TEMA 1

CONTABILITATEA - COMPONENT Ă PRINCIPAL Ă A SISTEMULUI INFORMA ŢIONAL

ECONOMIC

CONŢINUT: 1.1. Evoluţia şi necesitatea contabilităţii

1.2. Noţiuni generale privind sistemul informaţional economic 1.3. Noţiuni privind informaţiile economice 1.4. Sursele de date şi informaţii 1.5. Contabilitatea - componentă a evidenţei economice 1.6. Utilizatorii informaţiilor furnizate de contabilitate

Evoluţia şi necesitatea contabilităţii

In viaţa cotidiană toată lumea socoteşte. Originea acestei operaţiuni simple trebuie căutată la începuturile civilizaţiei.

Cele mai vechi urme de măsurare apar cu peste, douăzeci de mii de ani în urmă sub forma crestăturilor făcute pe oase de animale sau al dungilor verticale săpate pe pereţii grotelor preistorice. Vânătorii ori de câte ori ucideau un animal, consemnau acest eveniment făcând o crestătură pe oase sau o dungă verticală pe pereţii grotelor.

In antichitate, grecii, perşii şi incaşii ţineau socotelile cu ajutorul unor sfori înnodate, de diferite culori. Ansamblul acestor sfori constituia veritabile registre de evidenţă.

Ţinerea socotelilor cu ajutorul pietricelelor a dat naştere cuvântului calcul (din latinescul „calculus” - pietricică).

In Mesopotamia se utilizau tăbliţele de argilă umedă pentru a consemna prin gravare operaţiile care au avut loc. Cu ajutorul lor se inventariau depozitele, iar aceste tăbliţe erau apoi uscate şi păstrate ca documente.

Scribii din Egiptul faraonilor ţineau socotelile pe papirus, iar păstorii conduceau evidenţa turmelor sub forma crestăturilor pe bucăţi de lemn. Brutarii consemnau vânzările de pâine pe datorie gravând linii verticale pe bucăţi de lemn.

O dată cu dezvoltarea raporturilor de piaţă aceste socoteli s-au constituit încetul cu încetul într-un sistem complex de coduri, norme şi

regulamente şi au determinat formarea unui corp de specialişti detaşaţi de activitatea productivă, având ca unică sarcină efectuarea acestui complex de operaţiuni în vederea urmăririi activităţilor desfăşurate şi prezentării rezultatelor.

„Tehnica contabilă a cunoscut evoluţii continue, de la simple însemnări s-a trecut la contabilitatea memorială, apoi la contabilitatea în partidă simplă şi apoi la cea în partidă dublă”1.

Contabilitatea în partidă simplă presupunea existenţa unui cont unic de disponibilităţi băneşti (registru de încasări şi plăţi), acompaniat de conturi accesorii, impuse de clasificarea cheltuielilor şi veniturilor.

Contabilitatea în partidă dublă, ca sistem complex de evidenţă, a apărut şi a evoluat odată cu dezvoltarea comerţului şi bogăţiilor marilor oraşe - state italiene: Florenţa, Veneţia si Genova când, la sfârşitul Evului Mediu, apar o serie de autori de contabilitate, dintre care se remarcă călugărul franciscan Luca Pacioli.

Luca Pacioli s-a plasat în istorie prin cele două tratate ale sale, ce sintetizează cunoştinţele ştiinţifice ale epocii: „Summa de Arithmetica, Geometria, Proportioni et Proportionalita” şi „Divina Proportione”. Primul tratat, apărut la Veneţia în anul 1494, este o mică enciclopedie de cunoştinţe matematice. Capitolul IX, intitulat „Tractatus particularis de computis et scripturis” (Tratat particular despre conturi şi înregistrări), cuprinde o descriere a practicilor negustorului veneţian al epocii şi a contabilităţii în partidă dublă.

În această lucrare, Luca Paciolo analizează contabilitatea ca un ansamblu de principii si reguli privind înregistrar ea în partidă dublă a averii ce aparţine unui negustor, precum si toate afacerile acestuia, în ordinea în care au avut loc.

În concepţia sa, partida dublă este definită prin prisma ecuaţiei de schimb dintre avere si capital (Avere = Capital). Fiecare tranzacţie intervenită în masa averii, implicit a capitalului, este reprezentată ca un raport între „primire” si „dare”, respectiv între debitor, cel care primeşte valoarea, si creditor , cel care o avansează. În acest fel, Luca Paciolo a formulat o judecată considerată ca fiind principiul fundamental al contabilităţii.

Tehnica partidei duble se răspândeşte apoi în secolele XVIXVIII, îndeosebi în Europa Occidentală, unde se si conturează o literatură contabilă.2.

1 Pereş Ioan - coordonator, Mateş Dorel, Iftimie Emil Popa, Pereş Cristian, Domil Aura,– Bazele contabilităţii. Concepte şi aplicaţii practice, Editura Mirton, Timişoara, 2009, pg. 10

După apariţia tiparului în secolul al XV -lea, prin traducerea şi răspândirea lucrărilor lui Luca Pacioli, literatura contabilă face însemnate progrese în toate ţările europene şi astfel, s-a generalizat aplicarea contabilităţii în partidă dublă.

Contabilitatea este ştiinţa şi arta conducerii afacerilor, în care scop se ocupă cu măsurarea, evaluarea, cunoaşterea, gestiunea şi controlul elementelor de avere ale persoanelor fizice şi juridice, precum şi a rezultatelor obţinute din activitatea acestora.

În activitatea lor managerii utilizează o gamă largă de informaţi, unele provenind din surse proprii (departamentul de contabilitate şi alte departamente) şi altele din afara entităţii (legislaţie, presă, terţe persoane fizice sau juridice etc.).

Scopul contabilităţii este proiectarea structurii, situaţiei şi activităţii entităţii patrimoniale în planul valorilor, traducând într-un limbaj propriu realitatea economică şi juridică a acesteia

Contabilitatea potrivit abordării moderne este un sistem informaţional care presupune o preluare a informaţiilor din exteriorul şi interiorul entităţilor pe bază de documente, precum şi prelucrarea şi stocarea informaţiilor prin operaţii specifice ce au la bază documente contabile. La sfârşitul perioadei fiind elaborate situaţii financiar-contabile care vor constitui viitoarele ieşiri informaţionale, cu condiţia ca acestea să capete acordul organelor de control şi decizionale3.

1.2. Noţiuni generale privind sistemul informaţional economic

Un sistem informaţional se compune dintr-o mulţime de subsisteme intercorelate care lucrează împreună pentru colectarea, prelucrarea, stocarea, transformarea şi distribuirea informaţiei pentru planificare, luarea deciziilor şi control4.

Sistemul informaţional economic reprezintă un ansamblu organi-zat de informaţii economice complexe, care se obţin prin prelucrarea datelor furnizate de anumite surse şi care sunt necesare pentru organizarea, conducerea şi desfăşurarea activităţii economice. Un sistem este definit ca un ansamblu de oameni, maşini, programe şi procedee, al

2 Ionescu Cicilia – Contabilitate. Baze şi proceduri, ediţia a II-a, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2007, pg. 9

3 Pereş Ioan - coordonator, Mateş Dorel, Caciuc Leonora, Iosif Anda, Pereş Cristian, Imbrescu Carmen, Moraru Maria, Domil Aura, Dumitrescu Alin, Cotleţ Bogdan – Bazele contabilităţii, Editura Mirton, Timişoara, 2011, pg. 11 4 Vasilescu Ramona - Sisteme informatice de contabilitate - Note de curs pentru uzul studenţilor de la ÎFR , Editura Eurostampa, Timişoara, 2008, pg. 8

cărui ţel este de a furniza informaţiile necesare funcţionării unei entităţi patrimoniale sau unui organism.

Sistemul informaţional economic5 reprezintă un sistem organizat şi integrat de principii, metode, mijloace şi procedee utilizate într-o entitate patrimonială pentru culegerea, înregistrarea, prelucrarea, stocarea, transmiterea, analiza şi valorificarea informaţiilor în vederea luării deciziilor.

Contabilitatea, ca sistem informaţional, este o activitate care: − face legătura dintre activităţile economice şi factorii de decizie; − cuantifică activităţile economice, înregistrând datele ce le privesc

pentru o utilizare viitoare; − prelucrează datele pentru a deveni informaţii utile; − comunică informaţii, prin intermediul rapoartelor factorilor de

decizie6. Principala funcţie a sistemului informaţional economic este aceea

de a furniza informaţiile necesare cunoaşterii activităţii economice în vederea luării deciziilor pe toate treptele organizatorice.

Sistemul informaţional economic are următoarea structură: ansam-blul informaţiilor economice complexe, prelucrarea datelor sau informaţiilor economice, sursele de date şi informaţii economice.

Activităţile economico-sociale si sistemul informaţional economic se delimitează în timp şi spaţiu. Delimitarea în timp se realizează pe perioade de gestiune sau exerciţii economico-financiare. Delimitarea în spaţiu se face în cadrul unor verigi organizatorice ale economiei naţionale numite unităţi patrimoniale.

Importan ţa sistemului informaţional economic constă în faptul că organizarea şi conducerea activităţii economice la nivel micro şi macroeconomic presupune cunoaşterea permanentă a stării şi funcţionării entităţilor patrimoniale, cunoaştere ce se realizează cu ajutorul sistemului informaţional economic. Conducerea în general şi conducerea activităţii economice în special nu mai este considerată numai o artă în care intuiţia joacă un rol însemnat în luarea deciziilor, ci ca o ştiinţă de sine stătătoare. Sistemul informaţional ne ajută să observăm modul de utilizare a resurselor, să sesizăm şi să examinăm critic deficienţele existente şi să punem în valoare (să generalizăm) efectele pozitive.

5 Pereş Ioan, Mateş Dorel, Caciuc Leonora, Iosif Anda, Imbrescu Carmen – Bazele contabilităţii, Editura Mirton, Timişoara, 2004, pg. 24 6 Ristea Mihai, Dumitru Corina-Graziella – Bazele contabilităţii, Editura Universitară, Bucureşti, 2006

1.3. Noţiuni privind informaţiile economice „ Informaţia în general reprezintă o ştire, o comunicare, un element

nou despre un obiect, un fenomen, proces, activitate, etc., în funcţie de care, cei care sunt chemaţi să ia decizii, stabilesc măsurile ce trebuie luate în viitor, pentru ca activitatea pe care o conduc să fie eficientă” 7.

Informaţia economică reprezintă o comunicare, o ştire sau un mesaj ce conţine elemente noi de cunoaştere a unor stări, a unor situaţii sau a condiţiilor de manifestare a anumitor fenomene sau procese economice din trecut, prezent sau viitor. Informaţiile reprezintă elemente noi în raport cu alte cunoştinţe prealabile. Ele prezintă interes pentru primitor, sporindu-i gradul de cunoaştere despre fenomenele şi procesele ce formează mediul înconjurător.

Expresiile concrete, suportul pe baza cărora se obţin informaţiile poartă denumirea de date.

Datele sunt reprezentate prin diferite cuvinte, cifre, sunete, semne, imagini, culori, propoziţii, etc.

La rândul lor datele îşi au suportul material într-o serie de mijloace materiale sau tehnice care se numesc purt ători de date. Ei au calitatea de a conserva, stoca si restitui datele.

Principalii purtători de date sunt documentele economice, diferite registre, anumite situaţii şi purtătorii tehnici de date: benzi şi cartele perforate, benzi şi discuri magnetice, dischete, microfilme etc.

„ Informaţia economică, în literatura de specialitate, este considerată ca fiind „materia primă” aflată la dispoziţia unui conducător indiferent de domeniul în care activează sau de nivelul său ierarhic”8.

Informaţia contabilă este o informaţie economică specifică, scrisă, obţinută prin prelucrarea datelor în contabilitate cu ajutorul unor metode, procedee şi instrumente proprii, destinată utilizatorilor interni şi/sau externi.

Informaţiile contabile furnizate de contabilitate sunt: - obţinute continuu pe baza înscrisurilor, documentelor; - cât mai complexe şi exacte, exprimate în general valoric; - obţinute utilizând o metodologie fundamentată ştiinţific, cu tehnici de

culegere, prelucrare, analiză, interpretare şi comunicare adaptate scopurilor de informare;

7 Pereş Ioan, Mateş Dorel, Caciuc Leonora, Iosif Anda, Imbrescu Carmen – Bazele contabilităţii, Editura Mirton, Timişoara, 2004, pg. 20

8 Vartolomei Mihaela - Aplicaţii practice ale teoriei bazelor contabilităţii, editura Politehnica, Timişoara, 2007, pg. 10

- prezentate şi raportate într-un format corespunzător cerinţelor utilizatorilor interni şi externi9.

Informaţia contabilă poate fi definită ca fiind o informaţie economică specifică, rezultată în urma prelucrării prin metode, procedee şi instrumente proprii a datelor din contabilitate sau obţinută din alte surse complementare, utilizată în procesul de conducere fiind un suport de decizii (economice, financiare, de gestiune), ea trebuind să fie reală, precisă şi completă10.

Pentru a fi utilă informaţia contabilă trebuie să aibă următoarele caracteristici calitative11:

� inteligibilitate (claritate); � relevanţă (pertinenţă), cu rol şi capacitate de confirmare şi de

previziune: alegerea judicioasă a pragului de semnificaţie optim pentru informaţia contabilă, discernerea între ceea ce este cu adevărat important şi ceea ce nu este important, oportunitatea şi raportul subunitar cost-beneficiu au un rol important în a-i asigura acesteia relevanţa;

� credibilitate: este conferită de influenţa conjugată a caracteristicilor de reprezentare fidelă, respectarea principiului prevalenţei economicului asupra juridicului, neutralitate, prudenţă şi integralitate (prezentare completă a realităţii economice), de echilibrul optim între caracteristicile calitative;

� comparabilitate: este dată de consecvenţa în măsurarea şi prezentarea efectului financiar al aceloraşi tranzacţii şi evenimente în cadrul unei entităţi patrimoniale şi de-a lungul timpului pentru acea întreprindere, precum şi pentru diferite entităţi patrimoniale.

Informaţiile contabile prezentate în raportările contabile trebuie să conducă la obţinerea unor raportări periodice care să reflecte o imagine fidelă a entităţii patrimoniale şi totodată asupra situaţiile financiare în care se transferă calităţile informaţiei contabile.

9 Pereş Ioan - coordonator, Mateş Dorel, Caciuc Leonora, Iosif Anda, Pereş Cristian, Imbrescu Carmen, Moraru Maria, Domil Aura, Dumitrescu Alin, Cotleţ Bogdan – Bazele contabilităţii, Editura Mirton, Timişoara, 2011, pg. 16 10 Vartolomei Mihaela - Aplicaţii practice ale teoriei bazelor contabilităţii, editura Politehnica, Timişoara, 2007, pg. 11

11 Diaconu Paul - Contabilitate managerială, Editura Economică, Bucureşti , 2002, pg. 20

1.3.1. Clasificarea informaţiilor economice

Informaţia prin prisma utilizatorilor este un sistem de înştiinţări, având menirea de a permite acestora să opteze în mod raţional în declanşarea reacţiilor, care la rândul lor determină acţiuni.

Informaţiile pot fi elementare şi complexe. Majoritatea informaţiilor cu care operează managerul sunt informaţii complexe.

Informaţiile sunt clasificate după mai multe criterii12: - din punct de vedere al stabilităţii ele pot fi: permanente, relativ

permanente sau curente, la rândul lor cele curente pot fi normative, de plan şi de raportare;

- din punct de vedere al funcţionalităţii, avem: � informaţii de comandă/dispoziţie (decizii, ordine) � informaţii de execuţie;

- din punct de vedere al locului de unde provin informaţiile sunt interne şi externe;

- din punct de vedere al domeniului la care se referă pot fi: � informaţii economice, � informaţii politice, � informaţii culturale, � informaţii contabile, � informaţii sportive etc.;

- după modul de obţinere, informaţiile pot fi obţinute din surse anume organizate pentru a le obţine sau din surse întâmplătoare.

Informaţiile economice fiind variate, se pot clasifica după diferite criterii13: a) După conţinutul lor informaţiile economice pot fi:

• Informa ţii de planificare sau programare, care se concretizează sub forma obiectivelor prevăzute în planurile şi programele de ac-tivitate ale fiecărei unităţi patrimoniale şi reflectă dinamica şi pro-porţiile acestei activităţi, pentru diferite perioade de gestiune viitoare.

• Informa ţii efective, acestea caracterizează operaţiile şi procesele economice efectuate într-un anumit loc şi timp.

• Informa ţiile de control, rezultă din compararea informaţiilor efective cu informaţiile de planificare sau programare, cu prevede-

12 Pereş Ioan - coordonator, Mateş Dorel, Caciuc Leonora, Iosif Anda, Pereş Cristian, Imbrescu Carmen, Moraru Maria, Domil Aura, Dumitrescu Alin, Cotleţ Bogdan – Bazele contabilităţii, Editura Mirton, Timişoara, 2011, pg. 17 13 Vartolomei Mihaela - Aplicaţii practice ale teoriei bazelor contabilităţii, editura Politehnica, Timişoara, 2007, pg. 11

rile legale, cu hotărârile conducerii entităţii şi echipei manageriale. Ele reflectă abaterile de la obiectivele prevăzute.

b) După forma de prezentare se deosebesc: • Informa ţii orale, ce sunt folosite în comunicările directe dintre

oameni, prin viu grai, în cadrul activităţilor zilnice. • Informa ţii scrise, sunt consemnate în cărţi, documente, registre,

note de serviciu, circulare, scrisori, dări de seamă, procese verbale etc.

• Informa ţii audiovizuale, se obţin prin intermediul comunicaţiilor făcute la telefon, fax, radio, televizor, magnetofon, prin grafice, scheme, filme etc.

c) După etaloanele informaţionale folosite pentru exprimarea lor informaţiile economice pot fi:

• Informa ţii cantitative, permit cunoaşterea fenomenelor şi pro-ceselor economice din punct de vedere cantitativ, cu ajutorul eta-loanelor informaţionale corespunzătoare.

• Informa ţii, valorice exprimă aceste fenomene şi procese economice în etalon bănesc.

d) După sfera de cuprindere informaţiile economice pot fi: • Informa ţii sintetice, care asigură cunoaşterea generală, de

ansamblu a activităţilor economice. Ele se întâlnesc la nivelul entităţilor de bază ale economiei naţionale şi la nivelul organelor de sinteză ale statului.

• Informaţii analitice, acestea fac posibilă cunoaşterea detaliată a activităţilor desfăşurate, caracterizând amănunţit si concret aceste activităţi din fiecare unitate patrimonială şi subunităţile sale organizatorice.

e) După scopul pentru care sunt folosite pot exista: • Informa ţii de conducere sau dirijare, şi se concretizează sub

forma dispoziţiilor, hotărârilor, deciziilor, recomandărilor, instrucţiunilor etc., fiind emise de organele de conducere către organele inferioare acestora.

• Informa ţii de raportare, sunt furnizate de sistemul condus către sistemul conducător privind starea şi comportamentul verigilor organizatorice ale entităţilor patrimoniale. Tot în această categorie intră şi informaţiile transmise departamentelor, ministerelor şi organelor de sinteză etc.

• Informa ţiile de reglare urmăresc îndreptarea, corectarea activităţilor economice, atunci şi acolo unde apar dereglări în desfăşurarea fenomenelor şi proceselor economice. Reglarea acestora se realizează pe baza informaţiilor de control.

f) În funcţie de reflectarea în timp a proceselor şi fenomenelor economice deosebim:

• Informa ţii active sau dinamice, acestea sunt culese în timpul desfăşurării proceselor şi fenomenelor economice, influenţează evoluţia actuală şi ulterioară a acestora (informaţii privind derularea contractelor de aprovizionare, calitatea produselor fabricate, cererea de mărfuri pe piaţă etc).

• Informa ţii pasive se mai numesc şi istorice. Ele reflectă fenomene şi procese economice petrecute, servind la analiza activităţii desfăşurate (bilanţul contabil, contul de profit şi pierdere, anexa la bilanţ, raportările statistice etc).

• Informa ţii previzionale se referă la fenomene şi procese economice ce se vor desfăşura în perioada viitoare de gestiune (programele de activitate, bugetele entităţi patrimoniale etc.).

Informaţiile active şi informaţiile pasive au un rol constatativ, în timp ce informaţiile previzionale au un rol de prevedere.

1.3.2. Etaloanele informaţionale

Etalonul informa ţional este o unitate de măsură tip, stabilită convenţional şi, folosită la măsurarea, evaluarea şi exprimarea cantitativă şi valorică a patrimoniului economic al entităţilor economico-sociale.

Având în vedere natura diferită a unităţilor de măsură folosite la exprimarea diferitelor categorii de elemente patrimoniale, se deosebesc două categorii de etaloane informaţionale:

- etaloane cantitative; - etaloane valorice.

Din prima categorie de etaloane informaţionale fac parte: etalonul natural, etalonul natural-convenţional, etalonul timp şi etalonul cantitativ-complex, iar a doua categorie de etaloane informaţionale cuprinde etalonul bănesc sau valoric, care este un etalon informaţional universal.

O altă clasificare a etaloanelor le grupează astfel14: - etaloane naturale; - etaloane muncă; - etaloane valorice.

Etalonul natural serveşte pentru măsurarea şi exprimarea cantitativă a obiectelor în unităţi de măsură specifice proprietăţilor fizico-chimice ale acestora, ca de exemplu: 14 Pereş Ioan - coordonator, Mateş Dorel, Iftimie Emil Popa, Pereş Cristian, Domil Aura,– Bazele contabilităţii. Concepte şi aplicaţii practice, Editura Mirton, Timişoara, 2009, pg. 32

• pentru lungime - metrul liniar; • pentru suprafaţă -metrul pătrat; • pentru volum - metrul cub; • pentru masă - kilogramul etc.

Cu ajutorul etalonului natural se determină şi se exprimă mărimea obiectelor măsurate numai cantitativ, nu şi felul acestora. De aceea este necesar ca acest etalon să fie însoţit de precizarea obiectelor măsurate, cum ar fi: 100 tone cărbune, 100 tone oţel, 100 tone grâu, 20 litri alcool, 10 bucăţi tractoare etc.

Acest etalon nu poate fi utilizat pentru a însuma date informaţionale privitoare la obiecte eterogene, ci numai bunuri omogene.

Etalonul informaţional natural serveşte ca instrument de control cantitativ al integrităţii unor elemente patrimoniale, ca de exemplu: controlul materialelor consumate, al producţiei fabricate, al mărfurilor vândute, al stocurilor aflate în depozite etc.

Etalonul natural-convenţional serveşte pentru măsurarea şi exprimarea cantitativă a mai multor feluri de obiecte sau bunuri asemănătoare, utilizând ca unităţi de măsură o caracteristică esenţială a unui bun, stabilit convenţional ca fiind obiectul sau produsul etalon. De exemplu: vagoane de cale ferată de 10 tone, tractoare de 15 CP., combustibil de o anumită putere calorică etc. Cu ajutorul acestor produse etalon, toate celelalte sortimente se transformă în unităţi de măsură etalon, ceea ce permite însumarea lor deşi ele nu sunt bunuri strict omogene. Ele se omogenizează artificial sau convenţional.

In unităţile agricole se foloseşte ca unitate de măsură natural-convenţională hantrul , care reprezintă necesarul energetic la tracţiune pentru executarea arăturii cu tractorul pe un hectar, la o adâncime de 18-20 de cm., pe un sol cu o rezistenţă medie. Toate lucrările agricole indiferent de natura şi complexitatea lor (arat, prăşit, discuit, recoltat etc.) se transformă în hantri, cu ajutorul unor coeficienţi de echivalenţă.

Etalonul timp serveşte pentru măsurarea şi exprimarea cantitativă a timpului de muncă utilizat pentru obţinerea producţiei, folosind Ca unitate de măsură „ora-muncă” şi „ziua-muncă”.

Cu ajutorul acestui etalon se măsoară timpul de muncă folosit pentru obţinerea producţiei şi se determină salariile personalului pentru munca prestată, se exprimă capacităţile şi caracteristicile utilajelor (consum/oră; -km/oră; turaţii/oră; producţie/oră). Acest etalon se foloseşte pentru calculul timpului normat de lucru, consumul normat de energie, productivitatea muncii etc.

Etalonul cantitativ-complex serveşte pentru măsurarea şi exprimarea cantitativă a unor rezultate ale activităţii prin combinarea â

două sau mai multe unităţi de măsură naturale sau/şi de timp. Exemplu: tone-km; kw-h; călători-km; producţia/Oră; indicii bursieri; cotaţiile bursiere etc.

A doua categorie de etaloane informaţionale cuprinde etalonul bănesc sau valoric, care este un etalon informaţional universal. El serveşte la măsurarea şi exprimarea, însumarea şi prezentarea, într-o expresie unitară, a celor mai variate obiecte, indiferent de proprietăţile lor fizico-chimice, folosind unităţile de măsură monetare, ca: leul, dolarul, francul, marca germană, lira sterlină etc.

Etalonul bănesc asigură planificarea, evidenţa şi controlul întregii activităţi economice la toate nivelurile economiei naţionale.

Cu ajutorul acestui etalon se stabilesc preţurile bunurilor şi tarifele lucrărilor şi serviciilor, costurile de producţie şi achiziţie, se calculează salariile, drepturile şi obligaţiile entităţii; se generalizează diferite categorii de active şi pasive, se planifică şi se urmăresc veniturile, cheltuielile şi rezultatele activităţilor desfăşurate, se centralizează informaţiile economice, se calculează indicatorii macroeconomici, se exercită controlul financiar.

În activitatea practica aceste etaloane informaţionale se conjugă, nu se utilizează separaţiei într-o strânsă legătură.

Etalonul muncă15 exprimă volumul de muncă consumat în procesul de producţie sub formă de: ore-muncă, zi-muncă, lună- muncă, etc.

1.3.3. Prelucrarea datelor sau informaţiilor economice

Prin prelucrarea datelor se înţelege efectuarea unei serii de operaţii funcţionale, logice şi de calcul asupra unui fond de date informaţionale.

Operaţiile funcţionale constau în consemnarea datelor în documente şi vehicularea lor după anumite reguli.

Operaţiile logice se concretizează în sortarea, gruparea şi aranjarea datelor luând în considerare conţinutul calitativ al informaţiilor.

Operaţiile de calcul iau în considerare conţinutul cantitativ al datelor informaţionale.

Datele economice, din momentul apariţiei lor şi până în cel al valorificării ca informaţii în cadrul procesului de gestiune şi decizional, trec prin mai multe etape operaţionale care formează ciclul de

15 Pereş Ioan - coordonator, Mateş Dorel, Iftimie Emil Popa, Pereş Cristian, Domil Aura,– Bazele contabilităţii. Concepte şi aplicaţii practice, Editura Mirton, Timişoara, 2009, pg. 32

prelucrare a datelor, denumit în literatura de specialitate „fluxul informaţional economic”. Aceste etape sunt:

• apariţia (primirea) informaţiei; • culegerea informaţiei; • prelucrarea informaţiei; • transmiterea şi manipularea informaţiei; • analiza şi utilizarea informaţiei; • păstrarea (stocarea) informaţiei economice. Sistemul informaţional economic se compune dintr-un ansamblu de

fluxuri informaţionale. In procesul de prelucrare a datelor se folosesc diferite mijloace

materiale şi tehnice precum şi procedee, care alcătuiesc conţinutul acestui proces.

Sistemul de prelucrare a datelor este un ansamblu de procedee, de mijloace materiale şi tehnice folosite în procesul complex de culegere, prelucrare, transmitere, folosire şi păstrare a tuturor informaţiilor economice.

Mijloacele termice de prelucrare a datelor constau din maşini de calcul de birou, maşini de birou specializate şi echipamente electronice.

Procedeele de prelucrare a datelor reprezintă partea logică a prelucrării datelor în vederea obţinerii informaţiilor şi a indicatorilor economico-financiari. Ele se întemeiază pe principiile metodei contabilităţii.

Circuitele informaţionale desemnează drumul, itinerarul pe care-1 parcurg informaţiile între emitent şi prelucrător, între emitent şi utilizator, implicit returul lor.

Între sistemul informaţional economic şi sistemul de prelucrare a datelor există un raport de incluziune ca de la scop la mijloacele de realizare a scopului.

Sistemul informaţional economic şi sistemul de prelucrare a datelor nu se confundă nici cu sistemul informatic, domeniu care tratează informaţia prin structura ei formală, fără a avea în vedere conţinutul, înţelesul informaţiilor.

Prelucrarea datelor cu ajutorul mijloacelor automate constituie informatica. Un sistem informatic primeşte date cu un anumit înţeles, le prelucrează cu ajutorul echipamentelor electronice prin procedee şi tehnici specifice si eliberează la ieşire informaţii care au un nou înţeles. Ca urmare, sistemul informaţional economic nu se poate identifica cu sistemul de prelucrare a datelor, iar acesta nu se identifică cu sistemul informatic.

Sfera noţiunii de sistem informaţional economic este mai largă, incluzând şi sistemul de prelucrare a datelor. Acesta la rândul lui include sistemul, informatic.

Sistemul informaţional poate fi organizat după principiul de informare „în dreptunghi” situaţie în care pe toate treptele organizatorice se transmite acelaşi volum si fel de informaţii. Conducerea entităţii dispune de un volum mare de informaţii, din care unele de importanţă redusă, fapt ce îngreunează uneori luarea deciziilor.

În sistemul de informare „piramidal” volumul informaţiilor se reduce treptat începând de la subunităţi şi continuând spre conducerea entităţii. Volumul de informaţii transmise şi utilizate, trebuie să fie invers proporţional cu capacitatea lor informativă şi de sinteză.

Se practică şi informarea „prin excepţie” care constă în aceea că organele de conducere sunt informate numai asupra acelor situaţii sau fenomene care constituie o excepţie de la activitatea normală, adică o abatere de la aceasta activitate.

1.4. Sursele de date şi informaţii

1.4.1. Structura surselor de date şi informaţii economice

„Principala sursă de informaţii în cadrul sistemului informaţional

economic o reprezintă evidenţa economică. Aceasta presupune oglindirea şi înregistrarea, într-o ordine sistematică, pe baza unor principii bine stabilite, a fenomenelor sociale, economice caracteristice unui anumit timp şi spaţiu, cu scopul de a servi necesităţilor impuse de activitatea practică”16.

Cele mai reprezentative surse de date şi informaţii economice sunt: a) planificarea economică care furnizează date informaţionale de

plan şi prognoză economică, a căror pondere este de 28% din totalul informaţiilor economice;

b) evidenţa economică, furnizează date informaţionale efective şi care reprezintă aproximativ 70% din totalul informaţiilor economice, distribuite astfel: � 46 - 50 % sunt informaţii furnizate de contabilitate; � 9-13 % sunt informaţii furnizate de statistica economico-

socială; � 11 % sunt informaţii furnizate de evidenţa-operativă;

16 Vartolomei Mihaela - Aplicaţii practice ale teoriei bazelor contabilităţii, editura Politehnica, Timişoara, 2007, pg. 15

c) alte surse cum ar fi, de exemplu, legislaţia economico-financiară, furnizează diferite informaţii cu o pondere de 2% din totalul informaţiilor economice.

1.4.2. Noţiuni generale privind evidenţa economică

În general, prin evidenţă se înţelege consemnarea (înregistrarea,

oglindirea, reflectarea), într-o ordine şi pe baza unor principii stabilite a fenomenelor şi proceselor din natură şi societate, care se desfăşoară într-un anumit loc şi timp, cu scopul de a servi necesităţilor impuse de activitatea practica.

Evidenţa economică constituie un sistem unitar de înregistrare, ur-mărire şi control, documentat, cronologic şi sistematic, în etaloane cantitative şi în etalon valoric, pe baza unor principii bine stabilite, a fenomenelor şi proceselor economice, în scopul cunoaşterii activităţilor desfăşurate.

Fiind legată de activitatea economică, ea a existat în toate formaţiunile social-economice, ca urmare a existenţei permanente a producţiei materiale, a necesităţii reflectării fenomenelor şi proceselor economice, a caracterizării modului de utilizare a resurselor şi de determinare a rezultatelor obţinute.

Evidenţa economică are de îndeplinit următoarele obiective: 1. să furnizeze informaţiile necesare elaborării planurilor şi

programelor de activitate economică, ştiind că acestea se sprijină pe nivelul de dezvoltare realizat în perioadele de gestiune trecute. Acest nivel este cunoscut şi caracterizat cu ajutorul informaţiilor furnizate de evidenţa economică;

2. să asigure urmărirea şi controlul îndeplinirii planurilor şi programelor de activitate economico-sociale prin înregistrarea curentă a operaţiilor şi proceselor economice de realizare a acestora;

3. Să asigure păstrarea integrităţii patrimoniului entităţilor prin înregistrarea existenţei, mişcării şi transformării elementelor patrimoniale;

4. Să permită determinarea costului producţiei, a veniturilor, cheltuielilor şi a rezultatelor financiare;

5. Să asigure informaţiile necesare caracterizării complexe şi multilaterale a activităţilor desfăşurate în vederea elaborării deciziilor etc..

Pentru realizarea acestor obiective, evidenţa economică trebuie să în-deplinească următoarele condiţii:

a) să fie organizată pe baza unor principii şi norme fundamentate ştiinţific;

b) să fie atotcuprinzătoare, incluzând toate sectoarele de activitate şi subdiviziunile organizatorice;

c) să fie unitară, fiind organizată şi condusă după o metodologie şi pe baza aceloraşi principii la toate unităţile de acelaşi fel;

d) să asigure operativ şi eficient informaţiile necesare utilizatorilor, în sensul că costul informaţiilor trebuie să fie justificat comparativ cu avantajele pe care le oferă în cadrul procesului de conducere;

e) să fie simplă, clară, precisă, documentată şi neîntreruptă. După natura, modul de obţinere, prelucrare şi prezentare a

informaţiilor pe care le furnizează, evidenţa economică îmbracă trei forme: evidenţa operativă, contabilitatea şi statistica. Aceste forme sunt legate între ele prin unitatea obiectivelor de îndeplinit, completându-se reciproc şi alcătuind împreună sistemul unitar de evidenţă economică.

1.4.3. Evidenţa operativă

Evidenţa operativă înregistrează, urmăreşte şi controlează acele

laturi ale activităţii a căror cunoaştere prezintă o importanţă imediată. Se numeşte „operativă” deoarece obţinerea şi folosirea,

informaţiilor cu ajutorul ei se efectuează, de regulă, în momentul şi la locul producerii fenomenelor şi proceselor economice. Principalele caracteristici ale evidenţei operative sunt: 1. reflectă o mare diversitate de fenomene şi procese economice; 2. foloseşte separat sau paralel toate tipurile de etaloane informaţionale,

spre deosebire de contabilitate care utilizează cu precădere etalonul bănesc sau valoric;

3. conţine atât informaţii de planificare sau programare cât şi informaţii efective, fiind strâns legată de planificarea, programarea şi urmărirea operativă a realizării obiectivelor prevăzute;

4. nu are o metodologie unitară de prelucrare a datelor, ea foloseşte o diversitate de mijloace şi procedee. Celelalte forme ale evidenţei economice au fiecare o metodă proprie de cercetare şi prezentare a informaţiilor economice. Evidenţa operativă foloseşte o diversitate de mijloace de lucru, cum ar fi:

a. anumite registre simple: registrul corespondenţei intrate şi ieşite, condici de prezenţă, la lucru a personalului;

b. diferite situaţii, tabele, grafice speciale şi alte lucrări scrise;

c. anumite mijloace mecanice sau tehnice de măsurare şi înre-gistrare automată a operaţiunilor şi proceselor economice (contoare de apă, energie electrică, gaze naturale etc);

d. tablouri de semnalizare sau instalaţii speciale de obţinere a informaţiilor.

5. înregistrează, urmăreşte şi controlează numai parţial anumite operaţii şi procese economice;

6. are un rol completativ, în sensul că reflectă unele operaţii şi procese economice care nu sunt cuprinse în obiectul celorlalte forme ale evidenţei economice;

7. se realizează de către lucrătorii diferitelor sectoare de activitate ale entităţilor patrimoniale ca: planificare-programare, financiar, aprovizionare, desfacere, tehnic, secţii de producţie, ferme agricole, şantiere, depozite, magazine etc.

Domeniile mai importante în care se foloseşte evidenţa operativă sunt: consumul de materiale, prezenţa la lucru a salariaţilor, folosirea timpului de lucru, realizarea contractelor încheiate cu furnizorii şi beneficiarii, circulaţia numerarului, consumul de energie, bugetele entităţii etc.

Datele informaţionale furnizate de evidenţa operativă sunt, de regulă, preluate şi prelucrate de contabilitate şi statistică.

În literatura de specialitate evidenţa operativă este denumită şi evidenţă tehnic-operativă, pe considerentul că utilizează şi mijloace tehnice de măsurare, şi înregistrare automată a datelor, precum şi datorită faptului că reflectă procese şi operaţii cu caracter tehnic.

Noţiunea folosită pentru denumirea evidenţei operative trebuie să exprime nu domeniul la care se referă şi care poate fi tehnic sau economic, ci caracterul operativ al acesteia, rolul şi funcţiile ei de a furniza date pentru necesităţile imediate ale entităţilor patrimoniale.

1.5. Contabilitatea - componentă a evidenţei economice

Ca formă principală a evidenţei economice, contabilitatea

înregistrează, urmăreşte şi controlează numai acele laturi ale activităţii care pot fi exprimate valoric cu ajutorul etalonului bănesc. Ea se circumscrie entităţilor patrimoniale.

Contabilitatea ţine evidenţa entităţii patrimoniale, nu a întreprinzătorului, deci ea va reflecta punctele de vedere ale entităţii patrimoniale17. 17 Lazarovici H. - Teoria şi practica contabilităţii pe baze logice şi raţionament, Editura Universalia, Bucureşti, 2000, pg. 70

Pentru realizarea obiectivului ei de studiu, contabilitatea trebuie să îndeplinească aceleaşi condiţii ca şi evidenţa economică.

Contabilitatea se deosebeşte de celelalte componente ale evidenţei economice prin următoarele particularit ăţi: a) contabilitatea înregistrează numai operaţii economice efectuate, spre

deosebire de celelalte componente ale evidenţei economice care înregistrează şi operaţii prevăzute a se efectua în perioadele viitoare;

b) în contabilitate operaţiile economice se înregistrează numai pe bază de documente justificative, în timp ce în alte forme ale evidenţei economice aceste operaţii se pot înregistra şi fără documente;

c) contabilitatea foloseşte, în principal, etalonul bănesc şi numai ca o completare utilizează etaloanele cantitative;

d) contabilitatea are un obiect propriu de cercetare deosebit de obiectul celorlalte ştiinţe;

e) contabilitatea foloseşte o metodă proprie de cercetare a obiectului său.

In funcţie de momentul, locul şi modul de realizare a lucrărilor sale, contabilitatea este de două feluri: 1. Contabilitatea curentă, este cea care înregistrează zilnic, pe baza

documentelor justificative, existenţa, mişcarea şi transformarea elementelor patrimoniale, precum şi rezultatele financiare ale activităţilor desfăşurate. Informaţiile furnizate, de contabilitatea curentă servesc pentru elaborarea şi urmărirea realizării valorice a programelor de activitate ale entităţilor patrimoniale, a situaţiei economico-financiare, a rezultatelor si altor indicatori economici.

2. Contabilitatea periodică, se realizează la sfârşitul perioadelor de gestiune în cadrul entităţilor macroeconomice-sociale, (holdinguri, grupuri, direcţii financiare judeţene, departamente, ministere) prin centralizarea informaţiilor cuprinse în bilanţurile contabile ale entităţilor patrimoniale de bază. Informaţiile furnizate de contabilitatea periodică asigură cunoaşterea activităţilor desfăşurate pe ramuri de activitate şi pe întreaga economie naţională.

Contabilitatea curentă poate fi: � contabilitate centralizată; � contabilitate descentralizată.

Contabilitatea centralizată se caracterizează prin faptul că toate lucrările contabile sunt concentrate şi executate de compartimentul contabilitate al entităţii.

În sistemul de contabilitate descentralizată o parte din lucrările contabile sunt executate în cadrul fabricilor, secţiilor de producţie, atelierelor, şantierelor şi altor subunităţi ale entităţi patrimoniale. Acest sistem de organizare al contabilităţii prezintă avantajul că este operativă,

fenomenele şi procesele economice se înregistrează în momentul şi la locul producerii lor.

1.5.1. Obiectivele contabilităţii

Contabilitatea are ca sarcină principală să evidenţieze, în mod cronologic, modificările care se produc permanent în cadrul patrimoniului, precum şi situaţia existentă la un moment dat.

În cursul activităţii entităţii patrimoniale, mijloacele materiale şi băneşti suferă o permanentă şi continuă mişcare, contabilitatea având sarcina să evidenţieze intrările şi ieşirile, precum şi existentul la un moment dat, constitutiv şi valoric18.

Obiectivele sau sarcinile contabilităţii sunt: 1. să furnizeze date (informaţii) necesare elaborării planurilor şi

programelor de activitate economică, şi în primul rând bugetele entităţilor patrimoniale. La elaborarea bugetelor contabilitatea furnizează informaţii, atât pentru cheltuieli, cât şi pentru venituri;

2. să asigure urmărirea şi controlul valoric al activităţilor desfăşurate, prin înregistrarea cronologică a operaţiilor economice şi financiare, prelucrarea informaţiilor cu privire la situaţia patrimoniului, informaţii necesare atât pentru nevoile proprii ale entităţii, cât şi în relaţiile cu acţionarii şi asociaţii, clienţii, furnizorii, băncile, cu organele fiscale şi alte persoane fizice şi juridice;

3. să asigure controlul integrităţii patrimoniului prin înregistrarea existenţelor şi mişcărilor elementelor patrimoniale, pe categorii, pe locuri de depozitare sau păstrare, persoanele în responsabilitatea cărora se află etc.;

4. să furnizeze informaţiile necesare întocmirii documentelor de sinteză contabilă care dau imaginea fidelă a patrimoniului, a situaţiei financiare şi a rezultatelor obţinute, astfel încât aceste informaţii să poată fi utilizate de toţi utilizatorii la luarea deciziilor economice.

1.5.2. Funcţiile contabilităţii

Contabilitatea ca sistem al conducerii, îndeplineşte anumite funcţii,

iar acestea sunt determinate de obiectivele ce-i sunt fixate, fie din iniţiativa celor care o conduc şi finanţează implementarea şi realizarea ei, 18 Lazarovici H. - Teoria şi practica contabilităţii pe baze logice şi raţionament, Editura Universalia, Bucureşti, 2000, pg. 18

fie cele stabilite de anumite organisme abilitate din afara entităţii patrimoniale, cum sunt: organele de stat, de metodologia contabilă19.

Pentru realizarea sarcinilor sale, contabilitatea îndeplineşte următoarele funcţii: 1) Funcţia de înregistrare şi prelucram a datelor constă în consem-

narea, potrivit unor principii şi reguli proprii, a proceselor şi fenome-nelor economice ce apăr în cadrul entităţilor patrimoniale şi se pot exprima valoric;

2) Funcţia de informare a contabilităţii rezidă în furnizarea informa-ţiilor privind structura şi dinamica patrimoniului, a situaţiei financiare şi rezultatelor obţinute în scopul fundamentării deciziilor. Contabilitatea are o funcţie de informare internă (pentru conducerea entităţii) şi o funcţie de informare externă (a terţilor). Contabilitatea furnizează informaţii privitoare la gospodărirea resurselor materiale, financiare şi de muncă, dinamica producţiei obţinute, costurile de producţie, veniturile realizate etc. Prin reflectarea tuturor activităţilor desfăşurate contabilitatea permite cunoaşterea eficienţei economice. Perfecţionarea acestei funcţii este condiţionată de folosirea pe scară largă a mijloacelor de culegere şi prelucrare automată a datelor în vederea obţinerii unor informaţii operative, rapide fi de calitate la toate nivelurile organizatorice.

3) Funcţia de control gestionar este legată de funcţia ele informare. Ea constă în verificarea cu ajutorul informaţiilor contabile a modului de păstrare şi utilizare a valorilor materiale şi băneşti, de gospodărire a resurselor, controlul respectării disciplinei financiare etc.

4) Funcţia juridic ă. Datele din contabilitate şi documentele primare servesc ca mijloc de probă injustiţie, pentru a dovedi realitatea unor operaţii economice, pentru stabilirea răspunderii patrimoniale pentru pagubele produse. Ele ajută la soluţionarea unor litigii.

5) Funcţia previzională. Informaţiile furnizate de contabilitate sunt utilizate la stabilirea tendinţelor viitoare ale fenomenelor şi proceselor economice, la elaborarea unor scenarii de dezvoltare bazate pe realitatea trecută şi prezentă. Informaţiile contabile servesc la fundamentarea programelor, la elaborarea bugetelor entităţii patrimoniale.

19 Teaciuc Mihai, Caciuc Leonora, Sabău Crăciun, Haţegan Camelia - Bazele contabilităţii, Editura Eurostampa, Timişoara, 2002, pg. 13

1.6. Utilizatorii informaţiilor furnizate de contabilitate

Este cunoscut faptul că entitatea patrimonială ocupă o poziţie centrală în societăţile contemporane, ea fiind agentul care elaborează şi distribuie produse materiale, efectuează prestatori de servicii destinate să satisfacă nevoile economice individuale sau colective. Rolul său în viaţa economică şi socială face ca, oricare ar fi natura sistemului în care îşi desfăşoară activitatea, ea trebuie să dea socoteală despre sine diferiţilor săi parteneri, utilizatori interni (managerii entităţii patrimoniale) sau externi (finanţatorii, investitorii actuali sau potenţiali, creditorii, furnizorii, salariaţii şi sindicatele, puterea publică etc.) ai informaţiei contabile.

Instrumentul prin intermediul c ăruia entitatea dă socoteală mediului său despre ceea ce face, despre poziţia sa financiară, despre performanţele sale, nu este altul decât contabilitatea financiară20.

Importanţa elaborării raportărilor financiare este egală atât pentru cei care le întocmesc, cât şi pentru utilizatorii informaţiilor financiare. Contabilitatea produce situaţii financiare care au impact asupra societăţii şi care modifică comportamentul indivizilor, generând mutaţii sau schimbări sociale21.

Utilizatorii informaţiei contabile, după poziţia lor faţă entitatea patrimonială, se clasifică în:

- utilizatori interni, adică cei care gestionează întreprinderea şi - utilizatori externi adică cei din afara entităţii patrimoniale.

Utilizatorii externi cuprind: - Asociaţii sau acţionarii (investitori actuali şi potenţiali) se

informează din situaţiile financiare anual, fiind interesaţi de rezultatele trecute şi profiturile viitoare (potenţiale) pentru a estima beneficiul adus de investiţia făcută.

- Creditorii actuali sau potenţiali , (bănci, societăţi de asigurare, companii financiare, societăţi de servicii de investiţii financiare, furnizori etc), sunt interesaţi de informaţiile contabile publice care le permit să stabilească dacă entitatea va avea disponibilităţi necesare pentru a-şi achita la scadenţă sumele datorate (împrumutul şi dobânda, respectiv contravaloarea vânzărilor).

20 Ionescu Cicilia – Contabilitate. Baze şi proceduri, ediţia a II-a, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2007, pg. 11 21 Pereş Ioan - coordonator, Mateş Dorel, Caciuc Leonora, Iosif Anda, Pereş Cristian, Imbrescu Carmen, Moraru Maria, Domil Aura, Dumitrescu Alin, Cotleţ Bogdan – Bazele contabilităţii, Editura Mirton, Timişoara, 2011, pg.18

- Analiştii financiari se folosesc de informaţiile contabile publice pentru analize şi pentru a face aprecieri privind perspectivele entităţii patrimoniale, cu accent pe profit, dividende şi preţul acţiunii; factorii ce influenţează poziţia ei pe piaţă; parametrii şi strategii de investiţii.

- Angajaţii sunt interesaţi de informaţiile contabile publice pentru siguranţa locurilor de muncă, viabilitatea pensiilor viitoare, corectitudinea salarizării etc.

- Guvernul şi instituţiile sale (reprezentat de organele fiscale, organele de control, organele de planificare etc.) are nevoie de informaţii contabile publice pentru a-şi atinge obiectivele economice ce se bazează pe sume de încasate din impozite, taxe şi contribuţii. Informaţia contabilă este folosită pentru stabilirea bazelor de calcul pentru impozite, taxe şi contribuţii; pentru analiza cererilor ce vizează acordarea de subvenţii, crearea sau menţinerea locurilor de muncă, supravegherea şi punerea în aplicare a politicii de concurenţă

- Clienţii , ca parteneri de afaceri, sunt interesaţi de abilitatea entităţii patrimoniale de a supravieţui şi de posibilitatea continuării activităţii, de capacitatea entităţii patrimoniale de a se aproviziona şi de a produce bunuri sau servicii pentru necesităţile lor.

- Alţi utilizatori externi. Între aceşti utilizatori putem aminti: responsabili politici ai comunităţilor locale – preocupaţi de contribuţia entităţii patrimoniale la dezvoltarea economiei locale (locuri de muncă, formare profesională, volum de producţiei etc.); reprezentanţii mişcării ecologice şi de protecţie a consumatorilor – atenţi la consecinţele activităţii entităţii patrimoniale asupra mediului şi al consumatorilor; societăţile concurente - pentru consolidarea poziţiei lor pe piaţă; publicul consumator interesat de ce şi cum îşi pot obţine produsele/serviciile la acelaşi preţ şi calitate. Utilizatorii interni - sunt reprezentaţi de manageri. Pentru

exercitarea atribuţiunilor de planificare, organizare şi control a activităţii entităţii patrimoniale, managerii au nevoie de informaţii operative, furnizate de contabilitatea financiară curentă şi mai ales de contabilitatea de gestiune.

1.6.1. Entităţile patrimoniale şi clasificarea lor

Entitatea patrimonială reprezintă persoana juridică creată pe baza capitalului şi a patrimoniului propriu care are ca obiect realizarea unei activităţi utile cerute de piaţă (producţia mărfurilor, circulaţia mărfurilor,

a titlurilor de valoare şi a instrumentelor de plată, de prestări de servicii în transporturi şi asigurări, servicii bancare, executări de lucrări şi alte operaţii accesorii activităţii de comerţ) în condiţii de eficienţă economică şi are ca scop obţinerea profitului22.

Entităţile patrimoniale se conduc după principiul gestiunii economice, adică îşi acoperă cheltuielile din veniturile proprii şi realizează profit. Entităţile patrimoniale23se clasifică astfel: a) societăţile comerciale:

- societăţile în nume colectiv; - societăţile în comandită simplă; - societăţile pe acţiuni; - societăţile în comandită pe acţiuni; şi - societăţile cu răspundere limitată.

b) societăţile/companiile naţionale; c) regiile autonome; d) institutele naţionale de cercetare-dezvoltare; e) societăţile cooperative şi celelalte persoane juridice care, în baza legilor speciale de organizare, funcţionează pe principiile societăţilor comerciale; f) subunităţile fără personalitate juridică, cu sediul în România, care aparţin persoanelor juridice cu sediul sau domiciliul în România, în condiţiile prevăzute de reglementările contabile; g) subunităţile fără personalitate juridică, cu sediul în străinătate, care aparţin persoanelor prevăzute la lit. a) - e), cu sediul sau domiciliul în România, în condiţiile prevăzute de reglementările contabile; h) subunităţile din România, care aparţin unor persoane juridice cu sediul sau domiciliul în străinătate, în condiţiile prevăzute de reglementările contabile.

Entităţile patrimoniale24 pot fi organizate sub forma regiilor autonome ale statului, societăţilor comerciale şi societăţilor(asociaţiilor) cooperatiste.

Regiile autonome se organizează şi funcţionează în ramurile strate-gice ale economiei naţionale: industria de armament, energie electrică, ex-ploatarea minelor si a gazelor naturale, poştă şi transporturi feroviare etc.

22 Vartolomei Mihaela - Aplicaţii practice ale teoriei bazelor contabilităţii, editura Politehnica, Timişoara, 2007, pg. 22

23 OMFP nr. 3055/2009 Reglementări Contabile Conforme Cu Directivele Europene, M.O. nr. 766 bis/10 noiembrie 2009, care se aplică începând cu 1 ianuarie 2010, art. 1, pct (3) 24 Vartolomei Mihaela - Aplicaţii practice ale teoriei bazelor contabilităţii, editura Politehnica, Timişoara, 2007, pg. 22

stabilite de guvern. Societăţile comerciale25 se înfiinţează prin acte administrative sau

prin asociere de persoane fizice şi/sau juridice în vederea efectuării de acte de comerţ, cu respectarea dispoziţiilor legale.

Societăţile (asociaţiile) cooperatiste sunt persoane juridice constituite pe baza principiul activităţii comune ale membrilor, având caracteristica unor societăţi de persoane care administrează bunurile şi muncesc împreună după reguli statutare de administrare şi repartizare a rezultatelor.

Entităţile patrimoniale se pot clasifica după următoarele criterii: a) După obiectul activităţii lor entităţile patrimoniale pot fi26:

� de producţie de mărfuri; � de construcţii-montaj; � de exploatări miniere; � de comerţ; � de prestări de servicii în domeniul financiar-bancar; � de prestări de servicii în transporturi şi asigurări; � de prestări de servicii diverse (controlul mărfurilor, expertize,

spectacole de cinematograf, teatre etc); � de executări de lucrări şi altele.

b) După forma de constituire şi funcţionare entităţile patrimoniale îmbracă următoarele forme juridice: societate în nume colectiv, societate în comandită simplă, societate pe acţiuni, societate în comandită pe acţiuni, societate cu răspundere limitată.

Societatea în nume colectiv este societatea comercială ale cărei obligaţii sociale sunt garantate cu patrimoniul social şi cu răspunderea nelimitată şi solidară a tuturor asociaţilor. Totodată, părţile sociale nu pot fi reprezentate de titluri negociabile.

Societatea în comandită simplă27 este societatea comercială ale cărei obligaţii sunt garantate cu patrimoniul social şi cu răspunderea nelimitată şi solidară a asociaţilor comanditaţi, în timp ce comanditarii răspund numai până la limita aportului lor şi nu au dreptul să se amestece în administrarea societăţii.

Capitalul social este divizat în părţi sociale care nu pot fi cedate de comanditari fără acordul unanim.

25 Legea nr. 31/1990, privind societăţile comerciale, actualizată 2011, art. 1 26 Vartolomei Mihaela - Aplicaţii practice ale teoriei bazelor contabilităţii, editura Politehnica, Timişoara, 2007, pg. 23

27 Comandita reprezintă contractul de asociere în care una din părţi, comanditatul, răspunde solidar şi cu întreaga sa avere pentru obligaţiile societăţii faţă de creditori, pe când cealaltă parte, comanditarul, nu răspunde decât în limitele capitalului social investit de el.

Societatea pe acţiuni este societatea comercială ale cărei obligaţii sociale sunt garantate cu patrimoniul social, iar asociaţii sunt obligaţi să răspundă în limita capitalului subscris, exprimat în acţiuni. Acţiunile pot fi transmise liber terţelor persoane, nefiind necesară o autorizaţie din partea celorlalţi acţionari, dacă contractul de societate nu prevede altfel.

Societatea în comandită pe acţiuni este societatea comercială al cărei capital social este împărţit pe acţiuni, iar obligaţiile sociale sunt garantate cu patrimoniul social şi cu răspunderea nelimitată şi solidară a asociaţilor comanditaţi. Comanditarii sunt obligaţi numai la plata acţiunilor lor.

Societatea cu răspundere limitată reprezintă, societatea comercială ale cărei obligaţii sociale sunt garantate cu patrimoniul social, iar asociaţii răspund numai cu cota lor socială. Părţile sociale ale asociaţilor, sunt, în principiu, netransmisibile altor persoane şi nici reprezentate prin titluri negociabile, aşa cum sunt acţiunile.

c) După forma de proprietate entităţile patrimoniale pot fi28: • societăţi comerciale de stat sau publice; • societăţi comerciale private sau particulare; • societăţi comerciale cu capital mixt - privat şi public, cu

capital autohton şi capital străin. Societăţile comerciale de stat sau publice se pot înfiinţa şi

organiza numai sub formă de societăţi pe acţiuni sau societăţi cu răspundere limitată (Legea nr. 15/1990 art. 16).

Societăţile comerciale private sau particulare se pot constitui în oricare din formele juridice prezentate.

Ele pot fi fie societăţi comerciale de persoane (societatea în nume colectiv şi societatea în comandită simplă), societăţi comerciale de capitaluri (societatea pe acţiuni), fie societăţi comerciale de persoane şi capitaluri (societatea în comandită pe acţiuni şi societatea cu răspundere limitată),

d) După importanţa lor în cadrul economiei naţionale entităţile patrimoniale cu capital public se împart în unităţi de subordonare republicană, care se înfiinţează prin Hotărâri ale Guvernului şi unităţi de subordonare locală, care se înfiinţează prin Decizii ale Consiliilor locale si judeţene.

e) După mărimea capitalului social distingem: entităţi patrimoniale mari, entităţi patrimoniale mijlocii, entităţi patrimoniale mici. în funcţie de mărimea lor entităţilor patrimoniale li se atribuie un grad

28 Vartolomei Mihaela - Aplicaţii practice ale teoriei bazelor contabilităţii, editura Politehnica, Timişoara, 2007, pg. 23

exprimat cifric (0, 1, 2, 3). Din punct de vedere fiscal entităţi patrimoniale sunt împărţite în;

contribuabili mari şi contribuabili mici. In funcţie de varianta de contabilitate utilizată avem entităţi

patrimoniale mici şi mijlocii şi entităţi patrimoniale mari. Entităţile patrimoniale mici şi mijlocii îndeplinesc cumulativ două condiţii:

• au un număr mediu anual de salariaţi mai mic de 250; • realizează o cifră de afaceri anuală netă de până la 50 milioane

euro, echivalent în lei, sau deţin active totale care nu depăşesc echivalentul în lei a 43 milioane euro, conform ultimei situaţii financiare aprobate29.

Entităţile patrimoniale care nu se încadrează în aceste criterii sunt considerate unităţi mari.

Entităţile patrimoniale mici şi mijlocii folosesc varianta simplificată de contabilitate.

a) După caracterul activităţii în timp avem: � entităţi patrimoniale cu activitate continuă sau permanentă � entităţi patrimoniale cu producţie sezonieră (producţie îngheţată). b) După modul de organizare a producţiei deosebim:

� entităţi patrimoniale cu producţie individuală sau pe comenzi; � entităţi patrimoniale cu producţie de serie; � entităţi patrimoniale cu producţie de masă.

1.6.2. Instituţiile publice

În această categorie se cuprind instituţiile de stat create pentru

realizarea unor activităţi social-culturale. Ele nu îndeplinesc o activitate economică direct productivă şi se pot grupa după cum urmează :

• Unităţi subordonate Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, adică unităţile de învăţământ preşcolar, şcolile generale, liceele, şcolile profesionale, universităţile, învăţământul postuniversitar.

• Unităţi subordonate Ministerului Sănătăţii ca : dispensarele, spita-lele, sanatoriile, policlinicile etc.

• Unităţi subordonate Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional, cum sunt: teatre, opere,1 muzee, centre de cultură, Biblioteca Naţională a României, Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, Centrul Naţional al Cinematografiei şi altele.

29 Ordonanţa Guvernului nr. 27/2006 din 26/01/2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării entităţilor patrimoniale mici şi mijlocii (publicata în Monitorul Oficial, Partea I nr. 88 din 31/01/2006)

• Organele puterii şi administraţiei de stat: preşedinţia, parlamentul, guvernul, parchetul, organele de justiţie, prefecturile şi primăriile.

• Ministerul Apărării Naţionale (Armata si organele de ordine internă si de pază).

Caracteristica esenţială a instituţiilor bugetare o constituie faptul că activitatea lor nu generează venituri care să le asigure în întregime autofinanţarea, ele- fiind finanţate de la buget.

1.6.3. Organizaţiile obşteşti

Din punct de vedere contabil, principalele categorii de organizaţii

obşteşti sunt: partidele politice, sindicatele, asociaţiile profesionale, cultele, societăţile de caritate, fundaţiile.

Organizaţiile obşteşti sunt constituite pe principiul asocierii sau participării libere şi desfăşoară activităţi politice, social-culturale, religioase, precum si anumite activităţi economice.

Ele îşi acoperă cheltuielile de funcţionare din contribuţia membrilor acestora şi din unele venituri proprii obţinute din activitatea economică.

1.6.4. Structura organizatorică specifică entităţilor patrimoniale

Organizarea muncii în contabilitate, respectiv, a practicii contabile

presupune rezolvarea cel puţin a următoarelor probleme: a) delimitarea entităţilor patrimoniale obligaţi prin lege, să-şi

organizeze şi să-şi conducă o contabilitate proprie; b) precizarea modalităţii de efectuarea lucrărilor de

contabilitate şi a personalului abilitat să le execute; c) înfiinţarea şi stabilirea atribuţiilor compartimentelor

funcţionale în cadrul cărora urmează-să se execute lucrările de contabilitate.

În funcţie de un complex de factori cum ar fi de exemplu: mărimea şi structura entităţii patrimoniale, volumul şi diversitatea operaţiilor economice de contabilitate, tehnologia producţiei sau a circulaţiei bunurilor, gradul de mecanizare şi automatizare a lucrărilor de contabilitate etc. în practică pot fi întâlnite diferite combinaţii de organizare a contabilităţii. Astfel cele mai reprezentative forme de organizare a contabilităţii sunt: a) Organizarea centralizată a contabilităţii caracterizata prin executarea

tuturor lucrărilor financiar-contabile într-un compartiment unic (eventual substructurat în birouri şi servicii). Se recomandă pentru

acele unităţi patrimoniale care îşi desfăşoară întreaga activitate într-un singur loc, de regulă, la sediul social.

b) Organizarea descentralizată a contabilităţii caracterizată prin exe-cutarea lucrărilor contabile descentralizat prin compartimente financiar-contabile înfiinţate la subunităţi tehnico-productive, care îşi organizează şi conduc o contabilitate proprie, de regulă, până la balanţă de verificare. Se recomandă unităţilor patrimoniale mari care au subunităţi tehnico-productive dispersate teritorial şi/sau cu. autonomie economico-funcţională.

c) Organizarea integrată a contabilităţii care presupune realizarea con-comitentă, în cadrul aceloraşi compartimente funcţionale atât a lu-crărilor specifice contabilităţii financiare cât şi a celor specifice contabilităţii de gestiune.

d) Organizarea specializată a contabilităţii care presupune organizarea unor compartimente funcţionale distincte în care să se execute lucrările specifice celor două circuite contabile, respectiv, contabilitatea financiară şi contabilitatea de gestiune.

In cadrul entităţilor patrimoniale se desfăşoară două categorii de activităţi: activităţi legate de obiectul de activitate (activităţi productive în unităţile economice) şi activităţi funcţionale. Verigile organizatorice în cadrul cărora se desfăşoară aceste activităţi sunt de două feluri: organisme productive şi organisme funcţionale. Aceste organisme alcătuiesc structura organizatorică a entităţilor patrimoniale.

Potrivit celor două categorii de organisme sau verigi organizatorice structură organizatorică cuprinde: structura de producţie şi structura funcţională. a) Structura de producţie este specifică entităţilor economice şi cu prinde organisme a căror conţinut şi denumire diferă de la o ramură economică la alta, în funcţie de particularităţile acestora, astfel:

• în cadrul entităţilor industriale, structura de producţie poate fi alcătuită din: uzine, fabrici, sectoare de producţie (secţii, ateliere, centre de producţie şi locuri de muncă);

• unităţile agricole au în structura lor productivă: ferme de producţie (pentru cultura plantelor, pentru creşterea animalelor), sectoare de activitate auxiliară (aprovizionate, desfacere, transporturi, întreţi-nere şi reparaţii la utilaje etc);

• unităţile de construcţii-montaj cuprind în structura lor productivă antreprize, brigăzi, şantiere de construcţii, loturi, puncte de lucra;

• unităţile de transporturi, în funcţie de particularităţile activităţii de transport, pot avea în structura lor productivă: gări, autogări, ae-rogări, porturi, autobaze şi altele;

• în structura productivă a entităţilor din sfera comerţului există: depozite, magazine, restaurante, cofetării, hoteluri etc.

b) Structura funcţională a tuturor categoriilor de unităţi patrimoniale cuprinde ca verigi organizatorice: servicii, birouri şi compartimente de activitate funcţională, precum şi locuri de muncă. În cadrul entităţilor macroeconomice (departamente şi ministere) există direcţii şi direcţii generale.

Întrebări de verificare 1. Definiţi noţiunea de sistemul informaţional economic. 2. Care este principala funcţie sistemului informaţional? 3. Care este importanţa sistemului informaţional? 4. Clasificaţi informaţiile economice. 5. Definiţi noţiunea de etalon informaţional. 6. Care sunt categoriile de etaloane informaţionale? 7. Ce înţelegeţi prin prelucrarea datelor? 8. Care sunt cele mai reprezentative surse de date şi informaţii

economice 9. Definiţi noţiunea de evidenţa economică şi de evidenţa operativă 10. Ce este contabilitatea? 11. Care sunt obiectivele contabilităţii? 12. Care sunt funcţiile contabilităţii? 13. Care sunt tipurile de entităţi patrimoniale? 14. Care sunt formele entităţilor economice? 15. Ce cuprinde structura organizatorică ?