ROMANUL

I. DEFINIŢIE

Romanul este cea mai complexă şi mai cuprinzătoare specie a genului epic în proză, de mari dimensiuni, surprinzând conflicte puternice, cu o desfăşurare pe mai multe planuri narative.

Desfăşurarea spaţio – temporală este amplă, asociind voci narative diferite şi tonalităţi sau registre stilistice diverse.

II. GENEZĂ

Apare în perioada Antichităţii latine, forme de început ale acestei specii apar şi în Evul Mediu (romanele cavalereşti);

Stabilirea caracteristicilor finale aparţine Renaşterii şi Iluminismului;

În romantism cunoaşte diversificarea sub raportul temei – romane istorice, de aventuri;

Atinge apogeul în perioada realismului

III. Reprezentanţi

Literatura universală: H. de Balzac, L. Tolstoi, Cervantes, C. Dickens etc.;

Literatura română: D. Cantemir, N. Filimon, D. Zamfirescu, I. Slavici, L. Rebreanu, C. Petrescu, M. Preda, A. Buzura etc.

IV. CLASIFICĂRI (1)

Criteriul tematic

Roman de dragoste Roman de războiRoman social Roman istoricRoman de aventuri Roman poliţist

IV. CLASIFICĂRI (2)

Criteriul spaţial

Roman rural Roman citadin

IV. CLASIFICĂRI (3)

După formula narativă

Roman obiectiv Roman subiectiv

IV. CLASIFICĂRI (4)

În funcţie de influenţele

curentelor culturale

Roman realist Roman naturalist Roman postmodern

IV. CLASIFICĂRI (5)

După formuleleconsacrate de marii autori din literatura

universală

Roman balzacian Roman proustian Roman gidian

IV. CLASIFICĂRI (6)

În funcţie de tehnica romanescă

Roman tradiţional Roman modern

Conform teoriei lui A. Thibaudet,

citată de N. Manolescu în Arca lui Noe:

Roman de aventură: masculin, activ, roman social,

politic, al explorării lumii exterioare, presupune cucerirea

H. de Balzac, L. Rebreanu, M. Preda

Roman erotic: feminin, accentuează latura psihologică,

fineţea introspecţiei, preferă analizaM. Proust, G. Ibrăileanu, A. Holban

IV. CLASIFICĂRI

IV. CLASIFICĂRI (7)

Conform teoriei lui N. Manolescu

(Arca lui Noe)

Roman doric Roman ionic Roman corintic

ROMANUL DORIC

Romanul tradiţional, din a II-a parte a sec. al XVIII-lea şi sec. al XIX-lea, roman care în literatura română atinge apogeul abia în deceniul 3 al secolului al XX-lea

Trăsături: Lume omogenă, raţională; Morala tuturor triumfă asupra moralei unuia singur; Personaj caracter, stabil; Narator omniscient, instanţă supraindividuală, necontestată şi

autoritară; Preferă faptele, acţiunea, epicul; Univers coerent, autoritar; Unitate de acţiune.Ex. Mara (I. Slavici), Ion (L. Rebreanu), Baltagul (M. Sadoveanu),

Enigma Otiliei (G. Călinescu), Moromeţii (M. Preda)

ROMANUL IONIC

Trăsături: Preferă analiza şi confesiunea; Naratorul devine personaj, iar autorul cedează locul

personajelor; Morala comună este înlocuită cu morala individuală; Psihologivul elimină realitatea coerentă, exterioară; Personajul e singuratic, izolat; Timpul se interiorizează; Unitate de perspectivă (o singură conştiinţă unifică

realitatea şi îi oferă coerenţă); Ex. Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de

război (C. Petrescu), Patul lui Procust (C. Petrescu), Ioana (A. Holban).

ROMANUL CORINTIC

Roman dezvoltat odată cu a doua jumătate a secolului al XX-lea

Trăsături: Dispariţia eroului (a individului cu biografie

particulară, înlocuit de omul fără însuşiri); Generalitate alegorică, forme ironice ale

epicului, satira, miticul; Deconstrucţia formelor epice; Ex. Pâlnia şi Stamate (Urmuz), Craii de

Curtea-Veche (M. Caragiale).

Roman obiectiv vs. Roman subiectiv

Roman obiectiv / de creaţie (cf. G. Ibrăileanu) / doric (cf. N. Manolescu) / de aventură (cf. A Thibaudet) / realist;

Creează iluzia unei lumi concrete, a existenţei în totalitatea aspetelor sale definitorii, naratorul înregistrând cu maximă fidelitate aspectele diferite ale vieţii într-o multitudine de ipostaze;

Ficţiune heterodiegetică;

Roman subiectiv / de analiză (cf. G. Ibrăileanu) / ionic (cf. N. Manolescu) / erotic (cf. Thibaudet) / proustian;

Construieşte o lume interioară de multe ori incoerentă, redundantă, naratorul analizându-şi în permanenţă trăirile;

Ficţiune homodiegetică;

Roman obiectiv vs. Roman subiectiv

Opera creează iluzia firescului, a veridicităţii, prin apelul la descrieri, detalii, a căror abundenţă are rolul de a contura, defini şi caracteriza esenţa concretului;

Porneşte de la premisa redării cu maximă fidelitate a realităţii (romancierul realist a fost în mod metaforic asemănat cu purtătorul unei oglinzi de-a lungul unui drum plin de gropi );

Opera deplasează accentul dinspre lumea exterioară spre cea interioară;

Realitatea exterioară nu încetează să mai existe, , însă ocupă un loc secundar, rolul ei fiind acela de catalizator al proceselor de conştiinţă;

Cronologia îşi pierde succesiunea firească, evenimentele derulându-se în funcţie de selecţia operată la nivel interior;

Roman obiectiv vs. Roman subiectiv

Cititorul păstrează o detaşare constantă faţă de evenimente, la fel ca naratorul;

Contactul cu realitatea ficţională se face treptat, cititorul fiind introdus treptat în datele unei lumi care creează iluzia veridicităţii;

Cititorul se identifică total cu personajul – narator, la a cărui dramă participă;

Roman obiectiv vs. Roman subiectiv

Structura este riguroasă, caracterizată prin circularitate;

Incipitul continuă fidel aspectele realităţii concrete (incipit pregătitor);

Desprinderea de universul real se face lent, iluzia vieţii surprinse în operă este atât de covârşitoare, încât diferenţa dintre cele două planuri este practic anulată;

Modele de incipit: descrierea mediului, fixarea timpului şi a spaţiului, referirea la un eveniment anterior sau la unul în desfăşurare;

Finalul este închis;

Structura este arborescentă: alături de lipsa cronologiei (acronia), care generează prin filtrarea realităţii în conştiinţă şi o permanentă dilatare a timpului real, proza de analiză inserează în corpusul textual fragmente de jurnal, articole din presă, reproducerea unor scrisori, a unor documente oficiale;

Sunt frecvente digresiunile, rupturile de ritm, multiplicarea vocilor narative;

Incipitul este ex-abrupto (in media res), iar finalul deschis;

Roman obiectiv vs. Roman subiectiv

Naratorul este obiectiv, omniscient, are acces direct şi nelimitat la conştiinţa personajelor, oferă cititorului atât o perspectivă exterioară asupra evenimentelor, cât şi o imagine mult mai amplă asupra emoţiilor, trăirilor aspiraţiilor şi dilemelor personajelor;

Anticipează evenimente sau face retrospective;

Naratorul este subiectiv, uniscient, pierde atributele globalităţii, viziunea sa este redusă la propriile trăiri, fragmentată;

Roman obiectiv vs. Roman subiectiv

Personajul principal structurează textul în funcţie de intervenţiile sale;

Este reprezentantul unei întregi categorii sociale;

Personajul principal este tipul intelectualului hiperlucid, hiperanalitic;

Roman obiectiv vs. Roman subiectiv

Tehnici narative: anticiparea, rezumatul, elipsa, detaliul semnificativ, simbolul;

Tehnici narative: acronia, memoria involuntară, digresiunea, introspecţia, colajul;

Anexa I Of the three columns found in Greece, Doric

columns are the simplest. They have a capital (the top, or crown) made of a circle topped by a square. The shaft (the tall part of the column) is plain and has 20 sides. There is no base in the Doric order. The Doric order is very plain, but powerful-looking in its design. Doric, like most Greek styles, works well horizontally on buildings, that's why it was so good with the long rectangular buildings made by the Greeks. The area above the column, called the frieze [pronounced "freeze"], had simple patterns. Above the columns are the metopes and triglyphs. The metope [pronounced "met-o-pee"] is a plain, smooth stone section between triglyphs. Sometimes the metopes had statues of heroes or gods on them. The triglyphs are a pattern of 3 vertical lines between the metopes.

There are many examples of ancient Doric buildings. Perhaps the most famous one is the Parthenon in Athens, which is probably the most famous and most studied building on Earth. Buildings built even now borrow some parts of the Doric order.

Anexa II Ionic shafts were taller than Doric

ones. This makes the columns look slender. They also had flutes, which are lines carved into them from top to bottom. The shafts also had a special characteristic: entasis, which is a little bulge in the columns make the columns look straight, even at a distance [because since you would see the building from eye level, the shafts would appear to get narrower as they rise, so this bulge makes up for that - so it looks straight to your eye but it really isn't !] . The frieze is plain. The bases were large and looked like a set of stacked rings. Ionic capitals consist of a scrolls above the shaft. The Ionic style is a little more decorative than the Doric.

Anexa III

The Corinthian order is the most decorative and is usually the one most modern people like best. Corinthian also uses entasis to make the shafts look straight. The Corinthian capitals have flowers and leaves below a small scroll. The shaft has flutes and the base is like the Ionian. Unlike the Doric and Ionian cornices, which are at a slant, the Corinthian roofs are flat.

Parthenonul - doric Templul Atenei Nike - ionic

Templul Sibilelor, Roma - corintic