Post on 03-Sep-2019
transcript
Investeşte în oameni!
FONDUL SOCIAL EUROPEAN
Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013
Axa prioritară 1 „Educaţie şi formare profesională în sprijinul creşterii economice şi dezvoltării societăţii bazate pe cunoaştere”
Domeniul major de intervenţie 1.5. „Programe doctorale şi post-doctorale în sprijinul cercetării”
Titlul proiectului: Burse doctorale si postdoctorale pentru cercetare de excelenta
Numărul de identificare al contractului: POSDRU/159/1.5/S/134378
Beneficiar: Universitatea Transilvania din Braşov
Partener:
Universitatea Transilvania din Brașov
Școala Doctorală Interdisciplinară
Departamentul Literatură și Studii Culturale
Elena Cristina VASILICĂ
Poezia lui Virgil Mazilescu.
Studiu monografic
Virgil Mazilescu’s Poetry.
A Monographic Study
Conducător ştiinţific
Prof. univ. dr. Ovidiu MOCEANU
BRAȘOV, 2015
MINISTERUL EDUCAŢIEI ȘI CERCETĂRII ȘTIINȚIFICE
UNIVERSITATEA TRANSILVANIA DIN BRAŞOV
BRAŞOV, B-DUL EROILOR NR. 29, 500036, TEL. 0040-268-413000, FAX 0040-268-410525
RECTORAT
COMPONENŢA
Comisiei de doctorat
Numită prin ordinul Rectorului Universităţii „Transilvania” din Braşov
Nr. 7471 din 01.09.2015
PREŞEDINTE: Conf. univ. dr. Adrian LĂCĂTUȘ
DECAN – Facultatea de Litere
Universitatea „Transilvania” din Brașov
CONDUCĂTOR ŞTIINŢIFIC: Prof. univ. dr. Ovidiu MOCEANU
Universitatea „Transilvania” din Brașov
REFERENŢI: Prof. univ. dr. Ion POP
Universitatea „Babeș-Bolyai”, Cluj-Napoca
Prof. univ. dr. Eugen NEGRICI
Universitatea din București
Prof. univ. dr. Rodica ILIE
Universitatea „Transilvania” din Brașov
Data, ora şi locul susţinerii publice a tezei de doctorat: 15/10/2015, ora 10.00, Aula
Universităţii „Transilvania” din Brașov, str. Iuliu Maniu, nr. 41 A, sala U.II.P2.
Eventualele aprecieri sau observaţii asupra conţinutului lucrării vă rugăm să le
transmiteţi în timp util, pe adresa: cristinavasilica@yahoo.com.
Totodată, vă invităm să luaţi parte la şedinţa publică de susţinere a tezei de doctorat.
Vă mulţumim.
3
CUPRINS
Pg.
teză
Pg.
rezumat
INTRODUCERE 5 7
1. VIRGIL MAZILESCU ȘI CURENTUL ONIRIC 11 9
1.1. Onirismul estetic 11 9
1.1.1. Geneza grupului oniric 11 9
1.1.2. „Noi nu visăm, noi creăm vise.”. Despre regia onirică 14 9
1.1.3. Trăsături ale onirismului estetic 16 10
1.2. Virgil Mazilescu și grupul oniric 18 11
1.2.1. O privire din interior 19 11
1.2.2. O privire din exterior 20 11
1.2.3. Virgil Mazilescu și Leonid Dimov. O comparație 23 11
1.3. Concluzii 31 12
2. DE LA IMMANUEL LA GUILLAUME 33 12
2.1. „Lecția simplității” (versuri, 1968) 33 12
2.2. „Noi nu mai avem nimic de anunțat”
(fragmente din regiunea de odinioară, 1970) 48 13
2.3. „Tehnica disperării punct cu punct” (va fi liniște va fi seară, 1979) 54 14
2.4. „Pentru drumul despre care știi totul mi-am reparat cu grijă
încălțămintea” (guillaume poetul și administratorul, 1983) 59 14
2.5. „Despre noi se va vorbi numai de bine” 66 14
2.5.1. Poemele de debut 66 14
2.5.2. Variante ale unor poezii ulterioare 68 15
2.5.3. Poeme din periodice 71 15
2.5.3. Poeme postume 72 16
2.6. Concluzii 74 16
3. UN PROVIZORAT PERMANENT AL POEZIEI.
POEMUL-PREFAȚĂ 77 17
3.1. Dincoace de text. Dimensiunea existențială 77 17
3.1.1. Mărci ale indeciziei și ale amînării 84 18
3.1.2. Mișcările ondulatorii ale faldurilor textului 90 19
3.1.3. „Voi scrie un vers cînd voi fi liniștit...” 93 19
3.2. Dincolo de text. Dimensiunea reflexivă 94 19
3.2.1. Textualismul intuitiv 97 20
4
3.2.2. Conștiința reflexivă. Poeme autoreferențiale 101 20
3.2.3. Inima caldă a poeziei 116 20
3.2.4. Cronica unei sinucideri anunțate 124 21
3.3. „Printre marile roți ale timpului” 125 21
3.4. Concluzii 130 22
4. DINCOLO, PE LÎNGĂ ȘI DEASUPRA GENERAȚIEI ’80 132 22
4.1. Preliminarii 132 22
4.2. La confluența optzecismului 139 23
4.2.1. Realismul cotidian 140 23
4.2.2. Eul biografic 141 23
4.2.3. Lucrul asupra limbajului. Oralitatea, directețea, demetaforizarea 143 23
4.2.4. Umorul, ironia, sarcasmul. Luciditatea 145 23
4.2.5. Experiența livrescă și jocul intertextual 146 23
4.2.6. Tematizarea literaturii. Conștiința textuală 148 23
4.2.7. Impuritatea genurilor 150 23
4.3. Posibile influențe 151 24
4.4. Diferențe 154 24
4.5. Concluzii 156 25
5. MINI-TRATAT DE POETICĂ MAZILESCIANĂ 158 25
5.1. Un poet publicist 158 25
5.2. Partea invizibilă a aisbergului poetic 159 26
5.3. Concluzii 168 27
6. MODERNITATEA NEGATIVĂ.
O PERSPECTIVĂ PLASTICĂ ASUPRA POEMULUI 170 27
6.1. Modernitatea negativă 170 27
6.2. O altfel de decupare a spațiului 174 28
6.3. Concluzii 180 29
7. CONCLUZII FINALE. CONTRIBUȚII ORIGINALE 181 30
BIBLIOGRAFIE 189 32
Rezumatul tezei (română/engleză) 206 45
Curriculum vitae (română/engleză) 207 46
5
TABLE OF CONTENTS
Pg.
thesis
Pg.
abstract
INTRODUCTION 5 7
1. VIRGIL MAZILESCU AND THE ONEIRIC MOVEMENT 11 9
1.1. Aesthetical Onirism 11 9
1.1.1. The Genesis of the Oneiric Group 11 9
1.1.2. ”We do not dream, we create dreams.”
About Oneiric Directing ” 14 9
1.1.3. Features of Aesthetical Onirism 16 10
1.2. Virgil Mazilescu and the Oneiric Movement 18 11
1.2.1. A Look from the Inside 19 11
1.2.2. A Look from the Outside 20 11
1.2.3. Virgil Mazilescu and Leonid Dimov. A comparison 23 11
1.3. Conclusions 31 12
2. FROM IMMANUEL TO GUILLAUME 33 12
2.1. ”The Lesson of Simplicity” (lyrics, 1968) 33 12
2.2. ”We Have Nothing to Announce Any More”
(fragments of the former region, 1970) 48 13
2.3. ”The Techique of Point by Point Desperation”
(it will be quiet it will be evening, 1979) 54 14
2.4. ”For the Way You Know Everything About I Carefully
Repaired My Shoes” (guillaume the poet and the administrator, 1983) 59 14
2.5. ”Only Good Things Will Be Said About Us” 66 14
2.5.1. Debut Poems 66 14
2.5.2. Variants of Ulterior Poems 68 15
2.5.3. Poems Published in Periodicals 71 15
2.5.3. Posthumous Poems 72 16
2.6. Conclusions 74 16
3. A PERMANENT INTERIM OF POETRY.
THE PREFACE-POEM. 77 17
3.1. Beside the Text. The Existential Dimension 77 17
3.1.1. Marks of Indecision and Postponement 84 18
3.1.2. Undulating Movements of the Text’s Folds 90 19
3.1.3. „I'll write a verse when I will be quiet...” 93 19
6
3.2. Beyond the Text. The Reflexive Dimension 94 19
3.2.1. Intuitive Textualism 97 20
3.2.2. Reflexive Consciousness. Self-referential Poems 101 20
3.2.3. The Warm Heart of Poetry 116 20
3.2.4. The Chronicle of an Announced Suicide 124 21
3.3. ”Through the Great Wheels of Time” 125 21
3.4. Conclusions 130 22
4. BEYOND, BESIDE AND ABOVE THE 80s GENERATION 132 22
4.1. Preliminaries 132 22
4.2. At the Confluence of the Eighties 139 23
4.2.1. Daily Realism 140 23
4.2.2. The Biographical Self 141 23
4.2.3. Working with Language. Spoken character, Directness,
Demetaphorisation 143 23
4.2.4. Humor, Irony, Sarcasm. Lucidity 145 23
4.2.5. Bookish experience and Intertextual Play 146 23
4.2.6. Literature as Theme. The Textual Conscience 148 23
4.2.7. The Impurity of Genres 150 23
4.3. Potential Influences 151 24
4.4. Differences 154 24
4.5. Conclusions 156 25
5. A MICRO-TREATISE ON MAZILESCIAN POETICS 158 25
5.1. A Publicist-Poet 158 25
5.2. The Invisible Part of the Poetic Iceberg 159 26
5.3. Conclusions 168 27
6. THE NEGATIVE MODERNITY.
A GRAPHIC PERSPECTIVE ON THE POEM 170 27
6.1. The Negative Modernity 170 27
6.2. A Different Cut Applied to Space 174 28
6.3. Conclusions 180 29
7. GENERAL CONCLUSIONS. ORIGINAL CONTRIBUTIONS 181 30
BIBLIOGRAPHY 189 32
Summary of the Thesis (romanian/english) 206 45
Curriculum Vitae (romanian/english) 207 46
7
INTRODUCERE
În ciuda unei producții lirice reduse din punct de vedere cantitativ – numai 4 plachete
de versuri, dintre care una doar parțial nouă, reluînd o bună parte din poemele publicate în
volumele precedente –, Virgil Mazilescu nu a fost un poet neglijat de public. Volumul de
debut – versuri – e distins, în anul 1968, cu premiul revistei „Luceafărul”, iar cronicile care au
întîmpinat apariția fiecăruia dintre cele 4 volume nu au fost puține, chiar dacă se constată în
ele o lipsă de unitate a opiniilor critice. Cronici excelente au scris despre acestea, printre alții,
Nicolae Manolescu, Valeriu Cristea, Șerban Foarță, Mircea Iorgulescu, Dan Cristea, Lucian
Raicu, Dinu Flămând, Eugen Simion. Mai puțin îngăduitori în fața inovațiilor artistice,
condiționînd valoarea textelor de transparența sensurilor și de abilitatea poetului de a vorbi
„deslușit”, critici ca Ion Caraion sau Cornel Regman vor taxa cu intransigență poezia lui
Virgil Mazilescu, socotind-o doar o consecință a „modei care, prin 1966-1968, impunea
poeților să transforme poezia în îndrugare de vorbe, într-o obositoare insistență asupra unor
simboluri artificiale, învîrtite într-un fel de rîșniță uruitoare ce le restituia nemăcinate, iar
criticilor, prilejul de a se extazia în fața acestei diletantice obstinații, sistematic confundată cu
tăria de a ataca marile piscuri existențiale.”1. Dar, în definitiv, și publicitatea negativă e tot o
formă de promovare. Apoi, postfața antologică pe care Eugen Simion o realizează pentru
volumul va fi liniște va fi seară va modifica ușor perspectivele chiar și celor mai înverșunați
„adversari” ai poeziei lui Virgil Mazilescu, care își vor schimba subtil poziția, tinzînd, într-un
sfîrșit, așa cum va face Ion Caraion, să accepte existența unui „oarecare” sens în poezia lui
Virgil Mazilescu.
Numele lui Virgil Mazilescu figurează astăzi în cîteva dicționare importante ale
literaturii române (Dicţionarul general al literaturii român, editat de Academia Română,
Dicționarul analitic de opere literare românești, coordonat de Ion Pop, ori Dicţionarul
esenţial al scriitorilor români, coordonat de Mircea Zaciu, Marian Papahagi și Aurel Sasu),
însă o reașezare a ierarhiilor, care să-i confere locul cuvenit în istoria noastră literară, încă nu
s-a produs. Despre Virgil Mazilescu continuă să se scrie, însă mai puțin decît în urmă cu 40-
45 de ani, studiile care îi sînt dedicate sînt sporadice și succinte, nepropunîndu-și să acopere
întreg ansamblul producției sale poetice. Așadar, întocmirea unei prime lucrări care are ca
obiectiv realizarea unei analize complete a poeziei lui Virgil Mazilescu este nu doar o datorie
1 Cornel Regman, „Obstinație și îmbufnare la Virgil Mazilescu”, în Noi explorări critice, Editura Eminescu, București, 1982, pg. 90.
8
față de un poet valoros, cu un rol semnificativ în evoluția liricii românești, ci și un pas necesar
în direcția (re)aducerii în atenția publicului poeziei un autor pe nedrept ținut captiv în paginile
istoriei noastre literare. Originalitatea creației sale îi conferă o impresionantă rezistență la
uzura timpului, dar nu însă și atenția de care aceasta ar fi trebuit să beneficieze, nu doar din
partea cititorilor, ci și din cea a filologilor de profesie, a istoricilor ori criticilor literari. Un
oarecare efort de revitalizare a subiectului „Mazilescu” se înregistrează, dar, așa cum
precizam, încă timid și inconsistent. Și, dacă articolele de revistă sînt mai numeroase, un
studiu cuprinzător asupra poeziei lui Virgil Mazilescu – cu unica excepție a unei monografii
școlare, întocmită acum 15 ani de profesorul Ion Buzera – nu a fost încă realizat. Așadar, teza
de față se constituie în primul demers de acest gen din literatura română, ocupînd un spațiu în
totalitate liber.
Prezentul demers se va derula plecînd de la studierea contextului cultural în care
Virgil Mazilescu se afirmă ca poet, și anume curentul oniric, insistînd pe dezideratele
teoretice ale grupării, cu atît mai mult cu cît acestea au fost, în numeroase ocazii, înțelese
eronat, generînd o serie de confuzii cu consecințe importante. Se va încerca, apoi, realizarea
unei radiografii a mecanismului de funcționare al poemului mazilescian, ocazie cu care voi
întocmi și o succintă retrospectivă a exegezei contradictorii de care poezia lui Virgil
Mazilescu are parte. Voi urmări, de asemenea, propagarea influențelor poeticii sale la
generația ulterioară de creatori, cei aparținînd fenomenului optzecist. Și, în sfîrșit, unul din
obiective e, desigur, identificarea mărcilor specifice ale poemului mazilescian, cele care-i
conferă unicitatea în spațiul literaturii române.
Cercetarea se va realiza în special prin metoda documentării, exploatînd și
sistematizînd informaţiile existente despre contextul socio-cultural în care poetul Virgil
Mazilescu a scris, modul în care îşi definea actul creator, receptarea sa critică etc., și prin
metoda experimentală – prin analiza „pe text” a poeticii mazilesciene, un demers deductiv de
natură să „lumineze” filiaţiile pe care Virgil Mazilescu le are cu diverse mişcări literare sau cu
poezia anterioară lui și să ilustreze specificitatea operei sale. Considerînd de o importanță
egală examinarea poemelor de la debutul în revistă, cele publicate în periodice, variantele și
textele postume, în cercetarea de față acestea vor fi tratate laolaltă cu cele patru volume
antume ale poetului – versuri, fragmente din regiunea de odinioară, va fi liniște va fi seară și
guillaume poetul și administratorul – din necesitatea de a articula cît mai precis viziunea
poetică mazilesciană.
9
1. VIRGIL MAZILESCU ȘI CURENTUL ONIRIC
1.1. Onirismul estetic
În primul capitol al lucrării Poezia lui Virgil Mazilescu. Studiu monografic, sînt tratate
circumstanțele debutului lui Virgil Mazilescu, debut aflat în strînsă legătură cu apariția
grupului oniric. O incursiune preliminară în istoria grupului și în programul teoretic al
mișcării s-a dovedit indispensabilă încercării de localizare a lui Virgil Mazilescu pe harta
onirismului, fiind necesară unei identificări cît mai precise a trăsăturilor și practicilor poetice
pe care curentul oniric le reclamă și furnizării instrumentelor de măsură necesare pentru
stabilirea cotei pe care acest tip de estetică o atinge în poetica mazilesciană.
1.1.1. Geneza grupului oniric
În această primă secțiune a capitolului 1, este expusă scurta istorie a grupului oniric,
de la cristalizarea sa, în anul 1959 (care se produce odată cu întîlnirea definitorie a lui
Dumitru Țepeneag cu Leonid Dimov, poetul cel mai fidel programului oniric) și pînă la
dizolvarea mișcării, în 1971. Intervalul 1959-1964 e cel în care se produce teoria mișcării
onirice și se definește programul onirismului structural, pe care Țepeneag îl numește „onirism
estetic” spre a fi mai ușor deosebit de cel filosofic al romanticilor și de cel psihologic al
suprarealiștilor. Teoria onirică, conturată vag de Țepeneag în Șotroanele publicate în cîteva
numere din revistele „Luceafărul”, „Viața românească” și „România literară”, începe să
capete concretețe odată cu masa rotundă găzduită de revista studențească „Amfiteatru”, în
1968, la care participă Leonid Dimov, Daniel Turcea, Laurențiu Ulici și Dumitru Țepeneag.
La puțin timp după definirea ideologiei și consolidarea grupului se fac simțite și primele
atacuri din partea cenzurii, care vor accelera năruirea grupului.
1.1.2. „Noi nu visăm, noi creăm vise.”. Despre regia onirică
Onirismul structural mizează, în special, pe recrearea, cu luciditate asumată, a viselor,
după modelul producerii lor. Coerența programului teoretic al mișcării onirice e, însă,
îndoielnică, relevînd uneori contradicții și generînd confuzii semnificative, precaritatea ei
fiind justificată de Țepeneag prin faptul că teoria onirismului s-a produs „din mers”, fără să fi
precedat producerea textelor, ci invers. Devine, astfel, dificilă asocierea lui Virgil Mazilescu
unui curent contradictoriu și încă insuficient sedimentat.
10
1.1.3. Trăsături ale onirismului estetic
Prin renunțarea la lirism și pretenția de obiectivitate, onirismul tinde să șteargă
granițele dintre poezie și proză, considerîndu-le artificiale din punct de vedere oniric și o
piedică în calea convertirii timpului în spațiu, reclamate de legitimarea curentului de la pictura
suprarealistă. Textul se produce din el însuși, împrumutînd din vis doar structura, criteriul, nu
materia primă, substanța, ca în cazul suprarealiștilor. Spațiul literar e ținut sub un control
atent, grație unei lucidități calculate. Luciditatea este, pentru onirici, un principiu
fundamental, de natură să accentueze distanța față de romantism, care punea accent pe
inspirație, și față de suprarealism, care cultiva dicteul automat.
Ambiguitatea împrumutată din suprarealism e prezentă și la onirici, însă ca intenție
explicită a textului, ca rezultat al unui demers conștient, și definită drept capacitatea de a
folosi la maximum contextul și subtextul pentru a crea o operă deschisă, cuvîntul investit cu
maximum de sens, pentru a permite interpretări multiple.
O altă trăsătură definitorie a onirismului e accentul pus pe picturalitate, pe vizual, în
încercarea de a face „un fel de muzică pictată, în care timpul să fie neîncetat convertit în
spațiu.”2.
Alte particularități care ar trebui menționate sînt refuzul metaforei și al legii
cauzalității, care e înlocuită cu consecuția și enumerarea, așa cum se întîmplă în poezia lui
Leonid Dimov.
Literatura onirică are drept obiect realitatea, nu visul. Leonid Dimov și apoi Țepeneag
vor explicita ipoteza de mai-sus, afirmînd că literatura produsă de ei e realistă, pentru că visul
nu este un mijloc de evaziune din realitate, ci parte a ei, un mijloc de a o cuceri. Astfel,
producerea de vise se bazează pe materialul furnizat de realitate, de anumite regiuni ale ei mai
greu observabile și care conțin la fel de multe elemente onirice ca un vis obișnuit, granița
dintre ceea ce numim realitate și onirism fiind extrem de subtilă.
Dacă la nivelul producerii de opere onirismul a fost inconsistent, mai ales din cauza
istoriei lui curmate brusc, Țepeneag (și nu numai) îi atribuie, totuși, un impact deosebit asupra
a ceea ce avea să devină literatura română în anii ’80, anticipînd nașterea textualismului și a
postmodernismului.
2 Interviu de Radu Călin Cristea cu D. Țepeneag („Amfiteatru”, nr. 9-10/1990), apud Leonid Dimov, Dumitru Țepeneag, Onirismul estetic. Antologie de texte teoretice, interpretări critice și prefață de Marian Victor Buciu, Editura Curtea veche, București, 2007, pg. 42.
11
1.2. Virgil Mazilescu și grupul oniric
Suspectînd că poezia lui Virgil Mazilescu nu este de esență onirică și că relațiile sale
cu onirismul structural se limitau, de fapt, la relații de prietenie cu membrii grupului, am
verificat această supoziție, în subcapitolul Virgil Mazilescu și grupul oniric, prin trei mijloace:
a) cercetînd modul în care poetul era perceput în interiorul mișcării, de către colegii săi; b)
ilustrînd maniera în care era receptat în afara mișcării, de către critica literară; c) printr-o
analiză practică a poemelor sale, printr-o dublă raportare, urmărind, pe de o parte, gradul în
care teoria onirică e identificabilă în creația lui Virgil Mazilescu și, pe de altă parte,
comparînd modul în care această teorie se reflectă în volumele lui cu modul în care ea se
reflectă în poezia lui Leonid Dimov, poetul-etalon al practicii onirice.
1.2.1. O privire din interior
În ce privește modul cum Virgil Mazilescu era receptat de către colegii lui din grupul
oniric, e vizibil următorul aspect: aceștia nu au încercat niciodată să și-l „revendice”, fiind în
unanimitate conștienți de originalitatea poeziei lui Mazilescu și de singularitatea lui printre
poeții grupului.
1.2.2. O privire din exterior
Primul aspect în legătură cu care exegeții se pun de acord în privința poeziei lui Virgil
Mazilescu e recunoașterea dificultății de a o încadra într-o schemă preexistentă, imposibila
înregimentare a lui Mazilescu într-un curent literar care să-i acopere întreaga operă. Astfel că,
în ce privește exegeza lui Mazilescu, atrage în mod flagrant atenția discrepanța dintre prezența
invariabilă a acestuia în orice evocare a grupului oniric și frecvența cu care poetica lui e
conexată realmente cu programul mișcării, situările fiind dintre cele mai diverse (în sînul
suprarealismului, ermetismului, postmodernismului etc.), dar extrem de rar vizînd onirismul.
Desigur, majoritatea acestor situări sînt făcute fără radicalism, ci cu păstrarea, de fiecare dată,
a unei rezerve necesare, neavînd pretenția de a putea acoperi cu un concept o formulă poetică
inedită și în continuă (deși subtilă) mișcare de la un volum la altul.
1.2.3. Virgil Mazilescu și Leonid Dimov. O comparație
Decelarea influențelor onirismului în poezia lui Virgil Mazilescu prin raportarea, pe de
o parte, la programul onirismului estetic și, pe de altă parte, la practica acestuia, așa cum se
12
reflectă ea în visele fabricate ale lui Dimov, nu denotă o adeziune convingătoare a poetului la
acest curent.
1.3. Concluzii
Înclinația spre fidelitatea propriei formule a împiedicat, parțial, în cazul lui Virgil
Mazilescu, o fuziune autentică cu mișcarea onirică și cu dezideratele sale, însă o anume
înrudire, deloc lipsită de însemnătate, există totuși, în măsura în care onirismul teoretizat de
Țepeneag și Dimov premerge nașterea a ceea ce se va numi „textualism”. Practic, Mazilescu
depășește formula onirismului și face deja pasul „dincolo”, spre o poezie preocupată de însăși
nașterea ei. Scopul luării în posesie a textului este, de fapt, luarea în posesie a realului, pe care
onirismul o reclama, însă, pentru Virgil Mazilescu, recuperarea lui pare să fie posibilă mai
curînd prin intermedierea scriiturii care îl denotă. Reculul din fața confesiunii, care a fost
observat în repetate rînduri în legătură cu producția sa poetică, e motivat, la Mazilescu, și de
lipsa unei opțiuni clare în favoarea ontologicului sau în favoarea textului. E revendicată astfel
fanta subțire dintre cele două, un „pămînt al nimănui” (Leonid Dimov), pentru a deveni
spațiul în care poezia lui se produce. Ezitarea poetului, conștientă și asumată, are rolul de a
proteja acest spațiu din care posibilitățile de întoarcere în oricare dintre cele două direcții
rămîn oricînd deschise.
2. DE LA IMMANUEL LA GUILLAUME
Plecînd de la premisa că opera lui Virgil Mazilescu tinde către o rafinare permanentă a
tehnicilor de creație și către o distilare a substanței poetice și că acuza de parodiere a stilului
propriu i-a adus o nemeritată etichetă de „manierist”, am încercat să determin evoluția stilului
mazilescian de la un volum la altul, printr-o analiză defalcată a acestora, în cel de-al doilea
capitol al lucrării – De la Immanuel la Guillaume. Evoluția stilului va fi urmărită începînd de
la poemele cu care Virgil Mazilescu debutează în revistă și pînă la ineditele, variantele și
textele sale postume.
2.1. „Lecția simplității” (versuri, 1968)
Astfel, în „Lecția simplității”, în care am discutat specificul volumului versuri, din
anul 1968, am expus întregul instrumentar stilistic de care Virgil Mazilescu uzează în
elaborarea poeticii sale contrariante. Practic, toată substanța lirică a poeziei mazilesciene și
13
întreaga tehnologie de producere a poemului, cum o numește Al. Cistelecan, își au sursa aici.
Mai departe, Mazilescu nu va inova neapărat, ci doar își va selecta atent instrumentele de care
are nevoie, dintre cele deja testate, le va dezvolta sau cizela, însă fără să le schimbe cu altele
noi. „Lecția simplității” și-o însușește odată cu acest volum. Așadar, am pus în discuție
absența punctuației și a majusculelor, a titlurilor autonome, blancurile, ghilimelele,
parantezele, interogațiile, proprozițiile subiective, paralelismul sintactic, intertextul,
dedublarea eului etc., și am identificat temele majore ale poeziei sale, care sînt, în genere, cele
ale poeziei clasice: copilăria, iubirea, singurătatea, destinul etc., urmărind modul în care
acestea se combină, uneori, între ele. Am înregistrat și unele repetiții curioase (cum ar fi
obsesia pentru verbul „a rîcîi” sau pentru urlet, cu nuanțele sale: strigătul, scheunatul, lătratul
etc.), care tind să se configureze în urmele unei personalități inconștiente a autorului în text,
așa cum a fost definită ea de către Charles Mauron.
2.2. Noi nu mai avem nimic de anunțat
(fragmente din regiunea de odinioară, 1970)
Partea a doua a capitolului, „Noi nu mai avem nimic de anunțat”, e o analiză a
volumului fragmente din regiunea de odinioară, volum care marchează trecerea spre o altă
tonalitate a poemului mazilescian. Modificările vizează atît structura de suprafață, aparența
poemului (care devine mai amplu, capătă titluri autonome și o sintaxă mai coerentă etc.), cît și
conținutul și o anumită atitudine lirică, constînd în efortul de evitare a oricăror polemici,
amalgamat cu un sentiment abulic remarcat, printre alții, și de Eugen Negrici, Al. Cistelecan
sau Ion Pop. Tensiunea lirică în scădere se datorează orientării celor doi vectori în jurul cărora
se articulează poemul mazilescian – viața și preocuparea pentru text – către trecut, spre o
„regiune de odinioară” conturată ca un spațiu pierdut al tuturor posibilităților, deopotrivă ale
limbajului și ale vieții. În scopul revitalizării și aducerii ei în prezent, e inventat și personajul
Immanuel, alter ego al subiectului liric (care tinde spre dedublare și multiplicare încă din
primul volum), protagonist al „regiunii de odinioară” și potențial mîntuitor al acesteia.
Retrăirea „acelei ultime zile”, cum o numește poetul, trimite, în fapt, la recuperarea realității
prin recuperarea capacității limbii de a aproxima viața, existentul, lucru posibil doar prin
renovarea limbajului poetic.
14
2.3. „Tehnica disperării punct cu punct” (va fi liniște va fi seară, 1979)
De cel de-al treilea volum m-am ocupat în subcapitolul „Tehnica disperării punct cu
punct”, demonstrînd că, în ciuda opiniilor care-i conferă acestuia statutul de volum de sine
stătător, în cazul volumului va fi liniște va fi seară avem, totuși, de-a face cu o antologie de
autor. Cartea le cuprinde, în ordine inversă publicării, pe cele două anterioare, la care se
adaugă 36 de poeme noi. În ineditele din va fi liniște va fi seară, dimensiunea autoreferențială,
mai pregnantă în cărțile precedente, se surdinizează, iar existentul trece în prim-planul poetic.
Iar dacă fragmentele din regiunea de odinioară erau situate mai curînd sub imperiul inerției și
al anxietății, aici e precumpănitor sentimentul tragic, evidențiind o acutizare a viziunii
poetice, dincolo de cortina liniștii la care face trimitere titlul. E momentul în care poetul
deprinde „tehnica disperării punct cu punct”.
2.4. „Pentru drumul despre care știi totul mi-am reparat cu grijă încălțămintea”
(guillaume poetul și administratorul, 1983)
Procesul se accelerează în guillaume poetul și administratorul – volumul din 1983 a
cărui situație am analizat-o în „Pentru drumul despre care știi totul mi-am reparat cu grijă
încălțămintea” –, unde aversiunea în fața unui regim politic aberant și închis se adaugă
suferinței deja copleșitoare a eului. Textele se epicizează, au titluri foarte lungi, iar sintaxa
cîștigă în coerență față de volumele anterioare, nemaipunînd, practic, mari dificultăți de
receptare a poemelor. Universul liric se modifică și el, intrînd în scenă trei ipostaze ale eului –
guillaume (latura sentimentală, sensibilă, vulnerabilă; copilul), poetul (ipostaza creatorului,
poetului) și administratorul (ipostaza socială a eului / raporturile sale cu realitatea imediată),
fiecare avînd caracteristici și responsabilități precise. Viziunea poetică se acutizează iar
sarcasmul devine deseori cinism.
2.5. „Despre noi se va vorbi numai de bine”
În „Despre noi se va vorbi numai de bine” a fost pusă în discuție situația poemelor
inedite, a variantelor din periodice și a poemelor postume aparținînd lui Virgil Mazilescu,
o parte din ele comparabile valoric cu cele publicate în volume.
2.5.1. Poemele de debut
Calupul de poeme cu care Virgil Mazilescu debutează în numărul 8/1966 al revistei
„Luceafărul” va fi supus unei atente selecții înainte de a deveni parte a volumului de versuri
15
din anul 1968. Trece proba o majoritate formată din jumătate plus unu. Cum situația poemelor
reluate în volumul de debut e clară, am discutat în lucrare situația celor refuzate. În ciuda
prezenței, în aceste texte, a unei expresivități specific mazilesciene, poemele de debut ale lui
Virgil Mazilescu sînt mai curînd mici exerciții artistice, relevînd o căutare a identității stilului
ce se va contura și care-l va consacra ulterior. Așa cum reiese și din segmentul următor al
cercetării, și variantele care precedă cîteva poeme din volume demonstrează aceeași căutare și
exersare a mijloacelor artistice în vederea rafinării stilului pînă la obținerea unei amprente cu
adevărat unice.
2.5.2. Variante ale unor poezii ulterioare
Pe lîngă grupajul amintit mai sus, al poemelor cu care Mazilescu debutează în revistă,
integrala operei poetului, editată de Muzeul Literaturii Române, în anul 2003, și îngrijită de
Alexandru Condeescu, readuce în atenția publicului și cîteva variante ale unor poeme
ulterioare, precum și o serie de texte inedite, publicate, în majoritate, în revistele „Luceafărul”
și „România literară”, între anii 1969 și 1977, și care nu vor figura în niciunul din cele patru
volume antume ale poetului. Variantele, impropriu numite astfel, ar putea intra și ele, cu
lejeritate, în clasa ineditelor. Cu puține excepții, Mazilescu nu le rescrie în eventualitatea
republicării, ci doar folosește fragmente, versuri ori diverse sintagme din ele, în jurul cărora
se vor articula poeme aproape în întregime noi. A urmări traiectoria acestor poeme de la
stadiul de variantă inițială publicată în revistă, trecînd apoi prin varianta – finală, dar într-un
fel intermediară – din volumul fragmente din regiunea de odinioară și pînă la versiunea cu
adevărat ultimă din va fi liniște va fi seară3 se dovedește nu doar un exercițiu interesant, ci
realmente revelator pentru modul cum Virgil Mazilescu își lucra textele. Studierea variantelor
pune, deci, în lumină parcursul unui poem de la forma sa primară pînă la cea definitivă,
devoalînd strategiile de construcție de care uzează cu precădere Virgil Mazilescu în
conturarea particularităților expresiei sale poetice care vor fi urmărite mai departe în textele
publicate în reviste.
2.5.3. Poeme din periodice
Printre poemele publicate exclusiv în periodice, unele sînt de un lirism prea pronunțat
pentru a trece testul de admitere într-unul din cele patru volume ale exigentului Virgil
3 Nu e cazul poemelor inedite din va fi liniște va fi seară, care au, desigur, numai două variante: cea din revistă și cea din acest unic volum în care figurează.
16
Mazilescu. Există, însă, printre aceste inedite, și poeme foarte reușite, în care
sentimentalismul e mult mai difuz. Motivul pentru care aceste texte nu vor fi reluate în
volume nu e neapărat lipsa valorii lor, cît faptul că nu-l definesc pe acel Mazilescu pe care îl
cunoaștem din cele 4 plachete de versuri publicate în timpul vieții. Lipsește cu desăvîrșire din
ele preocuparea pentru text (majoritatea sînt poezii de dragoste) și, poate mai important, aerul
nostalgic și tensiunea pe care durerea, spaima, constatările amare și fiorul morții le emit.
Lipsite de „nervul” pe care-l au poemele din volume, ineditele emană o acalmie care nu îi e
deloc specifică neliniștitului Mazilescu.
2.5.4. Poemele postume
Un număr de șase texte postume aparținînd lui Virgil Mazilescu e transmis
„Suplimentului literar-artistic al Scînteii tineretului” de către Laurențiu Cîrstean, unde vor
apărea în aprilie 1985. Spre deosebire de ineditele publicate în periodice în timpul vieții
poetului Virgil Mazilescu, poemele postume poartă, toate, amprenta stilului său consacrat. Nu
le lipsește cizelarea tehnică, cum nu le lipsește nici tensiunea cu care temele grave
impregnează scrisul lui Virgil Mazilescu, cu unica excepție a unui singur text – astfel e
percepută lumea –, care nu poate fi socotit propriu-zis un poem, ci mai mult schița unui viitor
poem despre o „lume disjunctă, haotică”, aflată în plin proces de alcătuire. Dacă Virgil
Mazilescu ar fi reușit să treacă pragul unei existențe de numai 42 de ani, ultimele sale 6
poeme ar fi putut fi incluse într-o plachetă de același calibru cu fragmente din regiunea de
odinioară.
2.6. Concluzii
Complexitatea poeziei lui Virgil Mazilescu o face nu doar greu încadrabilă, ci și dificil
de prins într-o caracterizare succintă și exactă. Dezideratul ei nu e nici pagina albă, dar nici
manifestarea zgomotoasă, nici ancorarea exclusiv în real, dar nici cea exclusiv în lumea din
text. Însă chiar în această pendulare se disting cele două constante care dau coeziune și
identitate demersului său poetic: angajarea ontologică și interesul pentru limbaj și pentru
mecanismul generării poeziei. De la un volum la altul, implicarea existențială se intensifică,
dar nu abolește preocuparea pentru renovarea limbajului ori măcar problematizarea, punerea
lui în discuție.
Astfel privind lucrurile, se pot distinge două etape ale creației lui Virgil Mazilescu:
una estetică, caracteristică primelor trei volume: versuri (1968), fragmente din regiunea de
17
odinioară (1970) și va fi liniște va fi seară (1979) – și o etapă a unui maxim al trăirii, aflat în
strînsă relație cu ideologia dominantă, în ultimul volum antum, guillaume poetul și
administratorul. Desigur, etapele nu sînt pure, delimitarea lor fiind posibilă doar în funcție de
reperul imprecis și mobil al implicării onctice. Diferențe între cărțile lui Mazilescu există, așa
cum am văzut, și opinia conform căreia stilul poeziei sale nu suferă modificări e, cel puțin în
parte, eronată.
3. UN PROVIZORAT PERMANENT AL POEZIEI. POEMUL-PREFAȚĂ
În capitolul Un provizorat permanent al poeziei. Poemul-prefață, am demonstrat că
năzuințele lui Virgil Mazilescu – vizibile în efortul de deconstrucție controlată a sintaxei
poetice și de împiedicare a dezvoltării logice a discursului – se îndreaptă, de fapt, spre
elaborarea unui text care să înfățișeze transcrierea unei forme mentale a poemului, pe de o
parte din dorința de a evita utilizarea unui limbaj desubstanțializat prin supralicitarea
mijloacelor tradiționale ale expresivității artistice și, pe de altă parte, din necesitatea de a
păstra nealterate trăirile de la temelia textului poetic. Cei doi piloni în jurul cărora poemul lui
Virgil Mazilescu se cristalizează – viața și preocuparea pentru text – servesc aceluiași demers
de conturare, în scris, a genezei poemului. Chiar dacă ancorarea existențială primează în opera
lui Mazilescu, cizelarea laborioasă a limbajului se face tot în virtutea acestui considerent,
pentru refacerea cît mai eficientă a autenticității sentimentului care a generat poemul.
Un dialog polemic cu opiniile criticilor care susțin că se poate vorbi, în legătură cu
poezia lui Mazilescu, de o amînare a conținutului poemului, amînare marcată printr-un număr
semnificativ de diversiuni, tăgăduiri, răzgîndiri, ezitări etc., s-a impus și el, pentru a dovedi că
toate aceste procese sînt doar strategii de evitare a patetismului și a artificialității discursului
și că, în ciuda ceremonialului care pare să funcționeze în gol, textele lui Virgil Mazilescu au,
fără excepție, un fond, o semnificație, un mesaj care e mai curînd anticipat decît amînat.
3.1. Dincoace de text. Dimensiunea existențială
În Dincoace de text. Dimensiunea ontologică, prima parte a celui de-al treilea capitol,
am realizat un scurt istoric al opiniilor critice în care se intuiește, mai vag sau mai precis,
aspirația lui Virgil Mazilescu către elaborarea unui text care să înfățișeze transcrierea unei
forme mentale a poemului, poemul în mișcare, geneza lui. Excursul a fost necesar pentru a
demonstra că obiectivul său major nu era forma ultimă, desăvîrșită, încheiată a textului, ci mai
18
curînd „provizoratul permanent”, poemul ca o schiță, ca o prefață, ca o anticipare valabilă
prin ea însăși, existența poeziei nefiind condiționată de ceea ce rămîne nespus. Poemul-prefață
traduce o preferință pentru procesul genezei poemului (ceea ce Mazilescu numește „intenția
premergătoare mișcării pur tehnice”), atît din nevoia de autenticitate, pe care discursul mediat
de cuvîntul scris o falsifică, cît și din cea a necesității inventării unui limbaj nou, al unei
expresii poetice care să-și recapete substanța. M-am bazat, în formularea acestui punct de
vedere, în special pe opinia poetului Pierre Drogi, traducătorul volumului va fi liniște va fi
seară în limba franceză, care susține că, dat fiind efortul de amînare a „cuvîntului adevărat”,
cel deja rostit, chiar dacă ezitant sau retras în momentul imediat următor, capătă valoarea unei
anticipări.
Ce se amînă e, însă, doar fixarea într-o formă închisă, definitivă și perimată, care ar
reduce posibilitățile comunicative ale textului, nemailăsînd spațiu sugestiei, ar ceda teren unui
limbaj artificial și s-ar îndepărta în acest fel de sinceritatea trăirii și a expresiei. Necesitatea
din care Mazilescu recurge la această strategie a configurării poemului sub o formă
fragmentată, ciobită, uneori ilizibilă, utilizînd un limbaj de dinaintea „facerii” limbajului
poetic, e reconstruirea în text a autenticității trăirii, pivotul în jurul căruia gravitează existența
poemului lui Virgil Mazilescu, și evitarea utilizării unui limbaj artificial și desubstanțializat
prin supralicitare.
3.1.1. Mărci ale indeciziei și ale amînării
În Mărci ale indeciziei și ale amînării am urmărit modul în care, pentru a simula
amînarea poeziei, Mazilescu se folosește de o gamă largă de subterfugii și tertipuri poetice,
care au drept consecință derularea poemului în siajul unei atitudini fluctuante, șovăielnice,
retractile. Așa cum au observat toți cei care s-au ocupat cu meticulozitate de creația lui Virgil
Mazilescu, marcarea acestei amînări echivalează cu o diversiune creată cu intenția de a-și
proteja spațiul intim al sentimentelor. Am identificat și discutat, astfel, prezența ezitărilor,
răzgîndirilor, retragerilor și revenirilor, negările, interogațiile, omisiunile, blancurile, prezența
repetată a conjuncției „dacă”, folosirea adverbelor modale ale probabilității ori a timpurilor
verbale care denotă acțiuni virtuale ca parte din procesul de aparentă amînare a poemului, de
simulare a repetiției și verificării lui înainte de a primi (doar în plan teoretic) o formă
definitivă.
19
3.1.2. Mișcările ondulatorii ale faldurilor textului
Secțiunea „Mișcările ondulatorii ale faldurilor textului” e o încercare de descifrare a
interesului acordat de Virgil Mazilescu recitării propriilor poeme, în care am identificat un
mijloc eficient de aducere la suprafață a intenției textului, care devine posibilă și prin lectura
„cu voce tare” a poemului. O intonare adecvată are capacitatea de a revela ceea ce rămîne
ascuns în pagină, nespus, și în felul acesta poate umple blancurile dintre versuri, anulînd
impresia de lipsă, de absență a ceva vital receptării textului. Prin înlesnirea accesului la forma
„textului mental”, cum îi spune Dinu Flămând, mai pur și mai apropiat de emoția primară din
care a luat naștere, performarea propriilor producții e și ea o formă de anticipare a poemului.
3.1.3. „Voi scrie un vers cînd voi fi liniștit...”
Din dorința de remotivare a limbajului, Virgil Mazilescu nu urmărește redarea fluxului
continuu al conștiinței, și nici finalitatea gîndirii care ajunge să se materializeze prin scris, ci
aproximarea poeziei în forma ei brută, pre-formală, așa cum arată ea cînd e abia gîndită,
înainte de a trece prin procesul cizelării stilistice. Paradoxul constă, însă, în necesitatea unei
cizelări și mai asidue pentru a recrea, cu maximă fidelitate, forma mentală a poemului. Astfel
se explică, probabil, și abilitatea lui Mazilescu de a transforma în versuri fraze auzite pe
stradă, așa se explică și abundența mijloacelor oralității și precaritatea cuvintelor poetice
folosite. Dezideratul era transformarea în material poetic a formelor de expresivitate spontană,
extragerea esenței poetice din zonele neutre ale limbii, rămase neatinse de uzură și de
artificial.
Recrearea conștientă a mișcării dezordonate a particulelor textului aflate în suspensie
în haosul dinaintea creației, construirea textului dincoace de text are cîteva însușiri notabile: e
mult mai productiv decît o formă fixă și solicită într-o măsură mai mare implicarea cititorului
la descoperirea sensurilor; îi conferă limbajului o semnificativă notă de originalitate; nefiind o
formă „la modă”, nu e supusă uzurii timpului; forța interioară a poemului crește: nemaifiind
rezultatul unei implozii, ci al unei explozii, versurile se împrăștie, dar fiecare devine valabil
prin el însuși, fiind mai puțin condiționat de ansamblu. Și, cel mai important, surprinde
spontaneitatea și sinceritatea trăirilor din care poemul a luat naștere.
3.2. Dincolo de text. Dimensiunea reflexivă
Am evidențiat, în partea a doua a capitolului 3, Dincolo de text. Dimensiunea
reflexivă, pregnanța dimensiunii reflexive a poemului mazilescian, prin punerea în discuție a
20
acelor poezii care pot funcționa ca arte poetice. A devenit vizibil, cu această ocazie, încă un
mijloc de anticipare a poemului, pe care Virgil Mazilescu îl utilizează cu preponderență:
discursul despre poezie abate atenția cititorului de la faptul că poezia se instituie în timpul și
constă chiar în acest discurs autoreflexiv.
3.2.1. Textualismul intuitiv
Subcapitolul Dincolo de text. Dimensiunea reflexivă acordă o șansă teoriei textualiste
a lui Marin Mincu. Comunicarea, falsificată odată prin verbalizare, apoi prin scriere, își poate
recăpăta autenticitatea – spune Marin Mincu – numai atunci cînd textul înlocuiește cu totul
existența reală. Cum dezideratul lui Mazilescu era chiar recrearea acestei autenticități, o formă
intuitivă de textualism (cum o numește Octavian Soviany) consider că poate fi lesne
identificată în opera sa. Apoi, permițînd discursul despre poezie, despre fabricarea ei,
textualismul facilitează simularea senzației anulării producerii efective a acesteia. Poezia
rezultată pare să se ascundă în spatele retoricii textuale, retorică ce devine ea însăși poezie
(despre poezie). Numai că teoria lui Mincu păcătuiește prin absolutizare: Virgil Mazilescu nu
cedează cu totul tentației alunecării în text, ci își rezervă posibilitatea glisării permanente între
o lume și cealaltă, a înaintării și a retragerii, stăpînind un teren situat la intersecția vieții
(reale) cu textul, un punct din care întoarcerea spre dreapta sau spre stînga e oricînd posibilă,
dar la fel și rămînerea pe loc.
3.2.2. Conștiința reflexivă. Poeme autoreferențiale
Dimensiunea autoreflexivă și luciditatea în conștientizarea procesului nașterii operei
sînt vizibile în numărul impresionant de poeme care pot funcționa ca arte poetice (precum și
în legăturile „de rudenie” stabilite cu textualismul prin medierea curentului oniric), de a căror
analiză m-am ocupat îndeaproape în secțiunea Conștiința reflexivă. Arte poetice.
3.2.3. Inima caldă a poeziei
Am ilustrat, în Inima caldă a poeziei, ipostazele predilecte ale cuplului la Virgil
Mazilescu, observînd că, în ordinea echivalențelor viață-text, femeia iubită este supusă și ea
unui proces de textualizare, ajungînd astfel să se identifice deseori cu Poezia.
21
3.2.4. Cronica unei sinucideri anunțate
Refuzînd poemul ca act de comunicare plenară, Virgil Mazilescu rămîne mereu în
defensivă, din aversiunea față de un limbaj desubstanțializat prin uzură și din constatarea
imposibilității remotivării lui integrale. Textualismul devine, astfel, nu atît o opțiune, cît o
soluție ultimă, o „amenințare” chiar, dar care, prin avansarea în realitatea textului, permite
trecerea dincolo de cuvintele care și-au pierdut expresivitatea și reîntoarcerea la existențial
prin redobîndirea autenticității.
Deși operatorii textuali (moartea, groapa, sîngele, pădurea, vegetația arsă, corabia,
fereastra etc., simboluri ale sinuciderii în text) sînt numeroși în poezia lui Virgil Mazilescu,
angajarea ontologică rămîne totuși dominantă, făcînd imposibilă o discuție în termenii
transferului subiectului viu în spațiul textului. Mazilescu rămîne aproape, printr-un număr
semnificativ de poeme, de această categorie a experimentalismului, practicată „intuitiv”, cum
afirmă Soviany, dar nu-i cedează niciodată pînă la capăt. Năzuințele lui se îndreaptă, mai
curînd, spre păstrarea unei rezerve necesare, din care plonjarea într-o realitate sau în alta să
rămînă oricînd posibilă. O „excursie dus-întors” între cele două, excursie la care poetul ar
renunța bucuros, dacă existența reală n-ar deveni deseori insuportabilă.
3.3. Printre marile roți ale timpului
Ultima secțiune a capitolului – „Printre marile roți ale timpului –, a pus în evidență
faptul că timpul în poezia lui Mazilescu nu are o progresie liniară, ci una relativă, determinînd
ștergerea granițelor dintre trecut, prezent și viitor, care sînt de multe ori aduse împreună, și
întreținînd astfel confuzia nu doar în legătură cu timpul întîmplării/ relatării, ci și cu spațiul
(textual sau existențial) în care evenimentele se derulează. Mazilescu folosește relativitatea
timpului cu scopul de a accentua impresia de apropiere sau de depărtare pe care i-o lasă
întîmplările trăite, de a actualiza fondul amintirii sau de a-l plasa, deliberat, poate dintr-o
nevoie de protecție, la distanță de ziua prezentă.
Ca operație textualizantă, relativizarea indicilor temporali reflectă, in micro, tendința
mai generală a poeticii lui Virgil Mazilescu de a oscila între ontologic și text, prin permanente
înaintări și retrageri, conturînd în acest fel, prin posibilitatea glisării discrete între cele două
teritorii, delimitarea mai clară a spațiului îngust dintre ele, pe care poezia lui tinde să îl ocupe.
22
3.4. Concluzii
Poet cu un picior în viață și cu celălalt în text, Mazilescu se lasă pe rînd posedat de
amîndouă. Viața și-o duce mereu cu gîndul la un dincolo, cu amenințarea sinuciderii planînd
deasupra lui încă din timpul facultății, așa cum reiese din scrisorile, aparent glumețe, către
prietenul său Sergiu Vărgatu4, și pînă la sfîrșit, cînd imboldul de a se sinucide, „dar nu beat”,
devine aproape un laitmotiv în scurtul său jurnal.
Poezia și-o construiește tot cu gîndul la un dincolo, în care comunicarea ar deveni
eficientă și confesiunea nu ar mai presupune riscul ridicolului. Confesiunea este, pentru Virgil
Mazilescu, tot un fel de sinucidere. Odată comunicarea dusă la capăt, se termină (cu) poezia.
Ori, pentru el, poezia rezidă tocmai în agonia prelungită pe drumul dintre un capăt și celălalt.
Adevărata poezie e păstrată în chiar spațiul securizant al anticipării ei, a cărei importanță a
fost cel mai apăsat subliniată de Pierre Drogi, traducătorul în limba franceză al volumului va
fi liniște va fi seară. Pe de altă parte, retractările, negările, revenirile asupra intențiilor
precedente reflectă pendularea constantă între cele două spații în care poezia aspiră să-și facă
loc – cel ontologic și cel textual – și incapacitatea de a se fixa definitiv în unul din ele. Se
poate vorbi în aceeași măsură de o dublă ratare ca și de o dublă victorie asupra lor, pentru că
subiectul liric face permanent excursia dus-întors între aceste zone, anulînd „prăpastia” dintre
ele. Astfel că poemul rămîne să ocupe punctul fin de la intersecția vieții cu textul, locul unde,
cum el însuși spune, „(...) se întretaie practic cele două zone: a vieții și încrederii
incomensurabile în eternitate. acolo cresc flori.” (***încet și mai repede...).
4. DINCOLO, PE LÎNGĂ ȘI DEASUPRA GENERAȚIEI ’80
4.1. Preliminarii
Lui Virgil Mazilescu nu-i lipseau nici lecturile valoroase, actuale și foarte diversificate
și nici intuițiile și conștiința estetică necesare pentru inventarea unei poezii care să aibă datele
reclamate îndeosebi de fenomenul optzecist. Modul în care poetul internalizează aceste lecturi
și fenomenul secret de procesare a lor conduc, treptat, la generarea unei poetici foarte
particulare în raport cu cele anterioare lui și, chiar mai important, chiar cu cea a congenerilor
săi. Pe căi diferite, Mazilescu descoperă de unul singur multe dintre procedeele și practicile
poetice pe care optzeciștii le vor anunța ca fiind propriile lor descoperiri. Și nu doar odată cu
4Corespondența lui Virgil Mazilescu cu prietenul său Sergiu Mircea Vărgatu a fost publicată în revista „Manuscriptum”, nr. 1-4/2000.
23
ultimul volum – guillaume poetul și administratorul – din anul 1983, cel mai apropiat de
fenomenul optzecist (nu doar temporal, ci mai ales ca viziune și construcție). Desigur,
diferențe există, descoperirile nu sînt duse chiar pînă la ultimele lor consecințe, ca în cazul
poeților generației ’80 și o apropiere, pînă spre identificare, a lui Virgil Mazilescu de
fenomenul optzecist nu ar fi adecvată. Virgil Mazilescu e – cum spune prietenul său, Dan
Arsenie – „dincolo, pe lângă şi deasupra generaţiei 80”.5
Însă, cum opiniile legate de posibilele influențe sînt, de multe ori, divergente, se
ajunge ușor în situația ingrată în care o parte a poeților optzeciști și-l revendică pe Virgil
Mazilescu în calitate de „înaintaș”, în vreme ce alții îi contestă liricii sale orice formă de
autoritate pe care ar fi putut să o exercite asupra celei mai recente. Acesta e și motivul pentru
care prezentul capitol a fost elaborat ca o discuție în termenii asemănărilor (și inerentelor
deosebiri) și ai zonei de confluență dintre poezia lui Mazilescu și cea a generației imediat
următoare, discuție care pune în lumină inovațiile indiscutabile pe care Virgil Mazilescu le
aduce în poezia postmodernă.
4.2. La confluența optzecismului
4.2.1. Realismul cotidian
4.2.2. Eul biografic
4.2.3. Lucrul asupra limbajului. Oralitatea, directețea, demetaforizarea
4.2.4. Umorul, ironia, sarcasmul. Luciditatea
4.2.5. Experiența livrescă și jocul intertextual
4.2.6. Tematizarea literaturii. Conștiința textuală
4.2.7. Impuritatea genurilor
În dezbaterea asupra specificului direcției optzeci în poezia română, din volumul cu
același titlu, Andrei Bodiu identifica, printre principalele trăsături ale poeticii optzeciste,
prezența realismului și a eului biografic, oralitatea și directețea, demetaforizarea limbajului,
ironia și sarcasmul, luciditatea și umorul amar. Dacă la acestea adăugăm dimensiunea ludică,
impuritatea genurilor (pe care o amintește Mircea A. Diaconu), prezența experienței livrești
și a jocului intertextual în poem, precum și tematizarea ideii de literatură, avem deja o
viziune foarte cuprinzătoare asupra fenomenului. Toate procesele semnalate mai sus se
5 Dumitru Augustin Doman, Interviu cu Dan Arsenie, 09 Mai 2009, pagina web a Centrului Cultural Pitești, http://www.centrul-cultural-pitesti.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=1961:interviu-cu-dan-arsenie&catid=220:revista-arges-mai-2009&Itemid=112 accesat la 22 mai, 2015, 08:36.
24
regăsesc, în doze variabile – și înainte ca optzecismul să-și fi făcut din ele un titlu de glorie –
și în poezia lui Virgil Mazilescu și devine, astfel, din ce în ce mai evident că Mazilescu era
mult mai aproape, ca formulă, de ceea ce urma să fie asociat postmodernismului în poezie
decît de ceea ce ținea de specificul generației ’60.
4.3. Posibile influențe
Deși cel mai adesea se discută despre fidelitatea unui poet ca Ion Mureșan față de
poezia lui Mazilescu, înrîurirea pe care acesta din urmă o exercită asupra Marianei Marin,
spre exemplu, este, cel puțin la suprafața poemului, cu mult mai pregnantă. Desigur,
influențele sînt mai vizibile la Mariana Marin și pentru că textul ei își exhibă cu cutezanță
modelul, spre deosebire de poezia lui Mureșan, unde tehnica e mai subtilă și achizițiile
colaterale sînt integrate cu o discreție mai mare. Fugind de realitate, Mazilescu își caută un
refugiu în text, în care tinde să-și mute cu totul ființa, rămînînd, în final, prins între cele două.
Din același motiv – „Nu am decît o singură prejudecată – realitatea” –, Mureșan se îndreaptă
spre poezie, o „locuiește” o vreme, după care e „izgonit” din ea. De altfel, la întrebarea pe
care Dumitru Augustin Doman – care era părerea lui Mazilescu despre optzeciști?– i-o
adresează, într-un interviu, lui Dan Arsenie, acesta din urmă pomenește numai trei nume de
poeți – Ion Mureșan, Mariana Marin și Eugen Suciu – care i-ar datora ceva mai mult lui Virgil
Mazilescu: „Ca poezie [generația ’80] nu-i datorează nimic, Virgil Mazilescu e dincolo, pe
lângă şi deasupra generaţiei ’80. Ceea ce însă a contat e modelul existenţial. Ultimul volum al
lui s-a ivit din exclamaţia lasă că vă arăt eu poezie. Şi aşa a scris guillaume poetul şi
administratorul. Se referea la generația ’80. Cu excepţia lui Ion Mureşan şi a Marianei Marin
şi a lui Eugen Suciu. Poate că generația ’80 era atrasă de modelul existenţial al lui ca poet,
pentru că era în acelaşi timp terestru, de o mare candoare şi în unio mystica cu poezia.”6.
4.4. Diferențe
În ciuda asemănărilor despre care am discutat în segmentul anterior, între poezia lui
Virgil Mazilescu și cea a direcției ’80 rămîn și destule deosebiri. Dacă ne raportăm, însă, la
multitudinea de individualități aglutinate în cadrul direcției ’80, o înregimentare a lui Virgil
Mazilescu în paradigma postmodernă n-ar fi întru totul imposibilă. Distanța dintre un Nichita
6 Dumitru Augustin Doman, Interviu cu Dan Arsenie, 09 Mai 2009, http://www.centrul-cultural-pitesti.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=1961:interviu-cu-dan-arsenie&catid=220:revista-arges-mai-2009&Itemid=112 accesat la 22 mai, 2015, 08:36.
25
Danilov și Florin Iaru, bunăoară, nu e neapărat mai mare decît distanța dintre Virgil
Mazilescu și oricare dintre cei doi. Cu toate acestea, am înregistrat, însă, și suficiente
deosebiri care fac imposibilă suprapunerea poeziei lui Mazilescu fenomenului optzecist,
deosebiri care merg de la condensarea poemului său, spre deosebire de cel amplu al generației
ulterioare, absența aspirației spre a spune totul, care îi e absolut interzisă lui Virgil Mazilescu,
și pînă la o slabă conturare a dimensiunii ludice, absența patosului etc.
4.5. Concluzii
Poate din neglijență, ori mai atrasă fiind de ideea unui model mai impunător –
autohton sau străin –, o parte importantă a optzeciștilor a trecut pe lîngă Virgil Mazilescu în
grabă, fără răbdarea necesară pentru a-i observa meritul de a fi atașat textului liric o
dimensiune antipoetică pe care acesta nu o mai avusese din perioada avangardelor. Și, deși
realismul cotidian, eul biografic, oralitatea și directețea limbajului, ironia, sarcasmul,
luciditatea, experiența livrescă și jocul intertextual, tematizarea literaturii și conștiința
textuală, impuritatea genurilor – procedeele care conferă identitatea poeziei optzeciste –, sînt
de regăsit în ultimul volum, guillaume poetul și administratorul, e greu de spus în ce măsură
viitorii optzeciști le-au preluat realmente din poezia lui Mazilescu, privirea lor fiind mai
curînd orientată spre poezia americană decît spre cea autohtonă.
Impactul modelator al lui Virgil Mazilescu se vede mai curînd prin raportarea la evoluția
globală a poeziei, constatînd schimbarea ei „la față” după anii ’80, decît prin cea la nivelul
fiecărui poet optzecist în parte. O constatare, de altfel, îmbucurătoare, care dă seama atît de
originalitatea absolută a unui poet care-și găsește un drum numai al lui, pe care nu poate fi
urmat de nimeni, cît și de valoarea neîndoielnică a poeților fenomenului optzecist, care și-au
internalizat modelele într-o manieră optimă, cu discreția și talentul specifice creatorilor
veritabili.
5. MINI-TRATAT DE POETICĂ MAZILESCIANĂ
5.1. Un poet publicist
Virgil Mazilescu ocupă, între anii 1970-1984, funcția de redactor permanent la revista
„România literară”. Experiența sa publicistică, derulată pe parcursul a 14 ani, n-a fost, însă, și
una foarte productivă: Mazilescu scrie doar puțin peste 20 de articole – în majoritate recenzii
literare, dar și cîteva texte despre artele plastice. Cel mai bine a caracterizat activitatea sa din
26
această perioadă Alexandru Condeescu: „În cursul unei cariere redacționale marginale, în care
poetul se afirmă mai mult ca un temeinic jucător de șah decît ca un activ «făcător de revistă»,
publică o suită de articole și recenzii «de serviciu», în care se arată a fi un comentator subtil și
ager al fenomenului literar curent. Deși scrie, nu fără o fină ironie, despre autori minori,
fragmente extrase din texte se pot constitui într-un mic tratat de poetică mazilescian, căci –
scriind despre alții – poetul vorbește adesea despre sine.”7 Propunerea lui Alexandru
Condeescu, căreia capitolul de față îi dă curs, e cu atît mai nimerită cu cît intervențiile
teoretice, în cazul lui Mazilescu, sînt aproape inexistente, în aceste condiții grupajul de
recenzii redactate pentru „România literară” devenind un instrument extrem de util unei
încercări de articulare schematică a viziunii sale teoretice asupra poeziei.
Studiul atent al recenziilor lui Virgil Mazilescu a confirmat presupunerea că evaluarea
poeziei colegilor săi se face, în mod firesc, în funcție de propriile sale criterii și așteptări,
analiza acestor texte aducînd la suprafață valorile poetului Virgil Mazilescu și furnizînd,
totodată, o serie de instrumente utile abordării propriei sale opere.
5.2. Partea invizibilă a aisbergului poetic
Dintre acestea, atenția acordată autenticității trăirii și ancorării poeziei în substanța
vieții, alături de sinceritatea discursului sînt, de departe, cele mai importante pentru Virgil
Mazilescu, toate celelalte nefiind decît variații în jurul acestora ori consecințe care derivă
firesc de aici: refuzul gratuității lirice și al monotoniei tonului, rezultată din aplicarea
șabloanelor „învățate din cărți”; confesiunea echilibrată, utilizarea mijloacelor oralității, a
unui limbaj cît mai apropiat de cel al comunicării directe, care să micșoreze distanța dintre
creator și publicul operei sale și să atenueze impresia de „răceală” produsă de un limbaj
solemn și artificial, păstrarea echilibrului între un ton prea sobru și unul prea afectat, evitarea
patetismului etc. Trebuie precizată importanța deosebită pe care Mazilescu o atribuie în aceste
articole „subtextului liric”, mișcării care precede realizarea textului propriu-zis. Intenția
oricărei creații are o însemnătate mai mare, pentru Mazilescu, decît concretizarea ei. Produsul
„finit” – subînțelegînd aici fotografia, ori, în egală măsură, poezia, pictura sau oricare altă
formă de artă – tinde să se îndepărteze de autenticitatea trăirii din care s-a desprins, fiind
supus prea multor cizelări de natură să-l facă inteligibil unei sensibilități comune, însă cu
prețul sacrificării sincerității emoției originare.
7 Alexandru Condeescu, „Repere biobibliografice” la Virgil Mazilescu, Opere, Editura Muzeul Literaturii Române, București, 2003, pg. 10.
27
5.3. Concluzii
Chiar dacă majoritatea poeților despre care Virgil Mazilescu scrie sînt autori minori,
care au avut sau nu parte de un oarecare succes în urmă cu 35-45 de ani (dar astăzi aproape cu
totul necunoscuți publicului larg), asta e mai puțin important. În definitiv, nu valoarea textelor
analizate e cea care interesează, în aceste circumstanțe, ci pertinența analizelor lui Virgil
Mazilescu, care-și găsește un pretext eficace în volumele pe care le radiografiază pentru
relevarea unor imperative artistice extrem de semnificative pentru el și, în aceeași măsură,
pentru cei preocupați de opera poetului Virgil Mazilescu.
Recenziile lui Virgil Mazilescu confirmă efortul de creație care se intuiește în spatele
propriei sale opere poetice. Practica poetică pe care Mazilescu o pretinde celorlalți a fost mai
întîi testată și verificată îndelung de el însuși. Ancorarea poeziei în unica substanță autentică
și eternă – cea a vieții – e principalul său deziderat.
6. MODERNITATEA NEGATIVĂ.
O PERSPECTIVĂ PLASTICĂ ASUPRA POEMULUI
Modernitatea negativă. O perspectivă plastică asupra poemului este o încercare de
conexare a lui Virgil Mazilescu unui fenomen mai amplu – modernitatea negativă –, teoretizat
de poetul francez Emmanuel Hocquard. Am propus, tot în acest capitol, și un tip de lectură
particular al poeziei lui Virgil Mazilescu, prin decompunerea ansamblului textului și
reordonarea cursivă a versurilor, după modelul picturii cubiste (luîndu-l ca reper pe Paul
Klee) cu scopul de a reface sintaxa poetică și de a încerca, astfel, revelarea sensurilor mai
greu accesibile ale poemului.
6.1. Modernitatea negativă
Inspirată din obiectivismul american, modernitatea negativă, teoretizată de eseistul
francez Emmanuel Hocquard în Biblioteca Trieste, e un fenomen „în negativ” al modernității,
care îi adună pe cei a căror poetică nu reprezintă o continuare a tradiției și nici nu instituie un
model ușor de reprodus. Singularitatea creatorilor ținînd de modernitatea negativă vine din
atitudinea suspicioasă pe care o au față de text și chiar față de ei înșiși, din refuzul poeticului,
din deschiderea spre zone de expresie neexplorate anterior (în special deschiderea spre artele
vizuale), din procesul selectării atente a mijloacelor de creație dintre cele deja existente (care
nu sînt, deci, refuzate, negate) și, în principal, din lipsa „accentelor poetice identificabile
28
imediat” (Emmanuel Hocquard). Modernitatea negativă se distinge de fenomenul
postmodern: „Nu modernitatea triumfătoare antebelică, cea a avangardelor din toate părțile,
și în legătură cu care s-a putut afirma, pe drept cuvînt, că s-a sfîrșit odată cu Auschwitz; ci
celălalt versant al modernității, modernitatea negativă (apofatică) postbelică, aceea a
suspiciunii, a îndoielii, a interogațiilor în legătură cu orice și cu ea însăși, ale cărei timpuri
puternice în poezie se situează în anii ’60-’70. Această modernitate, care nu e totuna cu ceea
ce numim azi atitudine postmodernă (cuvîntul, de altfel, nu are exact aceeși semnificație de
ambele părți ale Atlanticului) va fi fost marcată de puneri în discuție radicale ale regulilor
jocului și ale mizelor scriiturii poetice.”8. În ceea ce-l privește pe Virgil Mazilescu, privirea cu
suspiciune a retoricii artificiale a poeziei și mijloacele cu care încearcă să i se sustragă,
necesitatea sincerității discursului, multiplicarea sensurilor textului prin posibilitățile multiple
de lectură și forma poeziei sale ca un rezultat al luptei fixării în formă denotă racordarea sa la
acest fenomen european mai amplu, de revitalizare a expresiei artistice pe trasee diferite decît
restul poeților moderni. Această singularitate a poeticii sale printre cele autohtone îl
recomandă poziționării pe acest versant al modernității negative despre care vorbește
Emmanuel Hocquard.
6.2. O altfel de decupare a spațiului
Eugen Negrici identifica, în Sistematica poeziei, trei moduri de a face poezie, trei
demersuri diferite care, în funcție de raporturile pe care poeții le stabilesc cu existentul9, pot fi
asemănate cu practicile picturale. Astfel, există poeți care structurează, așa cum fac, în
pictură, Cézanne sau Pallady, poeți care transfigurează, înțelegînd prin transfigurare
destructurarea și deformarea, pe modelul George Braque și, în sfîrșit, poeți care
metamorfozează, asemeni lui Dali. Judecînd după criteriile sistematizate de Eugen Negrici,
Virgil Mazilescu ar aparține celei de-a doua categorii de poeți, destructuranți și deformatori,
mai apropiați de mijloacele picturii cubiste. Mazilescu destructurează nu doar suprafața
8 Pas la modernité triomphante de l’avant-guerre, celle des avant-gardes de tous bords, dont on a pu déclarer, à juste titre, qu’elle avait prit fin avec Auschwitz ; mais l’autre versant de cette modernité, la modernité négative (apophatique) de l’après-guerre, celle de la suspicion, du doute, des interrogations sur tout et sur elle-même, dont les temps forts en poésie se situent dans les années 60 et 70. Cette modernité-là, qui ne se confond pas avec ce qu’on appelle aujourd’hui l’attitude postmoderne (le mot n’a d’ailleurs pas exactement la même signification des deux côtés de l’Atlantique) aura été marquée par des remises en question radicales des règles du jeu et des enjeux de l’écriture poétique.» (trad. mea), Ibidem, pg. 29. 9 Eugen Negrici utilizează termenul de „existent” cu sensul de realitate, ontologic; în Eugen Negrici, Sistematica poeziei, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1988, pg. 21.
29
textului – prin dislocarea de versuri și sintagme din ansamblu, prin epicizarea poemului, prin
inserarea blancurilor, parantezelor și ghilimelelor –, ci și logica și coerența acestuia, prin
combinațiile surprinzătoare de termeni ori prin aparenta neglijență pentru topică.
Ca și pentru poetul Virgil Mazilescu, pentru pictorul Paul Klee nu atît forma e
importantă, cît redarea procesului nașterii ei, din aceeași necesitate a păstrării autenticității, a
adevărului trăirii. În acest scop, Klee procedează la o sintetizare calculată a realității concrete,
prin recursul asumat la formula elementarului, a unui primitivism organic. Se constată, astfel,
inerente asemănări între formula lirică a lui Virgil Mazilescu și viziunea asupra artei a
pictorului elvețian Paul Klee. Am arătat, în finalul subcapitolului, că o destructurare a
poemului mazilescian urmată de reconstruirea firească a sintaxei poetice duce la realizarea
unui discurs de o logică și o coerență impecabile.
6.3. Concluzii
În poezia lui Virgil Mazilescu, la fel ca într-un tablou cubist, perspectivele se
multiplică și sensurile se cer decelate printr-o reconstruire a unității poetice. Mazilescu
renunță la perspectiva tradițională asupra realității, pledînd pentru redarea existentului într-o
manieră nonfigurativă, într-o dezordine ordonată, vizibilă, în structura de suprafață a
poemelor, printre altele, în decompoziția textului și destructurarea sintaxei. Dizolvarea
continuității textului în elementele componente îi conferă poemului nu doar o identitate
antiretorică, ci și o intensificare a tensiunii sale intrinsece. Acest demers traduce un efort mai
complex de a reduce discursul poetic nu doar la formele sale esențiale, dintr-o nevoie de
simplificare, ci și o mișcare de regresie către forma sa primară, ca în cazul lui Paul Klee, prin
refacerea voită a „haosului” inițial și prin urmărirea sinuozității gîndirii și trăirilor din care va
decurge viitorul poem, adică prin conturarea voluntară a genezei poemului.
Privirea cu suspiciune a retoricii artificiale a poeziei și mijloacele prin care încearcă să
i se sustragă, necesitatea sincerității discursului, multiplicarea sensurilor textului prin
posibilitățile multiple de lectură și forma poeziei ca un rezultat al luptei fixării în formă
denotă racordarea lui Virgil Mazilescu la un fenomen european mai amplu, de revitalizare a
expresiei artistice pe trasee diferite de restul poeților moderni. Iar singularitatea poeticii sale
printre cele autohtone îl recomandă poziționării pe acel al doilea „versant al modernității” –
modernitatea negativă, de care vorbește Emmanuel Hocquard.
30
CONCLUZII FINALE. CONTRIBUȚII ORIGINALE
Lucrarea de față, intitulată Poezia lui Virgil Mazilescu. Studiu monografic, se
constituie într-o primă cercetare sistematică de amploare asupra poeziei lui Virgil Mazilescu.
Și, dacă ea are șansa de a reprezenta primul demers substanțial dedicat liricii mazilesciene,
nu-și arogă, nici pe departe, și meritul de a fi ajuns în posesia unor adevăruri de nedezmințit
ori pe acela de a fi epuizat cu totul subiectul. În definitiv, orice produs literar valoros are
calitatea de a genera o pluralitate de sensuri, actualizate la fiecare nouă lectură și diferite în
funcție de profilul și de sensibilitatea fiecărui cititor în parte. Așadar, prezentul studiu nu face
decît să furnizeze un punct de vedere valid asupra subiectului, punînd, totodată, într-o stare de
echilibru opiniile contradictorii și derutante deja exprimate în legătură cu opera lui Virgil
Mazilescu, și să contureze o imagine de ansamblu coerentă asupra unei poezii dificile, care se
sustrage cu abilitate etichetelor, înregimentărilor și, în genere, oricărei tipologii care ar
facilita, într-o măsură oarecare, apropierea de un produs artistic. Cu toate acestea, obiectivul
central al lucrării – acela de a realiza o imagine complexă și completă a poeticii lui Virgil
Mazilescu, consider că a fost îndeplinit.
Astfel, în primul capitol al lucrării, Virgil Mazilescu și curentul oniric, am pus în
lumină filiațiile lui Virgil Mazilescu cu mișcarea onirică. Am expus, cu această ocazie,
istoricul și programul teoretic al curentului, demonstrînd că nu există conexiuni semnificative
între poezia lui Virgil Mazilescu și curentul oniric. În cel de-al doilea capitol, De la Immanuel
la Guillaume, am realizat o analiză integrală a celor 4 volume antume ale autorului, insistînd
pe particularitățile fiecăruia dintre ele. Un provizorat permanent al poeziei. Poemul-prefață
ilustrează și dezbate asupra dezideratului lui Virgil Mazilescu de a construi un poem în
mișcare, neîncorsetat de o formă fixă și aspirînd către redarea cît mai fidelă a autenticității
trăirii care-l generează. În capitolul 4, Dincolo, pe lîngă și deasupra generației ’80, sînt
expuse asemănările și deosebirile dintre practica poetică a lui Virgil Mazilescu și cea
specifică fenomenului optzecist. Mini-tratatul de poetică mazilesciană e alcătuit pe baza
recenziilor pe care Virgil Mazilescu le redactează pentru revista „România literară”, între anii
1968-1984. Ultimul capitol, Modernitatea negativă. O perspectivă plastică asupra poemului,
e o încercare de conexare a lui Virgil Mazilescu unui fenomen mai amplu, teoretizat de
Emmanuel Hocquard. Am propus, tot în acest capitol, și un tip de lectură particular al poeziei
lui Virgil Mazilescu, constînd în decompunerea ansamblului textului și reordonarea cursivă a
31
versurilor, după modelul picturii cubiste, cu scopul de a reface sintaxa poetică și de a încerca,
astfel, revelarea sensurilor mai greu accesibile ale poemului.
Realizarea lucrării de față nu e doar rezultatul unei datorii față de un poet valoros, cu
un rol semnificativ în evoluția liricii românești așa cum o cunoaștem azi, ci și un pas necesar
în vederea apropierii publicului zilelor noastre de un autor capabil să producă mutații în
modul în care poezia e concepută, înțeleasă sau digerată, adică atît în sensibilitatea cititorului,
cît și a producătorului de poezie. Cu reușitele și neajunsurile ei, Poezia lui Virgil Mazilescu.
Studiu monografic deschide drumul unor cercetări viitoare, care, sperăm, vor destabiliza
ierarhiile literare rigide, conducînd la o repoziționare mai justă în cadrele lor a unei opere pe
care numai lipsa traducerilor a împiedicat-o de la obținerea unei cariere internaționale.
32
BIBLIOGRAFIE
Volume de autor
1. Mazilescu, Virgil, versuri, Editura pentru Literatură, Bucureşti, 1968
2. Mazilescu, Virgil, fragmente din regiunea de odinioară, Editura Cartea Românească,
Bucureşti, 1970
3. Mazilescu, Virgil, va fi linişte, va fi seară, Editura Cartea Românească, Bucureşti,
1979
4. Mazilescu, Virgil, guillaume, poetul şi administratorul, Editura Cartea Românească,
Bucureşti, 1983
Antologii
1. Mazilescu, Virgil, Poezii (ediție alcătuită de Mircea Ciobanu), Editura Vitruviu,
București, 1996
2. Mazilescu, Virgil, Opere (ediție alcătuită de Alexandru Condeescu), Editura Muzeul
Literaturii Române, București, 2003
3. Mazilescu, Virgil, Opera poetică (ediție îngrijtă de Gabriel Nedelea), Editura Aius,
Craiova, 2013
4. Alboiu, George, Antologia poeților tineri, Editura Cartea Românească, București,
1982
Traduceri
1. Ioniță, Daniel, Testament. Antologie de poezie română modernă/ Anthology of
Romanian Verse; antologie și traducere de Daniel Ioniță, Eva Foster și Daniel
Reynaud, Editura Minerva, București, 2012 [pg. 166-167: „You shall hear again: be
my heart”]
2. Drogi, Pierre, il se fera silence il se fera soir, Éditions Comp'Act, 2005, Carré Curial
de Chambery, traducere din limba română și prezentare de Pierre Drogi
Periodice
1. Corespondenţă Virgil Mazilescu – Dumitru Ţepeneag, în „Viaţa românească”, nr. 1-2,
ianuarie-februarie 1992, pg. 102-107
33
2. Mazilescu, Virgil, Spectacolul, în „România literară”, 22 octombrie 1970, anul III, nr.
43, pg. 29
3. Mazilescu, Virgil, Decuparea spațiului în alb-negru, în „România literară”, 14
ianuarie 1971, nr. 3, pg. 27
4. Mazilescu, Virgil, La „muzicanții” pictorului Sorin Ilfoveanu, în „România literară”,
16 septembrie 1971, nr. 38, pg. 26
5. Mazilescu, Virgil, Șaizeci, în „România literară”, 25 februarie 1971, nr. 9, pg. 5
6. Mazilescu, Virgil, Fatos Arapi (traduceri poezie), în „România literară”, 1971, nr. 43,
pg. 30
7. Mazilescu, Virgil, Eu, chiriașul lui Daniel, în „România literară”, 18 iunie 1970, nr.
25, pg. 6
8. Mazilescu, Virgil, Prăvălia cu porcelanuri, în „România literară”, 8 ianuarie 1970, nr.
2, pg. 18
9. Mazilescu, Virgil, Eterna reîntoarcere a poetului, în „România literară”, 19 noiembrie
1970, nr. 47, pg. 11
10. Mazilescu, Virgil, O dimineață în Suedia, în „România literară”, 9 noiembrie 1972, an
IV, nr. 46, pg. 13
11. Mazilescu, Virgil, Costache Anton. Neuitatele vacanțe, în „România literară”, 3
octombrie 1974, anul VII, nr. 40, pg. 7
12. Mazilescu, Virgil, Constantin Cubleșan. Licheni, în „România literară”, 17 octombrie
1974, anul VII, nr. 42, pg. 9
13. Mazilescu, Virgil, Corneliu Sturzu. Anotimpul încrederii, în „România literară”, 14
noiembrie 1974, anul VII, nr. 46, pg. 9
14. Mazilescu, Virgil, Ion Chiric. Poeme, în „România literară”, 19 decembrie 1974, anul
VII, nr. 51, pg. 9)
15. Mazilescu, Virgil, Emil Vora. Nestinsa uimire, în „România literară”, 17 aprilie 1975,
anul VIII, nr. 16, pg. 9
16. Mazilescu, Virgil, Lucian Valea. Vocile, în „România literară”, 1 mai 1975, anul VIII,
nr. 18, pg. 9
17. Mazilescu, Virgil, Adrian Munțiu. Vîrsta cunoașterii, în „România literară”, 22 mai
1975, anul VIII, nr. 21, pg. 9
18. Mazilescu, Virgil, Ion Arieșanu. Lumini peste Apuseni, în „România literară”, 10 iulie
1975, anul VIII, nr. 28, pg. 9
34
19. Mazilescu, Virgil, Alexandru Jebeleanu. Peregrinările terestre, în „România literară”,
24 iulie 1975, anul VIII, nr. 30, pg. 9
20. Mazilescu, Virgil, Balada locului, în „România literară”, 7 august 1975, anul VIII, nr.
32, pg. 9
21. Mazilescu, Virgil, Ion Șiugariu – Un poet căzut în război, în „România literară”, 21
august 1975, anul VIII, nr. 34, pg. 8
22. Mazilescu, Virgil, Alexandru Ivănescu. Peisaje, în „România literară”, 5 februarie
1976, anul IX, nr. 6, pg. 9
23. Mazilescu, Virgil, Radu Anton Roman. Călătorie spre Nord, în „România literară”, 18
martie 1976, anul IX, nr. 12, pg. 10
24. Mazilescu, Virgil, Viorel Varga. Niciodată departe, în „România literară”, 29 iulie
1976, anul IX, nr. 31, pg. 9
25. Mazilescu, Virgil, Ilie Măduța. Tărîmul de flacără, în „România literară”, 14
octombrie 1976, anul IX, nr. 42, pg. 9
26. Mazilescu, Virgil, Petre Anghel. Fratele nostru Emanuel, în „România literară”, 28
octombrie 1976, anul IX, nr. 44, pg. 11
27. Mazilescu, Virgil, Sergiu Adam. Gravuri, în „România literară”, 17 februarie 1977,
anul X, nr. 7, pg. 9
BIBLIOGRAFIE DE REFERINȚĂ
Dicționare
1. Academia Română, Dicţionarul general al literaturii române, L-O, Editura Univers
Enciclopedic, Bucureşti, 2005
2. Academia română, Dicţionarul literaturii române, M-Z, Editura Univers
Enciclopedic, Bucureşti, 2012
3. Pop, Ion (coord.), Dicționar analitic de opere literare românești, vol. IV, Q-Z, Casa
Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 2003
4. Zaciu, Mircea; Papahagi, Marian; Sasu Aurel (coordonatori), Dicţionarul esenţial al
scriitorilor români, Editura Albatros, Bucureşti, 2000
5. Zaciu, Mircea; Papahagi, Marian; Sasu Aurel (coordonatori), Dicţionarul
scriitorilor români, Editura Albatros, Bucureşti, 2001
35
Bibliografie critică și teoretică
1. Audoin, Philippe, Les surrealistes, Éditions du Seuil, Paris, 1973
2. Agopian, Ștefan, Scriitor în comunism (niște amintiri), Editura Polirom, Iași, 2013
3. Alboiu, George, Un poet printre critici, Editura Cartea românească, Bucureşti, 1979
4. Baetens, Jan, Pour en finir avec la poésie dite minimaliste, Éditions Les Impressions
Nouvelles, Bruxelles, 2014
5. Bodiu, Andrei, Direcţia optzeci în poezia română I, Editura Paralela 45, Piteşti,
2000
6. Boldea, Iulian, Poezia neomodernistă, Editura Aula, Brașov, 2005
7. Buciu, Marian Victor, Țepeneag. Între onirism, textualism, postmodernism, Editura
Aius, Craiova, 1998
8. Buzera, Ion, Virgil Mazilescu. Monografie, Editura Aula, Braşov, 2000
9. Caraion, Ion, Duelul cu crinii, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1972
10. Caraion, Ion, Jurnal I, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1980
11. Călinescu, Matei, Conceptul modern de poezie, Editura Univers, Bucureşti, 1970
12. Cărtărescu, Mircea, Postmodernismul românesc, Editura Humanitas, Bucureşti,
1999
13. Cistelecan, Alexandru, Poezie şi livresc, Editura Cartea Românească, Bucureşti,
1987
14. Constantin, Ilie, Despre poeţi, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1971
15. Corneanu, Luminița, Leonid Dimov. Un oniric în Turnul Babel, Editura Cartea
Românească, București, 2014
16. Cristea, Dan, Un an de poezie, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1974
17. Cristea, Valeriu, Interpretări critice, Editura Cartea Românească, București, 1970
18. Crăciun, Gheorghe, Aisbergul poeziei moderne, Editura Paralela 45, Piteşti, 2009
19. Crăciun, Gheorghe, Competiția continuă. Generația 80 în texte teoretice, Colecția
80, Seria Antologii, Editura Paralela 45, Pitești, 1999
20. Danilov, Nichita, Despre o întâlnire cu Guillaume, în Portrete fără ramă, Editura
Tracus Arte, Bucureşti, 2012
21. Delaperrière, Maria (sous la direction de) (Post)Modernisme en Europe Centrale.
La crise des idéologies, Collection Aujourd'hui L'Europe, dirigée par Catherine
Durandin, Éditions L'Harmattan, Paris, 1999
36
22. De Micheli, Mario, Avangarda artistică a secolului XX, Editura Meridiane,
Bucureşti, 1968
23. Diaconu, Mircea A., Poezia postmodernă, Editura Aula, Brașov, 2002
24. Diaconu, Mircea A., Atelierele poeziei, Editura Fundației Culturale Ideea
Europeană, 2005
25. Dimov, Leonid; Ţepeneag, Dumitru, Onirismul estetic (antologie de texte teoretice,
interpretări critice şi prefaţă de Marian Victor Buciu), Editura Curtea veche,
Bucureşti, 2007
26. Dorean, Mircea, „Despre poezia lui Virgil Mazilescu”, în Bucur, Romulus;
Dobrescu, Caius (coord.), Literatură și societate. Culegere de studii, Editura
Universității „Transilvania”, Brașov, 2006
27. Drogi, Pierre, Prefață la „il se fera silence il se fera soir”, Éditions Comp'Act, 2005,
Carré Curial de Chambery, traducere din limba română și prezentare de Pierre Drogi
28. Duda, Gabriela, Literatura românească de avangardă, Editura Humanitas
Educațional, București, 2004
29. Fauchereau, Serge, Introducere în poezia americană modernă, Editura Minerva
(BPT), București, 1974
30. Flămând, Dinu, Intimitatea textului, Editura Eminescu, Bucureşti, 1985
31. Grigurcu, Gheorghe, Existenţa poeziei, Editura Cartea românească, Bucureşti, 1986
32. Hocke, Gustav René, Manierismul în literatură, Editura Univers, București, 1977
33. Hocquard, Emmanuel, La bibliothèque de Trieste, Éditions Royaumont, Châtillon,
1988
34. Ilie, Rodica, Manifestul literar. Poetici ale avangardei în spaţiul cultural romanic,
Editura Universităţii „Transilvania” din Braşov, 2008
35. Iorgulescu, Mircea, Scriitori tineri contemporani, Editura Eminescu, Bucureşti,
1978
36. Leuwers, Daniel, Introduction à la poésie moderne et contemporaine, Éditions
Dunod, Paris, 1998
37. Manolescu, Nicolae, Literatura română postbelică. Lista lui Manolescu. Poezia,
Editura Aula, Braşov, 2001
38. Manolescu, Nicolae, Istoria critică a literaturii române. Cinci secole de literatură,
Editura Paralela 45, Piteşti, 2008
39. McHale, Brian, Ficțiunea postmodernistă, Editura Polirom, Iași, 2009
37
40. Meschonnic, Henri, Célébration de la poésie, Éditions Verdier, 2001, Lagrasse
41. Micu, Dumitru, Scurtă istorie a literaturii române, Editura Iriana, 1995
42. Micu, Dumitru, Literatura română în secolul al XX-lea, Editura Fundaţiei Culturale
Române, Bucureşti, 2000
43. Mincu, Marin, Poezie şi generaţie, Editura Eminescu, Bucureşti, 1975
44. Mincu, Marin, Eseu despre textul poetic, II, Editura Cartea Românească, Bucureşti,
1986
45. Mincu, Marin, Poezia română actuală, II, Editura Pontica, Constanţa, 1999
46. Mincu, Marin, Ion Barbu. Eseu despre textualizarea potică, Editura Minerva,
București, 2000
47. Mincu, Marin, Experimentalismul poetic românesc, Editura Paralela 45, Pitești,
2006
48. Mincu, Marin, Textualism și autenticitate (Eseu despre textul poetic III), Editura
Pontica, Constanța, 1993
49. Moceanu, Ovidiu, Visul și literatura, Editura Paralela 45, Pitești, 1999
50. Moceanu, Ovidiu, Tratatul despre vis, Editura Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca,
2012,
51. Muşina, Alexandru, Paradigma poeziei moderne, Editura Aula, Braşov, 2004
52. Muşina, Alexandru, Sinapse, Editura Aula, Braşov, 2001
53. Negrici, Eugen, Iluziile literaturii române, Editura Cartea Românească, Bucureşti,
2008
54. Negrici, Eugen, Sistematica poeziei, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1988
55. Oprea, Nicolae, Timpul lecturii. Selecţie de cronicar, Editura Dacia, Cluj-Napoca,
2002
56. Paz, Octavio, Point de convergence. Du romantisme à l’avant-garde, Éditions
Gallimard, Paris, 1976
57. Perian, Gheorghe, Scriitori postmoderni, Editura Didactică și Pedagogică,
București, 1996
58. Piru, Al., Poezia românească contemporană. 1950 – 1975, Editura Eminescu, 1975
59. Poantă, Petru, Cercul literar de la Sibiu, Editura Clusium, Cluj-Napoca, 1997
60. Podoabă, Virgil, Fenomenologia punctului de plecare, Editura Universităţii
„Transilvania” din Braşov, 2008
61. Pop, Ion, Viață și texte, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2001
38
62. Raicu, Lucian, Printre contemporani, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1980
63. Regman, Cornel, Noi explorări critice, Editura Eminescu, 1982
64. Sebbag, George, Suprarealismul, Editura Cartea românească (colecția Syracuza),
București, 1999
65. Simion, Eugen, Scriitori români de azi, III, Editura Cartea Românească, Bucureşti,
1984
66. Soviany, Octavian, Cinci decenii de experimentalism. Compendiu de poezie
românească actuală, Volumul I – Lirica ultimelor decenii de comunism, Editura
Casa de pariuri literare, Bucureşti, 2011
67. Trandafir, Constantin, Cititul cărţilor. Poezia. De la Nichita Stănescu pînă în
prezent, Editura Premier, Ploieşti, 2006
68. Ţepeneag, Dumitru, Reîntoarcerea fiului la sînul mamei rătăcite, Institutul
European, Iași, 1993
69. Ţepeneag, Dumitru, Războiul literaturii încă nu s-a încheiat (Inteviuri), ediţie
îngrijită de N. Barna, Editura Allfa, Bucureşti, Bucureşti, 2000
70. Ţepeneag, Dumitru, Clepsidra răsturnată. Convorbiri cu Ion Simuţ, Editura Paralela
45, Piteşti, Bucureşti, 2003
71. Ulici, Laurenţiu, Literatura română contemporană. I – Promoţia ’70, Editura
Eminescu, 1995
72. Vaillant, Alain, Poezia. Inițiere în metodele de analiză a textelor poetice, Editura
Cartea românească (colecția Syracuza), București, 1998
73. Vercier, Bruno; Lecarme, Jacques, La littérature en France depuis 1968, Éditions
Bordas, Paris, 1983
74. ***Poétiques & Poésies contemporaines, sous la direction de Daniel Guillaume,
Centre Jacques-Petit (Université de Franche-Comté), Centre d'Études Poétiques
(ENS LSH, Lyon), Le temps qu'il fait, Cognac (Charente), 2002
Bibliografie selectivă
1. Apollinaire, Guillaume, Pagini alese, Editura Univers, București, 1971
2. Artaud, Antonin, Pour en finir avec le jugement de dieu, présentation d'Évelyne
Grossman, Collection Poésie, Éditions Gallimard, Paris, 1960
3. Baconsky, A.E., Panorama poeziei universale contemporane, Editura Albatros, 1972
39
4. Bosquet, Allain, Saint-John Perse, Correspondance. 1942-1975, text établi, présenté et
annoté par Michele Aquien et Roger Little, Éditions Gallimard, Paris, 2004
5. Breton, André, Le surrealisme et la peinture, Éditions Gallimard, Paris, 1965
6. Deguy, Michel, Comme si comme ça. Poemes 1980-2007, Éditions Gallimard, Paris,
2012
7. Delacroix, Henri, Psihologia artei (trad. de Victor Ivanovici și Virgil Mazilescu),
Editura Meridiane, București, 1983
8. Dimov, Leonid, Carte de vise, Editura pentru Literatură, București, 1969
9. Fauchereau, Serge, Expresionnisme, dada, surréalisme et autres ismes. Essai, Éditions
Denoël, Paris, 1976, nouvelle édition 2001
10. Fauchereau, Serge, Le cubisme – une révolution esthétique. Sa naissance et son
rayonnement, Éditions Flammarion, Paris, 2012
11. Golding, John, Le cubisme, traduite de l'anglais par Françoise Cachin, Éditions René
Julliard, 1965
12. Kafka, Franz, Opera postumă, Editura RAO, 1996
13. Kandinsky, Du spirituel dans l'art et dans la peinture en particulier, traduit de
l'allemand par Pierre Volboudt, avant-propos de Philippe Sers, Éditions
Denoël/Gonthier, Paris, 1969
14. Klee, Paul, Journal, Collection Les Cahiers Rouges, Éditions Grasset & Fasquelle,
Paris, 1959
15. Klee, Paul, Théorie de l'art moderne, Éditions Denoël, Paris, 1964, 1985, pour la
traduction française, dépot légal 2013
16. Marin, Mariana, Atelierele, Editura Cartea Romanească, București, 1990
17. Marin, Mariana, Mutilarea artistului la tinerețe, Editura Muzeul Literaturii Române,
București, 1999
18. Marin, Mariana, Un război de o sută de ani (utopii și alte poeme de dragoste), Editura
Albatros, București, 1981
19. Mauron, Charles, Des métaphores obsédantes au mythe personnel. Introduction à la
Psychocritique, Librairie José Corti, 11, Rue de Medicis, Paris, 1968
20. Michaud, Yves, La crise de l’art contemporain, Éditions Presses Universitaires de
France, Paris, 1997
21. Mureșan, Ion, Poemul care nu poate fi înțeles, Editura Arhipelag, Tîrgu-Mureș, 1993
22. Mureșan, Ion, Cartea Alcool, Editura Charmides, Bistrița, 2010
40
23. Mușina, Alexandru, Antologia poeziei generației 80, Editura Aula, Brașov, 2002
24. Peyré, Yves, Peinture et poésie. Le dialogue par le livre, Éditions Gallimard, Paris,
2001
25. Perse, Saint-John, Vents, suivi de Chronique, Collection Poésie, Éditions Gallimard,
Paris, 1960
26. Perse, Saint-John, Eloges, suivi de La gloire des Rois, Anabase, Exil, Collection
Poésie, Éditions Gallimard, Paris, 1960
27. Perse, Saint-John, Poeme, Editura pentru literatură universală, București, 1969 (trad.
de Aurel Rău)
28. Perse, Saint-John, Roger Caillois, Correspondance. 1942-1975, textes réunis et
présentés par Joëlle Gardes Tamine, „Cahiers Saint-John Perse”, Éditions Gallimard,
Paris, 1996
29. Picon, Gaëtan, Le surréalisme, Éditions d'Art Albert Skira S.A., Genève, 1976
30. Reverdy, Pierre, Pietre albe, Editura Univers, București, 1975
31. Seghers, Pierre, Le livre d’or de la poésie francaise contemporaine, Éditions
Marabout Université, Verviers, 1972
32. Stănescu, Nichita, Poezii, Editura Aula, Brașov, 2007
33. Suciu, Eugen, Țeasta, Editura Tracus Arte, București, 2013
34. ***Cinci, Editura Tracus Arte, București, 2011
Periodice
1. Abăluţă, Constantin, Regiunea de odinioară a poetului, în „Luceafărul”, nr. 15, 22
aprilie 1998, pg. 4
2. Alboiu, George, Din aventurile poetului, în „Luceafărul”, nr. 21, ianuarie 1984, pg. 7
3. Alexiu, Lucian, Va fi linişte, va fi seară, în „Orizont”, nr. 52, 27 dec. 1979, pg. 2
4. Aretzu, Paul, Un flux continuu de fragmente / Memorial Virgil Mazilescu. 65 de ani de
la nașterea poetului, în „Viața românească”, nr. 6-7, 2007
5. Arsenie, Dan, Memorial Virgil Mazilescu, în „Luceafărul”, nr. 4, 21 feb.1990, pg. 12
6. Bădescu, Horia; Coande, Nicolae; Boldea, Iulian; Vlaşin, Gelu; Popescu, George;
Militaru, Petrişor; Nedelea, Gabriel, Amintindu-mi-l pe Virgil Mazilescu.
Corespondente, în „Mozaicul”, an XIV, nr. 8, 2011, pg. 3-6
7. Ciopraga, Constantin, Virgil Mazilescu: Poezia – un plus existențial, în „Convorbiri
literare”, nr. 7, iulie 2007, pg. 28-30
41
8. Ciotloș, Cosmin, Precizări asupra preciziei, în „România literară”, nr. 5, 31 ianuarie
2014
9. Coşovei, Traian T., Cicatricea unei absenţe, în „Contemporanul”, nr. 15, 16 aprilie
1993, pg. 4
10. Cristea, Dan, Virgil Mazilescu. Fragmente din regiunea de odinioară, în „România
literară”, nr. 8, 18 februarie 1971, pg. 14
11. Drăghici, Georgeta, Fascinaţia legendei, în „România literară”, nr. 19, 2004
12. Dumitraşcu, Aurel, Poezia lui Virgil Mazilescu. Măştile şi personajele, în „Convorbiri
literare”, nr. 3, martie 2002, pg. 17-19
13. Felea, Victor, Ultima carte a poetului, în „Tribuna”, nr. 35, 30 august 1984, pg. 4
14. Flămând, Dinu, Fragmente din mai multe regiuni, în „Amfiteatru”, nr. 9/165,
septembrie 1979, pg. 9
15. Foarţă, Şerban, Fragmente din regiunea de odinioară, în „Orizont”, nr. 5, 1971, pg. 70
16. Foarţă, Şerban, Jocul pe-o singură carte, în „Luceafărul”, nr. 1, 4 ianuarie 1969, pg. 3
17. Gârbea, Horia, Aşteptînd arpentorul, în „Luceafărul”, nr. 11, 1990
18. Grăsoiu, Liviu, Accente, în „Viaţa românească”, nr. 5-6, mai-iunie 2002, pg. 235-237
19. Ianovi, Radu, Efectul Mazilescu, în „Poesis internaţional”, anul III, nr. 10, septembrie
2012, pg. 31
20. Iorgulescu, Mircea, Fragmente din regiunea de odinioară, în „România literară”, nr.
26, 24 iunie 1971, pg. 9
21. Ispas, Cristina, Virgil Mazilescu. Jurnal, în „Poesis internaţional”, anul III, nr. 10,
septembrie 2012, pg. 29-30
22. Iuga, Nora, „obsesia morţii apropiate a început foarte devreme”, în „Manuscriptum”,
nr. 1-4, 1993, pg. 233-236
23. Iuga, Nora, Virgil Mazilescu – 60. Dunga cafenie din jurul buzelor, în „România
literară”, nr. 14, 10-16 aprilie 2002, pg. 15
24. Ivanovici, Victor, Virgil Mazilescu: Versuri, în „România literară”, nr. 21, 22 mai
1969, pg. 5
25. Ivanovici, Victor, Apele, visul şi traversarea, în „Viaţa românească”, nr. 6-7, iunie-
iulie 1992, pg. 5-17
26. Laurenţiu, Dan, Fragmente din regiunea de odinioară, în „Luceafărul”, nr. 5, 30
ianuarie 1971, pg. 2
42
27. Leac, V., „lecţia mea: o tu simplitate plină de respect”, în „Poesis internaţional”, anul
III, nr. 10, septembrie 2012, pg. 28
28. Manolescu, Florin, Fragmente din regiunea de odinioară, în „Argeş”, nr. 3, martie
1971, pg. 13
29. Manolescu, Florin, Poezia unui muşchetar tragic, în „Luceafărul”, nr. 47, 1991
30. Manolescu, Nicolae, Un poet – Virgil Mazilescu, în „Contemporanul”, nr. 25, 21 iunie
1968, pg. 3
31. Manolescu, Nicolae, Poetul în ţara minunilor, în „România literară”, nr. 10, 8 martie
1984, pg. 9
32. Marin, Mariana, Mici crime perfecte, în „Manuscriptum”, nr. 1-4, 1993, pg. 33-35
33. Mihăieş, Mircea, Administraţia poetică, în „Orizont”, nr. 13, 31 martie 1983, pg. 2
34. Mureşan, Ion, Lumina şi amintirile sau Lecţia despre cum se citeşte o poezie, în
„Poesis internaţional”, anul III, nr. 10, septembrie 2012, pg. 25-27
35. Mureşan, Viorel, Oniricul de după Kafka, în „Familia”, nr. 2, februarie, 2001, pg. 51-
54
36. Oprea, Nicolae, Din propria-i cenuşă, în „Viaţa românească”, nr. 11, noiembrie 1984,
pg. 87-89
37. Paleologu, Alexandru, Va fi linişte, va fi seară, în „România literară”, nr. 33, 16
august 1984, pg. 11
38. Pricop, Constantin, Stiluri poetice, în „Convorbiri literare”, nr. 2, februarie 1984, pg. 5
39. Roman, Toma, Statura poetului, în „România literară”, nr. 4, 25 ianuarie 1990, pg. 10
40. Sângeorzan, Zaharia, Fragmente din regiunea de odinioară, în „Cronica”, nr. 11, 13
martie 1971, pg. 3
41. Şora, Mihai, Doi poeţi, în „România literară”, nr. 14, 10-16 aprilie 1996, pg. 3
42. Ştefănescu, Alex., Virgil Mazilescu, în „România literară”, nr. 24, 18-24 iunie 2003,
pg. 10
43. Ţeposu, Radu G., Guillaume şi Margareta, în „Flacăra”, nr. 6, 10 feb. 1984, pg. 14
44. Ulici, Laurenţiu, Rezonanţa primelor volume, în „Luceafărul”, nr. 46, 16 noiembrie
1968, pg. 6-7
45. Marian Drăghici, Şerban Anghelescu, Paul Aretzu, Ion Buzera, Ruxandra Cesereanu,
Cristian Simionescu, Liviu Ioan Stoiciu, Nichita Danilov, Memorial Virgil Mazilescu,
în „Viaţa românească”, nr. 6-7, 2007, pg. 20-49
46. Vasilescu, Mircea, Întoarcerea lui Immanuel, în „Arc”, nr. 3, 1992, pg. 209
43
Resurse web
1. Albiach, Anne-Marie, La ligne la perte, „Poezibao”,
http://poezibao.typepad.com/poezibao/2012/11/anthologie-permanente-in-memoriam-
anne-marie-albiach.html, accesat la 16 iulie 2015, 08:00.
2. Crețu, Bogdan, O moștenire literară și litigiile ei, în „Dialog”, nr. 2, 2005-2006,
http://www.romaniaculturala.ro/articol.php?cod=7272, accesat la 21 mai 2015, 22:30
3. Doman, Dumitru Augustin, Eseuri vesele & triste despre poeţi vioi & melancolici,
http://www.centrul-
culturalpitesti.ro/index.php?option=com_content&task=view&id=213&Itemid=112,
accesat la 20 mai, 14:30
4. Doman, Dumitru Augustin, interviu cu Dan Arsenie, 09 Mai 2009,
http://www.centrulculturalpitesti.ro/index.php?option=com_content&view=article&id
=1961:interviu-cu-dan-arsenie&catid=220:revista-arges-mai-2009&Itemid=112
accesat la 22 mai, 2015, 08:36
5. Dorian, Gellu, Diaconu, Gelu. Antipoeme,
http://convorbiriliterare.dntis.ro/DORIAN1apr9.html, accesat la 21 mai 2015, 22:26
6. Drăghici, Georgeta, Fascinația legendei, în „România literară”, nr. 19, 2004,
http://www.romlit.ro/fascinaia_legendei?caut=fascinaia_legendei, accesat la 03
aprilie 2013, 13:17
7. Grigore, Toma, Ce-i spune un perete altui perete cînd se-ntîlnesc la colț, în „Cultura
literară”, nr. 457, 20 februarie 2014, consultat la 22 mai 2015, ora 09:17,
http://revistacultura.ro/nou/2014/02/ce-i-spune-un-perete-altui-perete-cand-sentalnesc-
la-colt/
8. Les esprits nomades, blog literar, http://www.espritsnomades.com
9. Manea, Mugurel Scriitori de ieri, în revista Nomen Artis, anul III, nr. 5/33, 2014,
pg. 16-17, consultată la 28 octombrie 2014, ora 10.00. http://nomenartis.ro/revista-
nomen-artis-numarul-33/
10. Maulpoix, Jean-Michel, La poésie française depuis 1950, http://www.maulpoix.net/,
accesat la 20 octombrie 2013, 15:00.
11. Revista Mozaicul, http://www.revista-mozaicul.ro/pdf/154.pdf, accesat la data de 30
ianuarie 2013, ora 11.20
44
12. Vancu, Radu Virgil Mazilescu. Guillaume poetul și prietenul, în Revista Lapunkt
http://www.lapunkt.ro/2013/09/02/virgil-mazilescu-guillaume-poetul-si-prietenul
accesat la data de 03.09.2013, ora 15:35
13. Vlașin, Gelu, Virgil Mazilescu - un fel de Mircea Cărtărescu al optzeciştilor, postat
la 6 octombrie 2011; accesat la 19 mai 2015, 5:30 pg.m.
http://reteaualiterara.ning.com/profiles/blogs/virgil-mazilescu-un-fel-de-mircea-
cartarescu-al-optzecistilor
14. Voncu, Răzvan, Cronica edițiilor: Opera lui Virgil Mazilescu, într-o nouă ediție, în
„România literară”, nr. 37, 2013
http://www.romlit.ro/opera_lui_virgil_mazilescu_ntr-o_nou_ediie, accesat la 04
iunie 2014, 20:15.
15. Revista Viața românească, http://www.viataromaneasca.eu/images/pdf/43_1.pdf,
accesat la 09 aprilie 2013, 19:58
45
Conducător științific Doctorand Prof. univ. dr. MOCEANU Ovidiu VASILICĂ Elena Cristina
POEZIA LUI VIRGIL MAZILESCU. STUDIU MONOGRAFIC
Rezumat
Poezia lui Virgil Mazilescu. Studiu monografic reprezintă o primă analiză integrală a operei lui Virgil Mazilescu. Cercetarea reface istoricul curentului oniric, repunînd în discuție trăsăturile acestuia și modul în care ele se reflectă în creația mazilesciană, a cărei evoluție este urmărită pe parcursul celor 4 plachete publicate antum, fără a se neglija poemele postume, ineditele sau variantele din periodice. Sistematizarea și raportarea deseori polemică la cele mai relevante opinii critice formulate cu privire la opera lui Mazilescu este urmată de o încercare de definire a specificului acesteia, lucrarea propunînd ipoteza unei elaborări conștiente și asumate a textului mazilescian ca un poem-prefață, de natură să înfățișeze o formă aparent intermediară a poemului. Investigarea recenziilor pe care Mazilescu le redactează, între 1968-1984, pentru „România literară” a furnizat o serie de instrumente utile cercetării, relevînd importanța capitală pe care Mazilescu o acorda ancorării poeziei în substanța vieții, sincerității discursului și simplității limbajului. Au fost urmărite, de asemenea, și filiațiile liricii generației ’80 cu cea a lui Virgil Mazilescu, precum și racordarea celei din urmă la un fenomen european mai amplu, „modernitatea negativă” (teoretizată de Emmanuel Hocquard), mulțumită, în primul rînd, profilului singular al liricii lui Virgil Mazilescu în spațiul literar românesc.
Scientific Adviser Ph.D.C. MOCEANU Ovidiu, Ph.D. VASILICĂ Elena Cristina
VIRGIL MAZILESCU’S POETRY. A MONOGRAPHIC STUDY
Abstract
Virgil Mazilescu's Poetry. A Monographic Study is a first look at the entire work of Virgil Mazilescu. This research retraces the history of the oneiric movement, re-discussing its main features and the way in which they reflect in Virgil Mazilescu's lyrical production, whose evolution is tracked during the four chapbooks published anthumously, without neglecting posthumous poems, periodicals, unpublished poems or variants. The systematization and often polemic recourse to the most relevant critical opinions referring to Mazilescu’s work is followed by an attempt to define its specificity, the present approach proposing the hypothesis of a self-conscious and deliberate elaboration of the text as preface-poem with Mazilescu, a construction meant to make the poem look like an intermediate, unfinished form of itself. The investigation of Virgil Mazilescu's own reviews, written between 1968 and 1984 for "Romania Literară", has provided a number of useful tools for the research, disclosing the paramount importance given by Virgil Mazilescu to the anchoring of the poetry in the substance of life, to the sincerity of the discourse or the simplicity of the language. The possible links between Virgil Mazilescu's poetry and the way of writing of the 80s generation were also investigated, as were its connections to a wider European phenomenon, the "negative modernity" (as defined by Emmanuel Hocquard), an association made possible primarily by the singular profile of Virgil Mazilescu's poetry in the Romanian literary space.
46
CURRICULUM VITAE VASILICĂ Elena Cristina Informații personale: Data nașterii: 03/10/1983 Domiciliu stabil: Str. Calea București, nr. 37, sc. C, ap. 8 , Brașov, jud. Brașov Telefon: +40726488548 Adresă de e-mail: cristinavasilica@yahoo.com
Experiențe profesionale anterioare: 01.01.2013 – prezent: Redactor-șef, Editura Aula din Brașov 01.10.2007 – 01.01.2013: Redactor, tehnoredactor Editura Aula din Brașov
Educație și formare: Tipul de formare: stagiu extern de cercetare Perioada: 1.10.2015 – 30.12.2015 Instituția de învățământ: INALCO (Institut National de Langues et Cultures Orientales), Paris Îndrumător: Prof. Catherine Durandin
Tipul de formare: postuniversitară – studii doctorale cu frecvență Perioada: 2012 – prezent Instituția de învățământ: Universitatea „Transilvania” din Brașov Domeniul: Filologie Aria tematică: literatură română / literatură comparată
Tipul de formare: universitară de lungă durată – studii de licență Perioada: 2003-2007 Instituția de învățământ: Universitatea „Transilvania” din Brașov Domeniul: Filologie Specializarea: Limba și literatura română/Limba și literatura franceză Listă selectivă de lucrări:
a) Articole științifice publicate: 1. Obsesii lingvistice și existențiale în poezia lui Florin Iaru. Geneza omului mecanomorf,
în vol. „Globalization and Intercultural Dialogue: Multidisciplinary Perspectives”, editor Iulian Boldea, Editura Arhipelag XXI, Târgu Mureș, 2014
2. Virgil Mazilescu – Dincolo, pe lîngă și deasupra generației ’80. O discuție preliminară, în revista „Journal of Romanian Literary Studies”, nr. 7/2015, Editura Arhipelag XXI, Târgu Mureș
b) Lucrări științifice susținute în cadrul unor conferințe: 1. Singurătatea în doi într-un secol străin, Colocviul Național Universitar de Literatură
Contemporană, ediția a XII-a, Facultatea de Litere, Universitatea „Transilvania” din Brașov, 15-16 mai 2015
2. Virgil Mazilescu și mișcarea onirică, Conferința Științifică Internațională „Globalization, Intercultural Dialogue and National Identity”, ediția a II-a, 28-29 mai 2015, Universitatea „Petru Maior” din Târgu Mureș
47
CURRICULUM VITAE VASILICĂ Elena Cristina
Personal information: Birth Date: 03/10/1983 Address: Str. Calea București, nr. 37, sc. C, ap. 8, Brașov, jud. Brașov Telephone no.: +40726488548 E-mail address: cristinavasilica@yahoo.com
Previous work experience: 01.01.2013 – present: Editor-in-Chief, Aula Publishing House, Brașov 01.10.2007 – 01.01.2013: Editor, DTP Operator, Aula Publishing House, Brașov
Education and training: Nature of the training: research internship Dates: 01.10.2014 – 30.12.2014 At: INALCO (Institut National de Langues et Cultures Orientales), Paris Research advisor: Professor Catherine Durandin
Nature of the training: postgraduate tertiary education – doctoral studies Dates: 2012 – present At: „Transilvania” University of Brașov Field: Literary studies
Nature of the training: undergraduate tertiary education - university studies Dates: 2003-2007 At: „Transilvania” University of Brașov Field: Literary Studies et Foreign Languages Area of study: Romanian and French Languages and Literatures Selected Works:
a) Scientific articles: 1. Linguistic and Existential Obsessions in Florin Iaru’s Poetry. The Genesis of the
Mechanomorphic Man, in „Globalization and Intercultural Dialogue: Multidisciplinary Perspectives”, editor Iulian Boldea, Arhipelag XXI Publishing House, Târgu Mureș, 2014
2. Virgil Mazilescu – Beyond, Beside and Above the ’80s Generation. A Preliminay Discussion, in the „Journal of Romanian Literary Studies”, nr. 7/2015, Arhipelag XXI Publishing House, Târgu Mureș b) Contributions to scientific conferences:
1. Loneliness in Two in a Strange Century, National University Colloquium of Contemporary Literature, XIIth edition, Faculty of Letters, "Transilvania" University of Brașov, 15 – 16 May 2015
2. Virgil Mazilescu and the Oneiric Movement, International Scientific Conference "Globalization, National Identity and Intercultural Dialogue", IIth edition, 28-29 May 2015, "Petru Maior" University, Târgu Mureș