CUPRINS

CAPITOLUL I – NOŢIUNI INTRODUCTIVE 4

I.1. Introducere 4

I.2. Motivarea alegerii temei 5

I.3. Obiectivele lucrării 5

CAPITOLUL II –

ANATOMIA FUNCŢIONALĂ ŞI PATOLOGIA GENUNCHIULUI 7

II.1. Anatomia genunchiului 7

II.1.1. Suprafețe osoase 19

II.1.2. Ligamente 20

II.1.3. Biomecanica genunchiului 22

II.1.4. Biomecanica articulaţiei femuro-tibială 23

II.1.5. Patologia genunchiului 30

II.1.6. Simptomatologia leziunilor de menisc 32

II.2. Tratament recuperator 33

CAPITOLUL III –DESFĂŞURAREA CERCETĂRII 47

III.1. Ipoteza de lucru 47

III.2. Prezentarea lotului de subiecți 47

III.3. Metode de cercetare 50

III.3.1. Anamneza 50

III.3.2. Testarea forţei musculare 51

III.3.2. Evaluarea durerii 51

III.3.2. Evaluarea deficitului funcţional 52

III.3.2. Programul de recuperare 54

III.3.2. Programul kinetic 55

III.4. Rezultatele obținute 58

III.5. Concluzii şi propuneri 73

BIBLIOGRAFIE 75

3

CAPITOLUL I

NOŢIUNI INTRODUCTIVE

I.1. INTRODUCERE

Genunchiul este cea mai mare articulație importantă a corpului.

Prin poziția sa, prin rolul său în biomecanica statică și dinamică a membrului inferior,

ca și prin slaba sa acoperire cu țesuturi moi, el este deosebit de predispus și vulnerabil atât la

traumatismele directe, cât și la cele indirecte.

Genunchiul suferă și în cazul unor mobilizări impuse de tratamentul anumitor

afecțiuni sau traumatisme.

Particularitatea recuperării constă în strânsa interdependență dintre funcția articulară

și valoarea anatomo-funcțională a musculaturii sale.

La genunchi întâlnim toate tipurile de traumatisme și lezări a tuturor tipurilor de

structuri articulare.

Leziuni ale părților moi:

- tegumente și țesut celular subcutanat ( contuzii, plăgi, arsuri)

- tendoane și mușchi ( întinderi, rupturi, secționări, dezinserții)

- vase și nervi ( rupturi, secționări )

Leziuni osoase ( deranjamente trabeculare, fisuri, fracturi) ale:

- epifizelor femurale, tibiale sau peronale

- rotulei

Leziuni articulare

- plăgi articulare

- rupturi ligamentare

- entorse

- luxații

- leziuni meniscale

Ruptura de menisc este un accident survenit pe o meniscopatie preexistentă care a creat

o degenerescență, cu sau fără depunere de calcar.Se poate prezenta ca ruptură longitudinală

completă ( care este caracteristică mai ales meniscului extern) sau ca ruptură oblică sau

combinată cu dezinserție.

4

I.2 MOTIVAREA ALEGERII TEMEI

Am ales această temă deoarece am observat că cea mai solicitată articulație a

membrelor inferioare pune probleme de multe ori sportivilor de performanță precum și

persoanelor obișnuite care practică activități sportive de plăcere.

Deoarece genunchiul reprezintă segmentul mobil al aparatului locomotor, consider că

buna funcționare a acestei articulații reprezintă punctul cel mai important în desfășurarea

activităților de zi cu zi a persoanelor.

Considerat și cea mai mare articulație a scheletului corpului omenesc, se remarcă prin

intervenția și participarea genunchiului la asigurarea condițiilor pe care ortostatismul și

locomoția le reclamă.

Având în vedere că orice sport practicat fie de performanță sau de plăcere solicită

membrele inferioare, ruptura de menisc este unul dintre accidentele foarte des întâlnite.

Trebuie facută precizarea că patologia genunchiului inflamatorie în cazul bolii

reumatismale și de structură osteo-articulară, la care se asociază leziunile meniscale, este

destul de frecventă și nu totdeauna fără repercursiuni asupra calității locomoției.

Patologia genunchiului se face remarcată și prin patologia meniscală.

Recuperarea post-operatorie este necesară pentru prevenirea anchilozei și

redoarei articulare.

I.3. OBIECTIVELE LUCRĂRII

Este cunoscut că orice program kinetic are ca scop revenirea clientului la starea

funcțională avută înaintea îmbolnăvirii/accidentului.

Având în vedere complexitatea intervenției pentru starea de sănătate, echivalentă cu

complexitatea ființei umane însăși, este necesar ca profesionistul în kinetoterapie să fie

capabil să aleagă cu criteriu cele mai importante obiective generale, specifice propriei sale

intervenții, pentru ca la finalul acesteia rezultatele terapiei să fie optime.

5

Obiectivele care vizează finalități, corespund idealului de recuperare a sănătății

(considerată parțial și temporar pierdută ).

Un rol important îl are aplicarea corectă a mijloacelor akinetice posturări, drenaje,

imobilizări, tehnici de facilitare pentru relaxare și/sau stimulare.

De asemenea în aceste cazuri este importantă kinetoprofilaxia secundară, scopul ei fiind

menținerea și readucerea funcțiilor neafectate direct de către evenimentul patologic.

Pentru ca rezultatele la finalul terapiei să fie satisfăcătoare aplicarea corectă a

mijloacelor akinetice posturări,drenaje,imobilizări,tehnici de facilitare pentru relaxare și\

sau stimulare reprezintă un rol foarte important.

Printre principalele obiective ale kinetoterapiei se regasesc și obiectivele prezentei lucrari:

- promovarea relaxării

- reeducarea sensibilității

- corectarea posturii și aliniamentului corpului și a segmentelor sale

- educarea/reeducarea/reabilitarea controlului, coordonării și echilibrului

- reeducarea respiratorie

- creșterea antrenamentului la efort

- recuperarea mobilității

- creșterea forței

- creșterea rezistenței musculare

6

CAPITOLUL II

ANATOMIA FUNCȚIONALĂ ȘI PATOLOGIA GENUNCHIULUI

II. 1. ANATOMIA GENUNCHIULUI

Genunchiul reprezintă segmentul mobil al aparatului locomotor care leagă coapsa de

gambă.

SCHELETUL GENUNCHIULUI

Scheletul genunchiului este reprezentat de extremitatea inferioară a osului

coapsei, femurul,de extremitățile superioare ale celor două oase ale gambei, tibia și

peroneu și de un os propriu al regiunii, rotula.

Extremitatea inferioară a femurului prelungește corpul la partea lui distală mărindu-și

progresiv dimensiunile atât în sens transversal cât și în sens antero-posterior, ajungând să

aibă o formă neregulată. La partea ei anterioară, extremitatea inferioară a femurului

prezintă o trohlee de forma unui mosor, alcătuită din șanțul trohleei și două versante

laterale, care se înclină una către alta. La partea lui posterioară, șanțul trohleei se continuă

cu o mare scobitură, scobitura intercondiliană, care împarte extremitatea inferioară a

femurului într-un condil extern și un condil intern, ultimul terminându-se mai jos decât

primul.Ambii condili alungiți posterior dau extremității o formă de volută.

Pe fețele interne ale celor doi condili se inseră extremitățile proximale ale

ligamentelor încrucișate. Fața laterală a condilului intern prezintă o tuberozitate pe care se

inseră ligamentul lateral intern al articulației genunchiului.Tot pe această față se mai află și

tuberculul, care oferă inserție marelui aductor și o mică fosetă pentru inserția gemenului

intern al tricepsului sural.

Fața laterală a condilului extern, prezintă de asemenea, o tuberozitate, pe care se inseră

ligamentul lateral extern al articulației genunchiului.

Înapoia acestei tuberozități se inseră gemenul extern al tricepsului sural și popliteul.

Extremitățile superioare ale tibiei și peroneului vor fi descrise în totalitatea lor la

gambă.

7

Rotula sau patela este un os scurt, situat la fața anterioară a genunchiului. Văzută din

față, rotula are o formă aproximativ triunghiulară, baza fiind așezată proximal, iar vârful

distal.Văzută din profil, are forma unei lentile concavo-convexe. Fața anterioară convexă a

rotulei vine în contact nemijlocit cu fascia genunchiului și tegumentele. Fața posterioară

concavă este articulară. Pe baza și marginile ei se inseră tendonul cvadricipital, iar la vârf,

tendonul rotulian. Rotula este astfel înglobată în largul tendon distal de inserție al

cvadricepsului, fiind considerată ca un os sesamoid al acestuia.

Femurul

Este un os lung ( cel mai lung os al corpului) și pereche care formează singur scheletul

coapsei. Pe schelet este oblic îndreptat de sus în jos și latero-medial. Când călcâile sunt

lipite, cele două femure se ating prin epifizele lor inferioare.Această oblicitate este mai

accentuată la femei, deoarece pelvisul este mai larg decât la bărbați.

Femurul prezintă de studiat corpul și două epifize.

Orientare

Se așează în sus extremitatea cotită, medial suprafața sferică și articulară a acestei

extremități, posterior marginea cea mai aspră a osului.

Corpul ( corpus femoris )

Prezintă o ușoară curbură cu concavitatea posterioară. Corpul este prismatic triunghiular

și deci vom avea de descris trei fețe și trei margini.

Fața anterioară, convexă și netedă, este acoperită de mușchiul vast intermediar; fața

laterală dă inserție mușchiului vast intermediar, fața medială nu are nici o particularitate.

Marginile medială și laterală sunt puțin pronunțate.Marginea posterioară este rugoasă,

groasă, proeminentă și se numește linia aspră. Ea străbate de sus în jos corpul femurului și

ne-a servit la orientarea lui. Linia aspră prezintă o buză laterală( labium laterale )și o buză

medială ( labium mediale ). Cele două buze și interstițiul dintre ele dau inserție unei serii

de mușchi: vastul lateral, vastul medial,adductorul mare, adductorul lung, adductorul scurt

și bicepsul femural.

În porțiunea superioară linia aspră se trifurcă dând:

1) o ramură laterală, numită tuberozitatea gluteală ( tuberositas glutea ) pentru mușchiul

gluteu mare; ramura se termină la nivelul epifizei superioare a osului, lângă

8

trohanterul mare, transformându-se la acest nivel uneori într-un adevărat tubercul,

numit trohanterul al treilea( trochanter terțius )

2) o ramură medială, ce se continuă cu linia intertrohanterică de pe epifiza superioară, pe

ea se inseră mușchiul vast medial

3) o ramură mijlocie pe care se inseră mușchiul pecniteu.

În porțiunea inferioară linia aspră se bifurcă, delimitând o suprafață triunghiulară

numită fața poplitee.

Epifiza superioară

Prezintă capul, colul și două tuberozități numite marele și micul trohanter. Epifiza

superioară este legată de corp printr-un col chirurgical.

Capul ( caput femoris )

Este articular și reprezintă două treimi dintr-o sferă.Prezintă foseta capului (fovea

capitis femoris ) pentru inserția ligamentului capului femoral.

Colul ( collum femoris )

Este o coloană osoasă puternică, turtită anteroposterior, care unește capul cu restul

osului. Este îndreptat oblic de sus în jos și mediolateral și formează cu diafiza unghiul de

înclinație care măsoară 125-130 grade.

Axul colului formează cu axul transversal al extremității inferioare un alt unghi, numit

unghiul de declinație. Axul transversal ce trece prin condilii femurali răspunde planului

frontal al corpului, pe când ai colului este oblic înainte și medial.Aceste două axe

determină unghiul de declinație, care măsoară în medie 12 grade.

Modificările unghiului de înclinație și declinație se repercutează asupra atitudinii

membrului inferior. Mărirea unghiului de înclinație are ca rezultat deducerea membrului

inferior în abducție ( coxa valga ).Invers, micșorarea lui imprimă adducția membrului

inferior ( coxa vara ).Mărirea unghiului de declinație pune membrul inferior în rotație

medială. Micșorarea sau reducerea lui la zero duce membrul inferior în rotație laterală.

Greutatea corpului se transmite de la bazinul osos la membrul inferior liber prin colul

femurului.Direcția forțelor ce se transmit solicită din partea colului o mare rezistență, ceea

ce explică arhitectura lui trabeculară deosebit de complexă, alcătuită dintr-un sistem de

bolți.

9

După vârsta de 50 de ani, sistemul trabecular începe să se resoarbă, iar cavitatea

medulară se continuă în epifiza superioară.

Greutatea corpului și resorbția osoasă favorizează fracturile colului. Formarea

calusului fiind mai dificilă, aceste fracturi au un caracter foarte grav.

Din punct de vedere descriptiv, colul prezintă două fețe: anterioară și posterioară. Fața

anterioară este limitată lateral prin linia intertrohanterică ( linea intertrochanterica ), iar

cea posterioară, prin creasta intertrohanterică ( crista intertrochanterica ).

Trohanterul mare ( trochanter major )

Este o proeminență patrulateră ce continuă în sus corpul femurului. Pe fața lui medială

se găsește fosa trohanterică ( fossa trohanterica ) în care se inseră mușchiul obturator

extern.Trohanterul mare dă inserție unor mușchi care unesc pelvisul cu femurul, numiți din

această cauză mușchi pelvitrohanterieni ( gluteu mijlociu, gluteu mic, piriform etc. ).

Trohanterul mare se poate palpa cu ușurință pe fața laterală a coapsei.

Trohanterul mic ( trochanter minor )

Este o proeminență mamelonată, situată la partea posteroinferioară a colului. Pe el se

inseră mușchiul iliopsoas.

Trohanterul mare și mic sunt uniți prin linia intertrohanterică ( situată anterior ) și prin

creasta intertrohanterică ( mai proeminentă ca precedenta, situată posterior ), care dă

inserție mușchiului pătrat femural.

Epifiza inferioară

Este un masiv voluminos, mai întins în sens transversal decât în sens anteroposterior.

Este formată din două proeminențe articulare puternice, numite condili. Anterior, cei doi

condili converg spre o suprafață articulară numită față patelară, în timp ce posterior

condilii sunt separați de o fosă adâncă numită fosa intercondilară.

Fața patelară ( facies patellaris )

Are forma unei trohlei, cu un șanț anteroposterior ce separă două povârnișuri.

Condilii

10

Sunt în număr de doi, dintre care unul medial ( condylus medialis ) și celălalt lateral

( condylus lateralis). Ei diverg anteroposterior, delimitând astfel fosa intercondiliară

menționată.

Condilul medial este mai îngust ca cel lateral și descinde mai jos ca acesta, grație

acestei particularități, coapsa formează cu gamba un obtuz de 170- 175 grade deschis

lateral. Unghiul este mai accentuat la femei decât la bărbați. Când condilul medial descinde

prea mult, rezultă o deformare numită genu valgum, caracterizată printr-o oblicitate mai

mare a femurului, proiecția medială a genunchiului și diminuarea unghiului lateral sub 145

grade. Situația inversă, când unghiul dintre coapsă și gambă este deschis medial, constituie

genu varum.

Fiecare condil prezintă trei fețe: articulară, intercondiliară și cutanată.

Fețele articulare continuă înapoi cele două povârnișuri ale feței patelare și descriu o

curbă anteroposterioară, cu raza descrescândă de la 43 mm ( în partea anterioară ) la 16

mm ( în partea posterioară ).

Fețele intercondiliare se privesc între ele și delimitează fosa intercondiliară

( fossa intercondylaris ).Pe fețele intercondiliare se inseră ligamentele încrucișate ale

articulației genunchiului.

Fețele cutanate sunt accidentate. Prezintă câte o proeminență numită epicondil medial (

epicondylus medialis ), respectiv epicondil lateral ( epicondylus lateralis ), pe care se

inseră ligamentele colaterale ale articulației genunchiului.

Deasupra și înapoia epicondilului medial se găsește o altă proeminență, tuberculul

adductorului ( tuberculum adductorium ) pe care se inseră mușchiul adductor mare.

Lângă acest tubercul se inseră capul medial al mușchiului gastrocnemian.

Fața cutanată a condilului lateral dă inserție capului lateral al mușchiului gastrocnemian

și mușchiului popliteu.

Condilii și epicondilii femurali se pot palpa cu ușurință de o parte și de alta a patelei. De

asemenea se poate palpa tuberculul adductorului, imediat deasupra și înapoia epicondilului

medial.

11

Fig. 1. Femurul văzut anterior și posterior1

Patela

1 Victor Papilian “Anatomia Omului” , Vol. I Aparatul Locomotor,Ediția a V a, Editura Didactică Și Pedagogică-București 1974

12

Patela sau rotula este un os scurt, turtit și pereche, situat în tendonul mușchiului

cvadriceps femural. Prezintă de studiat baza, vârful, două fețe și două margini.

Orientare

Se pune în sus baza, posterior fața articulară și lateral povârnișul cel mai larg al acestei

fețe.

Fața anterioară ( facies anterior )

Este convexă și rugoasă.

Fața articulară ( facies articularis ) sau fața posterioară

Este destinată articulației cu fața patelară a femurului. Prezintă o creastă verticală și două

povărnișuri. Din aceste două povârnișuri , cel lateral este mai mare.

Baza ( basis patellae )

Privește in sus.

Vârful ( apex patellae )

Privește in jos.

Marginile

Sunt în număr de două: medială și laterală.

Patela proemină în regiunea anterioară a genunchiului , poate fi explorată atât prin

inspecție cât și prin palpare. Fracturile patelei, relativ frecvente, sunt produse fie de

traumatisme, fie în mod direct, prin contracția violentă a mușchiului cvadriceps femural.

13

Fig. 2. Patela vazuta anterior si posterior2

Tibia ( tibia )

Este un os lung și pereche, cu direcția verticală. Tibia are un corp și două epifize.

Orientare

În jos se așează epifiza mai mică,medial prelungirea ei, iar anterior marginea cea mai

ascuțită a osului.

Corpul ( corpus tibiae )

Prezintă două ușoare curburi: una superioară, convexă medial și alta inferioară,

concavă medial, care îi dau aspectul literei S. Corpul este prismatic triunghiular și prezintă

trei fețe și trei margini.

Fața medială ( facies medialis )

2 Victor Papilian “Anatomia Omului” , Vol. I Aparatul Locomotor,Ediția a V a, Editura Didactică Și Pedagogică-București 1974

14

Este plană și netedă , se poate palpa sub piele, nefiind acoperită de mușchi. În partea

superioară se inseră o formațiune fibroasă numită pes anserinus.

Fața laterală ( facies lateralis)

Este evidentă numai în porțiunea superioară. În porțiunea inferioară își schimbă

orientarea, devenind anterioară.În porțiunea superioară prezintă un șanț longitudinal în care

se inseră mușchiul tibial anterior.

Fața posterioară ( facies posterior )

Prezintă în porțiunea superioară o linie oblică orientată în jos și medial, este linia

solearului pentru inserția mușchiului omonim. Deasupra liniei se inseră mușchiul popliteu.

Dedesuptul liniei se inseră mușchii flexor lung al degetelor și tibial posterior.Tot aici se

găsește gaura nutritivă a osului.

Marginea anterioară ( margo anterior )

Este foarte ascuțită și de aceea mai poartă numele de creasta tibiei.Urmând curburile

corpului, marginea anterioară are forma de S, proemină sub piele și este palpabilă pe toată

lungimea ei. În sus se bifurcă și cuprinde tuberozitatea tibiei de pe epifiza superioară. În

jos se termină pe maleola medială a osului.

Marginea medială ( margo medialis )

Este bine pronunțată numai în porțiunea inferioară.

Marginea interosoasă ( margo interossea )

Dă inserție membranei interosoase.Ea se bifurcă pe epifiza inferioară, delimitând

incizura fibulară.

Epifiza superioară

Este o masă voluminoasă, alungită în sens transversal.Este constituită din doi condili:

condilul medial și condilul lateral.Condilii o față superioară comună și o circumferință.

Fața superioară sau platoul tibiei, prezintă mai multe detalii:

1) Fața articulară superioară ( facies articularis superior ) este alcătuită, la rândul ei, din

două suprafețe articulare ce răspund condililor femurali.Suprafața medială este ovală și mai

adâncită, iar suprafața laterală, mai lărgită în sens transversal.

15

2) Eminența intercondilară (eminentia intercondylaris ) sau spina tibiei este un masiv osos

ce separă cele două suprafețe articulare.Ea este formată din doi tuberculi ( tuberculum

intercondyliare mediale și tuberculum intercondyliare laterale ), între care se găsește o

mică incizură. Anterior și posterior față de eminența intercondiliară se află două suprafețe

neregulate și rugoase numite aria intercondilară anterioară ( area intercondylaris anterior )

pe care se inseră ligamentul încrucișat anterior și aria intercondilară posterioară ( area

intercondylaris posterior ) pe care se inseră ligamentul încrucișat posterior al articulației

genunchiului.

Circumferința. Are o înălțime de 2 cm. Este întreruptă posterior de aria intercondilară

posterioară.Pe porțiunea laterală a circumferinței se află o fețișoară articulară ( facies

articularis fibularis ) pentru capul fibulei. Pe porțiunea anterioară a circumferinței se

găsește o suprafață triunghiulară, limitată de bifurcarea marginii anterioare a corpului.În

această suprafață se găsește tuberozitatea tibiei ( tuberositas tibiae ) care dă inserție

ligamentului patelei.

La nivelul epifizei superioare se pot explora prin palpare cei doi condili și tuberozitatea

tibiei.

Epifiza inferioară

Este mai puțin dezvoltată.Ea are o formă neregulat cuboidală și prezintă următoarele

elemente: o față superioară care se confundă cu corpul; o față articulară inferioară .Pe

această față se găsește o creastă anteroposterioară, care o împarte în două fețișoare; atât

creasta cît și fețișoarele răspund trohleei talusului, cu care se articulează; o față anterioară

pe care alunecă tendoanele extensorilor; o față posterioară pe care alunecă tendonul

mușchiului flexor lung al halucelui; o față laterală ce prezintă scobitura fibulară ( incizura

fibularis ); scobitura sau incizura se articulează cu fibula; o față medială ce se prelungește

cu un proces puternic numit maleola medială ( malleolus medialis ) vizibilă și palpabilă

sub piele.Maleola medială prezintă o față articulară ( facies articuralis malleoli ) pentru

talus, iar posterior șanțul maleolar ( sulcus malleolaris ) prin care trec tendoanele mușchilor

flexor lung al degetelor și tibial posterior.

Maleola medială se poate fractura relativ ușor.

16

Fig.3 Tibia și fibula văzute anterior și posterior3

Fibula ( fibula )

Fibula sau peroneul, un os lung ce pare torsionat pe axul său, este un os pereche.

Prezintă un corp și două epifize.

Orientare. Se pune în jos epifiza turtită, medial fețișoara articulară pe care ea o prezintă,

posterior marginea epifizei care prezintă o fosă.

3 Victor Papilian “Anatomia Omului” , Vol. I Aparatul Locomotor,Ediția a V a, Editura Didactică Și Pedagogică-București 1974

17

Corpul ( corpus fibulae ). Este prismatic triunghiular. Prezintă trei fețe :

a) laterală ( facies lateralis )

b) medială ( facies medialis ) , pe care se găsește o creastă longitudinală numită creastă

medială ( crista medialis )

c) posterioară ( facies posterior ) vizibilă numai în porțiunea superioară a corpului,

deoarece în porțiunea inferioară se confundă cu fața medială.Pe această față se găsește

gaura nutritivă a osului.

Marginile sunt:

a) anterioară ( margo anterior )

b) posterioară ( margo posterior )

c) medială, puternic pronunțată în porțiunea mijlocie a diafizei

Pe ea se inseră membrana interosoasă și din această cauză se mai numește

margine interosoasă ( margo interosseus ).

Epifiza superioară

Este reprezentată de capul fibulei ( caput fibulae ) palpabilă sub piele .Aceasta

reprezintă o fețișoară articulară ( facies articularis capitis fibulae ) pentru tibie.Capul se

prelungește în sus cu un vârf ( apex capitis fibulae ) pe care se inseră mușchiul biceps

femural.Capul este legat de corp printr-un col, înconjurat lateral de nervul peronier

( fibular ) comun, raport important în fracturile osului la acest nivel.

Epifiza inferioară

Este formată de o proeminență turtită din afară înăuntru, vizibilă sub piele, numită

maleola laterală ( malleolus lateralis ) . Ea coboară mai mult decât maleola medială.

Maleola laterală prezintă : o bază ce se confundă cu osul ; un vârf ; o față medială ce

prezintă :

- o fețișoară articulară ( facies articularis malleoli ) pentru tibie și talus

- o escavație profundă numită fosa maleolei laterale ( fossa malleoli lateralis )

- un șanț situat posterior, pentru trecerea tendoanelor mușchilor peronieri ( fibulari )

Maleola laterală se poate palpa cu ușurință ; se fracturează relativ ușor.

18

Fig. 4. Fibula văzută medial4

II.1.1 SUPRAFEȚE OSOASE

Articulația genunchiului acționează ca o “balama” care permite flexia și extensia

gambei, făcând posibile ortostatismul și poziția așezat.

Oase și cartilaje

4 Victor Papilian “Anatomia Omului” , Vol. I Aparatul Locomotor,Ediția a V a, Editura Didactică Și Pedagogică-București 1974

19

Articulația genunchiului este formată din 3 oase ( osul de la nivelul coapsei)

tibia, ( osul mai mare de la nivelul gambei ) și patela sau rotula.Patela are între

5-7 cm lățime și între 7-10 cm lungime. Este așezată în fața celorlalte oase din

articulație și alunecă la mișcarea piciorului. Are rol protector asupra genunchiului și

acționează ca o pârghie pentru mușchi.

Extremitățile oaselor din articulație sunt acoperite cu un cartilaj articular- este un țesut

puternic, elastic, care absoarbe șocul și permite mișcarea lină la nivelul genunchiului.

Meniscurile sunt formate din țesut conjunctiv, fiind împărțite în două discuri în formă

de seceră și poziționate între tibie și femur, în porțiunile interioare și exterioare ale fiecărui

genunchi. Cele două meniscuri de la fiecare genunchi absorb șocul, amortizând gamba de

greutatea corpului și crescându-i stabilitatea.

Musculatura

Există două tipuri de mușchi la nivelul genunchiului. Mușchiul cvadriceps cuprinde

patru mușchi din porțiunea anterioară a coapsei și ajută la mișcarea de extensie a

piciorului.

II.1.2. Ligamente 

Articulaţia genunchiului este menţinută şi prin ligamentele încrucişate. Acestea sunt

numite astfel deoarece se încrucişază pe traseul lor aproape de centrul articulaţiei(fiind însă

externe capsulei).

Ligamentul încrucişat antero-lateral se ataşază inferior pe suprafaţa prespinoasă şi

superior pe condilul extern; împiedică tibia să alunece anterior.

Ligamentul încrucişat postero-medial se inseră inferior pe retrospinoasă şi superior

pe condilul intern (pe faţa medială a fiecărui condil cea care se găseşte spre fosa

intercondiliană); împiedică tibia să alunece posterior.

Rolul lor principal: evită mişcarea antero-posterioară numită "în sertar". Aceasta

poate fi realizată şi de către ligamentul anterior şi posterior dar în aceste condiţii flexia ar

deveni imposibilă.

Ligamentele încrucişate sunt practic permanent tensionate; indiferent de poziţia

genunchiului. în flexie ca şi în extensie în mod normal nu există mişcări de tip "sertar", în

rotaţie externă ligamentele încrucişate sunt uşor destinse, în rotaţie internă se torsionează

20

unul în jurul celuilalt; sunt deci tensionate. Lateral capsula este întărită prin ligamentele

laterale (colaterale):

Ligamentul colateral intern se inseră superior pe epicondilul medial femural iar

inferior pe faţa medială a tibiei. Are o direcţie oblică în jos şi anterior.

Rolul său principal: stabilizează lateral genunchiul pe partea internă împiedicând

deschiderea medială şi mişcările de lateralitate externă ce pot apare în condiţii anormale

indicând o leziune a acestui ligament. Ligamentul colateral extern: se inseră superior pe

faţa epicondilului lateral al femurului iar inferior pe vârful capului fibulei. Direcţia sa este

oblică inferior şi posterior.

Rolul său principal: stabilitatea laterală a genunchiului pe partea externă

împedicând mişcarea de lateralitate internă ce apare în cazul leziunilor acestui ligament.

Ligamentul colateral intern este mai puternic decât cel colateral extern aceasta se

datorează existenţei valgusului normal de 3 grade de unde tendinţa genunchiului de

proiecţie medială. Pentru contracararea acesteia sunt necesari stabilizatori cu atât mai

puternici cu cât valgusul este mai important.

Ligamentele laterale sunt tensionate în extensie şi destinse în flexie, destinse în

rotaţie internă şi torsionate în rotaţie externă, împiedică deci rotaţia externă a tibiei.

Stabilitatea ligamentară a genunchiului în extensie: toate ligamentele sunt

tensionate; genunchiul este stabilizat, în mod pasiv prin tensionarea ligamentelor.

Articulaţia este echilibrată fără acţiune musculară .

Ex: staţiune pe un picior fără acţiune musculară asupra genunchiului. Pentru aceasta

este necesar ca genunchiul să fie uşor în hiperextensie, aceasta fiind susţinută de calotele

fibroase posterioare ale capsule. În flexie: genunchiul permite mişcări de rotaţie pentru că

aproape toate ligamentele sunt destinse: ligamentele laterale permit rotaţia externă.

Ligamentele încrucişate deşi sub acțiune sunt într-o poziţie mai axială ce permite rotaţia

internă.

Pentru a realiza poziţia stând pe un picior cu genunchiul în flexie este necesară o

abilizare musculară realizată prin:

-travaliul cvadricepsului pentru a împedica flexia genunchiului de partea

membrului de sprijin 

-travaliul muşchilor rotatori pentru a frâna sau împedica rotaţiile:

Spre interior: vastul medial, croitorul, dreptul femural, semitendinos.

Spre exterior: vastul medial, biceps femural, tensorul fasciei lată.

21

Ligamentele sunt benzi puternice, elastice, care conectează oasele intre ele. Ele

aduc stabilitate și forța articulației.

Există 4 ligamente care leagă femurul de tibie: 

- ligamentul colateral medial:aduce stabilitate în porțiunea internă (medială) a

genunchiului 

- ligamentul colateral lateral: aduce stabilitate în porțiunea externă (laterală) a genunchiului

- ligamentul încrucișat anterior: așezat în centrul genunchiului, limitează rotația și mișcarea

anterioară a tibiei

- ligamentul încrucișat posterior: așezat în centrul genunchiului, limitează mișcarea

posterioară a tibiei.

Alte ligamente fac parte din capsula genunchiului, o structură fibroasă protectoare

care înconjoară articulația genunchiului. În interiorul capsulei, articulația este captușită cu

un țesut subțire, moale, numit sinovială. 

II.1.3. Biomecanica genunchiului

Articulaţia genunchiului este o articulaţie complex care lucrează în încărcare.Ea este

compusă din trei compartimente cuprinse într-o cavitate articulară unică. Pe de-o parte sunt

cele două compartimente articular femurotibiale, medial si lateral,formate de cei doi

condili femurali cu cele două tuberozităţi tibiale, iar pe de altă parte articulaţia

femuropatelară format de rotulă şi trohleea femurală. Rotula este un os sesamoid dezvoltat

în grosimea tendonului muşchiului cvadriceps care favorizează  alunecarea aparatului

extensor al genunchiului pe femur în timpul mişcărilor de flexie şi extensie.

Articulaţiile femurotibiale prezintă un viciu de incongruenţă datorită unor raze de

curbură inegale între condilii femurali şi respective tuberozităţile tibiale. Raza de curbură a

condililor femurali este mai mică decât cea a concavităţii tuberozităţilor tibiale, lucru care

ar face ca presiunile transmise de la femur la tibie să se facă într-un singur punct central

din mijlocul concavităţilor tibiale.

Acest lucru este în mod natural corectat de prezenţa a două fibrocartilaje,

meniscurile medial şi lateral, care anulează acest viciu de incongruență.

22

II.1.4 Biomecanica articulației femuro-tibială

Mişcarea principală în această articulaţie este cea de flexie-extensie la care se adaugă

mişcări secundare de rotaţie (internă şi externă).

Goniometria normală. Mişcarea se execută în plan sagital, în jurul unui ax

transversal care trece prin cele două tuberozităţi condiliene ale femurului. Clinic, axul

biomecanic transversal este reperat pe faţa laterală a genunchiului, la 1,5 cm deasupra

interliniei articulare, la unirea celor două treimi anterioare cu treimea posterioară a

condilului femural extern.

Bolnavul este culcat pe masă în decubit ventral, cu piciorul atîrnînd în afara

planului mesei (pentru a se obţine extensia totală a genunchiului).

Goniometrul se aşază în plan sagital, cu baza pe planul mesei şi în lungul axei

coapsă-gambă, cu acul indicatorului în dreptul axei biomecanice transversale şi cu

indicatorul culcat în dreptul axului lung al gambei.

Amplitudinea medie normală a mişcării active de flexie-extensie este de 135°, iar a

celei pasive de 150°, deci diferenţa dintre mobilitatea pasivă şi cea activă este de 15°.

Mişcările de flexie-extensie. Când membrul inferior acţionează ca un lanţ cinematic

deschis, articulaţia femurotibială funcţionează pe principiul unei pîrghii de gradul III.

Mişcarea se realizează fie prin deplasarea femurului pe tibia fixată (ca în contactul

fără sprijin al piciorului pe sol), fie prin deplasarea tibiei pe femurul fixat (ca în poziţia

şezînd), fie, în sfîrşit, prin deplasarea simultană a celor două oase (ca în mers, cînd

gamba este pendulată).

Cînd membrul inferior acţionează ca un lanţ cinematic închis, articulaţia

femurotibială acţionează pe principiul unei pîrghii de gradul I, cu sprijinul la mijloc.

Mişcarea nu se execută în jurul unui ax fix.

Deoarece condilii femurali nu au o formă sferică, ci un contur de volută, ei se

deplasează faţă de platoul tibial în jurul mai multor puncte axiale. Axul transversal se

deplasează în flexie, în sus și înapoi, iar în extensie, în sens invers.

23

Fig.5 — Goniometria genunchiului, a — poziţia de

start; b — poziţia intermediară a reflexiei.5

Mişcarea de flexie este cea prin care faţa posterioară a gambei se apropie de faţa

posterioară a coapsei. Mişcarea nu se execută în jurul unui singur ax, ci în jurul mai multor

axe. Începutul mişcării de flexie se face mai mult prin rostogolire, iar sfîrșitul mai mult

prin rotaţie pe loc, în jurul unui ax fix.

a. Flexia – extensia este mişcarea principală .

Atunci când membrul inferior lucrează în lanţ cinematic deschis articulaţia femuro-

tibială joacă rol de pârghie de gradul III, iar în lanţ cinematic închis articulaţia joacă rol de

pârghie de gradul I .

Mişcarea de flexie-extensie nu se face în jurul unui ax fix datorită formei volute a

condililor femurali. 

Deplasarea segmentelor diferă după modul de acţiune a membrului inferior: în lanţ

cinematic deschis femurul rămâne fix, tibia alunecă pe el; în lanţ cinematic închis tibia

rămâne fixă, femurul alunecând pe tibie.

Mişcarea de flexie  începe cu o rostogolire şi se termină cu o rotaţie pe loc.

Limita flexiei o reprezintă întâlnirea feţelor posterioare ale segmentelor (coapsă şi gambă).

Principalii flexori ai genunchiului (în lanţ cinematic deschis) sunt: bicepsul femural şi 5 Baciu Cl., Radovici I. Cristea , D. Constantinescu. Constanța , Jurian, Zoe- Kinetoterapia pre și postoperatorie, Editura Sport- Turism București 1998

24

semimembranosul, la care se asociază şi semitendinosul, gemenii (din tricepsul sural),

popliteul, plantarul mic şi croitorul. Flexia asociază şi o mişcare de rotaţie internă.

Mişcarea de extensie  începe cu rotaţia extremităţii femurului şi se termină cu

rostogolirea pe platoul tibial.

Extensia asociază şi o rotaţie externă a gambei (datorită bicepsului femural) .

Extensia este limitată de ligamentul posterior (Winslow), ligamentul încrucişat anterior

şi posterior, ligamentele colaterale şi muşchii ischiogambieri. În extensie completă se

obţine poziţia de „înzăvorâre” în care forţa musculară nu mai este necesară .

b. Rotaţia internă – externă 

Rotaţia externă este realizată de bicepsul femural iar cea internă de semimembranos,

popliteu, semitendinos, dreptul intern şi croitor.

c. înclinarea laterală - este limitată de ligamentele colaterale; acestea sunt tensionate la

maxim în extensie şi complet relaxate în semiflexie .

d. deplasarea înainte-înapoi a platoului tibial pe condilii femurali este limitată de

ligamentele încrucişate .

A. Menschik (1974—1975) a arătat că deplasarea segmentelor este diferită în raport de

modul de acţiune a membrului inferior (fig. 6.). Dacă membrul inferior acţionează ca un

lanţ cinematic deschis, femurul este luat drept segment fix şi tibia alunecă pe el, în final

observmdu-se o retropoziţie femurală (fig. 6. a). Dacă membrul inferior acţionează ca un

lanţ cinematic închis.

Fig. 6 — Deplasarea segmentelor în raport cu modul de acţiune a membrului inferior(A.

Menschik). a — retropoziţie femurală; b — retropoziţie tibială. A —A. — evolventa; B~B,

— evoluta.6

6 Baciu Cl., Radovici I. Cristea , D. Constantinescu. Constanța , Jurian, Zoe- Kinetoterapia pre și postoperatorie, Editura Sport- Turism București 1998

25

Când genunchiul ajunge la o flexie de 70° se asociază și o mişcare de rotaţie internă, care

poate să ajungă pînă la 20° amplitudine.

Muşchii motori ai mişcării de flexie în cadrul lanţului cinematic deschis sunt, în

primul rînd, bicepsul şi semimembranosul, iar accesoriu semitendinosul, gemenii,

popliteul, plantarul subţire, dreptul intern și croitorul.

Forţa de acţiune a acestor muşchi a fost determinată de R. Fick. În tabelul

recapitulativ al flexorilor genunchiului, anexăm datele obţinute de acest autor în ceea ce

priveşte scurtarea muşchilor în timpul contracţiei (în metri), suprafaţa secţiunii lor

fiziologice (în cm2) şi forţa lor de acţiune (în kilogrammetri), care rezultă din scurtarea (în

metri) X secţiunea fiziolo¬gică (în cm2) X 10.

Limitarea mişcării de flexie este practic realizată de întîlnirea feţei posterioare a

gambei cu faţa posterioară a coapsei.

Tendonul rotulian solidarizează rotula la tibie, dar alungirea cvadricepsului permite o

mişcare de flexie totală.

Mişcarea de extensie este cea prin care fața posterioară a gambei se depărtează de

faţa posterioară a coapsei. La început mişcarea se face prin rotarea extremităţii femurului,

apoi prin rostogolirea lui pe platoul tibei, până când axul lung al gambei ajunge să continue

axul lung al coapsei (vedere din profil).

Tabelul 1. Tabel recapitulativ al flexorilor genunchiului

26

Inserţia Secţiun

ea

Travaliul

Denumirea Scurtar

ea (în

m)

fiziolog

ică (ta

em2)

(în kilo-

frammetr

i)

Proximală Distală

Biceps femural Tuberozitatea is-

chiatică; linia as-

pră Capul peroneului 0,059 17,37 10,248

Semimembranos Tuberozitatea is-

chiatică Condilii tibiali 0,064 26,38 16,833

Semitendinos Tuberozitatea is-

chiatică Laba de gîscă 0,134 7,27 13,242

Gemen extern Condilul femural

extern Calcaneu

Gemen intern Condilul femural

intern Calcaneu

Popliteu Condilul femural Faţa posterioară

extern a tibiei

Plantar subţire Condilul femural

extern Calcaneu

Drept intern Unghiul pubisului Laba de gîscă 0,075 4,11 3,082

Croitor Spina iliacă Laba de gîscă 0,070 3,17 2,319

Total: 45,724

Mişcării de extensie i se asociază şi o mişcare de rotaţie în afara gambei pe coapsă,

datorită contracţiei bicepsului sural.

Muşchii motori ai extensiei sunt, în primul rând, cvadricepsul şi tensorul fasciei lată.

Ei realizează, împreună cu tendonul cvadricipital, rotula, aripioarele rotuliene şi tendonul

27

rotulian, un aparat complex de extensie a genunchiului, în tabelul 2 este indicată şi forţa lor

de acţiune, calculată identic ca pentru flexori.

Tabelul 2. Tabel recapitulativ al extensorilor genunchiului.

Denumirea

Inserția

Scurtare

a (la m)

Secţiunea

fiziologică

Travaliul

( kilofam

metri)

Proximală Distală (în em8)

Vast extern şi Linia aspră Tuberozitatea

ante-

Intern rioară a tibiei 0,080 148,30 118,640

Drept femural Spina iliacă an- Tuberozitatea

ante-

teroinferioară rioară a tibiei 0,081 28,89 23,400

Tensor fascia lata Spina iliacă an- Tuberozitatea

ex-

terosuperioară tremităţii

supe-

rioare a

tibiei

(Gerdy) 0,010 7,56 0,756

Total: 142,796

După cum rezultă din acest tabel, extensorii au o forţă de acţiune totală de 142,796

kgm, pe când flexorii de numai 45,774 kgm.

Faptul este uşor explicabil, deoarece muşchii extensori au de luptat împotriva

greutăţii corpului, în timp ce flexorii nu susţin şi greutatea corpului.

28

Acest excedent de forţă a apărut mai târziu în evoluţia filogenetică şi coincide cu

poziţia ortostatică a primatelor şi a omului. Incompletă la maimuţele evoluate, care merg

încă cu genunchii uşor flectaţi, funcţia de stabilizare a cvadricepsului nu îşi atinge

perfecţiunea decît la om. Contracţia cvadricepsului are ca efect presarea puternică a

suprafeţelor articulare una asupra alteia, ceea ce împiedică prăbuşirea genunchiului.

Am văzut că, pentru a ajunge la extensia completă, genunchiul suferă o mişcare de

alunecare şi una de rotaţie („screwhome motion"). Odată extins, genunchiul ajunge într-o

poziţie de zăvorîre, în care acţiunea musculară nu mai este necesară („locked position").

Extensorii acţionează cu toată forţa lor atunci când se face extensia forţată a

genunchiului flectat sau când se execută o mişcare forţată de blocare a genunchiului în

uşoară flexie, situaţii care se întâlnesc frecvent în activitatea de educaţie fizică, sport şi în

diferite munci fizice. Uneori, forţa lor de acţiune este atît de mare, încît se rupe aparatul

extensor al genunchiului la un nivel oarecare, ajungîndu-se la o ruptură de tendon

cvadricipital, la o fractură de rotulă, la o ruptură de ligament rotulian sau la o smulgere de

apofiză tibială anterioară. Ruptura tendonului cvadricipital are loc de obicei la fotbalişti şi

rugbişti, iar aceea a ligamentului rotulian la alpinişti.

Mişcarea de extensie este limitată, în primul rând, de ligamentul posterior Winslow

şi de ligamentul încrucişat anterior şi în mod accesoriu de ligamentul încrucişat posterior,

de muşchii ischiogambieri şi de ligamentele laterale, care se întind în momentul extensiei.

Mişcările de rotaţie înăuntru şi în afară:

Mişcările de rotaţie ale gambei pe coapsă se explică prin înălţimea diferită a condililor

femurali şi se asociază mişcărilor de flexie-extenise. Intervin, de asemenea, şi ligamentele

încrucişate, care rotează gamba în afară, în poziţia finală de flexie şi înăuntru, în poziţia

finală de extensie.

Amplitudinea mişcării de rotaţie activă este de 15—20°, iar de rotaţie pasivă de 35—

40°. Axul în jurul căruia se execută mişcarea este vertical şi trece prin centrul spinelor

tibiale.

Mişcările de înclinare laterală sînt limitate de ligamentele laterale. Cum înclinarea

trebuie limitată în special în mers, ligamentele laterale sunt puse sub tensiune maximă

odată cu extensia genunchiului, în flexia completă ligamentul lateral extern se relaxează,

dar cel intern se menţine uşor destins, în semiflexie însă, se obţine o relaxare maximă a

ligamentelor.

29

Deplasarea înainte și înapoi a platoului tibial pe condilii femurali, când genunchiul

este extins, este limitată de ligamentele încrucişate. Ligamentul încrucişat anterior

limitează deplasarea înainte, iar cel posterior, deplasarea înapoi.

Ligamentul încrucişat anterior se întinde în extensie, se relaxează în flexia

uşoară şi se întinde din nou în hiper-extensie, în timp ce ligamentul încrucişat

posterior se întinde în flexie completă, se relaxează în semiflexie şi se întinde

din nou uşor în extensie, în semiflexie, ambele ligamente încrucişate fiind mai destinse,

se poate obţine o uşoară mişcare de alunecare în sens anteroposterior a platoului

tibial pe condilii" femurali.

În diferitele activităţi sportive, aparatul ligamentar care limitează mişcările

genunchiului este deosebitde solicitat.

Forţarea genunchiului în valg (înăuntru) sau în var (în afară), însoţită sau nu de

răsucirea gambei pe coapsă, duce la leziuni de diferite intensităţi ale ligamentelor laterale.

Astfel, este clasică entorsa ligamentului colateral intern, cunoscută sub denumirea de

„schi-punct" .

Ligamentul încrucişat anterior se poate rupe prin mai multe mecanisme.

De exemplu, poate fi lezat în urma unui traumatism puternic asupra feţei anterioare a

genunchiului aflat în extensie sau asupra suprafeţei posterioare a gambei,genunchiul fiind

flectat la 90°. De asemenea, mai poate fi lezat prin trecerea forţată de la flexie la extensie,

cu genunchiul rotat extern.

II.1.5. PATOLOGIA GENUNCHIULUI

Traumatismele fibrocartilajelor articulare sunt reprezentate doar de leziunile

meniscale ale articulatiei genunchiului. Aceste leziuni pot fi singulare sau se pot asocia cu

oricare alt tip de leziune (entorse, luxații, fracturi).

Leziunile meniscului compromit vascularizația acestuia, ceea ce explică de ce tratamentul

conservator are puține șanse de reușită, indicația terapeutică reamintind cea chirurgicală.

Leziunile de menisc sunt formațiuni fibrocartilaginoase, vascularizate doar periferic

în zona fibroasă. Meniscurile au rol de a creea o congruență perfectă între condilii femurali

și platoul tibial, de a creea o mai bună repartiție a presiunilor intraarticulare, de a permite

o mai bună alunecare a capetelor osoase articulare.

Ruptura de menisc se poate prezenta ca:

ruptură longitudinală (complexă) caracteristică mai ales meniscului intern;

rupturi transversale, caracteristice meniscului extern,

30

ruptură oblică

combinată cu dezinserția fie a coarnelor fie periferică.

Meniscurile sunt bine ancorate (în special cel intern) la structurile din jur: la femur ,

la tibie, la rotulă, ligamente încrucișate, capsule, ligamentul lateral și intern. Meniscul

intern este cel mai expus traumatizării (80% din leziunile meniscale), datorită fixității lui a

structurilor din jur (mai ales la ligamentul lateral intern) ca și presiunilor mai mari ce se

exercită asupra lui prin condilul femural intern, prin care trece proiecția centrului de

greutate a corpului.

Există trei mecanisme care ar produce rupturile meniscului:

flexie urmată de o extensie puternică asociată cu o rotație a genunchiului în timp ce

tibia este fixată, prin blocare la sol a piciorului. La sportivi blocarea piciorului la sol prin

crampoanele ghetelor este o cauză frecventă (56 % din rupturile de menisc sunt întâlnite la

fotbaliști).

asocierea concomitentă a unei flexii cu rotație externă și vag forțat, ceea ce deschide

interlinia internă articulară și va încarcera meniscul, care va fi strivit la extensia următoare.

În cadrul unor traumatisme complexe ale genunchiului, soldate cu fracturi de platou sau cu

rupturi de ligamente, încrucișate sau laterale.

Genunchiul, prin pozitia sa de articulație intermediară a membrului inferior are un dublu

rol:

asigurarea statică în momentul de sprijin;

asigurarea elevatiei piciorului în momentul balansului pentru orientarea

piciorului in functie de denivelările de teren.

Genunchiul joacă un rol important în foarte multe momente și activităti uzuale și

profesionale.

Factorii vulneranți care pot acționa asupra genunchiului sunt:

a) factori mecanici;

b) factori fizici;

c) factori biologici;

d) factori chimici.

II.1.6. SIMPTOMATOLOGIA LEZIUNILOR DE MENISC

31

Examenul clinic – semne subiective și obiective

Simptomatologia clinică este relativ comună.

La fracturi bolnavul prezintă:

durere intensă;

tumefiere a genunchiului;

hemartroză abundentă;

impotența functională,

echimoza, mai ales în spațiul popliteu.

La luxații bolnavul prezintă dureri spontane care se intensifică la încercarea de

flexie a gambei. Palparea arată relieful rotulian deplasat, iar în locul rotulei o depresiune în

fundul căreia se alpează condilul și trohleea femurală. Genunchiul poate fi blocat în

extensie sau în ușoară flexie. Luxatia rotulei se reduce ortopedic, după care se pune un

burlan de gips. Uneori se intervine chirurgical executând o palectomie.

La ruptura de menisc, bolnavul prezintă o durere violentă, bruscă însoțită de

impotența funcțională imediată. Uneori apare blocajul articular, hidrartroza este aproape

regulată, iar hemartroza este destul de frecventă.

Criteriile pentru susținerea diagnosticului sunt: clinice, radiologice și paraclinice.

Inspecția stabilește:

tipul constitutional, greutatea pacientului și aduc unele precizări privind

ortostatismul și mersul pacienților cu sechele la membrele inferioare;

poziția sau atitudinea segmentului lezat;

deformări articulare;

aspectul tegumentului și al țesutului subcutanat;

culoarea tegumentului care poate fi modificată de echimoze, staza venocapilară,

ischemie, hiperemie.

Palparea este unul dintre criteriile clinice care stabilește:

temperatura tegumentelor care indică procese inflamatorii în cazul tegumentelor

calde sau algoneurodistrofii în cazul tegumentelor reci;

gradul de suplețe al pielii și țesutului subcutanat urmare al stării de uscăciune

sau umiditate a pielii;

punctele dureroase la presiune;

32

pulsația arterială.

Prin palpare se mai poate stabili de asemenea, continuitatea osoasă, mobilitatea

anormală, articulară sau osoasă, crispațiile țesutului osos sau ale celui cartilaginos.

Măsuratorile în afecțiunile aparatului locomotor se fac comparativ (membrul

sanatos – membrul afectat) și reprezintă alt criteriu clinic. Măsurăm circumferința

articulară, circumferința segmentului (crescută în edem și staza în atrofii) ca și în lungimea

membrului sau a segmentului de membru traumatizat.

Bilantul articular este de asemenea, un criteriu clinic și constă în măsurarea

unghiurilor de mișcare articulară (testing-ul articular).

Statica și mersul se studiază prin aprecierea statică monopolară și bipolară a

mersului care, ca produs dinamic, permite evidențierea coordonării și a mobilitații

articulare în cadrul unghiurilor utile și tuturor forțelor musculare ale membrelor inferioare.

II. 2. Tratamentul recuperator

Procedurile folosite pentru recuperarea genunchiului operat sunt următoarele:

-tratament profilactic

-tratament medicamentos

-tratament ortopedico-chirurgical

-tratament igienico-dietetic

-hidroterapie

-termoterapie

-electroterapie

-tratament balneologic

-tratamentul prin masaj

-gimnastică medicală

Tratamentul profilactic

Constă în evitarea eforturilor mari și bruște, mai ales la sportivii de performanță, la

vîrstnici (care au un grad avansat de degenerare a elementelor articulare), la copii.

Tratament medicamentos

Medicația antalgică și antiinflamatoare este administrată când durerea are

intensități mai mari: infiltrații cu xilină cu/sau fără hidrocortizon (decât în cazul unor

forme dureroase limitate, mai ales la inserția tendoanelor la burse sau mușchi).

33

Infiltrația intraarticulară se aplică doar în procesele articulare inflamatorii.

În inflamația articulară repausul și postura articulară relaxată e prima atitudine a

recuperatorului în fața unei articulații inflamate, cu sau fară lichid articular.

Crioterapia determină o hiperemie activă (după o prima și scurtă fază de

vasoconstricție), scade viteza de conducere pe nerv, scade activarea receptorilor cutanați

(efect antalgic) scade spasmul muscular.

Alte proceduri cu rol antalgic și antiinflamator sunt: parafina, ultrasunetele și undele

scurte.

Tratament ortopedico – chirurgical

Tratamentul ortopedic folosește metode care vizează reducerea deformatiilor sau a

fracturilor prin manevre externe și menținerea reducerii cu mijloace exterioare a segmentului

afectat.

Mobilizarea ortopedică se realizează cu ajutorul aparatului gipsat a tracțiunii

continue. Imobilizarea gipsată se aplică atit la fracturi cît și în cazul unor afectiuni care

necesită punerea în repaus a unui segment. În situații postoperatorii se poate folosi aparatul

gipsat și pentru corectarea și menținerea corecției unor deformari congenitale sau dobândite.

În cazul esuarii tratamentului ortopedic, se indică tratamentul chirurgical.

Tratamentul ortopedic prin imobilizare în aparat gipsat pe o perioada de 3-4

saptămâni este recomandat în fracturile de rotulă, fractură supra și intercondiliană și fractură

de platou tibial. În fracturile cu deplasare se recomandă însa tratamentul chirurgical. Mersul

cu sprijin va începe după circa două luni.

Chirurgia ortopedică s-a extins treptat depășind în prezent, indicațiile clasice din

cadrul traumatologiei.

Intervențiile chirurgicale ortopedice se pot clasifica astfel:

- operații care se adresează elementelor angrenate ale artrozei și care au un scop

simptomatic paleativ;

- operații care înlocuiesc articulația – artroplastia totală;

Genunchiul poate fi operat pentru repararea unor leziuni traumatice ca:

a) rupturi de menisc (foarte des întâlnite);

b) leziuni ale genunchiului lax, post-traumatic;

c) fractură supra și intercondiliană;

d) fractura de platou tibial;

e) luxatii ale genunchiului.

34

Pentru restabilirea mișcarilor ale genunchiului se poate efectua o artroplastie a

genunchiului, operație ce constă în înlocuirea pe cale chirurgicală a unei articulații cu o

proteză metalică. Artroplastia este o operație complicată, mai ales prin posibilități multiple

de infecții, embolii gazoase, flebite, înfundarea platourilor tibiale, paralizii ale sciaticului

popliteu extern.

Artroplastia se prezintă sub două forme: proteza parțială sau totală .

Protezele prezintă și mari beneficii, ca refacerea funcției membrului inferior prin

reducerea durerii și recistigarea mobilității, cel puțin parțial și a capacității de mers.

Ruptura de menisc are indicație operatorie majoră, deoarece instalarea procesului

degenerativ al genunchiului este accelerată. Menisccectomia este o operație intra-articulară

prin care se realizează curațirea genunchiului de o serie de elemente anatomice, inclusiv în

îndepartarea meniscului rupt. Meniscul rupt poate fi îndepartat în întregime sau numai

fragmente rupte, în locul ramas liber formându-se un nou menisc din țesut fibros. După

operate, genunchiul este strîns într-un pansament compresiv pentru a împiedica hemartroza

și este imobilizat pe atelă.

Reeducarea începe a doua zi după operație când piciorul se află pe atele. La început

se execută contracții izometrice pentru cvadriceps aflat în exces. Contracțiile cvadricepsului

se vor repeta de 5-6 ori la fiecare oră, pâna când mușchiul devine suficient de puternic. În

acest moment se fac ridicări ale membrului inferior cu atelă cu tot. Dacă tratamentul a fost

bine efectuat, după 10-15 zile se obține o musculatură bună și se poate trece la mers. Unii

autori recomandă începerea mersului dupa 48 ore de la operație, menținând atela.

În exercițiile de mers se va urmări:

- ca piciorul să fie întins din genunchi, în faza de sprijin anterior;

- să se corecteze tendința de legănare laterală provocată de teama de a călca pe

piciorul operat;

- să se corecteze înclinarea trunchiului ținând brațul din partea piciorului operat în

sus pe lângă cap;

Dupa 30 zile de la operație, mersul trebuie să fie corectat, întârzierile fiind de multe ori

provocate de graba de a merge cu un picior insuficient pregătit și dureros.

Tratament igieno-dietetic

Tratamentul igieno-dietetic în cadrul genunchiului operat nu este specific.

35

Dacă bolnavul, are un surplus de strat adipos este bine să nu consume lipide sau

glucide (pâine, făinoase, zahăr) deoarece articulația și asa suferindă va fi îngreunată și mai

mult de greutatea provenită din consumul acestor alimente.

Recomandăm deci, bolnavului, în perioada spitalizării consumul de proteine

principale cum ar fi: carne, (slabă) fiartă, oua, lapte și brânzeturi.

Cel mai important rol îl au vitaminele prin:

- vitamina A, care ajută la regenerarea celulelor din organism, la vindecarea

rănilor, creșterea rezistenței la infecție;

- vitamina K are acțiune antihemoragică;

- vitamina C care asigură funcționarea normală a vaselor sanguine;

În general trebuie evitate eforturile profesionale și poziția ortostatică prelungită.

Hidroterapie

Se întelege prin hidroterapie aplicarea în scop profilactic și curativ a unui număr

variat de proceduri, care au la bază apa la diferite temperaturi și sub diferite stări de

agregație, ca și unele tehnici strâns legate de aceasta.

-Dușul cu aburi

Dușul cu aburi constă în proectarea vaporilor supraâncălziți asupra unor regiunii

limitate. Tehnicianul trebuie să fie atent ca nu cumva să stropeasca bolnavul cu picături de

apă fierbinte provenite din condensarea vaporilor pe furtun și pe porțiunea metalică a

dușului. Este nevoie ca instalația pentru dușul cu aburi sa fie prevăzută cu dispozitive de

separare a apei de condensare și cu supraâncalzitoare pentru aburi. Înainte de a aplica jetul

de vapori asupra bolnavului, tehnicianul și-l proectează pe palmă pentru a se asigura de

lipsa picăturilor de apă fierbinte.

Durata dușului cu aburi este de 3-6 minute se poate să fie dat ca procedura de sine

stătătoare, poate să preceadă o baie generală sau se poate asocia cu masaj.

La sfârșit se aplică o procedură de răcire-spălare sau duș de 18-200 .

Modul de acțiune: dușul cu aburi are o acțiune puternică asupra circulației,

provocând hiperemie și resorbție locală.

-Dușul-masaj

Acesta constă în aplicarea mai multor dușuri rozetă la temperatura de 38-400

,concomitent aplicându-se și masajul, conform tehnicii obișnuite. Pentru aplicarea lui

există instalații speciale cu 4-6 dușuri verticale, în rozetă, situate unul lângă altul, care se

36

pun simultan sau separat în funcție. În lipsa unei instalații speciale, se poate efectua și cu

un dus mobil, la capătul căruia se aplică o rozetă. Durata masajului este de 8-15 minute.

Bolnavul este culcat dezbrăcat complet pe un pat special de lemn. Se deschid

dușurile și în timp ce apa curge pe corp, tehnicianul execută masajul conform tehnicii

cunoscute.

Modul de acțiune: dușul-masaj provoacă o hiperemie importantă, mai ales în

regiunea tratată; are un important efect resorbant și tonifiant.

-Baia kinetoterapeutică

Este baie caldă, la care se asociază mișcări în toate articulațiile bolnavului. Se

efectuează într-o cadă mai mare ca cele obișnuite, care se umple ¾ cu apă la temperatura

de 36-370 C și mai rar 380 .

Bolnavul este invitat să se urce în cadă si, timp de 5 minute, este lăsat liniștit. După

aceasta, tehnicianul execută (sub apă) la toate articulațiile, toate mișcările posibile.

Tehnicianul stă la dreapta bolnavului.

Toate aceste mișcari se execută într-o perioadă de timp de 5 minute. După aceea

bolnavul stă în repaos, după care este invitat să repete singur mișcările imprimate de

tehnician.

Durata băii este de 20-30 minute, după care bolnavul este șters și lăsat să se

odihnească.

Mobilizarea în apă este mai puțin dureroasă din cauza relaxării musculare care se

produce sub influența apei calde și pierderii greutății corpului conform legii lui Arhimede.

-Baia cu masaj

Într-o baie umplută apr.3/4 cu apa la temperatura de 36-390 C se execută masajul

asupra regiunii indicate, prin tehnica cunoscută.

Aceasta și baia kinetoterapeutică este indicată în redorile articulare cu tendințe la

anchiloză.

Termoterapie

Este o modalitate de tratament fizical care utilizează căldura, generată de diferite

surse: apă, aer, current electric.

-Compresele cu aburi

Avem nevoie de: două bucăți de flanelă, o bucată pânză simplă sau un prosop, o

pânză impermeabilă, o găleată cu apă, la temperatura de 60-70°.

37

Se plasează pe regiunea interesată o flanelă uscată peste care se aplică o bucată de

pânză sau prosopul muiat în apă fierbinte și bine stors, iar peste aceasta se aplică cealaltă

flanel. Totul se acoperă cu bluza impermeabilă sau se aplică un termofor.

Durata totală a procedurii este de minim 20 de minute și de maximum 60 de

minute.

Modul de acțiune: resorbtiv, analgezic, antispastic.

-Împachetarea cu parafină

Se ia o cantitate potrivită (aproximativ 150-200 g) și se topește într-un vas la

temperatura de 65-70°; în așa fel ca să mai rămână câteva bucăți netopite, în scopul evitării

supraîncălzirii. Cu ajutorul unei pensule late de 8cm. se pensulează regiunea. Grosimea

stratului este de 0,5-1cm. Peste stratul de parafina se aplică bucăți de vată sau flanela și

apoi se acoperă regiunea cu pătura.

Durata împachetarii este de 20-60 minute. Înlăturarea parafinei se face cu ușurință

din cauza transpirației care are loc sub stratul de parafină. Procedura se termină cu o

spălare la temperatura de 20-22°.

Modul de acțiune: are o acțiune locală și provoacă o încălzire profundă și uniformă

a țesuturilor. Suprafața pielii se încălzește până la 38-40°. La locul de aplicare se produce o

hiperemie puternică și transpirație abundentă.

-Ungerile cu namol

Bolnavul complet dezbrăcat stă câteva minute la soare pâna i se încălzeste pielea,

apoi se unge cu nămol proaspat complet sau parțial. Se expune din nou timp de 20-60

minute, până când începe nămolul să se usuce. În acest interval de timp va purta o

compresă rece la frunte iar capul îi va fi apărat de soare cu o pălărie sau umbrelă.

După aceasta o scurta baie în lac sau în mare, se va șterge, se va îmbrăca și se va

odihni la umbră sau într-o cameră, aproximativ o oră.

Modul de acțiune: ungerile cu nămol își bazează acțiunea pe elementul termic

alternant, rece la început, apoi cald, datorită încălzirii nămolului la soare și din nou rece,

datorită băii din lac și reacției vasculare la aceasta; al doilea element este reprezentat de

acțiunea specifică a substanțelor resorbite în organism.

Electroterapie

Electroterapia este aceea parte a fizioterapiei, care studiază utilizarea acțiunii

diverselor forme ale energiei electrice asupra organismului, cu scop curativ sau profilactic.

38

A.Curenții de joasă frecvență

Curentii diadinamici

Curentii diadinamici utilizând aplicația transversală a electrozilor (articulația între cei

doi poli) preferând formula:

difazat fix, care rezultă din suprapunerea a doi curenți monofazați cu un decalaj de

½ perioadă. Vârfurile impulsurilor sunt asemanătoare însă ramânând la un anumit

nivel, de unde rezultă o curbă asemanatoare cu aceea a unui curent continuu peste

care se suprapun 100 de impulsuri, de formă ½ sinusoidală.

perioada scurtă, în care, la intervale regulate de 1 secundă, se alternează brusc

monofazatul fix de 50 de impulsuri pe secundă, cu difazatul fix de 100 impulsuri pe

secundă. Durata este de un minut.

perioada lungă este o formă specială de suprapunere a doi curenti de 50 impulsuri.

Alternanța dintre monofazat și difazat, în cazul perioadei lungi, se face între 3 și 10

secunde. Durata este de 2 minute.

Apoi se face inversarea polilor cu repetarea formulei. Se fac 1-3 aplicații pe zi.

Curenții Trabert

Sunt curenți cu impulsuri de frecvență 140 Hz, impuls 2 ms, pauză 5 ms, la care tot

catodul este electrodul activ antalgic. Durata tratamentului este de 15-20 minute, cu

creștere treptată a intensității. Se repetă de 1-2 ori pe zi.

Atât curentul diadinamic, cât și curentul Trabert determină o puternică senzație, cu

aspect vibrator, o excitație a mecanoreceptorilor țesuturilor de sub electrozi. Efectele

antalgice se explică tocmai prin această senzație.

Curentul galvanic

Prin acțiunea hiperemiantă pe care o are este utilizat în fenomenele inflamatorii

articulare. Acest efect vasodilatator nu este dependent de nici unul din cei doi poli, fiind

prezent și la catod și la anod. Se utilizează intensități mici, la pragul de sensibilitate.

Asocierea unor substante cu efect antiinflamator, sub forma ionoforezei, este obișnuită, dar

fară a se putea face vreo apreciere asupra substanței și mai ales a cantității acesteia.

39

La anod, se așează soluția de Cl2Ca, SO4Mg; de hidrocortizon etc.; la catod,

salicilatul de sodiu; la ambii poli Fenilbutazona. Se utilizează durate mari, 20-30 minute

pentru o ședință.

B.Curentii de medie frecvență

Efectul analgetic al curenților de medie frecvență se obține utilizând mai ales

frecvențele de 10000 Hz și formă modulată de scurtă perioadă la 200 modulații pe

secundă, pe care eventual le reduce pe parcursul ședinței.

Ca formă particulară de aplicare a curențiilor de medie frecvență este interferența

în profunzimea țesuturilor a doi curenți sinusoidali de medie frecvență care se realizează

prin interferența unui curent de joasă frecvență. Se înconjoară articulația cu patru electrozi

ai aparatului utilizandu-se în general, ca formulă antalgică: manual 100/ps –5 minute,

spectru 0-100/ps –10minute, manual 100/ps –5 minute.

Utilizarea curenților de medie frecvență ca procedură antalgică apare mai ales în

cazurile în care pielea prezintă o sensibilitate deosebită, nu ar suporta aplicarea curenților

de joasă frecvență.

C. Curenții de înaltă frecvență

Curenții de înaltă frecvență sunt curenți alternativi, a căror frecvență este în medie

mai mare de 500000 oscilații pe secundă, a căror limită inferioară este de 100000 Hz, iar

limita superioară de 300000000 Hz.

Se utilizează în practică:

a). Undele scurte

Cu electrozi de sticlă sau flexibili, cu doi electrozi sau cu un electrod (monod),

dozând după dorință intensitatea efectului caloric, de la senzatia de căldură puternică

(doza IV) la subsenzația termică (doza I sau dozele reci), în funcție de starea locală

articulară. Cu cât procesul inflamator articular este mai intens, cu atât doza de ultrascurte

va fi mai redusă (dozele I-II). Durata tratamentului este variabilă până la 15-20 minute.

40

b). Undele decimetrice și microundele

Sunt emise de un dipol sub forma unui fascicul de unde electromagnetice (ca la radar)

direcționat spre zona de tratat. Sunt metode radiante cu care putem încălzi țesuturile pe

profunzimi variabile în funcție de tipul emițătorului, de distanța acestuia de tegument, de

dozaj, de durata tratamentului.

c). Ultrasunetul

Aplicarea indirectă a curentului de înaltă frecvență prin transformarea acestuia în

oscilații mecanice prin vibrațiile unui cristal piezoelectric. Ultrasunetul determină efect

caloric dar și o excitație vibratorie, care acționează asupra proprioreceptorilor și curenții de

joasă frecvență. Utilizăm dozaje reduse (0,4-0,8W/cm pătrați), în funcție de zona tratată,

asociind ți efectul de sonoforeză (unguent cu Hidrocortizon și eventual și alte

antiinflamatorii). Durata este între 3-10 minute.

d). Radiația infraroșie

În afară de lumina solară, care este deosebit de bogată în radiații inflaroșii și care

este utilizată în terapie sub forma așa –numitei helioterapii.

Aplicațiile de radiații inflaroșii în terapie se pot face în două moduri: în spațiul

închis, sub forma așa-numitelor băi de lumină proceduri intense termoterapice sau în spațiu

deschis, în aer liber, sub forma așa-numitelor aplicații de sollux.

În băile de lumină se realizează o încalzire a aerului până la temperaturi ridicate (60-70-

80°).

În funcție de scopul urmărit, bolnavul va sta în baia de lumină între 5-20 minute.

După expirarea timpului prescris se aplică bolnavului o procedură de răcire parțială.

Efectul radiațiilor infraroșii :

Radiațiile infraroșii au acțiune calorică. Ele acționează asupra circulației din derm

provocând o vasodilatație subcapilară, intensificarea schimburilor dintre celulele de

creștere a fenomenelor osmotice și creșterea debitului sangvin.

Tratament balneologic

41

Apele minerale sunt ape naturale plus soluții complexe de substanțe disociate, gaze în

anumite combinații chimice și stări fizico-chimice, care administrate pe cale internă sau

externă au acțiune terapeutică asupra organismului.

Tratamentul balneologic ( ape minerale, nămoluri)

Întrucât sechelele posttraumatice ale genunchiului include de regulă deficite

funcționale determinate de leziuni produse la nivelul structurii osteoarticulare,

periarticulare și musculare cărora li se adaugă efectele negative de mobilizare în faza

ortopedică, chirurgicală în afecțiunile posttraumatice.

Obiectivele și conținutul curelor balneo-climaterice vor fi în totalitate de recuperare

imediată, ele având rolul de refacere a funcției diminuate din cauza traumatismelor.

Sunt indicate următoarele stațiuni: Amara, Bazna, Eforie Nord, Mangalia și

Techirghiol.

Sechelele post-traumatice ale membrelor intresează structuri foarte variate ( oase,mușchi,

articulații) și dau complicații vasculotrofice și psihice.

Recuperarea acestor sechele prin metodologia complexă fizico-balneară are o

importanță și o eficiență cu totul deosebită.

Recuperarea bolnavilor în stațiuni balneoclimaterice se face în etapa a II-a, care

succede etapa de recuperare și care are loc în servicii de traumatologie în secțiile de

ortopedie sau în secțiile de recuperare spitalicești.Nu se vor trata în stațiuni fracturile și

luxațiile medulare și nici fracturile cu focare de osteomielită.

Contraindicații pentru recuperare la stațiuni au și pseudoartrozele, artritele septice

post-traumatice, precum și leziunile de nervi periferici cu secțiunea nesuturată.

Cele mai bune rezultate se obțin în sechele după traumatisme și operații de membre

după ce s-a terminat perioada de imobilizare și după ce s-a cicatrizat plaga.

Masajul

42

Prin masaj se înțelege prelucrarea părților moi ale corpului prin procedee manuale,

mecanice, executate metodic, cu scopul de a produce efecte fiziologice, profilactice și

terapeutice utile organismului.

Procedee manuale

Sunt cunoscute și sub numele de manevre sau manipulări de masaj și constau din

mișcări variate de alunecare a mâinilor pe suprafața corpului și de presiune în profunzime, de

strângere și stoarcere a țesuturilor, de lovire ritmică pe părți cărnoase, de scuturare a

segmentelor.

Procedee mecanice

Se execută cu instrumente sau aparate mișcate fie cu mâna, fie cu ajutorul unor surse

diverse de energie.

Procedeele de masaj

Se execută cu o anumită tehnică, după reguli metodice bine stabilite, respectând toate

condițiile de igienă și urmând cu strictețe indicațiile sau contraindicațiile fixate de

medic.Aceste procedee sunt importante, ele referindu-se la anumite țesuturi.

Tehnica și metodele de masaj

Variază în raport cu forma și structura țesuturilor și organelor pe care dorim să le

masăm și cu scopulpe care-l urmărim.

Masajul poate fi:

- superficial sau profund

- parțial sau general, local sau general

- de durată mai lungă sau mai scurtă

- calmant sau iritant

Prin masaj se prelucrează:

- pielea

- țesutul adipos

- tendoanele

- nervii

- vasele de sânge

Efectele masajului :

- fiziologice: apare imediat înroșirea, încălzirea pielii

- profilactice, terapeutice: are efect de vindecare , folosit în recuperarea după anumite

boli

43

Influențele masajului asupra organismului:

Masajul exercită asupra organismului influențe multiple:

Directe – acțiunea masajului se exercită asupra pielii, țesuturilor.

Indirecte – se produc sub acțiunea mecanică a procedeelor de masaj și se datorează mai mult

unor acțiuni reflexe, umorale sau nervoase.

Efecte mecanice – constau în schimbările fizice de tensiune din țesuturi ca urmare a

presiunilor și tracțiunilor variate, a lovirilor cu intensitate diferită și a modidicărilor în

concentrația umorilor care rezultă din aceste acțiuni mecanice.

Efecte reflexe – rezultă din influențele fiziologice ale masajului și din schimbările

produse de acestea în special asupra sistemului hormonal și a celui nervos.

Influențe parțiale – corespund unei acțiuni simple locale, reduse ca întindere și intensitate.

Influențe generale – se produc în urma unor acțiuni complexe, întinse ca suprafață și

profunzime.

Influențe imediate – sunt strâns legate de natura, tehnica și intensitatea procedeului de

masaj folosit și de natura, sensibilitatea și întinderea țesuturilor masate, se produc rapid și țin

tot timpul cât durează acțiunea masajului, dar scad și dispar destul de repede.

Influențe tardive – sunt reacții lente, ce se produc încet, în mod secundar, fie în

regiunea masată, fie în profunzime sau la distanță ele apar după ce acțiunea mecanică s-a

încheiat, se mențin timp mai îndelungat și dispar mai încet.

Masajul membrului inferior

Laba piciorului se masează începând cu degetele și spațiile interosoase până la

gleznă, cu mișcări de netezire, fricțiune, scuturat, presat, însoțite de mișcari din degete și

gleznă. Se pot aplica și fricțiuni cu pumnul în regiunea bolții plantare. În privința gleznei,

se insistă asupra tendonului lui Ahile, toate manevrele având direcții de jos în sus. Se vor

face mișcări circulare, neteziri în jurul maleolelor.

Pe părțile posterioare ale gleznei, adică acolo unde predomină masa musculară, se

fac neteziri, fricțiuni, frământări și tapotamente (bateri) cu ajutorul palmelor mutate

succesiv sau dintr-o bucată. Aceste manevre vor fi făcute de jos în sus.

44

Automasajul genunchiului se face stând cu genunchii ușor îndoiți, folosind scurte

neteziri, fricțiuni circulare, executate de vârfurile degetelor. O atenție deosebită trebuie

acordată regiunii rotuliene și parților ei laterale, unde se formează de obicei stratul de țesut

adipos, atât de inestetic.

Masajul va fi însoțit de flexii și extensii din genunchi. Regiunea de sub genunchi va

fi ușor netezită și fricționată cu mana strânsă pumn. Coapsa este porțiunea unde se aplică

toate manevrele.

Netezirea se execută de la genunchi spre șold, urmărind traiectul mușchiului

cvadriceps: se face cu palmele, prin presare sau dintr-o bucată. Se marește apoi densitatea

repetându-se aceeași manevră, de astă dată cu pumnul.

Frământatul se execută circular sau șerpuit, sub formă de cută.

Tapotamentul se face cu degetele, cu palmele, cu pumnii, evitându-se partea internă

a coapselor, pe unde trec mari vase.

Cernutul este un procedeu ușor de executat în această porțiune.

Netezirea de încheiere este urmată de scuturări și relaxări ale masei musculare.

Șoldul și fesele se masează stând cu picioarele ușor departate. Masa musculară fiind mare,

netezirea se face cu palma dar mai ales cu pumnul, alunecând de jos în sus, foarte apăsat.

De asemenea, fricțiunile vor fi făcute cu presiune, circular sau liniar.

Frământatul se face apucând cutele grăsoase și ștrangulându-le ca într-un clește.

Tapotamentul, ciupitul, cernutul, scuturatul sunt manevre recomandabile pentru această

regiune anatomică. Netezirea de încheiere este însoțită de mișcări din șold.

Gimnastica medicală

Sistem de exerciții de gimnastică menite să corecteze diferite defecte sau să

reactiveze unele funcții fiziologice.

- mișcări de aplecare înainte sau înapoi ale trunchiului efectuate activ

- pacientul în decubit dorsal, cu șoldul flectat, kinetoterapeutul execută flexia

genunchiului

- în șezând cu gambele atârnând, picioarele lipite unul de altul, kinetoterapeutul

execută o presiune pe fața externă a călcâiului drept/stâng și o presiune pe fața

exterioară a antepiciorului drept/stâng

45

- din decubit homolateral, pe o placă talcată se mobilizează genunchiul în flexii

repetate

46

CAPITOLUL III

ORGANIZAREA ȘI DESFĂȘURAREA CERCETĂRII

III. 1. IPOTEZA DE LUCRU

Principalul obiectiv al prezentei lucrări este acela de a demonstra eficiența

kinetoterapiei în tratamentul genunchiul operat de menisc.

Durerea este primul factor care trebuie combătut deoarece duce la impotență

funcțională în care tratamentul kinetic nu se mai poate aplica, ducând la redoare articulară

și implicit la lipsa de progrese.

Prin cunoașterea și aplicarea unui program kinetic corespunzător se va putea demonstra

îmbunătățirea funcțională a pacientului.

După cunoașterea aspectelor legate de cauză, frecvența accidentelor, lucrarea de față

are drept ipoteză de lucru ameliorarea deficitului funcțional al pacienților cu genunchi

postoperator.

III. 2. PREZENTAREA LOTULUI DE SUBIECTI

Studiul lucrării s-a desfășurat pe o perioadă de 3 luni în cadrul Spitalului Clinic

Județean de Urgență din Arad, perioada 10 iulie-17 septembrie 2012.

În cadrul spitalului am avut la dispozitie pentru recuperarea pacienților, masă pentru

masaj, sul, cadru și alte utilități necesare pentru recuperare.

Pentru această cercetare am selectat 11 pacienți de la Spitalul Clinic Județean de

Urgență Arad, cu afecțiuni ale genunchiului.

Pacienții selectați în această cercetare au vârsta cuprinsă între 18 și 70 de ani care

provin din mediu rural si urban.

47

Tabelul 3. Prezentarea lotului de subiecți

Nr. Nume Vârstă Sex Diagnostic Mediu de proveniență

1. L.V. 65 M fractură cu

deplasare,m.i. dr.

Urban

2. C.I. 49 F fractură cu

deplasare, m.i. st

Urban

3. P.I 18 M fractură cu

deplasare, m. i. dr

Rural

4. P.R 38 M fractură cu

deplasare, m.i. dr

Urban

5. G.C. 70 F fractură cu

deplasare, m. i. dr

Rural

6. S.R 59 M fractură cu

deplasare, m.i. st

Urban

7. S.E 34 F fractură cu

deplasare, m. i. dr

Urban

8. V.L. 45 M fractură cu

deplasare, m. i. dr

Urban

9. A.N. 60 F fractură cu

deplasare, m. i. dr

Rural

10. M.M. 29 F fractură cu

deplasare, m.i. st

Urban

11. U.D 59 M fractură cu

deplasare, m. i. dr Rural

Tabelul 4. Repartiţia cazurilor în funcţie de sex

Nr. de cazuri

Bărbați 6

Femei 5

Total 11

48

Graficul 1. Repartiţia cazurilor în funcţie de sex

Tabelul 5. Mediul de provenienţă

Mediu urban Mediu rural

Bărba iț 4 2

Femei 3 2

Total 7 4

Graficul 2. Mediul de proveniență

49

Tabelul 6. Tabel în funcție de membrul afectat

Membru inferior drept Membrul inferior

stâng

Bărba iț 4 2

Femei 4 1

Total 8 3

Graficul 3. Grafic în funcție de membrul afectat

III. 3. METODE DE CERCETARE

1. Anamneza

Fiecărui pacient i s-a întocmit o fişă de evaluare, care conţine:

Nume Prenume

Vârsta

Sex

Diagnostic

50

Istoricul bolii

Antecedente personale

Examen neurologic

Tratament

2. Testarea forței musculare

Testarea forței musculare se stabilește în conformitate cu cotația internațională

printr-o notație de la 0 la 5.

Forța 0 : mușchiul nu realizează nici o contracție, deci este o paralizie totală.La

palparea corpului muscular nu se simte nici o fibră musculară care să se contracte.

Mușchiul respectiv nu este capabil sa facă nici o mișcare.

Forța 1 : se sesizează o contracție a mușchiului prin palparea lui sau a

tendonului.Se simte o ușoară reliefare a tendonului dar încă nu poate fi vorba de mișcare.

Forța 2 : este o forță care permite mobilizarea segmentului în anumite condiții deci,

apare mișcarea, și o anume amplitudine mică și cu eliminarea gravitației.Forța 2 este o

forță care necesită din partea testatorului cunoștințe în ceea ce privește poziționarea

pacientului și a segmentului respectiv.Testarea pentru forța 2 se face pe planuri de

alunecare tocmai pentru a elimina gravitația.

Forța 3 : reprezintă forța unui mușchi de a mobiliza complet un segment pe toată

amplitudinea de mișcare contra gravitației.În afara forței gravitației asupra segmentului, nu

trebuie să acționeze nici o altă forță exterioară.Valoarea 3 a forței unui mușchi reprezintă

pragul funcțional muscular care indică o capacitate funcțională pentru muncă care ar cere o

mobilizare în toate direcțiile segmentelor.

Forța 4 : reprezintă capacitatea mușchiului de a deplasa segmentul a cărui mișcare o

controlează, pe toată amplitudinea de mișcare, antigravitațional și contra unei rezistențe de

putere medie, aplicate de testator.La forța 4 mușchiul acționează în condițiile descrise de

mai sus pe o perioadă scurtă de timp după care forța mușchiului și amplitudinea mișcării

scade.

Forța 5: reprezintă forța mușchiului care poate executa o mișcare pe toată

amplitudinea de mișcare, contragravitațională și cu o forță maximală aplicată din partea

testatorului. La această forță mușchiul este normal.

3. Evaluarea durerii

În evaluarea durerii pacienților am folosit:

51

- scara vizual analogă (VAS – Visual Analogue Scale), scară care permite

autoevaluarea durerii din punct de vedere al intensității astfel: 0 – durere absentă,

iar 10 – durere maximă).

Fig. 5. VAS – Visual Analogue Scale

Această scară a fost folosită de asemenea pentru a evidenția efectul antalgic al

tratamentului prin masaj și kinetoterapie atât în evaluările periodice, cât și la evaluarea

finală.

4. Evaluarea deficitului funcţional

Pentru evaluarea deficitului funcţional se poate utiliza Scara Lysholm , care conţine

şapte itemi (instabilitate, inflamaţie, durere, blocarea articulaţiei, mers şchiopătat, urcat şi

coborât trepte, încărcarea membrului inferior în timpul mersului pe teren plat), scorul final

fiind cuprins între 0 şi 100 de puncte.

52

Scala Lysholm

Item Performanţă funcţională Punctaj

Instabilitate

genunchiul nu cedează la încărcare maximă 25

rareori senzaţie de instabilitate la efort susţinut 20

frecvent senzaţie de instabilitate la efort susţinut 15

ocazional senzaţie de instabilitate în ADL 10

frecvent senzaţie de instabilitate în ADL 5

senzaţie de instabilitate permanentă 0

Inflamaţie

niciodată 10

după efort sever 6

după efort obişnuit 2

permanentă 0

Durere

niciodată 25

inconstantă, uşoară, apare în efort sever 20

intensă la efort sever 15

apare după mai mult de 2 km de mers 10

apare după mai puţin de 2 km de mers 5

permanetă 0

Blocarea

articulaţiei

niciodată 15

senzaţie de prindere, dar fără blocare 10

ocazional 6

frecvent 2

blocat permanent 0

Mers şchiopătat

niciodată 5

ocazional 3

constant 0

Urcat şi coborât

trepte

fără probleme, alternativ 10

dificultate moderată, alternativ 6

câte o treaptă, fără alternanţă 2

imposibil 0

53

Încărcarea membrului

inferior în timpul

mersului pe teren plat

fără probleme 5

asistare de către o altă persoană sau dispozitiv 3

imposibilă 0

Interpretare

excelent - peste 90 de puncte;

bun - între 84 şi 90 puncte;

satisfăcător - între 65 şi 83 puncte;

slab - sub 65 puncte.

5. Programul de recuperare

Tuturor pacienților li s-au aplicat același program de recuperare în perioada de internare.

TRATAMENTUL PRIN MASAJ

Este important ca, înainte de a începe masajul, să se controleze starea tegumentului

bolnavului urmărindu-se în special , eventuale infecții ale pielii care contraindică masajul,

precum și eventualele echimoze.

Durata unei ședinte variază între 5-10 minute iar frecvența este de obicei de o

ședință pe zi. Durata tratamentului poate fi între 2 și 4-6 săptămâni, uneori chiar mai mare,

ca în afecțiunile ortopedice.

Efectele fiziologice ale masajului sunt:

acțiune sedativă asupra durerilor de tip: musculare sau articulare;

acțiune hiperemiantă locală, de îmbunătațire a circulației locale care se manifestă

prin înroșirea tegumentului și încălzire;

înlăturarea lichidelor de stază;

stimularea funcțiilor aparatului circulator și respirator;

efecte favorabile asupra stării generale a bolnavului, cu înbunătățirea somnului,

îndepărtarea oboselii musculare;

creșterea metabolismului;

cel mai important mecanism de acțiune este cel reflex

54

Tehnica masajului

Masajul genunchiului operat se execută prin cumularea unei serii de manevre ce se

adresează la început musculaturii coapsei și gambei urmând încălzirea zonei prin creșterea

circulației sanguine locale.

Uneori este necesar să se insiste asupra acestor regiuni datorită procesului de hipotrofie

musculară ce poate aparea în timpul imobilizării post operator. Asupra acestor regiuni ce se

aplică manevrele de netezire și framântare, care au rol tonifiant major, contribuind la

recuperare.

Dupa aceea se trece la masajul propriu-zis al articulației genunchiului. Maseurul se va

orienta asupra capsului ligamentar care unește cele trei oase: femurul, tibia și rotula.

Se începe cu manevrele de introducere ținând genunchiul bolnav în flexie și netezind

de la articulația genunchiului în sus spre mușchiul cvadriceps care în afecțiunile articulare

ale genunchiului prezintă aproape întotdeauna o atrofie pronunțată. În continuare se trece

la fricțiune în sus, în jos, lateral sau circular.

Se procedează în felul următor: se aplică policele pe ambele margini ale sacului

capsular cuprinzând cu celelalte degete fosa poplitee, întorcându-se pe același drum, până

la tuberozitatea tibiei. În partea inferioară se execută fricțiunea mai mult în sens orizontal.

Masajul părții posterioare se face cu genunchiul flectat pentru a pătrunde cu degetul

mediu și index lânga tendoanele mușchilor flexari în profunzime și frecționând orizontal,

vertical și circular. Masajul se începe cu netezirea, după care urmează kinetoterapia.

6. Programul kinetic

Genunchiul bolnav este introdus pentru două săptămâni într-un aparat de sustenție

gipsat, deoarece a fost afectat cartilajul articular. În perioada de contenție se execută un

program de recuperare:

- DIN DECUBIT LATERAL : mișcare activ liberă de abducție din CF a membrului

operat (3 serii a 10 repetări).

- DIN CULCAT DORSAL :

- contracții izometrice de cvadriceps și fesieri (30 mișcări pe oră – contracție 6s/relaxare

3s);

- flexii/extensii din articulația gleznei (patru serii a zece repetări);

- flexii și abducții din CF (patru serii a zece repetări).

55

Se efectuează exerciții cu toate articulațiile membrului sănătos.

- DIN STÂND SPRIJINIT DE SPĂTARUL PATULUI: mișcare activo-pasivă de

flexii/abducții/ extensii/ circumducții din CF (din fiecare, două serii a zece repetări).

Mersul se execută cu ajutorul a două bastoane canadiene, fără sprijin pe piciorul

afectat.

După îndepartarea gipsului pacientul va purta o fașă elastică numai la deplasare și

noaptea, pentru a stabiliza genunchiul și a-l feri de mișcări nedorite.

Programul de recuperare se întinde pe durata a patru săptămâni:

*În prima săptămână sunt cinci ședinte:

- DIN DECUBIT DORSAL: - contracții izometrice de cvadriceps și fesieri;

flexii și abducții din CF (mișcare activă );

ușoare flexii ale articulației genunchiului. Profesorul introduce

ambele mâini sub zona poplitee și execută cu multă atenție

această mișcare la circa 30 grade , având grijă ca talpa

pacientului să rămână permanent pe planul patului.

- DIN DECUBIT DORSAL: - “pompaje” pe minge, fără a forța flexia;

flexia gambei pe coapsă (în lanț chinetic închis);

flexii și abducșii din CF (3 serii a 12 repetări).

- DIN DECUBIT DORSAL: - contracții izometrice de cvadriceps, fesieri și

ischiogambieri;

flexii/extensii ale articulațiilor gleznei și degetelor

(metatarsiene, falangiene și interfalangiene);

flexia gambei pe coapsă prin alunecare (4 serii a 15 repetări);

flexii/ abducții/ circumducții din CF cu genunchiul întins

(miscare activ-rezistivă cu lest).

- DIN DECUBIT COSTAL : mișcare activ-pasivă de abducție din CF cu genunchiul

întins (trei serii a zece repetări).

- DIN STÂND LA SPALIER: la exercițiile cunoscute se adaugă:

ridicări pe vârfuri, cu sprijin mai mare pe piciorul sănătos;

ridicarea piciorului pe prima șipca și flexia gambei pe coapsă

cu ușoară presiune pe talpă (2 serii a 10 repetări, lucrând fără

durere).

Mersul se face cu sprijin ușor (circa30%) pe piciorul operat.

56

*În a treia saptămână sunt cinci ședințe, toate exercițiile devin active, iar pentru mișcările din

CF se introduce lestul de 500g.

- DIN STÂND LA SPALIER : mișcări active din CF cu genunchiul întins (trei serii a

opt repetări): cu spatele – flexi; lateral – abductii; cu fața – extensii.

*În a doua săptămână sunt cinci ședințe. Toate mișcările devin active, lucrându-se în

continuare pentru tonifierea cvadricepsului, a tendonului și a fesierilor. În ultima ședință

pacientul va contacta solul cu planta piciorului operat cu sprijin de 30%.

- DIN STÂND LA SPALIER : - 3 serii a 10 repetări pentru fiecare mișcare din CF

activ-rezistivă cu last de 500g ;

ridicări pe vârfuri, piciorul operat în sprijin 60% ;

joc de gleznă cu sprijin circa 60% ;

ridicarea piciorului pe prima șipca și flexia gambei pe coapsă

prin exercitarea unei ușoare presiuni pe suprafața plantară.

*În a patra saptămână sunt cinci ședințe în care continuă exercițiile mai sus menționate,

la care se adaugă :

- DIN DECUBIT VENTRAL (cu un rulou sub treimea inferioară a feței anterioare a

coapsei) : mișcarea activă de flexie a gambei pe coapsă, cu tensiuni finale realizate de

către profesor.

- DIN AȘEZAT LA MARGINEA BANCHETEI: flexia gambei pe coapsă, mișcare

condusă și controlată de profesor.

Timp de două luni sunt interzise exercițiile ce implică un lanț kinetic deschis.

- DIN AȘEZAT LA MARGINEA BANCHETEI :

- flexia și extensia gambei pe coapsă (3 serii a 15 repetări) ;

- flexia și extensia articulației genunchiului cu ajutorul unei patine pe care este așezată

planta membrului operat.

Mișcările din așezat ale articulației genunchiului devin rezistive prin introducerea

lestului.

La sfârșitul acestei săptamâni pacientul se sprijină aproape în totalitate pe piciorul

operat.

III. 4. REZULTATELE OBȚINUTE

57

1. Testarea forței musculare

După testarea forței musculare a pacienților am obținut următoarele rezultate:

Tabelul 7. Prezintă testarea forței musculare

Testarea forței muscularePacient Testare inițială Testare finală

L.V. 2 4C.I. 3 5P.I. 3 5P.R. 2 4G.C. 3 5S.R. 3 5S.E. 3 5V.L. 2 4A.N. 3 5

M.M. 3 5U.D. 2 4

Graficul 4. Rezultatele obținute la testingul muscular al tuturor pacienților

58

După tabelul și graficul de mai sus rezultă o îmbunătățire a forței musculare în

urma tratamentului aplicat.

După aplicarea inițială și finală scalei Lysholm și a scarei de apreciere a durerii

(scara vizual analogă), s-au obținut următoarele rezultate în urma tratamentului kinetic de

recuperare.

Tabelul 8. Prezintă scara de apreciere a durerii

Pacien iț VAS durere

Ini ialț Final Diferen aț

L.V. 10 4 8

C.I. 9 2 7

P.I. 8 3 5

P.R. 7 2 5

G.C. 10 4 8

S.R. 9 4 5

S.E. 7 4 3

V.L. 8 6 2

A.N. 10 5 5

M.M. 7 4 3

U.D. 9 4 5

TOTAL 8,54 3,81 5,09

Din tabelul de mai sus reiese faptul că intensitatea durerii s-a diminuat cu peste 50

% , având în vedere că la testarea inițială intensitatea durerii a fost peste 80% , iar la

testarea finală rămânând cu o durere ușoară de 30 %.

3. Scara Lysholm

59

Pentru evaluarea deficitului funcţional am utilizat Scara Lysholm , care conţine şapte

itemi (instabilitate, inflamaţie, durere, blocarea articulaţiei, mers şchiopătat, urcat şi

coborât trepte, încărcarea membrului inferior în timpul mersului pe teren plat), scorul final

fiind cuprins între 0 şi 100 de puncte.

Scala Lysholm

Item Performanţă funcţională Punctaj

Instabilitate

genunchiul nu cedează la încărcare maximă 25

rareori senzaţie de instabilitate la efort susţinut 20

frecvent senzaţie de instabilitate la efort susţinut 15

ocazional senzaţie de instabilitate în ADL 10

frecvent senzaţie de instabilitate în ADL 5

senzaţie de instabilitate permanentă 0

Inflamaţie

niciodată 10

după efort sever 6

după efort obişnuit 2

permanentă 0

Durere

niciodată 25

inconstantă, uşoară, apare în efort sever 20

intensă la efort sever 15

apare după mai mult de 2 km de mers 10

apare după mai puţin de 2 km de mers 5

permanetă 0

Blocarea

articulaţiei

niciodată 15

senzaţie de prindere, dar fără blocare 10

ocazional 6

frecvent 2

blocat permanent 0

Mers şchiopătat

niciodată 5

ocazional 3

constant 0

Urcat şi coborât fără probleme, alternativ 10

60

trepte

dificultate moderată, alternativ 6

câte o treaptă, fără alternanţă 2

imposibil 0

Încărcarea membrului

inferior în timpul

mersului pe teren plat

fără probleme 5

asistare de către o altă persoană sau dispozitiv 3

imposibilă 0

Interpretare

excelent - peste 90 de puncte;

bun - între 84 şi 90 puncte;

satisfăcător - între 65 şi 83 puncte;

slab - sub 65 puncte.

Scara Lysholm am aplicat-o pe fiecare pacient în parte în tabelele următoare.

Tabelul. 9. Reprezentare în tabel a deficitului funcțional al pacientului L. V.

1. L. V. Inițial Final

Instabilitate 0 10

Inflamaţie 2 10

Durere 0 10

Blocarea

articulaţiei

6 10

Mers şchiopătat 0 3

Urcat şi coborât

trepte

2 10

Încărcarea membrului

inferior în timpul

mersului pe teren plat

3 5

Total 13 68

61

Graficul 5. Reprezentare în grafic a deficitului funcțional al pacientului L. V.

Din tabelul și graficul de mai sus reiese faptul ca pacientul L.V. la testul inițial a

prezentat un punctaj de 13 puncte care arată un nivel destul de slab în ceea ce privește

deficitul funcțional , iar după aplicarea programului kinetic de recuperare, la testul final a

prezentat un punctaj satisfacator de 68 de puncte care prezintă o ameliorare și îmbunătățire

funcțională a acestui pacient.

Tabelul 10. Reprezentare în tabel a deficitului funcțional al pacientului C.I.

2. C.I. Inițial Final

Instabilitate 10 20

Inflamaţie 2 10

Durere 5 15

Blocarea

articulaţiei

6 15

Mers şchiopătat 3 5

Urcat şi coborât

trepte

2 10

Încărcarea membrului

inferior în timpul

mersului pe teren plat

3 5

Total 31 80

.

62

Graficul 6. Reprezentare în grafic a deficitului funcțional al pacientului C.I.

Inițial se remarcă un punctaj de 31 de puncte la pacientul C. I. care prezintă

un nivel slab ceea ce privește deficitul funcțional, care mai apoi după aplicarea

programului kinetic de recuperare în perioada în care a fost în cadrul spitalului a rezultat o

îmbunătățire a punctajului de 80 de puncte ceea ce reprezintă un nivel de recuperare

satisfăcător.

Tabelul. 11. Reprezentare în tabel a deficitului funcțional al pacientului P.I.

3. P.I. Inițial Final

63

Instabilitate 0 15

Inflamaţie 0 6

Durere 10 20

Blocarea

articulaţiei

6 15

Mers şchiopătat 3 5

Urcat şi coborât

trepte

6 10

Încărcarea membrului

inferior în timpul

mersului pe teren plat

0 5

Total 25 76

Graficul 7. Reprezentare în grafic a deficitului funcțional al pacientului P.I.

În ceea ce privește pacientul P. I. se remarcă din tabelul și graficul anterior că în faza

inițială a avut un punctaj de 25 de puncte care reiese un nivel foarte slab în ceea ce privește

deficitul funcțional, iar la testarea finală s-a remarcat o îmbunătățire de 76 de puncte care

este echivalentul unui nivel satisfăcător în cadrul programului nostru de recuperare.

64

Tabelul. 12. Reprezentare în tabel a deficitului funcțional al pacientului P.R.

4. P.R. Inițial Final

Instabilitate 5 20

Inflamaţie 2 10

Durere 10 20

Blocarea

articulaţiei

0 6

Mers şchiopătat 0 5

Urcat şi coborât

trepte

2 10

Încărcarea membrului

inferior în timpul

mersului pe teren plat

3 5

Total 22 76

Graficul 8. Reprezentare în grafic a deficitului funcțional al pacientului P.R.

La examenul inițial a pacientului P. R. s-a remarcat un punctaj de 22 de puncte ,un nivel

destul de slab în cazul deficitului funcțional , ajungându-se în urma instituirii tratamentului

kinetic de recuperare la 76 de puncte având un rezultat satisfăcător la finalul tratamentului.

65

Tabelul. 13. Reprezentare în tabel a deficitului funcțional al pacientului G.C.

5. G.C Inițial Final

Instabilitate 0 15

Inflamaţie 0 10

Durere 0 15

Blocarea

articulaţiei

2 15

Mers şchiopătat 3 5

Urcat şi coborât

trepte

2 10

Încărcarea membrului

inferior în timpul

mersului pe teren plat

0 5

Total 7 75

Graficul 9. Reprezentare în grafic a deficitului funcțional al pacientului G.C.

În cazul pacientului G. C. care spre surprinderea mea la testul inițial al deficitului

funcțional a avut printre cele mai slabe rezultate adică 7 puncte, în urma tratamentului

66

aplicat pacientul a avut o evoluție extraordinară cu o acumulare de 75 de puncte la

testarea finală.

Tabelul. 14. Reprezentare în tabel a deficitului funcțional al pacientului S.R.

6. S.R. Inițial Final

Instabilitate 5 20

Inflamaţie 2 10

Durere 0 15

Blocarea

articulaţiei

6 15

Mers şchiopătat 3 5

Urcat şi coborât

trepte

2 10

Încărcarea membrului

inferior în timpul

mersului pe teren plat

3 5

Total 21 80

Graficul 10. Reprezentare în grafic a deficitului funcțional al pacientului S.R.

67

După cum reiese din tabelul și graficul referitor la pacientul S. R. la testarea inițială a

prezentat un număr de 21 de puncte având un nivel slab dar nu cel mai slab, după care

la final s-a remarcat o îmbunătățire de 80 de puncte având un nivel satisfăcător în

recuperarea deficientului funcțional.

Tabelul. 15. Reprezentare în tabel a deficitului funcțional al pacientului S.E.

7. S.E. Inițial Final

Instabilitate 10 25

Inflamaţie 0 10

Durere 10 25

Blocarea

articulaţiei

2 10

Mers şchiopătat 3 5

Urcat şi coborât

trepte

6 10

Încărcarea membrului

inferior în timpul

mersului pe teren plat

0 5

Total 31 90

Graficul 11. Reprezentare în grafic a deficitului funcțional al pacientului S.E.

68

Tabelul și graficul de mai sus evidențiează o îmbunătățire a deficitului funcțional al

pacientului S.E, astfel încât la finalul cercetării a ajuns la un nivel de recuperare destul

de bun ținând seama de testarea inițială unde a prezentat un punctaj slab.

Tabelul. 16. Reprezentare în tabel a deficitului funcțional al pacientului V.L.

8. V.L. Inițial Final

Instabilitate 5 20

Inflamaţie 0 10

Durere 5 20

Blocarea

articulaţiei

6 15

Mers şchiopătat 0 5

Urcat şi coborât

trepte

2 10

Încărcarea membrului

inferior în timpul

mersului pe teren plat

0 5

Total 18 83

69

Graficul 12. Reprezentare în grafic a deficitului funcțional al pacientului V.L.

În recuperarea deficitului funcțional al pacientului V.L., la testarea inițială reiese din

graficul de mai sus că a înregistrat un punctaj de 18 puncte fiind un nivel foarte slab,

care după programul kinetic aplicat a ajuns la un punctaj de 83 de puncte fiind un nivel

satisfăcător.

Tabelul. 17. Reprezentare în tabel a deficitului funcțional al pacientului A.N.

9. A.N. Inițial Final

Instabilitate 0 20

Inflamaţie 0 6

Durere 0 20

Blocarea

articulaţiei

2 6

Mers şchiopătat 3 5

Urcat şi coborât

trepte

2 10

Încărcarea membrului

inferior în timpul

mersului pe teren plat

0 5

Total 7 72

Graficul 13. Reprezentare în grafic a deficitului funcțional al pacientului A.N.

70

La examinarea inițială a pacientului A.N., m-a surprins cu un punctaj de 7 puncte, la

aplicarea testului în vederea deficitului funcțional, care mai apoi după un program lung

de recuperare kinetică a înregistrat un punctaj surprinzător de 72 de puncte fiind un

punctaj final foarte satisfăcător.

Tabelul. 18. Reprezentare în tabel a deficitului funcțional al pacientului M.M.

10. M.M Inițial Final

Instabilitate 10 25

Inflamaţie 2 10

Durere 10 20

Blocarea

articulaţiei

6 15

Mers şchiopătat 3 5

Urcat şi coborât

trepte

6 10

Încărcarea membrului

inferior în timpul

mersului pe teren plat

3 5

Total 40 95

Graficul 14. Reprezentare în grafic a deficitului funcțional al pacientului M.M.

71

La penultimul pacient M. M. s-a constatat o îmbunătățire uimitoare de 95 de puncte

fiind cel mai bun nivel de recuperare, unde la testul inițial a prezentat un punctaj destul

de slab.

Tabelul. 19. Reprezentare în tabel a deficitului funcțional al pacientului U.D.

11. U.D. Inițial Final

Instabilitate 20 5

Inflamaţie 2 10

Durere 0 20

Blocarea

articulaţiei

2 6

Mers şchiopătat 0 3

Urcat şi coborât

trepte

0 10

Încărcarea membrului

inferior în timpul

mersului pe teren plat

3 5

Total 12 74

Graficul 15. Reprezentare în grafic a deficitului funcțional al pacientului U.D.

72

La ultimul pacient U. D. la testarea inițială a avut un punctaj de 12 puncte fiind un

nivel foarte slab al deficitului funcțional, iar după aplicarea programului kinetic de

recuperare, la finele testului a prezentat un punctaj satisfăcător de 74 de puncte care

arată o îmbunătațire a pacientului.

III. 5. CONCLUZII ŞI PROPUNERI

În privința ipotezei formulate la începutul prezentei lucrări, am reușit într-o oarecare

măsură să demonstrez rolul tratamentului kinetic în combaterea deficitului funcțional în

genunchiul operat de menisc.

Frecvența leziunilor de menisc a fost mai mare la barbați decât la femei, astfel, 60%

din pacienți au fost bărbați și 40 % femei.

Forța musculară a crescut încât pacientul își poate folosi membrul inferior.

Prin mijloacele terapeutice folosite a avut loc o scădere a intensității durerii cu peste 50

%, cu precizarea că reducerea parametrului durere a fost semnificativă indiferent de sexul

sau vârsta pacienților, astfel principalul obiectiv al acestei cercetări a fost atins.

După evaluarea deficitului funcțional în funcție de Scara Lysholm am demonstrat în

stadiul inițial valori atinse de pacienți foarte slabe, care în stadiul final aceste valori au

crescut și am reușit să dovedim o scădere a deficitului funcțional la toți pacienții.

Prin rezultatele obținute am reușit să subliniez rolul tratamentului kinetic de recuperare

în evaluarea și recuperarea funcțională a genunchiului operat de menisc.

Drept propuneri avem următoarele:

- informarea populației asupra existenței programelor kinetice de recuperare;

73

- stabilirea unor programe individualizate, adaptate capacității funcționale ale

fiecărui pacient în parte;

- efectuarea programelor atât postoperator cât și preoperator;

- stabilirea unei strânse colaborări între medic, kinetoterapeut și pacient.

BIBLIOGRAFIE

1.Antonescu, D.,Buga,. Constantinescu, I., Iliescu, N., Metode și tehnici experimentale de

analiza tensiunilor în biomecanică. Editura Tehnică București, 1986

2. Baciu, C., Anatomia funcțională și biomecanica aparatului locomotor. Editura Sport-

Turism 1977

3. Denischi, D. , Iliescu, N. s.a. Biomeca. Editura Academiei RSR,1988

4. Mirela Dan, Activități fizice și sportive pentru personae cu handicap, Note de curs 2007

5. Mioara Banciu, Curs de Balneofizioterapie reumatologie și recuperare vol. 1 ,1997

6. Tudor Sbenghe.Kinetologie profilactică terapeutică și de recuperare, Editura Medicală

București 1987

74

7.Victor Papilian, Anatomia Omului, Aparatul locomotor vol. 1 Ediția a Va, Editura

Didactică și Pedagogică- București 1974

8. Mirela Dan, Note de curs, Kinetologie

9. Mirela Dan, Note de curs, Masoterapie

10. Viorel Ranga, Tratat de anatomia omului- vol. 1, partea 1, Editura Medicală București,

1993

11. Mirela Dan, Note de curs, Terapia deficiențelor fizice

12. Marcu , V. – Masaj și kinetoterapie, Ed. Sport- Turism , Buc. 1983

13. Mirela Dan, Note de curs, Masaj și tehnici complementare 2012

14. Studia Universitatis “Vasile Goldiș” Seria Educație fizică și kinetoterapie, Revistă

semestrială. Vol. 1, nr. 1 Martie 2012

15. Laura Marinescu, Manual de curs, Anatomie, Bazele teoretice ale masajului

16. Baciu Cl., Radovici I. Cristea , D. Constantinescu. Constanța , Jurian, Zoe-

Kinetoterapia pre și postoperatorie, Editura Sport- Turism București 1998

17. www.scribd.com cărți on-line

75