1925. Anul X I V . Iu l i e—August . Nr . 7—8.

CULTURA CREŞTINĂ * revistă lunară

Redacţia şi Admini­straţia: BLA1.

Abonamenful: Pe an . . . 1 6 0 lei. Pe şase luni . 80 lei.

D i r e c t o r :

Dr. IOAN COLTOR

La picioarele lui Petru. La 25 Mai c. peregrinii Români sunt primiţi in audienţă de Papa

Piu XI. Sala Ducale martoră dc veacuri ale marilor manifestaţii de cre­dinţă, cuprinde uşor pe cei 150 de Români veniţi să asculte cuvântul Pon­tificelui şi să-i ia binecuvântarea.

Aurul unui soare primăvăratec poleieşte înălţimile Vaticanului cucele din urmă focuri ale unui apus de luna Mii la Roma. San Pietro, arde în flăcările amurgului, pierzându-se în albastrul unui cer imaculat.

In Sala Ducală e linişte solemnă. Doar' bătăile inimilor în aşteptare umplu tăcerea sărbătorii.

Vine Papa! Iatâ-1 între noi. In haina albă ca zăpada trece ca o arătare de vis

delà unul la altul, întinde fiecăruin mâna, binecuvânta pe fiecare şi-apoi, urcând tronul papal, cu o senină bunătate în cuvinte, începe să ne vorbească...

Omul acesta care reprezintă credinţa alor 340 de milioane de suflete; omul acesta al căruia nume se pronunţă cu respect şi cu dragoste prin toţi munţii şi prin toate văile celor cinci continente; omul acesta la porunca abia şoptită a căruia armate de misionari străbat câmpiile de gheaţă delà poluri, pustiurile de foc delà ecvator, ţinuturile fioroase ale triburilor de canibali; la îndemnul căruia poeţi şi scriitori, gazetari şi savanţi îşi chinuesc viaţa şi sufletul prin laboratoare* prin arhive, prin biblioteci bătrâne; acest om — ne vorbeşte. . . Cel mai iubit şi cel mai urît om de pe pă' mânt, pentru cuvântul căruia s'au sacrificat vieţi, s'a jertfit sânge de martiri, s'au consacrat preacurate fecioare fără nume, fără număr, s'au abandonat palate şi pompe şi triumfuri invidiate, împotriva căruia s'au purtat răs'

CULTURA CREŞTINA Nr. 7 — 8.

boaie, s'au deslănţuit uri aprinse de ultima nebunie, de cea mai spumoasă, de cea mai selbatecă furie ; omul a<* cesta, «ptscopul Romei, ai căruia înaintaşi pătrund prin veacuri de lumină, prin veacuri de întuneric până la Petru, până la Hristos, omul acesta, pentru care în fie" care zi, în fiecare oră se spun duioase rugăciuni prin toate bazilicile, prin toate catedralele, prin toate domu' rile, prin toate umilele bisericuţe ale albilor, ale ne" grilor, ale neamurilor galbene, ale pieilor roşii, unde nu' mai respiră suflare omenească, unde numai bate inima umanităţii; acest om — cu adevărat reprezintă pe Isus Hristos în mijlocul nostru ; este Pontificele Suprem al Creştinismului, este Papa vorbind Românilor.. .

Două mii de ani de lupte şi de pace, de uragane şi de ceriuri senine; două mii de ani de progres şi de reacţiune, de sclavaj şi de cavalerism, de renaştere arti­stică, de cruciade, de emigrări barbare, de Vandali şi de Goţi şi de Slavi, şi de "Turci, de enciclopedişti, de materialişti, de panteişti, de atei, de eretici şi de bol' şevici; două mii de ani, mărturii ale tuturor prigoni' rilor, ale tuturor revoluţiilor, ale tuturor desperărilor, ale tuturor gloriilor, ale imperiilor sdrobite, ale nea' murilor dispărute, ale tronurilor sfărmate, ale tuturor tragediilor şi epopeelor omenirii au ascultat glasul lui Petru. Sunt două mii de ani, de când s'a spus cuvântul atotputernic al celei mai formidabile forţe, al celei mai dumnezeeşti puteri: „ T u e ş t i P e t r u ş i p e a c e a s t ă p e a t r ă v o i u z i d i B i s e r i c a m e a " .

De două mii de ani istoria creştinismului învins gător se confundă cu istoria lumii, cu istoria V atica' nului, cu istoria urmaşilor pescarului din Galilea, v c rificând an de an, seeol de secol împlinirea verbului profetic al D«mnului.

La picioarele lui Piu XI , în istorica S a l a D u ' c a l ă , în orele solemne ale unei înserări de primăvară, la 25 Mai, Românii au simţit întreagă sguduirea crea' toare a cuvântului unui Dumnezeu: „Pe Petru voiu zidi Biserica mea şi p o r ţ i l e i a d u l u i n u o v o r î n v i n g e " .

Dr. IOAN COLTOR.

feus în fata istorici. Cea mai m a r c a n t ă pe r sona l i t a t e d in t re câ te s'au p e r â n d a t

p e suprafa ţa globului p ă m â n t e s c es te Isus Hris tos , Fiul Omului , ca re prin î nvă ţ ă tu ra sa subl imă a p r o d u s cea mai g r a n d i o a s ă revoluţ ie din câ te a văzut is tor ia v r ' oda t ă : revolu ţ ia sufletelor, î nvă ţ ă tu ra lui Isus nu se poa t e s e p a r a de p e r s o a n a lui. Aceas ta pe r soană dzească a fost pu te rea mot r ice care a da t învă ţă ­turii lui a cea vrajă cucer i toare de inimi.

Că aces t Hr i s tos nu e o figură l egendară în jurul că re ia fantázia să fi ţesut o l egendă to ta tâ t de fantas t ică ca şi eroul ei, ne -o dovedesc în special faptele lui, cari au r ă m a s O p e r a î n t eme ia t ă de Hr is tos e Biserica creş t ină , cea mai perfectă soc ie ta te din câte s'au zămisl i t cândva s u b soare . De là p l ă m ă ­d i rea ei şi până în zilele noas t r e în t o t d e a u n a şi p r t t u t i n -d e n e a a avu t şi are ace l a ş ideal pe Fiul omului , a cărui învă­ţ ă tu ră a s ch imba t văleatul istoriei , a desch i s min tea si a n o -bi l i ta t in ima popoare lo r . Unde şi când s'a mai pomeni t o as t ­fel de c o m u n i t a t e ca şi c o m u n i t a t e a creş t ină , care nu cu­noaş te grani ţe , unde toţi membr i se s u p u n fără nici o con­s t r â n g e r e ace lu iaş Domn şi S t ă p â n în credin ţă chiar şi sufe­rind cele mai g roazn ice t o r t u r i ? Creş t in i smul es te cel mai m a r e eveniment istoric prin care s 'au su rpa t ziduri le , cari d e s p ă r ţ i a u pe elini de bar rba i , pe evrei de păgân i , pe albi de negri . Ca re d int re marii gândi tor i ant ici s'a r id icat v r 'oda tă p â n ă la înă l ţ imea unui astfel de ideal u m a n i t a r ? 1 Şi i s tor ia a abso rb i t şi as imi la t idea c o n t o p i n d u - s e cu creş t in ismul . Iată ope ra lui Hr i s tos . Iar dacă exis tă ope ra va fi ex i s ta t şi au toru l .

Dar să lăsăm să o măr tu r i s ea scă ace ia cari au trăit mai a p r o a p e de acele vremuri şi a căror in tenţ ie de b u n ă s e a m ă nu era să r ă s toa rne fa imoasele teorii d e s p r e „ l egenda lui Cr i s t " din scrieri le pseudocr i t i c i lo r şi s avan ţ i lo r din v r e m i l t mai noi, ba chiar şi a savan ţ i lo r noşt r i de bâlci, a vajnicilor

1 M. Müller, Wissenschaft der Sprache, Leipzig 1863 p. 106.

1*

Pag. 224. CULTURA CREŞTINA Ni. 7 - 8

luminător i ai poporu lu i şi pre t inş i î nd rumăto r i ai op in ie i publ ice .

La anul 64 d. Hr., adecă abia 31 ani delà moar tea Iuj :

Hris tos , de sc ree ra tu l î m p ă r a t Nero (54—68 d. Hr.) dă toc Romei ca să o poa t ă reconstrui d u p ă planul s ă u 1 , sau , d u p ă alţii, ca să r ep roducă spec taco lu l pe care l'a avut regele P r i a m când a r s e s e Tro ia . Văzând la u rmă , că poporu l se agită şt li a t r ibue lui aces t act infernal, Nero pune vina pe creş t ini , cari , apoi , avură să sufere cele mai g r o i a v e chinuri . ( C e a dintâi persecu ţ ie a creşt ini lor) . Iară aceşt i creştini îşi p r imi ră numele delà Hr is tos pe care îl c o n d a m n a s e la moar t e p r o ­cura torul iudeiei P o n t i u s P i l a tu s pe v remea lui Tiber iu î m ­păra tu l . Iată cum ne re la tează aces tea mare le is toric roman* Tac i t ("Vo—117 d. Hr.) : „Nici a jutoarele omeneş t i , nici dăr­niciile î m p ă r a t u l u i , nici expiaţ i i le re l ig ioase n'au pu tu t to ­tuşi î m p e d s c a zvonul că incendiul fusese o rdona t de Neron. P e n t r u . a risipi aces t zvon, el cău tă vinovaţi închipui ţ i , pe­deps ind cu pedepse le cele mai crude pe nişte oameni urîţi din pr ic ina nelegiuir i lor lor, numiţ i de popor creştini. Hristos,. delà care îşi pr imiseră numele , fusese c o n d a m n a t la moar te în t impul lui Tiber iu de p rocura to ru l Pon t i u s P i la tus . Innă-buşî iă pent ru moment , a c e a s t a supers t i ţ i e nelegiui tă a i sbuc -nit din nou nu numai în ludea , locul ei de origine, da r chiar şi la Roma, în care toate grozăvii le şi lucruri le ru ş inoase ale lumii întregi vin din toa te părţ i le şi îşi g ă s e s c a d e p ţ i " 2 .

D u p ă a c e a s t a pe r secu ţ i une , în care au fost închiş i şi chinuiţ i o mul ţ ime foarte m a r e ( ingens mul t i tudo) de creştini,, au u rma t lanţ al tele . Şi aceşt i creştini au suferit toa te pen t ru Hris tos , de care amin t e ş t e is toricul Tac i t şi d e s p r e care ş t ie şi biograful C. Sue ton ius (75—160 d. Hr.). Aceas ta ne spune , că împăra tu l C l a u d i u s (41—54 d. Hr.) a a lunga t pe j idovii din Roma, pen t rucă inst igaţ i de un a n u m i t Crestus (Hr is tos) , s e i scase ră între ei g rave t u r b u r ă r i 3 . Aceste tu rbură r i pen t ru

1 Cir. Suetonius, Vita Neronis 38. ' Tacit, Annales, XV, 44; trad, de E. Lovinescu. Bibi. aut. Clasici

Nr. 4. * Suetonius, Vita Claudii c. 25; »Judeos impulsore Hresto assidue

tumultuantes Roma expulit«. — Cuvântul românesc »crestin« se derivă dirt Crestus, chrestianus. Cfr. A Bunea, încercare de istoria Românilor p 65; Aşa numiau şi păgânii pe creştini Cfr- Lactantiu Inst, div. IV, 7; Cl. Ale­xandrinus, Strom. II, 4. —

Nr 7 - 8 . CUIjTUHA c k k ş t i n a Pag. 225

H i s t o s se pe t receau în t re j idovii din Roma pe v remea lui C laud iu , adecă cel mult la 20 ani d u p ă m o a r t e a lui H r i s t o s 1 .

Romani i d i spre ţu iau pe creş t ini şi-i pe r secu tau p e n t r u c ă se înde le tn iceau cu o nouă şi p r ime jd ioasă s u p e r s t i ţ i u n e 2 . Se a d u n ă în toa tă d iminea ţ a şi p r e a m ă r e s c pe Hr is tos ca şi pe Dumnezeu l lor, s p u n e a Pliniu cel t inăr, p rocura to ru l B i thy -niei , r apo r t ând lui T r a i a n în ches t ia anche te i făcute în con t ra c r e ş t i n i l o r 3 .

Astfel ab ia la câţ iva ani d u p ă m o a r t e a lui Hr is tos i s to ­ricii păgân i din apusu l imper iu lu i Roman, cari deşi t r a t au pe j idovi cu un d i spre ţ suveran , totuşi fac amin t i re în scr ier i le lor de Hr i s tos şi de creşt ini cari ex i s tau deja în Roma la 20 ani d u p ă moar tea lui Hr i s tos şi cari erau ga ta să sufere cele mai infernale chinuri pen t ru el. In 20—30 de ani însă nu s'a pu tu t forma o aşa de a d e m e n i t o a r e legendă pen t ru care să fie -în s ta re a se jertfi a t â t ea vieţi.

Dar nici în răsăr i t , în spec ia l la j idovi Hr is tos nu era un necunoscu t . Iosif Flaviu (37—100 d. Hr.) evreu grec iza t sc r i ind is tor ia j idovi lor amin te ş t e pe loan Botezătorul şi toa te sectele j idoveş t i de pe t impul lui Augus t până la d ă r â m a r e a Ierusa l imului . Iar d e s p r e Hr i s tos z ice : „Pe v remea aceea t ră ia Isus, un bă rba t înţelept — dacă îl pu tem numi om — căci a făcut lucruri ex t rao rd ina re , învă ţă to r fiind ace lor «ameni , cari ascu l tau cu p lăcere adevărul . Mulţ i învăţăcei a avut cari îl u rmau a tâ t dintre jidovi cât si d intre elini. Acesta a fost Hr i s -t o s pe care , deşi Pi lat , în u rma acuze lor mai mar i lor p o p o r u ­lui nos t ru , l'a r ist ignit pe cruce , nici decum nu au înce ta t a-l iubi aceia cari mai na in te l-au iubit . A t re ia zi Ii s'a a r ă ­ta t lor t ră ind, după cum proroci i din insp i ra ţ iune divină au p rez i s desp re el a c e a s t a şi mul te alte lucrur i mi racu loase . Şi creşt ini i , cari după «1 se n u m e s c aşa , t ră iesc încă şi a s t ă z i " 4 .

1 Alungarea jidovilor din Koma pe vremea lui Claudiu e amintită •şi în Faptele Apostolilor 18, 2: »a poruncit Claudiu să plece toţi jidovii din R©ma<. Jidovii au mai fost alungaţi din Roma pe vremea lui Tibe-Tiu Cfr. los. Flaviu, Antiqu. lud. - Basile* 1554, 1. 18, n. VII. p. 485; Tacit, Annales 1. II, 85.

* Tacit, Annales, XV, 41 »superstitio exitiabilis* ; Suetonius: >Chris-tiani genus hominum superstitionis novae «t maleficae«, Vita Neronis c. 16; Plinius »Superstitio prava« Ep. X. 47.

3 Ep. X 97. 4 Ios. Flaviu Antiq. lud. 1. XX, n. XV3. p. 544.

CULTURA CREŞTINA Nr. 7 - 8

De a l t cum Ios. Flaviu amin teş te şi al te lucruri de pe aceea* vreme. Aşa s p u n e că pontiful A n a n u s pe „ lacob fratele lut Isus Hr is tos* , împreună cu alţii, Ta judeca t să fie bă tu t cu p e t r i i 1 . Măr tu r i a lui Ios. Flaviu desp re Hr i s tos nu e pe p lăcu t d u ş m a n i l o r Mântu i to ru lu i de aceea t rag la îndoia lă au ten t i c i ­ta tea ei, c o n s i d e r â n d u - o ca şi o i n t e r c a l a t e ul ter ioară f ăcu t ă de un creşt in oa recare . Motivul ar fi, că losif Flaviu un j idov nec red inc ios fiind n 'a p u t u t scrie aşa ceva desp re Hr i s tos , afară de aceea apologeţ i i vechi nicăiri nu se p r o v o a c ă la a cea s t a măr tu r ie . In baza cercetăr i lor mai nouă însă aceas t a afirmare a duşmani lor lui Hr is tos sa dovedi t neî.i ' meiată Cum ar fi-şi p u t u t fi î n t r e d u s ă ulterior, când a : ' text se află în toate manusc r ip t e l e şi t raducer i le vechi . M ci împre ju ra rea că Ios.. Flaviu nu-I c r edea pe Isus de Mes ia cel a d e v ă r a t nu dove­deş te nimic, deoarece el nu mult d ă d e a pe chest i i le re l igioase, d o v a d ă e împre ju ra rea că el din l inguşire ap l ică profeţiile m e s i a n e la Vespas ian . T o c m a i a ş a a pu tu t scrie şi d e s p r e Hr i s tos , ca prin a c e a s t a să p r e a m ă r e a s c ă neamul său, deşi el nu era creşt in. Apoi că apologeţi i creştini vechi nu se folo­sesc de aceas ta măr tu r i e alui Ios. Flaviu, se expl ică prin fap­tul că ex is ten ţa is tor ică a Iui I sus pe aceea vreme nime n'c-t r ăgea la îndoia lă , şi chiar să o fi nega t c ineva , măr tu r i a lui Ios. Flaviu n 'ar fi avu t nici o va loa re îna in tea j idovilor, ca r i îl ur îau ca şi pe un r e n e g a t 2 .

Nici mai mari i poporului j idovesc nu s'au gând i t să t ragă la îndo ia lă ex i s ten ţa lui I sus , cu toa te că ar fi fost în in te ­resul lor. N 'au cutezat , poa te nici pr in gând nu le-a t recut să nege rea l i ta tea . Dar nici nu o pu teau face, deoa rece Isus s ă v î r ş i a lucruri le în publ ic , în faţa tu turor . T a l m u d u l r ecu ­noaş te , că Isus a t ră i t şi a făcut mul te lucruri minuna te dar ziceau că cu dracu l lucră şi ace la face l uc ru r i l e 3 ) . T a l m u d u l zice că Hr i s tos a fost un vrăjitor, care prin ar ta magiei , pe care a învă ţa t -o în Egipt , a făcut mul te minuni şi a înşe la t poporu l ca şi cum din pu te rea sa ar face minuni le . Iar pen t ru acea s t a în p r e s a r ă Paşt i lor Pau răs t igni t pe cruce şi a t reia zi au aflat mormântu l gol, căci învă ţăce i i venind au furat t rupul l u i 4 .

1 Vezi Seitz, Christuszeignisse aus dem Klassichen Altertum von-, ungläubiger Seite 1906.

8 Dr. G. Reinhold: Der alte und neue Glaube. Wien n. Leipzig 1911* p. 220; Cfr. Cr. Pesch: Praelectiones dogm. t. I. n. 138.

» Cfr. şi Mat. 12, 24. 4 Cfr. Hettinger, Apolog. I Hr.

Nr. 7 - 8 . CULTURA CREŞTINA. Pag. 237.

Că în opere le scri i tori lor con t imporan i lui Hr is tos , n u aflăm t r a t a t e spec ia le desp re «1, aceas t a nu e de mira t , căci cine îşi bă t ea capul a şa de tare cu c red in ţa poporulu i d in Pales t ina , p o p o r d ispre ţu i t de sp re care numai în ba t jocu ră vorbeau toţi scrii torii r oman i ; sau cu creşt ini i , pe cart" T a c i t îi p rez in tă ca şi pe niş te sectar i , cari urau neamul o m e n e s c („odio h u m a n i gene r i s convict i* XV, 44). Nu Hr is tos era c e n ­trul vieţii pol i t ice din marele imper iu roman şi nici s u p e r s t i -ţ iunea ce se ivise în Pa le s t ina a t r ăgea luarea lor amin te , ci aceia cari s imbol izau pu t e r ea s tăpâni re i un ive r sa l e : August ş t u rmaşu l său Tiber iu . Dar, pe lângă faptul incontes tab i l al exis tenţei c reş t in ismului ca şi opera lui Hr is tos încă din cei d in ţ i i ani d u p ă moar t ea lui, şi aces te pu ţ ine da te din is tor ia profană sunt suficiente dovezi a ccep t a t e de î n t r e a g a lume ştiinţifică ca şi o ne îndo ioasă conf i rmare a celor cupr inse în evangheli i că, adecă , I sus a trăi t şi a fost c o n t i m p o r a n u l Iui Augus t şi Tiber iu .

— G â n d u r i c r e ş t i n e a s u p r a i u b i r i i d e l e g e şi n e a m . —

N u î n c a p e î n d o i a l ă , că va loarea o m u l u i , s u b r e s p e c t ind i ­v idua l şi soc ia l atârnă de là g â n d u r i l e ce-1 c ă l ă u z e s c , s i m ţ e m i n -t e l e ce-1 î n c ă l z e s c şi d e l à truda c e - o d e p u n e Intru rea l i zarea ace lora . A s c u l t ă c i n e v a g l a s u r i l e d e b i n e a le firii şi s e p u n e , c u trup c u suflet , în s lujba unui idea l , din în făptu irea c ă r u i a face un rost al vieţi i s a l e : c i t ă v r e m e stăruie , c u n o b i l ă î n d ă ­rătn ic i e , p e a c e a s t ă ca l e , e o m întreg , o m d e i n c o n t e s t a b i l ă v a ­loare în s i n e şi d e f o l o s pentru ai săi şi pentru alţ i i ; e u n p u n c t l u m i n o s , înv ioră tor şi stabil în val-vârtejul v ieţ i i . Şi c a ­drul a c e s t a se lărgeş te , ia proporţ i i n e b ă n u i t e , cu adevărat ur ia şe , c â n d pornir i le a u n e ale firii s u n t îmbrăţ i şa t e d e tot avântul s fâa t al une i in imi curăţ i te şi al une i minţ i l u m i n a t e d e harul ce lu i Prea îna l t . A t u n c i totul cre ş t e în in t ens i ta t e şi s p l e n d o a r e . O m u l ast fe l înt ineri t şi înno i t în p u t e r i l e sa l e d e v i n e adevărat s u -

Dr. N. FLUERAŞ.

Sfântul Pavel ca neamului său.

Pag. 228. CULTURA CREŞTINA Nr. 7 - 8 .

praom, »Übermench«, dar cu aureolă de sfânt, nu păgân, ca cel visat de Nietsche, — eforturile lui eforturi supranaturale, In orice direcţie şi pe orice teren.

Chiar şi pe terenul iubirii de tară, lege şi neam, a patrio­tismului viu, activ, conştient, nobil, moral — s'ar putea altcum? — statornic, gata oricând, la orice jertfă 1 .

Da, pentrucă şi simţul naţional e o expresie a unei pu­teri naturale, ca chemare proprie dată ei de Dumnezeu şi cu dreptul său inviolabil întemeiat pe impulsuri ce vin delà Dum­nezeu şi conduc la Dumnezeu. »Acest simţ — cum bine zice P. Lippert, — isvoreşte din Dumnezeu . . . Veacul modern i a liferat numai condiţiile pentru desvoltare, l'a trezit, i-a deschis •ochii şi i-a întărit braţels*. Tocmai de aceea se poate afirma fără teamă de replică: «Patriotismul este un fapt universal şi constant între oameni; el ni-se manifestă ca unul din instinc­tele vitale, cari pot dormi câteodată în adâncul firii noastre dar s e deşteaptă la prima lovitură a primejdiei sau a durerii c'o impesioritate de care suntem surprinşi noi înş ine* 2 . Avea prin urmare perlectă dreptate M. Kogălniceanu când la 1843 în cu­vântul săa introductiv delà Academia Mihăileană numia »sim-ţimâat sânt« iubirea de neam şi de jurământul ţării 3 .

la lumina acestor idei vom înţelege vorba lui A. C. Popo-vici, a bănăţeanului întru care nu era făţărie, că adecă »numai în caractere puternice, prin moralitatea lor, bate o inimă patrio­tică, sălăşlui«şte adevărata dragoste de neam* şi vom pricepe la ce anume se gândeşte un ierarh al bisericii noastre, când întrebuinţează cu atâta drag expresia mult grăitoare de »evlavie patriotică*.

' Dl Sextil Puşcariu susţin» în istoria literaturii române vol. 1. Si-ü>iiu 1921 pag. 16, că «mănăstirile au fost totdeauna cuibul internaţionalis­mului*. Trebuie să credem că Dsa judecă la fel toate mănăstirile, deci şi cele catolice, inclusive a Blajului de o dinioară. Apoi urmează: >E1 (internaţionalismul cosmopolit) are rădăcini în însăşi învăţătura fundamen­tală a Mântuitorului: Iubeşte pe aproapele tău ca pe tine însuţi — precept care exclude ideia naţionalismului ce aşază graniţe între om şi om, aprinde pasiuni între semeni şi ridică braţul înarmat asupra vecinului'. Afirmaţia aceasta făcută aşa în general şi categoric nu se poate primi, întru cât iubi rea deaproapelui şi a patriei lui nu trebuie să întreacă iubirea ce mi-o datorez mie şi patriei mele chiar după porunca Mântuitorului. Avem ca zul sfintei Ioana d'Arc. Să fi călcat cu vrere porunca cea mai mare?

3 Cf. Zaharie Pop: Creştinism şi naţionalism. (Cult Cr. a. V. 1925). p. 18 19.

a Ep. Dr. Al. Nicolescu al Lugojului, din prilejul vizitei M. Sale Regelui prin Banat in 1928.

1 Aceleeaşi convingeri îi dă expresie şi Alecu Russo in «Cântarea * României*, prin neperitoarele rânduri: « . . .Moşia e cel mai de apoi cu­vânt al omului; într'insa se cuprind toate lucrările... simţirea ei ae naşte

Nr. 7 - 8

Hotărît lucru este: sf inteie — idei şi ideale — numai sfin­ţi lor li-se desluşesc în toată frumseţa lor fermecătoare. Şi sfiaţii aceste. caraGtere per excellentiam puternice prin moralitatea şi evlavia lor tocmai prin aceasta au fost în toată vremea tot a-tâfia pilaştri şi glorii curate ale neamului lor, ale cărui însuşiri specifice, creiate de rassă, împrejurări climaterice, ordine de stat, tendinţe naţionale, viaţă socială cu obiceiuri şi datini particu­lare, se vădesc la ei, — purificate şi nobilitate — la tot pasul, în tot ce zic şi tot ce lac. Axioma teologică: gratia non de­mit naturam, sed elevat earn (et perficit) cum se verifică aici spendid. Ori doară nu-i st. Francise de Assisi »sărăcuţul«, tipul clasic al naivităţii veşnic vesele, netrudite de grija zilei de miâne, a Italianului vremii, ce hălăduia pe pamâatui darnic şi sub cerul senin şi râzător al ţârii muzelor şi artelor? Nu-i sf. Fran­cise de Sales întruparea v ie a eleganţei franceze?

Cine nu recunoaşte în sf. Patriciu, la prima ochire, pe Ir­landezul apăsat de greutatea gândurilor sale seri»ase, prea serioase, ai zice chiar melancolice, şi cum îl scapă la sf. Teresa evidenţiarea firái spaniole simţitoare până la e x ­trem faţă de tot ce atinge mândria personală şi naţională? 1 — D'apai sf. Ieremia al nostru, adurmit în Domnul la Napoli, în mănăsciFea Capucinilor, la 1625, aşa blând cum fusese el, mun­citor, milostiv, ascultător, iubitor de săraci şi bolnavi, om al ru­găciuni şi al evlaviei potolite, fireşte oarecum, fostul cioban s'a dovedit şi el pe deplin a fi fost şi a fi rămas până la moarte »Roman de sânge, de obiceiul i ca şi de datină* cum zice dl Iorga? 2 .

La fel şi cu sf. Pavel. Acesta încă a fost şi a rămas până la «aptul zilelor sale sbuciumate: J d o v de sânge, de obiceiuri caşi de datină; lui »perommer Bibel- Jude, Septuquinta Jude« cum îl caractarizează Deissmann s.

Sub respectul iubirii de neam constante şi neprecupeţite, isvorîte din curată evlavie, aceasta întemeiată pe motive bine

odată cu noi şi e nemărginită şi veşnică . . . Patria e aducerea aminte de lilele copilăriei . . . e coliba părintească cu copaciul cel mare din pragul uşii, dragostea mamei... plăsmuirile ale inimei noastre... locul unde am iu­bit şi am fost iubiţi . . . câinele care se juca cu noi, semnalului clopotului delà biserica satului ce ne vesteşte zilele frumoase de sărbătoare... zbie­ratul turmelor când se întorceau în amurgul sării delà păşune . . . fumul vetrii ce ne-au încălzit în leagăn, înălţându-se în aer . . . barza de pe stre­şină ce cântă duios pe câmpie . . . şi aerul care e mai dulce!

1 Mai multe la Dr. Rademacher: Das Seelenleben der Heiligen 2 Pa­derborn 1917, 110-112 .

* Cf. Dr. loan Bălan: Sfântul Ieremia Românul >C. C * V—1915 p. 100 199.

3 Cf. Dr. A. Deissman: Paulus. Eine Kultur — und religionsgeschicht äiche Skizze. Tubingen 1911. p. 69.

Pag. 230. CULTURA CREŞTINA îNr. 7 - 8 .

înţelese, de ordin firesc şi suprafiresc, viaţa sf-lui Pavel d ia Társul Ciliciei e de o grandoare stupefiantă, în faţa căreia toţi câţi sunt capabili să simtă eroicul în manifestările omeneşti s e cade să se opriască cu admirare, să mediteze în simplicitate cordis şi s a ş i îmbogăţească suiletul cu învăţămintele ce se desprind din măreţia celor contemplate.

1 . Odrasla fariseului. Privitor la obârşia sa farisaică, sf. Pavel ne lămureşte ek

însuşi, cu francheţa şi mândria proprie lui, de câte ori i-se dă prilej să reliefeze faptul că se trage şi că aparţine neamului ales. Şi să se noteze că el face aceste mărturisiri în faţa auto­rităţilor romane, a căror părere despre Jidovi o concretizase Se ­neca în aprecierea puţin elogioasă de sceleratissima gens, naţie şi de altfel urgisită şi dispreţuită pentru apucăturile ei cunos­cute, meschine şi josnice, fără de a fi însă asuprită până la Adrian 1 . Fără a se bucura de părţile slabe ale caracterului atro­fiat al prea multora din-re connaţionalii săi, Pavel nu-şi dispre-ţuie neamul nici nu se ruşinează a se declara mădular al ace­luia, înfruntând dispreţul străinului, în Ierusalim, dupăce scapă de furia gloatei rabiate se destăinue lui Lyzias, căpitanului: »Eu cu adevărat sunt Jidov din Tars, cetăţian din vestita ce­tate a Ciliciei". (Fapte 21, 29). Acelaş lucru îl spune şi plebei,.

- în jidoveşte, cu adausul: (eu sunt) crescut în cetatea aceasta, lângă piciearele lui Gamaliel învăţat, cu deamăruntul legea pă­rintească* Fapte 22, 3), pentru ca a doua zi să strige în plin săbor: »Eu fariseu sunt, fiu de fariseu*. (Fapte 23, 6).

Noi ştim că sângele apă nu se face şi de aceea chiar de nu sar spune am pricepe totuşi din ieşirea indrăsneaţă, sfidă­toare, la temeiul cărei* stă convingerea neclătită, credinţa fana­tică, din impetuozitatea vorbei, din indignarea inimii, dm pri­ceperea expunerii şi folosirea atât de ingenioasă a situaţiei,, (v. 1 — 9) di toate acestea, zic, am pricepe glasul sângelui fari-saic: aprins, intolerant, şovinist, dar sigur de sine şi de ceeace vrea, carele transpiră şi prin învălişul tare a! sfinţeniei creştine. Prea adânc i-se înfipseseră în inimă impresiile copilăriei şi ale tinereţei, ca acelea să mai fi putut fi şterse deacolo. Atâta doar' că după ce întră In slujba lui Hristos, i-se limpezeşte za­rea, se măresc perspectivele în vederea cărora se desbaieră de povara nefolositoare a unor observante exterioare de prisos, şi de anumite prejudecăţi puerile privitor la valoarea intrinsecă şi

1 Jidancele din Roma exceleară în a da cu bobii; jidovii, more avi-tico, învârt afaceri frauduloase, între cari şi pe contul unei matroane ve­nerabile din cercurile înalte romane (pe vremea lui Tiberiu), sub Claudiu fermentează tulburări primejdioase ordinei de stat ş. a. Cf. Dr. Iosef Fei­ten: Neutestamentliche Zeitgeschichte Regensburg. 1910. vol. I. p. 268—272.

extrinsecă a legii ceremoniale 1 — în ultima analiză tot atâtea* devieri delà programul primordial al fariseismului veritabil, vechiu quoad essentiam ca judaismul însuşi, lacolo rămân neatinse*, în noua aşezare religioarà, cu Messia în frânte, toate idealele-de mai bine ale lui Israil, cu dorul cărora se stânseseră moşii şi strămoşii şi întru ajungerea cărora nu folosia nimica hărmă­laia d i tarabă a fariseilor vremii, patrioţi de bâlciu în mare parte. îndepărtaţi ca ceriul de pământ de înaintaşi.

Şi aievea: Fariseii, ca fracţie deosebită, apar pe vremea Macabeilor. Idealul lor •carea lui Israil la mărirea de demult pe caiea purificării şi evoluţiei interne, practicând cu seriozitate şi conseqaenţă de fier Thora şi datinele străbune, după îndrumările cărturarilor 2 Erau un fel de ecclesia in ecclesia. Partid politic însă, îo adevăratul înţeles al cuvântului, n'a fost, cel puţin direc e nu. Kjmai când autorităţile politice îi împiedecau în practica ior religioasă, răspundeau şi ei cu violenţă la violenţă. Cum au făcut sub Antiohus Epiphanes (175—164) Iîannes, Hyrcanus, 125—106 şi Alexander Jannaeus. Steaua nerodului le surâde sub regina Alexandra ( 7 8 — 69), când ajung la putere, s e înmulţesc numerice, îsi câştigă popularitate la cei mulţi şi simpli, deşi îndrăsneţi, închipuiţi, agresivi, plini de duhul urii şi al răsvrătirii 3. A trebuit să vină mâna tare şi necruţătoare a lui Jrod, care ,câ frârgă în chip brutal cerbicoşia,. ce părea eă nu mai cunoaşte margini, a celor vre-o 6000 de farisei 4 .

In atmosfera unei atari ideologii de hipernaţionalism exal­tat şi de bigotism îmbâxit de formalism şi ritualism, într'un mediu îmbibat de duhul urii şi al harţei aprige, nemiloase, cu toţi şi cu toate câte se par că s'ar pune stăvilare în calea idealului naţional întrezărit de »chaberi« ca aproape de reali-z i r e , — răsare, cam la trei ani după ce venise solia cerească

1 Aşa numitul »Liber Jubilaeorum* a unui cărturar din Palestina de pe vremea Hasmoneilor (135-104 a. Hr.) pledează pe lângă durata veş ­nică şi puterea absolută a legii ceremoniale. Cf* Dr. Ştefan Székely: Bibli-otheca aprocoypha Iribus şi Brisgoviae 1913. vol. I. p, 3Ô3.

s Aici, în directiva laică ori mai bine zis: în .întruderea elementului laic la conducerea religioasă trebuie căutată pricina aberaţiilor farisaice, cari au sfârşit cu desastrul moral, material şi naţional al Jidovilor (Preoţii toţi erau din tribul lui Levi). împrejurarea aceasta merită să fie accen­tuată şi notată. Se va nota totodată că o preoţime care crede că misiunea ei culminează în săvârşirea formelor rituale, e o pacoste naţională, la Ji­dovi şi la noi.

* Partidul revoluţionar al Zeloţilor il înjghebează fariseul Saddukos şi Juda Galileul.

4 Cf. Emil Schürer.- Geschichte des Judichen Volkes im Zeitalter Jesu. Christi. Leipzig. 1<307 vol II* pag. 4 5 6 - 4 7 2 passim.

Fag. 232. CULTURA CREST1HA Nr. 7—8.

•de pace pe meleagurile Viflaimului şi-şi trăieşte primii ani de viaţă, un »jidov din jidovi« scoborâtor din tribul lui Benjamin (Filip 3, 5 ) . departe de leagănul străbunilor săi, în Tarsul Ci-liciei, Saul, anume, care în societatea greco-romanà, din motive de ordin practic, se va chema Paul 1.

2. T a r s u l C í l í c i e í . Câtă glorie avea să aducă odată noul născut asupra aces-

'tui cuib binecuvântat de Dumnezeu cu o poziţie răpitoare, îm­prejurimi roditoare, cu trecut slăvit, cu prezent strălucit, cu şcoli vestite, cu personalităţi renumite 2 . In acest oras, ocrotit sub aripile pajurii romane, în sânul familiei Instante şi dotate cu cetăţenia romana (Fapte 22, 28) învaţă el l imba aramaică pe carea cu atâta abilitate va foiosi-o mai târziu. Tot aci, acasă şi în sinagogă, i-se infiltrează in suflet acea iubire aprinsă faţă de neam şi lege, carea îl va obsed i zi şi noapte, până când spada călăului nu va pune capet, la bătrâneţe, unui sbucium mistuitor, Început încă din íragede t nereţe. Ne putem închipui impresia ce va fi făcut asupra inimii lui simţitoare contrastul isbitor dintre templele străine, scăpărătoare de podoabe şi bo­găţie, aşezate în văzul tuturor şi umila sinagogă, jidovească, ascunsă în quartieru cel mai simplu al oraşului, acoperindu-şi sărăcia din afară cu găteală de viţă de vie ori cu ramuri de măslin,fără a ş i tăinui însă localnicilor săi în aceeaşi vreme mi­zeria din lăuntru, carea rânjind de pe pereţii goi, abia dacă lăsa să se însemne la inventar altceva decât: un pupitru, un dulăpior pentru sulurile în cari era Legea şi Profeţii, ceva scaune, o catedră, — vorbă să fie! — câteva felinare, lampe, şi atâta t o t 5 .

Numai cât lui Saul i-a fost dragă sinagoga şi aşa, căci aci auzia zilnic în rugăciunile schema şi sermones Esre, de dimi­neaţa şi de seara, cuprinse în formă de rugăciune visurile na­ţionale, de cari atâta se vorbia acasă.

Dd câte ori nu va fi repetat cu atari prilejuri şi el cu cei mai mari: »Binecuvantat să fi Iahave, Dumnezeul nostru, împă­rate veeinice, că nu m'ai făcut şi pe mine goi« *. Cu ce evlavie copilărească va fi ascultat Sâmbăta şi în sărbători dăpănarea vre-unui Midrasch plin cu lauda vremilor trecute, ţesut din comb,naţii şi fantasie.

1 Asupra schimbării de nume a sf. Pavel scrie temeinic păr. Dr. loan Ferenţ, în «Cultura Creştină» A. III—1913 p. 531 - 537.

1 Ci. Dr. loan Ferenţ: Patria sf. Apostol Pavel şi Locul naşterii sf. apostol Pavel: Tarsos - in >C. C«. III—1913. p. 169 sq. şi 208 sq.

8 Cf. Dr. Hermann Zschokke: História sacra 6 Vindobonea 1910. p. 326 şi A. Deissmann o. c. p. 59.

4 Cf. Kmosko Mihály: Zsidói lélek, semi lélek, în *A Cf'l.» din 1918 <p. 20..

Nr. 7 - 8 CULTURA CREŞTINA Pag. 233

Nici nu şi-a uitat Pavel niciodată de sinagoga jidovească,, s i m g o g a copilăriei sale, care, cea dintâiu i-a încântat şi vrăjit inima cu taina fabulosului, a misteriosului. — O să 1 vedem,, ca apostol, abătându-se pretutindenea, tn drumurile sale, unde numai ştie că se află o sinagogă.

Sfinte reminiscenţe ale copilăriei cum ne dovedifi voi tăria şi trăinicia impresiilor căpătate cfind sufletul e moale ca ceara, primitor de forma care i-se imprimă!

La Tarsus, pe lângă limba de familie, Pavel învaţă limba^ grecă şi încă din contact viu. Prin aceasta i-se deschide calea să intre în lumea de idei a elenismului dominant atunci în o n c e p ţ i i l e de viaţă, artă, literatură, filozofie, religie. El însă nu urmează pilda connaţionalului sàu Philo, nu cercetează scoale-greceşti, nici chiar pe cele d n oraşul său natal, din Tars Lui alt rost îi rânduise Provedinţa divină în lume, nu acela de a se pierde în labirintul s ; steme or filozofice şi în divagări e-terice. Toată firea lui era făcută spre acţiune, nu spre visare,, spre luptă şi construcţie nu spre od-hna prielnică combinaţiilor teoretice, spre triumfuri, nu spre compromise.

Cu dispoziţia aceasta sufletească şi cu amalgamul necrista­lizat încă deplin al celor auzite şi t-xptriate pân'aci ajunge tâ­nărul evreu din diaspora în Ierusalim, cetatea tuturor viselor de mai bine ţi mărturia gloriei apuse, reînvierea căreia stăruia cu oţelire în aşteptarea încordată a tuturor celor cari pri-m ră crezul exaltat al fariseilor. Se dă cu socoteala, că fiul în­depărtatei Cilicii va fi avut 12, ori mai bine 16 ani, la venirea sa în cetatea lui David 2 unde locuieşte la soru-sa ('Fapte 23, 16), aparţine sinagogei celor «lin C'licia şi Asia mică 3 -i umblă la învăţătură în şcoala lui R i b b i Gamaliel. Iar cu aceasta ca­drele în cari *e va desfăşura toată viaţa iui, sunt fixate. Ră­mâne numai ca şcoala şi dascălul să se athite după cuviinţă faţă de noua achiziţie, — precum s'a şi achitat în mod strălucit.

Vom vedea îndată cum Gamaliel era dascăl model, versat în materie, stăpân pe arta predării şi a educaţiei 4 şi pe dea­supra om practic, cu dragoste şi faţă de lucrul manual, dra­goste moştenită dimpreună cu ceea a neamului şi legii, delà

1 Cf. Dr. Z. X. Pölzl: Der Weltopostel Paulus. Regensburg, 1905 p. 71. 2 Cf. Pölzl o. c. p. 22. 8 'A. Deissmann o. c. p. 62. 4 Posteritatea judaică i-a păstrat pomenirea cu pietate. Jidovii văd

în el »o stea splendid lucitoare pe firmamentul îsrailului*, numindu-1 • gloria Legii«, iar moartea lui e regretată de Mischnah în termini ca a-ceştia: »Cu moartea Iui R. Gamaliel s'a stâns respectul faţă de învăţătura legii şi curăţenia dimpreună cu stăpânirea de sine au încetat». Cf. Dr. M. Braunschweiger: Die Lehrer der Mischnah? Frankfurt a. M. 1903, pag. 52, şi 56.

Pag^Jtff. CULTURA CBEŞT1NA Nl-_7_zJL

jpredeceson şi transmisă la urmaşi l . E numai firesc acum ca in cei cam 9 ani, cât se crede că ar fi stat Saul la picioarele lui Ga­maliel (Pölzl o. c. 26) presimţirile aceluia de copii să se Jămu-

;riască, vederile să i-se lărgească şi însufleţirea pentru tot ce-i jidovesc să-i crească, să se ptefacă într'o vălvătaie care să-i cuprindă şi să-i stăpânească cu totul gândirea şi simţirea, fără să mai pomenim conştienţiositatea cu carea primeşte şi se va conforma principiului familiar dascăluiui său: «Frumoasă este împreunarea studiului legii cu vre-o meserie oarecare, pentiucâ deprinderea zeloasă,cu amândouă desvaţă pe o m de păcat; btu-diul însă dacă n'are de tovarăşă munca, sfârşeşte cu înfumura­rea şi trage păcatul în urma sa«. (Pölzl o. c. p. 19).

Dascăl înţelept şi conştienţios deoparte, ucenic talentat, dornic de învăţătură, răvnitor şi simţitor, încunjurat de-un mediu prielnic, de altă parte; iată c í m se înfiripează, se formează şi se călesc voinţele tari, sufletele mart »altarele de. jertfă» ale neamurilor, vorba lui Co : buc. Şi a c u m o mică divagare: Cu câte pilde, cunoscute şi necunoscute, n'ar putea ilustra acest adevăr istoria şcoalelor din Blaj, a Ierusalimului nostru, cum aşa de nimerit la numit cineva! — Dar să mă întorc la obiect.

Metoda lui Gamalieil era aceasta: clarifica întâiu senzul scriptural, 11 armoniza cu tradiţia normativă a Părinţilor, fixa apoi ce trebue considerat ca postulat strict al legii. Odată stabilit acest lucru, — se punea pond deosebit pe laturea prac-lică a chestiei: arăta calea pe care puteau împlini cât m a i per­fect cu putinţă postulatelor legii. Şi pentruca să se întipăriască cât mai adânc în i n i m a ascultătorilor, — să nu rămână aceştia numai cu o memorizare mehanieă, — Gamaliel se slujea de f o r m a dialogică în predare şi rânduia adeseori cu ei dispute publice, (Pölzl o. c. p. 25). metodă cuminte în sine, cu mai mult ori mai puţin rezultat Ia deosebiţii »Studios i« , osebiţi după ta­lent şi dispoziţii. Pavel nu pare a fi fost încâtat de colegii săi de şcoală, cari se ghemuiau odată pe lângă el, buchiaând ma­terialul de bobizat. (A. Deissmann o. c. p. 65), fără să-şi fi forţat creerul cu lămuririle luminoase ale dascălului şi cu în­demnurile cari se deprindeau din acelea. Asemănându-se cu a-ceştia constată, nu fără îndreptăţită mândrie: »Şi sporiam intru jidovime mai mult decât cei de o vârstă cu mine în neamul meu, foarte râvnitor fiind părinteştilor mele obiceiuri*. (Gal. 1, 14).

1 Lozinca lui Rabbon Schemajo era: «Iubeşte lucrul manual*. Din şcoala acestuia iese R. Hillel unchiul lui Gamaliel. Se ştie apoi că R. Joseph era morar, R. Isac Nappach era fierar, doi rabini erau ciubotari, cel puţin trei croitori, R. Nechemcha Hakkadar era olar, R. Juda Hanech-tom era brutar ş. a. Cf. Dr. Ios Feiten o. c. p. 342.

Mr. 7—8. CULTURA CREŞTINA Pag 235.

O, da! Până când atâţia dintre colegi vor fi moţăit plicti­siţi de mulţimea prescriselor şi de monotonia haguddelor, vi­sând probabil la uşurinţa rentabilă, cu care, farisei sadea, o se pozeze întru »sfinji«, în sufletul lui Pavel vorba aşezată şi cuminte a blajinului maestru (Fapte 5, 34—39) sgândăria răni, trezia furtuni, nutria incendii. De ce emoţie sfântă nu se va fi cutremurat în toate fibrele trupului său slăbuţ, când viziunile trecutului vor fi început să grăiască sufletului său în limba lor tainică, fascinantă, înţeleasă numai de cei aleşi. Aşa: binecuvân­tarea lui Avram, — răsplata gestului eroic al ascultării până la extrem —, candoarea lui Iosif, răbdarea lui Moise, laptele Ju­decătorilor smerenia lui David, înţelepciunea şi strălucirea lui Solomon, umilirile surghiunelor, tragedia delà Mageddo, svâr-•coliriie Macaveilor, ruşinea din urmă cu stăpânirea Idumeului. •Cum îl ra fi pătruns accentul de jale sfâşietoare din plângerile duiosului cântăreţ al pătimirii lui Israil; cum vor fi ars în ima­ginaţia lui vie cuvintele de foc ale Isaiei, caznele simbolice ale lui Ezechil, sarcasmul neciselat al păstorului din Theene şi a celoralaţi profeţi miei şi mari, cari toţi îndeamnă, sfătitesc, ame­ninţă, osândesc, mângăie, înt,ăresc nădejdi, lămuresc credinţe, stigmatitează rătăciri şi păcate de cari sunt multe la acest neam »nebun şi neînţelept* (Doua lege 32, 6 ) ; dar pe care, în butul orbiei şi insolenţiei lui vreau să-1 fericească şi mor CH dorul fe-Ticirei lui chiar şi sub ploaia de pietri svârlite de mâni de fraţi orbiţi de patimă.

Aceleaşi icoane, mărturii grăitoare şi'n muţenia lor îl asal­tează, ori încătrău îl va purta gândul şi pasul în tot cuprinsul ţărişoarei străbunilor.

Muntele Moriah, colinele Gelboe, coastele Engaddului, valea Iordanului, pustiul Pharanului, cedrii Libanului, zăvoaiele de pe lângă Mambre, mormântul din Machpela, şesul lericho-nului, câmpia Estrelonului, înălţimile Carmelului, pădurea Ephraimului, tristefa ruinelor, avântul înăbuşit al cântărilor, — toate acestea ii şoptiau că locul pe care stă sfânt este, sfinţit de arătări cereşti, de lacrimile şi sângele celor mai buni ai nea­mului; toate îi aminteau oă pe acel pământ, generaţii după ge­neraţii au muncit, au plâns, au suferit, s'au bucurat, s'au rugat, s'au războit, s'au vânzolit în crâncene încleştări fatricide, au pă­cătuit, s'au eăit, au clădit şi au reclădit, cântând cântările Domnului, nădăjduind întru făgăduinţele lui, ca mai apoi cu trupurile lor trudite să îngraşe glia deasupra căreia ştiau că va se calce odată, încunjurat de nemărginită negrăită slavă, Isbânditorul tuturor umilirilor şi durerilor lui Israil, în pofida străinului cotropitor 1 .

1 Autorul aşa numiţilor >Psalmi solomonici«, un fariseu de prin anii •63—48 a. Hr. se roagă în Ps. 7: »Ceartă-ne Doamne cum iţi place, da nu ne da pe mâna străinilor». — Cf. Dr. Stefan Székely o. c. p. 426 şi 436.

PagJJSó^ ^ U I ^ R A _ œ E S T I N A Nr. 7 S.

Puterea obsedantă a impresiilor acestora o intensifica şi faptul că vedea, an de an, cum, de sărbătoarea Paştilor cu d e o ­sebire, roiau din toate părţile împărăţiei romane, valuri-valuri, miile şi sutele de mii de peregrini, cari veniau să se închine cu cucene în cetatea lui David şi sâ-şi plătiască obolul cu care o lege bine chibzuită, îi îndatora pe toţi Bisericii-Mame, creând In felul acesta un admirabil prilej de a scutura conştiinţele amorţite şi de a cimenta şi mai trainic „solidaritatea de sectă* — vorba dlui Goj~v — Intre atât de multele fracţii judaice răs­firate prin lume Comerciantut din Babylon, maestrul dinCil icia şi învăţatul din Alexandria se întâlnesc aci, se sfătuie, fac pla­nuri, îşi povestesc durerile, îşi laudă isprăvile, se mângâie, se ajută, se îmbârbătească reciproc, se oţelesc cu toţii pentru a face faţă viitorului 2 — un fel de 3/15 Maiu al Blajului, mu­tatis mutandis.

Sub povara acestor impresii şi de bună seamă, cu gândul hotărît de a fi, odată, învăţător în Israil, puternic în taptă şi cuvânt, pleacă Saul spre casa părinţilor săi, puţin înainte de păşirea în public a lui loan Botezătoriul. Gamaliel poate fi mândru căci ostenelele sale, de data asta nu erau zadarnice şi se vede că nici nu prea făcuse secret din aceasta. La faima uceniculai, cu deosebire în cercurile mai înalte bisericeşti, de sigur contribuise şi mândria comunicativă a maestrului s. Când adepţii Nazarineanului vor pune pe gânduri pe străjuitorii oficiali şi neoficiali ai Legii şi ai idealului lorz'S naţional, ochii tuturor se vor îndrepta spre Cilicianul reîntors la locul primejduit. Proba dată cu prilejul uciderii lui Sti fan (Fapte 7, 58) îi va întări şi mai mult în vechea lor părere că acest vlăstar a! diasporei e una din întrupările vii ale reacfiunii ce va ieţ-i la urmă biruitoare. In vederea acestei biruinţe finale II vor investi pe Saul cu puteri depline spre a stârpi erezul nazarinean. Şi el din partea sa încă va iace tot la ce vârsta, puterile, fana­tismul habotnic îl vor ajuta, pentru ca să accelereze împlinirea dorurilor sale şi ale altora, (cf. Fapte 8, 3. 9, 1; 22, 19; Gal. 1, 13; Filip 3, 6 e tc ) Scris a fost însă altcum să fie.

DUMITRU NEDA.

1 A. Deis»mann o. c. p. 60, semnează că din vremea imperiului ro­man sunt cunoscute peste 150 comunităţi evreeşti numai in zona măsli­nului, dealungul mării mediterane.

2 Cf. Dr. Martin Aurel: Szent Pál. Budapest 1913 p. 14 Deissmann o. c. p. 62.

3 Dar în faţa lui Agripa, Pavel nu pregetă a susţine: » Viaţa mea. din tinereţe, carea delà început am petrecut-o în neamul meu în Ierusalim,. o ţtiu toţi*. (Fapte, 26, 4).

Tălmăcirea unei scrisori Napoleoniane.

Rezul ta tul fericit pent ru Fran ţa al marelui războiu mon­dial între altele a întăr i t regimul republ ican . Era o credinţă a monarhiş t i lor francezi, că Republ ica nu va pu tea rezista s b u -ciumări lor unui războiu cu Ge rman ia ; şi cum între monarh iş t i singurul par t id cu rădăcini pu te rn ice în popor era b o n a p a r -t ismul , ,o j u m ă t a t e de secol toţi priet inii Republicei s'au a ră ta t incapabil i de obiec t iv i ta te faţă de Napoleoni , faţă de Napoleon 111 mai cu osebire. Acum însă când Bonapar ţ i i au deveni t tot atât de puţini pr imejdioşi , cât şi Bourboni i , încep a se îndesi publ ica ţ iuu i le şi scrieri le care pun pe Bonapar ţ i într 'o lumină mai adevăra tă . Napoleon IU î nce t a se a mai fi socot i t de autor al războiului f ranco-german, din ziua când B i smark măr tur is i falsul ce a săvârş i t sp r e a deslănţui războiul din 1870. Azi istoricii francezi încep să j udece în t reaga domnie a lui Napoleon III mai cu s impat ie , nu se mai sfiesc a da pe faţă servici i le ce a adus Franţei Pr inţul Napo leon .

Intre aceş t ia un loc de cinste ocupă Domnul D 'Hauter ive care a pub l i ca t mai întâi în Revue des Deux M o n d e s şi apoi într 'un frumos şi m a r e volum, c o r e s p o n d e n ţ a dintre Napoleon III şi vărul lui, Pr inţul Napoleon , fiu al celui mai t â n ă r din­tre fraţii lui Napoleon I, al lui Jérôme Ex-Regele Vestfaliei, şi g inere al Regelui Italiei Victor Emanue l I . 1

Din aceas t ă c o r e s p o n d e n ţ ă vedem, că pe Prinţul N a p o ­leon îl p r eocupa neconten i t soa r t ea Pr inc ipa te lor Române . In toiul războiului Crimeiei , el î n m â n e a z ă împăra tu lu i un me­moriu, din Aprilie 1855, în care î n d e a m n ă pe Napo leon III să nu înche ie pace cu Ruşii decâ t în anumi t e condi ţ iuni . Cea dintâi ar fi fost recons t i tu i rea şi i ndependen ţ a Poloniei . Cu as ta „nu numai că se î nd reap t ă o mare g reşa lă şi se p u n e

1 Ernest D'Hauterive. Napoleon III et le Prince Napoleon. Cores-pondence inedite. Paris. Calmann Levy. 1925.

2

frag. 238 CULTURA CRETINA Mr. 7 - 8

capă t unei tot a tâ t de mari nedrep tă ţ i , dar izbutim a face ca Rusia să nu mai fie o primejdie pent ru E u r o p a mul tă v reme" . Rusia birui tă va fi obligată să res t i tue tot ce deţ ine din P o ­lonia. Nici Prus ia , care a avut o a t i tud ine şovă i toa re în t impul războiului , nu va pu tea zice nimic de i-se impune să res t i tu ie Posnan ia . Mai greu ar fi a se convinge Austr ia , că t rebu ie să cedeze Qal i ţ ia ; dar şi Austria „va afla o c o m p e n s a ţ i e în l iber ta tea navigaţiunii pe Dunăre şi, la nevoie , în p ro tec to ra tu l a s u p r a P r inc ipa te lo r" .

Prinţul Napoleon se v e d e a fi fost cel ce încă în to ul răz­boiului din Italia, în 1859, s'a gândi t la d i smembra rea Austriei în favorul naţ ional i tă ţ i lor . Din îndemnul său, Genera lu l Klapka a mers la laşi spre a se înţelege cu Vodă Cuza pentru o co labora re a Ungur i lor şi a Românilor în aces t scop , căci prin el în 18ól K lapka dobândeş t e un rj ' i tor bănesc delà Na­poleon III.

Pe v remea revoluţiei poloneze , la 20 Februar ie 1863, s tă ru ie de împără te scu l lui văr, să profite de ocaziune, spre a impune mai multă d rep ta t e în Europa . El preconizează o prefacere a hărţi i eu ropene în ca re : „Regatul Poloniei ar fi format un stat i n d e p e n d e n t şi c o m p u s din provinciile po lo ­neze înco rpora t e în Rusia, din Galiţ ia şi Poznan ia ; Veneţia ar fi fost ceda tă Italiei; Serbia , Bosnia , Bulgaria, Albania şi Rumel ia (căreia Pr inţul îi zice Roumanie ) u rmau să se a d u n e într 'un s tat sau într 'o confedera ţ iune de s ta te . C o n s t a n t i n o -şolul devenea oraş liber, iar Ţ a r a - R o m â n e a s c ă , Moldova şi B a s a r a b i a un s ta t liber şi i ndependen t " . Pent ru a se ajunge aci, Pr in ţu l Napoleon soco tea că ar fi fost de ajuns ca F ran ţa să se în ţe leagă cu P rus i a şi Austria. Şi pentru a se ajunge la în ţe legere , el p r o p u n e că din Germania să se formeze două s ta te pu te rn ice : Austr ia ş i -ar fi alipit Bavaria şi Saxonia , iar Prus ia res tu l , afară de Renania pe care o doria franceză. Nu e de zis că în 1863, ar fi fost cu nepu t in ţă a se executa un astfel de plan. De altfel din o mul ţ ime de motive, Napo leon 111 nu prea ţ inea s e a m ă de ideile politice ale varului său. De mai mu l t e -ori neînţelegeri le aces tea au şi răci t re iaţ iuni le dintre cei doi nepoţ i ai lui Napo leon 1. To t mai mult se cons t a t ă însă, că la a cea s t a a contr ibui t influenţa nu tocmai fericită a î m p ă r ă ­tesei Eugen ia a s u p r a soţului ei, şi nu odată Prinţul Napoleon s'a gândi t a se duce în Italia la socrul său. In războiul I ta­liei, unii l'au bănui t , că ar fi năzui t să d o m n e a s c ă în T o s c a n a .

Si. 7 - 8 . CULTURA CREŞTINA Pag. 239.

Emile Ollivier, în al său „Empi re Libera l" , as igură că nici vorbă nu a fost atunci de aşa ceva.

Nu e zis însă că p ledând pentru r econs t i t u i r ea Poloniei , Prinţul Napoleon nu-şi va fi a d u s amin te , că în 1812 se credea , că Napoleon 1 va reînvia tronul Jage lon i lor pen t ru Regele Vestfaliei. Adevărul es te însă, eă Napoleon 111 şi de ar fi voit nu izbutea să creieze pen t ru un alt Napo leon un s ta t în Italia sau să-I p u n ă pe t ronul Polonie i . Aceas tă cons idera ţ ie nu a împ iedeca t Insă pe Prinţul Napo leon să ia făţiş pozi ţ ie în favorul Poloniei , căci pe lângă al tele necon ten i t s'a d o v e ­dit adve r sa r al Rusiei şi un generos priet in al popoare lo r subjuga te . Inirnosui d i scurs ce p ronun ţă în favorul Poloniei la 17 Mart ie 1863, în care nu se sfii să a tace pe Ţa ru l Rusiei , îi aduse încă o desavoa re din par tea lui Napo leon III. Din pricina aceas t a re la ţ iuni le între cei doi veri se răciră iarăşi , cu toa tă os tenea la ce-şi dete Napoleon III să-l ca lmeze pe vărul său. Prinţul Napoleon plecă într 'o lungă călătorie în Egipt şi Siria. La în toa rce rea sa, împăra tu l care în fond îl iubea şi ar fi ţ inut mai mult s eamă de sfaturile lui, de nu ar fi fost la mijloc î m p ă r ă t e a s a ; îi încredin ţa preşedin ţ ia c o m i -siunei însărc ina te cu pub l i ca rea întregei co re sponden ţ e a lui Napo leon I.

„Cu toa tă ocupa ţ i a aceas t a la care puse multă inimă, Pr in ţul Napoleon nu găsea într ' însa un al iment îndes tu lă to r pent ru ac t iv i ta tea sa nesă tu ra t ă . Era îngri jorat . Voia să joace un rol pe care împre jurăr i le nu i-1 î n g ă d u i a u " . Cu a tâ ta cau tă D. D 'Hauter ive să t ă lmăcească enigmat ica s c r i soa re ce Prinţul ad re sează din Pa la i s Royal lui Napo leon III la 8 Maiu 1863. Fi indcă credem că pu tem noi să dăm adevăra tu l în ţe les al scrisori i acesteia , începem prin a o t r aduce .

„Rog pe împăra tu l să -mi aco rde o în tâ lni re şi să -mi indice ceasul la care M a i e s t a t e a Voas t ră mă poa te primi. Nu e vorba de pol i t ica gene ra l ă ; văd bine că nu-ţi p lace să vor ­beşt i de aşa ceva cu mine şi-ţi voi r e spec t a rezerva pe care o păs t rez i . Nu este vorba nici de p a r a l e ; s lavă Domnulu i , de par tea a s t a nu am nimic de cerut . Voesc să-ţi cer doa r sfatul a s u p r a unei hotăr t r i ce am de g â n d să iau, ca să -mi as igur viitorul. Sun t de pa t ruzeci şi doi de ani , p rea mul tă s ănă t a t e nu am, î m b ă t r â n e s c . Am un copil şi încurând voiu c ă p ă t a pe al doi lea. Cu numele , cu pezi ţ ia mea şi poa t e cu pu ţ ine le însuş i r i ce am din fire, sunt da to r a încerca să a d u c

Pag. 240. CULTURA CREŞTINA Nr. 7 8.

servicii ţării şi să las u rme că am trăit pe lume ; cu alte cu­vinte t rebu ie să văd ce sunt da to r să fac şi apoi să -mi îm­pl inesc dator ia . Voiu să - ţ i cer un sfat ce va dep inde de c e gândur i ai. E v remea să încetez de a mai trăi de azi pe mâine . îna in te însă de a-mi lega întregul meu viitor, da tor ia , aşi îndrăzni să zic, dreptu l meu este să te consul t , pent ru că eşti împăra tu l şi şeful familiei mele. Sunt destul de înţelept ca să admi t ce vei decide , şi am destula voinţă ca să -mi mlădiez firea în faţa scopulu i la care ţ i n t e s c ! Dacă am tot a m â n a t luciul până azi, cauza nu este decâ t că m'am t e m u t să nu te pl ict isesc. T r e b u i e în à să mă decid oda tă a privi viitorul în faţă, şi să -mi urmez calea cu în ţe lepc iune şi ho tă-r î re . Voiu fi de o s incer i ta te desăvârş i t ă , căci n'am nimic de a s c u n s . Nu am voit să mă slujesc de in te rmediar . Am crezut, Sire, că ei nu-ş i au loc între noi doi . Iţi zic da r : dă-mi un ceas în care, j udecând drep t ce e s te bun şi cuminte , să-mi a leg o linie de condui tă definit,vă. Adăst da r ordinul Maies ­tăţii Voas t re ca să vin să o văd".

Omul care scrie rânduri le as tea , e s t e zugrăvi t de D. D 'Hauter ive astfel: „Sub un aspec t aspru la pr ima vedere şi original , Prinţul Napoleon a s c u n d e a o m a r e de l ica te ţă d e suflet. Dacă din s incer i ta tea şi g roaza de tot ce este bana l , avea t o t d e a u n a l imba des lcgatâ , în in t imita te adora discuţ ia , o căuta chiar. Prietinii lui, pe cari nu i-a părăs i t n ic icând, pu teau să spună orş ice . Delà ei, s inceri şi r espec tuoş i , pr imia contrazicer i , observa ţ iun i . Cu toa tă răceala- i apa ren tă şi har-ţagul ce-1 apuca câ teoda tă , avea o inimă de aur. S e d u ­cător, când voia, mai bine ca or icare altul, ştia ? s-şi încânte in ter locutorul , dar cu oameni i ant ipat ic i era teribil . Le s punea cuvinte ce loviau la mir. La t r ibună era de o elocinţă reală, da r care s c ă p a regule lor obic inui te . în t re rup t nu se feria de luptă, ci se în torcea numai decâ t a s u p r a în t re rupă toru lu i , în­cânta t că i-se dă prilej a se mai lupta cu cineva. Nu ş i-a s ch imba t n ic iodată ideile pol i t ice . Sub imperiu se mândr i a cu principii le pe care le măr tur i s i se în exil înainte de 1848, şi le-a păs t r a t neconten i t chiar şi mai târziu când, după moar t ea lui Napo leon III şi a Pr in ţu lu i Imperial , a junse şeful Bonapar -t ismului şi din pr ic ina a s t a fu silit să t r ăească iarăşi în exil. Iubitor s incer al l ibera l i smului , t o t d e a u n a a înţeles că adevă ra t l iberal nu poa te fi decât un guvern t a r e ; şi de acea voia să p u n ă

Nr. 7 - 8 CULTURA CREŞTINA Pag. 241.

la temelia l ibertăţ i i , au tor i t a tea . Greş i t se p re t inde că era a teu , căci era un spir i tual is t convins ; şi tot ant ic ler ical ismul său cons ta în aceea că nu admi tea ames tecu l preoţ i lor în pol i t ică 1 ) . Democra t în credinţele şi cuvântăr i le sale , avea voinţa ne în ­frântă. Iute din fire, nu pu tea suferi cont rad ic ţ ia . Se zice că avea un ca rac te r urâcios , în real i ta te era un carac te r . . . Inde­penden t nu ţ inea seamă de gura lumii. Cu groaza lui de tot ce este convent ional si de tot ce miroase tea t ra la , nu cău ta decât d rep ta t ea şi s impl ic i ta tea . Dispreţul ce avea de calomffie, nu-i îngăduia să ascul te pe cei ce vorbiau pe alţii de rău. In sfârşit fiindcă cum nu se sfia să-ş i dea pe faţă defectele , tot aşa se os tenea să-şi a s c u n d ă "calităţile, în jurul lui se formară legende absu rde şi minc inoase . "

Legendele aces tea nu au avut n ic icând t recere la l ibe­ralii români , cari nădă jdu iau să real izeze idealul naţ ional r o ­mânesc cu sprijinul lui Napoleon III. Ţin din gura lui Eugeniu Ca rada că la 1864, 1866 şi la 1870, s'au gândi t ser ios la Pr in ţu l Napoleon ca la cel mai vrednic să d o m n e a s c ă în România şi să în temeieze România Mare .

In mai multe rândur i , lucrul l-am însemna t în carnetu l meu zilnic, Eugen iu Ca rada mi-a istorisi t , că în anii 1863 şi 1864 a stat împreună cu Anas t a se P a n u Ia Par i s , tr imişi de coal i ţ iunea ant icuzis tă , ca să lucreze în F ran ţa In favorul ideilor ei. Delà unchiul meu, ştiu că în Aprilie stil vechiu 1864, Prinţul Napoleon accep t a se să fie a les de Aduna rea N a ţ i o n a l ă Domn al României în locul lui Cuza. El p u n e a o s ingură con-di ţ iune . Cerea ca în aceiaşi şedinţă şi în prealabi l , Aduna rea să voteze o lege de largă şi democra t i că împropr ie tă r i r e a ţă -rănimei . Eugeniu C a r a d a a porni t într 'o fugă la Bucureş t i , spre a comun ica aces t fericit rezultat capi lor coal i ţ iunei . I-a aduna t şi le-a espl ica t totul în a m ă n u n t e . Conserva tor i i din coal i ţ iune, nu s'au învoit însă să acorde o împropr ie t ă r i r e aşa de largă, cum o cerea Prinţul Napoleon. In d iminea ţa zilei de 2 Maiu stil vechiu 1864, Eugeniu Ca rada a p leca t din B u c u ­reşti la Pa r i s sp re a comunica Prinţului rezervele Drep te i . In d rumul lui căt re Fran ţa , află cum câteva ceasuri d u p ă c e p le ­case din Bucureş t i , Kogă ln iceanu a disolvat Aduna rea şi a

') La 1857, când fu vorba de organizarea consiliului de regenţă, el sugerase numirea Cardinalului Morlot. Mai târziu fu prietin al Cardinalului Mermilod

Pag. 242. CULTURA CREŞTINA Nr. 7 8.

Împropr ie tă r i t pe ţărani . Aşa s'a prelungit domnia lui Cuza, încă cu douăzec i de luni.

Acum dacă ş t im toa te aces tea şi facem socotea la , că 8 Maiu stil nou face tocmai 28 Aprile stil vechiu, avem tot d rep tu l să s p u n e m , că în ziua aceea Prinţul Napoleon cerea o în t r evedere împăra tu lu i , sp re a-1 pune în curent cu aces te ne­gocieri ce pr iveau vii torul României şi al lui. Cum ştiu şi acea, că unchiul meu nu a r ă m a s a tunci în Bucureş t i decâ t numai douăzeci şi pa t ru de ceasur i , es te foarte probabi l , ca el să nu fi p leca t din Pa r i s decâ t d u p ă c e Napoleon III fusese informat de vărul său, şi-şi dase învoirea sa la în locuirea lui Cuza prin Pr in ţul N a p o l e o n ; nu e însă absolu t imposibi l să nu fi porni t şi îna in te de în tâ ln i rea Pr in ţu lu i cu împăra tu l , pent ru ca Na­poleon III să fie p u s în faţa unui fapt a p r o a p e împlini t . Ori cum, la lumina aces tora , sc r i soarea din 8 Maiu a Pr inţului Napo leon c a p ă t ă o impor tan ţă mult mai mare decât şi-a în­chipui t cel ce a da t -o în vileag

M. THEODOR1AN-CARADA.

Lucru admirabil: religia creştină, care nu pare a avea alt obiect decât fericirea dintr'o altă viaţă, ni-o dă fi 'ntr'aceasta de acum.

Montesquieu (Esprit des lois)

Sângele Preoţilor. O „ P r e f a ţ ă " de H E N R Y B O R D E A U X .

V . Preoţi militari si brancardieri. f y

Acolo, preoţi i noştri sunt mai la locul lor. A fi preot militar, b rancard ie r , a mângăea pe cei debili şi descura ja ţ i , a ajuta pe răniţi , a da mână de ajutor mur ibunzi lor , a î ng ropa pe cei mor ţ i : iată o mis iune a păci i , ca re este a lor în mod natura l . T iner i vicari (preot-ajutor , cape lan ) sau parohi mai în vrâs tă , călugări din toa te Ordinele , profesori , magis t r i de novicii, toţi se dedică aces te i sarcini cu un d e v o t a m e n t fără margini . Şi cum îşi ajută ei camaraz i i , în aces t g rozav r ăz -boiu, să-şi poar te crucea sa ! Anunţăr i le cu ordin de zi l i -se a s e a m ă n ă , caşi servici i le. Ele îi n u m e s c de cele mai mul te ori : „Curagioş i şi s imp l i " : nici o emfază la ei, nici un cuvăn t r ă sună to r , nici un ges t afară de semnul cruci i ; în s ch imb g ă ­seşti la ei t o t d e a u n a umor nea l te ra t în cele mai grele necazur i , b lândeţă , tăr ie de suflet, car i ta te cont inuă .

In t r ' adevăr , nu ştii pe care să-1 alegi. Preo tu l Leon Ba-dré, eşit din Ins t i tu tu l catolic din Par i s , e mobi l izat la regtul 148 de infanterie, apoi t rece la al 9. de t iraliori algerieni . E rănit la Berry-au Bac în Oct. 1914 şi un obuz i-a zdrobi t a m b e l e picioare în 3 Oct. 1918 la ul t ima ofenzivă din C h a m ­pagne . Moare în aceeaş i zi la a m b u l a n ţ a din B u s s y - I e - C h â t e a u ! Cinci anunţăr i şi meda l i a mil i tară. In ele se vorbeş te numa i de „curajul său admirabi l" , împăr ţ i nd cu m â n ă largă Îngrijirile sale în linia pr imă răniţ i lor din reg imentu l său . „La ce re rea sa, a mers să cau te corpul c o m a n d a n t u l u i său de ba ta l ion , sub focul inamiculu i . De al tă par te , ca preot mil i tar auxi l iar , a p e r c u r s p r ima linie, t imp d e - d o u e zile şi doue nopţi , s u b un b o m b a r d a m e n t violent, pent ru a da răni ţ i lor a ju toare le mi ­nis terului său" .

Toţ i sunt aşa, însă în altă şi altă măsură , ap l ecându- se ocrot i tor spre cei năpăs tu i ţ i , spre cei îndurera ţ i , spre cei fn agonie . Căuta ţ i în noti ţe pe t rapis tul Aurelie; pe lazar is tu l

Pag. 244, CULTURA CREŞTINA Nr. 7 - 8

Barbe t din 4. apoi din 2. zuavi , care a salvat mai mulţi zuavi , s t r ă b ă t â n d fără p o p a s din linia de foc la pos tu l de ajutor, s c ă p â n d el însu-ş i , ca prin minune , de moa r t e ; pe su lp ic ianul Chéné , profesor la Şcoa la supe r ioa r ă de teologie din s e m i n a ­rul din Issy, care r e s p u n d e sfaturi lor de p r u d e n ţ ă : „Nu sunt comba tan t , de trei ani fac aceas t a " , adică înso ţea primul val de asal t , a d u n a sub foc pe cei răniţ i , îi ducea în spa t e şi apoi cont inua aşa fără înce ta re , ca un Samar i t an eroic; apoi pe acel v icar din d ieceza de Or léaus , pe Fauvin , nouă a n u n ­ţări, medal ia mili tară, Legiunea de onoare , culese la B )is-le-Prê t r e , la Vaux-Chap i t r e , la Châ t eau -Th ie r ry , pe Marna , unde el as igură singur, într 'o barcă , e v a c u a r e a răniţ i lor s u b focul mitralierelor d u ş m a n e , în fine în C h a m p a g n e , fiind ca­pora l brancard ier , de o cu tezan ţă şi in t rep id i ta te n e m a i p o m e ­nită, căruia nenumăra ţ i răniţi îi d a t o r e s c mântu i rea .

Minis terul duhovnic i lor e de na tură mai pur spir i tuală , abia deoseb i tă . Ui ta ţ i -vă la preotu l Amann din Nancy, spir i ­tualul Colegiului S t an i s l a s din Pa r i s , scut i t de orice sarc ină mil i tară , se oferi vo lun ta r încă din Augus t 1914, debu ta la Arras p lecând în 16 April 1917 la a tacul delà Juvincourt cu pr imul val, fu râni t şi făcut prizonier , fu in terna t în Mainz , apoi r epa t r i a t prin s ch imb reveni imedia t la front. Iezuitul Amblard , p red ica to r cunoscu t , p reo t sp i r i tua l vo luntar şi el, răni t deja Ia Verdun, deja cavaler al Legiunii de onoare pentru condu i ta sa admirabi lă , se află în cas te lul V a n d i è r e s - s o u s -Châti l lon, în 15 Iulie 1918, când a rma te l e ge rmane , fixate pe loc în faţa a rmate i Gouraud , îna in tează în s t ânga noas t ră până Ia Marna. In momen tu l asal tu lui , care p u s e pe loc capă t luptei , „pent ru a evita masacru l apă ră to r i lo r de un inamic ajuns la pa rox i smul furoarei s u b influenţa perderi lor , pe cari le sufer ise" , el e cel care se in t r epune şi reuşeş te să fie a s ­cultat . Socotiţ i câte vieţi a salvat. In ternat la Ras tadt , unde ia difteria, es te repa t r ia t în ajunul armis t i ţ iu lui . Vicarul An-d a u s o n din dieceza de Clermont e ucis în 11 April 1918, du -c â n d u - s e în ziua mare în ajutorul răni ţ i lor căzuţi între linii: la treizeci metri de şan ţur i le d u ş m a n e săvârşea liniştit o pan -sare , când fu lovit Iată acum Odiseea unui alt vicar, a p r e o ­tului Andr ieux, delà ca tedra la din Rhe ims : luat os ta tec în t impul Marnei (12 Sept 1914) e c o n d a m n a t la furci; revenirea a rmate i franceze (13 Sept . ) îl s c a p ă ; as is tă la incendiul ca te ­dralei , al cărui t ezaur îl s c a p ă s u b focul duşman . Apoi iacă-1

Nr. 7 8

preot sp i r i tua l la regimentul 2 de mar inar i puşcaş i , în reg iu­nile noro ioase ale F l and re i : „a s căpa t de moar t e mai mulţi greu-răni ţ i , d u c â n d u - s e să-i caute sub focul d u ş m a n u l u i " . Până la finele lui 1917, ia par te la toate acţiunile regimentulu i său . Apoi e îmba rca t pe Queydon cu des t ina ţ ie spre Archan-ghelsk, în Rusia sep temt r iona lă , unde r emâne din 1 Sept . 1918 până în 31 Mart ie 1919 Ofiţer ai Legiunii de onoare . Nu este a c e a s t a o f rumoasă biografie din r ă z b o i u ? Totuş i nu mai f rumoasă decâ t sute a l te le ; preotul Barandon , din M o n t -pellie, care e pes te tot locul unde es te per icol ; preotul Beaugeard , profesor la seminaru l mic din Rennes , „admirab i l ă figură de preot şi so lda t" , duhovn ic legendar , opt anunţur i ; preotul Belleney din Belley, că ru ia credinţa îi facil i tează co ­m a n d a ; păr . Berchon, că lugăr domin ican , care îşi s c a p ă co lo ­nelu l ; preotul Borda , mis ionar d iecezan , care , prin exemplu l său, menţ ine moralul camarazi lor să i ; p reo tu l Carrère , pa roh în Ayzieu, spi r i tual voluntar la 1. zuavi, rănit , pe când sa lva doi zuavi, pe cari îi fereşte de un proiecti l explodat , ş ap te anunţăr i , medal ia mili tară; canonicul G è r e , cancelarul ep i sco­piei de Besançou, care de bunăvo ie a luat parte ia toa te o p e ­raţ iunile unei diviziuni de el i tă; lazar is tul Cons tan t , profesor la seminaru l San i t -E t i enne din S t ra sbourg , care merge cu coloanele de asal t pentru a ajuta mai curând pe răni ţ i ; şi preotul F ivet, vicar la Rambervi l lers , zece anunţă r i , cavaler al Legiunii de Onoare , „ r id icând en tuz iasmul combatanţ i lo r , cari îl a d m i r ă " ; şi preotul Foii, profesor la Inst i tutul Sa in t -Vincent din Qu imper , care a d u n ă răniţii sub ochii d u ş m a n u l u i , ş a p t e anunţăr i şi Legiunea de O n o a r e ; şi preotul Gas , s ec re ­tarul Uniunii Pa t rona je lor din Sud-Ves t , care nu e t iner şi care pleasşjţi de bunăvoe cu I. diviziune de m a r ş din Maroc , însoţ i t de doi confraţi. „Remas s ingur în viaţă, zice una din cele zece anunţă r i ale sale (ofiţer al Legiunii de onoare ) , d in t re cei trei preoţi spir i tual i plecaţi din B o r d e a u x în August 1914, a par t i c ipa t la toa te afaceri le diviziunii , a cuceri t prin vitejia, prin s impl ic i t a t ea şi b u n ă t a t e a sa admi ra ţ i unea , r e s ­pectul şi afecţ iunea tu tu ro ra ; s imbol viu al unirii sac re de pe câmpur i l e de luptă , care subz is tă d u p ă războ iu" , care ar t rebui să subzis te după războiu. Şi, pen t ru a isprăvi repede , am neglijat voluntar biografiile c u n o s c u t e , acelea ale ep isco-pi lor şi prelaţ i lor , Mgr. Binet , ep i scop de So i r sous ; Mgr. C a ­banei de Mont -Pe l l i e r (nouă anunţăr i , ofiţer al Legiunii de

Pag. 246. CULTURA CREŞTINA Nr. 7 - 8

O n o a r e ) ; pe aceea a păr. Gilbert de Gironde , care a fost un sfânt; pe acelea ale preo tu lu i Bergey, paroh , de Saint Etni l ion, azi deputa t , care cu capela găur i tă şi cu t âmp la s tângă a t insă de glonte , îşi con t inuă linişti t d rumul sub foc, p r imeş te trei rane noi şi refuză să facă semitur , amint i re , care des igur îl ajută să supor t e zgomotul din C a m e r ă ; pe a păr. Brottier, d intre monahi i Sfântului-Spir i t , vicar general al Mgr. Ja laber t în Senegal , şi secre tar al Oeuvre du Souveni r din Africa, preot mil i tar voluntar , de t a şa t la regtul 121, a jungând între cei d in ­tâi în liniile d u ş m a n e ; în sfârşit, pe a păr. Doncoeur , iezuit, ofiţer al Legiunii de Onoare , al cărui r e s p u n s la mesagiu l minis ter ia l a fost afişat pe toa te ziduri le Franţei , da r care a în t re lăsat să- i a d a u g ă textul anunţă r i lo r sale, în care s'ar fi văzut, că, deoa rece a refuzat să p ă r ă s e a s c ă câmpul de luptă , a câş t iga t , în t r ' adevăr , dreptul să refuze a pă răs i pămân tu l Fran ţe i .

T r e b u e să ne opr im. Chiar şi e ro ismul devine monoton . Şi pen t ruce să vorb im de ero ism în legătură cu acei oameni , cari au accep t a t o d a t ă pent ru to tdeauna , să se dă ru ia scă pe s ine unei opere s a c r e ? .

VI. Călugăriţe. î ncă o is torie de preo ţ i - sp i r i tua l i înainte de a t rece la

că lugăr i ţe . La ofensiva din 16 April, divizia II. t rebuia să îna in teze sp re Craonne şi, mai la răsăr i t , spre Corbény. Ea cuceri în cele doue aripi doue linii de şanţur i în ciuda mi t ra­lierelor, cari de pe margin i le podişu lu i , secerau pe infanterişt i , da r centrul nu putu p rogresa . Mai târziu, un pic tor de lupte va re ţ inea pr int re ep i soade le aceste i formidabi le %\ pa te t ice ofensive de la Aisne, pe acela al ba ta l ionului marocan , care urcă cost işul delà Chemin des D a m e s , a junse cu lmea şi acolo , căzând în genunch i , în tonă rugăc iunea către Allah. Dar celor pas ionaţ i de via ţa inter ioară, regtul 110 le oferă tot în aces te zile comori re l ig ioase , cari desi sunt mai discrete , nu sunt mai puţin boga t e în emoţ iuni .

La regtul 110, t r ad i ţ iunea orală , pe care am cules-o încă p r o a s p e t ă de tot, p r e a m ă r e ş t e pe doi preoţ i , cari se succeda ră în moar te . Unul era sergent -major , celalalt b r a n c a r d i e r volun­tar. Brancard ie ru l , preotul An theunès , profesor la Inst i tutul N o t r e - D a m e dia Roubaix , fu ucis în 15 Aprilie, în ajunul a sa l -

Nr. 7 - 8 CULTURA CREŞTINA Pag 247.

tului , chiar în t imp ce îşi făcea da to r in ţa de preot . Era un apos to l , „de o s impl ic i ta te eroică" , s p u n e o anun ţa re , care t ră ia numai pent ru a ajuta pe răniţ i , a as i s ta pe mur ibunz i , a îngropa pe cei morţi . In bătăl ia delà S o m m e , îl vedeai p le ­când s ingur fără grija de g loan ţe şi o b u z e , cu un t â r n ă c o p şi cu cruci de lemn în b r a ţ e Se ducea să adune morţii , cari nu pu teau fi aduş i , şi să b inecuvin te pământu l , care îi pr imea. Regimentul nu lăsase nici un mor t ne îngropa t . Astfel, în zi o a de 15 April, pecând cele două artilerii zdrobiau pământu l , el află că un agent de legătură mur i se . Plecă înda tă cu o cruce de lemn, îndeplini ul t imele îndator i r i faţă de defunct şi p e c â r d ţ inea c rucea cu a m â n d o u e manile ca să o Împlânte în pământ , exp lodă lângă el un obuz şi îl ucise fără să-i desc leş te de ­getele de pe cruce.

Acum, nu mai era în reg iment alt preot , afară de un Basc mititel, numi t Lacroutze t . La d rep tu l vorbind, t rebuia să ştii a n u m e , că e preot , a l lmintre lea nu putea i nici m ă c a r bă ­nui a c e a s t a : era j ucă to r de minge, era b raconie r sau con­t raband is t , dar era şi preot şi oda tă ! Era modelul camaraz i lo r să i ; t o tdeauna sclivisit, sc l ipi tor de curat , spi lcui t şi vesel c a m p i o n în a runca rea granatelor , cutezător , bondoc , ga ta pen­tru r ecunoaş te r i periculoase," cel dintâi la asal t , cel din u rmă la re în toarcere . Ca sergent furier în lupta delà Somme, în cele mai grele zile ale mizeriei, a dona zi după Combles , când toţi erau plini de pămân t , respingător i , cu obrajii m u r ­dari şi cu b a r b ă de doue săp t ămân i , el se a ră tă cu molet ie-rele in tac te şi cu faţa rasă atât de bine, încât pielea îi pă rea v â n ă t ă .

— Ras, fur ierule? , îi z iseră. — Fi reş te ! a doua zi după o b i r u i n ţ ă . . . Să-şi fi muiat el pămătuful într 'un sfert de vin, în l ipsă

d e apă , caşi colenelul Macker înainte de a porni la asa l tu l pădure i des C o r b e a u x ? Cu toa te aces tea , aces t om îşi pier­dea toa tă îndrăznea la , î n d a t ă c e începea să facă liturgia Atunci îl vedeai a p r o a p e t r emurând , cu faţa i luminată cu totul. Colo­nelul îl numise sergent -major , ceeace îi a ţâţă mania :

— A! nu, p reamul t e hâr t i i ; îmi mai place o sec ţ ie . . . In cal i ta te d s se rgen t -major t rebuia să stea la t renul de

lup tă în t impul a tacu lu i . In seara de 15 April — aşada r pe pe pragul ofensivei — află desp re moar t ea lui An theunès . în­dată scr ie colonelului şi t r imi te s c r i soa rea prin o co rvadă :

Pag. 248. CULTURA CREŞTINA Nr. 7 - 8

„Camaradu l meu Antheunès , cam astfel scria, a fost ucis. D e -acum eu sunt s ingurul preot în regiment . Locul meu este în foc cu camarazi i mei" .

Astfel de cereri nu se p rea refuză. Colonelul 11 au to r i ­zează să meargă. P leaacă chiar în noap t ea aceea şi ajunge pe brancard ier i . P e c â n d ba ta l ionu l său în d iminea ţa de 16 se a runcă în vârtej , el ese din post .

— Unde m e r g i ? îl în t rebară camarazi i . Vezi bine, că sun t focuri de bara j . Aş t eap t ă : vom merge după aceas ta .

Se în toa rnă liniştit că t re ei si le zice. si n ime nu i-a mai auzit vocea :

— Voi, voi t r ebue să aş tep ta ţ i . Cât despre mine, pe mine me a ş t eap tă .

îna in ta s ingur şi mur i . Regret, că am uzurpa t din par tea , pe care am crezut să

o rezerv călugăr i ţe lor . Aceste fecioare modes te nu cer a l ta decâ t să fie ignora te . To tuş i , nu se cuvine oare să se facă amint i re , că dintre ele au fost la front sau în spi tale 12554; că 335 au fost vict imele devo tamentu lu i lor şi că 3891 au au fost anun ţa t e cu ordin de zi sau d e c o r a t e ? Iată pe Sora Firmin (Mar ie Aclocque) d int re Se rvan te s du Sac ré -Coeur din Hazebrouck , unde ea p r imeş te cu o bunăd i spoz i ţ i e şi un de ­vo tamen t fără marg in i " mii de refugiaţi , că rora le dă azil în orice oră ziua sau noap tea , nu t r emân t şi ha ine . In t impul b o m b a r d ă r i l o r ajută la ope ra r ea răniţi lor. Ea e un şef: calmul şi au tor i t a tea sa inf luenţează cu efect a sup ra în t regulu i său personal , a sup ra refugiaţilor, a sup ra bolnavi lor , răniţilor. Sora Marguer i t e Barer , f ranciscană, împar te larg îngr i ­jirile sale s u b obuze. O al tă f ranciscană, Sora Alice Berthet , deasemenea . „în multe rândur i , fără să ia s e a m a la pericole , se e x p u n e curag ios pentru a p a n s a pe răniţi pe locul luptelor". La crucea de răsboiu obic inui tă , ea a-dauge crucea pentru operaţ iuni le de răsboiu ÎH ex tern , pentru pu r t a r ea sa la asediu l delà Urfa în Cilicia, a cărei ga rn i zoană franceza fu masac ra t ă de Turci în o cursă . So ra S tan i s l a s Berthier , d intre Suror i le sf. losif din Chambéry , era infirmieră la a m b u l a n ţ a de campan ie franceză pe frontul rus , în Augus t 1914; căzănd prisonieră în 12 Fecruar ie 1915, e l ibera tă d u p ă trei luni, e d i spună la spi talul francez din Pe t rograd , unde , „după cum a făcut o în mijlocul primejdii lor î n t â m p i n a t e zil­nic pe front, zice una din anunţâr i le sale, ea a cont inuat să

Nr. 7 - 1 CULTURA CReÇtINA. Pag. 249

dea pe p ă m â n t strein un nou exemplu despre devo tamen tu l şi abnega ţ iunea femeilor din Franţa . " Int r 'adevăr , astfel ne fac pe noi cunoscuţ i că lugăr i ţe le noas t re pes te tot locui, pe unde se duc .

Broboade le mari, Fecioare le de car i ta te , o pu tem crede , nu r ămân în u rmă. Iată doue, a lese la î n t âmpla re . Sora Bou i ­llon, supe r ioa ra de Hotel-Dieu din Crécy sur Serre , are medal ia Recunoş t in ţe i franceze cu u r m ă t o a r e a r edac t a r e : „La începutu l osti l i tăţ i lor, ca supe r ioa ră a că lugăr i ţe lor infirmiere la Hôte l -Dieu din Crecy sur Serre , a îngrijit pe răniţii francezi cu zel şi devo tamen t . Când cu o c u p a ţ i u n e a ge rmană , ea a d u n ă pe copii şi pe bătrâni şi îi a p ă r ă de t r a t amen tu l rău al în-vasori lor . Pu r t a r ea şi curajul său sunt obiectul celor mai vii elogii al conce tă ţen i lor săi. In Sept . 1917 evacua tă cu bolnavii săi în Aiisne, Sora Bonillon reuşi , cu preţul celor mai mari dificultăţi , să ducă cu s ine albi turi le cari le erau necesa re şi şi mer inde pe care o putu a s c u n d e de Germani . T r imisa în Belgia cu pesona lu l său, a r eve r i i la Crécy în April 1919, unde con t inuă să conducă Hôte l -Dieu pe care îl subven ţ ionează dinbani i săi. Aceas tă călugări ţă a fost un model de virtuţi c iv ice" . Asemenea aces tu ia este rapor tu l consac ra t Sorei Brasseur , in­firmieră Ia spi talul din Compiégne , care în t impul ocupaţ iuni i g e r m a n e ocroti spi talul său şi uşura scăpa rea unor so ldaţ i francezi.

Sora Cadiot , d intre surori le Sf. Iosif din Cluny; so ra Char ton d in t re surori le Sf. Cr i s t iana din Metz, au supo r t a t şi ele b o m b a r d ă r i , la Epernay . Şi câte altele, fără a numera^ pe sora Melánia Brun, care t ransmise Belgieni lor informaţiuni delà aviatori i francezi scoborî ţ i lângă Chirnay şi care pr imi felicitările mareşa lu lu i Péta in pentru pre ţ ioasele servicii pe cari le-a a d u s în cursul r ăzbo iu lu i ?

La dreptul vorbind, n 'ar t rebui să luăm câte una din m a s s a mare . T o a t e sunt devo ta te din toa te puter i le lor. Şi es te imposib i l a socoti ce da to răm cari tăţ i i lor divine, exa l ­ta te de pas iunea franceză.

T o a t e s'au devota t . Iată pen t ruce lumea catol ică a aflat cu mirare plecarea Clar iselor din Alençon şi amen in ţa rea de izgonire a Clar ise lor din Evian. Surori le lor d in t r 'o altă mo-nas t i re , so l ida r i zându-se cu ele, au da t un apel, care deşi d i scre t şi modera t , are un accent a tâ t de direct , a tât de ja l -

Pag. 25u OÜLTÜkA^CkESHNÀ

nie şi a tât de putern ic , încât a r e suna t în ţară , ca note le p re lungi te ale pr iveghi toare i , cari, pa recă umplu noap tea .

„Noi, s e r m a n e Clar ise exilate de legile ned rep te din 1901, am salvat viata alor mai mult de 80 de răniţ i francezi remasi pe câmpul de luptă . Germani i ne -au s p u s - o l i m p e d e : „Dacă nu îi luaţi , vor muri aco lo" . Astfel i -am a d u n a t pe toţi aceş t i răniţi şi i -am îngrijit ca pe fraţi. Pe când oraşul D . . . era jefuit comple t şi ars pe trei sferturi , aveam cele mai mari d i ­ficultăţi pent ru a m e r i n d a r e : trei zile nu am mânca t , nu am beut decât apă rece, pen t ru a da ceeace t r ebu ia răniţ i lor noştr i şi 10 până în 12 nopţi am dormit pe pămân tu l gol sau pe pad imen t , spr i j in indu-ne capul pe vre-un scaun sau pe vre -o t r eap tă , când aveam un moment de p ă s u i a l ă : nu mai aveam nici o mat ra ţă , nici o sal tea de paie, nici o acope r i ­toa re ; totul , absolut to tul , era s u b răniţii noşt r i .

Am dus pa t r io t i smul până la a ne expune să fim îm­p u ş c a t e , fiindcă am ajutat pe pr isonier i i francezi evadaţ i , să ajungă, prin Olanda , pe frontul francez, p r o c u r â n d u - l e adrese şi ha ine civile, pe cari le confecţ ionam noap tea

VIL Viaţa supranaturală. Dacă am scos exemple din Car tea de Aur a clerului şi

a Congrega ţ iun i lor , dacă am citat n u m e şi am rezumat în câ teva t răsă tur i grăbi te biografii de războiu , am făcut pent ru a fixa mai b ine a ten ţ iunea . Ea -se r ă t ăceş t e a tâ t de uşor, când se în toa rce delà figuri! Pen t ru a se fixa, t rebue să fie re ţ inută tocmai de flacăra aceea , care vibrează pe o frunte, pe buze , care luceşte pe margini le ochilor . Dar nume le a-ces tea , a t rebui t să Ie culeg la în t âmpla re şi numai din p r i ­mul volum, care s ingur e impr ima t în t reg şi se opreş te la l i tera K. Alfabetul nu alege. Din cele 12000 not i ţe , pe cari l e -am pa rcu r s , r e ţ inu t -am oare mai mult de una s u t ă ?

Să evocăm cu p ie ta te mul ţ imea anon imă a celor 23418 preoţ i , a celor 9281 călugări , a celor 12554 că lugăr i ţe , cari au a d u s armate lor , în ambulan ţe , în spi tale , împreună cu d e v o t a ­mentul şi zelul lor, o viaţă sup rana tu ra l ă . Viaţă S u p r a n a t u ­rală, de care te poţi uşor d i spensa în împre ju ră r i obic inui te ,

a cărei rad ie re şi m â n g ă e r e o simţi a tunci , când ca rnea str igă şi când inima se s t r inge în o roarea sângeroasă şi în a m e n i n ­ţ a rea nopţ i i . Atunci apa re omul in tern : a tunci el aude ş o a p ­tele cari vin de mai depa r t e , de dincolo de mizeria sa şi cari îi vo rbesc de da tor in ţă , de sacrificiu, de renunţare , de a c c e p ­tare . Dure rea sa capă tă un înţeles. Suferinţa lui, moar t ea lui nu va fi înzadar . Preoţii aceş t ia , care se ap leacă sp re cei în agonie , cari b inecuvân ta p ă m â n t u l , ce p r imeş te pe cei morţi , cari spr i j inesc sau poar tă pe răniţ i , eari î n so ţ e sc pe comba tan ţ i sau iau loc pr int re ei, t r ebue de sigur, să fie sp r i ­jiniţi de o pu te re mis ter ioasă , pen t ruca să se uite pe sine, când moar t ea îi î nce rcue cu izolare .

în tocmai au fost ei. Acum texte le aces tea , documen te l e aces tea oficiale f ixează pent ru t o t d e a u n a condui ta lor în vâr­tejul, care a amenin ţa t , în mai mult de pat ru ani, ex i s ten ţa n o a s t r ă na ţ ională T e x t e si d o c u m e n t e oficiale, cari cu toa tă evidenţa , nu dau decât o imagine foarte s l abă desp re rea l i ta te .

Războiul a adus cu toptanul deoda tă toa te sen t imente le u m a n e bune şi rele. Vani ta tea , amoru l propr iu , intriga au r eapă ru t încetul pe încetul d u p ă per ioda quas i mist ică din 1914. Dar oameni i aceş t ia eşiţi din chiliile sau presbi ter i i le lor, desvâţa ţ i de p reocupăr i de car ieră , nu erau apţi a t rage folos din va loarea lor. A t rebui t să fie scoşi din u m b r ă . A t rebui t fără îndoia lă să fie căutaţ i unul de unul , să-i fie scoşi la iveală, să fie anunţa ţ i , să li-se dea ga loane . Aproape m e ­reu s'au tot dat la o par te , caşi acel modes t ţăran, care-mi spunea oda t ă râzând, că în anun ţă r i l e cu ordin de zi el nu se zdrobea . Car tea de Aur s'a scr is a p r o a p e împotr iva voii lor. Pentru a o închega a t rebui t o r ă b d a r e nemai pomen i t ă , p e n t r u c ă se învoiau cu greu şi nu ţ ineau să figureze în ea. A t rebui t să-le pui în faţă un interes , un scop religios, care îi covârş ia pe toţi.

Acest scop religios, nu putea fi altul, a tunci , când lu­c ra rea fu în t repr insă , decât cons t i tu i rea de arhive des t ina t e mai târziu pent ru is tor ie . Nu mai e posibi l , să se t reacă cu vederea pa r t ea clerului catolic, când se vor a d u n a d o c u m e n ­tele războiului . Dar t impul a mer s înainte . Unirea sacră , în ­cheiată prin sânge şi s u b amen in ţa rea duşmanu lu i , a fost rup tă . S'au p ronun ţ a t cuvinte sacri lege. Din acel moment pub l i ca rea Cărţi i de Aur e b ineveni tă . Ea închide calea t u ­tu ro r expulsăr i lor eventua le . Face neexecu tab i l ă orice măsură

P_ag. 252. CJJÍ;iX'kA_OHESTlNÁ Nr. Í-H.

de r igoare. Cum să invoci legi de c i rcumstan ţe , cari nici când nu sunt intangibi le , în faţa unui fapt de r ă z b o i u ? Preoţ i , că­lugări , că lugăr i ţe , fie din F ran ţa , fie din afară de Franţa , t o ­leraţi sau a lungaţ i , toţi au a lergat la pos tu l lor în per icol . Nu îi poţi izgoni, nici t rece p e s t e ei, când pericolul a t recut . Am fi de râsul lumei. Cum am pu tea vedea d u c â n d u - s e pe aceia, pe cari i-am văzut t r ecând frontiera în Augus t 1914 din Spania , din Italia, din Belgia, din por tur i le Douvres şi F o l k e s ­t o n e ? Ei s'au s u p u s legii celei mari, legii esenţ ia le , care r e ­c lamă viaţa pent ru binele tu turor şi pent ru dă inui rea ţării.

Da r Car tea de Aur ne mai ad re sează si alte cuvinte . Nici oda tă nu s'a dat a t â t a impor t an ţ ă puterei a rmamen tu lu i , ca în războiul din urmă. Pre t insa civilizaţie îsi da se tot ce

* »

putu inventa şi tot ce avu mai rafinat, pen t ru a perfecţ iona arta de a d is t ruge . A înmulţ i t a rmele pe pămân t , în aer , pe mare . A re spând i t o t răvur i , a sup r ima t d i s tan ţe , a c o m b i n a t explozibi le . Se părea, că forţa mater ia lă t rebuia să învingă şi să zd robească totul . Şi t o t u ş ; , ce r e m â n e a , la sfârşitul s o ­cotelii, când d i s t rugerea pă rea de f in i t ivă? Un om în o g a u r ă . Omul delà Marna . Omul delà Verdun. Omul din câmpia Fran ţe i . Un o m ? Mai mulţi şi mai puţini împreună .

Dar ce pu tea fi un biet corp mic şi fragil, s t r ăbă tu t a şa de uşor de g loanţe , sau sfăşiat de obuze , în faţa tu tu ror a-ces tor puter i in fe rna le? Nimic, fără de ceeace conţ inea . Ceeace conţ inea însă, era sufletul, s t ăpânu l acestui corp , care îl obliga să remână , care îl obliga să meargă , s t ă p â n u l spaţ iului , s tă­pânul t impului , s tăpânul învingeri i , s t ăpânu l lumii. „Unde sunt eroii, în t reba unul din ei, căpi tanul Belmont , uc is la H a r t m a n n . Ei n'au nici galon, nici meda l i e ; sunt nevăzuţ i şi nenumera ţ i ; în fiecare zi ei re înnoiesc fără zgomot sacrificiul lor a d m i r a ­bil. Nime nu îi vede, nici nu îi i ubeş t e ; ei cel puţin aşa cred, pen t rucă nu po t ghici . T r e b u e să meargă , ei merg ; t r ebue să sufere, ei sufer; sunt răniţ i , mor ; corpuri le lor sunt câ t eoda t ă părăs i t e , p ie rdute , n imic i te , n ime nu e acolo să vadă, să şt ie, să înţeleagă..." N i m e ? Dar preotul e acolo. El a tos t acolo , pe toa te câmpur i l e de luptă . El ştie bine, că sufletul e s t ă ­pânul lumii al biruinţi i , al t impulu i , al spaţ iului că sufletul e s t ăpânu l corpului . El ştie, că un popo r va lorează a tâ ta , cât va lorează un suflet. Acest suflet îl vrea el, îl doreş te , îl râv­neş te , pen t ruca să-1 ofere lui Dumnezeu . Nu es te p o p o r mare fără viaţă suprana tura lă . . .

S. ULPIAN.

Pè căile rătăcite ale ştiinţei. T r a n s f o r m i s m u l s a u evo lu ţ i unea .

Promisesem într'un articol precedent, că în nr. următor aii revistei mă voi ocupa cu originea vieţii pe pământ, sau biogeneMa, cum le place n .turaliştilor să o numească, dar, din motive, ce voi expune mai la vale, a trebuit să amân pe mai târziu cer­cetarea acestei probleme şi să revin de nou asupra evoluţiunei.

Iată de ce: Evoluţiunea astăzi nu mai e un cuvânt, o ipo­teză, ci a devenit un principiu, o deviză a epocei în caie trăim. Cu dreptul, cu nedreptul ea a ajuns un fel »de sare în mâncare» pentru toate ştiinţele; astăzi se voibeşte şi scrie despre evoluţia dreptului, a religiunei, a artei militare, evoluează omul, fiinţele vieţuitoare, întreg universul. Ea e un fel de legătură între tre­cutul şi prezentul lucrurilor, tot aşa de indispensabilă şi de ne­cesară ca şi legea gravitaţiei, pentru a ţinea în echilibru nesfâr­şitul număr al corpurilor cereşti împrăştiate în imensitatea spaţiului.

Evoluţiunea trăieşte şi se aplică peste tot atât de des şi de intensiv cum nu se crede.

Nu există creştere, progres, dtsvoltare ca să nu fie botezate cu numele de evoluţie. Rar s'a pomenit ca vre-o idee sä bată acest record de întrebuinţare. Dar apogeul şi 1-a ajuns atunci, când a fost ridicată la rangul de lege universală şi admisă în filosofie ca principiu fundamental speculativ.

Prin o comparaţie s'ar putea spune că, dintre ideile uni­versale, numai ^materia" a tronat cândva la o înălţime ameţi­toare, atât de puţin meritată, ca astăzi evoluţia.

Numai datele acestea ar fi motive suficiente, ca să mă ocup mai de aproape de aceasta chestiune, a cărei importanţă nu poate fi ignorată de intelectualii noştri, dar, pe lângă ele, mai sunt altele, ce mă privesc particular pe mine, în legătură cu cele scrise în articolul precedent despre originea omului, în care atmsesrm în treacăt şi teoria generală a evoluţiunei, fără

3

Pag. 264. CULTURA CREŞTINA Nr. 7—8.

a-mi precisa definitiv părerea ce o am despre ea. — In inte­resul adevărului deci, datorez cu un răspuns hotărît.

Să luăm dar firul, de unde l-am Întrerupt. Se ştie, că, după concepţia evoluţionistă originea

omului nu poate constitui o chestie de sine stătătoare, fiind considerată integrantă a evoluţiunii universale, prin urmare, ar­gumentele, ce le a.duse%em în defavoarea originei evoluţioniste a omului, numai în parte se pot aplica şi transformismului uni­versal. Atât numai însă, nu poate nici aproba, nici iufirma o teorie aşa de vastă şi de complicată.

Deci, ca să nu mi-se poată obiecţiona — şi încă cu drept cuvânt — că pentru o înţelegere temeinica a evoluţiunei, nu e deajuns să mă mărginesc la câteva date banale şi la fapte greşit interpretate, pe caii însăşi evoluţia ie-a eliminat dintre argumentele sa l e—, ci e nevoie să se aprofundeze întreg sistemul ei de argumentaţie — singurul mijloc posibil de a se forma o judecată obiectiva despre teoria evoluţiunii generale, — am crezut de necesar să mă conformez acestor exigenţe evoluţio­niste şi să admit pe un moment chiar şi procedeele ei. Iată în interesul aceluiaşi adevăr obiectiv, tot concepţia evoluţionistă ne spune, că odată ce omul nu poate fi scos din sfera evolu­ţiunii generale, rămâne oarecum centrul şi sinteza întregii evoluţiuni; că făiâ om, evoluţia generală n'ar avea nici o impor­tanţă deosebită, nici ca lege naturală, nici ca principiu filosofic; că fără suişul către înălţimea acestor culmi, care este omul, în­treaga evoluţiune a vieţuitoarelor s'ar reduce la un fel de mişcare în cerc, fără suişuri şi coborîşuri, monotonă şi nes­fârşită; teoria şi-ar pierde caracteristica de progres şi ideea, de scop final: adecă însuş conceptul evoluţiunii s'ar distruge.

Or, aceasta atâta însemnează că, pentru a se putea con­cepe o evoluţiune a vieţuitoarelor în sens filozofic, adecă pro­gresiv şi universal, è necesar să cuprindă şi pe om, ca pe ultima ei expresiune şi rezultat; şi, invers, dacă voim să cu­noaştem în sens filozofic evoluţionist pe omul evoluat, e nea­părat de lipsă, să-1 încadrăm în seria nesfârşită a vieţuitoa­relor, dealungul căreia el a evoluat, îmbrăcând rând pe rând formele tipurilor lor, şi înmagazinând în fiinţa sa toată inteli­genţa speciilor, ce ele şi-au câştigat-o la întâmplare, luptând indirect pentru existenţa şi adaptându-se mediului — până ce au ajuns la forma şi starea conştientă de om.

Nr. 7 - 8 . CULTURA CREŞTINA fag. 255.

Admiţând acum aceste două premise cam lungi şi nebu­loase ale evoluţiunii absolute, în mod logic urmează concluzia: dacă nu se poate dovedi pe nici o cale o evoluţie a fiinţelor vie­ţuitoare, nu se poate admite nici evoluţia omului din aceste vieţuitoare.

l u ă acum, dacă a trebuit să fixam acest adevăr: Filozofia modernă evoluţionistă, care în speculaţiile ei ar trtbui să se adape din izvoarele ştiinţelor pozitive, adaptând concluziile acestora, şi speculând combinaţiile şi conexiuni e lor cu alte adevăruri, în vederea unui sistem unitar universal —^în loc să aştepte rezultatul final al cercetăriloi pornite de aceste ştiinţe în chestia evoiuţiunei, cu un raţionament sofistic, care suferă de un »circulus vitiosus« grosolan, tri ce cu o uşurinţă culpa­bilă peste aceste consideraţii şi d e dragul unui sistem comod, dar lipsit de realitate, acceptă ca fapt dovedit idea evoluţiunii, atunci când învăţaţii specialişti, — singurii chemaţi să-şi spună ultimul cuvânt in această materie, după cercetări laborioase d e trei sfert,i i d e veac ajung la conc uzia evoluţiunea eo simplă ipoteză, ce nu se poate dovedi cu nici un fapt.

In felul acesta avem două evoluţii: una filozofica absoluta şi universală lipsită de orice fundament, şi una naturală bazată pe o ipoteză nedovedită. Constatarea e paradoxală, dar e ade­vărată. Deci acel »circulus vitiosus«, de care amintisem e de o transparenţă izbitoare. Voiu încerca să-1 pun într'o lumină şi mai clară.

Idea evoiuţiunei e de ordin natural, şi porneşte dintr'o ipoteză bazată pe atâtea asemănări isbitoare: anatomice, bio­logice jşi fiziologice, observate la fiinţele vieţuitoare, cari, fireşte, trebuiau treptat verificate prin date concrete de către naturalişti; lucrul era însă mai greu şi mai complicat decât se credea la aparenţă. Rezultatele cercetărilor au dus la divergenţe între naturalişti şi la noui ipoteze, cari, dovedindu-se insuficiente, au dat naştere la altele, fără a se putea da de o deslegare defi­nitivă chestiunii. — Să nu uităm apoi, că suntem în era natura­lismului şi, că pe lângă insuficienţa dovezilor, mai joacă mare rol şi simpatia pentru noua teorie, care încă mări confuziunea

In curând însă, evoluţia intră într'o fază speculativă, când un filezof de talia lui Herbert Spencer o decretează de principiul universal filozofic prin faimosul raţionament: In univers toate evoluează, (sic!); omul face parte constitutivă dm univers; prin urmare şi omul evoluează; sau mai târziu Henry Betgson care o

3*

Pag. 2§6. CULTURA CREŞTINA Nr. TT—ti.

ridică în locul celei mai înalte onori, unde pozase odinioară »materia« eternă, şi atotcercâtoare; distingând-o cu titlul de *evoiuţiune creatoare* şi curăţind-o de ultimele resturi naturale, o aplică la însaş inteligenţa, singura facultate umană, ce părea că nu putea fi supusă transformismului materialist Iată ce scrie în prefaţa studiului: »Evolution Cieatrice«: Istoria evo ­luţiunei vieţii, oricât de incompetentă ar fi ea încă, ne lasă deacum, să întrevedem (sic!) cum s'a format inteligenţa prin un progres neîntrerupt, dealungul unei linii ascendente, trecând prin seria vertebratelor (înţelege: delà ichtiosaur, ia şopârlă, broască, peşte, porc mostodon, elefant) până la om». Câtă fan-tazie într'o singură frază! Scurt, pentru filozoful francez evoluţia e un fapt tot atât de cert ca şi descoperirea Americei sau ca inventarea tiparului şi a pravului de puşcă, — până când riatu-ralişti distinşi, şi ei colegi la universitate cu dânsul, ne pun sub ochi date şi fapte incontestabile: că nu există vre-o evo­luţie a speciilor, prin urmare n i : i o evouţie a inteligenţei dea­lungul serii speciilor.

Iată deci era nevoie să precizăm delà început deosebirea intre evoluţia, considerată ca principiu filozofic şi intre evoluţia, luată ca ipoteză naturalistă, cari, în felul cum sunt puse astăzi, n'au ce învăţa una delà alta, — deşi logic şi cronologic ar trebui să premeargă ipoteza naturalistă, rămânând apoi ca fi­lozofia să-i generalizeze concluziile acolo, unde se poate şi unde trebue. . . S'a procedat însă invers în detrimentul ştiinţei. Eu din parte-mi n'am se intru în nebuloasele argumentaţii filozofice, cari, la urma urmelor —• oricât de sunătoare şi de captivante ar fi — numai atâta valoare convingătoare au, câtă îi pot da rezultatele ştiinţelor naturale.

Or, fiindcă nici înşişi naturaliştii nu-s de acord în chestia evoluţiunei, admifând-o unii fără nici o rezervă, alţii cu anumite explicaţii, iar alţii abandonând-o definitiv, am crezut de ne­cesar să arăt cetitorilor revistei, Cele mai noi, resultate la care a ajuns ştiinţa positiva.

Insă pentru evitarea oricărei obiecţiuni, ce s'ar putea tace, referitor la incompetinţa de a trata o chestie ce priveşte direct pe specialiştiii, şi mai ales pentru a nu da prilej vreunei competinţe de a mă combate şi <áe a lungi astfel la infinit dis­cuţiile şi confuxiunea, am preierat, ca în locul reflecţiilor mele, să transcriu în traducere românească judiţioasa dare de seamă despre transformism a distinsului savant francez Dr. I. Launto-

Nr. 7 - 8. CULTURA CREŞTINA. Pag. 257.

nier, publicată în revista ^Larousse mensuel* No. 211 din Oct.

in acest articol este expus pe scurt istoricul evoluţiei, reprezentanţii ei cei mai de seamă, toate ipotexele, cu cari s'au făcut încercări de a explica originea comună a speciilor şi cau­zele asămănărilor şi deosebirilor lor; şi, sfârşit concluzia, sin­gura concluzie admisibilă: »nu exista evoluţiune*. Acum, cine doreşte să se răsboiască cu distinsul savant şi cu învăţaţii ci­taţi de el, e liber s'o facă. Eu, după puţina muncă ce o de­pun aci, mă mulţumes de a putea să mai accentuez încă odată, ce scrisesem în articolul precedent: Nici o evoluţie din­colo de limitele speciei. Iată şi darea de seamă:

N o u i l e critici ale f r a n s f o r m i s m u l u i , de D r . 1. L a u m o n i e r .

»Marea bătălie ce s'a dat delà apariţia cărţii lui Darvin, despre Originea speciilor până la primii ani ai veacului al XX-lea, între partizanii şi adversarii doctrinei transformiste, pă­rea în sfârşit a fi pe cale de a se termina.

Dupa perioada entusiasmului contrucţiv, însemnat prin di­vagările romantice ale lui Ernest Haeckel (1868), după perioada »bilan-ului« al cărui expresiune a fost marea operă alui Íves Delage, despre ereditate (1895J, am ajuns la perioada criticei şi a demoliţiunei, ce o subliniază în mod particular cartea lui Etiene Rabaud »Adaptarea şi Evoluţiunea*. (L'adaptation et l'évolution (1922J ci ceea a lui Vialleton : Membres et Ceinturés tétrapodes).

Dacă idea generală a înrudirii reale, a descendenţei spe­ciilor cari s'au perândat pe suprafaţa pământului, e încă primită de majoritatea naturaliştilor, deşi nici unul din marii factori in­vocaţi pentru a explica bransformismul, ce presupune această descendenţă, n'a putut rezista la examenul aprofundat al fapte­lor, cu toate acestea suntem aproape siliţi să căutăm în com­binaţiile rnzardului raţiunea variaţiunii speciilor. Cel mult, dacă s'ar putea presupune legături probabile de filiaţiune între spre-ciile apropiate fosile şi vieţuitoare, în aşa fel, că istoria orga­nismelor să se explice deaci înainte prin o serie de linii para-1 «Ie, apărute în mod brusc şi tot aşa şi dispărute, altcum nu putem pricepe decât prin ipoteză, nici raporturile primitive nici originile comune.

Pag. 258. CULTURA CREŞTINA Nr. 7-8.

Trebue să însemnăm din capul locului că cele două teorii transformiste: iamarkianismul şi darvinismul sunt din două puncte de vedere diferite. Pt ntru Lamark efectele întrebuinţării sau he-întrebuinţârii organelor sunt cauzele variaţiunilor cari se trans­mit prin ereditate descendenţilor, când variaţiunea aceasta este reeditată in mod paralel la doi reproductori.

Pentru Darvin variaţiunea e întâmplătoare, dar e pusă în valoare prin lupta pentru existinţă, care permite fiinţelor mai bine adaptate de a sapravieţui şi de a se perpetua. — De o parte cei mai recenţi partizani ai teoriei lui Lamaik, mo:;niar-kianii cu Cope observă că selecţiunea este o constatare a »pos­teriori*, nu o explicare şi că de altfel selecţiunea nu poate nici crea. nici conserva vre-o variaţiune, când aceea a fost câştigată; şi de altă parte neodarvinienii cu Weismann, dovedesc că efec­tele întrebuinţării organismelor pot penetra până la substanţa germinală, -— şi că, prin urmare, nu poate să fie ereditate la caracterele câştigate.

Pentru ca să se poată avea o variaţiune transmisibilă, ar trebui ca această variaţiune să atingă plasma germinatoare, şi cum nu se cunosc factori cari să impresioneze direct plasma germinatoare, variaţiunile speciilor nu pot depinde decât de modificări spontane şi neprevăzute. Prin ce mecanism dară se transformă spec i i l e? . . .

Intre aceea apăru o nouă teorie, ce se ataşă direct la con­cepţia lui Weismann, aceea a schimbărilor Ies mutations sau a variaţiunilor isbitoare ale lui Vrie, după care o specie se trans-foarmă într'alta specie diferenţă în mod brusc şi neaşteptat, în virtutea unei mutabilităţi momentane şi misterioase. Aşa, că precum observa F . L e D a n t e c , aceste mutaţiuni, despre cari s'au adus exemple incontestabile, de vreme ce nu arată decât un polimorfism rău cunoscut, sunt negaţiunea transformismului, adecă a mecanismului, graţie căruia speciile se schimba şi trec, din una în alta, perfecţionându-se«.

Le Dantek, profesor la Sorbona încă e aderent al evoiu­ţiunei, dar mai rezervat. El susţine teoria tipurilor nedefinite, din cari au evo'.uţioaat în linii paralele tipurile definite de astăzi de animale. Aşa, din un tip oarecare nedefinit au deri­vat în acelaş timp, paralel: leul, tigrul, puma, leopardul, lupul, cânele, mâţa sălbatică şi domestică, poate şi şacalul şi h iena . . .

Aceste sunt criticele generale ale celor două decenii din urmă. Insă de atunci inooace ele s'au mai précisât şi complectat

Nr. 7 8 CULTURA CREŞTINA Pag- 259-

şi nu există vre-o probă invocată în favoarea transformisnaului, care să nu fi fost dovedită ca insuficientă. In munca aceasta d e pu nere la punct, peste tot, criticele sunt îndreptate asupra ori-ginei speciilor organizate, însă până când L. Vialleton opune oridinei ipotetice a acestor forme argumente anatomice Etienne Rabaud, oferă argumente fiziologice, cari şi unele şi altele a-jung, precum vom vedea, în mod sensibil la aceleaşi con­cluzii — « . . .

In articolul următor voiu continua cu criticele speciale.

Dr. VICTOR B1RLEA.

Peregrinajul român la Roma. La 19 Maiu c. a plecat peregrinajul organizat de Comitetul Naţional

Român la Roma.

Sub patronajul I. P. S. Sale Mitropolitului Dr. Vasile Suciu, fiind pre­zenţi P. S. lor Episcopii Dr. Vaier T. Frenţiu, Dr. Iuliu Hossu, T)r. Al. Ni-colescu. Conducător: Dr. loan Coltor. Casierj: Aurel C. Domşa. Apoi: Aaren Victor, Mihalţ. Dr. Anca Gheorghe, Oradea-Mare. Anderco Art., Ieud. Baciu Vaier cu Doamna, Lugoj. Balea Simion cu D-şoarele, Săplnţa. Dr. Bar-doşi Augustin, Timişoara. Berinde Vasile, Bobâlna. Dr. Bălan loan, Blaj. Bârlea loan, Sighet. Bica Iuliu, Voivodeni. Bogdan Andrei cu Doamna, Portiţa. Borodi loan, Sighet. Dr. Boroş loan, Oradea-Mare. D-na Dr. Borza Veturig, Cluj. Buglea Sam., Ruda. D-na Bulbuc Amalia, Măgura. Caraban Augustin cu Doamna, Vintul-de-jos. Dr. Chişiu loan, Oradea-' Mare. Dr. Chişiu Iuliu, Mărghita Ciora loan, Lupeni. Ciumaş Samoilă, Orăştie. Dr. Dan Iuliu, Bucureşti. Dr. Dan Sever, Bucureşti. Danilă Gheorghe, Bucureşti. Deciu Victor, Cenăd, Diculescu Zaha'rie, Slatina-Olt. Dr. Domide Octavian, Gherla. D-na Domşa Livia, Blaj. Dunca Vasile, Dutea. Dş. Dr. Elecheş Irina, Sebeş Ds. Dr. Erdélyi Cornelia, Oradia-Mare. Dş. Ermolinsky Ecaterina, Sibiiu. Feneş Victor, Făget. Dr. Fireza Gheorghe, Lugoj. Folea Augustin, Boziaş. Col. Frenţiu Cornel cu Doamna, Holod. D-ş. Frenţiu Lucreţia, Oradia-Mare. D-na Fiilep Ana, Căuaş. Dş. Tüzes Maria, C. Gârbău. German Iosif, Blaj. D-na Dr. Goangă Stefănescu, Cluj. D-na Gruescu Maria, Oradia-Mare. Hangea Ieronim, Belotinţ. D-na Colonel Henrich, Sibiiu. Hoza Vasilie, Sibiiu. Hossu Teofil, Milaş. D-n

PAG. 260. CULTURA C R E Ş T I N A Nr. 7 - 8

Iancü Stefánia, Baia-Mare. lonescu Dumitru, Sibiiu. Ionescu I. D . BUCU­

reşti. D-na Ionescu, Bucureşti Dr. Kis Demetriu, Oradia-mare. Dr. Lazar Aurel cu Doamna, Oradia-Mare. Lazar Gavril, Signet. Dr. LAZAR Ilie, Bu­cureşti. Dna Dr Lazar Mara, Bucureşti. Căp Leluţiu Alexandru, Oradia-Mare. Livescu Maria, Beiuş. Lupeanu Alexandru, Blaj. Dr. Macaveiu Victor, Blaj. Dr. Măcelar Alexandru, Blaj. Maior Emil, Chimitelnic. Ma­gyar Ludovic, Lupeni. Dr. Malaiu Titu, Gherla. Dr. MANU Dun>itru, Gherla. Dr. Mihályi Florent cu Doamna şi Dşoarele, Sighet. Dr. Mihályi Gavrilă, Sighet. Dr. Mircea Augustin, Ardiud. Marian Dumitru, Beiuş. Dra ANA Moldovan, Făgăraş. Mudra Aloisiu cu Doamna, Târgul-Mureş Dna MUN­

tean Letiţia,Blaj. Mureşian Auxenţiu, Imbuz. Dr. Mureşian luliu cu Doamna, Cluj. Dr. Negruţiu Octavian cu Doamna, Timişoara. Nichită Gheorghc, Oradia-Mare. Dr. Nesciuc Eugen, Cernăuţiu. Nicolau Alexandru, Cluj. D-na Oltean Ecaterina, Blaj. Dr. Pop Cicio Ştefan (fost prim ministru, care ne-a dat un preţios concurs în tot timpul călătoriei) cu Doamna şi D şra Zoe, Bucureşti. D-na Dr. Pop Maria, Orăştie. Dr. Pop Romul, Oradia-Mare. Popa Augustin, Blaj. Popa Iacob, Blaj. Popa losif, Arad DR. Popa Teodor cu Doamna, Oradia-Mare. Petri loan, Sibiiu.' Dş. Petrişor Victoria, Lugoj. D-rele Pioraş Maria şi Octavia, Gherla. Pretorián Nie, Slatina-Ok D-na Protopopescu Pache, Bucureşti. RUS Andrei, Sânger. D-na Rusu Aurelia, Ludoş. RUSU Demetriu, Sânnicoară Săndulescu Nicolae, Bucu­reşti. Sima Virgil, Pericei. Maior SAFIIESCU cu DOAMNA, Oradia-Mare. D-na Col. Şoldea Elena, Ibaşfălău. D-na Şimon Elena, Blaj. Dr. Suciu Coriolan, Blaj. Suciu Stefan cu Doamna, Baia-Mare. Dr. Suciu Vaier, Radna. Stanca Teodor, Groşi. Stoica Romul R, Varadia. Sturm Ervin cu Doamna, Craiova. Dr. Strâmbu Grigorie, Gherla Şuta Petru, Sighet. Tamaian Paul, Sâmboşag Dr. Table Nicolae, Timişoara Dr. Tatar Eugen cu Doamna, Deva. D-na Totoian ANA cu D-şoara, Miceşti Totoian Ioa-chim, Cluj. Trifan Artemiu, Blaj. D-na Trifan Elena, Blaj. D-na Ureche A., Imbuz. Dr. Vancea Victor, Cluj. Dr. Vidican Gheorghe, Gherla Vida Ludovic, Careii-Mari. D-na Wolf Elena, BARNA. D-na Dr. Zigre Lucia, Oradia-Mare.

In articolele următoare redăm câteva din impresii le admi­rabilului peregr inaj , va r ă m â n e mult t imp una dintre cele mai p lăcute şi mai înăl ţă toare amintiri pentru toţi part icipanţi i , cu puterea evocatoare a manifestaţi i lor de credinţă şi românism,

„Cultura creştină".

Venezia.

Cine dintre oamenii ştiutori de carte n'a visat vreodată Venezia, cu palatele ei crescute din undele mării, cu gondolele svelte, cari lunecă tăcute şi maiestoase pe canale întorto-chiate, cu porumbeii delà biserica San Marco, blânzi şi prie-tinoşi, cari se scaldă în raze de soare şi Îşi ciugulesc hrana din mâna călătorilor, cu vraja care respiră din fiecare colţişor al acestui oraş al frumuseţii neînchipuite, ' al cântecelor şi al apelor sclipitoare... Cine?

Venezia, oraşul preamărit de poeţi, admirat de călători şi dorit de toti visătorii! Falnica Venezie din vremuri de demult, care a murit şi trăieşte totuş... Şi va trăi, cât timp undele verzui ale Lagunelor vor îmbrăţişa un colţ de zid şi se va mai găsi un suflet omenesc, să Ie înţeleagă şoaptele, pline de taine şi de poezie... Cine n'a visat-o? Şi cine n'a râvnit-o?

Veneţia e frumoasă totdeauna, însă mare noroc să so­seşti noaptea în împărăţia Lagunelor, cum ni-s'a potrivit nouă, Pelerinilor români, la 20 Mai 1925.

Fermecaţi de luminile fără număr, cari din mari depărtări clipeau pe câmpul întunecat al apelor nevăzute, nici n'am luat seama când am trecut peste Ponte sulta Laguna, puntea lungă de peste 3 chilometri, care leagă Ven:zia de uscat- Şi ne-am aflat deodată într'o gară uriaşă, în faţa căreia înzadar căutăm nelipsitele trăsuri şi tramvaie din marile oraşe... Aşa ceva nu se pomeneşte aici! Venezia n'are cai, n'are automobile, n'are tramvaie, căci n'are unde să le întrebuinţeze.

Străzile Veneziei sunt fără pulbere şi fără bolovani. Par­doseala lor e spuma şi valurile săltăreţe ale canalelor...!

îndată lângă pragul gării, la trei paşi abia, e Canal Grande, cu ape verzi şi grele, pe cari plutesc vestitele gondole veneziene şi vaporaşe încărcate de călători. Drumeţii sosiţi cu trenul sunt luaţi numai decât în primire de gondolieri, cari stau în picioare pe podişul dindărăt al bărcilor şl te îmbie să te du că la „albergo" (hotelul) cutare sau cutare. Bărcile lor sunt

Nr. 7 8.

toate vopsite în negru şi au ciocuri cu gâturi lungi ca lebedele . Noaptea , alături de barcagiu, la picioarele lui, clipeşte felinarul, care cerne raze gălbui pe undele neodihni te . Din depăr ta re , acestea mulcome droşti veneziene par ciudate păsă r i de noapte , cari cu ochiul obosit, ap roape st ins, îşi caută printre ziduri vechi un locşor de odihnă... Şi când se apropie de maluri , le ies în cale „maşcalzoni" cu feţe a sp re şi neguroase , cari întind lungi cârlige de fier şi le t rag la debarcaderur i înguste, cu piatra cioplită, lucitoare. Sunt foşti pescari sau „lupi de mare" , cari, îmbătrâniţ i şi storşi de lungi călătorii prin toate unghiu­rile lumii, se mul ţumesc acum cu câţiva gologani, luaţi mai mult ca de pomană, delà pasager i străini, să-şi ducă înainte viaţa de „dolce far n iente" (nimica făcând) şi de nepăsare. . .

Mai încolo e staţia unde leagă vaporete le şi p leacă tot la câte 5—10 minute, răscolind în stropi deşi apele marelui canal . Noi urcăm în neşte motoraşe frumoase şi elegante, cari ne aş teap tă anume, din par tea hotelelor unde vom trage- De pe punţile acestor „lăncii" spr intene şi foarte curate, privim frumuseţea de basm a Veneziei noaptea.. .

înainte, ap roape de gară, o punte de fier a tâ rna tă între pala te , pare arcul de triumf cu care îşi pr imeşte Venezia oaspeţii cu d rag aşteptaţ i De jos, delà apele somnoroase şi în tunecate , se ridică şirurile de case cu câte 5—6 etaje, cari, prin întunerec, par stânci scrijelate de vremuri şi de furtuni, în coastele cărora mulţimi nenumăra te de licurici au fost o-rânduiţi frumos de mâna nevăzută a nopţii, sp re încântarea oclvlor şi a închipuirii.. . Ici colo, pala te le arată, lângă canal , mari geamuri s trăluci toare de lumină bogată ; sunt hotele şi res taurante luxoase, în cari, la mese încărcate cu flori si cu feluri de bunătăţ i , englezi ori americani bogaţi îşi cheltuiesc „valuta", tăcuţi şi gravi, ca neşte prinţi de coroană. E lumea lor aici, unde livrele sterl ingé şi dolarii le îngăduie orice p e ­treceri şi pofte. Chelnerii le fac temenele până la p ă m â n t şi le toarnă, în paha re de cristal, vinuri spumoase şi gâlgăi toare. .

Mai încolo, stradèlle pietroase şi înguste ca nişte brâneţe , se ca ţără pe lângă ziduri umede, muschioase , sa r peste podeţe tot atât de s t râmte şi ele, şi, delà o vreme, se înfundă pe sub boltituri negre ca păcura . Atâta uscat au şi venezienii , în în-tortochieturile de pe lângă Canal Grande. . ! încolo numai hudiţe de mare , cu aceeaş apă lucitoare şi mută, pe care o s t r ă p u n g lopeţile gondolelor şi o sângerează luminile şi fel inarele pa !a

»

Nr. 7 - 8 CULTURA CREŞTINA Pag 263._

TELOR.. . S E VĂD Î N S Ă UNEORI PRIN CEAŢA NOPŢII ŞI COROANE D E

PALMIERI ŞI DE CHIPAROŞI , CARI STRĂJUESC PORTALURI S C U N D E , ARĂ­

TÂND M I C I GRĂDINI ÎNGHESUITE PRINTRE ZIDURI. S U N T INSULE M Ă ­

RUNTE, CARI ŢIN TEMELIILE PALATELOR ŞI OCROTESC ŞI P E CEI CÂŢIVA

ARBORI RĂSLEŢI, CARI DAU VIAŢĂ ORAŞULUI DE A P E ŞI DE PIETRII.

Ponte di Rialto SE ÎNALŢĂ ÎN UNGHIU DEASUPRA CAPETELOR

NOASTRE. S I NE ARATĂ C U M M I Ş U N Ă LOCUITORII V E N E Z I E I , ÎN SERI

TÂRZII, P E CĂRĂRI N U M A I DE EI ŞTIUTE. F E M E I O A C H E Ş E , CU TRUPURI

SUBŢIRELE PRINSE ÎN M Ă R Ă M I LUNGI P Â N Ă ÎN CĂLCÂIE, TREC ATĂTURI

DE BĂRBAŢI VOINICI , FRUMOŞI, P E VECHEA PUNTE, ŞI ASCULTĂ CÂNTECE

DE M A N D O L I N Ă , CARI PICURĂ DE U N D E V A , DULCE ŞI M E L O D I O S , DIN

CÂRCIUMI ŞI LOCALURI NEVĂZUTE. T R E C MARINARI S G O M O T O Ş I ŞI TREC

STRĂINI, DIN TOATE ŢĂRILE E U R O P E I , CARI NU SE ÎNDURĂ SĂ D O A R M Ă ,

CI PRIVEGHIAZĂ CU STATORNICIE, SĂ NU S C A P E .LIMIC DIN FRUMSEŢA

ŞI VRAJA ORAŞULUI FERMECAT.

M A I FRUMOASĂ E V E N E Z I A UNDE CANALUL G R A N D E SE I S P R Ă ­

VEŞTE ŞI RĂSARE, LA STÂNGA, Campanila CEA SVELTĂ, CUPOLELE DELÀ

S A N M A R E ^ Ş I TRUPUL GREOI, PĂTRAT, AL PALATULUI D U C A L . M A R E A

SE LĂRGEŞTE, VALURILE SE S I M T , SBURDĂ, CA UN PEŞTE S C Ă P A T DIN

STRÂMTOARE. MOTOSCAFUL CARE NE D U C E , LE LEAGĂNĂ CU PUTERE ŞI

S I M Ţ I M O BOARE RĂCOROASĂ, CARE VINE DE U N D E V A DIN LARGURI, DE

P E M A R E A CEA ÎNTINSĂ ŞI S B U C I U M A T Ă

L U M I N I L E SUNT FOARTE MULTE A I C I ! S E ÎNSIRUIE ÎN NESFÂRŞIT

LANŢ TREMURĂTOR, Î N C E P Â N D DIN PIAŢA S A N M A R C , PESTE Riva degli Schiavoni, P Â N Ă FOARTE DEPARTE, LA CHIPAROŞII NECLINTIŢI DIN G R Ă ­

DINA PUBLICĂ. IN DREAPTA LUMINILE DE P E INSULA San Giorgio ŞI DELÀ Lido, CARE SE GHICEŞTE N U M A I , ÎN ADÂNCURI, SPRE M A R E A

DESCHISĂ. Ş I IARĂŞI GONDOLE CU FELINARE PÂLPÂITOARE.. . L U M I N I

ÎN COTRO CAUŢI; LUMINI P E A P E , LUMINI P E MALURI, PRIN PALATE,

LUMINI P E VAPOARE CARI ADASTĂ ÎN NOAPTE, LUMINI LA FARURI, LU­

M I N I P E BOLTA CEREASCĂ, UNDE STELELE CLIPESC VIOAIE ŞI SE ÎNTREC

CU LUMINILE DIN TOT CUPRINSUL V E N E Z I E I

Î M P Ă R Ă Ţ I A LUMINILOR ŞI A NOPŢII SCHINT'EIETOARE!

U N D E - I CONDEIUL, PURTAT DE M Â N Ă O M E N E A S C Ă , SĂ POATĂ LEGA

ÎN SLOVE STRĂLUCIREA NOPŢII ŞI FARMECUL LUMINILOR P E Canale di San Marco, LÂNGĂ V E N E Z I A !

O PARTE DINTRE PELERINI NE Î N D R E P T Ă M SPRE INSULA L I D O ;

ACOLO NE AŞTEAPTĂ CASA ŞI M A S A LA Grand Hotel des Bains. S U N T E M FLĂMÂNZI SI BOSITI, ÎNSĂ A M R Ă M Â N E A AICI N E M Â N C A T I O

V E Ş N I C I E ÎNTREAGĂ, SĂ P R I V I M , SĂ P R I V I M ŞI SĂ NE Î N T R E B Ă M :

TRĂIM A I E V E A , ORI N U M A I V I S Ă M ? D A R ÎN URMA NOASTRĂ, P E Torre

Pag. 264 Nr. 7 - 8 .

dell' Orologio, HEROLZII DE BRONZ BAT O ORĂ ÎNAINTATĂ. E TÂRZIU...

C A M P A N I L L A , VESTITUL TURN DE FALĂ AL V E N E Z I E I , D O A R M E D E A S U P R A

PALATELOR CA O FĂCLIE STINSĂ; P O R U M B E I I DELÀ S A N M A R C DORM DE

MULT; D O A R M E ŞI LEUL ÎNARIPAT LÂNGĂ PALATUL DOGILOR. A D O R M ,

RÂND P E RÂND, LUMINILE P E M O L O ; ADORM LAMPIOANELE ÎNTÂRZIATE

LA CONCERTE P E CANAL; P E SCURTE RESTIMPURI A D O N N E ŞI OCHIUL

PURUREA TREAZ AL FARULUI DELÀ INTRAREA ÎN P O R T . . . D O A R M E TOTUL

A C U Ş ! SINGURĂ LUNA VEGHIAZĂ NEADORMITĂ, STRECURÂND RAZE ^ P A ­

LIDE, ALBE, PESTE ZIDURI Î N C I N S E DE U M B R E ŞI DE A P E . Ş I V E N E Z I A ,

ÎN NOPŢI TÂRZII, E AŞA C U M A VISAT-O E M I N E S C U :

„S'A STIN* VIAŢA FALNICEI VENEŢII

N'AUZI CÂNTÂND, NU VEZI LUMINI DE BALAURI;

PE SCĂRI DE MARMURĂ, PRIN VECHI PORTALURI

PĂTRUNDE LUNA, INĂLBIND PĂREŢII.

OKEANOS SE PLÂNGE PE CANALURI,

E[ NUMA 'N veci E 'N FLOAREA TINEREŢII,

MIRESEI DULCI i-AR DA SUFLAREA VIEŢII,

ISBEŞTE 'N ZIDURI VECHI, SUNÂND DIN VALURI".

*

HOTELUL DELÀ L I D O , UNDE A M FOST GĂZDUIŢI NOI „ P O P O R U L " ,

CĂLĂTORII'DIN CLASA A DOUA SI A TREIA, ESTE UNUL DINTRE ACELEA

PALATE STRĂLUCITE, CARE ADĂPOSTEŞTE P E OASPEŢII DIN TOATĂ LUMEA

AI VESTITELOR BĂI DE M A R E .

SCĂRILE SUNT N U M A I COVOARE SI M A R M U R Ă , IAR SĂLILE DE

M Â N C A R E ÎŢI IAU VEDEREA DE LUMINATE CE SUNT. A P R O A P E NE SFIIM

SĂ LUĂM LOC LA MESELE Î M P O D O B I T E . CHELNERII SUNT N U M A I ÎN

FRACURI ŞI'N M Ă N U Ş I ; NICI NU-I SIMŢI C U M LUNECĂ P E PARCHETELE

LUCII CA OGLINDA. M A S A E BOGATĂ ŞI GUSTOASĂ. N E Î M P Ă C Ă M

REPEDE CU MÂNCĂRILE ITALIENILOR. M A C A R O A N E L E SUNT CHIAR I S P I T I ­

TOARE ŞI B U N E ; SOSUL DE PĂTLĂGELE LE DĂ UN GUST ATRĂGĂTOR. IAR

FRUCTELE SUNT DEADREPTUL ÎMPĂRĂTEŞTI . PORTOCALELE, C U M N U M A I

AICI , ÎN ŢARA LOR, SE G Ă S E S C .

D U P Ă CINA C A M TÂRZIE, TOATĂ LUMEA SE ÎNDREAPTĂ SPRE

CUTCARE. N U M A I NOI, CÂŢIVA TINERI NEOBOSIŢI, M A I C Ă U T Ă M UN

PRILEJ SĂ NE ÎNTOARCEM LA V E N E Z I A , SĂ RĂTĂCIM ÎN. VRAJA NOPŢII

P E CANALELE NEODIHNITE. D A R E PREA TÂRZIU! „ M I R E A S A MĂRILOR"

D O A R M E SI N I M E N I A NU ÎNDRĂZNEŞTE S Ă - I TURBURE SOMNUL FECIOREL-> »

NIE. N E ÎNTOARCEM ŞI NOI CU PĂRERE DE RĂU LA CULCUŞURILE M O I

DIN „ G R A N D HOTEL "DES B A I N S " ,

N U P U T E M DORMI Î N S Ă . . . PLUTIM ÎNTR'O TOROPEALĂ DULCE,

CARE D E S C H I D E OCHII AMINTIRILOR ŞI A ÎNCHIPUIRII. N E A D U C E M

Nr. 7 - 8 . CULTURA CREŞTINA Pag. 265.

aminte de cărţi cetite şi de lucruri învăţa te in şcoală despre Venezia de demult si cea de astăzi .

Ne gândim la t impurile neguroase , când hoardele să lba ­tice ale lui Attila au cutropit oraşul s trăvechiu Aquileia, locuit de poporul de negustori al Veneţilor. Atunci se însemna anul delà Hristos 452. Hunii barbar i s'au îndrepta t spre Roma cea strălucită, a lergându-şi caii fără spl ină peste morţi şi peste ruini. Insă cetatea eternă a ştiut să înb lânzească pe sălbaticii Asiei şi Attila s'a întors împăcat , ca să moară curând în mij­locul ospăţului său de nuntă. Friaulii şi locuitorii din Aquileia p răda tă ş i-au căutat un adăpos t mai sigur, pe insulele n u m e ­roase cari răsăr iau dintre bălţile Lagunelor, punând începuturi le oraşului care s'a numit Venez ia . . . Attila, dacă mai trăia, putea să vină deâcum. Călăreţii lui aveau să se nămolească în glodul şi'n valurile Lagunelor. El n'a mai venit însă. Dar n'au mai venit nici alţi barbari şi venezienii au putut să-ş i c lădească în pace depl ină oraşul lor, zidit pe pociumpi şi pe maluri de in­sule. Faţă de alte atacuri în tâmplă toare , ei s'au întărit tot mai mult cu ziduri groase şi cu cetăţui. Şi, rând pe rând, Venezia a răsări t din valuri tot mai puternică şi mai nebiruită.

Locuitorii Veneziei "aveau soră marea şi frate vântul. Fur ­tunile i-au făcut dârzi şi îndrăzneţi . S'au cununat cu spuma şi cu valurile. Şi s'au făcut cei mai neînfricaţi corăbieri al un­delor a lbastre . Marea Adriatică delà o vreme nu i-a mai putut cupr inde şi ei s'au avânta t peste toate apele cunoscute -ale lumii de demult. Răsăritul şi Apusul îşi dădeau mâna peste Lagunele V e n e z i e i . . .

Corăbieri Venezieni aduc din Alexandria la 828 după Hristos moaşte le Sf. evanghelis t Marcu şi le aşază într 'o ba ­silica a lor. De atunci Venezia se socoteşte cetatea lui S a n -Marco şi pe s teaguri le ei se coase chipul leului înaripat , s em­nul evanghelic . Acest leu, semn de pietate şi de mândr ie , Ve­nezia îl păs t rează şi astăzi, pe columne de marmură şi pe blazoane strălucite.

Au urmat apoi t impuri de tot mai vijelioasă înăl ţare. Venezienii rămân liberi ca şoimii văzduhului şi ducii lor, Dogii, împar t porunci şi adună averile unei jumătăţ i de lume. Enrico Dandolo ţine în mâna Ini întreg Răsăritul , cu toate comorile (1190—1205). Prin vremuri cari urmează, oraşul Lagunelor se ridică la măriri nebănui te . Cei zece consilieri ai Veneziei sunt ca nişte regi; împar t lumea mărilor cum le place şi se întrec

Hg. 266. CULTURA CREŞTINA \r . 7 H.

în bogăţii şi'n luxuri pr inciare. Vin izbânzi şi vin serbăr i ; fru­moasele Veneziei îmbracă porfiră şi mătăsur i , se împodobesc cu nes temate şi mărgeanur i , decât cari doar ochii lor erau mai învăpăiaţ i şi mai luci tori . . .

Petreceri şi viaţă de belşug. Dogii se cunună în fiecare an cu marea nemărgini tă , a runcând inele nepreţui te în valuri cântă toare . Mii şi mii de gondole împănează Lagunele. Poporul Veneziei se întrece în joc cu spuma mării. Bogăţiile se r is ipesc cu mâna deschisă . Veneţia petrece şi cântă . . . F rumse ţa lumii luceşte toată printre palate şi ziduri înflorite.

Fericirea n'o turbură nimic, decât doar sfioase susp ine , furişate din temniţele adânci şi umede, prin cari Dogii t ră iesc şi s t ăpânesc . Acestea suspine vor pregăt i t impuri de slăbire şi de zavistie. In Europa vor răsări alte puteri, mai cupr inză­toare şi mai proaspe te decât ale Dogilor. Şi Venezia va ajunge măr de ceartă între biruitori şi biruiţi. Sămânţa dogilor p r e -potenţi se va st inge şi oraşul fermecat va ajunge un biet su­pus , când al Austriei, când al Italiei care se trezeşte şi se în-chiagă, până când, la 1866, Venezia r ămâne a ţării de care o leagă sângele şi graiul, a Italiei.

Azi Venezia are peste 15,000 de case şi palate, pe cari le împresoară şi le spală 150 de canale, cu 380 de punţi şi de poduleţe. Are negoţ destul de viu şi fabrici vestite de sticlă şi de dantelă , locuitori harnici şi prietinoşi. Sărăc ime mai multă de cât îi t rebuie! Mascalzoni si cersitori, într'o vreme foarte neplăcuţi şi cicălitori, azi învăţaţi la ordine şi la respect de f a s c i ş t i . . .

Are Veneţia din ce să-si t ină fala si mândr ia . Dar a d e -vărata ei bogăţie sunt Lagunele, bisericile şi muzeele, sunt nopţile cu lună şi vraja care respiră din fiecare picior de zid, din fiecare punte a târnată peste ape . Lumea varsă averi ne ­număra te înfiecare an, în schimbul poeziei şi a farmecului, cari nu au pereche sub s o a r e . . !

* A doua zi, când părăs im hotelul, Lido, marea şi Venezia

se scaldă în baie de soare. Ceriul e l impede ca roua şi aerul e p roaspă t şi reavăn, ca undele izvorului de munte. Ceeace izbeşte întâia dată e liniştea odihnitoare ce cupr inde totul. Ve­nezia e tăcută şi liniştită, ca un zăvoi fără vânt şi fără glas de păsăr i . Nu sunt trăsuri şi nu sunt căroaiele cu marfă din alte oraşe, cari rănesc si sbuciumă sufletul. Nu sunt autotno-

Nr. 7 - 8 CULTURA CREŞTINA Pag 267.

bilele cu mirosuri de benzină şi nu e îmbulzeală pe străzi. Lumea toată pare într 'o biserică, unde s tăpâneş te pacea şi în­chinăciunea senină. Biserica fără pereţi şi fără' columne a firii..!

Cercetăm mai întâi, fireşte, Piaţa San Marco. Aici se învă lmăşesc noroade si călători din toată lumea

civilizată. Amestecare de limbi ca la Babilon. Englezi uscaţi, nemţi cu feţe bă lane şi puhave, francezi mlădioşi , ruşi, unguri , greci, sârbi , elveţieni şi alte naţii ; pestr i ţă amestecătură . Pr intre toti aceşt ia , azi Românii sunt mai numeroşi . Ei au adus cu dânşi i vioiciunea lor deschisă , a t răgătoare . Graiul le sună lim­pede şi priet inos printre atâtea limbi sâsă i te ori gronţuroase .

In frunte cu vlădicii noştri intrăm în marea biserică a sfântului Marcu, evanghelistul , care te ' sguduie cu sfinţii ei vii de pe boltituri şi cu al tarele fără număr . In acest templu se întâlneşte Răsări tul cu Apusul. Zugravii gustului răsăr i tean au înflorit ziduri şi unghiuri gotice, apusene , dând una dintre celea mai mari minuni ale lumii! Peste 4000 de metri pătraţ i din zidurile acestei catedrale sunt înveliţi în renumitele mozaicuri veneziene, cari nu sunt întrecute nicăiri în lume. In sărbători face slujbe aici un Patr iarh, încunjurat de cler pios şi respecta t De aici au plecat şi Papi , ca răposatul Pius al X lea.

In faţada bisericii, afară, sub cupole lucitoare* şi sub tur­nuleţe svelte, sunt vestiţii cai auriţi, aduşi de venezieni din cetatea lui Constant in cel Mare, capitala de demult a Răsăritului. Sunt una dintre celea mai preţ ioase şi mai rari comori, nu numai ale Veneţiei, ci ale lumii.

Iesiti afară, în soare, ne minunăm de mulţ imea şi de blândeţa porumbeilor . Le cumpărăm grăunţe şi ei ne coboară pe mâni , pe umeri . Ne fotografiem între acestea g ingaşe p a ­seri, fără de cari piaţa si biserica San Marco nici nu s'ar

' y y

putea închipui . In razele soarelui, porumbii din Venezia par luntr işoare de argint, cari mişună pe undele văzduhului fără hotar

'Unii urcăm în Campani la cea nouă din faţa bisericii. Ne duce un scripete modern şi ne trezim deodată la 45 metri d e ­asupra oraşului apelor şi a l u m i n i l o r . . . Chipul care se desfă­şoară în faţa ochilor noştri , nu este grai omenesc să-1 poală spune . . ! Marea lucitoare şi palatele înflorite se amestecă şi se învălmăşesc în sclipiri diafane! Un oraş plutitor, acoperi t cu petale de trandafiri şi cu luciri de d i a m a n t e . . .

E sărbătoare mare azi, e Joia înălţării . Şi toate clopotele din turnul unde ne găsim, sună de liturghie. Cântecul lor,

ft DG 268 CULTURA CREŞTINA Nr. 7 - A

când dulce, argintiu, când profund şi mugitor, ca furtuna, ne sguduie şi ne striveşte parcă . Clopotele sunt t rase cu electr i­citate. Limbile lor fac sute de chi lograme greutate . Toa tă Venezia vueşte. Şi porumbeii , speriaţ i , umplu văzduhul , ca neşte fulguşori risipiţi de-o furtună neaş tep ta tă . . .

Cercetăm o fabrică de sticlărie; unde se lucrează mozai­curile şi toate nimicurile scumpe, cari aduc atâţia bani Vene­ziei. Ne fug ochii pe a tâ tea vase, mărgele şi iconiţe, şi ne doare inima că pungile noastre nu pot t rage deget cu ispitele năvăl i toare cari ne pasc . Fugim, să nu ne mai facem inimă rea. Şi scumpetur i le rămân, să lă cumpere americanii şi en­glezii . . .

La biser ica San 'Domenico arhiereii noştri fac liturghie românească . Această biserică s'a des t inat mai de mult, anume pentru slujbe româneşt i . Păca t numai, că n 'avem încă un preot statornic din neamul nostru. Pat r iarhul Veneţiei ne-a ară ta t multă bunăvoinţă şi dragoste , de care toţi Românii t rebuie să fim mândri . Ce înălţător să asculţi aici, unde credinţa este credinţă, r ă sunând t ropare duioase în limba de pe Tâ rnave şi de sub Carpa ţ i !

Mai vedem biserica Santa Maria delà Salute, lângă apele marelui canal. Aceleaşi bolţi răsună toare şi aceeaş pietate sfântă în faţa auritelor altare. Religia în Italia nu este numai un obicei, ca în multe părţi ale Europei , e a - e s t e o adevăra tă putere vie, care sfinţeşte si înaltă.

Delà Santa Maria ne resfirăm prin toată Veneţia, fiecare după gusturi le şi după priveliştile de cari este dornic. Vizităm unii Palatul Dogilor, cu mari săli de sfat din vremuri de mult apuse , pe cari le-au ^împodobit artişti nemuritori , ca Paolo Veronese, Tintoretto şi Francesco Bassano. Coborîm şi 'n t em-niti în tunecoase si mucede , unde au zăcut atâţia nenorociţi si au pierit în valurile negre ale Lagunelor. Ponte dei Sospiri (puntea suspinelor) deschide , printre zăbrele ruginite, un s t râmt ochiuleţ, o ferestruică spre mare şi spre ceriul albastru. Cei cari au trecut pe-aici , mai demult, în lanţuri grele de robi, pe aceas tă ferestruică au sorbit pentru cea din urmă dată aerul l i be r . . . Apoi s'au mistuit sub toporul călăului. Şi trupurile lor s'au dat h rană caracat i ţelor şi peşti lor de mare !

Ne găsim iarăş în Piaţa San Marco. E ceasul spre prânz. Şi lume neobişnuit de multă aş teap tă cu ne răbda re ceva, ce nu putem g h i c i i . . . Toţi ochii se îndreap tă spre Torre del'

Nr. 7—8. CULTURA CREŞ RNA. Pag.269

Orologio, în vârful căruia doi ostaşi de bronz adas tă lângă un-clopot ur iaş , cu ciocanele gata de lovire. E turnul ceasului,, zidit la 1494. Lumea aş teaptă o r a - 1 2 . . !

In sfârşit primul herold izbeşte cu ciocanul în clopot şi aş tep ta rea se face şi mai atentă. Dintr 'o uşiţă de sub clopot răsar craii delà Rărărit şi Maica Preacura tă . Figurile sunt par 'că v i i . . . Fecioara trimite, spre mulţ ime, zimbet duios d e măicuţă, magii se pleacă şi se închină! O maşinăr ie iscusi tă poar tă acestea statui mişcătoare , cari nu se ara tă decât in să r ­bători. E una dintre celea mai a t răgă toare privelişti ale Veneziei!

Din piaţa San Marco unii dintre pelerini se îndrep tă spre muzee, alţii luăm o barcă spr in tenă şi s t răbatem în t reg Ca­nalul Grande , spre cimitir. Vedem palate cu celea mai felurite forme şi feţe. Marmura se întrece cu aurituri şi colonade, să dea acestor case cea mai desăvârş i tă artă si frumusetă. L'aca

j » » d'oro, casa de aur, le întrece pe toate. Stilul gotic din veacul al 15-lea e înfăţişat aci în toată s trălucirea si măreţ ia lui.

Cimitirul Veneziei e încunjurat de ape şi străjuit de chi­paroşi cu frunza neclăti tă. Aici e cu adevăra t împără ţ ia tăcerii şi a păcii . Nici măcar glas de păsă re le nu turbură l iniş tea dulce, odihni toare. Aici e închisă, sub minunate marmuri în toate culorile, viaţa Veneziei de demult . Seniorii şi consilierii de odinioară dorm între flori şi sub mângâier i de raze. O grădină ca'n poveşti, cu straturi nesfârşi te de flori a lbast re şi albe, printre cari cruciuliţele mărunte te fac să crezi că eşti îiîtr'un cimitir de copilaşi. Insă nu, venezienii n'au obiceiul crucilor grele. Ei mai mult decât or iunde se îngrijesc ca iubiţii lor să aibă, într 'adevăr, ţă râna uşoa ră . . .

Ne închipuim o înmormântare în Venezia. O în t reagă oaste de gondole, troienite de flori, lunecând pe ape tăcu te , după un sicriu încunjurat de rudenii . In frunte barca preoţilor şi crucea. Pace în aer, pace 'pe ape. Pace , linişte şi flori, f lo r i . . . In Veneţia nu credem să fie bocete la înmormântă r i . Aici moar tea t rebue să fie o lină poezie, care te despar te de lume uşor şi fără t ângu i r i . . ! O, ce frumos t rebue să fie să mori în Venezia! Să dormi la marginea mării, între ramuri de chiparoşi . Să te priveghieze stelele şi să-ţi cânte valurile n e ­sfârşit t ropar de î n g r o p a r e . . . Odihnă fără sbucium şi fără p ă ­reri de rău! Fericiţi m o r ţ i . . .

4

Pag. 270. CULTURA CREŞTINA Nr. 7 - 8

In dup 'amiaza ace leeaş zile ne scăldăm sufletele în lumina •de soare delà Lido. Unii fac si baie de mare , în valuri o te -Ioase şi întăr i toare. Iar alţii ascul tă muzica pe te rasa delà xpiaggia (locul de scaldă) , între palmieri şi ghiveciuri cu flori. Pr ivel iş tea spre mare e încân tă toare !

Seara ne despăr ţ im de Venezia cu dulci păreri de rău, cari ne vor urmări o viaţă în t reagă . Cine ştie, dacă te vom mai revedea vreodată , fermecată şi schinteietoare Venezie!

ALEXANDRU LUPEANU.

Florenţa. In seara zilei de 21 Maiu ne luăm rămas bun delà în­

cân tă toa rea regină a Mării Adriatice. Pe când ne aprop iem d e Mettre — luminile cetăţii clădite în lagune încep să d i s ­pa ră . Având în suflet icoana fermecată a Veneţiei, sburăm cu trenul „dir i t iss imo" spre altă per lă a Italiei, spre fosta cap i ­tală a Medicilor, Florenţa.

Suntem încă treji, când oprim pentru câteva minute la Padua. Ne vine 'n minte cereasca icoană a lui Antoniu de P a d u a , apoi amint i rea luminatului domn fanariot Nicolae M a -vrocordat , care s tudiase aici, p recum şi arhanghelul mişcări i din Ardeal din 1848 — Simion Bărnuţiu, care după potol i rea revoluţiei , aici a venit să-ş i iee doctoratul în drep t şi să se b u c u r e de-o climă mai prielnică pent ru pieptul său debil.

Abia băgăm de seamă, când trecem pes te ape le leneşe ale Padului . La Ferrara ap roape toţi durmim, iar Bologna n'o mai remarcă decât unii.

Dimineaţa ne trezim în ga ra din Florenţa . Vagoanele noas t r e au fost de taşa te pe o linie laterală, iar trenul ş i -a ur­ma t drumul spre cetatea eternă.

Fi indcă pentru Florenţa nu s'a luat în combinaţ ie decâ t a b i a vre-o 10 ore, camere la hotel n 'au mai fost angajate . Ne facem toaleta la gară , depunem bagajele Ia ga rderobă şi g ru ­pur i , grupuri ne îndrep tăm spre oraş .

Nr. 7 - 8 . CULTUKA CREŞTI > A f a g . 271.

Pe lângă vechea biser ică medievală Santa Maria No­vella ne îndrep tăm spre Piazza del Duomo, unde t rebuia să fim cu toţii la ora 10. P a n ă atunci păşeş t e la mijloc iniţiativa s ingurat ici lor . Un grup de câţiva inşi, în frunte cu încercatul coleg Lupeanu, înainte de -a vizita oraşul propriu zis, profităm de orele dimineţii pentru a vizita romanticul Fiesole, din a p r o ­pierea Florenţei .

Cu tramvaiul s t răba tem cei 9 km. pr intre grădini unde se înfrăţesc măslinii cu chiparoşii şi pe se rpent ine pe marg inea cărora cactusul neîngrijit creşte mai cu spor, decât în olurile domni te lor noas t re .

Delà s ta ţ iunea Te rminus a t ramvaiului mai facem pe jos un urcuş .

Ajunşi în piaţă priviir, bă t râna ca tedra lă (sec. XI—XII), a runcăm o privire la s tatuele ecvestre ale lui Victor Emanuel II şi G. Gar ibaldi , şi ne cont inuăm drumul spre Badia di Fie­sole, vechiul claustru al franciscanilor. Delà mijlocul drumului se deschide o privelişte admirabi lă a s u p r a Florenţei şi a văii râului Arno. Un englez îndrăgost i t de frumseţea priveliştii , a ţinut să-ş i espr ime în câteva cuvinte s ăpa t e în laviţa de p ia t ră aflătoare acolo, urările sale de bine pentru vizitatori. — In apropiere lângă un izvor care iesă din s tâncă se află grava te pe o placă de marmură versurile desp re Fiesole ale poetului Cardiicci, care a petrecut aici multe ceasur i de reverie.

Su l'arce onde miro Fiesole al basso, Dov'or s'infiora la città di Silla. Siagnar livido l'Arno, e lento passo Rechiama i franciscani un suon di squilla...

Cu multă ospi ta l i ta te doi franciscani ne conduc în con-ventul şi biserica lor. Par te în i tal ieneşte, par te în franţuzeşte, ne dau espl icări le privi toare Ia aces te a şezămin te vechi, unde sub zidurile renumitului claustru vedem urmele artei e trusce mult imilenare . Trecem prin su terenele mis ter ioase , unde s'a aranjat un mic muzeu cu vase şi obiecte etrusce, ne oprim câ teva clipe prin str imtele şi în tunecate le celule călugăreşt i medievale, unde Fra Angelico ş i -a picta t s tând în genunchi divinele sale madone , punem într 'o cutie câteva centesime pentru săraci şi ne luăm r ă m a s bun delà s impatici i franciscani, cari cu o bucurie vădită află că suntem români şi mergem la Roma.

4*

Pag 272. CULTURA CREŞTINA . 7 8

Delà Panchina dellTnglese mai a runcăm o privire p e s t e Florenţa din vale — şi întrăm în muzeul etrusc şi săpaturile romane (Tea t ro Romano. — Scavi—Muzeo) — Table cerate etrusce din teracot tă de prin sec. IV—V în. de Hr., vase, lămpi etc. şi mai vechi, o par te din lupoaica de a ramă, care a serv i t de model pentru executarea modelelor ulterioare, ziduri etrusce-din bucăţi mari , grosolane, de peatră , un teatru roman scos de sub săpătur i , cu treptele sale b inepăs t ra te , termele cu arcurile lor svelte — ne arată , că aici a fost vechiul Faesu lae a Ro­manilor — întemeiat de Sulla, pentru ca la 1125 când Fiesole-avea să fie dis t rus •— locuitorii să se mute în valea Arnolui şi să întemeieze actuala Fiorenţa, precum locuitorii Aquileiet în temeiaseră odinioară Veneţia.

y

Părăs im aceste /ruine prietineşti , urme ale unei activităţi omeneşt i de mai multe mii de ani, deoarece vremea înaintează cu paşi repezi şi cetatea florilor din vale ne aş teaptă cu nesfârşitele ei comori.

Tramvaiul ne aduce până la Domul sau catedrala Santa-Maria del Fiore, opera fără pereche a lui Arnolfo di Cambio.. Giotto şi Brunelleschi. Faţada sumptuos împodobi tă cu s tatui , portaluri le uriaşe, fereşti Ie, firidele, rozasele încadrate în mar­mora multicoloră, te înlănţue. Vizităm interiorul acestei capo­dopere a arhitecturi , renaşterii din per ioada quat rocento apoi urcăm cele 463 trepte cari duc la vârful cupolei. Delà o înă l ­ţime de aproape o sută de metri se deschide o privelişte ad ­mirabi lă asupra oraşului şi a împrejurimilor s tăpâni te de c l i -nurile Apeninilor.

Mă las furat pe aripile fantaziei şi parecă văd per in-dându- se înaintea ochilor mei sufleteşti tot trecutul medieval atât de bogat în evenimente politice şi art ist ice a acestei „bella. e nobile cittâ di Fiorenza" cum o numeş te un cronicar.

Văd cum descă leca de pe măguri le delà Fiesole în te­meietorii, cum se organizează în frunte cu 6 grandi cu sfatul; de 100 de buonuomini şi cu un podesta făcător d e , d r e p t a t e . Văd luptele fratricide dintre cele două part ide guelfi şi gh i -bellini şi acel surogat de a rmată „condott ieri" , pe Romeo şi Julia, pe Beatrice şi Dante, pe acesta din urmă luând d r u m u l exilului pentru simţemintele sale de ghibellin, r ivali tatea dintre puternicele familii Strozzi, Albizzi, Pitii şi Medici, triumful a-cestei din urmă, pentruca sub înţeleaptă oblăduire alui Cosimo-şi Lorenzo de Medici să se creeze o epocă de aur în analele,

_Nr . 7 _ 8 . CULTURA CREŞTINA _ _?J-3-

Florenţei , văd nesfârşita mulţime de feţe bisericeşti furnicând pe străzile înguste , şi printre ei şi un mitropolit român a! Mol­dovei veniţi pentru a iscăli actul de înfrăţire a Răsăritului cu Apusul (1439) pe dominicanul Savonarola înfierând corupţia şi arzând apoi pe rug. Multe aş mai avea de f rământat în min­te-mi , dar colegul delà Sibiiu, lonescu, mă cheamă să coborîm, căci în ca tedra lă se începuse sf. Liturghie românească slujită cu îngerească evlavie de episcopii uniţi ai Ardealului .

O privire încă peste Campanila din marmoră colorată a •lui Giolto şi începem desc inderea în spirale ameţ i toare .

S t răvechea catedrală a Florenţii, Baptisteriul, ne reţine pen t ru câteva minute. Admi răm cele trei porţi vesti te de. bronz, mai ales poar ta paradisului cu vesti tele reliefuri ale lui Lo­renzo Ghibert i şi grăbim apoi spre Piazza délia Signoria. Aici e forfoteală de lume, dar n 'avem vreme de p ie rdut . Intrăm în Galleria Uffizi şi trecem în revistă bogata şi va loroasa co­lecţie de pictură. Raffael şi Carlo Doici, Sassoferrato şi Botti­celli, Correggio şi Tizian ni se pe rândă în. goană pe d inaintea ochilor.

De aici a lergăm în Palazzo Vecchio, fosta reşedinţă a guvernului republicei florentine, a signoriei . T r a v e r s ă m dife­ri tele săli (a lui Cosimo I, Lorenzo il Magnifico, sala del C o n -siglio etc.) fără a ne putea bucura în de ajuns de comorile de artă aflătoare acolo şi ne urcăm în turnul înalt de 94 m. Ne a t rage a tenţ iunea o celulă „a lberghet t ino" deasup ra căreia o inscripţie spune , că aici au fost închişi acuzaţi fiind cu delict contra statului „Cosimo de Medici Pa te r Pat r iae dal 7 Se t tembre al 30 Ottobre 1443, e Fra Girolamo Savonarola da l l a notre dell ' 8 Aprile al 23 Maggio 1498".

La eşire din palat a runcăm o privire la buletinul înscris în marmoră a lui Diaz, din 4 Noem. 1918 ora 12, în care ves teş te cap tura rea alor 300,000 pr insoneri şi 5000 de tunuri în urma ruperii frontului aus t ro-ungar .

Vremea e târzie şi toată lumea a plecat la masă . Pr int re ur iaşele statui din Loggia dei Lanzi grăbim şi noi la masă . Aici bunădispozi ţ ie , discuţii calde, macheroni , spaghet t i etc. şi •chianti vecchio.

După m a s ă înfruntând o ploaie măruntă , care pă rea a ne stângini , t recem Arno peste Ponte vecchio — şi i a tă -ne în faţa faimosului Palazzo Pitii, care s e înal ţă maies tos pe o r i -d ică tu ră . Nu e t imp să examinăm cu deamănuntu l construcţ ia

Pag. 2 1 4 . CULTURA CREŞTINA Nr. 7 - 8 .

arhi tectonică atât de impozantă a lui Brunelleschi , executa tă la ordinul şi pe cheltuiala bogatului patr ic ian Luca Pitti, cart voia să rivalizeze şi pe aceas tă cale cu adversar i i săi Medici . Urcăm în ga ler ia de pictură. O bogăţ ie art ist ică fără pereche . In nenumăra t e săli cari sc l ipesc în învăl iş de marmoră , se desfăşoară înaintea ochilor noştri tablouri de ale somită ţ i lor ap roape tuturor artişti lor din lume: Fi l ippo Lipi, Ghir landajo , Perugino , Andrea del Sarto, Raffael, (madonna del g randucca şi M. délia Sedia etc.) Tizian, Murillo, Guido Reni, Rubens , Van Dyck, Rembrandt , Velazquez etc. etc. — Nu o oră două, ci multe zile de -a rândul ţ i -ar trebui ca să poţi gusta în t ihnă atâ tea frumseti.

La ora 5Va însă t rebue să fim la gară . — O ultimă p r i ­vire pes te nGiardino di Boboli" din dosul palatului , şi ne d e s ­părţ im de fosta şi actuala reşedinţă regească , a cărei ziduri — din blocuri ur iaşe de p ia t ră eşite înafară — par a fi fost zidite de ciclopi.

Ne doare inima că a şa de în g rabă t rebue să p ă r ă s i m acest oraş , care d impreună cu Roma, Veneţia şi Neapole sun t punctul de atracţ ie a tu turor vizitatorilor doritori de-a trăi câteva momente în templul frumseţilor na tura le şi art ist ice. — Oraşul care a fost centrul mişcării intelectuale în Italia, care a dat naţiei sale o l imbă li terară, care a dat omenimei ar ta re -naşteri i , cu cele mai f rumoase creaţiuni ale spiritului omenesc în arhi tectură şi pictură, de unde a plecat humanismul în toate părţi le Europei , unde a trăit un număr de artişti ca nicăiri al t undeva, un oras unde fiecare s t radă , fiecare colt evocă o lume în t reagă pentru penelul unui pictor sau pentru mintea unui în­drăgos t i t de trecut, unde fiecare biser ică, fiecare palat , f iecare muzeu este o comoară de bogăţii art ist ice - - nu poate fi vi­zitat cu destul profit în câteva ore.

Chiar de aceea, p lecăm cu sufletul îndoit şi cu dorul de a revedea acest o raş al florilor, aceas tă „bella e nobile c i t tâ" , da r t rebue să plecăm spre adevăra ta noas t ră ţ in tă :

Roma îşi chiamă pelerinii. C. S. Observa to r .

La Roma. Vineri noap t ea , în 22 Maiu, am sosi t Ia Roma. In g a r a

Termin i am fost î n t âmpina ţ i de E. Sa minis t ru l Românie i pe lângă Quir inal esce len tu l Dn. Lahovary şi de însă rc ina tu l de afaceri pe lângă Vat ican Dl. Barbu C o n s t a n t i n e s c u , apoi de că t re s tudenţ i i români , în locul întâi de tinerii delà Blaj , cari ne p r i m e s c cu braţe le desch i se . In faţa gării , fireşte, lume multă ca'n capi ta le . Automobi le , t r amva ie , t r ăsur i , î nvă lmăşa lă şi sgomot mare . S os e sc şi alţii pelerini , su te , şi mii, iar alţii p leacă . Sun t t renur i spec ia l e cari îi a ş t e a p t ă şi îi resfiră pes te toa tă Italia, ori li duc d e a d r e p t u l în ţăr i le lor î n d e p ă r ­ta te . Roma es te în aces t „an sfânt" un mare furnicar de n a ­ţ iuni din toa te părţ i le lumii, pe cari le a d u n ă aici u r m a ş u l Sfântului Pe t ru şi le înal ţă , le sf inţeşte , prin pu te rea d u m n e -zeească a învăţătur i i aposto l ice .

Mare şi m inuna t ă es te a cea s t ă p u t e r e . . . ' Ea este a ceeaş , care a făcut „din pesca r i apos to l i şi din n e a m u r i mart i r i" , -— vorba plină de adevăr a t roparu lu i s t răvechiu .

Noi o c u p ă m câteva vagoane de t r amva i şi prin s trăzi în tor tochia te , pes te pieţe cu m o n u m e n t e s t răbune , t r agem la Casa Pio undecimo, oc ro t i toa rea noas t ră tot t impul cât vom sta la Roma. E opera Preas fân tu lu i P ă r i n t e însuş i , care a ţ i ­nut să se îngr i jască în aces t chip de închinător i i locuri lor sfinte, fer indu-i de jaful oţelelor şi de ispitele bab i lon ice a le marelui oraş , cum sun t toa te capi ta le le . Casă mare , nouă , cu şase etaje, de o cură ţenie fără pereche . Peler ini i au aici to t ce Ie t rebue , od ihnă liniştită, masă , cape lă pent ru rugăc iun i şi îndrumăr i din cele mai c reş t ineş t i .

E târziu, d u p ă miezul nopţ i i , când sunăm la poar tă , da r locuri le noos t re sunt pregă t i te şi ne a ş t e a p t ă şi c ina că ldu ţă , care ne cade n e s p u s de bine după a tâ ta cale şi z d r o a b ă prin celea v a g o a n e . Ne s imţ im, cu adevăra t , ca acasă ! Şi ne od ih ­nim dulce în patur i a lbe ca zăpada , în camere lungi, b ine aer i s i te . B inecuvân ta t fie gându l celui ce a în temeia t un a s e ­m e n e a a şezămân t preafolosi tor!

Pag. 276. CULTURA CREŞTINA Nr. 7 - 8 .

Diminea ţa u r m ă t o a r e , S â m b ă t ă în 23 Mai, ne sculăm ve ­seli şi învioraţi . Bate soare le în geamur i şi de sus , delà etajul cinci, unde ne găs im, a r u n c ă m o privire fugară asupra Romei . P a l a t e fără n u m ă r şi î ndepă r t a t e dea lur i cu verdeaţă , în zări . In ce rnerea de aur , pe care o d ă r u e ş t e cu îmbe l şugare soare le de Mai , cupola biserici i San Pie t ro s t ăpâneş t e t o t u l . . .

Coborîţ i jos, în sa la de m â n c a r e , abia mai avem paci inţă să a ş t e p t ă m cafeaua. Cui să- i mai t r ebu i a scă mânca re , când -cetatea eternă, Roma cea mărea ţă şi sfântă, e a lă tur i , aievea, cu toa te minuni le şi f rumseţ i le e i ? Hai, la d rum b ă e ţ i . . . T r u ­pur i l e de ţ ă r â n ă nu mai pot avea cuvân t a i c i . . .

Am şi plecat numai decât , sp re San Pietro şi sp re Va­tican, fireşte. Delà Via G e r m a n i c a s t a d a unde găzduim, p â n ă la cea mai mare biser ică a lumii întregi , sun t câţ iva paşi abia . Ne şi găs im înda tă într 'o p ia ţă ne înch ipu i t de mare , a cărei p r ive l i ş t e n 'are s e a m ă n pe în t reg rotogolul p ă m â n t u l u i . . !

Depa r t e , în faţă, fruntarul ur iaş al bazilicii , sub care i a c osemin te le Apostolului Pet ru . Ziduri ca de a r amă , cu co ­l u m n e mai g r o a s e decâ t cei mai putern ic i stejari din codrii Ardealului . Şi d e a s u p r a f runtarului , pe creş te t , s t a tu i le de p i a t r ă ale celor 12 apostol i , având la mijloc pe învăţă torul în­suş i , pe Isus Nazar ineanu l . Adevăra te minuni , cioplite din câ ­t e -o s t â n c ă în t reagă . Ele trec pes t e 5 metri înă l ţ ime! Pes te s t a tu i , mai în fund, se înal ţă cupola până la 130 de metri d e a s u p r a t u tu ro r pa la te lor şi m o n u m e n t e l o r R o m e i . . ! Aceas tă cupolă , înc insă de pa ra soarelui arzător, e pa r ' că însăş i c reş t i ­nă t a t ea , b i ru i toare şi nebi ru i tă în veci, care leagă cerul şi p ă ­mântu l în ploaie de roze şi de harur i D u m n e z e e ş t i . . . Acolo, s u s , unde crucea de pe Bazil ica San P ie t ro a t inge tă r ia a l ­b a s t r ă în sticliri de pietri s c u m p e , acolo t r ebue să fie u ş a Raiu lu i , care de sch ide cărări le luminii v e ş n i c e . . . Acolo!

Cut remura ţ i de a tâ ta măre ţ ie şi sfinţenie, ne vin în minte cuvin te le Mântui toru lu i , care a z is : „Tu eşti Pe t ru şi pe a-c e a s t ă p ia t ră voiu zidi b i se r ica mea, şi porţ i le iadului nu o vor birui pe ea" . Cu adevă ra t mare a fosi aces t cuvân t : Iată, îl avem în faţă, îndepl in i t a ievea, în marmur i şi în s ta tu i , cari vo r s t r iga în veci de veci cuvântu l Gal i leanulu i izbăvi tor .

In d r e a p t a şi în s t â n g a ca tedra le i , pe de laturi , sunt c o ­lonade le Iui Bernini, cari î n c e r c u e s c vederea şi o îndreap tă , i a r ă ş şi i a răş , spre San Pie t ro , unde s tau p u r u r e a desch i se porţ i le înal te de bronz , ce duc la mântu i re ! Colonadele a c e -

s t e a sun t ca un codru des de pilaştri , cari de spa r t b iser ica apos to l i că de vuetul şi de păca te le lumii. Aici e l inişte î nge ­r e a s c ă , e cucernic ie , e că ldură , e lumină şi pace , ca în sânul lui A v r a m . . !

In mijlocul pieţii, între două fântâni să r i toare , cari v â n ­t u r ă par 'că g răun ţe de mărgă r i t a r în lumină de rai, se înal ţă obeliscul eg ip tean , înalt de 25 metri , a d u s de împăra tu l păgân Cal igula de lângă Nil şi a şeza t aici de P a p a S ix tus al V-lea, ca să poar t e în vârful său ascuţ i t s emnnl de b i ru in ţă al c r e ş ­t inătă ţ i i şi să g r ă i t s c ă astfel d e s p r e leul din Iuda :

ECCE CRUX DOMINI FUGITE PARIES ADVERSAE, VICIT LEO DE TRIBU IUDA!

fPe r o m â n e ş t e : Iată c rucea Domnulu i ! Per i t i , voi d u s -mani i ei, că a biruit Leul din semin ţ ia Iui Iuda. Adecă Hr is tos) .

Cât de mare şi d i pu te rn ică este aceas tc l imbă de s t âncă •cioplită în dungi , se poa te închipui , când amint im că la r i ­d icarea ei aici, au os teni t 800 de oamen i si 140 de ca i ! Din d e p ă r t a r e ea a ra tă a fi mai deg rabă o sab ie u r i a şă de a r ­hanghe l , ca ace lea , cari au a lunga t din Eden pe oameni i r o ­biţi de sa t ana . Sabie es te cu adevăra t , pen t ru toţi cei cari cu gândur i p ă g â n e se ap rop ie be împără ţ i a veşnică a crucii şi a evanghe l i e i . . . Sabie de foc, care a rde şi mis tuie , că a biruit , „Leul din Iuda" !

D a r acum, aici, în p ia ţa San Pie t ro , nu se poa t e vorbi d e sab ie şi de luptă . Mai cu rând se poa t e grăi de cea mai înă l ţ ă toa re şi mai du ioasă înfrăţire a l imbi lor şi a popoare lor d e pe în t reg rotogolul p ă m n n t u l u i . S t răz i le Romei va r să aici zi lnic, mii şi su te de mii de înch ină tor i , din celea mai felu­rite neamur i ale lumii. Uite, colo, pe scări le bazil icei se înş i ră un mare pelerinaj francez. In jurul obel iscului sunt spaniol i . Mai la d r e a p t a scandinavi , d incolo croaţ i , ge rman i , unguri , canadez i . Pe lângă noi t rec ce te de boznieci şi a lbanezi . Ici trei mii de catanezi din Sicilia, în frunte cu 5 episcopi şi 1 ca rd ina l . Apoi slovaci, ru teni , polonezi . Iată şi neamur i cu faţa co lo ra lă : un ep i scop japonez , mititel, s l ăbu ţ şi galbin. Pa re mai mul t un copil, î m b r ă c a t în ha ine p r ea largi. Aduce şi dânsu l o cea tă de creşt ini din cel mai î ndepă r t a t Răsăr i t . Sun t şi africani şi aus t ra l ieni . Şi nici gând i nu mai pu tem, ce l imbă o m e n e a s c ă să fie ceia de colo, cu î m b r ă c ă m i n t e a largă, a lbă c a omătu l şi cu feţele negre , ca n o a p t e a fără lună? Te-a t

Pag. 278. CULTURA CREŞTINA Nr. 7 — 8.

sper ia de dânşi i ca de neş te sălbat ici , dacă n'ai vedea ce p r i ­viri b lânde au fn ochii lor adânci şi lucitori . Şi mai ales d a c ă n ' a r avea mani le în făşura te în mătăni i şi la p iept c rucea , s e m ­nul sfânt al creş t inătă ţ i i cucer i toa re .

Şi toa te acea s t ea popoa re , delà S o a r e - a p u n e şi delà S o r e -răsa re , delà Miază-zi şi delà M i a z ă - n o a p t e , din ţări le cu învă ­ţă tu ră multă şi bă t r ână cât lumea ale Europei , ori din p u s t i u ­rile Asiei şi d in t re an ima le l e s â n g e r o a s e ale Africei, din A m e ­rica dolar i lor şi din iarna veşnică a Eschimoşi lor , toa te se î n ­d reap tă sp re „Por ta S a n t a " , sp r e sfânta poa r t ă care duce Ia Apostolu l Pet ru . . !

Văzându- le cum urcă lespezile ur iaşe de là in t rare şi cum toa te , fără nici o deoseb i re de cu loa rea feţei, sau de î m b o g ă -ţia îmbrăcămin te lo r , îşi p leacă frunţile Ia p ragur i le apos to l ice spă lându- l e cu lacr imile credinţei , s imţi , vezi, că mare pu te re es te aici, ne înch ipu i t ă tăr ie , în l ăcaşu l celui ce din pesca r s'a făeut Vârhovnic între apostol i şi locţii tor al Domnulu i pe p ă m â n L

Aici e mijlocul p ă m â n t u l u i ! Aici în cap a lă tur i toa te naţiile lumii, fără să se urască , fără să se înca'iere, ori să se sfăşie. Basi l ica lui San Pie t ro le cupr inde pe toate , le îmbrăţ işază, . le î m p a c ă , le înfrăţeşte şi Ie îna l ţă . . ! Le b inecuvânta , l ă sân -du-le să-ş i vo rbească fiecare şi pe mai depar t e l imba sa, să-ş i p o a r t e por tu l . Ce măre ţ e, să auzi în b i se r ica San Pie t ro ru­găciuni ros t i te cu a rdoare în toa te l imbile lumii! I tal ianul se roagă aici a lătur i de d u ş m a n , englezul de chinez şi românu l de austral ian. . .

Aici se vede cu adevăra t , că unul s ingur este D u m n e z e u .

Biser ica San Pie t ro , ca re ne stă acum în fată sa zidit pe locul unde a fost îngropa t , după chinuri le suferite pe c ruce cu capu l la vale, sfântul Petru , c ăpe t en i a apos to l i lor . Intru începu t a fost o mică biser icuţă , r id ica tă cu frică de P a p a Anacle tus , al t re i lea ep i s cop al Romei d u p ă Sf. Pe t ru . Creşt ini i cei dintâi se închinau în t r ' ânsa numai pe în tune rec şi pe furiş, că erau atunci v remur i le de goană şi de s t â rp i re . împă ra tu l Cons tan t in cel Mare dă însă curând , nu numai izbrăvi rea , ci şi o mare b iser ică pe locul de od ihnă al celui mai mare d in t re Apostol i . începu tur i l e bazi l ice de azi sun t deci delà sfântul Cons tan t in , de prin anii 320—350 d u p ă Hr i s tos . Temeli i mai largi îi dă însă P a p a Iuliu al 2-la d u p ă planur i le lui B r a ­man te . Z id i rea o con t inuă alti maes t r i vesti ţ i ca Oiu l iano dini

Nr. 7 - 8 CULTURA CREŞTINA Pag. 2/9.

Sangola , Raffael şi Michel Angelo. Acest din U u r m ă a p lănui t cupola , pe care a isprâvi t 'o Car lo F o n t a n a . La 1606 P a p a Pau l al 5-lea învoieş te pe arh i tec tu l M a d e r n a să încheie c lădirea, ceeace s'a şi În t âmpla t la 1626. Astfel b iser ica San Piet ro , care a început să se z idească la 326 d u p ă Hr i s tos , s'a pu tu t numi i sprăv i tă abia la 1626, deci d u p ă 1300 de ani delà cea dintâi piatră de t e m e l i e . ! Lungă v reme! In tot aces t t imp s 'a. lucrat , a p r o a p e fără î n t r e rupe re , cu cei mai mari meş ter i a i . ai l u m i i . . .

Ca măr ime, biser ica San Pietro nu e în t recu tă de nici o altă biser ică din lume. In lungime are 187 metri , până c â n d b ise r ica Sf. Paul din Londra are 168 m. şi sfânta Sofia din C o n -s tan t inopol 108 m. Nu ne vom mira deci că San Pie t ro p o a t e să a ibă 30 de al tare si 148 de co lumne . . !

Când intri în aceas tă minune a biser ic i lor te simţi mai mic decâ t un fir de pu lbere . Ochiul pa rcă nici nu poa t e să, r â s b a t â până în capă t pe sub arcui tur i le ur iaşe . E o p ă d u r e de co lonade , de s ta tui şi de ' s tânci aur i te pr int re cari lumina s t r e ­cura tă pr in ferestrui le cupolei a leargă în valuri nesfârş i te , ca apa mării pr in t re insule mun toase .

La tot pasu l un al tar , la fiecare col ţ işor un mormân t . . Aici dorm Papi i şi sfinţii Romei s u b marmur i c iopl i te şi î n -f rumseţa te de ar t iş t i ca Peruzzi , Raffael, Bernini , C a n o v a -Sub cupolă , în d reap ta , s ta tuia de bronz a sfântului Apos to l Pe t ru , cu d r e a p t a r idicată spre b i n e c u v â n t a r e : „urbi et o rb i ! " (cetăţii şi lumii înt regi) . Aproape es te altarul papal , sub ba l ­dachin cu stâlpi răsuci ţ i , cari spri j ină globul p ă m â n t e s c şt. c rucea auri tă . S u b aces t a l ta r sunt osemin te le Aposto lu lu i Pe t ru , pe cari spri j ină toată pu te rea şi tăr ia R o m e i !

Lângă b iser ica San Pie t ro , din care ieşim cu suf le te le înăl ţa te şi cupr inse de sfântul fior al credinţei , es te Vaticanul? locuin ţa u rmaş i lo r sfântului Aposto l Petru .

Să vă închipui ţ i , dragi cet i tori , un pa la t cu su te şi mii de odăi , zidite şi înf rumseţa te nu pentru lumeşt i le şi z a d a r ­nicele plăceri ale unui om s ingura t ic , ori ale cur ten i lor lui,, ci ca să fie a d ă p o s t u l v redn ic a tot ceeace mintea şi in ima o m e n e a s c ă a ş t iu t să a lcă tu iască mai măre ţ şi mai Î n ă l ţ ă t o r în cursul veacurilor. . .!

Aici se găsesc îng rămăd i t e a tâ tea comori , câte nu p o a t e să a ra t e lumea nici într 'o casă de pe suprafa ţa p ă m â n t u l u i . Nu lăzi cu aur şi argint , nu s e r t a r e cu pietrii s c u m p e , nu.

Pag. 280. CUE'l'UKA CREŞTINA Nr. 7 - 8 .

grămez i de bani şi de al te scumpe tu r i t recă toare , pe c a n poa t e să le s t r ice rugina , ori să le roadă moliile. O, nu! Ci i coane şi s ta tui , cari înveşn icesc celea mai îna r ipa te simţiri c reş t i ­neşti , zugrăvi te ori tă ia te în m a r m u r ă neper i toa re , de cei mai mari art iş t i ai omenir i i . Evanghe l i a lui Hr i s tos n'a făcut nu­mai sfinţi, ci a nă s c u t şi maeş t r i , ne în t recuţ i de nici ó altă vpornire omenească . Credinţa este o apă fermecată , care dă ar ipi şi îna l ţă la cer pe t rep te de marmură , p r in t re s ta tui

' şi i coane mai f rumoase decâ t toa te închipui r i le . Ucenicii N a -zar ineanulu i au în t recu t în aceas t ă pr ivinţă pe închinător i i t u tu ro r al tor proroci , decând e lumea lume şi p ă m â n t u l pă -

*mânt! Şi ceeace n'a mai î ncăpu t în bazi l icele Romei, în lăca­

şur i le de înch ina re c re ş t inească din toa tă lumea , se g ă s e ş t e «ici în camer i le şi sălile Vat icanului . Iar aces t ea comori Papi i nu le soco tesc a fi numai ale lor, nu le tin încuia te si a scunse , ci l umea în t reagă poa te să le vadă şi să se înalţe de g ra iu ­r i l e lor pu te rn ice şi adânc i . P e P a p a să nu ni-1 înch ipu im ca pe un îmbogă ţ i t al lumii aces te ia , ros de lăcomie, de sgâr -cenie şi de d ragos tea p ă c ă t o a s ă a scumpe tu r i lo r . El este un rpreot umil, un „se rvus se rvorum Dei" , un slujitor al sluji lor Iui D u m n e z e u , pe care îl î ncape foarte b ine o cămăru ţ ă m o ­d e s t ă , un pa t că lugăresc şi un îngenunch ie r pent ru rugăc iun i n e c u r m a t e . încolo în t reg pala tu l s ău este un muzeu al c r e ş ­t inătă ţ i i de p re tu t inden i şi ch ia r şi al celor neluminaţ i încă •de Duhu l Sfânt, unde taţi pot să între , să vadă , să se însu­f l e ţ ească de ale credinţei minuna te graiuri . . . ! Se şi pe r ândâ pr in Vat ican zeci de mii de vizitatori în fiecare zi, din toa te neamur i l e şi ţări le pămân tu lu i .

In locul a c e s t a , unde es te as tăzi Vat icanul , a fost demult , çe v r emea păgâni lor , circul lui Nero, chinuiiorul de creşt ini , î m p ă r a t u l nebun , care cu păgână tă ţ i l e lui băgase în g roază l umea în t r eagă . Şi, unde se îna l ţă acum cupo la lui Michel Angelo, ori unde se scaldă în roua amurgur i lo r chiparoşi i din •grădina Vat icanulu i , în zilele lui Nero mur iau creştinii c u ' s u ­tele de mii, sfâşiaţi de lei şi de tigri, ori a rdeau unşi cu ră --şină şi l uminau astfel pe t recer i le unui b ie t desc ree ra t păgân . Aici, a p r o a p e , a muri t şi sfântul Pe t ru , a t â r n â n d cu capul la -vale, pe lemnul ce lor mai grozave chinuri. . .

Dar acelea vremuri de s â n g e şi de pârjol au t recut d e ­m u l t . Azi, în locul cruci lor şi al t emni ţe lo r cumpl i te , în locul

7 8 CUI/I UKA CK Kş_rnu Hag. 281.

vizuinilor pline de fiare, se înalţă ziduri l inişti te şi paşn ice . . Pe unde a curs sânge le mart i r i lor , azi murmura izvoare c r i s ­ta l ine şi prin arbori cântă păsă re le , p r eamăr ind par 'că marea izbândă a celor ce au şt iut să moară , pentru Isus şi pen t ru c red in ţa lor mân tu i toa re .

Prin muzeele Vat icanului ne conduc arhierei i noştr i , în. faţa că rora gardiş t i i palatului se închină cu plecăciuni adânc i şi dau toa te lămurir i le . Ne împărţi ţ i i în două cete mari , unii pe lângă Preasf inţ i tul Nicolescu al Lugojului alţii cu Preasf in-ţitul Iuliu al Qherl i i .

Mai întâi vedem Biblioteca Vaticanului, săli nesfârş i te , car i cupr ind 300,000 de cărţi t ipăr i te şi peste 30.000 de m a ­nusc r ip te , î ncepând cu papiro^urile eg ip tene , până la codicii auriţi ai veacur i lo r de mijloc. To t aici sunt aşeza te şi d a r u ­rile foarte s c u m p e , pr imi te de Papi delà capete le încorona te şi delà celea mai felurite popoa re ale lumii. Ne amin t im în t r eacă t de călugărul Gheo rghe Şincai al neamulu i nos t ru , care aici, î/i a ceas t ă b ibl io tecă , a găsi t celea mai temein ice dovezi ale istoriei şi lat inităţ i i noas t re . Aici s 'a zămisl i t acel s t r igă t mântui tor , ca re a trezit din somnu l cel de moar te pe s t răbuni i noştr i , la sfârşitul veacului al 18 lea, când s'a s p u s : „Mult ias te a fi născu t Român!" Cronica Iui Şincai şi toa te crezurile româneş t i ale luceferilor redeş tep tăr i i noas t re , de-aic i au por­nit, d in ' „Bibl ioteca Apostol ica Va t icana" şi din icoanele de m a r m u r ă de pe Co lumna lui T r a i a n !

Ne ap rop iem de Stanzele şi Loggiele lui Raffael! Sunt odăi şi cor idoare cu celea mai vesti te zugrâvi tur i din t oa tă lumea. Icoanele nemur i toa re acope r pereţi i de jos până sus şi cupr ind şi cer imea în culori b lânde , f e rmecă toare , şi ne în­chipui t de frumoase. . . lată măre ţu l tablou, înfă ţ işând d i spu ta a s u p r a Sfântului Sac ramen t , în jurul căruia s'au a d u n a t p a ­tr iarhi i , mitropoli ţ i i şi episcopi i din toată lumea. Frunţ i le lor sunt năpăd i t e de lumină ce rească şi de pe buze le curge par 'că imnul de veşnică p r eamăr i r e al sfântului Torna de Aqu ino :

„Tantum ergo sacramentiim Veneremur cernuif " *)

In faţă, filozofii şcoalei păgâne din Atena, cu ochii t rud­nici şi cu feţele încre ţ i te . Zbuc iumul lor vrea să ara te , că lumina mân tu i toa re nu poa te veni decâ t de sus , delà haruri le-descoper i r i i dumnezeeşt i . . . !

fag 282 C U I . n i K A • K K.TINA *£•_?__£

Apoi alte icoane , nenumăra t e , cari toate ţ in tesc să a ra te •sfinţenia şi subl imi ta tea credinţei c reş t ineş t i . E covârş i tor ta íbloul , fn care un p r t o t din vechime, slujind la altar, e s b u -c iumat de îndoieli şi nu poate pă t runde ta ina presch imbăr i i i pâinii în cerpul şi sânge le Domnulu i . El înalţă pânea azimâ d e a s u p r a frunţii şi manile şi gândul îi t remură. . . Nu poa te c rede minunea . Insă, iată, pânea albă ca neaua , se în roşeş te ca de foc şi d in t r ' ânsa se pre l ing picuri de sânge , ferbinţi şi vii...! Preo tu l îi vede, se c u t r e m u r ă şi c rede .

Acesta e poa te cel mai minuna t şi mai succes chip al nemur i to ru lu i Raffael.

Mai sunt şi alte icoane, a r ă t ând mari în tâmplăr i din i s ­tor ia omeniri i şi a creş t inătă ţ i i , pe cari văzându- l e , simţi par 'că cum palpi tă în faţa ta toa te veacur i le , delà împăra tu l So lomon al Iudeilor, până la Attila şi până la încoronarea Iui Carol cel Mare .

Prin gangur i s t râmte , pe scări toci te , de marmură , c o b o -rîm la Capela Sixtină, b i se r icu ţa de casă a Papi lor , u n d e s lujesc urmaşi i lui Pe t ru şi se roagă pent ru păca te le lumii . Aici se fac şi alegeri le Papi lor , când cardinal i i , ca să fie fe­riţi de î ndemnur i l e lumii, sunt zidiţi în cămăru ţe le din jur şi nu pot ieşi afară, până ves te sc lumii cu bucur ie ce rească : „ H a b e m u s P a p a m ! " (Avem Păr inte!) .

Capela Sixtină, numi tă astfel după numele Papi i S ix tus al 4-lea, ca re a lăsa t să se z idească în t re anii 1472—81, e vest i tă pentru frescurile lui Michel Angelo, cel mai mare ar­hi tect şi p ic tor al Italiei, ori poa te al lumii întregi .

î n d a t ă pe păre te le din d reap ta , e Judecata cea din urmă, cu Raiul şi Iadul, chip sgudu i to r şi fără pe reche în lume. Sus , lângă cer ime, e Mare le şi Dreptu l Judecă to r , a v â n d la d r eap t a şi la s t ânga pe buni şi pe păcă toş i , despăr ţ indu- i cum d e s ­pa r t e păs toru l oile dintre capre . In mijloc Isus, cu P r e a c u r a t a şi cu apostol i i . Drepţii se înalţă sp re ceriu, p lu t ind pr int re nori luminoş i . Cei condamna ţ i cad ca fulgere s i c i în focul veşnic al Iadului. Zada rn i c îşi frâng mani le şi se sba t să se ţ ină a p r o a p e de cărări le mân tu i toa re . Soa r t a lor e hotăr l tă . D u p ă moar t ea în păca te , nu mai este s c ă p a r e ! Jos , morţii cari se r idică din mormin te şi se ap rop ie şi ei de judeca tă . Unii au ochi calzi de nădejde , alţii, ş t i indu-ş i sufletele negre , p r ivesc cu t e a m ă şi cu g roază spre înă l ţ imea tronului d u m -

vnezeesc.

Nr. 7 - 8 . Pag. 283

Pictorul Michel Angelo, pe când lucra, fusese necăjit adeseori de un cardinal cicălitor. Şi drept răsbunare, meşte­rul 1-a închipuit şi pe el, pe cardinalul, între eondamnaţii Ia­dului! Chipul i-se vede bine, în colţul din dreapta, jos, mai purtând, spre veşnică batjocură, şi două mari urechi ca de măgar... Aşa sunt artiştii, nu iartă şi te toarnă Ia Iad, fără drept de apelată. Maniatul pictor poate s i se fi înşelat însă, căci ale Domnului judecăţi nu se îndreaptă după omeneşti supărări şi neînţelegeri.

Minunaţi sunt şi ceialalţi pereţi şi cerimea capelei . Sfinţii lui Michel Angelo sunt toţi puternici, muschioşi , încât par mai de grabă tăiaţi în marmură, decât zugrăviţi în culori grăitoare. De pe boltituri atârnă braţe vânjoase şi trupuri, cari te fac si crezi, că eşti de FAŢA la un săbor de sfinţi plutitori în văzduh. . Se arată facerea lumii, sborul îngerilor peste apele caosului , crearea omului, căderea în păcat, jertfa lui Noe şi profeţii Vechiului Testament, alături de Sibilele (vrăjitoarele) credinţelor păgâne de demult. Michel Angelo s'a întrecut pe sine însuşi, dând lumii celea mai vestite picturi din toate timpurile. Vizitatorii nu mai au sfârşit aici, unde abia te poţi mişca de mulţime şi, adeseori, numai în oglinzi poţi să vezi picturile de pe boltă. Că, de îmbulreală, nici loc n'ai să-ţi îndoieşti spatele înapoi, să priveşti...

Delà Capela Sixtină purcedem spre Pinacotecă, muzeul icoanelor zugrăvite pe pânză. Sunt opt săli mari, unde vedem picturi din timpurile lui Giotto, Lorenzetti şi Martini. Urmează Raffael cu închinarea Crailor la ieslele din Viflaim şi Schim­barea la Faţă. O Preacurată a lui Tizian şi alte tablouri din­tre celea mai rare şi mai vestite.

Se apropie ceasul prânzului şi noi rătăcim încă, fără să simţim pic de oboseală, tn sălile uriaşe, unde sunt aşezate săpăturile vechi din timpurile Grecilor şi Roma­nilor. Aici vedem statua lui Apollo, zis din Belvedere, şi pe Laokoón, preotul păgân de lângă ţărmurii Troii, căruia şerpii încolăciţi îi sfarmă oasele , cu ale fiilor săi dimpreună. Sfâşietoare privelişte, să vezi cum se încoardă trupul de şarpe peste gâturile celor doi fecioraşi nenorociţi şi părintele lor nimic nu p o a t i să le ajute, căci el însuşi geme sub oţelul vi­nelor de f iară. . . tţi vine să strigi milă. Dar vezi că nu nu ai în faţa ta decât o marmoră lucie şi rece, pe care au cioplit-o astfel, dându-i întreg fiorul spaimei şi al durerii, doi sculptori

f'ag. 284^ CULTURA CKKSTlNA Nr. 7 -8^

greci , Pol idor şi Athenodor , în su ta întâi de ani îna in te d e Hr is tos .

Ne opr im mul tă vreme şi în faţa „Nilului" , s t âncă u r iaşă , înfăţ işând rodnic ia marelui râu al Egiptului cu undele lui dă ­tă toare di be l şug şi de s t ră luc i r i . E a ră ta t ca m o ş n e a g cu t rup vânjos de s ă n ă t a t e , pe care se hâr jonesc 16 nepoţe i , î n ­ch ipu ind 16 revărsăr i ale râului b inecuvân ta t de- p o p o a r e l e vechimii . Apoi alte su te şi mii de s ta tu i , pietr i i de pomen i r e şi mormin te , culese din Egipt , din Grecia , din Italia şi de p r e ­tu t indeni , unde m â n a o m e n e a s c ă a cioplrt ceva înăl ţă tor , fru­mos şi de preţ . Un s ingur cor idor cu astfel de comori a r e lungime de 300 metri . Ne p u t e m deci înch ipu i , ce ur iaş palat es te Vat icanul . Şi ce comori nepre ţu i te p ă s t r e a z ă . . !

Aici, jos , în Muzeul de arheologie, e par 'că toa tă lumea veche a Greci lor şi Romani tor , p re făcu tă în s tani de peatră,. ca să facă .mărtur ie de viaţa boga tă şi înde lunga tă de demul t . Aici vezi şi s imţi , cât de bă t r ână e pacos tea as ta de lume. în care ne închipuim că numai noi cei de azi î n semnăm -ceva! Noi sun tem însă o bia tă şi firavă zală târzie, într 'un lanţ, care cine şt ie până când se va mai tot d e p ă n a şi î n t i n d e . . !

#

Când ieşim din Vat ican soarele a rde ca para . E t recu tă ora amiezi i . Câţ iva mai tineri nu ne putem răbda to tuş i , să nu dăm o rai tă cu t ranvaiul până la Forul lui Traian, să v e ­dem lespezile de unde au plecat legionari i români spre Dacia,, în temeind începutur i l e poporu lu i nos t ru . Dar d e s p r e T r a i a n si despre Co lumna lui, vom grăi mai târziu, d u p ă c e vom fi-fost acolo toţi pelerinii*

A. MEL1N.

O manifestaţie sufletească. Scopul principal al unui pelerin este spiri tual . El t rebue

să se scoboare în sufletul său, să aer iseze toate cutele sufletu­lui, lăsând să pă t runză în aces ta un spirit nou, dă tă tor de viaţă. Drumul lung, ce-1 face, îşi a re , evident, greutăţi le sale, des igur n e a s e m ă n a t mai mici decât avantajele, cari culminează în c â ş ­t igarea unui nou avânt sufletesc. Un astfel de avânt nu poa te fi încătuşat , ci, în chip spontan , se manifestă, izbucneş te şi în afară.

O astfel de manifestare au fost vizitele obl igatoare la b a -zilicele San Paolo fuori de mura, San Giovanni in Laterano si Santa Maria Maggiore . Mirenii noştri , cari au • luat par te la ele, nu le vor ui tà ; iar noi preoţii , am r ă m a s foarte satisfăcuţi , fiind la început cam îngrijaţi, că nu o sá reuşască pe depl in.

Ce tablou frumos prezenta grupul nostru! In frunte cei trei arhierei , apoi cântăreţ i i , şi pe urmă grosul . Rugăciuni le româneşt i , cu accentul lor dulce, au înviorat bazilicele. C â n t ă ­rile prepozitului delà Blaj, ale protopopului din Arad şi ale celui din Vărădia, acompania te de corul improvizat, au a t r a s atenţ iunea tuturora, fiind cântate pe melodii neobişnui te . — ' Nu numai arhiereii şi preoţii , nici numai doamnele şi domni ­şoarele, ci şi toţi bărbaţ i i , până la fostul pr im-minis t ru Dr. St-C. Pop, îşi plecau cu adevăra tă cucernicie cât se poate mai concentra tă genunchi i pe lespezile bazilicelor, fiind toţi cu un gând, şi cu o inimă. Va fi avut Sfântul Păr in te informaţii, ort numai intuiţie, nu ştiu, dar a spus un adevăr , când a zis, că p ie ta tea pelerinilor noştri a edificat.

Ne şi rugam cu toţii, din tot sufletul, pentru toate neca ­zurile de a c a s ă : pentru lipsele şi greutăţ i le bisericii noast re , pentru ţară şi pentru noi înşine. Când preotul, care recita ru­găciunile, a intercalat în ectenia delà sfârşitul Paracl isului

5

Pag. 286. CULTURA CREŞTINA Mi. 7 - 8

rugăciunea pentru Scumpul nostru Rege, care era convalescent , a r ă spuns publicul cu cele mai că lduroase sent imente. Da, căci e r am conştii , că la Roma se roagă omul mai bine, şi rugăc iu­nea unui pelerin e mai primită.

Vizitele au fost destul de obosi toare . In fiecare, din cele trei bazilice, am făcut rugăciuni în genunchi la câte trei al tare, la fiecare în câte trei rânduri . Genunchi i — formaţi d u p ă ritul oriental , supor tau cam greu oboseala ; dar mergeau fără şovăială, căci oamenii pă reau spiritualizaţi nimeni şi nu ţinea cont de obosea lă . Era şi cu dreptul . Doar, pe lângă mângâ ie rea pur sp i ­ri tuală de a fi săvârş i t actele necesare pentru dobândi rea ha­rurilor legate de Anul Sfânt, am mai avut şi o mare satisfacţie în suflet: de a fi făcut o frumoasă manifestaţ ie românească pe străzile Romei, care era cea dintâiu în acest gen. De aceea, mi-a spus D o a m n a Pro topopescu delà Bucureş t i : „de n 'am fi făcut la Roma nimic altceva, decât atât, ar fi fost plătite toate cheltueli le si toate oboseli le".

»

Şi acum, când farmecul creşte cu pătratul distanţei , mă g â n d e s c : de ar fi avut noroc acest bun popor românesc să aibă delà începutul fiinţei sale o biser ică dă tă toare de viaţă, ce fericiri sufleteşti ar putea avea, şi la ce mari p rogrese ar putea a s p i r a ? ! Şi amintir i le scumpe ale pelerinajului, care a dovedit , că suntem capabil i de a ne trudi şi numai pentru bu­curii pur spir i tuale, dau tăria nădejdii unor zile mai bune.

Dr. IOAN BĂLAN.

Neapol, Pompei, C a p r i . . .

In s ea ra zilei de 26 Maiu toţi cei 146 de pelerini români , ca r i luam cina în pens ionu l O p e r a Ferrar i (Pio XI) de pe Via Ge rman ico , am avut par te de o su rp r inde re - foa r t e p lăcu ta . •Conducătorul pelerinajului Rev. Dr. loan Col tor ne - a anun ţa t cu g lasul său melodios şi faţa su r izândă , că s'au făcut paşii de lipsă ca să mergem cu toţii şi la Neapo l . Că lă tor ia şi cele trei z ; le ce le vom pe t r ece acolo nu ne vor cos ta decâ t o mică s u p r a t a x ă , da t fiind că „baciu Aurel C. D o m ş a " , cas ierul no­stru, d i s p u n e încă de rezerve buge ta re .

Cu toţii am primit IN izbucniri pu te rn ice de aplauze aceas tă veste î m b u c u r ă t o a r e . — Am t raser i t la gândul că V O M vedea si aces t o raş , care are unele din cele mai fru-m o a ş e împrejur imi cari exis tă şi că vom sat is face adagiului „Vedi Napol i e poi mori" .

In 27 seara , delà gara Termin i luăm trenul sp r e î n c â n ­tătorul Neapol . In compar t imen te specia le , puse la dispozi ţ ie cu mul tă amabi l i t a te de ai noştr i „fratelli", facem drumul de 260 Km.

Era deja ziuă de-a binele pe când t recem pe la ultimile locali tăţi mai de seamă, atât de boga t e în ruine vechi : Capua, care-ţi r eamin teş te răsboa ie le cu Hann iba l , Caserta, aces t Ver­sai l les sau P o t s d a m a Neapolului şi în u rmă Canoel lo . D e o ­da tă se iveşte în zare conul ascuţ i t de lavă al Vezuvului , Monte Somma, prin cra teru l căru ia se r idică mola t ic norii de fum şi de vapori , cari se înt ind în depă r t a r e pes te usca t şi apă, p â n ă în fund de zări . — La ora 7 in t răm în ga ra din Napol i unde ne a ş t eap tă amabi lu l consul al României şi ba ­ronul Galott i . Ni-se face repar t i za rea Ia hotele — unii Ia Jo­landa, alţii la Branca , alţii la El isco. D u p ă c e eşim din gara , în vârful căre ia se înal ţă t r iumfătoare o fascie ur iaşă — simbol al curen tu lu i , ca re de aici a p leca t să ia în s t ăpân i r e Roma — şi d u p ă ce t recem pe lângă impozan t a s ta tue a lui Ga­ribaldi din faţa gării , ne î nd rep t ăm cu toţii spre hotelur i le

5*

Pag_ 288^

des t ina te . — O surpr iză împreuna tă cu s tupefacţ ie ne cu­pr inde , când vedem în aceas t ă fostă capi ta lă a unui regat, în aces t o r a ş mondia l , mult mai popula t decât Roma, p ă s t r â n d u - s e unele obice iur i pr imit ive, t ipice i t a l iene . Rufe spă l a t e — într 'un colorit pes t r i ţ a tâ rnă pe sfori în t inse pe la fereştile t u tu ro r caselor , capre şi vaci cari se înfruptă în mijlocul străzii din rămăşi ţe le de legume şi verdeţur i a r u n ­cate şi pe cari romant ic i i napol i tan i le mulg direct în vase le cumpără to r i lo r , vânzători i de s t r adă ( a semenea O l t e ­nilor delà Bucureş t i ) îşi s t r igă articlii lor, pe cari îi t r a n s p u n cumpără to r i lo r din etaj în coşă rcu ţe a t â rna t e de sfoară şi cari apoi îşi încasează preţul pr inzind lirele şi centes imii a runca ţ i de sus , sau adunându- i din s t r a d ă ; în sfârşit o cură ţenie nu p rea exempla ră ni-^'a desch i s îna in tea ochilor în aces t oraş,, unde lazaroni lipiţi pământu lu i t r ă e sc a lă turea de bancher i îmbuiba ţ i şi unde a lă turea de locuinţe învechi te se r idică pa ­late moderne , s u m p t i ' o a s e .

D u p ă c e ne luăm în pr imire camer i le delà hotele , ne în­d rep t ăm spre b iser ica „San Pietro ad a ram" , unde cei trei< episcopi ai noştr i ce lebrează , — fiind şi zi de Duminecă — o sfântă l i turgie. Unii ne înd rep tăm spre port şi luăm câ te-o barcă, eş ind la larg, de unde ni-se desch ide o priveliş te a d ­mirabi lă a s u p r a întregului golf, având în faţă oraşul Neapoi. aşeza t pe ţerm în formă de semicerc , la d reap ta fumegă Vezuvul prin coşul lui ur iaş , spre s tânga estremitâţ i i le N e a -polului cu foburgul San ta -Luc ia , Posi l l ipo şi Pozzuoli , iar î n dos Sorren to şi un punc t negru în zare , insula Capri . — Reîn-torşi din acest mic voiaj pe mare , menit a ne desch ide zările şi a ne da o perspec t ivă , luăm t ramvaiu l şi s t r ăbă t ând „Piazza D a n t e " (cu s ta tu ia poetu lu i ) a jungem la „Museo Naz iona le" unde o călăuză i taliană ne espl ică comori lor de artă aflătoare în aces t ur iaş muzeu.

Trecem prin cameri le unde sunt e x p u s e frescele din Pompei (affreschi P o m p e i a n i ) , aces te p re ţ ioase d o c u m e n t e ale picturi i an t ice , r ep rezen tând în prefer i te le colori de roşu , ga lben şi negru — peisage , an imale , fructe, scene mitologice etc. In galeria de inscripţii (galeria l ap idar ia ) pes te 2000 de inscripţi i în p ia t ră şi broz se oferă privirii vizitatori lor. — Galer ia scu lp tur i lo r de marmora şi de bronz e de o bogăţ ie rară. Lângă statui şi bus tur i de împăra ţ i romani şi de tot feliul de zeităţi g r e c o - r o m a n e se înş i rue splendidul*

Nr. 7 - 8 . CULTUKA CREŞTINA i'ag. 289.

m o z a i c care reprez in tă lupta delà Issus a lui Alexandru cel Mare cu Dar ius , mozaic adus aici din casa Faunulu i din Pompe i .

De altfel va loarea e x t r a o r d i n a r ă a aces tu i muzeu e în faptul că, aici s'a concen t ra t tot ce s'a descope r i t mai de s e a m ă la Pompe i şi al te o raşe din jur. Aici ai o i coană a vieţii i o m a n e din sec. I. d. Hr. To t ce forma menajul , confortul şi ocupa ţ i a romani lor din înfloritorul o r a ş Pompe i , se află d e p u s aici d i m p r e u n ă cu unele cadavre petrif icate ale jertfelor e r u p -ţiunii din 79 d. Hr. a Vezuvului . At i tudinea aces to r nefericiţi , e s t e o e sp re s i e ec la t an tă a s p a s m u r i l o r unor fiinţe, cari î n ­ce rcau să lupte împot r iva asfixierii inevi tabi le .

Galer ia de p ic tură , care nu se poa t e a s e m ă n a cu cele din F loren ţa (Pit t i şi Uffici) nici cu cele din Roma (Vatican, B o r g h e s e etc.) cupr inde to tuş câ teva tablour i de mare va ­loare, de Tizian, Corregio, T in to re t to etc.

După m a s ă acvariul cu feliurite soiuri de peşt i şi mai ales cu tot soiul de vietăţi s u b m a r i n e , (moluşte , ca raca t i ţ e , m é d u s e , corali , raci etc.), cari duc o viaţă sui gener i s , pl ină de bizarer i i , ne -au re ţ inut pen t ru câ tva t imp . — Restul zilei, o echipă , l-am în t rebu in ţa t pen t ru a face o eşire cu t r amva iu l la p i torescul Posillipo din ap rop ie re . O gu ră de rai se de sch ide aici în faţa pr ivi torului . O reg iune p r e se r a t ă cu locuin ţe în mijlocul g răd in i lo r de portocal i şi l ămâi ; usca tu l care se î m ­b ră ţ i ş ează cu marea , formând insule şi pen insu le ; un adevă ra t „ s a n s souc i " (paus i lypon = fără griji), unde p u t e a să-ş i p e -pe t r eacă în dolcefarniente bogă t a şu l Lucullus, apoi împăra ţ i i August , Claudiu , Nero etc. şi pu tea să se inspire la sc r i e rea Eneide i şi a Georg iconulu i — poetul care şi d o a r m e somnul d e veci în Pa r thenope .

Pe înse ra te n e - a m abătu t , u rcând delà San t Antonio, pe se rpen t ine , la tomba lui Vergiliu, unde ne d i esplicări le un călugăr f ranciscan t r in i tar ( îmbrăca t în civil), s p u n â n d că sche le le ce se înalţă, sunt pen t ru a se face repara ţ iun i le n e ­cesa re , în vede rea comemorăr i i împliniri i a lor două mii de ani de là na ş t e r ea mare lu i cân tă re ţ (70 în. de Hr.) şi că în 1930 vor veni aici să- i a d u c i omagiu , reprezen tan ţ i delà toa te un ivers i t ă ţ i l e din lume.

Mormân tu l p o a r t ă inscr ip ţ ia : Mon tua me genui t , Calabr i r apue re , t ene t n u n c P a r t h e n o p e : cecini pascua» rura d u c e s .

Pa&_290. CULTURA CREŞTINA N r J L A

In 1554 s'a mai a d a u s inscr ip ţ ia :

Qui c ine res? tumul i haec ves t ig ia : cond i tu r olim Iile hic qui cecinit pa scua , rura, duces .

O p a n o r a m ă încân t ă toa r e se desch ide de aici a s u p r a golfului încadra t de oraşul , u n d e luminile electr ice se a p r i n d deja, pe cum sc l ipesc ca niş te luceferi şi lămpile delà fun icu-larul de pe Vezuv, iar bă t rânu l ur iaş a runcă nori de vapo r i în t re tă ia ţ i de dungi l uminoase .

Pă răs ind aces t tablou p i toresc , luăm din nou t r a m v a i u t şi t r ave r sând car t ierul Santa Lucia, unde t răeş te mai fidel ca ori şi unde via ţa pa t r i a rha lă a napo l i t an i lo r iubitori de „ p a s t a a s c i u t a " (macaroane) , re în toarcem la hote l , ref lectând la p r o ­g ramul zilei u r m ă t o a r e .

în 29 Maiu d imineaţa , toţi peregrini i luam trenul, pent ru a ne t r a n s p u n e la oraşul d e s g r o p a t Pompe i , aflător la 24 Km., de Neapole .

T r e c e m prin un ţ inut de -o bogă ţ ie exube ran t ă . D e a s u p r a s t ra tu lu i de lavă şi cenuşă , lăsat de e rup ţ ia grozava din 79 d. Hr., ca re a acoper i t o raşe le Hercu lanum, Pompei şi S tabiae p recum şi alte locali tăţ i mai mărun te , azi se înt ind grăd in i boga te cu por tocal i , smochin i , lămâi etc. şi c r e ş t e . d i n belşug: viţa de vie, care dă pu te rn icu l vin „ lacr ima Chr is t i " .

L ă s ă m în u rma noas t r ă orăşelul Résina, care se ridică d e a s u p r a vechiului Hercu lanum, şi de unde p leacă drumul ce duce la funicularul ce urcă Vezuvul . Priviri le nu ni-se mai sa tu ră a d m i r â n d când boga te le şi nesfârş i te le grădini p r i n t r e cari t recem, când marea , care se în t inde la d reap ta , ori Ve­zuvul, ca re se înal ţă la s tânga .

După un drum de 50 de minute , t renul se opreş te la s t a ţ iunea oraşului mort Pompei. — începem vizi tarea, in t rând prin Por ta Mar ina . îna in tăm pe d rumur i l e pa rdos i t e cu lespezi de p ia t ră , în cart se cunosc bine urmele lăsa te d e roa te le vehicule lor r o m a n e ; pr ivim în d r e a p t a şi s t â n g a ziduri goale , neînsufleţ i te , case fără coper işur i , t emple cu fru­m o a s e columne în toa te trei stilurile. Urcăm pe t e rasă de unde avem o priveliş te de ansamblu . La pic ioarele n o a s t r e se în t inde schele tu l pe j u m ă t a t e d e s g r o p a t al unui o raş r oman de două mii de ani, unde , îna in te de anul 6 3 d. Hr., când un pu te rn i c cu t r emur de p ă m â n t a făcut mult p răpăd , şi înainte-de fatalul an 79 d. Hr.. când s'a răscol i t Vezuvul , — î n ă b u -

Nr. 7 - 8 . CULTURA CREŞTINA Pag. 29L

sind vre-o 2000 de suflete din cei 20—30,000 de locuitori si î ng ropând s u b cenuşă oraşul şi t ruda a tâ to r genera ţ i i ; era o viaţă înf lor i toare . Săpă tu r i l e î ncepu te la 1755 pe t impul r e ­gelui Carol III de Bourbon , con t inuă şi azi şi au scos la iveală un oras unic în feliul său, unde între ruini t r ăes te is toria Romei şi-a unui în t reg popor .

In decu r s de câ teva ore , cu t r ie răm în t reg oraşu l , v iz i tând tot ce e mai de s e a m ă : Muzeul — o copie a celui d i n N e a p o l , unde te impres ionează oameni (mai ales o femeie) şi an ima le r ămase în a t i tud inea în care i-a surpr ins ca t ac l i smul ; — bas i l ica şi forul, templul lui Iupi ter şi a Venerei , a lui Mercur , a lui Apollo şi a zeiţei eg ip tene Isis, din cari se r idică c o l u m n e sol i tare, mai mult sau mai puţ in întregi .

Ne a b a t e m pe Ia casa Faunului , unde s'a aflat a d m i ­rabila s ta tu ie a zeului c â m p e n e s c F a u n u s p recum şi cel mai mare mozaic al epocei , r ep rezen t ând bătă l ia delà I s sus ; la c a sa lui Pansa , unde, în prag ne în t impină lucrat în mozaic , sa lu tu l „Salve" , iar la cea a lui Sir icus, „salve lucru ( m ) " şi pe pă re t e inscr ipţ ia „Ot ios i s locus hic non est, d i scende m o ­r a t o r y La casa poe tu lu i t ragic , tot în mozaic negru, vedem un câne , cu inscr ipţ ia „Cave canem" . La casa lui Vet t ius , foarte b ine conserva tă , avem prilejul să admi răm o casă de pa t r ic ian roman , cu toa te c o m p a r t i m e n t e l e ei (a t r ium, t ab l inum, p e r i i -ty l ium, tr icl inium etc.) precum şl admirabi le le fresce în roşu şi negru, cari reprez in tă scene din mitologie , execu ta te de cei mai bun i artişti ai epocei . In casă se conse rvă încă vasele d e culină şi două casete de bronz. F r u m o a s a grăd ină — res taura tă — e împodob i t ă cu s ta tui de marm ră şi bronz.

Nu l ipseau în P o m p e i nici băile. Erau şi băi pa r t i cu la re , da r t e rmele s t ab iene şi cele ale forului, ne dau o ideie desp re -iubi rea de cură ţenie si gradul de cultură al s t rămoşi lor noştr i , încăper i largi ,cu a p a r t a m e n t e pent ru băi răci ( f r ig idar ium)că ldu ţe ( t ep ida r ium) şi calde sau de vapori (ca l idar ium sau s u d a t o r i u m ) şi cu vane de m a r m o r ă ( l abrum) .

D o u ă tea t re , cari pu teau cupr inde mai mul te mii de per ­soane şi un amfi teatru, descoper i t mai în u rmă şi în care î n c ă p e a u la 20,000 de pe r soane , se rveau pentru d is t rac ţ ia publicului din Pompe i . — E cald şi lumea obos i tă g r ă b e ş t e spre locul unde ne aş t eap tă masa . — R ă m a s cu d. Ştefan C. P o p înapoi , la c a sa lui Vet t ius , era cât pe aici s l nu aflăm grupu l , care d i s p ă r u s e pr int re ruine. Zorim însă paş i i şi după

Pag- 292. CULTURA CREŞTINA Nr. 7 - 8

unele dibuir i ca prin labirint , îi regăs im. — Ne fotografăm cu to ţ i i pe t repte le tea t ru lu i t rag ic şi pă ră s im apoi aceas ta ce ta te * morţ i i , unde te cupr inde un s i m ţ e m â n t de t r is te ţă la cugetul şi văzul nimicniciei omeneş t i .

Facem pe jos d rumul la ,Va l l e di P o m p e i " , unde la s a n c ­tuarul sp lendid , r id icăm o rugăc iune în r o m â n e ş t e şi apoi la o m a s ă boga tă ne s t a m p a r ă m foamea şi ne î m p ă r t ă ş i m de • d i h n a b inemer i t a t ă . O delegaţ ie face vizita renumitu lu i or ­fel inat al Madone i di P o m p e i .

Un g â n d ne frământă, în afară de p rog ram — urcarea la "Vezuv. Pent ru a c e a s t a însă e nevoie, fie de o zi în t reagă , dacă "voeşti să urci şi s ă ' ş i reîntorci pe j o s ; fie de mai multe zeci •de lire, d a c ă voeşt i să iai fun icu la ru l ,— para le , de cari, acum către sfârşi tul călător ie i , mulţi nu p r ea d i s p u n e m .

Ne înăbuş im dor in ţa — care a c u m de d e p a r t e ne u r m ă ­reş te ca o părere de rău — şi n e p u t â n d vedea d e a p r o a p e Vezuvul cel mare , câţ iva facem la repezeală un plan şi p lecăm s ă v iz i tam micul Vezuviu — La Solfatara delà Pozzuoli iPu t eo I i ) .

Cu t r amva iu l re în toarcem la Neapo l , iar de aici cu »Fer rovia C u m a n a " facem cei 12 Km. până la micul orăşe l , de unde a s t r ăbă tu t cul tura elenă în Italia, şi care în an t i ch i ­t a t e a fost o ra şu l cel mai de s e a m ă pent ru comer ţu l cu Egiptu l şi cu în t reg Or ien tu l . — Aici a p u s Sf. Pave l pen t ru in t â i a da tă piciorul pe p ă m â n t u l Italiei, căci cet im în Fapte le Apos to l i lor (28, 13—14) « . . . am venit la Pu teo l , unde găs ind fraţi, ne -au ruga t de n e - a m zăbovi t ; şi aşa am p leca t la R o m a " .

Din o r a ş u rcăm pr in t re f rumoase grădini cu pome t spre . M u n ţ i i Leucoge i" , la poale le că ro ra se află ţ inta excurs iuni i n o a s t r e , vulcanul de j u m ă t a t e s t ins, „La Solfa tara" .

Ajunşi la des t ina ţ i e , auzim deoda tă zgomot de a u t o m o ­bile, din cari desc ind tot de ai noşt r i , dar cari făcuseră un p l an mult mai cos t i s i to r şi mai puţin higienic . M a r e le-a fost mirarea , când ne-au văzut ajunşi la aceeaş i ţ intă, în ace la ş t imp, da r cu deosebi rea , că n 'am mai a d u n a t şi înghiţ i t pravul d rumulu i , nici nu n e - a m uşu ra t burse le de câteva zeci de lire, ei numai de câ teva .

S u b c o n d u c e r e a unui ghid, în t r ăm şi unii şi alţii la Solfatara. Ne ap rop iem de o ape r tú ra , unde vedem cum fierbe lava, iar în t r 'a l t loc fierbe un fel de n is ip alb. Pe toa tă

Nr. 7 - 8 . Pag. 293^

c i rcumferen ţa aces tu i vulcan (2 k m ) , p ă m â n t u l e g ă u n o s . Dacă t rânteş t i o p ia t ră , r ă s u n ă pre lung, iar tălpi le ni se î n ­călzesc de că ldu ra ce eradiază din a d â n c u r i ! Că lăuza ap r inde o torţă şi d e o d a t ă din toa te c repă tur i le („ fumarol i " ) încep să se înalţe vapori şi gaze su l furoase .

In t răm apoi într 'un fel de peş te ră , unde la o t e m p e r a t u r ă de 75°, avem prilej să pe t r ecem într 'o î năbuş i toa re bae de vapor i vulcanici .

Acest vu lcan , desp re care în an t i ch i t a t e se credea , că e în l egă tură cu cel din insula a p r o p i a t ă Ischia, şi căruia g e o ­graful S t r abo i-a zis „Forum Vulcan i" n'a mai e rupt din sec . al XII-lea (1198).

Mângâ ia ţ i , că dacă n 'am avut fericirea să vedem craterul marelui Vezuv, am văzut cel puţ in pe cel în min ia tu ra , — re ­î n t o a r c e m pe înse ra te acasă .

Mai avem o zi şi a cea s t a e des t ina tă pent ru Capri şi Sorreato.

In d iminea ţa zilei de 30 Maiu, p lecăm cu vaporu l spre s t â n c o a s a insulă , care e ţ in ta tu turor v iz i ta tor i lor iubitori de p i to resc şi poez ie .

Eşim în larg şi lăsând în fund golful cupr ins ca într 'un b râu u r i a ş de — în t insul Neapol , şi având la s tânga C a s t e l l a m -mare di S t ab i a şi p e n i n s u l a Sor ren to , iar la d r eap t a Posi l l ipo, Pozzuol i , insule le P r o c i d a şi Ischia — ne înd rep tăm spre in­sula Capr i din zare .

Cele trei ore de călă tor ie pe mare , au t recut tot în cân­tec şi voie b u n ă . Un cor improv iza t , având în frunte pe dna prof. Baciu delà Lugoj, pe dş . Zoe Cicio Pop şi pe dl adv. Dr. Ilie Lazar, a epuizat un p rog ram boga t şi var ia t d e cân tece . Barcaro la , La pa loma, doine şi marşur i , cântăr i na ţ iona le şi can ţone te , se per indau într 'o ser ie nesfârş i tă , sp r e marea b u ­curie a celor doi so ldaţ i fascişti , cari p r ecum la P o m p e i , ne -au înso ţ i t şi aici, ca o ga rdă de onoa re şi de pază .

Din când în când, răul de mare — care a infestat mai vâr tos sexul frumos — împuţ ina şiruri le celor cari o d u c e a m în voie b u n ă şi vesel ie pe vapo ra şu l „Sparviero".

Deoda tă vaporul îşi înce tează mersu l . In faţa noas t ră e insu la Capr i cu Grotta Azzarra. Barcagi i avansează sp re va-pore t to , ne îmbarcăm şi deoda tă toa tă soc ie t a t ea se î n d r e a p t ă spre peş te ra fermecată . Pr in t r 'o ape r tú r a îngus tă , îna l tă ab ia d e 1 m., unde t r ebue să ne p lecăm cape te le , ba rcag iu l d ibac iu ,

Pag. j 9 4 . CULTURA CREŞTINA j j ţ j l Ţ ^ l t

t i nându- se de un lant, ne conduce într 'o altă lume. — C â n d ne r idicăm din nou, în faţa noas t ră e o feerie fără p e r e c h e . Marea şi păreţ i i peş ter i i , bărc i le şi noi toţi , plut im într 'o lu­mină azurie , fe rmecă toare . Bărci le spo resc în t r 'una şi d e o d a t ă toa tă grota e o mare de cape te şi o flotă de războiu. Vorbă,, cân tec , str igăt , se a m e s t e c ă cu ecoul peşter i i şi ţi se pa re că azişti la o ant ică n a u m a c h i a . — Cu sufletele înăl ţa te şi pl ine de o impresie neş tea r să , ieşim din aces te Câmpii El isée, u r ­căm din BOU pe vapor şi de sc indem, la Mar ina Grande , pe insulă .

Pr in t re hotele bine îngriji te şi pr in t re modes t e locu in ţe de pescari încunjura te de admirab i l e grădini de por tocal i , l ămâi , măsl ini , smochini etc., unii u rcăm pe se rpent ină , iar alţii cu funicularul , la orăşelul Capri , aşezat pe un mic pla tou între cele două vârfuri ale insule i : Monte Solaro şi Lo C a p o . — O vedere admirabi lă ni se desch ide a supra golfului de Neapoi a celui delà Sa lerno şi a împrejur imilor . Marea li­nişt i tă , ca re se în t inde ca o oglindă ur iaşă de jur împre juru l aces tu i fe rmecător colţ de pămân t , îţi od ihneş te priviri le.

T impu l e scur t şi n 'avem răgaz să urcăm nici la ruinele zidirilor lui Tiberius („Sal to di T ibe r io" ) , care şi-a pe t recut aici anii domniei sale, l ă sând grijile împără ţ ie i în s eama lui Se i anus — şi a împodob i t aces t colţ de rai. cu pa la te , băi şi vile; nici să vizităm Anacapr i , sau celelal te peşter i , în care e a tâ t de boga tă insu la (Gro t ta Verde, Bianca, Rossa , Oscura , Merav ig l iosa etc.).

După masă, unii facem c u m p ă r ă t u r i : salbe, corali, scoici etc., alţii iau baie de mare , la „Bagni di T ibe r io" .

E t impul de p lecare . Un fluerat p re lung al Vaporului dă semna lu l . Fluer icea mea de cercefaş, cheamă cu zor pe vre -o câţiva în târz ia ţ i .

Ne luăm adio delà f rumoasa insulă si delà locvacii ei locuitori . P e s t e o oră şi ceva, sun tem la pa t r i a lui T o r q u a t o T a s s o , în ţa ra por tocal i lor , la Sorrento. Scobor îm în g rabă şi u rcăm spre oraş . T recem prin piaţă pe lângă s ta tu ia de m a r ­moră a poetului cântăre ţ al crucia te lor ( G e r u s a l e m m e l ibera ta) şi ne înd rep tăm spre boga te le grădini de por tocal i . E un cules lacom, care era cât pe aci să ne facă neplăcer i . — În­cărcaţ i cu boga te ramur i de por tocal i , scobor îm tr iumfători sp re corabia care ne a ş t e a p t ă , spre a ne readuce Ia Neapol .

Nr. 7 8. CULTURA CREŞTINA Pag. 295.

Pes te o oră, ajunşi cu bine la car t ierul nos t ru genera l , mai a runcăm o privire de a n s a m b l u pes te poet icul Pa r thenope 3 . ne de lec tăm pent ru câteva m o m e n t e în muzicanţ i i de s t r adă şi în lazaroni i - lăe ţ i , luăm cina şi apoi ne î n d r e p t ă m cu b a ­gajele sp re gară , pen t ru a începe d u p ă un a n a b a s i s a tâ t de încân tă tor , un ka t abas i s , care nu va fi nici acela lipsit de f rumuseţ i , — pes t e Roma la Ancona şi pes te Adria t ică la Pola şi F iume.

Adio Napol i , adio Posi l l ipo şi Pozzuoli , adio Pompei , . Sor ren to şi Capr i , adio Vesuvio ; addio del p a s s a t o bei sogn i r ident i .

Dr. CORIOLAN SUC1U

„Dumnezeu, zice P. Lacordaire, permite anumite eveni­mente pe pământ, ca să împartă ici şi colo nenorociri peste oamenii, cari ştiu să le preţuească valoarea. El pare a nu se ocupa cu altceva, decât să "ne ofere ocaziuni de a plânge. Restoarnă imperii şi face să dispară altele, nu pentru ce v'aţt închipui, ci pentruca să fie lacrimi, şi prin lacrimi, să se că­lească martirii şi cei cari sufer cu răbdare, ca să se înalţe puternicele virtuţi câştigate în marile adversităţi".

Discours de saint Roch.

ÎNSEMNĂRI. Ierarhia Bisericii catolice. In biserica catolică

•există azi 14 patriarhate de deosebite rituri. Sunt apoi 1027 episcopii rezidenţiale (cu dieceze organizate) de rit latin, şi 91 •episcopii catolice de rit oriental. Cele de rit latin se 'mpărfesc •după ţări: Albania 5, Germania 22, Austria 6, Belgia 7, Bulgaria 1, Spania 56, Franţa 87, Anglia cu Scoţia şi coloniile europene, fără Irlanda 26, Grecia 7, Hoiandia 5, Irlanda 28, Italia 281, Letonia 1, Lituania 1, Luxemburg 1, Monaco 1, Polonia 16, Portugalia 14, România 6, Rusia 5, Sviţera 5, Cehoslovacia 12, Iugoslavia 19, Ungaria 9 episcopii.

In Asia: Insulele oceanului Indian 1, Indiile orientale 37, Japonia 4, Persia 1, Siberia 1, Turcia 3 episcopii.

In Africa: 13 episcopii. In America: Antile 6, Argentinia 11, Bolivia 4, Brazilia 57,

•Canada 35, Chili 4, Columbia 14, Costarica 2. Cuba (insula) 6, Ecuator 7, Statele Unite 101. Guatemala 1, Haiti (5), Honduras 2 , Mexico 33, Nicaragua 3, Panama 1, Paraguay 1, Peru 10, Salvador 5. Ţara-Nouă 3, Uruguay 3, Venezuela 10.

In Australia: Australia însăşi 20, Zelaada nouă 4, Phili-pine 10 episcopii.

Drit oriental există 91 episcopii. Adică de rit armean: 20, rit copt 3, rit grec (român, rutean, bulgar, melchit) 28, rit sirian isyto caldean, maronit, malabar) 36 episcopii.

Afară de aceste episcopii organizate, mai sunt în deose­bite ţinuturi misionare i8 deltgaţiuni Apostolice şi 2 1 0 vicariate apostolice: Europa 10, China 55, Corea 3, Indochina 16, Japonia 1, Siberia 1, Turcia Asiatică 3, Africa occidentală 16, Africa orientală 12, Afr. centrală 17, meridională 9, septemtrională 9, Egipt 2, Madagascar 6. America 33, Oceania 23 vicariate. Pre­fecturi apostolice: 76 (Europa 2, Asia 21, Africa 33, America 15, Oceania 5, Misiuni 20. Abaţii »nullius« 33.

Toate aceste au tmpreună 340.000.000 credincioşi. (Cf. Vestitorul. — GH. PTEANCU).

Roma Chiamă. La biserica Or San Michèle, cu firide afară pline de sfinţi cari ies parcă din ziduri ca să spue slava artiştilor sculptori, iar înăuntru cu tabernacolul lui Orcagna peste ale cărui figuri şi fl«ri de marmoră, cioplite pe când se pregătea descălecatul al doilea al Moldovei, un băeţel plimbă 1n semiîntuneric o lampă mică stranie, citim pe vechea uşă un •afiş de conferinţe religioase. Ne însemnăm una, peste două săptămâni, despre încercările de unire între sfânta biserică apu-

Nr. 7 - 8 . CULTURA CREŞTINA Pag. 297.

seană, trupul văzut al lui Hristos. şi biserica răsăriteană. Con­ferenţiarul e Magri, o faimă a amvonului....

Magri stă înaintea noastră înalt şi strâns în casa neagră de mătase. Vorba îi curge u,oarâ, dar n'are nimic de predică u nici din uscăciunea, cu citate şi afirmaţii, academice. însu­şirea ei d e căpetefiie ar fi lipsa de strălucire. Faptele trăesc prin sine şi căldura izbucneşte dinăunt u, fără bătaia pe nico-v a ă sau gâfâitul de ţoale al retorismului. Abia duhul prea mare d e pace, care scade voit atât d e controversate puncte de interpretare şi de dogmă, dacă dă de gol intenţia şi şcoala lezuită

Dar omul priveşte mai puţin, şi el însuş scoate statornic în faţă problema. Glasul d e aici e numai cântecul unei ţevi dintr'o monumentală orgă, la care un meşter nevăzut, cu trei coroane puse una peste alta, potriveşte melodia şi tăriile. Im aceeaş clipă, în alte oraşe cu campanile ale Italiei, în congre­gaţii depărtate de sub cercul polar sau în mici comunităţi si­riene, la acelaş semn, mădulare mai umile sau mai de vază ale bisericii Sfântu'ui Petru, pun în linie argumente asemănătoare. Scopul urmărit e în deadreptul legătură îi cu noi.

Faţă de douăsute de milioane de mahomedani, de alte sute de milioane de budişti, sintoişti şi câte credinţe mai sunt,, cele şasesute de milioane de creştini alcătuesc numai o treime din populaţia pământului. Această treime nu e cel puţin ea una si nedespă'ţ'tă. Alături de biserica Romei se ridică, duş­mănind o, biserica răsăriteană sau biserica lui Luther. Vremea; noastră caută să apropie din nou ceeace nu trebuia să se rupă.

Intre Apus şi Răsărit deosebirile d e dogmă sunt neînsem­nate. Despre întâetatea Papei, recunoscută într'un anumit în-ţe'es încă de mult, s'ar putea uşor sta de vorbă. Purcederea Sfâutu'ui Duh şi df;'a Fiul. nu mai e un n o i fără deslegare. Prin Purgator trec si sufletele Răsinienilor, fără ca ei să vrea să-i dea acest nume, dar nu înaintea unui nume s'ar putea opri cele două biserici cu sutele lor de milioane de credincioşi, cu miile de biserici, cu sutele d i sfinţi şi cu zece veacuri de cul­tură, când ar porni, sub binecuvântarea de sus, una către alta Azima sau aluatul dospit la împărtăşanie, nu ridică nici ele, la o mai apropiată şi iubitoare cercetare, stavile înţelegerii.

Ceeace desparte în adevăr e amintirea trecutului şi e cul­tura deosebită, prin izvoare şi dezvoltări de azi, deoparte şi de alta. Biserica răsăriteană a încremenit în formele ei vechi Şi n'a mai putut da nimic peste el. O dovadă e lipsa de însuţiri misionare şi de prozelitism. Roma singură a plecat cu crucea în mână printre necred'ncioşii Asiei şi ai Americii, unde a în­tâlnit mai târziu luterani răsfoind şi răstălmăcind Evanghelia, sau trimişi ai altor secte, dar nici odaia Răsăriteni. Aceştia s'au zăvorit în bisericile lor naţionale ajunse biserici de Stat şi împrumutând punctele de vedere înguste, sau simpatiile şi an­tipatiile vremelnice ale acelor State. Bizanţul s'a dărâmat a două oară, în ruini mai mari decât cele turceşti.

Pag. 298, CULTURA CREŞTINA Nr. 7 - 8 .

Dar vremurile, care au dezbinat, tot ele azi îmblânzesc legăturile. Cel mii puternic s tâ lp al ortodoxiei s'a înecat de­odată subt ochu noştri în valurile unei revoluţii politice. Bise­rica rusă, singura care mai dădea în Răsărit vlăstari de muce­nici şi de doctrină sfântă, a fost izbita în căpeteniile, în alcă­tuirea şi în credincioşii ei. Mulţi s'au risipit, cei rămaşi acasă luptă în două organizaţii vrăşmişe, minţile caută împrejur ne­ajutorate. Câte un viădică s i u mitropolit poposeşte la sânul Romei, şi, ca mai de mu ! t So'.oviov, nu vede altă scăpare pentru suflet şi pentru lume decât aici. Iar Roma însăş se umple de un foc nou şi s s stradueşte pe tOKe căile să fie de folos, prin toţi slujitorii şi prietenii ei, în Rusia nouă, sau în Europa şi aiurea, ori unde au căzut sfărâmături ale vechei Rusii. Congrese au fost chemate, ca acela, cu atât de îmbucurătoare rezultate, delà Belgrad, sau altele se pun la cale, care au să hotărască chiar desp-e o unire, fie deocamdată şi numai a bisericii ruse cu biserica romană. La unul din acestea din urmă au fost poftite toate bisericile ortodoxe, şi prin urmare şi cea româ­nească.

Zilele Plorenţei Medicişilor delà 1439 au să învie iară, fără împărat bixantin şi cu un biet patriarh pe drumuri, între alţi patriarhi sub mitre prea noui. O câştigare a Rusiei pravo­slavnice ar aduce cu sine sau alipirea şi a celorlalte fragmente «rtodoxe sau coborîrea lor la însemnătatea unor biserici armene sau copte.

Ortodoxismul voevodal n'a fost niciodată la o răspântie mai mare, dacă rugăciunile poruncite de Papa peatru bisarica rusă şi mai ales acţiunea dusă din umbră de el pentru o con­topire ar găsi ascultare. Dezjrădinat în rosturile lui internaţio­nale şi rămas Înăuntru tot fără stâlpul de foc al unei credinţe vii şi zămislitoare de fapte de meditaţie ale cugetătorilor sau de îndurare ale schimnicilor şi evangbelizatorilor, el ar apune fără strălucire, abia aurind vreun contur de străveche mănăstire.

Sinoadele se adună cu pădurea lor de cârji. Cupola Sfân­tului Petru se aprinde din mii de candele. Icoanele pornesc pe drumuri. Roma chiamă.

Vremurile cer pază în turnuri înalte. (Emanoil Bucuţa. »Gandirea 5, 2«).

Expoziţia d« artă româneasca din Paris. Pictura murală. — Icoanele. = Podoabele bisericeşti. — Manuscrisele vechi. Din darea de seamă publicată de agenţia Havas asupra expoziţiei de attă românească din Paris, extragem următoarele pasagii:

Expoziţiunea de Artă Română grupează, pentru prima oară în Paris, mărturiile unei activităţi seculare. Cu toate că lipsită de câteva din cele mai frumoase elemente, trimise din prudenţă în timpul războiului Ia Mos­cova, ea oferă ua admirabil material savanţilor şi amatorilor de artă.

Delà arta populară, totdeodată arhaică şi vie, la surprinzătoarele bogăţii ale artei religioase — unde se încrucişează tot felul de influenţe şi împrumuturi tratate eu dibăcie, această mare icoană a vieţii u«ui popor de alungul veacurilor au vrut organizatorii expoziţiunii de artă română veche şi modernă să prezinte Parisului în sala »Jeu de Paume«, după ini­ţiativa >Fundatiunii Principelui Carol* şi a «Societăţii Prietenilor României»'

!. 7 - 8 . CUliTUKA CREŞTINA Fag. 299.

De astă dată această expoziţie nu prezintă, ca celelalte expoziţii de artă străină, individualităţi alese sau o galerie de nume cunoscute şi de opere nemuritoare, in mijlocul celui mai elegant peisaj parisian, ci este rezumatul unei istorii expusă prin opere anonime ca şi prin opere semnate, este expresiunea unei conştiinţe naţionale şi prelungirea sa.

Vorbind de arta veche română, am putea fi împinşi să despărţim arta din Muntenia de cea din Moldova, aceste două Principate surori a căror împreunare - in secolul al 19-lea, a format România. Dânsele au într'adevăr fiecare o istorie paralelă însă diferând una de alta cu toate relaţiunile lor constante, şi arta lor a urmat tot paralel 2 evoluţiuni sepa­rate, cu toate că au fost influenţe reciproce la anumite epoce. Aceste ca­racteristice ale stilului lor, împrumutând elemente stilurilor bizantine, go­tice, italiene, armeniene, georgiene, etc. ar cere pagini întregi pentru a fi tălmăcite

Pictura murală. Se va remarca locul important ocupat în secţia artei vechi de pictură pe zid care este complementul obligator al fiecărei biserici române. Căci, cât timp zidurile sale nu vor fi îmbrăcate cu po­doabe de frescuri, biserica nu se poate considera ca sfârşită. In Moldova şi Muntenia, la anumite epoce au fost acoperite cu frescuri tinda exte­rioară ceeace făcea una din principalele lor originalităţi

Aceste frescuri poartă mai totdeauna o factură bizantină. Se va ad­mira cea mai veche din ele pe care o posedă România şi care este cea din biserica Domnească din Curtea de Argeş, descoperită de curând sub mai multe straturi de frescuri succesive Atât din punctul de vedere al luarăturii cât şi din cel al iconografiei, este de cel mai mare interes şi fi­gurează, ca cea mai bună lucrare pe care secolul al XIV-lea a lăsat moş­tenire în genul acesta. Un altul, prov.-nind delà Biserica Episcopală din Curtea de Argeş - din anul 1520 — are un stil foarte deosebit, cu o înfă­ţişare măreaţă şi un efect majestos.

Icoanele. Icoanele sunt foarte interesante. Pictura acestora arată o evoluţiune mult mai puţin precisă şi de aceea mai greu de judecat decât multe din acelea care au parvenit până la noi, după obiceiul oriental. Icoanele expuse sunt acoperite cu metal in relief, argint alb sau aurit lă­sând obrajii şi mâinile descoperite. Această îmbrăcăminte ajunge a fi de asemenea icoane pe suprafaţa cărora ornamentaţia şi subiectele secundare au mai multă importanţă şi mai mult interes decât pictura pe care o ascund.

Podoabele bisericeşti. Într'un stil analog sunt lucrate în general scoarţele evangheliilor, şi psaltirilor mănăstirilor, care se pot vedea la expoziţie.

Obiectele de metal preţios provenind din tezaurele acestor mănăs­tiri: potire, candale, cădelniţi, cruci, racle cu moaşte, arată diferitele teh­nici cunoscute de argintari, metal în relief în prima linie, cizelat, topit, filigram, emailurile sunt mai rare.

In partea rezervată sculpturei vechi se vor remarca uşile, piese de mobili«r, scaune, jeţuri, în lemn sculptat, lucrat, ajurat şi mai totdeauna aurit şi pictat. Câteva uşi vechi au particularitatea de a reprezenta scene religioase în baso-reliefuri, ceeace este totdeauna rar în domeniul bizantin.

In fine, printre tezaurele mănăstirilor româneşti, se pot număra ca obiecte de mare valoare artistică ţesăturile brodate, mătăsurile, catifelele, bEOcadurile; voaluri liturgice, acoperăminte de morminte, veştminte preo­ţeşti, etole, opigonate

Bucăţi oa etola şi opigonatul din Tismana (secolul al XIV-lea) eto-lele şi voalurile liturgice brodate cu aur şi cusute cu perle din Putna (se­colul al XV-lea) un dar a lui Ştefan cel Mare, bisericii care era să-i fie mormânt; acoperămintele mormintelor din Suceviţa, a Principilor Movilă, delà sfârşitul secolului al XVl-lea, sunt desigur cele mai frumoase opere rămase din Evul Mediu.

Manuscrisele expuse nu rămân îndărătul celorlalte obiecte preţioase ale mănăstirilor. Literile cu ornamente, titlurile capitolelor, coloritul dau dovada unei arte perfecte. Păcat, că nepreţuitele comori ardelene nu s a u învrednicit de onoarea celor din vechiul regat. Ni-ar fi făcut cinste si ele.

(C.)

MISCELLANEA. Telegrafia fără rtr, un mijloc de apostolat Telegrafia fără fir e

pe cale să fie întrebuinţată în Statele-Unite pentru operă misionară. Încă din 1924, la secţia de teologie delà universitatea Saint Louis, se ţin con­ferinţe religioase prin telegrafia fără fir. Cel dintăi, care a avut această ideié, a fost tînărul părinte iezuit, Brown Universitatea poseda din 19ïn o staţiune de telegrafie fără fir, care în decursul răsboiului servi spre a pregăti operatori pentru armata americană. — La 2 Martie 1924, Iezuiţii inaugurară cu aparatele lor un curs asupra originei, naturii şi obiceiurilor Bisericii catolice. Se păziră cu tot dinadinsul de orice controversă aţâţă­toare: se siliră să facă cunoscută pur şi simplu adevărata figură a Bisericii catolice. In decursul lunilor Martie, Aprilie şi Mai 1924, conferinţele despre Biserică şi sacramentele ei se răspândiră prin telegrafia fără fir în largul ţării. Jurnalele dădură şi ele rezumatele acestor conferinţe, slujind în chi­pul acesta ca o excelentă reclamă, spre a face să pătrui.dă mai bine în massa poporului învăţătura. — Se anunţă că în Dumineca din urmă a fie­cărei luni se pot adresa la centru şi obiecţinni, se înţelege, tot prin tele­grafia fără fir. Obiecţiunile sosiră în mare număr; unele duşmănoase, altele cordiale. Fiecare primi un răspuns respectuos. — E cu neputinţă de a preţui cum merită resultatele acestui apostolat prin aier; e sigur insă,, după cum dovedesc scrisorile primite cam de pretutindeni, că protestanţi, evrei şi catolici ignoranţi sau lăsători - au fost duşi sau readuşi în sânul Bisericii prin acest mijloc de apostolat cât se poate de modern.

S. C. Combaterea tuberculozei. Cauze multiple, unele bine cunoscute,

alt'le cunoscute dar neînţelese de massa popu'aţiei, cauze de ordin eco­nomic şi de ordin social, nt ajunsuri materiale, neajunsuri de inteligenţă şi de cvmprehenziunt: sufletească, şi neajunsuri de asistenţă sanitară şi de ospitalizare fac ca tuberculoza să fie şi la noi, o boală socială de te­mut, care în loc să dea înapoi, îşi păstrează terenul cucerit şi'şi întinde puterea ucigătoare din ce în ce mai mult. Mortalitatea pe care o dă an cu an e un permanent motiv de îngrijorare pentru cei cari cunosc de a-proape răul şi creşterea lui Dar ignoranţa massei pe de o parte iar pe de alta prejudecata predominantă în păturile sociale suprapuse, că boala nu pătrunde de cât în locuinţe neigier.ic întreţinute şi în locuri în care a-numite promiscuităţi înlesnesc contagiul, lasă organizarea socială a rezis­tenţei să lâncezească.

Tuberculoşii fac din locuinţele lor prin imposibilitatea de tratare şi de izolare în sanatorii focare de tuberculoză; purtaţi de obligaţiile íor sociale şi de familie, duşi de nevoile lor de traiu, ei umblă din loc îrt loc servindu-se de aceleaşi mijloace de transport de caie ne servim toţi: trăsuri, automobile, autobuze, tramvaie, trenuri, şi pătrund pretutindeni: in şcoli, în cazărmi, în biurourile instituţiilor de Stat şi particulare, in ate­liere şi în uzine, în localurile publice, iar ca meseriaşi, în palate, îm­brăcând şi încălţând pe bogaţi, sau înfrumuseţându-le traiul. Şi pe mă­sură ce boala înaintează, ei iasă peste tot'urmele trecerii lor : germene de boală la a căror răspândire contribuesc foarte mult lipsa de educaţie şi înrăirea de voinţă cauzată de boală.

Nr. 7 - 8 . CULTURA CREŞTINA. Pag. 3ÓÍ.

In felul acesta, numărul tuberculoşilor creşte continuu: îl găsim în orice clasă socială; ii găsim peste tot. Contactul cu tuberculosa e astfel inevitabil.

Dar, mijJoacele pentru combaterea boalei şi pentru preîntâmpinarea răspândirii ei nu cresc în aceeaşi măsură. N'avem de cât foarte puţine sanatorii, foarte greu întreţinute şi foarte reduse mijloace pentru acţiunea de propagandă antituberculoasă şi de asistenţă, deşi acestea sunt primele şi principalele mijloace de luptă necesare, faţă de întinderea tuberculozii.

Cine înţelege aceste lucruri aşa cum trebuesc înţelese înţelege de asemeni că banul dat pentru sporirea mijloacelor de profilaxie anti-tuber» culoasă îi dă pentru apărarea sănătăţii publice, dar în primul rând pentru apărarea sănătăţii sale şi alor săi. (U.)

A ex is tat Atlant ida? O chestiune care a revenit mai de muite-ori în scrisul unora sau altora, cari din noţiuni geografice, din conjecturi filo­logice, din texte fragmentate antice, au voit să creeze un nou continent, a fost chestiunea dacă Atlantida a existat Un text faimos din >limeua< al lui Platon în care se descrie continentul dispărut, a fost punctul de plecare al conjecturilor; iar explorări geografice şi geologice, cari tind să stabilească existenţa unui teren vulcanic sub oceanul Atlantic, conduceau fantezia până la alcătuirea harţei dispărutului continent aşeiat între Ame­rica şi Africa.

Noua expediţiune în marea Sargosselor, a scos cercetările fanteziste şi le-a aşezat în planul investigaţiilor pozitive şi actuale

Dar literatura atlantidică şi-a luat sborul: Ea a cercat să fixeze co­loniile crejate de Atlanzi din Mexic până in Egipt, trecând prin tot nordul Africei şi al Europei Occidentale A se ceti de exemplu studiul nou, intre altele mai multe apărute, al lui Roger Dévigne: »Un continent dispărut « L'Atlantide sixième partie du monde»).

Şi a pus jaloanele acestei reînvieri din mormânt pe date istorice, filologice, de analogii, de construcţii, piramide în Egipt, dar şi în Mexic, şi chiar al zvasticei!

Trebue să distingem in aceste cercetări două aspecte, cari sunt ne­cesare pentru oricine se pasionează de chestiunea Atlantidei:

E aspectul legendei mistice dar obişnuite în istoria culturală a uma-nitiţei şi omenirei: legenda unei seminţii superioare de oameni ce ar fi existat într'un trecut îndepărtat.

Contrar evoluţionismului care pune un summum de desvoltare umană în viitor, există teoriile cari cred într'o degenerare a omului. Witely cre­dea astfel că sălbatecii de azi sunt degeneraţii omului superior de altă dată. Herodot ne descrie seminţii întregi de oameni superiori nouă în unele privinţe.

„Vârsta de aur« ţara himerică superioară din trecut, face parte din universalul arsenal romantic al omenirei dornice de altceva care să depă­şească realitatea concretă. Existenţa Atlanzilor - din care Benoit s'a în­sărcinat a ne descrie numai o colonie de a lor din Africa — ar face parte din această legendă romantică, şi anume din legenda existenţei unei se­minţii superioare omenirei cunoscute.

Dar alături cu acest aspect mitic, avem şi latura pozitivă de cerce­tări geografice şi geologice - în jurul existenţei continentului Atlantidic.

Cine se pasionează de această problemă care se pare că azi a eşit din faza conjecturilor sporadice trebue să ştie a face partea focului, adică a da de-o parte tot ceeace e legendă, mit şi basm, faţă de cercetarea rece şi mai puţin colorată a cercetărilor geologice şi geografice. tV.)

PETRON1US.

6

Cărţi, Reviste. Ziare. I . Agârbiceanu: Visurile — povestiri. Biblioteca Semănătorul,

No. 67 68. Arad. 10 Lei. Marele nostru prozator a adunat în acest volum o seamă de admi­

rabile povestiri cari fixează pentru totdeauna câteva momente din răz­boiul nostru de întregire. E prinsă cu măestrie frământarea populaţiei româneşti a unui sat ardelean de lângă fosta graniţă, tn preajma şi în timpul intrării şi retragerii armatei române din Ardsal.

„Visurile" îmbogăţesc cu câteva puternice povestiri îmbelşugata activitate literară a părintelui Ion. Agârbiceanu.

Prof. Horia Teculescu: Scriitorii ca luptători pentru unirea nea­mului. Biblioteca Semănătorul No. 64 Arad. Preţul 5 Lei.

Tânărul profesor Horia Teculescu, delà liceul „Mihai Viteazul" din Alba lulia, publică în acest volum un interesant studiu despre contribu­ţiile scriitorilor noştri la unirea neamului.

D-sa studiază sub acest raport scrisul românesc începând cu cro­nicarii şi terminând cu cei mai valoroşi reprezentanţi ai scrisului nostru de astăzi.

In zilele noastre când politicianii strigă că meritul întreg al desro-birii noastre le revine lor şi numai lor, volumul d-lui Horia Teculescu e cât se poate de binevenit.

II recomandăm, cu toată căldura, cetitorilor noştri.

Teodor Murăşanu: Cioburi de oglindă. „Biblioteca Semănătorul" Arad, No. 6 2 - 6 3 . Lei 10

Tânărul scriitor ardelean Teodor Murăşanu pe care îl întâlnim des in paginile revistelor „Ţara 1 Noastră" fi „Consânziana" din Cluj, şi-a adu­nat în acest volum o samă dintre bucăţile sale în proză. Sunt între ele scene bine prinse din viaţa satelor noastre. In multe pagini găsim prive­lişti mişcătoare de viaţă ardelenească din timpul răsboiului, care ne-a adus desrobirea.

Scris limpede fi fără pretenţii, volumul „Cioburi de oglindă" se recomandă prin căldura şi apropierea sufletească de Ardealul sătenesc.

Iosif Spillmann: Iubiţi pe duşmanii voştri. Biblioteca „Presabună". Nr. 9 - 1 0 . Iaşi 1925. Preţul 8 lei. Este una dintre istorioarele interesarate cari câştigă cu uşurinţă sufleteşte, şi stârnesc, recreând, gânduri bune. Möns M. Robu traducând cu îngrijire pe Spillmann face un real ser­viciu tuturor celor cari nu mai ştiu ce să pună în manile tinerimii dor­nice de o lectură, care să nu miroase totdeauna a cafenea şi a tavernă.

Nr. 7—8 CULTURA CREŞTINA Pag. 303.

Gavril Todică: urgiile naturii. Biblioteca „Semănătorul" No 69. Arad 5 Lei.

Dl G. Todică, - un talentat şi harnic popularizator al ştiinţei, — adună în aceasta broşură o seamă de informaţii despre nenumăratele urgii deslăntuite de natură asupra oamenilor în cursul vremilor.

Cu ajutorul acestei cărţi luăm cunoştinţă de nepastele cele mai cu-tropitoare ce s'au abătut vre-odată asupra omenirii. Scrisă limpede, cartea D-lui G Todică se ceteşte ca o cumplită poemă a dezastrelor.

O revistă italiană despre România. U l t imul n u m ă r d in »La Vi ta Italiana» rev is ta d- lu i Giovan i Prez'.osi e s t e a p r o a p e în î n t r e g i m e d e d i c a t R o m â n i e i .

D e altfel d. G i o v a n i Prez ios i ne -a fost t o t d e a u n a favorabi l şi studii asupra ţărei şi o a m e n i l o r noştr i au fost p u b l i c a t e a d e s e a în revis ta sa d e autori i i ta l ieni cât şi români .

In numărul d e 15 Maiu trecut g ă s i m : La s o l u z i o n e dé l ia q u e s t i o n e d 'Orienté d e G. F i l i p p u c i

Gius t in ian i , care între a l te le e x p u n e şi o presentare d i n i s toria n o a s t r ă .

II pa t to or i en ta l e e la P i c c o l a i n t e n s a d e U m b r e t o N a n i , u n d e se arată rolul ce-I are R o m â n i a în Mica î n ţ e l e g e r e .

L a R e p u b l i c a M o l d o v a de l la R u s s i a sov ie t i s ta , d e A u r e l i o Palmier i .

R e c u n o s c ă t o r i atenţ ie i p e care d G i o v a n i Prez ios i n e - o a c o r d ă a m dori să p u t e m înregistra cât mai d e s a s e m e n e a m a ­nifestaţ i i în s tare d e a ne face cât mai c u n o s c u ţ i în Italia şi d e a s t r â n g e cât mai mul t raporturi le r o m â n o - i t a l i e n e . (u.)

Emil Isac: Cartta unui om. Arad. Librăria Diecezană. 10 Lei. In numărul dublu 65 - 66. „Biblioteca Semănătorul" tipăreşte un material select din producţia literară, atât de subtilă şi policromă -a d-lui Emil Isac, interesantul scriitor transilvănean, care reflectă în concepţia şi stilul său, ca într'o oglindă magică întreg orisontul intelectual al vremii.

„Cartea unui om" se abate delà obiceiul vechiu de a da în acelaş volum o materie omogenă şi ne dă în abia 128 de pagini o bogată va­riaţie de versuri, articole politice, essay-uri, schiţe, poeme etc., cari toate la un loc ne dau portretul intim al scriitorului şi poetului Emil Isac.

Volbură Poiană: Ion Burduf — viaţa unui copil până în ceasul în care a părăsit şcoala primară. Preţul e 5 Lei. Librăria Diecezană din Arad.

In „Biblioteca Sămănătorul" Nr. 61, scriitorul Volbură Poiană pu­blică o frumoasă povestire, sub titlul de mai sus, în care prinde simplu şi mişcător viaţa unui copil de plugar moldovean şi a mediului in care creşte acest copil îndrăgit mai mult de întinsul câmpurilor şi desişurile codrilor decât de pereţii şcolii din satu! lui. Cărticica această 6crisă din inimă pentru a merge la inimă va fi, desigur, bine primită de publicul nostru cetitor. Mai cu seamă în satele noastre povestirea lui Volbură Poiană va fi cetită cu plăcere,

Pag. 304. CULTURA CREŞTINA N r. 7 - 8

Dr. A l e x Eílipciue: Renta şi frumuseţile ei. Editura autorului In Zilau, jud. Sălaj. Preţul 30 lei. Este prima carte imprimată la noua ti­pografie „Luceafărul", care ne dă o reproducere artistică, încât ne va face cinste şi în Italia în mâinile pelerinilor pentru cari s'a scris anume. înce­pând delà gară ne descrie cartier de cartier şi stradă de strada tot ce e monumental, artistic şi istoric în eterna cetate, încât cu ghidul Romei ; w a cicerene ori şi cine se poate orienta şi poate gusta toate frumuseţile gră­mădite în acest centru universal. Aprecierile operelor de artă, amintirile şi tradiţiile istorice reprezintă ultimele sinteze ale ştiinţei şi sunt nespus de preţioase prin preciziunea lor. După Schiţele din Italia ale repausa-tului Teodor Bule este al doilea op de descrieri de călătorie la noi, iar cu împărţirea sa de călăuză este prima în acest gen si se recomandă delà sine. (Pt.)

Academia Română. Din viaţa poporului român XXXIII. Tache Patakagi, Graiul şi folklórul Maramureşului. Cultura Naţională. Bucu­reşti 1025 Format 8° pagini 240 •+- 1 hartă fi XXII planşe. Preţul?

E una din cele mai valoroase contribuţiuni la cunoaşterea graiului nostru românesc, iar relativ la subdialectul maramurăşan această lucrare se poate spune că este, în aspectele ei principale, definitivă. După cu­legerile preoţilor noştri Dr. Al Ciplea, Tit Bud şi I. Birlea, aceasta a d-lui P., aducând nu numai poezie poporană, ci şi poveşti, jocuri de copii, tradiţii şi legende, cimilituri, datini, credinţe, superstiţii, povestiri cu pri­vire la viaţa de astăzi, folklór muzical (muzici populara), apoi toponimie şi onomastică se poate spune că aduce tot ce se poate aduce. E enorm de mult materialul ştiinţific cules de autor în 115 zile, câte a avut pentru a studia sub atâtea raporturi graiul şi folklórul maramureşan. Nu e mi­rare, deci, că facultatea de litere a universităţii din Bucureşti, la recoman­darea profesorilor de specialitate dd. Ovid Densuşianu fi loan Bianu, a admis lucrarea tânărului savant ca teză de doctorat, iar Academia Română i-o publică în biblioteca sa destinată studiului vieţii poporului român. Lucrarea aceasta e, în acelaş timp o dovadă strălucită de nivelul înalt la care se găseşte ştiinţa filologiei la universitatea din capitala ţării noastre.

( ig)-

I. bimioneăcu, Oraşe din România, cu 62 figuri Bucureşti 1925, editura „Cartea Românească". Format 8°, pagini 282, preţul 80 Lei.

Bună inspiraţie a avut d. S. profesor universitar la- Iaşi şi directo­rul publicaţiilor ştiinţifice ale celei mai mari edituri româneşti care este „Cartea Românească" din Bucureşti, strângându-şi tn volumul de faţă o parte din interesantele sale foiletoane de Dumineca din ziarul „Viitorul" fi anume pe cele relativ la oraşele mai importante. Suntem străini in ţara noastră, au numai fiindcă străinii stăpânesc de multe ori cele mai însemnate izvoare de câştig, ci şi fiindcă străinii ne cunosc mai bine decât ne cunoaştem noi. Pentru a veni In ajutor celor doritori de a cu­noaşte pământul acesta românesc cu tot farmecul şi cu toate bogăţiile solului fi subsolului său, dar mai ales pentru a ajuta pe excursioniştii şcolari şi profesori, d. Simionescu a publicat acest ghid pe care-1 dorim şi mai complet şi mai bogat ilustrat, pentru a fi cât se poate de perfect.

Nr. 7 - 8 CULTURA CREŞTINA Pag. 305.

Suntem mulţumitori d-lui S. şi pentru spiritul de dreptate şi imparţiali­tate cu care vorbeşte de oamenii şi de oraşele noastre. In foiletoanele „Viitorului" de pe vremuri au mai fost câleva alunecări pe pante greşite, după şoaptele rău inspirate ale unora şi altora delà noi In ediţia de faţă aceste aprecieri neîntemeiate au dispărut în cea mai mare parte. Când se vor cunoaşte mai bine împrejurările vieţii româneşti delà Oradea Mare şi Beiuş, de exemplu, atunci sunti m convinşi că nu se va mai vorbi de iesuitism în legătură cu paliative şi artificialităţi ca denumirile stră­zilor etc. nici nu se vor mai reedita, fie chiar in formă foarte atrăgătoare, dorinţe zadarnice „pentru neunirea bisericei unite", vorbind de Blaj. încolo toată recunoştinţa şi admiraţia. (ig K

CRONICA. Consacrarea Boliviei la Inima Ini

twU8. La 6 August Bolivia va serba centenarul independenţei sale. Cercu­rile catolice, în frunte cu arhiepisco­pul Möns Francesco Pierini, vreau să realizeze cu acest prilej două lucruri: consacrarea republicii la. Inima lui Isus, şi ridicarea unei statui a Mân­tuitorului pe un vârf de munte. Spre acest scop s'au orânduit rugăciuni so­lemne şi se strâng iscălituri in toată ţara. Majoritatea deputaţilor au primit propunerea şi vor sprijini în parlament votarea unui proiect de lege în acest sens.

Şi locuitorii din La Paz vor ridica in ziua aceea o statuă a Inimii lui isus pe un deal din apropiere. ((J. S ).

O eroină a Ucrainei. După o des-batere de trei zile la Curtea Marţială bol evică din Chiev, a fost condam­nată la moarte dimpreună cu ofiţerii din statul său major, hatmanul-femeie Marusia Ireiko, cunoscută din lup­tele lui Petljura. Duşmană neîmpă­cată a bolşevicilor, a trupelor roşii, Marusia descendenta unei vechi fa­milii catolice ucrainiene, a intrat vo­luntară în armata hatmanului, distin-gându-se printr'o vitejie fără pereche. Ea susţinea că i s'a arătat Maica Dom­nului în vis şi i-a poruncit să lupte împotriva duşmanilor lui Dumnezeu

'care sunt bolşevicii. Numele ei a a-j i n s îngrabă popular în toată Ucraina

Doi ani a susţinut cu trupa sa lupta cu armatele roşii, până când în urmă a fost făcuta prinsonicră cu întregul stat major. Procesul delà Chiev a ţinut într'o mare agitaţie întreaga U-craină. Poporul o credea o trimisă a lui Dumnezeu (p )

Cruciaita împotriva alcoolismului îu sate le din Bucovina E aproape banal să mai vorbeşti de primejdia acoolismului la sate. De acest lucru se parc c i şi-au dat seama şi cercu­rile conducătoare atunci când au pus în discuţie problema alcoolismului prin profetul de lege al înfrânării con­sumului alcoolic.

Înainte însă ca guvernul să aibă vreme să voteze şi să exe> ute acea­stă trebuitoare lege, însăşi populaţia delà sate, cea ameninţată direct prin primejdia alcoolismului a început să se alarmeze. îndrumată de unii in­telectuali înţelegători, ţărănimea din unele părţi ale României a început să reacţioneze în mod conştient şi ho-tărît."

Astfel, în Bucovina, de câtăva vreme a început o sistematică luptă împo­triva alcoolismului, luptă pornită de intelectualii satelor şi câte odată din locurile conducătoare şi susţinută larg de massele ţărăneşti.

Ţăranii mai luminaţi şi-au dat pe deplin seama de ravagiile pe cari le săvârşeşte otrava alcoolică şi au în-

Pag. 306.

ceput să sc constituie în societăţi de temperanţă, ai căror membri se leagă cu jurământ să se abţină delà băuturi tari alcoolice.

Comune fruntaşe bucovinene s'au înrolat în imensa luptă împotriva al­coolismului şi zi de zi răsar la sate tot mai multe societăţi de temperanţă alcoolică, cu tot mai numeroşi membri ţărani.

In scurta ei durată, această sănă­toasă acţiune a început să dea roade îmbucurătoare. In multe locuri con­sumul alcoolic a început să se stăvi­lească, iar în unele sate s'au putut închide chiar şi crâşmele.

Astfel bună oară această acţiune, pornită în mod sistematic în judeţul Cernăuţi, a dus la înfiinţarea de astfel de societăţi în aproape fiecare co­mună mai mare.

Societăţile acestea primesc numele comun de >Trezvii« şi sunt alcătuite în baza unor statute unitare (U.)

Examen de preoţi Episcopul Vi-sarion al Bălţilor a cerut preoţimei judeţului prezentarea diplomelor de absolvirea semin'ariilor, în vederea examenului căruia vor fi supuşi toţi preoţii din eparhia Holinului. (r.)

Câţi sârbi sunt în România? Epi­scopia sârbească din Banatul româ­nesc a dat publicităţii noul anuar despre starea eparhiei, comunelor re­ligioase şi situaţia credincioşilor săi din România. Anuarul arată, că nu­mărul credincioşilor sârbi din Banatul românesc este de 44,078, eu 5916 mai puţin ca în 1919 (pe timpul ocupaţiei sârbeşti în Banat), (r. >

Comunicarea dlui prof. N. Iorga la Academie despre Moştenitorii din. 1404 al celor dintâi ' voevozi moldoveni. Ministerul de externe a trimis Academiei o broşură a d-lui Petrow fost profesor la Universitatea din Petrograd în care examinează un document găsit la Budapesta, scris de doi români, Dimitrie şi Alexandru fiii lui Baniţă Voevod, în'anul 1404.

D. Petrow care trăeşte acum la Praga, ocupându-se de ruteni, a căror existenţă e contestată; în Maramureş, a găsit un document slavon de cea m a i mare importanţă, privitor la di­nastia care a întemeiat Moldova.

Documentul e o donaţie făcută mă­năstirii sfântului Mihail din Peri, în Maramureş.

D. Petrow cercetează stilul docu­mentului care corespunde perfect cu datinile epocei; aspectul paleografie n'are nimic care să nu s e m i ne cu al celor dintâi acte emanate sub influenţa cancelariei rutene, şi care s'a păstrat la domnii moldoveni din vremea se­colului al XV-lea

Forma diplomatică e puţin deose­bită de a documentelor domnitorilor noştri şi lucrul se explică prin aceea că actul e o simplă mărturie care venea din părţile Maramureşului ce se resimţeau de altă influenţă.

Cuprinsul documentului priveşte pe Pan Radu, vice-şpan al Maramureşului, şi pe alţii, »nemesi« din Săpânta care dau ştire ca «Baliţa Voevod şi Drag Mester« au zidit biserica sfântului ar­hanghel Mihail în »ţara Teresului« şi au dat din »uricul« lor trei sate şi o moară mănăstirii, în anul 1404.

După moartea ctitorilor, are loc în anul 1612 altă donaţie a lui Dumitru Voevod şi Alexandru »mester« tot din uricul lor, făcută în scaunul lor din Sighetul Marmaţiei,

D. prof. Iorga, analizează numele persoanelor şi localităţilor din docu­ment, pentru a pune în evidenţă o-bârşia lor românească, şi nici de cum ruteană. • In acest document se vede lupta

dintre cancelaria latină şi cea rusească în părţile acelea, şi e foarte impor­tant pentru eă vedem că forma sla-vonească e biruitoare împotriva limbei latine şi celei ungureşti. Lupte între aceste două forme diplomatice - la­tină şi rusească — au fost şi în Ţara Românească şi desigur şi în Moldova, şi care s'au terminat prin biruinţa • slovenei « documentare. (C.)

Din memoriul studenţilor mace­doneni, înaintat conferinţei Micei-Antante reţinem pasagiile următoare:

Mica Inţelegers fiind rezultatul firesc al unor necesităţi reale create pentru statele participante de marele război nu va putea corespunde scopului ur­mărit limitându-se numai în manifes­tări de ordin diplomatic, ci în stabi­lirea directă de raporturi sincere şi respect reciproc dintre popoare Apli­carea principiului reciprocităţei deci garantează trăinicia acestei alianţe.

Nr. 7 - 8 . C U L T U R A C R Ë S Î I N A i*ag. 307.

Cu durere trebue să constatăm însă, că acest principiu în ce ne priveşte — a fost neglijat.

Intradevăr confirmarea aceasta ne-o dă în primul rând situaţia compara­tivă a minorităţii româneşti din Jugo­slavia şi a celei sârbeşti din România

înainte de războiul mondial în Ma­cedonia sârbească funcţionau: 26 şcoli primare româneşti; 10 biserici româ­neşti; 1 liceu românesc,

1. şcoală normală profesională de fete românească.

După războiul mondial însă nu mai funcţionează nici una din aceste in­stituţii.

După războiul mondial în Banatul românesc guvernul român a permis funcţionarea următoarelor instituţii sârbeşti.

43 şcoli profesionale cu 64 învăţători ; 54 biserici (subvenţionate de Statul

român); 4 mănăstiri; 1 Vicariat la Timişoara; 1 Bancă sârbească la Timişoara

(sprijinită de Banca Naţională a Ro­mâniei'1;

1 ziar săptămânal »Glasnic«: Diverse asociaţii culturale;

iar ca ultimă dovadă de echitate în tratament cetăţenesc statul român a făcut ca şi familiile sârbeşti să bene­ficieze de noua lege a împroprietăririi.

Faţă de elocinţa acestor adevăruri credem că cel puţin de data aceasta, cu ocazia conferinţei Micei înţelegeri se vor lua în seamă drepturile noastre ca minoritate etnică, fapt care va con­stitui dovada cea mai sinceră a ra­porturilor de amiciţie dintre poporul român şi sârb, iar pentru guvernanţi exemplul strălucit al bunelor intenţiuni.

Studenţimea macedo-română îşi per­mite mai mult ca oricând să spere că rezultatul întrevederii reprezentanţilor Micii Înţelegeri s'aducă după sine şi rezolvirea definitivă a situaţiei şcolare şi bisericeşti a minorităţii româneşti din Jugoslavia. (d.)

A legerea Patriarhului Ja Constan­tinople. Amestecul autorităţilor a dat naştere la incidente grave cari au produs o impresie penibilă în Grecia. Trei mitropoliţi maltrataţi de poliţie. In momentul când opinia pu­blică din Grecia şi ceîcurile guverna­mentale îşi dădeau toată silinţa pen­tru ameliorarea relaţiunilor cu Turcia

şi când prin încheerea acordului greco* turc se spera o strângere a legăturilor dintre ambele ţări, incidentele pro­duse cu prilejul alegerii patriarhului ecumenic la Constantinopol au pro­dus cea mai penibilă impresie în toate cercurile. Ştiri demne de cre­zare din Constantinopol arată că pre­fectura din acest oraş dorind să in­fluenţeze votul Sinodului, s'a dedat la brutalizări şi ingerinţe violente. Astfel trei mitropoliţi au fost chemaţi la prefectură, în scopul de a fi inti­midaţi.

Mitropolitul din Sardes, cunoscut ca adversar al candidatului oficial, a fost invitat de trei persoane care s'au dat dre[»t agenţi de poliţie şi in drum spre prefectura de poliţie a fost grav maltratat de aceşti indivizi, care i-au tăiat barba şi l-au rănit destul de grav.

Alegerea a trebuit să fie amânată; întrurimdu-se apoi sufragiile în jurul mitropolitului Niceei, a fost ales într'o atmosferă încărertă şi umilitoare pen­tru patriarhie, pe urmi insolenţelor ameninţări a prea toleraţilor actuali stăpânitori ai Turciei, patriarhul Vasile.

(R.)

Reînfiinţarea tursnrilor pentru su­rori de ocrotire are loc la toamnă in noul institui de orbi, în Calea Do­robanţilor. Instituţia surorilor, creaţă de d. Iuliu Moldovan, a dat foarte bune rezultate, apreciate de autorită­ţile centrale. Personalul va fi riguros selecţionat la primire în şcoală. Pen­tru satele noastre surorile vor fi cel mai puternic auxiliar al serviciului sanitar.

Polonia şi evreii. — Intr'un arti­col revistă Journal de Genève pune problema de acuitate a Poloniei: o politică nouă faţă de Evrei Guvernul polon a încheiat cu comunităţile e-vreeşti un aranjament cu viu răsunet asupra populaţiei evreeşti ce se ri­dică la trei milioane de suflete. Re­vendicările Evreilor sunt în parte sa­tisfăcute: recunoaşterea oficială a şco­lilor lor confesionale, a îepaosului de sâmbătă, favorizarea emigraţiei etc. Guvernul polon a cedat având în ve­dere criza financiară foarte acută, im­posibilitatea de a contracta împrumu­turi externe din cauza atmosferii ne­favorabile ce o făceau Evreii, opozi­ţiei dârze a elementelor parlamentare

Pag. 308 CULTURA CREŞTINA Mr. 7 8.

evreeşti şi peste tot forţei economice ce o reprezintă Evreii in viaţa statu­lui polon. Rămâne însă o mare între­bare neresolvată: se vor mulţumi e-vreii cu acest aranjament şi nu vor pretinde mâine mai mult!?

Noul dictator al Rusiei. Un stra­teg politic. Lupta pentru succesiunea lui Lenin, care dura de câţiva ani in sânul partidului comunist rus, - scrie »Excelsior«, poate fi socotită ca sfâr­şită, învingător a eşit georgeanul Stalin (Giungujvilr), triumfând asupra tuturor competitorilor. Bolşevicii mos­coviţi au acum un nou şef sdravăn, care ţine vârtos frânele puterii, iar Rusia un nou dictator a tot-puternic. care a luat locul «părintelui comu­nismului», ferindu-se totuşi pentru moment să-şi sublinieze prea mult în mod public adevăratul rol.

Trebue să fim drepţi şi să recu­noaştem că Stalin a procedat cu o iscusinţa desăvârşită şi a arătat o ade­vărată măestrie în arta manevrelor interne.

Troţki a fost mai întâi concurentul cel mai de temut, şi nimeni nu-i putea ţine piept în partidul bolşevic. Spre a-1 da gata pe Troţki, Stalin s'a unit cu Kamenev şi Zinoviev; sforţările combinate ale acestor trei pontifi is-butiră să ridice contra lui Troţki toată • vechea gardă bolşevică, şi, sub pre­siunea acestei forţe, şeful armatei roşii, în care opoziţia îşi pusese atâtea speranţe, s'a rostogolit. Atunci, odată ce si-a învins concurentul, graţie • triumviratului» din care făcea parte, Stalin a dobândit toate înlesnirile ca să ia singur moştenirea şi să înlăture pe ceilalţi doi membri ai aceluiaşi triumvirat care asigurase victoria asupra lui Troţki.

Doi învinşi. Nici Kamenev, nici Zi­noviev nu erau în stare să i-se pue de-a curmezişul. Cel dintâi este un

om cu caracter nehotărît totdeauna şo-văelnic şi chiar Lenin ar fi vorbit de lipsa lui de curaj. Cât despre Zinoviev, existenţa lui princiară, trecutul lui i-au atras o nepopularitate în partid, ce creşte zilnic. De altfel felul cum el conduce internaţionala comunistă nu e de natură să-şi câştige simpatii în cercurile diriguitoare şi răspunză­toare ale bolşevismului rus.

In tot cazul un lucru e sigur: în ceasul de faţă Kamenev nu mai joacă decât un rol de mâna a treia, iar steaua lui Zinoviev păleşte repede; partizanii lui trec cu duiumul la Stalin. Acesta crezuse că e bine, în noile condiţiuni, să se facă protectorul lui Troţki - care nu mai e periculos după" recentu-i eşec — contra foştilor lui aliaţi, El 1-a adus înnapoi pe Troţki din Caucaz, el i-a dat un post fără influenţă politică, fireşte, şi tot el a poruncit să înceteze orice atac contra fostului locotenent .al lui Lenin, în partid ca şi in presă Astăzi şi Troţki se tace, de sigur fără plă­cere, că e partizanul lui Stalin.

Lenin a rămas pe jos. Situaţia noului dictator se întăreşte zilnic. Peste tot e proclamat ca singurul discipol veritabil al lui Lenin. Unii merg mai departe, afirmând că-1 bate pe maestru în iscusinţă, fiindcă Lenin nu s'a hotărît pentru primul »nep* decât după revolta din Cronstadt pe când Stalin a înţeles necesitatea »nep« fără s'aştepte avertismente de felul acesta şi 1-a făcut să prevaleze cu un curaj şi o hotărîre remarcabilă. Şi nu mai au nici-o îndoială că vii­torul congres al partidului bolşevic, la toamnă, va fi un mare triumf per­sonal al lui Stalin.

Astfel, putem spune că graţie vic­toriei acestui georgian cu voinţă şi decis, situaţia internă a partidului bol­şevic s'a stabilizat, »räsboiul de succe­siune» sfârşindu-se. (u.).

T I P O G R A F I A S E M I N A R U L U I T E O L O G I C G R - C A T . 4 4 8 25.