13

Poezii

Ștefan Alexandru Ciobanu

1. copilul

turnul avea forma unui gât de lebădă copilul alerga pe scări mulinat parcă de cineva de sus lumina cădea în urmă ca o minge făcând piruete pereţii de cărămidă erau calzi de parcă ar fi făcut cineva dragoste cu ei îi plăcea să se sprijine de zidul roşu când sărea câte o treaptă sfărâmată ecoul paşilor lui era un spirit eliberat dintr-o lampă afară soarele foşnea ca o iarbă mare în mijlocul pieţei rotunde sculptorul ne dezvelea surplusul de piatră de pe noi răsfoiam frunzele ce se lipeau de formele noastre încă nedefinite în intimitatea noastră auzeam o barcă pălmuită de ape şi inimile ni se zbăteau ca nişte pui în ouă aşteptam să ne fie cioplite pleoapele caii dormeau în picioare aproape de stele copilul continua să alerge pânzele de păianjen îl îmbrăţişau puternic le simţea umerii pe umeri lui era şi ceva iubire acolo şi ceva difeit ferestre vegetale începuseră să apară fără să observe ceea ce era mai bine alerga era ceva matur cu acel copil oamenii împinseseră turnul la marginea oraşului mulţi şi-au ros palmele făcând asta purtau ridurile la gât în loc de cruciuliţă

sculptorul ne făcuse o tâmplă comună (dragul de el) priveam forfota oraşului întoarcerile în aşternuturi la unison gurile ce şi le lăsau pe câmpii alături de epave meciurile de fotbal o doamne nocturna îţi lumina formele şi nu mai aveam nevoie de nimic nici de moarte ajuns pe terasă copilul a privit în jos la turnul ce se răsucea spre bază ca o viţă de vie a întins braţele căt să cuprindă tot orizontul l-a strâns ca pe un acordeon l-a băgat în buzunarul pantalonilor unde mai erau nişte firimituri de pâine şi s-a chircit cu ochii la stele noi priveam într-o fântână cum înfloreşte apa în timp ce copilul ne dădea ture în aer râsul lui l-a auzit până şi dumnezeu

2. din poveștile nopților cu ploi nesătule

cineva ne citea cu voce tare dintr-un pergament ne îndesa acarieni în memorie (eram supărați tare și noi și acarienii) gramofoanele se topeau ca niște înghețate din haine curgeau toate obiectele (de la nicovale la mere) noi căutam fântâna aceea plimbătoare în care nu s-a înecat nimeni ne strângeam lacrimile ca niște bomboane skittles în batiste de lemn lasă ne uităm la ele altădată eu eram aici tu tot aici dar foarte departe soarele trecea prin dreptul unor geamuri murdare ne întâlneam pe bârnă din când în când cu rucsacuri mari cât niște urși atârnând de glasuri și atunci ne salutam în tăcere ca oamenii de munte cu experiența strânsă într-un toiag (odată am visat că dormeam lângă călcâiul tău de godzilla dar asta e altă poveste se făcea că te stropea o mașină de pompieri doar doar pleci și lași orașul sau te trezești și faci dragoste cu mine) obosit mă așezam seară de seară în fotoliu din mijlocul câmpiei pe care o duceam la piept pe un lanț și mă lua dorul de tine la el acasă zicea spune tot spune și urlam ca o fotografie din copilărie

în care ajungeam unui mastiff napoletan până la bot cei din jur nu interveneau nici pentru ei stăteau la stop sau treceau cu barca sâmbăta pe lac eu mă țineam de oasele mele ca la cutremur ca într-un tren în plină deraiere spune tot spune și țipam nu era nimeni să-mi astupe gura cu pâine când se linișteau apele îți scriam din stațiunile cu vedere la carne stăteam în camera mea de hotel acoperită cu piele de om să vezi măduva nu zicea nici pâs mă prindea dimineața adormeam pe lângă muncitorii veniți să termoizoleze clădirea

3. esenţa

eram fericiţi omorâserăm împreună căpcăunul care ne teroriza oraşul cu toţi i-am împins cuţitul enorm în inimă stăteam uşuraţi cu zâmbetele mânjite de sânge beam bere petreceam chiuiam şi ne uitam la el satisfăcuţi cum îi ies trenuri prin vene cum îi cresc clădiri pe trup cum i se împleticesc biserici prin plete cum spune poezii şi cum cântă în somn cum îi ies ape şi munţi pe gură dar noi eram fericiţi omorâserăm împreună căpcăunul şi puteam să facem dragoste sub stelele lui de pe piept

4. de-a bușilea prin aer

facem dragoste în carlinga unui avion de hârtie îmbrăţişaţi de parcă am ieşi unul din celălalt ne rostogolim pe podea printre scaunele piloţilor pe pereţi unde sălciile iau locul firelor pe tavan printre miile de butoane şi beculeţe colorate pe aripile acoperite cu rogojină ţinem adâncul apelor la suprafaţă până ni se văd trupurile goale într-un tv stins suntem dintre cei cărora le trec norii prin umeri zburăm foarte sus trecem pe lângă tâmpla lui gulliver i-am face reverenţe ţinându-ne inimile între degete ca pe nişte jobene dar tributari ai unor tăceri costisitoare trăim în odăiţa unei secunde şi nu ne e uşor personal prefer să-ţi sărut fiecare fir de păr în parte dintr-o suflare gulliver înţelege tot ca o oglindă în ochii lui albaştri cerul are forma unei livezi de păpădii noaptea se trezeşte călugărul ce doarme încolăcit pe elice ne aprinde lumânările suflând peste fitilele stinse zumzăitul de ţânţar al motoarelor deranjează moşii ce îşi fac siesta în bărcile de pe lac e ceva nou chiar şi pentru roci în toată povestea asta un copil vede o luminiţă mişcându-se printre stele departe în piept părinţii lui dorm se bucură cât să nu-i trezească

5. imense

vor veni caii pentru fiecare om câte unul şi ne vor împinge din aşternuturi cu marile lor boturi umede ne vor scoate din case zvârlindu-ne pe scări ca pe nişte suluri de postav ne vor împinge aşa printre blocuri pe străzi prin oraşe vor ajunge cu noi pe câmpii prin păduri ni se vor lipi de pleoape frunze şi crenguţe pe sub cea mai frumoasă paradă de nori vor intra în ape rostogolindu-ne pe fundurile oceanelor ca pe nişte trunchiuri caii de lemn ai copilăriei cu boturile mari imense

6. drum bun domnule nimeni în dimineaţa aceea toţi oamenii întinseseră de la ferestrele lor cabluri oţelite pe care mergeau încet se mişcau precaut ca nişte bătrâni pe gheaţă miile de cabluri se pierdeau haotic în zare formau o burtă sub greutatea tălpilor zdrelite de care picăturile de sânge atârnau ca nişte mere pe relieful străzilor goale se vedea doar un caroiaj de umbre eram decis să duc pianul chiar şi în condiţiile acelea şi am cautat sub clape o pereche mai groasă de ciorapi

7. starea de a fi centrul orașului este tot un deșert numai că firele de nisip au forme de oameni mă plimb noaptea pe străzile moi și nimic mai mult am impresia că sunt un copil și țin de mână un părinte foarte înalt care se pierde printre nori nimeni nu știe dar uraganul despre care se vorbește la meteo uraganul arătat de bățul lung crem iese din oasele mele ca o ghiulea răvășind foile crainicului oasele mele îndepărtate de inimă căreia i-am făcut la revedere cu mâna într-o gară din aprilie în fața librăriei cărturești pe lângă spiritul cărților visând pe o bancă cu ciorapi multicolori peste picioarele sufletului am văzut în iarbă o aripă de elefant cealaltă era deja urcată pe acoperiș urma să fie lansată o carte pentru copii sau iubirea mă tot freca la ochi și nu mai vedeam bine sau cine știe ce dracului am mâncat seara de visam tâmpenii odată a venit un car de reportaj m-a filmat din toate frunzele necăzute ale toamnei o reporteră mi-a pus întrebări pe fiecare treaptă a templului pe care o urcam pe care o coboram pe care o construiam i-am spus da fac dragoste cu iubita până ne apar lacrimi pe sexe da

sub cuvertură ținem un geam în lesă un geam care dă într-un beci din care latră un soare peste lanul nostru de secunde îndesate ca niște pături în lada de zestre câteodată când îmi văd reflexia de castană în vitrine îmi vine așa să cred că sunt doar un scrum într-o scrumieră mă uit la steaua care mă fumează îi văd unghiile date cu ojă de culoarea păsărilor îi spun că o iubesc și că iau în fiecare moment trenuri invizibile spre ea că mă zgâlțâi pe drum ca un sac plin cu cartofi mă învelesc noaptea când sunt singur în livadă cu pielița ei roz care îi împodobește degetul mare și toate vor fi bune de acum îmi zic în timp ce oftez ca o piatră proastă zgomotul de frână al mașiniilor ce circulă pe pletele mele lumina farurilor care îmi perforează amintirile îmi aduc aminte de tot de la cifre la pași și tremur văd că a început să plouă cu ace în fiecare colț din lume în fiecare colț din carne și mă trezesc în centrul orașului cu oameni plini de gol în jur gata să fiu luat de vânt alături de foile de ziar de pungile goale și alte inimi neînțelese

8. pelerinaj prin căderi

până dimineață mai este o viață de om

din calorifer ies aburi

privesc strada cu ochii mei din gurile de canal

ştiu că

dacă aş uni cu o linie toate luminile de la ferestrele din jur

te-aş putea desena citind pe o bancă din parc

aşa cum îţi place acum mai mult ca niciodată

durerile mele stau îngheţate pe masă în culorile lor

ca nişte fructe într-o pictură naivă

iau taxiul prin propriul sânge

roţile aruncă stropi ca nişte lacrimi

în drumurile mele de la un simţ la altul

se opreşte la toate semafoarele la toate barierele cu sunete

stridente băi boule! mă trezesc din somn ţipând

dar strigătul meu nu face decât să sperie nişte păsări din

copacii care îţi înconjoară banca pe care citeşti

şoferul dă din umeri cum dau îngerii din aripi

şi taxiul merge în continuare pe clapele de pian

spre marginea prăpastiei aşa cum ne-au învăţat

în clasa întâi

merge prin şanţurile întunecate ale discului de vinil

ce se roteşte în gol la pick-up

9. o piesă de teatru

când a intrat servitoarea în salonul plin cu mobilă veche

toţi stăpânii ei stăteau morţi în scaune

lucru care pe ea nu a deranjat-o

a aşezat tava pe măsuţa mobilă

fără să uite nici un gest învăţat la internat

a pus aproape de fiecare

ceaşca

cubuleţele de zahăr (la domnu' trei neapărat)

şi a ieşit firesc

absent

ca şi când o dicuţie era în toi

în urma ei un ropot de apaluze umple sala

şi din dreptul scaunului unde stătea copilul

porni o maşinuţă până căzu de pe scenă

în loc de cortină

o lumină verde s-a intensificat tot mai mult

până ce

în loc de aplauze spectatorii au zbierat disperaţi

10. despre tipologiile lui don quijote

apropiindu-se de morile tăcute şi masive don quijote iese în fugă din don quijote din armură care iese din don quijote de pe cal care iese din don quijote care bea ceai pe şa care iese din don quijote care visează care iese din don quijote căruia îi bate inima sancho panza îi urmează ducând gânditor cei şase cai de acelaşi căpăstru

11. plantația mea de clocote înghețate

vă spun sincer

se poate scrie moarte cu diacritice

m-a învăţat un orb îndrăgostit de amănunte

ca un profesor mi-a luat mâna într-a lui şi mi-a condus-o

până unde se termină curentul electric

*

sunt sigur

absolut convins pot băga mâna în foc

pisica aia care se plimbă pe acoperiş

va coborî pe burlan până la etajul unu sau nouă

şi va intra pe fereastra deschisă larg

se va întoarce acasă ca un coşmar risipitor

ca să vă faceți un tablou aflați că

vă spun toate astea de aici

din creierii deşertului

*

vin fluturii

se întorc prin ploi prin oraşe

prin războaie

dintr-o bătaie de aripi mătură totul în jur

blocuri şi monumente

munți şi oameni

pământul se ridică valuri valuri

de la un timp îmi este tot mai frig

degeaba se ţine după mine soba asta ca un animal credincios

de ce să mai mint a început să ningă în amintiri domn' doctor

aşa cum mi-a prevestit una din cele mai frumoase iubriri

când braţele ei mă înveleau ca nişte fulare cu clopoței

stau la un bar

lumina feţei de masă este peste tot

văd cum se apropie fluturii

acum când ospătarul aduce berea

privind spre altă gaură neagră de la altă masă

acum când am început să îngheţ de la unghii

spre inimă

acum când apăs butonul de la lift

crezând că pot să scap

*

mi s-a spart inima într-o haită de câini vagabonzi care latră la

sânge

de nu mai poate săracul să intre în casă

îl privesc de la geam cum stă pierdut în parcare

îmi pare rău că nu mă pot duce după el dar sunt prea multe

trepte vii de coborât

asta e

în lipsa lui o să târşesc conştient

- ceea ce este de o mie şi una de nopţi mai rău -

bocancii prin carne

cu sufletul înfășurat în șubă ca odinioară

aerul din jurul meu agonizează

nu mi-ați văzut tatăl zice

suferea de o vizuină

*

mijesc ochii până se poate trece cu lama pe sub peloape

câmpia îşi leagănă în zări caii

dusă de vânt o pungă va acoperi într-un final soarele

ştiu asta

cum ştiu copacul stufos

care apare mereu în călătoriile mele cu trenul

pare a fi o rudă sau aşa ceva

dimineața îl văd în chiuvetă

cum se înalță falnic din scurgere

acoperind generos cu crengi

vesela

12. pe spatele cărților de joc câtă liniște

pentru nu ştiu câte alte minuni clipeşti în lipsa mea

şi asta e bine

cum bine este felia de pâine pe care timpul

a aşezat-o pe masa din bucătăria aflată în alt univers

între noi este acum o lume de aer cu

munţi de aer cu

trenuri şi avioane de aer

cu oameni făcând dragoste pe scări

amintirile au prins guturai

din când în când lăsăm cartea jos în creierii genunchilor

cei din jur ne întreabă într-un cor

ce-i?

şi dăm cu patentul drumul la zâmbet pe ţevile din buze

prefăcându-ne că un pasaj din carte

a trecut prin noi ca un tanc

câteodată am impresia că ni se întâmplă astea la amândoi în

acelaşi timp

da

despre asta îţi vorbeam

aici se ajunge

când alergăm ca nişte şine să ne retragem la depou

să ne culcăm între găleţile şi cârpele uleioase

pe foile de ziar pline de firimituri

singura mulţumire fiind că ne aflăm la marginea lumii

***

astăzi ţi-am prins iar ochii printre amintiri

cum prindeau părinţii bulgarii la tv

şi am oftat

sunt doar o frunză care bea ceai într-o lume în care

nici măcar vântul sau uraganul nu contează

13. tăcerea și pluralul

pe alee un cer de frunze uscate lipit de asfalt și nici măcar un gând prin casele astea vechi din pas în pas ne oprim şi admirăm uriaşii melci care se târăsc printre oftaturile noastre ne mănâncă buricele inimilor să dăm pagina la sânge să urcăm muntele până sus la crucea de pe soare și să coborâm alene pe brațul lor doar când vor arăta cu degetul creasta unde ne-au văzut făcând dragoste