+ All Categories
Home > Documents > 1 Introducere - Dendrologie

1 Introducere - Dendrologie

Date post: 11-Aug-2015
Category:
Upload: hoher
View: 298 times
Download: 4 times
Share this document with a friend
Description:
dendrologie
29
1. Notiuni introductive 1.1. Dendrologia ca disciplină Dendrologia este o disciplină complexă care descrie plantele lemnoase din punctele de vedere taxonomic-sistematic, morfologic, arealogic, ecologic şi genetic cât şi din punctul de vedere al valorii lor silviculturale sau ornamentale. Deoarece nu dispune şi de o metodă proprie de cercetare, dendrologia nu este o ştiinţă. Dendrologia reprezintă de fapt o disciplină de învăţământ care sintetizează cunoştinţele despre speciile lemnoase dobândite de alte ştiinţe prin metodele lor de investigaţie proprii şi anume: cunoştinţele privind clasificarea taxonomică şi încadrarea sistematică, preluate din Taxonomia şi Sistematica plantelor; cunoştinţele privind anatomia şi morfologia, preluate din Anatomia şi Morfologia plantelor; cunoştinţele privind răspândirea în spaţiul geografic, preluate din Geografia plantelor(Arealogia plantelor); cunoştinţele privind ecofiziologia şi comportamentul ecologic, preluate din Ecofiziologia şi Ecologia plantelor; cunoştinţele privind rasele, ecotipurile şi provenienţele, preluate din Genetica ecologică a plantelor; cunoştinţele privind valoarea silviculturală şi peisagistică, preluate din Silvicultură şi din Arhitectura peisageră.
Transcript
Page 1: 1 Introducere - Dendrologie

1. Notiuni introductive1.1. Dendrologia ca disciplină

• Dendrologia este o disciplină complexă care descrie plantele lemnoase din punctele de vedere taxonomic-sistematic, morfologic, arealogic, ecologic şi genetic cât şi din punctul de vedere al valorii lor silviculturale sau ornamentale.

• Deoarece nu dispune şi de o metodă proprie de cercetare, dendrologia nu este o ştiinţă.

• Dendrologia reprezintă de fapt o disciplină de învăţământ care sintetizează cunoştinţele despre speciile lemnoase dobândite de alte ştiinţe prin metodele lor de investigaţie proprii şi anume:

• cunoştinţele privind clasificarea taxonomică şi încadrarea sistematică, preluate din Taxonomia şi Sistematica plantelor;

• cunoştinţele privind anatomia şi morfologia, preluate din Anatomia şi Morfologia plantelor;

• cunoştinţele privind răspândirea în spaţiul geografic, preluate din Geografia plantelor(Arealogia plantelor);

• cunoştinţele privind ecofiziologia şi comportamentul ecologic, preluate din Ecofiziologia şi Ecologia plantelor;

• cunoştinţele privind rasele, ecotipurile şi provenienţele, preluate din Genetica ecologică a plantelor;

• cunoştinţele privind valoarea silviculturală şi peisagistică, preluate din Silvicultură şi din Arhitectura peisageră.

Page 2: 1 Introducere - Dendrologie

• Din punct de vedere didactic dendrologia reprezintă o disciplină de bază pentru pregătirea silvicultorilor ca şi a specialiştilor în arhitectura peisageră pentru că le oferă, sintetic, toate cunoştinţele necesare pentru folosirea eficientă a speciilor lemnoase în cultura pădurilor şi în crearea şi îngrijirea spaţiilor verzi.

• In ţara noastră dendrologia ca disciplină separată a fost predată în cadrul Facultăţii de Silvicultură începând din anul 1939.

• Dintre specialiştii români care s-au consacrat acestei discipline trebuie amintit în primul rând Alexandru Beldie care a elaborat un Determinator al plantelor lemnoase în timpul iernii (1946), un Determinator general al plantelor lemnoase din România (1953).

• In lucrarea Ecologie Forestieră, Doniţă şi colab. (1978) au facut o caracterizare arealogică şi ecologică a speciilor lemnoase.

• Un tratat privind Arbori şi arbuşti forestieri şi ornamentali cultivaţi în RPR a publicat Ion Dumitriu-Tătăranu (1960).

• O serie de cursuri universitare de Dendrologie au fost elaborate de Emil Negulescu şi Alexandru Săvulescu (1957, 1965), de Victor Stănescu (1979), V. Stănescu, Nicolae Sofletea şi Oana Popescu (1997), Nicolae Doniţă (1998, 2004), N. Sofletea, Lucian Curtu (2001,2007).

• V. Zanoschi, I. Sârbu şi A. Toniuc (1996) au publicat Flora lemnoasa spontană şi cultivată din România" in patru volume.

• Tot relativ recent a apărut un tratat de "Arboricultură ornamentală" elaborat de Ana-Felicia Iliescu (1994, 1998) conţinând descrierea sintetică a speciilor lemnoase cultivate în România.

Page 3: 1 Introducere - Dendrologie

1.2. Bazele ştiinţifice ale dendrologiei 1.2.1. Bazele taxonomice şi sistematice

• Specia, ca unitate taxonomica de bază, are ca unităţi supraspecifice genul, familia, ordinul, subîncrengătura, încrengătura şi unitati intraspecifice subspecia, varietatea, forma. Incadrarea acestor unităţi în sistemul general de clasificare al plantelor s-a facut în spiritul lucrării fundamentale de sistematică a plantelor "Sylabus der Pflanzenfamilien" (Engler), sistem adus la zi în manualul de Botanică Strasburger, ediţia 1991.

• Clasificarea plantelor lemnoase, ca şi a tuturor plantelor, se face în principal după caracterele lor morfologice, în special după cele mai puţin variabile cum sunt florile, seminţele (fructele), în parte şi frunzele.

• Fiecare plantă are o denumire compusă din numele genului şi numele speciei (scrise ambele cu caractere italice). Numele genului se scrie cu iniţială majusculă, cel al speciei cu iniţială mică. De exemplu stejarul pedunculat are numele de gen Quercus iar numele de specie robur (Quercus robur L.), molidul are numele de gen Picea iar numele de specie abies (Picea abies L., etc. După denumire se indică numele complet sau prescurtat al specialistului care a descris specia pentru prima dată. In cazul celor doua specii este vorba despre marele botanist Linee care se scrie prescurtat - L.

Page 4: 1 Introducere - Dendrologie

1.2.2. Bazele morfologice

• vezi lucrari practice

Page 5: 1 Introducere - Dendrologie

1.2.3. Bazele geografice• Speciile lemnoase au fiecare un areal

geografic natural caracterizat prin situarea intre anumite latitudini, longitudini si altitudini.

• Arealul speciilor lemnoase forestiere este, în general, bine conturat, limitele acestuia fiind determinate de un complex de condiţii fizico-geografice (ecologic).

• In analiza arealului natural actual al speciilor trebuie să se ţină seama şi de influenţele antropice, - EX.defrişarea pădurilor de molid.

• Speciile ale caror areale se gasesc pe teritoriul sau si pe teritoriul Romaniei se numesc specii autohtone, indigene sau locale, iar cele ale caror areale nu se gasesc pe teritoriul tarii se numesc alohtone, alogene sau exotice.

• In afară de limitele naturale de răspândire, pentru unele specii interesează şi arealul de cultură. Este cazul speciilor indigene extinse în afara arealului natural (molidul, pinii s.a.), sau al celor exotice, cultivate la noi uneori pe suprafeţe semnificative (duglasul, stejarul roşu , salcamul ş.a.).

Page 6: 1 Introducere - Dendrologie

In funcţie de zona de răspândire se disting următoarele categorii de specii:

• silvostepice - răspândite în silvostepă;• campestre - răspândite în regiunile de câmpie ale ţării, până

la 200 (300) m altitudine;• colinare - răspândite în regiunile de coline şi de dealuri, între

200 (300) şi 600 (700) m altitudine;• montane - cele cu areal montan (sau preponderent montan),

situat între 600 (700) şi 1500 - 1 600 (1 700) m altitudine;• subalpine - răspândite în etajul subalpin (subzona alpină

inferioară), între 1 500 - 1600 (1 700) şi 1 800 - 1 900 (2 100) altitudine;

• alpine - cele răspândite la noi între 1 800 - 1 900 (2 100) şi 2 500 m altitudine.

Cunoasterea raspandirii geografice a speciilor este importanta deoarece pe aceasta baza se pot trage concluzii asupra cerintelor speciilor fata de factorii climatici sau fata de alte conditii geografice cum sunt relieful, roca, solul etc.

Page 7: 1 Introducere - Dendrologie
Page 8: 1 Introducere - Dendrologie

1.2.4. Bazele ecologice

• Speciile lemnoase sunt puternic condiţionate în răspândirea şi dezvoltarea lor de către o serie de factori şi determinaţi ecologici, grupaţi în:

- factori fizico-geografici (abiotici), care constituie staţiunea forestieră sau habitatul

- factori biocenotici (biotici), care constituie biocenoza.

Un habitat populat de o biocenoza constituie un ecosistem.

Page 9: 1 Introducere - Dendrologie

A. Grupa factorilor fizico-geografici sau abiotici

• a) Factorii climatici determină o presiune selectivă remarcabilă, având ca efect modelarea structurii genetice a populaţiilor forestiere. Cei mai importanţi factori ai climatopului pot fi consideraţi:

căldura, lumina, precipitaţiile, umiditatea atmosferică, vânturile, compoziţia chimică a aerului

Page 10: 1 Introducere - Dendrologie

In raport cu exigenţele faţă de căldură distingem următoarele categorii de specii:

• euterme, cu exigenţe mari faţă de căldură;

• termofile, incluzând speciile euterme tipice;

• subtermofile, incluzând speciile euterme adaptate şi la temperaturi mai scăzute;

• mezoterme, cu exigenţe mijlocii faţă de căldură;

• oligoterme, cu exigenţe reduse faţă de căldură;

• euriterme, incluzând speciile cu mare amplitudine faţă de acest factor ecologic.

Page 11: 1 Introducere - Dendrologie

In raport cu cerinţele faţă de precipitaţii speciile pot fi clasificate în:

• submezofile, cu exigenţe reduse;

• mezofile, cu exigenţe mijlocii;

• pluviofile, iubitoare de zone cu cantităţi mari de precipitaţii;

• eurifile, incluzând speciile cu amplitudine mare faţă de cantitatea de precipitaţii.

Page 12: 1 Introducere - Dendrologie

în raport cu cerinţele faţă de lumină se foloseşte noţiunea de temperament, diferenţiindu-se:

• - specii heliofile (cu temperament de lumină), exigente faţă de lumină;

• - specii subheliofile (cu temperament de lumină spre mijlociu), relativ exigente faţă de lumină;

• - specii semiombrofile (cu temperament de semiumbră sau de semilumină), cu exigenţe mijlocii faţă de lumină;

• -specii ombrofile sau sciofile (cu temperament de umbră sau delicat), cu exigenţe mici faţă de lumină.

Exigenţele unor specii faţă de lumină se pot modifica în timp (cazul frasinului, la care temperamentul de lumină se accentuează cu înaintarea în vârstă) sau nu sunt echivalente în diferite sectoare de areal (cazul molidului, specie de semiumbră, care însă devine de semilumină în arboretele de mare altitudine).

Page 13: 1 Introducere - Dendrologie

b) Factorii edafici• influenţează, în primul rând, nivelul productivităţii

arboretelor, dar şi stabilitatea acestora. In unele situaţii aceşti factori devin chiar limitativi, făcând imposibilă supravieţuirea anumitor specii.

In raport cu exigenţele faţă de conţinutul solului în baze de schimb se întâlnesc următoarele categorii de specii:

• eubazice - cele cu exigenţe mari faţă de conţinutul solului în baze de schimb (faţă de gradul de saturaţie în baze, V = 75 - 100 %);

• mezobazice - cele cu exigenţe mijlocii faţă de conţinutul solului în baze de schimb (V = 30 -75%);

• oligobazice - cele cu exigenţe reduse faţă de conţinutul solului în baze de schimb (V până la 30 %);

• extrem oligobazice - cele cu exigenţe foarte reduse faţă de conţinutul solului în baze de schimb (V până la 20 %);

• euribazice - cele cu amplitudine mare privind conţinutul solului în baze de schimb.

Page 14: 1 Introducere - Dendrologie

Faţă de troficitatea potenţială globală a solului (Tp) distingem specii:

• megatrofice, care se dezvoltă bine pe soluri cu TP > 140;• eutrofe, care sunt cu exigenţe mari faţă de troficitatea potenţială globală a solului

(TP = 80-140);• mezotrofe, care manifestă exigenţe mijlocii faţă de troficitatea potenţială

globală a solului (TP = 50 - 80);• oligotrofe, cu exigenţe mici faţă de troficitatea potenţială globală a solului (TP= 10-

30).• In funcţie de acest parametru se pot întâlni şi unele categorii intermediare de specii,

cum sunt cele oligomezotrofe (TP = 30 - 50) sau de condiţii limită, extrem oligotrofe (TP < 10).

• Speciile cu amplitudine mare faţă de troficitatea potenţială globală a solului se încadrează în categoria celor euritrofe.

Troficitatea potenţială globală a solului se determină cu relaţia: Tp =H x d x Gvx V83 x rv x 0,l , în care:• H reprezintă procentul de humus în orizonturile superioare de sol;• d - grosimea solului;• Gv - greutatea volumetrică;• V8,3 - gradul de saturaţie în baze determinat la pH = 8,3;• rv - raportul dintre volumul de sol fără rădăcini, schelet ş.a. şi volumul total al

solului;• 0,1 - coeficient de ajustare numerică.

Page 15: 1 Introducere - Dendrologie

In funcţie de exigenţele faţă de umiditatea din sol speciile pot fi:

• ultrahigrofite - cele care vegetează preferenţial pe soluri excesiv hidrice (umede - ude până la f. ude);

• higrofite - cele care preferă solurile excesiv la moderat hidrice (jilav- umede până la umede-ude);

• mezohigrofite - cele care preferă solurile euhidrice şi mezohidrice (revene-jilave până la jilav-umede);

• mezofite - cele de soluri tipic mezohidrice (revene până la revene-jilave);• mezoxerofite - cele de soluri oligomezohidrice (uscat-revene până la revene);• xerofite - cele de soluri extrem oligohidrice - oligohidrice (uscate până la uscat-

revene);• eurifite - cele cu mare amplitudine adaptativă faţă de umiditatea din sol.

Totodată, în funcţie de regimul apei din sol se disting:• specii alternofite, care sunt adaptate la un regim variabil de umiditate în sol, de la

excesiv umede în unele perioade ale anului până la uscate;• specii stagnofite, care rezistă pe soluri cu regim de apă nemobilă, stagnantă;• specii inundofile, care rezistă la inundaţii de mare amploare şi de lungă durată;• speciile semiinundofile, rezistente la inundaţii mijlocii, de scurtă durată;• specii slab inundofile, care rezistă la inundaţii de mică amploare şi de scurtă

durată.

Page 16: 1 Introducere - Dendrologie

în funcţie de natura substratului litologic şi a conţinutului solului în anumite săruri sau elemente minerale se diferenţiază specii:

• halofile, care sunt adaptate la soluri cu concentraţii mari de săruri de sodiu;

• semihalofîle, relativ adaptate la soluri cu concentraţii de săruri de sodiu;

• nitrofile, cele care preferă soluri bogate în azot;• calcicole, care manifestă preferinţe pentru solurile formate

pe substrate calcaroase;• subcalcicole, care suportă bine solurile formate pe substrate

calcaroase,dar se pot dezvolta bine şi pe soluri formate pe alte substrate;

• carbonatice, care vegetează pe soluri cu exces de carbonaţi;

• calcifuge, care evită solurile formate pe substrate calcaroase.

Page 17: 1 Introducere - Dendrologie

în funcţie de unele însuşiri fizice ale solului se diferenţiază specii:

• psamofile, care preferă solurile uşoare, cu textură grosieră, nisipoase, nisipo-lutoase;

• drenofile, care preferă solurile cu drenaj bun, fără stagnări de apă pe profil, aerisite;

• compactifile, care sunt adaptate la soluri bătătorite, foarte compacte;

• saxicole, care sunt adaptate pe stâncării;• subsaxicole, care sunt adaptate pe soluri

scheletice, litice, pietroase.Speciile cu mare amplitudine ecologică faţă de factorii edafici sunt denumite euriedafice.

Page 18: 1 Introducere - Dendrologie

• O categorie aparte de specii o constituie cele de numite pioniere, care trebuie să îndeplinească, în general, următoarele condiţii:

• să fie tolerante faţă de condiţiile climatice şi edafice;

• să aibă temperament de lumină sau pronunţat de lumină, ceea ce le permite să se instaleze cu uşurinţă în teren descoperit;

• să aibă creşteri active în tinereţe, deci să deţină o mare capacitate de concurenţă interspecifică;

• să fructifice de la vârste mici, abundent şi cu periodicitate redusă, de obicei în fiecare an ;

• diseminarea să se facă cu uşurinţă şi la distanţe mari.

Page 19: 1 Introducere - Dendrologie

c) Factorii geomorfologici (de geotop) determină modificări esenţiale ale climatului, imprimând, în funcţie de

• altitudine,

• înclinare,

• expoziţie

• configuraţia terenului

chiar pe spaţii restrânse, un regim cu totul deosebit tuturor elementelor meteorologice.

• Aceeaşi factori ai geotopului, la care se adaugă poziţia pe versant, influenţează, de asemenea, favorabilitatea condiţiilor din sol.

Page 20: 1 Introducere - Dendrologie

Grupa factorilor biocenotici (biotici)

• Factorii biocenotici de incidenţă în populaţiile constituite de speciile lemnoase forestiere se grupează în două mari categorii:

- factori fitocenotici (arboretul, subarboretul, seminţişul, pătura vie, microflora)

- factorii zoocenotici (macrofauna şi microfauna). Aceştia influenţează ecosistemul forestier (deci inclusiv arborii) prin compoziţie, dimensiuni, densitate, natura resturilor organice, capacitatea de concurenţă intraspecifică şi interspecifică ş. a.

• Pentru principalele specii, au fost elaborate şi publicate de prof. dr. ing. Victor Stănescu (1979), fişele ecologice de o valoare ştiinţifică şi practică deosebita. In aceste fişe s-au stabilit conditiile ecologice de vegetatie optime-o, suboptime-s si de limita-l ale speciilor.

Page 21: 1 Introducere - Dendrologie

C. Plantele lemnoase şi omul

• Relaţiile omului cu plantele lemnoase sunt complexe.• Omul este cel care, în interesul său, promovează cultura

speciilor lemnoase în păduri şi în aşezările sale ca şi în vecinătatea acestora pentru a-şi crea un mediu de viaţă mai bun.

• Omul poate avea şi poziţii contrare - de distrugere a pădurilor şi spaţiilor verzi şi implicit a speciilor lemnoase prin cele mai diverse acţiuni - defrişarea pădurilor, brăcuirea acestora prin delicte sau măsuri antiecologice.

• In cazul speciilor lemnoase ornamentale trebuie avut în vedere că realizarea de spaţii verzi cu asemenea specii presupune mulţi ani de aşteptare şi îngrijire a culturilor, cheltuieli substanţiale, iar desfiinţarea lor se poate face într-un timp foarte scurt. Este de aceea necesară protecţia legală foarte strictă a spaţiilor verzi care conţin culturi de specii lemnoase pentru a le păstra pentru generaţiile de astăzi şi de mâine.

Page 22: 1 Introducere - Dendrologie

Particularităţile de creştere, dezvoltare şi înmulţire a speciilor lemnoase

• plantele lemnoase din grupa gimnospermelor şi angiospermelor dicotiledonate au, după creşterea primară, şi o creştere secundară.

• creştere secundară asigură dezvoltarea în grosime a tulpinii, ramurilor şi rădăcinilor.

• Creşterea primară se produce numai la vârful plantei, pe o lungime extrem de redusă, de numai 0,4 - 2,5 mm.

• Prin diviziunea celulelor din ţesutul meristematic iniţial, situat chiar în porţiunea de vârf, iau naştere noi celule care se diferenţiază apoi în scoarţa primară şi măduva primară, în primordii foliare şi în celule de procambiu, ţesut activ care prin diviziune dă naştere floemului primar (ţesut liberian) şi xilemului primar (ţesut lemnos).

• Creşterea primară se încheie cu formarea din procambiu a cambiului, ţesut activ format din 1-2 rânduri de celule, cu mare capacitate de diviziune, care va produce creşterea secundară prin formarea de vase primare spre xilemul primar şi de vase liberiene spre floemul primar.

• Totodată în scoarţă ia naştere un al doilea ţesut activ -felogenul, care va genera celule de suber spre exterior, determinând îngroşarea scoarţei şi formarea ritidomului.

Page 23: 1 Introducere - Dendrologie

• la plantele lemnoase cu durata de viaţă lungă, cum sunt arborii, intensitatea creşterii în înălţime şi grosime a trunchiului se modifică odată cu vârsta. Creşterile cele mai mari în înălţime se produc la arbori tineri între vârsta de 30-40 de ani, creşterile mari în grosime au loc după această vârstă. La multe specii de arbori cum sunt molidul, bradul, fagul, stejarii creşterea se produce până la vârste mari - de sute de ani, chiar dacă cu intensitate mai mică.

• Din punctul de vedere al vitezei de creştere se disting: - specii încet crescătoare cum sunt stejarii, tisa, cimişirul,

bradul; -specii repede crescătoare cum sunt plopii, sălciile,

molidul,duglasul, ş.a..• Există specii cu creştere rapidă în primii ani, care se încetineşte

cu vârsta (Paulownia, Ginkgo) şi specii care cresc încet în primii ani iar apoi au creştere mai rapidă (bradul).

• Viteza de creştere este influenţată şi de condiţiile de viaţă.

Page 24: 1 Introducere - Dendrologie

• Dezvoltarea plantelor lemnoase se produce în mai multe faze - faza juvenilă timpurie caracterizată prin creşterea accentuată în înălţime, faza juvenilă târzie când se intensifică creşterea în grosime, faza maturităţii când începe fructificatia, faza de bătrâneţe când creşterea în înălţime şi grosime ca şi fructificatia se reduc foarte mult sau încetează.

• Longevitatea speciilor lemnoase, adică vârsta maximă pe care o pot atinge, variază pe marile categorii de plante lemnoase şi de la specie la specie, fiind condiţionată pe de o parte genetic dar pe de altă parte şi ecologic.

• Pentru aceeaşi specie exemplarele ce se dezvoltă în condiţii favorabile pot atinge vârste mai mari decât cele ce se dezvoltă în condiţii defavorabile.

• La arbori din speciile principale cum sunt molidul, bradul, fagul, stejarii vârstele maxime sunt de 200-500 de ani şi chiar 1000 de ani ca la tisa, la arborii din speciile de amestec vârstele maxime sunt de la 50-60 la 100-150 de ani, la arbori de talie mai mica de 30-40 de ani, la arbuşti şi subarbuşti de 10-20 de ani, la liane de 40-50 şi chiar 100 de ani.

Page 25: 1 Introducere - Dendrologie

• Maturitatea speciilor lemnoase de care este legată şi fructificaţia, deci posibilitatea de reproducere seminală, intervine la vârste foarte diferite la marile grupe de plante lemnoase.

• La arborii din speciile principale maturitatea intervine la 40-80 de ani, la cele de amestec la 20-30 de ani, la arbuşti şi subarbuşti la 2-3 ani.

• Ca şi în cazul longevităţii vârsta maturităţii poate fi influenţată şi de factorii ecologici. Astfel, în masiv, unde speciile lemnoase au coroane mai mici şi produc mai puţine substanţe organice, maturarea şi fructificaţia se produc la vârste mai mari, pe când la arborii crescuţi în liber (individual) la vârste mai mici. In condiţii ecologice nefavorabile maturarea este timpurie pentru că şi longevitatea este mai mică, în condiţii favorabile mai târzie, longevitatea fiind mai mare, etc.

• Vârsta maturităţii şi a reproducerii seminale este de 2-4 ani la arbuşti, de 5-6 ani la Ailanthus, de 8-10 ani la Betula, Gleditsia, de 10-12 ani la Magnolia kobus, de 15 ani la Pinus sylvestris, de 20-25 ani la Larix, Tilia, Carpinus, de 30-40 de ani la Quercus, Picea, de 40-50 de ani la Fagus, de 60-70 de ani la Abies.

• Frecvenţa fructificaţiei este de asemenea foarte diferită. La subarbuşti, arbuşti, liane, este de regulă anuală, ca şi la multe specii de amestec cum sunt teii, arţarii, carpenul, ulmii. La speciile principale de arbori frecvenţa fructificaţiei este mai mică, intervalul între două fructificaţii fiind de 2-4 ani. Şi în cazul frecvenţei şi abundenţei fructificaţiei factorii ecologici au o influenţă mare. Astfel în condiţii climatice favorabile (suficientă căldură şi apă în anul fructificaţiei ca şi în anul anterior, destule substanţe nutritive în sol) fructificaţiile sunt mai frcvente, cantitatea şi calitatea seminţelor mai ridicată. In condiţii nefavorabile, anii de fructificaţie sunt mai rari (de exemplu la 6-8 ani în cazul molidului care creşte la altitudini foarte mari, în climat aspru) cantitatea de seminţe este mult mai mică, puterea germinativă redusă.

Page 26: 1 Introducere - Dendrologie

• Multe plante lemnoase se pot înmulţi nu numai prin seminţe ci si vegetativ prin lăstari, drajoni (lăstari porniţi din rădăcină), marcote (lăstari care se înrădăcinează prin punerea lor în contact cu solul), butaşi (porţiuni de lăstari înrădăcinaţi în mediu nutritiv sau direct în sol).

• Inmulţirea vegetativă este curent folosită atât în practica silvică cât şi în arboricultura ornamentală. Multe păduri de foioase se regenerau în trecut prin lăstărirea cioatelor rămase după tăierea arborilor (de exemplu la speciile de stejar, la carpen, la fag). Şi în prezent pădurile de salcie, plopi autohtoni, anini se regenerează din lăstari. Pădurile de salcâm se regenerează curent din drajoni - lăstari porniţi din rădăcină. Sălciile şi plopii se înmulţesc curent şi prin butăşire.

• Capacitate de înmulţire vegetativă au aproape toate speciile lemnoase angiosperme. în schimb speciile lemnoase gimnosperme, nu au acesta însuşire cu puţine excepţii (bradul siberian, Pinus rigida, etc).

Page 27: 1 Introducere - Dendrologie

Particularităţi biochimice ale plantelor lemnoase

• Fiecare specie de plante lemnoase are pe !ângă compuşii biochimici obişnuiţi şi unii compuşi specifici care pot avea caracter toxic sau alergizant, fitoncid, medicinal, alimentar, etc.

• Unele plante lemnoase conţin alcaloizi toxici: Rhus toxicodendron (în lăstari), Taxus baccata (în frunze), Laburnum anagyroides (în scoarţă, frunze, fructe), Daphne mezereum (în toată planta), Prunus laurocerasus (în inflorescenţe).

• Efecte alergizante pot fi date de polenul unor specii (Populus, Picea, etc), puful seminţelor de Populus, Salix, perişorii de pe frunze (Platanus), etc.

• Efecte fitoncide au multe specii lemnoase (majoritatea coniferelor, stejarii, nucul, ş.a.). Aceste specii contribuie la purificarea atmosferei de microorganisme.

• Calităţi medicinale au mulţi arbori şi arbuşti de exemplu Betula, Fraxinus (frunzele), Tilia (florile), Aesculus, Juniperus, Roşa (fructele), Frangula (scoarţa), Pinus mugo, Pinus sylvestris, Populus (mugurii), etc.

• Calităţi alimentare au florile şi fructele unor specii cum sunt Hippophae rhamnoides, Rosa canina, Cornus mas, Prunus avium, Malus sylvestris, Pyrus pyraster, Castanea sativa, Sambucus nigra, Corylus avellana, C. colurna, Morus, etc.

Page 28: 1 Introducere - Dendrologie

Valoarea silviculturală şi peisagistică a speciilor lemnoase

• Pentru societatea umană de astăzi şi de mâine speciile lemnoase au deosebită valoare ca producătoare de bunuri materiale, ca edificatoare de biocenoze creatoare şi conservatoare de mediu, dar şi în calitate de componente ale peisajelor create de om din necesitatea tot mai acut resimţită de a trăi, de a se recrea într-un cadru cât mai apropiat de natură.

• Valoarea silviculturală a speciilor lemnoase, se apreciază după producţia de biomasă pe care o realizează în biocenozele naturale sau in culturile speciale dar în ultimul timp şi din ce în ce mai mult, după capacitatea biocenozelor forestiere edificate de aceste specii de a crea, reface şi conserva un mediu ambiant cât mai favorabil dezvoltării societăţii umane.

• In aprecierea valorii silviculturale important este şi rolul pe care îl are fiecare specie în structura biocenozelor. Se vorbeşte în acest sens de rolul cultural al diferitelor specii (de exemplu rolul cultural al speciilor de arbori de amestec, al arbuştilor, etc).

• Valoarea productivă a arborilor se judecă în special după cantitatea şi calitatea lemnului produs, dar şi după cantitatea şi calitatea altor bunuri pe care aceste specii le pot furniza (de exemplu seminţe, fructe, nectar, polen, materii prime medicinale, răşină, tananţi, etc).

• Valoarea ecogenerativă şi ecoprotectivă a speciilor lemnoase se apreciază după capacitatea lor de a modifica favorabil fluxurile radiativ şi hidric, de a declanşa şi întreţine circuitele ecosistemice şi pedogeneza, de a proteja de eroziune solurile şi relieful, de a crea microclimate mai blânde.

Page 29: 1 Introducere - Dendrologie

• Valoarea peisagistică a speciilor lemnoase se apreciază după rolul pe care îl pot avea în înfrumuseţării mediului de viaţă artificializat, a transformării acestui mediu într-unul mai favorabil vieţii şi activităţii umane.

• Acest aspect al culturii plantelor lemnoase pe lângă componenta spirituală are şi o însemnată componentă economică dacă se are în vedere refacerea puterii de muncă, de creaţie a celor care folosesc spaţiile verzi pentru recreere, refacerea sănătăţii, deconectarea de grijile cotidiene.

• Caracteristicile ornamentale ale speciilor lemnoase pot fi determinate de:• - rădăcini - prezenţa de rădăcini aeriene (cazul pneumatoforilor la

Taxodium), • - tulpini - înălţime, rectitudine sau sinuozitate, netezimea sau asperitatea,

culoarea, îngroşarea diferită a scoarţei (forma ritidomului), etc;• - coroană - mărimea, forma, densitatea acesteia, etc;• - ramuri şi lujeri - grosimea, rectitudinea sau contorsionarea lor, aşezarea pe

tulpină, neuniformă sau în verticile regulate,orizontal sau oblic, îndreptat în sus sau în jos, etc;

• - frunze - forma şi mărimea foarte diferite, caracterul simplu sau compus, modul de aşezare pe lujeri, dar în special coloritul constant sau variabil pe anotimpuri, caracterul sempervirescent sau deciduu, etc;

• - flori - forma, mărimea, gruparea acestora în inflorescenţe abundenţă dar mai ales culoarea, parfumul, momentul apariţiei, durata de înflorire, etc;

• - conuri la gimnosperme, fructe la angiosperme - forma, mărimea, culoarea, modul de aşezare, abundenţa, etc. Caracterul ornamental şi valoarea peisagistică au fost mult amplificate prin lucrări de selecţie şi hibridare, rezultând un mare număr de forme de cultură -" cultivaruri" a speciilor lemnoase, larg folosite în prezent în arhitectura peisagera


Recommended