Post on 22-Jan-2018
transcript
Veșnicia s-a născut la sat. ediția a VIII-a, 2017
1
Ministerul Educației Naționale
Casa Corpului Didactic Ialomița
Liceul Pedagogic „Matei Basarab” Slobozia
Veșnicia s-a născut la
sat
Ediția a VIII-a
2017
Calendarul Activităţilor Educative Naţionale 2017,
fără finanţare M.E.N., Domeniul IV. Cultural artistic:
Folclor, tradiţii, obiceiuri. Poziţia 19
Coordonatori:
Prof. Adriana Matache
Prof. Silvia-Ioana Sofineti
Veșnicia s-a născut la sat. ediția a VIII-a, 2017
2
Coperta: SURĂIANU MIHAIL clasa a IX-a, Liceul
de Artă „Gheorghe Tattarescu”, Focșani, Vrancea, prof.
coord. Dumitru Laura Elena
Redactor: Silvia-Ioana Sofineti
Lectori: Valeria Manta-Tăicuțu, Nicolai Tăicuțu și
Stan Brebenel
ISBN 978-606-8171-34-0
Veșnicia s-a născut la sat. ediția a VIII-a, 2017
3
Cuvânt înainte
Ediția a VIII-a a Festivalului-Concurs „Veșnicia s-a
născut la sat” își propune să aducă în prim-plan muzica și
dansul popular, așa cum se mai văd ele în anul 2017, atât din
perspectiva elevilor, care fac sau nu parte din ansambluri
folclorice sau care își aduc aminte de poveștile bunicilor, cât și
din perspectiva profesorilor, cei care se străduiesc să mențină
trează conștiința de român, prin activitățile desfășurate la clasă
ori în afara clasei. Nu este ușor să vorbești despre ceva care a
suferit multe mutații în ultima vreme, nu e ușor să descrii ceva
care pare că s-a păstrat intact doar prin colțuri de țară, mai
puțin la oraș. Le mulțumim celor care au răspuns provocării,
elevi și profesori deopotrivă, prin eseuri sau lucrări de pictură,
grafică sau colaj, căci ei sunt cei care contribuie, alături de alții
asemenea lor, la păstrarea tradițiilor noastre.
Colectivul de redacție
Veșnicia s-a născut la sat. ediția a VIII-a, 2017
4
CĂLUȘUL – DANS POPULAR SPECIFIC
COMUNEI CORBII MARI
Căluşul reprezintă cea mai importantă manifestare folclorică
practicată în satele comunei Corbii Mari în cadrul obiceiurilor de
Rusalii. Puterea magică a acestui obicei constă în aducerea de ploaie,
de bogăţie în hambare, dar şi de alungare a relelor.
Foarte spectaculos este faptul că ceata Căluşarilor are o
costumaţie aparte, ce constă în cămaşă înflorată; încinşi cu un brâu
lat, cu ciucuri atârnaţi în jos, cioarecii sunt din pânză subţire din
bumbac, croiţi pe picior, strânși cu un șiret negru, iar la glezne fiind
răsfrânți ca de patru degete, înfloraţi cu „puișori” (ciucuri) de arnici
roşii. În picioare se poartă opinci, cu obiele albe de pânză. Nojiţele
sunt foarte subţiri; la piept sau la genunchi, peste fluierele picioarelor
au zurgălăi, ca atunci când joacă să producă o ritmică de sunete
plăcute. În mâini au ciomege frumos împodobite. Numărul
căluşarilor variază între 5, 9 sau 11 jucători.
În fruntea lor stă „vătaful” sau „stareţul”, care-i conduce pe
căluşari, veghează asupra legilor căluşereşti întărite prin jurământ şi
aplanează conflictele.
Jurământul se depune după un anumit ritual. Se face
legământul între ei sau legătura steagului ce constă într-o prăjină din
lemn de tei, brad sau stejar, de care se leagă o batistă şi usturoi verde
sau pelin; se ridică steagul în sus, ţinându-l drept, pun apoi toţi
mâinile pe steag, în afară de „mut” care, în timpul jurământului tace,
căci, dacă ar vorbi, amuţeşte. Cel ce poartă steagul se numeşte
„stegar” şi are rolul ca, în timpul jocului, să se aşeze în mijloc ori
mai la o parte de judecători, iar la anumite comenzi ale vătafului să
lovească pe cel bolnav cu „steagul”, mijloc bun de vindecare, după
Veșnicia s-a născut la sat. ediția a VIII-a, 2017
5
credinţele oamenilor. O figură aparte în cadrul grupului o reprezintă
„mutul”, care nu vorbeşte, dar intervine prin gesturi, împrăștiind cu
biciul mulţimea, ca să se poată executa dansurile. Are o un fel de
sabie de lemn sau de fier căruia îi zice „căluş”, este îmbrăcat
caraghios şi schimonosit, stârnind râsul şi veselia.
În săptămâna Rusaliilor, căluşarii merg din poartă în poartă
unde, însoţiţi de lăutari, joacă şi cântă. Femeile fură de la brâul
căluşarilor fire de usturoi sau de pelin pe care le folosesc la nevoie,
ca leacuri, şi îşi dau copiii pentru a fi jucaţi în horă, în credinţa că vor
creşte puternici şi sănătoşi. Ei sunt aşteptaţi de gospodari cu porţile
deschise şi cu găleţi de apă în mijlocul curţii, în jurul cărora se joacă.
Apa este dată apoi la animale şi tot cu ea sunt stropite plantele.
„Mutul” este biciuit simbolic pentru a-şi plăti păcatele, iar„vătaful”
primeşte fire de usturoi pentru îndepărtarea relelor. După ce se face
„plimbarea căluşului” prin tot satul, în sunetele cunoscutului cântec
„Floricica căluşului”, un dans lent, sărind uşor şi dând din picior, cu
toţii strigând: „tot aşa, iar aşa!”, trec la aşa numitul joc „roata”: cu
ciomegele în mână, aşezaţi în formă de roată, căluşarii saltă sprinten,
într-un ritm puţin obişnuit. La un moment dat, se lasă pe vine, se
întorc cu multă agilitate, toate la comanda vătafului. Uneori,
Floricica se joacă moderat, mergând înainte, în formă de cerc,
șchiopătând, când pe piciorul stâng, când pe cel drept, apoi îşi iau
ciomegele în mână şi încep să salte în sus, strigând „uite aşa şi iar
aşa!” „Spargerea căluşului” are loc la o săptămână după Rusalii, la
intersecţia principalelor drumuri ale satului şi în apropierea unei
cârciumi. În ultima zi de joc, vătaful dezleagă batista de la steag şi o
dă stegarului, usturoiul îl împarte căluşarilor, ia apoi ciomegele
tuturor, iar mutului, sabia; taie steagul în aşchii pe care le îngroapă la
rădăcina unui copac sau le aruncă pe o apă curgătoare.
Dansul popular corbean are trăsături specifice zonei de sud a
Munteniei, atât în ceea ce priveşte stilul, cât şi repertoriul său.
Păstrând o strânsă legătură cu ceremonia, sărbătoarea care-l
prilejuieşte, jocul popular cunoaşte o varietate de categorii
corespunzătoare acestor împrejurări de viaţă, astfel încât există un
număr extrem de mare de dansuri, purtând denumiri legate de
acestea. Dintre dansurile populare specifice satelor comunei Corbii
Veșnicia s-a născut la sat. ediția a VIII-a, 2017
6
Mari, dansuri care se mai joacă şi astăzi la nunţi şi la petreceri, pot
aminti: „Hora mare”, „Murguleţul”, „Hora ţigănească”,
„Ciobănaşul”, „Floricica”, „Brâul”, „Sârba”, „Jianul”şi „Sârba lui
22”.
Drăgan Maria Nicoleta
Clasa a VIII-a
Şcoala Gimnazială Petrești - Corbii Mari
Localitatea Corbii Mari
Prof. coord. Grindei Mioara Ioana
Veșnicia s-a născut la sat. ediția a VIII-a, 2017
7
CÂNTECUL ŞI DANSUL POPULAR
Trăim într-o societate în care obiceiurile se împrumută cu
ușurință, în care brandurile dictează tendințele, uniformizând
preferințele de consum, iar tehnologia apropie persoane şi
comunitatea cu o ușurință de neimaginat în urmă cu o sută de ani. Cu
toate acestea, cu toții simțim dorința de a ne mândri cu reușitele
compatrioților noștri şi de fi recunoscuți prin unicitatea noastră ca
popor .
Nu greșim dacă afirmăm că dansul şi cântecul popular s-au
născut odată cu poporul romȃn.
Pe timpuri, toate evenimentele din viața cotidiană, în special
nunţi, botezuri, zile de naștere, erau un bun prilej pentru cântec, dans
și voie bună.
Lăuta, cobza şi cimpoiul sunt cele mai vechi instrumente
atestate istoric, cu care vechii lăutari țineau hangul îndrăgitelor hore,
încinse pe pajiștile din fața caselor, iarmaroacelor sau, de ce nu, a
cârciumilor satului. Iar străbunul port popular făcea ca la aceste hore
populare să fie etalată o întreagă paletă de ii, marame, fote, brăcinare
şi zăvelci, inundate de broderii pe borangic, de un neasemuit
rafinament. Unice prin varietatea modelelor şi culorilor, costumele
populare uimesc şi încȃntă ochiul privitorului, peste timp. Elaborate
cu trudă şi migală de mâinile pricepute spre a fi purtate în ziua nunţii,
acestea sunt scoase astăzi din lăzile de zestre ale bunicilor și
străbunicilor, fiind redate contemporaneității. Cămășile sau
ciupagile, zăvelcile, betele şi ciorapii de lână constituie comori de
artă populară fără de egal.
Veșnicia s-a născut la sat. ediția a VIII-a, 2017
8
În comuna Costești, județul Vâlcea, cântecul și dansul popular
constituie adevărata noastră valoare, a unor simpli țărani ce iubesc
arta și frumosul.
Aici avem o echipă de dansuri populare, care se mândrește în
special cu costumele unice. Străvechea cămaşă este croită din foi
drepte de pânză „de casă”, având făcute cu igliţa, dar şi cusute, niște
modele geometrice nemaivăzute. Zavelca din faţă este o adevărată
comoară, fiind cusută cu mărgele de toate culorile, în diferite modele
geometrice sau florale. Elementul specific al costumelor noastre
tradiționale îl constituie comanacul. Acesta este un superb
acoperământ al domniţelor de odinioară, confecționat dintr-un carton
acoperit cu o maramă de borangic, îmbrăcând în chip fericit
costumul popular purtat de dansatoare. Acest comanac se regăsește
reprodus în frescele mănăstirilor nord-oltene şi redau portretele
soțiilor şi fiicelor vechilor domnitori.
Acum, legătura cu pământul nostru natal și cu identitatea
nostră ca popor o menținem doar păstrând vii tradițiile populare,
portul specific fiecărei zone, cântecul și dansul popular, ale căror
origini se pierd în negura timpului și pe care suntem datori să le
lăsam moștenire copiilor noștri.
Dansul şi cântecul popular românesc, atât de variate ca stil,
tempo și ritm, sunt o manifestare plină de forță şi vitalitate ce
exprimă specificul, obiceiurile şi tradițiile fiecărei regiuni în parte,
reflectând trăirile, sufletul şi istoria noastră ca popor. Bogăţia
mișcărilor din dansul popular izvorăște din miile de jocuri existente
în stilul propriu fiecărei regiuni, fiecare joc aducând cu sine veselia,
temperamentul şi energia ce ne caracterizează. Jocurile populare
românești ne oferă un bagaj artistic bogat și variat, care cuprinde atât
dansuri simple şi line, dar și dansuri vii, energice și îndrăznețe, având
ca punct comun un pronunțat caracter social. De exemplu, Brâul este
unul dintre jocurile specifice zonei noastre. Învăţarea lui cere un
studiu amănunțit, multă răbdare şi perseverență, pentru a putea
ajunge, prin exercițiu, la o interpretare cât mai corectă. Se joacă, în
mod obișnuit, în semicerc, prinși de umeri, când în joc sunt și fete și
băieți; jucătorii se prind cu brațele încrucișate la spate, când jucătorii
sunt numai băieți sau se prind de brâie. În momentul când începe
Veșnicia s-a născut la sat. ediția a VIII-a, 2017
9
primul pas, către dreapta, cu piciorul drept, cel mai bun jucător, care
conduce, strigă o serie de strigături la care ceilalți răspund pe rând
sau toți deodată .
Strigăturile:
„Uite brâul ...trece râul””
„Și de brâu și de curea …
„Cine s-o lăsa de brâu …să dea cofa cu rachiu”
„Ușurele , ușurele… ca la noi pe la Vâlcele”
Dansul şi cântecul popular sunt niște comori cultivate din
generatie în generație, pe care avem datoria să le lăsăm mai departe
moștenire, ca mărturie a istoriei și a identității noastre naționale.
Pentru cei ce nu cunosc dansul și cântecul popular,
frecventarea cursurilor de dans popular este o modalitate de a lua
contact cu portul, tradițiile și obiceiurile ce se regăsesc în diferite
colțuri ale țării. Astfel, putem descoperi magia dansului folcloric, un
univers plin de muzică, armonie și voie bună, pe care vom ajunge
să-l iubim și să-l salvăm, transmițându-l mai departe și copiilor
noștri. Atȃta timp cât suntem dornici de a descoperi adevăratul tezaur
pe care îl deținem, de a-l perpetua și cinsti, nu avem cum să pierdem
identitatea națională. Cântecul și dansul popular sunt prieteni în
ceasurile de neliniște, doctori la începutul bolilor, sfătuitori de bine
în nevoi şi bătrȃnii care îți arată partea cea dreaptă.
Ilie Petruța Andrada, clasa a VII-a,
Şcoala Gimnazială Ferigile, Costeşti, Vâlcea,
profesor coordonator Prodescu Mirabela
Veșnicia s-a născut la sat. ediția a VIII-a, 2017
10
Cântecul și dansul popular
În istorie, popoarele care au trăit mai mult timp în același loc
nu au adoptat un stil de viață migrator, ci au creat culturi bogate și
foarte bine închegate. Acesta este și cazul poporului român care, în
ziua de astăzi, prezintă unele dintre cele mai bogate culturi și
folclor de pe întregul mapamond.
Se spune că nu e de ajuns o viață pentru a cunoaște toate
valențele culturale găsite în zonele românești din Europa.
Construite în jurul unui set de valori, simboluri, stiluri și tradiții
comune peste tot, fiecare zonă geografică și-a construit propriul
folclor, iar în interiorul acestora, orașele și satele și-au dezvoltat
propriile culturi locale. Acestea împart același set de valori care are
rădăcini în trecutul foarte îndepărtat, fiind un testament general
valabil al rezistenței și continuității existenței poporului român. Un
exemplu important îl reprezintă vestimentația unui țăran român în
secolul XIX, aceasta arătând identic cu aceea a unui dac. Aceste
costume populare au fost purtate de români de la începutul celui de-
Al Doilea Război Mondial, acestora adăugându-se și faimoasele
opinci, încălțăminte provenite din stilul dacilor.
În ziua de astăzi, poporul român încă practică ritualuri pre-
creștine vechi de mii de ani, însă, din păcate, foarte multe dintre
acestea nu mai au aceeași importanță originală pentru popor.
Uimitor este faptul că în unele părți încă se mai practică obiceiul de
a pune un stâlp la capul mormântului în loc de cruce. Astfel încât o
credință dacica spunea că sufletul se metamorfozează într-o pasăre
când părăsește corpul, stâlpii erau ornați în felurite moduri, având
în vârf simbolul păsării. În paralel cu alte țări din Europa, tranziția
la creștinism s-a produs rapid în România, un factor benefic al
Veșnicia s-a născut la sat. ediția a VIII-a, 2017
11
acesteia fiind credința în nemurirea sufletului, concept împrumutat
din cultura dacică.
Portul național, alături de frumoasele cântece și de dansurile
populare sunt o emblemă a acestui „ ...picior de plai,/...gură de rai”
( Miorița – Vasile Alecsandri). Folclorul muzical românesc face
referire la moștenirea muzicală a sătenilor români dintotdeauna și a
popoarelor din care aceștia au luat naștere. Trăind într-un larg
orizont spiritual, țăranul român este stăpânit de o sensibilitate și o
frumusețe interioară aparte, diversificând și îmbogățind cântecul
specific românesc. Muzica a luat ființă unde Dumnezeu este viu și
prezent ca în orice făptură, act sau lucru, spațiul românesc oferind o
perspectivă religioasă aparte asupra trăirilor și a stărilor sufletești.
Cântecul este modul prin care țăranul român era eliberat de tot ceea
ce însemna povară, reprezentând o expresie înălțătoare. Lirismul
poporului român este amplificat de un misticism autentic și de o
adevărată omenie, exprimate prin cantec în mod direct. Deși linia
melodică a acestuia este ondulată, caldă, liberă, fiind dublată de o
formă poetică simplă, melodia populară este perfect adaptată
fondului originar. Aceasta nu poate fi înțeleasă dacă nu este
cunoscută structura sufletească a unui om dintr-un popor, dacă nu
se cunosc informații despre activitățile cotidiene sau despre
evenimente specifice. Fluiditatea lirismului este pus în evidență
prin cântarea multor poezii. De exemplu, „Miorița” lui Vasile
Alecsandri este un poem folcloric românesc răspândit în 1500 de
variante, cunoscut doar de către poporul român, un cântec mioritic
care are la bază teme precum bocetul, transhumanța și natura.
Dansul popular românesc este o manifestare plină de forță și
vitalitate exprimată prin stil, tempo și ritm, exprimând specificul,
obiceiurile și tradițiile fiecărei regiuni în parte, reflectând trăiri
specifice, asemenea cântecului popular. Acest tip de dans este o
comoară cultivată din generație în generație, o atestare a identității
naționale. Dansul străvechi al poporului român a fost întregit de
toate categoriile de vârstă, având un ecou sărbătoresc ocazional.
Este caracterizat printr-o varietate de stiluri proprii ale regiunilor,
printr-o bogăție nesfârșită de mișcări izvorâte din multitudinea de
jocuri existente. Varietatea dansurilor românești este atât de
Veșnicia s-a născut la sat. ediția a VIII-a, 2017
12
nuanțată, încât repertoriul lor diferă de la zonă la zonă în cuprinsul
aceleași regiuni, putând fi întâlnite multe dansuri sub nenumărate
variante. De asemenea, acestea pot fi diferite prin denumire sau
variante. Unul dintre dansurile speciale populare românești este cel
al Călușului, fiind unul dintre cele mai rapide dansuri din întreaga
lume, fiind inclus de UNESCO în patrimoniul cultural al lumii.
Inițial un ritual magic, variantele acestui dans mai pot fi întâlnite și
în Portugalia sau Britania, unde legiuni romane alcătuite din daci
erau staționate.
Așadar, dansul si cântecul populare românești sunt
intradependente. Prin cântec sunt exprimate trăiri, iar prin dans
acestea sunt animate și eliberate, prin energia și armonia mișcărilor.
Vlăsceanu Andreea – Georgiana, clasa a XI-a
Liceul de Arte „Ionel Perlea” Slobozia
Profesor coordonator, Matache Clementin
Veșnicia s-a născut la sat. ediția a VIII-a, 2017
13
Cântecul şi jocul
Încă din cele mai vechi timpuri, distracția pentru majoritatea
locuitorilor sunt zilele de sărbătoare, aceste zile fiind în legătură cu
multe obiceiuri şi credințe.
În esență, dansul a fost și este tot ceea ce vrem noi să fie:
mijloc de exprimare a tristeții sau a fericirii. Dansul trebuie să fie
natural și să vină de la sine. Dansul popular, împreună cu cântecul și
strigăturile ce-l însoțesc, formează un tot armonios, ce nu poate fi
despărțit.
Muzica, dansul, cântecul sau horitul au însoțit omul în toate
momentele vieții sale.
Muzica populară a fost în vechime, și este și astăzi, izvor de
adevărate bucurii. Când este voios, românul cântă; când este trist,
cântă. Peste tot unde își duce viața, românul își cântă mereu dorul și
doina.
Numai la hora satului, care se făcea în fiecare săptămână când
timpul era prielnic, se jucau numai dansuri naționale, așa cum s-a
pomenit din bătrâni. La hora satului putea asista oricine. Tinerii, fete
și băieți se prindeau în horă atunci când își căutau perechea.
Viața sătenilor este împletită cu o sumă de obiceiuri moștenite
de la moși strămoși. Este adevărat că au mai dispărut unele obiceiuri,
totuși și acum se găsesc destule bune, frumoase și folositoare.
Bătrânii aveau obiceiuri cu caracter de lege divină. Ele erau
una dintre rădăcinile onestității țăranului vechi pe care noi, cei de azi,
îl admirăm.Obiceiurile țăranilor sunt o parte din sufletul lor, o parte
din istoria satului românesc.Astfel, cântecul și jocul românesc sunt
comori de neîntrecut.
Cristache Cosmina, clasa a VI a
Şcoala Gimnazială Grindu, Ialomiţa
Profesor îndrumător, Cociorva Ion
Veșnicia s-a născut la sat. ediția a VIII-a, 2017
14
Dansul fecioresc din Ardeal
Dansul fecioresc din Ardeal sau Bărbuncul este numele unui
dans (ostășesc), care, în trecut, se executa cu prilejul recrutării. Odată
cu ocuparea Transilvaniei şi, ulterior, a Bucovinei de către habsburgi,
în folclorul românesc pătrund dansuri şi cântece noi. În mod
îndătinat, românii dansau numai hore solare (în cerc) şi lunare (în şir
sinusoidal), jocurile de doi, de patru şi de şase pătrunzând odată cu
recrutările de tip austriac (dansurile „în linii” de astăzi sunt
contrafaceri sovietice).
Recrutările austriece aveau să determine apariţia, în
Transilvania, a primului joc românesc de perechi, Bărbuncul,
imaginat şi cântat de lăutarii ţigani, ca tot folclorul românesc (nu şi
Datina, care este străveche şi specifică pentru toate neamurile
europene). Cea mai veche variantă a „Bărbuncului”, pe care lăutarii
ţigani o cântau, când mai lent, când mai repede, cu repetiţii ale
variaţiunilor solistice ale viorii primaşului, s-a păstrat datorită
publicaţiei muzicale, apărută în 1796, „Allgemeine Musikalische
Zeitung”, numărul 47 din 23 noiembrie 1814. Noul cântec şi dans
ardelenesc se numea, în 1814, „Modernisirter Verbunkos” (în
Veșnicia s-a născut la sat. ediția a VIII-a, 2017
15
traducere „Recrutări moderne”, deşi, ulterior, cuvântul „recrutare”
avea să însemne, în română, „deluţ”, cu frazeologismul „a bate
berbuncul”)
În Bucovina, la 1848, când au început recrutările voluntare,
care se făceau prin târguri şi prin iarmaroace, recrutorii, însoţiţi de
muzică militară, de câţiva oşteni chipeşi şi de câteva vivandiere
isteţe, ocupau un loc pe deluţul iarmarocului şi, când „se auzea
cântând muzica, lumea năvălea ca la o comedie într-acolo. În
mijlocul pieţei se afla masa ofiţerului „Bărbuncului”, cu o condică
lângă dânsul şi cu o lădiţă plină de bani; mai jos se afla o ladă mare,
cu chipie ostăşeşti. Prin prejur juca o roată din cei mai frumoşi şi
voinici soldaţi minunate jocuri de prin ţări străine şi lăudau viaţa din
tabără; nu lipseau nici vivandiere frumoase, care închinau cu plosca
plină de vin la toţi voluntarii recrutaţi şi se sărutau cu dânşii. Lumea
se ferea de Bărbunc ca de foc, dar, totuşi, erau unii care cădeau în
capcană, căci inimă de piatră să fi avut şi tot nu te-ai fi stăpânit, când
vedeai cum cătanele luau la joc şi cele mai frumoase fete din
împrejurime, ca să atragă feciori. Iar mulţi dintre aceştia aveau
drăguţe şi nu puteau suferi ca ele să joace cu cătanele străine, de
aceea se prindeau şi ei în joc, lângă dânsele.
Dansul fecioresc din Ardeal este inclus de UNESCO pe lista
patrimoniului imaterial al omenirii. Demersurile au început în urmă
cu doi ani, la iniţiativa cercetătorului ştiinţific Zamfir Dejeu, membru
în Comisia Naţională pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural
Veșnicia s-a născut la sat. ediția a VIII-a, 2017
16
Naţional Imaterial şi reprezintă o recunoaştere internaţională a
bogăţiei culturale a României.
Dansul fecioresc, specific mai multor zone din Transilvania,
este practicat în ocazii festive, numai de bărbaţi, iar specialiştii spun
că este, din punct de vedere tehnic, unul dintre cele mai dificile
dansuri populare româneşti. Fiecare comunitate are propriile
variante, bazate pe armonie, mișcare, multă tehnică și ritm.
Toți membrii comunității iau parte la dans, fie ca artiști
interpreți, fie ca simpli spectatori, iar dansul oferă tinerilor
oportunitatea de a-şi consolida statutul social în comunitățile
tradiționale, în special în rândul fetelor și a familiilor acestora, în
vederea căsătoriei. Un rol special îl are conducătorul jocului, cel care
antrenează şi integrează membrii grupului, în timp ce un al doilea
lider este ales pentru aptitudinile sale ca performer şi conducător de
dans. Membrii grupului sunt de sex masculin, de la 5 la 70 de ani,
români, unguri sau de etnie romă, fapt ce contribuie la dialogul
intercultural şi diversitate culturală.
Surse:
1. GRĂMADĂ, ION, Cartea sângelui, p. 233;
2. Unesco.org
Oană Andrada, clasa a XII-a
Colegiul Economic Viilor, Bucureşti
Coordonator: prof. Olimpia Ioniţă
Veșnicia s-a născut la sat. ediția a VIII-a, 2017
17
Dansul și cântecul tradițional românesc
Totul a început când bunica îmi povestea despre bâlciurile din
sat, despre horele care se țineau în fiecare săptămână și pe care cu
toții le așteptau cu bucurie și entuziasm. De fiecare dată când bunica
îmi povestea, chipul său parcă se lumina. Îmi spunea că mereu îi este
dor de cântecele acelea tradiționale, de dansurile care îi oboseau
parcă prea tare și de glumele pe care câte un bătrân le mai spunea la
horă când toți se odihneau. Îmi amintesc de parcă a fost ieri când îmi
povestea despre horele din sat. Erau zile de distracție pentru
majoritatea locuitorilor, acestea fiind legate de mai multe obiceiuri și
credințe de care azi nici nu se mai aude. Acolo, la horă, în centrul
satului, se jucau doar dansuri tradiționale, moștenite din bătrâni, pe
care băieții le învățau de mici pentru a impresiona fetele cu care
doreau să se căsătorească.
Cum ai putea să nu fii impresionat dacă ai asista la o asemenea
horă, care în secolul douăzeci și unu pentru unii pare un eveniment al
istoriei? Dacă ar reînvia aceste tradiții de mult pierdute, am desluși
morala atât de încâlcită a prezentului.
Ca și dansul, cântecul a avut o importanță deosebită în viața
omului, fiind nelipsit în zilele de sărbătoare, la horele satului și în
ceremonialele de nuntă.
Cântecul și jocul tradițional nu sunt singurele care au reușit să
impresioneze oamenii în cadrul unei localitați rurale, ci și zecile de
căsuțe cu acoperișuri de șindrilă și exterior cu decoruri florale,
împrejurul cărora erau mici grădini cu flori colorate, ale căror
miresme mângâiau sufletele oamenilor de primăvara până toamna. În
acele căsuțe se nășteau cântecul și jocul.
Dacă ne-am întoarce în trecut într-o zi în care are loc un bâlci,
am putea admira portul purtat de săteni, am putea admira priveliștea
și casele satului, cântecele ce se puteau auzi de departe până seara,
Veșnicia s-a născut la sat. ediția a VIII-a, 2017
18
te-ai putea pierde în mixtura mirosurilor de mâncăruri tradiționale
sau ai putea privi horele în care tinerii își expun talentul la dansul
tradițional. Poți admira lăutarii care cântă cât pot de tare și
binedispun sătenii cu melodiile compuse de ei, în care au descris
întâmplări reale sau povestiri auzite de la bătrâni. Ritmurile
cântecelor lor copiau pofta de viață a tinerilor, dorul și aleanul. Sunt
multe locuri pe care am dori să le vizităm, sunt multe momente din
trecut pe care am vrea să le vedem cu ochii noștri, sunt tradiții care
vrem să nu fi dispărut și oameni pe care dorim să-i întâlnim.
Dacă vizităm o zonă rurală, indiferent din ce parte a globului,
nu trebuie să-i admirăm doar frumusețea exterioară, trebuie să-i
admirăm și trecutul, obiceiurile, datinile, jocul și cântecul care sunt
sau au fost unice, trebuie să-i admirăm valorile. Eu doar am auzit
despre felul în care cântecul și jocul puneau în valoare viața
oamenilor de demult. Am dat la o parte patina timpului și mi-am lipit
sufletul de acest trecut cu cântece și dansuri autentice.
Se pare că trecutul are multe laturi impresionante, încă
nedescoperite de noile generații. Are o mulțime de tradiții apuse, de
jocuri și cântece pierdute în timp, de care depinde continuitatea
acestui colțișor de pământ românesc.
Cristache Elena, clasa a VIII-a,
Școala Gimnazială Grindu
Profesor îndrumator, Cociorva Ion
Veșnicia s-a născut la sat. ediția a VIII-a, 2017
19
Dansul – o nesfârşită poezie
Dansul este o poezie nesfârșită,
plină de iubire. Probabil de asta m-am
îndrăgostit de el. Este munca depusă cu
plăcere şi bucuria de a auzi publicul
aplaudând într-un ritm alert, ca un ecou.
Toate acestea îți aduc un zâmbet larg pe
fața asudată.
Dar lucrurile acestea le-am aflat
abia în urmă cu un an, dintr-o
întâmplare. Sau poate n-a fost o
întâmplare? Cert este că, elevă în clasa a
IX-a fiind, (,,o boboacă’’!), am
participat la preselecţiile organizate de
coordonatorul Ansamblului Toporaşul
de la noi, din liceu, domnul Adrian Gheorghiu. La rugămințile unei
amice, am urmat-o spre sala unde avea să înceapă... magia!
Uitându-mă la prima reprezentație a celor mai vechi din ansamblu,
întâiul gând ce mi-a trecut prin minte a fost unul descurajator: Nu voi
reuşi... Şi totuşi, am intrat în ansamblu! Şi am înţeles prima regulă:
suntem unul pentru toți și toți pentru unul. În rest, nu prea sunt
reguli. Singurul lucru care ne este cerut de domnul profesor este
seriozitatea, atunci când vine vorba de muncă. Nu spun că nu este și
distracție, avem parte şi de asta. La fiecare repetiție, este voie bună şi
muzică din plin. Doar urcând scările frumos colorate către corpul B
al liceului, îmi aud colegii cântând și repetând pașii dinaintea sosirii
domnului profesor, iar inima deja începe să îmi bată cu putere!
Repetiţiile noastre au loc într-o sală... nu foarte mare, însă oamenii
buni încap oriunde! După ore, de obicei, ne strângem pe la repetiţii,
care nu înseamnă doar distracţie şi joc neîntrerupt. De multe ori, ai
de pierdut timp, energie, chiar şi bani. Chiar şi aşa, dacă te-a prins
Veșnicia s-a născut la sat. ediția a VIII-a, 2017
20
patima dansului popular, nu te mai lasă şi nici tu nu te mai laşi de ea.
Domnul coordonator a avut grijă să ne învețe cu sârguință diferite
dansuri din diferite zone ale țării. Eu, una, am îndrăgit cel mai mult
sârba numită Brâul de la Tazlău. O ador pur și simplu!
Câtă istorie are în spate acest ansamblu? Încă de când s-a
lansat ideea formării sale, prin 1986, toată lumea îi ştia urmările:
multe reuşite şi mult succes! Şi aceasta fiindcă urma să reînvie
tradiţia dansurilor populare din zona Neamţ, Moldova! La început,
au fost spectacole de Crăciun, de 8 Martie, de sărbătorile naţionale
sau de zilele şcolii, după care au urmat evadări din incinta şcolii, pe
urmele gloriei. Odată cu trecerea anilor, lucrurile au venit de la sine:
festivaluri, concursuri, atât naţionale, cât şi internaţionale, dar şi
spectacole care aveau ca obiectiv schimburi culturale. În ultimul
timp, plecările au curs gârlă, la fel cum şi invitaţii au venit din toate
colţurile ţării: Vorona (jud. Botoşani), Bistriţa-Năsăud, Suceava,
Satu Mare, Tulcea, dar şi din străinătate: Turcia, Franţa şi Polonia.
Şi totuşi, ce este
acest Ansamblu
,,Toporaşul”? Vă pot
spune foarte sincer că
reprezintă o familie. Un
grup de elevi cărora le
place să ţină în viaţă
obiceiurile şi tradiţiile
moştenite din bătrâni,
cărora le plac dansul şi
cântecul popular. Sunt elevi care merg la cursuri, îşi fac teme, învaţă
la diferite discipline, participă la olimpiade de multe ori, dar care îşi
rup din timpul liber şi merg la repetiţii. O familie cu elevi al căror
număr creşte din patru în patru ani, când se produce schimbul de
generaţie. Dar sunt sigură că elevii care pleacă la facultate şi care au
făcut parte din ansamblu nu vor uita niciodată această experienţă.
Veșnicia s-a născut la sat. ediția a VIII-a, 2017
21
Îmi amintesc
și acum prima mea
apariție în public.
Călătorisem spre
Zimnicea, la un
festival, la care
participau mai
multe ansambluri,
unele venind chiar
din Bulgaria.
Emoția era atât de
puternică, iar căldura de afară era de nesuportat. Urcând pe scena
bătucită de ansamblurile dinaintea noastră, mi-am amintit indicațiile
profesorului, care ne făcea fotografii din public: Capul sus, pieptul
înainte şi zâmbet! Melodia începuse, iar eu mă dezmorțisem.
Privirile tuturor veniți acolo erau parcă ațintite asupra mea. Mă
sufoca teama de a nu mă încurca, fiindcă încrederea în sine o capeți
pe parcurs, iar eu eram abia la început. Şi totuşi, încet, încet, fără
să-mi dau seama cum, scena devenea o lume în care trăiam dansul,
cu frenezie, uitând de tot.
Iar lucrurile au continuat firesc: alte spectacole, alte evoluţii în
public, dar acelaşi sentiment de fericire pe care ţi-l dă dansul. Pe
lângă bucuria actului artistic, participând la spectacole şi la nunți, am
avut şi satisfacții financiare, deci am reușit să îmbin utilul cu
plăcutul. Bănuții câștigați au fost suficienți pentru a-mi asigura
micile cheltuieli cotidiene, de pe parcursul verii, fără a face apel la
părinți. Adăugând micile mele economii, am reușit să îmi procur
propriii mei pantofi de dans, cosmetice și accesorii pentru păr.
Iubesc ceea ce fac! În timpul dansului, dau tot ce am mai bun
şi strig din toată inima despre badea cu oile și despre horele din
sat.Paşii rapizi şi versurile acelea simple, născocite de omul din
popor, au în ele ceva din bucuria fără de griji a copilăriei. Dulce-i
jocul românesc, iar portul colorat şi frumos brodat ne spune ceva
despre creativitatea românilor şi bunul lor gust. Cu timpul, realizezi
că dansul face parte din viața ta. E bucuria de a trăi, căci, prin el, te
simți cu adevărat român.
Veșnicia s-a născut la sat. ediția a VIII-a, 2017
22
Atunci când inima îți bate mai să îți sară din piept, atunci e
pasiune. Trebuie să fii acolo trup și suflet, în rest, doar simte! Un
singur regret am, că nu am descoperit mai devreme tainele mișcărilor
săltate și pline de energie. Pentru mine, o sârbă, o horă sau un dans în
doi sunt acum părţi din suflet. Doar dansând, reușesc să mă eliberez
de griji și să fug un moment din monotonia de zi cu zi.
Noi păstrăm dansul ca pe o comoară, iar ansamblul are grijă să
muncească cu ardoare să le poată aminti nu numai colegilor din
şcoală, ci şi publicului
spectator, românilor de
pretutindeni cine suntem
noi, cu adevărat. Şi
aceasta fiindcă, din
păcate, unii dintre noi şi-
au lăsat în urmă originile,
în mod voit sau le-au
uitat, pur şi simplu, ca
pe-un cântec vechi.
Peste tot, pe unde
am umblat îmbrăcată ca o adevărată moldoveancă plină de mândrie,
am adunat laude şi admirație. Din toate nunţile şi spectacolele la care
am participat, mi-au rămas amintiri frumoase, momente pline de
veselie. Nu voi renunța vreodată la această pasiune și pentru cei ce
nu au făcut asta până azi, încercați! O viață ai așa că... danseaz-o! Nu
vei regreta, distracţie garantată!
TAMAŞ Alexandra, clasa a X-a
Colegiul Tehnic ,,Gheorghe Cartianu’’ Piatra-Neamţ
Prof. coord. Raluca ORZA
Veșnicia s-a născut la sat. ediția a VIII-a, 2017
23
DANSURI POPULARE ROMÂNEȘTI LA
SLIMNIC
Dansul popular este moștenirea pe care am primit-o din moși-
strămoși. Datoria noastră este să ducem mai departe tradițiile, să
devină nepieritoare. După părerea mea, dansul este limbajul ascuns
al sufletului. Dansul, cântecul și straiele populare românești
constituie bunuri de neprețuit pentru noi și generațiile următoare.
Eu fac parte, și sunt tare mândră de asta, dintr-un ansamblu de
dansuri populare numit ,,Cetatea Slimnic”. Când sunt pe scenă,
recunosc, am fluturi în stomac, dar și o mare bucurie când văd sala
plină, iar publicul ne aplaudă puternic și se mândrește cu noi, cei care
facem cinste dansului popular românesc. Este o onoare pentru mine
să reprezint școala și comuna Slimnic la diverse concursuri,
festivaluri, evenimente culturale, unde dansul și muzica populară
sunt respectate și apreciate. Pe viitor, îmi propun să mă pregătesc cât
mai bine, pentru a participa cu succes la toate manifestările
organizate de către ansamblul nostru.
În zona Ardealului jocurile de bază sunt: jiana, hațegana și
învârtita. La aceste jocuri se adaugă pocnituri din degete, pași
încrucișați, bătăi pe cizme, piruete executate de fete și, nu în ultimul
rând, minunate strigături:
,,Drag mi-i mie a juca
Să bat pasul la podea
Jieneasca șchiopătată
Ca-n mărginime jucată”
,,Hațegana știu juca
Cu mândruța alăturea
Hațegana știu să joc
Veșnicia s-a născut la sat. ediția a VIII-a, 2017
24
Cu mândruța la un loc”
,,Suntem fete din Ardeal
Faine și pline de har
Chiuim, strigăm, jucăm
La feciori nu ne lăsăm”
,,Sus în vârful muntelui
Ie casa ciobanului
Cu iarbă verde podită
Și cu cetină coperită”
Consider că suntem ,,obligați” să îngrijim și să ducem mai
departe muzica și dansul popular românesc, pentru a fi cunoscute și
preluate de cei care vin din urmă.
Tăvală Codruța, cls. VII-a
Școala Gimnazială Slimnic
Prof. coord. Simtion Cosmin
Veșnicia s-a născut la sat. ediția a VIII-a, 2017
25
DANSURI POPULARE ȘI TRADIȚII
ROMÂNEȘTI DIN ZONA SIBIULUI.
ANSAMBLUL FOLCLORIC ,,CETATEA
SLIMNICULUI”
Eu, dacă este să mă refer la dansul popular românesc, nu pot
să mă gândesc decât la două citate, care, după părerea mea, îl
definesc cel mai bine: „Dansul este un poem în care fiecare mişcare
este un cuvânt” (Mata Hari) și „Dansul este modalitatea prin care
poţi face ca muzica să devină vizibilă” (George Balanchine).
În urmă cu trei ani, eu, Paula Genescu, pe vremea aceea în
vârstă de 11 ani, am fost acceptată în ansamblul de dansuri populare
intitulat Ansamblul Folcloric „Cetatea Slimnicului”. Săptămână de
săptămână, facem repetiții la noi în sat, la Căminul Cultural, în
comuna Slimnic din județul Sibiu. Bineînțeles, cursurile nu se
desfășoară „după capul nostru”, ci sub atenta și profesionista
supraveghere a instructorului nostru, de la Ansamblul Folcloric
,,Junii Sibiului”, domnul Ciprian Barb. Ansamblul nostru este format
din mai multe grupe, clasificate după categorii de vârstă.
De-a lungul acestor trei ani, de când activez în acest minunat
ansamblu, am învățat o mulțime de dansuri populare ca: Învârtita,
Jiana, Hațegana, Crihalma, Dans de Banat, Dans de pe Someș, Dans
de pe Valea Hârtibaciului și multe alte dansuri și strigături populare
foarte frumoase. La fiecare dans pe care noi îl facem cu domnul
instructor, acesta ne alege o melodie populară specifică.
Să nu uit de portul popular: aici, în zona noastră, este specific
portul popular din zona Mărginimii Sibiului. În acest foarte frumos
port popular domină culorile alb și negru, la fete fiind compus din:
năframă (batic), ie, vestă, brâu tricolor, poale, catrințe și pantofi.
Veșnicia s-a născut la sat. ediția a VIII-a, 2017
26
Mă pot considera o privilegiată, deoarece în cadrul
ansamblului activez la trei grupe de vârstă. Acest fapt m-a ajutat să
particip la numeroase spectacole desfășurate atât în județul Sibiu: de
trei ori la „Fiii Satului” la noi în Slimnic, festivalul „La porțile
Cetății”, la „Ziua Ștafetei”, un proiect școlar, de două ori la „Zilele
Culturale Ruși”, un spectacol la „Zilele Culturale ale Loamneșului”,
două spectacole la Sibiu, dintre care unul s-a desfășurat la sala
„Thalia”, iar celălalt la salonul „Redal”, și, cel mai recent,
spectacolul aniversar din decembrie 2016, spectacol organizat pentru
a sărbători cei trei ani de existență ai ansamblului. În afara județului
am fost cu ansamblul la un festival de dansuri și muzică popular
desfășurat în comuna Ciugud din județul Alba.
Mă bucur tare mult că fac parte din acest ansamblu. Dansul și
muzica populară sunt pasiunea mea, așa mă recreez eu și așa îmi
petrec o mare parte din timpul meu liber. Pur și simplu simt că sunt
făcută pentru așa ceva și tot ce ni se cere fac cu mare plăcere și drag.
Pentru mine, o zi fără dans și muzică este o zi pierdută. Mai pe scurt
și pe înțelesul tuturor, iubesc ceea ce fac!
Genescu Paula, clasa a VII-a
Școala Gimnazială Slimnic
Prof. coord. Simtion Cosmin
Veșnicia s-a născut la sat. ediția a VIII-a, 2017
27
Dansuri, obiceiuri şi tradiţii populare
Dintotdeauna, tradiţiile şi obiceiurile populare transmise din
generaţie în generaţie au dominat lumea. Chiar şi după sute de ani,
acestea sunt respectate de către popor, în special de către oamenii de
la sat. Tradiţiile românilor sunt comori ce nu ar trebui uitate şi nici
schimbate cu alte obiceiuri din alte ţări.
Tradiţiile românilor sunt diferite de la o zona la alta, după cum
spune şi proverbul „Câte bordeie,atâtea obiceie”, însă tocmai aceste
obiceiuri ne fac un popor unic şi demn de urmat. În România, cele
mai multe tradiţii şi obiceiuri sunt de Crăciun, de Anul Nou, de Paşte
si la nunţi.
Obiceiuri de Crăciun:
Obiceiurile străvechi sunt încă respectate cu stricteţe de
majoritatea satelor. De Crăciun, sunt preparate diverse mâncăruri
pentru a sărbători fastuos naşterea Domnului: sarmale, piftii de porc,
salată de boeuf, cozonaci, checuri, prăjituri sau torturi. În serile de
până în ziua Crăciunului, copii merg din casă în casă cu ,,Florile
dalbe”, aceştia primind în schimb daruri precum: nuci, mere, covrigi
şi diferite dulciuri. În ajunul Crăciunului, pe 23 decembrie, grupuri
mari de copii se adună pentru a pleca la colindat, trecând pe la casa
fiecărui om şi spunându-i ,,Bună-dimineaţa la Moş Ajun!”, acesta
aşteptându-i pe colindători la poartă cu dulciuri. Din nou, pe 24
decembrie, cete de copii înveselesc casele oamenilor mergând cu
,,Steaua” pentru a vesti naşterea domnului Iisus Hristos, de asemenea
aceştia fiind răsplătiţi cu diverse daruri.
Obiceiuri de Anul Nou:
În ultima zi a anului, creştinii pregătesc mese pline de bucate.
Din nou sunt respectate diverse tradiţii care au un rol deosebit în
viaţa oamenilor. Pentru masa de la miezul nopții este pregătit peştele,
pentru ca în anul următor să fim iuţi şi mai este pregătită carnea de
Veșnicia s-a născut la sat. ediția a VIII-a, 2017
28
gâscă, pentru ca în anul următor să plutim peste probleme că gâsca
pe apă. De pe masă nu poate să lipsească în nici un caz paharul cu
şampanie plin, pentru a avea un an îmbelşugat. Un alt obicei al
românilor este de a purta un obiect vestimentar de culoare roşie, fie
el cât de mic, pentru ca noul an să fie plin de fericire şi de noroc. De
asemenea, banii nu pot să lipsească din buzunarul românului,
deoarece altfel nu va avea bani tot anul. Pe 31 decembrie şi 1
ianuarie nu se mătură în casă, deoarece, odată cu gunoiul, vom da
afară tot norocul din casă. Dacă vom coase, cu acul şi aţa ne vom
lega norocul şi folosind foarfeca îl vom ciopârți. Dacă vom spala
rufele, picăturile de apă care vor curge din ele se vor transforma în
lacrimi pe obrazul nostru.
Obiceiuri de Paşte:
Învierea Domnului este una dintre cele mai importante
sărbători ale anului. Ea are rolul de a aduce familia împreună pentru
îndeplinirea anumitor obiceiuri tradiţionale. Un obicei răspândit în
toate zonele ţării este sacrificarea unui miel şi înroșirea ouălor cu foi
de ceapă. Pe lângă acestea, pot fi pregătite şi alte feluri de mâncare,
ca de exemplu friptură, sarmale etc. Creştinii postesc pentru a lua
„Paşte” întregul post, care ţine șapte săptămâni, sau prima săptămână
a postului şi ultima, care se denumesc popular „săptămânile mari”. În
ultima săptămână, cei care ţin post merg la biserică pentru a se
spovedi, iar în ziua Paştelui aceştia se împărtăşesc. Înainte de miezul
nopţii, oamenii merg la biserică pentru slujba de Paşte, unde se sting
luminile şi se aprinde o lumânare din care toată lumea îşi aprinde
candelele şi lumânările pentru a duce la cimintir „lumină” şi acasă.
La miezul nopţii, toată lumea se pune la masă, începând mai întâi să
ciocnească ouăle, doi câte doi. Cel care ciocneşte primul spune
„Hristos a înviat”, iar cel care este ciocnit spune „Adevărat a înviat”.
Obiceiuri de nuntă:
Obiceiul de nuntă începe cu cererea în căsătorie. Mirele
trebuie să meargă în peţit la viitorii socri, cerând mâna iubitei. Dacă
aceştia îşi dau consimţământul, mirele merge pentru a alege un inel şi
o rochie de mireasă pentru viitoarea parteneră de viaţă. Apoi
urmează invitarea persoanelor care vor participa la nuntă. Obiceiul
continuă cu alegerea naşilor, care sunt părinţii spirituali ai mirelui şi
Veșnicia s-a născut la sat. ediția a VIII-a, 2017
29
miresei. Conform obiceiului, obligaţiile materiale ale naşilor sunt
suportarea cheltuielilor cu voalul şi parura miresei, a lumânărilor şi a
slujbei religioase. Tinerii miri, cum spune preotul, trebuie să îi
respecte întru totul pe naşi, ca pe părinţii lor. Cu o zi înainte de nuntă
are loc ceremonia lucrării bradului de către băieţi şi fete. Apoi
urmează ziua nunţii, în care mireasa merge mai întâi să aducă apă de
la cea mai apropiată fântână sau cel mai apropiat izvor, alături de
domnişoarele de onoare şi de rudele ei. Aceasta se opreşte în
mijlocul străzii pentru a juca o horă cu ceilalţi şi pentru a opri
oamenii de pe stradă, inclusiv maşinile, care trebuie să bea din plosca
cu vin a miresei şi să îi ofere un dar care, de obicei, constă într-o
sumă de bani. Urmează ca mirele să meargă în casa părintească a
miresei, însoţit de invitaţii şi rudele lui, dar tradiţia spune că mireasa
trebuie să fie ascunsă de către rudele ei, astfel încât să nu fie găsită
de mire. În cazul în care acesta nu o găseşte, mirele trebuie să
plătească o recompensă celor care au ascuns-o pentru a-i dezvălui
locul ascunzătorii. Soacra mică, adică mama miresei, trebuie să ofere
daruri rudelor ginerelului. Urmează ca mirele să găsească bradul
ascuns de către rudele miresei şi, din nou, dacă nu îl găseşte, trebuie
să plătească o recompensă celor care l-au ascuns. Ceremonia nunţii
continuă cu mergerea mirilor la biserică pentru ceremonia religioasă
şi apoi într-un local special amenajat în care urmează să petreacă
alături de invitaţi întreaga seară. Aici se va oferi mâncare, desert şi
vor avea loc dansuri şi hore specifice nunţii. Seara se va încheia cu
tortul de nuntă al mirilor şi, dacă îşi doresc, cu artificii sau alte
surprize, după care cei prezenţi pun o sumă considerabilă de bani în
plicurile deja așezate pe masă.
Dansurile populare
Muzica reprezintă una dintre cele mai importante părţi ale
existenţei poporului român. Încă din timpurile vechi, dansul a fost
cea mai apreciată formă de distracţie. La fiecare mare sărbătoare, toţi
sătenii se adunau într-un loc în care petreceau, dansau, mâncau şi
cântau. În ziua de azi nu se mai întâmplă la fel că înainte, însă
dansurile populare au rămas la fel de importante pentru români.
Hora este cel mai cunoscut şi mai vechi dans popular din
România. Cu toţii ştim că hora nu se dansează, ci se joacă, de către
Veșnicia s-a născut la sat. ediția a VIII-a, 2017
30
fete şi băieţi care constituie un cerc mare, luându-se toţi de mână.
Ritmul este unul mediu, cu paşi simpli, încât pot fi jucați de toată
lumea.
Sârba este un alt stil de dans foarte apreciat în ţara noastră.
Acest dans constă în aşezarea băieţilor şi fetelor cu mâinile pe
umărul celui din stânga şi din dreapta, cu paşi laterali şi rapizi.
Brâul este singurul dans pe care îl realizează doar băieţii,
având un ritm foarte rapid, alert.
Ciuleandra este stilul de dans cel mai întâlnit în Muntenia. De
cele mai multe ori, ciuleandra este alternată cu strigături din partea
dansatorilor. Jocul porneşte destul de lent, după care devine tot mai
rapid.
Alunelul este un joc vechi din zona Olteniei, care este dansat
în general de băieți. Este un joc foarte vioi, care presupune o joacă în
linie cu braţele încrucișate la spate şi prinse de cel de alături.
Hațegana este un joc realizat de perechile formate dintr-un
băiat şi dintr-o fată. Acest joc presupune plimbarea perechilor în
semicerc şi învârtirea fetelor pe sub braţul bărbaţilor.
În concluzie, toate aceste dansuri, tradiţii şi obiceiuri populare
formează întregul popor român, care este unic și chiar minunat în
anumite privințe.
Rădescu Cristina Georgiana,
clasa a VIII-a, Școala Gimnazială Ferigile, Costeşti,
Vâlcea, profesor îndrumător Prodescu Mirabela
Veșnicia s-a născut la sat. ediția a VIII-a, 2017
31
Dansul și cântecul în Bărăganul Ialomițean
Când spui Bărăgan, te gândești la importanța sa agricolă, la
imensitatea câmpurilor lui și la vitregia climei acestuia. Dincolo de
aceste semnificații, din negura vremurilor lui, încep să răsune
cântecele și dansurile care au luat viață imediat după popularea lui,
atunci când oamenii, pentru a uita de vremea rea, atunci când
activitățile agrare se reduceau, compuneau, interpretau cântece și, în
același timp, își dezlănțuiau entuziasmul în dansurile și cântecele
populare. Vara era o oportunitate pentru a încinge horele și sârbele
muntenești. Legenda unui teritoriu bun doar pentru exploatarea
agrară dispare. Zestrea artistică locală este destul de bogată în jocuri
populare, aceleași cam peste tot în satele câmpenești: hora, sârba,
brâul, brâul greu, hora nunei, Perinița, Geamparalele, Ariciul,
Căzăceasca, dar și Romanul, Țarina, Fedeleșul, ultimele amintind de
locurile de origine ale ialomițenilor.
Cântecele din Bărăgan, cu versuri nemuritoare, sunt
conservate sub diverse forme:
- în obiceiuri vechi – Caloianul sau Scaloianul, care, prin
versurile lui, cheamă ploaia, care lipsește mult vara în câmpia
noastră.
- în descântece – deochiul, blestemul.
- la evenimente din timpul vieții – botezul; nunta, cu cele mai
autentice cântece pentru miri, nași și nuntași; înmormântarea, unde
versurile triste, de jale, însoțesc cortegiul spre cimitir (obicei păstrat
numai în unele sate ialomițene).
Nu mai puțin important este folclorul copiilor: „Podul de
piatră”; „Melcul”; „Fluturaș, Fluturaș” ; „Căldăruşa”; „Gărgăriță
riță”; „Alunelul”. Să nu uităm, de asemenea, colindele, care iarna
răsună pe toate străzile și ulițele ialomițenilor: Plugușorul, Plugul
Veșnicia s-a născut la sat. ediția a VIII-a, 2017
32
Mare, Sorcova, Capra, Steaua. Crăciunul este polul în jurul căruia
gravitează o multitudine de colinde, urări şi tradiţii specifice, care
trimit spre vremuri demult apuse, dar ce se regăsesc, surprinzător, în
contemporaneitate. În folclorul românesc, Colindatul de Crăciun este
cel mai important ciclu sărbătoresc popular tradiţional, cel mai bogat
şi colorat prilej de manifestări folclorice.
Deprinderea de a colinda, de a saluta cu mare bucurie Naşterea
Domnului, de a-L întâmpina cu urări, daruri, petreceri, cântece şi
jocuri este străveche. Colindatul deschide amplul ciclu al sărbătorilor
de iarnă. Repertoriul tradiţional al obiceiurilor româneşti desfăşurate
cu ocazia Anului Nou, dar şi a Crăciunului, cuprinde: colinde de
copii, colinde de ceată (colindele propriu-zise), cântecele de stea,
vicleimul, pluguşorul, sorcova, vasilca, jocuri cu măşti, dansuri,
teatru popular şi religios etc. Cele mai bogate, mai variate şi mai
strălucitoare din punct de vedere artistic sunt, alături de pluguşoare,
colindele de ceată. Caracterul esenţial al sărbătorii este dat de
bucuria şi încrederea cu care omul întâmpină trecerea de la anul
vechi la anul nou, începutul unei noi perioade de vegetaţie, al unei
noi etape în viaţa lui şi a sătenilor săi, a colectivităţii în care trăieşte.
Obiceiurile de iarnă se respectă în satele ialomiţene cu sfinţenie.
Cetele de colindători cutreieră uliţele satelor şi gospodăriile ţărăneşti,
făcând tradiţionalele urări.
Părăsind trecutul,cu începuturile populării Bărăganului și a
permanentizării populației în această stepă nesfâșită, ajungem în
zilele noastre, în care, din păcate, dansul și cântecul răsună mai
puțin. În horă se mai prind oamenii doar la nunți sau botezuri. Unele
evenimente mai noi, ca: Zilele Comunei, baluri, târguri cu
spectacole, zile de naștere, zile de 8 Martie sunt evenimente care
prejeluiesc întâlniri ale oamenilor la dans și cântec, dar și la activități
comerciale (târgul). Ce păcat că doar atunci! Hora unește sufletele și
le înveselește.Toate aceste lucruri ne fac să înțelegem că „vechiul” se
stinge ușor, ușor pentru a face loc noului, modernului, care nu este și
nici nu va fi niciodată la fel de valoros, ci, din contră, ceva temporal,
banal și chiar grotesc (maneaua, cântecul de petrecere cu expresii
„colorate”). Și, iată cum, odată cu apariția asfaltului, cântecele și
dansul pier în țărâna Bărăganului. Desțelenirea Bărăganului a fost o
Veșnicia s-a născut la sat. ediția a VIII-a, 2017
33
„operațiune” la fel de dificilă și spectaculoasă ca aceea a vestului
american. Într-o câmpie plină de scaieți de peste doi metri înălțime,
populată de cai sălbatici și câini vagabonzi, în care așezările
omenești erau singuratice, s-a scris epopeea colonizării prin
numeroasele cruci de piatră, care azi străjuiesc solitare câmpia.
Drumurile și crucile acestea sunt martorii civilizației ialomițene.
Aici, jocurile populare și cântecele vor să mai răsune peste veacuri
și să sperăm că o minte înțeleaptă, un folclorist, un rapsod le
descoperă până nu se pierd de tot.
Chiriţă Valentina, clasa a VII-a,
Şcoala Gimnazială Platoneşti
Profesor îndrumător, Caraş Magdalena
Veșnicia s-a născut la sat. ediția a VIII-a, 2017
34
Hora satului
După un vechi obicei, m-am așezat la masa de scris pentru a
prinde în jurnal un nou trandafir din buchetul vieții. Răsfoind
paginile lui, am găsit consemnată petrecerea de Dragobete. Filele
miroseau a trecut. Erau îngălbenite de trecerea timpului, iar cerneala
își păstrase aceeași culoare albastră ca în momentul scrierii. Citind,
încă din primele rânduri, am simțit că devin parte din trecut...
Am văzut satul cu ulițe nesfârșite, ce părea un labirint care
ducea la crâșma bătrână a satului. Era o crâșmă mare și încăpătoare.
Avea un aer tradițional. Interiorul părea a fi un templu al timpului.
Fiecare obiect își spunea, parcă, povestea. Preșurile țesute cu multă
răbdare la război erau așezate pe podeaua bătână. Pe mese se
odihneau mileurile făcute cu multă răbdare de bunicii satului. În
exterior, crâșma dispunea de un spațiu generos și primitor, cât pentru
a găzdui cinci-șase cercuri de horă. Porțile crâșmei era deschise,
îmbiindu-i pe săteni să-i treacă pragul. Băieți și fete, părinți și bunici,
veneau cu mic cu mare la horă.
Băieții, îmbrăcați în costum popular, se așezau pe prispa
bătrână a crâșmei. Dintre toți flăcăii, unul ieșea în evidență. Se
numea Viorel. Pe cap purta o căciulă brumărie, cum nu prea mulți
băieți aveau. Sumanul era lung până la genunchi. Cămașa avea un
model cusut cu ață albastră pe piept și pe mâneci. La brâu, era
cuprins cu chimirul, iar cioarecii, opincile, obielele și nojițele erau
nelipsite la un astfel de eveniment. Prin costumul său popular și prin
înfățișare, Viorel atrăgea cele mai multe priviri.
În partea opusă flăcăilor, pe bănci, se adunau întotdeauna
fetele. Acestea erau vesele și frumoase. Își etalau cu mare mândrie
costumele populare țesute cu migală pe parcursul anului. Pe o bancă
stătea, timidă, Zamfira. Era atât de frumoasă îmbrăcată în costumul
său popular! Ia era lungă până la călcâie, de un alb îngeresc. Pe
mâneci și pe piept avea cusute zeci de flori colorate. A fost nevoie de
sute de împunsături cu acul pentru a reda un singur model. Pe cap,
Veșnicia s-a născut la sat. ediția a VIII-a, 2017
35
purta o năframă lungă, confecționată dintr-un material fin ca
mătasea, obținut de bătrânele satului după o rețetă numai de ele
știută. Picioarele-i sprintene purtau opinci peste obiele, legate cu
nojițe.
Ca la orice horă, nu aveau cum să lipsească lăutarii. Startul
petrecerii îl dă Ciurel. El cântă la acordeon de foarte mulți ani.
Horitul începe cu Hai,hai cu trăsioara. Ciurel apasă cu foc pe
clapele acordeonului. Cercurile de horitori se mișcă în sensul invers
acelor de ceasornic. Acordeonistul stătea în mijlocul tuturor,
îndemnându-i la joc. Hora se rupe, apoi se unește, apoi din nou se
rupe, din nou se unește. În fruntea tuturor sunt Viorel și Zamfira.
Jucau doi pași înainte și doi înapoi. La horă ajunge și țambalagiul
satului. Numele lui e Neamțu. Viorel ia o bancnotă și o lipește pe
fruntea lui Ciurel. Era semn că voia să schimbe melodia. Acum,
Când eram pe Ialomița răsună în tot satul. Sunetul instrumentelor îi
chemau pe băieți, fete și adulți la joc. Privită de sus, hora părea un
cerc de furnici. Uitându-mă la Ciurel și la Neamțu, îmi dădeam
seama că au început să obosească. În ajutorul lor vine, cu vioara,
Ionel. Chiotele au împânzit satul. Transmiteau starea de spirit a
horitorilor.
Ciurel face un pas în față, începând o sârbă neaoșă. Picioarele
dansatorilor se împleteau și despleteau în același timp. Atmosfera se
încingea. După cum îi era obiceiul, la sârbă, Ciurel își așază
acordeonul pe cap. Degetele îi alergau la fel de bine pe clape. Sârba
în căruță obosește dansatorii. Ciurel, Neamțu și Ionel sunt
transpirați. Melodia se schimbă. Jocul de doi începe. Ciurel e obosit.
Ionel continuă să mânuiască arcușul pe corzile viorii. Perechi de
băieți și fete dansează pe ritmul impus de cei trei. Viorel și Zamfira
ies în evidență. Cei mai în vârstă părăsesc rând pe rând jocul, apoi
crâșma. Unii se așează la mese lângă părinții lor. Ciurel era obosit.
La fel și ceilalți. Erau transpirați. Amurgul își reflecta oglinda pe
fețele lor. Petrecerea e pe sfârșite. Se aud ultimii pași de dans.
Viorel o ia pe Zamfira de mână și o conduce la tatăl ei, la o
masă retrasă, într-un colț. Hotărât, își scoate căciula brumărie de pe
cap și dă cu ea de pământ. Zgomotul produs face liniște în salon. Se
uită la fată, apoi la tatăl ei și spune:
Veșnicia s-a născut la sat. ediția a VIII-a, 2017
36
- Lume, lume! A venit vremea să vă vestesc ceva! Dacă tatăl
Zamfirei va accepta ca eu să mă însor cu fiica dumnealui, veți fi
invitați la nunta noastră de Sfântă Marie! Dacă nu va accepta, am să
o fur, așa cum și tatăl meu a furat-o pe mama.
Tatăl fetei, zâmbind ironic, îi răspunde:
-Asta rămâne de văzut...
La întocmire, Viorel a reușit să-l convingă pe tatăl Zamfirei că
îi este acesteia potrivit de soț. Se spune că au avut o nuntă ca în
povești, care adurat trei zile și trei nopți și au avut și trei copii fru...
Ce se aude? E vântul.... A mișcat perdeaua ca să intre un fluturaș! E
primul semn de primăvară. Cum o fi fost oare de Dragobete anul
acesta?
Minea Cristina Elisabeta, clasa a VIII-a,
Școala Gimnazială Ciulnița
Prof. îndrumători: Vișoiu Gruia
Soare Raluca
Veșnicia s-a născut la sat. ediția a VIII-a, 2017
37
ISTORIA DANSULUI POPULAR
MOLDOVENESC
Dansul este o creaţie expresivă și profundă a poporului
nostru, o reflectare artistică emoţională specifică vieţii sale
multiseculare.
Izvoarele dansului moldovenesc îşi au începutul în trecutul
îndepărtat, la traci şi geto-daci. Mai multe obiceiuri rituale din
antichitate sunt legate de intrarea într-o stare specifică prin
intermediul dansului. Clasificând dansurile, putem menţiona dansul
mimetic utilitar, ce acompania munca omului, apoi dansurile
ritualice, care erau însoţite de cântece, aveau mişcări ritmate şi, de
regulă, se dansau pe loc deschis în poiene, pe câmpii. Astfel de
dansuri erau interpretate de 7, 9, 11 persoane, sau de un alt număr
impar de dansatori, ceea ce avea un sens sacral pentru strămoşii
noştri.
Veșnicia s-a născut la sat. ediția a VIII-a, 2017
38
Mai tîrziu dansul ludic (animalier), care imita animalele sau
diverse scene dintre îndrăgostiţi, şi abia în neolitic putem vorbi de
dansul arhaic − hora, care a însemnat în acea epocă şi sociabilitatea
colectivă şi constituirea acelei matrice arhetipale a formelor cinetice
ale dansului de mai târziu.
Printre cele mai cunoscute dansuri ritualice moldoveneşti pot
fi amintite „Căluşarii”, „Drăgaica”, dansuri care au rădăcini
deosebit de adânci în istoria culturii poporului nostru.
Veșnicia s-a născut la sat. ediția a VIII-a, 2017
39
Din cele mai vechi timpuri, viaţa cotidiană a poporului a fost
acompaniată de dansurile de colectivitate, în care s-a reflectat cu o
putere deosebit de mare energia emoţională a moldovenilor –
„Hora”, „Hora mare”, „Sârba”, „Bătuta”, „Brâul”,
„Învârtita”, „Trei lemne”.
Hora este cel mai vechi şi cel mai răspândit dans popular
românesc. Se joacă de către femei şi bărbaţi, în cerc mare, dansatorii
ţinându-se de mâini. Paşii dansului sunt simpli, înainte şi înapoi,
uneori combinaţi cu o mişcare laterală. Ritmul este binar şi tempoul
potrivit.
Veșnicia s-a născut la sat. ediția a VIII-a, 2017
40
Hora mare (bătrânească sau boierească) este o variantă mai
nouă, cu un ritm specific (ternar), legănat.
Sârba este un dans mixt (de femei şi bărbaţi) foarte răspândit
pe meleagurile țării noastre. Acest dans are o mişcare rapidă şi ritm
binar și se execută de obicei în semicerc, cu paşi laterali, uneori şi
cu figuri de virtuozitate, dansatorii ţinându-şi mâinile pe umerii
vecinilor.
Brâul este un dans românesc de virtuozitate, jucat mai ales de
bărbaţi şi răspândit aproape în toată ţara. Melodia instrumentală este
însoţită deseori de strigături. Caracterul vioi, dinamic al acestui dans
Veșnicia s-a născut la sat. ediția a VIII-a, 2017
41
se datorează tempoului rapid şi ritmului foarte variat, cu multe
sincope. Brâul se dansează în semicerc sau linie, cu braţele prinse de
brâul vecinului; figurile complicate, spectaculoase uneori, alternează
cu plimbări line.
Există mai multe tipuri de brâu, specifice anumitor părţi ale
țării, cum ar fi;
– brâul pe şase – bazat pe fraza muzicală alcătuită din trei
măsuri de două pătrimi;
– brâul pe opt – cu fraza din patru măsuri de doi timpi.
Învârtita
Veșnicia s-a născut la sat. ediția a VIII-a, 2017
42
Dansurile precum „Ruseasca”, „Bulgăreasca”,
„Armeneasca”, „Țîgăneasca” au fost preluate de la bulgari, ruşi,
armeni şi ţigani. Împrumutând elementele şi ritmurile separate din
dansurile altor popoare, moldovenii le interpretau în felul lor – cu
mult foc, vioiciune şi într-un mod cu totul special. Niciunul dintre
popoarele sus-numite nu mai are dansuri similare, iar dacă le au,
acestea se numesc dansuri moldoveneşti. Pentru diferite perioade
istorice sunt caracteristice anumite genuri ale dansului.
Evului Mediu îi sunt caracteristice dansurile colective, „de lanţ”, „de
cerc”, pe când în epoca Renaşterii devin populare dansurile solo
bărbăteşti. La fel, este caracteristică răspândirea dansurilor libere în
perechi.
Veșnicia s-a născut la sat. ediția a VIII-a, 2017
43
În epoca feudală este răspîndit aşa-numitul „Joc rural” la
moldoveni, care a fost apoi dansat şi de nobilime, transformându-se
în „Joc popular” – dans popular.
Cea mai largă răspândire a primit-o dansul „hora” (în bulgară
„хоро”), ce provine de la grecescul „choros” şi care, conform unor
mărturii, este cel mai vechi dans din Moldova.
Veșnicia s-a născut la sat. ediția a VIII-a, 2017
44
Însă la începutul secolului al XIX-lea, „hora” nu era numai un
simplu dans, cuvântul primește o nouă conotaţie, însemnând şi un
fel de serbare, festivitate cu specific popular („Hora satului”). Hora
nu are un final bine determinat, durata ei depinde de ingeniozitatea
dansatorilor, există o mulţime de variante ale acestui dans în diferite
regiuni.
Hora poate fi numită conform locului de unde provine –
„Hora de la Orhei” sau poate purta numele persoanei sau a
evenimentului, în cinstea cărora este interpretată – „Hora miresei”,
„Hora Ilenuței”, „Hora nunţii”. Câteodată cuvântul „hora” se omite,
iar dansul se numeşte pur şi simplu „Nuneasca”, „Floricica”.
La mijlocul secolului al XIX–lea noţiunea „hora” cu sensul ei
general va fi înlocuită cu noţiunea „Joc”. Jocul era organizat de un
grup de flăcăi care strângeau bani şi angajau muzicanţi.
De obicei, în zilele de sărbătoare, jocul dura de
dimineaţă până seara tîrziu.
Mult mai târziu dansurile libere au fost înlocuite cu dansurile
de pereche şi cele de grup. În baza dansului folcloric sunt create
variante scenice ale dansurilor populare, interpretate de către
ansambluri de profesionişti. Cele mai bune dintre ele intră în fondul
de aur al coregrafiei naţionale.
De-a lungul anilor, dansul în Moldova a suferit mereu
transformări, reflectând dezvoltarea culturală a Moldovei, însă, şi-a
Veșnicia s-a născut la sat. ediția a VIII-a, 2017
45
păstrat elementele sale tradiţionale, care stau astăzi la baza dansului
contemporan moldovenesc.
Cristoloveanu Diana și Curte Florin, clasa a XII-A
Profesor coordonator: Orășanu – Măriuțan Simona
Liceul Tehnologic “Mihai Eminescu” Slobozia
Veșnicia s-a născut la sat. ediția a VIII-a, 2017
46
Tematica textelor din muzica populară
ardelenească
Identitatea culturală a românilor este definită şi de creaţiile
strămoşilor noştri, transmise din generaţie în generaţie prin viu grai.
Muzica populară este una dintre manifestările artistice prin care se
reflectă spiritualitatea, gândirea şi simţirea poporului nostru, este
parte a culturii spirituale a naţiunii noastre. Artiştii de muzică
populară sunt principalii promotori ai identităţii noastre culturale şi
fără ei identitatea noastră ar fi ştearsă, desfiinţată de invazia
zgomotoasă a mixturilor culturale pe care o observăm în ultimul
timp.
Una dintre zonele
cele mai bogate în
domeniul muzicii populare
este cea a Ardealului.
Muzica populară a dat de-a
lungul vremii interpreţi
remarcabili din regiunea
Ardeal. În melodiile pe
care aceştia le interpretează
se simte acel grai specific
ardelenesc cu regionalismele care fac ca toate melodiile ardeleneşti
să fie inconfundabile. Farmecul muzicii ardeleneşti este acela că
fiecare judeţ care compune regiunea şi-a pus amprenta într-un mod
aparte, astfel încât, un fin ascultător va recunoaşte întotdeauna dacă
este sunetul viorii cu goarnă de la Bihor, de cetera din Maramureş, de
horile moţilor din Alba sau de alte influenţe şi caracteristici. Cu toate
Veșnicia s-a născut la sat. ediția a VIII-a, 2017
47
că muzica din fiecare judeţ din Ardeal pare uşor diferită, ceva anume
rămâne constant de fiecare dată: graiul ardelenesc din îndrăgitele
melodii. Tematica abordată de interpreţii ardeleni de muzică populară
este una dintre cele mai variate şi cuprinde sfera de preocupări şi de
trăiri care aparţin tuturor vârstelor şi categoriilor sociale. Textele
cântecelor fac referire la comuniunea omului cu natura, la tema
iubirii, a adoraţiei, jeluitului, mândriei, dorului ca o simţire
românească unică, un sentiment complex care exprimă iubire,
vorbesc despre bine şi rău, despre durere, speranţă, jale (jalea este un
cuvânt, ca dorul, intraductibil), despre părinţi şi satul părintesc; o altă
temă este înstrăinarea, cu motivul dezrădăcinării, cuvântul „acasă”
este specific românilor şi nu înseamnă casă personală, ci o stare de
spiritualitate, de asemenea unică; revolta este o atitudine spirituală
regăsită, mai ales, în doine, cu motive diverse, precum haiducia,
nenorocul, cătănia etc.; ireversibilitatea timpului este o tema
filosofică ilustrată în doine, balade populare şi care a fost preluată de
mulţi interpreţi ardeleni.
Artiştii ardeleni care au depozitat piese folclorice definitorii
pentru identitatea noastră culturală sunt numeroşi: Ioan Bocşa, Aurel
Tămaş, Fraţii Petreuş, Nicolae Sabău, Veta Biriş, Maria Butaciu,
Saveta Bogdan, Petre Petruse, Valeria Peter Predescu, Nicolae
Furdui Iancu, Dinu Iancu Sălăjanu, Cristian Pomohaci, Ionuţ Fulea,
Sava Negrean Brudaşcu ş.a.
Muzica şi jocul sunt părţi organice ale existenței românului.
Începutul lor este chiar la începutul civilizaţiei omului. Muzica,
dansul, cântul sau horitul au însoţit omul în toate momentele vieţii
sale, la rugăciune, la naştere şi botez, la şezători şi serbări populare,
la nuntă şi la înmormântare, precum şi în activitatea diplomatică.
Muzica făcută cu instrumentele de suflat şi cu cele de percuţie se
auzea la serbări, în marşuri şi chiar în războaie.
Este îmbucurător faptul că, în ultima vreme, se constată o
reîntoarcere şi o atracţie a instrumentiştilor spre instrumentele
tradiţionale, chiar dacă, uneori, locul acestora este luat de formaţiile
instrumentale compuse din viori şi suflători, iar acompaniamentul se
face cu acordeoane şi instrumente electronice. Cu toată evoluţia
Veșnicia s-a născut la sat. ediția a VIII-a, 2017
48
instrumentelor, este îmbucurător faptul că se păstrează, totuşi,
melodiile specifice zonei şi ciclul coreic al jocului, având,
bineînţeles, o altă sonoritate. Este o datorie a noastră să veghem cât
se poate asupra autenticităţii folclorului muzical ca o moştenire a
trecutului şi să-l dăm generaţiei viitoare într-o formă care să
corespundă realităţii. Muzica populară aparţine cultului naţional şi
face parte din patrimoniul naţional.
Zgârieci Reli, clasa a XI-a
Colegiul Economic Viilor, Bucureşti
Coordonator: prof. Olimpia Ioniţă
Veșnicia s-a născut la sat. ediția a VIII-a, 2017
49
Tradiții
Jocurile românești sunt cele mai frumoase tradiții. La noi, în
România, poți găsi tot felul de dansuri, unde oamenii dansează și se
apropie mai mult unii de alții. Hora românească jucată cu foc este cel
mai frumos eveniment, este unic în lume.
În Ardeal și Moldova, se dansează diferit decât în Muntenia.
Jocul popular românesc însoțește omul încă din cele mai vechi
timpuri și până astăzi. Unii copii sunt învățați să joace hora
românească și să poarte mândri straiul străbun. Ungurii, rușii și sârbii
au și ei traditiile lor, dar românii au cele mai frumoase case
bătrânești, cele mai frumoase straie populare, dar, nu în cele din
urmă, și cele mai frumoase peisaje! Cântecul și dansul se
armonizează cu locurile și straiele. Natura și locurile pitorești sunt
cusute cu migală pe cămăși și brâie. Dansul este țesut în covoarele de
lână.
Vara, când sătenii se adună pe lunca verde, nu se pot abține să
nu înceapă să cânte și să chiuie cu foc! Fetele și flăcăii intră în
mijlocul horei. Flăcăii își învârtesc fetele, iar femeile mai în vârstă
chiuie, bărbații mai bătrâni cântă la fluier și nai, ținând hora
românească în frâu!
Nunta tradițională mai are încă din vigoarea dansului popular.
Hora și sârba sunt dansurile care îi animă pe nuntași. Cântecul satiric
și dansul pe măsură, cum este „Jocul găinii” sau „Dezlegarea
miresei” dau farmec și veselie petrecerilor de nuntă.
Cântecul și jocul sunt cele mai frumoase tradiții învățate pe
parcursul anilor din generație în generație de la strămoșii noștri!
Trîmbițașu Nicoleta, clasa a VI-a,
Școala Gimnazială Grindu
Profesor îndrumător, Cociorva Ion
Veșnicia s-a născut la sat. ediția a VIII-a, 2017
50
Am norocul că știu a cânta...
„Ce este cântatul?...
Cântatul este o necesitate.
Omul, dacă nu ar cânta, ar fi mult mai puțin decât este.
Este un har, este un dat transcendental, este un noroc de la
Dumnezeu?”
Cele mai profunde cuvinte despre muzică sunt pentru mine
stilurile scoase din cotloanele trecutului de rapsozi, precum și de
Grigore Leşe.
„Am noroc că ştiu cânta,
Că-mi astâmpăr inima.
Horile-s de stâmpărare
La omu’ cu supărare.”
La fel ar spune şi tatăl meu... Cât de mult i-a plăcut a cânta, a
doini!... Era cel care ţinea vie o petrecere, cântecele populare,
baladele, doinele, romanţele prindeau viaţă atunci când era solicitat
de petrecăreţi.
Sunt fiică de ţărani, oamenii aceia care munceau toată ziua pe
ogor, care nu se plângeau că soarele îi arde prea tare, că mâinile s-au
asprit de la seceră sau de la sapă... Am fost şi eu acolo cu ei, dar,
fiind un copilaş, eram protejată de razele aprige ale soarelui la umbra
copacilor sau a viţei de vie... Şi ştiţi cât de neomenesc mi se pare
acum ceea ce eu chiar am trăit copil fiind şi cât de normal şi firesc
îmi părea atunci...
Acum, când părinţii mei au plecat lângă părinţii lor, lângă
surori şi fraţi, amintirile au pus stăpânire peste mintea mea şi vin,
vin... fără oprire. Pentru că ziua era uneori prea scurtă pentru a
termina muncile agricole, oamenii agricultori mergeau şi noaptea pe
câmp când era lună plină, toamna, la tăiatul cocenilor. Iar eu nu
aveam somn, mergeam alături de ei... şi ascultam foşnetul frunzelor
Veșnicia s-a născut la sat. ediția a VIII-a, 2017
51
uscate, care acompaniau cântecul lor, al ţăranilor, femei şi bărbaţi...
printre care şi ai mei părinţi. Aşa adormeam, ascultând cântece
populare, romanţe, doine, necunoscute atunci de mine, dar care astăzi
îmi sunt atât de familiare: „Salcâmule de la drum”, „Pe lângă plopii
fără soţ”...
Toată copilăria mea este un basm... un vis care-mi doresc să
fie fără sfârşit... Acum, când privesc la copilăria copiilor mei,
gândesc cu mare satisfacţie cât de fericită am fost. Aici, la noi, în
Bărăgan, se cânta... şi se cântă la nuntă, se cântă şi la înmormântarea
unui tânăr, se cântă la muncile câmpului, la şezători sau la clacă, la
munca în echipă, aşa cum se spune la noi. Da, îmi amintesc, am fost
şi pe acolo prezentă, unde cântecul era îmbinat cu mirosul gogoşilor
calde, al plăcintei cu brânză... ştiu că pare ceva fantastic, dar eu am
trăit totul şi sunt mândră că pot împărtăşi cu voi, cititorilor...
Ţăranul român, trăit într-un larg orizont spiritual, într-o
viziune de viață creştină pe calea căreia întreaga rânduială a lumii
apare vie, diversă și îmbogățită, este stăpânit de o sensibilitate și de o
frumusețe interioară dintre cele mai alese. Muzica și poezia populară
își au originea, felul și calitatea în această largă perspectivă
metafizică și religioasă, în această intensă viață interioară, unde
Dumnezeu este viu și prezent ca în orice făptură, în orice lucru, în
orice act. Viețile și obiceiurile românilor de la țară au fost mult timp
subiectul favorit al scriitorilor români. Să ne amintim de ritualul
horei în romanul „Ion”. Operele multor compozitori au fost parțial
inspirate din muzica populară românească. Rapsodiile lui George
Enescu au preluat și tumultul și armoniile din linia melodică a
cântecului țărănesc.
Retras sau în lume, chinuit sau îmbucurat, țăranul român a
cântat așa cum i-a spus sufletul. La naștere sau la moarte, la muncă
sau la petrecere, pe lângă casă sau la drum, țăranul român și-a
desprins cântecul ca pe un zbor spre alte zări, spre alte lumi mai
bune. Toate apele sufletului s-au încărcat de atâta dor, de atâta
muncă, suferință și răbdare, de atâta sete către spațiile pure ale
existenței, au căutat o ieșire, au căutat o expresie. Cântecul nostru
popular are un chip frumos, are multă măiestrie, este alcătuit din
prisosul sufletului unui neam la care oricât de mari ar fi lipsa
Veșnicia s-a născut la sat. ediția a VIII-a, 2017
52
materială și durerea, îndemnul către misterele armoniilor melodice
nu-i lipsește niciodată.
Zilele de distracţie pentru majoritatea locuitorilor din satul
meu erau zilele de sărbători, aceste zile fiind în legătură cu multe
obiceiuri şi credinţe, iar distracţiile mai mari erau la nunţi, la hora
satului, la serate şi, mai rar, la baluri. Balurile erau foarte rare şi la
ele luau parte numai intelectualii şi fruntaşii satului, tineri sau mai în
vârstă. Îmi povestea bunica despre faptul că la hora care avea loc în
centrul satului şi care se făcea în fiecare săptămână, în special în zi
de sărbătoare, adică duminica, se jucau numai dansuri tradiţionale,
aşa cum se moşteneau din bătrâni. La vremea respectivă, satul meu
era printre singurele sate din care hora în zi de duminică nu
dispăruse, la care luau parte în mod regulat flăcăii şi fetele până la
căsătorie. La horă asista oricine voia, dar în mod special veneau
mamele fetelor care urmau să se căsătorească şi despre care se
spunea „au prins-o în horă“, adică s-au făcut fate mari şi se pregătesc
de căsătorie. În timpul postului Paştelui nu se făcea horă, această
interdicţie fiind din bătrâni, cum spunea bunica. Viaţa sătenilor din
satul meu natal, azi o comună cu care mă mândresc, era împletită cu
o sumedenie de obiceiuri moştenite din moşi şi strămoşi. Bătrânii
aveau obiceiuri cu caracter de lege divină, peste care ei nu puteau
trece. Ele erau una dintre rădăcinile onestităţii ţăranului vechi, pe
care noi, cei de azi, îl admirăm şi-l respectăm.
Un obicei frumos şi care nu s-a pierdut odată cu trecerea în era
tehnologiei este prezent odată cu venirea sărbătorilor de iarnă.
Bunicii mei au mers cu colindele, părinţii mei au mers cu colindele,
apoi şi eu, iar acum chiar şi copiii mei. În Ajun de Crăciun, copiii
merg în grupuri şi strigă: „Neaţeluş, neaţeluş, dă-ne lele dă-ne”, iar ei
primesc covrigi şi mere. Caracteristic este că acest obicei există doar
în comuna noastră, neputându-se explica nici până în prezent
originea lui. Colindele au fiecare melodia lor, precum şi o destinaţie:
pentru fete nemăritate, pentru flăcăi, pentru preoţi.
În mijlocul acestor ritualuri, s-a născut şi povestea bunicii
mele... Maria, o fată frumoasă, înaltă, cu un corp bine format, cu
părul negru numai bucle, care învăţase meseria de croitoreasă de la
un croitor bătrân. Era râvnită de mulţi băieţi, însă nu oricine o putea
Veșnicia s-a născut la sat. ediția a VIII-a, 2017
53
avea ca soţie, decât cineva cu pământ mult, cu avere. Era mândră
floare la hora de duminică, cu cele mai frumoase veşminte, pe care
singură şi le cosea, că doar ştia meserie. Erau doi băieţi care o curtau,
însă doar unul cu avere a şi reuşit să o ceară de soţie. Însă celălalt nu
a încetat niciodată să se gândească la ea. Soarta a făcut ca bunica să
rămână văduvă la doar douăzeci şi opt de ani şi cu un băiat de
crescut. Celălalt şi-a urmat şi el cursul vieţii, s-a căsătorit fără să
iubească, doar pentru a avea şi el o familie, însă pe bunica nu a uitat-
o niciodată. Era tipul băiatului rebel din ziua de astăzi, care credea
doar în propriile principii şi care, atunci când îşi dorea ceva cu
adevărat, realiza. Era un tânăr înalt, cu mustaţă, puternic, vânjos,
căruia îi plăceau caii, care şi aceaştia îi erau pe măsură: puternici,
înalţi, unici în sat. Vasile era o mândrie de băiat. Dacă mă gândesc
mai bine, chiar îi semăna lui Ion din romanul cu acelaşi nume. În
cele din urmă, după ce a fost dezmoştenit de către părinţi, şi-a lăsat
soţia cu doi copii şi a venit lângă cea pe care o iubit-o din totdeauna,
cu care a trăit până la moarte. Această poveste este adevărată, unde
focul dragostei a fost aprins chiar în mijlocul satului, într-un moment
de mare bucurie pentru toţi, acolo în îmbrățișarea dansului. Chiar şi
copiii mei au ascultat povestea începută în tainele horei, pentru că
bunica a atins vârsta onorabilă de nouăzeci şi cinci de ani și a spus-o
de multe ori. A avut o viaţă fericită pentru că bătrânii noştri de astăzi
au trăit o viaţă plină de bucurii. Lumea este mai tristă fără ei, fără
poveştile lor, pe care le ascultam şi le tot ascultam iarna, lângă soba
fierbinte, iar Crivăţul ne acompania.
Este trist că oamenii nu pot trăi veşnic şi că trebuie să existe
un moment când ei se duc... cu tot cu obiceiuri vechi, cu ritualurile
tainice din care răzbăteau înflăcărarea iubirii şi cuminţenia dorului
atâtea veacuri de-a rândul.
„Se duc bătrânii – ca un fum/ Ca o miresmă de tămâie/ Şi-n
urma lor ce-o să rămâie?/ Doar buruieni, pustiu şi scrum.
Se duc bătrânii… se tot duc/ Căci lumea asta li-i străină,/ Se
duc spre taină şi lumină/ Lăsându-ne deştepţi – dar singuri cuc.”
„Nu ştiu alţi cum sunt, dar eu, când mă gândesc la locul
naşterii mele, la casa părintească… parcă-mi saltă şi acum inima de
bucurie!... Stau câteodată și-mi aduc aminte ce vremi și ce oameni
Veșnicia s-a născut la sat. ediția a VIII-a, 2017
54
mai erau în părțile noastre, un sat… întemeiat în toată puterea
cuvântului: cu gospodari tot unul și unul, cu flăcăi voinici și fete
mândre, care știau a învârti și hora, dar și suveica, de vuia satul de
vatale în toate părțile…” Mare dreptate a avut marele scriitor român,
Ion Creangă. Cum să nu fii mândru când satul tău, acum o mare
comună, este cunoscut datorită obiceiurilor pe care bătrânii au avut
timpul şi răbdarea să ni le înfiripe în suflet şi pentru acest fapt ne
plecăm adânc în faţa lor.
„Apusul iarna, în satul meu”
Datorită faptului că, de copil, am fost înconjurată de oameni
deosebiţi, pe cât de simpli, pe atât de priceputi, harnici, isteți,
iscusiți, ospitalieri, adult fiind şi eu şi îmbrăţişând o profesie
frumoasă, aceea de dascăl, am continuat ceea ce părinţii mei au
început, şi anume a cânta... dar nu singură, ci împreună cu copiii...
Am reuşit să-i atrag pe acei copii pe care divinitatea i-a înzestrat cu
harul de a cânta şi am format un grup vocal cu care am participat la
diverse festivaluri, de cântece populare ori colinde. La unele
festivaluri, am cântat cu grupul vocal alături de mari interpreţi
populari din Ialomiţa: Nicolae Rotaru, Nicoleta Radinciuc şi alţii.
Grupul vocal Armonia, 2012
Veșnicia s-a născut la sat. ediția a VIII-a, 2017
55
Am avut o prestaţie alături de elevii mei într-o localitate
ialomiţeană, unde am fost întrebată dacă provenim din comuna unde
se află marele rapsod Ion Ifrim, mare cântăreţ la cimpoi şi fluier. S-a
născut la 22 noiembrie 1930 în satul Grindu. Cântă la fluier şi
cimpoi. A preluat tradiţia cântatului de la ciobanii satului şi a
transmis-o fraţilor săi, Gavrilă şi Zamfir, împreună cu care a făcut
numeroase înregistrări Radio. A fost o mare mândrie pentru mine să
confirm. Acest rapsod a făcut comuna noastră să fie cunoscută între
oameni. Noi, urmaşii celor în vârstă astăzi, am făcut satul nostru
cunoscut, tradiţia noastră, cântecul şi voia bună care îi cuprindea pe
toţi odinioară la hora de duminică din centrul satului.
Ifrim Ion invitat la „Şcoala Altfel” 2012
Ifrim Ion şi Gavrilă –Cimpoieri Grinzeni 2004
Am un mare noroc că știu cânta și nu pot decât să le
mulțumesc părinților mei pentru moștenirea pe care mi-au lăsat-o
atât mie, cât și fiicei mele, care este pasionată de cântat... pentru că
Veșnicia s-a născut la sat. ediția a VIII-a, 2017
56
prin cântec îmi purific sufletul. Cântecul este pasiune, pasiunea este
ca un cântec, un cântec ce vine din veacuri, ale cărui sonorităţi
plutesc peste timp ca să mişte astăzi sufletele noastre, ale celor care-l
ascultăm sau îl rostim. Pasiunea este atunci când îți trăiești cântecul
și nu îl lași să se stingă în sufletul tău.
Este un cântec pe care toți îl au. Unii îl aud, alții nu.
Odată ce te-a cucerit, nu piere niciodată, pentru că este
înălţare şi dumnezeire.
Profesor pentru învăţământul primar BUSUIOC ATINA
Şcoala Gimnazială Grindu
Grindu, Ialomiţa
Veșnicia s-a născut la sat. ediția a VIII-a, 2017
57
Exerciţiu de admiraţie pentru cântecul şi
dansul popular românesc
Motto: Cântecul şi dansul popular românesc sunt sursă de dor
şi de fericire...
Scopul învăţământului românesc poate fi definit şi ca
mărgăritare înşirate... Se doreşte tot mai mult, de la an la an,
transformarea unităţilor de învăţământ în surse de formare de
competenţe şi atitudini la elevi, compatibile cu exigenţele sociale ale
lumii contempoane, o lume a competiţiei şi a creativităţii. Una dintre
multiplele şi complexele responsabilităţi ale dascălului român se
referă la descoperirea manifestărilor precoce ale unor pasiuni şi
aptitudini în rândul elevilor. Suntem tot mai preocupaţi de
dezvoltarea personalităţii copilului. În acest context, învăţarea la
şcoală este o devenire şi o transformare împreună, care trebuie
cunoscută, valorizată, mediatizată. Diseminarea experienţelor de
succes identificate în unităţi de învăţământ evidenţiază competenţe şi
performanţe atât ale elevilor, cât şi ale cadrelor didactice.
Inventivitatea şi creativitatea pedagogică pot influenţa pozitiv
creşterea motivaţiei elevilor pentru învăţare. Se vorbeşte tot mai mult
despre inteligenţă emoţională, despre dezvoltarea sensibilităţii
elevilor faţă de valorile morale, despre cultivarea sentimentului
patriotic autentic. Pe de altă parte, educarea în spiritul patriotismului
reprezintă o îndatorire şi o responsabilitate morală şi profesională a
oricărui dascăl. În vremuri în care valorile sunt răsturnate, trebuie să
fim sensibili în ceea ce priveşte încurajarea şi stimularea interesului
elevilor pentru valorile autentic româneşti.
Inteligenţa emoţională presupune şi nevoi umane care se
regăsesc şi în valenţele formative ale folclorului românesc: nevoia de
a da un sens vieţii; nevoia de împrospătare; nevoia de întrebare şi de
mirare; nevoia de joc; nevoia de identitate; nevoia de cultură. Lucruri
Veșnicia s-a născut la sat. ediția a VIII-a, 2017
58
simple, dar valoroase şi frumoase, pentru că „adevărată frumuseţe
izvorăşte din sublim și simplitate” (Voltaire). România are un tezaur
folcloric recunoscut şi apreciat. Formele de expresie muzicală şi
coregrafică ale poporului român se reunesc într-un stil naţional
specific, inconfundabil. Dansul popular românesc se întrepătrunde cu
viaţa colectivităţii, dar şi a individului, deoarece, la fiecare ocazie
care implică manifestarea unei stări afective, cântecul şi dansul au
ocupat un rol de prim ordin: zilele de sărbătoare, distracţiile,
târgurile, sărbătorile legate de muncile agricole sau de păstorit,
ceremoniile legate de muncă şi de fertilitatea pământului,
evenimentele importante ale vieţii - naşterea, logodna, căsătoria...
chiar şi moartea.
Ce este muzica? „Muzică este roua artei" (Vasile Ghica). Ea
dă suflet universului, dăruieşte aripi minţii, luminează imaginaţia şi
învăluie în farmec şi veselie lumea şi tot ce ne înconjoară. Ce este
muzica populară?... Este o emoţie permanentă, pentru care nu ai
nevoie neapărat de studii, ci de simţire. Sunt atâţia rapsozi populari
care nu ştiu nimic despre teoria muzicală, dar care încântă şi dăinuie
peste veacuri. În stilul lor de a cânta, autentic şi românesc, au nevoie
de trăire şi simţire. Sunt situaţii şi momente în viaţă când poţi să spui
că muzica populară poate schimba lumea, pentru că poate schimbă
oamenii. Muzica populară trebuie să fie emoţională în primul rând şi
intelectuală în al doilea rând. Şi chiar dacă uneori un cântec durează
puţin, rămâne în amintire pentru totdeauna; autenticitatea versului şi
a melodiei dau eternitate cântecului popular românesc.
Cântecul popular românesc se întrepătrunde adesea cu dansul
popular românesc; două valori culturale care ne reprezintă ca neam şi
ca ţară în Europa, dar şi pe celelalte continente. Dansul popular este
o artă, dansul înseamnă emoţie, curajul de a ne depăşi mobilitatea, ne
învaţă să fim armonioşi în limbajul gesturilor. Dansul popular ne
oferă satisfacţii. În timp ce dansezi, nu poţi să fii decât fericit, atât
pentru tine, cât şi pentru cei din jur; prin dans împărtăşeşti celorlalţi
ceea ce tu simţi. Fiecare dans popular are povestea lui şi fiecare ne
povesteşte ceva. Varietatea imensă de dansuri folclorice exprimă
sincer şi direct aspiraţiile şi sentimentele românilor, caracterul,
temperamentul, înţelepciunea şi umorul. Cântecul şi dansul popular
Veșnicia s-a născut la sat. ediția a VIII-a, 2017
59
românesc sunt creaţii artistice care reflectă talentul şi caracteristicile
spirituale ale neamului românesc. Ca forme artistice de
incontestabilă valoare, ele sunt la „înălţimea” spirituală a cuvântului
pur românesc, „dor”. Dorul este ceea ce ne rămâne după ce-am
pierdut totul! Dorul e rezumatul perfect a ceea ce contează cu
adevărat în viaţa ta. Dorul e român; cântecul şi dansul popular
românesc sunt dor de ţară, dor de viaţă, dor de casă, dor de lacrimi,
dor de dor... De câte ori, de câte ori, de-a lungul veacurilor
zbuciumate, când lacrimile românilor nu mai conteneau, dorul lor se
muta în doine, în balade, în hore... Cântecul şi dansul deveneau
„altfel” de poezii, mai divine, mai plăcute sufletului; două lucruri atât
de simple, dar care ne fac tuturor mult bine, pentru că, în acele
momente de desfătare sau de alinare şi inima cântă şi dansează odată
cu tine.
Cântecul şi dansul popular sunt o demonstraţie de a-ţi trăi
viaţa pozitiv, o trecere prin viaţă cu dor şi cu optimism... Ele
reprezintă un antrenament gratuit pentru minte şi pentru inimă, un
antrenament care rămâne în memoria neamului românesc. Regele
Mihai I spunea: „Lumea de mâine nu poate exista fără morală, fără
credinţă şi fără memorie.” Să ne preţuim ca neam şi ca ţară! Să
preţuim valorile acestui popor, un popor plin de valori, de viaţă şi de
inteligenţă! Să iubim cântecul şi dansul popular românesc, pentru că
ele sunt la înălţimea Luceafărului eminescian! Să-i învăţăm şi pe
copiii şi pe elevii noştri să cânte şi să danseze româneşte pentru că,
peste timp, vom fi ceea ce iubim şi preţuim! Nu există amintire fără
cântec şi fără dans pupular; două lucruri care merită emoţii. Simte,
gândeşte, preţuieşte folclorul românesc, o fereastră deschisă către
sufletul oricărui român.
Drag mi-s cântecul şi dansul popular românesc! Am cântat şi
am dansat de mică, iar acum, la maturitate, îi ajut şi pe alţii, mari sau
mici, să iubească, să-şi dorească a cânta şi a dansa. Sunt o participare
activă şi o implicare efectivă ce se reunesc într-o demonstraţie de a
practica şi a produce frumosul; atât pentru elevii deveniţi artişti, cât
şi pentru spectatori. Nu este satisfacţie mai mare decât aceea de a-i
face pe alţii să iubească lucrurile frumoase. „Frumuseţea lucrurilor
există în sufletul celui care le admiră” (David Hume)...
Veșnicia s-a născut la sat. ediția a VIII-a, 2017
60
Învăţătorii buni impun şi influenţează idei. Cunosc învăţători
cu mare drag de folclorul românesc. Ei îşi pun toată dragostea şi
pasiunea în organizarea unor evenimente folclorice care strălucesc
prin calitate, creativitate şi originalitate. La nivel judeţean, de câţiva
ani, s-a iniţiat un valoros program cultural „Ialomiţa, dintotdeauna
pentru totdeauna”; un program care descoperă şi valorifică valori
culturale ialomiţene. Deseori, cântecul şi dansul popular specfic
ialomiţean au fost centrul de interes al multor manifestări culturale,
la nivel judeţean/ naţional/ internaţional. Toată admiraţia mea
copiilor, profesorilor coordonatori, părinţilor, reprezentanţilor
comunităţilor locale care au susţinut şi încurajat practicarea
cântecului şi dansului popular ialomiţean/ naţional. Astfel, tot ce-i
românesc nu piere, nu se uită prea curând... Şi dacă s-ar pierde, cât
am regreta şi cât de dor ne-ar fi...
Atunci când şi un nume sfânt,
Ce l-a purtat acest pământ,
Se iută prea uşor –
Şi dorurile... dor.
Prof. Aron Viorica Maura,
Şcoala Profesională ”Areta Teodorescu” Griviţa,
Jud.Ialomiţa
Veșnicia s-a născut la sat. ediția a VIII-a, 2017
61
Cântecul şi dansul popular
la Vaideeni
Muzica nu este doar unul dintre cele mai măreţe mijloace de a
răscoli sufletul şi de a trezi în el sentimente, dar ea are şi puterea de a
pătrunde în mod subtil în emotivitatea umană, de a face să vibreze
cele mai adânci şi mai fine coarde ale sensibilităţii.
M-am născut în zona subcarpatică a munţilor Căpăţânii, din
frumoasa aşezare de oieri cu numele Vaideeni, din judeţul Vâlcea.
Aceasta îmi este obârşia:
La obârşie la izvor,
Nici o apă nu s-ntoarce
Decât sub chip de nor.
La obârşie la izvor
Nici un drum nu se întoarce
Decât în chip de dor
O, drum şi ape, nor şi dor
Ce voi fi când m-oi întoarce?”
(Cântecul Obârşiei)
Aici am văzut lumina zilei și de aici muzica mi-a însoțit pașii.
Glasul dulce al mamei mi-a cântat pentru întâia oară cântece de
leagăn:
„Nani, nani, puiul mamii
Culcă-mi-te mititel
Și te scoală măricel”
Aici, la țară, au apărut cântecele de drag și dor, de jale, de
cătănie, de război, orațiile de nuntă cu jocurile aferente fiecărui
eveniment și chiar bocetele, cântecele de moarte, de însingurare.
Tot Blaga era acela care spunea, la cursurile lui, studenților:
Veșnicia s-a născut la sat. ediția a VIII-a, 2017
62
„Să asculți o doină de-a noastră, cântată nu de o domnișoară
de la oraș, ci de o băciță ce de zeci de ori a urcat munții și a cutreierat
văile. Ea se exprimă în melancolia unui suflet, ce urcă și coboară pe
un plan indefinit, darul unui suflet care vrea să treacă dealul ca
obstacol al sorții, care, întotdeauna, va avea de trecut un deal și încă
un deal. Un orizont organic ce se simte inseparabil solidar cu sufletul
nostru.”
“Mândro, de dorul badii
Sui în vârful Balotii
Și te roagă stelelor
Să-ți aline al badii dor,
Și te roagă-ncet, încet
Pădurilor de brădet
Să-și ridice cetina
Să-l vezi mândro, pe badea”
În versuri ca acestea își cântă băcița dorul de badea plecat cu
oile la păscut, iar iubitul (drăguțul) răspunde, cântând din fluierașul
făcut din lemn de prun de meșterii satului:
“Fluieraș din lemn de prun,
Tu mă-nveți dorul să-ți spun
Să ți-l spun din pieptul meu,
C-am trăit destul de greu.
Fluieraș din lemn de soc
Cântă-mi horele cu foc
Să răsune cântu-n stână strună
Ziua și noaptea pe lună.”
Viața eternă a fiecărui om izvorăște din adâncul sufletului, din
izvorul vieții fiecăruia, ce ne ține strâns legați de lumea noastră
exterioară și de natura mamă, ale cărei taine le deslușim cu ajutorul
imaginației și simțirii omenești.
Nu îți trebuie multă cugetare ca să-ți dai seama că ești un
simplu OM pe această lume și că ar trebui să prețuim lucrurile de
valoare mai mult decât pe noi înșine.
Poate poziția geografică și așezarea comunei noastre fac
această zonă să aibă un folclor autentic, legat de toate etapele și
muncile vieții, dar mai ales legat de transhumanța oilor la țară iarna,
Veșnicia s-a născut la sat. ediția a VIII-a, 2017
63
iar vara la munte. Odată cu venirea primăverii, ciobanii urcă la
munte, iar fetele, femeile însoțesc turmele de oi pe plai, cântând
cântece ciobănești:
“Foaie verde și-o negară
Mi-a șoptit un vânt de vară
Să suim la munte iară
Printre codri și izvoară
Hai Carpat, Carpat”
( Hai Carpat, Carpat)
Trecem codri și poieni
Dăm de ciobani vaideeni
Cu oițele pe plai
Cântând doine-n dulce grai”
Aici, urcați la munte, ciobanii și băcițele sunt înconjurați de
liniștea și pacea muntelui, liniște întreruptă doar de vâjâitul brazilor,
toate găsindu-și lăcașul în sufletul oamenilor simpli, ce-și cântă
bucuria.
“Munților din piatra seacă
Râdeți când zăpada pleacă
Și-ncep să urce pe plai
Vaideeni în luna mai”
În pustietatea muntelui, înțelepciunea bătrânească, graiul vechi
mioritic, nepătate de trecerea timpului, sfințesc pământul, ce nu
contenește în a-și arăta apartenența la aceste locuri, împăienjenite de
vreme, dar rămase încărcate de dragoste, înțelegere și, mai ales,
dătătoare de dor și lumină – aici unde sunt OBȘTIILE DE
MOȘNENI, cu stânile lor și serile la lumina focului din vatră, când
toată natura doarme, se aud doar glasul fluierelor și ciuiturile
(strigările) ciobanilor în iureșul Învârtitelor ca la Vaideeni, al
Jienelor, al Ungureneștilor și Sârbelor.
“Asta-i sârba, bat-o vino
Pe sub ea bubuie stâna
Sârba de pe lângă vatră
Ce-o juca mama odată
Asta-i sârba, bat-o focul
Veșnicia s-a născut la sat. ediția a VIII-a, 2017
64
Pe sub ea, bubuie locul!”
“Joacă Jieneasca bine
Cum se joacă-n sat la mine
Jieneasca s-o jucăm
Ca-n Vaideeni să strigăm”
În aerul proaspăt și ozonat al muntelui, se aude doar adierea
dulce a vântului de primăvară, care îndeamnă parcă și soarele să ia
parte la spectacolul complet al naturii, trezind din nemișcare vitele
care dorm liniștite, netulburate de nepăsare, de atâta frumos.
“Seara când e luna plină
Se-ncing horele la stână
După glasul fluierii
După gândul băciții.
Ușor bade să nu cad
Peste cetina de brad
Joacă hora potolit
Nu așa cum ai pornit”
Astfel, poți să afirmi cu tărie VEȘNICIA S-A NĂSCUT LA
SAT. Pentru unii, aceste cuvinte pot părea simple vorbe spuse de un
melancolic fermecat de sat și de natură, de munți, dar nu este așa. Cu
toții suntem altfel - vrăjiți de liniște și căldură sufletească, cu toții, în
adâncul sufletului nostru, credem în aceste cuvinte, exprimându-ne
dorul din suflet și cântând:
“Munte, munte, brad frumos, mai
Pleacă-te de vârf în jos
Să mă urc în vârful tău
Să mă uit în satul meu
Că de doru meu de acasă,
Toate crengile se lasă
Și ele stau la pământ
Și mă-ntreabă de ce plâng
Plâng c-am pierdut mare bine
Pe cei dragi de lângă mine.”
Peste tot, prin sate, mai întâlnești bătrâni ce păstrează în ei
dovada vremurilor apuse, prin credința lor, prin sufletul lor cald,
Veșnicia s-a născut la sat. ediția a VIII-a, 2017
65
rămas pur în fața grijilor vieții, ei transformând totul într-un loc
tainic ce rămâne netulburat.
Aici, tristețea pornită din adâncul inimii dă frâu liber unor
lacrimi amare pentru tinerețea demult apusă, când, flăcăi fiind, își
căutau soațe, cântând cât îi ținea gura:
“Întreabă-ți mândro părinții
Lasă-ne să trecem munții
Că eu mi i-am întrebat
Și pe mine m-or lăsat
Ca să plec din al meu sat
Să trecem munții Carpați
Să trăim necununați
Vai sărac munte Cindrel
Noi te-am lăsat singurel
Vai săracă Margine
Am plecat tineri din tine
Noi ne-am mutat pe Nedei
Ne-am stabilit în Vaidei
Muntele când l-am trecut
O plouat și-o bătut vânt
Dar acum îi cald și bine
Și mi-e dor Ardeal de tine.”
Cântecul acesta reprezintă o doină de jale, pe care tinerii o
cântă și astăzi, ea făcând referință la momentul în care sibienii,
mărginenii și poienarii nu au mai putut suporta prigoana austro-
ungară, și-au luat animalele și au trecut munții Carpați, stabilindu-se
pe malul Luncavățului. Și-au păstrat atât obiceiurile, cât și portul,
cântecul și jocul zonei din care au plecat.
Prof. Dinulică Simona Camelia,
Şcoala Gimnazială Ferigile, Costeşti, Vâlcea
Veșnicia s-a născut la sat. ediția a VIII-a, 2017
66
CÂNTECUL ŞI DANSUL POPULAR -
SUFLETUL ȚĂRANULUI ROMÂN
Locuitorii satelor au fost dintotdeauna mari iubitori de folclor,
cântându-şi dorul şi jalea în vremuri de restrişte şi strigându-şi peste
dealuri şi văi veselia şi voia bună la nunţi şi botezuri ori la alte
petreceri.
În cântecul popular sunt transpuse toate nevoile, tristeţile sau
bucuriile ţăranului simplu, cu frică şi dragoste de Dumnezeu. De
aceea, legătura dintre credinţă şi mesajul transmis prin muzica
populară este una strânsă.
În satul românesc, cântecul creşte firesc din adâncimi tăinuite
si se implineste ca un rod al sufletului sensibilizat până la revărsare.
Dorul de întoarcere în bine, setea de frumuseţe, lupta nesfârșită a
condiţiei morale şi materiale îşi caută leac, îşi caută forme în cântec.
Cântecul popular românesc este elan, este zbor înalt şi aplecare în
genune totodată.
Toate popoarele au cântece plăcute auzului, însă muzica
noastră este unică. Dacă facem o analiză de ansamblu a tradiţiilor,
costumelor şi cântecelor populare, ne vom da seama cât de bogat este
acest popor şi totodată cât de bun păstrător al acestor vestigii.
Cântecele plămădite în sufletele ţăranilor români, dar şi
costumele muncite încă în stilul tradiţional, precum acum câteva sute
de ani, sunt repere clare că românul nostru nu se schimbă odată cu
trecerea timpului, ci, dimpotrivă, luptă pentru perpetuarea acestor
valori. Cântecele populare românesti sunt de fiecare dată încărcate de
mesaje şi metafore, sunt vesele mare parte dintre ele, transmiţând
totodată o energie extraordinară celor care le ascultă.
Prea puţine popoare au reuşit să conserve atât de bine cultura
tradiţională; motivul este faptul că s-au aliniat globalizării, uitând de
lucrurile spirituale. Creaţia muzicală tradiţională românească se
Veșnicia s-a născut la sat. ediția a VIII-a, 2017
67
remarcă printr-o paletă tematică extrem de variată, o varietate ritmică
remarcabilă, ornamentaţie de excepţie care ne ajută să diferenţiem
acest tezaur, atât din punct de vedere al zonelor etnografice dar şi în
cadrul acestora pe genuri muzicale.
Clasificarea creaţiei muzicale tradiţionale:
Genuri ocazionale: - repertoriul păstoresc – semnalele instrumentale,
doine, colinde, balade, obiceiuri şi jocuri specifice;
- repertoriu de nuntă – cântecul miresei, al mirelui, al soacrei etc.
- repertoriu funebru – bocet, vers, rituri speciale specifice
Genuri neocazionale: - cântece şi jocuri de copii; - cântecul de
leagăn; - cântecul liric propriu-zis; - doina (propriu-zisă - de
dragoste); - romanţa ţărănească; - balada (cântec bătrânesc) –
fantastică, eroică, haiducească, păstorească, familială, nuvelistică,
jurnal oral.
Cântecul popular este o neprețuită bogăție a folclorului, este
considerat un mod de viață și de exprimare a filosofiei poporului
românesc. Cântecul popular este srâns legat de sentimentele,
gândurile și aspirațiile țăranului român. Legăturile pot fi găsite în
câteva coordonate: una umană, una terestră (așezarea satului), una
religioasă (credința în Dumnezeu și mitologia) și una psiho-
emoțională (trăirile, gândurile și așteptările). Cântecul oglindeşte
prin imagini artistice tipice (poetice şi muzicale), născute şi trecute
prin filtrul practicii colective, viaţa oamenilor cu durerile şi bucuriile
lor, atitudinea faţă de nedreptăţile sociale, năzuinţa de veacuri pentru
o viaţă mai bună, concepţia lor despre lume. Creaţia muzicală
tradiţională românească se remarcă printr-o paletă tematică extrem
de variată, o varietate ritmică remarcabilă, ornamentaţie de excepţie
care ne ajută să diferenţiem acest tezaur, atât din punct de vedere al
zonelor etnografice, dar şi în cadrul acestora pe genuri muzicale.
Cântecul și jocul au fost dintotdeauna împreună, legate
sincretic. Totul se exprimă simplu, direct, ca și sufletul țăranului
român. Gândirea pozitivă este o atitudine mentală, un concept
psihologic şi sociologic, care priveşte relaţia individului cu sine
însuşi şi cu cei din jur. Din mesajul textului popular răzbat atitudinea
tonică şi demnă faţă de viaţă şi de semeni a ţăranului, un mental
Veșnicia s-a născut la sat. ediția a VIII-a, 2017
68
sănătos, tinereţea spiritului. Aceste trăsături ţin de gândirea pozitivă,
una dintre dimensiunile spirituale prin care ne definim ca popor.
Petrecerea prin cânt şi joc, manifestare a gândirii pozitive, este
un fapt străvechi. Herodot spunea că la traci înmormântările erau
sărbătorite prin cânt şi joc. Bucuria trecerii în alt plan se asociază cu
credinţa în nemurirea sufletului, esenţa doctrinei lui Zamolxis.
Cântecul şi jocul sporesc puterea emoţională, ajutându-ne să ne
bucurăm mai mult de viaţă, să nu cădem pradă gândurilor întunecate.
Cântecul face parte din viaţa omului, din intimitatea lui sufletească:
îl mângâie, îi astâmpără inima, îi purifică sufletul, îl ajută să se
detaşeze de tot ceea ce este negativ.
În înţelepciunea lui, ţăranul a ştiut să-şi întreţină spiritul viu
prin cânt şi joc, din care a fcut un mod de a fi :
„Mulţumescu-i la maica/
M-o făcut să ştiu cânta./
Eu nu cânt că ştiu cânta,/
Da' mi-astâmpăr inima/
Mie şi cui m-o-asculta”.
În mijlocul familiei, ţăranul român petrece și uită de griji și de
necazuri.Veselia şi omenia sunt caractersitice țăranului român.Retras
sau în lume, chinuit sau îmbucurat, țăranul român a cântat aşa cum i-
a spus sufletul. La naştere sau la moarte, la muncă sau la petrecere,
pe lângă casă sau la drum, țăranul român şi-a desprins cântecul ca pe
un zbor spre alte zări, spre alte lumi mai bune:
„Cântecu' ni-i frate bun
În el sufletu' ni-l spun.
Di ni-i rău ori di ni-i ghini
Cântecu' îi lângă mini.
Cui nu i-i drag cântecu'
Îi este rău sufletu'.
Cin' nu cântă şi doineşte
Urâtă viaţă trăieşte.
Da' eu cânt şi mă petrec,
Că şi-aşa zâlele trec”.
Alături de cântec, dansul este o coordonată primordială a
satului românesc. Hora satului este un eveniment major, la care
Veșnicia s-a născut la sat. ediția a VIII-a, 2017
69
participă întreaga comunitate. Este un spectacol de culoare, de sunet
şi de mişcare, la care ţăranii poartă costume populare, au un anumit
comportament, respectând o tradiţie. Poporul românesc cânta la hora,
la petrecere sau în singuratatea durerilor sale launtrice, dar cântecul îl
întovărășește şi în alte acte ale vieţii, şi anume: la nuntă, la
înmormântare, la sărbători sau ceremonii agrare. Hora stimulează
energia, redă veselia şi buna dispoziţie, înseamnă un mod fericit de a
fi împreună:
Cât oi trăi pă pământu
Mi-oi petrece tăt horindu
Horile-s de stâmpărare
La omu' cu supărare.
Horile-s de leac în lume
La omu' cu vorbe bune”
Cântecul şi jocul au devenit un mod de a trăi bucuria vieţii, de
a-şi reface puterea şi de a intra în armonie cu natura, cu universul
cosmic. Descătuşarea energiilor se asociază cu purificarea sufletului
şi a spiritului, ne ajută să păstrăm prospeţimea spiritului şi să ne
întărim vitalitatea, să ne menţinem tinereţea interioară.
În Muntenia, cele mai întâlnite dansuri populare sunt:
Brâul – derivă de la ţinuta dansatorilor care, înşiruiţi în linie
sau semicerc, se ţin unul de brâul celuilalt. Ca variante, există brâu
pe 6 (brâuleţul – ritm ternar) şi brâu pe 8 (ritm binar). Se desfăşoară
într-o dinamică alertă, ce alternează cu plimbări lente cu paşi
sincopaţi. Conducătorul de joc dictează comenzile (uneori ţine în
mână o batistă pe care o agită).
Hora dreaptă se dansează în cerc închis (este prezent mai rar
dansul în cerc deschis), cu mişcarea participanţilor spre stânga, în
grupuri mixte (destul de rar întâlnită gruparea pe sexe a
participanţilor), cu dansatorii înlănţuiţi de braţe la înălţimea umerilor.
Coregrafia dansului – plimbare cu ocolire, cu paşi simpli (mai rar
întâlnit pasul uşor bătut) – se execută într-un ritm binar, cu un tempo
moderat-vioi („Hora”, „Hora mare”, „Periniţa”, „Hora miresii”,
„Hora căluşului” etc.).
Hora bătută se joacă în cerc mixt (uneori este formată numai
din bărbaţi) în lanţ, de braţe. Participanţii execută mişcări bilaterale,
Veșnicia s-a născut la sat. ediția a VIII-a, 2017
70
cu o uşoară tendinţă de avansare spre dreapta, alcătuind figuri mai
complexe, însoţite de plimbări şi bătăi, sărituri, balansuri şi mişcări
de braţe accentuate. Ritmul este binar, tempoul – vioi , uneori chiar
accelerat („Zuralia”, „Ceasornicul”, „Hora pe bătaie”, „Cioful”,
„Ciuful” etc.).
Muzica și poezia sunt legate ca activităţi oriunde apar ele, în
orice loc şi pe orice treaptă şi formă de civilizație umană. În satul
românesc, legătura este atât de adâncă, atât de firească, încât e cu
neputinţă să fie despărțită fără să forţăm realitatea şi să ne înlăturăm
în acest fel putinţa de înţelegere.
Dacă am şti să ne promovăm mai bine aceste comori ale
neamului, cred că alta ar fi imaginea noastră în exterior. Îmi doresc
din suflet să nu permitem să vină peste noi valul de nivelare
culturală, şi nu numai, căci acest popor, fără tradiţiile lui, ar fi mai
sărac.
Bibliografie
1. Gândirea pozitivă în cântecul popular
românesc, Silvia PITIRICIU
2. http://www.crestinortodox.ro/carti-
ortodoxe/civilizatia-romana-sateasca/cantecul-79808.html
3. http://ssu-
b.spiruharet.ro/images/secretariat/ssu-
2015b/Curs_Cultura_Traditionala_-_Viorica_Iurascu.pdf
PROF. MIRICA GIORGIANA –CRISTINA
LICEUL PEDAGOGIC “MATEI BASARAB”
SLOBOZIA
Veșnicia s-a născut la sat. ediția a VIII-a, 2017
71
Dansul popular românesc, manifestare a
spiritului și identității naționale
Pe întreg pământul se găseşte o varietate imensă de dansuri
folclorice care prezintă foarte pregnante diferenţe de la o ţară la alta, de la
un popor la altul. Toate aceste creaţii artistice ale omenirii s-au dezvoltat
în acelaşi timp cu dezvoltarea popoarelor care le-au produs, reflectându-le
talentul şi caracteristicile spirituale şi păstrându-se până în zilele noastre,
cristalizate în forme artistice de o indiscutabilă valoare.
Dansul folcloric dezvăluie într-o manieră sinceră şi directă
aspiraţiile şi sentimentele oamenilor, el este strâns legat de viaţa şi istoria
popoarelor, fiind însoţitor fidel al omului, atât în momentele sale de
bucurie, cât şi în cele de mâhnire, el exprimă în acelaşi timp caracterul,
temperamentul, forţa, agerimea, înţelepciunea şi umorul poporului.
Dansul folcloric românesc este una dintre cele mai preţioase bogăţii
artistice ale lumii. România posedă un foarte bogat şi complex tezaur
folcloric. Dansurile populare româneşti, cunoscute prin frumuseţea şi
marea lor varietate, constituie acest tezaur alături de cântece, fabule,
legende şi poezia populară.
Dansul străvechi al poporului român a început prin a câştiga
expresia unei comuniuni etnice, îndrăgit de toate categoriile vârstelor,
având un ecou sărbătoresc ocazional, intrând tot mai mult în rândul
manifestărilor consacrate reuniunilor săteşti. Caracterul de generalizare al
jocului folcloric străvechi românesc va reprezenta imaginea existenţei
umane.Pentru a determina premisele etnoculturale ale coregrafiei
folclorice româneşti străvechi, ar trebui să încercăm refacerea rădăcinilor
milenare de structuri reprezentative: unitatea rădăcinilor coregrafice
folclorice de continuitate (traco-geto-dacice); caracterul general valabil,
armonic, definitoriu „creaţia horală”; specificul colectiv de creaţie.
Veșnicia s-a născut la sat. ediția a VIII-a, 2017
72
Dansul popular românesc este o manifestare artistică colectivă care
se exprimă direct, în mod natural şi original. Instinctul pentru ritm
generează cu toată forţa şi vitalitatea creaţiile multiforme ale dansului
popular. El exprimă, în forme variate, variaţia socială şi imaginativă a
poporului. Legătura dintre mişcările exterioare şi ritmul lăuntric este
topită într-o unitate desăvârşită. Poporul trăieşte fenomenul dansului fără
să adopte o atitudine deliberată, căci trăirea dansului în toată
spontaneitatea de exprimare este justificarea şi satisfacţia
interpreţilor.Dansul popular românesc se caracterizează printr-o bogăţie
nesfârşită de mişcări izvorâte din miile de jocuri existente, într-o mare
varietate a stilurilor proprii fiecărei regiuni şi prin vigoarea, veselia
naturală, temperamentul şi dinamismul interpretării. În construcţia
dansului românesc se întâlnesc o mulţime de forme, o variaţie plăcută de
tempouri, o ritmică bogată şi nuanţată. Unele dansuri sunt simple şi line,
fără a fi totuşi naive. În simplitatea lor aparentă, există o profunzime de
concepţie şi o expresivitate directă de mare valoare artistică. Unele
dansuri sunt vii şi îndrăzneţe, viguroase şi trepidante. Multe dansuri au un
pronunţat caracter social, în legătură cu anotimpurile sau cu muncile
agricole.
Dansul popular romănesc este o comoară cultivată din generație în
generație, pe care avem datoria să o ocrotim și să o lăsăm moștenire
copiilor noștri, ca mărturie a istoriei și a identității noastre naționale.
Chiar dacă mulți dintre noi nu avem oportunitatea de a deprinde dansul
popular în mod natural, există posibilitatea să frecventăm cursuri de dans
popular pentru a păstra vie legătura cu tradițiile și identitatea noastră
națională. Faptul că dansul popular este atât de bine înrădăcinat în
tradițiile noastre ar trebui să ne bucure, deoarece în acest fel reușim să
prezervăm tradițiile și obiceiurile noastre ca popor. Orice eveniment
important din viața românilor, precum nunta, botezul, trecerea dintre ani
și petrecerile cu prietenii, este marcat cu o horă, o sârbă, o învârtită sau o
bătută. Toate aceste dansuri populare sunt sărbătoarea vieții și a spiritului
nostru ca popor, exprimând bucuria, pofta de viață, veselia și vioiciunea
noastră. Pentru cei ce nu cunosc dansul și cântecul popular,
frecventarea cursurilor de dans popular este o modalitate de a lua contact
cu portul, tradițiile și obiceiurile ce se regăsesc în diferite colțuri ale țării.
Frecventând cursuri de dans popular, predate de instructori de dans
Veșnicia s-a născut la sat. ediția a VIII-a, 2017
73
specializați în folclor, putem descoperi magia dansului folcloric, un
univers plin de muzică, armonie și voie bună, pe care vom ajunge să îl
iubim și să îl salvăm, transmițându-l mai departe și copiilor noștri. Atât
timp cât suntem deschiși și dornici de a descoperi adevăratul tezaur pe
care îl deținem, de a-l perpetua și a-l cinsti, nu avem cum să pierdem
identitatea națională.
Unul dintre cele mai frumoase dansuri populare românești
este dansul călușului. Expresia cea mai pură a tradițiilor și sentimentelor
românești, dansul călușarilor este considerat a fi unul dintre cele mai
rapide și spectaculoase dansuri din lume, fiind inclus de UNESCO în
patrimoniul cultural nemuritor al lumii.
Hora este un dans tradiţional românesc care strânge pe toată lumea
într-un cerc mare. Dansatorii se ţin de mână şi cercul se învârte, de obicei
în sens invers acelor de ceasornic, cum fiecare dansator urmează o
succesiune de trei paşi în faţă şi un pas în spate. Dansul este acompaniat
de instrumente muzicale precum ţambalul, acordeonul, viola, vioară,
saxofon, trompetă sau nai. Lucrările de etnografie vorbesc în termeni
elogioşi despre hora din Banat, din Oltenia şi din Moldova, care se
deosebesc între ele, dar se şi aseamănă prin ceea ce leagă sufletul
românesc. Hora este elementul de legătură între cultul zeiței-mamă,
existent în societățile matriarhale de la acea vreme și cultul solar
reprezentat prin forme circulare, hora fiind ea însăși un cerc viu.Autorul
horei nu este cunoscut, dansul fiind transmis din generaţie în generaţie.
Uneori sunt menţionate de cronicari. Cultura populară românească, prin
forma și funcția ei specifică, oferă posibilitatea de a observa geneza și
evoluția valorilor spirituale, locul și rolul lor în universul existențial
colectiv.Circularitatea horei ne amintește de faptul că cercul, ca formulă
cosmică, este un univers închis, că și în arte există forme circulare sau că
masa vibrațiilor sunetului are aceeași formă.Din cele mai vechi timpuri
viaţa cotidiană a poporului a fost însoţită de dansurile de colectivitate, în
care s-a reflectat energia emoţională: „Hora”, „Sîrba”, „Bătuta”, „Brîul”,
„Învîrtita”.
Fiind o manifestare artistică a colectivităţii bazată pe tradiţie,
dansul folcloric s-a dezvoltat fără încetare, s-a îmbogăţit prin contribuţia
dansatorilor pasionaţi, care au transpus pe plan coregrafic,într-o manieră
foarte expresivă, sentimentele şi aspiraţiile acestei colectivităţi. Fiecare
Veșnicia s-a născut la sat. ediția a VIII-a, 2017
74
dansator are o tendinţă continuă de îmbogăţire, o dorinţă permanentă de a-
şi exprima sentimente în forme şi motive coregrafice noi. Acesta este
secretul puterii inepuizabile a creaţiei coregrafice populare. Dansul
popular românesc s-a întrepătruns întotdeauna cu viaţa colectivităţii şi a
individului, deoarece, la fiecare ocazie care implică manifestarea unei
stări afective, cântecul şi dansul au ocupat un rol de prim ordin.
Asemenea ocazii sunt zilele de sărbătoare, distracţiile, târgurile, nedeile,
sărbătorile legate de muncile agricole sau de păstorit, ceremoniile legate
de munca şi de fertilitatea pământului şi, bineînţeles, evenimentele
importante ale vieţii: naşterea, logodna şi căsătoria. În toate cazurile,
dansul nu este separat de muzică. Înainte de a fi acompaniat de
instrumente, s-a dansat în acompaniamentul cântecelor şi în ritmul
bătăilor de palme sau cel obţinut prin instrumente de percuţie: sucitoare,
dube.
Caracterizându-se ca dans de colectivitate, cu execuţie unitară a
mişcărilor ca şi prin caracterul, structura acestora, folclorul coregrafic
românesc face parte din marea familie a dansurilor balcano-carpatice. În
el se întâlneşte o mare bogăţie de ritmuri şi tempouri, de atitudini ale
braţelor, îmbinându-se eleganţa mişcărilor lirice ale dansurilor de femei
cu vitalitatea şi virtuozitatea dansurilor bărbăteşti. O serie de elemente
tehnice bine conturate determină un specific naţional foarte pronunţat.
Paşi cu deplasări largi sau paşi mărunţi pe loc, paşi schimbaţi sau grupe
de șapte-cincisprezece paşi succesivi, paşi în contratimp sau sincopaţi se
combină în deplasări mici sau deplăsări mari în toate direcţiile, într-o
imensă varietate de combinaţii. La acesta se adaugă intensitatea aşezării
paşilor pe podea, care creşte în acest fel varietatea nuanţelor ritmice. Se
întâlnesc, de asemenea, paşi încrucișaţi, pinteni pe podea sau în aer, o
întreagă gamă de sărituri, salturi cu mare elan, paşi pe vârful sau pe tocul
piciorului, alternând cu paşi pe perniţa sau pe talpa piciorului, ridicarea
picioarelor în aer cu diferite amplitudini, rotirea picioarelor în aer sau la
nivelul solului, bătăi pe cizmă şi pe diferite segmente ale picioarelor,
piruete pe călcâie executate de fete, pocnituri din degete etc.
Preponderenţa unora sau altora din aceste elemente mai sus enumerate a
dat naştere unei mari varietăţi de stiluri zonale cu un specific pronunţat,
conferind personalitate zonelor folclorice distincte ce se întâlnesc în tot
cuprinsul ţării. La aceasta contribuie şi variata gama a ţinutei braţelor în
Veșnicia s-a născut la sat. ediția a VIII-a, 2017
75
timpul dansului. La dansurile de grup se întâlnesc ţinuta de „horă”,
dansatorii prinzându-se de mâini cu braţele îndoite din cot şi ridicate la
înălţimea umerilor, ţinută de „sârbă” cu braţele sprijinite pe umerii
partenerilor din dreapta şi stânga, ţinută de „brâu”, cu braţele prinse în
cingătoarele partenerilor din dreapta şi stânga, ţinută cu braţele încrucişate
în faţă sau în spate, cu braţele formând un lanţ ridicat deasupra umerilor
sau un lanţ de braţe coborâte.
La dansurile de perechi, varietatea apare şi mai pronunţată prin
posibilităţile diferite în care partenerii se prind. Fără a fi posibil de a
delimita strict zonele folclorice care se disting prin specificul manierei de
dans şi de interpretare, deoarece manifestările coregrafice ale acestor zone
se interferează ca de altfel toate manifestările folclorice, totuşi
numeroasele zone cu caracter strict local pot fi grupate geografic în zone
mai întinse corespunzând vechilor provincii istorice. Putem vorbi astfel de
zonele folclorice ale Moldovei, Munteniei, Olteniei, Banatului, Crişanei,
Transilvaniei de Nord, Centru şi Sud şi Dobrogei.
Nu puteam încheia succinta imagine a folclorului coregrafic
românesc fără a arăta o particularitate deosebită care îl însoţeşte pe tot
timpul desfăşurării sale, angrenându-l într-o manifestare sincretică de
creaţie populară. Este vorba de însoţirea dansului cu creaţia poetică. În
timpul dansului, flăcăii şi fetele zic „strigături” a căror manieră
interpretativă diferă de la o zonă la alta. În Moldova se strigă sacadat pe
ritmul paşilor. În Oaş şi Maramureş, „ţipuriturile” se cântă în intonaţii
interesante, specifice. În Transilvania de centru şi sud ca şi în ţara
Crişurilor se desfăsoară adevărate dialoguri între fete şi băieţi, iar în
Oltenia, Muntenia şi Dobrogea aceste strigături au rolul de conducere a
dansului prin anunţarea figurilor. În peisajul general balcanic, România
are o pondere semnificativă datorită vechimii dansului, portului popular şi
strigăturilor însoţite de muzica specifică diferitelor zone ale Carpaţilor.
Jocul cu cânt este una dintre activitățile cele mai agreate de copii.
După ce copilul ajunge să își coordoneze mișcările în ritmul unui joc cu
cânt organizat, se poate trece la o formă puțin mai pretențioasă și anume
aceea a dansului popular. Dansurile populare îi familiarizează pe copii cu
un nou element al folclorului, contribuind și prin acesta la dezvoltarea
dragostei pentru arta poporului nostru, la dezvoltarea simțului ritmic, a
capacității de coordonare a mișcărilor, le educă gustul pentru frumos și
Veșnicia s-a născut la sat. ediția a VIII-a, 2017
76
armonie, le cultivă răbdarea, stăpânirea de sine, perseverența, încrederea
în sine, spiritul de echipă, memoria, precum și capacitatea de a-și
coordona mișcările și simțul ritmic. Copiii trebuie să simtă și să înțeleagă
frumusețea dansurilor populare românești, ajungând să le joace cât mai
autentic, mai artistic. Dansurile populare duc la evidențierea posibilităților
creative ale copiilor și a modalităților de exprimare prin diferite figuri de
dans – dezvoltă capacitatea de manifestare a sentimentelor și trăirilor
personale. Consider că orice copil trebuie educat pentru a fi un
continuator al valorilor culturii populare. Tradițiile populare au constituit
subiecte îndrăgite și interesante pentru copii. Sentimentele lor au fost
îndreptate spre arta populară, muzică și dansul popular, arta aplicată în
costumele populare și amenajarea interiorului, obiecte decorative specific
zonei din care fac parte. Dansul popular împreună cu cântecul și
strigăturile ce-l însoțesc, formează un tot armonios ce nu poate fi
despărțit. Jocurile populare românești, prin frumusețea costumelor și a
melodiei, prin suplețea și expresivitatea mișcărilor, prin voiciunea pe care
o imprimă copiilor contribuie în mare măsură la realizarea educației
estetice a acestora. Copiii de azi, tinerii de mâine, care învață dansurile
populare vor avea un mare avantaj: peste ani se vor integra cu ușurință în
atmosfera petrecerilor oamenilor de vârste diferite. Insistăm pentru
învățarea dansului popular cu copiii, deoarece el constituie o comoară din
tezaurul folclorului nostru românesc „cea mai elevată, cea mai
emoționantă, cea mai frumoasă dintre arte, pentru că nu este doar
translatare sau abstractizare din viață, este chiar viață” (Havelock Ellis).
Bibliografie:
BÂRLEA OVIDIU, Eseu despre dansul popular românesc,
Editura Cartea Românească, București, 1982.
MUȘLEA ION, Cercetări etnografice și de folclor, vol. II,
Editura Minerva, București, 1972.
Chirtoș Leontina, prof. înv. primar, Școala Gimnazială
Uriu/ structura
Cristeștii-Ciceului, jud. Bistrița-Năsăud
Veșnicia s-a născut la sat. ediția a VIII-a, 2017
77
O pledoarie pentru tradiție
Sfârșie de ianuarie.
De câte ori trec prin camera în care, pe o masă amplasată
strategic, își are locul brăduțul de plastic (recunosc, îmi e milă de cei
naturali care, după ce au bucurat ochii în timpul sărbătorilor, sfârșesc
fie la gunoi, fie ca lemn de foc) împodobit împreună cu copiii mei,
de atâtea ori îmi spun: ,,Trebue să-l strâng!”. Să împachetez tot:
globulețe sclipitoare, beteala și instalația care își uneau forțele pentru
a da camerei un aer feeric cu jocul lor de lumini și umbre fascinante
pentru fetița și băiețelul meu, figurine cu ochi mici, vioi.
Și mereu amân. „Las’ că mâine, că poimâine….”, de parcă aș
vrea să prelungesc, să întârzii cumva curgerea timpului. În cutii nu se
vor așeza doar obiectele specifice sărbătorilor, ci și amintirea
bucuriei de pe fețele copiilor atunci când, cu multă atenție să nu
răstoarne bradul, agățau îngerașii, steluțele de nea decupate de ei din
hârtie în culoarea omătului. Vor mai încăpea și nerăbdarea cu care îl
așteptau pe Moșul, curiozitatea descoperirii darurilor așteptate (și
mai ales mirarea din vorbele băiatului: „Și eu am primit cadouri!” –
căci, știindu-se ,,cu musca pe căciulă”, nici nu spera să mai
primească ceva!), amintiri cu sănii nărăvașe, fulgi lipiți pe vârful
nasului, glasuri emoționate de colindători.
Le voi pune pe toate deoparte, să stea cuminți până la
următoarea „dezvelire” când, atingându-le, toate aceste amintiri vor
lua viață sub forma poveștilor: „Mai știi când...?”
Pentru mine, sărbătoarea Crăciunului - cu tot ceea ce ține de
aceasta: colindători, clopoței, aromă de cetină de brad împletită cu
aburul ce iese dintr-un miez de cozonac proaspăt scos din cuptor,
bucuria revederii rudelor etc. – este acea perioadă de dulce aducere
aminte, de redescoperire a ceea ce ne definește ca popor între alte
sute de popoare ce își duc viața pe acest pământ. E ca o recalibrare a
Veșnicia s-a născut la sat. ediția a VIII-a, 2017
78
valorilor, uitate sau lăsate deoparte în timpul anului, în vâltoarea în
care viața ne atrage.
Cât de adevărate și actuale sunt vorbele lui Constantin Brăiloiu
(care, împreună cu George Breazul, la 1900 și ceva fonda
etnomuzicologia românească): „numai prin cultura noastră
țărănească vom însemna ceva în lume. Cu armele Occidentului nu
vom bate niciodată Occidentul și va trece multă vreme până vom
înceta a mai fi o caricatură a Apusului.”
Multe lucruri din istoria poporului nostru se dezvăluie tinerei
generații prin creațiile populare - cântece, dansuri, strigături,
ghicitori, proverbe. De la cele mai fragede vârste, copiii au
capacitatea de a asimila informația, mai ales când este introdusă sub
formă de cântec, de joc de rol. Dansuri și cântece precum
,,Alunelul”, ,,Drag mi-e jocul românesc”, colindele, jocul caprei sau
al ursului și multe altele reprezintă oportunități de stimulare a
interesului, a curiozității pentru tradiție, de dezvoltare a
sentimentului de apartenență la cultura românească. Revăd cu ochii
minții cum gospodinele lui Topârceanu cele ,,iuți ca albinele” scutură
și mătură în ale sale ,,Rapsodii de primăvară” ,, colbul din pătură/ și
din covor”. În același fel, e nevoie de o răscolire, o desprăfuire a
zestrei inestimabile care zace prea puțin luată în seamă.
Să-i învățăm pe copii despre CINE suntem prin permanenta
referire la moștenirea pe care ne-au lăsat-o în grijă strămoșii noștri.
Este dincolo de obligație, e DATORIE pentru tot românul, și mai
ales pentru cei care sunt educatori și părinți, deopotrivă ziditori de
oameni. Noi suntem cei care, cărămidă cu cărămidă, înălțăm sufletul
nevinovat al copilului și-l aducem peste ani la nivelul de OM –
echivalent al credinței, onoarei, demnității, respectului și
patriotismului.
Însoțind omul și comunitatea în toate marile momente ale
vieții acestora, creația populară exprimă cele mai profunde și mai
ascunse trăiri și sentimente ale unui popor. Acesta se constituie ca o
veritabilă oglindă în care se reflectă istoria zbuciumată a poporului,
cu toate momentele ei bune și rele. Românul și-a cântat și dansat
mereu veselia, entuziasmul, nerăbdarea, tristețea, deznădejdea, dorul.
Veșnicia s-a născut la sat. ediția a VIII-a, 2017
79
Marele Mihail Sadoveanu dezvăluia: ,,în durerile și furtunile
negurosului nostru trecut, doina și cântecul bătrânesc au fost izvoare
de viață și energie. Cât, suferind, acest popor a cântat el dădea
dovadă că trăiește și va răzbi (...) De la aceste izvoare de apă vie cată
să se adape toți cei care cântă și se simt ai acestui popor și ai acestui
pământ.”
Pentru fiecare etapă a vieții, geniul poetic al românului a dat
viață unor minunate creații muzicale: cântece de nuntă (Ia-ți mireasă
ziua bună, Cântecul miresei, Bucură-te, soacră mare!), de
înmormântare (Bradul, Zorile), cântece păstorești (printre care
balada Miorița, veritabilă capodoperă răspândită în întreg spațiul
unde se vorbește limba română), cântece de clacă sau șezătoare, de
drăgaică, cântece de leagăn, de joc, cântece care evocă momentul
ieșirii fetei la hora satului etc.
Despre doină – cuvânt care, alături de dor și colindă a fost
propus ca fiind reprezentativ pentru cultura românească de către
Constantin Noica pentru un dicționar al tuturor culturilor, elaborat
sub egida UNESCO - se crede că s-a născut odată cu poporul nostru:
,,L-o lăsat maica durmind, / L-o aflat doina zicând...” (Maria
Tănase). De asemenea, Barbu Șt. Delavrancea spunea că „în doină
s-a răsfrânt sufletul poporului românesc ca energie specifică, ca
eroism al rasei, ca rațiune de a fi a unui neam milităresc.”
Există o comuniune între toate zonele folclorice ale țării, fapt
demostrat de numeroasele interpretări ale aceluiași dans sau cântec,
de tematica abordată, motive care se repetă în diverse zone. Astfel,
creația populară s-a îmbogățit mereu și a rezistat în cele două milenii
de existență ale poporului nostru.
Cum altfel să cunoască tinerii patrimoniul spiritualității
noastre populare, să le insuflăm dragostea și prețuirea acesteia, să-și
însușească valorile culturii românești, dacă nu printr-o permanentă
referire la înțelepciunea populară, la folclor (folk = popor, lore=
știință). Cu atât mai mult, cu cât și Eminescu afirma că folclorul este
,,izvorul pururea renăscător” al creației culte.
Mă întreb care sunt mecanismele, resorturile care în vremuri
tulburi determină în oameni învierea sentimentului patriotic,
întoarcerea la tradiții, izbucnirea focului simțirii naționale... Să fie
Veșnicia s-a născut la sat. ediția a VIII-a, 2017
80
oare sămânța apartenenței la forță care nu a încetat să existe de
veacuri în sângele oricărui român – un bălai ștrengar ce bate
mingea-n colbul unei ulițe, un tată grăbit să ajungă la serviciu după
ce și-a lăsat în poarta școlii fetița cu obraz de piersică, o prea fardată
coafeză ce-și admiră silueta zveltă în timp ce aranjează părul
clientelor? Sau e vorba de un sentiment de siguranță oferit de țara-
mamă, asemănător mângâierii mamei când copilul s-a lovit, ori
întâlnește un străin...
Copiii au nevoie să învețe să se îndrepte către aceste repere ale
culturii populare, căci o bună cunoaștere a trecutului însemnă
automat un viitor viu, impregnat de valoarea adevărată a civilizației
românești.
.....................................................................................................
.......................
Deasupra unei mese încărcate de plante presate, hârtie
multicoloră, lipici, diverse instrumente de scris și colorat, o mamă și
doi copii împletesc în șnurul cu fir roșu și alb frânturi de timp-
prezent, trecut și viitor.
Bibliografie:
Educație muzicală - manual pentru clasa a VII-a – autor:
Vasile Vasile, EDP, București, 1996
http://www.versuri-si-creatii.ro/poezii/t/george-toparceanu-
8zudtzp/rapsodii-de-primavara
https://dexonline.ro/definitie/folclor
Prof. pentru învăţământ primar, Iacob Oana- Maria,
Școala profesională ,,Areta Teodorescu,, Grivița, Ialomiţa
Veșnicia s-a născut la sat. ediția a VIII-a, 2017
81
Satul Bătrâni, leagănul jocului popular
„Perinița”
„Cine joacă perinița
Să sărute și gurița!”
Satul Bătrâni e un sat prahovean de munte, situat la poalele
Carpaților de Curbură, acolo unde județul Prahova se îngemănează
cu alte două județe, Brașov și Buzău. Însuși numele de „Bătrâni”
trădează existența sa ancestrală. Legenda povestește despre
întemeietorii satului, doi răzeși gospodari, soț și soție, care au avut
trei copii: Chiojdul Mic, Chiojdul Mare și Ana. De numele acestora
se leagă toponimia altor sate: Starchiojd, Chiojdul Mic și Valea Anei.
Ca atestare istorică, satul e menționat relativ târziu (1565), dată fiind
și poziția sa ascunsă, pe valea îngustă a pârâului Bătrâneanca,
departe de căile principale de comunicație.
Această poziție geografică a constituit, însă, un avantaj în
conservarea datinilor și obiceiurilor populare, a artei populare proprii
sau cu influențe din zonele învecinate.
Satul Bătrâni ca zonă folclorică
Încă din primii ani ai existenței, Institutul de Folclor a acordat
într-un studiu amănunțit o atenție aparte cântecelor de „ieri și de azi
din comuna Bătrâni” (Cf. Paula Carp, „Câteva cântece de ieri și de
azi din comuna Bătrâni”, Revista de Folclor, II (1957), nr.1 – 2 p.7-
63). În anii 1971 și 1972 văd lumina tiparului două lucrări ale
domnului profesor doctor Constantin Manolache, expert prahovean
în folclor, intitulate „Ciobănaș de la Miori” și „Folclor din Prahova”.
Aici apar numele unor bătrâneni, adevărate cărți vii ale folclorului
local: Gheorghe Rădoiaș, 83 ani, și Ion Bejgu, 64 ani.
Veșnicia s-a născut la sat. ediția a VIII-a, 2017
82
La început, dansurile populare s-au transmis cu ușurință de la
o generație la alta. Exista, la nivelul comunității, o activitate cultural
artistică săptămânală, „Hora satului”. În fiecare duminică, fetele de
măritat mergeau la horă, însoțite de mamele lor. Aici aveau prilejul
să cunoască flăcăii. Jocurile populare ce alternau cu alte dansuri
clasice erau prilej de contact fizic, de apariție a unor afinități
sentimentale, a unor sentimente de dragoste, toate conducând de
regulă la o căsătorie.
Pentru copii, inițierea în jocul popular, în mod organizat, se
făcea în școală. Învățătorii cu aptitudini organizau echipe de dansuri
cu care se mândreau la serbările școlare.
Cu timpul, apariția altor moduri de socializare a dus la
dispariția horei satului.
Parte din jocurile populare sunt practicate și acum cu prilejul
evenimentelor din familie. Multe dintre ele, însă, au fost date uitării
și se impune conservarea lor prin acțiuni specifice.
Ca zonă folclorică, satul Bătrâni face parte din Zona Văii
Teleajenului. Repertoriul jocurilor populare cuprinde hore, sârbe,
brâuri, dar și dansuri specifice: Dangadaua, Rața, Oița, Ciobănașul,
Brașoveanca, Breaza, Clopoțelul, Ațica, Perinița etc. Nu lipsesc nici
dansuri specifice altor zone ca: Geamparalele, Ofițereasca, Fedeleșul,
Banul Mărăcine.
„Perinița”, dans al dragostei și al bucuriei
Perinița este un joc popular în pas de horă: trei pași înainte,
trei pași înapoi. Ritmul binecunoscutei melodii este rapid, deosebit
de antrenant. Ceea ce face spectaculos jocul este însă acțiunea din
timpul dansului. O fată iese în centru, ţinând în mână o batistă. Îşi
alege un băiat cu care dansează, apoi îngenunchează pe această
batistă şi îl sărută. Băiatul ia batista, își alege altă fată şi acțiunile se
repetă. Dacă e cazul, pentru a forța perechea din centru să schimbe
partenerul, dansatorii de pe margine se opresc și bat din palme în
ritmul muzicii.Povestea Periniței a început în sat, acum câteva sute
de ani, ca un dans ritual din ceremonialul de nuntă. În cadrul acestui
ceremonial, printre alte obiceiuri transmise din generație în generație,
exista un moment când mireasa trebuia să facă dovada hărniciei și
îndemânării sale. Într-un car special era adusă pentru a fi etalată o
Veșnicia s-a născut la sat. ediția a VIII-a, 2017
83
parte din zestrea miresei. Nu lipsea de aici lada de zestre, care
conținea valuri de preșuri, țesături din lână, cânepă și in.
Îndemânarea fetei era dovedită de macaturile și covoarele țesute în
război, în culori și modele diferite, de cămășile de noapte cusute
nunilor și socrilor, împodobite cu motive naționale, de costume
frumos împodobite, dedicate activităților zilnice sau zilelor de
sărbătoare.Deasupra tuturor trona o pernă rotundă, frumos brodată și
ornată cu flori aplicate. Mireasa, în cadrul ritualului, lua perina,
ținând-o ca pe un partener drag, și dansa cu ea, în ritmul alert al unei
melodii specifice. La un moment dat, invita mirele în mijlocul
cercului de nuntași, așeza perina jos, se așezau împreună în genunchi
pe ea și se sărutau în aplauzele tuturor. Dansul perinei era un dans al
dragostei și al bucuriei cu semnificația unui jurământ de dăruire
reciprocă, al noului cuplu format. Ulterior, dansul a intrat în
repertoriul lăutarilor care cântau la hora satului. Perina a fost
înlocuită cu o periniță mai mică, frumos brodată. Tinerii voiau să
joace „Perinița”.
„Perinița” devine un prilej de apropiere și socializare, un dans
nelipsit de la toate petrecerile. Evoluția în timp a dansului a făcut ca
perinița să fie înlocuită cu o batistă frumos brodată de fetele care
ieșeau pentru prima dată la horă Acestea lucrau mai multe batiste, pe
care le dăruiau flăcăilor care le scoteau la „Periniță”.
„Perinița” de la dans local la dans internațional
Atât de mult a „prins” acest dans la public, încât el a depășit
cadrul satului și chiar al țării, astfel că Perinița a ajuns să fie jucată
chiar și în mari orașe ale lumii, precum Roma, Paris sau New York,
ca un dans al tinereții, al socializării.
Amănunte despre răspândirea dansului le-am aflat și dintr-un
articol publicat pe internet:
https://folclormuzical.wordpress.com/2013/07/02/perinita/.
În anul 1931, Perinița era deja răspândită la nivel de regiune
(cf. cu Dicționarul jocurilor românești, de G.T. Niculescu-Varone):
„1839. – PERNIȚA sau PERINIȚA, horă, în jud. Argeș, Muscel,
Dâmbovița și Vlașca. Are strigături.”
Despre răspândirea sa la nivel național, cercetătorul și
etnomuzicologul Tiberiu Alexandru, pe mapa discului Electrecord
Veșnicia s-a născut la sat. ediția a VIII-a, 2017
84
EPC 439, menționa că „Perinița s-a popularizat în anii ’50, îndeobște
cu prilejul Festivalurilor Mondiale ale Tineretului și Studenților
pentru Pace și Prietenie. Este un dans popular care face parte din
marea familie a jocurilor europene de petrecere, dansate cu perina.”
Cea mai veche variantă la care avem acces este cea înregistrată
la casa de discuri Columbia, în anul 1949, de taraful vioristului Tică
Lătărețu, soțul Privighetorii Gorjului, Maria Lătărețu, cea care
declamă versurile:
„Cine joacă perinița,
Să sărute și gurița!
Pune perinița jos
Și sărută cu folos!”
În comunism, această temă muzicală populară, dinamică și
ușor de reținut, devenise piesa consacrată cu care se încheiau
revelioanele televizate. Perinița apare pentru prima oară la finalul
emisiunii Revelion 1973, pe programul 1. Totuși, în 1970 era
pomenită la sfârșitul programului de revelion difuzat la radio: „Și va
fi transmisă perinița. Va fi 1970.”
În 1979, Frații Pițigoi din Oaș o cântă într-un spectacol în
Franța. Există o înregistrare și cu un taraf maghiar din Inucu, Țara
Călatei (jud. Cluj), care cântă Perinița la o nuntă ce a avut loc în
1982. Iată cum acest joc de proveniență prahoveană s-a naturalizat și
peste Carpați.
Taraful din Clejani îi spune Hora Nunții. În Teleorman, e
cunoscut cu numele Ariciul. Sub această denumire l-a publicat și
Bogdan Petriceicu Hașdeu (1838-1907). Se joacă și astăzi la
petreceri și este lipsit de strigăturile specifice ale Periniței originale.
Dansul de nuntă Perinița e menționat și în operele literare.
Astfel, în romanul „Groapa”, publicat în anul 1959, scriitorul Eugen
Barbu, descriind nunta dintre Lina și Stere din mahalaua Cuțaridei
din București, arată cum nașul, profitând de regulile Periniței, își
mușcă fina de buze.
Profesorul universitar doctor Ion Ghinoiu, cunoscut geograf şi
etnolog, ne oferă și un alt aspect al practicării dansului sărutului,
asociind Periniţa cu Priveghiul de înmormântare. În unele zone ale
țării, priveghiul de înmormântare e prilej veselie, la care participă
Veșnicia s-a născut la sat. ediția a VIII-a, 2017
85
chiar și rudele mortului. Din acest punct de vedere, practicarea
dansului Perinița de Revelion e privită ca un priveghi la
înmormântarea vechiului an.
Pentru județul Prahova, „Perinița” devine o emblemă. În anul
1978, în Ploiești, prof. Constantin Manolache înființează Grupul
folcloric „PERINIȚA”, o formație reprezentativă pentru dansul și
muzica populară din Romania. A efectuat numeroase turnee artistice,
cu deosebire în Italia, Franţa, Belgia, Grecia, Turcia, Bulgaria,
Iugoslavia. Din anul 2002, Grupul folcloric „Periniţa”, sub
conducerea coregrafică a maestrului Mihai Dănilă, a fost invitat să
susţină spectacole în mai multe localităţi din Uniunea Europeană:
Strasbourg, Nancy, Heidelberg, Stuttgart, Frankfurt şi Mannheim.
Și la nivelul comunei Bătrâni există o formație artistică ce
poartă, firesc, numele „PERINIȚA”. La îndemnul domnului profesor
Constantin Manolache, subsemnatul , învățător Manolache Teodor,
începând cu anul 2012, m-am implicat în renașterea vieții culturale a
satului. Ansamblul Perinița participă an de an, activ, atât la
activitățile artistice organizate de localitățile din zonă, cât și la
concursuri județene și interjudețene cuprinse în C.A.E.N. Rezultatele
foarte bune obținute constituie un stimulent și o motivație în
menținerea ansamblului artistic. Ne îndeplinim, astfel, rolul de
păstrători ai tradițiilor strămoșești, de conservare și transmitere către
tinerele generații.
Ne mândrim că PERINIȚA s-a născut în satul Bătrâni.
Înv. Manolache Sonia………..
Înv. Manolache Teodor-Puiu...
Școala Gimnazială, Comuna Bătrâni, Prahova
Veșnicia s-a născut la sat. ediția a VIII-a, 2017
86
Tradiții și obiceiuri din Vaideeni
Plecați din Mărginime, Ungurenii au ajuns în a doua lor casă,
Vaideeni. Trecerea munților nu a fost deloc ușoară, au avut de
înfruntat zăpezile și frigul, și-au pierdut animalele, dar nu și curajul.
Săraci și izolați de restul sătenilor, au început să își cumpere alte
animale, să își întemeieze familii cu localnicii. Au făcut nunți,
respectându-și obiceiurile lor din partea Sibiului, portul popular,
cântecele și muzica lor.
Cântecul miresei:
„Ia-mi-ți, Goghio, ziua bună
De la tată, de la mumă,
De la frați, de la surori,
De la grădina cu flori,
De la fir de lămâiță,
De la fete din uliță,
De la fir de busuioc,
De la fete, de la joc!”
După cântecul miresei, începe dansul, jocul pe versurile:
„Frunză verde de cicoare,
Azi în sat e nuntă mare,
Nuntă mare cu săteni
Din Jina și Vaideeni.”
Astfel, viața în satul de oieri, lângă apa Luncavățului, dorul de
toți și de toate au însemnat un act dătător de înțelepciune și de viață.
Prin case, amintirile se scurg prin susurul unei ape limpezi, când line,
când agitate, ca în urcușurile și coborâșurile vieții. Datorită acestei
vieți de farmec pe care o trăiește săteanul român în mijlocul naturii,
mai ales ciobanul plecat cu oile la iernat în Bărăgan, au luat naștere
cântece ciobănești de o inestimabilă valoare, cum ar fi:
„Cobor oile, cobor
Din Tarnov în satul lor
Veșnicia s-a născut la sat. ediția a VIII-a, 2017
87
Că zăpada-i sus pe dungi
Și-n poienile cu strungi
Și se duc și nu mai vin
Pân’ la Sfântu’ Constantin
Că pun șaua pe măgar
Și pornesc spre Bărăgan.”
„Mi-e dor” - de câte ori nu au spus aceste cuvinte femeile și
bărbații din Vaideeni, despărțiți câte nouă luni pe an, din septembrie
până în luna mai, când se întorceau acasă. Erau cuprinși de
sentimente pure, dar totodată prea neclare pentru a le dezvălui taina:
„Mi-e dor de nopți cu lună plină,
Mi-e dor de tine și de tot
Când ne iubeam nebuni pe afară,
Pe lângă stână, pe cojoc.”
Dar leacul la această boală nu s-a găsit niciodată și rămânem
mereu bolnavi de dragoste, chiar dacă suntem tineri sau bătrâni.
Cântecul însoțește pe om, chiar la muncile pe care le efectuează, fie
la stână, fie în sat, legate fiind ele de momentele zilei:
„Se revarsă zorile,
Bacea mulge oile,
Când răsare soarele,
Smântânește laptele,
Bate vântul prin brădui.
Bacea bate la bădâi,
Iese bacea din celar,
Cu smântâna pe cheptar
Și dă chiot la cioban:
-Uhai!! Bace de pe dungă
Bagă oile la strungă,
Și-apoi dă-le pe izvor
Căci vin și eu bădișor
Să-mi astâmpăr al tău dor.”
În această atmosferă, oile pasc liniștite pe poiana dimprejurul
stânii, plină de flori de toate culorile, mieluții deja măricei zburdă
împrejurul mamelor și doar câte un căine mai este trezit din somnul
lui de chiotul băcițelor. Ciobanii se apropie de stână spre a fi mai
Veșnicia s-a născut la sat. ediția a VIII-a, 2017
88
aproape de aleasa inimii lor, scot fluierul de la brâu și, îndemnați de
băcițe, cântă:
„Zi, bade, cu fluiera,
Că ți-oi coase cămeșa,
Zi, bade, cu fluierul,
Că ți-oi coase gulerul”
Pe aripi de argint, împovărate de atât amar de vreme, ca printr-
o sită largă, neterminată, timpul se scurge printre degete. Parcă mai
ieri, în zi de sărbătoare, se adunau feciorii în mijlocul satului, dând
frâu liber la joc și voie bună, aprinzând în suflete focul tinereții sau al
vreunei iubiri neîmplinite.
„Când ne iubeam, bade, noi,
Tremura frunza-n zăvoi
Astăzi frunza s-a uscat
Dragostea s-a terminat.”
Din dansurile populare, „Ungureneasca” se joacă in perechi de
2, 4, 6 sau mai multe persoane. Dansul este compus dintr-un pas
mare – unul mic – unul mare – doi mici. Se formează o horă,
dansatorii prinzându-și mâinile prin spate. Pașii sunt însoțiți de
ciuituri (strigături):
„Zi-o, zi-o zdrăncănită,
Că mi-e mândra hodinită!
Hodinită pe dracu,
C-o bătut-o bărbatu!
Dar n-o prea bătut-o bine,
Că vine seara la mine.”
Când noaptea se îngână cu ziua, când cerul se aprinde din
lumina ultimei stele rămase în zare, atunci, pe piscurile înalte ale
munților, urcau ciobanii, voind parcă să atingă cerul, ducând cu ei
atâtea doine, atâtea cântece de dor:
„Mă duc la munte la var,
S-aud oile cum zbiară
Mă duc la vară la munte
Să-mi pasc oile cornute.
Nici un dor nu e mai mare,
Ca dorul de la mioare
Veșnicia s-a născut la sat. ediția a VIII-a, 2017
89
Nici un dor nu e mai greu,
Ca dorul de satul meu.”
Diferitele sărbători de peste an aduceau cânt și joc la stânile
din munți. Un obicei deosebit de frumos era legat de sărbătoarea de
sânziene, de pe data de 24 iunie. Fetele plecau de la stână să culeagă
flori, pe care apoi le împleteau, formând cununi lungi, ce le
ascundeau sub pietre, în izvoare, cântând:
„Foaie verde doi bujori,
Haideți fetelor, surori,
Prin poieni să strângem flori,
De cu seara până-n zori,
Și-apoi să-mpletim cunună,
Pe sub razele de lună.
Cununa de Sânziene
După datini Vaideene
Și-apoi cu drag și cu dor,
S-o ascundem în izvor,
Să n-o afle vreun fecior,
Că-n cunună-i numai dor”
Astăzi, câte un bătrân, al cărui chip brăzdat de soartă era
cândva frumos și tânăr, privește în zare, spre munții înalți. În ochii-i
adânci și tainici, plini de tristețe și amar, abia se mai vede ce-a fost
odată.
„Când eram în vremea mea,
Cetera nu-mi trebuia
Cetera-mi era gura
Dar de când am bătrânit,
Greu îmi e drumul cotit
Și-am să-mi iau calul cu mine,
Să mă urc spre zări senine,
Sus la vârful lui Nedei,
Să-mi văd turmele de miei,
Să-mi văd munții Lotrului,
Unde-am ciobănit întâi,
Și-apoi să cobor în sat,
Cu sufletul împăcat,
Veșnicia s-a născut la sat. ediția a VIII-a, 2017
90
Și să cânt printre brădui
Învvârtita dorului.”
Indiferent de starea sufletească, Muzica a fost și va rămâne un
leac al supărării și un mod de exprimare a bucuriei. La fel cum
muzica se regăsește în fiecare moment al zilei, aceasta este nelipsită
în fiecare etapă a vieții.
Prof. Dinulica Roxana Mihaela
Şcoala Gimnazială Ferigile, Costeşti, Vâlcea
Veșnicia s-a născut la sat. ediția a VIII-a, 2017
91
ULTIMA HORĂ
Povestea asta începe de mult, într-o altă lume. Aș spune-o în
șoaptă, ca să nu-i împrăștii misterele.
Lumea este făcută și din emoții care ne poartă prin
răsfrângerile încărcate cu valori și uneori misterioase ale
vremurilor… ca să savurăm miresmele trecutului și să ne reînnoim
forța de viață…
Pe Bâzu l-am cunoscut bătrân. Era lăutarul cel mai bătrân din
sat. Nici nu știu care i-a fost numele adevărat, căci toată lumea îi
spunea Bâzu. Era înalt, subțire, cu tenul ciocolatiu și cu o anume
tristețe pe chip. Lumea l-a știut dintotdeauna pedant cu ținuta lui,
căci așa era musai să fie: cu pantalonii călcați cu dungă perfectă, cu
cămașă albă, cu vestă neagră, cu ceas de buzunar și cu pantofii
lustruiți impecabil. „La cântare, lăutarul trebuie să semene a boier”,
zicea, uneori, Bâzu.
- Calcă, fă, cămașa aia boțită, că am cântare-n sat la horă, n-
auzi? Ce, ai uitat? – se răstea lăutarul la nevastă-sa.
- Iac-așa! Of, dac-ai câștiga ceva, da’ vii mereu cu punga
goală… Ai îmbătrânit, nu mai știi să te tocmești, răspundea Milica.
- Taci, fă, din gură! Uite la ea!... Las’ că vine toamna și să
pune rumânii pă nunți… și iese mălaiu… nu murim noi dă foame,
fă… că dacă n-am murit pân-acuma…
Și, diminică de duminică, Bâzu pășea mândru prin sat, cu
vioara lui veche sub braț și cu o țigară-n colțul gurii, către „răscrucea
dinspre vale”, cum i se zicea de cine știe când locului unde se
întindea hora satului. Acolo se intersectau trei străzi și, fiindcă datina
străveche era ca la răscruci de drumuri să se planteze cruci cu un rost
anume, vis-a-vis străjuiau, poate din vremuri neștiute, două cruci
Veșnicia s-a născut la sat. ediția a VIII-a, 2017
92
masive de piatră. Acolo, lângă ele, Bâzu aștepta uneori cu alți lăutari
să se strângă flăcăii și fetele satului ca să se prindă-n horă, și, după ce
se tocmea, începea să cânte cu vioara și cu glasul doine vechi, ale
căror cuvinte nu le prea puteai desluși:
„Foaie verde mărăcine
Doru meu din lume vine,
Că lumea m-a pus pe jar
Să am dor plin de amar…”
Glasul lui cald și puțin răgușit chema parcă doruri vechi din
adâncimea vremurilor. Dar, când cânta, acolo lângă cruci, înconjurat
de flăcăi „Cântarea pălămidei”, cum o numea el (Hai, Bâzule, zi-o
p-aia cu pălămida!), o baladă din care răzbăteau suspinele unei
istorioare romanțate din vechime, atunci glasul bătrânului lăutar
devenea grav și semeț. Era parcă profetic, închidea parcă în el
gesturile dramei, era plin de adâncimi grave, cu tremolo-uri care
semănau cu lumina tremurată de undele apelor:
„...Frunzulița dudului
Colea-n valea satului,
În largul drumeagului
Crește floarea dracului…”
Povestea unei fete frumoase, căreia i s-a refuzat dragostea și
care s-a răzbunat pe lume, transformându-se într-o buruiană colorată
și țepoasă, ce nu poate fi stârpită de pe câmpuri, înmuia inimile
tuturor celor prezenți. Inflexiunile glasului lui Bâzu „vioristu” se
înșirau ca niște mărgele pe câte un vers de baladă, uneori abia șoptit,
ca un abur, alteori strigat, dramatizându-i conținutul cu o dezlănțuire
a sufletului menită parcă să despice moartea.
Hora satului a fost dintotdeauna o dorință a oamenilor de a-și
recrea bucuriile, de a-și reînnoi forțele în deplină libertate a mișcării,
a dansului. Hora a fost, de când s-a pomenit în buchetul tradițiilor
sătești, o voluptate a inimii, o forță a simțurilor, unduirea tuturor
armoniilor vieții care-l fac pe omul împovărat de griji și de nevoi să
evadeze în dezinvoltura mișcării și a sentimentelor. În horă se
prindeau flăcăii și fetele doar atunci când vârsta le putea garanta
sentimentele. A te prinde în horă era un reper de maturitate. Doar
întâiul dintre frați și cea dintâi dintre surori se puteau prinde în horă.
Veșnicia s-a născut la sat. ediția a VIII-a, 2017
93
Niciodată altfel, căci legea comunității, asupra căreia vegheau cu
asprime vârstnicii, se aplica mai presus de orice lege.
Dacă te prindeai la dreapta unui flăcău, însemna că te-a ales,
iar tu ca fată ai fost la gând cu el – povestește tanti Florica. Pe mine
m-a învățat bâta Zamfira cum să mă port la horă. „Să nu te uiți în
ochii flăcăului când joci cu el, lasă-l pe el să te soarbă din ochi, că pe
urmă o zice că ești obraznică”, îmi spunea ea.
În cercul unduitor și precis al horei străfulgerau iubirile care se
transformau în căsnicii durabile. Acolo, inimile tresăltau în ritmuri
blânde sau înverșunate, în poezia sentimentală a sărbătorii de
duminică. De-acolo, din mijlocul cercului care se mișca după
ritmurile muzicale ale lăutarilor se înălța flacăra vieții, a destinului
omului simplu de la țară.
Hora nu i-a înșelat niciodată pe oameni. Poate de aceea
oamenii au păstrat-o și au transformat-o într-un reper de viață. Bâzu,
împreună cu fratele său Plopeanu - tot violonist - , cu Ninel
țambalagiul și cu Fănel (zis Colăceru) care întindea cu strășnicie
acordeonul, știau să țină horele. Ei păstrau regulile străvechi: mai
întâi se prindeau în joc flăcăii în hora săltată, care, pe lângă cei doi
pași înainte și doi înapoi, mai conținea și doi pași săltați, și seria de
pași se sfârșea cu o bătaie vârtoasă a pământului. Se numea „Hora ca
la câmpie” și Bâzu știa precis cât trebuie să dureze ca să se vadă
eleganța, priceperea, dezinvoltura și vigoarea flăcăilor. Apoi, lăutarii
legau de hora flăcăilor un ritm mai blând, și atunci se prindeau în
cerc fetele, cum aveau dinainte vorba cu aleșii lor.
Nea Ștefan povestește cu nostalgie despre horele din tinerețea
lui și despre virtuozitatea lui Bâzu lăutarul:
- Io am jucat horele două veri, și s-a prins lângă mine
Marica mea. Când se porneau Bâzu și frati-su Plopeanu, apoi le
zburdau deștele pe coarde și mișcau arcușurile mărunțel și așa de
repede, că nici nu le vedeai… În octombrie, în anu’ ăla, am jucat
ultima horă, că pe urmă m-am dus la armată doi ani. Asta era în
patru’șapte. Da’ în seara aia, după ce s-a stins hora, am rămas mulți
flăcăi în jurul lui Bâzu, să ne cânte. Și ne-am prins toți pe după gât în
cerc, și ne-am legănat așa după muzică până târziu… Păi când zicea
Veșnicia s-a născut la sat. ediția a VIII-a, 2017
94
Bâzu „Ursitoare, ursitoare” sau „Când toca la Radu-vodă” sau
„Spune, spune, moș bătrân”, te furnica până-n călcâie…
Trecut de 80 de ani, Bâzu a mai cântat horele, pe care eu
însumi le-am prins neschimbate în același loc din sat, cu aceleași
reguli ca pe vremuri. Se spune că tradiția înseamnă să aduci valoarea
trecutului în prezent, înseamnă jocul seducției trecutului, în care
omul intră din nevoia de stabilitate. Din miresmele trecutului cresc
rădăcinile prezentului. În taina horelor de duminică se afla puterea
clipei care trece peste noi cu sobrietatea unei valori reale. L-am auzit
și eu pe violonistul bătrân cântând „Ursitoare,ursitoare”, stăpânind cu
degetele sale crispate corzile viorii. Când punea vioara sub bărbie, o
făcea cu eleganță și cumva cu sfială, de parcă ar fi deschis ușa unui
palat. În glasul blajin, melodios și puțin răgușit se strânseseră
spectacolul vieții cu tumultul ei senzual și curgerea timpului dinspre
adâncuri nevăzute către atâtea sfârșituri misterioase:
„…Ursitoare, ursitoare,
Ce-ai cu mine, frățioare?...”
Dragostea, în melodiile cântate de lăutar se consuma în ritmul
monoton, stabil și precis al timpului. Bătrânul înțelegea ce rostește:
„…Când toca la Radu-vodă
Stăteam cu mândra de vorbă,
Țațo, stăteam cu mândra de vorbă…”
L-am văzut și l-am ascultat pe Bâzu și la nunta lui Tudor cu
Ana, prietenii mei din copilărie. El a fost atunci, la venerabila lui
vârstă, starostele nunții. Am văzut cum dirija totul, cum toți îl
ascultau, și cred că așa a procedat mereu. Când colăcerii nuntași au
descălecat împreună cu mirele la casa Anei, toți lăutarii ziceau cu
vervă maximă cântecele de nuntă pentru plecarea miresei. Ana se
îndrepta în rochia ei albă spre Tudor, care o aștepta în fața
însoțitorilor lui. Când cei doi miri au fost față în față, Bâzu opri
muzica, făcând cu fermitate un semn cu mâna. Lăutarii tăcură. Tudor
luă fața Anei între palme și o sărută pe frunte, apoi ea își lipi obrazul
de pieptul lui și se îmbrățișară strâns. El își ridică privirea spre cer și
stătu așa câteva clipe, de parcă ar fi rostit în gând o rugăciune către
Dumnezeu. Bâzu, bătrânul lăutar al satului, a înțeles că în acel
crâmpei de fericire, când iubirea vorbește, trebuie să tacă până și
Veșnicia s-a născut la sat. ediția a VIII-a, 2017
95
păsările cerului. Apoi, la un alt semn, lăutarii se porniră să execute
alert sârba colăcerilor, în care se prinseră toți cei doisprezece flăcăi
din alaiul mirelui, după datină. Picioarele lor se mișcau în același
ritm și strigăturile lor răsunau puternice peste mulțimea de nuntași.
După o vreme, muzicanții schimbară ritmul, iar flăcăii ieșiră din
horă, făcând loc altor nuntași. Ei își dezlegară caii, încălecară și se
pregătiră de plecare. În urma lor, Tudor încălecă la rândul său și o
trase și pe Ana în șa. Puțin câte puțin, în strigătele de nuntă ale
flăcăilor colăceri, alaiul s-a urnit să-și urmeze rostul lui. Am văzut
atunci că bătrânul lăutar al satului era garantul stabilității obiceiului
de nuntă. Și nunta, și hora făceau parte din meseria pe care el o iubea
și o respecta. Tradiția nunții avea puțin din sufletul lui Bâzu. În
sufletul lui se aflau strânse, cu grijă, vremurile cu comorile lor cu tot.
*
* *
Nu foarte de mult, într-o duminică de vară când soarele se lăsa
spre asfințit, flăcăii și fetele din sat se pregăteau să se prindă-n horă
la „răscrucea dinspre vale”. Înaintea lor, cum îi era obiceiul de zeci
de ani, Bâzu, cu vioara veche sub braț și cu țigara-n colțul gurii, se
grăbea să ajungă lângă crucile de piatră, unde avea să tocmească hora
cu flăcăii și cu ceilalți lăutari. Dar, în jurul locului de horă se înălțase
un gard. „De azi (…) nu se mai ține horă”, scria pe o tăbliță atârnată
într-o sârmă de trunchiul unei sălcii bătrâne.
Cineva sau ceva trecuse devastator peste locul acela bătătorit
de pașii jocului popular străvechi și de muzicile lăutărești.
Cineva sau ceva trecuse pe acolo ca să facă loc unui asalt al
aventurii spre haos și abandonare.
Bătrânul Bâzu, lăutarul horelor și nunților , care traversase cu
vioara sa peste amar de ani, n-a putut crede. Respins de gardul apărut
peste noapte la „răscrucea dinspre vale” unde sunetul viorii sale
străpunsese amurgul duminicilor horite, se așeză pe o piatră lângă
vechile cruci, își scoase tabachera și încercă să-și răsucească o țigară.
A încercat apoi de câteva ori s-o aprindă, dar a renunțat. Își sterse
ochii cu dosul palmei stângi, apoi cu palma dreaptă. Pe obrazul
stafidit și negricios al lăutarului se putea vedea lucirea unei tristeți
profunde. S-a ridicat si a plecat înapoi spre casă, cu vioara veche sub
Veșnicia s-a născut la sat. ediția a VIII-a, 2017
96
braț, copleșit de durere, cu mersul împleticit. A plecat și nu s-a mai
întors niciodată. Dacă timpul ar fi stat puțin pe loc, în acea duminică
ar fi fost ultima lui horă. Dar timpul n-a stat…
Cântecele lăutarilor de odinioară, în care s-au întâlnit mereu
rădăcinile acestui pământ cu bucuria vieții, suspină ca niște bătrâni
părăsiți din negura trecutului. Dorul de horele de altădată strigă și el
cu ecou stins și nu-l mai aude nimeni… nimeni… nimeni…
Prof.
COCIORVA ION
Scoala Gimnazială
GRINDU
Veșnicia s-a născut la sat. ediția a VIII-a, 2017
97
„VEŞNICIA S-A NĂSCUT LA SAT”
Înrădăcinate în spiritualitatea românească de peste două mii de
ani, cântecul, jocul şi portul, bogăţii de nepreţuit cu care ne
identificăm şi ne simţim acasă, dacă ştim să le punem în valoare,sunt
un mod de viaţă şi de exprimare a filosofiei poporului român.
Gândurile, sentimentele şi aspiraţiile ţăranului român se topesc în
versuri populare pe care se mlădiază cântecul. Versul este cântat, iar
cântecul însoţeşte jocul. Dincolo de vers şi de melodie, cântecul
popular încântă prin atmosfera creată, prin frumuseţea şi bogăţia
costumelor. Totul este exprimat simplu, direct, aşa cum este sufletul
ţăranului autentic, deschis şi curat. Din versurile cântecului popular
răzbate atitudinea tonică şi demnă faţă de viaţă. Cântecul nostru
popular este un chip frumos, modelat cu multă măiestrie şi alcătuit
din prisosul sufletului. La noi, oricât de mare ar fi lipsa materială sau
durerea, ţăranii noştri şi le-au exprimat întotdeauna prin cântec,
acesta îmbrăcând diferite forme.
Vatra satului tradiţional păstrează de veacuri cântecul, jocul şi
portul. Avem pe Târnava Mică, la Sîncel, minunate cântece care
exprimă o mare diversitate de sentimente omeneşti prin „doine”,
„balade”, „pricesne”, „strigături”, prezente la toate evenimentele
importante ale vieţii: naşterea şi cântecul de leagăn, munca şi
creşterea pruncilor, iubirea şi întemeierea unei familii, bătrâneţea –
sentimentul împlinirii şi moartea – sentiment de uşurare că sufletul
nostru se întoarce la cel care ne-a creat. Pe sânceleanul nostru, dacă îl
cunoşti, să-l provoci să-ţi cânte, să- ţi joace şi să-ţi spună strigături
de-ale lui, din vatra satului, şi o să-ţi dai seama de bogăţia de om şi
de ce minuni ascunde sufletul său. Că ştiu sîncelenii să pună în
valoare cântecul popular o demonstrează vestitul cor bărbătesc,
coordonat de Ioan Laţiu, cunoscut în ţară prin măiestria
interpretativă, care încearcă să transmită mai departe tradiţia
populară atât prin cântec, cât şi prin port, fiind prezenţi mai la toate
manifestările culturale locale şi naţionale. Dragostea românului
pentru pământ este mereu prezentă în cântece. Ca păstrător al
Veșnicia s-a născut la sat. ediția a VIII-a, 2017
98
cântecului popular autentic, corul bărbătesc a scos la lumină
atmosfera caldă, solară care, odinioară, era o binefacere pentru
ţăranul care a ieşit cu plugul la arat, ascultând cântecul păsărilor:
„Dragu mi-i la câmp afară/ În soare de primăvară,/ Când aud cucu'
cântând/ Şi văd florile-nflorind.// Cântă puiul cucului/ Pe coarnele
plugului/ Şi mierluţa pe teleagă/ Mult mi-i primăvara dragă”.
Cântecele care emoţionează profund sunt şi cele patriotice.
Învăţăm de la părinţi să iubim şi să preţuim strămoşii, fraţii, surorile,
neamul, dar şi dreptatea şi onoarea. Sentimentul românesc de acasă
este de intensitate este maximă pentru cei dezrădăcinaţi: „Pare-mi
bine că-s acasă/ Cu cei dragi pe lângă masă./ Cât în lume am umblat/
Loc mai mândru n-am aflat”. Iubind casa şi familia, ţăranul iubeşte şi
locul natal, refieful din perimetrul satului, drumurile, uliţele, colţul
lui de rai pe pământ: „Nu-i grădină mai frumoasă/ Ca-n Ardeal la
noi, acasă”.// „Dealuri, munţi şi voi, răzoare,/ Sate cu livezi în soare./
Acolo stă omenia/ Vecină cu veselia”.
Esenţială pentru toate formele de viaţă, apa este un element
primordial. Apa molcomă, care şerpuieşte lin, la marginea satului
Târnava Mică, martora atâtor iubiri ascunse sau împărtăşite, este
prezentă în cântecele vestitului cor ardelenesc: „Târnavă cu apă lină,/
Cine bea de dor s-alină”. Puterea emoţională a iubirii este un
sentiment pur, cu o manifestare complexă. Dragostea dintre feciori şi
fete se asociază cu tinereţea, energia vitală care întreţine spiritul.
Iubirea este un sentiment sacru, pur, cât timp numele celui drag este
scris pe chindeu şi pus alături de sfintele icoane, cum numai în lumea
satului se poate întâmpla. Iubirea adevărată transformă omul într-o
fiinţă bună, blândă, generoasă şi, mai ales, iertătoare: „Bate vântu'
printre duzi/ Şi ploaia prin cucuruz./ De-aş şti, mândro, că-i veni/
Drumul ţi l-aş chetrui./ Aşa doină ţi-aş cânta/ De-i uita, mândro, uita/
De-i uita de supărare/ Cu mine-n braţele tale/ De-i uita că ne-am
sfădit/ Şi de-un an nu ne-am vorbit”. Puterea celui care iubeşte stă în
iertare. Cel care iartă este răsplătit cu bunătate care răzbate la
suprafaţă printr- o bucurie contaminantă răspândind armonie în tot şi
toate.
Dintre toate elementele naturii, codrul ocupă un loc aparte în
cântecele interpretate de bravii bărbaţi, aşa cum, în vremurile
Veșnicia s-a născut la sat. ediția a VIII-a, 2017
99
străvechi, tot el, codru, ocupa un loc aparte în viaţa ţăranului: codrul
era casa, familia, neamul, într-o armonie perfectă: „Codru-i frate cu
românu',/ Cu fagu' şi cu gorunu'./ Codru-i frate, codru-i tată/ Dintr-o
vreme-ndătinată”. Dialogul dintre om şi codru stă sub semnul trecerii
timpului: „Mult mă-ntreabă codru' verde/ De ce faţa mi se pierde./
Codrule, nu mă-ntreba,/ Că doar se pierde şi-a ta/ Numai să vie
toamna”. Metaforic vorbind, codrul este oglinda vieţii. Drumul prin
codru este, de fapt, trecerea prin viaţă, natura este solidară cu omul,
se bucură, suferă şi îmbătrâneşte odată cu el: „Codrule, când te-am
trecut/ Eram tinerel şi crud,/ Iară când m-am înturnat/ Eu, bătrân, şi
tu, uscat”.
În lumea satului, cântecul şi jocul sporesc puterea emoţională,
redau veselia şi buna dispoziţie. Este un spectacol de culoare, de
sunet şi de mişcare, la care se poartă costume populare, un anumit
comportament, respectând o tradiţie. Portul popular ardelenesc este o
expresie vie a simţului artistic al neamului nostru. Eleganta îmbinare
a celor două culori predominante, albul şi negrul, îi dau o notă de
sobrietate şi prestanţă. Alcătuit pe un fond autohton străvechi, purtat
cu sfinţenie, de locuitorii satului, atât în zilele de lucru, cât şi în zilele
de sărbătoare sau la marile evenimente din viaţa de familie, portul
popular este purtat tot mai mult de copiii şi tinerii satului la serbări,
sărbători sau evenimente culturale. Toate elementele de cultură și
tradițiile populare transmit valori și creează punți de legătură între
generații.
Bibliografie:
Monica Budiş, „Microcosmodul gospodăresc. Practici magice
şi religioase de apărare”, Bucureşti, Editura Paideia, 1988;
Ion Ghinoiu , „Lumea de aici, lumea de dincolo. Ipostaze
româneşti ale nemuririi”, Bucureşti, Editura Fundaţiei Culturale
Române, 1999;
Valer Butură, „Cultură spirituală românească”, Editura
Minerva, Bucureşti, 1992.
Prof. Inv. Primar Coman Malvina,
Școala Gimnazială „Ion Pop Reteganul”, Sîncel - Alba
Veșnicia s-a născut la sat. ediția a VIII-a, 2017
100
Bîrogeanu Rareş, Grupa mică,
Grădinița Electromagnetica,
București, coord. Vasile Mioara
Costin Irina, Grupa mare,
Grădinița Electromagnetica,
București, coord. Ovreiu
Valentina
Diţu David, Grupa mare,
Grădinița Electromagnetica,
București, coord. Ghiculescu
Silvia
Dumitrascu Iarina, Grupa mare,
Grădinița Electromagnetica,
București, coord. Ovreiu
Valentina
Fălcescu Teodor, Grupa mare,
Grădinița Electromagnetica,
București, coord. Ovreiu
Valentina
Veșnicia s-a născut la sat. ediția a VIII-a, 2017
101
Iancu Ianis, Grupa mica,
Grădinița Electromagnetica,
București, coord. Vasile Mioara
Pop Luca, Grupa mica,
Grădinița Electromagnetica,
București, coord. Vasile Mioara
Leahu Cristian, Grupa mare,
Grădinița Electromagnetica,
București, coord. Ghiculescu
Silvia
Tomoioagă Emma, Grupa mare,
Grădinița Electromagnetica,
București, coord. Ghiculescu
Silvia
Veșnicia s-a născut la sat. ediția a VIII-a, 2017
102
Andronic Ovidiu, clasa aIII-a
Școala Primară Vladnicu de Sus,
Tănăsoaia, Vrancea, prof
Diaconu Viorel
ANTON ALEXIA clasa a II-a,
Liceu de Arte „Ionel Perlea”,
Slobozia, Ialomița, coord. înv.
SIMIONESCU MARINELA
Anton Alina, clasa.I, Școala
Profesională „Areta Teodorescu,
Grivița, Ialomița, prof. Șerbu
Dorina
Anton Andreea, clasa I,
Colegiul Național „Mihai
Vitezul”, Sf Gheorghe, Covasna,
coord. Banciu Melania, Prundar
Gabriela
Anușca Anda, clasa a IV-a,
Școala Gimnazială „Ion Pop
Reteganul”, Sîncel, Alba, coord.
Coman Malvina
Veșnicia s-a născut la sat. ediția a VIII-a, 2017
103
Argatu Zaharia Rafael Ioan,
clasa a III-a, Școala Gimnazială
„Ferdinand I”, Movila, Ialomița,
coord. Coman Aurica
Axinte Brândușa,clasa a III-a,
Școala Profesională „Areta
Teodorescu”, Grivița, Ialomița,
prof.Iacob Oana Maria
Banciu Adina, clasa
pregătitoare, Școala Profesională
„Areta Teodorescu”, Grivița,
Ialomița, prof. Aron Viorica
Maura
Berbecel Valentin,clasa a II-a,
Școala Profesională „Areta
Teodorescu”, Grivița, Ialomița
prof. Ștefan Didina
Veșnicia s-a născut la sat. ediția a VIII-a, 2017
104
Bercea Erika, clasa pregătitoare,
Școala Profesională „Areta
Teodorescu”, Grivița, Ialomița,
prof. Aron Viorica Maura
Bologeanu Dumitra, clasa a III-a,
Școala Profesională „Areta
Teodorescu”, Grivița, Ialomița,
prof.Iacob Oana Maria
CHIRCA CĂTĂLINA clasa a
II-a, Liceu de Arte „Ionel
Perlea”, Slobozia, Ialomița,
coord. înv. SIMIONESCU
MARINELA
Ciobotaru Lăcrămioara, clasa a
IV-a, Școala Profesională
Reviga, Ialomița, coord. Dinu
Gabriela
Crăciunoiu Denisa, clasa a IV-
a, Școala Profesională Reviga,
Ialomița, coord. Dinu Gabriela
Cristache Georgiana, clasa a
IV-a, Școala Gimnazială Grindu,
Ialomița, coord. Busuioc Atina
Veșnicia s-a născut la sat. ediția a VIII-a, 2017
105
Dala Ramona, clasa a III-a,
Școala Gimnazială Mădulari,
Cernișoara, Vâlcea, coord.
Popescu Anicuța
DECU PATRICIA, clasa a II-a,
Liceu de Arte „Ionel Perlea”,
Slobozia, Ialomița, coord. înv.
SIMIONESCU MARINELA
Dorobantu Ana Maria, clasa a
IV-a, Școala Gimnazială Grindu,
Ialomița, coord. Ionescu Valerica
Dudas Maria -Felicia, clasa a II-
a, Școala Profesională „Areta
Teodorescu”, Grivița, Ialomița
prof. Ștefan Didina
Duțu Silvia, clasa a IV-a, Școala
Profesională Reviga, Ialomița,
coord. Dinu Gabriela
Veșnicia s-a născut la sat. ediția a VIII-a, 2017
106
ENE ANAMARIA, clasa a II-a,
Liceu de Arte „Ionel Perlea”,
Slobozia, Ialomița, coord. înv.
SIMIONESCU MARINELA
Flocos Ștefania, clasa
pregătitoare, Școala Profesională
„Areta Teodorescu”, Grivița,
Ialomița, prof. Aron Viorica
Maura
GAVRILĂ ANDREI clasa a II-
a, Liceu de Arte „Ionel Perlea”,
Slobozia, Ialomița, coord. înv.
SIMIONESCU MARINELA
Ghiocel Andrei, clasa a IV-a,
Școala Gimnazială „Avram
Iancu”, București, coord.
Antonica Ecaterina
Ghizdeanu Bianca, clasa.I,
Școala Profesională „Areta
Teodorescu, Grivița, Ialomița,
prof. Șerbu Dorina
Gradea Ana- Maria, clasa
pregătitoare, Școala Profesională
„Areta Teodorescu”, Grivița,
Ialomița, prof. Aron Viorica
Maura
Veșnicia s-a născut la sat. ediția a VIII-a, 2017
107
Grigoraș Ana Maria, clasa I,
Colegiul Național „Mihai
Vitezul”, Sf Gheorghe, Covasna,
coord. Banciu Melania, Prundar
Gabriela
Iacob Lavinia, clasa I, Școala
Profesională „Areta Teodorescu,
Grivița, Ialomița, prof. Cojocaru
Daniela
Ionescu Teodor, clasa a IV-a,
Școala Gimnazială Grindu,
Ialomița, coord. Busuioc Atina
Ipatioaei Mihai, clasa I,
Colegiul Național „Mihai
Vitezul”, Sf Gheorghe, Covasna,
coord. Banciu Melania, Prundar
Gabriela
Ispas Alessia, clasa a IV-a,
Școala Gimnazială „Avram
Iancu”, București, coord.
Antonica Ecaterina
MATEI IULIA VALENTINA clasa a II-a, Liceu de Arte „Ionel
Perlea”, Slobozia, Ialomița,
coord. înv. SIMIONESCU
MARINELA
Veșnicia s-a născut la sat. ediția a VIII-a, 2017
108
Mechis Delia, clasa I, Colegiul
Național „Mihai Vitezul”, Sf
Gheorghe, Covasna, coord.
Banciu Melania, Prundar
Gabriela
Mihai Ioana, clasa a IV-a,
Școala Gimnazială „Avram
Iancu”, București, coord.
Antonica Ecaterina
Molnar Maya, clasa I, Colegiul
Național „Mihai Vitezul”, Sf
Gheorghe, Covasna, coord.
Banciu Melania, Prundar
Gabriela
Munteanu Ioana, clasa a II-a,
Școala Profesională „Areta
Teodorescu”, Grivița, Ialomița
prof. Ștefan Didina
Mutu Mădălina, clasa a IV-a,
Școala Gimnazială Ferigile,
Costești, Vâlcea, coord. Dinulică
Roxana Mihaela
Veșnicia s-a născut la sat. ediția a VIII-a, 2017
109
NĂSTASE ROXANA, clasa a
II-a, Liceu de Arte „Ionel
Perlea”, Slobozia, Ialomița,
coord. înv. SIMIONESCU
MARINELA
NUȚĂ MARIA, clasa a II-a,
Liceu de Arte „Ionel Perlea”,
Slobozia, Ialomița, coord. înv.
SIMIONESCU MARINELA
Onișoru Gabriela, clasa I,
Colegiul Național „Mihai
Vitezul”, Sf Gheorghe, Covasna,
coord. Banciu Melania, Prundar
Gabriela
Pârvu Ioana, clasa I, Colegiul
Național „Mihai Vitezul”, Sf
Gheorghe, Covasna, coord.
Banciu Melania, Prundar
Gabriela
Peleș Alexia, clasa I, Colegiul
Național „Mihai Vitezul”, Sf
Gheorghe, Covasna, coord.
Banciu Melania, Prundar
Gabriela
Pepelea Mălina, clasa a IV-a,
Școala Gimnazială „Ion Pop
Reteganul”, Sîncel, Alba, coord.
Coman Malvina
Veșnicia s-a născut la sat. ediția a VIII-a, 2017
110
PETRE GABRIELA
COSMINA, clasa a II-a, Liceu
de Arte „Ionel Perlea”, Slobozia,
Ialomița, coord. înv.
SIMIONESCU MARINELA
POSTELNICU ELENA, clasa a
II-a, Liceu de Arte „Ionel
Perlea”, Slobozia, Ialomița,
coord. înv. SIMIONESCU
MARINELA
Radescu Andreea, clasa a IV-a,
Școala Gimnazială Ferigile,
Costești, Vâlcea, coord. Dinulică
Roxana Mihaela
Răducanu Gabriela, clasa a IV-
a, Școala Gimnazială Grindu,
Ialomița, coord. Ionescu Valerica
Revnic Andrei, clasa a IV-a,
Școala Gimnazială „Avram
Iancu”, București, coord. Știrbu
Anca Ionela
Savin Denisa, clasa aII-a Școala
Primară Vladnicu de Sus,
Tănăsoaia, Vrancea, prof
Diaconu Viorel
Veșnicia s-a născut la sat. ediția a VIII-a, 2017
111
Savin Sebastian, clasa aIII-a
Școala Primară Vladnicu de Sus,
Tănăsoaia, Vrancea, prof
Diaconu Viorel
Șerbu Bianca, clasa a IV-a,
Școala Profesională Reviga,
Ialomița, coord. Dinu Gabriela
Șerbu Bianca, clasa a IV-a,
Școala Profesională Reviga,
Ialomița, coord. Dinu Gabriela
Slabu Eusebiu, clasa a IV-a,
Școala Gimnazială „Avram
Iancu”, București, coord.
Antonica Ecaterina
Stanciu Noni, clasa pregătitoare,
Școala Profesională „Areta
Teodorescu”, Grivița, Ialomița,
prof. Aron Viorica Maura
Veșnicia s-a născut la sat. ediția a VIII-a, 2017
112
Ștefan Andrei, clasa I, Școala
Profesională „Areta Teodorescu,
Grivița, Ialomița, prof. Cojocaru
Daniela
TEIOȘANU EMANUEL clasa a
II-a, Liceu de Arte „Ionel
Perlea”, Slobozia, Ialomița,
coord. înv. SIMIONESCU
MARINELA
Varză-Ștefan Delia, clasa I,
Colegiul Național „Mihai
Vitezul”, Sf Gheorghe, Covasna,
coord. Banciu Melania, Prundar
Gabriela
Terleboancă Cristian, clasa a
IV-a, Școala Gimnazială „Avram
Iancu”, București, coord.
Antonica Ecaterina
VODĂ MARIA, clasa a II-a,
Liceu de Arte „Ionel Perlea”,
Slobozia, Ialomița, coord. înv.
SIMIONESCU MARINELA
Veșnicia s-a născut la sat. ediția a VIII-a, 2017
113
Voinea Anca, clasa pregătitoare,
Școala Profesională „Areta
Teodorescu”, Grivița, Ialomița,
prof. Aron Viorica Maura
Antohi Ana, clasa a VII-a,
Școala Gimnazială Urechești,
Bacău, coord. Nica T. Cătălina
Apolzan Rareș, clasa a VI-a,
Școala Gimnazială Slimnic,
Sibiu, coord. Simtion Cosmin
Antohi Andreea Elena, clasa a
VIII-a, Școala Gimnazială
Urechești, Bacău, coord. Nica T.
Cătălina
Bănuț Sorina, clasa a V-a,
Școala Gimnazială Ferigile,
Costești, Vâlcea, coord. Dinulică
Simona Camelia
Veșnicia s-a născut la sat. ediția a VIII-a, 2017
114
Bărăceanu Cosmina, clasa a
VIII-a, Școala Gimnazială Corbii
Mari, Dâmbovița, coord. Grindei
Mioara Ioana
Bonea Claudia, clasa a VII-a,
Școala Gimnazială Platonești,
Ialomița, coord. Caraș
Magdalena
Cârstoiu Magda, clasa a V-a,
Școala Gimnazială Ferigile,
Costești, Vâlcea, coord. Dinulică
Simona Camelia
Craiu Denisa Maria, clasa a
VIII-a, Școala Gimnazială Corbii
Mari, Dâmbovița, coord. Grindei
Mioara Ioana
Florea Cristina, clasa a VIII-a,
Școala Gimnazială Slimnic,
Sibiu, coord. Simtion Cosmin
Gheorghe Mihaela, clasa a VII-
a, Școala Gimnazială Grindu,
Ialomița, coord. Busuioc Petre
Veșnicia s-a născut la sat. ediția a VIII-a, 2017
115
Florescu Daniel, clasa a V-a,
Școala Gimnazială Ferigile,
Costești, Vâlcea, coord. Dinulică
Simona Camelia
Grozea Lidia, clasa a V-a,
Școala Gimnazială „Aurel
Vlaicu” Fetești, Ialomița, coord.
Iliescu Niculina
Iancu Elena Denisa, clasa a VII-
a, Școala Gimnazială Grindu,
Ialomița, coord. Busuioc Petre
Ilie Petruța Andrada, clasa a
VII-a, Școala Gimnazială
Ferigile, Costești, Vâlcea, coord.
Dinulică Roxana Mihaela
Veșnicia s-a născut la sat. ediția a VIII-a, 2017
116
Istocescu Maria Teodora, clasa
a V-a, Școala Gimnazială
Ferigile, Costești, Vâlcea, coord.
Dinulică Simona Camelia
Mărunțelu Andreea Teodora,
clasa a VII-a, Școala Gimnazială
Corbii Mari, Dâmbovița, coord.
Grindei Mioara Ioana
Mitulescu Dragoș, clasa a VIII-
a, Școala Gimnazială Platonești,
Ialomița, coord. Caraș
Magdalena
Naca Bianca, clasa a V-a, Școala
Gimnazială „Aurel Vlaicu”
Fetești, Ialomița, coord. Iliescu
Niculina
Năstase Elena, clasa a VI-a,
Școala Gimnazială Platonești,
Ialomița, coord. Caraș
Magdalena
Nițu Georgiana, clasa a VII-a,
Școala Gimnazială Grindu,
Ialomița, coord. Busuioc Petre
Veșnicia s-a născut la sat. ediția a VIII-a, 2017
117
Ștefan Cristina, clasa a VI-a,
Școala Profesională „Areta
Teodorescu” Grivița, Ilomița,
coord. Fătu Mioara
Ștefan Cristina, clasa a VI-a,
Școala Profesională „Areta
Teodorescu” Grivița, Ilomița,
coord. Fătu Mioara
Tarchila Diana, clasa a VII-a,
Școala Gimnazială Slimnic,
Sibiu, coord. Simtion Cosmin
Tavala Daiana, clasa a VII-a,
Școala Gimnazială Slimnic,
Sibiu, coord. Simtion Cosmin
Trîmbițașu Ana, clasa a VII-a,
Școala Gimnazială Grindu,
Ialomița, coord. Busuioc Petre
Veșnicia s-a născut la sat. ediția a VIII-a, 2017
118
Tudor Elena Grațiela, clasa a
VII-a, Școala Gimnazială Corbii
Mari, Dâmbovița, coord. Grindei
Mioara Ioana
Vintilă Dacian, clasa a VI-a,
Școala Gimnazială Slimnic,
Sibiu, coord. Simtion Cosmin
Voicu Mihaela, clasa a VI-a,
Școala Gimnazială „Aurel
Vlaicu” Fetești, Ialomița, coord.
Iliescu Niculina
BERESCU DANIEL, clasa a
IX-a, Liceul de Artă „Gheorghe
Tattarescu”, Focșani, Vrancea,
coord.Dumitru Laura Elena
COCIOABĂ DORINEL
ANDREI, clasa a IX-a, Liceul de
Artă „Gheorghe Tattarescu”,
Focșani, Vrancea, coord.Dumitru
Laura Elena
Miclea Alexandru Vlad, clasa a
XI-a, Colegiul Național „Octav
Onicescu”, București, coord.
Iliescu Cristina
Veșnicia s-a născut la sat. ediția a VIII-a, 2017
119
MUSTĂȚEA DIANA, clasa a
IX-a, Liceul de Artă „Gheorghe
Tattarescu”, Focșani, Vrancea,
coord. Dumitru Laura Elena
Saghin Ovidiu, clasa a XI-a,
Liceul de Artă „Gheorghe
Tattarescu”, Focșani, Vrancea,
coord Tăicuțu Diana Rozalia
SIMION CRISTINA, clasa a
IX-a, Liceul de Artă „Gheorghe
Tattarescu”, Focșani, Vrancea,
coord. Dumitru Laura Elena
STANCU DELIA, clasa a IX-a,
Liceul de Artă „Gheorghe
Tattarescu”, Focșani, Vrancea,
coord. Dumitru Laura Elena
SURĂIANU MIHAIL clasa a
IX-a, Liceul de Artă „Gheorghe
Tattarescu”, Focșani, Vrancea,
coord. Dumitru Laura Elena
Veșnicia s-a născut la sat. ediția a VIII-a, 2017
120
Cuprins:
Cuvânt înainte .................................................................................. 3
Călușul – dans popular specific comunei Corbii Mari, Drăgan Maria
Nicoleta ……………………………………………………………..4
Cântecul și dansul popular, Ilie Petruța Andrada …………………..7
Cântecul și dansul popular, Vlăsceanu Andreea-Georgiana …...…10
Cântecul şi jocul, Cristache Cosmina ……………………………..13
Dansul fecioresc din Ardeal, Oană Andrada ……………………...14
Dansul și cântecul tradițional românesc, Cristache Elena………...17
Dansul – o nesfârşită poezie, Tamaș Alexandra …………………..19
Dansuri populare românești la Slimnic, Tăvală Codruța.................23
Dansuri populare și tradiții românești din zona Sibiului. Ansamblul
folcloric „Cetatea Slimnicului”, Genescu Paula………………….25
Dansuri, obiceiuri şi tradiţii populare, Rădescu Cristina
Georgiana..................................................................................27
Dansul și cântecul în Bărăganul Ialomițean, Chiriţă Valentina...31
Hora satului, Minea Cristina Elisabeta,………………………....34
Istoria dansului popular moldovenesc, Cristoloveanu Diana și Curte
Florin……………………………………………………………..37
Tematica textelor din muzica populară ardelenească, Zgârieci Reli
..................................................................................................46
Tradiții, Trîmbițașu Nicoleta…………………………………….49
Am norocul că știu a cânta, Busuioc Atina.............................. 50
Exerciţiu de admiraţie pentru cântecul şi dansul popular românesc,
Aron Viorica Maura……………………………………………..57
Cântecul şi dansul popular la Vaideeni, Dinulică Simona Camelia.61
Cântecul și dansul popular – sufletul țăranului român, Mirică
Giorgiana-Cristina………………………………………………….……66
Dansul popular românesc, manifestare a spiritului și identității
naționale, Chirtoș Leontina……………………………………...71
O pledoarie pentru tradiție, Iacob Oana- Maria……………...77
Veșnicia s-a născut la sat. ediția a VIII-a, 2017
121
Satul Bătrâni, leagănul jocului popular „Perinița”, Manolache
Sonia și Manolache Teodor-Puiu………………………………..81
Tradiții și obiceiuri din Vaideeni, Dinulica Roxana Mihaela…..86
Ultima horă, Cociorva Ion……………………………………….91
„Veșnicia s-a născut la sat”, Coman Malvina………………….97
Artă plastică...................................................................................100
Cuprins ……………………………………………………….....120