Dinu Lipatti

GRAF OART

NOCTURNApe o temă moldovenească

WoO. - B.14

Ediţie critică deOana Rădulescu Velcovici

Prefaţă deGrigore Bărgăuanu

MICA SUITĂ - PreludiuWoO. - B.35

MARŞUL LUI HENRI

WoO. - B.46

NOCTURNA

Op.6 - B.20

(în fa # minor)

pentru pian la 4 mâini

EDITURA MUZICALĂ GRAFOART Bucureşti, str. Braşov nr. 20

LIBRĂRIA MUZICALĂ George EnescuBucureşti, piaţa Sfinţii Voievozi nr. 1

TEL.: 0747 236 278 (07-GRAFOART); 021 315 07 12E-MAIL: GRAFOART1991@GMAIL.COM

COMENZI ON-LINE: WWW.LIBRARIAMUZICALA.RO

Tehnoredactarea muzicală: Andreea Larisa Retegan şi Simona Buescu.

©2016. Toate drepturile rezervate. Copierea, chiar şi parţială, se poate efectua exclusiv cu acordul scris al Editurii Muzicale GRAFOART.

I S M N: 979-0-707657-38-6

În elaborarea prezentei ediţii s-au utilizat:Miron Şoarec, Prietenul meu Dinu Lipatti, Editura muzicală, 1981 (Nocturna pe o temă moldovenească)

Dinu Lipatti, Nocturne en fa dièse mineur, Salabert, Paris, 1961,manuscrise autografe (Mica Suită - Preludiu şi Marşul lui Henri).

CUPRINS

Prefaţă - Grigore Bărgăuanu . . . . . 4

Notă asupra ediţiei - Oana Rădulescu Velcovici . 8

Pagini manuscrise în facsimil . . . . 12

Nocturna (temă moldovenească) . . . . 14

Nocturna (în fa # minor) . . . . . 19

Mica Suită - Preludiu . . . . . . 24

Marşul lui Henri . . . . . . . 26

Lista compoziţiilor lui Dinu Lipatti . . . 32

PREFAŢĂ

Dinu Lipatti - O viaţă închinată muzicii

Dinu Lipatti s-a născut la Bucureşti, la 19 martie 1917, în acest an tulbure al războiului, sub ocupaţia germană. Aducător de pace şi speranţă, copilul va fi înconjurat de o mare afecţiune şi atmosfera artistică de lungă tradiţie a familiei îi va permite să-şi dezvolte de timpuriu aptitudinile sale muzicale excepţionale. Părinţii, buni muzicieni amatori, tatăl violonist, mama pianistă, decid să-l consacre muzicii. La 8 ani, după primele noţiuni căpătate în familie, micul Dinu este încredinţat profesorului Mihail Jora, eminentă personalitate, pentru a începe o serioasă şi metodică educaţie muzicală.

Dinu studiază pianul, solfegiul şi armonia. După trei ani, având deja nivelul cerut la Conservatorul din Bucureşti – „Academia de Muzică şi Artă Dramatică“- este admis în clasa renumitei profesoare Florica Musicescu. Continuă lecţiile cu Maestrul Jora, abordând de data aceasta şi compoziţia. Progresele tânărului elev sunt rapide. Îşi termină în mod strălucit studiile în 1932, după numai patru ani şi, la audiţia laureaţilor Academiei, interpretează Concertul în mi minor de Chopin. Dar cariera de concertist a lui Dinu Lipatti va fi inaugurată în anul următor, cu Concertul în mi bemol major de Liszt, acompaniat de orchestra Filarmonicii din Bucureşti, sub bagheta lui Alfred Alessandrescu.

În acelaşi an, 1933, tânărul de 16 ani participă la Concursul internaţional de pian de la Viena şi obţine Premiul II. Cu această ocazie, Alfred Cortot, membru în juriu, a remarcat cu entuziasm talentul pianistului român, considerând că ar fi meritat „de departe” Premiul I, şi i-a propus să vină în Franţa pentru a-şi perfecţiona studiile. În acelaşi timp, Lipatti se manifestă şi în calitate de compozitor, obţinând trei recompense succesive la Concursul de compoziţie George Enescu: Menţiunea I cu Sonata pentru pian solo (1932), Premiul II cu Sonatina pentru vioară şi pian (1933) şi Premiul I pentru suita simfonică Şătrarii (1934). Această ultimă distincţie consacră artistul şi în acest domeniu care îi este foarte drag a constituit o permanentă şi care preocupare pe tot parcursul sale.vieţii

Anul 1934 reprezintă începutul unei noi etape în viaţa lui Lipatti: studiile sale la Paris. Pleacă împreună cu mama şi cu fratele său mai mic. La Şcoala Normală de Muzică este întâmpinat de Cortot şi de asistenta sa Yvonne Lefébure, apoi se înscrie la clasa de compoziţie a lui Paul Dukas. Primii săi profesori parizieni îşi dau seama de la început că au de-a face nu cu un elev, ci cu un artist deja format, căruia trebuie să-i pună în valoare toate calităţile. Elogiile excepţionale pe care le primea adolescentul Lipatti reprezentau, însă, în acelaşi timp, un elogiu adus pedagogiei muzicale româneşti, după ce, pe plan componistic şi interpretativ, România se remarcase deja cu artişti de prestigiu, în frunte cu George Enescu. Fără a diminua importanţa influenţelor profunde căpătate de el în contactul cu marile personalităţi artistice franceze şi occidentale, în general, putem afirma că baza meşteşugului său, atât pianistic, cât şi componistic, era rezultatul şcolii româneşti. O abundentă corespondenţă cu profesorii din ţară ne permite să urmărim evoluţia artistică a acestui talent ieşit din comun, precum şi ambianţa artistică atât de bogată a epocii. Dar profesorul francez care va avea cea mai mare influenţă asupra lui Lipatti va fi Nadia Boulanger. După dispariţia lui Dukas, ea va fi cea care va declanşa tot potenţialul său afectiv şi artistic, care îl va plasa rapid printre cei mai mari artişti ai vremii.

În această perioadă de studiu, Lipatti lucrează cu entuziasm şi modestie. Tuşeul său

- 4 -

dobândeşte mai multă „culoare”, după propria sa expresie; Cortot îl prezintă ca pe un al doilea Horowitz; dă concerte în Franţa şi în Elveţia cu mare succes şi realizează primele sale înregistrări la Şcoala Normală de Muzică. Repertoriul său se îmbogăţeşte şi se diversifică. Este preocupat, de asemenea, de dirijatul de orchestră, urmând cursurile lui Diran Alexanian şi ale lui Charles M-ünch. În domeniul creaţiei muzicale, compoziţii ca bine cunoscutul sau Concertino în stil clasicSimfonia concertantă pentru două piane şi orchestră de coarde nu mai sunt lucrări „de şcoală”, chiar dacă autorul îşi caută încă mijloacele de expresie şi este influenţat fie de profesorii săi, fie de muzica contemporană (în special Stravinsky). Adesea, Lipatti este invitat în cercurile muzicale particulare şi urmăreşte de aproape viaţa artistică pariziană. O serie de cronici muzicale semnate de el şi publicate în ziarul din Bucureşti, în 1938-39, relevă un remarcabil spirit de observaţie, o Libertateareală maturitate şi probitatea care îi caracterizează toate activităţile.

În 1939, după cinci ani petrecuţi la Paris, Lipatti se întoarce în România. Obţinuse Licenţa de concert şi, la sfârşitul studiilor de perfecţionare, profesorii săi îi deveniseră colegi şi distinşi prieteni. În ţară, artistul român începe să se afirme cu pregnanţă în viaţa muzicală. Participă la câteva turnee cu Filarmonica din Bucureşti şi o prestigioasă colaborare artistică îl apropie mai mult de naşul său George Enescu. Tânărul discipol ascultă cu fervoare sfaturile maestrului, îi studiază operele şi îl acompaniază în recitalurile de muzică de cameră. Compoziţiile de maturitate ale lui Lipatti se remarcă tot mai mult : printre altele, originalul Concert pentru pian şi orgă, Fantezia pentru pian, Sonatina pentru mâna stângă sau Dansurile româneşti pentru două piane sunt mult apreciate. Ocolind influenţele enesciene, Lipatti caută să-şi contureze un stil propriu, o sinteză între inspiraţia autohtonă şi procedeele contemporane.

Dar pianistul depăşeşte repede în anvergură compozitorul. Discul ne restituie unele preţioase imagini sonore din această perioadă, care precedă ultima sa plecare în străinătate: câteva pagini de J. S. Bach, Scarlatti, Chopin, Liszt, Brahms etc., sonatele a doua şi a treia pentru pian şi vioară de Enescu, interpretate alături de autor şi propriul său Concertino.

La începutul lunii septembrie 1943, Dinu Lipatti, împreună cu logodnica sa pianista Madeleine Cantacuzino, pleacă în Un mare turneu, trecând prin Viena, ultimul său pelerinaj. Stockholm, Helsinki, Göteborg, Malmö, Zürich, Geneva şi Berna trebuia să-i readucă la Bucureşti la jumătatea lui octombrie. În ciuda nenumăratelor peripeţii război, planul cauzate de se realizează întocmai, în afara ultimului punct ; destinul stabilise o altă traiectorie...

În octombrie 1943, tânărul cuplu decide să se stabilească la Geneva. Dificultăţile nu lipsesc, dar primirea este extrem de călduroasă. Un grup de prieteni sinceri şi familiile lor îi înconjoară cu simpatie şi admiraţie, ajutându-i în momentele grele : Ernest Ansermet, Frank Martin, Igor Markevitch, Nikita Magaloff, Hugues Cuenod, Paul Sacher, la care se adaugă alţi numeroşi artişti elveţieni sau străini.

Puţin timp după primele concerte la Geneva, Henri Gagnebin, directorul Conservatorului, îi propune tânărului pianist un post de profesor. Timp de cinci ani Lipatti va lucra cu entuziasm în cadrul cursului superior şi de virtuozitate. La început mai rezervat, fără a dori să „impună”, ci mai curând să „propună”, el devine repede un idol pentru elevii săi.

Dar în momentul în care situaţia sa devine mai sigură, când renumele de pianist şi profesor este din ce în ce mai evident, semnele unei misterioase maladii încep să apară în mod îngrijorător : febră, ganglioni dureroşi, oboseală... Tânărul pianist începe să anuleze unele concerte, este obligat, uneori săptămâni întregi, să nu iasă din casă, sau să facă pauze prelungite, de odihnă, la munte. În momentele de răgaz, el reia cu mult curaj turneele, în ciuda interdicţiilor medicale, şi cântă cu entuziasm în cele mai mici oraşe, unde este întâmpinat cu nespusă afecţiune. Este solicitat din ce în ce mai mult în Europa, ca şi în Statele Unite, în America de sud, în Australia... Dar nu va putea pleca niciodată din Europa.

La Londra, Lipatti este solicitat de casa de discuri Columbia; începe o serie de înregistrări şi se împrieteneşte cu Walter Legge, directorul artistic. În aceeaşi perioadă, un turneu în Olanda este încununat de un mare succes. Olandezii îi propun să se stabilească definitiv la ei şi îi trimit un vagon special amenajat pentru voiaj! Urmează alte remarcabile reuşite în Elveţia şi în Franţa. Cronicile muzicale elogioase abundă. Jurnalistul francez Pierre Guiton, de pildă, îşi întitulează

- 5 -

cronica sa despre Lipatti: „Am ascultat pe Frederic Chopin interpretându-şi ”! Sonata în si minorLa Geneva, un grup de prieteni îi oferă un superb pian de concert Steinway. La numele

amicilor şi colaboratorilor deja citaţi ar trebui să adăugăm o listă enormă : Clara Haskil, de care îl leagă o mişcătoare prietenie artistică şi o lungă corespondenţă începută în timpul studiilor în Franţa, Edwin Fischer, Wilhelm Backhaus, Antonio Janigro, Herbert von Karajan, Paul Hindemith, Charles Münch, Yehudi Menuhin, Arthur Schnabel, Walter Gieseking, André Marescotti... fără a uita pe mult adorata sa profesoară Nadia Boulanger, sau pe doctorul Henri Dubois-Ferrière, iniţiatorul fundaţiei create în 1970 pentru lupta contra maladiilor de sânge, care poartă numele său asociat cu cel al lui Lipatti...

Cum sănătatea sa devine din ce în ce mai precară, la Conservator i se sugerează colaborarea unui asistent – Louis Hiltbrand, un tânăr coleg, admirabil profesor. Lipatti îl acceptă cu toată bunăvoinţa. propria sa Ulterior, în 1949, Lipatti decide să renunţe la activitate didactică. Buletinul Conservatorului anunţă cu un infinit regret demisia „acestui eminent profesor şi artist, unul dintre cei mai mari din epoca noastră”.

Activitatea de concert, însă, nu se opreşte. Şi nimeni, în afară de soţia sa sau de prietenii foarte apropiaţi, nu-şi dă seama exact de amploarea tragediei care se desfăşoară în faţa ascultătorilor, uimiţi de perfecţiunea artistică şi prezenţa umană a lui Lipatti.

Între crize, transfuzii şi tratamentul atât de obositor cu raze X, el lucrează şi îşi modifică tehnica în funcţie de dificultăţile provocate de inflamarea ganglionilor. Braţul stâng devine mai gros şi fiecare mişcare dureroasă. Acum, Dinu Lipatti îşi cunoaşte maladia: limfogranulomatoză malignă (boala lui Hodgkin) şi de asemenea şansele minime de vindecare, dar nu se descurajează. Îşi păstrează chiar umorul şi îşi încurajează mult familia din ţară. Dacă nu are posibilitatea de a cânta, compune, chiar în pat. După pe texte de poeţi francezi şi Melodiile Dansurile româneştitranscrise pentru pian şi orchestră, termină , ultima sa compoziţie.Aubade pentru suflători

În acest moment, repertoriul permanent al lui Dinu Lipatti conţinea şaisprezece concerte - de la Bach la Bartók - şi şase programe diferite de recital. În realitate, repertoriul său era mult mai mare. Lipatti ajunsese la o uimitoare cunoaştere a literaturii pianului, dar idealul său de perfecţiune era atât de înalt, încât numai o mică parte era considerată asimilată... Dacă ar fi cedat facilităţii, atât de obişnuită în epoca noastră, ar fi putut prezenta în orice moment integrala preludiilor şi fugilor de Bach, a mazurcilor şi studiilor de Chopin sau de Debussy şi chiar a sonatelor de Beethoven etc., pe care le putea, de asemenea, transpune instantaneu în orice tonalitate, după mărturiile elevilor săi!

Anul 1950 îl găseşte epuizat, dar relativ restabilit, după câteva luni de tratament şi un lung sejur la munte, la Montana, în Elveţia. Revine, în fine, la Geneva şi poate să cânte din nou la Victoria Hall de Schumann, cu Ansermet şi orchestra Suisse Romande. Entuziasmul Concertulpublicului şi al presei este indescriptibil, la Geneva, la Zürich ( de Chopin), la Concertul în mi minorBerna (recital) etc.

Vara acestui an aduce o mare speranţă: cortizonul fusese descoperit şi Lipatti îşi regăseşte în mod miraculos forţele. Prevenit de doctorul Dubois-Ferrière, Walter Legge soseşte în grabă la Geneva, cu autocarul casei de discuri Columbia şi mai mulţi tehnicieni, pentru a realiza înregistrările amânate de nenumărate ori. De la 2 la 12 iulie Lipatti imprimă pe disc cea mai mare parte a testamentului său artistic: Bach, Mozart, Chopin, cu un extraordinar entuziasm şi o forţă incredibilă. Era atât de bucuros! Şi ce efort! Ar trebui să cităm impresionantele amintiri ale lui Walter Legge...

Printre piesele înregistrate în acest moment, cea mai emoţionantă rămâne coralul Jesus bleibet meine Freude de J.S.Bach, bisul său preferat, care i-a marcat existenţa, urmându-l peste tot, ca un patetic leitmotiv. Se ştie de câte ori pianistul a încercat să-l înregistreze, înainte de a consimţi publicarea ultimei versiuni.

În mijlocul micului parc de la Chêne-Bourg, la marginea Genevei, într-o vilă oferită de prieteni, pe locul actualului cartier , Dinu îşi continuă activitatea, cuminte şi Parc Dinu Lipatticoncentrat, în vederea noilor angajamente, deşi aparenta sa vitalitate începe să scadă.

La 23 august interpretează la Lucerna de Mozart, cu Karajan şi Concertul în Do major KV 467

- 6 -

orchestra Festivalului. Apoi a urmat ultimul recital, cel legendar, de la Besançon. În după-amiaza zilei de 16 septembrie, Lipatti, doborât de un nou acces de febră, nu crede

că va putea cânta. În cele din urmă, susţinut de doctorul său, el decide să facă un mare efort. Recitalul, susţinut în întregime, va fi ca un sacrificiu pe altarul artei. „Nu vă serviţi de muzică, serviţi-o !” Marele artist servea muzica pentru ultima oară. Două luni mai târziu, la 2 decembrie 1950, Lipatti ne părăsea pentru totdeauna...

*

Personalitatea lui Dinu Lipatti se plasează, în cultura românească şi în afara frontierelor ţării, pe aceeaşi orbită cu Enescu, Brâncuşi, Eliade... Peste tot în lume, chiar pe continentele unde nu a putut să ajungă în scurta sa existenţă, artistul român a fost considerat ca unul dintre cei mai mari interpreţi ai primei jumătăţi a secolului XX. După moartea sa, survenită în momentul descoperirii discului „microsillon”, renumele său, vehiculat de transpunerea înregistrărilor sale pe discuri cu 33 sau 45 de ture/minut, a crescut în continuu – fapt rar! Şi, începând din ultimul deceniu al secolului, totalitatea înregistrărilor lui Lipatti a fost reluată în sistemul „compact disc digital audio”.

Renumele lui Dinu Lipatti se datorează calităţilor sale artistice şi umane cu totul excepţionale, puse însă în valoare de o muncă asiduă, metodică şi profundă. Pianistul avea o genială viziune profetică a evoluţiei tehnicii pianistice şi a artei interpretative. Principiile sale, enunţate succint în corespondenţă, în interviuri sau în cursul de interpretare la Conservatorul din Geneva, sunt astăzi de o emoţionantă actualitate. Compozitorul apare, evident, ca un continuator al stilului enescian, valorificând ingenios folclorul românesc, cu puternice şi înnoitoare aspecte de modernitate.

Amintirea atât de luminoasă, legendară, a prezenţei lui Dinu Lipatti pe firmamentul artei muzicale româneşti şi universale rămâne astăzi nespus de vie şi durabilă.

Grigore Bărgăuanu

- 7 -

Notă asupra ediţiei

Nocturna (pe o temă moldovenească). Rândurile care urmează reprezintă rezultatul experienţei mele, acumulate în urma interpretării pieselor din acest volum de nenumărate ori pe scenă.

În cartea Prietenul meu Dinu Lipatti (Ed. muzicală, Bucureşti, 1981, pag. 86-87), pianistul Miron Şoarec relatează împrejurările în care a fost compusă bijuteria muzicală cunoscută sub numele de Nocturna pe o temă moldovenească:

„În vacanţa anului 1937, fiind într-o zi la Dinu ne-am amintit momente din copilărie şi am ajuns să cântăm colinde. El mi-a cântat colinde din Muntenia, unele din ele din Dâmboviţa, pe care eu nu le cunoşteam. Apoi am trecut eu la pian şi i-am cântat colinde din judeţul Neamţ, pe care le ştiam de când eram mic. Una dintre melodii i-a plăcut în mod deosebit lui Dinu şi i-am notat-o imediat.

În preajma Crăciunului am primit într-o mapă Nocturna pentru pian compusă pe tema colindului amintit. Este o piesă deosebit de frumoasă, plină de delicateţe şi lirism. După ce dezvoltă tema colindului, o reia la mâna stângă cu un acompaniament suav la dreapta, imitând clopoţeii care amintesc de o iarnă liniştită cu zăpadă, în preajma Crăciunului.

Nocturna e datată noiembrie 1937, cu dedicaţia: A mon maître Michel Jora (Maestrului meu Mihail Jora).

Colindul care a inspirat această compoziţie începe cu versurile:

«Ia sculaţi, sculaţi boieri mari / Florile dalbeCă vă vin colindători / Florile dalbeNoaptea pe la cântători / Florile dalbe » etc.

Nocturna îmi este o amintire foarte preţioasă şi-o privesc adesea cu o undă de duioşie, având în faţă zilele frumoase petrecute cu bunul meu prieten.”

În cartea lui Miron Şoarec, la pagina 89 (două pagini după textul citat mai sus), există o fotografie sub care autorul a scris: „Prima pagină a Nocturnei pentru pian, copiată în tuş de mâna lui Lipatti. Cei care o vor privi îşi vor da seama de grija şi atenţia cu care lucra”.

La pagina 105 din aceeaşi carte există o reproducere a textului integral al Nocturnei, dar este vorba despre o copie, diferită de ceea ce se poate vedea în fotografia de la pagina 89. Această copie a fost folosită pentru redactarea prezentei ediţii. Din păcate, nu am avut la dispoziţie textul scris de mâna lui Lipatti.

În analiza pe care o face în cartea Dinu Lipatti – creaţia pentru pian solo (Ed. Printech, Bucureşti, 2007, pag. 59-68), Viniciu Moroianu identifică, în această nocturnă, pe lângă „fundalul (...) asemeni unui susur, a cărui voce secundă reproduce inversat şi augmentat zigzagul de secunde mici al celei superioare”, trei „trasee muzicale de bază, primele două apărând în câte două variante.“

Astfel, din cea de-a doua celulă (a") a motivului a1 este dedusă celula α (măsura 9), „una dintre «formulele cromatice întoarse» ale lui Messiaen”, cunoscută şi sub denumirea de Kreutzmotiv – motivul „în cruce” (termen preluat de la Sigismund Toduţă, Formele muzicale ale Barocului în operele lui J.S.Bach, 3 vol., Ed. Muzicală, 1969, 1973 şi 1978, Bucureşti apud Viniciu Moroianu, op. cit., pag. 137).

Al doilea motiv, denumit β de Viniciu Moroianu, apare prima dată în măsura 6 (triolet de optimi la mâna dreaptă), în fraza consecventă a temei, căpătând apoi diverse forme în

- 8 -

desfăşurarea discursului muzical (măsurile 12, 19, 20, 22, 23-24, 26, 37, 39, 40, 41, 44).

Motivul denumit c sau γ de Viniciu Moroianu, „arcuire melodică suavă”, apare prima dată în măsurile 7-8, fiind reluat în măsura 38.

Aceste trei elemente apar la început expuse succesiv de mâna dreaptă, suprapuse peste „susurul” mâinii stângi, care conţine – doar el – două planuri sonore, unul în optimi, la vocea inferioară şi al doilea, în tiolete de şaisprezecimi la vocea superioară.

Discursul muzical evoluează spre secţiunea mediană a piesei, prin amplificarea ambitusului şi suprapunerea din ce în ce mai complexă a elementelor sale structurale, către culminaţia sonoră şi expresivă din măsurile 24-25.

În reluarea secţiunii A (măsura 28), „susurul” acompaniamentului trece la mâna dreaptă, în timp ce melodia de colind este preluată de mâna stângă, care prezintă, în plus, un balans ostinato al sextei descendente re – fa în optimi ce încadrează planul melodic principal. La cele două planuri ale acompaniamentului de la mâna dreaptă şi cele două planuri ale mâinii stângi se adaugă planul basului, reprezentat de o pedală armonică pe cvinta perfectă re – la (re apogiatură în registrul grav urmată de nota reală la la distanţă de duodecimă).

Finalul piesei aduce (în măsurile 42 cu auftakt – 45) un canon la cvintă ale cărui două voci sunt redate concomitent de mâna dreaptă, în timp ce mâna stângă intonează „susurul” acompaniamentului în triolete de şaisprezecimi.

Indicaţiile de pedalizare preluate din textul publicat de Miron Şoarec sunt redate cu caractere mai mari decât cele adăugate de îngrijitorul ediţiei. Cerculeţele introduse între semnele de pedalizare semnifică o schimbare incompletă a pedalei şi provin de la Dinu Lipatti. De asemenea, digitaţiile ce par să provină de la Dinu Lipatti sunt semnalate prin caractere mai mari şi introduse în cerculeţe. Cele scrise cu caractere obişnuite aparţin îngrijitorului ediţiei.

Piesă de dimensiuni miniaturale, Nocturna în la minor este alcătuită dintr-o ţesătură de planuri sonore ce se întrepătrund, dând naşere unor dificultăţi pianistice greu de bănuit la o primă citire/ascultare. Densitatea expresivă a acestei muzici se dezvăluie treptat, la o analiză atentă a textului. Pentru a scoate în relief liniile delicate ale motivelor tematice, cu misterioasele lor transformări, prin pânza de parfumuri fine a razelor de lună reflectate în susur de izvor, pianistul are nevoie de toate resursele măiestriei sale...

Nocturna în fa diez minor (1939) este singura piesă care ne-a rămas din ciclul intitulat de Dinu Lipatti Trei Nocturne franceze pentru pian op 6. Se cunoaşte faptul că Lipatti a cântat în mai multe recitaluri cele Trei Nocturne. Din păcate, doar Nocturna în fa diez minor s-a păstrat, fiind tipărită de Editura Salabert din Paris, în 1961.

- 9 -

a' a"a1

b1a1 b2

ββ

c (γ) a' αa variat1

Muzica Nocturnei este străbătută de o atmosferă gravă, aproape stranie, aparent aridă prin ostinato-ul pulsaţiei optimilor planului sonor secundar, dar este, în fond, plină de sens şi emoţionantă în simplitatea expresivă a celor două idei muzicale principale. Piesa a fost dedicată Clarei Haskil, care a interpretat-o în 1940 la Radio Paris. Referitor la această împrejurare, Clara Haskil îi scria lui Dinu Lipatti, în martie 1940, cu un exces de modestie (caracteristic pentru amândoi, de altfel): „Numai Nocturna Dtale am cântat-o frumos fiindcă am cântat-o cu « drag şi

nostalgie » ! A avut de altfel mare succes.”(Viniciu Moroianu, Dinu Lipatti – Creaţia pentru pian solo pregătitoare şi succesoare Fanteziei op.8, Ed. Printech, Bucureşti, 2007, pag. 69-77.)

O analiză detaliată din punct de vedere formal şi stilistic a acestei lucrări se găseşte, de asemenea, în cartea mai sus citată a lui Viniciu Moroianu.

Ţesătura polifonică densă a acestei piese este alcătuită din trei planuri sonore în măsurile introductive (1-5), care expun un element melodico-ritmic ce se constituie în fundal pentru ideea muzicală principală. În măsura 5, pe timpul 3, apare la sopran o linie cantabilă a cărei celulă iniţială (semiton descendent, „suspin”) a fost prefigurată în linia superioară din măsurile introductive. Această cantilenă cu rol solistic aduce numărul planurilor sonore la patru, dintre care două (cele mai joase) au câte două voci: basul, ca un pedalier de orgă, în octave, iar planul median, în intervale armonice repetate câte două în optimi, din care ia naştere un al treilea plan prin adăugarea unei valori de pătrime pentru vocea lor superioară. Aşadar, un total de şase voci pentru patru planuri sonore.

La apariţia ideii muzicale secundare B (măsura 17), adusă printr-o modulaţie enarmonică la si bemol minor, cele patru planuri sonore se desfăşoară astfel: sopranul susţine linia melodică, planul secundar de la mâna dreaptă desfăşoară în continuare intervalele armonice repetate în optimi cu bază fixă şi vârf mobil, în timp ce mâna stângă desfăşoară, de asemenea, două planuri: basul, o pedală armonică sau un mers în octave în stil de pedalier de orgă, plus o voce nouă în registrul mediu, ce intonează un motiv dedus din ideea muzicală principală (primă), secvenţat şi cu intervalul iniţial ascendent modificat, de la cvarta perfectă din ideea muzicală a fundalului, din introducere, în cvintă perfectă ascendentă, apoi în sextă mică ascendentă. Această voce cantabilă expresivă însoţeşte linia sopranului până la prima culminaţie din măsura 31. Reapare apoi, în măsurile 43-46.

În măsurile 31-38 se pregăteşte climaxul sonor şi expresiv al piesei (măsura 38 timpul 1, ff ), ambitusul lărgindu-se la peste cinci octave iar planurile sonore, tot patru la număr, sunt alcătuite acum din opt voci.

Reluarea secţiunii A, la măsura 49 timp 2, aduce o variere în planurile sonore desfăşurate de mâna stângă, prin apariţia unei pedale armonice în registrul grav ( la octavă melodică din apogiatură şi notă reală, sau octavă arpegiată), deasupra căreia evoluează desenul melodic al octavelor armonice – pătrimi – din prima secţiune, de această dată pe o singură voce şi cu sunetele răspândite în registre din ce în ce mai îndepărtate ( măsurile 53-56).

În măsura 53, la sopran apare ideea muzicală principală A. În acest moment şi în măsurile următoare se poate observa existenţa a cinci planuri sonore distincte, două la mâna stângă şi trei la mâna dreaptă.

Scriitura complexă a acestei piese presupune din partea interpretului o reală independenţă a modurilor de atac pentru degetele aceleiaşi mâini, întocmai cum preciza Dinu Lipatti în cea de-a treia „lege” descrisă în scrisoarea către tânărul pianist sud-african.

Piesa pune, de asemenea, mari probleme pentru mâinile care nu pot cuprinde cu uşurinţă intervalele de decimă, deoarece abundă de acorduri ce conţin intervale foarte incomode – din cauza configuraţiei claviaturii şi a structurilor acordice – de none şi decime care suprasolicită

- 10 -

extensia mâinii drepte, mai ales că, în afară de câteva indicaţii de arpegiere ce apar în text, se presupune că acordurile ar trebui să fie cântate fără arpegiere pentru a păstra ostinato-ul implacabil al optimilor.

Digitaţiile şi indicaţiile de pedalizare aparţin lui Dinu Lipatti, fiind preluate din Ediţia Salabert.

Contrar impresiei de monotonie şi ariditate pe care o poate crea la o primă lectură, Nocturna în fa diez minor este o muzică profund expresivă şi emoţionantă. Piesa este foarte dificil de realizat pianistic, dar este cu atât mai valoroasă cu cât arată cu claritate echilibrul între valenţele expresive excepţionale ale pianistului şi cele ale compozitorului Dinu Lipatti.

Mica suită - Preludiu. Această mică bijuterie muzicală este ultima piesă pentru pian solo pe care a scris-o Dinu Lipatti. Manuscrisul în creion se află în biblioteca U.C.M.R. (nr. 3380), sub forma unei coli duble de hârtie cu portative, care conţine acest Prélude pe prima pagină, restul de trei pagini rămânând goale.

Viniciu Moroianu l-a cântat în primă audiţie în 14 septembrie 2003, la Tescani, iar peste hotare la Bruxelles, în 2005. În cartea sa Dinu Lipatti – Creaţia pentru pian solo (Ed. Printech 2007), Viniciu Moroianu face o analiză detaliată a formei acestei miniaturi.

Structura piesei este ABA. Prima secţiune este o perioadă alcătuită din 8 măsuri (două fraze de câte 4 măsuri), în măsura de 5/8, cu măsurile simple componente 3+2. Secţiunea mediană începe la măsura 9 şi are 4 măsuri: două măsuri de 7/8 cu măsurile simple componente 2+2+3, o măsură de 6/8 cu măsurile simple componente 2+2+2 (marcate prin barele de şaisprezecimi) şi o măsură de 5/8 cu măsurile simple componente 3+2. A treia secţiune, care începe la măsura 13, este reluarea primei idei muzicale, cu prima frază identică, dar cu un acompaniament de trisonuri majore în locul liniei secundare ce urmărea, notă contra notă, ca o reflectare, conturul liniei melodice, în primul A. Cea de-a doua frază este modificată şi amplificată la 6 măsuri.

Conţinutul muzical al acestor 22 de măsuri este de sorginte „curat românească” (după cum spunea însuşi Lipatti, referindu-se la Sonatina pentru mâna stângă ), mărturie a rafinamentului la care ajunsese compozitorul Dinu Lipatti în asimilarea caracteristicilor de tip melodic, modal-armonic, metro-ritmic ( sistem aksak ) şi de expresie ale limbajului muzical specific naţional. Acest preludiu se plasează la nivelul de măiestrie al celor mai importante compoziţii româneşti ale epocii.

Regretul pentru faptul că nu există continuarea acestei Mici Suite proiectate de Dinu Lipatti este unanim.

Marşul lui Henri este, strict cronologic, ultima compoziţie originală a lui Dinu Lipatti. Dedicată doctorului şi prietenului său Henri Dubois-Ferrière şi intitulată „mică glumă pentru pian la patru mâni”, lucrarea este concepută în stilul de maturitate al lui Lipatti, mai liber tonal şi armonic, dar simplu şi concis structurat, cu motive şi ritmuri de joc românesc. Indicaţia „Gabrielle” şi „Henri” este gluma autorului, care îl invită pe dedicatar să cânte marşul la 4 mâini împreună cu soţia sa. Lucrarea a fost interpretată în primă audiţie la Paris, în data de 18 martie 1997 de Coreliu Gheorghiu şi Grigore Bărgăuanu, în cadrul unui concert omagial Lipatti la Muzeul Legiunii de Onoare.

Oana Rădulescu Velcovici

Bucureşti, 05.09.2016

- 11 -

Manuscris autograf în facsimil - Mica Suită - Preludiu

- 12 -

Manuscris autograf în facsimil - Marşul lui Herni - pag. 1

- 13 -

Dinu LipattiWoO. - B.14 (1937)

NOCTURNA

LUCRARE PROTEJATĂFOTOCOPIEREA

(CHIAR ŞI PARŢIALĂ)ESTE INTERZISĂ

pe o temă moldovenească

Maestrului meu, Mihai Jora

Thème moldave

- 14 -© 2016. GRAFOART

Dinu LipattiOp.6 - B.20 (1939)

NOCTURNA

LUCRARE PROTEJATĂFOTOCOPIEREA

(CHIAR ŞI PARŢIALĂ)ESTE INTERZISĂ

(în fa # minor)

Dedicată Clarei Haskil

- 19 -

MICA SUITĂ

LUCRARE PROTEJATĂFOTOCOPIEREA

(CHIAR ŞI PARŢIALĂ)ESTE INTERZISĂ

Preludiu

Dinu LipattiWoO. - B.35 (1944)

- 24 -© 2016. GRAFOART

MARŞUL LUI HENRIMică glumă pentru pian la 4 mâini

Lui Henri Dubois-Ferrière

Dinu LipattiWoO. - B.46 (1950)

LUCRARE PROTEJATĂFOTOCOPIEREA

(CHIAR ŞI PARŢIALĂ)ESTE INTERZISĂ

- 26 -© 2016. GRAFOART

Lista compoziţiilor lui Dinu Lipatti

Această listă cuprinde toate compoziţiile lui Dinu Lipatti cunoscute până în prezent. Ele sunt prezentate în ordine cronologică, precizând anul în care au fost compuse. Numărul de opus, care apare numai la anumite lucrări, este cel indicat de autor într-o sumară listă personală (redată în facsimil mai jos).

Toate compoziţiile au numărul catalogului întocmit de Grigore Bărgăuanu, precedat de litera B. Cele fără număr original de opus poartă indicaţia în uz internaţional WoO (Werke ohne Opuszahl – Lucrări fără număr de opus). Lista cuprinde câteva compoziţii remarcabile neterminate şi unele lucrări ale căror manuscrise nu au mai fost găsite, dar sunt menţionate clar în corespondenţa lui Lipatti sau în notiţa biografică a unor programe de concert.

- 32 -© 2016. GRAFOART

- 33 -

WoO. - B. 1 Din compoziţiile micului Dinu - 1922;

WoO. - B. 2 Sonata pentru pian solo - 1932;

Op. 1 - B. 3 Sonatina pentru vioara şi pian - 1933;

WoO. - B. 4 Fuga a 4 (fugă la patru voci) pentru pian - 1934;

Op. 2 - B. 5 Şătrarii (Tziganes) - 1934;

WoO. - B. 6 Cvintet de Coarde - 1935, neterminat;

WoO. - B. 7 Allegro pentru clarinet şi fagot - 1936, neterminat;

WoO. - B. 8 Cadenţe pentru Concertul în re minor pentru pian şi orchestră KV. 466 de Mozart - 1936;

Op. 3 - B. 9 Concertino în stil clasic pentru pian şi orchestră de cameră - 1936;

WoO. - B. 10 Fantezia pentru vioară, violoncel şi pian - 1936;

WoO. - B. 11 Suita în stil clasic pentru orchestră de coarde - manuscris neidentificat;

WoO. - B. 12 Toccata pentru orchestră de cameră - 1936, neterminată;

WoO. - B. 13 Sonata romantică pentru pian - 1937;

WoO. - B. 14 Nocturna pentru pian (pe o temă moldovenească) - 1937;

WoO. - B. 15 Motet pentru cor (soprană, tenor, bas) şi orchestră mare - 1937, ms. neidentificat;

Op. 5 - B. 16 Simfonia concertantă pentru două piane şi orchestră de coarde - 1938;

WoO. - B. 17 Cvintet de suflători - 1938, neterminat;

WoO. - B. 18 Cadenţe pentru Concertul în Mi bemol major pentru două piane şi orchestră, KV. 365 de Mozart - 1938;

WoO. - B. 19 Suita pentru două piane (iniţial intitulată Trei dansuri pentru două piane) - 1938;

Op. 6 - B. 20 Trei nocturne franceze pentru pian (identificată doar Nocturna în fa diez minor) - 1939;

WoO. - B. 21 Introducere şi Allegro pentru flaut solo - 1939;

WoO. - B. 22 Concert pentru orgă şi pian - 1939;

WoO. - B. 23 Première improvisation pentru vioară, violoncel şi pian - 1939;

WoO. - B. 24 Şase sonate de Domenico Scarlatti, aranjament pentru cvintet de suflători - 1939;

WoO. - B. 25 Les Soirées du Parc Jianu, pentru bariton şi pian - 1940;

Op. 8 - B. 26 Fantezie pentru pian solo - 1940;

WoO. - B. 27 Navarra de Isaac Albeniz, version personnelle D. Lipatti - 1940;

Op. 10 - B. 28 Sonatina pentru pian pentru mâna stângă - 1941;

Op. 4 - B. 29 Trei schiţe simfonice - 1937-1941, ms. nedefinitivat;

Op. 7 - B. 30 Concertino în stil francez pentru pian şi orchestră - 1939-1941, ms. neidentificat;

Op. 10' - B. 31 Preludio, chorale e fuga in modo antico per tutti arche - ms. neidentificat;

WoO. - B. 32 Dansuri româneşti pentru două piane - 1943;

WoO. - B. 33 Allegro pentru vioară solo - 1943;

WoO. - B. 34 Trei sonate de Domenico Scarlatti, aranjament pentru trio de suflători - 1943;

WoO. - B. 35 Mica suită pentru pian - Preludiu - 1944, neterminată;

WoO. - B. 36 Coral pentru corzi - 1944;

WoO. - B. 37 Cadenţe pentru Concertul în Re major pentru pian şi orchestră, Hob. XVIII/II, de J. Haydn - 1944;

WoO. - B. 38 Cadenţe pentru Concertul în Si bemol major pentru pian şi orchestră, KV. 595, de Mozart - 1944;

WoO. - B. 39 Simfonie (Esquisse pentru pian) - neterminată;

WoO. - B. 40 Cadenţe pentru Concertul în Do major pentru pian şi orchestră, KV. 467, de Mozart - 1945;

Op. 9 - B. 41 Cinci cântece pe versuri de Paul Verlaine, pentru tenor şi pian - 1945;

WoO. - B. 42 Patru melodii pentru voce şi pian - 1945;

WoO. - B. 43 Dansuri româneşti pentru pian şi orchestră - 1945;

WoO. - B. 44 Aubade pentru flaut, oboi, clarinet, fagot - 1949;

WoO. - B. 45 Simfonia de cameră - 1949, ms. nedefinitivat;

WoO. - B. 46 Marşul lui Henri, petite blague pour piano à quatre mains - 1950;

WoO. - B. 47 Pastorala în Fa major pentru orgă BWV590 de J. S. Bach, transcripţie pentru pian - 1950;

WoO. - B. 48 Două studii după Bach, transcripţia pentru pian a două arii de sopran din Cantata BWV208 - 1950;

WoO. - B. 49 Continuo, basul cifrat al Trio-sonatei din Ofranda muzicală BWV 1079 de J. S. Bach - 1950.

PUTEŢI ACHIZIŢIONA LUCRĂRILE NOASTRE DIN

LIBRĂRIA MUZICALĂ George EnescuBucureşti, piaţa Sfinţii Voievozi nr. 1(lângă Liceul de muzică George Enescu)

SAU

PUTEŢI COMANDA ONLINE VIZITÂND

WWW.LIBRARIAMUZICALA.RO

E-MAIL: GRAFOART1991@GMAIL.COMTEL.: 0747 236 278 (07-GRAFOART)

ACEASTĂ LUCRARE ESTE PROTEJATĂ

DE LEGEA DREPTULUI DE AUTOR !

VĂ MULŢUMIM DACĂ NU VEŢI FOTOCOPIA ACEASTĂ LUCRARE INTEGRAL SAU PARŢIAL !

RESPECTAŢI EFORTUL AUTORULUI ŞI AL ECHIPEI REDACŢIONALE

ŞI SUSŢINEŢI PUBLICAREA ALTOR LUCRĂRI SIMILARE !