- 1 -
- 2 -
Ionel Mony Constantin
În oglindă
(parodii)
http://insemneculturale.ning.com/
- 3 -
Coordonator: Ion Lazăr da Coza
Corectare și coperta: Vasilisia Lazăr (da Coza)
Tehnoredactare: Gina Zaharia
Asistenţi: Sofia Sincă
Ana Cîmpeanu
Corina Militaru
Alexandru Bolache
Copyrightul asupra textelor aparține, exclusiv, autorului!
~ 2015 ~
- 4 -
În oglindă stă adevărul
Tehnic vorbind, adică luând din DEX definiţia (însă doar partea ce ne ajută
la înălţarea eşafodajului discursului nostru), parodia este o creaţie literară
(muzicală sau plastică) în care se preiau temele, motivele şi mijloacele artistice
ale altei opere literare (noi o să ne oprim doar la poezie), ori ale unui autor (în
genere, poet), în scopul de a obţine un efect satiric sau comic… Nimic mai
simplu, vom zice. Ne înarmăm cu o „oglindă”, musai cu sticla uşor vălurită,
pentru a deforma imaginea reflectată, iar dacă ne ajută şi zeul grec, Dionisos, ori
echivalentul său… – vai, era să zic „parodia sa”! –, zeul roman, Bacchus, care să
aburească (tot la figurat) oglinda, treaba e ca şi făcută. Or nu-i chiar aşa! Pentru
a fi un bun parodist, îţi trebuie har. Întâi şi-ntâi ai nevoie de acel fler ca să
descoperi poezia şi autorul ce se pretează la aşa ceva, apoi îţi trebuie delicateţe,
„floretă, nu halebardă”, cum zicea un distins creator (Mda!…), de se credea şi
epigramist (de două ori „Mda!...”), ca să evidenţiezi umorul involuntar dintr-o
operă parodiată, ca să duci în ridicol patetismul nesesizat de autorul parodiat sau
vetusteţea subiectului abordat… Ca o primă concluzie, putem spune: „Ridendo
castigat mores!” (Cu umor sancţionezi moravurile!)… Dar, dacă recitim
definiţia de mai sus, nu acesta este principala ţintă a unei bune parodii.
Chiar de la începuturi, parodia a stârnit controverse privind utilitatea sa.
Mulţi s-au întrebat şi încă se întreabă care e aportul, în literatura naţională ori
universală, a acestor creaţii. Fără a căuta să tranşăm aici şi acum disputa,
dimpotrivă, dorind să o lăsăm „în coadă de peşte” aducem şi alte argumente în
favoarea ei, pe lângă cele înşirate deja, dar şi câteva contraargumente:
nenumăraţi poeţi valoroşi au fost redescoperiţi din momentul în care au fost
parodiaţi; multor poeţi li s-a reconsiderat opera originală după ce au ajuns
celebri ca parodişti; unii tineri şi-au „format” mâna făcând parodii; neştiuţi
cititori au trecut de la cititul parodiilor (lecturi aparent frivole) înspre opere
„grele”… De partea cealaltă, sunt esteţi care vituperează parodierea autorilor de
geniu, trecuţi în eternitate, susţinând că astfel li s-ar fisura aura. Să le împărtăşim
părerea sau să le spunem că, în acest domeniu, nimic nu-i/n-ar trebui să fie
sacrosanct? Avem şi poeţi care, dintr-un ego hipertrofiat, „zvârle cu toporul”
după făptuitorul de lezmajestate. (Să vedem ce-or mai face dumnealor după ce-
or da colţu’!). Acestora li se adaugă poeţii ignoraţi de parodişti, pe motiv de
(non)valoare…
Cum suntem imparţiali, şi ca să ne întărim şi mai mult imparţialitatea, hai
să privim împreună În oglindă – cartea virtuală a parodistului Ionel Mony
CONSTANTIN, apărută sub egida site-ului ÎNSEMNE CULTURALE –, unde,
prin exemplificări de soi, ne convingem că scopul unei parodii este acela de a
obţine un efect satiric sau comic. Un bonus cu miros de iarnă tânără.
Ion Lazăr da Coza
- 5 -
În pahar îi vinul
Mirobolantă carte! Mi-ro-booo-lantă!
Paralelismul congruento-divergent, cognitiv, al unghiurilor ascuţit-obtuze
de reflexie, însă şi de refracţie (prin fundul paharului), dar şi al vederii obtuz-
ascuţită a autorului (adesea ochelarii i se lasă câş pe-o nară) creează,
minimalizând, un spaţiu atât de vast, încât zeci de galaxii (nu) suferă de
claustrofobie între poezia originală şi parodie, şi totuşi, regal-crinastic şi
antonistic, bravul nostru autor… ce zic io „brav”? de-a dreptul autor genial,
nesuferind, însă şi nesuferit – ah, nerecunoscătoare societate! – de agora(fobie),
e un tribulind neînţeles! Neînţeles! Neînţeles! Neînţeles! Sau mai ştii?...
Himalayana sa creaţie (pentru expresia aiasta, maestre, mai toarnă un pahar!)
trebuie privită prin prisma eternităţii ne, -efemere). Visceralitatea tornadist
aerată a compactatului mesaj, nu ăl şapirograf, cum am fi tentaţi tendenţios să
credem, aburit ca o turbină aluvionar-aisbergă, că şi Titanicul a suferit de
aceeaşi sacrosantă mângâiere scârţâită, e remarcabilă. Dar zaţul sau relicvul
păşunist ne împiedică să vedem zenitul nadirului acestei creaţii tita(i)nică,
dându-ne avânt apter, căzând în elicea intempestivă a ingratitudinii ascendent
prăbuşitoare încât – oh, Orfeu! – nici Parnasul nu ne va plânge de milă (o milă
marină = 1852 m, cea terestră = 1609 m), iar toloaca lui Elizeu nu ne va îngădui
să-i păştem vacile senioriale (ce-i drept, mai slab cotate pe piaţa Unguentului
decât junincile de Kobe!). Nici măcar contracost! (Eu, din curtea maestrului, nu
plec fără portbagaju’ plin.)
Reîncepând începutul reîntrupat phoenixistic, eluctiv-cocupiscent, dragat
steluloid, căci visceralitatea de care vorbeam mai sus – nu că ar fi caducă ca o
nucă – întocmeşte, însoţind discret şi cu ecouri vasteoase, îngemănarea altoindă
a originalului cu neeluctabilul contabilicesc şi ireductibil al fiinţării dedublatului
amniotic. Siguralmente că vituperos şi canonic, boem-aprioritizant şi/sau/poate
concesiv-rebelizant, demersul nostru vitruvian (vorbesc în numele autorului),
(vorbesc în numele autorului), tălăngind pe plaiul nedinescian sau pe pleiboiul
brumaruit, interpretat sangvin (dar şi sepios, o să opineze negreşit cetitoriu’, pe
bună dreptate) prin sinele absolut, dagherotipând totuşi vetuste obstinaţii,
incastrabile-n habitacluri ospitalier-migratoare, certificate până şi de baba
Vanga, pe când era domnişorică nurlie!... Puşca şi cureaua latăăă… Pe ceilalţi,
noi, becaliceşte, îi apostaziem cu vigilenţă paleo-post-iurigagariană! Şi
tuităristă! Numai să fie şi vegano-liricistă (scăldată musai şi obligatoriu în
transpiraţia lui Bacchus), că (doar) la asta se pricepe de minune, ţinând strâns
oglinda la piept, parodistul, rondelistul, soneti… într-un cuvânt poetul, dar şi
prozatorul… într-un cuvânt scriitorul-pivnicer, domnul IMC!
Vom reveni. Vom reveni!
Ney K. Criticel-Prefatzescu (pt. cf. da Coza)
- 6 -
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Nichifor Crainic
Întrebat-am vântul, zburătorul
Bidiviu pe care aleargă norul
Către-albastre margini de pământ:
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Zis-a vântul: Aripile lor
Mă doboară nevăzute-n zbor.
Întrebat-am luminata ciocârlie,
Candela ce legăna-n tărie
Untdelemnul cântecului sfânt:
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Zis-a ciocârlia: S-au ascuns
În lumina celui nepătruns.
Întrebat-am bufniţa cu ochiul sferic,
Oarba care vede-n întuneric
Tainele necuprinse de cuvânt:
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Zis-a bufniţa: Când va cădea
Marele-ntuneric, vei vedea.
Unde sunt cei care încă sunt?
Ionel Mony Constantin
Întrebat-am azi, comentatorul
De TV, atotcunoscătorul
Ce manipulează orice gând
Cât vom mai răbda şi până când?
Cât vom mai răbda şi până când?
Zise acesta: Nu e nici un zor
Toate le răstălmăcesc la timpul lor
Întrebat-am la preşedinţie
Pe consilierul care ştie
Cum să abereze surâzând
Cât vom mai răbda şi până când?
Cât vom mai răbda şi până când?
Zise consilierul: Vei vedea
Când te voi minţi, la vremea sa
Întrebat-am şi pe candidatul
Pentru Parlament, imaculatul
Care-ţi cere votul promiţând
Cât vom mai răbda şi până când?
Cât vom mai răbda şi până când?
Zise candidatul: Vei afla
Doar atunci când porcul va zbura
- 7 -
Duminicile toamna
Angi Cristea
Duminicile toamna au gust de tămâie,
Câmpia respiră dintre lanuri solemn,
Sus pe dealuri fură grauri gureşi în vie
Cerul sculptează inimi livide în lemn.
Duminicile toamna sunt grele, rotunde,
Frunzele galbene ţipă-n stol de cocori
Ochiul vânăt al cerului se scurge-n unde,
Peste apele tulburi trec valuri de nori.
Duminicile toamna au şerpi la picioare,
Munţii îşi latră singurătatea-n stână
Căpriori sar pe stânci sărace de soare,
Cerul îşi piaptănă astrele cu-o mână.
Duminicile toamna miroase-a tămâie,
Stele se aprind în altarele nopţii,
Sufletul în arbori mutilaţi încă scrie
Gustul de gutui hieratic al morţii.
Ceasuri de toamnă
Ionel Mony Constantin
În ceasuri de toamnă venim iar la vie
Păşind peste haturi cu pasul solemn
Atraşi de parfumul de vin şi răchie
Având doar o ţintă şi-un singur îndemn
În ceasuri de toamnă în hrube profunde
Să fim iar alături ca vechi băutori
Sorbind blând nectarul din butii rotunde
Cu-aceleaşi perene şi blonde licori
În ceasuri de toamnă când moi în picioare
Ne-ntoarcem acasă lătraţi de potăi
Pe uliţe-nguste sărace de soare
La ore înnoptate pe tainice căi
În ceasuri de toamnă, când suntem tămâie
Şi stelele ard în altarele nopţii
Răcnim o cântare cu limba lălâie
Cu glasul extatic ce scoală şi morţii.
- 8 -
Flagel
Angi Cristea
Universul (răs)pândeşte miasma
s-au decolorat norii subtil
soarele s-a tăvălit
în cenuşă
stele umblă bolnave
căutând în zodii meandrele destinului
luna ciopleşte idoli
din piatră de râu
tăcerile râd magna cum laude
vorbele pavează pieţe dedalic
un flagel suprarealist
metamorfozează
cercul lumii
strident
irişi ca nişte vulcani erupând
revarsă lavă
s-au contaminat apele
ca-ntr-o epavă
Flanel
Ionel Mony Constantin
Flanelul meu răspândeşte miasme
şi a devenit inutil
după ce l-au mirosit
în ogradă
vitele umblă bolnave
şi s-au refugiat în curtea vecinului
mama şi-a luat andrelele
şi-mi împleteşte unul nou
cu care vrea să se laude
gongoric vecinelor la radio-şanţ
iar eu scriu acest poem suprarealist
care metamorfozează
realitatea lumii
strident
citindu-l iris marinov va erupe
revărsând comentarii
poluând site-ul
în mod subtil
- 9 -
Parodie III
Violetta Petre
Pe zări de opal, condorul se-nşeală
Să plece-n înalturi stingher; şi cu sârg
Planează-n rotire exponenţială,
Survolând, în allegro, livada în pârg
O broască ţestoasă se-avântă-n parcele
De viţă-de-vie, muscat de hamburg,
Când luna se prinde în jocul de iele,
Se-năduşă-n colburi de taumaturg
Incumbă-n ogive de vechi catedrale,
Pe lemnul de cedru un mântuitor
Grijeşte pe boltă din vremi ancestrale
Un ochi unghiular atotiertător
Erotică
Ionel Mony Constantin
În cada de baie, poeta se spală
În apa fierbinte cu grijă şi sârg
Cu mâna-n rotire exponenţială
Palpează,-n allegro, livada în pârg
Se freacă atentă şi simte prin piele
Fiorii dorinţei năvalnic cum curg
Şi-aşteaptă iubitul s-o scape de iele
Cu gesturi vrăjite de taumaturg
Visându-se iarăşi o jună fecioară
Iar el făt-frumosul, mântuitor
Ea uită că este de mult pensionară
Şi scrie poezele la calculator.
- 10 -
Eu, manta de modă veche
Violetta Petre
Hai, îmbracă-te cu mine, că sunt haină de-
mprumut,
Poţi să mă arunci, ştii bine, ca şi cum nu
m-ai avut!
Poate că te strâng prea tare cusăturile şi
vrei
Cu un ochi albastru, mâna, peste temeri să-
ţi închei...
Sunt manta de vreme rece şi răcoare pot
să-ţi ţin
Când te arde focul Gheenei şi arsura de
pelin;
Ţesătura este fină, trasă-n fir de busuioc
Pune-o peste nepăsare, că-ţi aduce şi
noroc!
De mă-mbraci cu faţa peste, două inimi
vom avea
Una de-ar uita să bată, alta doru-ar aştepta;
Şi pe spate de m-ai pune şi m-ai strânge
peste noi
Lacrima ar stinge norii, doar c-o inimă din
doi...
Hai, îmbracă-te cu mine, te văd gol şi-
nfrigurat!
Sunt şi haină pentru iarnă, trece iarna şi-i
păcat
Să mă laşi aici uitată... Să ne trecem
împreună:
Tu un manechin ce-aşteaptă vreme rea şi
vreme bună,
Eu, manta de modă veche... Şi ţi-aş cere,
de-ai putea
De mă-mbraci, să-mi laşi croiala neatinsă,
cum e ea!
Eu, beţiv de viţă veche
Ionel Mony Constantin
Măi, crâşmare, ad-o sticlă, nu am bani, dar
împrumut
Nu te păcălesc, ştii bine, şi-altă dată n-am
avut
Poate prea s-au strâns pe listă datoriile şi
vrei
Cu un pix albastru-n mână, socoteala s-o
închei
Ad-un ţoi de ăla rece, setea să mi-o sting
puţin
Că mă arde focul Gheenei după „Ochii lui
Dobrin”
Mie-mi place o ţuică fină cu miros de
busuioc
Pune-o peste nepăsare, să ciocnim şi hai
noroc!
Vino stai şi tu la masă împreună vom putea
Unul de-o uita să toarne, celălalt va
completa
Setea asta mă răpune şi se strânge peste noi
Hai să bem până o stingem, într-o inimă în
doi
Nu pleca de lângă mine, mă laşi gol şi
întristat
S-au cărat cu toţi acasă, rămâi singur şi-i
păcat
Nu mai sta aşa ca prostu’… Să petrecem
împreună
Cât ne va mai ţine osul, fie vremea rea sau
bună
Eu beţiv de modă veche, doar atât mai am
de spus
Toarnă-mi încă una mare şi pe urmă hâc…
m-am dus
- 11 -
Fantasmă
Bolache Alexandru
am zgâriat pe-un omoplat un înger
cu aripi mari întinse
între sărutul meu dintâi
şi semnul tău de bun rămas
țâșneau hiene din orbite
când printre lacrimi de cristal
comete arse sub copite
să-mi cer iertare mă rugau
am zgâriat pe-un omoplat un înger
sculptând ca un maestro
orgoliul lui
orgoliul lui gigant
prin pieptene de deziluzii
izvorul cunoaşterii mi-a spus
că îngerii n-au nici o rană-n spate
eu în oglindă-am mângâiat un înger
deşi toţi spun c-am zgâriat un drac
Adam
Ionel Mony Constantin
Dumnezeu mi-a schiţat pe o coastă un
înger
folosind tot talentul său
rămas de la facerea mea dintâi
i-a desenat însă aripi prea mici pentru
orgoliul său
un surâs de hienă pe buze
şi comete arse sub copite
îngerul model l-a rugat însă
să-şi refacă opera
sculptând ca un adevărat maestro
conştient de talentul său gigant
i-am spus şi eu că toţi vor avea deziluzii
că prea seamănă cu un drac
şi jumătate
El mi-a explicat cu blândeţe
că atunci când voi mânca din pomul
cunoaşterii
voi afla că de fapt a creat femeia
- 12 -
Vânam, cândva, un vis cu gene blonde
Florin Rădulescu
Vânam, cândva, un vis cu gene blonde
Pe cerul meu anost şi ros de molii,
Sub coaste se stingeau funest magnolii,
Încătuşând surâsuri de gioconde
Săpau tranşee-n pielea mea sobolii
şi se târau prin vene anaconde,
Dar mă-ntremau obsesii rubiconde
Ce eludau atavicele dolii.
Şi când credeam că o să-mi fie vară
În toamna mea cu armonii celeste
Frumosul vis cu glezne de vioară
A dispărut, tiptil, într-o poveste;
Acum, tăceri şi fluturi mă-nconjoară
Şi, prins de oase, suflul rugineşte...
Mă-ndrăgosteam mereu de fete blonde
Ionel Mony Constantin
Mă-ndrăgosteam mereu de fete blonde
Cu ochii migdalaţi precum mongolii
Le urmăream trecând prin curtea şcolii
Parşive cu surâsuri pudibonde
Le cumpăram fondante rubiconde
De dragul lor furam din parc magnolii
Şi mă făceam mai alb, ca albul colii
Când le pupam misterul de gioconde
Dar tocmai când credeam că trec din vară
Veni cea mai cumplită din tempeste
M-a prins cu fiica ei o profesoară
Şi m-a lăsat pe toamnă fără veste
Acum doar manuale mă-nconjoară
Dar cartea însă ioc nu se lipeşte…
- 13 -
De mâine nu-mi mai speli şosete
Florin Rădulescu
De mâine nu-mi mai speli şosete,
O să oftez sub glaspapir
Că nu ţi-am scris cu tibişir
Pe sâni imperii de regrete.
Mirări sub streşini o să-nşir,
Baricadat între catete,
Când altu' buzele-ţi concrete
Le-o mântui de-acest sictir,
Voi defila după potcoave
De cai întâmplător verzui
Şi răscolit de stări concave
O să-ţi ridic în gând statui;
Când o s-auzi de trei ori ave
Şopteşte-mi iar: „ai lav iu, pui!”
De mâine nu-ţi mai scriu sonete
Ionel Mony Constantin
De mâine nu-ţi mai scriu sonete
Deşi continui să te admir
Nu vreau zadarnic să înşir
Pe „feisbuc” tone de regrete
Voi şterge frust cu glaspapir
Pe sâni, ce-am scris între catete
În timp ce-un altul din boschete
Te va trata cu hai sictir,
Cutreierat de gânduri grave
Mâncând dulceaţă de gutui,
Am să-ţi recit două octave
Dintr-un poem al nu ştiu cui;
Când am s-ajung la vorba ave
Să-ntrebi naivă: „ai dont, pui?”
- 14 -
Gay Fast Food
Nuţa Istrate Gangan
mi-ar fi fost mult mai simplu
dacă ai fi fost bărbat
aş fi ştiut unde să te caut
cum să te recunosc
şi mai ales
cum să te consum
dar nu eşti decât
o iluzie cu ochi frumoşi
o idee abstractă
un drog necunoscut
care mi s-a injectat în venă
Iluzie
Ionel Mony Constantin
mi-ar fi fost mult mai uşor
dacă erai ca şi mine bărbat
aş fi ştiut unde să te caut
cum să recunosc
şi mai ales
să-ţi consum hotdogul fierbinte
dar tu nu eşti decât
un prăpădit de Big Mac
un hamburger servit de un necunoscut
învelit într-o frunză de salată
fleşcăită.
- 15 -
Emoţie de toamnă
Nichita Stănescu
A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva,
cu umbra unui copac sau mai bine cu
umbra ta.
Mă tem că n-am să te mai văd, uneori,
că or să-mi crească aripi ascuţite până la
nori,
că ai să te ascunzi într-un ochi străin
şi el o să se-nchidă cu o frunză de pelin.
Şi-atunci mă apropii de pietre şi tac,
iau cuvintele şi le-nec în mare.
Şuier luna şi o răsar şi o prefac
într-o dragoste mare.
Emoţie de doamnă
Ionel Mony Constantin
Ai venit la mine azi doamnă, să-mi spui că
vei candida,
să te sprijin cu un partid sau mai bine cu
urna mea.
Am să te laud desigur, ca şi-n alteori,
ridicându-te în slavă până la nori
voi spune de Ponta că e agent străin,
sau acoperit, până am să-l termin.
Apoi mă apropii de Iohannis şi-l tac,
îi iau cuvintele şi le-nec în mare.
Ce nu sunt eu în stare să fac,
pentru o dragoste mare.
- 16 -
Toamna fetelor morgane
Iordăchescu Dragoş Nicolae
O toamnă-ncâlceşte în galbene iţe
Stejarii ce-ncalţă opinci cu nojiţe;
Agaţă pe ramuri secunde agonic,
Poeme de frunze rostite laconic.
Îmbracă livada în ceţuri fuioare,
Adună în straie o doină o boare
Îşi mângâie coama, îşi mângâie nurii...
Pământu-i sămânţa din mirul făpturii.
Se-aşterne în brume cu izul de struguri,
Când ziua îşi pierde lumina din muguri,
Atinge tăcerea, o linişte oarbă,
O claie de stele ar vrea să o soarbă.
Pictează o toamnă culori pe sumane
Le-aşază în trupuri de fete morgane...
Iluzii de toamnă
Ionel Mony Constantin
Noiembrie atrage cu galbene iţe
Şi scoate pe scenă distinse domniţe
Ce spun în discursuri cu multe cuvinte
Ce bine va fi când ajung Preşedinte
Cu straie de firmă din cap în picioare
O blondă silfidă vorbind cu ardoare
Îşi flutură coama, îşi mângâie nurii
Şi minte din toată esenţa făpturii
Privind România cu ochiul său critic
Mandela cu fustă, în stil mioritic
Crezând că mulţimea e proastă şi oarbă
O mare de voturi ar vrea să o soarbă
În sate sărace, pe plaiuri montane
Iluzii vândute de fete morgane...
- 17 -
Sonetul toamnei
Iordăchescu Dragoş Nicolae
Lividul nimb te-aduce pe o toamnă,
Un vis grăbit al nopţilor cu lună,
Din părul tău, vântoasele cunună
În ruginiul frunzei, tristă doamnă.
Fatidic, norii-n picuri se adună,
Mă cheamă iar, mă dăinuie, mă-nseamnă;
Ce amintiri nestinse mă îndeamnă
Să-ţi desenez atoluri cu o rună...
Visez în gri, culorile-s de-aramă,
Un cântec vechi se macină în sensuri,
Te risipeşte crângul, ca o dramă,
În universe-mi… luturi… ne-nţelesuri
E prea târziu şi totul se destramă
Diluvii curg din înstelări, eresuri
Sonetul Doamnei
Ionel Mony Constantin
Un zvon perfid mi te aduce doamnă
Când singur stau în nopţile cu lună
Cercând să scriu poezii, dar nicio rună
Pe foaia mea nicicum nu se înseamnă
Fatidic la TV văd cum se adună
Minciuni care insidios mă-ndeamnă
Cum să votez corect în astă toamnă
Pe candidata care-i cea mai bună
Un marinar şi-o blondă, ce eresuri
Simt universul cum mi se destramă
Trăiesc o lume fără înţelesuri
Decât să mai parcurg încă o dramă
Înc-un mandat, iar măcinat de stresuri
Mai bine mă înec… în vin la cramă.
- 18 -
A nins divin
Iordăchescu Dragoş Nicolae
Şi timpul curge orb, cum altădată...
e iarna sfredel, fulgii se-mpreună,
lăptosul ger se lasă-ncet din lună,
se lasă-ncet pe cetini; deodată...
se-mbracă-n alb văzduhul de furtună.
O, iarnă preamărită, blestemată,
silfidă-n trup, candidă, vinovată,
rosteşte-mă, aruncă-mi o arvună
din alte lumi... Vecernii dispărute
m-au risipit, plăpândă-nchipuire,
iar glasuri stinse, frânte, decăzute
au picurat pe răni, tămăduire...
A nins divin. Din astre nevăzute
a nins Iisus cu iz de mântuire.
Tămăduire
Ionel Mony Constantin
Îmi amintesc, tu, cea de altădată,
cum petreceam o noapte împreună
Afară era ger sub clar de lună
Şi cetina trosnea pe foc, în vatră...
Mă cuprindea în suflet o furtună
Şi aşteptam, în clipa nestemată,
din gura ta silfidă, vinovată,
să-mi picuri, iar, pe buze, o arvună...
când toate-s doar vecernii dispărute
şi s-a topit suava-nchipuire,
tu îmi aduci, din clipe revolute,
Şi îmi oferi şi azi, tămăduire...
O, sticla mea de vin cu neştiute
arome cu parfum de mântuire.
- 19 -
Scara
Iordăchescu Dragoş Nicolae
Motto: Numai moartea este perfectă.
Tot ce este viu creşte din pământul
negru al păcatului. (Camil Petrescu)
Pe-o scară te urci şi pietrele-ţi sapă,
Destinul te-adoarme în trestii frivole
Doar patimi zidite de-un Meşter Manole...
Scărarul te ia în ceru-i de apă.
Aşterne-te-n Rai, în sfinte icoane,
Pe urme de zeie Cuvântul se frânge,
Suflarea reptilei ţi-e clipa de sânge...
Pământu-i un Crist străpuns de piroane.
Te urcă-n abis, te urcă-n genune;
E rugul ce-ngheaţă un dom luciferic,
E iarna zdrobită-ntr-un fulg de-ntuneric...
Pe-o scară te urci... coboară-n tăciune.
In vino veritas
Ionel Mony Constantin
Motto: Adevăru-i doar în vin
Spune-un vechi proverb latin
Hai să bem şi să ne-nveselim
Pe-o scară te urci şi treptele-ţi scapă…
În beci coborând cu intenţii frivole
În hruba zidită de-un Meşter Manole
Sălaş pentru vin şi duşman pentru apă
Te simţi ca-n Olimp printre sfinte budane
Şi bei ca un zeu până vinul te frânge
Îi simţi adevărul cum curge prin sânge
Licoare divină păstrată-n flacoane
Un demon lichid cu ochi luciferici
E negrul Merlot ca un strop de-ntuneric
Să ieşi din abis cu un hohot homeric
Pe-o scară te urci, şovăind şi te…
’mpiedici.
- 20 -
Inculpată toamnă
Angelina Nădejde
Eşti nedreaptă, toamnă, când îmi furi
sfioasă,
Trandafirii-n floare, cu boboci pe ram,
Şi îmi laşi grădina tristă, zdrenţuroasă,
Ca pe-o cerşetoare care-mi bate-n geam.
Aspră şi haină îţi reverşi amarul
În furtuni turbate, ploi răstite, reci,
Uneori îmi pare nesfârşit coşmarul,
Parcă trec prin mine stol de lilieci.
Te prefaci adesea plină de candoare
Şi aduci cu tine daruri fără preţ,
Eşti pe drept bogată, dar amăgitoare
În privirea-ţi aflu un imens dispreţ
Doar poeţii-ţi cântă nesfârşit în strune
Peste anotimpuri mi te fac regină,
Eu te-acuz, şireato, de infracţiune,
Avocaţi îmi caut fluturi de lumină.
Tu s-aduci dovada că eşti inocentă,
Voi fi iertătoare, cum îmi stă în fire,
Dar măcar o dată, blândă, indulgentă
Iartă-mi trandafirii trişti, de la jertfire.
Acuzată toamnă
Ionel Mony Constantin
Acuzată toamnă tu porţi toată vina
Că ai supărat-o rău pe Angelina
Şi sub ploaia-ţi rece, şiroind cumplită
Plânge în grădină deznăd(e)jduită
Mă întreb cu ciudă cum putut-ai oare
Să tratezi poeta ca pe-o cerşetoare
O netalentată care are trac
Oarbă-n poezie ca un liliac
Ea ce scrie versuri pline de savoare
E o premiantă, nu-i începătoare
Şi-are în cămară, numai lucruri bune
A făcut zacuscă şi magiun de prune
Ştiu că Topârceanu a vorbit de tine
Că ai fi o doamnă-a cucur… nu ştiu cine
Chiar şi lui Nichita i-ai produs emoţii
Nu te mai preface, azi te ştim cu toţii
Azi, te rog, haino, inima-ţi înmoaie
Fă-o iar să cânte veselă în ploaie
Dă un semn că totuşi poţi să te înduri
Adă-i gogonele pentru murături
- 21 -
O erezie autumnală sau nu călcaţi
toamna pe aripi
Costel Zăgan
V-am zis Nu mai călcaţi toamna pe
bătătură Fiţi civilizaţi şi nu mai brus
caţi frunzele nebunilor Sunteţi poeţi
sau ce mama dracului Parcă n-aţi
mai văzut toamna niciodată Este
pentru toată lumea Şi stocu-i nelimi
tat Erezia melancoliei nu se opreşte
la cuvinte Şi-atunci cum să taci des
pre toamnă Păi aşa cu toată fiinţa
lucrul şi fenomenul care eşti Şi mai
ales în genunchi ca o frunză În zbor
Erezia autumnală a poeziei de toamnă
Ionel Mony Constantin
Îmi avertizez con
fraţii bântuit de inspi
raţii am compus o e
rezie (Dar credeam că-i po
ezie) Unde afir
mam că eu nu calc toa
mna pe bombeu
Evitând un cata
clism
O declar un ceze
ism
- 22 -
Ploi de toamnă
Gheorghe Ungureanu
Distinsă doamnă azi te preţuiesc
cu-ntreg alaiul ploilor ce vin,
în toamna unde pomii ruginesc
pe umeri gârboviţi de pelerin.
Se-aude nechezat prin depărtare
trec herghelii cu frunza pe grumaz,
iar coama lor pierdută-n înserare
îţi despleteşte vara din obraz.
Te văd zâmbind în zi de toamnă
nimic nu-i mai presus decât să ştii,
că-n viaţa mea stimată doamnă
singurătatea poartă rochii ruginii.
Rămâi în fiecare seară lângă mine
să-ntinerim în vechi fotografii
tăcerea ta mereu îmi aparţine
când ploile de toamnă sunt târzii.
Iubire de Doamnă
Ionel Mony Constantin
O doamna mea, ca semn ca te iubesc
în cinstea ta o cupă am să închin
chiar dac-am început să ruginesc
iar pe picioare abia de mă mai ţin
Sciatica mă doare foarte tare
şi cu Carmol fac frecţii pe grumaz
dar încă îmi doresc cu disperare
să te sărut frenetic pe obraz
Tu îmi răspunzi distinsă, ca o doamnă,
Azi toate s-au schimbat să ştii
doar vezi că am intrat déjà în toamnă
nu mai e vreme de zburdalnicii
Rămâi în astă seară lângă mine
întineriţi ca-n vechi fotografii
să simt cum corpul tău îmi aparţine
şi să-ncercăm să facem iar copii
- 23 -
Prietene, prietene
Nicolae Văduva
Dar dacă simţi nevoia să plângi
Pe umărul cui să te frângi?
Ajutorul cui poate fi mai clar
Decât lacrima unui ochi amar?...
În ce cană adâncă să pun
Căpriul umezit de suflet nebun
Ca să-mi respire-n glandelor uscate
Ribozomi şi mitocondrii vindecate?...
M-ajung din urmă cerbii, înspre seară,
Să-mi bea din urme apa necesară
Şi printre jnepeni, pe cărări ascunse,
Să-mi risipească lacrimile plânse
Că n-am găsit, în ziua asta tristă,
Decât în ochii cerbilor batistă.
Dacă simţi nevoia să bei
Ionel Mony Contantin
Dacă simţi nevoia să bei
De la cine băutura să-ţi iei?
Ajutorul cui poate fi mai salutar
Decât inima unui cârciumar
Din ea ca dintr-o cană îţi toarnă
Vinul său roşu de poamă coarnă
Ca să-ţi greseze glandele uscate
Licoarea lui din vinuri fermecate
Mă întâlnesc cu amicii către seară
Să soarbem băutura necesară
Să ascultăm cum cântă un taraf
Să bem profund, până ne facem praf
Să plângem prieteni, e o noapte tristă
Fiindcă taraful n-are şi guristă
- 24 -
Rugă
Ion Lazăr da Coza
Măi, Doamne,
Ia matale globul pământesc în mâini
Şi mai rotunjeşte-l
(Aşa cum ţăranul rotunjeşte un bulz)
Fiindcă s-a cam pleoştit.
Mai îndreaptă-i axa
Şi fixează-i, dracului, polii ăia nebuni.
Adă Luna mai aproape. Sclerozata
Fuge cu trei centimetri
Pe an, de la sânul mamei
Ei
– Se crede adolescentă rebelă, ridata! –
Cârpeşte Centura de foc a Pacificului,
Mai pune câte un dop la vreun Krakatao,
Suflă peste supervulcani şi fă o tină rece
acolo.
Fă ca atmosfera să ne fie
Plapumă, nu pătură
Că parcă prea nu-s surori bune ziua cu
noaptea,
Iar anotimpurile, de un timp, se ceartă-
ngrozitor
Între ele. În-gro-zi-tor!
Vezi cu plăcile tectonice şi cu ozonul ce
faci.
Calotele polare…
Cum?
Pământul Ţi-ar arde palmele de păcatele
noastre?
Şi ce dacă?!
Palmele ţăranului nu-s arse de mămăliga
fierbinte?
Cină
Ionel Mony Constantin
Mă, Gheorghe,
Ia mai ia mătăluţă bulzul ăla în mâini
Şi mai rotunjeşte-l
Aşa cum făceai când erai mai tânăr cu
cheptu’ meu
Că acum te-ai cam pleoştit
Hai grăbeşte-te naibii
Că ăştia mici parcă au turbat de foame
Lino, ad-o si pe bunică-ta la masă.
Ramolita
Acuş bate suta
Asta ne-ngroapă pe toţi
Daa...
Se crede tot bună de horă, zbârcita!
Bagă mai bine nişte coceni pe foc
Şi nu te mai tot holba la TV, la Bingo ăla
Că ai să nebuneşti cu Antenele tale cu tot
Iaca na, te-ai găsit acum că stric atmosfera
– Vezi că pun mâna pe mătură! –
Că tu nu faci alta decât să dormi toată
noaptea
Şi să sforăi îngrozitor
Iar pe mine mă ne-gli-jezi!
Da chiar aşa, ai uitat şi cum s-o faci
Ce dacă aud copchii
Cum?
O să ne ardă iadul pentru păcatele noastre?
Şi ce dacă. Prostii!
Ptiu! Mă ţii de vorbă ş-am uitat să pun
Sare în mămăligă.
- 25 -
Dantelă
Vasilisia Lazăr (da Coza)
Decembrie pleacă şi duce cu sine
Dantele ţesute în fir argintiu
Miresme ascunse în dulci cătăline*
Şi-un vag sentiment de apus şi târziu
Privesc pe fereastra brodată de ger
Pe cer cum caleştile vântului suie
Uşor ca o boare te pierd în eter
Prin ceaţa cea aspră cu iz de gutuie
Plimbându-mă-n gând, răsucesc spaţii
frânte
Cu paşi ce mă poartă mereu spre trecut
Un vânt cald de vară m-atinge pe frunte
Minţind că nimic nu e încă pierdut
Decembrie pleacă şi duce cu sine
Dantele ţesute în fir argintiu
Miresme ascunse în dulci cătăline
Şi-un vag sentiment de apus şi târziu
*cătălină - crizantemă, dumitriţă, tufănică
Decembrie
Ionel Mony Constantin
Decembrie vine şi-aduce cu sine
Tării decantate în şip argintiu
Parfumuri extrase din dulci tescovine*
Şi-un vag sentiment mirosind a rachiu
Ascult prin fereastra tivită de ger
Prin curţile mari cum guiţă godacii
Făina adastă păstrată-n chiler
Din ea va să crească gustoşi cozonacii
Mai trece-un beţiv desenând drumuri frânte
Prin albul zăpezii pe drumul bătut
Ninsoarea topită-l mângâie pe frunte
Şi-l minte, că încă mai e de băut
Decembrie-aduce Crăciunul cu sine
Cu brazi în dantele din fir argintiu
Tării decantate din dulci tescovine
Și-un vag sentiment mirosind a rachiu
*tescovină - băutură parşivă care îi ia
omului minţile
- 26 -
Sfidând toamna
Vasilisia Lazăr (da Coza)
surâs perlat acoperit de brumă
în toamna-mpestriţată de culori
mă uit prin geam cum la un semn se-adună
şi curg în râuri stoluri de cocori.
poem de ploaie suspinând se scurge
te-mbrăţişez c-un rând de nopţi polare
noian de frunze pe la geamuri strânge
hoinarul vânt sosit din altă zare.
perdeaua tremură ca-n orice toamnă
pastel de gri mereu spre miazănoapte
iar ploaia cu arome dulci de coarnă
adună-n cerul gurii fructe coapte.
mi-e frig şi mi se face dor de vară
hai să păşim pe-aceleaşi calde căi
te-aştern pe visul meu în strop de seară
şi verde mă-nvelesc cu ochii tăi
Toamna mea
Ionel Mony Constantin
ţinând paharul ridicat în mână
în toamna îmbibată de licori
privesc pe geam cum la un semn se-adună
şi intră-n crâşme stol de băutori
un vin ca un poem lichid se scurge
vom sta acolo multe nopţi la rând
vecinii la ferestre se vor strânge
râzând de noi sau poate înjurând
va fi cu mult mai frig ca-n orice toamnă
se-ntoarce iarna dinspre polul nord
nu-mi pasă când un vin de poamă coarnă
e mult mai dur ca un atac de cord
ne vom întoarce cătinel acasă
păşind şovăitor pe aceleaşi căi
ne vom culca în pat ca-ntr-o crevasă
şi vom dormi ca nişte nătărăi
- 27 -
Dă trucului fumul
Valerian Bedrule
Tu ploii-nspicate flămândă te-nchină,
adună-mă-n palmă, te vinde răcorii,
adulmecă-i rana, prefă-o-n lumină,
te-njugă ispitei, mă uită vâltorii.
Tu ploii-nspicate dedă-te senină,
zăvoru-i dezleagă, parfumul zăreşte-i
şi licărul bea-i-l din ciutura plină
dă trucului fumul, mâhnirea striveşte-i.
Tu ploii-nspicate lumina-i descoase,
în rochia vie te-mbracă felină;
în gemenii vulturi nu-i secetă-n oase,
ninsoarea în vise îţi lunece lină.
Te dăruie ploii şi strânge-o alene,
parfumul vigorii striveşte-i în gene.
E truc adevărul
Ionel Mony Constantin
Hai vino la cramă, lui Bacchus te-nchină
adună în cupe, plăcerea licorii
din rana de struguri, izvor de lumină
sorbi-vom o duşcă, cum fac băutorii
Hai vino la cramă, când noaptea senină
zăvozi-şi dezleagă, să bem haiduceşte
goleşte paharul, ulceaua e plină
e truc adevărul, ce-n vin găzduieşte
Hai vino la cramă, bacante focoase
dansează pe mese, cu trup de feline
mi-o sete cumplită, mi-e secetă-n oase,
şi nimeni nu cearcă cumva s-o aline
Tu toarnă ‘nainte să simt cum alene
fantasma beţiei pătrunde sub gene
- 28 -
M-aşteaptă clipa
Trandafir Sînpetru
Cât de grăbit am fost şi ce risipă
Mi-am oferit în dar cu mâna mea,
Nici n-am ştiut că vârsta îmi fugea
Şi-acum îmi fac bagajele în pripă.
Din când în când tot mai aud că ţipă
O dropie în depărtarea grea
Şi ca prin vis tremurător din ea
Un cântec ultim parcă se-nfiripă.
O, cum se-aşterne liniştea pe drumuri
Şi arde toamna în lumini şi fumuri,
Nu mai renasc, sunt gata de plecare,
Am zăbovit destul m-aşteaptă clipa
Să beau din vinul disperării tare
Şi să-mi fumez ca altădată pipa.
M-aşteaptă tipa
Ionel Mony Constantin
Cât am băut!... O, Doamne, ce risipă!
Le-am dat să bea la toţi cu mâna mea
Nici n-am simţit cum banul se ducea
Şi cum luciditatea se disipă
Prin vis mi se părea c-aud cum ţipă
O scorpie în depărtare, rea
Am să-mă-ntorc nepăsător la ea
Sfidând scandalul ce se înfiripă
O, cât de greu să mergi zigzag pe drumuri
Cu vinu-n cap şi cu atâtea fumuri
Nu mai rămân, sunt gata de plecare,
Am zăbovit destul, m-aşteaptă tipa
Să-nceapă tărăboiul de rigoare
Când eu mi-aprind cu nonşalanţă pipa
- 29 -
Deşert
George Safir
am adormit mai bogat decât m-am trezit
dimineaţă,
dar oleacă mai liber ca ieri
în ritmul acesta, allegro, unde voi ajunge?
într-un pustiu fără apă şi margini.
setea mă taie în măruntaie
şi nu găsesc nicăieri un copac
sub poala lui, răcorită de frunze
să-ntind braţul pe coapsele tale
morgana îşi face de cap stârnindu-mi
virilul
şi-alerg după ea ca un pui de leu hărţuind o
gazelă
ba o prind, ba o scap, ba o las să îmi scape
într-un joc de lasă-mă să te las
azi sunt mărinimos, te las pentru mâine
când foamea m-o trage
să-mi sug degetul mare
Câinele
Ionel Mony Constantin
dimineaţa, m-am trezit mai obosit decât
eram la culcare
toată noaptea am visat că vânez iepuri
în ritmul acesta nu ştiu unde voi ajunge
într-un pustiu fără margini, Sahara sau
Atacama
nevoia mă taie în măruntaie
şi nu găsesc nicăieri un palmier
sau un ciot fără frunze
pe care să-mi ridic piciorul
căţeaua vecinilor îmi stârneşte virilul
şi-alerg după ea ca un maidanez hărţuind o
pisică
ba o prind, ba o scap, ba o las să îmi scape
o smotocesc într-un joc de lasă-mă să te las
astăzi însă sunt plictisit
mă întind sub masă
să-mi sug degetul mare
- 30 -
Haide vino-n iarna mea
George Safir
Haide, vino-n iarna mea!
Cât mai cerne cerul neaua
Şi nu mă prefac în steaua
Ce-o să cadă pe-o vâlcea.
Vino cât nu arde gerul
Visul tainicei iubiri,
Dezrobiţi de amintiri
Să-i cântăm colindei lerul.
Ningă peste noi omătul,
Să-ngheţăm într-un sărut
Şi să-mi spui că n-ai fi vrut
Iarna să ne ia cu totul.
Ne-om trezi la primăvară,
Când zăpada s-o topi;
Ne-or găsi nişte copii,
Când se vor juca pe-afară.
Haide vino-n crama mea
Ionel Mony Constantin
Haide vino-n crama mea
Să-necăm în vin amarul
Să bem albul cu paharul
Şi vin roşu din ulcea
Vino că mă arde-n cerul
Gurii; setea să ne-o stingem
Zaiafetul să-l întindem
Pân’ se-mbată pivnicerul
Ningă peste noi zăpadă
Noi vom bea aici cumplit
Să nu spui că n-ai dorit
Nimeni nu o să ne vadă
Ne-om opri mai către seară.
Cătinel ca doi copii
Către case vom porni
Dar te-aştept şi mâine iară
- 31 -
Femeie cu nume de-alint
George Safir
Femeie cu nume de-alint
Ţi-e chipul oază de stele
Habar nu ai cum mă mint
Că eşti în braţele mele.
Ce-ascunzi în tine, femeie,
De nu mă laşi să trăiesc?
Mă tot ghionteşte-o idee,
Să-ţi spun ce mult te iubesc!
Spre tine paşii mă poartă,
Eşti ţelul meu şi destin.
Când mai lipsesc tu mă iartă,
Căci tot la tine eu vin.
Femeie, tu ştii că mai mint,
Îmi iartă vorbele goale,
Dar numai cu tine m-alint
Şi-s viu în braţele tale.
Ce-ascunzi în tine, femeie,
De nu mă laşi să trăiesc?
Mă tot ghionteşte-o idee,
Să-ţi spun ce mult te iubesc!
Coniac, tu porţi nume de-alint
Ionel Mony Constantin
Coniac tu porţi nume de-alint,
Pe o etichetă cu stele…
Tu nu ai habar cum mă simt
Când curgi printre buzele mele.
Te sorb şi-atunci ochii-mi scânteie
Încep alte limbi să vorbesc
Şi-mi vine aşa… o idee,
Să-ţi spun cât de mult te iubesc!
Regret uneori că mai mint.
Atunci când clondirele-s goale,
Te-aş da pe-un pahar de absint
Dar nu prea mă simt în parale
Spre cârciumă paşii mă poartă,
Eşti ţelul meu şi destin.
De mai lipsesc tu mă iartă,
Te-nşel cu o cană de vin.
Coniac tu porţi nume de-alint,
Când beau, mă ridici pân-la stele.
Tu nu ai habar cum mă simt
Când curgi printre buzele mele.
- 32 -
Ai semănat cerul cu stele
George Safir
Ai semănat cerul cu stele
Şi luna ai ascuns-o-n fân,
Trăgând glumeaţă de bretele
Îmi tot spuneai să mai rămân.
Chemat-ai greierii să-mi cânte,
În poala ta să mă dezmierzi
Şi zorii dulci să mă descânte,
La mine-n suflet să te pierzi.
Obrajii mi-ai spălat cu rouă,
Uscatu-i-ai cu sărutări
Şi ne-am iubit pe lună nouă,
Pe-un pat de ierburi şi de flori.
Voiam să fie noaptea lungă,
Eternă, dacă se putea,
Să ne trasăm hotar c-o dungă,
Lăsată-n treacăt de o stea.
Să colindăm ţinutul nostru,
Regină tu, iar eu plebeu,
Ţinându-mi Murgul de căpăstru,
Pe drum scăldat de curcubeu.
Am tot băut coniac cinci stele
Ionel Mony Constantin
Am tot băut coniac cinci stele
M-am îmbătat ca un nebun
Amestecând din toate cele
Da’ tot coniacu’ a fost mai bun
Chemat-am lăutari să-mi cânte
Iar eu le-am dat bancnote verzi
Lipite cu stuchit pe frunte
De nici nu-ţi vine ce să crezi
Simţeam că-mi crapă, capu-n două
Simţeam că-mi iese foc pe nări
Şi-am adormit ca porcu-n rouă
În şanţul mirosind a flori
A fost o noapte foarte lungă
A fost o noapte foarte grea
Şi care m-a secat la punga
De am rămas făr-o para
Tu te-ai trezit şi stai pe ace
Cu mâna strânsă pe nuia
Aş vrea o ciorba de potroace
Dar cine dracu să mi-o dea?
- 33 -
Pepita
Ioan Gelu Crişan
Prin gândurile mele azi cărunte
văd portul nostru, veşnic în derivă,
lipsit de hotărârea decisivă,
de-a sta în loc, ca valul să-l înfrunte
În mine iernile sunt tare crunte,
un spărgător de gheaţă mă tot minte
şi se ascunde-n marea de cuvinte,
pilotul stă încremenit pe punte.
Pe-un rid banal, puţin mai jos de frunte,
îmi curge răzvrătit un strop de rouă
şi taie-un gând ca un cuţit în două,
de-acolo-apari ca o pepită-n munte.
Pe visul meu firav, cât un grăunte,
pluteşti la fel cum fac în Anzi condorii,
eşti vie-ntruchipare a splendorii,
spre Atlantida mea, eternă punte.
Pipiţa
Ionel Mony Constantin
Din buzunarele-mi atât de goale
prin care bate vântul în derivă
lipseşte iar bancnota decisivă
cu care aş putea să-ti dau târcoale
Veniturile mele-s prea mărunte
şi domnul prim-ministru iar ne minte
că vom trăi mai bine ca-nainte
şi nu găsesc spre tine nicio punte
În cerebel, sub ţeasta mea bombată,
se-ncheagă gândul ca un strop de rouă
dar încă-mi mai lipsesc, o sută-două,
să fii a mea, pipiţa preferată
Prin visul meu firav, ca un grăunte,
tu treci punându-ţi în valoare nurii,
cu zâmbetul parşiv în colţul gurii,
râzând discret de tâmplele-mi cărunte
- 34 -
Reţetă popească
Ioan Gelu Crişan
Văd şacalii, dau târcoale,
mintea mea aleargă-n stepe,
stau prin cârciumi cu otrepe,
viaţa trece-n rotocoale.
Pe la osii nu e unsă,
e-o căruţă cu trei roate,
cu doi cai ce-o trag în spate
în direcţie ascunsă.
Ce lugubru e decorul,
un pustiu la o răscruce,
două ciori sfidează-o cruce
şi drăceşte cântă corul.
Doctorii scriu cu lopata
şi-mi prescriu intens argila,
vine popa-apoi cu mila
şi cădelniţa şi gata
Lansare de carte
Ionel Mony Constantin
Debutanţii-mi dau târcoale
c-o invidie ascunsă
pana lor e tot neunsă
scriu poezii de trei parale
câţiva confraţi, nişte otrepe
mi-ar cam băga cuţitu-n spate
vin doar să bea pe deşelate
că au talent cât nişte cepe...
Vorbeşte-un critic cu emfază
solemn ca popa la răscruce
în gând i-a pus la carte cruce
acum însă mă tămâiază
Semnez pe carte cu lopata
la nişte puşti aduşi în silă
am protocol dar mai cu milă
în fine pot să strâng. E gata!
- 35 -
Nea „Versace”
Ioan Gelu Crişan
Cu o-ngâmfare-americană
în blugii rupţi şi cu „ciocate”
precum un „wanted” în cinci state,
mănânc chiştocul de „havană”.
Cu pieptul gol în „hawaiană”
şi cu privirea mea de Rambo
invit o „chica” la un „mambo”,
dintr-o cultură subterană
Pun un balsam apoi pe rană
chiar dacă sunt un coate-goale
beau un rachiu de trei parale
ca pe-o „tequila” mexicană.
Vă spun, mă doare în banană
de ce se-ntâmplă azi sau mâine,
mai am acasă-un colţ de pâine
şi-o geacă gen „canadiană”.
Şi am gagică foarte fină,
cândva va fi o divă mare,
inteligentă la picioare,
ea spală vase la cantină.
Din „second” ies la patru ace
când trec pe drum topesc asfaltul,
vă jur, ca mine nu e altul,
puştimea-mi zice, nea „Versace”.
Nea „Rromanu”
Ionel Mony Constantin
Am o culoare „mexicană”
port pălării cu boruri late,
fumez kentane mentolate
beau bere d-aia de la cană
Chiar dacă par un coate-goale
şi n-am palat cu turnuleţe
i-am luat pirandei fuste creţe
la puradei cinci baclavale
Pe ochii mei, mă doare-n pană
că io trăiesc de azi pe mâine
ciordesc fer vechi să am de-o pâine
pentru gagica mea babană
Când e o ceartă barosană
nu mă caftesc ca toţi dilii
că dacă vine caralii
or să mă bage-n subterană
Sunt manelist pentru vecie
din toţi Salam e ăl' mai tare,
chiar decât Adi e mai mare
le-o spun la toţi ca să se ştie
N-am Mercedes ca tot baştanu’
dar am un cal ca nimeni altul
când fuge duduie asfaltul
Ţiganii-mi zice, nea „Rromanu”
- 36 -
Visător
Camelia Ardelean
Sunt cel mai mare visător în viaţă,
La carul cu himere mă înham.
C-un zâmbet fals pe chipul de paiaţă,
Jocheul sorţii-aş vrea să mă proclam.
Am strâns din pumni cât am putut de tare,
Când m-a plesnit, parşivă, cu-al ei bici.
(După cumplita sa devalizare,
Sunt membră într-o gloată de calici.)
Mi-aş vinde zdrenţuitele fantasme,
Dac-aş găsi subit cumpărător.
Naivă sunt şi mă hrănesc cu basme
Mi-e viaţa fantezistul narator.
Sunt trup flămând, crestat până la oase
De-al amăgirii ahtiat cuţit.
Pe-aripi strivite, de rugină roase,
Transport noi visuri către infinit…
Himeră
Ionel Mony Constantin
Sunt cel mai mare scriitor în viaţă,
De bună voie astfel mă proclam
Chiar de nu-s încă cunoscut pe piaţă,
Pot să vă vând talent la kilogram
Sunt publicat pe site-uri literare,
Din Ciorogârla sau de pe aici
Pe lângă mine, Coza mi se pare
Manager la o gloată de pitici
Văd autori ce publică fantasme
Pe care eu ca critic cel puţin
Nu le consider nici măcar drept basme
Ci scrieri horror, pentru Halloween
Acestea-s adevăruri „dureroase”
(Excepţie e unu' ce-l susţin
Că scrie totuşi parodii frumoase
Şi le semnează Mony Constantin)
- 37 -
Iubire muribundă
Camelia Ardelean
Azi m-am izbit de vocea ta cea rece
Şi m-a pătruns neliniştea-n şuvoi,
Prin ochii tăi o lună neagră trece
Şi-un uragan se zbate-n amândoi.
Mă năpădesc dramatice vedenii:
Pe chipul tău săpate-s răni adânci.
Escaladez pierdutele domenii
Ale iubirii-ascunse printre stânci.
Înfăşurată-n pletele de ploaie,
Te urmăresc, ca un spion fidel,
Şi pescuind cuvinte-ntre şiroaie,
Mă strânge noaptea-n chinga-i de oţel.
Aş vrea să sparg tăcerea ce mă doare,
Cu ea-mpreună,-al tău orgoliu crud,
Să smulg din beznă patima ce-ţi moare,
Să-mbrac în lacrimi stinse al ei nud.
Dar mă gândesc că totu-ar fi zadarnic,
Mizând pe-aportul tău de altruist.
De ringul sorţii m-aş zdrobi amarnic,
Mai bine uită-ndată că exist!
Televizor murind
Ionel Mony Constantin
Azi am mâncat din nou doar hrană rece
Să pot să pun de o parte câţiva lei
Pe sticla ta o lună neagră trece
Iar noi tăcem blocaţi în faţa ei
Închis cu tine, singuri în odaie
Eu unicul companion fidel
Mă anunţai că mâine va fi ploaie
Şi-n nordul ţării ninge mărunţel
Mi-ai oferit dramatice vedenii
Am învăţat atâtea lucruri noi
Escaladând ascunsele domenii
Din Honolulu până la Pleşcoi
Aş vrea să rup tăcerea ce mă doare
Şi glasul tău din nou să îl aud
Zadarnic „butonez” în disperare
Când buzunarul meu rămâne nud
Îmi mai rămâne o ultimă speranţă
Că poate voi găsi un altruist
Să te repare-n ultimă instanţă
Pe gratis, altfel simt că nu rezist!
- 38 -
Ultimul soldat… învins
Elena Şerban
Femeia... o sculptură de mătase,
o vrajă cu surâs de catifea,
o rază de sperare în crevase,
o floare tremurând în palma ta.
Femeia... cât mister în ochii ei,
o fulguire şi mirarea te-a furat,
o uiţi uşor, deşi pe braţe vrei
să te mai prindă iar cu un păcat.
Femeie spui? Şi cu tăcere-a nins:
mătase, poezie şi-un pian,
te simţi ca ultimul soldat... învins,
dar eşti întâiul ei magician.
Femeia... o-nflorire din poveşti
cu raiul mistic în privirea ta,
aşteaptă doar atât: că o iubeşti
să-i spui, dar fă-o doar cu inima...
Ultimul bărbat… misogin
Ionel Mony Constantin
Femeia… ca un şarpe de mătase
perversa cu surâs de catifea
un brânci ce te împinge în crevase
un scorpion crescut în palma ta
Femeia… o podoabă de doi lei
ascunsă, ca o marfă de furat
ca o friptură unsă cu mujdei
când este post şi ştii că e păcat
Femeie spui? Şi cu trădare-a nins
o presă ce îţi stoarce ban de ban
te simţi cu ea, ca-ntr-o capcană prins
dar pentru tine-i un magician
Femeia…te abureşte cu poveşti
încât încet-încet ajungi năuc
aşteaptă pân’ la urmă s-o iubeşti
şi să te ţin-o viaţă sub… papuc
- 39 -
suntem atât de...
Ion Vanghele
suntem atât de trecători
atât de-acoperiți cu frunze
ne sărutăm iubito-n zori
cu foșnete pierdute-n buze
ale tale mere eu le caut
aş vrea dulceaţa lor să gust
pe undeva cânta un flaut
şi sânul parcă vărsa must
eu umbra ta îmbrăţişată
o pierd sub pomii cei bătrâni
pe-această dragoste uitată
doar noi ne mai semnăm stăpâni
aleile ca-ntr-o durere
ne strigă pașii obosiți
nimic în veşnicii nu piere
nici cei de doruri osândiți
chiar dacă pe la judecată
ne cheamă frunzele din pomi
tu şezi în poala mea plecată
plină de îngeri ca să dormi
e dusă vremea…
Ionel MonyConstanrin
suntem atât de muritori
tu tremurai precum o frunză
când te pupam iubito-n zori
fără să facem nici-o brânză
când merele-ţi timid le caut
vrând din dulceaţa lor să gust
tu mai visezi cântând la flaut
că redevin bărbat robust
dar umbra ta încovoiată
mi-arată c-am îmbătrânit
eşti doar o babă cocârjată
iar eu un moş hodorogit
în loc să mai resimt plăcere
mă scol să-mi fac un ceai de tei
căci Ana nu mai are mere
și nu mai mor de dorul ei
e dusă vremea minunată
când ne plimbam hai-hui sub pomi
azi stând în poala mea plecată
îmi cânţi la flaut şi m-adormi
- 40 -
Şi ninge, iubito, pe perne
Ion Vanghele
Şi ninge iubito pe perne
Cu lacrimi pierdute de îngeri
E iarnă şi codrul mai geme
În valea uitatelor plângeri
Zăpada se strânge în palme
Pe pleoapele dorului pale
Ninsoarea în noi parcă doarme
Şi albe sunt zilele goale
Ne ninge cu valuri domoale
Mi-e dor chiar de muşcă îngheţul
De gheaţă bat clopote-n poale
Şi noaptea cea rece e preţul
Hai vino şi nu fi de piatră
Sărută-mi tăcerile, gura
Când focul dansează în vatră
Eu simt cum îţi arde făptura
Te mângâi mereu în neştire
Şi-aş vrea să mă mistui în trupul
În care ca semn de iubire
Îşi leapădă îngerul duhul
Tu dormi iar, iubito,-ntre perne
Ionel Mony Constantin
Tu dormi iar, iubito,-ntre perne
Cu visul pierdut printre îngeri
E iarnă, stomacul meu geme
Spunându-şi ciudatele plângeri
Zăpada se strânge în palme
Şi-aşa mă cuprinde o jale
Când văd cum iubita mea doarme
Şi blidele toate sunt goale
Ne ninge aşa ca nebunul
Şi simt cum ne muşcă îngheţul
De gheaţă albit e ceaunul
Şi ţurţuri a prins făcăleţul
Hai vino şi nu fi de piatră
Să-mi umpli tăcerile, gura
Când focul se-ncinge în vatră
Să simt cum miroase friptura
Mi-e foame aşa în neştire
De pofte se mistuie trupul
Când tu ca un semn de iubire
Murat îmi aduci cantalupul
- 41 -
Prinsă-n braţe
Ion Vanghele
Prinsă-n braţe, tremurai tăcut
Luna când azurul nopţilor despică
Vreau pe pleoape-acuma să-ţi sărut
Noaptea-n care lacrima mai pică
Te-ai pierdut pe cel’lalt mal de râu
Într-o nebuloasă de cuvinte
Tu ziceai de mine că-s molâu
Şi-alte lucruri, nu le mai ţin minte
Şi te-ai dus prin umbrele-nserării
O iubire plânsă-n paşi mărunţi
Te priveam cu ochii disperării
Fiindcă tu vroiai să mă înfrunţi
Te-ai pierdut în timpul care-l sameni
Şi în clipele ce le deşiri
Într-un Rai acum sărac de oameni
Printre florile de trandafiri
Numai zvonuri zboară înflorite
Pe pridvorul casei aşezând
Dorurile mele-nchipuite
Şi-un motan domestic dormitând.
Pierdută
Ionel Mony Constantin
Te ţinusem pân-atunci de gât
Când pe boltă luna se ridică
Te-am pupat pe frunte, doar atât
Nu avea de ce să-ţi fie frică
Te-am pierdut în luncă, lângă râu,
Într-o nebuloasă de cuvinte
Tata îmi spunea că sunt molâu
Şi m-a înjurat de cele sfinte
Dispărută-n umbra înserării
Tropotind cu paşii tăi înceţi
M-apucase clipa disperării
Că te rătăciseşi în boscheţi
Se-ntorceau de pe islaz cosaşii
Întrebându-i de nu te-au văzut
N-au ştiut să îmi îndrume paşii
Şi m-am dus în calea mea tăcut
M-am întors într-un târziu din grind
Mă trecea prin spate un fior
M-aştepta tătuca suduind:
– Unde-i mă, Joiana, că te-omor!
- 42 -
O să ne împletim ca două viţe
Ion Vanghele
O să ne împletim ca două viţe
Cum ziua şi cu noaptea se-mpletesc
Într-un amurg ascuns între fiinţe
În care numai visele rodesc
Atâtea patimi poate interzise
Ca un fular pus nopţile pe gură
Când frunzele de toamnă sunt ucise
Şi noi ne stingem floarea din făptură
Mai ninge cenuşiu cu fulgi ce plâng
Pe umerele noastre dezgolite
Răcoarea nopţilor acum o strâng
În aripile mele prohibite
La piept te pierd în lanul meu de maci
Şi te sărut ca o eliberare
Când în tăcerea dintre inimi taci
Cu-acelaşi semn de veşnică-ntrebare.
O să ne întâlnim ca două vite
Ionel Mony Constantin
O să ne întâlnim ca două vite
Ce de cu zori în noapte robotesc
Şi-ntr-un amurg târziu sunt priponite
La ieslea-n care visele foşnesc
Vom rumega cu patimi interzise
Mai mestecând alene câte-o gură
Uitând că toate vitele-s ucise
Şi-ntr-un final, vor deveni friptură
Afară ninge blând cu fulgi ce plâng
Pe ugerele tale dezgolite
Când calde buze de viţel se strâng
În căutarea ţâţei prohibite
Te voi visa în lanul meu de maci
Păscând trifoiul încălzit de soare
Privindu-te cu ochi bovini cum faci
O balegă ca o eliberare.
- 43 -
Fumul toamnei se agaţă de gene...
Ion Vanghele
Fumul toamnei se agaţă de gene
Mi-este dor. Te iubesc bestial
Îngropat în absente eterne
În clepsidra cu ochi de cristal
M-aş topi şi dorinţa m-atinge
Tu te pierzi ca un vis cenzurat
Peste noi cerul serii mai ninge
Cu săruturi de frunze-apăsat
Plânge-n noi înc-o toamna străină
În apus dorul meu sângerat
Tu te duci printre ceţuri felina
Eu mă pierd într-un suflet uitat.
Vinul toamnei se agaţă de mine
Ionel Mony Constantin
Vinul toamnei se agaţă de mine
Mi-este dor, să beau iar bestial
Băuturi cu luciri opaline
Din pahare subţiri, de cristal
Vreau să beau până setea-mi voi stinge
Dintr-un vin ca un vis cenzurat
Şi apoi să te pup pe meninge
Cu săruturi duhnind a păcat
Mă priveşti cu o faţă străină
M-am întors iar puţin trotilat
Ad-o sticlă, cu pas de felină,
Beau o duşcă şi mergem în pat.
- 44 -
Iubirea vorbelor deşarte
Ion Vanghele
Iubirea vorbelor deşarte,
O calcă nopţile cu pasul,
Şi-o oropseşte-n file moarte,
Nisipul când îţi scurge ceasul.
E-o vatră-n timpuri ruinată,
Într-o cenuşă fără leac
Pe care-o creangă stă uscată,
Şi-n toamne stele se desfac
Iubirea vorbelor uitate,
Tăceri de frunze le adună,
Iluzii vii cu trupuri moarte,
Jucând în umbrele din lună.
Răceala iernilor deşarte
Ionel Mony Constantin
Răceala iernilor deşarte,
Ne însoţeşte la tot pasul,
Şi-o conservă-n forme moarte
Batista când ne curge nasul
E-o tuse aşa neruşinată,
Ce te consumă fără leac
Zbătându-se în piept uscată,
Cu fâlfâiri de liliac
Răceala iernilor uitate,
Se vindecă într-o săptămână,
Stând cu ventuzele pe spate
Şi-o cană cu vin fiert în mână
- 45 -
Ziua peste noapte
Ion Vanghele
Ziua peste noapte s-a suit călare
Iapa că o trage tare de dârlogi
Răsărit de ziuă, doar din Carul Mare
Timpul se-ncovrigă azvârlind sfoiogi
Pe-un pătrat de verde, tu faci penitenţă
Şi te uiţi la soare cu buricul sus
Se cunoaşte dragă, n-ai experienţă
Gâzele şi şerpii pe gârlă s-au dus
Doar Costel oftează şi te vrea legată
Între a lui braţe groase de haiduc
Lucrul nu mai merge cum mergea odată
Şi-a rămas prin vrejuri, omul singur cuc
Este-atâta criză, umblă doamne bete
Iezii fără blană cost-acuma scump
Văzui nasul roşu la câteva fete
Bând din sticlă vodcă, bete de triumf
Paştele se-arată la un colţ de stradă
Ouăle şi ele roşii s-au făcut
Cozonacii rânduri vin ca la paradă
Eu ţin post acuma, zău că n-am băut.
Stau să-şi vie-n fire iar Mirandolina
Să se scoale-odată de-unde doarme dus
Să meargă la poştă fiindcă iar lumina
Stă cu glezna goală ridicată sus
Frate-n sărăcie, hai să dăm o duşcă
Doamnele fardate, joac-acum can-can
Şi în fumul galben lunecă prin crâşmă
Cu aceeaşi veche foame de ciolan
Fantezii de primăvară
Ionel Mony Constantin
Soarele pe boltă s-a-nălţat călare
Luna trage caii nopţii, de dârlogi
Şi aşteapt-ascunsă după Carul Mare
Clipa să-şi înhame murgii pintenogi
La o masă goală tu faci abstinenţă
Şi te-apucă jalea după vinul dus
Se cunoaşte dragă, că n-ai experienţă
Mai comanzi o sticlă şi... Paharul sus!
Doar Ion visează vremea fericită
Când avea vânjoase braţe de haiduc
Nu-i mai merge puşca, chiar şi lustruită,
Ţeava se-ndoaie ca un cauciuc
Este timp de criză, doamnele cochete
Numai poartă blănuri, că le costă scump
Dintr-un club de fiţe ies câteva fete
Care poartă tanga şi colanţi Triumph
Un beţiv se-agită la un colţ de stradă
Are ochii roşii de prea mult băut
Trece-o babă strâmbă ca o acoladă
Cu o ceaşcă-n mână, plină cu năut
Când o să-şi revină, tanti Aspazia,
Beată ca o curcă, dup-un chef baban,
Iar o să m-acuze că i-am luat fetia
De-a ajuns să fie damă la şantan
Fratele Vanghele, vrea să bem o duşcă
Într-o cârciumioară, dup-un paravan,
Unde vin la mese fete goale puşcă,
Însă ioc parale, n-are niciun ban.
- 46 -
Poezia-n braţe mă cuprinde
Ion Vanghele
Poezia-n braţe mă cuprinde
Mă strânge lung şi cald la piept
Un foc în inimă aprinde
Tu spune-mi cât să mai aştept
De zgomote sunt prea sătul
De-averse ude, zgomotoase
Îmi pierd şi umbra în patul
În braţe reci şi mătăsoase
Şi te sărut pe vârf de nas
Plin de dorinţe zmeurii
Pe gura care nu o las
Decât în orele târzii
Şi mă atinge, dar nu simt
Tot trupul tău arzând profund
Şi vorbele nu mă mai mint
La pieptul meu când te ascund
Când soarele iese din nori
De floarea nopţii betegit
Eu te culeg uşor din flori
Din visu-n care te-am iubit
* * ** *
În urmă va rămâne scrum
Şi clipele ce le-am trăit
Arzând în flăcărui duium
Un dor ce nu s-a isprăvit
Beţie
Ionel Mony Constantin
Beţia-n mreaja ei mă prinde
Mă strânge lung şi cald la piept
O ceaţă ochii îmi cuprinde
Şi nu pot ţine drumul drept
De cârciumă m-am saturat
De larma ei cea tumultoasă
Mai bine mă întorc în pat
Lângă nevasta mea duioasă
Dau să o pup bălos pe nas
Lăsându-i dâre zmeurii
Pe gura care îmi dă glas
Că vin la ore prea târzii
C-un făcăleţ îmi dă la fund
M-atingi, te-ating ce dulce simt
S-a săturat să o tot mint
Şi fug în curte să m-ascund
Când mă trezesc mahmur în zori
De frigul nopţii rebegit
Prin oase simt cum trec fiori
Şi-n gură am un gust coclit
* * ** *
Trecut-au ani la rând duium
Din chefu-n care am trăit
Din toate s-a ales doar scrum
Beau ceai ca un nenorocit
- 47 -
Umblă păsările cu vorba
Ottilia Ardeleanu
Ţaică
auzişi mătăluţă de-a lu’ florea
cică o trăsni asară
colo la margine
unde se-mpreună drumurile
căzu furcă din cer
tomite în inima ei
despică salcâmul ăl bătrân
de căzu peste ea şi peste geicu
da cine-ţi zâse
alde buricu
ce-or fi căutat şi ăia noaptea pe câmpuri
da ce-nchinatu făceau ăi doi acolo
ea cu bărbat falnic în gospodărie
el cu femeia borţoasă aproape de soroc
ei parcă nu-ţi trece prin cap
se iubeau ţaică
se iubeau să nu-i ştie satu
că parcă n-aveau copacii ochi
şi păsările vorbă să o ducă di colo colo
se iubeau de mama focului
de iote muriră de foc
şi jale
da ce ştii tu
că te-a lăsat bărbatu şi
o să mori cu sângurătatea
pe bătătură
hai
la săpat că porumbul se ofileşte la taclale
lui îi trebuie muşuroi şi
acu s-o-nsera
Umblă vorba prin sait
Ionel Mony Constantin
Ţaică
auzişi mătăluţă de-aia otillia a lu’
ardeleanu
ce i-o trăsnit prin cap asară
s-o înscris pe un sait
colo mai la margine
căzu furcă din cer
la ghizunie în vrancea
tomite în inima ei
la unu’ ion de-i zâce da coza
da ţie cine-ţi spuse
alde nevastă-sa
una de se crede manager, ce-o mai fi aia
da ce-nchinatu fac ăi doi acolo
că doar au gospodării falnice
şi pământ care trebuie lucrat la soroc
ei parcă nu-ţi trece prin cap
scriu poezele ţaică
da’ parcă nu ştie tot satu’
că se întrec de mama focului
care-i mai bun
la taclale
de până şi păsările au dus vorbă
di colo colo
da’ ce ştii tu
că eşti doar o amărâtă de comentatoare
şi-o să mori făr’ să te citească nimeni
în bătătură
hai
mai bine să vânturăm făsuile alea
că or să facă viermi şi
acu’ s-o-nsera
- 48 -
Umbra luminii pure
Vasile Ionac
Iubind mereu pe apucate,
Nu căutam niciun răspuns
Şi ca un ins fără cetate
De zare mă lăsam pătruns.
Iubesc femeia chiar cu viciu;
Păcatul ei îmi este dat,
Căci lumea însăşi e-un ospiciu
În care, iată, sunt tratat.
Nu cer iertare pentru-o seară
În care, înflorind intens,
Am însoţit o domnişoară
Spre clipa unicului sens;
Dansând în doi pe-un ţărm de gânduri
Ne-am cunoscut şi ne-am uitat,
Dar au rămas nescrise rânduri
Ce-mi par acuma un palat.
Nici azi, nici ieri şi niciodată
N-oi ocoli doi ochi senini
Care-oglindesc un gând de fată
Şi un tărâm fără de vini.
Iubind mereu pe apucate
Mă desfrunzesc fără păcat;
Iubire n-are cont şi rate
Ci stele, lună, codrii, pat...
Urmările poeziei pure
Ionel Mony Constantin
Scriind mereu pe apucate
Nu aşteptam niciun răspuns
Făceam doar rime-mperecheate
De care mă lăsam pătruns
Iubind poemul ca un viciu
Păcatul său fiindu-mi dat
Scriam la fel ca-ntr-un ospiciu
În care nu eram sedat
Nu vă ascund că într-o seară
În care am comis un vers
Am acostat o domnişoară
Şi i l-am recitat din mers
Ea a rămas puţin pe gânduri
Lung către mine s-a uitat
Şi tot aşa ca-n alte rânduri
S-a încruntat şi m-a-njurat
O mai păţisem şi-altădată,
Mi-a spus că-s boşorog senil
Că nu ar fi deloc mirată
Dac-am scăpat dintr-un azil
Vă jur cu astfel de zăltate
Ajungi ca să te crezi ratat
Renunţ să fac poezii rimate
Şi trec la proză imediat
- 49 -
Colind pentru poeţi
Ioan Grigoraş,
În iarna cu tăciuni aprinşi şi jar,
Cu cetină de brad pe la ferestre,
Poeţii sunt lumina dintr-un far,
Cuvintele pentru o lume – zestre.
Pe pagina cu slove aurii,
În versuri care plâng ca o ninsoare
Prin rima unor calde poezii,
Găseşti o inimă în sărbătoare,
Cu pana lor, ca un arcuş în vals,
Cu feţele zâmbind sub promoroacă,
Ei sunt mereu un cântec, şi nu fals,
În existenţa noastră heliacă.
Ce să doresc pe frontul unui vers?
De sărbători: Poeţilor... iubire!
Să aibă fiecare-n univers
O stea – să le ofere găzduire.
Să poarte lira lui Orfeu cu ei
Orice poem sub semnul unei muze,
Să cânte pentru oameni, că sunt zei,
Spre fericire fie călăuze.
Poeților, de sărbători, am să le spun:
„Vă fie versul lin şi Anul Nou mai bun!”
Colind pentru pivniceri
Ionel Mony Constantin
În iarna care se aşterne iar
Când stau cu ochii ţintă la ferestre
Sunt pivnicerii – pentru mine far,
Iar băutura pentru mine zestre
Pe mese au pocale aurii
În care vinuri curg ca o ninsoare
Ce îţi inspiră calde poezii
Ei îţi transformă viaţa-n sărbătoare
Cu braţul lor, ca un acord de vals,
Te-ntâmpină zâmbind sub promoroacă
Turnându-ţi un vin sincer, şi nu fals
Ce nu se poate totuşi să nu placă
Ce să ofer la pivniceri prin vers?
De sărbători: Cotnari ca o iubire
Din pivniţă să fac-un univers
În care să-mi ofere găzduire
Să aibă veşnic un clondir la ei
Pe Bachus să-l includă printre muze
Le fie vinul elixir de zei
Spre cramă să ne fie călăuze
La pivniceri de sărbători le spun
„S-aveţi la anul Ottonel mai bun!”
- 50 -
Fantezii turcoaz
Ioan Grigoraş
Mai trag un fum din ultimul chiştoc,
Ţigări nu am, bricheta-i fără gaz,
Nu bănuiam când am intrat în joc,
Iubita mea, că rochia turcoaz,
Pe care-o-mbraci în zilele de joi,
Mă-ndeamnă să m-apuc iar de fumat.
Am fantezii, că sânii tăi sunt goi,
Iar tu desculţă lângă mine-n pat
Te joci ori mă iubeşti, nici nu mai ştiu.
Aş bea o votcă, aş mai trage-un fum –
Mi-e teamă că aroma de rachiu
Ar transforma idila noastră-n scrum.
Arunc paharul şi ţigara, treaz
Îţi scriu pe glezna fină un poem,
Vreau să cobori din vis şi din turcoaz,
Doar lângă tine pot iubi boem.
Fantezii cu praz
Ionel Mony Constantin
Mai beau un strop din ultimul pahar
Mă uit cu jale către aragaz
Nu bănuiam că pleci la mă-ta iar
Şi-mi laşi o biată ciulama de praz
Are mirosul groaznic într-atât
C-aproape sigur sosul s-a stricat
Am fantezii c-am să ţi-o bag pe gât
Să vezi şi tu ce bună-i de mâncat
Vrei să mă otrăveşti, nici nu mai ştiu
Ce o mai fi prin mintea ta acum
Mă duc să fac gargară cu rachiu
Şi las mâncarea să se facă scrum
E miez de noapte dar sunt încă treaz
Aş vrea să-ti scriu pe gleznă un blestem
Dar nu găsesc să-nchei acest poem
O rimă pentru ciulama de praz
- 51 -
Iubire în turcoaz
Ioan Grigoraş
Te-aştept desculţ, dar trenul tău de noapte
Întârzie, un pasager nebun
A tras semnalul, în vagonul şapte,
Că-n tabacheră nu avea tutun.
Eşti prea departe, halta mea e goală,
Nu s-a schimbat demult niciun macaz,
Am febră, te visez, să fie boală
Că mă gândesc la rochia turcoaz?
Şi dacă ştii, nu-mi spui, nu cred că-ţi pasă
Că noaptea-i rece şi peronul lung,
Să mă-ncălzesc mi-ar trebui o Grasă
Şi de Cotnari, tristeţea să-mi alung.
Renuţ la votcă, la rachiu şi bere,
Se-anunţă iar c-a deraiat un tren,
Dar fă-mi măcar o ultimă plăcere,
Iubeşte-mă-n turcoaz, într-un catren.
Fantezii cu pui
Ionel Mony Constantin
Ai revenit cu trenul tău de noapte
Iar eu te-am aşteptat ca un nebun
În prag ai apărut cam pe la şapte
Şi nu ştiam ce vorbe să-ţi mai spun
Pe masă farfuria era goală
Mâncasem ciulamaua ta de praz
Simţeam stomacul cum mi se răscoală
Şi mă temeam să nu dau de necaz
Tu mi-ai răspuns că ţie nici nu-ţi pasă
Chiar dacă la urgenţă-am să ajung
Iar eu mă bucuram că eşti acasă
Şi te-am pupat tristeţea să-ţi alung
Renunţ să mai fumez, renunţ la bere
Poţi orice vorbe grele să îmi spui
Dar fă-mi măcar o ultimă plăcere
Şi azi găteşte-mi ciulama de pui
- 52 -
Februarie cu tine
Ioan Grigoraș
E frig, iubito, te aştept la mine
Să fierbem vin, să răsfoim o carte
Întregul timp de-acum ne aparţine
De-o fi să mor... la naiba-n ea de moarte!
Alintă-mă, cu dragoste fă-mi plinul
Cuminte sunt, ca grâul ne-ncolţit,
Cu gura ta îmbată-mă, doar vinul
Buzelor tale ’ţi jur, m-a ameţit.
Iubito-i februarie, degrabă
Aruncă-n colo orice lenjerie
Şi vino-ncet, ca pisicuţa-n iarbă
(Când trece printre flori de păpădie)
La pieptul meu, hai toarce liniştită,
(Să-mi fie, Doamne, doar acesta chinul)
Sălbăticiunea mea închipuită...
Îmi este frig... te-aştept să vii cu vinul.
Noapte cu tine
Ionel Mony Constantin
E noapte, ger şi te aştept la mine
Am vin roze, pe jar castane coapte.
Întregul univers ne aparţine
Ne stă în faţă o întreagă noapte
Inspiră-mă, cu poezii fă-mi plinul
Condeiul meu e bine ascuţit
Cu gura ta îmbată-mă ca vinul
Şi spune-mi versul ce mi l-am dorit
Iubito, trece timpu’ aşa degeaba
Şi încă nu am scris o poezie
Ori te-ai prostit, ori ai ajuns o babă
Care miroase a flori de păpădie.
Aşează-te la masă liniştită
De-ai şti de câtă vreme mi-ai lipsit
Tu muza mea, de-atâţi poeţi dorită...
Mai lasă vinul, că m-am sictirit!
- 53 -
Tic-tac
Ioan Grigoraş
Mai gust din vară înc-un ceas şi doare
Canicula din luna lui cuptor,
Vacanţa fără tine azi îmi pare
Ca zodiacul fără vărsător.
Aştept să plece august către toamnă,
Cocorii să se ducă înspre Sud
Cu anotimpul care mă condamnă
Să stau în pat şi să citesc Talmud.
Mă uit la ceas şi vara asta oarbă
O simt în piept, cum cleştii unui rac
Sărută mi-apoi frâng un fir de iarbă -
Îmi plânge inima, tic-tac, tic-tac..
Tac-tic
Ionel Mony Constantin
Mai gust din bere înc-un strop că doar e
Pentru bărbaţi cel mai spumos nectar
Aş vrea să mai comand, da’-n depărtare
Nu se zăreşte niciun ospătar
Aştept s-apară un bărbat, o doamnă
Să nu mai stau aşa ca prostu’-n van
Mai bine trec la islamism la toamnă,
Voi bea doar ceai şi voi citi Coran
Privesc la ceas şi setea asta oarbă
Îmi scurmă-n piept, un pic câte un pic
Mă frâng uscat precum un fir de iarbă
Şi totul e pe dos… tac-tic, tac-tic
- 54 -
Insomniac
Ioan Grigoraş
E lungă noaptea, tristă fără tine,
Iar eu insomniac printre condeie,
Atâtea pagini cu poeme pline
Şi chipul tău, un ciob dintr-o idee,
Sclipind când raza oarbă de iubire
Îl află în povestea dispărută
În care m-am visat o clipă mire,
Dar tu erai mireasă nenăscută.
E lungă noaptea, tristă fără tine
Şi eu mă-ntind de crezi c-ajung la lună
Ori reclădesc castele pe ruine
Iubesc chiar dacă lumea e nebună –
Să-ţi prind piciorul ca pe o petală,
Să te-nfiori când îl ating de buze,
Iar miezul nopţii, în sacou de gală,
Să ne ascundă, darling, printre frunze.
Insomnie
Ionel Mony Constantin
Ce lungă-i noaptea baby fără tine
Când eu insomniac printre clondire
Îmi amintesc cum încă erau pline
Si le-am golit pe toate în neştire
Nu pot să uit în clipa de iubire
Cum din privire mă mustrai tăcută
Să nu mai beau aşa în nesimţire,
Din băutura încă nebăută
E lungă-noaptea asta şi-s în stare
Să urlu ca un câine trist la lună
Că nu mai am un ban în buzunare
Să mai comand o băutură bună
Să-mi dai paharul ca pe-o jucărie
Şi-nfiorat ducându-l către buză
Când miezul nopţii tainic o să vie
Să îl lipesc mai strâns ca o meduză
- 55 -
Gelozie
Ioan Grigoraș & Liliana Trif
Mi-am cumpărat un câine mops,
O haimana pentru budoar,
Seara îi dau câte un drops
Și-l duc să doarmă pe culoar.
Javră bătrână, infidel,
Vrea la iubită în iatac,
De nu-i cuminte îl tund chel
Și-l leg în curte, de-un copac.
Când te strecori în aşternut,
Iubito, orice câine mops,
De nu-s atent doar un minut,
Te savurează ca pe-un drops.
– Cauţi în joacă gelozii,
Iubite, cum de n-ai văzut,
Când mă dezbraci prin fantezii,
Că între noi n-a încăput
Nimic şi nimeni... Fără rost,
E teama ta şi îndrăznesc
Să te implor, la adăpost,
Să laşi căţelul... Mulţumesc!
Poate că nu ai înţeles,
Te superi, motivat, dar mâine,
Mă vei ierta că am ales –
O căţeluşă, nu un câine!
Fantezie
Ionel Mony Constantin
Ţi-am cumpărat un pechinez
Ce doarme noaptea sub lavoar
Mâine am să-l duc să-l vidanjez
Că face pipi pe culoar
Mai bine îţi luam pudel
Să stea la tine-n dormitor
Întreaga vară să-l tunzi chel
Să-ţi facă tumbe pe covor
Când seara te strecori în pat
Iubito orice câine-ar fi
Prinde să urle disperat
Dacă încep să-ţi spun poezii
– Iubite dragă nu fi prost
E unu’ Mony C, să ştii
Ce ne urăşte fără rost
Şi-ţi născoceşte parodii
Mai ştii tu rochia turcoaz
Ei bine ca un disperat
O-ntreagă ciulama de praz
Pe poale mi-a împrăştiat
Eu cred că-i pekinezul lui
Şi vino iute când te chem
Să îl momim cu-n os de pui
Şi să compunem un poem
- 56 -
Dor de ducă
Daniela Tiger
Aşa mi-a venit un dor de ducă!
Şi m-am dus...
Am alergat prin poieni de suflet
incandescent,
am închis şi-am deschis porţile suferinţei,
uneori... mai
greu,
alteori... cu uşurinţa florilor de mai. …
Am ridicat ochii, dar norii au lăcrimat
peste vise pierdute-n culorile curcubeului.
Cocârjată, mi-am târât iluziile
încercând, iar şi iar, să deschid ultima
poartă,
dar se făcea mai mică, mai îngustă.
Nepotrivirea cheilor m-aruncă într-un
ocean de suspine
Ştiu că o am. N-o găsesc.
Aştept...
Aştept, cuminte, potrivirea.
Inspiraţie
Ionel MonyConstantin
Azi mi-a venit aşa un fel de inspiraţie!
Şi am scris…
Am postat totul pe ning, cu suflet
incandescent
să văd ce spun cititorii,
dar neatentă am deschis porţile suferinţei
cu uşurinţa florilor de mai
Le-am citit comenturile, cu ochii
înlăcrimaţi
şi obrajii în culorile curcubeului.
Disperată mi-am târât poeziile
pe toate reţelele, căutând o ultimă poartă,
dar ea era tot mai mică, mai îngustă
Nepotrivirea cheilor, m-a întors către tine
ştiu sigur că tu o ai. Caut-o!
Aştept...
Aştept cuminte, să mi-o potriveşti.
- 57 -
Sfială
Viorel Ploeşteanu
cotorul de măr
într-un salt acrobatic
survolează o clipă şoseaua
izbindu-se violent
şi decis
de bordura umedă şi liniştită
cu sprijin în coadă
îşi scuipă cu scârbă sâmburii
ca un boxer nefericit dinţii
şi speranţele
cu dezgust
nu atât pentru gura
oricum lipsită de senzualitate
cât pentru necunoaşterea muşcăturii
adâncă
hotărâtă şi pofticioasă
ca o viaţă furată
dar nu toţi ştim să mâncăm un măr
şi nici să-i redăm pământului
cu sfială seminţele
Ever
Ionel Mony Constantin
chiştocul de Dunhill
într-un salt sinucigaş
survolează acrobatic şoseaua
stingându-şi violent
jarul
de portiera umedă abia spălată
a maşinii de pe contrasens.
şoferul îşi scuipă cu scârbă cuvintele
ridicându-şi semnificativ
degetul mijlociu
cu dezgust
nu atât pentru gestul făcut
oricum lipsit de senzualitate
cât pentru necunoaşterea consecinţelor
actului
iresponsabil şi capricios
ca o ţigară fumată
dar noi toţi ştim că aşa ceva nu se va
întâmpla
ever la Bucureşti, ci undeva la capătul
lumii
în Dublin.
- 58 -
De sub cenuşă
Viorel Ploeşteanu
Pe drumuri prăfuite, un negru armăsar
Îşi spumegă mânia, purtând în coamă
timpuri.
În urma lui biserici cu ‘nalte cruci răsar
În faţa lui, spasmodic, se prăbuşesc
olimpuri
Călare-necălare şi cercul s-a închis
Urgia de păcate adună şi împarte.
Se scutură speranţa, se spulberă un vis.
De astăzi universul la două lumi se-mparte.
Sub stratul de cenuşă e un cuvânt nescris.
Jalba unui armăsar
Ionel Mony Constantin
Motto: Nu mor caii când vor câinii
Pe drumul de costişe, un armăsar harap
Îşi spumega mânia, mergând grăbit la trap
Mă ţine primăria în grajdul ei degeaba,
Că, de un car de vreme, eu nu-mi pot face
treaba
Călare-necălare, în ţarcul meu închis,
Eu iepelor gestante le-am împlinit un vis.
S-au înţeles duşmanii, de ar fi pe voia lor,
Chiar mâine să mă vândă în târg la abator.
Lui Vio Ploeşteanu am să mă plâng în scris
- 59 -
Ruga românului (cea de pe urmă)
Viorel Ploşteanu
Dă-ne, Doamne, buni conducători!
Dă-ne, Doamne, oameni cu tărie
Să aibă un singur gând în zori,
Să ridice Sfânta Românie!
Dă-ne, Doamne, oameni curajoşi
Să ne apere de hoţi pământul!
Prea sătui suntem de mincinoşi,
Care vând şi sufletul, şi gândul.
Ţine, Doamne, limba românească!
Ţine, Doamne, graiul strămoşesc!
Nu lăsa părinţii să greşească!
Apără-i copiii când ţi-i cresc!
Ultima rugăciune a unui preşedinte
Ionel Mony Constantin
Dă-ne Doamne să avem în loc
Preşedinte jucător ca mine
Unu' nalt şi arătos ca Boc
Sau ca Nuţi că e damă bine
Dă-ne Doamne DNA cu zvâc
Să îmi dea un NUP când… o să fie
Ca să pot să-i dau lui Ponta sâc
Şi să-mi văd la Nana de moşie
Ţine Doamne limba strămoşească
Apără-ne-o pururi de eresuri
Fă ca tot Levantul s-o vorbească
Şi astfel vom avea mereu succesuri
- 60 -
Finalul
Popescu Carmen Georgeta
Îndrăgostiţi, copacii-nalţi şi dragi
şi-ascultă seva care se prelinge,
îşi prind un gând uitat şi-atunci tresar
căci el e cel care acum mă ninge.
E-un timp ce merge parcă înapoi
rotindu-şi cerul plin de întâmplări,
în despletite nopţi se-ntorc în noi
poemele ascunsei tulburări.
De ce nu dormi? au să se piardă vise
şi somnul o să fugă iar, hoinarul.
e-un timp ce merge parcă înapoi.
tu culcă-te, eu vreau să văd finalul!
Bătrânii
Ionel Mony Constantin
Trezindu-se el simte că-n nădragi,
ceva precum o sevă se prelinge
îi vine-un gând uitat, senzaţii vagi
simţind că-l strânge frica de laringe
Încearcă să dea timpul înapoi
spre întâmplări trecute, amintiri
când nopţile îşi recitau în doi
poemele ascunselor iubiri
Te faci că dormi? Iar ai udat cearceaful
exclamă ea; vezi să nu verşi ţucalul
De munca mea se va alege praful
dacă nu-ţi iei la vreme Prostenalul
- 61 -
Iubirea-n suflet de copac
Gina Zaharia
N-ai mai trecut de mult pe stânci
Izvor cu suflet de cascadă,
Pe-aici sunt stelele adânci
Şi-un colţ de cer tot stă să cadă.
Şi codrul m-a-ntrebat de tine!
Are un freamăt mai puţin;
Îşi plimbă zborul prin ruine
Precum un vultur clandestin.
În scorburi cu pereţi de gânduri
Păianjenii sunt împăraţi.
Ne ţes povestea printre rânduri,
Cu călătorii-nfriguraţi.
O flacără, încet, îngheaţă.
Ascult cu lacrima şi tac;
Ştiu, ţi-ai lăsat în altă viaţă
Iubirea-n suflet de copac.
Mâncarea dintr-o oală cu capac
Ionel Mony Constantin
N-ai mai trecut pe la bucătărie
Stau adunate vasele-n cascadă,
Nu e curată nici o farfurie
Şi polonicu' aproape stă să cadă.
De-o vreme nu mai ştiu ce e cu tine
Prin preajmă te găsesc tot mai puţin
Vorbesc de unul singur şi îmi vine
În casa mea să intru clandestin.
Îmi trec prin minte fel de fel de gânduri
Iar ai plecat fără să-mi spui nimic.
Te-ai dus la fitness ca în alte rânduri
Sau poate la… nici nu ştiu cum să-i zic.
Privesc zadarnic plita îngheţată.
Aş vrea să urlu dar mai bine tac;
Iar mi-ai lăsat mâncare afumată
Gătită într-o oală cu capac.
- 62 -
Vechiul pod
Gina Zaharia
Cad zvonuri împletite-n primăvară,
Se-nvârt în rime ca-ntr-un carusel,
Au răsărit dintr-un atlas de seară
Şi duc pe braţe-un continent de zel.
Şi m-am trezit cu somnul prins în tine.
Străină sunt azi într-un lan bogat,
Merg printre spini, dar parcă-mi este bine,
(Un curcubeu se-ntinde la pictat).
Prin ochii mei trec maluri cardinale,
Iar orice pod e-un munte mergător
Cu valuri din oceane muzicale
Şi faguri dintr-un suflet roditor.
Am ridicat cetăţi fără hotare,
Vom pune paznici nişte hoţi de treabă,
Un fel de spiriduşi din calendare;
Dar ce-ţi spun eu? Tu inima-ţi întreabă
Şi vei afla c-am inventat un soare
Din amăgiri cu iz de Polul Nord;
De-l voi preface-n fir de sărbătoare,
Îmi vei aduce vechiul nostru pod?
Nodul
Ionel Mony Constantin
Eram pe Facebook într-o primăvară
Ca într-un fantomatic carusel
Când ai postat o poză către seară
Am prins să butonez, cuprins de zel
Tot somnul mi-a fugit privind la tine
Aveai un păr ca lanul de bogat
Se aprinsese parc-un foc în mine
De dragoste năprasnic siderat
Luând o hotărâre cardinală
Cum n-am găsit un munte mergător
Ţi-am dat o întâlnire mai banală
În Cişmigiu pe pod lângă izvor
Când te-am văzut venind, din depărtare
M-a luat un frig cu iz de Polul Nord
Uitându-mă ca mâţa-n calendare
Şi mă temeam că fac atac de cord
Înţelegând c-am inventat un soare
Dintr-un Picasso dezarticulat
Simţind în gât un nod care mă doare
Am început să plâng necontrolat.
- 63 -
Cocor desculţ
Gina Zaharia
ai uitat la mine un cocor desculţ
îl pregătiseşi prea devreme de drum
aveai impresia că dacă te descurci la vămi
ai scăpat de iubire
te-am zărit în pragul amiezii
o divinizai
rupeai frânturi din poduri şi spuneai
ţie nu-ţi trebuie
îngerii poposesc în mijlocul flăcărilor
să le binecuvânteze
când am trecut prin ochii tăi
mi-era cald
descoperisem câteva cuiburi de pace
cocorul îmi rostea numele cu precizie
îmi scrijelise fiinţa
gata l-am adoptat
ştiu ce măsură poartă pe inimă
Cocoş desculţ
Ionel Mony Constantin
ai pierdut la mine un cocoş desculţ
îl pregătiseşi pentru soacră-ta
aveai impresia că dacă i-l dai plocon
e un semn de iubire
l-ai căutat până în pragul amiezii
bombănind
rupeai frânturi de gard şi spuneai
că ţie nu-ţi trebuie
cocoşii poposesc în mijlocul găinilor
să le binecuvânteze
când am trecut pe lângă tine
mi-era cald
descoperisem câteva ouă de bibilica
cocoşul m-a privit cu precizie
şi mi-a ciupit fiinţa
gata l-am admonestat
orătanie fără inimă, ai să ajungi în oală
- 64 -
Mai toarnă-mi vin
Gina Zaharia
Mai toarnă-mi vin, să mă îmbăt cu tine,
Mi-ai spus, într-o poveste pentru doi,
Să ne zidim cu dor printre ruine,
Să ne-avântăm cu sete printre ploi.
Să-mi potoleşti şi foamea de lumină
Şi pasul, dacă vrei, că ştiu că poţi
Să-mi dăruieşti o stea de rouă plină
Oricare-ar fi, nu-i loc de tras la sorţi!
Să-mi pui în suflet perle asortate
Eu beau cât pot şi pot ca să te beau,
O dinastie-ntreagă ne desparte
Şi biruri grele inimii tot dau,
Mai toarnă-mi vin, mi-ai zis, cu albe
şoapte,
Eu înfloresc în vinul care-l vreau!
Mai fă-mi un ceai
Ionel Mony Constantin
Mai fă-mi un ceai, vreau să îl beau cu tine
Vecinii au plecat, suntem doar noi
Să nu-i mai chemi, parcă-s nişte ruine
Şi le miroase gura-a usturoi
Hai bagă aţa-n ac cât e lumină
Şi întăreşte-mi „zgârciul” la chiloţi
Deseară facem chef cu aspirină
Vom pune Zavaidoc s-audă toţi
Combină-n cană plante asortate
Va fi o noapte fără protocol
Când mă voi regala cu gris cu lapte
Şi adâncit în perne rostogol
Printre suspine, gemete şi şoapte
Tu îmi vei face frecţii cu Carmol.
- 65 -
Octombrie
Ioan Florin Stanciu
Ce limpede-i lumina departe, pe mare,
când întreaga lagună-i de miere!
Se desfrunzesc arţarii la-ntâmplare
cu limbi subţiri şi roşii, de pantere
I-un armistiţiu, ca o resemnare.
Am pus pe ziduri steaguri parfumate,
dar stingerea luminii parcă doare
când cad în valuri umbre, pe cetate.
Trec stoluri lungi de suflete pierdute.
Adună-ţi hainele din colţuri! Hai!
Căci dincolo de orizonturi mute,
s-au fost deschis ferestrele din rai!
Toamnă
Ionel Mony Constantin
Ce limpede e vinul în pahare,
de-un galben auriu de miere!
S-a pritocit şi e o încântare,
să-l simţi cum se prelinge în viscere
E pentru noi o binecuvântare,
Să bem vrăjiţi din soiuri parfumate,
după apus când soarele dispare
şi doar vardiştii umblă prin cetate.
Nu mai visa la clipele trecute
Şi hai cu noi să-i tragem un guleai
Căci dincolo de azimuturi mute
S-au fost deschis o cârciumă în rai
- 66 -
Vedere de sus
Ioan Florin Stanciu
Văzute de sus, toate astea
sunt doar nişte lungi procesiuni de furnici,
adunate să-mpartă-n fărâme egale
leul cel mare, căzut printre crini,
sub umbra mâinii care întinde arcul
deasupra
şi sub balanţa care, neobosită, măsoară
binele, răul,
trădarea şi iubirea de frate, lumina şi
umbra,
destinul, mă rog, sabia-aceea cu două
tăişuri,
agăţată de-un fir în tavan, la răscruce de
vânturi
Sunt iarăşi un leu alergând printre crini,
ca să nu întârzii din nou, la adunarea de
taină-a furnicilor
Privit de sus
Ionel Mony Constantin
Privit de sus poporul acesta
este doar un muşuroi de furnici
care a votat să împartă în fărâme egale
leul-de-mare, suspendat printre crini.
a mai rămas din el, doar o umbră, ţinând
microfonul
la tribuna de unde împarte nestânjenit
minciuna şi nedreptatea,
ameninţările şi şantajul, jignirile, aroganţa.
...şi serviciile, mă rog, sabia-aceea cu două
tăişuri
care îl va spulbera, curând în patru vânturi
Dar eu rămân leul-de-mare, strigând
printre crini,
la adunarea de taină-a furnicilor, la ora
şase fix:
Antena trei mai este aici?
- 67 -
Basm
Ioan Florin Stanciu
Sub scaune, prin colţuri mici, umbrite,
pe unde doar păianjenul mai ţese,
eu ştiu că sunt castele părăsite,
unde sublime, dulci cenuşărese,
în cămăruţe cât nişte chibrite,
îşi mai aşteaptă rochia de gală,
ca să se schimbe, noaptea, în prinţese…
Făcută ghem în pumn, sub canapea,
suavă, blândă şi cu ochi cuminţi
cea mai frumoasă poezie-a mea,
în aşteptarea ochiului de prinţ,
şi a veştmintelor de mare gală
se stinge în cenuşa de cerneală,
precum se stinge-n ceruri câte-o stea
Poveste
Ionel Mony Constantin
În crama mea prin colţuri mici, pitite
pe unde câte un paing mai ţese
eu ştiu că am sticluţe părăsite
unde sublime băuturi alese
îşi plâng destinul de cenuşărese
şi mă aşteaptă băutor cu fală
să le transform o noapte în prinţese...
Făcută ghemotoc pe masa mea
dojenitoare şi cu ochi cuminţi
îmi spune muza, haide nu mai bea
mai bine-ndreaptă-ţi ochiul tău de prinţ
şi moaie-ţi iarăşi, pana în cerneală
îmbracă-mă în versul tău de gală
să strălucesc din nou precum o stea.
- 68 -
Interior
Ioan Florin Stanciu
Nu cred că lucrurilor le mai pasă,
în lunga lor, cuminte letargie,
că locuim de-a valma-aceeaşi casă
în care acest poem, singur, se scrie
Ştiu. Mă privesc în taină, câteodată
şi ochii lor ascunşi încep să ardă,
înspăimântaţi de fila sfâşiată
sau ghemuită-n pumn, ca o petardă
Nu pot să mai fiu singur niciodată.
Sunt suflete-n pereţi şi-n toate cele,
dar, poate, nepăsarea mea, îngândurată
a şi ucis lumina-închisă-n ele.
Autor
Ionel Mony Constatin
Eu sper că lectorilor mei le pasă
De lunga mea, cumplită agonie,
Și mă citesc cu cărţile pe masă
Crezând că tot ce fac e poezie.
Suspicios privit sunt câteodată
De critici ce aşteaptă să mă ardă
Să-mi vadă fila scrisă sfâşiată
Bucăţi, bucăţi cu lovituri de bardă,
Dar eu înfrunt semeţ ca niciodată
Aceste odioase cucuvele
Mă upgradez, cu fruntea încruntată,
Şi-mi văd conştiincios de ale mele…
- 69 -
À la manière de…
- 70 -
Rolling in the deep
à la manière de Nuţa Istrate Gangan
ai intrat prea adânc în mine darling
ca un Jack Daniel’s
băut prea rapid
şi dacă te-aş scoate
rana
ar deveni instantaneu
bloody red
astăzi
nu mai am destul timp
să-mi scot de la curăţat
rochia roşie disimulată pe corp
(ştii... sânii mei nu sunt siliconaţi…
în fine… it’s complicated)
pe care o port
ca pe un fel de dulce resemnare
am să ies în pantofii cu tocuri
de 10 inch*
pe care viaţa
mi i-a împlântat în inimă
ca pe un pumnal
exact când voiam
să cumpăr
alţii.
* 1 inch=2,54 cm
- 71 -
Fost-am eu cândva poet de rând...
à la manière de Serghei Esenin
Fost-am eu cândva poet de rând
La redacţii tot scriam degeabă
Şi primeam răspunsul lor oftând
Mai trimiteţi ce atâta grabă
Fost-am subţirel şi la mijloc
La muieri şi vodcă dând năvală
Azi am burta cât un poloboc
Şi sub ea un fel de socoteală
Am încărunţit scriind în van
I-am cinstit pe toţi pe veresie
Au golit stacan după stacan
Dar n-au publicat o poezie
Unii chiar mai răi m-au înjurat
Şi le-am dat cu palma peste gură
Nu că m-ar fi foarte supărat
Dar prea m-au băut fără măsură
Vreau să mă întorc din nou în sat
Tata mă aşteaptă blând la poartă
În costumul vechi şi demodat
Ca să beau din nou cu el la toartă
Prieteni hai şi voi ca altădat’
Jarul stins să-l răscolim sub spuză
Mi-e paharul azi însângerat
Fiindcă m-am tăiat cu el la buză.
- 72 -
Graţioase demoazele…
à la manière de Mihai Eminescu
Graţioase demoazele
Pe la ninguri se adună
Şi postează poezele –
Despre lună
Câte una mai suspină
Fiindcă n-are „laic” şi pace;
N-avea grijă o să-ţi vină –
Mie-mi place!
Alta o încurajează
Ai talent mai scrie dragă
Dar în gând o gratulează –
Eşti o bleagă!
Totu-i vis şi fericire
Când se laudă-mpreună,
Semn de dulce amintire –
Hai că-i bună!!
- 73 -
Ultima scrisoare
à la manière de Adrian Păunescu
Întins aici pe patul de spital
Ca dintr-o catacombă nucleară
Eu vă trimit un ultim trist semnal
Avertisment pentru popor şi ţară
Având un preşedinte jucător
Înconjurat de gaşca lui penală
Eu ştiu cum e să pupi un dictator
Puţin mai jos de partea lui dorsală
Vă spun să îl trimiteţi în penal
Măcar la Nana undeva la ţară
Pe acest terchea-berchea naţional
Sau altfel zis o javră ordinară
Să nu uitaţi români contemporani
Când România este la răscruce
Că nu suntem poporul de varani
Care pe apa sâmbetei se duce
E timpul iar să ne eliberăm
Să nu mai fim o tristă colonie
Nu e de-ajuns numai să protestăm
Cum spune domnul profesor Ilie
Pe telefon e un mesaj bizar
Ca într-o operaţie tardivă
Aflu că Udrea candidează. Chiar
Că-i ultima bomboană pe colivă.
Se-aude o salvare în eter
Jelind a moarte pentr-un oarecine
Mă simt tot mai bolnav, dar încă sper
Că nici lui Băse n-o să-i meargă bine.
- 74 -
Balada doamnelor din aste vremi
à la manière de François Villon
Prin ce aresturi unde mi-s
Elena Udrea blond încânt
ce cu Alina la Paris?
mergeau la shoping orişicând?
Topoliceanu-n şir turnând,
pe toţi în zvoană murmurată
la DNA?... Dar unde sunt
azi şpăgile de altădată?
Mintoasa Eba cuvântând
în româneasca ei ciudată
Şi Băse straşnic apărând
Pupila lui persecută?
Ioana ce notar fiind
semna hârtii teleghidata
pentru Gazprom?... Dar unde sunt
azi şpăgile de altădată?
Şi Pora, doamna, ce prin scris
lingea pe toţi cu mult avânt
Crinuţa, Berta fosta miss
la gherlă Ritzi meditând?
Şi Macovei pe rug arzând
pentru dreptate prea curată,
unde-s acum?... Dar unde sunt?
azi şpăgile de altădată
ÎNCHINARE:
Pe unde, Doamne, şi de când
vor sta la zdup! Cheia-i păstrată
de procurori: ...Dar unde sunt
azi şpăgile de altădată?
- 75 -
Versuri pentru Ninlil
(fragment din tăbliţa de lut 007 bis)
à la manière de Dumitru Ichim
Tu cea cu ochi de ametistă, Ninlil
vino la masă, mai toarnă-mi un chil
pune în cană din vinul curat
nu-l amesteca cu apă impură din Eufrat
Pune vin roşu ca sângele de minotaur
toarnă-l cu mâinile tale de aur
Tu, Ninlil, zigurat întrupat
în parfumul de nard al nopţii şi-n rouă
bate în cuie pe tăbliţa de lut
datoria mea veche de la început
şi zgâri-o şi pe cea nouă.
Nu am cu ce să plătesc
dar aş vrea să te beu
cu sărutul sufletului meu
Ştiu că mai trece pe la tine un scrib
un lăutar de-ţi zice Regină
pre numele lui Sanherib
spune că te adoră, dar tot Babilonul ştie
că vrea să te bea pe veresie
Trebuie să afli care e adevărul
ai să vezi banii la noapte
când o să-nflorească mărul.
Numai eu te iubesc, un beţiv care scriu
versuri ce se vor ceti mai târziu
când hanul şi trupul tău vor fi lut
renăscut peste veacuri
într-un suplu ulcior.
Din el va sorbi un stihuitor
vajnic băutor din alt neam
unul numit Omar al Kaiam
- 76 -
Răspunsul lui Sanherib certat de iubita sa Ninlil
à la manière de Dumitru Ichim
O tu Ninlil să ştii când m-ai certat
C-am vrut să mă înec în Eufrat
Dar m-a oprit ca vieţii să-i tai firu’
Cu raza lui luceafărul Nubiru
Şi m-a salvat parfumul de magnolii
Atunci când versuri zgâriam în dodii
Cu stilul pe tăbliţa mea de lut
Vrând să te recompun dar m-am temut
Că nu pot să păstrez în necuvinte
Mireasma ta-n aducerea aminte.
Eu ştiu că toţi vecinii mă socot
Stihar nebun, ce nu ştiu să înot,
Că nopţi întregi cântând lângă privaz
Le chem nesomnul şi le fac necaz.
Cu pâră grea au mers spre-a nu da greş
Chiar la măritul rege Ghilgameş
Şi-n aspre vorbe ei au conceput
Pedeapsa mea pe lespedea de lut
Spunând că zeii-l iartă de păcat
De voi fi aruncat în Eufrat.
Iar vina sa în faţa lui Iştar
Mai mică-i decât bobul de muştar
O suflete oloage, orbi ce sunt
Ei nu ştiu că de-a pururi prin cuvânt
Chiar dacă voi pieri luat de val
Rămâne nemurirea ta pe mal.
- 77 -
Sunt paznic…
à la manière de Boris Marian Mehr
Sunt paznic la tractirul
Măriei tale Doamnă
Şi vând bilete celor
Care doresc să doarmă’n
Saloanele sordide ale Măriei tale.
Nu ţi-am grăit vreodată,
Dar te-am pupat sub şale.
Libidinos ce-nşiră
Obscene versuri roşii
În parte plagiate,
Cum fac toţi ticăloşii.
Nu m-ai făcut manager,
Doar slugă eu ţi-am fost
Un fel de neica-nimeni,
Mai bine zis un prost.
Eu scriitor cu firmă
Cum alţii m-au crezut
Acum îmi frec luleaua
Şi-o iau de la-nceput.
- 78 -
Scriind pe nisip…
à la manière de Boris Marian Mehr
Scriam un poem pe nisip
Dar nu-mi ieşea în niciun chip
Eram doar un scrib ce visa
La muza iubită cândva
Crezând că sortită mi-a fost,
Scriam pe nisip ca un prost,
Mereu criticat de-un golan
Un „prieten” al meu Adrian
Dar n-am să renunţ cât sunt viu
Şi-n ciuda lui am să scriu
De vrea să îl iert, să vină din nou
Sub un tei parfumat să-l pup în… Copou
Sper că nu fac ceva interzis
Scuzaţi-mă că nu v-am zis
- 79 -
Corespondenţă
à la manière de Ioan Grigoraş & Lili Trif
– Iubito, eşti departe, dar îmi scrii
Din orizonturi care ne tot cheamă
Că am compus noian de poezii
Şi încă tot mai este de o zeamă.
Pe glezna ta subţire de paing
Eu aş tot scrie, dar îmi este teamă
Că nu va rezista reţeaua ning
Şi că da Coza îmi va cere seamă
Te-am dus în Atlantida, la Sascut…
Dar unde nu am rătăcit iubire
Acum aş vrea cu tine să mă mut
Şi să trăim suprema fericire
– Iubite, pe o floare de cais,
Eu am primit scrisoarea-ţi adorată
Şi am rămas pierdută într-un vis
Din care nu-mi voi reveni vreodată
Răspunsul ţi-l trimit azi din La Paz
Cu gândul însă mă întorc la tine
Sunt îmbrăcată-n rochia turcoaz
De care ştii ce minunat îmi vine
Abia aştept noi doi să ne mutăm
Când dezbrăcaţi de orice demnitate
O noapte-ntreagă-o să ne sărutăm
Şi versuri ai să faci pe săturate.
- 80 -