1)Posibilitatile de lupta ale subunitatilor de infanterie: definitia, dependenta si componentele acestora.1. Sub posibilităţile de luptă se înţeleg indicii cantitativi şi calitativi care caracterizează capacităţile subunităţilor pentru îndeplinirea misiunilor de luptă într-un timp stabilit şi într-o situaţie concretă.Posibilităţile de luptă depind:de numărul efectivului;de nivelul lui de pregătire profesională;de nivelul de pregătire fizică;de starea morală şi psihologică;de existenţa şi starea armamentului, tehnicii de luptă;de iscusinţa cadrelor de comandă în conducerea cu subunităţile;de structura organizatorică a trupelor;de asigurarea subunităţilor cu mijloace tehnico – materiale;de componenţa şi caracterul de acţiuni a inamicului;de condiţiile terenului;de starea meteorologică;de starea timpului;de anotimpul anului.2.Componentele posibilităţilor de luptă a subunităţilor sînt:- Puterea de foc.-Forţa (puterea) de lovire.-Capacitatea de manevră (manevrabilitatea).Puterea de foc a subunităţii este compusă din:-capacităţile de foc a artileriei din dotare;-capacităţile de foc a artileriei de întărire;-capacităţile de foc a tancurilor;-capacităţile de foc a MLI (TAB);-capacităţile de foc a mijloacelor antitanc;-capacităţile de foc a mijloacelor antiaeriene;-capacităţile de foc a armelor de infanterie.În apărare, în afară de aceasta, nimicirea inamicului se efectuează cu foc întrebuinţînd barajele de mine şi explozive.

Puterea de foc a subunităţii se exprimă de obicei în volumul sumar a misiunilor de foc, care pot fi realizate cu cantitatea de muniţii alocate (distribuite cu mijloacele din înzestrare şi cele de întărire şi sprijin).

Rezultatul (efectul) realizării puterii de foc este dauna (pierderile), care se exprimă prin gradul anumit de neutralizare sau de nimicire a inamicului.Forţa (puterea) de lovire este capacitatea subunităţilor de a produce (executa) lovituri puternice inamicului combinînd focul şi mişcarea.

Puterea de lovire se bazează pe aplicarea (întrebuinţarea) focului artileriei, tancurilor, MLI, TAB, mijloacelor antitanc şi armelor de infanterie, în îmbinare cu înaintarea rapidă în adîncimea dispozitivului inamicului, cu nimicirea personalului lui mijloacelor de foc, şi cucerirea aliniamentului, raioanelor indicate sau punctele de sprijin în dispozitivul în apărarea inamicului.

1

Forţa de lovire se caracterizează mai întîi de toate cu densitatea forţelor şi mijloacelor, creată pe tot frontul de atac (ofensivă) şi pe direcţia concentrării eforturilor principale (apărare), adică:-cu numărul plutoanelor (companiilor) de infanterie;-cu numărul de tancuri;-cu numărul de tunuri (piese) şi aruncătoare de mine;-cu numărul de mijloace antitanc;-cu alte mijloace de foc.Manevrabilitatea este o capacitate a formaţiunilor diferitor genuri de arme, care caracterizează nivelul (ritmul) deplasării, desfăşurării în timpul pregătirii şi executării acţiunilor de luptă, posibilitatea tehnicii militare repede să schimbe viteza şi direcţia de deplasare.

Manevrabilitatea subunităţilor constă în capacitatea (posibilitatea):-de a executa repede şi organizat regruparea şi schimbarea dispoziţiei forţelor şi mijloacelor;-de a lua diferite formaţii şi dispozitive;-de a se pregăti pentru unele sau alte acţiuni într-un timp stabilit;-de a amplifica puterea loviturii iniţiale;-de a schimba eforturile de pe o direcţie pe alta;-de a trece zonele (porţiunile de teren) contaminate radioactiv şi chimic, raioanele de distrugere, baraje, obstacole şi incendii;-de a schimba focul pentru nimicirea concomitentă a obiectivelor cele mai importante ale inamicului.2)Conducerea subunitatilor:scopul, cerintele prezentate catre conducere.Esenţa conducerii constă într-o activitate special orientată a comandanţilor pentru:1. Menţinerea unei capacităţi înalte de luptă a subunităţilor.2. Pregătirea lor pentru luptă.3. Conducerea (dirijarea) cu ele în timpul îndeplinirii misiunii primite.Baza conducerii o alcătuieşte hotărîrea comandantului.Conducerea constituie un proces complex, foarte complicat şi cu un înalt spirit de prevedere care cuprinde activitatea comandanţilor de subunităţi pentru pregătirea şi ducerea luptei de la primirea misiunii şi pînă la îndeplinirea acesteia. Cerinţele şi principiile de bază a conducerii.Conducerea trebuie să fie:1. Stabilă (şi fermă).2. Continuă.3. Operativă şi suplă (oportună şi suplă).4. Să se realizeze în secret.5. Gradul necesar de centralizare să se combine cu acordarea iniţiativei subordonaţilor în

îndeplinirea misiunii primite.Stabilitatea conducerii înseamnă rezistenţa sau menţinerea capacităţii de lucru a forţelor şi mijloacelor de conducere împotriva acţiunii diferitor mijloace de nimicire a inamicului, precum şi mijloacelor de luptă radioelectronică.Continuitatea conducerii constă în influenţa permanentă a comandantului asupra desfăşurării luptei cu scopul de a îndeplini cu succes misiunile primite.Stabilitatea şi continuitatea conducerii sînt cerinţe indivizibile şi trebuie analizate (examinate) ca un ansamblu unic.

2

Operativitatea constă în capacitatea de a executa repede, devansînd inamicul, activităţile cu privire la conducerea subunităţilor în cadrul pregătirii şi în timpul ducerii luptei, de a se adopta rapid (de a reacţiona) la orice situaţie şi schimbare a ei.Păstrarea secretului înseamnă a păstra secretul de inamic asupra tuturor activităţilor referitoare la pregătirea şi ducerea acţiunilor de luptă.Care sînt principiile de bază a conducerii ?Organizarea şi metodele de lucru ale comandanţilor în fiecare caz concret depind de situaţia creată, adică de foarte multe condiţii concrete. Însă acestui lucru îi sînt specific şi unele principii de bază, înţelegerea şi respectarea cărora este necesar în orice condiţii ale situaţiei.Experienţa războaielor trecute şi aplicaţiilor tactice ne permit să afirmăm că principalele principii de bază a conducerii sînt:-conducerea unică;-răspunderea personală a comandantului de hotărîrea luată şi rezultatele îndeplinirii misiunilor primite;-centralizarea conducerii în combinarea cu iniţiativa subordonaţilor;-caracterul ştiinţific;-prevederea (preveziunea) acţiunilor;-cunoaşterea permanentă şi analiza profundă a situaţiei;-fermitatea şi perseverenţa în realizarea hotărîrilor luate şi planurilor;-gradul înalt de organizare şi activitatea creatoare a comandanţilor;-cunoaşterea efectivului, sprijinul pe comandanţii subordonaţi; ş.a.3)Conditiile in care se executa conducerea cu subunitatile.Rolul comandantului si obligatiunile lui in conducerea cu subunitatile.Comandantul este figura centrală în conducerea subunităţii. El conduce cu subunitatea în conformitate cu drepturile acordate lui de legile statului şi reglementate de regulamentele militare, instrucţiuni şi ordine ale comandanţilor superiori.Concentrarea celor mai importante funcţii de conducere în mîinile comandantului – ca conducător unic prezintă şi cerinţe mai ridicate (mai mari) către calităţile morale şi profesionale ale lui, către iscusinţa de a închega (a uni) colectivul şi a-l mobiliza la acţiuni cu succes în orice condiţii complexe ale situaţiei.Comandantul de subunitate poartă întreaga răspundere pentru capacitatea de luptă, asigurarea conducerii neîntrerupte a forţelor subordonate, pregătirea subunităţilor, întrebuinţarea lor judicioasă (corectă) şi pentru îndeplinirea cu succes a misiunilor de luptă în termenile stabilite, precum şi pentru ducare, disciplină, pregătirea psihologică şi moralul efectivului.În cadrul pregătirii luptei şi desfăşurării (ducerii) ei comandantul este obligat:-să menţină capacitatea de luptă permanentă şi coeziunea înaltă a subunităţilor în luptă;-să cunoască permanent situaţia de pe cîmpul de luptă, starea şi posibilităţile subunităţii pe care o comandă, ale celor primite ca întărire şi în sprijin, ale formaţiunilor cu care cooperează, precum şi ale inamicului împotriva căruia duce lupta;-să ia repede hotărîrea şi să dea la timp misiuni subordonaţilor şi mijloacelor primite ca întărire şi în sprijin şi să facă tot posibil pentru îndeplinirea întocmai a misiunilor;-să observe personal permanent cîmpul de luptă;-să execute cercetarea inamicului în faţa frontului subunităţii şi la flancuri;-să organizeze sistemul de foc şi de baraje;-să organizeze şi să menţină cooperarea neîntreruptă;

3

-să ia măsuri pentru asigurarea acţiunilor de luptă;-să se preocupe pentru întărirea continuă a moralului subordonaţilor;-să conducă acţiunile de luptă şi să folosească eficient mijloacele de foc din înzestrare;-să exploateze efectele loviturilor aviaţiei, focului artileriei şi altor mijloace;-să stabilească măsurile de protecţie şi de înlăturare a efectelor în cazul întrebuinţării armelor de nimicire în masă mijloacelor incendiare de către inamic;-să cunoască şi să organizeze întreţinerea tehnicii şi a armamentului, iar în caz de deteriorare să raporteze comandantului superior şi să organizeze reparaţia;-să folosească cu pricepere terenul;-să raporteze comandantului superior despre rezultatele luptei şi toate schimbările în situaţie;-să urmărească consumurile muniţiei şi carburanţilor – lubrifianţilor, să ia măsuri pentru completarea plinurilor şi să urmărească primirea lor, să raporteze comandantului superior despre consumarea a ½ şi ¾ din unitatea de foc şi plinul de carburanţi.Stocul intangibil poate fi folosit numai cu aprobarea (permisiunea) comandantului superior.-să fie exemplu de activitate, vitejie, rezistenţă, voinţă, spirit de organizare, mai ales în minutele grele a luptei.

Comandantul are foarte multe obligaţiuni referitor la conducerea subunităţii. Şi numai acel comandant poate obţine victorie, poate să îndeplinească cu succes şi cinste misiunile primite, care are o pregătire temeinică profesională şi posedă mari capacităţi organizatorice.4)Forţele şi mijloacele de conducere. Procedeele de conducere cu militarii şi subunităţile în luptă.Pentru conducerea subunităţilor mici se folosesc următoarele forţe şi mijloace:1. Punctul de comandă şi observare (PCO).2. Persoanele de conducere şi deservire.3. Mijloacele de conducere.1. Punctul de comandă şi observare (PCO) al subunităţii este destinat pentru conducerea subunităţilor şi focului, precum şi pentru observarea asupra terenului, inamicului, acţiunilor subunităţilor sale şi vecinilor. El este înzestrat (echipat) cu mijloacele tehnicii necesare, se dispune (se instalează) într-un loc anumit sau se află în mişcare.PCO poate fi în maşinile de luptă sau pe jos (în apărare, ofensivă).2. Persoanele (organele) de conducere şi deservire. Componenţa PCO al comandantului de pluton (companie) în fiecare caz concret se determină de forma de luptă şi prezenţa forţelor şi mijloacelor.În componenţa PCO al Pl. IMo intră:a) Comandantul plutonuluib) Locţiitorul lui (unde el este)c) Puşcaşul sanitard) Lunetistul (unde el este)În componenţa PCO al Cp. IMo intră: În TAB (MLI)a) Comandantul companieib) Ajutorul comandantului pentru lucrul cu efectivulc) Instructorul sanitard) Mitraliorul TAB (comandantul MLI)e) Mecanicul – conductor superior

4

Pe josa) Comandantul companieib) Ajutorul pentru lucru cu efectivulc) Instructorul sanitar3. Mijloacele de conducere. În pluton, companie se întrebuinţează:a) Mijloacele de transmisiuni radio (şi cu fir)b) Mijloacele de semnalizarec) Mijloacele mobilea)Mijloacele de transmisiuni radio este principalul, iar uneori şi unicul mijloc ce asigură conducerea subunităţii în momentele hotărîtoare şi mai ales în mişcare. În pluton şi în companie se întrebuinţează staţiile radio instalate pe TAB (MLI) şi cele portative repartizate de batalion. Toate staţiile radio în batalion lucrează într-o reţea radio.b)Mijloacele de semnalizare se întrebuinţează pentru transmiterea semnalelor optice (vizuale) şi acustice (prin ascultare) condiţionate din timp şi cunoscute de toţi. c)Mijloacele mobile se întrebuinţează pentru transmiterea dispoziţiunilor şi rapoartelor.-agenţii de legătură-maşini (TAB, MLI, automobilul)-motociclete-biciclete-caiComandantul de pluton şi de companie conduce cu subunitatea prin staţia radio, mijloacele cu fir (telefon), cu ajutorul semnalelor, agenţii de legătură, prin voce (prin comenzi) şi prin exemplul personal.Conducerea focului este o obligaţiune importantă a comandantului. Pentru conducerea focului şi a subunităţilor şi pentru realizarea cooperării se stabilesc repere unice şi se fixează semnale, se codifică hărţile topografice şi obiectele din teren, se aduce la cunoştinţa comandanţilor datele radio şi semnalele.Comandantul de subunitate conduce subunitatea de la PCO, care se alege în aşa loc de unde se asigură o observare mai bună asupra terenului, inamicului, acţiunilor subunităţii pe care o comandă şi vecinilor, precum şi o conducere neîntreruptă. El nu trebuie să se evidenţieze cu nimic din dispozitivul de luptă, iar pentru amplasarea şi deplasarea lui se folosesc proprietăţile de protecţie şi mascare ale terenului şi a obiectelor din teren. Comandanţii subunităţilor date ca întărire şi în sprijin de regulă se află la PCO acelei subunităţi cărei ele sînt supuse.Cînd se acţionează pe jos comandantul conduce lupta folosind staţia radio portativă, pentru legătura cu comandantul superior şi subordonaţi, precum şi cu echipajele permanente de pe TAB (MLI). În acest caz comandantul mai foloseşte semnalele şi agenţii de legătură.Cînd se acţionează cu infanterie îmbarcată comandantul se găseşte în TAB (MLI), iar legătura pentru conducerea acţiunilor de luptă se realizează prin staţia de radio de pe acesta.În timpul folosirii staţiei radio se vor respecta cu stricteţe regulile executării traficului radio în fonie (recepţie) de serviciu.5)Asigurarea acţiunilor de luptă:scopul, formele asigurării acţiunilor de luptă.Succesul în lupta modernă într-un mod considerabil depinde de organizarea minuţioasă a asigurării de luptă.

5

Prin asigurarea acţiunilor de luptă se înţelege un complex de măsuri executate de către comandanţii de toate nivelurile, precum şi de către subunităţi în scopul de a interzice atacurile prin surprindere a inamicului, de a reduce efectele de la loviturile lui, de a crea subunităţilor condiţii favorabile pentru intrarea oportună şi organizată in luptă şi desfăşurarea ei cu succes.În subunităţi se organizează următoarele forme de asigurare ale acţiunilor de luptă:-cercetarea;-mascarea;-siguranţa;-asigurarea genistică;-protecţia contra armelor de nimicire în masă, armelor de precizie înaltă şi a mijloacelor incendiare;-asigurarea chimică;-lupta radioelectronică;-protecţia antiaeriană.Organizatorul principal al asigurării acţiunilor de luptă în pluton (companie) este comandantul. Cercetarea este una din cele mai importante forme de asigurare a luptei. Scopul cercetării în subunitate este procurarea (culegerea) informaţiei (datelor) despre inamic şi teren în raionul acţiunilor care vor avea loc, pe baza cărora comandantul poate lua o hotărîre argumentată la luptă şi conduce cu succes subunităţile în timpul îndeplinirii misiunii de luptă.Siguranţa subunităţilor se organizează şi se execută în scopul de a interzice pătrunderea elementelor de cercetare a inamicului în raionul de acţiuni (staţionare) a trupelor proprii, de a preîntîmpina (interzice) atacul prin surprindere asupra lor a inamicului terestru, desanţilor aerieni (grupurilor aeromobile, de cercetare – diversiune) şi de a asigura subunităţilor păzite timp şi condiţii favorabile pentru desfăşurarea şi intrarea organizată în luptă.Siguranţa se organizează în toate formele de luptă. În luptă prin siguranţa de luptă, la marş prin siguranţa marşului, în staţionare prin siguranţa staţionării. În afară de aceasta în toate cazurile se organizează siguranţa nemijlocită.

Mascarea tactică este una din formele asigurării acţiunilor de luptă. Scopul ei este de a ascunde dispunerea reală a subunităţilor proprii, valoarea şi acţiunile lor, lucrările de fortificaţie şi barajele contra tuturor mijloacelor de cercetare a inamicului şi de a-l duce pe el în eroare pentru executarea acţiunilor prin surprindere şi menţinerea (păstrarea) capacităţii de luptă.Asigurarea genistică se organizează şi se realizează în scopul creării condiţiilor favorabile subunităţilor pentru deplasarea lor oportună şi în ascuns, desfăşurarea şi executarea manevrei, sporirea gradului de protecţie şi mascare a personalului, armamentului şi tehnicii militare împotriva tuturor mijloacelor de nimicire, precum şi pentru producerea pierderilor inamicului şi îngreuierea acţiunilor lui.

6)Subunităţile de artilerie ale batalionului şi brigăzii de infanterie.Misiunile care le îndeplineşte artileria în timpul luptei.Îndeplinirea de către unităţile (subunităţile) de arme întrunite a misiunilor de luptă primite este imposibilă fără nimicrea la timp şi sigură cu foc a adversarului.

Nimicirea cu foc a inamicului include coordonarea concomitentă sau succesivă a acţiunii de foc asupra adversarului cu mijloacele de lovire şi de foc care folosesc muniţii de artileriem antiaeriene, de aviaţie, de infanterie, genistice, rachete obişnuite şi bombe incendiare.

Nimicirea cu foc se efectuează cu scopul nimicirii diferitelor obiective ale grupării principale a trupelor adversarului, cuceririi şi menţinerii superiorităţii de foc asupra acestuia şi creării

6

condiţiilor favorabile pentru a îndeplini cu succes misiunile de luptă de către unităţile (subunităţile) de arme întrunite şi de tancuri.

În apărare nimicirea cu foc poate include:1. Contrapregătirea cu foc (de artilerie şi aviaţie).2. Interzicerea cu foc (de artilerie şi aviaţie) a înaintării şi desfăşurării trupelor inamicului.3. Respingerea cu foc (de artilerie şi aviaţie) a atacului inamicului.4. Susţinerea cu foc(de artilerie şi aviaţie) a atacului inamicului.5. Nimicirea cu foc a inamicului în timpul executării contraatacului.

În ofensivă, cînd se rupe apărarea adversarului din mers din raionul de plecare, nimicirea cu foc se organizează şi se execută pe patru perioade:1. Asigurarea cu foc (de către artilerie şi aviaţie) a înaintării truăelor.2. Pregătirea de foc (de artilerie şi aviaţie) a atacului.3. Sprijinul de foc (de artilerie şi aviaţie) al atacului.4. Însoţirea cu foc (de artilerie şi aviaţie) a ofensivei trupelor în adîncimea apărării adversarului.

Cînd se rupe apărarea din poziţia contactului nemijlocit cu inamicul, nimicirea cu foc se execută pe trei perioade (se exclude perioada asigurării cu foc a înaintării trupelor).

La nimicirea cu foc a inamicului artileria execută misiuni de nimicire şi neutralizare a mijloacelor nucleare şi chimice de atac, elementelor armamentului de precizie înaltă, artileriei, tancurilor, maşinilor de luptă pentru infanterie, mijloacelor de foc şi antitanc, forţei vii, punctelor de comandă, mijloacelor antiaeriene şi radioelectronice; de distrugere a construcţiilor de fortificaţie ale inamicului, precum şi misiuni de minare de la distanţă a terenului. În afară de aceasta, artileria mai poate executa misiuni de asigurare a iluminării acţiunilor de luptă ale trupelor, de fumizare a sectoarelor de teren, de indicare a obiectivelor şi de aducere în dispozitivul inamicului a materialelor de agitaţie.

Misiunile de lovire cu foc a inamicului pot fi executate cu succes numai prin întrebuinţarea cu pricepere a forţelor şi mijloacelor unităţilor şi subunităţilor de artilerie, care participă la luptă, prin înţelegerea profundă şi respectarea strictă de către comandanţi a principiilor de întrebuinţare în luptă a artileriei.7)Subunitatile antiaeriene ale batalionului si brigazii de infanterie.Misiunile care le indeplineste artileria in timpul luptei.

Apărarea antiaeriană cuprinde:- observarea spaţiului aerian;- înştiinţarea despre pericolul aerian;- alarmarea trupelor;- executarea focului asupra ţintelor aeriene;- adăpostirea personalului şi tehnicii.

La organizarea apărării comandantul indică:- modul de observare a spaţiului aerian;- la ce direcţii să acorde oatenţie deosebită;- semnalele şi modul de înştiinţare şi alarmare;- modul de deschidere şi executare a focului asupra inamicului aerian,- măsurile de protecţie a personalului şi tehnicii.

Tot efectivul trebuie să cunoască semnalele de înştiinţare despre pericolul aerian şi să fie gata în orice moment pentru deschiderea focului asupra ţintelor aeriene.

7

8)Apărarea:scopul, tipurile, condiţiile de trecere la apărare.Apărarea este forma de luptă de bază care se adoptă în scopul respingerii atacului unui inamic

superior numeric şi ca înzestrare tehnică şi interzicerii pătrunderii lui în dispozitivul de apărare, menţinerii cu fermitate a poziţiilor încredinţate, producerii de pierderi cît mai mari, slăbirii continue a capacităţii de luptă, limitării pătrunderii în adîncime şi opririi ofensivei acestuia, precum şi pentru a cîştiga iniţiativa, creînd condiţii favorabile trecerii la ofensivă.Scopurile apărării se realizează prin: pregătirea temeinică a acţiunilor subunităţilor pentru îndeplinirea misiunilor primite; angajarea la posibilităţile maxime a tuturor forţelor şi mijloacelor existente pe direcţiile de acţiune ale inamicului; slăbirea capacităţii ofensive a inamicului; producerea de pierderi cât mai mari şi respingerea atacului inamicului, menţinerea unor porţiuni de teren (obiective) dinainte stabilite şi împiedicarea pătrunderii acestuia; temporizarea ofensivei inamicului în vederea realizării tuturor condiţiilor pentru trecerea la ofensivă; preluarea iniţiativei.

Plutonul pot trece la apărare, de regulă, în cadrul companiei în condiţiile contactului mijlocit cu inamicul sau în afara contactului.

La apărarea din contact nemijlocit cu inamicul lupta se pregăteşte în timp scurt, concomitent cu ducerea acţiunilor de luptă în curs de desfăşurare.

Prin trecerea la apărarea în afara contactului cu inamicul se asigură timp suficient pentru realizarea dispozitivului de luptă, organizarea completă a sistemului de foc şi amenajarea genistică a terenului.In raport cu situaţia concretă, apărarea poate fi pregătită în grabă sau din timp.Apărarea în grabă se pregăteşte, de regulă, în condiţiile contactului nemijlocit cu inamicul, sub presiunea continuă a acestuia, precum si a timpului puţin la dispoziţia comandantului pentru a da misiuni subunităţilor, desfăşurarea acestora în dispozitiv de luptă, organizarea sistemului de foc, executarea locaşurilor şi poziţiilor de tragere, pentru consolidarea aliniamentelor ocupate (executarea sumară a lucrărilor genistice). În funcţie de timp, comandantul trebuie să precizeze misiunile subunităţilor şi, dacă este necesar, să aducă îmbunătăţiri dispozitivului de luptă şi sistemului de foc, să dezvolte lucrările genistice.Apărarea din timp se pregăteşte pe cele mai bune aliniamente oferite de teren, de regulă, cînd subunităţile nu sînt în contact cu inamicul şi se dispune de mai mult timp pentru pregătirea luptei. Comandantul este obligat sa execute recunoaşterile, să precizeze misiunile, să realizeze dispozitivul de apărare, să organizeze sistemul de foc şi cooperarea, concomitent cu executarea lucrărilor genistice şi barajelor.Apărarea pe poziţii se organizează în scopul menţinerii ferme a punctului de sprijin, producerii de pierderi cât mai mari inamicului, respingerii ofensivei acestuia şi interzicerii pătrunderii lui în adâncime.Apărarea mobilă se execută în scopul nimicirii inamicului prin acţiuni de tip ofensiv executate de către subunităţile din eşalonul doi (uneori rezerva) ale batalionului, după înaintarea controlată a inamicului pe un aliniament (poziţie), care îl face vulnerabil loviturilor executate de apărător prin contraatacuri şi învăluire.Apărarea pe aliniamente intermediare se organizează atunci când inamicul dispune de o superioritate covârşitoare în forţe şi mijloace sau se găseşte într-o situaţie avantajoasă.Retragerea se adoptă, temporar, pentru scoaterea forţelor de sub loviturile puternice ale inamicului şi punerii lor într-o situaţie mai avantajoasă în adâncime, ocuparea unor poziţii favorabile ducerii luptei sau regruparea acestora pe anumite direcţii în vederea îndeplinirii altor misiuni; uneori, retragerea se poate executa şi pentru atragerea inamicului pe direcţii

8

nefavorabile desfăşurării forţelor sale principale, mai ales a celor blindate şi nimicirea lor ulterioară.În apărarea în încercuire plutonul de infanterie acţionează, de regulă, în cadrul eşalonului superior împreună cu alte forţe, uneori independent, în una din următoarele situaţii: în apărare - pe timpul executării contraatacului, al retragerii şi când se urmăreşte menţinerea cu orice preţ a unor obiective importante; în ofensivă - ca urmare a contraatacurilor şi loviturilor concentrice executate de către inamic, pe timpul urmăririi, în urma luptei de întâlnire desfăşurată nefavorabil pentru forţele proprii.Contraatacul este conceput şi planificat de eşaloanele superioare şi constituie un moment important în desfăşurarea luptei de apărare; pentru executarea acestuia comandantul foloseşte o parte sau majoritatea forţelor aflate în apărare, pentru exploatarea situaţiilor favorabile lovirii inamicului în locurile şi în momentele decisive şi pentru înfrângerea acestuia.În apărarea pe poziţii comandantul foloseşte subunităţile din eşalonul doi şi rezerva, în cooperare cu elementele statice ale apărării (poziţiile de apărare sau punctele de întărire), pentru a diminua elanul ofensiv al atacatorului şi a-i reduce avantajul numeric.În apărarea mobilă comandantul anticipează pătrunderile inamicului în adâncime şi foloseşte obstacolele şi poziţiile întărite pentru a direcţiona şi controla aceste pătrunderi; el execută, de asemenea, contraatacuri locale pentru a-l determina pe inamic să intre în pătrunderile planificate de apărător sau pentru a-l induce în eroare asupra dispozitivului de apărare.Apărarea în cadrul luptei de întâlnire. Trecerea la apărare în cadrul luptei de întâlnire se execută în situaţia când inamicul a devansat în desfăşurare forţele proprii sau este superior în forţe şi mijloace. În acest caz, forţele proprii trec în grabă la apărare pe aliniamentul atins sau pe un alt aliniament favorabil.Trecerea la apărare pentru consolidarea aliniamentului final al misiunii se execută în cadrul eşalonului superior pentru: asigurarea flancurilor şi spatelui forţelor; respingerea contraatacului; interzicerea afluirii rezervelor inamicului; crearea condiţiilor favorabile pentru continuarea ofensivei cu alte subunităţi şi pentru refacerea resurselor necesare luptei.Ambuscada se execută la ordin sau din proprie iniţiativă, când plutonul de infanterie acţionează independent sau izolat, ziua şi noaptea, în condiţii grele de stare a vremii, în teren greu accesibil, în locuri favorabile executării atacului prin surprindere, de la distanţă mică.Ambuscada constă în atacul surpriză dintr-o poziţie mascată împotriva unui obiectiv (ţintă) static temporar sau în deplasare; sistemul de foc se organizează combinat cu baraje, obstacole şi distrugeri.9)Cerinţele prezentate către lupta de apărare şi caracteristicile lor.Apărarea trebuie să fie: stabilă, fermă, activă în toate mediile; adânc eşalonată (când e cazul); capabilă să reziste loviturilor date de inamic cu toate categoriile de forţe şi mijloace.Aceste caracteristici sunt determinate, în principal, de următorii factori: cantitatea de informaţii deţinute, modul de folosire a terenului, eşalonarea în adâncime, cooperarea şi sprijinul reciproc, concentrarea puterii de luptă, manevra, sistemul de lovire, unitatea de acţiune a forţelor, reacţiile ofensive, existenţa rezervelor, modul de realizare a surprinderii şi inducerea în eroare.

10) Constituirea apărării plutonului: dispozitivul de luptă.

Constituirea apărării plutonului de infanterie trebuie să asigure respingerea atacului inamicului şi nimicirea tancurilor lui şi forţei vii în faţa limitei dinainte la flancuri şi în adîncimea apărării. Ea include:

- dispozitivul de luptă;

9

- punctul de sprijin al plutonului;- sistemul de foc;- amenajarea genistică a punctului de sprijin.Dispozitivul de luptă a plutonului se constituie în funcţie de misiunea primită, condiţiile terenului şi este format din poziţiile grupelor de infanterie şi mijloacelor de foc de întărire.

Poziţiile grupelor ale plutonului de infanterie în apărare, de regulă, se dispun într-o tranşee (într-un şanţ) în linie. În punctele de sprijin, dispuse pe direcţiile probabile de ofensivă a inamicului (ameninţate) poziţia unei grupe a plutonului în scopul întăririi stabilităţii (fermităţii) apărării se poate amenaja în adîncimea punctului de sprijin (pe linia a doua) la 100 – 200 m în spatele (după) tranşeei I. La ameninţarea atacului din flanc, dispozitivul de luptă poate fi constituit eşalonat spre strînga, eşalonat spre dreapta.11) Punctul de sprijin.Punctul de sprijin al plutonului este un sector (porţiune) de teren, o parte a poziţiei de apărare unde sînt dispuse mijloacele de foc cu o mare densitate, amenajată în raport genistic şi adoptată pentru apărarea circulară. Plutonul cu mijloacele de întărire se dispune în dispozitivul de luptă, organizează sistemul de foc, îl amenajează în raport genistic, îl maschează şi se află în măsură de a respinge ofensiva inamicului. Punctul de sprijin a plutonului se pregăteşte pentru apărarea circulară mai întîi de toate pentru lupta cu tancurile inamicului şi se execută minuţios mascarea. Grupa apără o porţiune de teren (tranşee) sau şanţul care se numeşte poziţie. Mărimea frontului poziţiei fiecărei grupe depinde de numărul efectivului care se apără, condiţiile terenului şi de situaţie. Pentru a evita nimicirea întregii grupe cu un proiectil (mină) de calibru mediu poziţia ei trebuie să fie nu mai mică decît 50 m, iar necesitatea de a conduce cu subordonaţii prin voce nu permite dispersarea soldaţilor pe poziţia mai mare decît 100 m.

Aşa dar, în pluton sînt trei grupe, fiecare apărînd poziţia de pînă la 100 m. Luînd în considerare două intervale a cîte 50 m între grupe, frontul total a punctului de sprijin a plutonului constituie 400 m.

Intervalul între punctele de sprijin a două plutoane trebuie să fie pînă la 300 m. acesta este condiţionat de necesitatea evitării lovirii cu ajutorul unei încărcături nucleare supra mici (0,1 km) mai mult decât un pluton.

Adâncimea PSPL, se constituie în rezultatul dispunerii TAB (ML) tancurilor, RATcD şi altor mijloace de foc în adâncimea, precum şi în rezultatul creării (amenajării) poziţiilor de rezervă pentru grupe şi tehnică de luptă, cea mai raţională se socoate adâncimea punctului de sprijin până la 300 m.

Punctul de sprijin al plutonului de infanterie în apărare este format din:- poziţiile grupelor;- poziţiile de tragere a TAB (ML);- poziţiile de tragere a mijloacelor de întărire.

În dependenţă de teren şi caracterul de acţiuni al inamicului poziţia grupelor poate fi determinată.

Pentru apărarea circulară a punctului de sprijin se pregătesc PT de rezervă pentru TAB (ML) tancuri, RATD, aruncătoare de grenade predominant pentru, executarea focului în direcţia flancurilor şi spatelui.

ML ocupă PT care se amenajează în centrul poziţiilor grupelor, la flancuri sau în urma poziţiei la distanţa de 50 km, iar în punctul de sprijin al plutonului se dispun pe front şi în adâncime cu intervale până la 200 m. PT se aleg folosind condiţiile terenului în aşa mod ca să se asigure

10

dispunerea în ascuns şi mascarea în condiţii favorabile pentru observare şi posibilitatea executării focului cu RATcD, tunurile şi mitralierile în toate direcţiile şi la distanţa maximă de tragere din fiecare categorie de armament. La alegerea IT a ML trebuie de acordat atenţie la aceea, ca focul maşinilor vecine în sectoarele de tragere de bază reciproc să se intersecteze, adică să se asigure susţinerea reciprocă cu foc şi posibilitatea de a executa focul concentrat în faţa limitei dinainte, la flancurile punctului de sprijin, precum şi apărarea circulară.

Dispunerea poziţiilor de tragere a ML (TAB) în linie nu se admite.TAB ocupă poziţiile de tragere de regulă în adâncimea PSpr aşa, ca să se asigure posibilitatea de

a executa tragerea predominant în direcţia flancurilor şi intervalelor. PT trebuie să aibă căile de acces şi deplasarea în ascuns. În punctul de sprijin se mai amenajează PT temporare (vremelnice) pentru îndeplinirea unor misiuni particulare vremelnice şi poziţii false, pentru introducerea inamicului în eroare.

Grupele de mitraliori şi aruncători de flăcări date ca întărire pot să se dispună pe poziţiile grupelor de infanterie motorizată, iar grupa aruncătoare de grenade în intervalele dintre ele sau la flancurile PSpr.

Intervalele între grupe şi plutoane trebuie să fie întotdeauna sub observare, să se acopere cu foc şi baraje.

Punctul de comandă – observare a comandantului de pluton se instalează în punctul de sprijin, în aşa loc, de unde se asigură cea mai bună observare asupra inamicului şi asupra acţiunilor subordonaţilor sau, vecinilor şi terenului, precum şi conducerea continuă cu plutonul. De regulă PCO al comandantului de pluton se amenajează în şanţul de comunicaţie. El nu trebuie să se deosebească cu nimic în dispozitivul de luptă. Pentru acesta trebuie de folosit cu iscusinţă caracteristicile de protecţie a terenului. În aşa mod, punctul de sprijin al plutonului de infanterie motorizată în apărare este constituit din:- poziţiile grupelor de infanterie motorizată;- PT ale TAB (ML);- PT ale mijloacelor de întărire.12) Sistemul de foc a plutonului în apărare.

Focul este mijlocul principal de nimicire a inamicului în apărare. Pentru ca el să fie eficient trebuie de organizat într-un sistem unic care ar corespunde concepţiei luptei. După numărul de mijloace de foc inamicul va depăşi plutonul de infanterie care se apără (3 – 4 ore) de aceea acestei superiorităţi în mijloacele de foc trebuie de opus eficacitatea focului propriu, care se exprimă printr-un sistem determinat de folosire a armamentului din dotare.

Sistemul de foc în apărare constă:- în amplasamente judicioase şi folosirea cu eficacitatea mijloacelor de foc;- în constituirea zonelor de foc continuă de toate tipurile în faţa limitei dinainte, la flancuri şi în

adâncimea apărării pentru nimicirea în primul rând a tancurilor şi altor blindate;- în concentrarea rapidă a focului pe orice direcţie sau sector ameninţate, adică ea trebuie să

asigure posibilitatea executării focului eficace, frontul de flanc şi încrucişat, precum şi apărarea circulară a punctului de sprijin.Sistemul de foc al plutonului se constituie luând în consideraţie posibilităţile de foc ale tuturor

categoriilor de armament ale plutonului şi mijloacelor primite ca întărire, printr-o cooperare strânsă a focului tuturor tipurilor de arme în combinare cu barajele genistice şi obstacolele naturale.

Toate barajele şi căile de acces spre ele trebuie bine să se observe şi să se bată cu foc.

11

Sistemul de foc al plutonului în apărare include:a) Sectoarele de foc concentrat ale plutonului pregătite în faţa limitei dinainte.b) Zonele de foc antitanc al ML (tancurilor) şi de foc continuu etajat a tuturor celorlalte mijloace

de foc ale plutonului în faţa limitei dinainte, în intervale, la flancuri şi în adâncimea apărării.c) Manevra pregătită cu foc a ML (tancurilor) şi altor mijloace de foc pe direcţiile ameninţate.

Baza sistemului de foc a plutonului o constituie focul tancurilor, MLI, aruncătoarelor de grenade antitanc şi mitralierilor.

Nemijlocit în faţa limitei dinainte se pregăteşte zona de foc continuu etajat: tot terenul în fâşia de 400 m în faţa limitei dinainte trebuie să se afle sub focul eficace al plutonului, iar spaţiul mort trebuie să se bată cu focul artileriei şi aruncătoarelor de mine de pe PT acoperite.

Eficacitatea focului în apărare se obţine prin precizie, masare şi executarea lui prin surprindere, precum şi prin conducere cu iscusinţă a lui. Toate mijloacele de foc în apărare trebuie să fie gata pentru executarea focului şi a manevrei pe timp de noapte şi în alte condiţii de vizibilitate redusă.

Nimicirea ţintelor inamicului se poate efectua cu focul unor mijloace izolate sau cu focul concentrat a plutonului (grupei). Focul concentrat (FC) – este focul automatelor, mitralierilor, aruncătoarelor de grenade şi armamentului MLI (TAB), care se execută asupra unui obiectiv sau asupra unei părţi a dispozitivului de luptă a inamicului.

FC al MLI poate fi stabilit (fixat) la depărtarea (adâncimea) de 2 km de la limita dinainte (focul se execută cu proiectile explozive).

SFC al Pl. IMo pentru MLI sectorul de FC se fixează în lăţime până la 75 m (câte 25 m la tun), în adâncime – până la 50 m (în rezultatul împrăştierii naturale (cea mai bună parte a elipsei împrăştierii)).

FC din armele de infanterie (cu glonţ) asupra obiectivelor fixate (stabilite) se execută:- din automate şi mitraliere de mine până la 600 m;- din PK, PKT – până la 1000 m;- din mitraliere calibrul 14,5 (KPVT) – până la 2000 m.

FC se pregăteşte din timp pe căile probabile de deplasare ale inamicului. Densitatea focului în acest sector trebuie să fie mai mare decât densitatea medie în fâşia de foc a plutonului şi poate constitui 10 – 12 gloanţe pe 1 m liniar pe minută. Reeşind din aceste cerinţe sectorul de FC al plutonului se fixează 150 – 200 m frontal (grupa – 50 m). Plutonului de infanterie motorizată se fixează (stabileşte) 1 – 2 sectoare de FC.

Pentru nimicirea organizată a inamicului se stabilesc aliniamente de deschidere a focului a RATcD, din tancuri, din tunuri a MLI, din armele cu glonţ de infanterie. Distanţa focului eficace a armelor cu glonţ constituie 400 – 600 m din MLI – 1300 m din tancuri – 1800 – 2500 m.

Acoperirea sectoarelor de tragere de bază şi fixarea sectoarelor suplimentare asigură crearea (constituirea) zonelor de foc continuu etajat.

În scopul măririi eficacităţii nimicirii inamicului se pregăteşte focul frontal, de flanc, încrucişat şi pumnal.

Pentru executarea focului în apărare maşinilor de luptă (TAB), mitralierilor şi altor mijloace de foc se stabilesc sectoare de tragere de bază şi suplimentare la adâncimea focului maxim eficace. Focul aruncătorului de grenade se pregăteşte în fâşia de foc a grupei. Grupei şi plutonului se stabilesc fâşia de foc. În afară de aceasta, lor li se indică sectoarele de tragere suplimentare.

Fâşia de foc se indică în teren prin patru repere (puncte), începând de la flancul drept al punctului de sprijin, iar sectorul de tragere cu două. Lăţimea fâşiei de foc se stabileşte mai mare decât frontul de apărare a plutonului în scopul de a asigura acoperirea cu foc a intervalelor dintre

12

subunităţi. Fâşiile de foc ale subunităţilor vecine trebuie stabilite astfel, ca tot terenul în faţa limitei dinainte să fie acoperit cu foc.

În scopul introducerii inamicului în eroare relativ sistemului de foc şi dispunerii forţelor şi mijloacelor se întrebuinţează ML şi tancuri nomade.

Sistemul de foc se socoate gata (pregătit) atunci când:- mijloacele de foc se află pe PT;- sunt pregătite elementele pentru tragere;- este cantitatea necesară de muniţii;- efectivul cunoaşte misiunile de foc şi poate să le îndeplinească.13) Locul şi misiunile de luptă a plutonului infanterie motorizată în apărare. Mijloacele date ca întărire.Plutonul de infanterie motorizată în cooperare cu plutoanele vecine şi fiind sprijinit de mijloacele comandantului superior, de regulă, duce lupta de apărare în cadrul companiei.

El poate să se apere:- în I eşalon pe direcţia principală sau secundară;- în II eşalon;- poate să se afle în rezerva batalionului;- să se numească în siguranţa de luptă;- în patrula de cercetare de luptă;- în ambuscada de foc;- cu o parte de forţe sau în întreaga componenţă să intre în grupa blindată a batalionului

(companiei);- să constituie rezerva antidesant;- în afară de aceasta Pl.IMo poate fi dat în sprijin companiei de tancuri.

În fiecare caz concret locul şi rolul plutonului se vor determina prin misiunea de luptă, dată de comandantul superior.

Misiunea de luptă este misiunea dată de comandantul superior subunităţii pentru obţinerea unui scop stabilit în luptă într-un termen fixat. Conţinutul misiunii de luptă depind de destinaţia subunităţii, mijloacele de nimicire care se întrebuinţează, valoarea forţelor şi mijloacelor, capacităţii proprii şi a inamicului de condiţiile terenului, situaţia tactică şi alţi factori.

Locul şi rolul plutonului în apărare se determină cu destinaţia lui, locul în dispozitivul de luptă a companiei batalionului, componenţa, caracterul misiunilor şi influenţa, care el o produce asupra desfăşurării şi rezultatului luptei companiei, batalionului, prin îndeplinirea misiunii sale. Plutonul care acţionează în contactul nemijlocit cu inamicul pe direcţia expusă atacului cu tancuri, îndeplineşte cea mai complicată misiune: el primul primeşte asupra sa focul cel mai puternic al diferitor mijloace de nimicire a inamicului, iar apoi şi cea mai puternică lovitură de tancuri şi infanterie.

Misiunea de luptă a plutonului, care se apasă în primul eşalon pe direcţia principală constă în:- producerea unei lovituri hotărâtoare inamicului cu focul tuturor mijloacelor de nimicire în faţa

limitei dinainte;- respingerea atacului lui;- menţinerea punctului de sprijin ocupat.

În cazul pătrunderii inamicului în punctul de sprijin sau în intervalul, cu vecinii, plutonul trebuie cu focul tuturor mijloacelor să-i producă pierderi maximale, să interzică înaintarea lui în adâncimea apărării şi prin acesta să creeze condiţii favorabile pentru nimicirea lui cu ajutorul

13

rezervelor comandantului superior. În acest caz plutonului se fixează un punct de sprijin mai mic după dimensiuni, el primeşte mai multe mijloace de întărire şi este sprijinit de un număr mai mare de artilerie şi aruncătoare de mine. În afară de acesta, lângă punctul de sprijin al plutonului se concentrează eforturile principale a mijloacelor de foc a comandanţilor superiori.

În aşa mod, plutonului, care se apără în I eşalon pe direcţia principală se oferă rolul hotărâtor în respingerea atacurilor tancurilor şi infanteriei inamicului în faţa limitei dinainte a apărării şi menţinerea primei poziţii.

Acţionând pe direcţia secundară, misiunea plutonului constă în apărarea cu fermitate a punctului de sprijin, interzicerea pătrunderii inamicului pe direcţii mai importante şi răspunderea lui în părţile flancului şi spatelui subunităţilor care se apără pe direcţia principală. În cazul acesta plutonul va primi un punct de sprijin mai mare după dimensiuni şi mai puţine mijloace de întărire sau în genere nu le va primi.

Plutonul, care se apără în cadrul companiei din eşalonul II al batalionului, va organiza apărarea în adâncime.

Misiunea lui constă în:- menţinerea punctului de sprijin;- nimicirea inamicului pătruns în apărare;- precum şi să fie dată pentru înlocuirea subunităţilor din I eşalon în caz de pierderea capacităţii

de luptă ale lor;- executarea contraatacurilor împreună cu eşaloanele II şi rezervele comandantului superior.Plutonul, care constituie rezerva batalionului se numeşte raionul sau punctul de sprijin, unde el se află în măsură să îndeplinească misiunile apărute prin surprindere, să participe la oprirea inamicului pătruns în adâncimea raionului de apărare şi la executarea contraatacului să întărească apărarea companiilor din eşalonul I, precum şi să înlocuiască subunităţile din I eşalon în cazul pierderii de către ele a capacităţii de luptă.

Plutonul numit în siguranţa de luptă, se deplasează la poziţia indicată, o amenajează în raport genistic şi se află în măsură de a nimici elementele de cercetare ale inamicului şi interzicerea atacului prin surprindere a inamicului asipra forţelor principale ale batalionului.

Plutonul numit în patrula de cercetare de luptă în afara contactului cu inamicul descoperă inamicul, determină componenţa lui, direcţia de deplasare şi aliniamentele de desfăşurare, PT a artileriei, locurile de instalare a PC. În timpul luptei de apărare el determină forţele inamicului, pătrunse în apărare sau care încearcă să execute ocolirea.

Plutonul numit în ambuscada de foc, ocupă poziţia favorabilă indicată şi execută mascarea minuţioasă a ei. El este destinat pentru producerea câtor mai mari pierderi inamicului pe calea de acces cu focul prin surprindere şi folosind barajele de mine şi exploziv. Ambuscade de foc se organizează în locurile, care îngreuiază desfăşurarea inamicului şi executarea manevrei de ieşire de sub foc.

Plutonul, care, însă, în componenţa grupei blindate a batalionului (companiei) este destinat pentru mărirea stabilităţii şi activităţii apărării în timpul luptei pe direcţiile cele mai ameninţate pentru închiderea breselor care sau creat în rezultatul loviturilor cu foc ale inamicului şi rezolvarea altor misiuni, care cer acţiuni rapide de manevră şi nimicirea eficientă cu focul.

Plutonului, care este numit în rezerva antidesant i se indică raionul, în care el execută cercetarea inamicului aerian, instalează baraje genistice şi pregăteşte ambuscade în locurile posibile de debarcare (desantare) desanţilor tactici aerieni sau grupurilor de cercetare – diversiune şi pe direcţiile probabile de acţiuni ale lor.

14

În funcţie de misiunile primite, locul lui în dispozitivul de luptă a companiei plutonul poate să primească la întărire o grupă de mitraliere, de aruncătore de grenade şi aruncătore de flăcări, precum o grupă de genişti pioneri, chimişti cercetaşi şi alte mijloace.14)Locul şi misiunile de luptă ale C.I.Mo. în apărare.Mijloacele date ca întărire.Compania de infanterie este subunitate tactică, dotată cu armament şi tehnică militară modernă şi în cooperare cu alte genuri de arme şi forţe speciale este capabilă:-să nimicească inamicul cu focul tuturor mijloacelor de foc pe căile de acces spre limita dinainte;-să respingă atacurile cu tancurile şi infanteria inamicului, loviturile aviaţiei;-să creeze condiţii favorabile pentru trecerea la contraatac;-să menţină cu dârzenie punctul de sprijin ocupat.Cp.I.Mo. în apărare acţionează, de regulă, în componenţa batalionului. Locul ei se determină în dependenţă de misiunea de luptă primită. Cp.I.Mo. poate să se apere:-în primul eşalon al batalionului;-în eşalonul doi al batalionului;-în fâşia de asigurare;-pe poziţia înaintată;-să constituie rezerva de arme întrunite;-să se afle în rezerva antidesant.La ieşirea din luptă sau pe timpul retragerii, Cp.I.Mo. poate fi numită în pichetul mobil de cap (spate) sau pentru a acţiona în calitate de subunitate de acoperire.Pe timpul luptei de apărare, locul companiei poate fi schimbat. Deci, compania din eşalonul întâi poate fi trecută în eşalonul doi sau rezervă. Aşa dar, condiţiile de trecere a companiei la apărare şi locul ei pot fi diferite, influenţa principală la aceste condiţii o va avea acţiunile inamicului.

Misiunea de luptă a Cp.I.Mo. în apărare în dependenţă de situaţie poate fi diferită. Misiune mai dificilă va îndeplini compania, care se va afla în eşalonul întâi pe direcţia principală de atac cu tancurile, deoarece în această situaţie ea prima va primi asupra sa focul masiv şi mijloace diferite de nimicire ale inamicului şi lovitura cea mai puternică a tancurilor şi infanteriei.

Misiunea Cp.I.Mo., care se apără în eşalonul I, de obicei constă în aceea, ca în cooperare cu mijloacele de foc primite ca întărire şi luate în sprijin, cu vecinii şi cu subunităţile altor genuri de armă şi unităţi speciale, să producă pierderi mari eşalonului întâi al inamicului în primul rând, tancurilor şi infanteriei pe TAB, să impună infanteria să debarce, iar apoi de a nimici-o şi nu permite ruperea de către inamic a punctului de sprijin de companie.

Compania din eşalonul doi ocupă punctul de sprijin indicat în adâncimea apărării, de regulă, pe direcţia principală de interzis.

Misiunea companiei din eşalonul II este pregătirea contraatacurilor pe direcţiile indicate, aflându-se în gătinţă pentru nimicirea inamicului care atacă, pătruns în intervale sau ocoleşte punctul de sprijin, menţinerea cu fermitate a punctului de sprijin de companie ocupat, întărirea (înlocuirea) unor subunităţi din eşalonul I care şi-au pierdut capacitatea de luptă. Cp.I.Mo. pe MLI, în afară de aceasta, pregăteşte unu-două aliniamente de tragere pentru respingerea atacurilor cu tancurile inamicului cu focul de pe loc. Aliniamentele de tragere pot coincide cu aliniamentele de desfăşurare pentru contraatac.Compania, numită în rezerva de arme întrunite, ocupă raion de concentrare, pregăteşte pentru apărare punct de sprijin şi se află în gătinţă de a îndeplini misiunile apărute în timpul luptei sau să înlocuiască subunităţi din eşalonul I.

15

Compania, numită în rezerva antidesant, ocupă raionul indicat, execută cercetarea inamicului aerian, instalează barajele antidesant, pregăteşte ambuscade de foc în raioanele posibile de desantare a desantului aerian al inamicului şi pe direcţiile posibile de acţiune.Pentru formarea apărării rezistente cu scopul producerii pierderilor hotărâtoare a tancurilor şi infanteriei inamicului care atacă, compania se întăreşte cu subunităţi de alte genuri de armă.Cp.I.Mo. poate primi ca întărire:- o baterie de artilerie;- o subunitate antitanc;- o subunitate aruncătoare de grenade antitanc;- o subunitate antiaeriană;- o subunitate de pionieri, cercetaşi chimişti;- o subunitate de aruncătoare de flăcări;- un pluton de tancuri.Compania în luptă mai poate fi sprijinită de o baterie de artilerie.15)Constituirea apărării C.I.Mo.Dispozitivul de luptă al companiei de infanteriei moto în aparare.Constituirea apărării companiei include:- dispozitivul de luptă;- sistemul punctelor de sprijin şi poziţiilor de foc;- sistemul de foc;- sistemul de baraje genistice.Compania de infanterie la trecerea la apărare constituie un dispozitiv de luptă.Compania apără un punct de sprijin cu o dezvoltare frontală până la 1500 m şi 1000 m în adâncime, iar plutonul - până la 400 m pe front şi până la 300 m în adâncime.Dispozitivul de luptă al companiei se constituie, în funcţie de caracteristicile terenului şi alte condiţii ale situaţiei, pe un eşalon, uneori pe două eşaloane. La constituirea unui aşa dispozitiv de luptă este posibilă întrebuinţarea mai completă a posibilităţilor de luptă a armamentului modern, asigurarea posibilităţilor manevrei cu focul şi subunităţile.În dependenţă de caracterul terenului, punctul de sprijin al companiei poate fi dispus în triunghi cu vârful înapoi (înainte), eşalonat spre stânga (dreapta) sau în linie (schema Nr. 5). Maşinile de luptă şi tancurile se dispun în punctul de sprijin al Cp. (plutonului) pe front şi în adâncime la distanţa de 200 m între ele.TAB se dispun pe poziţii de tragere în adâncimea punctului de sprijin al companiei (plutonului) în locurile, care asigură executarea focului din mitraliere cu maximă eficacitate prioritar spre flancuri şi în intervale. Plutonul de mitraliere se dă ca întărire, de regulă, la grupele plutoanelor de infanterie. Uneori, el în componenţă deplină se întrebuinţează pe direcţia de concentrare a forţelor principale a companiei. Intervalele între punctele de sprijin de plutoane pot fi până la 300 m, iar intervalele între punctele de sprijin de companie - până la 1500 m. În intervalele punctelor de sprijin de companie (plutone) se amenajează poziţii de rezervă, tranşee şi şanţuri de comunicaţie false.Pentru apărarea circulară a punctului de sprijin de companie, plutoanelor se indică sectoare de tragere suplimentare, pentru mijloacele de foc se pregătesc poziţii de tragere de bază şi de rezervă.16)Sistemul punctelor de sprijin şi poziţiilor de foc a C.I.Mo. în apărare.Sistemul punctelor de sprijin şi poziţiilor de foc include:

16

- punctele de sprijin de plutoane; - poziţiile de foc ale tancurilor, MLI (TAB), RAD şi altor mijloace de foc organice şi primite ca întărire; - barajele, tranşeele şi căile de comunicaţie.Sistemul punctelor de sprijin şi poziţiilor de foc se pregăteşte în dependenţă de hotărârea luată, posibilităţile de luptă a companiei, existenţa timpului şi caracteristicile terenului.17)Sistemul de foc a C.I.Mo. în apărare.Mijlocul principal de nimicire a inamicului este focul subunităţilor de infanterie, tancurilor şi artileriei. Pentru obţinerea efectului maxim a focului din toate tipurile de armament, acestea se constituie într-un singur sistem, care se numeşte sistem de foc.Sistemul de foc al companiei în apărare (schema Nr.6) constă în folosirea şi dispunerea cu iscusinţă a mijloacelor de foc, pregătirea focului pe căile de acces îndepărtate, în faţa limitei dinainte, la intervale, flancuri şi în adâncimea apărării pentru nimicirea, în primul rând a tancurilor şi altor obiective blindate ale inamicului, la fel în concentrarea rapidă a focului pe orice direcţie de ameninţare sau sector. El se constituie în corespundere cu posibilităţile de foc a tuturor tipurilor de armament a companiei şi mijloacele de foc primite ca întărire, în strânsă cooperare cu îmbinarea barajelor genistice şi obstacolelor naturale.Sistemul de foc al companiei în apărare include:- sectoarele de foc concentrat şi de baraj al artileriei şi aruncătoarelor, pregătite pe căile de

acces, în faţa limitei dinainte a apărării, la flancuri şi în adâncimea apărării;- zonele de foc a mijloacelor antitanc şi focul continuu suprapus a tuturor tipurilor de armament

în faţa limitei dinainte, în intervale, la flancuri şi în adâncimea apărării;- manevra pregătită cu focul în scopul concentrării lui în timp scurt pe orice direcţie ameninţată.Baza sistemului de foc a subunităţilor o constituie focul antitanc. Acesta este focul R.A.D., artileriei antitanc, tancurilor, MLI (TAB), de asemenea şi focul elicopterelor de luptă.La organizarea sistemului de foc o importanţă deosebită are dispunerea corectă a mijloacelor de foc. De aceea, tancurile, MLI (TAB), RAD, aruncătoarele de grenade, piesele şi alte mijloace de foc este necesar de dispus ascuns, dispersat, în aşa mod, ca să poată executa focul la distanţă maximă şi de nimicit inamicul cu foc de flanc încrucişat şi pumnal cu densitate mare, să aibă legătură reciprocă de foc şi să creeze pungi de foc. Dispunerea liniară a mijloacelor de foc nu se admite. Pentru mijloacele de foc în afară de poziţii de tragere de bază, se pregătesc şi de rezervă, iar pentru tancurile de serviciu, MLI (TAB), în afară de aceasta se pregătesc şi poziţii de tragere vremelnice.Gătinţa sistemului de foc se determină prin ocuparea de către tancuri, MLI (TAB), piese de artilerie şi alte mijloace de foc a poziţiilor, pregătirea datelor pentru tragere, la fel şi existenţa muniţiilor.Pentru ca inamicul să nu descopere sistemul de foc al subunităţilor, îndeosebi al companiilor şi batalioanelor din eşalonul I, este necesară mascarea amănunţită a mijloacelor de foc, amenajarea genistică a poziţiilor.18)Amenajarea genistică a punctului de sprijin a companiei.Sistemul barajelor genistice.Misiunile de bază a amenajării genistice în apărare sunt:- amenajarea fortificată a punctelor de sprijin;- crearea barajelor;- pregătirea căilor pentru manevră;- executarea măsurilor genistice pentru mascare.

17

Amenajarea genistică se organizează de către comandantul companiei şi include:- săparea locaşelor, tranşeelor, căilor de comunicaţie;- amenajarea poziţiilor de tragere, aliniamentelor de tragere, aliniamentelor de desfăşurare pentru contraatac;- amenajarea P.C.O.;- amenajarea blindajelor, adăposturilor pentru efectiv şi tehnică;- executarea barajelor genistice, pregătirea căilor pentru executarea manevrei şi mascarea.Amenajarea genistică a punctului de sprijin începe imediat ce s-au determinat poziţiile subunităţilor, mijloacelor de foc şi organizarea sistemului de foc. Ea se execută în acelaşi timp pe toată adâncimea apărării a companiei în succesiunea asigurării gătinţei permanente de luptă a subunităţilor pentru respingerea atacului inamicului şi protecţia lor împotriva tuturor mijloacelor de nimicire şi se execută în ascuns.La trecerea la apărare din contact nemijlocit cu inamicul în primul rând se sapă locaşele individuale pentru pistolari, locaşele pentru mitraliori, agheişti, lunetişti, tancuri, MLI (TAB), instalaţiile RAD şi alte mijloace; se curăţă fâşiile de observare şi de tragere; se execută lucrările pentru pregătirea PCO; se execută baraje în faţa limitei dinainte, în intervale şi la flancuri.Dacă compania de infanterie moto pe MLI trece la apărare în eşalonul II al batalionului ea pregăteşte căile de deplasare spre aliniamentele de desfăşurare pentru executarea contraatacurilor şi spre aliniamentele de tragere.În al doilea rând se sapă locaşele pentru grupe, locaşele pentru tancuri, MLI (TAB) şi alte mijloace de foc pe poziţiile de tragere de rezervă (vremelnice); se termină amenajarea PCO; se execută şanţ-adăposturile acoperite (adăposturile) pentru fiecare grupă; se sapă locaşe pe aliniamentele de foc, se execută adăposturile pentru armament, tehnică, de asemenea la punctul de aprovizionare cu muniţii; suplimentar se execută baraje în faţa limitei dinainte, în intervalele dintre punctele de sprijin şi la flancuri.Ulterior se definitivează amenajarea genistică a punctului de sprijin, continuă amenajarea adăposturilor pentru tehnică, se sapă tranşeele şi căile de comunicaţie, se execută adăposturi pentru companie, se pregătesc poziţii false.În timpul trecerii companiei la apărare în afara contactului cu inamicul, amenajarea genistică a punctelor de sprijin se execută în aceeaşi succesiune dar cu întrebuinţarea pe larg a tehnicii de geniu.Mascarea punctului de sprijin se execută neîntrerupt odată cu începerea amenajării genistice.19)Locul şi misiunile de luptă ale Pl.I.Mo. în ofensivă.Mijloace date ca întărire.Locul plutonului în lupta de ofensivă se determină de către comandantul superior.O influienţă esenţială la determinarea locului plutonului în dispozitivul de luptă vor avea:- completarea plutonului cu efectiv, armament, tehnică, muniţii şi alte mijloace materiale;- starea tehnică a armamentului şi tehnicii;- gradul de pregătire a efectivului, experienţa lui de luptă;- gradul de pregătire a efectivului şi iscusinţa comandanţilor.De regulă plutonul acţionează în cadrul companiei, iar în unele cazuri poate să acţioneze şi independent.În componenţa companiei:- în primul eşalon al batalionului pe direcţia concentrării eforturilor principale;- în componenţa subunităţilor din eşalonul doi al batalionului.Independent:

18

-să constituie rezerva batalionului;-în patrula de cercetare de luptă;-în componenţa grupului de asalt;-în grupa înaintată a desantului tactic aerian.Plutonul din eşalonul întîi al batalionului pe direcţia concentrării eforturilor principale îndeplineşte rolul principal în luptă. De acţiunile cu succes ale plutonului vor depinde, într-o mare măsură, îndeplinirea misiunii nu numai de către companie, ci şi de către batalion. Misiunea constă în nimicirea forţei vii şi mijloacelor de foc amplasate pe poziţiile de apărare ale grupelor inamicului, asigurînd mai apoi îndeplinirea misiunii imediate a companiei.Plutonul din eşalonul doi al batalionului are misiunea să dezvolte succesul subunităţilor din primul eşalon şi să desăvîrşească îndeplinirea misiunii puse batalionului. La necesitate, el poate întări sau înlocui parţial sau în componenţă deplină o subunitate din primul eşalon, care şi-a pierdut capacitatea de luptă. Plutonul, care acţionează în rezerva batalionului, poate să îndeplinească cele mai diverse misiuni apărute prin surprindere:- să se introducă în luptă pentru amplificarea eforturilor batalionului;- să respingă contraatacurile împreună cu subunităţile din primul eşalon;- să înlocuiască subunităţile care au suferit pierderi mari;- să acopere flancurile deschise contra loviturilor posibile ale inamicului, închiderea breşelor apărute în dispozitiv;- să ducă lupta cu grupurile de cercetare – diversiune.Depărtarea rezervei de la subunităţile primului eşalon poate fi pînă la 3 km. Aceasta asigură comandantului de batalion menţinerea unei legături stabile cu plutonul şi introducerea rapidă a lui în luptă.Pe parcursul îndeplinirii misiunii primite de către batalion în adîncimea apărării inamicului, plutonul poate fi destinat în patrula de cercetare de luptă în scopul executării, cercetării inamicului şi terenului în fîşia de ofensivă a batalionului. În acest caz, depărtarea lui de subunităţile primului eşalon poate atinge pînă la 10 km.Plutonul de infanterie moto în grupul de asalt poate acţiona în timpul ofensivei în oraş sau într-un raion fortificat pentru cucerirea unor clădiri şi construcţii deosebit de rezistente pregătite pentru apărare. Pe lîngă pluton, în componenţa grupului de asalt pot fi incluse la fel tancuri, tunuri (obuziere) autopropulsate, aruncătoare de mine, instalaţii de lansare, rachete antitanc, aruncătoare de flăcări, precum şi subunităţi de pioneri explozive.Pl.IMo destinat în grupul înaintat de la batalionul care acţionează în desantul tactic aerian, de regulă, are misiunea de a cuceri terenul de aterizare şi trebuie să asigure desantarea forţelor principale a desantului aerian.Pl.IMo poate să fie dat ca întărire unei subunităţi de tancuri, iar plutonul de tancuri unei subunităţi de infanterie şi să îndeplinească misiunile de ofensivă într-o cooperare strînsă între ele. În ofensivă plutonul poate primi misiunea să treacă temporar la apărare pentru respingerea unui contraatac sau consolidarea unui obiectiv cucerit. În acest scop, se deplasează repede pe aliniamentul stabilit şi organizează în grabă apărarea. Comandantul de pluton trebuie să acorde o atenţie deosebită organizării apărării antitanc, folosind mijloacele de foc antitanc primite ca întărire, precum şi obstacolele şi barajele realizate cu materiale din zonă.

19

Una din principalele probleme, care le rezolvă comandanţii la luarea hotărîrii în ofensivă este determinarea (stabilirea) misiunii de luptă subunităţilor subordonate.Misiunea de luptă este baza executării tuturor activităţilor a comandanţilor organizatori conducerii, cooperării, asigurării multelaterale a acţiunilor de luptă şi acţiunilor subunităţilor.Îndeplinirea misiunii de luptă este criteriul de bază, care apreciază acţiunile subordonaţilor. De aceea, în timpul organizării luptei pentru comandant, este foarte important să stabilească corect misiunile de luptă. Misiunea de luptă subordonaţilor se determină, reieşind din:- caracterul apărării inamicului (constituirea apărării);- caracterul terenului;- valoarea, starea inamicului şi gradul de neutralizare cu foc;- componenţa, starea şi posibilităţile de luptă a subunităţilor subordonate, locul şi rolul lor în lupta de ofensivă;- existenţa mijloacelor de întărire;- componenţa, starea şi posibilităţile de luptă a vecinilor, misiunile lor şi altele.Frontul de atac al plutonului în ofensivă poate să fie pînă la 300 m, iar al grupei cînd acţionează pe jos – pînă la 50 m. Intervalele dintre grupe sînt de pînă la 50 m.Ca misiune de luptă plutonului în ofensivă i se indică obiectivul de atac şi direcţia de continuare a ofensivei. Atunci cînd misiunile de luptă se dau prin radio, plutonului poate să i se indice numai direcţia de continuare a atacului (direcţia de atac). În dependenţă de misiunea primită, locul în dispozitivul de luptă, plutonului i se pot da ca întărire:-pînă la o grupă de mitraliere;-aruncătoare de grenade automate;-aruncătoare de flăcări;-1-2 genişti;-1-2 cercetaşi-chimişti;20)Dispozitivul de luptă ale Pl.I.Mo. în ofensivă.Procedeele de atac asupra inamicului.Pentru îndeplinirea cu succes a misiunii primite şi executarea în timpul luptei a manevrei, subunitatea de infanterie trebuie să aibă o formaţie corespunzătoare – dispozitiv de luptă – aranjarea subunităţilor în teren pentru ducerea luptei.El depinde de:- misiunea primită;- caracterul apărării inamicului;- existenţa forţelor şi mijloacelor;- condiţiile terenului.Dispozitivul de luptă al subunităţii se constituie în aşa mod, ca:- să asigure nimicirea cu succes a inamicului;- îndeplinirea misiunii primite în termenul stabilit;- combinarea focului cu mişcarea şi manevra în timpul ofensivei;- cooperarea strînsă a subunităţilor;- conducerea cu ele.Dispozitivul de luptă al plutonului în ofensivă, cînd acţionează pe MLI (TAB), constă din:- linia de luptă a MLI (TAB) cu intervalele dintre ele pînă la 100 m;- mijloacele de întărire, care acţionează în linia de luptă sau în urma ei.

20

În acest caz, Pl.IMo acţionează în linie de luptă după tancuri la distanţa de 100–200 m.Dispozitivul de luptă al plutonului, cînd acţionează pe jos, este lanţul de trăgători şi se compune:- din dispozitivele de luptă ale grupelor (în lanţ) de trăgători;- din MLI (TAB), (linia de luptă a MLI (TAB));- mijloacele de întărire.Cînd se acţionează pe jos, efectivul acţionează în lanţ de trăgători în urma liniei de luptă a tancurilor, la distanţa care asigură siguranţa lui contra exploziilor proiectilelor artileriei proprii şi sprijinul tancurilor, care atacă cu focul armelor cu glonţ.MLI (TAB) în acest caz, folosind acoperire (cutele) terenului, prin salturi de pe un aliniament pe altul (de la un adăpost la altul) se deplasează din urma grupelor din care fac parte la distanţa, care asigură sprijinul atacului acestora şi tancurilor prin foc executat cu mitraliere, cu armamentul de pe MLI, prin intervale, pe la flancuri şi pe deasupra trupelor, atunci cînd permit condiţiile terenului. Uneori MLI (TAB) pot acţiona şi nemijlocit în lanţurile de trăgători ale grupelor sale.În timpul îndeplinirii misiunii de luptă Pl.IMo, în dependenţă de situaţie, poate acţiona în dispozitiv de luptă, dispozitiv premergător de luptă şi dispozitiv de marş.În dispozitivul de luptă plutonul atacă, de regulă, cu grupele în linie. Uneori, ca urmare a unor manevre executate, plutonul poate adopta dispozitivul de luptă eşalonat spre dreapta (stînga) sau în triunghi cu vîrful înainte (înapoi).Cînd se acţionează pe jos, după debarcarea din MLI (TAB) precum şi pe timpul luptei în adîncime, plutonul poate acţiona în dispozitivul premergător de luptă (în linie de grupe în coloană, triunghi cu vîrful înainte sau înapoi, eşalonat spre dreapta sau spre stînga).În timpul atacului pe jos executat de infanterie, comandantul de pluton se deplasează în urma lanţului de trăgători al plutonului la distanţa de pînă la 50 m în aşa loc, de unde este comod de observat acţiunile plutonului şi de condus cu ele. Conducerea cu focul şi deplasarea MLI (TAB) comandantul de pluton le execută prin locţiitorul său care se află în maşină.Dispozitivul de luptă al grupei de infanterie, cînd acţionează pe jos, este lanţul de trăgători cu intervalul dintre soldaţi de 6 – 8 m (8 – 12 paşi) şi MLI (TAB). Pentru comoditatea executării focului şi folosirea mai judicioasă a terenului, militarii, în lanţul de trăgători, pot să se deplaseze puţin înainte sau într-o parte, respectînd direcţia de bază a frontului de atac a lanţului, neîmpiedicînd acţiunile vecinilor. MLI (TAB) acţionează în urma grupei, la flancul ei sau nemijlocit în lanţ.Pe timpul luptei în adîncime grupele pot fi dispuse în dispozitivul de luptă al plutonului în modul cel mai diferit.Cele mai raţionale forme ale dispozitivelor de luptă pe timpul dezvoltării succesului în adîncimea apărării inamicului vor fi acelea care sînt mai puţin vulnerabile împotriva focului de flanc şi încrucişat, asigură manevra rapidă, folosirea condiţiilor favorabile ale terenului, înaintarea în direcţia indicată şi folosirea simultană cu eficacitate a unui număr maxim de armament.În dependenţă de misiunea primită, posibilităţile inamicului, caracterul terenului, dispozitivul de luptă al plutonului poate avea o formă variată:-aranjarea grupelor pe o linie;-triunghi cu vîrful înainte ( înapoi );-eşalonat dreapta ( stînga ).În atacul executat cu infanteria pe jos comandantul de pluton se deplasează înapoia lanţului de trăgători, la distanţa de pînă la 50 m sau în lanţul de trăgători în aşa loc, de unde este mai comod

21

de observat şi de condus cu acţiunile plutonului. În unele cazuri el poate să acţioneze în lanţul de trăgători. Conducerea cu focul şi cu deplasarea maşinilor comandantul de pluton le execută prin locţiitorul său care se află în maşină.Atacul este mişcarea impetuoasă şi fără opriri a subunităţilor de tancuri şi infanterie motorizată în dispozitivul de luptă, în combinare cu focul intensiv din tancuri, MLI, TAB, iar pe măsură de apropiere cu inamicul şi din alte tipuri de armament, în scopul nimicirii lui.În dependenţă de caracterul apărării inamicului şi terenului, de înzestrarea şi situaţia concretă în care se află subunitatea, plutonul poate executa atacul pe jos sau pe MLI (TAB), precum şi ca desant pe tancuri. Locurile de îmbarcare a infanteriei ca desant pe tancuri, de regulă, se aleg la depărtarea de 2 – 4 km de la limita dinainte a apărării inamicului pe un teren, care asigură îmbarcarea ascunsă şi rapidă.Atacul cu infanteria îmbarcată pe MLI (TAB) se execută atunci cînd apărarea inamicului este neutralizată cu siguranţă în timpul pregătirii de foc şi s-a reuşit să se scoată din luptă majoritatea mijloacelor antitanc, precum şi împotriva inamicului trecut în grabă la apărare, neavînd o apărare dezvoltată în raport genistic.Subunităţile de infanterie, în acest caz, atacă pe MLI (TAB) în dispozitiv de luptă în urma tancurilor la distanţa de 100 – 200 m, executînd focul din toate mijloacele de foc. Împotriva apărării pregătite şi dezvoltate în raport genistic, neavînd un număr necesar de mijloace pentru nimicirea cu foc, precum şi pe un teren puternic frămîntat şi greu accesibil pentru MLI (TAB), ofensiva se execută pe jos. Efectivul, în acest caz, se debarcă şi atacă inamicul în lanţ de trăgători nemijlocit în urma tancurilor, la distanţa care asigură siguranţa lui de la exploziile proiectilelor artileriei proprii şi sprijinul tancurilor cu focul armelor cu glonţ. MLI (TAB), în acest caz, folosind cutele terenului, prin salturi de la un aliniament la altul, de la adăpost la adăpost acţionează în urma subunităţilor sale la distanţa care asigură sprijinul eficient cu focul armamentului sau tancurile şi infanterie care atacă.Plutonul, care este dotat pe automobile, atacă inamicul de regulă pe jos, iar cînd timpul este ploios, glod sau cu strat mare de zăpadă şi în alte cazuri, infanteria poate ataca inamicul pe unele sectoare ca desant pe tancuri.21)Raioanele, punctele şi aliniamentele fixate plutonului în ofensivă.Pregătirea raionului de plecare la ofensivăMăsurile principale pentru pregătirea raionului de plecare la ofensivă sunt:a) la ofensiva din mişcare:- se execută amenajarea genistică a locurilor de dispunere a plutonului ( săparea adăposturilor,

şanţurilor-adăposturi ş.a. );- se amenajează poziţiile de tragere pentru mijloacele de apărare antiaeriană, bateria de

aruncătoare;- se execută recunoaşterea unui raion de rezervă de plecare la ofensivă şi căilor de deplasare

spre acesta;- se pregătesc căile de acces spre limita de apărare a inamicului;- se realizează măsurile de mascare. b) la ofensiva din contact nemijlocit:- se execută amenajarea genistică a raionului (poziţiei) de plecare la atac;- se amenajează poziţiile de tragere pentru mijloacele de foc;se realizează măsurile de mascare.

22

Aliniamentul (punctul) iniţial se stabileşte în scopul începerii oportune a deplasării din raionul ocupat şi se determină de către comandantul superior. Depărtarea lui de la raionul ocupat trebuie să asigure încolonarea şi intrarea coloanei în viteza stabilită de deplasare. Depărtarea aliniamentului (punctului) iniţial de la limita raionului iniţial poate atinge 5 – 10 km.

Aliniamentul de desfăşurare pe coloane de companii se stabileşte pentru începerea desfăşurării coloanei batalionului pe coloane de companii şi deplasarea lor pe direcţiile lor de atac. În dependenţă de condiţiile terenului el se stabileşte la depărtarea, care asigură securitatea subunităţilor împotriva nimicirii cu foc prin ochire directă a tunurilor, tancurilor şi RATD. Depărtarea acestui aliniament de la limita dinainte a apărării inamicului poate atinge 4 – 6 km.

Aliniamentul de desfăşurare pe coloane de plutoane se stabileşte după posibilitate, după cutele terenului la 2 – 3 km de la limita dinainte a apărării inamicului şi trebuie să excludă nimicirea coloanelor cu focul mijloacelor antitanc de la distanţă mică de tragere, tunurilor, MLI şi altui armament de infanterie. El se numeşte în scopul asigurării desfăşurării organizate a companiei din dispozitivul premergător de luptă în dispozitivul de luptă. Cu ieşirea la acest aliniament plutonul continuă deplasarea pe itinerarul său separat.

Aliniamentul de trecere la atac se duce cît mai aproape de LDA a inamicului folosindu-se cutele terenului în aşa mod, ca deplasarea plutoanelor spre acest aliniament să se poată executa în ascuns, iar depărtarea lui să asigure executarea focului eficace din tipurile principale de armament şi să permită plutoanelor neîncetat, într-un teren scurt şi cu o viteză maximă să atingă limita dinainte a apărării inamicului la ora stabilită (ora “C”). El se stabileşte la depărtarea pînă la 600 m, iar uneori şi mai mult de la limita dinainte a apărării inamicului.

Aliniamentul de debarcare se stabileşte cît mai aproape de limita dinainte a apărării inamicului, de regulă, în locurile adăpostite faţă de focul mitralierelor şi mijloacelor antitanc de luptă apropiată. În afară de aceasta, depărtarea minimă a lui trebuie să asigure siguranţa efectivului în timpul debarcării de exploziile proiectilelor şi minelor artileriei proprii.

În dependenţă de condiţiile terenului, aliniamentul de debarcare poate să coincidă cu aliniamentul de trecere la atac sau să se afle considerabil mai aproape de inamic. Din experienţa aplicaţiilor depărtarea acestui aliniament de la limita dinainte a apărării inamicului poate fi de 300 – 400 m.

Debarcarea de pe autovehicule se execută la 1 – 2 km de la limita dinainte a apărării inamicului. După debarcare autovehiculele se adună în locurile de adunare stabilite, la o depărtare de 2 – 4 km de la limita dinainte a apărării inamicului. În orice caz, el trebuie să asigure o viteză înaltă de atac, un consum scăzut de eforturi a efectivului cînd acţionează pe jos, precum să se reducă la minimum pierderile de la focul inamicului. 22)Locul şi misiunile de luptă ale C.I.Mo. în ofensivă.Mijloace date ca întărire. Compania de infanterie motorizată (Cp.I.Mo.) este o subunitate tactică.Compania de infanterie motorizată în cooperare cu subunităţi de alt gen de armă şi trupe speciale de sine stătător este capabilă:- să atace cu iscusinţă şi vertiginos inamicul, combinând focul şi deplasarea;- să nimicească forţa vie, tancurile, MLI, artileria, mijloacele antitanc şi alte mijloace de foc, mijloacele de atac nuclear şi chimic, avioanele, elicopterele şi alte obiective (ţinte) care zboară la înălţimi mici;- să cucerească poziţiile inamicului (punctele de sprijin);- să dezvolte ofensiva într-un ritm rapid;- să ducă lupta de întâlnire;

23

- să respingă contraatacurile inamicului;- să treacă barajele şi distrugerile naturale şi instalate de inamic;- să urmărească inamicul care se retrage.În ofensivă Cp.I.Mo. acţionează, de regulă, în componenţa batalionului de infanterie (schema Nr.1) şi poate acţiona:- în eşalonul I al batalionului;- să constituie eşalonul II sau rezerva batalionului;- să acţioneze în pichetul mobil de cap, ca detaşamente de întoarcere, cu destinaţie specială şi de cercetare;- în calitate de desant aerian tactic, grup de asalt.Rolul Cp.I.Mo. în ofensivă va fi determinat de misiunea primită şi locul, care ea îl va ocupa în dispozitivul de luptă al batalionului.Dinamica luptei moderne des va aduce la schimbarea locului companiei în luptă. Condiţiile situaţiei şi terenul pot impune comandantul de batalion să schimbe efortul pe altă direcţie, reieşind din aceasta compania din eşalonul I nu va mai acţiona pe direcţia de concentrare a efortului principal şi poate fi scoasă în eşalonul II sau în rezervă. În legătură cu aceasta se vor schimba misiunile, iar prin urmare, şi rolul ei în ofensivă.Ofensiva modernă se va desfăşura în ritm rapid, cu deplasări permanente a unităţilor, chiar şi pe o direcţie, în diferite formaţii, cu intervale considerabile între vecini.O sarcină mai dificilă îi revine companiei, care acţionează în eşalonul I al batalionului, deoarece în acest caz, este necesar de atacat în ritm rapid, de rupt poziţiile fortificate ale inamicului, de cucerit anumite raioane şi de asigurat dezvoltarea în continuare a ofensivei.Conţinutul misiunilor de luptă al subunităţilor în ofensivă sunt nimicirea unei anumite grupări ale inamicului şi cucerirea unui raion din teren sau aliniament.Misiunea de luptă se caracterizează prin lărgimea frontului de ofensivă şi adâncimea misiunii. Aceste caracteristici ale misiunii de luptă nu sunt permanente. Ele se determină de către comandantul superior în dependenţă de:- concepţia acţiunilor de luptă;- posibilităţile de luptă ale subunităţilor;- structura apărării şi amenajarea genistică a inamicului;- gradul de neutralizare a apărării inamicului cu arma nucleară şi focul mijloacelor obişnuite;- caracteristicile terenului şi alte condiţii ale situaţiei.Frontul ofensivei trebuie să aibă o aşa lărgime care va asigura:- crearea supremaţiei în forţe şi mijloace asupra inamicului odată cu începerea luptei şi pe parcursul acesteia;- dispersarea dispozitivului de luptă cu scopul protejării de armă nucleară;- dispunerea şi întrebuinţarea eficientă a forţelor şi mijloacelor organice şi cele primite ca întărire. Introducerea în dotare a armei nucleare, a adus la necesitatea de a dispersa dispozitivul de luptă al subunităţilor. Subunităţile, care atacă pe direcţia principală, va avea un front mai mic în comparaţie cu frontul de pe alte direcţii.Care este totuşi frontul de ofensivă al Cp.I.Mo.?Plutonul atacă pe un front de 300 m, compania atacă, de regulă, pe un front de până la 1 km, iar în sectorul de rupere – pe un front de 500 m.

24

Adâncimea misiunii de luptă în ofensivă a companiei depinde de posibilităţile de luptă ale companiei, caracterul apărării inamicului, gradul de neutralizare al acestuia şi teren.Experienţa războaielor ne demonstrează că pentru îndeplinirea cu succes a misiunilor în ofensivă şi păstrarea ritmului înalt al acesteia este posibilă la crearea superiorităţii în forţe şi mijloace de 2-3 ori. Aceasta permite, în afară de toate, dispunerea dispersată a subunităţilor cu scopul protejării acestora de către lovitura tactică nucleară a inamicului.Deci, o aşa superioritate presupune ca la ofensiva asupra plutonului de infanterie al inamicului de repartizat o companie, iar asupra companiei – un batalion.Companiei i se indică misiune imediată şi direcţie ulterioară de ofensivă.În continuarea vom analiza conţinutul misiunilor.Misiunea imediată a companiei din eşalonul I, de obicei, constă în nimicirea inamicului în cooperare cu subunităţile vecine în punctul de sprijin de companie din eşalonul I şi cucerirea acestuia.Direcţia ulterioară de ofensivă se determină în aşa mod, ca să se asigure zdrobirea inamicului în adâncimea raionului de apărare al batalionului din eşalonul I.La ruperea apărării inamicului pregătită din timp şi dezvoltată din punct de vedere genistic (schema Nr.3), raionului fortificat şi forţarea cursurilor mari de apă, misiunea imediată a companiei constă în nimicirea inamicului în punctul de sprijin de pluton din eşalonul I şi cucerirea acestuia.Direcţia ulterioară de ofensivă se determină în aşa mod, ca să asigure îndeplinirea misiunii imediate ale batalionului (nimicirea inamicului în punctul de sprijin al Cp. I eşalon.Misiunea imediată a companiei din eşalonul II la introducerea în luptă poate fi desăvârşirea zdrobirii rezervelor de brigadă (regiment) ale inamicului împreună cu companiile din eşalonul I şi cucerirea aliniamentului acestora sau desăvârşirea nimicirii inamicului în punctele de sprijin din adâncimea apărării batalionului primului eşalon şi cucerirea primelor poziţii.Direcţia ulterioară de ofensivă a companiei din eşalonul II se determină în aşa mod, ca să asigure îndeplinirea de către batalion a misiunii primite (cucerirea primei poziţii).La ofensiva asupra inamicului ce se apără, Cp.I.Mo. nu întotdeauna va fi în stare să îndeplinească misiunea de luptă primită cu mijloacele de foc proprii, deoarece apărarea contemporană a inamicului este îndestulată cu un număr mare de maşini blindate (MLI, TAB, tancuri), la fel şi cu diferite mijloace antitanc, pe care le poate nimici numai artileria, tancurile şi RAD. În afară de aceasta, apărarea inamicului se protejează cu câmpuri de mine, baraje de sârmă, dărâmături (abatize), fortificaţii trainice. Pentru asigurarea independenţei suficiente în acţiuni, Cp.I.Mo. poate primi ca întărire:- o baterie de artilerie;- o subunitate de mijloace antitanc;- o subunitate de apărare antiaeriană;- o subunitate de pioneri, cercetaşi chimişti;- subunitate de aruncătoare de flăcări;- un pluton de tancuri.Subunitatea care se primeşte ca întărire se subordonează complet comandantului de companie şi execută misiunile stabilite de acesta. După necesitate aceste subunităţi pot fi atrase şi pentru îndeplinirea misiunilor conform planului comandantului (şefului) superior.

25

Companiei, în afară de aceasta, i se poate numi în sprijin o baterie de artilerie. Bateria numită în sprijin rămâne în subordinea comandantului superior şi execută misiunile puse de către acesta, de asemenea şi misiunile puse de către comandantul companiei, pe care o sprijină.Subunitatea de apărare antiaeriană se găseşte în dispozitivul de luptă, premărgător de luptă al companiei, executând focul asupra obiectivelor aeriene din mişcare sau prin opriri de scurtă durată.Subunitatea aruncătoare de flăcări acţionează în dispozitivul de luptă al companiei, executând foc din mişcare, prin opriri de scurtă durată sau de pe loc.Subunitatea antitanc, de regulă, acţionează în componenţă deplină sau se repartizează plutoanelor. 23)Deplasarea subunităţilor:definiţia.Procedeele de deplasare, caracteristicile lor.

Deplasarea este acţiunea desfăşurată de subunităţi pentru dislocarea dintr-un raion într-altul în vederea intrării în luptă în mod organizat sau executării manevrei de forţe şi mijloace de pe o direcţie pe alta.

Deplasarea se execută rapid, dispersat şi în ascuns pentru a asigura protecţia subunităţilor împotriva loviturilor inamicului.

Plutonul (grupa) trebuie să fie permanent în măsură să execute deplasări pe orice distanţă, în cadrul companiei (plutonului) şi independent.

În cadrul acţiunilor militare, deplasarea are un rol important regăsindu-se ca parte componentă în toate formele de lupta. În urma cercetărilor a rezultat că aproximativ două treimi din durata unor acţiuni militare complexe o reprezintă deplasările şi staţionările.

În funcţie de situaţia şi misiunea primită, deplasarea poate fi:- spre frontiera;- spre front;- de-a lungul frontului şi dinspre front.Procedeele de deplasare:- prin marş pe tehnica de luptă (tancuri, TAB (MLI), pe jos (pe schiuri);- prin transport feroviar, naval sau aerian.- combinat prin marş şi transport.Alegerea procedeului de deplasare se face în funcţie de;- situaţia concretă;- scopul, distanţa şi timpul efectiv alocat deplasării;- existenţa (cantitatea şi capacitatea) mijloacelor de deplasare.Deci, este necesar ca orice structura militară să fie permanent în măsură să execute deplasări pe orice distanţă, independent sau împreună cu alte forţe. Deplasarea se execută rapid, dispersat şi în ascuns. 24)Marşul:definiţia, condiţiile de executare, indicii posibilităţilor de marş.Marşul constă în deplasarea organizată a subunităţilor în coloană, cu mijloace proprii, pe drumuri amenajate sau neamenajate, în scopul de a ajunge în raionul (pe aliniamentul) fixat, la timp şi cu capacitatea de luptă completă, în vederea îndeplinirii misiunii de luptă. Se execută, de regulă, noaptea sau în alte condiţii de vizibilitate redusă. Ziua marşul se execută numai cînd este impus de condiţiile situaţiei, pe timpul desfăşurării acţiunilor de luptă, cînd se execută deplasări la depărtări mari înapoia dispozitivului forţelor proprii din contact cu inamicul.

26

Deplasarea prin marş se face cu formaţia, în coloană, cu mijloacele proprii, pe căi de comunicaţii amenajate sau neamenajate, aplicîndu-se măsurile de siguranţă şi de menţinere a capacităţii de luptă.

Marşul se execută în scopul ajungerii la timp în raionul (pe aliniament) fixat şi cu capacitatea de luptă completă, pentru îndeplinirea misiunii ordonate sau deduse.

Condiţiile, în care se execută marşul sunt diverse şi depind de situaţiile, în care se execută marşul.

Marşul se execută atît pe timpul pregătirii acţiunii, cît şi pe timpul ducerii acesteia, indiferent de forma, de acţiunea sau procedeul specific acesteia.

În apărare marşul se execută pentru:- trecerea la apărarea în afara contactului nemijlocit cu inamicul pe un anumit aliniament;- înlocuirea unor forţe aflate în contact nemijlocit cu inamicul;- retragerea trupelor de sub presiunea puternică a inamicului;- nimicirea unor grupări de forţe (desant aerian etc.) în adîncimea dispozitivului trupelor proprii.În ofensiva marşul se execută pentru urmărirea inamicului, care se retrage.

În funcţia de urgenţa impusă de situaţie, efortul cerut personalului şi viteza de deplasare, marşul poate fi normal sau forţat. Marşul normal, se execută, de regulă, pe timp de noapte şi în alte condiţii de vizibilitate redusă, cu respectarea vitezei medii de deplasare şi respectarea tuturor elementelor deplasării (halte mari, odihna de zi sau noapte), în condiţiile cînd subunitatea ce urmează a executa marşul nu se prevede întîlnirea cu forţe superioare ale inamicului.Marşul forţat se execută cînd situaţia impune trecerea în scurt timp la îndeplinirea unei misiuni de luptă, prevăzîndu-se întîlnirea cu forţe superioare ale inamicului, pe timpul retragerii şi în toate cazurile cînd se există pericolul de întrebuinţare de către inamic a A.N.M. şi mijloacele incendiare. Se execută cu viteze maxime admise de teren, fără opriri, folosindu-se pentru deplasare majoritatea timpului de zi şi de noapte. Indicii posibilităţilor de marş.Pentru executarea marşului se stabileşte:1. Itinerarul de marş.2. Etapa de marş.3. Viteza medie de marş.4. Halte.5. Odihna de zi (noapte).6. Punctul iniţial.7. Puncte de coordonare.8 . Punctul final.

Itinerarele de marş se aleg corespunzător concepţiei, astfel pe cît posibil, să se ocolească localităţile mari, nodurile de comunicaţie şi punctele obligatorii de trecere.

Deplasarea prin marş se planifică şi se organizează pe etape de marş.Etapa de marş – reprezintă distanţa parcursă de pluton în 24 de ore.Mărimea (în km) unei etape este dependentă, în cea mai mare măsură, de media vitezelor pe

diferite porţiuni de itinerar, exprimată în km/h, precum şi de timpul favorabil deplasării.Mărimea etapei şi a vitezei medii de marş depinde de misiune, pregătirea comandanţilor,

pregătirea conducătorilor auto (mecanicilor – conducători), starea tehnica a maşinelor de luptă (automobilelor) şi a itinerarului.

27

În teren şes şi deluros etapa de marş poate fi de pînă la 250 km, uneori mai mare, iar în teren deluros-împădurit pînă la 150 km.Cînd subunitatea se deplasează pe jos, mărimea etapei de marş poate fi pînă la 30 km.Pe timp de îngheţ (dezgheţ) şi în condiţii de vizibilitate redusă, viteza se reduce pînă la 10-15 km/h (cu 15-20%).Distanţa la marş între maşini poate fi de 25-50 m. Această distanţă asigură securitatea deplasării. Pentru odihna, hrană, verificarea stării tehnice, ajustarea echipamentului, materialelor, înlăturarea defecţiunilor şi completarea stocurilor se stabilise:- halte mici;- halte mari;- raioane ale odihnei de zi (noapte).Halta mică în cazul deplasării pe automobile, se fixează: prima, după fiecare 1-2 ore de marş (iarna, după 1-1.5 ore de marş) şi au durata de 20 – 30 minute. Când marşul se execută pe jos: prima haltă după 30 minute de deplasare,cu o durată de 10 minute de la începerea acestuia, iar următoarele din 50 în 50 minute de marş şi au o durată de 10 minute.Halta mare se fixează la sfârşitul primei jumătăţi a etapei de marş şi are o durată de 2-3ore.Cînd distanţa de parcurs este mai mică de o etapă de marş, noaptea şi iarna pe geruri puternice, de regulă, nu se fixează halte mari.Pe timpul haltelor mari se serveşte hrana militarilor, se completează plinurile la autovehicule, se verifică armamentul, tehnica militară, se execută întreţinerea tehnică a autovehiculelor, iar în funcţie de rulajul TAB sau MLD – reglajele dispozitivelor de comandă.Odihna de zi (noapte) se fixează după executarea unei etape de marş.Pentru haltele mari şi odihna de zi (noapte) se aleg raioane care oferă condiţii favorabile de protecţie şi mascare şi dispun de suficiente surse de apă.Pe timpul haltei mari şi în raionul odihnei de zi (noapte) plutonul (grupa) părăseşte drumul şi se dispune în raionul stabilit, astfel încît să fie permanent gata de luptă şi să poată continua în timp scurt marşul.În raionul odihnei de zi (noapte) se iau măsuri de asigurare a acţiunilor de luptă, se distribuie hrană caldă, se completează plinurile cu carburanţi şi lubrifianţi şi se execută lucrările prevăzute la halta mare.După 2-3 etape de marş se dau 24 ore de odihnă.În raionul odihnei de zi (noapte), pentru respingerea inamicului terestru (a elementelor de cercetare-diversiune ale inamicului), după ce se iau măsuri corespunzătoare de observare, mascare şi siguranţă pe aliniamentul indicat de comandantul de companie (batalion), se amenajează locaşuri (şanţuri) şi poziţii de tragere pentru mijloacele antitanc, folosindu-se în acest scop adăpostirile naturale şi denivelările din teren.Pe timpul odihnei de zi (noapte) se pot schimba elementele de siguranţa marşului.În scopul coordonării deplasării coloanelor se stabileşte: - punct iniţial şi puncte de coordonare.Punctul iniţial reprezintă locul stabilit pentru începutul deplasării capului coloanei la ora stabilită şi precizată prin misiune. Punctul iniţial se stabileşte la 5-10 km (lungimea coloanei batalionului) de raionul de dispunere (staţionare). Punctul de coordonare reprezintă locul stabilit, pe fiecare itinerar, la fiecare 3-4 ore de marş pe la care există obligativitatea trecerii subunităţii, cu capul coloanei, la ora stabilită.Punctul iniţial şi punctele de coordonare nu se stabilesc pe rîuri şi în locurile obligate de trecere.25)Punctele, raioanele fixate subunitatilor de infanterie la mars.

În scopul asigurării unui nivel înalt de conducere, respectării disciplinei marşului şi pentru ca marşul să se desfăşoare în mod organizat se stabilesc următoarele detalii ale marşului:

- raionul de plecare;

28

- puncte de coordonare;- halte mici;- halte mari;- odihna de zi (noapte).

Punctul iniţial se stabileşte pentru ca marşul să înceapă la timp. Pentru companie el se fixează la o depărtare de 2 km faţă de raionul de plecare (lungimea coloanei).

Punctele de coordonare se stabilesc peste fiecare 3-4 ore de marş pentru menţinerea ritmului stabilit al marşului.

Pentru menajarea forţelor militare, verificarea stării tehnice a autovehiculelor, executarea întreţinerii tehnice şi înlăturarea defecţiunilor se fixează:

halta mică după 3-4 ore de marş pe o durată de pînă la o oră. Atunci cînd marşul se execută pe jos, prima haltă mică se fixează după 30 min de la începutul marşului, iar următoarele din 50 în 50 min şi au o durată de 10 min;

halta mare la sfîrşitul primei jumătăţi a etapei de marş şi are o durată de pînă la 2 oră. Atunci cînd distanţa de parcurs este mai mică de o etapă de marş, halta mare nu se va fixa;

odihna de zi (noapte) după executarea unei etape de marş.Pentru halte şi odihna de zi (noapte) se aleg raioane, care oferă condiţii favorabile de

protecţie şi mascare, şi dispun de surse de apă.Pe timpul haltei mici plutonul se va opri în componenţa coloanei de maşini a companiei pe

marginea dreaptă a drumului, avînd distanţa dintre maşini 10-15 m. Debarcarea se va face numai la comandă.

Pe timpul haltei mari şi odihnei de zi (noapte) subunităţile părăsesc drumul şi se dispun în raioanele indicate, fiind permanent gata de luptă şi să poată constitui într-un timp scurt dispozitivul de marş.

În cazul cînd deplasarea se execută pe jos, după 2-3 zile de marş, subunităţiler li se oferă 24 ore de odihnă.26)Siguranţa marşului.Pl.I.Mo. ca organ al siguranţei marşului:îndepărtarea, misiunile executate.Siguranţa de marş este destinată pentru:- asigurarea deplasării continuă a coloanei forţelor principale;- a evita atacul prin surprindere a inamicilui terestru;- a asigura condiţii favorabile pentru desfăşurarea şi intrarea în luptă în mod organizat a forţelor principale;- căpturarea sau nimicirea cercetaşilor sau grupurilor de cercetare – diversiune ale inamicului.În siguranţa de marş plutonul poate fi destinat ca pichet mobil de cap (de flanc, de spate), pichet fix de flanc sau patrulă de siguranţă cînd pichetul mobil este de valoare companie.Plutonul ca pichet mobil (fix) poate primi ca întărire un pluton de aruncătoare de mine, o grupă de mitraliere, 1-2 pionieri, 1-2 cercetaşi chimici.Pichetul mobil de cap se trimite la distanţa de 5-10 km, iar pichetul mobil (fix) de flanc şi de spate - pînă la 5 km.În localităţi, păduri, munţi, pe timp de noapte sau cînd marşul se execută pe jos, aceste distanţe se pot micşora pînă la jumătate.Misiunile pichetului mobil de cap (de flanc) sînt:

29

- să asigure coloana căreia îi face siguranţa împotriva atacului prin surprindere al inamicului terestru, să captureze sau să nimicească cercetaşii inamicului sau grupurile de cercetare-diversiune ale acestuia;- să atace cu îndrăzneală inamicul de pe itinerarul de deplasare, să cucerească punctele din teren favorabile pentru luptă şi să-l oblige pe inamic să se desfăşoare prematur, asigurînd astfel condiţii favorabile pentru desfăşurarea şi intrarea în luptă în mod organizat a coloanei căreia îi face siguranţa.Misiunile pichetului mobil de spate sînt:- să asigure coloanei căreia îi face siguranţa, posibilitatea de a se desprinde de inamic şi a executa marşul în ordine;- să nu permită inamicului terestru să atace prin surprindere coloana căreia îi face siguranţa, interzicînd îndeosebi acţiunile elementelor de cercetare-diversiune, subunităţilor aeromobile şi desantului aerian ale acestuia.Pichetul fix de flanc are misiunea de a menţine poziţia indicată de comandantul subunităţii căreia îi face siguranţa, asigurînd coloana împotriva atacului din flanc executat prin surprindere de către subunităţi ale inamicului, grupuri de cercetare-diversiune, subunităţi de desant aerian şi aeromobile.Pentru siguranţa lor nemijlocită, de asemenea pentru cercetarea terenului , pichetele mobile trimit patrule de siguranţă (de cap, de flanc, de spate), iar uneori şi cercetaşi la distanţa, care asigură ducerea observării asupra acestora şi susţinerii lor cu foc. Valoarea patrulelor de siguranţă poate fi de la o echipă de 2-4 militari pînă la o grupă.În cadrul pichetului se organizează observarea circulară asupra inamicului terestru şi aerian, se numeşte observator pentru primirea semnalelor de la patrulele de siguranţă şi de la cercetaşi şi se asigură gătinţa permanentă în caz de întîlnire cu inamicul.Pentru legătura între pichet şi coloană se folosesc agenţi de legătură, precum şi semnale (optice şi acustice).27)Staţionarea:definiţia, scopul.Cerinţele prezentate către raioanele de staţionare.Pe timpul acţiunilor de luptă subunităţile de infanterie nu întotdeauna vor duce acţiuni de luptă active. Ele pot să se dispună în raioane pînă la primirea misiunilor de luptă, sau avînd misiunea de luptă să se pregătească pentru îndeplinirea ei.Dispunerea plutonului (grupei) într-un raion în vederea pregătirii unor acţiuni de luptă, marşului sau refacerii capacităţii de luptă se numeşte staţionare.Scopul staţionării poate fi:- desfăşurarea activităţilor în vederea pregătirii subunităţilor pentru acţiunile de luptă;- refacerea capacităţii de luptă;- odihna personalului;- completare stocurilor şi rezervelor cu mijloace materiale;- executare întreţinerii şi reparaţie tehnicii;- închegarea acţiunilor subunităţilor.Plutonul (grupa) se dispune în staţionare într-un raion (loc), în cadrul companiei (plutonului) sau independent.Raionul de staţionare reprezintă porţiunea de teren pe care staţionează temporar forţele şi tehnica din dotare. Terenul se alege, de regulă, în afara localităţilor sau taberelor permanente, în păduri, pe lângă o sursă de apă, iar forţele se adăpostesc în corturi izoterme sau adăposturi improvizate cu materiale din dotare sau din zonă.La organizarea raionului de staţionare trebuie să se ţină seama de următoarele condiţii:

30

- să fie mascat pentru evitarea descoperirii de către inamic atât prin observare terestră cât şi aeriană;- să ofere condiţii de instalare a siguranţei nemijlocite pentru evitarea surprinderii;- să fie instalat în apropierea unei căi de comunicaţii practicabile pentru autovehicule;- locurile alese trebuie să fie uscate, adăpostite de vânt;- să fie în apropierea unei surse de apă potabilă şi a surselor de aprovizionare cu lemne;- să nu fie dispus pe văile râurilor care pot produce inundaţii pe timpul ploilor abundente.Experienţa de luptă arată că subunităţile trebuie să evite dispunerea în apropierea:- localităţilor;- gărilor (staţiilor) feroviare;- nodurilor de drumuri;- aerodromurilor;- întreprinderilor industriale;- conductelor de gaz;- staţiilor electrice, etc.Aceste cerinţe sînt condiţionate de faptul că aceste obiective prezintă interes deosebit pentru cercetarea inamicului. În afară de acesta asupra acestor obiective se vor executa lovituri, în primul rînd, cu armamentul nuclear, lovituri de aviaţie şi armelor de înaltă precizie.Raionul (locul) de staţionare al plutonului (grupei) se stabileşte, de obicei, de către eşalonul superior şi trebuie să asigure: existenţa unui adăpost; dispunerea mascată a grupelor în clădiri, păduri; protecţia împotriva ADM NBC; să aibă căi de intrare şi de ieşire cît mai repede din acesta şi să ofere posibilitatea de încălzire şi de asigurare cu apă a personalului. 28)Siguranţa staţionării.Pl.I.Mo. ca organ al siguranţei staţionării:îndepărtarea, misiunile executate.Siguranţa staţionării are scop:- să descopere la timp apariţia inamicului terestru şi să prevină subunităţile cărora le face siguranţa;- să interzică pătrunderea subunităţilor de cercetare sau de diversiune ale inamicului în raionul de staţionare;- să interzică trecerea peste aliniamentul siguranţei de staţionare a persoanelor izolate sau în grupuri care nu cunosc parola.În staţionare plutonul poate fi numit pichet de pază independent organizat şi trimis de către unitatea din care face parte sau pichet de pază în cadrul detaşamentului de pază.Pichetul de pază ocupă şi pregăteşte un punct de sprijin de bază şi de rezervă – dacă se dispune de timp cu o dezvoltare frontală de 500—1000 m, primeşte o fîşie de siguranţă cu o lărgime de pînă la 2 km şi poate fi trimis la o distanţă de pînă la 5 km faţă de subunităţile cărora le face siguranţa.Pichetul de pază se instalează în locurile probabile de acţiuni ale inamicului, pe un aliniament favorabil apărării, pe cât posibil protejat de obstacole antiblindate şi care să asigure un câmp de vedere spre inamic pe o distanţă cât mai mare, observarea circulară, executarea focului pe toate direcţiile şi o bună mascare.Plutonul numit ca pichet de pază poate primi ca întărire 1-2 mitraliere, 1-2 tunuri antitanc sau aruncătoare de grenade antitanc, iar în unele cazuri şi o grupă de mitraliere antiaeriene.Acţiunile plutonului sînt sprijinite, de regulă, cu focul artileriei.

31

În punctul de sprijin plutonul execută locaşuri de tragere individuale şi poziţii de tragere pentru mitraliere, tunuri (aruncătoare de grenade antitanc), transportoare amfibii blindate (maşini de luptă) care se acoperă cu baraje, folosind în mod judicios şi avantajele terenului.Transportoarele amfibii blindate (maşinile de luptă), tunurile, aruncătoarele de grenade antitanc, mitralierele se găsesc pe poziţii de tragere, fiind în permanenţă gata pentru deschiderea focului.Ziua, cînd vizibilitatea este bună, jumătate din militarii pichetului se pot odihni.Noaptea sau în alte condiţii de vizibilitate redusă, observarea se intensifică şi se completează cu ascultarea; militarii plutonului stau de veghe şi sînt gata de luptă în orice moment.29)Formele si metodele de desfasurare a sedintelor la pregatirea tactica si cerintele inaintate privind organizarea acestora.Formele şi metodele de predare şi însuşire a materialului la instrucţia tacticăPentru instruirea militarilor se folosesc diferite forme de învăţămînt:

Lecţii teoretice;- / - practice;antrenamente;aplicaţii tactice.

În procesul de instruire pentru a obţine rezultatele dorite, profesorul sau comandantul în calitate de profesor trebue să aleagă şi să utilizeze corect o metodă de predare , care ar contribui la desfăşurarea lecţilor cu o eficacitate înaltă.Prin metodă înţelegem modalitatea de acţiune prin care soldaţiisub îndrumarea comandantului, ori în mod independent însuşesc cunoştinţe, priceperi şi deprinderi îşi formează şi consolidează diferite operaţii mintale, interese şi abilităţ care care contribue la formarea lor ca adevăraţi apărători ai patriei.

În procesul de instruire a militarilor rareori se recurge la o singură metodă, folosindu-se de cele mai dese ori un sistem întreg de metode.

Principalele metode utilizate în procesul de instruire sunt:expunerea;conversaţia;problematizarea;modelarea;demonstraţia;pregătirea de sine stătătoare;

Expunerea poate să ia forma:povestirii;explicaţiei;prelegerii.

Povestirea este o expunere orală şi sistematică de profesor a unor fapte sau evenimente .Explicaţia este o formă de expunere în care accentul se pune pe lămurirea şi argumentarea

logică a fenomenelor, principiilor şi legilor.Prelegerea constă ăn expunerea cursivă şi închegată a cunoştinţelor într-o succesiune logică

pe timpul căreia sunt explicate şi conruntate idei, teorii, concepţii etc. În prelegere accentul se pune pe analiza datelor, pe evidenţierea legăturilor, pe sinteză, pe documentarea logică a ideilor, concepţiilor, legilor etc.

Conversaţia este o convorbire organizată şi dirijată între profesor şi cursanţi, în timpul căreia se rea lizează o multitudine de sarcini ale procesului de instruire.

32

Formele conversaţiei sunt:de comunicaţie;de însuşire a unor noi cunoştinţe;de fixare şi consolidare a cunoştinţelor obţinute;pentru descoperirea cu ajutorul ţntrebărilor a unor fenomene, legi, fapte, noţiuni etc.

Problematizarea este o modalitate specifică de lucru a profesorului cu cursanţii în procesul căreia se creiază unele situaţii-probleme unde se solicită de la cursanţiun efort intelectual pentru soluţionarea problemei în cauză. Pe parcursul rezolvării problemei se descoperănoi fenomene, legi, cunoştinţe etc.

Prin modelare înţelegem crearea unor noi modele materiale sau mintale analogice celor reale şi utilizarea lor ca instrumente în procesul de instruire.

Modelarea este o metodă de lucru prin care gîndirea cursantului este condusă la descoperirea adevăruluicu ajutorul unor modele, graţie raţionamentuluianalogic (modelarea automatului Kalaşnicov, modelarea luptei de apărare, ofensivţetc.)

Prin demonstraţie înţelegemprezentare sistematicăşi organizată a unor obiecte, procese, fenomene etc., sau producera unor experienţe ăn faţa cursanţilorcu scopul de a uşura înţelegerea şi executarea corectă a unor activităţi.

Prin exerciţiu înţelegem executarea unor acţiuni în mod conştient şi repetatpentru a fixa în formă de cunoştinţe, priceperi şi deprinderi pentru a uşura efectuarea unor activităţi sau consolidarea unor abilităţi. La instrucţia tactică sunt folosite urmptoarele exerciţii:

în gruptactic-pregătitortacctictactic-„fulger”în cîmp.

Exerciţiul în grup se desfăşoară cu scopul de a forma la cursanţi deprinderi practiceîn organizarea acţiunilor de luptă, asigurarea lor şi conducerea subunităţilor. El se desfăşoară pe hărţi, pe macheta terenului sau în teren.

Exerciţiul tactic – pregătitor este prima treaptă de închegare a subunităţilor întru executarea unor acţiuni. În cadrul acestui exerciţiu se însuşeşte tehnica executării de căte militari a unor acţiuni sau procedee în diferite de luptă.Fiecare procedeu sau acţiune se execută la început pe elemente şi într-un ritm mai lent , după care se trece la executarea în ansamblu în limita timpului stabilit de normative.

La exerciţiile tactice – prgătitoare pentru desfăşurarea fiecărei probleme se crează situaţii tactice separate.

Exerciţiul tactic se desfăşoară în teren unde cursanţii au în dotare armamentul şi tehnica militară sau fără ele. Acest exerciţiu se desfăşoară în scopul executării unor acţiuni de luptă în componenţa subunităţilor, pe parcursul cărora cursanţii obţin deprinderi practice de a conduce cu subunitatea militară în toate formele de luptă.

Exerciţiul tactic „Fuger” se desfăşoară pe baza creării unei situaţii tactice unice înscopul verificării şi evaluării cunoştinţelor la capitolul analiza situaţiei, luarea hotărîrii, dare misiunilor de luptă şi conducerea subunităţilor pe timpul desfăşurării „acţiunilor de luptă”. Acest exerciţiu se poate desfăşura ăn clasă sau pe teren.

33

Exerciţiul în cîmp se desfăşoară pentru consolidarea şi perfecţionarea deprinderilor şi abilităţilor formate la cursanşi în domeniuk organizării şi conducerii cu lupta la la etapa finală a unui curs de lecţii. Pentru desfăşurarea acestui exerciţiu, din plutoanele de cursanţi se formează subunităţi militare în conformitate cu statele de organizare, iar cursanţii sunt numiţi în funcţii de soldaţi, comandanţi de grupe şi de plutoane.

Pregatirea de sinestătătoare este metoda de autoinstruire fără care nu se pot forma la cursanţi cunoştinţe, priceperi şi deprinderitrainice. Pregătirea de sinestătătoare poate să se desfăţoare sub îndrumarea profesorului sau fără.30)Dispozitivele subunităţilor.Dispozitivul de marş:definiţia, scopul.De reprezentat grafic dispozitivul de marş al Pl.I.Mo. ca pichet mobil de cap.Dispozitivul de marş reprezintă gruparea de forţe şi mijloace, în scopul deplasării trupelor.Cînd nu se prevede întîlnirea cu forţe superioare ale inamicului, dispozitivul de marş se compune din:- elemente de cercetare, siguranţă şi de asigurare a deplasării;- forţe principale, constituite în coloana de marş;- subunităţi de logistică.Constituirea dispozitivului de marş al subunităţii depinde de:- misiunea primită;- concepţia marşului;- caracterul itinerarului;- condiţiile executării marşului.Dispozitivul de marş al subunităţii trebuie să asigure:- viteza înaltă de marş şi desfăşurarea rapidă în luptă;- vulnerabilitatea minimă cauzată de AMN şi loviturile aviaţiei inamicului;- menţinerea conducerii stabile a subunităţii.Dispozitivul de marş al plutonului este coloana. El se constituie în funcţie de situaţie, locul în coloana companiei, condiţiile în care are loc marşul (cînd se prevede sau nu întîlnirea cu inamicul), misiunea primită şi starea drumului.Cînd se prevede întîlnirea cu inamicul, dispozitivul de marş trebuie să corespundă concepţiei acţiunilor care vor avea loc, să ofere condiţii pentru desfăşurarea rapidă a plutonului pentru angajarea în luptă şi să asigure executarea manevrei.Mijloacele de întărire se dispun în cadrul coloanei plutonului în locurile care le asigură condiţii optime de intrare în luptă.32)Dispozitivele subunitatilor.Dispozitivul de lupta:definitia, scopul, tipurile.DDispozitivul de luptă este constituit în funcţie de caracteristicile terenului şi alte condiţii ale situaţiei, pe 1 eşalon uneori pe 2 eşaloane, fiind posibilă întrebuinţarea mai completă a posibilităţilor de luptă a armamentului, asigurarea manevrei cu focul şi subunităţile. 33)Lupta:scopul, componentele, tipurile luptei.

Unica metodă de a cîştiga victoria cu formaţiunile, unităţile într-o ciocnire armată cu inamicul este lupta.

Lupta este forma de bază a acţiunilor tactice a trupelor, care reprezintă lovituri, foc şi manevre a marilor unităţi şi subunităţi organizate şi coordonate după scop, loc şi timp, cu scopul distrugerii inamicului, respingerii loviturilor lui şi îndeplinirii altor misiuni într-un raion limită şi într-un timp scurt.

Lupta poate fi de arme întrunite, antiaeriană, aeriană şi maritimă.34

Scopul luptei – nimicirea sau căpturarea personalului inamicului, distrugerea armamentului, tehnicii pentru luptă şi neutralizarea capacităţii de opunerea inamicului. El se atinge cu o lovitură puternică a tuturor tipurilor de arme, a acţiunilor active şi hotărîte a formaţiunilor, unităţilor şi subunităţilor în îmbinare cu efectuarea unei manevre curajoase.

Componentele luptei- lovitura;- focul;- manevra trupelor.Lovitura – o acţiune de luptă organizată cu mijloacele de lovire combinate, cu scopul de a-i produce inamicului pierderi cît mai mari.Focul – efectuarea de către o armă a tragerilor cu scopul nimicirii inamicului.

Constituie unul din mijloacele de bază ale luptei moderne şi se duce cu misiunea de nimicire, neutralizare şi epuizarea (iznurenie) inamicului sau pentru distrugerea obiectivelor lui.Manevra – deplasarea organizată a trupelor în timpul luptei, cu scopul ocupării unei poziţii favorabile în raport către inamic şi crearea grupării oportune şi avantajoase a forţelor şi mijloacelor, precum şi transferarea loviturilor şi focului pentru nimicirea inamicului cu o eficacitate mai mare.34)Focul:definitia, clasificarea focului.De reprezentat grafic tipurile focului dupa directia de tragere.Focul – efectuarea de către o armă a tragerilor cu scopul nimicirii inamicului.

Constituie unul din mijloacele de bază ale luptei moderne şi se duce cu misiunea de nimicire, neutralizare şi epuizarea (iznurenie) inamicului sau pentru distrugerea obiectivelor lui.Focul se clasifică:1. După misiunile tactice îndeplinite:

- de nimicire;- neutralizare;- epuizare;- orbire;- iluminare ş.a.

2. După tipul de armament:- foc din armele de infanterie;- foc din tancuri;- MLI (TAB);- foc de artilerie;- foc din mijloacele antiaeriene ş.a.

3. După metodele de ochire:- direcţia;- semidirecţia;- de pe poziţiile de foc închise ş.a.

4. După intensitatea focului:- focuri izolate (focuri lovitură cu lovitură);- rafale scurte (lungi);- neîntrerupt;- de vijelie;

35

- de salvă;- foc pumnal;- foc metodic ş.a.

5. După direcţia de tragere:- din front;- din flanc;- încrucişat.

6. După metodele de tragere:- de pe loc;- din opriri;- din mers.

7. După tipurile de foc:- asupra unei ţinte izolate;- concentrat;- de baraj ş.a.

35)Manevra:definitia, tipurile manevrei.De reprezentat grafic tipurile manevrei.Manevra – deplasarea organizată a trupelor în timpul luptei, cu scopul ocupării unei poziţii favorabile în raport către inamic şi crearea grupării oportune şi avantajoase a forţelor şi mijloacelor, precum şi transferarea loviturilor şi focului pentru nimicirea inamicului cu o eficacitate mai mare.

Manevra se foloseşte:- cu forţele (subunităţile);- cu focul.

Manevra cu forţele şi mijloacele se execută cu scopul ocupării situaţiei favorabile pentru producerea unei lovituri hotărîtoare în locul cel mai vulnerabil în DL a inamicului sau pentru producerea lui unei lovituri în flanc şi spate, precum şi pentru scoaterea subunităţii de sub lovitura inamicului.

Tipurile manevrei cu forţele sînt:- învăluirea;- ocolirea;- combinarea învăluirii şi ocolirii;- retragerea.

De obicei învăluirea, ocolirea şi îmbinarea lor se efectuiază în timpul luptei de ofensivă şi luptei de întîlnire, iar retragerea – în lupta de apărare, şi numai cu permisiunea comandantului superior.

Învăluirea – manevra efectuată cu scopul ieşirii pentru producerea loviturii în flancul inamicului.

Ea se efectuează de obicei în strînsă cooperare tactică şi de foc.Ocolirea – manevră mai mult adîncă şi se efectuează cu scopul ieşirii pentru producerea

loviturii inamicului din spate. Ea se efectuează în cooperare tactică cu subunităţile care acţionează din front.Retragerea – manevră folosită în scopul scoaterii subunităţilor de la lovitura inamicului şi

ocupării unei situaţii mai favorabile. Manevra cu focul se execută în scopul nimicirii mai eficace a inamicului.Tipurile manevrei cu focul sînt:

36

- concentrarea focului;- repartizarea focului;- transferarea focului.

Concentrarea focului se foloseşte în cazul necesităţii ducerii focului cu toate mijloacele aflate în dotarea subunităţii sau cu majoritatea lor asupra unei ţinte importante sau unui grup de ţinte, aflate pe un sector limitat. Concentrarea focului se efectuează la comanda comandantului subunităţii.

Repartizarea (distribuirea) focului se foloseşte în cazul necesităţii ducerii focului simultan asupra cîtorva ţinte.

Pentru nimicirea fiecărei ţinte este necesar de numit acele mijloace de foc, cărora asigură în cea mai mare măsură nimicirea lor.

Transferul focului se foloseşte în cazul necesităţii schimbării direcţiei de ducere a focului sau distanţei pentru nimicirea altei ţinte.36)Succesiunea activitatilor comandantului de pluton pentru organizarea luptei de aparare din contact nemijlocit cu inamicul.Continutul insusirii misiunii.

Cînd se trece la apărare în cursul luptei în contact nemijlocit cu inamicul, precum şi cînd nu se dispune de timp suficient pentru organizarea apărării, comandantul este obligat:

– să cucerească şi să ocupe poziţia convenabilă de apărare în locul indicat;– să dea misiuni personalului din subordine;– să organizeze observarea;– să organizeze şi să pregătească sistemul de foc şi amenajarea locaşurilor de tragere;– să organizeze cooperarea şi conducerea.Poziţia de tragere a TAB (ML) se alege în aşa loc, care i-ar asigura dispunerea mascate şi

acoperirea cu foc a personalului grupei care execută lucrările pentru amenajarea genistică a poziţiei de apărare şi poate să fie în centrul dispozitivului, la flancuri sau dinapoi poziţiei de apărare la o distanţă de pînă la 50 m.

Ulterior comandantul de grupă studiază minuţios terenul, precizează misiunile subordonaţilor şi alte activităţi.37)

1. Succesiunea de lucru a comandantului de pluton pentru organizarea apărării în afara contactului cu inamicul.

În situaţia cînd se trece la apărare în afara contactului cu inamicul, comandantul de grupă primeşte misiunea de luptă, de regulă, în teren. După însuşirea misiunii de luptă comandantul de grupă execută următoarele activităţi:

- conduce grupa la poziţia de apărare;- organizează observarea şi numeşte servantul la armamentul de serviciu;- stabileşta poziţiile de tragere de bază, de rezervă şi vremelnică a TAB (ML),

poziţiile de tragere de bază şi de rezervă a puştii-mitraliere şi a aruncătorului de grenade antitanc portativ, poziţiile de tragere a celorlalţi trăgători;

- dă ordinul de luptă verbal;- organizează amenajarea genistică şi mascarea poziţiei de apărare;- fixează reperele şi determină distanţele pînă la ele;- efectuiază pregătirea elementelor necesare pentru executarea focului pe timp de

zi şi pe timp de noapte;

37

- întocmeşte schema poziţiei de apărare.Comandantul de grupă însuşeşte misiunea în timpul primirii misiunii de la comandantul de

pluton. În timpul însuşirii misiunii el trebuie să înţeleagă: misiunea plutonului (locul şi rolul plutonului în dispozitivul de luptă al companiei,

punctul de sprijin al plutonului, fâşia de tragere şi sectoarele de foc concentrat ale plutonului ş.a.);

misiunea grupei (locul şi rolul grupei în dispozitivul de luptă al plutonului, poziţia de apărare a grupei, fâşia şi sectoarele complementare de tragere a grupei, sectoarele de foc concentrat ale plutonului la care participă grupa, limita barajului general şi semnalul de deschidere a focului);

misiunile grupelor vecine (poziţiile lor de apărare şi limitele fâşiilor de tragere); la ce oră trebuie să fie gata de luptă, în ce ordine şi termenii de executare a

misiunii pe etape (în ce ordine se nimiceşte inamicul în faţa limitei dinainte a apărării, în cazul pătrunderii lui în dispozitiv sau în caz de ocolire a poziţiei, modul de executare a focului prin intervale şi la flancuri).

După însuşirea misiunii comandantul de grupă conduce grupa pe poziţia de apărare. Pe poziţie comandantul organizează observarea şi numeşte un observator. Pentru nimicirea unor obiective izolate şi a grupelor mici ale ianmicului (cercetaşi, pioneri care încearcă să execute culoare în câmpul de mine) se numeşte un trăgător de serviciu la puşca-mitralieră sau cu automatul, care ocupă, de regulă, locul de tragere de rezervă şi deschide focul la ordin sau din propria iniţiativă.

Dispoziţia dată observatorului şi servantului la armamentul de serviciu de către comandantul de grupă (variantă): „Trăgătorul Petcu – obsrvator. Ocupă poziţia lîngă lăstăriş şi execută observarea în fâşia: limita dreaptă _ _ _ _, limita stânga _ _ _ _. Despre cele observate raportează imediat. Trăgătorul Neagu – servant la armamentul de serviviu. Poziţia de tragere _ _ _ _ _. Sectorul de tragere: limita dreaptă _ _ _ _, limita stângă _ _ _ _.”

După ce a organizat observarea şi siguranţa de luptă, comandantul de grupă pe măsura studierii terenului stabileşte: poziţiile de tragere de bază, de rezervă şi vremelnică a TAB (ML) şi sectoarele de tragere de bază şi complementare pentru fiecare poziţie; poziţiile de tragere de bază şi de rezervă a PM şi AG cu sectoarele lor de tragere de bază şi complementare; poziţiile de tragere a celorlalţi trăgători şi direcţiile de tragere în barajul general; mijloacele de foc care acoperă intervalele sau flancul deschis; locul sectoarelor de foc concetrat ale plutonului la care participă grupa şi cu ce mijloace; locul său în dispozitiv.

Ulterior comandantul de grupă adună grupa într-un loc adăpostit şi dă ordinul de luptă verbal.38)Continutul analizei situatiei executate de catre comandantul de pluton la aparare.

La analiza situaţiei comandantul de pluton la aparae trebuie să determine:- natura, valoarea, situaţia şi caracterul acţiunilor, intenţiile şi posibilităţile

inamicului în timp şi spaţiu;- obiectivele inamicului care vor fi nimicite cu mijloacele eşaloanelor superioare şi

cele pe care trebuie să nimicească cu mijloacele sale;- caracterul terenului, căile favorabile de acces, condiţiile de observare şi executare

a focului, proprietăţile de protecţie şi mascare;- posibilităţile de luptă a subunităţii sale şi mijloacelor date ca întărire sau sprijin şi a

subunităţilor vecine;- starea morală şi fizică a personalului din subordine;

38

- gradul de asigurare materială, tehnică şi medicală;- starea timpului, anotimpului, dacă se acţionează ziua sau noaptea şi influenţa

acesto factori asupra desfăşurării a acţiunilor subunităţii.Dupa executarea analizei asupra situatiei de catre comandantul de pluton va ajunge la anumite concluzii, care determina anumiti parametric, cum ar fi:- componenţa inamicului şi posibilităţile acestuia;- direcţia probabilă a loviturilor principale şi timpului trecerii la ofensivă;- direcţia pe care e raţionat, de concentrat eforturile principale şi sectorul de teren, de menţinerea căruia va depinde stabilitatea apărării companiei; -structura dispozitivului de luptă, ţinând cont de folosirea maximă a posibilităţilor, mijloace de foc şi a terenului.

39)Continutul recunoasterii executate de catre comandantul de pluton la aparare.Pentru precizarea elementelor hotărârii comandantul de pluton împreună cu comandanţii

de grupe va executa recunoaşterea pe timpul căreia va studia în teren şi va stabili concret:- limita dinainte a apărării inamicului; locul barajelor şi locurile de dispunere a

mijloacelor de foc ale inamicului;- obiectivele care vor fi nimicite cu mijloacele eşalonului superior şi cu cele proprii;- poziţiile de plecare în atac a subunităţilor din subordine;- numărul şi locul coluarelor din barajul inamicului prin care trebuie să treacă

plutonul;- direcţiile şi obiectivele de atac a grupelor;- limita dinainte a apărării inamicului; locul barajelor şi locurile de dispunere a

mijloacelor de foc ale inamicului;- obiectivele care vor fi nimicite cu mijloacele eşalonului superior şi cu cele proprii;- poziţiile de plecare în atac a subunităţilor din subordine;- numărul şi locul coluarelor din barajul inamicului prin care trebuie să treacă

plutonul;- direcţiile şi obiectivele de atac a grupelor;

Ulterior comandantul de pluton (grupă) va întocmi schema dispozitivului de luptă a subunităţii pe care o comandă şi o prezintă comandantului eşalonului supeiror pentru a fi aprobată.40)Continutul ordinului de lupta a comandantului de pluton la aparare.

Ordinul de lupta a comndatului de pluton la aparare:– reperele şi distanţele pînă la ele;– date cunoscute despre inamic;– misiunea plutonului;– misiunea grupei (poziţia, fîşia de tragere, sectorul complementar de tragere, sectorul de

foc concentrat al plutonului la care participă grupa);– misiunile grupelor vecine;– misiunile personalului din subordine;– semnalele de înştiinţare, conducere şi cooperare şi acţiunile militarilor la primirea lor;– ora cînd trebuie să fie gata de luptă;– locul său în dispozitiv şi înlocuitorul la comandă.

41)Continutul cooperarii organizate de catre comandantul de pluton la aparare.Organizînd cooperarea comandantul depluton la aparare indică:

39

- modul de deplasare simultan spre aliniamentul de atac, ordinea de deschidere a focului, de trecere prin coluarul câmpului de mine (din baraje), regurile de siguranţă pe timpul executării focului de artilerie;

- modul de cooperare a acţiunilor subunităţilor din subordine între ele, cu subunităţile vecine şi cu cele date ca întărire (sprijin);

- semnalele de conducere, cooperare, înştiinţare şi modul de acţiune a subunităţilor.42)Succesiunea activităţilor comandantului de companie pu organizarea luptei de apărare în afara contactului cu inamicul.Conţinutul calcului timpului.Metodele si modul de activitate a Cdt. la organizarea apararii depind de conditiile de trecere la aparare si de existenta timpului. In toate cazurile ele trebuie sa se asigure instalarea rapida in aparare si constituirea apararii in termenul stabilit.In conditiile in in afara contactului nemijlocit cu inamicul:-insuseste misiunea primita;-determina masurile care trebuie luate imediat pentru pregatirea cît mai rapida a subunitatilor privind executarea misiunii primite;-face calculul timpului’-da indicatii Cdt subunitatilor subordonate si afecteaza privind pragatirea de executare a misiunii de lupta, precum si durata si modul de desfasurare a lucrului pe tereen;-analizarea situatiei;-luarea hotararei si raportarea ei Cdt.B;-face recunoasterea in cursul careea precizeaza propria hotarire;-da ordinul de lupta;-organizeaza cooperarea si sistemul de foc, asigurarea multilaterala a actiunilor de lupta, conducerea si protectia impotriva armei incendiareDupa care:- conduce Cp in PS indicat si organizeaza amenajarea genistica a acesteea;- realizeaza controlul pregatirii subunitatilor pentru apararea;- la ora fixa raporteaza Cdt.B. despre starea de pregatire pentru indeplinirea misiunei.în fiecare caz concret el va fi determinat de condiţiile situaţiei, în care va fi executată trecerea la apărare, existenţa timpului şi experienţa comandantului.Organizarea cooperării se determină cu anunţarea semnalelor de înştiinţare conducere şi cooperare.în timpul organizării asigurării materiale a luptei comandantul de companie dă indicaţii pe formele de bază a asigurării de luptă, tehnică şi logistică, privind organizarea conducerii.Asigurarea de luptă în companie include cercetarea, protecţia contra armelor NBC, mascarea, asigurarea de geniu şi chimică, şi siguranţa.43) Succesiunea activităţilor comandantului de companie la organizarea luptei de apărare din contact nemijlocit cu inamicul.

În condiţiile de contact nemijlocit cu inamicul comandantul de companie primind misiunea de luptă încă în cursul ofensive îşi desfăşoară activitatea de organizare a luptei de apărare în următoarea succesiune:- însuşeşte misiunea primită; - determină măsurile care trebuie luate imediat pentru trecerea cât mai rapidă la apărare;- face calculul timpului;

40

- organizează cucerirea şi consolidarea aliniamentului indicat (favorabil);- în cursul consolidării aliniamentului analizează situaţia;- la hotărârea şi raportarea comandantului de batalion;- da misiunea subunităţilor subordonate şi afectate;- organizează cooperarea şi sistemul de foc, conducerea, protecţia împotriva armelor incendiare, asigurarea multilaterală a acţiunilor de luptă;- organizarea şi amenajarea genistică a punctului de sprijin.

Conţinutul însuşirii misiunii. Concluziile trase.La însuşirea misiunii trebuie să înţeleagă: - scopul luptei de apărare; - concepţia comandantului de batalion (direcţia pe care se concentrează eforturile principale, menţinerea căror sectoare de teren asigură stabilirea apărării companiei, structura apărării batalionului, modul de lovire a inamicului prin foc din mijloace organice şi cele afectate la întărire, la atacarea limitei dinainte şi adâncimea apărării);- obiectivele (ţintele) care vor fi lovite de mijloacele comandanţilor superiori pe direcţia de apărare a companiei;- misiunea de luptă, locul companiei în dispozitivul de luptă a batalionului şi rolul acesteia în îndeplinirea misiunii de către batalion;- misiunea vecinilor şi modul de cooperare cu aceştea;- ora terminării pregătirii pentru îndeplinirea misiunii, ora instalării în apărare şi termenii pregătirii sistemului de foc;- urgenţa executării şi termenul amenajării genistice a punctului de sprijin44)Continutul hotaririi luate de catre comandantul de companie la aparare.Hotărîrea comandantului de companie la apărare.

Însuşind misiunea primită şi analizând concluziile din analiza situaţiei ia hotărârea pentru lupta de apărare.În hotărâre el determină: - concepţia luptei;- misiunea de luptă pentru subunităţi;- chestiunile principale ale cooperării şi modul de asigurare multilaterală a luptei;- organizarea conducerii.La baza hotărârii comandantului stă concepţia lui de luptă în care determină:- direcţia de concentrare a eforturilor principale şi sectoarele de teren, de menţinere a cărora depinde stabilitatea apărării;- dispozitivul de luptă şi structura punctului de sprijin al companiei;- modul de lovire a inamicului cu foc din mijloacele organice şi cele afectate (date ca întărire, sprijin), la apropierea acesteia de LDA, la desfăşurarea şi la trecerea la atac;- modul de nimicire a inamicului ce a pătruns în apărare şi direcţiile de contraatac;- succesiunea amenajării genistice a punctului de sprijin.45)Continutul ordinului de lupta al comandantului de companie la aparare.În ordinul de luptă la apărare comandantul de companie indică:- concluziile scurte din analiza inamicului şi caracterul de acţiuni a lui;

41

- obiectele şi ţintele care vor fi nimicite cu mijloacelor comandantului superior înaintea frontului de apărare a companiei;

- misiunile vecinilor;- misiunea de luptă a companiei şi concepţia (direcţia de concentrare a eforturilor principale şi sectoarelor de teren, de menţinerea cărora depinde stabilitatea apărării, dispozitivul de luptă şi structura punctului de sprijin al companiei);- modul de lovire a inamicului cu foc din mijloacele organice şi cele afectate la apropierea acestuia de limita a apărării, la desfăşurarea şi la trecerea la atac;- modul de nimicire a inamicului de a pătruns în apărare şi direcţia de contraatac;- succesiunea amenajării genistice a punctului de sprijin;- după cuvântul “ORDON” misiunile de luptă, în care determină: - pentru plutoanele din eşalonul I – mijloacele de întărire;- punctele de sprijin şi direcţiile de concentrare a eforturilor principale;- misiunile pentru respingerea atacului şi nimicirea inamicului pătruns în apărare;- din figuraţia limitei dinainte şi a tranşeelor;- fâşiile de foc;- sectoarele de tragere suplimentare şi sectoarele de foc concentrat;- cu care forţe şi mijloace de asigurat flancurile şi intervalele şi cine răspunde de ele;- cine susţine;- pentru plutonul din eşalonul II – mijloacele de întărire, punctul de sprijin, misiunea şi direcţia de concentrare a eforturilor principale, fâşia de foc, sectoarele de tragere suplimentare şi sectorul de foc concentrat; - pentru subunităţile care rămân în subordinea nemijlocită a comandantului de companie – poziţiile de foc la bază şi de rezervă (locurile în dispozitivul de luptă), fâşiile de foc (sectoarele de tragere), ordinea de deschidere şi de ducere a focului şi misiunile pentru îndeplinirea cărora să fie gata; - pentru grupa blindată – componenţa, raionul şi câmpul de concentrare în el, aliniamentele de foc şi misiunile, pentru îndeplinirea cărora să fie gata;- pentru ambuscada de foc – componenţa, locul, misiunile pentru nimicirea inamicului care atacă şi modul de acţiuni după îndeplinirea misiunii;- consumul de rachete şi muniţii pentru îndeplinirea misiunii de luptă;- ora gătinţei pentru îndeplinirea misiunii de luptă, ora ocupării apărării, gătinţa sistemului de foc şi a barajelor genistice, succesiunea şi termenele executării măsurilor pentru mascarea şi amenajarea genistică a punctelor de sprijin;- locul punctului de comandă şi observare şi locţiitorii; 46)Succesiunea şi conţinutul activităţilor comandantului de pluton (grupă) pentru pregătirea şi organizarea ofensivei. Îndeplinirea cu succes a misiunii puse plutonului (grupei) depinde de pregătirea minuţioasă a ofensivei. Ea începe odată cu primirea misiunii de la comandantul companiei (plutonului). Pregătirea ofensivei include:- organizarea luptei;- pregătirea plutonului (grupei) pentru îndeplinirea misiunii de luptă;- controlul gradului de pregătire a plutonului (grupei) pentru îndeplinirea misiunii de luptă.Organizarea luptei de ofensivă.

42

Cel mai important şi voluminos lucru pentru comandantul de pluton (grupă) este organizare luptei. Organizarea luptei de ofensivă în pluton ocupă un loc deosebit la pregătirea ofensivei şi pentru a îndeplini toate măsurile de organizare a luptei în volum complet şi în termenii stabiliţi, comandantul de pluton trebuie să determine succesiunea activităţii sale, pornind de la situaţia tactică concretă, misiunea primită şi existenţa timpului. Îndeosebi timpul va fi factorul hotărîtor. Toate activităţile cu privire la organizare ofensivei comandantul de pluton (grupă) le execută, de regulă, în teren. Atunci cînd condiţiile nu permit deplasarea în teren, acest lucru se execută la macheta terenului, pe hartă sau pe schemă. La ofensiva din contact nemijlocit cu inamicul, toată activitatea cu privire la organizare luptei se execută în teren. Primind misiunea de luptă, comandantul de pluton desfăşoară următoarele activităţi:- însuşeşte misiunea;- analizează situaţia;- ia hotărîrea (de regulă în timpul recunoaşterii executate de către comandantul de companie);- petrece recunoaşterea şi precizează hotărîrea luată;- dă ordinul de luptă;- organizează cooperare, asigurarea de luptă şi conducerea;- organizează pregătirea efectivului, tehnicii şi armamentului pentru luptă;- controlează pregătirea efectivului, armamentului şi tehnicii de luptă pentru ofensivă;- la timpul stabilit raportează comandantului despre gătinţa plutonului (grupei) pentru îndeplinirea misiunii de luptă. Însuşind misiunea primită, comandantul de pluton trebuie să înţeleagă:- misiunea companiei, plutonului;- ce obiective şi ţinte pe direcţia de ofensivă a plutonului se vor nimici cu mijloacele comandantului superior;- misiunile vecinilor şi ordinea de cooperare cu ei;- ora cînd trebuie să fie gata pentru ofensivă. Ca rezultat al însuşirii misiunii, comandantul de pluton trage concluzii în care determină:- locul şi rolul plutonului în dispozitivul de luptă al companiei;- ce obiective şi ţinte trebuie nimicite cu mijloacele plutonului;- cum de construit dispozitivul de luptă (locul grupelor în dispozitivul de luptă a plutonului);- cu cine din vecini şi la ce etapă a luptei de menţinut o cooperare mai strînsă;cît timp are la dispoziţie inclusiv cel luminos şi cum mai bine să-l repartizeze. 47)Conţinutul analizei situaţiei executate de către comandantul de pluton la ofensivă.Concluziile trase. După însuşirea misiunii, comandantul de pluton analizează situaţia. La analiza situaţiei, comandantul de pluton studiază:- inamicul;- posibilităţile de luptă a subunităţilor proprii, şi date ca întărire;- date despre vecini;- terenul;- situaţia chimică, bacteriologică şi de radiaţie;- starea vremii, anotimpul şi timpul zilei.

43

Inamicul se apreciază pe baza informaţiei existente despre el. Dacă lipsesc informaţiile suficiente, comandantul de pluton ia măsuri pentru a le obţine la timp. Uneori unele informaţii pot fi completate prin propuneri bazate pe experienţa de luptă a comandantului, pe cunoştinţele acestuia privind organizare şi tactica inamicului. Analizînd componenţa, situaţia şi caracterul posibil al acţiunii inamicului, locurile de amplasare a mijloacelor de foc ale acestuia, comandantul de pluton studiază:- configuraţia limitei dinainte a apărării inamicului şi executarea barajelor în faţa acestuia;- mijloacele de foc în faţa frontului de ofensivă al plutonului;- amplasarea forţelor şi mijloacelor inamicului în adîncimea apropriată. Pe baza studierii inamicului, comandatul de pluton trage concluzii în care determină:- părţile puternice şi slabe (vulnerabile) în apărarea inamicului;- obiectivele de atac pentru grupe, mijloacele de întărire şi direcţia de continuare a ofensivei. Studiind starea, gradul de asigurare şi posibilităţile plutonului şi subunităţilor date ca întărire, comandantul de pluton apreciază:- gradul de completare a plutonului şi subunităţilor date ca întărire;- starea morală şi fizică a efectivului, gradul de pregătire de luptă şi experienţă;- starea tehnică a MLI (TAB), armamentului, mijloacelor de protecţie, existenţa muniţiei. Pe baza aprecierii stării şi posibilităţilor subunităţilor proprii şi celor date ca întărire comandantul de pluton trage concluzii în care determină:- locurile grupelor şi mijloacelor de întărire în dispozitivul de luptă;- repartizarea forţelor şi mijloacelor;- măsurile principale de completare a plutonului cu mijloace materiale şi de întreţinere tehnică a tehnicii, armamentului şi mijloacelor de protecţie. La aprecierea vecinilor, comandantul de pluton studiază componenţa subunităţilor vecine, caracterul acţiunilor lor şi condiţiile de cooperare cu aceasta. În concluzii el determină:- cu care dintre vecinii trebuie de menţinut cea mai strînsă cooperare;- modul de menţinere a legăturii cu vecinii;- modul de asigurare a flancurilor. Analiza terenului se face cu scopul determinării caracterului şi influenţei acestuia asupra ofensivei plutonului, celor mai probabile direcţii de acţiune a avioanelor, elicopterelor şi altor ţinte aeriene ale inamicului la înălţimi mici şi foarte mici. Analizînd terenul, comandantul de pluton îl studiază în locul dispunerii sale de la raionul de plecare pînă la limita dinainte a apărării inamicului şi mai departe de la limita dinainte a apărării în direcţia înaintării ulterioare. Analizînd terenul, comandantul de pluton studiază:- caracterul general al terenului (descoperit, semiacoperit, acoperit);- căile de acces favorabile spre limita dinainte a apărării inamicului;- condiţiile de observare şi de executare a focului şi timpul deplasării la atac;- existenţa obstacolelor naturale şi artificiale. Pe baza analizei terenului, comandantul de pluton determină:- locurile de debarcare a grupelor;- locurile şi modul de trecere a barajelor genistice şi obstacolelor;- procedeele de deplasare pe cîmpul de luptă;- aliniamentul la cucerirea căruia se dezorganizează sistemul de foc şi conducerea subunităţilor inamicului;- ordinea posibilă a acţiunilor în adîncimea apropiată;

44

- locurile unde se poate executa manevra. Analizînd inamicul aerian care acţionează la înălţimi mici, comandantul de pluton studiază direcţiile probabile de acţiuni a avioanelor şi helicopterelor inamicului, locurile de acţiune ale helicopterelor din ambuscade. Pe baza analizării inamicului aerian, comandantul de pluton trage concluzii în care determină:- modul de observare şi de înştiinţare despre inamicul aerian;- forţele şi mijloacele aeriene în lupta împotriva inamicului aerian;- modul de nimicire a avioanelor şi helicopterelor inamicului care acţionează la înălţimi mici şi foarte mici. În afară de acesta, comandantul de pluton ia în consideraţie starea vremii, anotimpul şi timpul zilei şi cum vor influenţa aceşti la acţiunile de luptă. Pe baza concluziilor din însuşiria misiunii şi analiza situaţiei comandantul de pluton ia hotărîrea.48)Conţinutul hotărîrii luate de către comandantul de pluton la ofensivă. În hotărîre, comandantului de pluton determină:- ordinea de îndeplinire a misiunii primite (unde şi cu ce mijloacele nimiceşte inamicul, măsurile folosite pentru ducerea lui în eroare);- misiunile pentru grupe şi subunităţile date ca întărire;- ordinea (modul) de cooperare şi organizare a conducerii.49)Conţinutul de recunoaştere executate de către comandeantul de pluton la ofensivă. După luarea hotărîrii, comandantul de pluton raportează hotărîrea comandantului de companie apoi execută recunoaşterea. Recunoaşterea, comandantul de pluton o petrece cu comandanţii de grupe şi subunităţilor de întărire, iar uneori şi cu mecanicii – conductori. Dacă deplasarea în teren nu este posibilă, comandantul de pluton execută recunoaşterea în raionul iniţial pe harta de scară mare, la macheta terenului sau pe schemă. În timpul recunoaşterii comandantul de pluton studiază terenul, stabileşte reperele şi precizează:- configuraţia limitei dinainte a apărării inamicului;- dispunerea punctelor lui de sprijin;- amplasarea mijloacelor de foc, îndeosebi a mijloacelor antitanc precum şi PCO;- locurile şi caracterul barajelor genistice;- ţintele care se nimicesc cu mijloacele comandantului superior;- misiunile de luptă a grupelor şi a mijloacelor de foc date ca întărire (obiectivul de atac şi direcţia ulterioară de ofensivă);- locurile culoarelor prin barajele genistice şi trecerilor prin obstacole;- itinerarul de deplasare, aliniamentul de desfăşurare, trecere la atac, debarcare şi de siguranţă. Recunoaşterea este un element foarte important în organizare luptei, deoarece în timpul petrecerii recunoaşterii, comandatul de pluton precizează hotărîrea luată. Ulterior hotărîrea precizată va constitui baza ordinului de luptă.50)Conţinutul ordinului de luptă al comandantului de pluton în ofensivă.În ordinul de luptă pentru ofensivă, comandantul de pluton indică:1. Reperele (numărul, denumirea şi distanţa pînă la ele). 2. Scurte date despre inamic (componenţa, situaţia şi caracterul de acţiuni,configuraţia LDA, locurile de dispunere a punctelor de sprijin, mijloacelor de foc, barajelor genistice).

45

3. Misiunile de luptă a companiei şi a plutonului (în cooperare cu cine, de pe ce aliniament (poziţie), prin ce procedeu de atac, ce şi unde nimiceşte pe aliniamentul cucerit, în ce direcţie continuă ofensiva). 4. Obiectivele şi ţintele de pe direcţia de ofensivă a plutonului care vor fi nimicite (neutralizate) cu mijloacele eşalonului superior, precum şi misiunile vecinilor.5. După cuvîntul „ORDON”: - misiunile de luptă a grupelor: obiectivul de atac, direcţia ulterioară de ofensivă, aliniamentul de trecere la atac;- misiunile de luptă a subunităţilor de întărire (ce inamic şi în ce loc să nimicească, direcţia de tragere , direcţia de ofensivă);- misiunea locţiitorului sau, ordinea de executare a focului din MLI (TAB) şi locul lor în dispozitivul de luptă al plutonului;- misiunea de luptă a lunetistului: ţintele ce trebuie nimicite, modul de observare de deschidere şi de executare a focului, locul în dispozitivul de luptă şi modul de deplasare; - misiunea de luptă puşcaşului – sanitar: locul unde se deplasează în timpul atacului şi modul de acordare a ajutorului medical răniţilor.6. Ora cînd trebuie să fie gata pentru ofensivă şi semnalul trecerii la atac.7. Locul său şi locţiitorul. Ordinul de luptă trebuie să fie scurt, precis, în aşa fel încît subordonaţii să înţeleagă clar ce misiuni au de îndeplinit.51)Conţinutul cooperării organizate de către comandantul de pluton la ofensivă.După darea ordinului de luptă comandantul de pluton organizează cooperarea.Organizînd cooperarea comandantul de pluton trebuie:- la executarea ofensivei din contact nemijlocit cu inamicul să indice ordinea de ocupare a poziţiilor iniţiale (sectorul de tranşee, locaşe), precum plecarea în ofensivă, de trecere a tancurilor prin dispozitivul de luptă, ieşire şi ocupare a locurilor sale de către MLI (TAB);- la executarea ofensivei din mers să indice ordinea de deplasare spre aliniamentul de trecere la atac, de desfăşurare în dispozitiv de luptă, de ducere a focului din armele cu glonţ, MLI (TAB), de deplasare la atac, de executarea culoarelor în baraje, inclusiv instalate cu mijloacele de minare la distanţă, de asemenea, măsurilor de securitate în timpul producerii focului de artilerişti şi loviturilor aviaţiei proprii asupra inamicului;- să coordoneze acţiunile dintre grupe şi mijloacele de întărire şi vecinii;- să indice ordinea de executare a focului asupra ţintelor aeriene şi măsurilor de securitate la protecţia de armele de precizie înaltă;- să comunice semnalele de înştiinţare, conducere şi cooperare şi ordinea de acţiuni la ele. În afară de aceasta, comandantul de pluton indică numerele (semnalele de recunoaştere) a tancurilor care atacă înaintea plutonului şi direcţia de înaintare a lor la atac pe jos locurile de debarcare a efectivului şi ordinea de acţiuni după debarcare a MLI (TAB) , iar comandantul de pluton care acţionează pe automobile – locurile, ordinea şi calculul de îmbarcare a efectivului ca desant pe tancuri, de asemenea, cerinţele la respectarea măsurilor de securitate.52)Succesiunea activităţilor comandantului de companie pu organizarea luptei de ofensivă.Conţinutul însuşirii misiunii.

Metoda şi modul de activitate a comandantului la organizarea luptei ofensive depind de situaţia tactică concretă, misiunea primită şi existenţa timpului. În toate cazurile ele trebuie să asigure pregătirea rapidă a companiei pentru îndeplinirea misiunii de luptă în termenul stabilit.

46

În condiţiile de contact nemijlocit cu inamicul comandantul de companie o bună parte a activităţii privind organizarea luptei, primirea hotărârii, executarea recunoaşterii, darea ordinului de luptă, organizarea cooperării şi nimicirii cu foc o execută în termen. Odată cu ocuparea raionului iniţial (poziţiei iniţiale) sau odată cu ieşirea tancurilor la poziţiile de aşteptare comandantul de companie organizează observarea şi siguranţa, pune misiunile pentru plutoane şi mijloacelor de foc pentru respingerea atacului posibil inamicului, de asemenea loviturilor aviaţiei grupurilor aeromobile ale acestuia, de indicaţii pentru amenajaea genistică a raionului iniţial (poziţiei iniţiale, de aşteptare), atrăgând o atenţie deosebită la mascarea minuţioasă a construcţiilor genistice şi îndeplinirea măsurilor privind protecţia contra A.N.M. şi A.P.Î.

La ofensiva din mers comandantul de companie primeşte hotărârea şi aduce la cunoştinţă misiunile pentru subunităţi de obicei pe hartă sau la macheta terenului, ulterior el petrece recunoaşterea, dă ordinul de luptă şi organizează cooperarea nemijlocit în teren. Când comandantul de companie nu are posibilitatea de a ieşi în teren cu comandanţii subordonaţi, toată activitatea pentru organizarea luptei el o execută pe hartă sau la macheta terenului. Misiunile de luptă pentru subunităţi şi modul de cooperare în acest caz el le precizează în timpul deplasării spre aliniamentul de trecere la atac şi odată cu începutul atacului.

Cea mai importantă etapă a activităţii comandantul de companie la organizarea luptei ofensive este etapa luării hotărârii. Să examinăm conţinutul măsurilor principale executate de comandantul de companie la luarea hotărârii pentru pregătirea şi ducerea luptei ofensive.

Însuşirea misiunii este începutul activităţii comandantului de companie privind luarea hotărârii. De regulă, ea este realizată de către comandantul de companie la primirea misiunii de la comandantul de batalion.

La însuşirea misiunii primite comandantul de companie trebuie să înţeleagă:- scopul ofensivei ce va avea loc;- concepţia comandantului de batalion şi în primul rând: direcţia pe care se concentrează eforturile principale; succesiunea nimicirii inamicului care se apără; obiectivele (ţintele) care vor fi lovite de mijloacele comandanţilor superiori în faţa frontului de ofensivă al companiei;- misiunea de luptă, locul în dispozitivul de luptă în rolul companiei în luptă;- misiunile vecinilor şi modul de cooperare cu aceştea;- ora terminării pregătirii pentru îndeplinirea misiunii. Ca rezultat al însuşirii misiunii comandantul de companie trage concluzii prin care determină:- pe care direcţie să concentreze eforturile principale ale companiei;- conţinutul şi adâncimea misiunii de luptă;- cum să constituie dispozitivul de luptă;- cât timp are la dispoziţie, inclusiv timp de lumină, pentru pregătirea ofensivei.Măsurile luate care trebuie luate pentru pregătirea cât mai rapidă a companiei în vederea îndeplinirii misiunii primite, comandantul le determină pe baza însuşirii misiunii primite. Cantitatea şi conţinutul acestei măsuri poate fi difrită. Din aceasta fac parte:- aducerea misiunii de luptă primite la cunoştinţa de subunitate;- organizarea cercetării;- completarea rezervelor de mijloace materiale, tehnicii de luptă, armamentul şi completarea cu personal;- evacuarea bolnavilor şi răniţilor;

47

- luarea măsurilor urgente de protecţie a personalului companiei împotriva armelor de nimicire în masă sau altor acţiuni intense ale inamicului;- alte măsuri legate de pregătirea personalului şi tehnicii de luptă pentru lupta ce va avea loc.Calculul timpului se face pentru planificarea mai concretă a activităţilor comandantului de companie.

Drept date iniţiale servesc: - ora primirii misiunii de luptă; - termenul la care compania trebuie să fie gata pentru îndeplinirea misiunii de luptă;- ora prezentării raportului despre hotărârea luată comandantului de batalion;- ora ocupării bazei de plecare ş.a. Calculul prevede timpul necesar pentru realizarea următoarelor măsuri de organizare a luptei:- analiza situaţiei;- luarea hotărârii;- raportarea hotărârii comandantului de batalion;- executarea recunoaşterii;- darea misiunii de luptă şi organizarea cooperării.Terminând calculul timpului, comandantul de companie dă indicaţii comandanţilor

de subunităţi privind pregătirea subunităţilor pentru îndeplinirea misiunilor primite. În ele comandantul de companie determină:- măsurile principale de pregătire a personalului, armamentului şi tehnicii de luptă pentru întrebuinţarea în luptă;- modul de completare a rezervelor de mijloace materiale;- misiunile, forţele şi mijloacele cercetării;- durata şi modul de activitate în teren.

53)Conţinutul hotărîrii luate de către comandantul de companie la ofensivă.Baza hotărârii o constituie concepţia luptei în care se determină:- direcţia de concentrare a eforturilor principale;- care inamic, în ce mod şi în ce succesiune trebuie nimicit;- ordinea de lovire a acestuia cu foc din tancuri, MLI din alte mijloace organice şi afectate;- structura dispozitivului de luptă.

În afară de aceasta, în dependenţă de condiţiile de trecere la ofensivă comandantul de companie determină (dacă ele nu au fost numite de către comandantul superior) raioanele (poziţiile) iniţiale şi de aşteptare aliniamentul iniţial, aliniamentele de desfăşurare şi de siguranţă, aliniamentul de trecere la atac şi itinerarele de deplasare.54)Conţinutul ordinului de luptă a comandantului de companie la ofensivă.În ordinul de luptă la ofensivă comandantul de companie indică:- în primul punct – concluziile scurte din analiza inamicului şi caracterul de acţiuni al lui;- în punctul doi misiunea de luptă a companiei (mijloacele de întărire, misiunea imediată şi direcţia de continuare a ofensivei, aliniamentul de trecere la atac itinerarul de deplasare, punctul de desfăşurare pe coloane de companie şi de plutoane, aliniamentul de siguranţă şi aliniamentul de debarcare pentru Cp.I.Mo. când atacă pe jos) şi cine susţine));- în punctul trei – obiectele şi ţintele care vor fi lovite de mijloacele comandanţilor superiori pe direcţia de ofensivă a companiei, de asemenea misiunile vecinilor şi liniile de despărţire cu ei;

48

- în punctul patru – concepţia luptei (direcţia de concentrare a eforturilor principale, care inamic, în ce mod şi în ce succesiune trebuie nimicit, ordinea de lovire a acesteia cu foc din tancuri, maşini de luptă a infanteriei (TAB), din alte mijloace organice şi afectate, structura dispozitivului de luptă);- în punctul cinci – după cuvântul “ORDON” misiunile de luptă în care determină: - - pentru plutoanele de infanterie motorizată (de tancuri) – mijloacele de întărire, obiectivul de atac şi direcţia de continuare a ofensivei aliniamentului de trecere la atac;

Pentru subunităţile afectate: - pentru artilerie – misiunile de foc, ora şi modul de executare a acestora, raioanele poziţiilor de tragere şi modul de deplasare în cursul luptei;- pentru plutonul de aruncătoare de granade – ţintele pentru nimicirea la începutul atacului, poziţia de tragere, ora gătinţei pentru gătinţa focului, locul în dispozitivul de luptă a companiei şi modul de deplasare în timpul luptei;- pentru plutonul de mijloace antitanc – ţintele pentru nimicirea, atacarea inamicului pe limita dinainte şi în imediată adâncime, locul în dispozitivul de luptă al companiei, modul de deplasare în cursul luptei;- pentru plutonul de piese antiaeriene – în care direcţie se execută cercetarea inamicului aerian şi modul acţiunilor de acoperire a companiei în timpul înaintării, desfăşurării, atacării limitei dinainte a apărării inamicului şi în timpul luptei în adâncime, locul în coloană în timpul deplasării şi în dispozitivul de luptă al companiei, modul de deplasare în timpul luptei, ora şi stările de gătinţă;- plutonul de geniu – locurile şi timpul de executare a trecerii peste obstacole în faţa limitei dinainte a apărării inamicului, direcţia de deplasare în cursul luptei şi modul de executare a culuarelor în barajele inamicului în adâncimea apărării acestuia;- pentru grupa de aruncătoare de flăcări – ţintele pentru nimicirea la atacarea limitei dinainte a apărării inamicului, poziţia de trecere, ora gătinţei, lăsarea getului de flăcări, locul în dispozitivul de luptă al companiei şi modul de deplasare în cursul luptei;- în punctul şase – consumul de muniţii şi de carburanţi pentru îndeplinirea misiunii de luptă;- în punctul şapte – ora gătinţei pentru îndeplinirea misiunii de luptă;- în punctul opt – locul P.C.O. şi locţiitorii.55)Succesiunea activităţilor comandantului de pluton pu organizarea marşului.Conţinutul însuşirii misiunii.Primind misiunea, comandantul plutonului, care este destinat ca pichet mobil (fix), este obligat:- să însuşească misiunea primită;- să analizeze situaţia;- să ia hotărîrea;- să dea ordinul de luptă;- să organizeze cooperarea;- să dea indicaţii privind asigurarea marşului, protecţia contra mijloacelor incendiare;- să organizeze completarea cu muniţie, carburanţi şi alimente pînă la normele stabilite;- să controleze gătinţa efectivului, armamentului şi tehnicii militare în vederea îndeplinirii misiunii de luptă;- să raporteze comandantului de batalion (companie) despre gătinţa plutonului pentru executarea misiunii de luptă.Pe timpul însuşirii misiunii comandantul de pluton trebuie să înţeleagă:

49

- misiunea coloanei păzite;- misiunea plutonului;- ora cînd trebuie să fie gata pentru îndeplinirea misiunii.56)Conţinutul analizei situaţiei executate de către comandantul de pluton la marş.La analiza situaţiei comandantul de pluton trebuie: - să studieze pe hartă (schemă) itinerarul de deplasare (raionul de dispunere - pentru pichetul fix)şi caracterul terenului;- să determine locurile probabile de întîlnire cu inamicul, precum şi locurile ambuscadelor posibile şi să stabilească modul de acţiuni al patrulei de siguranţă, forţelor principale şi mijloacelor de întărire în cazul întîlnirii cu forţele inamicului;- să determine direcţiile probabile de acţiuni al avioanelor, elicopterelor şi altor ţinte aeriene, componenţa mijloacelor de foc de serviciu şi observatorilor;- să determine ordinea de pregătire a plutonului pentru executarea marşului.57)Conţinutul hotărîrii şi ordinului de luptă al comandantului de pluton la marş.În hotărîre comandantul de pluton determină:- constituirea dispozitivului de marş şi ordinea de îndeplinire a misiunii primite;- misiunile grupelor, mijloacelor de întărire şi mijloacelor de foc;- modul de cooperare;- modul de realizare a conducerii şi legăturii (radio, prin agenţi şi prin semnale).În ordinul de luptă comandantul de pluton indică:- informaţii despre inamic şi eventualele acţiuni terestre şi aeriene ale acestuia pe timpul executării marşului;- misiunea plutonului: itinerarul şi viteza de deplasare, constituirea coloanei, distanţa dintre maşini, punctul iniţial şi ora de trecere a acestuia (raionul de dispunere - pentru pichetul fix);- misiunile grupelor, mijloacelor de întărire şi mijloacelor de foc şi modul de acţiuni în caz de întîlnirie cu inamicul;- patrula de siguranţă, misiunea ei şi la care distanţă se trimite; - ora cînd trebuie să fie gata pentru marş;- locul său şi locţiitorul.58)Continutul indicatiilor date de catre comandantul de pluton privind organizarea asigurarii actiunilor de lupta la mars.

Pentru organizarea asigurarii actiunilor de lupta la marş comandantul de pluton va da indicaţii:

- să facă plinurile cu carburanţi;- să completeze muniţia pînă la normele stabilite;- să controleze starea mijloacelor de protecţie individuală, mijloacele materiale,

medicale şi de completat;- să verifice starea tehnică a atuvehiculelor, a armamentului şi de efectuat

întreţinerea tehnică;- să primească hrana caldă şi hrana rece;- comandanţii de subunităţi să întocmească schema itinerariului de deplasare şi de

prezentat pentru aprobare;- despre gătinţa către marş de raportat la ora stabilită.

50

59)Succesiunea activităţilor comandantului de pluton pu organizarea siguranţei marşului.Conţinutul însuşirii misiunii.Primind misiunea comandantul plutonului, destinat ca pichet mobil (fix) este obligat:- să însuşească misiunea primită;- să analizeze situaţia;- să i-a hotărîrea;- să dea ordinul de luptă;- să organizeze cooperarea;

- să dea indicaţii privind asigurarea marşului protecţia contra mijloacelor incendiare;- să organizeze completarea cu muniţie, carburanţi şi alimente pînă la normele stabilite;- să controleze gătinţa efectivului, armamentului şi tehnicii militare în vederea îndeplinirii

misiunii de luptă;- să raporteze comandantului de batalion (companie) despre gătinţa plutonului pentru

executarea misiunii de luptă.Pe timpul însuşirii misiunii comandantul de pluton trebuie să înţeleagă:- misiunea coloanei păzite;- misiunea plutonului;- ora cînd trebuie să fie gata pentru îndeplinirea misiunii.

60)Conţinutul analizei situaţiei executate de către comandantul de pluton pu siguranţa marşului.

La analiza situaţiei comandantul de pluton trebuie: - să studieze pe hartă (schemă) itinerarul de deplasare (raionul de dispunere - pentru

pichetul fix)şi caracterul terenului;- să determine locurile probabile de întîlnire cu inamicul, precum şi locurile ambuscadelor

posibile şi să stabilească modul de acţiuni a patrulei de siguranţă, forţelor principale şi mijloacelor de întărire în cazul întîlnirii cu forţele inamicului;

- să determine direcţiile probabile de acţiuni a avioanelor, elicopterelor şi altor ţinte aeriene, componenţa mijloacelor de foc de serviciu şi observatorilor;

- să determine ordinea de pregătire a plutonului pentru executarea marşului.61)Conţinutul hotărîrii şi ordinului de luptă comandantului de pluton pu siguranţa marşului.

În hotărîre comandantul de pluton determină:- constituirea dispozitivului de marş şi ordinea de îndeplinire a misiunii primite;- misiunile grupelor, mijloacelor de întărire şi mijloacelor de foc;- modul de cooperare;- modul de realizare a conducerii şi legăturii (radio, prin agenţi şi prin semnale).În ordinul de luptă comandantul de pluton indică:- informaţii despre inamic şi eventualele acţiuni terestre şi aeriene ale acestuia pe timpul

executării marşului;- misiunea plutonului: itinerarul şi viteza de deplasare, constituirea coloanei, distanţa dintre

maşini, punctul iniţial şi ora de trecere a acestuia (raionul de dispunere - pentru pichetul fix);- misiunile grupelor, mijloacelor de întărire şi mijloacelor de foc şi modul de acţiuni în caz

de întîlnirie cu inamicul;- patrula de siguranţă, misiunea ei şi la care distanţă se trimite; - ora cînd trebuie să fie gata pentru marş;- locul său şi locţiitorul.

51

62)Conţinutul hotărîrii şi ordinului de luptă a comandantului de companie la marş.Însuşind misiunea primită şi analizând concluziile din analiza situaţiei, comandantul de companie ia hotărârea la marş. În hotărâre el determină:

- concepţia la marş;- misiunea de luptă pentru subunităţi;- chestiunile principale ale cooperării şi modul de asigurare multilaterală a marşului;- organizarea conducerii.

La baza hotărârii comandantul de companie stă concepţia lui la marş în care el determină:

- constituirea dispozitivului de marş;- componenţa, misiunile şi îndepărtarea siguranţei de marş;- viteza medie de deplasare pe porţiunile itinerarului şi distanţei dintre maşini;- modul de respingere a loviturilor avioanelor şi elicopterelor ale inamicului;- în caz de prevedere a întâlnirii cu inamicul, în afară de aceasta, modul de acţiuni a patrulei de

cap, grupelor de patrulare şi a forţelor principale, constituirea dispozitivului de luptă şi timpul manevrei.Misiunile de luptă a subunităţii comandantul de companie le duce la cunoştinţă prin ordin de luptă:

- în ordinul de luptă la marş comandantul de companie indică: - în primul punct – date despre inamic;- în punctul doi - misiunea companiei: itinerarul de deplasare cu direcţii de acţiuni, locul în

dispozitivul de marş al batalionului, raionul de concentrare (de odihnă) sau aliniamentul, ora sosirii (ieşirii) în raionul numit sau la aliniamentul indicat şi pentru care acţiuni de a fi gata, punctul iniţial, punctele de reglare şi ora trecerii lor, locurile şi timpul pentru halte;

- în punctul trei – misiunile vecinilor;- în punctul patru – concepţia de marş;- în punctul cinci – după cuvântul “ORDON” misiunile pentru subunităţi.- pentru patrula de cap şi grupele de patrulare componenţa, misiunea de luptă, ora

trecerii punctul iniţial şi a punctelor de reglare şi modul de raportare despre

situaţie;

- pentru plutoanele de infanterie moto (tancuri) mijloacele de întărire, misiunea, locul în coloana de marş, modul de deschidere şi de ducere a focului asupra ţintelor aeriene, iar la executarea marşului în condiţiile prevederii întăririi în luptă cu inamicul şi ordinea de acţiuni;

- pentru subunităţile de artilerie şi alte mijloace de foc misiunile de marş şi în caz de intrare în luptă cu inamicul, locul în coloana de marş şi în dispozitivul de luptă;

- pentru subunităţile antiaeriene – misiunile pentru acoperirea subunităţilor în mişcare, la halte, în locurile de odihnă şi în raionul de concentrare, locul în coloana de marş, mijloacele deservirii şi poziţiilor lor de tragere, timpul şi stările de gătinţă;

- în punctul şase – locurile şi modul de alimentare a tehnicii în timpul marşului, iar în caz de intrare în luptă, în afara de aceasta, consumul de muniţii şi conbustibil pentru îndeplinirea misiunii;

- în punctul şapte– ora gătinţei pentru marş;- în punctul opt – modul de observare şi de legătură în timpul marşului, locul P.C.O. al

companiei în coloană şi locţiitorii.

52

63)Conţinutul hotărîrii şi ordinului de luptă a comandantului de companie pu siguranţa marşului.În hotărâre el determină:- concepţia de marş;- misiunile de luptă pentru subunităţi;- chestiunile principale ale cooperării şi modul de asigurare multilaterală a marşului;- organizarea conducerii.

La baza hotărârii comandantului de companie stă concepţia lui la marş în care el determină:- construirea dispozitivului de marş;- componenţa, misiunile şi îndepărtarea siguranţei de marş;- viteza de deplasare pe porţiunile itinerarului şi distanţelor dintre maşi;- modul de respingere a loviturilor avioanelor şi elicopterelor ale inamicului;- modul de acţiuni a patrulei de siguranţă de cap, grupelor de particulare a forţelor principale

ale P.M.C. în caz de întâlnire cu inamicul, construirea dispozitivului de luptă şi timpul manevrei.Misiunile de luptă la subordonaţi comandantul de companie la aduce la

cunoştinţa prin ordin de luptă.La ordinul de luptă, comandantul de companie indică:

în primul punct – date despre inamic;în punctul doi – misiunea companiei: itinerarul de deplasare sau de acţiuni, locul în dispozitivul de luptă, raionul de conducere (de odihnă) sau aliniamentul, ora sosirii (ieşirii) în raionul numit sau la aliniamentul indicat şi pentru acţiuni de a fi gata, punctul iniţial, punctul de reglare şi ora trecerii lor, locurile şi timpul pentru halte;în punctul trei – misiunile vecinilor;în punctul patru – concepţia de marş;în punctul cinci – după cuvântul “ORDON” misiunile pentru subunităţi: - pentru patrula de siguranţă de cap şi grupele de patrulare – componenţa, misiunile de luptă,

ora trecerii punctului iniţial şi a punctelor de reglare şi modul de raportare despre situaţie;- pentru plutoanele de infanterie moto (tancuri) mijloacele de întărire, misiunea, locul în

coloane de marş, modul de deschidere şi de ducere a focului asupra ţintelor aeriene, ordinea de acţiuni în caz de întărire cu inamicul;

- pentru subunităţile de artilerie şi alte mijloace de foc misiunile la marş şi în caz de intrare în luptă cu inamicul, locul în coloana de marş şi în dispozitivul de luptă;

- pentru subunităţile antiaeriene – misiunile pentru cooperarea subunităţilor în mişcare, la halte, în locurile de odihnă şi în raionul de concentrare, locul în coloane de marş, mijloacele de serviciu şi poziţiile lor de tragere, timpul şi stările de gătinţă;

în punctul şase – locurile şi modul de alimentare a tehnicii în timpul marşului, iar în caz de intrare în luptă, în afară de aceasta consumul de muniţii şi combustibil pentru îndeplinirea misiunii; în punctul şapte – ora gătinţei pentru marş;în punctul opt – modul de observare şi de legătură în timpul, marşului, locul, P.C.O. al companiei în coloană şi locţiitori.

64)Succesiunea activităţilor comandantului de pluton pu organizarea staţionării.Conţinutul însuşirii misiunii.

53

Primind misiunea pentru staţionare comandantul de pluton (grupă) organizează activitatea sa, de regulă, în următoarea succesiune:

- însuşirea misiunii primite;- analizează situaţia;- ia hotărîrea;- dă ordinul de luptă;- organizează: cooperarea, conducerea şi asigurarea de luptă. 1. Primind misiunea pentru staţionare, comandantul de pluton (grupă) o însuşeşte. La

aceasta el trebuie să înţeleagă: - în ce raion se dispune compania (plutonul) şi locul plutonului ( grupei) în cadrul acesteia; - pentru ce acţiuni să fie gata; - ce forţe se asigură de la pluton (grupă) pentru siguranţa nemijlocită proprie şi pentru

siguranţa nemijlocită a companiei (batalionului) şi la ce timp; - ce volum de lucrări genistice şi pînă la ce oră de executat; - unde se dispun subunităţile vecine şi modul de menţinere a legăturii cu ele.

2. Însuşind misiunea comandantul de pluton (grupă) petrece analiza situaţiei, pe parcursul căruia el studiază:

- distanţa pînă la inamic şi caracterul probabil al acţiunilor, direcţiile probabile de acţiune a elementelor sale de cercetare – diversiune, avioanelor şi elicopterelor;

- starea, asigurarea şi posibilităţile plutonului (grupei), mijloacelor date ca întărire (sprijin);

- componenţa şi dispunerea subunităţilor vecine, modul de cooperare cu acestea la respingerea atacului terestru al inamicului;

- terenul; proprietăţile lui de mascare, de protecţie, de observare şi de executare a focului;

- anotimpul, timpul zilei, starea vremii.65)Conţinutul hotărîrii şi ordinului de luptă a comandantului de pluton în staţionare.

Pe baza însuşirii misiunii şi analizei situaţiei comandantul de pluton (grupă) la hotărîrea pentru staţionare în care determină:

- modul şi ordinea de dispunere a efectivului şi tehnicii în raionul stabilit pentru pluton (grupă), locul dispunerii grupelor ( efectivului) şi amenajarea adăposturilor (blindajelor) şi acoperirile pentru tehnică;

- modul de acţiune în caz de atac la inamicului terestru şi aerian.Pe baza hotărîrii luate şi aprobată de către comandantul de companie (pluton),comandantul de pluton (grupă) dă ordinul de luptă, în care indică:

-date şi informaţii despre inamic; - misiunea plutonului (grupei); - locul dispunerii vecinilor; - misiunile grupelor (personalului), locul de dispunere, locul amenajării adăposturilor

acoperite sau neacoperite, iar la nevoie locul executării blindajelor pentru efectiv şi acoperirile pentru tehnică, modul de observare asupra inamicului terestru şi aerian, de asemenea după semnalele comandantului de pluton (companie); modul de acţiune a grupelor (personalului) în cazul atacului inamicului; semnalele de înştiinţare, conducere, cooperare şi modul de acţiune la ele;

54

- timpul ocupării raionului de staţionare şi termenele de amenajare genistică; - locul său şi locţiitorul la comandă.

66)Succesiunea activităţilor comandantului de pluton pu organizarea siguranţei staţionării.Conţinutul însuşirii misiunii.

Primind misiunea de luptă pentru acţiunile în siguranţa staţionării ca pichet de pază, comandantul de pluton însuşeşte misiunea; dă indicaţii comandanţilor de grupe pentru pregătirea mai rapidă privind îndeplinirea misiunii; analizează situaţia; deplasează în ascuns plutonul către aliniamentul ordonat, îl dispune într-un loc adăpostit, organizează observarea (instalează observatori) şi siguranţa nemijlocită; desfăşoară recunoaşterea cu comandanţii de grupe pe timpul căreia ia hotărîrea; dă ordinul de luptă; organizează sistemul de foc, cooperarea, conducerea şi amenajarea genistică a punctului de sprijin; organizează ocuparea poziţiilor de către grupe; organizează siguranţa poziţiilor şi executarea serviciului în punctul de sprijin ocupat; conduce cu pregătirea plutonului pentru luptă, verifică gătinţa către îndeplinirea misiunii de luptă şi, la timpul stabilit raportează comandantului, care a trimis siguranţa.67)Conţinutul hotărîrii şi recunoaşterii executate de către comandantul de pluton numit în siguranţa staţionării.

Pe timpul desfăşurării recunoaşterii comandantul de pluton trebuie:- să indice reperele;- să determine direcţiile probabile de acţiuni ale inamicului;- să determine misiunile grupelor, poziţiile de apărare ale lor, fîşiile de tragere şi

sectoarele de tragere suplimentare, poziţiile de tragere de bază şi de rezervă a maşinilor de luptă (transportoarelor amfibii blindate), sectoarele de tragere de bază şi suplimentare de pe fiecare poziţie;

- să stabilească aliniamentele de deschidere a focului din maşinile de luptă (transportoarele amfibii blindate), mitraliere, aruncătoare de grenade;

- să indice itinerarul de deplasare a patrulelor, misiunile lor, ordinea de executare a serviciului şi modul de acţiuni în caz de descoperire a inamicului;

- să determine pentru pîndă (dacă se instalează) componenţa, misiunea, locul, modul de executare a misiunii, de menţinere a legăturii şi de efectuare a schimbului;

- să determine succesiunea amenajării genistice a poziţiilor, locul adăposturilor pentru efectiv şi locul de instalare a barajelor;

- să determine activităţile privind asigurarea acţiunilor de luptă pe timp de noapte şi în alte condiţii de vizibilitate redusă.

În hotărîre comandantul de pluton determină:- modul de îndeplinire a misiunii primite;- misiunile grupelor, poziţiile de apărare ale lor, fîşiile de tragere şi sectoarele de tragere

suplimentare, poziţiile de tragere de bază şi de rezervă a maşinilor de luptă (transportoarelor amfibii blindate), sectoarele de tragere de bază şi suplimentare de pe fiecare poziţie;

- pentru pîndă – componenţa, misiunea, locul, modul de executare a misiunii, de menţinere a legăturii şi de efectuare a schimbului;

- itinerarul de deplasare pentru patrule, misiunile lor, ordinea de executare a serviciului şi modul de acţiuni în caz de descoperire a inamicului;

- misiunile subunităţilor date ca întărire şi mijloacelor de foc.

55

68)Conţinutul analizei situaţiei executate de către comandantul de pluton pu siguranţa staţionării.

Analizînd situaţia comandantul de pluton studiază:- depărtarea inamicului şi caracterul probabil de acţiuni a acestuia, direcţiile probabile de

acţiune a grupurilor de cercetare-diversiune, avioanelor şi elicopterelor;- starea, asigurarea şi posibilităţile plutonului şi subunităţilor date ca întărire;- componenţa şi locurile de dispunere a subunităţilor vecine, modul de ooperare cu

aceştea pe timpul respingerii atacului inamicului terestru;- terenul, proprietăţile de protecţie şi mascare a acestuia, condiţiile de ducere a

observărilor şi executare a focului;- anotimpul, starea vremii şi timpul.

69)Conţinutul ordinului de luptă a comandantului de pluton numit în siguranţa staţionării.În ordinul de luptă comandantul de pluton indică:- reperele;- componenţa, situaţia şi caracterul posibil de acţiuni a inamicului;- misiunea subunităţii păzite şi misiunea plutonului;- obiectivele şi ţintele de pe direcţia de acţiuni ale plutonului, care vor fi nimicite cu

mijloacele comandantului superior şi misiunile vecinilor;- misiunile de luptă pentru grupe: poziţiile de apărare ale lor, fîşiile de tragere şi

sectoarele de tragere suplimentare, poziţiile de tragere de bază şi de rezervă a maşinilor de luptă (transportoarelor amfibii blindate), sectoarele de tragere de bază şi suplimentare de pe fiecare poziţie, sectoarele de foc concentrat a plutonului şi locurile în ele ale grupelor; pentru mijloacele date ca întărire: poziţiile de tragere de bază şi de rezervă, sectoarele de tragere de bază şi suplimentare de pe fiecare poziţie; pentru lunetist: misiunea, poziţia de bază şi de rezervă, modul de ducere a observărilor şi de executare a focului; pentru puşcaşul sanitar: misiunea şi modul de acordare a ajutorului medical răniţilor;

- ora ocupării poziţiilor de tragere şi gătinţei sistemului de foc, succesiunea şi termenii amenajării genistice a punctului de sprijin;

- locul său şi locţiitorul.70)Conţinutul cooperării organizate de către comandantul de pluton numit în siguranţa staţionării.

La organizarea cooperării comandantul de pluton indică:- modul de executare a serviciului (numărul mijloacelor de foc de serviciu şi

observatorilor, succesiunea de executare a serviciului şi de odhnă, modul de trecere prin punctul de sprijin, la ce de atras o atenţie deosebită);

- modul de acţiuni în caz de atac a inamicului;- aliniamentele de deschidere a focului din maşinile de luptă, mijloacele antitanc şi alte

mijloace de foc;- succesiunea de ducere de către pluton a focului concentrat, precum şi a focului asupra

avioanelor, elicopterelor şi alte ţinte aeriene, care zboară la înălţimi mici din armamentul de infanterie;

- activităţile privind protecţia contra ADM NBC şi armei de precizie înaltă, precum şi măsurile de mascare;

- semnalele de înştiinţare, cooperare şi conducere, şi modul de acţiuni pe ele;56

- parola.71)Conducerea cu actiunile plutonului in timpul ocuparii punctului de sprijin, crearii dispozitivului de lupta si sistemului de foc.

In timpul ocuparii punctului de sprijin, plutonul va crea dispozitivul de lupta dispozitivul de luptă în funcţie de caracteristicile terenului şi alte condiţii ale situaţiei, pe 1 eşalon uneori pe 2 eşaloane, fiind posibilă întrebuinţarea mai completă a posibilităţilor de luptă a armamentului, asigurarea manevrei cu focul şi subunităţile. Mijlocul principal de nimicire a inamicului este focul subunităţilor de infanterie, tancurilor şi artileriei. pentru obţinerea efectului maxim a focului din toate tipurile de armament, acestea se constituie într-un singur sistem, care se numeşte sistem de foc.Astfel sistemul de foc al plutonului va fi creat incit sa foloseasca şi sa dispuna cu iscusinţă a mijloacelor de foc, pregătirea focului pe căile de acces îndepărtate, în faţa limitei dinainte, la intervale, flancuri şi în adâncimea apărării pentru nimicirea, în primul rând al tancurilor şi a altor obiective blindate ale inamicului, la fel în concentrarea rapidă a focului pe orice direcţie de ameninţare sau sector. El se constituie în corespundere cu posibilităţile de foc a tuturor tipurilor de armament a plutonului şi mijloace de foc primite ca întărire, în strânsă cooperare cu îmbinarea barajelor genistice şi obstacolelor naturale.72)Actiunile comandantului de pluton si a plutonului pina la inceputul luptei de aparare si in timul pregatirii de foc a atacului de catre inamic.

Pina la inceputul luptei comandantul de pluton insuseste misiunea apoi conduce plutonul pe poziţia de apărare. Pe poziţie comandantul organizează observarea şi numeşte un observator. Pentru nimicirea unor obiective izolate şi a grupelor mici ale ianmicului se numeşte un trăgător de serviciu la puşca-mitralieră sau cu automatul, care ocupă, de regulă, locul de tragere de rezervă şi deschide focul la ordin sau din propria iniţiativă.

După ce a organizat observarea şi siguranţa de luptă, comandantul pe măsura studierii terenului stabileşte: poziţiile de tragere de bază, de rezervă şi vremelnică a TAB (ML) şi sectoarele de tragere de bază şi complementare pentru fiecare poziţie; poziţiile de tragere de bază şi de rezervă a PM şi AG cu sectoarele lor de tragere de bază şi complementare; poziţiile de tragere a celorlalţi trăgători şi direcţiile de tragere în barajul general; mijloacele de foc care acoperă intervalele sau flancul deschis; locul sectoarelor de foc concetrat ale plutonului la care participă grupa şi cu ce mijloace; locul său în dispozitiv.Pin la inceputul luptei de aparare plutonul organizează în primul rând observarea si pregateste sistemul de foc şi amenajarea genistică. Sistemul de foc se organizează prin folosirea tuturor mijloacelor de foc în strânsă legătură cu barajele. El trebuie să permită executarea tuturor felurilor de foc (în barajul general, de flanc, încrucişat, pumnal, pe deasupra, prin intervale), cu toate categoriile de armament.

Mijloacele de foc se dispun în ascuns şi dispersat, pe fornt şi în adâncime.În faţa limitei dinainte a poziţiei de apărare se realizează o fâşie de foc continuu cu o

adâncime pînă la 400 m, astfel ca punctele din interiorul ei să fie bătute cu foc eficace.Amenajarea genistică începe imediat ce grupa de infanterie trece la apărare şi se

desfăşoară cu încordare maximă a forţelor în aşa fel, încît grupa să poată trece oricînd la respingerea atacului inamicului. Amenajarea genistică trebuie să asigure protecţia împotriva mijloacelor de foc ale inamicului şi armelor de nimicire în masă.

Lucrările genistice se execută atît noaptea, cît şi ziua, păstrîndu-se cu stricteţe regulile de mascare.

57

73)Actiunile comandantului de pluton si a plutonului odata cu trecerea inamicului la atac, in timpul invaluirii si ocolirii de catre acesta a punctului de sprijin.Odată cu trecerea inamicului la atac, comandantul de pluton trebuie sa intrprinda anumite masurari pentru a impiedica inaintarea acestuia si trebuie sa pregatesca plutonul in as masura incit sa poata puna rezistenta impotriva inamicului. Dacă inamicul a ocolit punctul de sprijin se trece la apărarea circulară, menţinând cele mai importante sectoare din teren, subunităţile care sunt amplasate la flancuri unde a pătruns inamicul şi care după apărare în adâncime prin foc şi prin menţinerea poziţiilor ocupate în cooperare cu artileria şi mijloacele antitanc nu permit extinderea acestuia în adâncime şi în direcţia flancurilorAstfel artileria dată ca întărire şi de sprijin, aruncătoarele de foc produc pierderi tancurilor şi maşinilor blindate şi destrămând dispozitivele de luptă ale inamicului creează condiţii favorabile pentru nimicirea lor cu focul instalaţiilor RATD, tancurilor MLI, aruncătoarelor de grenade la distanţe maximale.74)Actiunile comandantului de pluton si a plutonului in timpul retragerii inamicului.

Cînd inamicul începe să se retragă subunitatea trece imediat la urmărirea lui fără ca să-i permită să rupă lupta, iar comandantul raportează comandantului superior: „Nistru2, aici Nistru21. Am trecut la urmărire pe direcţia – Casa izolată”.

Folosind cu pricepere avantajele terenului, plutonul (grupa) va ieşi în ascuns pe căile de retragere a inamicului pentru a-l lovi in flanc şi spate producîndu-i pierderi.Comandantul de pluton (grupă) pe timpul ducerii luptei nu va permite îngrămădirea grupelor (militarilor), dar va menţine direcţia de atac indicată conducînd cu subunitatea din spatele plutonului sau din dispozitivul de luptă.75)De întocmit schema punctului de sprijin al Pl.I.Mo.După organizarea amenajării genistice comandantul de pluton personal întocmeşte schema punctului de sprijin şi o prezintă comandantului de companie.

În schemă se indică:1. Reperele (numerele, denumirile şi distanţa până la ele).2. Situaţia inamicului.3. Fâşia de foc a plutonului din sectorul de tragere suplimentar.4. Poziţiile grupelor, fâşiile de foc ale lor şi sectoarele de tragere suplimentare.5. PT de bază şi rezervă a MLI (TAB), tancurilor, precum şi mijloacelor de foc care asigură

intervalele cu vecinii sectoarele lor de tragere de bază şi suplimentare de pe fiecare poziţie.6. Sectoarele de FC a companiei şi locul în el asupra căruia execută focul plutonul.7. Sectoarele de FC a plutonului şi locurile în ele asupra cărora trebuie să execute focul grupelor.8. Aliniamentele de deschidere a focului din tancuri MLI (TAB) mijloacelor antitanc şi altor

mijloace.9. Poziţiile mijloacelor de foc a comandantului superior dispuse (amplasate) în PS a plutonului şi

la flancuri şi sectoarele lor de tragere.10.Barajele genistice şi lucrările de fortificaţie.11.Poziţiile subunităţilor vecine şi graniţele fâşiilor lor de foc, flancurile plutonului.12.Locul PCO.77)Actiunile comandantului de pluton si a plutonului in timpul pregatirii pu lupta de ofensiva in raionul initial.

În raionul initial în ofensivă personalul şi tehnica de luptă se dispun dispersat în adăposturi şi adăpostiri, se organizează observarea, siguranţa de luptă, mascarea şi se întreprind măsurile necesare pentru executarea marşului şi ofensivei din mişcare.Pe poziţia de plecare la atac se

58

întreprind măsurile necesare pentru a respinge acţiunile de înaintare şi cercetare a inamicului. În acest scop comandantul de pluton (grupă) va organiza observarea neîntreruptă asupra inamicului, sistemul de foc, cooperare între militari şi subunităţi şi mascarea minuţioasă a efectivului, armamentului, tehnicii militare şi tuturor lucrărilor inginereşti.

În această situaţie comandanţii de subunităţi pot să organizeze ofensiva nemijlocit în teren, avînd posibilitatea de a studia mai amănunţit inamicul, terenul şi să stabilească la faţa locului misiunile de luptă subordonaţilor.78)Conducerea cu actiunile plutonului de infanterie moto in lupta de ofensiva din miscare...

În cazul cînd se trece la ofensiva din mişcare, comandantul de subunitate organizează ofensiva în raionul de plecare pe hartă (pe schemă) sau pe macheta terenului. În această situaţie comandantul va preciza misiunile subalternilor în teren pe măsura apropierii către aliniamentul de trecere la atac.79)Conducerea cu actiunile plutonului de infanterie moto in timpul trecerii la atac din transee...

Atacul limitei dinainte a apărării inamicului se face în pas viu sau în pas alergător, executînd focul din mers asupra ţintelor descoperite.

Pe măsura apropierii către limita dinaite a apărării inamicului la distanţa de sub 40-30 m se dă comanda: „Pregătiţi grenadele de mână!”, iar la distanţa de sub 20 m va urma comanda: „Cu grenade, foc!”. La această comandă militarii aruncă grenadele de mână ofensive în tranşeia inamicului şi exact la ora „C” cu strigăte „URA!” atacă simultan inamicul executînd foc asupra lui de la distanţă mică şi cucereşte prima tranşee.

În tranşee militarii executînd foc la gura ţevei nimicesc inamicul fiind în măsură să se deplaseze pe direcţia ulteripară de înaintare.

Împotriva tancurilor şi celor lalte blindate ale inamicului se foloseşte focul rachetelor antitanc dirijate, aruncătoarelor de grenade antitanc, tunurilor, tancurilor şi lupta apropiată dusă cu mijloace de orbire, imobilizare şi distrugere.

Barajele inamicului se trec în fuga cea mai mare; trecerea lor se face, de regulă, prin culuare create de tancuri, de pionieri şi cu focul artileriei, iar dacă nu există culuare, barajele se trec folosind scînduri, grile sau alte mijloace.

Trecerea cîmpului de mine, barajelor şi obstacolelor se face astfel:– cînd din cîmpul de mine (barajul) inamicului, comandantul de grupă ordonă: „Grupă,

pentru trecerea prin culuar, în coloană cîte doi, după mine, fuga – MARŞ!” şi militarii trec prin culuar în spatele tancului pe urmele şenilelor sau de sine stătător. În timpul acesta ochitorul-operator execută foc asupra inamicului asigurînd astfel trecerea grupei prin baraje.

După trecerea prin culuar la comanda: „Grupă pentru luptă”, militarii se desfăşoară în dispozitiv de trăgători, iar la comanda „Înainte” continuă impetuos deplasarea spre limita dinainte a apărării inamicului.80)Conducerea cu actiunile plutonului de infanterie moto in adincimea apararii...

În timpul desfăşurării acţiunilor de luptă în adâncimea apărării inamicului, la ordinul comandantului de pluton sau din propria iniţiativă, grupa de infanterie, folosind cutele din teren, iese repede în flancul sau spatele inamiculi care opune rezistenţă, îl nimiceşte prin foc şi atac executat cu hotărâre .După ce a nimicit inamicul prin focul executat la gura ţevii şi a cucerit obiectivul de atac grupa înaintează fără întârziere pe direcţia indicată în strînsa cooperare cu grupele vecine.

Comandantul de grupă în timpul luptei se află, de regulă, în centrul liniei de trăgători a grupei. În apropierea nemijlocită de el atacă trăgătorul cu puşca-mitralieră şi trăgătorul cu

59

aruncătorul de grenade. TAB (ML) urmează progresiunea grupei pe direcţia ei de atac, sprijină cu focul mitralierei acţiunea acesteia, executînd foc pe deasupra şi prin intervalele cu grupele vecine.

Mecanicul-conducător conduce TAB (ML) pe câmpul de luptă de la o adăpostire la alta în urma grupei sale la o distanţă nu mai mare de 400 m, creînd condiţii favorabile pentru observare şi executarea focului asupra ţintelor inamicului.82)Actiunile comandantului de pluton si al plutonului la mars in timpul primirii semnalelor de instiintare...

In timpul marsului plutonul poate primi anumite semnale de instiintare in caz de atac aerian si in caz de intilnire cu inamicul terestru.Astfel in caz de atac aerian, plutonul va continua marşul mărind viteza şi distanţele dintre maşini. Toate capacurile TAB (ML) vor fi închise. Focul asupra ţintelor aeriene se deschide numai la comandă.

În caz de întâlnire cu inamicul terestru, plutonul se va desfăşura cu repeziciune în dispozitiv de luptă şi în cooperare cu plutoanele vecine va ataca inamicul întru ocuparea unui aliniament favorabil deunde va contribui la executarea misiunii de luptă a companiei. În această situaţie comandantul de pluton va lua măsurile necesare întru anticiparea inamicului la desfăşurarea în dispozitiv de luptă îi deschiderea focului.

Pe timpul haltelor, comandantul este obligat să execute controlul tehnic şi să organizeze întreţinerea tehnică a autovehiculelor. În primul rând se vor face plinurile şi se vor înlătura defecţiuniledescoperite.

Pe timpul odihnei de zi (noapte) efectivului i se va distribui hrană caldă şi i se va da timp necesar pentru odihnă.

Marşul se consideră terminat atunci cînd subunităţile vor sosi în raionul stabilit sau la aliniamentul fixat pentru a intra în luptă.85)Actiunile plutonului destinat ca Pct.Mb.C in timpul cercetarii...

In timpul cercetarii, daca se descopera portiuni de teren contaminate radioactiv sau chimic atunci se iau anumite masuri pentru a se evita pierdiri din punct de vedere personal. Astfel porţiunile de teren infectate cu substanţe toxice de luptă sau cu substanţe radioactive se trec cît mai repede pe autovehicule, ca desant pe tancuri şi, la nevoie, pe jos, folosind mijloacele individuale de protecţie. După situaţia de luptă şi după teren, porţiunile de teren infectate se pot ocoli.86)Actiunile plutonului destinat ca Pct.Mb.C in caz de intilnire cu grupuri mici si fortele superioarea le inamicului.

Cînd întâlneşte un inamic superior numeric în forţe şi mijloace, Pct.Mb.C va acţiona în funcţie de situaţia creată, astfel ca să-l nimicească cu foc deschis prin surprindere de pe o poziţie favorabilă şi prin atac hotărât dau prin menţinerea cu dârzenie a poziţieie ocupate, asigurînd desfăşurarea şi intrarea în luptă în mod organizat a forţeşor principale ale batalionului (companiei).

Astfel am putea mentiona ca plutonul destinat ca Pct.Mb.C in caz de intilnire cu grupuri mici si fortele superioare ale inamicului, vor actiona in felul urmator:

- să căptureze sau să nimicească cercetaşii inamiculi;- să atace cu îndrăzneală inamicul care a apărut pe itinerariul de deplasare, să

cucrească aliniamente favorabile şi să oblige inamicul să se desfăşoare prematur, asigurînd astfel condiţii favorabile trupelor proprii intrarea în luptă în mod organizat.

60

87)Acţiunile comandantului de pluton şi al plutonului în timpul ocupării raionului de staţionare, amenăjării genistice, mascării acestuia.

Etapa cea mai importantă la activitatea comandantului de pluton (grupă) este organizarea amenajării genistice a raionului de dispunere, mascarea, protecţia împotriva armelor de nimicire în masă şi incendiare, de asemenea, deservirea tehnicii şi armamentului, controlul pentru menţinerea capacităţii înalte de luptă a plutonului (grupei).

Amenajarea genistică a raionului de dispunere a plutonului (grupei) trebuie să asigure în primul rînd o protecţie sigură a efectivului şi tehnicii împotriva tuturor mijloacelor de distrugere şi o apărare fermă împotriva atacului inamicului.

În primul rînd în raionul staţionării se amenajează adăposturi pentru efectiv, iar tehnica (MLI,TAB) se dispun în adăposturile naturale şi se maschează cu mijloacele improvizate din zonă sau cu mijloacele de mascare din dotare. Pentru îndeplinirea acestor lucrări, cu implicarea a 5-6 militari din efectivul grupei, vor fi necesare 1,5-2 ore. În continuare adăposturile se acoperă.

Dacă este timp la dispoziţie, pentru efectivul plutonului, şi pentru grupe se pot executa blindaje.

Activităţile pentru mascare se organizează de către comandantul de pluton (grupă) în scopul ascunderii împotriva tuturor mijloacelor de cercetare ale inamicului a dispunerii plutonului (grupei).

La organizarea mascării comandantul de pluton (grupă) indică: ce mijloace din dotare sau

improvizate, mijloace materiale din teren de folosit pentru mascare, termenele de îndeplinire, modul de respectare a măsurilor de mascare în locul de dispunere a plutonului (grupei).

Organizînd protecţia împotriva armelor de nimicire în masă, comandantul de pluton (grupă) pe lîngă amenajarea genistică a raionului ocupat şi folosirea proprietăţilor de mascare şi protecţie a raionului trebuie să indice termenul de desfăşurare a măsurilor medicale, măsurile de protecţie în caz de contaminare cu substanţe toxice şi radioactive, izbucnirea incendiilor sau inundare a terenului.

La organizarea deservirii tehnicii de luptă şi armamentului comandantul de pluton (grupă) trebuie, în primul rînd, să prevadă alimentare completă a maşinilor de luptă (TAB) cu combustibil, completarea stocurilor.şi înlăturarea defecţiunilor depistate.

Finalizînd organizarea măsurilor de staţionare în raion, comandantul de pluotn (grupă) controlează ca plutonul (grupă) să-şi menţină în permanenţă capacitatea de luptă înaltă pentru a fi gata să acţioneze în situaţiile următoare.

Acţiunile plutonului (grupei) în raionul de staţionare. Comandanţii de grupă primind misiunea pentru staţionare, verifică dacă personalul

cunoaşte modul de respingere a atacului terestru şi aerian al inamicului, semnalele de înştiinţare, conducere şi cooperare şi modul de acţiune la ele, personal conduce amenajarea genistică pentru dispunerea efectivului şi adăpostirea tehnicii.

Efectivul grupelor după ce au executat măsurile specifice de amenajare şi protecţiei a staţionării ulterior execută:

- verificarea stării tehnicii (TAB, MLI), armamentului şi mijloacelor de protecţie;- completează, în caz de necesitate, cantitatea de muniţie consumată;- alimentarea cu carburanţi şi lubrifianţi;

61

- completarea cantităţii de hrană, potrivit precizării comandantului de pluton şi împrospătarea rezervelor de apă;

- verificarea stării aparatelor de vedere pe timp de noapte şi mijloacele de camuflare;- luarea măsurilor pentru prevenirea dereglărilor şi avariilor;- însuşirea semnalelor de înştiinţare, alarmare şi conducere, şi modul de acţiune la

recepţionarea acestora. În toate cazurile de staţionare soldatul trebuie să se afle în stare de luptă permanentă,

pentru respingerea inamicului aerian, terestru, pentru nimicirea desantului aerian, grupelor de cercetare şi cercetare-diversiune, desantului aerian.

Soldatul în componenţa grupei în raionul indicat de obicei se amplasează alături de maşina de luptă. Pentru aceasta se foloseşte proprietăţile de mascare şi protecţie a terenului (rîpi, văi, coroanele copacilor).

Pentru maşina de luptă, mecanicul- conducător alege locul , care asigură:- amplasarea ascunsă contra observărilor terestre şi aeriene a inamicului;- ieşirea rapidă în direcţia numită;- condiţiile necesare pentru deservirea tehnică a maşinii:- alimentarea cu combustibil;- completarea muniţiilor;- controlul armamentului, mecanismelor şi aparatelor; - reglarea, verificarea armamentului şi mecanismelor;- ungerea şi complectarea neajunsurilor care au fost depistate. Totodată, împreună cu amenajarea genistică a staţionarului soldatul studiază semnalele şi

ordinea de acţiuni în caz de atac a inamicului. Dacă este necesar se petrec antrenamente de ocuparea rapidă a poziţiei pentru

respingerea atacului prin surprindere a inamicului. Cînd există pericolul unui atac al inamicului, militarii ocupă poziţiile de tragere şi se

pregătesc pentru respingerea atacului. La semnalul de alarmare despre inamicul aerian , militarii se adăpostesc în şanţuri-

adăpost sau la comandă execută foc grupat sau de baraj cu armamentul individual şi cu mitraliere asupra ţintelor aeriene care zboară la înălţimi mici.

La semnalul de înştiinţare despre contaminarea radioactivă, chimică şi bacteriologică militarii îmbracă neîntîrziat masca contra gazelor şi completul de protecţie.88)Conducerea cu actiunile plutonului in stationare in timpul organizarii pazei nemijlocite...

Odată cu sosirea subunităţilor în raionul de staţionare comandantul de pluton va da indicaţii pentru amplasarea mascată a TAB (ML), va limita circulaţia în raionul de staţionare şi în baza însuşirii misiunii primite de la comandantul de companie va da ordinul verbal pentru staţionare.

Organizarea pazei nemijlocit este reprezentata de Amenajarea genistică şi mascarea raionului care începe imediat după sosirea subunităţilor în acesta. Pentru protecţia personalului, tehnicii militare şi stocurilor de materiale se sapă şanţuri-adăpost, iar cînd staţionarea este de lungă durată se construiesc adăpostiri şi adăposturi.În raionul de staţionare se respectă cu stricteţe mascarea şi se introduc restricţii în circulaţie.

Conducerea subunităţilor pe timpul staţionării se realizează prin contact personal, mijloace de transmisiuni cu fir, prin agenţi de legătură şi semnale.

Organizînd cooperarea comandantul de pluton indică:62

- modul de executare a observării neîntrerupte şi graficul servanţilor la armamentul de serviciu;

- modalitatea trecerii de linia de siguranţă şi la ce se va acorda o atenţie deosebită;- modul de acţiune în cazul unui atac eventual al inamicului;- semnalele de înştiinţare, cooperare, conducere şi modul de acţiune la primirea lor.

89)Conducerea cu actiunile pichetului de paza in timpul deplasarii catre aliniamentul ordonat...Comandantul plutonului destinat ca pichet de pază după ce primeşte misiunea: o însuşeşte,

analizează situaţia şi la ora stabilită deplasează plutonul în ascuns la aliniamentul ordonat, î-l dispune într-un loc adăpostit, unde organizează observarea, execută recunoaşterea, ia hotărârea, dă ordinul de luptă verbal, organizează sistemul de foc, cooperarea, conducerea şi amenajarea genistică şi mascarea punctului de sprijin.0bservarea se realizeaza de comandant pentru prevenirea pichetului de pază despre apariţia inamicului şi pentru realizarea legăturii, pe poziţia fiecărei grupe şi la punctul de comandă al plutonului.90)Actiunile comandantului pichetului de paza in timpul instalarii postului..

Comandantul de pluton destinat ca pichet de pază este obligat: să organizeze desfăşurarea serviciului într-un mod vigilent, să numească personal pânde, posturi de pază, echipe de patrulare, posturi de observare, echipe de cercetare, să organizeze odihna efectivului asigurînd astfel gătinţa de luptă înaltă a plutonului întru executarea misiunilor primite.

Pentru prevenirea pichetului de pază despre apariţia inamicului şi pentru realizarea legăturii, pe poziţia fiecărei grupe şi la punctul de comandă al plutonului, comandantul organizează observarea.

Comandantul de pluton pentru executarea cercetării, trimite periodic, în special pe timp de noapte sau în alte condiţii de vizibilitate redusă, echipe de cercetare în faţa punctului de sprijin şi în intervalele cu pichetele de pază vecine.

Dacă în faţa poziţiei de apărare a pichetului de pază sau în intervalele cu pichetele de pază vecine există drumuri ascunse, comandantul de pluton trimite pânde pentru a decoperi la timp apariţia inamicului pe aceste direcţii. Pânda se trimite la o depărtare de pînă la 400 m.

Pânda se constituie din 2-3 militari, dintre care unul este superior. Militarii din pândă se dispun mascat în locurile ordonate, fiind în orice moment gata de luptă ducînd observarea neîntreruptă în sectorul indicat.

La apariţia inamicului pânda observă acţiunile acestuia şi raportează imediat comandantului prin procedeul stabilit din timp. Dacă militarii izolaţi ai inamicului pătrund fără să-şi dea seama către locul de dispunere a pândei, aceasta îi capturează sau îi nimiceşte.

În cazul cînd pânda este atacată de inamic, aceasta deschide foc asupra inamicului şi se retrage, continuînd observarea asupra inamicului.

Militarii din pândă îşi fac serviciul fără ca să fie schimbaţi pe parcursul zilei, nopţii sau pînă cînd î-şi vor îndeplini misiunea după care revin, fără a aştepta ordin, în poziţia de apărare a pichetului de pază.

Atunci cînd comandantul de pluton a numit o echipă de patrulare, aceasta se va deplasa pe itinerariul indicat, executînd observarea minuţioasă asupra terenului.91)

La apariţia inamicului pânda observă acţiunile acestuia şi raportează imediat comandantului prin procedeul stabilit din timp. Dacă militarii izolaţi ai inamicului pătrund fără să-şi dea seama către locul de dispunere a pândei, aceasta îi capturează sau îi nimiceşte.

63

În cazul cînd pânda este atacată de inamic, aceasta deschide foc asupra inamicului şi se retrage, continuînd observarea asupra inamicului.Militarii izolaţi ai inamicului care tind sa patrunda spre subunitatile pazite vor fi capturaţi sau neutralizaţi. În cazul de descoperire a inamicului superior numeric, comandantul patrulei va organiza observarea asupra lui şi va raporta imediat comandantului de pluton.

Grupele mici de militari a inamicului care tind sa patrunda spre subunitatile pazite, pichetul le va căptura sau le va neutraliza.92)

În timpul nimicirii grupelor mici si apropierii fortelor superioare ale inamicului catre aliniamentul de siguranta ,comandantul de pluton va da comanda să deschidă foc asupra lui, începînd de la aliniamentele îndepărtate, intensificînd focul pînă la maximum pe măsura apropierii lui. Dacă inamicul va ocoli punctul de sprijin, plutonul va trece la apărarea circulară, continuînd să-i producă pierderi în forţe şi mijloae, menţinînd cu fermitate poziţiile ocupate pînă la sosirea forţelor principale sau pînă la primirea semnalului de retragere.93)

Odata cu primirea ordinului de retragere de pe aliniamentul ordonat, retragerea se va efectua prin salturi grupă cu grupă, folosind barajele şi obstacolele din teren. Morţii şi răniţii vor fi evacuaţi cu tot cu armament.95)

Comandantul de pluton in timpul desfasurarii exercitiului tactic cu grupa este obligat sa intretina urmatoarele actiuni:

– să menţină grupa în permanenţă gata de luptă şi să asigure îndeplinirea la timp a misiunii primite; să cunoască bine calităţile morale şi profesionale ale subordonaţilor;

– să conducă cu pricepere grupa în luptă şi să dea dovadă de insistenţă asupra îndeplinirii misiunii primite;

– să constituie pentru subordonaţi un exemplu de dinamism, de vitejie, de rezistenţă, de calm şi de orientare rapidă în orice situaţie, îndeosebi în momentele grele ale luptei;

– să manifeste în permanenţă grijă faţă de nevoile subordonaţilor şi să asigure acestora tot ce le este necesar pentru luptă şi trai;

– să folosească cu pricepere aparatele de observare, să execute personal observarea asupra inamicului, semnalelor date de comandantul de pluton şi asupra acţiunilor vecinilor; să dea misiuni pentru nimicirea obiectivelor descoperite şi să corecteze focul;

– să se orienteze cu uşurinţă şi repede în orice teren, să folosească cu pricepere harta şi să raporteze corect şi precis situaţia obiectivelor descoperite;

– să poată să aducă armamentul la bătaia normală, să-l pregătească pentru tragere, să execute focul precis cu armamentul din dotarea grupei, să conducă cu iscusinţă TAB (ML);

– să cunoască staţia de radio, să ştie să o folosească şi să menţină în permanenţă legătura cu comandantul de pluton;

– să cunoască şi să ia la timp măsuri pentru întreţinerea tehnică a TAB (ML) şi a armamentului, iar în cazul în care acestea au fost deteriorate să raporteze comandantului de pluton şi să organizeze repararea lor;

– să urmărească asupra consumului de muniţie şi combustibil, să raporteze comandantului de pluton despre consumul a 0,5 şi 0,75 din muniţie, combustibil şi să întreprindă măsuri pentru completarea lor.

64

97)Comandantul de pluton in timpul desfasurarii tragerilor de lupta cu grupa răspunde personal

de îndeplinirea cu succes a misiunii de luptă primite. El trebuie:– să cunoască în permanenţă situaţia;– să execute personal observarea pe timpul luptei şi cercetarea inamicului;– să ia repede hotărîrea şi să dea neîntîrziat misiuni subordonaţilor;– să urmărească cu fermitate îndeplinirea hotărîrii luate şi să asigure zdrobirea inamicului

chiar şi cu forţe inferioare;– să exploateze rezultatele loviturilor aviaţiei şi ale focului artileriei;– să cunoască permanent unde se află grupa, ce misiune îndeplineşte, de care materiale

are nevoie şi care este starea morală şi psihologică a militarilor. Conducerea grupei în timpul desfasurarii tragerilor de luptă are la bază hotărîrea

comandantului.Comandantul de pluton organizează lupta, de regulă, în teren. În cazul cînd lupta se

organizează în raionul iniţial pe schemă sau pe macheta terenului, comandantul de grupă precizează misiunile subordonaţilor pe măsura ocupării poziţiilor de plecare la atac (de apărare) sau pe măsura apropierii către aliniamentul de atac.

Comandantul de pluton conduce cu subordonaţii prin comenzi care se dau prin voce, prin mijloace de semnalizare sau prin exemplul propriu. Atunci cînd grupa acţionează pe jos, comandantul de pluton se află permanent în linia de trăgători. În cazul cînd grupa acţionează îmbarcată pe TAB (ML), comandantul de pluton dă dispoziţiile necesare prin mijloacele de legătură internă a TAB (ML), dă dispoziţii verbale sau prin semnalele stabilite.104)Puterea de foc a plutonului infanterie in aparare pentru nimicirea tancurilor.In aparare coeficientii de eficacitate sunt egali: pentru MLI - 2,0 RPG-0,3 Prin urmare grupa in aparare poate nimici:

(1 MLI x 2) + (1 Ar.Gr x 0,3) = 2 + 0,3 = 2,3 aproximativ 2 tancuri

Pe frontul asigurarii cu foc a grupei (pina la 200 m) pot ataca pina la 2 tancuri.De aici rezultг ca grupa infanterie dotata cu MLI si Ar.Gr. este in starea cu succes sa duca

lupta cu tancurile inamicului care ataca.Din experienta razboiului al II-lea mondial se stie ca pentru ruperea (zгdгrnicirea) atacului este suficient de a nimici 50 % de tancuri care ataca.Pentru a calcula posibilitгюile de lupta a plutonului este de a suma toate mijloacele de

apгrare antitanc ale plutonului pe tipuri si de оnmulюit cu coeficientul de eficacitate respectiv (corespunzгtor) apoi de sumat posibilitгюile fiecare tip calculat.

In afarг de aceasta plutonul poate fi оntгrit cu un tanc - douг, o instalaюie RATD є.a.Atunci la posibilitгюile de luptг a plutonului se adaugг posibilitгюile acestor mijloace.

Calculul posibilitгюilor de foc plutonului pe MLI оn lupta cu blindatele se bazeazг pe оntrebuinюarea coeficienюilor eficacitгюii de luptг a mijloacelor antitanc, ML, tancurilor.

Acest coeficient aratг numгrul de tancuri єi blindate, care pot nimici aceste mijloace pоnг ele vor fi scoase din funcюie.

Aceste coeficiente se majoreazг de 1,5 ori оn lupta cu ML єi de 2 ori оn lupta cu TAB.

(3 ML x 1,0) + (3 RPG - 7 x 0,2 ) = 3 + 0,6 = 3,6 => 4 tancuri

Dar in acest caz toate mijloacele pot fi nimicite.

65

Pentru a pastra capacitatea de lupta a plutonului єi a оndeplini misiunea de luptг este necesar de pгstrat mai mult de 50 % ML.

In aєa mod Pl.IMo pe ML оn ofensiva asupra apгrгrii pregгtite a inamicului poate nimici pina la 2 tancuri.Posibilitгюile de luptг a plutonului оn apгrare sоnt caracterizate de foc єi de manevrг.Calculul posibilitгюilor de foc plutonului pe TAB оn lupta cu blindatele оn apгrare se

bazeazг pe оntrebuinюarea coeficienюilor eficacitгюii de luptг a mijloacelor antitanc, ML, tancurilor.

In plutonul de infanterie motorizatг pe TAB sоnt trei AG-7, coeficientul eficacitгюii de luptг a cгrei este 0,3. Pentru a afla posibilitгюile este necesar de оnmulюit cantitatea mijloacelor la coeficientul lor. оn cazul dat avem (3 x 0,3 = 0,9) pоnг la un tanc al inamicului.

Posibilitгюile plutonului pe MLI vor fi (AG - 7 = 3 x 0,3 = 0,9; MLI -1=3x2 = 6 (aproximativ 7 tancuri).

Calculele sоnt efectuate cu condiюia cг apгrarea este ocupatг pe raion bine pregгtit. Aєa dar, din datele aduse la cunoєtinюг se vede, cг la existenюa a 100% a mijloacelor antitanc plutonul pe TAB este оn stare sг nimiceascг pоnг la un tanc al inamicului, iar plutonul pe MLI pоnг la єapte tancuri.

Experienюa rгzboaielor trecute pentru respingerea atacului inamicului subunitatea ce se apгrг trebuie sг nimiceascг 50-60 % din tancurile ce оnainteazг.

Plutonul apгrг punctul de sprijin pe front pоnг la 400 m, dar luоnd оn consideraюie asigurarea cu foc a intervalelor cu vecinii (2 x 150 = 300) pоnг la 700 m (400 + 300 = 700).

Pe frontul de 700 m pot оnainta pоnг la douг plutoane de tancuri ale inamicului (єapte - opt tancuri). La pierderea 50 % din tancuri inamicul, de regulг, se dezice de continuarea atacului. Deaceea reese, cг plutonului este necesar de nimicit nu mai puюin de patru tancuri ale inamicului.

Plutonul, оnarmat cu MLI cu misiunea datг se isprгveєte, menюinоnd capacitatea de luptг, iar plutonul de infanterie motorizatг pe TAB cere sг fie оntгrit cu mijloace antitanc. Pe experienюa aplicaюiilor subunitгюile de infanterie motorizatг pe TAB se оntгresc cu tancuri, care ocupг poziюiile de foc оn punctul de sprijin al plutonului.

105)Calculul puterii de foc a plutonului de infanterie moto in lupta cu blindatele si forta vie in ofensiva.Posibilitatile de lupta ale plutonului in ofensiva in nimicirea inamicului cu arme de infanterie.

Indicele principal al posibilitatilor grupei in nimicirea inamicului cu focul armelor de infanterie este aєteptarea (speranюa) matematicг a pierderilor (daunei) produse forюei lui vii (personalului).

Posibilitгюile de foc оn nimicirea inamicului cu focul armelor de infanterie de obicei se calculeazг numai оn subunitate.

Metodica de calcul este bazatг pe compararea densitгюilor focului armelor de infanterie a pгrюilor adversare exprimate prin numгrul de gloanюe pe 1 m de front оn minutг оntr-un anumit sector de producere a focului.

Sг examinгm concret posibilitгюile grupei оn ofensivг.Cadenюa de luptг a armelor de infanterie a grupei este urmгtoarea:

AK -100RPK - 150 оmpuєcгturi pe minutгPKT-250

Metoda calculelor posibilitгюilor de foc оn nimicirea inamicului cu focul armelor de infanterie este urmгtoarea: se calculeazг numгrul de subunitгюi (companii, plutoane, batalioane) care acюioneazг оn 1 eєalon;

66

оn fiecare din ele se calculeazг numгrul armelor de infanterie (AK, PKT, RPK, є.a.); prin оmpгrюirea cadenюei de luptг sumarг a subunitгюii la lungimea frontului de ofensivг se

aflг cоte gloanюe оntr-o minutг vor fi trase la un metru de front. Grupa completatг la 100 % este оn stare sг producг оnaintea frontului sгu de atac: 4Akx100=4001RPKX150=1501 PKT x 250 - 250400 + 150 + 250 - 800 оmp/min.

Frontul de atac al grupei este de 50 m.In felul acesta grupa este оn stare sг producг:800:50=1616 gloanюe/minutг la 1 m de front.

In cazul cоnd grupa are 20 % de pierderi оn efectiv densitatea focului va constitui 10-12 gloanюe la 1 m de front.

Practica (experienюa) rгzboiului al II-lea mondial aratг, cг grupa de infanterie оn ofensivг este оn stare sг nimiceascг оn mediu aproximativ 3-4 obiective ale inamicului, iar densitatea de 10 - 12 gloanюe asigurг оndeplinirea misiunii de luptг, avоnd оn afarг de aceasta de 2 - 3 ori mai mare superioritate оn comparaюie cu inamicul. Sг neutralizeze pоnг la 50 % din forюa vie a inamicului amplasatг pe LDA a lui.

67