Nr. 139/2011

Biblio

teca ASTRA,

Corpul B

Fo

to:D

an

iela

Ru

su

Între jurnalistică şi literaturăANCA ANDREESCU

Con

feri

nţele

Biblio

teci

iA

STRA

BIBLIOTECA JUDEŢEANĂ ASTRA SIBIU

Conferinţele Bibliotecii ASTRA: Dr. ANCA ANDREESCU: Între jurnalistică şi literatură

Coordonatorul colecţiei: Onuc Nemeş-Vintilă Tehnoredactare computerizată: Daniela Rusu Grafică copertă: Daniela Rusu Lucrare realizată la tipografia Bibliotecii ASTRA Tiraj: 20 exemplare Versiunea în format electronic a conferinţei se află la Biblioteca ASTRA, Compartimentul Colecţii Speciale BIBLIOTECA JUDEŢEANĂ ASTRA SIBIU Str. George Bariţiu, nr. 5/7 550178 Sibiu/România Tel: +40 269 210551 Fax: +40 269 215775 Internet: www.bjastrasibiu.ro E-mail.: bjastrasibiu@yahoo.com

ISSN: 1843 - 4754

Din această serie au apărut conferinţele: Octavian Paler Autoportret într-o oglindă spartă ......................... 1 Constantin Noica Eminescu – omul deplin al culturii româneşti ...... 2 Horia Bernea Evocat de: Andrei Pleşu, Sabin Adrian Luca, Ion

Onuc Nemeş ........................................................... 3

Rodica Braga Anul 2000. Simple exerciţii de sinceritate ............. 4 Mircea Braga Întoarcerea ex- librisului ...................................... 5 Ion Agârbiceanu Către un nou ideal – 1931 – .................................. 6 Ion Agârbiceanu Necesitatea din care a răsărit <<ASTRA>> ........ 7

Inaugurarea Bibliotecii ASTRA, Corpul B, 1 ianuarie 2007 ....................................

8

Pr. acad. Mircea Păcurariu

– Mitropolitul Andrei Şaguna – 200 de ani de la naştere ...................................................................

9

Ioan Lupaş Viaţa şi activitatea lui Gheorghe Bariţiu .............. 10 Victor V. Grecu Dreptul limbii ........................................................ 11 Antonie Plămădeală A plecat şi Constantin Noica ................................. 12 Giovanni Ruggeri Muzeul de Icoane pe Sticlă din Sibiel ................... 13 Dorli Blaga În ciuda vremurilor de atunci, viaţa lui Blaga la

Sibiu a fost frumoasă şi luminoasă ....................... 14

Octavian Goga La groapa lui Şaguna ............................................ 15

George Banu Actorul european ................................................... 16 Rita Amedick Podoabe pentru o sfântă a săracilor ..................... 17 Basarab Nicolescu Întrebări esenţiale despre univers ......................... 18 Vasile Goldiş La mutarea bustului lui G. Bariţiu în faţa

Muzeului Asociaţiunii ............................................ 19

Eugen Simion Constantin Noica – arhitectura fiinţei .................. 20 Jan Urban Jarnik Un prieten sincer al poporului nostru ................... 21 Al. Dima George Coşbuc în Sibiu ......................................... 22 Octavian Goga Ţăranul în literatura noastră poetică .................... 23

Răzvan Codrescu Doctorul Nicolae C. Paulescu sau Ştiinţa lui Scio

Deum esse ............................................................. 24 Victor V. Grecu Identitate. Unitate. Integrare – în spectrul

globalizării ............................................................ 25 Remus Rizescu Compozitorul slovac Jan Levoslav Bella şi Sibiul 26 Teodor Ardelean Limba înainte de toate şi în toate .......................... 27 Andrei Şaguna Românii s-au zbătut mai mult pentru limbă decât

pentru viaţă ........................................................... 28

Andrei Bârseanu Asociaţiunea nu va face literatură şi ştiinţă, ci numai va sprijini literatura şi ştiinţa ..................... 29

Iuliu Moldovan Problema Munţilor Apuseni .................................. 30

Ion Duma Eminescu şi românii din Ungaria ......................... 31

Vasile Ladislau Pop „Luptele politice nu numai că ne-au răpit timpul, dar au înstrăinat fraţi de către fraţi” .................... 32

Vasile Ladislau Pop “Numai lumina, numai cultura ne poate mântui:

cultura şi lumina trebuie să ne dea putere în braţe, ca să ne ştim apăra viaţa, şi minte şi înţelepciune spre a ne şti conserva şi înmulţi cele trebuincioase întru susţinerea vieţii” .................... 33

Vasile Ladislau Pop «(...)În loc de a trage unii într-o parte, alţii în

alta, în loc de a lucra unii spre stricarea şi slăbirea altora ca să ne ridicam persoanele noastre (...)» .......................................................... 34

Sebastian Stanca Pastelele lui Alecsandri ......................................... 35 Andrei Bârseanu „Oamenii mari se cunosc după seriozitatea cu

care tratează chiar şi lucrurile mici” ................... 36 Andrei Şaguna „Suntem fiii unei patrii umane, culte şi

constituţionale” ..................................................... 37 George Bariţiu, Iacob Bologa

“Nici unu poporu care nu cultiva artile si industri’a, nu are dreptu a se numerá intre poporale civilisate” ............................................... 38

Acad. Radu P. Voinea Asociaţiunea a avut un rol important în

realizarea unităţii spirituale şi naţionale a tuturor românilor ..................................................

39

Vasile Ladislau Pop „Asociatiunea nutreşte şi conservă spiritul naţional, cultivă şi conservă limba şi prin aceasta existenţa naţională” ..............................................

40

Iacob Bologa, dr. D. P. Barcianu

Înfiinţarea unei şcoli române de fete în Sibiu .......

41

Iacob Bologa Numai dezvoltarea facultăţilor spirituale, numai luminarea minţii, numai cultura cea adevărată, norocesc, fericesc pe om, va noroci şi va ferici pe poporul român ....................................................... 42

Iacob Bologa, dr. D. P. Barcianu

Asociaţiunea pentru înaintarea în cultură a femeii române ........................................................ 43

Iacob Bologa Poporul român singur prin cultură poate să se

înalţe la acea vază şi demnitate care l-ar putea mântui de nenumăratele rele ce-l apasă ............... 44

Iacob Bologa Asociaţiunea este de nespus folos nu numai

pentru români ci şi pentru popoarele conlocuitoare .........................................................

45

George Bariţiu Raport general asupra stării Asociaţiunii, 1889 ... 46 Antonie Plămădeală Darul Asociaţiunii către poporul român ............... 47 Ioan Mariş Lucian Blaga şi Cercul Literar de la Sibiu ........... 48 Ioan Mariş Lucian Blaga şi Cercul Literar de la Sibiu ........... 49 Elena Macavei Rolul Asociaţiunii ASTRA în emanciparea femeii

şi educaţia copiilor ................................................ 50 Ioan Mariş Lucian Blaga şi Emil Cioran (între afinităţile

afective şi refuzurile selective) .............................. 51

Ştefan Pascu Rolul naţional-cultural al ASTREI ........................ 52

Andrei Şaguna Munca este onoarea şi reputaţia cea mai mare a omului .................................................................... 53

Timotei Cipariu Şcolile elementare sunt fundamentul culturii

naţionale şi a literaturii naţionale ........................

54

Timotei Cipariu Două ginmazii pentru înaintarea culturii naţionale la Năsăud şi Blaj ................................... 55

Timotei Cipariu Cauzele naţionale, prin bàrbaţi energici, capabili

de orice sacrificiu .................................................. 56 Cristofor I. Simionescu

Astra şi Ţările Române .......................................... 57

Mihai Sofronie Vasile Stroescu, un filantrop aproape uitat .......... 58 Matei Pamfil Andrei Bârseanu şi Asociaţiunea .......................... 59

Matei Pamfil Mitropolitul Andrei Şaguna şi Asociaţiunea ......... 60 Elena Macavei Călătorie în China ................................................. 61 Elena Macavei Glume, anecdote în publicaţiile ASTREI ............... 62 Caius Iacob Matematica românească de la Gheorghe Lazăr la

Traian Lalescu ....................................................... 63 Nicolae Nicoară-Horia

Schiţă de portret - Atanasie Marian Marienescu – ................................................................................ 64

Tatiana Benchea Creativitatea, izvor de energie .............................. 65 Sergiu Găbureac Crizele şi biblioteca publică .................................. 66 Mihai Racoviţan Sibiul în anul evenimentelor decisive – 1918 ........ 67

Mihai Racoviţan Rosturile Sibiului în revoluţia română din

Transilvania de la 1848-1849 ............................... 68 Antonie Plămădeală ASTRA – Ctitorii şi ctitoriile ei ............................. 69 Vasile Avram Sensuri bipolare în poezia lui Blaga ..................... 70 Vasile Avram Ritual pentru Noica ............................................... 71 Vasile Avram Codul Eminescu ..................................................... 72 Vasile Avram Modelul Cioran ..................................................... 73 George Bariţiu Unul din scopurile principale ale şcolilor de fete

este să împuţineze urmările triste ale blestemului care se numeşte lux, vanitate omenească, dacă nu le poate paraliza cu totul .......................................

74

George Bariţiu Meritul Asociaţiunii constă în admirabila sa influenţă morală care o pătrunde în toate fibrele poporului nostru ....................................................

75

Diana Câmpan Constantin Noica – restituri .................................. 76 Diana Câmpan Aventura adevărului fără de sfârşit în cultură;

Cultura – o utopie asumată ................................... 77

Alexandru Dobre Asociaţiunea Trasnilvană pentru Literatura Română şi Cultura Poporului Român şi Societatea Academică Română ............................. 78

Valer Hossu Episcopul Dr. Iuliu Hossu – Trăirea în

jurământul pentru sionul românesc ...................... 79

Cornel Lungu Momente ale participării Sibiului la Revoluţia din 1848-1849 în Transilvania. Locul şi rolul Comitetului Naţiunii Române ................................ 80

Cornel Lungu Din legăturile “ASTREI” cu societăţi academice

şi culturale române şi străine 1861-1914 ............. 81 Cornel Lungu Paşii poetului în cetate .......................................... 82 Ovidiu Hurduzeu Capitalismul cu conştiinţă şi economia

participativă .......................................................... 83 Ion Bianu August Treboniu Laurian ...................................... 84 Ilie Moise Ilie Dăianu şi spiritul Blajului .............................. 85 Cornel Lungu Petiţia Episcopiei Române Ortodoxe din Statele

Unite ale Americii de Nord către preşedintele Woodrow Wilson ................................................... 86

Alexiu Tatu Mihai Viteazul în documentele Serviciului

Judeţean Sibiu al Arhivelor Naţionale .................. 87 Bianca Karda Odiseea plecării unor români ardeleni din judeţul

Sibiu în America (1900-1914) reflectată în presa transilvăneană a vremii ….....................................

88

Eugenia Crişan Generalul francez Berthelot şi România ............... 89 George Bariţiu Adunarea generală a XXX-a a Asociaţiunii

Transilvane ............................................................ 90 Constantin Cubleşan Mihai Eminescu – Ciclul schillerian ..................... 91 Constantin Cubleşan Ion Pop Reteganul – Folclorist şi publicist ........... 92

Constantin Cubleşan Ioan Slavici – portret în oglinda timpului ............. 93 Mircea Braga Însemnări despre multiculturalitate ...................... 94 Marius Laurian August Treboniu Laurian ...................................... 95 Keresztes Coloman Stefan, Eugenia Simona Keresztes

Genii ale matematicii la Sibiu: Farkas Bolyai şi János Bolyai...........................................................

96

Alexandru Sterca-Şuluţiu

Nu este sub sóre natiune, care cu mai mare ardóre a animei sê-sí iubésca patrià sî vetr’a strabuniloru sei, cá Romànulu ..............................

97

Ioan Lupaş Înfiinţarea „Asociaţiunii“ şi conducătorii ei ........ 98 Iosif Sterca Şuluţiu Discursul ţinut la inaugurarea Muzeului istoric şi

etnografic şi la deschiderea Expoziţiei, în 19 August st. N. 1905 .................................................

99

Ion Onuc Nemeş-Vintilă

Bibliotecile publice din Olanda şi misiunea lor: „Să facem o comunitate mai bună” ...................... 100

Virgiliu Florea Anton Pann în reeditarea-model lui M. Gaster

(1936) ....................................................................

101

Horst Ernst Klusch Pe urmele strămoşilor habani ............................... 102

Ion Agârbiceanu Raportul Secretariatului general al Secţiunilor literare-ştiinţifice ale „Astrei” dela 6 Iunie 1932 – 27 Mai 1933 ....................................................... 103

Liliana Popa Oameni şi cărţi în Sibiul de altădată .................... 104

Vasile Crişan

Protecţia patrimoniului cultural sibian. Istorie şi actualitate .............................................................. 105

George Bariţiu Din istoria Asociaţiunii (1861-1888) .................... 106 George Bariţiu Raportul Asociaţiunii după 31 ani ........................ 107 Werner Schaal Noua Bibliotecă Universitară a Universităţii

„Lucian Blaga” – Die neue Universitätsbibliothek der Lucian-Blaga-Universität ............................................................ 108

Ilarion Puşcariu Cuvêntulŭ Presidialŭ la deschiderea adunàreĭ

generale a Asociaţiuneĭ transilvane, ţinute la 10/22 şi 11/23 Octobre a. c. în Năseudŭ ...............

109

Marin Diaconu Emil Cioran şi Constantin Noica .......................... 110 Marin Diaconu Emil Cioran şi Nicolae Tatu .................................. 111 Vasile Grajdian Preotul muzician Gheorghe Şoima ....................... 112 Matei Pamfil Gustav Weigand şi Asociaţiunea ........................... 113 Paul Brusanowski Mitropolitul Andrei Şaguna – o viaţă de sfinţenie 114

Paul Brusanowski

Concepţia canonică a mitropolitului Andrei Şaguna privind organizarea Ortodoxiei ecumenice şi a poziţiei Mitropoliei româneşti din Transilvania şi Ungaria ........................................ 115

Liliana Moldovan Deschideri antropologice în opera lui Emil

Cioran ................................................................... 116

Alexiu Tatu Arhivele Statului din Cluj în refugiu la Sibiu.

Documente de arhivă ............................................. 117 Mariana S. Ţăranu

Degradarea sistemului de învăţământ, mass-media şi persecuţiile religioase din Moldova de la est de Prut în timpul primei ocupaţii sovietice (1940-1941) ........................................................... 118

Rodica Braga Despre condiţia femeii –scriitor ............................ 119 C. George Săndulescu Atitudinea Noica .................................................... 120

*** Şcoala civilă de fete cu internat ............................ 121

Elena Macavei Însemnări de călătorie în Scandinavia .................. 122 Corina Turcu Stil şi gândire la Augustin Buzura ......................... 123 Nicolae Balotă Cercul câinilor muzicanţi ...................................... 124Ion Taloş Franz Obert - cel mai de seamă etnolog

ardelean din deceniul al şaselea al secolului al XIX-lea .............................................. 125

Mircea Braga Mărirea şi decăderea reportajului literar ............ 126 Mihai Augustin Racoviţan

Despre starea românilor din Ungaria dualistă la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea …………………………….. 127

Onuc Nemeş-Vintilă Pantheon naţional sau

Istoria este morala care instruează prin exemple ......................................................... 128

Constantin Chiriac Festivalul Internaţional de Teatru

de la Sibiu .............................................................. 129 Iuliu Adrian Paul Enigma tăbliţelor de la Tărtăria ………………….. 130

Emanuel PavelTăvală Enciclopedia ortodoxiei româneşti ………………. 131 Ioan Seni

Pagini din istoricul Despărţământului Astra Năsăud …………………………………………... 132

Silvia Pop Despărţământul Blaj al ASTREI

(1870-2011) ........................................................... 133 Doina Udrescu Rolul ASTREI în formarea unui patrimoniu

artistic naţional ……………………………………… 134

Policarp Chiţulescu Noi manuscrise - posibile autografe - aparţinând

monahului Gavriil Uric de la Neamţ ..................... 135

Lazăr Lădariu; Mariana Cristescu

Dr. Eugen Nicoară – un Mecena al românilor mureşeni ................................................................

136

Mariana Cristescu; Lazăr Lădariu

Despărţămintele Sighişoara, Târgu-Mureş si Târnăveni ale ASTREI ...........................................

137

Bogdan Andriescu Viaţa privată în Transilvania

secolelor XVI-XVII ............................................................... 138

Anca Andreescu Între jurnalistică şi literatură ................................ 139

Anca Andreescun. 1968

CURRICULUM VITAE

Nume: ANDREESCUPrenume: ANCA – IOANAData naşterii: 21 iunie 1968Domiciliul: Bucureşti, Str. C-dor Andrei Popovici, nr. 3, ap. 15Telefon: 0722495765E-mail: anca.andreescu@bibnat.roNaţionalitatea: română

EXPERIENŢĂ PROFESIONALĂ:

● iulie 1987 - octombrie 2007 – Anticar - Compania de Librării - Bucureşti● 2004 - 2007 - Consilier de specialitate - Compania de Librării - Bucureşti● noiembrie 2007 - decembrie 2008 - Bibliotecar studii superioare

Biblioteca Naţională a României● ianuarie 2009 până în prezent - Şef Serviciu Colecţii Speciale

Biblioteca Naţională a României

EDUCAŢIE ŞI FORMARE

● 2004: Doctor în filologie - Universitatea din Bucureşti● 2004: Expert carte veche românească - Ministerul Culturii şi Cultelor● 1988 – 1993: Profesor franceză/ română - Universitatea din Bucureşti - Facultateade limbi şi literaturi străine

APTITUDINI ŞI COMPETENŢE:

● Limba engleză – utilizator experimantat● Limba franceză – utilizator experimantat

Dr. Anca Andreescu

Între jurnalistică şi literatură

Poet, prozator şi dramaturg, Ion Minulescu a fost şi un neobosit şi prolificgazetar, care a adus un suflu nou în ziaristica românească antebelică, sufocată detradiţionalism şi de sămănătorism. Înclinaţia spre oralitate şi binecunoscuta sajovialitate se regăsesc în articolele, notele şi reportajele sale care constituiau opată de culoare în peisajul publicistic al epocii.

Cariera de jurnalist a lui Ion Minulescu s-a desfăşurat fără întreruperevreme de patru decenii, el descoperind în articolul de ziar cea mai potrivitămodalitate de a-şi exprima opiniile cu privire la problemele şi evenimentele caremarcau acea perioadă şi de a răspândi mai repede şi cu mai mare uşurinţăprincipiile modernismului pe care se străduia să-l impună în literatura română.

Minulescu avea să publice mult, în aproape toate ziarele şi revisteletimpului, observând impactul pe care-l avea articolul de ziar asupra cititorului:„…pe cititorul român nu-l interesează de obicei nici autorul cărţii, pe care n-ociteşte decât din simplă curiozitate, nici autorul articolului din ziarul lui favorit,pe care-l citeşte din obişnuinţă. Îl interesează numai faptul în sine – sau cum seobişnuieşte în limbajul curent – «faptul divers». Numai că graţie acestui simplu,dar diabolic, «fapt divers», pâinea de toate zilele a intelectualului care altă datăera «cartea» este astăzi «ziarul», deşi ziarul nu este decât copilul bastard al cărţii”,afirma Ion Minulescu în articolul De la „Luna cărţii” la „Antologia pitoresculuiromânesc”, în Revista Fundaţiilor Regale XI, nr. 1-3, 1944, p. 196-199.

Având o structură literară indiferent de subiectul abordat – literatură, artă,politică – punctată cu butade şi bazându-se pe un comic de factură superioară,cu o uşoară tentă de pamflet, ziaristica lui Ion Minulescu o anticipează pe aceeaa lui Tudor Arghezi, fără să atingă însă virulenţa acestuia.

Începuturile de gazetar ale lui Ion Minulescu se leagă de anul 1900, când,la vârsta de 19 ani, i se publică în revista Povestea vorbei alături de câteva poeziişi un articolaş, Răul necesar. Va urma o serie de alte şase articole care au apărutîn revista umoristică Moş Teacă, condusă de George Ranetti.

Plecarea la Paris nu a însemnat câtuşi de puţin absenţa sa din paginilerevistelor vremii. Minulescu a avut în acea perioadă relaţii strânse cu redacţia

Revistei albe, tipărită în limba română, având redacţia la Geneva şi administraţiala Bucureşti. În 1904, pe coperta numărului 2 al acestei publicaţii erau anunţateşi două contribuţii ale lui J. M. Nirvan – pseudonimul lui Minulescu: o comedieşi o polemică, Asupra idealismului în artă. Nu se ştie din ce motiv nici una, nicicealaltă nu au mai văzut lumina tiparului.

Revenit în ţară, Minulescu îşi face intrarea la cafeneaua lui Papa Kübler,unde-i întâlneşte pe aproape toţi scriitorii români, de la cei afirmaţi – DimitrieAnghel, Ion Dragoslav, Şt. O. Iosif, C. Moldovanu, Panait Cerna, la cei foartetineri – Saşa Pană şi Ion Valerian. De altminteri, în multe dintre articolele salede mai târziu, Minulescu va recrea atmosfera plină de farmec a faimoaseicafenele bucureştene, unde tradiţionaliştii şi moderniştii, deopotrivă prezenţi, selansau în interminabile dezbateri privind literatura.

Aflat la început în tabăra tradiţionaliştilor, care nu vorbeau decât deCreangă şi de Eminescu, Minulescu va trece apoi în tabăra moderniştilor. Darmoderniştii români de la începutul secolului nu erau deloc la curent cu noutăţileliterare, lucru care-l nemulţumea profund pe tânărul recent întors de la Paris.Astfel că Minulescu nu şi-a găsit locul nici alături de unii, nici alături de ceilalţi.Nu-i mai rămăsese decât să se apropie de grupul gazetarilor: „Începusem să credcă cea mai bună afacere pentru mine n-ar fi putut fi decât grupul gazetarilor. […]Reporterii de fapte diverse, mai ales, mă interesau mai mult ca autorii anonimiai articolelor de fond. […] Apropierea mea de gazetari se făcuse aproape penesimţite, aşa după cum, bunăoară, te-ai apropia de o sobă caldă când ţi-efrig…”, scria Ion Minulescu, în articolul Un Crăciun la cafeneaua Kübler, apărutîn ziarul Dimineaţa, nr. 10780 din 25 decembrie 1936, p. 2.

Din raţiuni financiare, Minulescu va ocupa pentru scurt timp postulde corector la ziarul Patriotul. Este perioada în care, nelipsit de la cenaclulliterar al lui Ovid Densusianu, pătrunde şi în paginile revistei acestuia, Vieaţanouă, care-i găzduieşte mai multe versuri, precum şi prozele din ciclul Dinjurnalul unui pribeag, apărute în numerele 10, 14 şi 15 din 1906. Începând cuanul 1906, Minulescu publică şi în Viaţa literară şi artistică a lui IlarieChendi, care se rupsese recent de revista Sămănătorul aflată sub patronajul luiNicolae Iorga.

În 1907, Minulescu începe să frecventeze şedinţele de sâmbăta searaţinute acasă la Mihail Dragomirescu, fapt care-l face să se apropie de redacţiaConvorbirilor critice. Astfel, pe lângă celebra poezie Clopotele care-i atrăseseatenţia lui Caragiale, în această revistă i se tipăresc o bună parte din versurilecuprinse în volumul Romanţe pentru mai târziu.

Anca Andreescu 2

Un an mai târziu, în 1908, Minulescu îşi împlineşte visul – acela de aavea propria-i publicaţie, pe care şi-o intitulează frondist Revista celorlalţi. Dealtfel, Minulescu mai făcuse o astfel de încercare în vremea liceului la Piteşticând, împreună cu colegul său Al. Gherghel, realizase efemera revistăşapirografiată, Luceafărul.

Revista celorlalţi, care purta încă din titlu marca nonconformismuluiminulescian, era tipărită pe hârtie gălbuie, cu titlul scris cu litere decorative, iarca emblemă avea o liră cu cinci coarde de care era prinsă o coroană de spini,simbolizând probabil destinul tragic al poetului. Primul număr al publicaţiei,datat 20 martie 1908, purta menţiunea „apare la 1, 10, 20 ale fiecărei luni,redactor Ion Minulescu, Hotel Imperial – Bucureşti”, redacţia aflându-se chiarîn apartamentul pe care poetul îl ocupa în acest hotel situat deasupra cafeneleiKübler.

Editorialul celui dintâi număr intitulat Aprindeţi torţele! era semnat deIon Minulescu şi se dorea a fi un manifest al mişcării simboliste româneşti:

„Aprindeţi torţele să luminăm prezentul literar. Prezentul literar ?… Iată-l ! Câţiva tineri care vorbesc şi citesc româneşte la fel cu ceilalţi, dar care voiescsă scrie într-altfel decât ei, au curajul ca ziua nămiaza mare să înfigă în mijloculdrumului un fanion şi adresându-se celorlalţi să le spună: «Până aici estedomeniul vostru : de aici încolo al nostru». […]

Ei nu sunt nici alchimişti, căutători de pietre filosofale, nici inventatorimoderni. Ei nu sunt decât expresia fatalelor legi ale revoluţiei. Ei nu caută lucrurinoi, căci lucruri noi nu există. Ei nu caută decât forme noi pentru lucruri vechi.[…] Pentru trecut ei nu au nici o dragoste. Pentru trecut nu pot avea decât respect.Dragostea însă şi-o rezervă pentru viitor.

Libertatea şi individualitatea în artă, părăsirea formulelor învăţate de lacei mai bătrâni, tendinţa spre ceea ce este nou, ciudat, bizar chiar, a nu extragedin viaţă decât părţile caracteristice, a da la o parte ceea ce este comun şi banalşi a nu da atenţie decât actelor prin care un om se deosebeşte de altul – iată câtevadin principalele jaloane cu care cei câţiva au curajul să-şi însemne calea lor.

Dacă tradiţia literară găseşte revoluţionară culoarea acestor jaloane, fie! – noi o primim. Să nu se uite însă niciodată că crimele de care au fost acuzaţiscriitorii uitaţi sunt: conformismul, imitaţia şi supunerea oarbă regulilor deieri…”

Vehementul manifest al lui Minulescu fusese precedat de pledoariapentru simbolism a lui Ovid Densusianu, pledoarie care din cauza stilului multprea universitar nu a reuşit să schimbe nimic în mentalitatea literară a vremii.

Conferinţele Bibliotecii ASTRA3

Colaboratorii primului număr erau simbolişti „consacraţi”: N. Davidescu(Excelsior), Eugeniu Speranţia (Vis, Trei mori de vânt ardeau departe), M.Cruceanu (Fantomele’nserării). N. Davidescu apărea şi cu traducerea unuifragment din Villiers de l’Isle Adam, numele scriitorului francez apărând pentruprima oară în presa românească.

Numărul 2 al revistei, din 1 aprilie 1908, îşi menţine colaboratorii, lacare se adaugă Donar Munteanu. Ion Minulescu publică pe lângă un fragment dinnuvela În grădina prietenului meu şi o scurtă prezentare a lui Arthur Rimbaud.Aceasta este urmată de o traducere din poetul francez semnată George Duma,nimeni altul decât Ion Minulescu. Sub pseudonimul Grigore Sevastin, MihaiCruceanu semnează o traducere din Marcel Schwob, Povestea leprosului dinCruciada copiilor.

La rubrica Cronica măruntă sunt anunţate două apariţii: Romanţe pentrumai târziu de Ion Minulescu şi Flori de soare de Alexandru Macedonski. Înpagina destinată publicităţii este citată revista Poesia din Milano, publicaţie deinspiraţie futuristă condusă de Marinetti.

Al treilea număr al revistei apărut pe 10 aprilie 1908 are pe prima paginăun articol intitulat Dhvani, aparţinându-i lui Ovid Densusianu, articol care pledaîn favoarea curentului simbolist. Şi în acest număr, de altfel şi ultimul al revistei,se regăsesc semnăturile lui Mihai Cruceanu, Eugeniu Speranţia, N. Davidescu.Acestora li se adaugă numele lui Eugeniu Ştefănescu-Est, fost coleg de pensional lui Minulescu. Ion Minulescu este prezent în paginile revistei cu RomanţaSoarelui şi cu medalionul despre Henri de Régnier. Este posibil ca prezentarealui Albert Samain, semnată cu iniţialele A. S., să-i aparţină tot lui Ion Minulescu.Împreună cu Dimitrie Anghel, Minulescu traduce Pannyra cu tocurile de aur deAlbert Samain şi din Henri de Régnier, Oraş francez, poezii care sunt publicateîn acest număr.

Revista conţinea şi rubrica Prin prisma policandrului, iscălită Camil şiSanzio, de fapt tot Ion Minulescu, o rubrică de un evident caracter polemic.

Ilustraţiile revistei aparţineau unor artişti apreciaţi ai timpului: EduardManet, Bernard Naudin, Felicien Rops şi Iser.

Activitatea de jurnalist a lui Ion Minulescu devine şi mai intensăîncepând cu anul 1909, când este numit în redacţia ziarului liberal Viitorul undeva fi autorul unor rubrici fixe: Departe de Bucureşti, Impresii, Din Duminică înDuminică.

Minulescu nu a fost un observator contemplativ al vremii sale, iarmultitudinea preocupărilor sale este reflectată de varietatea de subiecte abordate

Anca Andreescu 4

în articolele publicate de-a lungul timpului. Temele unora din articole se apropiede cele ale poeziilor, cum ar fi sosirea toamnei sau ploaia care „brodează peportativul şoselelor şi necuprinsul câmpiilor note delicate de menuet, note repezide farandole, porniri de caravane, sosiri de transatlantice”, cum inspirat descriaMinulescu acest banal fenomen natural în articolul Ploaia, din ziarul Viitorul,anul III, nr. 615, 31 iulie 1909, p. 2. Imaginea Bucureştilor, cu faimoasele salecafenele, cu lăutarii şi flaşnetarii de la fiecare colţ de stradă este surprinsă deautor în multe articole. Alte Săptămâni bucureştene tratează subiecte cotidiene,dar care aveau însemnătate fie pe plan social, fie pe plan artistic, cum ar fi depildă: Primul aeroplan român (Viitorul, anul III, nr. 632, 18 august 1909, p. 1),Aeroplanul şi munca câmpului, Ploaia artificială (Viitorul, anul III, nr. 701, 26octombrie 1909, p. 1), Înfrăţirea tineretului literar (Viitorul, anul IV, nr. 806, 13februarie 1910, p. 1), Sfântul Dumitru • Cei care se mută şi cei care rămân •Pentru ce ne mutăm • Unde s-au mutat anticarii (Viitorul, anul VII, nr. 707, 2noiembrie 1909, p. 1). Împătimit vizitator al anticariatelor, Minulescu nu puteatrece cu vederea schimbarea cartierului general al anticarilor. Această mutare îlface să reflecteze: „Iată-i deci pe anticari pornind în aparenta vilegiatură, pe care,până azi, ei singuri nu o cunoscuseră încă. Recunoaşteţi că pentru un anticardorinţa de a vizita locuri noi nu cadrează deloc cu meseria. Adevăraţii anticarimerg până acolo cu habotnicia, încât nu admit nici chiar clienţi noi.”

O parte din aceste reportaje şi impresii au fost selectate de autor pentruvolumul Bucureştii tinereţii mele, pe care avea intenţia să-l tipărească în 1943 laEditura Casei Şcoalelor dar, din păcate, nu a mai apucat să-l vadă publicat.Volumul a apărut de-abia în 1969 cu sprijinul şi prin grija Mioarei Minulescu şia lui Emil Manu.

În unele articole, Minulescu se ocupă de reprezentaţiile teatrale, făcândo paralelă între modul de punere în scenă actual şi cel din Antichitate („Electra”,la Teatrul Naţional – Viitorul, anul IV, nr. 820, 1 martie 1910, p. 1), alteori selansează în teorii despre duel, fără îndoială, „«faptul divers» care după «crimapasională» preocupă în primul rând pe cititorii cotidianelor de azi şi pasioneazăopinia publică” (Ceva despre duel • Dueluri triste şi dueluri vesele – Viitorul,anul IV, nr. 813, 22 februarie 1910, p. 1). Un alt articol, Răsfoind colecţii vechi,publicat în Viitorul, anul IV, nr.841, 22 martie 1910, p. 1., este consacratcolecţiilor de ziare vechi pe care parcurgându-le „priveşti icoana vremurilor dealtădată, icoana stranie a unei lumi pe care n-o mai întâlneşti astăzi, dar pe careo simţi şi ţi-o reconstruieşti cu ajutorul imaginaţiei şi a pasiunei pentru toate câtedorm în necropola trecutului !…

Conferinţele Bibliotecii ASTRA5

Ce-a rămas neschimbat de vreme ? Nimic aproape. Asemeneapietricelelor din fundul unui râu, ne rostogolim şi noi şi formele vechi disparsub puterea magică a eternului capriciu… […]

Câte din nebuniile de altădată nu s-au transformat cu timpul în idealuri !…Dar idealurile au zdrobit şi ele vechile formule, şi din sfărâmăturile lor, profeţiiveşnicului «mâine» au pus în formule noi năzuinţele ce aveau să sape prăpastiagroaznică între cei de atunci de demult şi cei de cine ştie când…”

În nr.806 din 15 februarie 1910, Minulescu scrie un articol despreinaugurarea localului Societăţii Scriitorilor Români, societate pentru a căreiînfiinţare Minulescu militase împreună cu M. Sadoveanu, Emil Gârleanu,Dimitrie Anghel, Şt. O. Iosif şi Liviu Rebreanu : „Pentru cea mai mare parte apublicului nostru, meseria de literat este aproape necunoscută. Până azi, literaturaîn ţara noastră pare a nu fi fost reclamată drept o cerinţă socială. Până azi,literatura la noi n-a fost decât diletantism şi atâta tot.

Cei pentru care a trăi, şi de cele mai multe ori, a trăi chiar până la adâncibătrâneţi, n-au avut nevoie decât de haine, de ghete, de mâncare şi de o camerăcu strictul necesar, se vor întreba cu drept cuvânt ce fel de oameni sunt literaţiiaceştia de a căror literatură ei n-au avut niciodată nevoie până azi. […]

Oare literatura nu este şi ea o profesiune, o profesiune cinstită şi nobilăîn acelaşi timp, dat fiind aptitudinile naturale pe care meşteşugarii condeiuluitrebuie să le aibă înainte de aşa-zisa ucenicie în meseria lor ?…”

În afara susţinutei activităţi din redacţia ziarului Viitorul, Minulescuîncepe şi colaborarea la Viaţa românească. Paradoxal, în revista ieşeană, tribunapoporanismului, Minulescu avea să publice, după cum singur mărturisea, „celemai bune poezii” ale sale.

În 1910, Minulescu a făcut parte şi din comitetul de redacţie al revisteiFalanga literară şi artistică, socotită o anexă a Convorbirilor critice. Numele luistătea alături de cele ale lui Cincinat Pavelescu, E. Lovinescu, CorneliuMoldovanu, Zaharia Bârsan şi Emil Gârleanu. În această revistă, al cărei primnumăr a apărut pe 10 ianuarie 1910, Minulescu a publicat câteva poezii, iar larubrica Serpentine şi arabescuri două articole: Pe trotuar în timp de ploaie(Falanga literară şi artistică, anul I, nr. 3, 24 ianuarie 1910, p. 5-6) şi Dupăpotop (Falanga literară şi artistică, anul I, nr. 4, 31 ianuarie 1910, p. 6-7). Înafara acestei colaborări, Minulescu mai publica şi la Junimea literară, Flacăra,la revista Versuri şi la Calendarul literar şi artistic.

În 1912, Minulescu va scoate o altă revistă de avangardă, Insula, din careva reuşi să publice tot numai trei numere. Revista va stârni controverse nu atât

Anca Andreescu 6

prin ceea ce cuprindea, cât prin „zgomotoasa trecere de partea noastră atradiţionalistului Dragoslav, care, ca un nou Sicambru literar, în articolul săuintitulat Eu, ardea ce adorase până atunci şi adora ce arsese”, după cum avea să-şi amintească mai târziu Minulescu, în articolul Nu sunt ce par a fi…, apărut înRevista Fundaţiilor Regale, anul VIII,. nr. 10, 1 octombrie 1941, p. 70.

„Grupul nostru”, cum erau numiţi scriitorii simbolişti ale căror semnăturise regăseau în revistă, era format din: Ion Minulescu, desigur, Şerban Bascovici,N. Budurescu, M. Cruceanu, D. Karnabatt, N. Davidescu, D. Iacobescu, EmilIsac, Claudia Millian, Adrian Maniu, Eugeniu Ştefănescu-Est, EugeniuSperanţia, Th. Solacolu, Al. Viţianu, Nae Ionescu, Dem Teodorescu.

În primul număr al publicaţiei, din 18 martie 1912, Minulescu semneazăun articol care ar putea fi socotit drept cel de-al doilea manifest simbolist : „Debună seamă că în cele mai adânci cute sufleteşti, atâţia vizionari cumpăniţi îşipăstrează entuziasmul lor întreg pentru o artă neprostituată şi autentică. Şiatunci… Insula. Suntem într-adevăr insularii dezgustaţi şi răzvrătiţi de larmaseacă şi obraznică a celor de pe continent. Insulă necunoscută, am apărut îndispreţul oricărei geografii literare, pe ale cărei hărţi nu figurăm ca posibilitateşi poate chiar împotriva intenţiilor ei. Nu suntem deci ţinuţi să luăm în seamă niciunul din canoanele acestei geografii. […] Nu urmărim o doctrină a activităţiinoastre viitoare. Doctrinele vin la urmă; ele se desprind din însuşi felul de lucrual fiecăruia din noi şi sunt determinate de condiţiile realităţi. Avem însă datoriasă ne însemnăm o atitudine. Nu mai credem în actualele formule şi nici înposibilitatea unei reabilitări a lor. Înţelegem, prin urmare, să călcăm drumurineumblate şi să născocim motive noi. Nu ne temem de singularitate, ci ocăutăm…”

Articolul caustic al lui Minulescu este completat de pamfletul lui N.Davidescu, Decadent – Decadenţă : „Există totuşi o literatură decadentă la noi.Ea se îndeletniceşte, sub pretext de tradiţie, cu exhibarea cotidiană a muzelordospite de vreme”. Autorul continua o dispută literară mai veche, aceea dintresămănătorişti şi simbolişti, polemică deschisă de Ion Minulescu pe vremea cândfrecventa mediul cafenelelor literare şi adusă tot de el în presă.

Mult mai virulentă decât Revista celorlalţi, Insula intra în polemici durecu Victor Eftimiu şi E. Lovinescu la rubrica Obsesii contemporane semnateuneori de Minulescu („X”) , alteori de Stamatiad („Teo”). Un astfel de articol plinde sarcasm îi era adresat încă din primul număr al publicaţiei lui E. Lovinescu,un critic considerat drept „cameleon de profesie, corect ca o pagină copiată deun maestru de caligrafie sau ca un cadril dansat de un maestru de balet…”, care

Conferinţele Bibliotecii ASTRA7

reuşeşte „să treacă totdeauna drept mai mult decât este şi niciodată mai puţindecât pare a fi”. Revista promova, de asemenea, micile ironii îndreptateîmpotriva unor confraţi, cele mai multe la adresa lui Nicolae Iorga, la rubricaCronica măruntă pe care o semnau „Nae şi Mitică”, respectiv Nae Ionescu şiDem. Teodorescu.

Dar Minulescu nu s-a descurajat nici după eşecul celei de-a doua revisteale sale din care reuşise să scoată tot trei numere şi a continuat să publice.Articole şi poezii sub semnătura sa se regăsesc în paginile săptămânaluluiFlacăra, ale revistei Versuri şi proză apărută la Iaşi. Tristan Tzara şi Ion Vineapublică poeziile lui Minulescu în revista lor, Simbolul. Tot acum începeîndelungata şi fructuoasa colaborare a lui Minulescu la revista Rampa.

Minulescu nu a renunţat la gazetărie nici atunci când, în 1914, a fostnumit şef al biroului de presă şi apoi director de cabinet al ministrului de Interne,Vasile Morţun, împreună cu Ştefănică Bellu şi Petrică Gârboviceanu.

Atitudinea sa civică se face remarcată în mulţimea de articole şi deînsemnări cu subiecte variate, apărute în Românul, unde Minulescu semna cuiniţiale sau cu pseudonime rubrica Negru pe alb. Organizarea politică a vremii,disputele din Parlament, consecinţele sociale ale războiului, situaţia de pe front,probleme de strategie, atentatul de la Sarajevo, luptele de la frontiera sârbo-austriacă erau pe rând analizate de cel care se declara partizanul forţelor anglo-franceze.

În timpul refugiului la Iaşi, Minulescu va colabora alături de MihailSadoveanu, în calitate de redactor-responsabil, de C. Moldovanu, Mircea Dem.Teodorescu, G. Ranetti, P. Locusteanu, la ziarul de front, România – organ alApărării Naţionale, care a apărut mai întâi la Iaşi, apoi la Bucureşti. Reportajeleşi notele sale demonstrează pe lângă implicarea sa profundă şi o nebănuităclarviziune în aprecierea cursului evenimentelor.

Minulescu se afla şi în comitetul de redacţie al Gazetei ostaşilor careapărea la Bucureşti. Din redacţie mai făceau parte: Nicolae Iorga, MihailSadoveanu, Octavian Goga, Octav Şuluţiu. Din păcate publicaţia a avut o viaţăscurtă, doar două numere, pe 11 şi pe 17 septembrie 1916, tipărirea ei fiind opritădin cauza războiului.

Toamna anului 1918. Minulescu se întoarce la Bucureşti şi îşi dă demisiadin postul pe care-l ocupa la Ministerul de Interne. Urmează o perioadă decolaborări la diverse publicaţii: Viitorul, Familia (seria nouă), Flacăra. A scrisdouă articole în ziarul Teatrul de mâine despre viitorul dramaturgiei româneştişi locul ei în cadrul dramaturgiei universale, susţinând totodată o nouă orientare

Anca Andreescu 8

în artă (Teatrul de mâine, în Teatrul de mâine, anul I, nr. 12, 15 ianuarie 1919,p. 86, şi Teatrul în secolul al XIX-lea în Teatrul de mâine, anul II, nr. 13, 1februarie 1919, p. 92). A publicat în revista Hiena – revistă săptămânală politico-literară, care îşi începe apariţia la Bucureşti, apoi la Cernăuţi sub conducerea luiPamfil Şeicaru şi Cezar Petrescu. De asemenea, Minulescu a ţinut rubrica depremiere teatrale a Suplimentului literar şi artistic al ziarului România nouă. Înziarul amintit, Minulescu scrie câteva articole despre reducerea numărului deşcoli militare în Germania înfrântă (O ceremonie funebră – România nouă, anulI, nr. 40, 5 aprilie 1920, p. 1), despre Congresul de la Alba-Iulia, congres pe careautorul îl considera „o reeditare a Marii Adunări Naţionale care a scris în istorianeamului nostru unirea pe veci a românilor de pretutindeni” (Întrunire politicăsau Congres naţional, în România nouă, anul I, nr. 54, 18 aprilie 1920, p. 1),despre relaţiile cu Ungaria (Noi şi Ungurii, în România nouă, anul I, nr. 64, 30aprilie 1920, p. 1) şi despre necesitatea de a trimite fraţilor de peste munţi cărţiîn limba română pentru „a salva cultura românească sugrumată de publicaţiilegermane şi ungureşti” (Impresii din Ardeal, în România nouă, anul I, nr. 74, 15mai 1920, p. 1); Cultura românească în Transilvania, în România nouă, anul I,nr. 75, 16 mai 1920, p. 1; Cărţi pentru Ardeal, în România nouă – Suplimentulliterar şi artistic, anul I, nr.13, 24 mai 1920).

Prin 1921, Minulescu se aventurează din nou să scoată o revistă, deaceastă dată împreună cu Liviu Rebreanu. Buletinul literar lunar Cetiţi-mă ! – seadresa în primul rând tineretului. De altfel, într-o scrisoare către Liviu Rebreanu,Minulescu scria, foarte preocupat de chestiunile administrative ale revistei, că seocupase de „răspândirea afişelor mici” prin cafenele şi licee unde se aştepta săaibă cei mai mulţi cititori.

Emblema revistei era o microstampă înfăţişând doi tineri citind dintr-ocarte într-un decor pastoral. De asemenea, pe coperta revistei este menţionatăşi adresa redacţiei – Dorobanţi nr. 27 – locuinţa lui Minulescu, administraţiaaflându-se pe strada Smârdan n r. 4, adică în locuinţa lui Rebreanu.

Revista care apărea o dată pe lună, continua linia simbolistă aprecedentelor publicaţii minulesciene. În numărul 2, din ianuarie 1922, p. 112-127, Minulescu, fidel admirator al lui Maeterlinck, publică sub semnătura I. M.Minunea Sfântului Anton – farsă în două acte, traducere realizată după o ediţiefranceză din 1920. Textul avea ilustraţii care-i aparţineau lui I. Teodorescu-Sion.În numărul următor, nr. 3 din februarie 1922, p. 154-174, Minulescu este prezentcu o creaţie originală, nuvela De vorbă cu Necuratul. Dar nici această revistănu a avut succes, fiind destul de repede dată uitării.

Conferinţele Bibliotecii ASTRA9

Minulescu însă continua să publice în majoritatea revistelor şi ziarelor.Începe colaborarea la revista Ramuri – Drum drept, apărută lunar la Craiovavreme de 10 ani (1919-1929), la revista Clipa – teatrală, plastică, muzicală,literară, la Naţiunea, care-l avea director pe Tudor Arghezi, la Contimporanullui I. Vinea şi la Cuget românesc, unde director era I. Pillat şi secretar de redacţieVladimir Streinu.Minulescu nu putea lipsi din revista condusă de amicul săuLiviu Rebreanu, Mişcarea literară – gazetă săptămânală de critică şi informaţieliterară, artistică, culturală, unde i se face un portret de scriitor. În 1925,Minulescu scrie un articol despre Brâncuşi în revista avangardistă Integral a luiBrunea-Fox şi Ilarie Voronca. Anul 1925 este bogat în colaborări pentruMinulescu. Publică la Salonul literar, la Lumea – bazar săptămânal, unde aparfragmente din romanul Corigent la limba română, la Adevărul literar şi artistic,oferindu-i-se posibilitatea de a publica în această revistă atât poezie cât şi articoleîntr-o colaborare care se va întinde pe o perioadă lungă.

Cele două numere ale Gazetei literare apărute în februarie 1929 seocupau în pagina 6 de Ion Minulescu şi de scandalul iscat de piesa sa Amantulanonim.

Publică alături de Gala Galaction şi de Paul Zarifopol la revista Hanulsamariteanului. În revista Ritmuri – literatură şi critică îi apare un articol încare-l evocă pe St. O. Iosif. Aceste rânduri fuseseră concepute de Minulescu cuprilejul dezvelirii bustului poetului la Braşov, ceremonie la care Minulescuasistase în calitate de delegat al Ministerului Artelor.

Minulescu a acordat interviuri multor publicaţii interbelice, fiind foartesolicitat pentru stilul său savuros şi pentru dezinvoltura cu care răspundea chiar şila unele întrebări mai puţin comode. Astfel de interviuri sunt publicate în Rampa,anul XIII, nr.3124 din 25 iunie 1928, p. 1, Liviu Artemie intitulându-şi „discuţiaamicală” Cu d. Minulescu despre el şi despre alţii, în Ultima oră, al cărui tânărcolaborator, Eugen Jebeleanu îi ia un interviu în august 1929, în Rampa anul 18,nr.5193, 6 mai 1935, p. 1, 3, rânduri consemnate de Jack Berariu aflat În vizită laIon Minulescu şi în Adevărul literar şi artistic, anul XVIII, seria a III-a, nr.852, 4aprilie 1937, interviu semnat de Valer Donea, pseudonimul Profirei Sadoveanu.

În martie 1941, împreună cu Mircea Damian scoate ziarul Bucureşti, încare îşi reia vechea rubrică, Săptămâna bucureşteană. Ziarul era conceput ca uncotidian de informaţie şi a apărut din 25 martie până pe 14 mai 1941. DirectorulIon Minulescu şi prim-redactorul Mircea Damian îşi propuneau să ţină cititoriila curent cu ultimele evenimente din ţară şi din străinătate transmise printelegrame, telefon şi radio.

Anca Andreescu 10

Ca urmare a cursului evenimentelor, Minulescu fiind un înverşunatantifascist, în mai 1941 se retrage din redacţie, iar peste 48 de ore ziarul avea săfie suspendat. Activitatea sa în presă în această perioadă era oarecum limitată dincauza convingerilor sale politice.

În octombrie 1941, D. Caracostea îl convinge să-şi publice mărturisirileîn Revista Fundaţiilor Regale, care apar sub titlul Nu sunt ce par a fi… În 1943Minulescu îşi reia vechile colaborări la Ramuri şi Vremea. Dar timpul n-a maiavut răbdare cu neobositul şi energicul publicist şi viaţa lui avea să se curmeînainte de sfârşitul războiului.

*

Efemeră prin chiar condiţia ei, publicistica lui Minulescu este acoperită deuitare în a doua jumătate a secolului XX, aceeaşi soartă având-o şi piesele sale deteatru care n-au mai interesat pe nimeni în anii nefericiţi ai comunismului. În acestcontext, iniţiativa editurii Minerva de a publica opera lui Minulescu într-o ediţiecritică a constituit o şansă unică de reactualizare a creaţiei scriitorului atât de popularla începutul secolului. Alături de poezie, proză şi teatru, autorul ediţiei, Emil Manu,a tipărit în volumul IV, apărut în anul 1983, o selecţie din textele gazetărieiminulesciene pe care a organizat-o după criterii tematice: articole literare, cronicidramatice, cronici plastice, reportaje şi impresii. Au rămas în paginile ziarelor şirevistelor numeroase articole, în special din sfera problematicii sociale şi a faptuluidivers (vezi la Bibliografie colaborarea la Românul 1914-1915).

Sub raportul conţinutului, publicistica lui Minulescu îşi alege temele şisubiectele într-o copleşitoare măsură din sfera culturii. Pe scriitorul cu mintedeschisă şi curioasă îl atrag problemele artei – literatură, pictură, spectacolulteatral – şi tot ce ţine de viaţa culturală modernă, de personalitatea artistului, derelaţia artei cu publicul. Temperamentul său extravertit se exprimă într-ovitalitate debordantă concretizată, între altele, în dorinţa de comunicare cusemenii şi de participare la viaţa culturală a cetăţii.

Cele mai interesante articole ale lui Ion Minulescu şi, totodată, cele mainumeroase sunt articolele pe teme literare: profesii de credinţă, portrete descriitor, reflecţii despre literatură, mici eseuri diverse. Sunt texte scurte, scrise cuun condei lejer, respirând un aer de prospeţime. Aceste articole literare sedefinesc în haloul literaturii lui Minulescu – poezie, proză, teatru – ca oprelungire a temelor lui preferate şi a plăcerii lui de a discuta, esenţa lor fiindsusţinerea modernismului.

Conferinţele Bibliotecii ASTRA11

Ce înseamnă modernismul pentru tânărul poet aflat la începutul cariereiliterare se poate vedea din articolul-program Aprindeţi torţele publicat în 1908în Revista celorlalţi. Sursa de inspiraţie a lui Minulescu este Remy de Gourmont,teoreticianul îndrăzneţ din Le livre des masques. De la acesta este preluată ideeacentrală a manifestului minulescian: tradiţia este o frână în calea dezvoltării artei,respectul pentru trecut, pentru reguli trebuie aruncat peste bord. În locul acestoratrebuie pus spiritul inovator, cultul libertăţii de expresie, valenţa prezentului, aactualităţii. Definiţia sumară pe care o dă Minulescu în acest manifest literar dela începutul secolului concordă cu ceea ce, mult mai târziu, un teoretician detalia lui Hugo Friedrich va numi „definirea prin categorii negative”. Aşadar,poezia modernistă neagă conformismul, imitaţia şi supunerea la reguli. Chiardacă inovatorii şi temerarii nu sunt înţeleşi de contemporani sau sunt chiar huliţi,timpul le va da dreptate.

Modernismul în poezie se referea, la începutul secolului XX, la acelecategorii ale lirismului impuse de curentul simbolist: esenţializarea,muzicalitatea, libertatea în expresie şi în versificaţie. Toate acestea sunt incluseşi în discursul lui Minulescu, chiar dacă textele lui nu se caracterizează princapacitate teoretică deosebită. Susţinerea simbolismului se concretizează în cazulsău mai ales prin promovarea poeziei simboliste franceze şi belgiene în spaţiulliterar românesc, acţiune care vine în continuarea programului revisteiLiteratorul şi a cenaclului condus de Macedonski.

Bun cunoscător al limbii şi literaturii franceze, Minulescu scrie cupricepere şi simpatie despre poeţii de limbă franceză din a doua jumătate asecolului al XIX-lea, care au deschis calea modernismului şi au promovatoriginalitatea. Articolele lui nu sunt ale unui cronicar literar, interesat să fixezenota specifică a unui volum de versuri sau a unei opere poetice în ansamblu, cisunt mai degrabă mici eseuri libere, neconvenţionale, schiţând un portret generalîn care personalitatea şi creaţia se combină într-un amalgam de impresii. Intuiţiaartistică sigură, gustul estetic şi o anumită eleganţă faţă de confraţii depretutindeni, îl împiedică pe Minulescu să facă greşeli chiar dacă tărâmul criticiiliterare e presărat de primejdii.

În articolul Arthur Rimbaud, publicat în Revista celorlalţi, anul I, nr. 2,1 aprilie 1908 şi reprodus în Opere, volumul IV, Bucureşti, Editura Minerva,1983, p.14, scriind despre celebrul simbolist, Minulescu pune accent pe viaţaaventuroasă a adolescentului de geniu, zbuciumat şi nestatornic, prieten cuVerlaine şi Theodore de Bainville. Despre poezia acestui „adevărat fenomenliterar” se spune mai puţin; în afara originalităţii de netăgăduit, a paginilor „cu

Anca Andreescu 12

adevărat incomparabile”, versurile lui Rimbaud îi par poetului român „bizare,obscure şi chiar absurde”.

În schimb, Albert Samain e mai aproape de sufletul lui Minulescu, prin„simplicitatea şi sinceritatea” lui, care pot fi considerate expresia stângăciei, darsunt de fapt elementele structurale ale unui stil poetic. Făcând elogiul unui poet„delicat, simplu şi sincer”, tânărul scriitor român definea în articolul AlbertSamain, publicat în Revista celorlalţi, anul I, nr. 3, 10 aprilie 1908 şi reprodus înOpere, volumul IV, p. 18, o artă poetică în care ar fi vrut să se regăsească el însuşi.Referirea la Verlaine – Samain e „cel mai pur verlainian” – revine mereu înarticolele literare ale lui Minulescu, ceea ce pune în lumină o afinitate esenţială.

Primul articol despre Verlaine, Paul Verlaine, apărut în ziarul Viitorul,anul IV, nr.1203, 21 mai 1911, reprodus în Opere, volumul IV, p. 48-50, a fostscris cu ocazia dezvelirii unui monument omagial ridicat poetului în grădinaLuxemburg. Pentru Minulescu, Verlaine este „cel mai de seamă poet alvremurilor noastre”, pe care generaţia din primii ani ai secolului XX îi priveştecu un sentiment mai puternic decât dragostea, cu evlavie şi recunoştinţă. Un poet„extraordinar, cu sufletul bizar şi mare în acelaşi timp”, Verlaine a fost în timpulvieţii împovărat de „legenda tristei sale existenţe”, dar după moarte figura sacreatoare începe să se distingă „curată şi eternă”.

Fiind un cititor fidel al presei franceze, Minulescu urmăreşte atentevenimentele literare din Franţa. Aşa se face că, în cazul lui Verlaine, nu i-ascăpat nici o comemorare festivă: nici cea la 15 ani de la moarte când i-a fostridicată o statuie în grădina Luxemburg, nici după încă cinci ani, cândcomemorarea a fost mai puţin fastuoasă din cauza războiului mondial cebulversase Europa. Oricum, Minulescu ţine să-l omagieze pe poetul său preferatîntr-un articol plin de patetism, construit în jurul unei teme de meditaţie careapare frecvent în publicistica minulesciană: relaţia dintre artistul creator şi omulconfruntat cu problemele vieţii, cu suferinţe şi vicii. În articolul 20 de ani de lamoartea lui Paul Verlaine, din ziarul Viitorul, anul IV, nr.2864 din 1 februarie1916, reprodus în Opere, volumul IV, p. 99-101, Minulescu observă cuinteligenţă de istoric literar că după moartea scriitorului legenda vieţii personaleîncepe să pălească, în schimb opera sa, dacă poartă pecetea valorii, seîmbogăţeşte şi creşte în timp: „Moartea unui poet înseamnă tocmai data de lacare el începe să trăiască cu adevărat”.

Faptul că Minulescu urmăreşte cu atenţie aniversările şi comemorărilepoeţilor francezi, chiar şi cele care nu fixează cifre semnificative, se reflectă înarticolul Charles Baudelaire, apărut în Viitorul, anul II, nr. 254 din 24 iulie 1908,

Conferinţele Bibliotecii ASTRA13

reprodus în Opere, volumul IV, p. 25-27, scris la 41 de ani de la moartea poetului.Profilul lui Baudelaire e trasat de la început într-o frază sintetică memorabilă: „unpoet pe opera căruia se brodă mai întâi o legendă, se inventă apoi un proces, şiîn urmă se creă, în fine, o nouă literatură”.

Ca şi în cazul lui Rimbaud, seninul şi echilibratul Minulescu are oreţinere faţă de complexitatea unei creaţii pe care nu o înţelege în sensurile ei celemai profunde, considerând-o „ciudată”. Totuşi el are intuiţia valorii marelui poet,precursorul esenţial al modernismului în lirica universală; ca şi în alte situaţiiliterare, criteriul valorii e corelat cu receptarea negativă de către contemporani(tot astfel gândea şi Macedonski). Contemporanii lui Baudelaire se închinaupoeţilor romantici – Lamartine, Victor Hugo, Musset –, în timp ce poetul Florilorrăului le apărea ca străin prin viziunile lui stranii, prin suferinţa metafizică, prinatracţia pentru les femmes damnées. Admiraţia lui Minulescu culminează cu ungest pios de plecăciune la marmura mormântului „artistului-profet, omul afarăde lumea noastră, omul de paşii căruia se leagă progresul artei şi al omenirei”.

Un alt poet simbolist, a cărei creaţie îi este binecunoscută lui Minulescu,e Jean Moréas care, deşi grec de origine, „rămâne totuşi unul dintre cei mai deseamă reprezentanţi ai spiritului francez în poezia nouă”. Minulescu menţioneazăîn articolul Jean Moréas, publicat în Falanga literară şi artistică, anul I, nr. 12,28 martie, reprodus în volumul IV de Opere, p.38-39, atitudinile de frondă aleacestuia, culminând cu lansarea cunoscutului manifest simbolist în 1886, precumşi evoluţia spre o nouă şcoală literară, numită „Şcoala romană”.

Deşi în portretele pe care Minulescu le schiţează literaţilor sunt adeseaconsemnate fapte biografice de un anumit interes şi pitoresc, intenţia autoruluinu se confundă cu un gest de curiozitate exagerată sau de indiscreţie. Dimpotrivă,el nu crede că intimitatea unui artist trebuie să facă obiectul curiozităţii publice.E cazul publicării corespondenţei lui Musset care s-a făcut într-un mod diletant,încât literatura franceză – observă Minulescu – n-a câştigat nimic: cele 79 descrisori ale lui Musset „către o necunoscută” nu prezintă nici o garanţie deautenticitate, câtă vreme adresanta însăşi le-a vândut spre a fi publicate şi, înplus, valoarea lor literară „nu se ridică la înălţimea stilului şi a gândirii dincelelalte opere ale poetului Nopţilor”, scria Minulescu în articolul Scrisorile luiMusset din Falanga literară şi artistică, anul I, nr. 1, 10 ianuarie 1916, reprodusăîn Opere, volumul IV, p. 102-104.

Adeziunea lui Minulescu la modernism se exprimă, în esenţă, prindeschiderea lui faţă de simbolismul decadent. Un articol cu titlul Elogiulimperfecţiei publicat în Rampa, anul I, nr. 8, 24 octombrie 1911 şi reprodus în

Anca Andreescu 14

volumul IV de Opere, p. 51 se încadrează în concepţia sa estetică generală.Minulescu nu este un simbolist adept al şcolii lui Mallarmé-Poe, nu e un puristcare visează absolutul lirismului. Mai aproape de „decadenţi”, ca Verlaine, JulesLaforgue, Rollinat, autorul Romanţelor pentru mai târziu nu aspiră la o expresiegeometrică, echilibrată, perfectă. Perfecţiunea, atinsă prin meşteşug, printravaliul laborios, îi pare o formă de mediocritate, în timp ce spontaneitatea,inspiraţia liberă, cu imperfecţiunile inerente cuvântului „cald”, viu, i se pare maibogată, mai vitală.

Manifestul revistei Insula, anul I, nr. 1, 18 martie 1912, reprodus înOpere, volumul IV, p. 57, mai radical decât Aprindeţi torţele, se înscrie în aceeaşiatitudine promodernistă, punând accent pe negarea categorică a curentelortradiţionaliste de la începutul secolului XX, şi în special a sămănătorismului, cu„aerul său mucegăit”. Nu este un articol de doctrină („doctrinele vin la urmă”),ci, ca şi în cazul manifestelor avangardiste, un gest de răzvrătire şi un „strigăt”de protest. Afirmând dorinţa de originalitate a grupului de la Insula, Minulescuanticipează cu zece ani programul revistei Contimporanul prin negarea agresivăa formelor învechite şi afirmarea dorinţei de noutate cu orice preţ: „Nu maicredem în actualele formule şi nici în posibilitatea unei reabilitări a lor.Înţelegem, prin urmare, să călcăm drumuri neumblate şi să născocim motive noi.Nu ne temem de singularitate, ci o căutăm. […] Ne ridicăm pe însăşi necesitateasufletească de singularizare; explicăm această nevoie printr-o repulsie pentrunişte forme întinate şi prin ura dispreţuitoare împotriva unor impostori”.

În acelaşi spirit avangardist, arta, în speţă literatura, nu este văzută ca unprodus estetic în sine, ci ca o prelungire a vieţii, chiar ca o „formulă de viaţă”:„vrem să trăim, atunci ne trebuie o nouă formulă de viaţă; şi vom găsi-o”.

Minulescu este unul dintre puţinii scriitori români de la începutulsecolului XX care sunt la curent cu toate mişcările inovatoare din literaturaoccidentală şi le receptează aproape sincron cu producerea lor. Este şi cazulprogramului futurist lansat de Marinetti în 1909. Textul lui Marinetti, cititprobabil în franceză, în ziarul Le Figaro, unde a apărut prima oară, este reproduscu acurateţe şi comentat cu multă simpatie, fiind considerat „în parte binevenit”.Minulescu reţine în special aspiraţia futuriştilor spre libertate creatoare şi noutateşi crede că învinuirea de „exces” adusă lui Marinetti nu este reală: „Excesul oarenu este de cele mai multe ori factorul principal al evoluţiei ? Oare un pas pe careîl facem înainte nu este exces de mişcare ?”, se întreba gazetarul în articolulintitulat Il futurismo, publicat în ziarul Viitorul, anul III, nr. 700, 25 octombrie1909 şi reprodus în Opere, volumul IV, la pagina 36.

Conferinţele Bibliotecii ASTRA15

Peste două decenii, când mişcarea artistică de avangardă va prinde şi lanoi, Marinetti va fi agreat în cercul revistei Contimporanul condus de Ion Vinea,care îl va invita la Bucureşti. Marinetti va da curs invitaţiei şi va asista cuentuziasm… futurist, la incendiul unei porţiuni din zona petrolieră Prahova. Nuse ştie dacă Minulescu a asistat la conferinţele poetului italian, dar maestrulitalian îi cunoştea numele, deoarece îl va menţiona într-un articol publicat înContimporanul (Incendiul sondei de la Moreni – L’incendio della sonda, înContimporanul, anul X, nr. 96-98, 1931).

Adeziunea lui Minulescu la modernism se concretizează şi în susţinereacivilizaţiei citadine ca model al inspiraţiei artiştilor. Pornind de la un articol dinrevista Vieaţa nouă a lui Ovid Densusianu, ferventă susţinătoare a poezieioraşelor, el scrie un articol bine documentat despre sufletul omului modern dinmediul urban şi dreptul acestuia la expresie artistică. În articolul Poezia oraşelormari, apărut în Viitorul, anul VIII, nr. 2727 din 14 septembrie 1915, reprodus înOpere, volumul IV, la pagina 93, sunt trecute în revistă argumenteletradiţionaliştilor în legătură cu depravatele şi sterilele Sodome moderne,„locaşuri respingătorii”, pentru a se ajunge la concluzia că acestea sunt naive şidepăşite. Minulescu cunoştea bine poezia citadină europeană, citând versuri şititluri de poeme din: Verhaeren, poetul Flandrei; Francis Jammes, „lebăda de laOrthez”; Paul Fort, „prinţul poeţilor din Franţa cu al său Paris sentimental”;Henri de Régnier, cu faimoasele Le cité des eaux şi Oraş francez; Paul Verlainecu Nocturna parisiană; apoi Albert Samain şi alţii. Ideea că metropola poartăsemnele crepusculului vieţii umane sau chiar ale apocalipsei, nu găseşte dinpartea poetului român decât respingere categorică; citadin convins, el dă frâuliber sentimentului de ataşament faţă de viaţa trepidantă a oraşelor: „Oraşele…Viaţă, frumuseţe, energie… Neobosite uzine, seducătoare muzee, multiplesimboluri… Titanice fiinţe, lăsaţi-ne să vă admirăm faţa, să vă ascultăm pulsul,să vă surprindem gândul… Voi sunteţi omenirea în mers, din voi se naşteumanitatea viitoare… Oraşele… Poeţi, acordaţi-vă lirele în cinstea lor, iar voi,zei nemuritori, înaripaţi-ne cântecele, înălţaţi-ne până la ele…”

Despre scriitorii români, Minulescu a scris mai puţin decât despre cei delimbă franceză. A făcut-o ocazional, însă cu simpatie şi căldură, fie evocându-ipe unii dintre înaintaşi (N. Gane, C. A. Rosetti), fie referindu-se la contemporani(D. Stănoiu, Panait Istrati, Horia Furtună). Aşa cum se poate remarca şi înarticolul cu titltul Versuri şi poezie, din ziarul Românul, anul XLV, nr. 414, 27iunie 1915, reprodus în Opere, volumul IV, p.89, preferinţele lui se îndreptau,bineînţeles, spre poezia epocii, în legătură cu care propune şi un canon personal:

Anca Andreescu 16

Vlahuţă şi Coşbuc, din generaţia „mai bătrâni”, iar dintre tineri, „Goga, Cerna,St. O. Iosif, D. Anghel şi… Minulescu”.

Amabilitatea şi curtoazia lui Minulescu îşi găsesc expresia şi în evocareacriticilor literari (Ilarie Chendi, G. Ibrăileanu), cu excepţia lui E. Lovinescu,care îi provoacă una dintre puţinele răbufniri pamfletare.

Un spaţiu destul de însemnat în publicistica minulesciană îl ocupăproblemele legate de situaţia cărţii literare la noi: editare, organizare, receptare.Experienţa de scriitor care se confruntă cu dificultăţile tipăririi cărţilor, dar şiaceea de cititor pasionat care colindă librăriile, îi furnizează o serie de informaţiidespre piaţa de carte, încă săracă şi precar organizată, de la începutul secoluluiXX. Meseria de editor – observă Minulescu – nu are la noi un statut bine definitşi nu implică o competenţă profesională. „Până acum câţiva ani, cuvântul editorera cel mult tolerat în limba română”. Dar, la un moment dat, situaţia s-aschimbat, meseria de editor devenind o negustorie şi „cel mai uşor mijloc detrai”. Editorii, în special editorii literari, „s-au înmulţit în aşa fel încât ar puteachiar forma o societate, cu preşedinte, vicepreşedinte şi tot tacâmul” observaMinulescu în articolul Editori şi editaţi, din ziarul Viitorul, anul III, nr. 500 din6 aprilie 1909, reprodus în Opere, volumul IV, p. 30. Incompetenţi, sau pur şisimplu necinstiţi, unii dintre aceşti editori, apăruţi peste noapte ca ciupercilepublică de multe ori cărţi care nu sunt de fapt „noutăţi”, ci reeditări de opere maivechi, abil ascunse sub un titlu nou.

Relaţia dintre editor şi scriitor este una dintre temele predilecte ce revinîn articolele lui Minulescu privitoare la cultura cărţii. Editorul e un negustor careştie să tragă profit din tipărirea cărţii, plătindu-l pe adevăratul creator numai cuo mică parte din banii câştigaţi. Aşa se face că în timp ce scriitorul stă vara înBucureşti, pe călduri înăbuşitoare, având rareori bani să-şi cumpere un bilet detren ca să respire măcar 24 de ore aer curat, „casele de editură au palate şi stăpâniilor au vile la Sinaia sau Predeal şi-şi pot permite oricând luxul unei şederiîndelungate la Constanţa”. Au rămas în urmă timpurile când editorul publica„din dragoste pentru frumos” şi pentru a ajuta un scriitor bolnav sau aflat îndificultate, observa cu amărăciune Minulescu în articolul Editorii, apărut înRomânul, anul XLIV, nr. 61, 1 iulie 1914, reprodus în Opere, volumul IV, p. 64.

Un congres al librarilor care s-a ţinut la Craiova în 1914 a exprimat,printre altele, nemulţumirea librarilor de a câştiga prea puţin în raport cu autoriipublicaţi. Iată un punct de vedere care stârneşte sarcasmul scriitorului Minulescu:„Să se pretindă că procentul ce li se dă autorilor este prea mare, şi acest lucru să-l spună cine ?… tocmai librarii şi editorii din ţară; găsesc pur şi simplu o lipsă

Conferinţele Bibliotecii ASTRA17

de omenie, ca să nu zic de bun-simţ. Slavă Domnului, avem librari în Româniape care îi ştim cu toţii cum au început şi unde au ajuns. Şi avem şi autori pe careiarăşi îi vedem cum se zbat pentru ziua de mâine, în timp ce editorul şi librarul,unde i se desface opera, nici nu mai încape în fotoliul de la tejghea”, remarca pebună dreptate gazetarul în articolul Librarii şi editorii, din ziarul Românul, anulXLIV, nr. 34, 4 iunie 1914.

Un alt personaj „din povestea cărţii”, alături de „editor”, „librar”,„scriitor”, e „cititorul”, Minulescu fiind interesat în mod deosebit de receptarealiteraturii, nu numai de vânzarea cărţii. În opinia sa, exprimată în articolul Insulastranie din Insula, anul I, nr. 1, 18 martie 1912, reprodus în Opere, volumul IV,p. 56, publicul cititor era la începutul secolului XX, la noi, „tânăr”, adicăneeducat, ceea ce a permis prosperitatea unor editori abili: „pe dezorientareanenorocită a unui public tânăr s-a ridicat gloria proaspătă a unor impostori şi s-a exploatat această situaţie prin complicitatea iresponsabilă a educatorilor oficialiai gustului”. Acest public era obişnuit mai ales cu literatura „ţărănistă”, încâtapariţia modernismului, cu inovaţiile lui tematice şi formale, a şocat şi a stârnito reacţie de respingere.

Uneori respingerea unei cărţi se datorează condiţiilor grafice în care afost tipărită. Aşa s-a întâmplat cu nuvelele lui Al. Cazaban publicate în condiţiitehnice nefericite: „o proză admirabilă, sugrumată de o copertă imposibilă”.Minulescu făcea o remarcă pertinentă într-o cronică a volumului „Chipuri şisuflete” de Al. Cazaban, publicată în ziarul Viitorul, anul II, nr. 202, 2 iunie 1908şi reprodusă în Opere, volumul IV, p. 20: „În strâmtul cerc de cititori-cumpărători, de cele mai multe ori coperta cărţii hotărăşte citirea autorului”,încât mulţi dintre scriitori buni se văd ocoliţi de marele public din cauza lipseide gust a editorului.

Minulescu se defineşte pe sine ca un cititor „conştient”, adică, în termeniteoretici receptării lecturii, „competent” – care nu citeşte numai cărţi, dar şireviste literare, cu mare interes şi atenţie. Scopul lecturii e instrucţia, dar şiplăcerea, vecină, de multe ori cu amuzamentul: „Sunt unul din rarii cititoriconştienţi ai cărţilor şi revistelor noastre, cititori care urmăresc cu de-amănuntulce se produce pe tărâmul literar, încredinţat că, în cazul când nu mai găsesc nimicinstructiv, găsesc totdeauna ceva amuzant”. Temperamentul său jovial, înclinatspre umor, spre anecdotă şi glumă, spiritul ludic, atenţia acordată efectelor delimbaj, se manifestă şi în publicistică, în descoperirea unor „poante” involuntaredin stilul confraţilor sau al recenzenţilor literari. Citind, de pildă, revista Furnica,descoperă, în versurile unui poet ce semnează „V. Poiană”, sintagma „poetică”,

Anca Andreescu 18

„Un parc în mijlocul ogrăzii” şi sarcasmul său izbucneşte impetuos în articolulintitulat chiar aşa, Un parc în mijlocul ogrăzii, publicat în Viitorul, anul III, nr.554, 31 mai 1909, reprodus în Opere, volumul IV, p. 32 : „Dar, pentru numelelui Dumnezeu, se poate o mai mare ofensă adusă bunului-simţ decât aceastănălucire literară a domnului Poiană !?… «Un parc în mijlocul ogrăzii» vine totaşa de bine ca şi cum ai fi zis bunăoară un munte Himalaya sau un ocean Atlanticîn mijlocul aceleiaşi ogrăzi care împrejmuia casa din colţul străzii şi care, spreculme, mai avea şi perdele de mătasă”.

O informaţie interesantă – şi totodată un punct de vedere – apare înarticolul intitulat Serbările S.S.R. apărut în ziarul în Românul, anul XLIV, nr. 66din 6 iulie 1914 şi reprodus în volumul IV de Opere, la pagina 67. E vorba despreiniţiativa Societăţii Scriitorilor Români de a se asocia organizatorilor unorfestivităţi populare estivale în parcul Cişmigiu prin introducerea în program alecturilor literare, din opera scriitorilor clasici şi contemporani. Minulescu salutăaceastă iniţiativă menită să apropie publicul de poezie, invocând modelulsărbătorilor organizate în ţările occidentale în beneficiul unor bresle profesionale.Lectura în public ar putea ridica nivelul manifestaţiilor distractive populare,oferind „şi cea mai bună hrană intelectuală”.

Problema relaţiei dintre poet şi publicul cititor revine mereu înpublicistica minulesciană. Deşi amintirile contemporanilor au fixat imagineaunui poet-actor care-şi recita poeziile cu mult talent şi haz, obţinând aplauze lascenă deschisă, Minulescu se arată reţinut când este vorba de receptarea poezieiadevărate de către public, aşa după cum se observă în articolul său, Poeţii şimarele public, publicat în Familia, seria IV, nr. 11-12 noiembrie-decembrie 1941şi reprodus în Opere, volumul IV, p. 129-130. Pe de-o parte, marea artă nu poatefi decât elitistă („marele public prezintă inconvenientul unei inteligenţeinsuficiente pentru a aprecia un poet”), pe de alta însă, poetul nu se poate sustragedorinţei de a plăcea cititorilor. E o concluzie dramatică, un fel de ruptură întrepoet şi poezia lui care merg pe drumuri diferite: „poetul şi poezia se depărteazătot mai mult una de alta”, iar marii poeţi riscă să se strecoare necunoscuţi pelângă marele public – acest suveran absolut – pe care, cu cât încerci să-l ocoleşti,cu atât mai mult îl simţi atrăgându-te ca un magnet”.

După 1920 publicistica literară a lui Minulescu îşi pierde caracterulmilitant şi devine mai ponderată. Scriitorul nu mai „luptă” pentru cauzamodernismului, nu mai lansează programe literare, ci îşi consolidează carieraartistică în domeniul poeziei, teatrului şi prozei. Numele lui de gazetar se leagămai ales de activitatea de cronicar dramatic.

Conferinţele Bibliotecii ASTRA19

Despre literatura dramatică şi despre spectacolul teatral Minulescu scriemult. S-ar putea spune că e un subiect predilect al intervenţiilor în presă, nunumai în cronici dramatice, ci şi în alte articole. Dramaturg el însuşi, nu credeîn teza adesea susţinută că literatura dramatică românească nu depăşeşte nivelulmediocrităţii. Elogiind piesa Cometa a lui St. O. Iosif şi D. Anghel, în cronicadramatică publicată în Viitorul, anul II, nr. 254, 24 iulie 1908, reprodusă înOpere, volumul IV, p. 22, Minulescu atribuie „răutăţei” şi „nepriceperei”atitudinea ostilă faţă de teatrul românesc şi învinuieşte „sistemul nenorocit deorganizare a vieţii teatrale”.

În acest spirit, cronicile dramatice publicate cu constanţă timp de maimulţi ani sunt o pledoarie pentru susţinerea vieţii teatrale la noi, atât înprezentarea capodoperelor dramaturgiei universale, cât mai ales în promovareacreaţiei româneşti. A scris despre reprezentarea pieselor O scrisoare pierdută deCaragiale, Vlaicu-Vodă de Al. Davila, Cadrilul de L. Rebreanu, Răzvan şi Vidrade B. P. Hasdeu, Cocoşul negru şi Prometeu de V. Eftimiu, precum şi desprecreaţiile unor dramaturgi mai mărunţi, Zaharia Bârsan, Caton Theodorian, A. deHerz. Cronicile dramatice corespund cel mai bine, în domeniul publicisticii,personalităţii lui Minulescu, pentru că obiectul lor nu este literatura ca literămoartă, ci literatură transpusă în spectacol. Spiritul de observaţie atent şi ironicîşi găseşte terenul propice în contemplarea spectacolului teatral ca reflectare vie,prin mijlocirea unor oameni reali – actorii – a specificităţii ficţiunii artistice. Nuîntâmplător jocul actorilor se află pe primul loc în atenţia cronicarului, careurmăreşte reprezentarea ideilor unui autor dramatic şi nu aceste idei în sine.Minulescu a fost contemporan cu marii actori ai scenei româneşti – C. Nottara,Iancu Brezeanu, Lucia Sturza-Bulandra, Tony Bulandra, Aristitza Romanescu –pe care i-a văzut făcând roluri memorabile, i-a urmărit în evoluţia talentului lor,dar i-a şi criticat cu incisivitate când i s-au părut inadecvaţi personajului.

Publicistica lui Minulescu acoperă un teritoriu tematic care depăşeştesfera literaturii, îmbrăţişând uneori domeniul artelor plastice atât de apropiatsufletului său de artist boem, alteori interesându-se de aspectele cotidianului. Sepoate vorbi de o adevărată atracţie pentru faptul divers din viaţa oraşului, oraşcare se identifică, de fapt, cu Bucureştii, micul Paris, iubit cu aceeaşi pasiune decel care iubise în tinereţe adevăratul Paris. Pagini numeroase, unele calde, altelepline de vervă acidă, evocă viaţa de zi cu zi din Capitală: străzile animate, CaleaVictoriei cu teatre, cafenele celebre, librării, florării, muzee, dar şi mahalalelepitoreşti. Evenimentele senzaţionale nu lipsesc : o eclipsă de soare, o cometă,zborul aviatorului Bleriot, ploaia artificială etc.

Anca Andreescu 20

Minulescu a iubit meseria de ziarist pentru că i-a oferit ocazia de a seafla permanent în mijlocul evenimentelor, de a le înţelege astfel mai bine, de adescoperi şi de a comenta faptele diverse, numeroasele şi fascinantele „faptediverse” din care este alcătuită viaţa, ca un mozaic în mişcare.

Deseori, romanele şi nuvelele sale porneau tocmai de la aceste „faptediverse”, ele formând veriga de legătură dintre scriitor şi ziarist: „Fiindcăziaristica nu e scrisul, nu e nici tiparul, nici tirajul… Ziaristica adevărată estealtceva… Este ideea. Numai ideea !… Şi eu asta fac… Fabric idei…”, afirma ella pagina 102 a romanului său, Bărbierul Regelui Midas, publicat la Bucureşti,la Editura „Naţionala” – S. Ciornei în 1931.

Într-adevăr, în poezia Ultima oră, din volumul Versuri, tipărit laBucureşti, la editura Fundaţia pentru Literatură şi Artă „Regele Carol II”, în1939, p.183, Ion Minulescu scria că menirea unui om de litere este să fabriceidei, să-l atragă pe cititor spre lumea magică a cuvintelor care, amestecate,alcătuiesc o poveste… „Povestea lui ? / Hm !… / Povestea mea – / A mea, / A ta/ Şi-a altora !…”

Conferinţele Bibliotecii ASTRA21