Post on 01-Nov-2020
transcript
Monitorul de ClujMonitorul de Clujurează tuturor doamnelor şi urează tuturor doamnelor şi domnişoarelor un 8 martie domnişoarelor un 8 martie plin de fericire şi împlinire!plin de fericire şi împlinire!
Crearea unui număr mai mic de regiuni de dezvoltare ar creşte posibilitatea „apariţiei unor mecanisme de centrifugare a unor opţiuni de federalizare”, a declarat secretarul general al PNL, Eduard Hellvig, subliniind că exprimă un punct de vedere personal. Dincolo de acest punct de vedere personal, dar și incoerent, guvernul pare să nu aibă nicio filosofie de regionalizare, astfel încât să poată supune spre dezbatere publică un proiect închegat de regionalizare. Pagina 3
Liberalul Hellvig vrea să „desfacă” România în regiuni mari, care apoi să se unească între ele!
Bate câmpii cu talent!CLUJ-NAPOCA
140C Detalii în pagina 2MET
EO
1
PUBLICITATE
= 4.3524 LEI
ACTUALITATE
Mechel, ziua a şapteaSindicaliştii de la combinatul din Câmpia Tur-zii cer deschiderea unei anchete. Pagina 2
ECONOMIE
De ce au scăzut salariile?În cursul anului trecut, salariul net pe eco-nomie a crescut cu 5,5%. Pagina 6
de Ziarul care stă de vorbă cu oamenii ANIVINERI - SÂMBĂTĂ | 8 - 9 martie 2013 | anul XVI, nr. 45 (4006) | 12 pagini | 1 leu
Vineri la TV: Datorie de sânge (sua, 2012, acţiune) ora 20.30 Pag. 8Ce îţi prezic astrele? Pag. 9
ACTUALITATE
DSP Cluj: Nu este nimic ilegal în cazul cadavrelor decapitate
JUSTIŢIE
Ucigaşul studentei japoneze, condamnat la închisoare pe viaţă
EVENIMENT
Un elicopter militar s-a prăbuşit la Bacău
Două persoane au murit, iar alte trei au fost rănite în urma prăbuşirii unui elicop-ter militar în judeţul Bacău, afi rmă surse medicale.
Conform surselor citate, doi dintre pasageri au murit pe loc, iar alţi trei au fost răniţi şi vor fi duşi la un spital militar. Un elicopter s-a prăbuşit, joi du-pă-amiază, în localitatea Be-reşti-Bistriţa din judeţul Bacău. MApN a anunţat că este vor-ba despre un elicopter Puma Socat aparţinând Forţelor Ae-riene Române, care s-a prăbu-
şit, în jurul orei 16.00, în apro-pierea comunicaţiei Bereşti-Bis-triţa, în timpul executării unui zbor în formaţie. Conform sursei citate, o comisie din cadrul Statului Major al For-ţelor Aeriene va cerceta cir-cumstanţele producerii eve-nimentului. Potrivit unor sur-se ofi ciale, ministrul Apără-rii, Mircea Duşa, a plecat spre locul accidentului.
Mai multe echipaje ale In-spectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bacău au fost tri-mise la locul accidentului.
Direcţia de Sănătate Publi-că (DSP) Cluj a comunicat Ministerului Sănătăţii că as-pectele sesizate în cazul ca-davrelor decapitate de la In-stitutul de Medicină Legală (IML) din Cluj-Napoca sunt eronate şi că nu s-au consta-tat abateri de la prevederile legale referitoare la manipu-larea cadavrelor umane.
Ministerul Sănătăţii a so-licitat DSP Cluj să efectue-ze o verifi care la IML în ur-ma informaţiilor apărute în mass-media privind prezen-ţa unor cadavre decapitate, care se presupune că au fost profanate, informează joi MS printr-un comunicat.
„IML a furnizat 5 cada-vre în baza unui protocol de colaborare cu UMF Cluj ca material didactic pentru cur-sul organizat de UMF în pe-rioada 18-21 februarie 2013, în colaborare cu Academia
Chirurgică Durante Scaschi din Italia. S-au efectuat pro-ceduri diferite în timpul de-monstraţiilor practice, iar la terminarea cursului cada-vrele au fost depozitate în mod corespunzător în ca-mera frigorifi că a serviciu-lui de prosectură IML Cluj, şeful serviciului fi ind dl doc-tor Vieru Socaciu Radu. Toa-te cele 5 cadavre au fost în-humate în data de 7.03.2013. Nu s-au constatat abateri de la prevederile legale referi-toare la manipularea cada-vrelor umane”, a transmis DSP Cluj către MS, în urma anchetei efectuate.
Inspectoratul de Poliţie Ju-deţean Cluj a început, mier-curi, o anchetă în privinţa ca-davrelor de la IML Cluj-Na-poca. Totodată, a fost sesizat Parchetul de pe lângă Jude-cătoria din Cluj-Napoca, prin-tr-o plângere penală.
Nicolae Vlad a fost con-damnat, joi, de Curtea de Apel Bucureşti la închisoare pe viaţă în dosarul în care es-te acuzat că a ucis-o pe japo-neza Yurika Masuno şi alte două femei, precum şi că a violat alte şapte persoane, de-cizia nefi ind defi nitivă.
Instanţa a dispus condam-narea pe viaţă a lui Nicolae Vlad pentru cele trei fapte de omor califi cat şi deosebit de grav de care este acuzat.
Totodată, Nicolae Vlad a primit pedepse de 18 ani de închisoare pentru tâlhărie, 13 ani pentru lipsire de liberta-te, zece ani pentru viol, opt ani pentru violare de domi-ciliu şi un an pentru ultraj.
Dacă sentinţa va rămâne defi nitivă, Nicolae Vlad va executa pedeapsa cea mai grea, respectiv închisoare pe viaţă. Curtea de Apel Bucu-reşti a mai stabilit ca Nicolae
Vlad să achite câte 50.000 de euro mamei şi tatălui studen-tei japoneze şi câte 20.000 de euro către două rude ale ce-lorlalte două persoane ucise de acesta. Totodată, Vlad va trebui să plătească alţi 3.000 de lei uneia dintre rudele unei victime violate.
Poliţistul Gică Ştefănache a fost condamnat la patru ani de închisoare cu executare pentru favorizarea lui Nico-lae Vlad, trei ani pentru fals material în înscrisuri ofi cia-le, doi ani pentru uz de fals şi alţi doi ani pentru abuz în serviciu contra intereselor persoanelor.
Acesta va executa pedeap-sa cea mai grea, respectiv pe cea de patru ani de închisoa-re în detenţie.
Decizia Curţii de Apel Bu-cureşti nu este defi nitivă, pu-tând fi atacată cu recurs la instanţa supremă.
2 ACTUALITATE monitorul de cluj | vineri, 8 martie 2013
TURDA
GHERLA
HUEDIN
DEJ
BĂIŞOARA
BELIŞ
VALEA IERII
RĂCHIŢELE
4/14 Înnorat
5/14 Înnorat
5/13 Ploaie
6/15 Variabil
3/13 Înnorat
3/9 Înnorat
2/9 Înnorat
5/10 Ploaie
40/14
0C
Înnorat. Fără precipitaţii
PUBLICITATE
/ Î tTURDA 4/14 Î
ISSN 2065 – 6408
Editor: SC MONITORUL DE CLUJ SRLoffice@monitorulcj.ro, fax 0264/597703
Director general I Sorin StanislavDirector editorial I Paul Niculescu
REDACŢIASorin Mărghitaș – editor coordonator
Andreea Vlad – editor online
monitorul de cluj folosește serviciile text și fotoale agenţiilor de presă Agerpres și Mediafax.
ADMINISTRAŢIE & PUBLICITATE
ADRESA REDACŢIEISIGMA Business Center Cluj-Napoca, str. Republicii nr. 109, etaj I
Telefoane: 0264-597.700, 0264-59.77.03; 0364-401.531; fax: 0264-59.77.03E-mail: redactia@monitorulcj.ro; reclama@monitorulcj.ro;
mica.publicitate@monitorulcj.roPublicitate: 0264-599.416; Abonamente: 0264-59.77.03
CENTRE DE MICA PUBLICITATE:Sediul redacţiei – SIGMA Business Center – str. Republicii nr. 109, Et. 1
Librăria BIBLOS (standul de ziare) – P-ţa A. Iancu nr. 13
Abonamentele la monitorul de cluj se pot face la sediul redacţiei, prin Poșta Română, Apex SRL
Potrivit articolului 206 C.P., responsabilitatea juridică pentru conţinutul articolului aparţine autorului.Articolele marcate cu reprezintă materiale publicitare, iar monitorul de cluj
nu își asumă responsabilitatea pentru conţinutul acestora. De asemenea, în cazul unor agenţii de presă și personalităţi citate responsabilitatea juridică le aparţine.
Tiparul executat la Garamond Tipografie SRL.
Gabriela Dragotă – social / sănătateAnca M. Colibășanu – politicăAngelica T. Cîmpan – economicBianca Preda – social / evenimentLaurenţiu Boariu – sport
Daciana Derda – corespondent Turda, Câmpia TurziiAndreia-Cristina Oltean – onlineMircea Danciu, Ana-Maria Maximencu – tehnoredactare
Director Marketing – Mihaela FleșariuMica publicitate – Iuliana Nagy
Secretariat – Iulia TodeaContabilitate – Camelia PetreanIT – Radu Moraru
Bianca PREDAredactia@monitorulcj.ro
Faptul că nu vor avea din
ce să trăiască şi că nu vor
putea să-şi întreţină fami-
liile sunt principalele
temeri ale disponibilizaţi-
lor de la Mechel Câmpia
Turzii, afl aţi, joi, în a şap-
tea zi de proteste.
Aproximativ 200 disponibi-
lizaţi de la Mechel Câmpia Tur-
zii au protestat joi în faţa com-
binatului, cerând plata salarii-
lor compensatorii şi au ţinut un
moment de reculegere pentru
fostul lor coleg care s-a sinucis
în urmă cu două zile. Protesta-
tarii au purtat pancarte cu me-
sajele „Vrem să muncim, nu să
cerşim!”, „România trezeşte-te!”.
Liderul sindical de la Mechel
Câmpia Turzii, Ioan Pascu, a de-
clarat, că cere anchetarea mo-
dului în care conducerea fabri-
cii a cheltuit banii şi că aşteap-
tă implicarea guvernanţilor în
rezolvarea situaţiei de la com-
binat.
„Numai guvernanţii mai pot
face ceva. Să se implice. Hai să
vedem unde sunt banii, că din
câte ştiu eu s-au vândut nişte
active. Este un depozit care apar-
ţinea de noi la gara Căţelu. Ar
trebui o anchetă a organelor sta-
tului, că eu sunt doar un biet li-
der de sindicat, ce pot face eu,
nu le pot cere socoteală. O să-mi
prezint toate documentele. Noi
am făcut adrese către Guvern,
către toţi, inclusiv către DNA şi
n-am primit niciun răspuns. Ar
trebui anchetat, să se afl e unde
sunt banii. Prima întrebare ar fi
unde sunt banii din împrumu-
tul de 45 de milioane de euro
luaţi în luna decembrie? Şi au
girat cu toate activele astea”, a
afi rmat Ioan Pascu.
Ioan Pascu consideră că so-
luţia sigură pentru plata salari-
ilor compensatorii în data de 15
martie este vânzarea cantităţii
de 4.000 de tone de fi er afl ate
în depozitul combinatului din
Câmpia Turzii.
„Îmi trimit copilulla şcoală fl ămând”
Unul dintre cei circa 200 de
protestatari, Daniel Otvos, a de-
clarat joi că nu ştie cum să se
mai descurce şi că îşi trimite co-
pilul la şcoală fără să-i dea de
mâncare.
„Am lucrat în combinat 24
de ani, am 40 de ani vârsta. De
la 16 ani am lucrat, aşa era. De-
ja o venit a doua factură la cu-
rent şi la gaz, n-am de unde să
le plătesc. Sunt muritor de foa-
me. Am un copil, am rată la
bancă de 3 milioane jumate.
Trebuie să plătesc, ieri m-a su-
nat banca, azi aştept să mă su-
ne iar. Nu avem bani, nu avem
ce pune la copii, copilul a mers
fără mâncare la şcoală azi dimi-
neaţă, i-am zis să mănânce cor-
nul de acolo. Suntem vai de ca-
pul nostru, oamenii sunt dispe-
raţi”, spune Daniel Otvos.
Pentru un alt protestatar, Da-
niel Marinca, problemele sunt
similare, ca şi cele ale tuturor
disponibilizaţilor de la combi-
natul din Câmpia Turzii.
„Am lucrat în combinatul ăs-
ta din 82, ca electrician, acope-
ritor metale. Am 4 copii, cel ma-
re e de 18 ani, cel mai mic de
6 ani. Toţi sunt la şcoală, yilnic
trebuie le pun în straiţă, cred că
nici nu-mi permit să le pun de
mâncare în straiţă. Asta mă doa-
re cel mai mult. Am şi o rată,
mică, de un milion pe lună. Mă
aştept să bage salariile, că fără
bani nu ne putem descurca. Am
de plătit gazul, am de plătit cu-
rentul, oricum nu-mi ajung ba-
nii”, a spus Daniel Marinca.
Moment de reculegere la Mechel
Cei aproximativ 200 de an-
gajaţi disponibilizaţi ai Mechel
Câmpia Turzii care au protes-
tat, joi, în faţa combinatului au
ţinut un moment de reculegere
pentru fostul lor coleg care s-a
sinucis în urmă cu două zile.
Muncitorul Ioan Bozdog, care
s-a sinucis marţi seară, din ca-
uza difi cultăţilor fi nanciare ma-
jore cu care s-a confruntat du-
pă ce a fost disponibilizat de la
Combinatul Mechel din Câm-
pia Turzii, a fost înmormântat,
joi, la Viişoara, unde locuia cu
familia. Ioan Bozdog a fost dis-
ponibilizat în acest an, pe 10 fe-
bruarie, împreună cu alţi 720
de angajaţi de la Mechel Câm-
pia Turzii. Colegii săi spun că a
recurs la acest gest extrem pe
fondul tensiunii tot mai mari că
nu îşi mai poate achita ratele la
bancă. Primise deja somaţii de
plată de la bancă.
Aproximativ 1.700 de per-
soane au fost disponibilizate, în
trei etape, începând din iunie
2012, de la Combinatul Mechel
din Câmpia Turzii. În unitate au
rămas angajate 320 de persoa-
ne, la secţia de Trăgătorie.
Protestele au continuat la Mechel Câmpia Turzii pentru a 7-a zi consecutivDisperare în rândul concediaţilor de la combinatul din Câmpia Turzii. Sindicaliştii cer anchetă.
PUBLICITATE
Poliţia 112Pompieri 112Salvarea 112Jandarmeria 956Protecţia civilă, Salvamont 982Salvamont Băişoara0264-777.867 Salvamont Vlădeasa 0264-624.967Asistenţă socială 979Informaţii C.F.R. 952Deranjamente Gaz0800800928 – gratuit Protecţia Consumatorului0264-431.368 Poliţia Secţia 1 (Centru-Gară)0264-432.727 Poliţia Secţia 2 (Mărăşti) 0264-450.043Poliţia Secţia 3 (GheorgheniBună Ziua) 0264-414.006 Poliţia Secţia 4 (Mănăştur) 0264-452.190Poliţia Secţia 5(Gruia – Grigorescu)0264-582.777 Poliţia Secţia 6 (Zorilor) 0264-453.397 Poliţia Secţia 7 (Someşeni)0264-416.646Agenţia C.F.R. 0264-432.001Autogara Cluj 0264-435.278
Aeroportul Internaţional Cluj-Napoca 0264-416.702Primăria Cluj 0264-596.030Telefonul primarului 948 Primăria Mănăştur0264-480.627Primăria Mărăşti0264-413.355Primăria Iris 0264-435.040Primăria Someşeni0264-435.050Primăria Grigorescu0264-585.831Primăria Turda0264-313.160Primăria Dej 0264-211.790Primăria Gherla0264-241.926Primăria Huedin0264-351.548Prefectura 0264-591.637Consiliul judeţean 0372-640.000Serviciul Stare Civilă0264-596.030Ridicări auto 0264-444571RATCJ 0264-503.700Electrica Cluj 0264-595.721RAJAC 0264-591.444Spitalul Judeţean0264-597.852Spitalul CFR 0264-598.270Spitalul Militar 0264-598.381
Telefoane utile
vineri, 8 martie 2013 | monitorul de cluj ACTUALITATE 3
Gabriela DRAGOTĂredactia@monitorulcj.ro
Un număr foarte mare de
copii care se nasc în
România cu malformaţii
cardiace sunt sortiţi piei-
rii din cauza lipsei fondu-
rilor pentru operaţii, dar
şi a numărului mic de
spitale în care se pot face
astfel de operaţii.
În fi ecare an, în România se
nasc aproximativ 2.000 de co-
pii cu malformaţii la inimă, dar,
din nefericire, doar 200 de ca-
zuri sunt rezolvate în ţară, iar
pentru 40-50 se găsesc cu greu
bani pentru tratament în străi-
nătate. Restul nou-născuţilor
sunt sortiţi mortalităţii infanti-
le. Declaraţia aparţine ministru-
lui Sănătăţii, Eugen Nicolăeas-
cu care a recunoscut situaţia de-
zastruoasă din ţară în ceea ce
priveşte mortalitatea infantilă:
„În România, se nasc anual cir-
ca 2.000 de copii cu probleme
cardiace şi care ar avea nevoie
de intervenţii chirurgicale pe ini-
mă. Din păcate, România nu
poate să rezolve decât circa 200
de cazuri, şi acelea la Târgu
Mureş, în majoritate, 99%. Pen-
tru circa 40-50 de cazuri, cu
chiu, cu vai, mai găsim nişte
bani şi la noi, şi la Casa Naţio-
nală de Asigurări de Sănătate,
să îi trimitem în spitale din stră-
inătate, astfel că unii dintre ei
au o şansă mare să se facă bi-
ne. Dar diferenţa de copii nu
mai are nicio şansă. Aceştia sunt
sortiţi mortalităţii infantile”, a
spus acesta, citat de Mediafax.
Intervenţii pe inima bebeluşilor şi la Cluj
Bebeluşii care se nasc cu mal-
formaţii cardiace sunt operaţi şi
la Institutul Inimii Cluj-Napoca.
Medicii de aici efectuează apro-
ximativ 200 de operaţii în fi eca-
re an, însă numărul cererilor es-
te mult mai mare. Din motive
fi nanciare sunt nevoiţi să se li-
miteze la un anumit număr de
operaţii anual.
Ministerul promite să aibă grijă de mame şi copii
În acest context, ministrul
Sănătăţii a admis că statul ro-
mân mai are încă paşi de făcut
pentru protejarea nou-născuţi-
lor şi a femeilor gravide, astfel
încât să scadă mortalitatea in-
fantilă. Eugen Nicolăescu a anun-
ţat că Ministerul Sănătăţii se afl ă
în stadiul de reformare a pro-
gramelor naţionale de sănătate.
Se doreşte ca, până luna viitoa-
re, să fi e elaborate programe co-
erente în care la fi nalul inter-
venţiilor să se poată evalua re-
zultate concrete, ceea ce nu s-a
reuşit până în prezent. În opi-
nia ministrului, anumite progra-
me trebuie să aibă întâietate, iar
cele care vizează copilul si ma-
ma trebuie să fi e printre aces-
tea.
Un copil cu vârsta sub un an moarela fi ecare cinci ore
Potrivit datelor organizaţiei
Salvaţi Copiii România, un co-
pil cu vârsta mai mică de un an
moare la fi ecare cinci ore. Ro-
mânia pierde anual 1.900 de co-
pii mai mici de un an. Pentru
reducerea mortalităţii infantile
în ţara noastră, Salvaţi Copiii
România derulează Campania
„Bun venit pe lume” prin care
oricine poate dona bani pentru
dotarea cu echipamente medi-
cale a 15 maternităţi din ţară,
printre care şi Cluj-Napoca.
În 2012, campania pentru re-
ducerea mortalităţii infantile
„Bun venit pe lume” a reuşit să
strângă, prin generozitatea per-
soanelor fi zice şi a companiilor,
1.090.000 de lei.
Suntem primii în UE la mortalitate infantilă
Conform reprezentanţilor Sal-
vaţi Copiii, România se menţi-
ne pe primul loc în UE la mor-
talitate infantilă, cu o rată de
decese de 9.4 la 1.000 de copii
născuţi vii în 2011. În judeţul
Cluj, rata mortalităţii infantile
era, în 2011, de 5.4 decese la
1.000 de născuţi vii.
O treime dintre aceste dece-
se pot fi prevenite prin dezvol-
tarea de programe suport pen-
tru mame şi copii şi prin dota-
rea cu echipamente medicale
performante a maternităţilor şi
secţiilor de nou-născuţi.
Bebeluşii care se nasc cu malformaţii cardiace sunt sortiţi pieirii
Autorităţile române au
retras de pe piaţă o canti-
tate de lapte contaminat
cu afl atoxină. Laptele a
fost descoperit la un pro-
cesator, dar şi la un
comerciant din ţară.
Ministrul Agriculturii, Dani-
el Constantin a declarat că o
parte din laptele contaminat pro-
venea din Ungaria, iar o altă
parte din România. „Laptele de
la procesator provenea din Un-
garia, iar cel de la comerciant
era de origine românească. Toa-
te produsele au fost retrase de
pe piaţă. Este o alertă pe care
am declanşat-o pentru că afl a-
toxina are un efect cancerigen
şi nu dorim să fi e un pericol
pentru sănătatea umană”, a spus
Constantin, citat de Agerpres.
Acesta a precizat că produ-
sele cu afl atoxină afectează să-
nătatea umană doar dacă sunt
consumate în cantităţi mari şi
pe o perioadă mai îndelungată.
„Nu cred că este cazul pentru
că imediat am retras produsele
de pe piaţă. Nu ştiu despre ce
cantitate este vorba. Eu i-am ru-
gat pe cei de la Autoritatea Na-
ţională Sanitară Veterinară să
facă toate analizele şi după ce
voi afl a vă voi pune la dispozi-
ţie toate datele. Lucrăm în con-
tinuare ca să avem garanţia că
nimic nu există pe piaţă. Ce am
identifi cat până acum am retras
imediat. Vom face noi şi noi ana-
lize. Poate şi până cum s-au fă-
cut analize dar nu într-un rirm
atât de susţinut. Nu vreau doar
să avem linişte să oprim aceste
analize ci să continuăm ca să
transmitem cetăţeanului că tot
ceea ce se consumă este corect”,
a adăugat şeful MADR.
Preşedintele Federaţiei Naţi-
onale a Sindicatelor din Indus-
tria Alimentară (FNSIA), Dra-
goş Frumosu, a subliniat că Ro-
mânia importă 25% din lapte-
le necesar producţiei, în timp
ce producătorii români sunt ne-
voiţi să îl dea de mâncare la
porci. „Importăm circa 25% din
laptele necesar pentru produc-
ţie, în timp ce procesatorii ro-
mâni au lapte sufi cient şi sunt
nevoiţi să îl arunce la canal sau
să îl dea mâncare la porci. Se
preferă laptele din import pen-
tru că este mai ieftin. Nu ştiu
din ce motive, dar este posibil
să fi e cu lapte praf, să aibă al-
te proprietăţi, dar despre aceas-
tă situaţie de contaminare cu
afl atoxină mi-e greu să spun
mai mult pentru că nu vreau să
spun o prostie” , a declarat Dra-
goş Frumosu pentru Agerpres.
Lapte contaminat cu o substanţă cancerigenă, retras de pe piaţă
Crearea unui număr mai
mic de regiuni de dezvol-
tare, de exemplu opt, creş-
te posibilitatea „apariţiei
unor mecanisme de cen-
trifugare a unor opţiuni
de federalizare”, a decla-
rat secretarul general al
PNL, Eduard Hellvig, sub-
liniind că exprimă un
punct de vedere personal.
„Din punctul meu de ve-
dere, pentru că nu există un
punct de vedere ofi cial al PNL,
la acest moment, dacă faci de
exemplu doar opt regiuni, po-
sibilitatea de a avea la un mo-
ment dat – poate nu astăzi,
dar nu facem legea pentru as-
tăzi, o facem pe termen lung
– structuri care să... Posibili-
tatea de federalizare, de me-
canisme de centrifugare a unor
opţiuni de federalizare cresc
în momentul în care regiuni-
le sunt mai mari”, a declarat
Eduard Hellvig, miercuri sea-
ra, la Digi24.
El a adăugat că aceasta es-
te doar o ipoteză de lucru, dar
trebuie luată serios în calcul,
deoarece pot să apară discre-
panţe de dezvoltare între zo-
ne. În cazul în care regiunile
sunt mai mici, disponibilita-
tea lor de a ieşi din sistem ar
fi mai mică, a opinat libera-
lul.
Să vedem care-i „fondul problemei”?
Comentând discuţiile care au
loc pe marginea regionalizării,
el a apreciat că este un lucru ti-
pic românesc ca în loc să se dis-
cute despre fondul problemei
să fi e vizate mai mult chestiuni
de formă, precum persoanele
care ar putea avea benefi cii de
pe urma acestui proces.
„În primul rând ar trebui să
se discute despre motivele regi-
onalizării, despre obiective, şi
abia apoi să fi e abordate pro-
bleme precum capitala regiunii.
Ceea ce interesează PNL-ul în
mod deosebit este ca această
discuţie să nu plece de la per-
soane, ci de la cum ne-ar fi no-
uă mai bine, pentru că regiona-
lizarea nu e un concept care se
face pentru următorii patru ani.
(...) Trebuie defi nite foarte clar
obiectivele pe care le urmărim
şi abia apoi vom discuta dacă
va veni momentul prin ce me-
canisme anumite persoane ajung
acolo, prin proces electiv. Eu
împărtăşesc părerea că acest lu-
cru trebuie făcut prin vot, ca să
aibă legitimitate, dar vom pu-
tea vorbi de regionalizare în pri-
mul rând după ce vom avea o
Constituţie (pentru că trebuie
să introducem în Constituţie ter-
menul de regiune)”, a sublini-
at el.
Hellvig a opinat că trebuie
menţinute în acelaşi timp şi ju-
deţele, deoarece ele ţin de par-
ticularitatea naţiunii. El a cata-
logat drept ridicolă ideea ca o
regiune să aibă mai multe capi-
tale, însă a apreciat că oraşul
cel mai mare nu trebuie să de-
vină în mod obligatoriu capita-
la regiunii din care face parte.
Ce-o fi , de fapt,în capul lor?
Potrivit dicţionarului limbii
române, federalizarea înseam-
nă organizarea pe principii fe-
derale. Federaţia este o uniune
de state autonome, cu un gu-
vern central şi cu organe de stat
comune. Pentru a ajunge la o
astfel de formulă, sugerează li-
derul liberal, ar trebui să creăm
nişte mari regiuni, care să do-
bândească „impulsuri centrifu-
ge”. Cu alte cuvinte, pare să spu-
nă fostul ministru, doar aceste
regiuni vor fi apte să se asocie-
ze într-un stat federal!
„Pare”, pentru că, de fapt,
teoria ministrului Dezvoltării nu
este atât de clară şi, din păcate,
ea ar putea însemna, la o adi-
că, orice. Pentru a putea lansa
o dezbatere publică efi cientă,
PNL şi aliaţii săi social-demo-
craţi ar trebui să se decidă ra-
pid cum văd ei regionalizarea
României. Până una alta, toţi
cei care s-au pronunţat „în ches-
tiune” au bătut, pur şi simplu,
câmpii.
Cum vede puterea regionalizarea ţării?Liberalul Hellvig: Existenţa unui număr mai mic de regiuni de dezvoltare creşte posibilitatea federalizării!p
4 SOCIAL monitorul de cluj | vineri, 8 martie 2013
PUBLICITATE
Bianca PREDAredactia@monitorulcj.ro
UBBots 2013, Ziua
Roboţilor Inteligenţi la
Universitatea Babeş-Bolyai,
va avea loc duminică, 10
martie, începând cu ora
12.00, în clădirea FSEGA.
Studenţii clujeni dau dova-
dă, încă o dată, de originalitate
şi îşi prezintă cele mai inedite
invenţii la cea de-a şasea ediţie
a concursului de roboţi inteli-
genţi. Creaţiile studenţilor de la
Facultatea de Matematică şi In-
formatică uimesc prin ciudate-
le întrebuinţări. Robotul care
spală vasele, robotul barman,
robotul care udă fl orile sau ca-
re stinge incediile, prepară ceai
sau sandwich-uri, sunt doar câ-
teva dintre proiectele dezvolta-
te în acest an. Proiectele au fost
coordonate de Mihai Oltean,
Ovidiu Şerban şi Alina Miron.
Câinele-robot care orbeşte hoţul cu laser
Cel mai inedit proiect este
„Nicuşor, câine rău”. Creat de
patru studenţi, Alexandra Vîl-
can, Timea Cociar, Alexandru
Isip şi Răzvan Dragomir, robo-
tul-câine are ca scop suprave-
gherea. „Nicuşor nu necesită în-
grijire ca un câine normal, nu
face mizerie, nu are nevoie de
hrană şi nu face gălăgie. El nu
e un câine obişnuit, ci e unul
modern. În loc să muşte, orbeş-
te hoţii cu un laser, face poze
răufăcătorilor pentru a strânge
dovezi şi se lasă controlat de la
distanţă de către stăpânul lui fo-
losind o aplicaţie mobilă. Nicu-
şor reuşeşte să detecteze şi să
ţintească ochii hoţilor datorită
dispozitivului Microsoft Kinect”,
povesteşte echipa.
Roboţii care fac legea în bucătărie
Pentru oamenii mereu pe fu-
gă studenţii clujeni au găsit so-
luţia: robotul care îţi face cea-
iul, îţi pregăteşte sandwich-ul,
îţi udă fl orile şi îţi spală vasele.
„Robotul care prepară ceaiul es-
te echivalentul unui aparat Es-
pressso. El se va apropia de ma-
să şi se va învârti în jurul ei pâ-
nă găseşte un recipient cu ceai.
În acel moment, va coborî lin-
guriţa, va lua ceai din recipient
şi va duce ceaiul la următoarea
cană pe care o găseşte. În acea
cană va turna ceaiul şi îşi va
continua ciclul, pentru oricâte
căni dorim”, povestesc Marian
Goia şi Bianca Morariu, iniţia-
torii proiectului.
Dan Petruţ Beleleu şi Alexan-
dru Ioan Pop, cei care au creat
robotul care prepară sandwi-
ch-uri, povestesc că ideea le-a
venit după ce s-au confruntat
cu criza de timp şi cu foamea.
„SMaker este un robot care pre-
găteşte sandwich-uri la coman-
dă vocală. Robotul foloseşte un
soft de recunoaştere vocală, dez-
voltat în Java, pentru a identi-
fi ca cuvintele cheie folosite de
utilizator. Aceastea ar fi (în en-
gleză): hello, vegetables, chee-
se, done”, declară cei 2 studenţi.
Robotul ce spală vasele poa-
te detecta masa şi se va depla-
sa la aceasta, având nevoie de
câteva secunde pentru a face
curăţenie. ”Robotul nostru are
nevoie de doar câteva secunde
pentru a spăla o farfurie. O al-
tă caracteristică importantă a
robotului nostru e detectarea
mesei şi deplasarea la ea pen-
tru a spăla vasele. Braţul are ata-
şat o cameră web prin interme-
diul căreia robotul poate vedea
când e în dreptul unei farfurii
pentru a începe să o spele. Ro-
botul e dotat cu recipient de apă
şi pompă pentru a transporta
apa pe suprafaţa farfuriilor. Une-
le părţi ale robotului le-am pro-
iectat şi imprimat, folosind o
imprimantă 3D”, au precizat
studenţii Alexandru Zăpârţan,
Crina Tomi, Dan Telecan.
Căruciorul de cumpărături care vine după oameni
Coşul de cumpărături inte-
ligent creat de Bogdan Gabri-
el Bondor este destinat să aju-
te persoanele cu dizabilităţi
motorii. „Problema pe care
Smart Cart o rezolvă este le-
gată de mobilitatea persoane-
lor cu dizabilităţi motorii şi di-
fi cultatea acestora în efectua-
rea unor activităţi cotidiene.
Una dintre cele mai frecvente
activităţi pe care le desfăşu-
răm în viaţa de zi cu zi, este
mersul la cumpărături. De câ-
te ori aţi văzut în hypermar-
keturi, persoane în scaune cu
rotile făcând cumpărături ? Nu
prea des, iar dacă aţi văzut,
erau probabil însoţiţi de către
o persoana. Practic, un om în-
tr-un cărucior cu rotile nu poa-
te mânui un cărucior clasic de
cumpărături, acesta fi ind mult
prea mare şi greoi. Smart Cart
este un cărucior de cumpără-
turi inteligent, fi ind programat
să urmeze oamenii, fără a fi
nevoie de o intervenţie uma-
nă”, povesteşte Bogdan.
Robotul-câine care păzeşte Economicele
Femeile din România
manifestă mai multă res-
ponsabilitate faţă de buge-
tul personal în comparaţie
cu bărbaţii, care înregis-
trează mai multe datorii
atât ca valoare, cât şi ca
număr de creanţe, potrivit
unei analize Kruk.
Astfel, în 2012, persoane-
le de sex feminin au deţinut
mai puţin de 35% din valoa-
rea totală a restanţelor admi-
nistrate de companie, restul
de 65% reprezentând datorii
acumulate de bărbaţi, arată
datele companiei de colecta-
re creanţe.
„Deşi bărbaţii cred despre
femei că sunt mai cheltuitoa-
re, datele statistice arată con-
trariul. Româncele sunt cele
care se ocupă de bugetul gos-
podăriei, dar şi cele care au
grijă ca datoriile să nu se acu-
muleze, de aceea înregistrea-
ză mai puţine restanţe“, spu-
ne Cosmina Marinescu, Di-
rector Divizia Operaţiuni Kruk.
Majoritatea respondenţi-
lor (44%) îşi evaluează bu-
getele personale cu o frecven-
ţă lunară, iar 23% dintre res-
pondenţi au menţionat că îşi
calculează săptămânal sau
zilnic veniturile şi cheltuieli-
le. Restul respondenţilor nu
îşi calculează niciodată bu-
getul. A.T.C.
Femeile, mai grijulii decât bărbaţii, când vine vorba de datorii
Ziua Internaţională a
Femeii, sărbătorită pe 8
martie, a fost mai întâi un
simbol al luptei pentru
drepturile femeilor care
munceau, apoi o sărbătoa-
re a mamelor în ţările din
fostul bloc sovietic, iar în
prezent este un prilej de
bucurie şi răsfăţ pentru
toate femeile din lume.
În prezent o zi a bucuriei
pentru toate femeile, care pri-
mesc fl ori şi diferite cadouri,
sărbătoarea de 8 Martie a fost
percepută mult timp drept un
moment în care erau afi rmate
drepturile sociale şi politice ale
femeilor, precum şi progresele
făcute în ceea ce le priveşte.
Apărută într-o vreme a ma-
rilor tulburări sociale, Ziua In-
ternaţională a Femeii s-a ales şi
cu moştenirea protestului tradi-
ţional şi a activismului politic.
În anii de dinainte de 1910, des-
tul de multe femei din ţările dez-
voltate industrial munceau. Sluj-
bele lor, majoritatea în dome-
niul textilelor şi al serviciilor
casnice, erau însă supuse dis-
criminării sexuale şi erau plăti-
te mult mai prost decât cele ale
bărbaţilor. Au apărut organiza-
ţiile sindicale, iar de aici până
la revoltele industriale n-a mai
fost decât un pas.
În SUA, opresiunea şi discri-
minarea fac ca femeile să devi-
nă tot mai implicate în campa-
nii pentru a determina o schim-
bare. În 1908, 15.000 de femei
au manifestat la New York ce-
rând un program de muncă mai
scurt, salarii mai bune şi drept
de vot.
În 1910, cea de-a doua Con-
ferinţă Internaţională a Femei-
lor Muncitoare s-a ţinut la Co-
penhaga. O femeie pe nume
Clara Zetkin, lidera organizaţi-
ei femeilor din Partidul Social
Democrat din Germania, a adus
în discuţie ideea de a stabili o
Zi Internaţională a Femeii, o săr-
bătoare care să fi e marcată în
aceeaşi zi în toate ţările, în spri-
jinul luptei femeilor pentru drep-
turile lor. Cele peste 100 de fe-
mei din 17 ţări care au partici-
pat la conferinţă, reprezentând
sindicate, partide socialiste, clu-
buri de femei angajate şi inclu-
zându-le pe primele trei femei
alese în Parlamentul Finlandei,
au aprobat în unanimitate ide-
ea lansată de Clara Zetkin.
Astfel, în urmă cu 100 de ani,
pe 19 martie 1911, a fost sărbă-
torită prima Zi Internaţională a
Femeii, în Austria, Danemarca,
Germania şi Elveţia.
În urma Revoluţiei din oc-
tombrie 1917, bolşevica Ale-
xandra Kollontai l-a convins
pe Lenin să ofi cializeze Ziua
Internaţională a Femeii în Uni-
unea Sovietică.
De la apariţia ei în cadrul
mişcării socialiste, Ziua Inter-
naţională a Femeii a căpătat
tot mai multă recunoaştere de
la an la an, ajungând să fi e
sărbătorită în ţările dezvolta-
te şi cele în curs de dezvolta-
re deopotrivă.
1975 a fost declarat „Anul
Internaţional al Femeii” de Or-
ganizaţia Naţiunilor Unite
(ONU).
În prezent, Ziua Femeii,
popularizată mai mult ca „Zi-
ua Mamei” în perioada comu-
nistă, este o sărbătoare ofi ci-
ală în Armenia, Belarus, Chi-
na, Cuba, Georgia, Kazahstan,
Kârgâzstan, Laos, Madagas-
car, Republica Moldova, Mon-
golia, Muntenegru, Nepal, Ru-
sia, Uganda, Ucraina, Uzbe-
kistan, Vietnam şi altele. Pe
de altă parte, este sărbători-
tă, fără a fi o sărbătoare ofi -
cială, în ţări precum Croaţia,
Serbia, Bulgaria, România şi
Letonia.
În această zi se obişnuieşte
ca bărbaţii să dăruiască fl ori şi
mici cadouri femeilor din via-
ţa lor – soţiilor, iubitelor, ma-
melor, fi icelor şi colegelor.
8 Martie – de la ziua activistelor, la sărbătoarea tuturor femeilor
De ce sunt în stare roboţii creaţi de studenţii clujeni?
vineri, 8 martie 2013 | monitorul de cluj RELIGIE 5
Întâlnirea festivă anuală a
Academiei Europene de Ştiin-
ţe şi Arte a avut loc, sâmbătă,
2 martie 2013, în Aula Magna
a Universităţii din Salzburg.
Cu această ocazie au fost pre-
zentaţi noii protectori ai Aca-
demiei şi membrii recent aleşi.
Printre protectori se remarcă
Vladimir Putin, preşedintele
Federaţie Ruse, reprezentat de
ambasadorul Rusiei în Austria,
prof. dr. Ivo Josipovic, preşe-
dintele Republicii Croatia şi
Borut Pahor, preşedintele Slo-
veniei. Discursurile lor s-au
centrat asupra importanţei pe
care o are colaborarea şi co-
municarea în domeniul ştiin-
ţelor şi al artelor, pentru con-
struirea unei Europe puterni-
ce. Au urmat apoi câteva do-
uă prelegeri festive despre mo-
delul politic elveţian şi despre
spiritul ştiinţei.”
Academia a fost fondată în
1990 de chirurgul austriac Fe-
lix Unger, arhiepiscopul Vie-
nei, Franz Cardinal König şi
politologul şi fi lozoful Niko-
laus Lobkowics. Academia de
Ştiinţe şi Arte este o societa-
te care cuprinde aproximativ
1500 de oameni de ştiinţă şi
artişti de top, care abordează
problemele cu care se con-
fruntă Europa în diverse co-
locvii şi publicaţii.
Mitropolitul Andrei este din
anul 2007 membru activ al
acestei Instituţii, în cadrul sec-
ţiunii religiile lumii.
Înaltpreasfințitul Mitropolit Andrei, la ședința anuală a Academiei Europene de Ştiinţe şi Arte din Salzburg
Clujenii interesaţi să lucre-
ze în domeniul îngrijirii palia-
tive a bolnavilor au posibilita-
tea unei angajări în această pe-
rioadă. Arhiepiscopia Clujului,
în colaborare cu Asociaţia Sfân-
tul Nectarie din Cluj-Napoca,
angajează personal medical
pentru Centrul de Îngrijiri Pa-
liative "Sf. Nectarie". Este ne-
cesară ocuparea posturilor de
asistent medical şi infi rmier.
Cei interesaţi pot depune la se-
diul Arhiepiscopiei Clujului, la
Sectorul misionar-social, un
Curriculum Vitae însoţit de do-
vada experienţei de minimum
2 ani în postul pentru care so-
licită angajarea.
Termentul limită pentru de-
punerea dosarelor este marţi,
12 martie 2013, ora 16.
Acest tip de îngrijire palia-
tivă, pe care şi Arhiepiscopia
Clujului îşi propune să o ofere,
prin centrul Sfântul Nectarie
din Cluj, reprezintă o constan-
tă preocupare a forurilor euro-
pene. Astfel, Adunarea Consi-
liului Europei a adoptat o re-
zoluţie care stipulează că îngri-
jirile paliative fac parte din ser-
viciile de sănătate din ţările eu-
ropene. În ultimii ani, studiile
au arătat că este o mare nevo-
ie de ingrijiri paliative pentru
pacientii oncologici încă nefa-
miliarizaţi cu acest tip de tra-
tament şi asistenţă. Din anche-
tele efectuate recent în rândul
pacienţilor şi familiilor lor, dar
şi în rândul specialiştilor s-a
concluzionat că există o mare
necesitate de a se organiza ser-
vicii de îngrijiri paliative la do-
miciliu, dar o şi mai mare ne-
voie de informare şi pregătire
în domeniul paliaţiei.
Angajări la Centrul de îngrijiri Paliative "Sfântul Nectarie" din Cluj
Cezar Ungureanu
„Femeile voastre să tacă în
Biserici” (I Cor 14, 34). Fie din
auzite, fi e din propriile (pseu-
do) lecturi, cam tot creştinul de
astăzi ştie să-l redea ad literam
pe Sfântul Pavel când îi este ce-
rută părerea faţă de statutul şi
rolul femeii în Biserică. Nici în
rândurile cultelor neoprotestan-
te lucrurile nu sunt mai ferici-
te; pentru femei, desigur. Majo-
ritatea pastorilor consideră ro-
lul creştin al femeii prin prisma
textului din 1 Tim 2, 15: „Fe-
meia se va mânuit prin naşte-
rea de copii…”. Pe scurt, feme-
ia ar trebui doar să stea acasă,
să nască copii şi să-i crească,
practică ce nu poate fi condam-
nată, ţine de libertatea fi ecăru-
ia/fi ecăreia, însă numai atâta
vreme cât nu e absolutizată din
raţiuni religioase. Nu în ultimul
rând, raporturile de autoritate
din cadrul familiei creştine se
soldează cu citarea unui alt pa-
saj paulin din Ef. 5, 33: „Feme-
ia să se teamă de bărbat”(Ediţia
Sinodală) sau „Femeia să seîn-
fi oare de bărbat” (Ediţia IPS Bar-
tolomeu), omiţându-se intenţi-
onat sarcina bărbaţilor: „Bărba-
ţilor, iubiţi pe femeile voastre
aşa cum şi Hristos a iubit Bise-
rica şi S-a dat pe Sine pentru
ea” (Ef. 5, 25). Nu în ultimul
rând, exemplele pot continua
de la Maica Domnului, care ar
fi fost mustrată de Iisus la Nun-
ta din Cana Galileea (In. 2,4)
pentru că s-ar fi băgat în „tre-
burile dumnezeieşti” (un alt ar-
gument neoprotestant absurd)
şi până la episodul edenic când
Eva îl împinge la păcat pe Adam.
Aşadar, rolul femeii în Biserică
a fost preponderent evaluat prin
caracterul coruptibil al Evei, tre-
cându-se adeseori cu vederea
titlul mariologic, de origine ale-
xandrină „Născătoarea-de-Dum-
nezeu”, atribuit Sfi ntei Fecioa-
re Maria ofi cial la Sinodul III
Ecumenic în consonanţă cu im-
portanţa ei în procesul de mân-
tuire a lumii.
Dacă până acum 100 de ani
argumentele enunţate adinea-
uri în forma lor drastic simpli-
fi cată, chiar falsifi cate, erau fa-
vorizate şi de contextul social
al epocii, iată că astăzi lucruri
s-au schimbat radical. Secolul
XX ne-a demonstrat că femeia
este capabilă de realizări mult
mai strălucitoare, decât numai
o mâncare bună. Mă refer aici
mai ales la un exemplu recent
cel al prim-ministrului Marga-
ret Thatcher, care în cei 11 ani
de mandat a reuşit să schimbe
radical faţa Marii Britanii. Tre-
buie notat că au existat şi ex-
cepţii (ex. Anna Pauker), ceea
ce până într-un punct e şi fi resc,
dat fi ind caracterul genuin al
imperfecţiunii umane. Întreba-
rea deloc retorică pe care altmin-
teri doresc s-o adresez este: Bi-
serica Ortodoxă trebuie să re-
dea femeii locul pe care Moder-
nitatea târzie i l-a redat în ulti-
ma sută de ani? Consider că în-
trebarea este una pertinentă din
cel puţin două motive:
În primul rând, la nivelul bi-
sericilor europene avem deja o
astfel de experienţă. Dacă ar fi
să tragem cu ochiul la protes-
tanţi, aceştia au încercat reabi-
litarea femeilor prin faptul de a
le conferi un rol sacerdotal, adi-
că ordinându-le (în termeni or-
todocşi: hirotonindu-le), slujire
rezervată exclusiv bărbaţilor. În
protestantism, preoţia nu e Tai-
nă, de aceea echivalenţa terme-
nilor este discutabilă. În fi ne,
ceea ce este şi mai interesant
constă în faptul că la ora actu-
ală facultăţile de teologie pro-
testantă din Germania sunt frec-
ventate de un număr de femei
mult mai mare decât cel al băr-
baţilor. Aşadar, continuând în
ritmul acesta, peste aproxima-
tiv 30 de ani, protestanţii vor
avea de înfruntat o nouă provo-
care şi anume o majoritate a
clerului de gen feminin. Totuşi,
hirotonia femeilor constituie o
problemă teologică mult prea
complexă şi fără fundamente
pertinente pentru a putea fi im-
plementată în Biserica Ortodo-
xă. Nici nu ştiu dacă femeile or-
todoxe şi-ar dori aşa ceva, din
moment ce nu ţin minte să fi
existat, chiar şi la nivel media-
tic, o astfel de dezbatere. În al
doilea rând, fundamentul între-
bării de mai sus constă pe ca-
racterul contextual al teologiei
ortodoxe, care în urma celor
2000 de ani de existenţă, a pu-
tut să coabiteze cu toate forme-
le de constelaţii politice pe ca-
re le-a traversat. Mai mult de-
cât atât, ideea nu este numai de
convieţuire, ci şi de asumare,
refl ectare şi desăvârşire a valo-
rilor pe care le-a impus un anu-
mit tip de organizare politic şi
social. De pildă, mecanismele
interne de organizare ale Bise-
ricii Ortodoxe refl ectă încă mo-
delul bizantin de organizare, cu
monarhul, în cazul nostru cu
episcopul, ca fi gură centrală.
Chestiunea ajunge inevitabil şi
la valorile societăţii actuale: de-
mocraţie, libertatea de gândire,
de exprimare, drepturile omu-
lui şi implicit problema eman-
cipării feminine, care constitu-
ie o probă de foc pentru capa-
citatea Bisericii de refl ectare în
sens pozitiv a ceea ce timpul
nostru oferă mai bun, în sens
elitist.
În defi nitiv, de ce să mai vi-
nă femeia la Biserică? Atâta vre-
me cât trăieşte într-un mediu
care are îi conferă dreptul la cu-
vânt, unul mai mult sau mai
puţin greu, are libertate de gân-
dire, munceşte, drept urmare e
independentă, de ce să vină în-
tr-o Biserică în care trebuie doar
să tacă, să asculte, să nu-şi poa-
tă exprima părerea faţă de o fră-
mântare etc.? Adică, şase zile
pe săptămână îşi desfăşoară ac-
tivitatea pe baza unor principii
care îi conferă drepturi egale cu
cele ale bărbatului, iar o zi pe
săptămână trebuie să se trans-
pună într-un sistem valoric
pre-modern, de inferioritate.
Chiar dacă cineva ar insista să
readucă în discuţie argumentul
din I Co 14, 34 („Femeile voas-
tre să tacă în Biserici”) ca fi ind
evident împotriva oricărui rol al
femeii în Biserică, daţi-mi voie
să aduc următoarea clarifi care
exegetică: capitolul 14, în an-
samblu, reprezintă un set de re-
guli după care creştinii să-şi ex-
prime propriile daruri primite
de la Dumnezeu în Biserică, în
special darul profeţiei. Astfel că
scopul este ca totul să se facă
„spre zidirea Bisericii” (I Co 14,
26), dat fi ind faptul că unele fe-
mei aveau obiceiul să judece ce-
le profeţite de soţii lor, discredi-
tându-şi public bărbaţii. De ace-
ea, Sfântul Pavel spune „feme-
ile voastre să tacă…()…să-i în-
trebe pe bărbaţii lor acasă (v.
35)”, adică se referă strict la fe-
meile măritate, cu porniri indis-
ciplinate, nu la toate femeile!
În concluzie, e limpede că
pe o agendă eclezială încărca-
tă, va trebui să clarifi căm şi
această provocare pe care ne-o
lansează Modernitatea târzie.
Însă nu ca până acum, arătând
cu degetul spre Sfântul Pavel,
absolut nevinovat, şi mizând pe
citate rupte din context luate ca
argumente de autoritate. Solu-
ţia ar fi regândirea rolului feme-
ii în Biserică în cheie contextu-
ală, atât prin prisma Maicii Dom-
nului, cea mai curată făptură
umană, cât şi printr-o reinter-
pretare a pasajelor Sfântului Pa-
vel, texte care nu au în vedere
condamnarea femeilor la un
anumit statut inferior în Biseri-
că, ci crearea unei anumite dis-
cipline bisericeşti pe fondul tul-
burărilor iscate din diverse pri-
cini. Sfântului Pavel nu a fost
un misogin, o afi rmă lămurit în
Gal 3,28: „nu mai este parte băr-
bătească şi parte femeiască; pen-
tru că voi toţi una sunteţi în
Hristos”.
Femeia în Biserică
6 ECONOMIE monitorul de cluj | vineri, 8 martie 2013
PUBLICITATE
PUBLICITATE
PUBLICITATE
PUBLICITATE
“Românce cu Farmec”
este o campanie integrată
şi complexă care va pune
în prim-plan femeia obiş-
nuită, dar puternică,
femeia care este mamă,
dar are şi o carieră fru-
moasă.
Campania se va desfăşu-
ra pe perioada a 10 luni, în-
cepând cu luna martie a
acestui an şi până în decem-
brie, iar marele premiu al
femeii desemnate „cea mai
fermecătoare româncă” va
consta într-o excursie de
Dragobete 2014, oferită de
Eximtur.
Potrivit organizatorilor,
„Românce cu Farmec” îşi
propune „să pună românce-
le în valoare, să le creeze
un context în care să se sim-
tă speciale, prin asocierea
cu personalităţi feminine din
istorie şi din prezent.”
Pentru a spune povestea
acestor femei, Farmec a lan-
sat platforma www.roman-
cecufarmec.ro, un mediu de
informare şi dialog despre
cele mai frumoase şi mai
puternice românce. Aici vor
fi prezentate lunar articole
referitoare la 10 personali-
tăţi feminine reprezentative
pentru istoria ţării (de exem-
plu: Ana Aslan, Alexandri-
na Cantacuzino, Ecaterina
Teodoroiu etc.) şi 10 inter-
viuri cu femei respectate în
comunitate sau care au re-
uşit în viaţă prin forţe pro-
prii. „Ne vom bucura şi de
susţinerea a 10 bloggeriţe
din Cluj-Napoca, Timişoa-
ra, Oradea şi Bucureşti. Mai
mult decât atât, tot în ca-
drul campaniei vom lansa
şi un concurs online, unde
femeile care folosesc produ-
sele noastre vor putea să-şi
încarce o poză împreună cu
răspunsul la întrebarea «Cum
ai descrie o femeie cu far-
mec?». În fiecare lună vom
premia cea mai votată poză
cu produse Farmec, iar la fi-
nalul campaniei vom desem-
na «cea mai fermecătoare
româncă»”, explică organi-
zatorii.
Campania „Românce cu
Farmec” se desfăşoară în
mediul online, dar va avea
şi o componentă puternică
în offline. „Farmec este şi
va fi alături de generaţii de
femei, ajutându-le să se men-
ţină tinere şi frumoase. Ast-
fel, reprezentanţii noştri de
brand şi bloggeriţele impli-
cate în campanie se vor în-
tâlni şi vor sta de vorbă cu
femei care folosesc produ-
sele Farmec, vor discuta des-
pre ultimele lansări de pro-
duse sau despre gamele de
care sunt acestea interesa-
te, pentru că părerea lor es-
te foarte importantă pentru
noi.
La Farmec, recunoaştem
valorile feminine autentice
româneşti şi susţinem feme-
ile puternice, cele care şi-au
construit o carieră prin for-
ţe proprii sau şi-au înteme-
iat o familie de care au gri-
jă în fiecare zi şi, ca urma-
re, le dedicăm lor această
campanie”, se arată în co-
municatul de presă.
Farmec le dedică femeilor o nouă campanie! Vezi ce premii te aşteaptă!
Salariul mediu nominal net
a scăzut în ianuarie faţă de
luna precedentă cu 149 lei
(8,8%), ajungând la 1.548
lei, iar salariul mediu brut
s-a diminuat cu 8,7%, la
2.138 de lei, a anunţat ieri
Institutul Naţional de
Statistică (INS).
Cel mai mare salariu net s-a
plătit în transporturi aeriene
(3.799 lei), iar cele mai mic în
hoteluri şi restaurante (840 lei).
Indicele câştigului salarial re-
al pentru luna ianuarie 2013 fa-
ţă de luna precedentă, calculat
ca raport între indicele câştigu-
lui salarial nominal net şi indi-
cele preţurilor de consum, a fost
de 90%.
Cum este argumentată diminuarea?
În cursul anului se înregis-
trează fl uctuaţii ale câştigului
salarial determinate, în princi-
pal, de acordarea premiilor anu-
ale şi a primelor de sărbători
(decembrie, martie/aprilie).
Acestea infl uenţează creşterile
sau scăderile în funcţie de peri-
oada în care sunt acordate, con-
ducând, în cele din urmă, la es-
tomparea fl uctuaţiilor câştigu-
lui salarial lunar la nivelul în-
tregului an.
În luna ianuarie 2013, în ma-
joritatea domeniilor nivelul sa-
lariului net a fost mai mic de-
cât în luna precedentă ca urma-
re a acordării în decembrie 2012
a primelor ocazionale (inclusiv
pentru sărbători şi sfârşitul de
an), plăţii sumelor din alte fon-
duri (inclusiv tichete cadou şi
tichete de masă).
De asemenea, potrivit INS,
salariile din ianuarie au fost mai
mici ca urmare a nerealizărilor
de producţii ori încasărilor mai
mici (funcţie de contracte) sau
a angajarilor de personal cu câş-
tiguri salariale mici.
În ce domenii au fost cele mai mari scăderi ?
Cele mai semnifi cative dimi-
nuări ale câştigului salarial me-
diu net au fost de 20-26,5%, în
extracţia minereurilor metalife-
re, activităţi de editare, silvicul-
tură şi exploatare forestieră (in-
clusiv pescuit şi acvacultură),
prelucrarea lemnului, fabrica-
rea produselor din lemn şi plu-
tă (cu excepţia mobilei şi a fa-
bricării articolelor din paie şi
din alte materiale vegetale îm-
pletite) şi telecomunicaţii,
Salariile au scăzut între 17%
şi 20% în domeniul fabricării
produselor farmaceutice de ba-
ză şi a preparatelor farmaceuti-
ce, extracţia cărbunelui superi-
or şi inferior, producţia şi furni-
zarea de energie electrică şi ter-
mică, gaze, apă caldă şi aer con-
diţionat, intermedieri fi nancia-
re (cu excepţia activităţilor de
asigurări şi ale fondurilor de
pensii), fabricarea calculatoare-
lor şi a produselor electronice
şi optice, fabricarea produselor
de cocserie şi a produselor ob-
ţinute din prelucrarea ţiţeiului,
tipărirea şi reproducerea pe su-
porturi a înregistrărilor. Cu
13-15,5% au scăzut salariile în
domeniul fabricării băuturilor,
al fabricării substanţelor şi a
produselor chimice, activităţi
auxiliare intermedierilor fi nan-
ciare (inclusiv activităţi de asi-
gurare şi fonduri de pensii),
transporturi pe apă, fabricarea
echipamentelor electrice, depo-
zitare şi activităţi auxiliare pen-
tru transport, activităţi de ser-
vicii în tehnologia informaţiei
(inclusiv activităţi de servicii in-
formatice), cercetare-dezvolta-
re şi industria metalurgică.
În ianuarie 2013 comparativ
cu ianuarie 2012, salariul net a
crescut cu 5,5%. Indicele câşti-
gului salarial real faţă de ace-
eaşi perioadă a anului prece-
dent a fost de 99,6%.
Scădere majoră a salariilor!Minusul este pus pe seama primelor din decembrie, deşi, tot în ianuarie, dar 2012, se înregistra o creştere a câştigurilor salariale.
vineri, 8 martie 2013 | monitorul de cluj SPORT 7
Rezultate bune pentru atleţi la CNAtleţii de la CS Universitatea
Cluj au obţinut rezultate foarte
bune la Campionatul Naţional
de aruncări – seniori, tineret și
juniori I, disputat în perioada
5-7 martie la București.Sportivii
pregătiţi de antrenorii Carol
Raduly și Mihai Zara au obţinut
medalii atât la seniori cât și la
tineret. Cea mai bună perfor-
manţă a fost la proba de arun-
carea discului, Martin Andrei
aruncând 55.2 m. Astfel, sporti-
vul a obtinut medalia de argint
la tineret și bronzul la seniori.
Tot la aruncarea discului,
Șerban Răzvan s-a clasat pe lo-
cul 3 la tineret și locul 4 la seni-
ori cu 51,04 m.
La suliţă, Pop Toma Marian a
obţinut medalia de argint la ti-
neret și locul 4 la seniori cu
65.68 m. Singura sportivă care
a participat din partea CSU la
suliţă, Scripciuc Miruna, a obţi-
nut medalia de argint la tineret
și locul 4 la seniori, cu 48.92
m. „Sunt mulţumit de rezulta-
tele obţinute de atleţii aruncă-
tori, fi ind primul lor concurs în
aer liber. A fost și timpul favo-
rabil pentru obţinerea unor re-
zultate notabile precum cel de
la aruncarea discului de 55.20
m, ceea ce constituie barem de
participare la campionatele eu-
ropene“, a declarat antrenorul
Carol Raduly. Campionatul
European de Tineret (băieţi) va
avea loc în Finalnda (Tampere)
în luna iulie a acestui an.
Pe scurt
PUBLICITATE
CFR Cluj va juca în etapa
a 22-a a Ligii 1 în depla-
sare la CSMS Iaşi.
„Feroviarii“ sunt în cău-
tarea primei victorii din 2013.
Elevii lui Paulo Sergio nu au
început prea bine anul, du-
pă ce au fost eliminaţi din
Europa League de Internazi-
onale Milano, au obţinut doar
un punct în primele două
etape din campionat. Cluje-
nii vor întâlni însă în runda
a 22-a a Ligii 1 un adversar
accesibil, CSMS Iaşi, echipă
implicată însă în lupta pen-
tru evitarea retrogradării. Ofi -
cialii moldovenilor vor să
profi te de forma slabă a clu-
jenilor şi să obţină măcar un
punct din acest meci. În acest
sens, pentru a fi încurajaţi
de cât mai mulţi suporteri,
au redus cu 50% preţul bi-
letelor.
În ciuda rezultatelor slabe
înregistrate de CFR, conduce-
rea din Gruia dă asigurări că
Paulo Sergio nu trebuie să-şi
facă griji pentru postul său.
Iuliu Mureşan, preşedintele
„feroviarilor“, a spus că lusi-
tanul este cel mai bun antre-
nor pe care l-a avut CFR vre-
odată. Sergio ar trebui însă
să-şi facă griji, deoarece toţi
tehnicienii din Gruia au fost
daţi afară la scurt timp după
ce au primit asigurări că pos-
tul lor este sigur.
Partida dintre CSMS Iaşi şi
CFR Cluj se va disputa sâm-
bătă, 9 martie, de la ora 19 şi
va fi transmisă în direct de Di-
giSport 1. În tur, cele două
echipe au remizat, 2-2, pen-
tru clujeni marcând Cadu şi
Hora.
Deplasare la Iași pentru CFR
Daniela BOLOGLaurenţiu BOARIUredactia@monitorulcj.ro
Proiectul „Rugby U 2012“ a
început încă de anul tre-
cut, când la secţia de rugby
de la CS Universitatea a
fost instalată o nouă echi-
pă tehnică completă, cu
medici, nutriţionişti şi pre-
paratori fi zici.
Conducerea rugbyştilor uni-
versitari îşi doreşte să atragă cât
mai mulţi clujeni pe terenurile
de rugby şi să recâştige simpa-
tia locuitorilor oraşului pentru
acest sport. Tocmai de aceea,
secţia de rugby şi-a propus să
înfi inţeze echipe de copii, juni-
ori şi tineret, iar talentele for-
mate să poată fi promovate cu
uşurinţă la echipa de seniori.
„Ne propunem ca în anii urmă-
tori să facem performanţă, să
câştigăm campionatul în urmă-
torii 3-5 ani. De asemenea ne
propunem să apropiem clujenii
de rugby, să formăm echipe de
juniori şi să facem educaţie prin
acest sport“, a spus Sorin Popa
Un alt fapt îmbucurător pen-
tru iubitorii echipei de rugby es-
te că meciurile din noul sezon
competiţional se vor desfăşura
pe Cluj Arena. Ofi cialii clubu-
lui au menţionat şi faptul că stu-
denţii şi elevii vor putea cum-
păra bilete la preţuri speciale.
Procesul de reformare prin
care trece secţia de Rugby a CS
Universitatea Cluj este susţinut
de Federaţia Română de Rugby,
care doreşte ca, prin promova-
rea acestui sport în rândul tine-
rilor, să se lupte împotriva vio-
lenţei şi împotriva drogurilor. Se
trage un semnal de alarmă şi
către părinţi, care sunt încura-
jaţi să îşi îndrume copiii spre
practicarea acestui sport, care
„formează caractere”. „Fiecare
club merită o atenţie aparte. Ur-
măresc Universitatea de peste
un an şi cred că în scurt timp
va ajunge un club complet, cu
o o structură complexă. Le do-
resc succes şi sper să fi e un
exemplu şi pentru alte clubulri“,
a declarat şi Hari Dumitraş, di-
rector naţional de dezvoltare, în
cadrul FRR.
Planuri mari pentru viitor
Secţia de rugby a CS Univer-
sitatea Cluj porneşte cu obiec-
tive clar stabilite pentru noul se-
zon. „Studenţii“ vor să se cla-
seze pe unul din locurile 1-6,
iar în câţiva ani vor să câştige
Superliga României. „Ştim că
nu este uşor, ştim că nu este un
obiectiv care poate fi realizabil
imediat. Nu excludem posibili-
tatea de a aduce jucători stră-
ini, dar preferăm să folosim ju-
cătorii noştri“, a declarat Sorin
Popa, vicepreşedintele „U“ Cluj.
Oricine e bine primit pe terenul de rugby
Englezul Eddison Harris e
profesor de sport în Cluj-Napo-
ca, la şcoala internaţională Tran-
sylvania College. Britanicul e un
pasionat al sportului cu balonul
oval, iar în timpul liber joacă
rugby. În prezent el se pregăteş-
te alături de lotul Universităţii,
şi conform antrenorului Cristi
Săun, chiar ar putea evolua în
unele meciuri din campionat.
Echipa de rugby l-a primit cu
braţele deschise, iar acum pro-
fesorul participă cu entuziasm
la fi ecare antrenament al seni-
orilor.
Astfel, toţi iubitorii rugbyu-
lui sunt încurajaţi să participe
activ la toate evenimentele or-
ganizate de CS Universiatea Cluj,
precum şi să îndrume tinerii
spre acest sport.
Noi perspective pentru rugby-ul clujeanEchipa de rugby de la CS Universitatea Cluj trece printr-un proces de modernizare. Noua conducere îşi propune obiective măreţe pe termen lung, precum câştigarea campionatului şi educarea tineretului prin intermediul sportului.
8 PROGRAME TV monitorul de cluj | vineri, 8 martie 2013
PROGRAME TV 1 – 3 MARTIE 2013
VINERI, 8 MARTIE
TVR 1
9:00 Legendele palatului: ne-gustorul Lim Sang-ok (sud cor., 2002, s, episodul 5-6)
10:30 Ora de business (2010, emisiune informativă) (reluare)
11:20 Pe scurt despre orice
11:30 Cu drag, de Mărţișor
12:30 Oameni care au schimbat Lumea
12:40 Zeul războiului (sud cor., 2012, s. dramă, ep. 77-78) (r.)
14:00 Telejurnal (em. info.)
14:45 Parteneri de week-end (r.)
15:15 Teleshopping (recl.)
15:30 Tribuna partidelor parla-mentare (emisiune informativă)
16:00 Parlamentul României (2008)
17:00 e-Forum (rep.)
17:30 Oameni care au schimbat Lumea (reluare)
17:40 Zeul războiului (sud cor., 2012, s. dramă, ep. 79-80)
19:00 Ora de business (2010, emisiune informativă) (live)
19:45 Sport
20:00 Telejurnal (em. info.)
21:10 Votul decisiv (sua, 2008, com.)
23:15 Vânătorul ( aus., 2011, thrill.)
1:00 Ora de business (2010, emisiune informativă) (reluare)
ANTENA 1
8:00 'Neatza cu Răzvan și Dani (matinal) (live)
11:00 În gura presei (em. info.)
11:50 Mireasă pentru fi ul meu (reality show) - Sezonul II
13:00 Observator (em. info.)
14:00 Mireasă pentru fi ul meu (reality show) (live) - Sezonul II
16:00 Observator (em. info.)
17:00 Acces Direct (talk show)
19:00 Observator (em. info.)
20:00 Observator special (2012, emisiune informativă)
20:30 Datorie de sânge (sua, 2012, acţiune)
22:30 Justiţie pe cont propriu (sua, 2011, thrill.)
0:30 Datorie de sânge (sua, 2012, acţiune) (reluare)
PRO TV
7:00 Știrile Pro TV
10:00 Tânăr și neliniștit (sua, 1973, s, episodul 4438) (r.)
11:00 Dragoste de tată (sua, 2000, dramă) (reluare)
13:00 Știrile Pro TV
14:00 Tânăr și neliniștit (sua, 1973, s, episodul 4439)
15:00 Iubire de probă (sua, 1994, com.)
17:00 Știrile Pro TV
17:30 Happy Hour (divert.)
19:00 Știrile Pro TV
20:30 Românii au talent (2013, emis. concurs)
23:00 Propunere indecentă (sua, 1993, dr. romantic.)
1:30 Vine poliţia! (rom., 2008, s. com., episodul 3)
KANAL D
7:30 Iubirea ascunsă (tur., 2008, s)
9:15 Teleshopping (recl.)
10:00 Draga mea prietenă (2011, divertisment)
12:30 Știrile Kanal D (emisiune informativă)
13:15 Te vreau lângă mine (2010, reality show)
14:45 Teleshopping (recl.)
15:30 Fatmagul (tur., 2010, s. dramă)
16:45 Drept la ţintă (2010, mag. de div.)
18:45 Știrea zilei (em. info.)
19:00 Știrile Kanal D (emisiune informativă)
20:00 Roata Norocului (2012, emis. concurs)
22:15 Pe banii părinţilor (2011, reality show)
23:45 Clarvăzătorii (2009, reali-ty show) (reluare)
0:45 Știrile Kanal D (emisiune informativă) (reluare)
ACASĂ TV
7:00 Stăpâna (mex., 2010, s) (reluare)
8:00 Teleshopping (recl.)
8:30 Poveștiri adevărate (emisi-une informativă) (reluare)
9:30 Teleshopping (recl.)
10:00 Dragoste și luptă (mex., 2012, s. dramă) (reluare)
11:00 Patimile inimii (sua, 2011, s. dramă) (reluare)
12:00 Teleshopping (recl.)
12:30 Rosa Diamante (sua-mex., 2012, serial roman-ce) (reluare)
13:30 Teleshopping (recl.)
14:00 Inimă de ţigan (rom., 2007, s) (reluare)
15:30 Stăpâna (mex., 2010, s)
16:30 Poveștiri adevărate (emi-siune informativă)
17:30 Dragoste și luptă (mex., 2012, s. dramă)
18:30 Patimile inimii (sua, 2011, s. dramă)
19:30 Rosa Diamante (sua-mex., 2012, serial roman-ce)
20:30 Inimă de ţigan (rom., 2007, s)
22:00 Poveștiri de noapte (2007, divertisment)
22:30 Teresa (mex., 2010, s)
23:30 Lara (cro., 2011, s. dra-mă)
0:30 Poveștiri adevărate (emisi-une informativă) (reluare)
1:30 Inimă de ţigan (rom., 2007, s) (reluare)
TRANSILVANIA
7:45 Look Monden (reluare)
8:10 O viaţă mai frumoasă (fra., 2004, s. com., episodul 468)
8:40 O viaţă mai frumoasă (fra., 2004, s. com., episodul 469)
9:00 Secretarul (col., 2011, s. com., episodul 66) (reluare)
10:00 Prima Doamnă (reluare)
11:00 Reţete Vedete (2012, emis. culinară) (reluare)
12:00 Look Monden (reluare)
12:30 Faci pariu? (2011, emisi-une informativă) (reluare)
13:45 Faţa ascunsă a celebrităţii ( aus., 2007, f. biografi c, episo-dul 19) (reluare)
14:15 Uimitoarea istorie a lumii (reluare)
14:30 Big Boletus (reluare)
15:30 Secretarul (col., 2011, s. com., episodul 67)
16:30 Uimitoarea istorie a lumii
16:45 S.O.S. (2013, emisiune magazin) (reluare)
17:45 Prima Doamnă
18:45 Fotbal Look (2012, emis. sport) (live)
20:00 Faţa ascunsă a celebrităţii ( aus., 2007, f. biografi c, episo-dul 20)
20:30 Un nou început (sua, 2007, dramă)
22:30 Destinaţii în bikini
23:00 Obsession Nights (diver-tisment)
0:00 Reţete Vedete (2012, emis. culinară) (reluare)
1:00 Baschet Spania: Valencia Basket - Cajasol (reluare)
SÂMBĂTĂ, 9 MARTIE
TVR 1
8:00 Orașe uitate ale lumii ara-be
9:00 Desene animate
9:55 Pe scurt despre orice
10:10 Mecanicul "Generalei" (sua, 1927, f. burl., a-n)
11:20 Oameni care au schimbat Lumea
11:30 M.A.I. aproape de tine
12:00 Pro Patria (emisiune in-formativă)
12:30 Europa mea
13:00 Ora Regelui (2012, ma-gazin cult., col., a-n)
14:00 Telejurnal (emisiune in-formativă)
14:30 Parteneri de week-end
15:00 Spre vest, spre ţara ma-mă
16:00 Ne vedem la TVR cu George Mihăiţă (2007, talk show)
17:00 Ne vedem la TVR cu George Mihăiţă (2007, talk show)
18:00 Filmoteca veselă
18:45 TeleEnciclopedia (1965, emisiune informativă) (reluare)
20:00 Telejurnal (emisiune in-formativă)
21:00 Eurovision 2013 (live)
23:45 DOPO Eurovision (live)
0:40 Profesioniștii... (talk show)
ANTENA 1
6:00 Observator (emisiune in-formativă) (live)
9:00 Knight Rider (sua, 2008, s)
10:00 Tunurile din Navarone (sua, 1961, dr. răzb.)
13:00 Observator (emisiune in-formativă) (live)
14:00 Mireasă pentru fi ul meu (reality show) (live) - Sezonul II
16:00 Observator (emisiune in-formativă) (live)
17:00 Mireasă pentru fi ul meu (reality show) (live) - Sezonul II
19:00 Observator (emisiune in-formativă) (live)
19:45 FamiliaDA (2012, emis. concurs)
20:30 Te cunosc de undeva (2013, emis. concurs)
0:00 O seară fi erbinte (sua, 1998, polit.)
PRO TV
7:00 Știrile Pro TV
10:00 Ce se întâmplă, doctore? (emisiune life-style)
10:45 Iubire de probă (sua, 1994, com.) (reluare)
13:00 Știrile Pro TV
14:00 Campionul (sua, 1979, dramă)
16:30 Românii au talent (2013, emis. concurs) (reluare)
19:00 Știrile Pro TV
20:30 Ruslan (sua-can., 2009, acţiune)
22:30 Raport special (sua, 2002, thrill. acţ.)
1:30 Vine poliţia! (rom., 2008, s. com., episodul 4)
KANAL D
8:30 Rătăciţi în Panama (2009, reality show) (reluare)
9:30 Testul de rezistenţă (2010, divertisment) (reluare)
10:30 Liceenii Rock 'n' Roll (rom., 1992, com. rom.)
12:30 Știrile Kanal D (em. info.)
13:00 Teleshopping (recl.)
13:30 WOWbiz (2012, divertis-ment) (reluare)
14:45 D-Paparazzi (2010, emi-siune life-style) (reluare)
15:30 Bucătărescu
16:30 Roata Norocului (2012, emis. concurs) (reluare)
18:45 Știrea zilei (em. info.)
19:00 Știrile Kanal D (emisiune informativă) (reluare)
19:45 Asta-i România! (2011, emisiune informativă)
21:00 Crezi că ești normal? (2013, emis. concurs)
22:30 Copii de bani gata (sua, 2008, acţiune)
0:30 Știrile Kanal D (emisiune informativă) (reluare)
ACASĂ TV
8:00 Teleshopping (recl.)
8:30 Poveștiri adevărate (emisi-une informativă) (reluare)
9:30 Teleshopping (recl.)
10:00 Dragoste și luptă (mex., 2012, s. dramă) (reluare)
11:00 Patimile inimii (sua, 2011, s. dramă) (reluare)
12:00 Teleshopping (recl.)
12:30 Rosa Diamante (sua-mex., 2012, serial roman-ce) (reluare)
13:30 Teleshopping (recl.)
14:00 Inimă de ţigan (rom., 2007, s) (reluare)
15:30 Un colţ de rai (mex., 2012, s. dramă)
16:30 Poveștiri adevărate (emi-siune informativă)
17:30 Dragoste și luptă (mex., 2012, s. dramă)
18:30 Patimile inimii (sua, 2011, s. dramă)
19:30 Rosa Diamante (sua-mex., 2012, serial roman-ce)
20:30 Inimă de ţigan (rom., 2007, s)
22:00 Poveștiri de noapte (2007, divertisment)
22:30 Teresa (mex., 2010, s)
23:30 Lara (cro., 2011, s. dra-mă)
0:30 Poveștiri adevărate (emisi-une informativă) (reluare)
1:30 Inimă de ţigan (rom., 2007, s) (reluare)
TRANSILVANIA
7:45 Uimitoarea istorie a lumii (reluare)
8:00 O viaţă mai frumoasă (fra., 2004, s. com., episodul 470)
8:30 O viaţă mai frumoasă (fra., 2004, s. com., episodul 471)
9:00 Fotbal Look (2012, emis. sport) (reluare)
10:15 Uimitoarea istorie a lumii (reluare)
10:30 Vacanţă pe bani puţini (engl., s. doc.)
11:00 Documentar Rai: Dalai Lama
12:00 Big Boletus
13:00 Faţa ascunsă a celebrită-ţii ( aus., 2007, f. biografi c, epi-sodul 16) (reluare)
13:30 Biografi e neautorizată: Madonna
14:30 În spaţiu
15:00 Tonik Show (2012, diver-tisment) (reluare)
16:00 Faţa ascunsă a celebrită-ţii ( aus., 2007, f. biografi c, epi-sodul 17) (reluare)
16:30 Celebrity (2012)
17:30 În culisele muzicii - Lil Wayne
18:00 Faţa ascunsă a celebrită-ţii ( aus., 2007, f. biografi c, epi-sodul 18) (reluare)
18:30 În spaţiu (reluare)
19:00 Documentar Rai: Cartea cu reţete a Mariei Callas
20:00 Escobar - Baronul răului
21:00 Fifty-Fifty (2013, reality show)
22:15 Sindromul Stendhal (it., 1996, thrill.)
0:15 Destinaţii în bikini (relua-re)
0:45 Escobar - Baronul răului (reluare)
DUMINICĂ, 10 MARTIE
TVR 1
9:00 Desene animate
9:55 Pe scurt despre orice
10:00 În grădina Danei (2011, emis. culinară)
10:35 Viaţa satului (magazin cult.)
11:50 Minutul de agricultură
12:00 Viaţa satului (magazin cult.)
13:00 Ultima ediţie (live)
14:00 Telejurnal (emisiune in-formativă)
14:30 Parteneri de week-end
15:00 Tezaur folcloric (divertis-ment)
16:00 Filmoteca veselă
17:10 Cinci seri (sov., 1979, dr. romantic.)
18:50 Lumea modei
19:00 Lozul cel mare (live)
19:45 Sport
20:00 Telejurnal (emisiune in-formativă)
21:10 Despărţiţi de ură (sua, 1997, dramă)
22:50 Garantat 100% (talk show)
23:50 Orașul păcatelor (sua, 2005, acţiune, col., a-n)
ANTENA 1
6:00 Observator (emisiune in-formativă) (live)
9:00 Te pui cu blondele? (emis. concurs)
10:30 Niciodată să nu spui nici-odată (sua-engl., 1983, acţiu-ne)
13:00 Observator (emisiune in-formativă) (live)
14:00 Bărbatul perfect (sua, 2005, com.)
16:00 Observator (emisiune in-formativă) (live)
16:15 Te cunosc de undeva (2013, emis. concurs) (reluare)
19:00 Observator (emisiune in-formativă) (live)
19:45 FamiliaDA (2012, emis. concurs)
20:30 Puicuţa cu cocoșel (sua, 2002, com.)
22:30 Plasa de stele (divertis-ment) (reluare)
0:30 Cu banii jos (2012, emis. concurs)
2:00 Bărbatul perfect (sua, 2005, com.) (reluare)
PRO TV
7:00 Știrile Pro TV
10:00 După 20 de ani (talk show)
11:00 Naufragiu pe insula dra-gostei (sua, 2005, com. rom.)
13:00 Știrile Pro TV
13:05 Apropo TV (divertisment)
14:00 MasterChef (2013, emis. culinară) (reluare)
16:00 Tineri însurăţei (sua-ger., 2003, com. rom.)
18:00 România, te iubesc! (rep.)
19:00 Știrile Pro TV
20:30 Conan (sua, 2011, fanta-sy)
22:45 Marea lovitură (sua, 1998, acţ. com.)
0:45 Apropo TV (divertisment) (reluare)
1:30 Conan (sua, 2011, fanta-sy) (reluare)
KANAL D
7:30 Pastila de râs - Medica-ment fără efecte secundare (2011, divertisment) (reluare)
8:00 Teleshopping (recl.)
8:30 Liceenii Rock 'n' Roll (rom., 1992, com. rom.) (relua-re)
10:30 Săracii copii bogaţi (2010, reality show) (reluare)
12:00 Vacanţa Mare (divertis-ment) (reluare)
12:30 Știrile Kanal D (emisiune informativă)
13:00 Teleshopping (recl.)
13:30 WOWbiz (2012, divertis-ment) (reluare)
15:15 Roata Norocului (2012, emis. concurs) (reluare)
17:30 Asta-i România! (2011, emisiune informativă) (reluare)
18:45 Știrea zilei (emisiune in-formativă)
19:00 Știrile Kanal D (emisiune informativă)
19:45 D-Paparazzi (2010, emi-siune life-style)
20:30 Ochii din umbră (2010, reality show)
22:00 Diamante necruţătoare 2 (sua-sud afr.-can., 2008, dra-mă)
0:00 Știrile Kanal D (emisiune informativă) (reluare)
1:00 Ochii din umbră (2010, re-ality show) (reluare)
ACASĂ TV
7:00 Lara (cro., 2011, s. dra-mă) (reluare)
8:00 Teleshopping (recl.)
8:30 Poveștiri adevărate (emisi-une informativă) (reluare)
9:30 Teleshopping (recl.)
10:00 Dragoste și luptă (mex., 2012, s. dramă) (reluare)
11:00 Patimile inimii (sua, 2011, s. dramă) (reluare)
12:00 Teleshopping (recl.)
12:30 Rosa Diamante (sua-mex., 2012, serial roman-ce) (reluare)
13:30 Teleshopping (recl.)
14:00 Inimă de ţigan (rom., 2007, s) (reluare)
15:30 Un colţ de rai (mex., 2012, s. dramă)
16:30 Doamne de poveste (rep., col., a-n)
17:30 Dragoste și luptă (mex., 2012, s. dramă)
18:30 Patimile inimii (sua, 2011, s. dramă)
19:30 Rosa Diamante (sua-mex., 2012, serial roman-ce)
20:30 Inimă de ţigan (rom., 2007, s)
22:00 Poveștiri de noapte (2007, divertisment)
22:30 Teresa (mex., 2010, s)
23:30 Lara (cro., 2011, s. dra-mă)
0:30 Doamne de poveste (rep., col., a-n) (reluare)
1:30 Inimă de ţigan (rom., 2007, s) (reluare)
TRANSILVANIA
7:45 Uimitoarea istorie a lumii (reluare)
8:10 O viaţă mai frumoasă (fra., 2004, s. com., episodul 472)
8:30 O viaţă mai frumoasă (fra., 2004, s. com., episodul 473)
9:00 Ce vor plantele? (divertis-ment) (live)
10:00 Documentar Rai: Cartea cu reţete a Mariei Callas (relua-re)
11:00 Celebrity (2012) (relua-re)
12:00 Reţete Vedete (2012, emis. culinară)
13:00 Baschet Spania: Caja La-boral - Real Madrid (live)
14:45 Vacanţă pe bani puţini (engl., s. doc.) (reluare)
15:15 Provocarea vedetelor (spa., 2006, s) (reluare)
16:15 Fifty-Fifty (2013, reality show) (reluare)
17:30 Dă-te mare! (2013, emis. concurs)
19:00 În spaţiu
19:30 Faţa ascunsă a celebrită-ţii ( aus., 2007, f. biografi c, epi-sodul 19)
20:00 Escobar - Baronul răului
21:00 Tonik Show (2012, diver-tisment)
22:00 Baschet Spania: Valencia Basket - Asefa Estudiantes
0:00 Escobar - Baronul răului (reluare)
1:00 Reţete Vedete (2012, emis. culinară) (reluare)
CALENDAR CREŞTIN
ORTODOXCuviosul Teofi lact Mărturi-sitorul, Episcopul Nicomi-diei; Sfântul Ier. Pavel Mărturisitorul; Sfântul Mucenic Dometie (Post)
GRECO-CATOLICSf. ep. Teofi lact al Nicomidiei
BERBECCâștigaţi bine dintr-o activitate co-mercială de care vă ocupaţi cu se-riozitate. Ușurinţa cu care comuni-caţi vă ajută să rezolvaţi divergen-ţele apărute între colegii de servi-ciu. După-amiază s-ar putea să aveţi o dezamăgire pe plan senti-mental.
TAURDimineaţa reușiţi să rezolvaţi o problemă a unui tânăr din familie. Pe plan profesional, treceţi prin-tr-o perioadă favorabilă și aveţi ocazia să vă puneţi ideile în practi-că. Nu este exclus să câștigaţi bine și să vă afi rmaţi în societate, dar n-ar strica să fi ţi mai modest.
GEMENIS-ar putea să plecaţi într-o călăto-rie neprevăzută, în interes famili-al. Puteţi să comunicaţi și să nego-ciaţi cu persoanele de sex opus. În ciuda tuturor obstacolelor, reușiţi să fi nalizaţi o activitate intelectua-lă căreia i-aţi dedicat mult timp. Vă recomandăm să evitaţi discuţii-le în contradictoriu cu o persoană mai în vârstă.
RACLa serviciu, șefi i și colegii vă apre-ciază ideile excelente. Luaţi decizii inspirate și reușiţi să duceţi la bun sfârșit obligaţiile pe care vi le-aţi asumat. După-amiaza, mergeţi împreună cu persoana iubită în-tr-o vizită la prieteni. Nu neglijaţi odihna!
LEUPuteţi avea succes pe plan profesi-onal, la studii și în călătorii. Vă re-comandăm să profi taţi de acest context favorabil. Aveţi ocazia să vă lărgiţi orizontul intelectual și să izbândiţi pe plan social. După-amiaza intraţi în posesia unor bani la care nu vă așteptaţi, dar care vă prind foarte bine. Dacă simţiţi nevoia să vă relaxaţi, vă sfătuim să încercaţi odihna acti-vă.
FECIOARĂSunteţi inventiv și doriţi să înce-peţi o viaţă nouă. Vă dedicaţi tim-pul liber planurilor de pornire a unei afaceri. Puteţi fi optimist: aveţi șanse să vă descurcaţi cu cheltuieli minime. Staţi bine cu să-nătatea, însă ar fi bine să vă rela-xaţi mai mult.
BALANŢĂAveţi o creativitate ieșită din co-mun, care vă ajută mult în afaceri. Aveţi ocazia să faceţi o investiţie importantă, care se va dovedi pro-fi tabilă mai curând decât vă aștep-taţi. Fiţi mai atent cu partenerul de viaţă!
SCORPIONRelaţiile parteneriale merg foarte bine. Sunteţi apreciat pentru hotă-rârea și seriozitatea dumneavoas-tră. Puteţi să rezolvaţi cu ușurinţă problemele de la serviciu și de acasă. Daţi dovadă de diplomaţie și să ţineţi cont de părerile parte-nerului de viaţă!
SĂGETĂTORNu aveţi o clipă de răgaz, dar sun-teţi ambiţios și reușiţi să terminaţi tot ce v-aţi propus. Dacă profi taţi de conjunctura favorabilă, aveţi numai de câștigat pe plan profesi-onal și fi nanciar. Petreceţi seara în mijlocul familiei și faceţi planuri pentru o călătorie. Nu vă faceţi griji în ceea ce privește banii: îi veţi obţine în curând!
CAPRICORNZi favorabilă studiului și afi rmării în societate. Aveţi idei foarte bune și puteţi să începeţi o activitate nouă. Ţineţi cont de sfaturile unei persoane care a avut succes în problema ce vă frământă!
VĂRSĂTORDimineaţa luaţi o decizie impor-tantă, care se va dovedi inspirată. Dacă vi se propune o colaborare, nu staţi mult pe gânduri! Puteţi câștiga bani frumoși. Fiţi prudent și evitaţi speculaţiile fi nanciare!
PEŞTIAveţi șanse mari să vă afi rmaţi în afaceri și pe plan profesional. Sunteţi nevoit să faceţi mai multe drumuri scurte și să vă ocupaţi de o investiţie. Nu este exclus să aveţi difi cultăţi din cauza birocraţi-ei. Nu vă descărcaţi nervii pe prie-teni sau pe membrii familiei!'
â i
mentallll..
ttttt
i i
t ţi
t ţi ii ii i
ţ
ţiţ
e viaţă!
l ţiili
erului de
S
ţ obţţţţ
Cf b
robleeeeema
i
ţ
ţi
1629 – Ioan Căianu, pri-mul autor atestat de muzi-că cultă din Transilvania
1866 – Piotr Nicolaievici Lebedev, fi zician rus
1910 – Radu Tudoran, scri-itor român
1936 – Gina Patrichi, actri-ţă româncă
S-au născut...
SUDOKU
DEZLEGAREA INTEGRAMEI DIN NUMĂRUL TRECUT
vineri, 8 martie 2013 | monitorul de cluj TIMP LIBER 9
HoroscopPROGRAMUL CINEMATOGRAFELOR
Cinema „Florin Piersic“Poziţia copiluluiS-J: 14:00, 20:00
Trei tipi duriV-J: 17:00, 23:00
Spectacol Gală cu prilejul lansării filmului : Poziţia copiluluiV: 20:00
Cinema Victoria
BarbaraV, D: 15:00, 20:00; S, L, Mi: 18:00; Ma: 15:00
Ele (Elles)V, D, Ma: 18:00; S, Mi: 15:00, 20:00; L: 15:00
Cinema Odeon Polus
Gambit (Avanpremieră)Mi – J: 18:30
Grozavul şi puternicul Oz (Oz: The Great and Powerful) 3D (Premieră)V, L – J: 16:45, 19:30, 22:15; S – D: 14:00, 16:45, 19:30, 22:15
Capcana (Snitch) (Premieră)V, L – J: 15:45, 18:00, 20:15, 22:30; S – D: 13:30, 15:45, 18:00, 20:15, 22:30
Poziţia copilului (Poziţia copilului) (Premieră)V – J: 16:30, 19:15, 21:30
Trei tipi duri (Stand Up Guys) digital (Avanpremieră)V, L – J: 19:45, 23:00; S – D: 15:30, 19:45, 23:00
Hitchcock (Hitchcock) (Premieră)V – J: 17:55, 20:00
Mama (Mama) (Premieră)V – J: 16:00, 19:00, 22:00
Parker (Parker) digital (Premieră)V, L – J: 16:15, 20:45; S – D: 13:55, 16:15, 20:45
Primul an de căsnicie (I Give It a Year) digital (Premieră)V – J: 17:30, 21:45
Zborul (Flight)V, L – J: 18:15, 21:15; S – D: 21:15
Efecte Adverse (Side effects) digitalV – Ma: 18:30
Şi Mai Greu de Ucis (A Good Day to Die Hard)V, L – J: 17:00, 21:00; S – D: 14:45, 17:00, 21:00
Hoaţa de identitate (Identity Thief)S – D: 13:45, 15:50
Lincoln (Lincoln)S: 18:15
Django dezlănţuit (Django Unchained)D: 18:15
Viaţa lui Pi (Life of Pi) 3DS – D: 12:45
Hotel Transilvania 3D dublat (Hotel Transylvania 3D)S – D: 12:10
Neînfricata 3D (Brave) dublatS – D: 12:00
Cinema City Iulius MallGrozavul şi puternicul Oz (Oz: The Great and Powerful) 3D (Premieră)V, L – J 13:40, 14:40, 16:20, 17:20, 19:00, 20:00, 21:40, 22:40; S – D 11:00, 12:00, 13:40, 14:40, 16:20, 17:20, 19:00, 20:00, 21:40, 22:40
Capcana (Snitch)V, L – J 15:00, 17:30, 19:50, 22:10; S – D 12:40, 15:00, 17:30, 19:50, 22:10
Poziţia copilului (Poziţia copi-lului) (Premieră)V, L – Ma 14:20, 16:50, 19:10, 21:30; S – D 11:50, 14:20, 16:50, 19:10, 21:30; Mi – J 14:20, 16:50, 19:10, 21:40
Trei tipi duri (Stand Up Guys) digital (Premieră)V, L – J 14:30, 16:30, 18:30, 20:30; S – D 12:20, 14:30, 16:30, 18:30, 20:30
Gambit (Avanpremieră)Mi – J 13:00, 15:10, 17:10, 19:20
Iubitul meu e zombi (Warm Bodies) (Avanpremieră)Mi – J 21:30
Condamnat la viaţă (Condamnat la viaţă) (Avanpremieră)Mi – J 21:20
Argo (Argo)V – Ma 20:50
Cinci eroi de legendă 3D dub (Rise Of The Guardians 3D)S – D 12:40
Viaţa lui Pi (Life of Pi) 3DV, L – J 14:00; S – D 11:30, 14:00
Hansel şi Gretel: Vânătorii de vrăjitoare (Hansel and Gretel: Witch Hunters) 3DV, L – J 16:40; S – D 12:50, 16:40
Hoaţa de identitate (Identity Thief)V, L – Ma 16:30; S – D 11:40, 16:30
Cronicile Casterilor – digital (Beautiful Creatures)V – Ma 13:50
Şi Mai Greu de Ucis (A Good Day to Die Hard)V – Ma 21:50; Mi – J 17:40
Zborul (Flight)V – J 21:00
Efecte Adverse (Side effects) digitalV – Ma 18:40; Mi – J 18:00
Misiunea 00:30 A.M. (Zero dark thirty) digitalV – J 14:50
Hitchcock (Hitchcock)V – J 13:30, 18:50, 22:30
Mama (Mama)V – Ma 18:00, 20:10, 22:20; Mi – J 20:10, 22:20
Parker (Parker) digitalV – J 14:50, 17:10, 19:30, 22:00
Primul an de căsnicie (I Give It a Year) digitalV, L – Ma 15:40, 17:40, 19:40; S – D 11:20, 15:40, 17:40, 19:40; Mi – J 15:40, 19:40
IMOBILIARE
VÂNZĂRI/CUMPĂRĂRI
APARTAMENTE
¤ Vând apartament cu 2 came-re, decomandat, în cart. Grigo-rescu, centrală termică, parchet din lemn, orientare S, sau schimb cu un alt apartament si-milar, situat în cart. Plopilor sau casă în schimb în Cluj-Napoca. Sunaţi la tel. 0771-240548 sau 0364-807557, seara. (3.9)
¤ Vând sau schimb garsonieră conf. 3, cu garsonieră conf. 1 sau 2, plătesc diferenţă. Tel. 0264-551267 sau 0364-800926. (4.7)
¤ Vând ap. cu 2 camere, deco-mandat, situat în cart. Grigores-cu, la preţ mic, negociabil. Inf. la tel. 0364-807557, seara sau 0771-240548. (4.7)
¤ Vând ap. cu 2 cam., cart. Gri-gorescu, decomandat, zona Bio-medica, fi nisat, centrală termică, semimobilat, preţ 55000 euro. Inf. la tel. 0752-371454. (4.5)
¤ Vând ap. cu 3 camere, supr. 115 mp, 3 camere, 2 băi, 2 bal-coane, fi nisat, et. 1/3, cu garaj, sub bloc, boxă, parcare, cotă par-te, din drum de acces, total supr. de vânzare 160 mp, str. Trifoiului (partea de jos), preţ 105000. Tel. 0744-653097. (4.5)
¤ Vând ap. cu 3 camere, zona Di-ana-Gheorgheni, etaj intermedi-ar/4, nefi nisat, supr. 40 mp, preţ 30000 euro. Tel. 0752-371454. (4.5)
¤ P.F. vând apartament cu 4 ca-mere, supr. 120 mp, ultracentral, et. 1/1, la curte, fi nisat clasic, bun și pentru investiţie, preţul pieţii negociabil. Inf. la tel. 0740-014558, 0743-811781, 0264-597956. (4.7)
¤ Vând apartament în Mănăștur, zonă frumoasă, 4 camere, supr. 60 mp, preţ 55.000 euro, negoci-abil. Tel. 0744-899080. (5.7)
¤ P.F. vând apartament cu 3 ca-mere, în cart. Bună-Ziua, supr. 72 mp + 12 m balcon cu garaj subteran, fi nisat, cu C.F. + C.T., parchet, gresie, faianţă, obiecti-ve sanitare, unic proprietar, aproape de mijloacele de trans-port, ocupabil imediat, accept “Prima Casă”, preţ 70000 euro. Inf. la tel. 0741-100529. (6.9)
¤ P.F. vând apartament cu 4 ca-mere, supr. 120 mp, ultracen-tral, et. 1/1, la curte, fi nisat cla-sic, bun și pentru investiţie, pre-ţul pieţii negociabil. Inf. la tel. 0740-014558, 0743-811781, 0264-597956. (7.7)
CASE/CABANE
¤ Vând casă cu 2 camere, bucă-tărie, baie + dependinţe, și 15 ari teren cu pomi, la 30 de km de Cluj. Inf. la tel. 0724-070412. (4.7)
¤ Vând cabană la Muntele Băișo-rii. Informaţii la telefon 0744-322083. (4.7)
¤ Vând casă în cart. Iris, 2 came-re, bucătărie, cămară de alimen-te, baie, antreu, 2 cămări în cur-te, cu pivniţă, acces auto în curte, teren în supr. de 781 mp, cu gră-dină, preţ 100000 euro, negocia-bil. Inf. la tel. 0744-922447. (5.7)
¤ Vând parter vilă, ideal pentru sediu fi rmă sau prestări servicii medicale, pe str. Republicii, între Cireșilor și Descartes, supr. 180 mp, 6 camere, offi ce, 2 băi, ga-raj, depozit la subsol, pod, cotă parte teren de 280 mp, aproape de mijloacele de transport în co-mun. Inf. la tel. 0748-111295, e-mail: nistor@nis.ro. (9.9)
P.F. vând casă cu 2 camere, bucătărie, cu teren, supr. tota-lă 2500 mp, în com. Tureni.
Exclus agenţii.Inf. la tel. 0724-134630 sau
0723-172514.
SPAŢII
¤ Vând garaj din tablă zincată, situat în zona Gării CFR Cluj, la preţul de 5000 RON, negocia-bil. Tel. 0771-240548 sau 0364-807557, seara. (2.9)
¤ Vând garaj din tablă zincată, în zona Gării C.F.R., preţ mic, negociabil. Inf. la tel. 0364-807557, seara. (4.7)
TERENURI
¤ Vând teren în Popești, supr. 3600-10000 mp, cu utilităţi, preţ 12-20 euro/mp. Inf. la tel. 0742-665208. (1.5)
¤ Vând teren în Coruș, supr. 2200 mp, drum asfaltat, utili-tăţi, apă, gaz, curent, 12 eu-ro/mp și de 2700 mp cu 6 eu-ro/mp. Inf. la tel.
0745-108915. (1.5)
¤ Vând teren de 3300-9400 mp în Borhanci, toate utilită-ţile la 400 m, teren situat în-tre două râuri cu apă perma-nentă, preţ 8 euro/mp. Inf. la tel. 0742-2665208. (1.5)
¤ Vând teren în supr. de 5800 mp în Popești de Vale, front 65 m, la șosea, preţ 17 euro/mp, toate utilităţile. Re-laţii la tel. 0745-108915. (1.5)
¤ Cumpăr teren 500 mp pen-tru construcţie vilă sau de 1500 mp pentru construcţie case înșiruite, liber sau cu ca-sa demolabilă, în zona Grigo-rescu (P-ţa 14 Iulie, E. Grigo-rescu, Donath, O. Goga), Ghe-orgheni (Arieșului, Artelor, V. Lupu, T. Ionescu, Albinii), Bul-garia (P-ţa 1848, Clujana), front min. 16 m, aproape de mijloacele de transport în co-mun. Tel. 0748-111295 sau nistor@nis.ro (4.5)
¤ Vând teren în Poiana Horea – Beliș, la drumul de ieșire din sat către Ghiurcuţa, cca 7000 mp, front la stradă, cu-rent, traversat de pârâu. Inf. la tel. 0744-605935. (3.7)
¤ Vând teren în supr. de 58000 mp, în cart. Iris, la in-trare în sat Valea Fânaţelor, front la drum 90 m, curent electric, apă, carte funciară, cadastru, preţ 10 euro/mp. Tel. 0744-653097. (5.7)
Vând TERENîn supr. de 3000 mp, în Floreşti, zona RAR.
Informaţii la tel. 0740-107062.
P.F. vând TEREN pentru construcţii în Şelimbăr,
jud. Sibiu, lângă motelul Dracula, intravilan,
1.175 mp, deschidere 24 m la DN1.
Inf. la tel. 0722-562.915
ÎNCHIRIERI
APARTAMENTE
¤ Dau în chirie apartament cu o cameră, balcon închis, pe termen lung, zona Pritax, aproape de mijloacele de transport în comun. Inf. la tel. 0741-028813. (4.7)
¤ Dau în chirie ap. cu 2 came-re, unor persoane nefumă-toare, et. 2/4, apartamanetul este liber, superfinisat, ara-gaz, frigider, jaluzele verticale și orizontale, parchet, gresie, ușă nouă la intrare, internet. Inf. la tel. 0756-064497 sau 0264-541056. (5.9)
¤ Pensionar singur, fost ar-tist, fără vicii, caut spaţiu mic la bloc sau casă pentru locuit (poate fi și demisol), în zonă centrală, cart. Gheorgheni. Ofer maxim 200 RON/lună. Sunaţi vă rog la tel. 0755-304374. (7.9)
SPAŢII
PF închiriez spaţiu comercial, parter, 50 mp, 2 camere
decomandate, termopane, centrală termică, gresie, contorizare individuală,
strada Decebal.Preţ 390 de Euro.
Telefon 0733101986.
SCHIMBURI
¤ Schimb apartament cu 2 camere, decomandat, situat în cart. Grigorescu, cu casă sau alt apartament similar în cart. Plopilor. Inf. la tel. 0364-807557, seara sau 0771-240548. (4.7)
P.F. schimb casă cu 2 camere, bucătărie, cu teren, supr. totală
2500 mp, în com. Tureni, cu apartament în Cluj-Napoca.Exclus agenţii.
Inf. la tel. 0724-134630 sau 0723-172514.
MEDITAŢII
¤ Profesor de limba engleză, predau conversaţie și gramatică la orice nivel, cu material atrac-tiv. Posibilă și deplasare la domi-ciliul clientului. Preţ avantajos. Inf. la tel. 0745-485832. (3.7)
SERVICII
¤ Topografi e, cadastru, proiec-tare, arhitectură, geotehnică. Întabulări, dezlipiri, planuri to-po, proiecte case, autorizaţii de construire, certifi cate de urba-nism, studii geo. Tel. 0757-065197. (3.3)
¤ Ferestre și uși cu geam ter-mopan. Efectuăm reparaţii și re-glaje. Sunaţi la tel. 0757-414651. (4.7)
¤ Suntem două P.F. harnice și serioase, facem curăţenie de pri-măvară în curţi și grădini, toale-tăm pomi, arbuști, viţă de vie, plantăm pomi, săpă grădini, aju-tăm oameni în vârstă la curăţi-rea grădinilor, preţuri negociabi-le, la înţelegere. Sunaţi cu încre-dere la tel. 0744-685695 sau 0264-487151. (4.7)
¤ Execut croitorie la preţuri avantajoase (transformări, scur-tat, strâmtat, schimb fermoare la pantaloni, fuste, rochii, etc.), pentru bărbaţi tiv și schimb de fermoare la pantaloni. Rog și ofer seriozitate maximă. Inf. la tel. 0745-802150. (4.8)
¤ Posesor brevet manager turism, doresc colaborare cu fi rme din do-meniu (agenţie, hotel, pensiune). Tel. 0746-515218. (5.5)
¤ Execut croitorie pentru băr-baţi, ultima modă, pentru toate vârstele, costume de mire, fra-curi, blezere, etc., fac și transfor-mări. Execuţie ireproșabilă, tarif accesibil. Fost maistru specialist la “Casa de Modă”. Inf. la tel. 0364-882575. (6.7)
¤ URGENT!! Cumpăr sau soluţio-nez rapid dosare în baza legilor: 9 Bulgaria 290 Basarabia și le-gea 10. Tel. 0736-469224. (20.25)
¤ REPARAŢII TV la domiciliul clientului, cu garanţie. Tel. 0264-555842, 0721-639290.
VÂNZĂRI/CUMPĂRĂRI
AUTO / MOTO
¤ Vând cart, stare perfectă. Inf. la tel. 0754-372478. (2.7)
¤ Vând remorcă de 750 kg, acoperită cu prelată, puţin fo-losită, preţ 700 euro. Inf. la tel. 0751-459627. (4.7)
¤ Vând “WV Polo Variant” (Break) de 1400 cmc, an fabr. 2001, benzină, consum 5,6 l/100 + 4 cauciucuri cu jante tablă, culoare albastru, unic proprietar, preţ negociabil. Inf. la tel. 0742-153092. (4.7)
UZ CASNIC
¤ Vând cazan pentru baie din inox, de 100 l și cuptor. Inf. la tel. 0749-366446. (1.7)
¤ Vând mașină de cusut “Ileana – Cugir 1973”, stare foarte bu-nă (la pedală și curent). Inf. la tel. 0757-414651. (5.9)
¤ Vând mașină de spălat “Inde-sit”, stare foarte bună. Preţ ne-gociabil. Inf. la tel. 0722-214248. (5.9)
¤ Vând mașină de spălat auto-mată, cu 16 programe, stare foarte bună. Relaţii la tel. 0751-062313. (7.7)
10 MICA PUBLICITATE monitorul de cluj | vineri, 8 martie 2013
MOBILIER
¤ Vând masă rotundă din lemn natur, canapea extensibilă, du-lap combinat dulap cu vitrină vopsit crem. Inf. la tel. 0264-454257. (3.7)
¤ Vând trei uși din brad, vopsite în alb, numai blatul, fără toc, dim. 80 x 175, 60 x 175 și 85 x 190. Inf. la tel. 0744-605935. (3.7)
¤ Vând mobilă de cameră “Bo-bâlna” completă, canapea ex-tensibilă, fotoliu pat, dulap de haine cu 3 uși, masă rotundă și 2 fotolii. Preţ negociabil. Inf. la tel. 0744-922447. (5.7)
¤ Vând la preţ mic canapea ex-tensibilă, cu dim. 220 x 90 x 90, sistem mecanic de deschi-dere, stare foarte bună. Inf. la tel. 0264-441875, 0744-760726. (7.7)
ELECTRO
¤ Vând URGENT pick-up cu 40 de discuri, muzică operă, sim-fonică, ușoară și populară, opere, preţ la înţelegere. Inf. la tel. 0264-591965. (3.7)
¤ Vînd foarte ieftin: contactori între 10-400 A, ISOL-uri de 16-630 A, strea triunghi 63 A, AC 3, 40 A, motoare mici de 0,55-0,75/1500; 1,5/1000, de 380 V, manometru cu contact 0-600 bari, hupă tip goarnă, 200 V. Rog seriozitate. Tel. 0722-886013. (5.7)
¤ Vând TV plasmă „Samsung”, diagonala 126, foarte puţin fo-losit, ca și al doilea televizor în living. Inf. la tel. 0764-471829, 0264-439296. (7.7)
COLECŢIONARI
¤ Cumpăr obiecte vechi. Sunaţi la tel. 0754-372478. (1.7)
¤ Vând 3 ceasuri cu arc, tim-bru/coliţa Gh. Dej 1965, sifoane clasice, bancnote, trusă „Ro-thring”, preţ 250 RON. Inf. la tel. 0765-253049. (7.7)
DIVERSE
¤ Vând masă de biliard. Sunaţi la tel. 0754-372478. (1.7)
¤ Vând cea mai complexă ga-mă de incubatoare CLEO 5, cu întoarcere manuală, semiauto-mată și automată, cu termome-tru, termostat, ovoscoape pen-tru verifi cat ouă, termometre de probă. Pentru mai multe inf. sunaţi la tel. 0764-471829 sau 0264-439296. (2.5)
¤ Vând covor persan nou, cu dim. 3,20 x 2,10 m, blană ur-son, măr. 48-50 și plante aloe vera în ghiveci. Inf. la tel. 0264-454257. (3.7)
¤ Vând peste 100 kg hârtie, cărţi, ziare, reviste, și peste 50 kg fi er vechi. Inf. la tel. 0264-591965. (3.7)
¤ Vând o cădiţă de duș din plas-tic și rezervor WC de înălţime. Inf. la tel. 0744-605935. (3.7)
¤ Vând patine role, cu ghete negre, nr. 36-38, stare bună, preţ 30 RON. Tel. 0264-591965. (3.7)
¤ Cumpăr cazan de ţuică din cu-pru, de peste 100 l. Tel. 0754-372478. (3.5)
¤ Cumpăr mașină de scris ve-che. Sunaţi vă rog la tel. 0754-372478. (3.5)
¤ Vând trufe negre. Inf. la tel. 0749-366446. (4.7)
¤ Vând pălincă de Sălaj, preţ 20 RON/l. Inf. la tel. 0742-628542. (4.7)
Vând aparat pentru auz, nefolosit.
Preţ 450 RON, negociabil.Tel. 0264-539701.
¤ Vând 3 incubatoare pentru eclo-zat pui, 55 și 60 ouă, cu termome-tru și termostat, folosit o singură dată, aduse la comandă + alte modele și ouă pentru incubat gă-ini de rasă pură. Inf. la tel. 0764-471829. (4.5)
¤ Vând 20 l coniac de 47° și 20 l ţuică de prune de 53°, la preţul de 30 RON, respectiv 25 RON. Inf. la tel. 0264-591965. (8.9)
¤ Vând fi cus cu dim. de apr. 1,70 m, foarte frumos, cu trei ramuri, bun pentru birouri, cart. Mănăș-tur. Inf. la tel. 0744-702473. (12.20)
¤ Vând 100 kg porumb boabe, preţ 1,2 RON/kg. Inf. la tel. 0264-553327 sau 0762-748863. (3.8)
¤ Vând cojoc de damă, mărimea 46-48, de Favior Vidra Orăștie, cu-loare gri petrol, nou, cu căciuliă. Tel. 0264-553327 sau 0762-748863. (3.8)
¤ Vând cuvertură nouă, “Răpirea din Serai”. Relaţii la tel. 0264-553327 sau 0762-748863. (3.8)
¤ Vând ţigări electronice, acumulatori, atomizatoare, pastile (rezistente) lichide, re-par toate componentele care compun ţigara electronică, preţ pentru toate buzunarele. Inf. la tel. 0762-258062 sau 0264-439296. (3.5)
¤ Vând scară în spirală, H = 2,94 m. Tel. 0765-654014. (7.7)
¤ Vând patru incubatoare electrice, noi, cu 1 an garan-ţie, cu întoarcere manuală sau dispozitiv de întoarcere automată 41, 60, 80 și 82 de ouă, supraetajat, cu termos-tat, termometru și higrome-tru. Tel. 0762-258062. (5.5)
DONAŢII
¤ URGENT! Ofer mobilă pen-tru nevoiași: dulap cu vitrină, lemn cu furnir de cireș, în sta-re bună, ladă de haine. Sunaţi la tel. 0751-062313. (7.7)
MATRIMONIALE
¤ Văduv – 62/170/83, doresc să cunosc o femeie văduvă (divorţată), vârsta în jur de 57 ani, fără obligaţii, înălţimea aprox. 165 cm, drăguţă, să nu fi e grasă. Tel. 0771-240548 sau 0364-807557, seara. (3.9)
ANIMALE
¤ Cumpăr căţelușă rasa ciobă-nesc belgian “Groenendael”, de 3-4 săptămâni (chiar și metiș). Rog seriozitate. Tel. 0757-907842 sau 0730-228091, zilnic între orele 10-18. (2.5)
PIERDERI
¤ Declar pierdut două certifi -cate constatatoare cu nr. 37998/2009 pentru fi rmă, PA-PADOPOL MIRCEA MIHAI P.F.A. Se declar nule. (1.1)
AUTORIZAŢIE DE MEDIU
¤ În conformitate cu OUG 195/2005 privind protecţia me-diului, aprobată prin Legea 265/2006 cu modifi cările și com-pletările ulterioare și a ordinului 1798/2007, S.C. TEN TRANSILVA-NIA ENERGY S.R.L. anunţă înce-perea demersurilor în vederea re-vizuirii Autorizaţiei de Mediu nr.375 / 25.10.2012, pentru obiectivul ”Centrală electrică foto-voltaică Câmpia Turzii – Turda“, urmare a extinderii cu etapa II, pentru activitatea de ”Producere energie electrică“, cod CAEN 3511. Obiectivul este situat în ju-detul Cluj, în localitatea Câmpia Turzii, strada Laminoriștilor, nr 153, în Parcul industrial Reif, între localitaţile Câmpia Turzii și Turda. Eventualele sugestii și reclamaţii se vor depune la sediul Agenţiei Regionale pentru Protecţia Me-diului Cluj-Napoca, Calea Doro-banţilor, nr. 99, telefon 0264597703, biroul „Relaţii cu publicul”, după următorul pro-gram: luni între orele: 8:30 – 18:30; de marti până joi, între orele 8:30 – 16:30, vineri între orele 8:30 – 14:00. Termen de-punere: 6 zile de la data publică-rii prezentului anunţ. (1.1)
— V
ALA
BIL
PE
NTR
U P
ER
SO
AN
E F
IZIC
E —
TALON DE MICĂ PUBLICITATE
Redacţia nu-şi asumă responsabilitatea pentru conţinutul anunţurilor. Trimiţând acest talon vă exprimaţi acordul privind utilizarea datelor
înscrise pe talon în scopuri de marketing şi publicitate.
Completaţi CITEŢ acest talon şi veţi beneficia GRATUIT de două anunţuri de mică publicitate! Anunţurile pt. rubricile „Acorduri de mediu“, „Citaţii“, „Pierderi“, „Matrimoniale“
şi „Mulţumiri prezi că toare“ se taxează integral. Depune TALONUL DE MICA PUBLICITATE la sediul redacţiei, str. Republicii nr. 109, Et. 1 sau librăria BIBLOS (standul de ziare) – P-ţa A. Iancu nr. 13 (lângă „alimentara sănătăţii“)
GRATUIT
NUME ŞI PRENUME:
ADRESĂ:
TELEFON:
TEXTUL ANUNŢULUI:
Monitorul publică GRATUIT* anunţuri de MICĂ PUBLICITATE primite prin e-mail (anunturi@monitorulcj.ro) şi SMS cu tarif normal la numărul 0752-990127
* Anunţurile sunt gratuite exclusiv pentru persoane fizice, în limita a 20 de cuvinte.- Anunţurile pentru rubricile „Acorduri de mediu“, „Citaţii“, „Pierderi“, „Matrimoniale“ şi „Mulţumiri prezi că toare“ se taxează integral. - Anunţurile trimise prin e-mail sau SMS beneficiază de 2 apariţii consecutive şi vor fi publicate în termen de 48 de ore de la trimitere.- Datele de contact publicate în anunţ vor fi exclusiv adresa de e-mail de la care a fost transmis anunţul, respectiv numărul de telefon de la care a fost expediat SMS-ul.
vineri, 8 martie 2013 | monitorul de cluj 11
ANUNŢ LICITAŢIE
Casa de Insolvenţă TRANSILVANIA SPRL, Cluj-Napoca, str. Calea Dorobanţilor, nr. 48, et. 6, jud. Cluj, lichidator judi-ciar al SC CASA CONSTRUCT SRL – în faliment, organi-zează licitaţie publică cu strigare pentru valorifi carea unui lot de „Terenuri extravilane” situate în localităţile Luna și Viișoa-ra din jud. Cluj, în suprafaţă totală de 54.250 mp. Preţ de strigare 47.005 lei, plus TVA.
Licitaţia va avea loc în 13.03.2013, ora 14:00, la sediul lichidatorului menţionat anterior. În cazul neadjudecării bunurilor licitaţia se va reprograma pe data de 20.03.2013, 27.03.2013 respectiv 03.04.2013 ora 14:00 în aceleaşi condiţii.
Caietele de sarcini pentru bunurile scoase la licitaţie pot fi achiziţionate de la sediul lichidatorului iar documentaţia de înscriere la licitaţie va trebui depusă cu cel târziu 24 de ore înaintea desfăsurării licitaţiei.
Cei interesaţi pot obţine date suplimentare și informa-ţii la telefon: 0737-888.997.
NOTIFICĂRI
Notifi căm creditorii S.C. CASA DORA S.R.L. cu sediul Cluj-Napoca, str. Cernavoda, nr. 2, Ap. 9 jud. Cluj, înmatriculată la O.R.C. Cluj sub nr. J12/1672/2002, având C.U.I. 14864880, că s-a deschis proce¬dura insolvenţei în forma simplifi cată împotriva aces-teia potrivit sentinţei civile din data de 06.03.2013 pronunţată de Tribunalul Specializat Cluj în dosarul nr. 251/1285/2013.
Termene depunere declaraţii de creanţă 17.04.2013, depunere opoziţii la deschiderea procedurii: 10 zile de la primirea notifi cării, ta-bel preliminar 24.04.2013; contestatii la tabelul preliminar – 5 zile de la data publicarii tabelului preliminar in BPI; soluţionare opoziţii la deschiderea procedurii 08.05.2013, soluţionare contestaţii la tabelul preliminar și afi șare tabel defi nitiv 08.05.2013. Informaţii suplimen-tare la lichidatorul judiciar TERPE CRISTINA, tel. 0745-206573.
—————————————————————————
Notifi căm creditorii S.C. KIM & TIM S.R.L. cu sediul Gherla, str. Mihai Viteazu, nr. 30, Ap.2, jud. Cluj, înmatriculată la O.R.C. Cluj sub nr. J12/136/1999, avand C.U.I. 11404802, că s-a deschis pro-cedura insolvenţei în forma simplifi cată împotriva acesteia potrivit sentintei civile din data de 04.03.2013 pronunţată de Tribunalul Specializat Cluj în dosarul nr. 267/1285/2013.
Termene depunere declaraţii de creanţă 19.04.2013, tabel preli-minar 29.04.2013; contestaţii la tabelul preliminar – 5 zile de la data publicării tabelului preliminar în BPI; soluţionare contestaţii la tabelul preliminar și afi șare tabel defi nitiv 13.05.2013. Informaţii suplimen-tare la lichidatorul judiciar TERPE CRISTINA, tel. 0745-206573.
—————————————————————————
Notifi căm creditorii S.C. MURA COMPEXIT S.R.L. cu sediul Cluj-Napoca, Calea Dorobanţilor nr. 27, ap. 1, jud. Cluj, înmatricula-tă la O.R.C. Cluj sub nr. J12/ 912/1993, având C.U.I. RO 3613352, că s-a deschis procedura insolvenţei în forma simplifi cată împotriva acesteia potrivit sentinţei civile din data de 06.03.2013 pronunţată de Tribunalul Specializat Cluj în dosarul nr. 252/1285/2013.
Termene depunere declaraţii de creanţă 17.04.2013, depunere opoziţii la deschiderea procedurii: 10 zile de la primirea notifi cării, ta-bel preliminar 24.04.2013; contestaţii la tabelul preliminar – 5 zile de la data publicării tabelului preliminar în BPI; solutionare opozitii la deschiderea procedurii 08.05.2013, soluţionare contestaţii la tabelul preliminar și afi șare tabel defi nitiv 08.05.2013. Informaţii suplimen-tare la lichidatorul judiciar TERPE CRISTINA, tel. 0745-206573.
CONVOCATOR
Administratorul unic al S.C. TRANSILVA CLUJ S.A., cu sediul în Cluj-Napoca, str. Fabricii de Zahăr nr.93A, jud. Cluj, înregistrată la O.R.C. Cluj sub nr. J12/875/1994, C.I.F. RO5506832, convoacă ADUNAREA GENERALĂ EXTRA-ORDINARĂ ŞI ORDINARĂ A ACŢIONARILOR pentru data de 25.04.2013 începând cu ora 11:00, respectiv ora 12:00, sau pentru data de 26.04.2013, la aceleași ore în ca-zul neîntrunirii cvorumului de prezenţă la prima convocare, la sediul societăţii, pentru toţi acţionarii înregistraţi în Regis-trul acţionarilor la data de referinţă 15.04.2013 și care au dreptul de a participa și de a vota în cadrul adunării genera-le, cu următoarea ordine de zi:
ADUNAREA GENERALĂ EXTRAORDINARĂ A ACŢIONARILOR:1. Dezmembrarea imobiliului situat în com. Poieni, jud. Cluj,
înscris în CF nr. 50287, nr. top./cad. 50287, în suprafaţă de 86.304 mp, în 4 parcele.
2. Mandatarea persoanei care să întreprindă toate demersuri-le de ducere la îndeplinire a demersurilor aferente operaţi-unii de dezmembrare, în numele și pe seama societaţii.
3. Modifi carea actului constitutiv al societăţii astfel:
- art. 14 par. 1 devine: “Societatea este administrată de un Consiliu de Administraţie ales de Adunarea Generală Ordi-nară a Acţionarilor, pe o perioadă de 4 ani. Administratorii sunt reeligibili.”
- în tot cuprinsul Actului constitutiv sintagma Administrator unic se va în locui cu sintagmele Consiliu de Administraţie/administratori, după caz.
4. Adoptarea actului constitutiv actualizat al societăţii.
5. Mandatarea unei persoane care să semneze hotărârea AGEA, în numele și pe seama acţionarilor, precum și a unei persoane care să întreprinde demersurile de înregistrare a hotărârii în registrul comerţului și de publicare în Monitorul Ofi cial al României, în numele și pe seama societăţii.
6. Stabilirea datei de 13.05.2013 ca dată de înregistrare.
ADUNAREA GENERALĂ ORDINARĂ:1. Discutarea și aprobarea situaţiilor fi nanciare anuale: bi-
lanţ, contul de profi t și pierdere aferente anului 2012, pe baza rapoartelor Consiliului de Administraţie și al Audito-rului fi nanciar.
2. Aprobarea descărcării de gestiune a Consiliului de Admi-nistraţie pentru exerciţiul fi nanciar 2012.
3. Analiza și aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli și a programului de activitate pentru anul 2013.
4. Aprobarea raportului anual întocmit conform Regulamen-tului CNVM nr. 1/2006, aferent exerciţiului fi nanciar 2012.
5. Alegerea Consiliului de Administraţie, stabilirea duratei mandatului și a cuantumului remuneraţiei noilor adminis-tratori.
6. Mandatarea unei persoane care să semneze actele adiţionale la contractele de mandat, în numele și pe seama societăţii.
7. Mandatarea unei persoane care să semneze hotărârea AGOA, în numele și pe seama acţionarilor, precum și a unei persoane care să întreprinde demersurile de înregistrare a hotărârii în registrul comerţului și de publicare în Monitorul Ofi cial al României, în numele și pe seama societăţii.
8. Stabilirea datei de 13.05.2013 ca dată de înregistrare.
Acţionarii reprezentând, individual sau împreună, cel pu-ţin 5% din capitalul social au dreptul în termen de 15 zile de la publicarea convocatorului în Monitorul Ofi cial al Români-ei să introducă puncte pe ordinea de zi și să prezinte proiec-tele de hotărâre pentru punctele incluse sau propuse a fi in-cluse pe ordinea de zi. Acţionarii își pot exercita aceste drep-turi numai în scris, documentele fi ind transmise prin servicii de curierat/prin mijloace electronice.
Fiecare acţionar are dreptul să adreseze societăţii între-bări privind punctele de pe ordinea de zi a adunării până la data de 22.04.2013 inclusiv.
Documentele referitoare la problemele incluse pe ordi-nea de zi, inclusiv buletinele pentru votul prin coresponden-ţă, procurile speciale, proiectele de hotărâri pot fi consultate și procurate de la sediul societăţii sau de pe site-ul www.tc-trust.ro, secţiunea Informări – Rapoarte Obligatorii Adunari Generale, începând cu data de 25.03.2013.
Acţionarii se vor putea prezenta personal la adunarea ge-nerală, își vor putea numi un reprezentant sau vor putea vo-ta prin corespondenţă, și își vor dovedi calitatea în condiţiile și cu documentele prevăzute de Dispunerea de măsuri CN-VM nr. 26/2012, precum și în conformitate cu Regulamen-tul CNVM nr. 6/2009. Reprezentarea acţionarilor se poate face și prin alte persoane decât acţionarii, pe bază de pro-curi speciale, care se vor depune în original la sediul societă-ţii până la data de 22.04.2013 inclusiv. În același termen buletinele de vot prin corespondenţă completate și semnate de acţionar se vor depune la sediul societăţii personal sau prin poștă recomandat cu confi rmare de primire pe care să fi e trecută adresa expeditorului (acţionarului).
Administrator unic,BÂLC EUGEN-EMIL
ANUNŢ LICITAŢIE
Subscrisa CASA DE INSOLVENŢĂ TRANSILVANIA SPRL, Calea Dorobanţilor, nr. 48, etaj. 6, nr. UNPIR RSP 0253/31.12.2006, CIF. 21057514, în calitate de lichidator judiciar al SC MIDAROM PRODCOM SRL - în faliment, in bankruptcy, en faillite, Cluj–Napoca, str. Nădășel, nr. 60, jud. Cluj, CUI 10227869, J12/304/1998, organizează licita-ţie publică competitivă cu strigare pentru valorifi carea bunu-rilor societăţii debitoare, constând din următoarele imobile:
Activ 1 Compus din două hale de 503 respectiv 767mp și te-ren aferent în suprafaţă de 1.381 mp situat în Cluj-Napoca, str. Nădășel nr. 60. Preţ de pornire 228.734 EURO plus TVA.
Activ 2 Compus din două hale de 1362 respectiv 899mp și teren aferent în suprafaţă de 5.943 mp situat în loc. Ju-cu de Mijloc. Preţ de pornire 100.000 EURO plus TVA.
Licitaţia va avea loc în 13.03.2013, ora 14:00, la sediul lichidatorului menţionat anterior. În cazul neadjudecării bunurilor licitaţia se va reprograma pe data de 20.03.2013, 27.03.2013 respectiv 03.04.2013 ora 14:00 în aceleași condiţii.Caietul de sarcini pentru bunurile scoase la licitaţie poate fi achiziţionat de la sediul lichidatorului, iar documentaţia de înscriere la licitaţie va trebui depusă cel târziu cu 24 de ore înaintea desfășurării licitaţiei.Cei interesaţi pot obţine date suplimentare și informaţii la tel. 0737-888.997.
LICITAŢIE
Subscrisa SOLVENDI S.P.R.L., cu sediul în Cluj-Napoca, str. Traian Moșoiu, nr. 46, ap. 16, jud. Cluj, în calitate de lichida-tor judiciar al S.C. Eunicia Rotiserie S.R.L. (în faliment, in bankruptcy, en faillite), organizează licitaţii publice pentru valo-rifi carea următoarelor bunuri:
• proprietate imobiliară, cu aspect de spaţiu hotelier amena-jat la standard de 3 stele, compusă faptic din Parter – recep-ţie, hol, loc servire mic-dejun, 1 ofi ciu; Etaj 1, Etaj 2 și Man-sardă – câte 3 camere fi ecare cu baie proprie pe nivel, 1 hol și casa scării; Subsol – spaţiu de depozitare (pivniţa 1), 1 centrala termică (pivniţa 2) și sală spălătorie cu uscător (piv-niţa 3), 1 WC și 1 cabină de duș (pentru personal). Proprie-tatea este situată în Cluj-Napoca, str. Emile Zola, nr. 2, jud. Cluj – preţ de pornire: 1.405.500 lei (fără TVA). Menţionăm faptul că asupra acestui bun imobil există un litigiu, mai exact o acţiune în constatare ce face obiectul dosarului nr. 6385/211/2012, suspendat ca urmare a neîndeplinirii obli-gaţiilor stabilite de instanţă în sarcina reclamantului.
• proprietate imobiliară, cu aspect de spaţiu hotelier amena-jat la standard de 2 stele, compusă faptic din Parter – 2 săli de luat masa, 1 Windfang+casa scării, debara, hol, bar, ma-gazie (acum sunt spaţii comerciale închiriate către terţi); Etaj 1 – bucatărie, bar, recepţie, hol, coridor, Etaj 1-Intermediar – bucătărie, birou, cameră, hol, grup sanitar, sală mic-de-jun, vestiar; Etaj 2 – 4 camere, 1 apartament cu 2 camere, hol, degajament, recepţie; etaj 3 – 4 camere, 1 apartament cu 2 camere, hol, degajament, recepţie. Proprietatea este si-tuată în Cluj-Napoca, Piaţa Mihai Viteazu, f.n., jud. Cluj – preţ de pornire: 2.729.360 lei (fără TVA).
• mobilier și echipamente pentru activitate hotelieră și aparatură de birotică – preţ de pornire: 115.400 lei (fără TVA).
Licitaţia va avea loc în data de 12.03.2013, ora 16.00, la se-diul lichidatorului judiciar din Cluj-Napoca, str. Traian Moșoiu, nr. 46, ap.16. Înscrierea la licitaţie, achiziţionarea caietului de sarcini și depunerea garanţiei de participare de 10% din preţul bunului licitat (condiţii obligatorii pentru participarea la licitaţie) se fac cel târziu cu 2 ore înainte de organizarea licitaţiei.
În caz de neadjudecare, licitaţia publică se va repeta în ace-leași condiţii în următoarele date: 19.03.2013, ora 16.00, re-spectiv 26.03.2013, ora 16.00.
Informaţii suplimentare la tel. 0751-016.040, e-mail: offi -ce@solvendi.ro.
CONVOCATOR
S.C. TURISM ARIEȘUL S.A.Jud. Cluj, mun. Cluj-Napoca, str. Septimiu Albini nr. 12J12/77/1991; C.U.I. RO 199648
CONVOCATORADUNAREA GENERALĂ ORDINARĂ A ACŢIONARILOR DIN
08.04.2013Subsemnatul Baciu Augustin, în calitate de președinte al Consiliului de Administraţie la S.C. TURISM ARIEȘUL S.A. cu sediul social în România, Judeţul Cluj, municipiul Cluj-Napo-ca, Str. Septimiu Albinii nr. 12, în baza deciziei Consiliului de Administraţie nr. 1 din 28.02.2013 formulează prezenta CONVOCARE a Adunării Generale Ordinară a Acţionarilor S.C. TURISM ARIEŞUL S.A., care va avea loc în data de 08.04.2013, orele 1400, la sediul social al societăţii din mu-nicipiul Cluj-Napoca, Str. Septimiu Albini nr.12 Cluj, cu urmă-toarea Ordine de zi:
1) Discutarea și aprobarea Raportului Consiliului de Admi-nistraţie pentru anul 2012 precum și descărcarea admi-nistratorilor de gestiune.
2) Discutarea Raportului auditorului fi nanciar pentru anul 2012 și adoptarea eventualelor măsuri ce se impun faţă de acest raport.
3) Discutarea, aprobarea sau eventual modifi carea situaţii-lor fi nanciare anuale aferente anului 2012.
4) Discutarea și aprobarea repartizării profi tului net aferent anului 2012.
5) Discutarea și aprobarea remuneraţiilor membrilor Consi-liului de Administraţie pentru anul în curs.
6) Discutarea și aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli și a programului de activitate pentru exerciţiul fi nanciar al anului în curs.
7) Mandatarea unei persoane pentru semnarea hotărârii A.G.O.A. respectiv pentru îndeplinirea tuturor formalităţi-lor privind înregistrarea hotărârii A.G.O.A. la Ofi ciul Regis-trului Comerţului Cluj precum și publicarea Hotărârii în Monitorul Ofi cial al României, partea a IV a.
Vor participa la adunare toţi acţionarii societăţii înregistraţi la Registrul Acţionarilor la sfârșitul zilei de 01.04.2013, sta-bilită ca dată de referinţă. Formularele de procuri speciale se pot obţine de pe site-ul, respectiv sediul societăţii, Comparti-ment Resurse Umane, începând cu data de 07.03.2013. Pro-cedura de vot prin procura va fi afi șată pe site-ul societăţii începând cu data mai sus indicată. După completarea și semnarea lor, un exemplar în original al procurii speciale se va depune/expedia la Compartimentul Resurse Umane pâ-nă la data de 04.04.2013, orele 12ºº.Documentele referitoare la Ordinea de zi, se pot obţine în formă scrisă de la sediul societăţii începând cu data de 07.03.2013, urmând a fi afi șate începând cu aceeași data și pe site-ul societăţii.Unul sau mai mulţi acţionari reprezentând, individual sau împreună, cel puţin 5% din capitalul social are/au dreptul:a) de a introduce puncte pe ordinea de zi a adunării genera-le, cu condiţia ca fi ecare punct să fi e însoţit de o justifi care sau de un proiect de hotărâre propus spre adoptare de adu-narea generală;b) de a prezenta proiecte de hotărâre pentru punctele inclu-se sau propuse spre a fi incluse pe ordinea de zi a adunării generale.Drepturile mai sus prevăzute pot fi exercitate numai în scris (transmise prin servicii de curierat sau prin mijloace electro-nice), în termen de cel mult 15 zile de la data publicării con-vocării.Acţionarii au posibilitatea să voteze prin corespondenţă con-form procedurii afi șate pe site-ul societăţii www.turismarie-sul.roÎn caz de neîndeplinire a condiţiilor legale necesare desfășu-rării ședinţei în data de 08.04.2013, Adunarea Generală Or-dinară a Acţionarilor se convoacă, în a doua ședinţă, pentru data de 09.04.2013, orele 1400, în același loc anunţat pen-tru prima ședinţă și cu aceeași ordine de zi.Informaţii suplimentare se pot obţine la sediul societăţii din Municipiul Cluj-Napoca Str. Septimiu Albini nr. 12, jud. Cluj.
PREŞEDINTELE CONSILIULUI DE ADMINISTRAŢIES.C. TURISM ARIEŞUL S.A.
BACIU AUGUSTIN
Denumirea benefi ciarului privat: S.C. Topoelips S.R.L.
Cod unic de înregistrare: 28341792
Adresa: loc. Gilău, Str. Republicii nr. 802, jud.Cluj
Telefon/E-mail: 0745-844400, sincraiandan@yahoo.com
Invitaţie de participareLa procedura de selecţie de oferte pentru „ACHIZIŢIE ECHIPAMENTE TOPOMETRICE“
S.C. Topoelips S.R.L. vă invită să prezentaţi oferta dumneavoastra pentru produsele din cererea de ofertă, pentru realizarea unui pro-iect de investiţii fi nanţat prin FEADR, măsura 312 cu denumirea „ACHIZIŢIE ECHIPAMENTE TOPOMETRICE“ din localitatea Gilău, ju-deţul Cluj.
- Cererea de ofertă se va ridica de la sediul societăţii în data de11.03.2013, între orele 09:00 – 15:00.
- Procedura aplicată este cerere de oferte / selecţie de oferte.
- Criteriul de selecţie – preţul cel mai mic.
- Ofertanţii trebuie să aibă înscris în certifi catul constatator codul/codurile CAEN corespunzătoare obiectului achiziţiei
- Obiectul contractului va consta în achiziţia de echipamente pentru realizarea și implementarea proicetului menţionat anterior.
- Tip contract: contract achiziţie bunuri.
- Termenul limită de depunere a ofertelor: 21.03.2013, ora 12:00.
- Data și ora deschiderii ofertelor: 22.03.2013, ora 13:00.
- Valoarea supusa licitaţiei: 28383 euro cu tva inclus.
Instrucţiunile pentru ofertanţi și specifi catiile tehnice pentru bunuri se regăsesc în Cererea de oferta care va fi pusă la dispoziţia opera-torilor economici interesaţi, ca urmare a solicitării acestora, pe baza de proces verbal de predare-primire.
Persoana de contact: Sîncrăian Dan
12 MOZAIC monitorul de cluj | vineri, 8 martie 2013PUBLICITATE
Organizatorii Electric
Castle au pus în vânzare
biletele pentru evenimen-
tul de la sfârşitul lunii
iunie, ce va aduce pe sce-
nele Castelului Bánffy din
Bonţida 40 de artişti con-
sacraţi.
Abonamentele costă 100
de lei, acoperă întreaga peri-
oadă a festivalului şi pot fi
achiziţionate din reţeaua Even-
tim (inclusiv online), precum
şi de la Booha Bar (str. Piezi-
şă nr. 19, Cluj-Napoca) şi Boi-
ler Club (str. Henri Barbusse
nr. 59-61). Primele 300 de abo-
namente au fost deja vându-
te.
Prmierele acestui an
Festivalul îi aduce pentru
prima dată în România pe
francezii de la Télépopmusik
în formulă live – trupă nomi-
nalizată la US Grammy Awards
(la categoria „Best Dance
Track”). 2square, Antipop şi
Fabrice Dumont au înfi inţat
trupa în 1997, iar un an mai
târziu şi-au lansat primul sin-
gle ofi cial, „An Ordinary Li-
fe”. De-a lungul timpului, mu-
zicienii Télépopmusik au co-
laborat cu Janet Jackson şi au
ajuns în topul celor mai bine
vândute albume franceze. Me-
lodiile lor au ajuns pe coloa-
na sonoră a unor seriale cu-
noscute, precum „Nip Tuk”
sau „Six Feet Under” şi în re-
clame ale unor mărci interna-
ţionale celebre.
Alături de ei, şi-a confi r-
mat prezenţa la festival şi
James Zabiela (Marea Brita-
nie), al cărui spectacol a elec-
trizat clujenii în urmă cu un
an. Un geniu al muzicii elec-
tronice, artistul ce este în
prezent imaginea Pioneer şi-a
început cariera încă din ado-
lescenţă, ajungând în mai
puţin de zece ani în topul
celor mai talentaţi şi apreci-
aţi DJ de pe glob. A fost, pe
rând, Best International DJ,
Best British DJ şi printre pri-
mii 20 DJ-i în „Top 100 Cei
Mai Buni DJ-i” al publicaţi-
ei DJ Mag.
Muzică la castel
„Electric Castle va fi unul
dintre cele mai mari festiva-
luri de muzică electronică din
România şi va schimba felul
în care suntem obişnuiţi să
interacţionăm cu muzica.
Avem o locaţie de vis pe ca-
re dorim să o punem cât mai
mult în valoare – Versailles-ul
Transilvaniei, şase clădiri şi
10 hectare de teren. Vom ame-
naja patru scene şi vom orga-
niza şi o serie de evenimente
complementare, pentru ca ce-
le trei zile de festival să repre-
zinte cu adevărat o experien-
ţă completă”, a declarat Ed-
mont Lenarth, reprezentant
Boiler Events, organizatorul
festivalului.
Sâmbătă, întâlnire cu Quantic
În pregătirea evenimentu-
lui, iubitorii muzicii electro-
nice şi nu numai se pot în-
tâlni sâmbăta aceasta cu
Quantic (Marea Britanie). Pe
numele său adevărat Will Hol-
land, este unul dintre celei
mai prolifi ci DJ-i, muzicieni
şi producători de sonorităţi
alternative din lume. De mai
bine de 15 ani, Quantic ames-
tecă şi descoperă noi stiluri
de funk&jazz, electronică&folk
prin ritmuri latine, reggae,
dub şi cumbia. A lansat pes-
te 10 albume prin interme-
diul a şase proiecte diferite
şi a umplut săli cu mii de
spectatori din Bulgaria până
în Argentina. Concertul de
sâmbătă este adresat persoa-
nelor de peste 18 ani şi se va
desfăşura la hotelul Conti-
nental, de la ora 22, iar
warm-up-ul va fi realizat de
Bread&Butter şi Dubase.
Festivalul de muzică electronică din această vară se va desfăşura la Castelul Bánffy din BonţidaCei mai noi artişti confirmaţi sunt James Zabiela şi Télépopmusik Live, care se adaugă lui Pendulum, A-Skillz vs. Krafty Kuts, Dub Pistols Live şi Wankelmut.