+ All Categories
Home > Documents > 155484653 122395723-manuscrisul-gasit-la-accra-141227063321-conversion-gate02

155484653 122395723-manuscrisul-gasit-la-accra-141227063321-conversion-gate02

Date post: 23-Jul-2015
Category:
Upload: andya-muntean
View: 79 times
Download: 4 times
Share this document with a friend
190
Transcript

B I B L I O T ECA

„PAULO COELHO“

PAULO COELHO s-a născut la Rio de Janeiro în 1947. Este unuldintre cei mai de succes romancieri ai lumii, cărţile sale traduseîn 73 de limbi şi editate în peste 170 de ţări atingând, pânăîn prezent, vânzări de peste 140 000 000 de exemplare înîntreaga lume, iar în România, de peste 1 000 000 de exem -plare. Înainte să devină un adevărat fenomen literar, a fostun hippie rebel, apoi autor dra matic, director de teatru, jur -nalist, poet. În 1986 face pelerinajul la Santiago de Com postela,eveniment care i-a marcat viaţa şi cariera. Deşi profund ataşatde Brazilia natală, romanele lui dezvoltă drame universale,ceea ce explică pri mi rea entuziastă de care se bucură pe toatemeridianele. Pagina sa de Facebook are 9,3 milioane de fani,iar contul său de Twitter, peste 5,7 milioane de followers. În2009, a intrat în Guinness Book drept autorul celei mai tradusecărţi (romanul Alchimistul). Este consilier special UNESCO încadrul programului „Convergenţe spirituale şi dialoguri inter -cul tu rale“, membru al comitetului director al Fun daţiei ShimonPeres, al Schwab Foundation for Social Entre preneurship, alLord Menuhin Foundation. I s-au decernat numeroase premii (printre care premiul ger -man Bambi 2001, acordat personalităţii culturale a anului,premiul italian Fregene pentru literatură) şi impor tante dis -tincţii (Cava ler al Legiunii de Onoare, Franţa, 1999; Comandoral Ordinului Rio Branco, Brazilia, 1998 etc.). Este membru alAcademiei Bra ziliene de Litere din 28 octombrie 2002.A fondat Institutul Paulo Coelho, care acordă ajutoare în -deo sebi copiilor şi bătrânilor din păturile defavorizate alesocie tăţii braziliene. Este colaborator permanent al unor reputate publicaţii,printre care Corriere della Sera (Italia) şi El Semanal (Spania).

Opere principale: Jurnalul unui Mag (1987); Alchi mis tul (1988);Brida (1990); Walkiriile (1992); La râul Piedra am ºezut ºi-am plâns(1994); Al cincilea munte (1996); Manualul rãzboi nicului lu -minii (1997); Veronika se hotã rãºte sã moarã (1998); Diavolulºi domniºoara Prym (2000); Unspre zece minute (2003); Zahir(2005); Vrãjitoa rea din Portobello (2006); Ca un râu care curge(2006); Învingãtorul este întotdeauna singur (2008); Aleph (2010),Manuscrisul găsit la Accra (2012). Nume roase drama tizãri,CD-uri ºi jocuri elec tronice dupã cãr þile sale.

PAULO COELHO

Manuscrisul găsit la Accra

Traducere din portughezã deMICAELA GHIŢESCU

Redactor: Raluca PopescuCoperta: Angela RotaruTehnoredactor: Manuela MăxineanuCorectori: Iuliana Glăvan, Patricia RădulescuDTP: Florina Vasiliu, Carmen Petrescu

Pa ulo Co el ho Manuscrito encontrado em AccraCopyright © 2012 by Pa u lo Co el hoThis edition was published by arrangements with Sant Jordi Asociados Agencia Literaria S.L.U., Barcelona, Spain. All rights reserved.www.paulocoelho.com

© HUMANITAS FICTION, 2012, pen tru pre zen ta ver siu ne ro mâ-nească (ediţia print)© HUMANITAS FICTION, 2012 (ediţia digitală)

ISBN 978-973-689-530-2 (pdf)

Editura HUMANITAS FICTIONPiaţa Presei Libere 1, 013701 Bucureşti, România tel. 021 408 83 50, fax 021 408 83 51 www.humanitas.ro

Comenzi online: www.libhumanitas.roComenzi prin e-mail: [email protected] telefonice: 0372 743 382, 0723 684 194

O, Marie, zămislită fără de păcat, roagă-te pentru noi,

păcătoşii care venim la tine.Amin.

Maicii Noastre Sfânta Maria, drept mulţumire pentru miracol;

şi Mônicăi Antunes, ale căreibinecuvântări nu au fost în van.

Fiice ale Ierusalimului, nu mă plângeţi pe mine,

ci pe voi plângeţi-vă şi pe copiii voştri.LUCA, 23:28

Cuvânt înainte şi salut

În decembrie 1945, doi fraţi care îşi căutauun loc de popas au dat peste o urnă plină depapirusuri într-o grotă din regiunea HamraDom, din Egiptul de Sus. În loc să anunţeauto rităţile locale – cum cerea legea –, au ho -tărât să vândă manuscrisele pe piaţa anti -chităţilor bucată cu bucată, ca să nu atragăatenţia guvernului. Mama băieţilor, temân -du-se de influenţa unor „energii negative“,a ars mai multe dintre papirusurile descope -rite de aceştia.

În anul următor, din motive pe care istorianu le consemnează, fraţii s-au certat între ei.Punând acest fapt pe seama „energiilor nega -tive“, mama lor a încredinţat manuscriseleunui sacerdot, care a vândut unul dintre ele

11

Muzeului Copt din Cairo. Acolo documen -tele au primit numele pe care îl poartă şiastăzi: Manuscrisele de la Nag Hammadi(referire la oraşul cel mai apropiat de gro taunde au fost găsite). Unul dintre experţiimuzeului, istoricul religiilor Jean Doresse,a înţeles importanţa descoperirii, citând-o pen - tru prima oară într-o publicaţie din 1948.

Celelalte documente au început să aparăpe piaţa neagră. În scurt timp, guvernul egip -tean şi-a dat seama de însemnătatea desco -peririi şi a încercat să împiedice scoaterea dinţară a manuscriselor. Imediat după revoluţiadin 1952, cea mai mare parte a materialuluia fost încredinţată Muzeului Copt din Cairoşi declarată patrimoniu naţional. Un singurtext a scăpat vigilenţei autorităţilor, apărândla un anticar belgian. Au existat tentativeeşuate de a-l vinde la New York şi Paris, pânăce a fost în cele din urmă achiziţionat de Insti -tutul Carl Jung, în 1951. Odată cu moartearenumitului psihanalist, papirusul, acum cu -noscut drept Codexul Jung, s-a înapoiat laCairo, unde astăzi sunt adunate circa o miede pagini şi fragmente ale Manuscriselor dela Nag Hammadi.

12

** *

Papirusurile găsite sunt traduceri greceştiale unor texte scrise între sfârşitul primuluisecol al erei creştine şi anul 180 d. Chr., şi al -că tuiesc un corpus de texte cunoscut dreptEvan gheliile Apocrife, care nu se află ca atareîn Biblie, aşa cum o cunoaştem noi astăzi.

Care este cauza?În anul 170 d. Chr., un grup de episcopi s-a

reunit ca să hotărască ce scrieri vor face partedin Noul Testament. Criteriul a fost simplu:trebuiau să aleagă texte care să combată ere -ziile şi diviziunile doctrinare ale epocii. S-auselecţionat actualele Evanghelii, Epistolele şitot ce avea o anumită „coerenţă“, să spunem,cu ideea centrală a ceea ce se socotea a fi creş -tinismul. Referirea la reuniunea episcopilorşi lista cărţilor acceptate se găsesc în puţincunoscutul Canon Muratori. Celelalte cărţi,precum cele aflate la Nag Hammadi, au ră -mas pe dinafară fie pentru că includeau textescrise de femei (precum Evanghelia dupăMaria Magdalena), fie deoarece dezvăluiauun Isus conştient de misiunea sa divină, lucru

13

care făcea ca jertfa sa să fie mai puţin încăr -cată de patimi şi dureri.

** *

În 1974, un arheolog englez, Sir WalterWilkinson, a descoperit aproape de NagHam madi alt manuscris, de astă dată în treilimbi: arabă, ebraică şi latină. Cunoscândregulile care protejau documentele găsite înzonă, el a trimis textul la Departamentul deAntichităţi al Muzeului din Cairo. Curânda venit şi răspunsul: existau cel puţin 155 decopii ale documentului care circulau prinlume (dintre care trei aparţineau muzeului)şi toate erau practic identice. Testele cu car -bon 14 (utilizate pentru datarea materiei or -ganice) au arătat că pergamentul era relativrecent – scris probabil în anul 1307. Nu a fostgreu să i se determine locul de provenienţă:oraşul Accra, aflat în afara teritoriului egip -tean. Ca atare, nu exista nici o restricţie privindscoaterea sa din ţară. Iar Sir Wilkinson a pri -mit permisiunea scrisă a guvernului egiptean(Ref.1901/317/IFP-76, din 23 noiembrie 1974)să-l ducă în Anglia.

14

** *

L-am cunoscut pe fiul lui Sir Walter Wil -kinson în 1982, de Crăciun, la Porthmadog,în Ţara Galilor, Regatul Unit. Mi-amintesc că,la vremea aceea, mi-a menţionat manu scri -sul găsit de tatăl său, dar nici unul din noinu a dat importanţă subiectului. De-a lungulanilor am rămas prieteni şi am avut prilejulsă-l văd cel puţin de încă două ori când amvizitat Anglia în scopul promovării cărţilormele.

Pe 30 noiembrie 2011 am primit o copiea textului despre care îmi vorbise la primanoastră întâlnire. Îl transcriu acum.

Mi-ar plăcea atât de mult să încep rân -durile acestea scriind:„Acum, că am ajuns la sfârşitul vieţii,las celor care vor veni după mine tot ceam învăţat în timp ce călătoream pe faţaPământului. Să vă fie de folos“.

Dar, din păcate, asta nu-i adevărat. Am doar21 de ani, părinţi care mi-au dăruit dragosteşi ştiinţă de carte şi o soţie pe care o iubescşi care mă iubeşte – dar viaţa se va însărcinasă ne despartă mâine, când fiecare va trebuisă plece în căutarea drumului său, a sorţii salesau a felului său de a înfrunta moartea.

Pentru familia mea astăzi e 14 iulie 1099.Pentru familia lui Iacob, prietenul meu dincopilărie, cu care mă jucam pe străzile oraşu -lui nostru, Ierusalim, suntem în 4859 – luiîi place să spună că religia iudaică este maiveche decât a mea. Pentru respectabilul Ibnal-Athir, care şi-a petrecut viaţa încercând săconsemneze o istorie care acum ajunge lasfâr şit, anul 492 stă să se încheie. Nu măsu -răm tim pul şi nici nu-l adorăm la fel pe Dum -nezeu, dar în rest am trăit în bună pace.

19

Acum o săptămână comandanţii noştris-au reunit: francezii sunt mult mai nume -roşi şi mai bine înarmaţi. Toţi au avut deales: să părăsească oraşul ori să lupte pânăla moarte, deoarece mai mult ca sigur vomfi înfrânţi. Mai toţi au hotărât să rămână.

În astă clipă musulmanii sunt adunaţiîn moscheea Al-Aqsa, iudeii au ales MihrabDawud ca să-şi grupeze soldaţii, în timp cecreştinii, risipiţi în multe cartiere, şi-au luatsarcina să apere partea de miazăzi a oraşului.

Afară putem vedea deja turnurile de asalt,construite din lemnul unor corăbii. Dupămiş carea trupelor inamice, ne aşteptăm camâine de dimineaţă să ne atace – vărsândsânge în numele papei, al „eliberării“ oraşu -lui, al „voinţei divine“.

După-amiază, în piaţa unde cu un mile -niu în urmă guvernatorul roman Ponţiu Pilatl-a dat pe Isus mulţimii ca să fie răstignit, ungrup de bărbaţi şi femei de toate vârstele i-au venit în întâmpinare grecului pe care noitoţi, aici, îl cunoaştem drept Coptul.

Coptul e un om ciudat. A hotărât să-şi pără -sească oraşul de baştină, Atena, de foarte tâ -năr, în căutare de bani şi de aventură. A sfârşit

20

prin a bate la porţile oraşului nostru aproapemort de foame, a fost primit bine, încet-înceta uitat de călătorii şi a hotărât să rămână aici.

Şi-a găsit de lucru într-o cizmărie şi – lafel ca şi Ibn al-Athir – a început să consem -neze pentru viitorime tot ce vedea şi auzea.Nu a îmbrăţişat nici o religie, şi nimeni nua căutat să-l convertească. Pentru el nu sun -tem în 1099, nici în 4859, şi cu atât mai puţinla finele anului 492. Coptul nu crede decâtîn momentul prezent şi în ceea ce numeşteMoira – dumnezeul necunoscut, Energia Di -vină, răspunzătoare de o unică lege carenu trebuie niciodată încălcată, altfel lumeava pieri.

Alături de Copt se aflau patriarhii celortrei religii din Ierusalim. Nici un dregător nua apărut cât timp a durat convorbirea – toţierau prinşi cu ultimele pregătiri pentruapărarea pe care noi o socotim zadarnică.

„Cu multe secole în urmă, un om a fostjudecat şi osândit în piaţa asta, a început gre -cul. Pe strada care continuă spre dreapta, întimp ce se îndrepta către moarte, a trecut pelângă un grup de femei. Văzând că ele plâng,a spus: «Nu plângeţi pentru mine, plângeţi pentru

21

Ierusalim». Prorocea ce se întâmplă astăzi. Înce -pând de mâine ce era armonie se va pre -schimba în discordie. Ce era bucurie va fiînlocuit cu doliu. Ce era pace va face loc unuirăzboi care va dura până într-un viitor atâtde îndepărtat, încât nu reuşim nici măcar să-ivisăm sfârşitul.“

Nimeni nu a spus nimic, pentru că ni -meni nu ştia de ce se află acolo. Trebuia oaresă mai ascultăm o predică despre năvălitoriicare se numeau singuri „cruciaţi“?

Coptul ne-a lăsat să fierbem un pic, nedu -meriţi. Şi, după o lungă tăcere, ne-a lămurit:

„Ei pot nimici oraşul, dar nu pot isprăvicu tot ceea ce el ne-a învăţat. De aceea, e ne -voie ca această cunoaştere să nu aibă aceeaşisoartă ca zidurile, casele şi străzile noastre.Dar ce este cunoaşterea?

Nu este adevărul absolut despre viaţă şimoarte, ci ceea ce ne ajută să trăim şi să în -fruntăm greutăţile vieţii zilnice. Nu esteştiinţa din cărţi, care slujeşte doar ca să nascădiscuţii zadarnice despre ce s-a întâmplat orise va întâmpla, ci înţelepciunea care sălăş -luieşte în inima bărbaţilor şi a femeilor debună-credinţă“.

22

Coptul a spus:„Sunt un învăţat şi, deşi am petrecut toţi

anii aceştia căutând şi clasificând obiecteantice, notând date şi discutând politică, nuştiu ce să spun. Dar în clipa asta cer Ener -giei Divine să-mi purifice inima. Voi îmi veţipune întrebări iar eu le voi răspunde. ÎnGrecia Antică aşa învăţau maeştrii: discipoliiîi întrebau lucruri la care nu se gândiseră nici -odată înainte, dar la care se vedeau nevoiţisă răspundă“.

„Şi ce vom face cu răspunsurile?“ a între -bat cineva.

„Unii vor scrie ce spun eu. Alţii îşi voraminti cuvintele. Dar important este ca lanoapte să plecaţi în cele patru zări, răspân -dind ce aţi auzit. Astfel, sufletul Ierusali mu -lui va fi păstrat. Şi într-o zi îl vom puteare construi nu doar ca oraş, ci ca loc de undedin nou va izvorî înţelepciunea şi unde paceava domni iarăşi.“

„Toţi ştim ce ne aşteaptă mâine, a spus altbărbat. N-ar fi mai bine să vorbim cum să că -dem la pace sau să ne pregătim pentru luptă?“

Coptul s-a uitat la sacerdoţii care eraulângă el şi, pe urmă, s-a întors spre mulţime:

23

„Nimeni nu ştie ce ne aduce ziua de mâine,fiindcă fiecărei zi îi ajunge răul sau bineleei. Întrebând ce doriţi să aflaţi, uitaţi de sol -daţii din afara zidurilor şi de frica dinăuntru.Averea noastră nu va însemna să spunemcelor care vor moşteni pământul ce s-a petre -cut în ziua de azi; lăsaţi asta în seama istoriei.Vom vorbi, aşadar, despre viaţa noastră dezi cu zi, despre greutăţile pe care am fost ne -voiţi să le înfruntăm. Doar asta va avea căutareîn viitor, pentru că nu cred că se vor schimbamulte lucruri în următorii o mie de ani“.

Atunci vecinul meu Iacob s-a rugat:„Vorbeşte-ne despre înfrângere“.

Poate o frunză, când cade din copac iarna,să se simtă înfrântă de frig?

Copacul îi spune frunzei: „Acesta e ciclulvieţii. Chiar dacă tu crezi că vei muri, de faptîncă mai trăieşti în mine. Mulţumită ţie suntviu, pentru că am putut respira. Tot mulţu -mită ţie m-am simţit iubit, pentru că i-amputut da umbră călătorului ostenit. Seva tae în seva mea, suntem una“.

Poate un om care s-a pregătit ani de zileca să urce pe muntele cel mai înalt din lumesă se simtă înfrânt când ajunge în faţa mun -telui şi descoperă că acesta e învăluit de ofurtună? Omul îi spune muntelui: „Nu măvrei acum, dar vremea o să se schimbe şiîntr-o zi voi putea să mă urc în vârful tău.Între timp, tu stai aici şi mă aştepţi“.

27

Poate un tânăr, când este respins de primasa dragoste, să spună că dragostea nu există?Tânărul îşi zice: „Voi întâlni pe cineva în mă -sură să înţeleagă ce simt. Şi voi fi fericitpentru tot restul zilelor mele“.

Nu există nici victorie, nici înfrângere înciclul naturii: există doar mişcare.

Iarna luptă ca să domnească nestin ghe -rită, dar în cele din urmă trebuie să recu noascăvictoria primăverii, care aduce cu sine florişi bucurie.

Vara vrea să-şi desfăşoare zilele calde pen -tru totdeauna, fiindcă e încredinţată că pentrupământ căldura ei e binefăcătoare. Dar pânăla urmă acceptă venirea toamnei, care îi va în -gădui pământului să se odihnească.

Gazela mănâncă ierburi şi este sfâşiată deleu. Aici nu e vorba de cine este mai puter -nic, ci de cum ne arată Dumnezeu ciclul morţiişi al reînvierii.

Iar în acest ciclu nu sunt învingători, şi niciînfrânţi: doar etape care se cer împlinite. Cândinima fiinţei omeneşti înţelege asta, ea seeliberează. Acceptă fără părere de rău cli pelegrele şi nu se lasă înşelată de momentele deglorie.

28

Şi una, şi alta vor trece. Unul îi va urmaceluilalt. Iar ciclul va continua până ne vomelibera de carne şi ne vom întâlni cu EnergiaDivină.

Aşadar, când luptătorul va fi în arenă –fie că a vrut, fie pentru că acolo l-a adus des -tinul cel de neînţeles – , spiritul său să fie veselîn lupta pe care este pregătit să o poarte. Dacăîşi va păstra demnitatea şi onoarea, chiar dacăva pierde bătălia, nu va fi niciodată înfrânt,căci sufletul lui va rămâne nevătămat.

Şi nu va învinovăţi pe nimeni de ce i seîntâmplă. De când a iubit pentru prima oarăşi a fost respins, a înţeles că acest lucru nui-a ucis puterea de a iubi. Iar ceea ce esteadevărat pentru iubire e adevărat şi pentrurăzboi.

Pierderea unei bătălii, sau pierderea a totce credem că avem, ne aduce clipe de tris -teţe. Dar când ele trec descoperim forţa necu -noscută care zace în fiecare dintre noi, o forţăcare ne surprinde şi ne face mândri de noiînşine.

Privim în jur şi ne spunem: „Am supra -vieţuit“. Şi ne bucurăm de cuvintele noastre.

Numai cei care nu recunosc această forţăspun: „Am pierdut“. Şi se întristează.

29

Alţii, chiar suferind din cauza pierderii şiumiliţi de poveştile pe care le răspândescînvingătorii despre ei, îşi îngăduie să versecâteva lacrimi, dar niciodată nu se îndu -io şează de soarta lor. Ştiu doar că lupta afost întreruptă şi că deocamdată sunt în dez -avantaj.

Îşi ascultă bătăile inimii. Văd că sunt încor -daţi. Că le este teamă. Se gândesc la viaţa lorşi descoperă că, în pofida spaimei pe care osimt, credinţa continuă să le înflăcăreze sufle -tul şi îi împinge înainte.

Încearcă să afle unde au greşit şi unde aureuşit. Folosesc clipele când sunt căzuţi lapământ ca să se odihnească, să-şi vindece ră -nile, să descopere noi strategii şi să se înzes -treze mai bine.

Şi vine ziua când o nouă luptă le bate lauşă. Teama nu a pierit, dar trebuie să lupte –sau vor rămâne pentru totdeauna căzuţi lapământ. Se ridică şi-şi înfruntă duşmanul,amintindu-şi de suferinţa pe care au trăit-oşi pe care nu vor s-o mai cunoască niciodată.

Înfrângerea de dinainte îi sileşte să în vin -gă de astă dată, fiindcă nu doresc să maitreacă prin aceleaşi dureri.

30

Iar dacă victoria nu va veni de astă dată,va veni data viitoare. Şi, dacă nu va fi dataviitoare, va fi mai târziu. Cel mai rău nu estesă cazi, ci să rămâi căzut la pământ.

Nu este înfrânt, de fapt, decât cel care re -nunţă. Toţi ceilalţi sunt victorioşi.

Şi va veni ziua când clipele de restrişte vorfi doar poveşti pe care le vor istorisi, mân -dri, celor care vor vrea să asculte. Şi toţi îivor asculta cu respect şi vor învăţa trei lu -cruri importante:

Să aibă răbdare, ca să aştepte momentulprielnic.

Înţelepciune, ca să nu lase să le scape pri -lejul următor.

Şi să fie mândri de cicatricile lor.Cicatricile sunt medalii gravate cu fier şi

cu foc în carne şi îi vor speria pe duşmani,dovedindu-le că omul din faţa lor este călitîn luptă. Adeseori asta îi va împinge să cauteo cale de împăcare şi astfel nu se va ajungela înfruntări.

Cicatricile vorbesc mai tare decât tăişulsabiei care le-a făcut.

31

„Descrie-i pe cei înfrânţi“, s-a rugat unnegustor, când Coptul a sfârşit de vorbit.

Şi el a răspuns: Înfrânţii sunt cei care nu au renunţat.Înfrângerea ne face să pierdem o bătălie

sau un război. Renunţarea nu ne mai lasă săluptăm.

Înfrângerea vine când nu reuşim ceva cene dorim mult. Renunţarea nu ne lasă să vi -săm. Deviza sa e: „Nu dori nimic şi astfel nuvei suferi niciodată“.

Înfrângerea ia sfârşit când ne angajămîntr-o luptă nouă. Renunţarea nu are un sfâr -şit: este o alegere în viaţă.

Înfrângerea este pentru cei care, deşi leeste teamă, trăiesc în entuziasm şi credinţă.

Înfrângerea este pentru cei viteji. Doar eipot avea onoarea de a pierde şi bucuria dea câştiga.

35

Eu nu am venit aici ca să spun că înfrân -gerea face parte din viaţă; asta o ştim cu toţii.Doar înfrânţii cunosc Dragostea. Pentru căpe tă râ mul dragostei purtăm primele noas -tre lup te – şi pierdem de obicei.

Eu sunt aici ca să spun că există unii carenu au fost niciodată înfrânţi.

E vorba de cei care nu au luptat niciodată.Au reuşit să evite cicatricile, umilirile, sen -

timentul de abandon şi clipele când război -nicii se îndoiesc de existenţa lui Dumnezeu.

Aceştia pot spune cu mândrie: „Niciodatănu am pierdut vreo bătălie“. Dar nu vor puteaspune vreodată: „Am câştigat o bătălie“.

Dar lor nu le pasă. Trăiesc într-o lume undecred că nu vor fi niciodată atinşi, închid ochiila nedreptăţi şi la suferinţă, se simt în sigu -ranţă pentru că nu trebuie să treacă prin încer -cările zilnice ale celor care îndrăznesc să-şidepăşească limitele.

Niciodată nu au auzit un „Adio“. Şi nici un„M-am întors. Îmbrăţişează-mă cu bucuriacelui care mă pierduse şi m-a regăsit“.

Cei care nu au fost niciodată înfrânţi parveseli şi deasupra tuturor, stăpâni pe unadevăr pentru care nu au mişcat niciodatăun fir de pai măcar. Sunt veşnic de partea

36

celui mai puternic. Sunt ca hienele, care mă -nâncă numai rămăşiţele leului.

Îşi învaţă copiii astfel: „Nu vă lăsaţi târâţiîn înfruntări, veţi avea numai de pierdut.Dacă aveţi îndoieli, nu le daţi glas, şi astfelveţi fi feriţi de necazuri. Dacă vă va atacacineva, să nu vă simţiţi ofensaţi şi nici să nuvă coborâţi încercând să răspundeţi la atac.De alte lucruri trebuie să ne pese în viaţă“.

În tăcerea nopţii, ei îşi înfruntă bătăliiledin suflet: sunt visuri neîmplinite, nedreptăţila care au închis ochii, clipe de laşitate pe careau reuşit să le ascundă de toţi – mai puţinde ei – şi iubirea cu care s-au întâlnit pedrum, cea care le era menită de mâinile luiDumnezeu şi cu care, totuşi, nu au avut cura -jul să intre în vorbă.

Şi făgăduiesc: „Mâine va fi altfel“.Dar soseşte ziua de mâine şi vine întreba -

rea care îi încremeneşte: „Şi dacă totul o săiasă prost?“

Şi atunci nu fac nimic.Vai de cei care nu au fost niciodată înfrânţi!

Nu vor învinge niciodată în viaţă.

37

„Povesteşte-ne despre singurătate“, s-arugat o tânără care urma să se mărite cufiul unuia dintre bărbaţii cei mai bogaţidin oraş şi care acum se vedea nevoităsă fugă.

Şi el a răspuns:Fără singurătate, Iubirea nu va rămâne

mult timp lângă tine.Pentru că şi Iubirea are nevoie de odihnă,

ca să poată călători prin ceruri şi să se aratesub alte forme.

Fără singurătate, nici o plantă şi nici unanimal nu supravieţuieşte, nici un pământnu dă roade mult timp, nici un copil nu poateînvăţa despre viaţă, nici un artist nu reuşeştesă creeze, nici o muncă nu poate să creascăşi să se transforme.

Singurătatea nu este lipsa Iubirii, ci com -pletarea ei.

Singurătatea nu înseamnă lipsa de compa -nie, ci clipa când sufletul nostru are liberta -tea să stea de vorbă cu noi înşine şi să neajute să hotă râm cursul vieţilor noastre.

41

Astfel că binecuvântaţi fie cei care nu se temde singurătate. Care nu se sperie să-şi ţină sin -guri de urât, care nu caută disperaţi ceva cucare să se ocupe, să se distreze sau să judece.

Pentru că cine nu este niciodată singur nuse mai cunoaşte pe sine.

Iar cine nu se cunoaşte pe sine ajunge săse teamă de vid.

Iar vidul nu există. O lume uriaşă se as -cunde în sufletul nostru, aşteptând să fie des -coperită. Ea se află acolo, cu forţele neş tir bite,dar e atât de nouă şi de puternică, încât netemem să-i acceptăm existenţa.

Deoarece faptul de a descoperi cine sun -tem ne va sili să recunoaştem că putem mergemult dincolo de tot ce ştim. Şi asta ne sperie.Mai bine să nu riscăm atât de mult, de vremece putem oricând să spu nem: „N-am făcut cetrebuia pentru că nu am fost lăsat“.

E mai uşor. E mai sigur. Şi, în acelaşi timp,înseamnă să renunţi la propria ta viaţă.

Vai de cei care aleg să-şi petreacă viaţa spu -nând „Nu am avut prilejul“!

Deoarece cu fiecare zi ei se vor afunda maimult în puţul propriilor limite, şi va veniclipa când nu vor mai avea puterea să scape

42

din el şi să regăsească lumina care străbatedeschizătura de deasupra cape telor lor.

Şi binecuvântaţi fie cei care spun: „Eu nuam curaj“.

Pentru că aceştia înţeleg că vina nu estea celorlalţi. Şi mai devreme sau mai târziuvor găsi credinţa necesară ca să înfrunte sin -gurătatea şi misterele ei.

Iar pentru cei care nu se vor speria de sin -gurătatea care dezvăluie misterele totul vaavea o savoare diferită.

În singurătate, ei vor descoperi iubirea carear fi putut să rămână neobservată. În singu -rătate, vor înţelege şi vor respecta iubirea carea plecat.

În singurătate, vor putea hotărî dacă merităsă se roage ca ea să se întoarcă, sau dacă vortre bui să-şi îngăduie unul celuilalt să-şi urmezecalea.

În singurătate, vor învăţa că a spune „nu“nu înseamnă întotdeauna lipsă de genero -zitate şi că a spune „da“ nu este întotdeaunao virtute.

Şi cei care sunt singuri acum să nu se laseniciodată speriaţi de cuvintele diavolului,care spune: „Îţi pierzi timpul“.

43

Sau de cuvintele, încă şi mai puternice,ale căpeteniei diavolilor: „Nu eşti importantpentru nimeni“.

Energia Divină ne aude când vorbim cuceilalţi, dar ne aude şi când stăm liniştiţi, întăcere, privind singurătatea ca pe o bine -cuvântare.

Şi în această clipă lumina Sa luminează totce se află în jurul nostru şi ne face să vedemcât suntem de necesari şi că prezenţa noas -tră pe Pământ are însemnătate pentru lucra -rea Sa.

Şi, când ajungem la această armonie, pri -mim mai mult decât am cerut.

Iar celor care se simt copleşiţi de singu -rătate trebuie să le amintim: în clipele celemai însemnate ale vieţii vom fi întotdeaunasinguri.

Precum copilul când iese din pântecul fe -meii: nu are a face câţi oameni sunt în jurulsău, el trebuie să hotărască dacă va trăi.

Precum artistul în faţa operei sale: pentruca lucrarea să fie într-adevăr bună, el trebuiesă tacă şi să asculte doar vocea îngerilor.

Aşa cum noi ne vom găsi într-o zi în faţamorţii, Nedorita de Oameni: vom fi singuri

44

în cel mai însemnat şi temut moment al vieţiinoastre.

La fel cum Iubirea este condiţia divină,sin gurătatea este condiţia umană. Şi amân -două convieţuiesc în bună pace pentru ceicare înţeleg miracolul vieţii.

Iar un băiat care fusese ales să plece şi-asfâşiat veşmintele şi a spus:„Oraşul meu socoteşte că nu-s bun deluptă. Nu sunt de nici un folos“.

Şi el a răspuns:Unii spun: „Nu reuşesc să trezesc iubirea

celor lalţi“. Dar în iubirea neîmpărtăşită exis -tă întotdeauna speranţa unui răspuns.

Alţii scriu: „Geniul meu nu este recu nos -cut, talentul meu nu e apreciat, visurile melenu sunt respectate“. Dar şi pentru aceştia exis -tă speranţa ca lucrurile să se schimbe dupămulte lupte.

Alţii îşi petrec ziua bătând la uşi, spu nând:„Caut de lucru“. Ei ştiu că, dacă vor avea răb -dare, într-o zi una din uşi se va deschide.

** *

Mai sunt şi cei care se trezesc în fiecaredi mineaţă cu inima strânsă. Nu sunt în cău -tare de iubire, de recunoaştere, de lucru.

49

Îşi spun în sinea lor: „Nu sunt de nici unfolos. Trăiesc pentru că trebuie să supravieţu -iesc, dar nimănui nu-i pasă de ceea ce fac“.

Soarele străluceşte, sunt înconjuraţi de ceidragi şi caută să-şi păstreze masca de vese -lie pentru că în ochii celorlalţi au tot ce auvisat. Dar sunt convinşi că toţi cei din jur sepot lipsi de ei. Fie pentru că sunt prea tinerişi văd că cei mai vârstnici au alte griji, fiepentru că sunt prea bătrâni şi cred că pe ceimai tineri nu-i interesează ce au de spus.

Poetul scrie câteva rânduri şi le aruncăla gunoi, gândind: „Asta nu interesează penimeni“.

Omul vine la slujbă şi zi de zi face ce-afăcut în ajun. Crede că, dacă va fi dat afarăîntr-o zi, nimeni nu-i va simţi lipsa.

O tânără îşi coase rochia atentă la fiecareamănunt şi, când ajunge la petrecere, înţe -lege ce spun privirile: nu este nici cea maifrumoasă, nici cea mai urâtă, e o rochie întremiile de rochii din toată lumea unde în clipaaceea au loc petreceri asemănătoare – uneleîn castele, altele în cătune unde toţi se cunoscşi bârfesc despre îmbrăcămintea celorlalţi.

50

Mai puţin despre rochia ei, care a rămasnebăgată în seamă. Nu era frumoasă, niciurâ tă, era doar o rochie.

Fără folos.Cei mai tineri îşi dau seama că lumea e

plină de neajunsuri uriaşe, pe care viseazăsă le îndrepte, dar nimeni nu vrea să le audăpărerea. „Voi încă nu cunoaşteţi mersul lu -mii“, aud. „Ascultaţi-i pe cei vârstnici şi veţişti mai bine ce aveţi de făcut.“

Cei mai în vârstă au câştigat înţelepciune,au învăţat din greutăţile vieţii, dar, când vineclipa să-i înveţe pe alţii, nimeni nu vrea să-iasculte. „Lumea s-a schimbat, aud în jurullor. Trebuie să mergem înainte şi să plecămurechea la cei mai tineri.“

Fără să ţină seama de vârstă, sentimentul dezădărnicie macină sufletul, repetând în truna:„Nimănui nu-i pasă de tine, tu nu în semninimic, lumea nu are nevoie de tine“.

În disperata lor goană de a da o noimăvieţii, mulţi încep să caute religia, pentru căo luptă în numele credinţei pare să îndrep -tăţească ceva măreţ, care poate schimba lu -mea. „Lucrăm pentru Dumnezeu“, îşi spunsinguri.

51

Şi devin cucernici. Pe urmă devin habot -nici. Şi până la urmă devin fanatici.

Nu înţeleg că religia a fost creată ca să îm -părtăşească misterele şi adoraţia – niciodatăca să asuprească şi să-i convertească pe cei -lalţi. Cea mai mare manifestare a miracoluluilui Dumnezeu este viaţa.

La noapte voi plânge pentru tine, o, Ieru -salime, pentru că înţelegerea asta a UnităţiiDivine va dispărea în viitorii o mie de ani.

Întrebaţi o floare de pe câmp: „Te simţifără folos, de vreme ce tot ce faci este să încol -ţeşti în alte flori asemănătoare?“

Iar ea va răspunde: „Sunt frumoasă, şifrumuseţea în sine este singura mea raţiunede a trăi“.

Întrebaţi un râu: „Te simţi fără folos, devreme ce tot ce faci este să curgi mereu înaceeaşi direcţie?“

Iar el va răspunde: „Nu încerc să fiu defolos; încerc să fiu un râu“.

Nimic pe lumea asta nu este fără folos înochii lui Dumnezeu. Nici o frunză desprinsădin copac, nici un fir de păr ce cade din cap,nici o gâză care este omorâtă pentru că bâzâia.Totul are o raţiune de a fi.

52

La fel şi tu, care tocmai îţi pui întrebareaasta. „Sunt fără folos“ e un răspuns pe careţi-l dai ţie însuţi.

Curând te vei otrăvi cu el şi vei muri fiindîncă în viaţă – chiar dacă vei continua săumbli, să mănânci, să dormi şi să încerci săte bucuri.

Nu încerca să fii de folos. Încearcă să fiitu însuţi: asta e de ajuns.

Ţine mereu pasul cu sufletul tău. Iar el teva învăţa care este rostul tău la fiecare pas.Uneori vei lua parte la o bătălie care va schim -ba istoria. Dar alteori va trebui doar să-i zâm -beşti din senin cuiva cu care te-ai încrucişatîntâm plător pe stradă.

Fără să ştii, poate că ai salvat viaţa unuinecunoscut care se socotea şi el fără folos şicare voia să-şi pună capăt zilelor, până cândun zâmbet i-a dat speranţă şi încredere.

** *

Chiar dacă te uiţi la viaţa ta cu toată atenţiaşi revezi fiecare din momentele când ai sufe -rit, ai asudat şi ai surâs sub soare, niciodată

53

nu vei putea să ştii când anume le-ai fost defolos celorlalţi.

O viaţă nu e niciodată fără folos. Fiecaresuflet care a coborât pe Pământ are un motivca să se afle aici.

Cei care caută cu adevărat să le facă binecelorlalţi nu încearcă să fie de folos, ci săducă o viaţă frumoasă. Aproape niciodatănu dau sfaturi, ci servesc drept exemplu.

Tu să cauţi numai asta: să trăieşti ceea ceîntotdeauna ai dorit să trăieşti. Poate că nuîţi dai seama, dar e foarte important.

Dumnezeu, care pe toate le vede, ştie căexemplul pe care îl dai Îl ajută să facă olume. Şi zi de zi te va acoperi de mai multebinecuvântări.

** *

Iar când Nedorita de Oameni va veni, ais-o auzi spunând:

„E drept să te întrebi: «Dumnezeul meu,Dumnezeul meu, de ce m-ai părăsit?»

Dar acum, în această ultimă clipă a vieţiitale pe Pământ, am să-ţi spun ce am văzut:am găsit casa curată, masa pusă, câmpul arat,

54

florile zâmbind. Am găsit fiecare lucru lalocul său, aşa cum se cuvenea. Tu ai înţelescă lucrurile mici sunt răspunzătoare de ma -rile transformări.

Şi pentru aceasta te voi duce în Paradis“.

Iar o femeie pe care o chema Almira şiera croitoreasă a spus:„Aş fi putut să plec înainte de sosi -rea cruciaţilor iar azi aş fi lucrat în Egipt.Dar întotdeauna mi-a fost teamă deschimbare“.

Şi el a răspuns:Ne e frică de schimbare deoarece credem

că, după multe eforturi şi sacrificii, cunoaş -tem lumea în care trăim.

Şi, chiar dacă ea nu este minunată, chiardacă nu suntem pe deplin mulţumiţi, cel pu -ţin nu vom avea surprize. Nu vom greşi.

La nevoie, vom face mici schimbări pentruca totul să rămână la fel.

Vedem că munţii rămân în acelaşi loc. Ve -dem că pomii, odată crescuţi, când sunt sădiţiîn altă parte sfârşesc prin a se usca.

Şi spunem: „Vreau să fiu ca munţii şi capomii. Puternic şi respectat“.

Chiar dacă, în timpul nopţii, ne trezim gân -dind: „Mi-ar plăcea să fiu ca păsărelele, carepot să vadă Damascul şi Bagdadul şi să seîntoarcă oricând doresc“.

59

Sau: „Ce n-aş da să fiu ca vântul, desprecare nimeni nu ştie de unde vine, nici în cotrose duce, şi care îşi schimbă direcţia fără sătrebuiască să dea socoteală nimănui“.

Dar a doua zi ne amintim că păsărelelefug mereu de vânători şi de păsările de pradă.Şi că vântul rămâne uneori prins într-un vârtejşi tot ce face este să distrugă ce se află în jur.

E foarte bine să visăm că avem mereu noilocuri de văzut şi că vom face asta într-o zi.Visul ne veseleşte – pentru că ştim că putemsă facem mai mult decât ceea ce facem.

A visa nu e primejdios. Primejdios e săvrei să transformi visele în realitate.

Dar vine ziua când destinul bate la uşanoastră. Poate să fie bătaia uşoară a Înge -rului Sorţii, sau bătaia Nedoritei de Oameni.Amândouă spun: „Schimbă-te acum“. Nusăp tămâna viitoare, nu luna viitoare, nu anulviitor. Îngerii spun: „Acum“.

Întotdeauna o auzim pe Nedorita de Oa -meni. Şi schimbăm tot de teamă să nu ne iacu ea: ne schimbăm satul, obi ce iurile, calda -râ mul, mâncarea, purtarea. Nu o putem con -vinge pe Nedorita de Oameni să ne îngăduiesă fim ca înainte. Nu poţi sta de vorbă cu ea.

60

Îl auzim şi pe Îngerul Sorţii, dar pe acestaîl întrebăm: „Încotro vrei să mă duci?“

„Spre o viaţă nouă“, este răspunsul.Şi ne amintim: avem grijile noastre, dar

le putem rezolva – chiar dacă ne va trebui totmai mult timp ca să le venim de hac. Trebuiesă servim drept exemplu părinţilor noştri,maeştrilor noştri, copiilor noştri, şi să rămâ -nem pe calea cea dreaptă.

Vecinii noştri speră să fim în stare să-i învă -ţăm pe toţi virtuţile perseverenţei, ale lupteicu greutăţile şi ale depăşirii obstacolelor.

Şi suntem mândri de purtarea noas tră.Şi suntem lăudaţi pentru că nu vrem să neschim băm, ci urmăm calea pe care ne-a ales-odestinul.

** *

Nimic mai greşit.Deoarece calea de urmat este drumul na -

turii: în neîncetată schimbare, ca duneledeşertului.

Se înşală cei care cred că munţii nu se schim -bă: s-au născut din cutremure, sunt frământaţide vânt şi de ploaie şi zilnic sunt altfel – chiar

61

dacă ochii noştri nu reuşesc să vadă toateastea.

Munţii se schimbă şi se bucură: „Ce binecă nu suntem la fel“, îşi spun unii altora.

Se înşală cei care cred că pomii nu se schim -bă. Ei trebuie să accepte goliciunea iernii şiîmbrăcămintea verii. Şi merg dincolo de loculunde îşi înfig rădăcinile – pentru că păsărileşi vântul le răspândesc seminţele.

Şi pomii se bucură: „Credeam că eram unulşi astăzi descopăr că suntem mai mulţi“, lespun ei odraslelor care încep să răsară în jur.

** *

Natura ne spune: „Schimbă-te!“Iar cei care nu se tem de Îngerul Sorţii în -

ţeleg că trebuie să meargă înainte, în pofidafricii. În pofida îndoielilor. În pofida învi -nuirilor. În pofida ameninţărilor.

Ei au de înfruntat valorile şi prejudecăţile.Ascultă sfaturile celor care îi iubesc: „Nu faceasta, ai deja tot ce îţi trebuie: dragos tea părin -ţilor, iubirea soţiei şi a copiilor, slujba pe careai găsit-o cu greu. De ce să fii străin în ţarăstrăină?“

62

Dar se încumetă să facă primul pas – une -ori din curiozitate, alteori din ambiţie, însăde obicei din dorinţa de nestăvilit de a trăiaventura.

La fiecare cotitură a drumului se simt maiînspăimântaţi. Între timp însă, se surprindsinguri: sunt mai puternici şi mai bucuroşi.

Bucuria. Aceasta e una din cele mai maribinecuvântări ale Atotputernicului. Dacă sun -tem bucuroşi, ne aflăm pe drumul cel bun.

Frica se îndepărtează puţin câte puţin, pen -tru că nu i s-a dat importanţa pe care doreasă o aibă.

O întrebare stăruie încă de la primii paşifăcuţi: „Oare hotărârea mea de a mă schimbai-a făcut pe alţii să sufere pentru mine?“

Dar cine iubeşte vrea să-l vadă fericit pecel iubit. Dacă în prima clipă te temi pentruel, acel simţământ e imediat înlocuit de mân -dria de a-l vedea făcând ce îi place, ducân -du-se unde a visat să ajungă.

Mai târziu apare senzaţia de părăsire. Însă călătorii întâlnesc pe drum oameni

care simt acelaşi lucru. Pe măsură ce stau devorbă între ei, descoperă că nu sunt singuri:devin tovarăşi de drum, împart între ei soluţia

63

pe care o găsesc pentru fiecare obstacol. Şitoţi se descoperă mai înţelepţi şi mai vii decâtîşi închipuiau.

În clipele când suferinţa sau remuşcareaintră în corturile lor şi ei nu reuşesc să doar -mă bine, îşi spun singuri: „Mâine voi maiface un pas. Pot oricând să mă întorc, deoa -rece cunosc drumul. Astfel că încă un pasnu va însemna mare lucru“.

** *

Până ce într-o zi, pe neaşteptate, drumulîncetează să îl mai pună la încercare pe călă -tor şi devine generos cu el. Spiritul lui, pânăatunci tulburat, se bucură de frumuseţea nou -lui peisaj.

Şi fiecare pas, care înainte era instinctiv,ajunge să fie un pas lucid.

În loc să arate confortul siguranţei, oferăbucuria provocărilor.

Călătorul îşi continuă drumul. În loc să seplângă de plictiseală, începe să se vaite deoboseală. Dar în acel moment se opreşte, seodihneşte, admiră priveliştea şi apoi mergemai departe.

64

În loc să-şi petreacă toată viaţa distrugânddrumurile pe care se temea să le urmeze, în -cepe să-i placă cel pe care tocmai îl parcurge.

Chiar dacă destinaţia rămâne învăluită înmister. Chiar dacă la un moment dat ia ohotărâre greşită. Dumnezeu, care îi vede cu -rajul, îi va da şi inspiraţia necesară ca să oîndrepte.

Ceea ce îl tulbură încă nu sunt faptele, citeama de a nu şti cum să le răspundă acestorfapte. Odată ce a hotărât să-şi vadă mai de -parte de drum şi nu mai are de ales, îşi des -coperă o voinţă de fier, iar faptele se înclinăîn faţa hotărârilor sale.

„Greutate“ este numele unei unelte vechi,creată doar ca să ne ajute să aflăm cine suntem.

Tradiţiile religioase ne învaţă că credinţaşi transformarea sunt singurul mod de a neapropia de Dumnezeu.

Credinţa ne arată că niciodată nu suntemsinguri.

Transformarea ne face să iubim misterul.Iar când totul va părea întunecat şi când

ne vom simţi părăsiţi, să nu privim în urmă,cu teama de a vedea transformările care sepetrec în sufletul nostru. Să privim înainte.

65

Nu ne vom teme de ce se va întâmplamâine, pentru că ieri a avut cine să ne poartede grijă.

Şi aceeaşi Prezenţă va continua să ne steaalături.

Aceeaşi Prezenţă ne va apăra de suferinţă.Ori ne va da forţa să o înfruntăm cu dem -

nitate.Vom merge mai departe decât am crezut.

Vom căuta locul unde răsare luceafărul dimi -neţii. Şi vom fi uimiţi să vedem că a fost maiuşor să ajungem la el decât ne-am închipuit.

** *

Nedorita de Oameni vine atât pentru ceicare nu se schimbă, cât şi pentru cei care ofac. Dar cei din urmă pot cel puţin să spună:„Viaţa mea a fost interesantă, nu mi-am irositbinecuvântarea“.

Iar cei care găsesc că aventura e primej -dioasă să încerce rutina: ea ucide înainte devreme.

66

Şi cineva s-a rugat:„Când totul pare îngrozitor, trebuie săne îmbărbătăm spiritul. Aşadar, vor -beşte-ne despre frumuseţe“.

Şi el a răspuns:Mereu auzim spunându-se: „Nu con tea -

ză fru museţea exterioară, ci frumuseţeainterioară“.

Dar nimic nu e mai fals decât cuvintele astea.Dacă ar fi aşa, de ce s-ar strădui florile atâta

ca să atragă albinele?Şi de ce s-ar transforma picăturile de ploaie

într-un curcubeu când întâlnesc soarele?Pentru că natura jinduieşte după frumu -

seţe. Şi nu este mulţumită decât atunci cândea poate fi preamărită.

Frumuseţea exterioară este partea vizibilăa frumuseţii interioare. Şi ea se manifestăprin lumina care iese din ochii fiecăruia. Nuare a face dacă persoana e prost îmbrăcată,dacă nu respectă canoanele eleganţei sau dacănici măcar nu se sinchiseşte de părerea celor

69

care îi stau în preajmă. Ochii sunt oglindasufletului şi reflectă tot ce pare a fi ascuns.

Dar, dincolo de puterea de a străluci, ochiimai au o virtute: sunt o oglindă.

Şi reflectă pe cine îi admiră. Astfel, dacăsufletul celui care observă este întunecat, elîşi va vedea întotdeauna propria urâţenie.Deoarece, ca orice oglindă, ochii înapoiazăfiecăruia dintre noi imaginea propriului nos -tru chip.

** *

Frumuseţea este prezentă în tot ce a fostcreat. Dar primejdia constă în faptul că noi,oamenii, fiinţe adeseori foarte îndepărtate deEnergia Divină, ne lăsăm înrâuriţi de jude -cata străină.

Tăgăduim propria frumuseţe pentru căceilalţi nu pot sau nu vor să o recunoască.În loc să acceptăm cine suntem, căutăm săimităm ce vedem în jur.

Căutăm să fim ca aceia despre care toţispun: „Ce drăguţ!“ Treptat sufletul nostruse istoveşte, voinţa ni se slăbeşte şi putereade a împodobi lumea dispare.

Uităm că lumea este ceea ce ne închipuimcă este.

70

Încetăm să mai fim strălucirea lunii şi de -venim băltoaca de apă care o reflectă. A douazi, soarele va face să se evapore apa, şi nuva rămâne nimic.

Totul pentru că într-o zi cineva a spus:„Eşti urât“. Sau altul a comentat: „E fru moa -să“. Cu doar două cuvinte, au reuşit să nerăpească toată încrederea pe care o aveamîn noi înşine.

Şi asta ne face urâţi. Şi ne umple de amă -răciune.

** *

În acea clipă găsim alinare în ceea ce sechea mă „înţelepciune“: o seamă de idei ros -tite de oameni care caută să definească lumea,în loc să respecte misterul vieţii. Ei cunoscregulile, regulamentele, măsurile, şi caută săstabilească un model de comportament.

Falsa înţelepciune pare să spună: „Nu tepre ocupa de frumuseţe, pentru că este super -fi cială şi trecătoare“.

** *

Asta nu e adevărat. Toate fiinţele de subsoare, de la păsări până la munţi, de la floripână la râuri, reflectă miracolul creaţiei.

71

Dacă nu îi vom lăsa pe alţii să defineascăcine suntem, atunci încetul cu încetul vomfi în stare să facem să strălucească soarelecare se află în sufletul nostru.

Iubirea trece prin preajmă şi spune: „Nute văzusem până azi“.

Iar sufletul nostru răspunde: „Fii mai aten -tă, pentru că sunt aici. A trebuit ca o briză săscuture praful de pe ochii tăi, dar, acum căm-ai recunoscut, nu mă părăsi iar, de vremece toţi jinduiesc după frumuseţe“.

Frumos nu înseamnă la fel, ci deosebit.Nu ne putem închipui o girafă fără gâtul eilung sau un cactus fără ţepi. Piscurile mereualtfel ale munţilor ce ne înconjoară îi facimpunători. Dacă mâna omului ar încerca săle dea tuturor aceeaşi formă, nu ar mai trezirespect.

Ceea ce pare imperfect este tocmai ce nesurprinde şi ne atrage.

Când privim un cedru, nu ne spunem:„Ramurile lui ar trebui să aibă toate aceeaşigrosime“. Ne spunem: „E puternic“.

Când vedem un şarpe, nu spunem nici -odată: „Se târăşte pe jos, în timp ce eu umblucu capul ridicat“. Gândim: „Deşi e mic, are

72

pielea colorată, se mişcă elegant şi e mai pu -ternic decât mine“.

Când cămila străbate deşertul şi ne duceacolo unde vrem să ajungem, nu ne spunemniciodată: „Are cocoaşă şi dinţi urâţi“. Gân -dim: „E demnă de dragostea mea pentruloialitate şi ajutor. Fără ea nu aş putea nici -odată să cunosc lumea“.

Un apus de soare e întotdeauna mai fru -mos când cerul este acoperit de nori neregu -laţi, pentru că numai aşa poate crepuscululsă reflecte nenumăratele culori din care suntalcătuite visurile şi versurile poetului.

Vai de cei care gândesc: „Nu sunt frumos,pentru că Iubirea nu a bătut la uşa mea“. Defapt, Iubirea a bătut – dar ei nu au deschis,fiindcă nu erau pregătiţi s-o primească.

Încercau să se gătească, când de fapt eraudeja gata.

Încercau să-i imite pe ceilalţi, când Iubireacăuta ceva fără pereche.

Încercau să reflecte ce venea de afară şi auuitat de Lumina mai puternică ce venea dininterior.

73

Şi un băiat care trebuia să plece în noap -tea aceea a spus:„N-am ştiut niciodată încotro să măîndrept“.

Şi el a răspuns:Precum soarele, viaţa îşi răspândeşte lu -

mina pretutindeni.Şi, când ne naştem, vrem totul în acelaşi

timp, fără să stăpânim energia care ne estedată.

Dar, dacă avem nevoie de foc, trebuie săfacem în aşa fel ca razele soarelui să se în -drepte toate în acelaşi loc.

Iar marea taină pe care Energia Divină adezvăluit-o lumii a fost focul. Nu numai celîn stare să încălzească, ci cel care transformăgrâul în pâine.

Şi vine clipa când avem nevoie să con cen -trăm acel foc interior pentru ca viaţa noastrăsă aibă un rost.

Atunci întrebăm cerurile: „Oare care erostul?“

77

Unii alungă imediat întrebarea: ea zgân -dăre, nu te lasă să dormi, şi nu ai un răspunsla îndemână. Aceştia sunt cei care mai târziuvor ajunge să trăiască ziua de mâine la felca ziua de ieri.

Şi, când va veni Nedorita de Oameni, vorspune: „Viaţa mea a fost scurtă, mi-am irositbinecuvântarea“.

Alţii acceptă întrebarea. Dar, neştiind sărăspundă, încep să citească ce au scris cei careau înfruntat-o deja. Şi deodată găsesc un răs -puns pe care îl cred bun.

Când se întâmplă aşa, se transformă însclavii acelui răspuns. Creează legi care să-isilească pe toţi să accepte ceea ce cred ei căeste raţiunea de a fi a existenţei. Construiesctemple ca să o justifice şi tribunale pentrucei care nu sunt de acord cu ce consideră eică este adevărul absolut.

În sfârşit, mai sunt şi cei care înţeleg căîntrebarea este o capcană: ea nu are răspuns.

În loc să piardă timp cu capcana, se hotă -răsc să acţioneze. Se întorc spre copilărie,caută acolo ce îi umplea de entuziasm şi – înciuda sfaturilor celor mai în vârstă – îşi de -dică viaţa acelui lucru.

78

Pentru că în Entuziasm rezidă Focul Sacru.Treptat, descoperă că faptele lor sunt le -

gate de o intenţie misterioasă, dincolo decunoaşterea omenească. Şi îşi pleacă frunteaîn faţa misterului şi se roagă să nu se abatăde la un drum pe care nu îl cunosc, dar pecare îl parcurg din cauza flăcării ce le mistuieinimile.

Folosesc intuiţia când le este la îndemânăşi folosesc disciplina când intuiţia nu se facesimţită.

Par nebuni. Uneori se poartă ca nişte ne -buni. Dar nu sunt nebuni. Au descoperit ade -vărata Iubire şi puterea Voinţei.

Şi numai Iubirea şi Voinţa le dezvăluieţinta şi drumul pe care trebuie să îl urmeze.

Voinţa e limpede ca cleştarul, Iubirea e purăşi paşii ei sunt siguri. În clipele de îndoială,în clipele de tristeţe, nu uită niciodată: „Sunto unealtă. Îngăduie-mi să fiu o unealtă caresă poată împlini Voinţa Ta“.

Calea este aleasă, şi poate că vor înţelegeţinta abia când se vor afla în faţa Nedoriteide Oameni. În asta stă frumuseţea celui caremerge înainte având drept singură călăuză

79

Entuziasmul şi respectând misterul vieţii:drumul său e frumos şi povara, uşoară.

Ţinta poate fi mare sau mică, să se aflefoarte departe sau aproape de casă, dar elmer ge în căutarea ei cu respect şi cu onoare.Ştie ce înseamnă fiecare pas şi cât efort, pre -gătire, intuiţie a cerut.

Cel care merge înainte are gândurile aţin -tite nu numai asupra ţelului de atins, ci şiasupra a tot ce se întâmplă în jur. Adeseorieste silit să se oprească fiindcă nu mai areputere.

Atunci apare Iubirea şi spune : „Crezi căte îndrepţi spre un punct, însă acest punctexistă numai pentru că îl iubeşti. Odih -neş te-te puţin, dar, de îndată ce vei putea,ridi că-te şi mergi înainte. Pentru că imediatce va afla că vii spre el, va alerga şi el în întâm -pinarea ta“.

** *

Atât cel care uită întrebarea, cât şi cel careîi răspunde şi cel care înţelege că acţiuneasingurul mod de a o înfrunta o să întâl nească

80

aceleaşi obstacole şi se vor bucura de ace -leaşi lucruri.

Dar numai cine primeşte cu umilinţă şicuraj planul de nepătruns al lui Dumnezeuştie că se află pe drumul cel bun.

Şi o femeie deja în vârstă şi care nu întâl -nise niciodată un bărbat cu care să semărite a spus:„Dragostea nu a vrut niciodată să steade vorbă cu mine“.

Şi el a răspuns:Ca să auzim cuvintele Iubirii, trebuie să

o lăsăm să se apropie.Dar, când ea ajunge lângă noi, ne temem

de ce are să ne spună. Pentru că Iubirea esteliberă, iar vocea ei nu ascultă de voinţa saude sforţarea noastră.

Toţi cei care iubesc ştiu asta, dar nu se potstăpâni. Cred că pot să o cucerească prin su -punere, putere, frumuseţe, avere, lacrimi şizâmbete.

Însă adevărata Dragoste e cea care cuce -reşte şi niciodată nu se lasă cucerită.

Dragostea schimbă, dragostea tămăduieşte.Dar, uneori, întinde capcane şi sfârşeşte prina nimici pe cel care s-a încumetat să i se dă -ruiască pe deplin. Cum de este cu putinţăca forţa care mişcă lumea şi ţine stelele la

85

locul lor pe cer să fie atât de bună şi atât deprimejdioasă în acelaşi timp?

Ne-am obişnuit să credem că ceea ce dămeste pe potriva a ceea ce primim. Dar cei careiubesc sperând să fie iubiţi la rândul lor îşipierd timpul.

Iubirea este un act de credinţă, nu untroc.

Contradicţiile o fac să crească. Conflicteleîi îngăduie să rămână lângă noi.

Viaţa e prea scurtă ca să ascundem în ini -mă cuvintele însemnate.

Ca, de pildă, „Te iubesc“.Dar nu aştepta întotdeauna să auzi ace -

leaşi cuvinte în schimb. Iubim pentru că avemnevoie să iubim. Fără asta, viaţa îşi pierdeorice noimă, iar soarele încetează să mai stră -lucească.

Un trandafir visează să atragă albinele,dar nu apare nici una. Soarele întreabă:

„Nu te-ai săturat să aştepţi?“„Ba da, răspunde trandafirul. Dar, dacă-mi

închid petalele, mă ofilesc.“Deci, chiar dacă ea nu se arată, con tinuăm

să o aşteptăm. În clipele când singu rătatea

86

pare să strivească totul, singura cale e să con -tinuăm să iubim.

** *

Cel mai mare ţel al vieţii e să iubim. Restule tăcere.

Trebuie să iubim. Chiar dacă asta ne-ar ducespre tărâmul unde lacurile sunt alcătuite dinlacrimi. O, ce loc tainic şi misterios, tărâmullacrimilor!

Lacrimile vorbesc de la sine. Iar când so -cotim că am plâns deja toate lacrimile dinnoi, ele încă mai ţâşnesc. Iar când credem căviaţa noastră va fi doar un drum lung spreValea Durerii, lacrimile seacă dintr-odată.

Pentru că am reuşit să rămânem cu inimadeschisă, în pofida suferinţei.

Pentru că am descoperit că cel care a plecatnu a luat cu sine soarele şi nu a lăsat în locbezna. Doar a plecat – şi fiecare rămas-bunpoartă ascunsă în el o speranţă.

E mai bine să fi iubit şi să fi pierdut iubi -rea decât să nu fi iubit niciodată.

87

** *

Singura şi adevărata noastră alegere estesă ne cufundăm în misterul acestei forţe ne -stăpânite. Putem să spunem „Am suferit dejadestul şi ştiu că asta nu va dura“ şi să alun -găm Dragostea de pe pragul uşii noastre, dar,dacă vom face asta, vom fi morţi toată viaţa.

Fiindcă natura este manifestarea Iubiriilui Dumnezeu. Orice am face, ea încă maicontinuă să ne iubească. Să respectăm decişi să înţelegem ce ne învaţă natura.

Iubim pentru că Dragostea ne eliberează.Şi începem să rostim cuvintele pe care nu în -drăzneam să le şoptim nici în sinea noastră.

Luăm hotărârea pe care o lăsam pentrumai târziu.

Învăţăm să spunem „nu“ fără să mai cre -dem că acest cuvânt e blestemat.

Învăţăm să spunem „da“ fără să ne tememde urmări.

Uităm tot ce am fost învăţaţi cu privire ladragoste, pentru că fiecare întâlnire este altfelşi aduce cu sine propriile ei agonii şi extazuri.

Cântăm mai tare când fiinţa iubită este de -parte şi şoptim poeme când ea este aproape.

88

Chiar dacă nu ascultă ori nu dă importanţăstrigătelor şi şoaptelor noastre.

Nu ne închidem ochii spre Univers şi nune plângem: „E întuneric“. Ţinem ochii largdeschişi, ştiind că lumina ne poate îndemnasă facem lucruri la care nu ne-am fi gândit.Asta face parte din dragoste.

Inima noastră este deschisă pentru dra -goste şi o dăruim fără teamă, pentru că numai avem nimic de pierdut.

Atunci descoperim, întorcându-ne acasă, căci neva ne aştepta deja acolo, căutând ce cău - tam şi noi şi trăind aceleaşi temeri şi nelinişti.

Pentru că dragostea e ca apa care se pre -face în nor: este înălţată la ceruri şi poate săvadă totul de departe – ştiind că într-o zi vatrebui să se întoarcă pe pământ.

Pentru că ea e ca norul care se pre face înploaie: este atrasă de pământ şi face câmpulroditor.

Dragostea este doar un cuvânt, până înclipa când hotărâm că ne stăpâneşte cu toateputerile ei.

Dragostea este doar un cuvânt, până cevine cineva ca să-i dea înţeles.

Nu renunţa. De obicei ultima cheie din mă -nunchi este cea care deschide uşa.

89

Dar un tânăr s-a împotrivit:„Vorbele tale sunt frumoase, dar de faptnu avem niciodată de ales. Soarta noas -tră e pecetluită de viaţă şi de locul undene-am născut“.Un bătrân a adăugat:„Eu nu mă mai pot întoarce înapoi sărecuperez clipele pierdute“.

Şi el a răspuns:Ce o să spun acum poate să nu fie de nici

un folos în ajunul unei invazii. Chiar şi aşa,scrieţi şi păstraţi cuvintele mele, pentru caîntr-o zi să poată şti toţi cum trăiam noi laIerusalim.

** *

După ce a chibzuit puţin, Coptul a continuat:Nimeni nu se poate întoarce înapoi, dar

toţi putem să mergem înainte.Iar mâine, când soarele va răsări, ajunge

să-ţi spui în sinea ta:Am să privesc ziua asta ca şi cum ar fi pri -

ma din viaţa mea.Să-i văd pe cei dragi cu surprindere şi ui -

mire – bucuros să descopăr că sunt lângă mine,

93

împărtăşind în tăcere ceva numit iu bire, desprecare se vorbeşte mult, dar e puţin înţeleasă.

Mă voi alătura celei dintâi caravane carese va ivi în zare, fără să întreb încotro se în -dreaptă. Şi voi înceta să o mai urmez cândvoi vedea ceva demn de luat în seamă.

Voi trece pe lângă un cerşetor care îmi vacere de pomană. Poate o să-i dau, poate osă socotesc că va cheltui totul pe băutură şivoi merge mai departe – auzindu-i ocărileşi înţelegând că acesta e felul lui de a-mivorbi.

Voi trece pe lângă cineva care încearcă sădistrugă un pod. Poate o să caut să-l îm -piedic, poate o să înţeleg că face asta pentrucă nu are pe nimeni care să-l aştepte în par -tea cealaltă, şi doreşte astfel să scape de pro -pria-i singurătate.

Voi privi totul şi pe toţi ca şi cum ar fipentru prima oară – mai cu seamă lucrurilemici, cu care m-am obişnuit, uitând de vrajacare le înconjoară. Dunele deşertului, de pildă,care se mişcă cu o forţă pe care nu o înţeleg,fiindcă nu reuşesc să zăresc vântul.

Pergamentul pe care îl port mereu asupramea îmi va servi nu ca să notez lucruri pecare nu trebuie să le uit, ci ca să scriu un

94

poem. Chiar dacă n-am mai făcut asta nici -odată şi chiar dacă nu am s-o mai fac, voişti că am avut curajul să-mi pun sentimen -tele în cuvinte.

Când voi ajunge în vreun cătun pe careîl cunosc deja, voi intra pe alt drum decât deobicei. Voi zâmbi, iar localnicii vor spune:„E nebun, pentru că războiul şi prăpădul aufăcut ca pământul să nu mai rodească“.

Dar eu voi continua să zâmbesc, fiindcăîmi place că mă cred nebun. Zâmbetul estefelul meu de a spune: „Pot să-mi nimiceascătrupul, dar nu-mi pot distruge sufletul“.

Diseară, înainte de a pleca, am să mă în -torc spre mormanul de lucruri pe care nu amavut niciodată răbdare să le pun la locul lor.Şi voi sfârşi prin a descoperi că acolo se aflăo parte din istoria mea. Toate scrisorile, toatenotiţele, toate peticele de hârtie vor căpătao viaţă proprie şi vor avea de povestit întâm -plări ciudate – din trecut şi din viitor. Atâtealucruri pe lume, atâtea drumuri parcurse,atâtea intrări şi plecări în viaţa mea.

Am să îmbrac cămaşa pe care o port me -reu şi, pentru prima oară, am să fiu atent lafelul cum este cusută. Am să-mi închipuimâi nile care au ţesut bumbacul şi râul unde

95

s-au născut fibrele plantei. Am să înţeleg cătoate lucrurile acestea, deşi nevăzute, facparte din istoria cămăşii mele.

Şi chiar lucrurile cu care m-am deprins –ca încălţările care au ajuns o prelungire apicioarelor mele după atâta purtat – vor fiînvestite cu misterul descoperirii. Merg îndirecţia viitorului, iar zgârieturile care au ră -mas pe sandale de fiecare dată când m-amîmpiedicat în trecut mă vor ajuta să înaintez.

Fie ca tot ce va atinge mâna mea, tot cevor vedea ochii mei şi tot ce va gusta guramea să fie diferit, chiar dacă rămâne la fel.Astfel, toate acestea vor înceta să fie naturămoartă; în schimb, vor începe să mă lămu -rească de ce sunt cu mine de atâta timp –şi îmi vor dezvălui miracolul reîntâlnirii cuemo ţiile tocite înainte prin rutină.

Voi gusta ceaiul din care nu am băut nici -odată pentru că mi se spusese că nu e bun.Voi trece pe o stradă pe unde nu am călcatniciodată pentru că mi se spusese că nu arenimic de arătat. Şi voi descoperi că îmi dorescsă mă întorc acolo.

Vreau să privesc pentru prima oară soarele,dacă mâine va fi cer senin.

96

Vreau să urmăresc încotro se îndreaptănorii, dacă cerul va fi acoperit. Întotdeaunami se pare că nu am timp de aşa ceva saunu îi dau importanţă. Ei bine, mâine mă voiuita la drumul norilor sau la razele soareluişi la umbrele cărora le dau naştere acestea.

Deasupra mea există un cer despre careomenirea întreagă, de-a lungul a mii de ani,a ţesut o pânză de explicaţii.

Ei bine, voi uita tot ce am învăţat desprestele, iar ele se vor transforma din nou înîngeri, sau în copii, sau în ceva în care voidori să cred în acea clipă.

Timpul şi viaţa mi-au dat multe explicaţiilogice pentru tot, dar sufletul meu se hră -neşte cu mistere. Am nevoie de mister, amnevoie să văd în tunet vocea unui zeu înfu -riat, chiar dacă mulţi de aici ar considera astao erezie.

Vreau să-mi umplu iar viaţa cu fantezie,fiindcă un zeu înfuriat este mult mai ciudat,mai înspăimântător şi mai interesant decâtun fenomen care poate fi explicat de înţelepţi.

Pentru prima oară voi zâmbi fără vină,fiindcă bucuria nu este păcat.

Pentru prima oară mă voi feri de tot ce măface să sufăr, pentru că suferinţa nu este virtute.

97

Nu mă voi plânge de viaţă, spunând: totule la fel, nu pot să fac nimic pentru o schim -bare. Fiindcă trăiesc ziua asta ca şi cum arfi prima şi voi descoperi de-a lungul ei lu -cruri despre care nu am ştiut niciodată că seaflau acolo.

Chiar dacă am trecut prin aceleaşi locuride nenumărate ori şi am spus „Bună ziua“aceloraşi oameni, astăzi acest „Bună ziua“al meu va fi altfel. Nu vor fi cuvinte de omînvăţat, ci un fel de a-i binecuvânta pe cei -lalţi, dorindu-mi ca toţi să înţeleagă în sem -nă tatea faptului că sunt în viaţă – chiar şiatunci când nenorocirea ne dă târcoale.

Voi asculta cuvintele cântecului pe caremenestrelul îl cântă pe stradă, chiar dacă oa -menii nu îl aud fiindcă au sufletul înnebunitde spaimă. Cântecul spune: „Iubirea dom -neşte, dar nimeni nu ştie unde îi este tronul /iar ca să-i cunosc lăcaşul tainic, mai întâi tre -buie să îi devin supus“.

Şi voi avea curajul să deschid uşa sanctua -rului care duce la sufletul meu.

Să mă privesc pe mine însumi ca şi cumar fi prima oară când sunt în legătură cu tru -pul şi cu sufletul meu.

98

Să fiu în stare să mă privesc aşa cum sunt.Un om care umblă, care simte, care vorbeştecu oricine, dar care – cu toate lipsurile lui –are curaj.

Să mă mir singur de gesturile mele cele maisimple, cum ar fi faptul că stau de vorbă cuun necunoscut. De emoţiile mele cele mai fi -reşti, nisipul atingându-mi obrazul când suflăvântul dinspre Bagdad. De clipele cele maitandre, ca aceea când îmi privesc soţia caredoarme lângă mine şi mă întreb ce o fi visând.

Şi, dacă voi fi singur în pat, mă voi apro -pia de fereastră, voi privi cerul şi voi şti că sin -gurătatea este o min ciu nă – Universul îmistă alături.

Atunci voi fi trăit fiecare oră din zi cu onecontenită uimire faţă de mine însumi. Faţăde acest Eu care nu a fost creat nici de tatălmeu, nici de mama mea, nici de şcoala mea,ci de tot ce am trăit până astăzi, de tot ce amuitat dintr-odată, iar acum redescopăr.

Şi, chiar dacă aceasta ar fi ultima mea zipe Pământ, mă voi bucura de ea atât cât estecu putinţă, pentru că o voi trăi cu inocenţaunui copil, ca şi cum aş face totul pentru pri -ma oară.

99

Şi soţia unui negustor s-a rugat:„Vorbeşte-ne despre sex“.

Şi el a răspuns:Bărbaţii şi femeile vorbesc despre ea cu fe -

reală pentru că au făcut dintr-un gest sacruun act păcătos.

Asta e lumea în care trăim. Şi să neso -coteşti realitatea e primejdios. Dar neascul -ta rea poate să fie o virtute când ştim să ofolosim.

Dacă numai trupurile se unesc, nu existăsex – doar plăcere. Sexul merge mult dincolode plăcere.

În el se îmbină relaxarea şi încordarea, du -rerea şi bucuria, sfiala şi curajul de a depăşilimitele.

Cum să împaci atâtea stări care se bat capîn cap? Nu e altă cale decât prin dăruire.

Pentru că actul dăruirii înseamnă „Amîncredere în tine“.

103

Nu ajunge să ne închipuim tot ce s-ar puteaîntâmpla dacă ne-am uni nu doar tru purile,ci şi sufletele.

Să ne cufundăm împreună, aşadar, pe pri -mejdiosul drum al dăruirii. Deşi primejdios,este singurul drum.

Chiar dacă asta ar aduce mari schimbăriîn lumea noastră, nu avem nimic de pier -dut – deoarece câştigăm iubirea completă,deschidem uşa care uneşte trupul cu spiritul.

Să uităm ce am fost învăţaţi: că este nobilsă dai şi umilitor să primeşti.

Fiindcă, pentru cea mai mare parte a oa -menilor, generozitatea constă doar din a da.Dar şi a primi este un act de iubire. Să îl laşipe celălalt să te facă fericit – asta îl va faceşi pe el fericit.

** *

În actul sexual, când suntem generoşi şine gândim doar la celălalt, plăcerea noastrăpoate păli, sau chiar să dispară.

Când suntem în stare să dăm şi să pri mimîn aceeaşi măsură, trupul rămâne încordatprecum coarda unui arc, dar mintea se rela -xează, ca săgeata gata să fie lansată. Creierul

104

nu mai dirijează nimic; instinctul este sin -gurul ghid.

Trupul şi sufletul se întâlnesc, iar EnergiaDivină se răspândeşte. Nu numai în acelepărţi ale trupului care slujesc actului. Fie -care fir de păr, fiecare por emană o lu minăde culoare diferită, ca şi cum două râuri s-artransforma într-unul singur, mai puter nic şimai frumos.

Tot ce e spiritual se manifestă într-o formăvizibilă, tot ce e vizibil se transformă în ener -gie spirituală.

Totul este permis, dacă totul a fost acceptat.Câteodată iubirea oboseşte să fie blândă.

Să o lăsăm atunci să se arate în toată splen -doarea ei, arzând ca soarele şi mistuind pă -duri cu suflarea sa.

Dacă unul din îndrăgostiţi se dăruieşte cutotul, celălalt va face acelaşi lucru – de vremece ruşinea s-a transformat în curiozitate. Iarcuriozitatea ne îndeamnă să explorăm tot ceîncă nu cunoşteam din noi înşine.

Priviţi sexul ca pe o ofrandă. Un ritual.Ca orice ritual, este încununat de extaz – darnu acesta e singurul ţel. Cel mai importante că am mers alături de celălalt pe drumul

105

care ne-a dus într-un tărâm necunoscut, undegăsim aur, tămâie şi mirt.

Dă-i sacrului sensul sacrului. Şi, dacă teîncearcă îndoiala, să-ţi aminteşti întotdea -una: nu suntem singuri în aceste clipe – şicelălalt simte acelaşi lucru.

Deschide fără teamă sipetul tainic al fan -tasmelor. Curajul unuia va îmboldi îndrăz -neala celuilalt.

Iar adevăraţii îndrăgostiţi vor putea săpătrundă în grădina frumuseţii fără teamade a fi judecaţi. Nu vor mai fi două trupurişi două suflete care se întâlnesc, ci un singurizvor din care ţâşneşte adevărata apă a vieţii.

Stelele le vor contempla trupurile goale,iar ei nu se vor ruşina. Păsările vor zbura prinapropiere, iar îndrăgostiţii vor imita fâlfâitularipilor. Animalele sălbatice se vor apropiacu grijă, pentru că mai sălbatic e ceea ce văd.Şi vor pleca fruntea în semn de respect şisupunere.

Iar timpul va înceta să mai existe. Pentrucă pe tărâmul plăcerii care se naşte din iubireadevărată totul este nesfârşit.

106

Atunci un ostaş care se pregătea să moarăa doua zi, dar se hotărâse totuşi să vinăsă audă ce avea de spus Coptul, a zis:„Am fost despărţiţi când voiam să fimuniţi. Oraşele din calea invadatorilor ausfârşit prin a suferi fără vină. Ce vor trebuisă le spună fiilor lor supravieţuitorii?“

Şi el a răspuns:Ne-am născut singuri şi murim singuri.

Dar, cât timp suntem pe lumea asta, trebuiesă acceptăm şi să slăvim actul nostru de cre -dinţă în alte persoane.

Comunitatea înseamnă viaţă: de la ea nevine puterea de a supravieţui. Aşa era cândlocuiam în peşteri, la fel este şi astăzi.

Respectă-i pe cei care au crescut şi au în -vă ţat împreună cu tine. Respectă-i pe cei carete-au învăţat. Când va veni ziua, spune la rân -dul tău poveştile lor şi du-le mai departe –astfel comunitatea poate dăinui iar tradiţiilevor rămâne aceleaşi.

Cine nu împărtăşeşte cu ceilalţi bucuriileşi clipele de descurajare nu îşi va cunoaşteniciodată propriile virtuţi şi neajunsuri.

109

** *

Între timp, fii întotdeauna atent la pri -mejdia care pândeşte comunitatea: oameniitind să se poarte la fel. Au drept model pro -priile lor limitări – şi sunt plini de prejude -căţi şi temeri.

E un preţ foarte mare de plătit, deoarececa să fii acceptat de toţi va trebui să le fii tutu -ror pe plac.

Iar asta nu e o dovadă de dragoste faţă decomunitate. E o dovadă de lipsă de dragostefaţă de tine însuţi.

Nu este iubit şi respectat decât cel carese iubeşte şi se respectă. Nu căuta nicio da -tă să le placi tuturor, căci pierde respectultuturor.

Caută-ţi aliaţii şi prietenii printre cei caresunt siguri pe ei şi siguri de ce fac.

Nu spun: caută-i pe cei care gândesc catine. Spun: caută-i pe cei care gândesc altfelşi pe care nu vei reuşi niciodată să-i convingică ai dreptate.

Fiindcă prietenia e una dintre nume roa selefeţe ale Iubirii, iar Iubirea nu se lasă înrâurită

110

de opinii: ea îl acceptă pe celălalt, şi fiecarecreşte în felul său.

Prietenia e un act de credinţă în altă fiinţăomenească, şi nu un act de renunţare.

Nu căuta să fii iubit cu orice preţ, pentrucă Iubirea nu are preţ. Prietenii tăi nu suntcei care atrag privirea tuturor, care se minu -nează şi spun: „Nu e nimeni mai bun, mai ge -neros, mai plin de virtuţi în tot Ierusalimul“.

Sunt cei care nu pot sta să aştepte să vadăca să se hotărască după aceea care e cea maibună atitudine de luat: decid pe măsură ceacţionează, chiar dacă ştiu că asta poate săfie foarte riscant.

Sunt oameni liberi să schimbe direcţia cândviaţa o cere. Desţelenesc drumuri noi, îşi po -vestesc aventurile şi, prin asta, îmbogăţescoraşul şi satul.

Dacă au luat-o pe un drum periculos şigreşit, nu îţi vor spune niciodată: „Să nu faciasta“.

Vor spune doar: „Am luat-o pe un drumpericulos şi greşit“.

Deoarece îţi preţuiesc libertatea, la fel cumtu o preţuieşti pe a lor.

111

Fereşte-te cu orice preţ de cei care suntlângă tine în clipele de tristeţe, spunându-ţivorbe de consolare. Pentru că ei de fapt îşispun în sinea lor: „Eu sunt mai puternic. Eusunt mai înţelept. Eu nu aş fi făcut pasul ăsta“.

Şi rămâi lângă cei care sunt alături de tineîn orele de bucurie. Deoarece în sufleteleacestora nu există gelozie sau invidie, ci doarfericirea de a te vedea fericit.

Fereşte-te de cei care se cred mai puter -nici. Pentru că de fapt îşi ascund propriaslăbiciune.

Alătură-te celor care nu se tem că sunt vul -nerabili. Pentru că aceştia au încredere în ei,ştiu că toţi se împiedică din când în când şinu privesc asta ca pe un semn de slăbiciune,ci de omenie.

Fereşte-te de cei care vorbesc mult înaintesă acţioneze, de cei care nu au făcut nici odatăun pas fără să aibă siguranţa că sunt res pec -taţi pentru asta.

Alătură-te celor care nu ţi-au spus nici -odată când ai greşit: „Eu aş fi făcut altfel“.Pentru că, dacă nu au făcut ca tine, nu aucăderea să te judece.

112

Fereşte-te de cei care caută prieteni ca să-şipoată păstra rangul sau ca să deschidă uşide care niciodată nu au reuşit să se apropie.

Alătură-te celor care se străduiesc să des -chidă doar uşa inimii. Şi care niciodată nuîţi vor invada sufletul în pofida ta, şi nici odatănu vor folosi uşa deschisă ca să lanseze osăgeată ucigaşă.

Prietenia are virtuţile unui râu: ocoleştestânci, se adaptează la văi şi munţi, uneorise transformă în lac până ce adâncitura seumple şi îşi poate urma cursul.

Pentru că, la fel cum râul nu uită că ţintasa e marea, prietenia nu uită că singura saraţiune de a fi este să-şi dovedească iubireafaţă de ceilalţi.

Fereşte-te de cei care spun: „Gata, trebuiesă mă opresc aici“. Deoarece ei nu înţeleg cănici viaţa şi nici moartea nu au sfârşit; suntdoar etape ale veşniciei.

Alătură-te celor care spun: „Chiar dacătotul e bine, trebuie să mergem mai departe“.Pentru că ei ştiu că întotdeauna trebuie sămergi dincolo de orizonturile cunoscute.

Fereşte-te de cei care se strâng ca să dis -cute cu seriozitate şi pretenţii hotărârile pe

113

care trebuie să le ia comunitatea. Aceştia sepricep la treburile politice, strălucesc în faţacelorlalţi şi caută să-şi arate înţelepciunea.Dar nu înţeleg că nu poţi controla nici măcarcăderea unui singur fir de păr. Chiar dacădisciplina e importantă, ea trebuie să-şi laseuşile şi ferestrele deschise intuiţiei şi lucru -rilor neaşteptate.

Alătură-te celor care cântă, povestesc, sebucură de viaţă şi au bucurie în ochi. Pentrucă bucuria e molipsitoare şi reuşeşte întot -deauna să descopere o ieşire acolo unde logicanu a găsit decât o explicaţie pentru o greşeală.

Alătură-te celor care lasă ca lumina Iu biriisă strălucească fără oprelişti, fără mus trări,fără răsplată, fără să fie vreodată întunecatăde teama de a nu fi înţeleasă.

Oricum te-ai simţi, scoală-te în fiecare di -mi neaţă şi pregăteşte-te să-ţi răspândeştilumina.

Cei care nu sunt orbi îi vor vedea strălu -cirea şi vor fi fermecaţi de ea.

Şi o fată care doar rareori ieşea din casă,pentru că îşi închipuia că nimeni nu areochi pentru ea, a spus:„Învaţă-ne eleganţa“.Întrega piaţă a murmurat: cum să puio asemenea întrebare în ajunul năvăliriicruciaţilor, când sângele va curge pe toatestrăzile oraşului? Dar Coptul a surâs –şi zâmbetul lui nu era de batjocură, cide respect pentru curajul fetei.

Şi el a răspuns:Eleganţa este de obicei confundată cu su -

perficialitatea şi aparenţa. Nimic mai greşit.Unele vorbe sunt elegante, altele reuşesc sărănească şi să distrugă, dar toate sunt scrisecu aceleaşi litere. Florile sunt elegante, deşistau ascunse printre ierburile câmpului. Ga -zela care aleargă e elegantă, chiar dacă fugede leu.

Şi până şi în pasiunile cele mai aprige ele -ganţa nu le îngăduie adevăratelor legăturicare unesc două persoane să se rupă.

Eleganţa nu stă în hainele pe care le pur -tăm, ci în felul în care le purtăm.

Ea nu stă în felul cum înşfăcăm spada, ciîn dialogul care poate opri un război.

117

** *

Eleganţa apare când tot ce e de prisoseste dat la o parte şi putem să descoperimsimplitatea şi concentrarea: postura este cuatât mai frumoasă cu cât e mai simplă şi maisobră.

Şi ce este simplitatea? E întâlnirea cu ade -văratele valori ale vieţii.

Zăpada e frumoasă pentru că are o sin -gură culoare.

Marea e frumoasă pentru că pare o su -prafaţă plană.

Deşertul e frumos fiindcă pare doar uncâmp de nisip şi stânci.

Dar, când ne apropiem de fiecare dintreele, descoperim cât sunt de profunde, de inte -gre, şi le recunoaştem virtuţile.

Lucrurile cele mai simple din viaţă suntşi cele mai deosebite. Lasă-le să se manifeste.

Luaţi seama la crinii câmpului: nu se oste -nesc, nici nu torc. Şi nici Solomon, în toatămări rea lui, nu s-a îmbrăcat ca unul dintreaceştia.

Cu cât inima se apropie mai mult de sim -plitate, cu atât mai mult poate să iubească

118

fără restricţii şi fără teamă. Cu cât iubeştemai fără teamă, cu atât mai mult poate să-şidemonstreze eleganţa prin fiecare gest.

Eleganţa nu este o chestiune de gust. Fie -care cultură are felul ei de a vedea frumuse -ţea, care de multe ori este diferit de al nostru.

Dar toate triburile, toate popoarele au va -lori care dovedesc eleganţă: ospitalitatea, res -pectul, delicateţea gesturilor.

Aroganţa atrage ură şi invidie. Eleganţatrezeşte respect şi Iubire.

Aroganţa ne face să ne umilim semenii.Eleganţa ne învaţă să umblăm prin lumină.

Aroganţa complică vorbele, deoarece credecă inteligenţa se adresează doar puţiniloraleşi. Eleganţa transformă gândurile com -plexe în ceva ce poate fi înţeles de către toţi.

Orice om păşeşte cu eleganţă şi răspân -deşte lumină în jurul său când parcurge dru -mul pe care şi l-a ales.

Paşii săi sunt siguri, privirea e ageră, miş -carea e frumoasă. Şi nici în momentele celemai dificile duşmanii săi nu reuşesc să vadăla el semne de slăbiciune, fiindcă eleganţaîl ocroteşte.

119

Eleganţa este acceptată şi admirată deoa -rece nu face nici un efort pentru asta.

Iubirea e singura care dă formă la ceea cenici nu îndrăzneam să visăm.

Şi eleganţa e singura care îi îngăduie aces -tei forme să se manifeste.

Şi un bărbat care se trezea mereu devre -me ca să-şi ducă turmele la păscut înjurul oraşului a spus:„Grecul a învăţat ca să spună lucrurifrumoase, în timp ce noi trebuia să neîntreţinem familiile“.

Şi el a răspuns:Poeţii spun cuvinte frumoase. Şi într-o zi

cineva va scrie:Am dormit şi am găsit că viaţa era doar Bucurie.M-am trezit şi am descoperit că viaţa era Datorie.Mi-am făcut Datoria şi am descoperit că viaţa

era Bucurie.Munca este manifestarea Iubirii care uneşte

fiinţele omeneşti. Prin ea, descoperim că nusuntem în stare să trăim fără celălalt şi că şicelălalt are nevoie de noi.

Sunt două feluri de muncă.Primul e cel de nevoie, pentru câştigarea

pâinii cea de toate zilele. În acest caz, oameniidoar îşi vând timpul, fără să înţeleagă că nuîl vor putea răscumpăra înapoi.

Îşi petrec toată viaţa visând la ziua cândîşi vor îngădui în fine să se odihnească. Când

123

vine ziua asta, sunt deja prea bătrâni ca săse mai poată bucura de ce le oferă viaţa.

Aceşti oameni nu se simt răspunzători defaptele lor. Spun: „Nu am de ales“.

Dar mai este şi al doilea fel de muncă.Cel pe care oamenii îl acceptă tot ca să-şi

câştige pâinea de fiecare zi, dar în care cautăsă umple fiecare minut cu devotament şi iu -bire pentru ceilalţi.

Această muncă o numim Ofrandă. Pentrucă dacă doi oameni pregătesc aceeaşi mân -care cu aceleaşi ingrediente, iar unul dintreei pune Iubire în ce face, câtă vreme celălaltcaută doar să se hrănească, rezultatul va ficomplet diferit, deşi iubirea nu poate fi vă -zută, nici pusă într-o balanţă.

Cel care face Ofranda e întotdeauna răs -plătit. Cu cât îşi împarte mai mult afecţiunea,cu atât afecţiunea lui sporeşte.

Când Energia Divină a pus Universul înmişcare, toate astrele şi stelele, toate mărileşi pădurile, toate văile şi toţi munţii au pututsă ia parte la Creaţie. Şi acelaşi lucru s-a în -tâmplat cu toţi oamenii.

Unii au spus: „Cu sudoarea frunţii melevoi uda câmpul, şi acesta va fi felul meu dea-l lăuda pe Creator“.

124

Dar a venit diavolul şi le-a şoptit cu voceamieroasă: „Va trebui să cari stânca asta pânăîn vârful muntelui în fiecare zi şi, când veiajunge sus, ea se va rostogoli din nou pânăjos“.

Iar toţi cei care credeau în diavol au spus:„Viaţa nu are nici o noimă, e repetarea acele -iaşi sarcini“.

Iar cei care nu credeau în diavol au răs -puns: „Atunci am să încep să iubesc piatrape care trebuie să o car până în vârful mun -telui. Astfel, fiecare clipă lângă ea va fi o clipăpetrecută lângă ceea ce iubesc“.

Ofranda este rugăciunea fără cuvinte. Şi,ca orice rugăciune, ea cere disciplină – dardisciplina nu este sclavie, ci alegere.

Nu foloseşte la nimic să spui:,,Soarta a fostnedreaptă cu mine. În timp ce unii parcurgdrumul visului, eu stau aici muncind şi câş -tigându-mi pâinea“.

Soarta nu este nedreaptă cu nimeni. Toţisuntem liberi să iubim sau să urâm ce facem.

Când iubim, găsim în treburile noastre zil -nice aceeaşi bucurie ca şi cei care au plecatîntr-o zi în căutarea visurilor lor.

125

Nimeni nu poate să cunoască însemnăta -tea şi măreţia a ceea ce face. În asta constăfrumuseţea Ofrandei: ea este misiunea carene-a fost încredinţată, iar noi trebuie să neîncredem în ea.

Cel care lucrează pământul poate să să -dească, dar nu-i poate spune soarelui: „Stră -luceşte mai tare în dimineaţa asta“. Nu le poatespune norilor: „Aduceţi ploaia în după-amiazaasta“. El trebuie să facă ce are de făcut, să-şi areogorul, să semene şi să capete darul răbdării.

Va trăi clipe de disperare, când îşi va ve -dea recolta pierdută şi va crede că toată muncasa a fost zadarnică. Şi cel care a plecat încăutarea visurilor sale trece prin momentecând se căieşte de alegerea sa şi nu-şi doreştedecât să se întoarcă şi să găsească o muncăde pe urma căreia să-şi ducă zilele.

Dar a doua zi inima fiecărui lucrător saua fiecărui aventurier se va umple de entu -ziasm şi încredere. Amândoi vor vedea roa -dele Ofrandei şi se vor bucura de ele.

Deoarece amândoi cântă acelaşi cântec:cântecul bucuriei faţă de sarcina care le-afost încredinţată.

126

Poetul ar muri de foame dacă nu ar fi păs -torul. Păstorul ar muri de tristeţe dacă nuar putea cânta versurile poetului.

Prin Ofrandă, le îngădui celorlalţi să teiubească.

Şi înveţi să-i iubeşti pe ceilalţi prin ceeace îţi dăruiesc.

Iar acelaşi bărbat care întrebase despremuncă a stăruit:,,De ce unii oameni reuşesc mai bine decâtalţii?“

Şi el a răspuns:Reuşita nu vine din recunoaşterea celor -

lalţi. Ea e rodul a ceea ce ai sădit cu iubire.Când vine ora culesului, poţi să-ţi spui în

sinea ta: „Am reuşit“.Ai reuşit să câştigi respect faţă de munca

ta, pentru că nu ai muncit numai ca să supra -vieţuieşti, ci şi ca să-ţi dovedeşti iubirea faţăde ceilalţi.

Ai reuşit să isprăveşti ce ai început, deşinu prevăzuseşi capcanele de pe drum. Iarcând entuziasmul a slăbit din cauza greută -ţilor, ţi-ai însuşit disciplina. Iar când disci -plina a slăbit din cauza oboselii, ţi-ai folositclipele de odihnă ca să te gândeşti la paşiicare trebuiau făcuţi pe viitor.

Nu te-ai lăsat oprit de înfrângerile pe carele trăiesc toţi cei care riscă ceva. Nu ai stat

131

să te gândeşti la ce ai pierdut când ai avuto idee ce s-a dovedit greşită.

Nu te-ai oprit când ai avut momente deglorie. Pentru că ţinta nu fusese încă atinsă.

Iar când ai înţeles că trebuie să ceri ajutor,nu te-ai simţit umilit. Şi, când ai aflat căcineva avea nevoie de ajutor, i-ai arătat totce învăţaseşi, fără să-ţi spui că dezvălui se -crete sau că eşti folosit de ceilalţi.

Fiindcă celui care bate i se va deschide.Cel care cere ştie că va primi.Cel care mângâie ştie că va fi mângâiat.Chiar dacă totul nu se întâmplă când te

aştepţi, mai devreme sau mai târziu vei pu -tea să vezi roadele a ceea ce ai împărţit cugenerozitate.

Reuşita vine pentru cei care nu pierd tim -pul comparând ce fac ei cu ce fac ceilalţi. Ciintră în casa celui care spune în fiecare zi:„Voi da ce am mai bun în mine“.

Oamenii care caută numai reuşita nu ogăsesc aproape niciodată, pentru că reuşitanu este un scop în sine, ci o consecinţă.

O obsesie nu ajută la nimic, încâlceşte căileşi sfârşeşte prin a-ţi răpi bucuria de a trăi.

132

Nu toţi cei care au grămezi de aur cât colinape care o vedem în sudul oraşului sunt bo -gaţi. Bogat este cel care e mereu în legăturăcu energia Iubirii.

Trebuie să ai un ţel în minte. Dar, pe mă -sură ce înaintezi, nu te costă nimic să te opreştidin când în când şi să te bucuri puţin depriveliştea din jur. Cu fiecare metru cucerit,poţi să vezi puţin mai departe şi să descoperilucruri pe care încă nu le văzuseşi.

În acele clipe este important să te întrebi:„Valorile mele sunt intacte ? Caut ceva caresă le placă celorlalţi şi fac ce aşteaptă de lamine, ori sunt cu adevărat convins că muncaîmi oglindeşte sufletul şi entuziasmul? Vreausă reuşesc cu orice preţ, ori vreau să fiu un omcare a reuşit pentru că a fost în stare să-şiumple zilele cu Iubire?’’

Deoarece reuşita înseamnă să-ţi îmbogă -ţeşti viaţa, nu să-ţi umpli sipetele cu aur.

Fiindcă un om poate să spună: „Îmi voifolosi banii ca să semăn, să culeg şi să-mi um -plu cămara cu roadele câmpului, ca să nu îmilip sească nimic“. Dar apare Nedorita de Oa -meni, şi toată strădania lui va fi fost zadarnică.

Cine are urechi de auzit să audă.

133

Nu căuta să scurtezi drumul, ci să-l par -curgi în aşa fel încât fiecare faptă a ta să în -frumuseţeze lumea din jur.

Nu încerca să fii Stăpânul Timpului. Dacăvei culege mai devreme roadele pe care le-aisemănat, ele vor fi verzi şi nu vor face plă -cere nimănui. Dacă, de teamă sau din nesigu -ranţă, vei hotărî să amâni momentul de aface Ofranda, roadele vor fi putrezit.

Aşa că respectă timpul între semănat şicules.

Iar după aceea aşteaptă miracolul trans -formării.

Cât timp grâul este încă în cuptor, el nupoate fi numit pâine.

Cât timp cuvintele sunt încă prizoniere îngâtlej, ele nu pot fi numite poem.

Cât timp firele nu sunt unite de mâinilecelui care le lucrează, ele nu pot fi numiteţesătură.

** *

Când va veni clipa să le arăţi celorlalţiOfran da, cu toţii se vor mira şi vor spune:„Iată un om care a reuşit, pentru că toţi îşidoresc roadele muncii sale“.

134

Nimeni nu-l va întreba cât l-a costat să leobţină. Fiindcă dacă munceşti cu iubire fru -museţea a ceea ce ai înfăptuit e atât de mare,încât nici măcar nu poate să fie văzută cuochii. La fel cum acrobatul zboară prin aerfără să arate nici un fel de încordare, reu -şita – când vine – pare lucrul cel mai firescdin lume.

Între timp, dacă cineva ar îndrăzni să în -trebe, răspunsul ar fi: m-am gândit să renunţ,am crezut că Dumnezeu nu mă mai aude,de multe ori a trebuit să schimb direcţia şi,alte ori, m-am abătut de la drum. Dar, cu toateastea, am mers din nou înainte, fiindcă eramîncredinţat că nu aveam alt mijloc de a-mitrăi viaţa.

Am învăţat ce punţi trebuie să trec şi cepunţi trebuie să distrug.

** *

Eu sunt poetul, agricultorul, artistul, sol -datul, preotul, negustorul, vânzătorul, pro -fesorul, politicianul, înţeleptul şi cel care nuface decât să vadă de casă şi de copii.

Sunt mulţi oameni mai faimoşi decâtmine şi, de cele mai multe ori, această faimă

135

e meritată. Alteori, ea este doar o mani festarea vanităţii sau a ambiţiei, şi nu va dura.

Ce înseamnă reuşita?Să te poţi duce la culcare în fiecare noapte

cu sufletul împăcat.

Iar Almira, care încă mai credea că o ar -mată de îngeri şi de arhangheli va coborîdin ceruri ca să ocrotească oraşul sfânt,s-a rugat:„Vorbeşte-ne despre miracol“.

Şi el a răspuns:Ce e un miracol?Îl putem defini în mai multe feluri: ceva

care merge împotriva legilor naturii, o inter -venţie în clipele de criză profundă, vindecărişi viziuni, întâlniri imposibile, o răsturnarede situaţie când apare Nedorita de Oameni.

Toate aceste definiţii sunt adevărate. Darmiracolul este mai mult: el ne umple inimilede Iubire. Când se întâmplă asta, simţim oprofundă recunoştinţă pentru harul pe careni l-a dăruit Dumnezeu.

Astfel că, Doamne, miracolul nostru celde toate zilele dă-ni-l nouă astăzi.

Chiar dacă nu suntem în stare să-l ve dem,fiindcă mintea noastră pare să urmăreascădoar fapte şi cuceriri mari. Chiar dacă sun -tem prea ocupaţi cu viaţa noastră de zi cu

139

zi ca să ştim cum a fost schimbat drumul nos -tru de miracol.

Când vom fi singuri şi abătuţi, să ne ţinemochii deschişi spre viaţa care ne înconjoară:floarea care se naşte, stelele care se mişcă pecer, cântul îndepărtat al păsării sau scâncetulcopilului de lângă noi.

Să încercăm să înţelegem că există lucruriatât de importante, încât trebuie să le des -coperim fără ajutorul nimănui. Şi să nu nesimţim neajutoraţi atunci: suntem însoţiţi deTine, care eşti gata să intervii dacă piciorulnostru se apropie prea mult de prăpastie.

Să putem să mergem mai departe chiardacă ne e frică şi să acceptăm inexplicabilulîn pofida nevoii noastre de a explica şi a cu -noaşte totul.

Să înţelegem că puterea Iubirii constă încontradicţiile ei. Şi că Iubirea este ocrotităpentru că se schimbă, nu pentru că rămânenemişcată şi fără provocări.

Şi, de câte ori îl vom vedea pe cel umil exal -tat, iar pe cel trufaş umilit, să putem vedeaşi în asta miracolul.

Când picioarele noastre vor fi obosite, săputem umbla cu forţa care se ascunde în

140

inima noastră. Iar când inima noastră va fiobosită, să putem chiar şi aşa să mergem îna -inte cu puterea Credinţei.

Să putem vedea în fiecare fir de nisip dindeşert miracolul diferenţei, ce ne va încu rajasă ne acceptăm aşa cum suntem. Fiindcă, aşacum nu se află pe lume două fire de nisipla fel, tot astfel nu se află două fiinţe ome -neşti care să gândească şi să înfăptuiascăaidoma.

Să putem arăta umilinţă în clipa când pri -mim şi bucurie în clipa când dăruim.

Să putem înţelege că înţelepciunea nu seaflă în răspunsurile care ni se dau, ci în mis -terul întrebărilor care ne îmbogăţesc viaţa.

Să nu rămânem niciodată legaţi de lucruripe care credem că le cunoaştem – pentru căde fapt prea puţin ştim din Destin. Dar fieca asta să ne facă să acţionăm fără greş, folo -sind patru virtuţi care trebuie păstrate: cute -zanţa, eleganţa, iubirea şi prietenia.

** *

Doamne, miracolul nostru cel de toate zileledă-ni-l nouă astăzi.

141

La fel cum mai multe drumuri duc în vâr -ful muntelui, ne putem atinge ţelul prin maimulte căi. De am putea-o recunoaşte pe ceacare merită să fie parcursă: cea unde se mani -festă Iubirea.

Fie ca, înainte de a trezi iubirea la ceilalţi,să putem deştepta Iubirea care doarme înnoi înşine. Doar astfel vom putea să atragemafecţiunea, entuziasmul, respectul.

Fie să ştim a face deosebire între luptelecare sunt ale noastre, luptele în care suntemîmpinşi împotriva voinţei noastre şi luptelepe care nu le putem ocoli fiindcă soarta le-aaşezat pe drumul nostru.

Fie ca ochii noştri să se deschidă şi să pu -tem vedea că nu trăim niciodată două zilela fel. Fiecare a adus un miracol diferit, carene-a făcut să continuăm să respirăm, să visămşi să umblăm sub soare.

Fie ca urechile noastre să se deschidă şi eleca să audă cuvintele sigure ce apar deodatădin gura semenilor noştri – chiar dacă nu amcerut nici un sfat şi nimeni dintre ei nu ştiece se petrece în sufletul nostru în clipa aceea.

Şi fie ca, atunci când vom deschide gura,să putem vorbi nu numai graiul oamenilor,

142

ci şi pe cel al îngerilor, şi să spunem: „Mira -colele nu sunt lucruri care se petrec împo -triva legilor firii; gândim aşa pentru că, defapt, nu cunoaştem legile firii“.

Şi fie ca, în clipa când vom spune asta, săputem lăsa capul în jos cu respect, spunând:„Eram orb şi am reuşit să văd. Eram mut şiam reuşit să vorbesc. Eram surd şi am reuşitsă aud. Fiindcă minunile lui Dumnezeu aulucrat în sinea mea, şi tot ce socoteam pier -dut s-a întors“.

** *

Deoarece aşa lucrează miracolele.Ele sfâşie vălurile şi schimbă tot, dar nu

ne lasă să zărim ce se află dincolo de văluri.Ele ne fac să scăpăm nevătămaţi din valea

umbrelor şi a morţii, dar nu spun pe ce drumne-au condus până la munţii de bucurie şilumină.

Ele deschid uşi ce erau ferecate, dar nufolosesc nici o cheie.

Ele înconjoară sorii cu planete, ca să nuse simtă singuri în Univers, şi împiedică pla -netele să se apropie prea mult, ca să nu fieînghiţite de sori.

143

Ele transformă grâul în pâine prin muncă,strugurii în vin prin răbdare şi moartea înviaţă prin învierea din vis.

Astfel că, Doamne, miracolul nostru celde toate zilele dă-ni-l nouă astăzi.

Şi ne iartă pe noi dacă nu suntem întot -deauna în stare să-l recunoaştem.

Şi un bărbat care auzea cântecele de luptăce răzbăteau de dincolo de ziduri şi carese temea pentru sine şi pentru fa milialui s-a rugat:„Vorbeşte-ne despre nerăbdare“.

Şi el a răspuns:Nu există nimic greşit în nerăbdare.Chiar dacă nu avem nici o putere asupra

timpului lui Dumnezeu, e omenesc să dorimsă primim cât mai repede ce aşteptăm.

Sau să alungăm pe dată ceea ce ne sperie.Asta se întâmplă din copilărie până în clipa

când devenim nepăsători faţă de viaţă. Deoa -rece, cât timp vom fi legaţi de clipa prezentă,vom aştepta mereu cu neli nişte pe cinevasau ceva.

Cum să spunem unei inimi îndrăgos titesă stea liniştită, contemplând miracolele Crea - ţiei în tăcere, eliberată de încordare, de temerişi de întrebări fără răspuns?

Neliniştea face parte din iubire, şi nu tre -buie învinovăţită din cauza asta.

147

Cum să spui cuiva care şi-a pus viaţa şibunurile într-un vis, şi nu reuşeşte să vadărezultatele, să nu fie nerăbdător? Chiar dacăagricultorul nu poate grăbi trecerea ano tim -pu rilor ca să culeagă roadele a ce a semă -nat, el aşteaptă nerăbdător sosirea toamneişi recolta.

Cum să ceri unui războinic să nu fie neli -niştit înainte de luptă?

El s-a antrenat pentru luptă, a dat ce aveamai bun în el, crede că este pregătit, dar seteme să nu dea greş.

Astfel că nerăbdarea se naşte odată cuomul. Şi, cum niciodată nu o vom putea stă -pâni, va trebui să învăţăm să convieţuim cuea – aşa cum a învăţat omul convieţuirea cufurtunile.

** *

Pe de altă parte, pentru cei care nu reu -şesc să înveţe această convieţuire, viaţa estesortită să devină un coşmar.

Ceea ce ar trebui să merite mulţumirealor – toate orele care completează o zi – setransformă într-un blestem. Vor ca timpul sătreacă mai repede, fără să înţeleagă prea bine

148

că asta îi duce mai repede şi la întâlnirea cuNedorita de Oameni.

Şi ceea ce este cel mai rău: ca să încercesă îndepărteze nerăbdarea, ei caută lucruricare îi neliniştesc şi mai mult.

Mama, în timp ce-şi aşteaptă fiul să vinăacasă, începe să-şi imagineze ce e mai rău.

„Eu al iubitei mele sunt, şi ea este a mea.Am căutat-o, nu am mai aflat-o.“ Şi, cu fiecarecolţ pe lângă care trec şi cu fiecare om pe careîl întreb şi nu răspunde, las ca neliniş tea fi -rească a iubirii să se prefacă în disperare.

Muncitorul, în timp ce aşteaptă roadelemuncii lui, caută să se ocupe cu alte treburi,şi fiecare dintre ele îi va aduce noi clipe deaştep tare. În scurt timp, neliniştea fiecăreias-a transformat în neliniştea tuturor, şi numai reuşeşte să privească nici cerul, nicistelele, nici copiii care se joacă.

Atât mama, cât şi iubitul şi muncitorul,încetează să-şi mai trăiască vieţile lor şi începdoar să se aştepte la ce e mai rău, să creadăzvonurile, să se plângă că ziua nu se maitermină niciodată. Devin duşmănoşi cuprietenii, cu rudele, cu cei ce-i slujesc. Se hră -nesc prost, mâncând mult sau nereuşind să

149

înghită nimic. Iar noaptea îşi pun capul pepernă, dar nu izbutesc să adoarmă.

Asta se întâmplă atunci când nelinişteaţese un văl prin care nimic nu poate fi văzutcu ochii trupului, ci doar cu ochii sufletului.

Iar ochii sufletului sunt tulburi pentru cănu se odihnesc.

Atunci se instalează unul dintre cei maimari duşmani ai fiinţei omeneşti: obsesia.

Obsesia vine şi spune:„De acum înainte soarta ta îmi aparţine.

Te voi face să cauţi lucruri care nu există.Bucuria ta de a trăi îmi aparţine de ase -

menea. Pentru că inima ta nu va mai cunoaştepacea, de vreme ce eu izgonesc entuziasmulşi îi iau locul.

Voi lăsa frica să se răspândească prin lume,şi tu vei fi mereu înspăimântat, fără să ştiide ce. Nu ai nevoie să ştii – trebuie doar săfii înspăimântat, şi în felul acesta să hrăneştitot mai mult frica.

Am luat în stăpânire munca ta, care îna -inte era o Ofrandă. Ceilalţi vor spune că ser -veşti de exemplu, pentru că te-ai străduitpeste puterile omeneşti, iar tu le vei surâdeşi vei mulţumi pentru laudă.

150

Dar în inima ta eu voi spune că muncata acum este a mea şi va servi să te înde păr -teze de toate şi de toţi – de prieteni, de fiultău, de tine însuţi.

Munceşte mai mult ca să nu reuşeşti să gân -deşti. Munceşte peste puteri, ca să încetezide a trăi pe de-a-ntregul.

Iubirea ta, care înainte era manifestareaEnergiei Divine, îmi aparţine şi ea. Iar per -soana pe care o iubeşti nu se va putea înde -părta nici o clipă, fiindcă eu sunt în sufletultău şi spun: Ai grijă, poate să plece şi să nuse mai întoarcă.

Fiul tău, care mai curând ar trebui să-şiurmeze calea prin lume, va deveni de ase -menea al meu. Te voi face să-l înconjuri cuatenţii inutile, să-i ucizi plăcerea aventuriişi a riscului, să-l faci să sufere ori de câte orite supără sau nu se ridică la înălţimea aştep -tărilor tale“.

** *

Prin urmare, chiar dacă neliniştea faceparte din viaţă, nu o lăsa niciodată să-ţi con -troleze mişcările.

151

Dacă se apropie prea mult, spune-i: „Nu-mifac griji pentru ziua de mâine, fiindcă Dum -nezeu este aici şi mă aşteaptă“.

Dacă va încerca să te convingă că a te ocupade multe lucruri înseamnă să ai o viaţă plină,spune-i: „Am nevoie să privesc stelele ca săcapăt inspiraţie şi să-mi pot face treaba bine“.

Dacă te va ameninţa cu strigoiul foamei,spune: „Nu numai cu pâine trăieşte omul,ci şi cu cuvântul care vine din Ceruri“.

Dacă îţi va spune că iubirea ta poate să nuse mai întoarcă, spune: „Eu al iubitei melesunt, şi ea e a mea. Şi-a dus turmele la păscutîntre râuri, iar eu pot să aud cântul ei, chiarşi de departe. Când se va întoarce lângă mine,va fi obosită şi fericită – iar eu îi voi da sămănânce şi îi voi veghea somnul“.

Dacă îţi va spune că fiul tău nu respectădragostea care i-a fost dăruită, răspunde:„Prea multă grijă distruge sufletul şi inima,fiindcă a trăi este un act de curaj. Iar un actde curaj e întotdeauna un act de iubire“.

Aşa vei ţine neliniştea la distanţă.Ea nu va dispărea niciodată. Dar marea

înţelepciune a vieţii este să înţelegem că pu -tem fi stăpânii acelor lucruri care voiau săne înrobească.

152

Şi un tânăr s-a rugat:„Vorbeşte-ne despre ce ne aduce viitorul“.

Şi el a răspuns:Cu toţii ştim ce ne aşteaptă în viitor: Ne -

dorita de Oameni. Care poate să vină ori -când, pe neaşteptate, şi să spună: „Haide,trebuie să mă însoţeşti“.

Şi, oricât ne-am împotrivi, nu avem deales. În acea clipă, cea mai mare bucurie, saucea mai mare tristeţe, va fi să privim trecutul.

Şi să răspundem la întrebarea: „Oare amiubit destul?“

Iubeşte. Nu vorbesc aici numai de iubireafaţă de altcineva. Să iubeşti înseamnă să fii pre -gătit pentru minuni, pentru victorii şi înfrân -geri, pentru tot ce se întâmplă în fiecare ziîn care ne-a fost hărăzit să umblăm pe faţaPământului.

Sufletul nostru este condus de patru forţenevăzute: iubirea, moartea, puterea şi timpul.

155

Trebuie să iubim, pentru că suntem iubiţide Dumnezeu.

Trebuie să ne gândim la Nedorita de Oa -meni, ca să înţelegem bine viaţa.

Trebuie să luptăm ca să creştem, dar fărăsă cădem în capcana puterii pe care o obţi -nem astfel, fiindcă ştim că ea nu valoreazănimic.

În fine, trebuie să înţelegem că sufletulnostru – chiar dacă este veşnic – se află înclipa asta prins în ţesătura timpului, cu prile -jurile şi neajunsurile lui.

Visul nostru, dorinţa care este în sufletulnostru, nu s-a născut din senin. Cineva l-asă dit acolo. Iar acel Cineva, care este numaiiubire şi vrea numai fericirea noastră, a făcutasta doar pentru că ne-a dat, odată cu do -rinţa, şi uneltele ca să o îndeplinim.

Când trăieşti vremuri grele, aminteşte-ţi:chiar dacă ai pierdut bătălii mari, ai supra -vieţuit şi te afli aici.

Asta e o victorie. Demonstrează-ţi bucuria,slăvindu-ţi puterea de a merge mai departe.

Răspândeşte-ţi iubirea peste câmpii şi pă -şuni, peste străzile oraşului mare şi pestedunele deşertului.

156

Arată că îţi pasă de săraci, fiindcă ei suntaici pentru ca tu să îţi dovedeşti virtuteamilosteniei.

Şi de asemenea că îţi pasă de bogaţi, caren-au încredere în nimic şi în nimeni, şi ale că -ror cămări şi sipete gem de comori, în vremece ei nu reuşesc să-şi alunge singurătatea.

Nu pierde nici un prilej să-ţi dovedeşti iubi -rea. Mai ales faţă de cei care îţi stau aproape –deoarece cu ei suntem mai grijulii, de teamăsă nu fim răniţi.

Iubeşte. Fiindcă vei fi primul care să tragăfoloase – lumea din jur te va răsplăti, chiardacă la început îţi vei spune: „Ei nu reuşescsă înţeleagă iubirea mea“.

Iubirea nu are nevoie să fie înţeleasă. Tre -buie doar să fie dovedită.

Prin urmare, ce îţi aduce viitorul depindepe de-a-ntregul de puterea ta de a iubi.

Şi pentru asta trebuie să ai o încredere de -plină în ceea ce faci. Nu-i lăsa pe ceilalţi săspună „Drumul acela e mai bun“ sau „Caleaaceasta e mai uşoară“.

Cel mai mare dar pe care ni l-a făcut Dum -nezeu a fost puterea de a lua hotărâri.

157

Toţi auzim din copilărie că ne dorim lu -cruri imposibile. Pe măsură ce înaintăm învârstă, adunăm prejudecăţi, temeri, vini.

Scapă de asta. Nu mâine, nici diseară, ciacum.

Am mai spus-o: mulţi dintre noi cred cărănesc persoanele pe care le iubesc când lasătotul în urmă în numele visurilor.

Dar cei care într-adevăr ne doresc binelese străduiesc să ne vadă fericiţi – chiar dacăîncă nu înţeleg ce facem şi chiar dacă, înprima clipă, încearcă să ne împiedice să con -tinuăm, rostind ameninţări şi promisiuni şivărsând lacrimi.

Aventura zilelor care vor veni trebuie săfie plină de pasiune, fiindcă lumea are ne voiede asta; deci, când vei fi călare pe cal, simtevântul pe obraji şi bucură-te de libertate.

Dar nu uita că ai o călătorie lungă în faţă.Dacă te vei dărui prea mult pasiunii, poţi săcazi. Dacă nu te vei opri pentru ca amândoisă vă odihniţi, calul tău va muri de sete oride oboseală.

Ascultă vântul, dar nu uita de cal.Şi, tocmai în clipa când totul va părea aşe -

zat şi visul tău îţi va fi la îndemână, trebuiesă fii mai atent ca niciodată. Deoarece, când

158

vei fi aproape de reuşită, te vei simţi împo -vărat de o vină imensă.

Vei vedea că eşti gata să ajungi unde mulţialţii nu au izbutit să pună piciorul, şi veicrede că nu meriţi ce îţi încredinţează viaţa.

Vei uita toate suferinţele şi sacrificiile. Şi,din cauza acestei vine, vei distruge fără săvrei ceea ce ai clădit cu greu.

Acesta e cel mai primejdios dintre obsta -cole, fiindcă poartă în sine o oarecare aurăde sfinţenie: renunţarea la cucerire.

Dar, dacă omul înţelege că este demn delucrul pentru care a luptat atâta, îşi dă seamacă de fapt nu a venit singur. Şi trebuie să res -pecte Mâna care l-a condus.

Nu-şi înţelege propria demnitate decât celcare a fost în stare să-şi preţuiască fiecare pas.

Şi unul dintre cei care ştiau să scrie şicăutau cu înfrigurare să însemneze fie -care cuvânt pe care îl spunea Coptul s-aoprit să se odihnească şi a văzut că eraîntr-un fel de transă. Piaţa, feţele obosite,sacerdoţii care ascultau în tăcere – toatepăreau să facă parte dintr-un vis.Şi, vrând să-şi dovedească sieşi că ceeace trăia era adevărat, s-a rugat:„Vorbeşte-ne despre loialitate“.

Şi el a răspuns:Loialitatea poate fi asemuită cu o prăvălie

plină de vase de porţelan preţioase şi a căreicheie ne-a încredinţat-o Iubirea.

Fiecare vas e frumos pentru că este altfel.La fel cum nu seamănă între ele per soanele,picăturile de ploaie sau pietrele din munţi.

Uneori, din cauza vechimii sau a vreunuide fect, un raft se desprinde şi cade. Iar stă -pâ nul prăvăliei îşi spune în sinea lui: „Anide zile am chel tuit timp şi dragoste adunândaceste porţelanuri, dar vasele m-au trădat şis-au spart“.

Omul îşi vinde prăvălia şi pleacă. Devinesinguratic şi ursuz – crezând că niciodată nuva mai putea să aibă încredere în nimeni.

E adevărat că unele vase se sparg – lo -ialitatea a fost nesocotită. În acest caz, e mai

163

bine să mături cioburile şi să le arunci, fiind -că ce s-a spart nu va mai fi cum era.

Dar alteori raftul se desprinde din pricinicare se află dincolo de puterile omeneşti: poatesă fie vorba de un cutremur, de o invazie,de neglijenţa cuiva care a intrat în prăvăliefără să se uite bine în dreapta şi-n stânga.

Oamenii se învinovăţesc unii pe alţii pen -tru nenorocire. Spun: „Cineva ar fi trebuitsă-şi dea seama ce-are să se întâmple“. Sau:„Dacă ar fi fost în grija mea, nu păţeam aşaceva“.

Nimic mai neadevărat. Cu toţii suntemprizonieri în nisipurile timpului, şi nu pu -tem face nimic în această privinţă.

** *

Timpul trece, raftul care s-a rupt este reparat.Alte vase sunt aşezate acolo. Noul stăpân

al prăvăliei, înţelegând că totul e trecător,surâde şi îşi spune în sinea lui: „Nenorocireami-a dat un prilej şi voi căuta să mă folosescde el. Voi descoperi alte frumuseţi, pe carenu le bănuiam.“

164

Frumuseţea unei prăvălii cu vase de por -ţelan stă în aceea că fiecare piesă e unică. Dar,când sunt aşezate una lângă alta, ele sunt înarmonie şi reflectă împreună sudoarea meş -terului şi arta pictorului.

Nici unul din vasele de acolo nu poate săspună: „Vreau să ies în faţă, voi pleca de aici“.Fiindcă, în clipa când va încerca să facă asta,va ajunge un morman de cioburi, fără nicio valoare.

Aşa sunt vasele, şi aşa sunt bărbaţii, şi aşasunt femeile.

Şi aşa sunt triburile, şi aşa sunt corăbiile,şi aşa sunt copacii şi stelele.

Când vom înţelege asta, ne vom puteaaşeza la sfârşitul după-amiezii lângă vecinulnostru, să ascultăm cu respect ce are de spusşi să spunem ce are el nevoie să audă. Şi niciunul nu va încerca să-l convingă pe celălalt.

Dincolo de munţii care despart triburile,dincolo de distanţa care separă trupurile,există comunitatea spiritelor. Facem partedin ea, şi acolo nu există ulicioare înţesatede cuvinte inutile – ci străzi largi care unescce era depărtat, chiar dacă din când în când

165

au nevoie să fie reparate din cauza stricăciu -nilor făcute de trecerea timpului.

Astfel, îndrăgostitul care revine nu va finiciodată privit cu neîncredere, pentru căloialitatea i-a însoţit paşii.

Iar omul care ieri era văzut ca un duşman,fiindcă era război, astăzi va putea din nousă fie văzut ca un prieten, fiindcă războiuls-a sfârşit şi viaţa merge mai departe.

Fiul care a plecat se va întoarce la timpulcuvenit – şi va veni îmbogăţit de ceea ce atrăit pe drum. Tatăl îl va primi cu braţeledeschise şi le va spune slujitorilor: „Aduceţidegrabă haina lui cea dintâi şi-l îmbrăcaţi şidaţi inel în mâna lui şi încălţăminte în picioa -rele lui; căci acest fiu al meu mort era, şi aînviat, pierdut era, şi s-a aflat“.

Şi un bărbat, care avea fruntea brăzdatăde timp şi corpul plin de cicatrici care po -vesteau despre luptele la care luase parte,s-a rugat:„Vorbeşte-ne despre armele pe care vatrebui să le folosim când totul va fipierdut“.

Şi el a răspuns:Când există loialitate, armele sunt de prisos.Fiindcă toate armele sunt unelte ale rău -

lui, nefiind unelte ale înţeleptului.Loialitatea se întemeiază pe respect, iar res -

pectul este rodul Iubirii. Iubirea care pune pefugă demonii imaginaţiei ce se îndoiesc de totşi de toate şi care le redă ochilor puritatea.

Un înţelept, când vrea să-l slăbească pecelălalt, mai întâi îl face să creadă că este pu -ter nic. Astfel, acesta va înfrunta pe cinevamai puternic decât el, căzând în capcană şifiind nimicit.

Un înţelept, când vrea să-l coboare pe ce -lălalt, mai întâi îl face să urce pe cel mai înaltmunte din lume şi să creadă că are multăputere. Astfel, el va crede că poate merge şimai sus şi va cădea în prăpastie.

169

Un înţelept, când vrea să-i ia celuilalt bu -nu rile, îl copleşeşte de daruri. Astfel, celălaltva trebui să aibă grijă de lucruri care îi pri -sosesc şi va pierde tot restul, fiindcă va fi pre -o cupat să păzească ceea ce crede că posedă.

Un înţelept, când nu reuşeşte să afle ceplănuieşte adversarul, simulează un atac. Toţioamenii din lume sunt pregătiţi să se apere,fiindcă trăiesc cu teama că ceilalţi nu îi plac.

Iar adversarul – oricât ar fi de strălucit –este nesigur şi răspunde la atac cu toată pu -terea. Făcând asta, îşi dezvăluie toate armelepe care le are, iar înţeleptul descoperă caresunt punctele lui tari şi care sunt punctelelui slabe.

Atunci, ştiind la ce să se aştepte, înţelep -tul atacă sau dă înapoi.

În felul acesta, cei care par supuşi şi slabiîi cuceresc şi îi înving pe cei aspri şi puternici.

** *

Adeseori înţelepţii îi înfrâng pe război -nici, dar şi războinicii îi înfrâng pe înţelepţi.Pentru a nu se ajunge la aşa ceva, mult maide folos ar fi să căutăm pacea şi repausul

170

care sălăşluiesc în deosebirile dintre fiinţeleomeneşti. Cel care într-o zi a fost rănit tre -buie să se întrebe: „Merită să-mi umplu inimacu ură şi să târăsc povara asta după mine?“

În acea clipă el se îndreaptă spre una dinvirtuţile Iubirii, numită Iertare. Asta îl facesă plutească deasupra ofenselor rostite înfocul bătăliei, pe care timpul în curând le vaşterge, la fel cum vântul şterge paşii pe nisi -pul din deşert.

Iar când se manifestă iertarea, cel care aofensat se simte umilit că a greşit şi devineloial.

Să luăm, aşadar, aminte la forţele care nepun în mişcare.

Adevăratul erou nu este cel care s-a năs -cut pentru fapte mari, ci cel care a reuşit – prinlucruri mărunte – să construiască o pavăzăde loialitate în jurul său.

Astfel, dacă îşi va salva adversarul de lao moarte sigură ori de la trădare, gestul luinu va fi niciodată uitat.

Adevăratul îndrăgostit nu este cel carespune: „Trebuie să stai lângă mine iar eu tre -buie să am grijă de tine, fiindcă suntem loialiunul celuilalt“.

171

Adevăratul îndrăgostit e cel care înţelegecă loialitatea nu poate înflori decât în pre zenţalibertăţii. Şi, fără teamă de trădare, acceptă şirespectă visul celuilalt – încre zân du-se înforţa mai mare a Iubirii.

Prietenul adevărat nu este cel care spune:„Astăzi m-ai rănit şi sunt trist“.

El spune: „Astăzi m-ai rănit din pricini pecare nu le cunosc şi pe care poate nici tu nule cunoşti, dar mâine ştiu că voi putea să măbizui pe ajutorul tău, aşa că n-am să fiu trist.“

Iar prietenul răspunde: „Eşti loial, pentrucă ai spus ceea ce simţi. Nimic nu-i mai răudecât să crezi că loialitatea înseamnă accep -tarea tuturor greşelilor“.

Cele mai distrugătoare arme nu sunt lan -cea sau berbecele – care pot răni trupul şinărui ziduri. Cea mai cumplită dintre toatearmele este cuvântul – care distruge o viaţăfără să verse sânge şi ale cărui cicatrici nuse vindecă niciodată.

Să fim, deci, stăpâni pe limba noastră, casă nu fim sclavi ai cuvintelor noastre. Chiardacă vorbele sunt folosite împotriva noastră,să nu intrăm într-o luptă care nu va aveaniciodată un învingător. În clipa când vomfi egali cu adversarul mârşav, vom lupta în

172

întuneric, şi singurul care va câştiga va fi Prin -ţul Întunericului.

** *

Loialitatea este o perlă pierdută printregrăunţe de nisip, pe care numai cei care îi în -ţeleg însemnătatea o pot vedea.

Astfel, Învrăjbitorul poate trece de o miede ori prin acelaşi loc, şi niciodată nu va zăriacel giuvaier care îi ţine laolaltă pe cei ce tre -buie să fie laolaltă.

Loialitatea nu poate fi niciodată impusăprin forţă, prin frică, prin nesiguranţă sauprin intimidare.

Ea este o alegere pe care numai spiriteleputernice au curajul să o facă.

Şi, fiind o alegere, ea nu iartă trădarea, dare întotdeauna îngăduitoare cu greşelile.

Şi, fiind o alegere, rezistă trecerii timpuluişi conflictelor trecătoare.

Şi unul dintre tinerii de acolo, văzândcă soarele aproape se ascunsese dupădealuri şi că peste puţin timp întâlnireacu Coptul va lua sfârşit, a întrebat:„Dar în ceea ce-i priveşte pe duşmani?“

Şi el a răspuns:Înţelepţii adevăraţi nu îi plâng nici pe vii,

nici pe morţi. Prin urmare, acceptă lup ta carete aşteaptă mâine, pentru că suntem creaţidin Spiritul Etern, care de multe ori ne puneîn faţa unor situaţii pe care trebuie să leînfruntăm.

Acum, întrebările fără rost trebuie dateuitării, pentru că singurul lucru pe care îl facele este să zăpăcească hotărârea războinicului.

Un războinic pe câmpul de luptă îşi îm -plineşte destinul – şi lui trebuie să se dăru -iască. Vai de cei care cred că pot să ucidă sausă moară! Energia Divină nu poate fi dis -trusă, ea doar îşi schimbă forma. Spun înţe -lepţii din Antichitate:

„Priveşte acest lucru ca pe un plan superior,şi mergi mai departe. Nu bătăliile pământeşti dau

177

măsura omului – deoarece, aşa cum vântul îşischimbă direcţia, şi soarta şi victoria suflă în toatedirecţiile. Învinsul de astăzi este învingătorul demâine, dar, pentru ca asta să se întâmple, luptatrebuie acceptată cu onoare.

La fel cum cineva îşi pune haine noi, lepă dân -du-se de cele vechi, sufletul primeşte corpuri ma -teriale noi, părăsindu-le pe cele vechi şi inutile.Ştiind asta, nu trebuie să te necăjeşti din pricinacorpului.“

Aceasta este lupta pe care o vom purta lanoapte sau mâine de dimineaţă. Istoria neva spune cum a fost.

Dar, întrucât întâlnirea noastră se apropiede sfârşit, nu putem pierde timpul cu asta.

Vreau, aşadar, să vorbesc despre alţi duş -mani: cei care se află lângă noi.

Toţi vom avea de înfruntat mulţi adver -sari în viaţă, dar cel mai greu de înfrânt vafi cel de care ne temem.

Toţi vom întâlni rivali, dar cei mai primej -dioşi vor fi cei pe care îi credem prieteni.

Toţi vom suferi când vom fi atacaţi şi răniţiîn demnitatea noastră, dar durerea cea maimare va fi provocată de cei pe care îi pri veamcu admiraţie.

178

Nimeni nu se poate feri de cei care îl vortrăda şi calomnia. Dar toţi pot să îndepărtezerăul înainte ca el să-şi arate adevărata faţă –deoarece o purtare mieroasă dezvăluie dejaun pumnal ascuns şi gata să fie împlântat.

Oamenii loiali nu se vor feri să se arateaşa cum sunt, pentru că alte spirite loiale leînţeleg calităţile şi defectele.

Dar îndepărtează-te de cineva care vreasă-ţi fie pe plac tot timpul.

Şi ai grijă la suferinţa pe care ţi-o poţi pri -cinui singur, dacă îi îngădui unei inimi laşeşi mârşave să facă parte din lumea ta. Dupăce răul va fi fost făcut, nu are rost să învi -novăţeşti pe nimeni: uşa a fost deschisă chiarde stăpânul casei.

Cu cât este mai slab calomniatorul, cu atâtsunt mai primejdioase acţiunile lui. Nu cedaîn faţa spiritelor slabe, care nu suportă săvadă un spirit puternic.

Dacă cineva te înfruntă din cauza ideilorsau a idealurilor, primeşte lupta – pentru căîn viaţă conflictul e mereu prezent, şi uneoriel trebuie să se arate la lumina zilei.

Dar nu te lupta ca să dovedeşti că ai drep -tate sau ca să-ţi impui ideile şi idealurile.

179

Acceptă lupta ca să-ţi menţii spiritul curat şivoinţa puternică. Când lupta se va sfârşi, amân -două taberele vor ieşi învingătoare, fiindcăşi-au pus la încercare limitele şi virtuţile.

Chiar dacă în prima clipă unul dintre eispune: „Am învins“.

Iar celălalt se întristează, gândind: „Amfost învins“.

Întrucât amândoi respectă curajul şi hotă -rârea celuilalt, va veni curând vremea cândvor umbla din nou ţinându-se de mână, chiardacă ar fi să aştepte pentru asta o mie de ani.

Între timp, dacă cineva va vrea doar să teprovoace, scutură-ţi praful de pe încălţări şimergi mai departe. Luptă-te numai cu cinemerită – şi nu cu cine se foloseşte de vicleşu -guri ca să prelungească un război deja în -cheiat, cum se întâmplă cu toate războaiele.

Cruzimea nu e a războinicilor care se întâl -nesc pe un câmp de luptă şi ştiu ce fac acolo.Ci a celor care folosesc victoria şi înfrân gereapotrivit intereselor lor.

Duşmanul nu este cel care stă în faţa ta, cuspada în mână. E cel care este lângă tine, cupumnalul la spate.

180

Războiul cel mai de seamă nu este cel pecare-l porţi cu spiritul exaltat şi cu sufletulacceptându-şi soarta. Este cel care se poartăacum, când stăm de vorbă – şi al cărui câmpde bătălie este Spiritul, unde se înfruntă Bine -le şi Răul, Curajul şi Laşitatea, Iubirea şi Frica.

Nu căuta să plăteşti ura cu ură, ci cudreptate.

Lumea nu se împarte în prieteni şi duş -mani, ci în slabi şi puternici.

Cei puternici sunt generoşi în victorie.Cei slabi se unesc şi îi atacă pe cei care au

pierdut, fără să ştie că înfrângerea e trecă -toare. Dintre învinşi, ei îi aleg pe cei care parmai vulnerabili.

Dacă ţi se va întâmpla una ca asta, în trea -bă-te dacă ţi-ar plăcea să fii tu victima.

Dacă răspunsul va fi da, aşa vei rămânetot restul vieţii. Şi vei fi o pradă uşoară oride câte ori te vei afla în faţa unei hotărâri carecere curaj. Privirea ta de înfrânt va fi întot -deauna mai grăitoare decât cuvintele tale deînvingător, şi toţi vor băga de seamă.

Dacă răspunsul va fi nu, rezistă. Mai binesă răspunzi acum, când rănile sunt uşor de vin -decat – chiar dacă asta cere timp şi răbdare.

181

Vei petrece câteva nopţi de nesomn, gân -dindu-te: „Nu merit asta“.

Sau simţind că lumea e nedreaptă, fiindcănu ţi-a oferit primirea pe care o aşteptai. Ade -seori îţi va fi ruşine de umilinţa pe care aisuferit-o în faţa tovarăşilor tăi, a iubitei, apărinţilor.

Dar, dacă nu vei renunţa, haita de hienese va îndepărta şi va merge să caute alte vic -time. Iar acestea vor trebui să înveţe aceeaşilecţie singure, fiindcă nimeni nu le va puteaajuta.

** *

Prin urmare, duşmani nu-ţi vor fi adver sarii,a căror menire e să-ţi pună curajul la încercare.

Ci laşii, a căror menire e să-ţi pună la în -cercare slăbiciunea.

Se făcuse noapte. Atunci Coptul s-aîntors către sacerdoţii care vedeau şi as -cul tau tot şi i-a întrebat dacă aveauceva de spus. Toţi trei au dat din cap.

Şi rabinul a spus:„Un mare rabin, când vedea că poporul

său era nedreptăţit, se ducea în pădure, aprin -dea un foc sacru şi spunea o rugăciune spe -cială, cerându-i lui Dumnezeu să-i ocroteascăpoporul.

Iar Dumnezeu trimitea un miracol.Mai târziu, discipolul lui se ducea în acelaşi

loc din pădure şi spunea: «Stăpâne al Univer -sului, nu ştiu cum să aprind focul sacru, darîncă mai cunosc rugăciunea specială. Ascul -tă-mă, te rog!»

Miracolul se producea.A trecut încă o generaţie, şi alt rabin, la

vederea persecuţiilor îndurate de poporulsău, se ducea în pădure, spunând: «Eu nuştiu să aprind focul sacru, nici nu cunosc

185

rugăciunea specială, dar îmi mai amintescde loc. Aju tă-ne, Doamne!»

Şi Domnul ajuta.Cincizeci de ani mai târziu, rabinul Israel,

în scaunul său cu rotile, vorbea cu Dum -nezeu: «Nu ştiu să aprind focul sacru, nucunosc rugăciunea şi nu reuşesc nici măcarsă găsesc locul din pădure. Tot ce pot faceeste să istorisesc povestea asta, sperând caDumnezeu să mă audă».

Şi, încă o dată, miracolul se producea.Mergeţi, aşadar, şi istorisiţi povestea aces -

tei după-amiezi“. *

* *

Iar imamul care avea în grijă moscheeaAl-Aqsa, după ce a aşteptat respectuos ca prie -tenul său, rabinul, să sfârşească de vorbit, aînceput:

,,Un om a bătut la uşa prietenului său be -duin ca să-i ceară ajutorul:

— Aş vrea să-mi împrumuţi patru mii dedinari pentru că trebuie să plătesc o datorie.Se poate?

Prietenul i-a cerut nevestei să aducă toatebunurile lor de preţ, dar nu era de ajuns. A

186

trebuit să iasă şi să ceară bani vecinilor, şiaşa s-au adunat cei patru mii de dinari.

Când omul a plecat, nevasta a băgat desea mă că bărbatul ei plânge.

— De ce eşti trist? Acum, că ne-am înda -torat la vecini, ţi-e teamă că nu o să fim înstare să plătim datoria?

— Nu-i vorba de asta. Plâng pentru căacesta e un prieten tare drag, şi cu toate asteanu ştiam în ce stare era. Mi-am amintit de elabia când a fost nevoit să-mi bată la uşă casă-mi ceară bani cu împrumut.

Mergeţi, aşadar, şi povestiţi tuturor ce aţiauzit în după-amiaza asta, astfel încât să-lputem ajuta pe fratele nostru înainte ca elsă aibă nevoie“.

** *

Şi, de îndată ce imamul a isprăvit de vor -bit, preotul creştin a început:

„Iată, a ieşit semănătorul să semene. Şi, pe când semăna, unele seminţe au că -

zut lângă drum, şi au venit păsările şi le-aumâncat;

187

Altele au căzut pe loc pietros, unde n-aveaupământ mult, şi îndată au răsărit, că n-aveaupământ adânc.

Iar când s-a ivit soarele, s-au pălit de arşiţăşi, neavând rădăcină, s-au uscat.

Altele au căzut între spini, dar spinii aucrescut şi le-au înăbuşit.

Altele au căzut pe pământ bun şi au datrod: una treizeci, iar alta şaizeci, iar alta o sută.

Aşadar, răspândiţi-vă seminţele în toatelocurile unde veţi merge, pentru că nu ştimcare vor înflori ca să lumineze viitorimea“.

189

Noaptea căzuse peste oraşul Ierusalim, iarCoptul le-a cerut tuturor să meargă la caselelor şi să-şi însemneze tot ce auziseră, iar celorcare nu ştiau să scrie să caute să-şi aducăaminte de cuvintele lui. Dar, înainte ca mul -ţimea să plece, a mai spus:

Să nu credeţi că vorbele mele răspândescpacea. De fapt, începând de acum vom purtaprin lume o spadă nevăzută, ca să putem lup -ta împotriva diavolilor urii şi neînţele gerii.Căutaţi să o purtaţi până unde vor îndurapicioarele voastre. Iar când picioarele nu văvor mai ţine, daţi mai departe cuvântul saumanuscrisul, alegând întotdeauna oameni caresă merite să poarte în mână spada aceasta.

Dacă vreun sat sau oraş nu va vrea să văprimească, nu stăruiţi. Întoarceţi-vă pe dru -mul pe care aţi venit şi scuturaţi colbul care

vi s-a lipit de încălţări. Pentru că aceştia vorfi osândiţi să facă aceleaşi greşeli neam dupăneam.

Dar fericiţi cei ce vor auzi sau citi acestecuvinte, pentru că vălul se va sfâşia pentrutotdeauna şi nimic din ceea ce este ascunsnu le va rămâne nedezvăluit.

Mergeţi în pace.


Recommended