+ All Categories
Home > Documents > 1. INTRODUCERE Introducere: 1. Definitia, Obiectul ,

1. INTRODUCERE Introducere: 1. Definitia, Obiectul ,

Date post: 15-Jun-2015
Category:
Upload: danielacostcluj
View: 1,616 times
Download: 7 times
Share this document with a friend
of 126 /126
1. INTRODUCERE Introducere: 1. Definitia, obiectul , denumirea, scopul, importanta, metoda si impartirea Istoriei bisericesti universale. Este indeobste cunoscut si acceptat faptul ca Introducerea in studiul Istoriei bisericesti universale este de doua feluri: introducerea formala (sau tehnica) si introducerea materiala. Cea dintai, introducerea formala, expune obiectul, definitia, metoda, impartirea, stiintele auxiliare si bibliografia generala a Istoriei bisericesti universale. Cu alte cuvinte, introducerea formala se ocupa cu problemele formale, tehnice, si metodice ale studiului ei. A doua, introducerea materiala, studiaza si expune situatia lumii greco-romane si a iudaismului in epoca aparitiei crestinismului, numindu-se si "preistoria crestinismului". Prin urmare, introducerea formala ne initiaza in obiectul, natura, mijloacele si cerintele studiului nostru, in timp ce introducerea materiala ne prezinta epoca si terenul pe care a aparut crestinismul si ne pregateste pentru a intelege situatia lui in lumea veche. a) Definitie: De-a lungul timpului, disciplina noastra a fost definita in mod deosebit de cei care s-au ocupat cu ea. De pilda, istoricul german Kurt Dieter Schmidt sustinea ca "Istoria bisericeasca nu este altceva decat istoria lui Hristos care lucreaza mai departe in lume" (Die Kirchengeschichte ist 1
Transcript
Page 1: 1. INTRODUCERE Introducere: 1. Definitia, Obiectul ,

1. INTRODUCERE

Introducere: 1. Definitia, obiectul , denumirea, scopul,

importanta, metoda si impartirea Istoriei bisericesti universale.

Este indeobste cunoscut si acceptat faptul ca

Introducerea in studiul Istoriei bisericesti universale este de

doua feluri: introducerea formala (sau tehnica) si

introducerea materiala. Cea dintai, introducerea formala,

expune obiectul, definitia, metoda, impartirea, stiintele

auxiliare si bibliografia generala a Istoriei bisericesti

universale. Cu alte cuvinte, introducerea formala se ocupa cu

problemele formale, tehnice, si metodice ale studiului ei. A

doua, introducerea materiala, studiaza si expune situatia

lumii greco-romane si a iudaismului in epoca aparitiei

crestinismului, numindu-se si "preistoria crestinismului".

Prin urmare, introducerea formala ne initiaza in

obiectul, natura, mijloacele si cerintele studiului nostru, in timp

ce introducerea materiala ne prezinta epoca si terenul pe

care a aparut crestinismul si ne pregateste pentru a intelege

situatia lui in lumea veche.

a) Definitie: De-a lungul timpului, disciplina noastra a

fost definita in mod deosebit de cei care s-au ocupat cu ea. De

pilda, istoricul german Kurt Dieter Schmidt sustinea ca

"Istoria bisericeasca nu este altceva decat istoria lui Hristos

care lucreaza mai departe in lume" (Die Kirchengeschichte ist

nichts weniger als die Geschichte des in der Welt

fortwirkenden Christus". De aceea, conchide el, Istoria Bisericii

constituie o parte indispensabila Teologiei, caci Hristos este cel

ce lucreaza in Biserica.

1

Page 2: 1. INTRODUCERE Introducere: 1. Definitia, Obiectul ,

Ceva mai inainte, renumitul istoric bisericesc de la

Cernauti, Eusebiu Popovici, dadea o definitie asemanatoare:

"Istoria Bisericii privita in sine - zicea el - este dezvoltarea

Bisericii in cursul timpului, iar stiinta istoriei bisericesti sau

istoria Bisericii ca stiinta are de obiect a cerceta, a cunoaste si

a expune stiintific cum s-a dezvoltat Biserica in cursul

timpului".

Consideram insa ca cea mai completa, definitia data de

regretatul Pr. Prof. Ioan Ramureanu in manualul de I. B. U., ed.

1987, si anume: "Istoria bisericeasca universala este

cercetarea si expunerea metodica a vietii Bisericii crestine in

general, privite in dezvoltarea si actiunea ei interna si

externa". Cu alte cuvinte, ea studiaza si expune sistematic, in

toata complexitatea ei, viata Bisericii si dezvoltarea ei de-a

lungul timpului.

b) Obiectul: De la bun inceput, trebuie precizat un lucru,

si anume acela al intelesurilor pe care il are termenul de

istorie.

Notiunea de istorie provine de la termenul grecesc

istoria, care insemna cercetare, informare si chiar povestire.

Verbul istorew inseamna a cauta sa stii, a sti, a cunoaste,

desemnand atat dorinta de a sti, cat si cunoasterea insasi. De

la greci, termenul a fost imprumutat si de romani in cuvantul

historia, avand cam aceeasi acceptiune de povestire,

descriere. Mai tarziu, termenul a fost preluat si de alte

popoare, cu intelesul atat de intamplare, cat si de povestire

(Geschichte; Histoire; Storia; History ...).

Atsazi cuvantul istorie are doua sensuri: unul obiectiv si

altul subiectiv. }n sens obiectiv, istoria este viata din trecut,

2

Page 3: 1. INTRODUCERE Introducere: 1. Definitia, Obiectul ,

totalitatea faptelor intamplate, istoria de fapt, iar in viata

bisericeasca viata din trecut a Bisericii. În sens subiectiv,

numit si tehnic, istoria este cercetarea si expunerea stiintifica

a faptelor istorice, adica studiul vietii istorice. Istoria, ca fapt,

este obiectul de studiu al istoriei ca stiinta. Deci faptele sunt

istoria in sens obiectiv, iar studiul lor este istoria in sens

subiectiv.

Ca stiinta, istoria poate studia atat dezvoltarea intregii

omeniri de-a lungul secolelor, cat si a unei parti din ea sau a

unei institutii.

Obiectul Istoriei bisericesti universale este Biserica

crestina, in intelesul de comunitate religioasa-morala,

infiintata de catre Domnul nostru Iisus Hristos pentru

mantuirea lumii. Biserica este un asezamant divino-uman. Prin

originea, doctrina, spiritul, scopul si puterile ei, ea are caracter

supranatural, dumnezeiesc. Prin membrii care o constituie, prin

formele pe care le-a luat de-a lungul timpului, prin

manifestarile membrilor ei, ea are caracter omenesc.

Istoria bisericeasca cerceteaza Biserica in latura ei

omeneasca, in cresterea, formele si manifestarile ei istorice,

accesibile cunoasterii si studiului.

Biserica crestina are o istorie complexa. Dintr-o

comunitate mica, cu forme simple de organizare, doctrina si

cult, ea s-a dezvoltat, ajungand la forma ei de astazi. Ea s-a

aflat in anumite raporturi cu lumea, primind unele influente si

influentand, la randul ei lumea, societatea si cultura. De aici,

doua dimensiuni ale dezvoltarii Bisericii, si anume: Biserica are

o instorie externa, a intinderii si a raporturilor ei cu lumea

3

Page 4: 1. INTRODUCERE Introducere: 1. Definitia, Obiectul ,

cealalta, si o istorie interna, a vietii, organizarii si actiunii ei

launtrice.

Istoria externa priveste Biserica in contactul si

raporturile ei cu statul, societatea si celelalte religii, morala si

cultura.

Istoria interna priveste intinderea crestinismului,

organizarea Bisericii, formularea doctrinei, luptele interne,

cultul, viata, disciplina, literatura si arta ei. Studiind deci viata

bisericii in general, Istoria bisericeasca universala precizeaza

situatia si rolul crestinismului in viata omenirii.

c) Denumirea acestei discipline difera dupa istoricii

bisericesti si anume: unii o numesc "Istoria bisericeasca",

"Istoria Bisericii" sau "Istoria bisericeasca (sau a

Bisericii) generala" sau "universala". Altii o numesc

"Istoria crestinismului", "Istoria religiei crestine" sau

"Istoria crestina a religiei" etc.

d) Scopul Istoriei bisericesti universale este cunoasterea

si intelegerea desfasurarii vietii crestine sub toate aspectele ei,

de la inceput si pana astazi, in toata lumea. Biserica a avut nu

numai viata religioasa-morala, ci si sociala si culturala. De

aceea istoria ei este o parte foarte importanta a istoriei

universale.

Scopul final al studiului istoriei bisericesti universale

este cunoasterea si intelegerea situatiei actuale a

crestinismului, in organizatiile lui mai importante. Ea

incearca sa cunoasca faptele istorice in cauzele, evolutiei si

legatura lor. Ea intelege si explica miscarile si schimbarile

produse in viata Bisericii de la inceputul ei si pana astazi.

4

Page 5: 1. INTRODUCERE Introducere: 1. Definitia, Obiectul ,

e) Importanta Istoriei bisericesti universale consta in

faptul ca ea studiaza constituirea si organizarea Bisericii

crestine, doctrina, cultul, actiunile crestinismului in decursul a

aproape doua mii de ani. Fara studiul Istoriei bisericesti nu se

poate cunoaste si intelege crestinismul in organizarea si viata

sa bisericeasca trecuta si prezenta. De aceea, Istoria

bisericeasca universala este o disciplina de baza, de cultura

teologica larga si indispensabila in studiul teologiei.

Trebuie insa combatut curentul protestant numit

"istorism" care cauta sa explice crestinismul in chip rational,

ca pe un fapt natural, poate chiar organic, facand abstractie de

factorul supranatural. Noi avem in vedere faptul ca prin grija

pe care ne-o poarta Pronia divina) Dumnezeu intervine in lume

in evenimentele istorice.

f) Împartirea Istoriei bisericesti universale:

Este de doua feluri: dupa continut (numita si logica sau

reala) si dupa timp (numita cronologica).

Dupa continut, Istoria bisericeasca este privita in

raspandirea crestinismului, in raporturile cu lumea, in

formularea invataturii lui, in organizatie, cult, viata morala,

literatura, arta.

Dupa timp, Istoria este impartita pentru studiu in

perioada mai mari sau mai mici (periodizare), desi viata

istorica formeaza si prin continut si in timp un tot continuu,

unitar.

Împartirea Istoriei bisericesti universale difera la diferiti

cercetatori. Unii, cei mai multi, au impartit-o in trei evuri: antic

(vechi), mediu (de mijloc) si modern (nou). De pilda, autorii

lucrarii "Ökumenische Kirchengeschichte", Kaiser Grünewald,

5

Page 6: 1. INTRODUCERE Introducere: 1. Definitia, Obiectul ,

1983, isi intituleaza cele trei volume: "Alte Kirche und

Ostkirche" (I); "Mittelalter und Reformation" (II) si "Neuzeit"

(III).

Aplicata mai intai la studiul filologiei, aceasta impartire de

conceptie umanista a fost insusita mai intai de istoria

universala laica si apoi si de cea bisericeasca. Istoricii nu sunt

insa toti de acord in ceea ce priveste limitele evurilor, adica

referitor la inceputul si sfarsitul lor.

Cel mai adesea, sfarsitul evului antic si inceputul evului

mediu este pus in Istoria bisericeasca aproximativ intre anii

600-800. Chiar si aici unii istorici socotesc incheiat evul mediu

cu imparatul Justinian (527-565), iar altii cu Papa Grigorie cel

Mare (590-604). Altii considera evul antic incheiat cu Carol cel

Mare (768-814).

Evul mediu este socotit ca intinzandu-se pana la sfarsitul

secolului al XV-lea si inceputul secolului al XVI-lea (Renasterea,

Reforma). La randul lor, evurile se impart in perioade mai mici,

numite epoci.

Istoria bisericeasca universala caracterizeaza evurile

astfel: in evul antiv, crestinismul s-a raspandit si s-a organizat

in lumea greco-romana. Aceasta este epoca cea mai

importanta deoarece acum are loc: constituirea Bisericii, a

doctrinei si a cultului; acum au loc persecutiile si Sinoadele

ecumenice, acum traiesc marii Parinti si Scriitori bisericesti.

În evul mediu asistam la convertirea la crestinism a

popoarelor germane, slave si altele. Acum creste puterea

papala, se diferentiaza si la 1054 se despart Bisericile in

orientala (Greaca, Ortodoxa) si occidentala (Latina, Romano-

6

Page 7: 1. INTRODUCERE Introducere: 1. Definitia, Obiectul ,

Catolica); se produc o serie de conflicte intre papalitate si

puterea lumeasca.

În evul modern se constata o descrrestere a puterii

papale prin dezbinarea produsa in lumea catolica de catre

Reforma protestanta.

Pe de alta parte, Biserica ortodoxa a cazut in mare

masura sub stapanirea turceasca, are loc acum formarea de

Biserici nationale autocefale. În general se inregistreaza o

raspandire accentuata a curentului laic, antibisericesc.

Desi relativa, subiectiva si conventionala, diferind intre

Orient si Occident, impartirea in evuri sau perioade mai mici

este necesara. Spre deosebire insa de aceasta impartire,

istoricii bisericesti romani (Eusebiu Popovici si autorii

manualului de I. U. B. din 1975) au adoptat impartirea in

perioade. Iata care sunt acestea:

Perioada I - cuprinde intervalul de la inceputul

crestinismului pana la 324, de cand Constantin cel Mare (306-

337) domneste singur peste tot Imperiul roman. Este perioada

de confruntare a Bisericii cu lumea antica. Altii considera ca

perioada I se intinde pana la 313 (Edictul de la Mediolan).

Perioada a II-a: intre anii 324-787 este perioada

Sinoadelor ecumenice si a Parintilor bisericesti. Acum s-a

realizat biruinta Ortodoxiei asupra ereziilor, consfintita la 11

martie 843 prin Duminica Ortodoxiei.

Perioada a III-a: intre anii 787-1054 este epoca de

cristalizare a catolicitatii sau universalitatii Bisericii.

Perioada a IV-a, incepand cu anul 1054 merge pana

spre sfarsitul secolului al XV-lea. Este perioada confruntarii

dintre Ortodoxie si Romano-Catolicism si a marilor conflicte

7

Page 8: 1. INTRODUCERE Introducere: 1. Definitia, Obiectul ,

dintre papalitate si principii apuseni. Acum au loc cruciadele,

se dezvolta scolastica si, in anul 1453, caderea

Constantinopolului sub turci.

Perioada a V-a, se intinde din secolul al XVI-lea pana in

secolul al XVIII. Este perioada marilor framantari provocate de

Reforma protestanta in sanul Bisericii Romano-Catolice si a

marilor nemultumiri social-politice care vor pregati Revolutia

franceza din anul 1789.. În urma conciliului de la Trident, dupa

anul 1564, Biserica Romei s-a individualizat, numindu-se

Biserica Romano-Catolica, a realizat unele reforme interne si a

intreprins mai misiuni crestine in alte continente.

Perioada a VI-a, ultima, se intinde de la 1800 pana azi.

Este epoca divizarii crestinismului, a intaririi curentului

laicizant, a constituirii, in Rasarit, a multor Biserici Ortodoxe

nationale autocefale si a stradaniilor ecumeniste din secolul al

XX-lea cu scopul de a se reface unitatea Bisericii universale. O

alta impartire are K. D. Smidt, Kirchengeschichte..., p. 23-26.

g) Metoda: Istoria bisericeasca universala foloseste, in

studiile sale, metoda istorica generala, respectand cele 5

principii generale: 1, cunoasterea izvoarelor; 2. verificarea

izvoarelor; 3. analiza critica a izvoarelor; 4. cercetarea lor

evolutiv-genetica si 5. expunerea sistematica a ideilor. Aceasta

presupune o buna cunoastere a documentelor si izvoarelor,

precum si justa lor intelegere si interpretare. Studiul

documentelor trebuie sa se faca in mod critic si comparativ in

vederea expunerii adevarului istoric. Din punctul de vedere al

metodei, Istoria bisericeasca universala trebuie sa fie:

documentata, adica intemeiata pe documente, sa fie critica,

pragmatica, genetica, obiectiva, nepartinitoare.

8

Page 9: 1. INTRODUCERE Introducere: 1. Definitia, Obiectul ,

Istoria bisericeasca este si reigioasa. Ea are in vedere

existenta lui Dumnezeu si raporteaza la El in mare cauzalitatea

si finalitatea evenimentelor. Istoricul bisericesc recunoaste in

aparitia lui Iisus Hristos, in invatatura si Opera Lui, in

intemeierea si perpetuarea Bisericii crestine, fapte divine, a

caror explicatie nu se poate face numai prin considerarea

factorilor umani.

BIBLIOGRAFIE in limba romana

B. BERCEANU, I. PANAITESCU, Prezentarea lucrarilor stiintifice

metodologice, Bucuresti, 1968.

A. AVRAMESCU si V. CINDEA, Introducere in documentarea

stiintifica, Bucuresti, 1960.

N. GEORGESCU-TISTU, Scris si carte. Istorie-tehnica-

semnificatie, Bucuresti, 1948.

Pr. Prof. MILAN SESAN, Periodizarea in istoria bisericeasca

universala, 1939 si in "Altarul Banatului" III, Caransebes, 1946,

nr. 1-6, p. 391-411.

Prof. T. M. POPESCU, }ndrumari metodice de lucru pentru

studentii in teologie, in "Studii Teologice", VIII (1956), nr. 7-8,

p. 498-530.

A. SACERDOTEANU, Metoda alcatuirii unui studiu de istorie,

Bucuresti, 1967.

A. SACERDOTEANU, }ndrumari in cercetarile istorice,

Bucuresti, 1943.

2. Izvoarele istoriei bisericesti universale

Definitie: Prin izvoarele istorice se intelege materialul

documentar care poate servi la cunoasterea faptelor. Acestea

9

Page 10: 1. INTRODUCERE Introducere: 1. Definitia, Obiectul ,

se impart, de obicei, dupa: originea, caracterul sau forma lor

astfel:

- originale (numite si directe sau imediate), si

- derivate (indirecte sau mediate);

- oficiale si particulare;

- scrise, orale si monumentale (arheologice);

- ramasite sau resturi (Überreste);

- traditii.

O alta impartire este aceea in:

- divine - cartile Sfintei Scripturi si

- omenesti.

Apoi: crestine si necrestine.

Importanta cunoasterii si a folosirii izvoarelor este

fundamentala. Ele sunt marturii materiale si spirituale despre

existenta, actiunea, rolul si importanta oamenilor, institutiilor,

ideilor care au facut Istoria. Pentru a scrie istoria este neaparat

necesara cunoasterea si studiul critic al izvoarelor

(documentelor) ("pas de documents, pas d'histoire"). Cum

istoria nu se poate sprijini decat pe fapte autentice, sigure,

critica istorica are o importanta fundamentala.

Izvoarele necesare pentru studiul Istoriei bisericesti

universale sunt adunate in colectii sau editii au fost impartite

de unii istorici bisericesti in mai multe grupe. De pilda,

manualul de I. B. U. din 1987 le imparte in 10 grupe, si anume:

I. Colectii principale - Migne J. P. Patrologiae cursus

completus

II. Acte sinodale: J. D. Mansi, Conciliorum nova et

amplissima collectio...

III. Acte martirice. Vieti de Sfinti. Acta Sanctorum

10

Page 11: 1. INTRODUCERE Introducere: 1. Definitia, Obiectul ,

IV. Enchiridioane (Enchiridia)

V. Izvoare pentru istoria Patriarhiei de la Constantinopol si

a Imperiului bizantin

VI. Acte papale. Vieti de pai. Concordate

VII. Legi si canoane

VIII. Simboale. Marturisi de credinta

IX. Liturghii

X. Inscriptii

3. A se vedea fotocopiile

4. Disciplinele auxiliare. Bibliograia generala a

Istoriei bisericesti universale

a) Disciplinele auxiliare

Daca Istoria bisericeasca universala ofera un ajutor

substantial tuturor celorlalte discipline teologice, la randul ei si

aceasta este ajutata de o serie de alte discipline, ca: Studiul

Noului Testament, Patrologia, Istoria Dogmelor, Istoria

Bisericii Ortodoxe Romane, Arheologia crestina,

Cronologia, Liturgica, Dreptul bisericesc, Simbolica,

Dogmatica, Bizantinologia, s. a. Îndeosebi, Istoria

bisericeasca universala are legaturi stranse cu Patrologia si

Istoria Dogmelor.

ştiinte auxiliare propriu-zise sunt cele ale istoriei in

general:

- Filologia - pentru cunoasterea limbii documentelor;

- Paleografia - pentru citirea scrierii vechi;

- Epigrafia - pentru citirea inscriptiilor;

11

Page 12: 1. INTRODUCERE Introducere: 1. Definitia, Obiectul ,

- Numismatica - pentru cunoasterea monedelor si

medaliilor vechi;

- Heraldica - pentru cunoasterea stemelor;

- Diplomatica - pentru tehnica si citirea documentelor;

- Sfragistica - pentru cunoasterea sigiliilor si a pecetilor;

- Arheologia si Istoria Artei; Filosofia istoriei;

Geografia istorica si Cronologia.

Cronologia - studiaza timpul, asa cum a fost impartit si

socotit la diferite popoare. Împartirile mai importante sunt

acelea in ere (aera), si anume: Era romana, care innumara

anii de la intemeierea Romei (ab urba condita, a. u. c., sau post

urbem conditam), cu 753 de ani inainte de era crestina: Anul I

al erei crestine este anul 753 al erei romane.

Era greaca (a olimpiadelor), care incepe la anul 778

inainte de era crestina (inceputul jocurilor olimpice, care se

repetau din 4 in 4 ani; de aceea, olimpiadele formeaza serii de

cate 4 ani). Ziua de 1 iulie a olimpiadei 195 coincide cu 1 iulie

al anului I de la HS.

Era consulara socotea anii dupa consuli sau dupa sefii

bisericesti sau lumesti;

Era martirilor sau diocletiana, socotita de la 29 august

284;

Era spaniola, de la 38 inainte de era crestina. Este data

cand Spania a fost cucerita de imparatul Augustus;

Era mauritana, de la anul 40 dupa Hristos (Mauritania

devine provincie romana);

Era Seleucizilor, in Siria, de la 311/312 inainte de

Hristos, cand a avut loc batalia de la Gaza;

Era de la Tyr, de la 125 inainte de Hristos;

12

Page 13: 1. INTRODUCERE Introducere: 1. Definitia, Obiectul ,

Era de la Avraam, de la 2017 inainte de Hristos;

Era mahomedana, de la 16 iulie 622, cand a avut oc

hedjira, adica plecarea lui Mohamed de la Mecca la Medina.

Contine ani lunari de cate 354 de zile si a fost folosita de turci

pana la 1927 (=1346), cand a fost adoptat calendarul

european.

Pentru Istoria bisericeasca mai importante sunt: Era de

la facerea lumii (era lumii), al carei calcul a variat. De pilda,

la evrei, incepea la 3761 inainte de Hristos, in Apus 3943, in

Orient 5492, la Alexandria 5508 si la Constantinopol 5509,

socotind Anul de la 1 septembrie. Cronicarii bizantini variaza in

calculul lor de la facerea lumii, si mai ales "Era de la Hristos"

(post Christus natum, p. Chr. n.), numita si "Era Crestina" sau

"Era noastra".

Era crestina a fost calculata de calugarul Dionisie

Exiguus (cel Mic, +540), originar din Scythya Minor sau Dacia

Pontica (Dobrogea), pe cand se afla la Roma, in anul 525-526.

De aceea s-a numit si "era dionisiana". Dupa calculul facut de

Dionisie cel Mic, Iisus Hristos s-a nascut la 25 decembrie 753 a.

U. c. Dar calculul sau era gresit cu 4 sau 5 ani, pentru ca

Mantuitorul s-a nascut inainte de 753 a. U. c. si anume inainte

de anul 750, pentru ca se stie ca in acest an a murit Irod. Ori,

Mantuitorul s-a nascut inainte de moartea lui Irod, cu un an sau

doi. Dupa toata probabilitatea, Iisus s-a nascut in anul 748 sau

749 ab Urbe condita, deci cu 4 sau 5 ani inainte de inceputul

erei crestine, calculata de Dionisie cel Mic in 753 a. U. c. Totusi,

anul 753 a ramas pana astazi in stabilirea evenimentelor din

istoria universala, corespunzand cu anul 1 al nasterii lui

Hristos.

13

Page 14: 1. INTRODUCERE Introducere: 1. Definitia, Obiectul ,

În ceea ce priveste inceputul anului, acestea a fost variat

la diferite popoare: 1 ianuarie, 1 martie, 25 martie, 1

septembrie. Biserica Ortodoxa isi incepe anul bisericesc la 1

septembrie. Începand din secolul al XVI-lea, s-a generalizat

anul laic cu 1 ianuarie.

Calendarul iulian, adoptat si de crestini, are anul civil

mai mare decat anul solar real cu 11 minute si 14 secunde. El

a fost indreptat in Apus sub Papa Grigorie XIII, in anul 1582,

primind si numele de calendar gregorian sau stilul nou. Din

secolul XVIII el a fost adoptat si de protestanti.

Cele mai multe dintre Bisericile Ortodoxe au indreptat

calendarul Iulian, numit si "stilul vechi", prin hotararea

Sinodului tinut la Constantinopol in anul 1923, insa unele il

pastreaza inca nemodificat, ramanand in urma cu 13 zile fata

de calendarul indreptat.

Calculul indictioanelor. De la Constantin cel Mare (306-

337) sau de la fiii lui s-au introdus, in impartirea timpului, serii

de cate 15 ani, numite indictioane. Ele erau de mai multe

feluri: constantinopolitan, roman (pontifical), cezarian

(constantinopolitan).

Importante pentru Istoria bisericeasca universala mai

sunt: Bizantinologia, Slavistica si Orientalistica.

b) Bibliografia generala a Istoriei bisericesti

Universale

Mai poarta denumirea de "Istoria istoriei bisericesti

universale" si incepe cu scrierile Noului Testament.

1. Istorici bisericesti greci si latini:

a) Istorici bisericesti greci:

Hegesip (+180) - a scris "Memorii" (ipomvhmata)

14

Page 15: 1. INTRODUCERE Introducere: 1. Definitia, Obiectul ,

Iuliu Aficanul (+240-250) - a scris "Cronografii", in 5

carti , de la facerea lumii pana la anul 217 (221) d. Hr. E

socotita prima incercare de istorie crestina universala.

Epifaniu (+403), ep. de. Salamina (Cipru) - a scris

"Panarion" (Cutiuta cu medicamente) sau "Contra tuturor

ereziilor" (circa 80 de erezii).

Eusebiu al Cezareei Palestinei (+340) este considerat

"parintele Istoriei bisericesti". A scris o "Cronica" a lumii, de la

Avraam (2016) i. Hr. pana la anul 302 d. Hr.; "Istoria

bisericeaza", in 10 carti - tradusa in "P. S. B." Expune

evenimentele de la nasterea lui Hristos pana la anul 324; e

foarte valoroasa; "Despre martirii din Palestina", istoriceste

persecutia crestinilor dintre anii 303-311; "Viata Fericitului

Constantin", in 5 carti, scrisa in anul 337, dupa moartea

imparatului (tradusa si in rom.).

Istoria bisericeasca a lui Eusebiu a fost continuata de 3

istorici: Socrate (439), Sozomen si Teodoret. Pe acestia i-a

rezumat, pe la 530, Teodor Lectorul in lucrarea "Istoria

tripartita" care istoriceste evenimentele de la anul 439 pana

la anul 527.

Au mai scris in secolul V: Filip de Side - "Istoria

crestina"; Filostorgiu (+dupa 425) "Istoria bisericeasca"

(era istoric arian); Gelasiu de Cizic; Ioan Malalas, adica

Retorul (+577) a scris "Istoria universala" de la facerea

lumii pana la 574 d. Hr.; Paladie Scolasticul (+inainte de

431) a scris "Istoria lausiaca" sau "Lausiakonul", in care face

istoria vechiului monahism crestin.

În epoca postpatristica (dupa decolul VIII) amintim pe

istoricii: Gheorghe Monahul (Amartolos, secolul IX) care a

15

Page 16: 1. INTRODUCERE Introducere: 1. Definitia, Obiectul ,

scris un Cronograf, de la facerea lumii la 843; Teofan

Marturisitorul (752-818) - Cronograf care istoriseste

evenimentele cuprinse intre 284-813 (caderea imparatului

Mihail I Rangabe). Altii: Nichifor Calist Xantopol (+1341), cu

Istoria bisericeasca si Nichifor Gregoras (+1360) cu

Istoria bizantina.

b) Istorici latini:

- Lactatiu (secolul IV) De mortibus persecutorum -

anterioara lucrarilor lui Eusebiu de Cezareea;

- Fericitul Ieronim (+420) - traduce si continua Cronica

lui Eusebiu;

- Rufin (+410) - a tradus 9 carti din Istoria lui Eusebiu,

adaugand 2 carti ale sale; merge pana la anu; 395;

- Sulpiciu Sever (+420) - a scris "Historia sacra" o

cronica universala in 2 carti, de la crearea lumii pana la anul

400 d. Hr.;

- Paul Orosius - Historiae adversus paganos, in 7

carti. E o istorie universala de la Adam la anul 417. Altii:

Prosper de Aquitania; Casiodor (+583), Grigorie de

Tours (+593-594) cu "Historia Francorum" si Isidor de

Sevilla (+636) cu o Cronica universala de la facerea lumii la

615 d. Hr.

În evul mediu au scris: Beda Venerabilul (secolul VIII),

episcopul german Haymo (secolul IX); Anastasie

Bibliotecarul (secolul IX), Anselm de Havelberg (1158),

Otto din Freising; Ptolemeu de Lucca (1326), si altii.

2. Din perioada Renasterii si Reformei amintim pe:

Laurentiu Valla si Nicolae de Cusa (secolul XV), care au

adus critici temeinice tezei papale despre primatul papal,

16

Page 17: 1. INTRODUCERE Introducere: 1. Definitia, Obiectul ,

combatand cele doua falsuri: Donatio Constantini si

Decretaliile pseudoisidoriene;

- Matthias Flacius (Vlaich) Illyricus, protestant - a scris

"Centuriile de Magdeburg" (1559-1574) istoricind

evenimentele primelor 13 secole.

- Caesar Baromus - catolic - raspunde in "Annales

ecclesistici" (12 vol., Roma, 1588-1607). Cuprinde istoria

bisericeasca pana la 1198. Continuata de H. Spondanus, la

Paris, pana la 1646 si revizuita in mai multe randuri. Atat

"Centuriile" cat si "Annales" sunt partinitoare, confesionale

(Vezi H. Zimmermann, Veacul intunecat).

4. Lucrari originale au scris: În Franta in secolul XVII:

Noël Alexandre; Seb. Lenain de Tillemont; Fleury - catolic. În

Germania: G. Arnold, J. L. Mosheim, August Neander, F. Chr.

Baur, W. Möller - protestanti (secolul XVIII-XIX). Apoi Adam

Möhler, C. J. Hefele, J. Hergenroether, J. Döllinger s. a. -

romano-catolici.

Alti protestanti mai tarziu: Adolf von Harnock, Albert

Hauck, Gustav Krüger, Hans Lietzmann sau catolicii: Albert

Ehrhardt; Karl Bihlmeyer; Fr. J. Dölger; la francezi: L. Duchesne,

H. Leclercq, Emil Amann, P. Batiffol, G. Bardy, Jacques Zeiller,

A. Flich, V. Martin - Histoire de l'Eglise depuis les origines

jusqu'à nos jours, Paris, 1934 si conitnuare (catolici).

La ortodocsi:

Greci: Dositei, patriarhul Ierusalimului (+1707), Despre

patriarhii Ierusalimului, Bucuresti, 1715; Meletie,

Mitropolitul Atenei (+1718( - Istoria bisericeasca, 3 vol. trad.

de Veniamin Costachi; t. I-IV, 8 vol., Iasi, 1841-1843; Ghenadie

(Arabagioglu), mitropolit de Heliopolis "Istoria Patriarhiei

17

Page 18: 1. INTRODUCERE Introducere: 1. Definitia, Obiectul ,

ecumenice (greceste) Atena, 1953; Panaghitis Bratsiotis,

N. Moschiopoulos; Hr. Papadopoulos, arhiepiscopul Atenei

(greceste) - Istoria Bisericii din Alexandria (62-1934),

Alexandria, 1935; Idem, Istoria Bisericii din Ierusalim,

Ierusalim si Alexandria, 1910;

Basilios Stavridis, Histoire du Patriarcat

Oecuménique de Constantinople, in "Istina", Paris, nr.

2/1970, p. 131-273.

La rusi: Filaret, mitropolitul Cernigorului "Istoria

Russkoi Terkvi", t. I-V (988-1826), Cernigov, 1862.

N. Glubokovski, Ruskaia bogloslovskaia nauka v eia

istoriceskom razvitii, Varsovia 1928.

E. Golubinski, Istoria Ruskoi Terkvi.

V. V. Bolotov, A. P. Lebedev, M. Zernov, Eastern

Chisstendom, London, 1961; Idem, The Russians and

theiy church, London, 1965.

La Bulgari - M. E. Posvon "Istoria bisericii crestine",

Sofia I-II, 1933, 1935; trad. in l. rusa "Istoria hristianskoi

Terkvi, pana la 1054, Bruxelles, 1964.

La romani: Mitropolitul Veniamin Costachi a tradus

lucrarea lui Meletie al Atenei "Istoria bisericeasca", t. I-IV, (8

vol.), Iasi, 1841-1843.

- Mitropolitul Iosif Gheorghian a tradus: Istoria

bisericeasca si Viata lui Constantin cel Mare, a lui

Eusebiu de Cezareea, Bucuresti, 1896;

- Istoria bisericeasca a lui Sozomen, Bucuresti, 1897;

- Istoria bisericeasca a lui Evagrie, Bucuresti, 1899;

- Wl. Guettée, Papalitatea schismatica. Roma in

raporturile sale cu Biserica Orientala, Bucuresti, 1881;

18

Page 19: 1. INTRODUCERE Introducere: 1. Definitia, Obiectul ,

- Sfantul Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Kesariei

Kapadociei, Bucuresti, 1898;

- Eusebiu Popovici (+1922) - Kirchengeschichte, III,

Bönde, Czernovitz, 1882, trad. in sarbeste de Moisi Stoikov,

1912, apoi in romaneste de Atanasie Mironescu, fost

Mitropolit Primat sub titlul: Istoria bisericeasca universala

si statistica bisericeasca, ed. a 2-a, t. I-IV, Bucuresti, 1925-

1928.

Ioan (Irineu) Mihalcescu - Istoria bisericeasca

universala cu notiuni de Patrologie, t. I, vol. 1, Bucuresti,

1932,

Idem, Istoria bisericeasca universala de la 1054

pana azi, t. II, ed. a 2-a, Bucuresti, 1932.

Alti istorici romani: T. M. Popescu, T. Bodogae, George

Stanescu, Gh. I. Moisescu, St. Lupsa, Al. Filipascu, Al. Ciurea, N.

Serbanescu, M. Pacurariu, A. Jivi, I. G. Coman, M. Sesan, I.

Ramureanu, V. Ionita.

Pentru bibliografie straina:

Fr. Heyer, Konfessionskunde, Berlin-New-York, 1977.

Kurt Dietrich Schmidt, Grundriss der Kirchengeschichte, 6

Auflage, Göttingen, 1960.

R. Kottje und B. Moeller, Ökumenische, Kirchengeschichte,

4 Auflage, Bd. I-III, München, 1983.

Jürgen Ahrendts, Bibliographie zur alteuropäischen

Religionsgeschichte, 2. Bond., 1965-1969, Berlin (New-York,

1974).

19

Page 20: 1. INTRODUCERE Introducere: 1. Definitia, Obiectul ,

2. PERIOADA ÎNTA1I (PÂNĂ LA 324). ÎNTEMEIEREA

BISERICII ŞI RĂSPÂNDIREA CREŞTINISMULUI.

1. STAREA LUMII GRECO-ROMANE ŞI IUDAICE LA

APARIŢIA CREŞTINISMULUI

1.1. Starea lumii greco-romane

Mantuirotul s-a nascut la "plinirea vremii" asa cum ne

spune Sfantul Apostol Pavel la Galateni, IV, 4. Cu alte cuvinte,

in acel moment conditiile venirii Sale erau pregatite. Iar El a

intemeiat Biserica pentru a-i continua lucrarea mantuitoare pe

care El a savarsit-o pentru rascumpararea oamenilor. Întrucat

Mantuitorul s-a nascut si a activat in Palestina, care a devenit

astfel leaganul crestinismului, se cuvine sa cunoastem situatia

in care se afla aceasta in momentul intemeierii Bisericii.

Asadar, Palestina facea parte din Imperiul roman. Acest

imperiu era un stat universal, avand Marea Mediterana la

mijloc. El se intindea pe trei continente, de la Oceanul Atlantic

si Marea Nordului pana la granita Armeniei, Arabiei si Marea

Rosie, din Britania, de la Tin si Dunare pana la marginea

Saharei si a Etiopiei. Întinderea cea mai mare a avut-o sub

imparatul Traian (98-117), cand Imperiul roman cuprindea si

Dacia, ajungand pana la Marea Caspica si Golful Persic.

Denumit si "lumea" (oixovmenh, Luca, II, 1), la venirea

Mantuitorului acest imperiu se afla la apogeu ca intindere,

putere si organizatie. Din punct de vedere politic Împaratul

Augustus (31. i. d. Hr. - 14. d. Hr.) a creat un sistem politic

numit "Principatul", deoarece imparatul, cu toate ca impartea

puterea suprema cu Senatul roman, se considera "Princeps",

adica primul dintre senatori. Sistemul acesta va fi desfiintat de

20

Page 21: 1. INTRODUCERE Introducere: 1. Definitia, Obiectul ,

imparatul Diocletian (284-305), care va inaugura un nou

sistem politic numit "Dominatul".

Desi nu se cunoaste cu exactitate cifra populatiei

Imperiului roman din timpul lui Augustus, unii istorici o

apreciaza cu probabilitate intre 60-120 de milioane. Între

orasele mai importante amintim: Roma (caput mundi),

Alexandria (cu marea sa biblioteca), Antiohia, Corint, Efes,

Tesalonic, Cartagina, Lugdunum, (Lyon) si altele.

Conducerea statului o avea Împaratul si Senatul (numita

diarhie), iar Imperiul era impartit in provincii de trei categorii:

1. provincii imperiale, conduse de un legat, care reprezenta

pe imparat (numit legatus Augusti pro praetore); 2.

provincii senatoriale, conduse de un proconsul. }n aceste

provincii romanizarea a fost foarte puternica.

3. Mai existau unele provincii cu o situatie speciala,

conduse de un procurator (epitropos), cum au fost: Egiptul,

Palestina si Mauritania. Provinciile erau conduse de un

concilium pe cand orasele se conduceau singure.

Comunicatia in Imperiu era relativ usoara si intensa,

facandu-se atat pe mare, cat si pe uscat, unde exista o retea

de drumuri foarte bine inzestrata. Ordinea si linistea Imperiului

erau asigurate de catre armata, functionari si legi la adapostul

carora erau garantate pacea, cultura si siguranta. Prin pacea

impusa noilor teritorii cucerite (pax romana) s-a creat acestora

o situatie binefacatoare, apreciata chiar si de crestini. Întrucat

in teritoriul Imperiului granitele au fost desfiintate, au fost

facilitate legaturile dintre popoare ca si amestecul populatiei

de diferite neamuri. Acum marile orase se internationalizeaza,

iar cultura se unifica aducand un mare aport la insasi

21

Page 22: 1. INTRODUCERE Introducere: 1. Definitia, Obiectul ,

unificarea statului. Aceasta a permis si intinderea culturii

(eleniste, de la Alexandru cel Mare +323 i. d. Hr.).

Limba comunca mai folosita era limba greaca in

dialectul comun - h xoinh dialextos -, in care au fost scrise si

cartile Noului Testament. Acest dialect era inteles si vorbit

aproape in intregul imperiu si, mai ales, in Rasarit si in orase.

de aici elenizarea s-a raspandit tot mai mult, contribuind si la

romanizarea provinciilor si la unirea culturala a acestora.

totusi, unele provincii si-au pastrat inca specificul lor, iar

populatiile barbare se adaptau mai putin culturii greco-

romane.

Starea religioasa

Popoarele vechi, in afara de poporul iudeu, erau politeiste

si idolatre, fiecare popor avandu-si religia sa. Romanii, buni

diplomati, le tolerau pe toate, in afara de acele culte care erau

socotite periculoase, ca cel al druizilor din Galia, unele culte

siriene si egiptene, apoi crestinismul.

Religia de stat a romanilor era in decadenta. Augustus,

primul imparat roman, s-a autointitulat si "Pontifex

maximus", fiind seful religios suprem al romanilor.

Ca si religia romana, si cea greceasca era in plina

decadenta. O anumita preponderenta o aveau misterele - mai

ales cele din Eleusis, care, prin caracterul lor mistic, aveau o

mare influenta. Îndeosebi unele zeitati orientale ca Cybele,

Attis, Isis, Osiris, erau foarte populare. Multe dintre ele aveau

chiar si idei religioase, ca: idea de pacat, de renastere, de

curatire, de nemurire, aveau unele rituri si ospete sacrale, erau

entuziaste si prozelitiste, tindeau spre monoteism si

universalism. Forate popular era cultul zeului Mithra

22

Page 23: 1. INTRODUCERE Introducere: 1. Definitia, Obiectul ,

(mithraismul) zeul soarelui (deus sol invictus), adorat mai ales

de armata care l-a raspandit in toate provinciile, in secolul III-IV

d. Hr.

În urma amestecului de popoare si de culte, in Imperiul

roman s-a nascut un puternic curent numit "Sincrestim

religios" sau theocrasie care tindea sa formeze o religie

universala prin inlaturarea unora dintre religiile popoarelor. Se

raspandea acum tot mai mult idea de mantuire, de monoteism,

de raspundere morala, de ispasire personala, contribuind astfel

;a pregatirea terenului pentru primirea crestinismului.

Nevoile religioase si morale erau marite, fara ca religiile si

cultele pagane sa le poata satisface. Acestea nu invatau

morala, cum facea religia mozaica sau crestinismul.

Dimpotriva, zeii lor erau pilde de imoralitate ba, in unele culte

orientale desfraul avea caracter religios, cultic. Imoralitatea

slabea astfel familia (femeia si copiii erau inferiori, ultimii

putand fi chiar aruncati) si societatea.

Sub raportul social, situatia era si ea dezastroasa. Clasa

privilegiata, bogatii traiau, cei mai multi, in lux si in placeri.

Unii stapaneau domenii intinse si aveau sute de mii de sclavi,

lipsiti de drepturile si demnitatea de oameni. ei erau asemenea

animalelor sau uneltelor, puteau fi batuti, maltratati, vanduti,

ucisi, despartiti unii de altii. Nici chiar casatoria nu le era

recunoscuta.

Putinii oameni liberi duceau o viata grea si umilita, traind

la Roma din ajutorul statului si al patronilor (clienti).

Toate acestea au facut ca criza sociala sa fie tot mai

mare. O anumita usurare aduceau totusi, unele asociatii de

ajutor reciproc, mai ales pentru inmormantare, numite

23

Page 24: 1. INTRODUCERE Introducere: 1. Definitia, Obiectul ,

"sodalicia, collegia funeraticia, collegia tenuiorum" -

colegiile celor saraci.

Filosofia timpului era reprezentata din trei sisteme mai

insemnate:

a) Epicureismul - care accepta ca principiu moral

placerea, nega Providenta si invata indiferenta religioasa.

b) Scepticismul - preferat de noua Academie a lui

Carneade, care era imoral,

c) Stoicismul - care invata poteismul, socotea ca lumea

era condusa de necesitate (destin), admite chiar ca raul este

necesar; in morala recomanda apatia (abstine et sustine),

justifica viciile si sinuciderile. Stoicismul, desi inconsecvent si

contradictoriu, a influentat cel mai puternic socitatea romana.

Din punct de vedere moral, privea pe oameni ca semeni

(Seneca), idee pretuita mai ales de crestini.

Sub aspect religios-moral o oarecare influenta au mai

avut si neopitagorismul si neoplatonismul (secolul III). Dar,

in general, asa cum religia era sincretista, filosofia era

eclectica. Ea culegea idei din mai multe sisteme, pregatind

intr-o oarecare masura, calea pentru propoveduirea ideilor

crestine.

Totusi, au existat filosofi ca Cels, Porfiriu, Ierocies, Iulian

Apostatul s. a. care au fost mari adversari ai crestinismului.

Rezumand, se poate spune ca: la aparitia crestinismului

situatia lumii antice era in parte favorabila raspandirii lui. De

aceea a si fost posibila intinderea lui rapida. La acea data

exista un stat universal, pace, ordine, cai si mijloace de

comunicatie, amestec si apropiere de popoare si de idei,

unificare culturala, o limba inteleasa aproape de toti.

24

Page 25: 1. INTRODUCERE Introducere: 1. Definitia, Obiectul ,

Raspandirea crestinismului mai era favorizata de

insuficienta religioasa si morala a politeismului greco-roman,

de propaganda cultelor orientale si a filosofilor, de situatia

sociala a lumii vechi.

Existau insa si elemente nefavorabile, ceea ce a facut ca

rezistenta paganismului, polemica anticrestina si persecutii

indurate de crestini sa se intinda pana la publicarea edictului

de la Milan (313), de catre Constantin cel Mare.

1.2. STAREA LUMII IUDAICE

Se stie ca la anul 536 i. d. Hr. regele persilor Cyrus, a

distrus pe babiloneni. Scapati din captivitate, iudeii si-au putut

rezidi templul sub conducerea lui Zorobabel si s-au

reorganizat.

La randul sa, regatul persilor a fost desfiintat de

Alexandru cel Mare, in secolul IV i. d. Hr. (+323 i. d. Hr.).

Acesta insa i-a favorizat pe iudei, folosindu-i ca element de

colonizare in orasele infiintate de el. Dupa moartea lui

Alexandru, urmasii sai (diadohi) au impartit imperiul, Palestina

ramanand in stapanirea celor din Siria (seleucizi). Acestia

(seleucizii) s-au purtat aspru cu iudeii, incercand sa-i elenizeze

si sa le distruga credinta. Evreii insa s-au purtat eroic si si-au

pastrat fiinta si religia.

Dupa miscarea fratilor Macabei, Ierusalimul ajunge din

nou in puterea evreilor care s-au reorganizat si au atins un

inalt nivel sub regele Ioan Hircan (135-105 i. d. Hr.).

Întrucat in luptele pentru mostenirea tronului urmasii lui

Ioan Hircan apeleaza la romani, acestia din urma vor trage

foloasele de pe urma tulburarilor.

25

Page 26: 1. INTRODUCERE Introducere: 1. Definitia, Obiectul ,

La anul 63 i. d. Hr. generalul roman Pompei intervine in

Palestina si cucereste Ierusalimul, iar iudeii platesc tribut

romanilor.

La anul 30 i. d. Hr., romanii au pus ca rege al Iudeei pe

idumeul Irod cel Mare. Acesta a rezidit templul iudaic, a ridicat

orasul Cezareea pe tarmul Marii Mediterane, care a devenit si

capitala politica a Palestinei, a introdus in Palestina jocuri

pagane si a slabit influenta preotilor iudei.

La anul 750 a. U. c. Irod a murit, iar romanii au impartit

Palestina intre fiii acestuia: Arhelau, Irod Antipa si Filip. Între

41-44 Irod Agripa, nepotul lui Irod cel Mare a devenit rege al

intregii Palestine. Ţara era condusa numai de procuratori

romani, iar asuprirea iudeilor se inaspreste. Sub imparatul

Nero (54-68) a izbucnit razboiul iudaic, ceea ce a adus cu sine

riposta dura a romanilor. Ierusalimul este cucerit, iar templul

distrus de catre Titus Vespasianus in anul 70.

Partidele erau doua la numar: Fariseii erau aparatorii

Legii mozaice si pastratorii traditiilor religioase. Ţineau la

interpretarea clasica si religioasa a Legii si erau foarte

preocupati de viata religioasa. Fiind ostili stapanirii romane,

aveau multi aderenti dintre preoti, invatatori de Lege (soferim),

mai tot poporul fiind de partea lor. Ei ajunsera sa fie formalisti,

ceremoniosi, ipocriti, cazuisti. Cu toate acestea, unii, ca

Nicodim, au fost favorabili Mantuitorului si crestinismului.

Saduceii - partid preotesc aristocratic, avea membri din

randurile oamenilor bogati. Erau liberali, indiferenti, acomodati

cu stapanirea straina si cu ideile vremii.

Ei respectau ca obligatorie e numai Legea scrisa, nu si

interpretarea ei orala. Negau Providenta, Învierea, viata

26

Page 27: 1. INTRODUCERE Introducere: 1. Definitia, Obiectul ,

vesnica, existenta ingerilor si a demonilor. Aveau putina

influenta in popor. Au fost insa adversari ai Mantuitorului si ai

crestinismului. În sinedriu, fariseii si saduceii se dezbinau si se

combateau adesea, asa cum s-a intam,plat si cand au judecat

pe Apostoli.

Esenienii sau esenii (eseii) - erau o secta iudaica

influentata de idei religioase straine. erau asceti ce traiau in

apropiere de Marea Moarta. Respingeau sacrificiile de animale

si nu participau la cultul de la templu. Aveau preotii lor, ospete

religioase, un cult al soarelui si al ingerilor, desi admiteau ca

Dumnezeu este unul.

Practicau comunitatea bunurilor, erau contra sclaviei, a

juramantului si a folosirii armelor, admiteau nemurirea

sufletului, dar nu si invierea trupului. Gradele superioare se

obtineau de la casatorie si de la placeri.

Terapeutii - erau tot o secta iudaica din jurul Alexandriei

(Egipt). Duceau o viata contemplativa si se ocupau cu citirea

Vechiului Testament, pe care-l interpretau alegoric. Aveau

agaoe religioase cu cantece si dansuri.

Samarienii erau locuitori ai Samariei. Populatie

amestecata, iesita din iudei si neiudei, samarienii nu respectau

intreaga Lege, ci tineau numai Pentateuhul lui Moise, erau

monoteisti, aveau un templu pe muntele Garizim si pastrau

ideea mesianica.Între samarineni si iudei era ura mare. Dintre

samarineni au provenit unii eretici ca: Dositei, Simon Magul,

Menandru.

Diaspora (imprastierea) iudaica

Datorita diferitelor cauze ca:deportari, colonizari,

captivitati, emigrari, interese comerciale sau privilegii, multi

27

Page 28: 1. INTRODUCERE Introducere: 1. Definitia, Obiectul ,

iudei s-au raspandit in afara Palestinei. Ei au format chiar

colonii importante la Babilon, Alexandria, Roma, Antiohia,

Damasc, Corint. Au fost favorizati atat de Alexandru cel Mare,

cat si de romani. Iudeii si-au format comunitati proprii si

autonome, aveau sinagogile si justitia lor, le era permis cultul

mozaic si respectarea sabatului. Erau scutiti de serviciul

militar, de razboi, de cultul oficial si imperial, de obligatiile

nepotrivite cu prescriptiile Legii lor. Au facut un intens

prozelitism, ceea ce i-a determinat pe unii imparati ca: Adrian

(117-138) si Septimiu Sever (193-211) sa interzica

prozelitismul iudaic.

Prozelitii erau si ei de mai multe feluri:

- prozelitii dreptatii sau fiii aliantei - care primeau

circumciziunea si participau la sacrificii,

- tematorii de Dumnezeu - care respectau doar cele 10

porunci, observau sabatul, curatirile rituale, deosebirea dintre

mancarurile curate si necurate.

La inceput, diaspora si prozelitismul iudaic au avut un

mare rol in raspandirea crestinismului.

De obicei, misionarii crestini se adresau iudeilor si

prozelitilor din comunitatile iudaice. Iudaismul functiona, de

obicei, ca o punte pentru trecerea la crestinism

În contact cu lumea cealalta, ideile religioase ale iudeilor

din diaspora erau mai largi, iudeii fiind mai putin formalisti

decat cei din Palestina. Ei admiteau chiar ca si alte popoare

pot sa primeasca Legea mozaica si sa dobandeasca mantuirea.

Dupa exilul Babilonului, iudeii palestinieni au devenit mult

mai formalisti, mai ritualisti, mai cazuisti, respectand mai mult

litera decat duhul Legii. Apoi, stapanirile straine i-au facut

28

Page 29: 1. INTRODUCERE Introducere: 1. Definitia, Obiectul ,

chiar sa-si schimbe ideile mesianice, asa incat Mesia era

asteptat mai mult ca un erou, ca un eliberator national al

poporului iudeu din robia straina, decat ca un Mantuitor al

lumii. De aceea, s-a ajuns ca iudeii sa nu-L inteleaga pe Iisus

Hristos, sa nu-L accepte ca pe adevaratul Mesia, ci sa ceara sa

fie osandit.

Cu toate acestea, iudaismul cu pastrearea ideii mesianice

a pregatit calea pentru raspandirea crestinismului mai mult

decat oricare alta imprejurare cunoscuta in istorie.

A se vedea:

C. Daniel, Esenienii si Biserica primara, in "S. T.", XXVI

(1974), nr. 9-10, p. 707-716.

D. Tudor, Figuri de imparati romani, vol. I, Bucuresti, 1974,

p. 80-104.

N. A. Maskin, Principatul lui Augustus, trad. S. Samarian,

Bucuresti, 1954.

M. Eliade, Istoria credintelor si ideilor religioase, trad.

rom. de C. Baltag, Editura ştiintifica, Bucuresti, 1991, p. 227-

301.

2. IISUS HRISTOS, MÂNTUITORUL LUMII

Mantuitorul Iisus Hristos a fost o persoana istorica, reala,

fapt pentru care viata si activitatea Sa pot fi expuse in mod

cronologic, la fel ca la oricare alta persoana istorica.

Întruparea Fiului lui Dumnezeu s-a facut "la plinirea

vremii" (Gal. IV, 4) adica atunci cand omenirea era pregatita

de ajuns pentru a-L putea primi.

Activitatea Sa a fost precedata de Ioan Botezatorul,

ultimul profet al Vechiului Testament. Acesta ducea viata de

29

Page 30: 1. INTRODUCERE Introducere: 1. Definitia, Obiectul ,

ascet, boteza si predica cu atata putere incat multi alergau la

el si se botezau intrebandu-l daca nu este el Mesia. El nega

spunand ca nu este decat "Înaintemergatorul Domnului".

Pentru predica lui, Ioan a fost arestat de Irod Antipa (4 i.

Hr. - 39 d. Hr.) fiul lui Irod cel Mare, intemnitat la Macherus si

apoi decapitat.

Ucenicii sai, numiti "ucenicii lui Ioan", s-au mentinut

cateva zeci de ani. Ei practicau un botez si aveau rugaciuni si

posturi proprii. Dintre ei, apostolii Andrie si Ioan L-au urmat

apoi pe Mantuitorul. Despre Ioan Botezatorul avem stiri in

Evanghelie si in lucrarea lui Iosif Flaviu Antichitatile iudaice

(XVIII, 5). I. Flaviu a fost impresionat de acest "om bun, care

indemna pe iudei la virtute, dreptate si pietate" (Cf. Eusebiu,

Istoria bisericeasca, I, XI, 5).

Cronologia vietii Mantuitorului

Desi nasterea lui Iisus Hristos este cel mai insemnat

eveniment din istoria mantuirii, data ei nu se cunoaste

precis, caci Dionisie cel Mic calculase gresit era crestina,

punand acest eveniment mai tarziu decat a fost, la 753 a. U.

c. }n realitate, Iisus Hristos s-a nascut inainte cu un an sau doi

de 750 a. U. c., anul mortii lui Irod cel Mare. Indicatii de timp

referitoare la nasterea sau viata Mantuitorului gasim in

Evanghelie: Domnia imparatului Octavia Augustus (31 i. Hr. -

14 d. Hr.), proconsulatul lui Quirinius, timp de pace, un

recensamant, uciderea pruncilor, moartea lui Irod, inceputul

activitatii publice a Sfantului Ioan Botezatorul, anul XV al

domniei imparatului Tiberiu (14-37), cand Iisus avea "cam

treizeci de ani" (Luca, III, 23) si la zidirea templului lui Irod.

30

Page 31: 1. INTRODUCERE Introducere: 1. Definitia, Obiectul ,

Istoricii au stabilit urmatoarea cronologie a vietii

Mantuitorului:

La 25 martie 749 a. U. c. a avut loc Bunavestire. Cand s-a

ordonat inscrierea oficiala, Iosif si cu Maria au venit din Nazaret

la Betleem pentru a se inscrie in liste (Luca, II, 1-6). La 25

decembrie 749 a. U. c. s-a nascut pruncul din Fecioara Maria si

la 1 ianuarie 750 i s-a dat numele de Iisus (Mt. I, 25). Aratandu-

se steaua de la Rasarit, la 6 ianuarie 750 au venit magii

(astronomi babiloneni) si s-au inchinat Pruncului, aducandu-i

aur, tamanie si smirna, simbolizand cele trei demnitati ale lui

Hristos: imparat - aur, arhiereu - tamanie si invatator -

smirna. }nstiintati de inger, magii nu se mai intorc pe la Irod.

Suspicios, acesta ordona uciderea pruncilor. Pentru a-L salva

pe Iisus, Iosif si Maria (impropriu numiti "Familia Sfanta") au

fugit in Egipt, dupa ce a avut loc ducerea Pruncului la Templu.

Au stat in Egipt pana in toamna anului 750 cand pe tronul

iudeu se afla Arhelau, urmasul lui Irod (care murise la 10

aprilie 750). Afland de acest eveniment, Iosif, Maria si Iisus se

intorc la Nazaret. De acum pana la varsta de 12 ani, deci in

anul 762 a. U. c. nu se mai cunoaste decat momentul povestis

de Luca. Venit cu parintii la Ierusalim, Iisus va predica in

sinagoga in fata inteleptilor iudei, dand de inteles ca este fiul

Tatalui (Lc. II, 41-49).

În anul 15 al domniei lui Tiberiu (779 a. u. c. sau 26 e. n.)

si-a inceput activitatea Sfantul Ioan Botezatorul.

La 6 ianuarie 780 sau anul 27 al erei crestine Iisus a venit

la Ioan sa fie botezat. Acum a avut loc aratarea Sfintei Treimi,

Teofania. Iisus avea "aproape 30 de ani" (Lc. III, 21-23). Prin

februarie 780 (27 crestin) Hristos si-a inceput activitatea

31

Page 32: 1. INTRODUCERE Introducere: 1. Definitia, Obiectul ,

publica, mergand prin toata Palestina si, alegandu-si 12

ucenici, invata si facea minuni (Lc. VI, 1 u.).

Durata activitatii publice a Mantuitorului nu este nici

ea sigur cunoscuta, variind dupa unii cercetatori intre 1-3 ani.

De pilda unii eretici ca alogii, respingeau Evanghelia de

la Ioan si Apocalipsa, respingand si invatatura despre Logos,

cuprinsa in ea. Credeau ca Mantuitorul a activat public doar un

an. Epifanie (+433) i-a numit alogi: alojoi - cei fara Cuvant, cei

ce neaga pe Logos, adica cei ce contesta pe Cuvantul lui

Dumnezeu. În sens de blam mai erau numiti alogii cu intelesul:

"cei fara de ratiune" caci "Logos" (lojos) - ratiune. Ca si acestia,

ghosticii considerau si ei ca activitatea publica a Mantuitorului

a durat doar un an. Ipoteza aceasta a fost reluata si de unii

istorici bisericesti din secolul XIX.

Cercetatorii au stabilit insa destul de precis sirul

evenimentelor din viata lui Iisus, si anume:

El a petrecut Pasha anului 781-782 (Ioan V, 1) si a anului

782-783, iar inaintea Pastelui din anul 783 sau 30 al erei

dionisiene, a intrat triumfal in Ierusalim. Era 9 Nisan sau 2

aprilie (Lc. XIX, 33 u. - XXII, 1 u.).

Miercuri, 12 Nisan sau 5 aprilie 783 a avut loc vanzarea

Mantuitorului pe 30 de arginti (Mt. XXVI, 14), iar Joi seara, 13

Nisan sau 6 aprilie a avut loc Cina cea de Taina. Apoi,

Mantuitorul a plecat in gradina Ghetsimani, unde a fost prins

(Lc. XXII; Mt. XXVI; In. XIII).

În cursul noptii Iisus a fost judecat de Sinedriu, iar in zorii

zilei de vineri 14 Nisan sau 7 aprilie a fost dus in fata lui Pontiu

Pilat. Dar iudeii n-au intrat la judecator, ci au asteptat afara ca

sa nu se spurce si sa poata manca "pasha" (In. XVIII, 28).

32

Page 33: 1. INTRODUCERE Introducere: 1. Definitia, Obiectul ,

Atunci Pontiu Pilat L-a intrebat: "Ce este adevarul?"Însa nu a

primit nici un raspuns, caci iisus Hristos era Însusi Fiul lui

Dumnezeu (In. XVIII, 38).

La 9 dimineata Hristos a fost dus pe Golgota, iar la ora 12,

adica ceasul al saselea, aavut loc rastignirea. În ceasul al

noualea adica ora 3 d. m. dupa ce a murit, Iisus a fost asezat in

mormantul pecetluit, punandu-se paza romana la mormant. Şi

astfel, in ceasul al 12-lea iudeii s-au putut spala pe maini

pentru a manca Pasha.

Ca si anul nasterii, anul mortii Mantuitorului variaza la

diferitii scriitori crestini.

Unii considera ca e vorba de anul 28, altii 29, 30, 32 sau

33 al erei crestine. Întrucat insa Mantuitorul a murit pe cruce

intr-o vineri, in ajunul pastilor iudaice, calculele cele mai

potrivite sunt de acord cu anii 30 sau 33, cand pastile iudaice

au cazut sambata. Parerea cea mai intemeiata si admisa de cei

mai multi este data de 7 aprilie, anul 30 (783 a. u. c.),

considerand ca Mantuitorul a trait pe pamant 33 de ani, 3 luni

si 20 de zile, activand public 3 ani si 3 luni, adica de la 6

ianuarie 780, cand S-a botezat, pana la 14 Nisan 783 (27 si 30

ai erei crestine intarziate) cand a fost rastignit.

Evenimentele mai importante din viata

Mantuitorului sunt urmatoarele: nasterea la Betleem,

recensamantul lui Augustus, proconsulatul lui Quirinius, fuga in

Egipt, intoarcerea in Galileea si episodul de la 12 ani, cand

predica in sinagoga (Lc. II, 42-51). Ipotezele rationaliste dupa

care El ar fi invatat la preotii din Egipt sau in India nu au temei

istoric.

33

Page 34: 1. INTRODUCERE Introducere: 1. Definitia, Obiectul ,

Din activitatea mesianica a lui Iisus Hristos Evangheliile

relateaza despre: botezul Lui de catre Ioan (Mt. III, 13-17; Mc. I,

9-11), chemarea Apostolilor (Mt. X, 1-6), propovaduirea insotita

de minuni in Galileea, Iudeea si Ierusalim, intrarea triumfala in

Ierusalim, prinderea, judecarea, condamnarea, rastignirea,

moartea, invierea si inaltarea Lui. Prin activitatea Sa de

invatator, profet si facator de minuni, El a facut o puternica

impresie asupra poporului, dar a starnit si ura conducatorilor

iudei.

Iisus Hristos a vorbit si a lucrat in numele, cu autoritatea

si cu puterea lui Dumnezeu. El a declarat dumnezeirea si

misiunea Lui mesianica mantuitoare, a avut o viata morala de

o curatenie si o inaltare sufleteasca unica.

Învatatura Lui este divina. Evanghelia - vestea cea buna

- propovaduita de Iisus Hristos nu a avut un mesaj politic sau

social, ci religios si moral. Ideea centrala a propovaduirii Sale

este "Împaratia lui Dumnezeu" sau "Împaratia Cerurilor",

inteleasa ca o noua ordine adusa lumii, ca stare de credinta,

de virtute si de fericire sufleteasca. Învatatura sa nu se limita

la iudei, ci era destinata lumii intregi. El a venit sa "plineasca

Legea" (Mt. V, 17), innoind si innobiland continutul notiunilor

religios-morale vechi. El este Fiul lui Dumnezeu, participand la

fiinta dumnezeiasca: "Eu si Tatal una suntem" (In. X, 30; XIV,

10-13; XV, 23; XVI, 15-32). Prin monoteismul si spiritualitatea

adisa, Iisus Hristos inlatura politeismul si idolatria. A schimbat

si a innoit cultul cerand o inchinare "in duh si adevar" (In. IV,

22-24). De asemenea, in morala aduce ca principiu suprem

iubirea de Dumnezeu si de semeni ca frati. El nu a adus numai

ideea, ci si pilda, dandu-si chiar viata pentru noi.

34

Page 35: 1. INTRODUCERE Introducere: 1. Definitia, Obiectul ,

Prin invatatura, prin viata si faptele Sale, Mantuitorul a

fost "un semn de contrazicere" (Lc. II, 34). Daca pe unii i-a

atras, facandu-i ucenici, conducatorii iudei care asteptau un alt

fel de Mesia, razbunator, L-au socotit inselator, agitator,

blasfemator. feriseii Îl condamnau fiindca El combatuse

formalismul si ipocrizia, iar saduceii pentru ca nu credeau in

inviere si in nemurirea sufletului, invatate de El. Ba, mai mult,

ei socoteau mesianismul periculos din punct de vedere politic.

Arhiereul, care era un saducheu, a declarat uciderea lui Iisus

ca o necesitate politica, iar fariseii, cu exceptia catorva, nu s-

au opus. Desi ucis prin rastignire, care era moarte rusinoasa,

invatatura Lui a fost continuata de Apostolii Sai care au

organizat Biserica instituita de El la Cincizecime.

Izvoarele istorice ale vietii lui Iisus sunt scrierile Noului

Testament, scrieri crestine din veacul primar si scrieri

necrestine, iudaice sau pagane.

Evangheliile desi nu au scopul de a face o biografie

completa si datata riguros, ne dau informatiile cele mai

valoroase privind viata si activitatea Mantuitorului. Exista si o

serie de scrieri apocrife, Evangheliile lui Iacob cel Tanar, a lui

Toma israelitul, a lui Nicodim, a copilariei lui Iisus, a nasterii

Mariei s. a. Acestea contin unele elemente istorice, cunoscute

din traditia crestina, dar sunt tarzii si tendentioase.

Ştirile din izvoare necrestine despre Iisus Hristos

sunt putine. S-a pastrat o Epistola a unui sirian, Mara,

catre fiul sau Separion, in limba siriana. În ea se vorbeste

despre "inteleptul rege" al iudeilor, a carui moarte a ruinat

poporul iudeu. Scrisa intre anii 70-170, epistola este de

autenticitate indoielnica.

35

Page 36: 1. INTRODUCERE Introducere: 1. Definitia, Obiectul ,

Întrucat Mantuitorul nu a scris nimic, tot neautentice sunt:

Scrisoarea unui rege (toparh) al Edesei, Abgar V Ukama

(Cel Negru, 4 i. Hr. - 7 d. Hr. si 13-50 d. Hr.) catre Iisus

Hristos si Raspunsul Mantuitorului catre Abgar (Vezi

Eusebiu, Ist. bis. I, 13, 6-10).

Tot apocrife sunt: Acta Pilati si Epistola lui Lentulus

provenind din secolul III. Cea dintai vorbeste batjocoritor

despre Iisus, in timp ce a doua face o descriere frumoasa a

chipului Acestuia, dupa care s-a inspirat iconografia crestina.

Între marturiile iudaice se remarca lucrarea

"Antichitatile iudaice" (XX, 9, 1) scrisa de iudeul Iosif Flaviu

(37/38 - 100/105). Acesta vorbeste despre uciderea lui Iacob,

"fratele lui Iisus Hristos" (Eusebiu, Ist. bis. II, 23, 21-24). Pe

Iisus îl considera (XVIII, 3, 3) un invatator al adevarului si

facator de minuni, zicand: "Acesta era Hristos" - "O Ceistoj

ovtoj hn" (Eusebiu, Ist. bis. I, 11, 7-8). Desi Adolf von Harnack

accepta autenticitatea acestui text, unii il considera doar o

interpolare a unui copist tarziu, caci nu era cunoscuta de

Origen (+254).

Filon si Justus din Tiberiada (secolul I) n-au scris

despre Hristos.

Rabinul Eliezer ben Hyrcan (secolul II) zice ca a

cunoscut pe un discipol al lui Iisus Nazarineanul.

Lipsa izvoarelor iudaice despre Mantuitorul e explicabila,

fiindca ei asteptau un erou, un eliberator. Ei nu vorbeau despre

Mesia fiindca mesianismul lor nu convenea romanilor care ii

suspectau.

36

Page 37: 1. INTRODUCERE Introducere: 1. Definitia, Obiectul ,

Dupa secolul al II-lea iudeii incep sa-L caomnieze pe Iisus,

in cartea "Sefer toldot Iesu" ("Cartea originii lui Iisus")

dovedita a fi un pamflet din Evul MEdiu.

Epistola lui Benan care se voia scrisa la anul 83 d. Hr.

de un pretins medic egiptean, nu este decat un fals plasmuit

de "descoperitorul" ei, Ernst Edler von der Planitz, 1910..

Scriitorii romani care amintesc despre Iisus Hristos sau

despre crestinismul incepator sunt: Proconsulul Bitiniei, Pliniu

cel Tanar, intr-o Scrisoare catre imparatul Traian (ep. X,

97), istoricii Tacit (55-120 d. Hr.) si Suetoniu (69-141 d. Hr.).

Pliniu cel Tanar, in Scrisoarea sa catre imparatul Traian

din anul 111-112, vorbeste despre adunarea crestinilor pentru

cult intr-o anumita zi - stato die - (Duminica) si despre

adorarea lui Hristos ca Dumnezeu (carmen Christo quasi

Deo dicere).

Istoricul Tacit (+120), aminteste suferintele indurate de

crestini in timpul persecutiei lui Nero din anul 64 "Annales XV,

44).

Istoricul Suetoniu (+141), vorbeste despre expulzarea

iudeilor din Roma in anul 49 de catre imparatul Claudiu (41-

54), care se agitau din cauza lui Hristos - "Judaeos,

impulsore Chresto continue tumultantes, Rome expulit"

(Vita Claudii 25, 4) Chrestus este, fara indoiala, Hristos. Se

aflau atunci in Roma circa 10.000 de iudei, unii care credeau in

Hristos, altii nu. Datorita edictului imparatului Claudiu, a

trebuit sa plece din Roma familia de iudei Aquila si Priscilla, pe

care Apostolul Pavel i-a intalnit la Corint in 52 (Fapte XVIII, 2).

În alt loc din istoria Sa, Suetoniu vorbeste despre torturarea

37

Page 38: 1. INTRODUCERE Introducere: 1. Definitia, Obiectul ,

crestinilor sub imparatul Nero (Vita Neronis, 16, 2), in anul

64, cand a izbucnit incendiul Romei.

Mentiuni despre crestini se mai gasesc la medicul

Gallesnus si la retorul Froton. Lucian de Samosata si Cels

(secolul II) vorbesc despre crestini mai mult. Cels, intr-o carte

speciala indreptata contra crestinilor - logoj alhqhj (Cuvant

adevarat), insulta si acuza pe crestini.

Tacerea sau rezerva scriitorilor pagani este si ea

explicabila. Ei vedeau in crestinism o secta iudaica dispretuita

sau o superstitie orientala, iar in Iisus Hristos un amagitor, un

instigator demagog, condamnat la moartea pe cruce de

autoritatea romana. La Roma, crestinismul era o religie

dispretuita, putin insemnata. În multimea de culte, care

patrunsera in Pantheonul roman, crestinismul, cel putin la

aparitia sa, nu pute atrage atentia romanilor in chip deosebit.

BIBLIOGRAFIE

EM. VASILESCU, Istoria religiilor, ed. a II-a, Bucuresti, 1983, p.

385-408.

IDEM, Viata Domnului nostru Iisus Hristos si viata altor

intemeietori de religii, in "M. M. S.", L (1974), nr. 7-8, p. 546-

560.

M. ELIADE, Istoria credintelor si ideilor religioase, vol II,

Bucuresti, 1986, p. 321-350.

I. RAMUREANU, Cinstirea Sfintelor icoane in primele trei secole,

in "S. T.", XXIII (1971), nr. 9-10, p. 621-671. La p. 657-661:

Corespondenta regelui Abgar al Edesei cu Mantuitorul.

38

Page 39: 1. INTRODUCERE Introducere: 1. Definitia, Obiectul ,

IDEM (PULPEA), Marturii profane despre Sfantul Apostol Pavel

si Mantuitorul Hristos, in "B. O. R.", LIX (1941), nr. 11-12, p.

656-665.

P. REZUS, Istoricitatea Mantuitorului, in "S. T.", IX, (1957), nr.

3-4, p. 177-199.

M. SESAN, Cronologia vietii Mantuitorului, in "Altarul

Banatului", IV (1947), p. 4-15 si Extras.

STERIE DIAMANDI, Fiul lui Dumnezeu - Fiul Omului, 3 vol.

Bucuresti, 1943.

V. GHEORGHIU, Anul si ziua mortii Domnului nostru Iisus

Hristos, Cernauti, 1925.

I. MIHALCESCU, Istoricul cercetarilor despre "Viata lui Iisus", in

"B. O. R.", XLI (1922), nr. 1, p. 49-63.

IEM, Cei dintai tagaduitori ai existentei lui Iisus, rev. cit. XXI

(1897-1898), nr. 2, p. 194-205; nr. 3, p. 304-313.

ERNEST RENAN, Viata lui Iisus, trad. si cuvant inainte de Ion

Papuc, Ed. Crater, Bucuresti, 1990.

EMANUEL COPACIAN, Iisus din Nazaret, Ed. Dorris, Bucuresti,

1990.

PENTRU ÎMPĂRAŢII ROMANI

N. A. MASKIN, Principatul lui Augustus, trad. S. SAMARIAN,

Bucuresti, 1954.

D. TUDOR, Figuri de imparati romani, t. I, Bucuresti, 1974, p.

20-104.

PLINIU CEL TA1N{R, Opere complete, trad. Liana Manolache,

Bucuresti, 1977.

LUCIAN DE SAMOSATA, Scrieri alese, Bucuresti, 1983.

39

Page 40: 1. INTRODUCERE Introducere: 1. Definitia, Obiectul ,

3. ÎNTEMEIEREA BISERICII. ACTIVITATEA SFINŢILOR

APOSTOLI ŞI A UCENICILOR LOR

3.1. ÎNTEMEIEREA BISERICII

La inaltarea Mantuitorului, credinciosii Lui formau doua

grupuri cunoscute: unul in Galileea (peste 500, I Cor. XV, 6),

altul la Ierusalim (ca la 120; Fapte I, 15), traind in rugaciune, in

asteptarea Mantuitorului promis (Ioan XV, 26) si a botezului lor

cu Duhul Sfant (Fapte, L, 4-5).

Apostolii au completat numarul lor, alegand prin sorti, in

locul lui Iuda, pe Matia, dintre credinciosii care, ca si ei,

urmarisera tot timpul cuvantul si activitatea Mantuitorului.

Dupa zece zile de la inaltare, fagaduinta facuta de Iisus s-a

implinit, prin pogorarea Sfantului Duh, la 29 martie 783 sau 33

d. Hr., care a intarit pe Apostoli cu puteri si daruri

supranaturale pentru misiunea lor in lume (Fapte, II). Acum, la

Cicizecime, a fost intemeiata, in chip vazut, Biserica lui

Dumnezeu care, prin propovaduirea Apostolilor se va raspandi

si organiza in intreaga lume. Prima comunitate formata acum

la Ierusalim avea "ca la trei mii de suflete". Crestinii duceau o

viata noua "staruind in invatatura Apostolilor, in comuniune, in

frangerea painii si in rugaciuni" (F. A. II, 42). Ei proveneau

dintre iudei si prozeliti din Palestina si din diaspora.

La inceput, crestinii mergeau la templu, pentru rugaciune.

Constituiau insa o comunitate proprie, avand un cult special,

frangerea painii si un nou mod de viata.

Tot in templu predicau si Apostolii care adeseori faceau si

minuni. Succesul lor ii nelinistea insa pe conducatorii iudei (F.

A., IV, 1-2) care nu acceptau invierea lui Hristos. Cresterea

40

Page 41: 1. INTRODUCERE Introducere: 1. Definitia, Obiectul ,

numarului crestinilor ii ingrijora (F. A., IV, 4), fapt pentru care

Apostolii vor fi arestati, adusi in fata Sinderiului si cercetati

asupra puterii si numelui lui Hristos, pe care Îl propovaduiau.

Petru a marturisit cu curaj pe Iisus cel Rastignit de iudei si

inviat de Dumnezeu. Sinedristii, incurcati de curajul lui Petru si

de prezenta paraliticului vindecat, se multumesc doar sa-i

ameninte si sa le interzica sa mai vorbeasca in numele lui Iisus,

dupa care Apostolii sunt eliberati.

Crestinii traiau in pietate si dragoste frateasca, avand "o

inima si un suflet". Credinciosii din Ierusalim au realizat

benevol si partial comunitatea bunurilor, aducand fiecare

"la picioarele Apostolilor" obolul lor. De aici se dadea ajutor

fiecaruia "dupa trebuinta". Asa a facut levitul Iosif din Cipru,

numit de Apostoli Barbana, adica fiul mangaierii (F. A., IV, 36-

37).

Tot acum asistam si la prima masura disciplinara in

Biserica luata de Dumnezeu Însusi (F. A., V, 1-11). Doi soti,

Ananie si Safira, voind sa faca act de caritate, au pastrat

pentru ei o parte din venitul unei tarine vandute in folosul

comunitatii, spunand Apostolilor ca l-au adus intreg (F. A., V, 1-

11). Au murit pe loc, fiindca "mintisera Duhului Sfant". Ei nu

erau obligati sa aduca totul in ajutorul comunitatii si, ca atare,

nu trebuiau sa minta.

Desi certati, urmariti si inchisi (F. A., VI, 12-24), Apostolii

faceau noi prozeliti, crescand astfel numarul credinciosilor. Dar

odata cu inmultirea credinciosilor crestea si numarul

greutatilor. Asa incat, la propunerea Apostolilor, crestinii au

ales sapte Barbati "plini de Duh si intelepciune", asupra

carora Apostolii si-au pus mainile cu rugaciune. Erau

41

Page 42: 1. INTRODUCERE Introducere: 1. Definitia, Obiectul ,

primii slujitori hirotoniti, diaconi. Acestia era Stefan, Filip,

Prohor, Nicanor, Timon, Parmena si Nicolae. Datoria lor era

aceea de a supraveghea si asigura buna randuiala la mesele

comune, dar puteau si predica (F. A., VI, 1-6). Curand se va

inregistra si primul conflict doctrinar al crestinismului cu

iudaismul, inregistrandu-se si primul martir al Bisericii,

Sfantul diacon Stefan (F. A., VII, 1-60). Iar Saul care era acolo,

se invoise la uciderea lui Stefan (F. A., VIII, 1). Era anul 36 d.

Hr. Desi prigoana crestea, credinciosii vor propovadui in

Samaria, unde Petru il cearta pe Simon Magul (F. A., VIII),

Fenicia, Cipru, Antiohia, Cezareea Palestinei, unde sutasul

Corneliu se boteaza cu toata casa sa (F. A., X), Etiopia s. a.

Prin botezarea familiei lui Corneliu se castiga un principiu

important: acela al primirii la crestinism si a celorlalte neamuri,

nu numai a iudeilor. Acest lucru va fi stipulat in mod expres la

Sinodul apostolic tinut la Ierusalim, la anul 50 (F. A., XV, 1-29).

Sinodul apostolic a hotarat si regiunile pentru misiune a

Apostolilor: Petru la Babilon, Andrei in Schytya Mare, Iacob al

lui Alfeu in Egipt, Iuda Tadeu la Armeni, Matei in Arabia si

Persia, Filip in Siria si Matia in Etiopia.

În activitatea misionara, la Antiohia s-au remarcat curand

Barbana si Saul care intre timp devenise crestin. Aici, la

Antiohia, "s-au numit mai intai ucenicii crestini" (F. A., XI, 26).

O alta comunitate importanta va fi cea de la Damasc, in Siria.

La Ierusalim a fost ucis Apostolul Iacob, fratele lui Ioan, primul

Apostol martir (anul 44), din porunca lui Irod Agripa (41-44),

nepotul lui Irod cel Mare. Petru va parasi si el Ierusalimul,

ducandu-se "in alt loc" (F. A., XII, 17). }l regasim la Antiohia,

impreuna cu Pavel.

42

Page 43: 1. INTRODUCERE Introducere: 1. Definitia, Obiectul ,

În fruntea comunitatii din Ierusalim era Iacob cel Mare,

"fratele Domnului", socotit de traditie primul om episcop.

Sfantul Apostol Pavel il stima in chip deosebit si-l numea "stalp

al Bisericii". El nu pare a fi aceeasi persoana cu Apostolul Iacov

al lui Alfeu. Se bucura, insa, de o mare autoritate, fiind ruda cu

Mantuitorul (var) si datorita vietii sale ascetice, pline de

evlavie. A ramas la Ierusalim, pastorind in liniste pana la

moarte (61-62). El a reusit sa aplaneze neintelegerea dintre

tendinta iudaizanta, care pretindea si crestinilor proveniti

dintre neamuri sa respecte Legea Mozaica, si tendinta opusa

ei.

3.2. ACTIVITATEA APOSTOLILOR ÎN LUMEA PĂGÂNĂ

La anul 44 Irod Agripa a pornit o persecutie puternica

impotriva crestinilor. Acum moare Sfantul Apostol Iacov (cel

Batran), fiul lui Zevedei. Ceilalti Apostoli pleaca in diferite parti

ale tarii pentru misiune. Din traditie, Eusebiu si Crigen ne spun

ca: Toma a propovaduit la parti si probabil, in Persia si India;

Andrei in Scythia; Ioan in Asia; Petru in Bitinia, Galatia,

Capodocia si Asia Proconsulara; Bartolomeu in India (Arabia

Sudica) si in Armenia (dupa o traditie orientala); Matei printre

iudei, apoi la alte neamuri (Cf. Eusebiu, Istoria bisericeasca,

III, 1, 24; V, 10). Tot traditia ne spune ca Matei ar fi mers in

Etiopia unde a murit ca martir, fiind taiat cu fierastraul.

În ceea ce priveste activitatea Sfantului Apostol Petru,

o traditie consemnata de Eusebiu in Istoria bisericeasca (III,

1) spune ca acesta a predicat si in Macedonia si probabil si in

Pont.

43

Page 44: 1. INTRODUCERE Introducere: 1. Definitia, Obiectul ,

Din Epistola I Cor., I, 12-13 aflam ca credinciosii din

Corint, se numeau unii ai lui Pavel, altii ai lui Apolo, altii ai lui

Chifa (Petru), ceea ce inseamna ca Petru a stat un timp si la

Corint. O spune si Sfantul Clement al Romei (88-97) in Epistola

I catre Corinteni, scrisa in jurul anului 95.

Se stie ca in anul 64, anul persecutiei lui Nero, Petru se

afla la Roma, unde a fost inchis, dar a scapat. În anul 66 el a

fost inchis a doua oara, la picioarele Capitoliului, iar in anul 67

a fost rastignit cu capul in jos intre doua borne din circul lui

Nero. A fost apoi ingropat la Roma, in Vatican, langa calea

triumfala, bucurandu-se de cinstirea intregii lumi crestine (Fer.

Ieronim, De viris illustribus, I).

Traditia, relativ tarzie (secolul III-IV), care-l numeste

"episcop" intai la Antiohia, apoi la Roma, pe care se bazeaza

primatul papal, are un caracter legendar, provenind din scrieri

apocrife si este contrara faptelor istorice cunoscute.

Se stie ca Apostolii nu au pastorit ca episcopi in nici un

oras din timpul lor, deoarece ei asezau in cetati pe episcopi.

Deminitatea de Apostol era desigur superioara demnitatii de

episcop. Istoricii bisericesti romano-catolici din cei mai de

seama recunosc ca aceea ce se stie despre Sfantul Petru

este ca el a mers la Roma, a desfasurat aici catva timp o

activitate misionara si a murit ca martir.

Ioan, fiul lui Zevedeu, a jucat un rol insemnat intre

Apostoli. }mpreuna cu Petru si cu Iacov cel Mare "fratele

Domnului", sunt numiti de Sfantul Apostol Pavel "stalpii

Bisericii" (Galat. II, 9). Se crede ca Ioan a trebuit sa ramana in

Ierusalim pana la moartea Sfintei Fecioare Maria, pe care

Mantuitorul a lasat-o in grija lui sau poate chiar pana la

44

Page 45: 1. INTRODUCERE Introducere: 1. Definitia, Obiectul ,

inceputul razboiului iudaic, in anul 66. Traditia bisericeasca

cunoaste ca Sfantul Evanghelist Ioan a predicat in Asia

Proconsulara, indeosebi in capitala acesteia, la Efes. În

provincia Asia, in afara de Efes, a infiintat in mai multe orase

Biserici infloritoare, de care el face mentiune in Apocalipsa,

cap. II si III. |tirea ca ar fi murit la Ierusalim, ca si fratele sau

Iacob cel Mare (de la Filip Sidetul), sau ca ar fi suferit la Roma

in persecutia lui Domitia, in anul 95 sau 96 (Tertulian), nu este

intemeiata. Exilul sau pe insula Patmos din Marea Egee, in anul

96 este confirmat de Apocalipsa (I, 9). Moartea lui tarzie, pe la

anul 100, a facut ca prin el epoca apostolica sa se poata lega

strans de cea postapostolica.

Andrei, fratele lui Petru, dupa marturia lui Origen si a

istoricului Eusebiu de Cezareea, ar fi predicat in Scythia, prin

care poate fi inteleasa regiunea de la Nordul Marii Negre,

numita Scythia Major, sau mai sigur in Scythia Minor sau Dacia

Pontica (Dobrogea), in cetatile Histria, Tomis (Constanta),

Callatis (Mangalia), Dionysopolis (Balcic), din Scythia Minor.

Dupa traditia crestina, Andrei a mers la Bizant, unde a pus

episcop pe Stachys, iar de aici a plecat in Ahaia sau Grecia,

murind in orasul Patras, ca martir, fiind rastignit pe o cruce in

forma de X.

Despre Apostolul Tadeu (Lebeu), fratele lui Iacob cel Mic,

se crede ca a predicat in Palestina si a scris o epistola. Fiii lui

au fost adusi la Roma, din porunca lui Domitian (81-96). Erau

socotiti suspecti de revolutie politica, fiind "urmasi al lui

David", dar, cand imparatul a vazut ca sunt oameni simpli, cu

mainile batatorite de munca, i-a lasat liberi (Eusebiu, Istoria

bisericeasca, III, 19-20).

45

Page 46: 1. INTRODUCERE Introducere: 1. Definitia, Obiectul ,

Apostolul Filip a fost confundat uneori cu diaconul Filip. El

este numit si evanghelist, adica misionar, si ar fi murit la

Ierapole, in Frigia. Doua din fiicele lui aveau darul profetiei;

una din ele a murit la Efes (Eusebiu, Istoria bisericeasca, III,

31).

Ştiri legendare spun despre Apostolul Simon Zelotul

(Canaanitul) ca a predicat in Persia si Babilonia, iar despre

Matia, cel ales Apostol la sorti, in locul lui Iuda Iscarioteanul,

spun ca a predicat in Etiopia.

Ucenicii si colaboratorii Apostolilor au fost numerosi. Cei

70 (sau 72) de ucenici ai Domnului Hristos mergeau predicand

doi cate doi, altii insoteau pe Apostoli sau lucrau cu ei.

Barnaba este din cei mai insemnati; varul lui, Ioan Marcu, a

mers cu el si cu Sfantul Apostol Pavel in prima calatorie

misionara, intre anii 45-48, iar mai tarziu, a insotit pe Sfantul

Petru. Dupa predica acestuia a scris Evanghelia care-i poarta

numele. Dupa o traditie veche, el a infiintat Biserica din

Alexandria Egiptului. Dintre colaboratorii Sfantului Apostol

Pavel, mai insemnati sunt: medicul Luca, autorul Evangheliei a

treia si al Faptelor Apostolilor, Sila (Silvan), Timotei, Tit,

precum si cateva femei devotate, care au adus misiunii

crestine pretioase servicii.

BIBLIOGRAFIE ROMÂNEASCĂ

PR. PROF. IOAN RAMUREANU, Noi consideratii privind

patrunderea crestinismului la traco-geto-daci, in "Ortodoxia",

XXVI (1974), nr. 1, p. 164-178.

46

Page 47: 1. INTRODUCERE Introducere: 1. Definitia, Obiectul ,

IDEM, Sfinti si martiri la Tomis, I. Misiunea Sfantului Apostol

Andrei in Scythia Minor, in "B. O. R.", XCII (1974), nr. 7-8, p.

975-979.

DIAC. H. COJOCARU, Este primatul lui Petru un privilegiu de

drept divin dupa Noul Testament?, Sibiu, 1940.

47

Page 48: 1. INTRODUCERE Introducere: 1. Definitia, Obiectul ,

4. SFÂNTUL APOSTOL PAVEL

Persoana si activitatea Sfantului Apostol Pavel sunt mai

bine cunoscute decat ale celorlalti Apostoli. Din faptele

Apostolilor, scrise de ucenicul lui, Luca, si din episoadele sale,

se poate reconstitui in buna parte viata Sfantului Apostol Pavel

si se poate cunoaste mai ales sufletul lui (Fapte IX, 22, 23, 24,

26; Galat. I si II).

Cronologia vietii lui se poate stabili cu aproximatie, pe

baza catorva date cunoscute cu probabilitate, in jurul carora

graviteaza viata Apostolului.

Înainte de convertire Pavel e cunoscut intai cu numele

sau iudaic de Saul (cel dorit). S-a nascut in orasul Tars,

capitala provinciei Cilicia, in primii ai erei crestine. Parintii lui

erau iudei, cu oarecare bunastare, avand probabil un atelier de

tesut stofe din par de capra, din care se faceau mai ales

mantale si corturi, indeletnicire raspandita in regiune. Saul

insusi a invatat aceasta meserie. A primit in familie si in scoala

de sinagoga o buna educatie si instructiune religioasa, dupa

traditia riguroasa a iudaismului.

Orasul Tars avea si scoli eline vestite, pentru care era

comparat cu Alexandria si Atena. Traind in mediu de limba si

cultura greaca, Saul le-a cunoscut in chip firesc si le-a insusit

intr-o masura in care nu le poseda nici unul din ceilalti Apostoli.

Pe langa cultura elenista, el avea din familie dreptul de

cetatean roman. Ambele calitati au avut mare importanta in

activitatea lui misionara.

De foarte tanar, Saul a mers la Ierusalim, la scoala

rabinica a invatamantului Gemaliel, vestit atunci in toata

48

Page 49: 1. INTRODUCERE Introducere: 1. Definitia, Obiectul ,

lumea iudaica. La Ierusalim, Saul avea o sora casatorita, mama

lui Ioan Marcu, varul lui Barnaba. Pregatirea lui, "la picioarele

lui Gamaliei", are o deosebita insemnatate pentru viata si

misiunea lui. La scoala marelui rabin, Saul a invatat cu zel tot

ce putea si trebuia sa stie un iudeu, ca teologie (exegeza,

drept, istorie, dogmatica, morala).

Despre infatisarea lui fizica, se stie de la el insusi ca nu

era impunatoare. Saul suferea de o boala suparatoare, pe care

nu o numeste si pe care istoricii o socotesc migrena, guta,

oftalmie purulenta, epilepsie sau malarie, mai probabil fiind

cea din urma (era obisnuita in regiunea Tarsului).

Prin calitatile lui sufletesti, Saul era un geniu religios.

Ganditor adanc si vorbitor talentat, un foarte bun psiholog, cu

un spirit de observatie ascutit, cu prezenta de spirit, cu un

sentiment religios exceptional de cald si de puternic, cu un

simt moral foarte fin, energic, insufletit, sever, totodata

sensibil, bun, afectuos si delicat, el era o personalitate

puternica, bogata si complexa, cum sunt prea putini.

Saul nu a cunoscut direct pe Iisus Hristos. Pe vremea

activitatii publice a Mantuitorului, el terminase studiile la

Gamaliel si traia in orasul sau natal, Tars, unde era probabil

rabin. La Ierusalim, l-a readus poate vestea marii miscari

produse de predica Apostolilor. În istorie el apare ca

persecutor, fiind cunoscut cu numele de Saul; la uciderea lui

Stefan el pazea hainele iudeilor care l-au ucis cu pietre. }n

prigoana inceputa dupa aceea impotriva crestinismului, Saul a

aratat un fanatism si o violenta sangeroasa aparte, fiind

sufletul acestei prime persecutii. Saul "sufla cu amenintare si

ucidere impotriva ucenicilor Domnului", intrat in casele

49

Page 50: 1. INTRODUCERE Introducere: 1. Definitia, Obiectul ,

crestinilor si-i tara la judecata, "pustia Biserica" (F. A., VIII, 1,

3). Dupa imprastierea comunitatii din Ierusalim, el vrea sa

desfiinteze pe cea formata la Damasc, la o distanta de 200 km,

de aceasta.

Avand imputernicirea marelui preot si o garda data de

sinedriu, Saul porneste spre Damasc. Convertirea neasteptata

a acestuia (F. A. IX) a insemnat dezarmarea celui mai puternic

dusman al crestinismului si transformarea lui in cel mai mare

Apostol. Ajuns in Damasc a primit botezul de la preotul Anania

si incepe "sa propovaduiasca in sinagoga ca Iisus este Fiul lui

Dumnezeu" (F. A., IX, 20). Revoltati, iudeii planuiesc sa-l ucida,

insa el reuseste sa se refugieze in Arabia, unde va sta trei ani.

Cu toate obiectiile rationlistilor care socoteau convertirea

lui Saul ca ceva natural -datorat unei obsesii, halucinatii,

presiuni psihologice, insolatii etc. - acesta este un fapt

miraculos si real. Dovada sta intreaga activitate a lui Saul.

Pavel "Apostol al neamurilor"

Mereu banuit, urmarit si amenintat de iudei, Saul a fost

nevoit sa propovaduiasca "la neamuri", intrucat, pe langa

cunostintele teologice el dispunea de limba greaca si de

cetatenia romana.

Metodologic, in misiune el se adresa, de regula,

comunitatilor iudaice si prozelitilor. Apoi patrundea in lumea

greco-romana, de obicei in orasele mari, unde era mai mult

interes pentru ideile noi. Aici organiza o comunitate crestina

locala, dupa care pleca in alta localitate. Pastra insa legatura

cu aceasta prin trimisi si prin epistole. De asemenea, pastra

legatura cu Biserica din Ierusalim unde trimitea sau ducea

ajutoare adunate de la comunitati infiintate.

50

Page 51: 1. INTRODUCERE Introducere: 1. Definitia, Obiectul ,

Între colaboratorii sai, mai importanti sunt Barnaba,

Timotei si Tit, ultimii doi fiind pusi episcopi de catre el.

Prima calatorie misionara (45-48)

Dupa primirea botezului la Damasc si refugiul in Arabia,

SAul a mers la Ierusalim unde a fost introdus in cercul

Apostolilor de cipriotul Barnaba, crestin-iudeu. Pleaca apoi la

Cezareea si apoi la Tars. Barnaba il cheama la Antiohia, pentru

misiune. Împreuna duc o colecta la Ierusalim, in timpul

foametei de sub imparatul Claudiu. Reintorsi la Antiohia, iau pe

Ioan Marcu si pornesc in prima calatorie misionara, intre anii

45-48 (F. A., XIII-XIV).

S-au imbarcat la Selucia pentru Cipru, de unde era

Barnaba. La Pafos convertesc pe proconsulul Sergius Paulus,

guvernatorul insulei. }n amintirea acestui eveniment, Saul isi

schimba numele in Paul (Pavel) (F. A., XIII, 9). Cei trei trec apoi

in provincia Pamfilia. De la Perga Pamfiliei Ioan Marcu se

intoarce la Ierusalim. Pavel si Barnaba continua sa

propovaduiasca in Pisidia si Liaonia, in orasele: Antiohia

Pisidiei, Iconiu, Listra si Derbe. Se intorc pe acelasi drum la

Perga, de unde merg in portul Attalia, unde se imbarca pentru

a se inapoia pe mare la Antiohia Siriei.

Sinodul de la Ierusalim din anul 50. Întorsi la Antiohia

Siriei, Pavel si Barnaba continuara activitatea lor misionara. În

sanul comunitatii din Antiohia s-a produs insa tulburare, din

cauza unor iudei-crestini, veniti din Iudeea, care invatau ca

paganii convertiti la crestinism trebuie sa respecte si Legea

mozaica, primind circumciziunea. Astfel s-a nascut disputa

despre valabilitatea Legii mozaice sau disputa despre

respectarea ceremoniilor iudaice in Biserica. În anul 49 sau 50,

51

Page 52: 1. INTRODUCERE Introducere: 1. Definitia, Obiectul ,

Pavel si Barnaba, insotiti de Tit, merg ca delegati ai Bisericii din

Antiohia la Ierusalim ca sa spuna chestiunea celorlalti Apostoli.

A fost un moment critic si important pentru misiunea crestina.

În anul 50, Sinodul Apostolilor, presbiterilor si

credinciosilor din Ierusalim, in frunte cu Petru si Iacob, au

ascultat cele cerute de comunitatea din Antiohia si au hotarat,

in numele Sfantului Duh, sa nu se impuna crestinilor dintre

neamuri "jugul" Legii mozaice, ci ei sa se fereasca "de cele

jertfite idolilor, de sange, de animalele sugrumate si de

desfranare" (Fapte, XV, 29). Primirea si observarea Legii

iudaice nu era deci obligatorie pentru crestinii dintre pagani.

Aceasta hotarare inteleapta a produs mare bucurie in Biserica

Antiohiei si a usurat mult misiunea crestina printre neamuri.

Atitudinea lui Petru, care, la putin timp dupa anul 50, s-a

dus la Antiohia si s-a ferit, de teama iudaizantilor, de a mai

manca la mesele crestinilor dintre pagani, a provocat

mustrarea lui de catre Apostolul Pavel (Gal., II, 11-14).

A doua calatorie misionara (51-54), o intreprinde

Sfantul Apostol Pavel impreuna cu Sila, in timp ce Barnaba si

Marcu merg din nou in insula Cipru (Fapte, XV, 36, XVIII, 22).

Pavel predica, mergand de asta data pe uscat, in Siria, Cilicia,

Licaonia, unde, in orasul Listra, au convertit pe Timotei,

viziteaza parte din comunitatile infiintate in prima calatorie,

trec prin Galatia, Frigia, Misia strabatand astfel Asia Mica

dinspre sud-est spre nord-est si ajung la orasul Troia (Troa)

unde au convertit pe medicul Luca. Din Troia, luand cu ei si pe

Luca, trec prin insula Samotrace si ajung in orasul Neapolis,

in Macedonia, predica la Filipi cu succes, infiintand aici prima

comunitate crestina europeana. În Filipi, Pavel si Sila sunt

52

Page 53: 1. INTRODUCERE Introducere: 1. Definitia, Obiectul ,

inchisi si batuti cu biciul. De la Filipi, trec prin orasele

Amfipolis, Apolonia si ajung la Tesalonic, unde au convertit

un numar mare de prozeliti greci si romani si pe unii dintre

iudei. Producandu-se mare tulburare impotriva misionarilor,

Pavel a plecat la Bereea si de aici a fost nevoit sa plece la

Atena, unde au venit in urma si insotitorii sai. În cetatea

culturii elene, Pavel a tinut o interesanta si originala cuvantare

inaintea Areopagului. Laudand cucernicia atenienilor fata de

zei, Sfantul Pavel le spune: "strabatand cetatea voastra si

privind locurile voastre de inchinare, am aflat si un altar pe

care s-a scris: Dumnezeului celui necunoscut - agnwstw

Qew. Deci Cel pe care voi, necunoscandu-l, îl cinstiti, pe Acela

îl vestesc voua" (F. A., XVII, 23). }n urma cuvantarii sale din

Areopag, Pavel a convertit la crestinism un numar de greci,

intre care se aflau Dionisie Areopagitul, dupa traditie, primul

episcop al Atenei, o femeie cu numele Damaris si altii

impreuna cu ei (Fapte, XVII, 34). Succesul nu corespundea

totusi asteptarilor Apostolului neamurilor. Grecii s-au aratat

curiosi, dar au ramas sceptici.

Mai indelungata si mai rodnica a fost activitatea Sfantului

Apostol Pavel la Corint, unde a lucrat intens cu sotii iudeo-

crestini Aquila si Priscilla, timp de un an si jumatate, pe care i-a

intalnit aici in anul 52. Acestia s-au refugiat la Corint de la

Roma in urma edictului publicat in anul 49 de imparatul

Claudiu contra iudeilor, care se certau din pricina lui Iisus

Hristos. La Corint, a convertit pe Crispus, mai marele sinagogii,

si multi altii dintre greci. Iudeii, maniosi din cauza succeselor

lui Pavel, il aduc in fata lui Galion, proconsulul Ahaiei, fratele

filosofului Seneca. Acesta a refuzat sa se amestece in disputele

53

Page 54: 1. INTRODUCERE Introducere: 1. Definitia, Obiectul ,

religioase ale iudeilor si le-a poruncit sa se intoarca linistiti la

casele lor.

Din Corint, a scris Apostolul Pavel primele sale epistole,

pe cele doua catre Tesaloniceni. Din cauza agitatiei iudeilor,

Pavel a plecat din Corint, insotit de Aquila si Priscilla, si s-a dus

la Efes, unde facea popaganda crestina un iudeu alexandrin

invatat, Apollos. Din Efes, Pavel s-a dus pe mare la Cezareea

Palestinei, apoi la Ierusalim de unde s-a intors in Antiohia.

A treia calatorie misionara (54-58) - Sfantul Pavel a

intreprins a treia calatorie misionara, intre anii 54-58, plecand

cu insotitorii sai, tot din Antiohia, centrul misiunii sale. El a

vizitat mai intai comunitatile crestine infiintate in Galia si

Frigia, si s-a oprit la Efes pentru doi ani si jumatate.

Activitatea lui rodnica a provocat o miscare tumultoasa contra

crestinilor, la instigatia unui argintar, Dimitrie, care isi vedea

periclitata meseria, prin intinderea crestinismului si inlaturarea

cultului zeilor (Fapte, XVIII, 23-40), Pavel a trebuit sa plece din

Efes si s-a dus in Macedonia, iar de aici in Iliria, cum spune

insusi in Epistola catre Romani XV, 19, iar din Iliria la Corint,

de unde a scris Epistola catre Romani. Trecand din nou prin

Macedonia, a ajuns la Troia si Assus, apoi, ocolind Efesul

unde avusese neplaceri din cauza argintarului Dimitrie, s-a

oprit la Milet. Aici a chemat pe presbiterii din Efes, de care s-a

despartit in chip duios pe tarmul marii, presimtind ca nu-i va

mai vedea (Fapte XX, 15-38).

De la Milet a plecat pe mare la Cezareea Palestinei, si

de aici a ajuns la Ierusalim in anul 58, aducand cu sine

colecta facuta pentru saracii din Ierusalim in Grecia si

Macedonia.

54

Page 55: 1. INTRODUCERE Introducere: 1. Definitia, Obiectul ,

La Ierusalim, Pavel povesteste lui Iacob cel Mic rezultatele

misiunii sale. Cunoscand ura iudeilor contra lui, Iacob il

sfatuieste sa indeplineasca un act prevazut de Legea mozaica.

Apostolul suporta pretul pentru curatirea nazirei, dar in templu

e recunoscut, prins si atacat de iudei. La interventia ofiterului

roman, Lysias, comandantul garzii, PAvel e scos din mainile lor

si inchis in turnul Antonia. Sub paza ostasilor romani, i s-a

ingaduit sa se apere in fata multimii si a sinedrului, dar agitatia

contra lui creste amenintator. O conspiratie pusa la cale de

iudeii fanatici, contra vietii lui este aflata de nepotul sau de

sora si comunicata ofiterului. Acesta trimite noaptea pe Pavel,

sub escorta puternica, la Cezareea, unde e tinut in inchisoare

doi ani, intre 58 si 60, de procuratorul Felix. Iudeii de la

Ierusalim, il urmaresc insa si acolo. Pavel se apara inaintea

noului procurator Festus si a regelui Irod Agripa II si in cele din

urma face apel la judecata imparatului de la Roma, in calitatea

sa de cetatean roman (Fapte XXI, 17, 22, 26).

Drumul pe apa spre Roma a fost facut sub paza, pe timp

nepotrivit, de toamna si de iarna, intampinand amenintarea

furtunilor si a valurilor marii. Trecand prin Sidon, insula Cipru,

Mira, insula Malta, unde corabia a suferit un naufragiu, Pavel

a ajuns la Puteoli, in primavara anului 61, de unde a facut

drumul pe jos, pana la Roma, fiind intampinat de crestini, la

locul numit Trei Taverne, a caror prezenta l-a incurajat mult.

Prezenta crestinilor la Roma este o proba evidenta ca

crestinismul patrunsese in capitala Imperiului inainte ca

Apostolii Petru si Pavel sa fi patruns la Roma. Bucurandu-

se de o inchisoare usara intr-o casa, sub paza unui soldat

roman, Pavel avea libertatea de a primi la sine pe oricine si

55

Page 56: 1. INTRODUCERE Introducere: 1. Definitia, Obiectul ,

astfel a putut propovadui si intari crestinismul timp de doi ani

(61-63), in capitala Imperiului.

Faptele Apostolilor se opresc aici. Din Epistolele scrise de

la Roma, precum si din alte stiri, rezulta ca Apostolul

neamurilor a fost lasat liber, dupa anul 63, si a intreprins noi

calatorii misionare in rasarit, in Creta, Milet, Grecia, Epir,

unde a consolidat comunitatile infiintate. El a mers poate si in

Spania, cum dorea (Rom XV, 24) pana la marginea Apusului -,

cum afirma Sfantul Clement Romanul in prima sa Epistola catre

corinteni, scrisa catre anul 96.

Împrejurarile sfarsitului insa sunt neclare si necunoscute.

Se crede ca Apostolul s-a dus din nou la Roma, unde a suferit a

doua inchisoare, din care nu a mai scapat. E sigur ca a murit la

Roma, ca martir, sub Nero, probabil in anul 67, dupa traditia

crestina in aceeasi zi cu Sfantul Apostol Petru, 29 iunie, care a

ramas pana astazi ziua sarbatoririi lor in fiecare an. Sfantul

Pavel a fost ingropat pe calea Ostia la Roma, unde secole de-a

randul pelerinii crestini din toata lumea vin sa se inchine la

mormantul sau (Fer. Ieronim, De viris illustribus, 5).

Alti istorici socotesc ca intre moartea martirica a Sfantilor

Petru si Pavel trebuie socotita o distanta de timp de cel putin

un an.

Meritele Sfantului Apostol Pavel sunt considerabile pentru

raspandirea crestinismului. Activitatea lui misionara a fost mai

insemnata ca a celorlalti Apostoli, prin calitatile lui personale,

ca si prin intinderea si rezultatele ei. Prin misiunea lui printre

neamuri, el a inradacinat mai ales crestinismul in lumea greco-

romana, si l-a intarit la Roma, in centrul Imperiului. El a eliberat

mai ales crestinismul de servitutea Legii iudaice si a asigurat

56

Page 57: 1. INTRODUCERE Introducere: 1. Definitia, Obiectul ,

universalismul lui. El este cel mai insemnat ca scriitor si

ganditor intre Apostoli, urmat de Sfantul Ioan. Prin epistolele

sale, Sfantul Apostol Pavel a facut inceputul teologiei crestine,

a scos, din viata si invatatura Mantuitorului invataturii de o

neasumuita frumusete, a lasat Bisericii universale o nepretuita

experienta in misiune, organizare si viata crestina.

În timpurile mai noi, unii autori rationalisti au apreciat cu

vadita exagerare rolul si meritele Sfantului Pavel, altii le-au

constestat cu patima. Dupa unii, el ar fi adevaratul intemeietor

al crestinismului, transformand in doctrina si institutie ceea ce

la Iisus Hristos era doar o idee, o aspiratie; dupa altii, el a

denaturat crestinismul, transformand invatatura Mantuitorului

intr-un sistem teologic ingust. Ambele pareri pacatuiesc grav,

ignorand, cu sau fara stiinta, faptul ca Sfantul Apostol Pavel a

fost cel mai credincios si mai mare interpret si instrument al

Evangheliei lui Hristos.

Deoarece cronologia vietii Sfantului Apostol Pavel variaza

la unii autori, indicam mai jos cateva date istorice din viata si

activitatea Sfantului Apostol Pavel.

1-5 d. Hr.: nasterea lui Saul

30-33: anul mortii Mantuitorului

36: uciderea arhidiaconului Stefan; convertirea lui Saul

36-39: sederea lui in Arabia

39: prima calatorie la Ierusalim, dupa convertire

40-42: sederea la Tars

42: sosirea la Antiohia

44: foamete, calatoria la Ierusalim

45-48: prima calatorie misionara

50: Sinodul apostolic, discutia cu Petru la Antiohia

57

Page 58: 1. INTRODUCERE Introducere: 1. Definitia, Obiectul ,

51-54: a doua calatorie misionara

52-53: la Atena si Corint; in 52, cele doua Epistole catre

Tesaloniceni, scrise din Corint

54-58: a treia calatorie misionara

56: fuga din Efes; misiune in Macedonia si Iliria; Epistola a doua

catre Corinteni

57-58: iarna la Corint; Epistola catre Romani

58: ultima calatorie la Ierusalim

58-60: in inchisoare la Cezareea Palestinei

60-61: calatoria spre Roma

61-63: captivitate usoara la Roma; Epistolele scrise din Roma

63-67: activitatea misionara in Creta, Efes, Epir, sau poate in

Spania

67: a doua captivitate la Roma si moartea lui martirica

BIBLIOGRAFIE ROMÂNEASCĂ

Viata si activitatea Sfantului Apostol Pavel, in "S. T.", III (1951),

nr. 7-8, numar special.

PR. OLIMP N. CACIULA, Contributia literaturii teologice romane

la intelegerea personalitatii Sfantului Apostol Pavel, rev. vit. p.

462-480

IDEM, A cunoscut Iosif Flaviu pe Sfantul Apostol Pavel?, in "G.

B.", XX (1961), nr. 1-2, p. 77-111

PR. PROF. I. RAMUREANU, Sfintii Apostoli Petru si Pavel, luceferi

ai crestinismului, in "M. O.", XIX (1967), nr. 5-6, p. 359-368

PROF. IUSTIN MOISESCU, Activitatea Sfantului Apostol Pavel la

Atena, Iasi, 1946

PR. PROF. SOFRON VLAD, Un pastor model, Sfantul Apostol

Pavel, Timisoara, 1946

58

Page 59: 1. INTRODUCERE Introducere: 1. Definitia, Obiectul ,

DIAC. PROF. N. I. NICOLAESCU, Cronologia paulina, Bucuresti,

1942, Extras din "B. O. R." LX (1942), nr. 5-6, p. 177-203

PR. PROF. L. G. MUNTEANU, Viata Sfqntului Apostol Pavel, Cluj,

1942

PR. PROF. GR. T. MARCU, Saul din Tars, Sibiu, 1939

PR. RPFO. V. GHEORGHIU, Sfantul Apostol Pavel. Viata si

activitatea sa. Partea I-a, 1909

ION BRIA, Iisus Hristos, Colectia "Orizonturi spirituale", Editura

Enciclopedica, Bucuresti, 1992

EARLE E. CAIRNS, Crestinismul de-a lungul secolelor. O istorie a

Bisericii crestine, Chisinau, 1992

59

Page 60: 1. INTRODUCERE Introducere: 1. Definitia, Obiectul ,

5. ORGANIZAREA BISERICII PRIMARE. RAPORTURILE EI

CU IUDAISMUL. CĂDEREA IERUSALIMULUI (70)

5.1. ORGANIZAREA BISERICII PRIMARE

Prin venirea Sa in lume, Mantuitorul a schimbat preotia

veche cu cea noua, asa cum aflam din Epistola catre Evrei, VII,

12-16, unde se spune: "Iar daca preotia s-a schimbat urmeaza

numaidecat si schimbarea Legii...". El a intemeiat Biserica,

chemand la Sine pe cei 12 Apostoli (Mt. 10, 1-14) si apoi pe cei

70 (72) de ucenici (Lc. X, 1-17). Şi, tot El, a facut impartirea

intreita a clerului, in:apostoli, prooroci si invatatori (I Cor.

III, 28). Apostolii, urmand invataturii Mantuitorului, prin

"succesiunea apostolica", au organizat Biserica, cu cele trei

trepte ierarhice: diacon si preot (sau presbiter) pentru

pastorirea comunitatii locale si episcop pentru conducerea

mai multor comunitati crestine (eparhii).

Înca de la inceput, comunitatea crestina, infiintata de

Apostoli s-a numit "Biserica", Ecclhsia (F. A. II, 47; V, 11; VIII,

3). Sfantul PAvel o mai numeste si "adevaratul Israel" (Gal. VI,

16). Termenul de "ecclesia" insemna: asociatie, fratie,

societate crestina si avea un sens dublu, cel de comunitate

locala si acela de totalul comunitatilor.

Expresia de "Biserica universala" a fost folosita prima

data de Sfantul Ignatie al Antiohiei (Teoforul +107) in "Epistola

catre Smirneni", VII, unde spune ca Biserica se afla acolo unde

este Hristos. }n Martiriul Sfantului Policarp (+156, vezi cap. VIII

si XVI), acesta din urma era numit "episcopul Bisericii

universale din Smirna" (episcopoj thj en Smvenh caqolichj

ecclhsiaj).

60

Page 61: 1. INTRODUCERE Introducere: 1. Definitia, Obiectul ,

Desi se aseamana in exterior cu celelalte comunitati

religioase, Biserica crestina este, in esenta si spiritul ei, un

organism si un fenomen cu totul nou. Rationalistii protestanti si

materialistii comunisti considerau ca Biserica este o simpla

creatie a Apostolilor, necorespunzatoare vointei si gandului lui

Iisus Hristos. Dupa ei, Biserica crestina este o imitatie a

institutiilor religioase iudaice si pagane. Mantuitorul - sustin ei -

nu a intemeiat un asezamant bisericesc permanent, cu forme,

organe si functii pamantesti, ci ar fi predicat imparatia lui

Dumnezeu ca o noua stare apropiata a lumii.

Netemeinicia acestor supozitii este limpede, daca ne

gandim ca Sfintii Apostoli nu au facut altceva decat sa

infaptuiasca ideea si porunca Mantuitorului. Este de

neconceput ca ei sa organizeze Biserica intemeiata de El, fara

sa cunoasca voia Sa, mai ales ca El i-a trimis pentru aceasta

(Cf. Mt. XXVIII, 19).

Organizarea Bisericii primare o aflam din Faptele

Apostolilor si Epistolelor Sfantului Apostol PAvel.

Colaboratorii Apostolilor erau diaconii si alti misionari,

numiti si ei apostoli sau evanghelisti. Fiecare crestin devenea,

la randul sau un alt misionar. Prin predica acestora s-au

organizat comunitatile din Antiohia, Damasc, Roma si altele.

Formata inainte de a fi mers vreun Apostol acolo, comunitatea

de la Roma era deja importanta cand Sfnatul Pavel scris

Epistola catre Romani.

Ierusalimul avea o comunitate crestina formata in jurul

Apostolilor si era condusa de ei. Membrii acesteia traiau in

invatatura Apostolilor, in comuniune frateasca, frangand

painea si facand rugaciuni (F. A. II, 42). Conducatorul ei era

61

Page 62: 1. INTRODUCERE Introducere: 1. Definitia, Obiectul ,

Iacob "fratele Domnului", caci ceilalti Apostoli plecasera la

propovaduire. Iacob se bucura de autoritate chiar in fata

Apostolilor.

Faptele Apostolilor vorbesc si de "presbiterii" care au

primit ajutorul adus de Barnaba si de Saul de la Antiohia (F. A.

II, 30; XV, 2, 4, 6, 22, 23; XVI, 4). Acestia participasera si la

sinodul apostolic. Presbiterii din mediul iudaic, prin analogie

cu "batranii" poporului iudeu, constituiau o categorie de

crestini respectati pentru varsta, intelepciunea si credinta lor.

Diaconii ajutau la savarsirea cultului, la mese si la

propovaduiri. Acestea erau organele de conducere in

comunitatea din Ierusalim.

La fel erau organizate si celelalte comunitati crestine si

anume: Apostolii care erau fondatorii comunitatilor. Ei nu se

stabileau definitiv intr-o comunitate, ci le vizitau, le scriau si le

supravegheau prin ucenici destoinici si devotati.

Presbiterii - episcopii si diaconii constituiau

conducerea locala. Ei erau pusi de catre Apostoli.

Diaconii, cunoscuti inca din Faptele Apostolilor (VI, 1-6)

aveau si sarcini misionare, predicand si botezand. Slujirea lor

are caracter sacerdotal, fapt aratat de textul din F. A. VI, 6:

Apostolii "rugandu-se si-au pus mainile peste ei". Tot acum

existau si diaconite, ca diaconita Fibi a Bisericii din Chenhreia

(Rom. XVI, 1-2).

Presbiterii: este primul nume intrebuintat pentru ceilalti

slujitori ai comunitatilor. Termenul desemna pe preot si

episcop. Acestia erau instituiti prin hirotonie, cu post si

rugaciune (F. A. XIV, 23). Dupa Apostoli, cei ce-i hirotoneau pe

preoti erau episcopii. Despre acestia vorbeste Sfantul Iacob

62

Page 63: 1. INTRODUCERE Introducere: 1. Definitia, Obiectul ,

cand spune credinciosilor: "Sa cheme pe preotii Bisericii si sa

se roage" pentru ei (Cf. Iacob V, 14). Nu e vorba de batrani

laici, ci de preoti si la: I Petru, V, 1-3, si la I Tim. V, 17, 19 si la

Tit. I, 5. Presbiterii erau, asadar, slujitori bisericesti, hirotoniti

de Apostoli sau de episcopi si aveau rol si cinste de pastori si

de invatatori.

Episcopul era presbiterul cel mai de seama din fruntea

comunitatii crestine. La inceput, termenul era folosit si cu

intelesul de "preot". Totusi, deosebirea exista. Uneori Sfantul

Apostol Pavel vorbeste numai de episcopi si de diaconi

(Filipeni, I, 1), ceea ce ar putea insemna ca presbiterii sunt

intelesi ca episcopi. Tot Pavel, pe presbiterii de la Efes, chemati

la Milet, ii numeste si episcopi (F. A. XX, 17, 28).

În "epistolele pastorale", Sfantul Pavel precizeaza si mai

mult termenii, aratand ca episcopatul, numit anume asa, este

o demnitate mai mare decat cea preoteasca. În acest sens

sunt episcopi Timotei si Tit, carora el le porunceste sa puna

presbiteri - preoti in orase. Înseamna ca inca inainte de

sfarsitul epocii apostolice, numele de preot si de episcop aveau

sensul cunoscut mai tarziu, fiind demnitati deosebite ca functie

si ca cinste.

Dovezi in acest sens avem si din perioada imediat

urmatoare.

De pilda, Ignatie al Antiohiei (+107), ucenic apostolic

spune in Epistola catre Magnezieni, VI, ca, episcopul tine

locul lui Dumnezeu; preotii tin locul adunarii Apostolilor, iar

diaconii se ocupau cu "servirea (diaconia) lui Hristos". }n

Epistola catre Tralieni, II si in Epistola catre Smirneni,

VIII, tot Sfantul Ignatie indeamna pe crestini: "Supuneti-va cu

63

Page 64: 1. INTRODUCERE Introducere: 1. Definitia, Obiectul ,

totii episcopului, precum Iisus S-a supus Tatalui Sau, si

preotilor ca Apostolilot. Cinstiti pe diaconi ca pe porunca lui

Dumnezeu".

Despre cele trei trepte ierarhice vorbeste si Sfantul

Clement Romanul (88-100), in intaia sa Scrisoare catre

Corinteni, scrisa catre 96-98. "Preotia universala", despre

care vorbesc protestantii este rastalmacirea unui cuvant din

Epistola I Petru, II, 9. Despre cele trei trepte ierarhice vorbeste

si Învatatura celor 12 Apostoli (Didahia).

Harismaticii sau pneumaticii erau unii crestini

inzestrati de Dumnezeu cu daruri si puteri speciale, numite

harisme. Nu erau alesi de comunitate. Despre ei vorbeste

Sfantul Pavel la I Cor. XII, 28-30, cand aminteste de diferite

daruri ca: darul tamaduirilor, al minunilor, al ajutoarelor, al

vorbirii in limbi (vezi si: Romani XII, 6-8; Efeseni, IV, 6-11). Mai

erau apoi didascalii sau invatatorii, evanghelistii sau

profetii care "vorbeau in Duh". Harisma proorociei o aveau si

fiicele "evanghelistului" Filip (diaconul). Harismele erau daruri

supranaturale speciale, date Bisericii primare pentru a creste

si consolida. Aveau actiune temporara, stingandu-se treptat

dupa epoca apostolica. Didascalii vor fi profesorii crestini care,

mai tarziu, ii invatau pe altii in particular sau in scoli.

Istoricii au constatat ca pana spre anul 100 existau deja

45 de eparhii organizate ierarhic in cele trei trepte: diacon,

preot si episcop. Întretinerea clerului era de la altar, adica din

contributia credinciosilor.

Între comunitatile crestine primare s-au impus, in primul

rand, cele infiintate de Apostoli, si anume:

64

Page 65: 1. INTRODUCERE Introducere: 1. Definitia, Obiectul ,

1. Biserica din Ierusalim, leaganul crestinismului. Aici a

fost rastignit Mantuitorul si a inviat. Între martiri se numara:

Sfantul Stefan (36), Apostolul Iacob cel Batran (44) si Iacob

"fratele Domnului" (72). La anul 70 Ierusalimul a fost cucerit,

iar iudeii imprastiati. Dupa rascoala lui Bar Kochba (131)

Templul lui Irod a fost distrus.

2. Biserica din Antiohia Siriei. Înfiintata in urma

misiunii crestinilor, s-a bucurat de prezenta apostolilor Pavel si

Petru. Acolo credinciosii s-au numit intai crestini. În anul 107

Sfantul Ignatie al Antiohiei a fost martirizat de Traian.

3. Biserica din Tesalonic. A fost infiintata de Sfantul

Apostol Pavel in anii 52-53 dupa ce venise din Atena unde e

cunoscut ca prim episcop Dionisie Areopagitul. Apoi, Biserica

din Corint.

4. Biserica din Efes, intemeiata tot de Sfantul PAvel la

anul 55. Primul episcop este Timotei. În apropiere exista

Biserica din Smirna.

5. Biserica din Alexandria Egiptului organizata, dupa

Traditie, de evanghelistul Marcu, intre anii 51-61. Aici se afla

marea Biblioteca a lui Ptolemeu si se va infiinta prima scoala

catehetica.

6. Biserica din Roma s-a constituit dupa anul 30, din

iudei bogati, veniti de la Ierusalim. Sfantul Pavel

propovaduieste la Roma in anii 61-63, iar la 67 va fi martirizat

impreuna cu Sfantul Petru. Primul episcop este Linus, ucenicul

Sfantului Pavel. Acesta pastoreste intre anii 67-78.

7. Biserica din Bizant, pe Bosfor, a fost intemeiata de

Sfantul Apostol Andrei (fratele Sfantului Petru) inainte de anul

70.

65

Page 66: 1. INTRODUCERE Introducere: 1. Definitia, Obiectul ,

BIBLIOGRAFIE

EUSEBIU DE CEZAREEA, Istoria bisericeasca

PROF. JUSTIN MOISESCU, Ierarhia bisericeasca in epoca

apostolica, Bucuresti, 1955

L. DE LACGER, Le christianisme aux origines et a l'age

apostolique, Rabat, 1936

J. LEBRETON, La vie chretienne au I-er siecle de l'Eglise, Paris,

1932

J. LEBRETON, et J. ZEILLER, L'Eglise primitive, Paris, 1934

G. BARDY, L'Eglise a la fin du premier siecle, Paris, 1932

T. M. POPESCU, Primii didascali crestini, in "Studii Teologice", II,

(1932), nr. 2, p. 140-211

EDUARD LOHSE, Die Entstehung des Neueu Testaments, 5.

Auflage, Verlag W. Kohlhammen, Stuttgart, Berlin, Koln, 1991

MATTHEW HENRY'S, Commentary on the whole Bible in one

volume, Broad Oak Edition f. a.

H. VON CAMPENHAUSEN, La formation de la Bible chretienne.

Version francaise par Denise Appia et Max Dominice.

Delachaux Miestle, Neuchatel (Switzerland), 1971

A. M. RITTER, Kirchen-und Theologiegeschlichte in Quellen, Bd.

I, Alte Kirche. 4. Auflage, Neukirchener Verlag, 1987.

5.2. RAPORTURILE BISERICII PRIMARE CU

IUDAISMUL ŞI CĂDEREA IERUSALIMULUI (ANUL 70)

Înca de la nasterea ei Biserica crestina a avut de

intampinat, in primul rand, greutati din partea iudeilor. Nascut

in Iudeea si predicat in primul rand iudeilor, crestinismul de la

Ierusalim era legat cu mozaismul. Crestinii mergeau la templu

66

Page 67: 1. INTRODUCERE Introducere: 1. Definitia, Obiectul ,

si respectau prescriptiile Vechiului Testament. Unii dintre

crestini numiti si iudaizanti, pretindeau chiar ca Legea mozaica

sa fie respectata de toti cei ce se botezau. Întrucat faptul

acesta ingreuna convertirea paganilor la crestinism, sinodul de

la Ierusalim, din anul 50, unde Sfantul Pavel a avut un rol

foarte important, va da indrumarile cele mai potrivite (F. A. XV,

1-29), aratand ca Legea veche nu este obligatorie pentru

paganii care se crestineaza. Cu toate acestea, pericolul

iudaizarii crestinismului a continuat sa existe chiar si dupa

epoca apostolica, acolo unde elementul iudaic era numeros.

Treptat, insa, crestinii se separau tot mai mult de iudei, mai

ales in urma razboiului de sub Nero (54-68), cand crestinii din

Ierusalim s-au desolidarizat de compatriotii lor, parasind

cetatea lui David.

5.3. CĂDEREA IERUSALIMULUI la anul 70, cand

templul a fost distrus in urma razboiului iudaic (66-70), incheie

epoca apostolica. Razboiul a izbucnit sub Nero la anul 65-66,

datorita asupririi romane, dar si datorita dorintei de libertate a

iudeilor. Generalul roman Vespasianus a cucerit pe rand,

cetatile iudaice, incepand cu Galileea. La anul 68 a murit Nero,

iar la 69 generalul Vitellius. Vespasian (69-79), proclamat

imparat, a lasat conducerea razboiului pe seama fiului sai

Titus. Timp de 5 luni acesta a asediat orasul, dupa care,

datorita foamei si bolilor, iudeii nu au mai rezistat. Odata

cucerit, orasul a fost distrus, iar templul ars (august 70).

Cateva luni, evreii (sicarii) au rezistat la Irodion, Macheront si

Masada (la vest de Marea Moarta). Pentru a nu cadea vii in

mainile romanilor, ei s-au sinucis. Rezultatul: dupa Iosif Flaviu

67

Page 68: 1. INTRODUCERE Introducere: 1. Definitia, Obiectul ,

aproape un milion de evrei morti si vreo suta de mii luati

prizonieri. Acestia au fost vanduti ca sclavi sau au fost trimisi la

mine ori in luptele de gladiatori. Tezaurul templului, cu tot

ceea ce continea, a fost dus la Roma ca prada de razboi. În

amintirea victoriei, romanii au inaltat un arc de triumf, cinstind

astfel pe Titus (la anul 71, vara).

În decembrie 69 un incendiu distrusese la Roma

Capitoliul, cu templele lui Jupiter si Iunona. Prin aceasta,

dispareau in acelasi timp cele doua sanctuare: cel pagan si cel

iudaic.

Prin distrugerea templului iudaic se implinea profetia

Mantuitorului ca la Ierusalim "nu va ramanea piatra pe piatra"

(Mt. XXIV, 2; Luca XXI, 6). Faptul acesta intarea pe crestini in

credinta lor.

Odata cu daramarea templului inceta si cultul iudaic

central iar crestinismul se separa definitiv de iudaism. Întrucat

razboiul iudeilor avea caracter mesianic, crestinii nu au

participat la el, ci s-au retras peste Iordan, formand

comunitatile crestine de la Pella si Kokaba. Iudeii nu-i vor ierta

pentru acest gest si introduc blesteme impotriva crestinilor, in

rugaciunea Smone esre. Cu timpul, iudeo-crestinii se vor

asimila cu ceilalti crestini, iar altii vor forma secte iudaizante

(nazareii, ebionitii).

Cucerirea Ierusalimului si daramarea templului iudaic a

facut imposibil cultul mozaic central, cu sacrificii sangeroase si

a dus la desfiintarea sinedriului si a functiei de mare preot

(arhiereu). De acum inainte, darea sau birul catre templul din

Ierusalim (didrahma) se va percepe de catre romani (fiscus

68

Page 69: 1. INTRODUCERE Introducere: 1. Definitia, Obiectul ,

iudaicus), iar conducerea spirituala a iudaismului va fi preluata

de scolile rabinice din Babilon si Tiberia.

Noile revolte iudaice vor fi inabusite de Traian (la 116) si

Adrian (intre 132-135). }n urma razboiului lui Bar Cochba (Fiul

Stelei), care a persecutat pe crestini, romanii vor reconstitui

Ierusalimul numindu-l Aelia Capitolina.

Iudeea va fi in parte colonizata ca domeniu imperial si

numita Syria Palestina (Siria Filistenilor). Iudeilor li se interzice

sub pedeapsa de moarte stabilirea in Ierusalim, unde se ridica

temple pagane. Aici se intemeiaza si o noua comunitate

crestina din paganii convertiti, insa preponderenta o va avea

Cezareea, care va deveni pentru cateva secole metropola

crestina a Palestinei.

BIBLIOGRAFIE ROMA1NEASC{

PROF. IUSTIN MOISESCU, Ierarhia bisericeasca in epoca

apostolica, Bucuresti, 1955

T. M. POPESCU, Primii didascali crestini, in "S. T.", II, Bucuresti,

1932, nr. 2, p. 140-211

D. TUDOR, Figuri de imparati romani, Bucuresti, 1974

CASSIUS DIO, Istoria romana, Cartea a LXVI-a, 1-8, trad. Dr. A.

Piatkowski, vol. III, Cluj, 1985, p. 263.267

69

Page 70: 1. INTRODUCERE Introducere: 1. Definitia, Obiectul ,

6. CULTUL ŞI VIAŢA CREŞTINĂ ÎN EPOCA APOSTOLICĂ

Primii crestini duceau o viata conforma cu porunca iubirii,

propovaduita de Mantuitorul. Era o viata frateasca,

"comunitara", de dragoste reciproca si de folosire in comun a

bunurilor (F. A. II, 42). La inceput unii crestini mergeau la

templu insa, din anul 36 ei s-au separat de mozaici si de

templu, avand case proprii de rugaciune, prin locuri ferite, prin

paduri, cimitire sau catacombe. Crestinii proveneau dintre

iudei sau dintre elini (in Apus) sau pagani (pagan = satean).

6.1. CULTUL CRE|TIN

a) La Ierusalim. Dupa F. A. II, 42, cultul consta in

"frangerea painii", adica Sfanta Euharistie, savarsita intai de

Sfintii Apostoli in case particulare, in fata adunarii crestinilor.

Mai era numita: "Cina dumnezeasca" (cvriacon deipnon, I Cor.

XI, 20) deosebita de mesele obisnuite sau de ospetele pagane.

Ea avea caracter sacru, fiind o "imparasanie" cu sangele si

trupul lui Hristos (I Cor. X, 16). Didahia sau Învatatura celor

doisprezece Apostoli confirma caracterul de taina al

Euharistiei, cerand crestinilor sa-si marturiseasca pacatele

inainte de a o primi. Frangerea painii era insotita de rugaciuni

si de cuvantul de invatatura al Apostolilor si urmata de o masa

comuna, numita "agapa". Adunarea credinciosilor o facea in

casa (cat oicon, F. A. XII, 12) seara, cand crestinii erau mai

liberi si mai feriti de prigonitori.

b) În afara de Ierusalim crestinii erau dezlegati de

practicile iudaice. Cultul lor era organizat prin analogie cu cel

al sinagogii. Spre deosebire de Ierusalim, in diaspora crestinii

70

Page 71: 1. INTRODUCERE Introducere: 1. Definitia, Obiectul ,

erau alungati din sinagogi, formand comunitati independente

de acestea. Cultul crestin se concentra in serviciul liturgic, care

consta in lecturi din Vechiul si Noul Testament, dintr-o omilie,

sau explicarea unui loc din Sfanta Scriptura, din rugaciunea

comuna din Sfanta Euharistie, cu rostirea cuvintelor de

instituire, cu chemarea Sfantului Duh, pentru prefacerea

darurilor, din sarutul pacii, din cantari de multumire (Vezi F. A.

XX, 7-12).

Adunarea si cultul se savarseau "in ziua intaia a

saptamanii" (en th mia twn sabbatwn, adica duminica (v. 7),

desi Apostolul Pavel a stat la Troia o saptamana. Numele ei era

de "ziua domneasca" (cveiach hmera). Asa o numeste

Apocalipsa (I, 10), Didahia, (XIV, 1) si Pliniu cel Tanar,

proconsului Bitiniei, in Scrisoarea catre imparatul Traian

din anul 111-112. Rezulta ca, inca din epoca apostolica

crestinii au respectat ziua invierii Domnului ca zi de sarbatoare

saptamanala, prin cult euheristic si cu masa obsteasca Iudeo-

crestinii din Ierusalim sarbatoreau si sabatul si ziua intaia a

saptamanii.

Rugaciunile crestinilor erau, in general, improvizate.

Unele erau rugaciuni euharistice, care s-au fixat, probabil, de

timpuriu, ca cele aflate in Învatatura celor doisprezece

Apostoli (IX, 2-4, X). Altele erau rugaciuni de cerere sau de

multumire lui Dumnezeu (F. A. IV, 23-31); altele au caracter de

marturisire in genul: "Domn este Iisus" (I Cor. XII, 3) sau "Cu

adevarat, mare este taina credintei, Dumnezeu S-a aratat in

trup, S-a indreptat in Duhul, A fost vazut de ingeri, S-a

propovaduit intre neamuri, A fost crezut in lume, S-a inaltat

intru slava" (I Tim. III, 16). Rugaciunea comuna si obisnuita era

71

Page 72: 1. INTRODUCERE Introducere: 1. Definitia, Obiectul ,

Tatal nostru, care, dupa Didahie, trebuia rostita de trei ori

pe zi (VIII, 3). Existau si rugaciuni liturgice, ca cea data de

Clement Romanul in Epistola catre Corinteni (59, 4-61, 3).

Cultul crestin era insotit, in epoca apostolica, de

manifestari harismatice (Cf. I Cor. XII, 4-12).

Sfintele Taine, erau, de asemenea, administrate.

Intrarea in Biserica se facea prin Taina Sfantului Botez,

inaintea careia se cerea o anumita pregatire. Botezul crestin se

deosebeste, esential de botezul iudaic, care era doar un rit de

curatire, dar si de botezul practicat de ucenicii lui Ioan ca botez

al pocaintei. Botezul crestin este mai mult decat un rit sau un

simbol; el are caracter de Taina, prin care se iarta in mod real

pacatele si se impartaseste harul divin. Sfantul Apostol Pavel il

numeste "baia nasterii din nou prin innoirea Duhului Sfant"

(Tit. III, 5). El este "nasterea din apa si Duh", fiind o conditie

pentru a intra in Biserica (Ioan, III, 3-7). Botezul putea fi

savarsit si de diaconi.

Nu avem o formula de marturisire de credinta baptismala

din vremea Apostolilor. Simbolul apostolic, cunoscut din

secolul II, poate avea insa la baza o marturisire de credinta din

epoca apostolica. El cuprindea foarte succint adevarurile de

credinta fundamentale pricind persoana dumnezeiasca si

opera mantuitoare a lui Iisus Hristos.

Despre o pregatire necesara inainte de botez vorbeste

Învatatura celor doisprezece Apostoli (Cap. I-VI). Novicele

primea un invatamant simplu, postea o zi sau doua inainte de

Botez, atat el, cat "si altii daca pot". De regula, botezul se

savarsea in apa curgatoare sau, daca, nu exista apa, pentru

cufundare, Botezul se facea prin varsare de apa pe capul celui

72

Page 73: 1. INTRODUCERE Introducere: 1. Definitia, Obiectul ,

ce se boteza. Botezul se facea in numele Sfintei Treimi: (Cf. Mt.

XXVIII, 19). Botezul era completat prin punerea mainilor

impreuna cu rugaciuni facute de Apostoli pentru primirea

Sfantului Duh de catre cei botezati (F. A. VIII, 8-19). Uneori

botezul era urmat de harisme.

Hirotonia slujitorilor Bisericii se facea prin rugaciuni si

punerea mainilor de catre Sfintii Apostoli (F. A. VI, 5-6; XIV, 23)

precedata de postire. Era act sfant prin care se comunica harul

divin (I. Tim. IV, 14; II Tim. I, 6). Dupa Sfintii Apostoli hirotoneau

episcopii pusi de acestia, asigurandu-se astfel succesiunea

apostolica pana astazi.

Postul se practica din timpul apostolilor. Se postea cu

prilejul diferitelor acte de cult, apoi miercuri si vineri, numite

"dies stationum". Erau diferite de postul iudeilor (luni si joi) (Cf.

invatatura celor doisprezece Apostoli, VIII, 1).

Sarbatorile crestine erau: "Ziua Domnului" (F. A. XX, 7;

I Cor. XVI, 2; Apoc. I, 10; Didahia XIV, 1), adica Duminica

Sfantului Ignatie al Antiohiei (+107) spune in Epistola catre

Magnezieni (IX, I) ca crestinii "nu sabatizeaza, ci traiesc dupa

ziua Domnului".

Pastile si Cincizecimea serbate de iudeo-crestini au

primit pentru crestini noi semnificatii: de }nvierea Domnului

si Pogorarea Sfantului Duh (I Cor. XVI, 8; F. A. XX, 16).

Epifania (Epifaneia), numita si Theofania (Teofaneia) se

serba in Orient, din secolul III, la 6 ianuarie. Semnifica

intruparea Domnului si aratarea Lui, apoi era pusa in legatura

cu botezul din Iordan (Mt. III, 16-17). A fost preluata si in

Biserica Romei.

73

Page 74: 1. INTRODUCERE Introducere: 1. Definitia, Obiectul ,

Cu timpul Nasterea Domnului se va sarbatori la 25

decembrie. }n Biserica din Antiohia acest lucru s-a petrecut in

jurul anului 377, iar la Constantinopol in anul 379. Atunci,

Sfantul Grigorie de Nazianz a tinut predica: "Hristos se naste,

slaviti-L! Hristos din ceruri, intampinati-L" (P. G. 36, 311-334).

În cuvantarea din 25 decembrie 386 sau 388, la

sarbatoarea Nasterii Domnului, in catedrala din Antiohia,

Sfantul Ioan Gura de Aur zicea ca aceasta sarbatoare s-a

introdus in Rasarit de aproape zece ani (P. G. 49, 351-362).

Nasterea Domnului - Natalis Domini - sau Craciunul inlocuia

sarbatoarea pagana a solstitiului de iarna (natalis solis) care,

din secolul III s-a combinat cu sarbatoarea lui Mithra (Deus

solis augustus), reprezentantul soarelui pe pamant.

6.2. VIAŢA CREŞTINĂ sta in stransa legatura cu

credinta si cu cultul. Crestinii traiau o viata noua, curata,

superioara moral atat iudaismului, cat si paganismului.

Caractersiticile acestei vieti sunt urmatoarele:

1. Nu exista deosebire sau discriminare, toti fiind frati

intreolalata (Gal. III, 28).

2. Femeile si copiii crestini sunt scosi de sub puterea

absoluta a tatalui, care avea chiar dreptul de viata si de

moarte.

3. În fata lui Hristos sclavii sunt egali cu oamenii liberi

(Filimon). De aceea, mai tarziu, Biserica ca starui ca sclavii sa

fie eliberati si rascumparati.

4. Crestinii, ca marturisitori ai lui Hristos fata de neamuri

si oameni, duceau o viata evlavioasa si curata (Ef. V; Col. III).

74

Page 75: 1. INTRODUCERE Introducere: 1. Definitia, Obiectul ,

5. Crestinii se distingeau prin iubire si rabdare (Mt. X, 22),

pentru ca cele spuse de Mantuitorul se vor realiza intocmai

(Mt. XXIV, 35).

6. Crestinii erau intr-o continua veghere, caci nu stiau nici

ora, nici ziua venirii Mantuitorului la judecata de apoi sau la

Parusie (Mt. XXIV, 36).

7. Crestinii se incredeau in Biserica, stiind de la

Mantuitorul ca "nici portile iadului nu o vor birui" (Mt. XVI, 18).

Fara indoiala, ca unele umbre existau si in aceasta

societate noua. Însa Biserica intervenea pentru cercetarea si

indreptarea pacatosilor si excludea din sanul ei pe cei vinovati

de pacate grele. Înca de la inceput s-a impus o disciplina

bisericeasca ce a servit la mentinerea nivelului moral al

comunitatilor. Dar, spre deosebire de sinagoga, Biserica nu

aplica pedepse corporale, ci spirituale, cu caracter moral.

Marturisirea pacatelor era un mijloc de control si indreptare

a vietii morale in Biserica. Aceasta marturisire se facea atat la

intrarea in Biserica, cat si in alte imprejurari si, de timpuriu,

regulat, inainte de impartasanie, unita cu rugaciuni (Învatatura

celor doisprezece Apostoli, IV, 14; XIV, 1). Prin pocainta si

indreptare, pacatosii se reabilitau si puteau ramane in sanul

Bisericii.

BIBLIOGRAFIE

P. S. EPISCOP, ANTONIE PLAMADEALA, Biserica slujitoare in

Sfanta Scriptura, in Sfanta Traditie si in Teologie

contemporana, in "S. T." XXIV (1972), nr. 5-8, p. 325-623.

PROF. I. RAMUREANU, Cinstirea Sfintelor icoane in primele trei

secole in "S. T.", XXIII (1971), nr. 9-10, p. 655-657

75

Page 76: 1. INTRODUCERE Introducere: 1. Definitia, Obiectul ,

P. REZUS, Aghiologie ortodoxa, Caransebes, 1940

N. NICULESCU-LEORDENI, Craciunul, in "G. B.", XXV (1966), nr.

11-12, p. 1024-1051

DIDAHIA

U. PRESCURE, Doctrina morala a Parintilor apostolici, in "S. T.",

XV (1963), nr. 9-10, p. 541 u.

DRD. N. VORNICESCU, Principii pedagogice in pedagogia lui

Clement Alexandrinul, in "S. T.", IX (1975), nr. 9-10, p. 726 u.

PR. PROF. LIVIU STAN, Institutiile de asistenta sociala in

Biserica veche, in "Ortodoxia", IX (1957), nr. 2, p. 259-279.

DRD. STEFAN ALEXE, Viata crestina dupa barbatii apostolici, in

"S. T.", VII (1955), nr. 3-4, p. 223 u.

PR. GH. I. SOARE, Biserica si asistenta sociala. Doctrina si

organizarea in primele sase secole, Bucuresti, 1948.

76

Page 77: 1. INTRODUCERE Introducere: 1. Definitia, Obiectul ,

7. PERSECUŢIILE

7.1. CAUZELE PERSECUŢIILOR

a) Cauze religioase }nca de la inceput misiunea

crestina a avut de infruntat o serie de piedici, atat din partea

iudeilor, cat si a celorlalti pagani. Cei dintai, iudeii, erau socati

cand constatau in crestinism multe noutati fata de revelatia

Vechiului Testament. Fata de Dumnezeu intr-o singura

persoana in Vechiul Testament, in Noul Testament Dumnezeu

este unul in fiinta, dar intreit in persoane. Apoi, intruparea

Fiului lui Dumnezeu din Fecioara Maria era greu de acceptat.

Sfanta Euharistie era considerata canibalism sau antropofagie.

Egalitatea intre neamuri, intre barbat si femeie, zgandarea

orgoliul iudeilor ca "neam ales" si dreptul absolut al barbatului

in familie. Judecata de apoi era neplacuta pentru constiinta

iudeilor, mai ales ca majoritatea fariseilor, saducheilor si

esenienilor asceti considerau ca stiau totul. De aceea, unii au

incercat sa iudaizeze crestinismul, pornind persecutarea lor.

Sacerdotii religiilor antice sau ai mitologiilor, obijnuiti

cu viata umana a zeitatilor, erau socati de faptul ca Dumnezeul

crestinilor este Atotputernic si Atotstiutor, ca este insasi

dreptatea si moralitatea. Se stie ca, pe cand zeii puteau trai si

in imoralitati, de la credinciosi se cerea o viata morala: "Quod

licet Jovi, non licet Bovis". Mai ales sacerdotiiridica obiectii

inpotriva crestinismului si cultului crestin. Ei combat

monahismul crestin, socotindu-l "o superstitie noua si

raufacatoare" (Suetoniu).

Socotita o apostazie de la religia stramosesca, ateism si

nelegiure, crestinismului i se imputau toate nelegiuirile

77

Page 78: 1. INTRODUCERE Introducere: 1. Definitia, Obiectul ,

posibile. Cutremure, inundatii, seceta, invazii, toate erau puse

pe seama crestinilor, asa incat se ajunge sa se ceara moartea

acestora (Christianos ad bonem, Tertulian, Apologeticum, XL,

2-3).

b) Cauze politice: În Imperiul roman obligatiile religioase

erau adevarate indatoriri civice, mai ales pentru functionari si

militari: participarea la acte de cult, serbari si manifestari

religioase. Romanii considerau ca statul era ajutat de zei si ca

lor li se datoreste puterea si gloria Imperiului lor. Crestinii, care

nu participau la sarbatorile pagane au fost considerati dusmani

ai statului, pericol public. Atat poporul, cat si conducatorii,

preotii si filosofii ca Celsus (sec. II) si Porfiriu (sec. III) vedeau in

crestinism o religie funesta pentru stat, pentru societate si

cultura. De aceea il vor critica aspru cerind chiar distrugerea

lui.

c) Cultul imparatului a fost si el una din cauzele

persecutiilor caci imparatul era si pontifex maximus. El era o

adevarata religie de stat, devenind o obligatie cetateneasca.

Refuzand sa participe la cultul imparatului, crestinii ofensau

majestatea imperiala si astfel, puteau fi acuzati de "crimen

lesae majestatis".

d) Cauze moral-sociale }n ura lor, paganii puneau pe

seama crestinilor tot felul de zvonuri si calomnii absurde,

pentru a-i compromite in fata lumii. De pilda, crestinii erau

acuzati ca ucid copiii la cultul lor si se hranesc cu sangele si

carnea lor (ospete thyestice). Acuza aceasta provenea din

necunoasterea Tainei Sfintei }mpartasanii. Crestinii mai erau

socotiti imorali, fiind acuzati de incesturi (impreunari

oedipodeice - dupa mitul lui Oedip), de onolatrie (adorarea

78

Page 79: 1. INTRODUCERE Introducere: 1. Definitia, Obiectul ,

unui asin). Erau acuze foarte grave carora le-au raspuns

Tertulian (Apologeticum), Eusebiu (Istoria bisericeasca),

Iustin Martirul si Filosoful (Apologia I); Dialogul cu iudeul

Trifon, Atenagora (Rugaminte pentru crestini), Teofil al

Antiohiei (Catre Autolic) sau Minucius Felix (Octavius).

Paganii invatati, ca Celsus, considerau crestinismul ca o

religie de sclavi, de ignoranti si de oameni inferiori si inutili

societatii. De aceea, crestinii erau socotiti de pagani ca fiind

periculosi, mizantropi, conspiratori, tradatori. Crestinismul era

deci socotita o religie odioasa (TACIT), o superstitie rea (Pliniu)

iar crestinii superstitiosi si raufacatori (Suetoniu), ba chiar

dusmani publici. De aici pana la dorinta de a-i extermina nu

era decat un pas (Christianos ad leonem).

Legislatia si procedura de judecata

Pana la Constantin cel Mare, crestinismul era considerat

ca nepermis si, deci, tinut in afara legii. Prin urmare, el putea fi

urmarit pe baza unor decrete si legi existente, cu aplicarea

generala sau speciala la religii:

- Legea celor 12 table interzicea cultelor straine si

pedepsea magia;

- Legea contra asociatiilor nelegale (o lege a lui

Traian) si decretul De Bacchanalibus (189 d.Hr.) - interziceau

adunarile nocturne;

- Lex Julia de majestate pedepsea manifestarile care se

dovedeau a fi dusmane poporului roman. Toate aceste legi si

decrete puteau fi oricand folosite pentru a acuza pe crestini. Ei

puteau fi urmariti fie din oficiu, fie la instigatia unor dismani ai

noii religii.

79

Page 80: 1. INTRODUCERE Introducere: 1. Definitia, Obiectul ,

Procedura folosita pentru judecarea crestinilor putea fi:

procedura regulata (judicatio) sau procedura reprimarii

delictelor (coercitio). Prima se folosea in cazul procesului de

crima, cu pedepse capitale: pierderea libertatii, a dreptului de

cetatenie, a vietii, pentru care existau legi prevazute pentru

cetatenii romani. Cea de a doua se baza pe dreptul politienesc

si judecatoresc al functionarilor ramani superiori, de a pasi din

oficiu contra necetatenilor suspecti sau vinovati de tulburarea

ordinei publice (JUs coercendi, coercitio). Crestinii erau

acuzati mai ales in baza lui jus coercendi, pentru simplul

motiv ca purtau numele lui Chrestus-Hristos. Se folosea, de

asemenea, si judicatio, atunci cand crestinii erau acuzati de

magie, sacrilegiu, crimen laesae majestatis etc., dar si prin

legi speciale, cum ar fi decretul lui Nero din 64, care stipula:

Non licet esse vos, numit si Institutum Neronianum

(tertulian, Apologeticum IV, 4) sau decretul senatului din

timpul lui Comodus (181 - 192), care spunea : "Non licet esse

christianos". De la Nero (64) pana la Constantin cel Mare

(313) crestinii erau socotiti in afara legii.

Autoritatea care ii judeca pe crestini era: la Roma -

prefectul orasului - praefectus urbi, iar in provincii

guvernatorul. Acestia detineau atat puteri politienesti, cat si

puteri judecatoresti.

Pedepsele la care erau supusi crestinii erau: pentru

nobili - deportarea, iar pentru cei de jos - decapitarea cu

confiscarea averilor tuturor: honestiores deportantur,

humiliores capite puniuntur. Pedepsele capitale erau:

pierderea libertatii, a drepturilor civile, moartea. Unii erau

decapitati ("bona mors"), aruncati la fiare, folositi in luptele

80

Page 81: 1. INTRODUCERE Introducere: 1. Definitia, Obiectul ,

cu gladiatori, in circuri, la Roma sau alte orase. Altii erau

deportati, condamnati la munci in mine si cariere etc. Cele mai

aspre pedepse au fost folosite in timpul lui Decius care

urmarea apostasia din partea crestinilor. Actele martirice,

Tertulian, Lactantiu si alti multi scriitori povestesc in

amanunt caznele inimaginabile la care erau supusi crestinii

pentru a fi obligati sa apostasieze, dar si neclintirea in credinta

a acestora, multi dintre ei incununandu-se cu coroana

martirica.

7.2. PERSECUŢIILE PÂNĂ LA ÎMPARATUL COMODUS

(anii 64-192)

1. Prima masura luata de catre un imparat, care - desi

indirect - a atins pe crestini a fost aceea a imparatului Claudiu

(41-54). |i anume, in anul 49 acesta a alungat pe iudei din

Roma, datorita tulburarilor produse intre ei din cauza lui

Chrestus (Cf. Suetoniu, Vita Claudi, 25,4).

Cel dintai imparat persecutor a fost Nero (54-68), imparat

foarte tanar, vicios, vanitos. Era "Un cantaret pe tron".

(D.Tudor) La 19 iulie 64 = incendiul la Roma. Arunca acuza

asupra crestinilor. Erau condamnati ca dusmani publici,

oameni periculosi prin "superstitia lor" (august 64).

Tacitus spune ca unii crestini au fost imbracati in piei de

animale salbatice si sfasiati de caini, altii rastigniti, altii unsi cu

rasina si arsi pe rug de vii, luminand noaptea gradinile lui Nero,

care da spectacole de curse.

Traditia sub Nero, la 67 au murit la Roma Sf. Petru si

Pavel.

81

Page 82: 1. INTRODUCERE Introducere: 1. Definitia, Obiectul ,

Tacitus spune ca au fost omorati o multime uriasa (ingens

muttitudo). |i Clement Romanul zice la fel.

Se pare ca Nero a dat un decret prin care se interzicea

crestinismul sub formula "non licet esse vos" numit

"Institutum Neronianum (Cf. Tertulian, Apologeticum, II, 4;

Sulpiciu Sever Historia sacra, II, 29; Paul Orosiu, Historiae

adversus paganos, VII, 5.

Persecutia s-a limitat la crestini de la Roma. Dar inceputul

era facut.

2. Donotian (81-96) "}mparat perfid, invidios si

suspicios". Era fiul lui Vespasian. Era ambitios, egoist, gelos,

razbunator si rautacios. E primul imparat roman autodivinizat

"Dominus ac Deus". Banuitor si despotic, el a prigonit pe iudei,

crestini, filosofi si matematicieni (astrologi).

Cauzele persecitiei: refuzul de a plati "Fiscus iudaicus"

(impozit) de dupa anul 70; acuzati de "ateism" (cf. Dion

Cassios, Moravuri iudaice; inertie; "urzirea de lucruri noi"

(molitores rerum novarum).

Nobili persecutati: Flavius Clemens (varul imparatului),

Flavia Domitilla (sotia lui Flavius Clemens), Acilius Glabrio - fost

consul s.a.

Eusebiu (dupa Hegesip) povesteste despre cercetarea

urmasilor lui David - gasiti oameni simpli care nu prezentau

pericol.

96 = Sf. Ioan Evanghelistul este exilat la Patmos.

Persecutia a fost la sfarsitul domniei (95-96) = a fost ucis

intr-un complot.

Nerva (96-98) a gratiat pe cei condamnati de Domitian,

"cel mai bun imparat".

82

Page 83: 1. INTRODUCERE Introducere: 1. Definitia, Obiectul ,

3. Traian (98-117) era un bun soldat si administrator - a

dat cel dintai rescript care se pastreaza, privind procedura

fata de crestini:

Guvernatorul Bitiniei, Pliniu cel Tanar, intre 111-116, a

trimis un raport aratand ca crestinii s-au inmultit chiar si la

sate. Templele se goleau, nu se mai vindeau animale pentru

sacrificii, sarbatorile erau neglijate. Paganii cereau

guvernatorului sa ia masuri. Pliniu a arestat, anchetat,

pedepsit sau eliberat pe unii crestini. Dar acuzele se dovedeau

false, iar denunturile erau anonime.

Traian a raspuns printr-o scrisoare cu caracter de rescript,

considerata prima reglementare cunoscuta a judecarii

crestinilor. Stabileste: crestinii sa nu fie cautati din oficiu,

ceea ce arata ca nu-i socotea periculosi si vinovati de crime;

dar cand sunt denuntati si dovediti a fi crestini, sa fie pedepsiti

daca nu apostasiaza, sau lasati liberi daca se leapada de

credinta (conquirendi non sunt: defeferantur et arguantur

puniendi sunt).

-Denunturile anonime sa nu fie luate in considerare, caci

"nu este demn de epoca noastra" (nec nostri saeculi est).

Prin urmare:

a) Crestinii nu trebuie cautati din oficiu,

b) Pedeapsa celor ce refuza sa sacrifice zeilor,

c) Iertare pentru cei ce apostaziaza de la Hristos,

d) Respinge denunturile anonime.

Prin aceasta se stabilea legal penalitatea crestinilor, nu

pentru crime de drept comun, ci pentru nume.

83

Page 84: 1. INTRODUCERE Introducere: 1. Definitia, Obiectul ,

Situatia crestinilor era echivoca, desi nu trebuiau urmariti

din oficiu, puteau fi pedepsiti daca erau denuntati si dovediti =

1/2 masura.

Persecutati: 107-108 - Ignatiu al Antiohiei - la Roma dat

la fiare (105-106 = jocurile dacice); - Simeon al Ierusalimului,

ruda a Domnului (avea 120 de ani).

4. Împaratul Adrian (117-138) "imparatul calator" a

mentinut situatia creata de Traian. Desi era sceptic, Adrian

avea un spirit destul de larg, fiind iubitor de cultura si de

ordine. |i el a primit o scrisoare de la guvernatorul Serenius

Granianus, privitoare la crestini. Adrian a raspuns printr-un

rescript urmasului acestuia, Minucius Fundanus, in termeni

apropiati de ai lui Traian, si anume el dorea ca:

1. oamenii sa nu fie tulburati de rautatea calomniatorilor,

2. daca insa denuntatorii crestinilor pot dovedi acuzatiile

lor inaintea tribunalului, sunt liberi sa o faca.

Prin urmare, se oprea pornirea puternica impotriva

crestinilor. Totusi, au existat martiri si in timpul sau.

Lui Adrian i-au fost adresate primele Apologii crestine,

de: Codratos = Quo dratus si de Aristide in Atena. Rescriptul

lui Adrian se afla la Iustin Martirul (Apologia I, 68 si la Eusebiu,

Istoria bis., IV, 9).

Tot in timpul lui Adrian, intre 132-135 iudeii, condusi de

Bar-Cochba (Fiul Stelei) s-au rasculat. Acesta Bar-Cochba

incepuse sa-i persecute pe crestinii din Ierusalim si Palestina.

Ierusalimul a fost nimicit de romani, iar pe ruinele lui au ridicat

Aelia Capitolina, oras nou, pagan, in care a luat fiinta cu

timpul, o mica Biserica crestina.

84

Page 85: 1. INTRODUCERE Introducere: 1. Definitia, Obiectul ,

5. Antonin Piosul (Antoninus Pius "Laudabil si

comparabil cu Numa Pompilius", urmasul lui Adrian, intre 138-

161, era pasnic, intelept onest si ponderat. Sub el crestinii au

suferit persecutii datorita poporului si unor guvernatori de

provincie care nu respectau rescriptul lui Adrian. De pilda, la

Smirna au murit 11 crestini si a fost eliberat un apostat. La 155

a fost martirizat Sf. Policarp al Smirnei, ars si strapuns pe rug

cu un pumnal, in circul din Smirna. Eusebiu (Ist. bis. IV, 26,10)

ne spune chiar ca Antonin Piul a scris "tuturor grecilor"

(provincia Ahaia), interzicand persecutarea crestinilor. Lui

Antonin i-a adresat Iustin Martirul prima sa Apologie, unde - la

sfarsit - a reprodus si rescriptul lui Adrian catre Minucius

Fundanus.

6. Marcus Aurelius (161-180) "imparat filosof". Se

numea Marcus Annius Verus, iar dupa adoptarea sa de catre

Antonin Piosul, Marcus Aelius Aurelius Verus. Era un imparat

foarte cult, filosof stoic, un om bun, meditativ, cu predilectie

pentru justitie si invatamant. A scris lucrarea Eij eavton =

"Catre sine insusi". Influentat de stoicism, Marcus Aureliu nu

iubea crestinismul. De aceea a pornit persecutia sub aceeasi

lozinca a lui Nero: "non licet esse vos". Existenta

inundatiilor, foametei, a unor razboaie, orecum si instigatia

unor retori si scriitori pagani au dus la izbucnirea persecutiei

(Fronton, Celsus).

La Roma au fost martirizati:

- Cecilia, o fecioara care nu sacrificase zeilor

- Apologetul si filosoful crestin Iustin Martirul

(la instigatia lui Crescens),

- sclavul Evelpistus + alti 5 crestini

85

Page 86: 1. INTRODUCERE Introducere: 1. Definitia, Obiectul ,

Au fost martiri si in Asia Proconsulara.

În Galia au murit martiri la Lugdunum (Lyon) si Vienne in

anii 177-178.

Martirii erau de diferite clase sociale, cei mai multi de

origine rasariteana. De pilda, o sclava Blandina si fratele ei,

Ponticus erau foarte tineri. Eusebiu aminteste si alti martiri, ca:

diaconul Sanctus, medicul Alexandru, Vettius Epagathus,

Maturus, Attalus, Vivliada. Tot atunci a fost martirizar, torturat,

batranul episcop POTIN de Lugdunum ce avea 90 de ani.

Cadavrele crestinilor au fost lasate expuse cateva zile, apoi,

arse, iar cenusa lor a fost aruncata in fluviul Ron (Rodanus).

Întrebat de guvernatorul Galilei, Marcu Aureliu a dat un

rescript prin care ordona eliberarea apostatilor si condamnarea

celorlalti. El a inasprit legislatii impotriva crestinilor, lasand

frau liber denuntatorilor din averea crestinilor condamnati. Cu

totul impotriva legilor romane, sub Marcu Aureliu s-au primit

marturiile sclavilor contra stapanilor lor.

Totusi, lui Marcu Aureliu i se atribuie un edict de toleranta

in urma invingerii marcomanilor (174), datorita rugaciunii

soldatilor crestini (legio fulminatrix). |tirea e legendara

(Tertulian, Apologeticum, V, 5-10).

Alti martiri cunoscuti sunt: episcopii Publius (Atena),

Sagaris (Laodiceea), Carpus, diaconul Papylus si crestina

Agathoniki (Pergaman).

7. Comodus (180-192) "nascut mai degraba pentru

ticalosii, decat pentru locul la care era adus de soarta". Era fiul

lui Marcu Aureliu, dar cu totul opus acestuia. Cu toate ca a fost

educat cu atentie, Comodus era vulgar, despotic, crud, orgolios

si vicios. Ducea o viata scandaloasa, amintind de Nero. Nu s-a

86

Page 87: 1. INTRODUCERE Introducere: 1. Definitia, Obiectul ,

ocupat cu conducerea Imperiului, lasand-o pe mana unor

favoriti abuzivi si corupti.

Comodus a continuat persecutia crestinilor, inceputa de

tatal sau.

Între martiri amintim: La Scili, in Africa, in iunie 180 au

suferit "grupul martirilor scilitani" (12).

Altii au murit martiri in Asia Proconsulara, Frigia, Siria -

Apollonius - un roman cult a fost denuntat de un sclav al sau,

judecat de prefectul Pretoriului, Perenius (a fost decapitat la

Roma in anul 184). Dupa cativa ani de persecutie, Comodus a

lasat pe crestini in pace si mai apoi a permis eliberarea

crestinilor condamnati. Lista acestora o ceruse, probabil,

Marcia, sotia sa, probabil de la episcopul Romei printr-un preot

crestin cunoscut de ea. La nul 192 Comodus a murit asasinat.

Cu aceasta se incheie prima parte a persecutiilor.

7.3. PERSECUŢIILE DE LA SEPTIMIU SEVER PÂNĂ LA

AURELIAN (193-275)

1. Situatia generala Dupa moartea lui Comodus

Imperiul Roman cunoaste o criza grea, in care luptele pentru

tron, luptele cu barbarii de la granite, cheltuielile cerute de

razboaie au sleit tezaurul statului. Criza era generala:

financiara, economica, sociala, culturala, religioasa.

Creste si se intareste tot mai mult curentul sincretist si

influenta cultelor orientale (mitraismul - cultul soarelui).

Atitudinea fata de crestinism este si mai grava decat

pana acum. Aversiunea multimii fata de el ramane, dar incepe

sa scada. }mparatii sau guvernatorii provinciilor sunt cei ce

87

Page 88: 1. INTRODUCERE Introducere: 1. Definitia, Obiectul ,

incep acum persecutia. Ei cauta sa loveasca nu numai pe

crestini ca indivizi, ci institutia organizata care este Biserica.

2. Dinastia Severilor (193-235 - imparatii sirieni).

a) Septimiu Sever (193-211)," ... ager la minte si

nezabavnic la infatuirea celor hotarate", urmasul lui Comodus,

a ajuns la tron prin inlaturarea rivalilor sai. African romanizat,

S. S. era un militar capabil, energic, aspru, bun administrator.

S-a declarat fiu adoptiv al lui Marcu Aureliu si a acordat onoruri

divine lui Comodus, asa incat s-a legat de dinastia Antoninilor.

S-a casatorit cu Iulia Domna, fiica unui bogat preot pagan de la

Emesa (Siria), infiintand o dinastie noua, in care femeile si

cultele orintale au jucat un mare rol.

b) I-au urmat fiii sai, Caracalla si Geta care se urau de

moarte. La 23 februarie 212, Caracalla (211-217) " o fiara pe

tronul cezarilor" si-a ucis fratele pentru a domni singur. Tot in

212, el a acordat dreptul de cetatenie romana tuturor

cetatenilor liberi ai Imperiului, desfiintand astfel deosebirea

dintre romani si provinciali si contribuind astfel la egalizarea

populatiei. Puterea Senatului scadea si ea, pe masura ce Italia

isi pierdea din privilegii.

c) Macrin (217-218), nepotul Iuliei Doamna, un african,

l-a asasinat pe Caracalla si va fi primul imparat care nu este de

rang Senatorial. |i el a fost inlaturat tot prin asasinat.

d) Heliogabal sau Elagabal (El gabal - 218-222),

"perversitate mistica", numele adevarat Avitus Bassianus, a

fost pus de femei. Avea doar 14 ani. El a introdus la Roma

cultul zeului sirian, ridicandu-i temple si voind sa-l faca general

si oficial. Cultul zeului Mithra, reprezentantul soarelui pe

pamant va deveni in primul rand zeul soldatilor.

88

Page 89: 1. INTRODUCERE Introducere: 1. Definitia, Obiectul ,

e) Alexandru Sever (222-235), "baiatul supus al

mamei", varul lui Elagabal avea doar 13 ani la urcarea pe tron.

Era insa instruit si bine crescut, generos si moral. A domnit

ajutat de Julia Mammaea, mama sa si de un consiliu de juristi

intre care s-a remarcat Domitiu Ulpian.

f) Maximin Tracul (235-238), "Un cioban barbar imbraca

purpura imperiala", va agrava criza militara in urma asasinarii

lui Alexandru Sever si a mamei sale.

g) Politica religioasa a Severilor Ocupat, la inceput, cu

razboiul, Septimiu Sever nu era ostil cestinilor. Ba, chiar el

tinea la palat pe un crestin, Proculus Toparcian care-l

vindecase de o boala. Caracalla avea o doica crestina. În

Senatul roman se gaseau si crestini iar episcopii puteau tine

sinoade - de pilda referitoare la data Pastilor.

Dar la 197 a izbucnit persecutia in Africa, din cauza

populatiei pagane si a guvernatorului. Septimiu Sever insusi

devine persecutor. La anul 200 sau 201 da un edict sau

rescript prin care a oprit prozelitismul iudaic. Apoi a fost

interzis si prozelitismul crestin in 201 sau 202. Prin

urmare, el urmarea combaterea crestinismului prin

interzicerea propagandei. E prima masura de acest fel. Unii

istorici o socotesc drept inceputul unei noi perioade in istoria

persecutiilor. Prin aceasta masura nu mai era vorba de

persoane individuale, ci era oprita Biserica in cresterea ei.

Edictul avea in vedere mai eles pe cateheti, catehumeni si pe

cei care erau de curand botezati, dar au suferit totusi martiriu

si alti crestini. Persecutia a facut victime la Alexandria, Egipt si

in Africa.

89

Page 90: 1. INTRODUCERE Introducere: 1. Definitia, Obiectul ,

La Alexandria au murit ca martiri: Leonida, tatal lui

Origen. |coala alexandrina a fost inchisa. Clement a fugit in

Egipt. |coala va fi redeschisa de Origen.

Alti martiri: o tanara, Potamiana cu mama ei, soldatul

Basilide, o tanara Herais.

La Cartagina au fost martirizati un grup de crestini, in

frunte cu Perpetua si Felicitas, in martie 202 sau 203. Victime

au mai fost in Capadocia si Frigia. Martiriul Sfantului Irineu

(+ 202) al Lugdumului, din 177 sau 178, dupa Potin, nu este

sigur.

Sub Caracalla (211-217) persecutia a reizbucnit in Africa

si in provinciile apusene: Numidia si Mauritania. Tertulian (Ad

Scapulam) povesteste despre violenta ei. Daca Macrin (217-

218) a domnit putin, fara pericol pentru crestini, Heliogabal

(218-222) voia sa supuna si pe crestini zeului sau solar. El a

vrut sa ridice pe Palatin un "Heliogobalum" unde sa reuneasca

toate simbolurile religioase, chiar si pe cele crestine - devotio

christiana. Se prevesteau vremuri grele penru crestini, insa n-a

avut timp sa-si implineasca gandul. Domnitiu Ulpian intocmise

sub Caracalla si Heliogabal chiar o colectie de legi imperiale

impotriva crestinilor. Cu toate acestea, Severina sotia lui

Heliogabalus era prietena crestinilor si sta in corespondenta

epistolara cu Ipolit.

Alexandru Sever (222-235), un sincretist a pus sa fie

cinstiti impreuna, intr-o sala de rugaciuni inchinata zeilor lari-

Lavarium - pe Orfeu, Apoloniu de Tyana, Avraam si Hristos,

alaturi de Alexandru cel Mare si de unii imparati divinizati. Era

un fel de cult al eroilor. Aici se ruga imparatul in fiecare

dimineata. Pe peretii incaperii capelei numita lavorium era

90

Page 91: 1. INTRODUCERE Introducere: 1. Definitia, Obiectul ,

scris si un precept evanghelic, era numita "regula de aur"

(Luca VI, 31; Matei, VII, 12).

Se spune ca Alexandru Sever ar fi vrut sa ridice un templu

lui Hristos si sa-L admita oficial intre zeitatile Imperiului. Ca

simpatiza cu crestinii reiasa dintr-un proces cu carciumarii-

popinari pentru un teren, in care el a dat castig de cauza

crestinilor care voiau sa-si cladeasca o biserica. El a spus:

"Vreau mai bine ca Dumnezeu sa fie adrat intr-un chip

oarecare pe acest loc, decat sa-l dau carciumarilor". Unii

istorici considera chiar ca Alexandru Sever era interesat de

crestinism.

Iulia Mammaea, mama sa, a aratat un interes deosebit

fata de crestini. Ea a avut convorbiri la Roma cu Ipolit si cu

Origen la Antiohia unde l-a chemat special pentru aceasta.

Totusi, spiritul roman era inca dusman crestinismului, spre

deosebire de cel oriental, sincretist si tolerant.

4. Maximin Tracul (235-238) a fost ridicat de trupe

impotriva dinastiei Severilor si, ca atare, a dus o politica

religioasa opusa acestora. Eusebiu ne spune ca inca de la

inceputul domniei, Maximin a dat un edict in care poruncea

uciderea "conducatorilor Bisericii, vinovati de invatatura

cea dupa Evanghelie" (Ist. bis. VI, 28). Cei vizati erau mai ales

preotii si diaconii. Acum au suferit Pontian (230-235) si Ipolit (+

235), si, poate, si Anteros (235-236) care au fost exilati in

Sardinia, unde au murit.

În Orient au avut de suferit inchisoare: preotul Protoctist

si diaconul Ambrozie, prieteni ai lui Origen. Origen insusi a fost

urmarit, dar a scapat. Au mai suferit crestinii din

Capadocia.Între 238-249 a urmat o perioada de liniste.

91

Page 92: 1. INTRODUCERE Introducere: 1. Definitia, Obiectul ,

5. Filip Arabul (244-249) fiul unui seic arab serbeaza un

mileniu de la "fondarea Romei", a fost tolerant si binevoitor cu

crestinii, ca si Alexandru Sever. Atat el, cat si sotia sa,

imparateasa Otacilia, erau in corespondenta cu Origen.

Ieronim spune chiar ca Filip Arabul ar fi fost primul imparat

crestin. La fel si Eusebiu, care ne spune ca, voind sa asiste la

cult, in noaptea de Pasti, in Biserica din Antiohia, Filip a fost

respins de episcopul Vavila, punandu-l sa faca, mai intai,

penitenta pentru uciderea inaintasului sau, Gordian al III-lea.

Faptul nu se poate confirma.

În timpul sau, la instigatia unui mag si poet batran, a

izbucnit o prigoana violenta impotriva crestinilor din Egipt. De

asemenea, la 248 cand s-a serbat mileniul Romei, fanatismul

pagan a reizbucnit.

6. Deciu (249-251) "primul imparat roman cazut pe

campul de batalie". Numit si Traianus Decius, acesta era un

ilirian brav, activ, energic, iubit de trupe. Imperiul era pe atunci

pus in pericol de barbari. El a intreprins o reforma interna prin

care urmarea inlaturarea abuzurilor si intarirea si consolidarea

Imperiului. De aici a iesit ideea lui Deciu de a distruge

crestinismul pe care il considera un element dizolvant pentru

unitatea Imperiului. Ca atare a pornit o prigoana drastica

impotriva crestinilor. Cu el incepe a treia perioada a

persecutiilor care, de data aceasta se faceau prin edicte

aplicate de imparati pe tot cuprinsul Imperiului roman.

În toamna lui 249 Deciu a dat un edict de persecutie. Desi

textul nu i se cunoaste, se cunoaste aplicarea lui si anume: toti

crestinii, de orice stare si varsta si chiar cei doar banuiti a fi

crestini, erau obligati sa se prezinte inaintea unei comisii de

92

Page 93: 1. INTRODUCERE Introducere: 1. Definitia, Obiectul ,

stat si sa faca acte de adeziune la paganism: sacrificii,

libaTiuni, participare la ospete sacre. Crestinii erau chemati

nominal, dupa liste intocmite de autoritati si invitati sa sacrifice

zeilor, intr-un anumit termen. Aceia care faceau acest lucru,

primeau certificate (libelli). Fugarilor li se confisca averea, iar

la intoarcere erau ucisi. Cei ce nu veneau de bunavoie erau

adusi cu forta, iar functionarii indulgenti erau amenintati cu

pedepse aspre. Erau urmariti mai ales clericii si crestinii mai de

seama.

Cei ce marturiseau credinta crestina erau aruncati in

inchisori si torturati iar unii dintre ei erau chiar ucisi pentru a

intimida pe ceilalti crestini. Autoritatile romane urmareau nu

numai pedepsirea crestinilor, ci mai ales apostasierea lor de la

credinta crestina, negarea lui Hristos.

Edictul lui Deciu a provocat numeroase apostasii, multi

crestini dovedindu-se slabi. Unii se ofereau singuri sa sacrifice

zeilor, iar pe altii ii biruiau torturile. De pilda, un episcop,

Evdemon al Smirnei, a apostaziat cu un numar insemnat de

crestini. Lepadarea unora era doar de forma, ei crezand si

dorind sa ramana crestini, cu pretul unei formalitati impuse.

Gestul era insa dureros pentru Biserica, nascandu-se astfel o

problema grea: aceea a apostatilor (lapsi, peptwkotej =

cazuti).

Acestia se impart in 4 categorii:

1. sacrificati = cei ce au sacrificat zeilor

2. thurificati = cei ce au adus sacrificiu numai arderea de

tamaie

93

Page 94: 1. INTRODUCERE Introducere: 1. Definitia, Obiectul ,

3. libellatici = cei ce au obtinut un certificat-libellus din

partea autoritatilor ca au sacrificat, fara sa fi adus jertfe

idolesti, libellus obtinut pe bani

4. Acta facientes = cei ce au declarat la interogatoriu ca

nu sant crestini.

Toti acestia au fost pusi de Biserica la penitenta, pe

masura gravitatii vinei lor.

Între numerosi martiri si marturisitori amintim pe:

episcopii: Fabian al Romei, Alexandru al Ierusalimului, Vavila

al Antiohiei, Saturnin al Tolosei; preotul Pionius la Smirna, altii

in Egipt, Grecia s.a. Origen a suferit inchisoare si torturi.

Îndemnati de credinciosi, unii episcopi si crestini au reusit

sa se refugieze, ca: Ciprian al Cartaginei, Dionisie al

Alexandriei, Grigorie al Neocezareei s.a.

În noiembrie 251 Deciu a murit la Abrittus, in Dobrogea,

in lupta contra gotiilor. Este primul imparat roman care a cazut

pe campul de lupta pentru apararea Imperiului. Persecutia sa,

in loc sa demoralizeze pe crestini, i-a intarit si mai mult in

credinta lor.

Urmasul lui Deciu, Trebonius Gallus (251-253) reia

persecutia. Acum pare sa fi suferit mai mult Biserica Romei, al

carei episcop, Corneliu, a fost arestat si deportat, murind dupa

cateva luni.

7. Valerian (253-260) "... un barbat care a fost doborat

de o necesitate fatala2, era un om bun si onest, dar slab,

influentabil si nestatornic. El a fost colaboratorul lui Decius, in

calitate de cenzor al moravurilor. A ajuns la tron in timpul unei

mari crize economice. Daca la inceputul domniei i-a tolerat pe

crestini, unii dintre ei fiind chiar in serviciul palatului, mai

94

Page 95: 1. INTRODUCERE Introducere: 1. Definitia, Obiectul ,

tarziu, poate si la instigatia trezorierului imperial Marcus

Fulvius Macrianus, Valerian a dezlantuit o persecutie aspra. Se

credea ca Biserica dispunea de mari averi, iar statul era sarac

si in mare criza financiara.

În august 257, Valerian a dat un edict prin care se

poruncea episcopilor si preotilor sa aduca sacrificii pagane,

erau interzise adunarile sub pedeapsa de moarte, iar bunurile

Bisericii confiscate. Multi clerici si credinciosi au fost inchisi,

condamnati la mine sau exilati.

Dar fiindca rezultatele edictului nu au fost cele scontate,

in anul urmator (258), imparatul si senatul dau un nou edict si

mai aspru. Se prevedeau pedepse cu exilarea, degradarea,

confiscarea averii si moartea. Erau atinsi in special crestinii de

rang, cu avere, care sprijineau Biserica. Dar nici de data

aceasta asteptarile persecutorilor nu au fost implinite, caci

Biserica avea putine averi mobiliare, iar cu cele imobiliare

statul nu putea face prea mult, fiindca se vindeau greu.

În aceasta persecutie au murit martiri episcopii: Sixt II al

Romei, Ciprian al Cartaginei, Fructuosus, cu doi diaconi, la

Taragona, in Spania, diaconul Laurentiu la Roma s. a. De

asemenea, a patimit mult episcopul Dionisie al Alexandriei.

Multi crestini au fost aruncati in circ animalelor

salbatice. }n localitatea Utica din Africa au fost aruncati intr-o

groapa cu var nestins 153 de crestini, cunoscuti ca martiri sub

denumirea de "massa candida".

Valerian va fi luat prizonier in anul 260 de catre regele

Sapor al perslor. Acestia, dupa o captivitate grea, l-au jupuit de

viu si i-au pus corpul umplut cu paie intr-un templu, spre

umilirea romanilor (Lactantius, De mortibus persecutorum, 5).

95

Page 96: 1. INTRODUCERE Introducere: 1. Definitia, Obiectul ,

8. Gallienus (260-268) fiul si urmasul lui Valerian, vazand

zadarnicia persecutiilor si impresionat de soarta tatalui sau, a

acordat pace crestinilor. Ba, mai mult, influentat poate si de

sotia sa, Salomina, Gallienus a dat un rescript de toleranta,

conumicat episcopilor prin scrisori. Este cel dintai imparat

care a dat un astfel de rescript. Desi nu cunoastem textul

original, sensul lui era urmatorul: crestinii erau liberi sa se

adune pentru cult iar Biserica primea inapoi bunurile

confiscate. Crestinii vor cunoaste acum o lunga perioada de

pace.

9. Aurelian (270-275) este cel care va mai tulbura

aceasta pace pana la Diocletian. Era un ilirian destoinic, un

soldat auster, un imparat capabil, fiu al unei profetese pagane

din Sirmium. Voind sa reformeze imperiul, a luat si masuri cu

caracter religios. El a adoptat cultul soarelui, facand din el

religia imparatilor pana la victoria crestinismului. Este

monoteismul solar, pe care a incercat sa-l reinvie Iulian

Apostatul (361-363). Mithra era reprezentantul lui Sol invictus

pe pamant. A devenit zeul principal al Imperiului, la Roma

ridicandu-i-se un templu, Mithriacum- pe care s-a pus

inscriptia: "Soli invicto".

Daca, o perioada, Aurelian a fost tolerant, spre sfarsitul

domniei, in 274, a dat un edict de persecutie impotriva

crestinilor. Edictul nu a ajuns insa sa fie aplicat in toate

provinciile.

În timpul sau, in 274 a avut loc si "retragerea aureliana"

adica mutarea administratiei si a trupelor romane din nordul,

in sudul Dunarii, unde a creat "Dacia Aureliana". Aceasta era

impartita in doua: Dacia Ripensis, de-a lungul Dunarii, cu

96

Page 97: 1. INTRODUCERE Introducere: 1. Definitia, Obiectul ,

resedinta la Ratiari si Dacia Mediterranea (Interioara), in

muntii Haemus (Balcani), cu resedinta la Sardica (Sofia). La

292 Diocletian va consacra aceasta impartire. La anul 275,

Aurelian a fost asasinat la Caenophrurium (Castrul nou), in

apropierea Bizantului, de catre un grup de ofiteri.

Sub urmasii lui Aurelian, numiti "cei treizeci de tirani",

Imperiul a fost grav zdruncinat de razboaie interne si de

navaliri barbare, pana la Diocletian (283-305).

BIBLIOGRAFIE:

D. TUDOR, Figuri de imparati romani, vol. I, II, Bucuresti, 1974

V. N. POPESCU, Cauzele conflictului politic intre Biserica

crestina si statul roman sub imparatii Severi, Bucuresti, 1929.

7.3. PERSECUŢIILE LUI DIOCLEŢIAN ŞI URMAŞII SĂI

1. Diocletian (284-/85-305)

Este cel mai insemnat dintre imparatii ilirieni. De neam

modest, s-a ridicat in armata.

Temperament militar, energic, rece, capabil, cu vederi

largi, el a fost un adevarat reoganizator al Imperiului roman,

zguduit de un secol de crize. De fapt, el a inceput o reforma,

care va fi incheiata de Constantin cel Mare, care a dat

Imperiului roman un caracter de stat monarhic absolut.

Diocletian a instaurat sistemul politic al dominatului

care inlocuia principatul inaugurat de Octavian August.

Diocletian a devenit dominus, adica imparatul singur

detinea puterea suprema in stat, anihiland autoritatea

senatului si a institutiilor romane traditionale. Era un model

97

Page 98: 1. INTRODUCERE Introducere: 1. Definitia, Obiectul ,

oriental, imparatului trebuind sa i se prosterne toti, indiferent

de rangul si de clasa sociala careia ii apartineau.

Diocletian a impartit apoi puterea cu Maximian, vechi

camarad de arme al sau, pe care la 1 martie 286 il numeste

"cezar", apoi "august", la 19 septembrie 286.

Diocletian a ramas "protaugust", preluand conducerea

Orientului, in timp ce Maximian Herculius a primit Occidentul.

Imperiul era insa socotit unitar, legile fiind date in numele

ambilor augusti.

În anul 292 ambii imparati si-au luat ca ajutor cate un

cezar: Diocletian a luat la 21 mai 293 pe ginerele sau Galeriu

(numit si Maximian Galeriu), iar Maximian Herculins a luat, la 1

martie 293 pe Constantius Chlorus. |i aceasta era inrudita prin

casatorie, cu augustul sau, asa incat a trebuit sa se desparta

de Elena, sotia sa, cu care avea un fiu - viitorul Constantin cel

Mare.

Cei doi cezari au primit spre conducere cate o parte din

Imperiu. S-a convenit ca, la moartea sau retragerea augustilor,

cezarii sa devina augusti, iar in locul lor sa se numeasca alti

cezari.

Puterea imperiala a dobandit, incet, incet, un caracter

monarhic absolut. Diocletian va adopta fastul oriental:

diadema, vesminte luxoase, ceremonial complicar, viata

retrasa in palat. Cei ce se apropiau de el se prosternau

inaintea lui, trebuind sa-i sarute marginea mantiei, sa-l adore

ca pe un adevarat zeu. La 21 iulie 287 el si-a luat titlul de

Jovius, iar Maximian de Herculius, conferind astfel puterii

imperiale caracter divin.

98

Page 99: 1. INTRODUCERE Introducere: 1. Definitia, Obiectul ,

Adminstratia Imperiului era si ea centralizata si strict

ierarhizata: in frunte se afla un consiliu imperial, numit

"Consistoriul sacru". }n anul 292 Imperiul a primit o noua

impartire in 4 prefecturi: a Orientului, a Iliricului, a Italiei si a

Galiilor, apoi 12 dieceze, 96 provincii (apoi peste 100 de

provincii). Erau urmatoarele capitale: Nicomidia (pentru

Orient), Sirmium (pentru Iliric), Mediolanum (Milan) si Roma,

apoi Ravenna (pentru Italia) si Treveri (Trier) (pentru Galia).

Desi Diocletian era pagan infocat, era, totusi, tolerant cu

crestinii care impanzisera administratia, armata si chiar

serviciul palatului. Galeriu insa, ginerele sau, era un fanatic si

intolerant, incult, brutal si superstitios, desi era un ofiter

valoros.

Romula, mama sa era originara din cetatea Romula

(Resca), capitala Daciei Malvensis (Oltenia). Ea se refugiase

din cauza navalirii carpilor la 248, la sudul Dunarii, in Dacia

Ripensis unde, in cinstea ei s-a infiintat orasul Romulianum. Ea

a influentat pe fiul ei Galeriu sa persecute pe crestini

(Lactantius, De mortibus persecutorum IX).

La 297 Galeriu a castigat o victorie impotriva persilor. Un

an mai tarziu, 298 a facut o "curatire" a armatei, persecutand

sau inlaturand pe crestinii den armata. Atunci au fost

martirizati la Durostorum (Silistra) veteranul Iuliu si soldatii

Hesichius, Nicandru, Marcian, Pasicrate si Valentinian.

Între 290-300 au fost martirizati la Halmyris (pe bratul Sf.

Gheorghe) in Dobrogea, preotul Epictet si tanarul Astion,

refugiati aici din Asia Mica. Tot acum e amintit si Evanghelicus,

primul episcop de Tomis (Constanta). Maximin Herculius, in

99

Page 100: 1. INTRODUCERE Introducere: 1. Definitia, Obiectul ,

Apus, persecuta pe crestini, asa cum ii persecuta Galerius in

Rasarit.

Apoi, in discutiile cu Diocletian, Galerius il indemna pe

acesta sa dezlantuie persecutia impotriva crestinilor. La

inceput Diocletian a refuzat dar, apoi, influentat si de

neoplatonicul Porfiriu, Diocletian a emis o serie de decrete sub

lozinca: "nomen christianorum deleto = numele crestinilor sa

fie nimicit!"

Primul edict s-a dat la 24 februarie 303. Biserica

episcopala din Nicomidia - aflata in apropierea palatului

imperial - a fost pradata si apoi distrusa. Edictul prevedea

daramarea lacasurilor de cult, interzicerea adunarilor, arderea

cartilor sfinte, fara sa se faca victime. Crestinii care refuzau sa

apostazieze erau pedepsiti, cei mai de vaza pierdeau

drepturile si privilegiile si erau torturati iar cei de jos facuti

sclavi. Sclavii erau exclusi de la eliberare.

Pretextul imediat folosit de Galeriu pentru dezlantuirea

prigoanei l-au constituit incediul izbucnit la palatul din

Nicomidia, pus la cale de el insusi si imprudenta unui crestin

care a distrus un exemplar al edictului afisat. De asemenea,

crestinii erau socotiti vinovati de miscarile populatiilor din Siria

si Armenia romana.

Ca urmare, personalul curtii imperiale a fost obligat sa

sacrifice zeilor; de asemenea, imparatesele Prisca, sotia lui

Diocletian (cunoscuta si sub numele de Alexandra) si fiica ei,

Valeria, sotia lui Galeriu, care simpatizau cu crestinii.

Galeriu a executat riguros edictul in Rasarit. Maximian

Herculius in Apus l-a aplicat si el. Constantin Chlor a stricat

doar unele biserici. Au fost distruse arhive bisericesti de mare

100

Page 101: 1. INTRODUCERE Introducere: 1. Definitia, Obiectul ,

valoare. La Roma, crestinii insisi si-au astupat cu nisip multe

catacombe.

Al doilea edict a fost dat in aprilie 303 si era mult mai

aspru. El ordona sa fie aruncati in temnita episcopii, preotii,

diaconii, lectorii si exorcistii care nu apostaziaza de la credinta

crestina. Aceia care refuzau sa aduca sacrificii zeilor erau ucisi.

Cu ocazia sarbatoririi a 20 de ani de domnie (vicennalia)

in toamna anului 303, Diocletian a acordat o amnistie care,

insa nu s-a intins si asupra crestinilor. Dimpotriva, dupa 27

septembrie 303 a fost publicat al treilea edict de persecutie.

Acesta poruncea ca episcopii, preotii, diaconii si membrii

clerului inferior inchisi, sa fie pusi in libertate daca sacrifica

zeilor, iar daca nu sa fie ucisi.

Al patrulea edict si cel mai grav, s-a publicat in

primavara anului 304. Au avut loc executii, iar in Numidia se

fixasera chiar zile de sacrificiu de tamaiere (dies

thurificationis). Au fost aplicate chiar pedepse neprevazute de

lege.

Unii crestini au apostaziat, altii au predat cartile cerute

(traditores), iar altii, in locul Sfintei Scripturi si a cartilor de cult

au predat carti eretice, salvandu-le, astfel, pe cele bune.

Între numerosii martiri cazuti acum amintim sau au avut

de patimit, amintim pe: Antim, episcopul Nicomidiei, decapitat

la 303. La Eliopolis in Egipt a suferit Sfanta Varvara. În Cilicia

au suferit Cosma si Damian, doi medici care practicau

medicina din caritate crestina; la Antiohia Pisidiei a suferit

Margareta: in Capadocia Sfantul Gheorghe si Sfanta

Dorotheea, iar la Tesalonic au suferit Sfintele Agapi, Irina si

Hiona.

101

Page 102: 1. INTRODUCERE Introducere: 1. Definitia, Obiectul ,

În anul 304 Galeriu a persecutat in special pe crestinii din

provinciile sud-dunarene ale Iliricului. La Sirmium resedinta lui

Galeriu, a suferit martiriul la 6 aprilie 304, Sfantul Irineu,

episcopul de Sirmium; la 9 aprilie 304, diaconul sau Sfantul

Dimitrie, de la numele caruia Sirmium se va numi Mitrovita,

impreuna cu sapte fecioare, "quarum nomina Deus scit"; la 15

sau 20 iulie 304 a suferit crestinul Secundus; la 20 august 304,

fecioara Basilla; la 25 octombrie 304, Sfanta Anastasia si altii.

La 26 martie 304 a murit la Singidunum (Belgrad), preotul

Montanus; la 2 noiembrie 304 a suferit episcopul Victorin de

Poetavio (Pettau, in Austria). La 23 februarie 305, se pare ca a

patimit, la Sirmium, Sineros sau Sinerotas. in 305 sau 306 au

fost martirizati aproape de Sirmium (la Fruska Gora) Sfintii

numiti "Quattuor coronati" = "Cei patru incoronati". Erau in

realitate cinci sculptori.

La inceputul sec. IV sunt mentionati trei martiri la

Axiopolis (Cernavoda): Chiril, Chindeas si Tasios (Dasius), ca si

Dasius de Durostorum (+ 20 noiembrie 303) ale carui moaste

au fost duse in sec. VI la Ancona, in Italia.

Sub Diocletian intre 304-305 sau sub Liciniu, intre 320-

324 au fost martirizati Zaticos, Attalos, Camasis si Filip,

descoperiti la Niculitel-Tulcea (azi manastirea Cocos-Tulcea).

La 1 mai 305 s-au implinit 20 de ani de domnie a celor doi

augusti: Diocletian si Maximian care s-au retras Galeriu si

Constantius Chlor au devenit augusti pentru Orient si,

respectiv, pentru Occident. Ei si-au ales ca cezari pe Maximian

Daia si pe Flaviu Sever. Galeriu si Maximian Daia, in Orient,

continua persecutia prin edictul din 305. În anul 307 a suferit

martiriul, la Alexandria, Sf. Ecaterina. La 306 Constantius Chlor

102

Page 103: 1. INTRODUCERE Introducere: 1. Definitia, Obiectul ,

s-a imbolnavit si l-a chemat din Orient pe Constantin, fiul sau,

pe care armata il proclama imparat. Vor avea insa loc o serie

de lupte interne.

Galeriu nu il recunoaste decat cezar si il numeste august

pe Flaviu Sever. Nefiind acceptat la Roma, s-a proclamat

august MaxenTiu, fiul lui Maximian Herculius, asa incat, in anul

306 existau 6 imparati (augusti si cezari). La 307 Flaviu Sever,

invins de Maxentiu s-a sinucis. În locul lui, Galeriu a numit pe

Valerius Licinius (308-324). Protestand, Maximian Daia acesta

este numit august impreuna cu Constantin (308) Galeriu si

Maximian Daia au continuat, in Orient, sa persecute pe

crestini, constrangandu-i nominal sa sacrifice. Marturisitorii

credintei (confessores) umpleau minele si carierele Tebaidei,

Palestinei, Ciliciei, Ciprului s.a.

În primavara anului 311 Galeriu era grav bolnav la

Sardica. Nu i-au ajutat nimic nici medicii, nici sacrificiile aduse

zeilor. Deznadajduit, la 30 aprilie 311 a dat, de la Sardica, un

edict de toleranta pentru crestini, de acord cu Constantin

si cu Liciniu. Documentul preciza ca "ut denuo sint christiani et

conventicula sua componant" = "sa existe din nou crestini si sa

se poata tine adunarile lor" (Lactantiu, De mortibus

persecutorum, 34 ). Galeriu le imputa mai intai crestinilor ca in

"nebunia" lor, nu s-au intors la religia stramosilor, constata

apoi zadarnicia persecutiilor contra lor, dupa care le acorda

libertatea de cult, cu conditia sa se roage lui Dumnezeu pentru

el si pentru stat si sa nu tulbure ordinea publica. Galeriu a

murit la 5 mai 311.

Totusi, Maximin Daia, care incerca sa reorganizeze

paganismul in Orient, a reinceput persecutia. Acum au fost

103

Page 104: 1. INTRODUCERE Introducere: 1. Definitia, Obiectul ,

martirizati 5 episcopi egipteni, intre care Petru al Alexandriei si

Phileas de Thmuis. Altii, preoti, au suferit in provincii, ca Pamfil,

la Cezareea Palestinei si Lucian la Nicomidia (+312); altii au

suferit in Palestina. La 311 Maximin Daia a pornit char razboi

contra regelui Tiridate al Armeniei, devenit crestin. Rezultatul a

fost dezastruos pentru romani.

Curand insa, Maximin Daia a ajuns in conflict cu Liciniu

care il cheama in ajutor pe Constantin. Maximin se aliaza cu

Maxentiu, ceea ce a dus la declansarea unui razboi intre

Constantin si Maxentiu. Din Galia, Constantin vine in Italia si il

infrange pe Mexentiu la Turin si Verona, dupa care s-a

indreptat spre Roma. Lupta hotaratoare s-a dat la podul

Milvius, langa Tibru (13 km. mai sus de capitala). Desi armata

lui Maxentiu era mai numeroasa si mai bine echipata,

Cnstantin a invins. Retragandu-se Maxentiu s-a inecat in Tibru,

iar Constantin a intrat triumfator in Roma la 28 octombrie 312.

Referitor la victoria lui Constantin, istoricii Eusebiu si

Lactantiu povestesc ca imparatul atribuia victoria sa ajutorului

lui Dumnezeu. |i anume, el a vazut pe cer o cruce luminoasa,

inconjurata de cuvintele: "Întru acest semn, vei invinge" - in

hoc signo vincesc - - Ev tovtw nika. De asemenea, a vazut un

vis, in care Hristos l-a indemnat sa puna semnul crucii pe

steaguri, ceea ce Constantin a si facut. Asa s-a nascut

monogramul crestin, rezultat din initialele numelui lui Hristos

(XP) suprapuse ... . Din acest moment Constantin s-a alaturat

crestinilor.

La inceputul anului 313 Constantin, impreuna cu Liciniu

au dat edictul de la Mediolanum (Milan), act aflat la Lactantiu.

De mortibus persecutorum, 48. Prin acest act se dadea

104

Page 105: 1. INTRODUCERE Introducere: 1. Definitia, Obiectul ,

crestinilor libertatea credintei si cultului, se anulau toate

hotararile anterioare impotriva crestinismului si se declara

libera trecerea la crestinism. Se poruncea apoi ca bunurile

luate bisericilor sa fie restituite imediat. Biserica era

recunoacuta oficial ca institutie religioasa organizata. Prin

urmare, crestinismul devenea religio licita, adica religie

permisa in Imperiul roman.

Desi i-a fost trimis actul edictului, Maximin Daia nu l-a

respectat, fapt pentru care s-a razboit cu Liciniu. }nfrant la

Adrianopol, va consimti sa accepte si el edictul, dar va muri in

Cilicia, in 313 sau 314.

În urma conflictului dintre Constantin si Liciniu, cel de al

doilea va fi infrqnt in 314, dar va continua sa persecute pe

crestini intre 320 si 324. Acum au suferit cei 40 de mucenici

care au inghetat noaptea, in lacul Sevastia, si altii.

La 18 septembrie 324, Liciniu a fost din nou infrant de

Constantin, apoi condamnat la moarte si executat la Tesalonic,

in anul 324. Din 324 Constantin ramane singurul imparat al

intregului Imperiu roman, pana in 377, anul mortii sale.

Crestinismul se va bucura de o perioada de pace in tot Imperiu.

Se pare ca a mai fost dat un edict de toleranta. Daca la 313

crestinismul devenea religio licita, mai apoi devenea religie

favorizata.

Iulian Apostatul (361-363) va mai incerca o restaurare a

paganismului, fara insa sa reuseasca.

Convertirea lui Constantin la crestinism a avut o

importanta epocala. Ea a dat un curs nou istoriei universale,

incercand sa armonizeze interesele superioare ale Imperiului

roman cu interesele Bisericii crestine.

105

Page 106: 1. INTRODUCERE Introducere: 1. Definitia, Obiectul ,

BIBLIOGRAFIE ROMA1NEASCĂ:

PR. PROF. I. R{MUREANU, Sinoadele de la Sirmium dintre anii

348 si 358, in "S. T.", XV (1963), nr. 5-6, p. 266-316

R. VULPE, ION BARNEA, Romanii la Dunarea de Jos, Bucuresti,

1968, p. 378-381

I. BARNEA, Crestinismul in Scythia Minor dupa inscriptii, in "S.

T." VI (1954), nr. 1-2, p. 65-112

IDEM, Martyriorul de la Niculitel, "B. O. R.", XCI (1973), nr. 1-2

p. 218-228

PR. PROF. I. R{MUREANU, Martirii crestini de la Niculitel,

descoperiti in 1971, in "B. O. R.", XCI (1973), nr. 3-5, p. 464-

471

IDEM, Sfinti si martiri la Tomis-Constanta, "B. O. R.", XCII

(1974), nr. 7-8, p. 975-1011

PR. PROF. N. |ERB{NESCU, 1600 de ani de la prima marturie

documentara despre existenta episcopiei Tomisului, "B. O. R.",

LXXXVII (1969), nr. 9-10, p. 966-1026

P. I. DAVID, Primii martiri crestini cunoscuti pe teritoriul patriei

noastre, "M. O.", XXIV (1972), nr. 3-4, p. 277-281

D. TUDOR, Figuri de imparati romani, vol. I, II, Bucuresti, 1974

106


Recommended