Post on 16-Feb-2016
description
transcript
Universitatea Alexandru Ioan Cuza Iași
Facultatea de Filozofie și Științe Social-Politice
Relații Internaționale și Studii Europene
Salvați copiii
Filiala Iași
Prof . coordonator: Realizat de: Andriucă Ana Ioana
Lect. Univ. Dr. Simona Elena Vrânceanu Bordei Bogdan
Crap Elena Mădălina
Iacob- Stanciu Carmen Liliana
Pristavu Alexandra- Nicoleta
An universitar 2015-2016
2
Cuprins
Introducere……………………………………………………………………3
Capitolul I- Organizația Salvați Copiii
1.1 Informații generale……………………………………………………………..4
1.2 Domeniu de activitate…………………………………………………………..4
1.3 Statutul Organizației…………………………………………………………....5
1.4 Nivelurile Organizației………………………………………………………....5
Capitolul II- Filiale și structuri
2.1 Înființare și evoluție…………………………………………………………….6
2.2 Obiect de activitate……………………………………………………………..8
2.3 Valori și principii……………………………………………………………….9
2.4 Filiale………………………………………………………………………….10
Capitolul III- Funcționarea asociației
3.1 Organigramă…………………………………………………………………..13
3.2 Structură……………………………………………………………………….14
3.3 Proiecte ale asociației………………………………………………………....18
3.4 Suspendarea si dizolvarea filialei................................................................19
Capitolul IV- Activități, proiecte actuale, parteneriate și voluntariat
4.1 Activități de susținere a obiectivelor Asociației Salvați Copiii Iaşi…………………….20
4.2 Proiecte - Obiective şi Rezultate………………………………….………….21
4.3 Parteneriate și surse de finanțare ……………………………………………....24
4.4 Voluntariat…………………………………………………………………....26
Capitolul V- Metode de cercetare
5.1 Interviu coordonator programe……………………………………………
5.2 Interpretarea interviului……………………………………………………
5.3 Chestionar……………………………………………………………………
5.4 Interpretarea chestionarului………………………………………………..
Concluzii……………………………………………………………………..
Bibliografie…………………………………………………………………..
3
Introducere
Cea dintâi și singura datorie esențială a omului este caritatea, adică o neobosită justificare a
bucuriei existenței.
Mircea Eliade
Am ales acest citat reprezentativ pentru lucrarea de față care evidențiază faptul că
bunătatea este un lucru care îți aduce o satisfacție atât pe plan personal cât și pe cel profesional
(dacă ne gândim la activitatea pe care o desfășoară coordonatorii acestei organizații), noi
considerăm că acest citat descriere în totalitate activitatea acestei organizații non-profit din
România- Salvați Copiii.
Salvați Copiii România este o organizație care ne-a atras atenția prin proiectele sale în
derulare, dar ne-a impresionat și bogata sa activitate pe care a interprinso cu scopul de a-i ajuta
pe copii defavorizați din România și din acest motiv ne-am hotărât să alegem această organizație
pentru a o analiza dar și pentru a face cunoscute: prezența acestei organizații, proiectele mărețe
pe care și le-a propus și nu în ultimul rând câteva chestiuni de evoluție a organizației.
Considerăm că aceste tipuri de de activități sunt extrem de importante din mai multe puncte de
verede, în primul rând dacă este să ne raportăm la situația copiilor defavorizați, această
organizație își atinge scopul cu succes și în al doilea rând dacă este să luăm în considerare
rezultatele obținute la nivel social, această organizație fiind un exemplu.
În următoarele capitole, vom vorbi despre Organizația Salvați Copiii în genere ( înființare
,domeniu de activitate, structură, valori și principii, misiune, obiective, organigramă, membri etc)
după care vom aborda într-o manieră destul de succintă funcționarea acestei organizații,
activitățile curente, proiectele de viitor și voluntariat, ultima parte a lucrării se concentrează pe o
scurtă cercetare ce conține un interviu pe care l-am obținut de la coordonatorii acestei organizații
și un mic chestionar. Am ajuns la niște rezultate pe baza acestor metode de cercetare (interviul și
chestionarul) și am fost plăcut surprinși atunci când am realizat că această organizație este foarte
cunoscută în rândul populației, datează de foarte mult timp și este recunoscută și pe plan
internațional.
4
Capitolul I- Organizația Salvați Copiii
1.1 Informații generale
Organizația Salvați Copiii România este o organizație non-guvernamentală, de utilitate
publică, non- profit, ce își desfășoară activitatea din 1990 și militează activ pentru drepturile
copilului în România. În anul 2015 organizația va împlini 25 de ani de funcționare. Salvați Copiii
a inclus în programele sale peste 1.150.000 de copii, iar cei 1.800 de voluntari s-au implicat
direct în activitățile cu copiii și partenerii organizației. Organizaţia Salvaţi Copiii este
înregistrată în Registrul Asociaţiilor şi Fundaţiilor de la Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, nr.
1334/ 17.04.1990. Organizaţia Salvaţi Copiii este asociaţie de utilitate publică, recunoscută prin
H.G. 2262/ 2004. Sediul social se află în Intrarea Ştefan Furtună nr. 3, sector 1, Bucureşti, cod
poştal 010899.1
În prezent această organizație desfășoară programe în 39 de localități, are 12 filiale în 12
județe și în București, are peste 6.000 de membri și 1.800 de voluntari, majoritatea fiind tineri.
Salvati Copiii România este membru al Save the Children International,cea mai mare
organizație independentă din lume ce promovează drepturile copilului și protecția copilului,
organizația cuprinde 30 de membri și operează în 120 de state.2 În acord cu prevederile
convenţiei ONU3 cu privire la drepturile copilului.
4
1.2 Domeniu de activitate
În câteva fraze putem spune că se ocupă cu apararea drepturilor individuale, drepturi civile,
educație civică, participare publică, securitate publică, prevenirea delicvenței și sprijinirea
victimelor, asistența mamei și a copilului, susținerea familiei, dezvoltarea ong-ului, lupta
împotriva sărăciei, minorități, drepturile copilului, dezvoltare sustenabilă, dezvoltare pentru copii
și tineri, dezvoltare urbană, timp liber, reintegrare profesională, dezvoltare abilități și programe
de training, inițiative antreprenoriale, dezvoltare economic, programe de voluntariat, stranger de
fonduri, campanii media de conștientizare etc.
1 http://www.salvaticopiii.ro/?id2=00000001
2 Idem 1
3 Carta Națiunilor Unite din 26 iunie 1945- Capitolul IX, Art. 55
4 http://www.protectiacopilului6.ro/implica-te-adopta-un-proiect_doc_1338_asociatia-salvati-copiii-filiala-
bucuresti_pg_0.htm
5
Programele Organizaţiei sunt adresate tututror copiilor cu atenţie deosebită către cei aflaţi
în situaţii de risc, copii din comunităţi dezavantajate, copii victime ale violenţei, copii din familii
dezorganizate, (la nivel naţional), copii din familii sărace, nediscriminând nici o categorie, copii
din diverse etnii, copii refugiaţi, precum si copii talentaţi, copii cu familii, dar şi copii
institutionalizaţi.5
1.3 Statutul Organizației
Slavati Copiii este o organizație nonguvernamentală, non-profit, democratică,
neafiliată politic sau religios, care militează activ pentru protecția drepturilor copilului în
România, din 1990, în acord cu prevederile Convenţiei Naţiunilor Unite cu privire la Drepturile
Copilului, cu Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene și cu legislația României.
Valorile pe care această organizație le promovează sunt: responsabilitatea, perseverența,
colaborarea, creativitatea și integritatea. Salvati Copiii este persoană juridică română,
desfăşurându-şi activitatea ca asociaţie, în conformitate cu dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr.
26/20006 cu privire la asociaţii şi fundaţii şi ale prezentului Statut și se înființează în baza art. 22,
”Constituirea Filialei” din Statutul Organizației Salvați Copiii România. Salvați Copiii - este o
organizație democratică, cu personalitate juridică și este parte integrantă a structurii naționale -
Organizația Salvați Copiii România, membru al Save the Children International și recunoscută
prin HG nr. 2262/2004.
1.4 Nivelurile Organizației
Salvați Copiii este rescunoscută atât pe plan local (Iași)- unde sunt foarte multe proiecte
în derulare, național deoarece această organizație cooperează cu diferite instituții în vederea
asigurării unei alocări de fonduri și nu numai, având filiale în mai toate județele din România
promovând drepturile copilului și cooperând totodată cu principalele institutii ale statului și
îndeosebi cu Protecția Copilului, această ascociație este recunoscută și la nivel internațional,
fiind membră unei organizații foarte importante și recunoscută la nivel global- Save the Children
dar și susținând drepturi stipulate în Convenția Națiunilor Unite referitoare la organizațiile
sociale .
5 http://www.protectiacopilului6.ro/implica-te-adopta-un-proiect_doc_1338_asociatia-salvati-copiii-filiala-
bucuresti_pg_0.htm 6 Ordonanța Guvernului nr 26. Din 30 ianuarie 2000 cu privire la înființarea de asociații și fundații, M4- art.5 și art.6
6
Capitolul II: Asociația Salvati Copiii din România- filiale și
structuri
2.1. Asociația Salvati Copiii din România – înființare și evoluţie
Salvaţi Copiii România este membru al Save the
Children Internaţional,cea mai mare organizaţie independentă din lume ce promovează drepturile
copilului şi protecţia copilului,organizaţia cuprinde 30 de membri şi operează în 120
de state. În acord cu prevederile convenţiei ONU cu privire la drepturile copilului.7
Povestea Salvaţi Copiii este povestea de success a unei femei ambiţioase, vizionare,
Eglantyne Jebb. Astăzi, organizaţia pe care a fondat-o s-a transformat într-o Alianţă
Internaţională care cuprinde 27 de membri şi desfăşoară programe în 125 de ţări. Cu venituri
cumulate de aproape 1.3 miliarde $, Salvaţi Copiii este cea mai mare organizaţie umanitară
iniţiată de o femeie. Eglantyne Jebb a promovat ideea, revoluţionară la acea dată, că şi copiii au
drepturi. În 1923 a redactat Declaraţia Drepturilor Copilului, adoptată ulterior de Liga Naţiunilor.
Acest document istoric a reprezentat piatra de temelie a Convenţiei Naţiunilor Unite cu privire la
Drepturile Copilului, un tratat internaţional care face acum parte din legislaţia ţărilor din aproape
întreaga lume. Imediat după Primul Război Mondial, în primii ani de existenţă ai organizaţiei,
Salvaţi Copiii a luat poziţie împotriva embargo-ului impus de Guvernul Britanic Germaniei şi
Austriei, unde copiii mureau de foame şi de boli. Salvaţi Copiii şi-a câştigat reputaţia unei
organizaţii de încredere, cu rezultate vizibile, pe vremea foametei din 1921 din Rusia, când a
reuşit să hrănească 650,000 de persoane cu suma de un shilling per săptămână per persoană.
Salvaţi Copiii a dezvoltat apoi programe pentru combaterea foametei şi accesul la educaţie în
zonele sărace şi cele rurale din Statele Unite pe timpul Marii Crize, precum şi programe de
intervenţie în Scandinavia, Italia, Germania, Austria şi Grecia, pentru a sprijini copiii şi pe toţi
cei afectaţi de Al Doilea Război Mondial, inclusiv pe cei aflaţi în lagărele de concentrare. Istoria
organizaţiei include intervenţiile în situaţiile de urgenţă din timpul Războiului Coreean,
campania globală împotriva poliomelitei din 1979, precum şi acţiunile pentru combaterea
foametei din Etiopia din 1984. Recent, Salvaţi Copiii a continuat să sprijine copiii afectaţi de
război din Afganistan, Irak, Mozambic, Nicaragua, Columbia, Sri Lanka, Sierra Leone, Angola,
Rwanda şi din Balcani, organizând campanii de promovare pentru drepturile copiilor-soldaţi,
operaţiuni de ajutorare în ţările devastate de tsunami şi de sprijin pentru familiile evacuate din
7 http://salvaticopiii-iasi.ro/despre-noi/
7
Darfur. În 2006 Salvaţi Copiii a lansat Rescrie Viitorul (Rewrite the Future), prima campanie
globală pentru asigurarea educaţiei milioanelor de copii aflaţi în abandon şcolar din zonele
afectate de războaie şi conflicte armate.8
Salvați Copiii România a fost un deschizător de drumuri în ceea ce privește asigurarea
drepturilor pentru copiii cei mai vulnerabili, contribuind la ceea ce face Save the Children la
nivel global.Astfel Salvați Copiii România cunoaste mai multe etape de evoluție:
Pe 20 aprilie 1990, la inițiativa Salvați Copiii Suedia, se înființează Salvați Copiii
România, având ca obiective imediate acordarea de ajutoare de urgență copiilor din
orfelinatele aflate într-o situație dramatică. Sprijinul constant al colegilor noștri suedezi
se dovedește a fi de importanță capitală în dezvoltarea organizației noastre în următoarele
decenii de existență.
In 1991 Salvați Copiii demarează un parteneriat de 12 ani cu Serviciul Social
Internațional (Geneva), pentru realizarea de anchete sociale în familiile ai căror copii se
află într-o altă țară, neacompaniați sau victime ale traficului de persoane. Anual, peste
150 de copii neacompaniați ajung în atenția noastră.
In anul 1994 ia ființă Centrul de Informare, Documentare şi Cercetare care urmăreşte
creşterea nivelului de informare cu privire la respectarea drepturilor copilului în rândul
autorităților responsabile cu promovarea şi protecţia copiilor la nivel local și naţional.
In 1999 debutează activitatea de consiliere pentru copii și familie cu servicii integrate:
evaluare psihologică și psihiatrică, consiliere și terapie individuală și de grup,
psihoeducație și grupuri de suport, intervenție psihopedagogică în școli și grădinițe.
2001 Salvați Copiii derulează primul Program național de combatere a exploatării prin
muncă, finanțat de ILO-IPEC, asigurând educație școlară primară copiilor care nu au fost
niciodată școlarizați.9
2004 Salvați Copiii obține interzicerea pedepsei corporale asupra copilului în Legea
272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului. România devine cel de-al
14-lea stat care scoate în afara legii orice formă de violență asupra copilului.
2013 Salvați Copiii introduce în cap. VI al Legii 272/2004 privind protecția și
promovarea drepturilor copilului, Secțiunea a IV-a, Protecţia copilului cu părinţi plecaţi
8 http://salvaticopiii.ro/upload/p00010006_Comunicat_aniversare_SC_90ani_19_May.pdf
9 http://salvaticopiii.ro/upload/p00060005_Raport_Salvati_Copiii_25%20ani_web.pdf
8
la muncă în străinătate, ce reglementează adecvat protecția socială a copiilor rămaşi
singuri acasă.
2015 Printr-o campanie media susținută, Salvați Copiii obține dublarea alocației de stat
pentru copii (de la 42 la 84 de lei) și stabilirea, pentru toți copiii cu dizabilități, a unei
alocații unice de 200 de lei.
2.2 Obiect de activitate
Salvați Copiii promovează, apără şi monitorizează drepturile copilului conform Declarației
Universale a Drepturilor Omului, Convenţiei Naţiunilor Unite cu privire la Drepturile Copilului,
legislaţiei naţionale relevante, altor tratate aplicabile în materia drepturilor omului, având
caracter universal sau regional, la care România este parte.Obiectul principal de activitate al
acestei organizații este asistența mamei și a copilului precum și susținerea familiilor, campanii
media de conștientizare, timp liber, atragere de fonduri, programe pentru tineri, minorități și
reintegrare profesională, dezvoltarea de centre educaționale etc. În câteva cuvinte, putem spune
că se ocupă cu apararea drepturilor individuale, drepturi civile, educație civică, participare
public, securitate publică, prevenirea delicvenței și sprijinirea victemelor.
Salvați Copiii România este implicată în diferite proiecte de educație, protecție socială și
advocacy pentru copiii din familii sărace, copiii victimă a violenței, copiii victime ale exploatării
prin muncă, copiii străzii, copii refugiați, copiii din comunitățile dezavantajate, copii cu
dizabilități, etc. Organizația lucrează cu copiii și familiile acestora pentru îmbunătățirea vieții lor
de zi cu zi și crearea unor planuri de viitor. Anual, în programele sale sunt implicați peste 30.000
de copii și 1.000 de voluntari.10
Prin intermediul activităţilor sale Organizaţia Salvaţi Copiii se implică activ în asimilarea
în plan legislativ a prevederilor stipulate de Convenţia ONU, referitoare la apărarea şi
promovarea drepturilor copilului. De asemenea, Salvaţi Copiii luptă pentru influenţarea
politicilor sociale şi a legislaţiei în beneficiul copiilor. Salvaţi Copiii a iniţiat campanii de
sensibilizare a opiniei publice cu scopul de a-i sprijini pe copiii instituţionalizaţi, copiii străzii
10
http://www.salvaticopiii.ro/?id2=00000001#Despre noi.html
9
care muncesc, copiii şi tinerii dependenţi de droguri, copiii refugiaţi şi grupurile minoritare,
copiii victime ale traficului de fiinţe umane, copiii neacompaniaţi aflaţi pe teritoriul altor state.11
În noul context, al tehnologizării comunicării între oameni, Organizația Salvați Copiii
România consideră că toți copiii trebuie sprijiniți pentru a-și crea o atitudine responsabilă și
securizantă în ceea ce privește utilizarea Internet-ului și a calculatorului, pentru a evita riscurile
inerente acestei activități sau pentru a fi ajutați să depășească situațiile abuzive la care pot fi
supuși. Jocurile, muzica, filmele preferate, comunicarea cu prietenii sau colegii de școală, temele
asistate de calculatorul și Internet reprezintă oportunități ideale de dezvoltare individuală și de
grup, însă ele pot avea și efecte nedorite.
Acestia lucreaza cu copiii, dar şi cu părinţii şi cadrele didactice: armonizarea acestei
triade este esenţială pentru educaţia şi bunăstarea copiilor. In cei 25 de ani, Salvati Copiii a
inclus în programele sale 1.150.000 de copii. Cei 1.800 de voluntari s-au implicat în activităţile
directe cu copiii şi partenerii organizaţiei.12
2.3. Valori și principii
Salvați Copiii - Filiala Iasi este o organizație neguvernamentală românească, non-profit,
democratică, neafiliată politic sau religios, care militează activ pentru protecția drepturilor
copilului în România, din 1990, în acord cu prevederile Convenţiei Naţiunilor Unite cu privire la
Drepturile Copilului, cu Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene și cu legislația
României.
Salvați Copiii - Filiala Iasi adoptă o poziție independentă în raport cu acțiunile și
măsurile instituțiilor recunoscând că implementarea legislaţiei şi a politicilor publice în materia
drepturilor copiilor nu poate ignora strânsa colaborare dintre autorităţi, familie, copii şi societate
în care fiecare actor implicat îşi acceptă responsabilitatea conform principiilor unui parteneriat
autentic şi viabil.Protecţia copiilor reprezintă o prioritate a politicii fiecărui stat. În acest sens,
legislaţia în domeniu a fost adaptată cerinţelor Convenţiei ONU cu privire la drepturile copilului
şi a altor tratate internaţionale pe care România le-a ratificat.
11
http://www.cdep.ro/informatii_publice/ong.chest_aprobate?f_idc=529 12
http://socialtrend.ro/wp-content/uploads/2015/08/strategia_nationala_drepturile_copilului_2014-2020.pdf
10
Această organizaţie se ghidează după un set de principii şi valori care o
definesc,acestea din urmă regăsindu-se evident în activitatea pe care o desfăşoară.
Responsabilitatea. Organizatia isi asuma întreaga răspundere pentru utilizarea eficientă a
resurselor, astfel încât rezultatele să fie măsurabile, precum şi responsabilitatea faţă de
susţinători, parteneri şi, înainte de toate, faţă de copii.
Perseverenţa. Pretinde standarde înalte de performanţă, astfel încât tot ceea ce face pentru copii
să fie constant îmbunătăţit.
Colaborarea. Respectul reciproc, valorizeaza diferenţele dintre membrii şi lucreaza alături de
parteneri în efortul global de a aduce transformări pozitive în viaţa copiilor.
Creativitatea. Sunt deschişi ideilor noi, îmbrăţişeaza schimbarea şi isi asumă cu grijă riscuri,
pentru a dezvolta soluţii viabile pentru copii şi împreună cu ei.
Integritatea. Aceasta organizatie respecta cele mai înalte standarde de onestitate personală şi
comportament; are grijă de propria reputaţie şi acţioneaza întotdeauna pentru interesul superior al
copilului.13
2.4 Filiale
La Brasov au fost desfăşurate o serie de proiecte, campanii stradale, work-shopuri,
dezbateri publice, întâlniri ale voluntarilor, colaborări şi parteneriate cu institutii ale statului,
13
http://salvaticopiii-iasi.ro/wp-content/uploads/2015/03/STATUTUL_SALVATI_COPIII_Iasi_2015.pdf
11
ONG-uri şi sectorul privat. Toate acestea au avut drept scop principal protectia copilului
defavorizat intr-o societate in care drepturile copilului chiar daca sunt ocrotite prin lege nu sunt
respectate intocmai.
In 2010, Organizaţia Salvaţi Copiii Filiala Bucureşti a continuat să desfăşoare
manifestări educative în cadrul programului Împreună pentru educaţie, activităţi de consiliere,
de protectia copilului şi orientare şcolară în cadrul proiectului Dialog între generaţii, i-a
implicat pe copii, cu precădere pe cei de vârstă preşcolară, in festivaluri de muzică, teatru, teatru
de păpuşi şi marionete, pantomimă, teatru de umbre şi dans.
In Constanta , 60 de copii rămaşi singuri acasă în urma plecării părinţilor la muncă în
străinătate au beneficiat de serviciile oferite în cadrul Centrului Educaţional "Creştem Împreună"
Mangalia. Astfel am incercat sa respectam drepturile copilului la a avea o familie in care sa se
simta protejat si iubit, chiar daca parintii nu sunt langa ei.
La Iasi, Asociaţia Salvaţi Copiii Iaşi este acreditată din anul 2003 de către Direcţia de
Muncă, Solidaritate Socială şi Familie Iaşi să ofere servicii de promovare şi consiliere privind
drepturile copilului, protectia copilului, asistenţă psihosocială, socio-medicală şi recuperare
socio-şcolară şi suport, pentru copiii, precum şi consiliere şi reabilitare psiho-socială pentru
copilul abuzat, traficat.
În cadrul Organizaţiei Salvaţi Copiii - Filiala Neamţ sunt derulate diverse programe cu
scopul de a informa si de a creste gradul de constientizare al publicului cu privire la drepturile
copilului si protectia copilului. Printre programele derulate se numara si: Am ceva de spus –
sănătatea mea contează!, Avem dreptul la o lume fără droguri, Prevenirea şi combaterea
exploatării prin muncă a copilului, Informare şi Consiliere pentru Copii cu Handicap, Sprijin
acordat copiilor afectaţi de inundaţii.
În prezent Organizaţia Salvaţi Copiii Filiala Timiş deruleaza atât proiecte cu caracter
naţional- proiectele Părinţi competenţi, copii sănătoşi - Dezvoltare de servicii de parenting în
România,Diminuarea impactului negativ al migraţiei economice a părinţilor în Italia asupra
copiilor rămăşi singuri acasă în România, Centrul educaţional pentru copiii exploataţi prin
muncăşi Tineri împotriva violenţei - cât şi proiecte locale- proiectul Prieteni de suflet şi proiectul
Voluntari pentru boli rare.
12
Organizaţia Salvaţi Copiii Filiala Vaslui desfăşoară activităţi prin care sunt promovate
drepturile copilului în cadrul proiectelor implementate cu sprijinul partenerilor. În 2010 a fost
organizat simpozionul şi concursul naţional de lucrări plastice şi literare Este dreptul tău! la
care au participat 47 de cadre didactice şi 312 copii din numeroase şcoli din ţară.
Centrul Educaţional Cluj-Napoca pentru copii şi tineri din comunităţi defavorizate a fost
înfiinţat în anul 2007 în cadrul filialei de la Tg. Mureş a Organizaţiei Salvaţi Copiii ca urmare a
Programului de Interes Naţional (PIN 4) al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor
Copilului şi în parteneriat cu DGASPC Cluj , ISJ Cluj, IJP Cluj şi Şcoala Nicolae Iorga din Cluj-
Napoca. Centrul educational are ca scop principal activitatea de a promova si respecta drepturile
copilului si protectia copilului.14
14
http://www.salvaticopiii.ro/?id2=0003#Unde suntem activi.html
13
Capitolul III: FUNCȚIONAREA ASOCIAȚIEI
3.1. Organigrama
Salvați Copiii- Filiala Iași funcționează după o organigramă care este conform statutului și
este respectată în toate filialele. În acest sens, acest ONG este un sistem piramidal după cum
ilustrează și organigrama de mai jos.
PREȘEDINTE
Coordonator
servicii de
promovare și
consiliere privind
Drepturile Copilului
Coordonator servicii de
consiliere și reabilitare
psiho-socială pentru
copilul abuzat traficat
Coordonator servicii de
educatie si incluziune
sociala pentru grupuri
vulnerabile
14
Președinte: Ioana Atasiei (președinte onorific, având doar rol reprezentativ)
Coordonator servicii de promovare și consiliere privind Drepturile Copilului: Irina
Hazincop
Coordonator servicii de consiliere și reabilitare psiho-socială pentru copilul abuzat traficat:
Corina Mighiu
Coordonator servicii de educatie si incluziune sociala pentru grupuri vulnerabile: Liviu
Măgureanu. 15
Serviciul de asitenţă psihosocială, socio-medicală şi recuperare socio-şcolară şi suport
pentru copiii exploataţi cuprinde următoarele componente: componenta de asistenţă socială,
componenta medicală, componenta educaţională şi componenta de formare a profesioniştilor
implicaţi în protecţia copilului.
Serviciul de Promovare şi Consiliere privind Drepturile Copilului
Serviciu al Asociaţiei Salvati Copiii Iaşi, acreditat de catre Comisia de Acreditare a Furnizorilor
de Servicii Sociale a Judeţului Iaşi din cadrul Agenţiei Judetene pentru prestaţii sociale din 2006.
Serviciului cuprinde urmatoarele componente: informare/ educare si formare a abilitatilor
copiilor, parintilor si profesionistilor pentru respectarea si apararea drepturilor copilului,
consilierea copiilor şi familiilor copiilor în dificultate, sensibilizare a opiniei publice.
Consiliere şi reabilitare psihosocială pentru copilul abuzat, traficat
Cuprinde urmatoarele componente: recuperarea psihosocială a copiilor care au fost victime ale
unei forme de abuz sau neglijare; investigaţie şi tratament a copilului abuzat; Prevenirea
transmiterii intergeneraţii a comportamentului abuziv şi stabilirea măsurilor de prevenire a
comiterii abuzului.16
3.2. Structura
Filiala Salvați Copiii Iași este condusă de un Președinte, iar organele sale de conducere,
administrare și control sunt: Adunarea Generală, Comitetul Executiv și Comisia de Cenzori. Ele
au competențe stabilite prin Statutul Filialei, Statutul Organizației Salvați Copiii România,
15
http://salvaticopiii-iasi.ro/contact/ 16
http://www.salvaticopiii.ro/?id2=00030007
15
Regulamentul de Organizare și Funcționare și prin lege. Din structura Filialei Salvați Copiii Iași
conform art. 19 ”Sucursale” din Statutul Organizației Salvați Copiii România, pot face parte una
sau mai multe sucursale, ca structuri teritoriale fără personalitate juridică cu rol în dezvoltarea
programelor locale și regionale și în administrarea eficientă a fondurilor alocate 17
Adunarea Generala Anuală a Filialei Salvați Copiii Iași este organul de conducere al
filialei și se desfășoară până la sfârșitul primului trimestru al fiecărui an și înaintea Adunării
Generale a Organizației Salvați Copiii România, și poate avea pe ordinea de zi următoarele
puncte:
a) stabilirea strategiei, a bugetului anual și a planului de acțiune pentru Filiala Salvați Copiii Iași,
respectând obiectivele generale ale Organizației Salvați Copiii România și criteriile de
performanță stabilite pentru filliale
b) analiza și aprobarea raportului de activitate al Comitetului Executiv;
c) alegerea membrilor Comitetului Executiv, a Preşedintelui și Vicepreşedintelui Filialei, la
încheierea mandatului de 3 ani;
d) revocarea membrilor Comitetului Executiv;
e) prezentarea și aprobarea raportului financiar contabil;
f) descărcarea Comitetului Executiv de responsabilităţi, inclusiv cele financiare pentru anul
anterior;
g) aprobarea raportului cenzorilor sau Comisiei de Cenzori;
h) formularea şi aprobarea de moţiuni şi propuneri;
i) orice alte probleme legate de activitatea Filialei.
Adunarea Generală Anuală a Filialei Salvați Copiii Iași cuprinde membrii care au
dobândit această calitate în condițiile art. 9 din prezentul Statut, de la intrarea sa în vigoare.
Membrii Comitetului Executiv participă la Adunarea Generală a Filialei. Membrii de onoare și
voluntarii pot fi invitați la Adunarea Generală Anuală a Filialei, fără drept de vot.
Adunarea Generală Anuală a Filialei se convoacă de Preşedintele Filialei, cu cel puţin
17
http://salvaticopiii-iasi.ro/wp-content/uploads/2015/03/STATUTUL_SALVATI_COPIII_Iasi_2015.pd
16
două săptămâni înainte de data întrunirii. Convocarea se face în scris, prin e-mail, printr-un anunţ
publicat în presa locală, prin afişare la sediul central sau postare pe pagina web a Organizației
Salvați Copiii România. Ordinea de zi a Adunării Generale şi celelalte documente publice pot fi
consultate de către membrii Filialei, la sediu sau pe pagina de web a Organizației Salvați Copiii
România cu o săptămână înainte de data stabilită pentru desfăşurarea adunării.18
19
Adunarea Generală a Filialei poate adopta în mod valabil hotărâri în prezența a cel puțin
25 de membri. În cazul în care Adunarea Generală Anuală nu poate delibera din cauza
neîndeplinirii cvorumului, prevăzut la aliniatul precedent, Adunarea Generală Anuală se
consideră de drept convocată pentru o dată, anunţată în convocatorul pentru prima adunare, dată
la care va adopta hotărâri, indiferent de numărul participanţilor cu drept de vot. Această a doua
adunare poate fi convocată inclusiv pentru ziua următoare datei primei adunări.
Există și o Adunare Generală Extraordinară ce poate fi convocată de Comitetul Executiv
sau la cererea a cel puţin jumătate plus unu din membrii înregistrați ai Filialei. Convocarea
Adunării Generale Extraordinare se face cu cel puţin 5 zile calendaristice înainte de data
stabilită. Ordinea de zi a Adunării Generale Extraordinare va cuprinde exclusiv problemele
pentru care a fost convocată.
Comitetul Executiv reprezintă organul de decizie al Filialei Salvați Copiii Iași și asigură
conducerea operativă a Filialei în perioada dintre Adunările Generale Anuale. Principalele sale
atribuţii sunt:
a) convocarea Adunării Generale a Filialei în condițiile legii și prezentului Statut;
b) realizarea cadrului necesar aplicării hotărârilor Adunării Generale Anuale a Filialei,
Adunării Anuale Generale a Organizației Salvați Copiii România şi a deciziilor Consiliului
Director Salvați Copiii;
c) elaborarea strategiei de dezvoltare și a planului aferent al Filialei pe trei ani;
d) fundamentarea şi formularea cererilor de finanţare necesare și atragerea de fonduri
locale pentru atingerea obiectivelor prevăzute în Strategia Filialei;
e) prezentarea către Secretariatul General de rapoarte financiare şi narative ale
programelor derulate;
18 http://salvaticopiii-iasi.ro/wp-content/uploads/2015/03/STATUTUL_SALVATI_COPIII_Iasi_2015.pdf
19 http://salvaticopiii-iasi.ro/wp-content/uploads/2015/03/STATUTUL_SALVATI_COPIII_Iasi_2015.pdf
17
f) trimiterea către Consiliul Director de rapoarte trimestriale și unul anual privind
activitatea Filialei în vederea redactării raportului anual al Organizatiei;
g) formularea de răspunsuri la cererile trimise de către Consiliul Director sau
Secretariatul General;
h) obţinerea avizelor şi autorizaţiilor necesare pentru derularea activităţilor din domeniul
drepturilor copilului;
i) încheierea de parteneriate cu autorităţile publice sau private pentru implementarea strategiei
locale din domeniul drepturilor copilului;
j) conducerea şi coordonarea activităţii de informare, formare a opiniei publice, strângerea de
fonduri;
k) recrutarea de membri, actualizarea bazei de de date şi crearea de oportunități pentru ca toţi
membrii să participe activ la realizarea obiectivelor propuse de filiale;
l) transmiterea către Secretariatul General a propunerilor privind numirea membrilor de onoare;
m) planificarea, împreună cu birourile regionale, a activităţilor şi administrarea eficientă a
fondurilor de care dispune Filiala;
n) încheierea proceselor verbale ale şedinţelor Comitetului Executiv şi ale Adunării Generale şi
trimiterea lor Secretariatului General în termen de 7 zile de la desfăşurarea acestora;
o) avizarea modului în care sunt utilizate elementele de identitate (nume, logo și sigla) în cadrul
activităților Filialei, cu respectarea manualului de identitate vizuală;
p) realizarea legăturii cu Secretariatul General și cu birourile regionale ale Organizației în
vederea stabilirii unui dialog permanent care să determine o dezvoltare armonioasă a
Organizaţiei;
q) angajarea de personal în cadrul Filialei.
Comitetul Executiv al Filialei Salvați Copiii Iași este ales de Adunarea Generală a
Filialei pentru un mandat de 3 ani ce poate fi reînnoit de 2 ori.20
20 http://salvaticopiii-iasi.ro/wp-content/uploads/2015/03/STATUTUL_SALVATI_COPIII_Iasi_2015.pdf
18
Comitetul Executiv este format din 5 persoane: Președintele și Vicepreşedintele Filialei, 2
membri ai Filialei și coordonatorul unui program reprezentativ pentru Filială prin numărul mare
de beneficiari, buget sau impact social. Schimbarea membrilor trebuie făcută succesiv, astfel
încât să se asigure continuitatea prezenței a cel puțin 2 membri ai Comitetului Executiv. Vor fi
aleşi, de asemenea, doi membri supleanţi care vor participa la întâlnirile Comitetului Executiv,
având drept de vot, în cazul în care membrii titulari nu sunt prezenţi. Membrii Comitetului
Executiv trebuie să aibă cel puţin vârsta de 18 ani. În absența Președintelui, Vicepreședintele
conduce ședintele Comitetului Executiv.
3.3. Proiecte ale Asociației
Asociaţia Salvaţi Copiii Iaşi este acreditată din anul 2003 de către Direcţia de Muncă,
Solidaritate Socială şi Familie Iaşi să ofere servicii de promovare şi consiliere privind drepturile
copilului, protectia copilului, asistenţă psihosocială, socio-medicală şi recuperare socio-şcolară şi
suport, pentru copiii, precum şi consiliere şi reabilitare psiho-socială pentru copilul abuzat,
traficat.21
Principalele proiecte:
1. Şcoala Mobilă – o şcoală pentru fiecare
2. Cooperare transfrontalieră între România şi Republica Moldova
3. Dezvoltare a abilităţilor de viaţă pentru copii şi tineri
4. „Reteaua Interinstitutională Antidrog - un model de acțiune pentru protecția copilului
împotriva consumului de droguri”
5. Safe you, safe me – program de dezvoltare a abilităţilor de viaţă
6. Clinica Monitor Drepturile Copilului
7. Servicii comunitare de reabilitare psihologică pentru copii și adolescenți
8. Centrul Comunitar de Resurse pentru Copiii cu Părinţi Plecaţi în Străinătate Proiectul a luat
Premiul III la Gala Societatii Civile 2010 – Sectiunea Sanatate22
9. Familia: S.O.S.!
10. Clubul Copiilor – Happy Hours
21
http://www.salvaticopiii.ro/?id2=00030007 22
Idem 7
19
11. Răspuns regional la Problemática Traficului de Copii pentru România
12. Părinţi competenţi, copii sănătoşi – Dezvoltare de servicii de parenting în România –
CENTRUL DE CONSILIERE PENTRU PĂRINŢI IAŞI 23
3.4. Suspendarea și dizolvarea filialei
Suspendarea activității Filialei Iași se poate face pe o perioadă de un an în următoarele
situații:
• Activitatea filialei este vădit necorespunzătoare, însă prejudiciul adus Organizației
Salvați Copiii Romînia nu este atât de grav încât să justifice dizolvarea;
• Filiala nu transmite rapoartele sale anuale privind activitatea sa și situația
financiar-contabilă către Consiliul Director și Secretariatul General;
Hotărârea suspendării activității este luată de Consiliul Director, după consultarea
Comitetului Consultativ, ascultarea reprezentanților filialei în cauză și consultarea celorlalți
membri ai săi. În situația suspendării, Consiliul Director numește o conducere interimară pentru
filială până la următoarea Adunare Generală Anuală sau, după caz, Extraordinară a Organizației
Salvați Copiii România.
În ceea ce privește dizolvarea filialei, situația se impune în următoarele cazuri:
• Nu se respectă cumulativ indicatorii de performanță stabiliți prin ROF;
• Dacă filiala nu a ținut o Adunare Generală, și, dacă la cererea Consiliului Director
Salvați Copiii, nu o poate convoca în regim de urgență;
• Dacă filiala desfășoară activități în alt scop decât cel prevăzut în Statut și dacă
aceasta cauzează Organizației Salvați Copiii România un prejudiciu material sau
moral grav.
În aceste trei situații, la propunerea Comitetului Consultativ înaintată Consiliului Director
sau prin autosesizarea Consiliului Director, acesta din urmă va propune Adunării Generale a
23
http://salvaticopiii.ro/upload/p00030007_Consiliere%20%C5%9Fi%20reabilitare%20psihosocial%C4%83%20pen
tru%20copilul%20abuzat,%20traficat.pdf
20
Organizației Salvați Copiii România, dizolvarea filialei. Aceasta trebuie votată cu o majoritate de
2/3 din numărul participanților prezenți cu drept de vot în condițiile prezentate în Statut.
Membrii filialei în cauză nu au drept de vot24
. După adoptarea hotărârii de dizolvare, Consiliul
Director va dispune formarea unei Comisii de lichidare. Comisia de lichidare va stabili, în
conformitate cu prevederile legale, destinația bunurilor și a fondurilor filialei dizolvate25
.
24
http://salvaticopiii-iasi.ro/wp-content/uploads/2015/03/STATUTUL_SALVATI_COPIII_Iasi_2015.pdf 25
Lichidarea Organizației Salvați Copiii – Filiala Iași se face în conformitate cu art. 60-71 din Ordonanța de Urgență
26/2000 privind asociațiile și fundațiile.
21
Capitolul VI- Activități, proiecte actuale, parteneriat și voluntariat
Următorul capitol va cuprinde o prezentare despre natura activității desfășurată de către
reprezentanții Filialei Iași a Organizației Salvați Copiii România. Totodată, vor fi aduse în prim
plan cele mai recente proiecte desfășurate de voluntarii și membrii Asociației Salvați Copiii Iași
și rezultatele obținute în cadrul acestora. Alte două subcapitole vor consta în evidențiarea
gruprurilor care contribuie la susținerea acțiunilor întreprinse de către filiala ieșeană Salvați
Copiii, parteneriatele și sursele de finanțare, fiind expuse și regulilor de bază privind
voluntariatul cât și activitățile presupuse în acest sens. În încheierea capitolului prezentarea se va
axa pe condițiile în care intervine suspendarea sau divolvarea filialei.
4.1. Activități de susținere a obiectivelor Asociației Salvați Copiii Iași
Reprezentanții Asociației Salvați Copiii Iași desfășoară periodic activități ce au la bază
promovarea și apărarea drepturilor copilului, aspect ce cuprinde și o serie de instruiri și seminarii
pentru dezvoltarea abilităților și a capacităților personalului filialei ieșene dar și activități de
stimulare a colaborării dintre instituții.
Referitor la instruirea personalului, Filiala Iași desfășoară workshop-uri și training-uri
pentru voluntari cu sesiuni informative privind drepturile copilului, în acest sens fiind publicat și
un ghid la nivel național ce are ca scop îmbunătățirea activității voluntarilor26
. Totodată, sunt
oferite materiale și instrumente suport care să vină în susținerea activității efectuate de cei
implicați în derularea proiectelor Salvați Copiii.
O preocupare a celor din cadrul asociației este reprezentată de comunicarea și colaborarea
dintre instituții pentru atingerea obiectivelor comune: protecția drepturilor copilului. În acest sens
sunt organizate conferințe și workshop-uri regionale, la care iau parte specialiști și reprezentanți
ai instituțiilor ce au domeniu de activitate în sfera de preocupare a filialei. Au fost derulate o
serie de dezbateri în comunitățile medicale referitoare la reducerea mortalității infantile, iar un alt
exemplu de workshop regional desfășurat recent este cel susținut la sfârșitul lunii septembrie a
anului curent. Este vorba despre workshop-ul intitulat ”Comunitate - Copil - Familie”, cu
specialiști din instituții publice și private din Iași și Vaslui, a cărui scop a fost cartografierea
serviciilor sociale existente la nivelul celor două județe, dar și dezvoltarea și implementarea
26
http://salvaticopiii.ro/upload/p00040000_ghid_bune_practici.pdf
22
strategiilor comunitare locale de protecție a copilului27
. Tot în cadrul aceluiași proiect, în iunie,
2015 a mai avut loc un workshop pe tema ”Drepturile copilului – între lege și practică”, susținut
de Filiala Iași la Bacău.
Alte activități desfășurate de Filiala Iași se axează pe consilierea părinților și nu numai,
fiind organizate atât campanii de informare și conștientizare în acest sens cât și ședințe
indivituale sau de grup cu această categorie. Ședințele se pot susține în Centrul de Consiliere
pentru Părinți ce aparține de Filiala Iași. Acest centru ajută părinții să redescopere cât de
importantă este relația părinte – copil și cum poate fi consolidată, în baza programului Triple P28
(Pozitive Parenting Program) prin care părinții învață moduri de a interveni și modifica
comportamentele nedorite pe baze dezvoltării unor relații pozitive, de sprijin între copii și
părinți29
. Alte programe și proiecte dezvoltate de asociație prevăd reducerea abandonului școlar,
diminuarea impactului negativ produs de migrația părinților asupra copiilor rămași singuri acasă,
creșterea gradului de conștientizare privind pericolele și beneficiile mediului online asupra
copiilor și educarea emoțională și comportamentală a acestora. Activitățile de strângere de
fonduri și recrutarea voluntarilor fac, de asemenea, parte din acțiunile întreprinse de
reprezentanții filialei Iași.
În prezent, Salvați Copiii desfășoară programe în șase județe ale regiunii Nord-Est a
României cu 200 de membri și peste 100 de voluntari, marea majoritate fiind tineri.
4.2. Proiecte – Obiective și Rezultate
Printre proiectele desfășurate la nivelul județului Iași de către Asociația Salvați Copiii
putem enumera Școala Mobilă Interetnică și Centrul de Educație Incluzivă.
27
http://salvaticopiii-iasi.ro/workshop-regional-comunitate-copil-familie/ 28
Program dezvoltat de Universitatea din Queensland – Australia și aplicat cu succes în 27 de țări. 29
http://www.triplep-parenting.net/glo-en/home/
23
Bazat pe principiul ”dacă tu nu poți veni la școală, vine școala la tine”, proiectul Școala
Mobilă reprezintă un instrument educațional conceput pentru copiii neșcolarizați și pentru cei cu
risc de abandon școlar.
Adaptat tehnic și pedagogic la realitatea copiilor cu dificultăți școlare, proiectul a urmărit
oferirea de servicii educaționale stradale. Construită pe un sistem cu patru roți, Școala Mobilă a
permis lucrătorilor stradali să o transporte cu ușurință în diferite zone atât din mediul urban cât și
din mediul rural. Școala Mobilă a fost constituită dintr-o serie de cinci table conectate între ele
care se pliază ajungând de la o dimensiune de jumătate de metru la una de șase metri lungime. La
aceste table au fost atașate planșe magnetice structurate pe diferite domenii: drepturile copilului,
literatură, matematică, vocabular, educație pentru sănătate, terapie creativă, prevenire consum
droguri, prevenire prostituție, prevenire HIV/SIDA.
Proiectul, început în luna august 2014, a cuprins și două sesiuni de școală de vară iar
numărul de beneficiari direcți a fost de 150 de copii de etnie romă cu vârste cuprinse între șase și
18 ani. În vara anului 2015, Școala Mobilă a ajuns în comuna Grajduri a județului Iași30
. În
cadrul proiectului s-au purtat discuții inclusiv cu liderii comunității etnice și cu părinții romi
pentru a crește gradul de incluziune socială a cetățenilor din această etnie în comuna Grajduri.
A fost oferită consiliere și suport de specialitate pentru înființarea unei asociații
interetnice, care are drept scop apărarea și promovarea drepturilor copiilor romi și a minorităților
din comuna Grajduri. Valoarea proiectului se ridică la aproximativ 80 de mii de euro, din care
30
Doar un singur copil de etnie romă a urmat cursurile școlare până în clasa a VIII-a.
24
peste 73 de mii de euro reprezintă finanțarea europeană nerambursabilă, iar diferența este
contribuția Asociației Salvați Copiii Iași.
Centrul de Educație Incluzivă este rezultatul proiectului ”Plantăm Căsuța cu Cireșe, în
Dacia!”, o continuare a Școlii Mobile, având în vedere că mulți dintre beneficiarii centrului sunt
copii descoperiți prin activitățile din cadrul proiectului Școala Mobilă. Inaugurat de curând,
Centrul de Educație Incluzivă ”Căsuța cu Cireșe” se găsește în cartierul Dacia a municipiului
Iași.
Este un proiect al asociației de peste 11 ani, care se adresează în special comunității
defavorizate din zona Șes Bahlui (cartierul Dacia), unde locuiesc aproximativ 100 de familii cu
copii, majoritatea fără forme legale și în condiții extrem de dificile: fără căldură, apă, canalizare
și electricitate. Abandonul școlar sau riscul de abandon școlar sunt obișnuințe ale comunității. În
cadrul acestui centru, copiii dar și familiile lor beneficiază de servicii diversificate:
• Recuperare și monitorizare psiho-socio-educațională;
• Terapie ocupațională;
• Activități educaționale și de recuperare școlară;
• Interare / reintegrare școlară;
• Servicii psiho-sociale pentru familie;
• Servicii de asistență socială;
• Servicii de asistență medicală;
• Servicii de consiliere juridică în vederea obținerii drepturilor de care beneficiază
prin lege.
25
De la an la an, metodologia centrului a fost dezvoltată, devenind în timp un model de un
practică pentru voluntari, profesioniști în domeniul educației, protecției copilului, un spațiu de
învățare pentru studenți de la facultățile din domeniul științelor socio-umane și, nu în ultimul
rând, un laborator de inovare în domeniul psihologiei, pedagogiei și asistenței sociale. Peste 28
de mii de euro au fost investiți pentru a crea copiilor un mediu prietenos, în care pot să își facă
lecții, să învețe, să socializeze și să își dezvolte abilități de viață. Alte programe semnificative
pentru comunitatea ieşeană, dezvoltate de Asociaţia Salvaţi Copiii Iaşi sunt reprezentate de
activităţile desfăşurate în cadrul Centrului de Consiliere pentru Părinţi şi Grădiniţele de Acasă.
În ceea ce priveşte planurile de viitor, reprezentanţii asociaţiei ieşene intenţionează să
deschidă, în ianuarie 2016, un punct de lucru în Târgu Frumos, fiind vorba despre realizarea unui
serviciu de asistenţă socială susţinut de un parteneriat cu primăria oraşului. Tot în planurile de
viitor intră susţinerea continuităţii proiectelor şi programelor actuale (ex. program de alimentaţie
sănătoasă în şcoli şi grădiniţe), majoritatea activităţilor urmând să se axeze pe latura educativă.
FINANȚATORI
26
4.3. Parteneriate și surse de finanțare
Pe lângă parteneriatele cu organizațiile nonguvernamentale, Filiala Iași Salvați Copiii a
colaborat și colaborează în continuare cu diferite instituții publice, precum Centru Județean de
Resurse și Asistență Educațională Iași, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția
Copilului, Inspectoratul de Poliție Județean Iași. Colaborările nu sunt limitate de granițele
județului Iași, fiind dezvoltate relații inclusiv cu instituțiile publice din celelalte județe ale
regiunii de Nord-Est. O legătură mai strânsă cu o implicare semnificativă există cu reprezentanții
Poliției ieșene și ai instituției publice ce reprezintă sistemul de asistență socială și protecția
copilului. Cele două instituții au avut o susținere considerabilă în acțiunile întreprinse prin Școala
Mobilă și prin Centrul de educație incluzivă.
Relații de colaborare au fost dezvoltate și cu liderii comunităților etnice din județul Iași
dar și cu reprezentanții unităților administrativ teritoriale din mediul rural.
În ceea ce privește veniturile Filialei Iași, acestea provin din următoarele surse:
• Programe de finanțare naționale și internaționale;
• Donații de la persoane fizice sau juridice;
• Sponsorizări;
• Subvenții de la bugetul de stat sau bugetele locale;
• Venituri realizate din difuzarea tipăriturilor, filmelor sau înregistrărilor pe suport
magnetic produse de Organizația Națională sau Filială;
• Venituri realizate din manifestări cultural-științifice și sportive ale Filialei Iași;
• Beneficiile realizate de unitățile de producție, desfacere și prestări servicii sau
centrele de recuperare proprii;
27
• Evenimente de strângere de fonduri sau bunuri materiale;
• Dobânzile și dividentele rezultate din plasarea sumelor disponibile, în condițiile
legii;
• Activități de economie socială desfășurate de aceasta;
• Alte surse prevăzute de lege;
Spre exemplu, veniturile Filialei Iași au fost suplimentate în vara aceasta cu aproximativ
două mii de euro ca urmare a participării unei echipe de voluntari la Swimathon 2015, eveniment
organizat de Fundația Comunitară Iași31
.
Swimathon este o platformă de atragere de fonduri pentru cauze din comunitatea locală.
În cadrul acesteia se organizează competiții sportive în care se înscriu proiecte, echipe de
înotători și echipe de susținători. Asociația Salvați Copiii Iași a participat cu proiectul ”Plantăm
Căsuța cu Cireșe, în Dacia!”.
Un alt eveniment de colectare de fonduri va avea loc pe data de 16 decembrie, într-un
local din zona centrală a Iașului. Este vorba despre STAND UP FOR SAVE THE CHILDREN,
un eveniment cu momente muzicale, stand up comedy și licitație de tablouri la care invitațiile vor
putea fi achiziționate în schimbul unei donații de 35 de lei iar sumele colectate vor fi destinate
activităților de susținere a accesului la educație pentru copii.
31
http://swimathon.fundatiacomunitaraiasi.ro/
28
4.4. Voluntariat
Voluntariatul reprezintă activitățile de interes public desfășurate din propria inițiatică de
orice persoană în folosul altora, fără a primi contraprestație materială. Având un număr de peste
100 de voluntari, Salvați Copiii Filiala Iași promovează și susține activitatea de voluntariat,
creând în acest sens cadrul necesar participării reale a copiilor, tinerilor și adulților în acțiunile și
programele filialei, prin informarea acestora și organizarea de cursuri de instruire. Activitatea de
voluntariat se desfășoară conform legislației privind voluntariatul32
, sub îndrumarea și
monitorizarea atentă a coordonatorului de program, în concordanță cu cunoștințele și pregătirile
voluntarului și în beneficiul copiilor, ținând cont de vulnerabilitatea firească a acestora, de
finalitatea activității pe care o desfășoară și de normele, standardele și principiile organizației.
Referitor la regulile de bază ale voluntariatului, participarea la activitățile Filialei Iași este
condiționată de încheierea unui contract de voluntariat, de parcurgerea unei etape de pregătire și
semnarea Codului de Conduită al Organizației Salvați Copiii. Voluntarii primesc la finalizarea
implicării lor un certificat nominal, însoțit de un raport de activitate prin care se recunoaște
prestarea activităților specifice, experiența și aptitudinile dobândite, precum și durata
voluntariatului. Printre activitățile desfășurate de voluntari se numără sesiunile de informare
privind drepturile copilului și protecția copilului, organizarea de lecții și activități recreativ-
educative cu copiii din centrele educative și centrele de plasament. Totoată, voluntarii participă
la evenimente, campanii, târguri, conferințe, tabere, școli de vară și workshop-uri. De asemenea,
voluntarii trebuie să vină cu inițiative proprii și să desfășoare activități de fundraising33
.
32
http://www.juridice.ro/330600/prezentare-comparativa-legea-nr-782014-privind-reglementarea-activitatii-de-
voluntariat-in-romania-si-legea-nr-1952001-a-voluntariatului.html 33
http://www.salvaticopiii.ro/?id2=00040001
29
Capitolul V. Metode de cercetare
5.1 Interviu - IRINA HAZINCOP - Coordonator servicii de promovare și consiliere privind
Drepturile Copilului
1. Ce v-a determinat să intrați în echipă Salvați Copiii și de ce tocmai această asociație?
Am fost voluntară la Salvați Copiii Iași în 1999 și m-a motivat foarte mult faptul că
învățam foarte multe lucruri. Cel puțin, la acel moment erau foarte puține oportunități în care
puteai învăța practic ce să faci, să te pregătești pentru un job, sau să faci lucruri mărunte, să tragi
la xerox de exemplu, să știi să faci asta. Erau foarte multe lucruri pe care le învățam și era o
avalanșă de informații care veneau spre mine dinspre un domeniu care îmi plăcea, pentru că eram
studentă la facultatea de psihologie și era un domeniu în care mă regăseam. În timp, învățând
așa de multe lucruri, am început să aplic ceea ce învățam, să capăt încredere în mine și echipa să
capete încredere în mine astfel încât să considere că pot pe termen lung să ofer ceva organizației.
2. Vă regăsiți în valorile promovate de Salvați Copiii?
Da.
3. Care este cea mai mare satisfacție de pe urma implicării în asociație?
Cea mai mare satisfacție este faptul că văd rezultate pentru a aduce schimbări în viața
copiilor, semn că într-adevăr lucrurile se întâmplă sub mâna noastră. Acestea sunt cele mai mari
satisfacții, să vezi că într-adevăr că prin donațiile aduse de mine sau de colegii noștri, într-un
scurt timp reușim să construim ceva sau să oferim ceva copiilor, sau chiar să oferim servicii
copiilor, să mergem în anumite comunități în care nu a ajuns nimeni și să oferim ceva copiilor.
Este cea mai mare satisfacție posibilă.
30
4. Cu siguranță de-a lungul timpului ați întâmpinat și impedimente. Care sunt acestea și ce
se poate face pentru diminuarea acestor aspecte?
Impedimente sunt foarte multe. Fiind într-o organizație ca a noastră înveți că totul este
posibil și chiar dacă sunt impedimente, trecem peste ele și mergem mai departe. Un impediment
este acela că nu tot timpul ai fonduri necesare ca să îți desfășori activitatea. Fonduri înseamnă
inclusiv să poți menține un centru, să poți cumpăra materiale de curățenie, să poți să asiguri
copiiilor o zonă igienizată, curată, să poți să plătești personalul care lucrează cu copiii, sau să
poți achita costurile de deplasare într-o comunitate în care se ajunge greu și chiar dacă ai o
mașină, la acea mașină sunt și costuri de întreținere .Aici apar impedimente foarte multe, pe
costurile de administrare și pe faptul că în spatele unei satisfacții este foarte multă muncă,
investiții și fonduri, acestea sunt principale. Dincolo de acest lucru, este mentalitatea unor
oameni care consideră că dacă o organizație este mare și reușește să facă lucruri bune, înseamnă
că poate să facă și fără ei. Aceasta este mentalitatea oamenilor care consideră că organizația nu
mai are nevoie de nimic, că ea funcționează de la sine. Ea nu funcționează de la sine,
funcționează prin eforturi, eforturile comunității, prin fonduri, prin atragere de fonduri, prin
proiecte, prin oameni binevoitori, și ne luptăm cu acest lucru, ne luptăm și cu mentalitatea la alte
nivele. Mentalitatea din școli, mentalitatea oamenilor cu care lucrăm, care lucrează cu copiii,
care ar trebui să le explici că, copiii sunt speciali, copiii au nevoie de atenție. Sunt tot felul de
lucruri.
5. Considerați că perioada petrecută în cadrul asociației a contribuit la dezvoltarea
dumneavoastră personală și profesională?
Sigur că da, și nu doar activitatea de aici, ci toată activitatea care te atrage,să spunem. De
exemplu colaborările cu alte instituții, relațiile cu parteneri, nu doar faptul că lucrăm în instituția
noastră izolat, că nu facem așa, ci lucrăm în parteneriat cu foarte multe instituții iar acest lucru te
dezvoltă și îți creează nu doar contactele ci îți creaază și o dezvoltare personală.
6. A fost un caz mai special, o poveste a unui copil sau a unor copii care v-a impresionat în
mod deosebit și care va rămas în minte?
31
Sunt mulți copii care te marchează, sinceră să fiu. Un caz recent este cel al Anei Maria
pe care noi tocmai am ajutat-o și la care comunitatea a răspuns foarte repede. Când am auzit de
povestea ei de la colegii noștri, imediat am și spus, "Hai să facem ceva, să facem ceva urgent!",
pentru că mi se pare imposibil să auzi că un copil de 4 ani, de care nu și-a dat seama nimeni că
nu aude, nu vorbește la o vârstă, totuși, destul de mare, la care alți copii operează cu foarte multe
noțiuni și realizează fraze și propoziții, ceea ce pentru ea încă nu este posibil. Acest lucru a fost
destul de marcant pentru mine, ceea ce a făcut să ne mobilizăm cu toții în organizație și să facem
ca lucrurile să fie posibile, să promovăm cât mai mult și să găsim donatori care să o ajute. Ceea
ce s-a și întâmplat, de altfel. Acesta a fost cel mai recent caz, cea mai recentă situație.
7. Din punctul dumneavoastră de vedere, ce impact considerați că are Asociația Salvați
Copiii la nivel local, regional și național?
Cred că are un impact destul de mare. Avem în avantaj faptul că suntem o organizație
cunoscută, dar nu cunoscută doar prin faptul că avem un nume, ci pe faptul că organizația s-a
construit pe rezultatele sale și pe munca echipei, și credem că impactul este destul de mare. Ca
un exemplu, în doar două luni de zile noi am format 210 cadre didactice din regiunea Nord-Est,
din șapte județe ale regiunii de Nord-Est a României. Va avea un impact foarte mare acest lucru,
pentru că aceste persoane formate vor trebui să realizeze activități cu copiii, de non-stigmatizare
a copiilor cu tulburări de sănătate mentală în școlile lor, să informeze și copiii, și cadrele
didactice, și părinții legat de acest lucru, și să încercăm să sensibilizăm un pic comunitatea la
această problematică. Acesta este doar un exemplu, noi mai avem multe alte acțiuni cu impact
care nu știu dacă neapărat se aud în comunitate. Avem de exemplu grădinițele de acasă, care sunt
în județul Vaslui și în județul Iași, mai avem o caravană cu partenerul nostru ADV (Fundația
Alături de Voi), cu care realizăm activități de informare în fiecare localitate a județului Iași și a
județului Vaslui, de asemenea, în fiecare localitate, dacă ne gândim că numai în județul Iași sunt
98 de localități, comune, sate. Şi noi într-o echipă din mai mulți parteneri mergem în aceste
fiecare localități și facem activități de informare, și multe altele, multe alte proiecte care au o
dezvoltare locală și regională. La nivel național, desigur, Salvați Copiii România, acționează prin
mai multe filiale, nu doar prin noi, și care de asemenea realizează activități de informare și
educare în comunitățile locale din câteva județe.
32
8. Celor care vor să intre în zona voluntariatului, ce le-ați putea spune pentru a-i convinge
să aleagă să devină voluntari la Asociația Salvați Copiii Iași?
Nu știu cum facem, că noi nu prea îi convingem să vină. Nu că nu-i convingem, nu le
spunem nimic, ei vin singuri. Probabil din cauză că văd că lucrurile sunt foarte serioase. Ce pot
eu în schimb să le spun, este că suntem o organizație în care se pot dezvolta, oferim oportunitate
pentru asta, să se dezvolte, să învețe, și noi echipa de aici am trecut tot prin activități de
voluntariat și știm ce înseamnă acest lucru, știm care sunt nevoile lor și pot găsi la noi oameni cu
care să lucreze și să se dezvolte armonios, să învețe să vorbească, să vorbească la telefon de
exemplu, lucru care pare puțin ciudat, dar lucrurile astea chiar se întâmplă, să învețe să își creeze
un comunicat, sau o știre, să învețe să discute cu un copil, să își facă prieteni, nu doar să se
dezvolte personal dar își măresc și baza de relații, contacte, prieteni, și multe altele. Pot veni
oricând, ne găsesc, suntem disponibili, în rest nu le mai spun nimic, restul este motivația lor.
5.2 Interpretare interviu
În urma interviului acordat de coordonatorul de servicii de promovare și consiliere
privind Drepturile Copilului, am descoperit care sunt activitățile practicate de organizație, și că
practic, voluntariatul în cadrul unei asociații de acest tip, și nu numai, contribuie atât la
dezvoltarea personala cât și profesională. Irina Hazincop susține faptul că acest domeniu ajută la
căpătarea încrederii de sine dar și la obținerea votului de încredere de către ceilalți prin
perseverență și prin acordarea timpului necesar activităților înaintate de organizații. Observăm
faptul că prin activitățile asociației se urmărește atât formarea unor mentalități și a unor persoane
cât și acordarea ajutorului în diferite cazuri sociale, având dat exemplul Anei Marii. Desigur, s-a
afirmat faptul că impedimentele se întâlnesc atunci când vine vorba de fonduri, dar și când vine
vorba de mentalitățile unor oameni. Irina Hazincop consideră că perioada petrecută în cadrul
acestei organizații a contribuit la propria dezvoltare personală și profesională și îndeamnă pe
oricine să se implice, oferindu-se oportunitatea de dezvoltare, de învățare să comunice, să
socializeze, să relationeze cu persoane noi, să comunice cu un copil și să învețe să îl ajute.
Organizația, după cum reiese din interviu, are un impact destul de mare asupra societății,
formând cadre didactice, informând asupra acțiunilor și proiectelor de dezvoltare regională și
locală, și încercând să sensibilizeze comunitatea la problemele copiilor, impactul fiind unul și
mai mare odată cu colaborarea cu alți parteneri importanți.
33
5.3 Chestionar
1. Ce va determinat să vă alăturați asociației?
2. Cât timp alocați asociației săptămânal ?
3. Cum apreciați eficiența acțiunilor și proiectelor derulate de asociație?
4. Credeți că implicarea în cadrul asociației contribuie la dezvoltarea dumneavoastră atât pe plan
personal cât și profesional? Cum anume?
5. În ce măsură vă regăsiți în valorile promovate de asociație?
6. Ce impedimente ați întâmpinat în desfășurarea proiectelor?
7. Cum considerați că se poate îmbunătăți activitatea asociației?
5.4 Interpretare chestionar
Privitor la partea de cercetare, am ales aplicarea unui chestionar câtorva din voluntarii
organizației, în număr de opt, cu perioadă de voluntariat cuprinsă între unu și doi ani.
Întrebați ce i-a determinat să se alăture asociației, toți au răspuns că au fost împinși de
dorința de a face voluntariat, că au vrut să își utilizeze timpul liber într-un mod eficient și practic
și că vor să facă ceva în folosul comunității.
În ceea ce privește timpul alocat săptămânal asociației, 80% au răspuns că participă în
funcție de timpul liber avut, între 1-2 ore, iar restul de 20% au răspuns că participă în funcție de
activitățile susținute de organizație și de training-uri, și pot ajunge și la 14 ore într-o săptămână.
34
La întrebarea, cum apreciază eficiența acțiunilor și proiectelor derulate de asociație, în
proporție de 100% acordă un feed-back foarte bun asupra acestor lucruri, răspunsul lor fiind
bazat pe faptul că au participat atât la acțiunile cât și la proiectele organizației, considerând că au
un impact mare asupra societății.
80%
20%
Timpul alocat săptămânal asociației
2-14 ore
1-2 ore
100%
Aprecierea eficienței acțiunilor și proiectelor derulate de asociație
Acorda un feed-back foarte bun
35
Întrebați dacă implicarea în cadrul asociației contribuie la dezvoltarea lor persoanala dar
și profesională, în proporție de 100% au răspuns categoric da, motivând că voluntariatul îi ajută
să se dezvolte, să comunice altfel cu lumea, și le schimbă perspectivă asupra societății, toți
observând o evoluție după perioadă de voluntariat.
Referitor la măsură în care se regăsesc în valorile promovate de asociație, în proporție
de 60% au răspuns că se regăsesc 100%, iar 40% au răspuns că se regăsesc cam 70-80%.
În ceea ce privește impedimentele întâmpinate în desfășurarea proiectelor, au răspuns că
au întâmpinat reticență din partea oamenilor, dând exemplu faptul că atunci când încercau să
strângă donații, oamenii treceau pe lângă ei ca și când nici nu ar fi existat.
Întrebați cum ar trebui să se îmbunătățească activitatea asociației, toți au răspuns că
activitatea se poate îmbunătăți prin implicarea activă a comunității, așadar, prin voluntariat.
60%
40%
Măsură în care se regăsesc în valorile promovate de asociație
Se regăsesc 100%
Se regăsesc 70-80%
36
Concluzii
Asociaţia Salvaţi Copiii, este o organizaţie non-guvernamentală, non-profit, care are un
impact mare atât la nivel local, cât şi regional şi naţional.Numeroasele proiecte demarate de
Filiala Iaşi, cu sute de copii ajutaţi anual prin diverse servicii, vorbesc de la sine despre
importanţa existenţei unei astfel de asociaţii în Iaşi. Faptul că reprezentanţii ieşeni ai Organizaţiei
Salvaţi Copiii România au reuşit să păstreze şi să dezvolte parteneriate cu instituţii publice, cu
reprezentanţi mass-media, organizaţii non-guvernamentale şi cu mediul de afaceri din regiunea
de Nord-Est a ţării, vorbeşte despre cât de dedicată este asociaţia atingerii obiectivelor sale,
aspect confirmat şi de partenerii săi. Necesitatea unei astfel de organizaţii în comunitatea locală
este reafirmată de minorii asistaţi social şi educaţional, minori care, după ce au trecut prin
diverse traume, au învăţat să zâmbească şi să fie din nou copii, minori care au constatat că cineva
le este alături şi nu e târziu să înveţi alfabetul la vârsta de 10 ani. Nu putem uita nici de
implicarea personalului Asociaţiei Salvaţi Copiii Iaşi în consilierea părinţilor, toate acestea
reprezentând fapte prin care se militează activ pentru drepturile copilului şi protejarea celor care
sunt prea mici să se apere singuri. Un aspect de apreciat este faptul că proiectele şi programele
demarate de Filiala Iaşi nu se blochează în graniţele birocratice impuse de unele proceduri şi
metodologii. Mai exact, o serie de situaţii depistate de-a lungul unor activităţi desfăşurate prin
intermediul unor proiecte au fost preluate de reprezentanţii asociaţie şi au devenit subiecte ale
unor campanii de strângere de fonduri în scopul soluţionării problemelor constatate. Ana Maria,
o fetiţă de cinci ani cu deficienţe de auz , reperată în cadrul Proiectului Şcoala Mobilă, a primit
un aparat auditiv în urma unei colecte de fonduri iniţiate de Filiala Iaşi, prin care s-au strâns
aproape patru mii de lei.
In cadrul proiectului am intervievat coordonatorul de servicii de promovare şi consiliere
privind Drepturile Copilului, Irina Hazincop, de la care am aflat informaţii asupra activităţilor
demarate, asupra proiectelor, şi asupra implicării sale, şi am aplicat chestionare voluntarilor din
cadrul asociaţiei, în număr de 8, de la care am primit un feed-back foarte bun în ceea ce priveşte
organizaţia.
37
Bibliografie
Carta Națiunilor Unite din 26 iunie 1945- Capitolul IX, Art. 55
Ordonanța Guvernului nr 26. Din 30 ianuarie 2000 cu privire la înființarea de asociații și
fundații, M4- art.5 și art.6
http://www.salvaticopiii.ro/?id2=00000001
38
http://www.protectiacopilului6.ro/implica-te-adopta-un-proiect_doc_1338_asociatia-salvati-copiii-filiala
bucuresti_pg_0.htm
http://www.protectiacopilului6.ro/implica-te-adopta-un-proiect_doc_1338_asociatia-salvati-copiii-filiala-
bucuresti_pg_0.htm
http://salvaticopiii-iasi.ro/despre-noi/
http://salvaticopiii.ro/upload/p00010006_Comunicat_aniversare_SC_90ani_19_May.pdf
http://salvaticopiii.ro/upload/p00060005_Raport_Salvati_Copiii_25%20ani_web.pdf
http://www.salvaticopiii.ro/?id2=00000001#Despre noi.html
http://www.cdep.ro/informatii_publice/ong.chest_aprobate?f_idc=529
http://socialtrend.ro/wp-content/uploads/2015/08/strategia_nationala_drepturile_copilului_2014-2020.pdf
http://salvaticopiii-iasi.ro/wp-content/uploads/2015/03/STATUTUL_SALVATI_COPIII_Iasi_2015.pdf
http://www.salvaticopiii.ro/?id2=0003#Unde suntem activi.html
http://www.triplep-parenting.net/
http://swimathon.fundatiacomunitaraiasi.ro/
http://www.juridice.ro/
http://www.salvaticopiii.ro/
http://salvaticopiii-iasi.ro/
Concluzii
39
40