186136341-Aspecte-juridice-naţionale-şi-internaţionale-privind-tortura-şi-tratamentul-inuman-şi-degradant-Augustina-Bolocan-holban-Thesis.txt...

8/15/2019 186136341-Aspecte-juridice-naţionale-şi-internaţionale-privind-tortura-şi-tratamentul-inuman-şi-degradant-Augustin…

http://slidepdf.com/reader/full/186136341-aspecte-juridice-nationale-si-internationale-privind-tortura-si-tratamentul-inuman-si-… 1/159

Universitatea de Stat din Moldova

Cu titlu de manuscris C.Z.U: 343 (043.3)

Bolocan-Holban Augustina

Aspecte juridice naţionale şi internaţionale privind tortura şi tratamentul inuman şi dadant

Specialitatea 12.00.08 - Drept penal (Drept penal)

Teză de doctor în dreptConducător ştiinţific /Consultant ştiinţific : Brînză Sergiu, dr. hab., prof. univ.

Autorul: Bolocan-Holban Augustina

Chişinău, 2011



© Bolocan-Holban Augustina, 2011

2



CuprinsAdnotare¼¼¼¼¼¼¼¼¼¼¼¼¼¼¼¼¼¼¼¼¼.....¼¼¼¼¼¼¼¼¼¼¼.¼¼.4 Lista abrevierilor¼¼¼¼¼¼¼¼¼¼¼¼¼¼¼¼¼¼.................................................................15 1.1. Analiza materialelor ştiinţifice internaţionale în domeniul torturii, tratamentului inuman şi radant.......................................................................................................................................15 1.2. Analiza materialelor ştiinţifice naţionale în domeniul torturii, tratamentului inuman şi degradant....................................................................................................................................30 Concluzii la capitolul 1......................................................................................................................35 2. ANALIZA JURIDICO-PENALĂ A TORTURII, TRA

TAMENTULUI INUMAN ŞI TRATAMENTULUI DEGRADANT..............................................................................................38 2.1. Analiza juridico-penală a componenţelor de infracţiune ¹torturaº şi ¹organizarea sau instigarea acţiunirturăº.....................................................................................................38 2.2. Tortura, tratamentul inuman şi tratamentul degradant în calitate de circumstanţe agravante ale altor infracţiuni din cadrul CP RM..........................................................................................68 Concluzii la capitolul 2......................................................................................................................97 3. ASPECTE JURIDICE INTERNAŢIONALE ÎN MATERIA TORTURII, TRATAMENTULUI INUMAN ŞI TRATAMENTULUI DEGRADANT.................................100 3.1. Analiza torturii, tratamentului inuman şi degradant prin prisma actelor internaţionale......100 3.2. Metodele de investigare legală a cazurilor de tortură, tratament inuman şi degradant prin prisma sta

ndardelor internaţionale..............................................................................................114 Concluzii la capitolul 3....................................................................................................................131 Concluzii generale şi recomandări.................................................................................................133 Bibliografie.......................................................................................................................................137 Anexa 1.............................................................................................................................................148 Anexa 2.............................................................................................................................................150 Anexa 3.............................................................................................................................................152 Declaraţia privind asumarea răspunderii....

.................................................................................155 Curriculum Vitae ..........................................................

.................................................................156

3



ADNOTARE la teza de doctor în drept, specialitatea (Drept penal) 12.00.08, la tema ªAspecte juridice naţionale şi internaţionale privind tortura şi tratamentul inuman şiadantº, autor Bolocan-Holban Augustina Chişinău 2011 Structura lucrării: teza conţine ioducere, trei capitole, concluzii, recomandări, bibliografia din 140 surse, 3 anexe, 128 pagini de text de bază. Rezultatele obţinute sunt reflectate în 7 publicaţii ştiice la tema tezei. Cuvinte-cheie: tortură, tratament inuman, tratament degradant,jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, ¹prag minim de severitateº, Comitetl european pentru prevenirea torturii (CPT), organizarea sau instigarea acţiunilor de tortură, cercetarea legală a cazurilor de tortură, acte internaţionale. Domeniu de tudiu: vizează în principal dreptul penal, partea specială şi în facultativ, dreptul innaţional. Scopul lucrării: cercetarea multiaspectuală şi complexă a fenomenelor torturi

tratamentului inuman şi degradant, atît la nivel naţional, cît şi la nivel internaţionaiectivele lucrării: analiza situaţiei în domeniul torturii şi relelor tratamente sub asect doctrinar, normativ şi internaţional; determinarea şi analiza actelor internaţional care incriminează tortura şi relele tratamente; stabilirea distincţiei prin prisma jurisprudenţei CEDO între tortură, tratament inuman şi tratament degradant; cercetarea leală a cazurilor de tortură, tratament inuman şi tratament degradant; caracterizarea articolului 3 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului; analiza juridico-penală a componenţei de infracţiune ¹torturaº, prevăzută la art. 3091 CP RM. Metodolrcetării ştiinţifice: în scopul elaborării lucrării a fost utilizată o paletă largă de nvestigare, în special: metoda analizei, metoda comparativă, metoda logică. Noutatea şioriginalitatea ştiinţifică a rezultatelor obţinute: caracterul novator rezidă în faptultru prima dată s-a încercat să se trateze problema torturii şi a relelor tratamente muliaspectual, reieşind din lacunele existente în norma penală, oferindu-se îmbunătăţiri ş

ri de lege ferenda în acest sens, precum şi o analiză amplă a jurisprudenţei CEDO în ma respectivă. Problema ştiinţifică soluţionată constă în delimitarea torturii de alte indiacente, în acelaşi timp, făcîndu-se distincţia netă între tortură şi tratament inumana jurisprudenţei CEDO. Semnificaţia teoretică şi valoarea aplicativă a lucrării: valoaroretică a tezei se manifestă prin multitudinea de opinii şi sugestii, constatări ce vizază probleme de calificare, analiza amplă a actelor internaţionale care reglementează trtura şi relele tratamente, precum şi cercetarea legală a cauzelor de tortură potrivit rotocolului de la Istanbul. Valoarea aplicativă constă în utilizarea rezultatelor obţinte în cadrul activităţii ştiinţifice, procesului de instruire, activităţii practice a or de urmărire penală, procesului de legiferare. Implementarea rezultatelor ştiinţificeconstatările formulate în teză au fost expuse într-o serie de publicaţii ştiinţifice, i la Conferinţa internaţională ştiinţifico-practică ¹Reafirmarea drepturilor şi libertăţtale la 60 ani ai Declaraţiei Universale a Drepturilor Omuluiº (Chişinău, 12 decembrie

008).4



РЕЗЮМЕ к докторской диссертации в области права, специальность (Уголовное право) 12.00.

5



SUMMARY on the thesis in Law, specialty (Criminal Law) 12.00.08, ¹National and international legal aspects of torture and of inhuman and degrading treatmentº, author Bolocan-Holban Augustina Chisinau 2011 The structure of the study : the thesis contains an introduction, three chapters, conclusions, recommendations, bibliography of 137 sources, 3 appendices, 128 pages of basic text. The achieved results have been reflected in 7 scientific publications on the theme of the thesis. Keywords: torture, inhuman treatment, degrading treatment, the European Court ofHuman Rights jurisprudence, ¹the minimum threshold of severityº, the European Committee for the Prevention of Torture (CPT), organizing or instigating acts of torture, legal research of cases of torture, international documents. The field of the study : criminal law (special part) and international law in addition. Purpose

of the study: multidimensional and complex research of the phenomenon of torture, inhuman and degrading treatment, both at the national and international level. The objectives of the study: analysis of the situation in the field of torture and ill-treatment from doctrinal, regulatory and international aspects; determination and analysis of international documents that incriminate torture and ill-treatment; making in the light of ECHR jurisprudence the distinguish of torturefrom inhuman and degrading treatment; legal investigation of cases of torture, inhuman and degrading treatment; characterization of Article 3 of the European Convention on Human Rights; criminal analysis of the ¸torture' corpus delicti, provided in art. 3091 C.C.R.M. The methodology of the scientific research: for drafting the study has been used a wide range of investigative methods, including: method of analysis, comparative method, logical method. Scientific novelty of the results : the novelty lies in the fact that for the first time it has been tried to

study the issue of torture and ill treatment from various aspects, given the existent gaps in criminal law, offering improvements and suggestions of lege ferenda in this regard, as well a comprehensive analysis of ECHR jurisprudence in said matter. The scientific problem which has been solved consists of delimitationbetween torture and other similar crimes, at the same time the distinction between torture and inhuman treatment based on ECHR jurisprudence. Theoretical importance and practical value of the study: the theoretical value of the study is expressed by the multitude of opinions and suggestions, ascertainments regarding problems of qualification, the comprehensive analysis of international documents governing torture and illtreatment, as well the legal research of cases of torture under the Istanbul Protocol. The practical value is to use the results of thestudy within the scientific activity, the process of didactics, the daily activity of the prosecution bodies, the process of law-making. Implementation of scien

tific results : the ascertainments of the study were displayed in a number of scientific publications, including at the International scientific-practical Conference ¹Reaffirming the fundamental rights and freedoms at 60 years of the Universal Declaration of Human Rightsº (Chisinau, 12 December 2008).

6



LISTA ABREVIERILOR

alin. ± alineat art. ± articol pct. - punct CP RM ± Cod Penal al Republicii Moldova CPP RM ± Cod de Procedură Penală al Republicii Moldova Convenţia ONU ± Convenţia ONU împoorturii şi altor pedepse, ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante Convenţia europeană ± Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fue CEDO ± Curtea Europeană a Drepturilor Omului CGP ± Comisariatul General de Poliţie CP ± Comitetul european pentru prevenirea torturii CPR ± Comisariatul de Poliţie al Raionului... CSJ ± Curtea Supremă de Justiţie DGCCO ± Direcţia Generală de Combatere a Crimganizate DIP ± Departamentul Instituţiilor Penitenciare MAI ± Ministerul Afacerilor Interne Protocol Opţional ± Protocol Opţional la Convenţia ONU împotriva torturii şi alto

epse, ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante7



INTRODUCEREActualitatea şi importanţa problemei abordate. Fenomenul torturii este o preocupareprofundă a comunităţii internaţionale. Tortura urmăreşte scopul de a distruge deliberatoar bunăstarea fizică sau emoţională a persoanelor, ci şi, în unele cazuri, demnitatea întregilor comunităţi. Fenomenul în cauză vizează toţi membrii speciei umane, deoarececă însăşi esenţa existenţei noastre. Deşi dreptul internaţional, inclusiv cel umanitar univoc tortura în orice împrejurare, tortura şi relele tratamente sunt practicate, în cntinuare, în mai mult de jumătate din ţările lumii. Deosebirile frapante între interzica absolută a torturii şi preponderenţa aplicării ei în lumea contemporană impun statele identifica şi de a implementa măsuri efective pentru protejarea persoanelor contratorturii şi relelor tratamente. Actualitatea problemei rezultă şi din multitudinea de

hotărîri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului privind constatarea încălcării artico 3 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundame, precum şi din distincţiile, în sensul Convenţiei şi potrivit jurisprudenţei Curţii, dermenii de tortură, tratament inuman, tratament degradant. Delimitarea acestor noţiuni are o importanţă majoră ce decurge din întreaga jurisprudenţă a Curţii şi care influierea dată de instanţa europeană în hotărîrile pronunţate. Curtea Europeană a Drepturil a statuat de mai multe ori că articolul 3 din Convenţia europeană pentru apărarea drepurilor omului şi a libertăţilor fundamentale consfinţeşte una din valorile fundamentalee societăţii democratice. Chiar şi în cele mai dificile circumstanţe, cum ar fi lupta îiva terorismului şi a crimei organizate, Convenţia interzice în termeni absoluţi tortur, pedepsele şi tratamentele inumane ori degradante. Spre deosebire de cele mai multe clauze substanţiale din Convenţie, articolul 3 nu conţine nicio dispoziţie pentru exepţii şi nicio derogare de la el nu este permisă în temeiul articolului 15 § 2, chiar ş

o situaţie excepţională care ameninţă viaţa naţiunii (Selmouni c. Franţei [MC], nr. 258, CEDO 1999-V, şi Assenov şi alţii c. Bulgariei, hotărîrea din 28 octombrie 1998, Culeg de hotărîri şi decizii 1998-VIII, p. 3288, § 93). Dacă unei persoane i se aplică leziurporale în perioada aflării acesteia în detenţie sau în custodia poliţiei, orice astfeleziune va genera o prezumţie puternică că acea persoană a fost supusă relelor tratament Bursuc c. României, nr. 42066/98, § 80, 12 octombrie 2004). Este de datoria statului să prezinte explicaţii plauzibile despre modul cauzării leziunilor corporale,

8



omisiunea căreia dă naştere la apariţia unei probleme în temeiul articolului 3 din Conv (Selmouni c. Franţei, § 87). Curtea reiterează că, atunci cînd un individ face o afirmcredibilă că a suferit tratamente contrare prevederilor articolului 3 din Convenţie în imp ce se afla în custodia poliţiei sau a altor agenţi ai statului, acea declaraţie, inerpretată împreună cu îndatorirea generală a statului în temeiul articolului 1 din Conve a ¹apăra oricărei persoane aflate sub jurisdicţia sa drepturile şi libertăţile definionvenţieº, necesită prin implicare efectuarea unei anchete oficiale efective, care trebuie să conducă la identificarea şi pedepsirea celor responsabili. În caz contrar, intezicerea legală generală a torturii, a tratamentelor inumane şi degradante şi a unor aseenea pedepse, în pofida importanţei sale fundamentale, ar fi neefectivă în practică, fi posibil ca în anumite cazuri agenţii statului să abuzeze de drepturile celor care se

află sub controlul lor ( Labita c. Italiei (MC), nr. 26772/95, § 131, CEDO 2000-IV). Republica Moldova este parte la un şir de tratate internaţionale ce au ca obiect prevenirea torturii, a tratamentelor inumane sau degradante. Menţionăm aderarea la Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, ratificarea Pactului internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, a Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi alibertăţilor fundamentale, a Convenţiei ONU împotriva torturii şi altor pedepse şi trate cu cruzime, inumane sau degradante din 10 decembrie 1984, a Convenţiei europenepentru prevenirea torturii şi a pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante din 26 noiembrie 1987. Problema aplicării torturii şi a altor rele tratamente în Republica Moldova, inclusiv statistica condamnărilor statului nostru de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, scot în vileag carenţe în activitatea organelor procuratuii, poliţiei şi instanţelor de judecată, indicînd necesitatea instituirii unui mecanismtern independent (Mecanismului Naţional de Prevenire a Torturii în Republica Moldova

), abilitat să monitorizeze situaţia existentă, precum şi să iniţieze, elaboreze şi să ategii, politici publice şi norme de reglementare în acest domeniu. Recunoscînd importanţa angajamentelor asumate de implementare a standardelor internaţionale de suprimare a torturii şi reieşind din tendinţele de utilizare a oricăror practici pozitive euroene la acest capitol, la 16 septembrie 2005 Republica Moldova a semnat, iar prin Legea nr.66 din 30 martie 2006, a ratificat Protocolul Opţional la Convenţia ONU împotriva torturii şi altor tratamente crude, inumane sau degradante, adoptat de Adunarea Generală a ONU la 18 decembrie 2002. Potrivit prevederilor Protocolului, una din atribuţiile mecanismului naţional de prevenire este

9


http://slidepdf.com/reader/full/186136341-aspecte-juridice-nationale-si-internationale-privind-tortura-si-tratamentul-inuman-s… 10/159

menţinerea legăturii cu Subcomitetul ONU de Prevenire a Torturii şi trimiterea acestuia a informaţiilor. Protocolul Opţional stabileşte că statele-p ărţi vor asigura un gradspunzător de independenţă instituţională în organizarea şi funcţionarea mecanismului naru prevenirea torturii. Protocolul cuprinde standarde pe care statele-părţi trebuiesă le asigure pentru independenţa instituţională şi buna organizare şi funcţionare a melor naţionale de prevenire. Astfel, art. 20 prevede că, pentru a permite mecanismelor naţionale de prevenire să îşi îndeplinească atribuţiile, statele-părţi urmează să le : acces la toate informaţiile ce privesc tratamentul aplicat ¹persoanelor private de libertateº; acces la toate locurile de detenţie; libertatea de a alege locurile pecare doresc să le viziteze şi persoanele cu care doresc să aibă întrevederi; posibilita de a avea întrevederi, fără martori, cu aceste persoane. Prin ratificarea Protocolulu

i Opţional, în Republica Moldova s-a conştientizat faptul că tortura, tratamentele inumne sau degradante constituie încălcări grave ale drepturilor omului, care nu pot fi justificate în niciun fel de circumstanţe, consolidînd astfel protecţia persoanelor, în sial a celor private de libertate, împotriva unor astfel de tratamente. Scopul şi obiectivele tezei. Dată fiind complexitatea subiectului, studiul implică o abordare multiaspectuală. Lucrarea are scopul de a cerceta sub mai multe aspecte şi dimensiuni fenomenele torturii, a tratamentelor inuman şi degradant, atît la nivel naţional, cît şi nivel internaţional. În vederea tratării adecvate a temei în cauză, ne-am propus să abserie de obiective: ð ð ð analizarea situaţiei existente în domeniu la momentul actualeieşind din sursele teoretice şi reglementările normative în vigoare; caracterizarea acelor internaţionale care incriminează tortura şi relele tratamente; stabilirea distincţei prin prisma jurisprudenţei CEDO între tortură, tratament inuman şi tratament degradat, precum şi sistematizarea, examinarea jurisprudenţei relevante a CEDO în materia dată

ð ð investigarea legală a cazurilor de tortură, tratament inuman şi tratament degradannînd cont de recomandările Protocolului de la Istambul; analiza juridico-penală a componenţelor de infracţiune ¹torturaº, prevăzută la alin.1 art. 3091 CP RM şi ¹organizareaigarea acţiunilor de torturăº, prevăzută la alin.2 art. 3091 CP RM, precum şi studiul cstanţelor agravante, prevăzute la alin. 3, art.3091 CP RM;

10



ð

examinarea circumstanţelor agravante din Codul penal al R.M. ce vizează tortura, tratamentul inuman şi tratamentul degradant, precum şi oportunitatea existenţei acestora î cadrul anumitor articole din CP RM;

ð ð

evidenţierea carenţelor normative în materia torturii şi a tratamentului inuman în scopperfecţionării legii penale; formularea propunerilor de lege ferenda în vederea eliminăii anumitor confuzii la calificarea faptelor de tortură şi tratament inuman.

În cadrul studierii problemelor propuse, au fost aplicate unele metode de investigare, cum ar fi: - metoda analizei, constînd în studierea tezelor doctrinare, a modalităţilor de tratare a temei în monografiile de specialitate şi în cadrul diverselor artle ştiinţifice; - studierea normelor de blanchetă şi a celor de trimitere, care, pe lînptul tratării normei penale propriu-zise ce incriminează tortura, presupune şi analiza altor articole din Codul penal al Republicii Moldova care conţin o asemenea circumstanţă agravantă, fiind, de asemenea, tratate şi evidenţiate prevederile actelor normae naţionale care au tangen ţă cu norma juridică penală ¹torturaº; - metoda comparativă,aliza comparativă a reglementărilor existente în Codul penal al Republicii Moldova referitor la tortură şi tratament inuman, în vederea constatării deficienţelor existente şii lacunelor; - metoda logică, incluzînd cercetarea normelor sub toate aspectele, cu utilizarea categoriilor şi legilor logicii. Noutatea şi originalitatea ştiinţifică a r

ltatelor obţinute. Afirmăm că rezultatele ce derivă din lucrare prezintă valoare ştiinţactică, concluzia reieşind din problemele evidenţiate, strict determinate şi aspectele are au fost abordate în studiul respectiv. Fenomenul torturii şi relelor tratamenteincită la discuţii aprige în societatea noastră, urmare a constatărilor frecvente de în a articolului 3 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertr fundamentale de către CEDO. În consecinţă, a apărut necesitatea imperioasă de a studiisprudenţa în materie şi importanţa delimitării termenilor de tortură, tratament inumantament degradant în sensul Convenţiei. Caracterul novator rezidă în faptul că pentru pr dată s-a purces la tratarea multiaspectuală a fenomenului torturii şi a relelor tratamente, reieşind din lacunele existente în norma penală, 11



oferindu-se îmbunătăţiri şi propuneri de lege ferenda în acest sens, prin prisma analizple a jurisprudenţei CEDO în materia respectivă. O altă latură pozitivă a lucrării constarea comparativă a problemei în context naţional şi internaţional, drept urmare reuşin îmbinarea efectivă şi utilă a acestor două aspecte, imprimîndu-i lucrării o valoare ştontestabilă. Problema ştiinţifică soluţionată constă în delimitarea torturii de alte indiacente, în acelaşi timp, făcîndu-se distincţia netă între tortură şi tratament inumana jurisprudenţei CEDO. Deşi subiectul în cauză a fost analizat anterior de teoreticieni cercetările s-au limitat fie doar din perspectiva dreptului naţional, fie prin prisma dreptului internaţional, fără a se face distincţia şi corelarea între termenii tortutament inuman, tratament degradant în sensul Convenţiei, în lipsa unor propuneri concludente de ajustare a legislaţiei naţionale la standardele general recunoscute. Impor

tanţa teoretică şi valoarea aplicativă a lucrării. Accentuăm că lucrarea respectivă conul rînd, valoare teoretică rezultată din multitudinea de opinii şi sugestii, constatărilucidări ce vizează probleme de calificare, din analiză amplă a actelor internaţionale e reglementează tortura şi relele tratamente, precum şi din metodele de investigare legală a cauzelor de tortură potrivit Protocolului de la Istanbul. Valoarea aplicativă rezidă în : ð perspectiva activităţii ştiinţifice ± constatările, elucidările şi cercetăteză au valoare ştiinţifică şi pot fi utilizate ulterior la studierea şi investigarea fnului de tortură şi rele tratamente sub alte aspecte; de asemenea, pot fi folosite la elaborarea anumitor studii ştiinţifice în domeniul dreptului penal, privind răspundera penală pentru faptele de tortură şi tratament inuman; ð consolidarea şi eficientizarerocesului de instruire ± rezultatele obţinute pot fi utilizate la predarea cursurilor de drept penal (partea specială), drept penal european, protecţia juridică a drepturilor omului, la întocmirea materialelor didactico-ştiinţifice, la instruirea studenţilo

facultăţilor de profil, cît şi la formarea iniţială şi continuă a audienţilor în cadrui Naţional al Justiţiei, inclusiv prin elaborarea de curricule; ð activitatea practică organelor de urmărire penală ± studiul realizat poate facilita şi fortifica activitate practică a organului de urmărire penală, precum şi a procurorilor, avînd în vedere fap cadrul Procuraturii Generale a fost creată o secţie specializată în

12



domeniu întru sporirea calităţii şi corectitudinii actelor de calificare şi încadrare jcă corectă a faptelor de tortură şi tratament inuman; ð facilitarea şi sporirea calităţului de legiferare ± elaborarea unor proiecte de modificare şi completare a legii penale, ajustate efectiv la rigorile dreptului european. În plus, evidenţiem că rezultatele ştiinţifice obţinute au fost implementate cu succes în activitatea practică, în spe în domeniul ce ţine de examinarea cererilor depuse la CEDO împotriva Republicii Moldova, în care se invocă încălcarea art. 3 din Convenţia europeană (interzicerea torturi)semenea, rezultatele studiului au fost utile în procesul didactico-ştiinţific, în cadru orelor de drept penal (partea generală şi partea specială). Aprobarea rezultatelor lucrării. Constatările şi deducţiile formulate în teză au fost expuse într-o serie de pubinţifice, inclusiv la Conferinţa internaţională ştiinţifico-practică ¹Reafirmarea drept

ibertăţilor fundamentale la 60 ani ai Declaraţiei Universale a Drepturilor Omuluiº (Chi, 12 decembrie 2008). Sumarul conţinutului tezei. Primul capitol este dedicat analizei situaţiei în domeniul torturii, tratamentului inuman şi degradant, prin prisma materialelor ştiinţifice naţionale şi internaţionale în domeniu. Capitolul în cauză evidee care tratează tortura sub diferite aspecte: juridico-penal, jurisprudenţial, criminologic. În cadrul acestui studiu am reliefat multitudinea de surse care analizeazăfenomenele în cauză prin prisma jurisprudenţei CEDO. Am evidenţiat anumite articole ştiice care reprezintă o îmbinare reuşită a aspectelor juridico-penal, pe de o parte şi prica judiciară naţională şi cea internaţională, pe de altă parte. Al doilea capitol conţza juridico-penală a componenţelor de infracţiune ¹torturaº şi ¹organizarea sau instiganilor de torturăº. Astfel, au fost examinate minuţios elementele obiective şi subiectiv ale componenţei prevăzute la art. 3091 CP RM, au fost analizate tortura, tratamentul inuman şi tratamentul degradant în calitate de circumstanţe agravante ale altor infr

acţiuni din cadrul CP RM. Capitolul respectiv este unul de bază, care înglobează probleelecheie ale întregii lucrări, în special, delimitarea torturii de fapta prevăzută de lc), al.(2), art. 328 CP RM, distincţia de art. 309 CP RM, analiza practicii judiciare naţionale, propuneri de lege ferenda în scopul stabilirii răspunderii penale pentru tratamentul inuman în calitate de infracţiune contra justiţiei.

13



Capitolul trei este concentrat asupra aspectelor juridice internaţionale în materiatorturii, tratamentului inuman şi tratamentului degradant, analizîndu-se actele internaţionale la care Republica Moldova este parte în materia respectivă, precum şi metodee de investigare legală a cazurilor de tortură, tratament inuman şi degradant prin prisma standardelor internaţionale. Capitolul dat conţine o abordare multiaspectuală a problemei, conţinînd pe lîngă aspectele juridico-penale, aspecte de procedură penală, criistică şi medicină legală. Protocolul de la Istambul este documentul care reprezintă unid veritabil, în acest sens, cuprinzînd reguli şi standarde internaţionale de cercetarea cazurilor de tortură şi tratament inuman.

14



1. ANALIZA SITUAŢIEI ÎN DOMENIUL TORTURII, TRATAMENTELOR INUMANE ŞI TRATAMENTELOR DEGRADANTE1.1 Analiza materialelor ştiinţifice internaţionale în domeniul torturii, tratamentuluiinuman şi degradant Fenomenul torturii, tratamentului inuman şi degradant este analizat la scară internaţională, atît sub aspect doctrinar, cît şi prin prisma jurisprudenţ, fiind elaborate diverse studii relevante, concluzionîndu-se univoc că asemenea tratamente nu pot fi justificate de niciun fel de circumstanţe. O sursă importantă în aces sens este manualul de investigare efectivă şi documentare asupra torturii şi a altortratamente sau pedepse crude, inumane sau degradante, ce datează din 1999, care poate fi considerată o lucrare internaţională de referinţă pentru evaluarea persoanelor pupuse de a fi fost torturate sau maltratate, pentru investigarea presupuselor ca

zuri de tortură şi pentru relatarea constatărilor către organele judecătoreşti sau cătrorgane de investigare [72, p.3]. Manualul conţine îndrumări pentru o investigare efectivă şi documentare temeinică asupra torturii şi a altor tratamente sau pedepse crude, iumane sau degradante, prin prisma standardelor minime stabilite. Aceste îndrumări, evident, nu pot fi şi nu pretind a fi definitive. Mai degrabă, ele constituie nişte repere consolidate şi structurate pe principii efective, urmînd a fi aplicate în coroborare cu resursele disponibile. Respectivul manual este rezultatul a trei ani de analize, cercetări şi proiecte, realizate de peste 75 de experţi în domeniul juridic, al şi al drepturilor omului, reprezentînd 40 de organizaţii sau instituţii din 15 ţări: C Costa Rica, Danemarca, Franţa, Germania, India, Israel, Olanda, Africa de Sud şi teritoriile palestiniene ocupate. Astfel, putem conchide cu certitudine că fenomenul torturii este o preocupare profundă a comunităţii internaţionale. Tortura urmăreşte scde a distruge deliberat nu doar bunăstarea fizică sau emoţională a persoanelor, ci şi,

ele cazuri, demnitatea şi voinţa întregilor comunităţilor. Acest fenomen priveşte pe torii familiei umane, deoarece ea atacă însăşi esenţa existenţei noastre şi speranţele peiitor mai bun. Deşi dreptul internaţional, inclusiv şi cel umanitar interzic univoc tortura în orice împrejurare, tortura şi relele tratamente sunt practicate în mai mult dejumătate din ţările lumii. Deosebirile frapante între interzicerea absolută a torturii eponderenţa aplicării ei în lumea contemporană impun statele de a identifica şi de a immenta măsuri efective pentru protejarea

15



persoanelor contra torturii şi relelor tratamente. Manual nominalizat a fost elaborat pentru a mobiliza statele să se concentreze asupra uneia din preocupările fundamentale privind protejarea persoanelor contra torturii, documentare eficientă, care oferă dovezi ale torturii şi relelor tratamente, astfel încît vinovaţii să fie respons pentru acţiunile lor, iar interesele justiţiei să fie realizate. Metodele de documentare expuse în manual sunt aplicabile şi altor contexte, inclusiv investigaţiilor şi montorizărilor drepturilor omului, evaluărilor pentru azil politic, pentru protejarea victimelor care ¹mărturisescº delicte în timpul torturii şi pentru evaluări ale nevoilorrijire ale victimelor torturii. În cazul profesioniştilor din domeniul sănătăţii, care constrînşi să ignore, să relateze greşit sau să falsifice dovezi ale torturii, manualul de asemenea, un punct de referinţă atît pentru aceştia, cît şi pentru cei care sunt în

decizii [72, p.12]. În ultimele două decenii s-au aflat multe despre tortură şi consecnţele acesteia, dar nici o referinţă internaţională în ceea ce priveşte documentarea nu disponibilă pînă la apariţia respectivului manual. Prin urmare, considerăm studiul în a fiind unul complex, care scoate în evidenţă nu doar aspectele teoretico-juridice, cît cele procedurale, în special, punîndu-se accentul pe aspectele medicale în vederea aprecierii gravităţii faptei comise. O altă sursă importantă ce contribuie la tratarea adată a prevederilor Convenţiei Europene a Drepturilor Omului este lucrarea lui HenriForteau, editată în 1996, care tratează aplicarea articolului 3 din Convenţia europeanăntru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale în dreptul intern al stlor membre [58]. Este una din puţinele monografii care analizează comparativ şi multidimensional prevederi ale articolului 3 din Convenţie. Odată cu adoptarea Convenţiei europene pentru prevenirea torturii şi a pedepselor, sau tratamentelor inumane sau degradante în 1987, statele europene şi-au consolidat eforturile pentru a lupta contr

a unei asemenea practici care nu poate fi justificată în niciun caz şi care nu este caracteristică unui stat democratic, unde drepturile omului reprezintă valoarea supremă. În acest context, este extrem de important să evidenţiem sursele lui J.L. Charrier şi .Chiriac, care au ieşit de sub tipar în 2000, respectiv 2008, reprezentînd veritabileghiduri în materia reglementărilor Convenţiei europene şi a jurisprudenţei CEDO, conţinnaliză detaliată a articolului 3 din Convenţie în ceea ce priveşte tortura, tratamentuluman şi tratamentul degradant prin prisma jurisprudenţei Curţii Europene [23]; [24]. Astfel, potrivit studiului efectuat în baza jurisprudenţei, tortura se deosebeşte de tratamentele inumane şi degradante prin intensitatea durerii pe care ea o provoacă, prin suferinţele produse victimei. Or, tortura presupune intenţia

16



reprezentantului autorităţii publice să producă o suferinţă deosebită victimei, acţionîau prin intermediul altei persoane, cu ştirea sau la instigarea acestuia. Gravitatea sau intensitatea durerii cauzate poate fi determinată, referindu-ne la următoriifactori: durata; consecinţele fizice şi psihice; sexul, vîrsta, starea sănătăţii victimul şi metoda de executare.

Evidenţiem că elementele subiective ale celui de-al treilea factor (sexul, vîrsta, starea sănătăţii victimei) sunt relevante pentru evaluarea intensităţii unui anumit tratamTotuşi, ponderea atenuantă a factorilor enumeraţi trebuie să fie minimă la calificarea r acţiuni ca fiind tortură, deoarece acţiunile care cauzează în mod obiectiv o intensit suficientă de durere vor fi considerate ca tortură indiferent de faptul dacă victima

este bărbat sau femeie [23, p.31]. Definiţia torturii denotă că scopul este unul din senele importante ale acesteia şi care rezidă în obţinerea unor informaţii sau mărturisirn aplicarea unei pedepse sau intimidarea victimei. Drept ipoteze ale torturii Curtea a reţinut: supunerea la spînzurătoarea palestiniană (Aksoy contra Turciei, hotărîr 18 decembrie 1997) [1]; supunerea la şocuri electrice (Cakici contra Turciei, hotărîre din 8 iulie 1999) [22], lovituri puternice (Salman contra Turciei, hotărîre din 26 iunie 2000) [99], lovituri puternice în cap cu patul uşii care au antrenat pierderea memoriei de 60 % a părţii stîngi (Ilhan contra Turciei, hotărîre din 27 iunie 2000) , viol (Aydin contra Turciei, hotărîre din 25 septembrie 1997). În ultima hotărîre, Înaurte stabileşte că ¹violarea unui deţinut de către un oficial al Statului trebuie consiată ca o formă deosebit de gravă şi odioasă de maltratare, dată fiind uşurinţa infractoa se folosi de vulnerabilitatea şi opunerea redusă a victimei sale. Adiţional, violullasă victimei urme psihologice adînci, care nu se vindecă cu trecerea timpului, la fel

de uşor ca alte forme de violenţă fizică sau psihică º [4]. Autorii menţionează expresEuropeană a Drepturilor Omului distinge clar tortura de tratamentul inuman şi tratamentul degradant, avînd la bază criteriile evidenţiate mai sus. Astfel, spre deosebirede tortură, tratamentul inuman nu se caracterizează printr-o intensitate deosebită a actelor aplicate victimei. Multe situaţii de tratament inuman apar în perioada detenţiei persoanei, însă intensitatea maltratării victimei nu atinge ¹nivelul minim de severitteº necesar pentru a fi calificat ca tortură. De asemenea, trebuie să se ţină cont de clexitatea cauzei, inclusiv de

17



criteriile subiective evidenţiate mai sus (vîrsta, sexul, starea sănătăţii victimei), p a aprecia nivelul minim de gravitate în vederea distingerii torturii de tratamentul inuman. În privinţa tratamentelor inumane, Curtea a reţinut încălcarea articolului 3n Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentaleuaţiile: interogatorii prelungite, efectuate de forţele de poliţie (Irlanda contra Regatului Unit, hotărîre din 18 ianuarie 1998) [64]; agresiuni fizice şi psihice suferite în sediul poliţiei (Ribitsch contra Austriei, hotărîre din 4 decembrie 1995 [95], Tomai contra Franţei, hotărîre din 27 august 1992 [112], Labita contra Italiei, hotărîre di aprilie 2000) [67]. În ce priveşte tratamentul degradant, menţionăm că acesta genereaztimelor un sentiment de frică, anxietate şi inferioritate, capabile să umilească sau sătermine victima să acţioneze împotriva voinţei sale. Pentru a califica un tratament ca

iind degradant, trebuie să se ţină cont de faptul dacă obiectivul este de a umili sau îsi persoana, sau personalitatea victimei a fost afectată într-un mod incompatibil cu articolul 3 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilndamentale. Factorii relativi ca vîrsta şi sexul persoanei pot avea un impact mai mare la constatarea unui tratament ca fiind degradant decît la stabilirea unui tratament inuman sau tortură. În marea majoritatea a cazurilor, Curtea Europeană a reţinut eistenţa concomitentă a tratamentului inuman şi a celui degradant. Totuşi, Curtea a consatat încălcarea articolului 3 din Convenţie, pe motivul existenţei doar a tratamentuluidegradant, spre exemplu, o pedeapsă corporală sub formă de lovituri de nuia, aplicată rclamantului pe corpul dezgolit de către agenţii de poliţie (Tyrer contra Regatului Unit, hotărîre din 24 aprilie 1978) [116]. În opinia Curţii, situaţia respectivă atenteazănitatea şi integritatea fizică a persoanei, pedeapsă ce poate stimula şi consecinţe psiogice nefaste. Deşi interzicerea pedepselor corporale a rămas ca o constantă a jurispr

udenţei Curţii Europene, hotărîrea Costello-Roberts contra Regatului Unit din 25 martie2000, respinge o cerere de considerare ca tratament degradant a trei lovituri de pantof de gimnastică cu talpă de cauciuc la posterior, pedeapsă disciplinară aplicată i elev internat într-un colegiu britanic, în conformitate cu regulamentul acestei instituţii, deoarece n-au fost întrunite cerinţe de gravitate şi publicitate [44]. De aseenea, este important să evidenţiem că pînă în 1995, Curtea Europeană nu a caracterizat aptă a autorităţilor statale drept ¹torturăº, aceasta din urmă atribuindu-se la categoramentului inuman care a provocat suferinţe crude şi puternice. După 1995 Curtea manifestă o mare exigenţă şi fermitate la aprecierea faptelor, făcînd o distincţie între tort

18



tratament inuman. Majoritatea comportamentelor şi actelor care cad sub incidenţa articolului 3 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţiloramentale pot fi calificate ca ¹tratamenteº. Oricum, în anumite circumstanţe, acestea ia clar forma unei pedepse aplicate victimei, astfel fiind necesar să se determine dacă această pedeapsă este inumană sau degradantă. La fel, articolul 3 din Convenţie, incînd expres pedepsele ¹inumaneº şi ¹degradanteº, presupune o distincţie dintre asemeneae şi pedepse în general. Or, interzicerea tratamentelor degradante nu se referă neapăra la sentinţele judecătoreşti obişnuite, chiar dacă sentinţa pronunţată este severă. Curnă a indicat că numai în circumstanţe excepţionale o sentinţă severă poate avea implica articolului 3 din Convenţie. Într-un asemenea caz, s-ar putea spune că Statele se bucură de o discreţie sau de o marjă de apreciere în ceea ce priveşte ¹pedepseleº care sun

ate condamnaţilor. În scopul elucidării contextului în care au loc majoritatea încălcărticolului 3 din Convenţie, specificăm detenţia persoanei. Astfel, persoanele private de libertate sunt cele mai vulnerabile şi mai des expuse riscului de abuz din partea puterii de stat, aflîndu-se complet sub controlul autorităţilor. Respectarea drepturilor omului în locurile de detenţie este supravegheată de Comitetul european pentru prevenirea torturii. În ceea priveşte stabilirea faptului dacă au fost încălcate drepturipersoanei aflate în detenţie în sensul articolului 3 din Convenţie, trebuie să se const aplicarea forţei fizice asupra persoanei deţinute. Cei mai relevanţi indici ai recurgerii la forţă sunt semnele vizibile de vătămare a integrităţii corporale, precum şi trasihologice. Dacă un deţinut prezintă leziuni ale integrităţii corporale pe parcursul deei sale, sau la eliberarea din locurile de recluziune, autoritatea care l-a deţinut trebuie să demonstreze faptul că acestea nu se datorează perioadei sau faptului detenţiei. Dacă leziunile corporale ţin de perioada detenţiei şi constituie un rezultat al

icării forţei fizice din partea autorităţilor, atunci administraţia instituţiei peniten trebuie să demonstreze că aplicarea forţei fizice a fost necesară, reieşind din conduideţinutului [24, p. 71]. Curtea a statuat că în cazul în care o persoană aflată în detedează fie chiar din cauza unor leziuni corporale minime, Guvernului îi revine o sarcină majoră de probaţiune pentru a oferi o explicaţie plauzibilă. În acest context, autosunt responsabile de asigurarea unei evidenţe detaliate şi precise privind detenţia persoanei şi sunt obligate să justifice în mod convingător orice leziune [99].

19



Condiţiile de detenţie pot uneori fi calificate drept tratamente inumane şi degradante. Acestea se referă atît la mediul general în care sunt deţinute persoanele private de ibertate, cît şi la regimul închisorii şi condiţiile specifice în care sunt deţinute pee. Pentru a evalua dacă mediul în care este deţinută persoana este în concordanţă cu ceonvenţiei, trebuie luate în considerare particularităţile deţinutului: vîrsta, sexul, s sănătăţii, pericolul social pe care îl prezintă, precum şi dacă persoana se află în ar. Persoana care se află în arest preventiv şi vinovăţia căreia nu s-a constatat printr-e judecătorească definitivă, se bucură de prezumţia nevinovăţiei, aplicabilă nu doar prpenal, ci şi regimului juridic care guvernează drepturile persoanei în locurile de detenţie. Deseori, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat încălcarea articolulu 3 din Convenţie pe motivul condiţiilor neadecvate de detenţie. Astfel, în cauza Peers

ontra Greciei, hotărîre din 19 aprilie 2001, reclamantul a fost deţinut aproape două lui, petrecîndu-şi cea mai mare parte a timpului la pat într-o celulă fără aerisire şi fă fiind obligat, de asemenea, să-şi satisfacă necesităţile fiziologice în prezenţa altui Prin urmare, Curtea a considerat condiţiile de detenţie în instituţia penitenciară ca nd neadecvate, calificîndu-le ca un tratament inuman şi degradant [85]. Astfel, sursele lui J.L. Charrier şi A.Chiriac sunt adevărate ghiduri în materia Convenţiei europen pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care conţin o gamă diversă de cazuri relevante din jurisprudenţa CEDO, făcînd o delimitare netă între ter specificaţi la art. 3 din Convenţia europeană. Ghidul privind punerea în aplicare a aricolului 3 din Convenţia europeană, elaborat de către Directoratul General pentru Drepturile Omului al Consiliului Europei în 2002, este o altă sursă care tratează multidimesional prevederile Convenţiei [71]. Lucrarea accentuează că în majoritatea Statelor car au ratificat Convenţia, aceasta, pe lîngă faptul că generează obligaţii juridice de dr

nternaţional, este şi o parte componentă a dreptului intern. Astfel, Convenţia se încadză în sistemul de drept, aplicarea prevederilor ei fiind obligatorie pentru instanţele judecătoreşti şi toate autorităţile publice naţionale. In cadrul intern, particularii nvoca direct textul Convenţiei şi jurisprudenţa CEDO, care trebuie aplicate de instanţee judecătoreşti naţionale. În plus, autorităţile naţionale, inclusiv instanţele de judeză să acorde Convenţiei prioritate asupra oricărei legi naţionale ce contravine ei. Acefapt corespunde spiritului general al

20



Convenţiei, conform căruia responsabilitatea iniţială şi primară de protecţie a drepturnsacrate în Convenţie revine Înaltelor Părţi Contractante. Articolul 1 al Convenţiei obecare stat ± parte să asigure oricărei persoane aflate sub jurisdicţia sa drepturile şibertăţile definite de Convenţie. Curtea Europeană pentru Drepturile Omului a fost instiuită pentru a monitoriza acţiunea statelor, exercitînd o competenţă de revizuire. Existaşa-numitei ¹marje de apreciereº a fost determinată de relaţia dintre sistemele de dreple statelor contractante şi Curte, relaţie marcată de principiul subsidiarităţii, confocăruia respectarea Convenţiei de către autorităţile naţionale este completată de suprav europeană. Doctrina marjei de apreciere recunoaşte că în multe cazuri autorităţile naţsunt intr-o poziţie mai adecvată pentru a decide asupra unui caz sau asupra unei probleme particulare. Acest lucru este în special valabil atunci cînd, pentru soluţionare

a unui caz, există un spectru larg de opţiuni. Oricum, marja de apreciere se aplică în od diferit, în funcţie de valoarea vizată şi de existenţa unor standarde comune valabilmai multe state membre şi, respectiv, variază nivelul discreţionar permis statelor. În ontextul articolului 3, interzicerea torturii (articol reflectat în acest manual)este discutabilă existenţa marjei de apreciere în general. Pentru respectarea de către istemele de drept şi politicile naţionale a obligaţiilor impuse de Convenţie, este adecat ca protecţia şi garanţiile consacrate de ea să fi incorporate în toate nivelurile acor sisteme. Sistemele, în special cele responsabile de elaborarea, implementarea şiexecutarea legilor şi dispoziţiilor legale, trebuie să fie capabile să integreze prevedrile Convenţiei în activităţile sale. Acest lucru poate fi realizat numai printr-o cunoere minuţioasă a prevederilor Convenţiei. De asemenea, în materia jurisprudenţei Curţiipene a Drepturilor Omului este important să evidenţiem lucrarea lui C.Bîrsan, editată î005, ce vizează comentariul pe articole al Convenţiei europene, studiu valoros care

reprezintă o sinteză şi o analiză detaliată a jurisprudenţei Curţii Europene, reieşind olele Convenţiei europene pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamene [10, p.365]. O analiză a evoluţiei jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omulu a fost efectuată şi de autorul român Nanu F. în 2003, în articolul cu privire la dreptpersoanei de a nu fi supusă la tortură sau la pedepse ori tratamente inumane sau degradante, studiu care reflectă drepturile fiecărei persoane garantate de articolul 3din Convenţia europeană [74, p.46].

21



Articolele lui ñворòнсков ó.., care datează din 2003 şi 2005, conţin o analiză juridicocă legislaţia penală a Federaţiei Ruse nu prevede componenţa de infracţiune ¹torturaº. nsistă asupra necesităţii incriminării acestei fapte, reieşind din gradul sporit al preiciilor cauzate care-l implică tortura [130];[131]. Cu referire la aspectul ce ţinede combaterea torturii, evidenţiem lucrările elaborate de Directoratul General pentru Drepturile Omului şi Afaceri Juridice, Consiliul Europei, în 2009 şi 2010. Lucrările cauză dau răspunsuri la întrebările: ce reprezintă rele tratamente? Care sunt drepturileţinuţilor? Care este procedura în cazul unei plîngeri de rele tratamente? Adiţional, cgerile respective analizează standardele internaţionale care reglementează tortura şi rlele tratamente, precum şi modalitatea de investigare a acestora [109]; [110]. Preocupările contemporane referitor la impunitate sunt bazate pe mai multe reclamaţii p

rimite de către mecanismele internaţionale în domeniul drepturilor omului, care scot învileag eşecurile statelor la investigarea corespunzătoare a relelor tratamente. În acest context, Comisia Europeană şi Consiliul Europei au lansat un program comun intitulat ¹Combaterea relelor tratamente şi a impunităţiiº. Programul în cauză ţinteşte asuproliţiei şi altor organe de drept în cinci state membre ale Consiliului Europei: Republica Moldova, Armenia, Azerbaidjan, Georgia, Ucraina. Lucrările menţionate abordează drepturile deţinuţilor, subliniind obligaţiile funcţionarilor organelor de drept şi ale arităţilor în general. Astfel, putem evidenţia importanţa practică a surselor în cauză, pentru organele abilitate de a investiga cazurile de tortură şi rele tratamente. Un alt studiu realizat în domeniul torturii este articolul lui ôирõанов ó., editat în 200solidarea garanţiilor constituţionale ale drepturilor şi libertăţilor persoanei prin indicţia juridico-penală a torturii, tratamentului inuman şi degradant [140]. În prezenţaterdicţiei constituţionale a torturii, asemenea tratamente sunt încă folosite în Rusia.

-o oarecare măsură, acest lucru se datorează insuficienţei interdicţiilor şi sancţiunille. În articol se analizează normele internaţionale general acceptate, prevederile art. 21 din Constituţia Federaţiei Ruse, precedentele Curţii Europene a Drepturilor Omului, propunîndu-se completarea capitolului 17 al Codului penal al Federaţiei Ruse, ¹Infracţiuni împotriva libertăţii, onoarei şi demnităţiiº cu reguli care interzic tortura, tl inuman şi degradant. Autorul evidenţiază că, în pofida interdicţiilor constituţionalee, în Federaţia Rusă continuă încălcările drepturilor individuale. Situaţia nu s-a schiificativ pe parcursul celor

22



10 ani de la ratificarea de către Federaţia Rusă, la 05 mai 1998, a Convenţiei europenepentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Prin urmare, este neesar să se ţină seama de practica internaţională care vizează interzicerea torturii şi mentelor inumane, inclusiv de hotărîrile CEDO. În mai mult de 50 de ani ± perioadă de avitate a instanţei, s-au creat şi dezvoltat ideile de bază potrivit dispoziţiilor Conveei europene, principiile şi normele de drept internaţional îmbogăţind în mod semnificatstemul de garanţii ale drepturilor şi libertăţilor. Garanţiile, nedeclarate în mod exprextul Convenţiei şi al protocoalelor sale, au fost consolidate în hotărârile Curţii, calterior au devenit precedente. În opinia Curţii, deciziile sale garantează nu doar examinarea cazurilor concrete, dar, de asemenea, soluţionează probleme de ordin general: interpretarea, protecţia şi dezvoltarea dreptului consacrat în Convenţie, astfel cont

ibuindu-se la respectarea angajamentelor asumate de state în calitate de părţi contractante. La soluţionarea unei probleme concrete, Curtea nu reiese doar din interpretarea normelor Convenţiei, ci şi din normele şi regulile elaborate în cazuri precedente le CEDO [140, p.38]. Concomitent, autorul analizează reglementările naţionale, menţionîcă un exemplu de extindere a protecţiei juridice a drepturilor omului, care se bazează pe reglementările art. 3 din Convenţia europeană, serveşte art. 21 din Constituţia Fei Ruse: ¹Nimeni nu poate fi supus torturii, pedepselor sau tratamentelor inumanesau degradanteº. Autorul, după cum menţionăm mai sus, consideră necesar de a include tora în capitolul ¹Infracţiuni contra libertăţii, onoarei şi demnităţiiº. Articolul 127.3Tortura, tratament inuman deliberat care cauzează dureri sau suferinţe puternice, fizice sau psihice, se pedepseşte cu ¼ 2. Aceeaşi acţiune săvîrşită: a) în privinţa a doupersoane; b) asupra unui minor; c) asupra unei femei gravide; d) de o persoană cu folosirea situaţiei de serviciu, se pedepseşte cu ¼ 3. Acţiunile prevăzute la alin. 1

săvîrşite: a) cu cauzarea din imprudenţă a decesului, vătămarea corporală gravă a victte urmări grave;

23



b) săvîrşite într-o manieră periculoasă pentru viaţa şi sănătatea mai multor persoane; grup criminal organizat Articolul 127.4. Tratament inuman Partea 1. Tratamentulinuman constă în provocarea suferinţelor puternice fizice sau psihice grave care pot duce la tulburări psihice acute ... Articolul 127.5 Tratament degradant Tratamentul degradant este cel care implică provocarea suferinţelor, insuflarea unui sentimentde teamă şi de inferioritate, în scopul umilirii şi discreditării persoanei pentru a sf rezistenţa fizică şi morală a acesteia ... Propunerea de a introduce un articol separa în Codul penal al Federaţiei Ruse, care ar incrimina tortura, este pe larg discutată î doctrina de specialitate rusă. Susţinem şi încurajăm acest punct de vedere, deoarece alarifica multe probleme cu care se confruntă practica judiciară. Or, odată cu ratificarea instrumentelor internaţionale în domeniu de către Federaţia Rusă, ar fi oportună şi

entarea reglementărilor internaţionale la nivel naţional. Problema discutabilă este ceacare se referă la obiectul generic al acestei componenţe de infracţiune. Nu susţinem idea că tortura atentează, în primul rînd, la libertatea persoanei, onoarea şi demnitatea, acestea fiind valori sociale care se lezează adiţional, urmare a aplicării actelor de tortură. Articolul lui öекленко ö. şi ÷алøкова M., care a ieşit de sub tipar în 2007,le legii penale a Federaţiei Ruse în domeniile maltratării şi torturii, totodată analizeglementările în vigoare la acest capitol [129]. Potrivit art. 117 din Codul penal al Federaţiei Ruse, maltratare înseamnă provocarea suferinţelor fizice sau psihice prin ntermediul bătăilor sistematice sau alte acte violente, în cazul în care astfel de acţi nu cauzează vătămări corporale grave sau medii integrităţii corporale. Codul penal nu eşte termenul de ¹bătaieº, ¹alte acţiuni violenteº, care constituie latura obiectivă a omponenţe de infracţiune. A.ù. Kрасиков considera că bătăile ar trebui să fie consideraacă intensitatea efectelor lor este adecvată maltratării, adică atunci când acestea sun

plicate la intervale scurte de timp şi, astfel, provoacă grave suferinţe fizice şi psihce. Maltratarea se referă la categoria infracţiunilor continue, şi, prin urmare, la recunoaşterea bătăilor sistematice ca atare, trebuie să se demonstreze că toate episoadele aplicare reprezintă un tot întreg, care formează o anumită linie de conduită a făptuiui ce acţionează cu intenţie. Astfel,

24



autorul menţionează necesitatea aprigă de a incrimina distinct fapta de tortură, în veda delimitării acesteia de alte rele tratamente [133, p.41]. Merită a fi evidenţiat autoreferatul tezei de doctor al lui úобанòн Р., editat în 2007, studiu juridico-penal şi al torturii [139]. Relevanţa temei de cercetare constă în abordarea problemei torturii, care nu reprezintă un fenomen nou în societatea contemporană. Timp de secole, aceasta a fost principalul mijloc de obţinere a probelor, utilizată pe scară largă în cadrul hetei. Legislaţia actuală din Rusia conţine norme juridice internaţionale în materia drurilor omului. De exemplu, articolul 21 din Constituţie consacră o prevedere importantă: ¹...demnitatea persoanei este protejată de stat. Nimic nu poate constitui pentru îcălcarea acesteia. Nimeni nu va fi supus la tortură sau la tratamente sau pedepse crude, inumane sau degradante. Nimeni nu poate fi supus fără consimţământul liber la expe

ente medicale, ştiinţifice sau de altă naturăº. Astfel, interzicerea torturii şi alte tente crude, inumane sau degradante reprezintă în momentul de faţă un principiu constitunal. Din păcate, cu toate acestea, acte individuale de tortură sunt caracteristicile realităţii ruse moderne. Problema gravă este prezenţa lor în sistemul juridic. Pericolfenomenului rezidă, categoric, în faptul că acesta creează o atitudine negativă a socieaţă de organele de drept, lăsîndu-se să se creadă că violenţa şi cruzimea sunt lucruri urale, iar aplicarea lor este justificată de realizarea eficientă a unor sau altor obiective. Scopul studiului, bazat pe legislaţia în vigoare, pe materiale din practica judiciară, rezultate concrete ale unor cercetari juridice şi sociologice, este dea determina cauzele criminalităţii în general, iar în particular, a aplicării torturii acest sens, de a se recurge la elaborarea de propuneri concrete în vederea îmbunătăţiriegislaţiei, practicii judiciare şi a activităţii de prevenire a criminalităţii. Un rol tant privind garanţiile persoanelor în detenţie îl joacă Comitetul european pentru prev

rea torturii, care are drept sarcină monitorizarea condiţiilor de detenţie, formularea obiecţiilor şi recomandărilor. Astfel, în studiul realizat în anul 2002, privind normeCPT, este descrisă modalitatea de constituire şi activitate a CPT-ului, precum şi rolul acestuia în domeniul prevenirii torturii şi relelor tratamente [78]. Mecanismul internaţional de protecţie împotriva torturii este redat şi în articolul lui Moрòков ñ. [internaţional al Crucii Roşii a fost prima organizaţie care a protejat deţinuţii, instind un sistem de vizitare a locurilor de detenţie de către un organism imparţial, alcătit din experţi. Inspirîndu-se din această idee, Adunarea Parlamentară a Consiliului Eurpei a propus elaborarea unui tratat european, bazat pe proiectul unei convenţii europene elaborat de Comisia

25



internaţională a juriştilor şi de Comitetul elveţian împotriva torturii. Deschisă semnă, această Convenţie, prompt ratificată de statele membre, a intrat în vigoare în 1989. -ul a ţinut prima sa reuniune în acelaşi an şi a efectuat primele vizite în statele mem în 1990. Foarte rapid el s-a impus ca un organism cu autoritate. Naţiunile Unite au început să introducă un model similar la nivel mondial. Convenţia prevede că CPT-ul sempune din persoane ªde înaltă moralitate, cunoscute pentru competenţa în materia dreptuor omului sau care au experienţă profesionalăº în domeniile pe care Convenţia le tratea. Comitetul Miniştrilor al Consiliului Europei alege un membru din fiecare stat care a ratificat tratatul; membrii activează individual şi nu în calitate de reprezentanţ ai statului. Pentru consolidarea imparţialităţii lor, membrii ªnaţionaliº nu participăitele efectuate în ţările lor. Odată aleşi, membrii activează într-un prim mandat de pa

, putînd fi aleşi pentru încă două mandate. În principiu, aceştia îşi exercită funcţiiluse, dar în practică mulţi membri consacră timp considerabil activităţii. Unul din puncforte ale CPT-ului este compoziţia sa caracterizată prin marea diversitate de cunoştinţ şi competenţe ale membrilor săi. Comitetul ţine în mod deosebit la echilibrarea compoz sale pentru a garanta activităţii un caracter multidisciplinar veritabil. Cei mai numeroşi sunt juriştii, dar mulţi din membri contribuie la acţiunile CPT-ului prin compeenţele lor medicale. Alţii au fost în ţările lor specialişti în problemele penitenciare ale poliţiei. În timpul vizitării locurilor de detenţie, Comitetul poate fi asistat deexperţi şi de interpreţi. Secretariatul permanent al CPT-ului se află în sediul Consilii Europei la Strasbourg. Competenţa acestuia vizează consolidarea protecţiei persoanelor private de libertate împotriva torturii şi a pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante. El se străduieşte să atingă scopul propus prin vizitarea locurilor de etenţie şi instaurarea ulterioară apoi, a unui ªdialog permanentº cu statele, bazat pe

oartele CPT-ului şi pe răspunsurile statelor respective. CPT-ul nu este un organismjudiciar; el a dezvoltat o serie de norme pe care le utilizează în timpul vizitelorsale pentru evaluarea practicilor constatate, încurajînd statele să le însuşească. Mult aceste norme sunt mai precise şi mai exigente decît cele care figurează în alte texte nternaţionale. Activitatea de elaborare a normelor evoluează în continuare. Pe măsura dzvoltării acţiunilor sale, CPT-ul are noi preocupări care-l orientează la formularea unr noi recomandări, incitînd statele la noi reforme legislative, administrative şi structurale.

26



Mandatul CPT-ului vizează prevenirea torturii şi a pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante şi nu condamnarea formală a unui tratament la care a fost supus un deţinut. În timpul vizitării locurilor de detenţie, CPT-ul evaluează condiţiile de de obţine informaţii asupra procedurilor şi practicilor în vigoare. CPT-ul este abilitat viziteze, în statele părţi la Convenţie, toate locurile în care persoanele sunt, sau poi private de liberate de către o autoritate publică. Este vorba, de exemplu, de închisori şi centre de detenţie pentru minori, de posturi de poliţie, de centre pentru reţineea străinilor, de spitale psihiatrice şi de cămine pentru persoanele în vîrstă sau cu hap. Vizitele CPT-ului sunt fie periodice, fie ad- hoc. Vizitele periodice permit Comitetului să viziteze statele în mod regulat după un program stabilit în fiecare an.La origine, majoritatea vizitelor CPT-ului erau periodice. Noile state-părţi la Conv

enţie se pot aştepta la o vizită a CPT-ului la puţină vreme după ratificare. Vizitele ac pot avea loc în cazul în care ªcircumstanţele o cerº. Acestea permit CPT-lui să reacţrepede la primirea informaţiilor ce sugerează necesitatea examinării de urgenţă a unei bleme sau a unui loc de detenţie în particular. Printre altele, aceste vizite ad hoc permit Comitetului să examineze în ce măsură recomandările lui precedente au fost urmade rezultate. De cîţiva ani, a crescut frecvenţa vizitelor ad hoc scurte şi cu scop preis. Uneori, vizitele ad hoc sunt efectuate la solicitarea statului însuşi [40]. Convenţia obligă statele să autorizeze delegaţiile CPT-ului să intre şi să se deplaseze făr ªorice loc din jurisdicţia sa în care persoanele sunt private de libertate de către o utoritate publicăª. Mai mult, aceasta acordă Comitetului dreptul de a discuta fără mart cu orice persoană privată de libertate, cît şi cu orice persoană susceptibilă de a-i fa informaţii utile. Statele au, de asemenea, obligaţia generală de a comunica CPT-ului orice altă informaţie care îi este necesară acestuia pentru îndeplinirea misiunii. Dre

l de acces la informaţie al CPT-lui este subordonat obligaţiei de a ţine cont ªde regulle de drept şi de deontologia aplicabilă la nivel naţionalº [136]. La sfîrşitul anului dent CPT-ul publică lista ţărilor care vor fi vizitate pe parcursul anului următor. Cu proximativ două săptămîni înaintea vizitei, Statul primeşte precizări privind durata apivă a vizitei şi componenţa delegaţiei. Cîteva zile înaintea vizitei, Statul este inforsupra unor instituţii pe care delegaţia CPT intenţionează să le viziteze.

27



La începutul vizitei se organizează discuţii între delegaţie, pe de o parte şi miniştrinari publici şi organizaţii neguvernamentale, pe de altă parte. În timpul vizitei (aproimativ 1-2 săptămîni), delegaţia (membrii CPT, membrii Secretariatului şi, dacă este ne, experţi şi interpreţi) se divizează pentru a vizita locurile private de libertate, inlusiv instituţiile care nu au făcut obiectul unei notificări prealabile. Membrii delegaţiei se informează reciproc periodic. La sfîrşitul vizitei, delegaţia se întîlneşte cufuncţionari pentru a le împărtăşi primele impresii şi constatări şi, dacă e necesar, lervaţiile de la faţa loculuiº privind anumite situaţii ce solicită o atenţie deosebită. are vizită, CPT-ul elaborează un raport confidenţial, cu expunerea constatărilor şi recndărilor pe care le consideră necesar ameliorării situaţiei persoanelor private de libetate, fiind adresat statului în cauză. Raportul conţine solicitarea unui răspuns scris

in partea statului, acesta urmînd să indice măsurile luate pentru punerea în aplicare arecomandărilor făcute, să reacţioneze la comentariile formulate şi să ofere informaţiilitate. Sunt două excepţii de la confidenţialitatea raportului: prima ± dacă un stat soltă el însuşi publicarea raportului şi a comentariilor sale de răspuns; a doua ± dacă unefuză să coopereze sau să amelioreze situaţia persoanelor private de libertate în luminecomandărilor CPT-ului. În al doilea caz, Comitetul poate decide (cu majoritatea a două treimi şi după ce a dat statului posibilitatea să se explice) elaborarea unei declaaţii publice asupra chestiunii. La origine s-a crezut că această confidenţialitate va f importantă pentru obţinerea cooperării statelor şi garantarea eficienţei CPTului, dar tele au arătat că sunt pregătite, chiar doresc ca o mare parte a dialogului lor cu Comitetul să fie dată publicităţii. Într-adevăr, majoritatea statelor vizitate au autorizalicarea rapoartelor CPT-ului şi a răspunsurilor lor. Acestea pot fi obţinute la Secretariatul CPT-ului şi sunt accesibile pe website-ul lui [40]. Evidenţiem actualitatea şi

relevanţa recomandărilor CPT, care vor fi descrise ulterior, urmare a vizitelor Comitetului întreprinse în Republica Moldova, precum şi reacţia autorităţilor naţionale lale Comitetului în privinţa condiţiilor de detenţie, aplicării relelor tratamente faţă d precum şi a garanţiilor generale ale persoanelor aflate în detenţie. Referindu-ne, în tinuare, la standardele internaţionale în domeniul torturii şi relelor tratamente, evidenţiem articolul lui Aгаõов ÷. şi ûовалева E., elaborat în 2007 [127].

28



Autorii readuc în discuţie ideea că orice stat ar trebui să respecte obligaţiile internale care decurg din instrumentele universale privind drepturile omului, precum şidin cele de specialitate referitor la executarea pedepsei şi la tratamentul faţă de persoanele condamnate la diverse tipuri de pedepse. Categoria acestora incorporeazăDeclaraţia Universală a Drepturilor Omului, Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, Convenţia ONU împotriva torturii şi a altor tratamente sau pedese crude, inumane sau degradante, Regulile minime standard privind tratamentul deţinuţilor, Regulile penitenciare europene, Convenţia pentru apărarea drepturilor omulu şi a libertăţilor fundamentale, Convenţia Europeană pentru prevenirea torturii. În artse reiterează dezideratul că instrumentele menţionate conţin dispoziţii cu caracter genl (regulamente, linii directorii), care nu permit nicio deviere de la reglementări

le lor, atît sub aspect legal, cît şi practic, proclamînd prioritatea în acest sens. Couzia rezultă în mod direct din art. 30 al Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului ş art. 5 din Pactul internaţional privind drepturile civile şi politice. Chiar circumstanţe excepţionale (cum ar fi starea de război sau ameninţare de război, instabilitateolitică internă sau orice situaţie excepţională) nu pot servi temeiuri justificative delicare a tratamentelor sau pedepselor crude, inumane sau degradante. Principiile acoperă toate drepturile fundamentale ale omului, au un caracter interstatal, fiind ratificate de majoritatea statelor membre ale ONU, sunt stabile, nu pot fi influenţate de condiţiile sociale şi politice, nu depind de factorii ideologici şi, prin rmare, reprezintă o orientare clară în domeniul aplicării legii. Din 1985, în Europa exReguli minime standard privind tratamentul deţinuţilor, fiind revizuite ulterior în conformitate cu tendinţele moderne şi în scopul extinderii sferei de aplicare a acestora. Principiile de bază ale Regulilor penitenciare europene sunt: 1. Privarea de lib

ertate trebuie realizată în astfel de condiţii de detenţie, încît să implice respectaretăţii umane. 2. Regulile sunt aplicate cu imparţialitate. Nu se admite discriminarea bazată pe rasă, culoare, sex, limbă, religie, opinie politică, origine naţională sau socaştere, statut economic sau de altă natură. 3. Corecţia prin pedeapsă trebuie să urmăreul menţinerii stării sănătăţii şi demnităţii persoanei pe parcursul aflării în detenţieuie la formarea responsabilităţii persoanei deţinute ca să-i permită reintegrarea în sote la finele ispăşirii pedepsei.

29



4. Inspectorii calificaţi, numiţi de către autorităţile competente, inspectează regulatori, în special, pentru a monitoriza în ce măsură acestea corespund legilor şi reglemenor în domeniu. 5. Protecţia drepturilor individuale ale deţinuţilor, în special legalita sancţiunilor disciplinare aplicate, precum şi controlul exercitat în conformitate cu legislaţia naţională a localurilor de detenţie, trebuie să fie realizate de către o auate independentă. 1.2. Analiza materialelor ştiinţifice naţionale în domeniul torturii,atamentului inuman şi degradant Comparativ, la nivel naţional nu există, în opinia noasră, o gamă suficient de largă de surse teoretice care să abordeze şi aspecte juridico-ple ale torturii, precum şi să analizeze multilateral jurisprudenţa CEDO în domeniu. Tot, unele lucrări elaborate la noi merită a fi evidenţiate din mai multe considerente: înprimul rînd, pentru a releva importanţa şi impactul produs în perspectiva impulsionării

rcetărilor şi lărgirii ariei subiectelor sau aprofundării lor, în al doilea rînd, pentremonstra oportunitatea şi temeinicia temei cercetate în prezenta teză. Monografia elaborată de Ulianovschi Gh. în 1999, rămîne a fi deocamdată unicul studiu aprofundat în dol infracţiunilor care atentează la relaţiile sociale privind activitatea de înfăptuire ustiţiei şi activitatea de contribuire la înfăptuirea justiţiei. Un capitol distinct esconsacrat infracţiunilor contra justiţiei care împiedică realizarea principiilor constiuţionale privind activitatea organelor ce înfăptuiesc justiţia. În contextul dat, un loparte a fost rezervat torturii, fiind o faptă cu un grad înalt de prejudiciabilitate, autorul reuşind s-o analizeze detaliat din punct de vedere juridico-penal. Vizavi de această problemă şi-au exprimat opinia atît teoreticieni, cît şi practicieni din Rica Moldova, Federaţia Rusă, România [118, p.63]. O altă lucrare de valoare ştiinţificătică incontestabilă este manualul de drept penal (partea specială), elaborat în 2005 deSergiu Brînză, Xenofon Ulianovschi, Vitalie Stati, Vladimir Grosu şi Ion Ţurcanu. Studi

l didactico-ştiinţific fundamental conţine mai multe rezultate novatorii ce permit a formula concluzii, generalizări şi legităţi concludente. De asemenea, manualul este o relizare concretă de promovare a standardelor profesionale pe tărîmul politicii educaţionle şi de instruire juridică a multor generaţii de jurişti [16]. Interpretări şi analizăliate a prevederilor Codului penal al Republicii Moldova se conţin în comentariul la Codul penal al Republicii Moldova, adnotat şi cu exemple din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a instanţelor judecătoreşti naţionale. Lucrarea respectiv

30



facilitează înţelegerea normelor legii penale, clarifică situaţiile în cazul existenţeidicţiilor între normele penale, precum şi oferă o paletă largă de speţe din jurisprudenastfel, accentuînd necesitatea ajustării legii penale naţionale la standardele europene [5]. La categoria articolelor ştiinţifice cu tematica torturii, tratamentului inuman şi degradant se înscrie şi lucrarea lui V.Stati, editată în 2008, care analizează suect juridico-penal infracţiunea de tortură şi infracţiunea de organizare sau instigare acţiunilor de tortură. Este o contribuţie importantă la explicarea normei penale a art 3091 CP RM şi analizarea acestuia în sens juridicopenal a componenţei de infracţiune, recum şi aspecte ce vizează jurisprudenţa CEDO în domeniu cu utilitate teoretică şi pra plus, articolul tratează detaliat infracţiunea de organizare şi instigare a acţiunilorde tortură [104, p.20]. Articolele lui D.Băluţă şi D-I. Străisteanu, elaborate în 2005,

vire la tortură, fiind scrise pînă la incriminarea faptei de ¹torturăº în CP RM, conţinntare detaliată a necesităţii includerii unei astfel de fapte în legislaţia penală prez în acelaşi timp, spre analiză patru proiecte de lege, propuse de Comitetul Helsinki din Moldova [8]. Argumentele plauzibile invocate de autori aduc în discuţie faptul iniţierii şi dezvoltării de către organismele internaţionale, formate pentru protejarea şmovarea drepturilor omului, a unui şir de măsuri politice, mecanisme de protecţie şi intrumente legislative efective. Unele dintre acestea sunt Convenţia ONU împotriva torturii şi a pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante, Convenţia Europeană aDrepturilor Omului, prin care a fost constituit Comitetul European pentru Prevenirea Torturii (CPT), la care Republica Moldova este parte, asumîndu-şi anumite angajamente. Autorii se axează, de asemenea, pe monitorizarea efectuată de către CPT în Repulica Moldova (1998 şi 2001), fiind depistate multiple cazuri de aplicare a torturii faţă de persoanele aflate sub urmărire penală, atestate în rapoartele sale către Guve

Republicii Moldova, cu recomandări menite să excludă pe viitor tortura şi tratamentele egradante. Situaţia a fost monitorizată şi de către Comitetul Helsinki, care şia propusnalizeze fenomenul torturii în Moldova pentru identificarea oportunităţilor de încorporre a recomandărilor CPT [7, p.54]; [8, p.7]. Articolul lui Gribincea V., care datează din 2006, merită evidenţiat ca fiind o analiză amplă şi minuţioasă a cazurilor de ttament inuman şi degradant contra Republicii Moldova, făcîndu-se referire la constatărie Curţii Europene a Drepturilor Omului în cazurile Becciev contra Moldovei, Stepuleac contra Moldovei, Boicenco contra Moldovei, Şarban contra Moldovei şi

31



Corsacov contra Moldovei. Valoarea studiului constă în distincţia între tortură, tratam inuman şi tratament degradant făcută prin prisma jurisprudenţei CEDO [55, p.15]. Seriarecedentul judiciarº, a apărut în 2006, graţie sprijinului Reprezentanţei Înaltului Comat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi în Moldova, rolul substanţial al ediţiilor fiinlobarea cazurilor contra Republicii Moldova la Curtea Europeană şi includ o analiză detaliată a hotărîrilor de condamnare, a deciziilor de inadmisibilitate şi a deciziilor d radiere de pe rolul Curţii Europene [86]; [87]. În doctrina penală a mai multor ţări sbservă tendinţa de apropiere a instituţiilor de drept penal din familia romano-germanică de cele din familia englezo-americană. Astfel, impactul dreptului internaţional asupra dreptului penal intern al statelor devine şi mai decisiv. Bunăoară, Codul penal al RM indică expres că prevederile acestuia se aplică în conformitate cu dispoziţiile Con

tuţiei RM şi a altor acte internaţionale la care statul nostru este parte. Mai mult, dacă există neconcordanţe între reglementările interne şi cele internaţionale în materialor omului, prioritate au reglementările internaţionale. Totuşi, doctrina penală nu est univocă în ceea ce priveşte recunoaşterea precedentului judiciar în calitate de izvor drept. Recunoaşterea acestuia ca atare este, în opinia noastră, oportună, deoarece conţtul normelor şi principiilor dreptului internaţional se completează şi se îmbogăţesc esin hotărîrile concrete ale CEDO, ale curţilor penale internaţionale. Este incontestabilfaptul că Convenţia europeană constituie parte integrantă a sistemului legal intern, acastă concluzie fiind formulată în hotărîrea Curţii Constituţionale nr. 55 din 14 octomb9 ¹Privind interpretarea unor prevederi ale art. 4 din constituţia RMº. Hotărîrea respevă prevede că Convenţia europeană reprezintă o parte integrantă a sistemului legal intermează a fi aplicată direct ca oricare altă lege a RM, cu deosebire că Convenţia în cauprioritate faţă de restul legilor interne care îi contravin. Prevederile Convenţiei eur

pene sunt interpretate de CEDO, hotărîrile căreia sunt obligatorii pentru instanţele dejudecată naţionale. Cea mai impunătoare şi incorporare a principiilor dreptului internanal se efectuează în Republica Moldova prin intermediul hotărîrilor CEDO. Aplicarea norelor internaţionale penale sau procesual-penale, încorporate în unele cazuri şi în legia internă se realizează prin intermediul analizei precedentelor CEDO [86, p.5]. C. Ciugureanu-Mihailuţă, autorul recentului studiu din anul 2009, cu privire la reglementarea internaţională a dreptului copilului la protecţie împotriva torturii, pedepselor au tratamentelor crude, inumane sau degradante, menţionează că scopul normelor internaţonale ce

32



incriminează tortura, pedepsele şi tratamentele inumane şi degradante este de a proteja atît demnitatea, cît şi integritatea fizică şi mentală a individului. Textele interna în materia drepturilor copilului nu permit nicio excepţie. Totodată, autorul evidenţiacă pentru aplicarea normelor internaţionale nu este suficientă interzicerea unor astfel de tratamente sau pedepse, sau tratarea acestora ca infracţiuni, ci trebuie întreprinse măsuri legislative, administrative, juridice sau de altă natură, la nivel intern, pentru a preveni şi pedepsi actele de tortură, tratament inuman sau degradant [28, p.9]. Institutul de Reforme Penale a elaborat în 2006 studiul ce vizează combaterea torturii în Republica Moldova, reieşind din rapoartele Comitetului European pentruPrevenirea Torturii, hotărârile Curţii Europene pentru Drepturile Omului privind Republica Moldova, din rapoartele experţilor internaţionali şi naţionali, în care se constat

mite discordanţe între practica de combatere a torturii, a pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante şi prevederile actelor internaţionale şi ale legislaţiei Repblicii Moldova [126]. Volumul include Recomandările Conferinţei internaţionale ¹Combateea torturii în Republica Moldovaº, Chişinău, 24-25 mai 2006, Raportul adresat Guvernulu Republicii Moldova cu privire la vizita efectuată în Moldova de către delegaţia Comiteului European pentru Prevenirea Torturii (CPT) în perioada 20-30 septembrie 2004 şirăspunsul Guvernului Republicii Moldova la raportul (CPT) în urma vizitei acestuia efectuată în Moldova. Interdicţia de utilizare a torturii ca mijloc de obţinere a probelr sau de estorcare a mitei, interdicţia de utilizare a torturii ca ¹pedeapsăº suplimentră în cazul detenţiei, progresul real în combaterea torturii, rolul avocaţilor şi al meor independenţi în combaterea torturii, remediile juridice şi accesul la justiţie, redrsarea efectelor torturii şi dreptul la reparare, reforma legislativă şi instituţională constituit subiectele de bază ale dezbaterilor. Participanţii au formulat anumite co

ncluzii şi recomandări privind prevenirea şi combaterea torturii în Republica Moldova. anul 2009, un grup de autori notorii Rotaru V., Dolea I., Creţu I. a elaborat un studiu privind analiza complexă a cauzelor legislativ-instituţionale de condamnare aRepublicii Moldova de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) [97]. Savanţii şi-au propus drept scop analizarea cauzelor condamnării Republicii Moldova de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), constatarea progresului făcut în înlăturarea stor cauze şi identificarea paşilor care urmează a fi întreprinşi în continuare pentru rea

33



condamnărilor similare. Cercetarea s-a efectuat prin prisma articolelor Convenţiei europene pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Pentru a atige scopurile propuse, autorii au folosit mai multe metode de cercetare. În primulrînd, au fost analizate hotărîrile de condamnare a Moldovei. Pentru a oferi un cadru fix de cercetare, s-a decis includerea în studiu a tuturor hotărîrilor de condamnare pronunţate pînă la 1 ianuarie 2008.

34



Concluzii la capitolul 11. Prin prezentul studiu demonstrăm că în ultimul timp dreptului de a nu fi supus torturii şi tratamentului inuman, şi degradant, ca normă imperativă în dreptul internaţionase acordă o atenţie tot mai sporită. Problema este abordată din mai multe puncte de vedre, inclusiv ştiinţific, doctrinar, practic, etc. În prim plan se situează principiul nadmiterii a nici unei derogări de la acest drept fundamental, statuîndu-se obligativitatea statelor de a se abţine de la aplicarea relelor tratamente, de a preveni actele de tortură, tratamente inumane sau degradante, de a investiga efectiv şi prompt asemenea cazuri, de a lua toate măsurile legale care se impun pentru a-i aduce pe cei responsabili în faţa instanţei de judecată. Constatăm că în acest sens relevantă şste jurisprudenţa CEDO, practică clădită de-a lungul anilor prin pronunţarea unui număr

mai mare de hotărîri asupra cazurilor de încălcare a dreptului protejat de art. 3 al Covenţiei europene. Republica Moldova nu face excepţie, pe rolul Curţii Europene aflîndu-e un şir de cauze privind presupuse fapte de tortură, tratament inuman şi tratament degradant, existînd deja mai multe hotărîri de condamnare a statului nostru. 2. Lucrărilelui C.Bîrsan şi J.L. Charrier reprezintă ghiduri veritabile în materia reglementărilor venţiei europene şi a jurisprudenţei CEDO. Sursele elaborate în acest domeniu examineazinuţios, sub mai multe aspecte, cazurile-cheie din jurisprudenţa CEDO ce vizează drepturile garantate de articolul 3 din Convenţia europeană. 3. Interdicţia absolută a actelr de tortură, a tratamentelor inumane sau degradante, fiind o preocupare conştientizată a contemporaneităţii, tot mai acut scoate în relief necesitatea stabilirii unor crierii clare de delimitare a torturii de tratamentele inumane sau degradante, cît şi de asemănare a acestor fenomene şi nu doar la nivel de cercetări şi concluzii teoretice,ci şi de recomandări concrete şi implementări efective întru armonizarea cadrului legis

iv intern cu rigorile universale general recunoscute în domeniu. Astfel, lucrările de analiză a jurisprudenţei CEDO, constituie în acest context un suport substanţial, defnitoriu, de o valoare ştiinţifică şi practică incontestabilă. 4. Privitor la cercetarearilor de tortură, în special, la metodele şi regulile de cercetară legală, evidenţiem mudinea de izvoare doctrinare, elaborate de organizaţii internaţionale în domeniul promovării şi protejării drepturilor omului. Standardele în cauză conţin o serie de recomannstrucţiuni în materia cercetării torturii şi relelor tratamente, principii care se bazază pe imparţialitate, competenţă şi promptitudine.

35



5. În Federaţia Rusă au fost elaborate o serie de publicaţii ştiinţifice în domeniu, dement, nu există o normă separată care ar incrimina distinct tortura în Codul penal. Tot, nu putem neglija sau contesta valoarea teoretică a acestora şi apreciem pozitiv interpretările substanţiale privind aspectele ce vizează calificarea, precum şi soluţiilectrinare oferite în acest sens. 6. Apreciem existenţa multiplelor de surse realizate în domeniul jurisprudenţei CEDO. Totuşi, ar fi dezirabil să existe mai multe materialepublicate sub aspect juridico-penal care ar evidenţia lacunele existente în legislaţia naţională, propunîndu-se sugestii în scopul perfecţionării reglementărilor actuale. 7em lipsa unor studii analitice în doctrina juridico-penală autohtonă care ar face o distincţie netă între tortură şi alte infracţiuni adiacente din CP RM, prevăzute, în specrt. 309 CP RM şi lit.c), al.(2) art. 328 CP RM. Prin urmare, putem scoate în relief

problema de cercetare a lucrării, care rezidă în delimitarea torturii de alte infracţiui similare din CP RM, precum şi explicarea termenilor de ¹torturăº, ¹tratament inumanº,ment degradantº, reieşind din interpretarea oferită de CEDO în cadrul jurisprudenţei înniul dat. În vederea abordării problemei invocate, evidenţiem direcţiile de soluţionareacesteia: ð ð ð caracterizarea cazurilor relevante din cadrul jurisprudenţei CEDO în doiu şi explicarea termenilor de tortură şi tratament inuman prin prisma acesteia; evidenţierea practicii judiciare naţionale referitor la aplicarea prevederilor art. 3091CP RM şi lit. c), al. (2), art. 328 CP RM; indicarea datelor statistice, sintetizate la nivel naţional de autorităţile competente, cu referire la infracţiunea de torturăată fiind complexitatea subiectului, studiul implică o abordare multiaspectuală. Lucrarea are scopul de a cerceta sub mai multe aspecte şi dimensiuni fenomenele torturii, a tratamentelor inuman şi degradant, atît la nivel naţional, cît şi la nivel internal. În vederea tratării adecvate a temei în cauză, ne-am propus să abordăm o serie de ob

ve: ð ð analizarea situaţiei existente în domeniu la momentul actual, reieşind din surs teoretice şi reglementările normative în vigoare; caracterizarea actelor internaţional care incriminează tortura şi relele tratamente;

36



ð

stabilirea distincţiei prin prisma jurisprudenţei CEDO între tortură, tratament inuman tratament degradant, precum şi sistematizarea, examinarea jurisprudenţei relevante a CEDO în materia dată;

ð ð

investigarea legală a cazurilor de tortură, tratament inuman şi tratament degradant, ţid cont de recomandările Protocolului de la Istambul; analiza juridico-penală a componenţelor de infracţiune ¹torturaº, prevăzută la alin.1 art. 3091 CP RM şi ¹organizarea

garea acţiunilor de torturăº, prevăzută la alin.2 art. 3091 CP RM, precum şi studiul citanţelor agravante, prevăzute la alin. 3, art.3091 CP RM;

ð

examinarea circumstanţelor agravante din Codul penal al R.M. ce vizează tortura, tratamentul inuman şi tratamentul degradant, precum şi oportunitatea existenţei acestora î cadrul anumitor articole din CP RM;

ð ð

evidenţierea carenţelor normative în materia torturii şi a tratamentului inuman în scopperfecţionării legii penale; formularea propunerilor de lege ferenda în vederea elimină

ii anumitor confuzii la calificarea faptelor de tortură şi tratament inuman.37



2. ANALIZA JURIDICO-PENALĂ A TORTURII, TRATAMENTULUI INUMAN ŞI TRATAMENTULUI DEGRADANT2.1. Analiza juridico-penală a componenţelor de infracţiune ¹torturaº şi ¹organizarea sigarea acţiunilor de torturăº Art. 2 CP RM conţine valorile sociale la care poate atent fapta infracţională. Respectiv, putem afirma cu certitudine că obiectul juridic general îl constituie totalitatea valorilor şi relaţiilor sociale protejate de legea penală.Referindu-ne la tortură, ca infracţiune distinctă, prevăzută la alin.1 art. 3091 CP RM.videnţiem că obiectul juridic generic, în opinia autorului român Costică Bulai, îl reprun fascicul de relaţii sociale formate în jurul şi datorită uneia dintre valorile fundaentale ale societăţii. Potrivit altei opinii, acesta constituie un grup de relaţii sociale sau valori omogene la care atentează un şir de infracţiuni [17, p.146]. Prin urma

re, obiectul generic al componenţei respective de infracţiune îl formează relaţiile soce cu privire la înfăptuirea justiţiei. În acelaşi timp, evidenţiem că în literatura de ate se vehiculează ideea că infracţiunile contra justiţiei sunt infracţiunile care împictivitatea normală a instanţelor judecătoreşti, a procuraturii, a organelor de urmărirenală sau a altor organe care contribuie la înfăptuirea justiţiei [16, p. 581]. În scopuezvoltării mai profunde a obiectul generic al infracţiunii, ar fi oportun să exemplificăm noţiunea de justiţie prin prisma doctrinei dreptului penal al României şi Republicioldova privind noţiunea de justiţie. Susţinătorii primei opinii interpretează noţiunea stiţie, atribuind-o la activitatea de soluţionare a cauzelor de către instanţa de judectă. În calitate de argument se invocă faptul că justiţia se realizează numai de către i judecătoreşti. În acest sens, s-a dat şi o interpretare infracţiunilor care împiedică justiţiei, considerînd-o ca o totalitate de relaţii sociale referitor la funcţionarea ormală a organelor ce înfăptuiesc lupta cu criminalitatea şi alte infracţiuni. Potrivit

tei opinii, activitatea de justiţie include, pe lîngă activitatea propriu-zisă a instanor judecătoreşti, şi alte activităţi care contribuie la înfăptuirea justiţiei (urmărirecutarea hotărîrilor judecătoreşti) [118, p.61]. De asemenea, evidenţiem că justiţia ca juridic generic al infracţiunilor care împiedică înfăptuirea justiţiei este, în acelaşiiect juridic special în raport cu obiectul juridic al tuturor infracţiunilor din Capitolul XIV al Codului penal. 38



Astfel, deducem că justiţia în calitate de obiect generic al infracţiunilor contra justei este protejată numai în cazurile în care este afectat procesul înfăptuirii justiţieitivitatea instanţelor judiciare pot fi comise şi infracţiuni de altă natură ce aduc atire altor valori sociale. Or, cînd nu se atentează nemijlocit la procesul de înfăptuire justiţiei, nu putem vorbi despre infracţiuni care împiedică înfăptuirea justiţiei. Anaglementările Capitolului XIV din CP RM al părţii speciale, constatăm că infracţiunile rtive pot împiedica nu doar activitatea instanţelor judecătoreşti, ci şi activitatea ce cede judecata şi activitatea ulterioară a judecării cauzei. Reieşind din articolul 114 l Constituţiei Republicii Moldova, justiţia se înfăptuieşte în numele legii numai de ine judecătoreşti. În consecinţă, justiţia poate fi înfăptuită doar de instanţele judecătte organe. Ţinînd cont de cele evidenţiate, menţionăm că denumirea Capitolului XIV al p

ciale a Codului penal nu corespunde cu conţinutul acestui capitol, deoarece înglobează o sferă de relaţii sociale mai restrînse. De aceea, unii autori propun redenumirea Cpitolului XIV în ¹Infracţiuni privind înfăptuirea justiţiei sau legate de înfăptuirea jinie pe deplin justificată la care ne raliem, deoarece doar în acest fel, activitatea procuraturii, a organelor de urmărire penală va fi una care contribuie într-o măsură alta la înfăptuirea justiţiei. [104, p. 19]. În concluzie, considerăm că obiectul jurieneric al infracţiunilor prevăzute în Capitolul XIV al părţii speciale a Codului penal buie considerate relaţiile sociale cu privire la activitatea de înfăptuire a justiţiei activitatea de contribuire la înfăptuirea justiţiei, fapt ce reiese din întregul capito care înglobează componenţe de infracţiune ce exced cadrul strict ce rezidă în faptul ca este înfăptuită în numele legii de către instanţele de judecată. Referindu-ne la obieridic special al oricărei infracţiuni, menţionăm că acesta îl constituie relaţiile socitra cărora se îndreaptă acţiunea (inacţiunea) prevăzută de norma penală şi care serveşt

alizarea unei infracţiuni din cadrul aceluiaşi grup. Obiectul juridic special al infracţiunilor contra justiţiei are la bază o anumită valoare socială şi relaţie socială cză această valoare, proprie numai uneia din infracţiunile de grup şi care se referă numla un anumit aspect al activităţii de înfăptuire a justiţiei. Totodată, majoritatea infilor care împiedică înfăptuirea justiţiei au şi un obiect juridic special secundar, deo, pe lîngă valorile sociale cu privire la înfăptuirea justiţiei, se lezează şi altele: tatea corporală, sănătatea, demnitatea, libertatea, etc. Caracterizînd infracţiunea de tură, putem deduce faptul că obiectul juridic special al acesteia este complex sau are un caracter multiplu. În doctrina penală există o

39



mulţime de opinii vizavi de obiectul juridic special al infracţiunii de tortură: relaţile sociale cu privire la exercitarea autorităţii publice în conformitate cu legea (în secial, a autorităţii judiciare) [75, p.321]; relaţiile sociale cu privire la înfăptuireustiţiei încălcate prin provocarea unei dureri sau a suferinţelor puternice fizice sau sihice persoanei în unul din scopurile arătate în text; relaţiile sociale referitor la tuirea justiţiei, sub aspectul obligaţiei organelor statale sau altor persoane careacţionează cu titlu oficial de a asigura persoanelor implicate în activităţi judiciare legate de activitatea judiciară un tratament uman, cu respectarea drepturilor omului [115, p.390]. Prin analiză comparativă, conchidem că ultima opinie cu referire laobiectul juridic special principal este cea mai adecvată. Afirmaţia o deducem din faptul că definiţia în cauză înglobează particularităţi importante ale infracţiunii de to

sociale privind înfăptuirea justiţiei, evidenţiindu-se, în special, calitatea subiectulinfracţiunii, în acelaşi timp, reliefînd importanţa respectării drepturilor omului de crsoanele implicate în procesul de realizare a justiţiei. În ceea ce priveşte atribuireainfracţiunii de tortură la capitolul infracţiuni contra justiţiei, pot exista anumite cntroverse, reieşind din faptul că în legislaţiile altor state acestea sunt incluse în ctole separate. Potrivit unor opinii, tortura este o infracţiune de rezultat, deoarece aceasta se consumă în momentul în care victimei i se cauzează dureri sau suferinţe ice sau psihice puternice. Prin urmare, tortura lezează relaţiile sociale referitorla buna activitate a autorităţilor publice şi a altor persoane juridice în cazul în cargenţii lor prin aceste acte au provocat părţii vătămate dureri sau suferinţe puternice. concepţia unor autori, scopul principal al acesteia este de a apăra în mod prioritardreptul persoanei la viaţă, la integritatea corporală şi sănătate împotriva actelor de le agenţilor şi persoanelor oficiale din organele autorităţilor publice şi celor din af

lor [118, p.61]. În concluzie, susţinătorii acestei opinii consideră că obiectul juridal infracţiunii de tortură, după natura şi caracterul valorilor sociale pe care le apăronstituie dreptul omului la viaţă, la integritate corporală şi sănătate, iar valorile se referitor la activitatea autorităţilor publice şi altor organizaţii care acţionează pit legii, fiind obligaţi să nu admită tortura în exerciţiul funcţiei, reprezintă obiectdic special secundar al torturii. Acest punct de vedere a fost reflectat şi în CP RM din 1961, tortura fiind inclusă în capitolul ¹Infracţiuni contra vieţii, sănătăţii, lităţiiº. Nu susţinem opinia în cauză, avînd în vedere că atentarea la integritatea fizic în cazul torturii reprezintă un mijloc de realizare a scopului constînd în: obţinerea mărturisiri; pedepsirea şi intimidarea persoanei. În plus, intenţia făptuitorului este directă, fapt

40



care este demonstrat de scopul concret expus în dispoziţia art. 3091 CP RM. Deci, relaţiile sociale cu privire al integritatea fizică şi sănătatea persoanei constituie obiul juridic special secundar al torturii. În Codul penal francez tortura este plasată la capitolul ¹crime contra umanităţiiº (art.212-1) [34]. Vorbind la general, crimelentra umanităţii incorporează acele fapte violente grave, comise pe scară largă de cătrevizi, fiind ei sau nu agenţi ai statului, contra altor indivizi într-un scop esenţialmente politic, ideologic, rasial, naţional, etnic sau religios, ceea ce poate lua forma exterminării, persecutării populaţiei civile pe motivele menţionate mai sus. Astfe, Codul penal francez incriminează tortura şi alte acte inumane comise din motive politice, rasiale, religioase, filozofice. Nu negăm faptul că tortura, inclusă în art. 7 in Statutul de la Roma, este o crimă contra umanităţii, deoarece o asemenea acţiune poa

e fi comisă şi pe scară largă contra unui număr mare de indivizi. Să nu confundăm însă urii definit în Convenţia ONU împotriva torturii, preluat de legislaţia penală a Republi Moldova cu scopul indicat în legislaţia penală franceză: scop esenţialmente politic, ologic, rasial, naţional, etnic sau religios, etc [105]. Or, dacă abordăm conceptul de tortură în sens larg, includerea faptei respective în cadrul crimelor contra umanităţioate fi justificată. Totuşi, considerăm că abordarea cea mai adecvată în acest caz conserpretarea conceptului de tortură prin prisma Convenţiei ONU împotriva torturii şi Convnţiei europene pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care ntează la relaţiile sociale cu privire la înfăptuirea justiţiei încălcate prin provocar dureri sau a suferinţelor puternice fizice sau psihice persoanei în unul din scopurile arătate în text; relaţiile sociale referitor la înfăptuirea justiţiei, în contextulei organelor statale sau altor persoane care acţionează cu titlu oficial, de a asigura persoanelor implicate în activităţi judiciare sau legate de activitatea judiciară un

tratament uman, cu respectarea drepturilor omului. Vizavi de obiectul juridic special secundar al infracţiunii de tortură, există, de asemenea, numeroase opinii: relaţile sociale privind drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului [76, p.329]; relaţiile sociale cu privire la drepturile omului; relaţiile sociale care ocrotesc drepturi şi libertăţi ale omului universal recunoscute [115, p.408]; relaţiile sociale careprivesc unele atribute fundamentale ale persoanei, precum sănătatea, integritatea corporală, libertatea sau demnitatea, alte drepturi ale omului [77, p.406]. Analizîndopiniile existente, deducem că drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului conţinrmulări destul de ample, incorporînd un spectru larg de drepturi cărora li se poate aduce atingere prin comiterea torturii.

41



În opinia noastră, obiectul juridic secundar îl formează relaţiile sociale cu privire lntegritatea fizică sau psihică a persoanei, deoarece, prin producerea durerilor sausuferinţelor puternice fizice sau psihice unei persoane se lezează valorile în cauză. Aest fapt reiese din obligaţia negativă a celorlalţi de a nu aduce atingere persoanei înplan fizic sau psihic în baza principiului ¹noli mi tangereº. Adiţional, evidenţiem că tate de obiect juridic special secundar, poate fi invocată şi onoarea şi demnitatea persoanei. Or, suntem de părerea că între integritatea psihică a persoanei, pe de o parte iar pe de altă parte, onoarea şi demnitatea persoanei, există o legătură indispensabiliectul material al infracţiunii este lucrul sau fiinţa care încorporează unele valori orotite prin legea penală şi asupra căruia se îndreaptă direct acţiunea (inacţiunea) preceastă lege. În situaţia în care există influenţarea nemijlocită infracţională asupra c

soanei, suntem în prezenţa obiectului material al infracţiunii de tortură, iar obiectulmaterial există în situaţia în care valoarea socială ocrotită, asupra căreia atentează , se proiectează într-o entitate materială, astfel încît relaţiile sociale sunt vătămatninţate prin intermediul acestei entităţi. Potrivit unor opinii, în calitate de obiect aterial trebuie incluse doar acele entităţi, care, fiind influenţate, pot vătăma sau amnţa obiectul juridic al infracţiunii [14, p.151]. Astfel, în cazul infracţiunii de tortră, apare în calitate de obiect material corpul persoanei, în acest caz, aducîndu-se atngere obiectului juridic secundar al infracţiunii. Prin acesta înţelegem expresia corporală a vieţii sau sănătăţii, ansamblul de funcţii şi procese organice care asigură indezenţa biologică şi care, odată distruse, suprimă calitatea de fiinţă vie şi sănătoasă contează dacă acesta este corpul unei persoane tinere sau în etate, sau dacă persoana ste sau nu în plenitudinea facultăţilor fizice sau psihice. Este necesar ca influenţa sie asupra corpului altei persoane şi nu asupra propriului corp [16, p.151]. Obiect

ul material în cazul torturii nu se schimbă în funcţie de obiectul juridic al acesteia.Altfel zis, atît în cazul în care tortura este plasată în capitolul ¹Infracţiuni contraiº, cît şi în cazul în care admitem faptul că tortura atentează la relaţiile sociale ceea, integritatea fizică şi psihică a persoanei, obiectul material va fi corpul uman. O altă situaţie este în cazul în care latura obiectivă a torturii se manifestă prin cauzsuferinţelor puternice psihice. În acest caz, nu putem afirma că există o influenţă nemită asupra corpului persoanei, psihicul nefiind o entitate materială.

42



Prin urmare, susţinem poziţia că infracţiunea de tortură are obiect material în situaţictimei i se cauzează o durere sau suferinţă de natură fizică, lezîndu-se în acest caz o juridic adiacent sau secundar al torturii. În ceea ce priveşte victima infracţiunii de tortură, putem evidenţia calităţile acesteia, reieşind din opiniile existente în doctpenală, căci în dispoziţia articolului 3091 CP RM, acestea nu sunt concretizate: 1. peroana aflată în dependenţă faţă de făptuitor; 2. persoana aflată în arest sau condamnatăprivativă de libertate; 3. persoana efectiv torturată sau o terţă persoană supusă unei rîngeri psihice prin tortura primei persoane. Referitor la prima calitate a victimei, este o condiţie care, în opinia noastră, nu are un caracter obligatoriu, fapt demonstrat de cauza Saviţchi contra Moldovei, unde n-a existat niciun fel de dependenţă înte făptuitor şi victimă, reclamantul fiind supus maltratării din partea colaboratorilor

e poliţie, fiind suspectat de laure de mită [100]. Opinînd asupra celei de a doua calitate a persoanei, unii autori susţin că suntem în prezenţa unei interpretări restrictivdeoarece poate fi supusă torturii şi persoana perchiziţionată, reţinută, supusă măsurilstrîngere şi nu doar cea care se află în arest sau este condamnată la pedeapsa privativlibertate. Cădem de acord cu opinia în cauză, odată ce legea penală nu indică expres caacesteia, or, faptul că de cele mai dese ori victima este persoana aflată în arest, nu ne permite de a interpreta restrictiv sfera persoanelor care pot fi incluse în categoria victimelor infracţiunii. A treia calitate a victimei se referă nu doar la persoana efectiv torturată, ci şi la o terţă persoană care este supusă constrîngerii psihmare a torturării primei persoane. Astfel, din dispoziţia articolului 3091 CP RM desprindem şi despre o terţă persoană: 1. de la care făptuitorul urmăreşte scopul să obţinu mărturisiri; 2. care a comis sau se bănuieşte că a comis un act pentru care urmează a pedepsită persoana efectiv torturată; 3. care urmează a fi supusă intimidării din part

făptuitorului [104, p.19]. Dacă în una din situaţiile evidenţiate persoanei i se cauzeaternice suferinţe psihice, aceasta poate fi considerată victimă a infracţiunii de tortu În concluzie, victimă a infracţiunii de tortură poate fi persoana care se află în depee făptuitor, fie este supusă unor măsuri de

43



constrîngere, avînd la bază exerciţiul autorităţii publice şi este efectiv torturată, fupusă unei constrîngeri psihice ca urmare a torturării unei alte persoane. Referindu-ne la latura obiectivă a infracţiunii de tortură, constatăm că structura acesteia constă a) fapta prejudiciabilă (acţiunea sau inacţiunea) de cauzare a unei dureri sau suferinţe puternice fizice sau psihice, unei persoane; b) urmările prejudiciabile care constau în durerea sau suferinţele fizice sau psihice provocate unei persoane; c) legătura cauzală dintre fapta prejudiciabilă şi urmările prejudiciabile. Pentru a înţelege eseidică a urmărilor prejudiciabile în cazul torturii, este necesar să reiterăm poziţia ex S.Brînză, potrivit căreia la calificare contează nu are importanţă dacă în momentul cagrave a integrităţii corporale sau a sănătăţii victima a simţit sau nu durere; la momensta poate să nu simtă durerea, fiind inconştientă sau anesteziată. De fapt, producerea

erii excede cadrul laturii obiective a infracţiunii prevăzute la art. 151 CP RM (cuexcepţia faptei prevăzute la lit. e) alin. 2, art.151 CP RM). În opoziţie, în cazul infunii de tortură, tocmai producerea durerii sau suferinţelor reprezintă urmările prejudiiabile [104, p.23]. În cazul infracţiunii de tortură fapta prejudiciabilă se exprimă încarea violenţei. Astfel, unii autori menţionează că tortura reprezintă o varietate speccă a violenţei. În acelaşi context, autorul rus, R.S. Ciobanean, afirmă că ¹torturaº seză la categoria de violenţă instrumentală, fiind aplicată în vederea atingerii unor scosau realizării unor motive antisocialeº [104, p.21]. Prin urmare, tortura este o infracţiune care implică aplicarea violenţei, aducînd atingere obiectului apărării penale lea influenţării fizice sau psihice asupra victimei, pentru a fi impusă să adopte un coportament pe care-l doreşte făptuitorul. De asemenea, autorul remarcă că în cazul tortu, cruzimea deosebită este o metodă caracteristică. Potrivit opiniei altor autori, cruzimea deosebită reprezintă o acţiune sau inacţiune intenţionată care însoţeşte sau succe

ea violentă, nefiind obligatorie pentru producerea acestei infracţiuni sau pentru producerea urmărilor prejudiciabile ale acestei infracţiuni şi care se exprimă în cauzareictimei sau apropiaţilor acesteia a unei suferinţe suplimentare de natură fizică sau pshică. În pofida unor astfel de păreri, subliniem că în cazul infracţiunii de tortură, c deosebită este cuprinsă de această infracţiune, formînd un întreg împreună cu aceasta 1].

44



În ceea ce priveşte fapta prejudiciabilă a torturii, ar fi oportun ca în această situaţnvocăm jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în vederea evidenţierii modalr faptice ale torturii. În opinia CEDO, diferenţa între tortură şi alte tipuri de maltrre trebuie realizată conform ¹diferenţei de intensitate a durerii cauzateº. Gravitatea au intensitatea durerii cauzate poate fi determinată exact, referindu-ne la factorii enunţaţi mai sus: durata; consecinţele fizice şi psihice; sexul, vîrsta şi starea sămei; modul şi metoda de executare. Elementele subiective ale acestui criteriu ± sexul, vîrsta şi starea sănătăţii victimei, sunt relevante pentru evaluarea intensităţii unent anume. Oricum, ponderea atenuantă a acestor factori relativi trebuie să fie minimă la stabilirea faptului dacă anumite acţiuni reprezintă o tortură. Acţiunile care in biectiv cauzează o intensitate suficientă de durere vor fi considerate tortură, indife

rent dacă victima este femeie sau bărbat, ori dacă are o constituţie fizică robustă sauCurtea a recunoscut acest fapt în speţa Selmouni contra Franţei, unde a remarcat că traamentul cauzat in acest caz nu a fost doar violent, ci şi odios, şi umilitor pentruoricine, indiferent de condiţia sa [102]. Primul caz de examinare de către organeleConvenţiei a unei plîngeri de tortură a fost cererea interstatală împotriva Greciei, fi denunţate practicile folosite de junta militară, ce conducea Grecia la acel moment. Totuşi, fosta Comisie a constatat existenţa practicii de cauzare a falanga (lovituri la talpa piciorului cu un instrument contondent), bătăi aspre, tratamente cu şocurielectrice, simularea unei executări şi ameninţări cu împuşcarea şi omorîrea victimelor.a conchis că au fost cauzate acte de tortură [71, p.13]. În a doua speţă interstatală, da c.Regatului Unit, hotărîre din 18 ianuarie 1978, CEDO a constatat în mod unanim că fptul combinării celor aşa-numite ¹cinci tehniciº pretinse în cerere, tehnicile de ¹dezoareº sau ¹privare senzorialăº, au constituit acte de tratament inuman, deşi fosta Comis

a calificat aceste tehnici ca fiind acte de tortură. Aşa-numitele ¹cinci tehniciº constu în a sta la perete: forţarea deţinuţilor să rămînă pentru mai multe ore intr-o ¹poziţescrisă de victime ca ¹stînd la perete cu membrele desfăcute, cu degetele de la mînă dera capului, picioarele depărtate lateral şi în spate, impunîndu-i să stea în degetele dpicioare cu toată greutatea corpului concentrată în degetele de la mînăº; cagulă: punerapul deţinuţilor a unui sac negru sau albastru închis şi, cel puţin iniţial, menţinereat timpul cu excepţia interogatoriilor; expunerea la zgomot: înainte de interogatoriu, ţinerea deţinuţilor într-o cameră unde era un zgomot şuierător, continuu şi puternic; de somn : înainte de interogatorii, deţinuţii

45



erau privaţi de somn; privarea de mîncare şi băutură: supunerea deţinuţilor la o dietă urata şederii lor în centru şi pe durata interogatoriilor. Curtea a considerat că acest cinci tehnici au fost aplicate în mod combinat, premeditat şi timp de mai multe ore, cauzînd persoanelor supuse lor suferinţe fizice şi psihice, cel puţin intense şi, de menea, determinînd tulburări psihice acute pe durata interogatoriilor. Totuşi, acestetratamente nu au provocat suferinţe de o intensitate şi cruzime deosebită, în înţelesulenului de tortură, calificîndu-se drept tratamente inumane. De asemenea, Curtea şi-a consolidat poziţia, apreciind că persoana care se află în custodia poliţiei nu deţine co asupra sa. Prin urmare, dacă la eliberare prezintă semne care atestă folosirea forţei izice, este valabilă prezumţia potrivit căreia autorităţile publice se fac vinovate de zarea unor astfel de leziuni, iar răsturnarea prezumţiei ţine de competenţa statului [6

]. În cauza Tomasi contra Franţei din 27 august 1992, Curtea a constatat vinovăţia în b rapoartelor şi certificatelor medicale redactate în mod independent de medici, care atestă numărul mare de lovituri aplicate reclamantului şi intensitatea acestora, ceea ce a fost suficient să se elucideze practicarea unui tratament inuman şi degradantasupra acestuia [114]. Intensitatea şi frecvenţa cu care unele state au încălcat prevedrile articolului 3 din Convenţie au determinat schimbarea jurisprudenţei Curţii Europene în sensul pronunţării condamnării pentru tortură şi nu doar tratament inuman. Astfeltărîrea Aksoy contra Turciei din 18 decembrie 1997, Curtea a constatat supunerea victimei la ¹spînzurarea palestinianăº care putea fi aplicată doar în mod deliberat, fiinde gravă şi crudă încît o altă calificare decît drept tortură nici nu se impunea [1]. Aşle ce decurg din hotărîrile Curţii Europene şi care au fost calificate ca fiind torturăub aspectul laturii obiective, pot fi: 1. spînzurătoarea palestiniană (legarea mîinilorla spate şi suspendarea victimei de braţe fără posibilitatea de a se sprijini de sol)

]; 2. forme grave de bătaie [71, p.14] ; 3. şocuri electrice [71, p.14]; 4. falaka (falanga): lovirea tălpilor [99]; 5. violul [4]. În cauza Corsacov contra Moldovei, Curtea a constatat că nu se discută faptul că între 9 iulie şi seara zilei de 10 iulie 1 reclamantul se afla sub controlul poliţiei şi în perioada respectivă a suferit leziunicorporale. Au fost depistate leziuni în regiunea capului, vînătăi pe talpa piciorului sg. Reclamantul a pretins că a fost suspendat de o bară metalică pentru o perioadă îndelată. El

46



a susţinut, de asemenea, că la 10 iulie 1998 a fost ameninţat cu împuşcarea în cap (faponstatat de Curte). Leziunile cauzate reclamantului au rezultat în invaliditate de gradul II, care corespunde pierderii capacităţii de muncă în volum de 50-70%. Curtea aconstatat că elementul decisiv în determinarea formei maltratării îl reprezintă practicumită falaka (lovirea tălpilor) la care a fost supus reclamantul ± o formă de maltratar deosebit de gravă. Aceasta este o formă de tratament rău deosebit de gravă care presupne intenţia de a obţine informaţii, intimida sau aplica o pedeapsă. Curtea reaminteşte tul că în cauza Salman v. Turcia ea a constatat faptul că folosirea practicii falaka, îsoţită de lovituri în zona pieptului, a constituit tortură [43]. În astfel de circumstaCurtea consideră că violenţa aplicată faţă de reclamant a fost de o natură deosebit de pabilă să provoace dureri severe şi suferinţe crude, care pot fi considerate ca acte de

tortură în sensul articolului 3 din Convenţie. În lumina celor expuse, Curtea constată care a articolului 3 din Convenţie. Curtea notează că investigaţia a durat mai mult de rei ani, perioadă în care ea a fost încetată şi redeschisă de cel puţin douăsprezece orBuzilov contra Moldovei, reclamantul Petru Buzilov a fost arestat în mai 2002, fiind bănuit de comiterea infracţiunii de banditism. Potrivit reclamantului, el a fost maltratat la secţia de poliţie din Hînceşti de către poliţişti. O mască de gaz i-a fosap; mîinile şi picioarele lui au fost legate la spate şi el era suspendat de o bară metlică; sîrme de metal au fost puse pe urechi şi el era electrocutat în timp ce apă rece turnată pe el. Din cauza durerii, el şi-a muşcat limba. În acelaşi timp, un poliţist î accesul aerului şi mişca sîrmele de metal de la urechi la degetele de la picioare. Potrivit reclamantului, dînsul a fost supus acestor maltratări în fiecare noapte între 30mai şi 3 iunie 2002. Procuratura Hînceşti şi Procuratura Generală au respins plîngerileamantului de maltratare pe motivul lipsei ¹elementelor constitutiveº ale infracţiunii.

În faţa Curţii, reclamantul a invocat violarea art. 3 din Convenţia europeană (interziea torturii) în urma maltratării sale de către ofiţerii de poliţie. Curtea a constatat,nanimitate, violarea art. 3 din Convenţie, urmare a maltratării reclamantului de către ofiţerii de poliţie, menţionînd că acesta a fost supus torturii [20]. În cauza Gurgurotra Moldovei, reclamantul a fost adus la Comisariatul General de Poliţie, unde 5 poliţişti l-au torturat timp de cîteva ore. În special, mîinile şi picioarele sale erau e la spate, el fiind suspendat de o bară metalică. O mască de gaz i-a fost pusă pe cap u întreruperea periodică a accesului la aer. În interiorul măştii de gaz erau plasate sde metal, prin care se producea electrocutarea lui. Ulterior, el a fost bătut în cap, electrocutat în şolduri, pe spatele

47



său a fost plasată o greutate de 32 kg în timp ce era culcat la pămînt. Şi în acest caza constatat încălcarea art. 3 din Convenţie, invocînd aplicarea torturii [57]. În jurisdenţa naţională la acest capitol, de asemenea, se atestă practici de tortură menţionatea. Vom evidenţia aici cîteva exemple. Decizia Colegiului penal al CSJ din 28 ianuarie 2009, mun. Chişinău 1. Prin sentinţa Judecătoriei Botanica, mun. Chişinău, din 1 noie 2007, C.V. şi Ş.V. au fost condamnaţi în baza art. 3091 alin. (3) lit. c) şi e) Cod pe la cîte 6 ani închisoare în penitenciar de tip semiînchis, cu privarea de dreptul de aocupa funcţii în organele de drept pe un termen de 5 ani fiecare. 2. În fapt, instanţa e fond a stabilit că, inculpaţii H.V., Ş.V. şi C.V., deţinînd funcţia de inspectori ai criminale a sectorului de poliţie nr. 7 al CPS Botanica al CGP mun. Chişinău, avînd staut de ofiţeri de urmărire penală şi fiind astfel persoane cu funcţie de răspundere, au

infracţiune de tortură în următoarele circumstanţe. La 21 mai 2007, inspectorul poliţiiminale a sectorului de poliţie nr. 7 al CPS Botanica al CGP mun. Chişinău, H.V., examinînd conform prevederilor art. 274 Cod procedură penală materialul înregistrat la 19.0.2007 sub nr. 2201 în CPS Botanica pe faptul sustragerii de către persoane necunoscute la 19.05.2007 din apartamentul nr. 20, amplasat în mun. Chişinău, a sumei de 3.800Euro şi 2.000 dolari SUA ce aparţineau lui T.M., şi, suspectînd-o pe P.V. de comiterea nfracţiunii indicate, acţionînd împreună şi de comun acord cu inspectorii poliţiei crimsectorului de poliţie nr.7 al CPS Botanica al CGP mun. Chişinău, Ş.V. şi C.V., aproximv la orele 19:00, s-au deplasat la domiciliul ultimei în or. Orhei, de unde au luat-o pe P.V. şi au dus-o în biroul nr. 2 al sectorului de poliţie nr.7 al CPS Botanicaal CGP mun. Chişinău. Acolo, între orele 20:00 ± 23:30 aceeaşi zi, urmărind scopul de a de la P.V. mărturisiri privitor la comiterea sustragerii în cauză şi recunoaşterea vin de săvîrşire a infracţiunii, inculpaţii, acţionînd de comun acord, i-au provocat în mo

at lui P.V. dureri şi suferinţe fizice şi psihice prin aplicarea multiplelor lovituricu mînile peste cap şi cu bastonul de cauciuc peste tălpi prin legarea mîinilor şi picielor cu nişte brîuri, prin îmbrăcarea pe cap a măştii antigaz, atîrnarea ei între 2 mesorul unei bare de la un cuier metalic, însoţite de înjurături la adresa părţii vătămateatul acţiunilor violente cu caracter de tortură ale lui H.V., Ş.V. şi C.V., părţii vătă, potrivit raportului de expertiză medico-legală nr. 1425/D din 15 iunie 2007, iau fost cauzate vătămări corporale uşoare sub formă de traumatism cranio-cerebral închis matat

48



prin comoţie cerebrală, edem al ţesuturilor moi în regiunea zigomatică pe stînga, echime membrele superioare şi inferioare. 3. Împotriva sentinţei a declarat apel apărătorul ., solicitînd casarea acesteia, pronunţarea unei noi hotărîri, prin care inculpaţii Ş.VV. să fie achitaţi din motivul lipsei în acţiunile lor a componenţei de infracţiune incate, cu respingerea acţiunii civile înaintate de partea vătămată P.V., motivînd că dînş-au recunoscut-o, concluziile instanţei de fond sunt neobiective, ilegale, neîntemeiate, că instanţa a apreciat greşit probele examinate. 3.1. În apelul părţii vătămate P.licitat casarea sentinţei în latura civilă şi pronunţarea unei noi hotărîri, prin care eze de la inculpaţii Ş.V. şi C.V. cîte 600 000 lei, motivînd prin faptul că această sumnde suferinţelor psihice şi fizice pe care le-a avut în timpul torturii şi ulterior. 4.Prin decizia Colegiului penal al Curţii de Apel Chişinău din 30 aprilie 2008, au fost

respinse ca fiind nefondate apelurile declarate şi menţinută sentinţa atacată. 5. Împothotărîrilor pronunţate, la 30 iunie 2008, a declarat recurs ordinar apărătorul V.B. în e condamnaţilor C.V. şi Ş.V., solicitînd casarea sentinţei şi deciziei instanţei de apetarea unei noi hotărîri, de achitare, pe motiv că fapta nu întruneşte elementele infraci incriminate. Concomitent, s-a solicitat respingerea acţiunii civile. 6. Prin decizia Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie din 03 septembrie 2008, recursul a fost respins ca fiind vădit neîntemeiat. 6.1. Soluţia respectivă a fost motivată priaptul că instanţele de fond şi de apel just au stabilit starea de fapt şi de drept, expnîndu-se clar asupra tuturor motivelor invocate, apreciind fiecare probă din punct de vedere al pertinenţei, concludenţii, utilităţii şi veridicităţii ei, iar toate probelmblu ± din punctul de vedere al coroborării lor, adoptînd în aşa mod hotărîri legale şi, ţinînd cont de prevederile art. 101 Cod de procedură penală. 7. În recursurile ordinadeclarate la 05 noiembrie 2008 de către condamnaţii C.V. şi Ş.V., invocîndu-se temeiuri

prevăzute de art.427 alin.(1) pct. 5), 6) şi 8) Cod de procedură penală, se solicită caea hotărîrilor judecătoreşti pronunţate şi remiterea cauzei la rejudecare în instanţa d motiv că dosarul a fost examinat fără citarea legală a unei părţi, că instanţa de apelronunţat asupra tuturor motivelor invocate în apel, precum şi nu au fost întrunite elemntele infracţiunii incriminate.

49



8. În conformitate cu art. 432 alin.(2) Cod de procedură penală, Colegiul penal al Curţi Supreme de Justiţie a decis asupra inadmisibilităţii recursurilor declarate de condamnaţi împotriva sentinţei Judecătoriei Botanica, mun.Chişinău, din 01 noiembrie 2007 şiei Colegiului penal al Curţii de Apel Chişinău din 30 aprilie 2008, pe motiv că sînt derate repetat [122]. Considerăm că instanţa a apreciat corect acţiunile făptuitorilor, a vedere circumstanţele cauzei. Încadrarea juridică corectă reiese din toate elementele revăzute în dispoziţia art. 3091 CP RM., precum şi din criteriile stabilite în jurispru CEDO. În plus, evidenţiem că în situaţia respectivă, raportul de expertiză medico-legatatat că persoanei i-au fost cauzate vătămări corporale uşoare integrităţii corporale cabsorb de componenţa prevăzută la art. 3091 CP RM. De fapt, pentru calificarea fapteidrept tortură nu este necesar de a constata existenţa vătămărilor corporale de natură m

sau gravă, deoarece simplul fapt de cauzare a durerilor puternice fizice şi psihicepoate fi apreciat ca un act de tortură. În calitate de dovadă, putem invoca cauza Buzilov contra Moldovei, unde CEDO a constatat aplicarea torturii faţă de reclamant, deşi, la nivel naţional, raportul de expertiză medico-legală a demonstrat că reclamantului iau fost cauzate vătămări uşoare ale integrităţii corporale. Cu referire la aplicarea vi psihice ca modalitate faptică a torturii, putem evidenţia: 1. simularea unei execuţii; 2. ameninţarea privind maltratarea copiilor victimei; 3. ameninţarea cu o lampă de lipit şi cu seringă¼ [71, p.16] Important este să evidenţiem faptul că în cadrul infracţtortură este dificil de a face o delimitare netă între cele două tipuri de violenţă, dee violenţa fizică este însoţită de modificarea funcţiilor psihice, la fel precum violenică implică modificări de ordin fiziologic. Din aceste considerente, în cazul aplicăriirturii este imposibil de a separa suferinţa fizică de cea psihică, ele fiind interdependente. Anterior, am afirmat că tortura este o componenţă materială de infracţiune, iar

mările prejudiciabile se exprimă în durerea sau suferinţa puternică fizică sau psihică.rereº înţelegem reacţia psihofiziologică a organismului, produsă ca urmare a unei puterexcitări a terminaţiilor nervoase din organele şi ţesuturile umane, exprimîndu-se în sefizice negative cu grad variat de pronunţare [123]. Noţiunea ¹suferinţeº reprezintă trăegative profunde, condiţionate de excitanţi fizici sau psihici [123]. Aceste două noţiui sunt strînse legate între ele, deoarece suferinţa fizică se poate

50



exprima nu doar în durerea propriu-zisă, ci şi în starea fizică nefavorabilă, determinaoame, sete, răcirea corpului. De asemenea, unii autori susţin că la suferinţa fizică po fi raportată şi extenuarea nervoasă, condiţionată de introducerea în organism a unor snţe psihoactive. În ceea ce priveşte suferinţa psihică, aceasta poate fi generată de apea unor factori psihogeni (batjocura, luarea în derîdere, insulta, ameninţarea) care influenţează asupra psihicului. Reieşind din dispoziţia articolului 3091 CP RM, constatădurerea sau suferinţa trebuie să fie puternică. Prin urmare, de fiecare dată cînd se prce o anumită durere, trebuie să se stabilească dacă aceasta a fot sau nu puternică, ast încît să fie atribuită la categoria torturii. În plus, evidenţiem că în literatura de ate adesea întîlnim termeni legaţi de noţiunea de tortură, care, din punctul de vedere interpretării semantice, sunt foarte asemănători, însă sub aspect juridico-penal necesi

fi interpretaţi în mod diferit: 1. suferinţă ± durere fizică sau morală, chin; 2. maltrhinuire, producerea durerilor şi suferinţelor fizice sau psihice; 3. chinuire ± producerea suferinţelor fizice sau psihice unei terţe persoane; 4. torturare ± acţiunea de a ortura, supunerea la chinuri sau suferinţe fizice sau psihice [133]. Observăm, că, din punct de vedere lingvistic, aceste acţiuni pot fi sinonime, unele din ele înglobîndu-le pe celelalte. Sub aspect juridico-penal, termenul de ¹torturăº, conţinut în legislaţnală a Republicii Moldova, este unul preluat din convenţiile internaţionale, odată cu rtificarea acestora de către R.M., fiind unul adecvat, cuprinzînd, în esenţă, maltratarechinuirea şi suferinţele, care, de altfel, constituie o parte din latura obiectivă a torturii în sensul art. 3091 CP RM. Am menţionat anterior că Curtea Europeană a Drepturior Omului a statuat că ceea ce distinge tortura de relele tratamente este ¹pragulº sau nivelul minim de severitate, fapt ce oferă posibilitatea de a califica fapta drept tortură. Pentru a constata o astfel de situaţie, urmează a se stabili un cumul de fa

ctori: durata cauzării durerii sau suferinţelor, consecinţele fizice şi psihice, sexul,vîrsta, starea sănătăţii victimei, modul şi metoda de executare [114, p.12]. Urmează a onată şi problema privind esenţa juridică a urmărilor prejudiciabile, căci în cazul inf de tortură pot fi cauzate vătămări medii sau grave a integrităţii corporale. Autorul r.S. Ciobanean, afirmă că în situaţia în care s-au cauzat anumite vătămări corporale în cţiunii de tortură, calificarea se va face potrivit regulilor concursului de infracţiuni, deoarece tortura este o infracţiune formală şi nu cuprinde urmările prejudiciabile 139]. Analizînd

51



dispoziţia articolului 3091 CP RM, constatăm că prejudiciul cauzat sănătăţii nu poate ci urmarea prejudiciabilă a infracţiunii de tortură. Anterior, vorbind despre obiectuljuridic special secundar al infracţiunii de tortură, am utilizat sintagma ¹integritatea fizică sau psihică a persoaneiº şi nu formula ¹sănătatea persoaneiº. Făcînd o legăturridic special secundar şi urmările prejudiciabile, urmează să stabilim următoarele varie: relaţiile sociale cu privire la integritatea fizică sau psihică a persoanei ± durere sau suferinţa puternică fizică sau psihică; relaţiile sociale cu privire la sănătatea ei ± prejudiciul (vătămarea) sănătăţii persoanei [104, p.23]. Prin urmare, în cazul inf care produc o durere sau suferinţă puternică fizică sau psihică, relaţiile sociale cu re la integritatea fizică sau psihică a persoanei trebuie considerate ca obiect juridic special secundar al acestor infracţiuni (spre exemplu, lit. j) alin.2 art. 145

C.P., lit. e) alin.2 art.151 CP RM, lit.g) alin.2 art.165 CP RM, lit f) alin. 2 art. 171 CP RM etc.). Acest fapt distinge infracţiunile respective de tortură. Or, în cazul torturii, durerea sau suferinţa fizică sau psihică este unica urmare prejudiciabilă. Aşadar, infracţiunea de tortură este una materială şi se consumă în momentul survmărilor prejudiciabile, adică a durerii sau suferinţei puternice fizice sau psihice. Înconcluzie, menţionăm că în ceea ce priveşte semnele facultative ale laturii obiective, dispoziţia articolului 3091 CP RM nu reiese anumite semne obligatorii. Autorul rus, Dvoreanskov, afirmă că, în calitate de semne obligatorii ale laturii obiective a infracţiunii de tortură evoluează: locul infracţiunii ± locul detenţiei persoanei sau de uare a actelor procesuale; ambianţa de comitere a infracţiunii ± condiţii nefavorabile e detenţie, limitarea unor drepturi, izolarea de societate; metoda de comitere ± implică cruzime ca element al violenţei de fiecare dată; caracterul ilegal al acţiunilor dn partea persoanelor cu funcţie de răspundere ± ceea ce semnifică că făptuitorul acţion

rar obligaţiilor sale legale [131, p.20]. Avînd în vedere faptul că legea penală nu pree astfel de semne obligatorii, n-ar fi oportun să interpretăm restrictiv dispoziţia articolului 3091 CP RM. În opinia altor savanţi ruşi, în cazul torturii, pot fi evidenţiaurmătoarele semne facultative ale laturii obiective: a) timpul sau durata cauzării actelor de tortură ± este un semn important, evidenţiat şi în jurisprudenţa CEDO, care dtează tortura de tratamentul inuman, deoarece perioada în care sunt aplicate acte de tortură este determinantă şi urmează a fi apreciată în fiecare caz concret de maltratantru a se constata dacă aceste acţiuni ilegale au atins pragul minim de severitate necesar

52



pentru a califica fapta drept tortură. Timpul include atît perioada de cauzare a durerilor sau suferinţelor fizice sau psihice, cît şi perioada anterioară aplicării acesto(încătuşarea persoanei, transportarea la locul unde urmează a fi supus maltratării, etc b) locul ± în sensul dat, autorii menţionează că acesta poate fi oricare loc ales de ftor, fie că a fost adaptat anterior în acest scop, fie că a fost selectat întîmplător. , reieşind din jurisprudenţa CEDO ce vizează cazurile contra Republicii Moldova cu privire la tortură şi rele tratamente, evidenţiem că locul infracţiunii îl constituie izolele de detenţie preventivă sau instituţia penitenciară. Însă, odată ce locul nu este unbligatoriu, indicat în dispoziţia art. 3091 CP RM, menţionăm că acesta poate fi orice ttoriu, orice spaţiu unde persoana este supusă actelor de tortură. c) ambianţa ± este deminată de condiţii, circumstanţe; aceasta poate fi creată şi de victimă, urmare a refuz

de a face declaraţii sau oferire a informaţiilor false; d) metoda ± se caracterizează pin cruzime deosebită, manifestată în procesul torturării victimei cu instrumente speciae sau adaptate în acest scop. Ceea ce deosebeşte tortura de alte rele tratamente este caracterul sistematic al aplicării loviturilor [129]. În cadrul laturii obiectivea infracţiunii de tortură urmează a fi analizată şi situaţia care înlătură caracterul ptei, indicată la finalul dispoziţiei articolului 3091 CP RM, care prevede că fapta prevăzută de această dispoziţie nu constituie infracţiunea de tortură dacă durerea sau sufzultă exclusiv din sancţiuni legale, inerente acestor sancţiuni sau ocazionate de ele. Aşadar, fapta poate fi calificată drept tortură urmare a cumulării criteriului formal material al infracţiunii. Criteriul material îl exprimă durerea sau suferinţa provocatăontextul torturii, iar criteriul formal constă în caracterul ilegal al măsurilor aplicate de către făptuitor. Criteriul formal este cel care permite delimitarea infracţiunii de tortură de influenţarea coercitivă legală asupra persoanei, adică de acţiunile per

lor abilitate, acţiuni reglementate de lege (spre exemplu, reţinerea persoanei, aplicarea măsurilor de constrîngere prevăzute de CPP, aplicarea măsurilor de influenţare diplinară asupra condamnatului etc.) [104, p.21]. În opinia unor savanţi, tortura urmeazăa fi delimitată de alte încălcări ale drepturilor omului avînd un caracter neinfracţionterminate de anumite circumstanţe (aglomeraţia în locurile de detenţie, aerisirea insufcientă a celulelor, condiţiile sanitaro-igienice) [104, p.21]. În acest sens, evidenţie că situaţiile exemplificate adesea sunt calificate de CEDO ca tratament inuman şi degradant, fapt ce demonstrează în mod evident distincţia între tortură şi asemenea tratam

53



reieşind din nivelul minim de gravitate care trebuie să existe pentru a putea fi invocată infracţiunea de tortura. Este important să remarcăm că vom fi în prezenţa cauzei ră caracterul penal al faptei, prevăzută în dispoziţia articolului 3091 CP RM, doar în a în care sancţiunile legale sunt aplicate în conformitate cu legea. Or, în cazul în cadurerea sau suferinţa ce rezultă dintr-o sancţiune legală se datorează nerespectării coor normative privind executarea sancţiunii legale, nu va exista cauza care înlătură carcterul penal al faptei indicată în partea finală a articolului 3091 CP RM. Prin urmare, durerea sau suferinţa nu va putea fi considerată inerentă acelei sancţiuni sau ocazioată de ea. Din cele menţionate mai sus putem extrage următoarele elemente esenţiale car constituie tortura: - cauzarea unor suferinţe sau dureri fizice sau psihice grave; - cauzarea intenţionată a durerii; - urmărirea unui scop anume, precum ar fi obţinere

informaţiei, pedepsirea sau intimidarea; - existenţa unui subiect special, precum şicalitatea specială a victimei. În contextul elementelor enumerate, invocăm un exempu din practica judicară naţională la acest capitol. Decizia Colegiului penal al CSJ din 16 februarie 2010, mun. Chişinău. 1. Prin sentinţa Judecătoriei Comrat din 30 decembrie 008, U.D. a fost achitat de învinuirea de comitere a infracţiunii prevăzute de art. 3091 alin. (1) Cod penal, din motiv că fapta nu a fost săvîrşită de inculpat. 2. Pentru aonunţa sentinţa, instanţa de fond a reţinut că, prin rechizitoriu, U.D. a fost învinuitaptul că, activînd în funcţia de inspector în secţia minori şi moravuri a CPR Comrat, frsoană cu funcţie de răspundere, avînd în atribuţiile sale drepturi şi obligaţii în vedtării funcţiilor autorităţii publice, a săvîrşit infracţiunea de tortură, adică provocaenţionat, a unei dureri sau suferinţe puternice, fizice ori psihice unei persoane, înspecial cu scopul de a obţine de la aceasta informaţii sau mărturisiri, provocată de o ersoană cu funcţie de răspundere, în următoarele circumstanţe. La 03 ianuarie 2008, apr

tiv la ora 8.00, G. L. Şi feciorul său, G. I., la invitaţia inspectorului de sector în ecţia minori şi moravuri a CPR Comrat, C. I., în vederea efectuării acţiunilor de urmărenală în cauza pornită pe faptul sustragerii computerului de la domiciliul acestora, s-au prezentat în biroul lui de serviciu din incinta Postului de poliţie municipală a CPR Comrat, unde în acelaşi timp se aflau inspectorul superior M.D. şi inspectorul U.D. În timpul

54



discuţiilor pe marginea examinării cererii depuse, U.D., cu scopul impunerii lui G.I. să recunoască faptul dispunerii de computerul său după propria dorinţă, şi nu sustrasntenţia de a-i provoca dureri şi suferinţe puternice, l-a condus pe acesta într-un alt irou, situat în aceeaşi clădire, unde timp de aproximativ o oră i-a aplicat lui G.I.. mltiple lovituri cu pumnii şi picioarele pe corp şi cap, în timp ce stătea în poziţia seat, cu mîinile întinse în faţă, cu o scîndură de la scaun pe cap, provocîndu-i dureri şuternice, ameninţîndu-l cu aplicarea forţei fizice dacă scîndura va cădea de pe capul lupă aceasta, U.D., conducîndu-l pe G.I. în biroul unde se aflaseră iniţial, în prezenţaacestuia, G.L., şi inspectorilor, C.I. şi D.M., a înfierbîntat o clamă la flacăra unei ete şi a încercat să-l frigă pe acesta. Apoi, aproximativ la ora 12.00, G.I. şi mama sa fost lăsaţi să plece acasă. 3. Nefiind de acord cu sentinţa pronunţată, procurorul în

ra UTA Găgăuzia a declarat apel, solicitînd casarea acesteia, rejudecarea cauzei şi prounţarea unei noi hotărîri, potrivit modului stabilit pentru prima instanţă, prin care U să fie recunoscut vinovat şi condamnat în baza art. 3091 alin. (1) Cod penal la 3 ani închisoare, cu privarea de dreptul de a ocupa funcţii în organele afacerilor internepe un termen de 3 ani. În conformitate cu prevederile art. 90 Cod penal, s-a solicitat dispunerea suspendării condiţionate a executării pedepsei pe un termen de probă de2 ani. În argumentarea apelului declarat, procurorul a invocat că instanţa de fond a apreciat greşit probele administrate în cauză, ele dovedind cu certitudine vinovăţia incatului de comiterea faptei incriminate. 4. Prin decizia Colegiului penal al Curţii de Apel Comrat din 16 martie 2009, a fost admis apelul procurorului, casată sentinţa Judecătoriei Comrat din 30 decembrie 2008, rejudecată cauza şi pronunţată o nouă horivit modului stabilit pentru prima instanţă, prin care U.D. a fost condamnat în bazaart. 3091 alin. (1) Cod penal la 2 ani închisoare, cu privarea de dreptul de a ocu

pa funcţii în organele afacerilor interne pe un termen de 2 ani. Conform art. 90 Cod penal, a fost dispusă suspendarea condiţionată a executării pedepsei stabilite pe un trmen de probă de 2 ani. 5. Hotărîrea nominalizată este atacată cu recurs ordinar de cătndamnatul U.D., care solicită casarea acesteia, cu menţinerea hotărîrii primei instanţeargumentarea recursului declarat, U.D a invocat că instanţa de apel a pus la baza hotărîrii de condamnare doar probele aduse de partea învinuirii, fără a aprecia corespunzdeclaraţiile martorilor. 6. Judecînd recursul în baza materialelor dosarului şi motivelr invocate de recurent, Colegiul consideră că acesta este întemeiat şi necesită a fi ad din următoarele considerente. Potrivit

55



dispoziţiilor art. 414 alin. (1) Cod de procedură penală, instanţa de apel, judecînd apl, verifică legalitatea şi temeinicia hotărîrii atacate pe baza probelor examinate de pima instanţă conform materialelor din dosar şi oricăror probe noi prezentate instanţei apel, sau cercetează suplimentar probele administrate în instanţa de fond, ori poate da o nouă apreciere probelor din dosar. Prin hotărîrile sale în cauzele Popovici împotriRepublicii Moldova din 27 noiembrie 2007 şi Spînu împotriva României din 29 aprilie 200, CEDO a constatat ca încălcare a prevederilor art. 6 § 1 din Convenţia europeană rejudrea cauzelor fără a examina probele învinuirii, fără a audia personal inculpatul şi fărt audiat măcar martorul acuzării într-o şedinţă publică cu scopul de a asigura proceduradictorialităţii. Inculpatul se audiază în mod obligatoriu în cazul cînd se constată căstanţă şi cea de apel au pronunţat soluţii contrare: de achitare şi de condamnare. Astf

ste inadmisibilă soluţia privind admiterea apelului, casarea sentinţei atacate, rejudecarea cauzei şi pronunţarea unei noi hotărîri, potrivit modului stabilit pentru prima istanţă, fără a fi evaluate şi, respectiv, apreciate probele puse la baza deciziei pronu, precum şi fără a stabili şi a descrie circumstanţele care justifică concluzia respectd în vedere aceste prevederi, Colegiul conchide că instanţa de apel nu s-a conformat acestora la judecarea apelului. Astfel, conform sentin ţei primei instanţe, U.D. a fost achitat de învinuirea de comitere a infracţiunii prevăzute de art. 3091 alin. (1) Cod penal din motiv că fapta nu a fost săvîrşită de inculpat. Instanţa de apel, casînd se achitare şi pronunţînd o nouă hotărîre, de condamnare a lui U.D. în baza art. 3091 al Cod penal, a făcut trimitere la un şir de probe administrate de instanţa de fond, fărăle verifica în şedinţa de judecată a instanţei de apel, şi care nu au fost reflectate îsul-verbal al şedinţei de judecată, întrucît în procesele-verbale lipsesc menţiunile cue la audierea inculpatului, părţii vătămate, a martorilor, la cercetarea documentelor ş

proceselor verbale ale acţiunilor procesuale, deşi instanţa de apel în realitate a exainat cauza potrivit regulilor generale pentru examinarea cauzelor în prima instanţă. Elucidînd şi constatînd motivele expuse, în temeiul art. 435 alin. (1) pct. 2) lit. c) Cd de procedură penală, Colegiul penal lărgit a decis admiterea recursului ordinar declarat de condamnatul U.D., a dispus casarea deciziei Colegiului penal al Curţii deApel Comrat din 16 martie 2009, cu rejudecarea cauzei în Curtea de Apel Cahul [122]. Observăm în speţa prezentată că decizia Curţii de Apel Comrat din 16 martie 2009 a fasată, deoarece nu s-au respectat condiţiile de procedură, la baza aprecierii vinovăţieuîndu-se în consideraţie doar probele aduse de partea învinuirii. Prin prisma dreptuluimaterial, considerăm că a

56



fost făcută o calificare corectă, deoarece sunt întrunite toate elementele obiective şibiective, precum şi respectate criteriile invocate de CEDO în aprecierea faptei drept tortură. Astfel, descrierea din speţă că ªtimp de aproximativ o oră i-a aplicat lui Gultiple lovituri cu pumnii şi picioarele pe corp şi cap, în timp ce acesta stătea în po semi-aşezat, cu mîinele întinse în faţă, cu o scîndură de la scaun pe cap, provocîndu-uferinţe puternice, ameninţîndu-l cu aplicarea forţei fizice dacă scîndura va cădea de l luiº, demonstrează caracterul continuu, iar metoda utilizată este una care denotă cruime. Este cunoscut faptul că, potrivit jurisprudenţei CEDO se face distincţie între torură şi tratament inuman, reieşind din ¹pragul minim de severitateº. Deoarece nu avem înul capitolului ªInfracţiuni contra justiţieiº o componenţă separată de infracţiune ¹traumanº, o asemenea distincţie nu poate fi făcută la nivel naţional. Prin urmare, situaţi

crisă în speţa respectivă se încadrează în componenţa prevăzută de art. 3091 CP RM. Totm decizia Colegiului penal al Curţii de Apel Comrat din 16 martie 2009, care, potrivit art. 90 Cod penal, a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei stabilite pe un termen de probă de 2 ani în privinţa lui U.D. În opinia noastră, în cazul staii pedepsei pentru tortură nu trebuie să se aplice art. 90 CP RM, avînd în vedere natur şi gravitatea faptei infracţionale. Or, reieşind din interpretarea Convenţiei europene tortura, după natura gravităţii sale este plasată după infracţiunea de omor. Toate actnternaţionale care incriminează tortura nu justifică astfel de tratamente în niciun felde circumstanţe. Astfel, Codul penal român din 2009 conţine următorul alineat: ¹ nicio jurare excepţională, oricare ar fi ea, fie că este vorba de stare de război sau de amennţări cu războiul, de instabilitate politică internă sau de oricare altă stare de excep poate fi invocată pentru a justifica tortura [36]. De asemenea, nu poate fi invocat ordinul superiorului sau al unei autorităţi publiceº. Prevederea respectivă, fiind p

eluată din Convenţia ONU împotriva torturii şi altor pedepse, ori tratamente cu cruzime inumane sau degradante, este una de importanţă esenţială, deoarece accentuează încă o ul avansat de prejudiciabilitate al faptei şi incompatibilitatea acesteia cu normele unui stat unde legea reprezintă valoarea supremă. Prin urmare, considerăm oportun de a introduce o astfel de clauză şi în legea penală a R.M., invocînd şi faptul că Republdova a ratificat majoritatea Convenţiilor internaţionale care condamnă tortura, tratamentele inumane şi degradante. După cum am evidenţiat anterior, alin. 2 al art. 3091 CP RM, prevede răspunderea penală pentru fapta de organizare sau instigare a acţiunilor de tortură. Menţionăm că infracţiunea

57



respectivă nu este subsidiară infracţiunii de la alin. 1 art. 3091 CP RM., ci este desine stătătoare şi nu necesită a se face referire la prevederile părţii generale a Coduenal (alin.3,4 art.42 CP RM). Organizarea torturii ca modalitate normativă a infracţiunii prevăzute la alin. 2 art. 309/1 CP RM rezidă în organizarea săvîrşirii infracţiortură sau în dirijarea realizării acesteia şi anume: iniţierea şi planificarea torturiragerea la săvîrşirea torturii a altor participanţi; coordonarea acţiunilor participanţ elaborarea şi modificarea planului de activitate infracţională. Instigarea torturii ca modalitate normativă a infracţiunii prevăzute la alin. 2 al art. 309/1 CP RM constă îeterminarea altei persoane la comiterea infracţiunii de tortură. Determinarea poatefi făcută verbal sau scris, direct, indirect, evident sau insidios. Metodele de instigare pot fi din cele mai diverse: rugăminţi, daruri, promisiuni, etc. Exprimarea do

rinţei fără efect determinant în comiterea torturii nu poate fi considerată instigare arturii [104, p.21]. Infracţiunea respectivă este una formală şi se consideră consumată ntul realizării activităţilor specificate în dispoziţia articolului 3091 CP RM. Altfel , pentru existenţa infracţiunii nu este necesar ca persoana în raport cu care s-a recurs la organizare sau instigare să fi trecut la executarea torturii [104, p.21]. De asemenea, evidenţiem că în cazul infracţiunii de organizare sau instigare a acţiunilor tortură nu suntem în prezenţa unui obiect material al infracţiunii şi a victimei, deoae nu este exercitată o influenţă asupra unei entităţi materiale, infracţiunea consumînd etapa organizării sau instigării acţiunilor de tortură. Referindu-ne la circumstanţeleravante ale infracţiunii de tortură, prevăzute la alin. 3 art. 3091 CP RM, menţionăm cătea sunt comune atît pentru infracţiunea de tortură, cît şi pentru infracţiunea de orgae sau instigare a acţiunilor de tortură: a) cu bună ştiinţă asupra unui minor sau a uneei gravide, ori profitînd de starea de neputinţă a victimei, care se datorează vîrstei

tate, handicapului fizic sau psihic ori altui factor; c) de două sau mai multe persoane; e) cu folosirea unor instrumente speciale de tortură sau a altor obiecte adaptate în acest scop; f) de o persoană cu înaltă funcţie de răspundere. Cu referire la agravantă, subliniem că subiectul trebuie să cunoască cu certitudine despre existenţa ităţii speciale a victimei: femeie gravidă sau minor. Această cunoaştere trebuie să se e pe fapte reale şi să nu fie una prezumtivă. Comiterea torturii sau a infracţiunii de

58



organizare sau instigare a acţiunilor de tortură asupra unei femei gravide prezintă un pericol social sporit, potrivit unor opinii, avînd în vedere faptul că se cauzează un rejudiciu produsului de concepţie, care, deşi nu este persoană, constituie o viaţă în ce dezvoltare. La calificare nu contează sursa despre graviditatea femeii, nici vîrsta sarcinii, nici viabilitatea fătului. Agravanta respectivă nu poate fi imputată făptuiorului în cazul în care nu ştia despre existenţa ei. Pe de altă parte, dacă făptuitorul eronat despre existenţa sarcinii, cele comise urmează a fi calificate ca tentativă la lit a) alin.3, art. 3091 CP RM. În ceea ce priveşte comiterea infracţiunii asupra unui minor, evidenţiem că sunt valabile aceleaşi reguli specificate anterior, cu deosebirile de rigoare. Legiuitorul a folosit sintagma ¹minorº fără a face o anumită deosebire port cu vîrsta sau discernămîntul acestuia. Potrivit Convenţiei internaţionale cu privi

la drepturile copilului, adoptată la 20 noiembrie 1989 la New York ( Republica Moldova a aderat prin Hotărîrea Parlamentului RM nr.408-XII din 12.12.90, în vigoare pentru Republica Moldova din 25 februarie 1993), prin copil se înţelege orice fiinţă umană vîrsta de 18 ani, cu excepţia cazurilor cînd în baza legii aplicabile copilului, majortul este stabilit sub această vîrstă [41]. De asemenea, în conformitate cu prevederile egii nr.338 din 15 decembrie 1994 privind drepturile copilului, o persoană este considerată copil din momentul naşterii şi pînă la vîrsta de 18 ani. Prin urmare, în cazuei circumstanţe agravante minorul va fi persoana sub vîrsta de 18 ani [70]. În cadrulacestei circumstanţe agravante se include şi tortura comisă profitînd de starea de nepuinţă a victimei cunoscută sau evidentă, care se datorează vîrstei înaintate, bolii, hanui fizic sau psihic ori altui factor. Prin ¹starea de neputinţă a victimeiº se înţelegepacitatea victimei de a se apăra din cauza nefuncţionării totale sau parţiale a conştiisau a stării sale fizice sau psihice precare. În acelaşi timp, datorită faptului că vic

a căreia i se provoacă durerea sau suferinţa fizică sau psihică simte această durere, rtiv, este imposibilă nefuncţionarea totală a conştiinţei victimei. Conform unei alte opi, prin ¹starea de neputinţăº se înţelege incapacitatea victimei de a se apăra din cauzsale fizice sau psihice precare [16, p. 61]. Asemenea situaţii sunt expuse la lit. a) art. 3091 CP RM: vîrsta, boala, handicapul fizic sau psihic sau alt factor. Deci, legiuitorul n-a prevăzut în mod exhaustiv toate situaţiile care pot confirma starea de neputinţă a victimei. Pentru calificare nu este suficient ca victima să se afle înstare de neputinţă, este necesar ca făptuitorul să profite de această stare, cu condiţinoaşte această stare precară şi a decis să profite, sau o astfel de stare este evidentăasemenea, pentru aplicarea agravantei respective nu

59



contează dacă făptuitorul însuşi a adus victima într-o astfel de stare, sau aceasta se stare de neputinţă independent de voinţa făptuitorului. Cea de a doua agravantă, săvîrracţiunii de două sau mai multe persoane, menţionăm că aceasta presupune: coautoratul; a infracţiunii de către o persoană care întruneşte semnele subiectului infracţiunii în u una sau mai multe persoane care nu întrunesc aceste semne; săvîrşirea infracţiunii dee o persoană care întruneşte semnele subiectului infracţiunii prin intermediul unei peroane care nu întruneşte aceste semne. În acelaşi timp, este important să facem distincţe comiterea infracţiunii de două sau mai multe persoane şi participaţia la infracţiune.ieşind din faptul că în cazul participaţiei toţi participanţii trebuie să întrunească sectului infracţiunii, în situaţia agravantei respective aceasta va exista şi în cazul îe doar unul din făptuitori va întruni aceste semne. Vizavi de agravanta de la lit. e

) alin.3 art. 3091 CP RM, evidenţiem că făptuitorului i se va aplica o sancţiune mai drstică, ţinînd cont de faptul că acesta utilizează instrumente speciale de tortură sau abiecte adaptate în acest scop. Prin acestea, se au în vedere uneltele, dispozitivele sau aparatele special adaptate sau confecţionate pentru a provoca victimei durere sau suferinţă fizică sau psihică (butelii de plastic umplute cu apă, diverse obiecte condente, cablu cu mîner la extremitate, cabluri electrice, etc.) [104, p.22]. După cum am menţionat anterior, tortura implică o cruzime deosebită, fapt ce o separă de tratmentul inuman. Prin urmare, de cele mai dese ori, cruzimea deosebită este manifestată cu folosirea obiectelor speciale sau adaptate în acest scop, fapt ce reiese dinjurisprudenţa CEDO în acest domeniu. Răspunderea penală se agravează dacă infracţiuniletură şi organizarea sau instigarea acţiunilor de tortură sunt comise de o persoană cu îuncţie de răspundere. Potrivit alin.2 art. 123 CP RM, prin persoană cu înaltă funcţie dndere se înţelege persoana cu funcţie de răspundere al cărui mod de numire sau alegere

e reglementat de Constituţia Republicii Moldova şi de legile organice, precum şi persoanele cărora persoana cu înaltă funcţie de răspundere le-a delegat împuternicirile saleasemenea, conform alin.1 al art. 123 C.P. R.M., persoana cu funcţie de răspundere este persoana căreia într-o întreprindere, instituţie, organizaţie de stat sau a administi publice locale ori într-o subdiviziune a lor, i se acordă permanent sau provizoriu, prin stipularea legii, prin numire, alegere sau în virtutea unei însărcinări, anumitedrepturi sau obligaţii în

60



vederea exercitării funcţiilor autorităţii publice sau a acţiunilor administrative de doziţie sau organizatorico-economice [35]. Referindu-ne la latura subiectivă a infracţiunii de tortură, menţionăm că expresia indicată în dispoziţia de la alin. 1 art. 3091 Cd intenţionatº, demonstrează clar forma intenţiei acestei fapte prejudiciabile. Potrivi prevederilor CP RM, ¹se consideră că infracţiunea a fost comisă cu intenţie dacă persoe a săvîrşit-o îşi dădea seama de caracterul prejudiciabil al acţiunii sau inacţiunii sevăzut urmările ei prejudiciabile, le-a dorit sau admitea, în mod conştient, survenireaacestor urmăriº [35]. Legea penală a R.M. distinge două forme ale intenţiei: directă şictă. În cazul infracţiunii de tortură, opiniile savanţilor în a determina forma intenţit univoce. Majoritatea autorilor, totuşi, susţin că intenţia poate fi doar directă, deoce este prezent un scop special [51, p.218]; [133, p.42] Analizînd intenţia directă pr

in prisma doctrinei penale, constatăm că aceasta se constituie din două elemente: intelectiv şi volitiv [129]; [133]. Înţelegerea caracterului prejudiciabil al faptei şi preederea urmării ei reprezintă elementul intelectiv al intenţiei. Înţelegerea caracterulurejudiciabil al faptei comise ţine de prezent şi semnifică faptul că în timpul săvîrşirunii persoana conştientizează caracterul şi gradul prejudiciabil al infracţiunii. Prin reviziunea urmărilor prejudiciabile, se înţelege că făptuitorul îşi dădea seama de posi survenirii lor, deoarece aceasta e adresată în timp viitorului. Factorul intelectiv al intenţiei directe presupune survenirea inevitabilă a urmărilor prejudiciabile. Astfel, făptuitorul, intenţionînd să provoace anumite urmări, este sigur că acestea se voriza de fapt, fie imediat, fie în viitor. Factorul volitiv al intenţiei directe include direcţionarea voinţei subiectului şi se exprimă în dorinţa survenirii anumitor urmărdiciabile ale acţiunii sau inacţiunii sale infracţionale. Prin urmare, dorinţa constitue factorul volitiv, mobilizat la atingerea scopului infracţional. Afirmînd că tortura

este o componenţă de infracţiune materială, urmează să elucidăm faptul că dorinţa are lle prejudiciabile ce provoacă daună obiectului protejat de legea penală [14, p.205]. Anterior am expus opinia, susţinută de majoritatea doctrinarilor, potrivit căreia doarintenţia directă este justificată în cadrul infracţiunii de tortură, deoarece subiectulacţiunii urmăreşte un scop determinat, idee la care ne raliem şi considerăm că nu este mentată juridic existenţa unei intenţii indirecte, odată ce subiectul urmăreşte un scopret. Astfel, CEDO a observat în mai

61



multe rînduri că elementul scopului este regăsit în definiţia torturii din Convenţia ONriva torturii şi că ea se referă la tortură în sensul cauzării intenţionate, cu un anum, a unei dureri sau suferinţe grave, inter alia, pentru a obţine informaţii, a aplicao pedeapsă sau pentru a intimida [71, p.15]. In speţa Dikme, Curtea a elucidat că maltratarea a fost executată în scopul obţinerii unei mărturii sau informaţii privind infraile, de comiterea cărora era bănuit Dl Dikme. În alte cazuri, în care deţinuţii au fost torturii, Curtea a constatat în mod similar că, în contextul interogatoriilor, tratamentul a urmărit scopul obţinerii de informaţii sau mărturii. Prin urmare, din dispoziţirticolului 3091 CP RM, reiese că scopul special în cazul componenţei respective evoluează sub următoarele forme: obţinerea de la persoana torturată sau de la terţa persoană maţii sau mărturisiri; pedepsirea persoanei efectiv torturate pentru un act pe care

aceasta sau o terţă persoană l-a comis ori este bănuită că l-a comis; intimidarea sau etarea de presiuni asupra persoanei efectiv torturate sau asupra unei terţe persoane [35]. Invocînd importanţa scopului ca un semn obligatoriu la calificare, elucidăm următorul exemplu elocvent din practica judiciară naţională, precum şi constatările insta judecată. Decizia Colegiului penal al CSJ din 28 ianuarie 2009, mun. Chişinău . 1. Prin sentinţa Judecătoriei Rîşcani din 02 iunie 2008, P.E. a fost condamnat în baza alin. art.3091 CP RM la 2 ani închisoare, cu privarea dreptului de a ocupa anumite funcţii în organele MAI pe un termen de 2 ani, iar în baza art.90 CP RM, executarea pedepsei închisorii i-a fost suspendată condiţionat pe un termen de probă de 2 ani. 2. P.E. afost condamnat pentru faptul că, la 10 noiembrie 2007, în jurul orei 09.30, în piaţa cetrală din or. Rîşcani, fiind persoana cu funcţii de răspundere şi aflîndu-se în exerciţi de serviciu, fiind martor-ocular al unui conflict verbal între vînzătoarea R.E. şi G.., considerînd că acţiunile ultimei sunt ilegale, în scopul de a o pedepsi pentru acţiu

e ei, intenţionat i-a răsucit mîna stîngă, apoi i-a aplicat o lovitură puternică cu pumtia toracică, căuzîndu-i vătămare medie a integrităţii corporale, care i-au provocat duternică fizică cu dereglarea sănătăţii de lungă durată.

62



3. Inculpatul P.E. a atacat cu apel sentinţa instanţei de fond pe motivul că este ilegală şi emisă cu încălcarea normelor procedurale, solicitînd pronunţarea unei hotărîri d A invocat că instanţa a apreciat eronat declaraţiile martorilor, iar condamnarea sa este bazată pe presupuneri. 4. Prin decizia Colegiului penal al Curţii de Apel Bălţi din10.09.2008 apelul a fost respins cu menţinerea sentinţei. Instanţa a menţionat că probeau fost verificate sub toate aspectele, acţiunile inculpatului corect calificate,temeiuri de abţinere a procurorului nu existau, iar pe parcursul judecării cauzei apelantul a fost asigurat cu interpret şi apărător. 5. În recursul declarat de condamnat e solicită casarea deciziei instanţei de apel cu dispunerea achitării sale de învinuire incriminată, argumentînd că probele administrate nu confirmă vinovăţia sa, că la judecuzei n-a fost asistat de un apărător şi interpret, încălcîndu-i-se drepturile procedura

. Verificînd argumentele invocate în raport cu materialele cauzei, Colegiul penal al CSJ consideră că recursul necesită a fi declarat inadmisibil, fiind vădit neîntemeiat,n următoarele considerente. Instanţele de fond şi apel au verificat amplu toate împrejuile cauzei, dînd apreciere sub aspectele pertinenţei, concludenţii şi utilităţii ansamb probelor administrate la dosar, trăgînd întemeiat concluzia privind vinovăţia lui P.E. săvîrşirea infracţiunii de provocare în mod intenţionat a unei dureri fizice puterniceoanei în scopul de a o pedepsi pentru un act pe care aceasta l-a comis, el fiind persoană cu funcţii de răspundere. Soluţia adoptată de instanţa de fond şi menţinută de pel referitor la vinovăţia condamnatului de săvîrşirea infracţiunii prevăzute de art.30.(1) CP RM a fost motivată şi susţinută prin probele administrate la dosar, printre car, declaraţiile părţii vătămate, ale martorilor, concluziile raportului de examinare med-legală din 14.12.2007, etc. Prin urmare, Colegiul penal constată că, argumentele recurentului referitor la faptul că probele au fost apreciate eronat şi acestea nu confi

rmă vinovăţia sa de săvîrşirea infracţiunii imputate, sunt vădit neîntemeiate. 7. Condurt.432 alin.(2) pct.4) CPP, Colegiul penal a decis asupra inadmisibilităţii recursului ordinar declarat de condamnatul P.E. împotriva deciziei Colegiului penal al Curţii de Apel Bălţi din 10 septembrie 2008, în cauza penală în privinţa acestuia, fiind vădmeiat [122]. În opinia noastră calificarea în cauza respectivă este una eronată. Deşi at acţiunile făptuitorului se încadrează în componenţa de infracţiune de la art. 3091 CP suntem de acord cu o asemenea încadrare juridică. Instanţa de judecată a motivat deciza sa bazîndu-se pe faptul că

63



făptuitorul este persoană cu funcţie de răspundere, invocînd scopul care reiese din artlul ce prevede tortura: de a pedepsi persoana pentru un act care l-a comis, saueste bănuită că l-a comis. Din fabula speţei rezultă că persoana cu funcţii de răspunde martoră-oculară a unui conflict verbal între vînzătoarea R.E. şi G.N., considerînd că ltimei sunt ilegale, a decis să o pedepsească. Or, scopul indicat de către instanţa de udecată nu este cel prevăzut la art. 3091 CP RM, care constă în pedepsirea persoanei petru un act care l-a comis. Din conţinutul speţei nu deducem că persoana supusă maltrată a comis o faptă prejudiciabilă care poate fi încadrată penal. În situaţia respectivă, persoane a fost supusă torturii urmare a aprecierii circumstanţelor de către poliţist are a considerat acţiunile acesteia ca fiind ilegale. Evidenţiem că, pe lîngă indicii paţi în dispoziţia articolului 3091 CP RM, este necesar şi important de a se reieşi şi d

terpretarea oferită de CEDO şi anume: este important de stabili de fiecare dată trei indici potrivit cărora fapta poate fi apreciată drept tortură: durata provocării durerilr, suferinţelor fizice sau psihice; natura consecinţelor fizice şi psihice; modul şi meoda de executare. Aceste criterii de natură obiectivă sunt luate în considerare de CEDO la distincţia torturii de tratamentul inuman. În speţa dată nu negăm existenţa suferifizice cauzate victimei, or, de fiecare dată cînd se cauzează o vătămare a integrităţiiale, există şi o durere sau suferinţă fizică. Din circumstanţele cauzei nu putem aprecita ca fiind tortură, potrivit criteriilor enunţate mai sus. În situaţia respectivă consrăm că fapta inculpatului poate fi încadrată în prevederile lit. a), alin.2, art.328 CP. Conform Hotărîrii Plenului Curţii Supreme de Justiţie nr. 8 din 30 octombrie 2009, vitimele sunt supuse relelor tratamente cu un anumit scop, precum ar fi obţinerea informaţiei sau mărturiilor şi de a umili şi înjosi persoana [62] . Totuşi, absenţa unui de scop nu poate elimina în mod concludent o constatare a unei încălcări a art. 3 din C

nvenţia europeană. În opinia noastră, prevederea enunţată nu este suficient de explicitegăm faptul că încălcarea articolului 3 din Convenţie poate fi constatată şi în baza aluri. Mai mult, urmează a se înţelege că încălcarea poate fi în situaţiile : condiţii deordarea neadecvată sau neacordarea asistenţei medicale; investigarea insuficientă a cazurilor de tortură şi rele tratamente. Susţinem însă că pentru a califica fapta drept teste necesară existenţa scopului şi a ¹pragului minim de severitateº .

64



Referitor la motivul infracţiunii de tortură, accentuăm că acesta este calificat ¹motivzat pe o formă de discriminare, oricare ar fi eaº. Motivele infracţiunii de tortură potfi diverse: răzbunarea, gelozia, invidia, ostilitatea personală. Nu încape îndoială că,otivul, cît şi scopul infracţiunii, contează la individualizarea pedepsei, ţinînd cont ptul că, potrivit lit. d) alin.(1) art. 77 CP RM, la stabilirea pedepsei se consideră circumstanţe agravante săvîrşirea infracţiunii din motive de ură socială, naţionalăeligioasă. De asemenea, în literatura de specialitate există opinia că scopul torturii e a pedepsi, de a intimida, de a exercita presiuni constituie nişte ipostaze normative ale elementului material al torturii [118, p.58]. Totuşi, considerăm că acestea reprezintă ipostaze normative ale laturii subiective şi nu ale laturii obiective, deoarece aceasta reiese din dispoziţia articolului 3091 CP RM, prezenţa scopului fiind

un semn obligatoriu, iar urmările prejudiciabile survenind ulterior realizării scopului existent. În ceea ce priveşte latura subiectivă a infracţiunii de organizare şi insare a acţiunilor de tortură, susţinem că aceasta nu diferă de infracţiunea de tortură. vinovăţia se exprimă, de asemenea, prin intenţie directă, iar scopurile şi motivele posimilare celor din cadrul infracţiunii de tortură. Dar, pot fi şi diferite: cel care instigă sau organizează acţiunile de tortură, poate avea motiv de răzbunare, cel care extă, poate fi ghidat de interesul material [104, p.22]. Referitor la organizarea acţiunilor de tortură, reiterăm că intenţia este directă, persoana iniţiind acţiuni de plan, de recrutare, de elaborare a planului, fiind conştientă de acţiunle sale şi dorindu-l. La fel, în cazul instigării acţiunilor de tortură, intenţia este una directă, deoarecsoana care instigă are o percepţie concretă privind raţionalitatea şi necesitatea comiti infracţiunii, insuflînd acest fapt altei persoane. Subiectul activ al infracţiunii este persoana fizică responsabilă, care la momentul comiterii faptei prejudiciabile a

atins vîrsta de 16 ani. Responsabilitatea reprezintă condiţia indispensabilă a persoani de a fi subiect al infracţiunii. Potrivit art. 22 din CP RM, ¹responsabilitatea este starea psihologică a persoanei care are capacitatea de a înţelege caracterul prejudiciabil al faptei, precum şi capacitatea de a-şi manifesta voinţa şi a-şi dirija acţiun5]. În opinia unor doctrinari, responsabilitatea este starea psihică a persoanei, care, ţinînd cont de nivelul de dezvoltare, socializare, vîrstă şi stare a sănătăţii psihul comiterii infracţiunii, constă în capacitatea acesteia de a-şi da seama de acţiunilele şi de ale conduce, iar în legătură cu aceasta, de a fi supusă răspunderii penale şi i. Astfel, putem evidenţia două criterii ale responsabilităţii care reies din noţiunea usă anterior: criteriul medical, rezidînd în faptul că persoana nu suferă de o maladie

65



psihică care ar împiedica conştientizarea gradului prejudiciabil al faptei sale şi survnirea urmărilor prejudiciabile; criteriul juridic, constînd în capacitatea persoanei de a înţelege periculozitatea comportamentului său şi a urmărilor prejudiciabile [14, p.]. Potrivit dispoziţiei articolului 3091 CP RM, subiectul trebuie să întrunească şi altondiţii suplimentare. Altfel zis, subiect poate fi: 1. persoana cu funcţii de răspundere; 2. oricare altă persoană: a) care acţionează cu titlu oficial; b) acţionează la insea sau cu consimţămîntul expres sau tacit al unor persoane care acţionează cu titlu ofil. Menţionăm că, dacă consimţămîntul respectiv lipseşte, nu va putea fi aplicată răspunt articolului 3091 CP RM. Art. 123 CP RM stabileşte că prin persoană cu funcţie de răspere se înţelege persoana căreia într-o întreprindere, instituţie, organizaţie de stat sministraţiei publice locale, ori într-o subdiviziune a lor, i se acordă, permanent sau

provizoriu, prin stipularea legii, prin numire, alegere sau în virtutea unei însărcinăi, anumite drepturi şi obligaţii în vederea exercitării funcţiilor autorităţilor publicacţiunilor administrative de dispoziţie ori organizatorico-economice [35]. Reieşind din practica judiciară, putem evidenţia că la această categorie de cele mai dese ori se tribuie poliţistul, ofiţerul de urmărire penală, procurorul, etc. ¹Altă persoană care au titlu oficialº este persoana neatribuită categoriei persoanelor cu funcţie de răspundre, dar care exercită o funcţie de orice natură, permanent sau temporar, indiferent de modul de învestire în funcţie. La categoria respectivă am putea atribui detectivii pariculari, directorii şi profesorii unei instituţii de învăţămînt, persoanele oficiale allor, întreprinderilor particulare, etc [118, p.66]. Nu susţinem această categorie de subiecţi, avînd în vedere faptul că nu există coraportul între subiect şi obiectul juridric. Or, fapta de tortură este atribuită la categoria infracţiunilor contra justiţiei. stfel, orice persona care acţionează cu titlu oficial, urmărind scopul indicat în dispo

iţia art. 3091 CP RM, poate comite infracţiunea de tortură, neatentînd la relaţiile soce legate de realizarea justiţiei. Vizavi de persoanele care acţionează la instigare sau cu consimţămîntul expres sau tacit al unor persoane care acţionează cu titlu oficial,idenţiem că în articolul 199 din Codul civil al RM, adoptat la 06.06.2002, în vigoare dn 12.06.2003, consimţămînt înseamnă manifestarea, exteriorizată, de voinţa persoanei dea un act juridic. Consimţămîntul este valabil dacă

66



provine de la o persoană cu discernămînt, este exprimat cu intenţia de a produce efectejuridice şi nu este viciat. Referindu-ne la subiectul infracţiunii de organizare şi instigare a acţiunilor de tortură, menţionăm că nu este necesar de o calitate specială. Salabile condiţiile generale: persoana fizică responsabilă care la momentul comiterii infracţiunii a atins vîrsta de 16 ani. Prin urmare, nu se exclude posibilitatea ca subiectul să fie o persoană cu funcţie de răspundere sau o persoană care acţionează cu ticial. În acest context, găsim necesar să accentuăm că existenţa individuală a infracţiustigare sau organizare a acţiunilor de tortură în raport cu componenţa de la alin.(1), rt. 3091 CP RM, tortura, este justificată sub aspectul incriminării faptelor comisede alţi participanţi la infracţiunea de tortură în cazul în care autorul infracţiunii tsă aibă o calitate specială. Codul penal al Republicii Moldova prevede în alin.(6), art

42 că participanţii trebuie să întrunească semnele subiectului infracţiunii [35]. Probcare apare în această situaţie ţine de tragerea la răspundere penală a participanţilor întrunesc asemenea condiţie. Altfel zis, nu au calitatea specială impusă subiectului ifracţiunii. Alin. (2) art. 3091 CP RM simplifică problema respectivă, deoarece comiterea acţiunilor de organizare sau instigare a acţiunilor de tortură deja reprezintă o comonenţă consumată, iar subiect al acestei infracţiuni poate fi orice persoană care instialtă persoană la comiterea torturii sau organizează asemenea acţiuni. Dificultatea rezi încadrarea acţiunilor complicelui la tortură. Teoria dreptului penal nu este uniformă acest sens, lăsînd teren de interpretare. Considerăm că, în lipsa unei norme generale etente la acest capitol, persoanele care participă la comiterea infracţiunii de tortură în calitate de complice, neavînd semnele subiectului special, urmează a fi supuse rănderii penale în conformitate cu alin. (5) art.42 CP RM şi alin. (1) art. 3091 CP RM. Este important să accentuăm faptul că în situaţia de la alin. (2) art. 3091 CP RM, pe

ana care organizează sau instigă acţiunile de tortură va fi considerată autor al infraci respective şi nu organizator sau instigator. Astfel, condiţiile subiectului infracţiunii în cazul alin. 2 art. 3091 CP RM, sunt responsabilitatea şi vîrsta de tragere larăspundere penală ± 16 ani.

67



2.2

Tortura, tratamentul inuman şi tratamentul degradant în calitate de circumstanţe În vedrea unei calificări corecte a torturii, ca faptă prevăzută de legea penală, este import

agravante ale altor infracţiuni din cadrul CP RM să analizăm unele componenţe de infracne care conţin o circumstanţă agravantă, de genul: fapta comisă ¹prin schingiuire sau tau ¹prin torturarea victimeiº. Or, fapta săvîrşită ¹prin tortură sau acţiuni care înjosa părţii vătămateº, sunt agravante care deseori creează confuzii la calificarea faptei.secinţă, urmează să stabilim înţelesul fiecărei noţiuni care evoluează în calitate de cantă şi oportunitatea unor astfel de agravante în cadrul anumitor componenţe de infracţ

e din partea specială a Codului penal. Astfel, lit. e), alin. (2) art. 151 CP RM (vătămarea intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii), precum şi lit. . 152 CP RM (vătămarea intenţionată medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii) conprin schingiuire sau tortură. În contextul Hotărîrii Plenului Curţii Supreme de Justiţi 7 din 30.10.1978, cu privire la practica judiciară în cauzele despre pricinuirea vătămi intenţionate a integrităţii corporale, modificată prin Hotărîrea Plenului Curţii SuprJustiţie a Republicii Moldova nr. 29 din 16.09.2002, evidenţiem că aceasta conţine defiiţia termenilor respectivi şi anume: la schingiuiri se referă acţiunile menite să cauzedureri multiple şi de lungă durată: bătaie cu nuiaua, pişcări, cauzarea multiplelor văt nu prea mari, cu obiecte contondente sau perforante, prin acţiuni termice şi prin alte acţiuni; la torturări se referă acţiunile care cauzează altei persoane suferinţe prpsire îndelungată de mîncare, căldură, cît şi de încăperi sau lăsarea omului în alte coe pentru sănătatea lui [61]. Definiţia torturii prevăzută de Convenţia ONU împotriva to

altor pedepse, ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante, adoptată la 10decembrie 1984, intrată în vigoare la 26 iunie 1987, ca fiind actul prin care se provoacă unei persoane cu intenţie o durere sau suferinţe puternice, de natură fizică sau hică, în special cu scopul de a obţine de la această persoană sau de la o persoană terţi sau mărturisiri, de a o pedepsi pentru un act pe care aceasta sau o terţă persoană l- comis sau este bănuită că l-a comis, de a o intimida sau de a face presiune asupra unei terţe persoane, sau pentru orice alt motiv bazat pe o formă de discriminare, oricare ar fi ea, atunci cînd o asemenea durere este provocată de către un agent al autorităţii publice sau orice altă persoană care acţionează cu titlu oficial, sau la instigaru cu consimţămîntul expres sau tacit al unor asemenea persoane se regăseşte şi în artic91 C.P. R.M [42].

68



Prin urmare, ţinînd cont de noţiunea fixată în Convenţia ONU, deducem că noţiunile carec în Hotărîrea Plenului Curţii Supreme de Justiţie nu sunt adecvate, deoarece termenul schingiuire nu se regăseşte în nici un act internaţional. Or, interpretarea care i se aribuie în Hotărîrea Plenului nu este tocmai una corectă. Pentru a racorda legea penală rigorile legislaţiei internaţionale, propunem eliminarea termenului ¹schingiuireº din aticolele 151, 152, 188, 189 CP RM, pe motiv că acţiunile care sunt atribuite noţiuniide ¹schingiuireº (bătăile, cauzarea multiplelor vătămări, fie şi nu prea mari, cu obiecdente sau perforante prin acţiuni termice şi prin alte acţiuni) se încadrează perfect îegoria ¹torturiiº. Reiterăm că infracţiunea de tortură este una materială şi se consumăsurvenirii urmărilor prejudiciabile, adică a durerii sau suferinţei puternice fizice sau psihice. Aşadar, dacă în legătură cu infracţiunea de tortură a fost cauzată o vătăma

avă sau medie, calificarea urmează a fi făcută potrivit regulilor concursului de infracni şi nu va exista o încălcare a principiului ¹non bis in idemº, deoarece cauzarea prejciului sănătăţii excede cadrul infracţiunii de tortură. Prin urmare, în acest caz, din are se vor exclude circumstanţele agravante la lit.e), alin.(2) art. 151 şi lit.f),alin.(2) art.152 CP RM. În acest context, aducem următoarele exemple din practica judiciară naţională, care elucidează poziţia instanţei de judecată, nefiind una consecvendemonstrat prin încadrarea juridică diferită a cauzelor similare. Decizia Colegiului penal al CSJ din 31 martie 2010. 1. Prin sentinţa Judecătoriei Făleşti din 30 septembrie2008, inculpatul A.V. a fost condamnat în baza art. 3091 alin. (3) lit. c) Cod penal la 5 ani închisoare, cu privarea dreptului de a exercita activitate în organele MAI a RM pe termen de 2 ani, iar în temeiul art. 90 Cod penal, executarea pedepsei închisorii a fost suspendată condiţionat pe un termen de probă de un an. Prin aceeaşi seninţă, a fost condamnat şi P. A., în privinţa căruia hotărîrile nu se contestă. 2. Pentr

sentinţa, instanţa de fond a constatat că inculpatul A.V., activînd în calitate de inspor superior al SPC a CPR Făleşti, fiind persoană cu funcţie de răspundere, la 30.01.200 perioada de timp 08.25-16.00, în localul CPR Făleşti, împreună cu P.A., intenţionat i-ovocat dureri şi suferinţe puternice fizice şi psihice lui V. C., în scopul de a obţine la el mărturisiri de recunoaştere a săvîrşirii furtului bunurilor din apartamentul lui V. din or. Făleşti. Întru atingerea scopului, ambii inculpaţi au făcut uz de forţă în i V. C., i-au aplicat multiple lovituri cu palmele, pumnii şi picioarele în diversepărţi ale corpului, în special, peste cap şi torace, l-au

69



ameninţat cu reţinerea în izolatorul CPR Făleşti. Ca urmare a acţiunilor ilegale ale luV. şi P. A., lui V. C. I-au fost cauzate vătămări corporale medii. 3. Împotriva sentinţdeclarat apel inculpatul A.V., care a solicitat casarea acesteia şi pronunţarea unei noi hotărîri, de achitare, pe motiv că fapta nu a fost comisă de el. 4. Prin decizia Clegiului penal al Curţii de Apel Bălţi din 18 februarie 2009, apelul inculpatului a fost respins, ca fiind nefondat şi menţinută sentinţa. 5. În recursul condamnatului A. V.nvocîndu-se temeiul prevăzut de art. 427 alin. (1) pct. 8) CPP, se solicită casarea hotărîrilor judecătoreşti şi pronunţarea unei noi hotărîri, de achitare, pe motiv că în au există faptul infracţiunii incriminate. Recurentul a arătat că s-a aflat în calitate bănuit mai mult de 3 luni, iar careva probe suplimentare suficiente pentru a-i înainta învinuirea nu au fost acumulate. Pe parcursul urmăririi penale şi cercetării judecăt

i,vina de comiterea infracţiunii imputate nu a recunoscut-o, din motivul că nu a săvîrşo. Din materialele dosarului penal nu reiese că el i-a cauzat lui V. C. Leziuni corporale sau a întreprins în privinţa lui careva acţiuni nelegitime, deoarece, la data idicată, în biroul de serviciu al Comisarului adjunct T. I. S-a aflat nu mai mult de15 minute, după ce a plecat. Majoritatea argumentelor invocate în apel au fost lăsatefără răspuns. Consideră că urmărirea penală a fost efectuată superficial şi cu înclinare, iar instanţele de fond şi de apel nu au apreciat just probele prezentate de acuzare, nu au ţinut cont de toate argumentele apărării în privinţa sa şi au adoptat hotărîr şi neîntemeiate. 6. Prin decizia Colegiului penal lărgit al Curţii Supreme de Justiţien 30 iunie 2009, a fost admis recursul inculpatului A. V., casată decizia Colegiului penal al Curţii de Apel Bălţi din 18 februarie 2009, fiind dispusă rejudecarea cauze de către aceeaşi instanţă de apel, în alt complet de judecători. 7. Rejudecînd apelul,ului penal al Curţii de Apel Bălţi, prin decizia din 11 noiembrie 2009, a respins, ca

fiind nefondat, apelul inculpatului A. V. şi menţinînd sentinţa instanţei de fond. La atarea soluţiei sale, instanţa de apel a statuat că probele administrate de către organu de urmărire penală au fost cercetate şi verificate în şedinţa de judecată cu respectarederilor art. 101 Cod de procedură penală, din punct de vedere al pertinenţei, utilităţ concludenţii, veridicităţii şi coroborării reciproce, astfel confirmîndu-se vinovăţia lui A. V. de comiterea infracţiunii imputate, iar pedeapsa fiind aplicată în conformitate cu prevederile art. 61 şi 75 Cod penal. 8. Condamnatul A. V. a atacat cu recurs ordinar sentinţa Judecătoriei Făleşti din 30 septembrie 2008 şi decizia Colegiului pe al Curţii de Apel Bălţi din 11 noiembrie 2009, solicitînd casarea

70



acestora, rejudecarea cauzei şi pronunţarea unei noi hotărîri, de achitare, motivînd căa sa nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii, că probele administrate şirificate în şedinţa de judecată nu dovedesc vinovăţia sa, conţinutul şi motivele recursrindu-se la aprecierea probelor puse la baza hotărîrilor contestate. 9. Examinînd admisibilitatea în principiu a recursului ordinar, în baza materialelor dosarului şi motivelor invocate, Colegiul penal al CSJ consideră recursul inadmisibil din următoareleconsiderente. Potrivit sentinţei şi deciziei de apel, ambele instanţe au constatat şi a descris circumstanţele de fapt, astfel corect au conchis că A. V. a comis infracţiunea prevăzută de art. 3091 alin. (3) lit. c) Cod penal. Instanţele de fond şi de apel au ercetat toate probele prezentate şi le-au apreciat din punctul de vedere al pertinenţei, concludenţii şi utilităţii acestora şi care, în ansamblu lor, au confirmat vinov

V. 10. În conformitate cu prevederile art. 431 şi 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, Colegiul penal a decis asupra inadmisibilităţii recursului ordinar declart de condamnatul A. V. împotriva sentinţei Judecătoriei Făleşti din 30 septembrie 2008 ciziei Colegiului penal al Curţii de Apel Bălţi din 11 noiembrie 2009 în propria cauză ală, fiind vădit neîntemeiat. Decizia este irevocabilă [122]. Considerăm că decizia Curreme de Justiţie din 31 martie 2010 este întemeiată din punctul de vedere al menţineriideciziei Curţii de Apel din 11. 11.2009, reieşind din circumstanţele cauzei respective. Referitor la calificarea faptei de către instanţa de judecată, susţinem că nu este coetă, deoarece din circumstanţele cauzei reiese că făptuitorului i-au fost cauzate vătămporale medii. Am menţionat anterior că, potrivit teoriei dreptului penal, tortura este o componenţă de infracţiune care se consumă odată cu survenirea durerilor şi suferinizice sau psihice. În cazul infracţiunii de tortură, tocmai producerea durerii sau suferinţelor reprezintă urmările prejudiciabile. Dacă în legătură cu infracţiunea de tortu

auzată o vătămare corporală gravă sau medie a integrităţii corporale, calificarea urmeaută potrivit regulilor concursului de infracţiuni şi nu va exista o încălcare a principui ¹non bis in idemº, deoarece cauzarea prejudiciului sănătăţii excede cadrul infracţiutortură. Prin urmare, instanţa de judecată, adiţional lit. c), alin.3, art. 3091 CP RM trebuia să invoce şi alin.(1) art. 152 CP RM., în vederea unei încadrări juridice compe a faptei comise de făptuitor.

71



În următorul caz, instanţa de judecată a calificat fapta în baza altei norme, deşi circnţele cauzei sunt similare cu cele din speţa analizată supra. Astfel, cazul repectiv îlvom analiza în aspect comparativ cu cel precedent, pentru a stabili poziţia instanţeide judecată. Decizia Colegiului penal al CSJ din 12 mai 2009, mun. Chişinău, în cauza pnală privindu-l pe C.V. 1. Prin sentinţa Judecătoriei Buiucani, mun. Chişinău, din 29 m2008, C.V. a fost achitat de învinuirea săvîrşirii infracţiunii prevăzute de art. 328 a1 lit. ¹a, cº Cod penal, pe motiv că fapta lui nu întruneşte elementele constitutive alnfracţiunii. În fapt, instanţa de fond a constatat că, C. V. este învinuit că, exercitîa de şef de post, inspector superior de sector al postului de poliţie al s. Ustia al CPR Dubăsari, împreună cu alte persoane nestabilite, în privinţa cărora urmărirea pena disjungată, aflîndu-se în incinta sectorului de poliţie al or. Durleşti din mun. Chişi

mărind scopul obţinerii informaţiei de la Z. T. Referitor la o persoană pe nume C. A. C porecla ¹Zveroboiº, care era bănuit de săvîrşirea unui jaf, numindu-l cu cuvinte necene şi ameninţîndu-l cu răfuială fizică, i-au aplicat multiple lovituri cu mîinile şi pice diverse regiuni ale corpului, cauzîndu-i vătămări corporale medii. Instanţa de fond ancluzionat că, în acţiunile inculpatului C.V. lipsesc semnele constitutive ale infracţinii prevăzute în art. 328 alin. (2) lit. a), c) Cod penal. 2. Procurorul a declaratapel, solicitînd casarea sentinţei şi pronunţarea unei noi hotărîri, prin care C. V. săndamnat în baza art. 328 alin. (2) lit. a), c) Cod penal. El a menţionat că vinovăţia ilpatului este dovedită prin depoziţiile părţii vătămate, martorilor, prin raportul de eiză medico-legală din 21 noiembrie 2007. Aceste probe nu au fost apreciate la justavaloare de către instanţa de fond. 3. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 01 octome 2008, apelul a fost admis, casată sentinţa, iar cauza rejudecată, cu pronunţarea uneinoi hotărîri, potrivit modului stabilit pentru prima instanţă. C.V. a fost condamnat în

za art. 328 alin. (2) lit. a), c) Cod penal la 4 ani închisoare, cu privarea de dreptul de a ocupa funcţii şi a exercita activitate în organele MAI pe un termen de 3 ani. În baza art. 90 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepseipe un termen de 2 ani. Instanţa de apel, rejudecînd cauza, a constatat în fapt că ¹C.Vxercitînd funcţia de şef de post, inspector superior de sector al postului de poliţie a s. Ustia al CPR Dubăsari, împreună cu alte persoane nestabilite, în privinţa cărora ur penală a fost disjungată, aflîndu-se în incinta sectorului de poliţie a or. Durleşti dn. Chişinău, urmărind scopul obţinerii informaţiei de la

72



Z. T. Referitor la o persoană pe nume C.A. cu porecla ¹Zveroboiº, care era bănuit de săa unui jaf, numindu-l cu cuvinte necenzurate şi ameninţîndu-l cu răfuială fizică, i-au at multiple lovituri cu mîinile şi picioarele pe diferite regiuni ale corpului, cauzîndu-i, potrivit raportului de expertiză medico-legală nr. 3155/D din 21.11.2007, fractura coastei IX pe stînga, care duce la o dereglare a sănătăţii de lungă durată (mai mu1 de zile) şi în baza acestui criteriu se califică ca vătămări corporale mediiº. Instanl a concluzionat că vinovăţia inculpatului este dovedită pe deplin de probele anexate l dosar, iar acţiunile inculpatului corect sunt calificate în baza art. 328 alin.1 lit. a), c) CP. 4. Avocatul a declarat recurs ordinar, în care a invocat temeiul prevăzut de art. 427 alin. (1) pct.6), 8) Cod de procedură penală şi a solicitat casarea dciziei, cu menţinerea sentinţei. Recurentul a remarcat că instanţa de apel a apreciat s

perficial probele administrate în cauza penală, fără a le verifica sub toate aspectele,complet şi obiectiv, că acţiunile inculpatului nu întrunesc elementele infracţiunii. 5decînd recursul ordinar, pe baza materialului din dosarul cauzei şi motivelor invocate, Colegiul penal lărgit concluzionează că acesta urmează a fi admis din următoarele ciderente. Potrivit art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, hotărîrile instai de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanţele de fond şi de apel, inclusiv şi în temeiul cînd hotărîrea atacată nu cuprinde pe care se întemeiază soluţia, ori motivarea soluţiei contrazice dispozitivului hotărîrpct. 7 al Hotărîrii Plenului CSJ a RM din 26.12.2000 nr. 27 Cu privire la practica de examinare a cauzelor penale în ordine de recurs, este specificat că instanţa de recurs controlează dacă s-a aplicat corect dreptul faţă de faptele constatate de către primnstanţă şi instanţa de apel, dacă faptele au fost constatate, respectîndu-se normele det material sau procedural. În plus, instanţa de apel, în partea descriptivă a deciziei

ale, a apreciat şi încadrat juridic acţiunile şi fapta inculpatului în coraport cu o nonexistentă în Codul penal, adică cu art. 328 alin.(1) lit. a), c) CP. În contrazicerea cestei concluzii, prin dispozitivul deciziei, inculpatul a fost condamnat în bazaart. 328 alin. (2) lit. a), c) Cod penal. În pct. 7 al Hotărîrii Plenului CSJ a RM din 26.12.2000, nr. 27- Cu privire la practica de examinare a cauzelor penale în ordine de recurs, este specificat că contrazicerea motivării cu dispozitivul hotărîrii serve temei pentru a casa hotărîrea atacată. Rezultă că, instanţa de apel nu a soluţionat fauzei în corespundere cu actul de învinuire şi fapta incriminată recurentului, adoptîndhotărîre contradictorie. Articolul 328 alin. (2) lit. a), c) Cod penal prevede răspundere penală pentru săvîrşirea de către o persoană cu funcţie de

73



răspundere a unor acţiuni care depăşesc în mod vădit limitele drepturilor şi atribuţiilte prin lege, dacă aceasta a cauzat daune în proporţii considerabile intereselor publice sau drepturilor şi intereselor ocrotite de lege ale persoanelor fizice sau juridice, însoţite de aplicarea violenţei, de tortură sau acţiuni care înjosesc demnitatea te. Conform art. 385 alin. (1) pct. 1) ± 3), 394 alin. (1) pct. 1), 417 alin. (1)pct. 8) Cod de procedură penală, la adoptarea sentinţei, instanţa de judecată soluţionestiunile dacă a avut loc fapta de săvîrşirea căreia este învinuit inculpatul, dacă acea fost săvîrşită de inculpat, dacă fapta întruneşte elementele infracţiunii şi de care aenală este prevăzută ea. Partea descriptivă a sentinţei de condamnare trebuie să cuprinrierea faptei criminale, considerată ca fiind dovedită, indicîndu-se locul, timpul, modul săvîrşirii ei, forma şi gradul de vinovăţie, motivele şi consecinţele infracţiunii.

l Hotărîrii Plenului CSJ a RM din 19.06.2006 nr. 5 Privind sentinţa judecătorească, esttenţionat că, recunoscîndu-l vinovat pe inculpat de comiterea infracţiunii după semnele urmează a fi apreciate, instanţa este obligată ca, în partea descriptivă a sentinţei szeze circumstanţele ce au servit ca motiv de a concluziona prezenţa unuia sau mai multor astfel de indici de calificare. Aceste stipulări sunt la fel sfidate, deoarece, potrivit deciziei contestate, instanţa de apel a constatat că ¹C. V., exercitînd funa de şef de post, inspector superior de sector al postului de poliţie al s. Ustia al CPR Dubăsari, împreună cu alte persoane nestabilite, în privinţa cărora urmărirea pena disjungată, aflîndu-se în incinta sectorului de poliţie a or. Durleşti din mun. Chişinind scopul obţinerii informaţiei de la Z. T. Referitor la o persoană pe nume C. A., cu porecla ¹Zveroboiº, care era bănuit de săvîrşirea unui jaf, numindu-l cu cuvinte necene şi ameninţîndu-l cu răfuială fizică, i-au aplicat multiple lovituri cu mîinele şi pice diverse regiuni ale corpului, cauzîndu-i vătămări corporale mediiº, însă a concluzion

săvîrşit acţiuni care depăşesc în mod vădit limitele drepturilor şi atribuţiilor acord, cauzînd daune în proporţii considerabile intereselor publice, precum şi drepturilor şntereselor ocrotite de lege ale persoanelor fizice, însoţite de aplicarea violenţei, torturii, precum şi acţiuni care înjosesc demnitatea părţii vătămateº. Este evidentă contre faptele constatate şi încadrarea juridică a acţiunilor inculpatului. Instanţa nu a statat care drepturi şi atribuţii la concret, acordate prin care lege, ar fi depăşit inulpatul, care este esenţa daunelor în proporţii considerabile a intereselor publice, care este expresia acţiunilor ce înjosesc demnitatea părţii vătămate şi a torturii, prineră acestea de aplicarea violenţei faţă de partea vătămată, la fel incriminată ultimuluit Hotărîrii Plenului CSJ a RM din 26.12.2000 nr. 27 Cu privire la

74



practica de examinare a cauzelor penale în ordine de recurs, pct. 7, nemotivarea hotărîrii judecătoreşti, în cumul cu alte erori de drept prevăzute în lege, prezintă un tru instanţa de recurs de a o casa, deoarece este imposibil de a realiza controlul ei. Dacă instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra unei fapte reţinute în sarcina inculului prin rechizitoriu, rezultă că lipseşte judecata ce duce la casarea hotărîrii ataca Prin urmare, neconstatarea şi nemotivarea circumstanţelor nominalizate, imputate inculpatului prin actul de învinuire, atestă lipsa judecăţii cauzei. Potrivit art. 435 aln. (1) pct. 2) lit. c) Cod de procedură penală, instanţa de recurs casează hotărîrea atdispune rejudecarea de către instanţa de apel, în cazul în care eroarea judiciară nu po fi corectată de către instanţa de recurs. Împrejurările menţionate denotă că încălcăricedurale nominalizate comise de instanţa de apel, constituie erori de drept care n

u pot fi corectate de către instanţa de recurs şi impun soluţia admiterii recursului orinar, casarea deciziei contestate şi dispunerea rejudecarii cauzei de către instanţa de apel. La rejudecarea cauzei, instanţa de apel urmează să înlăture erorile de drept meate, să ţină cont de circumstanţele expuse, să judece cauza în strictă conformitate cu să adopte o hotărîre legală şi întemeiată. În concluzie, instanţa supremă a admis recureclarat de avocat, a casat decizia Curţii de Apel Chişinău din 01 octombrie 2008 în priinţa condamnatului C. V., dispun înd rejudecarea cauzei în aceeaşi instanţă de apel, deun alt complet de judecători. Decizia nu este susceptibilă de a fi atacată [122]. Dinconţinutul speţei reiese că instanţa de apel, în partea descriptivă a deciziei sale, a iat şi încadrat juridic acţiunile şi fapta inculpatului în coraport cu o normă inexistedul penal, adică cu art. 328 alin. (1) lit. a), c) CP. În contrazicerea acestei concluzii, prin dispozitivul deciziei, inculpatul a fost condamnat în baza art. 328 alin. (2) lit. a), c) Cod penal. În pct. 7 al Hotărîrii Plenului CSJ a RM din 26.12.2000

nr. 27 Cu privire la practica de examinare a cauzelor penale în ordine de recurs, este specificat faptul contrazicerii motivării cu dispozitivul hotărîrii serveşte teme pentru a casa hotărîrea atacată. Rezultă că instanţa de apel nu a soluţionat fondul caorespundere cu actul de învinuire şi fapta incriminată recurentului, adoptînd o hotărîrtradictorie. Amintim că articolul 328 alin. (2) lit. a), c) Cod penal prevede răspundere penală pentru săvîrşirea de către o persoană cu funcţie de răspundere a unor acţiuc în mod vădit limitele drepturilor şi atribuţiilor acordate prin lege, dacă aceasta a zat daune în proporţii

75



considerabile intereselor publice sau drepturilor şi intereselor ocrotite de legeale persoanelor fizice sau juridice, însoţite de aplicarea violenţei, de tortură sau acni care înjosesc demnitatea părţii vătămate. Detaşîndu-ne de decizia Curţii Supreme de n 12 mai 2009, vom încerca să analizăm speţa în cauză (nr.1) prin comparaţie cu speţa pnr.2). În speţa nr.2, instanţa de judecată a calificat fapta potrivit art. 3091 CP RM. m accentuat că pentru o calificare deplină ar fi fost necesar să se indice şi art. 152 P RM. Potrivit speţei nr.1, instanţa de apel a calificat fapta potrivit lit. a), c), alin. (2) art. 328 CPRM. În asemenea caz, problema constă în deosebirea circumstanţelo din speţa nr. 1 şi circumstanţelor din speţa nr.2. În cadrul speţei nr. 2, instanţa detă a constatat că: A. V., activînd în calitate de inspector superior al SPC a CPR Făleşiind persoană cu funcţie de răspundere, la 30.01.2007, în perioada de timp 08.25-16.00,

localul CPR Făleşti, împreună cu P.A., intenţionat i-au provocat dureri şi suferinţe pe fizice şi psihice lui V. C. În scopul de a obţine de la el mărturisiri de recunoaşter săvîrşirii furtului bunurilor din apartamentul lui T. V. din or. Făleşti. Întru atingecopului pus, ambii inculpaţi au făcut uz de forţă, au aplicat violenţă faţă de V. C., iat multiple lovituri cu palmele, pumnii şi picioarele pe diverse părţi ale corpului, înspecial, pe cap şi torace, l-au ameninţat cu reţinerea în izolatorul CPR Făleşti. Ca ura acţiunilor ilegale ale lui A. V. şi P. A., lui V. C. I-au fost cauzate vătămări corpoe medii. Acţiunile făptuitorilor au fost calificate în conformitate cu art. 3091 CP RM. În cadrul speţei nr. 1, circumstanţele cauzei sunt următoarele: C. V., exercitînd funde şef de post, inspector superior de sector al postului de poliţie al s. Ustia al CPR Dubăsari, împreună cu alte persoane nestabilite, urmărind scopul obţinerii informaţi la Z. T. Referitor la o persoană pe nume C. A., bănuit de săvîrşirea unui jaf, numinducu cuvinte necenzurate şi ameninţîndu-l cu răfuială fizică, i-au aplicat multiple lovit

u mîinile şi picioarele pe diverse regiuni ale corpului, cauzîndu-i vătămări corporale . Acţiunile făptuitorului în acest caz au fost calificate în conformitate cu art. 328, lin.(2) lit. a), c). Comparînd situaţiile invocate, observăm că în ambele subiectul arelitatea specială de persoană cu funcţie de răspundere. De asemenea, scopul este similar constă în obţinerea de mărturisiri de la o persoană terţă întru recunoaşterea comiteriacţiuni de către acesta. Scopul prezentat în ambele speţe este un semn obligatoriu al lturii subiective în cadrul componenţei de infracţiune, prevăzute la art. 3091 CP RM., find cel de a obţine mărturisire de recunoaştere a

76



vinovăţiei, ceea ce demonstrează că acţiunile făptuitorului în cazul speţei nr. 2 se înect în cadrul componenţei prevăzute la art. 3091 CP RM. Dar, de fiecare dată, urmează sstabilească intensitatea, durata şi modalitatea de cauzare a suferinţelor fizice sau psihice, pentru a putea aprecia corect, din punct de vedere juridico-penal, fapta în calitate de tortură. Constatăm că, delimitarea vagă existentă între art. 3091 CP RMc), alin.(2) art.328 CP RM, creează dificultăţi importante la calificare a faptelor în ractică. Prin urmare, exluderea circumstanţei agravante de la lit. c) din cadrul art. 328 CP RM este pe deplin justificată, în scopul evitării erorilor de calificare şi decadrare juridică a faptei. În articolul 165 CP RM (traficul de fiinţe umane), la categoria circumstanţelor agravante, lit.g) alin.(2), a fost inclusă comiterea faptei prin folosirea torturii, a tratamentelor inumane sau degradante pentru a asigura su

bordonarea persoanei ori folosirea violului, dependenţei fizice , a armei. Potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, tratamentul inuman se caracterizează printr-o intensitate deosebită a actelor aplicate victimei şi cu un scop anumit. Multe situaţii de tratament inuman apar în contextul detenţiei persoanei, unde victima este supusă maltratării, însă intensitatea unui astfel de tratament nu atinge nivell minim de severitate necesar pentru a fi calificat ca tortură. Evaluarea tratamentului inuman este relativă, la fel ca şi toate evaluările conform art. 3 din Convenţia uropeană. Curtea a enunţat că, noţiunea de tratament inuman acoperă cel puţin un asemenatament, care în mod intenţionat cauzează suferinţe fizice sau psihice intense, care nusunt justificate in situaţia respectivă. Un tratament a fost estimat de Curte ca fiind ¹inumanº deoarece, inter alia, a fost premeditat aplicat ore în şir şi a cauzat fie e corporală, fie suferinţe fizice şi psihice profunde. Multe situaţii de tratament inumn apar în contextul detenţiei, unde victima este supusă maltratării, care este intensă,

u în măsura necesară pentru a fi calificat ca tortură. De asemenea, acest termen este alicabil unui spectru de comportamente în afara detenţiei, unde victimele sunt intenţionat expuse unor acte crude, care le provoacă o stare de extremă tulburare. În cazurile Asker, Selcuk, Dulas şi Bilgin, casele dînşilor au fost distruse de membrii forţelor d securitate ce efectuau operaţiuni în localităţile în care trăiau reclamanţii. Curtea atat că distrugerea caselor a constituit un act de violenţă şi de distrugere intenţionatreo consideraţiune pentru siguranţa şi bunăstarea reclamanţilor, care au rămas fără adăumstanţe care au cauzat anxietate şi suferinţă. Acesta a constituit un tratament inuman sensul art. 3 din Convenţie [71, p.17].

77



În conformitate cu Hotărîrea Plenului Curţii Supreme de Justiţie nr. 37 din 22.11.2004 privire la practica aplicării legislaţiei în cauzele despre traficul de fiinţe umane şiaficul de copii, modificată prin hotărîrea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republi Moldova nr. 9 din 22.12.2008, tratamentul inuman constituie un ansamblu de operaţii aplicate persoanei în scopul obţinerii subordonării ei. Prin tratament inuman se ege orice tratament, altul decît tortura, de natură să provoace intenţionat groaznice sferinţe fizice ori psihice, care nu pot fi justificate [60]. Tratamentul degradant generează victimelor un sentiment de frică, anxietate şi inferioritate, capabile să leumilească sau să le determine să acţioneze împotriva voinţei lor. Pentru a califica un ment ca fiind unul degradant, trebuie să se ţină cont de faptul dacă obiectivul este dea umili sau înjosi persoana, sau personalitatea victimei a fost afectată într-un mod i

ncompatibil cu articolul 3 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului ş a libertăţilor fundamentale [71, p.17]. Prin urmare, deducem că tratamentul inuman în ensul acestui articol se aplică doar în scopul asigurării subordonării victimei, scop c a fost extins în cadrul articolului şi în privinţa torturii şi a tratamentului degrada Or, atribuirea torturii unui alt scop decît cel prevăzut la art. 3091 CP RM este inadmisibil, deoarece scopul de bază al torturii reiese din reglementările internaţionale, acest semn-cheie fiind unul obligatoriu, distingînd tortura de alte tratamenteilegale. Circumstanţe agravante de genul ¹prin torturarea victimeiº sau ¹prin schingiuie, tortură, tratament inuman sau degradantº se conţin şi la lit. f) alin. (2) art. 171 .P. R.M., lit. g) alin.(2) art. 172 CP RM, lit. d) alin. (3) art. 188 CP RM, lit. d) alin.(3) art. 189 CP RM. În scopul utilizării unei terminologii constante şi evităii interpretărilor eronate, propunem menţinerea termenului de ¹torturăº doar în cadrul 3091 CP RM . În celelalte cazuri, termenul de ¹torturăº urmează a fi înlocuit cu noţiun

uzime deosebităº. Prin urmare, tortura comisă împreună cu alte fapte infracţionale va a calitate de componentă a concursului de infracţiuni. Analizînd art. 309 CP RM, atestăm calitate de circumstanţă agravantă sintagma ¹tratamente crude, inumane sau degradanteº asemenea sintagmă demonstrează din nou inconsecvenţa legiuitorului. Or, noţiunea de ¹tamente crudeº n-a fost utilizată în alte articole. Din sintagma existentă, putem conchie că termenii de ¹tratament crudº şi ¹tratament inumanº sunt diferiţi, ceea ce nu coresealităţii, căci, după cum am afirmat anterior, reieşind din Jurisprudenţa CEDO şi potriii Plenului Curţii Supreme de Justiţie nr. 8 din 30 octombrie 2009 Cu privire la unele chestiuni ce ţin de aplicarea de către instanţele judecatoreşti a prevederilor articlului 3 din Convenţia european ă, tratamentele se consideră ca fiind ¹inumaneº în cazule

78



au fost premeditate, aplicate continuu, cauzînd fie vătămări corporale, fie afecţiuni fce si psihice [29]. Reieşind din faptul că Convenţia ONU împotriva torturii şi altor pese, ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante, adoptată la 10 decembrie 1984, nu prevede termenul de ¹tratament crudº ca fiind ceva distinct de tortură şi tratamnt inuman, şi potrivit definiţiei oferite de dicţionarul explicativ al limbii române, pin termenul ¹ inumanº înţelegem ceea ce nu este uman; neomenos, crud, feroce, neuman [4]. Prin urmare, existenţa termenului ¹tratament crudº, ca unul distinct în contextul cicumstanţei agravante de la lit. b) alin.(2) art. 309 CP RM nu este necesar. Este însănecesar de a face distincţia între art. 309 CP RM şi art. 3091 CP RM. Constrîngerea de face declaraţii, prevăzută de art. 309 CP RM, deşi are tangenţe cu infracţiunea de toreprezintă o normă distinctă, astfel încît latura obiectivă a infracţiunii de la art. 30

rezidă în constrîngerea persoanei, prin ameninţare sau prin alte acte ilegale, de a fae declaraţii la interogatoriu, subiectul infracţiunii fiind persoana care efectuează urmărirea penală. De asemenea, susţinem că în acest caz victima are calitatea specială: t, traducător, interpret. Referindu-ne la aplicarea violenţei în cadrul ¹constrîngerii a face declaraţiiº, considerăm că aceasta apare ca o circumstanţă agravantă şi nu ca o esară a laturii obiective a componenţei de bază, precum este în cazul torturii. Evidenţ că Codul penal al Federaţiei Ruse nu conţine un articol distinct care ar incrimina tortura. Totuşi, în contextul infracţiunii de ¹maltratareº, prevăzută la art. 117 CP al F Ruse, există circumstanţa agravantă ¹cu aplicarea torturiiº, specificîndu-se că prin ¹ază să se înţeleagă producerea suferinţelor fizice sau psihice în scopul constrîngerii declaraţii sau în alte scopuri...º [33]. De aici reiese, în mod clar, că ¹constrîngereface declaraţiiº se include în cadrul torturii în calitate de scop al acesteia. Potrivi dispoziţiei art. 3091 CP RM, unul din scopurile torturii este de a obţine informaţii

sau mărturisiri, prin urmare, considerăm că latura obiectivă a componenţei de infracţiu la art. 309 CP RM ¹constrîngerea de a face declaraţii prin ameninţare sau alte acte ilgaleº poate fi incorporată cu succes în cadrul componenţei de tortură, avînd în vedere,menea, că subiectul infracţiunii de la art. 309 CP RM, persoana ce efectuează urmărireapenală, este cuprins de subiectul infracţiunii de tortură. La moment, distincţia între . 309 şi 3091 CP RM rezidă în calitatea subiectului, care reprezintă o categorie mai lagă în cadrul torturii şi în calitatea specială a victimei ± expert, traducător, interprul art. 309 CP RM. Însă

79



distincţia principală rămîne a fi latura obiectivă, care este mult mai îngustă în cadru9 CP RM. Una din situaţiile care generează discuţii aprige este componenţa de infracţiude la art. 328 CP RM (excesul de putere sau dep ăşirea atribuţiilor de serviciu, comisăcu aplicarea torturii şi a acţiunilor care înjosesc demnitatea părţii vătămate, prevăzuc) alin.(2). Am evidenţiat că, deseori, practica judiciară se confruntă cu probleme de alificare în ceea ce priveşte încadrarea acţiunilor de tortură, fie în baza articolului CP RM, fie potrivit lit. c), alin. 2 art. 328 C.P. Astfel, analizînd în aspect comparativ lit. c), alin. 2 art. 328 CP RM şi art. 3091 CP RM constatăm o multitudine de asemănări: obiect juridic secundar, care îl reprezintă în ambele situaţii sănătatea şiea corporală a persoanei; latura obiectivă, care rezidă în cauzarea intenţionată a dure şi suferinţelor fizice sau psihice victimei, cu excepţia faptului că în cazul torturii

rerea şi suferinţa trebuie să fie de o intensitate pronunţată; latura subiectivă, în spvinovăţia care se manifestă în ambele cazuri prin intenţie directă; subiectul ± în cazu91 CP RM, acesta reprezintă o categorie mai numeroasă (persoana cu funcţii de răspunder; oricare altă persoană care acţionează cu titlu oficial sau acţionează la instigarea s consimţămîntul expres sau tacit al unor persoane care acţionează cu titlu oficial), înl art. 328 CP RM subiectul fiind doar persoana cu funcţii de răspundere. Distincţia rezidă în obiectul generic şi obiectul juridic principal, care, în cazul art. 328 CP RM, constituie relaţiile sociale cu privire la activitatea legală a organelor puterii de stat, organelor administraţiei locale sau a unei subdiviziuni a lor, precum şi în categoria subiecţilor infracţiunii, care a fost evidenţiată supra. De asemenea, motivul înbele situaţii poate fi divers şi contează la individualizarea faptei; scopul este unul special în cazul torturii. Din păcate, nici practica judiciară naţională nu poate diste în mod cert, care este delimitarea dintre aceste două componenţe, fapt demonstrat de

următoarele exemple: Decizia Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie din 11 iunie 2008 mun. Chişinău. 1. Prin sentinţa Judecătoriei Militare din 24 aprilie 2007, R.A, D.I. şi L.V. au fost recunoscuţi vinovaţi de comiterea infracţiunii prevăzute de art1 alin.(3) lit.c), e) CP RM. Şi condamnaţi la cîte 5 ani închisoare fiecare, cu privare de dreptul de a ocupa funcţii în sistemul instituţiilor penitenciare pe un termen decîte 2 ani fiecăruia. În temeiul art.90 CP, executarea pedepsei închisorii în privinţa trei inculpaţi a fost suspendată pe un termen de probă de un an pentru fiecare.

80



2. În fapt, instanţa de fond a reţinut că, R. A., D.I. şi L.V., fiind colaboratori ai Iituţiei Penitenciare nr.1 sect. Basarabeasca, la 15 decembrie 2006, în jurul orei 22. 30, aflîndu-se în stare de ebrietate alcoolică, pentru nesupunerea condamnatului V.A. De a-i urma la sectorul Basarabeasca din motiv că acesta ar fi consumat băuturi alcoolice, au intrat în domiciliul ultimului, unde, în prezenţa a 4 copii minori, toţi tei i-au aplicat acestuia lovituri cu pumnii şi picioarele pe diverse părţi ale corpului, apoi cu aplicarea forţei fizice, l-au scos din casă, i-au pus nelegitim cătuşele şi u urcat în automobilul de serviciu, unde D.I. i-a mai aplicat 5-6 lovituri cu pumnii pe diverse părţi ale corpului. Ca rezultat, lui V. A. I-au fost cauzate vătămări corale, fără prejudicierea sănătăţii, sub formă de luxaţie a dintelui 1 de sus din dreaptae şi excoriaţii. În afară de aceasta, inculpatul D.I.., aflîndu-se în domiciliul condam

ui V.A., a strîns-o cu mîinile de antebraţele ambelor mîini pe concubina acestuia, cauzu-i vătămări corporale fără prejudicierea sănătăţii, sub formă de echimoze, totodată, ivitură cu palma peste cap minorului, cauzîndu-i dureri fizice, iar inculpatul L.V. la poarta domiciliului condamnatului V. A. I-a aplicat o lovitură cu palma peste faţă concubinei acestuia, cauzîndu-i dureri fizice. 2.1. Acţiunile inculpaţilor au fost încadate de către instanţa de fond în baza art.3091 alin.(2) lit.c), e) CP ca provocare în md intenţionat a unei dureri fizice persoanei cu scopul de a face presiune asupra ei, dacă o asemenea durere a fost provocată de persoane care acţionează cu titlu oficial săvîrşit de două şi mai multe persoane, cu folosirea unor instrumente speciale de tort3. Sentinţa nominalizată a fost atacată cu apel de către avocatul S.C., care solicita csarea acesteia, rejudecarea cauzei şi pronunţarea unei noi hotărîri, de achitare a incupaţilor, din motivul lipsei în acţiunile lor a elementelor constitutive ale infracţiuni incriminate şi anume latura obiectivă şi subiectul. 4. Prin decizia Colegiului penal

al Curţii de Apel Chişinău din 7 iunie 2007 apelul avocatului declarat în numele inculplor a fost respins ca fiind nefondat, cu menţinerea sentinţei atacate. 5. Nefiind de acord cu decizia instanţei de apel, avocatul S. C. A declarat recurs în intereseleinculpaţilor, solicitînd casarea hotărîrii nominalizate, rejudecarea cauzei şi pronunţanei noi hotărîri, de achitare a inculpaţilor, din motivul lipsei în acţiunile lor a eletelor constitutive ale infracţiunii incriminate, invocînd totodată şi faptul că instanţapel nu s-a pronunţat asupra tuturor motivelor invocate în apel.

81



6. Prin decizia Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie din 4 decembrie 2007apelul avocatului a fost admis, casată decizia instanţei de apel şi dispusă rejudecareacauzei de către aceeaşi instanţă de apel, în alt complet de judecată. 7. Rejudecînd apecatului în interesele inculpaţilor, Colegiul penal al Curţii de Apel Chişinău prin deci sa din 10 martie 2008, l-a respins ca fiind nefondat, menţinînd fără modificări sentinacată. 8. În recurs, avocatul solicită casarea hotărîrilor instanţelor de fond şi de apudecarea cauzei şi pronunţarea unei noi hotărîri, de achitare a inculpaţilor, din motivacţiunile lor lipsesc elementele constitutive ale infracţiunii incriminate. 9. Verificînd argumentele invocate în recurs în raport cu actele cauzei, în conformitate cu preederile art.432 CPP, Colegiul penal trage concluzia că acesta urmează a fi respins,ca fiind inadmisibil, din următoarele considerente. Ambele instanţe, în conformitate c

u art.101 CPP, au examinat complet şi obiectiv probele administrate la dosar, verificîndu-le, sub aspectul pertinenţii şi concludenţii, atît pe cele obţinute în procesuli, cît şi în cadrul şedinţelor de judecată, fapt ce impune concluzia despre vinovăţia lD.I. şi L.V. de comiterea infracţiunii imputate, iar încadrarea juridică a acţiunilor atora în baza art.3091 alin.(3) lit.c), e) CP corectă. Argumentele condamnatului precum că nu a comis infracţiunile incriminate sunt neîntemeiate şi contravin materialelor in dosar, iar nerecunoaşterea vinovăţiei de către acesta nu echivalează cu achitarea, dreme ce există probe pertinente şi concludente, care, în ansamblu ± din punct de vedereal coroborării lor, dovedesc cu certitudine vinovăţia lui de săvîrşirea infracţiunilor e. Călăuzindu-se de prevederile art.432 alin.(2) pct.4) Cod de procedură penală, Colegil penal al Curţii Supreme de Justiţie a decis asupra inadmisibilităţii recursului ordinr declarat de avocat împotriva deciziei Colegiului penal al Curţii de Apel Chişinău din10 martie 2008 şi sentinţei Judecătoriei Militare din 24 aprilie 2007 în cauza penală î

vinţa lui R.A., D.I. şi L.V., din motivul că este vădit neîntemeiat [122]. Analizînd citanţele cauzei, considerăm că încadrarea juridică a acţiunilor făptuitorilor nu este toa corectă. Argumentele invocate de avocat în apel, precum că acţiunile inculpaţilor nu cadrează în componenţa de infracţiune de la art. 3091 CP RM pe motivul absenţei laturiiiective şi a subiectului infracţiunii de tortură, au fost considerate ca fiind neîntemeate de către instanţa de judecată, menţionîndu-se că probele administrate sunt pertinendin punctul de vedere al coroborării lor, demonstrează vinovăţia inculpaţilor. Instanţalificat acţiunile

82



făptuitorilor potrivit art. 3091 alin. (3) lit.c), e) CP RM, adică tortura comisă de două sau mai multe persoane, precum şi cu instrumente speciale de tortură sau a altor instrumente adaptate în acest scop. Or, după cum am argumentat anterior, pentru a califica fapta drept tortură, trebuie să fie întrunite o serie de condiţii de natură obiec(durata provocării durerilor suferinţelor fizice sau psihice, natura consecinţelor fizice şi psihice, modul şi metoda de executare). Astfel, pentru tortură nu este suficient doar aplicarea anumitor lovituri care ar putea prejudicia sănătatea victimei, ci trebuie să existe un caracter continuu sau sistematic în acţiunile făptuitorilor, pe parursul unei anumite perioade de timp. Aplicarea loviturilor cu mîinile şi picioarelenu întotdeauna poate fi apreciată drept tortură, deşi durerea fizică şi psihică în cadrunii de tortură este un criteriu estimativ, care urmează a fi apreciat de la caz la

caz de organele de drept. În plus, din circumstanţele cauzei nu reiese un scop special potrivit art. 3091 CP RM urmărit de făptuitori, care este unul extrem de important la calificarea faptei drept tortură. Deci, instanţa de judecată nu s-a pronunţat asupa scopului concret existent în cazul respectiv. Considerăm că acţiunile făptuitorilor pfi calificate în baza lit.a), alin.(2), art.328 CPRM. Decizia Colegiului penal alCurţii Supreme de Justiţie din 21 aprilie 2010, mun. Chişinău 1. Prin sentinţa JudecătoBălţi din 13 februarie 2009, C.D. şi D.Ş. au fost achitaţi de învinuirea în baza art. 3. (2) lit. a), c) Cod penal pe motiv că nu s-a constatat existenţa faptei infracţiunii. 2. Organul de urmărire penală i-a învinuit pe C.D. şi M.A. de faptul, că deţinînd funnspectori ai plutonului de asigurare a securităţii circulaţiei rutiere al Secţiei Poliţ Rutiere a CP mun. Bălţi, fiind persoane cu funcţii de răspundere, avînd în dotare autoul de serviciu, la 15 ianuarie 2008, în jurul orei 00.30, pe bd. Victoriei, mun. Bălţi, din motivul deteriorării acestuia, au stopat microbuzul de modelul ¹Mercedes 408º, c

ondus de O. C., în care se mai aflau şi alte persoane. Peste aproximativ 10-15 minute după stopare, lîngă microbuz a oprit automobilul de serviciu a SPR, din care a ieşit .A, cerînd conducătorului microbuzului prezentarea actelor la control. Suspectînd că O.. se află în stare de ebrietate, C.D. şi M.A. l-au somat să-i urmeze la controlul medicl al stării de ebrietate. Cînd ultimul a refuzat, C.D. şi M.A. l-au apucat de mîini şi u izbit cu capul de automobil, apoi M.A. i-a aplicat o lovitură cu picioarele în regiunea cutiei toracice şi abdomen. Toate aceste acţiuni s-au produs în prezenţa soţiei s şi a copiilor minori. În scopul curmării acţiunilor lui C.D. şi M.A., din microbuz au N.B. şi E.B., prezentîndu-se ca fiind procuror şi ofiţer de urmărire penală ai CP Telela ce M.A. i-a aplicat lui E.B. o lovitură cu piciorul în organele genitale, apoi i-a răsucit mîna stîngă. După ce O. C. S-a urcat în automobilul

83



de serviciu al SPR, pe drum spre instituţia medicală, M.A. l-a apucat de păr şi l-a lovt cu pumnul în cap. Ca rezultat a acţiunilor lui C.D. şi M.A., lui O.C.şi E.B. le-au fot provocate leziuni corporale uşoare. 3. Împotriva sentinţei a declarat apel procurorul, solicitînd casarea acesteia, rejudecarea cauzei şi pronunţarea unei noi hotărîri potit modului stabilit pentru prima instanţă, prin care C.D. şi M.A. să fie recunoscuţi viaţi şi condamnaţi în baza art. 328 alin. (2) lit. a), c) Cod penal la cîte 3 ani închis fiecare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis şi cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii şi de a exercita anumite activităţi pe un termen de 3 ani iecare. În motivarea apelului, procurorul a invocat că instanţa de fond a apreciat greşt circumstanţele de fapt şi probele administrate în cauză, care confirmă vinovăţia incude comiterea infracţiunii imputate. Sentinţa a fost contestată cu apeluri şi de către p

vătămate, care au solicitat casarea sentinţei, rejudecarea cauzei şi pronunţarea unei nhotărîri, de condamnare a lui C.D. şi M.A. în baza art. 328 alin. (2) lit. a), c) Cod pnal, cu stabilirea pedepsei închisorii şi admiterea integrală a acţiunilor civile înaine de ei. 4. Prin decizia Colegiului penal al Curţii de Apel Bălţi din 09 decembrie 2009, au fost admise apelurile procurorului şi a părţilor vătămate. A fost casată sentinţariei Bălţi din 13 februarie 2009, rejudecată cauza şi pronunţată o nouă hotărîre, prin M.A. au fost recunoscuţi vinovaţi şi condamnaţi în baza art. 328 alin. 2) lit. a), c) Cpenal la cîte 3 ani închisoare, cu privarea de dreptul de a ocupa funcţii în organele MI pe un termen de doi ani fiecare. Conform art. 90 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepselor stabilite lui C.D. şi M.A. pe un termen de prbă de doi ani. Instanţa de apel, rejudecînd cauza şi casînd total sentinţa instanţei dea dat o nouă apreciere probelor administrate în cauză şi a constatat că, deşi C.D. şi Mau recunoscut vina, vinovăţia lor de comiterea infracţiunii incriminate se dovedeşte pe

deplin, menţionînd în susţinerea acestei concluzii: declaraţiile părţilor vătămate, marperţilor; plîngerile părţilor vătămate; rapoartele de expertiză medico-legale; decizia Apel Bălţi din 29 februarie 2008; dispoziţia de amplasare al efectivului şi mijloacelo tehnice a poliţiei rutiere a CP mun. Bălţi din 14 ianuarie 2008 etc. 5. Împotriva deciiei Colegiului penal al Curţii de Apel Bălţi din 09 decembrie 2009, invocînd temeiurileprevăzute la pct. 10) alin. (1) din art. 427 Cod de procedură penală, a declarat recurs ordinar procurorul, solicitînd casarea acesteia, cu remiterea cauzei la rejudecare în aceeaşi instanţă de apel, în alt complet de judecată.

84



Recurentul invocă faptul, că instanţa de apel, contrar prevederilor art. 75 Cod penal, greşit a conchis de a aplica în privinţa lui C.D. şi M.A. prevederile art. 90 Cod pena, pedeapsa stabilită ultimilor fiind prea blîndă în raport cu gravitatea infracţiunii pare ei au comis-o. Totodată, se menţionează, că instanţa de apel nu a ţinut cont de fapcondamnaţii au săvîrşit o infracţiune, care, conform art. 16 alin. (4) Cod penal, se coderă gravă, şi nu s-au căit de cele comise. În recursul ordinar declarat, condamnaţii CM.A. solicită casarea deciziei Colegiului penal al Curţii de Apel Bălţi din 09 decembri 2009, cu menţinerea sentinţei Judecătoriei Bălţi din 13 februarie 2009, prin care ei aost achitaţi de învinuire în baza art. 328 alin.( 2) lit. a), c) Cod penal, pe motiv cănu s-a constatat existenţa faptei infracţiunii. Recurenţii menţionează că instanţa de anorînd prevederile art. 101 Cod de procedură penală, a dat o apreciere greşită circumst

or de fapt şi probelor administrate în cauză şi anume: declaraţiilor părţilor vătămate, etc. 6. Verificînd argumentele invocate în recursurile ordinare în raport cu materialele cauzei, Colegiul penal decide inadmisibilitatea acestora, ca fiind vădit neîntemeiate, din următoarele considerente. Conform art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanţa de recurs, examinînd admisibilitatea în principiu a recursului larat împotriva hotărîrii instanţei de apel, este în drept să decidă asupra inadmisibiltuia în cazul în care constată că este vădit neîntemeiat, considerînd că instanţa de apmitate cu prevederile art. 101 Cod de procedură penală, a examinat complet şi obiectiv probele administrate la dosar, verificîndu-le sub aspectul pertinenţei, concludenţei, utilităţii şi veridicităţii atît pe cele obţinute în procesul urmăririi penale cît şi de judecată, fapt ce denotă că concluzia despre vinovăţia lui C.D. şi M.A. în comitereaunii prevăzute de art. 328 alin. (2) lit. a), c) Cod penal (2008), este justă şi întemeată. Prin urmare, argumentele recurenţilor precum că ei nu au comis infracţiunea incrim

nată sunt neîntemeiate şi contravin materialelor din dosar, iar nerecunoaşterea vinovăţe către aceştia nu echivalează cu achitarea, de vreme ce există probe pertinente şi condente care, în ansamblu, din punctul de vedere al coroborării lor, dovedesc cu certitudine vinovăţia lor de săvârşirea infracţiunii imputate. Nerecunoaşterea vinovăţiei urreciată ca o tactică de apărare, condamnaţii urmărind scopul de a se eschiva de răspundpenală. În asemenea condiţii, recursurile ordinare ale condamnaţilor C.D. şi M.A. urmeafi declarate inadmisibile, fiindcă argumentele invocate sunt vădit neîntemeiate şi temeurile invocate de recurenţi nu se încadrează în cele prevăzute la art. 427 CPP. Totodatstanţa de recurs ţine să menţioneze că în instanţa de apel a fost respectată

85



procedura de judecare a cauzei penale în cazul pronunţării unei hotărîri de condamnare,pă o hotărîre de achitare pronunţată de instanţa de fond. 7. Din aceste motive, în confe cu prevederile pct. 4) alin. (2) art. 432 Cod de procedură penală, Colegiul Penala decis asupra inadmisibilităţii recursurilor ordinare declarate de către procuror şi cndamnaţii C.D. şi M.A. împotriva deciziei Colegiului penal al Curţii de Apel Bălţi din cembrie 2009, ca fiind vădit neîntemeiate. Decizia este irevocabilă [122]. Cădem de acod doar parţial cu decizia Curţii de Apel Bălţi din 09 decembrie 2009. Instanţa a califi fapta potrivit lit. a) şi c) alin.(2) art. 328 CP RM. Reieşind din circumstanţele speţi, nu considerăm că este oportun de a califica fapta potrivit lit.c), alin.(2), art. 328 CP RM ± ¹acţiuni însoţite de tortură, sau acţiuni care înjosesc demnitatea părţii acţiunile făptuitorilor nu denotă o intensitate deosebită care ar putea încadra acţiun

or în baza acestui alineat. În plus, accentuăm, în mod repetat, despre inoportunitatea xistenţei unei asemenea circumstanţe agravante în contextul infracţiunii de la art. 328CP RM. Astfel, de fiecare dată cînd vor exista semne ale torturii, fapta se va califica potrivit art. 3091 CP RM, în concurs cu alte infracţiuni, după caz. În plus, nu est justificat raţionamentul unei astfel de circumstanţe agravante, deoarece în cadrul sintagmei ¹acţiuni care depăşesc vădit limitele drepturilor şi atribuţiilor acordate prin încadrează o serie de acţiuni, printre care şi cele care nu pot fi comise de nimeni înciun fel de circumstanţe, spre exemplu, tortura şi tratamentul inuman şi degradant. Or, putem afirma că existenţa unei astfel de agravante reprezintă, în esenţă, o tautologi un pleonasm. La fel, susţinem că sintagma ¹acţiuni care înjosesc demnitatea părţii vătea fi înlocuită cu ¹tratamentul degradantº, odată ce noţiunea respectivă a fost deja utcadrul anumitor articole: lit.g) alin.(2) art. 165 C.P., lit. d) alin.(3) art. 188 C.P., lit. d) alin.(3), art.189 C.P. Potrivit Hotărîrii Plenului C.S.J. nr. 8 din

30 octombrie 2009, prin ¹tratament degradantº înţelegem tratamentul care generează vicelor sentimente de frica, anxietate si inferioritate, capabile să umilească şi să înjoscă victima; înfrînge rezistenţa fizică şi morală a victimei şi o determină pe aceasta sriva voinţei sau conştiinţei sale. Făcînd o comparaţie între tortură şi tratamentul inucă din punctul de vedere al analizei juridico-penale, aceşti doi termeni se aseamănă forte mult, cu excepţia faptului că, spre deosebire de tortură, latura obiectivă în cazulatamentului inuman se poate exprima şi prin detenţia persoanei în condiţii ce nu corespnd normelor şi standardelor de detenţie (condiţii de

86



detenţie care cauzează prejudiciu atît sănătăţii persoanei, precum exercită şi o influeicului acesteia), sau prin acordarea neadecvată sau insuficientă a asistenţei medicale persoanelor aflate în detenţie (Anexa 1). Distincţia între termenii respectivi o sesizgraţie jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, care a statuat că ceea ce dstinge tortura de relele tratamente (tratamente inumane) este ¹pragulº sau nivelul minim de severitate, fapt ce oferă posibilitatea de a califica acţiunea drept tortură [71, p.6]. Prin urmare, considerăm oportun de a introduce în capitolul respectiv, infracţiuni contra justiţiei, un articol care ar incrimina distinct tratamentul inumanca o infracţiune separată. Oportunitatea introducerii unui astfel de articol rezidă în ecesitatea sancţionării tratamentului inuman separat de tortură, reieşind din faptul căauzarea unei dureri sau suferinţe de natură fizică sau psihică de un grad inferior de s

veritate decît cel al torturii unei persoane cu scopul de a obţine de la această persoană sau de la o terţă persoană informaţii sau mărturisiri, de a o pedepsi pentru un actare aceasta sau o terţă persoană l-a comis sau este bănuită că l-a comis, de a o intimiu de a face presiuni asupra ei, sau asupra unei terţe persoane, dacă o asemenea durere sau suferinţă este comisă de o persoană cu funcţii de răspundere sau de o altă persoacţionează cu titlu oficial, cu excepţia durerii sau suferinţei ce rezultă exclusiv dinncţiuni legale, nu poate fi încadrată în prezent în limitele unei norme penale din Coduenal al RM În plus, considerăm oportun de a introduce un nou articol (art. 13413) în partea generală a Codului penal care ar defini noţiunea de ¹tratament inumanº în vederealimitării clare a acesteia de ¹torturăº. Odată ce a fost accentuată diferenţa între torment inuman sub aspectul gradului minim de severitate, evidenţiem că şi pedeapsa în cazl torturii trebuie să fie suficient de severă pentru a asigura efectul preventiv alpedepsei. Astfel, în cauza Valeriu şi Nicolae Rosca v. Moldova § 71, şi Pădureţ v. Mold

0 , urmărind anume ideea respectării regulii că o ¹investigaţie trebuie să fie capabilăcă la identificarea şi pedepsirea celor vinovaţiº, CEDO face referinţă la unul din celerelevante cazuri din practica sa şi anume Okkalõ v. Turkey § 65: ª... cerinţa proceduraArticolului 3 depăşeşte faza preliminară de investigare atunci cînd ¼ investigaţia deviune judiciară adusă în faţa instanţelor naţionale: procedurile în întregime, incluzînd nării judiciare, urmează să corespundă standardelor cu privire la interzicerea torturiistipulate de Articolul 3. Acest fapt înseamnă că instanţele naţionale judecătoreşti nic caz nu trebuie să accepte că orice suferinţă fizică şi psihică cauzată să rămînă nesancondiţie este

87



esenţială întru susţinerea şi întru menţinerea încrederii publice în ordinea de drept, prevenirea oricăror presupuneri de toleranţă şi accepţiune tacită a acţiunilor ilicite final, Curtea accentuează că efectul preventiv al investigaţiei, deopotrivă şi eficaciea acesteia în general, urmează a fi apreciată şi prin prisma unor măsuri pur procedura menite să preîntîmpine oricare impedimente eventuale care pot apărea în cadrul investii. Într-un fel sau altul, se au în vedere anumite măsuri de asigurare şi fixare a probeor, dar şi evitarea unor influenţe asupra mersului normal de investigare. Cu alte cuvinte, cel mai elocvent exemplu în acest caz constituie apelarea Curţii la prevederile relevante ale Protocolului de la Istanbul (Valeriu and Nicolae Rosca § 42) în care se specifică, inter alia, necesitatea adoptării măsurilor asiguratorii împotriva persanelor suspectate de aplicarea relelor tratamente. În cazul poliţiştilor, aceste măsuri

urmăresc obligatoriu suspendarea lor din funcţie şi evitarea oricăror contacte cu reclaantul torturat şi familia sa. În Abdülsamet Yaman v. Turkey, § 55 (reiterată în Pădureţtea a statuat: ª¼ cînd un reprezentant al statului a fost acuzat de infracţiuni prin apicarea torturii şi relelor tratamente, este extrem de important pentru asigurareaunui ¹remediu eficientº că procedurile penale şi condamnarea acestuia să nu fie prescriu să fie pasibilă amnistierii, precum şi graţierea să nu fie admisibilă. Or, în cauza V Nicolae Roşca contra Moldovei, CEDO a accentuat că, deşi minimul de pedeapsă a fost apicat faţă de cei vinovaţi, aceasta a fost suspendată condiţionat şi nici un colaborator stat la închisoare. În plus, nimeni din aceştia nu a fost suspendat din funcţie pe parursul urmăririi penale, contrat recomandărilor Protocolului de la Istanbul [98]. Prin urmare, considerăm necesar de a modifica sancţiunea la alin.(1) art. 3091 CP RM, astfel încît tortura să nu cadă sub incidenţa infracţiunilor mai puţin grave, ci a infra grave, asigurîndu-se în acest fel efectul preventiv al pedepsei. De asemenea, susţine

m necesitatea de a delimita ¹tratamentele inumaneº ca infracţiune prevăzută la articolu37 CP RM, de ¹tratamentul inumanº ca fiind o faptă ce atentează la relaţiile sociale cuivire la înfăptuirea justiţiei. Infracţiunea prevăzută la art. 137 CP RM atentează la r internaţionale de ducere a războiului. Evidenţiem în cadrul art. 137 CP RM calitatea secială a victimei infracţiunii şi a subiectului. În calitate de victimă pot fi: bolnavirăniţii, prizonierii, persoanele civile, membrii personalului sanitar civil sau al Crucii Roşii şi ai organizaţiilor asimilate acesteia, naufragiaţii, precum şi oricare alrsoană cazută sub puterea adversarului. Calitatea specială a subiectului rezidă în faptcă acesta trebuie să facă parte din

88



forţele armate ale unei părţi beligerante, participante la conflictul militar. Existenţ unui astfel de articol se datorează faptului că, potrivit Statutului de la Roma alCurţii Penale Internaţionale, în categoria crimelor contra umanităţii se includ şi tratele inumane care cauzează puternice suferinţe fizice sau psihice [105]. În acest context, am afirmat anterior că tortura, de asemenea, se include în categoria crimelor contra umanităţii în cadrul Statutului de la Roma, acesta fiind raţionamentul includerii orturii în cadrul capitolului ¹crime contra umanităţiiº în Codul penal francez [34]. Înte de crimă contra umanităţii, tortura cade sub jurisdicţia Curţii Penale Internaţionaltfel fiind imprescriptibilă. Ultima tendinţă modernă a CEDO constă în atribuirea torturcaracterului imprescriptibil, reieşind din gravitatea acestei fapte şi pericolul care-l prezintă pentru orice societate democratică. Totuşi, este necesar de a face o deli

mitare netă între tortură şi tratament inuman ca infracţiuni contra justiţiei şi astfeltamente, ca parte a crimelor contra umanităţii. În calitate de infracţiuni contra justii, tortura şi tratamentul inuman, au calitate specială a subiectului, a victimei şi se comit cu scop special (îndeosebi tortura). În concluzie, propunem ca, întru evitareaunor calificări eronate a faptelor de tortură, de tratament inuman, precum şi a faptelor adiacente, urmează a exclude din cadrul legii penale carenţele existente şi de a racorda termenii utilizaţi la standardele internaţionale în acest domeniu, în scopul unifrmizării legii penale. Analizînd supra distincţia între tortură şi tratament inuman, amenţiat că aceasta se axează, în special, pe latura obiectivă, care este mai complexă întratamentului inuman. Afirmaţia dată se bazează pe jurisprudenţa CEDO în domeniul încăl. 3 din Convenţia europeană, potrivit căreia, în cazurile contra Republicii Moldova traamentul inuman s-a constatat în situaţii de maltratare, condiţii inadecvate de detenţie lipsa asistenţei medicale în următoarele cauze: Maltratare: În cauza Boicenco contra M

ldovei, Curtea a menţionat că înainte de arest, reclamantul nu a prezentat nicio anomalie a stării sale de sănătate. Traumatismul cranio-cerebral a fost stabilit de medicii de la spitalul DIP. Guvernul nu a prezentat nici o opinie medicală contrară. Traumatismul cerebral nu este unica vătămare corporală de care a suferit reclamantul. Faptul că reclamantul nu avea alte vătămări pe corp sau semne vizibile de maltratare nu este onvingător. În speţa Pădureţ contra Moldovei, reclamantul susţine că a fost dus în biro8 şi că a fost maltratat de către A.P. şi A.R. şi încă de o terţă persoană, în scopul onii precum

89



că el a comis furtul. În special, mîinile şi picioarele sale au fost legate la spate, find suspendat de o bară metalică (rîndunica). Apoi el a primit lovituri pe tălpile piciarelor şi a fost bătut pe tot corpul. O mască de gaz i-a fost pusă pe cap şi o ţigară aa introdusă în tubul de aer cu scopul de a-l sufoca. De asemenea, o sticlă i-a fost introdusă în anus de trei ori, o dată reclamantul pierzîndu-şi cunoştinţa. Mai tîrziu, înreclamantul a fost dus în faţa procurorului, care, văzînd semne clare de maltratare, a ispus efectuarea unei expertize medicale. La 3 aprilie 2000, reclamantul a fostexaminat de către un grup de medici care au stabilit că avea un ochi vînăt, o vînătaie ept 10 x 7 cm, o traumă cerebrală şi că anusul său era traumat. Condiţiile de detenţie Ostrovar contra Moldovei, s-a constatat că în Penitenciarul nr. 3 erau paturi din metal, fără saltele sau cuverturi [81]. De asemenea, s-a constatat că în celule nu era in

erzis fumatul şi persoanele care sufereau de anumite boli (în cazul reclamantului ± astmă) erau puşi în pericol. În închisoare lipsea un sistem de ventilare. În închisoare ln sistem de încălzire. Aprovizionarea cu apă era limitată. Nu existau spaţii pentru spă şi uscarea hainelor. Celulele erau infectate cu ploşniţe, păduchi şi furnici. În cauzaiev contra Moldovei, s-a constatat că în Izolatorul de detenţie provizorie al Ministerului Afacerilor Interne lumina electrică era în permanenţă aprinsă. În loc de WC serveaată, care nu era separată de restul celulei. În loc de paturi erau poliţe din lemn fărăele, perne, cuverturi şi cearşafuri [9]. S-a constatat că în Izolatorul de detenţie proorie al MAI celula era închisă cu plăci de metal. Deţinuţilor le erau interzise plimbărilnice. Nu existau mijloace de a menţine igiena în celulă şi nici duş. În cauza Ţurcan Moldovei, reclamantul a invocat proasta încălzire a celulelor pe timp de iarna şi căldua exagerată pe timp de vara [117]. La fel, a fost invocat accesul limitat la lumina zilei din cauza a trei bucăţi din metal gros instalate la geam. În cauza Stepuleac c

ontra Moldovei, s-a constatat că în Izolatorul Direcţiei Generale de Combatere a Crimei Organizate (DGCCO) a Ministerului Afacerilor Interne celulele nu erau încălzite şi căera nevoit să doarmă îmbrăcat şi să folosească albituri proprii [107]. Curtea a notat corul DGCCO s-a constatat expres că celulele nu aveau ferestre şi a conchis că reclamantul a fost deţinut într-o celulă fără acces la lumina zilei. Guvernul nu a confirmat surea reclamantului, precum că acestuia i se permitea să meargă la WC şi să folosească apgătoare o dată în zi.

90



În cauza Ciorap contra Moldovei, Curtea a notat că însuşi Departamentul Instituţiilor Ptenciare (DIP) a confirmat prezenţa insectelor parazitare în Penitenciarul nr. 3. Guvernul nu s-a pronunţat asupra plîngerii reclamantului cu privire la prezenţa mizeriei, lipsa păturilor, prezenţa rozătoarelor şi lipsa accesului la lumina zilei sau la elecricitate pe parcursul a mai mult de 18 ore/zi în timpul detenţiei solitare [26]. Conform articolului 245 al Codului de executare, condamnatului i se asigură posibilitatea de a-şi satisface nevoile fiziologice în condiţii curate şi decente şi după necesi posibilitatea de a face baie sau duş, la temperaturi admisibile, atît de des cît necesită igiena generală, însă nu mai rar de o dată pe săptămînă. Fiecare condamnat este asn pat şi lenjerie de pat, care se schimbă cel puţin o dată pe săptămînă [30]. Potrivit 38-a punctul 466 din Statutul executării pedepsei de către condamnaţi, pe perioada to

amnă-iarnă în încăperile penitenciarului se menţine o temperatură nu mai mică de +18°C,rile şi încăperile pentru tratament medical, pentru îngrijirea femeilor gravide şi creşentru copii ± nu mai mică de +20°C. Conform anexei nr. 23 la Statut, iluminarea de zieste asigurată prin instalarea geamurilor, mărimea cărora nu trebuie să fie mai mică de2x0,9m. Pentru ventilare, geamurile sunt utilate cu oberliht. La geamuri, suplimentar, se instalează gratii metalice cu ochi de grilaj nu mai mare de 100x200mm. Celulele de locuit sunt amenajate cu vase pentru closet de pardoseală şi lavoare, care sunt instalate în cabine bine ventilate cu uşi. Conform anexei nr. 22 al Statutului, în dotarea celulelor se includ: paturi metalice, noptiere, scaune, dulapuri etc [106]. Asistenţa medicală: În cauza Ostrovar contra Moldovei, s-a constatat asistenţa edicală necorespunzătoare, cît şi capacitatea asistenţei medicale limitate din cauza lii medicamentelor. Medicul a dat permisiunea ca deţinutul să fie plasat împreună cu deţi care fumau. În cauza Becciev contra Moldovei, s-a constatat că în Izolatorul de detenţ

e provizorie a MAI exista riscul ca reclamantul să se infecteze de tuberculoză, infecţii dermatologice şi alte boli infecţioase. În cauza Şarban contra Moldovei, Curtea a at că, în conformitate cu Registrul medical prezentat, în perioada detenţiei în Izolato de detenţie provizorie al MAI (12-19 noiembrie 2004, 20 decembrie 2004 ± 19 ianuarie 2005), reclamantul a fost examinat doar o singură dată (cu toate că suferă de trei maadii medicale grave). A fost respinsă, fără explicaţii, cererea de a fi consultat de almedici chiar dacă reclamantul s-a plîns de durere în regiunea cervicală a coloanei vertbrale şi

91



de amorţire a degetelor şi a mîinilor. El a fost examinat de neurolog doar o singură da iar recomandarea neurologului de a fi examinat de un neurochirurg nu a fost urmată. Pentru chemarea unei ambulanţe era nevoie de decizia Centrului de Combatere a Crimelor Economice şi Corupţiei (CCCEC), o decizie dificil de luat în absenţa unui medicprofesionist. În timpul şedinţelor de judecată el era ţinut într-o cuşcă, în cătuşe. Mesă-i măsoare tensiunea printre gratii [111]. În cauza Boicenco contra Moldovei, Curtea a reamintit că, deşi articolul 3 al Convenţiei Europene nu poate fi interpretat ca impunînd o obligaţie de asigurare a sănătăţii, el totuşi impune statului obligaţia de a ntegritatea fizică a persoanelor private de libertate prin acordarea asistenţei medicale. În afară de faptul că a suferit o comoţie cerebrală, reclamantul a intrat în starstupoare, pe cît se pare, imediat după ce a fost reţinut. Guvernul a invocat ca motiv

de întîrziere la efectuarea expertizei psihiatrice procedurile administrative legate, inter alia, de transferul reclamantului de la spitalul DIP la cel de psihiatrie, argument care a fost respins de Curte. Cu toate că era într-o asemenea stare, o perioadă reclamantul s-a aflat într-o închisoare obişnuită, unde nu se ştie dacă i s-a oîngrijire medicală [11]. În cauza Holomiov contra Moldovei, Curtea a reconfirmat că, d articolul 3 al Convenţiei Europene nu poate fi interpretat ca implicînd o obligaţie generală de a elibera deţinuţii pe motiv de sănătate, el totuşi impune statului obligaţiproteja integritatea fizică a persoanelor lipsite de libertate, de exemplu, prin acordarea asistenţei medicale necesare. Chestiunea esenţială constă în lipsa unei asisteedicale adecvate pentru boala specifică a reclamantului (hepatită cronică, hidronefrozăde gradul 2, diateză urică etc.). Curtea a menţionat că Guvernul nu a prezentat o inforaţie completă privind tratamentul medical, dar s-a axat, în special, pe dovedirea relei-credinţe a reclamantului. Faptul că reclamantul a fost examinat de medici, fără ca re

omandările acestora să fie urmate ulterior, nu a fost suficient. Instanţele judecătoreşnaţionale au recunoscut că în Izolatorul nr. 3 nu a existat o asistenţă medicală corespre. Curtea a menţionat că nu se poate conchide că refuzul reclamantului de a accepta tratamentul medical în asemenea condiţii ar putea fi interpretat ca rea-credinţă. Trebui luată în considerare şi perioada îndelungată în care el s-a aflat fără tratament [59].tepuleac contra Moldovei, cu referire la acordarea asistenţei medicale de către medicii de la ambulanţă, Curtea a notat că, în pofida diagnosticului care a necesitat o conirmare, reclamantul nu a fost supus nici unei examinări şi nici nu a fost examinat de un medic specialist, cel

92



puţin pînă la sfîrşitul detenţiei în Direcţia Generală de Combatere a Crimei Organizateeclamantului nu i-a fost acordată asistenţa medicală zilnică, deoarece în izolator nu eta personal medical, iar ambulanţa era chemată doar în cazuri mult mai grave. Reclamantului i s-a promis asistenţa medicală în cazul în care va avea nevoie, însă acesta nu pdemonstra această necesitate în absenţa unei opinii medicale calificate [107]. În cauzaPaladi contra Moldovei, reclamantul s-a plîns de omisiunea de a i se acorda asistenţă medicală corespunzătoare în timpul detenţiei sale la CCCEC şi de a-l transfera la ouţie neurologică recomandată de un medic independent şi de întreruperea tratamentului nologic. Curtea a constatat că reclamantul suferea de mai multe boli grave. Cîţiva medici i-au recomandat tratamentul staţionar, sub supravegherea directă a unui medic, unii dintre ei considerînd că erau necesare intervenţii chirurgicale, care puteau fi făcu

e numai în unităţi medicale specializate. Reclamantul, soţia şi avocatul s-au plîns de ulte ori de insuficienţa tratamentului medical. Curtea a subliniat necesitatea cainstanţa de judecată naţională să se bazeze pe opinii medicale înainte de a decide asupansferului la un alt spital într-un termen rezonabil. Omisiunea de a transfera reclamantul la o clinică neurologică, într-o perioadă rezonabilă de timp, şi întîrzierea îatamentului recomandat, în mod incontestabil, l-au expus pe reclamant unui risc pentru sănătate. Curtea a fost frapată de urgenţa cu care instanţa de judecată naţională ransferul reclamantului la spitalul penitenciar fără a lua în considerare unele opinii ale specialiştilor [83]. De asemenea, este important să scoatem în relief situaţia în eniul torturii, reieşind din statistica judiciară naţională, pentru a constata evoluţiavestigării şi judecării cauzelor respective. În anul 2008 în baza art. 3091 CP RM insta de fond au fost pronunţate în total 21 sentinţe în privinţa a 29 persoane [101]. În prcolaboratorilor de poliţie au fost pronunţate 17 sentinţe referitor la 24 persoane, di

n ele, 9 sentinţe în privinţa a 12 persoane au fost de condamnare, 4 sentinţe în privin5 persoane a fost de încetare a procesului penal, din care 1 sentinţă în privinţa unei soane pe temeiul prevăzut de art. 55 Cod penal. În perioada vizată au fost achitaţi 7 claboratori de poliţie în 4 cauze penale. Cei 12 colaboratori de poliţie condamnaţi au fst sancţionaţi după cum urmează: 10 ± la închisoare, cu aplicarea art. 90 Cod penal, 2 endă, iar pedeapsa complementară de privare de dreptul de a ocupa funcţii în cadrul MAIa fost aplicată în privinţa a 7 persoane.

93



Concomitent, pe capătul de acuzare nominalizat, au mai fost pronunţate 4 sentinţe în prvinţa a 5 persoane, din ele 1 sentinţă de condamnare în privinţa unei persoane condamnal închisoare în penitenciar, cu aplicarea pedepsei complementare şi 3 sentinţe de încet a procesului penal în privinţa a 4 persoane. La 31.12.2008 pe rol în restanţă în instae fond, în temeiul art.3091 CP se aflau 3 cauze în privinţa a 9 persoane. În anul 2009, baza art. 3091 CP RM instanţele de fond au fost pronunţate 5 sentinţe în privinţa a 9 soane, toate au fost pronunţate în privinţa colaboratorilor de poliţie. Din acestea, 4 entinţe în privinţa a 8 persoane au fost de condamnare şi 1 sentinţă în privinţa la 1 pachitare [101]. Cei 8 colaboratori de poliţie au fost toţi condamnaţi la închisoare, cuaplicarea art. 90 Cod penal, în privinţa tuturor fiind aplicată şi pedeapsa complementade privare de dreptul de a ocupa funcţii în cadrul MAI. La 31.12.2009 pe rol, în resta

nţă în instanţele de fond, în temeiul art.3091 CP se aflau 9 cauze în privinţa a 17 per 2010, în baza art. 3091 CP RM instanţele de fond au fost pronunţate în total 6 sentinţprivinţa a 7 persoane. Toate au fost pronunţate în privinţa colaboratorilor de poliţie.sentinţe în privinţa a 6 persoane au fost de condamnare la închisoare cu aplicarea art0 CP RM şi suspendarea executării pedepsei pe un termen de probă. În privinţa a 6 perso condamnate a fost aplicată pedeapsa complementară. A fost pronunţată 1 sentinţă în pri1 persoană, de încetare a procesului penal în temeiul art. 55 CP RM. În perioada vizatăculpaţi nu au fost achitaţi. La 31.12.2010 în restanţă în instanţele de fond pe rol, înart.3091 CP se aflau 19 cauze penale în privinţa a 35 persoane [101] (Anexa 2). Evidenţiem că, prin ordinul Procurorului General nr. 121-8 din 10 decembrie 2009 ¹Privindinstituirea telefonului de încredere pentru recepţionarea informaţiei şi sesizărilor dee faptele de tortură, tratamente sau pedepse inumane sau degradanteº, s-a decis, în scopul eficientizării măsurilor urgente pentru combaterea şi prevenirea torturii, tratam

entelor şi pedepselor inumane sau degradante, pentru investigarea cazurilor de tortură şi rele tratamente ce au avut loc în aprilie 2009, realizării unei colaborări eficte cu societatea civilă în vederea oferirii posibilităţii de informare a procurorilor dn prima sursă despre comiterea unor astfel de fapte, precum şi în scopul instituirii

94



unui mecanism efectiv de monitorizare a procesului de urmărire penală în aceste cauze, următoarele [79]: 1. instituirea în cadrul tuturor procuraturilor teritoriale şi specializate a ¹telefonului de încredereº pentru recepţionarea informaţiei şi sesizărilor domiterea faptelor de tortură, tratament sau pedepse inumane sau degradante; 2. procurorii teritoriali şi specializaţi sunt responsabili de instalarea şi organizarea ¹telfonului de încredereº, de examinarea şi soluţionarea informaţiei şi sesizărilor parveni intermediul acestuia, în conformitate cu legea; 3. înregistrarea informaţiei şi sesizăor despre tortură şi rele tratamente parvenite prin ¹telefonul de încredereº şi evidenţor întreprinse pe marginea acestora se va efectua într-un registru special, sigilatcu file numerotate; 4. procurorii teritoriali şi specializaţi vor face public prin intermediul presei scrise, electronice, altor mijloace de informare în masă, a numere

lor ¹telefonului de încredereº. Întru promovarea sugestiilor forului internaţional în dul protecţiei dreptului omului, în rezultatul reorganizării organelor procuraturii, în aza Hotărîrii Parlamentului nr.77 din 04.05.2010 privind aprobarea structurii Procuraturii Generale, la 24.05.2010 în Procuratura Generală a fost înstituită secţia privindmbaterea torturii. Astfel, prin ordinul Procurorului General nr. 90/8 din 2 noiembrie 2010 ¹Privind organizarea investigării cazurilor de tortură, tratament degradant şi inumanº s-a decis, în scopul eficientizării activităţii organelor procuraturii în cea şi prevenirea cazurilor de tortură, tratament degradant şi inuman , următoarele : 1.oordonarea activităţii de investigare a cazurilor de tortură, tratament inuman şi degraant este exercitată de Secţia privind combaterea torturii. 2. La momentul parvenirii sesizării, dar nu mai tîrziu de 24 de ore, procurorul responsabil, prin intermediul procurorului conducător va informa în scris Procurorul, şef al Secţiei combatere tortu iar acesta la rîndul său, să dispună instituirea dosarelor de control şi să asigure co

ul asupra investigaţiilor pe caz. 3. Procurorii şefi ai procuraturilor teritoriale şispecializate vor emite dispoziţii, conform cărora vor desemna un procuror (după caz mai mulţi procurori) din subordine (de regulă responsabili de verificarea respectării legislaţiei în izolatoare sau penitenciare) cu atribuţii de examinare a sesizărilor şi efuării urmăririi penale pe cauzele penale ce ţin de constrîngerea de a

95



face declaraţii (art.309 Cod penal), tortură (art.309/1 Cod penal), depăşirea atribuţii de serviciu însoţită de aplicarea violenţei, torturii sau acţiuni care înjosesc demnitpărţii vătămate (art.328 alin.(2) lit. A) şi c) Cod penal. 4.Procurorii responsabili devestigarea cazurilor de tortură, tratament degradant şi inuman, numiţi prin Dispoziţia rocurorului conducător, urmează să nu fie implicaţi în activităţi care au tangenţă cu acolaboratorilor subdiviziunilor teritoriale ale MAI şi CCCEC, astfel încît să le fie asgurată independenţa. [80]. Această secţie are drept scop asigurarea investigării comple obiective şi sub toate aspectele a tuturor cazurilor de tortură şi rele tratamente, precum şi întreprinderii măsurilor ce se impun întru combaterea acestui fenomen. De asemnea, şi-a trasat drept sarcini studierea fenomenului torturii şi relelor tratamente în ansamblu, cu stabilirea tuturor factorilor, cauzelor şi condiţiilor care permit exi

stenţa acestui fenomen, generalizarea şi investigarea cazurilor de tortură cu elucidarea aspectelor vulnerabile ce apar pe parcursul examinării sesizărilor, aplicarea tuturor măsurilor legale întru repunerea cetăţenilor în drepturile lezate, exercitarea urmi penale în cauze de tortură cu o rezonanţă socială sporită, instruirea procurorilor dicuraturile teritoriale şi specializate care efectuează controale şi exercită urmărirea ală pe asemenea cauze, etc.

96



Concluzii la capitolul 21. Evidenţiem că obiectul juridic special al infracţiunii de tortură include relaţiile iale referitor la înfăptuirea justiţiei, sub aspectul obligaţiei organelor statale sau ltor persoane care acţionează cu titlu oficial, de a asigura persoanelor implicate înactivităţi judiciare sau legate de activitatea judiciară un tratament uman, potrivit standardelor internaţionale la acest capitol. 2. Obiectul material în cazul torturiinu se schimbă în funcţie de obiectul juridic al acesteia. Altfel zis, atît în cazul în tortura este plasată în capitolul ¹Infracţiuni contra justiţieiº, cît şi în cazul în captul că tortura atentează la relaţiile sociale ce ţin de sănătatea, integritatea fizicăcă a persoanei, obiectul material va fi corpul uman. 3. Reieşind din opiniile existente în doctrina penală, specificăm calitatea specială a victimei infracţiunii de tortur

rsoana aflată în dependenţă faţă de făptuitor; persoana aflată în arest sau condamnată rivativă de libertate; persoana efectiv torturată sau o terţă persoană supusă unei consi psihice prin tortura primei persoane. 4. Menţionăm că tortura este o componenţă de incţiune materială şi se consideră consumată în momentul survenirii urmărilor prejudiciabe constau în durerea sau suferinţele fizice sau psihice provocate unei persoane. 6.Infracţiunea de ¹organizare sau instigare a acţiunilor de torturăº prevăzută la alin. 209 CP RM, nu este subsidiară infracţiunii de la alin. (1) art. 3091 CP RM, ci este de sine stătătoare şi nu necesită a se face referire la prevederile părţii generale a CPalin.(3), (4) art.42 CP RM). Comiterea acţiunilor de organizare sau instigare a acţiunilor de tortură deja reprezintă o componenţă consumată, iar subiect activ al acestei racţiuni poate fi orice persoană care instigă o altă persoană la comiterea torturii sauganizează asemenea acţiuni. 7. Elementele subiective ale componenţei de infracţiune ¹toraº rezidă în: Vinovăţia evoluează sub forma intenţiei directe, reieşind din faptul că

fracţiunii de tortură include un scop special, care evoluează sub următoarele forme: oberea de la persoana torturată sau de la terţa persoană informaţii sau mărturisiri; pederea persoanei efectiv torturate pentru un act pe care aceasta sau o terţă persoană l-a comis ori este bănuită că l-a comis; intimidarea sau exercitarea de presiuni asupra persoanei efectiv torturate sau asupra unei terţe persoane. Motivele infracţiunii detortură pot fi diverse: răzbunarea, gelozia, invidia, ostilitatea personală, etc. Potrivit dispoziţiei articolului 3091 CP RM, subiectul trebuie să întrunească, pe lîngă con generale (vîrsta şi responsabilitatea) şi alte condiţii suplimentare. Prin urmare, subect1

97



poate fi: persoana cu funcţii de răspundere, oricare altă persoană care acţionează cu toficial, sau acţionează la instigarea sau cu consimţămîntul expres sau tacit al unor peane care acţionează cu titlu oficial. 8. Pentru a racorda legea penală la acest capitol la legislaţia internaţională, propunem eliminarea termenului ¹schingiuireº din cadrulticolelor 151, 152, 188, 189 CP RM pe motiv că acţiunile care sunt atribuite la noţiunea de ¹schingiuireº (bătăile, cauzarea multiplelor vătămări, fie şi nu prea mari, cu obtondente sau perforante prin acţiuni termice şi prin alte acţiuni) se încadrează perfeccategoria ¹torturiiº. 9. În scopul utilizării unei terminologii constante şi evitării iretărilor eronate, propunem menţinerea termenului de ¹torturăº doar în cadrul art. 3091M . În celelalte cazuri, termenul de ¹torturăº să fie înlocuit cu noţiunea de ¹cruzime 0. Distincţia între art. 309 şi 3091 CP RM rezidă în calitatea subiectului, care reprez

o categorie mai largă în cadrul torturii, în calitatea specială a victimei în cazul art09 CP RM, însă distincţia principală rămîne a fi latura obiectivă, care este mult mai îrul art. 309 CP RM. 11. Analizînd în aspect comparativ lit. c), alin. (2) art. 328 C.P. şi art. 3091 CP RM, constatăm o multitudine de asemănări: obiect juridic secundar, are îl reprezintă în ambele situaţii sănătatea şi integritatea corporală a persoanei; lectivă care rezidă în cauzarea intenţionată a durerilor şi suferinţelor fizice sau psihtimei, cu excepţia faptului că în cazul torturii durerea şi suferinţa trebuie să fie detensitatea pronunţată; latura subiectivă, în special, vinovăţia care se manifestă în amri prin intenţie directă; subiectul ± în cazul art. 3091 CP RM, acesta reprezintă o catrie mai numeroasă (persoana cu funcţii de răspundere; oricare altă persoană care acţion titlu oficial sau acţionează la instigarea sau cu consimţămîntul expres sau tacit al u persoane care acţionează cu titlu oficial), în cazul art. 328 CP RM subiectul fiind doar persoana cu funcţii de răspundere. Distincţia rezidă în obiectul generic şi obiectu

idic principal, care, în cazul art. 328 CP RM, îl constituie relaţiile sociale cu privire la activitatea legală a organelor puterii de stat, organelor administraţiei locale sau a unei subdiviziuni a lor, precum şi în categoria subiecţilor infracţiunii, carea fost evidenţiată supra. De asemenea, motivul în ambele situaţii poate fi divers şi coază la individualizarea faptei; scopul este unul special în cazul torturii

98



12. Comparînd tortura şi tratamentul inuman , menţionăm că din punctul de vedere al anaei juridico-penale, aceşti doi termeni se aseamănă foarte mult, cu excepţia faptului căpre deosebire de tortură, latura obiectivă în cazul tratamentului inuman se poate exprima şi prin detenţia persoanei în condiţii ce nu corespund normelor şi standardelor de enţie (condiţii de detenţie care cauzează prejudiciu atît sănătăţii persoanei, precum efluenţă asupra psihicului acesteia), sau prin acordarea neadecvată sau insuficientă a aistenţei medicale persoanelor aflate în detenţie. 13. Urmare a unei analize a practicii judecătoreşti naţionale, constatăm că există confuzii în ceea ce priveşte o calificarotrivit art. 3091 CP RM. Soluţia adecvată în acest caz ar fi analiza minuţioasă a fiecălement al componenţei de infracţiune în parte, în vederea unei distincţii nete între ar91 CP RM şi art. 328 alin. (2), lit. c), pe de o parte, şi analiza interpretărilor CED

O în materia torturii, pe de altă parte.99


http://slidepdf.com/reader/full/186136341-aspecte-juridice-nationale-si-internationale-privind-tortura-si-tratamentul-inuman… 100/159

3. ASPECTE JURIDICE INTERNAŢIONALE ÎN MATERIA TORTURII, TRATAMENTULUI INUMAN ŞI TRATAMENTULUI DEGRADANT3.1 Analiza torturii, tratamentului inuman şi degradant prin prisma actelor internaţionale Menţionînd că tortura şi relele tratamente sunt acte condamnate de întreaga coate internaţională şi nu pot fi justificate în niciun fel de circumstanţe, în continuarm evidenţia o serie de acte internaţionale ce conţin reglementări în materia torturii, tamentului inuman şi degradant, în scopul evidenţierii modificărilor legislative, operae la nivel naţional, precum şi implementării recomandărilor internaţionale în domeniu. ortanţă majoră privind reglementările internaţionale în domeniul torturii şi a tratamennuman şi degradant o are Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, adoptată de Adunara Generală a ONU la 10 decembrie 1948, Republica Moldova aderînd la aceasta prin Hotărî

ea Parlamentului nr. 217-XII la 28 iulie 1990, care prevede în articolul 5 că : Nimeni nu va fi supus la tortură, nici la pedepse sau tratamente crude, inumane, sau degradanteº . Declaraţia în cauză reprezintă un act care, la nivel mondial, a plasat în u drepturile omului ca fiind o valoare supremă a societăţii, evidenţiind faptele prejudciabile ce atentează şi lezează valorile respective. DUDO a stat la baza reglementărilo fundamentale în domeniul drepturilor omului, acestea fiind preluate, consfinţite şi dezvoltate într-un şir de acte internaţionale [49]. Convenţia europeană pentru apărarea urilor omului şi a libertăţilor fundamentale constituie, la moment, unul din cele maiimportante mecanisme de protecţie a drepturilor omului la nivel suprastatal, adoptată de Consiliul Europei la Roma, la 4 noiembrie 1950, în vigoare din 3 septembrie 1953, iar pentru Republica Moldova fiind în vigoare din 12 septembrie 1997. Convenţia europeană se distinge de alte instrumente naţionale sau regionale prin efectivitatea sa. De altfel, importanţa acestei Convenţii rezidă în valoarea hotărîrilor pronunţate

O, de care trebuie să se conducă instanţele naţionale la pronunţarea hotărîrilor judecă]. Articolul 3 din Convenţie consacră unul din drepturile fundamentale într-o societate democratică ± ¹interzicerea torturiiº. Astfel, Convenţia interzice în termeni absoluţra şi tratamentul inuman şi degradant: ¹nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane şi degradanteº. Convenţia a stabilit mecanisme de control, precum ar fi Curtea Europeană a Drepturilor Omului. De la reforma care a intrat în vigoare la data de 1 noiembrie 1998, o nouă Curte permanentă a înlocuit anterioaraCurte şi Comisie Europeană a 100



Drepturilor Omului. Dreptul fiecărei persoane de a sesiza CEDO a devenit acum obligatoriu, toate victimele avînd acces direct la Înalta Curte. CEDO a luat în consideraţi necesitatea investigării plîngerilor de tortură ca un mijloc de a asigura drepturilegarantate de articolul 3 din Convenţie. Ţinînd cont de jurisprudenţa sa în acest domeniCurtea a considerat în cauza Aksoy contra Turciei, hotărîre pronunţată la 18 decembrie 6, că, atunci cînd un individ este luat în custodia poliţiei într-o stare bună a sănătăntul eliberării acesteia se observă leziuni, ţine de obligaţia statului de a oferi o exlicaţie plauzibilă referitor la cauza leziunilor. În caz contrar, aceasta denotă o încă vădită a articolului 3 din Convenţie [1]. Mai mult, Curtea a interpretat articolul 13 din Convenţie (dreptul la un recurs efectiv) ca impunerea unei obligaţii în sarcina statului de a investiga plîngerile de tortură în mod prompt şi detaliat. În cazul Asseno

alţiii v. Bulgaria, hotărîre din 28 octombrie 1998, Curtea a mers şi mai departe în recaşterea obligaţiei statului de a investiga plîngerile de tortură nu numai conform articlului 13, ci şi potrivit articolului 3 din Convenţie. Astfel, Curtea a dispus că, în siuaţia în care, un individ a depus o sesizare în faţa CEDO precum că a fost maltratat înserios de către poliţie sau de alţi agenţi ai statului, contrar articolului 3 din Convee, această clauză, raportată la articolul 1 din Convenţie, care prevede că: ¹ Înaltele actante recunosc oricărei persoane aflate sub jurisdicţia lor drepturile şi libertăţilefinite în Titlul I al prezentei Convenţiiº, are drept consecinţă faptul că trebuie făcustigaţie oficială. Această obligaţie ar trebui să fie capabilă să ducă la identificarearea celor responsabili. Dacă nu se întîmplă astfel, interzicerea legală la nivel genera torturii şi a tratamentelor, şi pedepselor inumane sau degradante, în pofida importanţi lor fundamentale, va fi ineficientă în practică şi va genera abuzuri din partea agenţr statului în privinţa drepturilor celor aflaţi sub controlul acestora [3]. Pentru pri

ma dată, în cauza respectivă, Curtea a concluzionat că a avut loc o încălcare a articol3 din Convenţie, reieşind nu din tratamentele inumane aplicate faţă de reclamant, ci di cauza desfăşurării unei investigaţii oficiale ineficiente pe baza plîngerii de rele trmente. Convenţia europeană pentru prevenirea torturii şi a pedepselor, sau tratamentelor inumane sau degradante completează mecanismele judecătoreşti ale Convenţiei europenepentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, adoptată la Strasboula 26 noiembrie 1987, în vigoare din 1 februarie 1989. Republica Moldova a ratificat Convenţia la 2 octombrie 1997, intrînd în vigoare la 1 februarie 1998. Articolul 1din Convenţie prevede instituirea unui Comitet

101



european pentru prevenirea torturii şi a pedepselor, sau tratamentelor inumane sau degradante (în continuare Comitetul), în vederea examinării tratamentului persoanelor private de libertate şi protecţiei acestora împotriva torturii şi a pedepselor, sau trtamentelor inumane sau degradante. Comitetul este compus dintr-un număr egal de membri cu cel al părţilor la Convenţie. Membrii aleşi în Comitet trebuie să fie de un înaut moral, imparţiali, independenţi şi, de asemenea, disponibili de a îndeplini funcţiilor într-o manieră efectivă [40]. În toate statele membre ale Consiliului Europei, Convea europeană pentru prevenirea torturii şi a pedepselor, sau tratamentelor inumane sau degradante a devenit o garanţie importantă pentru deţinuţi şi o sursă de referinţă peele minimale. Interesul şi particularitatea Convenţiei constau în faptul că aceasta insituie un sistem de control pe teren şi încurajează dialogul între reprezentanţii statul

un comitet internaţional multidisciplinar. Convenţia reflectă angajamentul reciproc şinovator al statelor membre ale Consiliului Europei de a asigura respectarea unor standarde mai ridicate în locurile de detenţie. Convenţia a instituit Comitetul european pentru prevenirea torturii şi a pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante, numit uzual ªComitetul pentru prevenirea torturiiº sau ªCPTº. Unele recomandări erale ale CPT-ului Trei drepturi ale persoanelor reţinute de poliţie sunt considerate de CPT ca avînd o importanţă deosebită : dreptul persoanei în cauză la notificarea de ei către o terţă parte aleasă de ea (un membru al familiei, un prieten); dreptul de a vea acces la un avocat; dreptul de a solicita examinarea medicală de către un medicales de ea (suplimentar faţă de orice examinare medicală realizată de un doctor chemat e autorităţile poliţieneşti). În opinia CPT-ului, aceste drepturi constituie trei garanundamentale împotriva relelor tratamente aplicate deţinuţilor, care trebuie aplicate de la începutul privării de libertate. Persoanele luate în custodia poliţiei trebuie în

cial informate fără nicio întîrziere asupra tuturor drepturilor lor, inclusiv asupra ceor expuse supra. În plus, orice posibilitate a autorităţilor de a întîrzia exercitarea i sau altui drept menţionat anterior pentru a proteja interesele justiţiei, trebuieclar definită şi aplicată strict limitată în timp [121]. În mod deosebit, dreptul de a acces la un avocat şi de a solicita o examinare medicală de către alt doctor decît cel dus de poliţie, sistemele prin care, în mod excepţional, avocaţii şi doctorii pot fi alin listele prestabilite, ar trebui să stopeze orice întîrziere în exercitarea acestor depturi. Accesul la avocat al persoanelor din custodia poliţiei trebuie să includă dreptul de a

102



contacta şi de a fi vizitat de un avocat (în ambele cazuri garantarea confidenţialităţiiscuţiilor trebuie asigurată), cît şi, în principiu, dreptul persoanei în cauză ca avoc să fie prezent în timpul audierii. În ce priveşte examinarea medicală a persoanelor diustodia poliţiei, aceasta trebuie realizată în afara audierilor şi, preferenţial, nu înfiţerilor de poliţie. Rezultatele fiecărei examinări, declaraţiile relevante ale deţinu cît şi concluziile doctorului trebuie înregistrate oficial de către medic şi puse la doziţia deţinutului şi avocatului acestuia. În ceea ce priveşte procesul de audiere, CPT consideră că trebuie să existe reguli sau principii clare privind modul de realizarea audierilor de către poliţie. Acestea ar trebui să facă referire, printre altele, la umătoarele probleme : informarea deţinutului asupra identităţii (numele sau/şi numărul) prezenţi la audiere, durata audierii, perioadele de odihnă şi pauzele din timpul audi

erii, locurile în care ar putea avea loc audierile, dacă deţinutului i se va solicitasă stea în picioare în timpul chestionării, etc. Trebuie solicitată înregistrarea sistea orei la care audierea începe şi sfîrşeşte, a oricărei solicitări făcute de deţinut înrii şi a persoanelor prezente în timpul acesteia [47, p.7]. CPT-ul subliniază că înregiarea electronică a audierilor poliţiei reprezintă o altă măsură utilă de siguranţă împotratamente asupra deţinuţilor (constituind şi un avantaj semnificativ pentru poliţie).CPT-ul consideră că protecţia fundamentală oferită persoanelor aflate în custodia poliţfi fortificată (şi munca ofiţerilor de poliţie ar putea fi uşurată), dacă o singură înrompletă a detenţiei ar exista pentru fiecare deţinut, în care s-ar fixa toate aspecteledetenţiei şi măsurile luate împotriva lor (cînd a fost privat de libertate şi motivul p care a fost luată această măsură, cînd i s-au enunţat drepturile, leziunile corporale,le mentale etc., cînd a fost vizitat şi contactat de rude, avocat, cînd i s-a oferit mîcare, cînd a fost audiat, cînd a fost transferat sau eliberat etc). Avocatul deţinutul

ui trebuie să aibă acces la un asemenea dosar de detenţie. Existenţa unui mecanism indeendent pentru examinarea plîngerilor privind tratamentul din timpul aflării în custodia poliţiei, reprezintă o măsură de siguranţă esenţială. Custodia poliţiei este, în prinată relativ scurtă. În consecinţă, condiţiile fizice de detenţie din arestul poliţiei n fel de bune ca cele din alte locuri de detenţie în care persoanele sunt deţinute pe perioade mai lungi. Totuşi, minimul necesar trebuie să fie realizat.

103



Toate celulele de poliţie trebuie să aibă dimensiuni rezonabile pentru numărul de persone pe care le adăpostesc, o iluminare adecvată (de exemplu, suficientă pentru a puteaciti, cu excepţia perioadelor de somn) şi ventilare. Ar fi de preferat ca celulele săaibă lumină naturală, echipate cu mijloace de odihnă (de exemplu, un scaun fixat sau o ancă), iar persoanelor obligate să rămînă peste noapte în custodie urmează să li se puniţie saltele şi paturi curate. De asemenea, acestora trebuie să li se permită satisfaceea necesităţilor naturale la momentul dorit în condiţii decente şi de curăţenie, să li condiţii adecvate de spălare. Trebuie să li se dea mîncarea la ore potrivite, incluzînde cel puţin o masă completă în fiecare zi. CPT-ul susţine că persoanelor ţinute în custei 24 de ore sau mai mult trebuie să li se ofere, în măsura posibilului, exerciţii zilnce în aer liber [47, p.9]. Chestiunea referitoare la dimensiunea rezonabilă pentru o

celulă a poliţiei (sau pentru alt tip de locuire pentru deţinut/prizonier) este o chestiune dificilă. Cînd se face o asemenea analiză trebuie luaţi în consideraţie mulţi fa orice caz, delegaţiile CPT-ului insistă asupra unor principii generale în domeniu. Următoarea dimensionare (văzută ca o soluţie optimală şi nu un standard minim) este utiliod curent atunci cînd se analizează o celulă de poliţie pentru o singură persoană care mult de cîteva ore : 7 m2 avînd cel puţin 2 m între pereţi şi 2,5 m între pardoseală şegistrarea electronică (audio şi/sau video) a interviurilor poliţiei reprezintă pentru eţinuţi o garanţie suplimentară importantă împotriva relelor tratamente. CPT-ul noteazăisfacţie că introducerea de astfel de sisteme este luată în considerare într-un număr d în ce mai mare de ţări. Asemenea sisteme pot furniza o înregistrare completă şi autentrocesului de audiere, înlesnindu-se astfel foarte mult investigarea oricăror declaraţii de rele tratamente. Aceasta este atît în interesul persoanelor care invocă maltratărie de poliţie, cît şi al ofiţerilor de poliţie confruntaţi cu declaraţii nefondate privi

carea relelor tratamente fizice sau presiunilor psihologice. Înregistrarea electronică a interviurilor de către poliţie reduce, de asemenea, posibilitatea pentru persoanele implicate de a nega în mod fals ceea ce declaraseră. În mai multe rînduri şi în mate ţări, Comitetul a descoperit încăperi rezervate audierilor care aveau un grad ridica de intimidare: de exemplu, locaţiile erau decorate în întregime în negru şi echipate ceflectoare îndreptate către scaunul folosit de persoana interogată. Astfel de încăperi au locul într-un serviciu de poliţie [47, p.11].

104



Încăperile rezervate audierilor trebuie să fie corect luminate, încălzite şi aerisite şie să fie echipate astfel încît să permită tuturor participanţilor la procesul de audieie aşezaţi pe scaune de acelaşi tip şi confort. Ofiţerul care efectuează interogatoriulrebuie să se găsească în poziţie de dominant (spre exemplu, în poziţia ridicat) sau să departe de suspect. În plus, culorile interioarelor trebuie să fie neutre. Într-un anumit număr de ţări, CPT-ul a fost confruntat cu practica legării la ochi de către poliţiersoanelor deţinute, în special, în timpul audierilor. Delegaţiile CPT au primit nenumăe ± şi adesea contradictorii ± explicaţii din partea ofiţerilor de poliţie privitor la l acestei practici. Ţinînd cont de informaţiile adunate de-a lungul anilor, este evident pentru CPT că în multe, dacă nu în majoritatea cazurilor, persoanele sunt legate la chi pentru a evita ca ele să poată identifica membrii forţelor de ordine care-i maltra

tează. Chiar şi în cazurile cînd nu au loc rele tratamente fizice, a lega la ochi un deut ± şi în special o persoană care este pe cale de a fi interogată ± reprezintă o formăune al cărei efect influenţează nemijlocit asupra psihicului persoanei. Comitetul recomandă interzicerea în mod expres a practicii legării la ochi de către poliţie a deţinuţ7, p.11]. Nu este neobişnuit pentru CPT să găsească în secţiile de poliţie obiecte suspum ar fi bastoane de lemn, cozi de mături, bîte de baseball, tije metalice, bucăţi groae de cablu electric, imitaţii de arme de foc sau cuţite. Prezenţa acestor obiecte a demonstrat, în repetate rînduri, că persoanele ţinute în clădirile respective au fost ame şi/sau lovite cu obiecte de acest fel. O explicaţie des întîlnită oferită de ofiţeri d referitor la asemenea obiecte este aceea că au fost confiscate de la suspecţi şi că vo fi folosite drept probe. Faptul că obiectele respective sunt invariabil neetichetate şi adesea găsite izolat în interiorul clădirii (spre exemplu, în spatele draperiiloau dulapurilor), nu poate decît să trezească suspiciuni. Pentru a evita speculaţiile as

pra comportamentului incorect al poliţiştilor şi a face să dispară sursele de potenţialcol pentru personal, cît şi pentru deţinuţi, obiectele confiscate pentru a fi utilizateca probă trebuie întotdeauna etichetate corect, înregistrate şi ţinute într-un loc specmenajat. Orice alte obiecte de felul celor menţionate mai sus, trebuie înlăturate dinsecţiile de poliţie. Am menţionat anterior că CPT-ul a pledat întotdeauna în favoarea a drepturi pentru persoanele din custodia poliţiei: dreptul de acces la un avocat şila un medic, precum şi dreptul pentru persoanele implicate de a putea informa un apropiat sau un terţ despre deţinerea lor. În multe state au fost luate măsuri pentru inroducerea sau consolidarea acestor drepturi, în lumina

105



recomandărilor CPT-ului. Mai precis, dreptul de acces la un avocat în timpul detenţiei la poliţie este în prezent larg recunoscut în ţările vizitate de CPT [47, p.12]. Totuş anumit număr de ţări manifestă un grad mare de reticenţă pentru a pune în aplicare recea CPT, conform căreia dreptul de acces la un avocat trebuie garantat de la începutul detenţiei la poliţie. În unele ţări, persoanele din custodia poliţiei se bucură de acpt numai după o anumită perioadă de timp aflată în detenţie, în altele, dreptul deveniniv numai cînd deţinutul este declarat formal ªsuspectº. CPT-ul a subliniat în mai multeuri că, după cum arată experienţa sa, în perioada imediat următoare privării de liberta cea în care riscul de intimidare şi rele tratamente fizice este cel mai mare. În consecinţă, posibilitatea pentru persoanele din custodia poliţiei de a avea acces la un avocat în timpul acestei perioade reprezintă o garanţie fundamentală împotriva relelor tr

mente. Existenţa acestei posibilităţi va avea un efect de prevenire asupra celor dispuş să maltrateze persoanele deţinute. Mai mult, un avocat este bine plasat pentru a lua măsurile care se impun dacă deţinuţii sunt efectiv maltrataţi. CPT-ul recunoaşte că, a proteja interesele legitime ale anchetei poliţiei, poate fi necesar, în mod excepţional, să se amîne pentru o anumită perioadă accesul deţinutului la un avocat ales de el.tuşi, aceasta nu trebuie să determine un refuz total al dreptului de acces la un avocat în timpul perioadei respective. În asemenea cazuri, poate fi aranjat dreptul deacces la un alt avocat independent [47, p.12]. Accesul la un avocat trebuie să includă dreptul de a vorbi cu el în particular. În principiu, persoana implicată trebuie, e asemenea, să beneficieze de un avocat în timpul oricărui audieri realizată de poliţiemod normal, acesta nu trebuie să împiedice poliţia să audieze un deţinut în cazuri de uhiar şi în absenţa unui avocat (care nu poate fi disponibil imediat) şi nici să interzicuirea unui avocat care ar împiedica bunul mers al unei audieri. De asemenea, CPT-

ul subliniază că dreptul de acces la un avocat nu trebuie să fie limitat numai asuprapersoanelor suspectate de comiterea unei infracţiuni, ci trebuie să se extindă asupraoricărei persoane care se află sub obligaţia legală de a asista sau de a rămîne la secţoliţie, spre exemplu, în calitate de martor. În plus, în scopul ca dreptul de acces la n avocat să fie pe deplin pus în practică, trebuie luate măsuri adecvate pentru persoanle care nu sunt în măsură să-şi plătească un apărător. Persoanele din custodia poliţieicure de dreptul recunoscut în mod formal privind accesul la medic. Altfel spus, trebuie întotdeauna să se apeleze fără întîrziere la un doctor dacă o persoană solicită udical. Poliţiştii urmează să evite filtrarea unor astfel de

106



solicitări. Mai mult, accesul la un medic ar trebui să includă dreptul de a beneficia, dacă deţinutul doreşte, de o examinare efectuată de un medic la alegerea acestuia (în s faţă de orice alt examen efectuat de doctorul chemat de poliţie). Toate examenele medicale ale persoanelor din custodia poliţiei trebuie să aibă loc fără ca ele să fie asce de membrii forţelor de ordine, cu excepţia cazului în care doctorul interesat de uncaz particular solicită aceasta şi fără ca ele să fie supravegheate de forţele de ordin asemenea, este important ca persoanele din custodia poliţiei, puse în libertate şi care nu au ajuns în faţa unui judecător, să aibă dreptul să solicite în mod direct un exartificat al unui medic legist cu drept de semnătură [47, p.13]. Dreptul unei persoane din custodia poliţiei de a putea informa o persoană apropiată sau un terţ de situaţia trebuie, în principiu, să fie garantat chiar de la începutul detenţiei. În mod evident

PT-ul recunoaşte că exercitarea acestui drept poate fi supus unor anumite excepţii, destinate protejării intereselor legitime ale anchetei poliţiei. Totuşi, astfel de excepţi trebuie clar definite şi strict limitate în timp, iar recurgerea la astfel de excepţii trebuie să fie însoţită de garanţii adecvate (de exemplu, orice întîrziere a inforpersoane apropiate sau a unui terţ trebuie consemnată în scris împreună cu motivele caru stat la baza unei asemenea tergiversări şi supusă aprobării unui funcţionar superior poliţie care nu are nici o legătură cu situaţia în cauză sau a unui procuror). Drepturirsoanelor private de libertate nu vor avea nicio valoare dacă nu vor fi cunoscutede deţinuţi. În consecinţă, este imperativ necesar ca persoanele din custodia poliţiei mod expres informate fără întîrziere cu privire la drepturile lor, într-o limbă pe carleagă. Pentru a face aceasta, trebuie sistematic transmis persoanelor din custodia poliţiei, de la începutul detenţiei, un formular care într-o manieră simplă să precizete drepturi. Mai mult, va trebui solicitat persoanelor în cauză să semneze o declaraţie

care să ateste că au fost bine informate asupra drepturilor lor [47, p.13]. CPT-ul a subliniat cu mai multe ocazii rolul autorităţilor judiciare în lupta împotriva relelortratamente aplicate de poliţie. Astfel, toate persoanele reţinute de poliţie care sunt propuse să fie plasate în detenţie provizorie vor trebui aduse fizic în faţa unui jude competent care va decide asupra propunerii. Aducerea persoanei în faţa judecătoruluiva permite acesteia, în cazul în care a fost maltratată, să depună în timp util o plîngi mult, chiar şi în absenţa unei plîngeri formale, judecătorul va putea lua măsurile nee, în timp util, în cazul în care există alte semne privind relele tratamente (de exempu: răni vizibile, aparenţa sau comportamentul general al unei

107



persoane). În mod evident, judecătorul trebuie să ia măsurile adecvate dacă există indirivind aplicarea relelor tratamente de către poliţie. În acest sens, de fiecare dată cîo persoană suspectată de infracţiune va ajunge în faţa unui judecător la sfîrşitul custiţiei afirmînd că a fost maltratat, judecătorul trebuie să consemneze afirmaţiile, să on examen medico-legal şi să ia toate măsurile necesare ca afirmaţiile să fie verificateceste măsuri trebuie aplicate indiferent dacă persoana în cauză are sau nu răni externezibile; chiar în absenţa unei informări explicite asupra relelor tratamente, judecătoru va putea decide solicitarea unui examen medico-legal imediat ce există alte motive pentru a crede că o persoană care a fost adusă în faţa lui ar fi putut fi victima relr tratamente [121]. Examinarea promptă de către autorităţile judiciare şi alte autorităetente a tuturor plîngerilor privind relele tratamente formulate împotriva membrilor

forţelor de ordine şi impunerea, cînd este cazul, a unei sancţiuni adecvate vor avea u efect pozitiv. Obligaţia poliţiei de a avea grijă de persoanele aflate în custodia ei nclude responsabilitatea de a le asigura acestora securitatea şi integritatea fizică. În consecinţă, supravegherea adecvată a spaţiilor de detenţie reprezintă o componen acestei obligaţii asumate de poliţie. Trebuie luate măsuri adecvate pentru a se garanta că persoanele din custodia poliţiei sunt în măsură să intre, în orice moment, în conersonalul de supraveghere. În fine, inspectarea localurilor poliţiei de o autoritate independentă poate contribui mult la prevenirea relelor tratamente asupra deţinuţilor din custodia poliţiei şi poate ajuta la garantarea unor condiţii satisfăcătoare de det. Pentru a fi pe deplin eficiente, vizitele efectuate de o astfel de autoritatear trebui să fie periodice şi inopinate, iar autoritatea să aibă mandatul de a avea întederi cu deţinuţii fără martori. De asemenea, ea urmează sa aibă împuterniciri de examituturor problemelor legate de tratamentul deţinuţilor: înregistrarea acestora, informaţ

ile date deţinuţilor privind drepturile şi exercitarea efectivă a acestora (în special,le trei expuse supra), respectarea regulilor privind audierea persoanelor suspectate de comiterea unor infracţiuni, cît şi condiţiile materiale de detenţie. Constatăritorităţii sus-menţionate ar trebui transmise nu numai poliţiei, ci şi unei altei autorindependente de poliţie [47, p.13]. Recomandările si observa ţiile formulate de CPT în cdrul vizitei în Republica Modova în 2007 Garanţii procedurale împotriva relelor tratamete pentru persoanele reţinute de poliţie : Recomandări [90] :

108



- luarea de măsuri suplimentare pentru a garanta că persoanele reţinute beneficiază efetiv de dreptul de notificare a custodiei, chiar de la începutul privării de libertate. Exercitarea dreptului de notificare a custodiei ar trebui înregistrat în scris ;- luarea de măsuri legislative pentru a defini mai clar posibilitatea de a întîrzia exercitarea notificării custodiei, pentru a o face obiectul unor garan ţii adecvate (de exemplu, orice întîrziere se înregistrează în scris, împreună cu motivele si se solicarea procurorului public sau a unui funcţionar de rang superior care nu are legătură cu cazul dat) şi pentru a reduce la maximum 48 de ore perioada în care notificarea custodiei poate fi refuzată ; - revizuirea dispoziţiilor relevante din CPP, în scopul de a asigura că persoanele aflate în custodia poliţiei beneficiază de dreptul efectiv de cces la un avocat, din momentul în care acestea sunt obligate să rămînă în instituţia d

are a legii; - autorităţile moldovene să asigure aplicarea strictă a dispoziţiilor din unea 64 a CPP în ceea ce priveşte dreptul de a vorbi cu un avocat în particular şi de afi asistat de un avocat în timpul interogatoriilor; - dispoziţiile legale relevantereferitoare la asisten ţa medicală să fie revizuite şi să fie emise instrucţiuni specif scopul de a asigura că o persoană luată în custodia poliţiei are, încă de la începutule libertate, dreptul de a fi examinată de către un medic (înţelegîndu-se că poate fi eftă o examinare de către un medic, la alegerea persoanei reţinute, pe cheltuiala sa proprie). Instrucţiunile la acest subiect ar trebui să prevad ă, printre altele, că: · o cre înaintată de o persoană reţinută pentru a vedea un medic trebuie să fie întotdeauna tă, fără întîrziere; ofiţerii de poliţie nu trebuie să încerce să respingă astfel de cele fiecărei examin ări, precum şi orice declaraţie relevantă a persoanei reţinute şi cole medicului, trebuie înregistrate oficial de către medic şi puse la dispoziţia deţinuti şi avocatului său; · exercitarea dreptului de acces la un medic trebuie să fie înregi

ată în evidenţele de custodie ; - luarea de măsuri pentru a se asigura că toate persoan reţinute de poliţie sunt sistematic informate despre drepturile lor, chiar de la începutul privării lor de libertate (şi nu abia atunci cînd raportul de reţinere este întoc). Acest lucru ar trebui asigurat prin furnizarea de informaţii verbale clare, chiar de la început, completate în cel mai scurt timp (adică, imediat după sosirea la sedil de poliţie), prin furnizarea unui formular care să le prezinte drepturile. O aten ţie deosebită trebuie acordată pentru a se asigura că persoanele reţinute sunt realmente apabile să înţeleagă care sunt

109



drepturile lor; de asemenea, formularul trebuie să fie pus la dispoziţie într-o gamă coespunzătoare de limbi; - luarea de măsuri pentru a se asigura că registrele de custodie sunt menţinute în mod corespunzător: se înregistrează orele privării de libertate, eli sau transferului, se reflectă toate celelalte aspecte ale custodiei (precizarealocului deţinerii unei persoane, vizite făcute de avocat, rude, medic sau funcţionar,scoaterea la interogatoriu, etc.). În acest context, este important să se introducă standarde la nivel naţional de evidenţă a documentelor [90]. Observaţii: - autorităţile ne sunt invitate să furnizeze persoanelor reţinute reacţie de răspuns cu privire la faptl dacă ar fi posibil să notifice o rudă apropiată sau altă persoan ă privind deten ţia autorităţile naţionale sunt invitate să elaboreze, cît mai curînd posibil, un sistem detenţă juridică complet şi finanţat corespunzător pentru persoanele aflate în custodia p

are nu sunt în măsură să plătească un avocat şi care să se aplice chiar de la intrarea poliţiei. În cadrul vizitei din 27-31 iulie 2009, urmare a evenimentelor din luna aprilie 2009 din Republica Moldova, CPT-ul a solicitat autorităţilor naţionale să ia măs pentru a: - se asigura că se acordă cea mai mare prioritate investigaţiilor în cazuril care implică, eventual, rele tratamente în legătură cu evenimentele din aprilie 2009, ar criteriile de anchetă ¹eficientăº, stabilite de către Curtea European ă a Drepturilolui, sunt pe deplin respectate. Pentru a realiza acest lucru, autorităţile competente ar trebui să adopte o politică mai activă, o abordare coordonată şi globală; - asigurtecţia efectivă a presupuselor victime şi a martorilor relelor tratamente din partea poliţiei ori de câte ori este impusă de circumstan ţe, luând în considerare recomandăriletului de Miniştri al Consiliului Europei, Rec (2005) 9, privind protecţia martorilor şi colaboratorilor justiţiei, şi Rec (2006) 8, privind asistenţa pentru victimele infacţiunilor. De asemenea, este esenţial ca autorităţile competente să ia în considerare

alele intimid ări, represalii şi victimizări repetate din partea poliţiei, atunci când minează cererile de protecţie; - spori implicarea victimelor relelor tratamente şi a reprezentanţilor acestora în procesul de investigare şi a îmbunătăţi furnizarea de inforlicului cu privire la progresul şi rezultatul investigaţiilor în cazul plîngerilor de mltratare [91]. Convenţia ONU împotriva torturii şi altor pedepse, ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante, adoptată la 10 decembrie 1984, intrată în vigoare la 26 iunie 1987, iar pentru

110



Republica Moldova fiind în vigoare din 28 decembrie 1995, reprezintă actul internaţional ce reglementează în mod detaliat tortura şi o defineşte ca orice act prin care se prvoacă unei persoane cu intenţie o durere sau suferinţe puternice, de natură fizică sau hică, în special cu scopul de a obţine de la această persoană sau de la o persoană terţi sau mărturisiri, de a o pedepsi pentru un act pe care aceasta sau o terţă persoană l- comis sau este bănuită că l-a comis, de a o intimida sau de a face presiune asupra unei terţe persoane, sau pentru orice alt motiv bazat pe o formă de discriminare, oricare ar fi ea, atunci cînd o asemenea durere este provocată de către un agent al autorităţii publice sau orice altă persoană care acţionează cu titlu oficial, sau la instigaru cu consimţămîntul expres sau tacit al unor asemenea persoane. Prin urmare, conchidem că [42] : a) actele de tortură semnifică orice durere fizică sau psihică; b) aceste ac

se produc intenţionat; c) cel care le produce este un agent al autorităţii publice sau o persoană care acţionează la instigarea sau cu consimţămîntul expres sau tacit al ace; d) scopul aplicării unor asemenea acte constă în obţinerea unor informaţii ori mărturplicarea unei pedepse pentru un act comis de victima acestor acte, sau de către oterţă persoană, sau exercitarea unor presiuni asupra victimei sau asupra unei terţe peroane. Convenţia ONU este una fundamentală în materia torturii, tratamentului inuman şi egradant, definiţia torturii din cadrul Convenţiei, regăsindu-se în legislaţia penală ablicii Moldova, art. 3091 CP RM. La 16 septembrie 2005, Republica Moldova a semnat, iar prin Legea nr.66 din 30 martie 2006, a ratificat Protocolul Opţional la Convenţia ONU împotriva torturii şi altor tratamente crude, inumane sau degradante, adoptat de Adunarea Generală a ONU la 18 decembrie 2002 [88]. Prin ratificarea Protocolului Opţional, Republica Moldova a reafirmat faptul că tortura şi pedepsele, sau tratamentele inumane, sau degradante sunt interzise şi constituie încălcări grave ale drept

rilor omului, exprimîndu-şi convingerea că este în continuare necesară luarea de măsuriru a realiza scopurile Convenţiei împotriva torturii şi a pedepselor, sau tratamentelor inumane sau degradante şi a consolida protecţia persoanelor private de libertate, împotriva unor astfel de tratamente. Protocolul Opţional nominalizat a intrat în vigoare pentru Republica Moldova la 24 iulie 2006. Obiectivul acestuia constă în stabilirea unui sistem de vizite regulate întreprinse de către organele independente internaţionale şi naţionale la locurile în care persoanele sunt private de

111



libertate în vederea prevenirii torturii şi a pedepselor, sau tratamentelor inumane, sau degradante. În acest sens, una din cerinţele cuprinse în Protocol vizează înfiinţanui mecanism intern independent pentru prevenirea torturii şi a tratamentului inuman sau degradant. Art.17 al Protocolului Opţional la Convenţia ONU împotriva torturii ş altor tratamente crude, inumane sau degradante: Fiecare Stat-Parte va menţine, desemna sau înfiinţa, cel tîrziu la un an de la intrarea în vigoare a prezentului Protoco, sau de la ratificarea sau aderarea la acesta, unul sau mai multe mecanisme naţionale de prevenire, independente, pentru prevenirea torturii la nivel naţional [88]. La moment, Protocolul este ratificat de către 45 de state. De asemenea, mai există 26 de state care l-au semnat şi intenţionează să-l ratifice. Reiterăm că doar 13 stacele care au ratificat deja Protocolul au desemnat sau înfiinţat mecanisme naţionale d

e prevenire, independente, pentru prevenirea torturii la nivel naţional. Republica Moldova se numără printre primele state care au înregistrat progrese în acest sens. În conformarea cerinţelor Protocolului, Parlamentul Republicii Moldova a adoptat ladata de 26.07.2007 Legea nr.200 privind modificarea şi completarea Legii RM cu privire la avocaţii parlamentari nr.1349 din 17 octombrie 1997 [69]. Astfel, art.232din Lege prevede că Centrul pentru Drepturile Omului (instituţia avocaţilor parlamentari) creează un consiliu consultativ în scopul acordării de consultanţă şi de asistenţă rea atribuţiilor avocaţilor parlamentari în calitate de mecanism naţional de prevenire torturii. Pentru Republica Moldova investirea ombudsmanului cu misiunea respectivă a reprezentat cea mai admisibilă variantă, ţinîndu-se cont de faptul că avocatul pantar (ombudsmanul) corespunde întru totul criteriilor înaintate de Protocolul Opţional faţă de mecanismul naţional de prevenire a torturii: independenţă funcţională, imunitaitudini şi cunoştinţe profesionale necesare pentru exercitarea mandatului, dar şi împut

iciri şi competenţe largi la inspectarea locurilor de detenţie şi a altor instituţii. Pul Internaţional cu privire la Drepturile civile şi politice din 1966, intrat în vigoare la 23 martie 1967, pentru Republica Moldova în vigoare din 26 aprilie 1993, prevede, în articolul 7, că: ª Nimeni nu va fi supus torturii şi nici unor pedepse sau traamente crude, inumane, sau degradante. În special, este interzis ca o persoană să fiesupusă, fără consimţămîntul său, unei experienţe medicale sau ştiinţificeº [82].

112



Un alt act internaţional, în baza căruia a fost instituită Curtea Penală InternaţionalăStatutul de la Roma, adoptat la 17 iulie 1998, în vigoare din 1 iulie 2002, Republica Moldova semnîndu-l la 8 septembrie 2000 şi ratificîndu-l la 9 septembrie 2010, în sopul judecării persoanelor responsabile de genocid, crime împotriva umanităţii şi crime război. Curtea este în drept de a examina cazurile de plîngeri de tortură, fie ca part a unui genocid sau ca o crimă împotriva umanităţii, în cazul în care tortura este comirte a unui atac larg răspînditº, sau ca o crimă de război, în conformitate cu Convenţiia Geneva din 1949. Tortura este definită în Statutul de la Roma ca fiind ¹cauzarea cuintenţie a unei dureri sau suferinţe severe, fie fizică sau mentală, asupra unei persoae aflate în custodia, sau sub controlul părţii acuzateº. Curtea Penală Internaţională asdicţie doar asupra cazurilor în care statele nu sunt capabile sau nu vor să aducă în f

nstanţei persoanele responsabile de crimele descrise în Statutul de la Roma [105]. Conform Declaraţiei privind protecţia tuturor persoanelor împotriva torturii şi altor peepse sau tratamente crude, inumane, sau degradante, adoptată de către Adunarea Generală a ONU prin rezoluţia 3452 din 9 decembrie 1975, tortura reprezintă orice faptă (act care prin durere aspră sau suferinţă, fizică sau mentală, cauzată intenţionat sau la iea unui funcţionar public asupra unei persoane în scopul de a obţine de la aceasta sau de la o persoană terţă informaţii sau confesiuni, de a o pedepsi pentru un act pe carel-a săvîrşit sau de care este suspectată că l-ar fi comis, precum şi intimidarea acesteu a altor persoane. Această definiţie nu include durerea sau suferinţa care este inerentă sancţiunilor legale compatibile cu Regulile Minime Standard privind tratamentuldeţinuţilor [48]. Tortura reprezintă o formă agravantă şi deliberativă a cruzimii, a trului inuman sau degradant, sau a pedepsei. Orice act de tortură sau tratament crud, inuman, degradant sau de pedeapsă este o ofensivă la demnitatea umană şi trebuie cond

mnată ca o negare a hotărîrilor Cartei Naţiunilor Unite şi ca o încălcare a drepturilortăţilor fundamentale proclamate în Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. Prin urm, niciun stat nu trebuie să permită sau să tolereze tortura sau alt tratament, sau pedeapsă crudă, inumană sau degradantă. Fiecare stat trebuie să se asigure că toate acteleurii definite în articolul 1 din prezenta Declaraţie sunt infracţiuni stabilite în legie lor penale. Aceeaşi regulă este valabilă şi în privinţa actelor ce constituie partici, complicitatea, înlesnirea torturii sau tentativă de comitere a acesteia.

113



În plus, dacă există motive rezonabile de a crede că un act al torturii definit în artiul 1 din Declaraţie a fost comis, autorităţile competente ale statului implicat trebuie să iniţieze o investigaţie promptă, imparţială, chiar dacă nu există o plîngere oficinstatare care este stabilită ca fiind rezultat al torturii sau altui tratament crud, inuman, degradant sau pedeapsă, nu poate fi invocată ca dovadă împotriva persoanei iteresate sau împotriva oricărei alte persoane în orice procedură judiciară. Există un n alte standarde internaţionale pe care organele de drept trebuie să le ia în considerare la implementarea completă a garanţiilor pentru combaterea torturii şi care asigură rspectarea drepturilor persoanelor aflate în instituţiile de detenţie, evidenţiind faptu că drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului reprezintă valoarea supremă ce urfi protejată în orice împrejurări. Printre acestea se numără: ð ð ð ð ð ð Regulile min

ONU privind tratamentul deţinuţilor [93]; Regulile penitenciare europene [95]; Codul deontologic ONU pentru colaboratorii organelor de drept, 1979 [32]; Ansamblul de principii ONU privind protecţia tuturor persoanelor care se află sub orice formă dedetenţie sau închisoare [2] ; Regulile ONU privind protecţia minorilor privaţi de liberate [94]; Regulile minime standard ale ONU privind administrarea justiţiei juvenile (¹Regulile de la Beijingº) [92]. 3.2 Metodele de investigare legală a cazurilor de tortură, tratament inuman şi degradant De nenumărate ori s-a constatat încălcarea art. 3n Convenţia europeană pe motivul investigării ineficiente a cazurilor de tortură şi traent inuman, fapt ce se datorează lipsei unei proceduri speciale de cercetare, pe de o parte, care este una necesară, reieşind din complexitatea cazurilor de tortură şi rle tratamente, precum şi necesităţii, pe de altă parte, a unei reacţii cît mai prompte artea Statului în caz de comitere a unor astfel de acte ilegale, contrare tuturorreglementărilor internaţionale în domeniul drepturilor omului. În conformitate cu stand

rdele internaţionale, autorităţile statale, împuternicite de a supraveghea respectarea repturilor omului sunt obligate să întreprindă diverse măsuri în vederea prevenirii torii, precum şi cercetării prompte şi imparţiale a cazurilor în care se invocă tortura.

prin prisma standardelor internaţionale

114



Astfel, potrivit Convenţiei ONU, autorităţile statale sunt obligate [42]: să întreprindi legislative, administrative, judiciare şi alte măsuri eficace pentru a împiedica comiterea actelor de tortură, căci nici o circumstanţă, inclusiv războiul, nu poate justif comiterea actelor de tortură (art. 2 din Convenţie) ; să nu expulzeze sau să extrădezepersoană în cazul în care există motive serioase de a crede că aceasta va fi supusă tor în ţara respectivă; să incrimineze la nivel naţional (în codurile penale naţionale) or de tortură, precum şi complicitatea la asemenea acţiuni (art. 4); să exercite o supravghere sistematică asupra regulilor, instrucţiunilor, metodelor, practicilor privindaudierea, precum şi ceea ce ţine de tratamentul persoanelor aflate în detenţie (art. 11); să ia măsuri pentru a introduce cunoştinţe şi informaţii despre interdicţia torturiiamele de formare a personalului civil, militar sau medical, a agenţilor autorităţii pu

blice şi altor persoane care pot fi implicate în paza, audierea sau tratamentul oricărui individ aflat în detenţie (art. 10); fiecare stat va face în aşa fel încît orice dec în privinţa căreia s-a stabilit că a fost obţinută prin tortură să nu poată fi invocate probă în nici o procedură (art. 15); să întreprindă măsuri pentru ca autorităţile comcurgă imediat la o anchetă (investigaţie) imparţială, ori de cîte ori există motive pla de a crede că pe teritoriul aflat sub jurisdicţia sa a fost comis un act de tortură (art. 12 ); să supravegheze ca victimele torturii să poată obţine reparaţii şi compensaţvate pentru daunele suportate (art. 13, 14 ); fiecare stat, avînd jurisdicţia asupra teritoriului pe care este descoperit autorul prezumat al unei infracţiuni de tortură, dacă nu-l extrădează, va supune problema autorităţilor sale competente pentru exerea acţiunii penale în următoarele cazuri: a) cînd infracţiunea a fost comisă pe teritorflat sub jurisdicţia sa sau la bordul navelor sau aeronavelor înmatriculate în acel stat; b) cînd autorul prezumat al infracţiunii este un resortisant al acelui stat; c)

cînd victima este un resortisant al acelui stat, iar acesta consideră că este oportun.115



Fiecare stat va întreprinde, de asemenea, măsurile necesare pentru a-şi stabili competenţa cu privire la aceste infracţiuni în cazul în care autorul prezumat al acestora se eşte pe teritoriul aflat sub jurisdicţia sa şi cînd acest stat nu-l extrădează statuluicitant [72, p.4]. Statele sunt obligate să cerceteze fără vreun termen şi într-o manierortantă orice alegaţie privind tortura. În cazul în care sunt întrunite condiţiile nece statul pe teritoriul căruia se află persoana bănuită de comiterea torturii sau a partiipat la comiterea ei, urmează s-o extrădeze statului care este abilitat cu judecarea acesteia sau poate transmite cazul propriilor autorităţi competente pentru a intenta o acţiune în baza dreptului internaţional sau local. Evidenţiem că, competenţa, impartea, independenţa, promptitudinea, minuţiozitatea constituie exigenţele fundamentale ale cercetării actelor de tortură. Aceste elemente pot fi adoptate la orice sistem ju

ridic şi ar trebui să ghideze cercetările legale în privinţa alegaţiilor de tortură. Cîedură se dovedeşte a fi inadecvată din cauza lipsei de mijloace sau din cauza unei parţalităţi, ţinînd cont de faptul că practica în materia torturii pare a fi sistematică, srebuie să efectueze o cercetare prin intermediul unei Comisii sau a unei alte proceduri similare. Membrii respectivei Comisii vor fi selectaţi dintre persoanele recunoscute ca fiind imparţiale, competente şi independente. În special, membrii Comisiei trebuie să fie independenţi de orice instituţie, entitate sau persoană care ar putea se implice în cercetare [72, p.26]. Interzicerea torturii cere un standard înalt de diligenţă din partea organelor de drept şi expune aceste organe la riscul de a genera încări ale art. 3 din Convenţia europeană. Din moment ce violările acestui articol reprezntă o încălcare gravă a esenţei şi a fundamentului garanţiilor drepturilor omului, însă plîngerilor trebuie să fie la un nivel înalt ± minuţioasă, eficace, capabilă să ducă larea tuturor făptuitorilor şi la pedepsirea lor. Pentru exercitarea acestei sarcini,

organele de drept trebuie să fi e capabile să identifice şi să analizeze corect în ce uaţii comportamentul contravine art. 3 din Convenţie şi să fie capabile să acorde remedadecvate atunci cînd se constată o încălcare. Incapacitatea de a reacţiona în mod adecv plîngerile privind încălcările poate determina o încălcare separată şi discretă a art.ea autorităţilor judiciare. Acest fapt poate avea loc, deoarece, fie nu au fost respectate aspectele procedurale ale art. 3 din Convenţie, fie că însăşi autorităţile judic cauzat asemenea anxietate celor ce caută un remediu. Organele de drept trebuie să dispună de instrumente pentru a oferi şi realiza protecţia eficace a persoanelor împotria conduitei interzise. Aceasta înseamnă că sistemul judiciar şi de drept trebuie structrat în mod adecvat şi utilizat în aşa fel, încît să ofere o protecţie eficientă [71, p.

116



Examinarea plîngerilor de tortură Standardul pentru evaluarea probelor de încălcare a Aticolului 3 adoptat de Curte este ¹mai presus de orice dubii rezonabileº. O asemenea probaţiune poate rezulta din coexistenţa unor concluzii suficient de solide, clare şi corespunzătoare, sau a unor prezumţii de fapt similare şi incontestabile. Cînd autorit naţionale trebuie să examineze anumite incidente de pretinsă tortură sau de tratament numan, sarcina probaţiunii va depinde în mod normal de faptul dacă examinarea ţine de sera penală sau dacă se referă la domeniul civil. Oricum, autorităţile naţionale trebuieice examinării efectuate anumite aspecte ale sarcinii probaţiunii, dacă doresc să se coformeze cerinţelor art. 3 din Convenţie. De exemplu, Curtea a enunţat clar că, atunci, d un particular este reţinut de poliţie într-o stare bună a sănătăţii, dar ulterior, laea sa, se constată anumite leziuni, autorităţilor le revine sarcina probaţiunii pentru

oferi o explicaţie plauzibilă privind cauzarea leziunii. În contextul naţional, aceast înseamnă că organele de urmărire penală trebuie să înceapă cercetarea şi urmărirea pe dacă victimele oferă probe iniţiale, prima facie, care demonstrează că aveau leziuni corale la momentul eliberării lor de la poliţie, deşi erau într-o stare bună a sănătăţiil reţinerii lor. Autorităţile care au deţinut persoana trebuie să dea o explicaţie plauprivind modul în care au fost provocate aceste leziuni. Examinarea unei plîngeri desupunere la tortură sau tratament inuman trebuie să fie capabilă să ducă la identificar pedepsirea persoanelor responsabile. În mod contrar, interzicerea legală generală a torturii şi a tratamentelor şi pedepselor inumane şi degradante ar fi în pofida importan sale fundamentale, ineficace în practică şi ar fi posibil în anumite cazuri pentru anuiţi agenţi ai statului să abuzeze de drepturile celor ce se află sub controlul său, făr de a fi pedepsiţi. Aceste investigaţii trebuie să fie suficient de minuţioase şi eficie pentru a întruni cerinţele sus-menţionate ale art. 3 din Convenţie. Judecătorii şi pe

ele care supraveghează asemenea investigaţii trebuie să fie deosebit de atenţi la deficenţele procesului de cercetare pe care Curtea le-a găsit în alte sisteme. Această activtate de revizuire trebuie să asigure faptul ca [71, p.20]: 1. procurorii sau poliţiştii să nu omită sau să nu li se interzică să interogheze sau să ia depoziţii de la membrielor securităţii sau poliţiei privind plîngerile asupra comportamentului inadecvat al aestora; 2. procurorii sau ofiţerii de urmărire penală trebuie să întreprindă acţiuni nepentru a verifica materialele documentare care ar putea dezvălui adevărul sau contrariul privind plîngerile de

117



maltratare, de exemplu, rapoartele de evidenţă a reţinuţilor sau de a examina toate conradicţiile, inconsecvenţele sau lacunele în informaţia furnizată de poliţie sau organelurităţii; 3. procurorii trebuie să ia măsuri pentru a colecta independent probe fundametale, inclusiv probe criminalistice privind plîngerea de supunere la tortură. În cazul Aydin c. Turciei, deşi reclamanta a depus o plîngere că a fost violată în detenţie, prrul nu a cerut o examinare medicală adecvată, trimiţînd victima să facă un test de virgte şi o examinare ce ar constata caracterul forţat al actului sexual; 4. procuroriinu trebuie să permită tergiversări în prelevarea probelor şi la luarea depoziţiilor de clamanţi sau martori; 5. procurorii trebuie să reacţioneze prompt la semne vizibile de maltratare şi la plîngeri de maltratare. În speţa Aksoy c. Turciei, deşi procurorul a leziunile corporale grave cauzate reclamantului, el nu a reacţionat în nici un fel.

Situaţii similare au avut loc în speţele Tekin şi Akkoc; 6. procurorii trebuie să inteze activ procese penale contra făptuitorilor, care sunt agenţi ai statului [71, p.21]. În unele cazuri, în loc să pornească urmărirea penală împotriva celor ce au aplicat , procurorii aleg să cerceteze aparenta victimă de o pretinsă conduită neadecvată. De eplu, Ilhan c. Turciei, unde reclamantului i-au fost cauzate leziuni corporale la arestare, reclamantul a fost anchetat pentru că nu a oprit la ordinul forţelor de securitate şi nu a fost întreprins nimic contra forţelor de securitate care l-au maltratat [63]; 7. procurorii nu trebuie să aibă o atitudine diferită sau neobiectivă faţă deboratorii organelor de drept sau de securitate, avînd tendinţa de a ignora sau de anu lua în serios plîngerile adresate contra comportamentului inadecvat al acestora;8. procurorii, în mod special, nu trebuie să facă prezumţii că agenţii de stat au dreptiar semnele de maltratare sunt rezultatul acţiunilor lor legale sau au fost determinate de comportamentul reclamantului. Acesta este deseori cazul unor plîngeri de

supunere la tortură. Un alt domeniu, în care nivelul controlului asupra standardelor aplicate la urmărirea penală trebuie să fie înalt, este cel al examinărilor medicale şico-legale (Anexa 3). Din moment ce elaborarea unor rapoarte medicale credibilepoate constitui un factor decisiv pentru ambele părţi, este important ca aceste probe nu numai să existe, ci, de asemenea, să fie independente şi minuţioase. Anterior, Curea a constatat unele probleme privind natura inadecvată a drepturilor procesuale conform art. 3 din Convenţia europeană în cazurile examinării medicale inadecvate a deţior, inclusiv lipsa unei examinări de către un medic profesionist adecvat

118



calificat; utilizării rapoartelor şi certificatelor medicale succinte şi nedetaliate,care nu includ descrierea plîngerilor reclamantului sau concluziile; practicii dea transmite colaboratorilor poliţiei rapoartele deschise; examinării medico-legale inadecvate a persoanelor decedate, inclusiv rapoarte care nu includ descrierea detaliată a leziunilor; neefectuării fotografiilor sau a analizei urmelor lăsate pe corp sau efectuarea acestor examinări de către medici cu un nivel insuficient de calificare. De asemenea, este esenţial să nu existe un impediment legal pentru procurori la cercetarea anumitor categorii de infracţiuni comise de oficialii de stat, precumar fi compromiterea independenţei procurorului la luarea deciziei de a iniţia urmărirea penală contra celor ce au aplicat tortura. Un alt aspect problematic al urmăririipenale poate fi lipsa de accesibilitate a reclamanţilor sau a rudelor pretinselor

victime la aceste structuri, inclusiv neacordarea informaţiei privind derularea procesului penal sau privind rezultatele urmăririi şi lipsa de informaţie sau tergiversarea acordării informaţiei rudelor persoanelor implicate în incident. Toate deficienţelesus-menţionate vor servi doar la agravarea încălcărilor existente, dacă este vorba de pri privind abuzurile răspîndite. A. Finalitatea cercetărilor în materia torturii Obiectvul general al cercetării constă în stabilirea faptelor relative privind alegaţiile în eria torturii în vederea identificării persoanelor responsabile şi de a permite pedepsirea acestora, sau de a le utiliza în cadrul procedurilor destinate pentru obţinerea reparaţiei pentru victime. Astfel, în realizarea acestui obiectiv, persoanele investite cu dreptul de a cerceta actele de tortură trebuie să obţină mărturii din partea vimelor care au fost supuse actelor de tortură; să adune şi să păstreze probe, inclusiv c medicale care ar confirma vătămările corporale ale actelor de tortură, în vederea înaiunor eventuale acţiuni în justiţie împotriva persoanelor vinovate; să identifice martor

potenţiali, obţinînd din partea acestora declaraţii; să determine în ce mod şi unde s-as faptele invocate, precum şi caracterul sistematic sau ocazional al actelor de tortură. B. Principiile relative privind mijloacele de cercetare efectivă a torturii şia altor tratamente inumane sau degradante în vederea stabilirii veridicităţii faptelor Fiecare cercetare efectivă în privinţa torturii şi a altor tratamente crude, inumane su degradante, vizînd stabilirea veridicităţii faptelor au ca scop: elucidarea circumstanţelor, stabilirea şi de a recunoaşterea responsabilităţii persoanelor fizice şi a sta faţă de victime şi familiile lor; determinarea măsurilor necesare pentru ca aceste fape să nu se repete;

119



-

facilitarea cercetărilor, sau dacă e cazul, stabilirea sancţiunilor disciplinare pentru cei care aveau obligaţia de a efectua cercetarea într-un mod corespunzător, scoaterea în evidenţă a necesităţii pentru stat de a repara integral prejudiciile cauzate de ace de tortură, precum şi acordarea de îngrijiri medicale necesare [72, p.25]. Statele trebuie să vegheze ca orice plîngere sau informaţie privind alegaţiile în materie de

tortură şi tratamente inumane sau degradante să constituie obiectul unei cercetări promte şi aprofundate. În absenţa unei plîngeri formale, cercetarea trebuie începută dacă eici ce demonstrează existenţa torturii şi a tratamentelor inumane şi degradante. Persoa

ele care efectuează cercetarea trebuie să fie competente, imparţiale şi independente vi-à-vis de suspecţi şi terţe persoane. Acestora trebuie să li se ofere posibilitatea să noştinţă de rezultatele cercetărilor efectuate de experţii medicali sau să ordone efect altor cercetări în acest sens. Cercetările trebuie efectuate potrivit metodelor carecorespund exigenţelor profesionale, iar concluziile să fie publice. Persoanele careefectuează cercetarea trebuie să beneficieze de resurse bugetare de care au nevoie pentru a activa eficient. Ei sunt investiţi cu dreptul de a obliga orice persoană dea depune declaraţii sau de a se prezenta la audieri dacă există bănuieli că este implicacte de tortură sau tratament inuman sau degradant. Presupusele victime ale torturii sau tratamentelor inumane sau degradante, martorii sau persoanele care efectuează investigarea, precum şi familiile acestora, trebuie să beneficieze de protecţie cotra violenţei, ameninţării cu violenţa sau altei forme de intimidare [72, p.26]. Victimle torturi şi relelor tratamente, precum şi reprezentanţii legali, trebuie informaţi de

pre audierile care ar putea fi organizate, pentru a le oferi posibilitatea de aasista şi de a avea acces la informaţia ce vizează cercetarea. În cazul în care procedue stabilite ale cercetării sunt inadecvate, fie că competenţele tehnice şi imparţialita necesare lipsesc, statele supraveghează ca cercetarea să fie deferită unei Comisii speciale independente. Membrii Comisiei urmează a fi aleşi potrivit competenţei, independenţei şi imparţialităţii lor. În ceea ce priveşte componenţa Comisiei, este important a să includă nu mai puţin de trei persoane. Existenţa unei singure peroane va face difiilă luarea unei decizii imparţiale şi nu va exclude abuzurile asupra acesteia din partea statului şi a terţilor. Comisia va întocmi un raport într-un termen rezonabil, în cava indica derularea cercetării, metodele şi procedurile utilizate pentru a aprecia probele, precum şi recomandări şi concluzii în baza faptelor constatate şi dreptul aplicl. Astfel, raportul finisat este dat publicităţii.

120



El expune detaliat faptele constatate şi probele pe care se bazează aceste fapte, se precizează numele martorilor care au făcut declaraţii, cu excepţia celor identitatea cra nu a fost divulgată din motive de securitate. Statul urmează să răspundă într-un terezonabil la raportul întocmit şi dacă e necesar, să indice măsurile ce trebuie luate peu a da curs faptelor expuse în raport. Experţii medicali implicaţi în cercetarea cazurior de tortură şi tratament inuman sau degradant, trebuie să examineze minuţios persoanasupusă unor asemenea tratamente. Controlul se efectuează în lipsa terţelor persoane, ia expertul medical elaborează un raport detaliat care trebuie să cuprindă următoarele elmente: a) circumstanţe care vizează persoana: numele, prenumele persoanei examinate, ora şi data examinării, adresa instituţiei unde are loc examinarea; b) faptele expuse de reclamant privind actele de tortură şi rele tratamente, momentul în care s-au prod

us acestea, de asemenea, plîngeri cu referire la traumele fizice sau psihologice;c) examenul fizic şi psihologic, care trebuie să includă concluzii de ordin fizic şi pshologic, extrase din examenul clinic, dacă e cazul ± fotografii necesare care să demonstreze existenţa leziunilor corporale; d) concluziile privind legătura între constatărie de ordin fizic şi psihologic şi posibilitatea aplicării torturii şi relelor tratament. De asemenea, trebuie să se facă o menţiune cu privire la tratamentul medical şi psihoogic, sau despre necesitatea unei examen medical ulterior; e) Înregistrarea autorului raportului trebuie să indice clar cine a efectuat examinarea, semnătura persoanei care l-a întocmit [72, p.26]. Raportul întocmit este confidenţial şi trebuie comunica reclamantului sau reprezentantului acestuia, iar opinia acestora cu privire laexamenul medical se consemnează în raport. C. Procedurile de anchetă cu privire la tortură 1. Identificarea instanţei competente În cazurile în care există bănuieli precum clicarea torturii şi a relelor tratamente sunt implicaţi funcţionari publici, înalţi fun

ari, miniştri, efectuarea unei cercetări imparţiale poate fi imposibilă. Prin urmare, umează a fi instituită o comisie specială în vederea stabilirii existenţei elementelor turii în acţiunile acestora. Comisia specială poate fi instituită şi în cazul în care exi în privinţa persoanelor abilitate cu efectuarea certărilor respective.

121



Anumite elemente pot demonstra că statul este implicat în actele de tortură, aplicatefaţă de reclamanţi, ceea ce impune crearea unei comisii ad-hoc. Astfel de situaţii pot xista în cazurile în care: victima a fost văzută într-o stare bună ultima oară cînd se enţie; modus operandi este caracteristic metodelor de tortură încurajate de stat; reprezentanţii autorităţilor publice au încercat să împiedice desfăşurarea cercetărilor; ceectuată de instanţe oficiale, abilitate cu această obligaţie denotă lipsa unei competenmparţialităţi. În situaţia în care statul intenţionează să formeze o comisie independenfie respectate anumite condiţii. În primul rînd, persoanele supuse cercetării trebuie seneficieze de garanţiile procedurale prevăzute în dreptul internaţional. În al doilea rpersoanele abilitate cu cercetarea cazului trebuie să beneficieze de susţinere tehnică necesară, să aibă acces la consilieri juridici imparţiali, astfel încît probele acum

e parcursul cercetării să fie admisibile. În al treilea rînd, experţii trebuie să aibă itatea să recurgă la serviciile experţilor internaţionali în drept şi medicină. 2. Întru victima prezumată şi cu martorii Statul are obligaţia de a proteja victimele prezumate, martorii şi familiile acestora împotriva violenţei, ameninţărilor cu violenţa şi alme de intimidare care pot apărea pe parcursul cercetărilor. Persoanele care efectuează cercetarea trebuie să informeze martorii despre consecinţele participării lor şi des desfăşurarea cauzei, susceptibilă de a-i afecta. În ceea ce priveşte victima, aceasta buie să fie informată despre natura procedurii şi din care considerente este solicitatămărturia sa. Persoanele abilitate cu efectuarea cercetării trebuie să aducă la cunoştinctimei informaţiile care pot deveni publice pe parcursul cercetării şi care vor avea un caracter confidenţial. Victima urmează a fi informată despre desfăşurarea cercetării,um şi despre rezultatele obţinute în cadrul acesteia, fiind în drept să beneficieze de tament şi asistenţă pe parcursul cercetării. Referitor la persoana care urmează să aibă

eri cu victima pe parcursul cercetării, evidenţiem că aceasta urmează a fi desemnată detoritatea împuternicită cu efectuarea anchetei: un expert în domeniul cercetării cazurior de tortură, avînd experienţă în ceea ce priveşte conlucrarea cu victimele care au su traume fizice sau psihologice, urmare a actelor de tortură. Expertul, în cazurile necesare, trebuie să aibă acces la asistenţa experţilor internaţionali în acest domeniu p.27].

122



Referindu-ne la martori, evidenţiem că aceştia urmează să beneficieze de protecţie din a statului la fel ca şi victima. Potrivit articolului 109 Cod de procedură penală (CPP) al Republicii Moldova martorului i se aduce la cunoştinţă obiectul cauzei şi i se proune să declare despre faptele şi circumstanţele pe care le cunoaşte şi care sunt pertine cauzei. După ce martorul a făcut declaraţii, lui i se pot pune întrebări cu privire laptele şi circumstanţele care trebuie constatate în cauză, precum şi în ce mod a luat ce cele declarate. Nu se admite punerea întrebărilor sugestive sau care nu se referă la premisa probelor şi care în mod evident urmăresc scopul umilirii persoanei audiate [31]. În cazul în care prezenţa martorului la judecarea cauzei va fi imposibilă din motivl plecării lui peste hotarele ţării sau din alte motive întemeiate, precum şi pentru a uce sau a exclude supunerea martorului unui vădit pericol, procurorul poate solici

ta audierea acestuia de către judecătorul de instrucţie, cu asigurarea posibilităţii bălui, învinuitului, apărătorului acestuia, părţii vătămate şi procurorului de a pune întului audiat. În conformitate cu articolul 110 CPP RM, martorul poate fi audiat în condiţii speciale în cazurile în care există motive temeinice de a considera că viaţa, intatea corporală sau libertatea martorului ori a unei rude apropiate a lui sunt în pericol în legătură cu declaraţiile pe care acesta le face într-o cauză penală privind o ne gravă, deosebit de gravă sau excepţional de gravă şi dacă există mijloacele tehnice ive. Judecătorul de instrucţie sau, după caz, instanţa poate admite ca martorul respectv să fie audiat fără a fi prezent fizic la locul unde se află organul de urmărire penal în sala în care se desfăşoară şedinţa de judecată, prin intermediul mijloacelor tehnic de CPP al RM [31]. Potrivit normelor generale, audierile martorilor trebuie să fie publice, cu excepţia cazurilor cînd se impune asigurarea securităţii acestora, situaţ care examinarea cauzei este ¹cu uşile închiseº. Dezbaterile în procesul examinării cau

uşile închiseº trebuie să fie înregistrate şi depozitate într-un loc sigur. Comisia sp putea audia martorul în condiţii private, cadru neoficial, fără a înregistra declaraţi Investigatorul va căuta să obţină cît mai multe din informaţiile următoare prin mărturusei victime : - circumstanţele care au condus la tortură, inclusiv arestul sau răpirea şi detenţia; - datele şi orele aproximative ale torturii, inclusiv momentul producerii ultimei torturi. Stabilirea acestei informaţii poate să nu fie uşoară, deoarece esteposibil să fi fost mai multe locuri şi mai mulţi într-un

123



torţionari (sau grupuri de torţionari) implicaţi. Se pot lua relatări separate despre dferitele locuri. Este de aşteptat ca şi cronologia să fie imprecisă şi uneori să ducă lzii; pentru cineva care a fost torturat este greu să se concentreze pe noţiunile legate de timp. Relatările separate despre diferite locuri pot fi folositoare pentruconturarea unui tablou de ansamblu al situaţiei. Supravieţuitorii adesea nu ştiu exact unde au fost duşi, fiind legaţi la ochi sau semi-conştienţi. Punînd cap la cap mărturionvergente, este posibilă trasarea unei ¹hărţiº a locurilor specifice, a metodelor şi ca torţionarilor; - o descriere detaliată a persoanelor implicate în arest, detenţie sautortură, inclusiv faptul dacă el sau ea cunoştea anterior evenimentelor de presupusă totură pe vreunul dintre aceştia, îmbrăcămintea, cicatricele, semnele din naştere, tatuajmea, greutatea (persoana poate fi capabilă să descrie torţionarul în comparaţie cu mări

lui/ei), orice lucru neobişnuit în privinţa anatomiei torţionarului, limbii şi accentul dacă aceştia erau ameţiţi, beţi în tot acest timp; - conţinutul a ceea ce i s-a spus st persoanei. Aceasta poate oferi informaţii relevante în încercarea de a identifica locurile de detenţie necunoscute sau secrete; - o descriere a actelor de tortură, inclusiv a metodelor de tortură folosite. Aceasta este în mod firesc destul de dificil,iar investigatorii ar trebui să nu se aştepte să obţină întreaga relatare în cursul unur interviu. Este important să se obţină informaţii precise, însă întrebările legate de la nivel intim şi la atacuri vor fi traumatizante, adesea într-un mod extrem; - dacă individul a fost atacat sexual. Majoritatea oamenilor vor înţelege prin atac sexual violul sau sodomia. Investigatorii trebuie să fie atenţi la faptul că atacul verbal, dezbrăcarea, dezmăţul sau actele umilitoare sau loviturile sau şocurile electrice în zonanitală adesea nu sunt considerate de către victimă ca fiind atacuri sexuale. Toate aceste acte violează intimitatea individului şi trebuie considerate ca fiind parte a ca

tegoriei de atacuri sexuale. Foarte des, victimele atacurilor sexuale nu vor spune nimic sau chiar vor nega existenţa acestora. Adesea, abia la a doua sau chiar la a treia vizită, în cazul în care contactul stabilit a fost sensibil faţă de cultura şsonalitatea individului, vor ieşi la iveală mai mult din faptele petrecute; - leziunile fizice produse în timpul torturii; - o descriere a armelor sau altor obiecte folosite; - identitatea martorilor la evenimente care implică tortura. Investigatorul va manifesta grijă pentru protejarea siguranţei martorilor şi va considera ca ascunse identităţile acestora, păstrînd numele lor separat de celelalte note din timpul inteviului.

124



Declaraţia persoanei care denunţă tortura Investigatorul trebuie să înregistreze pe bandeclaraţie detaliată din partea persoanei şi să o transcrie. Declaraţia trebuie să fie pe răspunsurile primite în urma întrebărilor care nu au fost dirijate. Întrebările careunt dirijate sunt acelea prin care nu se fac afirmaţii sau concluzii şi permit persoanei să ofere mărturia cea mai completă şi mai lipsită de prejudecăţi. Exemple de astfeebări sunt: ¹Ce ţi s-a întîmplat şi unde?º în loc de ¹Ai fost torturat în închisoare?ºeste întrebări afirmă că ceea ce i s-a întîmplat martorului a fost tortură şi limiteazăilor la închisoare. Trebuie evitate întrebările multiple, deoarece acestea pot forţa inividul să ofere răspunsuri inexacte dacă ceea ce i s-a întîmplat de fapt nu corespunde mai cu una dintre opţiuni. Permiteţi persoanei să spună povestea ei, ajutînd-o prin întcare cresc ca nivel de particularizare. Încurajaţi persoana să îşi folosească toate sim

descrierea a ceea ce i s-a întîmplat. Întrebaţi-o ce a văzut, mirosit, auzit şi simţitta este important, de exemplu, în situaţiile în care persoana a fost legată la ochi saua fost atacată pe întuneric [72, p.30]. Declaraţia presupusului torţionar Acolo unde ese posibil, investigatorii trebuie să intervieveze presupuşii torţionari. Investigatorii trebuie să le ofere protecţia legală garantată conform legii naţionale şi internaţion Obţinerea şi păstrarea în siguranţă a dovezilor fizice Investigatorul trebuie să adunemulte dovezi fizice pentru a le oferi ca documente în cazul unui incident sau tipde tortură. Unul din cele mai importante aspecte ale unei investigaţii amănunţite şi imale despre tortură îl reprezintă adunarea şi analizarea dovezilor fizice. Investigatori vor oferi informaţii celor care îi au în custodie în vederea refacerii şi păstrării do fizice pentru folosirea acestora în viitoarele proceduri legale, inclusiv într-un eventual proces penal. Cele mai multe torturi se produc în locuri în care oamenii sunt ţinuţi într-o formă de custodie, unde păstrarea dovezilor fizice sau accesul nerestri

at poate fi iniţial dificil sau chiar imposibil. Investigatorilor trebuie să li se dea autoritatea din partea statului de a obţine accesul nerestricţionat în orice loc sau locaţie şi să poată securiza locul în care presupusa tortură s-a produs. Personalul destigare şi ceilalţi anchetatori îşi vor coordona eforturile şi acţiunile în vederea efunei investigaţii amănunţite a locului în care s-a întîmplat presupusa tortură. Investi trebuie să aibă acces liber la locul faptei. Accesul lor trebuie să includă, fără a seta la terenuri în aer liber sau acoperite, inclusiv clădiri, vehicule, birouri, celule de închisoare şi alte locaţii în care se pretinde că s-a produs actul de tortură [721].

125



Orice clădire sau spaţiu aflat sub investigare trebuie să fie restricţionat pentru a nuse pierde nici o posibilă dovadă. Numai investigatorii şi membrii echipei lor trebuiesă poată intra în acel perimetru, odată ce acesta a fost desemnat ca fiind sub investigre. Trebuie examinat locul faptei pentru aflarea oricărei dovezi materiale. Toatedovezile trebuie să fie adunate, manevrate, împachetate, etichetate în mod corespunzăto şi păstrate în locuri securizate pentru a preveni contaminarea, atingerea sau pierderea lor. Dacă presupusa tortură s-a întîmplat suficient de recent, pentru ca astfel de dvezi să fie relevante, orice mostre găsite de fluide ale corpului (cum ar fi sînge sau spermă), păr, fibre sau fire vor fi colectate, sigilate şi păstrate corespunzător. Oriinstrumente care ar fi putut fi folosite pentru tortură, fie ele destinate expresacestui scop sau folosite circumstanţial, trebuie să fie ridicate şi păstrate. În cazul

are sunt suficient de recente, orice amprentă localizată trebuie să fie ridicată şi păsUrmează a fi realizată o schiţă a locaţiilor sau locurilor unde se presupune că a avut ortura, în care să se arate toate detaliile relevante, cum ar fi amplasarea etajelor într-o clădire, camerele, intrările, ferestrele, mobila şi terenul din jur. Trebuie relizate de asemenea fotografii color pentru a se înregistra aceste date, precum şi olistă cu identitatea persoanelor aflate la locul faptei, care să cuprindă numele complet, adresa, numerele de telefon sau orice altă informaţie de contact. Dacă tortura este suficient de recentă, pentru a fi relevantă, trebuie efectuată şi o inventariere a hanelor persoanelor bănuite de tortură şi analizate la laborator fluidele din corpul acestora sau alte dovezi fizice, dacă este posibil. Trebuie să se obţină informaţii de la cine a fost prezent în locaţia sau în zona aflată sub investigare, pentru a se determin dacă există martori la incidentele de presupusă tortură. Orice hîrtii relevante, înreg sau documente este necesar să fie păstrate pentru folosirea lor ca dovezi şi analize

grafologice [72, p.33]. Este important ca în procesul examinării unui caz de tortură săse stabilească existenţa probelor fizice şi psihice, urmare a actelor de tortură, aplicte persoanei prin prisma următoarelor aspecte:

-

dacă urmele fizice sau de ordin psihologic au legătură cu actele de tortură invocate; cre sunt urmele fizice ce fac parte din tabloul clinic; dacă urmele de natură psihologică reprezintă reacţii tipice la un stres puternic în mediul social şi cultural al inddului; reieşind din faptul că tulburările psihice evoluează în timp, este necesar de a ermina în ce stare se află individul în evoluţia tulburărilor respective;

126



-

care sunt factorii aferenţi ce influenţează asupra psihicului victimei (persecuţiile, perderea familiei, statutului său social, etc.); dacă tabloul clinic sugerează despre o posibilă alegaţie falsă cu privire la tortură; în cazul existenţei urmelor fizice, fotiile au o importanţă deosebită în vederea demonstrării existenţei acestora. Comisia crederea cercetării cazului de tortură trebuie să întocmească un raport

public şi într-un termen rezonabil. În cazul în care nu s-a ajuns la o concluzie comunăembrii cu opinie minoritară pot să-şi expună opinia în mod separat. Raportul va conţinearele elemente:

-

procedura şi metodele care au fost utilizate pentru obţinerea probelor; lista martorilor care au fost audiaţi, cu excepţia celora, identitatea cărora nu poate fi divulgatădin motive de securitate; locul şi data fiecărei audieri; contextul general al urmăririi efectuate (conjunctura socială, politică, economică); probele şi faptele exacte de cre a ţinut cont Comisia la întocmirea raportului; cadrul juridic pe care s±a bazat Comisia; concluziile Comisiei vizavi de dreptul aplicabil şi faptele constatate; recomandările Comisiei bazate pe constatările sale. Statul trebuie să răspundă public la reandările Comisiei, indicînd măsurile care pot fi

realizate, reieşind din recomandările Comisiei respective. Dovezile fizice ale tortu

rii Declaraţiile martorilor şi ale supravieţuitorului sunt componente necesare în documntarea actului de tortură. În măsura în care există dovezi fizice ale torturii, aceastaeră o importantă dovadă care confirmă faptul că acea persoană a fost torturată. Oricum,unor astfel de dovezi fizice nu trebuie să ducă către interpretarea că tortura nu a avu loc, din moment ce astfel de acte de violenţă împotriva persoanelor nu lasă întotdeaunemne sau cicatrice permanente. O evaluare medicală din considerente legale trebuie să fie desfăşurată cu obiectivitate şi imparţialitate. Evaluarea trebuie să se bazeze rtiza clinică a medicului şi pe experienţa sa profesională. Obligaţiile etice cer preci maximă şi imparţialitate pentru a stabili şi menţine credibilitatea profesională. Acole este posibil, medicii care desfăşoară activităţi de evaluare a deţinuţilor trebuie săgătire specifică esenţială în documentarea din punct de vedere legal a torturii şi a alorme de abuz fizic şi psihologic. Ei trebuie să aibă cunoştinţă despre condiţiile din 1



închisori şi metodele de tortură folosite într-o anumită regiune unde se află încarceranierul şi asupra efectelor comune ale torturii. Raportul medical trebuie să fie bazat pe fapte şi atent formulat. Se va evita folosirea jargoanelor. Toată terminologiamedicală trebuie să fie definită astfel încît să poată fi înţeleasă de persoanele care niului medical. Medicul nu va pleca de la premisa că oficialul care a cerut expertiza medico-legală are relatate toate faptele. Este de datoria medicului să descopere şi să raporteze orice constatare materială pe care o consideră relevantă, chiar dacă aa poate fi considerată ca fiind nerelevantă sau contrară cazului părţii care a cerut exnarea medicală. Constatările care confirmă tortura sau alte forme de maltratare nu trebuie să fie excluse din raportul medical în nici o circumstanţă [72, p.50]. Simptomele cute Individului trebuie să i se ceară să descrie orice răni care ar fi putut rezulta d

n metodele specifice de presupus abuz. De exemplu, hemoragii, ulceraţii, umflături,răni deschise, excoriaţii, fracturi, dislocări, afecţiuni articulare, hemoptizie, pneumtorax, perforări ale timpanului, leziuni ale sistemului uro-genital, arsuri (coloraţie, băşici sau necroză, conform gradului arsurii), leziuni provocate de şocurile elecce (mărimea şi numărul leziunilor, culoarea şi caracteristicile lor de suprafaţă), lezirovocate de substanţe chimice (culoare, semne de necroză), durere, amorţeală, constipar sau vomă. Va fi notată intensitatea, frecvenţa şi durata fiecărui simptom. Evoluţia ulară a oricăror leziuni a pielii trebuie să fie descrisă, precum şi dacă au lăsat sau nulor cicatrici. Oricare dintre acestea trebuie să fie însoţită de documentaţie. Simptomecronice Se vor obţine informaţii în legătură cu suferinţele fizice pe care individul leideră a fi asociate cu tortura sau maltratarea. Se va menţiona gravitatea, frecvenţa şidurata fiecărui simptom şi orice dizabilitate legată de aceasta, sau necesitatea îngrijrii medicale sau psihologice. Chiar dacă efectele ulterioare ale leziunilor acute

nu se observă după luni sau ani de zile, unele constatări fizice pot să rămînă, cum ar tricele provocate de curentul electric sau de arsurile termice, deformările osoase, sudarea incorectă a fracturilor, leziunile dentare, căderea părului şi miofibroza. Cîa dintre cele mai uzuale simptome somatice sunt cefalee, lombalgii, tulburări gastro-intestinale, disfuncţii sexuale si dureri musculare. Cîteva dintre cele mai uzuale simptome psihologice sunt depresia, anxietatea, insomnia, coşmarurile, retrăirile şi dificultăţile de memorie [72, p.52].

128



Consecinţele psihologice ale torturii Victima poate avea momente de retrăire sau amintiri tulburătoare, în care evenimentul traumei pare a se întîmpla din nou, chiar şi ati cînd persoana este trează şi conştientă, sau poate să aibă coşmaruri repetate, care smente din evenimentul traumatizant în forma lui originală sau simbolică. Pericolul simţt la audierea unor replici ce simbolizează sau se aseamănă traumei se manifestă adesea rin lipsa încrederii şi teama faţă de persoanele cu autoritate, inclusiv de medici şi pologi. (a) Evitarea şi amorţeala emoţională; (b) Hiperexcitabilitatea; (c) Simptomele dpresiei; (d) Concepţia despre sine distorsionată şi lipsa perspectivelor de viitor; (e) Disocierea, depersonalizarea şi comportamentul atipic; (f) Acuze somatice; (g) Disfuncţia sexuală; (h) Psihozele; (i) Deteriorarea neuropsihică. Tortura poate cauza traume fizice care conduc la diferite deteriorări ale creierului. Loviturile pe cap

, sufocarea şi malnutriţia prelungită pot avea consecinţe pe termen lung de ordin neuroogic şi neuropsihic, care nu pot fi evaluate imediat în timpul unei examinări medicale. Ca şi în cazurile de leziuni ale creierului care nu pot fi cercetate prin radiografii ale capului sau alte proceduri medicale, evaluările şi testele neuropsihice potfi singura modalitate credibilă pentru cercetarea efectelor acestora. Frecvent, simptomele ţintă pentru astfel de evaluări se suprapun în mod semnificativ cu simptomatolgia tulburărilor de stress post-traumatic şi a depresiilor majore. Fluctuaţiile sau deficienţele la nivelul cunoştinţei, orientării, atenţiei, concentrării, memoriei şi a fude execuţie pot apărea ca urmare a tulburărilor funcţionale sau pot avea cauze organice De aceea, aptitudinile specializate în evaluarea neuropsihologică şi conştientizarea poblemelor în validarea trans-culturală a instrumentelor neuropsihice este necesară atunci cînd trebuie să se facă astfel de distincţii [72, p.71]. Referindu-ne la constatăriCEDO în această materie, evidenţiem că, atunci cînd un individ face o afirmaţie credibi

um că ar fi suferit de pe urma tratamentelor contrare articolului 3 din partea poliţiei sau a altor agenţi statali, acea prevedere, examinată în context cu obligaţia pripală

129



a statului în baza articolului 1 din Convenţie de a le ¹asigura tuturor celor aflaţi su jurisdicţia lor, drepturile şi libertăţile definite în ... Convenţieº, cere implicit oigaţie oficială eficientă. Această investigaţie ar trebui să fie capabilă de a-i identiedepsi pe cei responsabili. Pentru ca o investigaţie să fie efectivă, în general, se cosideră a fi necesar ca persoanele care o efectuează să fie independente de cele implicate în evenimente [71, p.6]. Investigaţia acuzaţiilor de maltratare trebuie să fie multlaterală. Aceasta înseamnă că autorităţile trebuie permanent să facă încercări serioases-a întîmplat şi să nu se bazeze pe concluzii pripite sau nefondate pentru a clasa invstigaţia, sau pentru a le folosi ca bază a deciziilor lor. Ele trebuie să întreprindă m rezonabile pentru a asigura dovezile privitor la incident, inclusiv, inter alia , declaraţiile martorilor oculari şi expertize medico-legale. Orice deficienţă în inve

gaţie care subminează abilitatea de a stabili cauza leziunilor corporale sau identitatea persoanelor responsabile va risca să rămînă în afara acestor standarde. Evidenţiemncipiile descrise supra au o valoare practică incontestabilă, deoarece reprezintă o îmbnare fructuoasă a regulilor de procedură, conţin o descriere detaliată a măsurilor de pecţie şi garanţie a participanţilor la procesul penal, de asemenea, descriu în mod exhaiv modalităţile de conservare a probelor. Un aspect care merită a fi scos în relief vizază constituirea unei Comisii independente, care ar îngloba specialişti din diverse domenii şi investită cu dreptul de a cerceta cu promptitudine şi multiaspectual cazurile de tortură şi tratament inuman. Deşi recomandările conţinute în Protocolul de la Istanu un caracter de recomandare, implementarea eficientă a acestora ar avea consecinţepozitive în materia investigării şi tragerii la răspundere penală a persoanelor vinovat

130



Concluzii la capitolul 31. Republica Moldova a ratificat un şir de acte internaţionale care reglementează tortura, tratamentul inuman şi degradant, fapt ce demonstrează că statul nostru s-a angajat să respecte standardele internaţionale, să modifice reglementările naţionale în vigoaonformitate cu cele internaţionale. 2. Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor mului şi a libertăţilor fundamentale constituie, la moment, unul din cele mai importante mecanisme de protecţie a drepturilor omului la nivel suprastatal, distingîndu-sede alte instrumente naţionale sau regionale prin efectivitatea sa. De altfel, importanţa acestei Convenţii rezidă în valoarea hotărîrilor pronunţate de Curtea Europeană ilor Omului, de care trebuie să se conducă instanţele naţionale la pronunţarea hotărîriecătoreşti. 3. Convenţia europeană pentru prevenirea torturii şi a pedepselor, sau trat

ntelor inumane sau degradante completează substanţial mecanismele judecătoreşti ale Conenţiei europene pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale în baia s-a instituit Comitetul european pentru prevenirea torturii, recomandările căruia sunt analizate cu mare rigoare de către autorităţile naţionale în vederea redresării si la nivel naţional vizavi de condiţiile de detenţie şi relele tratamente în instituţiinitenciare. 4. CPT a pledat întotdeauna pentru respectarea a trei drepturi în privinţa persoanelor din custodia poliţiei: dreptul de acces la un avocat şi la un medic, precum şi dreptul pentru persoanele implicate de a putea informa, în timp util, un apropiat sau un terţ despre deţinerea lor. 5. Convenţia ONU împotriva torturii şi altor pese, ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante şi Protocolul Opţional la Convenţia ONU împotriva torturii şi altor tratamente crude, inumane sau degradante, reprezintă actul internaţional ce reglementează în mod detaliat tortura, tratamentele inumane degradante, iar odată cu ratificarea Protocolului adiţional la Convenţie, Republica M

oldova a creat un mecanism naţional antitortură. Astfel, în acest sens a fost modificat art.232 din Legea cu privire la avocaţii parlamentari, fiind creat pe lîngă Centrulpentru Drepturile Omului un consiliu consultativ în scopul acordării de consultanţă şi asistenţă în exercitarea atribuţiilor ombudsmanilor naţionali în calitate de mecanism aon de prevenire a torturii. 6. Metodele de cercetare legală a torturii şi a relelortratamente prin prisma regulilor Protocolului de la Istanbul reprezintă un punct de referinţă pentru evaluarea persoanelor presupuse

131



de a fi fost torturate sau maltratate, pentru investigarea presupuselor cazuri de tortură şi pentru relatarea constatărilor către organele judecătoreşti sau către alte de investigare. Protocolul include îndrumări pentru o investigare efectivă şi documentre asupra torturii şi a altor tratamente sau pedepse crude, inumane sau degradante. Aceste îndrumări trasează standarde minime în scopul de a asigura o documentare efectvă asupra torturii. 7. Pentru a percepe domeniul torturii, tratamentelor inumane şidegradante este necesar şi e primordial de a studia reglementările internaţionale în maerie şi jurisprudenţa CEDO, deoarece înţelesul normei penale ¹torturaº din CP RM urmeazinterpretat în strictă conformitate cu standardele internaţionale. 8. În cazurile în caexistă bănuieli precum că la aplicarea torturii şi a relelor tratamente sunt implicaţi cţionari publici, înalţi funcţionari, efectuarea unei cercetări imparţiale poate fi imp

lă. Prin urmare, urmează a fi instituită o comisie specială în vederea stabilirii exist elementelor torturii în acţiunile acestora. Comisia specială poate fi instituită şi înl în care există dubii în privinţa persoanelor abilitate cu efectuarea cercetărilor restive.

132



CONCLUZII GENERALE ŞI RECOMANDĂRIUrmare a studiului realizat, reliefăm următoarele concluzii care constituie idei relevante în tratarea subiectului în cauză: 1. Problema ştiinţifică soluţionată în lucraremitarea torturii de alte infracţiuni adiacente, în acelaşi timp, făcîndu-se distincţia e tortură şi tratament inuman prin prisma jurisprudenţei CEDO. 2. Tortura, tratamentul inuman şi degradant sunt fapte reglementate într-o serie de acte internaţionale, care prevăd că nicio dispoziţie pentru excepţii şi nicio derogare nu este permisă în sensulicării actelor de tortură, chiar şi într-o situaţie excepţională care ameninţă viaţa nacu ratificarea Protocolul Opţional la Convenţia ONU împotriva torturii şi altor tratamete crude, inumane sau degradante, Republica Moldova s-a angajat să instituie un mecanism naţional de prevenire a torturii. Astfel, art.17 din Protocolul Opţional resp

ectiv prevede: « Fiecare Stat-Parte va menţine, desemna sau înfiinţa, cel tîrziu la un de la intrarea în vigoare a prezentului Protocol, sau de la ratificarea sau aderarea la acesta, unul sau mai multe mecanisme naţionale, independente, pentru prevenirea torturii la nivel naţional ». 4. Deosebirea între tortură, tratament inuman şi tratnt degradant rezidă în faptul că pentru calificarea unei fapte drept tortură, trebuie seieşim din anumite particularităţi relevante : scopul, consecinţele fizice şi psihice afaptei respective, durata şi intensitatea aplicării durerii sau suferinţei, metoda deexecutare, sexul şi vîrsta victimei. Raliindu-ne la constatarea Curţii Europene în aces sens, menţionăm că « pragul minim de severitate » sau intensitatea durerii provocate rezintă criteriul esenţial de delimitare a torturii de tratamentul inuman. 5. Tortura, tratamentul inuman şi degradant, condiţiile de detenţie, acordarea neadecvată sau neaordarea asistenţei medicale; investigarea ineficientă a cazurilor de tortură şi rele trtamente constituie încălcările frecvente în baza cărora Curtea Europeană constată viola

icolului 3 din Convenţie, fapt ce demonstrează sfera extinsă de încălcare a acestuia. 6ercetarea legală privind cazurile de tortură şi tratament inuman şi degradant trebuie sie efectuată în conformitate cu standardele internaţionale. Protocolul de la Istanbulreprezintă un studiu amplu în acest sens, realizat de mai mult de 75 de experţi din domeniile juridic, sănătăţii şi drepturilor omului. 7. Referindu-ne la latura obiectivă aacţiunii de tortură, constatăm că structura acesteia constă din: a) fapta prejudiciabilunea sau inacţiunea) de cauzare a unei dureri sau suferinţe puternice

133



fizice sau psihice unei persoane; b) urmările prejudiciabile care constau în durerea sau suferinţele fizice sau psihice provocate unei persoane; c) legătura cauzală dintre fapta prejudiciabilă şi urmările prejudiciabile, ceea ce demonstrează că componenţa rtivă de infracţiune este una materială. 8. Dacă în legătură cu infracţiunea de tortură ată o vătămare corporală gravă sau medie a integrităţii corporale, calificarea urmează otrivit regulilor concursului de infracţiuni şi nu va exista o încălcare a principiuluion bis in idemº, deoarece cauzarea prejudiciului sănătăţii excede cadrul infracţiunii dtură. 9. În vederea prevenirii faptelor de tortură şi rele tratamente, precum şi în scovitării condamnării Republicii Moldova de către Curtea Europeană, statul trebuie să poprizeze, să respecte şi să implementeze recomandările Comitetului european pentru prevenrea torturii. 10. ¹Sarcina probaţiunii neaplicării torturii şi a altor tratamente sau p

depse crude, inumane sau degradante îi revine autorităţii în a cărei custodie se află pna privată de libertate, plasată la dispoziţia unui organ de stat sau la indicaţia acesuia, sau cu acordul ori consimţămîntul său tacitº este o reglementare substanţială, funlă, care reiese din articolul 10 al Codului de procedură penală, precum şi din jurispruenţa CEDO. În vederea înlăturării lacunelor existente în legislaţia naţională şi ajustă la standardele internaţionale, propunem următoarele recomandări: 1. Elucidînd faptul cermenul ¹schingiuireº nu se regăseşte în niciun act internaţional, iar interpretarea case atribuie în Hotărîrea Plenului Curţii Supreme de Justiţie nr. 7 din 30.10.1978, modiată prin Hotărîrea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova nr. 29 din 09.2002, nu este adecvată, în scopul racordării legii penale la legislaţia internaţionaropunem eliminarea termenului ¹schingiuireº din cadrul articolelor 151, 152, 188, 189 CP RM, pe motiv că acţiunile care sunt atribuite la noţiunea de ¹schingiuireº (bătăilarea multiplelor vătămări, fie şi nu prea mari, cu obiecte contondente sau perforante,

rin acţiuni termice şi prin alte acţiuni) se încadrează perfect în categoria ¹torturiiºdepse, ori tratamente cu cruzime inumane sau degradante. 2. Propunem excludereatermenului ¹tratament crudº din cadrul legii penale, reieşind din faptul că Convenţia Opotriva torturii şi altor pedepse, ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante nu prevede acest termen ca fiind ceva distinct de tortură şi tratament inuman. Raţionamentul acestei propuneri reiese şi din interpretarea ambiguă a acestor noţiuni, lamoment, în cadrul legii penale naţionale.

134



3. În scopul utilizării unei terminologii constante şi evitării interpretărilor eronateropunem menţinerea termenului de ¹torturăº doar în cadrul art. 3091 CP RM. În celelalteri, termenul de ¹torturăº să fie înlocuit cu noţiunea de ¹cruzime deosebităº. Prin urma comisă împreună cu alte fapte infracţionale va fi în calitate de componentă a concursue infracţiuni. 4. Considerăm necesar de a exclude agravanta « acţiuni însoţite de aplictorturii sau acţiunilor care înjosesc demnitatea părţii vătămate » de la lit. c) alin.228 CP RM (excesul de putere sau depăşirea atribuţiilor de serviciu), în vederea evităriroblemelor de calificare cu care se confruntă practica judiciară naţională la a cest caitol. 5. Ar fi oportun de a introduce în capitolul respectiv, infracţiuni contra justiţiei, un articol care ar incrimina distinct tratamentul inuman ca o infrac ţiune separată cu următorul conţinut: ¹ cauzarea unei dureri sau suferinţe de natură fizică sa

că de un grad inferior de severitate decît cel al torturii unei persoane cu scopul de a obţine de la această persoană sau de la o persoană terţă informaţii sau mărturisiripedepsi pentru un act pe care acesta sau o terţă persoană l-a comis sau este bănuită căcomis, de a o intimida sau de a face presiuni asupra ei, sau asupra unei terţe persoane, dacă o asemenea durere sau suferinţă este comisă de o persoană cu funcţii de răs sau de o altă persoană care acţionează cu titlu oficial, cu excepţia durerii sau sufer ce rezultă exclusiv din sancţiuni legale, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 5 ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de pînă la 5 aniº. 6. Totodată, considerăm oportun de a introduce unu articol (art. 13413) în partea generală a Codului penal, care ar delimita noţiunea de ¹tratament inumanº de ¹torturăº, reieşind din jurisprudenţa CEDO, astfel încît să pretre tratament inuman şi tortură rezidă în ¹pragul minim de severitateº stabilit de CEDOesar pentru a stabili delimitarea între aceste noţiuni, în cazul torturii acesta carac

terizîndu-se printr-o cruzime şi intensitate deosebită a actelor aplicate victimei. De fiecare dată trebuie să se ţină cont de elementele obiective şi subiective stabilite dEDO (durata aplicării actelor respective, intensitatea, metoda de aplicare, precum şi vîrsta sau sănătatea victimei), care, deşi fiind estimative, vor contribui esenţialelimitarea tratamentului inuman de tortură º. 7. Propunem introducerea unei prevederi, alin. (4) la art. 3091 CP RM şi în legea penală a RM, similară cu cea din Codul pena român din 2009, cu următorul conţinut: ¹ nicio împrejurare

135



excepţională, oricare ar fi ea, fie că este vorba de stare de război sau de ameninţări oiul, de instabilitate politică internă sau de oricare altă stare de excepţie, nu poatefi invocată pentru justificarea torturii. De asemenea, nu poate fi invocat ordinul superiorului sau al unei autorităţi publiceº. 8. Urmează a fi modificată sancţiunea la.(1), art. 3091 CP RM, astfel încît tortura să nu cadă sub incidenţa infracţiunilor maigrave, ci a infracţiunilor grave, asigurîndu-se efectul preventiv al pedepsei, pe de o parte, precum şi pentru a distinge tortura de tratamentul inuman sub aspectul gravităţii faptei, pe de altă parte. Prin urmare, propunem modificarea sancţiunii pentrufapta de tortură, după cum urmează: ¹ se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 8 ani cu pea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de pînă la 5 aniº. Avantajele recomandărilor formulate Avînd în vedere multitu

termenilor confuzi utilizaţi în cadrul CP RM, acceptarea recomandărilor în cauză ar sona problemele legate de uniformizarea şi utilizarea unei terminologii constante, potrivit standardelor internaţionale. În plus, soluţionează problemele de calificare ce izează tortura şi alte infracţiuni adiacente din CP RM, în mod special, distincţia într. 3091 CP RM şi lit.c) alin.(2) art. 328 CP RM. Cu privire la distincţia între tortură tratamentul inuman, recomandările în cauză justifică necesitatea includerii unei norme eparate în cadrul CP RM care ar incrimina distinct tratamentul inuman ca o infracţiune contra justiţiei. - S-ar preveni comiterea erorilor judiciare, care, la moment, sunt generate de delimitarea eronată a torturii de alte infracţiuni adiacente, în special de prevederile lit.c) alin.(2) art. 328 CP RM. - Impactul asupra economieinaţionale ar consta în prevenirea condamnării Republicii Moldova de către CEDO urmare aconstatării încălcării art.3 din Convenţia europeană, astfel, evitîndu-se achitarea unoconsiderabile din bugetul naţional în scopul executării hotărîrilor CEDO la acest capit

Planul cercetărilor de perspectivă include următoarele repere: - Estimarea eficacităţiedepselor aplicate pentru infracţiunea de tortură; - Analiza practicii judiciare naţionale sub aspectul încadrării juridice corecte de către instanţa de judecată a cauzelor tortură, precum şi delimitarea torturii de alte infracţiuni adiacente; - Monitorizarea evoluţiei jurisprudenţei CEDO în materia torturii, tratamentului inuman şi degradant, scopul racordării legislaţiei penale naţionale la standardele CEDO în această materie.

136



BIBLIOGRAFIE1. Aksoy contra Turciei, hotărîrea CEDO din 18 decembrie 1996, http://www.echr.coe.int/echr/en/hudoc/ (citat 15.12.2010). 2. Ansamblul de Principii ONU privind protecţia tuturor persoanelor care se află sub orice formă de detenţie sau închisoare. Adope prin Rezoluţia Adunării Generale a ONU nr. 43/173 din 09.12.1988.http://daccess-dds-ny.un.org/doc/RESOLUTION/GEN/NR0/531/52/IMG/NR053152.pdf?OpenElement

(citat 15.12.2010). 3. Assenov şi alţii contra Bulgariei, hotărîrea CEDO din 28 octombre 1998, http://www.echr.coe.int/echr/en/hudoc/ (citat 15.12.2010). 4. Aydin contra Turciei, hotărîrea CEDO din 25 septembrie 1997, http://www.echr.coe.int/echr/en/h

udoc/ (citat 15.12.2010). 5. Barbăneagră A. Şi alţii. Comentariu la Codul penal al R.M.(Legea nr. 985-XV, 18.04.2002. cu toate modificările operate pînă la republicarea în M.. al R.M. nr. 7274/195 din 14.04.2009. Adnotat cu jurisprudenţa CEDO şi a instanţelornaţionale), Chişinău, Sarmis, 2009, 860 p. 6. Barbu Anghelescu contra României, hotărîrDO din 5 octombrie 2004, http://www.echr.coe.int/echr/en/hudoc/ (citat 15.12.2010). 7. Băluţă D., Străisteanu D-I. Tortură şi justiţie. Avocatul poporului. 2004, nr.5,. 8. Băluţă D., Străisteanu D-I. Unele aspecte legislative de contarcarare a torturii îractica înfăptuirii justiţiei. Revista naţională de drept. 2004, nr.3, p. 52-56. 9. Becv contra Moldovei, hotărîrea CEDO din 4 octombrie 2005, http://www.echr.coe.int/echr/en/hudoc/ (citat 15.12.2010). 10. Bîrsan C. Convenţia europeană a drepturilor omului. Comentariu pe articole. All Beck, 2005, 1296 p. 11. Boicenco contra Moldovei, hotărîrea CEDO din 11 iulie 2006, http://www.echr.coe.int/echr/en/hudoc/ (citat 15.12.2010). 12. Borodac A. Manual de drept penal. Partea Specială. Chişinău: Tipografia Ce

ntrală, 2004, 260 p. 13. Boroi A. Drept penal. Partea Generală. Bucureşti: ALL Beck, 1999, 378 p.

137



14. Botnaru S. Şi alţii. Drept penal. Partea Generală. Chişinău: Cartier, 2005, 610 p. Brega contra Moldovei, hotărîrea CEDO din 20 aprilie 2010, http://www.echr.coe.int/echr/en/hudoc/ (citat 15.12.2010). 16. Brînză S. Şi alţii. Drept penal. Partea Specialăhişinău: Cartier, 2005, 787 p. 17. Bulai C. Manual de drept penal. Partea Generală. Bucureşti: ALL, 1997, 390 p. 18. Bulai C., Bulai B.N. Tratat de drept penal. Manualde drept penal, partea generală. Bucureşti 2007, 678 p. 19. Bursuc 20. Buzilov contra contra României, Moldovei, hotărîrea hotărîrea CEDO CEDO din din 12 octombrie 23 iuni994, 2009, http://www.echr.coe.int/echr/en/hudoc/ (citat 15.12.2010). http://www.echr.coe.int/echr/en/hudoc/ (citat 15.12.2010). 21. C. Bulai, A. Filipaş C.Mitrache. Instituţii de drept penal. Bucureşti, 2006, 484 p. 22. Cakici contra Turciei, hotărîrea CEDO din 8 iulie 1999, http://www.echr.coe.int/echr/en/hudoc/ (citat 15.12.2

010). 23. Charrier J.L. Codul convenţiei europene a drepturilor omului, Paris 2000, 438 p. 24. Charrier J.L., Chiriac A. Codul convenţiei europene a drepturilor omului, Paris 2008, 723 p. 25. Ciorap 26. Ciorap (2) contra Modovei, hotărîrea CEDO CEDO din din 20 19 iulie iunie 2010, 2007, http://www.echr.coe.int/echr/en/hudoc/ (citat 15.12.2010). contra Moldovei, hotărîrea http://www.echr.coe.int/echr/en/hudoc/ (citat 15.12.2010). 27. Ciovlica A. Tortura. Monitorul drepturilor omului, 2004. 28. Ciugureanu-Mihailuţa. Reglementarea internaţională a dreptului copilului la protecţie împotriva torturii, pedepselor inumane şi degradante. Legea şi viaţa. 2009, nr.10.9-13. 29. Codul de etică şi deontologie al poliţistului. Adoptat în baza Hotărîrii Guvui Nr.481 din 10.05.2006. Monitorul oficial nr.75-78 din 19.05.2006. 30. Codul de executare al Republicii Moldova. Adoptat prin Legea nr. 443-XV din 24.12.2004, în vigoare din 01.07.2005. Monitorul oficial nr.34-35 din 03.03.2005. 31. Codul de procedură penală. Adoptat prin Legea nr. 122-XV din 14.03.2003, în vigoare din 12.06

.2003. Monitorul oficial nr.104-110 din 07.06.2003.138



32. Codul Deontologic al ONU pentru colaboratorii organelor de drept. Adoptat prinRezoluţia Adunării Generale a ONU nr. 34/169 din 17.12.1979,ny.un.org/doc/RESOLUTION/GEN/NR0/377/96/IMG/NR037796.pdf?OpenElement http://daccess-dds-

(citat 15.12.2010).

33. Codul penal al Federaţiei Ruse. Adoptat prin legea nr. 63-F3 din 13.06.1996. Învigoare din 01.01.1997. Cобрание Законодательства Российской ýедерации, 1996, N 25. 34nal_textan.htm(citat 15.12.2010). 35. Codul penal al Republicii Moldova. Adoptat

la 18.04.2002, prin Legea nr. 985-XV, în vigoare din 12 iunie 2003. Monitorul oficial al R.M. nr. 72-74, 14.04.2009. 36. Codul penal al României. Adoptat prin Legea nr. 286-2009 din 24.07.2009. (Nefiind în vigoare la moment). 37. Colibaba contra Moldovei, hotărîrea CEDO din 23 octombrie 2007, http://www.echr.coe.int/echr/en/hudoc/ (citat 15.12.2010). 38. Constituţia Republicii Moldova, adoptată la 29 iulie 1994, în vigoare din 27 august 1994. Monitorul oficial nr.1 din 18.08.1994. 39. Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. AdoptRoma, 04.11. 1950, în vigoare din 03.09.1053. Pentru Republica Moldova în vigoare din 01.02.1998,http://www.echr.coe.int/NR/rdonlyres/E7126929-2E4A-43FB-91A3-B2B4F4D66BEC/0/ROU_ CONV.pdf

(citat

15.12.2010). 40. Convenţia europeană pentru prevenirea torturii şi a pedepselor, sau tratamentelor inumane sau degradante, adoptată la Strasbourg la 26 noiembrie 1987, în vigoare din 1 februarie 1989. Republica Moldova a ratificat Convenţia la 2 octombrie 1997, în vigoare din 01.02.1998, http://www.cpt.coe.int/lang/rom/rom-convention.pdf (citat 15.12.2010). 41. Convenţia internaţională cu privire la drepturile copilului, adoptată la 20 noiembrie 1989 la New York. Republica Moldova a aderat prin Hotărîrea Parlamentului RM nr.408-XII din 12.12.90, în vigoare pentru Republica Moldovadin 25 februarie 1993, ¹Tratate internaţionaleº, 1998, volumul 1, pag.51. 42. ConvenţiaONU, împotriva torturii şi altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante. Adoptată la 10 decembrie 1984, în vigoare din 26 iunie 1987, pentru

139



Republica Moldova în vigoare din 28 decembrie 1995, ¹Tratate internaţionaleº, 1998, volmul 1, pag.129. 43. Corsacov contra Moldovei, hotărîrea CEDO din 4 aprilie 2006, http://www.echr.coe.int/echr/en/hudoc/ (citat 15.12.2010). 44. Costello-Roberts contra Regatului Unit, hotărîrea CEDO din 25 martie 2000, http://www.echr.coe.int/echr/en/hudoc/ (citat 15.12.2010). 45. Cryer R., Friman Hakan. International Criminal Law and Procedure. Cambridge University, 2007, 1020 p. 46. Culegere de hotărîri şi decizii ale Curţii Europene a Drepturilor Omului, 1998-VIII, 167p. 47. Culegere de rapoarte generale ale CPT. Consiliul Europei, 2002. 66 p. 48. Declaraţia privind protecţia tuturor persoanelor împotriva torturii şi altor pedepse sau tratamente crude,inuman, sau degradante. Adoptată de Adunarea Generală a ONU prin Rezoluţia nr. 3452 din 9 decembrie 1975,

http://daccess-dds-ny.un.org/doc/RESOLUTION/GEN/NR0/001/65/IMG/NR000165.pdf?OpenElement(citat

15.12.2010). 49. Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. Adoptată de Adunarea Generală a ONU la 10 decembrie 1948. Republica Moldova a aderat prin Hotărîrea Parlamentului R.M. nr.217-XII din 28.07.1990, ¹Tratate internaţionaleº, 1998, volumul 1, pag.129. 50. Diaconescu Gh. Infracţiuni în dreptul penal român. Bucureşti 1997, 380 p. 51. Dobrnoiu V., Conea N. Drept penal (partea specială), teorie şi practică judiciară. Lumina Lx 2000, 368 p. 52. Dolea I. Şi alţii. Studiu privind analiza cazurilor legislativ-instituţionale de condamnare a Republicii Moldova de Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Chişinău.2009, 96 p. 53. Dumneanu L., Mutu-Strulea M. Album de scheme. Drept penal. Partea Specială. Chişinău: USM, 2005. 54. Ergi contra Turciei, hotărîrea CEDO din iulie 1998, http://www.echr.coe.int/echr/en/hudoc/ (citat 15.12.2010). 55. Grib

incea Vladislav. Hotărîrile Curţii Europene a drepturilor Omului împotriva Republicii Mldova în cauzele cu privire la pretinsa încălcare a articolului 3 al

140



Convenţiei europene pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale erzicerea torturii). Avocatul poporului. 2006, nr.9-10, p. 13-19. 56. Gul contra Turciei, hotărîrea CEDO din CEDO 14 din decembrie 16 iunie 2000, 2009, http://www.echr.coe.int/echr/en/hudoc/ (citat 15.12.2010). 57. Gurgurov contra Moldovei, hotărîrea http://www.echr.coe.int/echr/en/hudoc/ (citat 15.12.2010). 58. Henri Fourteau. L'application de l'article 3 de la Convention Européenne des Droits de l'Homme dans l droit interne des états membres, Paris 1996, 376 p. 59. Holomiov contra Moldovei, hotărîrea CEDO din 7 noiembrie 2006, http://www.echr.coe.int/echr/en/hudoc/ (citat15.12.2010). 60. Hotărîrea Plenului Curţii Supreme de Justiţie nr. 37 din 22.11.2004 cuprivire la practica aplicării legislaţiei în cauzele despre traficul de fiinţe umane şiaficul de copii, modificată prin hotărîrea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republ

i Moldova nr. 9 din 22.12.2008, http://csj.md/content.php?menu=1442&lang=5; (citat 15.12.2010). 61. Hotărîrea Plenului Curţii Supreme de Justiţie nr. 7 din 30.10.1978,modificată prin Hotărîrea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova nr. din 16.09.2002, http://csj.md/content.php?menu=1442&lang=5 (citat 15.12.2010). 62. Hotărîrea Plenului Curţii Supreme de Justiţie nr. 8 din 30 octombrie 2009 cu privirela unele chestiuni ce ţin de aplicarea de către instanţele judecătoreşti a prevederilorticolului 3 din Conven ţia Europeana pentru Apărarea Drepturile Omului si a Libertăţilo 15.12.2010). 63. Ilhan 64. Irlanda 65. Istrati 66. Kaya contra contra şi alţii Turciei, Regatul contra Turciei, hotărîrea Unit, CEDO CEDO CEDO din din din din 19 27 18 27 iunie ianuarie martie 2000, 1978, 2007, 1998, http://www.echr.coe.int/echr/en/hudoc/ (citat 15.12.2010). hotărîrea http://www.echr.coe.int/echr/en/hudoc/ (citat 15.12.2010). Moldovei, hotărîrea hotărîrea CEDO http://www.echr.coe.int/echr/en/hudoc/(citat 15.12.2010). contra februarie http://www.echr.coe.int/echr/en/hudoc/ (cit

at 15.12.2010). Fundamentale, http://csj.md/content.php?menu=1442&lang=5 (citat141



67. Labita

contra

Italiei,

hotărîrea

CEDO

din

6

aprilie

2000,

http://www.echr.coe.int/echr/en/hudoc/ (citat 15.12.2010). 68. Legea nr. 1036 din 17.12.1996 privind sistemul penitenciar, republicată în temeiul Legii nr. 15-XVI din 15.02.2008. Monitorul oficial nr. 183-185 din 10.10.2008. 69. Legea nr.200 din 26.07.2007 privind modificarea şi completarea Legii RM cu privire la avocaţii parlamentari nr.1349 din 17 octombrie 1997. Monitorul oficial nr.136-140 din 31.08.2007. 70. Legea Republicii Moldova nr.338 din 15 decembrie 1994 privind drepturil

e copilului. Monitorul oficial nr. 013 din 02.03.1995. 71. Manual privind drepturile omului, Consiliul Europei, 2002, 48 p. 72. Manuel pour enquêter efficacementsur la torture et autres traitements cruels, inhumains ou dégradants. Protocole d'Istanbul, 9 aout 1999, 112 p. 73. Modîrcă contra Moldovei, hotărîrea CEDO din 10 mai 2007 http://www.echr.coe.int/echr/en/hudoc/ (citat 15.12.2010). 74. Nanu Flaviu. Dreptul persoanei de a nu fi supusa la tortura sau la pedepse ori tratamente inumane sau degeadante în viziunea CEDO. Dreptul. 2003, nr.5, p.46-48. 75. Nistoreanu Gh., Boroi Alin., Drept penal (partea specială), Bucureşti: ALL Beck, 2005, 456 p. 76. Nistoreanu Gh., Boroi Alin.. Drept penal (partea specială). Bucureşti 2000, 490 p.77. Nistoreanu şi alţii. Drept penal. Partea Specială. Bucureşti: Europa Nova, 1999, 43 p. 78. Normele CPT. Capitolele din Rapoartele Generale ale CPT. Consiliul Europei 2002, 68 p. 79. Ordinul Procurorului General privind instituirea telefonuluide încredere pentru recepţionarea informaţiei şi sesizărilor despre faptele de tortură,

amente sau pedepse inumane sau degradante. Nr. 121-8 din 10 decembrie 2009. 80.Ordinul Procurorului General privind organizarea investigării cazurilor de tortură,tratament inuman şi degradant. Nr. 90/8 din 2 noiembrie 2010. 81. Ostrovar contraMoldovei, hotărîrea CEDO din 12 septembrie 2005, http://www.echr.coe.int/echr/en/hudoc/ (citat 15.12.2010).

142



82. Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice din 1966, intrat în vigoare la 23 martie 1967. Pentru Republica Moldova în vigoare din 26 aprilie 1993, ¹Tratate internaţionaleº, 1998, volumul 1, pag.30. 83. Paladi 84. Pădureţ 85. Peerontra contra contra Moldovei, Moldovei, Greciei, hotărîrea hotărîrea hotărîrea CEDO CEDO din din din 5 19 10 iulie ianuarie aprilie 2007, 2010, 2001, http://www.echr.coe.int/echr/en/hudoc/ (citat 15.12.2010). http://www.echr.coe.int/echr/en/hudoc/ (citat 15.12.2010). http://www.echr.coe.int/echr/en/hudoc/ (citat 15.12.2010).86. Precedentul judiciar. Volumul I. Chişinău 2006, 590 p. 87. Precedentul judiciar. Volumul II. Chişinău 2006, 480 p. 88. Protocolul Opţional la Convenţia ONU împotriva turii şi altor tratamente crude, inumane sau degradante, adoptat de Adunarea Generală a ONU la 18 decembrie 2002, în vigoare din 16 septembrie 2005. Republica Moldova

a ratificat Protocolul prin Legea nr.66 din 30 martie 2006. Monitorul oficial al R.M.. nr. 66-69 din 28.04.2006. 89. Pruneanu contra Moldovei, hotărîrea CEDO din 16 ianuarie 2007, http://www.echr.coe.int/echr/en/hudoc/ (citat 15.12.2010). 90. Raportul Comitetului european pentru prevenirea torturii, Strasbourg 4 decembrie2008, http://www.cpt.coe.int/documents/mda/2008-39-inf-fra.pdf (citat 15.12.2010). 91. Raportul Comitetului european pentru prevenirea torturii, Strasbourg 14 decembrie 2009, http://www.cpt.coe.int/documents/mda/2009-37-inf-eng.pdf (citat 15.12.2010). 92. Regulile Minime Standard ale ONU privind administrarea justiţiei juvenile (¹Regulile de la Beijingº). Adoptate prin Rezoluţia Adunării Generale a ONU nr.40/33 din 29.11.1985, http://www.un.org/documents/ga/res/40/a40r033.htm; (citat15.12.2010). 93. Regulile Minime Standard ale ONU privind Tratamentul Deţinuţilor. Adoptate prin Rezoluţia nr.663 C (XXIV) din 31 iulie 1957 a Consiliul Economic şi Social, http://daccessdds-ny.un.org/doc/RESOLUTION/GEN/NR0/377/96/IMG/NR037796.pdf?

OpenElement(citat 15.12.2010). din14.12.1990,

94. Regulile ONU privind protecţia minorilor privaţi de libertate. Adoptate prin Rezoluţia Adunării Generale a ONU nr. 45/113 http://www.un.org/documents/ga/res/45/a45r113.htm (citat 15.12.2010).

143



95. Regulile Penitenciare Europene. Recomandarea Nr. R (87) 3 a Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei,http://www.coe.int/t/e/legal_affairs/legal_co-operation/prisons_and_alternatives/legal_instruments/Rec.R%293.asp

(citat 15.12.2010). 96. Ribitsch contra Austriei, hotărîrea CEDO din 4 decembrie 1995, http://www.echr.coe.int/echr/en/hudoc/ (citat 15.12.2010). 97. Rotaru V. şi alţii. ¹Studiu privind analiza complexă a cauzelor legislativ-instituţionale de condamnarea Republicii Moldova de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO)º. Chişinău, 2009. 8. Roşca 99. Salman 100. 101. 102. 103. 104. Valeriu contra contra şi Nicolae, Turciei, hotărîrea hotărîrea hotărîrea CEDO CEDO CEDO din din din 20 26 17 octombrie iunie i

2009, 2000, 2008, http://www.echr.coe.int/echr/en/hudoc/ (citat 15.12.2010). http://www.echr.coe.int/echr/en/hudoc/ (citat 15.12.2010). Saviţchi Moldovei, http://www.echr.coe.int/echr/en/hudoc/ (citat 15.12.2010). Scrisoarea Procuraturii Generale nr. 9-11d/11-1053 din 03.03.2011. Selmouni Soering contra contra Franţei, Regatului hotărîrea Unit, CEDO din CEDO 28 din octombrie 7 iulie 1998, 1989,

http://www.echr.coe.int/echr/en/hudoc/ (citat 15.12.2010). hotărîrea http://www.echr.coe.int/echr/en/hudoc/ (citat 15.12.2010). Stati V. Răspunderea penală pentru infracţiunea de tortură şi infracţiunea de organizare şi instigare a acţiunilor de tortură. Naţională de Drept. 2008, nr. 2, 3, p. 18-24. 105. Statutul de la Roma, adoptat ladata de 17 iulie 1998, în vigoare din 1 iulie 2002. Republica Moldova în vigoare din 09.09.2010,http://www.icc-

Pentru

cpi.int/NR/rdonlyres/EA9AEFF7-5752-4F84-BE94-A655EB30E16/0/Rome_Statute_English.pdf

(citat

15.12.2010). 106. 107. Statutul executării pedepselor de către condamnaţi. Adoptat prin Hotărîrea Stepuleac contra Moldovei, hotărîrea CEDO din 6 noiembrie 2007, Guvernului r.583 din 26.05.2006. Monitorul Oficial nr. 91-94, din 16.06.2006. http://www.echr.coe.int/echr/en/hudoc/ (citat 15.12.2010).

144



108. 109. 110. 111. 112. 113. 114. 115. 116. 117. 118. 119. 120. 121. 122. 123.124. 125. 126.

Svanidze E. Combaterea relelor tratamente şi a impunităţii şi investigarea eficientă a nidze E. Combaterea relelor tratamente şi a impunităţii. Consiliul Europei, 2010, Svanidze E. Investigarea eficientă a relelor tratamente. Ghidul standardelor europene. Şarban contra Moldovei, hotărîrea CEDO din 4 octombrie 2005,

relelor tratamente. Consiliul Europei, 2009, 84 p. 28 p. Consiliul Europei 2009, 111 p. http://www.echr.coe.int/echr/en/hudoc/ (citat 15.12.2010). Şterbeţ V.şi alţii. ulegere de hotărîri explicative ale Curţii Supreme de Justiţie, Tanrikulu Tomasi contra

contra Turciei, Franţei, hotărîrea hotărîrea CEDO CEDO din din 27 8 iulie august 1999, 2, Chişinău 2002, 435 p. http://www.echr.coe.int/echr/en/hudoc/ (citat 15.12.2010).http://www.echr.coe.int/echr/en/hudoc/ (citat 15.12.2010). Tudorel T., Loghin O. Drept penal român, (partea specială). Bucureşti 1999, 346 p. Tyrer Ţurcan contra Regatlui Unit, hotărîrea hotîrîre CEDO din din 27 24 aprilie 1978, 2007,

http://www.echr.coe.int/echr/en/hudoc/ (citat 15.12.2010). contra Moldovei, noimbrie http://www.echr.coe.int/echr/en/hudoc/ (citat 15.12.2010). Ulianovschi Gh.Infracţiuni care împiedică înfăptuirea justiţiei. Chişinău 1999, 173 p. Ulianovschi Ghertura. Buletinul asociaţiei tinerilor jurişti. Revista de Drept. Vincent Berger. Jurisprudence de la Cour Européenne des Droits de l'Homme, Paris www.cpt.coe.int (citat 15.12.2010). http://www.csj.md/content.php?menu=1671&lang=5 (citat 15.12.2010). www.dexonline.ro (citat 15.12.2010). www.echr.coe.int (citat 15.12.2010). www.p

rocuratura.md (citat 15.12.2010). Zaharia V. Combaterea torturii în Republica Moldova. Chişinău IRP, 2006.

1998, nr.9, p. 15-18. 2002, 450 p.

145



127.

þгаõов ÷.ñ., ûовалева Е.ù. Европейские õиниõальнÿе стандартнÿе правила

обращениò с заклøченнÿõи ± Европейские пенитенциарнÿе правила. Уголовноисполнительнаò с

146



140.

ôирõанов ó.þ. Üб Ýсилении конститÝционнÿÞ прав и свобод личности

Ýголовно-правовÿõ запретоõ на пÿтки, бесчеловечное и Ýниßаø щее достоинство обращение. û

147



ANEXA 1 Figura A1.1. Reieşind din Convenţia ONU împotriva torturii şi altor pedepse sautratamente cu cruzime, inumane sau degradante şi în sensul articolului 3 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului, tortura se defineşte: Orice act prin care se provoacă unei persoane cu intenţie o durere sau suferinţe puternice, de natură fiică sau psihică, în special cu scopul de a obţine de la această persoană sau de la o peterţă informaţii sau mărturisiri, de a o pedepsi pentru un act pe care aceasta sau o teersoană l-a comis sau este bănuită că l-a comis, de a o intimida sau de a face presiuneasupra unei terţe persoane, sau pentru orice alt motiv bazat pe o formă de discriminare, oricare ar fi ea, atunci cînd o asemenea durere sau suferinţe sunt provocate de către un agent al autorităţii publice sau orice altă persoană care acţionează cu titlul, sau la instigarea sau cu consimţămîntul expres sau tacit al unor asemenea persoane.

În sensul articolului 3 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi ertăţilor fundamentale, prin tratamentul inuman se subînţelege: Maltratare = tortura Ditincţia între tortură şi tratament inuman sub aspectul maltratării rezidă în ¹pragul miveritateº, stabilit de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, fapt ce oferă posibilitatea de a califica acţiunea drept tortură.

Condiţii inumane de detenţie Neacordarea sau acordarea neadecvată a asistenţei medicaleInvestigarea ineficientă a relelor tratamente

În sensul articolului 3 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului, pri tratamentul degradant se subînţelege: Fapta care generează victimelor un sentiment de frică, anxietate şi inferioritate, capabile să le umilească sau să determine victima sneze împotriva voinţei sale. De cele mai dese ori este inseparabil de tratamentul in

uman, dar poate exista şi în mod independent.148



Figura A1.2. În sens juridico ± penal, analiza torturii rezidă în: Obiect juridic specil: relaţiile sociale cu privire la înfăptuirea justiţiei încălcate prin provocarea uneiri sau a suferinţelor puternice fizice sau psihice persoanei în unul din scopurile arătate în text; relaţiile sociale referitoare la înfăptuirea justiţiei, sub aspectul obi organelor statale sau altor persoane care acţionează cu titlu oficial de a asigura persoanelor implicate în activităţi judiciare sau legate de activitatea judiciară un tatament uman cu respectarea drepturilor omului. Obiect material: corpul persoanei în situaţia în care există influenţarea nemijlocită infracţională asupra acestuia. Lactivă: a) fapta prejudiciabilă (acţiunea sau inacţiunea) de cauzare a unei dureri sau sferinţe puternice fizice sau psihice, unei persoane; b) urmările prejudiciabile care constau în durerea sau suferinţele fizice sau psihice provocate unei persoane; c) l

egătura cauzală dintre fapta prejudiciabilă şi urmările prejudiciabile. N.B. Distincţiatortură şi tratament inuman rezidă în latura obiectivă, care este mai vastă în cadrul ttului inuman, constatare ce reiese din jurisprudenţa CEDO. Astfel, pe lîngă maltratare, atribuim la tratamentul inuman condiţiile inumane de detenţie, neacordarea sau acordarea neadecvată a asistenţei medicale, investigarea ineficientă a relelor tratamente. Latura subiectivă: Vinovăţia: intenţie directă Scop special: C. obţinerea de la persoorturată sau de la terţa persoană informaţii sau mărturisiri; D. pedepsirea persoanei etiv torturate pentru un act pe care aceasta sau o terţă persoană l-a comis ori este bănită că l-a comis; E. intimidarea sau exercitarea de presiuni asupra persoanei efectiv torturate sau asupra unei terţe persoane.

Subiectul: persoana fizică responsabilă care la momentul comiterii faptei prejudiciabile a atins vîrsta de 16 ani. Potrivit dispoziţiei articolului 3091 C.P. R.M, subie

ctul trebuie să întrunească şi alte condiţii suplimentare, altfel zis, subiect poate fi. persoana cu funcţii de răspundere; 2. oricare altă persoană: a) care acţionează cu tificial b) acţionează la instigarea sau cu consimţămîntul expres sau tacit al unor perso care acţionează cu titlu oficial. Menţionăm că dacă consimţămîntul respectiv lipseşte,fi aplicată răspunderea potrivit articolului 3091 C.P. R.M. 149



ANEXA 2 TABEL privind evidenţa sentinţelor pronunţate în cauzele penale referitoare la ORTURĂ (art. 3091 Cod penal) în perioada 01.01.2010± 31.12.2010Denumirea subdiviziunii procuraturii Restanţa cauzelor penale din categoriile respective la 31.12.2010 19 7/12 1/2 6/11 1/1 1/2 Din rîndul 1, sentinţe de condamnare dosare / alte persoane Din rîndul 1, sentinţe de achitare dosare / poliţi şti Inclusiv dn rîndul 1, sentinţe de încetare dosare / alte pers. 17 Inclusiv din rîndul 1, sentinţe achitare dosare / alte persoane 18 Din rîndul 1, sentinţe de condamnare dosare / persoane poliţ işti Din poli ţiştii condamnaţ i, au fost sancţionaţi cu: (persoane) Din rsentinţ e de încetare a procesului penal dosare / poliţ işti Art. 55 CP Art. 391 CPP Di alte persoane condamnate, au fost sancţionate cu: (persoane)

Total examinate dosare / persoanePedeapsa complementară

1 mun. Chişinău sect. Botanica sect. Buiucani sect. Centru sect. Ciocana sect. Rîşcani nticorupţ ie Transport Militară Chişinău militară Bălţi militară Cahul Anenii Noi Basarmun. B ălţi Bender Briceni Cahul Cantemir Călăraşi Căuşeni Ciadî rLunga Cimi şlia ComraDonduşeni Drochia Dubăsari Edineţ 1/1 1/1

2 1/1

3 -

4 15 -

6 -

7 1

8 1/1 -

9 -

10 -

11 -

12 -

13 -

14 -

15 -

Pedeapsa complementară 16 -

Închisoare real

Închisoare real

Închisoare cu art. 90 CP

Închisoare cu art. 90 CP

Amendă



Amendă

MNFC

MNFC

150



Făleşti Floreşti Glodeni Hî nceşti Ialoveni Leova Nisporeni Ocniţa Orhei Rezina r-l Rîşei Soroca Străşeni Şoldăneşti ŞtefanVodă Taraclia Teleneşti Ungheni UTA Găgăuzia Vulcăn 16 Secţia 18 Total

1/1 1/2 1/1 1/1 6/7

1/1 1/2 1/1 1/1 5/6

0

1 2 1 1 6 -

-

-

1 2 1 1 6

1/1

-

-

--

-

-

-

-

-

-

1/1 1/5 1/1 19/35

-

-

-

-

151



ANEXA 3 Îndrumări pentru evaluarea medicală a torturii şi a relelor-tratamente Următoar îndrumări au la bază Protocolul de la Istanbul: Manual pentru Investigarea Efectivă şicumentarea asupra Torturii şi a altor Tratamente sau Pedepse Crude, Inumane sau Degradante. Aceste îndrumări nu se vor a fi o prescripţie fixă, ci ele trebuie aplicate adu-se în vedere scopul evaluării şi resursele disponibile. Evaluarea dovezilor fizice ş psihologice ale torturii şi a relelortratamente se poate desfăşura de către unul sau mi mulţi medici, în funcţie de specialitatea lor. I. Informaţiile legate de caz: Data exminării: _________________ Examen cerut de (nume/funcţia) ____________________ Raport de caz nr. ________________ Durata evaluării _________ ore, ________ minute. Prenumele subiectului ________________ Data naşterii ________ Locul naşterii __________

___ Numele de familie al subiectului _____________________ Genul: bărbătesc/femeiesc

_________ Motivul examinării ___________________________ ID al subiectului Nr. ___ _______________ Numele doctorului _______________________ Translator (da/nu), nume: __________________ S-a dat consimţământul: da/nu Dacă nu, de ce?: _________________

____________________ Subiectul este însoţit de (nume/funcţie): _______________________ _______________________ Persoane prezente în timpul examinării (nume/funcţia): _______ __________________________ Subiectul este constrâns în timpul examinării: da/nu; Dacă ¹cum/de ce? _________________ Raport medical transferat lui (nume/funcţia/Nr. ID):

____________________________________ Data transferului ________________________Ora transferului ________________________ Evaluarea/investigarea medicală se desfăşoarăfără restricţii (pentru subiecţii aflaţi în custodie): da/nu __________________________

__________________________________________ Oferiţi detalii despre orice constrângeri: ______________________________________________ II. Specializările medicului (pentru dovezile necesare în instanţă) Studiile de medicină şi pregătirea clinică Pregătire

gică/psihiatrică Experienţa în cercetarea dovezilor torturii şi a relelor-tratamente Extiza regională în domeniul drepturilor omului relevantă pentru investigaţie Publicaţii evante, prezentări şi cursuri de pregătire

152



Curriculum vitae III. Declaraţii privind autenticitatea mărturiei (pentru dovezile necesare în instanţă) De exemplu: ¹Cunosc personal faptele afirmate mai jos, cu excepţialor afirmate pe baza relatării pe care o consider adevărată. Voi fi pregătit să depun mie în instanţă referitor la afirmaţiile de mai jos, bazate pe cunoştinţele mele personae încredere.º IV. Informaţii de fond Informaţii generale (vârstă, ocupaţie, educaţie, aamiliei, etc.) Trecutul medical Trecerea în revistă a evaluărilor medicale anterioareasupra torturii şi a relelor-tratamente V. Afirmaţiile de tortură şi rele-tratamente 1.Rezumat despre perioada de detenţie şi abuz 2. Circumstanţele arestului şi ale detenţie. Locul iniţial şi cele ulterioare de detenţie (cronologie, transport şi condiţiile de enţie) 4. Relatarea torturii sau a relelor tratamente (în fiecare loc de detenţie) 5.Trecerea în revistă a metodelor de tortură VI. Simptome fizice şi dizabilităţi Descrieţ

ltarea simptomelor acute şi cronice, dizabilităţile şi procesele ulterioare de vindecar. 1. Simptome şi dizabilităţi acute 2. Simptome şi dizabilităţi cronice VII. Examinareacă 1. Condiţia generală 2. Pielea 3. Faţa şi capul 4. Ochii, urechile, nasul şi gâtul 5atea orală şi dinţii 6. Pieptul şi abdomenul (inclusiv semnele vitale) 7. Sistemul uro-enital 8. Sistemul muscular 9. Sistemul nervos central şi periferic

153



VII. Examenul/trecutul psihologic 1. Metode de evaluare 2. Simptome psihologiceactuale 3. Perioada post-tortură 4. Perioada pre-tortură 5. Trecutul psihologic/psihiatric 6. Istoricul privind folosirea substanţelor şi abuzul 7. Examinarea stării mintale 8. Evaluarea funcţionării din punct de vedere social 9. Testarea psihologică 10. Testarea neuropsihologică IX. Fotografii X. Rezultatul testelor diagnostice XI. Consultaţii

154



DECLARAŢIA PRIVIND ASUMAREA RĂSPUNDERII Subsemnata, declar pe proprie răspundere că matrialele prezentate în teza de doctorat, se referă la propriile activităţi şi realizări, contrar urmând să suport consecinţele, în conformitate cu legislaţia în vigoare. Boloclban Augustina Semnătura 26.05.2011

155



CURRICULUM VITAE

INFORMAŢII PERSONALENume, prenume Adresă Telefon mobil E-mail Cetăţenie Data şi locul naşterii

Bolocan-Holban Augustina mun. Chişinău, bd. Dacia 11/2, ap. 20 55 51 13 069741681 [email protected] Moldova 22.11.1983, or. Bender

STUDII ŞI CURSURI DESPECIALITATE

- Perioada (de la ± până la) - Denumirea şi tipul instituţiei de învăţământ

1990-2000-liceul ¹Alexandru cel Bunº, or. Bender 2000-2001-cl.XII, BAC,Liceul Teoretic Naţional ¹Columnaº, mun. Chişinău 2001-2005-facultatea de drept, USM, specialitatea pt penal 2005-2006-masterat la USM,specialitatea drept penal, magistru în drept 2007-2010-doctorat la USM, specialitatea drept penal. August-septembrie 2007 ± Cairo, Egipt, ¹Training Program in human rightsº Decembrie 2009 ± Chişinău, Republica Moldovdentificarea metodelor moderne de predare şi elaborare a unui suport de curs eficientº Octombrie 2010 ± Moscova, Rusia, seminar privind instruirea experţilor guvernamentali implicaţi în procesul de revizuire a Convenţiei ONU împotriva corupţiei Noiembrie 0 ± Tallin, Estonia, ¹Effective Policy Coordination as a Key to Successful ENP Action Plan Implementationº

RUSASTAGIERI

LIMBI STRĂINE CUNOSCUTE

FRANCEZAENGLEZA

ACTIVITĂŢI

01.09.2005-30.06.2006 - lector la catedra drept public, Academia de Studii Economice 04.09.2006-10.11.2008 - consultant în cadrul Direcţiei Agent Guvernamental, Min

isterul Justiţiei 01.09.2007- prezent - lector universitar la Catedra Drept Penal şi156



APTITUDINI ŞICOMPETENŢE TEHNICE

Criminologie, USM 21.06.2010 ± prezent ± şeful Secţiei Tratate şi Integrare Europeană, terul Justiţiei Word, Excel, Internet Explorer

ACTIVITĂŢIEXTRACURRICULARE

PUBLICAŢII ŞTIINŢIFICE DIPLOME

2003- Olimpiada Republicană la Drept, drept penal, partea generală 2003- Conferinţa Ştinţifico-studenţească la Drept 2004- Olimpiada Republicană la Drept, Drept penal, parteaspecială 2004- Conferinţa Ştiinţifico-studenţească la Drept Premii şi distincţii nouă pfice (Revista naţională de drept; Studia Universitatis; Jurnalul de studii juridice, Iaşi, România; Minsk) Certificat acordat de Institutul Naţional al Justiţiei din Repubica Moldova, USAID şi ABA/ROLI Moldova, 2009 Diplomă de onoare acordată de MinisterulJustiţiei al Republicii Moldova, 2008 Diplomă acordată de Ministerul Justiţiei al Egiptlui şi Centrul naţional egiptean de studii juridice, 2007 Diplomă acordată de Şcoala Esiană de Diplomaţie, 2010

157



Date post:	05-Jul-2018
Category:	Documents
Upload:	danyelly
View:	212 times
Download:	0 times

186136341-Aspecte-juridice-naţionale-şi-internaţionale-privind-tortura-şi-tratamentul-inuman-şi-degradant-Augustina-Bolocan-holban-Thesis.txt...

Documents