1
MINISTERUL EDUCATIEI SI CERCETARII STIINTIFICE
SCOALA NATIONALA DE STUDII POLITICE SI ADMINISTRATIVE
SNSPA
“CONFRUNTAREA OCCIDENTULUI CU RUSIA LA INCEPUTUL
SECOLULUI 21: SCENARII DE SECURITATE IN SPATIUL
GEOPOLITIC DELIMITAT DE MAREA BALTICA SI MAREA
NEAGRA (INTER-MARIUM)”
Rezumat
Doctorand: George Vlad Niculescu
Conducator Doctorat: Prof. univ. Dr. Ionescu E. Mihail
Durata: Septembrie 2014- Septembrie 2019
2
1. Scopul, domeniul de aplicare și metodologia cercetarii
Planificarea/Constructia scenariilor (scenario planning) ofera un model structurat de gandire
a viitorului. Scenariile sunt povestiri despre modul în care viitorul s-ar putea derula și despre
modul în care ar putea afecta o problemă cu care se confruntă un anumit actor. Scenariile nu
prevăd viitorul. Ele evidentiază promotorii schimbarii (drivers of change) a căror înțelegere îi
poate ajuta pe manageri să pastreze controlul asupra unor situații necunoscute. Scenariile
sunt deosebit de utile în dezvoltarea strategiilor organizațiilor și instituțiilor publice în vremuri
foarte incerte.
Scopul principal al acestei cercetări a fost de a combina analiza geopolitică orientată spre
trecut cu planificarea scenariilor orientata catre viitor pentru a spori capacitatea de previzune
a liderilor politici, din domeniul afacerilor și militari privind evoluția mediului regional de
securitate in zona de la Marea Baltică până la Marea Neagră (Inter-marium) în următorul
deceniu.
Din George Friedman-"Din Estonia pana în Azerbaidjan: Strategia americană după Ucraina",
STRATFOR ' s Geopolitical Weekly, martie 2014.
INTER-MARIUM: De la Marea Baltică la Marea Neagră
INTER-MARIUM
3
Această cercetare de doctorat a pornit de la ipoteza ca patru scenarii empirice ar fi cele mai
probabile pentru Inter-marium, în perioada 2025-2030:
1. Alianța Inter-Marium: Noua indiguire americana a expansiunii Rusiei.
2. Zona tampon: Impartirea puterii și confruntarea limitata/controlata.
3. Declinul Vestului: unitatea europeană și trans-atlantică zdrobite.
4. Haos regional: transformarea confruntarii în război.
După construirea celor patru scenarii de securitate folosind algoritmul planificarii scenariilor,
ele au fost testate prin discutarea relevantei geopolitice si implicațiilor acestora pentru
Strategia de Securitate Națională a României pentru perioada 2020-2030. „Catalogul
promotorilor schimbarii si al fortelor (de influenta) externe" a rezultat ca un produs secundar
al acestei cercetări doctorale.
La prima vedere, cele patru scenarii ipotetice de mai sus au fost enumerate în funcție de
gradul lor estimat de probabilitate in ordine descrescătoare. Astfel, am presupus inițial că
Alianța Inter-Marium este cel mai probabil scenariu, iar scenariul Haos Regional este cel mai
puțin probabil. Cu toate acestea, probabilitatea reală a acestor scenarii este imposibil de
evaluat cu acuratețe pentru că ea depinde în mare măsură de interacțiunea unor factori și
procese greu cuantificabile, pe diferite niveluri de analiză. De fapt, nu acesta a fost scopul
principal al acestei cercetări doctorale. In schimb, concluzia cheie este ca procesul de
planificare strategică a fiecărui actor internațional in Inter-Marium ar trebui să fie suficient de
rezilient astfel incat sa permita conservarea și protejarea, în cea mai mare măsură posibilă, a
interesele actorilor internaționali respectivi, indiferent de scenariul care ar prevala în cele din
urmă.
Nivelul de analiză a fost în principal cel regional, dar influențele globale, naționale sau locale
nu au fost omise. De exemplu, impactul initiativei chineze Belt&Road și al intereselor strategice
globale ale SUA au fost luate în considerare in constructia scenariilor pentru 2025-2030 în Inter-
marium. Eforturile Turciei de a-și echilibra politicile nationale fata de Rusia și Occident vor
avea un impact asupra posibilului rezultat al confruntării occidentale cu Rusia în Inter-marium,
care nu a fost scapat din vedere.
În ceea ce privește colectarea informațiilor, conceptele și noțiunile relevante, inclusiv studiile
științifice disponibile privind planificarea scenariilor și relațiile sale cu capacitatea de
4
previziune strategică, precum și cu planificarea strategica, au fost atent studiate. Informațiile
empirice din surse deschise, în primul rând de pe Internet și din biblioteci publice, precum și
concluziile trase din participarea la briefing-uri, seminarii, conferințe, ateliere de lucru
internaționale au fost de asemenea utilizate în această cercetare.
În ceea ce privește structura cercetării, cele patru scenarii au fost elaborate prin raportare la
evaluarea contextului istoric al relațiilor dintre puterile europene și Rusia, pe de o parte, și
intre SUA și Rusia, pe de altă parte, cu deosebire in scopul identificarii promotorilor schimbării
care ar putea fi aplicabili si în următorul deceniu. Cercetarea a inclus apoi o evaluare a situației
geopolitice și strategice recente, ținând seama de interesele de securitate, de riscurile și de
strategiile actorilor-cheie. Au fost luate in considerare procesele regionale majore cu un
impact strategic potențial asupra regiunii de interes, inclusiv competitia proceselor de
integrare europeană și eurasiatică, controlul accesului la sursele de energie și jocurile
geopolitice asociate stabilirii rutelor de transport energetic între Eurasia și Europa,
transformarea continuă a relațiilor trans-atlantice, apariția unor noi provocări în materie de
securitate (cum ar fi cele din domeniile cyber, hibrid, imigrația ilegală), precum și gestionarea
si solutionarea conflictelor din Ucraina, Caucazul de Sud și din Transnistria. Analiza de mai sus
a oferit un catalog extins al promotorilor schimbării1 și forțelor externe2 care ar putea fi
relevante pentru Inter-marium în următorul deceniu. Fiecare dintre scenariile menționate
mai sus au fost dezvoltate pe baza unei combinații unice de promotori ai schimbarii și forțe
externe. În cele din urmă, au fost analizate implicațiile strategice ale fiecărui scenariu pentru
viitoarele strategii de securitate nationala ale României.
2. Introducere în planificarea scenariilor de securitate ca instrument de îmbunătățire a
capacitatii de previziune și de creștere a eficacității planificării strategice
Confruntarea geopolitică a Occidentului cu Rusia a fost cercetată tot mai mult în ultimii ani.
Cu toate acestea, până în prezent, aceasta nu a fost cercetata utilizând metoda planificarii
scenariilor. Scenariile ofera perspective posibile asupra lumii, descrise în formă narativă, care
oferă un context mai larg în care managerii pot lua deciziile. Din perspectiva unei serii de lumi
1 O gama de factori intra-regionali de tip social, tehnologic, de mediu, economic, politic, legislativ și etic, precum și geopolitici care ar putea schimba direcția tendințelor pe termen lung în Inter-marium. 2 Factori de influenta externa de natura geopolitica, economica, sociala și tehnologica care ar putea Influenţa pe termen lung o gamă mai largă de procese globale cu efecte vizibile in Inter-marium.
5
posibile, deciziile ar fi mai bine informate, iar strategiile polivalente, bazate pe cunoaștere, ar
fi mai probabil să reușească.
Planificarea scenariilor oferă un proces structurat pentru ca oamenii să înceapă sa se
gandeasca in mod "conștient" la viitorul pe termen lung și la posibilele sale implicații pentru
strategia actuală. Scenariile consolidează setul de instrumente strategice al managerului: în
timp ce metodele tradiționale se concentrează asupra trecutului, planificarea scenariilor se
concentrează asupra viitorului. Prin combinarea analizei trecutului și viitorului, gandirea
strategica devine mai puternica și sunt promovate receptivitatea, flexibilitatea și avantajul
competitiv.
Scenariile sunt un instrument puternic în planificarea strategică. Acestea sunt deosebit de
utile în dezvoltarea strategiilor de navigare a organizațiilor și instituțiilor publice (naționale
sau internaționale) în vremuri cu grad mare de incertitudine.
Capacitatea de previziune strategică poate fi sporită prin perceptia prin mai multe lentile.
Presupunand ca ele ar trebui să cuprindă obiectivele geopolitice, socio-economice,
tehnologice, culturale și militare, precum și constrângerile actorilor internaționali relevanți,
scenariile prezinta alternative de viitor pe care le pot determina deciziile managerilor de
astăzi.
Unii cercetători au subliniat avantajul de a folosi teoriile relațiilor internaționale în prezicerea
evenimentelor și surprizelor viitoare.
Pentru realisti, inclusiv din brandurile mai noi, realistii structurali sau neorealisti, sistemul
internațional este definit de anarhie, respectiv de absența unei autorități centrale. Thucydides
a fost primul care a stabilit ideea că dinamica relațiilor internaționale este asigurată de
creșterea diferențială a puterii între state, care a fost ulterior identificată de Robert Gilpin ca
fiind teoria războiului hegemonic.
O consecință esențială a teoriei neorealiste este dilema securității. Potrivit acestei dileme,
statele se confruntă cu acțiunile de pregătire militară ale celorlalte state ale caror scopuri pot
fi incerte. Sunt aceste actiuni proiectate pentru propria lor apărare sau fac ele parte dintr-un
plan ascuns de agresiune impotriva noastra? La rădăcina dilemei securitatii stau, prin urmare,
neîncrederea și teama.
6
Dilema securității are loc în relațiile dintre aliați, precum și între adversari. Într-un sistem
multipolar, dilema aliatului și dilema adversarului au o importanță aproximativ egală și sunt
strâns interconectate. Glenn Snyder a identificat, de asemenea, o serie de determinanți care
pot afecta opțiunile în cadrul dilemei aliaților. Acești factori determinanți ar putea fi evaluați
in raport cu promotorii schimbarii sau cu forțele externe din planificarea scenariilor, atat în
ceea ce privește NATO, cât și UE, pentru a măsura reziliența potențială a alianțelor occidentale
în confruntarea cu Rusia.
Instituționaliștii liberali împărtășesc multe ipoteze realiste cu privire la sistemul internațional,
dar ajung la o concluzie radical diferită: cooperarea între națiuni nu numai ca este posibilă,
dar poate fi o strategie rațională, auto-interesată pe care țările să o urmărească în anumite
condiții.
Una dintre cele mai proeminente evoluții în cadrul teoriei liberale a fost fenomenul cunoscut
sub numele de pacea democratică. Acesta a descris absența războiului între statele liberale,
definite ca democrații liberale mature. Susținerea acestei opinii de catre unii liderii politici
marcanti in anii 1990 s-a tradus în politica occidentală de promovare a democrației în Europa
Centrala si de Est și a deschis posibilitatea ca aceste state să adere la instituțiile occidentale,
UE și NATO.
Susținătorii securității colective au luat în serios Realpolitik-ul si posibilitatile de calcul al
puterii, dar au susținut totodata că politica internă, convingerile și normele sunt de asemenea
determinanți importanți ai comportamentului statelor. Securitatea colectivă este o
modalitate de a oferi un mecanism mai eficient pentru echilibrarea unui agresor. Scopul este
de a ameliora concurența în materie de securitate între state prin reducerea posibilităților de
escaladare a ostilității în război.
Punand accentul pe contextul social în care au loc relațiile internaționale, constructiviștii au
ajuns sa sublinieze problemele identitare și de credinta. În timp ce unii constructivisti ar
accepta că statele ar fi auto-interesate, actori raționali, ei au subliniat, de asemenea, că
diferitele identități și credințe ar contrazice noțiunile simpliste de raționalitate în temeiul
cărora statele ar urmări pur și simplu supraviețuirea, puterea, sau bogăția. Constructivismul
a accentuat, de asemenea, rolul actorilor non-statali mai mult decât alte abordări și au
remarcat rolul instituțiilor internaționale ca actori de drept.
7
3. Analiza geopolitică a scenariilor de securitate din Inter-Marium
Scenariile de securitate din Inter-marium ar trebui dezvoltate pe fundalul unei evaluări
istorice a relațiilor dintre puterile europene și Rusia, pe de o parte, și intre SUA și Uniunea
Sovietică în contextul bipolar al securitatii europene, pe de altă parte. Tintele acestei evaluari
au fost postura și puterea Rusiei în cadrul sau împotriva acordurilor europene de securitate,
incepand de la Congresul de la Viena (1815) si până la sfârșitul războiului rece (1991), cu
accent pe zona Inter-Marium. Spre deosebire de anii 1990, în perioada 2010- 2030, țările din
Inter-Marium sunt conectate în diferite moduri și cu intensitati diferite la trei procese majore
de integrare (euro-atlantic, european și eurasiatic). Acestea ar putea fi asimilate, într-o
oarecare măsură, cu un fel de "imperii ale secolului XXI", în timp ce diferitele niveluri de
integrare conduse de Occident și Rusia, au adâncit diferenţele geopolitice intra-regionale.
În plus, regiunea Inter-Marium a rămas acoperită de garanțiile de securitate colectiva ale
sistemului OSCE și a fost destabilizata parțial de conflictele nerezolvate, care au rezultat din,
și au reflectat, slăbiciunile sistemului OSCE. De la sfârșitul războiului rece, Turcia a reapărut
pe harta geopolitică a Europei ca actor în mare parte independent, exercitând o influență
semnificativă asupra echilibrului general de putere, care se reflectă în situația strategică a
Inter-Marium. Toate aceste schimbări strategice ale sistemului european de securitate ar
necesita o perspectivă istorică mai amplă decât simpla referire la perioada interbelica,
deoarece probabil ca nu toate modelele de securitate posibile ar putea fi regăsite în cadrul
acelei perioade istorice relativ înguste (1918-1940).
În esență, scenariile de securitate din Inter-Marium s-ar putea dezvolta pe baza analizei
Strength, Weaknesses, Opportunities and Threats (SWOT) a proceselor de integrare și de
cooperare regională post-război rece din Europa și Eurasia, precum și a relațiilor
transatlantice.
De la sfârșitul războiului rece, mediul de securitate s-a schimbat aproape dincolo de
recunoaștere. Securitatea nu se mai concentrează doar asupra puterii militare. O parte a
acestei transformări a fost legată de absența unei amenințări definitorii și de o deplasare
semnificativă a riscurilor de natura militara și din domeniul apărarii către cele economice, de
dezvoltare și societale. Conceptul de securitate a fost lărgit, cuprinzând stabilitatea politică,
socială și economică, în timp ce violența și amenințările la adresa securității fizice nu se mai
8
referă exclusiv la apărarea națională și teritorială. Securitatea a încetat să însemne pur și
simplu apărare. Apărarea a devenit o componentă a unei politici de securitate cuprinzătoare,
inclusiv un spectru larg de misiuni variind de la diplomația preventivă, la menținerea păcii și
la asigurarea respectării păcii, precum si pentru a reconstrui instituțiile de stat și mecanismele
societale după un conflict. Unele diferențe dintre securitatea internațională și cea internă au
fost erodate. Afacerile internaționale au implicat actori non-statali, cum ar fi rețelele teroriste
globale.
Riscurile și amenințările de securitate transnaționale, intre care terorismul, proliferarea ANM,
criminalitatea organizată, imigrația ilegală, conflictele etnice și religioase au apărut, iar
comunitatea internațională a trebuit să definească modalități și să găsească mijloace și
resurse pentru a le face față. Au aparut noi surse potențiale pentru conflictele viitoare, cum
ar fi inechitatea și sărăcia generate de decalajul economic și tehnologic în creștere între bogați
și săraci, accesul la resursele naturale limitate, nevoia de a conserva identitățile etnice și
religioase într-o lume globalizată.
Dezechilibrele dintre lumea dezvoltată și cea în curs de dezvoltare au crescut, creșterea
populației fiind concentrată în mod copleșitor în țările cele mai puțin capabile să o sustina.
Această tendință a avut un impact major asupra structurii de vârstă a populației mondiale. În
lumea în curs de dezvoltare (în afara Chinei), se proiecteaza o explozie a forței de muncă fara
ca realitatile socio-economice ale acestor țări să le permita o absorbtie integrala. Frontierele
internaționale au devenit mai poroase și relativ mai ușor de penetrat. Deteriorarea
circumstanțelor economice, precum și tulburările politice și conflictele regionale au creat o
tendință semnificativă de mișcări în masă ale persoanelor care au dus la apariția unor societăți
multietnice. Aceasta noua situatie ar impune o gestionare adecvată a migrației pentru a
asigura diferențierea între refugiați/solicitanții de azil și migranții economici. Migrația a avut,
de asemenea, un impact asupra societăților de origine. Imigrația ilegală a ajuns în prim plan ca
un fenomen important. În plus față de droguri și trafic de arme, traficul de ființe umane a
intrat în portofoliul de rețele de criminalitate organizată și organizații teroriste ca o activitate
generatoare a unui profit ridicat.
Terorismul și criminalitatea organizată au fost recunoscute ca surse potențiale de risc și
amenințare la adresa stabilității și securității națiunilor, precum și ca forțe care se opun
dezvoltarii societăților liberale, deschise și democratice, guvernate de statul de drept.
9
Terorismul contemporan a dezvăluit noi tendințe și pericole, care au fost demonstrate în mod
tragic de atacurile fără precedent din 11 septembrie 2001 și de atacurile mai recente inspirate
de ISIS in Europa și in întreaga lume. Nu numai că acest lucru a arătat capacitatea și dorința
teroriștilor de a utiliza noi metode de ucidere și distrugere, dar a aratat, de asemenea, că
natura terorismului în ceea ce privește organizarea și abordarea operațională este si ea in
schimbare. A fost elaborat un nou cadru global de combatere a terorismului într-un domeniu
de aplicare foarte amplu, incluzand suprimarea finanțării terorismului, intarirea cooperarii
poliției și a serviciilor de informatii .
Raspandirea democrației în multe părți ale lumii de astăzi nu a însemnat insa sfârșitul istoriei,
așa cum sugerase Francis Fukuyama în august 1989, în faimosul său articol. Aceasta a dus în
schimb la apariția unor noi provocări reprezentate de alternativele totalitare la sistemele
democratice, de creșterea fanatismului religios și de necesitatea de a găsi modalități adecvate
de a face față efectelor destabilizatoare ale capitalismului și revoluției tehnologice.
11 septembrie, 2001 a însemnat un nou punct de cotitură în politica lumii contemporane. Nu
numai că războiul împotriva terorismului global a devenit o temă centrală pentru dezbaterea
securitatii internaționale. Dar focalizarea jocului geostrategic global în Asia Centrală și în
Orientul Mijlociu a remodelat dramatic relațiile de putere dintre SUA, Europa, Rusia, China și
India, care au descoperit un interes comun in lupta împotriva islamului politic. In acelasi timp,
atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 au consolidat mișcarea anti-globalizare prin
afișarea vulnerabilității SUA la amenințări asimetrice, hrănite de libertățile politice individuale
neingradite și de existența unui sistem financiar și economic global, care a creat condiții
favorabile pentru afirmarea constrângerii strategice ca instrument esențial pentru
remodelarea noii ordini mondiale.
Mai recent, alegerea lui Donald Trump în calitate de președinte al SUA în noiembrie 2016 a
accelerat schimbări semnificative în jocul de putere american în Europa: de la o nouă ingradire
americană, împreună cu aliații și partenerii, a Rusiei și Chinei, spre noi practici care presupun
decesul ordinii mondiale postbelice; chestionarea relațiilor trans-atlantice în numele vechiului
echilibru de putere in Europa; ignorarea intereselor legitime ale multor aliați și parteneri, sub
10
acoperirea unui slogan naționalist "Sa facem America mareata din nou"; și străduinta de a
submina unitatea aliaților europeni.3
În general, vechea ordine globală este sub o presiune crescanda, deoarece SUA au rămas în
mod inerent cel mai puternic actor international, deși nu este un actor lipsit de rivali. China a
crescut rapid ca un concurent puternic al Statelor Unite, în timp ce Rusia, stimulata de
perspectiva de a slăbi ordinea americana, s-a aliniat strategic tot mai mult cu Beijingul. Strivita
între America, pe de o parte și China-Rusia, pe de alta parte, Europa ar putea deveni prea
divizata pentru a putea juca în mod eficient rolul mediatorului global.
4. Planificarea scenariilor de securitate în inter-Marium: scenarii empirice, promotorii
schimbarii și forțele externe pentru următorul deceniu
Acest capitol a avut un dublu scop: (1) sa prezinte pe scurt raționamentul care a condus la
cele patru scenarii de securitate empirice alese ca ipoteză de cercetare; (2) să analizeze
scenariile de securitate gasite în literatura cercetată in scopul validarii promotorilor
schimbării și forțelor externe identificati în cadrul metodologiei de planificare a scenariilor.
Potrivit lui Jay Ogilvy planificarea scenariilor se desfasoara in general printr-un proces ordonat
si metodic. Procesul are, de obicei , două componente majore: în primul rând, este aleasa
matricea scenariilor care urmeaza sa fie construite; în al doilea rând, se dezvolta povestea
reală a fiecarui scenariu in parte, se analizeaza implicațiile acestora și se identifica indicatorii
timpurii. Un proiect tipic de planificare a scenariilor ar începe, de obicei, cu interviuri și cu un
seminar inițial, urmat de cel puțin o lună dedicata cercetarii și scrierii scenariilor, apoi s-ar
desfasura un al doilea seminar care ar analiza implicațiile scenariilor alese, și, în cele din urmă,
s-ar concluziona asupra rezultatelor celui de-al doilea seminar. Cu toate acestea, in cadrul
acestei teze de doctorat, având în vederea resursele limitate disponibile, am optat pentru o
matrice a scenariilor fundamentata pe informațiile colectate din propria cercetare academică.
În cazul acestei cercetări, chestiunea-cheie a procesului de planificare a scenariilor a fost
urmatoarea: "Ce scenarii de securitate ar descrie cel mai eficient confruntarea Occidentului
cu Rusia în zona situata intre Marea Baltică și Marea Neagră, în perioada 2025-2030?"
3 George niculescu- "Este America de schimbare a puterii europene Play?", Iulie 2018, în Op-Ed prima publicat pe http://gpf-europe.com/upload/new_us_power_game_europe.pdf
11
Următorul pas a constat în identificarea promotorilor schimbării și a forțelor externe care pot
determina raspunsuri la chestiunea-cheie în vederea adunării acestora într-un "Catalog al
promotorilor schimbării și al forțelor externe". Ulterior, potrivit procesului de planificare a
scenariilor, promotorii schimbării și forțele externe au fost ordonati mai întâi dupa importanță
și apoi dupa nivelul de certitudine pentru a vedea care dintre acestia ar putea fi utilizati în
arhitectura scenariilor ca "elemente prestabilite", sau ca "incertitudini critice".
O analiza a scenariilor existente în literatura cercetată ne-a oferit referințe privind relevanța,
și nivelul de certitudine al promotorilor schimbării și al forțelor externe din Catalog și
posibilitatea de a identifica "promotorii ascunsi ai schimbarii", care au trecut neobservati de
către alți autori, dar care ar putea fi inclusi în etapele ulterioare ale procesului de planificare
a scenariilor.
În acest sens, cele mai notabile absențe din scenariile cercetate au fost promotorul schimbării
"UE și Rusia construiesc un parteneriat mai strans", în timp ce "SUA își extinde amprenta
militară în Europa de Est în afara NATO" a fost considerat doar într-unul din scenariile
cercetate. Acesti doi promotori ai schimbării ar constitui o parte esentiala a nucleului
„Scenariului Alianța Inter-Marium". Prin urmare, acesti promotori ai schimbării nu ar trebui
să fie exclusi, ci ar trebui păstrati in cadrul cercetarii ca "promotori ai schimbării ascunsi". De
fapt, controversele trans-atlantice recente privind, de exemplu, impartirea responsabilitatilor
(eng. „burden sharing”) in cadrul NATO, comerțul liber, acordurile privind schimbările
climatice, acordul nuclear al Iranului sau constructia conductei de gaz Nord Stream2 de catre
Gazprom din Rusia, eventual întărite de un "hard Brexit", ar putea ridica din nou "problema
germană în Europa", în timp ce ar aduce la suprafaţă acesti doi "promotori ascunsi ai
schimbarii".
Alti "promotori ascunsi ai schimbarii" ar putea rezulta din unele abordări ignorante sau ușor
părtinitoare pro-occidentale cu privire la evoluțiile din interiorul taberei ruse. De exemplu,
promotorii schimbării "aprofundarea și lărgirea integrării eurasiatice" și "Rusia sprijină
economic statele client si pe cele nerecunoscute" nu pot fi ignorate din punctul de vedere al
formularii raspunsului la chestiunea-cheie a acestei cercetari doctorale.
În perioada 2013-2014, izbucnirea crizei ucrainene și schimbarea dramatică a orientării
geopolitice a Armeniei au demonstrat că procesele de integrare europeană și eurasiatica au
12
apărut ca optiuni de viitor alternative pentru statele din Inter-Marium, în timp ce, în esență,
ele au fost dezvoltate ca procese competitive. Acest lucru a făcut ca promotorul ascuns al
schimbarii "UE și Rusia construiesc un parteneriat mai strans" sa devina un element esential
cu valente potential decisive asupra scenariilor selectate.
Forțele externe sugerate în Catalog au fost reflectate pe deplin în scenariile cercetate.
13
14
15
16
5. Planificarea scenariilor de securitate pentru următorul deceniu în Inter-Marium:
matricea/logica, constructia, scrierea și testarea scenariilor
In capitolul anterior, am trecut prin primele patru etape ale procesului de planificare a
scenariilor: definirea chestiunii-cheie; identificarea promotorilor schimbării și a forțelor
externe; clasificarea promotorilor schimbarii dupa importanță și grad de incertitudine. În cele
din urmă, matricea/logica scenariilor a fost elaborata de-a lungul a două axe centralizatoare:
globalizarea progreseaza vs. globalizarea regreseaza; și cooperarea vs. conflictul predomină
în relațiile dintre Occident și Rusia.
Cele patru scenarii de securitate propuse care au răspuns la chestiunea-cheie a acestui proces
de planificare a scenariilor au apărut în cele patru cadrane formate de-a lungul axelor
centralizatoare:
1) "Scenariul zonei tampon" – dacă globalizarea progreseaza, iar cooperarea
predomina;
2) "Scenariul Alianței Inter-Marium" – dacă globalizarea progreseaza, iar conflictul
predomina;
3) "Scenariul declinului Occidentului" – dacă globalizarea regreseaza, iar cooperarea
predomina;
4) "Scenariul haos regional" – dacă globalizarea regreseaza, iar conflictul predomina.
17
18
A. Scenariul: „Zona tampon: partajarea puterii și competitia limitata/controlata”
Cea mai bună descriere a obiectivelor și măsurilor de punere în aplicare ale acestui scenariu
a fost găsită într-un Studiu RAND, publicat în 2018: "Regândirea ordinii regionale in Europa
post-sovietica și in Eurasia". In scopul realizarii unei noi ordini europene favorabile dialogului
Occident- Rusia privind vecinătatea comună, acest studiu a propus negocierea unui acord care
să prevadă un cadru reciproc acceptabil pentru integrarea regională a non-membrilor Uniunii
Europene (UE) si Uniunii Economice Eurasiatice (EAEU), precum și pentru definirea normelor
de comportament al puterilor regionale față de acestia.4
În acest scenariu, atât Rusia, cât și Occidentul ar trebui să se angajeze să respecte integritatea
instituțiilor existente (NATO, UE, CSTO, EAEU) pentru a defini un cadru pentru integrarea
regională a statelor terțe și un șablon pentru modul în care atat Rusia cat și Occidentul ar
putea desfasura relatii cu un astfel de stat fără a produce conflicte. Compromisul propus ar
consta in agrementul Rusiei și Occidentului asupra înființarii unei zone de integrare regională
situata intre ele, asemănătoare unei zone tampon, care ar completa instituțiile economice și
de securitate existente.
Punctul initial al acestui scenariu ar fi starea globala de fapt din anul 2019, caracterizata de
mulți ca un nou război rece sau un război hibrid între SUA, pe de o parte, și Rusia și China, pe
de altă parte. UE este încă împărțită cu privire la modul în care se raportează la confruntarea
acestor mari puteri, parțial din cauza conflictelor de interese comerciale si de securitate ale
statelor membre si parțial din cauza statutului său incert ca actor global. Unele state membre
ale UE (inclusiv cele din Inter-Marium) ar prefera să urmeze indeaproape politicile SUA din
cauza dependenței lor covarsitoare fata de securitatea asigurata de NATO, în timp ce altele
ar viza mai degraba realizarea unui joc multi-vector echilibrat in raport cu triunghiul de
putere: SUA- China- Rusia. Această situație creează tensiuni serioase atât în cadrul UE, cât și
în relațiile bilaterale ale principalelor state membre ale UE cu SUA și in relațiile UE-SUA. Spre
deosebire de celelalte trei scenarii examinate in cadrul acestei cercetari, "Scenariul zonei
tampon" presupune că, în cele din urmă, aceste tensiuni nu vor putea ruina nici legătura
trans-atlantică, nici integritatea UE (dincolo de Brexit). Dimpotrivă, presiunea crescândă a
4 Charap Samuel, Shapiro Jeremy, Demus Alyssa-"Regândirea ordinii regionale in Europa post-sovietica și in Eurasia", Rand Corporation, 2018, p. 7, de la https://www.rand.org/pubs/perspectives/PE297.html, ultima accesare pe 20/03/2019.
19
gândirii strategice Trumpiene vizând prevenirea și gestionarea efectivă a luptei SUA împotriva
crearii unei puternice coaliții anti-americane globale și a intereselor legitime ale Franței și
Germaniei de a menține securitatea și stabilitatea în Vecinătatea Estică a UE și de a restabili
comerțul UE cu Rusia (inclusiv in domeniul energiei) ar conduce la stimularea dialogului în
materie de securitate între Rusia și Occident la începutul anilor 2020. Acest lucru s-ar putea
intampla, deoarece atât Rusia, cât și UE, precum și, într-o măsură mai mică, SUA, nu sunt
pregătite să susțină o nouă cursa a inarmarii (inclusiv in domeniul nuclear, al apararii anti-
racheta, și in domeniul spațial) impuse de o escaladare a războiului rece/hibrid de catre
„soimii” ambelor părți.
B. Scenariul „Alianta Inter-Marium: Noua indiguire americana a expansiunii Rusiei”
Acest scenariu a fost inspirat de un articol scris de George Friedman în urma declansarii crizei
ucrainene. In acest context, Friedman a sugerat o strategie de implicare indirectă a SUA în
Europa de Est, care ar combina economia de forțe și de finanțe și ar limita dezvoltarea Rusiei
și Germaniei ca puteri hegemonice regionale, expunând Statele Unite la riscuri limitate și
controlate. Elementul-cheie al acestei strategii ar fi o Alianță Inter-Marium, formată din țări
din Estonia până în Azerbaidjan, care ar împărtăși interesul de a-și păstra suveranitatea in fata
pericolului ca solutionarea crizei ucrainiene sa le afecteze în mod direct interesele naționale
de securitate, inclusiv stabilitatea lor internă. 5
Având în vedere că zona Marii Baltice, a Republicii Moldova și a Caucazului de Sud sunt cele
în care Rusia ar putea încerca să compenseze pierderea influenței în Ucraina, Friedman a
sugerat că Polonia, România și Azerbaidjan ar trebui să fie avanposturile în jurul cărora sa fie
construita Alianța Inter-Marium. El vede această alianță nu ca pe o forță ofensivă, ci mai
degrabă ca pe o forță menită să descurajeze expansiunea Rusiei. Prin furnizarea de
echipamente militare moderne țări aliate, Washingtonul ar putea consolida forțele politice
pro-americane din fiecare țară in parte și ar putea crea un zid protector în spatele căruia ar
putea continua investițiile străine.
O Alianță Inter-Marium s-ar suprapune parțial cu zona Inter-Marium considerată in această
cercetare doctorală. În viziunea lui Friedman, Alianta ar trebui să includă Estonia, Letonia,
5 Friedman George-"din Estonia în Azerbaidjan: Strategia americană după Ucraina", STRATFOR ' s geopolitice Weekly, martie 2014, de la https://worldview.stratfor.com
20
Lituania, Polonia, Slovacia, Ungaria, România, Bulgaria, Georgia și Azerbaidjan. Turcia este
văzută ca acționând independent de Alianța Inter-Marium, dar ar putea fi aliniată geopolitic
cu aceasta, auto-suficientă din punct de vedere militar, dar totusi dependentă de
funcționarea efectivă a Alianței. Armenia și Belarus au fost lăsate în afara Alianței Inter-
Marium pentru că au fost considerate ca fiind prea strâns integrate militar și economic cu
Rusia pentru a putea juca un rol semnificativ, în timp ce Ucraina și Republica Moldova au fost,
de asemenea, lăsate in afara Aliantei ca aparținând viitorului „camp de lupta” intre SUA-Rusia.
Acest scenariu a presupus dizolvarea sau cel puțin incapacitarea de facto a NATO. Deși nu a
menționat-o în mod expres, UE27 (post-Brexit) nu ar fi compatibilă cu noua Alianta, nu în
ultimul rând din cauza ca Germania, un pilon al UE, a fost, de asemenea, indirect vizata de
strategia SUA propusă de implicare indirectă în Europa de Est. Prin urmare, ar fi foarte
probabil ca înființarea Alianței Inter-Marium să fie precedată de o contracție a Uniunii
Europene. Potentialii sai membrii (cele trei state baltice, Polonia, Ungaria, România și
Bulgaria) ar putea de aceea să părăsească în mod voluntar sau să fie excluse din instituțiile UE
în deceniul 2020-2030.
Soarta NATO este într-adevăr cea mai mare parte sub controlul direct al Administrației și
Congresului SUA. Mai recent, în special în ultimii doi ani de când președintele Trump a ajuns
la conducerea Administrației SUA, au existat speculații sporadice despre sfârșitul NATO. Cu
toate acestea, deocamdată, nu există un consens cu privire la această problemă nici în cadrul
clasei politice si nici în opinia publică din SUA. Dimpotrivă, se pare ca există încă o majoritate
covârșitoare care sprijină Alianța NATO atât în SUA, cât și în instituțiile europene. Totusi,
această majoritate s-ar eroda lent, dar în mod constant din cauza angajamentelor globale ale
SUA în contextul unor strategii concurențiale impotriva Chinei, a instabilitatii crescânde din
Orientul Mijlociu și a resurselor tehnologice, economice și militare insuficiente alocate pentru
apărarea colectivă de catre unii aliați din NATO.
Pe de altă parte, soarta UE este foarte puțin dependentă de politicile americane. În urma
Brexit, Franța și Germania ar deveni dominante, iar ceilalți membri ai UE, mai mari sau mai
mici, ar putea fi interesați să evite o franco-germanizare a Uniunii. Cu toate acestea, toți
membrii UE se confrunta cu probleme interne dificile: încetinirea cresterii economice,
incapacitatea de a tine pasul cu revoluția tehnologica globala, îmbătrânirea populației,
creșterea imigrației ilegale, amenintari teroriste, Cyber și din partea criminalitatii organizate,
21
care ar conduce, în general, la creșterea populismului politic în detrimentul partidelor politice
pro-europene. Statele membre ale UE din regiunea Inter-Marium, care ar putea deveni viitorii
membri ai Alianței Inter-Marium, se confruntă la randul lor cu obstacole in domeniul
respectarii democratiei și a cerintelor supremației statului de drept, fiind aspru criticate de
către membrii occidentali ai UE pentru incompatibilitatea lor cu valorile care stau la baza
proiectului de integrare europeană. Măsurile coercitive care ar putea fi luate împotriva lor ca
pedeapsă pentru astfel de derapaje, sau temerile că membrii occidentali ai UE ar încerca să
le marginalizeze în cadrul proceselor de luare a deciziilor ar putea să le determine să solicite,
in cele din urma, ieșirea voluntara din instituțiile europene.
C. Scenariul „Declinul Occidentului: unitatea europeana și trans-atlantica zdrobite”
Acest scenariu se bazează pe posibilitatea defectarii atât a proiectului european, cât și a
relațiilor trans-atlantice, care ar putea duce la dizolvarea completă a ordinii Europene post-
belice și a Occidentului, asa cum a existat el dupa 1945. În primăvara anului 2018, o
multitudine de articole publicate de think-tank-uri americane au speculat asupra iminenţei și
posibilelor consecințe ale acestui scenariu.
Narațiunea generală a scenariului de declin al Occidentului conducea la concluzia că ordinea
postbelică creata de Statele Unite după al doilea razboi mondial se destrăma. În consecință,
SUA s-ar întoarce catre o noua lume în care echilibrul puterii si nu cooperarea în domeniul
securității ar garanta ordinea internațională, în timp ce Washingtonul ar aspira să devină
principalul balansor al balanței de putere. Victima principala a unei astfel de schimbari
strategice ar fi Germania, care ar fi vizata de o comuniune de interese între Administrația
Trump și Kremlin de a dezmembra și de a reîmparti UE. În acest scenariu, vechea ordine
globală ar fi sub o presiune serioasa in care SUA ar rămâne în mod inerent actorul cel mai
puternic, dar nu imposibil de egalat. China ar deveni rapid un concurent serios in competitia
de putere cu Statele Unite, în timp ce Rusia, din imperativul slabirii ordinii mondiale post-
Razboi Rece, conduse de SUA, s-ar alinia strategic cu Beijing-ul.
Scenariul Declinului Occidentului ar presupune că globalizarea regreseaza în zona euro-
atlantică, în timp ce atât statele Europei Occidentale, cât și Statele Unite vor încerca să
restabilească cooperarea cu Rusia. Cele dintai deoarece nu s-ar mai putea baza pe contribuția
decisivă a SUA la capacitățile de descurajare și de apărare ale NATO și din cauza slăbiciunilor
22
proprii in domeniul securitatii și apărarii ar avea dificultati serioase in a concura în Inter-
Marium in domeniul securitatii si apararii cu o Rusie revigorată. Pe de alta parte, SUA ar
prioritiza impiedicarea parteneriatului strategic dintre China si Rusia prin reconstrucția
relațiilor deteriorate cu Moscova, mai presus de interesul Mackinder-ian pentru a controla
geopolitic Inter-Marium-ul. În acest scenariu, Washingtonul ar favoriza revenirea la un
echilibru clasic al puterii în Europa, unde Franța și Rusia ar colabora pentru a limita influența
germană în Inter-Marium, iar Marea Britanie si-ar relua rolul său din secolul al XIX-lea de
gardian al echilibrului european de putere, iar Statele Unite s-ar concentra asupra pastrarii
puterii si infuentei sale in alte regiuni strategice ale lumii, în special in Asia. Satisfacerea de
către statele Europei Occidentale și de catre SUA a cererilor Rusiei, indiferent de prețul
geopolitic care ar fi de platit in Inter-Marium, ar fi piatra de temelie a acestui scenariu.
D. Scenariul „Haos regional”
Haosul regional datorat escaladării necontrolate a confruntarii regionale în Inter-Marium nu
poate fi exclus, în special în contextul adversității crescânde din relațiile SUA- Rusia din ultimii
ani. Văzută din perspectiva luptei pentru putere globala între SUA, Rusia și China, acest
scenariu s-ar putea juca (deși nu in mod obligatoriu) pe teoria lui Robert Gilpin a războiului
hegemonic. Potrivit lui Gilpin, schimbările fundamentale ale sistemului internațional au fost
determinanții de bază ai războaielor hegemonice, în timp ce rezultatul lor a condus de obicei
la o nouă structură de putere internațională.
Privind înapoi la ultimii 30 de ani care au trecut de la sfârșitul războiului rece, se poate
remarca faptul că sistemul internațional unipolar, condus de facto de catre SUA, a fost serios
contestat și slăbit până la starea sa actuala, în care apare o nouă structură de putere
multipolară. În cercurile americane conservatoare, această situație de criză pre-sistemică a
ordinii internaționale actuale și a structurii de putere globala corespunzatoare, ar putea
impune necesitatea salvării hegemoniei americane post-Razboi Rece prin provocarea directă
a Chinei și a Rusiei în fiefurile lor regionale (și anume în Asia de Est și, respectiv, în spațiul
post-sovietic). Dacă puterea militară a SUA ar fi percepută drept copleșitoare in raport cu
puterea militara a adversarilor sai strategici si ar fi un factor care ar sustine nevoia unui nivel
mai ridicat de urgență, se pare ca decalajul în dominația tehnologiei (militare) între SUA, pe
de o parte, și China, Rusia, pe de altă parte, ar fii în scădere. În acest context, scenariul „Haos
23
regional” în inter-Marium ar putea fi văzut ca o componentă a unui posibil război hegemonic
al secolului 21.
Cu toate acestea, nu ar putea fi neapărat cazul ca haosul regional în Inter-Marium ar fi strâns
legat de un război hegemonic viitor. Această cercetare a citat mass-media americană și rusă
și cercetători care se tem ca actuala confruntare dintre Occident și Rusia s-ar putea
transforma într-un război regional în Inter-Marium și poate dincolo de acesta. Persistenta
conflictelor nerezolvate în vecinătatea comună (în special în Ucraina și în Georgia), extinderea
interventionismului rusesc în străinătate, în special în Orientul Mijlociu, Africa și în America
Latină, incertitudinea critică care micșorează accesul la energie din motive geopolitice sau de
altă natură, promotorul ascuns al schimbării „SUA își extinde amprenta militară în Europa de
Est în afara NATO” ar putea deveni precursorii acestui scenariu. Cu toate acestea, sfera
geografică și intensitatea unui astfel de război pur regional nu sunt deloc previzibile în această
etapă.
6. Implicații pentru planificarea strategică în România
Scopul principal al planificării scenariilor este de a construi alternative posibile ale viitorului și
de a analiza posibilele consecințe ale acestora. Astfel, planificarea scenariilor poate ajuta
managerii din domeniul securitatii și apărarii să-și valideze ipotezele și să pregătească mai
bine statul român pentru eventualele evoluții viitoare. Valoarea planificării scenariilor nu
consta atât în crearea scenariilor, cat în discutarea consecințelor acestora pentru strategiile
si politicile viitoare.
Strategiile și politicile de securitate și apărare trebuie dezvoltate în raport cu un set de scenarii
de securitate. În loc să aleagă un singur scenariu de securitate (in care integrarea europeană
și euro-atlantică ar prospera, iar conducerea globală a SUA ar fi fost contestata doar marginal
și sporadic) pe baza căruia liderii politici sa urmareasca interesele naționale ale României in
următorul deceniu, ar fi mult mai buna găsirea unei strategii de securitate națională rezilienta
în cazul unei serii de scenarii, precum cele dezvoltate in cadrul acestei cercetari doctorale.
Conform metodologiei de planificare a scenariilor, unul dintre cele mai importante aspecte
este cufundarea planificatorilor strategici in diverse scenarii pentru a-i îndemna să gândească
la realitățile geopolitice și strategice dintr-un anumit scenariu construit. Prin urmare, ar trebui
24
luate în considerare constrângerile geopolitice, socio-economice, tehnologice, culturale și
militare in planificarea securitatii si apararii României și, pe cât posibil, acestea sa fie
compensate prin strategii și politici naționale de securitate adecvate.
O abordare deschisă și creativă a planificării strategice a securității naționale a României ar
trebui să ia în considerare mai multe scenarii și opțiuni strategice. Rezultatul final al unui astfel
de exercitiu ar consta intr-un nucleu de Strategie de Securitate Nationala completat cu opțiuni
strategice derivate din diverse scenarii de securitate regională.
Strategia de Securitate Națională a României în deceniul al treilea al acestui secol ar trebui să
cuprindă un set de "no brainers" identificati cu opțiuni strategice care ar arăta bine în orice
fel de scenariu, și care ar fi de obicei asociati cu "elemente prestabilite "– aspecte ale viitorului
care pot fi anticipate în mod fiabil. Prin compararea listei de "no brainers" (a se vedea tabelul
8) cu elementele de referință stabilite în actuala Strategie Națională de Apărare a României,
în special în ceea ce privește liniile de acțiune și principalele modalități de a asigura
securitatea națională , Nucleul Strategiei de Securitate Națională a României în anii 2020-2030
ar putea include următoarele elemente:
• Consolidarea relatiei trans-atlantice. Având în vedere evoluțiile recente din relațiile trans-
atlantice din ultimii ani, urmărirea acestei directii strategice a devenit mult mai problematică.
Cu toate acestea, România ar trebui să se străduiască să pastreze relatia trans-atlantică prin
toate mijloacele politice, diplomatice, economice și militare.
• Sprijinirea abordărilor multilaterale în relațiile internaționale, inclusiv în domeniul
descurajării și al apărării teritoriale. Datorită provocărilor geografice și geopolitice istorice ale
României, Bucureștiul pastreaza un interes vital pentru menținerea abordărilor multilaterale
în relațiile internaționale, inclusiv apartenenta sa la NATO, la UE, precum și o implicare amplă
in cadrele de cooperare regională și bilaterală existente.
• Contracararea ideologiilor și politicilor anti-occidentale în Rusia și contracararea rusofobiei
în Occident.
• Contracararea eficientă a amenințărilor hibride, sprijinirea contracarării Armelor de
Nimicire in Masa, a amenințărilor teroriste, cibernetice și a criminalității organizate.
25
26
• Combaterea populismului politic și sprijinirea cooperarii internaționale în combaterea
imigrației ilegale și atenuarea impactului acesteia asupra securității naționale.
• Sprijinirea accelerării și extinderii globalizării economice și atenuarea efectelor socio-
economice negative ale acesteia.
• Sprijinirea contracarării instabilității regionale în vecinătatea UE și contracararea efectelor
acesteia asupra aprovizionării cu energie, alimente și resurse naturale.
Firește, în procesul de planificare strategica a securitatii naționale a Romaniei pentru anii
2020-2030 ar trebui luate în considerare următoarele constrângeri care ar putea atenua
eficacitatea în timp a unora dintre "no brainers":
• Din cele patru scenarii propuse în cadrul acestui proces de planificare a scenariilor
(Zona Tampon, Alianța inter-Marium, Declinul Occidentului și Haos Regional), cel mai
apropiat de actuala paradigmă de securitate a României este scenariul Zonei Tampon,
deoarece este singurul care presupune continuarea existentei si functionarii NATO si
UE și a implicarii active a SUA în Europa, în perioada de referinta.
• Ca o țară europeană de mărime medie, cu o economie relativ mica, din punctul de
vedere al Produsului Intern Brut (PIB)/cap de locuitor, cu capacități militare și
tehnologice modeste, este previzibil ca România sa aiba o capacitate limitată de a
influența axele centralizatoare ale matricei scenariilor din Inter-Marium. Cu toate
acestea, România ar putea sa aiba o influență mai mare asupra progresului globalizării
în Inter-Marium decât asupra relațiilor dintre Rusia-SUA, Rusia-Europa Occidentală.
Acestea din urma vor fi cel mai probabil modelate în conformitate cu interesele
globale, regionale si bilaterale ale diferiților actori mari din Occident, precum și cu cele
ale Rusiei. Pe acest front, cel mai bun lucru pe care l-ar putea face Bucureștiul ar fi să
rămână implicat în modelarea relațiilor occidentale cu Rusia in cadrul mecanismelor
NATO-Rusia, UE-Rusia, și, evident, prin intermediul altor cadre de cooperare bilaterala
și multilaterala, atâta timp cât fiecare dintre acestea va continua sa functioneze.
• După cum se poate observa din tabelul 8, România ar putea mai degrabă să sprijine
decât să inițieze/să conducă majoritatea proceselor „no brainers”. Probabil doar in
ceea ce priveste contracararea amenințărilor hibride, combaterea populismului și
27
contracararea rusofobiei în România, ar putea acționa Bucureștiul mai mult sau mai
puțin autonom. Dar chiar și pentru acesti „no brainers” sansele de reusita vor depinde
de cooperarea cu ceilalți membri ai NATO și ai UE, precum și cu țările vecine, în special
cu Ucraina, Republica Moldova și Georgia.
După cum am explicat anterior, planificarea scenariilor poate ajuta managerii din domeniul
securitatii și apărarii naționale să-și valideze ipotezele și să pregătească mai bine statul român
pentru eventualele evoluții viitoare in plan regional si subregional. Intrucat valoarea
planificării scenariilor consta în primul rand in discuția consecințelor unor scenarii, prezint in
incheiere un rezumat al implicatiilor pentru securitatea națională a României a celor patru
scenarii avute în vedere de această cercetare doctorală:
A. Scenariul: „Zona tampon: partajarea puterii și competitia limitata/controlata”
Numai în acest scenariu, cei trei piloni ai strategiei actuale de securitate a României
(apartenenta la NATO, UE și parteneriatul strategic cu SUA) vor continua să rămână
operationali, deși ar trebui luate in calcul diferite dinamici posibile, care ar putea apărea până
la sfârșitul următorului deceniu.
Scenariul zonei tampon ar încuraja angajamentul comun al Occidentului și al Rusiei pentru a
preveni viitoarele schimbări în afiliațiile instituționale europene, euro-atlantice și eurasiatice
și de a le înlocui pe acestea din urmă cu furnizarea de garanții multilaterale de securitate.
Acest scenariu ar putea elimina, de asemenea, un obstacol-cheie în solutionarea conflictelor
în curs de desfășurare din Inter-Marium. Pentru România, o astfel de evoluție ar fi importantă
mai ales pentru conflictele din Transnistria și Ucraina, deși interesele regionale mai largi ale
României în regiunea extinsă a Mării Negre ar putea fi, de asemenea, favorizate în cazul
soluționării conflictelor din Caucazul de Sud.
Dezavantajul acestui scenariu pentru România ar rezulta din posibilitatea ca Republica
Moldova, celălalt stat român, să se alăture "zonei tampon" care ar fi stabilita între Occident
și Rusia. În acest scenariu, fereastra de oportunitate pentru reunificarea României cu
Republica Moldova ar putea fi închisă definitiv, cel putin pentru viitorul previzibil.
28
B. Scenariul „Alianta Inter-Marium: Noua indiguire americana a expansiunii Rusiei”
În contextul acestui scenariu, actuala strategie de securitate a României- pe trei piloni- ar
pierde complet pilonul european și ar trebui să se bazeze pe opțiunea strategică alternativă:
extinderea și aprofundarea parteneriatului strategic cu SUA, și un "mini-NATO", sub forma
unei Aliante Inter-Marium anti-ruse, conduse de SUA.
Dezavantajul acestui scenariu pentru România ar decurge din pierderea pilonului european al
strategiei de securitate națională, care ar conduce probabil Bucureștiul la pierderea accesului
la piața unică și la finanțarii europene, alaturi de toate dificultatile implicite in redefinirea
relației cu UE reflectate de experiența Marii Britanii in BREXIT. În funcție de pozițiile adoptate
de vecinii României și de puterile regionale interesate (Franța-Germania-Marea Britanie-
Italia-Turcia) în raport cu Alianța Inter-Marium, integritatea teritorială și unitatea națională a
României ar putea fi puse in discutie de diverse grupuri etnice sau religioase. Un alt dezavantaj
al acestui scenariu ar fi legat de riscurile aliantei cu/dependentei de o putere globală, ale
cărei priorități strategice ar putea să nu poata fi sincronizate intotdeauna cu interesele
regionale ale României. De exemplu, în cazul în care interesele SUA ar fii simultan contestate
de puterile regionale din Asia de Est, Orientul Mijlociu și din Europa de Est, nu este clar că
Washington-ul ar alege aliații din Europa de Est pentru a-si arunca cea mai mare parte a
capacitatilor militare în sprijinul acestora.
C. Scenariul „Declinul Occidentului: unitatea europeana și trans-atlantica zdrobite”
În acest scenariu, România ar trebui să își înlocuiască complet actuala paradigmă de securitate
națională pe trei piloni și să se indrepte fie către:
a) alianțe regionale, care ar putea fi o aliniere balcanică cu Serbia, Muntenegru Bulgaria,
Macedonia de Nord și Grecia, ca contragreutați pentru influența dominantă ruso-turca și/sau
un acord de securitate Central-Est European cu Polonia, Ucraina, Moldova , Republica Cehă,
Slovacia și statele baltice ca o contragreutate pentru influența ruso-germana.
b) căutarea de garanții de securitate- ca zonă tampon între Rusia și țările din Europa de Vest;
c) să caute sa incheie aranjamente bilaterale de securitate cu puteri regionale, precum ar fi:
Franța, Marea Britanie, Germania, China, Rusia sau Turcia. Această opțiune strategică ar
putea aprofunda fragmentarea Inter-Marium, care, la rândul său, ar putea conduce la căderea
în cele din urmă în scenariul „haos regional”.
29
Dezavantajul principal al scenariului "Declinul Occidentului" este că s-ar putea dovedi doar o
etapă tranzitorie catre unul dintre celelalte scenarii avute în vedere, si ar consacra
transformarea României într-un simplu obiect al înțelegerilor geopolitice regionale.
D. Scenariul „Haos regional”
Pentru România scenariul "haos regional" ar fi catastrofal. În acest caz, paradigma de
securitate a României ar depinde, în mare măsură, dacă acesta ar urma scenariului "Alianța
Inter-Marium" sau "Declinul Occidentului", precum și de existenta sau nu a unui interval de
timp suficient pentru ca să se fi putut pune în aplicare opțiunile strategice decurgand din
scenariul anterior. Desigur, alianțele ad-hoc ale României ar putea conta, asa cum ar conta cu
siguranță si nivelul dobândit de capacitățile militare românești, de pregătire al forțelor armate
române, precum și extinderea geografică și intensitatea războiului regional.
