GEOMOFOLOGIE

Titular curs: Conf. univ. dr. Marian ENE

Prelegerea

9

RELIEFUL

STRUCTURAL

STRUCTURA ÎN DOMURI ŞI RELIEFUL

SPECIFIC

In anumite condiţii, ca urmare a manifestării unor mişcări tectonice de

compresiune, în structuri tabulare şi monoclinale se dezvoltă areale uşor bombate

care pot fi circulare (domuri) sau uşor alungite (brahianticlinale).

Sunt cutări secundare ce se manifestă ca reflexie a unor mişcări orogenetice

asupra depozitelor eterogene, uneori plastice din cadrul unor bazine sedimentare,

sau ca urmare a unor mişcări epirogenetice negative sau pozitive.

CUTARE SECUNDARĂ GENERATE DE

REFLEXIA UNOR CUTĂRI MAI VECHI

SAU MAI RECENTE DIN SPAŢII MAI

APROPIATE

Aceste structuri ondulate (uşor cutate) se diferenţiază de structurile cutate tipice

prin mai multe caracteristici:

• cutele au amplitudine mică dar o rază de curbură mare;

• flancurile domurilor şi brahianticlinalelor prezintă o declivitate redusă, până

aproape de cvasiorizontalitate;

• extensiunea liniară a cutelor este redusă, de la câteva sute de metri la zeci de

kilometri;

• aceste pseudocutări sunt, în cele mai multe cazuri, generate de reflexia unor

mişcări orogenetice mai vechi sau mai recente din spaţii apropiate sau al

deplasării pe verticală a unor blocuri ce alcătuiesc fundamentul unei structuri

sedimentare acoperitoare.

BOMBARE GENERATĂ DE DEPLASAREA PE VERTICALĂ A UNOR BLOCURI CE

ALCĂTUIESC FUNDAMENTUL UNEI STRUCTURI SEDIMENTARE ACOPERITOARE

În relief, aceste boltiri au aspectul unor culmi bombate circulare sau alungite

separate de văi sau microdepresiuni.

Imediat după exondarea şi boltirea formaţiunilor respective, pe flancuri se

instalează o reţea hidrografică alcătuită din văi aflate la baza versanţilor, văi ce

colectează pâraiele cu dispoziţie radială dezvoltate pe flancurile domului, numite

„ruz”.

Pe măsură ce aceste pâraie golesc domul, în interiorul acestuia ia naştere o

depresiune circulară sau alungită numită butonieră, care prezintă pe flancurile

interne cueste circulare sau cueste faţă în faţă

EVOLUŢIA UNEI BUTONIERE ÎNTR-UN DOM

ALUNECĂRI DE TEREN PE FLANCUL UNI DOM (CÂMPIA TRANSILVANIEI)

Există situaţii în care domul sau brahianticlinalul este alcătuit dintr-o alternanţă de

strate dure şi strate moi, complicând astfel morfologia butonerei. În cazul acesta,

pe flancurile interne putem avea un sistem de cueste etajate, uneori circulare sau

eliptice, alteori faţă în faţă, cu o vatră ce poate prezenta martori de eroziune

SECŢIUNE PRINTR-O BUTONIERĂ DEZVOLTATĂ ÎNTR-UN DOM ALCĂTUIT DIN ALTERNANŢE DE STRATE DURE ŞI STRATE MOI.

STRUCTURA CUTATĂ ŞI RELIEFUL

DEZVOLTAT PE ACEASTA

Structura cutată este caracteristică regiunilor de orogen, supuse mişcărilor tectonice

orizontale de compresie sau verticale. Aici iau naştere unităţile montane şi submontane,

caracterizate prin structuri complicate: cutate, faliate, şariate, vulcanice etc.

Structura cutată este cea în care stratele de roci, în cele mai multe cazuri de natură

sedimentară, sunt ondulate (curbate, îndoite) sub forma unor cute ce îmbracă dimensiuni şi

forme diferite.

O cută este o deformaţie a stratelor din crusta terestră rezultată în urma curburii

(îndoirii) acestora sub acţiunea unor mişcări verticale sau orizontale (tangenţiale) ale

scoarţei terestre (Pauliuc, 1968).

Cuta este alcătuită dintr-o arcuitură convexă numită anticlinal şi dintr-o arcuitură

concavă numită sinclinal. Elementele unei cute sunt: şarniera, flancurile cutei, creasta,

talpa, planul axial, înălţimea, lăţimea.

•Şarniera este reprezentată de linia ce urmăreşte punctele de maximă

curbură ale stratului cutat;

•Creasta cutei (axul anticlinalului) este dată de linia care uneşte punctele cele mai ridicate

topografic ale suprafeţei unei cute (Pauliuc, Dinu, 1985);

•Talpa cutei (axul sinclinalului) este linia care uneşte punctele cele mai

coborâte topografic ale suprafeţei unei cute;

•Planul axial este planul care trece prin şarnierele tuturor stratelor prinse

în cuta respectivă;

•Flancurile cutei sunt reprezentate de suprafeţele care fac legătura între

creasta şi talpa cutei.

•Înălţimea cutei este dată de distanţa pe verticală între creasta şi talpa

cutei;

•Lăţimea cutei este dată de distanţa măsurată pe orizontală între două

creste alăturate sau între două linii de talpă alăturate;

•Lungimea cutei este distanţa măsurată pe orizontală, paralel cu creasta,

între punctele în care aceasta se scufundă sub depozitele mai noi.

Clasificarea cutelor

În funcţie de petrografia stratelor, de direcţia şi forţa cu care

acţionează mişcările tectonice orizontale sau verticale, cutele rezultate

pot îmbrăca forme diferite: drepte (simetrice), înclinate, deversate,

răsturnate, înguste, largi, în evantai, faliate, cute solzi, cute diapire, pânze

de acoperire, pânze de şariaj.

Cută diapiră

Anticlinoriu – sistem de cute anticlinale şi sinclinale care a fost supus

unei mişcări de boltire în ansamblu; are aspectul unui anticlinal de mari

proporţii, care are pe flancurile sale cute secundare;

Sinclinoriu – grupare de cute sinclinale şi anticlinale care prezintă în

ansamblu o structură sinclinală.

Forme de relief modelate pe structură cutată

Forme de relief de concordanţă directă

•Culmea de anticlinal – interfluviu sau un aliniament de înălţimi

dezvoltat în lungul crestei (axului de anticlinal);

•Valea de sinclinal – aliniament dezvoltat în cea mai mare parte în

lungul tălpii (axei de sinclinal), cu un profil transversal simetric pe cute

simetrice sau asimetric pe cute asimetrice, cu afluenţi de tip torenţial;

•Ruzul – afluent de tip torenţial al unei văi de sinclinal, asemănătoare văilor

consecvente, ce coboară perpendicular pe flancurile anticlinalului; are un profil

transversal simetric, îngust sau mai larg, în funcţie de duritatea rocilor, cu un profil

longitudinal ce poate prezenta rupturi de pantă atunci când, prin eroziune liniară

străpunge strate cu duritate diferită;

•Clisura – sector de vale transversală ce fragmentează un anticlinal, făcând legătura

între două sinclinale alăturate;

•Şa de anticlinal – sector transversal coborât din lungul unei culmi de anticlinal

generată de tectonică;

•Depresiune sinclinală – culoar dezvoltat în lungul unui sinclinal larg sau al unui

sinclinoriu.

Forme de relief modelate pe structură cutată

Forme de relief de concordanţă inversă

•Vale de anticlinal – este instalată în partea axială a unui anticlinal (inversiune de

relief); se dezvoltă ca un afluent al unui râu principal, transversal pe cută (formează

clisura); determină în timp formarea unor cueste faţă în faţă sau hogbackuri;

•Culme de sinclinal (sinclinal suspendat) – formă pozitivă de relief (masiv, culme,

vârf) cu structură sinclinală;

Butoniera de anticlinal – excavaţie elipsoidală formată prin eroziunea regresivă a

văilor de tip „ruz”

STRUCTURA FALIATĂ ŞI RELIEFUL

SPECIFIC

Structura faliată este determinată de mişcările tectonice verticale ce

acţionează asupra unor porţiuni din scoarţa terestră caracterizate iniţial

de un altfel de structură: tabulară, monoclinală, cutată, vulcanică etc.

Suprafaţa contactului

dintre două blocuri formează

planul faliei, aliniamentul în

lungul căruia cele două

blocuri se mişcă tangenţial, iar

linia care apare la zi în lungul

contactului blocurilor

reprezintă linia de falie.

Înălţimea faliei reprezintă

distanţa pe verticală între

feţele superioare ale celor

două blocuri, iar pasul faliei

este dat de distanţa pe

orizontală dintre muchiile

celor două blocuri.

Faliile pot fi normale

(atunci când compartimentul

situat deasupra planului de

falie este coborât faţă de

celălat) şi inverse (când

compartimentul situat

deasupra planului faliei este

urcat). Mai sunt de amintit

faliile de decroşare, atunci

când mişcarea contrară a celor

două blocuri învecinate este

orizontală.

Forme de relief specifice

Principalele forme de relief ce iau naştere pe structura

faliată sunt: abrupturile de falie, horsturile şi grabenele.

•Abruptul de falie – reprezintă porţiunea din planul de falie situată deasupra liniei de falie şi reflectă

mărimea înălţării sau coborârii unui bloc în rapot cu altul;

•Horstul – este o formă simplă sau complexă reprezentată de blocul/blocurile faliate înălţate. Pe toate laturile

are planuri de falie şi domină regiunile înconjurătoare prin abrupturi. Sunt specifice masivelor muntoase

caledoniene şi hercinice, dar apar în anumite situaţii în în orogenele alpine;

•Grabenul – constituie un compartiment, de regulă alungit, cu aspectul unei depresiuni sau culoar tectonic

dezvoltat la nivelul unui bloc şi care este înconjurat de culmi muntoase ridicate tectonic. Între ele sunt planuri

de falie.

MULŢUMESC

PENTRU

ATENŢIE!