prin sistemul de certificate verzi (în 2013, au fost tranzacționate circa 10 milioane certificate verzi, în creștere cu 78% față de 2012). Cum creșterea costurilor cu energia electrică afectează afacerile companiilor, protestele din partea acestora nu au întârziat să apară. Unele companii, precum Alro Slatina (cel mai mare consumator de electricitate din România), au susținut posibilitatea închiderii unor capacități din industrie, minerit sau energie din cauza pierderii competitivității și disponibilizarea angajaților.

Ca urmare a impactului socio-economic prea mare al subvențiilor pentru energia regenerabilă din facturile consumatorilor finali, guvernul a decis reducerea sprijinului prin promulgarea Ordonanţei de Urgenţă 57/2013 (devenită Legea nr. 23/2014, după publicarea in Monitorul Oficial). Astfel, de la 1 iulie 2013, această ordonanță a dispus amânarea, până în 2017, a două certificate verzi pentru fiecare MWh produs în sectorul fotovoltaic, pentru proiectele acreditate pană la data de 31 decembrie 2013, dar și acreditarea de către ANRE doar a unui număr de proiecte în funcție de nivelul stabilit pentru

fiecare an de către guvern. În plus, în urma unei analize a ANRE privind supracompensarea energiei regenerabile, în decembrie 2013 a fost aprobată Hotărârea de Guvern nr. 994/2013, conform căreia capacitățile fotovoltaice acreditate după data de 1 ianuarie 2014 vor primi doar trei certificate verzi pentru fiecare MWh produs și livrat în sistem. În aceste noi condiții, posibilitatea ca România să urmeze exemplul celorlalte state europene, care au modificat legislația în domeniu, și să se confrunte cu reducerea investițiilor în noi capacități fotovoltaice, este destul de mare.

Pierderea terenului agricol. În prezent, între numeroasele probleme cu care se confruntă societatea umană se află și reducerea sau degradarea terenurilor agricole, cu impact asupra resurselor alimentare. În cazul centralelor fotovoltaice, impactul poate fi minim dacă terenul pe care sunt amplasate este slab productiv sau se folosesc acoperișurile clădirilor industriale, comerciale sau rezidențiale. Realitatea ne arată că sunt diferențe semnificative de la o țară la alta cu privire la modul de instalare a sistemelor fotovoltaice. La nivel european, centralele amplasate direct pe pământ reprezintă 34% din total, România fiind țara cu cel mai mare procent din această categorie, adică 99%. În unele state, precum Danemarca, Olanda, Cehia sau Belgia, predomină sistemele fotovoltaice rezidențiale (European Photovoltaic Industry Association, 2014). În SUA, în anul 2013, circa jumătate din capacitatea nou instalată a revenit Californiei, un stat cu întinse suprafețe aride. De asemenea, din totalul capacităților noi, 798 MW au revenit sistemelor rezidențiale (SEIA, 2014).

Pentru a instala un MW în centralele fotovoltaice este nevoie, în medie, de 2-3 ha teren, în funcție de tehnologia folosită, relieful locului sau intensitatea radiației solare. În România, dacă ne raportăm la cei 4555,5 MW, care în august 2014 aveau avize tehnice de racordare și contracte de racordare, suprafața de teren ocupată ar varia între 9100 și 13600 ha, aceste terenuri fiind situate în mare măsură în regiuni cu soluri fertile [Fig.3, Tabel 2]. În cazul centralei fotovoltaice din Livada (județul Satu Mare), care acoperă o suprafață de 135 ha, pentru fiecare MW instalat au fost necesare 2,4 ha teren. Pentru a se evita pierderea de teren agricol, cea mai bună soluție ar fi panourile de


101

acoperiș. În acest sens, în data de 1 iulie 2010 s-a lansat în România programul Casa Verde care viza instalarea de sisteme solare rezidențiale,

pentru care statul român, prin Fondul de Mediu, suporta o parte din costuri. Programul însă a fost sistat în 2012 din lipsă de fonduri.

Tabel 2. Puteri totale pe județe ale centralelor electrice fotovoltaice

(Sura: Transelectrica, 18.08.2014) Județul Puteri ale CEF

cu ATR

(MW)

Puteri ale CEF

cu CR

(MW)

Puteri totale

(MW)

Puteri ale CEF

puse în funcțiune

conf. DEN (MW)

Alba 5,30 19,23 24,53 7,01

Arad 116,49 123,74 240,23 21,66

Argeș 14,69 102,53 117,22 19,89

Bacău 18,25 8,51 26,76 0,005

Bihor 9,62 99,87 109,49 58,86

Bistrița Năsăud 46,7 47,56 94,26 16,33

Botoșani 0,48 3,52 4,01 3,46

Brăila 38,72 50,00 88,72 32,0

Brașov 33,04 217,43 250,47 91,14

București 0,00 5,14 5,14 0,79

Buzău 13,80 41,50 55,30 10,79

Călărași 30,33 85,57 115,91 26,95

Caraș Severin 1,97 57,00 58,98 0,00

Cluj 18,54 90,71 109,25 58,40

Constanța 21,89 11,99 33,89 4,30

Covasna 10,34 26,15 36,50 4,14

Dâmbovița 97,58 202,86 300,44 57,99

Dolj 146,95 130,38 277,33 61,04

Galați 2,39 7,00 9,39 1,32

Giurgiu 130,56 395,20 525,78 206,68

Gorj 38,22 51,42 89,64 29,97

Harghita 0,00 40,67 40,67 0,06

Hunedoara 11,62 13,56 25,18 0,54

Ialomița 66,47 154,81 221,28 7,89

Iași 0,004 7,55 7,55 1,24

Ilfov 9,87 34,53 44,41 6,31

Maramureș 11,32 16,14 27,46 8,69

Mehedinți 24,80 49,58 74,38 29,19

Mureș 17,40 38,35 55,75 27,65

Neamț 2,98 2,38 5,36 0,49

Olt 48,27 196,35 244,62 59,62

Prahova 36,40 221,32 257,73 125,18

Sălaj 2,67 31,95 34,62 4,55

Satu Mare 24,28 106,18 130,46 69,41

Sibiu 56,08 81,64 137,72 40,84

Suceava 0,00 0,01 0,01 0,00

Teleorman 109,28 209,38 318,67 11,04

Timiș 47,08 186,33 233,41 36,80

Tulcea 13,50 29,58 43,08 7,70

Vâlcea 9,90 17,20 27,10 4,94

Vaslui 6,60 7,60 14,20 0,00

Vrancea 8,92 29,66 38,58 8,11

CEF- centrală electrică fotovoltaică; ATR – aviz tehnic de racordare;

CR – contract de racordare; DEN – Dispecerul Energetic Național


102

Concluzii Că societatea umană se confruntă cu probleme

energetice și de mediu, este o certitudine. În aceste condiții, utilizarea mult mai consistentă a resurselor energetice regenerabile, între care energia fotovoltaică, constituie o necesitate. Evoluția din ultimii ani ne arată că există preocupări în acest sens. Cu toate acestea, dacă costurile de producție nu se vor reduce semnificativ atunci energia fotovoltaică, și nu numai, nu va deveni suficient de competitivă fără subvenții guvernamentale. Cum modificarea legislației în domeniu, prin diminuarea subvențiilor, a dus la reducerea investițiilor în multe state europene, viitorul energiei fotovoltaice este incert. Este foarte posibil ca situația din Europa să se repete în România și în restul lumii. De asemenea, legislația în domeniu trebuie să limiteze pierderea de teren agricol și să promoveze sistemele de acoperiș. În concluzie, sectorul fotovoltaic rămâne încă o afacere dictată de guverne, deciziile politice influențând considerabil piața. Viitorul sectorului fotovoltaic va depinde de atractivitatea țărilor pentru investitori, mărimea pieței de electricitate sau competitivitatea sistemelor.

Bibliografie [1] MULVANEY DUSTIN, (2013), Hazardous

Materials Used In Silicon PV Cell Production: A Primer; Potent gases and other harmful materials present significant occupational risk in the factory, in Solar Industry, September 2013; (http://www.solarindustrymag.com/issues/SI1309/FEAT_05_Hazardous_Materials_Used_In_Silicon_PV_Cell_Production_A_Primer.html; accesat în 28.08.2014);

[2] Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei/ANRE (http://www.anre.ro; accesat la 8.02.2014);

[3] Transelectrica (http://www.transelectrica.ro; accesat în data de 8.02.2014);

[4] Renewable Energy Outlook, World Energy Outlook 2013, Internațional Energy Agency (http://www.worldenergyoutlook.org/media/weowebsite/2013/WEO2013-ch06-Renewables.pdf; accesat în data de 18.02.2014);

[5] Solar Industry Data, Solar Energy Industries Association/SEIA (http://www.seia.org/ research-resources/solar-industry-data;

accesat în data de 12.06.2014); [6] Statistic Data on the German Solar Power

(Photovoltaic) Industry, German Solar Industry Association (BSW-Solar), April 2014 (http://www.solarwirtschaft.de/fileadmir/media/pdf/2013_2_BSW-Solar_fact_sheet_solar_power.pdf; accesat la 13.06.2014);

[7] BP Energy Outlook 2035, January 2014 (http://www.bp.com/content/dam/bp/pdf/Energy_economics/Energy-Outlook/Energy_Outlook_2035_book/et.pdf; accesat la 12.06.2013);

[8] BP Statistical Review of World Energy, June 2014 (http://www.bp.com; accesat la 24.10.2014);

[9] Global Market Outlook for Photovoltaic 2014-1018, European Photovoltaic Industry Association/EPIA (http://www.epia.org; accesat la 17.06.2014);

[10] Nota de Fundamentare – HG nr. 994/11.12.2013, Guvernul României (http://gov.ro/ro/guvernul/procesul-legislativ/note-de-fundamentare/nota-de-fundamentare-hg-nr-994-11-12-2013&page=4; accesat în data de 26.08.2014);

[11] Intergovernmental Panel on Climate Change, Climate Change 2007: Working Group I: The Physical Science Basis, Direct Global Warming Potential (http://www.ipcc.ch/ publications_an_data/ar4/wg1/en/ch2s2-10-2.html; accesat la 28.08.2014);

[12] Planul Național de Acțiune în Domeniul Energiei din Surse Regenerabile (PNAER), București, 2010 (http://www.minind.ro/ pnaer/pnaer_29%20iunie_2010_final_alx.pdf; accesat la 24.10.2014);

[13] Comisia Europeană, Provocările și politica în domeniul energiei, Contribuția Comisiei la reunirea Consiliului European din data de 22 mai 2013 (http://ec.europa.eu/ europe2020/pdf/ energy2_ro.pdf; accesat in data de 29.10.2014);

[14] ANRE, Raport Național 2013, 31 iulie 2014; [15] Drept Online (http://www.dreptonline.ro/

legislație; accesat la 13.02.2014); [16] World Meteorological Organization (WMO),

Press Release No.991, Geneva, 26 May 2014 (http://www.wmo.int/pages/mediacentre/press_releases/pr_991_en.html; accesat la 29.10.2014);

[17] WMO/GAW Greenhouse Gas Bulletin, No.10/9 september 2014;


103

CARTOGRAFIA ISTORICĂ ÎN SECOLUL AL XIX-LEA. KARL

SPRUNER VON MERZ (1803-1892) ŞI AL SĂU HISTORISCH –

GEOGRAPHISCHER HAND-ATLAS: ATLAS ANTIQUUS

FLORIN-GHEORGHE FODOREAN1

Abstract: - The historical cartography in the 19

th century: Karl Spruner von Merz (1803-1892) and his

Historisch - geographischer Hand-Atlas: Atlas antiquus. The historical atlases publish during the 19th

century have changed the level of knowledge of the people regarding the ancient geographical space. The

present study focuses on the activity of Karl Spruner von Merz (1803-1892), one of the most important

cartographers of the 19th, close collaborator of the famous Justus Perthes’s publishing house in Germany. In

1855, the first section of the atlas edited by Karl Spruner was published: Historisch - geographischer Hand-

Atlas: Atlas antiquus, Justus Perthes Verlag, Gotha, 1855. The first section of the atlas included only four

pages of texts and commentaries. The atlas was published in three editions. The third one is entitled Spruner-

Menke atlas antiquus. Karoli Spruneri opus. Tertio edidit, Theodorus Menke. Gothae: Sumtibus Justi

Perthes, anno MDCCCLXV. Thirty-one maps were published. Many of the maps published in this atlas

represent a mix of data gathered from ancient geographical sources. By comparing the information from

these maps, one can establish the level of modern knowledge regarding the geographical space of the

ancient regions of the world.

Key-Words: atlase istorice, cartografia secolului al XIX/lea, spaţiu geografic al lumii vechi, editura Justus

Perthes.

1. Introducere Studiul şi interpretarea hărţilor reprezintă una

dintre cele mai importante activităţi legate de

reconstituirea cadrului istoric şi geografic al

unei anumite perioade. Aşa cum se subliniază în

prefaţa celebrei lucrări despre istoria

cartografiei editată de către J. B. Harley şi D.

Woodward (Harley, Woodward 1987, Preface),

cartografia este legată de „all stages of

evaluation, compilation, design and draughting

required to produce a new or revised map

document from all forms of basic data. It also

includes all stages in the reproduction of maps.

It encompasses the study of maps, their

historical evolution, methods of cartographic

presentation and map use.”

Atlasele istorice publicate în secolul al XIX-

lea au schimbat, în unele cazuri, nivelul de

cunoaştere al publicului larg şi al specialiştilor

cu privire la spaţiul geografic antic. În articolul

de faţă voi prezenta informaţii despre viaţa şi

activitatea unuia dintre cei mai importanţi

cartografi ai acestei perioade, şi anume Karl

Spruner von Merz (1803-1892). Spruner a

lucrat şi a colaborat pe parcursul perioadei în

care a fost activ profesional cu una dintre cele

mai mari edituri din lume, Justus Perthes, care a

publicat, în număr foarte mare, atlase şi hărţi la

diferite scări (Smits 2004) (Date despre editura

Justus Perthes în lucrarea lui Smits 2004. Cartea

a fost publicată în seria Utrecht Studies in the

History of Cartography, editată de G. Schilder,

Peter van der Krogt, Paula van Gestel van het

Schip, Marco van Egmond (asistent editor

pentru volumul 3 Ferjan Ormeling, Peter

Meurer şi Paul van der Brink). Lucrarea este

structurată în 4 părţi: 1. The history of

Petermanns Geographische Mitteilungen; 2.

Literature; 3. List of geographical journals

before 1945; 4. Carto-bibliography. Cartea a

1 Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca, Facultatea de Istorie şi Filosofie, Departamentul de Istorie Antică şi

Arheologie, str. Croitorilor, nr. 13, 400162, Cluj-Napoca, Jud. Cluj. E-mail: [email protected].


104

fost publicată împreună cu un CD ce conţine

134 de hărţi). Acest studiu se leagă de o altă

contribuţie legată de una dintre cele mai

importante hărţi publicată în secolul al XIX-lea

de către Pierre Lapie, hartă care prezintă

provinciile Imperiului Roman (Fodorean 2013,1

607-616).

2. Karl Spruner von Merz (1803-1892)

şi lucrarea Historisch-Geographischer

Hand-Atlas Karl Spruner von Merz a fost ofiţer în armata

bavareză. Din momentul în care a devenit

locotenent şi-a continuat serviciul militar până

în anul 1886. Spruner a devenit faimos în

Europa datorită atlaselor istorice pe care le-a

creat şi le-a editat.

Cea mai importantă calitate a atlaselor sale

istorice se leagă de faptul că a folosit, pentru

realizarea lor, doar surse istorice de primă mână.

De aceea am devenit interesat, ca istoric, de

activitatea acestui renumit cartograf şi autor de

atlase, pentru că sunt în primul rând interesat de

nivelul de cunoştinţe istorice al acestor

cartografi. Până la urmă, chiar dacă informaţia

arheologică şi istorică a fost mai puţin exactă în

secolul al XIX-lea, cartografi precum Karl

Spruner von Merz şi alţii ca el au reuşit să

ilustreze, prin intermediul hărţilor lor, spaţiul

geografic din perioadele greacă şi romană.

Legat de sursele utilizate, chiar Spruner a

subliniat importanţa folosirii unor informaţii

exacte, în prefaţa atlasului său istoric publicat în

anul 1837 (Espenhorst 2003, 398).2

Atlasul publicat de Spruner se numeşte

Historisch-Geographischer Hand-Atlas (Spruner

von Merz 1865). Atlasul publicat de Spruner a

fost împărţit în 3 părţi. În anumite cazuri, aceste

1 Online:

http://arheovest.com/simpozion/arheovest1/37_607_616.p

df. 16. 2 Espenhorst 2003, 398: “Like a good history, an

historical atlas can and must be prepared only from

primary sources. It must, as far as possible, reflect those

sources, and graphically portray what the sources describe

in narrative form… How many source documents must be

examined and compared in order to establish a single fact,

in order to put sown on paper a section of a border in few

lines!”

părţi au fost publicate ca şi volume separate, ceea

ce face dificilă reconstituirea tuturor volumelor şi

ediţiilor publicate. Prima ediţie a atlasului, cu

cele 3 părţi, cuprinde 118 hărţi. Pentru fiecare

hartă autorul atlasului a muncit aproape două

luni. Prima ediţie a fost publicată între anii 1848-

1850. De fapt, această primă ediţie cuprindea

prima secţiune a atlasului, intitulată Atlas

antiquus, şi includea 31 de hărţi. A doua secţiune

a atlasului, intitulată European history, a fost

publicată între anii 1837-1846, şi includea 90

hărţi. A treia secţiune a fost intitulată Overseas

History și a fost publicată între anii 1851/1853,

incluzând 18 hărți. A patra secțiune a acestei

prime ediții a atlasului a fost, practic, un atlas

biblic publicat în anul 1868, cuprinzând 8 hărţi.

A doua ediţie a atlasului a fost publicată în

anul 1855 (cu prima secţiune, Atlas antiquus).

Între anii 1853-1854 a fost publicată cea de a

doua secţiune (European History). Între anii

1855-1856 a fost publicată cea de a treia

secţiune a celei de a doua ediţii. Cea de a treia

ediţie a fost tipărită în două faze. A treia ediţie

s-a intitulat Spruner-Menke atlas antiquus.

Karoli Spruneri opus. Tertio edidit, Theodorus

Menke. Gothae: Sumtibus Justi Perthes, anno

MDCCCLXV (Espenhorst 2003, 397-404).

În anul 1855 a fost publicată prima ediţie a

atlasului, la editura Justus Perthes din Gotha.

Prima parte a atlasului includea doar 4 pagini de

text şi comentarii. Au fost publicate 31 de hărţi.

Iată titlurile lor:

I. 1. Orbis terrarum ad mentem Homeri.

2. Orbis terrarum ad mentem Herodoti.

3. Orbis terrarum ad mentem Strabonis.

4. Orbis terrarum Graecis atque Romanis

Ptolemaei tempore notus.

5. Orbis terrarum ad mentem Ptolemaei;

II. Orbis terrarum regni Assyrii tempore.

III. Canaan.

IV. Orbis terrarum regni Persici tempore.

V. Graecia tempore migrationis Doricae.

VI. Graecia, Macedonia, Thracia etc. Inde a

belli Peloponnesiaci tempore.

VII. Graecia, Epirus post bellica Persica.

VIII. Alexandri Magni Regnum.

IX. Orbis terrarum post proelium

corupediense 282-220 a. Chr.

X. Italia adiectis iis, in quas usque ad

Cartografia istorică în secolul al XIX-lea…

105

Augusti tempus Italiae nomen

propagatum est, regionibus, Sicilia,

Sardinia, Corsica, quales fuerunt ante

adventum Gallorum.

XI. Italia, Gallia cisalpina, Sicilia, Sardinia,

Corsica ab adventum Gallorum usque ad

bellum Marsicum.

XII. Italia, Gallia citerior, Illyricum, Sicilia,

Sardinia, Corsica, quales post leges

Plautiam Papiriam et Pompeiam usque ad

bellum Actiacum fuerunt.

XIII. Mare internum cum populis

adiacentibus a bello Hannibalico usque ad

Mithridatis Magni tempus.

XIV. Mare internum cum populis

adiacentibus a Pompeii ex Asia reditu

usque ad bellum Actiacum.

XV. Imperium Romanum inde a bello

Actiaco usque a Diocletiani tempus.

XVI. Imperium Romanorum inde a

Constantini Magni tempore.

XVII. Hispania.

XVIII. Britannia et Hibernia.

XIX. Gallia.

XX. Italiae regiones IIII. V. VI. VII. VIII.

IX. X. XI.

XXI. Italiae regiones I. II. III. IV. Sicilia.

XXII. Germania, Raetia, Noricum.

XXIII. Pannonia, Illyricum, Dacia, Moesia,

Thracia, Macedonia, Epirus.

XIV. Pontus Euxinus et quae ei adiacent.

XXV. Pontus et Bithynia, Asia, Lycia et

Pamphylia, Galatia, Cappadocia, Syria,

Creta, Cyprus.

XXVI. Phoenice, Coelesyria, Decapolis,

Iudaea, Herodiadarum tempore.

XXVII. Albania, Iberia, Colchis, Armenia,

Mesopotamia, Babylonia, Assyria.

XXVIII. Indoscythicum atque Parthicum

regna.

XXIX. India.

XXX. Arabia, Aethiopia, Aegyptus.

XXXI. Cyrenaica, Africa, Mauretania.

Toate hărţile sunt pictate manual şi sunt

color. Prima secţiune (Atlas antiquus) a primei

ediţii a fost publicată în 56 de copii. Aceeaşi

primă secţiune a celei de a doua ediţii a fost

publicată în 36 de copii. Tot prima secţiune, dar

în ediţia a treia, a fost publicată în 77 de copii.

Ca atare, Atlas antiquus a fost publicat în 169 de

copii. Dacă includem şi celelalte secţiuni ale

atlasului, au fost publicate 547 de copii ale

lucrării Spruner (-Menke) Historisch-

Geographischer Hand-Atlas.

3. Harta nr. 15: Imperium Romanum

inde a bello Actiaco usque a Diocletiani

tempus. Descriere şi analiza surselor

utilizate de Spruner Harta este marcată cu titlul ei în latină în

partea dreaptă sus: Spruner-Menke: Atlas

antiquus, no. XV. Titlul complet este Imperium

Romanum inde a bello Actiaco usque a

Diocletiani tempus. Legenda cuprinde

următoarele detalii: 1. Italia. eam in XI regiones

Augustus descripsit Provinciae senatoriae s.

proconsulares (consulares, praetoriae); 2.

Provinciae Caesaris (consulares, praetoriae,

procuratoriae et Aegyptus); 3. Civitates liberae;

4. Civitates foederatae; 5. Regna quae in fide et

clientele P. R. errant; 6. Nationes quae post

bellum Actiacum in P. R. dicionem venerunt; 7.

Classium stationes. Pentru hartă, longitunea de

0° corespunde cu extremitatea vestică a

Hispaniei. Latitudinile sunt mai apropare de

realitatea actuală. Spaţiul de la nord de Dunăre

este cuprins, pe harta lui Spruner, între valorile

de 45° - 50°. Longitudinea pentru aceste hărţi

avea alte repere, după cum se ştie, în secolul al

XIX-lea. Abia în octombrie 1884 a fost adoptat

ca reper pentru meridiane Greenwich.

Frontiera nordică a Imperiului Roman este

reprezentată relativ corect, cu excepţia unor zone

precum Dacia. Linia nordică a Daciei romane este

trasată pe direcţia vest-est din dreptul cotului

Dunării de la Budapesta, traversând Munţii

Apuseni, Carpaţii Orientali până pe ţârmul Mării

Negre, la Tyras. Evident, reprezentarea

cartografică este total greşită. La nord de Dunăre

sunt cartografiate câteva râuri, dintre care sunt

amintite cu numele doar trei: Aluta (Alutus - Olt),

Marisus (Mureş) şi Tibiscus, care separă zona

marcată de iazigi. Sunt marcate doar 4 localităţi

(de la nord la sud): Napoca, Apulum, Tapae şi

Sarmizegethusa. Este menţionat, de asemenea, şi


106

pons Traiani. În nordul provinciei este

cartografiată Ala Frontoniana.

Este interesantă menţionarea acestei Ala

Frontoniana, care mai apare într-o hartă din

secolul al XIX-lea, intitulată Dacia romana a

Traiano Aug. Usquead Aureliani Aug. Tempus

secundum A. Tr. Lauriani Tabulam Ab Lud;

Bonnefort descripta (Fodorean 2013, 607-616).

Harta face parte dintr-un atlas geografic publicat

în anul 1868 la Paris, la editura E. Donnaud.

Titlul complet al atlasului a fost: „Atlante

Geograficu după L. Bonnefont, Professor la

Lyceulu Bonaparte. Membru allu Societăței

Geografice din Parisu, etc. Adaptatu pentru

scolele române din ordinea M. S. Carolu I,

Domnulu Româniloru, și adaussu de A. Tr.

Laurianu, Decanu allu Facultăței de Litere din

Bucureșci, etc.‟1

Ala Frontoniana (cu numele complet ala I

Tungrorum Frontoniana) este trupa atestată în

castrul de la Ilişua (jud. Bistriţa-Năsăud),

numită în epoca romană Arcobara (Dana, Gaiu,

Zăgreanu 2012, 49-56). Este interesant că este

menţionată pe hărţi la scară atât de mică în

secolul al XIX-lea. Probabil acest lucru se

datorează faptului că fortificaţia de aici a fost

cunoscută încă din secolul al XIX-lea de către

K. Torma, care a şi publicat un plan al aşezării,

incluzând drumul roman, castrul şi vicus-ul

militar (Nemeti 2004, 89-100; Fodorean 2010,

93-102).

La nordul provinciei sunt menţionate câteva

grupuri de populaţie, printre care Castuboci,

Carpi, Bastarnae şi Peucini.

Marea Mediterană este numită Mare

internum sive mediterraneum, în timp ce Marea

Adriatică se numeşte Mare Hadriaticum. Marea

Neagră este numită Ponticum mare. La est de

râul numit Borysthenes, cartograul i-a aşezat,

parţial greşit, pe Iazyges et Roxolani.

Şi partea de nord a Africii este reprezentată

cu destule detalii. Este cartografiată delta

Nilului şi cursul fluviului până spre sud, spre

Meroe.

În colţul stânga jos sunt prezentate, în

1 Atlasul conţine hărţi realizate de cartograful francez

Louis Bonnefont. Lucrarea a fost comandată apoi şi

adaptată pentru şcolile din România de către August

Treboniu Laurian.

medalion, trei hărţi, care ilustrează locaţia

legiunilor şi provinciile în trei momente

cronologice diferite: 1. Provinciae, legiones,

regna a. 23. p.Ch.; 2. Provinciae, legiones,

regna a. 66 p. Ch.; 3. Provinciae, legiones,

regna a. 120-170 p. Ch. Informaţia istorică din

aceste hărţi este, în mare măsură, destul de

exactă. Luând ca exemplu iarăşi Dacia, vedem

că în harta nr. 3 sunt menţionate, la nord de

Dunăre, patru legiuni: I Ital., V Mac., XI. Claud.

şi XIII Gem.

4. Concluzii Atlasul lui Karl Spruner von Merz reprezintă

o sursă unică de date istorice şi geografice,

esenţiale pentru înţelegerea contextului şi

evoluţiei ştiinţei cartografice în secolul al XIX-

lea. Această perioadă a fost crucială în

dezvoltarea cartografiei: hărţile şi cei care le-au

creat vor fi în centrul atenţiei lumii ştiinţifice

pentru o perioadă importantă de timp. Publicul

şi specialiştii au înţeles că prin intermediul

hărţilor se pot transmite informaţii esenţiale în

felul în care nici un alt document nu le poate

transmite. De la idee până la publicare Karl

Spruner von Merz a avut nevoie de o perioadă

destul de mare de timp pentru a realiza cele trei

secţiuni ale atlasului, astfel că un simplu calcul

ne arată că autorul a avut nevoie, aşa cum am

precizat, de circa două luni pentru fiecare hartă

din cele 118. Cele 31 de hărţi istorie care au

alcătuit prima secţiune a atlasului (Atlas

antiquus) denotă o cunoaştere foarte bună a

unor perioade istorice vechi. Aceast nivel de

cunoaştere este reflectat chiar de structura

secţiunii, şi ordinea în care au fost publicate

aceste hărţi. Sigur, trebuie să menţionăm că mai

există unele inadvertenţe, greşeli, omisiuni, care

până la urmă sunt absolut normale, de vreme ce

în perioada în care s-au realizat aceste hărţi este

evident că nivelul de cunoaştere în legătură cu

unele provincii istorice era limitat. Oricum ar fi,

analiza detaliată a materialelor cartografice

publicate de Spruner şi de alţi celebri cartografi

ai secolului al XIX-lea conduce spre o imagine

mai bună, spre o înţelegere mai precisă a

evoluţiei cunoştinţelor istorice şi geografice din

secolul transformărilor cartografice majore.

Cartografia istorică în secolul al XIX-lea…

107

Referinţe bibliografice

[1] DANA, D., GAIU, C., ZĂGREANU, R., (2012),

Un nou duplicarius din ala I Tungrorum

Frontoniana atestat pe un vas descoperit în

castrul roman de la Arcobara / Ilişua, în Revista

Bistriţei 26, 49-56.

[2] ESPENHORST, J., (2003), Espenhorst,

Petermann's Planet. A Guide to German

Handatlases and their Siblings throughout the

World 1800-1950. Volume I: The Great

Handatlases (edited and translated from the

German text by George R. Crossman), Pangaea

Verlag, Schwerte.

[3] FODOREAN, F., (2010), Landscapes of Roman

Dacia. Ilișua, în vol. Antiquitas Istro - Pontica.

Mélanges d’archéologie et d’histoire ancienne

offerts à Alexandru Suceveanu (editori

Angelescu, M. V., Achim, I., Bâltâc , A.,

Bolindeț, V. R., Bottez, V., Cluj – Napoca, Ed.

Mega, 93 - 102.

[4] FODOREAN, F., (2013), Pierre Lapie și Dacia

romană în cartografia secolului al XIX-lea, în

vol. ArheoVest no. I, In Memoriam Liviu

Măruia. Interdisciplinaritate în Arheologie şi

Istorie (Timişoara, 7 decembrie 2013), editori A.

Stavilă, D. Micle, A. Cîntar, C. Floca, S. Forţiu,

vol. I. Arheologie, 607-616.

[5] HARLEY, J. B., WOODWARD, D., (1987),

The History of Cartography. Volume one.

Cartography in Prehistoric, Ancient, and

Medieval Europe and the Mediterranean, The

University of Chicago Press, Chicago, 1987.

[6] NEMETI, S., (2004), Piese de bronz romane de

la Ilişua, în Revista Bistriţei 18, 2004, 89-100.

[7] SPRUNER, von MERZ., (1865), Spruner-

Menke atlas antiquus. Karoli Spruneri opus.

Tertio edidit, Theodorus Menke. Gothae:

Sumtibus Justi Perthes, anno MDCCCLXV.

[8] SMITS, J., (2004), Petermann's Maps. Carto-

bibliography of the maps in Petermanns

Geographische Mitteilungen, 1855-1945, 't Goy-

Houten, Hes & De Graaf.


108


109

RELEVANȚA UTILIZĂRII FOTOGRAFIILOR

ÎN CERCETAREA GEOGRAFICĂ

ZOLTAN MAROŞI

ABSTRACT. - The Relevance of Using Photographs in Geographical Research. As a part of qualitative

research methods, the interpretation of visual imagery is a topic rarely discussed by researchers and poorly

justified as an actual stand-alone method. Nowadays, especially in Geography, the main use of photographs

is offering information and not obtaining it through their interpretation. The main disadvantages that come

with this method and inhibits the researchers from using visual imagery (especially photographs, postcards,

lithographs, etc.) in obtaining new informations, will be the focus of our paper, with arguments and

examples through which our purpose is to increase the popularity of this method.

Keywords: geographical observation, visual imagery, interpretation, subjectivity, veracity

1. Aspecte teoretice şi metodologice Plecând de la un citat formulat de Simion

Mehedinți în urmă cu aproximativ un secol, prin

care menționează faptul că „un geograf știe atât

cât vede”, subliniem că în cercetarea

geografică, indiferent de particularitățile

acesteia, se optează pentru metoda observării și

toate mijloacele pe care aceasta le cuprinde. Din

acest motiv, se atribuie Geografiei statutul de

„știință vizuală” și, uneori pe nedrept, și

caracterul strict descriptiv. Totuși, nu trebuie

exclus faptul că Geografia nu se limitează doar

la observare și descriere, ci continuă prin

interpretarea, explicarea și compararea

fenomenelor, a proceselor și peisajelor,

conturând prin sinteze și generalizări noi teorii

și descoperiri puse în folosul umanității

(Mehedinți, 1994, pp. 107-160).

Observarea geografică este mai mult decât

„a vedea”. Pe lângă reflectarea în conștiință a

realității înconjurătoare (cu ajutorul simțurilor),

aceasta se continuă prin prelucrarea și

interpretarea imaginilor percepute, fie direct din

natură, fie indirect prin “artificii” precum harta,

fotografia, videoclipul și desenul. Astfel, vom

considera imaginea atât ca o reprezentare

mentală a realității, cât și o reprezentare

plastică, materială, cu ajutorul aparatelor optice.

Prin observarea directă, folosim toate simțurile

noastre pentru a percepe realitatea, față de

observarea indirectă, unde acest lucru încă nu ne

este posibil din cauza limitelor tehnologiei

actuale. Astfel, prin observarea indirectă, cu

ajutorul artificiilor, distingem mai multe tipuri

de imagini în funcție de senzorul cu care s-au

înregistrat: imagini vizuale (obținute prin

senzori optici), imagini auditive, olfactive,

gustative, tactile, și altele dacă facem abstracție

de tradiția aristotelică asupra gândirii științifice

(bazată doar pe cinci simțuri).

Observarea indirectă (în cazul de față cu

ajutorul fotografiilor) prezintă anumite avantaje

printre care posibilitatea economisirii timpului,

accesibilitatea tehnologiei de obținere a

materialelor, stocare accesibilă și ușoară a

informației și posibilitatea reproducerii ei

nelimitate, studierea aceluiași teritoriu cu

ajutorul materialelor realizate în momente

diferite. Printre dezavantaje menționăm

învechirea imaginilor vizuale, folosirea acestora

pentru studii (compararea cu alte imagini mai

vechi), necesită mai întâi verificarea în teren a

informațiilor obținute prin această cale indirectă

(Cocean, 2010, p. 159).

În contextul actual, al tehnologiei și

accesibilității informației, observarea indirectă,

adică a imaginilor vizuale (care cuprind hărți, 1 Universitatea Babeş-Bolyai, Facultatea de Geografie, 400006, Cluj-Napoca, România

Zoltan Maroşi

110

fotografii, videoclipuri, desene, diagrame etc.), ar

trebui să ocupe un loc important în cercetare.

Totuși, în prezent, se optează mai mult pentru

exprimarea cunoștințelor geografice prin aceaste

mijloace și nu obținerea lor prin interpretări,

prelucrări și comparări (Bartram, 2010, p. 131).

Acest lucru se datorează și subiectivității

interpretărilor care conduc cercetarea mai mult

spre un joc al prezicerilor și ghicitului, având în

vedere că o interpretare va fi influențată nu

numai de către autorul materialului interpretat, ci

și de personalitatea, pregătirea științifică și chiar

starea de moment a interpretatorului, adică „câte

capete, atâtea reprezentări cu privire la orice

fenomen geografic” (Mehedinți, 1994, p. 108).

În viziunea unui geograf asupra activităților

sale deosebit de diversificate ar trebui să dăinuie

ideea că diferența dintre un geograf și alți

specialiști în domenii înrudite este tocmai

modul în care percepe realitatea, ca un întreg cu

toate caracteristicile sale. Încă din antichitate,

Aristotel a menționat că „întregul nu se rezumă

la suma componentelor sale. Este mai corect

spus că întregul este altceva decât suma părților

sale pentru că însumarea este o procedură

nerelevantă atunci când căutăm relațiile dintre

părțile întregului” (Aristotel, 2001, p. 28).

Astfel se evidențiază că același lucru studiat de

către geografi și alți specialiști poate duce la

rezultate diferite.

Din această perspectivă, prin care dorim să

evidențiem mai mult relațiile dintre

componentele întregului, imaginile vizuale

devin importante, nu prin faptul că surprind cel

mai bine întregul (imaginile satelitare deși

cuprind întreaga suprafață a Pământului, au

anumite dezavantaje), ci prin faptul că oferă

indicii și dovezi importante, ce pot orienta

studiul spre scopurile acestuia. Fotografiile, deși

au numeroase limite, pot conține informații cu

privire asupra unor locuri inaccesibile,

transformate sau trecute, care prin interpretare

oferă scheletul cercetării.

Din acest motiv, se pun întrebările: Cât este

de subiectivă interpretarea acestor imagini

vizuale? Până la ce rezultate se poate ajunge

prin aceste interpretări? și Cum facem diferența

dintre veritabil și fals? O altă întrebare

formulată des de către studenții neîncrezători în

procedeul interpretării ar fi: Există o

metodologie clară și standardizată de

interpretare a imaginilor vizuale? (Bartram,

2010, p. 133).

1.1. Subiectivismul în interpretarea

imaginilor vizuale

Metodologiile calitative sunt dominate de

subiectivism născut, în primul rând, prin relația

dintre cercetător și subiect uman (de exemplu,

cazul interviurilor) și, în al doilea rând, prin

interpretarea datelor ca procedeu de bază al

metodologiilor calitative ce oferă cercetătorului

posibilitatea de a fi oricât de subiectiv. Mai mult

de atât, atunci când se lucrează cu imagini

vizuale se pierde întreaga informație din

„spatele imaginii”, adică intenția autorului,

personalitatea, specializarea, interesele, și toate

aceste informații auxiliare care influențează

rezultatele și care, în mod normal, pot fi

percepute (tot subiectiv) în cazul contactului

direct dintre cercetător și fotograf (de multe ori

necunoscut). Dar scopul unei cercetări calitative

nu ar trebui să fie o oglindire cât mai exactă a

realității, care este ea însăși subiectivă având în

vedere că fiecare individ își creează propria

realitate (această idee se regăsește și în definiția

subiectivității ca ceva propriu unui subiect, ceea

ce se petrece în conștiința cuiva). Prin metodele

calitative, se acceptă că realitatea psihologică a

unui individ nu poate fi cunoscută pe deplin, iar

„rolul cercetărorului este de a contura o

impresie despre acea realitate, fără a pune

problema gradului de reprezentativitate a

acesteia față de realitatea obiectivă. Adică se

acceptă subiectivitatea realității psihologice a

unui individ ca obiectul de studiu al cercetării,

iar obiectivul constă în a valida interpretarea și

de a da semnificație acestuia” (Ratner, 2008, p.

841). Astfel problema gradului de subiectivitate

a interpretărilor imaginilor vizuale ar trebui să

fie irelevantă, mai ales pentru că nu există

posibilitatea măsurării unor realități psihologice

individuale. Ken Gergen (2001) susține că „a

face știință nu înseamnă a ține o oglindă spre

natură, ci înseamnă a participa activ la o

convenție interpretativă și la practici specifice

unei anumite culturi” (citat de Ratner, 2008, p.

841).

Relevanța utilizării fotografiilor în cercetarea geografică

111

Din cele menționate, se observă o anumită

tendință de schimbare în gândire și percepție a

realității, inițiată în Marea Britanie și Statele

Unite ale Americii, denumită „mișcarea

culturală”, ce a afectat și sfera Geografiei

Umane (mai ales Geografia Culturală), chiar

dacă în prezent această mișcare este mult

contestată. În „noua Geografie culturală”,

culturalul este caracterizat ca un set de

înțelesuri, identități și reprezentări, valori

materiale și spirituale față de socialul care în

mod tradițional se ocupa cu relația dintre individ

și societate, și mai ales cu întrebările asupra

inegalităților sociale, justiția socială și a

regenerării societale (Valentine, 2001, p. 167).

Astfel, în interpretările unor imagini vizuale

ca metode calitative, acceptăm că scopul

demersului este de a creiona o impresie asupra

unei realități psihologice (individuale și

subiective), și nu răspunsul la întrebarea: „cât

este de subiectivă interpretarea?”, dar cu

precizarea că, în Geografie, se optează de cele

mai multe ori pentru o îmbinare între metode

cantitative și calitative pentru obținerea celor

mai bune rezultate. De asemenea, se observă o

dorință de a înlătura neîncrederea în

interpretarea de imagine vizuală (mai ales a

fotografiei), prin crearea unei metode specifice,

după cum R. Bartram (2010, p. 135) precizează

că „studenții implicați într-un proces de

interpretare a unor fotografii întreabă de cele

mai multe ori de existența unei metode specifice

pe care să le aplice”. Nu există o metodă unică

și formală de interpretare, motiv pentru care

singurele sugestii practice țin mai mult de

organizarea demersului și nu de interpretarea în

sine. Obiectivitatea cercetării ar trebui să fie

chiar în aceste organizări ale demersului, unde

cercetătorul are posibilitatea să crească calitatea

interpretărilor.

Prima sugestie practică în interpretarea

fotografiilor este ca interpretatorul să accepte că

nu există o cale exactă de urmat și nici o limită

finală de atins. Este mai importantă îndreptarea

atenției asupra imaginii vizuale și nu asupra

metodei. Chiar incertitudinea rezultatelor

interpretării (rezultate care pot depăși cu mult

așteptările sau pot dezamăgi) ar trebui să fie

stimulent suficient pentru folosirea fotografiilor

în cercetare. Astfel, subiectivitatea interpretării

nu va constitui un factor restrictiv, ci unul

favorabil. Alegerea exactă a fotografiilor în

funcție de scopurile urmărite, și în concordanță

cu specializarea și preferințele interpretului sunt

detalii foarte importante. Sunt recomandate ca

aceleași fotografii să fie interpretate de mai

mulți cercetători şi rezultatele lor să fie

comparate și, prin suprapunere, să formeze

rezultatele finale ce, astfel, vor avea un grad mai

mare de credibilitate (Bohnsack, 2010, p. 274).

2. Rezultatele posibile în interpretarea

imaginilor vizuale În ceea ce privește a doua întrebare despre

rezultatele ce pot fi obținute prin interpretarea

imaginilor vizuale, în special a fotografiilor,

este de menționat că singurele limite sunt

impuse de simțul critic, atenția la detalii,

pregătirea științifică, creativitatea și

originalitatea interpretului. A interpreta o

fotografie nu se rezumă la o simplă descriere a

acesteia, ci continuă mult mai profund, cu

detalieri și interpretări mult dincolo de ce este

vizibil. Se încurajează ca la începutul unei

investigații să se identifice un fir roșu al

scopului și demersului, prin stabilirea unor

etape, întrebări orientative despre fotografie,

autor și context. De asemenea, se acordă timp

pentru familiarizarea cu fotografia sau

materialul respectiv. Uneori, investigația se

poate desfășura departe de imagine, timp în

care, prin reflecție, se poate ajunge la detaliul de

minut (sau idee sclipitoare) care, până la urmă,

oferă cele mai interesante și relevante idei

interpretării. Dintre întrebările generale care ar

trebui să stea la baza interpretării imaginilor

vizuale sunt: Cine este autorul? Ce informații

disponibile există despre autor cu privire la

educație, specializare, personalitate și markeri

de identitate socială (vârstă, gen și etnie)?

(Bartram, 2010, p. 137). Plecând de la aceste

întrebări coordonatoare, vom interpreta sintetic

un portret din perioada interbelică cu scopul de

a evidenţia aspectele sociale ale epocii [tabelul

1]:

Zoltan Maroşi

112

Tabelul 1. Interpretarea unui portret de familie din perioada interbelică

Informații de fundal despre

imagine, autor, interpretator

Scurtă interpretare a fotografiei

(descriere și semnificații)

Sursa: Fotografie descoperită în

podul unei case din localitatea

Hoghiz, județul Brașov, înainte de

demolare. Pe verso, se observă o

înscriere ștearsă ce conține data și

locul realizării fotografiei (12

aprilie 1936, Kőhalom).

Autor: Deși autorul nu se cunoaște,

în funcție de stilul fotografiei și

decompararea cu alte fotografii din

aceași perioadă, rezultă că provin

din același atelier. Mariana

Borcoman (2010, p. 37) evidențiază

că „În anul 1934 s-a înregistrat în

documente un fotograf sas la Rupea

(Kőhalom) menționat într-o

circulară a Ministerului Muncii. Se

foloseau numai aparate Leika, iar

străzile se puteau fotografia numai

după obținerea autorizației,

fotograful având un atelier

specializat”. Din acest motiv,

considerăm că singurul atelier

specializat era cel de la Rupea

(cunoscut și sub denumirea de

Cohalm, Kőhalom sau Reps)

Interpretator: Maroși Zoltan, 22

ani, masterand la specializarea

Planificare și Dezvoltare Regională,

Univesitatea Babeș - Bolyai Cluj-

Napoca. Hobby: colecții de

numismatică, documente, cărți

poștale, fotografii, timbre și hărți

vechi.

Descriere: Se observă alegerea

unui fundal negru, sobru, utilizat

mai mult în realizarea unor

fotografii oficiale. Vestimentația

femeii se confundă cu fundalul.

Vestimentația nu este cea

tradițională, bărbatul poartă un

sacou și pantaloni din pâslă de

culoarea gri închis. Stilul este

sobru, indicând un posibil

eveniment negativ: moartea unui

copil sau a unei rude apropiate.

Elemente ce se evidențiază:

chipul femeii iese puternic în

evidență. Are aproximativ 20-22

ani. Mâinile ei ies de asemenea în

evidență și demonstrează

implicarea în muncă grea, în

special agricultură și treburi

casnice grele.

Semnificații: Baticul femeii

indică faptul că este căsătorită.

Faptul că bărbatul stă pe scaun și

femeia în picioare demonstrează

condiția femeii din Transilvania în

perioada interbelică. Bărbatul era

considerat stăpânul casei și al

familiei. Cizmele lustruite ale

bărbatului conțin elemente

specifice portului secuiesc. De

asemenea, prin prezența mustății

tipice, considerăm că este o

familie de secui din localitatea

Hoghiz, unde secuii alcătuiau o

majoritate.

Rezultate obținute (sinteză)

Am recurs la comparații cu alte

fotografii de la evenimente (în special

nunți), și s-a evidențiat condiția femeii în

cadrul familiei în perioada interbelică.

Am reușit relaționarea mai multor

fotografii și evidențierea structurii

ierarhice a locuitorilor satului Hoghiz

(azi comună). S-au observat tradiții,

ocupații (de exemplu, ţesutul prin

prezenţa războaielor de țesut covoare din

lână autohtonă). De asemenea,

problemele cele mai dese de sănătate au

fost pneumonia, infestarea cu păduchi și

orbirea la bătrânețe, după cum a reieșit

din următoarele indicii: părul tuns foarte

scurt, ochii foarte deschiși la culoare și

fotografii ale unor copii decedați

prematur.

Semnificația mustății oferă indicii secundare asupra apartenenței la o etnie în anumite situații particulare, deși nu

poate fi considerat un detaliu hotărâtor. Mustața a reprezentat un element obligatoriu pentru husarii Imperiului

Habsburgic, element preluat și de către generațiile mai tinere în cazul secuilor. De asemenea, vârsta bărbaților și

uneori apartenența la o clasă socială poate fi sugerată cu ajutorul mustății.

Dacă fotografia analizată în tabelul 1 se

încadrează în tipologia portretelor simple (fără

un peisaj real în fundal), există numeroase

fotografii, mai ales cele postbelice, în care pe

lângă portret apare și o parte din proprietățile

persoanei (obiecte, casă, terenuri și chiar

mașini). Importanța acestor fotografii constă în

faptul că, pe lângă elementele ce le conține

prim-planul, cel al portretului, se observă un al

doilea plan cu locul și specificul acestuia și

chiar un al treilea plan care oferă o cantitate

mare de informații valoroase despre acele

momente [tabelul 2]. De cele mai multe ori,

persoanele care nu au supraviețuit să-și spună

povestea (și mai ales informațiile căutate de

cercetători) au lăsat în urmă destule surse pentru

a schița o idee despre cele mai importante

momente ale vieții lor (documente, scrisori,

fotografii, obiecte etc.).


113

Tabelul 2. Interpretarea unui portret cu peisaj în fundal, din perioada postbelică

Informații de fundal despre

imagine, autor, interpretator

Scurtă interpretare a fotografiei

(descriere și semnificații)

„Balul Strugurilor”

Sursă: Fotografie descoperită

într-o cutie cu amintiri cumpărată

la piața săptămânală din Rupea.

Nu apare menționată data. Apare

numele persoanelor pe o scrisoare

în limba maghiară, cu data de 15

septembrie 1964 trimisă din

localitatea Homorod. Totuși,

fotografia a fost realizată mult

mai devreme. Acest lucru reiese

din contextul scrisorii, în care se

amintește de o reuniune a unei

familii proaspăt stabilite în

Homorod. Din cauza faptului că

în planul al treilea apare un peisaj

puternic industrializat,

presupunem că fotografia a fost

realizată între anii 1960-1963 (cu

aproximativ trei ani mai devreme

decât scrisoarea). Nu se cunosc

date cu privire la destinatarul

scrisorii și nici date despre

semnificația imaginii.

Scop: Semnificația imaginii,

contrastul dintre industrie și

tradiție, locul, evenimentul și

relevanța în cercetările

geografice.

Autorul: Fotograf necunoscut,

probabil angajat cu ocazia

evenimentului.

Interpretator: acelaşi ca la

tabelul 1.

Descriere: Din prim-planul portretului,

reiese că sunt reprezentate două

domnișoare de etnie secuiască, cu

vârstă estimată la 17-19 ani,

participând la Balul Strugurilor. Se

obervă faptul că este înnorat, străzile

sunt umede, fotografia a fost realizată

după o ploaie (anotimpul: toamna).

Persoana din dreapta poartă o coroană

ce indică faptul că a fost aleasă Regina

Balului (probabil funda din păr și

cizmele sunt de culoare roșu aprins,

simbol al fetelor eligibile pentru

măritat). Balul era un prilej bun pentru

găsirea unui soț. În planul al doilea, se

observă simbolul unei parcări și o

bancă a unei stații de autobuz, sugerând

importanța navetismului forței de

muncă. În planul al treilea, sunt indicii

ale existenţei unei industrii puternic

poluatoare, probabil industrie

siderurgică. Presupunem că după acest

bal, domnișoara din dreapta și-a întâlnit

viitorul soț cu care s-au mutat în

localitatea Homorod. După compararea

cu alte fotografii ale aceluiaș loc

(bănuit de la început), s-a ajuns la

concluzia că fotografia a fost realizată

în stația de autobuz de lângă intrarea în

Uzinele de Fier de la Vlăhița, județul

Harghita, azi un loc larg, cu un peisaj

de tip „brown fields”, ușor identificabil

din fotografie

Localizarea imaginii s-a realizat

plecând de la etnie, port popular

(coroana, gulerul și mânecile brodate

ale cămășii care conțin detalii ale

autenticității, fiind brodate chiar de

domnișoarele din fotografie în urma

unui ritual). Plecând de la etnie,

tradiții, port popular și peisajul

puternic industrializat am restrâns

locul la județul Harghita (localitatea

Homorod nu a avut industrie). Cele

mai apropiate orașe industriale de

Homorod, cu populație secuiască

importantă, sunt Vlăhița și Odorheiu

Secuiesc (aproximativ 34 km).

Relevanța în cercetările geografice constă în datele obținute cu privire la fenomenul de migrație a populației din

mediul rural în mediul urban, în perioada comunistă, rareori invers, cum este cazul de față. Acest lucru se explică

parțial prin efectele negative ale specializării anumitor regiuni pe ramuri economice (Vlăhița – minerit și prelucrarea

fierului) față de comuna Homorod, specializată în creșterea animalelor (a bovinelor și cabalinelor), aflată la doar 3

km de orașul Rupea, cu industrie textilă și de prelucrare a lemnului, o diversificare atractivă pentru populația din jur.

În cazul de față, se demonstrează că orașul Rupea și localitățile apropiate au reprezentat un pol de atracție pentru

populația acestei regiuni, având în vedere că între 1956 şi 1977 populația orașului a crescut cu 41,5% conform

datelor oferite de primărie.

După stabilirea informațiilor de fundal,

primele preocupări ale interpretatorului ar trebui

să se axeze pe o scurtă descriere a elementelor

surprinse în imaginea vizuală selectată, prin care

să se precizeze culori, forme, obiecte,

perspective, planuri, luminozitate și alte

elemente artistice (Ciangă, 2013, p. 208).

Această descriere are rolul de a familiariza

interpretatorul cu imaginea și de a crea o ordine

în procesul interpretării. Uneori, se pot

identifica prime detalii importante în urma

acestor descrieri, de exemplu ora exactă a

realizării fotografiei în funcție de umbră (la

peisaje) sau cu ajutorul unui ceas surprins în

Zoltan Maroşi

114

respectivele fotografii (mai ales la portretele de

familie). În alte cazuri, se pot identifica obiecte

ale căror dimensiuni se cunosc, oferind

posibilitatea obținerii de date detaliate cu privire

la distanțele și dimensiunile altor obiecte

surprinse în fotografii. După această descriere,

se pot stabili elemente simbolice, sau cu o

anumită încărcătură de semnificație. De

exemplu, prezența în peisajul surprins a unei

vegetații specifice poate oferi informații asupra

climei și solurilor teritoriului respectiv, iar dacă

există mai multe fotografii realizate în momente

diferite, vegetaţia poate ajuta la o primă

estimare a intervalului de timp dintre fotografii.

Din cele mai sus menţionate se poate deduce

faptul că întregul proces al interpretării este

foarte flexibil, lipsit de o rigurozitate

matematică, oferind un sentiment de

nesiguranţă, ce a dus la evitarea acestor metode

de către cercetători şi implicit la renunţarea

avantajelor pe care le oferă. Acest neajuns al

metodei este învins într-o anumită măsură prin

faptul că identificarea răspunsurilor la prima

serie de întrebări duce automat la conturarea

unei noi serii de întrebări (de exemplu: Care

sunt influențele autorului asupra produsului? În

ce dată a realizat produsul? Există produse

similare realizate în perioade diferite? Cu ce

scop s-a creat produsul?). De obicei,

interpretarea are loc până în momentul în care

apar întrebări de detaliu la care nu mai pot fi

găsite sau presupuse răspunsurile, sau până în

punctul în care interpretatorul consideră că şi-a

atins dezideratele.

3. Veridicitatea interpretărilor și

autenticitatea fotografiilor Un alt element important în interpretarea

imaginilor vizuale (mai ales a fotografiilor

vechi) este veridicitatea informațiilor și

autenticitatea fotografiilor, problemă ridicată în

cea de-a treia întrebare formulată încă de la

începutul acestui demers. Există anumite indicii

de luat în calcul, dar și elemente ce pot induce

în eroare interpretatorul. Totuși, trebuie precizat

faptul că asemenea problemei generale a

subiectivismului în cercetările calitative, și

problema veridicității informațiilor obținute prin

aceste cercetări constituie un subiect larg

dezbătut. Astfel au apărut termeni precum:

autenticitate, verosimilitate, încredere,

plauzibilitate, valabilitate, validare, și

credibilitate (Creswell, 2000, p. 125). Oricare ar

fi termenul folosit, cercetătorul care apelează la

aceste metode calitative trebuie să demonstreze

într-un final credibilitatea demersului. Se

observă că autorii J. A. Marxwell și T. A.

Schwandt au încercat să construiască diverse

tipologii de valabilitate, pe care nu le vom

detalia, având în vedere faptul că fac referire la

metodele calitative în general și nu la procedeul

de interpretare a imaginilor vizuale. Vom

considera veridicitatea demersului ca fiind

caracterul de adevăr al acestuia, bazat pe

autenticitatea imaginilor și spiritul critic de

observație al interpretatorului.

Aspectele cu privire la autenticitatea

fotografiilor pot induce interpretatorul în eroare

prin faptul că există fotografii alb-negru relativ

recente care, prin interpretare, pot sugera o

vârstă mai mare [tabelul 3]. În cazul

fotografiilor vechi, primul indiciu constă în

cartonul sau hârtia fotografiei, urmele de uzură,

însemnele, de exemplu marginile zimțate ale

fotografiilor apar foarte des la cele realizate în

perioada comunistă, iar cele cartonate, cu

margini întărite, apar în perioada interbelică.

Sursele de încredere ale fotografiilor pot preveni

situațiile neplăcute. Probleme mai mari ridică

fotografiile realizate recent, care pot suferi

numeroase editări în forma digitală, editări ce

pot fi identificate uneori foarte greu. De

exemplu, există „tehnica colajului” prin care

mai multe fotografii pot fi decupate și lipite

astfel încât urmele lăsate să fie greu de

identificat. Astfel de fotografii nu pot fi

considerate de încredere pentru că falsifică

realitatea.


115

Tabelul 3. Erori de interpretare și autenticitatea fotografiilor

Informații de fundal despre imagine Elemente care corectează

interpretarea

„Balul Portului” Dacia, 1988

Fotografie identificată de patru

persoane din cadrul organizatoric al

balului

Sursa: Fotografie din albumul

„Balul Portului”, localitatea Dacia

(Stein), comuna Jibert, județul

Brașov. Nu există nici o înscriere de

datare a fotografiei. Interpretator:

acelaşi ca la tabelul 1.

Deși imaginea indică o vechime

mare, există câteva dovezi ale

faptului că fotografia a fost realizată

mult mai recent:

(1) Portul popular săsesc este

somptuos în broderii și podoabe, iar

cel din imagine nu este complet,

lipsesc decorațiile din păr și toca

înaltă din catifea neagră (pentru

fetele tinere). Femeile măritate

purtau capul acoperit cu o vălitură

specifică. (2) Coafura este specifică

fotografiilor din anii 1980-1990.

(3) Covorul de perete din planul doi

conține motive florale repetitive,

românești. (4) Fotografie realizată

în casă, nu în atelier.

Elemente care induc în eroare

interpretarea

(1) Portul popular săsesc prezentat în

imagine a fost identificat prin

elementele florale și croiala fustei,

fiind un port popular tipic Scaunului

Rupea, specific perioadei ante- și

interbelice.

(2) Hârtia cartonată, fără margini

zimțate, şi uzura mare indică o

vechime mare.

John W. Creswell și Dana L. Miller (2000,

p. 127) sugerează că nu este suficient ca

cercetătorii calitativi să apeleze la proceduri

singulare de verificare a veridicității (sau

valabilității) precum evaluatorii de rutină

(persoanele fără specializare), focus grupul și

alte examinări profesionale cu scopul de a oferi

opinii responsabile (auditul extern, scrierea de

referate, descrieri complementare etc.). Pe lângă

aceste proceduri, autorii anterior menţionaţi

subliniază o triplă perspectivă de abordare, prin

care procedura de verificare a valabilității poate

deveni eficientă și personalizată cercetării în

cauză: (1) perspectiva cercetătorului asupra

propriului demers, (2) perspectiva cercetătorului

asupra subiecților și (3) perspectiva celor din

exterior, care nu fac parte din cercetare (p. 125).

Această procedură flexibilă este aplicabilă în

totalitate și procesului de interpretare a

imaginilor vizuale [tabelul 4], cercetătorul fiind

cel care alege fotografiile astfel încât să fie

autentice, sugestive și conforme cu scopul

cercetării. Tot cercetătorul observă interpretările

altor persoane implicate în cercetare, de obicei a

autorului fotografiei, ale persoanelor surprinse

în aceasta sau ale colegilor cercetători. Și nu în

ultimul rând, perspectiva din exterior, a celor

neimplicați în cercetare, (formată din cercetători

și alți cititori de rând) prin care trebuie să se

ofere un feedback cu influență asupra evaluării

finale. Aceste trei perspective prin care se

realizează procedura de verificare au rolul de a

reduce subiectivitatea interpretării prin

eliminarea elementelor nerelevante (singulare)

și păstrarea celor relevante (repetitive).

Tabelul 4. Proceduri de verificare a veridicității interpretării imaginilor vizuale

Perspectiva cercetătorului Perspectiva subiecților Perspectiva exterioară

Procedura triangulației își are

originile în navigație, unde poziția

navei se determina în funcție de

distanța față de trei puncte de reper.

În cazul de față, reprezintă cea mai

sistematică procedură de verificare

Se consideră subiecți persoanele ce se

regăsesc în imaginile vizuale, autorii

acestor imagini și alte persoane alese

pentru a le interpreta.

De cele mai multe ori, prin focus

grupuri, se obțin percepții, opinii,

Cererea de referate științifice de la

alți cercetători, întocmirea de jurnale

științifice, pot contura noi

perspective asupra unei interpretări.

În anumite situații, interpretarea unor

imagini conține date din referatele

Zoltan Maroşi

116

Perspectiva cercetătorului Perspectiva subiecților Perspectiva exterioară

a veridicității unei interpretări

vizuale și presupune utilizarea a trei

metodologii diferite de interpretare

și compararea rezultatelor pentru a

obține un rezultat final. Este cea

mai des utilizată procedură. Uneori

pot fi implicați trei cercetători în

interpretarea unei imagini vizuale,

rezultatele obţinute de fiecare

cercetător să fie la final dezbătute şi

argumentate în vederea aducerii la

acelaşi numitor comun a

rezultatelor obţinute.

Verificarea autenticității surselor (a imaginilor vizuale) presupune

rigurozitatea alegerii fotografiilor și

evitarea utilizării reproducerilor sau

editărilor ulterioare.

Stabilirea exactă a obiectivelor, a

resurselor, a metodologiei de urmat

şi a paşilor de parcurs pe întregul

demers al interpretării. Este de

menţionat că informaţiile obţinute

se pot organiza după mai multe

criterii în tabele tipizate de către

cercetător, astfel încât să se

evidenţieze mai mult aspectele

relevante.

Nu în ultimul rând, este deosebit de

important ca cercetătorul să aleagă

ca subiecte de cercetare pe acelea

care îi trezesc interesul şi dedicaţia.

concepții și atitudini cu privire la

imaginile vizuale care pot conduce

interpretarea spre un nivel mai înalt

de veridicitate. De asemenea, se pot

evidenția elementele comune

(observate de majoritatea) și cele

singulare care, uneori, constituie

detalii importante.

Descrierile bogate în amănunte pot

fi cerute de asemenea subiecților.

Aceste descrieri au rolul de a oferi cât

mai multe detalii posibile şi mai ales

de a creşte credibilităţii interpretării

prin găsirea de noi argumente. La

final, aceste descrieri pot fi comparate

şi filtrate prin cunoştinţele şi

metodele cercetătorului.

Găsirea de dovezi pentru

confirmarea sau infirmarea unor

păreri, atitudini, concepții etc.

Această procedură presupune

stabilirea unor premise de bază ale

cercetării şi a căror urmărire de către

interpretatorii aleşi să ducă la găsirea

de noi dovezi şi indicii care să

reorienteze spre direcţia corectă

întregul demers. Trebuie menţionat

faptul că, de cele mai multe ori, există

o preferinţă a interpretatorilor de a

confirma dovezile decât de a le

infirma, motiv pentru care se vor

considera mai valoroase infirmările

(mai rare şi foarte importante).

altor cercetători cu privire la aceeași

imagine. Atunci când interpretarea

presupune munca mai multor

specialiști ce compun o echipă, va

avea loc o verificare prin

colaborare.

Verificarea poate avea loc și prin

implicarea unor cercetători

familiarizați cu subiectul, care vor

îmbunătăți procesul interpretării prin

metodologie și întrebări. Aceste

persoane oferă un feedback valoros,

motiv pentru care se adaugă

credibilitate interpretării.

Titlurile bibliografice, cu referire la

tematica cercetării sau cele cu

metodologie asemănătoare constituie

nu doar surse auxiliare de informaţii

utile pentru interpretatori, ci şi un

punct de plecare. De cele mai multe

ori, folosirea cărţilor poştale sau a

altor imagini vizuale istorice (cu o

vechime mare) presupune cercetarea

mai multor documente istorice ca

surse auxiliare de informaţii, chiar şi

titlurile beletristice contemporane

imaginilor vizuale pot fi surse bogate

de informaţii.

Atunci când este posibilă verificarea

în teren a conţinuturilor imaginilor

vizuale, procedura de verificare

trebuie să cuprindă obligatoriu şi

această etapă.

4. Concluzii După acest demers foarte sintetic cu privire

la interpretarea imaginilor vizuale, se observă că

nu s-au conturat exact teorii și metodologii

cuprinzătoare. Există în literatura de specialitate

britanică și americană tendințe de a crește

credibilitatea utilizării imaginilor (foarte

accesibile în prezent) prin adaptarea unor

metode calitative deja cunoscute și

experimentate. Dintre ultimele încercări de

îmbogățire a teoriilor vizuale, observăm o

reorientare spre dezbaterile semnificațiilor

culturale ale imaginilor, astfel încât a devenit

foarte popular „să privim imaginile nu ca pe

reprezentări ale lumii în care trăim, ci ca o

modalitate de a interveni în ea și de a o

modifica” (Bartram, 2010, p. 134).

Din aceste noi tendințe prezentate

(semnificația culturală și calitatea de

instrument), observăm că interpretarea unei

imagini vizuale devine mai inaccesibilă prin

faptul că necesită atât cunoștințe de specialitate

(în cazul de față de geografie, biologie, istorie,

sociologie și psihologie), cât și artistice (mai

ales în studiul compoziției). De asemenea, lipsa

încrederii în interpretări și credibilitatea

rezultatelor impun o aură negativă acestor

proceduri. Totuși, observăm importanța unei

sistematizări a metodologiilor cu privire la

interpretările imaginilor și realizarea unui cadru

de lucru generalizat și aplicabil în orice situație.

Pentru stimularea utilizării interpretării în

cercetările calitative, prezentăm câteva aspecte

generale în interpretarea fotografiilor [tabelul

5].


117

Tabelul 5. Aspecte generale în interpretarea compoziției peisajelor

Culoarea și nuanțele ei

Cetatea Rupea – Vedere spre Poarta de Nord

Culorile reprezintă o primă modalitate de a identifica

detalii importante în interpretarea unei imagini vizuale.

Compararea nuanțelor: De multe ori, se pot compara

culori cu o precizie foarte mare, folosind programe simple

precum Paint. Fiecare nuanță are un cod exact exprimat

prin ponderea culorilor primare în compoziție, astfel încât

rezultă un cod RGB (red, green, blue). Cu ajutorul acestui

cod, se pot compara nuanțele unor obiecte necunoscute cu

aceleași nuanțe din alte fotografii deja interpretate. Aceste

comparații se pot aplica numai dacă împrejurările realizării

fotografiilor sunt apropiate (de exemplu, aceeași zonă,

aceleași condiții atmosferice).

Tot prin culori și nuanțe, se poate identifica o primă

„perspectivă atmosferică” dată de albăstrirea culorilor

odată cu depărtarea. Se observă în fotografia alăturată că în

fundal dealurile și vegetația capătă o tentă albăstruie, mai

pală. Se evidențiază foarte bine faptul că fotografia a fost

realizată de la depărtare, cu zoom optic.

Culorile au și un efect asupra interpretării, de exemplu

culorile calde induc o stare pozitivă în comparaţie cu cele

reci. Sau, de exemplu, folosirea culorii galbene lângă un

albastru deschis poate „răci” compoziția și mai mult,

galbenul devenind o culoare rece, sau folosirea violetului

lângă un roșu aprins transformă violetul într-o culoare

caldă.

Sursa: http://adrianciubotaru.ro/cetatea-rupea/

Autor: Adrian Ciubotaru, freelancer.

Interpretarea prin culori: Ies în evidență

acoperișurile a căror culoare indică prezența acțiunilor

recente de reabilitare a cetății, oferind un aspect

inestetic (folosirea materialelor noi la un monument

istoric de o vechime mai mare de 800 de ani). Se mai

pot identifica: materialul de construcție folosit (varul),

vegetația, cultura de grâu pe terenurile agricole din

prim-plan, culoarea ierbii (fotografie realizată probabil

la sfârșitul primăverii).

În această fotografie, iese foarte bine în evidență

„perspectiva atmosferică” în al treilea plan.

Împărțirea fotografiei în planuri

Cetatea Rupea – Vedere spre Poarta de Nord

Importanța unei împărțiri în planuri a fotografiei constă

tocmai în organizarea demersului interpretării

fotografiilor. Este mai ușor să ne îndreptăm atenția asupra

unui plan, la un moment dat. Doar după analiza fiecărui

plan și evidențierea caracteristicilor acestuia, se poate privi

fotografia în întregul său ansamblu.

De asemenea, „perspectiva atmosferică” menționată

anterior reiese cel mai bine atunci când împărțim

fotografia în planuri. La o examinare mai atentă a

fotografiei alăturate se conturează slab un al patrulea plan,

cu creasta Munțiilor Făgăraș, fapt ce nu ar fi ieșit în

evidență dacă nu am fi recurs la o împărțire. În anumite

situații, împărțirea fotografiei se poate realiza și prin

grilaje, asemenea unei table de șah, atunci când

investigarea fotografiei urmărește căutarea de dovezi.

Sursa: http://adrianciubotaru.ro/cetatea-rupea/

Autor: Adrian Ciubotaru, freelancer.

Zoltan Maroşi

118

Umbra și luminozitatea

Cetatea Rupea – Vedere Panoramică

Sursa: Agenția de Turism Rupea.

Autor: necunoscut.

Umbra surprinsă într-o imagine vizuală este deosebit de

importantă datorită faptului că poate oferi indicii aupra

punctelor cardinale (atunci când se cunoaște ora

realizării imaginii) sau invers (atunci când se cunosc

punctele cardinale și se dorește aflarea orei

aproximative). De asemenea, umbra poate oferi un

sprijin în calcularea unor dimensiuni, prin planimetrie

și proporționalitate.

Tot de umbră se folosesc fotografii pentru a scoate mai

mult în evidență anumite aspecte cercetate.

Determinarea orei aproximative a realizării

fotografiei cunoscând punctele cardinale se realizează

prin determinarea poziției soarelui. Liniile care unesc

colțul corpului cu umbra aceluiași colț nu sunt paralele,

ele converg spre sursa de lumină. Astfel, în funcție de

punctele cardinale (a se vedea creasta Munțiilor Făgăraș

în planul al treilea), se poate estima ora realizării

fotografiei. În fotografia alăturată, se observă faptul că

soarele se află la est și unghiul format între dreaptele

sursă-obiect-umbră și orizont sunt foarte mici. Astfel,

aproximăm ora realizării fotografiei la 10 dimineața.

Interpretarea fotografiei folosind umbra: Am observat

în fotografie că Turnul Pentagonal a fost proiectat astfel

încât vârful lui să indice nordul. Având ziduri de o parte

și de alta, s-a ridicat problema dacă acele ziduri nu

îndeplineau și funcția unui ceas solar. Gurile de tragere

nu păstrau o distanță egală și erau în număr de cinci în

partea estică și șase în cea vestică. Există persoane care

au confirmat faptul că părinții lor se întorceau

întotdeauna de pe câmp atunci când umbra acoperea cele

două laturi ale Turnului Pentagonal.

Elemente de planimetrie

Strada Principală din Turnul Sașilor

Sursa: Imagine realizată cu un aparat de fotografiat Canon PowerShot

A480, de 10 MegaPixeli, din Turnul Sașilor, Rupea.

Autor: Maroși Zoltan.

Unul dintre cele mai importante aspecte în interpretarea fotografiilor

este dat de determinarea dimensiunilor reale ale unor obiecte

reprezentate. Astfel, se pleacă de la identificarea unor obiecte

surprinse ale căror dimensiuni se cunosc sau de la găsirea unor distanțe

standardizate, care pot ajuta interpretarea (precum distanța dintre

stâlpi). În fotografia alăturată, s-a determinat distanța aproximativă de

un metru cu ajutorul pasului surprins al unui om (E). Cu ajutorul

acestei distanțe, s-au calculat lățimea tramei stradale, aproximată la 27

de metri (F), și lățimea trotuarului, la aproximativ 8,5 metri. De

asemenea, înălțimea unui stâlp de iluminat stabilit la 14,4 m. În

continuare, s-au marcat pe stradă linii între stâlpii de iluminat. Se

consideră că distanța reală dintre doi stâlpi este de 40 m (D=C=40

metri). În planul al treilea, liniile de înaltă tensiune au stâlpii plasați

din 330 în 330 metri în zonele cvasiorizontale (infiormație preluată din

normele tehnice) și la 165 metri pe suprafețele înclinate. Regula de trei

simplă devine foarte utilă.

Perspectiva și linia de orizont

Turnul Sașilor din Rupea (perspectivă)

Sursa fotografiei: http://apl.ibv.ro/modules/xcgal/displayimage

.php?pid=58&fullsize=1, Autor: necunoscut.

Primul aspect important în determinarea liniei de orizont (ca linie ce

unește cele două puncte de perspectivă, P1 și P2 în desenul alăturat)

este faptul că aflăm nivelul de la care s-a realizat fotografia.

Devine important atunci când dorim să înțelegem forma unor obiecte,

mai ales în peisajele cu arhitectură urbană. Punctele de perspectivă se

determină folosindu-ne de liniile generale ale unei clădiri, străzi,

pavaje etc. Se observă că liniile paralele cu liniile clădirii (a, b, c)

converg spre un punct. Acel punct se numește punct de perspectivă.


119

BIBLIOGRAFIE

[1] ARISTOTEL, (2001), Metafizica. Ediția a II-

a adăugită și revizuită, Humanitas, București,

pp. 12-32.

[2] BARTRAM, R. (2010), Chapter 10:

Geography and the Interpretation of Visual

Imagery în CLIFFORD, N., FRENCH, S.,

VALENTINE, G. (eds.) Key Methods in

Geography, 2nd edition, pp. 131-140, SAGE

Publications Ltd, London.

[3] BOHNSACK, R. (2010), The Interpretation

of Pictures and the Documentary Method, în

BOHNSACK, R., PFAFF, Nicolle, WELLER,

Wivian (eds.) Qualitative Analysis and

Documentary Methods in International

Educational Research, pp. 267-343, Barbara

Budrich Publishers, Opladen & Farmington

Hills.

[4] CIANGĂ, Iulia Floriana (2013), Capitolul V:

Aspecte metodologice legate de studiul

vedutelor în Peisajul urban în vedutismul

transilvan, pp. 208-209, teză de doctorat,

Cluj-Napoca.

[5] COCEAN, P. (2010), Metode de cercetare în

Geografia regională în Geografie regională.

Ediţia a III-a restructurată şi adăugită,

pp.153-174, Edit. Presa Universitară Clujeană,

Cluj-Napoca;

[6] CRANG, M. (2009), Chapter 12: Visual

Methods and Methodologies, în DELYSER

Dydia, HERBERT S., ATIKEN S. A.,

CRANG M., MCDOWELL Linda (2009), The

SAGE Handbook of Qualitative Geography,

pp. 206-224, SAGE Publications Ltd, London.

[7] CRESWELL, John W. and MILLER, Dana L.

(2000), Determining Validity in Qualitative

Inquiry, Theory Into Practice, 39:3, 124-130.

[8] RATNER, C. (2008), Subjectivism, in

GIVEN, Lisa M. (ed.) The SAGE

Encyclopedia of Qualitative Research

Methods, Volumes 1 & 2, pp. 839-843, SAGE

Publications Ltd, London.

[9] MEHEDINȚI, S. (1994), Mijloacele

cercetării geografice. Observarea Geografică

în Terra. Introducere în geografie ca știință,

pp. 107-124, ediția a II-a, Editura

Enciclopedică, București.

[10] VALENTINE, G. (2001), Whatever

Happened to the Social? Reflections on the

‘Cultural Turn’ in British Human Geography,

Norsk Geografisk Tidsskrift–Norwegian

Journal of Geography Vol. 55, pp. 166-172,

Oslo.

Date post:	03-Jan-2020
Category:	Documents
Upload:	others
View:	6 times
Download:	0 times

geographianapocensis.acad-cluj.rogeographianapocensis.acad-cluj.ro/Revista/volume/nr_1_2015/pdf... ·...

Documents